Anotimpuri colorate

43. Pana ce like-urile ne vor desparti

2012-01-30T21:35:00.002+02:00

"Mă îngrijorează însă că unii ştiu să reacţioneze numai aşa. Apăsând un link, ce se transformă din like în unlike, în cazul în care te răzgândeşti. Mă îngrijorează faptul că – în demersul acesta de a crea versiuni mai bune despre noi în online - uneori se întâmplă să lăsăm să se dizolve relaţiile reale. Mă îngrijorează faptul că e foarte la îndemână să ne placă o poză, dar ni se pune un nod în gât atunci când..."

Pentru restul editorialului, intraţi aici.

Ordinary Miracle - Sarah McLachlan

2012-01-29T11:37:00.000+02:00

Pentru ca stiu ca multi se streseaza din cauza faptului ca maine e luni, va propun ca in fiecare duminica dupa amiaza spre seara sa avem un karaoke. Sa ne punem castile la urechi sau sa dam boxele mai tare, sa dam play si sa cantam din toata inima.

Nu-i asa ca acum nu mai suna asa de rau luni dimineata? :)

Sa aveti pace in suflet!

PS: Melodia de astazi este o propunere de la o cititoare a blogului. Daca aveti sugestii, la astept cu mare drag!

Promiteţi-mi că vă veţi aminti asta

2012-01-26T14:50:00.000+02:00

Îmi promiteţi? :)

Daca ai intrat pe blogul meu macar o data, postarea aceasta este pentru tine direct si personal!

2012-01-25T16:09:00.001+02:00

Sâmbătă, duminică şi luni am avut câteva ieşiri şi întâlniri cu câţiva prieteni şi am fost foarte surprinsă să descopăr câţi dintre ei îmi citesc blogul. Mulţi! Prea mulţi pentru ceea ce cred eu despre felul în care scriu. Oameni care mi-au spus că au citit despre una şi despre alta şi că mă susţin. Oameni care m-au luat în braţe când am oftat. Şi în faţa cărora nu am putut decât să zâmbesc. De ce să mă afund când am "maluri" atât de puternice?

Într-un fel, e ciudat. Eu mereu am scris pentru mine şi nu cred că am talent. Scriu constant de 17 ani, uneori am publicat, alteori nu. Asta este una dintre pasiunile mele, împreună cu designul şi organizarea vieţii. Dacă am timp, asta fac. De puţină vreme scriu şi pe bani, dar nu asta mă motivează.

Eu scriu pentru că îmi place.
Nu ştiu de ce îmi place.
Uneori cuvintele mele mi se par atât de anoste încât nici nu recitesc ce scriu.
Nu ştiu însă deloc de ce vă place vouă să citiţi ce scriu eu pe aici. Poate, cândva o să-mi scrieţi şi mie un e-mail scurt în care să-mi explicaţi.

Eu mă plec până la pământ, că văzând trecerile voastre pe aici, sub formă de numere care încă mi se par ireale, faceţi din viaţa mea ceva şi mai frumos, cu nişte umbre şi culori de care altfel aş fi fost lipsită. Pentru care nu vă voi putea mulţumi suficient, mai ales că nu vă ştiu (încă) pe toţi.

Adresa mea este denisaforeverinlove, la yahoo.com. Dacă simţiţi că vreţi să-mi scrieţi, eu vă voi răspunde cu mare drag.
Să aveţi o zi lină şi să nu vă udaţi la picioare. :)

Cum te pregatesti pentru cea mai importanta intalnire (intrebare)

2012-01-23T17:24:00.000+02:00

si astept si raspunsul vostru, chiar sunt curioasa :)
Editorialul îl găsiţi aici, la fel şi întrebarea.

Somebody That I Used To Know (feat. Kimbra)

2012-01-22T21:42:00.000+02:00

Nu-i asa ca acum nu mai suna asa de rau luni dimineata? :)

Sa aveti pace in suflet!

Povestea marului stricat - despre Steve Jobs, de Denisa Stamate

2012-01-18T15:59:00.000+02:00

Umbla vorba pe Facebook ca Denisa are mere. Denisa fiind eu, merele fiind ale lui Steve. Jobs.

Sa explic.

La inceputul saptamanii, imediat dupa publicarea editorialului meu pe Majesty, Alina - care este redactor la revista Semnele Timpului - m-a intrebat daca mi-ar placea sa scriu un guest post pentru site-ul revistei. Voi care ma cunoasteti, stiti ca nu refuz nicio invitatie de a scrie, cu conditia sa fie ceva care sa ma intereseze. Si care sa nu fie despre imoral, ilegal sau despre politica. Asa ca am spus da din toata inima, m-am pus la treaba si nu am dormit 2 nopti de emotie, dar astazi va pot spune ca articolul este gata si poate fi citit aici.

Mai grozav decat articolul acesta este faptul ca am onoarea, placerea, responsabilitatea de a si lucra part-time pentru Semnele Timpului, o gura de oxigen pentru perioada aceasta in care ma straduiesc sa imi gasesc un loc de munca in relatii publice - nu, nu am renuntat la rezolutie. Asadar, sunteti martorii implinirii unui vis de-ale mele, si anume sa castig bani din scris. It's a terrific beginning of a year!

Multumesc ca mai sunteti pe aici si ma cititi, voi, putinii care mai treceti pe aici, dupa ce multi si-au pierdut interesul in blogul acesta si in persoana mea dupa intoarcerea mea din Anglia.

Va imbratisez cu drag,

41. ...si toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra

2012-01-16T20:38:00.000+02:00

Dragii mei dragi,

Va asez din nou inaintea ochilor si cugetelor un editorial, ca in fiecare luni. Sper sa va fie pe plac si va va unga la suflet. Daca nu va reusi aceste lucruri, sper macar sa puna o scanteie de schimbare, asa cum mi-am propus eu pentru viata mea. In esenta, editorialul spune asa:

"Fiecare poate sa fie mare…pentru ca fiecare poate sa serveasca. Nu trebuie sa ai o diploma pentru a servi. Nu trebuie sa faci ca subiectul sau verbele pe care le folosesti sa fie intr-un acord gramatical. Tot ce trebuie sa faci este sa ai inima plina de har. Un suflet nascut din dragoste. (Martin Luther King, Jr.)"

Pentru varianta lunga, editorialul il gasiti aici.

Noa - Life is beautiful (Beautiful that way)

2012-01-15T17:34:00.000+02:00

De ce-mi place mie Rob

2012-01-13T10:07:00.002+02:00

Mai intai asculta piesa.
Fii atent(a) la versuri (le-am pus sub videoclip pentru cei care nu inteleg tot)

Oh what the hell she saysI just can't win for losingAnd she lays back downMan there's so many timesI don't know what I'm doingLike I don't know now
By the light of the moonShe rubs her eyesSays it's funny how the nightCan make you blindI can just imagineAnd I don't know what I'm supposed to doBut if she feels bad then I do tooSo I let her be
And she says ohI can't take no moreHer tears like diamonds on the floorAnd her diamonds bring me downCause I can't help her nowShe's down in itShe tried her best but now she can't win itHard to see them on the groundHer diamonds falling down
She sits down and stares into the distanceAnd it takes all nightAnd I know I could break her concentrationBut it don't feel right
By the light of the moonShe rubs her eyesSits down on the bed and starts to cryAnd there's something less about herAnd I don't know what I'm supposed to doSo I sit down and I cry tooAnd don't let her see
And she says ohI can't take no moreHer tears like diamonds on the floorAnd her diamonds bring me downCause I can't help her nowShe's down in itShe tried her best but now she can't win itHard to see them on the groundHer diamonds falling down
She shuts out the nightTries to close her eyesIf she can find daylightShe'll be alrightShe'll be alrightJust not tonight
And she says ohI can't take no moreHer tears like diamonds on the floorAnd her diamonds bring me downCause I can't help her nowShe's down in itShe tried her best but now she can't win itHard to see them on the groundHer diamonds falling down

Prima data cand am ascultat melodia am crezut ca este vorba despre o femeie care plange neconsolata. Sunt femei care plang din orice sau altele care plang numai atunci cand li se intampla ceva coplesitor. Apoi am aflat ca Rob a scris versurile acestea pentru sotia lui, care sufera de o boala auto-imuna, adica lupus. Lupusul este o boala care afecteaza articulatiile, pielea, rinichii, inima, plamanii dar si alte parti ale corpului, iar printre manifestarile caracteristice sunt durerile de cap, ametelile, convulsiile, problemele de memorie si chiar tulburarile de personalitate. Ce mi-a atras atentia si m-a facut sa-mi dau seama despre ce e vorba in videoclip este faptul ca una dintre manifestari este eruptia in forma de fluture pe nas si obraji. Intelegi acum ce spune Rob? Despre suferinta sotiei lui.
Miscator...

ultra-scurt

2012-01-11T11:04:00.000+02:00

Cei mai mulţi oameni cred că "Te iubesc" este cel mai bun şi frumos lucru pe care îl poţi spune cuiva. Adevărul este că "Şi eu te iubesc" are un impact mai mare asupra inimii omului.

40. Niste vase goale

2012-01-09T15:47:00.000+02:00

Un editorial prea scurt si plictisitor. Nu merita citit :)
O sa reiau tema candva si voi scrie ceva mai elaborat.

Karaoke: Jason Mraz - I'm yours

2012-01-08T18:23:00.000+02:00

Nu-i asa ca acum nu mai suna asa de rau luni dimineata? :)
Sa aveti pace in suflet!

Povara

2012-01-07T19:26:00.001+02:00

In ultimele zile am facut greseala de a posta doua lucruri personale, unul care m-a bucurat mult, altul care m-a intristat profund. Va multumesc tuturor celor care v-ati bucurat impreuna cu mine si m-ati surprins iar si iar, oameni care nici nu stiam ca ma cititi, cum ati venit si ati lasat aici cateva vorbe care m-au uns pe suflet atunci cand lucrurile nu au mai fost fericite. Va inclin pana la pamant fata de bunatatea oamenilor de aproape si de departe si nu mai lui Dumnezeu ii pot multumi ca m-a inconjurat cu oameni atat de dragi care sa-mi fie pansament.

Intr-un fel nu intelegeam tacerea altora la care ma asteptam sa spuna ceva. Raspunsurile nu au incetat sa apara; din pacate, ele incepeau cu "nu te mai plange atat" si se terminau cu "meriti tot ce ti s-a intamplat, e vina ta". Nu au durut mai mult decat ceea ce traim, dar au fost o mahnire si o dezamagire pe care nu le explic. Nu stiu ce anume m-a facut sa cred ca pot posta aici si lucruri personale, dar aceasta este o greseala pe care nu o voi repeta. Blogul acesta nu va putea fi niciodata un jurnal. Prin urmare, cele 4 postari au fost trecute sub tacere si locul lor nu va fi luat de nimic altceva decat de postari profesionale si de articolele motivationale cu care v-am obisnuit.

Cei care vreti sa ma cunoasteti si sa-mi scrieti, aveti adresa mea de e-mail si imi face o placere grozava sa scriu e-mailuri sau mesaje pe Facebook. Ca sa nu mai spun cata bucurie simt cand am cate un prieten nou. Asadar, cei care doriti sa ma cunoasteti mai bine, eu v-am facut invitatia. Toti ceilalti, va invit sa nu mai cautati noroi aici si subiecte de barfa despre nenerocirile oamenilor. Aveti destule alte locuri pentru aceasta.

Retrospectiva 2011

2012-01-04T17:48:00.002+02:00

Nu îmi amintesc să fi făcut vreodată o retrospectivă la început de an, online sau offline. Cel mai aproape am fost anul trecut, când am decis ca printre primele postări să fie una legată de modalităţi de a obţine în anul curent ce nu ai reuşit în anul anterior. Se pare că a fost una dintre postările foarte citite, deşi pe vremea aceea nu prea aveam parte de bucuria pe care ţi-o oferă primirea comentariilor

1) Pe 13 ianuarie am făcut poze eclipsei de soare şi, pentru că le postam pe măsură ce eclipsa avansa, a fost prima postare interactivă 100%. Comentam pe Facebook şi apoi postam pozele, a fost grozav!

La sfârşitul lunii decembrie, mai exact pe 24, am început să lucrez la un nou loc de muncă şi am scris atunci, cu majuscule în inima şi în mintea mea, că mie chiar îmi place să muncesc.

2) În februarie reluasem cursurile de design interior şi am postat o serie de articole în care şi-au făcut locul poze de calitate care sper că v-au delectat, pe voi cei care apreciaţi temele acestea.

Pe 10 februarie am avut primul şi singurul guest post, semnat de Iocos Ferentz. Spre sfârşitul lunii an început organizarea unui concurs, care s-a lăsat cu premii interesante în cărţi motivaţionale, căni şi tricouri personalizate şi gift cards la un magazin mare de papetărie. Atunci când mă voi angaja, voi relua concursurile pentru că îmi place tare mult să vă dau cadouri.

3) Pe 22 martie am reluat seria postărilor despre organizarea personală cu o postare pe tema Cum poţi părea mai organizat (chiar dacă nu eşti). Ori de câte ori scriu despre organizare, aş scrie şi aş vorbi non stop. Măcar de s-ar preda aşa ceva în şcoală, aş putea primi şi ceva bănuţi pentru asta. Şi ce carieră aş face din asta, ce seminarii şi cursuri

La sfârşitul lunii am dat un interviu pentru Radio Babilon, din păcate înregistrarea nu mai poate fi ascultată online; dacă o găsesc, postez link-ul pentru cei care nu au auzit-o.

4) Pe 11 aprilie am debutat cu un editorial în fiecare luni pe Majesty, la rubrica Cuvinte colorate. Lista cu toate cele 39 de editoriale o găsiţi aici.

5) În mai, chiar de ziua mea am început să muncesc de acasă pentru firma la care mă angajasem din ianuarie. Nu era tocmai o situaţie pe care mi-o doream, aşa că am vrut să caut un alt loc de muncă. Postam atunci pe blog o descriere a job-ului meu pe care îl ofeream unei persoane care să îndeplinească câteva condiţii. Am rămas de atunci cu 2 fete cu care comunic ades, Simona şi Corina. Din păcate, nici una dintre ele nu a primit postul pentru că s-a lucrat peste mine şi a fost favorizată altă persoană. Pe 19 mai am scris o scrisoare despre complexe şi, după ce mi-am pus sufletul pe tavă, mă aşteptam la o reacţie ceva mai concentrată.

6) În iunie am aflat că voi fi transferată în Anglia şi mi-am pregătit căţel şi purcel ca să mă mut pentru următorii 2 ani şi am scris şi o postare despre ultima mea săptămână în România.

7) Şi a venit 1 iulie, cu rămas bun pe fugă de la prea puţini oameni (din păcate, cel mai mulţi au aflat abia după ce am plecat), cu lacrimi de croco, cu o viaţă diferită la mii de kilometri, de una singură, cu totul luat de la 0. Am scris puţin şi am trăit mult, există câteva postări, dar nici pe departe suficiente pentru a cuprinde tot sau cea mai mare parte. Există o secţiune separată pe blog legată de Anglia, unde puteţi găsi toate postările. În plus, am uploadat şi câteva sute de poze pe care le puteţi vedea în câteva albume, după cum urmează:

casa şi biroul (46 fotografii)
Thorpe park, un parc de distracţii pentru cei curajoşi. (56 fotografii) Site-ul aici şi harta curselor existente aici
plimbări în centrul oraşului şi parcurile care mi-au plăcut (160 fotografii)

8) În august am fost singură. Şi tot mai singură. Şi v-am declarat iubirea.

9) Noroc că în septembrie a venit toamna şi m-am ocupat cu decoraţiuni, apoi am scris despre sărbători...înnebunită de faptul că deja apăruseră ofertele şi brăduţi în cam toate magazinele. Apoi l-am descoperit pe Marius Manole, prin blogul lui, iar în decembrie am avut onoarea de a-l vedea live la Teatrul Bulandra.

10) În octombrie am scris mult pe blog, dar am postat ca de obicei. Drafturi multe, ca pe vremea când nu mă citea nimeni.

11) Noiembrie, cândva luna mea preferată, a fost o lună a despărţirilor. A fost cât p-aci să dorm pe străzi, am plecat în fugă dintr-un loc periculos, mi-am luat la revedere prea repede de la prietenii mei (singurul motiv pentru care aş reveni în Northampton) şi m-am întors în ţară pe 20 noiembrie, după un zbor cu peripeţii. Aş fi fost şi acum acolo dacă nu aş fi avut un înger păzitor care să îmi cumpere biletul de avion şi nu o să pot fi suficient de recunoscătoare pentru această binecuvântare. M-am întors în ţară şi am căzut într-o depresie severă, drept care nu am ieşit din casă cu zilele. M-am forţat să ies din bârlog, să-mi scot din minte că am eşuat (deşi habar nu am de ce gândeam asta) şi să fiu recunoscătoare şi, după ceva vreme, mi-am revenit.

12) Decembrie a fost albastru şi neconvenţional, până ce am primit cel mai frumos cadou ever! Am câştigat o invitaţie pentru 2 persoane la piesa Oscar şi tanti roz, care a fost ex-tra-or-di-nar. Apoi am iubit România şi încă o iubesc (o să scriu în curând despre campanie). Am încheiat cu o urare semi-muzicală şi apoi am schimbat foaia.

Acum, că am ajuns la final, văd că au fost câteva lucruri noi şi consistente pe care le-am trăit. Unele mi-au schimbat viaţa decisiv, altele mi-au schimbat inima şi mintea. Pe lângă plecarea în Anglia, cea mai mare surpriză a fost invitaţia de a scrie pentru Majesty, chiar dacă totul este voluntar. Eu scriu de la 12 ani, şi-mi place atât de mult să scriu încât dintotdeauna mi-am dorit să fac din asta o carieră. Faptul că mai sunt şi alţii interesaţi de ceea ce măzgălesc eu aici mă onorează - poate cândva voi ajunge să şi câştig bani din acest hobby şi va deveni ceva full time.

Nu aş vrea să transform postarea aceasta într-o listă de dorinţe pentru 2012, şi-aşa a fost prea lungă. Sper însă ca anul acesta să-mi găsesc un loc de muncă din care să nu mai plec pentru o perioadă îndelungată de timp. Să mă implic cu pasiune, să muncesc cu înflăcărare, să cresc, să învăţ pe alţii dacă e necesar sau măcar să am un salariu bun. Astăzi am constatat că din 2006 încoace am avut cam acelaşi salariu, chiar dacă am schimbat locuri de muncă (şi în Anglia am avut acelaşi salariu ca în România, niciodată mai mult de 300 de lire pe lună). Anul acesta mi-am pus ţinte mari, nu mai accept orice, îmi caut numai job-uri în relaţii publice sau jurnalism. Dacă se poate să fiu manager (chiar am aptitudini, nu mă laud degeaba ) şi să am subalterni, e ideal. Dar asta este ceea ce îmi doresc. Cu toată inima şi definitiv. Şi mă voi lupta să îndeplinesc cât de mult pot. Pentru că pot.
Ceea ce vă doresc şi vouă!

{n final, aş dori să vă mulţumesc că aţi revenit aici de atâtea ori, încât fiecare lună a devenit un record. În decembrie am culminat cu 4700 de vizualizări şi un total de aproapr 40.000 pe tot anul., ceea ce mă compleşeşte şi mă onorează.

Sugestii de combinatii cu verde, pentru o digestie usoara :)

2012-01-03T13:45:00.000+02:00

Un an verde sa aveti :)

39: Adu-ti aminte!

2012-01-02T21:26:00.001+02:00

Editorialul de saptamana aceasta este live si numai bun de citit. Eh, ma laud si eu putin :)
Numele lui este Adu-ti aminte! Despre ce? Citeste si afla.

Despre micile minuni

2012-01-01T11:48:00.000+02:00

It's the heart that really matters in the end

Sa aveti un an nou

2011-12-30T10:41:00.002+02:00

În câteva zile se fac 3 ani de când am început să scriu pe blogul acesta. Din păcate, nu am scris suficient de consecvent la început, ceea ce m-a determinat să re-aranjez postările pentru ca să acopere 3 zile pe săptămână, astfel rămânând doar 2 ani. Am încercat să scriu despre lucruri despre care tot mai puţini scriu. Am încercat să vă încurajez să regândiţi felul în care trăiţi, să meditaţi asupra unor lucruri mai puţin evidente, să vă motivez să schimbaţi ce nu vă place şi să vă împăcaţi cu voi şi cu cei care v-au greşit. Dacă am reuşit măcar puţin din ce mi-am propus, asta voi trebuie să îmi spuneţi. Şi dacă aţi trecut pe aici şi nu aţi lăsat niciun mesaj până acum, m-ar bucura mult să vă cunosc. Scrieţi-mi azi :)

Anul acesta a fost unul deosebit pentru mine. Mi-am dorit ceva foarte mult şi dorinţa mi s-a îndeplinit. Nu a fost totul chiar cum mă aşteptam, dar dorinţa s-a îndeplinit. Vă mulţumesc că aţi fost aproape de mine, deşi eu am fost mai departe ca niciodată. Vă mulţumesc că mi-aţi lăsat comentarii, că mi-aţi trimis mailuri, mesaje pe Facebook, că m-aţi făcut prietena voastră şi că v-am împărtăşit lucruri pe care nici cei mai apropiaţi nu le ştiu. A fost un an uimitor şi vă mulţumesc pentru asta. Sper să avem un 2012 în care să fim oleacă mai mulţumiţi, să ne refacem CV-urile vieţii şi să pornim pe drumul cel corect - drum care nu e drept, nu e fără obstacole, dar e drumul nostru.

Să avem un an nou şi să-l păstrăm curat!

Vă las cu o dedicaţie, versurile sunt dedesubt.

May the good Lord be with you

Down every road that you roam

And may sunshine and happiness

Surround you when you're far from home

And may you grow to be proud, dignified and true

And do unto others as you'd have done to you

Be courageous and be brave

And in my heart you'll always stay

Forever young, forever young

May good fortune be with you

May your guiding light be strong

Build a stairway to Heaven

With a prince or a vagabond

And may you never love in vain

And in my heart you will remain

Forever young, forever young

Forever young, forever young, yeah

And when you finally fly away

I'll be hoping that I served you well

For all the wisdom of a lifetime

No one can ever tell

But whatever road you choose

I'm right behind you, win or lose

Forever young, forever young

For, forever young, forever young

Despre roadele vietii noastre

2011-12-29T18:58:00.000+02:00

Primita pe e-mail, dar nu am putut sa o citesc si sa nu o postez si pentru voi.

Un bogat om de afaceri crestin a decis ca este timpul sa-si lase un succesor la comanda companiei sale. In loc de a se orienta spre unul din directorii firmei sau copiii sai, el a decis sa incerce ceva deosebit.

Intr-o zi si-a convocat tot executivul care era format din tineri si le-a spus:

- Dragii mei, a sosit timpul sa-mi numesc un inlocuitor la conducerea companiei in calitate de manager general (CEO). Asa ca decizia mea este ca unul din voi sa ocupe acest post.

Toti au ramas socati, in timp ce seful a continuat:

- Astazi intentionez sa va dau fiecaruia cate o samanta - o samanta speciala. Vreau ca sa luati samanta aceasta acasa, s-o plantati, s-o udati si apoi exact peste un an sa veniti cu planta care a rasarit si crecut din aceasta samanta. Cu acea ocazie voi analiza planta fiecaruia si dupa un criteriu personal voi alege viitorul manager general.

Un tanar, pe nume Jim a fost prezent la intalnire si asemenea fiecaruia a primit si el o samanta. A plecat acasa si cu entuziasm a impartasit sotiei planul sefului. Sotia l-a ajutat sa gaseasca un vas potrivit, pamant de calitate imbunatatit cu ingrasamant natural si apoi a plantat samanta. In fiecare zi Jim turna apa in acel vas si astepta cu nerabdare sa vada un semn ca samanta a incoltit si o mica planta si-a facut aparitia. Dupa vreo trei saptamani, colegii lui vorbeau despre semintele lor si despre plantele care au inceput sa rasara. Jim urmarea cu atentie vasul in care plantase samanta, dar nimic nu se intampla.Trei, patru, cinci saptamani au trecut dar in vasul cu pamant nu se vedea nici un semn de incoltire si crestere. Colegii lui vorbeau deja despre plantele lor, dar Jim se simtea falimentar in incercarea lui de a face samanta sa se transforme in planta. Au trecut sase luni - nimic insa nu se intamplase in vasul cu pamant al lui Jim. Cu nespusa parere de rau Jim si-a dat seama ca omorase samanta. Fiecare din colegii lui aveau deja pomi, plante, iar el nu avea nimic. Oricum Jim a hotarat sa nu spuna colegilor sai nimic din experienta lui esuata. El a hotarat insa sa continue sa ude samata si sa-i adauge ingrasamant.cine stie? Poate intr-o zi samanta va incolti.

Dupa exact un an, fiecare din cei ce primisera o samanta de la sef, si-au adus vasele lor cu plante pentru a fi inspectate. Jim a spus sotiei ca el nu indrazneste sa mearga la companie cu un vas gol. Sotia insa l-a incurajat sa fie cinstit cu ceea ce i s-a intamplat. Desi a simtit un gol in stomac gandindu-se la experienta pe care o va avea - poate cea mai jenanta experienta din viata lui - a hotarat totusi sa dea ascultare sfatului sotiei.

Astfel, in ziua hotarata pentru inspectie, Jim si-a luat vasul in care nu era decat pamant si s-a prezentat la sala de conferinte a companiei. Cand a intrat in sala, Jim a fost socat de varietatea de plante din vasele colegilor lui. Plantele erau minunate: diferite in culori si marimi. Jim si-a pus vasul pe podea si multi din colegii lui au bufnit in ras - altii l-au compatimit sincer.

Cand seful si-a facut aparitia, a salutat membrii executivului rotindu-si privirea asupra tuturor. Jim cauta un colt cat mai indepartat pentru a se ascunde.

- Wau! Ce plante minunate, copaci, flori ati crescut voi! - a spus seful. Astazi unul din voi va fi numit managerul general al companiei.

Deodata, seful l-a descoperit pe Jim in coltul cel mai indepartat al salii cu vasul sau gol. A rugat pe directorul financiar sa-l invite pe Jim in fata. Jim a inghetat! El a inceput sa gandeasca cam asa, "Seful si-a dat seama de esecul meu. Mare lucru sa nu ma concedieze."

Cand Jim a a juns in fata, seful l-a intrebat ce s-a intamplat cu samanta lui. Astfel ca Jim a trebuit sa-i spuna istoria sa.Dupa ce Jim a terminat, seful a spus ca toata lumea, cu exceptia lui Jim, sa ocupe un loc.Apoi, aratand cu mana spre Jim a spus,

- Iata-l pe noul vostru manager general. Numele lui este Jim.

Lui Jim nu-i venea sa creada. Jim falimentase total in plantarea semintei. Cum putea el sa fie manager general cu un asemenea esec?

Apoi seful a continuat:

- Cu un an in urma, am dat fiecaruia din cei prezenti in aceasta sala - o samanta. V-am spus sa luati samanta, sa o plantati, sa o udati si sa mi-o aduceti astazi inapoi. Ceea ce voi nu ati stiut este ca toate semintele pe care vi le-am dat au fost fierte - toate au fost seminte moarte care nu aveau cum sa incolteasca. Toti cu exceptia lui Jim mi-ati adus pomi, plante, flori. Cand v-ati dat seama ca samanta pe care v-am dat-o eu nu incolteste, ati inlocuit-o cu alta samanta procurata de voi. Jim a fost singurul care a avut curajul si cinstea de a aduce vasul cu planta mea in el. Pentru acest motiv el va fi numit managerul general al companiei mele.

Daca plantezi cinste - vei secera incredere

Daca plantezi bunatate - vei secera prieteni

Daca plantezi umilinta - vei secera maretie

Daca plantezi perseverenta - vei secera satisfactie

Daca plantezi respect - vei secera perspectiva

Daca plantezi harnicie - vei secera succes

Daca plantezi iertare - vei secera impacare

Daca plantezi credinta in Isus - vei avea un seceris bogat.

Atentie: ce plantezi azi - vei secera maine.

38. Sa ne concentram putin

2011-12-27T15:01:00.003+02:00

Scriam zilele trecute pe Facebook ca imi doresc tare mult sa nu primesc nicio urare de Craciun. De ce am cerut asta, puteti citi in cel mai proaspat editorial de pe Majesty.

Sarbatoarea, via Mesterul Manole

2011-12-20T12:47:00.000+02:00

Nu vreau sa va fac urari, pentru mine este o duminica oarecare. Va recomand insa sa cititi o postare numita "Sarbatoarea", pe acest blog.

Atat.

Schimbare, schimbari, cea mai importanta schimbare

2011-12-19T14:08:00.002+02:00

ploaie în deşert

Toate se schimbă şi toate ne schimbă. De la copiii cuiva ajungem soţia altcuiva. Apoi mama celui mai frumos copil din lume. Apoi bunică îndrăgostită iremediabil de nepoţeii ei, trăind alături de bătrânelul ei. Este un mister pentru mine cum, în efervescenţa atâtor schimbări, noi oamenii rămânem reticenţi la schimbare. Orice este diferit de confortul nostru este respins, evitat, redus la tăcere şi înlăturat. E un mister de ce nu îmbrăţişăm schimbarea ca pe ocazia de a deveni, asemeni unui actor, contopirea dintre ce am fost şi ce suntem.

Restul editorialului îl puteţi citi aici.

Cel mai frumos cadou

2011-12-15T14:26:00.001+02:00

Dragă Dumnezeu,

Am azi o sută de ani. Ca Tanti Roz. Dorm cam mult, dar mă simt bine. Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi. La cei o sută de ani ai mei pot spune că ştiu despre ce vorbesc. Cu cât îmbătrâneşti mai mult, cu atâta se cade să ai bunul gust de a aprecia viaţa. Trebuie să devii rafinat, artist. La douăzeci de ani, orice cretin ştie să se bucure de viaţă, dar la o sută, când nici măcar să te mişti nu mai eşti în stare, trebuie să ştii să-ţi pui inteligenţa la lucru.

Nu-mi dau seama dacă am reuşit să-i conving pe deplin. Fă-le tu o vizită. Du tu până la capăt ce-am început. Eu mă simt niţel cam obosit.

Te pup. Pe mâine,

Oscar

Nu exagerez dacă vă mărturisesc că am început postarea aceasta de cel puţin 40 de ori. Cel mai greu lucru pentru cineva ca mine, care se exprimă cel mai uşor prin scris, este să scrie despre ceva ce l-a lăsat fără cuvinte. Prin urmare nu o să povestesc, dar vă voi spune câte ceva din experienţa care m-a lăsat speechless.

Era marţi dimineaţă când Raluxa punea o întrebare pe blogul ei, şi anume "Ce preţ are viaţa ta şi de ce?". Se dădea un premiu pentru unul dintre răspunsuri (o invitaţie dublă la spectacolul Oscar şi Tanti Roz de la Teatrul Bulandra). Ştiind că Raluca este un blogger foarte cunoscut, mă aşteptam ca - printre multe comentarii - şansele mele să fie foarte mici, aşa că ieri dimineaţă surpriza mea a fost cu atât mai mare cu cât primesc un e-mail drăguţ de la ea în care mă anunţa că i-a plăcut comentariul meu şi mă roagă să confirm că mă pot duce la spectacol. Evident că am confirmat şi, deşi auzisem numai lucruri înălţătoare despre piesă, habar nu aveam la ce mă duc.

Îmi pare rău că nu m-a învăţat nimeni cuvintele cu care aş putea scrie ceva despre piesa aceasta şi despre reprezentaţia magistrală a celor 2 actori principali: Oana Pellea şi Marius Manole. Şi chiar dacă aş şti cuvintele, nu m-a învăţat nimeni să le potrivesc în propoziţii cu miez ca să pot descrie ce migraţii sufleteşti te curprind când eşti faţă în faţă cu Oscar şi Tanti Roz. Şi chiar de-aş şti şi cuvintele şi propoziţiile, tot nu aş putea să putea să povestesc ceva ce se simte, nu 5 minute, nu jumătate de oră, ci 150 de minute. Căutaţi cartea şi citiţi-o lent; căutaţi şi luaţi bilete la piesă, este mai bună decât cartea (asta venind de la cineva care adoră cărţile şi este întristată de ecranizări slabe); mergeţi la teatru şi fiţi părtaşi la miracolul acela care are loc în câţiva metri pătraţi, în care simţi şi lacrima, şi ţipătul tăcut, şi vocea lui Dumnezeu.

Ce este şi mai important decât reprezentaţia în sine este campania Asociaţiei Salvează vieţi, care încearcă să doteze centrele oncologice din România cu camere sterile, astfel încât bolnavii de cancer să nu moară prematur ca urmare a infecţiilor dobândite în spital. Aşa cum spunea şi Oscar, "Ştii, Tanti Roz, am impresia că oamenii au născocit un alt fel de spital decât cel care există de-adevăratelea. Unu’ în care te faci că vii ca să te vindeci, când tu de fapt intri acolo ca să mori." Campania scoate la lumină posibilitatea pentru persoanele juridice de a redirecţiona 20% din profitul anual către ONG-uri pe care să le sponsorizeze. Toate celelalte informaţii, inclusiv contractul de sponsorizare, pot fi găsite pe site-ul campaniei. Dacă nu aveţi o firmă, măcar daţi mai departe la 10 persoane informaţia aceasta.

Mulţumesc Raluxa pentru cel mai frumos dar pe care l-am primit vreodată!

10 lucruri pe care sa le faci inainte de petrecerea de sfarsit de an

2011-12-13T13:32:00.000+02:00

Întâlniri de familie, serate cu prieteni, câte un revelion mai departe sau mai aproape de casă, la acestea am mai fost invitată, dar mai puţin la petreceri adevărate până acum, cel puţin nu la cele în sensul tradiţional al cuvântului şi cel puţin nu la genul de petreceri care presupun pregătirea casei. O petrecere nu înseamnă oameni mulţi, mâncare, băutură şi muzică dată la maxim. Aşa cum am mai scris în câteva rânduri, se poate vedea cât de important este un eveniment pentru tine în funcţie de timpul petrecut cu pregătirile aferente. Să lăsăm deci introducerile prea lungi şi să vedem cum putem să facem din casa noastră un loc primitor de oaspeţi.

1) Mătură în faţa casei. Poate că nu ai o casă cu curte mare, alee pietruită şi arbuşti luminaţi, dar uşa şi micul spaţiu din faţa ei este prima impresie pe care şi-o face cineva despre tine şi casa ta. Dacă ai curte, mătură frunzele sau zăpada, curăţă poleiul existent, dă jos ţurţurii de deasupra uşii de la intrare. Dacă ai apartament, mătură şi spală bucăţica de hol din faţa uşii tale, şterge uşa şi dă-i lustru. De asemenea, asigură-te că ai un covoraş curat în faţa uşii.

2) Aprinde luminile de sărbătoare din exteriorul casei. Dacă nu poţi face ghirlande de lumini, poţi folosi câteva ghirlande şi decoraţiuni şi pentru exterior. Ai ceva mai jos câteva fotografii cu câteva idei, de la foarte simple la ceva mai elaborate - în funcţie de gust şi de buget.

3) Acordă o mai mare atenţie intrării. Nu doar că trebuie să fie ceva mai spaţioasă decât de obicei, pentru a găzdui musafirii care vin câte 2-3 o dată, dar trebuie să aibă şi spaţiu de depozitare suficient pentru perechile de pantofi şi hainele în plus. Poate că ar fi bine ca hainele şi pantofii gazdelor, eventualele pălării, căciuli, umbrele să fie depozitate temporar într-o altă zpnă astfel încât să fie loc suficient pentru cele ale musafirilor. De asemenea, dacă afară plouă sau ninge, este bine să existe un loc în care umbrelele să se poată scurge şi ghetele să se usuce bine, fără să lase băltoace de noroi pe gresia sau linoleumul din hol.

4) Pregăteşte baia pentru oaspeţi astfel încât să fie primitoare şi sclipind de curăţenie. Pune suficiente prosoape curate pentru musafiri, hârtie igienică de rezervă, un coş de gunoi gol şi un odorizant care să nu fie parfumat. Eu prefer ca o cameră să miroasă discret a rufe curate sau a balsam, dar ţine de preferinţele fiecăruia :)

5) Pregăteşte un CD cu muzică de ambianţă. Nu am înţeles niciodată locurile în care trebuie să ţipi ca să te înţelegi cu cel care e la 30 de cm distanţă de tine. Păstrează volumul mic, cu o compilaţie instrumentală, dar nu cu un ritm prea lent - nu vrei ca musafirii tăi să adoarmă, ci să fie relaxaţi.

6) Asigură-te că ai suficient loc pentru ca toată lumea să fie aşezată. Adu în camera de zi toate scaunele necesare şi aşează-le în apropierea mesei cu gustări şi băuturi, cel puţin la început - oricum musafirii le vor muta pentru a fi mai aproape de cei cu care vor să interacţioneze.

7) Opreşte televizorul!

8) Deschide luminile. Evident că depinde de tema petrecerii, dar dacă nu se justifică o lumină slabă sau prezenţa unor lumini discrete, atunci asigură-te că lumina este suficientă şi că provine din mai multe surse: veioze, lămpi, lumânări (care să nu rămână nesupravegheate, nu subliniez suficient de des asta), ghirlande de lumini colorate, spoturi etc.

9) Pregăteşte băuturile cu puţin înainte ca oaspeţii să sosească. O carafă cu apă rece şi gheaţă în ea este binevenită chiar şi în anotimpul rece, cu atât mai mult cu cât va rezista ceva mai mult. La fel, vinul fiert lăsat pe foc în timp ce sosesc invitaţii dă o aromă specială în casă şi stârneşte conversaţia.

10) Zâmbeşte şi simte-te bine.