Benny-Med

MICROBIOLOGIE ANUL II SEMESTRUL I curs 3

2010-10-14T12:33:00.002+03:00

Curs 3: Nutritia, metabolismul si cresterea bacteriilor

Nutriţia, metabolismul şi creşterea bacteriilor

Nutriţia – asimilarea substanţelor nutritive din mediul extern

Nutrienţii – substanţe ale căror soluţii pot traversa membrana citoplasmatică

Participă la reacţiile metabolice
Compuşi: prin simplă solvire (CO2, O2, săruri minerale)
Prin digestie extracelulară (proteaze, lipaze, amilaze)

Proteine

Polizaharide

Lipide

Acizi nuclei

Aa, scurte fragmente de polipeptidice

monozaharide

AG, glicerol

Nucleozide,

fosfaţi

anorganici

Nutrienţii – în citoplasma traversând membrana citoplasmatică:

Fie prin difuziune simplă sau cu participarea carrier
Fie prin transport activ în contragradient – necesară energie + pariticiparea unor permeaze

Principalele elemente necesare majorităţii bacteriilor sunt:

C, N, O₂
Săruri minerale.

Surse de carbon:

Elementul cel mai bine reprezentat
Autotrofe – folosesc CO₂ drept unică sursă de carbon
Heterotrofe – compuşi organici drept sursă de carbon (în special carbohidraţi) şi sursă de energie în acelaşi timp
- Unele heterotrofe – capnofile sau carboxifile

Surse de azot:

Pentru sinteza proteinelor pot utiliza azot din sursă organică (peptide, aa) sau anorganică (săruri de amoniu)

Surse de oxigen:

Aa, nucleotide, gliceride – ajung în celule prin nutrienţi
O₂ necesar respiraţiei aerobe

Elemente minerale:

Sulful:

Aa sub forma grupării tiol (-SH)
Vitamine (tiamina, biotina)
Coenzima A

Fosforul:

Asimilat sub forma fosfaţilor anorganici
Esenţial pentru sinteza acizilor nucleici, fosfolipidelor membranare, ATP

Na, K, Mg, Cl – asigură echilibrul fizico-chimic

Fe, Se – intră în structura chimică a citocromilor, peroxidazelor şi hidrogenazelor,

Ca + acid picolinic = dipicolinat de calciu

Co, Cu, Zn – oligelemente prezente ca impurificatori ai unor nutrienţi

Activatori enzimatici

Factori de creştere:

Metaboliţi esenţiali a căror prezenţă este obligatorie în mediu (aa, baze purinic, pirimidinice, vitamine)

Bacterii fastidioase – bacteriile dependente de numeroşi factori de creştere.

SIntrofie – o specie bacteriană utilizează factor de creştere sintetizat de o altă specie

Mutant auxotrof – prin mutaţie pierde o enzimă oprind sinteza unui metabolit esenţial. Mutantul creşte numai dacă acest metabolit apare preformat în mediu (ex. mutant auxotrof pentru metionină). Auxotrofia oferă avantaj selectiv – bacteria auxotrofă se multiplică mai rapid decât tulpina prototrofă (parentală).

e. g. Treponema pallidum (agent etiologic al sifilisului), mai cultivă la iepure, Mycobacterium leprae (mai cultivă la tatuul cu 9 brîie din America de Sud).

Importanţa cunoaşterii necesităţilor nutritive:

Utilizarea unor medii de cultură adecvate pentru izolarea din produse patologice

Metabolismul bacterian. Importanţa cunoaşterii:

Înţelegerea modului de viaţă şi a habitatului diverselor specii, cât şi a probabilităţii de a veni în contact cu omul
Definirea caracterelor fiziologice importante în identificarea speciei
Înţelegerea mecanismului patogenic în raport cu posibilitatea unei bacterii de a se localiza şi multiplica într-un anumit ţesut sau organ.

Catabolismul: energie conservată în molecule de ATP şi apoi eliberată prin fosforilare pentru anabolism, transport activ transmembranar, mobilitate, 45% pierdută prin căldură.

Fototrofe – radiaţii luminoase

Chemotrofe – bacteriile care obţin energia prin reacţii de oxido-reducere

Chemolitotrofe – donor de electroni o substanţă anorganică

Chemoorganotrofe – donor de electroni o substanţă organică (bacterii de interes medical)

Metabolismul glucozei:

3 căi metabolice în catabolismul glucozei

Emden-Meyerhof-Parnas (EMP)

Glucoză – piruvat – în condiţii de aerobioză + anaerobioză
Energia în glicoliză – ATP, NADH
În absenţa oxigen – acidul piruvic convertit în diferiţi produşi finali – fermentaţie la bacterii frecvent acid piruvic în lactic
- Lactobacili – acid lactic
- Propionibacterium: acid propionic + acid acetic + CO2 + H2
- Escherichia: etanol + acid lactic + acid acetic + acid succinic + CO2 + H2

Calea pentozelor

Operează simultan cu glicoliza, ajunge la intermediari ai EMP prin transcetolaze, transaldolaze ex. E Coli

Calea Entner-Duodoroff – alternativă pentru glicoliza sau calea pentozelor numai la bacterii gram negative aerobe.

Ciclul acizilor tricarboxiligi

În prezenţa oxigenului acidul piruvic este complet oxidat la H2O şi CO2
Cale mfibolică – mecanism major de generare ATP, completă oxidare aa, acizi graşi, carbohidraţi, intermediari pentru sinteza de aa, lipide, purine, pirimidine.

Catabolismul hidraţilor de carbon:

Glucoza cea mai folosită dintre moleculele organice.

Bacteriile pot elibera energia din glucoză prin:

Respiraţie
Fermentaţie

Respiraţia:

Aerobă – acceptorul final este O2
Anaerobă – altul decât O2, ionul nitrat, sulfat

Presupune 3 etape: glicoloiza, ciclul Krebs, lanţul transportorului de electron

Calea EMP: 2 molecule ATP

Căi alternative 1 moleculă de ATP.

Ciclul Krebs – 2 molecule de ATP. Enzimele glicoloizei şi ciclului Krebs sunt localizate în citoplasme.

În respiraţia aerobă la procariote: 1 moleculă de glucoză = 38 molecule ATP.
În respiraţia anaerobă cantitatea de ATP variază <>

Fermentaţia – obţinerea energiei prin reacţii de oxido-reducere în care atât donorii cât şi acceptorii de electroni sunt compuşi organici. Cantitatea de ATP este mică: 2 molecule ATP.

Bacterii – strict aerobe – folosesc exclusiv respiraţia aerobă (superoxid dismutază, catalază)

Strict anaerobe – exclusiv procesele fermentative
Aerotolerante – metabolism de tip fermentativ, dar rămân viabile în prezenţa oxigenului.
Facultativ anaerobe – respiraţia + fermentaţia
Microaerofile – concentraţii reduse de O2 (5-6%)

Creşterea bacteriilor. Dinamica multiplicării.

Creşterea celulelor – sporirea mărimii şi masei acestora. La bacterii se referă la creşterea numărului de celule într-o populaţie, prin diviziune, realizată în progresie geometrică cu raţia 2 ( 2⁰, 2¹… 2ⁿ)

Culturile bacteriene

continue
- Chemostatul – nutrient factor limitant al creşterii
- Turbidostatul densitatea bacteriilor măsurată turbidimetric – cultura menţinută la rata maximă de creştere
Discontinue – în volum limitat de mediu

timp de generaţie – timpul necesar dublării populaţiei
rata de creştere – numărul de generaţii ce s-au acumulat în unitatea de timp

Faza de lag:

Număr bacterii staţionar/scade
Durata variază cu provenienţa şi numărul bacteriilor inoculate, compoziţia mediului

Cauzele:

Refacerea stocului de structuri, enzime, metaboliţi esenţiali dacă inoculul provine dintr-o cultură „bătrână”
Vindecarea leziunilor dacă provine dintr-o populaţie expsuă la agenţi antibacterieni
Selecţia număr de mutante capabile să asimileze condiţiile noului mediu
În această fază:
- Sunt active metabolic
- Cresc ăn dimensiune
- Nu se divid
- Sensibilitatea la agenţi antimicrobieni crescută

Faza de accelerare:

Începe multiplicarea cu scurtarea progresivă a timpului de generaţie până la o valoare constantă.

Faza de multiplicare exponenţială sau logaritmică

Timp de generaţie şi rata de creştere – constante – curba evoluează exponenţial până în momentul în care unul sau mai mulţi nutrienţi consumaţi şi / sau acumulare de produşi toxici.

Factor limitant – ex. Pentru bacterii aerobe oxigenul – lipsă se resimte la 10⁷ UFC/ml

Timpul de generaţie – determinat genetic – ex. E. Coli 20 min, Mycobacterium tuberculosis 27 ore.

Bacteriile:

Au dimensiuni constante, uşor mai mari
Sensibilitatea la agenţi antimicrobieni rămâne crescută

Faza de încetinire – cultura în faza exponenţială doar câteva generaţii

Faza staţionară:

Rata de creştere nulă
Numărul de bacterii vii constant mai multe ore
Număr bacterii vii / numărul total de bacterii – variabil

Bacteriile:

Au morfologia tipică – dimensiuni, incluzii, endospori
Sensibilitatea la agenţi antimicrobieni scade

Faza de declin

Bacteriile mor progresiv
Dacă se însoţeşte de liză – scade nr. total de bacterii
Morfologic – forme aberante

În laborator

Pentru identificarea bacteriilor – culturi în faza staţionară – 18 – 24 ore
Testarea sensibilităţii la antibiotice – faza logaritmică

ANATOMIE ANUL II SEMESTRUL I curs 3

2010-10-14T12:15:00.002+03:00

Curs 3 : Dezvoltarea viscerocraniului

CURS 3: DEZVOLTAREA VISCEROCRANIULUI

Elementul caracteristic al dezvoltarii capului si gatului este reprezentat de formarea arcurilor faringiene(branhiale). Aceste arcuri apar in S4-S5 de dezvoltare si contribuie la aspectul caracteristic al embrionului.

Aceste arcuri faringiene sunt masele mezenchimatoase care apar in regiunea viitorului gat si sunt separate de o serie de fante sau santuri faringiene/branhiale.

Dezvoltarea viscerocraniului

A. Etapa de inmugurire

B. Etapa de coalescenta

C. Etapa de compartimentare

A. Etapa de inmugurire

La sfarsitul S4, in zona centrala a fetei, se formeaza stomodeumul(gura primitiva) in jurul careia apar cinci muguri faciali formati tin tesut mezenchimatos derivat din crestele neurale.

Primul arc faringian delimiteaza inferior stomodeumul. Acest arc este format dintr-o portiune dorsala care este procesul maxilar si una ventrala – procesul mandibular. Procesele vor da nastere mugurilor maxilar, respectiv mandibular. Astfel stomodeumul va fi delimitat lateral de mugurii maxilari iar inferior de mugurii mandibulari. Muguriele fronto-nazal care se formeaza prin proliferarea tesutului mezenchimatos situat inaintea veziculelor cerebrale. Acesta delimiteaza superior stomodeumul. Lateral de mugurele fronto-nazal se formeaza, sub influenta inductiva a portiunii ventrale a prozencefalului, doua ingrosari locale ale ectodermului de suprafata – placodele nazale(olfactive).

In S5 placodele nazale invagineaza si formeaza santurile nazale(olfactive). Apoi tesutul de fiecare parte a santului prolifereaza rapid, ia aspectul unor creste si formeaza mugurii nazali. Cei situati de partea externa vor fi mugurii nazali externi, cei situati de partea interna a santului vor forma mugurii nazali interni.

B. Etapa de coalescenta

In aceasta etapa mugurii se dezvolta si fuzioneaza.

In urmatoarele doua saptamani mugurii maxilari continua sa creasca. Ei se dezvolta si spre medial comprimand mugurii nazali mediali catre linia mediana. Astfel spatiul dintre mugurele nazal medial si mugurele maxilar dispare treptat iar cei doi mugri fuzioneaza . Asadar la formarea buzei superioare contribuie cei doi muguri nazali mediali si cei doi muguri maxilari.

Mugurii maxilari si cei nazali laterali sunt separati initial printr-o depresine adanca numita sant nazo-lacrimal. Superior acest sant pleaca de la unghiul intern al placodelor optice. Ectodermul care acopera acest sant formeaza un cordon epitelial compact care se desprinde de restul ectodermului. Acest cordon dobandeste lumen si formeaza ductul nazo-lacrimal. In portiunea superiorar acest duct se largeste si formeaza sacul lacrimal. Dupa desprinderea cordonului, cei doi muguri(maxilari si nazal lacrimal) vor fuziona, formeaza asa numitul proces globos care se va uni cu segmentul intermaxilar. Apoi mugurii maxilari vor forma obrajii si oasele maxilare.

Mugurii mandibulari se unesc lateral de cei maxilari limitand astfel deschiderea laterala a cavitatii bucale. Apoi mugurii mandibulari cresc, se unesc pe linia mediana, si vor forma buza inferioara si mandibula.

La formarea nasului contribuie cinci muguri: mugurele frontal care da nastere priamidei nazale, mugurii nazali mediali care fuzioneaza si formeaza radacina si dosul nasului, mugurii nazali laterali care vor forma aripile nasului.

segmentul intermaxilar

Ca urmare a dezvoltarii mugurilor maxilari catre medial, cei doi muguri nazali mediali fuzioneaza nu numai la suprafata dar si in profunzime. Prin unirea lor se formeaza segmentul intermaxilar.

Acest segment este format din 3 componente:

componenta labiala, din care se formeaza filtrumul buzei superioare
componenta a osului maxilar, unde se vor dezvolta cei patru incisivi superiori
componenta palatina, din care se formeaza palatul primar(de forma triunghiulara)

Segmentul intermaxilar se continua cu portiunea rostrala a septului nazal care se formeaza din mugurele frontal.

C. Etapa de compartimentare

Etapa consta in separarea cavitatii bucale de cavitatea nazala si in terminarea compartimentarii celor doua fose nazale.

Compartimentare – orizontala si verticala

Inceputul compartimentarii orizontale se realizeaza prin procesul intermaxilar care formeaza paltul primar iar desavarsirea compartimentarii se datoreaza palatului secundar.

palatul secundar

- se formeaza din lamele palatine. Acestea sunt doua procese aplatizate ale mugurilor maxilari.Ele apar in S6. Initial au un traiect oblic descendent de fiecare parte a limbii. In S7 lamele palatine se deplaseaza ascendent, ajung in pozitie orizontala, deasupra limbii, fuzioneaza si vor forma palatul secundar. In partea anterioara lamele fuzioneaza cu palatul primar iar la limita dintre acestea se formeaza gaura incisiva.

In ce lamele palatine fuzioneaza fosele nazale se formeaza prin dezvoltarea septului nazal si care in final se va uni cu suprafata superioara a palatului secundar.

cavitatile nazale

In S6 santurile nazale se adancesc, pe de o parte datorita dezvoltarii mugurilor nazali , pe de alta parte datorita patrunderii lor in mezenchimul subjacent. Initial, depresinile nazale sunt separate de cavitatea orala primitiva prin membrana oro-nazala. Dupa disparitia acesteia cavitatea nazala comunica cu cea orala prin doua orificii nou formate – coanele primtiive.

Coanele sunt situate de-o parte si de alta a liniei mediene si imediat posterio palatului primar. Ulterior, dupa formarea palatuli secundar si continuarea dezvoltarii cavitatii nazale primitive, coanele definitive se localizeaza la jonctiunea dintre cavitatea nazala si faringe.

Sinusurile paranazale se dezvolta sub forma unor diverticuli ai peretelui nazal lateral care se extind in oasele maxilar, etmoid, frontal si sfenoid. Aceste sinusuri ating dezvoltarea maxima la pubertate si contribuie la aspectul defintiv al regiunii faciale.

dintii

Dintii apar in urma interactiunii epiteliilor mezenchimale dintre epiteliul cavitatii orale si mezenchimul subjacent derivat din celulele crestei neurale.

In S6 stratul bazal al invelisului epitelial formeaza o structura numita lamina dentara situata de-a lungul maxilarului si mandibulei. Din lamina dentara iau nastere mugurii dentari. Din acesti muguri se formeaza primordiile componentelor ectodermice ale dintilor(smaltul). Smaltul(produs de ameloblast) este situat pe un stat gros de dentina produs de odontoblast. Iar cementul este produs de cementoblaste localizate in jurul radacinii dentare.

Primii deciduali(de lapte) apar la 6-24 luni dupa nastere iar dintii definitivi(care inlocuisc pe cei deciduali) se formeaza in luna a treia de viata intrauterina si raman inactivi pana in jurul varstei de 6 ani.

Concluzie:

Mugurele frontal dezvolta: piramida nazala, portiunea rostrala a septului nazal(spina nazala a frontalului)

Mugurii nazali interni dezvolta: radacina si dosul nasului, lama perpendiculara a etmoidului si vomerul, partea mijlocie a buzei superioare(filtrumul)

Mugurii nazali externi dezvolta: partea laterala a piramidei nazale(aripa nasului), oasele lacrimale, masele laterale ale etmoidului

Mugurii maxilari dezvolta: partile laterale ale buzei superioare, cea mai mare parte a obrazului, solzul temporaliului, malarul, apofiza zigomatica, maxilarul superior si palatinul

Mugurii mandibulari dezvolta: mandibula, buza inferioara, partile moi din partea inferioara a fetei, muschii masticatori.

MALFORMATIILE CRANIO FACIALE

La nivelul neurocraniului

cranioschizisul – major, cutia craniana nu se formeaza, cand tesutul cerebral vine in contact direct cu lichidulo amniotic si degenereaza, cand se produce anencefalie

- sau defecte mici ale craniului prin care herniaza meninge si/sau tesut cerebral, meningocel cranian sau meningo encefalocel cranian

craniosinostoza – inchiderea prematura a unei sau mai multor suturi

→ scafocefalie

→ acrocefalie, craniu in turn(sutura coronara se sudeaza prematur)

→ plagiocefalie(cand este afectata sutura coronara si lambdoida)

microcefalie – absenta cresterii creierului si a cresterii in volum a cutiei cranine

Malformatii la nivelul viscerocraniului:

cheiloschizis - “buza de iepure”, despicatura buzei superioare
gnatoschizis – maxilarul despicatura

Aceste malformatii se datoreaza lipsei fuziunii sau fuziunii incomplete dintre mugurele maxilar si nazal medial. Poate fi uni sau bilaterala.

palatoschizis - “gura de lup”, despicatura palatuloui secundar, determinat de lipsa fuziunii dintre lamele palatine
uvuloschizis – uvula despicata
microstomia sau macrostomia – exces de alipire/lipsa fuziunii intre mugurele maxilar si mandibular
despicaturile faciale oblice – cand ductul nazo-lacrimal este expus la suprafata
despicatura mediana a buzei superioare
sinoftalmie – globii oculari fuzionati
proboscis – fuzionarea proceselor nazale laterale
aprosopia – lipsa congenitala a fetei

ANATOMIE ANUL II SEMESTRUL I

2010-10-07T17:12:00.000+03:00

ANATOMIE

CURS 2

Studiul morfogenezei neurocraniului

Aparitia, dezvoltarea si perfectionarea extremitatii cefalice este rezultatul unui lung proces evolutiv. Apare ca o necesitate in procesul de polarizare al individului cand va rezulta un pol cefalic si un pol caudal. Pentru protectia polului cefalic care va veni primul in contact cu mediul si care contine si elementele nervoase cele mai diferentiate este obligatorie aparitia si perfectionarea unei carcase care va deveni scheletul craniului.

In filo- si ontogenie scheletul craniului poate fi fibros, fibrocartilaginos si osos.

Dupa continutul si functiile pe care le indeplineste craniul poate fi impartit in:

Neurocraniu care adaposteste encefalul si analizatorul stato-acustic
Viscerocraniu in care se afla portiunile initiale ale aparatelor de import

Elementele scheletice impreuna cu partile moi epischeletice alcatuiesc continatorul.

La nivelul neurocraniului scheletul este captusit de formatiuni conjunctive – meninge. Continutul este reprezentat de encefal.

La nivelul viscerocraniului scheletul este captusit de mucoase, iar continutul este reprezentat de viscerele fetei si segmentele periferice ale analizatorilor.

Prin procesul de umanizare, extremitatea cefalica a omului se diferentiaza: net fata de capul celorlalte mamifere:

Neurocraniul este rotunjit si voluminos;
Viscerocraniul se afla dedesuptul segmentului anterior al neurocraniului
Prin involutia aparatului stomatognat(dento-maxilar) se asista la inlocuirea botului de la animale cu fata la om.

\ Acest proces de umanizare este posibil prin adaptarea la conditiile de trai ale omului si anume:

Ortostatismul
Eliberarea membrelor toracice de a participa la locomotie si folosirea lor pentru aparare si procurarea hranei
Locomotia este mai lenta
Actiunea gravitatiei
Actiunea asupra craniului a muschilor cefei si a celor masticatori

Ontogenetic, extremitatea cefalica se dezvolta din mezenchimul derivat din:

Mezenchimul paraaxial si lateral
Ectomezodermul crestelor neurale
Placodele otice, cristaliniene si olfactive(ectodermice)

Din mezodermul paraaxial iau nastere peretii si cea mai mare parte a planseului neurocraniului, muschii voluntari cranio-faciali, duramater craniana si tesutul conjunctiv al regiunii dorsale a extremitatii cefalice si respectiv dermul pielii capului
Din mezodermul lateral ia nastere o parte din tesutul conjunctiv al gatului si unele cartilagii ale laringelui(cricoid, aritenoide)
Din placodele ectodermice ia nastere o parte din scheletul bazei craniului si segmente periferice ale unor analizatori.

In ansamblu, in dezvoltarea oaselor craniului intalnim 3 stadii:

Stadiul fibros(desmocraniul)
Stadiul cartilaginos(condrocraniul)
Stadiul osos(osteocraniu)

Sunt oase ale craniului care trec direct din stadiul fibros in cel osos(ex: oasele boltii craniului). Din acest punct de vedere osificarea oaselor craniului poate fi:

Osificarea de membrana(desmala, endoconjunctiva)
Osificarea endocondrala( sau de substitutie)
Osificarea mixta in care portiuni dintr-un os se osifica endoconjunctiv alaturi de alte portiuni cu osificare endocondrala

NEUROCRANIU

Este alcatuit din bolta craniului(desmocraniul) format din oase membranoase, late, care acopera encefalul si oasele bazei craniului, ce reprezinta condrocraniul, sau partrea cartilaginoasa.

Desmocraniul incepe sa se dezvolte de la sf S4 de viata intrauterina. Are forma unei carcase sferoidale din mezenchim, care inveleste vezicula cerebrala si formeaza placa bazilara. Mezenchimul desmocraniului se cliveaza rezultand: superficial oasele boltii craniene, si in interor, meningele.

Osificarea oaselor desmale se caracterizeaza prin prezenta spiculilor ososi, formatiuni osoase aciculare care se extind radial, progresiv de la centrii primari de osificare la periferie.

Osificarea de membrana parcurge mai multe etape:

Faza proteica caract. prin faptul ca tesutul conjunctiv tanar este invadat de celule care se condenseaza in segmentul central al membranei si care va secreta oseina.
Faza de mineralizare cand oseina se impregneaza cu saruri minerale din partea centrala spre periferie ca o pata de ulei si se formeaza osul primar
Faza de remaniere cand osul primar este invadat de vase sangvine si celule mari(viitoare osteoclaste) care vor definitiva osul secundar functional

La nastere oasele boltii craniului sunt separate intre ele prin membrane suturale. Acolo unde se intalnesc mai mult de doua oase aceste membrane acopera spatii mai ample numite fontanele. Cele mai mari si mai persistente sunt: fontanela anterioara(bregmatica) aflata intre cele doua jumatai ale frontalului si oasele parietale si care se inchide in mod normal in a doua jumatate din cel de-al doilea an de viata si fontanele posterioara(lambdoida) situata intre oasele parietale si solzul occipital si care in mod normal se inchide in primele trei luni dupa nastere.( Mai sunt si fontanele mastoidiene si sfenoidale.)

Membranele suturale si fontanelele permit suprapunerea partiala a oselor craniului in timpul nasterii facilitand pasajul fatului prin filiera genitala a mamei. Dupa nastere oasele late revin la pozitia initiala. Peristenta fontanelei bregmatidce da informatii asupra osificarii craniului si presiunii intracraniene.

Prin urmare osificarea desmala se produce destul de lent dar cresterea si dezvoltarea fatului si ulterior al copilului se face foarte rapid. Deci, este nevoie de un schelet care sa creasca rapid pentru a fi suportul de insertie a muschilor necesari miscarii si pentru fixarea viscerului. Materialul care indeplineste aceste conditii este tesutul cartilaginos. Astfel, embrionul si ulterior fatul, va avea schelet cartilaginos acolo unde se cere cresterea scheletica rapida si rezistenta mecanica la presiune si tractiune. In final, cartilagiul este distrus si inlocuit de tesutul osos.

Osificarea endcondrala prezinta avantajul ca scheletul creste in ritmul cerut de cresterea intregului organism.

Tesutul cartilaginos este acoperit de pericondru bogat vascularizat si inervat. Din patura profunda a pericondrului patrund in macheta cartilaginoasa vase sangvine si celule conjunctive care unele vor distruge cartilajul(osteoclaste) iar altele se transforma in osteoblaste(care vor secreta oseina) si o a treia categorie care migreaza spre spatiul central rezultat din actiunea osteoclastelor, generand maduva osoasa.

Urmeaza procesul de mineralizare cu formarea osului primar. Apoi pericondrul se transforma in periost. Periostul pastreaza toata viata capacitatea de a forma tesut osos. Apoi, sub aciunea osteolitica si osteoplazica se formeaza, in sfarsit, osul secundar(funcional)

Tesutul cartilaginos se pastreaza un timp la extremitatile pieselolr osase pana se termina cresterea scheletului.

Condrocraniul este reprezentat de oasele bazei craniului.

In jurul extremitatii rostrale a corzii dorsale, in S7, baza fibrocraniului se transforma cartilaginos de la extremitatea craniala a coloanei vertebrale pana in regiunea interorbitara.

Se vor diferentia urmatoarele cartilagii:

segmentul paracordal – situat lateral fata de coarda dorsala, si va fi reprezentat de cartilagiile paracordale si capsulele cartilaginoase otice si optice.
segmentul precordal – situat rostral de coada dorsala reprezentat de cartilagiile hipofizare si cartilagiile precordale. Se vor uni si vor forma o planca alungita care este placa bazilara.

Cartilagiile paracordale fuzioneaza intre ele alcatuind bazio-occipitalul. Apoi prelungirile postero-laterale formeaza exoocipitalul cu condilii occipitali; iar fuzionarea dorsala da nasterea supraoccipitalului(solzul occipitalului). Toate acestea circumscriu gaura occipitala.

Capsulele cartilaginoase otice trimit o prelungire petromastoidiana(stanca si mastoida) si una parotica(anterioara, tegmen timpani).

Prin perechea de cartilagii hipofizare trece canalul cranio-faringian, ocupat de diverticolul hipofizar, care se va inchide in L3. Ele se vor uni anterior si formeaza:

presfenoidul, care la randul sau trimite prelungirea:
1. orbito-sfenoidala(aripile mici ale sfenoidului)
2. sfenoidala anterioara(jugum sphenoidale si crista cribrosa)
bazisfenoidul(partea dorsala a corpului sfenoidului) trimite si el o prelungire – alisfenoidul(aripile mari si aripile pterigoide ale sfenoidului). Si in partea rostrala are loc transformarea cartilaginoasa a capsulelor olfactive si optice.

Din capsulele olfactive vor lua nastere: septul interorbito-nazal, labirintul etmoidal cu cornetele sale si cornetul nazal inferior.

In L3 placa bazilara cartilaginoasa inglobeaza si capsulele organelor de simt, ramanand in stadiul fibros doar calota.

Oasele late pereche prezinta cate un punct de osificare iar cele mediene simetrice cel putin doua. Oasele cu osificare endcondrala prezinta de obicei mai multi centri de osificare.

Occipitalul : portiunea solzului occipital de deasupra liniei nucale superioare prezinta doua centre.Aceasta portiune poate ramane separata de restul osului ca un rest os interparietal. Sub linia nucala superiora solzul prezinta alte doua centre de osificare.

Sfenoidul: pana in luna a 7-a, a 8-a corpul sfenoidului are doua parti: una presfenoidala, anterior de tuberculul pituitar( si care se continua cu aripile mici) si un postsfenoidala care cuprinde seaua turceasca, aripile mari si apofizele pterigoidiene, dorsum sallae. In partea presfenoidala apare cate un centru in fiecare aripa lateral de canalul optic. In partea postsfenoidala apara mai intai cate un centru in aripile mari dupa care mai apar inca doua centre care sunt de o parte si de alta a seii turcesti dupa care se vor uni.

Temporalele: Stanca temporalului are 14 centre. Portiunea timpanica prezinta un singur centru. Iar solzul temporalului prezinta un singur centru situat in vecinatatea radacinelor apofizei zigomatice.

Parietale: prezinta fiecare cate 2 centre de osificare.

Frontalul: are si el tot doua centre situate in vecinatatea boselor frontale

Etmoidul: prezinta 3 centre – unul in lama perpendiculara, celalalte doua , cate unul in fiecare masa laterala.

Cresterea neurocraniului se realizeaza in sens anterioposterior si in sens transversal.

Cresterea anteroposteriora a oasele bazei se face pe seama cartilajelor de crestere. Iar la nivelul boltii la nivelul suturilor coronare si lambdoide.

Cresterea transversala, la nivelul bazei se datoreaza inglobarii capsulelor organelor de simt la nivelul boltii mai ales pe seama suturilor scuamoase si a suturii sagitale

Cresterea dimensiunii continatorului determina cresterea capacitatii neurocraniului in concordanta cu continutul sau si implicit cu varsta. In primii 4 ani creste foarte rapid reprezentand 80% din dimensiunea craniului, apoi mai are loc o crestere cu ritm lent pana la 20 de ani si apoi insesizabil pana la 45 de ani. Dupa varsta de 45 de ani cresterea nu mai este posibila datorita sinostozelor rezultate ca urmare a osificarii suturilor si sincondrozelor.

SESIUNE!!!!

2010-06-23T21:46:00.001+03:00

SESIUNE!!!!

ANATOMIE/EMBRIOLOGIE CURS 8: SISTEMUL GENITAL

2010-06-05T21:37:00.000+03:00

ANATOMIE/EMBRIOLOGIE

CURS 8

DEZVOLTAREA SISTEMULUI GENITAL

Gonade
1. testicul
2. ovar
Sistemul ductal
Organe genitale externe

Diferentierea sexuala se realizeaza

in timpul perioadei embrionare (sexul genetic)
in timpul perioadei fetale (sexul fenotipic)
postnatal (sexul psihologic)

La om, sistemul de reproducere se dezvolta din:

mezodermul intermediar mezonefric:
- gonadele
- caile genitale

mezodermul eminentei caudale:
- organele erectile ale perineului anterior
- muschii si fasciile care le invelesc
- ramurile ischiopubiene
- simfiza pubiana

Dezvoltarea gonadelor:

Gonada indiferenta

a) formarea gonocitelor primordiale

b) migrarea gonocitelor primordiale

c) formarea crestei genitale(gonadale)(corpul lui Wolff)

Sexualizarea gonadei

Gonada indiferenta

incepe in saptamana a III-a a vietii intrauterine

a) in S3, in splanhnopleura extraembrionara de pe fata caudala a veziculei ombiliare, la jonctiunea cu diverticulul alatonidian(endodermic) sunt gonocite.

b) timp de 4S ele migreaza de-a lungul mezoului intestinului posterior catre mezonefros unde se cantoneaza sub epiteliul celomic. In cursul migraii gonocitele se modifca

c) se formeaza pe fata mediala a mezonefrosului fiind separata de creasta mezonefrica printr-un sant. Primordiul gonadal se formeaza sub actiunea inductoare a celulelor mezonefrice. Mezoteliul celomic care o acopera devine splanhnopleura crestei genitale.

Gonocitele se multiplica ajungand la aprox 5000 de celule pentru fiecare gonada inainte de sexualizare. In dreptul fiecarei gonocite primordiale epiteliul celomic prolifereaza si se ingroasa. Celulele epiteliale patrund in mezenchimul subjacent si fromeaza cordoane celulare digitiforme. Ele raman conectate la epiteliul de acoperire si inglobeaa gonocitul primordial(S8)

Primordiul gonadal contine:

celule germinative primordiale
celuule somatice au orginea in:

Sexualizarea gonadei

diferentierea sexuala este un proces complex care implica mai multe gene

Dezvoltarea testicolului

evolutia test primitiv este medulara(adica tot ce se va mai intampla mai departe se intampla in interiorul acestui primordiu gonadal)
cordoanele sexuale primitive contand gonocitele prolifereaza si patrund adanc in profunzimea mezenchimului crestei genitale
maturarea spermatogoniilor incepe la 10-12 ani
prin proliferare secundara se formeaza cordoane sexuale secundare(testiculare, medulare)
reteaua plexiforma situata in profunzime formeaza rete testis
masa sincitiala devine lobulata si fiecare lobulatie dezvota in interior lumen, cavitati digitiforme in forma de potcoava(tubi seminiferi primitivi) tapetate de celulele de sustinere Sertoli
ele stabilesc jonctiuni intercelulare care constituie drumul obligatoriu al echipelor de maturare corespunzatoare unei spermatogonii spre lumenul tubului seminifer
spermatozoizii adulti se orienteaza cu capul spre suprafata luminala a epiteliul Sertolii
epiteliul periferic fost celomic sufera o colagenogeneza foarte intesna, se ingroasa si se transforma in albuginee(tunica de la suprafata testicolului)
la sfarsitul L5 a testicolului este impartit in lobi prin septuri plecate de pe fata sa profunda.
la mijlocul vietii fetale si continuand pana la pubertate, tubii seminfieri se conecteaza cu ductul mezonefric prin tubului mezonefrici.
acesta persista numai in dreptul testicolului primtiv, deasupra si dedesubtul sau ductul degenerand formand organe aberante
tubulii mezonefrici formeaza ductele eferente
in S9-10 din cel mezenchimale ale crestei genitale sub actiunea inductoare a cel crestelor neurale se dif cel Leydig care incep sa sintetizeze testosteron. El are rol imp in diferentierea sexuala, in spermatogeneza.
Cel interstitiale incep sa produca testosteron sub influenta gonadtropinei corionice umane secretate de placenta
gonadatropina stimuleaza enzimele care catalizeaza conversia colesterolului in testosteron
acesta este trasnsportat de celulele de sustinere in lumenul tubilor seminiferi si prin acestia junge in ductul mezonefric initiind diferentierea masculina.
Celulele Sertoli secreta: un hormon glicoproteic(AMH) care determina regresia rapida a ductului paramezonefric Muller din care, la barbat raman apendicele testicular si uretra prostatica , si inhibina(inhiba secretiaa FSH)
la jontiunea cu vezicca urinara uctul wolff formeaza:
veziculele seminale
prostata
glandele bulbouretrale
trigonul vezical
uretra prostatica supramontanala
dezvoltarea ovarului
in absenta cromosumului y cordoanele sexuale primordiale s disociaza in aglomeraricelulare eregulate stuate in medulara care degenereaza
din mezoteliu8l crestei genitale se formeaza cordoane sexuale ecundare corticale care inglobeaza celulele germinative primordiale si ormeaza formeaza folicului primordial
celulele germinative primordiale devin oogonii
celulele epiteliale inconjoara oogoniile si devin celule foliculare
dezvoltsrea sistemului ductal
initial atit embrionul de sex feminin cit si cel masculin au 2 perechi de ducte genitale: mezonefric si paramezonefric
ductul paramezonefric se formeaza ca o invaginare a epiteliului ceolomic de pe fata anterolaterala a crestei genitale
cranial ductul se deschide in cavitatea celomica sub forma unei dilatatii franjurate
caudal, incruciseaza ventral ductul mezonefric si, pe linia mediana, se alatura ductului paramezonefric de partea opusa
initial cele 2 ducte merg “in teava de pusca” fiind separate printr-un sept.
Ductele genitale la barbat
pe măsură ce mezonefrosul regresează unii tubi excretori – tubul epigenital – stabilesc ontact cu cordoanele rete estis şi frmeaya ductele eferente
sub intrarea ductelor eferente ductul mezonefric se alungeşte şi devine sinuos forând epididimul
acesta se continuă cu ductul deferent şi ductul ejaculator
ductul paramezonefric degenerează cu excepţia unei porţiuni la extremitatea cranială care formează apendicele testicular.
Ductele genitale la femeie
au originea in ductul paramezonefric
acesta are 3 porţiuni:
cranială, care se deschide in cavitatea celomică
orizontală care încrucişează ductul mezonefric
caudală verticală care fuzionează cu cel de partea opusă
odată cu coborârea ovarului, din primele 2 părţi se dezvoltă tuba uterină
caudal fuzionează formând canalul uterin din care se formează corpul şi colul uterului
către luna a 5+a placa vaginală este în întregime canaliizată şi formează vaginul
vaginul are origine dublă:
din canalul uterin (ductele paramezonefrice -partea crfanială)
din sinusul urogenital – partea caudală.
Lumenul vaginului rămâne separat

Dezvoltarea organelor genitale exerne:

se dezvolta dupa acelasi model, din mezodermul si ectodermul eminentei caudale

dezvoltarea lor se caracterizeaza prin 2 etape majore: formarea unor structuri cu orgine mezodermica(pubis, ramuri ischiopubiene), formarea unor structuri cu origine ecctodermica.

Prima etapa este etapa indiferenta.

incepe in S3, adiacent membranei cloacale, prin formarea unor pliuri numite pliuri cloacale.
Rostral de membrana cloacala se va dezvolta o proeminenta datorata unirii pliurilor cloacale(tubercul gential)
caudal, concomitent cu dezv membranelor urogenitala si anala se vor dezvolta alte doua pliuri, respectiv plica uretrala(care se dezvolta cranial) si plica anala(se dezvolta caudal)
de o parte si de alta a pliurilor cloacale se dezvolta eminentele genitale

Etapa diferentiata

La barbat

sub influenta hormonilor androgeni, cand tubercul genital anterior se alungeste cranial si edifica penisul
plicile uretrale posterioare sunt trase cranial de dezvoltarea penisului si formeaza peretii laterali ai santului uretral. Epiteliul santului uretral este endodermic si va forma placa uretrala.
Placa uretrala, la sf L3 va fi inchisa superior de unirea celor doua plici uretrale formandu-se astfel uretra peniana. Partea distala a uretrei peniene se va invagina la sfarsitul L4 si va forma meatul uretral..
eminentele genitale se dezvolta, formand eminente scrotale, Din ele se vor forma bursele scrotului

La femeie

are loc sub influenta hormonilor estrogeni
tuberculul genital se alungeste mai putin si formeaza clitorisul
din plicele uretrale se dezvolta labiile mici
din eminentele genitale se formeaza labiile mari
din santul urogenital se formeaza vestibulul vaginal

ANATOMIE/EMBRIOLOGIE CURS 7: SISTEMUL RENAL

2010-06-05T21:35:00.000+03:00

Anatomie curs 7

Dezvoltarea sistemului urinar

Plan:

Dezvoltarea sistemului urinar- introducere
Dezvoltarea rinichiului
Dezvoltarea vezicii urinare
Anomaliile aparatului urinar

Dezvoltarea sistemului urinar – introducere

Sistemul urinar e format din 2 structuri antimere – rinichi. Două conducte musculo fibroase care conectează rinichii de vezica urinară.

Rinichi
Uretere
Vezica urinară
uretră

Rinichiul produce urina reglând astfel volumul şi compoziţia sângelui şi a fluidelor organismelor.

Restul sistemului urinar este spedcializat pentru transportul urinii înafara corpului sau stocarea acesteia înainte de a fi eliminată.

Sistemul urinar se dezvoltă dintr-un mezoblast intermediar situat pe părţile laterale ale embrionului, regiunea paracardiacă şi preromben cefalica până la nivelul eminenţei caudale.

Mezoblastul intermediar dezvoltă structurin nefron-like (nefridii) în care au loc procese de filtrare, reabsorbţie obligatorie, reabosorbţie facultativă.

Mezoblastul intermediar este angiogenetic, edificând componenta vasculară a nefronului şi este ţina migrării celulelor crestelor neurale.

Din mezoblastul intermedia se formează succesiv, într-o secvenţă craniocaudală:

pronefros
mezonefros
metanefros.

Pe măsura ce strucuteere nefrice caudale se formează, cele craniale degenerează.

Dezvoltarea rinichiului

Pronefrosul este o structură tranzitorie care ia naştere din mezvbolastul intermediar corespunzător primelor 5-7 segmente cervicale.

Pronefrosul se dezvoltă la începutul săptămânii a 4-a din partea cranială cordonului nefrogen.

Cordonul nefrogen din regiunea cervicală se segmentează în mase celulare independente numite nefrotoame.

Din fiecare nefrotom see formează vezicule nefuncţionale (neproducătoare de urină) ( nu s-au pus în evidenţă glomeruli din nivelul său), nefridii care aar succesiv şi dispar după un timp scurt (în secvenţă craniocaudală(. Lateral, acestea se continuă cu tubulii pronefrici.

Tutublii pronefrotici respectă metameria, şi dispar la sfârşitul primei luni de viaţă embrionară, începând cu cei craniali.

Prin fuzionarea verticală a tubulilor pronefrici, se ediifică ducutl pronefric, care reprezintă originea capătului proximal al ductului mezonefric.

La începutul s5 regresia pronefrosului este completă.

La om rolul funcţional al pronefrosului este e a induce şi contribui la formarea capătului proximal al ductului mezonefric Wolf. Din care se vor forma tracturile genitale masculin şi feminin

Mezonefrosul înc3pe să se formeze din mezodermul intermediar corespunzător segmentelor toracic şi lombar superior, înaintte ca pronefrosul să degenereze complte (sfârşit s4 şi s5).

Migrarea gonocitelor primordiale din aria extraembrionară de-a lungul mezoului intestinului primitiv, determină apariţia în mezdoremul intermedia, a două creste (cordoane):

una medială, în raport cu rădăcina mezenterului dorsal – creasta genitală (gonadală)
una laterală – creasta nefrogenică.

Mezonefrosul apare ca o serie de proeminenţe alungite ale dcrestei nefrogenice.

Pe măsură ce se formează segmentele caudale, cele caraniale dispar, astfel încât rămân în regiunea lombară superioară 220 de unităţi mezonefrice funcţionale.

În mezonefros se diferenţiază veziucle mezonefrice, considerate nefroni rudimentari, ele având funcţie excretorie (unităţi excretorii mezonefridce) între S6 şi S10, după care regresează.

Veziculele se alunges transversal, devin tutubul mezonefrici, capătul lor lateral contribuind la edificarea caudală a ductului mezonefric Wolf, situat în partea laterală a crestei nefrogenice.

Capătul medial se expansionează şi formează capsula Bowman primitivă.

În concavitatea acesteia, din mezenchimul local angiogenetic se formează ghemuri capilare (glomeruli) spre care se îndreaptă ramuri din aorta dorsală.

Ductul mezonefric, se dezvoltă caudal, drenează veziculele mezonefrice şi se deschide în peretele ventrolateral al cloacăi (viitorul perete dorsal al vezicii urinare).

În apropierea acesteia, din ductul mezonefric, la începutul S5, sub acţiunea inductoare al diverticulului alantoidian, se formează un diverticul, mugurele ureteral.

Către sfârşitul sătpămânii a 8-a, o mare parte din mezonefrso este degenerată şidispărută.

Funcţia excretorie fetală e preluată de metanefrso.

Din componentele care rămân (ductul mezonefric şi tubulii mezonefrici) se formează diferite structuri ale tractului genital masculin )sistemul de drenaj)
metanefrosul este la originea rinichiuilui definitiv, responsabil de producerea urinii, atât la făt cât şi la adult.

Metanefrosul se formează la începutul s5 (somitele 29-35), care constituie blastemul metanefrogen, din două componente:

-segmentul mezodermului intermediar corespunzător eminenţei caudale numit mezoderm metanefric

- Mugurele ureteral

Mugurele ureteral se dezvoltă dorsolateral, extremitatea sa cranială se evazează formând o ampulă şi pătrunde în blastemul metanefrogen aproximativ în Z32.

Ambele structuri au efect inductor reciproc (interacţiune epitelio-mezenchimală(

Blastemul metanefrogen induce ramificări dihotomice succesive ale mugurelui ureteral, şi induce formarea nefronilor.

Lipsa de formare a mugurelui ureteral (componenta epitelială) sau a interacţiunii inductoare între acesta şi blastemul metanefrogen sunt cauze al agenezie renale.

Divizarea mugurelui ureteral, parţială sau complteă, sau formarea a doi muguri ureterali, dulc la dupllicaţii ale sistemului renal:

rinichi dublu

condensarea blastemului metanefrogen în jurul primelor generaţii de ramificaţii tubulare conferă rinichiului în formare un aspect lobulat care se menţine la făt, şi uneori, şi după naştere.

Din partea proximală a mugurelui ureteral se formează ureterul, pelviusl renal (din primele două genraţii de tubuli), calicele mari (din următoarele 4 genraţii), calicele mici (din următoarele 4 generaţii) şi ductele colectoare (din următoarele 11 generaţii).

Capătul fiecărui duct colector induce fomrmarea în mezodermul metanefrogen a veziculelor metanefrice (unităţi excretorii metanefrice)

Veziculele metanefrice pe tiparul veziculelor mezonefrice se alunges şi devin tubuli metanfrici, la al căror capăt proximal se formează capsula Bowman. (din ei se vor dezvolta tubii nefronilor)

Capsula lui bowman împreună cu glomerului formează corpusculul renal malpighi.

Din restul tubului se diferenţiază tubul contort proximal, ansa lui Henle şi tubul contort distal.

Corpusculul renal malpighi şi tubul contor distal constituie nefronul.

În S10 tubii contorţi distali se cuplează cu tubuii colectori şi rinichiul îşi începe funcţia.

Mult timp s-a crezut că lipsa cuplării între componenţa metanefrică (unităţile excretorii) şi mugurele ureterla (sistemul colector) este la originea bolii polichistice congenitale. S-ar părea, încă, că formarea chisturilor se datorează dilataţiei unor părţi ale nefronului.

La sfârşitul s15 rinichiul are forma şi structura definitivă echivalentă cu cea de la adult.

După s15 apare o mişcare de ascensiune renală în care rinichiul urcă şi îşi câştigă poziţia lombară definitivă. Suprafaţa renală devine din ce în ce mai netedă. Şanţurile care moarchează lobulaţia fetală dispar după naştere. La adult rinichiul apare neted, nelobulat, uneori marginea laterală a rinichiului mai poate păstra crenelul ca marcheri ai lobulaţiei fetale.

Metanefrosurile se dezvoltă anterior sacrumului, înaintea edificării pelivsului primitiv. Odată cu foarmarea acestuia şi creşterea abdomenului fătului, începând cu s6, metanoferosurile suferă o ascensionare relativă şi o rotaţie medială, astfel încît în s9 primoridile renale ajung în poziţia de la adult, cu hilul privin anteriomedial.

Lipsa ascensionării metanefrosului caracterizează ectopia renală. Cea mai des întîlnită e ectopia pelvină. Fuzionarea caudală a metanefrosurilor conduce la „rinichiul în potcoavă” a cărui „ascensionare” este împiedicată de artera mezenterică inferioră.

Metanefrosul este vascularizat de ramuri sacrate ale aortei dorsale.

Odată cu ascensionarea rinichiului din poziţia pelvină în cea lombară, el primeşte ramuri de la niveluri tot mai înalte ale aortei, până la cea definitivă, artera renală L2.

Arterele renale supranumerare (de obicei, aflate sub artera renală) sunt vestigii ale diferitelor surse vasculare ale metanefrosul.

Vezica urinară se dezvoltă din cloacă (dilataţie a segmentului caudal al intestinului posterior).

Cloaca este divizată de septul urorectal într-o parte dorsală, rectul primitiv şi o parte ve3ntrală, sinusul urogenital primitiv. Aceste este prezintă 3 segmentă:

dilataţie cranială, canalul vezico-uretral
partea mijlocie îngustată, uretrală
dilataţie caudală, sinusul urogenital definitiv.

De partea cranială a canalului vezico uretral se desprinde diverticulul endodermic (alantoida), prelungire în fund de sac, ce pătrunde în cordonul ombilical.

Prin degenrarea şi fibrozarea alantoidei se formează uracul, care se întinde de la vezica urinară la ombilic (la adult, ligamentul ombilical median).

Persistenţa lumenului uracului poate fi la originea chisturuilor sau a fistule de uracă.

Din canalul vezico-uretral see formează vezica urinară şi o parte din uretră.

Din porţiunea uretrală se formează, la bărbat uretra membranoasă şi uretra prostatică, iar la femeie uretra membranoasă.

Din sinusul urogenital definitiv se formează, la bărbat, uretra peniană, iar la femeie, vestibulul vaginal.

Pe mesură ce vezica urinară îşi măreşte volumul, părţile distale ale ductelor mezonfrice sunt incorporate în peretele său dorsal şi formează trigonul vezical (epiteliul care acoperă trigonul este, însă, de origine endodermică).

De asemenea, ureterele se deschid separat, oblic, în vezică, iar ductele mezonefrice „alunecă” spre canalul vezcio-uretral şi se deschid în partea acetuia din care se va edifica uretra prostatică, segmentul lor distal formând ductele ejaculatoare.

Epiteliul uretrei are origini diferite:

la femeie din endodermul sinusului urogenital, ca peretele posterior al vezicii urinare
la bărbat, doar uretra peniană derivă din sinusul urogenital, partea glnadulară se dezvoltă independent din placa glandulară, de la nivelul vârfului glandului.

Urina fetală este hipotonică, faţă de plasma fetală, acidă (ph=6) şi conţine foarte puţine proteine şi glucoză, dar mai multă uree şi creatinină.

E eleminată din s10 şi contribuie la menţinerea constantă a volumului amniotic.

Urina este eliminată din vezica urinară fetală în cavitatea amniotică în jurul s9, când se formează orificiul uretral.

Fătul contribuie astfel la producerea de lichid amniotic prin secreţia de urină şi de asemenea, îndepărtează lichitul amniotic prin înghiţire (1/2 l pe zi).

Un volum mic de lichid amniotic (oligohidramnios) poate indica agenezia renală sau obstrucţia uretrală.

Volume mari pot indica anencefalia, atrezia esofagului.

Agenezia renală: 1/500, unilaterală fătul supravieţuieşte, dublă moare.

Rinichiul hipoplazic e un rinichi de dimensiuni reduse, ca urmare a incompletei segmentări a mugurelui ureteral.

Hidronefroza congenitală care înseamnă mărirea de volum a tubilor urinari. Se datorează dee obicei unui obstacol la nivelul ureterului.

Rinichiul ectopic, defect de migrare şi de ascensionare.

Rinichiul în potcoavă, unirea prin polul inferior.

Ureterul dublu sau bifid

Extrofia vezicii urinare, exteriorizarea vezicii urinare la nivelul peretelui abdominal anterior.

Agenezia vezicală, lipsa vezicii urinare, de obicei fătul nu trăieşte.

Hipoplazia vezicală e extrem de rară, e un simptom în cadrul unor sindroame. Fătul moare.

Vezica urinară dublă.

Diverticulii vezicali.

Stricturile congenitale ale uretrei.

Fistulele de uracă.

Organizarea funcţională a rinichiului

Plan:

Generalităţi
Morfologie exterioară
Raporturi
Structură macroscopică
Structură microscopică
Funcţii

Situaţie:

Retroperitoneal
Loja renală
De o parte şi de alta a coloanei vertebrale
În dreptul vertebrelor T11-L3. (rinichiul drept cu un corp vertebral mai jos din cauza ficatului)

Direcţie:

Axul lung dirijat inferolateral
Polii superior: 6-7 cm
Polii inferior: 10-11 cm
Axul transversal dirijat posterolateral: 40-50^o

Mijloace de fixare:

Peiculul renal (pelvis, artera renală, vena renală)
Vasele renale
Peritoneul parietal posterior
Fascia renală
Loja renală cu structurile adiacente
Capsula adipoasă (perirenală) lui ZukerKander
Grăsimea pararenală
Viscerele din vecinătate.

Număr:

Doi
Supranumerar
Unic

Dimensiuni:

Lungime: 12 cm
Lăţime: 6-7 cm
Grosime: 3 cm

Greutate:

140-150 g la bărbat
125-130 g la femeie

Culaore:

Roşie brună la un rinichi funcţională

Consitenţa:

Fermă, elastică

Morfologie externă:

Faţa anterioară
Faţa posterioară
Marginea laterală
Marginea medială (la unirea 1/3 sup cu 2/3 inf e hilul renal)
Polul superior („coafat” de glanda suprarenală)
Polul inferior

Faţa anterioară:

Rinichiul drept:

Glanda suprarenală dreaptă
Faţa inferiorară a lobului drept a ficatului
Flecura colică dreapta
D2
VCI

Rinichiul stâng:

Suprarenala stângă
Coada pancreasului
Splina
Flexura colică stângă
Ansele jejunale

Faţa post:

Deasupra Coastei 12:

Diafragma
Hiatusul diafragmatic
Recesul costodiafragmatic

Sub coasta 12:

Pătratul lombelor
Grăsimea pararenală
Al 12-lea nerv intercostal
N. Iliohipogastric
N. Ilioinghinal

Marginea laterală:

Diafragma
Coasta 12
Muşchiul transvers al abdomenului

Rinichiul drept:

Ficat (faţa viscerală)

Rinichiul stâng:

Splina
Colonul descendent

Marginea medială:

Hilul renal:

Suprahilar: glanda suprarenală
Hilară: hilul renal
Infrahilară: zona de joncţiune pielo ureterală
Rinichiul drept: VCI
Rinichiul st: Aorta

Polul superior:

Glanda suprarenală

Polul inferior:

Corespunde planului dus prin L3
Muşchiul pătrat lombar
Muşchiul psoas amre

Rinichiul drept: 3,5-4 cm deasupra crestei iliace

Rinichiul stâng: 5 cm deasupra crestei iliace

Macroscopic:

Capsul fibroasă. (calice mici= deschiderea vârfului pirmaidelor lui Malpighi, se unesc în calice mari şi se deschid în )
Sinusul renal = pelvisul renal = bazinetul

Pe secţiune frontală, rinichiul prezintă o capsulă care timite la interior prelungiri. La interior capsulei parenchimul se dispune într-o zonă periferică corticală, şi o zonă centrală medulară.

Medulara conţine 10-12 structuri triangulare cu baza situată spre corticală şi vârful spre sinusul renal, numite piramidele renale ale lui Malpighi.

Unitatea structurală şi funcţională a rinichiului o constituie nefronul.

Structura funcţională a rinichiului:

Sistemul tubular
- Capsula glmerulară
- Tubul renal
- Ductele colectroare
- Arborele pielocaliceal
Sistemul vascular
- Sistemul arterial
- Sistemul venos
- Sistemul limfatic
Zone de cuplare tubulo- vasculară
- Corpuscul renal malpighi
- Aparatul juxtaglomerular
- Complex tubulocapilar

Sisteul tubular : capsula glomerulara si tubul renal

origine: provin din tesutul metanefrogen

situatie: coretexu, renal

functie: secretorie

Ductele colectoare:

origine:provin din ramificarea mugurelui utretral(derivat al ductului mezonefric Wolf)

situatie: aproape in intregime in medulara

functie: canale excretoare

Capsula Bowman

reprezinta extremitatea expandata a tublui renal, mulata intim pe ansele capilarelor glomerulare
prezinta 2 foite: externa(partietal ,cu epiteliu capsular perfieric impermeabil) si interna(viscerala cu eppiteliu specializat - podocite)
cavitatea capsulara(spatiul Bowman – se continua cu lumenul tubului renal

Tubul renal

incepe la polul urinar al capsulei glomerulare
reprezinta locul in care se desfasoara prelucrarea calitativa si cantitativa a urinii primare
este alcatuit din tubul contort proximal, tubul drept prox, ansa luio Henle, tubul drept distal si tubul contort distal.

tubul contort proximal si drept proximal prezinta epiteliu cubic simplu cu marginea in perie in care au loc procese intense de rezorbtie(apa 80-85%, glucoza , Na)

ansa Henle prezinta un brat descendet(subtire in care au loc procese de concentrare) si unul ascendent(mai gros)

tubul drept distal si tubul contort distal cu prcese de rezorbtie
ductele colectorare au epiteliu simplu prasmatic si sunt 3 tipuri in functie de diametru, strucutra si localizare:

pieesle intermediare 30microni si localizare: incep in corticala si trec in medulara

tubii colectori drepti 60microni , formeaza cea mai mare parte a medularei

ductele papilare Bellini 80-100microni, portiunea papilara a primamidelor renale

Topografia sistemului tubular

in portiunea convulata a corticalei sunt situate:
- capsulele glomerulae
- tubii contorti proximali si distali
in radiatiile medulare sunt situate
- piesele intermediare
- portiuni ale tubilor drepti prox si distali
in medulara sunt situate:
- tubii drepti proximali si distalie
- ansele Hnele
- ductele colectoare

Sistemul vascular:

sistemul arteriale:

arterele renale-> artere segmentare(sup, as,ai,inf,post) → arterele interlobare → artere arcuate (→ arteriole drepte adevarate) → artere interlobulare(-> arteriole drepte adevarate) → arteriole aferente(-> arteriole drepte adevarate) → glomerulul renal(superficiali, profunzi) → arteriole eferente + arteriole drepte adevarate sau false → plex capilar peritubular(situate in corticala sau in medulara)

sistemul venos:

vene descendente(venule stelate Verhayen situate la suprafata rinichiului si in capsula adipoasa) → vene interlobulare → vene arcuate → (vene drepte – vene ascendente se varsa tot in vene interlobare ) vene interlobare → venele renale(stanga si drepta)

Venele capsulei adipoase

realizeaza anastomoze cu vene din alte teritorii:
- colon
- pertele abdominal
- ssuprarenale
- ureterale
- testiculare/ovariene

Sistemul limfatic

- este situat perivascular

Plexuri limfatice:

profund, in sinusul renal
subcapsular
in capsula adipoasa

Zone de cuplare tubulor-vasculara

> Corpusculul renal:

glomerulul renal + capsula Bowman – membrana filtranta glomerulara unde au loc procese de ultrafiltrare

localizare: exclusiv in corticala → -superficiali

-juxtamedulari

-in coloanele Bertin

> Aparatul juxtaglomerular

este format din :
- celule netede modificate ale tunicii medii al arteriolei aferente
- celule modificate ale tubului contort distal(macula densa)
- celule mezangiale(secreta renina)

(au loc procese de resorb'ie si secretie selectiva)

> Complexul tubulocapilar

localizare: in functie de segmentul tubular in jurul caruia se formeaza fie in corticala , fie in medulara

Anatomie/Embriologie Curs 5: Peritoneul si Cavitatea Peritoneala

2010-05-05T18:34:00.000+03:00

ANATOMIE/EMBRIOLOGIE

CURS 5

PERITONEUL

SI CAVITATEA PERITONEALA

Introducere
Peritoneul
Cavitatea peritoneala
Bursa omentala
Epiplonoale principale
Celelalte epiplonuri
Peritoneul parietal posterior

recap:

Deci,structura tubului digestiv deriva din 3 foite embrionare: endodermul, din care se va forma intestinul primitiv, ectodermul este structura externa care formeaza epiteliul aflat la cele doua extremitati ale tubului, mezodermul

va forma tesutul conjunctiv, respectiv musculara si peritoneul.

La sfarsitul S₃ cele 2 lame cliveaza in somatopleura care va tapeta cavitatea celomica formand seroasa

parietala si splanhopleura care va deveni visceropleura. Intre cele doua pleure se formeaza o cavitate numita celom intern. Intestinul anterior este atasat prin mezenter dorsal. Exista un mezenter ventral

la nivelul esofagului abdominodiafragmatic si a stomacului si primelor 2 segmente ale duodenului, din care se va forma procesul uncinat al pancreasului.

1.Introducere

Peritoneul reprezinta o membrana seroasa care tapeteaza cavitatea abdominala si acopera viscerele pe care aceasta le contine. Din punct de vedere anatomic, la fel ca si pleura si pericardul, el este constistuit

dintr-o foita parietala care va acoperi fata interna a peretilor abdominali respectiv fata inferioara a diafragmului, micul bazin si abdomenul, si o foita viscerala care va acoperi organele abdomino-pelvine. Intre cele doua foite se formeazza o cavitate virtuala complet inchisa la barbat. (la femei in regiunea pelvina, cavitatea este deschisa prin orificiul tubei uterine, ceeea ce explica posibilitatea desiminarii proceselor infectoinflamatorii din regiunea genitala in cea abdominala).

Intre cele doua foite peritoneale se poate acumula lichid.(lichid de ascita, in anumite afectiuni hepatice, prin perforarea peritoneului gastric, poate aparea aer-pneumoperitoneu ;ruptura unor vase deterimina acumularea de sange-hemoperitoneu).

Foita viscerala care acopera diferitele organe interabdominale este foita viscerala. Foita parietala tapeteaza fata profunda a cavitatii abdominopelvine si in functie de structurile pe care le acopera poate fi impartita in 4 segmente. Primul segment este cel superior diafragmatic, al II-lea segment este cel anterior care acopera fata

posteriora a peretelui abd anterior, al III-lea segment este cel posterior, al IV-lea segment peritoneul pelvin.

IS – diafragmatic – tapeteaza fata inferioara a cupolei diafragmatice,

IIS– anterior – tapeteaza fata profunda a peretelui abdominal anterior

IIIS – posterior – tapeteaza peretele posterior, dar intre foita parietala posterioar si planurile

prevertebrale exista un spatiu care poarta numele de spatiu retroperitoneal. In acest spatiu se gasesc organele retroperitoenala (VCI , artera aorta si rinichii)

IVS – pelvin – tapeteaza cavitatea pelvina si este separata de spatiul supraperitoneala printr-o foita diafragmatica. Intre diferitele organe de la nivelul cavitatii pelvine reflexia peritoneului parietal determina anumite funduri de sac(recesuri) dintre care cel mai important este cel al lui Douglas, situat anterior de rect. Acest fund de sac poate fi palpat print tuseu rectal.

2.Peritoneul

Structura peritoneului

Membranele seroase la peritoneu sunt formate dintr-un mezoteliu situat pe tesut conjunctiv. Intreg ansamblul mezotelialo-conjunctiv sta pe un tesut subseros extrem de bine vascularizat arterial, venos si limfatic si inervat.

Repliurile peritoneala:

Cele doua foite se continua unele cu celelalte printr-o serie de repliuri peritoneale care sunt in numar de 4; se numesc mezouri, fascii de acolare, ligamente sau epiploane si oment.

Mezou

-formatiune peritoneala care uneste o structura a tubului digestiv de peretele abdominal. Fiecare mezou este format dintr-o alaturare de doua foite peritoneale. Intre aceste doua foite patrunde pedicului vasculonervos al organului respectiv. La baza mezoului cele doua foite se continua una cu cealalta. Avem asadar mezogastru, mezocolon transvers, mezenter(pt intestin subtire), mezosigmoid, mezocolonul ascendent si descendent(atunci cand nu este fixat prin fascia de acolare respectiva).

Fasciile

–exista aproximativ 7 fascii, care se dezvolta in timpul rotatiei

tubului digestiv.. La sfarsitul dezvoltariii embrionare mezoul acolat

de peretele parietal posterior formeaza fascia de acolare. Deci ele

reprezinta insertia mezoului pe peretele peritoneal posterior.

Fascia lui Treitz – fixeaza prima portiune a dudodenului de peretele posterior abdominal.

Fascia lui Told dreapta – fixeaza mezocolonul ascendent de peretele posterior abdominal

Fasca lui Told stanga – fixeaza mezocolonul descendent de peretele abdominal posterior.

In consecinta toate aceste organe care sunt fixate de peretele posterior prin fascie de acolare poarte numele de organe retroperitoneale secundare.

(Din punct de vedere chirurgical aceste fascii reprezinta planurile de clivaj vascular. Acolo se poate aborda organul respectiv fara a strica vascularizatia.)

Ligamentele

– formatiune peritoneala care conecteaza viscerele intre ele sau un viscer de peretele abdominal fara insa a contine pedicul vasculonervos.

Astfel de ligamente gasim petntru ficat, splina, uter.

Epiploanele

– leaga doua organe abdominale intre ele. Contin si ele

pachetul vasculonervos.

Ele sunt :micul oment(gastrohepatic), marele oment(gastrocolic), gastrosplenic, pancreaticosplenic.

3. Cavitatea pertitoneala

Peritoneul parietal imparte cavitatea abdominala in 2 portiuni:

caviteatea abdominala(intraperitoneala) propriu-zisa care va fi subimpartita de radacina mezenterului intr-un
- etaj supramezocolic si
- inframezocolic,
si spatiul retro- sau extraperitoneal ce prezinta
- o portiune caudala; se numeste spatiu infraperitoneal, si este cuprins intre peritoneul parietal si planseul pelvin(diafragma pelvina). In acest spatiu se afla vezica urinara, organele genitale
  interne si rectul.
- si una dorsala. Spatiul retroperitoneal este post de spatiul intraperitonea; si este cuprins intre peritoneul parietal posterior si peretele cel lombar. In portiunea mediana contine vasele mari si sistemul nervos vegetativ. Lateral (deoaprte si de alata) contine rinichii cu suprarenalele si ureterele.

Cavitatea peritoneala este impartita in doua compartimente(etajul sub si supra mezocolic) si prezinta o serie de ligamente. In etajul supramezocolic se afla stomacul, esofagul, splina, vezicula biliara si complexul duodenuopancreatic, ficatul. In celalalt etaj:

intestinul subtire, intestinul gros inclusiv rectul.

In cavitatea abdominala putem descrie marea cavitate peritoneala , mica cavitate peritoneala(bursa omentala) si cele doua epiploane(omentul mare si mic)

Etajul

supramezocolic:

Viscerele si mezourile lor delimiteaza patru compartimente:

c1si c2 – este bilateral adica loja interhepatodiafragmatica

dreapta si stanga separate intre ele prin ligamentul falciform

c3 – loja infrahepatica/loja gastrica situata intre fata caudala a

ficatului si fata ventrala a stomacului

c4– loja splenica

Etajul

inframezocolic:

Contine o mica portiune din complexul duodenopancreatic, intestinul subtire

si colonul. Colonul si mezenterul sau delimiteaza 4 spatii:

s1si s2 – spatiul parietocolic drept si stang care comunica , cel

stang, doar cu cavitatea pelvina, cel drept comunicand cu loja

hepatodiafragmatica dreapta si stanga iar caudal cu cavitatea

pelvina. Acest lucru explica de ce un abces subhepatic poate disemina

in cav pelvina sau invers.

s3si s4 – spatiile mezenterocolic stang si drept , ce sunt

inchise superior si inf comunica cu cavitatea pelvina.

Fundul de sac Douglas:

- la barbat – mai poarta numele de fundul de sac rectovezical. Prin

el se poate palpa prostata.

- /la femei – mai poatta numele de fund de se sca rectouterin. Ca

urmare se poate palpa si uterul.

4.Bursa omentala(arier cavitatea epiploanelor)

- delimitata de micul oment, de marele oment, epiplonul gastrosplenic

si de cel pancreaticosplenic. Bursa este considerata un diverticul al

marii cavitati peritoneale situat in etajul supramezocolic. Limitele

bursei sunt:

superior – fata inferioara(viscerala) a ficatului si diafragmul
inferior – colonul transvers si mezoul sau
anterior – fata posterioara a stomacului si micul oment
posterior – spatiul retroperitoneal
lateral stanga – ligamentul gastrohepatic si gastrosplenic
lateral dreapta – comunica cu cavitatea peritoneala

Este formata din doua compartimente:

primul poarta numele de vestibul
care comunica cu marea cavitate peritoneala prin foramenul
epiploic/hiatusul lui Winslow
a doua portiune este bursa omentala propriu-zisa, dispusa in sens
orizontal intre hiatus si splina si vertical de la diafragm la
colonul transvers.Bursa omentala propriu-zisa poate fi impartita in
2 zone care comuinica intre ele:
- zona
  retrogastrica.
  Limitata posterior de peritoneul parietal, anterior de stomac si
  ligamentul gastrocolic, la dreapta de hiatusul lui Winslow iar la
  stanga de ligamentul pancreaticosplenic ce contine coada
  pancreasului, artera si vena splenica.
- bursa
  epiploica;
  situata inferior si limitata posterior si inferior de mezocolonul
  transvers, superior si anterior de ligamentul gastrocolic.

Limitele hiatusului lui Winslow:

anterior– marginea libera a micului oment, in care se afla pedicului
hepatic
posterior– vena cava inferioara
superior– lobul caudat (al lui Spiegel) hepatic
inferior– D1

Foramenul bursei omentale este situat intre doua artere si asigura comunicarea

vestibulului cu bursa omentala propriu-zisa ce este limitat:

superior– crosa arterei gastrice stangi(coronara gastrica) care
descrie o concavitate situata anterior
inferior– limitata de crosa arterei hepatice comuna
anterior– limitata de mica curbura gastrica
posterior– peritoneul periaortic

Epiploanele
principale

Omentul

mic

-forma patrulatera

-astfel, prezinta 4 margini si 2 fete

marginea dreapta
– libera, care este verticala si se dispune intre hilul
hepatic si D1. In aceasta margine se afla pediculul hepatic
marginea stanga(gastrica)
– se afla fixata pe mica curbura a stomacului si se continua
pe flancul drept al esofagului abdominal. Contine artere gastrice
dreapta si stanga.
marginea caudala
– fixata pe mica curbura gastrica si pe D1. La niv aceste
margine se afla artera hepatica comuna si artera gastrica dreapta
marginea craniala
– este cea hepatica si este ficata pe ficat putand contine
uneori artera hepatica stanga.
fata dorsala
– formeaza peretele ventral al vestibulului omental
fata ventrala
-acoperita de fata viscerala a ficatului, este oblica si priveste
spre caviitatea peritoneala.

Dinpunct din vedere structural micul oment este alc din 3 portini :pars

vasculosa care corespunde marginii libere si contine pediculul hepatic, pars

flacida(portiunefibroasa) este cea centrala, avasculara si pars

condensa in care trec artera hepatica stanga, gastrica stanga si filetele

nervoase ale nervului cranian X(vag).

Omentul

mare

Formeaza

portiunea caudala a bursei omentale si este alcatuita din 2 portiuni:

ligamentul
gastrocolic
care se intinde de la marea curbura gastrica pana la marginea
ventrala a colonului transvers
lama
epiploica
se continua fara limita inferioara de demarcare, acoperind spatiile
parietocolice si intestinul subtire.

Alte
epiploane

E.gastrosplenic

contine
orginiea arterei gastroomentale stangi

E.pancreatico splenic

contine
coada panreasului(in unele cazuri) artera si vena splenica

Formarea
peritoneului parietal posterior definitiv

-este rezuultat acolarii rotarii intestinului.

Anatomie/Embriologie curs 4 Dezvoltarea Sistemului Digestiv(complet)

2010-05-05T17:41:00.001+03:00

Anatomie Curs 4:

Dezvoltarea sistemului digestiv

I.Introducere
II.Partea inferioară a intestinului anterior
III.Intestinul mijlociu
IV.Intestinul posterior
V.Aplicaţii clinice

I.Introducere

Formarea tubului digestiv se datorează unei duble plicaturi, în sens transversal şi sens longitudinal al embrionului.

1.Prima pliere se întîmplă în sens longitudinal.
2.Cea de-a doua plicatură are loc în sens transversal, se datorează dezvoltării rapide a somitelor, şi poartă numele de plicatură laterală.

Intestinul primitiv e o structură tubulară, se menţine la intestinul adult. Inflexiunea sa longitudinală determină incorporarea unui segment din pediculul vitelin. Ulterior comunicarea dintre intestinul mijlociu şi vezicula vitelină este largă, pentru ca ulterior această să se restrângă şi să rămână ca canal vitelin.

a.Plicatura cefalo-caudală

Ca urmare a accentuării plicaturii, se formează:

-un pliu în regiunea cefalică, numit pliu cefalic, şi
-un pliu în regiunea caudală numit pliu caudal.

În regiunea cefalică cavitatea corpului embrionar este obturată de membrana orofaringiană, (membrană ce se va dilacera la sfârşitul S4 şi va realiza comunicarea cavităţii amniotice cu intestinul primitiv) şi la acest nivel se va forma intestinul anterior.

În regiunea caudală cavitatea se alungeşte progresiv şi suferă o serie de procese de rotaţie. În acest moment şi caudal cavitatea este obturată prin membrana cloacală, în regiunea caudală formându-se intestinul posterior.

b.Plicatura laterală

Se datorează dezvoltării somitelor care transformă discul embrionar dintr-o structură plată într-o structură voluminoasă.

Prin formarea pliului caudal, alantoida se incorporează în corpul embrionului şi formează cavitatea cloacală sau cloacapropriu-zisă, care comunică cu alantoida prin pediculul embrionar. Spre sfârşitul S4 vezicula ombilicală fuzionează cu pediculul embrionar şi formează cordonul ombilical, care realizează conexiunea fătului cu placenta.

Secundar celor două plicaturări se va forma tubul intra-embrionar.

GLOSAR:

Stomodeum – membrana oro-faringiană

Proctodeum – membrana cloacală

La începutul S5 distingem intestinului primitiv 3 zone:

1.Anterioară din care se formează intestinul anterior. Intestin care recunoaşte 2 regiuni:

- superioară sau faringiană din care se va dezvolta faringele primitiv şi,
-o regiune inferioară din care se vor dezvolta: esofagul, stomacul, porţiunea superioară a duodenului, mugurele hepatic, căile biliare şi pancreasul.

2.Mijlocie din care se dezvoltă intestinul intermediar.
3.Posterioară din care se dezvoltă intestinul posterior.

Terminologia actuală este anglo-saxonă, de aceea nu se vor găsi nicăieri termenii de intestin anterior şi posterior. În general aceşti termeni poartă numele de foregut, intestinul mijlociu este midgut, intestinul posterior este denumit hindgut. Termenii au fost stabiliţi de cei mai de vază embriologi.

Odată cu alungirea intestinului şi flectarea embrionului, la nivelul endodermului apar o serie de muguri endodermici din care se vor forma viitoarele organe digestive.

Pentru intestinul anterior:

-în regiunea cervicală apare:
- o mugurele faringian,
- o mugurele glandei tiroide,
- o mugurele timic,
- o mugurele pulmonar,
-iar în porţiunea inferioară apare:
- o mugurele esofagian,
- o gastric,
- o duodenal,
- o hepatic şi
- o pancreatic.

Odată cu inflexiunea embrionului, alantoida baleiază ventral şi este incorporată în embrion.

II.Partea inferioară a inTestinului anterior

Corespunzător diverticulului pulmonar, apare diverticulul esofagian sau mugurele esofagian, şi în ordine cronologică:

-mugurele gastric,
-duodenal şi
-hepatic.

Între Z33-Z49 intestinul anterior se alungeşte cranio-caudal, alungire care afectează mugurele esofagian şi gastric. Totodată din structuri mediane, aceşti muguri se deplasează lateral de coloana vertebrală, astfel încît esofagul devine iniţial, din aplicat pe coloana vertebrală baleiat pe coloana vertebrală şi la stânga, iar stomacul se proiectează la dreapta.

Ulterior stomacul va suferi o serie de rotaţii succesive de 90 grade pentru a ajunge în poziţia definitivă.

Esofagul

La extremitatea caudală a ultimei pungi faringiene, la nivelul diverticulului pulmonar intestinul primitiv, respectiv porţiunea anterioară a intestinului, se aplatizează brusc şi devine mai mică. Ceea ce face ca într-un prim stadiu esofagul să fie extrem de scurt. Alungirea esofagului se face progresiv, concomitent cu dezvoltarea tractului traheo-bronşic şi cu coborârea cordului. Pe parcursul acestei alungiri esofagiene, stomacul rămâne o proeminenţă fusiformă,

-ficatul, mugurele hepatic se plasează ventral, iar
-mugurele pancreatic se plasează dorsal de intestinul anterior.

Epiteliul esofagului, într-o primă etapă e un epiteliu pluristratificat, pentru ca la sfârşitul perioadei embrionare vacuolele epiteliale să se oblitereze treptat, să conflueze, asigurând astfel re-permeabilizarea esofagiană. Epiteliul pluristratificat, în L5-L6 va fi înlocuit de un epiteliu pavimentos pluristratificat nekeratinizat, ciliat, care îşi va păstra morfologia şi în viaţa de adult.

Stratul muscular esofagian se dezvoltă în ultimele luni de viaţă embrionară. Lamina musculară şi musculatura circulară a esofagului fiind derivate splanhnopleurale. Stratul muscular longitudinal este un derivat mezodermic al ultimului arc faringian, iar această origine comună din arcul faringian explică inervaţia esofagului din nervul vag (X)

Stomac

Mugurele gastric apare precoce în dezvoltarea embrionară, sub forma unei îngroşări egale dar fusiforme a tubului intestinal în regiunea sa anterioară.

Stomacul este conectat de peretele dorsal al embrionului, al corpului embrionar, printr-un pliu de reflexie peritoneală, format dintr-undistrat seros ce poartă numele de mezogastru dorsal. În partea sa ventrală este conectat de mezogastrul ventral, prin septul transvers. Mugurele hepatic, care se dezvoltă pe faţa anterioară a intestinului anterior va proemina în septul tranvers, astfel încîtmezogastrul ventral va deveni ligament hepatogastric sau micul oment. Cavitatea peritoneală este de fapt cavitatea celomică din porţiunea intestinului mijlociu, această cavitate celomică are o direcţie de creştere cranială, de-o parte şi de alta a mugurelui hepatic şi va forma o foiţă de acoperire viscerală a viitorului ficat. Ventral există un pliu de reflexie peritoneală, care poartă numele de ligament falciform.

Începând cu S6, stomacul suferă un proces de deplasare spre stânga sub un ungi de 90o şi aceasta este prima rotaţie gastrică. Ca urmare, această rotaţie se datorează augmentării peretelui stâng gastric şi apariţiei unei cavităţi aerice care poartă numele de fundus.Punctul în care stomacul se ataşează de peretele posterior al corpului embrionului, se cheamă mezogastru dorsal sau omentul mare. Ulterior, în rădăcina omentului mare se vor dezvolta mugurii pancreatici şi splenici, ceea ce face ca ficatul să fie situat pe un plan anterior, după care stomacul, după care splina şi pancreasul.

Fuziunea duodenului cu pancreasului, cu peretele posterior al corpului embrionar face ca aceste două organe să devină secundar retro-peritoneale, asta în Z49 ceea ce explică topografia diferită a acestor organe în cavitatea abdominală.

Alungirea intestinului anterior se definitivează prin:

-edificarea diafragmului şi
-fixarea esofagului în hiatusul diafragmatic, prin ligamentele lui Rouget, şi cu
-formarea pedicului vascular pancreatic.

Acest lucru se termină în momentul completării primei rotaţii, ceea ce determină baleierea marii curburi gastrice spre dreapta, orizontal în timp ce pediculul pancreatic baleiază spre posterior, stânga..

Duodenul

Mugurele duodenal se edifică la locul de tranziţie între intestinul anterior şi intestinul mijlociu, care poartă numele de rădăcina ansei duodenale datorită expansiunii gastrice spre stânga, şi ulterior se fixează de mugurele hepato-biliar şi mugurele pancreatic.

Partea inferioară a duodenului se edifică concomitent cu formarea arterei mezenterice superioare, care va asigura şi vascularizaţia segmentelor duodenale D2-D4. Ansa duodenală se aplică pe porţiunea dreaptă a peretelui abdominal posterior, iar foiţele sale peritoneale fuzionează cu peritoneul parietal, astfel încât duodenul devine un organ retro-peritoneal în segmentele D3-D4. Primele două segmente duodenale derivă din intestinul anterior, şi atunci vor rămâne segmente intra-peritoneale, D3-D4 derivă din intestinul mijlociu şi rămân segmente retro-peritoneale.

Ficatul şi vezica biliară

Ficatul este deja vizibil în jurul Z28, sub forma unei proeminenţe epiteliale endodermice, care iniţial are o formă de placă, după care se augmentează progresiv şi formează mugurele hepatic propriu zis. Această proeminenţă epitelială endodermică se dezvoltă în septul transversum (placa de mezoderm situată între cavitatea pericardică şi canalul vitelin).

Într-o primă etapă, dezvoltarea celulelor hepatice se realizează sub interacţiunile dintre mezoderm şi endoderm. Această proliferare celulară formează cordoane celulare hepatice care vor proemina şi penetra în mezenchimul hepatic.

În Z32 celulele hepatice embrionare formează pars hepatica care va invada patul vascular din septul transversum între cele două vene viteline. La nivelul extremităţii caudale se dezvoltă pars cistica care penetrează şi ea septul transvers şi din care se va dezvolta diverticulul biliar.

Din punct de vedere histologic modelul hepatic asociază parenchimul hepatic şi sinusoidele, care se dezvoltă din lamele hepatice formate iniţial din 5-7 celule, dispoziţie care persistă şi după naştere.

Caudal, diverticulul cistic evoluează în 2 direcţii:

-Spre ductul cistic care se va deschide în ductul biliar
-O formaţiune dilatată care formează vezicula biliară

Ambele au origine endodermală şi se edifică în Z36 – Z38.

Conexiunea între ficat şi tubul digestiv se resoarbe progresiv şi formează canalul biliar, din care se vor dezvolta vezicula biliară şi canalul cistic.

Celulele endodermice vor forma parenchimul hepatic şi canaliculii biliar, mezodermul septului transvers se va diferenţia în celulele conjunctive şi celulele lui Kupffer. Celulele hematopoietice conţinute în ficatul vor migra până la originea lor în apropiere de aortă, mezonefros şi crestele genitale. Mezodermul de la nivelul suprafeţei ficatului se va diferenţia în peritoneu visceral cu excepţia unei zone mici situate cranial care va rămâne în contact cu derivatele septului transvers, respectiv cu porţiunea centrală a diafragmului, şi care la ficatul adult poartă numele de aria nuda.

În S10 de viaţă intra-uterină, ficatul reprezintă aproximativ 10% din greutatea embrionului, procent datorat pe de o parte sinusoidelor hepatice, pe de altă parte activităţii hematopoietice, care este augmentată în primele şapte luni de viaţă intra-uterină. În ultimele 2 luni de gestaţie, funcţia hematopoietică diminuă (ambele linii: roşu şi albă) astfel încât la naştere ficatul e 5% din greutate.

Secreţia biliară începe în S12 iar comunicarea între calea biliară şi duoden explică culoarea verde a conţinutului intestinal, culoare ce se poate vedea odată cu primul scaun al nou-născutului (meconium). Ulterior, duodenul se rotează la dreapta ceea ce împinge căile biliare posterior de prima porţiune a duodenului.

Pancreasul

Pancreasul se formează din 2 muguri pancreatici care apar la nivelul endodermului duodenal iniţial. Mugurele dorsal se formează înmezogastrul dorsal, iar mugurele ventral se formează în mezogastrul ventral, în proximitatea canalului biliar.

Odată cu alunecarea spre dreapta a duodenului, mugurele ventral ajunge paralel cu canalul biliar şi posterior de mugurele dorsal.

2 săptămâni mai târziu, cei doi muguri vor fuziona. Din mugurele dorsal se va forma la adult:

-capul,
-corpul şi
-coada pancreasului.

Mugurele ventral va diminua progresiv şi va rămâne sub forma procesului uncinat pancreatic.

Canalul lui Wirsung se formează ca urmare a fuziunii celor doi muguri pancreatici. În L3 se dezvoltă insulele lui Langerhans care vor ocupa întregul parenchim pancreatic. Secreţia de insulină începe în L5. Odată cu terminarea mişcărilor de rotaţie a duodenului, pancreasul se fixează în cavitatea duodenală.

III.Intestinul mijlociu

Este reprezentat de ansa intestinală primitivă (ombilicală) care comunică cu canalul vitelin. Din intestinul mijlociu se edifică:

-porţiunea distală a duodenului (D3-D4),
-intestinul subţire,
-cecul,
-apendicele,
-colonul ascendent şi
-2/3 proximale ale colonului transvers.

La adult este fixat de peretele abdominal posterior prin mezenterul comun.

Edificarea intestinului mijlociu începe după proeminenţa mugurelui veziculei biliare în duoden şi se termină la nivelul joncţiunii a 2/3 drepte cu treimea stânga a colonului transvers. Astfel:

-va fi vascularizat de artera mezenterică superioară,
-inervat din ramuri din nervul vag, iar
-mezenterul dorsal va fi comun pentru ambele porţiuni intestinale.

În Z32 intestinul mijlociu proemină în dreptul celomului extraembrionar şi va forma ansa intestinală primitivă. Înainte de edificarea ansei intestinale primitive, la nivelul rădăcinii intestinale a veziculei ombilicale există o dehiscenţă care se va aplatiza şi închide in zilele următoare, formând canalul omfalo-mezenteric (canal vitelin). Acesta în 1% din cazuri poate persista şi după naştere sub forma unui diverticul (diverticul Meckel) şi care se întâlneşte la aproximativ 1 m anterior de valvula ileocecală.

Ansa intestinală este dispusă în plan sagital şi prezintă o convexitate orientată anterior. În porțiunea rostrală (cranială) din această ansă intestinală primitivă se va forma porţiunea distală a duodenului, jejunului şi o parte din ileon, iar din porţiunea caudală se va edifica restul ileonului, cecul, apendicele, colonul ascendent şi jumătatea dreaptă a colonului transvers.

Treptat această ansă, în timpul S12, va suferi o metamorfoză care poate fi sistematizată în 5 etape:

1)ansa intestinală se alungeşte progresiv crescând în volum dar rămânând conţinută în cavitatea abdominală
2)se caracterizează printr-un proces de herniere fiziologica a ansei intestinale primitive la nivelul cordonului ombilical
3)o etapă de inflexiune completă, în sens antiorar, de 270 grade în jurul axei arterei mezenterice superioare.
4)Reintegrarea ansei în abdomen in S10
5)Fixarea. Acolarea peritoneală a anumitor segmente ale intestinului mijlociu de peretele peretelui abdominal posterior.

Rotaţia ansei primitive se divide în 3 etape (3 ori câte 90 de grade). Sensul rotației este antiorar şi axul de rotație este determinat de mezenterica superioara.

1)Prima etapă rotaţională (Z33). Plasează axa intestinului primitiv în plan orizontal.
1. a.Segmentul cranial este situat la dreapta, iar
2. b.segmentul caudal devine la stânga.

Se formează astfel o serie de proeminenţe de tip insular în celomul extraembrionar. În momentul în care ansa primitivă intră cu totul în celomul intra-embrionar ea suferă procesul de inflexiune embrionară maximală care corespunde cu intrarea în cea de

2)A doua etapa de rotaţie care se desfăşoară între S7 şi S11 şi este urmată de o a doua rotație de 90 grade care determină sagitalizarea ansei primitive.

Ca rezultata a acestei rotații secundare se produce hernia ombilicală fiziologică, adică proeminarea ansei intestinale primitive în cordonul ombilical. Există posibilitea ca această herniere să fie definitivă şi apare hernia congenitala ombilicala.

Progresiv ansa intestinală primitivă se reintegrează în cavitatea abdominală, care se lărgeşte şi ea, odată cu creșterea embrionului. Ca urmare se reintegrează ansele intestinale subţire care:

1. a.Într-o prima etapă vor fi dispuse orizontal în cadranul supero-stâng şi formează jejunul, iar
2. b.În a doua etapă ansele vor coborî de-a lungul planului sagital şi se vor dispune vertical formând a doua porțiune a intestinului subţire(ileonul).

Treptat întreaga ansă intestinală este reintegrată în cavitatea abdominală şi se ajunge la nivelul cecului care, iniţial va fi situat în cadranul superior drept, ulterior prin rotaţia a treia va fi dispus în poziția finală.

Este posibil ca cecul să nu urmeze rotaţia şi să rămână superior.

3)A treia etapă se desfăşoară în cursul S12 de viaţă intrauterină când ansa urmează a treia rotație şi din plan sagital se dispune din nou în plan orizontal.
1. a.Porţiunea duodeno-jejunală urcă superior şi la stânga şi edifică unghiul duodeno-jejunal.
2. b.Porțiunea ileo-colică se încurbează inferior şi la dreapta, şi va forma mugurii viitorului cec şi colon drept.

La sfârşitul acestei perioade:

cecul şi colonul ascendent se vor plasa pe partea dreaptă, iar
col transvers şi descendent se vor plasa superior şi pe partea stângă.

Concomitent cu rotaţia ansei primitive se produce şi rotaţia mezenterului.

La sfârșitul celor trei procese rotaţionale, structurile digestive şi-au dobândit situaţia lor definitivă:

partea dreapta va fi:
- oviitorul cec,
- oapendice şi
- ocolonul drept (colonul ascendent şi jumătate din colonul transvers).
partea stângă va edifica:
- ointestinul subţire. La unirea dintre cele două porţiuni (stângă si dreapta) se află canalul omfalo-mezenteric (ce poate duce la diverticul meckel, chist vitelin sau fistulă vitelină cu elimarea de materii fecale la nivelul peretelui abdominal)

IV.Intestinul POSterior

Intestinul posterior numește jumătatea stângă a colonului care asociază:

ojumătatea colonului transvers,
ocolonul descendent,
osigmoidul,
o rectul şi
o2/3 superioare din canalul anal.

Porțiunea distală este porțiunea cloacală comună cu sinusul urogenital, porțiune care se va închide tardiv. Segmentul intestinal posterior este suspendat de peretele abdominal posterior prin mezocolonul primitiv.

Intestinul posterior se termină în organism printr-o porțiune dilatată (cloaca), unde este separată de treimea distală a canalului anal prin membrana cloacala.

Acest orificiu anal este de origine ectodermica (restul canalului anal este endodermic) şi poartă numele de proctodeum. Acesta va comunica pe de o parte cu canalul lui Wolf (originea sistemului reproducător) şi pe de altă parte va comunica cu alantoida.

Începând cu Z33, cloaca se aplatizează în 2 sensuri:

1)În plan frontal şi se aplatizează şi alungeşte în
2)plan sagital formând o condensare mezenchimală care poarta numele de sept urogenital sau urorectal.

Acest sept urorectal va fi situat pe membrana cloacală. Locul în care septul urorectal se lasă pe membrana cloacală va constitui viitorul centru tendinos al perineului (ce este punctul de presiune maximă). Prin urmare cloaca în sine se va împărţi:

într-o porțiune ventrală (sinusul urogenital) şi o
porţiune dorsală care reprezintă canalul anorectal.

Şi atunci toate structurile derivate din sinusul urogenital se vor afla anterior de centrul tendinos al perineului (orificiul uretral / vaginal), iar dorsal canalul anal cu orificul anal.

Septul uro-rectal se turtește. În Z46 membrana cloacală se rupe iar partea endodermică a canalului anal va comunica cu porțiunea ectodermica a canalului anal. În acest moment canalul anal este deja format, dar canalizarea lui apare abia spre sfârşitul perioadei fetale. Limita de demarcație între 2/3 endodermice şi 1/3 ectodermica este data de linia pectineală (reprezintă locul în care s-a aflat membrana cloacală).

Porțiunea ectodermică va fi vascularizată de structuri extraperineale (artera iliaca internă), pe când 2/3 craniale endodermice din mezenterica inferioara fomându-se o anastomoza între mezenterica inferioară şi iliaca inernă (predispunând la dilatări -> hemoroizi)

V.aplicaţii clinice

Anatomie/Embriologie curs 4: Dezvoltarea Sistemului Digestiv (Partea I)

2010-04-15T18:32:00.000+03:00

ANATOMIE/EMBRIOLOGIE

CURS 4

DEZVOLTAREA SISTEMULUI DIGESTIV

Introducere
Portiunea inferioara a intestinului anterior
Intestinul mijlociu
Intestinul posterior
Aplicatii clinice

1.Introducere

Formarea tubului digestiv se datorează unei duble plicaturi în sens transversal şi sens longitudinal al embrionului. Prima pliere se întîmplă în sens longitudinal. Cea de-a doua plicatură are loc în sens transversal, se datorează dezvoltării rapide a somitelor, şi poartă numele de plicatură laterală.

Intestinul primitiv e o structură tubulară, se menţine la intestinul adult. Inflexiunea sa longitudinală determină incorporarea unui segment din pediculul vitelin. Ulterior comunicarea din intestinul mijlociu şi vezicula vitelină este largă, pentru ca ulterior această se restrânge şi rămâne ca canal vitelin.

Plicatura cefalo-caudală

Se formează ca urmare accentuării plicaturii un pliu în regiunea cefalic: cefalic, şi un pliu în regiunea caudală numit pliu caudal.

În regiunea cefalică cavitatea corpului embrionar este obturată de membrana orofaringiană, şi la acest nivel se va forma intestinul anterior.

În regiunea caudală cavitatea se alungeşte progresiv şi suferă o serie de procese de rotaţie, în acest moment şi caudal cavitatea este obturată prin membrana cloacală, în regiunea caudală formându-se intestinul posterior.

Structura dintre intestin anterior şi posterior poartă numele de intestin mijlociul. Este zona prin care se realizează comunicarea cu vezicula vitelină. La extremitatea sa cranială, intestinul anterior este obturat prin membrana orofaringiană sau membrana faringiană propriu-zisă care la sfârşitul S4 se dilacerează şi realizează comunicarea cavităţii amniotice cu intestinul primitiv.

Intestinul posterior este şi el obturat prin membrana cloacală. Cele două extremităţi sunt obturate.

Plicatura laterală

Se datorează dezvoltării somitelor care transformă discul embrionar dintr-o structură plată într-o structură voluminoasă.

Prin formarea pliului caudal alantoida se incorporează în corpul embrionului şi formează cavitatea cloacală sau cloaca propriu-zisă, care comunică cu alantoida prin pedicolul embrionar. Spre sfârşitul s4 vezicula ombilicală fuzionează cu pedicolul embrionar şi formează cordonul ombilical, care realizează conexiunea fătului cu placenta.

Secundar celor două plicaturări se va forma tubul intra-embrionar.

Stomodeum – membrana orofaringiană

Proctodeum – membrana cloacală

La începutl S₅ distingem intestinului primitiv 3 zone:

Anterioară din care se formează intestinul anterior. Intestin care recunoaşte 2 regiuni, 1 superioară sau faringiană din care se va dezvolta faringele primitiv şi o regiune inferioară din care se vor dezvolta esofagul, stomacul, porţiunea superioară a duodenului, mugurele hepatic, căile biliare şi pancreasul.

Mijlocie din care se dezvoltă intestinul intermediar.

Posterioară din care se dezvoltă intestinul posterior.

Terminologia actuală este anglo-saxonă, de aceea nu se va găsi nicăieri termenii de intestin anterior şi posterior. În general aceşti termeni poartă numele de foregut, intestinul mijlociu este midgut, intestinul posterior este denumit hindgut. Termenii au fost stabiliţi de cei mai de vază embriologi.

Odată cu alungirea intestinului şi flectarea embrionului apar la nivelul endodermului o serie de muguri endodermici din care se vor forma viitoarele organe digestive.Pentru intestinul anterior, în regiunea cervicală, apare mugurele faringian, mugurele glandei tiroide, mugurele timic, mugurele pulmonar, iar în porţiunea inferioară apare mugurele esofagian, gastric, duodenal, hepatic şi pancreatic.

Odată cu inflexiunea embrionului, alantoida balează ventral şi este incorporată în embrion

2.Portiunea inferioara a intestinului gros

La nivelul portiunii inferioare a intestinului anterior, apare corespunzator diverticulului pulmonar, diverticulul esofagian si in ordine cronologic mugurele gastric, dudenal si hepatic

Intre Z_33-49 intestinul anterior se alunngeste cranio-caudal si afecteaza mugurele esofagian si gastric. Totodata din structuri mediane afcesti muguri se deplaseaza median de coloana vertebrala a.i.esofagul devine initial din aplicat pe coloana vertebrala, in baleat la stanga, iar stomacul se proiecteaza la dreapta. Ulterior stomcul va suferi o serie de rotatii succesive de 90º pentru a ajunge in pozitie definitiva.

Formarea esofagului

La extremitatea caudala a ultimei pungi faringiene, la nivelul mugurelului pulmonar, intestinul primitiv(portiunea anterioara respectiv) se aplatizeaza brusc si devine mai mica, ceea ce face ca intr-un prim stadiu esofagul sa fie extrem de scurt. Alungirea lui se face progresiv, concomitent cu dezvoltarea tractului traheobronsic si cu coborarea cordului. Pe parcursul acestei alungiri esofagiene stomacul ramane o proeminenta fusiforma iar ficatul, mugurele hepatic, se plaseaza ventral iar mugurele pancreatic se plaseaza dorsal de intestinul anterior.

Epiteliul esofagului intr-o prima etapa(cand este scurt) este epiteliu pluristratificat pentru ca la sfarsitul perioadei embrionare, vacuolele epiteliale sa se oblitereze treptat, sa conflueze, asigurand astfel repermeabilitatea esofagiana. Epiteliul pluristratificat in L_5-6 va fi inlocuit de unul pavimentos, pluristratificat, necheratinizat, ciliat care isi va pastra morfologia si in viata de adult.

Stratul muscular esofagian se dezvolta in ultimele luni de viata embrionara, lamina musculara si musculatura circulara a esofagului, fiind derivate splanhnopleurale.

Stratul muscular longitudinal este un derivat mezodermic al ultimului arc faringian iar aceasta origine comuna din arcul faringian explica inervatia esofagului de catre nervul vag(NC X).

Formarea stomacului

Mugurele gastric apare precoce in dezvoltarea embrionara sub forma unei ingrosari egale dar fusiforme a tubului intestinal in regiunea sa anterioara.

Stomacul este conectat de peretele dorsal al embrionului printr-un pliu de reflexie peritoneal format dintr-un bistrat seros ce poarta numele de mezogastru dorsal. In partea sa ventrala este conectat de mezogastrul ventral prin septul transvers. Mugurele hepatic care se dezvolta pe fata anterioara a intestinului anterior va proemina in septul transvers astfel incat mezogastrul ventral va deveni ligament hepatogastric sau micul oment.

Cavitate peritoneala este de fapt cavitatea celomica din intestinul mijlociu. Aceasta cavitate celomica are o directie de crestere craniala de o parte si de alta a mugurelui hepatic si va forma o foita de acoperire viscerala a viitorului ficat. Ventral de mugurele hepatic exista un pliu de reflexie peritoneal ce poarta numele de ligament falciform.

Incepand cu S₆, stomacul sufera un proces de deplasare spre stanga sub un unghi de 90º si aceasta este prima rotatie gastrica. Ca urmare, aceasta rotatie se datoreaza cresterii(augumentarii) peretului stang gastric si aparitei unei cavitati aerice care poarta numele de fundus. Punctul in care stomacul se ataseaza de peretele posterior al corpului embrionului se cheama mezogastru dorsal(sau omentul mare). Ulterior(S_7-9) in radacina omentului mare se vor dezvolta mugurii pancreatici si splenici.

Fuziunea duodenului(o portiune din el) cu pancreasul , cu peretele posterior al embrionului face ca aceste 2 organe sa devina secundar retroperitoneale (Z₄₉) ce explica topografia diferita a acestor organe in cavitata abdominala.

Alungirea intestinului anterior se definitiveaza prin edificarea diafragmului si fixarea esofagului in hiatusul diafragmatic prin ligamentul lui Rougie si prin formarea pediculului vascular pancreatic. Acest lucu se termina in momentul completaraii primei rotatii ce determina baleerea marii curuburi gastrice spre dreapta, orizontal, in timp ce pediculul pancreatic baleaza spre posterior si stanga.

Formarea duodenului

Mugurele duodenal se edifica la locul de tranzitie intre intestinul anterior si mijlociu ce poarta numele de radacina ansei duodenala. Ansa se ... orizontal datorita expansiunii gastrice spre stanga si ulterior se fixeaza de mugurele hepatobiliar si mugurele hapetic.

Partea inferioara a duodenului se edifica concomitent cu formarea arterei mezenterice superioare care ii va asigura si vascularizatia segmentelor duodenal 2-4.

Ansa duodenala se aplica pe portiunea dreapta a peretelui abdominal posterior iar foitele sale peritoneale fuzioneaza cu peritoneul parietal astfel dudodenul devine un organ retroperitoneal in segmentele 3-4. Primele 2 segemnete dudodenale deriva din intestinul anterior si atunci vor ramane segmente intraperitoneala , 3-4 deriva din intestinul mijlociu → segmente retroperitoneale.

Formarea vezicii biliare si a ficatului

Mugurele hepatic apare in Z₂₈ sub forma unei proeminenete epiteliale endodermice care initial are o forma de placa dupa care se augumenteaza progresiv si formeaza mugurele hepatic propriu-zis. Aceasta proeminenta se dezvolta in septul transvers iar intr-o prima etapa dezvoltarea celulelor hepatice se realiezeaza sub interactiunile dintre mezoderm si endoderm. Aceasta proliferare celulara formeaza cordonane celulare hepatice care vor proemina si penetra in mezenchimul hepatic.

In Z₃₂ celulele hepatice embrionare formeaza pars hepatica care va invada patul vascular din septul transvers din cele 2 vene viteline. La nivelul extremitatii caudale se dezvolta pars cistica care penetreaza si ea septul transvers si din care se va dezvolta diverticulul biliar. Din punct de vedere histologic modelul hepatic asociaza parenchimul hepatic si sinusoidele care se dezvolta din lamele hepatice formate initial din 5-7 celulele, dispozitie care persista si dupa nastere.

Conexiunea intre ficat si tubul digestiv se resoarbe progresiv si se formeaza canalul biliar din care se vor dezvolta vezicula biliara si canalul cistic.

Celulele endodermice vor forma parenchimul hepatic si canaliculii biliari. Mezodermul septului transvers se va diferentia in celulele conjunctive si celulele lui Kupffer. Mezodermul de la nivelul suprafetei hepatice se va diferentia in peritoneu visceral cu exceptia unei zone mici situate cranial care va ramane in contact cu derivatele septului transvers, respectiv cu portiunea centrala a diafragmului si care la ficatul adult poarta denumirea de aria nuda.

In S₁₀ ficatul reprezinta aproximativ 10% din greutatea embrionului, procent datorat pe de o parte sinusoidelor hepatice, pe de alta parte activatii hematopoietice care este augumentata in primele sapte luni de viata intrauterina. In ultimele 2 luni de viata functia hematopoietica se termina astfel incat la nastere ficatul reprezinta 5% din greutate.

Secretia biliara incepe in S_12, iar comunicarea intre calea biliara si duoden explica culoarea verde a continutului intestinal, ce se poate vedea odata cu primul scaun al nou -născutului (meconium). Ulterior duodenul se roteaza la dreapta ceea ce impinge caile biliare posterior de portiunea duodenului.

Formarea pancreasului

Se formeaza din 2 muguri pancreatici ce apar la nivelul endodermului duodenal. Mugurele dorsal se formeaza in mezogastrul dorsal iar mugurele ventral se formeaza in mezogastrul ventral in proximitatea canalului biliar. Odata cu alunecarea spre dreapta a duodenului, mugurele ventral ajunge paralel cu canalul biliar si posterior de mugurele dorsal. Doua saptamani mai tarziu, cei doi muguri vor fuziona, iar din mugurele dorsal se va forma la adult capul, corpul si coada pancreasului, in timp ce mugurele ventral va diminua progresiv si va ramane doar sub forma procesului uncinat pancreatic.

Canalul lui Wirsung se formeaza ca urmare a fuziunii celor doi muguri pancreatici. In L₃ de viata interuterina se dezvolta insulele lui Langerhans care vor ocupa intreg parenchimul pancreatic. Secretia de insulina incepe din L₅. Odata cu terminarea miscarilor de rotatie a duodenului pancreasul se fixeaza in concavitatea duodenala.

Anatomie/Embriologie Curs 3: Cavitatile Seroase ale Trunchiului

2010-04-15T17:47:00.000+03:00

ANATOMIE/EMBRIOLOGIE

CURS 3

CAVITATILE SEROASE ALE TRUNCHIULUI

Generalităţi:

Organele interne sunt adăpostite, cea mai mare parte, în cavităţile seraose ale trunchiului
Cavităţile seraose ale trunchiului sunt:
- Cavitatea pericardică
- Cavitatea pleural
- Cavitatea peritoneală
- Caviatea vaginală a testiculului derivată din cavitatea peritoneală
Aceste cavităţi seroase se dezvoltă din celomul intraembrionar

Organele interne sunt în general adăpostite în cavităţile seroase ale corpului

Formarea cavităţilor seraose:

Dezvoltarea celomluiui intraembrionar şi a cavităţilor seroase ce derivă din el este legată de evoluţia mezodermului.

În s3 de viaţă intrauterină, din linia primitivă se diferenţiază mezodermul itnraembrionar, care este cea dea treia foiţă a discului embrionar, dispus între ectoderm şi endoderm. Oddată cu formarea sa el se organizează, alcătuind mezodermul paraaxial

Mezodermul lateral, se va continua în sens cranial cu mezodermul nesegmentat cephalic, iar la nivelul marginilor discului embrionar se continuă cu mezoblastul extraembrionar. Odată cu formarea somitelor acest mezoderm lateralt suferă un proces de clivare în sens cranio-caudal şi va forma 2 lame: somato şi splanhnopleura.

Mezodermul cefalic fuzionează cu cel controlateral şi la acest nivel se va diferenţia mezodermul cardiogen. În stadiul presomitic al dezvoltării, confluenţa veziculelor mezoteliale (vezicule celomice precefalice mezenchimale) va forma cavitatea pericardică primitivă numită primordium pericardi.

Somatopleura se va dispune sub ectoderm, splanhnopleura sau lama viscerală va rămâne ataşată de endoderm. Între cele 2 lamine se formează cavitatea celomică primitivă care comunică cranial cu cavitatea pericardică primitivă.

Cavitatea pericardică prmitivă se dezvoltă cranial de membrana orofaringiană, urmează flexiunea cranio-caudală a embrionului, dispunându-se cu concavitatea ventral. Tubul cardiac primitiv, înconjurată de cavitatea pericardică primitivă, basculează, se va situa caudal de stomodeum, adică caudal de cavitatea superiorară a faringelui şi va forma umflătura cardiacă sau proeminenţa cordis.

Dorsolateral cavitatea cardiacă primitivă comunică cu canalele pleuroperitoneale dezvoltate de o parte şi de alta a tubului intestinal primitiv. Cavitatea pericardo-pleuro-peritoneală se va septa treptat prin formarea diafragmei şi a membranelor pleuro-pericardice, astfel cranial se vor forma cavităţile pleurală şi pericardică, iar caudal cavitatea peritoneală.

Formarea diafragmei

Diafragma se edifică secundar unui proces la care participă septul transvers, membranele pleuro-peritoneale, mezodermul dorsal primitiv, numit şi mezoesofag şi parţia somato-pleura peretului dorso-lateral al truchiului.

Anatomie/Embriologie Curs 2 : Embriogeneza cardiaca

2010-04-15T17:39:00.000+03:00

ANATOMIE/EMBRIOLOGIE

CURS 2

Embriogeneza cardiacă

Obiectivele prezentării:

Prezentarea etapelor morfogenezei cardiace, de la stadiul angiogenic la edificarea cordului tetracameral de tip fetal
Prezentarea corelaţiei morfofuncţionale şi fiziopatologice între dezvoltarea embriofetală normală şi anomaliile cardiace congenitale

Consideraţii generale:

Inima este primul organ care apare, dar funcţionează, în timpul vieţii embrio-fetale
Filogenetic, anatomia cordului îşi păstrează
Dezvoltaera cordului urmează acelaşi pattern în toată seria vertebratelor

Formarea ariei cardiogene
Formarea şi localizarea tubului central
Formarea ansei cardiace
Septarea cordului
Atriile şi septarea atrială
Canalul atrioventricular şi septaea atrioventriculară
Formariea atriilor definitive
Septarea ventriculului primitv
Dezvoltarea venelor pulmonare
Venelor pulmonare
Edificarea valvelor cardiace
Formarea endocardului
Formarea epicardului
Formarea miocardului
Inervaţia cordului fetal
Malformaţii cardiace

Formarea ariei cardiogene

Începe în stadiul de 7 somite în S₄, când anterior de placa neurală şi lama precordală, la nivelul extremităţii cefalice se formează din mezenchim primele celule cu proprietăţi angioformatoare care se aglomerează edificând aria cardiogenă.

Celulele cardiogenice au 2 origini:

majoritar provin din epiblast, care se dezvoltă sub acţiunea unei gene MZOD care stimulează transformarea celulelor epiblastice în celule cardiogenice. Aceste celule apar iniţial la extremitatea cranială a nodulului Hensen, după care odată cu alungirea în sens craniocaudal a liniei primitive se dispun într-o zonă ventrală şi o zonă dorsală, formând cele 2 câmpuri cardiogenice

Marginile craniale ale celor 2 câmpuri cardiogenice vor forma mugurii miocardici din care se edifică viitoarea curbură externă. Marginile laterale rămân ataşate de intestinul ventral, formând un miocard primitiv în forma literei W ce se deschide în intestin.
Aria cardiogenică se îngustează şi se alungeste, se flectează pe dreapta; printr-un proces de convergenţă cele două extremităţi se apropie median şi treptat, fuzionează în direcţie cranio-caudală
Se formează astfel tubul primitiv cardiac unic, stratul său endotelial devenind endocardul cordului definitiv

Formarea pericard

Tubul caardiac primitv este suspendat de pericard prin mezocardul dorsal
Formarea şi accentuarea flexiunii cranio-caudale a corpului embrionar determină bascularea cu 180 grade în jurul unui ax transversal a primordiului pericardului
Din tubul cardiac primitv se edifică 5 zone: anterior trunchiul arterial, bulbus cordis, ventricul primitiv, atrium, sinus venosus

Formarea ansei cardiace

Celulele mezenchimale din splanchnopleură se dispun ca o manta în jurul tubului endocardic. Din ele se vor diferenţia celule musculare ale miocardului şi celulele mezoteliale ale epicardului.
Mezocardul dorsal dispare, iar tubul cardiac rămânne conectat de pericard doar la extremităţi, în rest fiind liber în cavitatea pericardică.
Tubul cardiac are un capăt arterial, cefalic, şi altul venos, caudal
Între extremităţi se diferenţiază dilataţiile, separate la exterior prin şanţuri.
Dilataţia dinspre capătul arterial poartă numele de bulbul primitv al cordului, duă care urmează ventriculul primitv, şi atriul primitv în care se deschide sinusul venos care are două coarne, unul stâng şi altul drept.
Bulbul cordului se continuă cranial cu sacul aortic sau cu aortele ventrale.
Sinusul venos prezintă la fiecare extremitate orificii de deschidere a venelor viteline, venele ombilicale şi venei cardinale comune, ceea ce înseamnă că la sfârşitul s5 inima conţine un segment de input, un segment de output, o cameră atrială comună şi un ventricul primitiv comun.
Din bulbus cordis se dezvoltă cordul primitiv. Spre deosebire de celelalte dilataţii, bulbul are un ritm de creştere mai lent. El nu rămâne rectiliniu, ci treptat îşi modifică forma în funcţie de flectarea embrionului, forma literei U apoi S. Dezvoltarea bulbului cordului se realizează pe seama a 3 populaţii celulare, iniţial extraacardiace ce treptat invadează cordul: proepicardul din care se va edifica epicardul, spina vestibuli din care se va edifica o parte din septul atrial primitiv şi creasta neurală din care se va forma septum secundum Când se formează aceste straturi, cordul începe să bată.

Septarea cordului

Schimbările de poziţie ale cavităţilor cordului se continuă şi în dezvoltarea ulterioară, până cînd se ajunge la forma definitivă. Din regiunea cervicală cordul şi pericardul coboară în mediastinul mijlociu, şi odată cu această coborâre se produce şi septarea cavităţii primitiive. Septurile se edifică Z27-28 concomitent cu creşterea în lungime del a 5mm – 16 17 mm
Septarea cordului se face sub acţiunea inductorie a crestelor neurale care vor controla topografia primordiilor septale şi regionalizarea ansei cardiace
Septarea atriului primitiv

Septarea atriului primitiv

Odată cu flectarea laterală camera atrială comună se lărgeşte progresiv şi va fi împărţită de un sept atrial primitv într-un atriu drept şi unul stâng formarea atriilor menţine axa de simetrie stâânga dreapta a cordului şi din cauza asta cordul este orientat oblic în jos la stânga şi uşor recurbat.
Atriile se dezvoltă aproximativ simetric până când fluxul venos va fi remodelat spre partea dreaptă. Deasupra septului atrial primitiv numit septum atrial prim se va depune un pliu miocardic care va forma septum secundum. În partea centrală a septului prim printr-un proces de resorbţie se formează un orificiu numit foramen secundum. Septum secundum evoluează în sens descendent şi tinde să obtureze foramen secundum, marginea liberă a părţii inferioare a septum secundum va forma cu septul atrio-ventricular un foramen ovale.
Marginea liberă a septului prim va juca un rol de valvă care împiedică la nivel foramenului ovale trecerea sângelui din atriul stâng în cel drept şi permite doar trecerea din drept în stâng. Astfel în viaţa fetală o parte din sângele din atriul drept trece în atriul stâng şi mai departe trece în circulaţia sistemică, evitând circulaţia pulmonară. Acest lucru este foarte important, deoarece în viaţa fetală plămânul nu funcţionează. La naştere septul prim trebuie să fie închis.

Canalul atrio-ventricular şi septarea atrio-ventriculară

La nivelul canalului atrioventricular, situat transversal, apar prin proliferearea celulelor endocardice două proeminenţe – pernuţe endocardice – tuber endocardiale atrioventriculare.
Aceste tuberozităţi, una ventrală şi una dorsală vor fuziona şi vor forma septum intermedium. Acest sept va împărţi canalul atrio-ventricular în două orificii atrio-ventriculare, unul drept şi unul stâng.

Formarea atriilor

După naştere foramen ovale se va închide. Atriul drept nu va mai comunica cu atriul stâng. Presiunea în atriul stâng va creşte, va îminge septum prim spre foramen ovale, şi-l va obtura. Marginea liberă a septului secund devine limbul fosei ovale.
Porţiunea stângă a sinusului venos devine sinos coronar, care colectează sângele cordului.
Ostiul sinoatrial are o formă ovalară şi este mărginit de două valvule venoase, una dreaptă şi una stângă. Treptata aceste valvule se dezvoltă prin suprapunerea de miocite şi vor forma septum spurium. După incorporarea sinusului venos în atriul drept septum spurium devine creasta terminală (crista terminalis) a atriului drept, care la interiorul cordului marchează limita dintre porţiunea sinusală şi atriul drept propriu zis, iar la exteriorul cordului formează şanţul terminal sau sulcus terminalis.
Valvula stângă a ostiului sinoatrial involează şi dispare, din valvula dreaptă se vor forma valvula venei cave inferioare numită şi valvula lui eustachio şi valvula sinususului coronar al inimii (thebesius) situtaă pe peretele posterior al atriului drept.
Atriul drept are valvă pentru vena cavă inferioară.
În atriul stâng se deschide vena pulmonară care are patru afluenţi venoşi mari. Vena pulmonară primitivă prezintă patru afluenţi venoşi mari care sânt 2 drepţi pentru venele pulmonare drepte superioară şi inferioară şi 2 pe partea stângă, venele pulmonare stâng superioare şi inferioare. Peretele atriului stâng cuprins între orificiile de vărsare ale venelor pulmonare provine din peretele venei pulmonare primitive şi nu din peretele cardiac propriu-zis.
Concomitent la nivelul atriilor se dezvoltă câte un diverticol care va deveni auricul drept, respectiv stâng.

Septarea ventriculului primitiv

Septarea ventriculului primitiv se realizează prin formarea septului interventricular începând cu s4 pe planşeul ventriculului primitv. Acest sept interventricular creşte în sens ascendent spre tuberculii endocardici care prin fuziune vor forma septul intermediar. În acest moment ventriculul primitiv nu este septat complet. Între marginea liber a septului muscular şi perniţele endocardiace se formează orificiul interventricular.
Acest orificiu se închide odată cu formarea părţii membranoase a septului interventricular, care rezultă din fuziunea septului spuriium cu septum intermediar. Din partea proximală a bulbului cordului se formează conus arteriosus sau infundibilul. Pe planul stâng al acestuia se formează vestibulul aortic. La extremitatea distală a bulbului cordului se va forma septul spiral aortico-pulmonar din care se vor edifica porţiunea proximală a aortei şi trunchiul pulmonar.

Formarea ţesutului nodal

Ţesutul nodal este numit şi ţesut excito conductor şi el asigură automatismul cardiac.
Se formează prin diferenţierea celulelor cardiace. Este situat sub endocard şi începe să bată ritmic începând cu s4.
Nodulul sinusal: se formează pe măsura incorporării sinusului venos în atriul drept şi se va localiza la nivelul peretelui superior al atriului drept.
Nodulul atrio ventricular şi fascicolul his: au 2 surse embrionare, provin fie din celulele aflate la nivelul peretelui stâng al sinusului venos fie din celulele canalului atrio-ventricular. Ţesutul nodal se fixează în baza septului inter-atrial.

Formarea sistemului valvular

După individualizarea ostiilor atrioventriculare, prin formarea septului intermediar, din mezenchim se vor diferenţia valvele tricuspidă şi mitrală sau bicuspidă, legate prin cordaje tendinoase de muşchii papilari.
La nivelul ostiilor arteriale prin septarea trunchiului arterial de către septul aorticopulmonar, se formează valvulele semilunare pulmonare, una anterioară şi două posterioare (medială şi laterală) şi valvulele semilunare aortice, două anterioare şi una posterioară.
La nivelul ostiilor arteriale, prin septarea trunchiului arterial de septul aortico-pulmonar se formează valvele semilunare pulmonare
Sistemul valvular se formează din celulele endocardice.
Valvele atrio-ventriculare: se formează prin proliferarea ţesutului mezenchimal în jurul canalului atrio-ventricular. Dezvoltarea miocardului determină apariţia unor diverticuli şi trabecule pe faţa cardiacă. Trabecule se numes trabecule cărnoase. Unele din aceste trabecul vor forma muşchii papilari. Valvele atrio-ventriculare rămân ataşate de pereţii ventricolelor prin cordaje conjunctive tendinoase de care se ataşează muşchii papilari.
Valvele semilunare: cele 3 proeminenţe tuberculare de la nivelul extremităţii ventriculare ale crestelor bulbare evoluează spre formarea valvelor semilunare aortice şi pulmonare. Sub influenţa inductorie a crestelor neurale.
Valva aortică: se află în continuitatea inelului mitral şi se dispune între mitrală şi tricuspidiană.
Valva pulmonară: se orientează superior şi anterior şi rămâne în contiguitate cu valva aortică.
Dispoziţia inelelor fibroase ale celor 4 valve cardiace formează scheletul fibros al cordului. Comisura valvelor aortică şi pulmonar se reflectă în originea comună, ceea ce le determină coliniaritatea. Originea arterei aorte va fin întotdeauna din sinusul ... adiacent.
Simetria valvulară se datorează axei de simetrie a cordului, adică structurile de pe partea dreaptă cresc în sens caudal în detrimentul structurilor de pe partea stângă, ceea determină sinusul venos să dreneze pe partea dreaptă a cordului.

Epicardul şi dezvoltarea vaselor coronare
1. Epicardul se dezvoltă dintr-o populaţie celulară extracardiacă numită prepericard, cu originea în mezodermul splanhnic, caudal de inserţia sinusului venos
2. Celulele externe epicardice suferă un proces de teransformare mezenchimală, formând vascularizaţia coronară, progenitorii sangvini şi fibroblastele.
Dezvoltarea endocardului

Endocardul se dezvoltă din celulele endoteliale ale tubilor bilaterali în procesul de vasculogeneză.

Endocardul va forma prin transformare stratul mezenchimal al canalului atrioventricular, etapă esenţială în edificarea sistemului valvular.

Mezenchimul formează valvele semilunare.

Dezvoltarea miocardului

Cardiomicitele adulte se consideră celule postmitotice. Rămân relativ constante ca număr pe tot parcursul vieţii. Cardiomiocitele se formează din celulele stem miocardice care suferă un proces de diferenţiere sub acţiunea factorilor de creştere, factorilor epigenici şi a unor factori de transcripţie. Activitatea cardiomiocitelor e influenţată de procesele de angiogeneză modulate de factori angiogenetici care explică capacităţile regenerative ale cardiomiocitelor. Într-o zonă de infarct la limita cu zona de miocard normală se formează o serie de cardiomiocite de tip nou, similare cu cele din viaţa intrauterină care regenerează miocardul sub acţiunea unui marker de regenerare miocardică. Regenerarea atigne un peak în 3 zile.

Celulele stem miocardice

Celule sca1-pozitive – nu exprimă gene cardiace structurale sau nkx2.5, deci sunt o populaţie stem potenţială (Oh, 2004)
Celule C-kit pozitive – prezintă receptori pentru celule stem şi Mdr1(Anversa, 2002)
CELULE Isl – 1 pozitive (laugwity, 2005)
Celule stem extracardice adulte – celule cardiace feminine transplantate la pacienţi de sex masculin
Celule stem cardiomiogenice – izolate din măduva osoasă, generează cardiomicite diferenţiate, arteriole coronare, capilare (kajstura, 2005)
Celule stem hematopoetice – proliferează la 9 zile

Sunt izolate în măduva osoasă, timp de o săptămână proliferează, apoi se diferenţiază.

Inervaţia cordului fetal.

Este dublă aferentă şi eferentă:

Senzitiviă, aferentă, e realizată de neuronii aferenţi din ganglionii senzitivi spinali.
Enervaţia motorie, eferentă e componentă a sistemului nervos autonom.

Automatismul cardiac e controlată de centrii vasculari din bulbul rahidian.

Parasimpatici – colinergici, simpatici - adrengergici

Anomaliile congenitale ale inimii:

Se produc între Z₂₀-Z₅₀. Se pot produce:

Anomalii cromozomiale, se datorează modificării structurii cromozomilor la un anumit nivel (trisomia 21 Down, trisomia 18)
Defecte de vascularizaţie (prezenţa unei arteri coronare în plus, absenţa uneia, modalitate aleatorie de bifurcare)
Defecte de poziţionare
Anomalii ale sistemului excitoconductor.
Anomilaii septare ale inimii: DSA
Persistenţa ostium primum
Inima triloculară
Închiderea prematură a canalului lui botallo
Persistenţa canalului lui botallo
Defectul de sept atrial asociat cu stenoza mitrală
Defecte ale peretului interventricular (DSV în S6)
Boala ebstein este un sindrom care apare mai rar, având ca semn principal dezvoltarea anormală a valvulei tricuspide, care este atrezică şi mai jos implantată.
Tetralogia Fallot, se produce prin diviziunea inegală a bulbului arterial
- Stenoza arterei pulmonare
- Încălecarea aortei
- Defect de sept interventricular (DSV)
- Hipertriofia ventriculului drept
Trilogia lui fallot
- Stenoză pulmonară
- Hipertrofie ventriculară dr
- Comunicare interatrială.
Coborârea nespiralată a septului arterial poate determina transpoziţia orificiilor arteriale (de obicei se asociază cu comunicări interventriculare)
Anomaliile valvulelor semilunare
- Congenitale, de tip stenotic
- Dobândite, stenoza se asociază cu insuficienţă = boală aortică sau mitrală
Persistenţa canalului arterial
Coarctaţia de aortă, strâmtorarea lumenului aortei printr-o proliferară intimală
Hipoplazia aortei, foarte rar
Absenţa cârjei aortei
Arcul aortic dublu
Absenţa venelor cave (incompatibilă cu viaţa)
Dublarea venei cave

Asocierea malformaţiilor duce la sindroame:

Sindrom noonan: facies atipic, retard psihosomatic, defecte cognitive
Sindrom down
Anomalii atrioventriculare
Atrezie tricuspidiană
Sindromul Ebstein

Dilataţia embrionară	Structura adultă
Trunchiul arterial	Aorta şi trunchiul pulmonar
Bulbus cordis	Conul arterial şi vestibulul aortic
Ventriculul primitv	Porţiunile trabeculate al ventriculelor drept şi stâng
Atriu primitiv	Porţiunile trabeculate ale atriului drept şi stâng
Sinus venos	Sinus venarum, sinus coronar şi vena oblică a atriului stâng

ANATOMIE/EMBRIOLOGIE CURS 1: DEZVOLTAREA SISTEMULUI RESPIRATOR

2010-03-13T14:07:00.001+02:00

ANATOMIE CURS 1:NOTIUNI DE DEZVOLTARE ALE SISTEMULUI RESPIRATOR

1.Originea si dezvoltarea sistemului respirator
2.Stadiile dezvoltarii plamanului
3.Lichidul pulmonar
4.Surfactantul
5.Miscarile respiratorii in-utero
6.Prima respiratie
7.Dezvoltarea post-natala
8.Aplicatii clinice

1.Incepe in S4 intre Z22-27. Pe peretele ventral al intestinului
In ceea ce priveste originea str celulare care intra in comp plamanilor, aceastea deriva din doua foite embrionare, pe de o parte din epiblast si edifica epitel traheei, bronhiilor si glandelor anexe ale siiste repst, si a doua are orginea in mezoblast, din care se vor edifica fibre musculare netede, cartilaje, vase sangvine si limfatice, tesut interstitial.
La inceput S5 de viata embrionara, pe pertele ventral, acest mugure respirator incepe sa evolueze in directie caudala si va forma mugurii bronsici drep si stang. Ulterior mugurele bronsic bilateral va suferi un proces de diviziune care presupune o impartire in mod absolu egal, in care se vor forma bronhiile lobare.
Concomitent celomul intraembrionar apare format din doua structuri canaliculare din care una este un canala preperitoneal, iar cea de a doua este un canal pericardo-peritoneal. Din prima struc vor evolua preurele si plamaniii, din cea de a doua structura va evolua sacul pericardic si cordul. Aceasta evolutie explica pozitia centrala a cordului si pericardului.
Pleura parietala este un derivat somatopleural. Pleura viscerala este un derivat splanhnopleural.
Aceasta evolutie in directie caudala a mugurilor bronsici, se face prin diviziune dihotomica, diviziune ce incepe din S5 de viata intrauterina si pentru fat se termina in L6. Interval in care acesti muguri sufera aproximativ 17 diviziuni(generatii de bronhii). Restul pana la 23-24 de diviziuni, se dezvolta dupa nastere.
Intre saptamaniile 16 si 28 se edifica bronhiile terminale dar alveolele definitive nu apar decat cateva saptamani dupa.
Dezvoltarea plamanului continua pana la varsta de 8-10 ani.
Aceasta evolutie a structurilor bronhipulmonare se realizeaza sub actiunea unor factori de crestere fibroblastica, secretati de mezoblast. Pozitia defi a cailor aeriene inferioare este atinsa la nastere, moment in care bifurcatia traheei ajunge sa crorespunda scheletopic celei dea 4-a vertebre toracale.

2.Stadiile dezvoltarii plamanului
In cele 9 luni de viata intrauterina fatul urmeaza 2 perioade:
-perioada embrionara care dureaza pana in L3
-periada fetala(celelalte 7 luni)

Etapele dezvoltarii:
- etapa embrionara
- etapa pseudoglandulara
- etapa canaliculara
- etapa saculara
- etapa alveolara propriu-zisa
In primele doua etape de dezvoltare se edifica zona de conducere aeriana formata din bronhii, bronhiole si bronhiole respi. Ultimele trei perioade edifica zona respiratorie propriu-zisa si anume formeaza ductele alveolare, sacii alveolari si membrana alveolocapilara.
Stadiul embrionar -Z26- S6
- intre zilele 26 si 28 – apare prima dihotomie a mugurilor respi si se formeaza mugurii bronsici -primari/primitivi(practic bronhiile primare).
- la inceputul S5 se produce o a treia ramificare care formeaza 3 bronhii secundare pe dreapta si 2 pe stanga
- in S6 se formeaza bronhiile teritiare care sunt 10 si corespund fiecare cate unui segment bronhopulmonar./
- bronhiile sunt captusite la interior de un epiteliu respirator de tip pseudostrat care la embrion si fat prezinta celule nediferentiate situate pe o membrana bazala.
- La nivelul traheei aceste celule nediferentiate vor suferi o diferentiere cartilaginoasa formand inelele traheale
- la nivelul bronhiilor vor forma la inceput cartilajele bronsice, dupa care treptat placile cartilaginoase si intr-o ultima etapa epiteliul respirator propriuzis care acopera membrana alveolocapilara

Stadiul pseudoglandular(S6-16)
- se termina cu formarea bronhiilor terminale
si formarea unui plaman de aspect glandular
- la nivelul acestui plaman epiteliul respirator va suferi o diferentiere in 3 tipuri de celule(toate situate pe o membrana bazala- celule alungite prevazute cu cili, care proemina in lumen, celule secretorii, care vor forma pneumocitele de tip 1 si 2 si acele de tip 2 vor forma suurftactantul, si celule endocrine)
- miscarile cililor incep in S10 de viata intrauterina si ritmul lor este aprox acelasi cu ritmul batailor cililor de la cel adul(10 batai/ sec) .Inceputul miscarilor cililor corespunde cu prima miscare a fatului

Stadiul canaliculara(S16-28)
- se finalizeaza cu formarea bronhiolilor respi, ductelor alveolare, sacilor alveolari si aparitia primelor alveole
- membrana bazala pe care se afla epiteliul respirator se dezvolta si va ajunge in contact cu vasele capilare subiacente formandu-se astfel o prima schita de membrane alveolocapilare

Stadiul sacular(S28-S36)
- marcheaza debutul maturarii functionale a arborelui respirator(ce se va termina tarziu dupa varsta de 10)
- in acest stadiu nr cel secretante devine din ce in ce mai mare si se diferentiaza pneumocitele de tip 1 si 2
- surfactantul este sintetizat incepand cu S20 de viata uterina dar el este cantonat intracelular si ramane inactiv pana in S32. Abia atunci este eliberat de catre pneumocitele de tip 2 si face posibila astfel activitatea barierei alveolocapilare. Eliberarea de surfactant este echivalenta cu vitalitatea fatului.
- In cazul in care insa surfactantul este imatur nasterea prematura determina detresa respiratorie a nou-nascutului ceea ce se cheama de fapt boala membranelor hialine

Stadiul alveolar(S36- 10 ani)
- caracterizat de maturarea functionala a sistemului respirator, mai precis continua procesul de alveolizare cu cresterea numarului de alveole, cresterea suprafei de schimb alveolocapilare si edificarea barierei respiratorie.
- La nastere plamanul contine doar 1/8 din nr total de alveole

3.Lichidul pulmonar

- Arborele respirator nu este gol, continand lichid pulmonar care se produce continuu(2-3ml/kg/ora)
Origine: secretia celulelor bordante din caile pulmonare(epiteliul resp). Este eliminat prin trahee, inghitit in caile digestive si eliminat in lichidul amniotic. Acest lucru permite studiul prin amniocenteza si identificarea malformatiilor congenitale.(cercetandu-se daca fatul evolueaza normal sau spre o malformatie pulmonara etc.)
Roluri: unul morfologic insemnand ca realizeaza o presiune pozitiva in sistemul respirator(2-3mmHg) altul este unul functional, care permite aerarea alveolelor in cursul primului inspir.

4.Surfactant
-este un lichid lipoproteic bogat in fosfolipide a carui rol este de a modifica tensiunea superficiala in sensul scaderii ei la nivelul membranei alveolocapilare
- originea surfactantului: este sintetizat incepand cu S10 de penumocitele de tip2 si ramane cantonat intracelular pana in S29 cand este eliberat
- cea mai eficienta productie a surfactantului se intampla in cea de a doua parte a sarcinii(L7-L9).

Rolul surfactantului este a forma un film monomulecular la suprafata alveolelor care impiedica colaborarea alveolelor la fiecare expiratie
compozitie:10-15% proteine, 85-90% fosfolipide(lecitina, sfingomielina, si fosfatidilglicerol). Sinteza lor este maximala cu putin timp inainte de nastere desi ele exista. Proteinele din surfactant au un rol biologic major(cele mai imp sunt SP-A ce reprezinta un marker de maturare pulmonara si indica functionalitatea plamanului si SP-D.Ele sunt proteine colagenlike, solubile in apa , intervin in metabolismul surfactantului, SP-B, si SP-D sunt hidrofobe si au rol in asigurarea propriet tensiocative ale surfactantului)

5. Miscarile respiratorii in-utero
3 tipuri:
- sughituri, percepute de mama ca secuse
- miscari rapide si superficiale: survin incepand cu a 15-a saptaman. Permit o mobilizarea minima a lichidului pulmonar si au rol in dezvoltarea morfologica a plamanului
- gaspiaj(gasp-respiratie agonica): miscari rare si profunde, vizibile la ecografie. Cresterea frecventei lor este semn de suferinta fetala si poate antrena inhalarea de lichid amniotic, nefasta pentru fat.
Modificarile miscarilor respiratorii:
- diminuare – infectii, hipoglicemie, administrarea de medicamente la mama(stres, barbiturice, morfina, sedative...,) ;deci stari patologice ale mamei
- cresterea: hiperglicemie postprandiala a mamei
Rolul miscarilor respiratorii ale fatului
antreneaza muschii respiratori care vor fi functionat la nastere.
6.Prima Respiratie
- imediat dupa nastere in decurs de cateva secunde, placenta este inlocuit, si rolurile placentei sunt preluate de plamani.
- declansarea primei respiratie depinde de stimulii senzoriale, exteroceptivi, propriuceptivi, interoceptivi(pensarea cordonului ombilical modifica repartitia volumelor interne) si biochimici(declansati de hipoxie, acidoza)
- in mod normal aerul patrunde in plamani dupa ce fatul este usor batut pe spate ca sa ias lichidul pulmonar si atunci dupa acea prima bataie copilul elimina ultimii ml de lichid pulmonar si incepe sa respire
- surfactantul este eliberat si acopera supra alveolocapilara permitand schimburile gazoase
ce se intampla daca fatul sufera? Se declanseaza o respiratie in-utero in care copilul inghite lichid amniotic si poate chiar muri.
7. Dezvoltarea post-natala - consta in:
- cresterea numarului bronhiolelor
- cresterea numarului si volumului alveolelor(20-70 mil de saci terminali → 300-400 milioane)
- diminuarea barierei alveolo-capilare – maturarea cartiolajelor, maturarea circulatiei pulmonare

8.Aplicatii clinice
Afectiuni:
- lobii pulmonari pot lua nastere direct din trahee sau esofag
- absenta totala a bronhiilor
- oligohidramniosul poate induce o hipoplazie pulmonara
- anomalii la nivelul bronhiilor pulmonare (numar scazut de alveole, dilatarea bronhiilor terminale cu formarea unor chisti congenitali, deficit de surfactant – boala membranelor hialine)
- o comunicare intre trahee si esofag

EDITING NEW COURSES

2010-03-06T21:20:00.003+02:00

ANATOMIE/EMBRIOLOGIE CURS 14 DEZVOLTAREA COLOANEI VERTEBRALE

2010-01-16T00:57:00.000+02:00

ANATOMIE CURS 14: DEZVOLTAREA COLOANEI VERTEBRALE

1.Coloana vertebrala -generalitati
2.Dezvoltarea coloanei vertebrale
3.Dezvoltarea coastelor si sternului
4.Curburile coloanei vertebrale
5.Conformatia externa a coloanei vertebrale
6.Importanta functionala a coloanei vertebrale
7.Corelatii clinice

1. Generalitati
Lungime – in medie de 73 cm la barbati si 63 cm la femei.
Este destinat protectiei maduvii spianarii si a radacinilor nervilor cranieni. In general reprezinta 40 la suta din inaltimea corpului.
Latimea maxima - la baza sacrului este de 11 cm.
Diametrul sagital aprox 7cm.

2. Dezvoltarea coloanei vertebrale
Se realizeaza in S4 de viata intrauterina prin condensarea si proliferarea sclerotomului caudal in jumatatea craniala a sclerotomului cranial.
Imediat dupa formare fiecare somita se va transforma in sclerotom, miotom si dermatom. Celulele sclerotomiale formeaza intre portiunea ventrala primordiul corpului vertebral, iar in portiunea dorsala inconjoara tubul neural si vor forma primordiul arcului vertebral.
Ambele procese sunt sub actiunea unor substante inductorii produse fie de notocord, fie de substanta de la nivelul viitorului tub neural.
In S4 mezenchimul sclerotomial va inconjura notocordul si tubul neural pastrandu-si dispozitia segmentara. In portiunea lor caudala, matricea sclerotomiala devine mai densa, densitate ce o deosebeste de segmentele craniale.
Intre partea densa si partea mai putin densa ai aceluiasi sclerotom se va forma discul intervertebral care include resturi din notocord.
Secundar acestei evolutii se formeaza musculatura vertebrala cu dispozitie segmentara astfel incat ea se va insera pe doua vertebre succesive. Concomitent se formeaza si vasele vertbebrale. care sunt initial intersegmentare si ulterior ajung la nivelul mijlocului corpului vertebrelor.
Corpul vertebral.
Pe parcursul migrarii lor, sclerotoamele se vor divide intr-o jumatate craniala si o jumatate caudala. Cea caudala a fiecarui sclerotom va fuziona cu jumatatea craniala a sclerotomului subiacent. Astfel se formeaza o vertebra dispusa intre segmentele sclerotomiale deci intersegmentar, adica, intre nivelele de emergenta ale nervilor spinali se prezinta o dezvolare segmentara.
Cele 7 vertebre cervicale deriva din 8 somite cervicale pentru ca jumatatea craniala a primului sclerotom cervical va fuziona cu jumatatea caudala a ultimului sclerotom occipital. Si atunci vom avea 8 nervi spinali si 7 vertebre cervicale. Tot asa se intampla pana la sfarsit.
Al 8-lea sclerotom formeaza cea de-a 7 vertebra cervicala in jumatatea sa craniala si prima vertebra toracica in jumatatea sa caudala. In consecinta primul nerv spinal paraseste maduva spinarii prin spatiul dintre baza craniului si prima vertebra cervicala, iar ultimul nerv spinal cervical paraseste canalul vertebral deasupra primei vertebre toracice.
Nervii rahidieni(spinali) isi pastreaza pozitia segmentara si parasesc canalul rahidian prin foramenele intervertebrale sau interpedunculare.
Dupa ce stadiul precartilaginos al formarii corpului vertebral, care dureaza din S4 pana in S7, incepe o etapa de condrificare prin 2 centri situati la nivelul corpului vertebral si un centru situat in fiecare jumatate a arcului vertebral. Acest proces dureaza din S7 pana in S9 si are drept rezultat formarea vertebrei cartilaginoase. Dupa S9 debuteaza un proces de osificare a vertebrelor care se finalizeaza cu formarea vertebrei definitive.
Discul intervertebral.
Se formeaza intre corpii vertebrali. Discul prezinta o portiune centrala, mai densa, numita nucleu pulpos a carui mulaj negativ apare pe fata superioara si inferioara a corpului vertebral sub forma unei zone mai netede, si o zona periferica, circulara, mai putin densa numit anulus fibros(inel fibros), care are probabil originea in celulele sclerotomale.

3.Dezvoltarea coastelor si a sternului
Coastele se dezvolta din portiunea sclerotomiala a mezodermului paraaxial corespunzator vertebrelor toracice. Din cauza aceasta celelalte vertebre prezinta procesele costiforme.
Sternul.
Se dezvolta din mezodermul somatic al peretelui ventral al corpului din doua benzi situate lateral de linia mediosagitala, benzi care vor fuziona ulterior(dupa S9) si vor forma manubriul sternal, sternebrele(care alcatuiesc corpul sternului) si procesul xifoid propriu-zis.

4.Curburile coloanei vertebrale
Curburile in plan sagital sunt fie cu convexitatea anterior(lordoze cervicale si lombare), fie posterior(cifoze toracale si sacrococcigiene), la adult. La nou nascut si in viata intrauterina exista un unghi lombosacral care separa cifoza cervicotoracica de cifoza sacrococcigiana. Vom avea la nou nascut atunci secundar dezvoltarii acestuia, o lordoza cervicala care apare o data cu ridicarea capului(L3 de viata extrauterina) si o lordoza lombara care incepe sa se formeze odata cu dobandirea aptitudinii de mers.
Curburile in plan frontal. Mai putin pronuntate decat cele in plan sagital. Unica curbura primara este cea toracala care se datoreaza dezvoltarii si specializarii musculaturii membrului superior. Celelalte doua curuburi, cervicala si lombara, sunt curuburi compensatorii care au rolul de a restabili echilibrul corpului.

5. Conformatia externa a coloanei vertebrale
Prezinta o fata anterioara rezultata prin suprapunerea corpurilor vertebrale si una posterioara rezultata prin suprapunerea proceselor spinoase.(creasta spinala)
Deoparte si de alta a crestei spinale se afla santurile vertebrale in care sunt situati muschii spinali. Fetele laterale sunt date de varful proceselor transverse, pediculii vertebrali, foramenele intervertebrale si fetele laterale ale corpilor vertebrali.
Canalul vertebral. Se formeaza prin suprapunerea foramenelor vertebral. Superior se continua cu neurocraniul, si inferior se termina la nivelul hitausului sacral.
Canalul vertebra. urmeaza toate curburile coloanei vertebrale iar diametrul sau este mai mare in regiunea cervicala unde se va vedea ca si maduva spinarii este mai spinoasa(originea plexului brahial si cervical) si in regiunea lombara (plexul lombosacrat).

6.Functiile coloanei vertebrale:
-O functie de protectie a maduvei spinarii. In canalul vertebral maduva este acoperita de cele trei straturi meningeale.
-Rolul static. In ortostatism coloana vertebrala constituie un ax solid de care se ataseaza extremitatea craniala, toracele si membrele superioare, si prin ea, greutatea se transmite spre articulatia coxofemurala si membrele inferioare. Din acest motiv vertebrele din portiunea caudala a coloanei vertebrale sunt mai voluminoase, pentru ca ele preiau greutatea capului, a trunchiului si a membrelor.
-Rolul biomecanic. Ea asigura o serie de miscari ample ce sustin mobilitatea corpului.

7.CORELATI CLINICE
Exagerea curburilor normale:
Cifoza patologica – exagerarea convexitatii posterioare
Lordoza patologica – accentuarea convexitatii anterioare
Scolioza – exagerarea curburilor in plan frontal.
Curburile patologice pot fi ereditare sau dobandite(datorita unor atitudine vicioase)
Dezvoltarea si functionarea unor viscere pot fi influentate in sens negativ de catre curburile patologice ale coloanei vertebrale.

ANATOMIE/EMBRIOLOGIE CURS 13 ANEXELE EMBRIONARE SI FETALE

2010-01-08T15:45:00.000+02:00

CURS 13: ANEXELE EMBRIO-FETALE

I.Anexele embrionare
1. Amnios
2. Vezicula vitelina
3. Alantoida
4. Placenta primitiva
II.Anexele fetale
1. Placenta definitiva
2. Cordonul ombilical
I.1.
Amniosul – apare in S2 si reprezinta un nivel de organizare in dezvoltarea mamiferelor. Este un complex de structuri care realizeaza spatiul de dezvotare a embrionului si a fatului. Intre celulele epiblastului se formeaza cavitatea amniotica.
Contribuie la dezv structurilor axiale ale fetei dorsale in conditiile mentinerii unei presiuni normale. Dezvoltarea dorsala a embrionului este indusa de sporirea paralela suficienta si eficienta a spatiului amniotic a presiunii lichidului amniotic. Previne inchiderea precoce a vezicululei ombilicale pt a-i da continut si posibilitatea de a forma intestinul mijlociu, prin patrunderea in canalul neuroenteric. Prin gura(stoma) primitiva, lichidul amniotic patrunde in cavitatile nou formate si asigura dezvotarea lor tubulara, constiuind mulajul dezvoltarii parietale.
In acelasi timp cu disparitia membranei orofaringiene dispare si membrana cloacala. Cloaca primitiva are 2 segmete: anterior- urogenital si posterior – anala. Este plina de lichid amiotic care favorizeaza cresterea sinusului urogenital. Sinusul urogenital const. axul central in jurul caruia evolueaza eminenta caudala.
Incepand cu L5 se poate realiza amniocenteza.(punctia sacului amniotic)
CORELATII CLINICE:
Polihdramnios. 1. obstacol mecanic :atrezii esofagiene sau duodendale, hernii diagfragmatice congenitale.
alterarea controlului nervos al deglutitiei, anencefalie
obstacol al circulatiei placentare sau torsiune a cordonului ombilical
Oligohidramnios. 1. ruptura amniotica cu exturzia lichidiana
agenezie renala bilaterala
Patologia peretelui amniotic.Amputatii congenitale ale repliurilor pretelui amniotic(bride amniotice)
I.2. Vezicula vitelina
Cele 3 etape de dezvoltare ale veziculei sunt:
-formarea veziculei viteline primitive(Z8-Z12)
- formarea veziculei viteline secundare (4 zile mai tarziu)
-formarea canalului vitelin
In S2 plafonul veziculei vitelin devine perete dorsal al tubului digestiv.
Doua saptamani mai tarziu, prin plicaturarea embrionului, tubul digestiv devine o entitate individualizata in raport cu vezicula vitelina cu care comunica insa, prin canalul vitelin.
In final cele 2 formatiuni vor fi separate si canalul vitelin ajunge sa fie inclus in cordonul ombilical.
Rolurile veziculei viteline:
Functiile sunt importante doar la vertebratele non-placentare, unde contine vitelus, ce asigura rezerva nutritiva. La om nu indeplineste acest rol nutritiv.
CORELATII CLINICE
Diverticul MECKEL
- poate persista canalul vitelin, ce determina o situatie care este considerata o malformatie congenitala(Diverticul Meckel).
Alantoida
-este un organ pe seama caruia se dezvolta placenta si persista pe toata durata vietii embrionare.
-la om este un diverticul endodermic care apare la extremitatea caudala a embrionului, inaintea membranei cloacale, la marginea caudala a veziculei ombilicare si evolueaza in pediculul de fixatie
-un inductor pentru aparatul urogenital si pentru dezvoltarea structurilor eminentei caudale
-va deveni vezica urinara cu exceptia trigonului vezical(vezica mezodermica) ce ia nastere din ductul paramezonefric
Roluri:
-la om alantoida este sistem de ghidaj pentru dezvoltarea vaselor ombilicale, si formeaza vezica urinara cu exceptia peretelui posterior.
Placenta
-la om perioada de sarcina dureaza 266 de zile(38 de S) de la fertilizare. -considerata de la data la care ar fi trebuit sa aiba loc menstruatia, aceasta perioada se intinde pe parcursul a 36 S. Cele 9 luni de sarcina sunt impartite conventional, in 3 trimestre.
-produsul de conceptie nu este viabil daca nasterea are loc inainte de 22 de saptamani, iar inainte de 28 de saptamani supravietuirea este dificila, datorita lipsei de maturitate a plamanilor.
-de la sfarsitul S3 pana la nastere, embrionul si apoi fatul, primeste si elimina produsii de metabolism prin placenta. Dezvoltarea placentei incepe relativ timpuriu, cand implantarea blastocistului induce reactia deciduala la nivelul endometrului. Contactul blastocistului cu celulele endometriale determina reactii atat la nivelul peretelui uterin cat si la nivelul structurilor embrionare.
La nivelul endometrului:
Se produce un raspuns decidual sau o reactie deciduala, in care se formeaza celule bogate in factori de crestere si metaboliti care sustin implantarea embrionului. Aceasta reactie este sustinuta si conditionata de secretia corpului galben respectiv, de progesteron. In lipsa implantarii, corpul galben degenereaza si este eliminat.
La nivelul embrionului:
Apare la polul embrionar o reactie trofoblastica prin care celulele isi pierd membrana celulara si formeaza o masa densa care poarta numele de sincitiotrofoblast. Celulele care gardeaza peretele blastocistului isi pastreaza membranele celulare, si formeaza citotrofoblastul.
In S2 sincitiotrofoblastul creste in volum, prin proliferea periferica in jurul discului embrionului bilaminar a citotrofoblastului. Citotrofoblastul este tapetat la exterior de mezoderm, extraembrionar, care acopera si el embrionul si formeaza pediculul de fixatie a embrionului.
Dupa edificarea cavitatii amniotice peretele blastocistului poarta numele de chorion.
Celulele stromei endometriale se ingroasa prin acumulare de lipide si glicogen, si devin voluminoase numindu-se in aceasta etapa celule deciduale. Totalitatea acestor celule formeaza o structura numita decidua. Spre sfarsitul perioadei embrionare la nivelul polului abembrionar decidua proemina in cavitatea uterina si formeaza impreuna cu endometrul de acoperire o structura capsulara numita decidua capsulara. La polul embrionar avem pediculul de fixatie si portiunea corespunzatoarea a embrionului formandu-se cu celulele deciduale o structura numita decidua bazala. Restul celulelor deciduale formeaza decidua parietala. Aceasta se va continua spre polul abembrionar pana prin L3-L4. Dezvoltarea ei face ca decidua capsulara sa dispara in L5-L6.
II.1. Placenta la termen
Placenta la termen este expulzata dupa circa 15 minute(3o de minute) de la nastere.
Placenta apare ca o masa discoidala cu un d = 20 cm, grosime = 3cm la centru, greutate = 500 g – 600 g( sau 1/5 - 1/6 din greutatea fatului).
Suprafata de schimb uteroplacentar la termen este extrem de mare = 14 m2. Iar reteaua capilara alantoidiana = 50 km.
(Placenta are o fata materna si o fata embrioara. Fata materna : 15-20 cotiledoane poligonale incomplet separate prin santuri ce corespund septurilor intercotiledoniene.)
CORELATII CLINICE
Fluxul placentar este influentat negativ de urmatorii factori:
tabagism, alcool, droguri, medicamente(ex: antibiotice), hipertensiune arteriala., anomalii placentare sau de cordon ombilical.
nidatia ectopica ->sarcina ampulara, ovariana si abdominala(1% din sarcini)
placenta praevia
prezenta unui hematom retro-placentar (0.5 % din sarcini)
placenta accreta – caracterizata printr-o dezvoltare proasta, in zone diferite, a placentei
molahidatiforma – mimeaza o sarcina
2.Cordonul ombilical – o structura ce realizeaza conexiunea fatului cu placenta
- acoperit de amnios
- rezulta prin fuziunea prediculului de fixare a embrionului si a pediculului vitelin
-un cordon ombilical este format din 2 artere ombilicale, o vena ombilicala, resturile fibrozate ale canalului omfalomezenteric, un rest de mezoderm extraembrionar care poarta numele de gelatina lui Wharton si invelisul amniotic propriu-zis.
-Lungime - 50 , 60 cm, diametru = 1,5 cm.
Rolul: de a vehicula sangele cu CO2 si deseurile metabolismului fetal prin arterele ombilicale spre placenta si sangele cu O2 si pordusi nutritivi de la placenta spre fat, prin venele ombilicale.
CORELATII CLINICE:
-innodarea cordonului ombilical → hipoxie
-procidenta de cordon ombilical → cordonul iese prin canalul cervical.

SUBIECTE REFERATE : MEDICINA SI RELIGIE

2010-01-05T16:14:00.000+02:00

1.Relaţii între ştiinţă şi religie în teoria şi practica medicală
2. Definiţii ale vieţii şi sănătăţii în medicină şi în religie
3. Definiţii ale morţii şi ale bolii în medicină şi în religie
3. Metode de studiu şi criterii de adevăr în medicină şi în religie
4. Principii de tratament în medicina contemporană convenţională şi în religie
5.Raportul dintre medicină şi religie în asistarea bolnavului ca individualitate psihosomatică
6. Etica şi deontologia medicală în raport cu morala laică şi cu morala religioasă. Probleme contemporane
7.Dileme ale bioeticii creştine în raport cu progresul tehnic şi diversificarea biotehnologiilor contemporane
8. Relaţii între medicină şi religie în culturile necreştine (budism, iudaism, islam, altele) comparativ cu cele creştine
9.Evidenţiaţi caracteristicile unui spital creştin
10. Evidenţiaţi caracteristicile unui medic creştin (în raport cu pacientul creştin sau necreştin, cu societatea şi cu propria conştiinţă)
11. Manifestări ale filantropiei medicale laice şi religioase (creştine şi necreştine) de-a lungul timpului 12. Sfinţii medici de ieri şi de azi: exemple, biografii şi semnificaţii
13. Vindecarea prin credinţă şi vindecarea miraculoasă: exemple, explicaţii, semnificaţii
14. Rolul pelerinajelor, postului, rugăciunii individuale şi colective, spovedaniei, împărtăşaniei, sfântului maslu în vindecare
15. Definiţi modelul comportamental-profesional al unui medic creştin,azi
16. Definiţi omul sănătos şi omul bolnav ca persoană, chip al Divinităţii
17. Biblia despre viaţă şi sănătate, boală şi moarte (citate şi interpretare)
18. Biblia despre doctor, leacuri şi vindecare (citate şi interpretare)
19. Semnificaţia mântuirii creştine, ca vindecare a trupului şi a sufletului
20.Semnificaţia suferinţei în medicina convenţională şi în religie
21. Medicinile alternative în raport cu medicina convenţională şi cu religia
22. Cum vedeţi îmbinarea dintre ştiinţă şi credinţă în viitoarea dumneavoastră practică medicală?

SUBIECTE DE EXAMEN - ISTORIA MEDICINEI

2009-12-17T03:21:00.000+02:00

1. Medicina in Grecia Antica: Hipocrate si hipocratismul
Trasaturi generale si importanta medicinei hipocratice pentru teoria, practica si etica medicala actuala.
2. Medicina in Roma Antica : Galenus si medicina galenica. Trasaturi generale ale galenismului si importanta lui Galenus in evolutia medicinei.
3. Medicina medievala in lumea crestina: caracteristici generale ale epocii. Momente importante pentru evolutia medicinei ca stiinta, principii deontologice si sistem de asistenta sociala.
4. Medicina medievala in lumea islamica: trasaturi generale. Contributia araba la progresul medicinei.
5. Personalitati ale medicinei arabe si importanta aacestora pentru dezvoltarea teoriei si practicii medicale: Al Razi-Rhazes, Ibn Sina-Avicenna, Albucassis, Maimonide.
6. Medicina in Renastere si post-Renastere(sec XIV-XVII): trasaturi generale ale epocii. Personalitati medicale si importanta contributiei acestora la progresul medicinii: Andreas Versalius, Ambroise Pare, Girolamo Fracastoro, William Harvey, Marcello Malpighi, Thomas Sydenham.
7. Iatromecanica: definitia conceptului. Contributiile lui Sanctorius, Baglivi, Borelli. Importanta pentru progresul medicinei.
8. Iatrochimia: definitia conceptului. Contributiile lui Paracelsus si van Helmont. Importanta pentru progresul medicinei.
9. Medicina in secolul Luminilor(sec XVIII). Trasaturi generale ale epocii. Scoli si curente medicale; actualitatea lor pentru medicina contemporana. Medicina anatomo-clinica, chimia fiziologica, variolizarea(vaccinarea), electricitatea animala.
10. Personalitati in secolul Luminilor(sec al XVIII-lea) si contributia acestora la progresul stiintei si practicii medicale: Morgagni, Boerhaave, Auenbrugger, Corvisari, Biehat, Laennec, Jenner, Galvani, Volta, Ramazzini.
11. Medicina in secolul al XIX-lea: trasaturi generale. Noi perspective, domenii de activitate si exigente: medicina experimentala, electrofizica, bacteriologia, asepsia si antisepsia, anestezia, homeopatia, balneoterapia, imagistica medicala. Reprezentanti.
12. Personalitati in medicina sec. al XIX-lea si contributia acestora la progresul stiintei si practicii medicale: Claude Bernard, Louis Pasteur, Robert Koch, Konrad Rontgen, Henri Becquerel, Pierre si Marie Curie, Rudolf Virchow, Ilia Mercinikov, Samuel Hahnemann, Ignaz Semmelweiss, Joseph Lister, William Morton, James Simpson, John Snow, Nicolai Pirogov, Willem Einthoven.
13. Directii de studiu, momente si personalitati de referinta in medicina secolului al XX-lea.
14. Etica medicala de-a lungul timpului: codul lui Hammurabi, juramantul lui Hipocrate, legile lui Manu, codul lui Iustinian, rugaciunea lui Maimonide, principiile Organizatiei Mondiale a Sanatatii.
15. Medicina geto-dacica. Caracteristici generale.
16. Personalitati ale medcinei romanesti. Contributia acestora la dezvoltarea medicinei nationale si universale: Victor Babe, Gh. Marinescu, I.Cantacuzino, C.I.Parhon, C.Levaditi, N.Paulescu, C. Danielopolu, Gr.T.Popa, Ana Aslan, George Emil Palade.

Anatomie curs 12/Embriologie - Saptamana a IV-a de viata intrauterina

2009-12-09T22:02:00.000+02:00

ANATOMIE
CURS 12: SAPTAMANA A IV-A VIETII EMBRIONARE
1.Derivatele ectodermului
-a.Evolutia placii neurale
-b.Formarea tubului nerual
-c.Evolutia crestelor neurale
-d.Citodiferentierea tubului neural
2.Derivatele mezodermului
-a.Evolutia somitelor
-b.Mezodermul intermediar
-c.Placa mezodermica laterala
3.Derivatele endodermului
4.Sumar S4
La sfarsitul S3, celulele celor trei straturi celulare ale discului embrionar(embrionul trilaminar) incep sa se diferientieze si sa se formeze primordiile majoritatii organelor corpului(- organogeneza.)
In S4 apar caracteristici morfologicele si forma generala a corpului tipice vertebratelor.
In cursul S4 se termina evenimentele embriogenetice si debuteaza organogeneza.
Concomitent se deruleaza 2 evenimente majore:
- delimitatrea embrioonului
- formarea mugurilor principalelor organe.
Delimitarea embrionului se desfasoara in 2 directii :
1-In sens transversal:
-dezvoltarea rapida a placii neurale in cavitatea amniotica
-dezvoltarea cavitatii amniotice
-unirea marginilor discului embrionar in linie mediana
2-In sens longitudinal:
-dezvoltarea rapida a neuroectodermului pe partea cefalica
-adancirea extremitatii craniale a embrionului care va plonja pe fata ventrala
-adancire usoara pe partea caudala;
Sfarsitul delimitarii embrionare:
-formarea unei structuri cilindrice incurbate
-la interior. Tubul este tapetat de endoblast, contine vezicula vitelina si canalul vitelin
-cavitatea amniotica inconjura aproape in totalitate embrionul, cu exceptia pediculului vitelin si a celui embrionar, care formeaza cordonul ombilical.
1.a. Evolutia placii neurale
La inceputul S4 , extremitatea cefalica sufera un proces de flectare ventrala (Z22). Acesta fiind locul viitorului mezencefal, flexura poarta numele de flexura mezencefalica. Partea din viitorul creier situata cranial fata de mezenecefal poarta numele de prozencefal(creier anterior). Partea din viitorul creier situata caudal fata de meznecefal poarta numele de rombencefal(creierul posterior).
Fiecare din aceste vezicule se divide intr-o serie de proeminente – neuromere, structuri tranzitorii care nu mai pot fi individualizate in cursul S6.
Se descriu 2 neuromere la nivelul prezumtivului prozencefal, doua la mezencefal, si 9 neuromere in prezeumtivul rombencefal. Cele 0 segmente rombencefalice sunt formate dintr-o regiune ingustata – istmul, si 8 rombomere. In Z22 sunt vizibile 4 rombomere, iar in Z26, se evidentiaza 7 sau 8 rombomere.
1.b. Formarea tubului neural
Datorita modificarilor de forma a celulelor si a adeziunii dintre acestea, placa neurala se invagineaza pe linia mediana, iar marginie sale se apropie formand santul neural, marginit de pliurile neurale.Santul neural se dezvolta ca raspuns la inductia notocordului.
Buzele laterale ale pliurilor neurale fuzioneaza dorsal si formeaza tubul neural. Acest proces de fuzionare incepe la nivelul viitoarei regiuni cervicale(somitele 4) si se desfasoara pe directiile cefalica si caudala.
Extremitatile cefalica si caudala ale tubului neural sunt deschise, poarta numele de neuropori si realizeaza comunicarea tubului cu cavitatea amniotica.
Neuroporul cranial(cefalic) se inchide in Z25(stadiul de 18-20 somite) iar neuroporul caudal in Z27(stadiul de 25 somite), moment in care neurulatia este terminata.
1.c. Evolutia crestelor neurale
Odata cu fuzionarea pliurilor neurale, celulele de la nivelul varfului acestora sufera o transformare mezenchimala si formeaza crestele neurale. Acestea se detaseaza de la nivelul diferitelor segmente ale placii neurale si migreaza spre zone specifice ale corpului, unde se diferentiaza intr-o multitudine de structuri.
Crestele neurale ale mezencefalului si ale partii caudale a prozencefalului vor forma:
-ganglionul parasimpatic al nervului III(oculomotor)
-tesutul conjunctiv din jurul ochiului in dezvoltare si nervul optic
-muschii irisului si corpului ciliar
-mezenchimul capului cranial fata de mezencefal
-pia mater si arahnoida regiunii occipitale
Crestele neurale de la nivelul mezencefalului si a partii caudale a rombencefalului vor forma:
-structuri ale arcurilor fraingiene pe cale de dezv(primordiul cartilaginos al oaselor nazale, fetei, urechii medii, gatului)
-celulele dermului, tesutul muscular neted si grasimea faciala si cervicala ventrala
-odontoblastele
-celulele C tiroidiene
Crestele neurale de la nivelul rombencefalului vor forma:
-neuronii si celulele gliale ale ganglionilor parasimpatici ai nervilor craniene VII(facial),IX(glosofaringian),X(vag)
-neuronii si celulele gliale ale ganglionilor senzitivi ai nervilor cranieni V(trigemen),VII(facial),VIII(acustico-vestibular),IX(glosofaringian), X(vag).
Crestele neurale occipito-cervicale si spinale vor forma:
-neuronii senzitivi periferici
-neronii motori periferici simpatici si parasimpatici
-celule Schwann ale nervilor periferici
-celulele cromafine neurosecretoare ale medulosuprarenalei
-celule neurosecretorii din inima si plamani
-melanocitele cutanate.
1.d.Citodiferentierea tubului neural
Precursorii celor mai multe tipuri celulare ale viitorului sistem nervos central(SNC) rezulta prin proliferarea stratului celular neuroepitelial din jurul canalului neural – stratul ventricular.

Neuroblastele – vor forma neuronii SNC-ului care vor migra periferic formand mantaua stratului neuroepitelial din care se va forma substanta cenusie a SNC-ului.
Neuroblastele de la nivelul mantalei maduvei spinarii se vor diferentia in doua perechi de coloane:
-coloane alare, situate dorsal,
-coloane bazale siutate ventral ale coaro cel contin neuron somatomotori.
La nivelul coloanelor bazale neuroblastii dorsali vor forma coloana celulara intermediolaterala care contine neuroni motori centrali ai SNA(sistemul nervos autonom), neuroni simpatici si parasimpatici.
Neuronii din manta cresc periferic si formeaza stratul extern propriu-zis, care nu contine neuroni, si va reprezenta substanta alba a SNC.

Glioblastele (viitoarele celule gliale) – se diferentiaza in celule gliale( astrocite si oligodendrocite)

Cel ependimare(ependimocite)
-se dezvolta si tapeteaza peretii interni ai ventriculior cerebrali si ai canalului central al maduvei spinarii. Acestea vor produce lichid cerebrospinal.

Concluzie
Din ectoderm se formeaza : tubul nerual, crestele neurale si epidermul care va acoperi tubul neural, odata format.

Odata cu inchiderea tubului neural se formeaza placodele otice si cristaliene. Din placodele otice se vor dezvolta veziculele otice iar din placodele cristaliene se va dezvolta cristalinul.

Concluzii :
-SNC, SNP, epiteliul senzitiv al urechii, nasului, ochilor, epidermul(par, unghii, glanda mamara), glanda pituitara, smaltul dintilor.

2.Derivatele mezodermului
2.a. Evolutia somitelor
La inceputul S4 somitele se divid intr-o portiune mezenchimala medio-ventral (– sclerotom) si o parte dorsala ce se numeste dermatom(dermatomiotom).
Portiunea mediala a dematomului - se formeaza miotomul, din care se va dezvolta musculatura segmentului respectiv.
Din dermatom se va forma dermul si tesutul celular subcutanat.
Astfel fiecare somita va contine propriul sclerotom adica o componenta osoasa si una cartilaginoasa, propriul miotom, adica, o componenta musculara segmentara proprie, si propriul dermatom, adica, dermul propriu.
Miotomul si dermatomul propriu-zis formeaza un complex numit dermatomiotom care contine un nerv segmentar propriu.

2.b.Mezodermul intermediar
La niv regiunilor segmentare si toracice superioare se vor forma o serie de aglomerari celulare, numite nefrotoame. Caudal de acestea se formeaza o masa tisulara nesegmentata – cordonul nefrogenic. Din ambele structuri se dezvolta unitatile excretorii ale sistemului urinar si gonadele.

2.c.Placa mezodermica laterala
Mezodermul parietal(sau somatopleural) impreuna cu ectodermul suprajacent vor forma peretii laterali si ventrali ai corpului.
Mezodermul visceral(sau splanhnopleural) impreuna cu endodermul subjacent vor forma peretii intestinali. Celulele orientate spre cavitatea celomica intraembrionara se vor diferentia in membrana seroase (peritoneu, pleura, pericard)

3.Derivatele endodermului
Principalele organe care deriva din endoderm vor apartine tubului digestiv. Formarea sa depinde de plicaturarea cefalocaudala(incurbare longitudinala) si laterala (transversala) a embrionului.
Ca urmare a plicaturarii, comunicarea intre embrion si vezicula ombilicala se ingusteaza progresiv si devine o structura cilindrica numita duct omfalomezenteric.

3.a. Plicaturarea longitudinala
Mai pronuntata in regiunea cervicala si caudala, formeaza un pliu cefalic in partea anterioara din care se va dezvolta intestinul anterior. In portiunea caudala va forma pliul caudal din care se edifica intestinul posterior. Intre cele doua portiuni(intestinul anterior si posterior) se afla intestinul mijlociu care va comunica cu vezicula ombilicala prin ductul omfalomezenteric.
Intestinul anterior este obturat de membrana orofaringiana. Aceasta membrana dispare la sfarsitul S4 si permite comunicarea intestinului primitiv cu cavitea amniotica.
Intestinul posterior este temporar obturat de membrana cloacala.
b.Plicaturarea laterala(transversala)
-edifica forma rotunda a embrionului
Secundar celor doua plicaturari alantoida devine partial incorporata in corpul embrionar, nivel la care se va forma cloaca. Portiunea distala a alantoidei devine pedicul ombilicar care din luna a cincea se va forma in cordon ombilical.

Concluzii
Din endoderm se formeaza epiteliul intestinului , portiunea intraembrionara a alantoidei si ductul omfalomezenteric. Dupa S4 si incepand cu S5 din endoderm se va mai forma epiteliul tractului respirator, parenchimul glandei tiroide, paratiroidele, ficatul si pancreasul, stroma amigdalele si timusul, epiteliul al vezici urinare si uretra, epiteliul cavitatii timpanice si tuba auditiva.

VASCULARIZATIA EMBRIONULUI SI S4
1- prin circulatia omfalomezenterica, ce reprezinta primul tip de circulatie embrionara care va dura pana in S6. Aceasta circulatie se realizeaza intre embrion si vezicula ombilicala si asigura substante nutritive necesare dezvoltarii embrionului.
2-prin circulatia alantoidiana sau fetoplacentara. Incepe in S6 si se termina la nastere.

4.Sumar S4
- Embriogeneza este terminata, incepe morfogeneza, si organogeneza, pana la 8 saptamani, moment in care principalele sisteme organice ale fatului sunt deja constituite.

Anatomie - Embriologie curs 11 - Dezvoltarea membrelor

2009-12-02T19:18:00.000+02:00

PENTRU RESTUL CURSURILOR UITATI-VA LA ARHIVA...

ANATOMIE
CURS 11: DEZVOLTAREA MEMBRELOR

1. Introducere
2. Stadiile de dezvoltare privind aspectul exterior al membrelor
3. Evolutia mezenchimului mugurilor membrelor
a)Formarea oaselor
b)Formarea articulatiilor
c)Formarea musculaturii
4. Inervatia membrelor
5. Corelatii clinice

1. Dezvoltarea membrelor are loc in cursul sapt 5-8 de viata embrionara, din muguri embrionari.
Mugurii membrelor apar la nivelul peretelui ventral al trunchiului la sfarsitul S4:
- mugurii membrelor superioare apar in regiunea cervicala inferioara in Z24
- mugurii membrelor inferioare apar in regiunea lombara inferioara in Z28
Mugurii membrelor sunt formati din:
- un miez mezenchimal(la interior), derivat din placa mezodermala somatopleurala laterala - proliferarea para ca raspuns la stimuli cu originea in somitele adiacente
Din el vor lua nastere oasele si tesuturile conjunctive ale membrelor
- un invelix ectodermic(exterior)
Sub influenta inductoare a mezenchimului subiiacent, in ectodermul ce acopera extremitatea distala a mugurilor membrelor, se diferentiaza o ingrosare epiteliala numita creasta ectodermica apicala(CEA) [apical ectodermal ridge AER)
La randul ei aceasta creasta va influenta mezenchimul subiacent, astfel ca mezenchimul adiacent crestei ectodermice apicale ramande nediferentiat, in timp ce celulele situate la distanta de CEA incep sa se diferentieze in structuri cartilaginoase si musculare.
Modelul de dezvoltare a degetelor se afla sub controlul unui grup de celule situat la baza membrelor – zona de polarizare a activitatii(ZPA) – care creeaza un gradient morfogenetic.
ZPA si CEA sunt doi centri principali de organizare a membrelor care controleaza proliferarea si cresterea celulara in functie de axul acestora. Activitatea lor este reglata printr-o bucla de feed-back pozitiv.
Concluzie: dezvoltarea membrelor are loc in directa proximodistala.
2. Stadiile de dezvoltare privind aspectul exterior al membrelor
Z33: se pot identifica placa palmara, antebratul, bratul, umarul.
Z37: la nivelul mainii se diferentiaza o regiune carpiana situata cetral si placa digitala
: apar coapsa, gamba si piciorul
Z38: sunt vizibile striurile digitale sub forma de igrosari radiale ale placii digitale. Varfurile degetelor proemina usor, conferind un aspect crenelat marginii placii digitale.
Apare placa plantara.
Z44: in placa digitala apar santuri adanci intre striurile digitale(moarte celulara programata)
cotul este evident
striurile digitale sunt evidente la nivelule placii plantara.
Z47: membrele superioare sufera o flexie orizontala si se situeaza in plan parasagital
: striurile digitale ale piciorului sunt mai evidente
Z52: la nivelul degetelor se dezvolta proeminente distale
mainile sunt flectate la nivelul articulatiei pumnului si se intalnesc pe linia mediana, inaintea proeminentei cardiace
picioarele incep sa se apropie de linia mediana
marginea placii digitale prezinta santuri
Z56: toate regiunile membrelor superioare si inferioare sunt evidente;

In cursul S7 membrele se roteaza in sens contrar:
- membrele superioare se roteaza lateral cu 90 grade
- membrele inferioare se roteaza medial, plasand muschii extensori pe fata anterioara si halucele medial.

3. a) Formarea oaselor
Cu exceptia corpului claviculei(osificare intramembranara), oasele membrelor si centurilor se formeaza prin osificarea unui precursor cartilaginos(osificare endocondrala)
Mezenchimul de la nivelul placii laterale a mezodermului se condenseaza de-a lungul axului longitudinal al mugurilor membrelor.
Condrocitele se diferentiaza in mezenchim(sub inductia factorilor de crestere). Acestea secreta molecule caracteristice matricei extracelulare cartilaginoase(proteoglicani si colagen de tip II )
Se formeaza astfel un model cartilaginos al fiecarui os.
Mai tarziu, osificarea parcurge toate etapele osificarii endocondrale. Procesul incepe(aparitia centrilor primari) cu S7:
humerusul, radiusul, ulna – sfarsitul S7
femur, tibia – S8
scapula, ilion – S9
metacarpienele, metatarsienele, falangele distale, proximale, intermediare – S9 – S12
ischionul – S15
calcaneu – S16
pubis – S20
unele oase carpiene si tarsiene – la inceputul copilariei.

b) Formarea articulatiilor
Zonele dintre primordiile cartilaginoase ale oaselor se numesc interzone.

Formarea articuatiilor sinoviale:
Mezenchimul interzonelor se diferentiaza in tesut fibroblastic(tesut conjunctiv nediferentiat). Din acesta se diferentiaza straturi:
- strat cartilaginos la fiecare extremitate a viitoarei articulatii
- strat central de tesut conjunctiv dens, din care se vor diferentia:
tesut sinovial
meniscurile
ligamentele intracapsulare(ligamentele incrucisate)
Capsula articulara se diferentiaza din teaca mezenchimala din jurul intregii interzone.

Sincondrozele:
Mezenchimul interzonelor se diferentiaza intr-un singru start fibrocartilaginos.

c) Formarea musculaturii membrelor

In cursul S5 mezodermul somatic invadeaza mugurii membrelol si formeaza 2 condensari mari, dorsal si ventral din coloana mezenchimala axiala.
Celulele acestora reprezinta primordiul musculaturii membrelor si se diferentiaza in mioblasi(precursorii celulelor musculare)
Muschii cresc in volum prin cresterea miofibrilelor si ingrosarea fibrelor musculare existente.
Masa musculara dorsala va forma:
muschii extensori si supinatori ai membrelor superioare
muschii abductori si extensori ai membrelor inferioare
Masa musculara ventrala va forma:
muschii flexori si pronatori ai membrelor superioare
muschii flexori si adductori ai membrelor inferioare
Regula nu este absoluta datorita rotatiei membrelor si migrarii muschilor de la locurile lor de origine.

4. Inervatia membrelor
Membrele sunt inervate prin fibre nervoase autonome si somatice(motorii si senzitive)
Neuronii au originea in : neuroepiteliul ce tapeteaza canalul neural si crestele neurale.
Tipuri de neuroni:
- neuroni motori somatici se dezvolta din coloanele bazale ale maduvei spinarii
- neuronii simpatici preganglionari se dezvolta din coloanele celulare intermediolaterale ale maduvii spinarii toracolombare(T1-L3)
- ganglionii radacinilor dorsale si ai lanturilor ganglionare simpatice se formeaza din celulele migrate din crestele neurale.
Axonii se dezvolta din SNC si ganglioni si inerveaza organele tinta(pielea, musculatura striata, glandele, musculatura neteda a vaselor).
Axonii se indreapta spre structurile tinta printr-un mecanism de locomotie activa a unei structuri numita con de crestere, prin intermediul filopodelor.
Odata ajunsi la nivelul structurilor tinta, axonii formeaza o sinapsa(cu receptorul, efectorul sau un alt neuron – ganglion simpatic).
Axonii neuronilor cu originea in coloanele ventrale ale substantei cenusii ale maduvii spinarii se dezvolta spre sclerotoame. Ei fac sinapsa cu muschii originari din miotoame, formand radacina ventrala a nervilor spinali. Acestia se unesc cu axonii neuronilor motori simpatici cu originea in coloanele intermediolaterale(T1- L3) si cu axonii neuronilor din ganglionii radacineilor dorsale ale nervilor spinali.
Nervii spinali se impart in 2 ramuri primare:
- ramuri primare dorsale orientate posterior spre epimere
- ramuri primare ventrale orientate ventral spre hipomere.
Axonii nervilor situati cranial de mugurii membrelor cresc spre regiunea craniodorsala a mugurilor.
Axonii nervilor situati caudal de mugurii membrelor cresc spre regiunea ventrocaudala a mugurilor.
La baza mugurilor membrelor, axonii motori se anastomozeaza dupa un model caracteristic si formeaza plexurile brahiale si lombosacrate.

5. Corelatii clinice
Varsta osului (Bone Age) : radiologii folosesc infatisarea centrelor de osificare pentru a determina daca un copil a atins varsta maturitatii. Informatii folositoare despre varsta osului este obtinuta din studii asupra osificarii la nivelul mainii si al incheieturii copiilor.
Analiza prenatala a oaselor fetale prin ultrasonografie ofera informatii despre dezvoltarea fatului si varsta gestationala.
Defecte congenitale : meromelia(lipseste un segment al unui membru), amelia(absenta unui membru in totalitate), focomelia(membrele sunt niste vestigii care seamana cu aripioarele unei foci), micromelia(atunci cand un membru este dezvoltat in intregime dar mai scurt decat celalalt membru), polydactilia(mai multe degete la un membru sau mai multe), ectrodactilia(acel defect in care lipseste un segment dintr-un deget), sindactilia(sunt unite doua sau mai multe degete intre ele print-o membrana) . Polidactilia si sindactilia sunt solutionate prin chirurgie.

Alte defecte congenitale
- Cleft hand and foot
- Luxatia congenitala a soldului(congenital hip dislocation)”-mers de rata”
- Congenital absence or deficiency of the radius – craniosynostosis – radial aplasia syndrome
- Benzi amniotice - benzi de tesut conjunctiv ce impiedica dezvoltarea normala a fatului pentru ca ele comprima ori un segment de membru, ori un deget.

- - Luxatia congenitala a soldului

Anatomie Curs 10 - Articulatiile

2009-11-25T18:12:00.000+02:00

ANATOMIE
CURS 10 – ARTICULATII

I.Introducere
II.Clasificarea articulatiilor
A. Clasificare morfologica
B. Clasificare functionala
III.Anatomie descriptiva
A.Sinartroze
B.Diartroze(articulatii sinoviale)
1.Clasificarea diartrozelor
2.Elemente componente

I. O articulatie este formata din tot elementelor care realizeaza unirea a doua sau mai multe oase adiacente sau la distanta. Stiinta care studiaza articulatiile se numeste artrologie sau syndesmoloie(gr. arthron – articulatie, gr. Syndesmos - ligament)
Din punct de vedere anatomic o articuulatie prezinta suprafete osoase, parti moi interosoase si parti moi adiacente osului.

II.A. Din punct de vedere morofologic :
sinartroze – unde legatura dintre elementele osoase se realizeaza prin intermediul unui tesut conjunctiv solid. Pot fi clasificate in articulatii fibroase si cartilaginoase;
diartroze(articulatii sinoviale) - elementele osoase sunt separate de o cavitate;
II.B. Din punct de vedere functional:
sinartroze - imobile , fixe, fibroase
amfiartroze – cartilaginoase
diartoze – mobile, sinoviale;

III.A. Sinartroze sunt art imobile ale caror suprafete osoase sunt aprope in contact iar intre elementele scheletice exista un tesut conjunctiv fibros sau cartilaginos:

1.Articulatii fibroase – intre supr articulare se gaseste tesut conjunctiv bogat in fibre de colagen si , mai rar, putin tesut fibro-elastic(suturi, gomfoze, sindesmoze)
2.Articulatii cartilaginoase – elementele osoase sunt unite de un cartilaj hialin sau de un disc fibrocartilaginos(sincondroze, simfize).

1.1.Suturile
sunt limitate la craniu(suturi craniene)
mariginile osoase sunt separate de un tesut conjunctiv ce formeaza ligamentul sutural(vestigiu neosificat al mezenchimului care sta la originea oaselor late a cutiei craniene)
grosimea ligamentului sutural variaza functie de varsta si distanta dintre cele doua oase
imediat dupa nastere suturile sunt articulatii flexibile
osificarea completa a ligamentelor suturale se produce in jurul varstei de 12 ani si duce la formarea unei sinostoze
se descriu mai multe tipuri de suturi functie de configuratia marginilor osoase;
Suturile pot fi:
dentate : prin intrepatrunderea indentatiilor (sutura frontomaxilara)
scuamoase: prin suprapunerea unor suprafete rugoase (sutura temporoparietala)
plane(armonice): prin apozitia unor suprafete plane(sutura frontonazala)

1.2. Gomfozele – articulatii formate dintr-un element osos conic numite dinte care este fixat intr-o structura osoasa cavitara numita alveola precum un cui(articulatia dento-alveolara)
1.3.Sindesmozele – articulatii fibroase in cadrul carora oasele sunt unite de fibre lungi de tesut conjunctiv care formeaza un ligament interosos sau o membrana aponevrotica. Permit miscari de amplitudine redusa(amfiartroze).

2.1. Sincondrozele – suprafetele articulare sunt unite de un cartilaj articular de tip hialin.(ex: art dintre marginea sternului cu coaste)
2.2 Simfize – suprafetele articulare sunt acoperite de un strat subtire de cartilaj hialin care se insera la randul sau pe o structura flexibila de tip fibrocartilaginos. Aceste articulatii permit miscari limitate. Ex: simfiza pubiana, simfiza mentoniera(se gaseste pe linia mediana a corpului mandibulei).
- simfiza- sincondroza
Sindesmozele, gonfozele si anumite simfize se dezvolta odata cu tesuturile inconjuratoare contribuind la cresterea ososa. La sfarsitul perioadei de crestere, aceste articulatii persista si sufera modificari minime odata cu inaintea in varsta.
Sindesmozele si suturile au proprietati mecanice importante si joaca un rol esential in mecanismul de crestere. La finalul procesului de crestere osoasa, cartilajul sau tesutul fibros din componenta acestor articualtii se osifica si determina formarea unei sinostoze.

III.B. Diartrozele(articulatii sinoviale)

III.B.1.Din punct de vedere morofologic ele pot fi :
simple (o pereche de suprafete articulare)
compuse (mai mult de o pereche de suprafete articulare
complexe (cu meniscuri sua discuri articulare)
Clasificare:

Dupa tipul suprafetelor articulare:
-plane(artrodii)- intre doua oase ce prez suprafete articulare plane(intre 2 oase carpiene)
sferoidale – care evita un cap articular(coxofemurala si scapulorhumerala)
elipsoide(condilare) – articulatii intre oasele metacarpiene si flange si metatarsiene si falange
gyglim(balama) – articulatia intre trohleea humerusului si extremitatea proximala a ulnei
bicondiliene
trohoide(pivot)-intre capul radiusului, ligamentul inelar si extremitatea proximala a ulnei
selare – intre un os al carpului si un metacarpian

Dupa numarul de axe pe care se produce miscarea:
uniaxiale
biaxiale
triaxiale
poliaxiale

Dupa tipul miscarilor:
translatie
rotatie
angulatie
flexie/extensie
abductie/adductie
circumductie
ridicare/coborare
protractie/retractie
fixare(neuromusculara sau mecanica)
spiroide
rotatie pura a suprafetei articulare in jurul axei proprii;

III.B.2. Elementele articulatiei

Suprafetele articulare
constituie elementele fundamentale ale articulatiei
de obicei cele doua suprafete articulare sunt congruente(una este mulajul negativ al celelilalte)
oasele lungi se articuleaza prin intermediul extremitatilor ce prezinta cel putin o suprafata articulara care poate fi plana, concava sau convexa
oasele late se articuleaza prin intermediul marginilor
oasele scurte se pot articula prin intermediul oricarei suprafete.

Cartilajul articular
suprafetele articulare sunt acoperite de cartilaj articulara
cu exceptia suprafetelor articulare care participa la formarea articulatiilor sternoclaviculara, acromioclaviculara, si temporomandibulara care sunt acoperite de un cartilaj fibros, celelelalte suprafete articulare sunt acoperite de cartilaj hialin.
Suprafata unui cartilaj articular este direct proportional cu gradul de mobilitate al articulatiei respective
Grosimea cartilajului articular(1-3mm in cazul articulatiilor intercarpiene si 7-8mm in cazul articulatiei genunchiului) variaza in functie de varsta(mai mare la tineri) si este direct proportionala cu presiunea suportata.
Cartilajul care acopera suprafetele articulare convexe sunt mai groase in zona centrala, iar cele care acopera suprafetele articulare concave sunt mai groase la periferie.

Morfologie
Un cartilaj articular prezinta:
o fata epifizara aderenta la suprafata articulara subiacenta
o fata articulara in raport cu cealalta suprafata articulara care participa la articulatie sau cu elementele intra-articulare(disc, fibrocartilaj, menisc)
o circumferinta care se continua cu periostul si membrana sinoviala
Functie
Datorita proprietatilor sale mecanice(rezistenta si elasticitate) ,cartilajul articular poate indeplini mai multe functii:
permite miscarea fara frecare a suprafetelor osose
distributia fortelor in articulatie
amortizarea fortelor
realizarea congruentei diferitelor suprafetel articulare

Greutatea suportata de cartilajul articular stimuleaza influxul lichidian la nivelul acestuia.
Imobilizarea prelungita a unei articulatii exercita un efect nefast asupra nutritiei cartilajului, ceea ce antreneaza o reducere a mobilitatii articulare, de aici necesitatea mobilizarii precoce a pacientilor. Cartilajul nu este vascularizat, este nutrit cu ajutorul acestui fenoment de influx lichidian.

Structurile intra-articulare
Prezente numai la anumite articulatii si sunt reprezentate de :
discuri articulare
meniscuri articulare
labrumuri
ligamente
Discurile articulare – sunt structuri fibrocartilaginoase care se unesc la periferie cu capsula articulara, si care divid cavitatea articulara in doua compoartimente(articulatia temporomandibulara). Ele corecteaza incongruenta suprafetelor articulare.
Meniscurile articulare – sunt structuri fibrocartilaginoase in forma de potcoava de cal, situate la periferia suprafetelor articulare(meniscurile genunchiului). Indeplinesc aceeasi functie ca si discurile articulare.
Labrumul articular – este format din cartilaj fibros. Pe sectiune are forma triunghiulara si prezinta 3 fete:
baza, fixata de cartilajul articular
fata periferica, mai mult sau mai putin aderenta la capsula articulara
fata articulara, vine in raport cu cealalta suprafata articulara care participa la realizarea articulatiei si determina o crestere a ariei suprafetelor articulare(articulatia glenohumerala).
Ligamentele intra-articulare
benzi puternice de tesut conjunctiv acoperite de membrana sinoviala(extrasinoviale)
se gasesc la nivelul articulatiei genunchiului si coxofemurala:
- ligamentele incrucisate ale genunchiului indeplinesc o functie mecanica, stabilizand suprafetele articulare
- ligamentele capului femural nu are functie mecanica dar este insotit de vase nutritive destinate capului femural.

Capsula articulara
- separa articulatia de elementele inconjuratoare si asigura homeostazia cavitatii articulare. Este alcatuita din 2 straturi: membrana fibroasa si membrana sinoviala.
a) Membrana fibroasa – acopera precum un manson suprafetele articulare ale oaselor ce iau parte la articulatie; este formata din fibre de colagen si putine fibre elastice.
poate fi rigida(coarnele meniscurilor genunchiului) sau laxa (partea inferioara a capsulei gelnohumerale)
in regiunile in care membrana este subtire, pot aparea hernieri ale membranei sinoviale printre fibrele conjunctive sub forma de chisturi
in cazul multor articulatii, membrana fibroasa este intarita de ligamente capsulare
ligamentele capsulare au rolul de a stabiliza si limita miascarile in articulatie
ligamentele extracapsulare indeplinesc acelasi rol ca si ligamentele capsulare.
b) Membrana sinoviala – este o membrana subtire formata din tesut conjunctiv care se intalneste la toate articualtiile mobile
secreta lichid sinovial in cantitate variabila functie de articulatie (2-4 ml in cazul genunchiului)

Lichidul sinovial:
pH:7.4 – 7.6
proteine:15-25 g/l
glucoza: 66 mg/100ml
hialuronidaza: 2.5 – 2.7 g/l
- lichidul sinovial si membrana sinoviala asigura nutritia si lubrefierea suprafetelor articulare favorizandu-le alunecarea.

Anatomie Curs 6 - Sistemul Muscular

2009-11-24T23:11:00.001+02:00

ANATOMIE

-CURS 6-SISTEMUL MUSCULAR

1).Def. Sistemul muscular defineste totalitatea muschilor din organism.
Rerezinta 40 % din greutatea corporala totala;
2) Forma si dimensiune variata in functie de topografie. Aceste caracteristici putand fi utilizate separat sau combinat.
300 muschi somatici care formeaza partea activa a sis locomotor care prin contractie acti asupra articulatiilor si modificarea relativa a pozitiei oaselor urmat de producerea de lucru mecanic.
Functia contractila este integrata functional de creierul locomotor.
a.Forma – trapezoidala(trapez), forma literei delta (deltoid)
b.Dimensiune – M. latissimus dorsi
c. Topografie – M.supraspinos
d. Insertii – M.coracobrahial
e. Actiune – M.supinatori si m. pronatori
f. Actiune si topografie – m.flexor, m.extensor
3) Clasificare generala a muschilor
M. caridac- intra in alcatuirea peretilor inimii
M. neted – intra in alc peretilor organelor cavitare, a vaselor
M. striat – muschi scheletic, voluntar.
4) Clasificarea functionala a muschilor
In contractie punctele de insertie se apropie iar in relaxare se departeaza. Contractia este de 2 tipuri: contractia cu scurtare(contractia izotonica) sau contractia fara scurtare(contractia izometrica).
In functie de miscarea pe care o initiaza:
m agonisti – care au actiune sinergica
m.antagonisti – care au actiune divergenta;
O a treia clasficare functionala este in functie de initierea miscarii:
m. initiatori – care initiaza miscarea
m. performeri – care executa miscarea
In functie de tipul de miscare executata m performeri sunt de 2 categorii:
1 – performeri de amplitudine – de obicei sunt muschi situati in lojele musculo-faciale superficiale, m lungi care au origine si insertie punctiforme si corpuri libere(ex. Felxorul superficial al deg.)
2 – performerii de forta – mai scurti care au originea si insertia pe o suprafata osoasa si sunt situati in lojele musculo-faciale profunde;
m asistenti – acesti muschi continua miscarea initiata(de m. initiatori) si continuata(de m. peformeri) si o asista;
m.involuntari – m cardiac
m.voluntari – m.striat;
Clasificarea muschilor scheletici
a) dupa dimensiune :
-lungi- in care predomina lungimea, de obicei sunt muschi de amplitudine si sunt localizati la niv membrelor( bicepsul brahial)
-latit- muschi care sunt atat lati cat si lungi si de obicei sunt situati la nivelul trunchiului (latissimus dorsi)
-scurti- muschi de dim mici care se afla la niv mainii, produc miscari fine , precise, puternice, de amplitudine mica
b) dupa forma:
-fusiformi- m plantarius
-aplatizati- drepti si oblici ai abdomenului
-morfologic variati- trapez, rotunzi, romboizi, patratul femural
c)dupa orientarea fibrelor musculare
-axul paralel cu directia fortei de miscare
-m unipenati(flexor policis longus)
-m.bipenati
-m.multipenati(deltoidul)
-m.semicirculari(orbicularis oculi)
-m.circulari(sfinctere)
-m.cruciformi(SCM)
-m.spiroidali(supinator, LatDorsi)
d)dupa topografie
-m.superficiali- sunt inveliti de o struct fibroconjunctiva cu numele de fascie sau aponevroza(m.mimicii)-
-m.profunzi- m globilor oculari care actioneaza asupra ochilor si asigura directia lor de miscare;
e)dupa raportul lor cu segmentul corpului
- capului
- gatului
- trunchiului
- membrelor;
f)dupa numarul de capete de insertie
- cu un capat
- cu doua capete
- cu trei capete
- cu patru capete
g) dupa modalitatea de unire dintre corpul muscular si tendon
- m. penati
- m.digastrici(omohioidian. Sternohioidianul)
h) dupa directia corpului
- m. directi- care sunt intinsi direct intre origine si insertie(m.ischiorurali)
- m. indirecti- care au o traiectorie angulata de un punct fix ce are valoare de troliu si poarta numele de hipomohlion
Majoritatea muschilor din corp sunt indirecti si pot avea ca hipomohlion una din urmatoarele structuri:
- proeminente osoase: tuberculul dorsal al radiusului sau maleolele
- retinaculul
- vaginele fibroase
- tendoanele
- muschii
- vaginele musculare
- oase sesamoide
i) dupa numarul de articulatii peste care fibrele musculare trec
- muschi uniarticulari
- muschi pluriarticulari
j) dupa miscarile pe care le imprima:
- flexori
- extensori
- adductori
- abductori
- pronatori
- supinatori
- rotatori
Miscarea care asociaza toate acestea poarta numele de circumductie, care este realizata prin contractia succesiva a mai multor grupe de muschi.
4) Structura muschiului somati
Fibre musculare – au capacitatea de a se contracta axial sub actiunea unui stimul specific. D.p.d.v. Electrono miscroscopi f m striate sunt unitati str polinucleate, cilindrice, singitiale(care au d intre 20 – 70 microni si lungime variabila in functie de dimensiune). Fiecare fibra musculara prezinta la exterior o membrana periferica sarcolema care emite in interior prelungiri longitudinale si transversale compartimentand citoplasma musculara ce poarta numele de sarcoplasma. In sarcoplasma se afla miofibrile care contin numerosi nuclei dispusi sub membrana. Miofibrilele reprezinta elementele contractile ale fibrei musculare si au o lungime variabila intre 1 si 3 microni. Structural fiecare miofibrila este formata dintr-o succ se segmente intunecate si segmente clare luminoase suprapuse care confera aspectul striat caracteristic fibrei musculare striate.
Segmentel clare se numesc izotrope si prezinta o banda centrala intunecat(Z). Zona cuprinsa intre doua asemenea benzi poarta numele de sarcomer.
Segmentul intunecat anizotrop care au o zona centrala clara(H) impartita medial de o linie intunecata(M)
Fiecare miofibrila contine miofilamente groase de miozina situate in banda anizotropa si miofilamente subtiri de actina care se dispun intre filamentele de miozina.
In functie de tipul de contractie cunoastem doua tipuri de miofribrila:
-miofibrila de tip 1- care intra in alcatuirea muschilor asa numiti rosii ce formeaza musculatura posturala. Sunt miofibrile cu contractie lenta si metabolism aerob.
-miofibrile cu contractie rapida- in functie de metabolism acestea cunosc doua subtipuri: -subtipul 2a- cu metabolism aerob, care nu produc oboseala musculara(intra in alc a ceea ce se cheama muschi albi)
- subtipul 2b- cu metabolism anaerob care dezvolta oboseala musculara si intra in alcatuirea muschilr de forta
La nivelul muschiului somatic exista unitati musculare solidarizate prin tesut conjunctiv numite endomisium, care joaca rol de port nerv si port vas. Aceste unitati se numesc fascicole musculare.
Fascicolele musculare sunt de 2 tipuri:
- primare- contin fibre musculare care se articuleaza intre ele prin contacte miomiale directe de tip terminoterminal sau de tip terminolateral;
- secundare- care rezulta prin unirea primelor fascicole si solidarizeaza de catre o teaca externa de tesut conjunctiv care poarta numele de perimisium intern. Toate aceste fascicole sunt solidarizate intre ele printr-un tesut conjuncti de tip port nerv si port vas care poarta numele de fascie musculara sau perimisium extern.
Fascia musculara inveleste muschiul in totalitate si prezinta pentru descriere o fata superficiala care se continua cu fasciile altor muschi pe care ii solidarizeaza in loje sau compartimente musculofasciale si o fata profunda care adera intim de suprafata muschiului si este separata de tendon printr-un tesut conjunctiv lax cu valoare de teaca sinoviala;
Fata superficiala a fasciei musculare este perforata de hilul muscular numt si aria neurovasculoza prin care patrunde pachetul vasculor nervos al muschiului respectiv Proiectia cutanata a hilului muscular poarta numele de punct electric al muschiului si poate fi inregistrat electromiografic.
6) Alcatuirea muschiului
- dintr-un cap care poarta numele si de origine si este punctul fix
- un corp - partea contractila a muschiului
- o coada- punctul mobil de insertie (portiunea terminala)
7) Inserita muschiului. Pot constitui insertii musculare:
- pielea
- fata profunda a mucoaselor
- structuri aponevrotice
- membrane sinoviale
- si diferite organe
- suprafete osoase
Muschii se insera fie direct, fie prin intermediul tendoanelor.
8) Raporturile muschilor
- cu oasele
- cu cartilajele
- cu articulatiile
- cu aponevrozele
- cu vasele si nervii
- cu piele
- cu glandele exocrine
-cu muschii invecinati
9) Structurile conjunctive organizate
a) structuri de fixare
Tendoanele – care au forme variate, lungimi corelate cu cele ale muschilor si directie proximo-distala. Corespunzator zonelor de pasaj la nivelul planurilor angulare ale membrelor tendoanele se ancoreaza de planurile osoase subiacente prin benzi fibroase numite retinacule. Aceste retinacule au forma de arcade si formeaza cu planurile osteoarticulare vagine fibroase prin care tendoanele aluneca datorita prezentei unor formatiuni de tip seros (vaginele sinoviale).
Vagina sinoviala prezinta pentru descirie o lama externa denumia lama parietala si o fata viscerala care adera de tendon. Cele doua lame se continua una cu cealalta printr-o formatiune seroasa cu rol de port vas si port nerv numita mezotendon.
Bursa seroasa – o cavitate ce vine in raport cu un tendon sau cu un muschi, contine o cantitate de lichid si are rol de a favoriza miscarea .
Inelul fibros si osteomuscular – fomat intre fascicolele musculare, are forma de arcada pe sub care trec vase si nervi.
b) Structuri de asociere – intra in alcatuirea compartimentelor musculofasciale(care este un complex situat intre fascia de invelis si planul osteoarticular). In interiorul unui compartiment muschi agonisti si antagonisti sunt separati intre ei prin septuri intermusculare. De asemenea in interiorul unui compartiment musculofasciale se delimiteaza lojele musculofasciale care pot fi superficiale pentru muschii de amplitudine si profunde pentru muschii de flexie. Intre loje se afla un spatiu ce indeplineste rol de port vas si port nerv prin care trec manunchiurile neruovasculare specifice zonei respective.

10) Vascularizatia muschilor somatiic
- se realizeaza prin ramuri scurte ce au originea in arterele regionale si care patrund in muschiul respectiv prin hil. Arterele musculare stabilesc anastomoze cu arterele musculare din teritoriile vecine si aceste anastomoze constituie cai colaterale de restabilire a circulatiei in cazul obstructiei cailor colaterale mari.
11) Inervatia muscilor somatici
- nervii patrund impreuna cu arterele prin hil. Arborizatiile sale terminale formeaza cu fibrele musculare placi motorii.
12)Propr muschilor somatici:
a) Contractilitatea – scurtarea lungimii
b) Extensibilitatea – marirea lungimii
c) Elasticitatea – revenirea la lungimea initiala in starea de repaos
d) Excitabilitatea – care defineste capacitatea muschilor de a raspunde la un stimul
13)Directia de miscare:
Exista trei planuri majore de miscare :
- miscare din jurul unui ax propriu(supinator / pronator)
- plan sagital : ax transversal , miscari de flexie si extensie
- planul frontal: (adductie si abductie – pentru membre iar pentru trunchi – miscari de inclinare laterala);
In afara de aceste trei planuri mai exista o serie de miscari speciale: ridicare-coborare, dilatatie-contractie.

Anatomie - Embriologie Curs 9 - Saptamana III a Dezvoltarii Embrionare

2009-11-24T23:10:00.000+02:00

ANATOMIE
-CURS 9: SAPTAMANA A TREIA-

Saptamana a treia este o perioada cruciala in dezvoltarea embrionului uman, morofologia fiind dramatic restructurata prin migrare celulara.
In cursul S3 au loc evenimente importante:
-gastrulatia
-formarea discului germinal trilaminar
-debutul organogenezei

Corespunde celei de a cincia saptamani de la prima zi a ultimei menstruatii , deci aproximativ S3 din momentul conceptiei. Se caracterizeaza prin aparitia primelor semne de sarcina.
Gastrulatia primul eveniment major al S4, zilele 15-30 si are drept finalitate formarea ectodermului sau ectoblastului, mezodermului (mezoblastului), endodermului(endoblastului) – cele trei foite primitive fundamentale a embrionului.
Din aceste foite se vor dezvolta toate organele, sistemele, tesuturile viitorului fat.
La nivelul epiblastului care are un pol caudat si unul cranial, apare prin migrare cel spre polul caudal, linia primitiva. Linia primitiva care pe masura ce migrarea progreseaza spre polul cefalic se adanceste si devine in Z16 sant primitiv. Extremitatea anterioara a liniei poarta numele de fosa primitiva si ea va fi limitata de o proeminenta circulara ce poarta numele de nodul primitv Hensen.
Linia primitiva defineste axul longitudinal si simetria viitorului organism.
Ziua a 18-a(a 17-a) . Celulele epiblastice prolifereza, migreaza prin santul primitiv si se infiltreaza intre epiblast si hipoblast. Astfel ia nastere viitorul endoderm.
Ziua 18-a (a 19-a)Celulele epiblastice migreaza prin linia primitiva spre spatiul dintre epiblast si endoderm si va forma astfel un complex numit mezoderm intraembrionar. Dupa edificarea caruia epiblastul devine ectoderm.
Din acest moment vorbim de un embrion trilaminar cu straturi derivate toate din epiblast : ectoderm,mezoderm si ectoderm.
Evolutia endodermului:
Din endoderm se vor forma urmatoarele structuri:
- stratul epitelial al tubului digestiv cu exceptia cavitatii orale, faringelui si portiunii terminale a rectului;
- toate celulele glandelor anexe tubului digestiv (inclusiv ficatul si pancreasul)
- epiteliul tubei auditive, cavitatii timpanice, traheei, bronhiilor, alveolelor pulmonare, vezicii urinare, prima portiune a uretrei, folicull glandelor tiroide si ai timusului;
Evolutia ectodermului:
Din eectoderm se vor forma:
- sistemul nervos
- corneea si cristalinul
- receptorii senzitivi epidermici
- celule pigmentare
- tesutul conjunctiv ala ectremitatii cefalice
- epidermul cutanat si structurile derivate(foliculi pilosi, glande sudoripare)
- epiteliul care tapeteaza cavitatea orala si anusul
- glandele mamare
- medulosuprarenala
- smaltul dentar
- epiteliul glandei pinealae si a celei pituitare;

Evolutia mezodermului:
Formeaza:
- notocordul
- sistemul osos
- sistemul muscular
- stratul muscular al stomacului si intestinului
- sistemul excretor
- sistemul limfatic si circulator
- sistemul reproducator(cu exceptia cel germinale)
- dermul pielii
- fasciile care captusesc cavitatile corpului
- cortexul glandei suprarenale;

Celulele mezodermice migreaza cranial de linia primitiva si formeaza o masa compacta de celule mezodermice care poarta numele de placa precordala. Un grup de celule de la nivelul liniei primitive migreaza posterior de aceasta si formeaza o a doua masa de celule mezodermice numite proce notocordal; Celulele liniei primitive incep sa involueze treptat, aceasta ramanad sub forma unei mase numita eminenta caudala. Linia primitiva va disparea in Z28 de viata intrauterina iar din eminenta caudala se vor dezvolta structurile mezodermice caudale si portiunea caudala a tubului neural.
Formarea notocodului
Prin proliferarea celulara a extrem craniale a nodulului lui Hense se formeaza procesele notocordale. Suprafata ventrala a procesului notocordal fuzioneaza cu endodermul subiacent, ceea ce permite ca timp de o zi cavitatea amniotica sa comunice cu vezica ombilicala printr-un canal numit canal neuroenteric. Acest canal apare in Z20.
Tesutul notocordal inclus in endoderm devine placa notocordala in Z21. Incepand din Z22,23,24 placa notocordala se retrage in mezoderm formand o structura cilindrica ce poarta numele de notocord.
Notocordul are un rol esential in formarea corpilor vertebrali si el va persista la adult sub forma de nucleu pulpos al discului intervertebral.

Concomitent la nivelul ectodermului se diferentiaza doua depresiuni : una la extremitatea craniala, anterior de placa precordala, cealalalta la extremitatea caudala, posterior de linia primitiva.
In Z22,23 ectodermul si endodermul corespunzator acestor arii, fara mezoderm, fuzioneaza si formeaza doua membrane care vor obtura cele 2 extremitati ale tubului digestiv. La polul cranial membrana orofaringiana, la polul caudal membrana cloacala. Membrana orofaringiana se va dezintegra in S4 si va forma cavitatea orofaringiana iar membrana cloacala se fragmenteaza in S7 si dispare, lasand orificiile anal, uretral iar la femei vaginal.

Concomitent cu disparitia liniei primitive celulele mezodermice migreaza lateral si formeaza 3 condensari: mezodermul par;axial, mezodermul intermediar, placa mezodermica laterala.
Din mezodermul paraxial se vor diferentia :
- scheletul axial
- musculatura voluntara
- o portiune din dermul pielii;
Din mezodermul intermediar:
- ductele ureniene : oviductul si uterul respectiv o parte din sistemul genital feminin
- mezonefrosul: rinichii, ovarul si testicolul;
Din placa mezodermica laterala:
- mezodermul somatopleural – din care se vor forma tesuturile conjunctive ale peretilor corpului si membrelor
- mezodermul visceropleural – din care se vor forma mezenterul, cordul, si vasele sangvine;

In Z18-19. Mezodermul paraxial formeaza somitomerele care cu exceptia primelor 7 se vor diferentia in grupuri de structuri segmentare mezodermice care poarta numele de somite. Somitomerele 8-10 vor da nastere la somitele 1-3, restul, se vor edifica cate 3,4 pe zi pana la 37 de perechi de somite.
Somitele sunt structuri tranzitorii care reallizeaza organizarea, segmentarea embrionului, contribuie la restructurarea acestuia si prefigureaza procesul de metamerie. Din somite, in functie de evolutia lor, se realizeaza diviziunea segmentara, respectiv metameria coloanei vertebrale, a tubului nerual, a peretilor trunchiului si a plastonului condrosternal.
Primele 4 somite evolueaza in regiunea occipitala si participa la dezvoltarea osului occipital, a oaselor care formeaza cavitatea nazala, orbita, urechea interna, a muschilor extrinseci ai globilor oculari si ai limbi;
Urmatoarele 8 somite vor forma viitoarea regiune cervicala respectiv termina osul occipital, formeaza vertebrele cervicale si musculatura adiacenta si edifica o portiune din dermul cervical.
Urmatoarele 12 perechi de somite formeaza viitoarea regiune toracala, adica, vertebrele toracale, muschii si oasele peretelui toracic, o parte din dermul toracic, si o parte din peretele abdominal. Celule ale somitelor cervicale si toracale invadeaza mugurii membrelor superioare si edifica musculatura acestora.
Urmatoarele 5 somite formeaza prezumtiva regiune lombara: vertebrele lombare, muschii abdominali, dermul peretilor abdominali. Celulele somitelor lombare invadeaza mugurii membrelor inferioare si formeaza musculatura acestora.
Urmatoarele 5 somite : regiunea sacrala: sacrumul, musculatura asociata si dermul
Ultimele 3 somite formeaza regiunea coccigiana, dar involueaza.

Formarea placii neurale.
Placa neurala apare in Z18, in ectodermul axului mediosagital cranial de fosa primitiva. Celulele placii neurale se formeaza prin inductia mezodermului axial subiacent, se aglomereaza si formeaza placa neurala propriu-zisa. Placa are o evolutie cranio-caudala si din ea se vor forma structurile viitorului sistem nervos central. La polul cranial al placii neurale se va diferentia creierul, iar la polul caudal, maduva spinarii.

CORELATII CLINICE:

Modalitati de deraiere a sensului proceselor embrionare din S3:
1) Procesul de ingresiune – migrarea cel individuale ale embrionului spre interior
2) Procesul de dedublare
3) Procesul de epibolie – de alunecare a unei structuri dermice in raport cu cealalalta(fie gliseaza ectodermul, si migreaza, fie endodermul, si se vor dezvolta in parti anormale ale corpului)
4) Procesul de invaginare – alunecarea celulelor spre interior
5) Procesul de evaginare – migrarea celulelor spre exterior
In S3 se diferentiaza si anexele embrionare:
In Z16 apare in mezoblast o evaginare a endoblastului numita diverticul alantoidian ce conecteaza embrionul de trofoblast. Odata cu dezv alantoidei se dezvolta un pedicul de vase ombilicale care vor inlocu circulatia uteroplacentara cu viitoarea circulatie feto-placentara.
Placenta. In Z18-21 villozitatile primare corionice se transforma in vilozitati secundare prin patrunderea traveelero mezenchimale citotrofoblastice in baza vilozitatilor primare. La nivelul acestor travee se formeaza insule hematoformatoare care transf vilozitatile primare in secundare si ulterior, teritare.

Primele 3 saptamani – perioada de risc vital crescut: - poate muri embrionul
- malformatii
- aparitia gemenilor
- aparitia anomaliilor la nivelul anexelor;

Anatomie - Embriologie Curs 8 - Saptamana II a Dezvoltarii Embrionare

2009-11-24T23:08:00.000+02:00

ANATOMIE

CURS 8: SAPTAMANA A II-A DE DEZVOLTARE EMBRIONARA

- in cursul acestei saptamani se form un disc embrionar didermic si se identifica structurile embrionare (amniosul, sacul vitelin primitiv, mezodermul extraembrionar, coelomul extraembrionar si se formeaza un pedicul de fixatie a embrionului)

A. Evolutia trophoblast
B. Evolutia embrioblastului
1. Formarea discului germinativ bilaminar
2. Formarea cavitatii amniotice
3. Formarea veziculei ombilicare primitive
4. Formarea mezodermului extraembrionar
5. Formarea coelomului extraembrionar
6. Formarea veziculei ombilicale secundare
7. Formarea pediculuilui de fixatie
C. Modificari la nivelul endomentrului
D. Corelatii clinice
A.
Ziua a opta
Polul embrionar continua sa penetreze endometrul si pe masura ce asceste celule patrund in endometru se vor difernetia in 2 straturi – unul intern in care celulele sunt bine individualizate si isi pastreaza membranele celulare (citotrofoblast) si unul extern in care celulele sunt difuze indistincte, ce prezinta o masa citoplasmatica in care se afla un nr variabil de nuclei. Acest strat extern poarta numele de sincitio trophoblast.
Spre sf zilei a opta …. cel acestui devenind indistincte.
Ziua a noua
Continua procesul de implantare iar sincitio trophoblast incepe sa inconjure .. si apar la niv acestuia o serie de vacuole care fuzioneaza intre ele si formeaza lacune ce contin lichid interstitial. Aceste lacune carac trophoblast in ziua a noua si poarta numele de stadiu lacunar.
Spre sf zilei a noua si inceputul zilei a zecea la polul embrionar lacunele interstiale vor forma o retea canaliculara care va veni in contact cu sinusoidale endometriale si cu sangele matern stabilindu-se astfel spre sf zilei a 10 si inceputul a 11 o schita a circulatiei uteroplacentare. La polul opus trophoblast se va individualiza formand o membrana subtire care poarta numele de membrana lui Heuser(membrana extracoelomica)
Citotrofoblastul prolifereaza si formeaza cordoane celulare care prolifereaza si penetreaza sincitiotrofoblastul formand cordoane celulare care sunt inconjurate de sincitiu
Functiile trophoblast : favorizeaza implantarea, formarea sincitiotrofoblastul, stabileste primul tip de circulatie materno-fetal
B.
Embrioblastul se diferentiaza in doua straturi , unul externspre care poarta numele de ectoblast, format din celule mari cilindrice care se orienteaza spre polul embrionar, si un strat intern ce poarta numele de hipoblast/ endoblast, format din celule mici cuboidale ce privesc spre cavitatea blastocistica.
Cele doua straturi formeaza un disc germinativ bilaminar, care repre o intersectie activa intre uter si embrion.(sf zilei a opta).
Ziua a noua – incepe sa se formeze cavitatea amniotica. In interiorul ectoblastului cavitatea blastocistica va forma o cavitate lichidiana care se numeste , din ziua a noua, cavitate amniotica. Celulele epiblastice ce privesc spre cavitate poarta numele de amnioblast si secreta lichid amniotic.
In zilele 11, 12. Endodermul extraembrionar(membrana lui Hoeser) tapeteaza cavitatea extracoelomica si vb de vezicula ombilicala primitiva. Incepand cu ziua a 11 intre vezicula ombilicala primitiva si citotrofoblast se dispune un strat de tesut celular reticular ce poarta numele de reticul extraembrionar. In ziua a 12 -a intre supr interna a citotrofoblastului si supr externa a cavitatii extracoelomice se formeaza o noua populatie … numita mezoblast extraembrionar(mezoderm). In ziua a 12 – a acesta incepe sa se diferentieze in 2 lame celulare care acopera suprafata externa a membranei Heuser si respectiv, suprafata interna a citotrofoblastului.
In reticulul extraembrionar se formeaza cavitati lichidiene care devin din ce in ce mai mari si conflueaza treptat pana cand vor forma o cavitate unica ce poarta numele de celom extraembrionar sau cavitate corionica.
In ziua 13 -a. Cavitatea corionica inconjura vezicula ombilicala primitiv si cavitatea amniotica, mezoblastul extraembrionar dispunandu-se intre cav amniotica si citotrofoblast. Vom avea dorsal disc embrionar plus cavitate amniotica, ventral, vezicula ombilicala primara. Aceste 2 extremitati sunt suspendate intr-o cavitatea corionica unite insa printr-o tija mezodermica numita tija conjunctiva.
Mezodermul extraembrionar care tapeteaza citotrofoblast si cav amniotica poarta numele de mezoderm somatic extraembrionar sau somatopleura si se edifica in ziua a 12-a. Mezodermul extraembrionar care tapeteaza vezicula ombilicala primitiva poarta numele de mezoderm splanhnic extraembrionar/splanhnopleura.
Celulele hipoglastului incep si ele sa se prolifereze, migreaza dealungul supr interne a mezodermului extraembrionar, imping vez ombilicala primitiv spre polul aembrionar si o transf la sf zilei a 13- a intr-o serie de vezicule extracelomice care poarta numele de chisti extracelomice. Aceasta noua cavitate formata poarta numele de vezicula ombilicala secundara si este cea definitiva.

C. Modificari la nivelul endometrului
Celulele endometriale din jurul procesului de conceptie isi modifica morofologia si acumuleaza glicogen si lipide. Spatiile dintre celule devin din ce in ce mai mari datorita acumularii de lichid interstitial iar tesutul endometrial devin edematos. Treptat aceste modificari cuprind intregul endometru. Procesul fiind denumit reactie deciduala.

D. Corealtii clinice

1. o implantare anormala → sarcina ectopica – plasarea produsului de conceptie oriunde in afara de cavitatea uterina. Cauzele cele mai frecvente sunt afectiuni tubare, anexite, boala ovarelor polichistice, malformatii ale tractului genital feminin.
Poate fi de mai multe feluri – cervicala, ovariana, si rareori abdominala

Anatomie-Embriologie Curs 5+7 - Saptamana I Dezvoltarii Embrionare

2009-11-24T22:32:00.000+02:00

ANATOMIE - EMBRIOLOGIE
(21.10.09)
CURS 5 -SAPATAMANA I DEZVOLTARII EMBRIONARE

1.Fertilizarea
2.Clivarea
3.Formarea blastocistului
4.Implantarea
5.Corelatii clinice

1.Definitie. Reprezinta procesul de fuziune a spermatozoidului cu ovocitul care are drept consecinta formarea unui nou organism numit zigot, care contine un numar diploid de cromozomi.
Perioada favorabila a fertilizarii este perioada ovulatiei.
Spermatozoidul patrunde prin vagin, si propulsat prin miscari elicoidale si contractiile uterine, in cervixul uterin, in cavitatea uterina ,dupa care paraseste uterul prin trompele uterine si ajunge in treimea externa a trompei uterine unde intalneste ovocitul.
Ajuns in treimea externa trompei uterine spermatozoidul trebuie sa “munceasca” :
1)etapa de penetrarea a coronei radiata
2)etapa de penetrarea a zonei pelucida
3)etapa de fuzionare a membranelor ovocitului cu spermatozoidul care isi ia 3 succesiuni: 3)1) reactii corticale
3)2. a doua diviziune meiotice
3)3. activarea metabolica a zigotului.
Spermatozoidul parcurge 2 procese:
1. capacitatia
2.reactia acrozomiala
3.fuziunea ovocitului cu ..
1.Defineste totalitatea modificarilor intracromozomiale care au ca rez eliberarea enzimelor ce fac posibila penetrarea zonei pelucida. Consecinta capacitatiei este hiperactivitatea spermatozoidului.
2.Defineste totalitatea proceselor intracomozomiale care au drept consecinta fuzionarea membranei spermatozoidului cu a ovocitului. Aceasta reactie debuteaza in momentul contactului spermatozoidului cu zona pelucida. Ca urmare se elibereaza continutul acrozomului:hialuronidaza, ca va dizolva subst. celulara din celulele umulus, acrozina ce va dizolva zona pelucida pentru ca astfel sa fie permisa intrarea spermatozoidul in ovocit.
3.Imediat dupa penetrare, ovocitul isi definitiveaza cea de a 2 diviziune meiotica si va forma ovocitul definitiv si cel de -al doilea globul polar. Ovocitul definitiv va avea 22 + X cromozomi si devine pronucleu feminin.
In momentul in care spermatozoidul a penetrat ovocitul substantele eliberate de acrozom vor bloca la nivelul zonei pelucida, astfel incat membrana devine impermeabila pt alti spermatozoizi.
Ovocitul fertilizat poarta numele de zigot si reprezinta prima celula a noului organism cu genom individual (2n). Intrat in ovocit, spermatozoidul isi pierde coada, si ramane doar nucleul ce devine pronucleu masculin (22+Y). Fiecare ADN sufera un proces de replicare ce expl duplicarea informatiei genetice materne si paterne in cei 2 pronuclei independenti. Treptat membranele nucleilor se dizolva, componentele lor migrand spre polii ecuatoriale iar cromozomii dispunandu-se la nivelul fusului ecuatorial.
Momentul formarii zigotului reprezinta momentul zero al fertilitatii.

Consecintele fertilizarii:
se restabileste setul diploid de cromozomi
se determina sexul genetic al individului si se induce clivarea

Corelatii clinice:
metodele contraceptive – metode hormonal
- dispozitive contraceptive intrauterine
metode de bariera
planningul familial(contraceptia prin metoda calendarului)

infertilitatea – defineste incapacitatea unui cuplu care a avut contacte sexuale regulate si neprotejate timp de un an de zile de a concepe un copil
Cauze: - de origine masculina
aspermie
azoospermie
varicocel
ejaculare retrogada
anomalii anatomice
fumatul
alcoolemia
toxicomania
boli endocrine
boli renale
- de origine feminina
malformatii congenitale a aparatului genital feminin
endometrioza
infectii cu transmitere sexuala netratate(chlamydia)
60% din femei au prezentat infectii cu chlamydia
anomalii ale colulului uterin

(04.11.09)
CURS 7 - SAPTAMANA I DEZVOLTARII EMBRIONARE Varsta embrionului – debutul sarcinii din momentul fecundatiei
Varsta gestationala – din momentul primei zile a ultimului ciclu menstrual.
In functie de aceste constante se calculeaza data probabila a nasterii = 40 de saptamani dupa prima zi a ultimului ciclulului menstrual(varsta gestationala) sau 38 de saptamani de viata intrauterina(varsta embrionului).
Fecundatia – primul moment al conceptiei, urmat de alte 3 fenomene : segmentarea(etapa formarii unei blastule), clivarea, si implantarea.

Clivarea = o serie regulata de segmentari mitotice a zigotului, marimea structurii ramanand neschibata. Celulele fiice sau blastomerele devin tot mai mici cu fiecare diviziune, rezultand in final o constructie pluricelulara. In timpul acestui proces zigotul calatoreste din trompa uterina spre uter.

Momentul clivarii succeda aprox 24 de ore dupa momentul fecundarii.
(Secundar celei de a treia clivari(8 blastomere) acestea se compactizeaza si se organizeaza in 2 mase celulare, una interna si una externa. )

Ziua a doua
Cele 2 blastomere sufera o noua diviziune mitotica – 4 blastomere care se cantoneaza din nou in zona pelucida

Ziua a treia
Aspectul general al zigotului ramane la fel, constant. La sfarsitul zilei a treia , avem 16 blastomere care dau aspectul de mura zigotului (morula). Acest proces este posibil prezentei enzimei ... care este o proteina de suprafata care se afla pe membrana externa a zigotului si asigura redistribuirea materialului genetic si citoplasmatic intre componentele celulare ale morulei. E … inhiba acest proces de … .
Blastomerele externe –> trofoblast iar cele interne -> embrioblast.

Ziua a patra
64 de celule – ce au un aspect sferic. Celulele care intra in alcatuirea morulei sunt celule totipotente ceea ce explica faptul ca secundar compactizarii se individualizeaza doua linii celulare distincte. Cu ziua a patra s-a terminat procesul de clivare. In tot acest timp embrionul este nutrit de constituenti citoplasmatici care provin din celulele tubare(provenite din mucoasa trompei uterine) deoarece procesul de clivare se intampla in trompa uterina.

Etapa blastocistica
Incepand cu ziua a patra, morula incepe sa acumuleze lichid din trompa uterina, prin difuziune. Blastomerele externe se unesc printre ele prin jonctiuni slabe care permit acumularea de lichid intre celulele masei celulare interne. Secundar acestui proces se formeaza o cavitate numita blastocel sau cavitate blastocistica care este inconjurata de celulele masei externe care vor evolua spre trofoblast. Treptat celulele masei interne sunt deviate intr-o parte a cavitatii blastocistice formand o structura care poarta numele de embrioblast.
Polul embrioblastului ce contine mase interne poarta numele de pol embrionar. Polul opus celulelor masei interne se cheama pol abembrionar. Concomitent cu edificarea embrioblastului zona pelucida dispare iar embrionul ramane liber pentru a fi implantat. Aceasta pierdere a zonei pelucida se mai numeste in embriologie prima nastere. Embrionul incepe sa migreze.
Aceste lucruri sunt posibile in prezenta ATP-ului si a pompei Na-K. Procesul de rupere a zonei pelucida poarta numele de foraj enzimatic sau perforare enzimatica si se produce sub actiunea enzimelor secretate de trofoblast. Secretarea forajului – blastocistul este excluzat, si este liber pentru a fi implantat in cavitatea uterina. Ruperea forajului si excluzia blastocistului sunt caracteristice zilei a cincea.

Ziua a sasea
Embrioblastul migreaza cu polul embrionar, adera de endometru si cu asta se incheie perioada de viata libera a embrionului.

Zilele 5 si 6 – nutritia embrionului se face prin secretiile glandelor endometriale si este controlata de progesteron. Aceasta secretie de progesteron se datoreaza corpului galben de sarcina astfel incat in absenta corpului galben, embrionul nu este nutrit, deci moare.

Ziua a 7 a – se caracterizeaza prin implantare(nidare)
La sf zilei a 7-a embrionul trebuie sa fie fixat de mucoasa endometriala.

CORELATII CLINICE

moartea embrionului (70% din cazuri)
2 mari anomalii – formarea de gemeni monozigoti(cele doua blastomere evolueaza spre 2 blastocisti si 2 embrioni)
anomalii de migratie(exista momente in care femeia are malformatii la nivelul trompelor uterine care impiedica migrarea si embrionul ramane cantonat si nu are loc sa se dezvolte si atunci va degenera)

Anatomie-Embriologie Curs 4 - Gametogeneza la femei

2009-11-23T12:27:00.000+02:00

ANATOMIE
-CURS 4-GAMETOGENEZA LA FEMEI(ovogeneza)

1.Generalitati privind anatomia sistemului genital feminin
2.Perioada prenatala a ovogenezei
a. Organogeneza ovariana
b.Evolutia celulelor germinale primordiale
3.Perioada postnatala a ovogenezei
a.Prepubertar
b.Pubertar
-Ciclul folicular
-Ciclul ovogenic
-Ciclul hormonal
1.Organe genitale interne si externe.
Ovarul – sediul in care se produc ovule, este situat in cavitatea pelvina si are forma ovoidala. Prezinta pentru descriere 2 poli: superior si inferior, iar cel superior este "coafat" de pavilionul trompei uterine.
Parenchimul ovarian – prezinta 2 regiuni: subcorticala(in care se dispun foliculii ovarieni) si mediana (sau hilara, pt ca prezinta vasele si nervii aferentati ovarului)
Ovarul indeplineste astfel o functie exocrina(in care au loc procese de maturare si eliberare ciclica a ovocitului) si o functie endocrina(in care se produc hormoni care au rolul de a integra aparatul genital feminin pregatind organul, pentru implantare si captare ,pe de o parte, iar pe de o alta parte pregatind mediul din interior.
Ovogeneza debuteaza inainte de nastere. gonocitele primordiale dezvoltandu-se pana in luna a doua dupa care primesc o diferentiere sexuala si se dezv. pana in luna a 7.
Majoritatea ovocitelor mor in viata intrauterina. La nastere nou nascutul de sex feminin poseda 400.000 de ovocite iar la pubertate 400 de ovocite care sunt capabile de a fi fecundate.
Ovogeneza = porcesiul de formare a gametilor feminin(ovocite ce se formeaza in absenta cr Y)
2. a Organogeneza ovariana
.S4 – cand celulele migreaza si spre S6 se cantoneaza in creasta genitala,(poarta numele de ovogonii)
S7- ovogoniile induc transformarea crestelor genitale in gonada feminina.
Odata cu S7 debuteaza organogeneza ovariana care presupune proliferarea …. in mezenchimul subiacent cu forma secundara a cordoanelor sexuale primitive care sunt de fapt gonade indiferente. In timp, aceste organe sexuale primitive vor disocia si vor dispare. Concomitent la niv. supr. eptieliale celulele continua sa prolifereze si se formeaza cea de a doua generatie de cordoane sexuale secundare numite cordonae corticale.Vor ramane asa aprox 2 luni astfel incat in luna a 4 a de viata(fat) intrauterina, cordoanele corticale incep sa se divida in celule care se vor dispune in jurul celulelor germinale primordiale.
Celulele epiteliale vor inconjura ovogoniile si vor fi numite celule foliculare.
2.b. Evolutia celulelor germinale primordiale
Ovogoniile continua sa se divida mitotic astfel incat in luna a saptea vom avea aprox 14 milioane de ovogonii si ovocite primare care sunt precursori ai gametilor feminini. La sfarsitul lunei a saptea ele sufera un proces de apoptoza si se reduc ca numar la un sfert . Celulele care raman se blocheaza in profaza primei lor diviziune mitotice si raman in arest mitotic pana in timpul pubertatii.
Ovocitul primar impreuna cu epiteliul de acoperire va forma foliculul primordial
Foliculul primordial are un diametru de aprox 50 microni si prezinta pentru descriere o membrana de celule foliculare turtite in interiorul careia se afla citoplasma ovocitara in care pluteste un nucleu al ovocitului primar blocat in stadiul de diploten.
3.a. Prepubertara
Avem ovocite primare blocate in profaza primei div meiotice care raman asa pana la pubertate.
La nastere fatul de sex feminin are aprox 700- 2 mil de ovocite primare, pe care le va pastra pe tot parcursul vietii. In timpul copilariei majoritatea degenereaza, iar in viata reproductiva sunt eliberate din ovar 400-500 ovocite.
b.Pubertar
Odata cu pubertatea, cu fiecare ciclu ovarian, se matureaza 5-12 foliculi primordiali. Acest proces de maturare este posibil datoriita controlului hormonal. Si atunci la sexul feminin discutam despre 3 cicluri:
 un ciclu hipofizar
 un ciclu ovarian
 un ciclu uterin(endometrial sau menstrual propriu-zis)
Conventional se admite ca toate ciclurile incep in prima zi a menstruatiei, si dureaza in medie 28 de zile.
Ciclul folicular:
In cursul acestui ciclu foliculul primordial trece prin urmatoare stadii: primar, secundar, si de Graaff(numit astfel dupa cel care l-a descris pentru prima data)
- Foliculul Primar
In care in timpul acestui stadiu celulele foliculare se modifica devenind ovoidale si proliferante, pentru a forma epiteliul stratificat al celulelor glanulare. Aceste celule glanulare se dispun pe o membrana numita teaca foliculara sau teca foliculi (sau membrana lui Slavianski). Concomitent ele devin secretante de glicoproteine care se dispun periovocitar si formeaza o zona penetranta dar incompleta intre cel foliculare si ovocite, zona numita zona pelucida.
Acest lucru explica de ce sperma penetreaza doar in aceasta zona.
Celulele tecii foliculare se vor diferentia in 2 straturi: unul intern cu celule secretorii si unul extern de tesut conjunctiv. Aceste straturi vor trimite prelungiri care penetreaza zona pelucida si ajung pana in citoplasma ovocitara.
 Foliculul Secundar
In interiorul foliculului primar intre celule granulare apar spatii lichidiene care vor conflua si vor forma o cavitate numita antrum care va impinge celulule glandulare periovocitare spre periferie , formand astfel un conglomerat celular ce poarta numele de cumulus oophorus.
 Foliculul Tertiar
Progresiv cavitatea se mareste, foliculul care prezinta o vezicula mare, centrala, antral cu ovocitul si celulele glanurale impinse mult spre periferie, purtand numele de folicul vezicular(sau Graaffian).
Ciclul ovogenetic
Dupa maturarea foliculului, inainte de ovulatie, ovocitul primar intra in prima diviziune meiotica => 2 cel fiice inegale (22n , deci 23 de cromozomi). Sunt inegale pt ca se for ovocitul sec si primul corp polar.
Dupa ter primei div meiotice, ovocitul sec intra in a doua div meiotica, fara a-si replica insa ADN-ul. In timpul acestui stadiu se produce ovulatia iar ovocitul II se blocheaza in metafaza celei de-a doua div meiotice. Aceasta a doua diviziune meiotica va continua doar daca ovocitul este fecundat, daca nu ovocitul degenereaza in urmatoarele 24 de ore.
Ciclul hormonal
- controleaza ciclurile ovogenite si foliculare si este realizat de act a trei glane: hipotalamusul, glanda pituitara, si ovarale(fct endocrina).
 consta in 2 faze: 1)faza foliculara
La inceputul fiecarui ciclu ovarian foliculii primoridali incep sa se dezv sub act FSH.
2)faza luteala
In care nivelurile de FSH si LH cresc semnificativ.
Coincident cu dezv folicului graaffian ovocitul I termina prima div meiotice, incepe prompt a doua div meiotica, dar se opreste in cursul metafazei( 3 h inainte de ovulatie). Celulele cumulus din jurul ovocitelor isi pierd conexiunile intercelulare, iar unele celule se detaseaza in cav antrala. Celulele cumulus care insotesc ovocitele intervin in – transp ovocitelor, - fertilizare – dezv precoce a zigotului.
Factorii care produc eliberarea ovocitelor sunt numerosi: tensiunea din cel musculare, fibroblastele, presiunea intrafoliculara, degenerarea supr ovariene.
In dreptul zonei pelucida, celulele din cumulus se vor aglomera formand o structura numita corona radiata.
Sub influenta LH-ului celulele glanulare rupte vor forma impreuna cu celulele tecii interne un pigment galben care se va transforma in celulele luteale ale corpusului luteum. Aceste cel sunt secretante de progesteron care va pregati endometrul pentru o eventuala implantare. Daca implantarea nu se produce nivelurile de progesteron si estrogen scad brusc si apare sangerarea menstruala. Daca fertilizarea s-a produs:(lucrurile se complica mai mult) -dupa 9 zile corpus luteum diminua , si se transf in corpus albicans, ce va secreta progesteron pana in L4 de sarcina, cand functiile sale vor fi preluate de placenta.
Diferentele intre spermatogeneza si ovogeneza:
 (S)spermatogoniile se divid meiotic incepand cu pubertatea si pana la sf vietii, nivelul de celula susa fiind mentinut constant
 (O)meioza incepe precoce in stadiul de embrion si este discontinua. Ea reincepe in mom.
aparitie pubertatii dupa un stadiu lung de latenta. Deci stocul de cel susa nu este mentinut constant.
 (S) se desfasoara in intregime doar la niv testiculului
 (O) nu se desf numai in ovar, ci si in uter.
 (S) este continua, pe toata durata vietii