Nota bene: informaţiile din acest articol pot fi preluate numai cu acordul autorului şi citarea sursei 

În timp ce media trustizată se laudă cum a salvat ea naţia silindu-l pe Boc să cumpere 500.000 de doze de vaccin anti-AH1N1  pentru copiii cu vârste între 6 luni şi 15 ani, nimeni nu pare să-şi pună întrebarea unde a fost testat acest vaccin pe sugari? Şi asta în condiţiile în care motivul pentru care Guvernul cumpără vaccinurile din străinătate este fix faptul că vaccinul românesc, produs la institutul Cantacuzino, nu putea fi testat pe copii în timp util pentru a permite începerea vaccinării odată cu adulţii!

 Explicaţia acestei ciudate “neatenţii” e simplă: nici vaccinul care urmează să fie cumpărat din străinătate n-a fost testat pe copii, numai că importarea celor 500.000 de doze reprezintă o afacere bănoasă pentru câţiva “băieţi deştepţi” obişnuiţi cu căpuşarea sistemului de sănătate.

 Vaccinul produs de compania elveţiană Novartis a provocat un scandal de proporţii în Chile (ţară care, până la mijlocul lunii septembrie, înregistrase deja peste 12.000 de cazuri de gripă porcină).  Guvernul chilian a decis cumpărarea a 3 milioane de doze pentru copii şi gravide, dar s-a trezit că trebuie să efectueze testarea pe 180 de copii cu vârste începând de la 6 luni, întrucât Novartis testase vaccinul doar pe adulţi.

 Ca lucrurile să fie şi mai clare, documentul elaborat de US Food and Drug Administration asupra vaccinului firmei Novartis precizează clar că “Safety and effectiveness of Influenza A (H1N1) 2009 Monovalent Vaccine have not been established in pregnant women, nursing mothers or children less than 4 years of age.” Cu alte cuvinte, că Boc&Co silesc sute de mii de copii români cu vârste între 6 luni şi 4 ani să fie cobaii firmei Novartis!

 Personal, cred că exact pentru asemenea lucruri există legea răspunderii ministeriale, şi că membrii guvernului Boc care au dat undă verde acestei afaceri ar trebui să înfunde puşcăria!

 P.S. În condiţiile astea, mai interesează pe cineva că Geoană, că Băselu, că unicameral, că Oprescu etc etc?  Bine, exceptându-i desigur pe CTP, Ciutacu, Mircea Badea, omul cu laptopul etc .

P.P.S. Adaug mesajul primit acum cateva minute de la un amic de la Paris: “Aici guvernul a cumparat zeci de milioane de doze si nu vrea nimeni sa fie vaccinat incepand cu medicii.   Nici eu nu vreau, fireste. Acum e o campanie in toata presa pentru vaccinare. Se anunta cifre impresionante de cazuri de gripa porcina, dar numai in presa. Nu cunosc pe nimeni care sa cunoasca pe cineva care a avut aceasta boala. Nici macar nevasta-mea care lucreaza la spitalul american de aici nu se va vaccina si nu cunoaste nici un bolnav.
Pana una alta au zburat pe geam zeci de milioane de euroi din buzunarele noastre penru cumpararea a zeci de milioane de doze pe care nu le vrea nimeni. “A qui profite le crime ? “

 Articol antologic în Evenimentul Zilei de azi: fostul fotbalist Constantin David, de patru ori campion cu Dinamo, povesteşte tradiţiile bahice ale clubului din Ştefan cel Mare. Preiau integral textul, ar fi păcat să se piardă dacă alde Cornel Dinu&Co sar la cap pe la vreun şefuleţ de la EvZ:

 
“În „Groapă” s-a băut parcă dintotdeauna. Au existat generaţii întregi de jucători pasionaţi să scurgă paharele, începând cu Dinu, Augustin, continuând cu Bolohan, Semeghin (căruia i se striga „Semeghin, spaima sticlelor de vin”), iar acum „vârfuri de lance” sunt Tamaş, Pulhac şi Torje.

EVZ l-a găsit pe cel mai mare beţiv de la Dinamo. Coleg de generaţie cu fraţii Nunweiller, Ion Pârcălab şi Constantin Frăţilă, Constantin David, aflat în pragul vârstei de 68 de ani, povesteşte cu luciditate şi cu umor vremurile în care, în „Groapă”, se consuma alcool în cantităţi industriale, dar se juca fotbal de calitate, spre deosebire de prezent, când echipa se chinuieşte pe teren, iar jucătorii sunt, de fapt, „amatori” la băut.

Pentru a fi uşor de „identificat”, David are trecută pe cartea de vizită, în afara poreclei „Flencea”, titulatura „academician profesor doctor în Ştiinţe Alcoolice”.

„Ăştia sunt consumatori, noi eram beţivi adevăraţi!”

„Eu sunt cel mai mare beţiv din istoria clubului Dinamo! Fac parte din «brigada » Alexandru Vasile-Piţi VargaŢârcovnicu. Toţi – foşti jucători de echipa naţională. Ăştia au murit, doar eu mai trăiesc. Ei au băut numai tărie. Asta i-a doborât. Eu am băut doar vin şi bere. Beau de la 14 ani, de când eram la juniorii Progresului, unde antrenor era Cornel Drăguşin. De-atunci şi până acum, n-am făcut nicio pauză! De băutură trebuie să te apuci de tânăr. Unii s-au apucat prea târziu, de-aia se ameţesc repede!”, recunoaşte cu francheţe David.

„Jucătorii de astăzi sunt consumatori, noi eram beţivi adevăraţi! Adică de-ăia care beau până uită unde stau! Pe vremea mea, toţi fotbaliştii erau beţivi, rar găseai câte unul care nu bea. Aceia erau excepţii. Cine nu bea, era marginalizat. Portarul Datcu era mai mămos, nu le avea cu băutura. El era turnătorul! Ne spunea antrenorului. Deaia a şi fost exclus din gaşcă. Dacă refuzai să bei, ăia mai bătrâni te luau cu forţa la cârciumă. Eu am fost trimis de la Dinamo la Piteşti din cauza alcoolului. La Piteşti era un fel de batalion disciplinar. De-acolo m-au dat afară tot pentru băutură!”.

Antrenorul, „blat” cu paznicii

„Înainte de meci, joia, scăpam la băutură. Ziceam: «Hai să o ardem, că mâine ne ia!». Vinerea intram în cantonament. De duminică seară, după meci, până marţi, când aveam primul antrenament, beam permanent! Marţea se ardea iarba unde suflam noi! Antrenorul Traian Ionescu ne îmbrăca în treninguri de bumbac şi ne alerga până ieşea toată băutura din noi. El îi plătea pe paznicii de la baruri, pe unii îi scăpa de găinării cu ajutorul poliţiei. Ca pedeapsă, nea Traian ne trimitea la serviciul în care eram încadraţi. Eu lucram la paşapoarte, m-au băgat la «cusut» dosare. Uneori, luam barurile la rând. La 12 noaptea, când se închidea cârciuma, ne încuiau în bar şi ne lăsau băutură. A doua zi, la opt, când veneau să deschidă barul, ne găseau consumând”, povesteşte David.

 „E greu să facă Dinu pe lupul moralist!”

După încheierea carierei de fotbalist, în 1971, Constantin David a lucrat la Serviciul paşapoarte, de unde s-a pensionat acum 20 de ani. „Păstrez legătura cu foştii colegi de serviciu. Uite, mâine ne întâlnim. Stăm de vorbă, bem două-trei sticle cu vin, mai discutăm politică, vedem cine a mai murit dintre noi, cine mai trăieşte…”, explică „Flencea”.

Întrebat de ce nu a profesat ca antrenor, răspunde sincer: „N-aveam cum! Cum să le zic fotbaliştilor să fie profesionişti, când eu am fost un beţiv?”. David îl înţeapă pe fostul coechipier Cornel Dinu (foto), revenit la conducerea tehnică a clubului Dinamo: „E greu să facă Dinu pe lupul moralist în faţa lui Tamaş şi a celorlalţi. El, care a băut toată viaţa! Într-o noapte, am băut şase-şapte sticle de whisky, cu el şi cu Fănuş Neagu”.

„Pe Gabi Tamaş îl bag sub masă!”

Cu patru titluri de campion în spate şi cu o viaţă plină de aventuri bahice, Constantin David îi priveşte de sus pe actualii fotbalişti şi lansează o provocare către liderul grupului de consumatori din formaţia de astăzi a „câinilor”.

„Ăştia de-acum sunt fotbalişti crescuţi în balcon. Au fost ţinuţi în puf de părinţi. Nu ştiu nici să bea, nici să joace fotbal. Se îmbată dintr-o bere. Pe Tamaş îl bag sub masă şi acum, la 68 de ani! Nu are cum să reziste până la 30 de ani în fotbalul mare, doar să joace pe la Sighetul Marmaţiei. Eu l-aş chema la antrenament în fiecare dimineaţă şi l-aş pune să alerge cu saci de nisip legaţi de picioare, ca pedeapsă pentru că bea”, e de părere David.

„Botez” cu palme la fundul gol

„Flencea” îşi aminteşte cu nostalgie de momentul în care a intrat pentru prima dată în vestiarul echipei Dinamo, venind de la Roşiorii de Vede .

„Când veneai nou la o echipă, ţi se făcea botezul. În vestiar se forma un plen de judecată, format din antrenor şi cei mai bătrâni jucători. Judecătorul zicea: «A venit cutărică să-i ia locul în echipă lui X, care are nevastă şi copii de întreţinut. Cazul e grav!». La final, se dădea sentinţa: patru palme de fiecare jucător din lot! M-au legat de masa de masaj şi mi-au dat la fundul gol! La final, mi-a pus ştampila, m-a muşcat unul de fund şi m-a ridicat cu dinţii! M-a muşcat Vasile Anghel, n-avea nicio carie! O lună n-am putut sta pe scaun! Mâncam în picioare. Botezul se făcea şi la naţională, şi când mergeai prima oară cu trenul sau cu avionul”, povesteşte fostul jucător al „roş-albilor”.

„Toţi fotbaliştii erau beţivi”

În casa lui Constantin David, alături de sticle cu băutură etalate la vedere sau ascunse prin toate colţurile (inclusiv prin şifonierul cu haine), tronează o bibliotecă cu nume grele ale literaturii universale. „Pe toate le-am citit. Mi-a plăcut băutura, dar n-am fost prost. Ăştia de azi, dacă îi întrebi de «Patul lui Procust», spun că n-au dormit în el!”, glumeşte „Flencea”.

David are şi un regret: „Alcoolul e un drog. Îmi pare rău că am băut, mi-am încheiat cariera prea devreme, dar aşa erau vremurile. Toţi fotbaliştii erau beţivi. După o noapte de băutură, nu rezistam pe teren 90 de minute. Alcoolul şi fotbalul nu merg împreună!”.
“

CV

Constantin David

• Data şi locul naşterii: 21.11.1941 / Suceava;
• Postul pe care a evoluat: aripă stânga;
• Debut în Divizia A: 7.06.1959 (Progresul Bucureşti – Dinamo Bacău 2-0);
• Palmares: campion cu Dinamo (1961, 1962, 1963 şi 1964);
• Echipele la care a evoluat în carieră: Progresul Bucureşti (1958-1959), Dinamo (1960-1964), Dinamo Piteşti (1964-1967) şi Dinamo Bacău (1967-1971);
• Meciuri / goluri pe prima scenă: 189/15.

 Desi, exact cum anticipam, Mighty Mo s-a prezentat la Bucuresti cu niste sunculite care l-au pus in imposibilitate de a-l vana pe Morosanu prin ring, samoanul ne-a aratat totusi cat mai avem pana la nivelul care sa ne permita sa intram in lumea buna a K-1. Practic, vreme de 3 reprize Morosanu n-a putut decat sa fuga (cu destul succes) din calea pumnilor ca nite ciocane aruncati de oponentul sau, si sa loveasca destul de dureros la piciorul din fata al acestuia. In schimb, fara a rupe gura targului, Mighty Mo a aratat ca am exagerat cand l-am considerat pensionar venit sa faca turism, administrandu-i lui Morosanu o corectie serioasa in runda a doua. Corectie care, desi nesoldata cu knowck-down, ar fi trebuit sa ajunga totusi pentru o victorie la puncte.

 Evident insa, pentru ca gala a avut loc in Romania, asa ceva nu se putea intampla. In urletele de “Rusine, Rusine” ale publicului, care completau vociferarile lui Mighty Mo,  arbitrii au dictat extra round, un extra round pe care mult mai tanarul si mult mai suplul Morosanu si l-a adjudecat destul de cinstit la puncte.

 Sincer, judecand retroactiv, Irimia era mult mai castigat daca negocia cu Mighty Mo un meci de MMA cu Lungu. Ar fi fost probabil primul adversar pe masura lui Lungu, si l-ar fi scutit pe Morosanu de o experienta destul de penibila. Pentru ca a incerca sa aplici tactica folosita de Kaoklai in victoria contra lui Mighty Mo, fara a reusi lovitura de KO, inseamna doar a-ti da cu firma-n cap.

 Personal asteptam mai mult de la Morosanu, dar este posibil ca si tracul primului meci in fata unui adversar cu nume intr-adevar greu sa fi contat enorm.

Victoria magnifică de la Glasgow, 4-1 cu Rangers, a pus definitiv urbea cu un singur semafor din Bărăgan pe harta fotbalistică a Europei, dar aceasta nu este nici pe departe singura realizare a echipei lui Dan Petrescu. Recitalul din Scoţia a venit exact în momentul în care, la nivel de echipă Naţională, am ajuns de râsul lumii, aşa că trupa lui Bucşaru a dres cât de cât busuiocul, spălând obrazul pătat al fotbalului românesc.

 Sigur, Rangers nu e nici pe departe vreun Real Madrid, dar asta nu înseamnă că, taxând slăbiciunile unor asemenea adversari, Unirea n-ar putea reuşi, în premieră absolută pentru o echipă din România, calificarea în primăvara Champions League.  Fără să ne ambalăm prea tare (CFR Cluj avea anul trecut 4 puncte după două meciuri, şi a rămas cu ele), e clar că, în sfârşit, putem măcar spera în mod realist la această performanţă.

 Mi-a fost silă să scriu despre ruşinea de la Belgrad, dar acum, văzând ce le-a băsnit mintea lui Tolontan&Co, nu am încotro: GSP-ul de azi geme de articole care cer, direct sau mai voalat, eliminarea lui Mutu de la echipa naţională. Nu lipseşte din arsenal nici măcar sondajul stil OTV, în care, bineînţeles, scorul este de vreo 70% pentru.

 Evident,nu mai trebuie demonstrat că Mutu nu este vreun mare caracter, iar la Belgrad şi orbii ar fi văzut că a jucat la futu-i măsa, in special din momentul în care şi-a dat seama că echipa noastră nu face faţă, că nu are cu cine juca împotriva unui adversar de top. De acord că un lider de echipă adevărat murea pe teren cu sârbii de gât, caz în care probabil pierdeam cu 2-1 sau 3-1, lăsând o impresie frumoasă. Dar cam aici se termină vina reală a lui Mutu şi încep manipulările de joasă speţă ale tolontanilor.     

  “Vina” de a fi luat intenţionat un cartonaş ca să nu joace cu Feroe pur şi simplu nu există, vorba aia, încă n-am uitat vremurile în care Graur sau Ţopescu îl felicitau în direct pe Hagi pentru iniţiative similare, când următorul meci era cu Cipru sau Lichtenstein. Pentru simplul motiv că România nu are (sau n-ar trebui să aibă)  nevoie de Mutu ca să bată Feroe, şi nu există nici un motiv ca vedeta echipei să-şi rişte picioarele într-o partidă cu nişte pescari ghiolbani. Ăla e fix meciul în care să le dai unor jucători noi şansa de a se acomoda cu atmosfera de la un meci inter-ţări, ca să nu înceapă să le tremure chiloţii pe ei când se cântă imnul la un meci serios.

 Despre cealaltă “vină” pe care se bate multă monedă, aceea de a fi ieşit CU 4 ZILE ÎNAINTE DE MECI la cârciumă cu un coechipier şi două pupeze de moravuri uşoare, cred că nici nu merită să discutăm. Tembelii care joacă acum tontoroiul pe Mutu din acest motiv ar trebui să-şi aducă aminte cum a fost călcat în picioare Angelo Niculescu, vreme de ani de zile, pentru că s-a încăpăţânat să-l pedepsească pe Dobrin la CM din 1970 pentru o “vină” similară, la fel de închipuită. 

 Şi, cu această comparaţie, ajungem de fapt la fondul problemei: incapacitatea lui Răzvan Lucescu de a-l supune pe nărăvaşul Mutu. Un antrenor tânăr, cu ZERO performanţe la activ ca fotbalist, şi renumit pentru atitudinea prietenoasă faţă de jucători, are probleme mari în a se impune în faţa caracterului dubios al vedetei de la Fiorentina.  Dacă este călcat pe bătături dar convocat în continuare, Mutu poate oricând să înceapă să-l vorbească prin vestiar pe Răzvan, iar afirmaţii gen “cine-i ăsta mă, băiatul lui tata şi portar pe la F.C. Naţional, să ne înveţe pe noi cum să jucăm?” ar arunca repede în aer orice urmă de autoritate a lui Lucescu Junior. Şi atunci ce s-o fi gândit Răzvănel: “dacă-l dau direct afară pe Mutu îmi pun toată ţara-n cap, ia să-l sun eu pe amicul Tolontan, cotizez niţel şi punem de o execuţie în presă”.

 Calculul rece al lui Răzvan Lucescu(o echipă de truditori ascultători, fără Mutu, poate fi mai bună decât o echipă de truditori neascultători, plus Mutu) nu are însă cum să funcţioneze decât în meciuri cu adversari de calibrul Lituaniei sau Austriei. Cum dai de o echipă mai răsărită, gen obosita Franţă a lui Domenech,  cum eşti iremediabil băgat cu fundul în poartă, şi nu poţi spera decât la autogoluri ale adversarilor ca să obţii un rezultat decent.  Şi, întrucât din spate nu vine vreo nouă vedetă, căreia să-i poţi da o şansă scoţându-l pe Mutu din peisaj, rezultă logic că decizia de a renunţa la actualul decar ne-ar condamna la mediocritate vreme de câţiva ani buni.

 Ce ar trebui să înţeleagă Răzvan Lucescu este faptul că geniul (de orice fel ar fi el, muzical, literar, etc etc, pnă şi fotbalistic) blagosloveşte destul de rar caractere frumoase şi puternice. Asta pentru simplul motiv că asemenea caractere se găsesc destul de greu. Aşa că poţi fie să faci o “echipă de caractere” compusă din băieţi valabili dar care abia dau cu picioru-n minge, şi care vor muri cu adversarul de gât până la ieşirea de pe stadion, fără a reuşi prin asta decât performanţe n cel mai fericit caz mediocre,  fie te dovedeşti a fi un conducător adevărat, capabil să scoată tot ce-i mai bun din cei mai valoroşi oameni de care dispune.

 Culmea e că, la acest capitol, Răzvan a avut, teoretic cel puţin, un profesor excelent: Mircea Lucescu este renumit pentru tactul cu care a ştiut să manevreze jucători tip “brânză bună în burduf de câine” şi să-i facă să strălucească la cel mai înalt nivel.  “Lupu-puşcărie” şi Răducioiu “azi mă doare piciorul”   sunt doar două dintre multele exemple de jucători care au dat totul sub mâna de maestru a lui Lucescu senior pentru a se stinge imediat ce au dat de antrenori mai puţin pricepuţi în gestionarea jucătorilor-problemă. Numai că, întrebat de Mutu “dar cine eşti tu bă să-mi spui mie cum să mă port?” Lucescu-senior ar putea oricând răspunde “măi ţâcă, mie îmi cânta imnul la Guadalajara şi mă cotonogeam cu Pele pe vremea când tu nu erai nici spermatozoid”. În timp ce Răzvan ar avea nevoie de multă abilitate ca să poată răspunde altfel decât prin intermediul tolontanilor de serviciu…

 P.S.  Lista ruşinii a articolelor anti-Mutu din GSP:

http://www.gsp.ro/fotbal/nationala/vidici-la-manchester-mutu-la-doi-cocosi-159018.html

http://www.gsp.ro/international/cm-2010/adio-mutu-158986.html

http://vochin.gsp.ro/stiri/1066/unde-a-gresit-razvan.htm

Sincer, de la Vochin aveam pretenţii, dar se vede treaba că execută şi el ordinele venite de sus.

 Cine a văzut penibila şuşanea intitulată Local Kombat  “Vin Americanii” ar fi putut crede că promotorul Eduard Irimia a înţeles,  din huiduielile copioase care au însoţit finalul grotesc al aşa-zisului meci vedetă Moroşanu vs Goodridge, că publicul din România nu este interesat să plătească pentru a vedea un sportiv român de top lucrând la saci umani de box. Aiurea, tot ce-a înţeles Irimia a fost că plătind câţiva bănuţi unor pensionari ai ringului, poţi clădi fără prea mare efort un palmares care, măcar în ochii spectatorului neavizat, poate părea respectabil. Aşa se face că pe 24 octombrie vom avea parte de o gală intitulată pompos  K-1 Collizion (sau poate Collision, cum ar fi corect )  care va reprezenta un soi de calificare pentru finala K-1 Europa de la Praga, şi al cărei meci vedetă se va disputa între Cătălin Moroşanu şi Mighty Mo.

 Acum, înainte de a spune “uau, ţi-ai pierdut minţile, Mighty Mo e super-luptător” etc etc, nu strică să aflaţi că ultimul meci al samoanului a avut loc pe 9 august 2008! Cu alte cuvinte, la data galei lui Irimia, vor fi trecut aproape 15 luni de când Mighty Mo n-a mai urcat în ring, lucru care, la cei 39 de ani ai săi, contează mult mai mult decât palmaresul. Şi, cum este foarte probabil că n-a mai luptat nu pentru că l-ar fi boicotat cineva, ci pentru simplul motiv că n-a mai avut chef, putem presupune logic că nici nu s-a mai omorât cu antrenamentele. Aşa că, la fel cum anticipam înaintea şuşanelei “Vin Americanii” că vom asista la o tragicomedie cu pumni în cap, nu pot decât să spun şi acum că “marele meci” va fi doar o penibilă hingherire a unui pensionar care a venit pe-aici să-li mai rotunjească veniturile în vremuri de criză. Asta cu atât mai mult cu cât Moroşanu a învăţat suficient cât să ştie că singura şansă a lui Mighty Mo ar fi să-i tragă vreun croşeu năpraznic în primul minut al meciului, înainte ca şunculiţele şi lipsa de antrenament să-i taie definitiv suflul.

 În rest, gala va mai cuprinde câteva meciuri interesante, dacă ne raportăm la nivelul obişnuit al Local Kombat. Polturak şi Vondracek sunt sigur pe listă, adversari le vor fi probabil Cătinaş şi Ciobanu, dar România încă mai are de aşteptat până să vadă pe viu un luptător de top din K-1 urcând în ring. Înainte de pensionare, evident.

C iteste pe aceeasi tema: http://optimvs.wordpress.com/2009/10/25/morosanu-mighty-mo-meci-terminat-in-scandari-de-rusine-rusine/

 Oricine a urmărit cât de cât zbaterile politice ale ultimelor zile a observat, probabil, că în orice situaţie în care trebuie să acţioneze împotriva lui Băsescu, actualul lider al PSD este brusc neinspirat, întârziat în reacţii, prins pe picior greşit etc etc. De altfel, e greu să ne amintim vreun caz în care, în ultimii 5 ani, Geoană să fi reuşit să câştige vreo rundă în ceea ce ar fi trebuit să fie meciul său pe viaţă şi pe moarte cu Băsescu. Iar explicaţia e cât se poate de simplă: Băsescu e omul americanilor în fruntea României, iar Geoană e omul americanilor în fruntea PSD.  Sigur, afirm ceva greu de dovedit, dar foarte uşor de observat, în special de către cei care ştiu să citească “semnele” lăsate în activitatea unui politician român de subordonarea acceptată şi lucrativă faţă de “marele licurici”.

 În condiţiile astea, cu Geoană în frunte, PSD-ul are fix ZERO şanse de a-li impune candidatul în fruntea României. Ăsta fiind şi motivul pentru care “aripa Iliescu” a scos din pălărie schema cu “independentul Oprescu” la alegerile locale, şi încearcă s-o pună în aplicare şi la alegerile prezidenţiale. Numai că Băsescu a simţit pericolul şi, ştiind foarte bine că România nu-i Bucureştiul la fel cum iarna nu-i ca vara, a lovit spectaculos cu mutarea referendumului pentru reducerea numărului de parlamentari. Pentru o ţară întreagă Parlamentul e simbolul trândăviei pe (mulţi) bani publici, aşa că, exceptând situaţia improbabilă a cristalizării rapide a unei “mari coaliţii” anit-Băsescu, manevra are toate şansele să se dovedească a fi câştigătoare.

 Ciudat însă, împins de trecutul său securistic să caute controlul asupra ministerului care organizează alegerile, Băsescu a făcut azi singura greşeală care-i mai poate diminua şansele de victorie: a forţat practic PSD-ul să iasă de la guvernare. Ori, dacă aripa Iliescu profită de ocazie şi aruncă balastul Geoană peste bord, iar PSD-ul face coaliţie cu PNL şi UDMR pentru susţinerea unui candidat unic încă din turul I, se generează exact contextul în care matrozul mai poate pierde alegerile, indiferent câte voturi ar fura Blaga.

 Rămâme doar de văzut cât de disperaţi sunt baronii locali ai PSD să rămână la guvernare chiar cu riscul de a îngropa partidul.

Excelentă parodia făcută de un fan stelist, folosind o secvenţă din filmul “Die Untergang”. Într-adevăr, se pare că numai aşa poate să dispară Becali de pe posturile TV româneşti.

 ”Săracii luptători români, ce staff-uri habarniste au!”. (e vorba evident de habarnism în media, nu în arte marţiale)

 Cam asta e concluzia tristă care se desprinde din cele două clipuri de prezentare cu care cei doi sportivi (Moroşanu şi Ghiţă) s-au dus la concursul Final Elimination de la Seoul, clipuri care au fost difuzate la ore de maximă audienţă în Japonia, Coreea de Sud şamd, pe scurt în faţa a zeci dacă nu chiar sute de milioane de telespectatori.

 O să încep analiza cu clipul lui Daniel Ghiţă, o “realizare” de un grotesc fără margini. Nu ştiu ce-or fi vrut să spună ăia care l-au făcut, dar singurul mesaj pe care-l transmite clipul este “Domnu ‘ Schilt, uitaţi-vă la mine, vin dintr-o ţară sărăcuţă dar civilizată, nu din cocotier, am o mamă care mă aşteaptă cu drag acasă, vă rog să nu mă omorâţi”. Asta lăsând la o parte faptul că realizatorii ar fi trebuit să ştie că în ţări ca Olanda (de SUA nu mai vorbesc) se consideră că a locui cu părinţii la 28 de ani e absolut ridicol. Sigur, la noi nu e cazul, dar când faci clipuri de prezentare trebuie să fii capabil să înţelegi diferenţele culturale dintre România şi ţările în care încerci să-ţi prezinţi sportivul.

 Practic, realizatorii n-au reuşit decât să-i producă un nemeritat deficit de imagine lui Daniel Ghiţă, în cel mai stupid mod cu putinţă.

La Moroşanu lucrurile stau un pic mai nuanţat. Ideea  în sine n-a fost proastă, clipul era pe linie cu prezentările pe care şi le-a făcut sportivul până acum, cu imaginea pe care încearcă să şi-o construiască. Dar realizarea a fost ultrapenibilă: tot ce s-au priceput să găsească a fost un tractor antediluvian, de pe care cădeau tablele. “Jucăria” cu care Moroşanu calcă poza lui Kin parcă spune “vin dintr-o ţară de sărăntoci, sunt vai de capul meu”. Oare cât de greu ar fi fost să se dea telefon la vreun mare fermier din zonă, gen Porumboiu, sau la vreun dealer de tractoare, să i se explice unde se va difuza clipul, şi să i se ceară pentru o jumătate de oră un tractor ultimul tip, în schimbul unui www.cutărică.ro lipit pe uşa utilajului în timpul filmărilor?

În plus, poate că ar fi timpul ca Moroşanu să înţeleagă că, înaintea unei lupte importante, nu e bine să provoci soarta, povestind în gura mare cum o să-l faci praf pe adversar. Aşa a făcut cu Leko, şi a luat bătaia vieţii, aşa a făcut cu Kin, şi a pierdut prin descalificare un meci pe care practic îl câştigase din runda 1. Dar asta deja e altă discuţie.

Ce trebuie să realizeze băieţii ăştia (şi alţii care le vor călca pe urme) este că a fi luptător profesionist sau antrenor de arte marţiale e una, şi a şti să faci imagine în media e cu totul altceva. Apelaţi oameni buni la profesionişti, dacă unii vă cer prea mult daţi sfoară-n ţară, căutaţi pe alţii, nu vă mai faceţi de râs pe cinci continente cu însăilări de-astea de Palatul Copiilor. E păcat de munca voastră.

 Azi dimineaţă a avut loc tragerea la sorţi a finalei K-1 pe 2009, rezultatul fiind următorul fight-card:

 Tragerea la sorţi propriu-zisă o puteţi vedea aici:

De remarcat că organizatorii japonezi şi-au făcut din nou pomana cu Bonjasky, lăsându-l să tragă a doua bilă, după ce “câştigase” furând cu arbitrii meciul cu Melvin Manhoef, asta în condiţiile în care criteriul de prioritate era cine a câştigat cel mai uşor partida din Final Elimination. Ma rog, probabil s-or fi gândit că nici un meci nu-i mai uşor decât ăla terminat în culise. Evident, campionul lu’ peşte a profitat de ocazie şi, favorizat şi de bulan, a fugit cât mai departe de Badr Hari pe tablou, aşa că reeditarea finalei de anul trecut nu poate avea loc decât în finala de anul acesta.

 În rest, Badr Hari a tras prima bilă, fiind singurul care a câştigat prin KO in final 16 şi, profitând de bafta de a trage bila cu numărul 2, l-a ales pe Karaev. Schilt a avut şi el noroc cu bila 6, aşa că l-a ales pe Le Banner, pe partea de tablou pe care se mai află Zimmerman şi Bonjasky, ferindu-se şi el de Bard Hari. Care se îndreaptă cu paşi mari spre o semifinală explozivă cu “anabolic gorilla” Alistair Overeem.