“Marketingul proiectelor de publishing online cu Andrei Rosca

Fie ca vorbim despre un blog sau o publicatie online, marketingul este o componenta esentiala pentru impunerea in piata. Dupa ce a creat si cucerit o nisa interesanta cu bookblog.ro, Andrei Rosca vine la o discutie despre idei si secrete in strategia, tacticile si actiunile unui proiect de publishing online. De la ora 20.00, la Online Shift.”

De ascultat puteti asculta intrand pe www.radiolynx.ro. Va astept si pe chat, ma bazez pe intrebarile voastre.

2. “People who say that life is not worthwhile are really saying that they themselves have no personal goals which are worthwhile. Get yourself a goal worth working for. Better still, get yourself a project. Always have something ahead of you to ”look forward to” / to work for and hope for.” via Iulia

3. “In primul rind, sint constient ca traiesc intr-o tara de misogini. Cred ca România este o tara de misogini. Si daca ma veti contrazice, va voi ruga sa-mi dati un exemplu, macar unul, de mare poveste de dragoste la români.” [un interviu ceva mai vechi, cu Paler]

4. “Toata lumea, in functie de interese, s-a ascuns in spatele crizei. De la marii clienti, care au cerut discounturi ca “e criza”, la agentiile lor, care au negociat si mai drastic sau au taiat bugete pentru ca “e criza”, la agentiile media online, care au intarziat plati, au inghetat contracte, au anulat sau scazut contracte pentru ca “e criza”. Ideea e ca, in momentul in care teoretic nu va mai fi criza, practic ea va fi din plin.” [criza in online, la Mihai]

5. “Pentru privilegiul confortului de care vorbesc, imi asum plata unor taxe. Inclusiv taxe “de mediu”. Care taxe sunt multe si mari - le platesti cand cumperi masina, le platesti in pretul benzinei, le platesti in rovigneta, etc etc. Platesc aceste taxe pentru ca statul sa aiba grija de mediu.” [bun simt si responsabilitate]

6. “Uită de bannere dacă vrei să inovezi ceva în comunicarea online. Dacă te-ai decis să folosești acest vampir, numit banner, vezi dracului ce scrii în el. Trebuie să vorbești despre beneficii, avantajul competitiv și să adaugi un call-to-action.” [despre modul corect de a te spala cu apa pe fata, la Ciprian]

Sunt unele lucruri pe care se pare ca le invat mai greu. Si cred ca-i bine asa. Fiindca eu cred ca nu toate problemele sunt acolo pentru a fi rezolvate. In unele cazuri, ceea ce se aplica in cazul cartilor se aplica si in cazul problemelor de care ne lovim. Valoarea unei carti nu sta intotdeauna in informatiile, cunostintele sau starile cu care ramai la sfarsitul lecturii. De multe ori conteaza mult mai mult ceea ce devii tu in timp ce o citesti.

Nu solutiile in sine te dezvolta, nu solutiile de maturizeaza, nu ele te fac sa fii mai bun. Ci orele alea multe in care te straduiesti sa le gasesti.

De cate ori vad un profesor care lasa corigenti si repetenti fiindca aia nu dau doi bani pe materia pe care o preda el, vad sute de copii care vor ajunge niste ratati. Cu cat profesorul e mai batran, cu atat numarul ratatilor pentru care se face responsabil e mai mare. Din fericire, pe lumea asta mai sunt si copii cu personalitate suficient de puternica incat sa iasa din scoala, liceu si facultate doar incrancenati, nu ingenunchiati.

Ma uitam la reclama de mai jos si imi aduceam aminte de liceul pe care l-am facut eu, de facultatile prin care am trecut. As zambi, dar nu imi vine. Eu am iesit de acolo convins ca daca vreau sa fac ceva in viata asta trebuie sa lupt eu si nu sa stau pe spate si sa ma bazez pe niste note si diplome. Dar sunt atat de multi oameni, probabil multi dintre ei de zeci de ori mai capabili decat mine, care au iesit de acolo spalati pe creier. Si cu certitudini care se rezuma la ce NU trebuie sa faca, la ce NU se pricep, la ce NU au voie sa se gandeasca in timpul unui curs, la ce NU vor reusi sa faca niciodata.

Toate astea sunt din vina profesorilor. Sigur, profesorii sunt parte a unui sistem mai mare care este la fel de gresit. Vina lor nu este ca lucrurile sunt asa cum sunt, vina lor este ca sunt iresponsabili. Iar eu spun asta cu toata responsabilitatea. Mare parte dintre profesori sunt iresponsabili si inconstienti.

Nu inteleg puterea pe care o au in formarea copiilor, nu inteleg ca poate uneori viata unui copil depinde in totalitate de zambetul intelegator al unui profesor care a priceput ca e okay sa ai vise ce nu au legatura cu porcariile pe care le scrie el pe tabla. Scoala este un facilitator. Si atat. Transmite informatii. Informatii pe care avem toata viata sa le descoperim, daca ne intereseaza. Nu spun ca n-ar trebui sa faca asta, ci ca ar trebui sa faca mult mai mult. Aratati-mi un pusti care isi descopera pasiunea in timpul liceului si am sa va arat, peste cativa ani, un om care a reusit in viata mai mult decat oricare dintre fostii sai colegi. Asta ar trebui sa faca profesorii si scoala. Sa ii ajute, sa le dea acea foame de cunoastere, setea de a deveni mai bun, indiferent ca e vorba de a fi un profesionist mai bun sau un om. Si exact asta e locul in care esueaza lamentabil.

Nu numai ca nu ii ajuta, dar ii si distrug. Am mai spus-o si cu alte ocazii, eu cred ca de multe ori a ii lua unui om dreptul la vise e mai grav decat a il omori.

A sunat radical? Imi cer scuze, promit sa nu mai fac, am sa incerc din rasputeri sa fiu politically-correct. Asa-i ca nu par sincer? Fiindca nu-s! Stiu ca sunt comentarii dure. Va asigur ca nu vin din frustrari personale. Eu am invatat intotdeauna doar ce mi-a placut sa invat. Si am avut si noroc de parinti care sa nu incerce sa ma forteze sa iau 10 la toate. Iar dupa ore mergeam acasa si uneori citeam pe net (pe dial-up) toata noaptea pentru a aprofunda subiecte ce ma interesau. In rest, am fost cel mai ignorant copil pe care il cunoasteti. Si, intr-un fel, inca sunt. Si copil, si ignorant. Sunt profesori pe care, sunt convins, i-am adus in pragul disperarii cu ignoranta mea. Si mi-a fost bine asa.

Si nu, nu doar critic. Intr-o zi, intr-un fel sau altul, am sa schimb asta.

via Paul

Tom Peters on Passion! from Tom Peters on Vimeo.

Am luat doua tepe de la edituri foarte mari, tepe care au fost cat pe ce sa darame bookblog din punct de vedere financiar. Tepe care inseamna contracte nerespectate. Ma uit pe excel-uri si nici acum nu imi dau exact seama cum am reusit sa il tinem in picioare. Dupa ce mi-am pus salariu, au fost multe luni in care a trebuit sa il reduc cu 50 sau chiar 80% ca sa pot sa respect niste promisiuni, sa pot sa fac niste plati. Daca pe viitor s-ar intampla sa fie nevoie sa o fac din nou, sunt absolut pregatit sa o fac.

1 an si jumatate de la lansare pana in momentul in care la sfarsitul unei luni excel-ul meu a aratat la Venituri - Cheltuieli altceva decat zero.

Unu - numarul oamenilor pe care ii cunosteam in online acum 3 ani si jumatate, cand am inceput. 8 oameni din online care mi-au zis 5 luni mai tarziu ca bookblog n-are nicio sansa sa mearga. 4 dintre ei oameni cu foarte multa experienta, pe care ii respect. Cel putin alti 10-15 oameni care, sub o forma sau alta, m-au incurajat sa ma apuc de altceva, ca sa nu mor de foame. 3 oferte de angajare refuzate, toate pe bani multi. Doua pe mai multi bani decat castig acum.

74 de oameni care au vrut la un moment dat sa intre in bookblog, oameni cu care m-am intalnit sau am vorbit de-a lungul timpului. 30 au intrat, astazi suntem 9. 16 crize de comunicare la nivelul echipei, dintre care 5 foarte periculoase. 9 crize de PR pe alte bloguri. 4 sectiuni ale bookblog care au fost lansate si inchise in cateva luni. 7 parteneriate cu site-uri mari care nu ne-au ajutat cu nimic. Cel putin 10 proiecte mari ale bookblog care din diverse motive nu s-au mai facut. Un site conex destul de ambitios care a esuat lamentabil la doar 3 luni de la lansare.

Sunt lucruri despre care n-am vorbit niciodata. Dar asta nu inseamna ca ele nu exista. Am mai zis-o: daca n-ar exista, n-as simti ca am dreptul sa ma consider antreprenor. Daca va imaginati ca e usor, sunteti cu capul in nori. Daca va imaginati ca merge fara munca, nu se cheama ca sunteti visatori, ci ca sunteti inconstienti. Daca aveti vreo secunda impresia ca o sa reusiti de unii singuri, fara o echipa, aveti o problema mult mai mare decat ego-ul vostru supradimensionat. Oricat de buni ati fi, sunteti prea slabi ca sa reusiti de unii singuri.

E okay sa tinzi catre nori, sa incerci sa ajungi cat mai sus, sa te ridici. Insa e okay atata timp cat in timpul procesului nu pierzi contactul cu pamantul.

Iar pentru cei care acum se intreaba cum de am retinut toate cifrele astea, raspunsul este: nu le-am retinut. Le-am notat. Si o fac in continuare. Va sfatuiesc sa o faceti si voi. Fiindca peste 2,3 sau 10 ani, atunci cand o sa reusiti sa faceti ceea ce va doriti sa faceti, vor fi multi care vor incerca, cu disperarea unor oameni ce au renuntat prea devreme, sa va spuna ca ati avut noroc. Inarmati-va si dati-le peste bot. Fiindca norocul n-are nicio legatura cu a fi mai bun. Munca are.

Later edit: de urmarit si blogul lui Radu Georgescu, proaspat lansat.

Bucuresti -> Valea Doftanei -> Campina -> Azuga -> Bucuresti