Anatomia unui suflet, intr-un sertar cu vise.

2011-05-11T21:45:00.000+03:00

Tema La Engleza clasa a Xa E

Prima 1

Prima 2

Prima 3

Prima 4

Azi e pro, maine e contra mai bine cum era prima oara....

2010-04-14T10:37:00.001+03:00

Nici macar nu mai stii ce e bine si ce e rau in tara asta.... Daca stai si te uitzi la Tv vro 2- zile in continu ai sa vezi ca o sa inebunesti...

In prima zi ai sa vezi azi ca Bacalaureatul din 2010 nu se mai da, peste vro 2 ore afli ca se da da doar la 3 obiecte, imediat dupa asta urmeaza o pauza lunga de ti se lungesc urechile, apoi vine stirea pe care toata lumea o asteapta: Etnobotanica, auzi ca se inchide, si itzi pare nespus de rau.

A II-a zi ai sa vezi ca presedintele poloniei a murit... Creca te si intereseaza asta, si itzi pare rau, dar chiar din 15 in 15 min trebuie sa itzi reaminteasca? Iar dupa asta ai sa vezi:

"Dupa o lunga sedinta a guvernului s-a decis ca Bac-ul sa se dea la 5 obiecte ca in anii precedenti... Nu itzi vine sa turbezi cand vezi asemenea prostie? Au facut o gramada de "tam-tam" pentru a reveni de la ce au plecat. Si te gandesti oare nu or fi dat drumu astia la Weed-uri?, si surpriza auzi stire de ultima ora s-a decis sa se redeschida "Magazinele ed vise".

Te ametesc psihic stirile astea astfel in cat sa te duci la weed shop si sa zici ca ai venit sa dai Bac-ul...

Copilarie

2010-04-13T10:34:00.003+03:00

Versurile copilariei....

Am trait de mic intr-o mahala
Cu pustani de-o seama umblam haimana
Si fumam chistoace la brat cu pustoaice mistoace
N-aveam nicio grija si nu ne-ntrebam
Daca e rau sa bine cum ne comportam
Si furam un mar sau o para din piata
Ce viata!
Seara ne strangeam cu totii la sfat
Intr-un bar ce acum cred ca e demolat
Si ne luam de blonde,satene,brunete
Nenica ce feteee......
Tiritatatirititi
Ce-as mai vrea doar o zi sa fiu copil
Sa chiulesc de la scoala
Sa vin cu scutire dinaia nasoala
Timpul te schimba dar viata ce ai avut-o
E amintirea ta si nu ai pierdut-o
Copilaria e soarele diminetii
Ce iti da o raza calda tot restul vietii
Nebunii, nebunii, nebunii, nebunii
Copilaria intreaga de ea ne leaga
Mii de nebunii
Nebunii,nebunii,nebunii,nebunii
Copilaria intreaga de ea ne leaga
Mii de nebunii
Mare caterinca in cartier
Imi amintesc de baba de la parter
Ce nu putea sa doarma
Din cauza noastra suna la garda
Cum vedeam o duba ne imprastiam
Faceam doar o tura si iar ne strangeam
Nu stiam de frica
Pana intr-o seara cand am dormit toti la circa
Cand era prin zona vreun baeram
Ne bagam in seama si ne lipeam
Si incepeam cu gluma cu muzica dans si cu stinge lumina
In noptile de vara cand era cald
Il cinsteam pe paznicul de la strand
Faceam cate o baie iar unul din noi mai pleca fara haine
Timpul te schimba dar viata ce ai avut-o
E amintirea ta si nu ai pierdut-o
Copilaria e soarele diminetii
Ce iti da o raza calda tot restul vietii
Nebunii, nebunii, nebunii, nebunii
Copilaria intreaga de ea ne leaga
Mii de nebunii
Nebunii,nebunii,nebunii,nebunii
Copilaria intreaga de ea ne leaga
Mii de nebuniï !

Profita de copilarie, cat nu e prea tarziu.

Rares.

Sarbatori Pascale? sau Bairame?

2010-04-05T14:00:00.003+03:00

Ne apropiem cu graba de Pasti si multi dintre amici ma intreaba "Unde faci Pastele?" Din cate stiam eu trebuie sa tinem post, sa mergem la biserica sa stam la biserica sa nu ascultam muzica, apoi dupa Inviere petrecem. Dar bine inteles ca m-au corupt si pe mine si am petrecut si inainte si dupa fara sa mai stiu ce sarbatoare e. asta as vrea sa nu se mai repete la anu.
Nici la biserica nu am stat mult...
Oricum cat am stat sa iau lumina, ne mai spunea lumea copii nu vreti cozonac si oua, noi ca sa nu refuzam ziceam da.., dar din fundal se aude o voce de fata, "Dar tigari nu aveti?". Mi se pare subcultura asta nu gluma.
Hristos a Inviat!

7 Martie... Inca o zi...

2010-03-07T10:13:00.002+02:00

Deoarece azi e 7 Martie si maine e ziua femeii m-am gandit sa postez o melodie care sa va "delecteze", La Multzi Ani, pentru toate femeile si mamele.

Binele (meu sau al) patriei???

2010-02-28T15:00:00.007+02:00

In primul rand imi cer scuze ca nu am scris de ceva timp.
Era Vineri la ora de religie, de felul meu nu prea ascult ce spune profa da am auzit ca ne spunea profa ca statul roman face contract cu studenti romani ca dupa ce termina studiile sa ramana in tara si ca nu vor pleca in strainatate sa munceasca.
Chiar mi se pare culmea... Nu stiu parerea voastra dar... eu nu trebuie sa fac ceea ce ma va face sa traiesc bine si fara probleme sau trebuie sa stau sa indur foamea din tara mea...? Ganditi-va si voi.
Si i-am spus profei parerea mea... La care ea imi spune da dar ai vazut ca cei mai multi medici specialisti in alte tari sunt romani.
Eu i-am spus pai de ce oare pleaca acolo?? Din lipsa banilor si din cauza civilizatiei din romaniei. Chiar sunt dezorientat voi ce parere avetzi???
Eu spun ca pana in 2014 nu o sa mai fie nici macar 26 de elevi in toata scoala, si spun asta pentru ca profesori au din ce in ce mai mic salarul, ceea ce ii va determina pe profesori sa nu mai munceasca in invatamant, iar elevii vor vedea ca nu au pentru ce sa invete si nu au modele vor spune de ce sa am diploma cand tot ca vanzator am sa lucrez.
Ar trebui sa ne ingrijoreze foarte tare starea Romaniei dar no este asa....

Dependent de vise...

2010-02-20T00:59:00.005+02:00

In primul rand imi cer scuze deoarece nu am mai scris de mult timp pe blog (datorita lipsei de timp, uneori si inspiratie).
Pentru ca nu toti cei care imi citesc blogul au aflat de revista OrthoGraffiti, care mi se pare destul de interesanta, am ales sa scriu un articol din ea, care cel putin pe mine si cateva sute de oameni m-a socat. Unii chiar se regasesc in acest articol, alti se gasesc doar in anumite pasaje, eu prefer sa nu spun unde ma incadrez.
Articolul se intituleaza: "Drogurile si desfraul: de la copilarie la moarte" Sper sa va captiveze atentia.
" În timpul copilăriei, am fost destul de cuminte şi jucăuş, aveam puţini prieteni totuşi, pentru că nu acceptam să particip la unele jocuri crude, ca acela de a chinui sau omorî pisici, dar şi altele mai puţin crude, am fost oarecum marginalizat. Nu prea ştiam „prostii”, iar când le auzeam, mă ruşinam, le ziceam că nu e bine sau chiar îi pâram. Aşa că stăteam mai mult singur, explorând curţile bunicilor mei care stăteau la oraş, făcând lungi vacanţe la ţară, pe la rudele de acolo – îmi plăcea mult la ţară, tot timpul îi rugam pe ai mei sau pe cei care mă aveau în grijă, să mă trimită acolo. Îmi plăcea, mai ales, să construiesc, să mă plimb cu oile şi să caut „locuri ascunse”.

Eram foarte curios de mic, dinainte să fiu şcolar, legat de ce înseamnă moartea şi despre ce e dincolo de ea. Vorbeam şi întrebam aproape pe toţi adulţii despre acest fapt. Tare mult mă gândeam la aceasta şi, un pic mai târziu, începând cred de prin clasa întâi, am fost foarte interesat de sfârşitul vremurilor, despre care îmi povestea şi mă avertiza o doamnă bătrână – o vecină care mai avea grijă de mine. Multe din cele pe care mi le-a spus mi le aduc aminte şi avea dreptate. Unele erau superstiţii. Nu ţin minte să mă fi rugat, nici nu cred că ştiam cum. Dar ştiam că există Dumnezeu şi nu cred că aflasem asta neapărat de la oameni. Oricum, când eram micuţ, simţeam că este Cineva cu mine tot timpul.

Într-o vacanţă, într-o staţiune de munte, am ţinut morţiş să intru într-un magazin de cărţi şi obiecte religioase. Am rugat-o pe mama să-mi ia, fără să ştiu exact de ce, o carte despre fumat şi una despre cipurile biometrice şi planul antihristului despre lume. Aceasta se întâmpla cam pe când eram în clasa a treia, a patra, adică acum vreo paisprezece ani.
În timpul şcolii gimnaziale, am renunţat la aproape toate visurile mele. Bine, atunci nu ştiam că fac aceasta. Prin clasa a şasea m-am apucat să FUMEZ şi apoi să beau. Mă simţeam extrem de vinovat, mai ales pentru că fumam. Cu toate că aveam o frică incredibilă, dar cumva ciudată, prietenească, şi cu toate că aveam remuşcări extrem de dureroase, nu m-am lăsat de fumat. Dintotdeauna am avut talent oratoric, am ştiut să leg cuvintele şi de aceea am influenţat şi „educat” mulţi oameni.

Când eram în clasele I-IV, adesea, când întârzia doamna învăţătoare, mă urcam pe postamentul din faţa tablei şi linişteam toată clasa; le spuneam poveşti, scenete şi glume, auzite pe undeva sau chiar din mintea mea. Ţin minte că, aşa copil cum eram, rămâneam emoţionat, uneori tremuram, când ascultam pentru câteva clipe liniştea clasei, care, de altfel, în general, era foarte gălăgioasă: eram patruzeci şi doi de copii. Dar, ca un om căzut, mă bucuram cel mai mult când colegii mei râdeau şi când mă lăudau, când mă plăceau. Ciudat e că, în restul timpului, eram destul de timid şi emotiv într-un mod excesiv. Aşa sunt şi acum, dar, în cea mai mare parte a vieţii mele, am ucis acest dar în mine – el mă împiedica să fiu „cineva”, să fiu plăcut oamenilor.

Mai târziu, după clasa a şasea, după ce m-am apucat de băut, m-am apucat şi de scris, dar şi de citit. Cu toate că citeam într-un mod pătruns, trăitor, foloseam informaţia într-un mod elitist, ruşinos. Devenisem un fel de vedetă a oraşului, umblam numai cu cei mai mari ca mine şi cu tinerii cei mai „filosofi” ai oraşului. Duceam o viaţă aproape dublă: eram ca un judecător pentru mulţi, eram respectat, admirat şi, de mulţi mai tineri sau de aceeaşi vârstă cu mine, idolatrizat. Astfel am dus-o până acum aproximativ patru ani, iar acum am douăzeci şi cinci de ani. Ceea ce nu vedeau ceilalţi era că plângeam mult, foarte mult, sufeream intens şi de aceea şi scriam: mi-era dor de Cineva şi nu ştiam de cine. Şi de aceea am început să scriu cu adevărat şi cel mai adesea scriam treaz, lucid. Nu puteam scrie băut, ameţit, euforic. Scriam numai când eram treaz şi trist.

Am scris unei fete, mai multor fete, dar îi scriam numai uneia. Chiar dacă mă inspiram din fata care îmi plăcea într-un moment al vieţii mele, eu îi scriam Ei, cea care nu a venit încă şi care mă va salva. Pe cea pe care o aşteptam şi cu care nu voi mai fi nefericit niciodată. Şi nu-mi puteam explica cum de mi-e atât de dor de ea, cu toate că încă nu o cunosc. Şi cum de o iubesc atât de mult, fără să o ştiu. O iubeam atât de mult, încât nici nu încercam să mi-o imaginez. Şi plângeam şi mi se rupea sufletul în mine şi mi se rupe şi acum, când scriu, şi mă rugam chiar şi lui Dumnezeu să mi-o aducă.

În clasa a şaptea – a opta, m-am gândit să dau la Seminar. Am fost la câteva mânăstiri, dar cred că acea experienţă mi-e de folos abia acum. Am avut şansa să îl aud pe părintele Cleopa vorbind şi am rămas înmărmurit. Mai târziu, în mod ticălos, am făcut glume pe seama acelor momente. Cu Seminarul mi-a trecut repede, nici nu ştiu cum, nici nu ştiu când, în mod ciudat, cu toate că în liceu şi câţiva ani după aceea, devenisem un filosof, rocker de plastic, plin de patos, dar desfiinţând cu orice prilej „instituţia Bisericii” – şi orice instituţie, în fapt – judecând Biblia după trei fraze şi cinci cuvinte scoase din conţinut, după o înţelepciune nativă pe care am murdărit-o prin interpretări păgâne, utopiste, hedoniste şi aşa mai departe, nepunându-mi nicio clipă întrebarea de unde provin aceste „informaţii” în mintea mea. Trufia îmi spunea că sunt eu deştept.

Uşor, uşor, mi-am format o proprie religie, în care femeia şi bărbatul sunt un singur suflet, desprins când ajunge în lumea aceasta, iar menirea lui toată este de a se reîntâlni şi de a se reuni, şi astfel, de a ajunge înapoi la Dumnezeu. Îmi dezvoltasem propria mea credinţă legată de sufletul pereche, cu propriile particularităţi. În mare, spuneam că nu a fost nicio izgonire din rai, că Dumnezeu a plâns şi lacrima Lui s-a sfărâmat în două. De fapt, nici nu-mi puneam problema păcatului. Însă abia acum conştientizez, chiar în momentul acesta, că Adam şi cu Eva au fost exact ceea ce îmi doresc eu şi, într-adevăr, Dumnezeu s-a întristat de păcatul lor şi că ei au căzut. Nu că Dumnezeu i-a căzut, ei au căzut singuri…

Minunea este că Dumnezeu mi-a dat fata despre şi pentru care eu am scris ani şi ani. Am cunoscut-o pe un grup de discuţii de pe internet, când eram prin clasa a zecea. Ne-am scris un timp şi chiar am vorbit la telefon. Tot timpul ceva îmi spunea, în sufletul meu, că ea este soţia mea – cu toate că nu mă gândeam la căsătorie. Mi-a luat patru ani să mă întâlnesc cu ea. Ori de câte ori ar fi trebuit să mă întâlnesc cu ea – ca şi atunci când îmi propun să fac ceva bun sau să merg de exemplu la biserică – intervenea ceva. Ştiam la un moment dat dinainte, că dacă trebuie să mă întâlnesc cu ea o să fac eu ceva aiurea, sau rău, care să mă oprească să mă văd cu ea. Am fost în aceeaşi zonă, oraş, cartier, de mai multe ori, la Sighişoara şi la mare. Îmi doream cu tot sufletul să o văd, dar mă întâlneam cu alţii, mă îmbătam şi nu mă mai întâlneam cu ea, ba beat fiind, parcă nici nu mai voiam. Când mă trezeam – în afară de golul în suflet, ca după fiecare desfrâu, simţeam că am pierdut ceva că nu ne-am întâlnit. Până la urmă ne-am văzut, ne-am recunoscut fără să ne fi văzut chipul anterior şi am rămas împreună. În afară de perioada când m-am întors la Dumnezeu, când El a vorbit iarăşi cu mine, aceea a fost cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele. Dar aşa cum era ea, curată, perioada aceea a durat puţin. La puţin timp după ce am cunoscut-o, eu am început un desfrâu şi o viaţă păcătoasă şi eretică, un proces parcă minuţios planificat de autodistrugere şi de pierdere şi dezamăgire a sufletelor bune din jurul meu, aşa cum nu făcusem niciodată în viaţa mea. Imediat ce am îmbrăţişat bucuria – cea care se pare că m-ar fi dus la Adevăr, adică la descoperirea lui Dumnezeu, a Evangheliilor şi a vieţii creştineşti ortodoxe, s-au declanşat în viaţa mea cele mai demonice şi mai slăbitoare duhuri, pe care le-am hrănit în mod tainic şi, cel puţin de la un moment dat, cu bună ştiinţă, şi care şi ele pe mine m-au marcat şi m-au transformat în ceva care nu mai eram eu: îl alungam pe Dumnezeu din mine.

D. era o fată visătoare, cultă, foarte plăcută, blândă, cu mult bun simţ, timidă, curată, cu mare răbdare şi fecioară. Era şi este o fată atipică generaţiei noastre, înzestrată cu multă curăţie de la Dumnezeu.
Am început să mă droghez foarte tare şi am convins-o şi pe ea să o facă. Folosisem şi înainte să o cunosc pe ea, diferite droguri, dar cel mai mult le-am uzat, în mod paradoxal, pe cele fumate – marijuana. Concomitent am folosit halucinogene, în exces. Mă drogam cu mai multe, mă lăsam de ele, dar marijuana a rămas tot timpul în obiceiul meu. Dar excesele au început odată ce am cunoscut-o pe D., până atunci nu făcusem prea multe rele de acest fel. Ea nici nu ştia prea bine ce înseamnă drogurile, nici măcar teoretic.

Ea era fecioară, a ţinut la fecioria ei şi, de când auzise de mine prin scrierile şi scrisorile mele, a hotărât să se păstreze pentru mine. La început, nici nu am simţit nevoia să facem ceva greşit din punct de vedere trupesc, iar fecioria i-a rămas intactă o vreme destul de îndelungată, chiar dacă noi eram împreună. Drogurile ne formaseră un soi de lume a noastră şi mie îmi deschiseseră calea spre un soi de înţelepciune, aflam multe lucruri parcă de niciunde şi care se verificau. Începusem să credem că drogaţii sunt plăcuţi lui Dumnezeu, iar eu credeam că Dumnezeu mă învaţă. Abia mult mai târziu am aflat că, de fapt, mă învăţa necuratul, plagiind adevărul lui Dumnezeu. Ca să mă înţelegeţi: eu făceam aceste constatări, iar D. se lăsa cu totul în voia mea. Ea vedea orice făceam sau ziceam eu, ca fiind bun. Şi chiar dacă se împotrivea uneori, o făceam să creadă că greşeşte când se îndoieşte de mine. Eram îngâmfat, violent, atât verbal cât şi fizic cu ea, de multe ori pur şi simplu am chinuit-o. Ajunsesem la un fel de filosofie religioasă, în care noi eram unul şi ne numeam cu un singur nume, compus din numele noastre. La aceasta năzuisem prin tot ceea ce scriam şi nu era ceva rău, dar demonul răstălmăcea şi murdărea cu totul ideea.

Ajunsesem să cred că îmi voi îndeplini menirea numai cu ajutorul drogurilor şi că eu sunt, de fapt, cumva, Dumnezeu. Alteori mi-era teamă că Dumnezeu s-ar putea să o placă prea mult pe D. şi să mi-o ia pentru Sine, de parcă ar fi fost cine ştie ce zeu păgân. Şi o mulţime de erezii, multe. Am şi săvârşit într-o formă de transă auto-indusă, pe drog, un soi de ritual, în care amândoi ne mişcam mecanic şi fără a ne putea împotrivi, altceva decât noi ne mişca exact la fel, unul în faţa celuilalt, ca în oglindă. Atunci când s-a întâmplat aceasta prima dată, am avut impresia că ceva ne-a dezlipit, ne-a despărţit ca entitate, ca suflete. Dar am continuat, pentru că viaţa mea se derula ca un serial care, în fiecare episod, rămânea – cum se spune – „în coadă de peşte” şi nu puteam să văd continuarea decât luând altă doză. Şi, bineînţeles, cu ea. Dar o făceam şi cu alţii – mă credeam şi devenisem ca un guru, mai ales pentru unele femei cu care am şi înşelat-o, mai mult spiritual decât fizic.

Trebuie să menţionez că simţeam că nu trebuie să-i iau fecioria. Oricum, mă puteam numi (cumva) şi eu fecior – în afară de cele ce mi se întâmplaseră în copilărie şi o altă mică tentativă, eu nu fusesem cu nicio altă fată. Ceva împotriva firii mă împingea să o fac. Îmi era teamă că o voi pierde dacă nu voi face asta, cu toate că ea mă iubea cu adevărat şi nici nu conta un asemenea lucru. Şi nici pentru mine. Dar voci în capul meu mă apăsau. Şi oamenii, în principal prietenii, râdeau sau chiar mă dojeneau, spunând că astfel o chinui. Crescusem cu ideea că e absolut necesar să fac acest lucru, altfel femeia va fugi de la mine. Si am clacat. Mi-am propus să ne apropiem trupeşte, chiar împotriva firii şi voinţei mele fireşti. Ea m-a ascultat fiindcă mă iubea şi, orice îi spuneam eu, lua de bun. Si s-a întâmplat şi m-am aflat gol şi deznădăjduit. Pentru că nu a fost ceva natural. Şi ea sunt sigur că a simţit, dar nici nu conta: ne iubeam cu adevărat. Dar eu eram orb sufleteşte şi duhovniceşte.

Tot ce făceam avea o mistică anume. Începusem să facem tot felul de ritualuri spontane, ea nici nu ştiu dacă îşi dădea seama, uneori nici eu nu realizam, dar mulţi demoni au trecut prin noi. Pot să spun că ni s-au întâmplat şi o serie de „minuni”. Ceea ce mă frapa era că strigau oamenii la noi pe stradă, mai ales când eram lucizi, strigau cu ură şi duşmănie: „Ce credeţi, că veţi reuşi? Nu veţi reuşi să fiţi împreună!” sau pur şi simplu ne înjurau scurt. Şi eu şi ea ne întrebam unul pe altul dacă am auzit bine. Încă ceva – trăgeau cerşetorii la noi şi, în general, oamenii săraci. Sau cel puţin aşa ni se părea nouă. Odată a venit la mine un om cu un mare handicap locomotor, care mi-a zis să nu îmi fac griji, că Dumnezeu nu ne părăseşte aşa de uşor şi că nu ne va distruge, că suntem ai Lui şi că El ne iubeşte. A venit omul acela aşa, direct la mine, fără să-l cunosc, cu toate că se mişca greu, iar eu eram prin iarbă, adunam flori pentru D. Şi nici acum nu ştiu de unde a vorbit omul acela: de la Dumnezeu sau de la vrăjmaşul? Cert este că m-a liniştit, pentru că totul se derula în mintea mea, tot filmul acesta al drogurilor, pe fondul Apocalipsei. Simţeam că o trăiesc, că fac parte din ea, că o influenţez. Începusem să simt că nu e bine ce se întâmplă cu drogurile: începusem să simt că uşor, uşor, o pierd pe D. (prin violenţă, surmenaj psihic şi prin faptul că o fac vulnerabilă diferitelor forţe necurate din univers). De asemenea, simţeam că, de fiecare dată când mă droghez, fac rău întregii lumi: de multe ori am simţit reproşuri în privirile celorlalţi, care parcă îmi ziceau că tărăgănez totul, că totul ar fi trebuit să se termine mai demult, dar fiindcă Dumnezeu vrea să mă ia curat la El, din cauză că mă murdăresc tot timpul, lungesc şi viaţa planetei. Era tot o malformare a adevărului. Alteori, am simţit că deschid prin mine, sau cu ajutorul meu, adevărate porţi prin care să vină demonii în lume. Cu toate acestea nu mă opream. Starea noastră narcotică se derula ritualic, mai ales când ascultam un album al unei formaţii de muzică ambientală ce se chema Air, adică Aer, Văzduh. Mai târziu, abia recent, am aflat din scrierile Sfinţilor Părinţi despre Vămile Văzduhului şi de văzduhul peste care tronează cel necurat. Să fie numai coincidenţă?

Încă de când eram în gimnaziu, mă apucasem să fiu violent. Totuşi, niciodată nu mi-a plăcut violenţa şi, cu toate acestea, am ajuns un om prin excelenţă violent. La început, m-am bătut prin gimnaziu, ca să fiu în „elita” şcolii. Mai apoi, ca să fiu cunoscut prin ţară şi respectat. Călătoream mult la festivaluri şi concerte de rock şi punk. Devenisem un formator de opinie şi, de multe ori, mă făceam judecător pe faptele altora. De câte ori loveam pe cineva, mă simţeam rău, mi se rupea sufletul. Aşa că mi-am propus să nu mai simt asta, să îmi înving mila. Am reuşit, dar să o înving de tot – slavă lui Dumnezeu – nu am reuşit niciodată. Am devenit un anti-mine. Am devenit exact invers de ceea ce îmi dorisem. Uneori realizam aceasta, preţ de câteva clipe, dar tocmai atunci apărea cineva din lumea aceasta, care să mă facă să mă simt important. Mă îmbătam cu falsa putere: intram gratis la concerte, mulţi dârdâiau lângă mine, eram printre cei puternici, printre cei care „făceau legea”. Primeam adesea droguri şi băutură gratis. Eram respectat, căutat, întrebat şi mulţi mă chemau în ajutorul lor. Aveam prieteni în toate taberele, pentru că, totuşi, aveam un mod al meu de-a fi prietenos. Credeam că sunt un om bun, un căutător neînţeles, un intelectual călit – dar eu deveneam tot mai slab, vulgar, orb. Mi s-au întâmplat multe lucruri, care m-au frapat în viaţa pe care am dus-o, astfel, primeam multe lucruri fizice fără să le merit şi prin gura mea parcă vorbeam mai mult decât cele pe care le cunoşteam.

Cel mai violent eram la băutură, cel mai paşnic eram la droguri. Eram cu D. şi ne drogam în exces, mai ales cu halucinogene. Ajunsesem să mă cred un fel de guru, dădeam sfaturi şi, pentru unii oameni, chiar eram ca un guru. Atrăgeam foarte tare femeile, unele chiar frumoase, cu care mă înconjuram în călătoriile mele, când mergeam fără D. Acest lucru o durea, dar eu găseam explicaţii pertinente pentru orice. O băteam. Nu des, dar foarte violent. Practic o terorizam. Trebuie să înţelegeţi că ea nu mi-a greşit niciodată cu nimic, ba dimpotrivă, mă asculta întocmai, în tot ce îi spuneam. În mintea mea, însă, credeam că mă înşeală – prima dată mă gândeam că poate cu un om, iar apoi am început să fiu convins că o făcea cu un spirit. Vă daţi seama la ce grad de nebunie ajunsesem? Odată am aşteptat-o să iasă de la facultate (era studentă cu bursă – cel puţin când am intrat eu în viaţa ei) şi a întârziat. În vremea aceea mi-a fost şoptit că un unchi al meu, care era mort, s-a întrupat într-un om pe care îl văzusem eu cu ceva vreme înainte şi care, într-adevăr, semăna cu unchiul meu cel mort. Am văzut aceeaşi persoană intrând, de data aceasta, în clădirea facultăţii şi mi s-a dat informaţia că acela a venit şi a răpit-o pe D. din lumea aceasta, că e o pedeapsă pentru ceea ce fac şi, de asemenea, că ea se îndrăgostise de acel spirit într-una din „transele” noastre. Imediat mi-am imaginat cum o sun pe mama ei să îi spun că sunt îngrijorat, la care aş fi primit răspuns: „Nu vă cunosc. D.? Care D.? Nu am avut niciodată o fată pe care să o cheme aşa?”. Iar apoi mi-am imaginat cum am sunat înnebunit prieteni, care nici ei nu-şi aminteau de ea. Aşa ajunsesem de la droguri. Când a ieşit pe poartă, după doar douăzeci de minute de întârziere, am strâns-o în braţe cu lacrimi, tremurând tot, mulţumindu-i lui Dumnezeu că s-a întors. Eram convins că s-a întors pentru că am promis în mintea mea că nu mai fac rău şi că Dumnezeu s-a înduioşat pentru mine.

Şi ca să scurtez: am pierdut-o. Până la urmă m-a părăsit şi bine a făcut. M-am făcut pe mine chip cioplit; muzica, băutura, drogurile şi iubirea de sine – acestea mi-au fost idolii. Cel mai adesea am chinuit-o, bătut-o, certat-o că ea nu mă iubea pe cât o iubeam eu pe dânsa. Nu realizam că cel mai mult mă iubeam pe mine. Nu este zi în care să nu mă gândesc la ea, nu este zi în care să nu-mi fie dor de ea, cu toate că, uneori, simt că parcă nici să-mi fie dor de ea nu mai am dreptul. Orice ar face, sper că mă va ierta şi că Dumnezeu o va mângâia şi va avea grijă de sufleţelul ei.

Autoproclamându-mă independent, am devenit sclav: am omorât ce era mai bun în mine. Din fericire, bunul Hristos învie chiar şi un criminal de copii: copilul din mine. Nu râdeţi şi credeţi în El: iată, m-a înviat!
Acum am un duhovnic. Cu toate că în ultimii trei-patru ani am încercat să mă las de droguri de mai multe ori, n-am reuşit. Nu eram dependent de vreun drog anume pentru că le foloseam pe toate. Eram pur şi simplu dependent de a mă droga. Ultima dată m-am drogat chiar înainte de a mă spovedi prima dată (m-am mai spovedit odată când eram micuţ şi, cu toate că aveam deja păcate mari, nu prea am fost ascultat – părintele ne-a pus laolaltă şi s-a rugat pentru noi. Totuşi ţin minte că i-am spus un singur păcat).

După ce m-am spovedit, parcă m-am trezit şi Cineva m-a ajutat să scap de pofte. De atunci, viaţa mea s-a schimbat considerabil, anturajul, obiceiurile. Păcatele mele cele vechi (am băut şi fumat vreme de treisprezece ani, dintre care şapte m-am şi drogat, multă vreme zilnic sau de mai multe ori pe zi). Că m-am lăsat – vă spun drept – e o minune, numai Dumnezeu ştie, El mi-a dat puterea, eu am avut doar simpla dorinţă. Atât."

Andrei-Nicolae M. citat din OrthoGraffiti

Aceeasi rutina...

2010-02-07T20:17:00.002+02:00

E Duminica seara toati sunt cu gandul la ziua de mainel, prima zi din al doilea semestru... În lista mea de messenger la fiecare elev, profesor se citeste „bucuria” reinceperii scolii, dupa statusurile lor, ca de exeplu: „iar scoala...:(”, „Back to school”, „ultima zi de libertate:((”. Dupa cum ziceam tota lumea e „bucuroasa” in aceasta seara....

E plictisitor cand dupa o saptamana de „libertate” te trezesti din nou in aceeasi cutie cu aceei oameni care vor din ce in ce mai mult de la u si nu de multe ori auzi: foarte bine, excelent, ci de multe ori auzi: nu e bine, se putea si mai bine.... Deci din nou acceasi rutina de zi cu zi incepe de maine... De fiecare data cand sunt in aceasta zi imi doresc sa se mai schimbe cate ceva la socala..

Be happy, go back to school.

Un pastel, de pastile...

2010-02-04T14:58:00.003+02:00

Azi cum stateam oleak sa ma uitam pe youtube, la cateva clipuri cu SiȘu, am dat peste doua melodi care chiar mi-au placut, imi place de la ritmul melodiei pana la fiecare cuvintel din fiecare vers... Nu vreau sa fac aluzie la pastile sau chesti de genu dar chiar imi place aceasta melodie:

Cum am spus ambele imi plac la nebunie si poate ar trebui totusi sa va ganditi si la mesaj... Și a doua:

Cred ca albumul asta Vacanta in Mexic este cel mai bun.

My country -> Romania.

2010-02-03T11:32:00.002+02:00

„Dragi tovarasi”, acum am ajuns de la dentits in sfarsit mi-a scos maseaua (Freedom), si cum „navigam” oleak pe youtube gasesc un clip legat de Romania, de fapt care arata ce este Romania.

Și ce e Romania pana la urma??? Va spun eu ce e din punctul de vedere al meu si a catorva romani: E o tara in care exista lipsa de bani, e o tara nebuna, toti care traiesc in Romania au fruat de cel putin 100 de ori pana la varsta de 10 ani au mintit de nenumarate ori, si inca un aspesct la oameni care traiesc in Romania, nu stiu sa se stapaneasca, sa se imbrace, sa se comporte. De ce zic ca nu stiu sa se stapaneasca? Pai ei nu au bani de platit ratele la banci si joca la aparate ii vezi in fiecare seara in cluburi.
Mie chiar imi place haosul din tara mai ales de cand am intrat in criza si sunt curios in 2012 ce haos o sa fie cu totate ca nu se va intampla absolut nimic. Probabil acuma ma credeti nebun ca place tara, dar imi place la fiecare colt vezi cate un om care ii citesti din priviri problemele de acasa cu nevasta sau cu bani, sau problemele de sanatate sau cele de al servici.

Fara Coca~Cola si Cafee.

2010-02-02T23:08:00.001+02:00

Dupa cum bine stiti, azi la ora 4 trebuia sa merg la stomatolog, dar in drum spre stomatolog ma gandeam asa ce am facut astazi. Si imi amintesc ca am fost la un tovaras care mi-a adus o sapca, si mai imi aduc aminte ca am baut o cafea cu el si Coca~Cola, apoi brusc imi amintesc de ce mi-a spus stomatologul inainte de a iesi pe usa: "Sa nu bei Coca~Cola, cafea sau energizante, altfel nu isi mai face rost anestezia."

Bine inteles, ca ma apuca niste nervi ajung acolo ii spun totul... imi spune ca nu mai are cum sa imi faca nimic astaziasa ca imi face o programare (dar inaitne de asta il rog sa fie dimineata ca sa nu apuc sa beau nimic), si imi face o programare la ora 10.

Dupa cum observati nu numai ca nu imi palce la stomatolog dar si soarta ma impiedica sa merg la el.

Alb inocent, oameni pasionali.

2010-02-01T15:28:00.002+02:00

Stau in casa ca un soarec si am uit pe geam afara ninge si nu ies din casa de frica frigului asa ca m-am hotarat sa ma uit pe geam, de la etajul patru totul e diferit...
Afara ninge cu fulgi cat moneda de 50 de banim copacii sunt albi parca sunt niste batranei ghebosi si albiti de trecerea timpului, toate masinile sunt albe, in zapada din gradinile blocului se vad urmele unei pisici care a fugit de frigul de afara in casa la caldura, oameni sunt ca niste furnici imbracate gros care cu pasi mici se indreapta fiecare catre punctul lor de reper fara a incetini din mers, toata lumea e mohorata precum vremea. In fata unei case 2 copii se chinuie sa construiasca un om de zapada.
De sus totul arata altfel, toate sunt mai mici, contururile nu sunt asa detaliate.

Niste linii și putina culoare...

2010-01-30T08:08:00.006+02:00

Îmi beau cafeaua pentru ca azi o sa fie o zi tare lunga, m-a chemat un prieten sa ii fac un graffiti pe un perete din camera ca sa ii faca o surpriza tatalui care vine Luni in Romania. Zis si facut dar nu e asa de simplu cum credea. Îmi fac ghiozdanu imi pun niste culori, vro 4 spray-uri, cateva sabloane si o banda de lipici. Ajuns acolo, el imi explica ce vrea sa ii fac pe perete vroia ceva un plan in alt plan iar in planul acela alt plan... Eu cum nu sunt de meserie i-am spus „omule zimi un text si facem textul pe un fundal”. Cade de acord cu mine si asa face imi zice „vreau sa scrie: Night Music”. Hmm... parea foarte simplu... pana cand descopar ca nu m-am incadrat delok bine pe perete, asa ca ii dau peste acel scris fundalul si ii scriu doar Night, cu un sablon bag niste weed-uri, trag niste linii, colorez umbra, si umplu continutu la N, I si T si nu inainte de toate fac un weed mare cu mana, care dupa parerea mea a iesit destul de bine... Si ca sa fie totul complet dau o fuga pana la magazin iau un neon albastru si un cablu il montez si Voila. Am terminat prietenul meu a zis ca a iesit destul de bine urmand ca sa ii scriu si music mai jos.

Am sa mai pun poze cand il termin.

Speranta moare ultima.

2010-01-29T15:24:00.010+02:00

Azi dimineata cand imi verificam adresa de mail dau peste un mail care avea ca subiect: „avem multe de invatat de la el”, si avea un link cu un videoclip si ca sa nu mor prost intru si eu sa vizionez acel videoclip intitulat: „Fara maini, fara picioare, fara griji”. In care era vorba despre un tanar de 25 de ani pe nume Nick Vujicic, care s-a născut fără mâini şi fără picioare. Are doar un ciot de aproximativ 25 cm în loc de piciorul stâng, pe care el îl dezmiardă ca fiind un “os de puisor”, dar care îi slujeşte pentru a trăi o viaţă independentă. Și dupa ce am vazut acel clip am cautata informati pe google despre aceasta persoana pe nume Nick, și ca sa vezi ce am aflat: Nick a absolvit facultatea de ştiinţe economice cu specializare în planificare financiară şi contabilitate. Este o inspiraţie pentru generaţia tânără de astăzi şi un model în dependenţa totală de Dumnezeu. A fost şi la noi la Timişoara anul trecut. Acum va las sa vizionati clipul care m-a impresionat.

Și am mai aflat ca are si un sit personal www.lifewithoutlimbs.org. Chiar ca avem multe de invatat de la aces om.

Neseriozitatea e acasa (Romania)

2010-01-28T23:24:00.004+02:00

Astazi am fost la stomatolog, pentru ca de vro 3-4 zile ma doare o masea. Am ajuns la stomatolog la ora opt dimineata, ma asez pe scaun ma intreaba ce am patit, ii spun si isi pregateste niste ustensile, se ma invarte prin cabinet pana trece ora. Apoi se uita in gura mea si zice: „cred ca nu e definitiva mai bn te duci sa faci o radiografie la stomatologie”, in gandul meu o fac si pe asta numai sa scap de durere.
Fac radiografie pana ajung din nou la dentistse face ora 10 si un sfert. Cum era de asteptat se mai uita putin la radiografie apoi la mine apoi, iar la radiografie apoi, iar la mine, dupa care imi zice: „da eram sigur ca trebuia scoasa”. Și incep sa ma dezbrac la care imi zice: „ Ce faci?” și eu zic:„ nu imi scoateti acuma maseaua” el: „Nu.. pentru asta fac programare acuma”. Și la urma cu o nesimtire imi zice: „bani ii iau al sfarsit pt tot”. Mi-a facut programare Marti la ora 4 sunt tare curios daca iar sta si se uita la mine.
Și chiar am ramas socat deci cat de nesimtit sau prost poti fi ca sa faci asta. De ce zic nesimtit? Pai dupa faptul ca nu imi face nimic si am stat si 3 ore (teoretic, adica am fost si la stomatolog) mai imi cere si bani. De ce zic prost? A zis ca era sigur ca trebuie scoasa de ce nu mi-a scos-o din prima?. Dupa ce am povestit asta unui prieten imi spune ai uitat in ce tara traiesti e Romania aici e nebunie si hotie la un loc. Și parca dupa ce mi-a spus asta parca totul mi s-a parut totul normal...

Adio probleme!

2010-01-27T23:40:00.005+02:00

Dupa multe zile de chin si griji, pot spune ca am scapat de o piatra de pe inima... Azi a fost ziua cea mare cand a trebuit sa dau test, sa ma asculte profesorul de matematica ca sa pot trece semestrul acesta.
Bine inteles ca inainte de scoala am avut alte preocupari asa ca nu am invatat deloc asa ca la testul din prima ora am picat si eu si colegul meu... Apoi parca a fost ca un plan, am stat pe capul lui pana cand a zis: „Ora viitoare veniti pe la si jumatate in cancelarie sa vad daca mai aveti sanse, pana atunci luati si invatati”, dupa acea jumantete se ora, am fost ascultati si ca sa vezi nu credeam ca o sa trec dar parca stiam totul, rezultatele, formulele de invarteau in capul meu dar am nimerito si am trecut apoi bine inteles am primit o morala, ca daca nu invatati ș.a.m.d. Dar ma bucur ca am trecut de aceast obstacol si sper ca sa nu se mai intample asta (cu toate ca sunt constient ca se va intampla din nou, nu stiu cand dar se va intampla). Oricum ne-am hotarat si eu si colegul meu sa luam initiativa din semestrul al II-lea, cum ar fi: sa ne mutam in prima banca, sa fim mai atenti in clasa si mai constienti ca suntem al profil real. Nu promit nimic din ce am zis acuma.

Sa imi bat capul?

2010-01-26T09:54:00.007+02:00

Deoarece sunt ultimile zile din primul semestru, si cu notele la matematica nu stau prea bine, de exeplu acuma ar trebui sa imi invaț la geometrie pentru ca dau test azi pentru marerea mediei....
Da e o problema... degeaba stau sa invaț daca nu ma pasioneaza spre de exemplu ieri am mai dat un test si nu stiu de ce sunt convins ca nota din el nu va fi o nota de care am nevie...Parca vrea neaparat sa imi strice media... Oare artrebui sa ma consum pentru faptul acesta? Eu cred ca o data si o data toti o dam in bara (exceptand faptul ca eu o dau mai mereu dar...) As vrea si eu macar o data in viața ca la sfarsitul unui semestru de scoala sa nu mai imi pun aceleasi intrebari: O sa imi dea media?, Oare la ce nu imi da media?, Dam test azi?, Ne putem mari mediile?.
Eu cred ca ar fi posibil acest lucru... adica profesori din ziua de azi sunt mult prea exigenti, am prieteni care sunt plecati in Italia, Spania, Irlanda... Si ne spun sti cand eram in Romania mi se parea greu la scoala dar aici materia pe care o fac eu e ca si cum as fi cu o clasa in urma, de exemplu daca in Romania esti clasa a VI-a si sti putina carte, acolo dai un test si poti sa treci in clasa a VII-a.
Sper sa trec astazi si de acest obstacol.

De ce?

2010-01-25T23:55:00.003+02:00

Întrebarea ”de ce?” este foarte frecventa as putea spune indispensabila in ziua de azi.

Sa va dau niste exemple: De ce suntem in criza?, De ce toata lumea crede ca vom muri in 2012? și multe altele... Dar acuma vine întrebarea mea:

De ce mi-am facut blog...?? Grea intrebare...

Păi sa incep cu inceputul, intr-o seara cum citeam eu blogul unui bun prieten, ma gandesc ”ce bine e de el poate sa isi exprime parerea, in fața tuturor” ceea ce eu nu pot. DE CE? pentru ca bine ințeles nu am blog. Și uite așa m-am hotarat sa îmi fac si eu unul...

De ce numele acesta ”Anatomia unui suflet, intr-un sertar cu vise.” ? Păi m-am sfatuit cu acel prieten... si a dat si el o parere si in primul rand are 2 parți.

1:Anatomia unui suflet - vreau sa scriu in acest blog ceea ce simt... lucrurile si amintirile pe care le-am facut...

2:Într-un sertar cu vise. - poate pentru unii vor insemna vise si oricum acum cand le povestesc celorlalti ce am facut si ceea ce am de gande sa fac o sa para ca niste vise... si o sa ramana in subconstientul meu doar ca niste vise.

Și uite asa mi-am facut si blog, am explicat si de ce am pus acest titlu și acum am postat si primul meu articol pe primul meu blog.