Amintiri din Epoca de Aur

La mulți ani muncitorilor! 1 mai

noreply@blogger.com (Cristina Gherghel) — Mon, 1 May 2023 09:44:00 +0300

La mulți ani muncitorilor din întreaga lume!

Muncitorii, o, muncitorii!

Unii muncesc prea mult, alții prea puțin... alții se uită.

Dar să lăsăm gluma la o parte, asta dacă nu ești interesat de asta - în acest caz, citește aceste versuri: „Roșu, galben și albastru” (apasă, se va deschide o altă pagină).

Muncitorii sunt cei care prin munca lor contribuie la dezvoltarea societății și la bunăstarea tuturor. Ei merită respect, recunoaștere și condiții decente de lucru. De aceea, ziua de 1 mai este dedicată lor, ca o sărbătoare a solidarității și a luptei pentru drepturile lor.

Cât au mai luptat muncitorii pentru drepturi... Mult, foarte, foarte mult.

Ziua de 1 mai are o istorie lungă și plină de evenimente tragice.

Ea își are originea în mișcarea muncitorească din secolul al XIX-lea, când muncitorii din Statele Unite și din alte țări au cerut reducerea timpului de lucru la 8 ore pe zi. În anul 1886, la Chicago, o grevă generală a fost reprimată violent de poliție, provocând moartea și rănirea multor protestatari. Pentru a comemora victimele și a continua lupta, Congresul Internaționalei Socialiste a stabilit în 1889 ca ziua de 1 mai să fie Ziua Internațională a Muncii.

În România, ziua de 1 mai a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Muncitorii erau trimiși să participe la manifestații în care aclamau conducerea partidului și realizările socialismului.

După Revoluția din 1989, ziua de 1 mai a căpătat noi semnificații. Ea este acum o zi liberă legală, în care muncitorii se pot odihni, distra sau participa la acțiuni sindicale. De asemenea, ea este o ocazie de a reflecta asupra situației actuale a muncitorilor din România și din lume.

Deși au fost obținute multe progrese în domeniul legislației muncii, există încă multe probleme nerezolvate: salarii mici, condiții precare de lucru, lipsa protecției sociale, exploatarea și discriminarea.

De aceea, este important ca muncitorii să fie uniți și solidari în apărarea intereselor lor. Ei trebuie să își cunoască drepturile și să le revendice prin mijloace legale și pașnice. Ei trebuie să își exprime opiniile și să participe la dialogul social cu angajatorii și autoritățile. Ei trebuie să își sprijine colegii care se confruntă cu dificultăți sau nedreptăți. Ei trebuie să își respecte munca și pe cei care o fac.

Ziua de 1 mai este o zi a muncitorilor, dar și a tuturor celor care apreciază munca ca valoare umană. Munca este sursa de progres și civilizație, dar și de împlinire personală și socială. Prin munca noastră contribuim la binele comun și ne dezvoltăm ca indivizi. Prin munca noastră ne exprimăm talentele și vocațiile. Prin munca noastră ne afirmăm demnitatea și libertatea.

De aceea, în ziua de 1 mai sărbătorim munca ca un drept, dar și ca o datorie. Asta dacă avem serviciu. Eu sper că da.

Cum îți câștigi existența altfel?

Zi-mi și mie dacă ai vreun „pont.”

Să ne bucurăm de roadele muncii noastre, dar și să ne asumăm responsabilitatea pentru calitatea ei, zic eu.

Să fim mândri de ceea ce facem, mai ales dacă ceea ce facem este bine.

Cum zic eu:

Nu lăsa pe mine (ori pe alții), ce poți face tu.

Încă o dată, la mulți ani împliniți tuturor muncitorilor!

A fost un adevărat privilegiu să te am alături. Îți sunt recunoscătoare că ai ajuns până aici.

🕮

Cărțile mele se găsesc peste tot online, dar aici ai trei linkuri directe:

💞

Dacă te-am ajutat sau ai învățat ceva nou, ori te-am făcut să zâmbești, consideră să te înscrii la canalele mele de YouTube, să apeși pe îmi place, să împarți cu prietenii și, în cazul în care ai timp, m-aș bucura nespus să îți citesc părerile pozitive.

🤍

Credit fotografii

Unele sunt de pe Pixabay, altele de pe PngTree.

O carte nouă despre comunism: Cine nu ar fi apăsat pe trăgaci

noreply@blogger.com (Cristina Gherghel) — Mon, 14 Nov 2022 12:12:00 +0200

Da, ai citit bine: scriu o carte nouă despre comunism.

Scriu despre Ceaușescu, despre ce știa și ce nu știa acest dictator pe care-l plângem acum, dar pe 25 decembrie 1989, cine nu ar fi apăsat pe trăgaci?

Cine?

Nu mai admitem asta acum. Nu. Departe de noi acest gând.

Era bine pe vremea lui Ceaușescu.

Era bine în Epoca de Aur.

Era bine când nu aveam dreptul să spunem ce gândim.

Cum uităm, noi, oamenii.

Ce repede.

Cum selectăm automat ce și când (să) ne amintim.

Cum negăm că am gândit vreodată rău despre tovarășul Nicolae Ceaușescu.

Nu e bine acum, dar era bine atunci?

Cum am uitat?

De ce?

Pentru că putem compara.

De aceea.

Atunci nu știam ce e democrația.

Acum știm și n-o mai vrem.

Da.

Dacă ești interesat de cartea asta: „Comunism și Nicolae Ceaușescu: Cine nu ar fi apăsat pe trăgaci în 1989?”, hai cu mine pe rețelele mele de socializare.

🕮🎁

Cărțile mele de auto-ajutor și dezvoltare personală se găsesc peste tot online, în ambele formate: electronic și de hârtie.

Aici un link direct (apasă, se va deschide o altă pagină sigură 100%), ca să vezi titlurile pe Google Play.

Le poți avea GRATUIT dacă dorești să le recenzezi.

Contactează-mă prin formularul de contact. Pe rețelele de socializare intru rar.

💞💛💙

Dacă te-am ajutat cu ceva sau te-am făcut să zâmbești, consideră să te înscrii la canalul meu pe YouTube, să apeși pe îmi place, să împarți cu prietenii și, în cazul în care ai timp, m-aș bucura nespus să-ți citesc părerile pozitive.

💯Legea recompensei

Comentatorii care împart fericire au foarte multe șanse să citească gratis cărțile mele de auto-ajutor și pentru dezvoltare personală.

Dar nu numai. ☺️

Credit fotografii

Unele sunt de pe Pixabay, altele de pe PngTree.

Cărți despre comunism: 14 nuanțe de roșu de Cristina G.

noreply@blogger.com (Cristina Gherghel) — Mon, 25 Mar 2019 19:26:00 +0200

14 nuanțe de roșu de Cristina G. este o carte de o mare valoare culturală ce orice român ar trebui să aibă în bibliotecă.
În cele 500 de pagini ale acestei cărți, Cristina G. a descris cu lux de mănunte întâmplări adevărate din Epoca de aur.
Întâmplări personale, da, dar adevărate și obiective.
Tonul șăgalnic al țărancei moldovence te ține în suspans de la început până la sfârșit.

Fiecare rând transmite candoare, pasiune și înțelegere. Nicăieri în carte nu transpare sensuri de frustrare, ură sau resentiment față de regimul dictatorial a lui Ceaușescu.

14 nuanțe de roșu este publicată de editura Sapientia care, pe data de 7 aprilie 2019, va face lansarea acestor memorii din perioada comunistă.

Cărți despre comunism scrise de autori români - Cristina G.

noreply@blogger.com (Cristina Gherghel) — Fri, 31 Aug 2018 06:58:00 +0300

Cărți?
Cine mai citește?
Multă lume citește, nici nu-ți dai seama.
Cititul este o modă extraordinară pentru unele persoane.
Bravo lor!

Eu nu mai am timp pentru citit cum aveam odată.
Dacă mă întrebi care este ultima carte ce am citit îți spun „14 Nuanțe de Roșu: Amintiri din Copilăria Comunistă.” scrisă de mine - adică Cristina G. Asta dacă nu știai.

De unde să știi
Păi... am scris de atâtea ori despre cartea asta de visez noaptea capitolele ce-am eliminat din ea că era prea lungă.
Mă bântuie.

Păi ce să le fac?
A trebuit să reduc din pagini... și nici n-am făcut o treabă prea bună.
Cartea are 550 de pagini.
Dar am împărțit-o-n două și am publicat-o în trei volume.
N-are sens nu?
Are.
Două volume mai scurte plus unul care le cuprinde pe ambele.
Fain, nu?
Îs deșteaptă foc!
Îmi crapă capul și-ajung la balamuc dacă mai vorbesc despre asta.
Vai de mine și de mine...
Am muncit degeaba!
Ei... dar trebuia să fac ceva.
Orice ar fi, nu regret nimic!

Cartea asta are un titlu, mai bine zis subtitlu foarte sugestiv, nu?
Dar dacă nu ai înțeles despre ce este vorba, îți explic în câteva cuvinte și apoi te trimit pe blogul oficial. Da?

550 de pagini pline de istorii comuniste trăite în prima persoană, adevărate deci.
Este o carte de memorii, da, dar scrisă sub formă de roman, pe alocuri foarte amuzant.
Este corect gramatical?
Sună comic.

Oricum ar fi, cartea este împărțită în două pentru că-i deosebit de lungă.
Cine are timp să citească 550 de pagini din viața altcuiva?
Vremuri Apuse și Toate-s Vechi sunt cele două parți și Epoca de Aur este volumul complet.

Toate aceste volume se găsesc în toate librăriile online în ambele formate: electronic și de hârtie.

De exemplu, pe Amazon se găsește numai în format de hârtie.

Pe Google Books și Play, Books2Read, Kobo, Scribd, iBooks, etc. se găsește în diferite formate digitale: mobi, ePub, PDF, etc., și poate fi citită pe orice dispozitiv electronic
Dacă cumperi de pe Amazon, cumpără mai multe cărți odată ca să eviți să plătești transportul.
Nu trebuie să fie toate cărțile mele, poate ai alți autori care te interesează.
Cărțile nu se învechesc și reprezintă cadouri grozave pentru orice ocazie și orice persoană - care citește, evident.

Uite ce am scris pe LinkedIn despre carte.
Și pe https://scriitorcristinag.blogspot.com.
În plus cartea are blogul său: https://14nuantederosu.blogspot.com
Tu ce crezi?
Treburile sunt serioase.

***

Ai apreciat ce ai citit?

Orice Îmi place, Distribuie, Comentează, Urmărește sau altă inițiativă pozitivă pe bloguri, platforme de socializare, pagini personale, forumuri, Goodreads, Amazon, Google Books, și oriunde mai crezi tu, este profund apreciată.

Fiecare cuvânt și act pozitiv public îmi dă curaj să merg mai departe.

Cum îmi găsești cărțile?

Tastezi „cărți de Cristina G.” neapărat cu punct după G. în orice motor de căutare (browser) și-ți vor apărea multe rezultate.

Dacă cumperi de pe Amazon, ai grijă la costurile de transport.
Cumpără mai multe cărți odată ca să eviți asta. Cărțile nu se învechesc și sunt optime idei de cadouri.

Apasă pe link-urile de mai jos și dă Like și Follow. Da?

https://www.amazon.com/Cristina-G./e/B01N0U3U4P
https://www.goodreads.com/author/show/16277613.Cristina_G_
https://play.google.com/store/books/author?id=Cristina+G.
https://twitter.com/authorcristinag
https://twitter.com/CristinaGscrie
https://www.facebook.com/authorcristinag/
https://www.facebook.com/creatiideCristinaG/
https://www.linkedin.com/in/cristinagherghel/
https://www.youtube.com/c/AuthorCristinaG

Pe YouTube am diferite vlog-uri la unele dintre aceste poezii nepretențioase.

***

Nu cumva să uiți să te înscrii la scrisoare ca să fii la curent cu toate surprizele ce pregătesc.

Trimit mesaje numai în cazuri speciale. Pe cuvânt.

Sprijină un scriitor care scrie pentru tine.

#existaoamenibuni

Și nu uita că visurile devin realitate dacă muncești zi și noapte.

Amintiri din copilăria comunistă - Arhaisme

noreply@blogger.com (Cristina Gherghel) — Wed, 23 May 2018 09:29:00 +0300

Le numesc arhaisme, dar nu sunt dispărute total!

Acest articol este conceput ca pamflet deşi este tot adevărat!
Nu este o lecție de istorie, dar, cum ama zis, toate informațiile sunt corecte.

A fost publicat inițial pe https://eumerit.blogspot.co.uk.

Acolo, un om cu studii, mi-a lăsat un comentariu foarte educat.
Serios, este educat chiar dacă, practic, a vrut să zică că-s ignorantă. Asta pentru că am dat o explicație greșită.
De câte ori dau peste acest comentariu, surâd. Surâd cu tristețe.
Ce repede te trimit cei educați la studii...
Dar a avut dreptate. Am greșit și nu trebuia.

***

Tovarăş = termen comunist echivalent cu prieten, coleg, domnule etc. Preşedinţii de stat se ofensau groaznic dacă erau chemaţi cu apelativul „domn sau doamnă”. Aceste „scăpări” erau luate şi interpretate drept trădări.

Ex. - Tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu soţia ex preşedintelui Republicii Socialiste Române. Era un personaj ilustre care nu se ştie cu precizie dacă avea habar care era formula dioxidului de carbon.
S-au făcut diverse glume pe seama asta. Se vociferează că aceste titluri au fost furate de la anumite persoane care apoi au dispărut misterios.

Elena Ceaușescu a ocupat funcţii politice de seamă, printre care şi funcția de prim viceprim- ministru. Un post creat special pentru ea.
Tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu, savantă de renume mondial sau „Înalta Doamnă a ţării” a avut doar 4 clase.
Cel puţin, aşa se spune.

Dar pe vremea aia cine avea mai multe?
Dacă tu ai fi fost nevasta președintelui, nu ai fi vrut să ai funcțiile ei?
Nu suntem sfinți. Nu suntem imuni.

Elena, a urmat apoi cursuri la fără frecvenţă, dar şi acestea create la ordin.

Se pare că expresia „eu tai, eu spânzur” se potriveşte de minune cu acest cuplu de dictatori. Făceau legi, cursuri, poziții, etc. la cerere şi nevoie proprie.
Dar nu la fel am face și noi?

Elena Ceaușescu fost condamnată la moarte, prin împuşcare, în data de 25 decembrie 1989.
O zi tristă pentru întreaga Românie.
Era ziua de Crăciun. Crimă și pedeapsă. Sânge.
Nu trebuia.

Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a fost președintele Republicii Socialiste România din 1967 până în decembrie 1989.

S-a născut într-o familie cu 10 copii.

A făcut 4 clase.

A fost ajutor de cizmar şi a fost pedepsit la închisoare de câteva ori înainte de a intra la putere.

Ca preşedinte, a impus oamenilor numeroase legi deosebit de rigide pentru putea plăti datoriile pe care le avea România față de alte țări. Datorii ce el a făcut.

Oamenii trăiau în condiţii îngrozitoare. În oraş, la blocuri, temperatura în case oscila între 5-12 grade, pe timp de iarnă.

Era dat drumul la căldura între anumite ore.

Se lua lumina electrică de multe ori pe zi/noapte fără niciun fel de preaviz. Se interzicea folosirea maşinilor de spălat pentru a nu cheltui energie electrică.

Apa caldă lipsea, aproape cu desăvârşire, mai ales la cei care locuiau mai sus de etajul 2. Lipsea şi apa rece... darmite cea caldă.

Carnea, fructele, dulciurile, cafeaua, produsele din lapte, etc. erau un lux deci nu se găseau în mod curent în magazine. Se vindeau pe sub tejghea. Dar nu toți aveau "pile."

Mă opresc aici că altfel căci risc să fiu acuzată că am o imaginaţie „prea” bogată.
Nu degeaba sunt scriitoare...
Dar nu sunt invenţii ci adevăruri de necontestat.
Este un articol complet pe Wikipedia.

Consider că Ceaușescu a fost un om extraordinar.
Un geniu.
O minune de om.
Un om cu o determinare și ambiție ieșită din comun.
Un om care a vrut să pună România pe harta lumii.
Însă undeva pe drum, a pierdut din vedere că oamenii nu sunt făcuți din fier și că au nevoie de apă caldă să se spele.

L-am iubit pe Ceaușescu pentru că nu știam altceva.
Și-am plâns când a fost împușcat. Am plâns cu hohote. Toată familia mea a plâns.

Sunt multe de spus. Fiecare dintre noi are o amintire diferită. Un altfel de adevăr.
Dar n-ai cum să uiți cum stăteam la rând zile și nopți pentru o pâine.
Iar copii de țărani n-au știut ce este copilăria.
Scriu o carte despre asta: Amintiri din Copilăria Comunistă - Epoca de Aur.
De aceea am lansat acest blog.
Înscrie-te la scrisoarea ocazională ca să afli momentul exact în care iese.

***

CAP = cooperative agricole de producţie, colectiv sau colhoz.
Acest ultim cuvânt = (arhaism) dispărut din vocabularul limbii române, îl întâlnim în Moldova de peste Prut.

Când au intrat la putere comuniştii, au decis să ia toate pământurile de la ţărani (şi boieri) pentru a le uni într-o cooperativă ce avea să aparţină total statului. Aceste explicaţii sunt toate adevăruri.

Mama îmi povesteşte cum au fost luate cu forţa, toate bunurile boierilor sau ţăranilor mai înstăriţi şi lăsaţi efectiv pe drumuri.
În satul nostru nu erau foarte mulţi boieri, însă mama îşi aminteşte de unul la care lucra şi ea de mic copil.
Era un om deosebit de bun care ajuta lumea din inimă. Povesteşte cum le făcea cadouri la sărbători, zile de naştere, etc.
Acestui boier i s-a luat absolut tot. A rămas fără casă, fără pământ, fără averile câștigate prin sudoarea frunţii.
A trebuit să o ia de la capăt la o vârstă destul de înaintată.

Acum... se ştie că boierii erau răi şi profitau de oameni.
Dar.... oare chiar meritau această soartă? Acest om, în special, merita să rămână pe drumuri?!
Eu nu cred!
Şi nici mama şi nici cei care au lucrat pentru el cred asta.
Era un om bun şi drept. Singurul lui păcat a fost că era boier.

Să mă întorc la colectivizarea forţată.
Şi nu numai prin legi sau cuvinte dar forţată cu pistolul la tâmplă.
În 1957 Ceauşescu însuşi a dat ordinul (nu era încă preşedinte dar general locotenent- ministru adjunct la Ministerul Apărării Naţionale etc. sub guvernul Petru Groza) să se deschidă focul cu mitraliere asupra ţăranilor care se împotriveau colectivizării.
Acţiunea s-a petrecut în județul Vrancea. S-a soldat cu moartea a 9 ţărani şi rănirea a multor altora. Ceauşescu a fost însoţit de soldaţi cu tancuri şi muniţii.

Între 1979 şi 1952 au fost arestaţi 80.000 oameni şi 30.000 pedepsiţi la închisoare pentru că au refuzat să semneze actele de colectivizare. Sursă Wikipedia.

Colectivizarea aparţinea teoretic oamenilor şi practic statului.

Oamenii lucrau pământul în comun, cum am povestit în alte articole, şi la sfârşitul anului li se dădeau anumite retribuţii.
Despre lucrul acesta nu am vorbit.

Dar e adevărat, la sfârşitul fiecărui an, ţăranii care au avut norme la colectiv primeau o parte din munca lor. O parte infimă.

Aşadar, oamenii erau proprietari de pământuri pe hârtie, lucrau din zi şi până-n noapte pe ploaie, furtună şi ger ca apoi statul să le ia tot.
La sfârşit de an le aruncau nişte oase pentru a-i ţine sub papuc, ca pe nişte animale.

În fiecare an CAP-urile rămâneau datoare la stat iar Ceauşescu, ca să se arate bun, le ierta datoriile ţăranilor la fiecare început de an.

Datori... după ce munceau mai ceva ca sclavii pe pământurile lor.
Nu le-au luat doar pământurile, dar şi demnitatea. Și vorbesc din experiență.
Off, Nicolae... de ce? De ce?
Erai capabil. Mai capabil decât toți...

PCR = Partidul Comunist Român a fost creat în anul 1921 și s-a dizolvat pe 22 Decembrie 1989, odată cu căderea lui Ceaușescu.

Pentru cine este interesat si citește in engleză, am scris o carte intitulată Oranges at Christmas in a Communist Country. Te invit să o citești chiar dacă ai impresia că nivelul tău de engleză nu este foarte înalt.

Ai suflet și vrei să mă sprijini?

Vizitează și dă și tu like-uri pe unde apuci. Și dacă apreciezi, de ce să nu lași o recenzie, un comentariu sau orice te lasă inima?

https://www.amazon.com/Cristina-G./e/B01N0U3U4P
https://www.goodreads.com/author/show/16277613.Cristina_G_
https://www.youtube.com/channel/UCqode4SBvyORm1trySRjxZg
https://twitter.com/authorcristinag
https://www.facebook.com/authorcristinag/
https://www.facebook.com/authorsforlife/
https://www.facebook.com/reteteindraznete/
https://www.linkedin.com/in/cristinagherghel/

Ce mâncau românii pe vremea lui Ceaușescu? Pâinea neagră

noreply@blogger.com (Cristina Gherghel) — Sat, 12 May 2018 07:43:00 +0300

Zilele astea iese cea mai mare colecție de rețete vechi publicată vreodată.
Rețete ale bunicii, rețete comuniste, rețete tradiționale românești, rețete demult uitate. Unele.

Rețetele Bunicii Învățate de la Mama - Carte de Bucate Tradiționale Românești Transmise din Generație în Generație - Obiceiuri de Odinioară.

Această carte se adresează generațiilor de azi și de mâine, indiferent de unde locuiesc și ce limbă vorbesc acum. Orice român ar trebui să o aibă în casă.

Am în plan să o ofer GRATIS celor mai fideli dintre cititorii mei prin intermediul unor concursuri.

Dacă vrei afli secunda-n care iese pe piață, te invit să mă urmărești pe bloguri (23 cred), platforme de socializare (6), Amazon, dar mai ales, să te înscrii la scrisoarea ocazională pe reteteindraznete.blogspot.ro. Asta dacă nu ai făcut-o deja.
Te voi contacta numai în ocazii super speciale.
Promit. Nu-mi place să plictisesc oamenii.

***

Și uite că mi-am amintit de pâinea neagră.

Cine a trăit în epoca de aur nu poate să nu-şi amintească despre pâinea neagră.

Curios este că, în general, oamenii nu o iubeau deloc. Ca şi-n cazul salamului cu soia; considerau că era mâncare pentru porci şi nu pentru oameni.
Pâinea albă era un bun alimentar foarte greu de achiziţionat pentru cei aflaţi la ţară. Am scris un articol mai demult pe această temă (click).
Era lungă, şi se numea (ca şi acum) franzelă.

Pâinea neagră, în schimb, era rotundă şi se găsea în oraş (nu la ţară) destul de des, însă doar dimineaţa foarte devreme.
Aşa că mama îmi pregătea de cu seara sacoşele pline de cartofi, ouă şi ce mai aveam pentru a le duce surorii mele mai mari care locuia în oraş.

Aş vrea să întreb cine, în afară de mine, îşi aminteşte aşa ceva?!

Nu foarte multă lume, sunt sigură. Ne amintim doar de fabricile şi posturile de muncă pentru toţi. Restul a trecut în uitare... De înţeles, ţara asta merge tot înspre ruină, din nefericire.

Fiind copil şi ştiind că nu erau chiar lucruri pe care le făceau toţi copiii, eu nu pot să uit. Ba dimpotrivă. E ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri.

De multe ori sacoşele erau mai grele ca mine. Mă ajuta tata până la staţie şi să urc în autobuz după care el mergea la muncă iar eu în oraş, întâi la sora mea, apoi la rând la pâine şi din nou la gară.

În toate zilele astea eu mergeam şi la şcoală, şi nu am lipsit decât o singură zi în toată viaţa mea.
12 ani de şcoală şi vreo 3 de grădiniţă.
1 singură dată şi aia o istorie ce merită povestită.

Aşadar plecam cu primul autobuz (4.45-5 dimineaţa ) cu sacoşele pline, ajungeam la sora mea cu mâinile distruse de greutate, goleam sacoşele şi mă întorceam fugând spre gară unde se găseau magazinele cu pâine. Stăteam la rând şi luam deobicei 10 pâini. Dacă nu mi le dădeau pe toate într-un singur magazin, mergeam la altele. Câteodată luam chiar mai mult de 10. Erau aşa uşoare în comparaţie cu sacoşele de cartofi că-mi părea că zbor.

La 7 pleca autobuzul spre satul meu. Plin cu profesori şi învăţători.
Ajunsă acasă într-o fugă lăsam sacoşele cu pâine, luam ghiozdanul în spinare (pregătit de seara) şi fuga din nou la şcoală. Făceam asta cam o dată pe săptămână.

Deseori mama se ruşina să zică că mă trimitea în oraş după pâine neagră.
Se considera că trebuia să fii disperat să mănânci aşa ceva.
Dar eu adoram pâinea neagră, avea o altfel de consistenţă, un parfum mai intens şi cu unt sau marmeladă era absolut irezistibilă.

Chiar nu înţeleg de ce oamenii erau necăjiţi din cauza alimentelor cu soia şi a pâinii negre.
Nu sunt astea alimentele cele mai sănătoase care există?
Câţi bani nu se dau acum pe astfel de alimente... Pfffffffffff.
Ce Dumnezeu era în capul lor?

Sincer, mă bucur că nu le plăcea că aşa puteam eu să cumpăr câtă voiam! Dacă ar fi plăcut nu aş fi putut niciodată să mă întorc acasă cu sacoşele doldora de pâine proaspătă.
Nu s-a întâmplat niciodată să nu găsesc. Yum yum!

Interesat de cărți de bucate?
Ia uite o listă aici.
Rețete îndrăznețe, originale, dar simple și practice, rețete pe toate gusturile.

Îmi Curg Mucii Deci Exist
41 de Rețete Dulci și Sărate de Sărbători
41 de Rețete Practice și Simple de Borșuri
41 de Rețete Dulci și Sărate de Post
41 de Rețete Fără Gluten
41 de Rețete de Chiftele, Omlete, și Aperitive Calde și Reci
41 de Rețete de Clătite, Checuri, Prăjituri și Dulciuri Varie
Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Sărate
Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Dulci
Epoca de Aur – Amintiri din Copilărie - Coming Soon
Rețetele Naturale de Frumusețe și Sănătate - Coming Soon

Ai suflet și vrei să mă sprijini?

Conectează-te cu mine pe:

https://www.amazon.com/Cristina-G./e/B01N0U3U4P
https://www.goodreads.com/author/show/16277613.Cristina_G_
https://www.youtube.com/channel/UCqode4SBvyORm1trySRjxZg
https://twitter.com/authorcristinag
https://www.facebook.com/authorcristinag/
https://www.facebook.com/authorsforlife/
https://www.facebook.com/reteteindraznete/
https://www.linkedin.com/in/cristinagherghel/

Povestea Mamei și a numelui Cristina - Gloria Maternă

noreply@blogger.com (Cristina Gherghel) — Thu, 10 May 2018 08:34:00 +0300

Pe blog-ul https://eumerit.blogspot.co.uk, am chiar o secțiune dedicată cu povestiri din Epoca de Aur.

De ce s-o fi numit Epoca de Aur, nu știu.

Ah... Poate pentru că Ceaușescu avea mânerele de la uși în aur masiv.

Noi... noi aveam apă și electricitate la numite ore din zi... mai bine zis din noapte.

Crezi sau nu, cum am mai zis, eu l-am iubit pe Ceaușescu.

Dar niciodată nu aș vrea să dau timpul înapoi... să mă întorc pe vremea-n care nu știam că portocalele sunt portocalii.

Eu credeam că-s gri.. Așa le vedeam la televizor.

Scriu o autobiografie cu toate aceste întâmplări intitulată Epoca de Aur - Amintiri din Copilăria Comunistă.

De asta și am lansat acest blog.

Plănuiesc să o ofer gratis multora dintre cititorii mei prin intermediul unor concursuri.

Înscrie-te la scrisoare dacă vrei să participi. Asta dacă nu ai făcut-o deja.

***

În data de 13 noiembrie (joi) 1975, seara, (după o zi de muncă la câmp) șefa de echipă a mamei a venit să o informeze că vineri dimineața la ora 4, începea o altă zi de muncă. La 7 km de casă.
Mama era gravidă în luna a noua; practic trebuia să nască, dar nu putea să lipsească de la tăiat porumbul.
— „Dragă şefă, cred că bebeluşul meu vrea să vadă lumea asta foarte curând. Nu ştiu, dar nu mă simt chiar în apele mele”.
Şefa i-a replicat cu nonşalanţă:
— „Şi ce dacă naşti, sunt camioane pe câmp. Dacă-ţi vine sorocul, putem să chemăm unul”.

Nu eram primul copil (al 9-lea în fapt), mama avea multă experiență la activ . Ce simţea era corect.
Paranteză. (Da, ştiu, NU se scrie, se deschide şi se-nchide.)

Închipuie-ţi că a lucrat vreme de mai mult de 30 de ani la colectiv (CAP) şi a făcut o grămadă de norme. De ce avea mai mulţi copii, de ce i se dădeau mai multe norme. Nu putea face faţă aşa că o ajutam şi noi. Când a ieşit la pensie s-a constat că, de fapt, nu a făcut destule norme, deci pensia ei e minimă! Acest lucru este un ultragiu! „Cineva” i-a furat practic normele. Nu s-a mai putut verifica deoarece actele au dispărut ca prin magie. Nu ştiu cât de fericit e acel care se bucură de munca altuia... desigur are mai mulţi bani ca mama.-

Să mă întorc la mine, că mă apucă damblaua la gândurile astea, şi această „poveste” e concepută cu veselie.

Pe la 3.30, în dimineața zilei de 14 noiembrie, eu, m-am gândit să o salvez pe mama de o altă injustiție (încă înainte de naştere eram o persoană empatică :)). Încep să dau din picioare, să mă zbat ca o vrabie în cuşcă. Mama, fără să trezească pe nimeni, s-a luat frumos şi a plecat la casa de naştere. Din fericire, era chiar în capul uliţei noastre (300 m). Dar, un ajutor, sau măcar un suflet să-i ţină companie, ar fi fost indicat.

Aşadar, pe la 6 dimineața ies eu la lumină urlând ca din gură de şarpe. Cu ochii bulbucaţi, roşie ca un rac cu burta albă, cu păr negru (era blond de fapt, dar pentru mai mult efect...), grasă... .
— „Altă fată?!, offffffffffffffffff”, ce-o să zică bărbatu?

Stai, ştiu ce gândeşti: dar ce vină aveam eu, bre?! Puteam să mă nasc şi băiat... dar nu am vrut! Na. E bine aşa?

În cursul zilei, băieţelul moaşei (care avea vreo 5 ani) a venit în salon să-şi viziteze mama. Şi când m-a văzut, nu a mai voit să plece. Biata moașă a încercat să-l îndepărteze că mama trebuia să-mi dea mâncare, dar fără să reuşească. A început să urle cât îl ţinea gura:
— „Să o luăm pe Cristina acasă, vreau să vină cu mine, este sora mea, o vreau! Cristinaaaaaaa, Cristinaaaa etc. etc. ”.

A continuat să dea din picioare şi să plângă cu disperare, până a adormit.
Sincer, cred că dacă ar fi insistat mai mult, sau ar fi ameninţat cu moartea, mama m-ar fi dat. Mai avea destule acasă (6 mai precis). Una în plus (sau în minus) nu ar fi făcut mare diferenţă.
Parcă mi-e milă de el când mă gândesc... sau de mine. Boh. Nu mai ştiu.

Auzind numele, mama, care nu se gândise încă la unul potrivit mie, a avut aşa... un fel de reverie, şi a ajuns la concluzia că era un semn direct de la Dumnezeu. Decis a fost: „Cristina va fi numele tău”.
Nu putea să îmi găsească un nume pe care să-l iubesc mai mult. Am avut mare noroc că obstetrica nu apucase să-i impună mamei un nume. Aşa făcea când părinţii nu aveau deja pregătit unul. :D Da, pe vremuri se întâmpla des. Când copiii veneau unul după altul... .
Dacă nu ar fost acel băiat acolo... poate acum m-aş fi numit: „Catrinela, Saveta, Gherghina... sau Cleopatra...” Bine, Cleopatra nu e aşa de urât ... dar eu iubesc numele ce port şi, sper ca într-o zi să-i pot mulţumi băiatului ce a urlat ca un nebun, numele „Cristina”.

„Şi-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus poveste-aşa.”

Mama are un brevet numit „Ordinul Gloria Maternă" semnat de însuși Ceaușescu.
I-a fost înmânat personal de oameni de partid, după naşterea fratelui meu cel mai mic. Dar el nu a fost inclus pentru că nu ajunsese la o vârstă în care să poţi spune că „a crescut".

Zicea clar: Pentru meritul de a fi născut şi crescut 9 copii.

Acum mama a precizat că a fost un adevărat fast cu această ocazie.
Au fost invitaţi şi transportaţi (erau mai multe mame) într-un sat vecini, unde au fost rând pe rând invitate pe o scenă înmânându-le acest brevet alături de un plic cu bani. Erau cam 2500 de lei care pe acea vreme era o sumă destul de frumoasă.

Aveam bani... însă ce să cumperi?
Sincer, nu știam exact despre aceste lucruri.

Dacă aceste brevete, diplome și premii nu s-ar fi anulat dintr-odată, mama ar fi primit diploma de Mamă Eroină pentru că de fapt și de drept, ea și cu tatăl meu, au crescut 10 copii.
Diploma de Mamă Eroină i se cuvenea de drept... dar... în momentul în care femeiele au început să nască la comandă, banii s-au dus...
Despre asta în Amintiri din Copilăria Comunistă - Epoca de Aur.

***

Îți place să citești?
Îți place să gătești?
Care-s gândurile tale despre poeziile umoristice?
Vrei să primești romane, cărți de auto-ajutor și bucate GRATIS?
Îți plac concursurile cu premii?

Înscrie-te la scrisoarea ocazională pe https://eumerit.blogspot.com ca să afli când lansez aceste inițiative.

***

Dacă apreciezi, te rog dă și tu un like, share, lasă un comentariu (engleza-i la putere = romgleza) sau alătură-te la formidabila pagină de Facebook.
Ori poate-ți place Twitter, YouTube, Instagram, Pinterest, LinkdIn, Hi5, My Space, Google+, etc.
Sunt peste tot, da.
Mă mir că am timp să respir.

Dar mai ales nu uita să mă urmărești și să-mi citești cărțile pe Amazon.
Multe sunt în engleză dar sunt foarte ușor de citit.

Comunismul este o utopie

noreply@blogger.com (Cristina Gherghel) — Wed, 9 May 2018 14:22:00 +0300

Acesta este trailerul de la cărțile în engleză pe care le-am scris despre comunism.
Cărțile se găsesc pe Amazon și alte magazine, în format electronic și hârtie.

În curând voi publica o carte și în română intitulată: 14 nuanțe de roșu - Epoca de Aur - Amintiri din Copilăria Comunistă.

***

Îți place să citești?
Îți place să gătești?
Care-s gândurile tale despre poeziile umoristice?
Vrei să primești romane, cărți de auto-ajutor și bucate GRATIS?
Îți plac concursurile cu premii?

Înscrie-te la scrisoarea ocazională pe https://eumerit.blogspot.com ca să afli când lansez aceste inițiative.