L'homme est condamné a être libre!

I am old or just bored?

2024-02-11T02:01:00.001+02:00

I used to be young and full of dreams once, 32 didnt feel as old, nor does 35, im about to be 36, and it feels older than all the rest of them.

I have nothing in life, nothing to show for it, just lost love and broken hearts. Lost time and fading memories. I wish i could turn back in time and make brighter decisions, smarter actions, to lead me down a different path. Aint it funny tho, how you cant take time back, but you continue to screw some more of it. I lead a very lonely life, tucked away in a flat, which i dont leave very much, i had such big dreams and big hopes and a huge appetite for life. Now i have a hunger for quiet and peace and love. I want someone to love me for me, to see me, to hold me and cuddle me, and have non sense conversations with me, and watch an endless amount of shitty movies that make me ball my eyes out. But im 36, and its haunting me because i dont go out, i have a permanent life illness thats marked me for life, changed how i look, how l feel, and regardless how much i push and want to change it, i cant do a single damn thing about it. I want my own little family and maybe to leave someone behind that will remember me, someone who’s going to change this world and their life in ways i couldnt. I left home when i was 17, then again when i was 24, and i forgot the big dreamer somewhere along the way. I cant be her anymore and i dont know who me is now. Maybe i am a d**k, lifeless with no dreams, maybe this is my dream, peace and quiet and stability. Writing has always been my way of expressing, every time i wrote i left a piece of regret in there, a map to a memory, but i read back now and i cant find or see the memory anymore. I can feel memories sometimes, they make me laugh, and feel things long buried, maybe one day my turn to be happy will come…

Love comes and goes ..the illusion that kills every rational thought, every bit of my already shattered heart.

2018-03-30T17:15:00.002+03:00

Sometimes i sit and wonder.. do we really want love to be our main goal in life, do we actually want someone to love us and show us the way, do we want to feel that filled with passion feeling that never ending story that makes us itch every minute, nay every second of our living days?

Sometimes i sit and wonder..why does love come and go, why is it such an illusion that doesnt cease to fool the brain, blind the heart and completely trick the body?

Sometimes i sit and wonder.

And here i go again. I fell in love, hard and deep and i havent admitted it out loud so far. I've kept it deep and buried and hidden from sick, ill minds. Unfortunately, my eyes dont lie, my heart doesnt hide, my face cant stand still and not express.

I do not know why i cant hide this feeling when all it's brought me is pain and suffering. Every time i choose wrong and wronged myself. I have tried to trick myself into thinking its a lie, its in my imagination. Why does it have to be so hard? Its not worth fighting for either. Its an illusion that kills every rational thought, every bit of my already shattered heart.

Sometimes i sit and wonder..how did i allow myself to feel again, it swooped in and never came out. I fell in love with this hard, complicated man. I fell in love with this illusion i built in my head. I fell in love and i started bursting out light, but it hurts, because once again i fell in love with the wrong person.

I fell in love and i do not have a switch to turn it off. I sit and wonder at how my very own brain builds all these scenarios of happy endings and things i'll never live and how much i want them to be real.

I sit and wonder at how great this wonderful feeling is and how much power it holds and how quickly it can break you in tiny little pieces.

I've never asked much..but to love and be loved. How cruel can this feeling be when its not shared, how time consuming can it become, how heavy and terrible it can be.

But..i sit and wonder...and marvel at how resilient i am in not giving up the idea of maybe one day.. but that one day will never come..and then i sit and wonder .. why have i not stopped ?

Thirty n dirty :)

2017-10-21T14:55:00.000+03:00

Being almost 30.. its a killer thought once it sinks in, but you're only as young as you feel. I feel released, i feel matured, i also feel like i can take the damn consequences. It's like building a cake and i am just putting the icing on to make it beautiful. My dreams have deepened, my desires have multiplied, my darkness has increased, my heart has died and my fantasies are dominating.

   50 shades of grey..damn stupid book and movie..its such a stupid stereotype and cliche. I finally understand it, its not about having sex, not about the love story, not about the toys and the red room. Its all about the feelings of freedom, the liberty that it gives you, the edges that become polished and the mind that goes wild. Its acting upon your instincts, releasing those damn dark corners of your mind, its about opening them up and widen them, stretch them as far as you can.

    It's about giving in and enjoying, the rush, the adrenaline, the dangerous. There is no guilt, no judgement, no caring about anyone else but yourself. The selfishness of wanting more, wanting it all, wanting them just for you. The time has come to be your worst self and at the same time the best version you've seen. Its not about them, its all about you. Its the beginning of a movie that you feel so deep it literally alters every single pore on your skin.

   It's about the sweat, its about mind numbing, penetrating and distructive feeling you've ever had. Its about letting go of control and giving in. Look as deep and as dark as you want, feel the burning passion, the desire, the emotion coursing through your veins. Its about feeling your blood boil, its about not hearing your thoughts anymore but living the pleasure.

   Its releasing those chained, obscure thoughts that you never thought could come to surface. It's about what you could experience and not about what they tell you to experience. It's about those sensations that you've deprieved yourself of and you've just now uncovered. It's like digging up an old buried treasure of which you've always had the map to but never dared to adventure.

My whole life has been about peeking through that red door where the treasure lied, about touching the surface but never dared, about half assed experiments, failed attempts with the wrong people. Always looking and never finding.

Now its time to unleash, now it's time to not look back but to feel, now its time to let go and go on a wild savage search.

Back in time...but is it back in time?

2016-05-11T03:14:00.001+03:00

Vreau doar o viata normala, oare cer atât de mult ? Fara complicații, cu scopuri concise si concrete de atins, bine determinate, scopuri care sa ma facă sa devin ambițioasă, pentru care sa lupt.

E atât de dificil, pentru ca ești in mine, ești ca o boala de care încerc sa scap si nu pot, tot încerc sa o minimizez si nu reușesc, încerc sa o reprim, sa o ascund, încerc sa respir si nu pot, încerc sa mănânc si îmi amintesc.

E greu , e al naibii de greu sa vrei sa poți sa scoți totul din tine, sa lași sa iasă la suprafață ..dar si când o faci, o faci si apoi plutește ca o rana deschisa in aer.

E ca o infecție care se împrăștie in tot corpul, se instalează in inima si nu mai pleacă de acolo. Si chiar de creierul își mai păstrează urme fine de rațional, in cele din urma il acaparează si pe el.

Totul devine inutil, oricât de tare ai încerca sa te concentrezi pe altceva nu poți.
Iar eu sunt o luptătoare, dar cu ceva de asemenea magnitudine nu ma mai pot lupta.
Simt cum scurge fiecare bucățică de energie din mine, cum ma roade din interior spre exterior.

Si cum sa ai atâtea sentimente si sa nu le poți exprima..ma sufoca,ma îneacă,dar nu am alta soluție, decât sa tac.

Si am cautat o viata întreagă sa pot sa simt cu intensitatea asta, si chiar dacă ai fost mereu acolo, undeva in mulțime, si eu te-am ratat..acum când îmi dau seama , când ochii îmi sunt deschiși, ma întreb, de ce?

De ce te caut când mintea-mi doarme, de ce-mi apari in vis, de ce ești omniprezent, de ce calci pe urmele mele, de ce nu te pot lăsa sa pleci, de ce te țin încapsulat în mintea mea, de ce nu te eliberez, de ce nu ma eliberez ?

Si cand noaptea vine..totul devine cu ușurință mai greu..

E tarziu, dar mereu a fost...

2014-02-02T23:25:00.002+02:00

Sunete, imagini.. Incep sa formeze idei.. Trist, e o intrebare ai totodata o constatare..nu ma mai leaga nimic trupesc , sufletesc.. Parca totul a disparut in neat, ciudat e ca nu mi amintesc, nu mai stiu care i calea, nu reusesc sa deslusesc daca aici trebuie sa ma opresc sau e doar un inceput de sfarsit, amuzant...dar nici aici nu reusesc sa prind cu adevarat esenta cuvantului fericire. Cel mai probabil nu am fost nascuta pt fericire, sunete ce formeaza cuvinte... Cuvintele inca dor, faptele inca ranesc, iar eu fericire tot nu simt. Jumatati de masura, umbre si suspine ale unui sentiment care ma face, cel putin pe mine sa stralucesc, ma umple. Am vrut sa ti vorbesc, poate o sa fie tarziu... Nu stiu,incertitudinea este cumva din nou aliatul meu..intr un fel tot acest calvar va fi povara mea! Evident, incerc sa razbat si parca nu pot ori nu vreau, ori stelele sunt aliniate gresit...imagini, am vrut sa creez.. Creierul, al meu in principiu parca a obosit.. Dar am vrut sa ti vorbesc.. Am vrut sa sti.. Probabil tu o sa fi singura persoana pe care am sa o regret... Dar am obosit.. Si tot ma doare, nu i nimic la fel, si parca mi as dori sa traiesc in trecut, urasc prezentul.. Seamana cu o cireasa amara, diferenta este ca amar predomina... Insir nenumarate cuvinte.. Dar esentialul este ca mi e dor..de o viata mai buna..

Negociaza cu mine.

2012-08-28T20:52:00.001+03:00

Pasiune.. tanjit..iubire.. am folosit cuvintele acestea in aceasta vara excesiv.
Totul a fost excesiv.
Brusc, spontan.
Am dorit sa schimb totul, si am schimbat, am vrut sa simt cu pasiunea unei furtuni, si am simtit.
Am intins mana, nu am cerut nimic, doar am luat. Si nu am avut nimic de castigat, poate doar o satisfactie personala.
Oamenii sunt niste marionete.
Trebuie doar sa ai un pic de minte sa-i invarti,si devin papusele.
Dar am tanjit, vara aceasta mi-am dorit sa rastorn totul, sa devin alta, sa-mi separ corpul si sufletul,mintea si inima.
Le-am separat, doar ca undeva am gresit, undeva am uitat sa pun punct, si mi-am zdrobit in cadere totul.
Nici corpul, nici mintea, nici inima, nici sufletul nu le mai am. Le-am vandut, le-am dat asa de ieftin, nici nu am gandit.
Cum sa mai gandesc, cand le separasem.
Acum suspin, si ma dor, ma doare sufletul, ma inteapa inima, mintea ma inghesuie, iar corpul,corpul..e obosit.
Mi-am vandut sufletul.
Te rog, adu-mi-l inapoi, te rog, lasa-l sa traiasca, lasa-l sa zburde liber in continuare, dar te rog, nu-mi mai zdrobi spiritul.
Mi-am vandut inima.
Si nu am mai luat-o inapoi. Sper sa te bucuri de ea, caci nu o mai pot lua.
Mi-am vandut mintea, mi-ai furat concentratia, TE URASC.
Si apoi.. e doar un sentiment, efemer, iluzoriu, amar ..
Mi-am vandut, nu le-am vandut, ca ar presupune un targ, sau cel putin un castig, le-am dat gratuit, m-am ales cu durerea.
Urasc iluziile, si te urasc pe tine.
Dar nu am de ales, alta alternativa nu mai am, si trebuie sa inlocuiesc durerea asta cu ceva. Sa te urasc e mai logic, pentru ca daca persista durerea am sa vreau sa ma razbun.
Razbunarea e o prostie, arma prostului, prefer sa te urasc, desi arata ca-mi pasa, dar nu, e doar o emotie ce inlocuieste durerea.
E mai simplu.
Te urasc.

2012-05-18T15:39:00.000+03:00

Mergeam pe strada .. si gandeam, cu muzica in surdina..si un joc de lumini, de umbre si picaturi fine de ploaie se jucau in fata mea..Nu puteam auzi copacii cum cantau, dar puteam sa ii vad cum danseaza. Puteam sa vad cum o raza de lumina imparte in pasi de dans o umbra razleata.. si imi amintesc, cum intr-un loc uscat si lipsit de viata vedeam radacini ce aveau sa prinda candva verdeata..

    Si uneori imi imaginez cum inima mea ce tresalta se arunca pe drumuri fara continuare, cum ratacesc in mintea mea, cum alerg in lipsa unei certitudini.. cum nimic nu are sens fara culori.

   Nu mai vreau nimic.. poate doar un pic, un strop de iubire.. si noaptea cand atinge pragul ferestrei mele, imi amintesc cum niste ochi ma urmaresc..imi amintesc cum in fumul tigarii deslusesc siluete ce se imbratiseaza..

   O soapta si atat, in inima noptii, e tot ce ai nevoie ca sa vezi o intreaga lume de vis.

De cele mai multe ori pana si soarele se ascunde de norii furiosi, pana si luna se fereste de furia tunetelor singuratice..

Castelul meu ..s-a daramat!

2012-05-14T23:20:00.001+03:00

Viata mea seamăna cu un film prost , de fapt viata mea nu exista , e doar un substantiv și un pronume posesiv.

Am impresia ca m-am blocat în mijlocul unei mulțimi, si toți roiesc în jurul meu, iar eu sunt ca o stana de piatra, imobila, înghețată în timp.

Parca fuge și timpul de sub picioarele mele, parca nici soarele nu ma mai iubește cu razele calde.

Parca un nor sta deasupra mea, întunecat, parca mi-au înghețat cuvintele in piept, încerc sa deschid gura si un reușesc sa le dau voce.

Totuși ce se întâmplă cu mine?

De ce ma simt atât de golita pe dinăuntru ?

Sunt totuși liniștită, dar nu am nimic in suflet.

Si continua sa ploua în sufletul si inima mea, si in fiecare zi învățăm sa ne ocolim, noi pe noi, eu pe mine, si tu pe tine.

Uneori simt un fior electric care se instalează in creierul meu, imi da senzația ca pot sa zbor, si apoi ma trântește la pământ de parca as fi un fulg.

Nu mai știu sa fiu propriul meu salvator , e asa de greu când uiți sa zâmbești din interior, când plângi cu toată ființa si zâmbești artificial.

Nici măcar nu mai radiez. Nu, caci castelul meu s-a dărâmat.

Vreau o alta lume!

2012-05-07T22:41:00.000+03:00

Uneori vreau doar sa plec in lume, vreau sa-mi inventez un nou eu, sa uit de mine, sa uit de tot ce ma leagă de aceasta soarta , de viitorul asta imprevizibil, întortocheat.

Uneori imi doresc sa fiu atat de lipsita de principii, sa fiu spontana, sa nu plănuiesc, sa nu am un scop precis, sa imi mai doresc ce nu pot avea.

Uneori imi doresc sa nu mai gândesc. Nu vreau sa mai gândesc.

Vreau o lume unde eu sa fiu alta, unde eu prezenta sa nu mai existe, sa fiu o alta ființă, libera de toate constrângerile, uitata într-o alta lume, într-un colt unde sa existe marea, nisipul, si un vânt călduț ce aduce schimbarea.

Vreau o alta lume, unde sa nu mai doară, unde sa nu mai fiu nevoita sa simt, de unde sa ma pot rupe si sa nu am remușcări, de unde atâtea sentimente neînțelese si neîmpărtășite sa nu mai poată erupe.

Tu ai devenit lumina părții mele întunecată .. Tu vei rămâne puterea mea, plăcerea mea, durerea mea..

Tu ești dependenta mea..

Iar eu nu mai vreau sa scriu despre ea. Vreau o alta lume..îmi doresc sa fiu in alt timp, o alta persoana..vreau ca totul sa curgă asemenea unei ploi liniștite, nu vreau sa-mi tremure pulsul in vene, sa imi aud tâmplele cum zvâcnesc, si nici inima cum îmi fuge…

Vreau o furtuna sa spele totul in urma ei, sa șteargă orice amintire din pielea mea, vreau ca mâine sa fie o noua zi..iar soarele sa nu ma mai facă sa tresar când ochii-mi deschid..

Doar de-as putea..

2012-04-30T11:43:00.000+03:00

Am încercat..sa nu te mai vad în vis, sa nu mai vorbesc cu tine pe strada...sa nu iți mai dedic timp...

Am vrut sa uit, sa uit ca ești ca o amprenta veșnică..ca ești frumos, ca ești ca o petala de lalea presărată cu roua dimineții..ca ești dulce-amărui..

Am realizat ca nu pot..ca faci parte din cotidian, din obișnuitul zilnic,din rutina monotona.

Dar ești ca un tatuaj,impregnat pe pielea mea..ai fost alegerea mea, te-au adus mii de ace, te-au pictat sute de dureri, ca apoi cu timpul..sa-mi dau seama ca nici de-as vrea nu as mai putea sa te șterg.

Nu ești rău,nu ești o imagine dureroasa, ești doar un suflet amețit..Ești ca o gura de aer..îmi desenezi ziua în culori.

Mi-as dori sa fii ca sunetul de vioara, ușor, lent, sa aluneci la mișcarea arcușului..sa aluneci ușor in gândul si in visele mele..dar ești ca furtuna..puternic si arogant,si faci ca totul sa aibă pasiunea unui război..

Si iți atribui eu calități, si te definesc..și îmi trasez încontinuu umbre de realitate gri, dar măcar iluziile acestea sunt cele care nu pleacă nicicând de lângă mine..

Încerc zi de zi sa-mi croiesc o lume alternativa unde sa-mi găsesc liniștea.

Vroiam sa fie ceva pozitiv..dar nu-mi iese, eu sunt întunecată, iar tu ești imperfecțiunea mea.. esti ca golul ce deformează o câmpie, dar in același timp o face sa fie atât de frumoasa si de completa..Reprezinta curba din drumul meu..pot sa deviez, dar totuși sunt in siguranță.

Si ma obosesc gândurile.. dar nu-mi dau pace..as pune un condei pe o hârtiuță, dar sunt convinsa ca ar reuși sa contureze doar doua cuvinte sau trei..

Ești ca o simfonie, o arie atât de frumoasa..care îmi da sens în viata..

Si m-as pierde in răsărit..in umbra razelor de soare ce se retrag ușor de pe nisipurile înfierbântate.. m-as adânci în spuma valurilor ce se zbat pe stâncile înghețate de timp..

M-as lasă purtata de vântul rece al iernii ca un fulg in bătaia lui, sa ma poarte departe.. as alerga pe câmpii in viteza animalelor sălbatice.

Doar de-as putea sa vopsesc amintirea trecutului..

Acum..te uiti la un om mort mergand..

2012-04-24T09:34:00.002+03:00

Am facut o alegere .. si va fi cea mai buna pentru toata lumea.

   Fiecare va sta in lumea lui. Ne vom intalni pe linia punctata dintre noi. Vom aduna punctele alea si le vom face sa devina atat de comune si de obisnuite incat vor deveni parte din noi.

       Si am facut o alegere. Eu aici, tu nicaieri, sau eu nicaieri, tu peste tot.

Dar nu va mai fi nici un fel de scantei, nu se vor mai alinia planete, nu va mai canta nici o pasare despre al meu dor.

Vei sti intotdeauna ca ai fost si vei ramane, dar nu ma voi mai tortura, chinui, sectiona, separa.

           Partea asta de scena e a mea.

Eu am decis, asa o voi juca, si dupa ce cortina va cadea definitiv, vei sti, ca am renuntat.

Nu mai exista moarte, nu mai exista vise calcate pe drumul meu, s-au inchis toate regretele, mi-am taiat aripile, am stins flacara .. si acum astept sa mi se termine tigara, si am plecat.. eu am plecat.. da am renuntat.. tu sti, dar eu nu mai vreau sa stiu, s-a evaporat ca apa in aer, temperatura a facut totul sa se condenseze, sa devina nori, nori pe care eu aleg sa nu mai plutesc. Si e usor acum, caci nu mai simt, iar nimic.

M-am descatusat, si simt cum am uitat, chiar daca o parte din mine in urma am lasat....eu am ales..si tu nu, nu o mai poti face, pentru ca ai facut-o deja...si cu alegerile traim.
Kisses, love

Ratacesc intr-un punct inutil.

2012-04-22T19:49:00.001+03:00

Mereu incerc sa ma intorc in trecut .. caut un moment, caut un punct , caut un argument, sa ma sprijine, sa-mi redea speranta, caut o motivatie
   Mereu incerc sa-mi amintesc, doar sa calc pentru cateva secunde peste momentele cheie.. caut raspunsuri, mereu.. dar nu stiu cum se face ca oricat de clar vede memoria mea in trecut .. ocoleste , evita sa-mi redea cu exactitate ..momentul, cheia care deschide usile, punctul care mi-a dezradacinat toate crezurile..
   Si apoi caut.. si ratacesc, pe un drum infinit blocat, cu obstacole, si tot incerc sa refac cu pasi marunti, dar mereu dau de ceva ce ma blocheaza..nu reusesc , nu imi da tot ce simt ca am pierdut.. si punctul ala cheie, clipa aia insignifianta..ce dezleaga restul actiunilor mele..
   Creez o poveste, tes in jurul momentului acela, poate, poate gasesc o cale sa ma intorc acolo si sa vad, sa vad ce a declansat avalansa ..
Nu stiu pentru cati, sau cui i se mai intampla acest lucru, sa poata ajunge atat de departe in trecut prin ochii mintii, dar sa se blocheze intr-un loc de unde sa nu mai poată avansa sau sa se miște, ramai blocat, înghețat..
   Sunt lucruri pe care mi-as dori sa le vad cu aceeași claritate ca pe restul..dar nu pot, si ma blochează groaznic de tare..nu pot înțelege..
   Mai exista momente, in care ma arunc eu singura, le las sa ma capteze, sa ma amestece cu forța lor...pana la un punct unde imi pierd esența mea..si apoi..ma caut cu disperare, rătăcesc ca o pasare pierduta de stol..si știu ca se rupe o bucata din mine care isi cauta drumul inapoi..dar nu-l mai gasesc..
    Incerc sa le inteleg, cum pot uneori sa-mi opresc emotiile, sa le ascund.. sa alung momentele in care radeam cu pofta,si sa-mi asez luciditatea, seriozitatea, sobrietatea inapoi in cap, e ca si cum dezlipesc o piesa din puzzle si restul nu mai are sens, traiesc in piesa aia, respir pentru piesa aia..totul isi pierde din importanta,pentru ca traiesc in lipsa unui intreg,....

   creez o alta poveste.. si chiar de-as vrea linistea inapoi..nu o mai regasesc..
   Cum se pot separa bucati din mine, cum oare pot sa traiesc asa sectionata fara pic de directie..?
   Am putut odată,acum de ce nu mai pot sa alung agitatia..sa-mi recapat serenitatea ..capacitatea de a fi eu cu mine si eu . E greu sa traiesti cu un alt eu.. e dificil sa-i faci loc in egoismul tau.. te seaca de energie, iti fura din concentrare, te deturneaza din obiectivele originale..si totusi in fiecare zi se duce o lupta apriga intre doua Eu-uri, intre doi tu..intre doua alegeri..si apoi pentru fiecare bucatica de teren castigat se creează o alta poveste.. un alt drum..Si totusi .. nu ma intreba..tot ce-mi spune inima...

You broke me . Now Fix me. Cause You did, break me down.

2012-04-06T19:18:00.000+03:00

Daca vreodată ai simtit ceva ca te arde .. daca ai simțit flacăra cum pârjolește, dacă ai văzut cum oxigenul iti ațâță focul .. si cum fulgera scântei..atunci sti.
Sti ca doare ca iadul. Sti ca se desparte pământul in loc si se pregătește, gata, gata sa te înghită.
Sti ca tipa fiecare durere in felul ei unic. Sti ca nu mai pot face fata. Sti ca de fapt interiorizez,si am sa ajung la spitalul care nu are nume, decât numere !
Dar de fapt nu e o durere, ci doar ma macină, ma face sa te uit doar atunci când nu respir.
As opri totul de-as putea, dar eu sunt eu, ma arunc in Iad, si apoi încerc sa ma catar înspre ieșire, trag de mine ca de un cal de curse, si la dracu ca nu-mi iese, ma agata cârlige, îmi smulg din carne, si nici nu pot sa conștientizez durerea,păcura imi încinge pielea, aerul ma îneacă, ochii îmi sunt roși de chin, lacrimi de sânge varsă. Atât de mult îmi vine sa tip, si uit sa o fac doar atunci când , atunci cand încetez sa respir... dar cred ca doar imi este dor de tine .. doar atât.. si o transpun in intensitate, in loc sa o las sa isi urmeze cursul..dar imi este atât de dor încât imi vine sa-mi ies din piele.

Iar la sfarsit, eu sunt soldatul ce mărșăluiește in dezordinea fumegânda.

“When we hide nothing, we can give everything.”

2012-02-22T22:38:00.002+02:00

Totul e mai inghetat decat gheata...si totusi..stiu cat de greu poate sa fie...atunci cand nimic nu mai are sens...dar ..

De ce ma minti?

De ce ne mintim unul pe altul ?

De ce nu poti fi sincer nici macar pentru cateva clipe...cateva secunde de luciditate in care sa spui..asta gandesc,asta vreau si asta am sa fac.

De ce mereu te ascunzi in munti de cuvinte pe care nici tu le crezi?

De ce mereu incerci sa maschezi realitatea in loc sa o lasi asa cum este ?Urata si meschina.

Nu iti port ranchiuna, nu am nici un fel de sentiment fata de tine. Dar imi ranesti orgoliul,imi supui inteligenta unui chin intens.

Daca as fi vrut pana acum ti-as fi cerut ceva,dar nu ma mai minti.

Nu te mai minti nici pe tine, nu suport minciuna.Stiu ca adevarul e mai greu de suportat, dar nu mai minti,singurul lucru pe lumea aceasta care ma mananca de vie este minciuna.

.. Si tu continui sa o faci...

Tu chiar nu stii ca nu sunt asa de naiva pe cat par .. ma jignesti cu fiecare minut pe care il petreci mintindu-ma...

Nu are importanta, nici nu ma intereaseaza ce faci...doar nu ma mai minti, nu are sens, nu isi are locul..

Stiu ce am facut, stiu ca poate te-am ranit, desi nu cred..dar inceteaza..nu faci decat sa te privezi de momente ..

E penibil..pentru ca nu sunt credula..sunt foarte receptiva,si te miros...nu mai face asta.

Ma doare pentru ca nu numai ca niciodata nu o sa mai fie nimic intre noi..decat minciuni..

De fapt..stai...minte-ma,minte-ma frumos...asta a mai ramas..minciuni,iluzii...

Dar gandeste-te..daca as fi vrut sa plec as fi facut-o pana acum...nu as fi stat sa te ascult cum ma minti frumos...

Oricum nu-mi pasa ..dar nu o mai face...alternative sunt...nu mai reprezentam nimic unul in lumea celuilalt,stiu ca nu ne-am schimbat..nimeni nu se schimba..oricat de mult timp trece...timpul nu face decat sa aplaneze durerile..sa estompeze golurile...incearca sa nu le mai umpli de minciuni si falsitati...nu are sens...

Dar te rog...inceteaza.

Stiu ca incercam sa ne prefacem ca nu conteaza nimic, ca totul este praf si indoit...dar ce sens are sa ma minti asa... perseverand in prostie..de ce sa o faci atata timp cat nu ai nici un interes...eu continui sa scriu...si vezi golul meu nu s-a umplut ..s-a transformat cu timpul...a devenit timp irosit..pierdut pe cai naturale..

Si suntem toti singuri intr-o lume asa de ticsita..si totusi uita sa minti...

E drept sa alegi.

2012-02-17T20:14:00.001+02:00

Existentialism...fapte existentiale..vieti.

Traim,si totusi facem tot posibilul sa ne aruncam intr-o groapa fara fund cat de mult putem.

Si traim, dar gandirea rationala, gandirea cognitiva,se afunda si ea intr-un abis.

O tinem inchisa atunci cand suntem pe marginea colosala a nebuniei.

Nebunie sau normalitate,dragoste sau ura, disperare sau ignoranta, intre toate exista o linie atat de subtire si de usor de calcat.

Linii,tuturor ne plac liniile,toti le incalcam.Avem limite auto impuse doar ca sa le putem proba,cat de puternice sunt,cat de interzisi ramanem.

Avem o viata, facem alegeri,si cu alegerile acestea invatam sa traim.Alegeri,niciodata nu ai forta necesara sa spui "da",certitudinea necorupta, invincibila. Faci o alegere si apoi speri ca ai sa poti trai cu ea.Alegerea,alegi sa traiesti,dar inoculezi in acelasi timp si ideea ca ai sa mori,dar ai ales,asa ca ce te mai piedica sa o faci ?

   In fiecare zi facem alegeri mai usoare sau mai grele. Dar ele mereu ne ofera oportunitati.

Da, de aceea alegem, ca sa avem oportunitati.Imense ferestre de oportunitai,si totusi o sa existe o alegere definitiva, si cu aceea si in aceea va trebui sa investesti toata forta ta vitala,toata puterea cognitiva,si tot rationalul acela care se plimba pe culmea prapastiei ingemanata cu nebunia.Si te intrebi daca alegerea iti prezinta atatea oportunitati,si iti da o imensa satisfactie,de ce apoi iti da si un univers de regrete ?

   De ce nu sa tai,suturezi si inchizi?De ce nu este ca o operatie simpla?

   Alegeri, ai grija cum privesti pe fereastra,caci unghiurile perspectivei nu se intalnesc.Nu au nici macar o proiectie in infinit,ai de ales cum judeci alegerea,si apoi ai de ales cum traiesti cu ea.

     E ca o femeie, mereu complicata,niciodata relaxata,si cand te astepti mai putin, ungherele ascunse ale acestei alegeri te scufunda in disperarea nebuniei.

         Dar inca este dreptul tau sa ALEGI.

Inert.

2012-02-01T23:17:00.001+02:00

Toate povestile incep si se termina la fel. Uite o poveste care a inceput si nu s-a mai terminat de fel.

Nu sufar de obiectivitatea naratorului, pentru ca naratorul se transpune pic cu pic in opera ce isi va desemna singura demersul.

Nici macar nu am urme de ideologii estetice ca romantismul, ci relatez prin luciditatea creierului.

Si sa incepem cu inceputul, sa ne avantam in rasarituri.

Mii de cuvinte se preling intr-un timp inghetat. Asa ca fiecare pagina va fii un episod de cuvinte dezghetate.

Noaptea..timpul si tema literara favorita a tuturor scriitoriilor, fie ei romantici,realisti sau chiar iluministi.

Toti vrand, nevrand s-au legat de noapte, i-au facut un cult literar, au ridicat-o la rang de poveste. I-au dat un fir, i-au intinat procesele naturale, au personalizat-o, au inzestrat-o cu puteri, ba chiar si astrului nostru natural i-au dat viata, i-au razboit destinul cu cel al noptii, au pus-o in antonimie cu cea pe a carei panze se ridica si coboara.

Asa incepe povestea aceasta : noaptea..unde soaptele se ascund, unde umbrele coboara in legea lor, unde oamenii traiesc intr-o ceata continua, adaugam noptii acesteia putina oboseala si o privire printr-un geam.

Dincolo de acest geam regasim caldura si singuratate, regasim o fata in miez de noapte.

Discutii,cuvinte,si apoi un strop de ploaie, si uitandu-se lung inspre geam, un alt material de geam se sparse, si lichidul ce ar fii trebuit sa o adoarma, in van se zbate pe lemnul lucios.

Lumini . –La dracu! Zise ea, dincolo de geam.

Vazand ceva luminand in spate, nici astrul martor, nici Luceafarul zburator nu s-ar fii gandit, ce avea de gand acea stinsa de picaturi, noapte.

„Sa fii romantic in ploaie, la dracu, ce frumos, si uite cum niste cuvinte aprind un chip demult inchis.” Se gandi.Si apoi timp de cateva secunde, imortalul spatiu, ce mananca cate putin din mortalitatea omului, se opri.

Trecu rapid in revista ceva ganduri,ceva fluturi, ceva fioruri deranjante prin stomac,si apoi se puse langa ceva modern,deoarece nu suntem intr-un castel asediat.

Iar printii pe cai albi nu mai exista, si nici domnisoarele stresate de vreun dragon sau zmeu lacom nu mai traiesc.

Crud,poate un basm ne-ar fii ajutat.

Totul se invarte intre cuvinte, ele iti dau putere, informatia te ridica, caci ea este cea care detine forta mistuitoare.

Si in loc sa spui lucrului pe nume, ii dai o nota conotativa, si in loc sa ajuti sa se inteleaga ii atasezi sensuri divine. Si ce mult ii mai placu acestei fiinte inutile sa se joace intre aceste cuvinte.Sa-i aleaga sensul potrivit, sa caute subintelesul intre paturile calde si in miez de noapte. Si cat de incantator i se paru ca in sfarsit a gasit ce cauta, ca in tot ciudatul acesta se mai ingana un alt fel de ciudat.

Si la sfarsit.. s-a rupt un drac in Iad. Si a disparut pentru veciie. Nici infernul nu te mai salveaza acum. Caci tot ce-a fost candva ideologic, sau oniric l-ai lasat sa moara sub straturi de ignoranta, sub munti de minciuna, sau pur si simplu l-ai ascuns ca pe o comoara.

Si nu mai este nici un licar de speranta,nici macar unul simplu, care sa-i mai redea din credinta. Curios, ce-i diferit de atunci, este ca acum...nu ne mai pasa..nici mie, fata din miez de noapte, nici vocii aceleia caruia nu ii tace fleanca..Ne pare rau ca ne-ai ranit, ca te-am ranit,dar nu ai reusit nici o clipa sa ne arati ce vrei,si noi am obosit..si a incetat sa ne mai dea de gandit.

Si mi-am cautat in dragoste un somn care sa ma faca sa uit.

2012-01-24T23:17:00.000+02:00

Si poate ar fii trebuit sa nu ma sectionez asa de tare.
Sa nu privesc in trecut, sa nu privesc in viitor.
Stai,am uitat de prezent.
Si niste vorbe pot afecta tare prezentul,pot altera mii de momente frumoase,pot strica totul intr-o secunda,si da realitatea peste cap.
Si totusi, am pierdut ceva timp iar, nu ca ar fii o noutate pentru cineva, dar de data asta m-am sectionat ca dracul.
Ma tot gandesc oare eu cunosc ce inseamna sa ai sentimente?
Ar trebuii sa reprim?Sau sa le las sa zboare?
Si totusi,pictez,si uite cum carbunele aluneca pe o planseta alba.
Scriitura,are si o forma,si nu una oarecare,la plesneala.
Si uite ce s-a ales de lumea asta, ar trebui sa ne bucuram de ziua in care Romania s-a proclamat tara, dar noi,in schimb ponegrim totul.
Si am devenit si patrioata,eu cea careia nu-i pasa nici de ea insasi.
Exista o constiinta in fiecare, o voce mica care dicteaza restul actiunilor, unele te marcheaza.

Si mi-am cautat in dragoste un somn care sa ma faca sa uit.
Si totusi cred ca ar fii trebuit sa beau ceva vin.Cine stie poate imi revin.
Exista parti in persoanele de rand care se confrunta zi de zi, si devin contradictorii, e ca si cum un drac sta de-o parte a baricadei,un inger de cealalta parte, si totusi nu sunt lamurita, oare de unde vin sentimentele?
Tindeam candva sa cred ca sunt doar o reactie psihologica, creierul ataseaza o anumita sugestie de o anumita persoana, si iti impune la fel cum face cu tigarile sa reactionezi in functie de sugestia pe care al tau creier ti-o traduce.
Ma bantuie uneori valuri de intrebari,si imi zic, daca tara asta s-ar schimba pe viitor, si am fii oameni diferiti,oare am da randament?
Aceasta reactie,aceasta asa zisa "simtire", iti dicteaza ce sa faci mai departe,si datorita faptului stiut ca orice sugestie ce se ataseaza de creier devine dependenta,nu mai poti sa scapi de ea.Si acum,zic eu, totul porneste de acolo, de la nivelul psihologic.Daca nu ii dai voie sa se infiltreze,constiinta aia mica,nu mai iti dicteaza ce sa faci. Si uite asa totul a devenit un proces.
Adica pana si pseudo-democratia asta este un proces,lent ce-i drept,ce-i drept in tara noastra,dar un proces in adevaratul lui sens.
Si uite cum o perspectiva noua se poate atasa sentimentelor, in principiu,ele sunt abstracte, oricum sunt notiuni abstracte, concepte inexplicabile, sunt la fel ca gustul, le simti cateva clipe,te bucuri de ele,si apoi sari intr-un alt confort gustativ.
Si totul se destrama ca un vis prost.
Si totusi.. pseudo procesul acesta te bantuie necontenit.

Nu, nu mai lupt cu imposibilul!

2011-12-20T21:15:00.003+02:00

Nu mai lupt cu imposibilul..oare sa fie ceea ce ar fii trebuit sa-mi ofere un fel de inchidere? Nu mai lupt..dar eu mereu lupt, oricine lupta.

Cum ar fii o lume utopica.Utopia - asa s-ar numii planeta aceasta ideala,fara cusur.
S-a terminat.

Ce ciudat pare cand din visare cazi.Ce ciudat pare cand nu mai ai suflare si dintr-o data parca tot plamanul tii se inunda cu oxigen, se umfla cu ceva ce seamana a speranta.

Si e pace in juru-mi. Closure.

E pace.

Difuzie.

2011-12-02T12:57:00.004+02:00

Era confuza..o stare alerta o chinuia, in urechi i se urcase pulsul,si îl simțea de parca dansa singur.

Cineva ii tot servea ceva, si un gust dulce acrișor i se strecura printre buze,apoi ii delecta papilele gustative, si se strecura ușor în faringe,iar stomacul pulsa.

Basul ii canta frenetic in timpan.Trompeta făcea întrecere cu bătăile inimii.

Mâinile-i se mișcau singure, de parca erau flasce si totodată ambiționate de un ritm alert al sângelui .

S-a întâmplat iar,cineva i-a lăsat o dara peste dinți, o gura calda o acoperea pe-a ei, totul era in ceata, si ceata ii servea drept scuza.

Lichidul rece, si dulce ii trecea prin minte de data asta, simțea nevoia sa ii regăsească dulceața, cineva ii degusta prin atingere corpul,si ușor usor începuse a se legăna in ritmul lui.

S-a întâmplat, ceva surprinzător de acrișor, si ceva necunoscut i-a transmis fiori pana in adâncul neuronilor. Avea o difuzie constanta si alternanta de senzații, se jucau prin parul ei, se distingeau clare alunecări pe corpul ei,si totul devenea din ce in ce mai intens.

Sângele ii fierbea, dar o fiertura mai puternica ii pulsa intre coapse.

Si fugi,lăsă senzația in urma, o ardere pe esofag fu înlocuită.

Cauta răceala,cauta sa se dezmeticească,dar singurul lucru care putea sa-l facă, era sa încerce sa îndepărteze culorile alea enervante, si mișcările acelea rapide.

Si becul ii juca feste, si lumina o orbea, era in așteptare./

Brusc reîntâlni senzația pierduta. I se părea o veșnicie de cand nu a mai simțit-o,dar realitatea spunea ca sunt doar cateva secunde.

Si limba-i obișnuită sa fie hrănită cu senzații pișcătoare se pregătea a fi exploatata.

Un schimb de fluide puțin mai neobișnuit, i-a trecut ceva prin mintea-i rătăcită, rătăcită, si acum a început a se mișca convulsiv in toate direcțiile.

A tras-o o mana, a asezat-o,God knows where,dar știa ca mișcările deveneau lascive, nimic nu ii impunea ce sa facă, ci o direcționa, totul se făcea involuntar,corpul isi amintea părți ca si cum au fost născute odată cu el, si căldura creștea.Si nu ea avea control asupra lui,ci el asupra ei.

Intensitatea locului o făcea sa uite, si in uitare cădea, iar acum cucerirea începea. O cotropeau mii de amintiri, mii de senzații, tactilitatea pielii era atât de sensibila încât orice picătură de apa ii semăna una după alta impresia de explozie.

A pierdut totul într-o secunda,si apoi capul s-a învârtit…senzația de rece a devenit furnicatoare.

Goliciune.

Ah,uite cineva ii hrănește din nou creierul, creierul sau poate limba..si bomba s-a declanșat.Spiritul ei înflăcărat trebuie reținut,dar cum,dar de ce, scuzele pot sa se trezească la răsărit,pana atunci,totul este calculat.Sau poate nu,de fapt nu,ideea ei de a merge cat poate de departe ii da avânt, si corpul se simte dezlănțuit.

Si furtuna a început,acum,atinge-ma,continua,lichid,stomac,mintea....ceata se bifurca,urca tot mai sus.K-boom.

Da,s-a așezat,mintea a încetat sa mai reacționeze,o stare ușoară de amețeală i-a luat locul.Pulsul coboară,încet,tinde sa o liniștească,tiptil către miezul ființei ei.Nici un drog nu ar putea sa facă ceea ce extazul ii produce.Extaz provenit din lucruri necunoscute.

E dimineață.A rămas o ușoară senzație de sec pe gat, si un lac in juru-i.

Speechless.. out smoked..!

2011-11-28T19:22:00.003+02:00

Crunta ciudățenie nu sta in faptul ca pot sa gândesc, chiar dacă exista argumente specifice care m-ar putea oricând și oriunde contrazice, ci ca încerc sa separ anumite momente care s-au contopit în mintea mea.

Probabil inconștientul,sau chiar conștientul meu încearcă sa ma inducă in eroare.Nu într-o stare de visare,ci treaza,lucrurile încep sa devina confuze, sau sunt pur si simplu pătrunsă de anumite momente pe care vreau sa le combin pentru un rezultat perfect.

Si totuși ma întreb,oare care ar fi adevărul in toată aceasta treaba excepțională?Ar fi oare mai convenabil sa le dau uitării,si sa-mi creez altele noi,sau vocea aceea enervanta care tot vociferează in capul meu îmi cere o continuare?

Curios.Nici nu pot sa leg fraze coerente,as tot vrea sa scriu,dar am multe idei ce se învârt si la fel nu vor sa se separe.As încerca sa evit aliterațiile,dar este un pic cam dificil.Mi-am ieșit din mana.Descrierile la dracu,nu-mi mai ies ca înainte,nu mai pot sa vad.Asta era,nu mai pot sa vad.

Percepția mea asupra anumitor lucruri s-a schimbat. Nu mai privesc nimic din aceeași prisma.Perspectiva dracului se focalizează diferit,in unghiuri abstracte si geometrii dubioase.

Si inca mai pot sa fac o metafora.Măcar atât.

Efuziune de material

2011-07-04T23:56:00.002+03:00

Multe stări,multe dureri,multe emoţii, efuziunile zilnice si chiar si cele reprimate sunt asemenea unor adieri de vânt, te mângâie o idee mai aspru când e rece, o idee mai delicat când este calda.

Interesant este ca nicicand ele nu vor inceta sa apara, ratacitoare, din moment in moment, vor lua nastere noi adieri. Ciudat este ca odata scoase la suprafata, devi avid,incepi sa cauti mai mult si mai mult. Noi suntem niste suflete purtatoare de corpuri materiale. Mereu goi, nicicand satisfacuti, in cautare, in asteptare.

La panda..stau animalele prădătoare. Noi suntem vârful lanţului trofic,dar ce mai vârf, unul demn de a ajunge nici măcar sub cea mai involuata bacterie.

Un vraf de cărţi, un munte de foi, 3 scaune aruncate în diverse colturi, 4 colturi si un geam, o perdea, si un titlu imi sare in ochi.. Cheile secretului..sunt prea pline scaunele acestea, prea încărcate, si nu au de gând sa-mi mai ascundă mii si diverse secrete recalcitrante.

Si îmi vorbeşte de parca ar trebui sa o deschid, se uita la mine cu acele reflecţii de orange, cu acel rosu puternic, si maro contrastant ce-l conţine titlul, îmi spune: - citeşte-ma! . E trist, ea nu ştie ca nu au nici cea mai mica importanta acum, când ale mele gânduri s-au întors. E întuneric si nu pot, chiar si licărirea,de fapt lumina puternica a lumânării ce se situează deasupra capului meu, cea atât de galbena si palida, ce dansează nestingherita pe albul perete, nici ea nu m-ajuta,ci ma îndeamnă sa visez la baluri şi falduri de materiale ce curg în râuri colorate.

Noapte buna.

Ar fi timpul..

2011-02-16T16:38:00.003+02:00

Stand,privind,analizand..concluzionand, o gramada de verbe in forma gerunziu,verbe care nu le-am pus nici macar la o forma personala, ci la una impersonala ..am ajuns totusi la o concluzie..Nu prea mai este nimic stralucitor sau scanteietor, nu prea mai exista flacara in mijlocul drumului, nu prea mai sunt culori pe drumul meu.Stau intr-un singur loc,nu ma misc,nici macar nu exista motricitate,nu nu. Ar fi timpul sa facem schimbul, imi caut un loc unde sa-mi arunc lenea,lejeritatea,lipsa de interes,sictirul,realitatea,lipsa de respect fata de tot ce ma inconjoara. Ar fi timpul sa mai vorbesc si cu mine,sau ar fi timpul sa mai uit si de tot,ar fi timpul sa mai fac ce simt,dar nu inconstient,ci cantarit,planificat. E tarziu..nici macar de o zi nu ma mai bucur. Nu-mi mai pasa de ziua ce vine, lucrurile au devenit lipsite de importanta, se fac doar din obisnuinta, se pun pe rol,si se misca inainte,inapoi, cum o fi, asa sa cada. Pana si cuvintele imi lipsesc, pana si transele ma acapareaza mai des.De data asta lipsa mea in rolul meu isi arata absenta.

Fara ecou.

2011-01-07T05:19:00.005+02:00

As vrea sa cred ca mi-a mai ramas ceva din ce am fost, as insista sa incerc sa-mi aduc aminte de tine..dar ce pot sa mai zic, cruda realitatea te-a respins. Nu mai existi. Nici macar nu mai este vorba despre tine. Niciodata nu a fost, ci doar strigatul meu nemuritor, dorinta mea dureroasa de a obtine ce nu am, de a ma metamorfoza in alt om. Ai promis ca nu vei intra cu mine in noul an, de fapt, eu nu am vrut sa te mai vad asociat cu mine, sau langa mine. M-ai epuizat, nu ai fost o victima, nici macar un martir sau vreun sfant,ci pur si simplu ai devenit un decăzut. Razboaie se pornesc, tornade si furtuni, mii si mii de schimbari pe o planeta atat de tanara. De cateva zile tot incerc sa ma conving ca ai merita o simpla explicatie,dar nu o meriti,nu am remuscari,nu ma pot intreba de ce, dar nici nu pot fi judecata, probabil din alte puncte de vedere, nu ma autodistrug,nu, doar traiesc pentru prezentul de azi, pentru ca este un dar, un dar ce maine va fi un trecut dupa care nu vreau sa mai alerg in van. .. de azi pana si ziua de maine va ramane un prezent. Ciudat e ca ma simt eliberata, e ca si cum s-a ridicat un nor de ceata de pe umerii mei, e ca si cum inima mi s-a dezlantuit si in loc de sute de tepi, simt cum mi se umfla pieptul usor si tu nu mai esti acolo sa-i controlezi ritmul, aveam nevoie de asta. Nu am gresit, ci mi-am creat realitatea dupa intensitatea spiritului meu care traieste din emotiile altora. Ai fost prins intr-o criza de personalitate, in care m-am cufundat fara sa-mi dau seama ca era mai mult sau mai putin influentata de tine. Sunt prinsa mereu intre lumi diferite, si nu-mi pasa. Am devenit aroganta, impetuoasa, si totul pentru ca nu-mi pasa. Seman vant si culeg furtuni, nu mai dau nici un pas inapoi,dar stai pana si un sut in fund e un pas in fata, loveste-ma cu putere!.. Am devenit ceea ce mi-am dorit sa fiu, un om fara scrupule, am reusit, am scos cel mai al dracu om din mine, dar nu s-a evaporat total, am fost o mare linistita,serena si pura, am devenit o furtuna pe mare care lasa in urma naufragiati. Acum voi avansa, voi uita pana si ultima urma de tine pe pielea mea...caci ai disparut total din viata mea.Si am intrat intr-un an nou, unde mintea-mi umbla fara ecou, sunt goala,epuizata, dar ma voi intoarce dublu fortificata, nu am sa mai permit sa fiu o jucarie fara baterii,..caci s-au dus zilele unde simteam nevoia sa ma reincarc, acum..sunt eu si atat! In anul meu nou plin de egoism, si fara nici un fel de ecou !

No more!..si sti la ce ma refer,opreste-te!

2010-12-21T00:46:00.002+02:00

..ti-am zis sa incerci!

2010-12-21T00:10:00.010+02:00

-Ti-am zis sa încerci sa pari surprinsa.. am vrut sa fie mai mult de atât !

- Dar sunt, zise ea cu ochi măriţi de uimire.

trezindu-se in mijlocul nopţii, cu pielea plina de broboanele picăturilor de transpiraţie ce nu-i părăseau corpul ci se prelingeau încetişor, lăsându-i o senzaţie cutremurătoare in fiece fibra a trupului, se uita in jur, dar nu era nimic decât lumina lunii ce pătrundea uşor prin crăpătură draperiei de culoare închisă, vedea un simplu dans al razelor lunatice pe acea ţesătură satinata de-un albastru întunecat..

cobora din pat, maieul ii căzuse de pe umărul drept, il zărise in treacăt,dar nu-i pasa,oricum avea sa se întoarcă in acelaşi pat cald..iar maieul ii acoperea suficient din pielea alba încât traversând in viteza sa bea un pahar cu apa, nu va flutura dezvelindu-i formele pline si voluptoase.

Se întoarse..

- Ti-am zis sa pari surprinsa, am vrut sa fie mai mult de atât ! zâmbii el cu al lui zâmbet alb strălucitor, parca o orbea simplul fapt ca zâmbea, sau poate era aura lui radianta, ce emana forţă, masculinitate, iubire…

- Dar sunt, zise ea in continuare, încercând a se dezlipi de acel moment magic, si încercând sa privească in jurul ei, uitase ca el se referea la cadrul primitor in care o invitase,încerca sa încropească o propoziţie coerenta,desi era înmărmurită de privirea lui calda, de chipul lui copilăresc, de ideea ce-o pusese in aplicare, si de încântarea ce i se citea, după ce ii văzuse expresia surprinsa a ei.

- ..îţi place ?încercând sa para modest, deşi era convins ca acest mic paradis creat de el ii va tăia răsuflarea.

dar ce nu stia el, era ca ea iubea persoana, gestul era infim, inima ii bătea doar pentru ca ştia ca-l poate face sa zâmbească în cel mai negru moment,era darul ei suprem, el si zâmbetul lui sincer.

..ramase un pahar de vin rosu, părea a fi de culoarea sângelui închegat, se scurgeau câteva picături pe marginea paharului..cineva băuse proaspăt din el..luminile de un rosu stins, acum arătau a lumini rozalie, se consumaseră pana si luminile din preajma lor..ceata din oglinda încerca a desena doua trupuri înfierbântate, încă înfierbântate, dar ceata le ascundea perfecţiunea..erau doua trupuri împreunate in euforia extazului încât nici de-ai fi vrut n-ai fi putut sa le separi.

Sângele ii pompa mai repede prin vene, inima se contracta de doua ori mai repede,apa ii fugea de pe frunte formându-si un drum înspre tâmple si ascunzându-se rapid in valea formata de sânii ei…

Brusc ii trecu prin fata ochilor decorul : petale de trandafiri rozalii amestecate cu petale albe formând un covoraş ce o direcţiona înspre sala unde in fata ochilor un foc mocnea in linişte, nu se auzea nimic decât sunetul lemnelor ce pârăiau din când in când in timp ce focul le cuprindea, lumânărele de-o parte si de alta a covoraşului ce in continuare ii direcţionau si acum luminau calea creând o atmosfera feerica,o rochie agăţată de marginea unei uşi întredeschise, de un alb spumos ca laptele…maieul neglijent ce-l purta, ii aluneca de pe piele,la picioare,dar de îndată ce încercă a se îmbrăca in rochie, o mana o cuprinse de mijloc sărutând-o încetişor pe gat,lăsându-i in urma parca o amprenta buzelor lui ce păreau a fi foc,si ghidând-o cu fata înspre el, ţinea doua pahare de vin rosu in mana.

Privindu-si reflecţia in oglinda ce-i străpungea pe amândoi provocator, văzu .. – era goala..

..respirând neregulat, se trezi,si sângele se încumetă a porni din nou la galop..era un vis,dar unul ce merita a fi memorat in timp,fuse un joc ce mintea i-l montase,fuse o festa ce dorinta i-o jucase..totul fuse, si nimic nu se intoarse.