al treilea ochi

Supravieţuim...

2011-11-11T16:34:00.002+02:00

...şi ne bucurăm pentru că ni se întâmplă măcar atât... Am devenit docili, uşor şi din puţin de mulţumit şi, în plus, total neselectivi... Ce primim, pentru aia spunem "bogdaproste!". Nu mai aşteptăm nimic (sau, în orice caz, nimic bun...) şi ne târâm de azi pe mâine ca o efemeridă, fără sens, fără semnificaţie... Ce-o da Dumnezeu! Asta e sloganul acestor zile!...

FRAŢILOR, TREZIŢI-VĂ!!!!
TREZIŢI-VĂ!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Şi acum cele două fotografii la care se face referire...

2011-10-14T12:30:00.005+03:00

adică echipa Franţei în 1959 şi în 2008...

Şi comentează în continuare autorul: "Efectele încălzirii globale nu pot fi ignorate..."

Un punct de vedere privind chestia aia nasoală a franţujilor...

2011-10-14T12:28:00.001+03:00

Cum să te superi pe o naţie care a făcut zi naţională din ziua evadării în masă dintr-o puşcărie?
Publicat de Ion Coja in Textele altora pe 21.09.2011

Cum să te superi pe o naţie care a făcut zi naţională din ziua evadării în masă dintr-o puşcărie marcând, cică, semnificativ istoria lumii !? (Bastilia – 14 iulie 1789) (Cotidianul)

Umorul de (foarte) prost gust al francezilor, de fapt jignirile aduse României și românilor a primit deja o replică. Evident nu din partea oficialităților, pentru că Teodor Baconschi & co. a demonstrat că agrează ca România să devină un sac de box. Un blogger, “Mosheordechai.wordpress.com” a găsit, sub forma unui pamflet – dar care conține o serie de adevăruri – să dea un răspuns pe măsură jignirilor aduse pe 6 septembrie pe postul tv Canal plus.

Redăm integral pamfletul postat pe blogul mai sus amintit.

Nu vă mai supăraţi pe francezi!

Zău nu înţeleg de ce se inflamează toată lumea pentru că, în nu ştiu ce emisiune care insistă că e umoristică, francezii ne-ar fi făcut păduchioşi şi aşa mai departe. E cusută cu aţă albă, parol! Nu vedeţi, bre, că cineva vrea să ne strice cu francezii şi bagă zâzanie? Nu e atât de evident că mizeria aia nu are legătură cu Franţa şi franţujii? Ia uitaţi-vă atenţi la imaginile alea (nationala de fotbal) şi o să vă daţi seama.

- În imagini toţi ăia sunt albi. Ori se ştie bine că francezii sunt tuciurii cu părul creţ.

- Emisiunea aia a fost difuzată la o oră la care majoritatea franţujilor sunt la moschee, implorându-l pe Allah (Franta este de fapt denumita…Marele Califat Arab).

- Francezii nu au umor. Singurele glume reuşite sunt maşinile franţuzeşti.

- Nimeni în Franţa nu are timp de caterincă ieftină. Acolo toată lumea munceşte non-stop. Cei mai mulţi sapă la linia Maginot, iar cei rămaşi lucrează la noi modele de pantofi cu toc de 38 cm pentru preşedintele lor ( tigan ungur naturalizat in Franta ! ).

- N-ai cum să mai faci bancuri pe seama altora când îl ai preşedinte pe unul ca Sarkozy.

- Cum să te superi pe o naţie care a făcut zi naţională din ziua evadării în masă dintr-o puşcărie? Les jours de gloire est arriveeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee !?.

- Teama de păduchi a franţujilor n-ar mai fi o problemă dacă femeile lor s-ar mai epila din când în când. Că veni vorba, la ce foloseau beţişoarele cu care se scărpinau aristocraţii lor pe sub peruci?

- Parfumurile franţuzeşti sunt renumite în lume, s-au născut dintr-o lungă luptă cu duhoarea. Noi foloseam săpunul de casă, aromat cu pelin !.

- Cu francezii te poţi împrieteni foarte uşor dacă le dai o banană şi-i laşi să se legene în copaci. (la fel ca si-n refren: Aux arbres citoyens ! Formez vos bataillons ! Marchons ..!)

- Salutul tradiţional al francezilor, salam aleikum, habibi, ne arată că ei sunt, de fapt, un popor prietenos şi paşnic.

Lucian Gheorghiu
Publicat Luni, 12 septembrie 2011

PRIVIŢI-I IN TOATĂ SPLENDOAREA !

Acum veti intelege de unde pleacă ura impotriva românilor !

Rostul

2011-03-23T07:32:00.000+02:00

Bradut Florescu, unul din "vechii" publicitatii romanesti, si-a incheiat contractul cu Realitatea Catavencu, unde coordona strategia de comunicare a grupului, si a plecat in Thailanda.
IATA CE ARTICOL A SCRIS, DUPA CE A PLECAT :

Rostul

Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.
Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia (batranii), pamantul si credinta.

Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.

Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".
La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca de-aia avem UE.
Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!

Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.

Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.

Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza.
Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.

Suna-ti familia, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.

Sa traiesti.

Bradut Florescu

Scrisoare către ţara mea

2011-03-18T16:17:00.001+02:00

Alexandru Tocilescu, regizor

“Nu-mi iubesc ţara . Trebuie să fie aşa, din moment ce nu-mi vine decît să vorbesc urît despre ea. Să-i spun vorbe grele în fiecare oră, în fiecare dimineaţă, cînd întîrzii cît pot de mult întîlnirea cu oamenii, locurile, serviciile, televiziunea, pîinea, mirosurile, maşinile, culorile, limba ei.

Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun "omul simplu, de pe stradă", omul căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile, într-un limbaj gîngav, analfabet, ca acela folosit de adulţii inculţi, pentru a răspunde gîngurelilor unui bebeluş.

Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare: un site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private e doar un paravan în spatele căruia se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de ploaie cît timp părinţii se află la serviciu (altfel, educatoarele îşi roagă colegele de breaslă mai norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi creioane).

Avocatul care-mi promite că va cîştiga procesul n-are niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici argumente în instanţă. Nici şefa firmei de recrutare nu-mi dă chitanţă pe banii primiţi, pe care i-am dat soţului ei, venit la întîlnire în trening, într-o staţie de autobuz. Atunci s-a desfăşurat şi ultima secvenţă de colaborare, fiindcă plata taxei n-a fost urmată de nici o invitaţie la un interviu. Editura la care s-a angajat prietena mea, editură foarte renumită, scoate cărţi de filozofie de pensionar trist, de jucător de table fără noroc, şi literatură erotică, pe lîngă care graffiti-urile din WC-urile şi gările publice sînt suave declaraţii de amor. Iar patronul te felicită dacă ai reuşit să-i promovezi cărţile doar printre cei sau, mai bine zis, cele cu care încă nu s-a culcat. Că aşa, ar fi putut s-o facă şi el... Profesoara de franceză a nepotului meu miroase a vodcă, profesorul de religie nu-l lasă să iasă în timpul orei să facă pipi, iar cea de fizică pleacă în Grecia din două în două săptămîni (plus în vacanţele şcolare). Redacţia la care m-am angajat are două birouri pentru redactori - unul pentru făcut sex - şi un art director care ilustrează un articol despre cartea Golful francezului cu două fotografii: una cu o lagună şi cea de-a doua cu un francez. Anonim. Adică nu ştim dacă e francez, dar are bucle pudrate de secol XVIII şi zîmbeşte tîmp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la insistenţele mele, multe, năduşite, cu o imagine portocalie a unei corăbii în apus de soare. Pentru lagună n-am mai avut suflu. Şi nici pentru corabie. Redactorul-şef spune că-i genial, că face şi art şi e şi director, că numai el poate să aplice, în Photoshop, ghiocei pe rochia vedetei şi numai el poate să ilustreze un reportaj despre copiii orfani cu un copil cu ursuleţ în braţe, şi clipul Nokia - cu mîini înlănţuite. Din cauza lui, întreaga redacţie şi-a dat demisia. A rămas doar redactorul-şef. Isteric şi nefericit. Din cauza celor care au pregătit o conspiraţie împotriva lui.

Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are rădăcini firave şi că orice opţiune sinceră, onestă se dovedeşte a fi cretină. Am obosit ca din patru în patru ani să aleg prost, împreună cu alte 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit să sper că cel care se numeşte şef de guvern sau preşedinte de ţară sau măcelar sau avocat sau cîntăreţ chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul, discursul spun că se pricepe.

Am obosit de ţara care mă transformă în victimă sau complice. În victimă, fiindcă oricît de multe rele s-ar întîmpla în ţara asta, oricît de multă corupţie ne-ar tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, funcţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul, Parlamentul par cu toate că există într-un univers diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă, din cînd în cînd, o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi bunăstarea. Să ne dojenească, cu glas de domnu' Trandafir acrit, pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, în condiţiile unei moşteniri grele.

Am obosit să fiu victima statului care mă fură la facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor care mă pot exclude din organigramă din trei ţipete şi două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să nu reclam furtul din buzunare.

Orice protest este inutil. Orice gest de solidaritate, orice iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau concetăţean, în membru al unei comunităţi rezidenţiale sau al unei organizaţii se fîsîie în faţa privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul "c'eşti copil" sau "mă laşi?!" sau a celor care transformă iniţiativa în afacere profitabilă pentru ei şi dezastruoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă. Sînt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii, mincinoşii, neisprăviţii, hoţii, de care depind, într-un fel sau altul, în bătăliile mele mărunte, de zi cu zi.

Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur program în care se amestecă, de-a valma, senzuale cu securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi, discuţii lălîi despre salarii enorme, furt la factură, poliţişti beţi, judecători mituiţi, miniştri penali cu breaking news-uri împotriva cărora tot românul moţăie: învîrteli, băşcălii, ogici, ciumace, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale, incesturi de patru stele.

Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite de ură sau înmuiate de slugărnicie, ale jurnaliştilor obosiţi din presa românească. Am obosit de vorbe grele de prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, vorbe care nu mai interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transformă pe toţi ciutacii, dumitreştii şi morarii în bufoni disperaţi ai orelor tîrzii de televiziune.

Am obosit să văd societatea civilă, care face curat în universităţi şi alegeri, înghesuită pe liste de alegeri europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit să aud că singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei preşedintelui în Parlamentul European este pluralul nefericit "succesuri". Am obosit să văd susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de jurnalist independent. Am obosit să văd jurnalişti independenţi care devin guvernatori interesaţi. Am obosit să-l aud pe ministrul Culturii ţinînd-o langa cu explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de preşedinte.

Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănîncă din gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii erotice, puştile lui Michi Şpagă (azi la putere iar), termopanele lui Adrian Năstase,casa din Mihaileanu si Udrea, oameni care se împerechează cu oi, ţărani care tasează pămîntul cu obuze încă detonabile, pensionari care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de 1 Decembrie, ţigănci care-şi arată popoul poliţiştilor, şoferi beţi, criminali filmaţi în circa de poliţie, înmormîntări în direct, sicrie fotografiate cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cîntăreţ, oameni urcaţi pe cruci ca să vadă mai bine groapa, cozile isterice de Sfînta Cuvioasa Paraschieva şi de Izvorul Tămăduirii, proteste pe marginea balconului sau a macaralei şi comentariile profesioniştilor care încep cu: "Ce efect poate să aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?". Mă obosesc "profesioniştii" televiziunilor, chiar şi fără comentarii. Fiindcă sînt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. În ţara asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor eminent, un cîntăreţ talentat, un analist respectabil, un preot cu har, un poet înzestrat: toţi devin vedete şi, în clipa imediat următoare, descoperă că au văzut idei. Despre orice altceva decît meseria pe care altfel ar fi putut s-o practice onest şi din care să aibă un venit regulat.

Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate soluţiile anti-criză şi în care invitaţi şi moderatori ajung să vorbească despre beregate, prostănaci, caraghioşi, şobolani rozalii, lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre insinuările cutărui senator, despre sforăitul din Parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de senatoare care sînt de fapt amante de miniştri. Am obosit să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă, cu acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în Alexandria, şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai are deloc. Am obosit să aud de mitică-de-la-ligă, naşu-sandu, meme-stoica, galactici, jucători-titraţi, distracţie-pe-cinste.

Am obosit să ştiu că din atîtea cazuri de malpraxis în medicină, un singur doctor a fost condamnat pentru viol. Mă oboseşte Mihaela Rădulescu, şi cei care o combat, şi cei care o apără. Mă oboseşte oricine comentează un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă, care să-i confere acest drept. Am obosit să mă tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor ziarelor, fără să reuşesc să-mi amintesc vreo ispravă, bună, rea, dar în orice caz extra-ordinară, care să merite măcar efortul scanării fotografiei lor.

Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe Wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu are răspuns pentru orice - de la încălzirea globală, la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea orgasm. Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie, să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc. iar cei de azi la putere scapa. Am obosit, de fapt, să nu am încredere în nimic şi nimeni.

Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic. M-am gîndit, la un moment dat, să le cer oamenilor obosiţi ca şi mine să iasă în stradă. Dar am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarte şi lozinci analfabete, revendicări haotice şi isterice, feţe tîmpe în fundal care transmit salutări familiei, sindicalişti mîngîiaţi pe frunte de opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi a Daciilor în rate.

Am obosit de ţara în care nu se întîmplă nimic. De ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tînjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara. De dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale. De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei.

De aceea spun că nu-mi iubesc ţara. Mi-a mai rămas, totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă cîinii cu covrigi în coadă. Sper doar ca acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea. "

Acest articol reprezintă într-o formă concisă şi condensată exact lucrurile pe care le gândim toţi cei dezamăgiţi, declară invitatul Alexandru Tocilescu, care a mai adăugat că media românescă e vinovată pentru genocid cultural.

Aprilie 1999

2011-02-27T12:08:00.001+02:00

Aida, Victor, Corina şi Jan

How to know time thru donkey bols?

2010-12-31T11:26:00.002+02:00

Echoes

2010-12-20T21:57:00.000+02:00

Charles Aznavour "La Boehme"

2010-12-20T13:54:00.000+02:00

Profesorul Andrei Marga la Slatina

2010-12-20T08:44:00.002+02:00

A fost vineri, 17 decembrie la Slatina. La sfârşit am fost să îi strâng mâna. A fost deosebit de emoţionant! Este un monstru sacru!

COMUNICAT DE PRESA

2010-05-18T10:00:00.002+03:00

Prof. dr. Andrei MARGA, Rectorul Univ. Babes-Bolyai Cluj-Napoca

http://www.ziuadecj

P R E C I Z A R I

In contextul în care este vizibil eşecul actualei politici de gestionare a crizei indigene din România – context în care continuă declinul activităţilor, în care ordonanţele guvernului au fost respinse ca neconstituţionale, în care nici un proiect de lege (pensii, salarizare, educaţie etc.) nu este gândit profesional, în care se încearcă o confuză “reformă a statului” şi o “revizuire a Constituţiei” ce dărâmă pluralismul de după 1989,

Când concetăţenii arată cu degetul spre universitatea din care provin decidenţii actuali, spre a lămuri opinia publică, sunt dator să precizez:

1. nici prim-ministrul, [Emil Boc] nici cei care îl însoţesc nu sunt jurişti ca pregătire de bază şi nu trebuie atribuiţi comunităţii juriştilor de la Universitatea “Babeş-Bolyai”. Ei sunt foşti studenţi la filozofie, medicină veterinară sau altceva. Din păcate, la Bucureşti, fiecare este prezentat ca altceva decât este la bază. Juriştii de la Facultatea de Drept a Universităţii “Babeş-Bolyai” sunt cu totul alţii şi dispun de pregătire juridică neîndoielnică, încât nu substituie profesionalismul cu activistica de circumstanţă;

2. nici unul dintre cei amintiţi nu este profesor universitar. Ei sunt în funcţii inferioare, pătrunşi într-o facultate de ştiinţe politice, pe care am creat-o în 1994, într-un moment în care nu existau politologi calificaţi în România, unii dintre cei menţionaţi susţinându-se – cum s-a dovedit ulterior – prin malformarea datelor profesionale;

3. nici unul nu are lucrări semnificative în domeniul pe care-l revendică a-l reprezenta. Listele de lucrări şi lucrările sunt publice şi oricine le poate examina.

Aceste precizări trebuiau făcute dintr-o datorie faţă de opinia publică, ce este indusă continuu în eroare, şi faţă de situaţia în care se crede fără temei că acest microgrup reprezintă Universitatea “Babeş-Bolyai”. Nu o reprezintă în nici un chip, iar când se va reconstitui cu obiectivitate - dincolo de verbiajul reacţiilor de azi, ce vrea să mascheze faptele - se va putea sesiza întregul adevăr.

Deocamdată rămân deschise câteva întrebări grave, pe care ni le pun tot mai mulţi concetăţeni:

a) cu ce drept şi în numele căror valori se aruncă o ţară întreagă în proiecte anapoda şi în frământări sterile?

b) cu ce drept persoane lipsite de merite blochează concursurile pe posturi didactice universitare şi hotărăsc cine să fie sau să nu fie mai departe profesor universitar?

c) cu ce drept - ca să-l parafrazăm pe Thomas Mann - partea mai puţin calificată a unei naţiuni ia decizii pe seama celor calificaţi şi a cetăţenilor maturi şi oneşti?

Andrei Marga,
Rectorul Universităţii “Babeş-Bolyai”

Scuze...

2010-01-24T19:57:00.005+02:00

Domnului învăţător Bogdan Paraschiva care mi-a făcut observaţie azi că tot intră pe "al treilea ochi" şi nimic nou. Dumnealui şi altora care vizitează "al treilea ochi" le recomand http://didactika.wordpress.com care, deşi este de metodica predării matematicii, sunt convins că şi cei care nu sunt în domeniu pot gasi căte ceva care să le placă pe acolo. Înfiinţată de către mine şi Corina Mîinescu, administrată în continuare de mine, Didactika este acum "pagina de didactică a Asociaţiei Culturale Mâine". Aşadar, vă recomand şi pagina Asociaţiei Culturale "Mâine", asociaţie înfiinţată acum aproape un an de către mine, Corina Mîinescu, Aida Stănculescu şi Fiţa Văcăruş: http://asociatiamaine.wordpress.com
Am neglijat "al treilea ochi", mărturisesc. Dar vizitaţi-ne pe celelalte două adrese.
Toate cele bune şi Doamne ajută!

Cătălin M.

Surpriza!!

2009-09-26T15:45:00.000+03:00

http://www.youtube.com/watch?v=HuFeF6o_zQE

moment poetic...

2009-03-31T19:51:00.004+03:00

destin

şi dorul cu orizonturile toate reci
şi clipa peste care te apleci
şi aripa în cerul fără mituri

copacul fără poame va fi făcut chibrituri

revoluţie

anotimpul a prins mucegai pe la margini
o creangă despuiată zgârie luna
ultimul romantic dispare în spasme

iată adevărul iată minciuna

***

dar lasă-mă să mai încerc un mit
ţi-e carotida prea surâzătoare
şi-n loc de aripi mi-a crescut un zid
pe care tu îl vezi dar nu te doare

căci sunt şi cel ce e şi cel ce vine
şi nu aduc nimic din ce nu e
un mit cuminte fără rău sau bine
şi nimeni n-o să afle pentru ce

(poezii pe care le-am scris acum douăzeci şi ceva de ani...)

ASOCIAŢIA CULTURALĂ "MÂINE"

2009-03-21T12:40:00.002+02:00

Am apărut deja ca personalitate juridică!
Coordonatele noastre:
http://asociatiamaine.wordpress.com
e-mail: asociatia.maine@gmail.com
CIF:25268816
CONT IBAN: RO49CECEOT0343RON0479211
Membrii fondatori suntem:
prof. Cătălin Mîinescu
prof. Corina Mîinescu
prof. Aida Stănculescu
prof. Fiţa Văcăruş
Vă aşteptam cu idei, cu sprijin, cu entuziasm!
Doamne ajută!

NOU!!! Revistă didactică pe Net

2009-03-21T12:35:00.003+02:00

Salut tuturor!
Impreuna cu o editura
din Craiova, am dezvoltat o platforma didactica online/revista online cu ISSN- http://www.pagini-scolare.ro - pentru cadrele didactice. Imi doresc sa realizez din aceasta revista online cea mai cuprinzatoare si cea mai democratica revista didactica in care orice cadru didactic poate publica
si unde deciziile vor fi luate de catre membri, prin vot. In luna urmatoare vom incepe sa oferim premii pentru cele mai votate articole publicate, urmand sa schimbam sistemul de premiere de la luna la luna.
Va astept sa ne vizitati la pagini-scolare.ro.
Dragos Manescu
pagini@pagini-scolare.ro
www.pagini-scolare.ro

Prietenul nostru, Dragoş Mănescu ne propune această provocare, acest proiect inedit şi deosebit de atractiv. Vă invităm pe pagini-şcolare.ro!

Un nou articol Andrei Crăciun

2009-03-08T19:50:00.000+02:00

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/842556/ANDREI-CRACIUN-Cum-isi-batjocoreste-Romania-trecutul/

campania 2%

2009-02-22T20:36:00.001+02:00

Dacă nu aţi promis încă cei 2% din impozitul dumneavoastră pe anul 2008, dacă nu aveţi de gând să îl daţi altcuiva, dacă nu sunteţi încă hotărât să îl daţi, dacă nu ştiţi prea bine ce înseamnă acest 2% şi credeţi că trebuie să scoateţi bani "din buzunar", ASOCIAŢIA CULTURALĂ "MÂINE" vă invită să îi donaţi în contui ei.

Este adevărat că încă nu aţi auzit de noi, că încă nu am început activităţile pe care ni le-am propus dar vă promitem - şi vă veţi convinge că nu sunt acelaşi soi de promisiuni cu cele pe care le auzim la tv în ultimii ani - că veţi auzi de Asociaţie şi despre proiectele sale, că nu vă vom dezamăgi şi că ne vom implica în promovarea culturii, a educaţiei, a învăţământului aşa cum am stabilit în scopul şi obiectivele noastre, că puţin, cultura va avea de câştigat şi prin noi.

Luna martie ne va găsi cu personalitate juridică şi în plină activitate.

Ţinem legătura şi vă aşteptăm!

Vă mulţumim!

(Încercaţi să "răsfoiţi" puţin www.doilasuta.ro !)

Legea nr. 298/2008

2009-01-20T16:18:00.003+02:00

Am primit (ca mulţi dintre voi, probabil) acest mesaj de la mai mulţi prieteni, chiar fără şă ştie unul de altul. Este un mesaj ciudat pentru că ciudată este legea enunţată mai jos. Mărturisesc că nu mai înţeleg nimic!... Citiţi!

Dupa cum probabil stiti pe data de 18 noiembrie 2008 Parlamentul Romaniei a emis "Legea nr. 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice ...", lege care a fost publicta in Monitorul Oficial, Partea I nr. 780 din 21.11.2008:
http://www.monitoruloficial.ro/2008/sumar_2008.htm
http://www.avocatnet.ro/content/articles?id=13906

CATEVA CONSECINTE (nu trebuie sa fi expert ca sa iti dai sema):
- incepand din 20 ianuarie, toti operatorii de telefonie fixa si mobila , adica ROMTELECOM, RDS&RCS, ORANGE, VODAFONE, COSMOTE, ZAPP, etc. sunt obligati sa stocheze timp de 6 luni urmatoarele date despre TOATE CONVORBIRILE NOASTRE TELEFONICE: DE UNDE VORBIM, CU CINE (nr. de telefon si NUMELE SI ADRESA ABONATULUI), LOCATIA CELUI CARE ESTE APELAT, CAND SI CAT VORBIM;
- incepand din 20 ianuarie, toti operatorii de telefonie fixa si mobila , adica ROMTELECOM, RDS&RCS, ORANGE, VODAFONE, COSMOTE, ZAPP, etc. sunt obligati sa stocheze timp de 6 luni urmatoarele date despre SMS-urile pe care le trimitem: DE UNDE LE TRIMITEM, CUI SI CAND LE TRIMITEM;
- incepand din 15 martie 2009, adica peste mai putin de doua luni, toti provaiderii de internet, adica RDS&RCS, ROMTELECOM, ORANGE, ZAPP, etc.sunt obligati sa stocheze timp de 6 luni urmatoarele date despre emailurile noastre: DE UNDE TRIMITEM EMAILUL, DATA SI ORA LA CARE NE CONECTAM LA INTERNET, CUI TRIMITEM EMAILUL(adresa IP si NUMELE SI ADRESA FIZICA A ABONATULUI), DATA SI ORA LA CARE NE DECONECTAM DE LA INTERNET;
- incepand din 15 martie 2009, adica peste mai putin de doua luni, toti provaiderii de internet, adica RDS&RCS, ROMTELECOM, ORANGE, ZAPP, etc.sunt obligati sa stocheze timp de 6 luni urmatoarele date despre NAVIGAREA NOASTRA PE INTERNET: CINE SUNTEM (NUME, ADRESA FIZICA SI IP-ul), DATA SI ORA LA CARE NE CONECTAM LA INTERNET, DATA SI ORA LA CARE NE DECONECTAM SI PROBABIL TOATE ADRESELE DE INTERNET PE CARE LE ACCESAM.

Tinand seama de cele de mai sus si constatand ca prietenii nostri, colegii nostri de serviciu, rudele noastre, multe dintre fiintele pe care le iubim sau doar avem relatii conventionale cu ele, NU STIU DESPRE ACEASTA LEGE MIZERABILA, va propun sa trimiteti tuturor persoanelor din lista voastra de email sau messenger acest mesaj sau unul asemanator.

STIINTA INSEAMNA PUTERE si A STI SI A NU ACTIONA ESTE SUPREMA LASITATE.

Cred ca aceasta lege este revoltatoare si mai cred ca o mare parte din puterea ei se bazeaza pe faptul ca NU ESTE INCA LARG CUNOSCUTA. Noi putem sa o facem cunoscuta si cred ca aceasta este una dintre menirile noastre de ACUM: SA O FACEM CUNOSCUTA !

Sărbători fericite!

2008-12-26T12:43:00.002+02:00

La mulţi ani tuturor! Doamne ajută să facem faţa unui an nou cu surprize şi cine mai ştie cu ce...
Gândul cel bun, pace şi linişte!
Corina, Cătălin şi Ilie, cu tot dragul!

quo vadis?

2008-12-13T18:31:00.001+02:00

Se pare că demult, demult, într-o istorie despre care noi ştim că este adevărată, trăiau români care credeau în ceva, care luptau pentru ideile lor, care erau gata să moară pentru ele. Aşa ni s-a spus tot timpul şi poate că aceia care ne spuneau credeau că, mai devreme sau mai târziu, măcar unii dintre noi vor deveni întocmai neînfricaţilor înaintaşi.
Se pare că aşa cu apărut şi s-au consumat răscoalele, revoluţiile, unirile şi toate războaiele (în scop exclusiv defensiv!) pe care poporul român şi le-a notat în Cartea sa de istorie.
Am învăţat apoi că există o serie de caracteristici (fără îndoială pozitive!) pe care românul le are şi după care îl poţi identifica din o mie, cu ochii închişi, caracteristici transmise indubitabil, constant şi nealterat din generaţie în generaţie, cu mult înainte ca Iisus să ne spună că viaţă înseamnă iubire...
Au existat un codru-frate, un fluviu-frate şi un frate-frate care, nedespărţiţi au guvernat mereu chiar în spatele aparentei ordini oficiale, legale, istorice, luând de la bogaţi şi dând săracilor, păstrând cu preţul vieţii tezaurul în locuri nebănuite şi otrăvind fântânile din calea celor care nu înţeleseseră valoarea simbolică a izvorului.
Au apărut apoi Mioriţa şi, paradoxal ideea că, totuşi cine râde la urmă, râde mai bine...

Pentru cei de azi, pentru cei născuţi mai târziu, toate acestea nu există. Şi nici pentru cei care, deşi le ştiu, încearcă să creadă că s-au născut din nou, că sunt alţii, că învăţăturile „tradiţionale” sunt doar pentru cei care inserează în discursul lor sintagma „pe vremea mea”...

Şi-atunci, pentru cei care suntem, pentru cei care vin, întrebarea este: până unde suntem dispuşi să mergem în viaţă, în lume, în credinţă şi în trădare, în căutare şi în luptă?
Ce sistem de valori este valabil, corect şi unde să fie situat sistemul de referinţă pentru ca judecata să fie justă?

Cel care se întreabă îşi asumă, desigur penibilul poziţiei sale, într-o lume în care de mii de ani oamenii îşi pun întrebări, într-o lume în care „nu noi să stăpânim adevărul”, unde vocile nu se depun în tezaur alături de aur şi pietre scumpe ci cad sub copitele încinse în goana spre nimic...

Autor: cătălin mîinescu

De ce sunt intelectualii laşi?

2008-12-12T18:15:00.003+02:00

Text al lui Mircea Eliade publicat în revista "Criterion", nr. 2, Bucuresti, 1934

Aţi vãzut vreodatã un "intelectual" în timpul unei crize politice, sau unei prefaceri internaţionale?
Nu numai cã e uluit si neiformat, asta încã n'ar fi o rusine prea mare. Dar e deadreptul înspãimântat, e coplesit de fricã, e paralizat de panicã. Umblã aiurit, pune întrebãri oricui, ascultã pe oricine îi vorbeste, are o încredere oarbã în orice dobitoc politic – si tremurã pentru viata si libertatea lui ca cel din urmã dintre sclavi. Numai atunci îsi dã el seama ce putin s'a "interesat" de viata socialã din jurul sãu. Si cautã pretutindeni sprijin, adãpost, încurajare. Renuntã la orice demnitate personalã, uitã cu desãvârsire misiunea lui istoricã; frica face din el o lichea si un sclav.
De câte ori plutesc în aer psihoze politice, de câte ori se întâmplã sau se asteaptã ceva grav – o revolutie, o reforma acerbã, un atentat, o schimbare esentialã a ordinei sociale – bietul "intelectual" român îsi pierde mintile.
(Fireste, vorbesc numai de "intelectualul" pur, de cel fãrã aderente cu partidele sau grupãrile politice). Incearcã atunci sã facã cele mai umilitoare tranzactii; si nu de ordin concret, politic, ci tranzactii fara nici un profit, fara nici o eficacitate. Mãrturiseste oricarui om întâlnit ca aproba anumite gesturi politce, cã si el a gândit asa, cã bine se face ce se face etc. In noaptea insurectiei comuniste dela Atelierele Grivita, am întâlnit un excelent romancier care, aflând de cele ce s'au întâmplat, mi-a deschis repede ultimul sãu roman, apãrut chiar în zilele acelea, ca sã-mi arate cã si el a promovat o revolutie sociala si antiburgheza. Poate cã asa era. Dar nu lucrul acesta e semnificativ. Ci faptul ca excelentul romancier s'a grabit sã-si caute puncte de contact cu o miscare socialã despre care nu stia nimic, nu stia cine o face si contra cui, daca are sorti de izbândã si de eficacitate, etc. Nu stia nimic. Scos din preocuparile lui "intelectuale", i-a fost fricã. Tot asa le-a fost fricã tuturor intelectualilor crestini de succesele "Garzii de fier" si au început sã o aprobe nu pentru cã le convenea programul "Gãrzii", ci pentru cã se temeau sã nu fie suspectati si persecutati dupã o eventualã victorie a ei.
Nu am nimic de zis contra intelectualilor care trec de o parte sau alta a baricadei îndemnati de o anumitã constiintã socialã sau nationalã. Dar îmi repugnã lasitatea intelectualilor apolitici, care îsi descopãr deodatã aderente cu o miscare socialã în pragul izbânzii (sau care numai pare astfel).
Si ei nu fac asta din interes, cãci cei mai multi n'au nimic de câstigat ca "intelectuali" dintr'o asemenea miscare. O fac pur si simplu din frica, din lasitate. Frica ce îsi are rãdãcina în lipsa de constiintã "functionalã" (dacã ni se iartã expresia), în lipsa constiintei cã ei ,"intelectualii", reprezintã – în pofida oricarei violente si a oricarei prostii politice – singura fortã invincibilã a unei natiuni. Dacã orice intelectual si-ar da seama ce reprezintã el în societatea româneascã, si mai ales pe cine reprezinta el – putin i'ar pãsa atunci de orice revolutie, de orice razboi, de orice criza politica. Mare sau mica, biruita sau victorioasa, o natiune nu înfrunta eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin tãranii sau proletarii ei – ci numai prin ce se gândeste, se descopera si se creeaza între hotarele ei. Ceasul de azi sau de mâine poate fi stãpânit de oricine, fara ca o natiune sa piara. Fortele care muşcă din eternitate, fortele care sustin istoria unei tari si-i alimenteaza misiunea ei – n'au nimic cu politicul, nici cu economicul, nici cu socialul. Ele sunt purtate si exaltate numai de catre "intelectualii" unei tari, de avantgarda care singura, pe frontierele timpului, lupta contra neantului. Atâtea provincii romane, admirabil civilizate, au pierit pentru totdeauna pentru cã nu au existat acolo creiere care sa domine masa amorfa si efemeridele istoriei, sa creeze valori sufletesti, sa nutreasca o cultura. Aproape toate republicile sud-americane trãiesc aceiasi experientã perifericã, semi-istoricã, asteptând ca timpul sã le înghita actuala lor viata "politica". Deci, asta reprezinta "intelectualii": lupta contra neantului, a mortii; permanenta afirmare a geniului, virilitãtii, puterii de creatie a unei natiuni. Si ca atare n'au de ce sã se teama, sã intre în panicã si sã se umileascã în fata unei miscãri politice cu sanse de succes. Mai întâi pentru cã orice miscare politica îsi are radacinile in ideile unui intelectual sau a unui grup de intelectuali. (Nu vorbesc, fireste, nici de guverne, nici de legislatii abstracte; ci de revolutii, reforme si reactiuni concrete, istorice).
Si in al doilea rând, pentru cã nici o revolutie si nici un act politic nu priveste direct pe intelectual. (Poate privi, în orice caz, numai interesele lui de breaslã, confortul lui, familia lui). In ceasul în care ceva se întâmplã politic, deci se consumã – intelectualul se aflã cu mult înainte, ocupat sã creeze ceva care sa muste din eternitate, sau sa faca ceva care numai dupa multi ani va fi precipitat în stradã, va cãpãta valoare politica. In ceasul unei revolutii sau a unei crize, intelectualul adevarat se aflã prea departe ca sa se mai poata întoarce inapoi; el a trecut demult pe acolo. Ceea ce pare nou, pentru mase, este de mult trãit, asimilat, consumat pentru el.
Indiferenta fata de politica, de prezentul politic? Nicidecum. Ci numai toleranta si întelegere. Dai o mânã de ajutor si treci mai departe. Dar în nici un caz nu merita sã-ti pierzi cumpãtul, sã-ti iesi din fire si sã pactizezi cu oricine – uitând cã nimeni nu poate avea dreptul de a pactiza cu tine. Iti pierzi libertatea? Asta nu ti-o poate lua nimeni. Iti primejduiesti situatia materiala? Asta priveste familia ta, nu pe tine. Iti risti viata? Ei si? Acel pe care îl reprezinti, nu moare niciodatã. Dacã crezi altfel, renuntã la "intelectualitate" si fã-te om politic.

Mircea Cărtărescu:

2008-11-28T15:26:00.001+02:00

"În lipsa oricărei oferte electorale decente, iarăşi voi merge la alegerile parlamentare ca să votez răul cel mai mic."

Blestemată ţară, în care mereu trebuie să alegi răul!

În care mereu şi mereu eşti silit să votezi bandiţii mai mici, ticăloşii nu-chiar-atât-de-ticăloşi, oportuniştii mai-puţin-decât-alţii... Am trăit cincizeci de ani în lumea românească, destul ca să-mi pierd orice iluzie în privinţa adevărului care, nu-i aşa, ar ieşi întotdeauna ca uleiul la suprafaţă, a binelui care, după oarecare dificultăţi, s-ar arăta întotdeauna biruitor. Ar trebui să le spunem copiilor noştri poveşti mai conforme cu lumea reală, în care balaurii îi zdrobesc fără milă pe voinicii cei pletoşi, sânzienele sunt violate de zmei, Scufiţa Roşie e devorată de lup împreună cu bunicuţa, Spânul triumfă, devenind împărat, iar fetele rele îndeasă piciorul în condurul de sticlă şi - minune! - condurul se potriveşte... Ar trebui să avem curajul să le descriem oroarea unei lumi în care fiecare trăieşte doar pentru el, în care cei blânzi sunt călcaţi în picioare, în care cu cât eşti mai lipsit de suflet, de caracter, de cultură, de conştiinţă, de respect pentru aproapele tău cu atât te-mbogăţeşti mai tare şi te caţeri mai sus pe scara socială. O fi şi-n alte părţi mizerie umană, dar la noi fibra morală pare să fie gena eşecului şi-a nefericirii.

De ce-am ajuns oare atât de jos? Când s-o fi fărâmiţat atât de ireparabil dezumanizata noastră umanitate? Cu fanarioţii? Cu comuniştii? Cu noii stăpâni de azi, ce-şi plimbă miliardele de euro ieşite din speculă pe sub nasul nostru? Cu toţi deodată? Sau am fost aşa de când ne ştim? "Virtutea? O nerozie. Geniul? O nefericire", scria amar Eminescu acum mai bine de o sută de ani, iar Caragiale, prin vocea în falset a fiului lui Trahanache, spunea şi el un adevăr cutremurător în comicul său de suprafaţă: "Unde nu-i moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri va să zică că nu le are"... Asta suntem şi azi: o soţietate fără prinţipuri, în care un om cinstit mai bine şi-atârnă laţul de gât decât să trăiască. Voi alege răul cel mai mic. O să votez cu nişte oameni de care mi-e silă, căci de ceilalţi mi-e groază, iar să nu votez înseamnă să votez cu cei de care mi-e groază.

Voi da votul meu nu celui în care am încredere, căci oamenii oneşti pe care-i ştiu n-ar candida niciodată, ci aceluia care încă n-a învăţat bine să mintă şi să fure, celui mai stângaci, care mai scapă şi pe jos, pentru milogi, din banii furaţi. Ei vor fi beneficiarii votului meu, cu care eu particip la ideea de libertate, legalitate şi democraţie într-o ţară europeană. Curat europeană, coane Fănică!

Culmea ironiei, dintre toţi oamenii politici de la noi, de după '89, eu am crezut cel mai mult în Mona Muscă. O vedeam chiar preşedintă, nu doar pentru că avusese iniţiative legislative de mare interes, ci şi din prejudecata mea pozitivă faţă de femei. Am fost cu atât mai dezamăgit când am aflat ce era de aflat despre ea. Dar azi nu mi se mai pare că am fost în asemenea eroare: nouăzeci şi nouă la sută dintre oamenii politici de la noi sunt mai răi, mai proşti şi mai fără scrupule decât ea. Mona Muscă a căzut dintr-o greşeală din tinereţe. Ei încă stau căţăraţi la şefia partidelor după decenii de felix culpa.... În ciuda evidentei incompetenţe, conduc ministere. În ciuda proceselor pe rol, fac încă figuri de cavaleri fără pată şi prihană pe ecranele televizoarelor.

Dar, mă veţi întreba, ce-i împiedică pe oamenii ăia cinstiţi ai tăi să candideze, ei, pentru parlament, ca să ai şi tu pe cine vota? De ce nu te-nscrii tu însuţi într-un partid şi nu candidezi, dacă te crezi aşa de nedreptăţit? O să vă răspund de ce: pentru că acei oameni despre care vorbiţi abia pot supravieţui în jungla pe care aţi creat-o. Pentru că ar fi călcaţi în picioare în primele minute de năvala la bani şi la glorie a mişeilor despre care vorbise tot Eminescu. Pentru că sistemul nostru politic e de aşa natură, încât nu poate accepta decât ce-i seamănă, decât florile răului, florile de mucigai. Şi mai ales pentru că, într-un fel, tocmai cei 322 din parlament şi cei 300 din "Capital" sunt cei mai nefericiţi oameni din lumea românească. Cei mai mizerabili, de care oricărui om cu suflet îi e milă. Cum să-i concurezi, când ei, în afara funcţiilor şi paralelor, sunt nimeni, pe când orice om adevărat e o valoare în sine?

Ar trebui să le spunem copiilor noştri, aşa cum ţinem să le facem o imagine ştiinţific corectă a lumii, că basmele mint, că Doamne-Doamne nu e în ceruri, că Moş Crăciun e doar tăticu', că Pinocchio ajunge rege, că pe Hänsel şi Gretel îi mănâncă vrăjitoarea şi că vânătorul cel crunt îi aduce întotdeauna mamei vitrege inima-nsângerată a Albei-ca-Zăpada pe o tipsie de aur...

despre mineri şi viaţa lor

2008-11-23T17:19:00.003+02:00

Cei care aţi intrat pe blogul nostru "Didactica Matematicii" aţi remarcat desigur la secţiunea "link-uri" blogul domnului profesor Gheorghe Crăciun - super blog, super profesor! Vă oferim adresa la care găsiţi articolul său din Evenimentul Zilei.
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/829467/ANDREI-CRACIUN-Valea-Jiului-teroarea-si-tacerea/
Dacă nu funcţionează acest link, copiaţi adresa şi o lipiţi la "adrese".

găsiţi asta încă, în Balş...

2008-11-23T12:52:00.004+02:00

...şi probabil că nu numai aici. Mai este şi în sufletul unora dintre noi...
(realizată de mine acum ceva timp)