Amaranth - Po Lit Muz

La revedere Amaranth, salut Politmuz...

2011-01-04T14:11:00.003+02:00

Nu stiu cum se face redirectionarea unui site in www.blogger.com. Am inteles ca nu se prea poate. Prin urmare scriu aici un ultim articol prin care invit pe cei curiosi sa-mi citeasca articolele la adresa http://www.politmuz.com. Este un site pe care-l tin demult. Dar de cateva zile l-am primenit putin.
Asadar, va invit pe www.politmuz.com. Pana la urma, stilul, cuvintele si mai ales ideile raman aceleasi. Doar "zugraveala" se schimba...
Sa auzim de bine...

"Matei"

2010-12-17T07:06:00.008+02:00

Citesc comentarii politice de pe la cinsprezece, saisprezece ani. Adesea imi cumparam Romania Libera. Scanteia era mult prea intesata doctrinar ca sa ma intereseze in vreun fel. In R.L gaseam cu precadere articole de politica externa, mult mai accesibile si in care, daca stiai sa citesti printre randuri, de multe ori dibuiai informatii adevarate despre framantarile din politica lumii. A venit apoi Revolutia si presa a devenit cu adevarat libera. Daca stau bine sa ma gandesc, dupa douazeci si unu de ani, la un bilant cat se poate de aproximativ, cred ca libertatea de exprimare reprezinta cel mai mare castig al Romaniei. Deunazi, am lecturat in Evenimentul Zilei un articol al domnului Robert Turcescu legat de apartenenta la Securitate a consilierei prezidentiale Alexandra Gatej. Cucoana – care a terminat Comertul Exterior prin anii '80, a avut dupa 1990 o ascensiune fulminanta deopotriva in structurile statului si in cele private. Dupa ce am citit articolul altfel corect si bine scris al jurnalistului, mi-am aruncat ochii si pe comentariile cititorilor. Cand e vorba cu precadere de subiecte sensibile, adesea ele sunt parca mai suculente, mai bine scrise ori daca vreti mai bine documentate decat originalul. Din pacate nu pot fi de acord ca o buna parte dintre semnatari o fac sub pavaza anonimatului. Unul dintre comentarii - pentru ca aici voiam de fapt sa ajung - mi s-a parut cu totul si cu totul exceptional. Este o mostra in opinia mea extraordinara de adevar pe care arareori am avut placerea sa-l parcurg in presa romaneasca. Se vadeste treaba ca semnatarul comentariului un anume “Matei” cunoaste atat de bine situatia din cadrul serviciilor secrete de dinainte dar si dupa, incat pur si simplu ai o revelatie. Ajunge insa cu vorbele mele pentru ca in continuare imi permit sa reproduc acest amplu comentariu la un articol dar fara sa cer voie autorului. De altfel, mi-as fi dorit sa fac acest lucru dar scutul anonimatului nu-mi da de ales. Si inca ceva: atunci cand cineva stie atatea despre sistem te bantuie gandul ca respectivul il cunoaste din interior. Dumnezeu stie, dar in fine, iata-l:
Iti raspund eu,ca tu esti de la tara (Targoviste?)...Oricine facea ASE ,si mai ales sectiile Comert Exterior sau Relatii Economice Internationale , nu putea intra la examen de admitere DECAT cu Dosar de Cadre verificat.Ala il depuneai cu 10 zile inainte ...adica,daca erai fata lui X si acela era un tip cu functie si,eventual,Securist...era ok.Pentru POPOR erau celelalte sectii ,gen Economie agrara,in final ajungeai contabil la CAP/GAS/Aprozar sau Cooperatie(cu observatia ca si Cooperatia era condusa de generalul Popescu_Secu) Ajungeai in ultimul an de studii si aparea un nenea care te intreba,inainte de absolvire: Vrei sa lucrezi la noi?PUTEAI SA ZICI NU.in acest caz...viata ta urma un drum descendent.Luai o repartitie obligatorie la fabrica de nasturi din Sighetul Marmatiei unde faceai comert exterior cu rusii:tu le dadeai nasturi,ei iti dadeau ata de cusut.Ramaneai un coate goale,cu diploma (si erai considerat un rebut) si,bineinteles,redeveneai un cetatean oarecare.PUTEAI SA ZICI:Bineinteles ca da.Ei,atunci repartitia ta era (din senin si fara legatura cu media de absolvire) pe bd.Magheru la Centrala de export masini unelte,Uzinexport.Cand te prezentai la post aflai cu stupoare ca ti s-a repartizat un apartament de bloc de 3 camere (la care NU aveai dreptul, fiindca erai doar o persoana cu studii superioare=maximum o garsoniera)poftim cheile,DESI TU NU FACUSEI CERERE si erai anuntat ca vrei primi in ziua de,o Dacia noua (de care nu aveai nevoie,nici nu aveai carnet si NU o cerusei). DAR,un mic amanunt, ia semneaza tu aici Contractul cu Noi. Semnai,de vreme ce Patria si Poporul si Partidul si Securitatea au nevoie de tine si sunt asa darnici.Amanuntele le aflai ulterior semnarii. Ca femeie nu aveai voie sa te indragostesti,sa te mariti,sa faci sex sau sa faci copii din flori cu cine iti place tie,ci cu cine ti se ordona. 10 ani esti la Dispozitia LOR.Nimeni,nici chiar parintii,nu aveau voie sa stie pentru cine lucrezi. Nu poti parasi Garnizoana Bucuresti,fara sa anunti cat,cum ,cu cine si in ce scop.Apoi urmau unul/doi ani de training.Fiindca facusei in facultate ceva Armata,aveai Baza.In final,timp in care nu aveai treaba cu serviciul,dar luai TRIPLU cat un stagiar (1600 lei era salariul oricarui absolvent,tu luai 4500) In paralel,primeai cam toate alimentele care nu se gaseau NICIUNDE ,ca si cele de baza, la Popota/Bufetul unitatii. ASTA-I varianta pt ofiteri. Exista si varianta pentru angajati civil(daca,de exemplu,in momentul anului 4,cand avea loc discutia cu recrutorul,erai deja maritata).In acel caz SEMNAI un astfel de angajament de colaborare cu Organele, daca paraseai tara in interes de serviciu, ORIUNDE,chiar si in Bulgaria. Angajamentul era OBLIGATORIU,nu il semnai,NU plecai. Oricine a lucrat AFARA (chiar si simplu muncitor in constructii) au semnat,asta inseamna zeci de mii,sute de mii. IDEM pentru cine lucra,avea contact cu Straini. AICI,cum e Musca sau Ghise: profesor la studenti straini... Apoi Intrebari la CI-stul unitatii:de ce nu ai semnat,ai ceva de ascuns? Angajamentul prevedea sa raportezi orice nereguli vazute la colegii straini sau romani. DECI,subiectul articolului FIE a fost ofiter de spionaj extern, fie a fost la contra-spionaj,fie a lucrat cu Straini AICI sau ACOLO,fie a iesit peste granita in interes de serviciu,fie a fost turnator AICI.Sunt multiple variante. Vezi fratii Daianu. Cine a avut contract 10 ani,putea sa-l prelungeasca sau nu. Unii au pe viata:ELITA tarii (actuala) ,cel putin 85% au semnat un astfel de contract/angajament (Nastase,Isarescu,Tariceanu,Patriciu,Nastase tenismen,Nadia,Hagi aproape orice nume mai cunoscut). Unii continua si azi colaborarea cu SRI,SIE,SPP,STS.Fie VOR,fie nu au incotro. Oricum,e avantajos.Fiindca sunt plasati in posturi superioare. Va uitati prin CV-uri.Unde vedeti ca X era inainte de 1989 Director de Intreprindere, Director de Santier,samd deci de la nivel de Director de ORICE,ala a semnat un angajament,chiar daca nu a parasit tara. Ca CE? ca v-a raporta Organelor Abilitate ce nu e in regula... Dar e greu sa-i identifici pe toti 100%. de ce? Fiindca in 1990-1992 s-a facut Marea Rocada.Cam 10.000 care lucrau AFARA inainte de 89,au fost adusi in tara,si au plecat altii.In 2000,2002 au venit inapoi.S-au pensionat.apoi au fost re-activati,poate ca patroni,poate ca directori de banci,de institutii,de firme,regii, Companii Nationale.Circ.
P.S. Am pastrat grafia originala.

Extraterestrul

2010-12-16T21:40:00.009+02:00

Am citit recent un top de prin 2006 din Daily Telegraph despre cei mai inteligenti 100 de oameni in viata. L-am gasit acolo la pozitia “72” parca pe Hans Zimmer, nimeni altul decat compozitorul muzicii celebrelor filme Lion King, The Dark Knight, Gladiator si dupa mine cel mai glorios dintre ele, Inception. Totusi nu despre Zimmer voiam sa scriu ci despre un alt nume pe care l-am intalnit in acest top cu totul si cu totul subiectiv alcatuit: Gregory Perelman, un matematician de geniu rus de origine iudaica.

Este cel care a rezolvat dupa o suta de ani celebra conjectura Poincare. Pentru aceasta problema pentru rezlvarea careia si-au stors creierii cei mai destepti oameni ai lumii – si matematicienii cu siguranta sunt aceia! - , lui Perelman i s-a conferit premiul Mileniului care consta si intr-un cec de un milion de dolari. De fapt a mai primit un premiu la fel de grandios, un fel de Nobel in matematica pe care deopotriva l-a refuzat. Te frapeaza fantastic modestia iesita din comun a acestui geniu de doar patruzeci si patru de ani. De altfel, se spune ca daca (in matematica) nu produci ceva pana in treizeci de ani, visurile nu se vor mai transforma niciodata in realitate. Perelman – care la treizeci de ani era un nume in lumea fascinanta a matematicii, a fost invitat sa predea la Princeton, Stanford, in general la mari universitati americane, de fapt cele mai mari din lume. A refuzat permanent. S-a reintors in Leningradul natal unde traieste (se pare ca de fapt supravietuieste...) alaturi de mama sa. Sa revin la zilele de dinaintea oferirii premiului. Asa dupa cum povesteste presedintele juriului – la randul sau un eminent matematician – discutiile au durat zece ore in care geniului i s-au oferit trei variante; sa primeasca distinctia si cecul de un milion de dolari, sa primeasca doar medalia iar banii mai tarziu sau sa nu primeasca nimic. Cu o modestie pe care eu cel putin nu am intalnit-o niciodata, Perelman a ales indiscutabil cea de-a treia varianta. El declara ca meritul este al unui alt mare matematician (american) si ca pe el pur si simplu nu-l intereseaza banii, faima sau recunoasterea internationala. “Ultimul lucru pe care mi-l doresc pe lume este sa fiu plimbat si aratat lumii precum o maimuta de la gradina zoologica. Nu vreau, nu imi doresc asa ceva...” Nu stiu de ce dar am sentimentul ca unui astfel de, cum sa-i zic? - extraterestru, i se potriveste perfect una dintre melodiile soundtrack-ului zimmerian din Inception: “Dream is collapsing”. Este in acest cantec o maretie imposibil de descris cu uneltele modeste ale scrisului. Este o maretie pe masura unui creier iesit din comun si a unul destin exceptional intr-o lume avida dupa bani, preamarire, putere....

Diplomatic troubleshooter...

2010-12-15T11:45:00.006+02:00

Prin '96 pe cand oficial razboiul din Iugoslavia se sfarsise dar neoficial tensiunile si incidentele armate se aflau inca la loc de cinste, eram ziarist la postul de radio “Horion” din Craiova. Jurnalul de stiri pe care aveam onoarea si placerea sa-l prezint la vremea aceea era extrem de complex. Incepea cu stiri adesea banale din provincia noastra prafuita si se termina cu marea politica externa de care marturisesc ca eram si inca sunt pasionat. Cateva nume erau aproape omniprezente in buletinele mele de stiri: Bill Clinton, Margaret Allbright si la sfarsit dar poate in primul rand – Richard Hoolbroke.

Numele acestuia din urma era mai mereu rostit si se afla intr-o stransa legatura cu “former Iugoslavia” si cu un cuvant ce desemna o localitate americana unde s-a semnat incheierea murdarului si sangerosului conflict petrecut la vecinii nostri de dincolo de Dunare: Dayton. “Trimisul special” american se pare ca a stiut foarte bine sa joace cartea diplomatiei si mai ales cunostea cred cu exactitate situatia geopolitica din zona. Sotia sa daca nu ma insel era de origine maghiara. Mai tarziu, dupa ce si-a facut treaba dar inainte ca mandatele marelui presedinte Bill Clinton sa se fi epuizat, domnul Hoolbroke a parasit politica pentru o functie bine platita in domeniul privat. In America spre deosebire de tarile subdezvoltate precum Romania, toata lumea alearga dupa un job intr-o mare companie si nu dupa unul din “serviciul public”. Mai auzeam din cand in cand de diplomatul american care se retrasese intr-un con de umbra. Presedintele Bush se pare ca nu l-a solicitat. Poate fi una dintre cauzele pentru care in timpul presedintiei sale, diplomatia americana a cunoscut un puternic daca nu chiar dezastruos recul. Dupa revenirea democratilor la Casa Alba, domnul Hoolbroke a fost din nou solicitat si retrimis pe frontul dificil al negocierilor si de fapt intr-un front cat se poate de real: Afganistan. Dar Richard Hoolbroke n-a mai avut timp sa aseze poate si aici pacea pentru ca luni a incetat din viata. Richard Hoolbroke a fost in opinia mea un om politic extrem de calculat care facea parte din soiul acela rar precum un vin vechi al diplomatilor nascuti si nu facuti. Presa americana l-a denumit zilele acestea extrem de plastic si de ce nu extrem de elogios “diplomatic troubleshooter”...Este de netagaduit ca dimplomatia de peste Ocean a pierdut un negociator de inalta clasa, unul dintre aceia care se nasc atat de rar si de care politica autohtona spre exemplu are atata nevoie....

Marirea si decaderea domnului Geoana

2010-12-15T11:00:00.005+02:00

Prin 2004 am facut un interviu cu el. Era “tare”, ministru de externe parca. Se ridicase mult si in PSD cu toate ca traia inca in umbra lui Adrian Nastase. M-a frapat slugarnicia cu care era privit in teritoriu. Pesedeii locali de seama ai vremii, Ion Calin ori actualul prefect (PDL) Eugen Georgescu spre exemplu – erau numai zambet. Mi-amintesc ca demnitarul cu pricina era insotit de o asistenta personala lipita de el. Mai tarziu a fost acuzata ca i-ar fi tras un blowjob intr-o parcare. Mi-a fost imposibil ca inaintea interviului s-o determin cumva sa stea de o parte. I-am spus ministrului la sfarsit (o greseala impardonabila pe care o regret enorm!) ca pe undeva suntem ruda. Raspunsul lui a fost unul cu totul exceptional si suna cam asa: “Daa?! Nu stiu...La ora actuala multi se dau ruda cu mine...”. Imi venea sa-mi musc limba. Dupa vreun an, pe cand partidul lui trecuse in opozitie l-a indepartat pe fostul presedinte, nimeni altul decat “batrana carpa kaghebista”. Anul trecut a candidat la presedintie. Stim cu totii cum a pierdut – neindoielnic pe mana lui - alegerile. O vizita neinspirata la ceas de seara, l-a aruncat asa dupa cum vedem astazi, la groapa de gunoi a istoriei contemporane. A pierdut tot in decurs de cateva ore. Sefia partidului a zburat la putin timp, au urmat apoi sicanele puterii de a-l schimba din functia de sef al Senatului tarii, a pierdut increderea oamenilor si cu siguranta a pierdut cu mult mai mult decat niste functii vremelnice: increderea celor din preajma, increderea familiei si mai presus de sine pe cea personala. Mediocritatea si lipsa de intelepciune i-au tras o teapa de zile mari. Astazi, domnul cu pricina este putin “suspendat” din PSD. Paradoxal, cu toate ca de facto partidul l-a cam dat afara pentru vreo sase luni cica, de jure il sustine inca politic la carma camerei superioare a Parlamentului. Asa ceva numai in paradoxul politic romanesc se poate intampla! Si totul din cauza unei vizite la ceas de seara....Astazi, fosta stea a politicii a devenit un fel de lest pe care stanga nu prea stie cum sa-l arunce peste bord. Dintr-o cariera ce ar fi putut culmina cu sefia statului s-a ales praful cat ai zice “Vantu”. Dar ce a fost ieri nu mai este astazi. Marirea si aroganta de odinioara s-au transformat in lamentarile penibile de astazi. Dupa ce iti bati joc de vreo patru partide care ti-au acordat tot sprijinul, dupa ce distrugi speranta a vreo cinici milooane de oameni pentru mai bine, iata ca a venit si nota de plata. Care in politica se aseamana cu o lespede de mormant si se numeste cat se poate de simplu dar extrem de apasator: uitare...Caci asta il cam paste pe fostul demnitar, pe care am omis sa notez – il cheama Mircea Geoana. Domnul Geoana va fi studiat in manualele de relatii publice ca un caz special de genul “asa nu”.

Domnul Assange

2010-12-09T13:47:00.006+02:00

Prima data i-au aruncat in spate o acuzatie de “viol”. Inteleg ca violul s-a consumat cam asa: o suedeza planturoasa alearga dupa tine cu , sa-mi fie iertata expresia, “curul gol pe langa sula sculata”...Apoi, site-ul pe care-l intretii si pe care se fac dezvaluiri incendiare despre o amara realitate politico-diplomatica ce doar o banuiam este taiat de la subventiile venite din lumea intreaga. PayPal si Mastercard iti refuza serviciile. Apoi a fost izgonirea site-ului de pe serverele americane. Se pare ca s-a gasit unul in Elvetia (o, ce tara minunata...) care sa-i ofere gazduire. La sfarsit, treaba cu adevarat murdara a facut-o o institutie faimoasa, Scotland Yard: i-a pus catusele. Establishmentul politic american si nu numai, are o problema. De credibilitate. Ea poarta si un nume: Wikileaks sau Julian Assange. Un lucru e clar: civilizatia tehnologica a luat-o cu mult inaintea cutumelor demodate ale politicii palnetare. Leadership-ul mondial nu realizeaza faptul ca puterea de rostogolire a informatiei in universul contemporan este atat de ridicata incat nu mai poate fi oprita de nimic. Sa presupunem ca domnul Assange va fi intr-un fel s-au altul blocat definitiv in demersurile sale. Mai devreme ori mai tarziu va reaparea insa un nou Wikileaks. Lumea, care parea cuprinsa pe termen indefinit in letargia crizei economice mondiale a primit un bobarnac de la australianul rebel, s-a trezit ca prin vis si e avida de informatii. Celebrul site a ridicat doar un colt de pres care ascunde serparia ce se piteste vinovat in spatele usilor inchise. Sa ne imaginam ce s-ar intampla daca presul ar fi indepartat cu totul....Ar intra mapamondul intr-o criza politico-economico-financiara? S-ar produce revolte, cumva anarhism? Se prea poate, dar nu pe aici, pe la noi. Stelian Tanase avea dreptate intr-un comentariu recent: Romania mai mult ca orice alta tara are nevoie de un scandal Wikileaks! Dar teama mi-e ca el nu se va produce niciodata... Domnul Assange merita premiul Nobel pentru pace. Pe care nu-l va obtine nicicand. Academia norvegiana nu i-l va acorda cum vad ca acuma se codeste sa i-l ofere chinezului rastignit prin puscariile comuniste asiatice. Douazeci si doua de state au declarat ca boicoteaza ceremonia. De nu ma insel, printre ele si Romania. De, libertate, democratie – niste rahaturi nu-i asa? - cum sa strici relatiile cu una dintre cele mai mari piete financiare? CNN-ul, New York Times, Guardian, in general marile mijloace de presa occidentale sunt pline de informatii despre cutremurul Wikileaks. La noi insa e pace. Ne intrebam doar cum sa le zicem romilor. Tigani ori nu? Ori daca scapa fiul placintaresei milionare de arestul preventiv. Sau si mai grav, daca tocurile Elenei Udrea salta de cinsprezece centimetri...

Inception - un film magistral !

2010-12-02T23:30:00.003+02:00

Christopher Nolan (Memento, Dark Knight, The Prestige) are curajul de a face un film – care in opinia mea i-a iesit minunat – despre toate regretele noastre, despre tarele umane, despre capacitatea sau incapacitatea pana la urma de a oferi iubire. In Inception, Nolan ne transporta cu un vehicul fabulos intr-un altfel de univers al viselor. Unul intunecat, dens, care transcede subconstientului. Inception este realizat ca un binom magnific alcatuit dintr-un du-te – vino intre realitate si vis, intre vis si realitate. Lumea viselor devine treptat un drog pana la nivelul la care se confunda cu cea reala.

Povestea scrisa si apoi transpusa pe ecran de regizorul britanic este exceptionala si ea se afla undeva la limita s.f.-ului. Inception este un film complicat, cumva suprarealist, in care miza este uriasa. Cobb interpretat de Leonardo diCaprio este simplu dar si primitiv spus, nimic altceva decat un hot. Dar nu unul de rand. Alaturi de o intreaga echipa se cufunda in lumea viselor celor puternici si bogati pentru a subtiliza informatii ori , mult mai periculos, pentru a planta idei. Manipularea constiintelor si apoi a comportamentelor este absoluta. Inception este in opinia mea un film obligatoriu pentru psihiatri, psihanalisti, psihologi. Trecerea de la un nivel al viselor la altul este minunat evidentiata in partea finala a peliculei. Este de fapt un vis in vis si tot asa pana la nivelul patru care nu e nimic altceva decat locul cel mai intunecat si de ce nu cel mai extaziant al mintii umane. Este locul unde ne ascundem temerile, unde salasluiesc gandurile cele mai intime, unde din oceanul mintii isi ia seva imaginatia. Nolan aplica aici un fel de teorie a relativitatii restranse transpusa mintii umane. Cinci minute din realitate reprezinta un ceas in nivelul unu al viselor, o zi intreaga in nivelul doi, ani in nivelul trei in care n-a mai ajuns nimeni si infinitul in cel de-al patrulea si ultimul – asa numitul limbo, unde te poti pierde pentru eternitate. Revenirea la realitate se infaptuieste ca o decopertare absolut fabuloasa a creierului, a mintii umane si se face doar prin extinctie. Mori in nivelul cel mai de jos, te trezesti in nivelul urmator. Mori si aici ca sa revii in nivelul urmator. Asa se petrec lucrurile pana la revenirea la stadiul realitatii. Dar oare, chiar e realitatea? Secundele din lumea reala fac zeci de minute in nivelurile viselor. Inception este pana la urma un film despre scurgerea timpului si despre perceptia la nivel inconstient a acestuia. Filmul se remarca si prin muzica mirifica a celebrului Hans Zimmer. Leonardo diCaprio demonstreaza si in acest film asa cum a facut-o si in Shutter Island bunaoara, ca este cel mai mare actor al generatiei sale. Ii dau replica artisti mai mult sau mai putini cunoscuti, dar care sunt bine alesi si care, fiecare la randul lui realizeaza o performanta actoriceasca demna de toata lauda. Risc un pronostic si afirm ca se va intoarce acasa cu minim trei statuete Oscar.

Inception – un film magnific pe care l-am vazut si revazut de cateva ori in decurs de cateva zile. Un film care te marcheaza pana la sublim si care mai cu seama, nu-ti da pace multa vreme dupa derularea genericului de final...Nu stiu de ce, dar de fiecare data cand il duc la capat, in lipsa unui titirez, imi vine sa ma ciup de mana. Caci un gand nu-mi da pace pentru cateva momente: chiar sunt cuprins in realitate?...

(N-as) mai ramane -n Romania

2010-12-02T09:33:00.005+02:00

Dupa ce injura din greu puterea politica din Romania, dupa ce descrie cu lux de amanunte tarele societatii romanesti contemporane, Realitatea TV vine in intampinarea zilei nationale cu un slogan cu totul nesimtit: “Mai roman (raman...) in Romania!!” Apare Emmmma...Zaicescu si rosteste doua fraze in care ne spune ca ea a ales sa supravietuiasca aici. Imi pare rau s-o spun, dar eu, dupa toate cate se intampla, dupa viata de cacat de zi cu zi, regret ca traiesc in Romania. Regret ca nu mai am varsta la care s-o iau din loc fara sa privesc in urma....Caci de ce-as fi mandru ca m-am nascut pe aceste meleaguri? Pana la urma, dupa guvernari care mai de care mai nenorocite, ethosul national e facut praf si pulbere. Cu o clasa politica ce nu se poate remodela, cu tineri politicieni din stirpea otravita si aroganta de genul Boureanu, Anastase ori Ridzi, cea care a murit deja cu toate ca de obicei nu se preda, este speranta. Pana la urma nu e vorba de valul de saracie care cuprinde incet, incet corpul social, de lipsa locurilor de munca si implicit de lipsa veniturilor ci mai grav, e vorba de lipsa perspectivei. Cand aceasta moare, o natiune aluneca incet dar sigur pe panta esuarii. Din pacate, romanii nu au ce sa celebreze astazi. Poate doar faptul ca odinioara, pe aici au trait niste oameni condusi de un voievod strain care au vrut si au reusit sa aseze intre aceleasi hotare o natiune mediocra ce glasuia aceiasi limba. Am fost prin Germania in urma cu ceva vreme. La doua, trei ferestre vedeai drapelul marii natiuni europene proptit cu mandrie. Si pana la sarbatoarea nationala teutona mai erau cateva luni... Noi ar trebui sa-l coboram in berna si asa sa-l tinem permanent caci din pacate suntem un popor situat pe calea pierzaniei. E ca si cum un muribund isi celebreaza ziua de nastere cu lumanari, dar nu dintr-acelea ornamentale asezate pe un tort ci din cele galbene ori albe de inmormantare, turnate din ceara proasta si proptite pe o coliva de dimensiunea Carpatilor. Vad Romania ca pe un muribund ce inca mai respira si la capataiul ei ranjind, toti nemernicii care ne-au condus destinele vreme de douazeci de ani: Ion Iliescu, Nicolae Vacaroiu, Emil Constantinescu, Radu Vasile, Adrian Nastase, Emil Boc, Mugur Isarescu si la sfarsit dar in primul rand Traian Basescu. Precum Brutus, acesta din urma este cel care da lovitura finala dupa ce toti ceilalti varasera si ei cutitul intr-un trup national slabit aflat intr-o indelungata convalescenta postcomunista.

Nu, nu sunt mandru ca m-am nascut aici. Nu sunt mandru ca am oferit tarii treizeci de ani de munca si ea mi-a dat la schimb ca intr-un troc funebru doar coruptie, nesiguranta, mediocritate, lipsuri, spaime existentiale de netagaduit... Nu, nu sunt mandru de Ziua Nationala, prost aleasa, in care mai mereu ploua ori ninge, intotdeauna e frig, mereu norii sunt zugraviti pe cer precum niste hultani care abia asteapta sa-si deserte avutia diluviana asupra sufletelor noastre de umiliti si obiditi. Din pacate asa cum spunea un ilustru istoric, un popor de oi a generat o clasa politica alcatuita din lupi. Lupi tineri, lupi batrani si masculul alfa, cel care-i beleste pe toti, cel care are dreptul la mangaierile unei blonde antipatice, cel care ne-a batjocorit si ne batjocoreste cu zambetul pe buze dublat de un hahait gretos si deloc potrivit pentru o canida cu rol de lider.

Nu, nu sunt mandru de Ziua Nationala, nu sunt mandru de demagogii ordinari care astazi ca si ieri si ca si maine pot fi vazuti in straie de sarbatoare rostind vorbe calpe despre (ratatul) destin national! Mi-e scarba de aceleasi si aceleasi manifestari militar-religioase, de chiolhanurile de dupa ale “elitei”, de foamea lor dupa averi, faima si putere. Acestea fiind scrise, sincer, n-as mai ramane-n Romania....

1 dec.2010

Cu politia la doctor

2010-11-25T08:28:00.006+02:00

In urma cu vreo cinci ani, Robert Turcescu semna un articol excelent despre situatia din Politia Romana. Il pastrez inca, ascuns prin cine stie ce cotlon al bibliotecii. Ce mi-a ramas intiparit in minte a fost faptul ca la un moment dat jurnalistul dezvaluia, fara a da insa nume, o informatie coplesitoare: unul dintre capii importanti ai politiei de la vremea respectiva isi lua saptamanal obolul de la lideri ai lumii interlope in valoare de cinci mii de dolari. Fata de presupusa tentativa de mita din parcarea ministerului de Interne de acuma cateva zile, suma amintita poate parea ridicola. Dar altele erau vremurile, puterea doar se schimbase si in atmosfera inca persistau macar la nivel de sarada, “tepele anticoruptie”...

La randul ei Rodica Culcer facea si ea intr-un articol din Evenimentul Zilei cam din aceiasi perioada, o analiza a situatiei din M.I. Povestea cum fiul ei fusese talharit si cum, atunci cand facuse plangere la politie, fusese pur si simplu umilita. Caci vorba aceea, in Romania zilelor noastre, nu mergi la politie ca sa iti cauti dreptatea, cum se pare ca nici in instanta nu prea ai nicio sansa.

Ca un facut, tot prin aceiasi perioada, vis-a vis (cu aproximatie) de locuinta mea, s-a deschis un restaurant dotat cu o piscina de toata frumusetea. Incepand de seara si pana a doua zi dimineata, un cvartal intreg de blocuri nu mai avea pace. Poate ca stiti cum se intampla atunci cand se deschide un astfel de stabiliment. Toti derbedeii orasului, interlopi, curve aflate la limita majoratului dau ghes in locanta mai rau decat mustele la cacat. Asa s-a intamplat si la de acuma celebrul restaurant “Roma”. Cum spuneam, noptile noastre s-au transformat in cosmar: baietii care scrasneau pe la patru dimineata motoare de “jipane” de ultima generatie, fufe care tipau si se balaceau in piscina o ora mai tarziu, muzica de proasta calitate, nimic nu oprea dezmatul la care nervii nostri au fost supusi unei nimicitoare artilerii vreme de vreo doua veri. Pur si simplu erau zile in care ma rugam Domnului sa ploua sau sa fie vreme urata pentru ca doar intemperiile stopau nesimtirea crasa a semenilor nostri intru “civilizatie”.

Nemaiputand suporta, intr-una din nopti am chemat politia. Oamenii legii s-au prezentat dupa vreo jumatate de ora. Mi-au cerut buletinul in timp ce ma cercetau chioras, m-au tot intrebat de ce sunt deranjat si de ce sesizez “organele”, intr-un cuvant parea ca ii deranjez si mai mult, parea ca eu sunt cel care incalc daca nu legea penala macar pe cea a bunului simt...

Si totusi, - intreb la un moment dat, “cum facem cu carciuma asta nenorocita?” Rasunsul politistului de serviciu a fost naucitor. Am uitat sa spun ca proprietarul restaurantului era un smecheras plin de bani care avea o carte de vizita mare cat piscina din curte: era ginerele lui Dinel Staicu! Revenind la discutia mea cu “omul legii” acesta imi spune mai in gluma mai in serios ca nu poate face nimic pentru ca e vorba de “proprietate particulara”! Dar asta nu era nimic pentru ca politistul continua: “Stiti, puteti sa vorbiti cu tatal patronului, nea' Costel, sa vorbeasca cu fiu-sau, e om intelegator si de treaba...”

Am ramas fara grai. Bineinteles ca nu am vorbit cu niciun tatic de derbedeu plin de ifose si dolari si bineinteles ca am injurat si in gand dar si in gura mare “organele” care nu-i asa, au sarcina “to protect and to serve”...Vorbele astea puse pe masinile americane de politie si uneori si pe cele din Romania (in Craiova totusi nu am vazut niciodata) sunt chiar in vant si nu au nicio acoperire in realitate.

Ceea ce se intampla acuma in Politia Romana este rezultatul a douazeci de ani de coruptie si de pierdere totala a credibilitatii si implicit a autoritatii. Si totul porneste de la politizarea excesiva si a acestui sistem care intr-o tara normala ar trebui sa aiba cat mai putin de-aface cu schimbarile de pe scena politica. Schimbarea deasa a sefilor, numirea lor pe simpatii politice, avansarea in functie cu mult prea mare usurinta, au dus la situatii neverosimile precum la Neamt in care un ditai “colonelu'” plange in urma decesului unui bandit local. Nu stiu cum era situatia pe vremea marilor gangsteri americani de prin deceniile trei si patru ale secolului trecut ori cea a politiei californiene din anii '50 dar din cele citite, ceea ce se intampla in Romania astazi nu difera cu mult de coruptia generalizata din acele vremuri de peste Ocean. Cazul Soric - Fatuloiu – Toba ridica doar un coltisor al covorului care acopera mizeria si faradelegile unei institutii care ofera orice altceva dar numai siguranta cetateanului nu.

Ca s-au schimbat doar cativa sefi asta nu are nicio relevanta pentru omul de rand care atunci cand situatia o impune si are nevoie de ajutorul oamenilor in uniforma albastra, este supus in continuare la tot felul de malversatinui fara niciun rezultat concret. Am sentimentul tulbure ca si Vlad Tepes daca-ar veni ministru de Interne, in Romania lucrurile ar continua sa treneze. Si in toate astea, cetatenul de rand este cel care sufera dar care, vrand nevrand plateste salariul agentului ce arareori mai cuteaza sa apara la coltul strazii...

Reteaua de socializare

2010-11-22T09:07:00.015+02:00

Acuma vreo doi ani, imi auzeam copiii aducand in discutie un cuvant nou pe care nu-l cunosteam: Facebook...M-am interesat ce reprezinta si mi s-a explicat rapid ca e vorba despre o "retea de socializare". Ce inseamna asta? Oamenii isi afiseaza de bunavoie si nesiliti de nimeni pe Internet, tot felul de date personale, de la fotografii personale ori de familie pana la informatii care uneori ar trebui sa ramana intre patru pereti sau mai stiu eu, nici atat. De fapt reteaua nu face altceva decat sa cultive dorinta de exhibitie ce intr-un fel sau altul zace in fiecare dintre noi... Dar nu despre asta voiam sa scriu ci despre istoria frageda ce-i drept a Facebook, care ne este descrisa intr-un film de data recenta. Nu stiu cat de corecta este pelicula lui David Fincher din punct de vedere al acuratetii in rostirea adevarului,- cand e vorba despre istoria a miliarde de dolari intodeauna vor fi controverse - dar pot spune ca filmul ce-l are in rolul principal pe Jesse Eisenberg (Adventureland) si care-l intruchipeaza pe fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg este unul de buna calitate. Fenomenul Facebook care are astazi peste cinci sute de milioane de utilizatori a pornit la drum din campusul universitatii Harvard, motivat fiind de frustrarile unui tanar evreu american, dotat cu talent de programator , dar si cu o minte pe cat de diabolica pe atat de sclipitoare. Reteaua de socializare de fapt ni-l prezinta pe Zuckerberg ca fiind un impostor care a furat ideea geniala de la alti colegi ce-i propusesera o colaborare. Frustarile tanarului de doar douazeci de ani la vremea aceea (nu ca acuma ar avea cu mult peste...) pornesc de la refuzul dragostei unei colege, de la refuzul accesului la o societate secreta (imbecile organizatii!!) de genul Skull & Bones, ori pur si simplu de la lipsa puterii de comunicare cu cei din jur. Filmul lui Fincher (Zodiac, Strania poveste a lui Benjamin Button) ni-l descrie pe co-fondatorul pana la urma al retelei Facebook Mark Zuckerberg ca pe un individ lipsit de scrupule ce nu urmareste neaparat imbogatirea ori faima cat mai degraba recunoasterea celor din jur. Coloana vertebrala a peliculei este oferita de lupta dintre Zuckerberg si prietenul sau cel mai bun din facultate cu care fondeaza Facebook, Eduardo Saverin (Andrew Garfield) si el evreu de origine braziliana si totodata eminent student la celebra universitate din Boston. Permanent se fac trimiteri la trecutul nu prea indepartat in care este descris cu lux de amanunte drumul sinuos pe care Facebook l-a parcurs pana la succesul urias de astazi. Saverin este exclus din actionariatul companiei printr-un joc miselesc pus la cale de celebrul si diabolicul Sean Parker (fondatorul Netscape la doar nouasprezece ani...) cu toate ca initial detinuse mai bine de treizeci de procente din actiuni. Cum era si firesc urmeaza un lung proces in care pe de o parte Saverin isi cere drepturile (pe care le obtine cu asupra de masura..) in instanta dublat fiind in acest demers si de cei care in timpul studiilor pretindeau a fi avut ideea retelei Facebook. Una peste alta filmul se urmareste cu un grad sporit de curiozitate fiind jucat la capacitate maxima de toti actorii implicati. De notat si rolul excelent facut de cantaretul Justin Timberlake in rolul odiosului Parker. Nu sunt nici pe departe un fan Facebook, nu mai am varsta pentru asta dar trebuie sa recunosc faptul ca e ceva sa se realizeze un film despre personaje in viata. Nu ca nu s-ar mai fi facut pana acuma pelicule de gen, unele mai bune altele mai putin valoroase dar data fiiind varsta celor despre care este vorba in film, aceasta mi se pare un fapt extraordinar.
Am vazut documentare ori chiar filme de lung metraj despre fondatorii Microsoft ori Apple. Un lucru se evidentia cu precadere si atunci ca si acuma dupa vizionarea “Retelei de socializare”: ca de la o idee cu adevarat geniala poti sa faci averi incomensurabile. Peste toate insa e vorba despre lacomia ori lipsa de scrupule a celor care astazi sunt adevarate icon-uri in lumea intrega (Jobs, Gates) dar care la vremea respectiva, atunci cand marile lor companii au pornit la drum, erau adevarate hiene caci nu-i asa, vorba lui Gordon Gekko personajul central din Wall Street, “lacomia e buna”....

Strans uniti in jurul iubitei conducatoare!

2010-11-21T18:49:00.009+02:00

Astazi s-a mai petrecut un fapt rusinos: Elena Udrea a fost aleasa cu 99,9% din voturile celor prezenti la “plenara” de partid pedelista de la Casa Poporului ca sef al organizatiei pe Capitala!. Ceausescu si membrii Marii Adunari Nationale ar fi fost mandri! Sa iesi cu un asemenea procent, ba mai mult sa nu ai niciun contracandidat, asta da treaba de-a dreptul comunista! Au trecut doar douazeci de ani si vechile metehne si-au facut cu brio re-aparitia! In natura nimic nu se schimba, nimic nu se pierde ci totul se transforma pana cand revine la forma initiala! Tot asa si in politica... I-am vazut aducand de-a dreptul osanale fufei devenita mare sefa politica pe Teodor Baconski, Raluca Turcan si nome odiosa Ioan Oltean. Pana la scandarile gretoase din vremurile pe care le credeam de mult apuse nu mai e decat un pas! Pacat ca a mierlit-o Paunescu sa-i traga o oda demoazelei.... Oare acestor insi nu le-o crapa putin obrazul ?! In discursul sau Elena din Troia a amintit de invataturile presedintelui catre oamenii de partid. De pe buzele “distinsei” damicele alunecau de graba vorbe precum “apropierea de omul de rand”, “cetatenii” etc, de fapt aceleasi texte gaunoase, vaduvite de fond, aproape fara forma dar pe care le tot auzim cu precadere in timpul campaniilor electorale.... Cum e posibil ca intre atatia rechini politici precum Blaga, Videanu, Negoita, oameni cu state vechi, cu experienta indelugata in jocul politic de culise sa aiba castig de cauza o imbecila bine imbracata si prost fardata?! Se pare ca spijinul oferit de seful statului este indiscutabil cea mai puternica arma pe care aceasta femeie total nesuferita mie il are in lupta cu baronii portocalii...Ma uimeste insa lipsa oricarei coloane vertebrale pe care membrii de partid PDL, militantii, nucleul dur al partidului o poseda si o cultiva in relatia cu Elena Udrea!

Romaneste

2010-11-20T11:40:00.000+02:00

Motto:
“[...]În realitate, suntem răi, neruşinaţi, câinoşi, lipsiţi de caracter. Nu e nevoie să ne uităm la televizor pentru a descoperi toate acestea. E suficient să ne privim în oglindă.” (Mircea Mihaies)
Mici dovezi in acest sens, sesizate in ultimele douazeci si patru de ore.
Trei romani au fost arestati la Roma dupa ce au fost prinsi furand monede din celebra Fontana di Trevi. Cu siguranta daca ar mai trai Fellini ar trage rapid un film despre o astfel de intamplare neverosimila. Asa cum a procedat de multe ori de-a lungul carierei, uriasul regizor nu ar face un casting printre marii actori ai lumii. I-ar angaja direct pe cei care ne-au mai facut inca o data de cacao in Cetatea Eterna. Cand mergeam luni spre Dobrita am cules din Filiasi o autostopista care pana in apropiere de Targu Jiu mi-a prezentat cv-ul de parca as fi fost un angajator cu mare priza la femei. Cucoana lucrare in Italia o buna bucata de timp. “Stergeam babele la cur” mi-a anticipat rapid intrebarea ce-mi juca pe buze. Am intrebat-o insa cum suntem vazuti ca natie prin “cisma”. “Prost, foarte prost domnu ' ...” a venit instantaneu aproape raspunsul. Cu astfel de “reprezentanti” care subtilizeaza monedele spalate de apa din Trevi, e mai mult decat normal sa fie astfel.
“Marele” Mihai Stoica supranumit "Meme", un pui de lele din lumea fotbalului romanesc, una dintre multele hahalere de altfel insurubate in sportul in care chiar si in Romania se vehiculeaza multi bani, a revenit la Steaua Bucuresti. Omul mai fusese presedinte al clubului militar si mana dreapta cu care pastorul Becali se stergea la dos. A plecat de acolo cu surle si trambite, cu scandal ca altfel nu se poate cand te bagi in troaca ciobanului. Vreme de vreo doi , trei ani s-a tot injurat cu Gigi Becali de credeai ca nici Cel de Sus nu-i mai impaca. Astazi, otreapa a revenit umil in curtea analfabetului pe post de “manager”, adica un fel de fute-vant care - pentru ca vorbeste cu mult mai bine decat stapanul, va aparea mai des in fata presei. Asta e cu adevarat “romaneste”...
Si la sfarsit una care cumva le cam intrece pe toate. Catalin Chelu (un bogatan ajuns pe care am avut ne-onoarea sa-l cunosc in urma cu mai bine de cinsprezece ani cand beat a venit in redactia postului de televiziune unde lucram sa se certe putin cu redactorul sef, el fiind pe atunci patronul unei firme concurente de cablu din Craiova) s-a dus taman in curtea ministerului de Interne sa ofere mita. Un fleac de altfel: doua limuzine de ultima generatie, niste bojdeuci si niscai marunti de-o bere ca tot a cazut consumul cu vreo optasprezece procente.... Adresantul mitei era nimeni altul decat cel mai puternic om din institutie generalul de doua ori trei stele Fatuloiu ( Igas, papagalul acela cu privire sticloasa ce doar in acte se cheama sef al institutiei nu se pune...). Ce mi se pare iesit din comun nu e valoare presupusei mite ci locul in care urma sa fie remisa: curtea ministerului! Dar cum “omul de onoare” Fatuloiu pare-se a cazut putin in dizgratia presedintelui si avea nevoie de o bila alba, s-a delimitat de exploziva incarcatura din parcare. Mie unul imi pute de la o posta a aranjament. Dovada este ca domnul Chelu a fost retinut doar o zi. Maine i se da drumul, militianul Fatuloiu iese eroic pe sticla inchizand gura celor care cartesc impotriva sa iar poimaine povestea e uitata sau deturnata de alte furtisaguri din Fontana di Trevi. Si uite asa tara merge mai departe intr-o directie spunea domnul Basescu alalteieri seara, minunata, direct spre portile Infernului de care nici macar Scaraotchi nu ne mai scapa....

Opacizarea "nestematelor" pedeliste

2010-11-11T01:08:00.009+02:00

Cristian Preda este un om integru, de o moralitate care personal mi se pare de nepus la indoiala. Dupa ce hahalera Antonie Solomon a fost realeasa in functia de presedinte al organizatiei PDL Craiova, domnul Preda a declarat ca ii este rusine ca apartine acestui partid. (Si mie, asa, ca o paranteza neinsemnata…) Intrebare: politologul Preda unde credea ca intra atunci cand a facut pasul spre politica? In ce gen de organizatie? E limpede ca domnul profesor nu e in stare sa inghita o galeata de cacat in fiecare dimineata pe stomacul gol si apoi sa plece la birou unde sa-si redacteze cartile despre Toqueville si Adam Smith. Cei care pot sa faca acest lucru au sanse infinite de reusita si mai ales de persistenta in politica. Sa-i privim doar pe Liga, Visan, Petrescu ori Dascalu. Ei sunt exemple cu totul si cu totul autentice de politicieni pur sange. Lipsiti de caracter, grobieni, avizi de bani si faima, semidocti dar mai ales alunecosi, indivizii mai devreme enumerati sunt simboluri marunte ale unui mod rapace de a face politica. Domnul Preda nu prea are ca sa caute printre ei.

Asijderea domniei sale mai sunt cativa intelectuali subtiri care s-au varat in troaca: Sever Voinescu, Traian Ungureanu, Teodor Baconski. Pe primii doi i-am apreciat foarte mult pe vremea cand semnau articole in presa scrisa. Celalalt mi se parea plictisitor. Pe domnul Ungureanu care intre timp a devenit un taliban pedelist de cea mai joasa speta il “stiu” din perioada in care functiona la BBC. Unele dintre comentariile sale mi-au ramas si astazi stampilate pe scoarta. Spre exemplu nu-l pot uita pe cel dedicat lui George Harrison la moartea muzicianului din 2001. Dar distanta de la jurnalistul autentic de o mare forta a cuvintelor de atunci si pana la politrucul-muhaia de astazi e una care se masoara in parseci. Si totusi, acesti trei indivizi, Cristian Preda, Traian Ungureanu si Sever Voinescu vor fi haliti cu fulgi cu tot la viitorul congres al PDL. Care dracu dintre “adevaratii” membrii de partid cred in “crestin-democratie”, in ideologie, in forme fara fond, in subtilitati de neinteles pentru marea masa a populatiei? Daca-l intrebi pe Antonie Solomon ce e aia crestin-democratie e in stare sa te ia la injuraturi si sa te dea pe usa afara pentru ca de, il jignesti…’Telectualii subtiri de talia lui Preda, Baconski si compania nu au nicio sansa sa reformeze un partid care nu se poate reforma. De fapt, o politica per ansamblul ei care nu se poate reforma. Cred ca asa este peste tot in lume. Din pacate cred cu tarie ca partidele politice au devenit anacronice. Stiu, mi se poate reprosa ca fara ele edificiul democratiei nu poate exista. Este perfect adevarat, dar nu sustin ca ele trebuiesc desfiintate ci reformate.Pentru asta insa, este nevoie de vointa politica. Din pacate nimeni nu vrea sa reformeze un sistem politic care si-a cam aratat limitele. Cristian Preda, Sever Vonescu, Teodor Baconski or fi avand ei vointa dar le lipseste puterea. Marginalizarea lor va fi din ce in ce mai vizibila, in vreme ce adevaratii politruci, adevarata si vechea forta a partidului va continua sa faca legea. Si ma refer aici la domnii Blaga, Videanu si mai presus de toate, Traian Basescu. Dar, om trai si om vedea. Pana la cel de-al “paisprezecelea congres” nu mai e mult. Nu stiu insa ce ma face sa cred ca dupa ce si-a clatit putin imaginea cu ei prin campania electorala, domnul Basescu ii va arunca fara mila direct peste bordul pachebotului sau calp numit PDL…

Dinescu

2010-11-11T00:53:00.000+02:00

Prin februarie sau martie 1989 ascultam intr-o seara emisiunea lui Virgil Ierunca de la “Europa Libera”. Dupa cum poate cei tineri nu prea cunosc, acest post de radio era daca nu singura, cu siguranta cea mai insemnata sursa de informatie reala a vremurilor. Regimul comunist era pe duca fara insa ca noi s-o stim inca. La un moment dat marele jurnalist Virgil Ierunca a citit alaturi de exceptionala voce care a fost Alain Paruit (niciodata nu am stiut ascendenta acestui om cu o voce cu adevarat diafana, iar curiozitatea de a-l vedea macar o data era la vremea aceea mistuitoare…) un interviu de-a dreptul apocaliptic oferit de Mircea Dinescu ziarului parizian Liberation. Interviul, pe care la vremea respectiva l-am inregistrat pe banda magnetica si apoi l-am transcris, a aparut dupa Revolutie ca o addenda la volumul poetului “Moartea citeste ziarul”. Cred ca prin ‘90 sau ‘91 se intampla asta. Oricum, cuvintele pe care Dinescu le-a spus jurnalistului francez si rostite acuma de Paruit erau ceva cu totul iesit din comun pentru mine cel putin. Domnul Dinescu traia totusi in Romania iar curajul de a spune acele lucruri era cu adevarat fenomenal… Stiam - tot datorita Europei Libere,- ca avea probleme cu regimul politic datorita nonconformismului sau si a curajului de a spune NU atunci cand noi toti, in genunchi, spuneam DA…….Imi amintesc metaforele extraordinare, rostirea plina de har, descrierile facute regimului intr-un stil cu totul si cu totul necrutator “poetic” … Il am si acuma pe o banda ORWO ratacita cine stie pe unde prin vreun colt al bibliotecii din casa parinteasca.

Apoi chiar pe 22 decembrie 1989 am reusit sa-l vad pentru prima data pe omul (unul dintre foarte putinii…) care infruntase regimul comunist de o duritate extrema. Marturisesc ca am fost usor dezamagit. Dar mi-a trecut repede…Mircea Dinescu tot este de atunci implicat in viata publica. A inventat Academia Catavencu, a scris nenumarate pamflete si articole prin diverse publicatii, a stat si sta pe baricadele CNSAS-ului, a inventat ziarul Gandul alturi de Cristian Tudor Popescu, revista Plai cu boi, a pus pe harta Romaniei si de ce nu, a Europei, o localitate uitata de timp din Doljul subdezvoltat, s-a apucat de afaceri in agricultura, a devenit “mosier” cu acte in regula, bucatar talentat, realizator de filme ce includ “caterinca” la greu. Mircea Dinescu e o voce, o persoana pe care o poti uri, o poti admira dar mai presus de toate n-o poti ignora. Daca pe vremea interviului din Liberation poetul nu bifase inca patru decenii de viata, uite ca astazi domnul Dinescu implineste saizeci! Incredibil! Si cu toate astea, continua sa faca emisiuni, sa dea cu pumnul in masa atunci cand ceva nu-i e pe plac, sa se dea in stamba, sa faca campanie electorala unuia sau altuia dintre candidati in alegeri, sa fie ….Mircea Dinescu. Din acest colt umil de jurnal electronic ii urez si eu poetului si activistului civic Dinescu - La Multi Ani!

Collapse

2010-11-11T00:48:00.000+02:00

Michael Ruppert e un fost politist american din Los Angeles. Prin ‘77-78 omul declara ca a surprins o afacere de anvergura cu droguri pusa la cale de catre CIA. Desigur, activitatea lui in politie s-a sfarsit repede dupa astfel de alegatii. Viata domnului Ruppert a luat de atunci o intorsatura dramatica. A devenit dupa unii, un teoretician al conspiratiei. Marturisesc ca nu cred in astfel de teorii. Cred spre exemplu in documentare de genul “Inside the Meltdown” mai degraba decat in “Zeitgeist”. Dar in fine, nu despre asta voiam sa scriu. Despre Michael Ruppert cativa realizatori independenti au facut anul trecut un documentar de aproape un ceas si jumatate. Filmul - care a participat cu oarecare succes la Festivalul de la Toronto se numeste Collapse si contine un lung interviu (daca se poate spune astfel) cu domnul Ruppert. Pare mai degraba o marturisire. Un lucru e cert: te face curios ceea ce te indeamna sa nu abandonezi vizionarea. De-a lungul a mai bine de optzeci de minute, domnul Ruppert aduce argumente care cu greu pot fi combatute, ca in circa 20-50 de ani, civilizatia umana asa cum o cunoastem astazi se va narui. Si aceasta nu din cauza vreunui cataclism natural sau declansat de mana omului ci din epuizarea stocurilor de petrol. Nu prea ai cum sa nu-i dai dreptate. Laptopul pe care scriu, cauciucurile masinii cu care ma deplsasez, combustibilul pe care il consum cand o fac,, soselele, buna parte din medicamente, hainele etc etc sunt realizate din procesarea petrolului. E un intreg lant al slabiciunilor care are ca fundament petrolul. Civilizatia umana contemporana este intr-adevar fondata pe titei. Domnul Ruppert aduce argumente zdobitoare in sensul teoriei sale, cu cifre si date cat se poate de exacte. El afirma ca deja productia mondiala este in declin pentru ca resursele de petrol ale lumii sunt pe cale de epuizare. Deja - afirma free-lancer-ul, - s-a trecut de jumatatea resurselor de titei existente in lume. Ruppert afirma si cu greu poate fi combatut, ca motivul real al razboiului din Irak a fost petrolul si nu asa cum s-a tot spus de catre Executivul american, indepartarea lui Saddam Hussein ca sursa principala a terorismului international. Domnul Rupppert mai spune ca in fruntea tuturor manevrelor legate de petrol a stat (poate o mai sta, cine poate sti cu adevarat..) fostul vicepresedinte american Dick Chenney.

Una peste alta, Collapse si mai ales protgonistul lui reusesc sa te puna pe ganduri. Chiar daca cele afirmate de Michael Ruppert sunt pure bazaconii (ceea ce nu prea pare…) un lucru este cert: multe dintre afirmatiile sale iti raman prinse cu ace de siguranta nevazute dar cu totul nelinistitoare undeva pe scoarta cerebrala…

Saracie, saracie, nu-i vreme de poezie....

2010-11-11T00:45:00.000+02:00

Bardul de la Barca se dovedeste a fi fost milionar…Nici nu-mi imaginam ca ar fi putut sta altfel la capitolul avere. Auzi, sapte case, terenuri, zeci de mii de euro prin conturi. Adrian Paunescu e poetul acela care odinioara ar fi "facut" orice pentru cei saramani si amarati…Sa fim seriosi. Aia era din pix sau din genunchi, la masa de scris… Lacomia individului se pare ca nu avea limite. El era mare si la propriu si la figurat. Pentru poetul Paunescu, saracia nu a fost niciodata o virtute asa cum alti poeti, cu adevarat mari au trait.

Constanta Buzea - fosta lui sotie, scrie in jurnalul sau aparut anul trecut ca prin ‘69, Adrian Paunescu i-a destainuit ca mai are doua fiice gemene concepute cu o necunoscuta…Daca informatia e reala sa stam putin sa adunam. Se vede treaba ca poetul era prolific nu numai in creatie ci si in procreatie…. Asadar, ar fi doi copii facuti impreuna cu doamna Buzea, unul cu Carmen Antal devenita Paunescu la care se adauga gemenele bastarde. In total cinci odrasle. Si "doar" patru milioane de euro...Ha, ha! Sunt tare curios sa vad cum se-mparte averea…Doar nu isi imagineaza cineva ca in vremuri ca cele de astazi, lasa cineva ceva de la el…Si inca nu e vremea trecuta sa aflam ca mai exista si alti bastarzi ca de, “totusi iubirea” paunescului era cu adevarat atocuprinzatoare…Sa vezi atunci show televizat la Antene, Realitatea Media si mai ales Click ori alte mizerii de gen…Inmormantarea n-a fost nimic in comparatie cu ratingul viitor. Cu siguranta ca alde Sorin Oancea ori Adrian Sarbu isi freaca de pe-acuma palmele…

P.S. L-am auzit pe zevzecul Ponta ca intentioneaza sa traga la raspundere conducerea TVR cum ca nu a tratat cum “se cuvine” funeraliile aproape nationale facute grobianului sef, fost mare pesedel. Omul e prost sau e prost? Nu ne-a ajuns desantarea otravita de la RTV si Antena 3, ar fi fost musai ca si postul public sa-i traga niste osanale post mortem paunescului?

Diluviu...

2010-11-11T00:40:00.000+02:00

M-am trezit ieri dimineata pe la 4,30 sa merg la closet. Tevile duduiau. Mai sa fie mi-am zis, nu curge nicio apa. Mi-am dat seama amortit de somn ca totusi ceva nu e in regula. Am privit imprejur. Dusul era la locul lui uscat, robinetul de la chiuveta asemenea. Si totusi…Cand am patruns in sufragerie pe intuneric, am calcat direct in apa….Pana la glezne. Atata puhoi nu am vazut de mult….Se sparsese conducta care alimenta boilerul de la bucatarie. Izbit de un jet de cateva atmosfere am reusit sa sucesc robinetul de protectie. Deja insa, sute de litri inundasera casa. Vreme de cateva ceasuri am tot carat cu picioarele ude fleasca lighene si caldari de lichid care cotropisera ca o armata discipinata si de necuprins fiecare cotlon al casei din Dobrita. Nu aveam cui cere ajutor. Vecii stau departe si la ora aceea mult prea matinala fie si pentru ei care sunt obisnuiti cu trezitul dis de dimineta, nu am indraznit. Nu aveam cum…Casa sora-mii arata ca vai de ea…Cel mai greu a fost sa scot covorul din camera de zi care era imbibat si atarna ca o piatra de moara….Cu chiu cu vai am reusit. Urmele inundatiei de ieri dimineata se vad bine si acuma. Am totusi norocul ca afara nu e frig si pot tine cat e ziua de lunga usile deschise pentru ventilatie. Altfel, nu stiu ce as fi putut face. Cand am iesit mai devreme la o tigara, stateam sprijinit de usa. Mi-am ridicat ochii si am zarit un ciopor de gargarite aciuat chiar in unghiul de sus al tocului usii. Pareau ca si ele s-au refugiat de torente... Dupa inca vreo doua ceasuri am fumat din nou. De, viciul acesta nenorocit nu-mi da ragaz. In linistea noptii dobritene (si e o liniste si o bezna geu de imaginat pentru un orasan…) am zarit un limax care isi tara trupul curios pe... cutia in care tin cafeaua…M-am tot intrebat cum a ajuns acolo. E totusi asezata pe o policioara suspendata la mai bine de un metru saptezeci inaltime. Limaxul mi-am zis, reprezinta o reminiscenta a inundatiei din dimineata precedenta. Noianul de apa care mi-a pus nervii la grea incercare a fost dublat aici la Dobrita si de o ploaie marunta care-ti intra in oase…Stiu, apa e lichidul vital, dar totusi….

Ingretosarea televizuala cu iz de brontozaur comunist

2010-11-06T17:30:00.005+02:00

A murit “marele” poet A. Paunescu! Daca e sa te iei dupa televiziunile de stiri si nu numai dupa ele, neintrecutul lingau comunist Adrian Paunescu e plans de tot ceea ce misca sau nu misca din Romania! Mai e putin si crezi ca insasi frunzele, ramul, bolovanii se jelesc mai ceva ca la decesul voievodului comunist coreean Kim Ir Sen! Cateva exemple de head line-uri cu adevarat scarboase: “Nemuritor la zidul mortii” (RTV); “S-a stins flacara” (A3); “Parte din esenta Romaniei” etc, etc…Am sentimentul ca in cazul lui Paunescu, mai e putin si el devine El….Asemenea mizerii cu rol omagial nu am trait de mult. Pentru o clipa am avut in fata momentele de cosmar de pe timpul cultului ceausist al personalitatii. Poetul Paunescu despre al carui talet nu discut, este acelasi care in urma cu doua decenii, la Revolutie era sa fie linsat de catre masele de oameni revoltati. Ca sa scape cu viata s-a refugiat in ambasada americana din Bucuresti. Poetul comunist, acest lingau si idolatru ceusist de cea mai joasa speta (poate ca totusi locul de pupincurist comunist de cel mai inalt rang il merita CVT…) era de o aroganta infinita. Vad acuma la televizor cum toate asa numitele talente pe care le-a descoperit cu cenaclul sau comunistoid “Flacara” – nimic altceva decat o institutie de indoctrinare ideologica mascata sub aura unor “libertati” cu totul nevinovate, ii aduc omagii acestui nelegiuit, acestui satrap care devenise mai puternic decat buna parte a membrilor Comitetului Central. Individul a fost dupa Revolutie repede recuperat de catre comunistii cu fata (in)umana a lui Ion Iliescu care l-au si transformat in “om politic”. Bardului i-a fost bine si atunci dar si acuma. Si cand te gandesti ca pentru adevaratii detinuti politici, cei care au suferit cu varf si indesat in timpul prigoanei staliniste, statul abia ofera dupa procese indelungate cateva mii de euro, parca iti vine - sa fiu iertat, sa pui mana pe kalasnikov!! Si acuma ce vedem? Ore intregi de dezmat pe la televiziuni in care ni se aminteste si ni se aminteste si ni se tot aminteste ce mare om a fost aceasta jigodie! Da! A fost mare! Avea 150 de chile! In momente de genul acesta imi este pur si simplu jena ca apartin acestui neam…Sa nu se uite ca toate curfutitele acelea care zdranganeau la chitara, se pitigaiau prin cenaclu si nechezau melodii musai pe versurile lui, erau mai intai verificate la g(a)ura pubiana in budoarul “marelui poet” si apoi aruncate pe scena in vreun spectacol , doua. Prin ’81 am paricipat si eu la un show paunescian la Polivalenta din Craiova. Un spectacol mai trist, mai oripilant decat acesta, nu mi-a fost dat sa revad. De fapt totul se petrecea in jurul grobianului national care-si permitea sa apostrofeze oamenii in public si chiar sa-i dea afara, sa dea de pamant cu reprezentantii Militiei ori sa jigneasca public si fara echivoc autoritatile. Imi pare rau sa o spun, dar in opinia mea un individ mai nefericit in grandomania sa desantata, rar a trait pe aceste meleaguri….In vreme ce prin ’78 tata era anchetat de Securitate pentru ca dupa aia sa se sinucida din cauza odioasei institutii, bardul de la Barca se lafaia in bunastarea si in avantajale uriase oferite de compromisul desantat al saruturilor publice imbalosate acordate dosului lui Ceausescu sau mai bine zis “Marelui Carmaci” dupa cum defunctul o tot repeta din doua in doua minute! As fi gandit altfel poate despre A. Paunescu daca dupa Revolutie si-ar fi facut mea culpa si ar fi stat macar o vreme in banca sa. Din pacate nu s-a intamplat astfel. Individul a vrut cu tot dinandinsul sa fie din nou vioara intaia! Si cu ajutorul neprecupetit al comunstilor-securisti din PSD lucrurile i-au iesit. Cat despre milionul (!!!) de volume vandute in Romania, adica bca-urile acelea de hartie pe care versificatorul le scoatea periodic si in care delira de fapt despre comportamente si sentimente asa cum el poate si-ar fi dorit sa le poata trai, adica total opuse celor din viata sa reala, sa fim seriosi. In 2004 cand PSD-ul mai era inca la guvernare, functionarilor din institutiile doljene si sunt convins la nivel national, li s-au bagat pe gat cartile acestui Maiakovski ratat de Dambovita! Din pacate, in cazul lui Adrian Paunescu este infinit mai greu decat la alti autori sa desparti opera de comportament. Si inca ceva. Imi povestea cineva ca a participat alaturi de el si de alti inca cincizeci, saizeci de oameni la o petrecere intr-un loc mai retras din Dolj, unde odinioara Ceausescu se refugia la vanatoare. Dupa ce s-a sfarsit ospatul, Paunescu a dat ordin literalmente ca totul, dar absolut totul sa fie adunat de pe mese si varat in portbagajul urias precum burdihanul sau al automobilului personal. Pe masa n-a ramas nici macar o coaja de paine. Asa a vrut poetul! Iar apoi, satul, a ordonat pur si simplu ca un jandarm sa-i faca masaj! De, era prea indestulat… Asta a fost specimenul care astazi e omagiat de o tara intreaga! Din pacate, mult prea adesea, istoria are memoria scurta! Pentru posteritate A. Paunescu ar trebui sa fie dat exemplu la gazeta de perete unde sa stea scris cu litere de-o schioapa: Asa nu (generatie-n blugi…)!

Alegeri americane

2010-11-03T13:22:00.003+02:00

Prin 1994, in urma alegerilor de la jumatatea primului mandat al lui Bill Clinton, republicanii au preluat conducerea Camerei Reprezentantilor. Liderul camerei inferioare a Congresului american a devenit politicianul inflexibil si de succes Newt Gingrich. In scurt timp, intempestivul om politic a blocat alaturi de majoritatea republicana, toate initiativele presedintelui democrat. Pur si simplu guvernul american a fost “scos din priza”. Pentru detalii recomand cu caldura cartea de memorii a presedintelui Clinton, “My life”.

In prima marti a lunii noiembrei a.c., republicanii isi iau revansa dupa pierderile succesive in alegeri derulate pe parcursul unei lungi perioade. Locul doamnei Pelosi la carma reprezentantilor – o sustinatoare apropiata a presedintelui Obama este luat de un alt politician inflexibil, republicanul John Boehner. Nici n-a ajuns bine in fotoliul de speaker (presedinte) al deputatilor si domnia sa isi si scoate sabia din teaca in relatia cu guvernul democrat. Exista premisele repetarii istorie de acuma saisprezece ani, ceea ce nu poate fi bine pentru americani. Miscarea republicana radicala Tea Party a avut se pare un cuvant greu de spus in in alegerile de ieri, 2 noiembrie. Cert este ca oamenii sunt dezamagiti de “Yes, we can” –ul domnului Obama. Si cam au motive. Somajul nu scade sub noua - zece procente, reforma sistemului medical a implicat taxe sporite asezate in carca contribuabilului onest, admiterea si recunoasterea militarilor gay in randul Ministerului apararii, casatoriile intre persoane de acelasi sex – toate politici liberale promovate de democrati si-au atins limitele. Discursurile populiste ale republicanilor care au marsat o data in plus pe intoarcerea la valorile familiei americane de odinioara, pe aplecarea spre problemele interne, pe taierea taxelor si a diminuarii amestecului guvernarii in treburile publice, si nu in ultimul rand in sistemul financiar- bancar, au avut de acesta data castig de cauza. Pe cale de consecinta, incepand de astazi in Statele Unite guvernarea va avea de dus povara unei coabitari politice cu adversarii. Ceea ce sa recunoastem, nu-i usor. Totusi, lucrurile s-ar putea sa nu fie atat de sumbre pentru domnul Obama. Senatul nu s-a predat in mainile conservatorilor. Este un sprijin, destul de fragil ce-i drept- pentru guvernul domniei sale aflat la mijlocul mandatului. Totusi este un semnal de alarma. In conditiile in care problemele economiei americane nu-si vor afla un raspuns iar republicanii vor reusi sa gaseasca un adversar pe masura presedintelui in functie, s-ar putea ca peste doi ani, la “marile alegeri”, America sa intre intr-o perioada prelungita de cucerire republicana.

Un lucru este insa sigur si anume ca oricine ar fi la putere, politica externa a Statelor Unite (si asta ne cam intereseaza si pe noi) va ramane in linii mari neschimbata. Majoritatea analistilor sunt de parere ca in planul politcii de aparare dublata de cea externa, America va ramane aceiasi.

Doua potai

2010-11-02T09:50:00.005+02:00

De fiecare data, lunea, cand reveneam in Dobrita eram intampinat intr-un mod absolut fascinant de cei doi catei de pripas Toby si Jack pe care i-am crescut aici din pura intamplare. O catea a carei disparitie o doresc toti vecinii caci le cam vaneaza gainile, i-a fatat intr-o magazie veche si uitata de vreme. Prima data le-am auzit scheunatul prin miezul verii. Cand i-am descoperit nici nu li se deschisesera ochii. Apoi, o data cu trecerea timpului, si-au facut curaj si au parasit locul in care venisera pe lume. Atunci am observat ca erau vreo opt potai simpatice care, daca le ajungeai prin preajma iti inconjurau picioarele instantaneu. Dupa vreo luna, patru dintre ei au fost luati de catre un satean si chipurile dusi la o stana, doi de catre nepotul meu de la Craiova iar doi mi-au ramas mie “in administrare”…Pentru ca vrand nevrand convietuiam, le-am urmarit comportamentul. Unul era mai lacom, celalalt mai strangator. Ca-n viata de zi cu zi. Cand se satura, Toby isi ascundea mancarea. Jack in schimb manca pana aproape sa vomite. Ieri dimineata insa, nu m-a mai intampinat nimeni. I-am fluierat, i-am strigat dar degeaba. Dupa un timp a aparut doar Jack. Am crezut initial ca cealalta potaie bantuie prin cele coclauri. M-am inselat. Ceea ce insa m-a frapat a fost faptul ca Jack abia s-a atins de mancare. El care altadata manca cu doua guri, acuma lancezeste trist pe presul de la intrarea. Jack nu mai are cu cine sa se harjoneasca. Nu am fost niciodata prea apropiat de animale. Nu agreez animalele de companie, cu atat mai putin cainii care au paraziti, miros urat, sunt lacomi. Dar nu stiu de ce, traind cinci zile din saptamana alaturi de cateii acestia, ma simt putin rascolit. Nu credeam ca mi se poate intampla asta. Am un amic caruia i-a murit o catelusa dupa zece ani in care a trata-o a pe un membru al familiei. Plangea ca un copil. Cumnatul meu la fel dupa disparitia cainelui lor, un schnauzer superb. Nu credeam pana acuma ca animalele poseda altceva in afara de instinctul de surpavietuire dublat de cel de reproducere. Se pare ca m-am inselat. Tristetea lui Jack sta marturie ca si animalele au pitit acolo, undeva in teasta lor tare, una dintre cele mai dure din regnul animal, un dram de – cum sa le zic? – sentimente, de trairi, de amintiri care ma determina cel putin pe mine, sa le acord pe viitor un mai mare respect decat pana acuma.

Din nou despre orgolii

2010-10-30T11:50:00.012+03:00

Cuprins de febra gadget-urilor pe care Alexandra, fiica mea mai mare mi le-a adus cadou din America, am reusit totusi cat de cat sa urmaresc fosgaiala politica din ultima perioada. Un lucru e cert. Sa fiu iertat pentru un truism pe care din nenumarate motive simt nevoia sa-l repet: clasa politica romaneasca este inconfundabil si incomensurabil una mizerabila. Daca pe cei de la putere i-am vazut si ii tot vedem ce hram poarta de cativa ani incoace, din nefericire nici despre opozitie nu se poate spune nimic bun. Cel mai la indemana exemplu este cel al recent decedatei motiuni de cenzura. Orgoliile celor doi lideri Antonescu si Ponta au dat cu ea de pamant fara ca sa percep vreo remuscare in fata esecului. PSD-ul cu tanarul Ponta pe post de carmaci nu prea stie ce are de facut. Nu stie calea spre inimile oamenilor. Douazeci de ani de democratie au mai ascutit mintile romanilor. Ei nu se mai indreapta ca oile spre partidul care sta pe margine, chibiteaza si asteapta ca sa-i vina randul la halirea banului public. Recentul sondaj de opinie ne arata ca procentele care dispar din zestrea pedelicilor nu se contabilizeaza in magazia social-democrata. Cand tii discursuri despre saracie cu cravata rosie la gat si cu Guevara pe post de mentor alterat dar mai ales cand actual indrumator iti este Adrian Nastase , nici nu prea ai cum sa aduni voturi. Stim cu totii bine cine a fost si este Adrian Nastase. Nu cu el se face primavara in Romania...Sa fiu iertat dar in atare conditii, “prostanacul” mi se parea chiar intelept.

In partea cealalta domnul Antonescu stie una si buna: de toate relele din tara asta e vinovat Traian Basescu...Mai nou observ ca doar ce a zis ceva viitorul lider al PDL Vasile Blaga despre o eventuala reconciliere cu PNL-ul si liberalii deja au prins aripi. Sau cum s-ar zice despre curve, "dintr-un zis abia a vrut"... Ori ca sa nu exagerez, n-ar zice ba. Daca in relatia cu PSD-ul orgoliile au distrus o intelegere care poate era in stare sa demoleze Guvernul, in cea cu PDL-ul ele se evapora fara vreo tresarire de constiinta. Curvasaria politica e la ea acasa asa cum de altfel se gaseste de vreo douazeci de ani. Multi comentatori spun ca procentele de nemultumiti trec cu arme si bagaje in “tabara” lui Dan Diaconescu. N-as prea crede. Un partid pestilential si inca inexistent precum potentialul Partid al Poporului nu are mari sanse de izbanda in opinia mea la viitoarele alegeri. Pentru a crea, a ridica si a tine un partid nu este nevoie doar de doua zile de arest preventiv...Este nevoie de organizatori de talia lui Blaga ori Dragnea si nu-l vad deloc pe “actorul” Gabriel Fatu – una dintre vedetele fara sare si piper ale diaconescului preluand un asemenea post. Ori, cine stie, ramane varianta jurnalistului craiovean Ion Spanu, ca bag sama', e bun la toate: si la "exegeza" lui Eminescu ori Heidegger, si la cazul Elodia si la cate si mai cate... Nu poti edifica o formatiune politica cu pretentii pe misterul disparitiei unei avocate cam usuratice de felul ei si care ti-a facut audienta sapatamani intregi. Audienta politica este totusi substantial diferita de misterele puse in scena de un asa zis jurnalist cu pretentii prezidentiale.

Observ ca opozitia a mai depus o motiune de cenzura. Nu-i inteleg rostul. Deopotriva, PNL si PSD stiu ca nu au nicio sansa de izbanda. Prin previzibilul ei esec, opozitia politica din Parlament nu face decat sa demonstreze o data in plus ca e slaba, dezorganizata, ca nu gaseste cai de comunicare in niciun fel si mai ales ca orgoliile distrugatoare sunt mai presus de orice. Sa ne mai miram ca PDL-ul dupa o guvernare de pace ca pe timp de razboi mai are inca 14% in sondaje?

Blaga da, Udrea ba!

2010-10-18T18:25:00.007+03:00

Scena politica e din ce in ce mai nastrusnica. Acuma vreo doua zile a fost “congresul” PSD. In fapt o plenara de partid, care ne-a aratat un Adrian Nastase din ce in ce mai puternic. El este sforarul pe timpul mandatului de lider de partid al pustanului nu prea copt intr-ale politichiei Victor Ponta. Adevaratul stapan mi se pare a fi Adrian Nastase. Acesta dimpreuna cu domnul Ponta si alaturi de Liviu Dragnea au fost plimbati ca moastele sfinte pe la televiziunile mogulilor. Triumviratul Dragnea-Ponta-Nastase vrea cu tot dinandinsul sa ne demonstreze apriori ca va scoate tara din cacat. Au venit cu masuri economice, inteleg ca unele dintre ele cam elucubriste, ne spun povesti de adormit natiunea credula de parca domnul Nastase n-ar fi condus tara ca un despot mai bine de patru ani, perioada in care i s-a agatat "blazonul" coruptiei de nume mai rau decat lui Hrebenciuc. Dar Nastase stie ca singura sa sansa de a scapa de parnaie e politica la cel mai inalt nivel… Domnul Dragnea se comporta ca o fata mare de parca nu ar fi unul dintre mult hulitii baroni de odinioara, cu state vechi intr-un judet mai de mana a doua, unde omul a tot detinut functii inalte. A face “revolutie sociala” cu acesti indivizi este pare-se, tot ceea ce poate domnul Ponta. In PSD domnul Nastase deopotriva cu batranul decrepit Ion Iliescu, face din nou legea. Mircea Geoana si Marian Vanghelie au fost redusi la tacere. Si totusi, nu aceasta e solutia. PSD din pacate involueaza… Nu domnul Nastase este cel chemat sa conduca, fie si din umbra, din nou tara. Revolutia socialista preconizata de Victor Ponta este de fapt o restauratie de cea mai joasa speta. Nu am votat niciodata PSD si cu atat mai mult acuma. Nu poti face o stanga europeana moderna cu talibani din categoria celor mai sus numiti. Decat aceiasi Nastase, Mitrea, mai nou Sorin Oprescu care amusina ori e invitat sa amusine rahatul rosu produs de tandemul revolutionar Ponta- Mazare, mai bine deloc. Nu am cum sa votez PSD si imi pare rau pentru ca sincer, chiar imi doresc ca o data si o data sa creditez si eu stanga…

In tabara politica portocalie nu prea e veselie. Presedintele – seful de facto al partidului, i-a taiat-o scurt Elenei Udrea. Visurile ei de preamarire s-au cam naruit. Totusi, s-o percepi pe madam Udrea ca fiind o femeie inteligenta, mi se pare prea mult. Il cautionez pe fermecatorul nostru presedinte amorezat: trebuia sa spuna si el ceva placut auzului Elenei…Il inteleg. Daca se inscrie in cursa, Vasile Blaga spulbera tot. Omul are o problema cu bautura si cu temperamentul coleric. Incolo, e baiat bun. Are toate atuurile: e membru fondator al PD, notorietate uriasa in randul propriilor membrii de partid, are spijinul organizatiilor din tara. Contracandidatii? Nicio sansa. Cine sa-l invinga? Baconski? Cristian Preda? Voinescu, Macovei? Sa fim seriosi. ‘Telectualii subtiri nu au nicio sansa intr-un partid de oras dar nu de centru ci mai de pe la periferie…

Oricum, domnul Basescu a dat-o bine. I-a indicat pe doi dintre cei mai sus amintiti ca foarte buni prezidentiabili (acuma vreo doua luni i-ar fi exclus din partid!). I-a facut putina partie lui Vasile Blaga. Presedintele nu se dezminte. E un adevarat jucator. Din pacate in PDL si nu in tara. Marea lui patima – jocurile politice de culise, nu-i da pace si periodic vine si mai trasneste cate o analiza cu putere de directiva politica. In conditiile in care PDL are 14% putem spune ca nu sta prea rau. Cine prooroceste ca pedelicii vor ajunge in situatia taranistilor, mi-e tare teama ca se insala. Cu un presedinte de partid precum Vasile Blaga bine perceput de catre populatie si cu un prezidentiabil “subtire” din tagma lui Baconski, formatiunea politica portocalie s-ar putea sa aiba un viitor. Neasteptat, nu-i asa?

Java, PhP si alte povesti pentru copii mari

2010-10-16T12:13:00.008+03:00

Acuma vreun an si jumatate, nepotul meu Bogdan a stat pe la noi vreo doua saptamani. Pustiul doar ce intrase la liceu intr-o clasa cu profil informatic. E totusi mai pasionat de automobile decat de computere dar nici aici nu sta rau. Dupa ce aproape zi de zi imi impuia capul intr-un stil surprinzator de amanuntit si tehnologizat pentru fragezimea lui cu informatii despre motoare cu opt cilindri in “V”, cu nu stiu ce fel de propulsie si aprindere, uneori mai schimba subiectul si trecea la calculatoare. El, nepotu’ a fost cel care la varsta mea coapta mi-a deschis apetitul pentru universul fascinant al Internetului si al programelor de computer. Mi-a aratat cum din cateva click-uri se alcatuieste un blog, el insusi administrand unul, desigur despre automobile… Blogu meu este ca sa spun asa, “opera” lui de tinerete. Cu timpul insa aceasta curiozitate declansata de Bogdan supranumit Stanley, s-a transformat in pasiune. Nu mi-a mai ajuns blogul si am vrut sa-mi construiesc un site. Am facut acest lucru. Am purces la a-mi achizitiona carti. Eram si sunt un autodidact prin excelenta. Mi-as fi dorit la un moment dat sa fac niste cursuri Cisco dar nu puteam. Trebuia sa merg si sa stau o bucata de vreme in Bucuresti. La asta s-ar fi adaugat si niscai cheltuieli neprevazute. Am descoperit pe indelete, incetul cu incetul, lumea extraordinara a informaticii. Prima data mi-am alcatuit un site cam grosolan in HTML, apoi am citit despre minunatiile PhP. Un alt nepot de prin Bucuresti, Ovidiu de asta data, mi l-a ajustat cum se cuvine utilizand tocmai PhP. Este cu adevarat un limbaj deosebit. Poti construi multe prin intermediul lui. PhP iti da o libertate extrarodinara si iti transforma paginile statice si uneori plicticoase din HTML (care de fapt nu prea este limbaj de programare ci doar de marcare…) in unele dinamice, in care poti interactiona ca webmaster cu utilizatorul aflat in celalalt capat al lumii… Nu pot spune ca stapanesc total limbajul PhP dar pot afirma ca ma descurc. Cu un manual adecvat in fata, pot realiza fara probleme insurmontabile un site. De fapt am si facut acest lucru pentru un prieten. Am pornit din joaca cu putin HTML si CSS, am “rotunjit” efortul cu o leaca de PhP si a rezultat un site destul de interesant. Pentru cateva ceasuri de munca a iesit multumitor.
PhP-ul mi-a oferit ocazia sa “intalnesc” unul dintre cei mai buni autori de manuale despre calculatoare. Numele lui este Larry Ullman. Din noianul de carti despre computere si limbaje de programare pe care cu greu si adesea cu inconstienta mi le-am cumparat , domnul Ullman este de departe cel mai bun. Sta marturie volumul sau minunat “PhP pentru www in imagini”. Este un manual declarat pentru incepatori. Si autorul - spre deosebire de altii care la nivel declarativ fac acelasi lucru, se tine de cuvant. Atunci cand infiorat incerci sa-ti apropii domeniul vast si dificil al calculatoarelor, vrei sa ai totul – dar absolut totul, scris si interpretat pe intelesul tau. Larry Ullman reuseste ca nimeni altul sa faca acest lucru. Am sentimentul ca daca pornesti pentru prima data in viata un computer si apoi iei in mana cartea mai sus amintita, este imposibil sa nu intelegi cate ceva. In lumea acesta uriasa a celor care scriu carti de programare – si sunt enorm de multi – sunt totusi foarte putini cei care stiu intr-adevar sa scrie pentru incepatori chiar daca volumele se adreseaza chipurile, acestora. Am observat ca marea lor majoritate porneste de la premisa ca stii cum sa-ti configurezi mediul de dezvoltare. Gresit!! De o mie de ori gresit!! Cand te hotarasti sa-ti dedici timpul calculatoarelor neavand nici urma de experienta, ai nevoie de cineva sau ceva (o carte…) care sa-ti indrume primii pasi. Cum cineva care se pricepe bine la asta nu prea gasesti la orice colt de strada (este si explicatia pentru care programatorii experimentati sunt ametitor de bine platiti…), te asiguri ca purcezi la drum pe calea indicata de o carte magica de povesti din lumea informaticii…Din pacate nu e deloc asa. Chiar daca volumele sunt dedicate nivelului minim, autorii cartilor nu reusesc sa se faca intelesi adesea pe subiectele cele mai importante. Sau pur si simplu eludeaza primii pasi. Bunaoara daca vrei sa te apuci sa inveti programare in PhP si sa realizezi si baze de date conexe in MySQL, ai nevoie cum spuneam de un mediu de dezvoltare. Calculatoarele nu vin gata pregatite de lucru atunci cand le cumperi de la magazinul specializat. Ba din contra, au un soft minimal instalat. Cele mai multe manuale pe care le-am rasfoit fizic sau virtual – chit ca se adresau teoretic incepatorilor, treceau in ritm alert tocmai peste configurarea mediului de lucru. Si daca nu poti face asta nu poti face nimic. E ca si cum vrei sa transezi o bucata mare de carne dar nu ai cutit (PhP) si nici o masa mai mare(MySQL) pe care sa-ti faci treaba. Larry Ullman cu priceperea sa si cu harul pedagogiei (din experienta mea, destul de rar intalnit..) desvarsit pe care-l poseda, reuseste sa-ti aseze instrumentele de lucru in mana, sa-ti declanseze curiozitatea si sa te faca sa starui asupra fiecarui aspect pe care poate nu l-ai deslusit cumsecade…
Am citit apoi despre limbajul C++. Am inteles ca este daca nu cel mai “tare”, atunci unul dintre cele mai puternice dar si mai dificile limbaje informatice. In el sunt scrise sistemele de operare, jocurile si multe altele. L-am abandonat dupa putina vreme pentru ca intre timp, la orizontul “cunoasterii” si curiozitatii mele intelectuale si-a facut aparitia “Java”…Am cautat carti despre el, dar una singura, de mari dimensiuni era de gasit prin librariile orasului: Atac la Java de Kathy Sierra si Bert Bates. Nu zic, oamenii s-au straduit sa se faca intelesi pentru prostimea care se apuca asa tarziu cum am facut-o si eu, sa inteleaga si apoi sa puna in practica un program care mie, recunosc cu mana pe inima, mi se pare foarte greu. Dar asa cum scriam mai devreme, ei trec peste amanuntul esential: cum sa transezi carnea daca nu ai instrumentele necesare? A fost cel putin pentru mine, o adevarata provocare sa fac acest lucru pentru ca autorii mai sus mentionati, oricat de priceputi or fi fiind in explicarea fenomenelor care se petrec atunci cand indraznesti sa programezi in Java, oricate exemple simpatice ori cu pretentii de gen ar aduce (uneori acestea devin iritante pentru ca se incearca apropierea invatarii unui domeniu complex si dificil de teoria ludicului) ei nu spun esentialul. Si dupa ce platesti 700 de mii pe o carte, chiar ai pretentia sa-si merite banii adica sa-ti dezvaluie totul. Acuma stiu cum se procedeaza si prin urmare voi scrie si pentru altii in cele ce urmeaza. Tot ceea ce ai nevoie este un editor de text (eu utilizez Notepad) si accesul la linia de comanda (command promt) din Windows. Cum se face acest lucru se vor intreba incepatorii? Simplu! Tii apasata tasta cu sigla Windows si apoi tasta “R” si iti va aparea fereastra “Run”. Aici – daca nu e deja setat, scrii “cmd” si apesi Enter. Iti va aparea o fereastra neagra si command prompt-ul de la care se face aproape totul. Codul limbajului Java se scrie in editorul de text si se salveaza atentie!-in fisierul in care exista compilatorul “javac” (program de compilare care este implicit limbajului si care se gaseste in fisierul “bin” din kit-ul jdk – Java Development Kit). Dupa ce l-ai salvat, te intorci la command prompt si tastezi in linia de coamanda “javac programul_tau.java”. Daca l-ai scris fara nicio greseala, compilatorul va genera un alt fisier care poarta terminatia “class”. Cu alte cuvinte ai o clasa pe care vrei sa o vezi cum functioneaza. Nimic mai simplu. Mergi din nou la prompter si tastezi “java programul_tau si atat . Fara java la sfarsit ca la compilare. Daca totul este in regula va apare ceea ce programul_tau si-a propus sa faca.
In Mac-OS lucrurile mi se par si mai simple. Sunt de facut totusi cativa pasi si aici. Se deschid aplicatiile (Aplications), se cauta utilitarele (Utilities) si se deschide un command promt care in macintosh se numeste terminal. Te afli de fapt intr-un shell Unix. Si pentru ca se intampla asa, nu mai ai nevoie de un editor de text exterior pentru ca aici exista cateva in care poti sa-ti scrii programele: pico,vi, emacs. Eu am folosit pico. Prin urmare, dupa ce deschizi terminalul, tastezi la command prompt “pico”. Iti va aparea programul de editare unde iti asterni “inteligenta”. Se salveaza cu ctrl+o si se iese cu ctrl+x din nou in command prompt. Verificarea existentei fisierului se face cu comanda Unix ls –a. Se compileaza cu javac si apoi la fel ca in Windows, se ruleaza clasa cu “java programul_tau”.
O alta problema - de data asta mult mai mare pe care am intalnit-o in periplul meu informatic, este configurarea mediului pentru servleturi si pagini JSP. Pentru ca servleturile si paginile web Java sunt programe pe partea de server ai nevoie de un…server. Acesta este in cele mai multe cazuri Apache-Tomcat. Eu am descarcat si configurat si GlassFish-ul pe care l-am obtinut de la Sun-Oracle prin intermediul J2EE (editia java entreprise) dar nu m-am descurcat si nici carti sau sfaturi nu am avut de unde culege. Asa ca m-am chinuit - la propriu – doua zile si o noapte sa configurez serverul apache. Un lucru esential eludat sau tratat cu totul superificial de autorii de carti este acela ca pentru scrierea codurilor java servlet este necesar sa importi cateva biblioteci de date, in primul rand javax.servlet si javax.servlet.http. Scrii un program de curiozitate (de fapt il preiei dintr-un manual) si cand incerci sa-l compilezi ti se afiseaza un raspuns de forma: “Java nu a auzit de bibliotecile cu pricina”!!! Tot incerci, tot cauti dar nimic! Nimeni , dar abolut nimeni nu iti spune un lucru banal si anume ca aceste biblioteci pur si simplu se copiaza dupa descarcarea si instalarea kit-ului Apache Tomcat din biblioteca serverului in cea a jdk! A fost nevoie sa scormonesc ore indelungate in cateva e-book-uri pentru ca sa gasesc acesta banala informatie pana la urma, dar care iti pune nervii la incercare in realitate. Comanda este urmatoarea: se transfera pur si simplu prin copiere cu copy/paste fisierul servlet-api.jar situat in apache-tomcat\common\lib (sau jakarta-tomcat 4..(5.., 6.. sau 7.., depinde de versiune) in Java\jdk1.6…\jre\lib\ext. Asta e toata filosofia pe care din pacate nimeni nu ti-o spune sau doar face o referire lapidara si desigur de neinteles asupra ei. Nici cei trei moldoveni destepti de la Universitatea Iasi care au scris volumul “Java de la (chipurile…) zero la expert” nu reusesc sa explice pe intelesul unui “informatician” de nivel zero acest lucru. Si pentru ca a venit vorba de aceasta carte (si ea tot vreo 700 de mii..), nu e mai deloc pe intelesul unui novice. Cei trei programatori nu reusesc din pacate sa depaseasca bariera didactica dincolo de care inteleg ca traiesc si au scris o carte nu tocmai usor de parcurs. Cat despre autorii atacului de la Java acestia chiar se comporta lamentabil cand vine vorba de scrierea si rularea miniservelor (servleturilor). Tot ceea ce fac in a-ti “indruma” pasii de incepator este dat de urmatorul text lipsit de o minima relevanta: “Miniserverele nu fac parte din biblioteca Java standard; ai nevoie de clasele pentru miniservere, impachetate in fisirerul servlet.jar. Poti sa descarci clasele de pe site-ul java.sun.com sau sa le obtii de la un server web activat pentru Java precum Apache Tomcat”. Si gata! Asta e tot?!! Hentz! Din pacate cei 700 de mii de lei dati pe cartea americanilor nu-si prea merita banii…
Despre configurarea serverului Apache Tomcat am o intreaga poveste pe care o voi marturisi intr-un episod viitor. Cert este insa ca din umila mea experienta, putini autori de manuale pentru computer au harul atat de necesar sa se faca intelesi de la inceput pana la sfarsit si mai ales sa-ti ofere informatiile - unele dintre ele esentiale, pentru a merge mai departe in plamadirea unei particele personale infime din universului virtual.

Imbecilul joc politic de sah

2010-10-07T23:35:00.000+03:00

Traian Basescu s-a speriat! A retrimis legea pensiilor pe un amanunt usor nesemnificativ in Parlament. Cu asta, taie avantul domnilor Ponta si Antonescu in a mai declansa procedura de suspendare. In acelasi timp, presedintele ii trage o palma cu piciorul domnului Boc, o lovitura care, daca premierul n-ar fi atat de obedient, ar trebui sa-i determine demisia.

Traian Basescu dovedeste inca o data ca este cel mai abil om politic roman al ultimilor ani. Ramane de vazut ce au de declarat si mai ales de facut politicienii mai devreme invocati, asa numitii sefi ai “opozitiei”. Refuzul semnarii legii pensiilor loveste de asemenea si in corul laudatorilor pedelisti care s-au tot perindat pe la diversele posturi de televiziune in apararea hotiei fatise din ziua votului. Pe semne ca vor fi unii oameni politici care-l vor acuza pe presedinte de lasitate si lipsa a barbatiei, dar cum se spune, “frica pazeste pepenii”…

Pepenii puterii se vede treaba ca sunt cu mult mai dulci decat orice altceva pe lume. In acelasi timp, presedintele nu escaladeaza un conflict politic major, care ar fi putut duce la suspendarea lui. El nu capata un plus in sondaje, dar echilibristica pe care o face, denota, asa cum aratam, ca nu si-a pierdut definitiv simtul politic aproape desavarsit de odinioara.

In sfarsit!

2010-10-07T23:33:00.000+03:00

In sfarsit s-a facut dreptate! Mario Vargas Llosa – unul dintre cei mai mari scriitori in viata, a fost onorat cu premiul Nobel pentru literatura! Acest nume urias al literelor universale, vine dupa un numar parca indefinit de autori mai mult sau mai putini valorosi, mai mult ori mai putin cunoscuti. De acesta data, juriul care acorda premiul a tinut cont doar de talent si numai de talent. Llosa,- care cu siguranta poseda o anume o frustrare pentru ca bunul sau prieten de odinioara Gabriel Garcia Marquez reusise sa-si dobandeasca “nemurirea” in 1982, si-a luat acuma o bine meritata revansa! Acest mare scriitor pe care l-am savurat lecturandu-i cartile exceptionale, printre care pot numara Conversatie la catedrala, Orasul si cainii, Matusa Julia si condeierul, Elogiul mamei vitrege, Adevarul minciunilor si mai presus de toate in ceea ce ma priveste – magnificul Razboiul sfarsitului lumii – primeste “marele premiu” cu totul si cu totul indreptatit, care-i aureoleaza o cariera impresionanta de scriitor cu adevarat foarte important. Imbucurator este faptul ca Academia Suedeza mereu acuzata de politizarea Nobel-ului literar, nu a mai luat de asta data in calcul elementele unei implicari politice ci, asa cum scriam, doar talentul. Si Mario Vargas Llosa il detine cu asupra de masura! Cititi-l si convingeti-va!