1(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat cu instrumente cu coarde. O cîntare a lui David. Făcută cînd au venit Zifiţii să spună lui Saul: ,,Ştiţi că David şade ascuns printre noi?“) Scapă-mă, Dumnezeule, prin Numele Tău, şi fă-mi dreptate, prin puterea Ta?

2Ascultă-mi rugăciunea, Dumnezeule, ia aminte la cuvintele gurii mele.

3Căci nişte străini s’au sculat împotriva mea, nişte oameni asupritori vor să-mi ia viaţa; ei nu se gîndesc la Dumnezeu. -

4Da, Dumnezeu este ajutorul meu, Domnul este sprijinul sufletului meu!

5Răul se va întoarce asupra protivnicilor mei; nimiceşte -i în credincioşia Ta!

6Atunci Îţi voi aduce jertfe de bună voie, voi lăuda Numele Tău, Doamne, căci este binevoitor;

7căci El mă izbăveşte din toate necazurile, şi cu ochii mei îmi văd împlinită dorinţa privitoare la vrăjmaşii mei.

1(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe flaut. O cîntare a lui David.) Nebunul zice în inima lui: ,,Nu este Dumnezeu!“ S’au stricat oamenii, au săvîrşit fărădelegi urîte, nu este nici unul care să facă binele.

2Dumnezeu Se uită dela înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, ca să vadă dacă este cineva care să fie priceput, şi să caute pe Dumnezeu.

3Dar toţi s’au rătăcit, toţi s’au stricat; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.

4,,Şi-au perdut oare mintea ceice săvîrşesc nelegiuirea, de mănîncă pe poporul Meu, cum mănîncă pînea, şi nu cheamă pe Dumnezeu?“

5Atunci vor tremura de spaimă, fără să fie vreo pricină de spaimă; Dumnezeu va risipi oasele celor ce tăbărăsc împotriva ta, îi vei face de ruşine, căci Dumnezeu i -a lepădat.

6O! cine va face să pornească din Sion izbăvirea lui Israel? Cînd va aduce Dumnezeu înapoi pe prinşii de război ai poporului Său, Iacov se va veseli, şi Israel se va bucura.

1(Către mai marele cîntăreţilor. O cîntare a lui David. Făcută cu prilejul celor spuse de Doeg, Edomitul, lui Saul, cînd zicea: ,,David s’a dus în casa lui Ahimelec.“) Pentruce te făleşti cu răutatea ta, asupritorule? Bunătatea lui Dumnezeu ţine în veci.

2Limba ta nu născoceşte decît răutate, ca un brici ascuţit, viclean ce eşti!

3Tu iubeşti mai degrabă răul decît binele, mai degrabă minciuna decît adevărul. -

4Tu iubeşti numai cuvinte nimicitoare, limbă înşelătoare!

5De aceea şi Dumnezeu te va doborî pe vecie, te va apuca şi te va ridica din cortul tău, şi te va desrădăcina din pămîntul celor vii. -

6Cei fără prihană vor vedea lucrul acesta, se vor teme, şi vor rîde de el, zicînd:

7,,Iată omul, care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogăţiile lui cele mari, şi se bizuia pe răutatea lui.“

8Dar eu sînt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde, mă încred în bunătatea lui Dumnezeu, în veci de veci.

9Te voi lăuda totdeauna, pentrucă ai lucrat; şi, în faţa copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor.

1(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David. Făcut cînd a venit la el proorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Şeba.) Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele!

2Spală-mă cu desăvîrşire de nelegiuirea mea, şi curăţeşte-mă de păcatul meu!

3Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.

4Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărîrea Ta, şi fără vină în judecata Ta.

5Iată că sînt născut în nelegiuire, şi în păcat m’a zămislit mama mea.

6Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adîncul inimii: fă dar să pătrundă înţelepciunea înlăuntrul meu!

7Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decît zăpada.

8Fă-mă să aud veselie şi bucurie, şi oasele, pe cari le-ai zdrobit Tu, se vor bucura.

9Întoarce-Ţi privirea dela păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele!

10Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!

11Nu mă lepăda dela Faţa Ta, şi nu lua dela mine Duhul Tău cel Sfînt.

12Dă-mi iarăş bucuria mîntuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă!

13Atunci voi învăţa căile Tale pe ceice le calcă, şi păcătoşii se vor întoarce la Tine.

14Dumnezeule, Dumnezeul mîntuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sîngelui vărsat, şi limba mea va lăuda îndurarea Ta.

15Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta.

16Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot.

17Jertfele plăcute lui Dumnezeu sînt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mîhnită.

18În îndurarea Ta, varsă-Ţi binefacerile asupra Sionului, şi zideşte zidurile Ierusalimului!

19Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi de tot şi jertfe întregi; atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei.

1(Un psalm al lui Asaf.) Dumnezeu, da, Dumnezeu, Domnul, vorbeşte, şi cheamă pămîntul, dela răsăritul soarelui pînă la asfinţitul lui.

2Din Sion, care este întruparea frumuseţei desăvîrşite, de acolo străluceşte Dumnezeu.

3Dumnezeul nostru vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor, şi împrejurul Lui o furtună puternică.

4El strigă spre ceruri sus, şi spre pămînt, ca să judece pe poporul Său:

5,,Strîngeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legămînt cu Mine prin jertfă!“ -

6Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este cel ce judecă. -

7Ascultă, poporul Meu, şi voi vorbi; ascultă, Israele, şi te voi înştiinţa. Eu sînt Dumnezeu, Dumnezeul tău.

8Nu pentru jertfele tale te mustru: căci arderile tale de tot sînt necurmat înaintea Mea.

9Nu voi lua tauri din casa ta, nici ţapi din staulele tale.

10Căci ale Mele sînt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor.

11Eu cunosc toate păsările de pe munţi, şi tot ce se mişcă pe cîmp este al Meu.

12Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie, căci a mea este lumea şi tot ce cuprinde ea.

13Oare mănînc Eu carnea taurilor? Oare beau Eu sîngele ţapilor?

14Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţămiri, şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Prea Înalt.

15Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!

16Dumnezeu zice însă celui rău: ,,Ce tot înşiri tu legile Mele, şi ai în gură legămîntul Meu,

17cînd tu urăşti mustrările, şi arunci cuvintele Mele înapoia ta?

18Dacă vezi un hoţ, te uneşti cu el, şi te însoţeşti cu preacurvarii.

19Dai drumul gurii la rău, şi limba ta urzeşte vicleşuguri.

20Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău, cleveteşti pe fiul mamei tale.

21Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sînt ca tine. Dar te voi mustra, şi îţi voi pune totul supt ochi!

22Luaţi seama dar, voi cari uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfăşii, şi să nu fie nimeni să vă scape.

23Cine aduce mulţămiri, ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mîntuirea lui Dumnezeu.

1(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.) Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:

2mici şi mari, bogaţi şi săraci!

3Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gînduri pline de judecată.

4Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sînt însuflate, îmi încep cîntarea în sunetul arfei.

5Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, cînd mă înconjoară nelegiuirea protivnicilor mei?

6Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.

7Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.

8Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.

9Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormîntul.

10Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor.

11Ei îşi închipuiesc că vecinice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, cari dau numele lor la ţări întregi.

12Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele cari se taie.

13Iată ce soartă au ei, cei plini de atîta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. -

14Sînt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curînd oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţa, şi locuinţa morţilor le este locaşul.

15Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua supt ocrotirea Lui. -

16Nu te teme cînd se îmbogăţeşte cineva, şi cînd i se înmulţesc vistieriile casei;

17căci nu ia nimic cu el cînd moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.

18Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe cari şi le face,

19căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată.

20Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe cari le tai.

1(O cîntare. Un psalm al fiilor lui Core.) Mare este Domnul şi lăudat de toţi, în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele Lui cel sfînt.

2Frumoasă înalţime, bucuria întregului pămînt, este muntele Sionului; în partea de miazănoapte este cetatea Marelui Împărat.

3Dumnezeu, în casele Lui împărăteşti, este cunoscut ca un turn de scăpare.

4Căci iată că împăraţii se adunaseră: doar au trecut împreună,

5au privit -o, au înlemnit, s’au temut, şi au luat -o la fugă.

6I -a apucat un tremur acolo, ca durerea unei femei la facere.

7Au fost izgoniţi de parcă ar fi fost luaţi de vîntul de răsărit, care sfărîmă corăbiile din Tarsis.

8Întocmai cum auzisem spunîndu-se, aşa am văzut în cetatea Domnului oştirilor, în cetatea Dumnezeului nostru: Dumnezeu o va face să dăinuiască pe vecie. -

9Dumnezeule, la bunătatea Ta ne gîndim, în mijlocul Templului Tău!

10Ca şi Numele Tău, Dumnezeule, şi lauda Ta răsună pînă la marginile pămîntului; dreapta Ta este plină de îndurare.

11Se bucură muntele Sionului, şi se veselesc fiicele lui Iuda de judecăţile Tale.

12Străbateţi Sionul, şi ocoliţi -l, număraţi -i turnurile,

13priviţi -i întăritura, şi cercetaţi -i palatele, ca să povestiţi celor ce vor veni după ei.

14Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci; El va fi călăuza noastră pînă la moarte.

1(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm făcut de fiii lui Core.) Bateţi din palme, toate popoarele! Înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de bucurie!

2Căci Domnul, Cel Prea Înalt, este înfricoşat: El este Împărat mare peste tot pămîntul.

3El ne supune popoarele, El pune neamurile supt picioarele noastre.

4El ne alege moştenirea, slava lui Iacov, pe care -l iubeşte. -

5Dumnezeu Se suie în mijlocul strigătelor de biruinţă, Domnul înaintează în sunetul trîmbiţei.

6Cîntaţi lui Dumnezeu, cîntaţi! Cîntaţi Împăratul nostru, cîntaţi!

7Căci Dumnezeu este împărat peste tot pămîntul: cîntaţi o cîntare înţeleaptă!

8Dumnezeu împărăţeşte peste neamuri, Dumnezeu şade pe scaunul Lui de domnie cel sfînt.

9Domnitorii popoarelor se adună împreună cu poporul Dumnezeului lui Avraam; căci ale lui Dumnezeu sînt scuturile pămîntului: El este mai înalt şi mai pe sus de orice.

1(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core. De cîntat pe alamot. O cîntare.) Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi.

2De aceea nu ne temem, chiar dacă s’ar zgudui pămîntul, şi s’ar clătina munţii în inima mărilor.

3Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării, şi s’ar ridica pînă acolo de să se cutremure munţii. -

4Este un rîu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfîntul locaş al locuinţelor Celui Prea Înalt.

5Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină; Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.

6Neamurile se frămîntă, împărăţiile se clatină, dar glasul Lui răsună, şi pămîntul se topeşte de groază.

7Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. -

8Veniţi şi priviţi lucrările Domnului, pustiirile, pe cari le -a făcut El pe pămînt.

9El a pus capăt războaielor pînă la marginea pămîntului; El a sfărîmat arcul, şi a rupt suliţa, a ars cu foc carăle de război. -

10,,Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sînt Dumnezeu: Eu stăpînesc peste neamuri, Eu stăpînesc pe pămînt. -

11Domnul oştirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. -

1(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat cum se cîntă: ,,Crinii“. Un psalm al fiilor lui Core. O cîntare. O cîntare de dragoste.) Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă, şi zic: ,,Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!“ Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!

2Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale: de aceea te -a binecuvîntat Dumnezeu pe vecie.

3Războinic viteaz, încinge-ţi sabia, -podoaba şi slava,

4da, slava Ta! -Fii biruitor, suie-te în carul tău de luptă, apără adevărul, blîndeţa şi neprihănirea, şi dreapta ta să strălucească prin isprăvi minunate!

5Săgeţile tale sînt ascuţite: supt tine vor cădea popoare, şi săgeţile tale vor străpunge inima vrăjmaşilor împăratului.

6Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este vecinic; toiagul de domnie al împărăţiei Tale este un toiag de dreptate.

7Tu iubeşti neprihănirea, şi urăşti răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te -a uns cu un untdelemn de bucurie, mai pe sus decît pe tovarăşii Tăi de slujbă.

8Smirna, aloia şi casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele; în casele tale împărăteşti de fildeş te înveselesc instrumentele cu coarde.

9Printre prea iubitele tale sînt fete de împăraţi; împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir.

10Ascultă, fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea; uită pe poporul tău şi casa tatălui tău!

11Şi atunci împăratul îţi va pofti frumuseţa. Şi fiindcă este Domnul tău, adu -i închinăciunile tale.

12Şi fiica Tirului, şi cele mai bogate din popor vor umbla cu daruri ca să capete bunăvoinţa ta.

13Fata împăratului este plină de strălucire înlăuntrul casei împărăteşti; ea poartă o haină ţesută cu aur.

14Este adusă înaintea împăratului, îmbrăcată cu haine cusute la gherghef, şi urmată de fete, însoţitoarele ei, cari sînt aduse la tine.

15Ele sînt duse în mijlocul bucuriei şi veseliei, şi intră în casa împăratului.

16Copiii tăi vor lua locul părinţilor tăi; îi vei pune domni în toată ţara.

17Din neam în neam îţi voi pomeni numele: de aceea în veci de veci te vor lăuda popoarele.

1(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core. O cîntare.) Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre, şi părinţii noştri ne-au povestit lucrările, pe cari le-ai făcut pe vremea lor, în zilele de odinioară.

2Cu mîna Ta, ai izgonit neamuri, ca să -i sădeşti pe ei, ai lovit popoare, ca să -i întinzi pe ei.

3Căci nu prin sabia lor au pus mîna pe ţară, nu braţul lor i -a mîntuit, ci dreapta Ta, braţul Tău, lumina Feţei Tale, pentrucă îi iubeai.

4Dumnezeule, Tu eşti Împăratul meu: porunceşte izbăvirea lui Iacov!

5Cu Tine doborîm pe vrăjmaşii noştri, cu Numele Tău zdrobim pe protivnicii noştri.

6Căci nu în arcul meu mă încred, nu sabia mea mă va scăpa;

7ci Tu ne izbăveşti de vrăjmaşii noştri, şi dai de ruşine pe cei ce ne urăsc.

8Noi, în fiecare zi, ne lăudăm cu Dumnezeu, şi pururea slăvim Numele Tău. -(Oprire).

9Dar Tu ne lepezi, ne acoperi de ruşine, nu mai ieşi cu oştirile noastre;

10ne faci să dăm dosul înaintea vrăjmaşului, şi ceice ne urăsc, ridică prăzi luate dela noi.

11Ne dai ca pe nişte oi de mîncat, şi ne risipeşti printre neamuri.

12Vinzi pe poporul Tău pe nimic, şi nu -l socoteşti de mare preţ.

13Ne faci de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de rîsul celor ce ne înconjoară.

14Ne faci de pomină printre neamuri, şi pricină de clătinare din cap printre popoare.

15Ocara mea este totdeauna înaintea mea, şi ruşinea îmi acopere faţa,

16la glasul celui ce mă batjocoreşte şi mă ocărăşte, la vederea vrăjmaşului şi răzbunătorului.

17Toate acestea ni se întîmplă, fără ca noi să Te fi uitat, fără să fi călcat legămîntul Tău:

18da, inima nu ni s’a abătut, paşii nu ni s’au depărtat de pe cărarea Ta,

19ca să ne zdrobeşti în locuinţa şacalilor, şi să ne acoperi cu umbra morţii.

20Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru, şi ne-am fi întins mînile spre un dumnezeu străin,

21n’ar şti Dumnezeu lucrul acesta, El, care cunoaşte tainele inimii?

22Dar din pricina Ta sîntem junghiaţi în toate zilele, sîntem priviţi ca nişte oi sortite pentru măcelărie.

23Trezeşte-Te! Pentruce dormi, Doamne? Trezeşte-Te! Nu ne lepăda pe vecie!

24Pentruce Îţi ascunzi Faţa? Pentruce uiţi de nenorocirea şi apăsarea noastră?

25Căci sufletul ne este doborît în ţărînă de mîhnire, trupul nostru este lipit de pămînt.

26Scoală-Te, ca să ne ajuţi! Izbăveşte-ne, pentru bunătatea Ta!

1Fă-mi dreptate, Dumnezeule, apără-mi pricina împotriva unui neam nemilos! Izbăveşte-mă de oamenii plini de vicleşug şi de fărădelege!

2Tu eşti Dumnezeul, care mă ocroteşte: pentruce mă lepezi? Pentruce trebuie să umblu plin de întristare, supt apăsarea vrăjmaşului?

3Trimete lumina şi credincioşia Ta, ca să mă călăuzească, şi să mă ducă la muntele Tău cel sfînt şi la locaşurile Tale!

4Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu, la altarul lui Dumnezeu, care este bucuria şi veselia mea, şi Te voi lăuda cu arfa, Dumnezeule, Dumnezeul meu!

5Pentruce te mîhneşti, suflete, şi gemi înlăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăş Îl voi lăuda: El este mîntuirea mea şi Dumnezeul meu.

1(Către mai marele cîntăreţilor. Cîntarea fiilor lui Core.) Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!

2Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; cînd mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?

3Cu lacrămi mă hrănesc zi şi noapte, cînd mi se zice fără încetare: ,,Unde este Dumnezeul tău?“

4Mi-aduc aminte, şi-mi vărs tot focul inimii în mine, cînd mă gîndesc cum mergeam înconjurat de mulţime, şi cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi mulţămire ale unei mulţimi în sărbătoare.

5Pentruce te mîhneşti, suflete, şi gemi înlăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăş Îl voi lăuda; El este mîntuirea mea şi Dumnezeul meu.

6Îmi este mîhnit sufletul în mine, Dumnezeule; de aceea la Tine mă gîndesc, din ţara Iordanului, din Hermon, şi din muntele Miţear.

7Un val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor Tale; toate talazurile şi valurile Tale trec peste mine.

8Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui, iar noaptea, cîntam laudele Lui, şi înălţam o rugăciune Dumnezeului vieţii mele.

9De aceea, zic lui Dumnezu, Stînca mea: ,,Pentruce mă uiţi? Pentruce trebuie să umblu plin de întristare, supt apăsarea vrăjmaşului?“

10Parcă mi se sfărîmă oasele cu sabia cînd mă batjocoresc vrăjmaşii mei, şi-mi zic neîncetat: ,,Unde este Dumnezeul tău?“

11Pentruce te mîhneşti, suflete, şi gemi înlăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mîntuirea mea şi Dumnezeul meu.

1(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte;

2Domnul îl păzeşte şi -l ţine în viaţă. El este fericit pe pămînt, şi nu -l laşi la bunul plac al vrăjmaşilor lui.

3Domnul îl sprijineşte, cînd este pe patul de suferinţă: îi uşurezi durerile în toate boalele lui.

4Eu zic: ,,Doamne, ai milă de mine! Vindecă-mi sufletul! Căci am păcătuit împotriva Ta.“

5Vrăjmaşii mei zic cu răutate despre mine: ,,Cînd va muri? Cînd îi va pieri numele?“

6Dacă vine cineva să mă vadă, vorbeşte neadevăruri, strînge temeiuri ca să mă vorbească de rău; şi cînd pleacă, mă vorbeşte de rău pe afară.

7Toţi vrăjmaşii mei şoptesc între ei împotriva mea, şi cred că nenorocirea mea îmi va aduce pieirea.

8,,Este atins rău de tot, -zic ei-iată -l culcat, n’are să se mai scoale!“

9Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mînca din pînea mea, ridică şi el călcîiul împotriva mea.

10Dar Tu, Doamne, ai milă de mine şi ridică-mă, ca să le răsplătesc cum li se cuvine.

11Prin aceasta voi cunoaşte că mă iubeşti, dacă nu mă va birui vrăjmaşul meu.

12Tu m’ai sprijinit, din pricina neprihănirii mele, şi m’ai aşezat pe vecie înaintea Ta.

13Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din vecinicie în vecinicie! Amin! Amin!

1(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S’a plecat spre mine, mi -a ascultat strigătele.

2M’a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi -a pus picioarele pe stîncă, şi mi -a întărit paşii.

3Mi -a pus în gură o cîntare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s’au temut, şi s’au încrezut în Domnul.

4Ferice de omul, care îşi pune încrederea în Domnul, şi care nu se îndreaptă spre cei trufaşi şi mincinoşi!

5Doamne, Dumnezeule, multe sînt minunile şi planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aş vrea să le vestesc şi să le trîmbiţez, dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc.

6Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mîncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire.

7Atunci am zis: ,,Iată-mă că vin! -în sulul cărţii este scris despre mine-

8vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele.

9Vestesc îndurarea Ta, în adunarea cea mare; iată că nu-mi închid buzele. Tu ştii lucrul acesta, Doamne!

10Nu ţin în inima mea îndurarea Ta, ci vestesc adevărul tău şi mîntuirea Ta, şi nu ascund bunătatea şi credincioşia Ta în adunarea cea mare.

11Tu, Doamne, nu-mi vei opri îndurările tale; ci bunătatea şi credincioşia Ta mă vor păzi totdeauna.

12Căci rele fără număr mă împresoară, m’au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile mele; şi nu le mai pot suferi vederea. Sînt mai multe decît perii capului meu, şi mi se moaie inima.

13Izbăveşte-mă, Doamne! Vino, Doamne, degrabă în ajutorul meu.

14Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi, toţi cei ce vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşească de ruşine ceice-mi doresc pierzarea!

15Să rămînă înlemniţi de ruşinea lor, cei ce-mi zic: ,,Ha! Ha!“

16Să se bucure şi să se veselească în Tine toţi cei ce Te caută! Ceice iubesc mîntuirea Ta să zică fără încetare: ,,Mărit să fie Domnul!“

17Eu sînt sărac şi lipsit, dar Domnul Se gîndeşte la mine. Tu eşti ajutorul şi izbăvitorul meu: nu zăbovi, Dumnezeule!

1(Către mai marele cîntăreţilor: Către Iedutun. Un psalm al lui David.) Ziceam: ,,Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frîu gurii, cît va sta cel rău înaintea mea.“

2Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; şi totuş durerea mea nu era mai puţin mare.

3Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; şi atunci mi -a venit cuvîntul pe limbă, şi am zis:

4,,Doamne, spune-mi care este sfîrşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cît de trecător sînt.“

5Iată că zilele mele sînt cît un lat de mînă, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricît de bine s’ar ţinea. -

6Da, omul umblă ca o umbră, se frămîntă degeaba, strînge la comori, şi nu ştie cine le va lua.

7Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea

8Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!

9Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.

10Abate-Ţi loviturile dela mine! Îmi iese sufletul supt loviturile mînii Tale.

11Tu pedepseşti pe om, şi -l loveşti pentru fărădelegea lui: îi prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare.

12Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrămilor mele! Căci sînt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toţi părinţii mei.

13Abate-Ţi privirea dela mine, şi lasă-mă să răsuflu, pînă nu mă duc şi să nu mai fiu!

1(Un psalm al lui David. Spre aducere aminte.) Doamne, nu mă mustra în mînia Ta, şi nu mă pedepsi în urgia Ta.

2Căci săgeţile Tale s’au înfipt în mine, şi mîna Ta apasă asupra mea.

3N’a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mîniei Tale; nu mai este nici o vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu.

4Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sînt prea grele pentru mine.

5Rănile mele miroasă greu şi sînt pline de coptură, în urma nebuniei mele.

6Sînt gîrbovit, peste măsură de istovit; toată ziua umblu plin de întristare.

7Căci o durere arzătoare îmi mistuie măruntaiele, şi n’a mai rămas nimic sănătos în carnea mea.

8Sînt fără putere, zdrobit cu desăvîrşire; turburarea inimii mele mă face să gem.

9Doamne, toate dorinţele mele sînt înaintea Ta, şi suspinurile mele nu-Ţi sînt ascunse.

10Inima îmi bate cu tărie, puterea mă părăseşte, şi lumina ochilor mei nu mai este cu mine.

11Prietenii şi cunoscuţii mei se depărtează de rana mea, şi rudele mele stau de o parte.

12Ceice vor să-mi ia viaţa îşi întind cursele; ceice-mi caută nenorocirea, spun răutăţi, şi toată ziua urzesc la înşelătorii.

13Iar eu sînt ca un surd, n’aud; sînt ca un mut, care nu deschide gura.

14Sînt ca un om, care n’aude, şi în gura căruia nu este niciun răspuns.

15Doamne, în Tine nădăjduiesc; Tu vei răspunde, Doamne, Dumnezeule!

16Căci zic: ,,Nu îngădui să se bucure vrăjmaşii mei de mine, şi să se fudulească împotriva mea, cînd mi se clatină piciorul!“

17Căci sînt aproape să cad, şi durerea mea este totdeauna înaintea mea.

18Îmi mărturisesc fărădelegea, mă doare de păcatul meu.

19Dar vrăjmaşii mei sînt plini de viaţă şi plini de putere; ceice mă urăsc fără temei, sînt mulţi la număr.

20Ei îmi întorc rău pentru bine, îmi sînt potrivnici, pentrucă eu urmăresc binele.

21Nu mă părăsi, Doamne! Dumnezeule, nu Te depărta de mine!

22Vino degrabă în ajutorul meu, Doamne, Mîntuirea mea!

1(Un psalm al lui David.) Nu te mînia pe cei răi, şi nu te uita cu jind la ceice fac răul;

2căci sînt cosiţi iute ca iarba, şi se vestejesc ca verdeaţa.

3Încrede-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie.

4Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.

5Încredinţează-ţi soarta în mîna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra,

6El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amează.

7Taci înaintea Domnului, şi nădăjduieşte în El. Nu te mînia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul, care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.

8Lasă mînia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.

9Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpîni ţara.

10Încă puţină vreme, şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era, şi nu va mai fi.

11Cei blînzi moştenesc ţara, şi au belşug de pace.

12Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit, şi scrîşneşte din dinţi împotriva lui.

13Domnul rîde de cel rău, căci vede că -i vine şi lui ziua.

14Cei răi trag sabia şi îşi încordează arcul, ca să doboare pe cel nenorocit şi sărac, ca să junghie pe cei cu inima neprihănită.

15Dar sabia lor intră în însăş inima lor, şi li se sfărîmă arcurile.

16Mai mult face puţinul celui neprihănit, decît belşugul multor răi.

17Căci braţele celui rău vor fi zdrobite, dar Domnul sprijineşte pe cei neprihăniţi.

18Domnul cunoaşte zilele oamenilor cinstiţi; şi moştenirea lor ţine pe vecie.

19Ei nu rămîn de ruşine în ziua nenorocirii, ci au de ajuns în zilele de foamete.

20Dar cei răi pier, şi vrăjmaşii Domnului sînt ca cele mai frumoase păşune: pier, pier ca fumul.

21Cel rău ia cu împrumut, şi nu dă înapoi; dar cel neprihănit este milos, şi dă.

22Căci cei binecuvîntaţi de Domnul stăpînesc ţara, dar cei blestemaţi de El sînt nimiciţi.

23Domnul întăreşte paşii omului, cînd Îi place calea lui;

24dacă se întîmplă să cadă, nu este doborît de tot, căci Domnul îl apucă de mînă.

25Am fost tînăr, şi am îmbătrînit, dar n’am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pînea.

26Ci el totdeauna este milos, şi dă cu împrumut; şi urmaşii lui sînt binecuvîntaţi.

27Depărtează-te de rău, fă binele, şi vei dăinui pe vecie.

28Căci Domnul iubeşte dreptatea, şi nu părăseşte pe credincioşii Lui. Totdeauna ei sînt supt paza Lui, dar sămînţa celor răi este nimicită.

29Cei neprihăniţi vor stăpîni ţara, şi vor locui în ea pe vecie.

30Gura celui neprihănit vesteşte înţelepciunea, şi limba lui trîmbiţează dreptatea.

31Legea Dumnezeului său este în inima lui; şi nu i se clatină paşii.

32Cel rău pîndeşte pe cel neprihănit, şi caută să -l omoare.

33Dar Domnul nu -l lasă în mînile lui, şi nu -l osîndeşte cînd vine la judecată.

34Nădăjduieşte în Domnul, păzeşte calea Lui, şi El te va înălţa ca să stăpîneşti ţara: vei vedea pe cei răi nimiciţi.

35Am văzut pe cel rău în toată puterea lui; se întindea ca un copac verde.

36Dar cînd am trecut a doua oară, nu mai era acolo; l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi.

37Uită-te bine la cel fără prihană, şi priveşte pe cel fără vicleşug; căci omul de pace are parte de moştenitori.

38Dar cei răzvrătiţi sînt nimiciţi cu toţii, sămînţa celor răi este prăpădită.

39Scăparea celor neprihăniţi vine dela Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului.

40Domnul îi ajută şi -i izbăveşte; îi izbăveşte de cei răi şi -i scapă, pentrucă se încred în El.

1(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David, robul Domnului.) Nelegiuirea celui rău zice inimii mele: ,,Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lui.“

2Căci se măguleşte singur în ochii lui, ca să-şi desăvîrşească fărădelegea, ca să-şi potolească ura.

3Cuvintele gurii lui sînt mincinoase şi înşelătoare; nu mai vrea să lucreze cu înţelepciune şi să facă binele.

4În aşternutul lui se gîndeşte la răutate, stă pe o cale care nu este bună, şi nu urăşte răul.

5Bunătatea Ta, Doamne, ajunge pînă la ceruri, şi credincioşia Ta pînă la nori.

6Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu, şi judecăţile Tale sînt ca Adîncul cel mare. Doamne, Tu sprijineşti pe oameni şi pe dobitoace!

7Cît de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost.

8Se satură de belşugul Casei Tale, şi -i adăpi din şivoiul desfătărilor Tale.

9Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina.

10Întinde-Ţi şi mai departe bunătatea peste ceice Te cunosc, şi dreptatea peste cei cu inima neprihănită!

11Să nu m’ajungă piciorul celui mîndru, şi să nu mă pună pe fugă mîna celor răi.

12Ceice fac fărădelegea au şi început să cadă; sînt răsturnaţi, şi nu pot să se mai scoale.

1(Un psalm al lui David.) Apără-mă Tu, Doamne, de potrivnicii mei, luptă Tu cu cei ce se luptă cu mine!

2Ia pavăza şi scutul, şi scoală-Te să-mi ajuţi.

3Învîrte suliţa şi săgeata împotriva prigonitorilor mei! zi sufletului meu: ,,Eu sînt mîntuirea ta!“

4Ruşinaţi şi înfruntaţi să fie ceice vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşească cei ce-mi gîndesc peirea!

5Să fie ca pleava luată de vînt, şi să -i gonească îngerul Domnului!

6Drumul să le fie întunecos şi alunecos, şi să -i urmărească îngerul Domnului!

7Căci mi-au întins laţul lor, fără pricină, pe o groapă, pe care au săpat -o, fără temei, ca să-mi ia viaţa;

8să -i ajungă prăpădul pe neaşteptate, să fie prinşi în laţul, pe care l-au întins, să cadă în el şi să piară!

9Şi atunci mi se va bucura sufletul în Domnul: se va veseli de mîntuirea Lui.

10Toate oasele mele vor zice: ,,Doamne, cine poate, ca Tine, să scape pe cel nenorocit de unul mai tare de cît el, pe cel nenorocit şi sărac de cel ce -l jăfuieşte?“

11Nişte martori mincinoşi se ridică, şi mă întreabă de ceeace nu ştiu.

12Îmi întorc rău pentru bine: mi-au lăsat sufletul pustiu.

13Şi eu, cînd erau ei bolnavi, mă îmbrăcam cu sac, îmi smeream sufletul cu post, şi mă rugam cu capul plecat la sîn.

14Umblam plin de durere ca pentru un prieten, pentru un frate; cu capul plecat, ca de jalea unei mame.

15Dar cînd mă clatin eu, ei se bucură şi se strîng; se strîng fără ştirea mea, ca să mă batjocorească, şi mă sfîşie neîncetat.

16Scrîşnesc din dinţi împotriva mea, împreună cu cei nelegiuiţi, cu secăturile batjocoritoare.

17Doamne, pînă cînd Te vei uita la ei? Scapă-mi sufletul din cursele lor, scapă-mi viaţa din ghiarele acestor pui de lei!

18Şi eu Te voi lăuda în adunarea cea mare, şi Te voi slăvi în mijlocul unui popor mare la număr.

19Să nu se bucure de mine ceice pe nedrept îmi sînt vrăjmaşi, nici să nu-şi facă semne cu ochiul, ceice mă urăsc fără temei!

20Căci ei nu vorbesc de pace, ci urzesc înşelătorii împotriva oamenilor liniştiţi din ţară.

21Îşi deschid gura larg împotriva mea, şi zic: ,,Ha! Ha! Ochii noştri îşi văd acum dorinţa împlinită!“

22Doamne, Tu vezi: Nu tăcea! Nu Te depărta de mine, Doamne!

23Trezeşte-Te, şi scoală-Te să-mi faci dreptate! Dumnezeule şi Doamne, apără-mi pricina!

24Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, ca să nu se bucure ei de mine!

25Să nu zică în inima lor: ,,Aha! iată ce doream!“ Să nu zică ,,L-am înghiţit!“

26Ci să fie ruşinaţi şi înfruntaţi toţi cei ce se bucură de nenorocirea mea! Să se îmbrace cu ruşine şi ocară, cei ce se ridică împotriva mea!

27Să se bucure şi să se veselească, cei ce găsesc plăcere în nevinovăţia mea, şi să zică neîncetat: ,,Mărit să fie Domnul, care vrea pacea robului Său!“

28Şi atunci limba mea va lăuda dreptatea Ta, în toate zilele va spune lauda Ta.

1(Un psalm alcătuit de David, cînd a făcut pe nebunul în faţa lui Abimelec, şi a plecat izgonit de el.) Voi binecuvînta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.

2Să mi se laude sufletul în Domnul! Să asculte cei nenorociţi şi să se bucure.

3Înălţaţi pe Domnul, împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii Numele Lui! -

4Eu am căutat pe Domnul, şi mi -a răspuns: m’a izbăvit din toate temerile mele.

5Cînd îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine.

6Cînd strigă un nenorocit, Domnul aude, şi -l scapă din toate necazurile lui.

7Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El, şi -i scapă din primejdie.

8Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!

9Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii Lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El!

10Puii de leu duc lipsă, şi li -i foame, dar cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de nici un bine.

11Veniţi, fiilor, şi ascultaţi-mă, căci vă voi învăţa frica Domnului.

12Cine este omul, care doreşte viaţa, şi vrea să aibă parte de zile fericite?

13Fereşte-ţi limba de rău, şi buzele de cuvinte înşelătoare!

14Depărtează-te de rău, şi fă binele; caută pacea, şi aleargă după ea!

15Ochii Domnului sînt peste cei fără prihană, şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor.

16Domnul Îşi întoarce Faţa împotriva celor răi, ca să le şteargă pomenirea de pe pămînt.

17Cînd strigă cei fără prihană, Domnul aude, şi -i scapă din toate necazurile lor.

18Domnul este aproape de cei cu inima înfrîntă, şi mîntuieşte pe cei cu duhul zdrobit.

19De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea.

20Toate oasele i le păzeşte, ca niciunul din ele să nu i se sfărîme.

21Pe cel rău îl omoară nenorocirea, dar vrăjmaşii celui fără prihană sînt pedepsiţi.

22Domnul scapă sufletul robilor Săi, şi niciunul din cei ce se încred în El, nu este osîndit.