""Nu te îndrăgosti atât de tare de noapte...

Blog inchis

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Thu, 16 Jun 2011 09:04:00 +0000

~~https://ispravideseherezada.wordpress.com/~~

Muncesc la asta

Update

Două zile m-am gândit la un titlu şi imediat după m-am şi răzgândit,mi-era necaz,mi-era greu,mi-era ruşine că nu gândesc cu repeziciune până când am zis cu blândeţe şi-aşa a rămas.
Mi se potriveşte. Lumea toată îmi spune fata blândă
Îmi pare rău că valul schimbărilor a fost prea mare,dar oboseam ochii astepatnd să se încarce o pagină.Scriu mai departe poveşti,întâmplări,amintiri scriu cublandete.wordpress.com

Bcr-ul si lipsa de profesionalism

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Wed, 15 Jun 2011 07:12:00 +0000

Am la Bcr un cont cu o sumă rezonabilă şi asta îmi dă mari bătăi de cap. Ieri, că orice om responsabil m-am dus să verific starea contului şi să-mi declar cardul pierdut, dar am avut parte de surprize care mai de care mai spectaculoase.

În primul rând am aşteptat mai bine de o oră pentru că doar un consultat oferea servicii şi coada de la masă era uriaşă. Căldură mare, agitaţie, stres, lumea intra ieşea, ieşea intra. Eu răsfoiam mecanic o broşură cu oferte. Nimic nu-mi atrăgea atenţia astfel încât să pot respira în mulţimea acea dezordonată, capul îmi pocnea, mâinile îmi tremurau.Ca un bulgăre desprins din avalanşa neliniştea ameninţa să mă înghită.
Un responsabil cu paza mi se adresează politicos întrebând care îmi sunt doleanţele şi după ce i le dezvălui se scuză politicos în numele colegei care va trebui să mă preia. Femeia operează nişte sume, face depuneri, închide conturi şi... când nervii şi gândurile se certau ca nişte ţâţe, vine rândul meu.
Mă aşez pe scaun, îi dau noul buletin pentru reactualizarea datelor. Îmi declar cardul pierdut, aştept să preia solicitarea şi cer să văd ce sumă mai am pe el. Incredibil din 310 lei mai rămăsesem cu 4.99. Îi spun că e o greşeală pentru că eu am făcut cu precedentul o singură plata în valoare de 190 de lei în prealabil având 500 de lei.Mă dezaproba spunând că aşa apare în evidente. Îi cer să vorbesc cu directorul de sucursala. Nu era acolo. Trec peste zicându-mi că mai încerc o dată când femeia din conducere revine. Îi cer să îmi spună ce sume mai am în conturi."Aici nu figurează decât cel cu cardul" mă loveşte ca o bâtă afirmaţia ei.Mă revolt şi îi aduc la cunoştinţă datele la care am făcut retrageri. Găseşte. Dar contul apare închis. O gheară îmi cuprinde inima, tâmplele îmi pocnesc, mâinile nu mai au stare strângând buletinul.
Duduia îmi prezintă asigurarea de locuinţe, nu o mai aud. Simt că mă prăbuşesc de pe scaun şi totuşi cu o ultimă putere anunţ că mă întorc mâine să vorbesc cu superiorii ei având toate actele pentru o lămurire completă.
Se scuză frumos şi trece la următorii.
Nu ştiu cum am ieşit afară. Nu ştiu cum am intrat în taxi.În mintea mea era un lucru. Unde sunt banii dacă eu am operat doar cu dobânzi? De ce nu apar în evidente decât cu suma acea infimă? Ce fel de bancă o fi asta care nu are evidente la zi?
Am inima cât un purice aşteptând să aflu dacă femeia director mă poate primi. Efectul surprizelor şoc şi-a spus ferm cuvântul azi neputând să fac nimic altceva decât să caut convenţii.

O fi vreo soluţie?

Siena poate fi a ta

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Wed, 15 Jun 2011 05:43:00 +0000

Deşi acum o lună a suferit un accident azi Siena este bine şi îşi caută stăpân în Bucureşti sau acolo unde el o aşteaptă. Nu mai e bolnăvioară,i s-a vindecat piciorul fracturat, e deparazitată, e veselă,e dulce şi iubitoare de copii şi alţi câini.

Dacă vrei ca Siena să fie a ta sună la 0722 67 40 70 - Letiţia
Sau scrie la dafne161@hotmail.com.

Ce ma doboară,depresia sau stresul?

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Tue, 14 Jun 2011 17:55:00 +0000

Imagine

Sunt banii malefici?

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Mon, 13 Jun 2011 20:01:00 +0000

Am primit ceva bani... brusc am devenit tinta intereselor prietenilor vechi.

Am primit ceva bani... mi s-au şi propus colaborări, parteneriate, afaceri profitabile.

Am primit ceva bani... iar sugestiile pentru investiţii nu au întârziat să apară.

Am primit ceva... apropiaţii au devenit ipocrit de atenţi.

Am primit ceva bani... nimic nu-i ca înainte.

Am primit ceva bani... şi parcă am cumpărat o sută de saci pe care să-i car în spinare.

Am primit ceva bani... nu mă mai simt în siguranţă.

Am primit ceva bani... pe care dacă aş fi ştiut nu i-aş fi primit.

Am primit ceva bani... am devenit vulnerabilă.

Imagine

O mare nevoie de pumnii vostri :)

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Sun, 12 Jun 2011 11:45:00 +0000

Am acceptat să-mi las animăluţul şi cel mai drag cadou primit vreodată să participe la concursul de vouchere.

Nu-i aşa că-i frumos şi merită să fie susţnut? :)

Vreau asta

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Sat, 11 Jun 2011 20:05:00 +0000

Imagine

Gura lumii mult prea sloboda-4

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Sat, 11 Jun 2011 16:55:00 +0000

Întâmplător mi-am aruncat un ochi pe fereastră şi-am văzut un câine fugărind o pisică. Pisica e a unui bătrân din blocul vecin, câinele al unei femei tinere necunoscute. Iată ce vorbesc, nu animalele, ci oamenii între ei:

- Ia-ţi câinele şi du-te la tine la bloc.
- Suntem pe loc public, mă plimb când vreau pe unde vreau.
- Aici eşti la blocul meu, nu fac eu tur de forţă după pisica mea ca să te plimbi tu cu javră.
- Atunci ţine mâţa în casa până trecem noi.

La cumpărături: N-avem,n-avem,navem!

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Sat, 11 Jun 2011 11:52:00 +0000

Câteva lucruri pe lista cu cumpărături şi multă grabă, în după amiaza asta trebuia să termin de gătit şi pentru mine şi pentru ai mei. Ajung în magazinul din zonă, chioşcurile le evit din pricina preţurilor piperate, mă plimb între rafturi şi nu completez lista decât cu ouă.Mă duc la duduia de la raionul cosmetice, singura vânzătoare prezenta din toată incinta şi zic.
- Aş vrea pate Bucegi.
- Nu avem decât Sadu. Luaţi din asta că e bună
Sadu e singura marcă de pateuri pe care n-o pot ingurgita sub nici o formă, strâmb din nas şi sar peşte cu gândul că va găsi Cris la Real şi ce-mi doresc.
Dă-ţi măsline verzi...
Se uită la bolul cu măsline stafidite şi îmi replică.
- Uitaţi cum sunt, mai bine vă dau negre din Grecia, le-am primit ieri.
Enervată îi întind listă:
- Aveţi ceva de aici?
O studiază, pleacă printre rafturi şi se întoarce la mine cu următorul răspuns.
- Muştar picant nu avem, doar dulce, pasta de legume cu vinete, nu cu fasole şi caşcaval. Brânză feta, ulei de măsline şi ciuperci nu avem, primim marfa luni.

Iau lista siderata şi
Ceva aveţi? Mi se pare incredibil că va mai numiţi magazin alimentar.
Doar m-a privit. Nu avea şi de data asta un răspuns lipsă pe raft.
Am plecat dezamăgită încă o dată de calitatea serviciilor oferite de comercianţi.De patroni.De lipsa de bun simţ şi de totala indiferenţă cu care ni se dau alimentele de bază. Majoritatea afacerilor de acest tip se vor a fi magazine universale,dar nu sunt decat bombe ieftine unde stau doldora fardurile lângă rafturile cu borcane, lăzile cu carne lângă haine şi uite aşa s-a făcut de-un magazin. Doar bani şi piaţa de desfacere îţi trebuie, ce şi cum livrezi, n-are importantă într-un cartier al pensionarilor ce sunt dependenţi de tine.
Numărul întâmplărilor de la cumpărături e atât de mare pe cât e o zi de iunie. Ciclul abia începe.

Bancă în parc

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Fri, 10 Jun 2011 19:44:00 +0000

E mereu singură în şir. Înconjurată de globul de cristal propriu celui care se aşează pe ea. E greutatea fiecărei oboseli. Povara fiecărei amintiri. Urma fiecărui sărut îndrăgostit. E trecerea momentelor de la cumpănă la extaz.de la viaţa la tăcere. E primăvară întâlnirilor între plimbări şi iarna rătăcirii solitare. E cufărul poveştilor de-o viaţă pe care fiecare i le împărtăşeşte de teamă să nu le piardă.

Imagine

Schimbare,schimbare...

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Fri, 10 Jun 2011 15:55:00 +0000

Îmi plac schimbările mici şi plasate în perioade scurte de timp.după cum se vede nici jurnalul nu poate scăpa de obiceiul ăsta şi prin urmare o să vedeţi pe aici una, alta,puţine,multe,nu ştiu Singura invariabilă este culoarea. Pentru că aşa îmi place mie, verde, pur, peren, graţios... îmi place.
Aşa cum şi:

Feisbuc.
tuităr
ăbaut
s-ar putea să-ţi placă şi...
poţi să mă duci la tine în căsuţa de mail...
să cauţi între cuvinte
să mă citeşti în google
dacă nu vorbim aceeaşi limbă poţi să tălmăceşti cuvintele mele.
să vezi ce-am scris mai cu spor
şi să dai paginile poveştilor înapoi.

Dacă îţi place, poţi să te întorci. Sunt pe aici, pentru că, asta nu-i un jurnal, e investiţia mea în verde.

Scrise de altii,apreciate de mine-7

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Fri, 10 Jun 2011 11:01:00 +0000

Cea mai importantă lecţie din viaţa Tomatei.

Cântecul din inima Andreei

Şi Sasha, motănelul ce aş fi vrut să fie al meu.

E cald,e panică,e amenţarea furtunii

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Thu, 09 Jun 2011 10:30:00 +0000

Există ferestre fără ochi. Furnici fără discernământ. Spray-uri cu efect de bumerang. Pervazuri încinse şi mândre. Mâini umflate parcă de ciudă. Teama justifica de panică. Graba devastatoare. O femeie curioasă. Soare dependent de nori.Şi non sens într-o zi în care într-o altă parte a globului o insectă îşi face pedichiura într-un ocean de miere şi altă sta în şezlong admirându-şi bronzul nestingherite de nici un seism ori de vreo furtună.

Imagine

Atingere

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Wed, 08 Jun 2011 15:49:00 +0000

Imagine

Mă laud.

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Wed, 08 Jun 2011 09:25:00 +0000

Denisa mi-a spus despre Aboutme şi n-am rezistat tentaţiei. Ce să fac? Sunt curioasă.Şi foarte femeie.Am pagină.

Scriu Corect cu AutoCorect

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Wed, 08 Jun 2011 07:22:00 +0000

Nu sunt eu scriitoare de jurnal demult şi n-am nici notorietatea unor jurnaliştii mai mari decât mine, dar îmi permit să vorbesc despre o aplicaţie utilă cu care de câteva săptămâni scriu româneşte.
Minunea asta se numeşte AutoCorect şi face aproape totul după câteva click-uri, cum ar fi:

Punctuatia-o să adauge toate semnele uitate de tine, o să scrie cu majuscule la fiecare început de frază, o să scoată spaţii şi o să le adauge exact acolo unde trebuie, o să şteargă punctele de suspensie în plus.Pe scurt, o acţiune meticuloasă, care, ţie îţi poate scăpa.

Diacriticele adaugă şi/sau scoate semnele grafice cu valoare specială.

Ortografie aplică toate regulile de scriere corectă a limbii şi: găseşte cuvintele lipite, literele inversate, diacritice înlocuite greşit cu litera corespunzătoare, litera scrisă în plus sau în minus, cuvintele cu apostrof.

Nu mai vorbesc de toate funcţiile Word pe care le-am găsit aici,pentru ca, ele sunt deja uzitate.

O aplicaţie zic,folositoare,pentru nişte texte curate şi un aspect frumos al paginii,dacă vrei să o încerci şi tu poţi să o descarci de aici.

Ghiduşii pe cer

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Tue, 07 Jun 2011 16:33:00 +0000

Imagine

Sisteme romaneşti aducătoarea de moarte

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Tue, 07 Jun 2011 13:36:00 +0000

Cu bucurie constat că deşi Flori nu mai e relaţia mea cu Nicu a rămas aceeaşi. Postul ăsta nu va fi însă unul vesel Ne-am vorbit şi ne-am scris zi de zi cu încrederea că vom putea uşura puţin sufletul lui. Nu-i uşor. Azi după aproape 6 săptămâni şi-a deschis sufletul şi mai mult de-o oră mi-a spus pas cu pas cele întâmplate. I-am înţeles strigătul de ajutor şi chiar dorinţa de răzbunare. Deşi am încercat cu tot calmul şi delicateţea posibile să-l fac să se îndepărteze de gândul ăsta, n-am reuşit cu nici un chip.Va pleca cu parafele morţii în mâna să caute răspunsuri şi să-şi facă dreptate cu orice preţ. Un om istovit de căutarea în sine a liniştii. Obosit să mă aştepte doar răspunsuri lapidare şi lipsite de consistenţă. Lipsit de minimă putere de a se concentra asupra a ceea ce-l înconjoară. Neajutorat şi părăsit parcă de cei care îi sunt rude, Nicu se zbate şi acuză. Acuză sistemele sanitare romaneşti, acuza tergiversarea cazurilor importante, acuza medicii cei care s-au umplut de bani şi cărora nu le mai pasă de oameni. E dreptul lui. E vrerea lui. Ştie că lupta o vor câştiga alţii, dar nu se poate opri la actele seci şi nemulţumitor de succinte.
Am să vorbesc mai jos despre ce se întâmplă în Institutul naţional de boli cerebro vasculare. Nu contest toţi medicii şi nici calităţile lor profesionale, contest doar sistemul prost gândit cu care te primesc acolo, aşa au primit-o şi pe Flori şi de aici a început sfârşitul, cine are vreun argument solid contrar e liber să-l prezinte.
Unitatea asta medicală e celebră pentru marile sale nume cum ar fi Leon Dănăila, Cornel Toader, Florin Ştefănescu şi Mugurel Rădoi. Straşnică echipă. Reuşitele lor operatorii uimeşte lumea. O salvează. O vindeca. Dar o şi condamna, în primul rând la aşteptare.
Te duci să te internezi. Medicul de gardă, în cazul meu, Mugurel Rădoi, în cazul ei, Florin Ştefănescu, îţi face formalităţile şi te trimite în pat. Dacă ai nenorocul să ajungi în salonul 16 o să te topească definitiv căldura şi o să te sufoce lipsa de spaţiu. Şase paturi înghesuite şi sprijinite de două canapele, pentru orice urgenţă. Fiind cel mai mare (!) e normal să fie cel mai plin. Paturi incomode pentru nişte viitori operaţi la cap, ori la spate, cu muşamale ce termină plămânii şi cearşafuri ce se schimbă destul de rar. Chiar foarte rar. Vrând nevrând accepţi orice condiţie, primeşti ce e liber şi te pui pe aşteptat. E cale lungă până să vină şi la tine cineva.
Prima care vine e asistenta de tură, dacă ai tratament ţi se implanta o branula în venă şi cu stativul patului tău stai la taifas cel puţin o oră. Dacă nu, aştepţi verdictul medicului.
Ai de aşteptat să se termine flaconul, să vină masă şi vizita de seară.Se fac două vizite pe zi în fugă. Să vorbim de cea de-a doua, ajungem şi la cea din zori după ce povestesc despre trecerea nopţii. Vizita de seară e făcută de medicul de gardă, care, cu toate fişele sub braţ vine şi te întreabă cum îţi e? Dacă îţi e? Şi ce-ţi lipseşte în acea clipă? Îşi dă interesul şi ştie ceva despre tine, aşa cum are cunoştinţă despre fiecare în parte, nu-i de condamnat asta, dar e mereu gata să plece şi nu se mai întoarce pentru restul serii. Concluzia e că mai bine taci şi aştepţi să vină al tău dimineaţa când, dacă vrei să te audă trebuie să insişti. Mi s-a întâmplat să mi se umfle mâna, tare, aproape că nici nu puteam să o mişc. Noaptea am spus asistentei care neputându-mi da nimic mi-a recomandat să mă fac auzită insistând, insistând. Am insistat. Medicul meu era acolo,m-a auzit şi m-a salvat din durere cu un antiinflamator.
Să ne întoarcem la seara. A trecut vizită, Urmează plimbarea pe coridorul îngust sii plin de dulapuri şi frigidere (secţia e în construcţie) 16 e chiar în capăt, unde, dincolo de o uşă se fac lucrări. Cândva toate frigiderele şi dulapurile vor avea loc, dar acum fac plimbarea celor bandajaţi aproape imposibilă. Un drum două şi te retragi să-l laşi pe altul. Apoi e din nou ora de tratament. Îţi pregăteşti conştiincios mana şi sau şoldul. Trece tratamentul. Vine noaptea. Urgie. Ţipete, plânsete. Lumini aprinse. Într-o astfel de situaţie aştepţi să aţipeşti spre ziua.Se întâmplă.La 6.30 somnul se curmă brusc, vine echipa de curăţenie. Tot în grabă. Şterge, spala, aeriseşte, vizitează baia (fără capac la toaletă sau o bară de susţinere pt neputincioşi unde poţi să păţeşti orice pe gresie). Apoi vin infirmele să schimbe paturi şi să întoarcă vreun imobilizat. Salonul curat aşteaptă vizită.
Vine, în faţă, ca un conducător veritabil sta Dănăilă. După el ceilalţi, fiecare cu bolnavul lui.Cu condiţia să fie şi doctor pentru Bolnav, bolnav pentru doctor este. Dacă specialistul tău e plecat, cum a fost Ştefănescu, se va ocupa de tine cel de gardă, sau oricine.Se spune face repede o radiografie a zilei trecute, Dănăilă spune un cuvânt bun, o sugestie, se aşează pe marginea unui pat şi apoi pleacă. Toţi.Au treabă, îi aşteaptă intervenţiile şi bătaia pentru singurul bloc operator. Cel mai norocos e cel programat în acea zi pentru operaţie. Aşteptarea lui a luat sfârşit. Dar ca să îndeplineşti condiţia bun de bisturiu trebuie să treci de investigaţii.
Investigaţii care pot dura, până la două săptămâni. Vreme în care aştepţi, cauţi medicul, dacă nu-i plecat peste hotare, dai spaga pentru un cearşaf, o injecţie, mai aştepţi.
Până la urmă un brancardier generos, la care ai ajuns la îndemnul unui bolnav cu state vechi, îţi spune că RMNUL şi AngioGrafia costa, îi dai bani, cât îţi cere, 150 lei. Te duce repede, peste tot, pe unde îi cazul sărind chiar peste programările tale care urmau să vină la o distanţă de câteva zile. Te-ai săturat să aştepţi, să vină şi să plece vizită, să ai sau nu doctor, să ai sau nu tratament, să vină noaptea şi o altă zi goală. Scuturi portofelul. Faci 150 de lei şi mergi la Rmn, TC, sau Angiografie.Şi aştepţi, de data asta rezultatul.
Răspunsul vine, dacă trebuie să te taie ai un motiv bun să mai stai, dacă nu eşti liber să pleci cu câteva sfaturi în buzunar şi o speranţă.
Eu aşa am plecat. Dar Flori a fost acolo cu un tratament dat de medicul plecat să opereze mai departe în lume. Care nu o mai văzuse şi n-o mai consultase de când o internase. S-a întors şi a vrut să o deschidă. N-a fost cazul, iar durerile au încetat. A fost redirecţionată şi ţinută pe loc după operaţie că surpriză, durerea de cap să se reinstaleze după o supărare. Altă internare. Altă redirecţionare Comă şi Moartea cu acordul mamei ei de a fi deconectată după ce i se spusese că nu se mai poate face nimic.
Un om în condiţia în care suferă dureri acute de spate sau de cap poate să suporte atâtea amânări? Atâtea tratamente? Atâtea teste? Sau chiar atâtea aşteptări ale doctorului lui?
Nu e mai omeneşte să ţi se dea automat un alt medic curant?? O posibilă şansă spre sala de intervenţii? Să ţi se scurteze suferinţă? Să nu ţi se ia mişeleşte banii pentru servicii pe care prin asigurare le plăteşti? Să nu ai dreptul la o baie decenta şi o curăţenie normală?
România şi sistemele ei te îngroapă. Cazul Flori nu e singurul. Nicu nu e singurul care vrea să i se spună adevărul şi să caute un vinovat, dar că întotdeauna, cel mort e responsabil, doctorul îşi şterge mâna pe parafa şi se face nevăzut. Spre alte paturi, alte zări... alţi oameni, alte morţi.

Asta-i nou,Ronânia?

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Mon, 06 Jun 2011 17:07:00 +0000

Prezenţa frumoasă a Andreei Berecleanu face din mine o telespectatoare fidelă a ştirilor de seară ale Antenei 1, plăcerea aceasta nu dublează, însă şi materialele pe care femeia, o profesionistă, le are pe desfăşurător. Cum aş putea să reacţionez când:

* un prost se electrocutează şi moare aproape în direct;
*un copil isteţ îşi face singur dreptate inscenandu-şi răpirea;
* Iri o recapăta pe Irina a cărei mamă a dispărut?

Acestea sunt suporturile ştirilor zilnice. Ceva "senzaţional". Ceva inedit şi ceva monden. Să le luăm pe rând.

Un om beat şi supărat că şi-a pierdut casă prin vânzare se suie pe stâlp şi cade secerat de curentul electric. Culmea coincidentei, în acelaşi fel în care a murit şi fiul lui adoptiv. Specialul morţii e că a fost filmată. Da. O altă idee bine implementată în mintea vulnerabilă a posibilului sinucigaş. Un impact emoţional puternic, care, nu va atrage după sine decât reacţii la indigo. Ce face CNA-ul în toată această vreme? Cât de controlate sunt programele cu expunere înainte de orele serii în care copiii nu mai au aces? Simplul anunţ "urmează imagini şocante" le ia toată responsabilitatea redactorilor?

Ştirea a doua cu puştiul ce s-a răzbunat pe părinţii care nutresc note şi nu realizări e într-adevăr un exemplu de luat în seamă de cei mări a căror admonestări nu sunt întotdeauna întemeiate pe experienţă şi înţelepciune.

Şi cea de a treia cu Iri. Iar cu Iri şi Irina fără Moni, mama dispărută în misiune pentru o cauză bănoasă.Cât o să mai dureze această poveste? Cât o să mai suporte micuţa presiunea mediatică? Cât îşi mai permit oamenii cu bani să sfideze legile, statul, drepturile şi inteligenta celor fără bani privitori ai spectacolului ieftin? Cine sunt adevăraţii câştigaţi bogaţii circari care câştiga cu fiecare apariţie sau televiziunea făcătoarea de audienţă?

Mâine la aceasi oră, aceleaşi noutăţi, cu alte personaje, dar şi cu Iri şi Irina fără Moni.
Până unde? O moarte, o inovaţie şi un guzgan... rozaliu sau nerozaliu.Pâna când?

Desire

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Mon, 06 Jun 2011 14:19:00 +0000

Imagine

Zid

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Sat, 04 Jun 2011 21:33:00 +0000

Imagine

Am obosit să privesc spre un cer imobil. Cuvintele tale sunt focuri de artificii topite în nouri. Desenează dâre de fum pe care ochii-mi nu pot să le acopere decât sub formă de strigăt. Un strigăt ce se sparge pentru doar o secundă de piatra ce-ai pus-o între noi. Poţi să mă atingi cu podul palmei şi să mă păstrezi acolo aşa cum păstrezi un secret. Nestrecurandu-mă în nisipuri.

Dezarmonie

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Sat, 04 Jun 2011 10:01:00 +0000

Imagine

Sunt Dobitoc,sunt Cioban,sunt Cretin da' am maşină... Eu sunt Sefu'

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Fri, 03 Jun 2011 09:34:00 +0000

Taximetristul e o specie rară. Un mârlan. Un haidamac. Un imbecil. Puţin sunt aceia care ascultă o dată cu mine radioul şi mult mai puţini cei care sunt cinstiţi până la capăt. Astă noapte am avut parte de un cioban cu belciug în urechi care conducea ditamai maşina în care am făcut greşeala să mă urc. Am ales-o pentru că era prima şi mă grăbeam să ajung acasă. Nu umblu eu noaptea pe străzi cu ciobanii cu belciuge în urechi, dar mă găseam ghici unde? În faţa spitalului. Trecusem pe acolo să-mi fac intravenoasa cu calciu. Mi se întâmplă asta adesea. Noutatea văd că stă în nepriceperea cu care aleg oamenii ce pot să mă ia de acolo. Să povestesc.
Ies pe poarta ameţită, sleită de putere, cum era şi normal. Într-o mână ţineam geanta şi într-alta pansamentul, trebuia să ajung cât mai repede la un taxi. Văd un şir de maşini oprite în faţă şi ca să-mi scurtez drumul aleg primul BMW.Mă urc în stânga şoferului. O huidumă cu plete şi cercei.
- Unde te duc? Sare dansul peste orice formulă de politeţe.
II dau adresa, nu-i foarte departe, bănuiesc că are să mă poarte pe străzi şi intuiţia nu s-a înşelat. Porneşte şi in loc să ajungă la giratoriu o ia în spate.
- Nu pe aici...
- Pe dincolo nu pot să intru, n-ai văzut ce şanţuri sunt pe strada aia?
Le văzusem, le simţisem, doar că nu aveam chef de plimbare, eu voiam la mine în pat în timp util şi cu bani puţini.În geanta nu mai aveam decât 5 lei. Pentru o cursă obişnuită nu erau prea puţini ba chiar în plus, decid să-mi iau gândul banilor şi să mă relaxez indiferent ce ruta alege spre casa mea.
Ocolim câteva blocuri. Stăm la semafor. Virează brusc şi mă mişca din toate încheieturile. Îşi sună un coleg. Până la urmă ajungem. Abia când a oprit am observat ceasul, el era singurul care nu pornise o dată cu noi.
Scot banii..
- Da'... nu ajunge, rânjeşte mârlanul la mine. Cursa până aici face 11 lei.
- Fără aparatul de taxat îţi convine să faci singur preţuri.
- Auzi, asta e maşina mea. Îţi place sau nu, EU conduc, TU plăteşti.În Maşina Mea eu sunt şefu'!
Ies blestemând clipa în care l-am ales şi mă duc după bani. Vin cu banii, îi dau,dar ce-mi spune dobitocul?
- Cine sunt eu să te aştept pe tine la ora 3 noaptea? Data viitoare ia-ţi bani la tine sau meri pe jos.
Superb, nu-i aşa? Ador tupeul ţăranilor inculţi, nu ţăranilor ţărani, le-a dat mama supărării carnet şi maşini şi acum ei sunt şefii.Că doar au roţi şi nu picioare. Nu i-am văzut numărul. Oricum un BMW negru se plimbă liber prin Deva şi se crede stăpân pe coclauri.
De obicei eu aleg o firmă de taxi, m-am obişnuit cu ei, îi cunosc, îmi plac.În toiul nopţii însă nu mi-a mai venit să sun la Euro taxi. Am luat şi eu ce-am nimerit. Jur că n-am să mai fac aşa niciodată.
Aici la mine preţurile sunt cam la fel, nu prea mari, maşinile tot maşini. Diferenţă o fac gibonii. Belciugaţii şi Neaveniţii tari în gură, că doar puterea le-o da maşina şi nu orice altă capacitate personală.

Călătorie delicată

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Thu, 02 Jun 2011 13:18:00 +0000

Imagine

Inima mea are cartonaşul roşu

noreply@blogger.com (Roxana Trandafir) — Thu, 02 Jun 2011 06:42:00 +0000

Riscul dumneavoastră cardiovascular este: 5 %.

M-am jucat cu cartonaşele SOScardio şi mi-a ieşit cel din coada listei lucru mai mult sau mai puţin alarmant pentru că, prezint un factor ereditar de care sunt conştientă, dar cu siguranţă unul care m-a făcut să mă întreb cât de sănătoasă e viaţa pe care o duc. Concluzia de după citirea sfaturilor lor a fost că nu-i prea sănătoasă iar asta nu-mi place defel.
Ce să fac eu, o femeie la nici 30, pentru o schimbare majoră?
- Să aştept ziua de luni... la mine luni poate fi şi azi dacă mă străduiesc puţin.
- Să nu mai fumez... nu am atins ţigară aprinsă nici măcar în glumă.
- Să nu-mi doresc să fiu bărbat... deşi ieri am văzut că se poate chiar cu eforturi financiare mici.
- Să fiu activă.. mai mult decât mă ţine în corzi fiară nu pot, deocamdată.
- Să mă duc la doctor... pe care l-am cam obosit cu vizitele mele.

Nu-mi rămâne decât să aştept să mă mai nasc o dată, aşa scap şi de grijă cea mai mare şi nici nu mai e mult până atunci.