A sunkissed world

Runrunrun

sunkissed — Wed, 16 May 2012 20:55:30 +0000

Ne petrecem timpul fugind. De ceasul desteptator, de sefi, de copii, de batranete, de griji, de scoala, de oamenii cu pistrui, de bigoti, de mincinosi, de blugii prea stramti care ne sugruma gambele, de pantofi incomozi, de restaurante murdare, de amintiri neplacute, de nunti, de botezuri, de cumetrii, de bani dati, de bani luati (de la noi), de autobuze gresite, de asternuturi de pat care iti cauzeaza mancarimi, de mochete albastre, de jaluzele verticale, de vandut casa copilariei, de cumparat casa copilariei altuia, de masini, de biciclete, de caini, de pisici, de hamsteri, de magazine mici in care miroase a mucegai, de molii, de poezii proaste, de poezii prea bune, de carti prea mari, de tehnologie, de lipsa ei, de mailuri, de posta, de cosuri, de dureri de cap sau abdominale sau ambele in acelasi timp, de stat noaptea pana tarziu, de mancat seara, de diete, de cosmaruri, de preoti, de covoare scamosate, de prieteni vechi, de fosti si foste, de viitori, de ganduri marsave, de ganduri murdare, de spovedanii, de perne colturoase, de hipsteri, de repetitie, de repetitii, de esec si unii de altii.

Intrebarile care se pun sunt:

a. stii cat de important e sa ai adidasi buni pentru alergat? Nu-i ai? Nu alerga.

b. spre ce dracului alergam asa pasionati? Unde credem ca o sa ne duca goana asta?

Mi-e dor sa zac pe plaja cu gasca mea de lei stravezii, linstiti si cuminti,care au adidasii potriviti pentru alergat, dar care au si inteligenta de a nu-i folosi.

Se pare ca trebuie sa fie vara ca sa mi se linisteasca gandurile prin cap.

Chiar nu-mi place schimbarea

sunkissed — Sat, 12 May 2012 08:59:37 +0000

Mi-am dat seama saptamanile astea ca sunt, intr-adevar, a creature of habit. Uneori imi trece, insa alteori ma bag in vizuina si dau cu pietre in cei care incearca sa intre sau sa ma scoata din ale mele.

As vrea sa spun ca am facut multe lucruri grozave, in saptamanile astea. Dar nu e adevarat. Nici macar o amarata de carte de 150 de pagini nu am reusit sa termin (Momo, de Michael Ende). Merg la sala, alerg pana imi cad picioarele, merg cu bicicleta la munca si imi fac planuri care, majoritatea, nu devin realitate. Cu alte cuvinte, this is my habit. Adica iar am nimerit putin in scorbura. Numai ca, vezi tu, nici ca-mi pasa.

Ultima data cand am alergat dupa piticul de la capatul curcubeului, am renuntat, de atata alergat. Nu am rezistenta. Cand am incercat sa-mi schimb culoarea preferata, n-a iesit nimic bun. Si cand am inceput sa port parul cu altfel de carare, iarasi nu pot spune ca a curs lapte si miere.

Cred ca e cazul sa nu mai astept laptele si mierea si sa admit ca e mult mai bine cand cana de cafea e plina si caietul meu rosu e plin de planuri. Am o presa franceza acum care a reusit sa schimbe radical modul in care vad cafeaua – e cam singura schimbare la care sunt gata sa inchid ochii.

Probabil ca sambata viitoare la ora asta o sa fiu la mare. Ar fi si cazul.

Whatever

sunkissed — Wed, 09 May 2012 08:41:19 +0000

Vine o zi cand iti dai seama ca te-ai facut mare, si nu in sensul ala rau. In sensul care iti permite sa traiesti si sa te simti bine in pielea ta. Ziua aia este aceea in care, in loc sa discuti si sa diseci firul in patru, zici “whatever” si bine faci.

Sigur ca uneori e bine sa analizezi, discuti cu prietenii, ai conversatii profunde. Dar alteori, in fata faptelor deja implinite, cuvintelor deja spuse sau scrise, chestiilor intamplate, regretelor, oamenilor care au plecat si asa mai departe, nu poti decat sa ridici din umeri a nepasare din aia buna si sa-ti vezi de viata.

Am acceptat in final ca lucrurile s-au schimbat si ca e foarte bine asa. Intr-o zi glorioasa am inteles ca e bine sa nu mai incerc sa multumesc pe toata lumea si nici sa imping eu lucruri pe tobogan. Ca, daca un om nu vorbeste cu mine si vorbeste cu altii, e alegerea lui exclusiva si ca nu trebuie sa ma supar pe el sau pe altii care mi le zic. Uatevar.

Important e ce vrei sa faci mai departe. Ai chef sa iesi la cafea, iesi, ai chef sa-ti pui tenisii aia rupti, ii pui, ai chef sa te duci la mare, te duci, ai chef sa arunci inutilul la gunoi, il arunci. Pierdem prea mult timp scormonind. Si imi pare atat de rau, uneori, sa vad oameni dragi mie mereu cu pamant sub unghii. Dar asta e, ce sa-i faci. Si eu ma trezesc uneori in namol pana in gat, dar azi nu e o zi din aia.

Probabil ca iar e o zi prea pragmatica pentru mine. Dar poate asa trebuie sa fie.

Haidi ba, uatevar. Hai sa ne vedem de luna mai in liniste, cu ciocolata si cafea.

Waiting for the war

sunkissed — Mon, 07 May 2012 07:42:13 +0000

Genunchii nostri se aliniaza nepermanent, asimetric. Picasso ar fi fericit.

Am ganduri de luni care nu se asezoneaza bine la starea mea de sprit. Ma apuca, uneori, nemultumirea, printre valurile de multumire. Ma apuca dorul de duca, de vazut, de simtit, de pipait, de aliniat genunchi in alte paturi, alte tari.

Si totusi e luni, cafeaua sta in gat si drumurile – aceleasi – se bat pe jos, nici macar cu bicicleta. Motiv pentru care depresia din balerinii mei maro se desfata – e loc si pentru ea.

Ma simt batrana si uituca, am lasat hamsterul fara talas doua zile la rand si, asa mic cum e el, simteam ca ma judeca. Nu am responsabilitatea de a avea grija de o fiinta cat palma, orice floare detin in ghiveci se usuca, iar din proaspat-plantatele mele condimente au iesit 2 din 3. Si eu am chef si dor de duca si de alte cafele si de altceva decat rutina asta pe care oricum abia o duc! Culmea.

Prea mult pentru luni. Ma straduiesc sa mai beau o cafea, o fi un raspuns pe fundul canii.

Ce-am invatat in ultimele doua saptamani

sunkissed — Fri, 04 May 2012 06:12:16 +0000

Am invatat sa am iar grija de mine, sa ma duc la sport si sa imi dau sufletul pe banda pentru o cauza nobila: un trup sanatos si, s-o spunem si pe aia dreapta, numai bun de afisat pe plaja.

Am mai invatat ca metabolismul este o femeie de moravuri usoare – uneori, mai repede chiar decat te-ai astepta, iese la pensie. Nu mai merge ca in liceu, cand nu mancai o zi si pac! slabeai 4 kile sau ridicai o sticla de 2 l de apa si pac! aveai brate definite.

Am mai invatat ca maieul megru, blugii prespalati si mana cu aratatorul si degetul mic ridicate in toate pozele nu te fac roacher. Pe de alta parte, de ce ai vrea sa fii categorisit cumva? Ah, pentru ca iti plac etichetele si, fara una, simti ca n-ai rost in lume. Trist.

Am invatat si ca majoritatea chestiilor din capul meu nu s-au intamplat inca si probabil nici ca se vor intampla. Dar asta m-a facut sa fiu neatenta cu restul ce probabil ca se vor intampla. Nu asa cum vreau eu, pentru ca le-am neglijat.

Am invatat ca atunci cand crezi ca nu mai poti, e bine uneori sa mai incerci putin. Cand eu, de exemplu, zic ca nu mai pot, mai pot inca vreo 100-200 de metri. True story.

Am invatat si ca imi trebuie o noua sa la bicicleta, pentru ca, vorba aia, ori ea, ori eu!

Mistaken for strangers*

sunkissed — Wed, 02 May 2012 19:36:08 +0000

De aici.

Stiu ce imi trebuie. Imi trebuie sa dorm. Luciditatea imi face rau, bai, dar rau. Si totusi nu pot sa dorm. Sunt atatea de facut, de amintit, de regretat, atatea arome in viata asta pentru care trebuie sa stai treaz, asa ca ma ia cu ameteala, in niciun caz cu somn.

Sigur ca imi e somn. Mi-e cu adevarat somn; la orice ora din zi sau din noapte, daca ma intrebi, mie imi e somn. Dar evit somnul, evit sa ma pierd printre asternuturile mele pufoase si mirosind a lavanda sau a amestec chimic cu miros de lavanda continut de sticla de balsam de rufe ce imi da palpitatii daca e la jumate. Dar imi doresc sa stau treaza, sa fiu, sa ma intamplu printre oameni, nu prin vise.

Imi trebuie sa dorm, asa cum altora le trebuie admiratie sau respect sau bani, adica imperios. Si o sa ma silesc sa dorm, numai ca, ajunsa in pat, o sa deschid ochii lar, larg de tot, ca o bufnita. Si nu o sa dorm.

Problema e ca imi e necesar sa dorm, stiu asta, dar nu vreau, pentru ca sunt fericita si trebuie sa imi traiesc fericirile treaza.

Caldura asta de mai nu imi face bine, monser.

Weekend inflorat

sunkissed — Mon, 30 Apr 2012 12:43:20 +0000

Weekendul asta am fost la Pitesti. Ca turist. Am stat la hotel, m-am plimbat prin centru, mi-am luat “suveniruri”. Intotdeauna un oras e mai frumos atunci cand iti tai legaturile pe care le ai cu el. E firesc; de la departare, totul pare sa fie aur.

La nunta, mi-am dat seama inca o data cat imi place sa fiu lady like. Imi place sa ma imbrac elegant si sa ma plang ca ma dor picioarele de la tocuri si ca vai, trebuie sa ma schimb in balerini. Sunt unele mici frivolitati in viata care iti fac tare bine.

Ce nu-mi place e ca ma emotionez ca atunci cand eram mica cand vad o mireasa superba care, culmea, mai e si prietena mea. Si, desi stiu ca pentru majoritatea oamenilor de varsta mea, casatoria e mai mult prilej de petrecere, cheltuit bani si nervi, tot mi se pare ciudat si mi se pare ca acum o simt de parca ar fi in alta lume; ma uitam asa la veigheta ei si ma lua cu ameteala.

Mini-vacanta de 1 mai a fost intrerupta cu brutalitate de apatica zi de luni, cand am fost si sunt si o sa mai fiu unul din nefericitii care astazi este la munca, dumnezeu stie de ce. Totul e inghetat, desi afara e cald de mori, nimeni nu e in stare de nimic si unii sunt alergici la puful de plop – printre care si eu. O forma mai usoara de alergie, e drept, dar tot alergie se numeste. Si nici nu plecam mai devreme. Imi doream de dimineata sa ma duc sa alerg, dar cred ca ma duc, ma schimb in echipament si adorm pe banca din vestiar, invelita cu prosopul si cu adidasii sub cap.

Maine se leneveste – dupa cum se poate intelege de mai sus, imi doresc sa dorm 100 de ani. Astenie, plictis, apatie, nu stiu ce e – sau poate ma simt asa de ingrozitor de secular de obosita pentru ca trebuie sa, cum ar zice americanii, do my taxes. Si numai gandul imi provoaca alergii crunte si imi vine sa stranut impozite.

Cand trece si timpul asta?! Maine e mai?! Ceva e in neregula cu vremea, cu fuga ei, cu graba… Trebuie sa ne oprim, macar putin!

42

sunkissed — Thu, 26 Apr 2012 14:45:30 +0000

Ai intrat in functia ecran complet. Bine ai venit. Nimic de aici nu corespunde cu realitatea, si totusi asta este singura realitate pe care o veti cunoaste. Oameni ce ti-au fost prieteni acum iti sunt straini, straini pana nu acum mult timp sunt acum prieteni. Iubirile dintotdeauna s-au sfarsit, altele au inceput, tot pentru totdeauna. Certitudinile s-au dus pe apa Sambetei, acum plutim cu totii pe apa Duminicii. In full screen, iti vezi biroul la care iti petreci ore bune in sir cu mai mare claritate decat te vezi pe tine insuti.

Cu totii am vrea sa putem da F5 si sa o luam de la capat. Cred ca ne-am dori cu totii mai multa memorie sau mai putine pene de curent. Vestea proasta e ca din full screen-ul asta nu mai iesi cu F11. Nu mai iesi decat daca spargi ecranul. Si nu suntem multi dispusi sa facem asta, am investit prea mult.

Nu stiu daca e pesimism sau sila sau rutina sau raceala. Nu stiu niciodata si am impresia ca, atunci cand aleg un motiv, este exact ca la Ruleta. Ar putea fi orice. Doar pentru ca aleg eu un motiv nu inseamna ca ala e.

In rest totul e bine, se vede carul mare de la geam si pentru o clipa inchizi ochii si crezi ca ai dat shut down. Da’ de unde; e un pricajit de restart.

O fi 42, cu adevarat, raspunsul?

Miercurea vorbim despre weekend

sunkissed — Tue, 24 Apr 2012 21:36:36 +0000

Cum vine miercuri, cum o sa fiu uimita de asta. Nu imi dau seama cum trec luni si marti pana la oribila zi de miercuri. Oribila pentru ca se misca mai ceva ca un melc obosit si fara chef de a ajunge, de fapt, undeva. Realizarea faptului ca e miercuri aduce dupa sine faptul ca atat miercuri, asa cum am stabilit, dar si joi, ca sa vezi, se tarasc apatic prin caledar. Sunt un fel de copii mai speciali ai acestuia.

De fapt, de ce asteptam cu totii weekendul de parca am tinut post si e dezlegare la peste? Oare toti sa fim asa de asupriti la munca? Eu una stiu ca nu sunt, si totusi ma trezesc, cu precizie, blestemand cu ochii mici ziua de luni, neintelegand cum de e deja miercuri si sarind in sus de bucurie de parca am luat BAC-u’ cand imi dau seama ca e vineri. Dar, pana la urma, de ce?

La mine motivele sunt cat se poate de simple, cred ca Maslow ar fi mandru ca ii demonstrez teoriile. Iubesc sa dorm. Mult. Probabil ca as fi mai putin trista daca as incepe munca la 12, sa zicem. In weekend ma trezesc la 12, 13, 14… si vai, cat imi place. Dada, stiu, imi irosesc viata dormind, as putea face atatea lucruri, as fi mai desteapta si mai frumoasa de m-as trezi devreme si sambata si duminica. Sigur.

Apoi, corelat cu faptul de mai sus, urasc sa fie miezul saptamanii, sa ma uit la ceas, ca acum, sa vad ca e 00:26, ca acum, si sa fiu amarata din motive de doamne-cum-a-trecut-timpul-maine-o-sa-fiu-varza-moarta-de-oboseala-si-inca-nu-mi-e-somn. Cu alte cuvinte, urasc sa ma culc pentru ca *trebuie*.

Alt motiv pentru care abia astept weekendul e simplu si ciudat: imi place sa fac curat. Pe lumina, sa vad eu scama si firul de praf. Sa fac curat in tihna, dupa care sa fac de mancare. Da, sunt casnica. Bineinteles ca imi place si sa ies, sa vad oameni, sa dau jos stresul si caloriile in cluburi etc, dar pretuiesc enorm timpul petrecut acasa, ca o gospodina din Mad Men. Imi place sa sterg, lustruiesc, spal rufe. Sunetul unei masini de spalat este unul dintre cele mai relaxante pentru mine.

Mai astept weekendul ca pe o vacanta de 5 stele pentru ca imi place sa ascult muzica. Nu in casti, nu in timp ce fac ceva, ci asa… cand stau si scriu sau citesc – alta chestie pe care m-am deprins sa o fac acasa, si nu pe troleu/autobuz/metrou/fuga. Nu; la mine acasa, sa inteleg, sa ascult, sa caut versuri, sa rad de oameni, uneori (comentarii pe youtube, versuri cretine, videoclipuri funny, oameni care catalogheaza etc).

Si nu in ultimul rand, hei, e weekend, spargem rutina de luni-vineri 9:00 – 18:00 in 14 bucati egale (ca inca suntem sub influenta rapoartelor, pesemne), o trimitem plangand la mama ei si ne aruncam in alt fel de rutina, dar una care ne place. Duminica vine, suntem pleostiti de pe la 5-6 dupa-amiaza si ne promitem ca de weekendul urmator facem altceva. Luam lectii de tango, mergem la zoo.

Nu stiu voi, dar eu abia astept weekendul asta pentru ca ma duc la o nunta, pentru ca ma duc la o nunta a unei prietene bune, pentru ca ma duc la o nunta cu o rochie frumoasa foc si pentru ca uite, in fine, o sa fac altceva.

Weekendul viitor nu stiu cum va sta treaba. Probabil ca o sa spal rufe.

Cudetoate

sunkissed — Mon, 23 Apr 2012 09:49:59 +0000

Viata ca o shaorma cu de toate, mananci pana cand ti se face rau. Si apoi esti gata sa o iei din nou de la capat, dupa mici momente de respiro in care esti deprimat pentru ca ai mancat prea mult.

Uneori mai mergi si la sala, la modul mai putin metaforic. M-am decis azi, dupa ce m-am visat, a doua noapte la rand, obeza, sa ma reapuc de sala. Asa ca diseara o sa pedalez in veselie, la subsol, eu cu gandurile mele. As pedala in realitate, in aer liber, dar ma tem ca nu-mi permite orasul si nici haitele de caini omniprezente.

O sa ma tin de sala intensiv pana cand o sa ma visez slaba. Apoi o sa merg cu moderatie.

In rest, am avut parte de un weekend grozav, am descoperit locuri noi, m-am plimbat si am mancat o groaza de chestii dulci – de unde si visele urate. Asa frumos mi-e in ultima vreme, ca mi-e greu sa nu-mi fac grijile mele silvistice stupide.