Biblioteca de noptieră

Cum ”a vinit” Monica Columbeanu să se facă industriaşă

2010-09-30T00:54:00.002+03:00

Că toată lumea se vrea designer, deja nu mai este nimic nou. Mai deunăzi, chiar şi fosta doamnă Vârciu, acum Pestriţu, Adelina, îi spunea lui Cristi Brancu că ”trăieşte din modelling (cum sa nu..) şi, când n-o mai merge, se face designer”. În primul rând aceasta este o insultă fără limită la adresa designerilor care, măi fată, au şcoală. În al doilea rând, ca s-o citez pe răposata mea bunică, ” Dacă toată musca ar face miere, ar fi şi la curul căţelei”.
Iată cum aflu astăzi, cu stupoare, dintr-un e-mail cu titlul bine ticluit, că Monica Columbeanu revine în ţară (păi nu ştiam că e plecată!) pentru a-şi deschide fabrica. Deja mă gândeam: locuri de muncă pe timp criză. Iată că modela devine industriaşă şi îşi spală astfel toate păcatele de fetiţă bogată şi plicticoasă. Cu ochii căscaţi citesc mai departe ”...de talente”. Vai! Balonul de admiraţie s-a spart. Adică fabrică talente? Pai la ce ne trebuie? Sunt atâţia talentaţi: pe Dorobanţi, prin Centrul Vechi, în trafic... Să scuipi fără să dai pe tine, să înjuri fără să roşeşti, să fii prost fără să îţi pese, toate astea necesită talent. Fără şcoală, deci fără bani.

Stupoarea creşte ca o molimă când, puţin mai jos, văd afişat ”colectivul profesorilor invitaţi” să modeleze talente: ” Irinel Columbeanu (aici e de înţeles), Bianca Dragusanu, Adelina Pestritu impreuna cu Liviu Varciu, Ramona Gabor, Ilinca Vandici si multi altii”.

Cu alte cuvinte: ”bătrânul păcălit de vulpe”, ”familia imorală”, ”sora cea urâtă” şi ”schiloada cu paranteze” (asta au spus-o prietenii ei), vin să dea lecţii.

Ca marea lansare să aibă şi credibilitate, întreprinzătoarea Monica implică şi un ONG cu profil medical, ”ai cărui reprezentanţi vor fi prezenţi la eveniment”, just for fun probabil, pentru că scopul vizitei este neprecizat.

Povestea s-ar putea încheia brusc aici, la fel cum a început, dacă mai târziu, în noapte un alt e-mail nu ar fi înnodat firul Ariadnei:

”Monica Columbeanu a vinit in tara pentru a lansa propria fabrica de talente!”

Mai departe nu mai contează.

Povestea românului care l-a cusut pe Michael Jackson punct cu punct

2010-06-24T23:34:00.001+03:00

În România, la Focşani, există un tânăr care marchează, în felul său, un an de la moartea „Regelui Pop”. Nu este un fan înrăit, spune el, dar, împreună cu soţia şi fetiţa lor, care a trecut în clasa a treia, a străbătut sute de kilometri, într-o maşină închiriată, pe drumul dintre Moldova şi Capitală. În portbagaj, învelit meticulos, stătea aşezat cu mare grijă ceva ce părea a fi un tablou. „Pe mine dacă mă udă nu-i nicio problemă. El e important”, spune, cu mulţumirea omului împlinit, tânărul cu zâmbet larg, chip luminos şi voce blândă care susţine că este primul om din lume ce s-a încumetat să realizeze un goblen de mari dimensiuni cu Michael Jackson.
Să nu-l fi văzut pe vrâncean şi să fi rămas doar cu informaţia că un om, un bărbat, a făcut un goblen cu megastarul în plină evoluţie scenică, trebuie să fi gândit fie că nu e în toate minţile, fie că altă treabă nu are. Însă, omul nostru are toate minţile – dovadă discuţia purtată – şi un serviciu, ce-i drept unul prost remunerat, de profesor, şi l-a cusut pe Regele Pop de unul singur, punct cu punct, timp de 11 luni.

O sclipire de speranţă

Spune că nu este un fan înrăit al lui Michael şi că ideea de a face un goblen cu imaginea lui i-a venit fiind inspirat de o vecină care se ocupa cu aşa ceva, dar la scară mult mai mică, dar şi din dorinţa de a realiza ceva „nemaifăcut”. „A fost o sclipire şi o chestie de ambiţie. Într-o zi, pe 27 sau 28 iunie, nu mai ştiu exact, mă gândeam ce aş putea face ca să adun mulţi bani care să ne asigure un trai decent, şi, pac!, mi-a venit ideea cu goblenul cu Michael Jackson”, îşi aminteşte focşăneanul P.T., convins că un lucru ca acesta nu s-a mai făcut nicăieri în lume.

O lună a lucrat numai pe computer, unde a unit puncte şi le-a conferit simboluri numai de el ştiute, astfel ca fiecare pagină din cele trei dosare stufoase să se materializeze, peste aproape 11 luni, în singurul şi cel mai mare goblen din lume care îl înfăţişează pe Michael Jackson.

„Dacă greşeam schiţele şi îmi ieşeau strâmbe ori gura, ori ochii, renunţam. Nu avea rost să continui”, explică moldoveanul.

Despre „coţul din stânga sus” al pânzei, de unde şi-a demarat lucrarea, spune că îl va urmări mult timp. Şi-a început „pictura” din ac cu figura megastarului, iar, după primele 2000 de puncte, a văzut că pe bucata de pânză, care părea la fel de întinsă ca un deşert, se înfiripa timidă doar o linie neagră şi subţire. Atunci a fost momentul când a vrut să renunţe şi despre care nu a vorbit până în urmă cu două zile. Îi era teamă că ar putea să ajungă să îi dea dreptate vecinei experte în goblenuri care, când l-a auzit ce vrea să facă, i-a spus sec: „Numai un om nebun se apucă de aşa ceva”.

CÂT CERE ROMÂNUL NOSTRU PENTRU GOBLENUL CU MICHAEL JACKSON, CINE SE AŞTEAPTĂ SĂ ÎL CUMPERE ŞI, MAI ALES, CÂŢI BANI VREA PE EL, SCRIE AICI.

De ce plâng actorii

2010-06-21T14:54:00.000+03:00

Furtunoasă a fost noaptea de sâmbătă în Bucureşti. Duminică, deşi norii anunţau manifestări similare, furtuna s-a petrecut numai pe scena Teatrului Naţional. Se juca din nou Caragiale, inepuizabilul, proaspătul şi dulce-amarul Caragiale cu a lui "O noapte furtunoasă".
Perenitatea piesei care a avut premiera acum aproape opt ani, în octombrie 2002, ar fi putut limita interesul potenţialilor spectatori la elevii de liceu şi studenţii aflaţi în vârtejul examenelor, sau la pensionarii nostalgici. "Şi, totuşi, lumea vine la teatru", constata cu ochi mari şi apreciativi cineva din public, pe măsură ce locurile se ocupau, unul câte unul, până la refuz.

Să-l joci pe Caragiale cu sala plină şi să smulgi în repetate rânduri ropote de aplauze trebuie să fii cu adevărat maestru, să reinventezi clasicul, să-l faci să pară ca prima oară. Ce au văzut spectatorii duminică seară, pe scena TNB?

O mână de actori dedicaţi trup şi suflet unei cauze sfinte lor, aceea a teatrului de calitate. Au văzut sudoare pe frunţi, priviri complice, gesturi subtile de colegialitate, căzături spectaculoase, acrobaţii, un joc şi o joacă laolaltă. Au văzut-o pe Medeea Marinescu ambetată şi nurlie, au compătimit-o pe infidela Veta, interpretată de Irina Movilă, au ţinut mai mult la onoarea de „familist” a lui Chiriac (Mihai Călin) şi mai puţin la cea a lui Jupân Dumitrache, în al cărui mondir a intrat Mircea Rusu.
Au mai văzut că să faci teatru nu înseamnă doar să memorezi şi să reciţi frumos, ci şi să ai o condiţie fizică bună - Spiridon (Rodica Ionescu) executa cu nonşalanţă mişcările unui militar de carieră cu ore de instrucţie la activ, iar junele Rică Venturiano (Dan Puric) escalada schele şi ferestre cu agilitatea unei feline şi graţia unui clown - dar şi prezenţă de spirit pentru a face faţă neprevăzutului de pe scenă.

Teatrul Naţional îmbătrâneşte, iar ce-l mai ţine în viaţă este prestaţia actorilor şi entuziastul publicului care nu bagă banii în celălalt buzunar, ca Jupân Dumitrache, şi continuă să vină, să se bucure şi să aplaude în picioare minute în şir. Şi, totuşi, de ce plâng actorii?

Divulgate de reflectoare, lacrimile din colţul ochilor actorilor „Nopţii furtunoase” au fost mărturia clară a faptului că măsura fericirii lor se cântăreşte în aprecierea publicului care a ştiut să o arate pe deplin duminică seară. „ A fost cea mai frumoasă seară de până acum”, i-a şoptit Mihai Călin colegului Orodel Olaru (Nae Ipingescu), la a treia ieşire la rampă.

Actorii plâng de fericire.

Ne bâlbâim ca proştii. În plus, ne mai şi ”buricim”

2010-06-08T22:24:00.000+03:00

Analiza CNA pentru perioada 1-30 aprilie 2010 arată că, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la posturile de televiziune OTV şi Realitatea TV au fost înregistrate cele mai multe greşeli gramaticale, tendinţa generală a numărului de erori atât la radio, cât şi în televiziuni, fiind una de stagnare.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a monitorizat 12 posturi TV (Antena 1, Antena 3, B1 TV, Kanal D, N24 Plus, OTV, Prima TV, Pro TV, Realitatea TV, TVR 1, TVR 2, TVR Cultural) şi două posturi de radio (Radio România Actualităţi şi Europa FM) şi, în colaborare cu o echipă a Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan" a evidenţiat care sunt cele mai frecvente greşeli gramaticale din media televizată.
Cea mai uzitată dintre ele este lipsa celui de-al doilea "i" din forma de plural a unor substantive. Astfel, au apărut cazuri de scriere greşită în enunţuri de tipul "Rromi sărbătoresc!" (forma corectă, "Romii sărbătoresc"), "Nu va fi prezent la funerali" (forma corectă "funeralii") sau "nu ai cum să şti" (forma corectă "nu ai cum să ştii").

O altă greşeală semnalată de CNA şi lingviştii care au realizat monitorizarea este folosirea eronată a lui "r" în radicalul formelor de indicativ imperfect ale verbului "a vrea". Aşadar, în loc de "voiam", "voia" sau "voiau", formele corecte, s-a constatat răspândirea formelor neacceptate de normă "vroiam", "vroia" şi "vroiau".

O boală mai veche, pe care CNA a semnalat-o şi în studiile lingvistice anterioare, este lipsa prepoziţiei "pe" din faţa pronumelui relativ "care" cu funcţie de complement direct, atunci când acesta introduce o subordonată atributivă. S-a observat, astfel, frecvenţa unor construcţii de tipul "din informaţiile care le am până acum", în loc de forma corectă "din informaţiile pe care le am până acum".

"Mai ne corectăm" sau nu "ne mai corectăm"?
De asemenea, în ciuda avertismentelor lingviştilor, nu s-a renunţat nici până acum la "şi" parazitar, folosit din abundenţă şi, de cele de mai multe ori, nejustificat, din dorinţa de a evita cacofonii, de altfel inexistente. Aşa, multe posturi păstrează formele de tipul "sunt chemaţi ca şi martori", în loc de cele corecte precum "sunt chemaţi ca martori".

O altă greşeală frecventă este plasarea semiadverbului "mai" înaintea verbului auxiliar sau a pronumelui formă neaccentuată, rezultând construcţii de genul "cine mai o susţine pe doamna Mincă", în loc de, aşa cum este corect, "cine o mai susţine pe doamna Mincă".

Restul, AICI.

Jean Paul Gaultier, premieră pe un peron moscovit

2010-05-21T11:54:00.002+03:00

Gaultier şi-a mai văzut un vis împlinit. Săptămână trecută, designerul a avut prima prezentare a colecţiei sale în capitala Rusiei. Şi, pentru că este un perfecţionist, un creativ şi, nu în ultimul rând, un nonconformist, el a schimbat netedul şi strălucitorul catwalk din sălile cu ştaif cu peronul uneia dintre cele trei gări principale din Moscova, Kazansky.

Maestrul nu s-a putut desprinde prea uşor de colecţia primăvară/vară 2010, prezentată în cadrul Săptămânei Modei Haute Couture de la Paris, din care a păstrat influenţele aztece şi câteva frânturi din filmul “Avatar”.

“O invitaţie la călătorie” îşi descrie prezentarea Jean Paul Gaultier, fascinat de idea de a-şi expune viziunea haute-couture în terminalul feroviar.

“Unul dintre marile mele visuri de la Paris a fost acela de a prezenta într-un restaurant al gării din Lyon”, a mărturisit designerul, făcând astfel referire la restaurantul stil “belle époque”, Train Bleu. Nu a fost, atunci, Parisul, însă Gaultier nu regretă aşteptarea, mai ales că experienţa rusească nu îi era deloc străină. În 2005, Casa Gaultier a deschis, în centrul Moscovei, primul butic.

Articolul original, pe www.evz.ro.

SE APROPIE SIGHISOARA FILM FESTIVAL, EDITIA A DOUA

2010-05-17T11:19:00.001+03:00

Intre 19 - 27 iunie 2010 SFF aduce filmele premiate in Cetatea Sighisoarei.

Ne bucuram sa anuntam Editia a Doua a Sighisoara Film Festival! Incurajati de succesul primei editii, prietenii pe care ni i-am facut si oamenii pe care i-am cunoscut, suntem gata cu noi planuri de vacanta pentru publicul festivalier cinefil. Mai devreme, mai de vara si pregatiti cu noi sectiuni in program, trei locatii de proiectie si bineinteles, un program dedicat exclusiv celor mai premiate filme românesti si straine.
Intre 19 si 27 iunie 2010, va dam intalnire la Sighisoara pentru noua zile de proiectii intensive ale celor mai bune filme premiate, invitati selectati dintre cei mai importanti cineasti ai momentului, workshopuri si dezbateri deschise filmmakerilor si pasionatilor de film.
Timp de mai bine de o saptamana programul nostru va concentra in Cetatea Sighisoara filme al caror palmares le claseaza printre realizarile cinematografice cult de peste an. Pe langa sectiunea celor mai premiate filme romanesti, cu care ne-am obisnuit publicul odata cu prima editie, am adaugat o sectiune a filmelor internationale care au marcat festivalurile cheie ale momentului.
Urmand conceptul de comunicare, promovare si reunire a celor mai premiate filme la nivel international, vom dedica o zi sectiunii „tara invitata\", pe care am rezervat-o anul acesta Ungariei si celor mai populare si proaspete productii din cinematografia maghiara.
Open chat-urile vor acoperi subiecte cinematografice de la cele mai practice pana la dezbateri de teorie critica: Media Desk si CNC vor prezenta oportunitatile de finantare pentru proiecte cinematografice si legislatia privitoare la aceasta operatiune, Microsoft propune distribuitorilor romani conceptul de \"Silver Light\", o modalitate inovatoare de promovare a filmelor, si, nu in ultimul rand, critici romani si straini vor avea ocazia sa poarte discutii deschise intr-un cadru neconventional.
Concursurile noastre vor pune din nou la lucru tinerii cineasti. Va provocam si anul acesta la „99 secunde\" de film scurt pe o tema ce urmeaza a fi anuntata odata cu premiul surpriza al acestei competitii. Prin editia a doua am imbogatit sectiunea de concursuri dedicate tinerei generatii cu premiile Kodak Cinelabs Romania pentru cel mai bun film studentesc din tara de peste an, premiul constand intr-o rola de pelicula, respectiv asigurarea serviciilor de postprocesare.
Va invitam sa urmariti sectiunea de updateuri si sa va rezervati intervalul 19 - 27 iunie pentru o atmosfera intensa de festival, alaturi de cele mai bune filme ale anului 2009, autorii lor si alte nume rezonante din industria cinematografica actuala.

Programul festivalului şi detaliile de ultim moment, pe http://www.sighisoarafilmfestival.ro/

Primul român care a vorbit cu doi titani

2010-05-13T12:28:00.001+03:00

Răzvan Dinu este primul român care a vorbit cu doi dintre designerii care au construit unul dintre etajele de sus ale turnului de cleştar al modei.

Răzvan a vorbit cu Domenico şi Stefano (Gabbana, desigur)despre colaborarea cu Madonna, despre criza financiară, dar şi despre… România. "Mă simt privilegiat, ca român, ca ziarist, în a-ţi transmite mesajul lor. Am descoperit oameni atât de fireşti în ciuda faimei imense, a recunoşterii internaţionale, a banilor", scrie el pe blogul său.

Interviul complet pe razvandinu.ro.

Lacrimi

2010-04-25T19:32:00.001+03:00

Ion Lucian a plâns, azi, la Dănutz SRL. I-au curs lacrimi mari şi calde pentru teatru şi pentru actori, despre care spune că ”sunt nefericiţi toată viaţa”. Ion Lucian ne-a amintit cum se invită o fată la o plimbare şi a plâns din nou pentru că este printre puţinii actori de valoare apreciat în timpul vieţii. I-au curs lacrimi pentru bastonul cel vechi al tatălui cu capul din argint şi cel nou, primit în emisiune, cu capul din fildeş sub forma unui câine.

Ion Lucian iubeşte oamenii de toate generaţiile şi aşteaptă să le lase moştenire celor tineri un teatru numai pentru ei.

Ion Lucian m-a emoţionat. Până la lacrimi.

Dimineaţa...

2010-02-25T11:54:00.000+02:00

Îmi place să merg pe stradă dimineaţa. Să văd oameni, să le citesc ziua pe faţă. Azi, însă, m-am uitat în noroi. Mult noroi pe jos, colorat cu pungi de pufuleţi triste, mototolite sub tălpile neglijente de trecător. Şi m-am lovit de maşini parcate strategic pe trotuare, printre zeci de tarabe de mărţişoare.

"Hai mă că încep să vină!", se bucura tuciuriul care avea de vânzare şnuruleţe alb-roşii luate sigur din "import", că noi nici măcar să împletim nu mai suntem în stare.

Vine Mărţişorul, dar nu mai e bucurie. Tot ce e prea mult strică. Până pe opt martie, aceleaşi kitschuri. Unde sunt coşarii din paie şi gargariţele? De ce ar vrea cineva să ofere cercei de tablă pe post de mărţişor? De ce aş crede că un breloc este "vestitorul primăverii"?

Ştii bancul ăla? Sau cum să arăţi că eşti bărbat...

2010-02-24T23:11:00.000+02:00

Un BĂRBAT a gândit cu siguranţă imaginile campaniei franceze împotriva fumatului. O tânără îngenuncheată, direct conectată la ţigara lipită de şliţul domnlui care îi ţine capul cu fermitate, ar însemna: ţigara şi sexul oral sunt imaginile fidele ale supunerii. Sex oral=abuz, fumat=supunere cu forţa, deci iar abuz...Sau cam aşa ceva, pentru că impactul a fost atât de puternic încât nu a mai contat care ce sugerează. Întrebarea e: oare tot efortul nu ar putea funcţiona ca publicitatea negativă sau ca psihologia inversă? Oare tinerii francezi nu şi-or dori să încerce o alternare de sex oral şi tutun?

Un ALTUL care, cel puţin din punctul de vedere al vârstei, nu era bărbat, a încercat să devină, numai că într-un loc total nepotrivit: scările de la metrou. Să reciţi bancuri porcoase,uitându-te în ochii unor tinere pe are nu le cunoşti, numai ca să te asiguri că acestea nu pierd niciun cuvânt din ce spui, e nu numai o dovadă de mârlănie, ci şi una de frustrare a masculului neîmplinit şi respins. Dacă ”vântul” dintre două trenuri îţi inspiră ”glumiţe” din astea, la care oricum răzi numai tu, pt că ceilalţi te înjură în gând, cu siguranţă nu numai că nu eşti încă bărbat, nici cuceritor, ci fără îndoială că mai ai mult până să devii. Dacă asta s-ar întâmpla vreodată.

OFFFF

2010-02-12T00:51:00.003+02:00

Am fost vânduţi. Încă nu ştiu dacă e rău sau e bine... Asta poate pentru că, deşi mă plictisesc repede, nu îmi plac schimările radicale, fie ele şi prevăzute....

Acum aşteptăm. De scazut, ca număr, am făcut-o. Rămâne portofelul... Sănătoşi să fim... Numai de n-ar fi treabă românească!

În rest bine că mai sunt şi OAMENI.

Bătut cu crosa de golf

2010-02-12T00:35:00.000+02:00

Tiger Woods a renunţat la turneul de golf in California. Presa serioasă spune că din cauza ranilor suferite în accidentul de maşină. Tabloidele, mai scormonitoare, sunt convinse că este vorba despre corecţia pe care soţia i-a aplicat-o cu propria armă - crosa de golf.

Night out

2009-11-29T00:50:00.003+02:00

S-ar spune că sunt ”ducace”. De fapt, nu pot face mereu acelaşi lucru. De aceea aleg să plec, să experimentez... Vineri am redevenit eu.. Am reuşit să ieşim ”în oraş” fără programare. Ne-am întâlnit cu o altă pereche. Pe ea nu am văzut-o de la terminarea liceului. Oamenii se mai schimbă, cel puţin fizic. Se pare că eu am păstrat o altă imagine. Mă gândesc dacă să rămân cu ea... Per ansamblu, e bine.

Râsete, amintiri, un banc genial, explorări în trecut, calamar cu orez picant, fuuum... muult fum într-o clădire veche din centrul şi mai vechi al Bucureştilor. Oamenii sunt drăguţi vineri noaptea. Jaya. Aşa se numeşte localul unde te întâmpină un lucios Harley Davidson. O scară şerpuită şi trei nivele pe gustul fiecăruia. Întrucât nu mâncasem mai nimic, am ales calea de mijloc: restaurantul. În rest, nimic neobişnuit. ”La revedere! Mi-a părut bine! Ne mai vedem.”

Ne-am întors în Centrul Vechi. Mi-am amintit că, în urmă cu două zile, am mai trecut pe acolo. Ziua. M-am intersectat atunci cu o mamă şi băieţelul ei. ”Mami, miroase ca la mare!”, a spus cel mic, convins fiind că are dreptate. Dacă mi s-ar fi adresat mie, l-aş fi aprobat fără ezitare. Izul de urină care pătează pereţii cu poveşti în tencuială, vaporii de străzi proaspăt pavate, pe care se odihnesc însă ziduri plăpânde, care se încăpăţânează să reziste şi la grafitti, şi la uitare, toate aduc cu aromele de vară de pe litoralul românesc la fel de decrepit şi cu pretenţii de modernitate. ”Nu, mami, nu are cum să miroasă. Afară e iarnă”, i-a răspuns femeia absentă.

Sunt trei străzi în Bucureştiul istoric pe care se forfota le animă la orice oră. Aseară, parcă, erau mai mult decât atât. Fantastic, însă, aveai impresia că toţi oamenii aceia se cunosc între ei. De fapt, dacă te uitai bine, aveau toate şansele - media de vârstă era pe undeva pe la 25 de ani.

Paşi fără ţintă pe dalele de piatră, cu grijă - timpul le-a mai desperecheat. Ne-am lăsat purtaţi de zgomot printre străduţe cu ganguri, în care arhitectura originară este ascunsă în spatele termopanelor, şi ne-am oprit. ”Dancing Queen” se auzea în difuzoare. Localul din Curtea Berarilor, mai mult pe lung decât pe lat, era populat atât cât trebuie. Şi fumul era atât cât trebuia, şi muzica suficient de tare ca să îţi vibreze în toate organele vitale. Am ascultat melodii vechi şi bune, am râs pentru nimicuri, am mai ascultat muzică şi am cântat, am băut - Campari Orange - şi au trecut orele. DJ-ii...atât de anii '70!

Voi reveni, cu siguranţă!

Iar se aşterene tăcerea

2009-11-11T00:20:00.002+02:00

L-am pierdut.Am crezut că-i scapă morţii printre degete. Am visat să-l văd jucându-l pe Cadir, dar nu ne-am mai apucat...S-a scris atât de mult astăzi despre el... cât de măreţ, de bun coleg, de perfect a fost... Am avut toată ziua urechile înfundate şi tot ce făceam avea fundal sonor: ”Sunt vagabondul vieţii mele...”. Atât îţi trebuie să asculţi ca să înţelegi că a iubit viaţa şi, mai presus decât viaţa, a iubit teatrul...

Nu vreau să spun nimic, vreau să închid ochii şi să văd o garoafă la butonieră, o pălărie purtată cu ştaif, un zâmbet nelipsit din colţul gurii, o pereche de ochi aprinşi de bucuria de a trăi, să îmi bubuie urechile de aplauze şi să strige Cineva iar: ”Nu trage, Dom Semaca, sunt eu...!”

MÂNA ÎNTINSĂ CARE NU SPUNE O POVESTE NU PRIMEŞTE NIMIC SE POMANĂ

De ce nu mai pică lumina?

2009-11-11T00:02:00.001+02:00

A fost nevoie să treacă 20 de ani ca să îmi revină mirosul de copilărie.Un bec mic, de lanternă se pare, se aprindea în fiecare seară de iarnă deasupra uşii din sufragerie. Bateria de maşină nu am ştiut niciodată unde era ascunsă şi nici nu m-a interesat. Important era că aveam lumină să nu ne lovim cu capul de pereţi. Mama robotea mereu. Căderea curentului electric o prindea ori cu mâna în rufe - nu mai folosea decât duminica maşina de spălat, pentru că ştia că, imediat ce se încălzeşte apa, pică şi lumina- sau prin bucătărie. Eu eram mereu la spatele tatei în pat, rugându-l, mereu cu aceeaşi insistenţă, să îmi povestească un film. Bunica îmi spunea poveşti şi îmi cânta romanţe, pe care nu îmi dau seama cum le-am învăţat, iar tata era maestru la povestit filme. Şi, de fiecare dată, se lăsa rugat. Şi, de fiecare dată, eu îl asiguram că este ultima oară când îl rog să îmi povestească. Filmul era, invariabil, unul cu cowboy. Aveam răbdare şi ascultam cuminte, cu toate că ştiam pe de rost fiecare ”secvenţă”. Făcea parte din jocul nostru ”de-a picatul luminii”. Din soba de gaz, pe care îl procura pe saci de hârtie, se auzea duduitul focului. Şi iernile erau ierni pe atunci, şi Crăciunul era mai Crăciun...
Mi-e dor.
Ar trebui să petrecem, o săptămână din an, fără curent electric între 5 şi 7 seara. Cu siguranţă am fi mai oameni.

Colaj

2009-10-19T23:49:00.000+03:00

Am nevoie de o placa mare de poliester, o pereche de foarfece si lipici. In rest...doar de timp si un perete mare, alb, care sa ma ajute sa vizualizez.

Ecou de luni

2009-10-19T23:23:00.000+03:00

M-am pricopsit cu o mare dragoste. De munte. Atat de mare incat as putea sa ma dedic lui. Nu l-am mai vazut de ceva timp si ma striga din nou. Ii aud ecoul undeva in piept, ascuns de celelalte ecouri care se-ngramadesc sa rezoneze. Ce nebunie. Viata este un ecoul a tot ceea ce ne inconjoara. Fugim de ecouri, de teama de a nu fi ajunsi. Azi dimineata, de exemplu, daca nu as fi fugit exact trei pasi, cat sa trec de usa vagonului, m-ar fi ajuns din urma ecoul conductorului de la metrou.

Nu stiu CINE a strigat ieri, pe furis, a furie, dar eu, azi, am auzit in mine ecoul lui. Prea puternic decat suportam intr-o zi de luni. Sa-ti fie rusine, CINE, ca m-ai facut sa rasun a furie tocmai azi, cand nu aveam motiv.

Sau aveam?

Urasc lipitorile!

Oameni

2009-10-12T23:08:00.007+03:00

Ma suport asa cum sunt. Nu ma supar nici pe mine, nici pe ceilalti. Doar ma enervez, repede. Cel mai tare ma enerveaza oportunistii si nu pot sa spun ca duc lipsa de ei. azi,ploaia a cazut in soapta. Nu am vazut-o nu am auzit-o, nu am simtit-o. A fost cald si aproape soare. Cel putin asa am crezut.

Tare as mai vrea sa dorm mult. Dimineata ma lipisem de pat si nu am mai vrut sa plec de acolo. M-am ridicat si la fel de mecanic am facut totul pana la redactie. Acolo m-am trezit. Nu stiu cum am ajuns.

Am trecut pe langa oameni fara sa ii vad. De mult nu mai vad oamenii. Sunt doar decor care te loveste uneori la urcare sau la coborare. Atunci ii simt si, de cele de mai multe ori i-as injura. Needucabili.

"La urcare faceti cutare..." " La coborare, cutare..." Ei, nimic. Ca oile. Printre ele mai sunt si vaci - netesalate, cu ochi umezi si privire tampa. La fel ca vanzatoarea de covrigi de la metrou.

Ea m-a facut sa protestez. Nu mai cumpar covrigi pt ca nu imi pace fata ei. Mai nou, am senzatia ca ii scuipa sau ca intre doua metrouri se scobeste in nas si dupa aia ni-i vinde noua.

Desi fara nicio legatura, Herta Müller nu mi-i draga. Poate pentru ca nu se vrea romanca. Poate ca, desi "ne-romanca", vorbeste impecabil romaneste...

C-aşa-i românul...

2009-10-05T23:11:00.001+03:00

E dimineaţă şi te îndrepţi spre serviciu. Mai adormit sau cu chef de viaţă, atenţia trebuie să-ţi fie îndreptată, cu precădere, într-o singură direcţie – în jos, spre trotuar, scara blocului sau pardoseala de la metrou. Cu primul pas făcut din casă începe slalomul printre mucozităţi. Salivă, scuipat sau flegmă sunt cei trei termeni care definesc petele de pe stradă, pe care trebuie să fii aproape acrobat ca să le poţi ocoli în totalitate.

Oamenii scuipă de la geam, din mers, când stau cu cineva de vorbă, pe bancă, în parc sau la meci fac asta aproape instinctiv. Tinerilor li se pare cel puţin un test al bărbăţiei să poată scuipa insesizabil printre dinţi. Unii transformă prostul obicei într-o competiţie, alţii, într-o artă. Cei trecuţi de prima tinereţe scuipă pentru că aşa s-au obişnuit.

Nici seara situaţia nu este diferită. După o zi de trudă, strânşi în faţa blocului la o bere şi o pungă de seminţe, printre două vorbe şi-o înjurătură, amicii scuipă.
Aşa a făcut, în seara asta, şi ”domnul” cu ceafa lată care stătea sprijinit de o dacie părăsită pe trotuarul intens populat al unui cartier bucureştean din sectorul 6. Pentru că aşa i-a venit, a scuipat. Sfişcuit, rapid,aproape neobservat. Nu în faţa lui, pentru că s-ar fi stricat covorul din coji de seminţe pe care se străduise să-l aştearnă preţ de câteva ore, ci în dreapta sa. Trotuarul era populat, dar cetăţeanul nu se gândea că ar putea nimeri pe cineva, ci doar executa.

Am auzit şuieratul deja familiar pentru cartierele Capitalei şi l-am văzut pe bărbat întrorcându-se, brusc, cu spatele,ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Gestul a dat de bănuit. După numai câţiva paşi, m-am oprit şi, în lumina unei vitrine, am început să-mi analizez hainele. Pantalonii, ”nefericiţii”, ajunseseră în raza de acţiune a ”ţintaşului”. De la genunchi spre glezna stângă, pe o lungime de câţiva centimetri, se întindea surplusul de salivă al individului care, între timp, revenise la poziţia relaxată dinainte de ispravă.
M-am întors la el şi, privindu-l în ochi, i-am spus: ”Am venit să te scuip”. Desigur... că n-am făcut-o.

La final

2009-09-08T23:49:00.002+03:00

De maine, de la capat. Si iar, si iar...

azi

2009-09-07T23:16:00.004+03:00

astazi, oamenii au fost mai roboti decat oricand. pentru ca vremea de afara asa ne-a vrut. a plouat mocaneste de mai bine de o zi, iar azi mergand pe strada, aveam impresia ca ei aveau hainele groase gata puse in cui numai pentru a fi imbracate.taciturni, obositi la primele ore din dimineata,grabiti si mai infrigurati decat mine.

mi-e dor de Oana (Pellea). nu am crezut ca mai pot citi ceva care sa ma prinda atat de mult. scriitura e perfecta pana la punctele de suspensie. atata viata as dori. mi-e drag de oameni, poate tocmai de-aia ei ma ranesc cel mai tare. unul tocmai a incercat. ar putea sa insiste, pentru ca nu a reusit. mi-aduc aminte cand a murit Amza. de fapt, imi amintesc cum am aflat de moartea lui Omar Sharif de Băileşti ( ce expresie ieftina). o camera luminata de un bec de 40. frig afara, cald, bine si miros de carnati proaspeti in odaie. eram printre prieteni. ai parintilor. un canton in mijlocul campului dobrogean. am tacut. toti. eu, pentru ca m-am speriat: A murit Nea Mărin! ei, din respect. atat. am avut un unchi. ii semana lui Amza. l-a luat si pe el Dumnezeu.

seara...mâţa unde n-ajunge zice că pute.

Iata si reversul

2009-09-07T22:00:00.004+03:00

Nu se putea ca marlania sa ramana fara ecou. Desi eu nu as fi asteptat atat. Patapievici s-a hotarat sa ii raspunda lui Badea. Doar ca el o face boiereste, pe cai legale ar spune unii, prea Domn spun eu. Antena 3, cea care gazduieste divagatiile tribunului fara partid, va fi reclamata la CNA pentru ca a permis ca in emisiunea "In gura presei" HR Patapievici sa fie injurat.

Războiul mârlăniei masculine Badea-Patapievici

2009-09-04T00:23:00.005+03:00

Mircea Badea continuă războiul cu oamenii de presă. De la Ion Cristoiu pe care l-a acuzat dur de servilism într-un interviu pe care i l-a luat Elenei Udrea şi Cristian Tudor Popescu în faţa căruia, cel puţin formal, a pierdut, vedeta Antenei 3 a trecut la schimbul de săgeţi cu editorialistul Horia Roman Patapievici.

În emisiunea de aseară, "În gura presei", după o "încălzire" de aproximativ un sfert de oră, realizatorul a făcut referire la "hr" Patapievici, despre care spune că "pozează într-un fin intelectual". Citând un pasaj din editorialul de astăzi din "Evenimentul zilei", Mircea Badea neagă în manieră proprie acuzaţiile pe care H.R. P. i le aduce cu privire la afirmaţiile făcute într-un text aluziv publicat în Jurnalul Naţional. Este vorba despre articolul „Udrea satirizată din tastaură”, unde jurnalistul Antenei 3 jonglează cu asocierea de cuvinte „Organ- Udrea – Băsescu”.

"Dacă se mai putea, Mircea Badea a reuşit să ridice mârlănia masculină pe culmi încă mai înalte. A imaginat o scenetă, în care, prin deducţii absurde şi neruşinate, Elena Udrea era pusă să fie „cu ochii pe organ” şi să „stea cu gura numai pe organ”. Al cui organ?, se întreba inocent dl Badea; al lui Traian Băsescu, îşi răspundea tot dânsul, omniscient", este pasajul din editorialul lui Horia Roman Patapievici care a stârnit nemulţumirea nocturnă a "antenistului".

Badea consideră că Patapievici a interpretat greşit ceea ce el numeşte "un exerciţiu de stil inatacabil din niciun punct de vedere". "Beat" şi "prost" sunt numai două dintre apelativele pe care realizatorul TV i le atribuie preşedintelui ICR, iar justificarea afirmaţiilor sale se face printr-un alt exerciţiu, de data aceasta de gramatică elementară, punctat pe ici pe colo de gesturi echivoce. Concluzia lui Badea - „Eşti prost.”

Cristoiu, ironie acidă

Criticat pentru atitudinea laudativă faţă de Elena Udrea, acuzat că a schimbat tabăra, Ion Cristoiu s-a trezit pe post de „ardei umplut” care „pupă în cur”. Badea a rămas la părerea că e mai bine ”să înjuri la comandă” – aşa cum i-a sugerat ”bătrânul jurnalist” că face, s-a mirosit din nou sub braţ şi a continuat să latre.
La Cristoiu, însă, experienţa îşi spune cuvântul şi îi promite mai tânărului ”neprincipiar” că îl va introduce în ”Memoriile” sale.

Nu pot însă uita un fragment pe care jurnlistul la scris în ultimul său editorial din Jurnalul:

"Am auzit că duminică seară, Mircea Badea m-a înjurat pentru interviul luat Elenei Udrea. Mă miră. Când am ieşit din studio, Mircea Badea nu asculta, ca de obicei, la telefon indicaţiile pe cine să înjure şi pe cine nu. Şedea pe canapea şi-şi mirosea subţiorile, convins că, de când trăncăneşte de unul singur la televizor, subţiorile lui nu put ca la toţi oamenii, ci miros a Sfântul Mir. Mai mult ca sigur a fost sunat după ce am plecat eu!"

Cu CTP a pierdut şi lupta şi războiul

Cristian Tudor Popescu nu l-a iertat pe Mircea Badea, pe care l-a desfiinţat precum picătura chinezească. La final, cei doi şi-au promis reciproc să nu se mai bage în seamnă şi s-au ţinut de cuvânt.

Rămâne însă dovada că tot vulpea bătrână ştie ce face.

Despre o carte care mă reprezintă tot mai mult - ”Jurnalul” Oanei Pellea

2009-09-03T22:57:00.004+03:00

Oana m-a învăţat:

că nu e rău să iubeşti lucurile prăfuite în defavoarea a ceea ce luceşte

că interviurile brute sunt cele adevărate

că nu e bine să te complaci în întrebări ”moarte” la conferinţele de presă

să învăţ să TaC şi să învăţ să ASCult

AICI, jos, PE pământ, DOI şi CU doi FAC patru BOI.
Amza Pellea

Din toate cate putin

2009-09-01T23:45:00.008+03:00

Dupa concediu te simti bine, puternic, cu idei si forte proaspete... Asa e regula. Eu nu mai joc de mult dupa reguli, asa ca ma voi simti ca mai sus atunci cand va fi cazul. Si, pentru ca trebuie sa inceapa si scoala, imi tot urla in timpane intrebarea: Ce ati facut in vacanta? - pe care eu am pus-o copiilor o singura data, la insistentele lor. In rest, imi placea sa ii ascult in pauze cand isi povesteau unul altuia. Erau mult mai naturali.

Zilele astea m-am suparat iar. In afara de banci si de prostie ( a mea), m-au sacait foarte tare tantarii si producatorii de spray-uiri care te apara de ciupituri. Razboiul dintre cei doi inamici- tantari si spary - s-a purtat pe pielea mea si, tinand cont ca m-am cam scarpinat, e clar cine a castigat.

Din tot ce mi-am propus... am facut tot, mai putin odihna. Am semnat condica la White Horse - nu se putea altfel. Deja simt ca daca nu ma duc intr-un an imi merge prost. Dar asta e alta poveste...

Am pescuit. Muuult... Adica m-am saturat de obleti.

Am facut si interviu cu primarul Brailei, asa printre picaturi de vacanta, si am constat ca orasul dunarean a ramas un boem. Nu iubesc Braila, pentru ca am apucat sa iubesc deja Bucurestiul, dar m-am plimba pe Dunare in fiecare zi la ceas de apus.

In rest nimicuri...

A! Cel mai important si intr-adevar de neuitat. Invat pe oricine cum sa evite traficul de dimineata de la Pasajul Baneasa pana spre Otopeni: DORMITI IN PADUREA BANEASA!!! Am facut asta si am castigat. AMINTIRI.