Autopunct cardinal (div)

„Lampa lui Moser”: un mecanic brazilian folosește sticle de apă din plastic și înălbitor pentru a crea lumină gratuită (Video)

2013-10-05T00:00:00.000+03:00

„Este o lumină divină. Dumnezeu ne-a dat soarele tuturor, respectiv, lumina este pentru toți. Oricine dorește poate economisi pe asta foarte mulți bani. Cu această «construcție» nu te poți electrocuta, și nu te costă nici un ban”, a spus mecanicul brazilian Alfredo Moser. În 2002, el a fost vizitat de către o muză și astfel a găsit o modalitate de iluminare gratuită a locuințelor în timpul zilei, fără electricitate, folosind nimic altceva decât PET-uri din plastic umplute cu apă și un pic de soluție înălbitoare.

În ultimii doi ani inovația lui s-a răspândit în toată lumea, iar Alfredo Moser se așteaptă ca numărul caselor iluminate cu PET-uri să ajungă la un milion. Și totuși cum funcționează? ”Simpla refracție a luminii solare. Ideea de a crea «Lampa lui Moser» mi-a venit în una deselor pene de lumină, în 2002. Unicele instituții care aveau lumină erau fabricile și nicidecum casele oamenilor din orașul meu, Uberba, din Sudul Braziliei. Adăugați două căpăcele de soluție înălbitoare pentru ca în apă să nu crească alge. Cu cât e mai curat PET-ul, cu atât mai bine.

Aceste PET-uri sunt introduse în acoperișul casei, prin niște găuri făcute cu bor mașina, iar intrarea este izolată, astfel încât atunci când plouă, în casă nu intră nici o picătură de apă. O persoană care și-a instalat această lampă a reușit timp de o lună să adune banii necesari pentru copilul care urma să se nască în curând. Vă închipuiți? Un inginer a măsurat puterea luminii, și a stabilit că, în funcție de puterea soarelui, această «construcție» poate lumina cu 40-60 watt”, a explicat Moser. El a instalat aceste lămpi în casele vecinilor săi și în supermarketul din oraș. Câștigând, totuși, ceva bani pentru instalarea lor, este vizibil, după casa și mașina sa din 1974.

Invenția nu l-a făcut bogat, în schimb l-a făcut să se mândrească. Carmelida, soția sa în vârstă de 35 de ani, spune că soțul său a fost mereu un foarte bun gospodar. Dar ea nu este unica care-l admiră pentru inventarea lămpii. Illac Angelo Diaz, directorul executiv al Fundației MyShelter (Adăpostul meu). „Am donat un număr considerabil de lămpi de acest gen. Alfredo Moser a schimbat viața unui număr foarte mare de oameni, probabil pentru totdeauna. Chiar dacă nu va primi premiul Nobel, noi vrem ca el să știe că multă lume îl admiră”, a declarat el.

Urmând modelul lui Moser, MyShelter a început să facă lămpi în 2011, iar acum învață lumea să le facă și să le instaleze individual pentru ca să câștige niște bani. În Filipine, unde o pătrime din populație supraviețuiește sub limita de sărăcie, iar electricitatea este scumpă, ideea ”lămpii lui Moser” cu apă și-a luat avânt, 140000 de case fiind luminate natural.

De altfel, în alte 15 țări, de la India la Bangladesh, de la Tanzania la Fiji. Directorul MyShelter spune că, cu ajutorul acestor lămpi, familiile sărace cresc legume în mici ferme hidroponice și estimează că, până-n anul viitor, numărul beneficiarilor de lămpi va crește până la un milion de persoane.(sursa: bbc news)

Lacul groazei: apa care transformă orice vietate în statui [Foto]]

2013-10-03T21:09:00.002+03:00

Infernul este real: lacul Natron, situat din Tanzania, adăpostește un secret letal. Apa acestui lac are „puterea” de a transforma orice vietate în stană de piatră. Fenomenul rar este cauzat de amestecul chimic din lac, iar creaturile care au intrat în contact cu apa par desprinse dintr-o poveste de groază. Creaturile pietrificate de pH-ului apei, care are valori între 9 şi 10,5 (o alcalinitate extrem de ridicată care face ca trupurile acestor animale să se păstreze pentru eternitate) „bântuie” malurile lacului.

Fenomenul natural a fost fotografiat de Nick Brandt şi acum imaginile bizare fac senzație printr-un albumul de artă. „Am găsit creaturile (tot felul de păsări şi lilieci) în mod neașteptat, la malul lacului Natron, din partea de nord a Tanzaniei. Nimeni nu știe sigur cum mor animalele, dar se pare că păsările sunt păcălite de reflexia lacului. Aşa cum unele păsări se lovesc de geamuri, acestea intră în lac.

Apa are o concentraţie atât de mare de sodiu şi sare încât ar şterge în doar câteva secunde cerneala de pe o cutie de film Kodak. Sarea şi sodiul provoacă calcifierea animalelor care se păstrează perfect pe măsură ce se usucă. Am adunat creaturile de pe mal şi apoi le-am aşezat în poziţii naturale, pentru a le «readuce la viaţă» aşa cum au fost cândva”, a declarat Brandt.

Un singur peşte poate trăi acolo: ”Alcolapia alcalica” - care s-a adaptat la condițiile apei. Cât de rău poate fi? Temperatura apei atinge 60 de grade.

Numele lacului nu este întâmplător. Natronul este un mix natural între ”carbonat de sodiu decahidrat” (Na2CO3.10H20) şi bicarbonat, împreună cu mici cantităţi de sulfat de sodiu şi sare. Această substanţă a ajuns aici din cauza erupţiilor vulcanice acumulată din apropiere. Practic, animalele care ating apa sunt calcifiate.

Umbra matricei este aici!

2013-08-30T01:00:00.000+03:00

aruncați o privire la aceste ziduri,

le-am construit singur,

sunt realizate din păcate frământate de minte,

îmi amintesc de ziua când

am primit prima mea slujbă:

trebuia să fac pe mortul

într-o sală de balet,

toată lumea inventa piruete.

încerc să mă păstrez între aceste ziduri,

dar nu sunt lăsat în pace,

vin, haloul matriceal,

lingușitori obsedați își manifestă prin baruri

ideile despre religie, războaie, sânge și teamă.

aruncați o privire, dacă puteți vedea,

spre zidurile ce se închid, întemnițat în mine,

sunt realizate din bucuria voastră, încolțită din mintea ta,

sau a lui, și totuși ești și tu, înăuntru,

între aceste ziduri ale minții.

panopticul este real, matricea este aici!

Asigurați-vă că vedeți, asigurați-vă că simțiți!

Câteodată e doar o trecere obsesivă, pereții sunt reali,

pentru sânge, și teamă, și religie, și războaie.

(Petru Mihai Sacu –vol. Matrice subliminală)

De ce o femeie a făcut sex cu o pisică?

2013-08-29T00:00:00.000+03:00

Greu de înțeles de ce unele persoane apelează la extreme. O tânără din Oklahoma a fost acuzată pentru că l-a speriat de moarte pe vecinul ei, în vârstă de 72 de ani. Într-un acces de furie, fata a înșfăcat un cuțit și a fost gata, gata să-l străpungă pe bietul bătrân, care tremura din toate încheieturile. Secvența pare smulsă dintr-o scenariu tragi-comic.

Evenimentele s-au derulat în felul următor: tânăra agresivă, Kristina Michelle Brown, în vârstă de 23 de ani, s-a apropiat de gărduțul verde, ce desparte grădinițele celor două case, și a strigat: ”Balaur mic și neputincios, Elmer Morrison, știu că te-ai ascuns acolo, în vizuina ta infectă de sconcs. Vino afară! Te văd! Știu că ești acolo!”.

Neobținând prea mari rezultate cu aceste amenințări, Kristina s-a scobit prin buzunare și cu chiu cu vai a scos un cuțitaș. Unul mic, cum e cel de la unghieră. ”Hai, Elmer Morrison! Vrei să mori!?" A repetat această amenințare de nenumărate ori. Înainte de a face vreun stop cardiac, uimit că e în viață, bătrânul a ridicat telefonul și cu o voce tremurândă a sunat la poliție. A spus că este foarte aproape de lama unui cuțit aflat în mâna unei femei supărate.

După cca 27 de minute tot cartierul s-a umplut de sirene, mașini de poliție, fotoreporteri, ziariști și zeci de gură cască. Nimeni nu știa ce se întâmplă acolo, între bătrân și tânăra nervoasă. În final, polițiștii au fost de părere că acolo tocmai se consumase o ”tentativă de omor”.

Când un ofițer de poliție a întrebat-o pe Kristina de ce l-a amenințat pe bătrân, ea răspuns: "Din cauza a ceea ce mi-a făcut. M-a trădat. L-am amenințat deoarece a spus la toții vecinii că... «am făcut sex cu pisica!» şi toată lumea a aflat. Acum toată planeta știe! Din această cauză m-am supărat pe el și am vrut să-l omor. Habar nu aveam în acele momente dacă el știa cu adevărat că eu am făcut o asemenea trăsnaie. Am crezut că Elemer Morrison m- a văzut în timp ce întrețineam relații sexuale cu una dintre pisicile mele. Și îl uram de moarte pentru că a spus la toată lumea”.

A fost o mărturisire accidentală, șocantă. Kristin Brown a fost acuzată și arestată și pentru atac și tentativă de omor. Se discută despre faptul că învinuirea legată de amorul cu pisica este cam neclară. O fi reală afirmația tinerei!? Până ce legile americane vor stabili cât este de vinovată, ziarele din întreaga lume comentează în fel și chip această poveste bizară. În cadrul uni interviu, Elmer Morrison, vânzător pensionat, a fost sceptic atunci când a auzit ce a declarat Kristina la poliție.

"Oh, aceasta este o veste minunată pentru mine! Pe tânără o știu de când s-a născut și, amândoi, de-a lungul anilor, am mai avute câteva conflicte legate de câini și pisici. Nu este pentru prima dată. Astăzi, însă, a apărut cu niște ochi sticloși și m-a amenințat cu cuțitul. Nu știam nimic de perversiunile ei. Deci a făcut sex cu pisica, spuneți!? Ciudat, pentru vârsta mea!” (Huffington Post)

Războiul Crimeii: tainicul sărut de foc al gloanțelor

2013-08-28T00:00:00.000+03:00

Internauții comentează în fel și chip această extraordinară descoperire arheologică. Ba, unii, mai inventivi, au numit acest cuplu bizar, (de ucigașe de plumb), ”Războiul gloanțelor”, ”Războiul plumbilor” sau ”Sărutul de foc al armelor”. Această fascinantă poveste a în început, în 2009, din clipa în care un vânător de comori ucrainean a descoperit, pe un fost câmp de bătălie din apropierea localității Balaclava, o ”bucată” minunată de istorie: două bile unite de pușcă.

Nu se știe care a fost primul glonț care a plecat din armă, dar cert este că – în timpul Bătăliei Crimeea (sec al XIX-lea) - doi soldați, unul rus, celălalt francez, aflați față în față în plin front, se împușcau unul pe celălalt. Nu a murit nici unul dintre ei în acele momente cruciale deoarece gloanțele puștilor lor s-au întâlnit în aer și s-au îmbrățișat pentru veșnicie.

Specialiștii au declarat că îmbrățișarea este inegală: impactul la o asemenea viteză - aproape 2000 m/s - glonțul rusesc aproape că s-a transformat într-o ”cămașă de forță” pentru cel francez, ca un semn ocrotitor.

Războiul Crimeii (1853-1856) a avut loc în peninsula cu același nume situată în nordul Mării Negre. Rusiei, stăpâna peninsulei, i s-a opus o coaliție formată din Imperiul Otoman, Franța, Marea Britanie și Sardinia. Cauza acestui conflict a fost Chestiunea Orientală - disputele legate de moștenirea teritoriilor "otomane". Campania militară din Crimeea a dus la moartea a nu mai puțin de 374.000 de soldați, aparținând tuturor forțelor militare implicate, 16.323 au sfârșit răpuși de boală, și alți 2019 au fost retrași definitiv în spatele frontul fiind grav răniți. Este considerat a fi fost unul dintre ultimele războaie religioase de pe continent, dar a fost cotat și ca un prim conflict militar în timpul căruia pentru prima dată presa occidentală a jucat un rol semnificativ, în informarea opiniei publice, prin noile mijloace de comunicare: telegraf, presă scrisă, jurnalism independent etc.

În urma ”unirii”, a rezultat un obiect în formă de stea. Lângă aceste gloanțe unite, au murit sute de mii de oameni. După ce au analizat ciudata unire a celor două bile, experții în statistici au afirmat că există o șansă (extrem de mică) - doar de (mai puțin de…!) unu la un miliard - ca în timpul unui conflict militar, două gloanțe trase din direcții opuse, să se ciocnească unul de celalalt.

Chiar și în condiții de laborator acest lucru este foarte dificil de realizat. Interesantul “accident militar” a fost dezgropat în apropierea localității Balaclava, pe poziția unde a avut loc faimoasa șarjă istorică a Brigăzii Luminii, unul dintre evenimentele cele mai notorii din istoria militara britanică.

Povestea incredibilă a omului fără memorie

2013-08-27T00:00:00.000+03:00

Printre pământeni a trăit cândva și un om care nu a avut amintiri. Cazul a făcut înconjurul lumii și atât internauții cât și jurnaliștii l-au numit pur și simplu ”omul fără amintiri”. Personajul care a trăit această dramă se numește Henry Gustav Molaison și s-a născut în 1926, în Connecticut. La vârsta de 27 de ani s-a îmbolnăvit de epilepsie. William Beecher Scoville, un chirurg celebru, având credința că aceasta i-ar ușura crizele suferindului, i-a eliminat o parte din creier. În timpul intervenției chirurgicale i-a fost îndepărtată o porțiune numită ”hipocampus”, despre care chirurgul nu cunoștea că zona e responsabilă de formarea și stocarea amintirilor.

Această operație l-a nenorocit pe viață pe Henry Molaison dar, în schimb, s-a dovedit un cadou pentru știință. Tot ”folderul cu amintiri”, construit și păstrat în cei 27 de ani cu mare finețe de către creier, a sfârșit în câteva secunde în tăișul bisturiului. Astfel, lui Molaison i s-a răpit definitiv capacitatea de a reține informații noi. Își pierdea memoria o dată la 30 de secunde. Singurul om din lume și din toate timpurile care a suferit de această boală bizară. Și-a dus restul vieții fără să își mai amintească ceva din timpul de dinainte de operație. Nici un amănunt despre moartea părinților săi, care s-a întâmplat după intervenția chirurgicală, considerat eveniment important din viața omului, care marchează pentru totdeauna, și rămâne adânc întipărit în memorie. Astfel, din momentul acestei operații, de rău augur, efectuată în 1953, Henry Molaison a devenit faimos. Dar puțini oameni au aflat numele lui.

Până la moartea sa, în 2008, la vârsta de 82 de ani, omul din Connecticut, despre care se știa faptul că și-a pierdut capacitatea de a forma și a stoca noi amintiri, a fost cunoscut doar ca ”HM” pentru zeci de oameni de știință și cercetători care au studiat cazul său. După ce a murit, în 2008, creierul sau a fost secționat și păstrat pentru studii la o universitate din San Diego. Molaison a devenit primul martir sacrificat pentru studiul memoriei umane; deși, ca subiect, a fost rezultatul a 60 de ani de descoperiri în domeniul necunoștinței. Ca persoană toată viața n-a făcut decât să încerce să-și amintească lucruri în vârtejul din mintea lui. După ce i-a murit tatăl, purta în buzunar un bilețel pe care scria „Tata e mort”. "Tot ce se întâmplă acum este foarte clar pentru mine. Ceea ce s-a întâmplat înainte mă îngrijorează, însă. E ca și cum doar ce m-am trezit dintr-un vis și nu îmi amintesc nimic", a declarat Henry la un moment dat.

Dr. Suzanne Corkin l-a întâlnit pe Henry în 1962, pe când era proaspătă absolventă a facultății de medicină. După ce a devenit anchetatorul lui principal în 1982, și-a petrecut următorii 46 de ani din viață lucrând cu el. După moartea lui Henry, dr Dr. Suzanne Corkin. și-a adunat toate notițele într-o carte pe care a intitulat-o "Permanent Present Tense". În ciuda bolii care îl împiedica să își amintească orice, în timp, el a început să realizeze că se întâmplă ceva cu memoria lui. Boala, numită de specialiști ”HM”, încă este un mister pe care specialiștii încearcă să îl rezolve de multe decenii. Iată, redăm câteva fragmente din notele dr. Suzanne Corkin. ”Henry ne-a învățat atât de multe lucruri despre creier. Datorită lui am descoperit că memoria este localizată în zona cerebrala numita «hipocampus».

Am încercat să înțeleg cum e să nu poți ține minte moartea unui părinte. Nu-mi putea spune ce făcuse mai devreme în ziua aceea sau cu o zi înainte sau cu o lună înainte. Dacă-i distrăgeam atenția, nu-și putea aminti despre ce vorbea. E ca atunci când intrăm într-o cameră și uităm imediat motivul pentru care am intrat. Henry avea constant frustrarea asta. Dar s-a obișnuit cu asta. A locuit în medii foarte familiare după operație. A lângă părinții săi și și-a petrecut mult timp în casa aceea. Așa că se obișnuise să treacă dintr-o cameră în alta fără să aibă idee de ce. Dacă ajungea în baie, probabil știa de ce s-a dus la baie. Dar nu știa unde se țin lucrurile. Îi plăcea să lucreze în curte, dar nu știa niciodată locurile în care erau uneltele. Se uita de nenumărate ori la aceleași filme. Citea și aceleași reviste fără probleme. Asculta și muzică câteodată dar nu i-au rămas în minte nici o melodie. Odată l-am testat la modul oficial. Am făcut un test.

M-am dus la bibliotecă și am găsit un top cu hituri din 1926 (anul în care s-a născut) și le-am înregistrat. Când i le-am pus, a recunoscut câteva dintre ele – deci n-a fost un eșec total. În orice caz, el nu avusese viață socială nici în adolescență, din cauza epilepsiei. Câteodată reușea să ghicească lucruri. Nu fabula, dar uneori le zicea pe ghicite. Când l-am întrebat cine a luptat în Războiul din Golf, a spus Mexic și Cuba. Ghicea inteligent, nu inventa lucruri. Dar nu țin minte să fi mințit vreodată. Nu țin minte să fi făcut asta. La un moment dat se operase de cataractă și după aceea n-a mai trebuit să poarte ochelari. Odată l-am întrebat unde sunt ochelarii și mi-a spus: «I-o fi furat cineva». Nu era o minciună, pentru că nu știa. Nu știa decât că trebuia să poarte ochelari, deci dacă ochelarii nu erau, a trebuit să găsească o explicație pentru asta.

Cu părinții care i-au murit a fost altceva. Nu avea în memorie așa ceva. N-a reușit. I-a luat multă vreme în care nu i-a mai văzut până să înțeleagă că nu mai erau. Era mereu foarte politicos, cu sexul opus, cavaler. Am câteva fotografii cu el și o femeie pe nume Maude, cred că de prin 1946. Una e cu ei doi ținându-se în brațe pe plajă. Cealaltă fotografie e cu Maude într-o poziție de pin-up și pe spatele ei scrie: «Pentru Henry, Cu dragoste, Maude». Am și niște scrisori de la doi prieteni de-ai lui care au fost în armată în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial. Vorbeau mult despre femei, gagici, căsătorie și chestii din astea. Deci femeile apăreau în conversații, dar nu știu în ce măsură erau adevărate poveștile. După operație l-am întrebat despre eventualele iubite și n-a zis niciodată nimic despre Maude, ceea ce e foarte interesant. Circulă un aforism spiritual la care aspiră mai multe religii: «uitarea trecutului și lipsa de griji față de viitor». Cred că Henry a obținut asta involuntar.

Nu știu dacă pot spune că a avut momente Zen. Mulți oameni îl descriu ca pe o persoană foarte blândă. Cred că era așa și înainte de operație. Și tatăl lui era genul de om care nu vorbea neîntrebat, așa că e greu de știut dacă blândețea și tăcerea lui era genetică sau se datora operației. Știu că unor prizonieri li se scoteau amigdalele pentru a fi îmblânziți. Când a ajuns la centrul clinic de cercetare, primea de mâncare și făceam tot felul de teste pe el, dar uneori îi plăcea să se relaxeze când nu avea nimic de făcut. Asistentele îi scoteau scaunul pe hol și el stătea acolo, iar oamenii care treceau îl salutau. Îi plăcea socializarea asta. Era mulțumit să stea acolo, fără să se întrebe ce mai are de făcut, când e cina și dacă poate primi un pahar cu apă. Stătea acolo și se bucura de peisaj, de traficul de oameni. Era un tip vesel, nu era deprimat.

Și surpriza mare a venit după o perioadă de 20 de ani din ziua în care ne-am cunoscut. Mi-a mărturisit că mă recunoștea. Mă bucur că, în schimbul acestei mari suferințe a adus un mar serviciu științei. Experiența pierderii memoriei a adus o revelație în știință. În primul rând, era dovada vie că e posibil ca o persoană să fie foarte inteligentă chiar dacă nu are memorie. Avea IQ-ul peste medie. Asta ne spune că memoria e procesată de circuite specializate ale creierului – că memoria e compartimentată. Al doilea lucru pe care l-a arătat Henry a fost că abilitatea de a stoca amintiri noi e localizată într-o parte specifică a creierului, partea interioară a lobilor temporali. Înainte de Henry, nu înțelegeam că hipocampul și cortexul care îl înconjoară sunt esențiali pentru stabilirea memoriei pe termen lung. A treia lui contribuție a fost descoperirea că există diferite tipuri de memorie cu diferite locații în creier.

Acum știm că sunt mai tipuri de memorie pe care le păstrezi și când ești amnezic. Chirurgul nu a lăsat nicio parte din hipocamp, care să fi păstrat o fantomă memoriei lui. Au fost tăiate toate liniile telefonice. Toată aria creierului care oferea informații hipocampului a fost înlăturată, au rămas niște urme mici. Nu-și amintea nimic practic care să-i folosească. Din când în când, avea sclipiri de memorie care ne dădeau pe spate și ne făcea să țipăm din cauza surprizei, dar apoi iar nu-și mai amintea nimic a doua zi. Memoria te formează și ca identitate. Unii au spus că Henry a pierdut și aceste daruri după operație. Dar e un domeniu complicat. După cum știm, atât filosofii cât și oamenii de știință au argumentat că un individ care nu are capacitatea de a-și aminti nu are nici identitate.

Cred că Henry Molaison avea un simț al sinelui. Doar că era mai puțin complet față de a altcuiva sau al meu. Noțiunea de sine e compusă din amintiri din trecut și prezent și din planurile pentru viitor. Iar Henry nu prea avea acces la toate astea. Nu își amintea bine perioada de la naștere și până în 1953 când a fost operat Nu ne-a putut spune ce distracții îi plăceau: să se dea cu rolele, să cânte la banjo și să tragă cu arcul. Nu avea decât amintiri generale, nu-și amintea episoade, lucruri care s-au întâmplat într-un anume mediu la un anumit timp. Ani de zile după operație a păstrat fragmente de informație, așa că avea un simț al identității. Știa că fusese operat și că procedura mai fusese testată pe puțini oameni înaintea lui și că se întâmplase ceva greșit pe parcursul ei. Știa asta și putea s-o spună oricui, dar în rest avea o memorie execrabilă. Nu putea reține nicio informație nouă și credea că și arată ca pe vremuri. Se descria ca fiind slab și nu era conștient că avea părul cărunt.

Nu își făcea probleme despre viitor. Dar fapt nici nu-și putea închipui viitorul. Nu putea să-și construiască un plan. În mod constant avea mici monoloage. În unul dintre ele tot spunea că vrea să se facă neurochirurg. Dar credea că nu e posibil, pentru că purta ochelari. Se gândea că vor fi murdari și n-o să vadă bine sau că asistenta o să-i șteargă sprânceana de transpirație și o să-i dea jos ochelarii sau că o să-i sară sângele pe ochelari și n-o să mai vadă nimic. Se temea că ar putea răni pe cineva din cauza asta. Avea o conștiință puternică și nu dorea să mai facă cuiva un rău ca acesta. Chestia interesantă e că nu avea niciun plan «B». Nu avea niciun plan, practic. Când îl întrebam ce ar vrea să facă mâine, spunea: «Orice e benefic». Nu putea crea un viitor și n-a putut niciodată să-și urmeze visele pentru că nu avea niciunul”. (dailymail)

Discul prințului Sabu: mecanism antic extraterestru?

2013-08-26T00:00:00.000+03:00

În ianuarie 1936, arheologii egipteni au adus lumină un ciudat și controversat obiect (ooparts) care avea să declanșeze multe dispute în comunitatea științifică. Conform testelor, acest artefact straniu are o vechime de 5000 de ani. Specialiștii spun că ar fi vorba despre un mecanism antic avansat. Are formă discoidală și este compus din trei segmente concave sub formă de clapă, semănând mult cu o ”elice” modernă. Presupusa ”elice” a fost confecționată din șist, are un diametru de circa 60 centimetri, un centimetru grosimea marginilor elicelor și 10,6 grosime în mijloc.

A fost descoperit în nordul platoului Saqqara, la aproximativ 1,7 km nord de piramida Djoser, din Egipt, în mormântul prințului Sabu. Camera mortuară a fost complet inaccesibilă deoarece nu avea scări, intrarea în marea suprastructură a fost complet umplută cu nisip și ceramică. Prințul Sabu a fost fiul Faraonului Adjuib, al cincilea conducător din prima dinastie a Egiptului antic, din perioada lui 3111 î.Hr. Printre obiectele funerare extrase, au fost găsite niște cuțite de piatră, săgeți și o serie de instrumente de cupru. Dar, atenția arheologului britanic Walter Bryan Emery a fost atrasă de niște fragmente misterioase ale unui ”castron” de șist. Un obiect rotund, sculptat cu o finețe incredibilă. Egiptologii l-au botezat ”Discul de șist”, ”Discul de șist al prințului Sabu”, sau mai simplu ”Discul prințului Sabu.

”Care a fost funcția originală a acestui dispozitiv?”- s-au întrebat experții. Este o întrebare care dăinuie și astăzi. Nu s-a găsit nici un răspuns potrivit. Ipoteze: obiectul a servit drept piedestal; reproduce o piesă dintr-o tehnologie aero-spațială de origine extraterestră, terestră, ancestrală sau dintr-o călătorie în timp. Dacă ”Discul prințului Sabu” este de fapt o roată, ar însemna că vechii egipteni au avut cunoștință de noțiunea de roată încă din din jurul anului 3000 î.Hr.. Acest lucru iscă necesitatea de a se rescrie cărțile de istorie. Dacă discul de șist nu este o roată ce altceva ar putea fi? Parte dintre cercetători sugerează că natura fragilă a unui astfel de obiect complicat sculptat, limitează foarte mult utilizarea practică al lui și, în acest caz a avut o funcție pur și simplu decorativă, pentru ceremonii religioase sau alte astfel de scopuri. Desigur, unii cred că artefactul Sabu putea să fi servit ca lampăm, suport de lumânare, suport floral etc.

Cu toate acestea, criticii acestei teorii susțin că din cauza formei și curburii petalelor, nu putea să țină loc de lampă pentru ceremonii și, la urma urmei este aproape imposibil să se indice o funcție, doar că a folosit pentru o simplă decorare. Acele curburi, bine definite, din interior, a presupuselor elice, demonstrează că ar fi avut de îndeplinit funcții complexe. Egiptologul Cyril Aldred a ajuns la concluzia că: ”indiferent la ce a fost folosit acest bizar obiect, continuă să ne sfideze și reprezintă o provocare pentru omul modern. Acest «avansat puișor tehnologic» a fost proiectat, fără îndoială, după o copie a unui obiect metalic mult mai mare. Anticii aveau cunoștințe de ordin avansat, «străin», despre lumea înconjurătoare și despre univers.

Și, de aici, se poate trage concluzia că este posibil ca obiectul să fi fost un mecanism care făcut parte dintr-o mașinărie avansată. De ce s-ar fi deranjat vechii egipteni, în urmă cu peste 5.000 de ani, să proiecteze un asemenea obiect cu o structură complexă? Designul futurist al discului continuă să-i chinuie pe toți cei care l-au văzut. Nu există nici o îndoială că artefactul a trezit unul dintre cele mai complexe și vechi mistere egiptene”. ”Discul prințului Sabu„ poate fi văzut la primul etaj al Muzeului Egiptean din Cairo. E acolo, într-o vitrină mică de sticlă, un obiect rotund solitar, un disc sau o roată de șist, frumos sculptată, care, în lumină puternică, trezește niște ciudate reflecții albăstrui.

NASA: Sistemul solar și-a dezvăluit coada » Video

2013-08-25T00:00:00.000+03:00

La averea de observații combinate din primii trei ani de plimbare prin spațiu a navetei spațiale ”Interstellar Boundary Explorer” (IBEX), specialiștii au declarat că au obținut câteva date uimitoare. Surpriza a venit odată cu descoperirea faptului că întregul nostru sistem solar este dotat cu o ”coadă” imensă, despre care specialiștii estimează că măsoară aproximativ 170 de miliarde de kilometri (de 1.000 de ori distanța dintre Pământ şi Soare). Dar, cercetătorii sunt de părere că nu asta este cu exactitate lungimea cozii solare, deoarece spre capăt slăbește și se amestecă cu spațiului interstelar.

Această ”coadă” se compune în principal din hidrogen și heliu, și se se deplasează cu un milion de mile / oră. Denumită „heliocoadă”, structura are ]n compoziție vânt solar – particule eliberate de Soare, dintre care unele călătoresc miliarde de kilometri pe lângă toate planetele şi scapă de câmpul magnetic ce înconjoară sistemul solar. Particulele nu sunt vizibile cu ochiul liber atunci când ajung la marginea câmpului magnetic. Descoperirea a fost realizată mulțumită misiunii IBEX care a fost lansată în 2008 şi care se află pe orbita Pământului. Sistemul nostru solar nu este singurul care are o asemenea terminație bizară. Și la alte sisteme solare au fost observate cozi asemănătoare.

„Nu aveam niciun fel de date înainte de misiunea IBEX pentru a şti dacă există o coadă, sau cum arată şi cum se comportă particulele în acea regiune. E un spectacol divin: în partea din față a heliosferei admirăm în continuare o sferă, care nu se păstrează simetrică din cauza forțelor magnetice din spațiul interstelar. IBEX ne oferă detalii extraordinare despre coada sistemului nostru solar: pe lângă faptul că este imensă, ea pare să aibă şi o formă neobișnuită, de trifoi, cu patru «lobi» individuali de particule ce se răsucesc pe măsură ce sistemul solar se deplasează prin galaxie, ca urmare a presiunii uriaşe a câmpului magnetic. Depunem eforturi pentru a afla cât de lungă este coada, 170 de miliarde de kilometri fiind prima estimare. Acum ne putem permite să o identificăm şi să îi cartografiem întrega structură”, a comentat Dave Mc Comas, coordonatorul misiunii IBEX. (The Astrophysical Journal)

”Foo Fighters”: OZN-uri naziste? » Video

2013-08-24T00:00:00.000+03:00

Unul dintre cititori mi-a cerut să scriu un articol despre ”Foo Fighters”. Nu este vorba despre trupa de muzică rock ”Foo Fighters”, ci despre OZN-urile raportate de către piloții de avioane de recunoaștere și de vânătoare din timpul celui de-al doilea război mondial. Termenul ”foo fighter” (”feu" - în franceză înseamnă foc) a fost folosit de către piloții aeronavelor aliate din al doilea război mondial pentru a descrie diferite apariții de OZN-uri sau fenomenele misterioase aeriene văzute în cer, atât în teatrul de operațiuni european cât și în teatrul de operațiuni Pacific (PTO).

Deși denumirea ”foo fighter” se referea inițial la observațiile unor OZN-uri de către escadrila americană „U.S. 415th Night Fighter”, termenul a fost, de asemenea, utilizat frecvent pentru orice observație OZN din acea perioadă. Au fost sute de cazuri de raportări ale unor ”Foo Fighters” deasupra Europei occidentale, fiind descrise ca nave de diverse forme, sau pur si simplu, globuri (sau mingi) de lumină. Puțini istorici s-au încumetat să scrie despre ”Foo Fighters”, considerate de către unii a fi un fel de globuri de plasmă – ”efect provocat de reacția mercurului și care avea ca scop producerea unor câmpuri și descărcări magnetice puternice care ar fi oprit motoarele avioanelor și ar fi generat interferențe în circuitele electrice”.

Ufologii conspiraționiști considerau că naziștii aveau tehnologie extraterestră de la un OZN despre care se presupunea că s-ar fi prăbușit în Munții Pădurea Neagră lângă Freiburg, Germania, în 1936 (referințe: L.A. Marzulli – ’’The Alien Interviews’’ și George Noory, realizator de emisiuni radio la Coast to Coas AM). La finalul războiului, americanii au realizat ”Operațiunea Paperclip” prin care tehnologia avansată germană a fost dusă în SUA (motoarele cu reacție, avioanele cu motoare rachetă, proiectarea de rachete în trepte a lui von Baun, planul unei stații spațiale circulare, etc.). George Noory a declarat: ”Erau sute de cazuri (Foo Fighters), dar nici unul nu părea să fie dăunător avioanelor, dar erau peste tot.

Uneori avioanele aliate aveau probleme mecanice la apariției lor, iar unii piloți au raportat că au zburat direct prin ele de parcă OZN-urile nu aveau masă. Existau teorii că «Foo Fighters» erau «Wunderwaffen», arma minune a naziștilor. Potrivit unor cercetători naziștii experimentaseră o tehnologie avansată: tehnologia antigravitațională pe bază de mercur”, (referință David Childress – ”Technology of the Gods”). Primele apariții au fost raportate în noiembrie 1944, atunci când piloții care zburau deasupra Germaniei pe timp de noapte au declarat că au văzut obiecte strălucitoare, în mișcare rapidă, în urma aeronavele lor. Obiectele au fost descrise ca fiind de un roșu strălucitor, alb, portocaliu. Unii piloți le-a descris că semănau cu luminile pomului de crăciun și au raportat ca au făcut viraje sălbatice înainte de a dispărea pur și simplu.

Piloți și personalul navigant al aviației au raportat faptul că obiectele au zburat tangențial cu aeronavele și s-au comportat ca și când ar fi fost sub control inteligent, dar nu au afișat nici un comportament ostil. Fenomenul a fost atât de răspândit încât luminile au câștigat un nume: “kraut fireballs” (mingi de foc kraut), dar pentru cea mai mare parte se numeau "Foo Fighters". Militarii au luat în serios aceste apariții, suspectându-le că ar putea fi vorba despre arme secrete ostile, ale inimacului,, dar ancheta ulterioară a relevat faptul că și piloții germani și japonezi au raportat apariții similare. Pe 25 februarie 1942, puțin după ora 02.00, radarele americane au semnalat apropierea unor obiecte zburătoare, (imaginile următoare) aflate la circa 200 de kilometri în largul oceanului, în dreptul orașului Los Angeles.

La ora 2.25 s-a declanșat alarma, apoi au apărut mai multe obiecte zburătoare roșii sau argintii care se agitau rapid, încoace și încolo, pe cerul orașului. În mijlocul lor un obiect mare, întunecat, stătea aproape nemișcat. Convinși că asistau la un atac japonez, artileria antiaeriană a tras asupra bizarelor obiecte, timp de o oră, 1430 de obuze. Orașul a fost acoperit de schijele proiectilelor. Cel putin șase civili au murit din cauza panicii. Multe clădiri au fost avariate. Nici un obiect n-a fost doborât; au continuat să se miște nestingherite printre obuzele care explodau. Avioanele n-au fost ridicate de la sol. După martori, obiectele păreau să plutească la un nivel constant, cam la 3000 de metri altitudine, apărând și dispărând pur și simplu.

Generalul George C. Marshall, șeful Statului Major, a scris în raportul său către președintele Roosevelt: “Aeronave neidentificate, altele decât cele ale Armatei sau Marinei militare americane, au evoluat probabil asupra Los Angeles-ului [...] În jur de cincisprezece aeronave au fost implicate, zburând cu diferite viteze, de la ceea ce rapoartele oficiale numesc ”foarte înce” până la 200 mile pe oră, la altitudini cuprinse între 9000 și 18000 picioare. Nu au fost aruncate bombe. Nu s-au înregistrat pierderi în rândul trupelor. Nu au fost doborâte avioane”. Generalul maior rus Boris Surikov a declarat, în 1994, unor producători britanici TV că în 1944, la o dată nespecificată, zbura spre România, împreună cu comandantul navei, maiorul Bajenov, la bordul unui avion sovietic de 14,5 tone, în misiune de bombardament.

Erau la o altitudine de cinci mii de metri, deasupra Ucrainei de sud-vest, când au zărit, venind spre ei, din față, un obiect solid, de formă eliptică. Avionul a început să vibreze, presiunea uleiului a crescut alarmant, în preajma geamului se simțea o încărcătură electrostatică, iar aripile scânteiau de o mulțime de descărcări electrice. Maiorul Bajenov a apreciat că aparatul și bombele sunt pe punctul de a lua foc, drept pentru care a luat decizia sa arunce la întâmplare încărcătura de două tone de bombe deasupra unui câmp din Ukraina. La întoarcere, de frica curții marțiale, au raportat bombardarea cu succes a unei rafinării de țiței din România. Surikov a descris misteriosul aparat de zbor ca fiind luminos și asemănător ca formă dar cam de două ori mai mare decât o naveta spațială actuală.

Astfel, în al doilea război mondial numeroși aviatori au raportat ca au fost urmăriți de astfel de obiecte zburătoare sau de globuri de foc. Observațiile au fost considerate secret militar și difuzarea lor în presă a fost cenzurată. Abia la sfârșitul războiului, când multe documente au fost declasificate, aliații au aflat că straniile apariții au fost văzute și de piloți germani sau japonezi, care, la rândul lor, au fost convinși ca erau arme secrete de origine americană sau britanică. În 1946 deasupra peninsulei scandinave, în special peste spațiul aerian al Suediei și Finlandei au început să treacă obiecte zburătoare luminoase, ori avioane cu aripa foarte scurtă, semănând cu rachetele. Aparițiile au fost văzute adesea și pe ecranele radarelor. Atât cei din est cât și cei din vest au dat asigurări că nu este vorba de rachetele lor.

Oricum, manevrele de picaj, redresare, întoarcere bruscă etc., raportate erau imposibile pentru orice rachetă. Viteza obiectelor era variabilă: când stăteau pe loc, când depășeau viteza oricărui avion din epocă. Pănă la sfârșitul anului au fost circa 2000 de observații. Obiecte zburătoare asemănătoare au apărut în august 1946 și deasupra Franței și Norvegiei, în septembrie deasupra Greciei și a Marocului, apoi a Portugaliei, Germaniei, Belgiei și Olandei. Până în zilele noastre, nimeni n-a putut explica, în mod satisfăcător, cele întâmplate. O parte dintre experții militari ai țărilor implicate în conflict au fost de părere că într-o formațiune de aeronave aflate în zbor pot apărea multe fenomene optice. Piloții s-au confruntat adesea cu efecte de electricitate statică. În condiții meteorologice deosebite apar descărcări electrice dintre cele mai ciudate.

Se știe despre efectul ”Focul Sf. Elm”, cunoscut de marinari din cele mai vechi timpuri. În aer fenomenul se pare că este mult mai bizar. În climatologie, ”Focul Sf. Elm” este un fenomen electro-meteorologic reprezentat printr-un mănunchi de raze luminoase, violete sau verzi, care se observă, mai ales noaptea, în regiunile montane şi pe mare. Constituie de fapt o descărcare electrică mai mult sau mai puțin continuă, care se produce din vârfurile obiectelor ascuțite de pe suprafața terestră (paratrăsnete, giruete, stâlpi, coșuri, catarge etc.) către atmosferă. Aceasta are loc în situațiile când aerul este puternic ionizat şi câmpul electric al atmosferei prezintă o intensitate mare.

Din cauza acestui fenomen, omul aflat în apropiere simte înțepături ușoare în piele, părul i se zbârlește, iar noaptea, în jurul capului îi apare o aureolă strălucitoare, din nări îi țâșnesc scântei, iar de pe vârfurile degetelor ridicate în sus, egrete luminoase. Apare și la capetele elicelor și în vârful aripilor, parbrizului carlingii și botului avioanelor. Ca aspect, se prezintă ca niște jerbe de scântei foarte subțiri, albe-violete, de obicei cu lungimea până la 20 de centimetri. Fenomenul a fost observat deseori de marinari în timpul furtunilor, când "focul" apărea de-a lungul catargelor corăbiilor. Numele lui vine de la un „sfânt”, care nu apare în nici un calendar.

Sf. Elmo este varianta italiană a numelui Sf. Erasmus, patronul marinarilor din Marea Mediterană, care, în mod tradițional, este considerat ca protector al acestora. La munte de cele mai multe ori luminile lipsesc, însă fenomenul se aude și este perceptibil: descărcările electrice produc trepidații ale aerului, ca un zumzăit de albine, corpul este invadat de o curioasă senzație și părul de pe cap se ridică. Din cauza multitudinii de rapoarte și a faptului că au fost martori din toate baricadele războiului, care au asistat și nu a putut să explice fenomenul "Foo Fighters", cazul a devenit misterios și etichetat ca instrument al oricărei părți implicate în conflict. De aici în acolo, până la aflarea adevărului, au început să curgă tot felul de supoziții.

Unii au țintit spre Germania, fiind dezgropate și fabricate fel de fel de dovezi despre un așa-zis experiment ”Haunebu”. În ciuda unor rapoarte potrivit cărora rușii au doborât și capturat o ambarcațiune nazistă ”Haunebu”, nu vom vedea niciuna printre tehnologiile sau armele în războiul modern care să semene OZN-urile din acel experiment. Probabil i-ar fi ajutat mult pe ruși în conflictele din Afganistan din 1980. SUA a fost mult mai bine dotată în acest sens deoarece i-a recuperat pe cercetătorii germani la sfârșitul războiului. Dar le-au trebuit încă douăzeci de ani pentru a realiza pe deplin un program spațial care s-a închegat, atunci și acum, pe propulsoare chimice. Și, ciudat, este faptul că diverse rapoarte de dezvoltare germană a OZN-urilor se referă înapoi la 1930, nici unul dintre aceste rapoarte nu au apărut după 1947.

După acest prag a fost ”fenomenul Roswell”. Din 1947 echilibrul s-a mutat de la OZN-urile naziste la o cultură populară de tip farfurii zburătoare prăbușite sau baloane meteorologice. La extinderea zvonurilor că germanii dețin o tehnologie secretă a contribuit și faptul că, prin 1938, un german și un austriac au descoperit ”fisiunea”. În acele vremuri aproape toată lumea a crezut că Germania este prima putere care construiește arme nucleare. În luna august 1939, Albert Einstein l-a avertizat președintele Roosevelt despre o posibilă amenințare nucleară. Teama de o bombă nazistă i-a condus pe cercetătorii americani spre ”Proiectul Manhattan”. Cu toate acestea, o misiune a aliaților, cu numele de cod ”Alsos”, o felie din marele ”Proiect Manhattan”, s-a ocupat de proiectul german de energie nucleară. Personalului misiunii ”Alsos” a activat în spatele frontului, și, ocazional, în spatele liniilor inamice, mai întâi în Italia, și mai târziu în Franța și Germania.

Ei au căutat înregistrări și materiale, din proiectul nuclear german, dar nu s-au limitat numai la arme nucleare, ci au investigat orice documente chimice sau biologice, și pentru a preveni capturarea lor de către Uniunea Sovietică. ”Alsos” a descoperit și eliminat multe dintre documentele de cercetare germană, împreună cu o parte substanțială de înregistrări și echipamente tehnice. De asemenea a recuperat o mare parte din personalul de conducere a cercetării germane: Otto Hahn, Max von Laue, Werner Heisenberg și von Weizsäcker Carl Friedrich etc. Apoi, nu mult după 1947, au început să curgă povești despre o societate secretă numită ”Vril”. Nu trebuie să cauți prea adânc pe web pentru a le descoperi. E o întreagă țesătorie de povești naziste. Oare dacă germanii au deținut secretul obținerii puterii ”Vril”, de ce s-au mai făcut ce cercetări în privința Zeppelinului? E deja un mijloc de transport banal odată ce ai obținut energie practic gratuită pentru vehiculele interstelare?

Astăzi Germania este lider în utilizarea energiei alternative, aproximativ 25% din energia ei este obținută din bio-gaz, din tehnologie eoliană și solară. Și dacă Germania are energia ”Vril” în buzunarul mic, nu e de înțeles de ce mai încercă să-și mai facă loc pe acest pământ infect, poluat, unde toată mâncarea e modificată genetic, și rata de mortalitate se dublează de la an la an? Ei, și de aici începe poezia: cazul ”Aldebaran”. Ce este această denumire? ”Aldebaran” a fost menționată ca având planete locuite de viață inteligentă,conform unei analize efectuată în... 1993. Atunci se naște întrebarea: dacă se poate produce puterea ”Vril”? Se spune că au fost descoperite documente care descriu un vortex ”Marconi Dinamo” și care utilizează mercur pentru a genera anti-gravitație. De ce-au muncit unii să mai construiască bombele atomice? Stupidă lecție de evoluție!

Video » Foo fighters & nazi ufos

Rusia revine la mașina de scris

2013-08-23T00:00:00.000+03:00

După dezvăluirile incendiare ale lui Edward Snowden, unul dintre serviciile de informații ruse a decis să cumpere mașini de scris pentru dactilografierea documentelor confidențiale, potrivit Izvestia. Serviciul Federal de Securitate (FSB), care provine din auto-metamorfoza KGB-ului, a publicat, pe un site de anunțuri pentru vânzări-cumpărări mașini de cusut, că dorește, deocamdată, să achiziționeze doar 150 de mașini de scris.

"Decizia a fost luată după scandalurile WikiLeaks, revelațiile lui Snowden și informațiile potrivit cărora prim-ministrul Dmitri Medvedev a devenit țintă vie încă din timpul «Summitului G20» de la Londra", au notat jurnaliștii. Serviciul de presă al FSB a refuzat să comenteze informațiile. Cu toate acestea, potrivi unor surse din cadrul armatei, agențiile de informații și Departamentul Apărării Ruse continuă să folosească mașini de scris. "Nu este vorba despre întoarcerea la papirus. Să nu exagerăm. Dar, pe partea de securitate, se știe, orice tip de comunicație electronică este vulnerabilă. Orice informație este accesibilă de pe un calculator Ar trebui acordată prioritate mai mare mijloacelor primitive: … de mână sau… la mașina de scris", a declarat Nikolai Kovalof, deputat și fost director al FSB .

”Cazul Rendlesham”: extratereștri lucrau la un OZN

2013-08-22T00:30:00.000+03:00

”Am văzut extratereștri mici în jurul obiectului. Lucrau la un OZN. Vietățile acelea aveau capul mare, corpuri mici și subțiri. Prima oară extratereștri nu păreau a ști de prezența mea și a colegului meu. Nu am putut distinge prea multe deoarece ne-a fost frică, am păstrat distanță față de obiect și de extratereștri. Am transmis prin radio despre ce credeam că avem în fața noastră. Am cerut să ne trimită întăriri la locul aterizării OZN-ului”, a declarat unul dintre soldații din patrula zonei.

Această întâlnire bizară - om/extraterestru - a devenit centrul unui contact de gradul trei și s-a derulat în Pădurea Rendlesham, în zorii lui 26 decembrie 1980, la ora 3.00. În câteva minute celor doi soldați li s-a alăturat un grup de luptători echipați cu armament complex. De-a lungul vremii, în urma evenimentelor ciudate din acea dimineață, întâlnirea om/extraterestru a căpătat denumirea de ”Incidentul Rendlesham”. Este considerată ca prima aterizare OZN observată și confirmată oficial. Puțini sunt cei care se încumetă să conteste acest caz, întrucât martorii oculari au fost soldați din două baze nucleare NATO aflate în apropierea pădurii. În plus, obiectele au fost înregistrate pe radar. Toți martorii incidentului au fost membri ai ”US Air Force”, găzduiți în baza militară britanică Bentwaters/Wood-bridge din imediata vecinătatea pădurii, și de aceea toate declarațiile sunt considerate credibile.

Parte dintre ufologi sunt de părere că ”Incidentul Rendlesham” este probabil cel mai faimos și mai documentat eveniment cu implicații extraterestre care s-a întâmplat în Marea Britanie și clasat printre incidentele OZN cele mai cunoscute din toată lumea. ”Incidentul Rendlesham”, având în vedere amploarea complicațiilor, comparabil și cu ”Incidentul OZN din Munții Berwyn”, este cotat la același nivel cu ”Incidentul OZN Roswell”, și este denumit uneori ”Incidentul Roswell britanic”. Dar haideți să intrăm în detalii! În zorii lui 26 decembrie 1980, la ora 3.00, doi soldați din cadrul patrulei ”US Air Force”, au observat o lumină mișcând-se pin pădurea Rendlesham, din apropierea bazei. O altă patrulă, formată din trei subofițeri, condusă colonelul Charles Halt, a primit misiunea să investigheze ce se petrecea acolo.

Unul dintre subofițeri a relatat mai târziu că, în tentativa de a se apropia de acel obiect zburător, s-au strecurat tiptil printre copaci. Dar când mai aveau circa 50 de metri, obiectul s-a pus în mișcare, îndepărtându-se și dispărând rapid după un deal. În momentul în care cei trei au decis să se întoarcă, obiectul a revenit. Ulterior a spus că văzuse o lumină de formă dreptunghiulară, având în partea de sus o dungă orizontală albă, strălucitoare, iar la mijloc o altă dungă, de un albastru deschis. Un alt subofițer a vorbit de o navă ovală cu și chiar de trei picioare. ”Obiectul avea în vârf o lumină roșie care clipea şi la baza un şir de lumini albastre , a scris mai târziu Halt în raport. Obiectul stătea la o înălțime foarte mică de pământ sau poate pe niște picioare. Când oamenii din patrulă s-au apropiat de el, obiectul a străfulgerat printre copaci şi a dispărut. În același moment (poate e-o simplă coincidență!) s-au auzit zbieretele animalelor pădurii și a celor dintr-o fermă din apropierea pădurii.

O oră mai târziu obiectul a fost zărit fugitiv lângă intrarea secundară a bazei. În după-amiaza de 26 decembrie câțiva experți militari au examinat locul presupusei aterizări. Urmele, însă, nu au fost considerate concludente. „Pe timpul nopții, printre copaci a fost zărită o lumină asemănătoare cu cea a unui soare roșu. Se deplasa cu accelerații bruște. La un moment dat a fost văzută împrăștiind particule strălucitoare înainte de a se separa în cinci obiecte albe care apoi au dispărut. Imediat după aceea au fost remarcate pe cer trei obiecte asemănătoare cu stelele, două la nord şi unul la sud, toate trei foarte jos la orizont. Obiectele se deplasau rapid, cu mișcări bruște în unghi drept. Aveau lumini roșii, verzi și albastre. Seara următoare lumina a reapărut. A doua zi au fost găsite, pe sol, niște urme adânci de patru centimetri, cu un diametru de optsprezece centimetri, chiar în locul unde a fost zărit obiectul zburător.

A fost verificat și gradul de radiații din zona respectivă şi s-a constatat un procent superior pe locul celor trei urme”, a scris Halt într-un raport. Operatorul radar Mal Scurrah, a declarat că: ”Nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce era acolo. Am contactat alte agențiile de trafic aerian, dar operatorii nu se știau nimic. Erau la fel de nedumeriți ca mine. Ceva ciudat se mișca pe ecranul radarului. Nu trebuia să apară nimic în zona aceea la ora respectivă. Singurul lucru pe care îl puteam face era să trimitem un avion care să verifice ce era. Ajuns în zona aeriană respectivă, pilotul a raportat că putea vedea o lumină foarte strălucitoare pe cer, în fața lui”. Charles I. Halt, adjunctul comandantului bazei de la Woodbridge (promovat comandant la scurt timp după aceea) a condus personal un grup de cercetare în pădure și dialogurile purtate le-a înregistrat pe o casetă audio care azi este publică (deși unii afirmă că doar o parte din ea). Pe 13 ianuarie 1981 Halt a înaintat Ministerului Britanic al Apărării un raport oficial, care a fost desecretizat pe 28 februarie 2011.

După ce colonelul a scris raportul, a ascuns caseta înregistrată. Evenimentele de la Rendlesham nu au fost aduse la cunoștința publicului până în 1983. Raportul spunea printre altele că: ”... o patrulă a văzut un obiect aparent metalic, de formă triunghiulară, de aproximativ doi-trei metri lățime în bază și aproximativ doi metri înălțime. Ilumina întreaga pădure cu o lumină albă. Obiectul reflecta și o lumină roșie pulsatoare în vârf și un cerc de lumini albastre dedesubt. Nu știu dacă nava plutea în aer sau era suspendată pe niște picioare. Nu am distins prea bine. Când patrula s-a apropiat de el, obiectul s-a scurs printre copaci şi a dispărut. N-am idee ce anume am văzut, dar știu totuși că era ceva sub control inteligent. Sunt sigur că avea origine extraterestră. Soldații care au încercat să se apropie de obiectul ciudat și au intrat în raza unei lumini albastre (ptobail undă tractoare) au spus că s-au simțit ciudat, au acuzat anomalii bizare, cum ar fi efecte de răsucire a realității și interferențe ciudate ale timpului”.

Un cunoscutul ufolog, Robert Hastings, și-a prezentat propriile investigații privind cazul Rendlesham, ca și alte cazuri ce implică prezența OZN-urilor deasupra bazelor nucleare. Doi controlori de trafic aerian, care au fost de serviciu în perioada evenimentelor din pădurea Rendlesham, i-au declarat că au urmărit uimiți pe radar un obiect neidentificat care în mod cert nu era niciun fel de navă cunoscută. A parcurs 190 de kilometri în 8-12 secunde și a făcut instantaneu întoarceri de 90 de grade, manevră imposibilă pentru orice aparat pământean. O altă declarație a venit din partea unui controlor care a văzut, prin fereastra turnului de control, un obiect sferic, portocaliu, strălucitor, plutind deasupra turnului de apa al bazei Bentwaters care apoi a țâșnit cu o viteză nemaivăzută și a dispărut.

Un aspect neobișnuit a fost aparenta „explozie” a obiectului în alte cinci obiecte mai mici. Unul dintre acestea s-a întors deasupra bazei militare, emițând un fascicul luminos, ca de laser, iluminând solul. Un alt obiect s-a deplasat deasupra zonei de depozitare a armamentului nuclear de la baza Bentwaters. Despre colonelul Ted Conrad, care pe atunci era șeful lui Halt si comandantul bazei militare Bentwaters/Woodbridge, circulau cele mai senzaționale zvonuri: s-a spus chiar că ar fi stat de vorbă cu niște omuleți care erau ocupanții OZN-ului. În 1983 Conrad a negat că ar fi văzut extratereștri, dar a confirmat că a condus o scurtă anchetă în ceea ce privește incidentul și a vizitat locul „aterizării”. (sursa: web)

Video ro » Incidentul Rendlesham (traducere automată youtube)

(The Rendlesham Forest UFO Incident - full video)

Darul blestemat al lui Hitler pentru regele Nepalului

2013-08-21T00:00:00.000+03:00

A fost o mare problemă. Această imagine ne înfățișează un ”Mercedes Benz”, model 1938, care a fost trimisă în 1940 de către generosul Hitler către regele Tribhuvan, bunicul ultimului rege nepalez, Gyanendra. Singurul impediment a fost că Nepalul nu a găsit nici o modalitate de a-și transporta acasă ”darul nemțesc”. Dar, în final, după mai bine de șase luni de planuri, încercări și nehotărâri, în ceea ce privește ”teleportarea” ei sub fundul regelui, în centrul Himalayei, totul s-a rezolvat apelându-se la modelul de transport al vechilor egipteni.

Marea problemă a fost dizolvată de către o echipă de hinduși, antrenați de natură prin coclaurile nepaleze. Transportatorii au demontat roțile și barele de protecție ale mașinii după care, folosind frânghii, forța a o mie de oameni și elefanți au așezat-o pe niște stâlpi lungi de lemn. Pentru a echilibra ”darul”, transportatorii mutau centrul de greutate apelând sunete și ultrasunete: respectiv la mantre și la ”Aum”. După 180 de zile de ”alpinism” printre stâncile himalayene, automobilul a ajuns în Kathmandu. Capitala țării se află la altitudinea de circa 1.400 de metri. Regele Tribhuvan Bir Bikram Shah Dev (30 iunie 1906 - 13 martie 1955) a fost rege al Nepalului în perioadele 1911-1950 și 1951-1955. El a folosit mașina până la moartea sa, după care a lăsat-o moștenire regelui Gyanendra, ce a urmat la tron.

Dar automobilul a ajuns într-o locație secretă a palatului (sub un templu antic secret) și acolo a rămas timp de peste cinci ani. Nu se știe de ce, după 2001, după un asasinat celebru, a fost abandonat în atelierul unui colegiu de inginerie și folosit ca material didactic. Interesul pentru vechiul automobil a fost ”retrezit” abia în 2010, vreme când autoritățile nepaleze au investit 537.000 de dolari (în scop muzeistic, turistic, pentru plimbarea turiștilor etc.) în repararea și restaurare ei. Cu această ocazie a fost redescoperită și o caleașcă, folosită de același rege, Tribhuvan. În acest timp Gyanendra a depus tot efortul să instaureze o dictatură regală până în 2005. Dar, după o serie de manifestații de protest, a fost nevoit să instaureze o formă de democrație.

În seara zilei de 1 iunie 2001, prințul moștenitor Dipendra a intrat în reședința regală din Kathmandu și i-a ucis pe rege, regină, pe cei trei dintre copiii lor, precum și pe alți trei membri ai familiei, inclusiv tatăl, apoi s-a sinucis. În aparență, motivul este cât se poate de clar: familia a fost secerată de un blestem. Cazul a trezit interesul multor detectivi internaționali, (inclusiv a câtorva agenți CIA) care l-au studiat din mai multe puncte de vedere. În aparență, motivul este cât se poate de clar: prințul Dipendra, îndrăgostit de o tânăra hindusă, s-a lovit de refuzul mamei sale în privința unei căsătorii recunoscute de familia regală.

Dacă totuși hotăra să se căsătorească cu frumoasa Devyani Rana, pierdea dreptul la tron. Însă iubita prințului ținea neapărat să fie regină, astfel că Dipendra a tranșat dilema în care se afla omorându-și părinții și rudele. După masacru, tronul Nepalului a fost ocupat de fratele regelui ucis, prințul Gyanendra. O a doua poveste care vine să explice motivul acestui asasinat se pare că a fost curiozitatea morbidă a reginei Aishwarya. În mai 2001, ea a insistat să intre în camera secretă a templului divinității Gorkhakali, zeița războiului şi a puterii, potrivit credinței locale. Acolo, într-o locație subterană, se afla și celebrul și maleficul ”dar” al lui Hitler: ”Mercedes Benz”.

O săptămână mai târziu, toată familia regală, împreună cu mai mulți apropiați, a căzut sub gloanțele unor atacatori necunoscuți. Despre templul secret nu se știu prea multe deoarece credincioșii, indiferent de rangul lor, nu au avut acces acolo. Ca multe alte temple seculare din Nepal, sanctuarul care proteja micul regat Gorkha, anexat acum peste 200 de ani de strămoșul regelui ucis în 2001, avea o cameră secretă, unde era păstrat și automobilul și în care, se zice, erau înlănțuite puteri malefice. Dar soția regelui Birendra a ținut morțiș să vadă ce este înăuntru şi a ordonat deschiderea cu orice preț a camerei cu pricina.

Nu se știe ce a descoperit acolo, deoarece a plecat cu secretul în mormânt. La doar câteva zile, în timpul unui dineu oficial, regele Birendra, Aishwarya - soția lui, trei dintre copiii lor şi mai mulți apropiați au fost uciși de o ploaie de gloanțe. Inițial, s-a crezut că măcelul a fost pus la cale de unul dintre moștenitorii coroanei. Dar şi prințul moștenitor Dipendra, presupusul inițiator al atacului, a murit în timpul acestui masacru nocturn. Îngrozite, autoritățile templului au decis blocarea definitivă a ușii, ca urmare a sângerosului atentat.

Dar, în luna următoare, un grup de parlamentari sosiți la Gorkha, veniți pentru a inspecta închisorile nepaleze în scopul ameliorării detenției, a provoacat o nouă tragedie. Șeful grupului, Dilli Raj Sharma, a vizitat templul, şi preotul de acolo i-a povestit despre tragedia reginei Aishwarya. Intrigat, Sharma i-ar fi cerut preotului să redeschidă camera, pe care a vizitat-o. În seara zilei respective, șeful grupului de parlamentari a suferit un atac de cord, deși apropiații îl știau în perfectă stare de sănătate. A murit în drum spre spital, nimeni neputându-și explica motivul infarctului. (sursa: reuters; web)

Enigma giganticelor capete olmece

2013-08-20T01:00:00.000+03:00

Prima descoperire a fost făcută în perioada 1938—1940. În timp ce explora regiunea Tenochtitlan, veche așezare din regiunea golfului Mexic, arheologul american Matthew Stirling a descoperit un cap uriaș de piatră. Are aproape doi metri înălțime și cântărește peste 50 de tone. Capul colosal, reprezentându-l probabil pe unul dintre suveranii olmeci, are trăsături negroide și este acoperit cu o cască. Despre această cască s-a spus că este asemănătoare celor purtate de jucătorii de fotbal american din zilele noastre sau cu cele ale aviatorilor din primul război mondial. Dar aceste explicații nu prea au fost pe placul amatorilor de teorii inter spațiale.

Casca misterioasă a aprins imaginația și în planul teoriilor conspiraționiste și astfel și-a făcut loc termenul de ”cască de protecție pentru cosmonauți preistorici”. Trăsăturile negroide i-au determinat pe unii cercetători să considere că olmeci sunt de origine africană. Această civilizație străveche, de la începuturile omenirii, este prima care a apărut în America, și se pare că a dispărut o dată cu numele ei adevărat, lăsând ca amintire aceste sculpturi colosale. Continuarea săpăturilor arheologice, fiind vizate regiunile Veracruz și Tabasco, au adus la lumină alte 17 capete uriașe de piatră. Cele mai multe dintre ele au fost sculptate în roci sferice. Un astfel de cap monumental, cel din San Lorenzo (Vera Cruz), uimește, într-adevăr, prin «aerul» ei de călător printre constelații.

Nu mai puțin impresionant este şi cel din La Venta, chip de războinic surâzător odihnind azi în grădinile orașului Villahermosa, dar care, tocmai prin acest surâs, nu mai aparține numai olmecilor, ci şi a totonacilor. Fiecare cap din piatră are o forma unică, determinându-i pe unii istorici să afirme ca sculpturile reprezintă conducătorii olmecilor din acea vreme. Ele datează din perioada 1.500-1.000 î.Hr., cântăresc între șase și cincizeci de tone și înălțimea variază de la 1.47 metri până la 3.4 metri. Dar dincolo de această predilecţie pentru uriaşe sculpturi care ne îndreptăţesc să-i considerăm drept părinţi ai sculpturii precolumbiene, trebuie să ne surprindă înclinaţia olmecă pentru nenaturalul figurilor sau pentru deformarea voită a unora din trăsăturile lor.

Pentru că arheologia ne pune la dispoziţie nu numai expresii de ferocitate animalică, extrase întotdeauna din trăsăturile jaguarului, ci şi figuri cu buze groase şi nas foarte lat, cu ochii ieşiţi din orbite şi bărbii proeminente. Apoi mai sunt cele cu aer de dispreţ şi sarcasm, alături de altele cu nas ascuţit ca de pasăre răpitoare şi buze abia sugerate, precum şi existenţe caricaturizate, capete prelungi, cocoşaţi sau pitici fără maxilarul inferior, copii diformi, atacaţi de obezitate, oameni şi zeităţi în atitudini stranii, în care mulţi descifrează însuşiri magice.

Toate acestea fiind prezenţe masculine, întrucât sexul slab, cel puţin până acum, pare absent din preocupările artistice ale olmecilor în etapa lor adevărată de manifestare. Dar olmecii nu și-au etalat priceperea numai în sculptura capelelor colosale, ci au surprins și prin dimensiunea gigantică a unor edificii destinate ceremoniilor religioase. În La Venta, de exemplu, s-au descoperit monumente de mari proporții, între care și o piramidă, șase altare cu basoreliefuri laterale, o stelă de bazalt înaltă de trei metri şi cântărind peste cincizeci de tone, și foarte multe morminte.

Altarul numărul cinci e un bloc de piatră de doi metri şi jumătate lățime şi un metru șaizeci înălțime, înfățișând zeitatea porumbului ieşind din pământ (fălcile Jaguarului) şi ținând în brațe un copil, aşa cum Hermes îl ţinea în braţe pe micul Dionisos, reprezentare, poate, a mitului fecundității. Cu tot acest patrimoniu spiritual situat de specialiști în faza preclasică medie, olmecii rămân o enigmă neliniștitoare a antichității mexicane întrucât miturile şi legendele lor, urcând într-un alt timp, şi-au pierdut identitatea prin contaminări succesive, imposibil de descifrat. Scrisul lor, transmis prin documente de piatră, nu dezvăluie nimic din această taină, iar datele înscrise pe unele din monumente ne vorbesc doar de durata în timp a civilizației create de ei şi, cel mult, de declinul şi stingerea acesteia, în jurul anului 800, era noastră. Un alt mister olmec este și piramida din La Venta.

Acest monument straniu, descoperit în 1925, dar degajat complet abia în 1968, se prezintă sub forma unui con ascuțit, brăzdat de zece șanțuri adânci, plasate la intervale regulate, având pereții taluzați, cu margini proeminente, ca niște nervuri. Piramida a fost construită din pământ bătătorit, acoperind straturi de argilă. probabil a fost ridicată pentru îmblânzirea unei divinități a Pământului, asociată de olmeci cu erupțiile vulcanice și cutremurele. O descoperire de excepție a fost furnizată de analiza C14, care a arătat că primele vestigii olmece de aici datează din anul 1200 B.C. şi că, în consecință, așezarea de la San Lorenzo este mai veche decât cea de la La Venta. În jurul acestei date un popor cu un grad ridicat de civilizație ocupase platoul San Lorenzo, zonă care era de fapt deja locuită şi cultivată, şi începuse aici construirea în piatră a elementelor tipice civilizației sale.

Dar, din păcate, puține monumente au scăpat unei violențe ieșite din comun, aparținând unor cauze necunoscute, dar soldate cu sfărâmarea, spargerea şi îngroparea a numeroase altare şi statui. Chiar şi capetele colosale nu au scăpat de încercările de distrugere, dar, din fericire, doar unul singur a fost victima vandalizării. După această perioadă de distrugeri, jungla a pus din nou stăpânire pe platou, până când, în jurul anului 600 B.C., olmecii, veniți probabil de la La Venta, au populat din nou pentru alte trei secole așezarea. După anul 300 B.C., când este din nou părăsită, şi până în anul 900 A.D., deci aproape timp de 1200 de ani, când zona este – accidental - din nou populată, nimic nu a mai tulburat liniștea locului.

Bonsai în vârstă de 388 de ani: a supraviețuit bombei de la Hiroshima » Foto

2013-08-19T01:30:00.000+03:00

Într-un top al minunilor alcătuit de către internauți se află și un bonsai, plantat în 1621, care a supraviețuit bombei atomice de la Hiroshima. Este cunoscut sub numele de "Hiroshima Survivor" și, uimitor, în 2013, a împlinit incredibila vârstă de 388 de ani. În timpul exploziei din 6 august 1945, copăcelul s-a aflat în grădinița maestrului Masaru Yiamakis, la aproximativ trei km de epicentrul exploziei bombei atomice.

Iată cum a descris, Shigeru – fiul proprietarului, această tristă experiență: ”În acea zi toți membrii familiei: bunicii, mama și tata ne aflam în interiorul casei. Bomba a explodat la aproximativ trei kilometri (mai puțin de două mile).

Explozia a spart toate geamurile casei, și fiecare membru al familiei a fost împroșcat de fragmentele de sticlă zburătoare. În mod miraculos, nici unul dintre noi nu a fost rănit grav. Nici unul dintre membrii familiei nu a fost ucis.

«Hiroshima Survivor» - marele pin alb japonez - era așezat pe o bancă în grădină. Uimitor, nici unul dintre bonsai nu a fost afectat de explozie. Probabil, că de mare ajutor a fost un zid înalt ce împrejmuia grădinița”.

Câțiva ani mai târziu maestrul Masaru Yiamakis a donat copăcelul marelui muzeu ”National Air and Space Museum” unde este expusă și aeronava criminală ”Enola Gay”. În toți cei 388 ani de viață năzdrăvanul bonsai a înflorit continuu.

Și iată o imagine rară care arată ciuperca apărută în urma exploziei din 6 august 1945. Fotografia alb-negru se crede a fost surprinsă după o jumătate de oră de la detonarea bombei de la o distanță de aproximativ nouă kilometri de epicentrul exploziei. Ea înfățișează un nor al ciupercii rezultat în urma exploziei, împărțit în două, un lucru extrem de rar întâlnit.

Area 51: structura unei nave extraterestre » Video

2013-08-18T01:30:00.000+03:00

”Pot stabili cu exactitate locul și momentul când navetele spațiale extraterestre se vor întoarce în Area 51. Este vorba despre dări de seamă și fotografii legate de extratereștri. Am lucrat cu nave spațiale extraterestre în sudul Zonei 51, lângă lacul Papoose. Făceam parte dintr-o echipă ce purta numele de cod «S-4» ce avea ca responsabilitate copierea tehnologiei pe care o cercetau pe o navă cu origine necunoscută”, așa și-a început, la finele anilor '80, un oarecare fizician Bob Lazar, șirul de declarații controversate, pe postul Klass-tv.

În 1989, în mod deosebit, postul a transmis câteva interviuri de mare interes. Într-unul dintre ele, reporterul G. Knapp i-a cerut în direct lui Bob Lazar să-i dezvăluie conținutul anumitor documente examinate în interiorul bazei militare. Aceste afirmații nu au putut fi niciodată verificate din cauza faptului că guvernul nu a permis nicicând intrarea presei în Zona 51. Bob Lazar a ținut și o conferința publică în care a confirmat existența unei nave spațiale extraterestre în ”Area 51”. Astfel, în scurt timp de la acest interviu exploziv, ”Area 51” a devenit obiectivul preferat al ufologilor ;i conspiraționiștilor din toată lumea. "Aparițiile" pe cerul zonei respective au încercat permanent să fie monitorizate și filmate, cum era și de așteptat. Dar, din păcate, acest Lazar nu a fost nici un moment capabil să ofere dovezi concludente care să-i confirme povestea.

Area 51, cunoscută și sub numele de ”Groom Lake” este o unitate militară secretă aflată la aproximativ 90 de mile nord de Las Vegas. A fost fondată la începutul anilor '50 (așadar la începutul Războiului Rece), cu aprobarea președintelui Eisenhower. Armata SUA trebuia să pună la punct un avion în măsură să treacă nedetectat de controalele radar și să meargă în recunoaștere pe teritoriul sovietic în vederea obținerii de informații prețioase cu privire la armamentul și arsenalul nuclear. Area 51 a fost supranumită și ”dreamland” (tărâmul de vis) pe frecvența aviației. Aeronautica militară a beneficiat în cadrul acestui proiect de colaborarea inginerului Clarence "Kelly" Johnson, unul din pionierii aviației americane. Johnson și-a pus întreaga măiestrie la dispoziția guvernului si toate resursele companiei lui aeriene: Lockheed, cu sediul în California. Johnson și personalul Area 51 au elaborat, în 1954, prototipul avionului-spion botezat ”U2”.

Între timp, pentru a menține secretul asupra activităților desfășurate în incinta bazei, președintele Eisenhower a semnat un decret-lege care, în fapt, făcea inexistentă zona de 100 km pătrați în deșertul din jurul Groom Lake. De asemenea, Eisenhower autoriza mass-media, tot mai curioasă în legătură cu operațiunile conduse în baza din deșert, să prezinte ”U2”-ul opiniei publice drept "avionul meteorologic". În următorii ani au fost puse la punct multe alte prototipuri de astfel de avioane în laboratoarele ”Dreamland”. Aparate de zbor sofisticate precum "A12", ”F-104”, F- 117A”, "Blackbird SR-71" și ”Aurora”, care zburau la viteze tot mai mari grație utilizării tehnologiilor de avangardă și a materialelor hi-tech. Primele zvonuri despre misterele din Zona 51 au apărut la scurtă vreme după celebrul ”incident Roswell”, în timpul căruia, după cum susțin ufologii, a fost capturată o navă extraterestră.

Unii spun ca OZN-ul de la Roswell ar fi fost transportat în deșertul Nevada, baza de aici devenind în timp un adevărat depozit de vehicule provenite din spațiu. De asemenea, o parte a echipajelor acestor nave ar fi căzut în mâinile americanilor, fiind cazați tot aici. Fostul lucrător din această zonă, Bob Lazar a declarat că a văzut, într-unul dintre departamentele subterane, câteva organisme de extratereștrii bine conservate și laboratoare pentru studierea tehnologiei extraterestre. Militarii încearcă să construiască aparate de zbor cu propulsie gravitațională, după tehnologie extraterestră. Potrivit spuselor sale, el a lucrat acolo în perioada decembrie 1988 / aprilie 1989, când a fost dat afară pentru că devenise prea curios, nu înainte de a fi acuzat de spionaj și amenințat cu moartea. La început, după ce s-a familiarizat cu problemele din Zona 51, Lazar a fost trimis să studieze o navă de proveniență extraterestră, având un diametru exterior de 12 metri.

Spre surprinderea lui, în interiorul navei nu se putea observa în ce fel sunt îmbinate între ele componentele, de parca aparatul de zbor ar fi fost dintr-o singură bucată. Un alt element ciudat este acela că scaunele din cabina principală erau de mici dimensiuni, ca și cum ar fi fost destinate unor copii. OZN-ul se deplasa grație unui reactor pe bază de antimaterie, acesta fiind descris drept un aparat sferic dispus pe podeaua cabinei și având dimensiunile unei mingi de baschet. Nava folosea drept combustibil un element cu numărul atomic 115, descris ca fiind un metal foarte greu și care nu putea fi sintetizat pe Pământ.

Acest sistem de propulsie, a afirmat Lazar, permite manipularea raportului spațiu-timp și are darul de a face invizibile navele. Armata SUA deținea peste 200 de kilograme din ”Elementul 115”, care ar fi fost obținut de la extratereștrii din ”Zeta Reticuli”. Dar, între timp, oamenii de știință de la ”Lawrence Livermore National Laboratory”, în colaborare cu ”Institutul pentru Cercetare Nucleară”, din Rusia, prin 2004 au anunțat descoperirea a două noi elemente super-grele: ”Elementul 113” şi ”Elementul 115”. Oare e întâmplătoare această descoperire? Desigur Bob Lazar rămâne, fără îndoială, unul dintre cei mai controversați oameni de știință. Internetul a fost pur și simplu intoxicat de afluxul de știri privitoare la acest subiect. Este vorba despre o informare și o dezinformare controlată?

Misterul obiectelor de pe Lună

2013-08-17T01:00:00.000+03:00

De-a lungul timpului, atât spațiul cât și planetele din jurul Pământului au reprezentat puncte importante de atracție pentru oameni. Odată ajuns pe Lună, omul a făcut un pas uriaș spre descoperirea vieții extraterestre. Chiar dacă până în prezent nu a fost ”depistată” (sâc/oficial!) nicio civilizație extraterestră, omul a lăsat destule dovezi ale existenței sale prin locurile prin care a călătorit. Puțini sunt cei care pus piciorul pe acest astru rece și plin de poezie, dar și mai puțini știu că imaginea unei familii este acolo de zeci de ani. Sfidează Pământul de pe partea întunecată a Lunii.

Memorabilă a rămas 23 aprilie 1972, dată când astronautul Charles Moss Duke, Jr., împreună cu John Young, s-au angajat într-o misiune de explorare a Lunii. A fost a treia și ultima misiune a lui Apollo 16. De astă dată cei doi pământeni trebuiau să probeze și vehiculul ”Descartes Highlands”, special conceput pentru a explora suprafața Lunii. Charles Moss Duke a fost al zecelea om care a pășit pe suprafața astrului nopții. Lansarea navetei a avut loc pe16 aprilie 1972, din ”Kennedy Space Center” din Florida. Misiunea a durat 11 zile, o oră și 51 minute, iar echipajul a revenit pe Pământ la 27 aprilie.

”Fantastic! Vai, acest prim pas pe suprafața Lunii este minunat!”, au fost primele cuvinte ale lui Charlie Duke, când a pus piciorul pe Lună. În acele momente obținuse aprobarea să ia cu el o fotografie de familie. La plecare, Duke a lăsat-o acolo. În imaginea respectivă apar soția și cei doi fii ai săi, Tom şi Charles.„Asta este familia astronautului Duke, de pe planeta Pământ, care a aterizat pe Lună în aprilie 1972", este mesajul scris pe spatele fotografiei. În cazul, probabil, când imaginea ar putea fi găsită de către extratereștrii și ar avea oarece gânduri păcătoase pentru dama din poză.

Pentru a păstra o amintire vie, el a fotografiat locul în care a plasat fotografia. În imagine se poate observa și o urmă de bocanc care îi aparține lui Duke. Atunci când a fost întrebat din ce cauză a făcut acest gest, Duke a răspuns că a vrut să-și ducă întreaga familie pe Lună. A și reușit, cu ajutorul unei fotografii, care nu va mai părăsi poate niciodată satelitul Pământului. Dar, conform lui Robert Jacobs, un oficial al NASA: ”acesta nu este singurul caz când un astronaut a lăsat ceva personal pe Lună. Evoluția, momentul pasului pe altă planetă a fost un moment important pentru umanitate şi ceea ce este mai important pentru Charlie a fost familia lui”.

Astronautul Eugene Andrew Cernan (n. 14 martie 1934), comandantul echipajului spațial ”Apollo 17” din 1972, este al 11-lea și ultimul pământean care a pășit pe suprafața Lunii. După câtva timp el a făcut o dezvăluire surprinzătoare. A mărturisit că a lăsat pe suprafața satelitului o cameră foto, sperând că va fi recuperată de următorii astronauți pentru a măsura nivelul de radiații. El a lăsat pe Lună un aparat ”Hasselblad 500”, folosit pentru a realiza multe din imaginile celebre ale misiunii, poziționat cu obiectivul orientat către spațiu. După misiune, melancolic, Cernan a declarat că regretă că amprentele sale sunt ultimele de pe Lună. El credea că misiunea lui nu era sfârșitul, ci începutul explorării umane pe Lună, sperând că astronauții vor păși cât de curând pe Marte.

Următoarele trei misiuni pe Lună, după Apollo 17, au fost anulate din cauza reducerilor de buget. Acum, Cernând recunoaște că faptul că şi-a părăsit camera foto acolo a fost o greșeală. "Mi-am lăsat camera Hasselblad acolo cu lentilele îndreptate către zenit, ideea fiind că într-o zi cineva se va întoarce şi va afla cât de deteriorată a fost sticla de radiațiile cosmice. Aşa că, atunci când urcam pe scară, nu am făcut o fotografie a ultimului meu pas. Ce stupid! Nu ar fi fost mai bine să iau camera cu mine, să fac fotografia, să scot filmul şi să arunc camera?", a mărturisit astronautul. Programul spațial Apollo s-a desfășurat între 1963 şi 1972, cea mai cunoscută misiune fiind Apollo 11, în cadrul căreia Neil Armstrong a devenit primul om care a păşit pe Lună.

Ultima misiune în cadrul acestui program a fost lansată pe 7 decembrie 1972, revenind pe Terra 12 zile mai târziu, după ce astronautul Eugene Cernan a devenit ultimul om care a pășit pe Lună. Apollo 17 a fost a șasea și ultima misiune Apollo şi ultima oară când oamenii au mai călcat pe suprafața lunară. Astronauții au revenit pe Terra pe 19 decembrie 1972. Într-un filmuleț din 1972, astronauții misiunii Apollo 17, Harrison Schmitt si Eugene Cernan dansează, țopăie și cântă pe melodia “The Fountain in the Park”, în timpul unei scurte plimbări pe Lună. Schmitt este cel care începe sa cânte: “Mă plimbam pe Lună într-o zi”. Apoi, Cernan îl acompaniază, dar nu se înțeleg asupra felului în care sa interpreteze următoarea frază. Cernan cântă versurile originale “Lună veselă de mai”, în timp ce Schmitt le schimbă cu decembrie, luna în care a avut loc misiunea pe Lună.

Și iată și poveste mult controversată: cea a steagurilor americane înfipte pe suprafața Lunii în anii ‘60 de către astronauții misiunii Apollo. Scepticii sunt de părere că totul a fost o farsă, nimeni nu aterizat pe Lună. Totul s-a filmat în niște studiouri NASA. Dar iată că NASA a confirmat că steagurile sunt încă acolo dar nu mai păstrează nimic din identitatea țării care aniversează pe 4 iulie Ziua Națională. Acele steaguri, transportate de misiunea Appolo în anii ’60. Au fost fabricate din nailon şi au costat aproximativ șase dolari fiecare. Experți în fenomene meteorologice susțin că şi în atmosfera protectoare de pe Pământ culorile steagului nu ar fi rezistat trecerii timpului, iar în spațiul cosmic, în condiții de temperaturi extreme, bucățile de pânză s-au decolorat complet până acum.

Savantul Paul Spudis explică într-un articol publicat în revista Smithsonian: "cele șase steaguri lăsate de astronauții americani pe Lună au fost expuse unui ciclu extrem de 14 zile cu temperaturi de peste 100 de grade Celsius şi radiații ultraviolete foarte puternice, urmate de alte 14 zile de temperaturi de minus 150 de grade Celsius şi întuneric total .Cel mai probabil, steagurile au fost decolorate complet iar acum arată ca o bucată albă de pânză. O parte din ele ar putea să fi intrat deja într-un proces de descompunere".

Dar Luna pare extrem de periculoasă și pentru sănătatea umană. Conform celor mai recente descoperiri științifice, susțin că pulberea creează un mediu extrem de toxic, care poate duce la probleme respiratorii grave sau chiar cancer. Cercetătorii de la Universitatea din Tennessee, au declarat că expunerea pe termen lung la praful de pe Lună este foarte dăunătoare pentru oameni chiar și la o expunere de scurtă durată. Astronauții din misiunile Apollo, praful a cauzat efecte bizare asupra pielii, ochilor și plămânilor deși purtau uniforme speciale. Acest praf expus continuu la radiații ultraviolete este responsabil (efecte identice cu azbestul și cenușa vulcanică de pe Pământ) pentru crearea unor probleme respiratorii grave. (sursa: internet)

Enigma mumiilor extraterestre din piramide

2013-08-16T17:37:00.002+03:00

În jurul mumiilor extraterestre descoperite în Egipt circulă multe legende controversate. Cei mai mulți sceptici din lumea științei încearcă însă să conteste concluziile experților cu privire la acest ”aspect” mai puțin lumesc. Apar permanent dispute violente legate de celebrele mumii, descoperite în vechile morminte. Una dintre teoriile conspirației a avansat ideea că un grup de arheologi falși ar fi creat fel de fel de păpuși cu aspect ciudat despre care au spus că sunt de origine extraterestră.

Timp de secole oamenii au teoretizat despre modul cum au fost construite marile piramide. Unii au sugerat că acestea au fost proiectate e de către extratereștri, în timp ce alții cred că egiptenii aveau o tehnologie care s-a pierdut de-a lungul timpului. Dar zvonurile de pe internet indică și un oarecare filtru al politicii oficiale: se pare că există un nivel ascuns de cenzură, unul conceput pentru a proteja atât religiile orientale cât și și occidentale. Sau interesul sumbru al unor organizați secrete? Luăm, de exemplu, la puricat cel mai recent caz de descoperire arheologică. Potrivit ”archaeologydaily”, la începutul lui 2013 arheologul Gaston de Villars a primit aprobare să studieze mormintele egiptene găsite din site-ul de Saqqara. Ceea ce a descoperit acolo a șocat întreaga comunitatea științifică. Este vorba despre o mumie care măsoară 2,5 metri înălțime. ”Aparține rasei uriașilor?”, s-au întrebat mulți cercetători.

O scanare a craniului a concluzionat faptul că mumia aparține unei persoane de sex masculin căreia îi lipsesc nasul și urechile. În schimb a avut o gură foarte mare, dar fără… limbă. Mumia are o vechime de aproximativ patru mii de ani. Creatura a fost îngropată ca nobil egiptean – adică, atenție, proces de mumificare, înconjurată de slujitori, produse alimentare și obiecte de artă destinate pentru viața de apoi. Dar surpriza mare abia acum vine: printre obiectele descoperite în jurul mumiei nu toate aparțin culturii egiptene sau chiar Pământului. De exemplu, printre artefactele respective a fost descoperit și un disc din metal lustruit, acoperit cu caractere ciudate, resturi dintr-un costum din metal și ceva asemănător pantofilor de plastic și multe tăblițe de piatră pline cu imagini ale stelelor, planetelor și ale unor mașini ciudate. Altarul neobișnuit, unde a fost găsită mumia, și el pare destul de ciudat.

La construcția lui au fost folosite materiale necunoscute în antichitate. Mormântul, pregătit special pentru această ocazie, a fost literalmente sculptat din piatră. Nu se știe ce mod de ”sculptură” au folosit anticii deoarece altarul arată impecabil: pereții sunt de o netezime impresionantă, exact cum e marmura lustruită și arătă de parcă ar fi fost tăiată cu un laser. De altfel, experții au declarat că suprafața pietrei ar fi fost topită. Mormântul a fost capitonat cu o substanță asemănătoare plumbului. Arheologul Gaston de Villars a ajuns la concluzia că ar putea fi vorba despre un extraterestru care a fost îngropat de către egipteni. În sprijinul acestei ipoteze vin câteva picturi, de pe tablele de piatră descoperite în altar, pe care sunt reprezentate aparate fantastice ce se mișcă prin aer.

Un alt caz care vine să contrazică marea cumințenie și dezvoltare culturală proprie a egiptenilor este cel de la începutul anilor '80. Egiptologul Louis Caparat a descoperit o cameră secretă în Marea Piramidă a lui Khufu. Extinzând cercetările a dat peste o structură dreptunghiulară ciudată, asemănătoare unui sicriu cu pereți cristalini, transparenți. În interiorul acestui sicriu, cercetătorul a descoperit o mumie. Această mumie s-a dovedit a nu fi de origine pământeană. În martie 2001, revista egipteană ”Rose El-Youssef” a postat o fotografie a mumiei respective susținând că este una dintre cele mai mari dovezi care demonstrează intervenția extraterestră în Egiptul antic în construcția piramidelor. Lângă mormântul respectiv a fost găsit și un papirus cu scrieri egiptene. Acest document a fost tradus și s-a spus că sufletul celui care se odihnește în sicriu este un descendent al "oamenilor din stele", și a trăit cu egiptenii.

El a oferit planuri pentru construirea piramidelor și a convins poporul egiptean să le construiască sub pretextul de a fi un loc sacru pentru odihnă veșnică. Potrivit relatărilor lui Caparat, ”textul papirusului" descria întâlnirea faraonului Khufu cu extraterestrul care a spus că într-o zi oamenii vor călători în spațiu și vor putea ajunge la stele. Caparat i-a trimis un mesaj unui coleg din Spania, Francisco de Braga, un biolog, invitându-l în Egipt pentru a lua probe din țesutul mumiei. Știrea s-a extins repede în rândul arheologilor și, într-o zi, Caparat a fost contactat de către biologul spaniol Francisco Braga, care dorea să ia probe de țesut din mumie și să efectueze un test ADN. Dar, când Dr. Braga a aterizat în Cairo, a fost reținut de către doi indivizi care s-au prezentat a fi de la Ministerul egiptean de securitate. Surprinzător, fără nici o explicație, dr. Braga a fost urcat într-un avion spre Madrid și sfătuit să uite de caz. Se spune că mumia a fost confiscată de către Serviciul de Informații al armatei egiptene și nu a mai fost văzută niciodată, dar nu există surse care confirme aceste informații. Au rămas doar niște imagini rătăcite pe internet.

Cea de-a treia mumie extraterestră a apărut în apropierea piramidei Lahun. Conform surselor egiptene, ea a fost descoperită de către dr. Victor Lubek, profesor pensionar cehoslovac de la Universitatea din Pensilvania. Arheologul a desferecat o cameră ascunsă în timp ce explora piramida, care conține rămășițele reginei faraonului Senusret al II-lea. La sit, de asemenea, a fost găsit un amestec ciudat de aur și argilă și un fel de îmbrăcăminte care acoperă corpul creaturii. Obiectele din mormânt sunt realizate dintr-un material sintetic, foarte durabil și necunoscut de către oamenii de știință. ”Inscripțiile de pe mormânt pomenesc despre un rege numit ,,Osirunet'' care înseamnă ,,stea sau trimis din cer''. Mumia are o vechime de 2000 de ani și se pare că aparține unui humanoid”, a declarat o sursă din cadrul Departamentului de Antichități egiptean. Mumia are aproximativ 150-160 de centimetri și, conform estimărilor arheologilor, datează din timpul Dinastiei Senusret al II-lea (1897-1878 î.e.n.).

Corpul a fost înmormântat cu mare grijă, împreuna cu câteva obiecte ciudate. Muzeul de Arheologie nu a putut să spună ce reprezintă aceste obiecte, oferind doar câteva detalii sumare și niște fotografii. Guvernul a consultat o serie de arheologi de renume, dar până în prezent nimeni nu a putut da o explicație. Adevărul este că toți experții au ajuns la concluzia că mumia nu este de origine pământească. Există însă bănuiala că ,,extraterestrul'' a avut oarece relații cu un rege egiptean, a declarat un oficial care a dorit sa-si păstreze anonimatul. Descoperirea a provocat o mare consternare în rândul oficialilor egipteni, care doresc ca totul să fie secretizat până când se va putea da o explicație plauzibilă. Unele surse de pe internet susțin că mumia aparține sigur unei ”extraterestre”. Ținând însă cont de pielea ei, de ochii ei prea mari, de formă ovală, și de faptul că nu are urechi. Unii presupun că aparține rasei de reptilieni.

Nici rușii nu s-au lăsat mai prejos în faptul de a-și băga coada sub piramidele egiptene. În perioada 1920-1930 un grup de cercetători sovietici a demarat o expediție într-o cameră secretă de sub o piramidă. Folosind elemente militare sofisticate ei au descoperit, la adâncimea de 500 de metri sub baza piramidei, o ușă de metal. După deschiderea acelei uși, pentru care au folosit aparatură pentru emisii de unde sonice, arheologii au dat peste alte câteva uși. Deasupra uneia dintre ele, probabil era un mormânt, au descifrat un fel de inscripție pe care scria "Alien God". În mormânt, au găsit un corp mic de origine non-umană. Exista, de asemenea, și o trimitere la un "buton", dar nu s-a descoperit care era funcția acelui "buton". ”Ce e asta?” – s-au întrebat mulți. ”E o conspirație de nivel mondial!” De ce se implică guvernele? Desigur, e vorba despre interese politice, economice, turistice!

Sovieticii au lansat un controversat documentar numit ”The secret KGB abduction files". În film este reluată ideea cu descoperirea acestui mormânt în Egipt care se presupune că a păstrat trupul unui extraterestru (un vizitator Osiris din constelația Orion). Sunt documente care arătă dovezi clare că organismul era acolo de 10.500 de ani. Internauții comentează de faptul că mormântul respectiv a fost filmat pe... filme din același lot, aceeași granulație, cu care a fost filmat incidentul prăbușirii OZN-ului în Rusia. Cutiile / rolele de film au fost obținute de la aceeași sursă. De ce? E o diferență notabilă de ani: adică 1920-1930 (timpul descoperii) vs 1945 data filmării. Sunt aduse argumente că rușii au descoperit în acel mormânt peste 30.000 de discuri acoperite cu caractere ciudate și echipamente nepământene. Dar guvernul egiptean nu le-a permis să scoată nimic din țară.

Discurile au fost descifrate. Conform decodificării acolo au fost codificate povești despre ridicarea și căderea unei civilizații din spațiul cosmic care se derulează cu mai mult de 100. 000 de ani înapoi. Acest grup de extratereștrii a construit această sală de înregistrare și apoi a înălțat piramida peste ea. Nu a fost descoperit nici un obiect zburător acolo, ci doar o mulțime echipamente ciudate stocate pe trei niveluri. Potrivit unei surse din cadrul ”Air Force”, aceste discuri sunt păstrate într-un seif la ”Kirtland AFB”, din New Mexico. Ei nu doresc ca publicul să cunoască aceste informații.

La sfârșitul lunii noiembrie 2010, o știre de senzație a făcut înconjurul lumii: arheologul egiptolog dr. Alaaeldin Shaheen a sugerat, într-o declarație de presă, că extratereștrii ar fi fost implicați în construcția Piramidelor din Giza. Articolul a apărut pe site-ul mai puțin credibil ”allnewsweb” și scribul a turnat combustibil pe foc adăugând că arheologul a spus că în interiorul Marii Piramide e ceva "care nu face parte din această lume". Bineînțeles că astfel de declarații uluitoare sunt lansate să tulbure și să atragă atenția iubitorilor de extratereștri. Dar cine este acest dr. "Ala" Shaheen (corect Alaaeldin Shaheen)? O căutare pe internet ne dă rezultatul: "șeful Departamentului de Arheologie din Cairo" (titlul său real este de decan al Facultății de Arheologie, Universitatea din Cairo). Uimit de această înnebunitoare declarație, Andrew Collins, un om de știință şi scriitor, i-a trimis un email profesorului Shaheen, prin care îl ruga să spună dacă într-adevăr crede că piramidele au origine extraterestră.

Răspunsul lui Shaheen a fost: “Vă informez că nu am dat vreodată asemenea declarații despre extratereștri şi piramide. Ca egiptolog, n-aş putea spune asemenea idei şi cuvinte stupide”. În articolul respectiv se mai spunea că adevărul despre extratereștri este cunoscut numai de către dr. Zahi Hawass (şeful Comisiei Naţionale de Arheologie a Egiptului), dar l-a ascuns publicului. În 2008 dr. Zahi Hawass a intenționat să se retragă din funcția de secretar general al organizației și toată atenția era îndreptată spre dr. Shaheen, care era indicat să-i ia locul. În cele din urmă acest lucru nu s-a întâmplat. Apoi a urmat acea cruntă dezinformare. Internauții vorbesc despre o acțiune radicală ”New Age”. Tot ei au venit cu ideea că în interiorul Marii Piramide s-ar afla o cameră ascunsă, în care ar exista un super cristal, de origine atlantidică sau extraterestră. Acest cristal trebuie să fie găsit, pentru a se activa o reţea globală de piramide ce va apăra rasa umană de distrugerea ce va fi provocată de forţele extraterestre.

15 august: Adormirea Maicii Domnului

2013-08-15T09:07:00.005+03:00

În fiecare an, pe 15 august, creștinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului. Este cea mai importantă sărbătoare închinată “celei mai cinstite decât heruvimii şi mai mărite fără de asemănare decât serafimii”, un moment pentru care credincioșii se pregătesc, vreme de două săptămâni, prin post şi rugăciune. În calendarul Bisericii Ortodoxe există patru sărbători închinate Fecioarei Maria: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire şi aceasta din urmă, considerată a fi de o covârşitoare însemnătate. Sfânta Tradiție explică detaliat despre felul în care s-a petrecut mutarea la cer a Preacuratei Fecioare, Născătoarea de Dumnezeu.

Înainte cu trei zile de acest eveniment, Hristos Domnul i-a vestit Maicii Sale acest lucru minunat printr-un înger, iar Sfânta Maria s-a bucurat de această veste şi s-a pregătit cerându-și iertare de la toţi cunoscuții săi, apoi a făcut o rugăciune pentru pacea şi întărirea lumii în credinţă şi şi-a dat sufletul în mâinile iubitului său Fiu. În momentul Adormirii Maicii Domnului s-a făcut tunet mare şi, de la toate marginile lumii, apostolii Domnului Hristos, care erau la propovăduirea Evangheliei, au fost aduși pe norii cerului la casa din Ierusalim, unde adormise Preacurata Fecioară. Cu mare evlavie, ucenicii Mântuitorului au luat pe umerii lor sicriul cu trupul Maicii Domnului, ducându-l în satul Ghetsimani, unde l-au așezat în mormânt. Ei au mai stat acolo încă trei zile, așteptând-l pe Sfântul Apostol Toma ca să ajungă şi el, să vadă pentru ultima dată preacuratul trup al Născătoarei de Dumnezeu.

La deschiderea mormântului, s-a descoperit însă că acesta era gol, deoarece Hristos a luat-o la Sine cu trupul. Maica Domnului a fost dusă la ceruri de Sfinții îngeri. În cultul bisericii ortodoxe, Maica Precista se bucura de o mare cinstire. Ea este pomenită la fiecare slujbă prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise. Pe Fecioara Maria o au ca şi ocrotitoare copiii care au fost botezați cu sfânt numele ei şi tot ea este purtătoarea de grijă a tuturor mănăstirilor din ţara noastră. De Sfânta Marie Mare, cum i se zice în popor acestei sărbători, sunt legate o serie de obiceiuri din bătrâni. În dimineața acestei zile, femeile mergeau la biserică pentru a împărți struguri, prune, faguri de miere şi treceau pe la cimitir să tămâieze mormintele.

Ţăranii care aveau vii mari tocmeau, la jumătatea lui august, pândarii pentru păzit viile. Tot acum, ei schimbau pălăria cu căciula, iar cei care mai erau văzuți cu pălărie după 15 august deveneau ţinta ironiilor comunității. Din acest moment se interziceau şi scăldatul în apa râurilor, spurcată de cerb, dar şi dormitul pe prispă. Praznicul Sfintei Marii deschidea, în satul tradițional, un important sezon al nunților, sezon care ţinea până la intrarea în postul Crăciunului. În această zi se organizau târgurile şi iarmaroacele de toamnă, iar perioada dintre cele două Sântămării se considera timpul optim pentru semănăturile de toamnă. La sărbătoarea Sfintei Marii se adună ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie şi se culeg flori care se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că astfel vor dobândi virtuţi tămăduitoare. (sursa: web)

Secretul celor mai longevivi oameni din lume

2013-08-14T01:30:00.000+03:00

O serie de sate mici de pe insula tropicală Hainan, de pe coasta de sud a Chinei, se află printre marile rarități ale naturii. Aici a fost descoperit un grup de oameni care are cea mai lungă durată de viață de pe pământ. Cazuri asemănătoare au mai fost semnalate în Cuba, insulele grecești, în Japonia și pe o peninsulă din Costa Rica. Comunitatea chineză de pe insula tropicală Hainan, una dintre cele mai vechi din lume, este situată în localitatea Chengmai (numită și Cheng Mai – sau ”orașul de ceai”).

Are o populație de 560.000 de locuitori. Sunt cel puțin trei "supercentenari" – care se mândresc pentru faptul că au depășit vârsta de 110 ani. Jumătate dintre centenari, peste 200 de suflete, intră în schema de ”enigme” a cercetătorilor, care pretind că e o ”anomalie”, în întreaga lume fiind constate 100 de cazuri asemănătoare. Durata lor lungă de viață vine de la dieta sănătoasă, în principal bazată de plante. Cercetătorii au constatat că e posibil să vină și de faptul că au trăsături comune în felul în care își trăiesc viața.

Familiile din cadrul comunităților sunt apropiate și pun mare accent pe viața de familie și pe tradiții. Mulți dintre ei sunt fermieri, solul fiind bogat în seleniu. Cercetătoarea Jennifer Holdaway a ajuns pe această insulă, fiind în căutarea secretului longevității. Ea a declarat că: ”Ei beneficiază de o climă propice, temperatura medie anuală fiind de 23.7° C, totul fiind bazat aici pe agricultură. Chengmai este de fapt un șir de sate punctate între mari plantații de portocali, cocotieri, ferme piscicole și, în plus, dieta este una sănătoasă, oamenii au multe fructe și legume la dispoziție, iar pământul este bogat în seleniu, un element chimic important.

Pe de altă parte, localnicii susțin că mănâncă pepeni și gustă din când în când alcool, consumă ulei de arahide și ascultă operă. Toate cestea sunt vitale pentru o viață lungă”. Sheng She, în vârstă de 80 de ani, care are 31 de copii și nepoți, spune că alcoolul, câte puțin în fiecare seară, îl face să simtă o anumită căldură. Și Xu Yuhe, în vârstă de 104 ani, a mărturisit că bea în fiecare zi câteva o picătură dintr-o băutură tare făcută din nucă de cocos. Drept dovadă, ca să demonstreze că are 104 ani, arată oricărui curios, certificatul de naștere pe care este trecută data de 12.03.1909.

"Dacă vrei să trăiești în acest loc, într-un asemenea climat, nu ai nevoie de prea mult confort: o locuință simplă, o plasă de țânțari și câteva scaune", a adăugat doamna Holdaway. Experții apreciază că și socializarea are un efect benefic asupra lor, oamenii adunându-se în fiecare dimineață într-un loc în care se consumă ceai, se ascultă muzică și se practică diverse jocuri de cărți. Și iată jocul vieții: după cum puteți vedea și în imagini, mâinile lor încrețite verifică timid, dar cu foarte multă atenție, piesele de domino sau grămezile de monede și pietricele.

Locuitorii în vârstă au povestit că au îndurat un trai dificil de-a lungul timpului: au fost nevoiți, din cauza invaziei soldaților, să doarmă în spații înguste din beton. Au traversat multe războaie civile și foamete. Dar au fost martori la creșterea și căderea Republicii Populare Chineze, venirea comunismului, apoi unul - sau, în unele cazuri chiar două - războaie mondiale și… revoluția de tehnologică: calculatorul și zborul pe Marte. Dar aici, în acest ținut al longevității, timpul pare că se mișcă altfel. Nu s-au schimbat prea multe în modul în care populația satelor Chengmai își trăiește viața.

Ultimul discurs: Kennedy a vorbit despre o infailibilă ”mașină secretă” umană » Video

2013-08-13T01:00:00.000+03:00

”John F. Kennedy a fost redus la tăcere la scurt timp după ce, în ultimul său discurs, a avertizat cu privire la anumite societăți secrete care conduc lumea. În acest context a amintit și despre scopul mizerabil ale acestora: de a crea o «Nouă Ordine Mondială»”, sunt de părere teoreticienii conspirației. "Pentru noi, este opusul. În jurul lumii a fost țesută o «caracatiță vampirică», o conspirație monolitică și nemiloasă care se bazează în primul rând pe ascuns să-și extindă sfera de influență ...", a spus Kennedy. (urmăriți, vă rog, videoclipul de la sfârșitul acestui text!) .

"Acesta este un sistem care a înrolat un număr inimaginabil de resurse umane și materiale, clădiri, mașini, armament și sute de grupe de comando. Este o «mașină umană infailibilă». De neînvins! Este extrem de eficientă. Dispunând de un amalgam de informații, peste puterea noastră de înțelegere, reușește să combine operațiunile militare, diplomatice, economice, științifice și politice. În acest proiect «invizibil» au fost investiți mulți ani și multe sacrificii umane. Nu a răsuflat nimic. Greșelile făcute de-a lungul timpului au fost îngropate cu tot cu uneltele umane mai puțin îndemânatice. Se lucrează chiar și cu forțe malefice. Sau paranormale - acolo unde gradul de dificultate prezintă risc. Disidenții cu «accent artistic tăcut» au fost și sunt recompensați pe măsură. Orice zvon e dizolvat în fașă”.

Dar nu numai John F. Kennedy a încercat să vorbească despre influența ”NIT” care o are asupra lumii. Președintele Dwight D. Eisenhower a încercat și el, într-un discurs asemănător, un ultim avertisment cu privire la rolul unei enigmatice elite, a societăților secrete și misterioaselor lor complexe militar-industriale, care controlează guvernele și întreprinderile cu o mână ascunsă. Se anunță o forță benefică – ni se spune - dar nu de natură umană. A început să schingiuie această ”caracatiță vampirică”. Parte dintre observatori sunt de părere că e o altă armă, dar manipulată de aceleași mâni invizibile. Una dintre cele mai mari teorii ale conspirației spune că ”misteriosul grup” ar fi manipulat cursul evenimentelor globale timp de secole.

Atentatul asupra lui John F. Kennedy a avut loc în ziua de 22 noiembrie 1963, orele 12:30 Central Standard Time (sau 18:30 UTC) în Piața Dealey din orașul Dallas, statul Texas. El s-a soldat cu decesul prin împușcare al lui John Fitzgerald Kennedy, cel de-al treizeci și cincilea președinte al Statelor Unite ale Americii. Kennedy a fost împușcat mortal pe când efectua un tur al orașului într-o mașină decapotabilă alături de soția sa Jacqueline, fiind însoțiți de guvernatorul de atunci al statului Texas, John Bowden Connally, Jr. (care a fost la rândul său sever rănit) și de soția acestuia.

Grupul are un singur scop, funcționarea perfectă a ”Noii Ordini Mondiale.” Deja funcționează. Se presupune că este vorba despre o așa zisă (simbolic) ”cabală” care a fost pusă la cale, inițial, de familii legate genetic, a căror linie de urmași se întinde astăzi la toate palierele puterii. Se crede că sunt cei mai influenți și mai de temut oameni, cei mai bogați, cei mai puternici lideri din lumea afacerilor. Elitele aristocrației, inclusiv nobilimea britanică, sunt toți membrii acestei familii. Dar care este scopul lor? Crearea unui stat social, așa cum s-a mai întâlnit doar în ”Evul Mediu”, din care să dispară clasele de mijloc. Acest sistem social este compus din ”mari conducători”, dar supuși, mocirloasei elite. Această orânduire presupune că să dispară granițele țărilor şi impune folosirea unui singur sistem monetar.

Ordinea ar fi asigurată de o armată unificată, iar conducerea exercitată de un guvern unic în care funcțiile se moștenesc. În ”Noua Ordine Mondială”, doar cei supuși şi ascultători pot supraviețui, cei care se împotrivesc ar fi uciși fără drept de apel. Scopul principal al statului fascist este reducerea drastică a populației planetei până la cifra de un miliard de oameni. Această măsură se justifică prin criză resurselor care urmează să apară în anii care urmează din cauza populației numeroase care se înregistrează pe Pământ. Din această cauză, se crede că Nouă Ordine Mondială se afla în spatele unor tragedii pe care istoria le-a consemnat precum: cele două războaie mondiale, Marea Criză din anii ’30, Războiul din Coreea, Războiul din Vietnam, căderea imperiului sovietic, războaiele din Golf, epidemiile de tip SARS şi H1N1, valul tsunami din Oceanul Indian, dar inclusiv şi actuala recesiune economică.

Elita dorește să reducă drastic numărul populației de pe glob şi apelează la orice măsură pe care o consideră oportună într-un moment dar. Cei care nu acceptă să renunțe la putere în favoarea acestor directive vor fi eliminați prin diferite metode, cei mai mulți fiind chiar omorâți. John F. Kennedy a fost unul dintre cei care s-a împotrivit ordinului. Din această cauză a fost asasinat. De asemenea familia Bhutto, din Orientul Mijlociu, a fost scoasă de pe scenă politică pentru că a dorit menținerea păcii în Pakistan. Dacă toate aceste presupuneri ar fi adevărate atunci de ce nimeni nu a reușit să comploteze împotriva acestei grupări?

De ce nu a avut loc nicio revoltă împotriva lăcomiei de care dă dovadă ordinul? Cea mai plauzibilă explicație este că ordinul folosește diverse metode de manipulare în masă - (vezi misteriosul caz Edward Snowden și ițele invizibile care îl leagă de forțele de control ) - şi programe de control al minții prin care împiedică societățile să adopte o atitudine negativă împotriva acestor grupării. (r.matrice.subliminală,web)

Video » John F. Kennedy Secret Society Speech (Part 1)

Video » John F. Kennedy Secret Society Speech (Part 2)

Tată și fiu: dispăruți în Războiul din Vietnam, regăsiți în junglă după 40 de ani » Video

2013-08-12T01:00:00.000+03:00

După 40 de ani petrecuți în junglă, doi vietnamezi, tată și fiu, reveniți în lumea modernă, ”spun” – într-un limbaj imposibil - că viața civilizată nu le oferă mai nimic. Tatăl, Ho Van Thanh, în vârstă de 82 de ani, vorbește incoerent în dialectul local ”cor”, iar fiul, Ho Van Lang, de 41 de ani, abia de îngaimă câteva silabe. Este un dialog surdo-mut. În 1971, în urma unui raid aerian, satul Tra Kem, în care trăiau, a fost pur și simplu pulverizat sub efectul bombelor incendiare. Soția vietnamezului şi doi dintre fiii lui au fost arși de vii în acele momente groază americană.

În stare de şoc, Ho Van Thanh şi-a luat singurul copil rămas în viață, un băiețel de un an, şi a fugit în junglă. Din acele momente nu s-a mai știut nimic despre cei doi. Mulți credeau că au fost devorați de misterioasa junglă și renumitul „sindrom vietnamez”. La începutul lunii august 2013, niște localnici au observat ”două entități” care rătăceau prin zona Tay Tra, din districtul Quang Ngai. Erau îmbrăcate ciudat și manevrau câteva obiecte metalice nemaivăzute.

Au anunțat autoritățile despre faptul că au văzut ceva care arăta ca un ”bigfoot”. Zvonul că ”bigfoot” își petrece concediu prin zonă s-a împânzit repede prin Vietnam. Nici un post de televiziune nu a vrut să rateze o asemenea ocazie. Autoritățile au declanșat imediat o acțiune de urmărire și - ”nimicire”, dacă respectivul ”bigfoot” ar fi reprezentat vreun pericol public. De aici în acolo începe un scenariu demn de completarea cărții cu ”Tarzan”.

Pentru început a fost descoperită ascunzătoarea celor ”două entități”. Vizuina lor, care semăna cu un ”cuib de pasăre”, făcută din ramuri și frunze, era amplasată într-un copac, la înălțimea de cinci metri deasupra solului. Pe lângă această ciudată vizuină clipocea și un râu cristalin. Cele ”două entități” tocmai își pregăteau ceva de-ale gurii: vânaseră un porcușor și se îndeletniceau cu jupuirea lui. Carne proaspătă de junglă! Nu a fost descoperit nici un ”bigfoot”, la urma urmei.

Cazuri asemănătoare
Scriind despre drama acestor doi vietnamezi, care – de teama războiului, au trăit în junglă timp de 40 de ani, mi-am amintit că povestea lor nu este unică. Aici »Aventura soldatului Shoichi Yokoi - s-au cum să te ascunzi trei decenii de cel de-al Doilea Război Mondial« veți descoperi impresionantul caz al unor soldați japonezi care au rămas în zona în care au fost detașați, respectând cu strășnicie ordinele de a nu se preda. Deși mulți soldați japonezi au preferat atunci să moară decât să se predea, au fost câțiva care au reușit să se ascundă şi să supraviețuiască. Două dintre cazurile extreme au fost ce al lui Shoichi Yokoi, găsit în 1972 în sudul insulei Guam, şi cel al lui Hiroo Onoda, găsit în 1974 în insula Lubang din Filipine. Dar, natura repetă aceste surprize. Iată, spre exemplu, amănunte mult mai bizare despre cazul unei familii siberiene. Karp Lykov și familia lui nici măcar nu a auzit că a început și s-a și sfârșit cel de-al Doilea Rzboi Mondial sau că americanii au pășit pe lună. Vreme de aproape patru decenii » povestea aici - Siberieni care nu știau despre cel de-al doilea Război Mondial» familia a tăiat orice contact cu rasa umană. În perioada 1936 – 1978 ei au trăit într-o zonă izolată din taigaua rusească, la mai mult de 250 de kilometri de cea mai apropiată așezare umană.

Misterul a fost dezlegat imediat. Era vorba despre Ho Van Thanh şi fiul lui, Ho Van Lang, dați dispăruți în urmă cu patru decenii. În tot acest timp ei au refuzat orice contact cu lumea civilizată. Au supraviețuit cultivând legume și vânând animale. Erau îmbrăcați cu haine tip ”rogojină”, confecționate din plante. Echipa de salvare a trebuit să parcurgă 40 de kilometri prin jungla din provincia Quang Ngai pentru a ajunge la ei.

În ”cuibul” lor din copac au fost descoperite și multe instrumente metalice: cuțite, topoare și săgeți de vânătoare. În apropierea ”casei” amenajaseră și o mică grădină de legume, zarzavat și tutun. Într-un colţ al vizuinei din copac, bătrânul mai păstra încă pantalonii de militari pe care îi avea din timpul Războiului din Vietnam.

Potrivit rapoartelor poliției locale, acesta nu ar fi primul contact cu cei doi. Ho Van Tri, una dintre rudele bătrânului, a spus că i-a întâlnit în urmă cu 20 de ani, dar nu i-a putut convinge să plece din junglă. De atunci Tri i-a vizitat în fiecare an și le-a dus sare și ulei. Daruri pe care nu le-au acceptat niciodată. "Cine ar putea crede că într-o lume dominată de telecomandă, poți întâlni și oameni care ar putea trăi 40 ani în izolare, în condițiile grele din junglă. Dar, având în vedere șocul războiului, acest scenariu se poate repeta. Nu e de dorit așa ceva.

Dar, sălbaticii noștri, odată întorși în civilizație, au devenit adevărate vedete pentru restul vietnamezilor. Ne bucurăm pentru ei", a declarat Ho Van Xanh, un sătean martor la evenimentele din 1971. Războiul din Vietnam s-a soldat cu câteva milioane de morți (marea majoritate vietnamezi), pagube materiale, dezastre ecologice, cu alte sute de mii de vieți distruse și cu apariția unei noi maladii în mentalul colectiv: „sindromul vietnamez”. Războiul din Vietnam a fost cel mai ucigător ”război cald” din perioada ”războiului rece”.

Uimitor: cercetătorii au ”stopat” o rază de lumină!

2013-08-11T00:00:00.000+03:00

Fizicienii din Germania au reușit să ”imobilizeze” cea mai rapidă materie din univers și s-o păstreze captivă pentru un timp record de 60 de secunde. Este pentru prima dată în istorie când se obține un asemenea succes incredibil. O realizare care, probabil, l-ar surprinde și Einstein. Tătucul teoriei relativității la un moment dat a declarat că există și posibilitatea ca lumina să se miște mai încet. O rază de lumină care, în condiții normale, străbate în 60 de secunde o distanță de 18 milioane de kilometri. Altfel spus, o rază capabilă să ajungă, în intervalul dat, de 20 de ori până la Lună.

Rezultatul acestui fascinant experiment a fost publicat în revista ”Physical Review Letters”. Cercetătorii, de la Universitatea din Darmstadt din Germania, au explicat că este vorba despre ”stoparea” luminii, făcând-o prizonieră pentru un minut în interiorul unui cristal. „Un minut înseamnă un interval de timp foarte, foarte, foarte mare”, a declarat Thomas Krauss, de la Universitatea St. Andrew din Marea Britanie. ”Tehnica folosită se numește transparență indusă electromagnetic. Această descoperire ne va permite realizarea unor mari progrese în comunicațiile cuantice și în transmiterea de semnale optice la mare distanță.

Noul experiment ne va oferi date importante și despre modul în care ar putea fi depășită viteza luminii, considerată în prezent limita maximă din Univers. Lumina se deplasează în vid cu o viteză de 299.792.458 metri pe secundă”. Pentru a atinge pragul de un minut, George Hainze, de la Universitatea din Darmstadt și colegii lui britanici au folosit un fascicul controlat de laser într-un cristal opac, unde atomii au intrat pe direcția razei în superpoziții cuantice ale celor doua stări. Această manipulare a făcut cristalul transparent pentru un diapazon foarte îngust de frecvențe.

Astfel, raza de lumină a fost practic, „ferecată” în cristal cu ajutorul unui al doilea fascicul lansat asupra cristalului din partea opusa. De aici în acolo, parcă începe poezia. Acum, probabil, vor ”fereca”și năbădăiosul curcubeu într-un cristal. Prima realizare de acest tip a fost înregistrată în 1999, când lumina a fost încetinită timp de 17 secunde și blocată complet în 2001, însă numai pentru o fracțiune de secundă. La începutul lui 2013 savanții au mărit timpul la 16 secunde. (huffingtonpost)

Zuly Sanguino: ”Dovada că nimeni și nimic nu mă poate opri de la ceea ce îmi place să fac! » Video

2013-08-10T00:00:00.000+03:00

Cazul pictoriței Zuly Sanguino a făcut înconjurul lumii. A devenit celebră printre internauții deoarece, neavând mâini, pictează cu picioarele și cu gura. E o excepție. Dar înfruntă viața cu un curaj nemaipomenit. În timp ce unele suflete se resemnează, intrând treptat într-un proces de dezamăgire și autodistrugere, altele iau calea cerșetoriei și apoi al drogurilor și alcoolului. Zuly Sanguino nu numai că a fost capabilă să-și construiască un drum al succesului în artă, dar acum, când a atins un vârf al evoluției, încearcă să-i ajute și pe alții.

Din când în când se deplasează pe la alte suflete chinuite, poate la fel cum a fost ea, sau chiar mai rău și le destăinuie marele secret al vieții. Artista insistă asupra faptului că: ”Viața trebuie trăită la înalta sa definiție. Omul trebuie să se bucure de lucrurile mici. Sunt mulți oamenii curioși, miloși sau... de altă categorie despre care nu e bine să amintim.

De obicei numai cei care se aseamănă cu mine se și identifică cu mine, cu povestea mea. După ce mă văd, și după ce se conving că sunt reală, dintr-o dată le citesc ochi o explozie de speranță, o bucurie de a-și trăi viața”. Zuly Sanguino suferă de ceea ce se numește sindromul ”Tetra-Amelia”, o boală genetică rară care afectează 1/20 000 de copii.

A avut o copilărie chinuită din cauza răutăților pe care i le spuneau colegii de clasă şi a faptului că adulții îi vorbeau ca unei persoane cu handicap. La scurt timp după naștere tatăl ei s-a sinucis. Toate greutățile familiei s-au transferat numai asupra mamei. A fost un moment decisiv. ”Am simțit puterea Lui. Da, viața noastră este un Miracol... pentru că Dumnezeu face minuni în viața fiecăruia!”, a mărturisit mama artistei. Într-adevăr, miracolul s-a produs: iat-o la masa de lucru!

Un alt caz asemănător este cel al lui Nick Vujicic, din Brisbane, Australia. În 04.XI.1982, pe când Nick se pregătea să facă primul pas în lume, brusc, în sala de naşteri, s-a aşternut liniştea. Tatălui său, prezent la naştere, i s-a oprit respiraţia pentru câteva momente, iar medicul şi asistentele au încremenit. Mama lui Nick îşi auzea nou-născutul plângând, dar se întreba unde e: nu credea că arătarea fără mâini şi fără picioare este copilul ei! În primele zile de la naştere, niciun apropiat al familiei nu a îndrăznit să le spună părinților felicitări, nimeni nu a trimis un buchet de flori la spital.

Nick s-a născut fără mâini și fără picioare. Din copilărie, el a luptat mental şi emoțional, precum şi fizic, dar în cele din urmă a ajuns la termeni de handicap şi, la vârsta de 10 ani a încercat să se sinucidă. Părinţii au fost principalii lui susţinători. L-au sprijinit mereu şi l-au încurajat. Au refuzat să-l înscrie la o şcoală pentru copii cu handicap, aşa că şi-au folosit imaginaţia pentru ca Nick să facă faţă cerinţelor. Cum cel mai greu era scrisul, i-au construit un dispozitiv de ţinut creionul, lipit de un deget ce iese din ciotul care-i ţine loc de picior stâng.

Peste 120 de milioane de internauți au vizionat pe youtube imagini cu momente din viaţa lui Nick. I-a cucerit pe toţi. "E atât de rece apa că-ţi îngheaţă mâinile", glumeşte Nick într-un filmuleţ postat pe You- Tube, în care se distrează alunecând pe un tobogan cu apă. După liceu, Nick Vujicic a urmat cursurile Universităţii Grif fin din Logan, Australia, de unde a obţinut o dublă specializare, în Contabilitate şi Planificare financiră.

La 19 ani de la momentul în care l-a bântuit gândul morţii, Nick se bucură de cereri în căsătorie de la femei din toată lumea. Momentul în care Nick Vujicic a trecut de la frustrare şi depresie la optimism şi succes a fost cel în care s-a ambiţionat să-şi privească viaţa dintr-o perspectivă pozitivă. În conferinţele lui, el spune: "Felul în care îţi vezi viaţa este prima cheie. Lumea se uită la mine şi se gândeşte că un om fără membre are potenţial limitat şi că nu va putea avea succesul de care se bucură alţii. Serios? De ce?

Doar pentru că nu am mâini şi picioare nu înseamnă că nu pot face afaceri sau că nu pot învăţa contabilitate". Succesul unui om stă în felul în care îşi vede viaţa şi viitorul, iar piedicile există doar în mintea lui, îi mai place lui Nick Vujicic să spună. Tânărul îşi priveşte handicapul ca pe un dar de la Dumnezeu, iar credinţa lui face ca multe comunităţi religioase din întreaga lume să-l invite să ţină discursuri. În 2008, a onorat o astfel de invitaţie şi la Timişoara. Apoi, a fost prezent și pe 11 aprilie 2011 în cadrul unei conferințe la București, la Universitatea Româno- Americană. (sursa: net)

Conștiința fabuloasă a unui copil de nouă ani » Video

2013-08-09T01:30:00.000+03:00

Un copil, în vârstă de nouă ani, încă ”nepoluat”, impresionează prin declarațiile lui despre lume. A venit pe această planetă cu o fabuloasă conștiință de sine și își poate ”aminti” (nu se știe cu ce bagaje de cunoștințe a venit și nici din ce lume) cu exactitate anumite amănunte despre scopul nostru pentru care existăm pe acest Pământ. Internauții comentează despre faptul că puștiul depășește cu mult nivelul de inteligență pentru vârsta lui.

Urmărind videoclipul de mai jos veți trage și dumneavoastră aceleași concluzi uimitoare. Mintea copilului trasează atât de ușor anumite principii de viață pe care unii dintre noi, cu toate că viața ne-a dovedit de atâtea ori că așa este, refuzăm să le mai credem, refuzam să ni le amintim și să le punem în practică în fiecare zi. ”Muzica nu numai că poți să o auzi, dar poți s-o și vezi. Îi poți auzi și simți culoarea… într-un fel în mintea ta. Uneori când ascult muzică văd și culorile ei. E ca și când ascult o melodie și pot să văd culoarea roșie a ei”, spune puștiul în videoclip.

Video ro » Fabuloasa conștiință de sine a unui copil de nouă ani

NASA: câmpul magnetic al Soarelui își inversează polii » Video

2013-08-08T01:00:00.000+03:00

Soarele se ”răstoarnă”, spun specialiștii de la NASA. Din datele recepționate de la observatoarele solare a reieșit faptul că astrul fierbinte este foarte aproape de momentul în care câmpul nord magnetic se va ”vărsa” în cel sudic. Și invers. „Câmpul magnetic al Soarelui slăbește, scade până la zero, apoi reapare dar cu polii inversați. Este un element normal al ciclului solar”, a precizat profesorul Phil Scherer, cercetător al universității Stanford, Departamentul de Astrofizică.

”Inversarea completă a câmpului magnetic se va produce treptat, pe parcursul a trei-patru luni. Probabil se va încheia în noiembrie-decembrie 2013. Această «răsturnare» va antrena un așa-zis «efect de undă» în întreg sistemul solar. Dar, acest fenomen nu trebuie să ne îngrijoreze. Istoria spune că, pe Terra nu au fost înregistrate evenimente majore ca reacție la astfel modificări magnetice”.

Câmpul magnetic își inversează polii când atinge un punct maxim al ciclului său de activitate, care durează 11,2 ani. Astfel polul nord își va schimba locul cu polul sud, ca rezultat al proceselor de remodelare a dinamicii solare. Activitatea solară este împărțită în cicluri de 11 ani, perioadele de vârf fiind caracterizate printr-o creștere a numărului de explozii, prin apariția așa numitelor „găuri coronale” – zone unde viteza vântului solar este deosebit de mare – și prin erupții de plasmă, care se află la originea furtunilor magnetice de pe Terra. (huffingtonpost)

Toate datele înregistrate de observatoarele solare arată că în prezent, emisferele Soarelui au intrat deja în plin proces de permutare, care a debutat cu polul nord. „Foarte curând, cele două puncte își vor schimba polaritatea, ceea ce va marca începutul unui nou ciclu de activitate magneticaă a Soarelui”, a concluzionat Scherer.