După un weekend petrecut între oameni dintr-o organizație studențească foarte cunoscută la noi și extrem de lăudabilă pentru eforturile pe care le face, am realizat că în România lipsește ceva din sistemul de învățământ (dincolo de lucrurile absolut evidente): mentorship-ul.

De-a lungul anilor petrecuți în școală, liceu și facultate, întotdeauna a existat un profesor, o profesoară sau mai mulți/multe care m-au marcat și ale căror cuvinte le sorbeam. Acei profesori sunt oamenii meniți pentru această meserie, cei care știu cel mai bine cum să sculpteze în spiritul năzdrăvan de copil, cei care știu să motiveze și să scoată de acolo ce e mai bun, cei care știu să te împingă către performanță.

În școala generală a fost doamna învățătoare Olaru, cu voce caldă și ochi blânzi, care ne-a învățat cum să rotunjim literele și care ne-a format ca grup până în clasa a patra. În clasele V-VIII a fost domnul Nicolae, dirigintele nostru răbdător, care ne acoperea în fața celorlalți profesori când făceam vreo năzbâtie și care avea destulă energie pentru orice, deși am fost ultima lui generație înaînte de a ieși la pensie. Tot atunci a fost și doamna Istrate, care mi-a insuflat dragostea pentru limba engleză și care m-a învățat toată gramatica limbii engleze. Ei îi datorez anglofilia mea.

În liceu a fost domnul diriginte Lefter, cu pasiunea dumnealui pentru Eminescu și limba spaniolă, omul care m-a motivat să merg la toate olimpiadele la care puteam și care ne-a împins întotdeauna către o cunoaștere mai bună a limbii române. Tot în liceu a fost și domnul Tîlvăr, profesorul meu preferat de limba engleză, ale cărui sarcasm și ironii făceau deliciul orelor de engleză (și la plecarea căruia mi s-a rupt sufletul de tristețe fiindcă știam că profesorii ca dumnealui sunt rari).

În facultate l-am avut drept reper unic pentru tot ceea ce înseamnă a fi profesor pe domnul Dinu, a carui educație și ale cărui cunoștințe îl făceau să fie mai mult decât un profesor și care a avut și are respectul tuturor studenților săi, fără excepție.

Ce mi-a lipsit însă a fost timpul să pun întrebările pe care aș fi vrut să le adresez acestor profesori, să discut cu ei despre planurile mele, să învăț din experiența lor și altfel decât în cadrul sălii de clasă. Mi-a lipsit apropierea și mi-aș fi dorit să-i am ca mentori, care înseamnă mult mai mult decât transferul de cunoștințe.

Mi s-ar părea o idee excelentă să fie introdus acest concept, fie el și opțional, în sistemul de învățământ din România. Ar ajuta ca educația să nu fie doar una academică, ci și una spirituală, introspectivă, formatoare dincolo de simpla acumulare de cunoștințe. În același context, cred că și profesorii ar percepe mai bine roadele muncii lor și aprecierea pe care o au discipolii lor ar fi mai ușor transmisă.

În cheia aceleiași idei, am văzut trailerul unui film care cred eu că va face istorie și care atacă o parte foarte personală a sensibilității individuale: Detachment.

Voi v-ați fi dorit să aveți un mentor în anii petrecuți în școală?

Sursa foto.

Bună! Voiam să-ți mulțumesc pentru că te-ai abonat la blogul meu. Apreciez implicarea ta și timpul pe care mi-l acorzi. Poate te-ar interesa să citești ceva despre blogging & social media, despre călătoriile mele sau câteva recomandări de filme. Să ne citim cu bine. O zi liniștită îți doresc! Andra Zaharia

Concluzia săptămânii trecute este că trebuie să fac cumva astfel încât să ies din birou mai des.

Cum am ajuns la această concluzie? Observând ciclul creativității mele: cele mai bune idei vin după o vacanță (mai scurtă sau mai lungă), după o noapte de somn liniștit, după un weekend la părinți sau după o perioadă de deconectare digitală (care se întâmplă în toate situațiile menționate anterior). Ideile bune, abordările creative – toate se ivesc atunci când mintea are timp să-și așeze informațiile, să le închege într-un mod nou.

Această decizie am luat-o după ce am citit la Auraș că va petrece o săptămână prin țară cu șoferii de tir mi s-a părut o idee excelentă de campanie, știind cât de amuzanți sunt acești oameni, din ceea ce auzeam prin stație când eram plecați în Redescoperă România. De asemenea, proiectul Experience Hotel de la care face live blogging Hoinaru e o altă încercare de a determina cum ne-am trăi viața dacă ea nu ar fi măsurată constant în funcție de ceas. După prea multe ore petrecute în birou, ieșitul în alte contexte, la ore pe care altfel nu le-ai avea libere, sună drept un scenariu ce m-ar putea ajuta să îmi regăsesc flacăra.

Prin urmare, am decis să încerc să fiu mai eficientă decât de obicei și să-mi fac timp să vizitez muzeele la care nu am reușit să ajung până acum, să citesc o oră în parc sau să fac alte lucruri pe care nu le-aș face în mod obșinuit sau să mă pun în situații în care nu aș avea cum să fiu dacă aș rămâne la birou. Oricât de mult ai vrea să dai tot ce poți, la un moment dat te simți stors ca o lămâie și nu mai poți livra rezultate la standardele pe care îți dorești să le respecți. Atunci e nevoie de o schimbare.

Voi ce schimbări faceți când simțiți că aveți nevoie de o ruptură de ritm pentru a vă recăpăta motivația/inspirația/flexibilitatea în gândire?

Sursa foto.

Bună! Voiam să-ți mulțumesc pentru că te-ai abonat la blogul meu. Apreciez implicarea ta și timpul pe care mi-l acorzi. Poate te-ar interesa să citești ceva despre blogging & social media, despre călătoriile mele sau câteva recomandări de filme. Să ne citim cu bine. O zi liniștită îți doresc! Andra Zaharia

Dincolo de suspiciuni și discuții, există oameni, în blogosferă , twitosferă, facebooksferă sau oameni cărora pur și simplu le place să scrie, deoarece au ceva interesant/util/amuzant de spus și și-au construit o audiență căreia îi aduc beneficii. Fiindcă mă bucur de fiecare dată când găsesc câte un blog care nu e din mainstream, dar care are cititori și o comunitate adunată în jurul său, cred că acești oameni ar trebui să se bucure de experiențele spre care îți deschid drumul cuvintele așezate cu migală într-un spațiu public de discuție.

Brandurile care știu să înțeleagă efortul din spatele acestor articole, tweet-uri și postări pe Facebook sunt cele care sunt cu un pas mai aproape de a le comunica oamenilor căldura și afecțiunea pe care o au ei pentru brandul care devine, de cele mai multe ori, mai mult decât un job. Ford este unul dintre aceste branduri, care s-a înscris în PeerPerks programme, de la PeerIndex, o platformă care are ca scop colaborarea cu organizații și companii pentru a le facilita accesul influențatorilor la experiențe unice. Însă să nu credeți că este suficient să ai mulți followers pe Twitter sau mulți prieteni pe Facebook. Programul este gândit pentru a fi mai bine orientat, un algoritm complex determinând dacă ești o persoană influentă asupra unui anumit subiect, într-o anumită arie geografică.

Pentru a-ți proba eligibilitatea pentru acest program, trebuie doar să te loghezi cu Facebook sau cu Twitter. Dacă te califici, vei primi un ”perk”, care vine fără nicio condiție ulterioară. Peerk perk-ul oferit de Ford e cel puțin interesant: un model holografic în 3D a noului Ford B-MAX (tipul de minivan pe care mama mea și l-a dorit dintotdeauna ).

De ce cred eu că e interesant? Fiindcă cele mai frumoase experiențe le-am trăit prin intermediul blogului și a ușilor pe care mi le-a deschis, cu susținerea brandurilor care au acces la locuri, oameni și proiecte la care altfel nu am putea participa. De aceea încurajez

De ce mi se pare că e un pas foarte bun pentru Ford? Fiindcă nu e deloc ușor să faci un brand auto să fie friendly, mai ales când în spatele său se află atâta tehnică și atâtea specificații. Un alt motiv ar fi că o astfel de asociere educă utilizatorii de Twitter/Facebook și bloggerii să înceapă să lucreze cu brandurile mai îndeaproape, chiar dacă nu sunt în sfera comunicării și nu știu cum să abordeze această relație. De asemenea, și pentru că Ford e primul brand care oferă o promoție prin PeerPerks pentru întreaga Europă și recompensează oamenii activi în social media cu perks.

Dacă ești curios, intră aici și descoperă dacă ești eligibil pentru program.

Bună! Voiam să-ți mulțumesc pentru că te-ai abonat la blogul meu. Apreciez implicarea ta și timpul pe care mi-l acorzi. Poate te-ar interesa să citești ceva despre blogging & social media, despre călătoriile mele sau câteva recomandări de filme. Să ne citim cu bine. O zi liniștită îți doresc! Andra Zaharia

Trăiesc, tot mai des în ultimele zile, dorul de a o lua din loc și de a explora căi neștiute. Simt tot mai des presiunea de a face mai mult, mai bine, mai repede, iar izvoarele creativității și răbdării mele seacă pe zi ce trece. Orașul e apăsător și parcă nici poveștile oamenilor nu le mai ascult, nici lucrurile care mă făceau înainte să zâmbesc nu-mi mai atrag privirea. S-au înghesuit atâtea în mintea mea, încât nu mai e aer destul pentru toată lumea, iar geamurile au început să se aburească.

Primul instinct e să să fug. Fără rușine, fără remușcări, doar cu privirea înainte și cu speranța că lucrurile se vor așeza, că voi găsi răgazul să-mi trag sufletul, să-mi adun forțele, să mă regăsesc. Drumurile lungi mereu îmi limpezesc privirea, fiindcă atunci mărunțișurile par departe, iar libertatea și liniștea atât de aproape.

Am găsit un astfel de loc de odihnit mintea în Bulgaria, o țară pe care o străbați aproape ca în pustie, pe drumuri care te îndeamnă la fiecare semn de circulație să încetinești. Parcă-i un semn că ai intrat în alt timp, în timpul propriu, care se măsoară prin răbdarea cu tine însuți, care e cea mai de preț.

Păduri cu tufe de liliac parfumat te însoțesc, iar tu cauți cu privirea răspântia care te va duce acolo unde îți dorești. Vei ști însă vreodată dacă ai ales bine? Te scuturi cumva de îndoiala de sine și pășești cu grijă către malul abrupt, sub care se ascunde o minune simplă: o priveliște frumoasă, mâncare pentru suflet, asezonată cu gustul mării.

Localnicii rup nițică română, atât cât trebuie pentru a-ți aduce la masă scoici cu miros de fum, scoici cu sos picant și scoici cu paste și multă mozzarella. Lucruri simple, oferite de natură, ca și liniștea de pe malul de stâncă pe care stai sub soare, privind marea liniștită.

Îți sprijini gândurile de aripile lebedei care te privește curioasă și lași praful alb de stâncă să=ți acopere degetele, dorind să nu trebuiască să te întorci acasă. Lași Dalboka în urmă și treci iar granița către țara care îți grăbește pasul tot timpul către nicăieri.

Bună! Voiam să-ți mulțumesc pentru că te-ai abonat la blogul meu. Apreciez implicarea ta și timpul pe care mi-l acorzi. Poate te-ar interesa să citești ceva despre blogging & social media, despre călătoriile mele sau câteva recomandări de filme. Să ne citim cu bine. O zi liniștită îți doresc! Andra Zaharia

Weekendul bate la ușă, iar eu, dacă nu sunt plecată din oraș, cu siguranță nu ratez vreun sfârșit de săptămână fără să văd un film (și nici fără să recuperez și niște seriale). Și fiindcă săptămâna aceasta am văzut unul dintre cele mai așteptate filme cu super eroi din ultima vreme, cred că acesta este alegerea potrivită pentru weekend.

The Avengers are premiera astăzi, iar recomandarea mea este să vă faceți rezervări din timp la IMAX Cinema City Cotroceni, fiindcă sunt sigură că locurile se vor epuiza mai repede decât Hulk se poate transforma.

Motive să mergeți să vedeți filmul sunt destule. Având în vedere câți supereroi a pus Marvel în această peliculă, șansele ca aceasta să iasă extrem de prost erau mari, însă Paramount Studios au reușit să creeze un film tare bine condimentat cu tot ce trebuie:
- atitudinea de bad boy cu suflet de aur a lui Iron Man;
- temperamentul simpatic al lui Hulk (de altfel, cea mai amuzantă fază din film îl are ca protagonist);
- farmecul irezistibil al lui Black Widow;
- spiritul luptei pentru dreptate și onoare a lui Captain America;
- verva și orgoliul lui Thor;
- eroul cel ambivalent, spionul spionilor, Nick Furry.

Dar ca să înțelegi întreaga acțiune din The Avengers, mai trebuie să vezi o serie preliminară de filme, care să te pună la curent cu evoluția lucrurilor. Iată care sunt ele:
1. Thor - ca să descoperiți relația dintre Thor și Loki, personajul negativ din film.
2. Captain America: The First Avenger – ca să vă informați despre trecutul lui Captain America și să înțelegeți rolul său.
3. The Incredible Hulk – în care veți afla sursa furiei monstrului cel verde.
4. Iron Man 1 și Iron Man 2 - fiindcă Tony Stark e pretty awesome.

Veți avea parte de un film cu efecte incredibile, cu o dinamică uluitoare și dialoguri efervescente. Multe explozii, și mai multe lupte, însă un final glorios. The Avengers sunt o gașcă eterogenă, care ne aduc aminte de importanța unui scop comun.

Aveți nevoie de încă un impuls ca să vă faceți rezervare?

Și o parodie simpatică, care o să-i placă lui Auraș.

Bună! Voiam să-ți mulțumesc pentru că te-ai abonat la blogul meu. Apreciez implicarea ta și timpul pe care mi-l acorzi. Poate te-ar interesa să citești ceva despre blogging & social media, despre călătoriile mele sau câteva recomandări de filme. Să ne citim cu bine. O zi liniștită îți doresc! Andra Zaharia

Acum câteva săptămâni m-a sunat tatăl meu, cu bucurie în glas, să-mi spună că a descoperit un site pe net care cuprinde fotografii din toată istoria Focșaniului. Fiind focșănean dintotdeauna, tatăl meu a văzut orașul meu natal evoluând, crescând, modificându-se și trecând de la un târg frumos și cochet la un oraș comunist, ca toate cele din România. Acum orașul își recuperează cu greu valorile, monumentele, clădirile, smulgând trecutului comunist ceea ce îi aparține de fapt.

Proiectul Focșaniul Vechi m-a bucurat enorm, fiindcă așa am reușit să vizualizez și eu toate locurile despre care îmi povestea tatăl meu și toate schimbările care au năvălit peste oraș iar și iar. Ce i-a motivat pe membrii echipei din spatele proiectului, o spun chiar ei în pagina dedicată descrierii proiectului, pe care vă îndemn cu drag să o citiți:

Gasind intamplator niste vechi fotografii cu Focsaniul de acum cateva decade ne-a fost imediat trezit interesul pentru trecutul lui, mai ales ca prezentul nu este catusi de putin ofertant. Am rascolit orasul, cetatenii, institutiile, internetul si nu numai in incercarea noastra de reconstituire a imaginii vechiului oras. Mergand aproape literalmente “din poarta in poarta” dupa fotografii am avut satisfactii enorme de fiecare data cand am gasit cate o frantura de oras de acum 30-50-70 de ani sau si mai bine de atat. Persoanele mai in varsta care au prins Focsaniul vechi si nu numai ne-au sustinut demersul spunandu-ne ca este imperios necesar sa aratam tuturor identitatea reala a acestei comunitati orasenesti.

Focșaniul Vechi e un demers al iubitorului unui trecut românesc autentic, al valorilor necompromise, neșterse, pe care generația noastră abia acum le dezgroapă de sub stratus gros de praf sub care le-a așezat perioada comunistă. E un act cultural care vine să potolească setea unei generații care vrea să știe de unde vine pentru a putea defini mai bine încotro se îndreaptă. E o istorie personală, reconstruită împreună cu oamenii care au trăit-o, îmbogățită cu poveștile lor. E o istorie a vieții private, a unui oraș a cărui inimă bate încă, cu pasiune pentru locurile în care au crescut generații de focșăneni.

Vreau să îi felicit din suflet pe oamenii frumoși de la Asociația Potpourri, care au investit timp, suflet și tot felul de resurse în acest proiectul frumos, care crește văzând cu ochii și la care îmi doresc să pot contribui, dacă nu cu fotografii, măcar cu a răspândi vestea. Fiecare oraș ar trebui să aibă așa un proiect, care să nu lase niciodată oamenii să uite generațiile care au străbătut aceleași străzi ca și ei și care au insuflat viață locului.

Dacă sunteți din Focșani sau aveți bunici sau rude de acolo, întrebați-i dacă au fotografii vechi și scrieți-le celor de la Focșaniul Vechi. În iulie eu voi merge la Zilele Orașului Focșani pentru a vedea târgul de ilustrate în cadrul căruia vor fi reeditate mai multe cărți poștale cu imagini din Focsaniul de odinioară. Susținerea și gândurile bune ale celor care au intrat în contact cu acest proiect vă vor convinge, dacă mai e nevoie, de valoarea lui.

Bună! Voiam să-ți mulțumesc pentru că te-ai abonat la blogul meu. Apreciez implicarea ta și timpul pe care mi-l acorzi. Poate te-ar interesa să citești ceva despre blogging & social media, despre călătoriile mele sau câteva recomandări de filme. Să ne citim cu bine. O zi liniștită îți doresc! Andra Zaharia

După Acoustic Bloggers nr. 3 iar m-a copleșit dorul de muzică bună, pe care să o simți, să o trăiești, să o asculți în toate profunzimea ei, indiferent dacă vine de pe Youtube sau din mp3 player-ul la care ești conectat în drum spre casă. E ceva însă fundamental diferit când asculți muzică live. Parcă te cutremură unele acorduri, parcă vibrezi altfel la vocea cuiva, chiar dacă nu e perfectă și chiar dacă nu se aude impecabil. E ceva în muzica live care leagă oamenii în acel moment. Rareori poți privi în ochii unui artist care cântă pe scenă, fiindcă, dacă o să-i prinzi privirea, vei vedea că arde.

Momentele de acest tip, concertele pe care le trăiești de parcă ar fi climaxul vieții tale, pe toate vrei să le păstrezi aproape, ca să le poți retrăi. De aceea păstrez cu grijă autografele de la Armin van Buuren și de la Dash Berlin, CD-urile preferate (deși ascult muzică numai în format digital) și fotografiile care surprind momentele în care i-am cunoscut pe oamenii care mi-au marcat preferințele muzicale. E mare lucru să ai șansa să-ți cunoști idolii.

De aceea mă bucur când văd că brandurile înțeleg faptul că le pot oferi membrilor pasionați din publicul lor experiențe și obiecte le care nu ar avea acces în mod obișnuit. Spre exemplu, Ciuc Premium, care a oferit o chitară de colecție semnată de membrii formației Bon Jovi, model Squier Strat by Fender. Doar 100 astfel de chitare există în toată lumea, iar Ciuc Music. Live Music. a făcut posibil ca una dintre aceste piese de colecție, de fan memorabilia, să ajungă în mâinile unui om a cărui pasiune îi curge prin vene. Chitara a fost una dintre cele 100 create cu ocazia împlinirii a 25 de ani de colaborare cu Universal Music, iar ele s-au răspândit apoi peste tot în lume: 40 au rămas în S.U.A, 20 au luat drumul Asiei, 5 au plecat în Australia și Noua Zeelandă, iar 35 s-au oprit în Europa. Numai 3 se află în România, iar Ciuc Premium a oferit chitara, pentru al doilea an consecutiv.

Ea i-a revenit lui Lucian Radu, pe care trebuie să-l ascultați, ca să vă convingeți că merită din plin premiul.

O sută de oameni care au această chitară, dar fiecare creând alte și alte momente memorabile cu ele. Văzând această chitară nu mă pot gândi decât la show-ul impresionant pe care l-au făcut Bon Jovi în România vara trecută, când am asistat la cel mai plin de suflet, emoționant și copleșitor concert pe care l-am trăit vreodată. Sunt sigură că fanii adevărați, care știu și în somn versurile pieselor trupei și care au încercat ani la rând să facă versiuni propii ale pieselor celebre care au răsunat pe scenele din toată lumea. Cu sigurnață muzica are ceva magic în ea, iar faptul de a avea o punte cât de mică ce te leagă de artistul a cărui muzică și-a făcut drum spre inima ta e ceva care te va bucura mereu.

Bună! Voiam să-ți mulțumesc pentru că te-ai abonat la blogul meu. Apreciez implicarea ta și timpul pe care mi-l acorzi. Poate te-ar interesa să citești ceva despre blogging & social media, despre călătoriile mele sau câteva recomandări de filme. Să ne citim cu bine. O zi liniștită îți doresc! Andra Zaharia

Sensation în România a demonstrat că se pot crea evenimente spectaculoase la noi, că avem unde să ne desfășurăm dacă există profesioniști care să exploateze spațiul disponibil.

Organizarea Sensation “The Ocean of White” a presupus un efort logistic considerabil, însă olandezii sunt obișnuiți cu asta, fiindcă organizează acest eveniment peste tot în lume, reușind să mențină standarde înalte pentru acest concept și având un impact uimitor oriunde este implementat. Desigur, au mai fost concerte de mare amploare organizate la noi, însă niciunul atât de spectaculos. În fața celor 15.000 de oameni de la Romexpo s-au desfășurat, timp de 7 ore, ”48 de fântâni arteziene, cu 100 000 de litri de apa curentă folosită în fiecare ora din show, 160 de cabine de sunet, 20 de sisteme laser și 200 de efecte pirotehnice diferite” (sursa: comunicatul de presă oficial).

Intro-ul a fost senzațional, exploziile de la început făcându-mă să mă simt de parcă eram într-un labortor de-a lui Tesla, în timpul unui experiment. Entuziasmul a fost debordant. Am filmat acest moment și abia aștept și montajul video oficial, ca să văd și alte unghiuri ale show-ului. Scena a fost incredibilă, decorurile ”larger than life”, iar eu am rămas profund impresionată de toate scenariile și momentele create. Așa cum a afirmat și Dan, standardele au fost ridicate prin acest eveniment.

Peste toate acestea, line-up-ul a făcut show-ul așteptat, Pete Tong fiind preferatul meu, mai ales fiindcă a pus una dintre piesele mele preferate din ultima vreme: Greyhound de la Swedish House Mafia. Am auzit că Hardwell a avut un show incredibil, așa cum mă și așteptam. Din păcate eu nu am mai putut asista la el, fiindcă oboseala m-a doborât.

Faptul că aproape 4000 de străini ne-au vizitat țara cu această ocazie este un alt plus, iar codul vestimentar al evenimentului este un excelent prilej de a crea o atfel de unitate decât cea a gusturilor comune pentru muzică, element care a avut cel mai mare impact, în opinia mea. Dacă până și pe Claudia, care nu e fan EDM, a prins-o, atunci e clar un semn că Sensation și-a îndeplinit misiunea în România.

Eu nu pot decât să mă bucur că am avut ocazia să particip la acest eveniment, unde am văzut parcă o deschidere mai mare din partea publicului și un apetit mai mare pentru a trăi și altfel de happening-uri. Sper doar ca data viitoare biletele să fie nițel mai ieftine, astfel încât să avem un public mai numeros.

Puteți găsi câteva fotografii aici și mai multe aici.

Voi ați fost la Sensation? Cum ați perceput evenimentul?

Sursa foto.

Bună! Voiam să-ți mulțumesc pentru că te-ai abonat la blogul meu. Apreciez implicarea ta și timpul pe care mi-l acorzi. Poate te-ar interesa să citești ceva despre blogging & social media, despre călătoriile mele sau câteva recomandări de filme. Să ne citim cu bine. O zi liniștită îți doresc! Andra Zaharia

Sâmbătă am aflat că nu e atât de rău să-ți iei inima în dinți și să îți înfrunți fricile.
Sâmbătă am realizat încă o dată că prietenii sunt cei care știu cel mai bine să-ți dea un ghiont când nu te încumeți să faci pasul următor, fiindcă e în afara zonei tale de confort.
Și tot sâmbătă am învățat să mă bucur de priveliște, chiar dacă zborul nu e chiar lin, lucru aplicabil și în viața de toate zilele.

Răzvan a fost cel care a pus totul la care și ne-a adunat pe toți (Anne-Marie, Corina, Cabral, Alex Conu, Auraș, Hoinaru, Anca, Bogdan, Petreanu, Ionela), făcând eforturi ca totul să descurgă frumos, alături de echipa de la AventuraCard.

Toată lumea a venit cu entuziasm viguros, așteptând cu nerăbdare să se deprinsă de sol, însă eu am plecat convinsă că nu o să părăsesc pământul care mi-e atât de drag. Această teamă mi se trăgea de când am suferit de rău de înălțime, care mi-a trecut abia pe la 16 ani. Acum nu mai am nicio frică de a zbura cu avionul, dar gândul că voi simți aerul fluturându-mi pe lângă urechi (aproape), mă făcea neliniștită.

După ce Răzvan și Cabral au dotat avionul cu camere video în toate unghiurile, care să surprindă fiecare înghițit în gol al bloggerilor surprinși de manevrele aviatice, câte unul, bloggerii și-au luat zborul, niciunul nevrând să-și lase parola de la blog. Gândul întoarcerii a fost puternic, astfel încât, în ciuda vântului năprasnic, și grație abilităților excelente ale pilotului, toți au aterizat teferi.

Eu am încercat sa trec neobservată și nezburată, dar prietenii mei amabili au insistat că ar fi păcat să pierd ocazia. Și, în ciuda zâmbetului forțat pe care l-am avut la urcare, m-am întorc cu gândul că da, aveau dreptate, și ar fi fost o pierdere să nu zbor.

Pe lângă faptul că ești în maximă siguranță, Andrei, pilotul, te face să te relaxezi văzându-l cu câtă naturalețe și dezinvoltură manevrează mica aeronovă. Apropo de acest lucru, a trebuit eu sa întreb ce fac pedalele și manșa, că imediat Andrei mi-a demonstrat, avionul mișcându-ți coada ca un cățel bucuros că iese la plimbare și un mic gol în stomac făcându-mă să mă apuc un pic mai strâns de bara din dreapta.

Dar e tare frumos acolo, sus, e liniște, e vânt, e vreme să contemplezi, să te rupi de toate, să-ți smulgi rădăcinile și să fii, măcar pentru câteva minunte, cu capul în nori. Și mi se pare că e unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le poți face cuiva, fiindcă e o senzație unică, pe care nu o poți trăi niciunde. Și nici măcar nu e așa de scump.

Despre AventuraCard vă pot spune că e un proiect făcut din pasiune, care nu face bani decât pentru a întreține această pasiune, care îi face fericiți pe cei care se ocupă de zboruri, dar mai ales pe cei care vin acolo să guste din puritatea văzduhului. Pe mine m-au ajutat să-mi mai domin o teamă, iar acesta e un lucru mare. Pe alții i-a bucurat și mai mult. Voi dacă vreți să aflați mai multe, îl puteți întreba chiar pe pilot.

Mulțumim Răzvan pentru o zi memorabilă și pentru amintiri care mă fac să zâmbesc.

În încheiere, două teasere:

De la Cabral

Și de la Răzvan

Airbloggers – sneak preview from razvanbb on Vimeo.

LE: Iată și clipul oficial, realizat cu entuziasm și dibăcie, de către Răzvan:

Bună! Voiam să-ți mulțumesc pentru că te-ai abonat la blogul meu. Apreciez implicarea ta și timpul pe care mi-l acorzi. Poate te-ar interesa să citești ceva despre blogging & social media, despre călătoriile mele sau câteva recomandări de filme. Să ne citim cu bine. O zi liniștită îți doresc! Andra Zaharia

Continuând discuția despre femininate începută alaltăieri, aș vrea să vă povestesc astăzi despre părerile mele în legătură cu greutatea corporală și noțiunea de frumusețe feminină înțeleasă greșit tot mai adesea, mai ales de tinere care abia pășesc în sau din adolescență.

Personal, nu am fost niciodată top model și nici nu mi-am dorit să fiu. Am avut momentele mele în care am avut mai multă grijă de corpul meu și altele în care alte griji au luat locul timpului pe care îl dedicam sportului sau activității fizice. Deși mi-am dorit mereu să fiu mai slabă (ce femeie nu-și dorește?) nu am putut vreodată ține o dietă și nici la lasă nu am reușit să merg mai mult de 3-4 luni consecutiv. Cu toate acestea, în ultimul an am reușit să mă apropii cu pași repezi de greutatea la care îmi doresc să ajung. A fost un proces progresiv, negrăbit, neforțat.

Eu și greutatea

N-am fost niciodată de acord cu dietele drastice, cu slăbitul prin înfometare sau alte tactici care agresează corpul. Consider că sănătatea e mai importantă decât orice, dar sănătatea este legată și de greutatea corporală, motiv pentru care cred cu tărie că este extrem de important să-ți păstrezi o greutate constantă.

Personal, urmez câteva reguli simple, care mă ajută să mă simt bine, să-mi păstrez echilibrul (precar, din cauza ritmului în care muncesc, a orașului în care trăiesc etc.):
- nu mănânc pâine, decât foarte, foarte rar;
- nu beau cafea și nu fumez;
- beau ceai verde și alte tipuri de ceai aproape în fiecare zi;
- mânănc fructe și legume în fiecare zi;
- beau multă apă și evit sucurile, mai ales pe cele acidulate;
- mănânc rar fast food și gătesc cu foarte puține grăsimi.

Mi-aș dori să pot adăuga acestei liste și faptul că fac sport măcar o dată pe săptămâna, dar lucrul acesta încă îmi dă bătăi de cap. Părerea mea este că mai important decât să încapi în rochia aceea cu 2 mărimi mai mică este să nu gâfâi după ce urci 3-4 etaje, să poți alerga 2-3 km fără să te doară splina, să ai elasticitate și, în general, să fii sănătos și să nu ai dezechilibre în corp.

Sfatul specialistului

Pentru că mereu mi-am dorit să merg să cer sfatul unui medic nutriționist și mereu am amânat acest lucru, acum am decis că e momentul să cer sfatul specialistului. De aceea m-am bucurat să aflu că Plafar a demarat o inițiativă de educare în alimentație prin oferirea de consultații gratuite cu un nutriționist Plafar iîn 15 magazine din București și din țară.

Programul se numește ”O vară SLIM – FIT” și a început pe 5 aprilie, dar nu vă faceți griji, fiindcă va dura până pe 31 mai. Puteți să vă faceți programări de miercuri până duminică, între orele 16-21, la numărul de telefon verde 0800-07-03-07 sau la oricare dintre magazinele Plafar. Mai jos aveți și calendarul pentru această campanie:

Așa cum indică anunțul campaniei, un media specialist în nutriție ”va determina cu ajutorul aparatului OMRON: procentul de șesut adipos; Indicele Masei Corporale (IMC); nivelul de șesut adipos visceral; rata metabolismului bazal. În baza rezultatului, medicul va propune o dietă personalizată și va oferi sfaturi complementare pentru detoxifiere, drenaj, slăbire.”

Eu am fost la un test de depistare a intoleranțelor alimentare, anul trecut, tot în cadrul unei campanii Plafar și am fost mulțumită de rezultat. Vă propun însă să vă faceți programare din timp, fiindcă deja locurile se epuizează rapid.

Tu ce faci în plus pentru a avea grijă de tine și de corpul tău?

Bună! Voiam să-ți mulțumesc pentru că te-ai abonat la blogul meu. Apreciez implicarea ta și timpul pe care mi-l acorzi. Poate te-ar interesa să citești ceva despre blogging & social media, despre călătoriile mele sau câteva recomandări de filme. Să ne citim cu bine. O zi liniștită îți doresc! Andra Zaharia