Abaris din Miază-Noapte

Nu "se" există !!!

noreply@blogger.com (Irismeister) — Sun, 25 Aug 2013 21:56:00 +0000

Cu Moartea pre Moarte Călcând !

by Dr Dan Waniek, MD

Copyright © 2013

All Rights Reserved.
Copyright Requests Here Please !

Moartea, dragelor, nu există. Exista, odinioară, una singură, aceea a necunoașterii lui Dumnezeu. Și din aceea ne-a mântuit Domnul, Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Împăratul celor Două Împărății... Dacă a fost coborât în a doua, pe care o făcuse Adam prin cădere, a fost ca să-l readucă pe Adam cu Eva lui de unde căzuseră când s-au voit "știutori", înapoi, ușurel, de mână, "orfeic", în prima... El a murit ca noi să înviem cu El a treia zi, tocmai atunci când ni se pare că suntem duși la groapă ! Dar atunci sufletul încetează orice "gâlceavă" cu trupul, îl sărută "de sus până jos", și se înalță khā păsărica Bhā-L din hieroglifica veche, scrisă de vreun zalmoxian la gurile Nilului din Eghipet sau pe la muntele Khā-IL-aș din Tibet, în Cartea Morților ! Domnul Zeu S-a făcut om ca omul să revină în Împărăția Dintâi spre a fi ca Domnul Lumilor, "cu moartea pre moarte călcând". Deci moartea, dragele mele, din care una din voi m-a scăpat când eram ca Euridike pe ducă, moartea nu există !!! Or fi (ele) eu ? Eu (le-oi) ridica ?

noreply@blogger.com (Irismeister) — Sat, 17 Aug 2013 12:59:00 +0000

Updated :
A Bulletin of Author's Health...
by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2013
All Rights Reserved.
Copyright Requests Here
Cucernici părinți, iertare, și binecuvântați, frumoase doamne, priviți :

Georgi m-a scos din spitale la trei luni după cele cinci operații, cu ficatul înfloritor al fetei aceleia ! Veșnica ei pomenire, mergea la întâlnire de Valentine, pe autostradă cu o motocicletă... Fiind ficat de fată cancerul hepato-celular nu mai recidivează. E garantat, prin vârsta donatoarei, treizeci de ani :-) Doamne ajută !!!

Vindecătoarea iubită...

noreply@blogger.com (Irismeister) — Thu, 04 Jul 2013 00:41:00 +0000

Tainele Mării Bonaei Deaea :

by Dr Dan Waniek, MD

Copyright © 2013

All Rights Reserved.
Copyright Requests Here Please !

Dragonului Domn Marinescu :
Mā-Rrhē-Ayïn-Hē-Shīn-Khā-U(r) -

Numele lui Horus Khā-Ur-Shīn
Al Întâi Curgătorului Mamei Alin
Celui ce înțelege și inspiră din plin :

Mai prevăzător ca odinioară,
Când paza noastră de hotară
Deslușea privind prin Aurore
Ultima ursită :

Vindecătoarea iubită,
A Nopților Cabiriei Zoin
Binecuvântare străvezie
A nevoii iubirii de Poezie

La Sânziene și Călușari...
Tainele Mării Bonaei Deaea :
Sunt neagră dar sunt frumoasă...

(...)

01. Pontus Euxinus este la început un lac glaciar (Ryan și Pitman, 1998). Apele lui sunt "albe" (cristaline) de la origini.
02. Pe malul lui, din al mării dalbe prund, stând strajă de mare la hotarele de la Apus, se află Dalbă Mănăstire, mai presus de fire, un megalit alb, înalt, de patru sute de metri, care lasă o umbră uriașă, de multe sute de suliți, la Răsăritul și la apusul soarelui.
03. La Sânziene, de Ziua cea mai Lungă, în amiezi, Turnurile ei Dalbe lasă o umbră sigură cu care vine iute ora când crezi.
04. Dincolo de Bosfor, apele Mării Egee sunt cu 180-200m mai sus. Sunt așa de la potopul universal din sfârșitul ultimei glaciații, în Zodia Mare a Leului, pe la 12.000 î. Hr. Fluviul glaciar indian Sarasvati are atunci șapte kilometri în lățime la vărsarea lui în Golful Khambat (Khā-Mā-Bhā-Thāv, mama născătoare a strălucitei străluciri solare - reflectate deci - ca și a lui Gandhi, Poarta Primă a Nunții Necerești : Ghē-(Nūn)-Daleth-Ayïn)
05. Răspândind prin Cele Cinci Ape esențiale (CinciAb, PanciAb, Pundj-ab) toată ghețăria topită a munților Himalaya, acele ape line ce n-au umplut Tibetul și nici lacul de dincolo de Munții Cerești (Chin Lung, Kun Lun) până la Poarta Cerului (Țâne Geană, Tien Șian), duc harapii negri la vale din Harappa și cetățile Hindus-ului în Țara Pund și până în zările de peste nouă mări și țări !!! The Beatiful Nine, Tantra Manușilor de peste Ocean.
06. Harapii ajung iute în Golful Per-Syr (Tatăl Soare, Persic), urcă Tigrul și Eufratul dintr-un port pe care-l numesc Urul Chaldeean până în As-Syr, Elam și Dervent, la Poarta Caucazului (Khā-ū-Khā-Shīn). Vorbesc, ca tamilii din munții Ghā-tti de Apus o limbă guturală și ergativă, Ghā-ō-Rrhē-Ghē, Ge-Orge-Ana, Ille Anna. Se ivesc Cabirii ca ivirii până-n zările privirii. La vorbire au un rost, dialectul basc și tosc... Neam pietros, de loc la trup gros, neamuri zece, Etche și Adze cu orașe Vili.
07. Scrierea lor, în care Khā era lumina Sfântului Soare sau crucea sa strălucitoare și rotitoare (Swas-Thāv-Khā levogiră) trece pe tăblițe de lut, coapte iute din mâlul de început. Este mâlul proaspăt, curat și roditor al locului, ce curge din Ararat la vale, Khā pâinicile de suflet Khā. Țara de Sus se numește Născătoare a Luminii Khā, deci Khāt-Thāv, Thāv Khāt.
08. Este țara întâilor neamuri levantine, Ur - Maen (tsch), gar-maen, a Ar-mânilor, Armenilor și Garamanților "ghermani". Autentic, NEWE "germane". Caramanlâi și caragialești, ele fac statui de oameni cu cușme căzătoare pe frunte pe care le pun ca pe Sfincși în vârf de munte din Ararat până la Cioara și de la Bessi Para până la Pociovaliște și Chiperești...
09. Harapii negri, adorând soarele, sunt Khāt-ti, Thāv Khā, tuhătul strălucind spre bărbat, sefira regească Malkhut (Ma-L-Khă-Thāv). Ta Khāt este Țaga în grai gutural de bărbați (Bhā-hē-Rrhē-Bhā-Thāv, de două ori Strălucitori Reflectând Nașterea din Luminoasa Cruce).
10. Khatti sunt deci Ghatti după origine, dar se numesc recent Gotthi și Gaetti în Țară întinsă dincolo de hotară ( pe unde curge strălucita feminitate solară Khā-O-Thāv-Rrhē). Singurii care numesc Soarele Mamă de Fiu - Sohn, Sonne... Straja de țară la Podul Târgului din Afară. Ostașii ce nu se înmoaie apăsându-și pe sub mese trupurile de vărsat fără pohte în muieri podărese.
11. Ei își fac sălaș în străvechiul oraș, taman în Mâlul Maeotic în care curge liniștit glaciarul Don (Dan-ais). Orașul Palus-ului Maeotic este deci Asgard, Ais-Khā-Rrhē-Dāleth (Poarta curgătorului Pfalus sau Sălaș al Strălucirii). Mai târziu, pe aici, Khā-zarii jidoviți, Găzarii de la marea cazacă sau cazară se vor numi Caraiți (Thor Hyerdahl, 2000).
12. Apele dulci ale lacului pre-pontic (Pre-Euxine Lake, PELA) au permis răspândirea în jurul său, dinspre țărmurile joase adânc înspre interiorul european, până-n munte, a unei civilizații agricole pașnice, de belșug și rafinament, care cultiva și grâul și feminitatea, postūrile și pōsturile. Civilizația Europei Vechi știa să înfrunte Eonii. Harapii au ajuns aici Albi... Garamanții erau fericiți, buni amanți, îmbrăcați în albi, impasibili și postitori, de sămânță păstrători, de muieri mult țiitori, cu legi frumoase de la cântători, cu creastă cocoșească și îndelung rugători. Și Miresele lor de bănași aveau drept panaș penéa de curcan pe cap mai ceva ca la Rupea. Inelul de la Iezerivo conține (Florin Croitoru, 2006) formula "Penéa ți-l tea" (Să ți dau, eu, Penea, dacă vrei ! Ia acest inel împăunat, ca pe o Coroană a Soarelui spre împăcare a sufletului tău iubit după ce te-a luat Cea cu coasă, tu descântată, descusută Polisteneasă !).
13. Portul alb și mereu nou ca neaua, cusut roșu și negru ca ia în pânză topită, veșmânt străveziu, îmbrăca la fel ca pe moșii, Cămășii, (Khā Mā Shīn, Mama Albă ce învelește în încheierea veselă la care ajungem cu toții, noi cei din strămoșească moșie ca glia). Purtarea și portul, faptele noastre de până la dulcea moarte ne-au dat numele. Aceștia sunt prin urmare Ghā-Rrhē-manii, Strălucitorii Oameni Albi ai Pământului Negru, Banii, Danii, Letonii, Lătânii și Valahanii.
14. "Românii", adică noi sărăcanii, armanii, Oamenii Curgători din Crug Femeiesc, s-au numit Bhā-Rahmanii, măi frate române ! De astă naștere să ai Khā-Bhā-R, astfel Khā dulce rană să curgă din femeile noastre, ca strălucirea vie a soarelui, o apă vie, iar nu fântână în zadar. Khă altfel suntem buni să ne ia N-ai Bhā ca pe Anna dacă ar fi fost zidită de alt Cineva decât bunul ei Zidar.
15. Din Miazănoapte reveneau an de an, berbecește, nu doar Goat-ii Krivofori, cuceritori, și Crivățele cu coarne roșii, Khā-Zorii, ci și pietrele de aur galben strălucitor. Și aceast Khā-Limbăr amintea de Agartha, A-Ghā-Rrhē-Thāv, Viața ce Nu se Scurge a Pământului Mamă...
16. Ambra este deci numele aurului moale, galben curgător, moale la atingere ca blănița jucăriei ursite și ursulețești care ne liniștește fetița, dar și rafinata băutură zeiască de dor, rășină străvezie cu înlăuntrul ce învie, de bucurie al nostru isvor. Impresionați, ca orice sălbatici, Ghātti au numit-o Am-băr, Băr-Mā, Curmă, Curmătură, Culme, Khā(r)-ma, guvernar, hibernare (Khā-Bern-ari), Iarnă, Îngheț, Ger. Acesta este Gerula, Strămoșul totemic, Gerilă, Ber-n, N-ber, Ambra din Berna, Mierea Aurie a celui ce-și vâră botul până vede Miedul, și nu se teme de înțepăturile harnicei albinuțe care zbârnâie furată în Vis, Miedvedev, Ursul. Și astfel HUNG Ember SPAN Hom-ber, Hombre, Omul Urs, Sacerdotul, a învins pe Berbec, bătăușul încăpățânat ca focul (Berbecele, Ursul și Cerbul, Ostașul, Regele și Serabul, Regele Ostaș Sacerdot, Tripartiția la Indo-Europeni, la George Dumézil, Opera Omnia. Dumézil scrie fără să-L știe de Adevărul și Calea care ne Reînvie).
17. Acum se face scrum sacrificiul cel nebun ! Ar-Khā devine Arché, Prima Alianță. The Ark of the Covenant. Arca scutură tare ca o sănătoasă chemare (Khā-e-Mare), ambra ei e bine zbuciumată, atingerea ei este *elek-tri-Khă. Migratorii Khāți (Carl Lewis, Alice în Țara Minunilir, Cheshire Cats) sunt potentați cureți. Femeia este o Liturghie în familie, nu mai e o iapă verde pentru cai verzi migratori pe barbari pereți.
18. Barbarii sunt curentați dacă ating pe Mama Cybele de pe tron apărată cu lei de Attys, bărbați inspirați dar de femei crunți pirați. Khā-lușarii bătăuși buni îi saltă pe beți. Electron, vv-Elec-T-Rrhē-On sunt frații vv-eleci, Velichii, Acei Mari Valahi născuți din Elektra. Până la Pravila lui Vasile Lupu la Trsfetitele pe vremea lui Vasile Moțoc, ÎPS Varlaam din Sihăstrie,
19. "Cel ce va fi prins cu ștromeleagul învârtoșat primpregiurul părților fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădulariu, spre veșnica lui nefolosire"
20. Și azi în Anatolia turcii spun muntelui pe numele lui khattic, hitit și lycian (lupesc) DARO "Dag" ceea ce înseamnă DragKyon, Dragon Împărătesc. Hitiții au venit cu vetrele noastre în Asia Mică iar Etruscii au plecat tot cu iasca eskhara. Avem acum iască românească de la Alexandria Eskhate în Khā-Shīn-Ayïn-Khā-Șeitan la Ischia și Ostia. Mămăliguță de mei se mâncă de la cașă la Cașin ca la Mama Akka Shīn acasă. Aprinderea focului cu iască și păzirea focului vv-Hestiei în vv-atrium (vatra de peste pivnița din beci și nu în prispa auriculară) se scria în cuneiforme hitite și hieroglife "conforme cu inscripțiile pe lemn khattice"
21. Hassal Pahhar Paraișteni
(Grăbește-te să ții "pyra" focului aprinsă cu bușteni în potir).
22. Dardanii (TRAC, ALBA Dardha DARO Bardă și Pară ) au numele etnic ca para focului. Coama coifului de aur ce apăra ochii ostașului dar și lua ochii dușmanului în luptă avea coroană roșie la comati, galbenă la pilleati și albastră la Serabos Testes. Aceste culori se mai puteau vedea pe Columna Trojani pe vremea lui Clement al Treilea ce vroia să-l corupă la papistășie pe IO Niță, Împăratul vlah Caloian, Craiul Iovan și Mare Dan(ez) Ban Craiovean.
23. Faimosul turcit Aladdin ca și Nastrattin Altân Mussa Dag, munte, tăiș dublu, arată, Zeigen, Țaga, Dagga, Drag, Dagger, drakkar, Da-vv-on, Divan, Tăun, Tha-vv-on Năs Thavvon, Iovan Năzdrăvan. "Din" este Dreptatea, pe care semiții au învățat-o copiind legile noastre frumoase (Leges Bellagines, cele cântate)
24. Căci Mama este Electra, o oceanidă de la Oceanul Eridan, Danul de Sus. Vine de la marea Botan, ca Wotan, la țara ducelui Ramunc. Vine pe Dan-Eri în jos, pe un mal frumos, mai înalt ca Ur-Geții, argaeii, argeși. Tata este Thāv-Mā-Shīn, Thaumaturgul cu aur peșin de la Timișul de Sus, IO Tamaș cel Bun.
25. Boden este Marea Constanței. Din ea curg la Apus Rrhē-Dan, Ronul, și Rrhē-Ayīn, Rinul, cum gândește profesorul bavarez (Bhā-Bhā-Rrhē-Ayïn, care vede strălucit ceea ce decurge din origini) Vennemann (Europa Vasconica... 2003). E-vv-Ur-Ayīn-Apa, Apoasa Creație, lumea unde Venneman a deschis ochii întâia oară.
26. Spre răsărit curg Eri-danul (Padul) și Dan-Eri, Dunărea Danilor, Danailor Daoi, de la isvorul ascuns din Davosul vânătorilor șvițerieni, Da-vv-on-Shīn. De aici vin peșin Drăgușin, Drakones, ostași ai țepeșilor drăculești scriind răvașe domnești pe cruci "secuiești"...
27. Era scrisă ursita : Arz Buctă, răvaș de mister, rună oghăm, ocă de oier Rahman... Așa pregăteau, ca lacrima sacrificiului în ochiul căprui, nunta în cer cu Cerboaica, Dserfpă, Pui, punând Gonaciul în Cui...
28. Acesta este rostul scrisului în înscrisurile sintetice, simbolice și pristolnicești din Civilizația Europei Străvechi (Old European Script and Civilization, OESC and OECI).
29. Iar "runele", sunt bazate pe Cultura Pre-Cucuteni, Târpești și pe cea a "vânătorilor swiderieni". Runele, Răbojurile, Răvașele, sunt la plecare tot una, cununa. Scrierea Ogham găsită de Cezar la helveți, sunt un alfabet "chalcidic" lătân, sabin, pelasgic, venetic și osc adus peste Munții cei Albi de Etrusci lemnieni pădureți săgetători ca Oetzi !
30. Etruscii scriau ca plutașii de pe Bistrița moldavă, tot "coborâți" la vale din Pleiade în calea Bâcului.
31. Bâcul este Sângele Voinicului, ungerea țărușelor Termini Liber patri, domnii unși pe calea Taurului, spre Tiraspol, Tauropolis, ca pe vremea strălucitorilor strămoși de la muntele Ceahlău.
32. Ceahlăul este, pentru argați (Ur-Ghātti), Kogaionion-ul. Este la culme un megalit cu două capete (Cob-a-Ion-Ion, Capul lui Ion).
33. La o sută de ani de la pierderea Densușianului știm că acolo sălășlyia Ion Sânt Ion, Io-vv-an, ca Ia-vv-on la Luz (Betel). De la Cușmă în jos, Culmea, Scriptura, Legenda Fătului Frumos, Ceaslovul, Ruga Orei, și Gura de Aur curg la cale în vale ca un Crug de voinic drept și curajos și ca părintele Iustin de vânjos.
34. Gugu, Cucuietul Mamei Dochia, Ia-vv-Hē, Iancu, Iāa, este în veci întemnițat, întemeiat sub sălașul Negrului Împărat. În beciuri la cazne sub vatră, vv-Atrium, este vv-Hestia, Mama acelor negri Pemnites, Mama Akka Sua, Lares et Pennati Ek Ghēs, Acas' ca Mama Gaia, ce tuturor ne dă Ghes...
35. Kassites et Khūrites, coribanți, Khā-biri din Zidiri sunt Zbirii și Cureții ! Zbor și cădere în jos, la fund, ad inferos, spre nestemate, apele Botezului și bureții...
36. Iō-vv-hē, Iōve, Ia E(ste), din Săliște, ca Rariște, Ea este Stă-Pionul. Pe scurt, Kyon, muntele cerului, are peste Toacă, de draci alungătoarea Thāv-Khā...
37. Crucea de Piatră țintește și se curățește ca ierburile de sub Cruce pe Stăpâna Pion-ului, pe Ea, Bethylul, Altarul Babelor ca în Babele din Bucegi, Bhā-Bhā-El-Hē-Ur din Bhā-Ur-Khā-Ghē-Ayïn.
38. Cu lacrimi udată e Păpușa, Dochia, Daoi-Khā, Doica Fecioară a Fătului, Panaghia grădinei Maicii Domnului. Ecoul recent spre Apus este doar Cogălniceanu, învingătorul neam al capului tăiat (Khā-Ghē-L-Nika-Eannos) !
39. Partea de la Apus și de Miază-zi de Toaca și Panaghia muntelui ceresc, care e piramidal nu doar în umbrele lunii lui Gustar (ex sacrificio gustari, Primitium Frugae, Pristolnicie) este însemnată cu primele pristolnice ale strămoașelor noastre, la Tărtăria.
40. Tărtanii sau Tătânii s-au întins mult în Europa de Mijloc, în sus pe Dunăre (Dan-Eri) după cotul panonic, și până în Brâna sau Branul vv-alach al Tatrei (Preslav, Breslau, Brâno, de unde e tatăl cel încăpățânat, navigator de uscat, al tatei).
41. Cu tot cu bronzul și armele aliate, nerituale, pe drumul neolitic cucutenian și transdanubian al ceramicii marcate cu șnur de până la Elba (LinearBandKeramik, LBKE) au venit trei mii de ani mai târziu Khā-Laethes, celții, Galații microasiatici și prea luptaci. Galații sunt Khalții... Khā lații !
42. Și de acolo, trecând Alpii, strămoșii vlahi au ajuns ca venetici în laguna Padaniei și ca Etrusci în Toscana dinspre marea Thyrenniană (Tursi, Corsica, Tursana, Porsenna). Thyrsanii Părșani și parșivi ai reginei Dīdo au fost civilizați de Garamanții Lybiei.
43. Spre Răsărit calea strămoșilor a fost una a luptei cu turcii (Thāv-Ur-Khā-nii, curcanii) Găzari, Găozari sau Khazari. Aceștia erau războinici cruzi, poponari, deturnați de la firescul solar spre umbrosul Khā-Ur. Pentru spurcatele lor scârbavnice apucături căutau Ghia-uri, cum a mărturisit Sfântul Ioan Valahul.
44. Războinicii adevărați ai soarelui răsare rosteau rugăciuni către mare. Ei s-au numit Ionieni. Au cucerit Thāv -Rrhē-o-Yūd-Alef, Troia sau Troada. Aveau coifuri penate, capete împăunate de Kuoni, Pioni sau Păuni, a căror Cușmă "Frigiană" era aceea din Sfinxul Khā-Rrhē-Pathos, o cunună hiperboreană de Laur.
45. Sacrifiul Curcanilor Plevnei e povestit de Bărăgan până la Negrul din urmă, Caraorman. Gorgane au înflorit în grânarul din Bărăgane, până în ținutul dunărean al Folteștilor și Bugeacului.
46. Țara Serabilor le-a fost groapă comună, acoperită de Valul Troian, care e brazda lui Novac pe malul stâng al Deltei străvechi și al întregii Basarabii până la Nipru (Dan-Aper) și dincolo de zeul Terminus din Cotul Donului (Dan-Ais) până la Alexandria Eskhate.
47. Altarul îi urma peste tot fiind fire de piatră Mume, hirea scântâietoare de Chiatră (Khā-Ayïn-(vv)-Atrion), vatră, Ischion. Era un scăunel mic, es-khā-ton, șezut al strălucirii negre din Khā-Ura de sfârșit.
48. Eskhara s-a numit iască, cea ce isca Românii peste tot pe unde-i născa Muma. Iddische Mamme Găzare ziceau Tuhăt, pe nedrept înjosita murătură, Mulatuhāra, Sfaira din Sefora Sephirot Vâscul și Ma-Shīn-Ghā, Mama de la Șinca.
49. Fecioara cea sfântă a hrănit din Grădina Ei pe Împărătescul Băiat : Bhā-Ayïn-Thāv, Chipul Hristic al Strălucirii Crucii. La punerea Mântuitorului pe Cruce o lume nouă s-a născut din dureri ce tot Sionul au cutremurat, Catapeteasmă au tăiat, Cerurile au întunecat.
50. La un cutremur care a fost foarte intens repetat pe la mijlocul mileniului al șaselea î. Hr., vadul Boiilor s-a tăiat. Bosforul ce odinioară dinspre Miază Noapte (MIAN) s-a tot revărsat, acum a crăpat.
51. Zece ani trecură iar tăria și Urgia apelor nu s-au mai potolit, și din orgia rupătoare de ape o Mare Roșie de sânge, Erythreea Nordului, tot mai Neagră a curs și a băltit. Apele inundau Malul și Palul ridicându-se cu un picior în înălțime pe zi. Paleo-Dunărea estuar a devenit o deltă ticăloasă de Fanar.
52. Iar Asgard devenea pe zi ce trece un port scufundat de chihlimbar la Malul Maeotic. Se auzea până în peninsula Taman de la stânga estuarului fluviului Dan un urlet lycian, lupanar de lupan de la Bessi de Miază Zi, urgie de Leviathan, zece ani de orgii.
53. S-au mișcat după aceea din pământ, cum au plecat Goții spre Swideria, ghā-merri, Gomer Hyos, cimmerian (azi zis fals "ucrainean") o urgie de popor Folteștean, cuceritor, ionian.
54. Acești folteșteni proto-ahei sunt grecii, mercenarii Galaților. Gonindu-l pe regele cernavodan Priam tatăl lui Hector, prinț vrâncean al Regatului de Varna de dincoace de valul Troian, A-Khā-Ayin-(vv)-o-hé, cel ce nu mai vede strălucirea aheenilor.
55. Ajuns la Troada cu amintiri de Khāt-it cimmerian, neamul Cernavodan a pus un cap de pod la Bessipara, poarta Scheiană prin care va trece asinul troian... Hitiții sunt Khattiți cimerieni circumnavigatori euxini.
56. Ei s-au numit fiii lui Het ca la Țion, în câmpul stejarului lui More unde au vândut locul lui Avraam, noul venit arameean din Urul chaldeean Khā-L-Dan în cetatea Al Cyon-ului. Drumul lung al lânii de aur de la Cholchida Berbecului (Bhā-hé-Rrhē-Bhā-Khā) prin Fur-Khā și caerul Chalcidic, prezis de Khā-L-Khā-Shīn (Khalkcas, din Argos ca Argo-năucii Jasonieni, din Sydereai Pylae la Bessi Pârâieni.
57. Repetarea Legii scrie "Arammi obed Abi". Cum să schimbi Cartea cu Talmudul ca să îndreptezi pe Jidan (Judean) ? Acolo Saul din Tarsul Ciliciei, fariseu armean mare, sfântul Pavel cel Mare scrie către evrei amintindu-le unde se jertfea zeciuială Dumnezeului cel Prea Înalt, El Yōn-ului hyerosolymitan.
58. Creasta de Aur ca lâna kri-vv-oforilor Danai a ajuns semnul soarelui galilean, Danaim, și Danūna la guvernatorul Ban egiptean. Bān s-a citit în Țara Sfântă ca "pidosnicul" Nāb, în Nāb Mu-Aria, sau Nāb (M)u-Khā-Dan-Nețțar. Khā-Bhā-iru era Jidovul Rătăcitor până la Poarta lui N'ath Tha'n, Athena cea Neagră, port Solymitan.
59. Apele PELA se întindeau cu două mii de pași pe an. Singur rămânea, cu două sute de metri 'nălțat peste ape, Megalitul alb, Drakones cel Alb Fidonisian, Trac și Rahman, Harap Alb Harappan, Abares Seraba, medic de suflet și fără ban, Apollinian-ul, întâiul Ban Saraban.
60. Spargerea Bosforului a încetat la 5508 î. Hr. într-o zi de Septembrie la amiază.
61. Data aceasta ("Facerea Lumii") este esențială în Tradiția Bizantină, cum a fost ea păstrată de Bar Serabi (Regii Eroi care au apărat locul, de la Bessipara, Poarta călare pe Asia Mică, până la Nistru și până în Brâna - pasul Bran al Moraviei, in Walachia slovacă).
62. Regii Basarabi sunt o frăție de arme nobilă, o Männerbünde cu rădăcini în paleoliticul târziu. Semnul lor este "IO". IO Dan, IO Radu, IO Mircea nu sunt decât ecouri răsunând limpezi ale Formulei "Arvalilor" Caloiani.
63. IO Niță (numele unui Împărat, Craiul Iovan, Marele Ban care a întemeiat Craiova) este transcris greșit chiar de Vatican (Johannitius Sieur des Blackis) care a încercat să-l corupă în erezia papistășească pentru că era un militar neîntrecut, salvatorul din Ter Nova (Târnovo) și Vlaherne al Imperiului Latin de Răsărit.
64. Am văzut ca marele istoric Brătian că Lacul Pre-Pontic Euxinian a fost o Mare Nostrum, leagănul și miezul de lapte Proto-Indo-European (PION).
(End of Part A)
A. Mare Nostrum, Mare Nigrum. De la Akșana la Axeina.
B. Taina strălucitei Doamnei Noastre cele Negre din Cerul Sionului, Cyan.
C. Hyerus Caelim, Sfântul Cerului Selenei, Hyero Solymi.
D. Sfântul Țion, Sânt Ionul Sânt Helionul de la Răsărit.
E. Maica ce Prea Sta, privind ca Leoaica Sfinxului spre Apus.
F. Caraimanul, Creasta de Cocoș Împănată de Om vitejește Împăunat. Cușma Sfinxului Ia-vv-on, Taina Ionului Sânt Ion
Mai multe în cartea mea "Săgeata lui Abaris"...

Vindecătoarea iubită

noreply@blogger.com (Irismeister) — Thu, 04 Jul 2013 00:28:00 +0000

BLOG model Title Tainele Mării Bonaei Deaea :

by Dr Dan Waniek, MD

Copyright © 2013

All Rights Reserved.
Copyright Requests Here Please !

Cu Georgiana sine-cera-etatea să ne fie totală ! Altfel, Maestre, prințesa-i prea tare, ne ia ca din oală ! Dragonului Domn Marinescu : Mā-Rrhē-Ayïn-Hē-Shīn-Khā-U(r) - Numele lui Horus Khā-Ur-Shīn Al Întâi Curgătorului Mamei Alin Celui ce înțelege și inspiră din plin : Mai prevăzător ca odinioară, Când paza noastră de hotară Deslușea privind prin Aurore Ultima ursită : Vindecătoarea iubită, A Nopților Cabiriei Zoin Binecuvântare străvezie A nevoii iubirii de Poezie La Sânziene și Călușari... Tainele Mării Bonaei Deaea : Sunt neagră dar sunt frumoasă... (...) 01. Pontus Euxinus este la început un lac glaciar (Ryan și Pitman, 1998). Apele lui sunt "albe" (cristaline) de la origini. 02. Pe malul lui, din al mării dalbe prund, stând strajă de mare la hotarele de la Apus, se află Dalbă Mănăstire, mai presus de fire, un megalit alb, înalt, de patru sute de metri, care lasă o umbră uriașă, de multe sute de suliți, la Răsăritul și la apusul soarelui. 03. La Sânziene, de Ziua cea mai Lungă, în amiezi, Turnurile ei Dalbe lasă o umbră sigură cu care vine iute ora când crezi. 04. Dincolo de Bosfor, apele Mării Egee sunt cu 180-200m mai sus. Sunt așa de la potopul universal din sfârșitul ultimei glaciații, în Zodia Mare a Leului, pe la 12.000 î. Hr. Fluviul glaciar indian Sarasvati are atunci șapte kilometri în lățime la vărsarea lui în Golful Khambat (Khā-Mā-Bhā-Thāv, mama născătoare a strălucitei străluciri solare - reflectate deci - ca și a lui Gandhi, Poarta Primă a Nunții Necerești : Ghē-(Nūn)-Daleth-Ayïn) 05. Răspândind prin Cele Cinci Ape esențiale (CinciAb, PanciAb, Pundj-ab) toată ghețăria topită a munților Himalaya, acele ape line ce n-au umplut Tibetul și nici lacul de dincolo de Munții Cerești (Chin Lung, Kun Lun) până la Poarta Cerului (Țâne Geană, Tien Șian), duc harapii negri la vale din Harappa și cetățile Hindus-ului în Țara Pund și până în zările de peste nouă mări și țări !!! The Beatiful Nine, Tantra Manușilor de peste Ocean. 06. Harapii ajung iute în Golful Per-Syr (Tatăl Soare, Persic), urcă Tigrul și Eufratul dintr-un port pe care-l numesc Urul Chaldeean până în As-Syr, Elam și Dervent, la Poarta Caucazului (Khā-ū-Khā-Shīn). Vorbesc, ca tamilii din munții Ghā-tti de Apus o limbă guturală și ergativă, Ghā-ō-Rrhē-Ghē, Ge-Orge-Ana, Ille Anna. Se ivesc Cabirii ca ivirii până-n zările privirii. La vorbire au un rost, dialectul basc și tosc... Neam pietros, de loc la trup gros, neamuri zece, Etche și Adze cu orașe Vili. 07. Scrierea lor, în care Khā era lumina Sfântului Soare sau crucea sa strălucitoare și rotitoare (Swas-Thāv-Khā levogiră) trece pe tăblițe de lut, coapte iute din mâlul de început. Este mâlul proaspăt, curat și roditor al locului, ce curge din Ararat la vale, Khā pâinicile de suflet Khā. Țara de Sus se numește Născătoare a Luminii Khā, deci Khāt-Thāv, Thāv Khāt. 08. Este țara întâilor neamuri levantine, Ur - Maen (tsch), gar-maen, a Ar-mânilor, Armenilor și Garamanților "ghermani". Autentic, NEWE "germane". Caramanlâi și caragialești, ele fac statui de oameni cu cușme căzătoare pe frunte pe care le pun ca pe Sfincși în vârf de munte din Ararat până la Cioara și de la Bessi Para până la Pociovaliște și Chiperești... 09. Harapii negri, adorând soarele, sunt Khāt-ti, Thāv Khā, tuhătul strălucind spre bărbat, sefira regească Malkhut (Ma-L-Khă-Thāv). Ta Khāt este Țaga în grai gutural de bărbați (Bhā-hē-Rrhē-Bhā-Thāv, de două ori Strălucitori Reflectând Nașterea din Luminoasa Cruce). 10. Khatti sunt deci Ghatti după origine, dar se numesc recent Gotthi și Gaetti în Țară întinsă dincolo de hotară ( pe unde curge strălucita feminitate solară Khā-O-Thāv-Rrhē). Singurii care numesc Soarele Mamă de Fiu - Sohn, Sonne... Straja de țară la Podul Târgului din Afară. Ostașii ce nu se înmoaie apăsându-și pe sub mese trupurile de vărsat fără pohte în muieri podărese. 11. Ei își fac sălaș în străvechiul oraș, taman în Mâlul Maeotic în care curge liniștit glaciarul Don (Dan-ais). Orașul Palus-ului Maeotic este deci Asgard, Ais-Khā-Rrhē-Dāleth (Poarta curgătorului Pfalus sau Sălaș al Strălucirii). Mai târziu, pe aici, Khā-zarii jidoviți, Găzarii de la marea cazacă sau cazară se vor numi Caraiți (Thor Hyerdahl, 2000). 12. Apele dulci ale lacului pre-pontic (Pre-Euxine Lake, PELA) au permis răspândirea în jurul său, dinspre țărmurile joase adânc înspre interiorul european, până-n munte, a unei civilizații agricole pașnice, de belșug și rafinament, care cultiva și grâul și feminitatea, postūrile și pōsturile. Civilizația Europei Vechi știa să înfrunte Eonii. Harapii au ajuns aici Albi... Garamanții erau fericiți, buni amanți, îmbrăcați în albi, impasibili și postitori, de sămânță păstrători, de muieri mult țiitori, cu legi frumoase de la cântători, cu creastă cocoșească și îndelung rugători. Și Miresele lor de bănași aveau drept panaș penéa de curcan pe cap mai ceva ca la Rupea. Inelul de la Iezerivo conține (Florin Croitoru, 2006) formula "Penéa ți-l tea" (Să ți dau, eu, Penea, dacă vrei ! Ia acest inel împăunat, ca pe o Coroană a Soarelui spre împăcare a sufletului tău iubit după ce te-a luat Cea cu coasă, tu descântată, descusută Polisteneasă !). 13. Portul alb și mereu nou ca neaua, cusut roșu și negru ca ia în pânză topită, veșmânt străveziu, îmbrăca la fel ca pe moșii, Cămășii, (Khā Mā Shīn, Mama Albă ce învelește în încheierea veselă la care ajungem cu toții, noi cei din strămoșească moșie ca glia). Purtarea și portul, faptele noastre de până la dulcea moarte ne-au dat numele. Aceștia sunt prin urmare Ghā-Rrhē-manii, Strălucitorii Oameni Albi ai Pământului Negru, Banii, Danii, Letonii, Lătânii și Valahanii. 14. "Românii", adică noi sărăcanii, armanii, Oamenii Curgători din Crug Femeiesc, s-au numit Bhā-Rahmanii, măi frate române ! De astă naștere să ai Khā-Bhā-R, astfel Khā dulce rană să curgă din femeile noastre, ca strălucirea vie a soarelui, o apă vie, iar nu fântână în zadar. Khă altfel suntem buni să ne ia N-ai Bhā ca pe Anna dacă ar fi fost zidită de alt Cineva decât bunul ei Zidar. 15. Din Miazănoapte reveneau an de an, berbecește, nu doar Goat-ii Krivofori, cuceritori, și Crivățele cu coarne roșii, Khā-Zorii, ci și pietrele de aur galben strălucitor. Și aceast Khā-Limbăr amintea de Agartha, A-Ghā-Rrhē-Thāv, Viața ce Nu se Scurge a Pământului Mamă... 16. Ambra este deci numele aurului moale, galben curgător, moale la atingere ca blănița jucăriei ursite și ursulețești care ne liniștește fetița, dar și rafinata băutură zeiască de dor, rășină străvezie cu înlăuntrul ce învie, de bucurie al nostru isvor. Impresionați, ca orice sălbatici, Ghātti au numit-o Am-băr, Băr-Mā, Curmă, Curmătură, Culme, Khā(r)-ma, guvernar, hibernare (Khā-Bern-ari), Iarnă, Îngheț, Ger. Acesta este Gerula, Strămoșul totemic, Gerilă, Ber-n, N-ber, Ambra din Berna, Mierea Aurie a celui ce-și vâră botul până vede Miedul, și nu se teme de înțepăturile harnicei albinuțe care zbârnâie furată în Vis, Miedvedev, Ursul. Și astfel HUNG Ember SPAN Hom-ber, Hombre, Omul Urs, Sacerdotul, a învins pe Berbec, bătăușul încăpățânat ca focul (Berbecele, Ursul și Cerbul, Ostașul, Regele și Serabul, Regele Ostaș Sacerdot, Tripartiția la Indo-Europeni, la George Dumézil, Opera Omnia. Dumézil scrie fără să-L știe de Adevărul și Calea care ne Reînvie). 17. Acum se face scrum sacrificiul cel nebun ! Ar-Khā devine Arché, Prima Alianță. The Ark of the Covenant. Arca scutură tare ca o sănătoasă chemare (Khā-e-Mare), ambra ei e bine zbuciumată, atingerea ei este *elek-tri-Khă. Migratorii Khāți (Carl Lewis, Alice în Țara Minunilir, Cheshire Cats) sunt potentați cureți. Femeia este o Liturghie în familie, nu mai e o iapă verde pentru cai verzi migratori pe barbari pereți. 18. Barbarii sunt curentați dacă ating pe Mama Cybele de pe tron apărată cu lei de Attys, bărbați inspirați dar de femei crunți pirați. Khā-lușarii bătăuși buni îi saltă pe beți. Electron, vv-Elec-T-Rrhē-On sunt frații vv-eleci, Velichii, Acei Mari Valahi născuți din Elektra. Până la Pravila lui Vasile Lupu la Trsfetitele pe vremea lui Vasile Moțoc, ÎPS Varlaam din Sihăstrie, 19. "Cel ce va fi prins cu ștromeleagul învârtoșat primpregiurul părților fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădulariu, spre veșnica lui nefolosire" 20. Și azi în Anatolia turcii spun muntelui pe numele lui khattic, hitit și lycian (lupesc) DARO "Dag" ceea ce înseamnă DragKyon, Dragon Împărătesc. Hitiții au venit cu vetrele noastre în Asia Mică iar Etruscii au plecat tot cu iasca eskhara. Avem acum iască românească de la Alexandria Eskhate în Khā-Shīn-Ayïn-Khā-Șeitan la Ischia și Ostia. Mămăliguță de mei se mâncă de la cașă la Cașin ca la Mama Akka Shīn acasă. Aprinderea focului cu iască și păzirea focului vv-Hestiei în vv-atrium (vatra de peste pivnița din beci și nu în prispa auriculară) se scria în cuneiforme hitite și hieroglife "conforme cu inscripțiile pe lemn khattice" 21. Hassal Pahhar Paraișteni (Grăbește-te să ții "pyra" focului aprinsă cu bușteni în potir). 22. Dardanii (TRAC, ALBA Dardha DARO Bardă și Pară ) au numele etnic ca para focului. Coama coifului de aur ce apăra ochii ostașului dar și lua ochii dușmanului în luptă avea coroană roșie la comati, galbenă la pilleati și albastră la Serabos Testes. Aceste culori se mai puteau vedea pe Columna Trojani pe vremea lui Clement al Treilea ce vroia să-l corupă la papistășie pe IO Niță, Împăratul vlah Caloian, Craiul Iovan și Mare Dan(ez) Ban Craiovean. 23. Faimosul turcit Aladdin ca și Nastrattin Altân Mussa Dag, munte, tăiș dublu, arată, Zeigen, Țaga, Dagga, Drag, Dagger, drakkar, Da-vv-on, Divan, Tăun, Tha-vv-on Năs Thavvon, Iovan Năzdrăvan. "Din" este Dreptatea, pe care semiții au învățat-o copiind legile noastre frumoase (Leges Bellagines, cele cântate) 24. Căci Mama este Electra, o oceanidă de la Oceanul Eridan, Danul de Sus. Vine de la marea Botan, ca Wotan, la țara ducelui Ramunc. Vine pe Dan-Eri în jos, pe un mal frumos, mai înalt ca Ur-Geții, argaeii, argeși. Tata este Thāv-Mā-Shīn, Thaumaturgul cu aur peșin de la Timișul de Sus, IO Tamaș cel Bun. 25. Boden este Marea Constanței. Din ea curg la Apus Rrhē-Dan, Ronul, și Rrhē-Ayīn, Rinul, cum gândește profesorul bavarez (Bhā-Bhā-Rrhē-Ayïn, care vede strălucit ceea ce decurge din origini) Vennemann (Europa Vasconica... 2003). E-vv-Ur-Ayīn-Apa, Apoasa Creație, lumea unde Venneman a deschis ochii întâia oară. 26. Spre răsărit curg Eri-danul (Padul) și Dan-Eri, Dunărea Danilor, Danailor Daoi, de la isvorul ascuns din Davosul vânătorilor șvițerieni, Da-vv-on-Shīn. De aici vin peșin Drăgușin, Drakones, ostași ai țepeșilor drăculești scriind răvașe domnești pe cruci "secuiești"... 27. Era scrisă ursita : Arz Buctă, răvaș de mister, rună oghăm, ocă de oier Rahman... Așa pregăteau, ca lacrima sacrificiului în ochiul căprui, nunta în cer cu Cerboaica, Dserfpă, Pui, punând Gonaciul în Cui... 28. Acesta este rostul scrisului în înscrisurile sintetice, simbolice și pristolnicești din Civilizația Europei Străvechi (Old European Script and Civilization, OESC and OECI). 29. Iar "runele", sunt bazate pe Cultura Pre-Cucuteni, Târpești și pe cea a "vânătorilor swiderieni". Runele, Răbojurile, Răvașele, sunt la plecare tot una, cununa. Scrierea Ogham găsită de Cezar la helveți, sunt un alfabet "chalcidic" lătân, sabin, pelasgic, venetic și osc adus peste Munții cei Albi de Etrusci lemnieni pădureți săgetători ca Oetzi ! 30. Etruscii scriau ca plutașii de pe Bistrița moldavă, tot "coborâți" la vale din Pleiade în calea Bâcului. 31. Bâcul este Sângele Voinicului, ungerea țărușelor Termini Liber patri, domnii unși pe calea Taurului, spre Tiraspol, Tauropolis, ca pe vremea strălucitorilor strămoși de la muntele Ceahlău. 32. Ceahlăul este, pentru argați (Ur-Ghātti), Kogaionion-ul. Este la culme un megalit cu două capete (Cob-a-Ion-Ion, Capul lui Ion). 33. La o sută de ani de la pierderea Densușianului știm că acolo sălășlyia Ion Sânt Ion, Io-vv-an, ca Ia-vv-on la Luz (Betel). De la Cușmă în jos, Culmea, Scriptura, Legenda Fătului Frumos, Ceaslovul, Ruga Orei, și Gura de Aur curg la cale în vale ca un Crug de voinic drept și curajos și ca părintele Iustin de vânjos. 34. Gugu, Cucuietul Mamei Dochia, Ia-vv-Hē, Iancu, Iāa, este în veci întemnițat, întemeiat sub sălașul Negrului Împărat. În beciuri la cazne sub vatră, vv-Atrium, este vv-Hestia, Mama acelor negri Pemnites, Mama Akka Sua, Lares et Pennati Ek Ghēs, Acas' ca Mama Gaia, ce tuturor ne dă Ghes... 35. Kassites et Khūrites, coribanți, Khā-biri din Zidiri sunt Zbirii și Cureții ! Zbor și cădere în jos, la fund, ad inferos, spre nestemate, apele Botezului și bureții... 36. Iō-vv-hē, Iōve, Ia E(ste), din Săliște, ca Rariște, Ea este Stă-Pionul. Pe scurt, Kyon, muntele cerului, are peste Toacă, de draci alungătoarea Thāv-Khā... 37. Crucea de Piatră țintește și se curățește ca ierburile de sub Cruce pe Stăpâna Pion-ului, pe Ea, Bethylul, Altarul Babelor ca în Babele din Bucegi, Bhā-Bhā-El-Hē-Ur din Bhā-Ur-Khā-Ghē-Ayïn. 38. Cu lacrimi udată e Păpușa, Dochia, Daoi-Khā, Doica Fecioară a Fătului, Panaghia grădinei Maicii Domnului. Ecoul recent spre Apus este doar Cogălniceanu, învingătorul neam al capului tăiat (Khā-Ghē-L-Nika-Eannos) ! 39. Partea de la Apus și de Miază-zi de Toaca și Panaghia muntelui ceresc, care e piramidal nu doar în umbrele lunii lui Gustar (ex sacrificio gustari, Primitium Frugae, Pristolnicie) este însemnată cu primele pristolnice ale strămoașelor noastre, la Tărtăria. 40. Tărtanii sau Tătânii s-au întins mult în Europa de Mijloc, în sus pe Dunăre (Dan-Eri) după cotul panonic, și până în Brâna sau Branul vv-alach al Tatrei (Preslav, Breslau, Brâno, de unde e tatăl cel încăpățânat, navigator de uscat, al tatei) 41. Cu tot cu bronzul și armele aliate, nerituale, pe drumul neolitic cucutenian și transdanubian al ceramicii marcate cu șnur de până la Elba (LinearBandKeramik, LBKE) au venit trei mii de ani mai târziu Khā-Laethes, celții, Galații microasiatici și prea luptaci. 42. Și de acolo, trecând Alpii, strămoșii vlahi au ajuns ca venetici în laguna Padaniei și ca Etrusci în Toscana dinspre marea Thyrenniană (Tursi, Corsica, Tursana, Porsenna). Thyrsanii Părșani și parșivi ai reginei Dīdo au fost civilizați de Garamanții Lybiei. 43. Spre Răsărit calea strămoșilor a fost una a luptei cu turcii (Thāv-Ur-Khā-nii, curcanii) Găzari, Găozari sau Khazari. Aceștia erau războinici cruzi, poponari, deturnați de la firescul solar spre umbrosul Khā-Ur. Pentru spurcatele lor scârbavnice apucături căutau Ghia-uri, cum a mărturisit Sfântul Ioan Valahul. 44. Războinicii adevărați ai soarelui răsare rosteau rugăciuni către mare. Ei s-au numit Ionieni. Au cucerit Thāv -Rrhē-o-Yūd-Alef, Troia sau Troada. Aveau coifuri penate, capete împăunate de Kuoni, Pioni sau Păuni, a căror Cușmă "Frigiană" era aceea din Sfinxul Khā-Rrhē-Pathos, o cunună hiperboreană de Laur. 45. Sacrifiul Curcanilor Plevnei e povestit de Bărăgan până la Negrul din urmă, Caraorman. Gorgane au înflorit în grânarul din Bărăgane, până în ținutul dunărean al Folteștilor și Bugeacului. 46. Țara Serabilor le-a fost groapă comună, acoperită de Valul Troian, care e brazda lui Novac pe malul stâng al Deltei străvechi și al întregii Basarabii până la Nipru (Dan-Aper) și dincolo de zeul Terminus din Cotul Donului (Dan-Ais) până la Alexandria Eskhate. 47. Altarul îi urma peste tot fiind fire de piatră Mume, hirea scântâietoare de Chiatră (Khā-Ayïn-(vv)-Atrion), vatră, Ischion. Era un scăunel mic, es-khā-ton, șezut al strălucirii negre din Khā-Ura de sfârșit. 48. Eskhara s-a numit iască, cea ce isca Românii peste tot pe unde-i născa Muma. Iddische Mamme Găzare ziceau Tuhăt, pe nedrept înjosita murătură, Mulatuhāra, Sfaira din Sefora Sephirot Vâscul și Ma-Shīn-Ghā, Mama de la Șinca. 49. Fecioara cea sfântă a hrănit din Grădina Ei pe Împărătescul Băiat : Bhā-Ayïn-Thāv, Chipul Hristic al Strălucirii Crucii. La punerea Mântuitorului pe Cruce o lume nouă s-a născut din dureri ce tot Sionul au cutremurat, Catapeteasmă au tăiat, Cerurile au întunecat. 50. La un cutremur care a fost foarte intens repetat pe la mijlocul mileniului al șaselea î. Hr., vadul Boiilor s-a tăiat. Bosforul ce odinioară dinspre Miază Noapte (MIAN) s-a tot revărsat, acum a crăpat. 51. Zece ani tăria și Urgia apelor nu s-au mai potolit, și din orgia rupătoare de ape o Mare Roșie de sânge, Erythreea Nordului, tot mai Neagră a curs și a băltit. Apele inundau Malul și Palul ridicându-se cu un picior în înălțime pe zi. Paleo-Dunărea estuar a devenit o deltă ticăloasă de Fanar. 52. Iar Asgard devenea pe zi ce trece un port scufundat de chihlimbar la Malul Maeotic. Se auzea până în peninsula Taman de la stânga estuarului fluviului Dan un urlet lycian, lupanar de lupan de la Bessi de Miază Zi, urgie de Leviathan, zece ani de orgii. 53. S-au mișcat după aceea din pământ, cum au plecat Goții spre Swideria, ghā-merri, Gomer Hyos, cimmerian (azi zis fals "ucrainean") o urgie de popor Folteștean, cuceritor, ionian. 54. Acești folteșteni proto-ahei sunt grecii, mercenarii Galaților. Gonindu-l pe regele cernavodan Priam tatăl lui Hector, prinț vrâncean al Regatului de Varna de dincoace de valul Troian, A-Khā-Ayin-(vv)-o-hé, cel ce nu mai vede strălucirea aheenilor. 55. Ajuns la Troada cu amintiri de Khāt-it cimmerian, neamul Cernavodan a pus un cap de pod la Bessipara, poarta Scheiană prin care va trece asinul troian... Hitiții sunt Khattiți cimerieni circumnavigatori euxini. 56. Ei s-au numit fiii lui Het ca la Țion, în câmpul stejarului lui More unde au vândut locul lui Avraam, noul venit arameean din Urul chaldeean Khā-L-Dan în cetatea Al Cyon-ului. Drumul lung al lânii de aur de la Cholchida Berbecului (Bhā-hé-Rrhē-Bhā-Khā) prin Fur-Khā și caerul Chalcidic, prezis de Khā-L-Khā-Shīn (Khalkcas, din Argos ca Argo-năucii Jasonieni, din Sydereai Pylae la Bessi Pârâieni. 57. Repetarea Legii scrie "Arammi obed Abi". Cum să schimbi Cartea cu Talmudul ca să îndreptezi pe Jidan (Judean) ? Acolo Saul din Tarsul Ciliciei, fariseu armean mare, sfântul Pavel cel Mare scrie către evrei amintindu-le unde se jertfea zeciuială Dumnezeului cel Prea Înalt, El Yōn-ului hyerosolymitan. 58. Creasta de Aur ca lâna kri-vv-oforilor Danai a ajuns semnul soarelui galilean, Danaim, și Danūna la guvernatorul Ban egiptean. Bān s-a citit în Țara Sfântă ca "pidosnicul" Nāb, în Nāb Mu-Aria, sau Nāb (M)u-Khā-Dan-Nețțar. Khā-Bhā-iru era Jidovul Rătăcitor până la Poarta lui N'ath Tha'n, Athena cea Neagră, port Solymitan. 59. Apele PELA se întindeau cu două mii de pași pe an. Singur rămânea, cu două sute de metri 'nălțat peste ape, Megalitul alb, Drakones cel Alb Fidonisian, Trac și Rahman, Harap Alb Harappan, Abares Seraba, medic de suflet și fără ban, Apollinian-ul, întâiul Ban Saraban. 60. Spargerea Bosforului a încetat la 5508 î. Hr. într-o zi de Septembrie la amiază. 61. Data aceasta ("Facerea Lumii") este esențială în Tradiția Bizantină, cum a fost ea păstrată de Bar Serabi (Regii Eroi care au apărat locul, de la Bessipara, Poarta călare pe Asia Mică, până la Nistru și până în Brâna - pasul Bran al Moraviei, in Walachia slovacă). 62. Regii Basarabi sunt o frăție de arme nobilă, o Männerbünde cu rădăcini în paleoliticul târziu. Semnul lor este "IO". IO Dan, IO Radu, IO Mircea nu sunt decât ecouri răsunând limpezi ale Formulei "Arvalilor" Caloiani. 63. IO Niță (numele unui Împărat, Craiul Iovan, Marele Ban care a întemeiat Craiova) este transcris greșit chiar de Vatican (Johannitius Sieur des Blackis) care a încercat să-l corupă în erezia papistășească pentru că era un militar neîntrecut, salvatorul din Ter Nova (Târnovo) și Vlaherne al Imperiului Latin de Răsărit. 64. Am văzut ca marele istoric Brătian că Lacul Pre-Pontic Euxinian a fost o Mare Nostrum, leagănul și miezul de lapte Proto-Indo-European (PION). (End of Part A) A. Mare Nostrum, Mare Nigrum. De la Akșana la Axeina. B. Taina strălucitei Doamnei Noastre cele Negre din Cerul Sionului, Cyan. C. Hyerus Caelim, Sfântul Cerului Selenei, Hyero Solymi. D. Sfântul Țion, Sânt Ionul Sânt Helionul de la Răsărit. E. Maica ce Prea Sta, privind ca Leoaica Sfinxului spre Apus. F. Caraimanul, Creasta de Cocoș Împănată de Om vitejește Împăunat. Cușma Sfinxului Ia-vv-on, Taina Ionului Sânt Ion Mai multe în cartea mea "Săgeata lui Abaris"... (Muguraș drag, e Aïphouncinqué depuis chez moi :-)

Laudetur Dominus !

noreply@blogger.com (Irismeister) — Sat, 22 Jun 2013 08:53:00 +0000

Concedat Laurea Laudi !!!

by Dr Dan Waniek, MD

Copyright © 2013

All Rights Reserved.
Copyright Requests Here Please !

01. Pentru ortodoxul din mine, familia adevărată, aceea bazată pe inimă, iar nu pe fluidul pompat de ea, este ca Sfânta Biserică :

02. Nu putem trăi cu adevărat fără ea, deși ea există fără noi și ne mai și dă viață...

03. Biserica e nava cu care râmânem în viață, ancora cu care este ancorată Arca în Sfintele Moaște ale vreunui sfânt la târnosire, cârma cu care noi ținem neîncetat, ca ruga, direcția vieții spre Miazănoapte, fața către Răsărit, dreapta către Miazăzi, și lacrima către Apus.

04. Biserică e oriunde este măcar un piept ce slujește Sfântului Altar, e masa la care suntem poftiți de Stăpân, ținutul în care primim Botezul Apei Vii prin sfințire.

05. Biserica e Taina Nunții, puntea de sus, locul din lumină lină unde spunem celui ce face puntea (pontifex-ului), tot ce ne arde și ne înneacă, tot ce ne sufocă și ne îngroapă. Tot aici ne îngropăm grijile, ne spălăm sufletul, urcăm pe catarg și cântăm, vestind intrarea în marea timpului liturgic.

06. La timpul cuvenit, tot în nava aceasta de lemn suntem primiți cu luntrea noastră cea mai mică, doar atât de largă cât să ne legene trupul în răclița păcatelor noastre, și bănuții dați lui Charon ca să nu ne treacă Styxul înspre iad (Hades). Iadeș :-)

Iadeș :-)

07. Biserica dreptcredincioșilor are ușile deschise până la "Ușile, Ușile", și e clădită cu pridvor. Prea cucernicii și preacuvioșii părinți nu predică în afara pridvorului. Desigur catolicii sunt cel mai adesea mai buni decât catolicismul, dar e și mai sigur că Ortodoxia noastră e mai bună decât noi toți ortodocșii.

08. Cred într-Unul Dumnezeu, în Sfânta Treime, și nu cred că Mântuitorul care naște lumea, ar putea face Sfântul Duh. Nu cred că Stăpânul poate fi înlocuit de cineva, de vreun vicar, fie acela și episcopul de Roma. Sfânta fecioară este zămislită de Sfânta Ana.

09. La Sfânta Mănăstire Vatopedu încornorații mumificați sunt bieții frați care și-au "câștigat" și ei nevolnic apoi forțați, samavolnic, neputrezirea trupului prin trecerea sub sabia mai tare a papistașilor la papistășie.

10. În Ortodoxie Cuvântul este purtat, și Vestea cea Bună se dă Neamurilor nu prin tăierea capetelor celor neplecate, ci prin chinuirea trupului și tăierea capetelor acelor mărturisitori.

11. La noi sunt mai mulți martori decât avocați și mai mulți pacienți fără de arginți decât doctori cu arginți...

12. Mulțumesc Domnului pentru cine a fost la prima comuniune în această biserică !!! Unirea bisericilor nu este operă omenească, trismegistică ori ecumenist-iubiristă, ci însăși predania Sfinților Părinți în Sfânta Tradiție. Biserica este universală și nu catolică pentru poporul lui Hristos doar prin sobornicie !

Mulțumesc Domnului pentru cine a fost la prima comuniune în această biserică !!! Sfânt cu adevărat este doar Domnul, Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos Împăratul și Biruitorul, cel în Sfânta Treime Lăudat !!! Lauri Laudae Concedat !
†
²

Porta, Porta, Fratre !

noreply@blogger.com (Irismeister) — Fri, 03 May 2013 18:51:00 +0000

Cardinalitatea vetrei strămoșești
Porta hunica :

by Dr Dan Waniek, MD

Copyright © 2013

All Rights Reserved.
Copyright Requests Here Please !

01. În ritualul de fundare indo-european, vatra are rolul cardinal. De la ea se creează spațiul orientat, apoi gata de consacrat, deci protejat de zeii intimi ai casei (OLAT Akka sua) (DARO acasă). Iar garanția ritualului este focul curat din vatră, altar al vv-Hestiei. Un număr cardinal de pași asigură de asemenea perenitatea a ceea ce se creează mai departe. Într-adevăr, pornind din acest centru determinat ca ax al luminii se poate vorbi de spațiul consacrat.

02. Georges Dumézil și Jean Robert sunt neîntrecuți în a explica semnificația fundamentală a orientării primare a vetrei. Ea este mundană în sensul de spațiu central pământean, ascuns și increat. Ea în-conjură o parte din natura intimă cu care este simultan creată (OLAT naturata). Vatra și locul conjură timpul ca ele să rămână împreună unite într-o armonie perenă.

03. Satul are deci o piață centrală, ca Roma Campidoglio și "Forum"-ul, ca Athena pelasgică agora, și ca orașele Barserabilor cucutenieni piața circulară. De la în-conjurul axial se fac și o seamă de pași cardinali, în afară de incinta consacrată, spre perimetrul cetății fundate, pe drum din "afară".

04. Deci vatra este și ax al lumilor dar și organizatoare a lumii (OLAT lumen). Astfel vatra e centrul ocolului nezidit, câteodată doar împrejmuit de un șanț circular ca o prispă : gardul (OLAT fossatum, MARO fsat, DARO sat, de unde și DARO posadă)...

05. "Fundațiile" pot fi umede sau inundate ca în Oceanul Creației, și rămân magice, ca beciurile vizitate cu tovarășii de joacă de tânărul Eliade pe strada Mântuleasa.

06. În astfel de ape primare de la bază se petrece inițierea subpământeană și contactul "liturgic" permanent, sacrificial, și consacrator, cu strămoșii... Orfeu, și Eurydike, în Eurynomie pelasgică : (PION, PLAT : larga dreptate, larga întemeiere). Descensus ad inferus.

07. Zeul moș, ursul de pluș al copiilor, originea Ars-tistică a Art-urului, blana de urs, poate chiar cremasterica descensus testis (coborârea spre "mărturisire"), toate acestea erau ipostasuri ale inițierii "pitagoreice" în hipogee, pornind de la surse.

08. Iar sursele nu erau doar umede ci și literalmente gropnița cu osuare. Erau schelete la temelii. Iar în biserici se îngroapă regii și întemeietorii sau ctitorii. Martirii sunt sub Sfântul Altar. Nu se poate muta, nici des-orienta locul târnosit. Uneori, contrariate, Sfintele Moaște pleacă sau se arată. Cer uneori jertfă de suflet sau de fată. "S-au zidit de vii chiar în temelii".

09. Meșterul este înaripat de pasărea sufletului liberat prin trupul zidit și astfel mântuit. Mântuitorul este Immanuel, imanentul. El este desigur Manole, Manu (SYRE nuMa) imanentul Menes, Minos, Primul Om! Întemeietorul de Neam (SYRE MaNe-a). El și doar El, prin sacrificiul aripilor "încerate" (în Cer-ate) și prin isvorul limpede de lacrimi, prin acest sacrificiu de la temelie face să dăinuie tot prin temelii construcția luminii .

10. Acolo la temelie sunt îngropați și strămoșii (OLAT, PION skia, kollyba, de unde DARO schelet, "Poartă" șcheiană, colibă dar și colivă - garanta prin dar, primitium frugae, ex sacrificio gustari - a statului împreună, a para-stasului).

11. De la vatră se pornește. Axis Mundi este deci bine fixat. Vatra e centrală, dar trebuie musai să ardă lângă o pivniță (OLAT pemnites ?). Aceasta este temelia : increată, mundană, aceasta este chiar beciul de la bază, cu rost de "schelet" pentru casă, pritaneu ori tholos.

12. Temelia (PELA, PION "temenos") este locul de plecare din orice împrejurare a vieții (DARO : "temenele" sau plecăciuni). Temenelele sunt plecăciuni "metanoice" (PION metanoia, DARO mătănii) în sensul în care judecata este suspendată de credință și supusă ei pentru a fi protejată. Se pune genunchiul jos (OLAT Genu = Genunchi, dar și Geneză, inițiere).

13. Spațiul astfel consacrat lasă în afara ocolului din jurul vetrei tot ce nu e protejat de Zeu, cum ar fi drumul spre afară sau cimitirul. Drumul duce la spațiul dinafară și lasă deschise locuri din ocol. Este straja țării, sau straja de hotară. Când carul trece cu plugul pe ocol, locul viitoarei "deschideri ce se închide" cum frumos "rostit" Constantin Noica, flăcăii ridică plugul, la chemarea haruspex-ului : Porta !
Iată rostul "deschiderii ce se închide" : Porta, Porta Fratre !

Porta hunica

noreply@blogger.com (Irismeister) — Fri, 19 Apr 2013 21:34:00 +0000

Dinspre Miazănoapte spre Orizontul Dacic : Porta hunica
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved.
Copyright © 2013

01. Doar prin spațiul dintre Munții Tatra și Munții Alpi se poate intra călare în număr mare din Transcarpathia în Panonia, direct în Aria Lingvistică Românească (ALRO) și prin Orizontul Dacic (ORDA) spre inima Civilizației Europei Vechi (OECI)...

02. Astfel, Arpad nu s-a luptat, nu s-a apropiat și nici nu s-a încurcat în așezarea sa europeană, în căutare de pradă facilă și de pășuni mănoase, cu ardelenii.

03. Nu întâmplător notarul anonim al regelui Bela - sursă tare prost văzută de istoriografia maghiară, chiar dacă scrie clar despre Arpadieni - numește ținutul de la Răsărit de Panonia "terra ULTRA-sylvana", țara de dincolo de păduri.

Greu mai e plimbatul prin pădure cu calul din stepă!

04. Ce rost ar fi avut ca Anonimul notar să numească Ardealul TRANS-Sylvania dacă ungurii ar fi venit în Ardeal direct, călărind zile în șir cu carele lor cele grele cu tot, prin păduri, sau ar fi trăit și ei în Ardeal din vechime ?

05. Mi se pare evident că Anonimul notar n-ar fi scris atunci despre terra ULTRA-sylvana, ci de TRANS-sylvania!

06. Dar istoriografia maghiară, care de altfel vorbește limpede și cu rost despre Arpadieni, complică toate nelămuririle migrației acestor asiatici cu etnogeneza lor ungurească "on ogur" ( clanul celor zece săgeți ). Plimbâdu-i mai peste tot prin Stepa Eurasiatică, din Ural până în Sumer și din China până în Panonia, istoriografia maghiară scrie mult și scrie fără rost, deși curajos, căci scrie fără teamă de ridiculizare...

07. De altfel, istoriografia aceasta maghiară fantezistă, iredentistă și revanșard-imperialistă e nevoită să cenzureze, pe lângă bravul și onestul notar anonim al regelui arpadian Bela, și pe marele istoric și publicist iezuit Istvàn Katona, desigur pentru că și acesta, ca bun autor, scrie adevărul. Cum se vede, tare-i greu frățiile voastre, tare e greu să împaci ideologia imperială cu realitatea...

08. Drama acestor arpadieni ca și aceea a fraților lor din clanurile asiatice de huni, khazari, turci și avari, este împuținarea lor numerică, progresivă, legică, și din păcatele lor, iremediabilă...

09. În proporție directă cu împuținarea lor numerică se află bine înțeles și creșterea pretențiilor lor teritoriale...

10. Dar ca tot ceea ce e îngăduit sub soare, umbros ori ba, și ideologia suferă în timp o uzură morală. Și astfel, și lumea lui Abaris asistă la degradare și de-a dreptul la pierderea, mult prea rapidă la scară istorică, a ideologiei iredentiste maghiare... Veritas filia temporis !

11. Aletheia fiind fiica lui Kronus, ce mai rămâne oare istoriografilor maghiari iredentiști, revanșarzi și revizioniști în stilul lor cu aere imperiale ce nu se teme nici de ridiculizare, nici de adierile primăverii ?

12. Ajunsă nesemnificativă după ce armata română a pus opinca pe clădirea Parlamentului în loc de steagul maghiar, când elitele lor au fost nevoite să se salveze semnând capitularea la Trianon, această ideologie nu încetează însă a face victime, prima fiind mereu adevărul istoric...

13. Neamul acesta asiatic, cu tot planul papistășesc ascuns, dar mult prea evident, de a face din el un stat tampon de mercenari și de falși misionari, o marcă imperială, se irosește vâzând cu ochii, chiar căt scriu eu aceste rânduri...

14. În calea victorioasă a ortodoxiei, a dreptei credințe, triumfătoare în Toată Mitteleuropa, cu sau fără ariergardă romeică, și cu sau fără un corp social viabil al "proletariatului extern" al Bisericii Universale în sens Tonbeean, ungurimea nu are deci, și vom vedea de ce, nici nu poate avea un stat consistent, rezistent și armonios dezvoltat în timp, la scară istorică !

15. Ei, maghiarii, deși au terorizat Europa ca "ogri" și "oameni roșii" timp de sute de ani, s-au epuizat, cu elitele lor arpadiene cu tot, din lipsă de amploare a gândirii și de prin lipsă de înțelegere a timpului sau a istoriei. Astfel ei au repetat istoria hunilor, care i-au precedat, dar au dispărut din istorie, lăsând ca fosilă de civilizație, în sensul lui Arnold Toynbee, doar "the failed state" al ținutului secuiesc, în inima primitare a Orizontului Dacic, în care aceștia, lipindu-se ca dacii de munți, s-au împlântat...

16. Maghiarii autentici au dispărut deci sub avari, khazari, pecenegi, cumani, tătari și turci, tot așa cum stepa din care au venit ei distruge periodic, val după val, prin năvala de neoprit a mereu altori clanuri, pe cei ce se așează, renunțând orbește la necesitatea foarte evidentă în stepă, a retragerii, a fugii din calea inamicului victorios, și deci a migrației drept condiție sine qua non, măcar a supraviețuirii, dacă nu a adevăratei dăinuiri.

17. Tătarii au fost la rându-le potoliți prin sedentarizare. Dar să nu uităm nici turcii, minoritari pereni în Asia Mică, dar cei care au amenințat Europa până la Viena și până la Malta, și din Casablanca până în Crimeea Horzii de Aur, făcând pașalâcuri din Alger, din Bosnia și din Budapesta.

18. Ei nu au colonizat însă niciodată Cara-Iflakul, deci pe vlahii cei negri și nici Ak-Iflakul, deci pe moldoveni (în ciuda coruperii câte unui Mihnea de trist renume, vreunui Radu cel Frumos sau vreunui Ilieș Vodă Turcitul).

19. Aceasta se datorează desigur rezistenței adaptate, omenești și dreptcredincioase, și mai ales unui ethos războinic abarid, trans-danubian și chiar pan-dunărean, în care adversarul este respectat dar mereu instruit, calm, puternic și omenește, deci cu eficacitatea extremă a discernământului smereniei istorice, uneori pentru generații de-a rândul, ca să nu mai repete erorile.

20. Un Vlad Țepeș a putut fi taxat drept terorist, dar lui și pedagogiei lui, e drept, crunte, noi românii îi datorăm libertatea... Saeva necessitas... Ești crud o singură dată, sau proporțional, doar până ce adversarul pricepe ce nu voia în nici un alt chip să priceapă : mai drept deși cam barbar spus, "cui pe cui se scoate"... Învingem, sau pierim !

21. Supraviețuirea și viața neamului românesc nu sunt negociabile și nu sunt de glumă, ca și Adevărul, chiar dacă lupta este încununată cu darul vieții. Dar din dar se face Rai...

22. Armata țării este respectată pentru că nu glumește cu ordinele, nici cu rostul ei propriu, socialmente și istoricește unic.

23. Ostașii (hastati pe lătinie) și călărașii ( keleres în pelasgă), deci toată siflarea, de la răzeși și pedestrime până la elitele militare și ordinul de sfinți militari (ai lui Abaris de la Miazănoapte), lăncierii, tribunii militari ai lui Iancu, pandurii Domnului Tudor, dorobanții lui Peneș Curcanul, ca și cavaleria cu ordinul ecvestru în totalitatea lui au fost atât de sacrificați în istorie încât ceea ce au apărat ei a devenit Rai.

24. Acesta este Duhul Sfinților militari și rostul sacrificiului vieții dăruite în luptă pentru Țară, Neam și Rege. Nimic altceva ! Nici măcar gloria... Gloria este trecătoare, reputat tranzitorie, și în fond mundană, pe când apărarea țării e o cază nepieritoare. Concedat laurea laudi !...

25. Într-adevăr, "Turcul plătește" și astfel inamicul ereditar de la sudul orizontului dacic a înțeles, până la urmă, rostul vitejiei românești, a jertfei tradiționale a vreunui sfânt militar ca Ștefan, a dedicației încăpățânate a lui Mihai Viteazul, a eficacității lui Mircea cel Mare și Bătrân, al incredibilei performanțe militare și paramilitare a lui Vlad Țepeș sau al sacrificiului exemplar a unui Ioan Vodă cel Cumplit, a domnului Tudor, a tuturor bar-Serabilor, robilor și răzeșilor, și în general a întregului corp social al istoriei românilor, a întregii suflări omenești de la nord de Dunăre.

26. Dacă sultanii, cu toleranța lor proverbială dar fortuită, de la Mehmet Cuceritorul la Soliman Magnificul, ajunși de la Constantinopol până în Maroc, și din Crimeea Hoardei de aur tătărești până în Siria, Țara Sfântă și Egipt, au întins atâta Aliotmanul, este pentru că forțele lor armate erau respectate.

27. Ele au beneficiat în luptă de ajutorul obligatoriu al elitelor militare creștinești, cuprinse, fără voia lor, în corpul social ieniceresc. Tot astfel au reușit a răspândi populațiile asiatice firave de Gök Türk prin Albania "Bulgaristan", "Serbistan" sau Bosnia, plină cum a ajuns aceasta din urmă de bairame, saivane, pașalâcuri, băi turcești și fundamentaliști islamici.

28. Dar rezistența acestor Gök Türk sedentarizați a cedat (ca o bucată greoaie de plumb în fața unei forțe de presiune mici dar constante) geniului muntos sau maritim al locului.

29. Ca și românii la Nicopole sau Războieni, spaniolii îmbarcați și ferecați în armuri au putut deci înfrânge, la Lepanto, unde a fost rănit și Cervantes, întregul expansionism pirateresc asiatic.

30. Pe mare, calculând greșit latitudinile la sextant și longitudinile la almucantarele lor perfecționate, de sorginte venețiană, un amiral de faima lui Piri Reis a putut deci striga că-i înfrânt și că barcazele lor pline de corsari au ajuns la "Malta ioc"...

31. Cât suntem încă pe pace noi rostim însă, chiar la scară istorică, și mereu, un "Bun venit!". Nu este vorba aici de doctrina Taoistă a războiului optim, care rămâne tot acela care nu mai are loc, ci de respect reciproc.... Turcul plătește.

32. Dar, când sunt "ca pistolul", ei bine ei află cum "Pe aici nu se trece"... Astfel se scrie istoria învinșilor ! Vai lor ! E vv-aai (he) lor ! (cu digamma inițial). Vae Victis în lătinie ! În antichitatea înaltă, lupta exemplară era "trânta, că-i mai dreaptă", și ea implica adesea doar pe purtătorii vexiliilor.

33. Împlântarea vexilium-ului în teritoriul inamic afirma, ritual, prevalența zeului purtătorului de vexil. Cel "vexat" apăra locul cu puterea propriului zeu. Astfel lupta avea un caracter consacrat, și cardinal, reprezentând în mod inerent prevalența acelor valori colective indispensabili supraviețuirii Alka sua (vide supra). Frica nu era un factor. Majoritatea luptătorilor din antichitatea înaltă luptau goi, ca picții și scoții... Frica (de lipsă a hranei) motiva doar predatorii.

34. Într-adevăr, ce sens istoric mai are teroarea când ea nu mai produce de fel frică ? Ce motivație mai are migratorul să suie pe cal și să plece la pradă când saivanul nu-l mai așteaptă, ca vatră fixă, la întoarcere ? Cercul se închide, datoriile istorice se plătesc până la urmă, și anume întotdeauna.

35. Iar așezarea, poarta casei (porta, pe lătinie), ca și vv-atra (digamma inițial la Atria) ca și originile se arată mereu a fi esențiale când apele se limpezesc...

36. Akka sua, cu cei mai familiari Lari din Leru-i Ler și cu toți Pennati cei mai mundani, primesc mereu focul sacru al Vv-hestiei (digamma inițial la Hestia) când apele istoriei s-au limpezit. Iată de ce e bine Acasă, la căsuță, așezat, Akka sua pe lătinie. Cu vv-inișorul (digamma inițial) tău, și cu vv-atra ta locul focului tău este consacrat.

37. Din păcate dispariția ca neam este răsplata în general a tuturor nelămuririlor migrației și în particular a patimii dizarmonice, de nepotolit, pentru prădarea vecinului de pășune.

38. Studiile genetice au pus pe unguri printre haplotipurile europene canonice - panonice. Ori cum ei sunt de obârșie meteci, alogeni asiatici, acest paradox e posibil doar prin înlocuirea sângelui asiatic cu acela al autohtonilor...

39. Între-adevăr, în întreg bazinul panonic, de la cotul Dunării până în Valahia moravă din Slovacia, la frontiera Boemiei, învinșii au învins pe învingători !

40. Ungurii s-au autodecimat prin prea multe alianțe de circumstanță, nepăstrând o vână vie și sănătoasă pentru o dezvoltare istorică durabilă. Ei au fost decimați de nemții lui Henric Păsărarul, luptător curajos și sistematic ce le-a tăiat accesul spre Apus.

41. Lipsiți de expedițiile lor de pradă în sudul Germaniei și în nordul Franței de pe carele terorismului sezonier cu periodicitate anuală, ungurii s-au sleit, până la a-și face un renume istoric de loc de invidiat.

42. Astfel lipsiți de mobilitate prin disciplina germană impusă de intransigența vecinilor lor de la Apus, ungurii s-au istovit treptat până n-au mai rămas de fel. Irosirea lor s-a consumat, ca și vitalitatea lor, prin lipsa raidurilor periodice de pradă, în campanii rapide tipic asiatice, în stil hunic. Aceste raiduri erau anuale și indispensabile economiei lor, deci lipsa acestora i-a terminat

43. Nu e vorba aici în chip evident de tot ceea ce istoriografii fanteziști au invocat ca explicații ale decăderii militare a maghiarilor, căci totul a fost deja descris, de la structura arcului compozit și așezarea frâului, a zăbalelor, a șeilor și a scărilor de lemn, la talia și alimentația calului și călăreților, la structura buzduganelor și a armurilor teutonice care au venit de hac calului mic de stepă și biletului său călăreț pitic, roșu și prea iute... Ca să vorbim și noi ca istoricii poeți, scrisul lor a adormit și pe călăreț...

44. Acești călăreți prea iuți pentru Zeitgeist-ul vremilor cavalerești post-carolingiene dar dr loc păsărești ale eficientului rege luptător Heinrich der Vögler, au ajuns astfel dependenți total și în mod direct de autohtoni, și astfel au demonstrat la scară istorică faptul incontestabil că în dăinuire nu sunt un neam.

45. Ei nefiind un neam ci rămânând ca frații lor khazari doar o limbă persistentă relexificată local, deci "făcută pentru agonizare" cum scria Cioran, au ajuns a reprezenta altceva decât pe ei înșiși.

46. Aceste valori alogene, pur asiatice nu mai reprezintă o idee de dăinuire sau vreo legitimitate a continuității teritoriale ori măcar a pretenției teritoriale fals imperialiste. Ele se afirmă doar prin sălbăticie, prin spiritul khazar de distrugere în masă, de sacrificare gratuită a "vitelor" de povară, sclavinice, ale căror nărăvași văcari erau, întocmai ca defuncții cowboy avaro-bulgari, khani și khagani cu nume de scrum : Ormutag și Crum.

47. "Legitimitatea" universalistă a lui "might is right" și "divide et impera", conferită grăbit și în mod strict local de către vreo căpetenie lașă a unor grupuri compreadore de interese pur locale, trădătoare de țară, neam și rege, este desigur nimic altceva decât o ideologie imperialistă fără consistență istorică, promovată de alogeni maghiarizați cu forța și cu propria lor alegere, falimentară, deși în mod intrinsec persistentă.

48. Pentru a nu fi duși în ispită, până târziu după capitularea maghiară de la Trianon și încercările democidare și genocidare palide, criminale și prea triste, ale iredentiștilor maghiari și ale altor grupări de interese antiromânești în Ardeal, mai ales în perioada interbelică și horthystă, ardelenii își luau nume biblice, care nu puteau fi maghiarizate.

49. Această politică nominalistă și naționalistă a ortodoxiei și românismului a putut salva mii de ardeleni de la maghiarizare impusă prin nume mincinoase, cum a mărturisit, între alții, ÎPS Valeriu (Bartolomeu) Anania, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului.

50. Nefiind un popor, dar nici măcar o tradiție scrisă, maghiarii au avut nevoie de multă imaginație în revendicările lor și nu s-au temut să rescrie istoria.

51. Dar tot cerându-i în mod dramatic, fatalmente tot mai imperios ceea ce ea nu putea să le mai dea, fiindcă adevărul, precum untdelemnul cel bun deasupra apei, iese mereu la lumină, și istoricii maghiari s-au irosit înspre insignifiant. Frâncii au o vorbă despre lipsa acută de rost : "il ne faut pas chercher midi a quatorze heures"... Noi românii o spunem mai pe șleau : "decât mult și fără rost mai bine puțin și prost"...

52. Iată deci unde ajung în mod fatal, deși, așa cum am văzit, eminente coerent, puținătatea și prostia istoriei maghiare la orele patrusprezece, deci în miezul zilei : Ele ajung la ridicol, ceea ce este totodată ridicol și periculos. Până și alesul Papei, regele cu totul nearpadian numit Ștefan cel sfănt, era de fapt român, pe nume Voicu, iar coroana lui regală, obiect faimos de idolatrie ultracatolică maghiară, este pur ortodoxă !!!

53. Corvineștii erau și ei români din Hunedoara. De aceea ultranaționaliștii noștri sunt ridicoli, întocmai ca toți confrații lor unguri, pentru că istoria nu i-a iertat. Dar de ce oare nu i-a iertat ?

54. Ei bine, iată de ce, și cum : sângele maghiar s-a subțiat și a dispărut, iar pretențiile istorice iredentiste ale maghiarilor cei mai sanguini au crescut în mod proporțional. Au avut scule mai tari românii ardeleni, oamenii locului.

55. Mămăliga și zerul i-au înmulțit pe ardeleni cu mult mai mult decât gulașul și steak-ul tartar pe Maghiari. Cine critică deci sălbăticește și respinge en bloc și urăște sângele maghiar își critică și își respinge și își urâște propriul sânge !!!

56. Lumea durabilă, originară și luminoasă, de Sol invictus, lumea pur apolinică, tainică, isihastă, capnobatică, mitraică, și orfică a lui Abaris se cere înțeleasă astfel și mereu in lumina eternă a adevărului.

57. Abaris a învins săgeata timpului ca și oglinda mincinoasă prin farmecul, munca și armonia casei, corpului, cetății, cosmosului și mai ales a cerului său, înțelegând istoria adevărată. Găina cu ouăle de aur are un sens fondator, ca și legenda heraldică a corbului (Coracus corvi) fondator, între alte blazoane al celui mai grăitor, fetișul Corvineștilor.

58. Desigur, această înțelegere perfectă se poate face doar ca la Thucydides și Toynbee, sine ira et studio și în Duh creștin de înțelegere și toleranță. Epistola către Diogmet, guvernatorul Alexandriei, nu rostește altceva ! Creștinii dreptcredincioși, apărători ai ortodoxiei, sunt față de ceilalți soldați ca sufletul față de trup. Iată toată lecția lui Abaris cel de la Miazănoapte...

59. Am expus mai sus un argument lingvistic simplu, scris aici de mine păcătosul, urmaș al Vlahilor din Brâna Tatrei (Brno) în Valahia Slovacă, în marginea Civilizației Europene Vechi (OECI, Old European Civilization, Colin Renfrew și Marija Gimbutas), la periferia Orizontului Dacic (ORDA, Nicolae Densușianu și Anton Dimitriu) și în plină Arie Lingvistică Românească (ALRO, Alf Lombard, Theo Vennemann și Sextil Pușcariu).

60. Acestea deci - OECI, ORDA și ALRO sunt cele trei faimoase spații europene originare.

61. Ele sunt suma locurilor celor mai armonioase de locuit, din regiunea Europei de Răsărit.

62. Ele se suprapun perfect și se integrează organic, ereditar, ecosistemic și desigur inerent, ca spațiul nostru vital, într-o parte întreagă a dreptății, ortodoxiei și românismului, DOR-ului abarid, valori ale neamului românesc care nu mai pot fi înstrăinate. Fără glia noastră (pământul negru, roditor, al originilor, Zeița mamă, sau Eurynome, Gaia Melainina pelasgică) noi ne pierdem neamul, viața și mântuirea.

63. Fără glia strămoșească noi pierim pentru că neamul nostru are și un rost la Judecata de pe Urmă a neamurilor, ca binecuvântat paznic al lui Hristos, aici și acum, la porțile creștinătății și ale Europei.

64. Glia strămoșească este deci spațiul vital ancestral, originar, și armonic al societăților umane stabile ale Mitteleuropei dinaintea invaziilor hoardelor de predatori asiatici.

65. Predatorii sunt desigur străini ethos-ului acestor societăți umane locale autonome și autohtone, scăpând din tată în fiu (prin veghe la hotară și o vigilență foarte salutară) de la o robie mortală)

66. Libere de imixtiuni legitimiste sau legitimizante ale grupurilor de interese imperiale și mai ales de cele criminal-papistășești, aceste societăți locale rânești tradiționale au prin urmare o legitimitate absolută, ca oameni ai pământului și ca legislatori cutumiari.

67. Într-adevăr, noi rămânem aici ca autohtonii singurii recitatori și împlinitori ale faimoaselor și durabilelor norme de comportare civilizată numite lex bellagines, care consacră în versuri omenia, dar și bărbăția.

68. Este vorba în concluzie de rolul exemplar al bar-serabilor, ai străluciților (fii de) serabi, în societățile tradiționale dăinuind din străvechime, fiind compuse din luptători renumiți, transhumanți curajoși, sfinți militari și capi sau elite nobile din casta regal-războinică Serabos Testes, binecunoscuți surselor istorice autentice dar mai ales vii în conștiința populară europeană.

69. Sursele istorice rămân desigur sărace, ca de exemplu în Mileniul Întunecat al Erei Dacice, tăcerea lor nefiind însă și a noastră.

70. Într-adevăr, isvoarele istorice ale Mileniului Întunecat al Erei Dacice (MIED) par tăcute pentru că ele rămân exogene. Ele nu dau seamă de viața obștilor libere, autonome, ale autohtonilor cei născuți direct din pământul negru, în cele cincizeci de Țări sau Vlăhii din interiorul și marginile Orizontului Dacic.

71. Aceste Vlăhii și Țări istorice (Zarandul, Amlașul, Făgărașul, sunt subunități teritoriale cu funcții economice și ecosistemice. Ele funcționează drept centre de greutate ale vieții locale celei mai libere, acelei anistorice, deci vieții românești de dăinuire.

72. Sursele istorice dau de fapt socoteală în sensul criteriilor lui Arnold Toynbee ale Statului Universal și ale Bisericii Universale, dau deci socoteală mai degrabă de un "proletariat extern" și de un Völkerwanderung. De aceea vorbesc ele mai degrabă fără de rost sau lege de acei "proletari externi" cunoscuți drept Pastores Romanorum, Kjelatori, mavrovlahi și alți "români absoluți" în sensul lui Petre Țuțea, "navigatori ai uscatului" în sensul părintelui Dimitru Stăniloae.

73. Dar cine sunt toți aceștia, prea numeroși ca să nu răzbată in sursele istorice ? Ei sunt autohtonii, pelasgii sau vvlascii, cei mai numeroși și mai drepți și mai certăreți dintre traci, după indieni, cum observă Herodot.

74. Iată deci lumea lui Abaris de la Miazănoapte, vraciul zburător și exemplar, baci pre-hipocratic din tagma abarizilor.

75. Astfel am încercat aici să descriu fala elitelor autohtone sacerdotal-regale în sensul berbecilor (Ber) și urșilor (bär) lui Georges Dumézil, preoți luptători Bar Serabi, Harapi Albi tradiționali, acei Serabos Testes bărbați, bărboși, de care scriu mult mai pertinent și mai respectuos lexiconul Suda, Socrate, Iamblich, Porfir și Sfântul Vasile cel Mare.

_

noreply@blogger.com (Irismeister) — Fri, 19 Apr 2013 20:26:00 +0000

Cine sunt Bar Serabii, Serabos Testes

Copyright © 2013
By Dr Dan Waniek

01. Basarabii : Bar Serabii, sunt Harapii Albi de la Marea Neagră, acei sacerdoți albi, războinici și regali, care stau în munți in statu absconditu, descalecă periodic, haiducesc, dau lumină și speranță nevoiașilor, curăță miasmele și zboară iute ca săgeata (lui Abaris) peste tot, oglindind Zeul în fălcile lor nerase, dar luminoase, și pe fața coapselor, fără cnemide, și făcând peste tot binele pentru bine.

02. Bărboșii aceștia sunt "bădii" sau întregitori, și vindecă prin dreptate, frumusețe, ascultare, discernământ tandru și omenos, diagnostic al smereniei, apoi descântece și ierburi de leac ce armonizează întregul, dând rost vieții. Socrate, în Charmides, lasă o descriere clasică a acestor vraci de soi, doctori ai neamurilor, fără de arginți și fără de teamă, cu mult mai vestiți decât hipocraticii, și mai numeroși, după felul neamului lor.

03. Abarizii de la Miazănoapte sunt Serabos Testes, elitele descrise de Jornandes, alături de pileati, împilații sau rahmanii (rumânii) locului. Iamblich, Porfir, Sfântul Vasile cel Mare și Socrate descriu Serabii drept "medici" vlahi (înainte de greci, pelasgi), invincibili, drepți, numeroși, zalmoxieni și boreazi. Serafici, hiperboreenii de origine nobilă, zburătorii aceștia (a-baris înseamnă și fără îngreunare) servesc pe Aplu, Sol invictus, dar combat totodată, și mai vajnic, și toți demonii întunericului.

04. Creangă a scris de acești Harapi care înving pe Spân chiar atunci când sunt înșelați sub greu capac în fundul fântânii, și chiar când sunt tăiați, așteptând vitejește, niciodată răpuși, pe miresele lor voinice și salvatoare, cu iarba fiarelor și apa lor vie...

05. Profesorul Ionescu din Durostor a documentat ca nimeni altul toposul tradiției " negre " a Serabilor ca și bibliografia țărilor mediteraneene cu capete de negri pe steag : unul la corsicani, doi la Valahi și trei la vlahii sud-dunăreni.

06. Aceștia din urmă sunt elitele vlahe ale împăratului Ioniță, marele Voevod și Domn.

07. Aici este vorba de IO Io(vv)an, Caloianul (frumosul Iovan), întemeietor al Craiovei (Crai Iovan), mare Ban de Ter Nova (Târnovo).

08. Acest fiu al Asăneștilor, singur stăpânitor al bulgarilor și ai slavilor (sclavilor sau sclavinii) Peloponezului din Vlaherne până la Philippopoli, este învingătorul cruciaților care au prădat Constantinopulul, și executor al împăratului latin uzurpator.

09. Tot Caloianul, cunoscut în isvoarele timpului drept Johannitsius, și Calojohannes, e corespondentul în lătinie al papei Clement căruia îi respinge trimisul.

10. Caloianul, scriind că fiind autohton și autonom n-are nevoie de încoronarea prin consacrarea "părintească" a Papei și nici de nunții și episcopii lui, afirmă nici mai mult nici mai puțin decât primordialitatea legitimității istorice a statului vlah de la nord și de la sud de Dunăre în fața tentației papistășești, fals legitimiste, și fals legitimante.

11. Caloianului, recuperat în mod firesc de istoriografia bulgară drept țar, și mai ales drept întemeietor al dinastiei locale a Asăneștilor, îi datorăm eliberarea Constantinopolului.

12. Caloianul organizează nu numai întreg teritoriul Dunării de Jos, la nord și la sud de Dărstor (Durostorum), ci toată restaurația bizantină.

13. Caloianul este responsabil de gonirea cruciaților invadatori ai palatului imperial din Vlaherne și prădători ai sfintelor moaște și a Sudarion-ului. Tot Caloianul hotărește executarea captivului său, împăratul latin de Țarigrad care a fost uzurpatorul și distrugătorul romeilor și Capitalei lor imperiale.

14. Caloianul nu glumea ca organizator rămas în istorie ca întemeietor. Fiind autorul controlului complet al acelor "Times of troubles" în sensul lui Toynbee, Caloianul controla probabil Banatul, Timocul, Oltenia, ca și Durostorul și toată Terra Montes Nivium (Muntenia) până la orașul de coroană, Brașovul, în care tot el așează mai mult ca sigur pe Șcheieni.

15. De fapt Caloianul este garantul unității caravlahilor și rudă apropiată a faimosului Negru Vodă. Ctitoriile lui sunt limpezi, dar cărțile de cult sunt scrise în limba bulgară liturgică, cea scrisă cu slove.

16. Ori glagoliticile și chirilicele sunt semne prea puțin adaptate limbii daco-românești și variantelor ei sud-dunărene, istro-române, fărșerote, voscopolești (de la Moscopole) megleno-române și armânești.

17. De aceea nu rareori numeroși preoți preferau să binecuvânteze, bolborosind cuvintele sfinte în forma, cert, diortisită, dar vag blagoslovită și de-a dreptul "boscorodită".

18. Arhiepiscopia din Ohrid, în Macedonia, pe malul muntos al lacului omonim, avea influență certă, dovedită, și poate chiar jurisdicție canonică peste sutele de chorepiscopi , fără îndoială nevorbitori de limbă bulgară, din stânga Dunării. Situația a durat până la trecerea tipografiei Sfântului Nicolae din Șchei la cuvinte tradiționale românești, și până la tranziția, tardivă, abia în plin secol al nouăsprezecelea, la literele românești.

19. În Basarabia tranziția s-a operat, încă incomplet, abia la sfârșitul secolului douăzeci, datorită mai ales inerției cuceritorului rus care a trecut cu un tăvălug asiatic peste curajoșii, victorioșii bătăuși, neînfrânții basarabeni.

20. Aceata despre craiul Io(vv)an și rolului său istoric, nu în ultimul rând vexilologic. Profesorul Ionescu din Durostor se mișcă ager și credibil, urcând erudit și senin, cum se cuvine, pe umerii de urieși ai Densușienilor. Erudiția lor titanică, și viziunile limpezi ale tabloului ce se ridică majestuos și se prezintă singur din chestionarul lui Densușianu, prevalează la Ionescu.

21. Ca și în cazul cercetărilor folclorice de patruzeci de ani ale părintelui Simeon Florea Marian, această viziune întreagă, ziditoare, întregitoare, dar rămânând inerent tainică, întocmai ca pertinenta cardinalitate a basmului românesc, produce o explicație mai coerentă a reprezentărilor artefactuale și tradiționale "negre" în istoria românilor.

22. Desigur este vorba aici și de încăpățânata înverșunare apologetică a unui alt erou cultural vizionar - impecabilul Martin Bernal, cu a sa Black Athena.

23. Iată, in nuce, reperele erudite ale tradiției dionisiace, hermetice și apollinice în ținutul pelasgic al cabirilor și al ritualurilor capnobatice, al religiilor de mistere orfice și al inițierilor subpământene în tainele lumilor de deasupra:

24. Această "nigro notanda" serabică este extraordinar de grăitor descrisă lexicologic, ca și cum strămoșii ar fi pus semnele și tainele lor în limbă și în mit :

25. Negru Vodă, Marea Neagră (titanul sau tătânul !), pământul negru (Gaia Melainina - zeița mamă ), Pleiadele la Apusul lor heliacal, cântecul cucului din nopțile de primăvară, ruga multă a celor nouă lumănări la dalba mănăstire din prund, urieșii, boreadele fecioare coborâte până în Argos cu primitium frugae, Linos și Oleanos, Pana Corbului, cignomanușii, călușarii, Caloianul și bătăliile nocturne printre spice fragede quasi-friulane sunt doar câteva din topos-urile "tradiției negre" sud-Dunărene...

26. Ei, Basarabii, au legitimitatea ancestrală a locului originilor - adânc isvorâtă din neoliticul vremilor de aur ale Civilizației Europei Vechi. IO ȘTEFAN, cu mila lui Dumnezeu, este titlul ritual ancestral al Mușatinilor, nobili moldoveni "Iani Ordo", cei de după ordinea străveche a lui Ianus, (Ioan cu digamma intervocalic, sau Io-vv-an).

27. Întocmai ca și frații lor basarabi din Terra Montes Nivium, Bar Serabii, apărători ai neamului și necruțători ereditari cu toate nedreptățile, oriunde s-ar manifesta ele, acești sfinți militari basarabi, și mușatini au făcut mai mult pentru ființa neamului românesc decât se poate vorbi îndeobște.

28. Civilizația Europei Vechi, (OECI) a fost descrisă de Marija Gimbutas și de Colin Renfrew și este reprezentată de armonia anistorică a culturii Cucuteni, cu orașele ei circulare, fără cimitire, cu depozite rare de arme nerituale, interdicție magică a metalelor, fără ziduri de apărare, având însă un spațiu public cu piețe imense, aerisite, o agora din jurul mundus-ului, nemundană, și ziditoare.

29. OECI ocupa vatra neamului românesc, adică orizontul dacic, (ORDA) și se suprapunea perfect cu Aria Lingvistică Românească (ALRO) în care, din brâna (Brno) poalelor munților Tatra ai Valahiei slovace și până în Aminciu la aromânii macedoneni, și desigur de la Nistru pân-la Tisa, oamenii se înțeleg și azi în chip perfect, omenește, fără dialecte sau excese verbale.

30. "Navigatorii uscatului" în sensul părintelui Stăniloae, "orhideele de munte" crescând direct din cer în inima pădurilor din piciorul de plai moldovalah, basarabean și ardelean în sensul părintelui Virgil Gheorghiu, valurile "ebb and tide" în sensul lui Ghica, și în fine "căprioarele de munte", "valahii cu nume biblice care nu ucid pe jidovi" ai rabinului călător Benjamin din Tudela, sunt toți "de-o limbă și-un pământ".

31. Acești "oameni buni" din Aria Lingvistică Românească (ALRO), Pastores Romanorum după expresia fericită a unui notar arpadian anonim, printr-o rostire armonioasă, și extrem de conservatoare, cu geniul diminutivelor și geniul tăcut al creației măiastrelor, echilibrul atemporal al mesei tăcerii, dulceața întemeietoare a Porții Sărutului, luminează pe deplin toate temeliile începutului nostru ca neam pelasgic, originar, "pământean"

32. Cu astfel de oameni s-a făcut și s-a păstrat Basarabia, lacrima noastră de la Răsărit, rădăcina cea mai pură a crinului cu lujer regal al românismului.

33. Abaris de la Miazănoapte făcea binele pentru bine, ca fiu demn al Serabilor ! Voinicii lui, țineți minte ceea ce se rostește limpede, în trei cuvinte, neamul merge înainte !

Florin Croitoru

noreply@blogger.com (Irismeister) — Tue, 16 Apr 2013 10:06:00 +0000

Polisteneasă
by Dr Dan Waniek, MD

All Rights Reserved.
Copyright © Dan Waniek

Domnul Florin Croitoru, neobosit cercetător al isvoarelor neamului românesc, a aflat cheia descifrării inelului de la Iezer(ovo). Domnia sa a demonstrat că sunt multe surprize în studiul riguros, bazat pe surse iar nu pe speculații, dacă paradigma de cercetare este îndrăzneață.

Confirm valoarea îndrăznelii conceptuale a cercetărilor domnului Florin Croitoru cu un exemplu clasic : Capiștea Capitoliului are un templu care NU e consacrat lui Iupiter Capitolinus, cum spune mantra oficială. Este închinat unei divinități costumate în cămeșoi și cu un chimir tracic, bărbos al cărei statui este ascunsă în interiorul muzeului.

Orientarea templului este spre Nord-Est, nu e cardo, și lui Georges Dumézil acest "amănunt" nu i-a scăpat. Multe surprize mai sunt de așteptat !

Este vorba despre o descoperire iar argumentarea domniei sale este peremptorie. Rezultatul, remarcabil, mie mi se pare definitiv.

Este mult har în încercarea de interpretare a domnului Florin Croitoru, iar rezultatul e cu atât mai remarcabil. Atât de întregitor este tabloul generat de descoperirea domnului Croitoru încât el atinge ceea ce cred a fi ziditor în privința Marii Migrații Miceniene, și anume descifrarea discului din Phaistos de către Jean Faucounau.

Nasc și la Muldova omini !

noreply@blogger.com (Irismeister) — Fri, 12 Apr 2013 06:58:00 +0000

Nasc și la Muldova „omini” ! „Înțelegeți, Neamuri, și vă plecați !”

by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved.
Copyright © 2013

Vornicul Țării de Jos, Grigore Ureche, cel care l-a lăsat pe Ilieș Vodă Turcitul îngropat de-a binelea sub faimosul portret „pe dinafară pom înflorit, iară pe dinăuntru un lac împuțit”, cunoștea foarte tainic și rostea tare limpede lipsurile din firea omenească.

Miron Costin, alt vornic al Țării de Jos, scria despre Gheorghe Ștefan cum că era „om deplin, hire adâncă, cât poți dzâce că nasc și Moldova oameni”. (Nasc și la Muldova „omini” !)

Constantin Noica, foarte atent și el la limba limpede a Cazaniei lui Varlaam mitropolitul, și la „rostirea filosofică românească” scria despre Eminescu, în multe locuri, cum că era „omul deplin”.

Suntem, încă, pe calea-ndrăgostirii, departe de ateul oarecare pe care, fără să-l plângă și fără să-l dușmănească, Petre Țuțea îl fixa pe frontispiciul veșniciei cum că ar fi un „animal rațional, perfectibil ce vine de nicăieri și merge nicăieri”.

Topârceanu scria despre Bogdan Duică : „Newton era un diplodoc, iar Duică nu era de loc”... Și atunci...

„Unde ni sunt visătorii ?”

Uite-i ! Uite că „nasc și la Muldova „omini” :

Cine „ni sunteți” prin urmare, Dumneavoastră, Domnule Profesor ?

Domnul Profesor (de matematică) Ioan Ursu, este „proful online” .

Un singur profesor, Domnul Profesor Ioan Ursu, a învins sistemul - tot sistemul, de la grupul infracțional la domnu' ministru - care face totuși totul, și anume în mod concertat, ca să-l piardă.

Ce are sistemul cu el ? La bază totul e limpede : Domnul Profesor Ioan Ursu gândește tot timpul, vrea binele pentru bine, și e credincios. Are idei. Vrea de mic să știe „de ce”. Domnul Profesor Ioan Ursu nu e mediocru.

Ca Udriște Năsturel, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Ion Heliade Rădulescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Nicolae Iorga, Nicolae Densușianu, George Călinescu, Grigore Moisil, Constantin Noica, și câți alții încă, Domnul Profesor Ioan Ursu are o forță, un câmp și un potențial de titan.

Domnul Profesor Ioan Ursu are o operă - sute de capitole în zeci de volume, toate inerent strălucitoare și consistente. Suntem mult prea departe de tonele de verbe inerte, opace și goale ale politicienilor care ne refuză copiilor noștri egalitatea de șanse, mult prea departe ca aceste tone de vorbe să nu se adune, și să țipe că li s-ar pierde câștigul, și urma... La diplomație se răspunde cu grosolănie...

Forță de muncă, răbdare, creativitate, perseverență, idei, armonie, strălucire, cunoștiințe și pricepere în a îmbina „rosturile”, toate uriașe. Acestea sunt „enciclopedismul” românesc. Și o frumusețe inerentă a bădițelor...

Ironia sorții noastre ca neam străvechi, numeros și zdravăn, este că ne tragem din titani (tătâni) și din ciclopi... Iar „de-i dai nasul lui Iovan - Ioan cu un digamma pelasgic între o și a - el se suie pe divan” nu are numai conotații tantric-tibetane „out of India”...

Așa e de tare Domnia Sa! Și de fel ! Și e, astfel, tare culpabil. E vinovat că știe... Cică e enciclopedist, în cea mai tare tradiție dacică și romană. Și mai știe pe de rost, de nota zece, și albinăritul, în care sunt atâtea rădăcini dacice, fiind Domnia Sa de fel și un apicultor de soi. Cum e Domnul Profesor, așa e și neamul lui, „de fel”...

Domnul Profesor Ioan Ursu știe, și o spune limpede, că un neam fără școală e ucis, pentru că nu mai are sănătate, n-are dreptate, n-are nici măcar polițiști ! El atâta știe : e profesor, predă, și nu vrea să fie criminal în serie !!!

Era inspector general adjunct, (un inspector general neadjunct nici nu discută la mai puțin de trei sute de mii de euro pe an), și e scos acum din învățământ. Dar victima nu cooperează. Victima gândește. Victima are demnitate. Și victima are luciditatea smereniei. Deci victima e invincibilă...

Și oricât ar fi el de perseverent, de perfid și de viclean, sistemul criminal - ucigător de suflete, de istorie, de limbă și de neam - pierde lupta cu Domnul Profesor Ioan Ursu. Câtă vreme Domnul Profesor Ioan Ursu luptă, neamul întreg trăiește, invincibil, odată cu el. E vorba de Puterea Ursului, despre care cei ce cred că ar dormi, în bârlogul lui, până-n primăvară, o fac pe pielea lor !

Și Domnul Profesor Ioan Ursu nu dă semne de oboseală, deși se „dă la miere”. I-au luat clasele pentru că predă cu talent, bucurie, cu har chiar, deci naște vocații - are copii, ginere și elevi olimpici și chiar elevi ajunși preoți - ei bine, el predă acum online la treizeci de mii de elevi, totul pe gratis. I-au luat salariul ? El pune stupi la stupină. I-au luat stupii, i-au distrus, i-au măcinat mărunt, și mătcuțele, și timpul, ca să nu mai aibă ce să-i dea înapoi ?

El nu se frânge ! El duce mâncarea, lumina și căldura nădejdei la săraci, bătrâni și bolnavi. Și le întărește credința și dragostea, aceea cu care tot el spune simplu că nu știm dacă, și când, vom ajunge și noi așa, bucurându-ne de orice cană de apă... Iar Dumnezeu știe...

Și Domnul Profesor Ioan Ursu nu pune în stupină stupii curați ai sufletului său doar ca un diletant, ci, fiind dânsul din neamul care crește albinele din vremuri preistorice și le mai și folosește, ca medici și chiar ca militari, iar nu numai ca Ursul la miere, Domnul Profesor Ioan Ursu ca apicultor de elită face invenții fabuloase, și ia medalii de aur în saloane de apicultură.

Saitul ? Un simplu blog, pe Blogger. Pe el. Sunt sute de lecții, de la clasa întâia la teste finale, demne de Olimpiada internațională. Milioane de vizite, mii de prieteni. Un singur blogspot : „proful online”. Credeți, dragilor și fraților, că având dânsul aceste puteri, ele i s-ar urca oare la cap și l-ar face să se răzbune ?

Ei bine, nu! Domnul Profesor Ioan Ursu este recunoscător dușmanilor, e politicos și vorbăreț cu ei, dar nu ca să le „dea o lecție” ci pentru că este creștin dreptcredincios.

Domnul Profesor Ioan Ursu nu e ortodox doar ca „opțiune spirituală democratică” ci ca mărturisitor, ca om transformat, transportat și transfigurat de lumina lină : se duce la nevoiași, le duce de mâncare și o face chiar și când e trist pentru că e convocat de o judecătoare ca să fie pedepsit pentru că... i-au fost distruși stupii, furându-i-se încă un an din viață. Dar Domnul Profesor Ioan Ursu are și prieteni, și răbdare, și simplitate, deci are cuvântul mereu drept, neînfricat, de neabătut, limpede și chiar, pentru infractori măcar,prea tare.

Domnul Profesor Ioan Ursu este zvelt, tânăr, și frumos. Ca și nepoțica sa, și ca și mama ei, fata lui, și chiar ca ginerele său - și fostul său elev, Domnul Profesor Ioan Ursu e chiar frumos. Inteligența Domnului Profesor Ioan Ursu, strălucitoare ca o stea (ginerele lui, fost elev, crede că în afara sistemului domnia sa nu ar fi avut, de fel, limite) ei bine, această inteligență frumoasă și blândă, uneori glumeață, dar mereu strălucitoare, nu se urcă printre nori și nici nu scânteie printre nori, deci prin cețuri, ci coboară drept în inimă, ca rugăciunea Sfântului...

Acolo, în inimă, inteligența nuntește tainic, cum așa de bine predica părintele Cleopa, la parastasul căruia Domnul Profesor Ioan Ursu pune un film cu marele duhovnic al neamului, pe Proful online, și se schimbă de-a dreptul în foc viu, în cuvântul ieșit din Cuvânt, în porunca Domnului, carele nu ne vrea călduți. Mai bine rece decât călduț !

Locul din piept unde Domnul Profesor Ioan Ursu găzduiește pe Mântuitor este curat și tare, ca un isvor de munte. Dar nu e rece ! Nici foarte fierbinte. Este cât trebuie, deci firesc, și dumnezeiesc de bun.

De acolo, harul unui singur profesor ajunge departe și salvează un neam întreg. Acesta este harul Domnului ! Nici nu se poate gândi cineva la noi cât e El de puternic !

Domnul Profesor Ioan Ursu a învins, deși poate câ încă nu o știe, poate pentru că e prea ocupat ca să facă binele, tot binele, după poruncă. Domnul Profesor Ioan Ursu a ajuns astfel de-a dreptul, și nici nu se putea altfel, nici mai mult nici mai puțin, decât porunca Domnului.

Nasc și la Muldova omini !

„Cu noi este Dumnezeu ! Înțelegeți, neamuri, și vă plecați !”

Fata moşneagului

noreply@blogger.com (Irismeister) — Sun, 09 Aug 2009 15:29:00 +0000

Cardinalitatea basmului românesc

by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved.

Copyright © 2009

... Ţii minte basmul vechi ? Pe-atuncea cine putea să-l înţeleagă ?
Avea unchiaşul biet o fată, dar baba rea o izgoni…
Şi luându-şi lumea-n cap copila pleacă, plângând ca o pribeagă
Dar la răspântie de drumuri ea n-a mai stat ca să-şi aleagă,
Ci drept, cu inima bărbată, spre Sfânta Vineri o porni.

Dar abătându-se din cale slei fântâna părăsită
Şi curăţi cu râvnă mărul de-atâţia ani părăginit,
Lipi cuptorul spart, cu humă, aprinse foc, dospi o pită –
Aşa, de dragul hărniciei, din gând curat, fără ispită,
Dar i s-a tras de-aci norocul, căci Sfânta visul i-a-împlinit.

… Stă sufletul cum sta în basme fântâna, mărul, şi cuptorul,
Stă-n drumul către Sfânta Vineri un suflet pururi pătimaş…
Trec fete mândre, cu podoabe, dar una nu-i pricepe dorul
De bunăvoie să s-abată, să-i primenească iar izvorul
Să-l cureţe şi să-l aprindă, ca-n basme fata de unchiaş !

Vasile Voiculescu

Poetul, scriitorul, redactorul radio şi medicul Vasile Voiculescu, deţinut politic, mărturisitor al lui Hristos din Rugul Aprins

Andra ştia basmele pe dinafară. Dar le cerea, insistent, de câte ori avea nevoie să le audă iar. Exactitatea redării lor era surprinzătoare. Virgulele şi intonaţiile erau respectate, şi nerăbdarea cu care se pregătea audierea lor, în serile lungi în care ni le povesteam, era întrecută doar de facultatea ei uriaşă de a corecta orice abatere – sau numai variaţiune – pe tema poveştilor serii. Nu ne puteam depărta în nici un chip de la basmul original. Mi-am pus deci, de pe atunci, problema rostului acelor basme.

Folclorul copiilor este conservator. Tăria percepţiilor, şi caracterul formator al înţelegerii lor proaspete, adesea crude, şi mereu juste, face minuni. De aceea transmiterea, odinioară neîntreruptă, de la generaţie la generaţie de copii, a primelor naraţiuni exemplare, este cu desăvârşire limpede, şi aproape dreaptă. Sunt doar două răspântii, pentru că bunicii le povesteau nepoţilor, dar şi nepoţii îşi povesteau basmele între ei. Odată iniţiaţi, copiii îşi spuneau poveştile lor şi “ afară ”, pe teritoriul un pic mai larg al curţilor din vecini, între ei. Pentru că aceasta se petrecea într-un interval de timp destul de îngust, răspândirea laterală în timp a basmelor nepoţilor era limitată în chip natural, tocmai pentru că diferenţele prea mari de vârste excludeau comunicarea eficientă dintre ei şi copiii vecinilor. Amintirea naraţiunii exemplare este păstrată însă şi în cohorte, de exemplu trecând prin toate vârstele până la bătrâneţe când copiii ajungeau şi ei bunici. Faptul că “ pe vremuri ” bunicii, mătuşile şi uncheşii se întreceau între ei ca să povestească la rândul lor, mai departe, şi nepoţilor, mai tot ce ştiau, depăşeşte în puritate orice alte memorii fondatoare.

Dacă puterea formatoare a basmului este durabilă şi pură ca o floare, de ce este ea oare şi atât de atotputernică şi atât de fragedă ca o iubire ?

Iată ce cred : Basmul transmite în mod efectiv tot esenţialul. În ciuda deformării sensului numelui său, basmul este o naraţiune a realităţii. El este mai reprezentativ decât orice alt sistem de “ imagini ” asociate originilor noastre. Arhetipul basmului este întotdeauna triplu : El reprezintă pe eroul exemplar în toate cele trei feţe ale realităţii sale : el se naşte, într-un chip unic, parcurge o cale, pe cât de primejdioasă şi de variată pe atât de miraculos invariantă ( de obicei trei tărâmuri ), şi în fine nunteşte. Uneori chiar moartea este un chip de nuntă, ca în Mioriţa care are identitatea narativă a unui basm fondator, alteori reîntoarcerea este schimbarea perpetuă de vămi care caracterizează trecerea pragurilor pe care le întruchipează nunta, ca în Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Dar în toate basmele româneşti este vorba doar de esenţial.

Iată cum :

Eroul exemplar al basmului românesc este “ născut frumos ”. Iată prin urmare şi de ce este nevoie de dragostea perfectă a părinţilor, şi cea dintre părinţi – o dragoste desăvârşită, pentru că este echilibrată şi delicată, dar infinită şi deci atotcreatoare. Chipurile Troiţei sunt tot atâtea naraţiuni ale dragostei dintre feţele cele mai frumoase ale lumilor, cele ale Sfântei Treimi. Eroul basmului românesc poate fi adesea un fiu de Împărat, dar el nu este nici evghenist, nici cehai şukar, şi nici porfirogenet. El este doar “ fătat ” frumos. Este vorba mereu despre un făt fără ispită, un făt cu adevărat curat, un făt din care se poate începe lumea. Făt Frumos şi Prâslea – care este începutul “ prăsilei ” sufleteşti exemplare – sunt deci cardinaliceşte echivalenţi. Cu ei începe cu adevărat lumea, care a fost distrusă până la ei, cum este întotdeauna distrusă ea, doar de păcat. Acest Făt nu se poate lupta decât curat, în trântă, “ pentru că e mai dreaptă ”. Nu întâmplător părintele nostru drag, ieromonahul Rafail Noica, fiu de mare filosof, vorbea despre calea cea dreaptă ca fiind firea omului. Când eroul luptă pentru că “ o luptă-i viaţa, deci te luptă, cu dragoste de ea, cu dor ” Hristos învinge împărăteşte, pentru că eroul este cu El, mereu întors la El. Lupta este firească, iar Fata Moşneagului luptă şi ea, deşi nu pare, mai tare ca piatra, şi mai iute ca săgeata. Iubirea este o luptă, iar iubirea de Hristos este singura luptă, o cale de luptă, prin care câştigăm cu adevărat viaţa.

Încercările pe care le suferă Fătul nostru cel Frumos sunt aşadar tainice, grele şi fondatoare. Tărâmurile sunt trei, la ele se ajunge ades printr-o fântănă, iar esenţa fiecăruia poate fi condensată printr-un cuptor feremecat ( de obicei un sân de fată ) într-un singur măr dintr-un metal fără pată. Doar în Harap Alb eroul moare pentru a fi înviat, dar aceasta, atenţie pentru cei ce nu sunt vicleni ca şerpii, este o ispită, pentru că Harap Alb nu este un basm tradiţional. Deşi nu pare a fi nici “ cult ”, basmul lui Ion Creangă este de fapt doar un calc alchemic, întortocheat, şugubăţ, însă de tot tantric. Cum altfel s-ar fi găsit sub salteaua răspopitului învăţător, fiu de cojocar, şi tatăl căpitanului Creangă, cei şapte mii de galbeni ? Harap Alb, cu toată reclama respectatului Vasile Lovinescu, nu e decât o cacialma a masoneriei junimiştilor care şi-au depus în talentul humuleşteanului cel caterisit toată otrava lor dulce şi nu chiar atât de limpede curgătoare ca Ozana. Este cu atât mai uimitor cum geniul coţcăresc al punguţei cu doi bani s-a înmulţit atâta prin hrube cu moş Nechifor Coţcariul, până ce câteva arhetipuri curate au ajuns de au răzbit, tainic, şi prin el. Este vorba de victoria jertfel fără sânge, a albului contra roşului, de biruinţa definitivă a Fiului de Împărat asupra Spânului, care se credea stăpân doar pentru că fiul de împărat zăcea în fundul fântânii... Să ştim deci de-acum să deosebim Acul de Baros… Un produs “ cult ” cu adevărat pur este Făt Frumos din lacrimă. Aici transcrierea arhetipului este făcută de Românul Absolut, care moare asasinat şi denigrat, dar nu trădează gândul său cel mai curat. Genunile din lumea Genarului sunt adânci cât în Prâslea, căruia mumele din adâncuri îi înghit până şi coapsa, căci ghionoaia tot trage la carne dulce, însă tot Prăsilea iese până la urmă la lumină către nuntă. Prietenii lui Făt Frumos născut din lacrimă sunt albinele, caii fermecaţi şi furnicile, prototipurile cele mai strălucite ale Vechii Europe…

Nunta este împlinirea Căii. Greuceanu poate rămâne cu numele în lumea celor grei, dar fiecare părticică din miri este de-acuma perfectă, pentru că mirii s-a regăsit în unire, cu Cel ce i-a unit. Numele mirului din mire este cu totul tainic… Nuntaşii, ei, au nevoie de sare în bucate. Dar botezul este întotdeauna numai împreunarea cu Hristos, Căruia locul nostru din inimă nu Îi este niciodată pe mai departe destul de bine curăţit prin gonirea satanei. Satana are nume legiune, de la împieliţat şi viclean, la aghiuţă, şi scaraoţchi. Nunta însă este ultimul nume, şi singurul pe care îl capătă mirii, care sunt de-acuma una, iar nu muiere şi bărbat ( nume foarte concrete ). Nunta este întotdeauna un fapt cosmic, ca şi Sfânta Liturghie. Taina nunţii este participarea la Întreg. Drumul reîntregirii este suferinţă, iar pântecele mare al lumii în care suferim, ca într-un trecător tărâm, nu este deschis decât într-un singur loc, care este ieşirea din suferinţă prin întoarcerea la Hristos. Mandorla este zgăul pântecelui cel încăpător al lumii, în care se întrevede, prin fântăna de lumină, Hristos, Singurul născut din Sfânta Fecioară. Mandorla nu este capătul, ci începutul. Nu degeaba strămoşii plângeau când li se năştea un copil, prin zgăul mic şi se veseleau la înmormântare, la trecerea pragului prin Zgăul cel mare al împreunării cu Hristos. În lumea păntecoasă de până la viaţa veşnică oricine, chiar şi sufletul cel mai greu se poate uşura numai prin iubire, cu care trecem de tărâmul acesta, cel mai întunecat, doar dacă iubirea ne este mai tare ca orice încercare, ca aurul în foc.

Cardinalitatea este numele pe care îl dau legăturii dintre creaţie şi Tatăl creator. Chipul cel mai adânc lămuritor al dumnezeirii este imanent în orice aspect al creaţiei. Acest aspect este discret doar datorită mărginirii iubirii noastre. Dar acest aspect rămâne tainic şi continuu legat printre tărâmuri, dimensiuni şi încercări. Chipul acesta explică deci atât simbolul imanent oricărei descrieri prin Cuvânt, cât şi exprimarea prin simbol a esenţei. Am găsit prin urmare, între apofatism şi înţelegerea catafatică, o cale admirabilă, aceea în care copiii sunt iniţiaţi dacă ne mai amintim şi mai voim să le povestim, fără greş, basmul copilăriei. De acest basm nu ne putem îndepărta, orice am face, şi oriunde am fi. Nu plecăm la Domnul până ce nu-l transmitem, la rândul nostru, mai departe.

Basmul exprimă aşadar mereu întregul, adică Adevărul, Calea, şi Viaţa. Naşterea sufletului care este o taină de o veşnicie dumnezeiască, drumul sufletului, care este o încercare de creaţie interioară, şi nunta sufletului, singura care asigură trecerea în tărâmul veşniciei, sunt cu toate în basm.

Rămâne de mirare în concluzie, dar de acum îmi este un pic mai tainic desluşit sau numai ceva mai armonios întrevăzut, cum cardinalitatea basmului românesc este perfectă, pentru că basmul românesc nu poate exista în afară de Hristos.

Cu câtă delicată putere scria Voiculescu cel tănăr ( publicat în 1916 ), versurile acestea fragede, despre esenţa basmului românesc în vremurile de cumpănă care ne trag pe noi toţi spre pierderea sufletului :

Stă sufletul fără iubire, ca o fântână părăsită
C-un pic de apă-n fund, sălcie, sub năruirea de pereţi…
Stă-n marginea de drum fântâna netrebnică şi oropsită,
Căci nimeni n-o mai cercetează ; găleata-i spânzură dogită
Şi-n ghizdurile putrezite cresc brusturi şi-nfloresc bureţi.

Stă sufletul fără iubire, pustiu, ca mărul fără roade,
Părăginit într-o livadă şi plin de lacome omizi,
Ce-l năpădesc în primăvară şi toată frunza-ncet o roade
Şi toată floarea, otrăvită, se scutură curând şi cade,
Lăsându-i crengile uscate ca nişte sterpe pălămizi.

Stă sufletul fără iubire cum stă o vatră ruinată,
Ca un cuptor surpat de vremuri, fără de vad şi fără foc,
La care nimeni nu aduce aluatul proaspăt în covată
Să-l rumenească pe-ndelete dogoarea jarului, uscată,
Şi să-l prefacă-n dulce azimi, mirositoare, ce se coc.

… Ţii minte basmul vechi ? Pe-atuncea cine putea să-l înţeleagă ?
Avea unchiaşul biet o fată, dar baba rea o izgoni…
Şi luându-şi lumea-n cap copila pleacă, plângând ca o pribeagă
Dar la răspântie de drumuri ea n-a mai stat ca să-şi aleagă,
Ci drept, cu inima bărbată, spre Sfânta Vineri o porni.

Dar abătându-se din cale slei fântâna părăsită
Şi curăţi cu râvnă mărul de-atâţia ani părăginit,
Lipi cuptorul spart, cu humă, aprinse foc, dospi o pită –
Aşa, de dragul hărniciei, din gând curat, fără ispită,
Dar i s-a tras de-aci norocul, căci Sfânta visul i-a-împlinit.

… Stă sufletul cum sta în basme fântâna, mărul, şi cuptorul,
Stă-n drumul către Sfânta Vineri un suflet pururi pătimaş…
Trec fete mândre, cu podoabe, dar una nu-i pricepe dorul
De bunăvoie să s-abată, să-i primenească iar izvorul
Să-l cureţe şi să-l aprindă, ca-n basme fata de unchiaş !

_

Andrei Vartic († 2009)

noreply@blogger.com (Irismeister) — Thu, 04 Jun 2009 09:11:00 +0000

Andrei Vartic a plecat la Domnul !

by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved
Copyright © 2009

Basarabia, Dacii, Neamul românesc, prietenii, apoi chiar noi cei ce l-am citit, sau cei pe care ne-a editat din bejenie, am pierdut pe Andrei. Vineri va fi înmormântat. Dumnezeu să-l ierte !

Nu deznădejduiţi niciodată, orice ar fi !

noreply@blogger.com (Irismeister) — Wed, 28 Jan 2009 18:38:00 +0000

Actualitatea lui Eminescu

by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2009

“Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc charte şi resbele, zugrăvesc împărăţii despre cari lui nici prin gând nu-i trece...”

(Eminescu, ms 2257 fila 37)

Eminescu este poetul naţional. Mai mult, Eminescu este un jurnalist perfect. Apoi Eminescu este necruţător cu pecinginea care distruge neamurile prin putreziciune. Aceste calităţi unice fac că Mihai Eminescu a fost asasinat, iar memoria lui a fost, pe cum s-a putut, terfelită cu invenţii sordide ca presupusa lui nebunie, presupusul tabes, etc.

Semnătura "idioţilor utili", asasini masoni plătiţi de guvernul mondial in nuce ("Illuminati") este limpede, la fel ca tot ceea ce ei numesc singuri "revelarea metodei". Dar satanismul propriu internaţionalismului, fie el proletar, fie numai financiar - de fapt la fel de unic peste veacuri ca sinagoga lui Satan - nu va ajunge niciodată la atingerea ţelului ei de subminare a temeliilor din "toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine".

De ce ? Deoarece, cum spune Constantin Noica,

“Naivitatea Vicleanului este de-a crede că poate amăgi pe om trezindu-i ispitele raţiunii - cum se întâmplă în Faust II - când în realitate el înalţă astfel pe om, îi dă răspunderi şi sensuri.”

(Constantin Noica, Creaţie şi Frumos în Rostirea Românească, 1973)

Guvernul mondial e bazat de fapt doar pe prostia massificată, impusă prin televiziuni, produse de consum, sau pornografie ridicată la rang de ştiinţă socială. Astfel, prin doctrina talmudică a neamurilor ca "vite", ce trebuie hrănite, "cultivate" (doar cu trivia) dar mereu, mereu, veac peste veac, îndobitocite, peste poate, pân`ce acceptă singure hamurile {mizeria artificială, "crizele" financiare, biometria} se face un program secular. Dar "the masters of discourse", "cei ce croiesc charte şi resbele, zugrăvesc..." s-au păcălit crunt. Harap Alb e poate la fund, dar spânul crapă, crezându-se la suprafaţă...

Deoarce abia la fundul fântânii e apa vie, numai acolo e mereu acea mare speranţă, care "mângâie dulce, alină uşor". Deznădejdea este mereu satanică :

“Întotdeauna, cu omul, diavolul este sortit să piardă, dacă omul e năzdrăvan. Şi când omul ajunge la dracul cu cărţi, el trebuie să-l gonească şi de acolo şi să-i ia cărţile din mână.”

Deschideţi Wikipedia, această tristă supapă, Cloaca Magna, care suge date şi respinge personalităţi, apoi deschideţi comparativ Enciclopedia lui Radu cu prietenii lui... Ce bine se pricepe azi ce scrie Eminescu :

“Oamenii învăţaţi dar fără talent propriu, adică purtători ai ştiinţei moarte, mi-i închipuiesc ca o sală întunecată cu o uşă de intrare şi una de ieşire. Ideile streine intră printr o uşă, trec prin întunericul sălii, şi ies prin cealaltă, indiferente, singure şi reci…

Capul unui om de talent este ca o sală iluminată, cu pereţi şi oglinzi. De afară vin ideile, într adevăr reci şi indiferente dar ce societate, ce petrecere găsesc!”

:o)

Regulile globaliste ale jurnalismului pentru relatarea faptelor din Orientul Apropiat

noreply@blogger.com (Irismeister) — Sat, 17 Jan 2009 20:46:00 +0000

Datorez excelentului autor care este domnul Hoffmann aceste reguli. Ele mi-aduc aminte de politrucii care erau "embedded" pe la noi prin edituri (agenturi) acum treizeci de ani, cu listele lor de cuvinte din "Cursul scurt" al faimosului autor genocidar Djugashvili. Plus cela change...

Copyright © 2009 Domnul Hoffmann

Twelve Editorial Rules for Middle East Reporting

1) In the Middle East it is always the Arabs who attack first and always Israel that is defending themselves. This defense is called a reprisal.

2) The Arabs, Palestinian or Lebanese have no right to kill civilians. That is called “terrorism.”

3) Israel has the right to kill civilians. That is called “legitimate defense.”

4) When Israel kills civilians en masse, the western powers claim that it is more measured. This is called “reaction of the international community.”

5) The Palestinians and the Lebanese have no right to capture soldiers of Israel inside military installations with sentries and combat posts. This is called, “Kidnapping of defenseless people.”

6) Israel has the right to kidnap anytime and anywhere as many Lebanese and Palestinians as they want. Currently there are more than 10 thousand, 300 of whom are children and a thousand are women. No proof of guilt is needed. Israel has the right to keep kidnapped prisoners indefinitely, even if they are authorities democratically elected by the Palestinians. This is called “terrorist prisoners.”

7) When the word Hezbollah is mentioned, it is compulsory in the same sentence to contain the words “supported and financed by Syria and by Iran.”

8) When you mention “Israel” it is forbidden to make any mention of the words “supported and financed by the U.S.” This may give the impression that the conflict is uneven and that Israel’s existence is not in danger.

9) When referring to Israel, expressions that are prohibited: “Occupied Territories,” “UN resolutions,” “Violations of human rights” or “Geneva Convention.”

10) Both the Palestinians and the Lebanese are always “cowardly,” they are hidden among the civilian population, which does not want them. If they sleep in their homes, with their families, that gives them the name of “cowards.“ Israel has a right to destroy with bombs and missiles the neighborhoods where they are sleeping. This is called a “precision surgical operation.”

11) The Israelis speak better English, French, Spanish or Portuguese than the Arabs. Therefore they and those who support them must be interviewed more and have more opportunities than the Arabs to explain the present Rules of the Editorial Staff (from 1 to 10) to the general public. That is called “journalistic neutrality.”

12) All those who are not in accordance with the Rules of Writing above are “highly dangerous anti-Semitic terrorists.”

Din Epica Magna

noreply@blogger.com (Irismeister) — Sun, 30 Nov 2008 08:26:00 +0000

Dezîmblânzire

Nichita Stănescu
De mult negru mă albisem
De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
De visare mă aflasem

Vino, tu, cu tine toată
ca să-ntruchipăm o roată
Vino, tu, fără de tine
ca să fiu cu mine, mine

O răsai, răsai, răsai
pe infernul meu, un rai
O rămâi, rămâi, rămâi
Palma bate-mi-o în cui

pe crucea de carne
când lumea adoarme

Despre perspectivă în istorie

noreply@blogger.com (Irismeister) — Mon, 19 May 2008 15:22:00 +0000

Un clin d'oeil Andradei

by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2008

Pe vremuri, când am ajuns caporal în oastea ţării, la Topraisar, într-un fost regiment al defunctului ordin ecvestru, am citit şi eu un regulament militar. Zăcea prin rastel între mantăi rupte din vremea aceea când capetele armiei nu erau încă politruci, dar talpa eram tot noi... Regulamentul acela tipărit preciza negru pe alb că un cal este compus din cap, picioare, şi... calul propriu-zis!

În lumina lunii lungilor seri de primăvară în care mai primeam dinspre cazarmă în prea foşnitoarele nări tinere, străvechile adieri, de loc suave, ale Moşiei noastre din dreapta Dunării Jos (Moesia inferior), mă tot întrebam la rându-mi, ce este aceasta "propriu-zis". Cum valiza militară era pe atunci din lemn bine încheiat, drept, foarte potrivit cu păstrarea cărţilor de format cuvenit, aveam la îndemână, pe lângă timp şi atmosferă, oarecari referinţe.

Printre ele am să-ţi amintesc doar două, cele care ridicau binişor problema propriu-zis-ului la nivelul culturilor pe care Julius Pokorny s-a încăpăţînat să le eticheteze "indo-germanice" : Hronicul... lui Lucian Blaga, şi frumoasa traducere sovietică din Basmele Popoarelor Asiei. Aveam, ca să zic aşa, cei doi poli arieni între care tensiunea întrebărilor pe care mi le puneam la vârsta ta, scotea încă scântei...

Blaga îşi amintea cu mare haz lecturile kantiene din cantina de la Viena, la masă cu eminentul Andrei Oţetea. Acestea erau, cum se întâmpla, simultane cu consumul unor macaroane suficient de bine conservate în vreme de război ca să păstreze, în ciuda procesului fierberii, anumiţi viermi potriviţi de altfel perfect cu calibrul tubulaturii indurate, dar încă făinoase, pe care o ingerau tinerii români. Das Ding an sich...

O poveste cu orbi aduce patru indieni, fin pipăitori de altfel, în preajma unui elefant. Fiecare descrie perfect elefantul dinspre părţile ce-i fuseseră atribuite pentru pipăire. Fiecare orb se jură pe rând că elefantul este ba un şarpe, ba un templu, ba un frunziş de palmier, ba o sfoară, după cum ajunsese doar la trompă, la picioare, la urechi sau la coadă...

În sinea mea, educată firesc sub cireşii în floare din curtea luxuriantă a regimentului 34 mecanizat, avem deja raspunsul la întrebarea pe care mi-o puneam despre lucrul în sine al lui Kant. Arnold Joseph Toynbee, amintind în pasajul clasic despre zeii cei negri ai etiopienilor, acela citat în capitolul despre relativitatea studiului istoriei, părea că edifică răspunsul meu la problema calului propriu-zis al regulamentelor fostului regiment dobrogean de cavalerie.

Şi totuşi, Constantin Noica, zâmbind în Rostirea... câtre lemnitatea acelui autor grec antic, sau în direcţia mai puţin antichizantului Heidegger, cu ispitele gândului său, mai degrabă decât printr-o intenţionalitate a conştiinţei, ţinea întrebarea mea trează : De ce nu devin anch'io ceea ce sunt?

Sau, altfel spus, unde este calul propriu-zis ? Temeritatea filosofică, sau, să îndrăznesc, chiar obrăznicia, de-a dreptul cardinală, a încăpăţânării mele, aveau şi o justificare personală : Ani de-a rândul, aceia dintâi, în care unchiul meu Mihai cu mătuşa Luiza se agitau consultând pediatri pentru lipsa mea de grai, singurul cuvânt articulat pe care îl obţineau de la mine era acela de "KA-LU".

EPILOG
Istoria (ca şi astrofizica, sau chiar cercetarea etimologică extremă) nu îşi atinge obiectul de studiu in mod direct şi nemijlocit. Mai mult, istoria se rescrie periodic. Atunci cum e posibilă această ştiinţă ?

Ei bine, prin cultură.

Doar o lungă, de loc arbitrară şi mereu aprigă trudă în toate zonele de umbră ale obiectului de studiu, face ca nu ştiu cum, să se clădească în cercetător un fel de paradigmă cu care se poate privi spre adâncul
lucrurilor. Mai pe româneşte, un ochi limpede nu se lasă aburit de "fumuri arheologice trase prin lulele preistorice".

Mai este smerenia. Sigur, interdisciplinaritatea e bună, mă bucur că pot confirma imaginile entoptice, ştiu despre mitocondrii şi despre inventarul genomului lor procariotic importat şi simbiotic, şi pot bate câmpii chiar cu Gustaf Jung despre universalitatea simbolului and all. Dar toate astea, deşi pot atinge adevărul, nu îl pun în lumina potrivită, cuvenită - aceea tainică, laterală şi lină, în care se mai poate înţelege câte ceva.

Cum să zic ? Cultura e un continuum iar nu un patchwork discret de cioburi, pe care, oricum le-am lipi, chiar dacă fiecare în parte ar fi autentic şi adevărat, tot nu iese o imagine întreagă. Povestea indiana arată cum vad patru orbi un elefant : unul care a pipăit doar trompa zice că elefantul e un şarpe, altul care a pipăit doar picioarele zice că elefantul e un templu, etc. Atunci să ne mai plângem cu Plehanov : "Istoriceskii put niet Nevskogo prospekta"...

Ce-i de făcut ?
Cred că doar transpiraţia la 99% peste studii şi hai, 1 la sută inspiraţie, mai poate susţine ştiinţa istorică în aceste vremuri interesante...

Arnold Joseph Toynbee, care a scris un studiu asupra istoriei, în 12 volume, încă neegalate, este "doar" bizantinolog. Dar el nu s-a ruşinat să parcurgă mai toate comorile arhivelor Amiralităţii britanice, un alt izvor nesecat... Nu s-a dat în lături nici să scrie antropologie, studii arheologice, şi chiar arhitecturale. Dar a rămas istoric. Deşi nu face nici o istorie particulară, iar viziunile lui sunt uneori pur romantice, à la Gibbon, deşi are ca maeştri pe nişte ciudaţi ca lordul Acton, ca sudafricanul Smuts sau ca marchizul de Gobineau (!) istoria sa este şi rămâne o sinteză epică, după cum ar fi scris Călinescu, absolut exemplară.

La Topraisar seara trecea, lăsând încet cerul stelelor miezonopticii, apoi luceafărului dimineţii. Gornaciul sufla din adâncuri în tinicheaua lui ca un zdrahon ce era, lenţii începeau să urle, iar lent colonelul comandant, pe care îl numeam între noi mai amical Sulcus terrestris intra în companie. Schimbam iar versul

Armaaaată populaaară
Armaaaată din topor

Comandantul ne striga

Ostaşi ! Aici la Topraisar era un regiment de călăraşi

Dar noi auzeam numai ce citisem noaptea întreagă :

Hastati... Keleres...

Andrada, citeşte dară, fie şi numai primul capitol din volumul întâi, acela despre relativitatea studiului istoric, şi odată ai să ne mulţumeşti !

Philosophia perennis

noreply@blogger.com (Irismeister) — Fri, 05 Oct 2007 09:58:00 +0000

Ce face perenitatea „ştiinţei”?

by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2007 danwaniek.org

Părinte binecuvântează !

Mi-e teamă pentru tema sfinţiei voastre, pentru că "paradigma" lui Kuhn "a vécu" şi singurul rost remarcabil al acestei grăbite treceri îmi pare a fi înfăţişarea precarităţii ştiinţei...

Iată de ce :

Anselm, cel care credea că "nebun" înseamnă exclusiv "necredincios", şi credea "ca să înţeleagă", avea o paradigmă... Goedel, care nu credea, dar care a dat (în postume) "dovada logică a existenţei Domnului" avea şi el o paradigmă... Anselm crede pentru a pricepe logica, Goedel nu crede, dar descoperă, măcar logic pe Domnul. Din această dilemă nu putem ieşi. Deci, aparent măcar, Kuhn ar avea dreptate : Fiecare generaţie piere cu tot cu paradigma ei.

Ce rămâne însă? Ce face posibilă ştiinţa ?

Simţiţi sfinţia voastra curentul de duh care trece prin întrebările bine simţite ale acestor doi mari logicieni ? Acesta sigur rămâne... Derek de Solla Price cu statisticile lui, ar fi incântat că totuşi, prin "cimitirul de paradigme", ceva tot rămâne...

Ceva deci, ceva în spatele ştiinţei, care e trecătoare, o face posibilă. Aceasta este singura perenitate a ştiintei (cu o expresie a lui Aldous Huxley, în ţara unde măcar fizica s-a numit filosofie naturală). Aşa se face că acest ceva asigură naşterea concomitenta a cuvintelor şi a "cunosc-ştiinţelor"...

Aici e de săpat. Deci iar înapoi la cuvinte şi co-naşterea din cunoaşterea lor... Mulţumesc din suflet pentru cuvintele frumoase din tema încredinţată mie !

Invizibilitatea inamicilor lui Abaris

noreply@blogger.com (Irismeister) — Thu, 26 Jul 2007 15:33:00 +0000

Ministeribilii minciunilor

by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2008

Lumea de azi ar fi imposibil de priceput pentru Abaris. Nu prin tehnologie, ci prin minciuni. John Pilger face un serviciu tuturor scriind astfel:

Orwell's Nineteen Eighty-four lexicon of opposites pervades almost everything we see, hear and read now. The invaders and destroyers are "the British coalition forces," surely as benign as that British institution, St. John Ambulance, who are "bringing democracy" to Iraq. BBC television describes Israel as having "two hostile Palestinian entities on its borders," neatly inverting the truth that Israel is actually inside Palestinian borders. A study by Glasgow University says that young British viewers of TV news believe Israelis illegally colonizing Palestinian land are Palestinians: the victims are the invaders.

"The great crimes against most of humanity," wrote the American cultural critic James Petras, "are justified by a corrosive debasement of language and thought... [that] have fabricated a linguistic world of terror, of demons and saviors, of axes of good and evil, of euphemisms" designed to disguise a state terror that is "a gross perversion" of democracy, liberation, reform, justice. In his reinauguration speech, George Bush mentioned all these words, whose meaning, for him, is the dictionary opposite.

It is 80 years since Edward Bernays, the father of public relations, predicted a pervasive "invisible government" of corporate spin, suppression and silence as the true ruling power in the United States. That is true today on both sides of the Atlantic. How else could America and Britain go on such a spree of death and mayhem on the basis of stupendous lies about nonexistent weapons of mass destruction, even a "mushroom cloud over New York"? When the BBC radio reporter Andrew Gilligan reported the truth, he was pilloried and sacked along with the BBC's director general, while Blair, the proven liar, was protected by the liberal wing of the media and given a standing ovation in parliament.

John Pilger descrie spre exemplu acestea despre Hugo Chavez (de comparat cu tot ce auzim din mediile oficiale, toate într-un cor mult prea monoton pentru a nu fi suspect):

John Pilger, corespondent de resbel din vremea agresiunii contra Vietnamului, trage concluzia aceasta despre ministerul orwellian al minciunii:
The last British war to be fought without censorship and "embedded" journalists was the Crimean War a century and a half ago. The bloodbath of the First World War and the Cold War might never have happened without their unpaid (and paid) propagandists. Today's invisible government is no less served, especially by those who censor by omission.

Patria lui Abaris din Miază-Noapte

noreply@blogger.com (Irismeister) — Thu, 28 Jun 2007 16:41:00 +0000

Basarabia, lacrima noastră de cătră Răsărit...

by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2007 danwaniek.org

Uciderea încă a unui milion de români în zece ani: Între 1940 şi 1950, în urma unui regim sistematic de teroare, prin asasinate, detenţie grea, execuţii, privare de hrană, deportări masive, biserici arse, preoţi martirizaţi, îmbolnăviri şi foamete programată, etc., Basarabia a pierdut o treime din populaţia sa românească. Au rămas numai 2.229.000 de locuitori în 1950 faţă de 3.200.000 de locuitori. Virgil Gheorghiu, moldovean de geniu, din Războieni, fiu de preot din neam în neam, cu studiile la liceul militar din Chişinau a scris, nu în Ard Malurile Nistrului, ci chiar aici cum şi cine a desacrat locul rugii adolescenţei, apoi acela al tinereţii sale de poet adevărat.

Totul a început la 28 iunie 1940…

Dar nu s-a încheiat cu eliberarea Basarabiei... Au murit, apoi, au dispărut, au fost deportaţi, executaţi, alte sute de mii. Paul Goma a documentat o parte din năucitoarele comploturi care voiau să ucidă un popor întreg, al nostru, în Basarabia. Fără Domnul, cum rămânea oare acest pământ, lacrima noastră de la Răsărit, leagănul românilor tot atât pe cât ne sunt Carpaţii sau Dunărea, cum rămânea oare Basarabia pe lume?

Campidoglio

noreply@blogger.com (Irismeister) — Fri, 04 May 2007 15:35:00 +0000

Nu este nici o urmă etimologică în numele actual al Capitoliului!

by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2007 danwaniek.org

Mergem, în ianuarie 2007, a treia oară la Campidoglio. După ce am trecut pe lângă marea biserică Dei Martiri, luăm autobuzul. Biserica aceea lângă care am locuit, este ridicată cu sângele a mii de constructori creştini. Azi Michelangelo, termele lui Diocleţian şi un meridian papal se amestecă toate foarte tectonic, pe fond sonor de mesă catolică. De martiri abia mai scriu niscaiva ghiduri turistice. Altfel mai peste tot în navă sunt expuse portrete papistăşeşti ultra-recente. Ce să fac? Mă rog, singur, încet, ortodox, mai într-o parte, dar nu-i loc să scap de gălăgia toată.

La Musei Capitolini însă mi se pare că se împletesc mai limpede straturile istorice. Dar mai ales cele rar discutate, de la începuturile Romei. Mă gândesc acolo că romanii erau timoraţi ca orice străini proaspăt veniţi. La fel au fost, la rândul lor, mai toţi cuceritorii, stăpâni prin teamă, deci falşi stăpâni – ca francii trecând Rinul înspre Galia, ca triburile din amfictionia iudaică intrând în Canaan dinspre Egipt prin Palestina, şi azi chiar noi înşine, cele două milioane de neodaci, cu care vorbesc peste tot prin autobuze, în toată Italia.

Capitoliul privit dinspre apus, cu templul cel mai vechi, cel gigantic, dispus spre Nord-Est, după cum e reconstruit la Musei Capitolini"

Etruscii locului, rafinaţi şi sătui de lupte, au priceput repede : aceşti imigranţi agreşti în Laţiu, sperioşi şi bătăioşi, trebuiau încastraţi între ei şi sabinii ce coborau prea des din munţi. Etruscii le dau deci romanilor regi şi legi. Le dau ingineri şi haruspici. Le dau alfabetul.

Dar mai ales le dau drept de cetate. Romanii păstrează mereu o teamă superstiţioasă faţă de aceşti stăpâni ai locurilor. Etruscii sunt trama de fond, decorul dar mai ales temelia locului, de care azi, cu totul schizoid, nu se mai ştie nimica. Prin grija cuceritorilor, deşi nu ei fac contextul şi dau temele, etruscii au îngropat toate enigmele lor cu regii Romei cu tot.

E imposibil să pricepi Roma fără Dardania şi Etruria. Cezar trebuie să treacă printr-un colegiu religios etrusc ca să se afirme. Chiar târziu, spre Imperiul Înalt, unii împăraţi – cum este Claudiu – vorbesc etrusca şi scriu tratate de divinaţie.

Romanii numesc de pildă, sugestiv, cu o constanţă de la sine grăitoare, unele lucruri întemeietoare pentru ei cu nume care sunt pentru noi ridicole. Prin toate straturile, până azi, chiar pe sub Vatican, abia de mai vezi drumul cel cardinal către Veii (azi Isola Farnese). Acest drum pitic, abia pavat, spre Veii - pe care romanii abia într-un târziu şi cu scremete multiseculare îl “cuceresc” - este pentru ei “Via Triumphalis”.

Asta fac romanii în primele secole ab urbe condita în Italia. Un pic de loc printre etrusci. Dar de unde vin dardanii aceştia, învinşi de greci şi goniţi de ei de la Troia ? De pe malurile “mării” Marmara, pe ale căror ţărmuri, până pe primele insule din Egee, se vorbea proto-etrusco–lemniana. “Triumpe triumpe, triumpe” zic - ininteligibil pentru latinişti - versurile cele mai vechi din Carmina Saliaria, “emanaţii” ale celor mai vechi colegii romane, care seamănă izbitor cu căluşarii. Argaeii zvârliţi în Tibru sunt desigur Caloianul. Iar ţinuta ordinului ecvestru este doar un fel de cămăşoaie balcanică pe care doar lipsa nădragilor des-braccati de prea multă arşiţă latină o face “specifică” Romei.

Cămăşoaia dardană (din moşii-strămoşi, cei prea balcanici) a romanilor des-braccati, fără nădragi în Roma cea mult prea călduroasă.

Realmente, le-au trebuit romanilor aproape cinci sute de ani ca să se întindă în mica lor peninsulă, şi doar o sută de ani mai apoi ca să fie stăpâni peste tot bazinul mediteranean. Nu romanii au fost puternici, ci etruscii au fost slabi.

Etruscii exudă civilizaţie veche. Cine vede Caere (azi Cerverteri ) nu departe de colinele vaticane plecând, cum urci pe via Cornelia, înţelege că pe aceşti oameni rafinaţi ai antichităţii nu-i mai preocupa decât viaţa de apoi.

Romanii adoră în Laţiu zei străini. De aceea nu au propriu-zis o religie, ci numai superstiţii varii. Templul cel mai vechi şi mai mare, majestuosul Capitolin este aşezat, e adevărat, spre nord-est. Dar nu ca să ne amintească de unde vin romanii în Laţiu. Kardo - iată unul din foarte rarele locuri unde nu avea dreptate Dumézil. Căci nu romanii au aşezat astfel templul lor de pe movila numită azi Campidoglio. Triada lor capitolină, să fi fost oare chiar IOM, Minerva şi Hera ? Atunci cum rămâne cu straniul Veiovis, atât de gigantic, atât de la temelie, abia dezgropat ?

Etruscii au pus templul acesta impresionant pe Capitol doar ca să se vadă bine dinspre grădinile de pe Aventin. Romanii n-au participat decât cel mult ca mână de lucru la ridicarea lui. Chiar Mommsen, minnesaenger-ul măreţiei romane, tace, respectuos cu adevărul, despre originile acestea.

Romanii au deci oroare de regi. Bietele cete de sutaşi abia îndrăznesc să ceară “emancipare” prin tribuni ai plebei. Paetus. Aria. Non dolet Paete ! Constante ale istoriei romane : superstiţiile, ştiinţa difuză doar ca tehnologie, şi stăpânirea, cu orice preţ. Numai timoraţii vor asta. La fel sunt azi americanii, cei care au clădit cel mai scurt şi mai sucit imperiu din istorie. Teama romană de puterea ereditară. Nevoia de victorii şi de istorii ( alors même que etruscii aveau un timp propriu pentru fiecare oraş – saeculum ).

Avem aici nu doar impresiile mele de nou venit sub Ianua coelo, ci filozofia mea a istoriei. Pentru că noi vedem toate cele ale Epinalului doar prin ultimul strat, cel mai “greu” ori numai impresionant. Dar de ce e astfel? Ei bine doar pentru că e ultimul strat - acela singurul, care se află înspre noi. Celelalte straturi se adună, se tasează, par unul singur, sau dispar cu totul din câmpul nostru de interes, fatalmente granular sau de-a dreptul inexistent.

De-telescoparea istoriei este un act dificil, pentru că trebuie inversată paradigma, şi e foarte, foarte greu să fie interpretate toate datele în curgerea lor firească. Rămâne telescoparea, strivirea straturilor într-unul singur, apoi punerea lunetei bine strânse în raft şi deschiderea istoriilor de Épinal. Mai avem câteva viziuni laterale prin lumina mincinoasă a falselor tratate de mitologie. Adică tot ce nu e istorie, ci propagandă.

Ca de obicei, doar actorii par cei mai buni autori şi regizori. Au zis–o atât de bine maeştrii dezechilibrului francez : excesiv, deci insignifiant. Vae victis !

Petru şi Pavel au zăcut aici şi s-au rugat, înainte de martiriu.

Am avut norocul să adast însă la Carcera mamertină – am avut abia acolo gândul cel bun, cel ultim. M-am limpezit abia într-o pivinţă de pe Capitoliu. E drept, este cea luminată de Sfinţii Apostoli, cei chinuiţi acolo înainte de martiriu.

Why Science Ends ?

noreply@blogger.com (Irismeister) — Tue, 25 Jul 2006 18:05:00 +0000

Scientia otiosa : No more place for discoveries...
by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2006 danwaniek.org

On News and Views about the imminent publication of the "second-order genetic code" :

If confirmed, this discovery could help explain higher-order functions of the genes, such as how each type of cell is able to activate only the genes it needs and not those used by other types of cells.

We only discover what we are ready to understand. We leave the rest ( which is where real discoveries are expected ) to fools and to genii, to serendipity and ultimately, to God. Since there is no place for God in science, not any more, and by our own will, well, expect no place for science, too. Scientia otiosa Ironically, modern science was based in the Renaissance belief that we could "return" to the sapientia veteribus bypassing God. Roger Bacon himself, a monk, thought we could observe without being inspired...

Cartea e gata. De'amu mila Domnului...

noreply@blogger.com (Irismeister) — Fri, 21 Jul 2006 14:58:00 +0000

by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2006 danwaniek.org

Aici !

No More Books in the News...

noreply@blogger.com (Irismeister) — Fri, 21 Jul 2006 12:48:00 +0000

Have Faith, Hope and Love !

by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2006 danwaniek.org

– " What upsets you the most ? " John Pilger asks Olivier Bancoult, the Chagossians' leader in exile.

– " The lie that we didn't exist... "

Un Pic de Tăcere : Ultima Încercare de a Defini Cardinalitatea...

noreply@blogger.com (Irismeister) — Thu, 06 Jul 2006 21:36:00 +0000

by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2006 danwaniek.org

Am privit până acum lumea prin inspecţie şi un fel de superspecţie. Dar cum „devine cazul” în încheiere, şi pe sub pielea lucrurilor, într-o încercare de definiţie „de sus în jos” ?

Partea întreagă
Ei bine, cardinalitatea este proprietatea oricărei mulţimi de a se cuprinde ca parte. Această parte, orice parte, nu este doar o parte oarecare. Ci fiecare este, anume, una specială. Este vorba despre o parte care vizează în chip de loc izolat întregul.

Ea se numeşte tocmai „parte întreagă” – o denumire de loc contradictorie, deşi în mod vizibil circulară, ca orice paradox al rostirii, ca un mic preţ plătit pentru întregire.

Nu este astfel vorba aici despre vre-o independenţă axiomatică în definirea acestui tip… particular de parte. Nu este vorba despre o parte care să ne solicite un purism goedelian. Dar atât este de spus - dacă o parte este izolată, ea nu mai este decât parte, şi nu mai e parte întreagă.

Am spus doar atât, deoarece da, este vorba aici de o pars pro toto, adică de o logică multivalentă (sau a lui Hermes, cum a numit-o Constantin Noica). Cardinalul este o astfel de pars pro toto.

Ni se pare greu de perceput, dar pricepem : totul este legat cu totul, nu sunt realmente decât întregi, care au un soi de demnitate întregitoare. E vorba de cardinalite dearece doar ea iese din ordinea unei lumi... ordinare, aceea în care legile sunt doar ale oamenilor.

Dar de ce e nevoie de părţi în întregi?

Pentru că părţile însele se agregă vital într-o reţea perenă de sens. Aceasta este viaţă. Tot restul este uniformitate ordinară, decăderea de la nume la număr. Cum ne spunea avva matematician părintele Petroniu la Prodromu, varietatea este un chip reflectat al Dumnezeirii, care reflectă de tot atâtea ori pe Dumnezeu.

Cu limbajul sec al matematicii, este vorba despre o formidabilă capacitate, pe care nici fractală nici topologic kleiniană nu o mai putem numi : Părţile întregi formează pro toto o structură cu totul reală – aceea cardinală a lui Ens Realissimum. Pe limba strămoşească a ciobanilor de munte din care mă trag la rându-mi - un limbaj mult mai aproape de realitate decât orice compunere apuseană oricât de filosoficească, se poate spune direct : ruga este doar a inimii !!! Iar dacă nu o aduci în inimă, o pierzi !!! Crezul are sensul cel mai cardinal posibil !!!

Partea întreagă... Păi ori e parte, ori e întreg ?
Matematic, recte sec, recte nu prea tăios, cum scria părintele Stăniloae în Reflecţii despre spiritualitatea poporului român, ar fi fost simplu de tot :

Cardinalitatea este o proprietate a infinitudinii în sens cantorian. Infinitudinile devin numerabile prin capacitatea lor uimitoare, contraintuitiv pricepută, dar limpede - aceea de cardinalitate (Georg Cantor). Apoi, dacă Universul însuşi cuprinde vectorii sau săgeţile timpului în mod simetric, cum credea Goedel, ca pe o teorie a dimensiunii oarecum invariantă în raport cu sensul, ei bine, atunci întrebarea „ori parte ori întreg” nu mai este chiar un paradox. Ea tolerează erori mari, ca aceea a confuziei dintre Creator şi creaţie...

Iată cum stau lucrurile :

Dacă tot ceea ce ni se pare abnorm – gigantica mantie cu care s-ar tot întinde universul de la Big Bang spre zeci şi sute de miliarde de ani lumină „distanţă” nu e decât simetria unei închideri kleiniene, către o granularitate fină şi foarte expansivă a particulelor „elementare”, atunci toate aceste „paralelisme” sunt de fapt doar acelaşi ax cardinal, care este balamaua reală a lumilor adevărate. Chiar prin eroare ajungem unde trebuie...

Am scris eroarea, pentru că lumea nu e "făcătura iezuită" a Big Bang-ului, în cosmogonia calpă a dezinformatorilor de profesie, ci aceea reală a Facerii.

Lumea are un Creator, fără de care nu există.

Balamalele din făptura cardinalităţii sunt astfel partea întreagă din întreg, şi întregul devine bine oglindit în fiecare parte. Cardinalitatea este actul proiecţiei vizibile a invizibilului, felul cum Domnul a lăsat lumii pe care a făcut–o o parte din dumnezeirea lui, în iubirea lui nesfârşită şi perfectă.

Balamalele lumii sunt, cu alte cuvinte, oglinda şi săgeată admirabilă "a lui Abaris". Abaris acesta "Sirab" sau bar sirab, apare şi el acum, în lumina cea mai bună în care se poate îmbăia cineva : Astfel scria despre el sfântul Vasile cel Mare ca de un prooroc din miazănoapte, prea puţin cunoscut până azi. Eu cred că am avut în Basarabia un profet al venirii lui Hristos printre noi pentru a învinge moartea şi a răscumpăra păcatele noastre. Abaris a văzut înainte foarte departe, ca adevăraţii iudei, profeţii mari şi mici. Abaris, prin tot ce făcea, dovedea că numai păcatele sunt moartea. Dar a văzut el oare că Mântuitorul va purta pentru noi Crucea, care este Viaţă...

Cardinalitatea este în fine, totodată, doar un nume pentru încercarea pe care o fac de a pricepe ce nu se poate pricepe cu minte omenească. Până ce mintea nu coboară în rugăciune în inimă, nu suntem întregi spunea părintele Sofian. Dacă Adevărul, Calea şi Viaţa ar putea avea alt nume, s-ar şti. Ori scris este, doar prin Fiul ajungem la Tatăl.

Ei, pentru Tomii mei, dacă s-ar putea face măcar un soi de reprezentare, ca un triunghi, atunci l-am pune cu vârful spre Adevăr, şi lucrul acesta ar fi un lucru cardinal, ca în vremurile când oamenii nu decăzuseră atâta în necredinţă. Dar tot nu am face decât să numim altfel aşezarea noastră în rugăciune. Ruga în puterea Numelui se face ca să ţină lumea. Ruga este ca să unească pe cel ce se roagă şi pe Domnul. Ruga e direct aceea a inimii când nu e irosire prin ritualizare.

Acum, înainte de a tăcea în fine despre cardinalitate, am numit prin urmare ceva. Am spus cu un singur cuvânt întregul prin care isihia (sihăstria), pacea, şi legea din strămoşi cresc, în neîncetata rostire în jurul căreia creşte credinţa.

Poate că întru totul cel mai bine a numit-o sfântul părintele nostru Arsenie Boca :

Am decăzut, scrie marele nostru duhovnic, de la nume la număr.

Dragul meu părinte, dacă s-ar putea restitui printr-un pic de bunătate numele, atunci aceasta ar fi cardinalitatea.

Un Pic de Sistematizare : Ce Ar Mai Fi şi Cardinalele Aiastea ?

noreply@blogger.com (Irismeister) — Thu, 06 Jul 2006 21:24:00 +0000

by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2006 danwaniek.org

Cardinalele sunt invarianţi temporali, aritmetici, metafizici, topologici, şi geografici. Etimologia cardinalelor e grăitoare : Ea nu este aceea a ierarhiei papistăşeşti, ci doar aceea a "balamalelor" celor mai strălucitoare ale lumilor – cele ale inimii. Băierile inimii...

Kardo, spuneau primii latini, este nordul, este balamaua, este *kerd-, cordul, pieptul sau ţâţâna - în sens de sân, dar şi de axă minunată. Ce fac ţâţânele acestea ale lumii când lumea nu e scoasă din ele? O hrănesc! O ung! O miruiesc! O mişcă!!!

Să le lăsăm deci să lucreze, după ce le-am priceput coerenţa internă, care este una de dincolo de această lume. Căci garanţia continuităţii lumii este proiecţia unei dimensiuni din afara ei, pe care am numit-o aici, foarte modest, tot cardinalitate – deopotrivă o proiecţie vizibilă a invizibilului cât şi actul ei de a exista - un fel de străpungere.

Ea este, ca şi fiinţa – când urmăm firul poveştii, ori intuiţia noastră cea mai profundă – şi nu este, ca şi credinţa, atunci când vrem doar să o pipăim. Ea este subiect şi predicat, atribut şi complement, recte toată rostirea sintactică! Ea este tot universul discursului, aşa cum este el mereu construit!

Discursul cardinal nu poate fi niciodată deconstruit! Căci cardinalitatea reverberează la nesfârşit, în orice există. Aici ţipă ca şi ştiinţa, în toate instanţele ei, acolo tace de câte ori deschidem porţile sufletului spre ea. Şi nu invers ! Cine deschide doar „cu ştiinţă” porţile inimii, nu face o operaţie cardinală, ci nimereşte numai cu oiştea în gard.

Cardinalitatea, ca şi vorbirea din inimă – din care se trage, odată cu teama iraţională dar foarte sănătoasă de a rosti altceva decât adevărul – este cu adevărat salutară! Cardinalitatea ne uşurează lucrul corpului, ne întemeiază cetatea, ne ridică şi casa. Cardinalitatea ne arată cum lucrează tainic cosmosul şi ne apropie porţile cerului, ca la Boboteze sau ca la Sânziene, când şi soarele a stat, pentru ca tot cerul să fie lăudat.

Căci aceasta şi este în concluzie, cardinalitatea – un şir de balamale foarte tari ale acelor porţi adânci ale cerului. Ne-am uns cu ungerea lor de pe acelea, atât cât ne-am priceput, în viaţa noastră, cu fiecare efort de privire...

Neamul românesc la rându-i se lasă uns de cer în interiorul orizontului dacic.

Ne-am uns pe frunte cu binecuvântarea părintelui pentru ruga noastră !

Cine le urmăreşte, la acea poartă de intrare în Cetatea Cerului, cum se zice în colindă, ca Ariadna cu firul, acela nu se mai teme. De acuma, dacă mai şi greşeşte, poate povestitorul să tacă, să treacă la lumea adevărată.

Să tacă? O facem încă, zidind cu îndrăzneală tăcere.

Am priceput în fine cum tăcerea ne deschide poarta... Pentru că doar astfel nu săr balamalele... Nici nu ne ies, nemaifiind unse, cu toate porţile, din ţâţâni!