bagajul regăsit

Theresia

2026-04-01T20:35:00.004+02:00

Ședea vizavi de soț

la noi în sufragerie

Mi-a zâmbit senină

O văd, e aici!

Și nimeni nu se mira

Îmbrățișam aerul

cu capul plecat pe umărul ei

E bine acolo?

Pare că da

Mi-a spus una, alta

Timpul mi le-a șters

Și mama?

Nu știu nimic.

Dar mințise

În schimb se bucura

Mă pregătesc să mă nasc din nou

pe 09 septembrie

01.04.2026

2026-03-20T10:58:15.441+01:00

De Zuckerfest (toți) copiii din familiile musulmane se îndoapă cu bomboane. Nu știu de ce m-am apucat să notez asta. Ba da, lângă mine în autobuz șed două femei cu copiii lor și despachetează/cioflăie dulciuri într-o veselie.

2026-03-15T15:31:00.001+01:00

Nu, nu m-apuc să înregistrez fiecare cuvânt nou învățat. Dar azi am învățat unul: ”spröde”. Copiii mei mă învață și ei germana. L-am uitat la fel de repede precum l-am aflat. De-aia îl notez. Înseamnă fragil (într-un context concret, cum e coaja de ou).

Printre textele pe care le citesc, constat că există fonturi citibile pentru texte lungi și fonturi care nu sunt potrivite pentru așa ceva. Același roman scris cu fonturi diferite poate avea șanse de a fi citit cu plăcere până la capăt sau pierde puncte la interesul pentru citit încă de la început.

Aspectul copertei (culori, poze, fonturi) vinde într-adevăr cartea. Dar prima pagină din scriitura propriu-zisă la care deschid cartea are totuși puterea de-a mă convinge să mă apuc de citit sau nu. Îmi plac narațiunile, factele, filosofelile cu măsură, texte nu extrem de alambicate, dar, desigur, în niciun caz pierderile de timp ieftine.

2026-03-08T18:17:00.009+01:00

Antologie de femei din istorie. Nou apărută. Autoarea - un personaj local, la ea in zonă.

De fapt nu știu nimic, iar acum speculez la greu, de fapt reinventez istoria, cum ar veni.

Să zicem așa: Cleopatra, regina Elisabeta a Marii Britanii (una dintre ele, care-o fi, ba chiar amândouă), Marie Curie etc etc și maică-mea, scriitoare de poezii (sau versificatoare de rime sportivă, dacă ar fi fost să nu știu că uneori mai face și pauze de scris). Atât, gata cu speculația, fiindcă devine flecăreală (inutilă) (pleonasm?).

Și aici vin și eu cu întrebarea pe care au pus-o mulți înaintea mea: cine ești tu când nu ești cine ești? Când nu te ridică alții în slăvi, când nu primești diplome de carton și medalii de plastic? Când nu ești șef de departament, doctor, profesor, președinte?

Toate astea sunt statute. Valorificări de sine și validări.

Pe vremea când încă mai locuiam la ai mei am cunoscut două femei, de aceeași vârstă cu părinții mei. Ambele nemăritate. Tatăl lor le interzisese să se cupleze cu bărbați, dacă nu erau nici măcar directori.

Acum 20 de ani, când m-am mutat în Germania, am avut inițial intenția să-mi acreditez studiile ca să-mi pot practica meseria. Au fost atâtea piedici încât după niște ani, am considerat că pe acest drum nu am nicio ușă deschisă și l-am abandonat cu totul. Mama și acum crede că nu m-am străduit suficient și că nu e chestie de noroc.

Dintr-o perspectivă cu care nu e oricine de acord, motiv pentru care - la repezeală - se va mulțumi să-mi reproșeze că nu am încredere în mine, aleg să cred atât că pregătirea mea a fost într-adevăr insuficientă atât la propriu (lipsă crasă de elemente curriculare din programa facultății, în comparație cu temele studiate în școlile de aici în mod obligatoriu, dar și studiu individual insuficient și lacunar), cât și din cauza existenței unor factori mincinoși (cum ar fi lucrarea de diplomă, de exemplu, pe care - ce e drept - am scris-o singură, dar al cărei experiment a fost fake) care mi-au sabotat energetic accesul la această meserie.

Aș fi vrut să mă exprim altfel, dar nu-mi găsesc cuvintele momentan. În fine.

Mă consider de multă vreme ca neavând nicio acreditare profesională. Pa! Fac ce pot. Îmi caut joburi în care pot începe și pot învăța la locul de muncă. Am fost vânzătoare într-un discounter. Acum lucrez în logistică. Printre altele fac pachete (pe bandă rulantă).

Aș putea fi oricând și femeie de serviciu. Și? De ce li se umflă unora pipota când cineva bate câmpii despre ei (și ei nu-și dau seama) sau că au nșpemii de urmăritori, like-uri și inimioare pe social media? Pe de altă parte, cine e cutărița de la Cucuieții din Deal care scrie antologii despre femei celebre și despre maică-mea? Chiar dacă mă autocontrazic?

După care criterii poți stabili dacă poeziile maică-mii sunt chiar bune sau sunt produse grafomanice? Există bun și prost în creație? Pare că da. Pipi.ro are pagină de atelier pentru texte proaste.

Nu am pregătire de literat și nici că am chef să devin vreodată. Orele de teorie literară din liceu au fost din păcate dictări de plictiseală, din care nu am rămas cu nimic.

Însă am o problemă.

2026-02-17T12:19:00.002+01:00

Azi e lună nouă, eclipsă de soare, anul nou chinezesc. Saturn în berbec. Neptun în berbec. Curând conjuncție. Mercur în pești curând retrograd. Tralala. Mă simt de parcă aș fi în doliu. Ori sunt într-un fel de doliu, ori sunt influențată de așa-zisele predicții astrale. Sau de Scherzo-ul lui Chopin din căști care parcă îmi cântă în strună a neliniște și disperare. Încă mai am niște timp de când mi-am îndreptat nasul. Dar, deși îl petrec acasă, fuge de parcă nu ar exista. Îmi butonez periodic telefonul și nu pot sta departe de filmulețele alea idioate. Uneori mai primesc câte un hint sau mi se reamintește să scriu. Cineva spune că ar fi ideal să scriem zilnic tot ce ne trece prin minte, fără punct și virgulă, astfel se face liniște. Poate că ar trebui să-mi reantrenez maimuța. Haha. Azi da. Mâine poate nu-i găsesc sens.

Din cabinetul ORL toți doctorii mi-au văzut nasul. Doi dintre ei mai comunicativi, ceilalți - aproape muți. Kein Draht, altă lungime de undă. Îmi e așa de greu să mă conectez la ei. Cel puțin pentru minimul de informație absolut necesară. Ăștia cu siguranță sunt genul de oameni pentru care nu (mai) am nervi, așa că îmi devine un principiu de viață să nu stau pe lângă ei, decât dacă e musai.

Z se chinuie (sau mă chinuie) cu rigiditățile și prejudecățile lui. Dar mă iubește și își revine și... nu am pentru ce să-l iert, la fel cu nu am pentru ce să mă mai supăr. Și nu am motive să plec de lângă el. La început când ne certam aveam tendința să renunț la el ori de câte ori ”scuipa” câte o afirmație cu un aer atât de categoric, încât intram în panică și mi se derula din nou filmul plecării de-acasă, cu toate variantele lui. Urma teatrul cu drama queen în rolul principal și cu un Z spășit care încerca să mă împace. Ne-am potolit. Am început să-l cunosc mai bine. M-am obișnuit cu el. Dacă ar fi să-l cred când mă trimite să-mi refac viața cu altcineva, dacă ar fi să o iau de la capăt, recunosc sincer că nu aș mai avea răbdarea și nervii necesari. Aș prefera singurătatea. Din fericire, nu crede nici el ceea ce spune în grabă, ca într-un scurt-circuit. Nu prea mai am chef de drama queen.

Am avut o noapte plină de visuri. În urma unuia dintre ele m-am trezit cu cântec evreiesc în cap. Hevenu shalom aleichem. V-am adus pace. Mi-ar plăcea să-i cunosc mesajul ascuns, de dincolo de simpla traducere, fiindcă sunt convinsă că e un mesaj de dincolo. De ce acest cântecel vesel?

2026-01-04T13:49:00.000+01:00

Să-mi dea Dumnezeu sănătate și viață lungă și putere să pot să citesc toate cărțile din bibliotecă. Am atâtea titluri care așteaptă... Uneori sunt tentată să-mi achiziționez altele noi, din recomandări, desigur. Apoi e suficient să-mi deschid dulapul (ușile mi le protejează de praf) și să-mi redescopăr comoara. Uneori chiar și cenușăresele de pe ultimul raft rezervă surprize. Așa că, da, prioritizez cumpăratul din propriul stoc. Of, de mi-ar ajunge timpul pentru toate aceste comori. Și mai am și pe ebook reader încă cel puțin vreo 600. 🤦‍♀️ Par puține, dar trebuie să conștientizez (sunt aproape convinsă) că am un deficit de atenție. Citesc mai încet, recitesc deseori fraze alambicate, mă simt distrasă de mediul înconjurător.

2026-01-01T15:20:00.002+01:00

Ai o situație de conflict. Care e diferența între a-ți păstra calmul și a reacționa pacifist, cu mintea limpede pe de o parte și bypassing pe de altă parte? Unde se termină una și începe cealaltă? Pentru că la mijloc sunt niște emoții cu care ne confruntăm. Aceste emoții (deseori furia, de exemplu) trebuie canalizate în altă parte. Dar trebuie consumate, arse și nu suprimate. E o graniță sensibilă. Reacționezi pacifist din convingere, după ce ai conștientizat că furia nu mai are loc în tine, că pur și simplu nu mai ai motive care îți zgândără cicatrici pe sub foile de ceapă, când straturile putrede au fost de mult îndepărtate. Ceea ce este aproape un ideal sau multă muncă interioară, dar mai ales vindecare. Până la urmă... apare vindecarea aceasta în urma unui antrenament pe care îl presupune procesul muncii interioare? Ca un track eraser? Ce face un track eraser? Nu șterge, ci doar acoperă ceea ce era de șters. Ceea ce s-a scris în ADN rămâne acolo. Și se transmite. Și totuși aflu că ADN-ul se poate rescrie.

Să rescriem deci.

2025-12-28T12:21:00.001+01:00

Toți proștii s-au mutat de pe stradă pe internet. Asta e tot ce au. Un telefon, niscaiva internet și gata. Nu e de mirare cât de adâncă e necroza pe social media între timp, de când au descoperit proștii internetul. Nu știu cum m-aș comporta în viața de zi cu zi, dacă ar fi să mă confrunt cu scepticismul bolnav al prostiei. Probabil că m-aș izola în pădure, deși sunt sociabilă și mă deschid ca o floare minune când intru în contact cu interesați. Pe de altă parte, drama queen din mine s-ar certa uneori ca la ușa cortului, dar liniștea și cantitatea de energie necesară pentru lucruri faine sunt mai importante decât golul, otrava și amărăciunea de după o ceartă. Așa că las de la mine și mă opresc când sunt aproape de arătură.

Exemplu de ciocane în cap:

Ieri alaltăieri pe o pagină pentru nostalgici pune cineva poza unui joc românesc de pe timpuri, Piticot (care era în mai toate casele, fiindcă nu erau multe pe vremea aceea). Desigur, toți îl jucaseră, unii îl mai au și acum, iar alții au menționat și alte jocuri tot de-atunci. Am adăugat și eu: <<"Bunul Gospodar" un fel de variantă ieftină a lui Monopoly.>>

N-a durat mult până la primul hate.

Nu pot reda cuvintele lor, fiindcă intenționat nu mă obosesc să memorez așa ceva. Cert este că AM JIGNIT JOCUL (BUNUL GOSPODAR) FĂCÂNDUL IEFTIN. 🤦‍♀️🤦‍♀️🤦‍♀️🤦‍♀️🤦‍♀️🤦‍♀️🤦‍♀️

Am început să le răspund iritată celor doi comentatori, dar am simțit că situația escalează cât de curând. Cum ziceam, prefer o liniște sănătoasă, așa că mi-am șters provocarea.

Și ajung iarăși la o aproapedecizie mai veche: să tai răul de la rădăcină și să dispar de pe social media. Dar aia e sursa mea directă de recomandări de cărți, muzici, idei de rețete culinare și de tipare de rochii. Deci încă nu! O să rezist tentațiilor de autosabotare și o să mai înșurubez o dată pe la filtre.

2025-12-11T11:24:00.007+01:00

Când eram mică aveam o mică manie: să întărât anumiți câini cu un băț sau să-i fac să latre, legați fiind în lanț, lătrând la ei. Îmi pare sincer rău pentru asta. Ieri l-am întărâtat aproape cu bună știință pe cerberul bătrân, cu burtă, chelie și creionaș impotent care-și înfoaie coada pe pipi.ro. Voiam să îmi mai salvez niște texte pe lângă cele care sunt acolo de 20 de ani. Toate în aproape același timp și cu titlul de personale și comentariile închise.

Cerberul mi-a mâncat bățul și mi-a refuzat (ascuns / șters) textele. Știam. Dar am vrut totuși să încerc.

M-am înfuriat. Z m-a observat și s-a înfuriat și el pe mine. Nu deschid paranteza pentru detalii. Uneori când se enervează dezvoltă scnenarite și spune cuvinte grele. Astăzi nu-i vorbesc. Ăsta este caz de drama queen care posibil curând nu va mai funcționa. Pare că nici el nu-mi scrie. După ce se liniștește defel nu mai bate apa în piuă.

E timpul să salvez în altă parte ceea ce e de salvat și să închid definitiv capitolul pipi.ro.

nenorocituldracului

LE: am șters TOATE textele de pe site. Aș fi lăsat în schimb o scrisoare de "mimimi", dar nu mai am chef de energia negativă a cerberului. Mă ține la distanță fiindcă îi e frică. Nu sunt genul care să se dea în spectacol, deși tare mult mi-ar fi plăcut să-l demasc. Dar de ce să mă agit și să mă consum pentru un idiot? Sorry, adio, kanieț filma.

2025-12-06T23:08:00.002+01:00

În timp ce spăl vasele și mai rezolv una-alta prin bucătărie și prin casă obișnuiesc să ascult muzică în căști. Mulțumesc Celui de Sus și mă bat împlinită pe umăr, fiindcă mi-am cumpărat niște căști din-alea, fără cablu, moi, atât de clare și cu un acumulator atât de rezistent! Uneori ascult muzici noi și tind să salvez inclusiv plictiseli în lista mea lungă de favorite. Am între timp un playlist de vreo 5-6000 de piese, peste 400 de ore de muzică non-stop, din care ascult în mare parte la serviciu în timp ce fac pachete sau ridic umerașe cu haine în rafturile din depozit.

Muzicile mele din trecut mă transportă deseori înspoi acolo. Fiecare melodie are amintirea ei. Reflectez de tot atâtea ori când le reascult. Ce aș fi devenit, dacă aș fi avut alte alegeri?

Astăzi mă gândeam la faptul că există bucăți de film din viața mea despre care nu am scris/povestit niciodată. Sunt poate neinteresante sau doar mimimi sau lucruri jenante.

Îi povesteam astăzi lui Z despre cum îl confund pe frate-miu cu fi-miu cel mare, doar pentru că sunt băieți. Frate-miu nu mai e copil, iar fi-miu nu seamănă deloc cu el, dar nu știu de ce îi asociez. La vârsta lui fi-miu (13-14 ani) frate-miu era cool și își permitea să umble prin discoteci cu N, pentru care aveam o slăbiciune în perioada aceea. Aveam 15 ani și eram un fel de looser, eventual plictisitoare și neinteresantă sau doar imatură. N era doar un prieten căruia îi plăcea să mă chinuie. Iar lui frate-miu îi plăcea să mă persifleze în prezența lui N. N a devenit în anii ce au urmat un fel de prieten după care am oftat o vreme, dar care într-adevăr nu a vrut să strice prietenia dintre familiile noastre în cazul unei relații eșuate. În traducere (livrată de proprii mei părinți la o plimbare duminicală prin parc): lui N nu-i plăcea de mie ca femeie. Măcar s-a exprimat cu diplomație.

Cam în aceeași perioadă îmi ajunsese la urechi părerea unui coleg de clasă din liceu (astăzi cunoscut solist de trupă rock) ca un compliment: că aș avea un corp fain, dar fără cap.

Capul nu.

Îl admirasem pe A și visasem la el 3 ani de zile. Era înalt, drăguț, purta plete nu prea lungi, părea înțelept, citit și cânta la chitară. Irraggiungibile.

Capul nu.

Relativ recent am avut o epifanie: toată perioada liceului a fost de fapt o traumă.

Iar dacă am crezut că a existat cândva ceva fain, m-am mințit cu nerușinare și atunci și în tot acest timp din urmă.

Pe A l-am uitat când a apărut T.

T m-a obsedat mulți ani. El este un suflet drag care a venit să mă provoace. Și atât. Mai vine uneori prin visuri și mă iubește acolo.

Irraggiungibile.

Ar trebui să mai scriu din-astea. Să scot diverse la lumină.

Dar mai întâi să ascult soundtrack-ul potrivit.

Rock me softly

2025-11-20T22:01:00.002+01:00

(lui Z)

la noi erau deseori musafiri,

neamuri, prieteni, vecini, cunoștințe,

neamurile și cunoștințele acestora

apartamentul era mic,

era masă, casă pentru noi și pentru ei,

era spațiu pentru petreceri la care o dată s-au strâns 18 familii

nu exista încăpere goală,

nici măcar baia, holul blocului sau scara de la intrare

la petrecerile alor mei se dansa la sentiment cu lumina stinsă și cu schimb de partenere

după douăzeci de ani l-am regăsit în sfârșit pe cântărețul irlandez al cărui disc se uza încet pe platanul pick-up-ului,

la petreceri

și în timpul meu liber

nu-i înțelegeam textele,

dar mă atrăgeau gingășia clinchetelor și culminanța din refrenuri

ca o împlinire

aș dansa cu tine acum,

dar tare aș fi dansat cu tine atunci când încă nu te întâlnisem,

imaginar mi te pun acum în brațe când mă întorc în timp

și mă legeni mereu

fără să-mi mai dai vreodată drumul

21.08.2025

https://youtu.be/dK_oSdn8WBk?si=FWqRArSODNt4X2tY

Timpul se întoarce

2025-11-20T21:59:00.001+01:00

există aspecte ale iubirii

care îi confirmă eternitatea

îl reîntâlnești -

suflet din aceeași familie

cald,

entuziast

acesta e rolul lui aici -

- câteva minute de chimie

apoi deziluzie și durere

îl ierți fiindcă știi cine este

timpul pământean vă ține departe

el revine uneori în vis

acolo să-i spui că îl iubești

că întotdeauna...

te lasă un pic să-l vezi

chimie, chimie,

și dispare

apoi te legeni iarăși în durere

când nu mai e,

dar știi că te așteaptă dincolo

sau altă dată

04.09.2025

(Fragmentul de text este din "Cartea Iubirii" - Kathleen McGowan)

2025-06-22T01:58:00.001+02:00

Nu știu cum se face că nu dorm(im) încă, e aproape ora 2, iar eu îmi amintesc fără niciun context de un moment de ridiculozitate de-acum mai mulți ani, posibil chiar mulți, dacă n-aș avea senzația că ar fi fost ieri.

Germania era gazda unui campionat de fotbal. Cu astfel de ocazii apar diverși artiști și compun muzică. Unul dintre ei, binecunoscut aici în Bundesland a scremut și el un cântecel, care a început să se audă la radio/tv.

Știre la o emisiune tv de actualități de atunci: un cuplu de maimuțoi, doi grași erau interesați să cumpere cântecul. Ca să-l aibe, Domne, pe CD, că e fain. Au bătut "toate Saturnurile din zonă" și au întrebat unde-l găsesc, dacă există, că noi suntem interesați, Domne, dar, vaaai, nimeni altcineva nu s-a gândit să-l scoată la vânzare, vaaai ce dramă!...

Nu-mi amintesc acum numele cântărețului, dar știu că este din Bochum.

Herbert Grönemeyer 🤦‍♀️

2025-06-21T13:09:00.007+02:00

Faci un cover care iese foarte fain, dar și

faci un cover și e mai multă scremere decât originalul.

La fel de scremere ca un film cu personaje moarte, dar vii pe post de fantome pentru cei îndoliați.

La fel ca un film în care personajele consumă droguri sau ciuperci halucinogene, iar eu sunt martoră la elucubrațiile lor.

La fel ca un film în care un personaj alcoolic o dă a nu știu câta oară în bară, în timp ce chipurile se luptă aprig cu dependența.

🥱🥱🥱

Mă numesc Cristina

2025-06-14T12:14:00.000+02:00

deunăzi i-am pus robotului sub nas vreo două texte
după un waw aproape nedisimulat
și-o analiză coerentă
l-am rugat să scrie un text ca al meu

aș fi putut să cred că i-am împrumutat și lui din energia mea

până la firul de păr uitat pe marginea farfuriei lângă ceașca de ceai

la care nu m-aș fi gândit defel

sufletul meu are un alt nume

spuneai acum mulți ani

și te invidiam că l-ai aflat după o hipnoză regresivă

în vara aceea îmi lingeam rănile după un tâmpit și începusem să citesc cărți de inițiere

oamenii scriu mult, unii ca din transă,

tot ei rup și desființează

adevărul rămâne sub preș

nu-l vezi, dar e acolo,

știi de el și îl ignori multă vreme

și lasă, că te descurci tu,

dar auzi strigăte

de sub hârșâitul bocancilor

viața mea era un somn prelung

o croazieră din care mă opream rareori câte puțin,

apoi adormeam adânc la loc

grijile lor erau rețetele de cheesecake și bucătărioarele de lemn pentru copii,

marșurile gay și pedeapsa lui Dumnezeu,

prizonieri ai necredinței lor

fără să-și dea seama

mă întrebam ce caut acolo,

în lumea aceea în care unii se scărpinau între picioare

și își agățau tot mai mult aur la piept,

iar eu alegeam să fiu tot mai des invizibilă

Nessebar, 10.06.2025

Memoriile unei bagaboante

2025-06-14T12:10:00.006+02:00

fericirile mele sunt

marginea unui tomberon plin
sau picioarele lor arse de soare pe sub masă
de unde, slavă domnului, mai pică uneori niște omletă

în dimineața aceea în care gemeai în somn de febră musculară
am visat că țin în palme un pescăruș găsit murind în soare la capătul străzii
povesteam despre trenuri pierdute și despre efectele crizei financiare,
vântul rece și tăios împingea apele spre mal
pe sub burta vasului cu pește
și pe sub rațele de lemn din țarcul de la intrare

unii mă gonesc

alții mă lasă

aștept cuminte, apoi plec fără grabă

ce mică ești,

ce mică sunt,

femeie cu chipul între palme,

cu zâmbetul înregistrat pe bandă

să-mi fie suficient că te știu, că mă știi,

când zâmbești răsare soarele

nu,

sunt poate doar o foaie de hârtie ruptă în bucăți mici și aruncată pe ape,

sunt zăpada strivită sub tălpi

când nu mai vii

doar un ghem ciufulit de blană tigrată

sau neagră

gudurându-se pe sub masă, unde nu e nimeni,

și uitând

Nessebar, 09.06.2025

2025-06-11T09:37:00.000+02:00

Waw, sunt în febra scrisului și am și timpul și liniștea ca să mă exprim. Sunt în conced la mare în Bulgaria de câteva zile. Mâine plecăm deja acasă și ne mai rămâne weekendul și gata. Am scris deja două poezii. Nu mai scrisesem, desigur, de mult și mi-era dor, așa cum mi-era dor de Marea Neagră, așa că ne-am întors la ea. Și nu pentru "distracție". Conceptul ăsta a cam dispărut din dicționarul meu. Mulți se întorc la locurile din tinerețe și probabil se așteaptă să retrăiască, dar realizează că multe s-au schimbat. Eu am știut că nu va mai fi la fel. Marea e poate aceeași, dar am plecat cu intenție spre mai mult confort și spre alte meleaguri. Ador dimineața pe plajă, zgomotul valurilor, picioarele în nisip, dar mă ascund la umbră din cauză de fotodermatită alergică, ce să mai zic... Dar cred că nici măcar din nostalgie n-aș mai pune piciorul într-o discotecă. Las în trecut dramele de-atunci. Nu tu băieți care nu-ți (mai) dau atenție, nu tu scrisori de la colege care te calcă pe nervi și nu înțeleg de ce te porți atât de pasiv-agresiv cu ele, nu tu... chestii legate de confort (oricum erau prea puțin importante). Flirturile, puține, și iubirile de-o noapte au rămas și ele acolo. Ca și cum n-ar fi fost. Mă mângâie și acum, totuși, frumusețea unora dintre ele.

O să urc și poeziile aici. Pozele din concediu atrag mulți vizitatori pe social media. Poeziile nu. Era clar că nu le înțelege nimeni. Una apasă eventual niște butoane. Chiar cu intenție. Tâmpitul de-acum douăzeciși de ani este iarăși cerber pe pipi.ro. De-aia nu revin cu texte acolo. Pur și simplu n-am chef de el.

Cam pe vremea aceea am încetat să scriu jurnale pe hârtie și m-am mutat online. Weblog.ro a murit și, o dată cu el, textele mele de-acolo. Le salvasem pe un HDD, dar a murit și ăla.

Mică apocalipsă cu tine

2025-01-05T01:10:00.001+01:00

Mică apocalipsă cu tine

pizzicato

îmi expiri pe piept și mă gâdilă

pielea ta e un mic teatru

ne întindem unul lângă celălalt

și mă iei de mână

imaginar

până la Paris

Parisul e lângă noi, în noi, sub noi, în jurul nostru

bling-bling

atingerea ta

foc de artificii

două linii a(i)urite pe un peisaj alb

o nebunie,

dar e artă cu noi

în prim plan buzele tale

în plan secund alunița de sub ele

și mi se învârte inima în piept

prin tuburile ei mă scurg duioasă adorată

mulțumită

ne-am cumpărat calendar, tarot și șosete cu Magritte multicolore

zece metri de material

pentru rochii

și o prăjitură

bling-bling

largo

în jurul nostru albul devine auriu

de acolo, de sus

o nebunie

ceea ce nu îți mai spun

01.10.2024

2024-12-30T21:56:00.003+01:00

Era o vreme când făceam retrospectiva anului chiar aici pe blog. Plus o listă de ”sarcini” pentru anul următor. Trendul ăsta n-a murit, cred, decât la mine. Văd pe la alții prin social media și mă întreb: mai interesează și pe altcineva în afară de ei înșiși ceea ce listează ei pe-acolo? Pe mine nu. Sunt chestii pe care dacă le-am văzut deja, mi-a fost de-ajuns, dacă nu le-am văzut, who cares, aia e.

Voi nota aici (doar pentru mine) că a fost un an fain, cu mai multe călătorii, cu experiențe care mi-au amintit (parțial) de trecutul propriu. Că am reușit să încep să fac niște economii din propriul câștig, iar pentru anul viitor, dacă mă ajută Dumnezeu și propriul sine, am în cap vreo 2 sau 3 chestii importante de rezolvat. Aș vrea să le scriu, ca să le concretizez: am nevoie de ochelari, vreau să-mi iau o mașină a mea și vreau să divorțez.

Dacă ar mai fi ceva, păi să-mi înving câineporcul interior, să inserez puțin mai multă disciplină și câteva obiceiuri sănătoase noi de care să mă țin. Fiindcă, OMG, au trecut oficial 20 de ani de când sunt în Germania și uitându-mă adineauri la câteva poze de pe timpuri, observ că m-am schimbat. Au apărut (ce noroc, abia acum) câteva fire albe de păr, mici romantisme pe la articulațiile degetelor, și ceva probleme cu coloana cervicală.

De vezicula biliară am scăpat de mult. De colici încă nu. Și cred că pot să-mi explic cauza lor psihologică. Nu știu ce să mai zic. Am o permanentă stare (care mă însoțește subtil ca o umbră) de ”n-am niciun chef” + ”lehamite”. Sincer, nu-mi lipsește nimic ca să fiu fericită. Fericirea mi-o construiesc singură. Chestiile materiale mă satisfac parțial și pentru scurtă vreme. Cred că ține de ocupație. N-am mai cusut de mult pe ”săturate”, deci trebuie să-mi fac spațiu în rutină. Să fac mișcare, o igienă alimentară mai atentă, eventual cu posturi, meditații, să citesc mai mult. Chestii pe care aud că trebuie să le încep de... ieri! Șut în cur câineporcului!

Sorry, dar am nevoie de somn. Mă trezesc la 5:30 doar ca să merg la serviciu. În rest, fuck off!

La mulți ani?

2024-11-10T09:08:00.003+01:00

Am fost iarăși la D. Deși îmi propusesem să nu mai merg, nu am rezistat. 2 săptămâni de când am luat biletele și până la momentul prezenței mele acolo am avut o rezervă. O senzație ciudată în stomac. Potențată de o mică (mare) dezamăgire: noul album cu autograf, care - stupoare la deschiderea plicului - nu-i de mâna lui.

Am luat CDul cu mine ca să mi-l semneze a doua oară.

Am avut o seară faină și am vrut, evident, să rămân ceva mai mult după concert. Z m-a înțeles greșit și m-a zorit.

Ca prin vis "how are you?"... nici nu știu dacă e adevărat.

Am reușit să primesc destul de repede un autograf autentic, dar incomplet (graba sau surpriza sau ambele) pe numele meu. "yes, this is the real one, this is yours". Atât.

Nicio îmbrățișare, nicio poză. Doar o atingere ușoară pe mână peste pupitrul de la vânzări.

Sufletul mi-a rămas acolo. Apoi l-am visat efectiv toată noaptea.

2024-08-08T21:46:00.001+02:00

în orașul acesta nicio casă nu are balcon la stradă

acasă

ori de câte ori visez acasă, mă văd în apartamentul micuț cu două camere, de la parter

fațadele sunt din granit, au frontoane simple sau alambicate, ferestrele sunt îngrijite sau abandonate

nicio grădină

aveam liliac și crini și trandafiri

și n-aveam voie să intrăm acolo decât iarna

când ne făceam cazemate din zăpadă și ne băteam cu bulgări sub ferestrele micului apartament

în sufragerie canapeaua, vitrina și portretul unei fetițe sus în colț

acasă mă dăruiesc și mă primești în sfârșit

acasă îmi întorci spatele și dispari

în fața mea șade o doamnă înaltă cu părul lung, aruncat vâlvoi într-o parte

lângă ea un om mititel

autobuzul ne leagănă

înserare

fetița cu scufie tricotată din profil

nasul mai sus, ca în Scherenschnitt,

în spatele ei se ascundea gaura antenei cu care prindeam bulgarii

nu seamănă cu tine îți spuneau fetele,

dar mâinile cu grafit ale portretistei puseseră deja pe hârtie tot ceea ce era mai frumos înăuntru

sclipire într-un ochi, ceață în celălalt

din părul sârmos al doamnei zboară o molie

și dispare în stradă

16.12.2023

Iubito, cerurile tale

2024-08-08T21:44:00.003+02:00

plouă din cerul plumburiu ca furia copilului vecinilor cel tiran

plouă cu piese de puzzle,

sclipiri stelare în stropii grei

cântec de leagăn malinez de nouă minute

iubito, cerurile tale sunt senine și reci

când îți pui apusurile sub pernă.

apusul e o închidere de ochi, se termină o eră și începe alta

doarme și Dumnezeu

obișnuiam să mă confund cu tine în orizontul învăpăiat

(glob de foc,

glob de metaforă ca în compunerile de la școală),

în infinitatea cu figuri din vată de zahăr, hârtie voalată, curcubeie și unicorni

X și 0 pe coapsele rale

dincolo de ele - alte sfere și tu.

mă uitam la ele, mă uitam la tine de jos,

ca pe sub fuste, iubito

plouă, plouă

și văpaia își pierde pentru o vreme glasul

stropi mari

9 minute

29.12.2023

Azi ca ieri

2024-08-08T21:42:00.002+02:00

nu este nimeni în minaret

muezinul și-a întregistrat strigarea pe o casetă

și a plecat în armată

tata vrea să-mi ofere aur, măcar o brățară

de pe medalionul ei capul lui mustafakemal se-adapă din râul poluat cu deversări domestice

lucesc aurii frontispiciile de pe străzile sparte

orașul neterminat pare devastat

ca mormântul gol cu piatra-ntoarsă

crucea lui sărută pământul

Dumnezeule, ia de la mine și dă la alții

vecina sosită în vizită ridică evlavioasă brațele spre cer

privirea ei arsă de soare scormonește după cadavre prin dulap

te închizi solitar în odaie,

curioșii mușcă o vreme din zahăr, se ard însetați cu ceai amar,

apoi pleacă

vântul de vară culcă, seara, la pământ pajiștea necosită din cimitir și de pe dealuri

vocea stridentă a muezinului trezește viii

și adoarme morții la loc

ușile dulapului se închid întoarse

peste mormânt

24.06.2024 (Kani, Kars)

2024-05-16T22:55:00.001+02:00

Ce bine că nu am închis/șters acest blog. Nu mă mai interesează ce scriu alții. Nici nu aș mai avea timp să îi citesc. Dar mi-a crescut (la loc) teancul de cărți de pe noptieră. Am pierdut (sorry) un an de zile (printre altele) cu o carte de la care cumva așteptam mai multe. Pentru mine - puțin obositoare, mi-a fost sincer cam greu, deși nu se poate neapărat spune că Rushdie scrie cărți grele. Mai degrabă stufoase. Acum citesc ceva ce-mi amitește de Kafka. Și "Șlefuitorul de diamante". Și mai am vreo 3 începute nu știu când. Și încă vreo două neîncepute. 🤭

Whatever...

Ajung acum la ceea ce mă preocupă zilele astea. Am avut, așa, un fel de conștientizare.

Există zile în care mă simt ok. Există zile cu frici. Există zile în care simt plictiseală la un loc cu senzația "n-am niciun chef" și există zile ca ieri și azi în care fântâna mea e plină de apă. Dacă Z nu ar fi în viața mea, i-aș spune "dor accentuat". Acum este doar dor, fiindcă îmi permit să îl iubesc și mi se întoarce. Or fi și hormonii, nu știu, se simte atât de bine emoția. Și dacă nu este a mea, cum aud deseori că noi captăm multe energii/emoții din jur și le trăim sau le negăm fără să ne dăm seama, dacă nu este a mea aș face tot posibilul să o păstrez pentru cât mai mult timp.

Într-o astfel de fază percep altfel frumusețea în oameni. Iar unii dintre ei sunt incredibil de frumoși. Mai bine m-aș opri aici.

2024-05-04T00:36:00.008+02:00

Zilele astea am făcut pachete ore în șir. Muzică în căști și pilot automat. Aproape ca în transă. Derulez gânduri, mantre și amintiri în funcție de ceea ce ascult. Uneori nu mă gândesc la nimic. Și mai apare din când în când câte o "bijuterie" din-aia, soundtrack și amintirea aferentă. Plus emoția de-atunci.

Când am încercat prima oară să scriu un jurnal aveam 12 ani. M-am lăsat păgubașă după prima zi în care redactasem cu semientuziasm despre familia mea și a unchiului (dinspre tata) care plecaseră împreună în excursie la mare. Nu interesează pe nimeni cine erau concret oamenii aceia, nici alte detalii logistice. Nu mai știu ce am făcut atunci. Aveam atunci convingerea că jurnalul trebuie scris zilnic, cu (lux de) amănunte. Sorry, nu pentru mine. Am reînceput să scriu pe la 14 ani. După propriul chef.

Pe la vreo 15 ani scriam deja de zor.

Cele două verișoare, la care de regulă eu eram în vizită (în vacanțe), sunt ele în vizită la mine. Două mimoze cu aere împrumutate, de parcă eu aș fi fost de fapt provinciala și ele orășencele. Extrem de sensibile, imature și obositoare. Dar musafire. Why do I care?

Într-un alt context - corul, "Auberge de jeunesse", alte două surori, cămășile albe de concert ce trebuiau "netezite"... Uf, la fel de obositoare. Why do I care?

Clișee. Sunt cu miile. Dar nu le pun (acum) aici. Whatever...

Azi am primit o vedere de la Vio. Interesant cum poate rezista o prietenie ani de zile doar prin câteva emailuri pe an. Mă bate gândul să-i răspund cu o scrisoare clasică. Să vedem...