Banda Roșie

Gilău-Muntele Mare: circuitul văii Bârlogului pe schiuri de tură (9 ianuarie 2026)

noreply@blogger.com (Alina) — Wed, 11 Feb 2026 17:47:00 +0000

Traseu: Gura Bârlogului (Uzina) - Chirilești - Păltinei - Dodești - culmea Păltinei - Dudaie - pe sub vârful Bătrâna - Arsuri - valea Bârlogului - Gura Bârlogului (Uzina)

La câteva zile distanță de vizită anterioară am revenit în munții de lângă noi, tot în echipă cu Nuțu, pentru o nouă mișcare . De acestă dată am luat schiurile cu noi și, fără nici cea mai mică intenție, se pare că tot în versantul drept al Someșului Rece am ales să mergem.

Circuitul văii Bârlogului, probabil e cunoscut și altor drumeți din zona Clujului căci e potrivit atât la a fi parcurs la pas cât și pe două roți. Totuși, varianta pe schiuri e o premieră pentru mine în ceea ce privește acest circuit.

Limite clare

Pe parcursul lui am trecut prin câteva cătune, le menționez în sensul urmat de noi acum: Chirilești, Păltinei, Dodești și Arsuri și de fiecare dată mi se pare incredibil, cum atât de aproape de Cluj-Napoca avem parte de așezări de acest fel.
De-a lungul traseului pot fi admirate și alte mici așezări similare, versanții impunători ai acestori munți mici (unde cu ușurință se ajunge la 500-600 de m diferență de nivel din vale și până în culme), culmea Vlădesei, dar totodată și îndepărtatul Țibleș sau creasta munților Rodnei în zilele cu vizibilitatea bună.
Soarele ne-a însoțit pe întreg parcursul zilei și înainte de coborârea în Arsuri am avut parte și de câteva zone să legăm viraje.
A fost o zi pe cinste și tare sper ca în viitor să mai avem parte de astfel de episoade de iarnă în munții mai mici!

În urcare spre Chirilești începe să se vădă așezarea de vizavi, Arsuri

Casa verde din Chirilești

Și-o cabană nouă, integrată frumos în peisaj

În partea cealaltă, valea Râșca Mare și un grup de case/cabane din Bordești

Pe uliță-n Păltinei

O privire spre cătunul Pape

Colț de Arsuri, niște urme de la alții care au schiat pe aici și fundal cu muntele Ijar

Dincolo de nămeți

Nucul, cabana și spre Arsuri

Spre obârșia văii Bârlogului

Mică, cochetă și nelocuită

Porsche-ul local și bradul de Crăciun

Păltinei, 17 A

Pârtie de sanie :)

Viața în trapez

Dodești

Din Dodești până în valea Someșului

Spre Creasta Plopilor și vârful Testieșu

Pe culmea Păltinei

Val încremenit

Dantelărie albă (foto. Nuțu)

Pe culmea Păltinei

Minimalism

Pape și Arsuri

De acolo venim, din Chirilești

Zi autentică de iarnă pe culmea Păltinei

Pe sub vârful Măgura, pe la Dudaie

La Sereteu

Gospodăria locuită de la Sereteu și impunătoarea culme a Ijarului

Dealuri până departe...

Versanți adânci și vârful Vlădeasa pe fundal

Costești- cartier al Mărișelului, Coasta Brăiesei și vârful Briței din culmea principală a masivului Vlădeasa

Încă o privire spre vârful Vlădeasa și poiana unde se află cabana omonimă

Oprire înainte de gard

În curtea vecinului

Mesteceni înghetați

Viraje spre Arsuri

Bucuria alunecării (foto. Nuțu)

Clăi la frigider

Ulița animalelor

Laița verde

Gilău-Muntele Mare: nămeți în cătunele Bulitani, Balta, Oțelești, Bușești și Ghermănești (5 ianuarie 2026)

noreply@blogger.com (Alina) — Tue, 20 Jan 2026 11:19:00 +0000

Traseu: Răcătău - Bulitani - Balta - pe sub Chicera lui Matei (1409 m) - Oțelești - Bușești - Ghermănești - Răcătău

Stratul generos de zăpadă căzut în ultimele zile a pus stăpânire peste toate dealurile și culmile de lângă oraș, iar atmosfera iernilor de altă dată a apărut parcă din senin. Entuziasmul nostru a crescut exponențial și împreună cu Nuțu am ales un traseu din diversitatea circuitelor din munții de lângă noi.
Cu toate că deja au trecut 3 zile de la ninsoarea inițială drumurile arată ca și cum abia a nins, astfel că ne bucurăm ca am ales suficient de înțelept zona spre care să ne îndreptăm.
La scurt timp după ce am lăsat în urmă valea Someșului Rece, mai precis după ce am trecut de ultima gospodărie din Răcătău (Pădineni) ne-am încălțat rachetele de zăpadă din dotare. Faptul că așa iarnă nu a mai fost de ceva ani a fost confirmat de mai mulți localnici întâlniți pe parcursul zilei; se pare că deja au trecut 5-6 ani de la ultima iarnă cât de cât adevarătă.

Filă din Oțelești

Tot la deal, cu pași mici și afundați serioși în nea am răzbit să ieșim deasupra lizierii pădurii în cătunul Bulitani. Chiar dacă pe prognoze soarele era destul de zgârcit, prezența lui nu ne-a putut decât bucura.
După câteva vorbe schimbate cu 2 dintre cei 4 care-și mai duc veacul pe aici am continuat în aceeși notă, la deal, intersectând din loc în loc urme de animale.
Efortul nostru a rămas constant până când am atins culmea în drept cu un capăt al cătunului Balta. Aici am dat de urme de mașini, astfel că am renunțat la rachete și am continuat cu spor, spre sud. Am zăbovit puțin în curtea magazinului din Oțelești (acum era închis) pentru a privi zările generoase pe care le oferă datorită poziționării. Desigur, locul ne e cunoscut din turele pe două roți prin zonă, ocazii în care nu ratăm o pauză aici.
În drept cu cătunul Bușești am schimbat direcția de înaintare, moment în care practic ne-am înscris pe ultimul tronson al traseului propus.
Printre case vechi, gospodării încă active, dar și câteva cabane moderne am zărit săniuțe și zone de derdeluș, clăi tapetate bine cu zăpadă iar, undeva mai jos, la niște kilometri distanță ne-am intersectat chiar și cu 2 copii care tocmai urcau la săniuș. Vizibil rușinați ne-au ignorat cu succes, iar la scurt timp am încheiat circuitul început de dimineață.

Ulița cu fereastră albastră

Priviri de la distanță

Cocoțată-n dungă

Zăpadă peste tot

Zăvorâtă-n deal

Vecini peste vale

Provizii calde

Anexe gospodărești în Pădineni

Gospodărie din Pădineni, Răcătău

Pași prin Bulitani

Invitație la visare

Scrutând zările

Casă locuită în Bulitani

Raze de soare peste Bulitani

O dacie uitată-ntre molizi

Grup de case din Oțelești

Iarna pe uliță

Oțelești

Activități indirefent de anotimp

Grup de case din Bușești dincolo de gard

Amintiri din copilărie

Din Ghermănești spre culmea pe care am urcat, unde se află micul cătun Bulitani

Bezele sub acoperire

"Iubirea este singurul lucru care crește prin dăruire"

Ghermănești, 203A

Rodnei: deasupra mării de nori într-un circuit pe muntele Curățel, vârful Ineu și muntele Crăciunel (15-16 noiembrie 2024)

noreply@blogger.com (Alina) — Fri, 26 Dec 2025 09:55:00 +0000

Traseu: Valea Vinului - TR - șaua Curățel - muntele Curățel - vârful Ineu - muntele Crăciunel - izvorul Băilor - Valea Vinului

Apus deasupra mării de nori

Cristale înghețate

Haine albe sub plafon

Glazură pe fiecare fir de iarbă

O omidă?

Doza de vitamina D

Spre vârful Roșu

Insulă

Submarine sudice

Drumul spre mare

Alege o cărare...

Patinoar scăldat de soare

Călimanii în zare

În căutarea izvorului de sub șaua Ineuț

Capul Beneșului

Zona vârful Vlădeasa; cu zoom se poate observa releul ce aparține de stația meteo

Spre dormitorul de sub vârful Ineu

Sud vs nord

Răsărit de lună plină deasupra văii Lala

Luna, muntele Dosu Gajei și vârful Roșu

Dormitorul de la altitudine

Din Rodnei până în Bucegi

Bucegi și Piatra Craiului

Creasta Făgărașilor și partea inferioară a muntelui Curățelul

Așteptând soarele pe vârful Ineu

Bună dimineața soare!

Buhăeștii, Pietrosul și umbra Ineului

Prima geană de lumină și pe Corongiș

Suprapuneri de culmi sudice

Creasta principală spre vest și puțin din munții Maramureșului

Spre creastă, spre vest

Nu continuăm prea mult pe creastă, căci ne lăsăm spre sud, pe muntele Crăciunelu

Ineul, mic în treimea stânga a pozei

Marea de nori s-a retras mai în vale

Zăpada încă rezistă

Stâna Crăciunel

Soarele și picături multe și dese din copaci

Vâlcan: pe culmea principală între șaua Dâlma Căzută, vârful Arcanu și vârful Nedeilor (9 august 2025)

noreply@blogger.com (Alina) — Thu, 21 Aug 2025 14:22:00 +0000

Traseu: valea Dâlma (Câmpu lui Neag) - șaua Dâlma Căzută - muntele Turbanu - poiana Ștevioara - poiana Măcrișului - Gura Plaiului - muntele Arcanu - fântâna Lotrului - vârful Arcanu - vârful Prisloapele Mari - vârful Prisloapele Mici - șaua Nedeilor - vârful Nedeilor - valea Gârbovu - DN 66A - Câmpu lui Neag - valea Dâlma

Perioada cu vreme stabilă de la începutul lunii august m-au îndemnat să-mi iau o zi liberă și, cum Lia a lansat deja ideea de a ne sincroniza la niște ture pe 2 roți, nu ne-a rămas decât să cercetăm în ce zone dorim să ajungem și apoi să pornim la drum.
Prima noapte am rămas în regim de bivuac în pasul Merișor în locul identificat de Lia și Leo care au ajuns acolo înaintea noastră. După traseul spre vârful Tulișa, primul vârf mare din extrema estică a Retezatul, ne-am mutat pe valea Jiului de Vest, mai sus de barajul lacului Valea de Pești.
Știind că ziua de sâmbătă urma să aibă mai multe ore cu soare și temperaturi mai mari am plănuit să pornim mai matinal pe traseu.

Probabil pe cel mai fotogenic sector din culmea principală a masivului Vâlcan

Verde crud scăldat în razele dimineții

Dincolo de șaua Dâlma Căzută, pe muntele Turbanu, o piramidă din sticle :(

Primii kilometri de pe valea Dâlma, DJ 672C (legătura dintre Câmpu lui Neag și Runcu), se află în proces de modernizare, un segment având chiar și asfalt. După ce am rulat pe asfalt, numai bun de încălzire, substratul și calitatea drumului s-au schimbat și înaintat pe vechiul drum forestier care urcă mult prea abrupt spre șaua Dâlma Căzută. Unele bucăți au sens în șaua bicicletei, altele nu, ținând cont că eram abia la începutul turei.
Banca din șaua amintită, care reprezintă cel mai jos punct ca altitudine de pe culmea principală a masivului Vâlcan, parcă ne invita la un popas, însă văzând cum arată continuarea pe culme am luat rapid harta. Noroc că traseul nostru nu a urmat direct linia "dreaptă" spre vârful Dâlma Căzuă, respectiv vârful Măcrișului și, chiar dăcă e total neintuitiv să ne înscriem pe o coborâre scurtă, continuarea pe curbă de nivel spre muntele Turbanu a fost ruta pe care am continuat.

Fericiți că am ieșit din pădure, aici în poiana Ștevioara unde am avut prima prilește spre golul alpin pe care urma să-l parcugem

Poiana Ștevioara și vechea stână

Chiar înainte de pârâul Turbanu am schimbat direcția de înaintare și am început urcușul spre muntele omonim. Inițial în versant, pe panta numai bună de împins biciclete, apoi direct pe culme, mai mult pe lângă ele, până ce am ieșit în poiana Ștevioara. Aici veche stână e acum aproape o ruină, însă pentru prima dată de la pornirea, priveliștea e generoasă.

O altă poiană în drum spre poiana Măcrișului

După ploile din ultima perioadă ciupercile de tot felul au început să apară; în ziua precedentă am găsit niște hribi chiar lângă drumul pe care l-am urmat spre Tulișa

Poiana Măcrișului

Culmea estică ce continuă la est de vârful Custura arată în mare fel

Am uitat să menționez că am intersectat marcajul TA încă de când eram pe drumul pe curbă de nivel și pe aici l-am tot însoțit, acesta conducându-ne printr-o succesiune de pâlcuri de pădure la liziera cărora am întâlnit cai și vaci care se adăposteau din calea soarelui, poieni fotogenice și treptat, treptat ne-am apropiat tot mai mult de muntele Arcanu.
După ce un cioban aflat sub vârful Maciavela ne-a spus că vom găsi izvor la stâna lui, am pus de o pauză la umbră unor fagi răzleți, într-un peisaj de care nu ne puteam sătura.

Ultimele pâlcuri cu pădure unde cai, dar și vaci s-au ascuns de razele puternice ale soarelui

Spre creasta Oslea, tot din poiana Ștevioara

Cioban cu sub vârful Maciavela

În drum spre Gura Plaiului

Creasta crenelată, ascuțită și cu versanți abrupți ai fotogenicei Oslea, muntele Arcanu, vârfuri din Retezatul Mare, dar și repere de calcar din Retezatul Mic... toate îndemnându-ne la zăboveală dacă nu știam că mai aveam lung drum în față.

Ne facem curaj pentru restul traseului în care vom fi doar prin gol alpin și punem de o pauză de energizare

Stână aflată la vest de vârful Gura Plaiului, activă și cu izvor ne unde realimentăm

În sudul muntelui Arcanu

Creasta fotogenică și îngustă a Oslei și cocoașa vârfului Nedeilor, 1619 m

Cu priviziile de apă refăcute am purces spre Arcanu, știind că de aici încolo vom fi la mila soarelui.
La baza sudică a muntelui Arcanu am resimtit arșita, versantul acesta fiind în bătaia soarelui încă de dimineață și după o porțiune de împins bicicletele drumul s-a mutat în versantul estic, iar mai apoi în cel nordic.
Din când în când o mică adiere de vânt parcă ne-a dat putere și, de îndată că am ajuns pe curba de nivel aflată pe nord, Retezatul ne-a atras ca un magnet și kilometru după kilometru am ajuns la Fântâna Lotrului. Aici ne-am mai hidratat o dată și în timp ce Leo a rămas cu bicicletele, noi am dat o fugă până pe vârful Arcanu. E o premieră atât pe mine, Marius cât și pentru Lia și după aproximativ 10 minute de urcare lejeră am ajuns pe vârf. De aici am putut observa sus-josurile culmii până pe vârful Nedeilor, punct în care vom părăsi "drumul" de culme.
Reveniți la biciclete am continuat în ușoară coborâre care, bineînțeles, a fost precedată imediat de o urcare înierbată, porțiune în care ne-au atras atenția 2 panouri informative.
Acestea marchează existența Traseului Tranșeelor, primul de acest gen, amplasate chiar lângă tranșeele bine păstrate folosite în primul război mondial.

Vârful Sigleu Mare și vârful Coarnele pe fundal, alte vârfuri aflate pe culmea principală a întinsului masiv Vâlcan

Din Vâlcan spre vârfuri din Retezat: Judele, Bucura 1, Bucura 2, Peleaga

Vârful Custura în centrul imaginii

Pe curbă de nivel pe sub vârful Arcanu

O bună parte din culmea principală a masivului Vâlcan, iar sub nori Parângul

De pe vârful Arcanu spre cheile Sohodol

Vârful Arcanu, 1760 m

Suprapunere de culmi de pe Arcanu până la creasta Oslea

Retezat, Retezatul Mic cu vârful Piule (și blocul de la calcar asfalt chiar sub vârf) și culmile domoale din Godeanu (în partea stângă a pozei)

Buchețele de rododendron sub Arcanu

Cu Arcanu în ceafă

"Greu" de pedalat în așa decor

Sector înierbat după Arcanu, spre vest

Mici sus-josuri între Prisloapele Mari și Prisloapele Mari

Culmea până la ultimul vârf al zilei: căușul întors al vârfului Nedeilor

Traseul nostru a continuat cu sus josurile propuse de relieful culmii, în mare parte însoțite de drum înierbat ceea ce ne-au îngreunat înaintarea mai ales pe porțiunea aflată între șaua Nedeilor și până pe vârful Nedeilor. Turma de oi ce se afla chiar pe vârf și pe care am văzut-o încă de la mare distanță, aveam să o găsim tot acolo însă, noroc cu băiat de 12 ani, care însoțea ciobanii turmei și care a avut grijă de niște kangali impresionanți. Aceștia l-au ascultat întocmai și, după ce am povestit preț de câteva minute cu băiatul, ne-am înscris pe piciorul nordic ce pornește din vârful Nedeilor. Deasupra lizierii pădurii se află o stână activă, însă am avut noroc ca oile să nu fie acolo dar, la scurt timp am ajuns chiar la pădure unde am dat nas în nas cu drumul pe care trebuia să continuăm. Acesta e spălat bine de ape și după un kilometru, care a părut mult mai lung de altfel, căci am mers din piatră în piatră pe panta considerabilă am ajuns la drumul aflat pe un afluent de-al văii Gârbovu.
Acesta e ciclabil și după aproape 5 km ne-a scos în cheile Scocului, la DN 66A. Tura noastră nu s-a încheiat aici, ci am continuat vreme de 10 kilometru pe asfalt iar apoi încă 5 pe valea Arcanu.

Echipa: Marius, Lia, Leo

Vârful Piule, peste drum de valea Jiului de Vest

În drum spre șaua Nedeilor

O altă turmă de cai și Piatra Iorgovanului pe fundal

Curioși de prezența noastră în peisajul lor

Arcanu, impundându-se pe fundal și panta care abia se distinge (deși e provocatoare din cauza substraturlui) în urcare spre vârful Nedeilor

Îmblânzitorul de kangali

Turma de oi de pe vârful Nedeilor

Piciorul nordic ce pornește din vârful Nedeilor

De acum tot la vale...

Ieșirea de pe valea Gârbovu în cheile Scocului la DN 66A

Cernei: culmea Cornereva și Pietrele Ilișoavei (4 mai 2025)

noreply@blogger.com (Alina) — Thu, 12 Jun 2025 07:38:00 +0000

Traseu: DJ (Bogâltin) - Cornereva - Pogara de Sus - Gruni - Arsuri - zona Iarba Moale - culmea Cornereva/Canicea - Poiana Mare - Pietrele Ilișoavei - Mesteacăn - Pogara - DJ (Bogâltin)

Munții Cernei au în componență două culmi principale: culmea Vlașcu - cu o lungime de circa 40 de km, respectiv culmea Cornereva (Canicea)- cu o lungime de aproximativ 15 km, cea din urmă fiind, cu siguranță, mult mai puțin cunoscută printre drumeți.
De-a lungul anilor am aflat de ea de la hoinarii, iar apoi cu ocazia unei alte vacanțe de Paște/1 mai, în 2013, am ajuns pe ea cu bicicletele, atunci propunerea venind din partea lui Marian.

Revenind la anul curent, mașinile noastre au rămas să ne aștepte la interseția cu drumul spre Bogâltin, în timp ce noi am încălecat șeile și am pornit spre "gigantica" comună Cornereva. Paranteză: acestă comună e cea mai mare din țară, din punctul de vedere al suprafeței pe care se întinde, dar și pentru că e alcătuită din 40 de sate, majoritatea mici și răsfirate.

Să tot pe pedalezi cu așa fundal

Prin câteva dintre ele am trecut rând pe rând, până când am ajuns la obârșia văii Bela Reca (musai de menționat, deoarece acest toponim nu putea fi trecut cu vederea).
Aici am schimbat atât direcția cât și suprafața pe care am înaintat până acum, angajându-ne în urcare spre culmea Cornereva. Pentru început drumul ne-a testat abilitățile fiind nevoiți să fim când în șa, când pe lângă, însă zările largi ne-au răsplătit și încântat privirile, iar mai apoi am străbătut livezi vechi, presărate cu conace și fagi fotogenici.
De la Țarcu, Godeanu, cealaltă culme principală, cu adevărat alpină, a masivului în care ne aflăm, Cernei, până la Semenic sau lacul Poiana Ruscă, ochii noștri au scrutat locurile amintite de nenumărate ori.
Undeva după Poiana Mare, punctul maxim ca altitudine al acestui traseu, 1364 m, am început să zărim și Pietrele Ilișoavei. Tot acum putem spune că urcușul serios s-a încheiat, căci de aici eram pe curbă de nivel. Mici sus, josuri și am ajuns la pietrele cele mai impozante din grupul Pietrele Ilișoavei.
Cu toată că altitudinea nu e una impresionantă, aspectul de culmea alpină și panoramele largi spre munții înalți din jur, fac această culme, Cornereva/Cănicea să fie cu totul deosebită.
După un popas am continuat preponderent descendent pe dealul Cernii, pe sub vârful Pietrele Sparte.
Numele acestui vârf e relevant pentru unele zone unde pe drum e piatră lângă piatră, însă după acest scurt segment, am avut parte doar de coborâre spre DJ via cătunul Mesteacăn și apoi Pogara.

Prin satele comunei Cornereva poți vedea tufe de liliac la tot pasul

Simțiti mirosul?!

Cu ochii pe mov

Izvor înmiresmat în satul Gruni

Camuflați bine de merii denși

Asfaltul a rămas la obârșia văii Bela Reca și după o porțiune abruptă, ajungem în primul punct de belvedere

Suprapunere de culmi până la Țarcu și Godeanu

Cu liliac la purtător pentru a îndulci unele porțiuni de pe urcarea spre culmea Cornereva

Lacul de acumulare Poiana Ruscă, la picioarele noastre

Livezi și pășuni vechi

Unul dintre conacele aflate pe culme

Din zona Iarba Moale vedem și întinderea plată a Semenicului

Coafat de vremuri

În zona media mediană a poienii Ceicovii dăm și de parcele lucrate și animale aduse la pășune

Spre culmea principală a munților Cernei

Mulți fagi fotogenici de-a lungul culmii

În partea dreaptă, culmea cu vârfurile Vlașcul Mic, Vlașcul Mare

Leneveală cu zări spre Godeanu

Sălașe/conace de vară, aproape pierdute în peisaj

Adesea ne-am oprit și am privit spre culmile înalte

Prin vasta Poiana Mare

Drum de altitudine pe culmea Cornereva

Platou generos a cărui margine e flancată de mesteceni ce ies din piatră seacă

Încă o privire

Sus, josuri în drum spre Pietrele Ilișoavei

Spre Semenic și valea Domașnea

De lângă Pietrele Ilișoavei spre Țarcu

O rupere de pantă tare spalată ne desparte de drumul înierbat

Bogâltinul vegheat de Arjana

Popas la baza Pietrelor Ilișoavei

Formațiunea principală a Pietrelor Ilișoavei

Printre martori de eroziune și cu perdea de ploaie undeva în depărtare

În coborâre spre cătunul Mesteacăn

În cătunul Mesteacăn

Cernei: Via Transilvanica prin cătunele Dobraia, Prisăcina, Ineleț, Cracu Mare și Scărișoara (2 mai 2025)

noreply@blogger.com (Alina) — Wed, 04 Jun 2025 14:47:00 +0000

Traseu: E70 - valea Bolvașnița - Poiana Lungă - Dobraia - Prisăcina - Cracu Mare - Ineleț - Scărișoara - valea Cernei

Pentru cea de-a doua zi a minivacanței de 1 mai, dimineața devreme, am făcut tranziția de pe platoul carstic al satului Ponoarele, direct în valea Cernei.
Traseu propus inițial avea ~77 de km din care suficienți de mulți erau de-a lungul văii Cerna,însoțită de asfalt, alți 10 pe drumul european din Băile Herculane până la intrare pe valea Bolvașnița, astfel că ne-am folosit de avantajul de a avea 2 mașini la dispoziție și l-am regândit.
Prin urmare, am eliminat aproape toată porțiunea de asfalt, iar una dintre mașini a rămas la motel Dumbrava, valea Cernei, respectiv cu cealaltă ne-am deplasat la intrarea pe valea Bolvașnița.

Forfota de la drumul mare a rămas repede în urmă și, chiar dacă am început pe drumul asfaltat spre micul sat Valea Bolvașnița, la scurt timp substratul pe care am înaintat s-a schimbat, deci numai bine ne-am încălzit mușchii.
Prima bornă de pe acest segment al Via Transilvanica pot spune că ne-am luat prin surprindere, dar apoi le-am cercetat atent cu privirea pe toate cele care au urmat.
Cu cât am înaintat mai adânc pe valea Bolvașnița cu atât a devenit mai sălbatică, având chiar și mici sectoare înguste, cu aspect de canion.
Un push bike nu prea lung ne-a condus spre liziera pădurii și totodată spre întinderile din munții Cernei, unde mici grupuri de gospodării răsfirate și totodată scufundate parcă în vegetația prezentă formează cătune. Accesul spre ele a fost și rămâne greoi, astfel că traiul de zi cu zi, pentru cei încă rămași aici, numai ușor nu poate fi.
Drumul ce leagă Poiana Lungă de Dobraia și mai apoi de Prisăcina e perfect de pedat iar priveliștile către abruptul Arjanei sau golul alpin al vârfurile Vlașcu Mic și Vlașcu sunt senzaționale.
Dincolo de Prisăcina traseul urmează o curbă de nivel descendentă, prin pădure, care e de fapt o potecă mai lată.

Încă un punct de belvedere de pe VT (foto Lia)

După trecerea peste valea Prisăcina succesiunile de ruperi de pantă ne-au pus la încercare abilitățile, însă majoritatea sunt la limită sau pur si simplu nu sunt potrivite pentru pedalat neasistat.
Din câte am înțeles, iar mai apoi am constat, vechiul drumeag/potecă dintre Ineleț și Scărișoara nu demult a trecut printr-o transformare, așă că acum vorbim de un drum îngust, care momentan e de pământ. Banii au venit de la primărie, în timp ce excavatorul de la un localnic.. de menționat că în caz de ploaie acest tronson nu știu cum poate fi parcurs pe 2 roți.
Înainte de a coborî în valea Cernei, Via Transilvania trece și prin cătunul Țațu, însă noi ne-am înscris pe drumul din versantul stâng al pârâului Iuța, care ne-a condus direct la puntea. de aici, peste Cerna.
De îndată ce am ieșit la astfel am mai stat în șei încă aproximativ 9 km până la motel Dumbrava.

Statistica trackului înregistrat arată 41 de km (aici fiind incluși și cei 9 km amintiți mai sus) cu 1550 de m diferență de nivel; dacă cumva luați în calcul să mergeți pe acest tronson cu bicicleta recomandarea e înaintați de la V-E, adică fix cum am mers și noi.

Prima bornă VT, de pe valea Bolvașnița

Un huhurez împrietrit la liziera pădurii, punct de marchează sfârșitul celor 15 km inițiali de urcare

Prin Poiana Lungă

Arătând foarte sugestiv spre vâfurile Biliana și Zascol

Ușor, ușor Arjana se strecoară-n cadru

Arjana, 1511 m, cea impunătoare

Gospodării risipite, integrate în peisaj

La poalele Arjanei

Pe curba de nivel spre Dobraia

2 clăi gârbovite de vremuri

Bisericuța din Dobraia și pentru noi un scurt popas la umbra foișorului din proximitatea acesteia

O primă înfățișare al abruptului munților Mehedinți

Alte case aproape rătăcite în peisaj

Coborâre spre Prisăcina și fundal cu partea alpină a munților Cernei

Piatra Galbenă și câteva case ce aparțin de Prisăcina

Unul dintre puținele colțuri lucrate văzute pe aici

Alb și curios

Nimeni să le vadă

După Prisăcina drumul se transformă în potecă lată și înaintăm prin pădure, descendent în mare parte până când ajungem la pârâul Prisăcina, apă care se strecoară prin chile omonime

Cu mici, mici excepții acest tronson este numa bun de stat în șa

Încă o privire spre Arjana, acum tot mai în spate

Drum înierbat spre Cracu Mare

și... cam de aici încep numeroasele sus josuri, urcările având gradient prea mare pentru bicicletele mecanice

Casă veche în Cracu Mare

La intersecția cu ogașul lui Inelețu

Popas cum se cuvine

Fosta scoală din Ineleț si cocoașele geanțurilor din Mehedinți

Gospodăria familiei Avrămică din Ineleț

Constrast pentru verdele din jur

Abruptul fotogenic al munților Mehedinți, dincolo de care se întind crovurile

Un măr în floare chiar peste drum de biserică

De puțin timp drumul din Ineleța fost lărgit, iar acum avem noroc de vreme bună, pământul fiind uscat, în caz contrat probabil că e cu totul impracticabil

Din Ineleț, spre Scărișoara

Foarte adevărat: "Forest lives matter"

Drumul de care pomeneam am luat-o spre pârâul Iuța și după ce ne-am înscris și noi, din greșeală pe el, am continuat pe acestă potecă (VT pe aici continuă)

Single trail și-n cele ce urmează, spre obârșia pârâului Iuța

Față-n față cu cheile Tâmnei (Foeroga Tâmnei)

Moară de apă pe pârâul Iuța

Single trail și o clădire din piatră ce ne duce cu gândul la Geogia

Scărișoara rămâne în urmă și noi vom coborî la Cerna, pe la grupul de case Gura Iuții (foto Leo)

2, 3 curbe însoțite de drum și apoi...

O bancă și un clopoțel înainte de ajunge la puntea de peste Cerna

Vâlcan: verde crud pe Plaiul Sohodolului (1 mai 2025)

noreply@blogger.com (Alina) — Thu, 15 May 2025 05:49:00 +0000

Traseu: Tismana - valea Tismana - plaiul Sohodolului - Sohodol - Tismana

Pentru mini-vacanța de 1 mai prognozele promiteau 4 zile cu vreme faină așa că am ales niște zone ceva mai departe de noi.
Miercuri seara am dormit la 1 km distanță de plaiul cu narcise de la Preajbu Mare, lângă Târgu Jiu și dimineața după ce am mers să le vedem, am continuat cu drumul până în orașul Tismana.
De aici am pornit în șeile bicicletelor, spre sudul munților Vâlcan, acolo unde se află o culme ideală de pedalat, Plaiul Sohodol.
În urmă cu mulți ani deja am ajuns pentru prima dată pe aici și priveliștile de sus m-au fermecat.

Orașul a rămas în urmă, apoi drumul asfaltat, mai apoi segmentul cu plăci de betoane și a venit rândul forestierului care ne-a tot urcă puțin câte puțin, apoi ne-a trecut de câte o culme și tot așa de câteva ori.
Nerăbdători să ieșim odată sus, am plătit pentru asta cu un push bike, de care însă aproape că am uitat în momentul când am ajuns față-n față cu Godeanu.
Verdele crud al fagilor de aici a întregit zările largi unde Godeanu și puțin mai târziu Parângul mai aveau niște petece de zăpadă, în timp ce Oslea s-a arătat dinspre sud și ea, însă de acum încolo nu ne-am mai grăbit.
Am făcut nenumărate pauze de privit spre munți, de căutat cu privirea conacele care sunt presărate de-a lungul drumului nostru, dar adesea parcă sunt scufundate în plai și, nu în ultimul rând, am luat pulsul zonei cu localnicul urcat cu oile, acesta având mult chef de vorbă.
Kilometri s-au scurs, nu întotdeauna ușor, căci am avut parte și de pante provocatoare sau chiar prea abrupte pentru pedalat, și am ajuns în punctul în care am cotit-o spre sud, spre satul Sohodol.
Accesul dinspre sat spre Plaiul Sohodolului nu e deloc unul ușor, însă cu bicicletele ne-am strecurat printre calcarul ieșit la suprafață de-a lungul drumului.
Ajunși la primele case am fost atenți să urmăm culmea chiar până în capăt și abia apoi să ieșim în drumul mare care vine dinspre Tismana, segment pe care am revenit la mașină.

Față-n față cu Godeanu

Urcare pe valea Tismana

O cascada de unde ne-am refăcut proviziile de apă, afară fiind mult prea cald pentru perioadă dată

După niște push bike, la care am ajuns doar din greșeala noastră, reîncărcăm bateriile nesătuit de privit zările

Spre creasta Oslea

Nebunie de verde crud si culmi aflate la altitudine

Să tot stai și să cugeți

Printre fagi

... sau la margine de martori ai eroziunii

Ca-ntr-un dans

Piatra Cloșani din profil

O bucată din Plaiul Sohodolului

Amplasată strategic

A nu știu câta oară către Godeanu

De-a lungul culmii se află destule conace (colibe sezoniere), doar că puține mai sunt și folosite de oamenii de prin satele de la poalele plaiului Sohodolului

Un sătean cu mult chef de povești

Și un cireș cât de cât în floare

Pâlcurile de pădure prin care trecem au niște exemplare de fagi fotogenice sau impresionante prin mărime

Probabil că luni petrecute la conacele de aici nu erau ușoare, însă peisajul e la înălțime la tot pasul

Pitit sub coroană

În sfârșitul și o claie de fân cocoțată, de altfel acest mod de a păstra fânul e specific pe aici

Undeva pe coborâre spre satul Sohodol

Seara ne-o petrecem pe platoul carstic din comuna Ponoarele, acolo unde se află și podul lui Dumnezeu

Primăvară pe două roți în ținutul Ilvelor - munții Bârgău și la poalele Călimanilor (6-7 aprilie 2024)

noreply@blogger.com (Alina) — Tue, 30 Apr 2024 05:00:00 +0000

Trasee: Bârgău: Poiana Ilvei - valea Strungarului - vârful Stegii - poiana Puțoaia - vârful Cârjei - Ilva Mare - Poiana Ilvei

Călimani: Bistrița Bârgăului - valea Blidireasa - vârful Tănasa - dealul Runcu - În Sărăți - Mijlocenii Bârgăului - Bistrița Bârgăului

Ideea de a reveni în zona munților Bârgau a reapărut adesea în mintea mea, astfel că după ce weekendul trecut prognoza ne-a descurajat să pornim încolo, acum a devenit destinația noastră.

De aceasta dată lansez invitația și colegilor de club iar în cele din urmă ne adunăm 5 colegi pentru sâmbătă, respectiv 7 pentru duminică.

În prima zi, la ora 10 am, început să învârtim pedalale pornind din centru Poienii Ilvei, apoi am cotit dreapta pe o uliță din sat, inițial pe asfalt, apoi pe macadam și curând am dat nas în nas cu Golgota zilei. Înainte de a lua taurul de coarne, pardon, bicicletele de ghidoane și să le împingem la deal, am schimbat câteva vorbe cu o familie care era în plină acțiune de tuns oile. Segmentul de push bike ne-a oferit și vreo două porțiuni de plat, numai bune pentru a ne trage sufletul și pentru a admira priveliștile care deja se perindau prin fața ochilor.

Să tot stai și să cugeți

Cu un ultim efort atingem culmea dintre valea Leșu și Ilva și, așa cum le-am tot promis colegilor, sus aproape că am uitat de tot ultima jumătate de oră: creasta Rodnei cât cuprinde orizontul, Măgura Mare și Măgura lui Arsente în plan apropiat și între ele, gospodării și dealuri cu verde crud, pomi înfloriți...

Am poposit un pic în aceast punct, iar apoi am revenit în șei dar nu pentru mult timp căci avem parte de noi unghiuri când spre Rodnei, când spre partea cea mai înaltă, vârful Heniu, al masivului în care ne aflam, munții Bârgău.

După un road-side fix de voie, de nevoie, al unui lanț rupt, am continuat agale pe culme, neuitând și de celălalt scop al ieșirii: partea foto.

Sus, josurile culmii sunt foarte fotogenice și nu a trecut mult până când și zona înaltă a Călimanilor apare pe fundal.

Înainte de Măgura Neagră am schimbat direcția de înaintare și am cotit-o spre stânga, spre E pentru a coborî în Ilva Mare. Undeva în centru am pus de o pauză de reenergizare înainte de a continua pe drumul principal, de pe vale, înapoi spre punctul de start în tură.

Una, câte una la salonul de tuns

Zonă cu gradient mic între două ruperi de pantă serioase

Dealuri în straie de primăvară

Intrusul

Popas înainte de ultimul efort pentru a ieși în culme

Push bike sub atenta observare a vârfului Heniu, cel mai înalt din munții Bârgău

Priveliște din șa

Rodnei cât cuprinde

De-a locului

Impozanta Măgura Mare - 1188 m

Măgura Sturzilor - stânga, Măgura Mare - dreapta și niște dulăi foarte prietenoși

O cruce de hotar mai deosebită

Creasta Rodnei, dintr-un capăt în altul

Greu să nu fii numai zâmbet când pedalezi în așa peisaj

Spre Călimani, zona Bistricioru

Mai toate vârfurile mari din Călimani

Drum de culme numai bun de savurat în șa

O gospodărie izolată, undeva deasupra văii Leșului

Ineu, Ineuț și Roșu

Acum nu-i mai trece nimeni pragul...

E vremea lor, vremea cireșilor

După traseu ne-am mutat în Bistrița Bârgăului pentru a fi mai aprope de zona vizată pentru cea de-a doua zi, când am pornit pe biciclete direct de la pensiunea Rareș, gazda noastră.

Cale de aproximativ 1.5 km ne-am încălzit puțin mușchii iar apoi ne-am înscris pe valea Bridireasa, intersectând traseul Via Transilvanica, și am început urcușul spre culme.

De îndată ce am câștigat altitudine, Căsarul și Miroslava au apărut pe fundal, iar puțin mai târziu zările sunt completate de profilul Țibleșului, de Bârgău care e chiar peste drum, parte din Rodnei și, nu în ultimul rând, de Călimani cu zona Bistricioru.

În punctul cel mai înalt de azi am atins 1000 de m, loc numai bun de popas spre care am făcut un dus-întors, iar apoi am revenit pe traseul pregătit de acasă.

Segmente cu drumuri înierbate, puțin circulate, ruperi de pantă destul de provocatoare cu pământ sau pietre, însă pe placul băieților, dar și poieni cu vederi, cireși înfloriți.. și astfel am ajuns într-un drum ceva mai mare. Nu departe de locul unde am ieșit se află castelul Runcului, un castel de piatră ridicat de un olar, așa că ne-am făcut drum până la el. După un popas la umbră ne-am înscris pe curba de nivel de sub dealul Tănasa care după sus, josuri de rigoare și o coborâre finală ne-a scos în Susenii Bârgăului. Sub îndrumarea lui Ionuț, om de-al locului, am evitat drumul european cât de mult s-a putut, iar înainte de porni spre casă ne-am îndulcit cu câte o înghețată.

După câțiva kilometri de urcare pe valea Blidireasa am fost răsplătiți cu priveliști tot mai generoase; vârful Căsarul - 1583 m

Bistriorul în lumina soarelui

Miroslava sau așa zisa Oala/Gogoașa

Dealuri deasupra Bârgaielor

Câteva momente în mireasma de sezon

O casă mai altfel, castelul de pe dealul Runcului

Pe curba de nivel ce ocolește obârșia văii Sărata de Jos

Căutând drumul cel bun, am ajuns la o gospodărie de vară unde am avut noroc ca localnicii să fie deja urcați cu oile și, astfel am fost escortați direct la drumul care ne-a condus la drumul pe care-l căutam

În Sărăți

Șureanu: vizită la Fundătura Ponorului și primăvară în Federi (7 aprilie 2024)

noreply@blogger.com (Alina) — Wed, 17 Apr 2024 17:30:00 +0000

Traseu: Ohaba-Ponor - Federi - Fundătura Ponorului - Luncile Hobenilor - BR - Ohaba-Ponor

Pentru cea de-a doua zi a weekendului nu am respectat planul pregătit de Lia și Leo, nici măcar nu știu de ce, dar cert e că, în seara precedentă am hotărât să mergem spre Fundătura Ponorului.
Nu aveam cum să nu-mi amintesc de prima vizită acolo, tot cu bicicleta, pe vremea când încă nu mulți știau de acest loc. Apoi am revenit chiar cu amicii amintiți mai sus, într-o vară, așa că acum vom afla cum e și-n plină primăvară.

Față-n față cu Retezatul

Mașinile au rămas la asfalt și noi am avut la dispoziție vreo 2 kilometri pentru a ne încălzi mușchii înainte de a ajunge la prima pantă serioasă.
Nu am vrut să urcăm pe drumul clasic, astfel că, foarte curând am constatat că ruta aleasa nu era tocmai potrivită pentru pedalat.
Suntem căliți așa că primele pante nu ne-au impresionat, însă substratul pe care înaintam nu părea să fie foarte promițător.
Locurile prin care am ajuns par să facă parte dintr-un sat adevărat de munte, cu gospădării împrăștiate care pe unde dar cu conexiuni precare între ele, cu localnici prinși cu treburile zilnice și cu priveliști de care noi nu ne-am putut sătura.
Am mai avansat o bucată, dar culmea pe care trebuia să o atingem a rămas la fel de sus și drumul de care, pare că urmează să ne lase cu ochii în soare. În acest punct am decis că nu are nici un sens să continuăm pe el cu bicicletele după noi. La câteva minute distanță, cu puțin noroc, ne-am intersectat cu o localnică care ne-a arătat direcția bună și, după câteva sute de metri, am ieșit la drumul însoțit de BR. Acesta e cu adevărat ciclabil, însă la ultimele gospodării parcă iar am ajuns la o fundătură... dar nu la cea care ne-a momit să venim încoace, aceea fiind încă la câțiva kilometri depărtare.
Culmea dealului a devenit considerabil mai aproape, doar că nici acum nu s-a lasat cucerită prea ușor. Un pic de noroială veritabilă, succedată de niște push bike și în sfârșit am ajuns deasupra satului Federi. Înainte de a coti spre E am admirat Retezatul, Țarcu și toți versanții verzi care se întindeau între noi și crestele înzăpezite.

În aceeași notă, adică pe un drum cândva de care, condimentat din plin cu pietre, am continuat spre dealul Padeș minunându-ne la casele situate pe aici, cândva pline de viață...

Ultimul segment spre Fundătura Ponorului, l-am parcurs pe "drumul principal" așa că am avut ceva mai mult spor.
Pauza de prânz am făcut-o lângă unul din sălașele de la intrarea în Fundătura Ponorului, iar apoi am revenit la drumul mare și am coborât prin Luncile Hobenilor, pe lângă fosta carieră de bauxită, înapoi în Federi, de această dată fără nici o peripeție căci ruta aleasă a fost numai bună de bicicletă.

Cu caii la adăpat

Claie suspendată (precum pe Plaiul Sohodol)

La o poveste într-un colț de rai din Federi

Troiță specifică zonei

Scrutând zările

Înapoi de la izvor

Pentru câțiva zeci de metri drumul ne dă speranțe

Păpădii

Colț de Federi

Localnica cu indicații prețioase

Au înnebunit cireșii

Aproape contopite cu natura

Drum roșu

Așa să fie-n rai?!

Căldarea și vârful Lazărului, Retezat

După puțină terapie cu noroi

Undeva pe dealul Padeș

Încă un an peste sălașele de aici

Fundătura Ponorului așteptând primăvara

Privire spre Retezat și Țarcu

La vale pe Luncile Hobenilor

Roșu și verde crud

Șureanu: primăvară în Purcăreți și drum la altitudine pe dealul Arșiței (6 aprilie 2024)

noreply@blogger.com (Alina) — Wed, 10 Apr 2024 12:30:00 +0000

Traseu: Strungari - Purcăreți - Mugești - cantonul Recea - valea Recii - Strungari

Vineri seară împreună cu Lia și Leo am reconfigurat destinația pentru weekendul ce stătea să înceapă și, conform prognozelor care nu anunțau precipitații mai spre sud, am ales o combinație ce urmă să ne poarte prin locuri noi din Șureanu, respectiv Metaliferi.
La ora 9 ne-am dat întâlnire în satul Strungari, județ Alba, și după ultimele pregătiri am început să învârtim pedalele.
Primii aproximativ 4,5 km sunt asfaltați astfel că urcăm cu spor spre cătunul Purcăreți și de îndătă ce i-am trecut pragul parcă am pășit în altă lume... atmosfera satului sau mai bine zis cătunului de munte, situat la altitudine, în peisaj de primăvară, cu săteni care muncesc de zor pământul de lângă gospodărie. Undeva înainte de centrul așezării, poposind pentru câteva poze, aud o niște replici din partea unor bărbați care puneau cartofi:

- Ioane, când te-oi vedea și pe tine pedalând așa?

- (nu se aude nici un răspuns din partea interloculorului și atunci cel care a pus întrebarea a revenit cu o variantă)

- Poate pe lumea cealaltă...

Preț de câteva minute mi-a revenit în minte de câteva ori ceea ce am auzit, apoi o prind pe Lia din urmă și în timp ce căscam ochii spre împrejuri și pe o casă observăm o placă cu niște rânduri. Pare să fie casa parohială și astfel aflăm ca Lucian Blaga și-a petrecut iarna lui 1917-1918 aici, definitivând câteva volume... (casa lui memoriala se află nu departe de locurile unde eram, lângă Sebeș, în satul Lancrăm)
Purcărețiul rămâne în urmă și noi am luat la rând toate sus-josuri, dar și porțiunile foarte faine ocolind prima dată dealul Bordo și gospodăriile suspendate dar și izolate ale cătunului Mugești.
Câteva porțiuni mai abrupte ne-am condus până spre zona alpină al traseului de unde muntii Bihor cu a lor Cucurbătă ne-au încântat privirile, iar apoi doar dintr-un unghi, ce-i drept, am zărit și culmi cu zăpadă de undeva din Orientali.
Soarele de mai devreme a făcut loc norilor, însă am continuat spre canton Recea, având culmile domoale și partea centrală ale masivului Șureanu în față, respectiv Cindrelul spre S-E.
Cu toate că vântul a început să-și facă tot mai simțită prezență când am ajuns La Cărări am mers să vedem dacă chiar exista magazinul de pe hartă. În sezonul cald acesta e deschis, dar acum doar câțiva proprietari de cabane din zonă au urcat să facă curat, în rest e liniște cât cuprinde.
Am luat prânzul cu ceea ce am cărăt în rucsaci și apoi ne-am mutat pe partea cealaltă a dealului Arșiței, inițial tot pe drum de culme, până când am început coborârea efectivă spre valea Recii. După 20 de km la vale am revenit la punctul de start din Strungari.

Purcăreți cu miros de cireși

Codobatură de munte

Gospodărie în Purcăreți

Mărul dansator

Centrul satului

Dealul și calul

Balerină deghizată

Primăvara de peste deal

Răpuși de vânturile dese și probabil suficient de puternice

De o parte parapet de lemn, de cealaltă miros de flori

Spre Mugești

Unul dintre micile cimitire amplasate chiar lângă drum

Gospodărie cocoțată deasupra văii Cugirului

Oază prosperă pe culme

Casă ce aparține de cătunul Mugești

Troiță și odihnă înainte de a continua urcarea

Probabil unde dintre cele mai faine puncte de belvedere de pe traseu (cu muntii Bihor și culmile Metaliferilor în ceafă)

Tot mai sus unde fagii și stejarii încă vegetează

Drum de culme, undeva la 1250 m altitudine

Față-n față cu partea înaltă a Șureanului

Capela Recea

Cindrelul

Ruperi de panta și Metaliferii în fundal

Și acum încotro?

O casă veche și un piersic în curte. A se observa forma gospodăriei, de tip cetate, cu ziduri de jur împrejur.. aparține de cătunul Tonea, e părăsită de niște ani buni, însă are noi proprietari din București (după cum am aflat de la un localnic cu oile)
Astfel de case am întâlnit tot în Șureanu, pe întinderile Platformei Luncani

Aceeași gospădărie cu ziduri de jur împrejur

Pentru seară căutăm un loc de camping și revenim în Purcăreți

Flori de cireș

Cireși în lumina dimineții

Vlădeasa: viraje pe pantele vârfului Buteasa (3 martie 2024)

noreply@blogger.com (Alina) — Tue, 05 Mar 2024 05:20:00 +0000

Traseu: valea Crăciunului - vârful Buteasa - și retur

Gândul de a reveni la Buteasa pentru a schia pe pantele nordice care află sub vârf, respectiv de jur împrejurul căldarii cu urme de glaciațiune, era încolțit în mintea mea și a lui Marius, de ierni bune deja. După faina tură cu bivuac chiar sub vârf am mai revenit de două ori, în drumeție, cu acces din valea Crăciunului.

Acum am pornit de acasă cu gândul de urca dinspre canton Ciripa, însă drumul lung de acces dar totodată și incertitudinea prezenței zăpezii cât mai de jos, ne-au determinat să schimbăm planul adhoc.
După suficienți de mulți km pe conturul lacului Floroiu, am cotit stânga pe valea Crăciunului căci de la distanță aici părea că ne putem apropia cel mai rapid de zăpadă și astfel minimizam la maxim marșul în clăpari.
Zis și făcut și după un forestier care s-a înfundat urmat de o scurtă bălăureală am ajuns la zăpadă, loc de unde am continuat exclusiv pe foci.

Vârful Buteasa văzut dinspre nord, 1792 m

Din păcate zona vastă împădurită de sub Buteasa a fost puternic afectată de furtuna din septembrie 2017 și acum oferă priveliști generoase spre împrejurimi.
De îndată ce am câștigat altitudine am tot privit luciul lacului Floroiu, pantele vestice ale vârfului Vlădeasa, culmea ce desparte valea Drăganului de valea Iadului, dar și considerabil mai departe spre întinderile muntelui Șes-Plopiș.

O scurtă porțiune ca să simțim puțin din sălbăticia locurilor

Colecția clăparilor de primăvară 2011-... (seriile TLT5 si TLT 6 par să fie indistructibile)

Am urcat pe unul dintre drumurile acelea cu zăpadă din versant

Apoi a venit rândul primului cadru spre abrupurile nordice de sub Buteasa și după încă un segment de apropiere și o întâlnire cu o găinușa de munte, am dat nas în nas cu fața nordică.
Aceasta are formă piramidală privită dinspre nord, în timp ce spre N-E se continuă cu câteva sute de metri de abrupturi ce prezintă și praguri stâncoase.

Un pâlc nu prea mare de pădure ce a supraviețuit dezastrului din 2017

Vârful Vlădeasa, deasupra molizilor

Tot la deal

Un prim unghi spre abruputurile căldării crio-nivale (cu urme de glaciațiune)

Urme destul de recente, la scurt timp am zărit (probabi) chiar proprietarul lor

Față-n față cu vârful Buteasa

Lacul de acumulare Floroiu (Drăgan)

Puțin în versantul vestic, acoperit integral de jnepeni uriași

Ajunși sus nu aveam cum să nu scrutăm zările, vizibilitatea fiind destul de bună și spre sud. După pauza de energizare am scos focile și am schiat piramida admirată mai devreme, iar apoi am dat roata abruputurilor, respectiv am revenit pe vârf pentru o nouă coborâre.

De această dată am observat o ploaie în desfășurare, nu departe de noi, așa că am făcut rapid tranziția, am revenit în căldare și apoi tot la vale până în punctul unde ne-am pus de dimineață pe schiuri.
Am ajuns la mașină în razele soarelui, iar pe drumul spre casă am prins un apus de soare foarte fotogenic condimentat cu vârful Vlădeasa și perdele de ploi la poalele muntelui.

Din categoria pozelor "io la..."

Regrupare vegheați de nori

Schi cu norii

În cotloane Butesei

Privind spre N-E

Viraje până la lizieră și apoi...

din nou la deal

O scurgere datorată încălzirii

Alt unghi spre Buteasa

Jumătate din Pietrele Albe în soare, pe fundal

Peste culmi, Bihorul

În depărtare tot Vlădeasa cu: Cârligatele, Bohodei și Poieni

Încă o coborâre

Vremea ține cu noi

Zona vârfului Buteasa văzută de pe traseul de la cabana Vlădeasa spre vârful omonim (poză de pe 22 februarie)

Rodnei: răsărit de poveste într-un circuit cu pornire din valea Anieșului Mare (28-29 decembrie 2023)

noreply@blogger.com (Alina) — Tue, 02 Jan 2024 12:30:00 +0000

Traseu: Între Anieșe - Între Izvoare - izvorul Galațului - șaua Gărgălău - vf. Gărgălău - vf. Clăii - vf. La Cepi - vf Omului - șaua Corongiș - stâna Smida - izvorul Galațului - Între Anieșe

Ideea turei a pornit de la una mai veche și încercată de altfel la început de decembrie 2021 (în altă formulă), când din cauza zăpezii mari și a înaintării greoaie, ne-am "cazat" forțat în "stațiunea Corongiș".
Acum, toți trei (Vlad, Marius și cu mine), ne-am înarmat cu rachete de zăpadă și, fără dubii, acestea au fost elementul care ne-a ajutat să parcurgem întreg circuitul.

Încremenire

Dimineata pe valea Anieșului am avut surpriza să nu putem urca cu mașina mai sus de Între Anieșe astfel că vrând, nevrând, am adăugat câte 5 km în fiecare zi.

Din Între Izvoare ne-am urcat pe rachete și după niște ore de muncă am ajuns în cotloanele izvorului Cepurilor unde, în sfârșit, am ieșit și noi în soare. Era ora prânzului așa că numai bine am pus de o pauză, făcându-ne totodată curaj pentru urcarea abruptă care urma. La soare situația s-a modificat și am dat de zăpadă moale, dar totuşi de așteptat fiind pe sud. Ce bine că nu a durat prea mult acest segment!

Valuri în urma zilelor calde

Urcare spre șaua Gărgălău dintre valea Anieșului

Apoi terenul pe care am înaintat s-a schimbat, panta transformându-se în una prelungă și ascendentă spre șaua Gărgălău, în timp ce consistența zăpezii ne-a permis să avansăm cu mai puțin efort.
Nefiind prea frig și știind că urmează multe ore de întuneric, la apus am mișunat pe afară.

Suprapuneri domoale

Apus la altitudine

Corongișul

Din creasta principală spre vest

Jumi, juma

Fiindcă prognoza era destul de incertă pentru a doua zi am pornit la drum înainte de ora 7, pe întuneric, însă vegheați de luna aproape plină. Inițial am avut parte de mici adieri ale vântului doar că, tot urcând spre Gărgălău, acestea s-au transformat în rafale destul de serioase şi deranjante.

Nu am dubii că a fost cel mai lung și spectaculos răsărit pe care l-am prins de când umblu pe munte. Cu siguranță dacă vântul care ne tot împingea dintr-o parte nu era prezent am fi rămas o vreme bună la admirat spectacolul. Tot din cauza lui a fost destul de dificil de pozat, drept urmare majoritatea pozelor sunt făcute cu telefonul.

Paleta de culori și frecvența cu care se schimba ceva către est au fost efectiv ca un magnet care m-au îndemnat să privesc mult înspre Ineu.

A doua dimineață pornim înainte să se lumineze și ne bucurăm să fim călăuziți de lumina lunii aproape pline (foto Vlad)

Siluete (foto Vlad)

Pregătiri spre răsărit

Din cauza vântului destul de înverșunat nu am zăbovit

Toate privirile în direcția vârfului Ineu

Călătorul (foto Vlad)

Flori de gheață

Clocot în vale, clocot pe cer

Prima geană de lumină

Capre și vârfului Omului

Călimanii dincolo de marea de nori

Ineul cu soarele în ceafă

Clocot rozaliu și spre vest

Aliniate

Numai zâmbet după așa momente

Am continuat să urmăm creasta spre vârfului Omului și la un moment dat am constatat că nu am fost singurii matinali. Un grup de capre negre erau deja în creastă probabil căutând zone dezgolite de zăpadă pentru a-și procura micul dejun. Ulterior le-am tot văzut fiind tot timpul în fața noastră.

Pe Coasta Tăului cu picioare sudice pe fundal

De pe vârful Omului am părăsit creasta principală și am luat-o spre sud, spre șaua Corongiș. Și pe acest segment am înaintat cu atenție și tot la colțari și piolet. Când zăpada a început să se rupă la fiecare pas am trecut la rachete și am cotit-o dreapta, în versantul vestic al Coastei Tăului.
Până la liziera pădurii, privirile noastre s-au mai îndreptat spre creasta ori spre Corongiș care a rămas în urmă, iar apoi o vreme am coborât pe drumul ce ne-a purtat spre urmele noastre făcute cu o zi în urmă.
Drumul spre mașină a însumat încă 8 kilometri; un fel de marș: o parte pe rachete, o parte fără ele, dar la sfârșit de traseu am fost bucuroși că am reușit să ducem la bun sfârșit circuitul pregătit, totodată fiind martori la răsăritul de poveste.

Față-n față cu Corongișul

De-a v-ați ascunselea

Corongișul fumegând

Printre puținele gospodării încă locuite în partea superioară a văii Anieșului

Buila: circuit cu pornire din Bărbătești și parcugerea integrală a culmii principale (29-31 octombrie 2023)

noreply@blogger.com (Alina) — Mon, 13 Nov 2023 17:20:00 +0000

Traseu: ziua 1: Bărbătești - valea Otăsau - PG - plaiul Scărișoara - TR - stâna La Văcarie - culme - BR - vf. Piatra - Curmătura Builei

ziua 2: Curmătura Builei - PG - La Troiță - TR - Poiana cu Brazi - Curmătura Comarnice - PG/BR - Curmătura Oale - BR - vf. Vioreanu - vf. Vânturarița - vf. Buila - Curmătura Builei

ziua 3: Curmătura Builei - PG - schit Pătrunsa - PG - CA - poiana Bulzului - valea Otăsau

Cum această toamnă a fost aparte prin faptul că a avut o perioadă lungă cu vreme bună și temperaturi foarte crescute la un moment dat ne-am propus să facem și o tură pe mai multe zile.
Oarecum firesc după ieșirile clasice la drumeție, respectiv în șaua bicicletelor pe care le-am întreprins exclusiv în Apuseni, ne-am îndreptat atenția, destul de spontan, spre Cozia și Buila.
Au trecut deja câțiva ani buni de când eu am ajuns ultima dată pe acolo așa că, cu atât mai bine.

Împreună cu Iren, Nuțu și Marius în prima zi a weekendului prelungit am poposit pentru o tură circuit în Cozia, unde după amiaza la coborârea pe muchia Turneanu ne-am regrupat cu orădenii Lia și Leo, iar apoi am făcut tranziția în sudul masivului Buila.

Surpiza de la apus: o capră neagră care a ieșit să savureze apusul pe țancul de față și care după câteva minute în care a pozat, s-a retras, însă apoi, la scurt timp, a revenit în același loc

Am ales ca punct de plecare/acces în traseu partea sud-vestică, valea Otăsau - sat Bărbătești.
Ne-am inspirat din varianta parcursă în urmă cu un an de colegii de C.A.R Cluj și sâmbătă dimineața am pornit la drum. Soare, vreme de tricou și la prânz am ajuns fără dificultăți în creasta principală, lângă șaua Doaga. Aici un vânt nu foarte aprig ne-a luat în primire, însă la cât era ceasul am parcurs în tihnă culmea până în Curmătura Builei. Era duminică după amiază și încă era forfotă mare pe acolo, însă după apus am rămas noi și încă 2 drumeți.

Luni am așteptat soarele și apoi ne-am făcut curaj, din pricina umbrei, să pornim spre nord, prin poienile care se succed sub abruptul culmii. Prima destinație a fost Curmătura Oale, unde după o pauză am purces pe sectorul sălbatic de creastă marcat acum ceva ani (însă nu prea demult, cu BR), până pe vârful Vânturarița.
Inițial poteca înaintează prin pădure și trebuie urmărită cu atenție pentru că din ea se desprind diverse alte poteci poate folosite anterior marcării sau poteci de animale. Apoi am ieșit pe creasta înjnepenită și până pe vârful Vioreanu am continuat când sus pe creastă, când în versant nordic.
Recomand ca această porțiune (Curmătura Oale - vârful Vânturarița) să fie parcursă în acest sens deoarece astfel secțiunile mai dificile vor fi în urcare.. 2 zone sunt de acest fel unde prizele sunt alunecoase, ude și noroioase probabil mai tot timpul anului (evident, exceptând perioada cu zăpadă); noroc cu crengile și rădăcinile de jnepeni pe care le-am folosit ca prize de mâini.
Până am ajuns pe Vioreanu am avut de depășit și diverși bolovani, zone labirintice unde stâncile de toate mărimile se află în tot felul de poziții.

Între Vioreanu și Vânturarița poteca rămâne exclusiv în versantul sudic, croindu-și loc pe la baza stâncilor pe care s-au cocoțat jnepenii de netrecut și când urcă, când coboară însă aici nu mai e nimic dificil. Situația ar putea fi diferită dacă iarba e udă...

În aproximativ 3 ore de la plecarea din Curmătura Oale ieșim pe vârful Vânturarița, cercetând parcursul de până acum.
La fel ca ieri fiind abia prânz nu ne-a rămas decât să savurăm restul de traseu până în Curmătura Builei.
Pentru ultima zi am urmărit poteca destul de precară, dar marcată cu PG, care coboară la schitul Pătrunsa, iar de acolo pe curbă de nivel prin pădure și poieni faine, presărate cu diverse căsuțe (cred că folosite de călugări) am revenit pe valea Otăsau și la mașini (via PG și CA).

Pe culmea Jariștea

Privire spre creastă din poiana Scărișoara

Întinderi mari cu fagi colorați și drepți pe plaiul Scărișoara

Trio în golul alpin

Unduiri blânde spre stâna Cacova

În pereche în fața intemperiilor din golul alpin

Solitar

Șaua Doaga a rămas undeva în urmă

Abruptul nordic și o bună parte din culme văzută din zona vârfului Piatra

Zări colorate spre culmea principală a munților Căpățânii

Schimb de priviri

Câmpie de lapiezuri la altitudine

Tot mai aproape de Curmătura Builei

Culmi cât cuprinde

Plimbare în întâmpinarea apusului

În soarele după amiezii

Din Buila până departe, în Parâng

Ultima geană de lumină peste Parâng

Încrengătură

Muntele Stogu în nord-estul culmii principale al Builei

Din Curmătura Oale spre Vioreanu: primul tronson de desfășoară prin pădure și arată asemeni unui labirint și în câteva locuri e nevoie de atenție sporită pentru a nu ajunge pe alte poteci folosite în trecut sau poteci de animale

Acum câțiva ani poteca nemarcată a fost marcată cu BR și noi recomandăm să fie parcursă în sensul Curmătura Oale - vf. Vânturarița deoarce, astfel, secțiunile mai dificile vor fi în urcare, respectiv nu în coborâre

Arcadă naturală între niște martori de eroziune uriași

Secțiunea cea mai neplăcută a constituit-o o bucată de circa 20 m în care stânca e udă, prizele alunecoase și cu noroi, dar cu prize "mânere" din rădăcini și crengi de jneapăn

Culmea împădurită spre Curmătura Oale

Dincolo de Vioreanu spre Vânturariță poteca râmâne în versant sudic, la baza stâncilor, serpuind printre jnepeni

Un vâlcel înierbat foarte aproape de Vânturarița

De pe Vânturarița spre Vioreanu

Vârful Vânturarița pe fundal

Probabil alt exemplar, care de această dată se bucură de ultraviolete

Coborâre pe Curmătura Builei și vasta platformă inerbată spre vârful Piatra

Schitul Pătrunsa

Încă o privire spre creastă din poiana Bulzului

Trascău: pe două roți prin Valea Bucurului, Măcărești și Valea Poienii (22 octombrie 2022)

noreply@blogger.com (Alina) — Wed, 25 Oct 2023 12:30:00 +0000

Traseu: Dumești - valea Bucurului - Măcărești - dealul Chirileștilor - Valea Poienii - Dumești

Față-n față cu cheile Geogelului

Mesteceni în soarele dimineții de octombrie

Contemplare

Cruce veche de piatră

Către dealul Ponorului

Cireșul și un pic de Bedeleu

Sus, josuri

De toamnă

Biciclistul

Goană

În picioare o casă cu acoperiș de paie

Car și "aparat" de potcovit boii

Undeva în partea superioară a văii Bucurului

Cu vântul în plete

Gospodării ce țin de Bârzogani

Drum spre Măcărești

Cătunul Butești

Biserica din Geogel

La intrarea în cheile Geogelului

Suvița unui mesteacăn

După amiază pe un drum de culme

Muzeu în aer liber

Probabil singura gospodărie locuită din Valea Poienii

Supriză la sfârșit de traseu

Maramureș: ocolul Măgurii Glodului și dealuri mici dar cu priveliști generoase (30 aprilie 2023)

noreply@blogger.com (Alina) — Wed, 07 Jun 2023 05:00:00 +0000

Traseu: Slătioara - Glod - pe sub vf. Măgura Glodului - Poienile Izei - Botiza - vf. Soriții - Șieu - Poienile Izei - Glod - Slătioara

Traseu făcut în ultima zi calendaristică a lui aprilie, după o zi cu schi de primăvară în Rodnei, dar de altfel un traseu pitoresc potrivit la fel de bine și toamna.

Pe noi ne-au încântat cu privirea nenumăratele unghiuri spre munții Maramureșului, Rodnei sau Tibleș, nuanțele de verde care au luat cu asalt dealuri, întinderile de păpădii și nu în ultimul rând pomii înfloriți.

Cireașa de pe tort, pardon a turei, a fost culmea aflată deasupra satului Botiza, spre care am urcat treptat printre fânațele satului, iar de îndată ce am ajuns sus ne-a tot surpins cu priveliți minunate spre munții Maramureșului.

Cu siguranță merită revin pe acolo și inclusă în alta buclă pe două roți!

Pe sub Măgura Glodului dar cu ochii țintiți spre Pietrosul Rodnei și vecinii săi

Abundență de cireși înfloriți într-un colț din Poienile Izei

Nimeni altul decât Țibleșul văzut din profil

Agale, agale

Bine te-am găsit primăvară!

Coborâre în Poienile Izei

Măgura Glodului pe care am înconjurat-o venind din Slătioara

După un segment asfaltat lăsăm satul Botiza în urmă și urcăm

La deal printre fânațe

Au înnebunit cireșii

Aproape de culmea dealului începe parada de panorame

Profil de Țibleș

Munții Maramureșului cât cuprinde

Față-n față cu Pop Ivanul alb

Vine și soarele așa că numai bine punem de o pauză

Poză din avion?

Nu am scăpat fără să ne intersectăm cu o primă turmă urcată la păscut.. câinii juvenili aveau chef de joacă, în timp ce singurul senior a arătat stăpânului că-și face treaba

După amiaza am revenit pentru a doua oară în Poienile Izei; aici eram deasupra satului, pe drumul spre Glod

După tură ne-am mutat ceva mai la nord, în Bârsana, pentru o noapte la campingul Bradova

Apus cu o ploaie în depărtare

Vlădeasa: cu bicicleta spre pasul Ursoaia și pe valea Belișului (30 aprilie 2021)

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Sun, 21 May 2023 16:33:00 +0000

Traseu: Poiana Horea - șaua Ursoaia - poiana Mărșoaia - vf. Clujului - Poiana Călineasa - valea Beliș - Poiana Horea (track GPS - aici)

La sfârșit de aprilie am revenit pe acest traseu de MTB din munții Vlădeasa. Este un circuit care ne place foarte mult, așa că merită să batem drumul cu mașina până în Poiana Horea (comuna Beliș). Traseul se desfășoară în totalitate deasupra cotei 1000, are 28 de kilometri lungime și o diferență de nivel în urcare de 800 metri. Se pretează și începătorilor care sunt obișnuiți cu această distanță (cu urcările de rigoare), traseul fiind pe asfalt și pe drumuri pietruite (acestea din urmă au scurte porțiuni mai dificile tehnic).

Noi alegem să urcăm pe asfaltul drumului național până în pasul Ursoaia, traficul rutier este, în general, redus.

Dată fiind altitudinea, traseul este potrivit și pentru zile de vară caniculare în zonele de deal și câmpie, microclimatul zonei asigurând o temperatură mai plăcută pentru pedalat.

Total nepotrivită este parcurgerea la începutul primăverii, fiindcă zăpada viscolită se topește lent în zonele umbrite, după cum aveam să aflăm pe propria piele.

Căci până la vf. Clujului, n-a fost zăpadă pe drum, doar în decor. Însă apoi au urmat aproape 8 km în care au alternat zonele cu zăpadă, și doar ambiția noastră de a face circuit plus optimismul nemărginit ne-au determinat să nu facem cale întoarsă.

Rodnei: urcare pe vârful Poarta lui Beneș cu acces din valea Secii (10 februarie 2023)

noreply@blogger.com (Alina) — Wed, 29 Mar 2023 12:30:00 +0000

Traseu: valea Secii - sub vf. Păltinișului - vf. Saca - vf. Poarta lui Beneș - versant stâna Izvorul Calului- valea Secii

După ce în ziua precedentă am fost pe cele două dealuri faine ale munților Bârgău, acum a fost rândul să ne mutăm peste drum, în sudul munților Rodnei. Dimineața termometrul mașinii a arătat -15 grade, așa că, privind Suhardul dar și gospădăriile de pe dealurile Șantului, am așteptat ca soarele să prindă puțină putere înainte de a ne porni.

Toată tărăgănarea avea să ne coste după amiază, însă până atunci am făcut tranziția pe valea Anieșului, de unde am reușit să pornim în tură la ora 10 jumătate.

Am avut noroc cu drumul bun de pe valea Secii astfel că nu am ratat ocazia să ne apropiem cât de mult am putut de intrarea efectivă pe traseu.

Și cum câțiva colegi de club au fost fix pe același traseu cu 2 zile în urmă eu am avut motive de bucurie nefiind nevoită să mă ocup de orientare în timp ce înaintam.

De pe vârful Poarta lui Beneș spre Corongiș, dar și spre partea vestică a crestei principale

Destul de repede am ajuns la poienile care se află deasupra văii Anieșului, poieni vaste presărate cu sălase care din păcate par să nu mai fie folosite, de unde zările au început să ni se dezvăluie tot mai mult.

Am urcat în continuu până sub vârful Păltinișului, iar de după ce am intersectat piciorul sudic Fața Seacă am făcut o pauză pentru alimentare.

De acum încolo priveliștile s-au îmbogățit cu vârfuri din creasta principală, alte picioare sudice, iar faptul că nu aveam treabă cu făcutul de urme ori cu orientarea ne-a permis să ne bucurăm și mai multe de locurile prin care treceam.

Vântul s-a întețit de îndată ce ne-am apropiat de vârful Poarta lui Beneș, iar cum nu mai era foarte mult până la apus, dar necunoscutul care ne aștepta pe coborâre (căci colegii au ales altă varianta pentru coborâre) ne-a determinat să pornim la vale și să ne bucurăm de schiat. După o primă coborâre ne-am chinuit puțin să găsim intrarea în pădure, însă odată intrați pe drumul cel bun au urmat aproape 9 km de coborâre cu 1000 de metri diferență.

Zăpadă a fost de cea mai bună calitate așa că ne-am bucurat într-adevăr de ea și de unghiurile pe care ni le-a oferit spre vârfurile înalte.

La scurt timp după pornire firul principal al văii Anieșului e tot mai jos

Dealul Secii vegheat de vârful Mihăiasa

Urcare spre vârful Păltinișului

Poieni vaste prin care ne imaginăm făcând viraje pe schiuri

În plan central vârfurile Puzdrele și Laptelui ne suflă în ceafă

Marghile acoperite de zăpadă

Nedeia Țăranului, Rabla și Laptelui

Piciorul sudic care mărginește malul drept al Anieșului

Pauză de privit trio-ul Ineu, Ineuț, Roșu

O stână ruină

Schiurile și Ineul

După pauză, tot la deal

Urcare spre vârful Saca și versanții unde în luna mai sunt întinderi cu narcise

Dincolo de troieni: dealul Popii și muntele Curățel

Zi cu soare și din nou view cu munții Călimani

Împrejmuiri la stâna Saca-La Saivan

Val încremenit

Pe marginea valurilor de zăpadă

Abrupturile estice ale vârfului Saca

Tot în față spre Poarta lui Beneș (deasupra pâlcului de pădure), si mai departe spre Corongiș (cel ascuțit în plan central)

Creasta principală între vârfurile Cișa și Ineu

O urmă proaspătă a unui urs care a trecut de pe un versant pe altul (mai târziu, pe acolo vom coborî o prima porțiune)

Stâna Izvorul Calului amplasată în versantul vestic al vârful Poarta lui Beneș

Ultimul plan cu vârfurileȘ Buhăescu și Pietrosu în stânga, Puzdrele și Laptelui în dreapta

Corongișul, un pic înțepător

Cruce amplasată pe vârful Poarta lui Beneș

Vârfurile Corongișul și Omului

Încă o privire spre creste

Viraje în zăpadă faină și peisaj pe măsură

Mic în cadru

Cândva o stână cu belvedere

Pregătiri de apus peste vârfuri

Coborâre lungă până în valea Seacă

Încă o privire spre Nedeia Țăranului și Rabla

Interzis la deal; pe aici cel mai bine e la vale :P

Bârgău: pe vârfurile Cucureasa și Șuvărosu într-un circuit cu pornire din valea Someșului Mare (9 februarie 2023)

noreply@blogger.com (Alina) — Fri, 24 Feb 2023 06:26:00 +0000

Traseu: Valea Mare - culmea Hoitului - vârful Cucureasa - vârful Șuvărosu - pe sub vârful Glodului - dealul Glodului - Valea Mare

În scurtul episod cu ger din această iarnă, care a venit după niște zile cu ninsori inclusiv la altitudini mici am lăsat în urma orașul și am plecat pentru 4 zile.

Cum de idei nu ducem lipsă doar pentru prima zi am stabilit o destinație, în timp ce pentru celelalte planul era să ne adaptăm din mers.

Am condus de-a lungul văii Someșului Mare până în centru satului Valea Mare, unde am parcat și pe o temperatură intimidantă de -15 grade am pornit spre deal. La câțiva zeci de metri distanță de mașină am pus focile la treabă și pe zăpada ce scârția sub ele am grăbit pasul spre soare.

De îndată ce am ajuns în bătaia lui am înaintat, relaxați, prepoderent prin poieni și doar un scurt segment cu pădure ne-a făcut să ne simțit ca-n congelator.

Vârful Roșu, situat peste vale, ni s-a arătat înainte ca noi să atingem culmea dealului Hoitului, priveliștea fiind apoi completată cu vârfuri din creasta principală sau de pe picioare sudice din munții Rodnei.

Tură noastră de pe două dealuri numai bune de alunecat pe schiuri într-un decor pe măsură

Tot de pe culmea Hoitului am putut admira dealul Glodului, celălalt braț are circuitului nostru, culmea Suhardului, iar în partea superioară a lui, din zona vârfului Cucureasa, munții Călimani, Bistriței și, bineînteles, cel mai înalt vârf din masivul în care ne aflăm: vârful Heniu.

Cerul albastru s-a păstrat de-a lungul întregii zile, soarele a prins putere, noi ne-am putut bucura de traseu chiar dacă niște nori ar fi fost mai mult decât bineveniți în poze.

Cu toate că nu am avut norocul să vedem nici un animal sălbatic, dimineața frumoasă a îndemnat multe exemplare să patruleze fix pe unde ulterior am trecut și noi.. sute de urme de cervide mici și mari, iepuri dar și de lup.. majoritatea cel mai probabil chiar din acea zi.

În zona șeii situate înainte de Fața Cucureasa, dar și în prima parte a vârfului Șuvărosu vântul din ultima perioada dar și iarna capricioasă au făcut ca stratul de zăpadă să fie la limită ca grosime (spre deosebire de acum 11 ani, când am trecut pe acolo la mijlocul lunii martie).

Totuși, imediat sub vârful Șuvărosu am scos focile și am desenat viraje spre dealul Glodului, celalălat deal din traseu nostru.

Panorama 360 de grade ne-a însoțit în continuare în timp ce culmea dealului ne-a propus o coborâre lină și treptată, cu treceri pe lângă sălașe de vară sau stâne părăsite.

Am ajuns deasupra gospodăriilor aflate de-a lungul văii Șarampău pe când lumina soarelui mângaia tangențial dealurile.

La scurt după pornirea din vale ajungem, la soare, prin fânațele sătenilor

Doar noi și primele urme de animale

Vârful Roșu, munții Rodnei, ca o săgeată spre cer

Corongișul și versantul sudic de sub vârful Stăniștea unde se alfă pârtia de schi de la Alpina Blazna

Crossing roads

Cobășelul și Roșu

Un culoar fain printre molizi în drumul nostru spre intersecția cu culmea Hoitului

În bătaia soarelui am si uitat de cele -15 grade de la pornire

Rodnei cât cuprinde

Inconfundabilul trio: Ineu, Ineuț și Roșu

Troiene de zăpadă

Croindu-ne pe culmea Hoitului

Peisaj hibernal

Ochii ne fug și către Suhard

Urme recente de lup

Capodoperă vântului din ultimele zile

Peisajul e completat de Călimani: vârful Pietrosu (central), 12 Apostoli (dreapta)

Valul încremenit

Vârful Omului, culmea Suhard și fânațe sub vârfurile Suhardul Mare și Suhărzel

Același trio în urcare spre Cucureasa

Platou panoramic între Cucureasa și Șuvărosu

Alunecare pe schiuri sub vârful Șuvărosu- 1403 m, altitudinea maximă atinsă în această zi

Viraje cu super priveliște

În viteză spre dealul Glodului

Să tot stai și să privești

Vârful Șuvărosu a rămas în urmă, pe fundal

Acum doar o claie mai era sus și a ajuns să fie magnet pentru cervide (spre deosebire de acum 11 ani când erau mai multe vezi aici, aici sau aici)

Încă o privire spre zona Fața Glodului

Muntele Gaja și puțin din piciorul Pleșcuta

Cu pași mici spre umbra care ne aștepta în pâlcul de pădure

Mușuroaie de zăpadă

În munții Apuseni ele se numesc marghile

Sălașe de vară pe dealul Frăsinușului

Viraje până în spatele gospodăriilor aflate în parte de jos a dealul Glodului

Maramureșului: urcare pe vârful Cearcănu cu acces din Borșa Complex (8 ianuarie 2023)

noreply@blogger.com (Alina) — Mon, 09 Jan 2023 14:04:00 +0000

Traseu: Borșa Complex (Gura Fântânii) - TA - Preluca Mărului - culmea Gruiu Lupului - vârful Cearcănu și retur

Drumeți în urcare spre vârful Cearcănu, munții Maramureșului

Parte din Borșa Complex și pârtia olimpică văzute de vizavi

Clocot pe vârfurile din creasta principală a munților Rodnei

Case răsfirate de pe dealul Preluca Roșie

Gospodărie de vară pe Preluca Mărului

Preluca Mărului ne întâmpină cu soare și priveliști tot mai largi

A câtă prima zăpadă din acest sezon?!

Primul unghi de unde vedem o mostră a formațiunilor stâncoase ce străjuiesc culmea pe care se află vârful Cearcănu

Undeva la jumătatea drumului de urcare spre vârf

Stână la hibernare

Țarc de oi cu view spre Pietrosul Rodnei

Nori jucăuși pe topul celor mai înalte vârfuri

Încă o privire...

Călătorul

Cu creasta Rodnei în ceafă

Poiana oglindă

Atmosferă de iarnă chiar și numai pentru câteva ore

Culmea cu Cearcănu, încă tot departe...

Formațiune stâncoasă pe culmea Gruiu Lupului

Tot mai sus, tot mai frumos

Norii iar dau târcoale pe culme

Peisaj desprins din basm (foto Nuțu Radu)

Jnepeni fotogenici

Foarte aproape de vârf norii au tăbărât peste noi și nu s-au mai dat duși, îngreunându-ne astfel înaintarea... am revenit la mașini pe același traseu, iar partea superioară a muntelui a rămas în continuare în nori

Rodnei: pe vârfurile Nedeia Țăranului și Rabla cu acces din valea Cormaia (30 nov-1 dec 2022)

noreply@blogger.com (Alina) — Fri, 23 Dec 2022 14:08:00 +0000

Traseu: valea Cormaia - cabana Farmecului Pădurii - muntele Cucului - vf. Nedeia Țăranului - vf. Rabla - Muntele Pietrelor - stâna Dealul Pietrelor - pârâul Hașmelor - valea Cormaia

Mic în împăreția munților Rodnei

Trâmbița piticului înghețate

Gopodării sub vârful Cornul Arșiței

Urcare pe muntele Nedeia Bârladelor, printre petece de zăpadă

Pante înierbate și abrupte pe Nedeia Bârladelor

Mai sus, strat de zăpadă tot mai consistent

Zări cu vârfuri din Călimani

Scrutând dealurile din jur

Creasta principală spre est

Zăpadă de poveste

Cu pași mici spre Nedeia Țăranului

De partea celalaltă a văii Cormaia vârfurile: Scărișoara, Bulgărelui, Paltinu și șaua Zânelor

Suprapuneri de planuri cu vârful Mihăiasa (cel stâncos), Puzdrele, Laptelui și Galațului

Coborâre de pe Nedeia Țăranului și față-n față cu vârful Rabla

Balconul platformă pe care Marius l-a pregătit pentru cele două corturi

Norul vulcan și luna care a răsărit

Garsonierele vaste și o noapte care avea să fie cu vânt puțin și o minimă de -4 grade

Ultima geană de lumină spre creastă

A doua zi dimineață continuam spre vârful Rabla

Nedeia Țăranului rămâne în urmă

Deși abia e prima zi din decembrie avem ocazia să vedem scurgeri până la sol, pe versant estic

Ultimii metri spre roza vântului amplasata pe vârful Rabla, 1902 m

Un vânt tăios ne ia în primire astfel că nu zăbovim deloc pe vârf

Coborâre de pe Rabla pe muntele Pietrelor

Una dintre cele câteva zone stâncoase de pe muntele Pietrelor

De acolo tot coborâm

Alt unghi cu Nedeia Țăranului

Un popas la stâna Dealul Pietrelor și apoi suficienți de mulți kilometri până la cabana Farmecul Pădurii

Țara Chioarului: platoul Preluca, punctul de belvedere Piatra Cerbului și 2 coborâri la Lăpuș (15 mai 2022)

noreply@blogger.com (Alina) — Fri, 03 Jun 2022 05:00:00 +0000

Traseu: Aspra - platoul Preluca - Preluca Veche - belvedere Piatra Cerbului - punte Cordoș (peste Lăpuș) - Vima Mică - Sălnița - Dealul Corbului - y asfalt Preluca

După primul traseu în care am vizitat câteva sate aflate la poalele muntelui Șatra am făcut tranziția spre platoul Preluca.

Acest platou pitoresc se află la vreo 30-35 km în sudul orașului Baia Mare în timp ce, în partea lui sudică, e mărginit de coturile adesea fotogenice pe care râul Lăpuș le-a desenat în zona cheilor. Arealul pomenit face parte din Țara Chioarului, una dintre cele 4 regiuni etnografice ale județului Maramureș.

Pajiște înfloriă la început de vară

Acum 6 ani într-o zi de la începutul primăverii am pedalat pe acolo însă, cum niciodată nu am stat prea mult în față unei hărți a zonei, prea multe nu am reținut. Ulterior am mai făcut o scurtă incursiune pentru a vedea priveliștea oferită din două locuri aflate deasupra râului, dar, se pare, ca doar după al treilea popas în zonă am o privire de ansamblu mult mai bună.

Bun, iar acum să trec la locurile prin care ne-am învârtit în sfânta zi de duminică. Dimineața eram deja în cătunul Aspra unde de altfel și campasem așa că, după ce am adunat tabăra, am parcurs motorizați distanța până la biserica de lemn, albastră, loc unde am schimbat mijlocul de locomoție.

Șura fotografului din Aspra

Biserica de lemn din Aspra

Fără grabă am admirat micul locaș de cult, crucile colorate de lemn, narcisele de pe unele morminte, iar apoi am încălecat șeile spre intersecția cu drumul principal de pe platou.

Pitită pe un deal

De câteva luni drumul de culme de pe platoul Preluca e asfaltat în întregime, însă adesea aceasta e foarte îngust, împânzit de numeroase unghiuri moarte, sus - josuri succesive, unele fără vizibilitate, curbe de ac de păr..

Tot pe-ndelete am continuat spre est, către Preluca Veche, oprindu-ne de fiecare dată când am trecut pe lângă vreo șură cu acoperiș de paie.

Un cocoș cu creastă roșie și o șură din care, la câteva secunde distanță, a ieșit proprietarul: un porc negru

O alta pe lângă care am trecut și-n urmă cu 8 ani

Pe asfaltul de pe culmea platoului Preluca

Încă o căsuță albastră locuită

Gospodării ce aparțin de Preluca Veche

Biciclist pe ulița principală din Preluca Veche

Din Preluca Veche cotim dreapta pentru a ne îndrepta spre Piatra Cerbului

În anul 2020 accesul spre cele mai reprezentative puncte aflate deasupra cheilor Lăpușului a fost marcat

Zâmbetul Lăpușului văzut de pe Piatra Cerbului

Traseul nostru inițial era sub semnul incertitudinii, căci nu știam dacă puntea pentru a trece spre Vima Mică e mai e funcțională ori nu. După 3 confirmăriri și după un popas în punctul de belvedere de la Piatra Cerbului ne-am lăsat purtați tot spre vale prin pădurea verde, preț de 3 kilometri, până când am ajuns vadul de pe malul Lăpușului.

După popasul la Piatra Cerbului prindem drumul prin pădure care ne-a coborât până la râu

Puntea Corduș și prima trecere a zilei peste apele Lăpușului

Într-adevăr puntea Cordoș e într-o stare bună astfel că imediat după ce am folosit-o am revenit în șei cu gândul la o pauză de hidratare la primul magazin. Acesta avea să se lase destul de mult așteptat, noroc că am trecut pe lângă un robinet cu apă în Vima Mică, căci magazinul de aici era închis și cum nu am avut încotro ne-am pus toate speranțele în cel de la Sălnița. E de la sine înțeles că nu l-am ratat și după ce ne-am aprovizionat cu cele dorite ne-am lăsat în viteza coborârii spre malul Lăpușului de la Sălnița, acolo unde știam că ar trebui să dăm peste o bancă, niște umbră și speram la o răcorire până la glezne în râu.

Lăpușului a rămas în urmă în timp ce noi am început să urcăm spre Vima Mică

În viteză spre magazinul din Sălnița

Banca nu mai era, niște umbră am găsit și pentru că apa avea cam mult mâl la mal, doar Lia s-a încumetat să testeze temperatura apei. Oricum am făcut binemeritata pauză căci știam că de aici încolo doar urcare ne aștepta până la revenirea de sus, în platou, succedată mai apoi de sus-josurile pe asfalt până la punctul de start.

Din nou pe malul Lăpușului, acum lângă podul de la Sălnița

Hidratați cât de bine am putut am purces învârtind lent pedalalele căci panta spre Dealul Corbului și-a arătat gradientul imediat cum am trecut de podul peste Lăpuș. Pedală după pedală diferența de nivel s-a adunat destul de repede, iar apoi am luat rând pe rând fiecare rupere de pantă de pe culmea pe care ne-am înscris.

Prin Dealul Corbului după o urcare inițial susținută

O oaie curioasă

Zările au devenit tot mai generoase pe măsură ce am tot urcat, însă bisericuța din Pițiga, pe care o aveam oarecum ca reper, tot departe rămânea.

Chiar dacă mai aveam destule ore de lumină, drumul lung spre casă mai ales pentru Lia și Leo a înclinat balanța pentru în a lua decizia de a renunța la segmentul de culme cu drum asfaltat până la mașini. Leo care mai devreme a optat pentru câteva ore de odihnă pe platou a fost salvatorul nostru și astfel toți am ajuns acasă la o oră relativ decentă.

Casă veche extrem de cochetă

Țara Lăpușului: Muntele Șatra și biserici vechi de lemn în decor verde crud (14 mai 2022)

noreply@blogger.com (Alina) — Tue, 17 May 2022 17:24:00 +0000

Traseu: Târgu-Lăpuș (tabăra Aldo) - "C" (Drumul Albastru) - Muntele Șatra - drum forestier Izvorul Șetrii - Libotin - Rogoz - Dobricu Lăpușului - Târgu-Lăpuș (tabăra Aldo)

În alegerea acestui traseu ne-am inspirat din traseul de cicloturism Drumul Albastru din Țara Lăpușului pe care ulterior l-am adaptat după placul nostru. Asfel am încercat să eliminăm cât mai mult din porțiunile de asfalt, acolo unde s-a putut.

Bicicliști în drum spre Muntele Șatra (Șatra Pintii, 1041 m)

Pentru a începe pedalarea ne-am îndepărtat puțin de ieșirea din Târgu-Lăpuș așa că prima porțiune a fost direct una pe culmea unui deal prelung care, treptat, ne-a tot urcat. Nu după mult timp am întâlnit primele semne "C" pe copaci, ghidundu-ne când pe pajiști verzi când prin pâlcuri de pădure. Am învârtit pedalele în direcția N și kilometru cu kilometru ne-am tot apropiat de Muntele Șatra. Din depărtare acesta are forma unui trapez acoperit aproape în totalitate de pădure.

Dacă tot e vremea narciselor înflorite am dat și noi nas în nas cu două undeva pe deal

Pedalare pe un segment al traseului cicloturistic

Una din multele ipostaze față-n față cu Muntele Șatra - prelungire sud-vestică a munților Lăpușului

Un carpen coafat

Deși traseul Drumul Albastru a fost inaugurat în 2009 marcajele încă se mai văd, dar totuși în unele locuri e nevoie de o bună orientare în teren

Sus-josuri la poalele Muntelui Șatra

Mușchii s-au încălzit după sus-josurile de pe culmea dealului pe care am început, iar în momentul în care am intersectat asfaltul îngust ce urcă spre mănăstirea de pe Muntele Șatra gradientul drumului a crescut. Mai apoi o parte a urcării a fost asfalt, în timp ce mai târziu drum pietruit/pământ; totuși am avut noroc că am pedalat integral prin pădure, feriți de soare. De îndată ce am ajuns în poiana vastă unde e situată mănăstirea Șatra (Dumbrava) am observat cât mai e de fapt până în vârfului muntelui acolo unde e un schit și undeva, bine pitittă prin pădure, o grotă de-a lui Pintea haiducul.

Sector asfaltat spre mănăstirea de pe Muntele Șatra și unul dintre zbârciogii care au crescut chiar lângă drum

Leurdă înflorită, însă tot mirositoare

În cazul nostru aici am atins altitudinea maximă pe ziua de azi, moment numai bun să admirăm un alt trapez fotogenic: cel al Țibleșului, piramida vârfului Hudin (care tot de Țibleș aparține) și nu în ultimul rând versanți cu zăpadă din zona vârfului Pietrosu/Buhăescu Mare din Rodnei.

Poiana unde e situată mănăstirea de la poalele abruptului împădurit și stâncos al Muntelui Șatra

Popas la liziera pădurii, pe malul unui fost lac

Următorii kilometrii s-au scurs alternând porțiuni de pădure cu poieni cu martori de eroziune de conglomerat vulcanic, iar mai jos, pe coborâre, tot mai multe pajiști cu sălașe/cabane sezoniere ori gospodării izolate cu cât ne-am apropiat mai mult de satul Cupșeni.

Pajiște cu priveliști generoase spre Țibleș

Coborâre spre Cupșeni

Pe marginea drumului forestier Izvorul Șetrii

În drept cu primele gospodării am cotit dreapta și după un scurt urcuș am atins culmea aflată deasupra satului care ne-a oferit priveliști deopotrivă asupra Cupșeniul cât și asupra satului vecin Coșteni. Acum Muntele Șatra a ajuns în spatele nostru și așa a și rămas pentru restul traseului căci ne-am tot îndepărtat de el.

Șură în Cupșeni

Drum de culme deasupra satelor Cupșeni și Coșteni

Numai verde crud în orice direcție

Troiță și fundal cu Muntele Șatra de pe care am coborât

Niște pruni și un zoom cu Țibleșul

După aproximativ 4 kilometri am ajuns în Libotin unde am mers să vedem biserica de lemn de aici. Aceasta avea să fie și singura pe ziua de azi căreia am reușit să-i vedem și interiorul și, totodată, cea mai veche. Aceasta datează de la 1671 în timp ce următoarele pe la care am trecut, primele două în satul vecin Rogoz (dintre care una aflată în patrimoniu Unesco), sunt mai noi.

Uliță spre biserica de lemn din Libotin

Bisericuța de lemn din Libotin

Frânturi cu pictura originală și un ulm cât de poate de rebel în curtea bisericii

După popasul din Rogoz am revenit la capătul așezării și am început ultima urcare a zilei. Drumuri de pământ succedate de drumuri înierbate tot mai firav vizibile ne-au condus spre linia împădurită aflată deasupra satului Dobricu Lăpușului. A fost nevoie de o scurtă prospecțiune pentru a vedea pe unde reușim să trecem de brâul de pădure tânără care tot urmărea coama dealului.

Biserica din Rogoz aflată în patrimoniu Unesco

Încă o privire spre cel mai fotogenic trapez

Am coborât cu bine, când pe biciclite pe poteci de vaci, când direct pe iarbă până am ajuns la o prima uliță. La câteva sute de metri am mai pus de un nou popas specific zilei de azi și am urcat până la bisericuța una dintre cele 2 bisericuțe de lemn din sat. Ultimul segment din circuit s-a desfășurat pe asfalt și astfel am închis bucla.

Undeva între satele Rogoz și Dobricu Lăpușului

Una din cele două biserici de lemn din Dobricu Lăpușului

Rodnei: circuit cu pornire din valea Anieșului Mic, peste vârfurile Repede, Negoiasa Mare și Mihăiasa (19-20 martie 2022)

noreply@blogger.com (Alina) — Thu, 24 Mar 2022 19:00:00 +0000

Traseu: valea Anieșului Mic - stâna Mireșa - vf. Nedeia Straja - vf. Repede - șaua La Cărți - vf. Negoiasa Mare - vf. Mihaiasa - valea Anieșului Mic

După un sezon cu mult schi care, fie vorba între noi, încă e departe de a se fi terminat și majoritatea weekendurilor cu vreme destul de închisă, cu ocazia primului weekend însorit am plănuit să facem o tură de două zile pe schiuri. Am lansat invitația printre colegii de C.A.R și sâmbătă dimineața am pornit pe traseu 6: 5 pe schiuri, unul pe rachete.

Pe vârful Mihăiasa, 1805 m

Puțin deasupra pădurii orizontul a devenit foarte vast

Stâna Mireșa și vârful Laptelui (cel aflat pe picior sudic)

Pentru traseul circuit am ales partea de sud a munților Rodnei, cu acces din valea Anieșului Mic. Până în locul Între Izvoare drumul a fost curățat și uscat, iar de îndată ce am intrat pe Anieșul Mic a apărut gheață, ceva șleauri, însă nu au fost probleme și ne-am putut apropia de intrarea în traseul gândit de acasă.

Stâna a rămas în urmă și ne-am continuat urcarea spre a ieși în culmea sudică aflată între valea Anieşului și valea Cormaia

La un kilometru distanță după pornirea efectivă am părăsit valea și ne-am înscris pentru câțiva metri pe Izvorul Ursului iar apoi purtați de serpentinele drumului am atins liziera pădurii. Prin pădure zăpadă a fost în strat consistent, însă trilulilul păsărelelor a început să vestească schimbarea anotimpurilor.

Siluetele versanților s-au strecurat uşor la început printre copacii pădurii, iar de îndată ce am lăsat liziera în spate am putut admira picioare și vârfuri până la Ineu și Roșu, vârfuri aflate în extrema estică a masivului. Am poposit câteva minute lângă stâna Mireșa, interval în care ne-am ales și ruta pe care am urcat în piciorul sudic pe care-l aveam în față. Fiindcă zăpada era consolidată bine am hotărât să rămănem cât mai mult pe schiuri și astfel am urcat treptat, urmând platformele/umerii aflate în versantul estic, pe la baza vârfului Nedeia Straja.

În urcarea spre culme am trecut pe lângă o avalanșă considerabilă

De-a lungul urcării am tot analizat vizual o avalanșă nu foarte veche, de dimensiuni considerabile care s-a declanșat o dată cu ruperea cornișei din topul piciorul, angrenând cu ea şi o acumulare aflată sub culme. De asemenea, pe mulți versanți estici, vestici, respectiv sudici am văzut numeroase scurgeri până la sol, sau fracturi în stratul de zăpadă care o vor lua la vale cu prima ocazie.

Versanți abrupți care coboară până în valea Anieșului Mic

Privire spre Nedeia Țăranului, Rabla și Laptelui

Una dintre numeroasele scurgeri până la sol sau fracturi în stratul de zăpadă pe care le-am văzut de-a lungul celor 2 zile

Noi am ieșit cu bine în piciorul care se ridică între valea Anieșului și valea Cormaia și pe care l-am urmat până pe vârful Repede unde am făcut joncțiunea cu creasta principală din Rodnei.

Obârșia văii Cormaia și cele două vârfuri de peste 2000 de m aflate pe picioare sudice: Pietros și Țapului

Coborâre de pe vârful Repede în șaua La Cărți

Un vânt turbat de pe vârf ne-a grăbit să facem tranziția și apoi să coborâm spre șaua La Cărți. Cărțile sunt troienite sub omăt, iar în jurul izvorului lui Rițifoi vântul a creat din zăpadă un căuș fotogenic.

În același timp cu noi a sosit și un grup de 2 drumeți, care venea dinspre șaua Gărgălău, fiind într-o tură de parcurgere a crestei de la valea Blaznei la Pietrosu. Ne-am adăpostit repede de vânt și o parte dintre noi am rămas activi pentru a întâmpina luna aproape plină care s-a aratăt de îndată ce a urcat deasupra piciorului ce se desprinde din vârful Negoiasa spre sud. Temperatura a început să scadă constant și de la -11 seara, a coborât la -14 duminică dimineață.

Plimbarea de la apus

Valuri de zăpadă

Răsăritul de duminică cu o bună partea din creasta nordică a munților Călimani

După un răsărit cu nori destul de mulți, ne-am pregătit de plecare fără grabă căci am așteptat ca prognoza să se adeverească și cerul albastru să apară, deoarece urma o zonă unde, cel mai probabil nu ne vom mișca concomitent.

Norii s-au risipirt destul de repede și am pornit spre Negoiasa Mare

Echipați direct cu colțari și cu schiurile pe rucsac am pornit spre Negoiasa Mare totodată profitând de faptul că zăpada era perfectă pentru înaintare perpedes. Eu și Marius știam deja ce rută trebuie să alegem pentru a ajunge cel mai ușor în creastă, ocolind partea cea mai tehnică, plină de praguri stâncoase care coboară spre Șaua Între Izvoare.

Am mers până la baza porțiunii tehnice, iar apoi am cotit stânga

Stratul de zăpadă e foarte bine consolidat, însă de aici încolo am înaintat păstrând distanța între noi

Pentru a urcat micul horn/vâlcel care ne-a scos în creastă am mers asigurați, unul câte unul, iar apoi, la scurt timp am atins vârful Negoiasa Mare, plin de jnepeni pe timp de vară.

La baza scurtei porțiuni expuse ne-am echipat și după ce Marius a mers primul ne-a asigurat pe rând

Ieșirea din hornul mic pe un picior care încă ne-a solicitat atenția la maxim

Între timp vântul a început să se prindă putere așa că nu am zăbovit și am cotit spre dreapta, sud, făcând tranziția pe schiuri undeva după prima parte a coborârii. Aceasta parte a traseului e nouă pentru mine și cu toate că am admirat împrejurimile de sute de ori, în turele din Rodnei, piciorul pe care se află vârful Mihaiasa oferă noi perspective.

Și de pe Negoiasa Mare am fost alungați de vânt astfel că am amânat tranziția pe schiuri pentru mai târziu

Viraje spre șaua aflată la baza vârfului Mihăiasa în direcția noastră de mers

Alt loc, alte unghiuri

De Rodnei nu ne putem sătura

Fosta stână Butuci și vârfurile Puzdrele, Laptele Mare și Galațului

Creasta principală e acum în fundal, iar noi am revenit la colțari pentru ultima secțiune până pe Mihăiasa

Vântul nu ne scapă din ochi și doar înainte de a urca pe Mihăiasa am dat peste un loc unde am pus de o pauză căci eram cât de cât feriți. Ulterior am revenit la colțari pentru un segment înghețat, iar după poză de pe vârf, cu schiurile pe rucsac, le-am dăm jos și am început lunga coborâre până în valea Anieșului. Forestierul a avut câteva zone mai solicitante, însă zăpada a fost destul de bună și am reușit să stăm pe schiuri până jos în vale, de unde în 250 de m am ajuns la mașini.

Rabla ne-a vegheat de peste vale

Versantul S-V al Mihăiesei, iar de aici continuăm coborârea începută la 1800 m

Pauza de odhnit picioarele căci am tot coborât de la 1804 până la 900 m

Schi la Dragobrat, în Carpații Ucrainei (5-9 ianuarie 2022)

noreply@blogger.com (Marius) — Thu, 13 Jan 2022 06:30:00 +0000

La inițiativa unui coleg din C.A.R filiala Cluj am răspuns cu bucurie afirmativ și iată-ne porniți în a 5-a zi a anului 2022 spre Ucraina, cu destinația Dragobrat. Stațiunea e mai puțin cunoscută decât Bukovel (vezi aici sau aici) dar recunoscută pentru posibilitățile de schi off piste, respectiv cat-ski (adică folosirea ratrakului pentru a ajunge în zone în afara domeniului schiabil). Satul-stațiune e situat la o altitudine cuprinsă între 1350-1700 m.

Dimineață cu frig, zăpadă proaspată și cer senin

De la fereastra camerei noastre

Probabil, ca orice poveste despre schi în Ucraina, una dintre aventuri e trecerea frontierei. Știam de tradiție (mita la vameșii ucraineni), știam că teoretic se poate și fără, astfel că am încercat să nu mai încurajăm acest obicei. Dar cum cu o floare nu se face primăvară....
Așadar la primul din cele 4 puncte de control, primul militar înarmat ne oferă clasicul bilet pe care scrie numărul de înmatriculare al mașinii și numărul de persoane din mașină. La al doilea punct de verificare, ghișeu în acest caz, se verifică pașapoartele și suntem întrebați: "Nici o cafeluță, nimic?" - la care colegul șofer nu prea știe cum să reacționeze, iar mai apoi, vameșul ne zice: "mai e un pașaport de verificat!" - adică am mai primit o șansă să dam atenția, dar răspunsul colegului a fost "știu" și-am primit "liber" să trecem mai departe.

Pentru câteva secunde am sperat c-am descurajat "tradiția" așa că "zburăm prin vamă" și ajungem direct la al doilea militar înarmat care ne cere biletul primit la început. Ne arată rapid că lipsește o stampilă de pe el și ne repetă aceasta atât în ucrainiană cât și-n engleză. Dăm în marșarier prin punctul vamal căci se pare c-am sărit un ghișeu. Intuim că suntem penalizați, iar în cele din urmă scăpăm după ce contribuim cu 20 de lei la bugetul de cafele.

Imediat dupa vamă, un bișnițar tare de treabă și corect ne-a atras atenția cu-o "cărămidă" de grivne, moneda ucrainiană. Ne-am schimbat fiecare cât am considerat, iar domnul Ghiță ne-a asigurat că la întoarcere putem schimba tot la dânsul suma rămasă.. ceea ce ulterior s-a și întâmplat. Spre deosebire de Bukovel unde cardul poate fi folosit la tot pasul, aici POS-uri sunt scumpe la vedere sau mai bine zis lipsesc cu desăvârșire așa că banii lichizi sunt necesari.

Următoarea aventură până în Dragobrat a fost transportul din satul aflat la baza muntelui, loc în care am lăsat mașinile personale (există o parcare cu plată/îngrădită, tarif 50 grivne/zi sau la liber). Fiind cu mai multe mașini noi am parcat care cum am apucat, dar nu am avut parte de surprize. Accesul până sus se face cu microbuze sau camioane cu cabină de pasageri în spate, marca UAZ. Microbuzele/ dubele seamănă mult cu TV-urile de la noi. Sunt absolut impresionante! cât abuz pot suporta acele mașini dar și ce performațe au în teren foarte accidentat...

Parcarea oficială și mașinile de bază în micuțul centru al Dragobratului

Revenind la drumul de acces, acesta e un forestier destul de rău și aproape deloc deszăpezit. Repet: e o adevărată peripeție transportul, dar acele mașini sunt foarte capabile și nimeni nu-și face probleme că nu ajungi sus indiferent de cât ninge.

În toată stațiunea majoritatea era constituită din dubele și camioanele amintite și doar câteva alte mașini de teren; chiar dacă poți urca cu mașina personală șansele sunt minime să găsești un loc de parcare, cotloanele curățate fiind foarte puține.

Privire dintr-un colț al domeniului schiabil spre celălalt

În jurul instalațiilor există un areal destul de ofertant pentru coborâri off piste

Partea de schi:
Sunt mai multe instalații de transport pe cablu dintre care: 2 sunt telescaune vechi, de 2 locuri și restul teleschiuri, majoritatea destul de lungi. Găsești o hartă aici.

Nu există un skipass valabil la toate pârtiile, fiecare proprietar e cu jucăriile lui. Ceea ce a fost destul de neplăcut e că adesea la coada de la îmbarcare oamenii din jur se cam urcă cu schiurile pe ale celor din jur, bineînțeles din dorința de a ajunge mai în față.

. Dincolo de capătul superior al instalațiilor

Am încercat să prindem un apus de sus, dar frigul nu ne-a lăsat

Fugăriți de temperaturile geroase direct spre cazare

Am sperat ca de sus să vedem spre munții Maramureșului, dar nu am intuit locul potrivit, așa că ne-am mulțumit cu niște siluete din Gutâi și Igniș

Cu toate că în ziua în care am ajuns acolo a plouat tot timpul, pe seară temperatura a început să scadă și totodată precipitațiile s-au transformat în ninsoare. Din cele 4 zile petrecute în Dragobrat doar una a fost cu soare, în rest am tot avut parte de strat nou de zăpadă. Am fost norocoși!

Preț la una din instalații:
300 grivne - > 60 puncte
- 1 urcare cu telescaunul - 20 puncte
- 1 urcare cu teleschiul - 10 puncte
Curs aproximativ: 1 leu -> 6 grivne.

Într-una din zile am apelat la serviciile de cat-ski adică: transport cu ratrak-ul în afara domeniului schiabil, astfel c-am făcut ceva free ride/ off piste dar în condiții de ceața și vânt. A fost fain ca experiență, dar dacă mergi acolo pentru așa ceva îți recomandăm să rezervi locuri cu câteva zile bune înainte. Noi fiind mulți nu am mai prins loc pentru singura în care a fost soare, așa că ziua următoare ne-am dat doar câteva ore. Tarif pentru o zi întreagă ~2000 grivne.

Una dintre văile pe care am schiat

Ratrackul nostru pentru câteva ore

Cazare:
Am stat într-un hotel/ cabană din bușteni care scârția aproape oriunde si se auzea absolut orice prin pereți; dar ce mai conta? eram în stațiunea aceasta deosebită la doar câțiva metri distanță de una dintre pârtii.
Am avut cină și mic dejun, porțiile destul de mici iar mâncarea cât de cât OK, cu excepția când ne-au dat colivă (mâncare tradițională cu ocazia Crăciunului). :)

E bine de știut că doar ulițele principale sunt curățate cât de cât, în rest potecile se creează de la trecerea oamenilor

Am apreciat că unitățile de cazare din Dragobratul nu arată precum prin Straja ori stațiunea Parâng

La coborârea din stațiune drumul a fost din nou o reală provocare; camionul UAZ ne-a luat din ușa hotelului, ca un Uber de-a nost', iar pe drum eram din nou fascinat pe unde poate trece. Acum calea era brazdată cu șleauri înghețate și zăpadă.
Aici am văzut după mult timp anvelope cu ținte, cuie speciale, inserate în anvelope pentru aderența pe gheață.

Între două UAZ-uri nu te plouă, doar te ninge :P

Pentru a doua trecere prin vamă am fost pregătiți, iar pentru cel care verifica mașina și la cele 2 ghișee am pregătit câte 5 lei în pașaportul șoferului.
Pentru mine a fost tare amuzant să vad cum toată Europa civilizată condamnă corupția, mită știm că-i ilegal să dai, iar aici nu se poate altfel.

Cât despre pandemie, măsuri de prevenția COVID ce sa vă spun? absolut nimic, dar nimic, de la vameși până la bucătăreasa hotelului nostru nimeni nu purta mască. Am prins și Crăciunul pe rit vechi la ei și erau niste chefuri p'acolo...

Dacă am reveni acolo? Da, m-aș reîntoarce la Dragobrat, e fain atât timp cât ești setat și accepți "tradiția" de la vamă, condițiile și te bucuri doar că poți experimenta ceva total diferit față de UE.

Godeanu: drumeție la altitudine pe tărâmul lui Zalmoxis (2-3 octombrie 2021)

noreply@blogger.com (Alina) — Wed, 24 Nov 2021 10:45:00 +0000

Traseu: valea Lăpușnicului - TR - șaua Paltina - BR - vârful Galbena - șaua Mâțului- vârful Moraru - nemarcat - vârful Gugu - CR - refugiul Gugu - nemarcat - pârâul Mâțului

La început de octombrie am revenit în masivul Godeanu după mulți ani de la prima vizită aici. Acum am plănuit să folosim cele două mașini din dotare și să parcurgem bucata de culme din șaua Paltina până la vârful Gugu.

Echipați cu toate cele necesare am dus o mașină pe conturul lacului Gura Apelor, în locul unde poteca nemarcată o ia spre Gugu, iar cu cealaltă am făcut cale întoarsă pe valea Lăpușnicului Mare. Punctul nostru de pornire în traseu l-a reprezentat marcajul TR din zona refugiului Stănuleți așa că, de aici, ne-am luat rucsacii în spinare.

Până departe în munții Cernei

O primă priveliște spre Retezat în urcare spre șaua Paltina

Singuratic printre jnepeni

Poteca a lăsat rapid în urmă valea Lăpușnicului și ghidâdu-ne ca direcție spre sud, prin pădure, până în șaua Paltinu. Din aceasta șa spre est e Retezatul Mic în timp ce spre vest se întinde Godeanu.

Dar până acolo, o dată ce am ieșit deasupra lizierii am început să recunoaștem locuri din Retezat, doar că vântul de ne-a luat în primire nu ne-a lăsat să zăbovim. După ce am atins șaua amintită am schimbat marcajul și direcția de înaintare și, călăuziți de banda roșie am luat la pas culmile domoale din această parte de Godeanu.

La admirat Piatra Iorgovanului înainte să-i întoarcem spatele de voie, de nevoie

Evident, spre fotogenica Oslea și valea Soarbele

Una dintre pietrele Sturului

Același vânt nu ne-a lăsat în pace nici mai departe și din când în când norii de altitudine joasă au reușit să ascundă temporar soarele. Am trecut rând pe rând de vârful Sturu, Paltina, Scurtu, de formațiunile stâncoase care marginesc spre sud culmea principală, iar printre valurile cu ceață am reușit să zărim Sfinxul așezat pe unul dintre picioarele sudice.

Valuri de ceață care trec din sus spre nord

Pajiște alpină aurită odată cu venirea toamnei

Pete de culoare prin labirintul verde

Înainte de urcarea spre vârful Galbena peisajul cu care eram obișnuiți până aici s-a schimbat și totul a căpătat un caracter mai alpin. Am pus de o pauză în zona șeii Gârdomanu, iar apoi am pornit pe urcarea spre Galbena.

Acum în partea noastră dreaptă se întindea vasta platformă Borăscu, cea mai mare platformă de eroziune din Carpații noștri. Aceasta se prezintă sub forma unei mari întinderi înierbate, situate la altitudini de aproximativ 2000 metri, fiind localizată între creasta principală (sud) și valea Lăpușnicului Mare (nord). De o parte și de cealaltă a ei pornesc văi pe care își croiesc drum apele: Borăscu Mic și Mare, Galbena de nord, Izvorul Stânii.

În drept cu vârful Galbena poteca nemarcată ce vine dinspre platformă face joncțiunea cu creasta. Exact ca până aici, dar și de acum încolo, fiecare vârf al crestei principale este marcat printr-o momâie și ultima pe lângă care am trecut a fost cea de sub vârful Micușa.

În drum spre vârful Galbena

Parte din platforma Borăscu văzută dinspre est

Clocot pe vârful Micușa

Cea mai mare platformă de eroziune din Carpații românești

Survol deasupra șeii Scărișoara

Cu toate că mai era vreo oră jumătate de soare, umbra domnea deja în jurul lacul Scărișoara, loc unde ne gândeam să înnoptăm, așa că am ales să punem cortul chiar pe bandă roșie. Locul drept nu s-a lăsat prea mult căutat, iar după montarea "vastelor apartamente" am lenevit în bătaia soarelui.

Jumătate din echipa s-a sacrificat și a făcut o plimbare dus-întors până la izvorul de lângă lac pentru a ne reface proviziile.

Ș-am pus corturile taman pe banda roșie

A doua zi eu și Marius am întâmpinat soarele pe vârful Micușa și după cu mic dejun copios cu orez cu lapte, merișoare și afine am pornit la drum.

Bună dimineața! (momâia de pe vf. Micușa - 2160 m)

Suprapuneri

Lumini blânde la răsărit

Scoruși de munte de la altitudine au început să se înroșească

I-am fost fideli marcajului bandă roșie până sub vârful Moraru, loc în care am intrat pe poteci înierbate și nemarcate spre vârful Gugu. Priveliștea de pe Moraru e deosebită și cuprinde culmi neumblate de noi din Cernei, Godeanu, Țarcu, așa că am scos la puricat harta și privit zările.

Cu vârful Micușa pe fundal

Potecă în versant nordic între vârful Scărișoara și până aproape de șaua Mâțului

Șaua Mâțului reprezintă zona cea mai îngustă secțiune de pe creasta principală. Aici, staturile aproape verticale care mărginesc șaua spre sud.

De pe vârful Moraru, cu valea râului Șes la picioare și partea centrală din Țarcu

Vârful Godeanu

Șanturi de eroziune care coboară spre pârâul Mâțului

Până pe vârful Gugu ne-am vitaminizat cu merișoare și ne-am antrenat gleznele pe numeroasele smocuri de iarbă care ne-am apărut în cale.

Pe Gugu am zăbovit o vreme, iar ulterior am coborât mai susținut spre întinderile domoale de sub vârful Merila Mare. Conduși de CR am ajuns în șaua Branu loc în care am cotit dreapta, la vale, spre refugiul Gugu. Eventualele izvoare care figureaza pe hartă, respectiv atât cele de sub șaua Branu cât și cel din vecintătea refugiului erau secate, așa că nu am avut motiv să ne oprim. De lângă refugiu am luat în piept coborârea, înscriindu-ne pe poteca nemarcată care după 45 de minute ne-a condus în firul pârâului Mâțului. Aceasta potecă are din loc în loc câte o linie roz, însă nu pune probleme în a o urmări căci e vizibilă. După încă vreo 20 de minute pe marginea pârâului am ajuns la mașină. Tura încă nu e gata căci am avut de recuperat cealaltă mașină de la Stânuleți.

Important izvoare în octombrie 2021:

-izvor la 150 de m de pârâul Mâțului pe conturul lacului, înainte de zona "La tuburi"

-izvor pe BR sub vârful Moraru și altul sub varful Scărișoara

Întinderi vaste spre Gugu

Alți scoruși de munte, poate că și paltini în straie de sezon

Momâia de pe vârful Gugu și o parte din masivul Țarcu pe fundal

Lacul Gugu - situat sub vârful omonim

O zonă puțin mai accidentată la coborâre de partea cealaltă de pe Gugu, iar apoi plaiuri domoale până în șaua Branu