Articularea realului într-o plasă semantică, respingerea faptelor brute, prinderea în ţesătura unei poveşti cu sens atât a vieţii proprii cât şi a lumii în genere – de fapt totul se rezumă la umanizarea lumii – nu putem trăi în lume, într-o lume pur şi simplu, putem trăi şi putem fi oameni doar într-o lume umană (sau cel puţin umanizabila) şi de aici acele tipare înlănţuite sub care ascundem realitatea – realitatea brută e lipsită de orice valoare şi semnificaţie, jocul pur al unor energii – peste ea aşternem vălul umanităţii, al sensurilor suprapuse, ierarhizate, înlănţuite şi astfel totul devine respirabil, dezirabil, inteligibil – sensul e doar în noi – un om nu va deveni niciodată om abandonat fiind pe o insulă pustie .

   Fascinaţia unui trecut ce nu a fost niciodată actual, dar care e atât de pregnant încât orice prezent păleşte prin comparaţie … un ca şi cum ce face ca distanţa să dispară – între acum şi atunci nu mai e decât un pas, un fir de păr aproape şi în cele din urmă are loc suprapunerea … trăire sau retrăire puţin contează, această fascinaţie recreeaza o lume .

   Ceva pentru o seară nostalgică de toamnă .

   Un lucru deşi accesibil de multă vreme, nu se face vădit, nu devine ceva la îndemână decât la momentul potrivit şi asta în pofida unor căutări asidue şi dureroase, în pofida chiar a unei necesităţi stringente (sau care pare a fi aşa) – practic totul e accesibil, dar efectivitatea acestei accesibilităţi nu devine vizibilă decât într-un moment bine determinant şi asta poate fi mai mult decât frustrant – e un fruct dulce şi bun în pom – ştiu că-i acolo, dar nu voi întinde mâna să-l apuc înainte de momentul oportun, oportunitatea acestui moment nefiind nicidecum aleasă de mine – de necrezut totul, dar mereu şi mereu confirmat şi reconfirmat de fapte; oricum nu-mi pasă – vreau acum !!!

   Nu ştiu dacă Pandora aceea a păstrat ce este mai bun în cutie sau dimpotrivă – ce este mai rău – în mod sigur – fără speranţă o mulţime de aberaţii şi suferinţe nu ar fi posibile – ar fi ori-ori – nu ai mai aştepta cai verzi pe pereţi, nu ai mai îndura absolut nimic de dragul unui viitor incert – cu droguri şi păcăleli poţi ajunge până în mormânt şi poate că nu infernul , ci paradisul e locul unde laşi deoparte orice speranţă (paradoxal, nu?) pentru pura efectivitate – şi nici aşa cum este sus este şi jos (o maximă deformată de timp), ci tocmai pe dos – prea multe minciuni penale vândute sub masca tradiţiei – o simplă inversiune poate conduce la adevăr – la unul extrem de greu de conceput şi suportat, ce-i drept, dar izbăvitor !

   Când ceaţa se ridică peste râu …

   Şi acum melodia de la prânz .

   Am găsit în sfârşit un Adblock funcţional pentru Chromium (celelalte metode sunt naşpa – inclusiv AdBlock+ la care ai nevoie mereu să dai ALT+B şi apoi uită instantaneu să blocheze – ce tâmpenie !) şi anume AntiADS 0.3.1 – singura problemă întâmpinată este că nu funcţionează deocamdată pe site-urile româneşti care sunt infestate de reclamă (poate cele mai agresive şi mai urâte în ceea ce priveşte reclama pe net) .

Sunt găuri în cer prin care cad
Petale de înger cu gust amar şi fad
Pătate de sânge şi sudoare,
Având pe margini o strălucire de soare .

Ajung încet în palmele deschise nerăbdătoare,
În inima ce le absoarbe cu lăcomie şi candoare
Şi-apoi pe pământ răsar făpturi şui şi gingaşe
Fete-femei cu gene lungi şi zâmbete galeşe .

   O vârstă imortalizată pentru vecie, o etapă ce conţine o promisiune niciodată împlinită (pictură de Carl Jacob Leybold ) .