Zis si facut, am intarziat o ora la decolare din cauza unei erori a turnului de control. Avion mic, cu elice, o singura stewardesa amabila si zambitoare, cativa americani galagiosi, 3 moldovence fitzoase si imbracate ca niste paparude…si eu. Zborul dureaza o ora, iar aeroportul din Chisinau este versiunea la scara 1/2 a Otopeniului. Primul lucru remarcat a fost uniforma Politiei, e foarte…sovietica si au niste chipiuri chiar amuzante (la fel ca si majoritatea masinilor lor, Lada). Ma indrept catre un chiosc din aeroport unde vanzatoarea gavareste pa ruski cu inca o doamna, astept cuminte, cumpar o cartela Orange de aproximativ 4 euro si sun. Soc. Mai vorbesc un pic. Socul continua. Nu-I nimic. Apoi socul meu…raman fara credit…telefonia mobila la ei e f raspandita, dar mult mai scumpa decat la noi. Au wireless moca in aeroport, un plus mare fata de noi. Ies la o tigara si raman usor blocat…ma simt ca intr-o statiune montana, aeroportul e cocotat pe un deal si raspandite pe celelalte coline se vede ceea ce eu cred ca este orasul. Taxiuri pauza, cateva. Nu au toate tarife afisate. Nici unul nu are aparat. Un nene ma abordeaza in rusa, intrebandu-ma daca vreau taxi. Dulcele grai moldovenesc se amesteca pitoresc cu necioplita rusa, eu stau si vorbesc la telefon intr-o romana “curata” si atrag priviri.

   Intr-un final iau un maxi taxi catre oras, ma asez la geam. Am aflat ca maxi-taxi e modul cel mai eficient de deplasare. Costa 3 lei biletul (aproximativ 80 de bani romanesti), conduc de-a dreptul groaznic, sunt incomode, dar ajung la destinatie. Ma uit pe geam si primul cuvant care imi trece prin cap este…”rarefiat”. Chisinaul e un oras foarte mic, similar cu cele de provincie la noi, cu trafic destul de lejer conform standardelor bucurestene. Nu prea au reclame electronice/luminoase, mai mult bannere. Vad intre aeroport si oras cateva branduri cunoscute: Petrom, Mitsubishi si…niste bannere cu citate gen “dragoste de familie sta la baza dragostei de tara”. Au destul de multe chestii de genul asta, mi s-a parut neasteptat si dragut, noi suntem deja prea blazati pentru de-astea.

   Dupa scurt timp ajungem in oras. Drumurile sunt mai proaste ca la noi, mai ales acum dupa zapada. Ma orientez rapid dupa harta pe care am fotografiat-o in memorie noaptea trecuta, imi dau seama ca trecem relativ prin centrul orasului. Orasul e cenusiu, lipsesc culorile si arata exact ca un oras romanesc prin anii 1990-1995. Parcul auto e in general invechit, dar nu pot sa ii condamn, avand in vedere economia si starea infrastructurii. Din nou, remarc lipsa reclamelor luminoase in favoarea bannerelor. Exchange-uri la toate colturile, la fel si chioscuri de cartele telefonice mobile. Pe majoritatea scrie in romana sau bilingv, pe mai putine doar in rusa. Remarc ca nu adopta “englezismele” ca noi, ci le transcriu fonetic si le “romanizeaza”. Cateva reclame la banci locale, arate destul de trist. Un BCR (dap, ala romanesc). In loc de garantie e “gaj”, in loc de “inchiriere” e “arenda” si tot asa. Inteleg perfect despre ce e vorba, dar zambesc usor in sinea mea la vederea acestor cuvinte.

   Opa, uite si niste autobuze. Sunt de-o varsta cu mine probabil, inteleg de ce maxi-taxi-urile au monopol.

   Doua lucrurile le mai remarc rapid cand cobor din maxi taxi: faptul ca oamenii sunt imbracati destul de “cenusiu”, dar totusi stau de vorba si rad zgomotos pe la colturi la cate un ceai, nu prea merg asa ca romanii, incruntati si cu capul in jos. Interesant. Al doilea lucru e zgomotul de fond pe trotuare…de tocuri. Erau temperaturi negative, noroi , gropi si gheata pe jos, dar majoritatea femeilor, indiferent de varsta, poarta tocuri. Cu cat mai tinere, cu atat mai lungi/subtiri…stiam ca asta e moda la ei, dar nu inseamna ca nu mi s-a parut stupid, mai ales ca prin dezastrul de pe jos unele din ele de-abia se miscau saracele, ca niste ratuste. Femei frumoase. Recunosc o anumita privire, cunoscuta mie de la acea persoana draga care ma chemase. Patrunzatoare, profunda, calda. Chiar si in statie, doua fete dragute se uita la mine cu aceeasi ochi. Interesant. Pacat ca gandul meu e catre altcineva…incep sa ma simt prost in statie, am pe geanta eticheta aia adeziva din aeroport si cam ies din “peisaj”, mai ales prin stilul vestimentar. Daca moldovencele au atu-uri naturale pe care le pun in valoare (in general excesiv/spre indecent), barbatii moldoveni par similari “cocalarilor” de la noi. Nu e o generalizare, e doar impresia pe care o am aruncand ochii in jur in timp ce trag cu sete din ultima tigara romaneasca pe care o mai am. Cuplurile par dezechilibrate. Ele aranjate, machiate, tocuri, blanuri, ei pantofi dubiosi, blugi de cocalar, haine ciudate, fake-uri D&G, BOSS. Din nou…interesant. Am senzatia ca merita mai mult (femeile), dar cum eu sunt outsider-ul, ma feresc sa imi cimentez impresia, de-abia am ajuns aici…

   Incep sa ma simt usor incomfortabil datorita privirilor unora din statie, noroc ca suna telefonul si sunt “preluat” catre destinatia finala. O suburbie a Chisinaului, gen Voluntari la noi. Aer curat, doar cateva masini intalnite pe drum si liniste. Si in oras am remarcat asta…multa liniste, de-aici si impresia de “statiune”. Ghicesc uitandu-ma prin jur multe locuri cu potential de afaceri, dar si saracia generala. Andy’s Pizza…singurii cu livrare acasa din ce mi s-a zis. O singura cladire de birouri din sticla, moderna, pe care troneaza tantos reclama la Avon, langa KPMG sau ceva de genul.

   Dupa socializarea de rigoare, insotita de o masa interesanta si buna la gust (sarmale triunghiulare ), a venit vremea alcoolului si a discutiilor serioase. Ma pun la curent cu situatia zonei si nu inteleg cum de o fasie de pamant si-asa mica poate fi divizata (Transnistria, gagauzii). Trec prin istorie, economie, politica si o bautura tare din miere, sampanie si vin. Oh, si mai sunt si nedormit. Nu exista absolut nici o problema de comunicare la cote normale, ma simt ca la bunica mea, in Bacau. Ocazional toti mai remarcam diferente subtile sau amuzante de limbaj.  Deja e bine, insa respectivul rachiu de miere (?!) imi cam da gauri in stomac, asa ca decid sa il sting cu sampania si niste salate traditionale bune. Mersi mama & tata ca au investit atat in educatia mea, am facut fata cu brio la orice tema de discutie. Interesant din nou, senzatia ca sunt intr-o tara straina dispare incetul cu incetul…

   Un amanunt interesant legat de taxiuri…au tarife variabile. Chiar si cand suni la dispecerat – trebuie sa spui traseul cursei si ti se comunica pretul. Aceeasi cursa, la aceeasi ora in zile diferite, a avut diferenta de 30-50%. Trebuie sa negociezi. Ciudatel sistemul, dar pare sa mearga.

   Preturi usor mai mici fata de ale noastre, dar nu ceva de speriat. Mancarea cam in aceeasi zona de pret, insa la lucrurile taxable/accizabile se vede clar ca sunt in afara UE. Tigarile de aproape 3 ori mai ieftine, alcoolul aproape gratis, bezina in jur de 3.4 RON/litru si tot asa. Faimoasele bomboane Bucuria sunt si ele f ieftine fata de preturile cu care sunt vandute in Bucuresti (da, am adus 1+ kg, s-au terminat, ktnx ).

   Ca obiective de vizitat, mai ales seara…slabut. Centrul orasului e ocupat de un parc mare si frumusel (din ce am vazut de pe trotuar), majoritatea cladirilor administrative sunt grupate pe un bulevard principal (Stefan Cel Mare…e simbolul lor national si pare…unicul…e peste tot, pe toate bancnotele etc), am vazut locul “revolutiei”, acum e un gard de tabla de 3 metri in jurul Parlamentului. Iluminat public destul de prost spre inexistent (cred ca e curentul scump sau ceva, nu imi explic asta). Am nimerit intr-o seara prin Malina Cocktail House, bar/lounge/club rusesc (majoritatea localurilor se inchid pe la 11-12). Meniu in rusa, tot tacamul. Noroc ca “Long Island Ice tea” e universal. Aci barbatii erau mai hipsteri/metrosexuali, majoritatea rusi tineri cu bani, imbracati si frezati la indigo, stilul Arsenie/Dan Balan. Localul arata foarte bine. Cocktailul meu costa in jur de 30 RON, mi se pare mediu spre scump (eram totusi in miezu miezului, la Sun City Mall), insa m-am linistit cand am vazut ca mi-aduce cocktailul intr-un pahar sonda de aproape 500 ML . Toate bune si frumoase, muzica moderna. Ma cam speriasem, ca la ei prin locurile publice vesnic auzi o melodie populara de la “Radio Noroc”. Da, am auzit si manele prin Piata Centrala, dar doar intr-un loc. E ceva gen Obor la noi, hainele sunt bunicele si destul de ieftine fata de locatiile similare de la noi. Multe lucruri imblanite, la ei se poarta (mi-am luat, e misto, tine de cald, ktnx), multe lucruri kitchoase. Multe toalete publice, de tip turcesc, cam jegoase, dar iti faci treaba. Mizerie si amestecatura de rusa/romana. Piata Obor de-acu 5 ani.

   Un lucru important demn de mentionat e ca nu mi s-a parut un oras periculos pentru un roman (bine, definitia mea de “periculos”), cu romana te descurci aproape peste tot desi multi ridica o spranceana cand aud “limba mama”, e totul in regula. M-am simtit transportat in timp, acum 15 ani, intr-o Romanie cu un amestec ciudat lingvistic. Se vede ca vin dintr-un comunism recent care i-a infranat si incearca sa ajunga restul lumii din urma, sarind niste etape. Orasul e contrastant, pitoresc, linistit, oamenii sunt cenusii pe dinafara dar interesanti si sociabili. Mi-a placut per ansamblu si sper sa ajung si in anotimpuri mai prietenoase, sa vad si eu faimoasa verdeata de primavara/vara, ca am inteles ca e mai frumos atunci.

   Ca alte informatii utile, cartele puteti reincarca la o gramada de automate cu touch-screen (retelele lor sunt MoldCell si Orange MD), la taxi trebuie sa negociati inainte (pret similar cu ale noastre), la maxi taxi trebuie sa cascati ochii si sa spuneti unde vreti sa coborati, regulile de circulatie sunt similare, politia e inexistenta aparent, nu va luati de femei (care par) insotite, nu va dati in stamba. Hotel Cosmos pare cel mai central din toate (Cateva), e relativ “comunist” in acceptiunea noastra dar decent, luati euro la voi ( mi s-a parut un curs ceva mai avantajos decat la ROL cand am calculat, desi se pot schimba si ROL oriunde), zambiti, spuneti “multumesc” sau “spasiba”, fiti civilizati si nu veti avea probleme ca romani, in vizita la fratii nostri de peste Prut

   La intoarcere am luat maxi taxi. Un drum de rahat, lung, obositor si incomod, la vama am avut probleme cu pasaportul (crede d-nul vames Ghenadie ca e fals si daca nu l-a mototolit si l-a studiat cu lupa la veioza de mi-a venit rau),la duty free vodka buna si f ieftina etc etc. Drumul pe asfalt e relativ usor, E85 pana la rondul de la Tisita, apoi dreapta, Barlad, Vama Albita, inca vreo 1h-2h si gata, Chisinau.

   Mai primesc ocazional comentarii despre lipsa…posturilor din tren. Alea vechi, pe care le scriam eu periodic cand calatoream cu mirificul CFR si care, neasteptat, aveau priza mare la voi.

   Motivul pentru care acele posturi lipsesc si probabil vor lipsi o lunga perioada de-acum inainte este…faptul ca acum sunt motorizat. De prin aprilie anul trecut conduc masina personala, botezata suav (nu de mine) “Furia Rosie”, sau “Rechinul”, sau “Pisicuta nervoasa”. M-am ferit de scris posturi despre trafic, sunt mult prea multi care se vaita de acest aspect pe internet fara nimic interesant. Poate de data asta fac o exceptie, incercand sa explic cam ce inteleg eu din toata treaba asta cu “manevratul covrigului si mestecatul in benzina”.

   Am condus multisor din mai pana acum, mai putin o luna de service, am cam 25000. Concluzia pe care am tras-o pe sosele patriei e ca majoritatea romanilor sunt niste soferi ori prosti, ori needucati, ori ambele. Am si un top al lucrurilor care ma enerveaza in trafic, si culmea, nu sunt toate greseli fatale:

   1. lipsa regulii “nemtesti” – in aglomeratie, la un “cedeaza trecerea”, intra unul, trece unul. Putini romani stiu asta. Normal ca daca esti pe drumul cu prioritate nu esti obligat, dar tine de bun simt. Ca un corolar, ma calca pe nervi “smecherii” care depasesc coloana ca sa intre in ea inaintea refugiului cu japca.

   2. Politistul, Girofarul, Muncitorul, Semaforul, Indicatorul Rutier, marcajul. Cam asta e o ordine decenta. Exemplu: pe Stefan cel Mare, la Dinamo, e interzis la stanga pe Barbu Vacarescu. Cat timp s-a lucrat la strada Tunari, semnele au fost date jos de pe stalpi. Multi “soferi” au inteles ca acum e voie la stanga, au decartat la Politie. De ce? pentru ca marcajele vizibile de pe jos arata pe toate benzile “obligatoriu inainte”. Exemplu 2: piata Victoriei, dinspre Titulescu catre Iancu de Hunedoara. Este doar o singura banda de stanga (prin fata Guvernului), insa toti meltenii fac stanga si de pe urmatoarea banda, lucru care duce la strangularea circulatiei si sanse crescute de tamponari pe partea dreapta, unde te trezesti in unghiul mort cu cate unu. Unul chiar avea tupeul sa imi zica ca el face drumul zilnic si e voie si la stanga, desi eu zi de zi ma uit la sageata “obligatoriu inainte” de pe banda respectiva si pe stalpi nu e nimic.

   3. Banda stanga VS banda dreapta. Citeam undeva “Stii cum iti dai seama ca esti prost? Cand toti de depasesc prin dreapta pe drum intins” – corect. In general conduc evaluand riscurile, dar la drum intins merg cu viteza. Asta ca sa nu mai vorbim de lege, care reglementeaza clar folosirea benzilor. Mor pe prostii care se taraie pe banda stanga (sau merg legal, whatever) si o portie de carne dubla o primesc aia care fac “baricada” cu inca unul pe dreapta cu aceeasi viteza, sa nu poti depasi.

   4. Soferii romani nu stiu o regula de baza, “jocul de sah”. Adica sa ai capacitatea instantanee de a gandi si prevedea miscarile celorlalti in trafic. Asta ajuta la o rulare constanta, consum optim, solictare mai mica pe frana si alte sf-uri de-astea. Cati nu sunt care la stopuri trec mandri pe langa mine cu viteza doar ca sa ii ajung din urma la stopul urmator? Sau cati nu fac flashuri disperante cu 1 km inainte de localitate, trec pe langa mine si la intrarea in localitate calca frana brusc? Eu iau piciorul de pe acceleratie si eventual franez usor ca atunci cand trec de semn sa am viteza dorita prin localitatea respectiva (recunosc, nu neaparat legala). Ca sa nu mai vorbesc de cei care croseteaza riscant benzile prin orase ca sa castige maxim 3 lungimi de masina…

   5. Oarecum derivat din 4. Agresivitatea prosteasca la volan. Eu de exemplu la drum intins incerc sa nu folosesc flash-ul cand merg cu viteza. Folosesc semnalizarea stanga din timp. Unii se prind si se dau, altora trebuie sa le dezlipesc retina dupa 1 minut de mers in spatele lor. N-am pretentii sa fuga de pe sosea din fata mea, de aceea sunt civilizat si astept daca e cazul (e si el angajat intr-o depasire de exemplu). Dar daca omul e prost…Prin localitati sunt aia care au viteza cu fix 3 km mai mult ca mine, vad ca nu am cum sa ma dau sau depasesc si eu si ma tot “fotografiaza” cu faza lunga sau ma depasesc pe linie continua. Coronita o dau celor care pe langa cele de mai sus, se mai lipesc de fundul meu ca niste carnati. La astia am distractie speciala, ma joc usor pe frana de cateva ori, pana se potolesc.

   6. Prioritati in intersectii nesemnalizate. E chiar amuzant sa vezi cati soferi nu stiu cum se da prioritate intr-o intersectie nesemaforizata/nesemnalizata in acest sens. Penibil e ca tocmai aia care gresesc au spume la gura. In Bucuresti cred sincer ca cel putin jumate din soferii zilnici si-ar tampona masina daca nu ar mai merge semafoarele.

Ca un corolar, inscrierea/prioritatea/iesirea prin ronduri. Recunosc ca si eu prin Brasov noaptea mai tai benzile si imi bat joc de reguli, dar e strada goala si am grija sa nu deranjez pe nimeni. In trafic insa incerc sa am alta atitudine.

   7. Folosirea neadecvata a luminilor. Am vazut diverse combinatii, campioni fiind cei cu Logan, urmati indeaproape de cei cu troace vechi. Noaptea: fara faza scurta, dar cu proiectoare, faza scurta + proiectoare (+ stop ceata daca e extrem de prost), fara lumini deloc (creste consumul, plus, sunt becurile publice), un far reglat sa bata mai sus decat celalalt (de cacat, ma sparge la ochi), amandoua farurile prea sus (desi e la mintea cocosului ca daca ai pasageri si portbagaj plin, lasi farurile mai jos un pic…) si tot asa. Dragostea mea sunt cei cu proiectoarele de ceata aprinse cand e senin afara. Ii umplu de dragoste de cate ori ii vad, e un articol foarte clar in lege care spune cum se folosesc luminile. Ocazional mai dau geamul jos si le spun ca e senin afara si ar fi bine sa stinga proiectoarele, se uita la mine ca la un extraterestru.

   8. Lipsa semnalizarii regulamentare (eventual combinata cu incadrare aiurea pe benzi, ca sa fie combo).

   9. Locurile “de parcare” de pe spatii publice, insusite pe sistemul “aici parchez de 20 de ani”. Aia care mai pun si o placa de metal legata cu lantul de gard ma enerveaza maxim, si in jurul blocului meu sunt vreo 7 numai la o scara care fac asta. Eu le mut placa si parchez fara greata, am CASCO si oricum am facut impresie de om violent in cartier, nu se ia nimeni de mine. Culmea e ca astia sunt cei mai certareti dintre toti. Aia care au locuri de parcare platite nu se mai agita asa, am parcat o data fara sa stiu pe niste locuri platite (se amenajase spatiul cu o zi inainte si nu era marcat), a venit un nene la mine si mi-a spus foarte civilizat care e treaba, mi-am cerut scuze si nu am mai parcat pe bucata aia niciodata.

   10. Pietonii. Strada se traverseaza perpendicular. Pe marcaj, daca exista. Nu in fuga. Nu fara asigurare. Eu am o gramada de fiare de o tona, tu ai 50-100 kg de carne si oase usor deformabile.

Si recunosc ca sunt departe de a fi un sofer perfect. Am si eu greseli, dar din cele de mai sus, doar in situatii speciale. Ma enervez pe mine cand o mai comit si am grija sa nu repet greseala de doua ori. Asta insa nu ii scuza pe restul de necunoasterea/nerespectarea legilor in vigoare si de lipsa de bun simt. Drum bun!

PS: parca mai misto era cand mergeam cu trenul si scriam

   Printr-un mail primit saptamana trecuta, am fost invitat sa fac un review la unul din laptopurile prezente in oferta magazinului online Evomag. M-am  uitat prin oferta, am ales ca limita de pret maxima 3500 RON, iar ca limita minima, 2300 RON. Asta deoarece laptopuri “decente” raportate la nevoile mele sunt in general de la 2500 RON in sus.

   A nu se intelege gresit, nu consider laptopurile entry-level, gen acest Acer eMachines E528, proaste. Doar limitate fata de nevoile mele. Mama sau prietena mea ar fi foarte fericite si cu un laptop de 1500 RON, mai ales daca mai are pe langa si un cadou gen geanta, mouse sau alt maruntis pe care mai trebuie sa dai banii dupa achizitie.

   Preferinta mea se indreapta catre laptopurile produse de Dell, asta deoarece in 3 din cei 8 ani de folosire a laptopurilor la modul general, au reusit sa ma castige. Am trecut prin seria Inspiron, XPS si acum folosesc multumit un Alienware m11x produs tot de ei.

   Modelul care mi-a facut cu ochiul a fost din limita superioara de pret stabilita initial. Un laptop decent, acest Inspiron 15R/N5010 ma atrage prin procesorul Intel Core i5. Constructia e solida, lucru specific seriei, touchpad-ul e este de dimensiuni satisfacatoare si destul de customizabil prin programul dedicat de la Dell, accesul la porturi se face usor, bateria decenta.

   Placa video este decenta spre buna, cu memorie integrata ( ATI Mobility Radeon HD 5470), ca sa nu intru in detalii foarte tehnice, voi face un sumar: da, vor merge destule jocuri pe detalii medii, programe de editare foto-video, filmele HD, orice program office. Impreuna cu display-ul WLED de 15.6 inch, fac o pereche reusita .

   Procesorul va face fata la orice ar putea arunca in el un utilizator obisnuit. Chiar intr-un mod foarte rapid. Faptul ca e varianta mobila garanteaza un consum (mai) scazut, incalzire mai putina, deci mai putina sarcina pentru baterie.

   Nici sistemul audio nu e de lepadat. Trebuie tinut cont de faptul ca e totusi un laptop, asa ca prezenta unor boxe de 2X2w SRS Premium Sound ma bucura. Nu va imaginati joase sau inalte deosebite, insa calitatea audio va fi peste media industriei. Si plus, daca sunteti audiofili, puteti folosi niste casti pentru auditie imbunatatita.

   Restul specificatiilor sunt destul de comune pentru ziua de azi. Are port HDMI si mufa VGA, deci se poate conecta cu usurinta la un monitor extern sau televizor pentru filme/poze etc. Cititorul de carduri acopera cam toate modelele folosite des in ziua de azi, deci il poti folosi ca magazie de poze in vacante. Partea nasoala aici e ca are doar 3 porturi USB, deci probabil va fi nevoie de un hub USB daca sunteti genul cu o gramada de gardgeturi (modem internet, mouse, tastatura si mouse externe, harddisk extern, stick USB/mp3 player, telefon – de exemplu cam asa ceva folosesc eu zilnic). Cei 3 GB de memorie RAM vor fi de-ajuns pentru orice aplicatie decenta + cel mai nou sistem de operare de la Microsoft – Windows 7.

   Ce nu imi place la el e ca vine cu o baterie de 6 celule si are 2.66 KG, deci cam greu pentru ce ofera. Harddiskul are doar 5400 rotatii (asta chiar conteaza, e destul de incet pentru ziua de azi, dar poate salveaza bateria), putine porturi USB, nu are sistem de operare preinstalat, ceea ce inseamna ca nu il veti putea folosi imediat dupa cumparare. Concluzia mea a fost ca e cam scump pentru ce ofera, si asta probabil din cauza procesorului…

   …asa ca am incercat sa gasesc ceva sensibil mai bun in aceeasi gama de pret. Si am gasit. De la HP, seria Pavilion. Am ramas surprins de diferenta mica de pret fata de primul. Dell 15R/N5010 costa 2.921,86 RON, HP - Laptop Pavilion dv6-2150eq costa 3.199,00 Ron. HP este deasemenea o firma cu produse remarcabile la categoria “Laptop” si uitandu-ma mai atent la specificatii, pot spune ca e “Best-buy” dintre cele doua.

   Procesorul e un Core i3, ceva mai slab decat i5-ul din Dell, insa deasemenea de generatie noua si care face fata cu brio la toate taskurile zilnice. Lasand la o parte constructia buna a laptop-ului si o flexibilitate mai mare la drivere decat Dell (cunoscuti pentru durerile de cap pe care le dau la capitolul asta), lucrurile in plus/diferite fata de primul laptop sunt:

    1. un port USB in plus…extrem de util daca sunteti in situatia enuntata mai sus cu gadgeturi USB.

    2. harddisk mai mare (500GB fata de 320 GB) si la 7200 rotatii, ceea ce se traduce printr-o accesare mai rapida a tuturor fisierelor (de la incarcarea sistemul de operare pana la filme/jocuri)

    3. memorie de aceeasi valoare (3GB), extensibila la 8 GB, fata de 4GB. Util daca planuiti sa va upgradati laptopul mai tarziu.

    4. Difuzoare Altec Lansing – nu stiu cati vor sesiza diferenta, dar sunt ceva mai bune decat cele ale Dell.

    5. ARE SISTEM DE OPERARE PREINSTALAT – deci veti putea folosi laptopul imediat dupa ce il scoateti din cutie, aveti licenta, scapati de orele pierdute cu driverele etc. Probabil cel mai important lucru.

    6. Are telecomanda. Asta arata, pe langa greutatea usor mai mare (2.88 KG fata de 2.66 KG), ca laptopul este conceput ca un desktop replacement. De exemplu puteti sa il conectati la TV si sa folositi telecomanda ca la un dvd player, din pat.

   In rest, laptopurile sunt similare la specificatii si performante generale. Avand in vedere ca laptopul HP e doar cu aprox 300 lei mai scump decat Dell-ul si are si sistem de operare inclus, consider ca este de departe cea mai buna alegere pret/calitate. Cu alte cuvinte, daca aveti 2900 RON de dat pe un laptop, mai gasiti 300 si luati HP-ul, arata si mai frumos . Geanta e inclusa la ambele laptopuri drept cadou, deci ati scapat de inca o grija.

PS: si da, am facut o evaluare la doua produse comparativ, ca review nu pot zice ca e in adevaratul sens al cuvantului, fara sa pun mana 2 saptamani pe fiecare.

   De la B. am invatat ca e bine sa nu dai totul unei femei de la inceput. Ca e bine sa fi circumspect. Ca e bine sa vezi rapid diferenta intre o femeie cu ochii dupa “bani” si una mai “normala”. Atunci am zis ca a fost un esec. Acum gandesc altfel. A fost o lectie pe care trebuia sa o invat. Era frumoasa, desteapta si cam…usoara. Sunt femei de genul asta care pot lua mintile unui barbat cu experienta, daramite unuia ca mine, atunci…totusi a fost frumos. Am vazut si invatat cum trebuie sa te comporti cu femeie care are mai multa experienta decat tine. Atat in pat dar mai ales intr-o relatie cu un barbat. O femeie care stie exact unde sa apese ca sa te urce in ceruri sau sa te puna in genunchi. Am invatat sa recunosc, din nou, in mine, dorinte pe care nu le banuiam. Am invatat ca un barbat trebuie sa emane incredere in sine, spontaneitate, potenta pe mai multe planuri, si ca sa aiba succes la genul asta de femei trebuie sa o faca intr-un mod coplesitor…am invatat sa inteleg asta, dar nu inseamna ca imi iese intotdeauna. Am invatat ca sinceritatea doare. Si ca nu imi doresc o femeie care sa nu poata suporta asta.

   De la D. am invatat ca “o femeie cucereste cu insistenta si se pastreaza cu indiferenta”. Am pus ghilimele pentru ca vorbele nu imi apartin, dar se potrivesc intr-o oarecare masura cu ce am eu prin cap. Am invatat ca daca o femeie te vrea cu adevarat, vine la un moment dat dupa tine si trece peste orice ca sa fie langa barbatul ei. Am invatat ca femeile adevarate au o ambitie de neimaginat – o arma care poate fi fatala in anumite situatii, iar in altele poate fi un ajutor nesperat. Am invatat sa ajut o femeie standu-I alaturi. Am invatat sa tac mai mult si sa ascult atent cand o femeie isi deschide sufletul. Mi se pare trist ca multi barbati nu pricep asta, e banal. O femeie trebuie lasata sa vorbeasca, daca chiar are ceva de spus, indiferent cat de buna sau proasta e ideea ei. Si incredibil, foarte multe apreciaza extrem de mult chestia asta la un barbat, in detrimentul altor “calitati” clasice. Am invatat ca o femeie poate fi atrasa de un barbat de o mie de amanunte, calitati, detalii, care nu au legatura in general cu abdomen patrat sau bicepsi lucrati. E foarte bine cand sunt si astia, insa se pot compensa/acoperi prin un milion de alte lucruri. Multumesc D ca mi-ai aratat astea. Au contribuit enorm la increderea in sine.

  De la A. (yeah, I know…) am invatat ca e bine sa lasi loc de buna ziua. Ca e bine sa fi intotdeauna civilizat, fara tambalau. Ca intotdeauna e bine sa te reintalnesti cu femeie cu care ai fost un gentleman, decat cu una de care ti-ai batut joc. Am invatat ca femeile, desi trec mai departe, intotdeauna vor tine un loc special in suflet/amintiri pentru “acel barbat” care la un momentdat le-a facut nesperat de fericite. Am invatat ca jocul nu e niciodata pierdut, chiar daca uneori asa pare, e vorba doar de unghiul din care privesti. Si am invatat sa gestionez cu tact “viata de apoi”. Mi se pare incredibil cat de multi au atitudinea “ma pis ea, nu mai am treaba” cand o relatie se sfarseste fara scandal. Intotdeauna prefer sa am in agenda numarul unei femei de care m-am despartit cu respect, poate fi un ajutor de nadejde cand te astepti mai putin.

   De la R. am invatat ca e bine sa eviti sa te joci cu sentimentele unei femei. Ca e bine sa spui lucrurilor pe nume si ca nu e bine sa lasi o relatie intr-un dezechilibru emotional. Am invatat ca un om poate cauza suferinta si rani emotionale fara sa vrea. Nu e bine sa iti bati joc de sufletul altui om, mai ales daca te iubeste si tu nu impartasesti sentimentul la aceeasi intensitate. Ca e bine sa fii sincer chiar daca doare pe moment – pe termen lung e mai bine. Am invatat ca nimic nu trebuie lasat “atarnand”, intotdeauna trebuie trasa o linie la final. Claritatea si transparenta in comunicare sunt de baza indiferent daca relatie e de viitor sau nu.

   De la alta D. am invatat ca o femeie te poate urca pe cele mai inalte culmi, dar te poate si dobora la pamant intr-o clipa. Am invatat ce inseamna sacrificiul. Chiar si cel suprem, din nefericire. Am invatat ca un barbat trebuie intotdeauna sa se ridice din genunchi si sa mearga mai departe. Ca trebuie sa lupti din toata fiinta pentru ce crezi. Ca e bine sa nu faci foarte multe compromisuri care contravin principiilor de bun simt, devin un cerc vicios, o spirala din care foarte greu mai poti sa iesi. Am invatat ca nu e bine sa tii greutati in suflet. Ca e bine sa vorbesti, sa te descarci cand nu mai poti duce, ca nu e rusinos ca un barbat sa planga din dragoste, cat timp isi pastreaza taria de caracter – da, cut the “macho bullshit”, si baietii plang cateodata, zicea Bittman bine. Am invatat ca o chimie intre 2 persoane poate fi dura, arzatoare, dar placuta. Si am invatat din treaba asta ca intr-adevar, soarta are un fel misterios de a echilibra balanta la un moment dat. Am invatat ca e bine sa speri. Ca atunci cand unul din cuplu e jos, celalalt se duce sa il ajute/ridice. Reciprocitatea e una din trasaturile unei relatii sanatoase.

  Si da, am gresit si am invatat cu multe altele. Uneori prea tarziu. Faptul ca am invatat, nu inseamna (spre rusinea mea) ca am reusit sa le aplic tot timpul. Cea mai dura lectie invatata a fost ca sufletul poate oricand sa invinga ratiunea, cel putin in anumite momente. Dragostea e oarba, intr-adevar. Nu poti juca dupa reguli, pentru ca se pot schimba oricand. Trebuie flexibilitate. Cert e ca ma straduiesc. Si sunt constient, in usoara mea aroganta, ca am niste avantaje si atu-uri foarte importante in “competitie”, insa, inainte de toate, sunt si eu doar un om. Predispus la greseli, dar si la invatat. Nu sunt perfect. Poate doar un pic mai “educat”…sper.

   De mult ma gandeam la cate chestii as putea scrie, vine un moment in viata in care tragi o linie si te gandesti la ce ai gresit, la ce ai facut bine, la ce ai facut prea bine, prea mult. Iti pui intrebari, pui la indoiala niste principii pe care le credeai de capatai.

   Din nefericire, am senzatia neplacuta ca m-am impietrit foarte mult, ca nu mai simt cum simteam inainte, ca sunt mai rau…

   Am fost la deschiderea Biavatti recent. Multa lume, multe fete. Foarte frumoase, impecabile fizic. Am plecat totusi scarbit de prostitutia high class, aproape cu o senzatie de voma. Radeam de mine oarecum, eu, spaima cluburilor din UE, miezul fitzelor cum mai rad prietenii mei de mine, am ajuns sa ma reintorc la origini. Sa nu mai suport nici macar mediul asta fals, plastifiat, perfect pe dinafara. Originile insemnand normalitatea. Stabilitatea. Recunosc ca am avut si norocul/sansa/whatever sa am langa mine femei frumoase, deci sunt oarecum imun la tentatiile zilei prin oras. Si ma gandeam ca…

   De la A. am invatat foarte multe. Practic am crescut cu ea, impreuna. De la 18 ani. Singuri prin Bucuresti. Fara banii pe care ii avem acum, fara masini, fara case. Practic nu imi aduc aminte sa ne fi certat decat o data, pana in momentul despartirii cand a fost show…ani de zile de amintiri. Ani de zile care m-au transformat dintr-un copil educat bine intr-un barbat tanar cu niste mici avantaje fata de turma. Ani de zile in care am dat amandoi, tot. Am luptat impreuna. Am inceput sa muncim impreuna de jos, ca sa nu stam pe banii parintilor. Prima noastra vacanta de vara din anul 1 a fost intr-un camin plin de gandaci, unde plecam la baie cu colacul de WC din camera. Distractia noastra maxima era o pizza la Ines la obor sau niste bomboane de la supermarket.  Erau zile cand mancam impreuna cartofi prajiti cu oua gatiti pe resou pe hol…si atat. Spre final, faceam vacante exotice impreuna pt distractie.Totul pentru ca am vrut sa reusim impreuna. Da, nu ne-am dus acasa la parinti. Am fost impreuna din a doua noaptea dupa ce ne cunoscusem si am dormit impreuna in acelasi pat aproape toate noptile pana in momentul despartirii. Am trecut impreuna prin episoade pe care altii nici nu le viseaza. In vara respectiva am facut amandoi o greseala. A fost nevoie de un avort. Doi copii de mana prin Bucuresti cautand solutii. Fara bani de la tata, fara clasica “Ia de-aci 300 de euro si du-te si rezolva”. Atunci am simtit intr-adevar ca o parte din mine se maturizeaza intr-un mod accelerat. Si acum mi se strange inima cand trec pe soseaua Pantelimon, pe langa spital. E groaznic sa mergi cu o femeie gravida care vomita pe fiecare pom. Am fost alaturi, am trecut impreuna peste. Si inca sunt mandru de mine pentru cum am procedat atunci. Dupa ce a terminat procedura, am stat langa ea. I-am zis ca plec pana la baie, dar de fapt am plans cateva minute linistit pe hol inainte sa ma intorc sa o mangai iar, sa uite de durere. Ea nu stie asta, dar poate o sa afle acum ca stiu ca inca citeste. Apoi in camin, cand pregatea masa, a cazut secerata jos, din senin. Cu salvarea iar la Pantelimon, operatie de urgenta. Am crezut ca o sa mi se rupa pieptul de durere cand am auzit tipetele din sala de operatie si avea geamul catre strada…dar impreuna am trecut peste. Am invatat ce inseamna devotament, responsabilitate, respect pentru celalalt intr-un cuplu. Am trecut amandoi prin toate etapele carierei. Eu lucram intr-o florarie, ea contabila la Chicken Staff. Apoi eu in casele de schimb de pe Calea Mosilor, ea la Best Computers Obor la credite…impreuna. Chiar si in pat pot spune ca am invatat impreuna multe. Amandoi cu o minte deschisa, pe aceeasi lungime de unda…mai tarziu mi-am dat seama ca fata de ce vad in jur, eu sunt un norocos. Acum eu sunt cat de cat ok in IT, ea e analist economic in BNR. Da, am si acum prieteni care isi aduc aminte de noi si se intreaba ce a putut rupe un cuplu atat de solid. Eh, am vrut lucruri diferite. Am considerat ca eram prea tanar pentru niste responsabilitati pe care ea le voia la varsta aia, desi imi doream totul impreuna cu ea, mai tarziu. Am invatat si asta. Plus, o lectie de valoare maxima – locuitul impreuna, intai in camin, apoi cu chirie. La 22 de ani (parca), deja avusesem prima experienta de “familie”…

   De la alta A. am invatat ce inseamna pasiunea sangelui “tanar”. Eu fiind obisnuit cu partenere egale sau mai mari ca mine in varsta, am invatat de la o femeie mai mica decat mine ca in anumite cazuri e bine sa accepti niste lucruri oarecum stupide/ilogice. Nu, nu trebuie sa le intelegi ca barbat, ci ca trebuie sa le accepti asa cum sunt. Fara nervi, fara ironii. Pe masura ce intelegeam mai mult despre "femei”, cu atat mai mult imi dadeam seama ca sunt un nestiutor. Si acum rad in sinea mea cand ma gandesc cati barbati am auzit mandrindu-se ca rup norma la femei, ca ce fac cu ele in pat etc. Mi se par jalnici. Un gentleman nu spune niciodata ce face in asternut cu o femeie. Cei care povestesc de-astea la “o bere” cu prietenii sunt niste frustrati. N-au inteles nimic cu adevarat despre sexul opus. Eh, in relatia asta am invatat multe…dar nu despre relatii in sine, ci despre ce inseamna o femeie. In totalitatea ei, cu fixurile ei, complexele ei, minunile ei, copilariile ei. Am invatat sa ma bucur de una luand totul “la pachet”, fara stresuri inutile. Am invatat sa vorbesc mai bland, sa accept ca logica mea nu e identica cu logica ei, sa mai las de la mine. Am invatat ca o femeie tanara are nevoie de aprecierea celor din jur, dar mai ales de cea a barbatului de langa ea.

   De la M. am invatat ce inseamna sa ai norocul sa fi cu o femeie care si intr-o zi proasta e mai matura decat tine. Am invatat ca nu intotdeauna barbatul trebuie sa fie “la carma” intr-un cuplu. Ca uneori nu iti cad epoletii daca mai faci si cum zice femeia de langa tine, chiar daca tie pe moment ti se pare o prostie. Si chiar daca e, cat timp nu sunt efecte dezastruoase, e ok sa accepti, pentru efecte benefice pe termen mai lung. Am invatat sa discut de la egal la egal cu cineva superior mie. Recunosc, am un defect aici, uneori mai vorbesc pe un ton nepotrivit, dar o fac neintentionat. Am invatat sa apreciez o femeie independenta 100% fara sa ma simt complexat de puterea ei. Am invatat sa vad in mine niste dorinte pe care le ignoram.

   De la inca o A. (da, stiu, intamplarea a facut ca multe prietene sa aiba nume cu A ) am invatat despre sexualitate asa cum nu imi imaginam vreodata ca voi putea. Nu aveam nici un fel de problema nici inainte, insa e vorba aia…intotdeauna e loc de mai bine. Niciodata nu mi-a placut monotonia la capitolul asta, insa aici pot spune ca intr-adevar am plecat cu niste lucruri pretioase din relatie. Am invatat sa fiu si mai atent la nevoile fizice ale unei femei, am invatat ca “butonul potrivit” se cauta cu rabdare, tandrete, deschidere si un zambet. Ca niste vorbe delicate atent alese printre saruturi pot face minuni. Am invatat ca niciodata nu e bine in pat sa iti urmaresti “interesul” si m-am prins de faptul ca daca ai norocul ca si ea sa fie orientata catre placerea ta, pot iesi lucruri pe care multi nu le fac nici dupa 20 de ani de “experienta”. Am invatat ca nu exista limite, decat cele impuse de comun acord. Si am invatat sa fiu spontan de-a dreptul.

[Continuare – partea a 2-a]

   Sincer, am fost destul de dezamagit de prestatia lor, dar inainte sa pun cruce si pe chestia asta, o sa mai merg o data, poate cine stie? Poate am prins vreo seara mai proasta (a mea sau a lor).

   Sa purcedem cu descrierea locatiei. Club99 e situat pe blvd Dacia la P-ta Spaniei, intr-o casa veche dar frumoasa, impartita cu alte firme (sau ceva de genul asta). Localul e spre mediu ca dimensiune, insa m-a deranjat fumul care se facea acolo (si sunt fumator…) si faptul ca mesele erau “populate” romaneste cu extra scaune. Astfel, o masa relativ confortabila de 4 persoana, devenea de 6. Era mai mult inghesuiala ca la scoala. Sonorizarea e ok, preturile in limita pietei (Jack Daniels 12 lei 40cl, cocktail parca 15 lei si foarte bun). Intrarea 20 de lei/pers. Cam mult pt ce am primit. A, ca sa nu mai zic de scena, care e mititica si daca ai masa in lateral si stai pe canapea, iti rupi gatul ca sa te uiti la ea.

   Ma rog, show-ul a inceput cu 15-20 minute intarziere, muzica a fost un pic dubioasa, nu in sensul de “nasoala” ci de “neasteptata”. Era ceva de genul Spike/Guess Who mai dur, cred.

   Si despre show…a inceput cu un debutant, amator, pe numele de scena “Priza”. Care din a doua propozitie (dupa buna seara) a zis ca facea laba nush cum. Prietena mea a ramas un pic socata, la modul neplacut si intr-adevar am simtit si eu ca prea exagerase asa fara nici o incalzire . Ma rog, a facut omu niste glume, unele fiind bancuri adaptate conversational, altele fiind pline de trivialitati. Cam trist per total, dar eu asteptam crema, respectiv pe Teo si Vio (Costel, preferatul meu de pe youtube, nu a fost).

   A venit Viorel, tip despre care am aflat mai tarziu ca e din acelasi oras/liceu cu mine (Vio, daca citesti, sa stii ca nu eram taranul ala cu care ai vorbit in sala ). Mie personal mi-a placut cel mai mult, si nu pt motivul enuntat mai sus, ci pentru ca a stiut sa echilibreze glumele in conversatie. Pentru ca desi parea fumat/baut, a stiut sa amestece un pic de trivialitate in text, cat sa dea un aer mai original dar fara sa exagereze sau sa raneasca urechile mai “sensibile”. Si pentru ca are o viteza de reactie foarte buna la comentariile din public. Per total mi-a placut si mie, si prietenei. Nu orgasmic, dar a fost ok, am ras, recunosc ca mi-a dat si o lacrima de ras .

   Si apoi a venit vedeta. Omul ajuns celebru pe Youtube cu textul sau despre “Cuvinte Vulgare”. Teo. A inceput neasteptat de inteligent cu o analiza umoristica a ziarului Click. Mi-a placut abordarea si am ras de m-am cracanat cateva minute. Apoi, la scurt timp, a dat-o in aiureli, injuraturi gratuite (inteleg ca “sex sells”, dar parca prea a sarit calul). A gasit vreo doua amarate prin public care erau atat de praf incat inclin sa cred ca era aranjata toata treaba dinainte. Nici un om cu personalitate nu cred ca ar fi stat sa faca unu misto de el cu injuraturi si alte alea, pe banii sai. Si m-am dezumflat usor usor, ramanand cu un gust amar in gura. Prea multa discutie despre zodii, prea putina inspiratie, prea multa concentrare intr-un punct al salii in loc de ceva echilibrat.

   Pana si publicul a fost o surpriza relativ neasteptata si…oarecum neplacuta. A fost prima oara cand am mers si ma asteptam la oameni oarecum diferiti de cei care umpleau casele de cultura la spectacolele lui Doru Octavian Dumitru acum 10 ani. Ce am intalnit acolo a fost varianta mai tanara si mai imbunatatita a aceluiasi public (per total). Ca fapt divers, eu niciodata nu am suportat zona TNB dpdv social, pentru ca pur si simplu ma enerva clientela de-acolo. Oameni total diferiti de mine, bombe (pardon, cafenele) in care nu prea servesc si tot asa. E, cam acelasi lucru era si aci. Studentasi carora dupa 2 beri le mai creste o pereche de coae si daca sunt bagati in seama de ala de pe scena, incep sa il intrerupa non stop, tineri “altfel”, adica d-astia imbracati/frezati oarecum dubios, cocalari semi intelectuali si pizdulici care au auzit ca e cool sa mearga la stand-up. Si pe langa astia, cativa care pareau ok.

   Concluzia e ca nu m-a dat pe spate fata de cate auzisem. Au fost glume la care am ras din inima, dar cam umbrite de tematica/abordarea showului per total. Poate nu e pentru mine, nu stiu. Cert e ca pentru moment, stand-up comedy-ul de la Club 99 e no-go.

   Sunt SATUL de toate ifosele si miorlaielile “noii generatii” de femei. Sunt satul de toate obositele care au erupt pur si simplu, mai ales pe internet, ca formatoare de opinie pentru alte dezorientate ca si ele. Sunt satul sa mi se spuna ca sunt misogin daca spun intr-o situatie ca o femeie e proasta, chiar daca o pot demonstra si matematic. Sunt satul de toate pipitele care au invadat Bucurestiul cu atza in cur si pantaloni mulati si care au pretentii de mari doamne si se viseaza manageri/analisti etc.

   Sunt trist ca nu mai poti sa ii zici unei colege ca arata bine in rochia/fusta/whatever respective ca te catalogheaza drept “misogin”/”obsedat sexual”, cand de fapt e un compliment sincer exprimat in cel mai decent mod (apropos, ati remarcat ca multe femei in ziua de azi nu mai stiu sa primeasca un compliment?!?). Aceeasi colega care altfel n-are nici o problema cu, sa zicem, plimbatul bucilor in fuste mini si pe tocuri cui de 10 cm si care sta cu tzatzele pe-afara toata ziua. Dar au pretentii frate, sa fie considerate “doamne”, “femei puternice”. Daca le zici “te imbraci ca o tarfa, lumea te va lua drept una”, te injura.

   Sunt sictirit ca la orice tampenie debitata/facuta de femeile astea, sa se scuze cu “asa sunt femeile, nu ne intelegeti”/”sunt in perioada aia a lunii”, dar altfel cand se intalnesc intre ele prin baruri, fac front comun impotriva barbatilor care nu le “apreciaza” la “adevarata lor valoare” si sunt toti niste “porci misogini” si se plang una celeilalte ca sunt f*tute si parasite de nesimtitii astia.

   Dar altfel vor egalitate, sanse egale si tot felul de expresii de-astea importate din occident de revistele glossy pe care nu le inteleg nici pe jumate. Hai mai scutiti-ma. Nu am nici o problema cu tine daca te ridici pe craci, cur si tzatze, dar nu tine capul sus in fata mea si nu avea pretentia sa te respect ca pe o…femeie. Cel mult ca pe o bucata de carne care poate sa articuleze. Nu te astepta sa te ajut/inteleg daca tu esti o rupta de realitate care e plina de spume la gura numai cand isi cere drepturile si sansele egale, dar cand e vorba de obligatii neindeplinite, o baga pe-aia cu “sunt femeie, nu pot” in fata sau te minti pe tine spunandu-ti ca e vorba de misoginism.

   Sunt satul de “vorbe din popor”, folosite numai cand le convine. Sa luam de exemplu clasicul “Niciodata nu se da in femei”. E un subiect groaznic de sensibil, stiu, dar eu am o problema cu “niciodata” ala si cu nuantele subiectului. O pereche de palme pentru o femeie care ti-a pus in pericol viata dupa discutii interminabile si promisiuni ca nu se va intampla asa ceva sunt justificate de exemplu? E ok sa iei un alt barbat la bataie pentru ca a patat onoarea femeii de langa tine? Daca o femeie te loveste/scuipa neprovocata, ai dreptul sa iti folosesti superioritate fizica pt a o pune la respect? Puteti raspunde cu NU la toate? De ce sunt campanii anti-violenta impotriva femeilor cand de fapt ar trebui sa fie campanii “anti-violenta” si atat?! De ce in atatea situatii daca pui mana violent pe o femeie, poate sa te infunde cu puscaria, dar invers nu (da, in foarte multe locuri exista cadru legal de genul asta)? Cate femei stiu sa schimbe un cauciuc, comparativ cu barbatii?

   Vedeti de fapt discriminarea? Devine inversa. Dar altfel vor egalitate, cand e vorba de avantaje. Bai, asta e. Acu zeci de mii de ani, aia care aveau ceva atarnand intre picioare au plecat afara sa dea in cap la un dinozaur sa il aduca acasa, si aia care aveau o gaura intre picioare au stat in pestera si au asteptat cu oala pe foc. De-atunci a inceput, natural.

   Acum nu mai e asa. Daca ii zici “hai cu mine in Bricostore sa luam nush ce chestii pt firma. E treaba noastra, pentru care suntem platiti”, iti va raspunde cu nonsalanta ca nu poate azi, ca e pe tocuri sau o tine fusta, sau in cel mai bun caz o sa inceapa sa se planga dupa 20 de minute de mers printre rafturi. Pe tine nu te intreaba nimeni daca nu cumva te doare un coi si n-ai chef sa mergi, nu? Altfel insa, daca ii spui ca toti barbatii din firma vor cheltui din banii de team building ca sa mearga la o bauta, va zice ca acelasi lucru tre sa il aiba si femeile sau va zice ca sunt toti niste incuiati badarani, ca tre sa fie egalitate, nu?

   Ma rog, alea care sunt stricate deja, le consider pierdute in mare parte pentru omenire. Ce ma ingrijoreaza mai mult e ca mentalitatile astea idiotice legate de niste drepturi prost intelese se perpetueaza si la generatiile mai tinere, care vin din urma. Ca deh, daca pana si organismele unicelulare se reproduc, de ce nu ar incerca si femeile astea sa faca la fel? Din ce in ce mai multe femei tinere (>18 ani) imbratiseaza noile “valori feministe ale secolului 21” debitate de idioatele mai mari in varsta. Toate copilele neintrate in viata se cred mari neintelese de sexul opus, se cred “femei” adevarate si viseaza la barbatul perfect, calare pe un cal alb (daca are si tapiserie de piele, e perfect…), care sa le respecte, sa le iubeasca, sa le ocroteasca, sa le pretuiasca, sa le mangaie, sa se schimbe pentru ele si tot asa.  Sa le trateze ca pe un partener egal. Toate viseaza ca profesional sa fie egale in drepturi cu orice barbat, dar sa beneficieze la discretie de scuze gen “sunt femeie, nu poti cere asta de la mine, trebuie sa intelegi”.

   Dar nici una nu isi pune intrebarea “EU CE POT DA LA SCHIMB PENTRU TOATE PRETENTIILE MELE?” Lor li se pare ca ofera luna de pe cer prin simpla lor prezenta pe pamant. Problema e ca raspunsul in situatiile atea e “mai nimic”. Si in momentul ala barbatul, sictirit, discriminat, suparat si satul de atata feminism umflat artificial, pleaca sa caute/futa/iubeasca altceva.

Exemplele de mai sus sunt imaginate de mine in timp ce imi plimbam degetele pe tastatura. Din (ne)fericire am exemple personale de care nu voi vorbi probabil niciodata intr-un mediu atat de necontrolat si public ca…blogul. Asta nu inseamna ca nu m-au ajutat pe mine personal sa imi formez niste opinii puternice. Nu inseamna ca nu respect femeia. Nu inseamna ca nu exista femei capabile, chiar multe! Ideea era alta…

scuze pentru comentariile de-ampulea si daca primiti mailuri aiuristice, nu stiu exact cum functioneaza ce am facut eu pe-aci dar ar trebui sa fie ok acum. Numai asta imi mai lipsea.

    Ce traiesc acum nu se poate descrie in cuvinte…de fapt as putea descrie, dar simt ca nici unul nu este exact, nu reprezinta intensitatea reala. Sunt trist, frustrat, dezamagit, inselat, bolnav…singur…si iubesc. Iubesc nebuneste, cum n-am iubit niciodata, si desi lovit de nenumarate ori, continui…oare asta o insemna sentimentul asta?

    Am trait 6 luni intr-un val de minciuni…un val pe care il simteam in mintea mea, dar il alungam intentionat din inima mea, undeva intr-un colt, izolat. Imperuna cu cineva, dar singur de fapt cu toate trairile si chinurile mele. Nespuse la nimeni, pentru ca o singura persoana ma putea asculta, dar nu s-a intamplat. Si tot singur, in fiecare din nenumaratele momente, am gasit puterea in sentimentele mele sa merg mai departe.

    Si totusi, am iubit si iubesc. Atat de mult, incat am urcat-o pe un piedestal, ca pe o statuie la care sa ma inchin…sa fac orice si totul pentru cea de langa mine. Gesturi nebunesti, frumoase, lucruri de care nici nu ma credeam capabil…si totusi, ca sa le fac, era de-ajuns o privire sau un sarut sau o mana prin parul meu. Nu m-am gandit un moment la mine, la bani sau la orice alt lucru material, am acceptat chestii repetate care imi lezau demnitatea mea ca om si ca barbat, care ma jigneau, impins de la spate doar de bruma momentelor frumoase si de sentimentul meu puternic. De atatea ori! Toate asta fara sa cer altceva decat sinceritate si devotament. Am primit asta, prin vorbe dulci si grele. Vorbe cu care eu nu ma joc in viata, tocmai pentru ca eram constient de impactul pe care il pot avea asupra unui om. Visam amandoi, in diminetile tarzii, unul langa altul. La casa noastra, copiii nostri, anii ce ar urma si ce vrem sa facem “cand o sa fim mari”. Auzeam toate alea si gaseam din nou putere sa trec peste orice urma de indoiala care incerca sa creasca in sufletul meu, peste orice altceva care ma ranea… Samanta rea fusese deja aruncata de prea multe ori ca sa nu incolteasca, dar mergeam inainte, zi de zi, dorind sa descopar langa mine bijuteria de femeie pe care o ghiceam sub stratul de murdarie. Sa o sterg si sa fie numai a mea, sa o pretuiesc ca pe tot ce am mai scump pe lume. Asta imi doresc si acum!

    Si totusi…visele…le vreau. Sunt genul de om care cand isi doreste ceva, urmareste lucrul ala cu ardoare, cu pasiune, sunt in stare de orice sacrificiu, material sau spiritual ca sa il am. Si am dorit visele cu ea…inca imi doresc, dar, ca si pana acum, aparent, sunt singur. Parea ca suntem doi, dar totusi, la fiecare moment de cotitura, m-am simtit fara sprijin in fata provocarilor vietii. Si nu a fost usor deloc. Sunt sigur ca a fost mai greu decat chestia prin care trecem acum. Au fost atatea situatii, ca le-am pierdut numarul…acum cer si eu acelasi lucru, asta doar daca vorbele spuse de amandoi chiar exista…

   Ceva imi strapunge ochiul ca un fulger dureros. Ma uit pe geam, a rasarit un soare puternic, stralucitor…si imi dau seama ca nu era soarele curat, stralucitor, pur…era lumina amplificata si reflectata in retina mea de o lacrima mica aparuta in coltul ochiului. O sterg discret in timp ce scriu asta cu o mana. Nu ajuta prea mult, apare alta, dar tot mica…atat de mica incat nu are puterea sa mi se scurga pe obraz…imi dau seama ca nu mai am nici lacrimi dupa zilele astea…

   Imi indrept atentia catre tastaura, desi de-abia vad pe ecran din cauza luminii din jur. Ma refugiez in tastele din fata mea de parca ar fi cele mai apropiate prietene ale mele. Ma mai uit un pic pierdut in jur, incercand sa citesc in ochii cuiva din jur un sentiment asemanator…degeaba. Si apoi imi aduc aminte iar de momente, de vorbe, de lucruri. De discutii, de certuri, de vise, de orele de dragoste, de momentele in care atunci cand eram amandoi, intram intr-o bila imaginara in care nu ne putea atinge nimic. Si imi doresc toate astea cu ea.

   Si ma simt singur si neputincios…ma doare, atat fizic (lucru soldat aseara cu o tomografie de urgenta si alte chestii) cat si psihic. Tot ce am primit a fost “imi pare rau, insanatosire grabnica”, varianta prescurtata, lucru care m-a scufundat si mai mult in durere. Nu am nevoie de mila nimanui, am nevoie doar de cineva sa fie alaturi, sa fie sincera. De acea cineva. Sa imi arate sentimentele descrise de ea cu vorbele din noptile lungi. Atat. Nu pot singur sa trec peste toate, nici nu e corect, dar in doi…

    Cand am primit ultima lovitura, am cazut jos de pe scaun, la propriu, lesinat. Este un sentiment pe care nu il doresc nici celui mai aprig dusman al meu. Am izbucnit tremurand in hohote, pus in fata evidentului pe care refuzasem sa il iau in seama 6 luni de zile. In tot acest timp am trait cu aceasta povara, facand eforturi supra omenesti. Nu am mai putut, am clacat psihic si fizic. Eu, considerat de toti cei din jur un om deosebit de puternic si pragmatic, am cazut daramat, cu mintea intunecata de un sentiment contradictoriu si dureros. Orice urma de ratiune mi-a disparut. Ratiunea pe care am refuzat-o cu buna stiinta atata timp. M-am tranformat din om in ne-om, intr-un animal derutat si fara nici o tinta, fara nici un principiu si fara nici o ratiune. Intr-o fractiune de secunda, Remus a disparut, mort. Remus care era iubit si mintit in acelasi timp, Remus care a indurat atatea, Remus care a dat atatea pentru atata timp. Remus intrase in coma, disparut si lasand locul unui animal ranit si disperat. O secunda in care am privit la un monitor si toate gandurile alungate din mintea mea 6 luni m-au coplesit simultan. Un soc emotional groaznic, pe care nu il pot descrie in destule cuvinte. Am plecat de nebun pe strazi, sperand ca frigul patrunzator o sa ma trezeasca. Un castel construit de mine se prabusea. Dur si incontrolabil, fara nici un punct de sprijin. Singur. Si am facut un gest urat, pe care nu l-am mai facut niciodata. Un gest condamnabil in orice situatie normala, dar care era totusi sprijinit de starea in care eram. Faimosul meu autocontrol clacase, pentru prima oara in multi ani. Imi pare rau, desi stiu ca in cel mai bun caz, doar am echilibrat “scorul” dintre noi. A fost o revarsare a raului pe care il stransesem atata timp in mine, macinandu-ma. Totusi imi pare rau, asta fiind inca un sentiment adaugat celorlalte care deja ma sfasiau. Mishka era mort in acele momente. Stiu ca am gresit, dar nu vreau sa fac calcule si balante, nu e corect fata de nici unul din noi. Nu vreau sa arat cu degetul, sa compar care e mai justificat dintre noi. Amandoi am facut lucruri incalificabile, dar eu gasesc puterea sa o iau de la capat, cum trebuie. Dar nu singur, ci impreuna. Meritam asta amandoi si o stiu.

    Si totusi, inca o iubesc. As vrea sa incep iar, “de la 0”. E prima oara cand zic eu asta. Sa retraim momentele frumoase de la inceput, numai ca de data asta as vrea ele sa aiba ca baza valori care aparent sunt demodate si utopice nu minciuna si jena si alte lucruri atat de negre si efemere. As vrea sa uit tot trecutul care ma(ne) apasa, ma(ne) zgarie si ma(ne) inteapa ca o stanca colturoasa prabusita de pe un munte al vietii. Si as vrea sa nu fiu singur, as vrea sa fim doi. In adevaratul sens al cuvantului. Doi care sa fie unul, cum paream la inceput. Doi manati de aceleasi sentimente, care sa ne ajute sa realizam si altceva decat vorbe. Sa pretuim cu adevarat ce avem impreuna, oricat de marunt ar fi. Nu vreau sa masuram trecutul si gesturile fiecaruia, vreau sa ne uitam o data, pentru ultima data, bine de tot, sa invatam ce ne trebuie sa mergem impreuna mai departe si apoi sa il uitam/ingropam definitiv.

   Imi vreau visele inapoi…nu imi lua visele…cum zicea cineva. Si le vreau cu cea cu care le-am plamadit. Acum e rau, foarte rau. Sunt rupt pe dinauntru, sfasiat fara mila si fara nici un sprijin. Dar nu mai vreau sa trec prin ce am trecut. Ii spuneam(repetat) mai demult ca daca as vedea vreodata cu ochii mei o anumita chestie, as muri. Ca as intelege orice, daca mi-ar spune. Pentru ca pentru mine asta inseamna sa iubesti pe cineva. Si am vazut, si am murit o data, atat la figurat cat si aproape la propiu…as vrea sa ma renasc alt om, sa ne renastem alti oameni, unul langa altul. Fiecare cu remuscarile lui si lectiile lui, dar daca tot ce am zis impreuna are vreo valoare, sa fim doi la un loc. Asta daca vreodata vorbele spuse au avut vreo insemnatate. Pentru ca daca au avut, valoarea nu are cum sa dispara in cateva zile. Iar daca nu, inseamna ca eu am ajuns doar o lectie de viata pentru altii, sunt doar o poveste trista.

   Imi vreau visele inapoi…si stiu ca se poate, o simt. Desi poate sunt singurul care simte asta. Sunt constient ca o femeie potrivita in spatele unui barbat puternic poate face minuni. Putem fi un cuplu de neclinitit, chimia dintre noi exista cu siguranta, am vazut amandoi in nenumarate ocazii. Dar totusi…singur si sfasiat nu pot. Si stiu ca si ea e la fel. Soarele a disparut pe la Mizil, parca fugind speriat de cata durere eman in jurul meu. Nu vreau asta, o vreau pe ea inapoi, ma vreau pe mine inapoi, altfel. Dar mi-e frica ca sunt singurul care se gandeste la asta cu tot sufletul. Am ajuns sa ma uit pe geam la cuiburile de ciori care sunt pe copacii diin dezolanta statie Mizil. Singurul lucru care ma opreste sa nu izbucnesc in plans e mirosul jegos al tiganilor care se plimba pe langa mine…pieptul imi tremura de durere si vad imaginea ei in fata ochilor mei – razand, zambind, plangand…greseala mea, a ei…

    Calculatorul ma anunta sec si rece ca ramane fara baterie, ceea ce ma dispera si mai mult, pentru ca stiu ca daca ma opresc din scris, voi izbucni in plans..o vreau inapoi, dar numai daca e acelasi sentiment si de partea cealalta. Vreau sa imi spuna ca simte cu adevarat ce mi-a repetat de atatea ori in ultimele 6 luni. Nu mai vreau sa fiu singur, nu mai vreau sa aud “nu pot/nu vreau” si pot promite ca fac aceleasi lucruri inapoi. Si le pot face, stim amandoi asta. Pot face ce zic, pentru mine ar fi lege daca ma angajez la asta…ceva imi spune ca finalul il voi scrie cand ajung acasa…

   Si am ajuns…cu ultimele puteri imi ascund trairile in fata parintilor…nu sunt problemele lor, sunt ale mele…este inca un efort supraomenesc pe care il fac un ultima vreme, dar gasesc din nou in mine resurse de putere nestiute.

   Vreau visele noastre inapoi, in doi…vreau vorbe care sa devina realitate frumoasa, nu mai vreau minciuni si nervii si suferinta care ies din ele. Nu mai vreau decat sa invatam si cum ziceam, sa ingropam tot. Vreau ce e mai bun, cu ea…impreuna. Nu vreau altceva. Si cred ca amandoi am platit deja pretul maxim. Nu ma mai minti niciodata iubito si iti promit ca te voi face sa te simti exact cu ai visat! Nu ma mai minti kiska, si nu voi mai face niciodata ce am facut. Imi pare rau, te iubesc.

   Doamne ce fata de caprioara impuscata are si ce miorlaita e.

   Atat am avut de zis .