Conducătorii evrei au încercat să-I întindă capcane lui Isus, prezen- tându-I câteva probleme controversate. „Este bine ca evreii să plă- tească taxele cerute de Roma?” L-au întrebat fariseii. Răspunsul
lui Hristos nu a fost o evitare a problemei, ci un răspuns sincer: „Daţi… lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Luca 20,25). Dacă poporul iudeu şi-ar fi îndeplinit cu adevărat obligaţiile faţă de Dumnezeu, nu ar fi ajuns în situaţia de a plăti tribut unei puteri străine. Răspunsul Său i-a redus la tăcere pe farisei.

Saducheii au ales să Îi pună lui Isus o întrebare teologică referitoare la înviere – lucru despre care ei nu credeau că este posibil. „Ce se va întâm- pla”, au întrebat ei, „când va fi înviată o femeie care a fost căsătorită de mai multe ori? Cu care dintre soţi va trăi în ceruri?”

Răspunsul lui Isus le-a arătat că ei, de fapt, nu cunoşteau Scriptura, deşi se lăudau că sunt oameni învăţaţi. Şi au fost aduşi la tăcere. Un învăţător al Legii a întrebat care este cea mai mare poruncă, iar Isus i-a răspuns oferindu-i o perspectivă mai largă decât se aşteptase. El a recunoscut puterea de pătrundere a lui Isus. Acest om sincer a manifes- tat un spirit cu totul diferit de cel al fariseilor şi saducheilor. Şi a fost apreciat de Isus.

Un gând inspirat: „Cărturarul era aproape de Împărăţia lui Dum- nezeu, în sensul că recunoştea că faptele neprihănirii sunt mai plăcute înaintea lui Dumnezeu decât arderile-de-tot şi jertfele. Dar avea nevoie să recunoască, de asemenea, caracterul divin al lui Hristos şi, prin credinţa în El, să primească putere pentru a face faptele neprihănirii. Ritualurile nu erau de nicio valoare, dacă nu erau legate de Hristos prin credinţă vie. Nici Legea morală nu-şi atinge scopul, dacă nu este înţeleasă în legătura ei cu Mântuitorul. Hristos a arătat de repetate ori că Legea Tatălui Său conţine ceva mai adânc decât nişte porunci aspre. [...] Legea scoate în evidenţă datoria omului şi-i descoperă vinovăţia. El trebuie să caute la Hristos atât iertarea, cât şi puterea de a împlini ceea ce cere Legea.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 608)

Mesajul zilei: Credinţa nu cere ca toate întrebările să primească răspuns, ca toate îndoielile să fie îndepărtate, înainte de a crede.

Întrebări pentru discuţie

1. De ce este aşa de important să înţelegem mântuirea prin credinţă, fără faptele Legii? Care sunt ideile greşite de care poate să ne protejeze înţelegerea aceasta? Ce pericole îi aşteaptă pe aceia care pierd din vedere această învăţătură biblică crucială?

2. Ce alte motive poţi să dai pentru valabilitatea continuă a Legii lui Dumnezeu, chiar dacă înţelegem că Legea şi ascultarea de ea nu ne mântuiesc?

3. Datorită crucii, toţi oamenii sunt egali. De ce creştinii par să uite aşa de adesea adevărul acesta important şi pot să se facă vinovaţi de prejudecăţi rasiale, etnice sau chiar naţionale?

4. Ca păcătoşi îndreptăţiţi, noi am primit har de la Dumnezeu, de la Acela împotriva căruia am păcătuit. Cum ar trebui să îi tratăm noi pe ceilalţi? Cât de binevoitori suntem faţă de cei care ne-au greşit şi care nu merită „har”?

La începutul lucrării Sale, Isus i-a alungat din templu pe cei care îl dezonorau prin negoţul lor nesfânt. Acum, la încheierea lucrării Sale, a intrat din nou în templu şi a constatat că situaţia era mai
rea decât la început. Tocmai simbolurile care arătau spre Mielul lui Dum- nezeu fuseseră transformate în mijloace pentru obţinerea de câştig.

Isus ştia că eforturile de a reforma preoţia coruptă aveau să fie za- darnice, dar dorea să îi ofere acestui popor necredincios o nouă dovadă cu privire la misiunea Sa divină. Toţi ochii s-au îndreptat către El cu veneraţie, în timp ce divinitatea a străfulgerat prin natura Sa umană. Nemulţumirea Sa părea un foc mistuitor.

După ce i-a alungat din templu pe cei care îl întinau, s-a reinstalat pacea. Şi de data aceasta, El a început să vindece bolnavii şi să înveţe mulţimile. Fariseii erau înmărmuriţi; Acela pe care nu puteau să-L in- timideze Se afla la conducere. Sinedriul a insistat ca Isus să le dea un semn că El este Mesia. Dovezile autorităţii Sale se aflau chiar sub ochii lor, dar ei au cerut mai multe, fiindcă El nu corespundea aşteptărilor lor.

Un gând inspirat: „Oamenii care L-au respins pe Hristos urmau să vadă, curând, cum cetatea şi naţiunea lor vor fi distruse. Slava lor urma să fie nimicită şi risipită ca praful în bătaia vântului. Şi ce anume i-a dis- trus pe iudei? Tocmai stânca pe care, dacă ar fi clădit, ar fi putut rămâne în siguranţă. Bunătatea lui Dumnezeu fusese dispreţuită, neprihănirea respinsă, iar harul neglijat. Oamenii s-au aşezat împotriva lui Dumnezeu şi tot ce ar fi fost spre mântuirea lor s-a întors spre distrugerea lor. […] Aşa va fi şi în marea zi finală, când judecata va cădea asupra acelora care au respins harul lui Dumnezeu. Hristos, piatra lor de poticnire, Se va arăta atunci ca un munte răzbunător. […] Pentru că a respins şi a dispreţuit iubirea şi harul, păcătosul va fi distrus.” (Hristos, Lumina lu- mii, pag. 600)

Mesajul zilei: Isus este ca un foc mistuitor pentru cei care se opun harului Său şi Îi întorc spatele. Însă El este un Răscumpărător îndurător şi un Vindecător pentru toţi cei care acceptă mila Sa.

Cu câteva sute de ani în urmă, scriitorul irlandez Jonathan Swift a scris: „Poate spune vreun om că, dacă printr-o hotărâre a parlamentului, cuvintele a bea, a trişa, a minţi, a fura ar fi scoase din limba şi dicţionarele engleze, ne-am trezi cu toţii a doua zi dimineaţa sobri, cinstiţi, corecţi şi iubitori ai adevărului? Este aceasta o consecinţă logică?” – Jonathan Swift, A Modest Proposal and Other Satires, (New York: Prometheus Books, 1995), p. 205 Dacă Legea lui Dumnezeu ar fi fost abolită, de ce minciuna, uciderea şi furtul continuă să fie ceva păcătos sau greşit? Dacă Legea lui Dumnezeu ar fi fost schimbată, atunci şi definiţia păcatului ar trebui să fie schimbată. Sau dacă Legea lui Dumnezeu a fost înlăturată, atunci şi păcatul a fost înlăturat, dar cine crede aşa ceva? (Vezi 1 Ioan 1,7-10; Iacov 1,14.15) În Noul Testament, apar atât Legea, cât şi Evanghelia. Legea arată ce este păcatul, Evanghelia îndrumă spre remediul pentru păcat, care este moartea şi învierea lui Isus. Dacă nu este nicio Lege, nu este nici păcat şi, ca urmare, din ce trebuie să fim mântuiţi? Evanghelia are sens numai în contextul Legii şi al valabilităţii ei continue. Adesea auzim că, prin cruce, Legea a fost anulată. Dar tocmai crucea arată că Legea nu poate fi abrogată sau schimbată. Dacă Dumnezeu nu a abrogat şi nici chiar nu a schimbat Legea înainte ca Hristos să moară pe cruce, de ce să facă aşa după aceea? De ce nu a anulat Legea după ce omenirea a păcătuit, cruţând-o în felul acesta de pedeapsa pentru călcarea Legii? Atunci Isus nu ar mai fi trebuit să moară. Nimic nu dovedeşte valabilitatea continuă a Legii mai mult decât moartea lui Isus, o moarte care a avut loc tocmai pentru că Legea nu putea fi schimbată. Dacă Legea ar fi putut să fie schimbată, ca să corespundă stării noastre căzute, nu ar fi fost schimbarea aceasta o soluţie mai bună la problema păcatului, decât moartea lui Isus? Dacă nu ar fi fost nicio lege divină împotriva adulterului, ar fi cauzat acest păcat mai puţină durere decât acum pentru cei care sunt victimele lui? Cum te ajută răspunsul tău să înţelegi de ce Legea lui Dumnezeu este încă valabilă? Care au fost consecinţele călcării Legii lui Dumnezeu în experienţa ta?

Un gând inspirat: „Isus venise înfometat la smochin pentru a găsi hrană. Tot astfel venise la Israel, să găsească în el roadele neprihănirii. El revărsase asupra iudeilor darurile Sale, ca ei să poată aduce roade pentru binecuvântarea lumii. Le oferise nenumărate ocazii şi privilegii şi, în schimb, căuta simpatia şi colaborarea lor în lucrarea Sa milostivă. […] Dacă ar fi ţinut Legea lui Dumnezeu, ei ar fi îndeplinit aceeaşi lu- crare neegoistă pe care a făcut-o Hristos. Dar iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de om era eclipsată de îngâmfare şi mulţumire de sine. […] Ei nu împărţeau lumii comorile de adevăr pe care li le încredinţase Dumnezeu. În smochinul uscat, ei ar fi putut să vadă atât păcatul lor, cât şi pedeapsa lui. Uscat din cauza blestemului Mântuitorului, smochinul stătea ofilit şi bătut de vânt, uscat din rădăcini, arătând ce avea să fie poporul iudeu atunci când urma să fie retras harul lui Dumnezeu.” (Hristos, Lumina lumii, pag, 583)

Mesajul zilei: Există şi în biserica lui Hristos aşa-zişi creştini care mărturisesc a-L urma pe Hristos, dar cărora le lipsesc neprihănirea Sa şi roadele ei.

6. Cum a explicat Pavel relaţia dintre Lege şi credinţă în Galateni? Galateni 3,21-23

Dacă ar fi existat o Lege care ar fi putut să dea viaţă, cu siguranţă aceasta ar fi fost Legea lui Dumnezeu. Şi totuşi, Pavel spune că nicio lege, nici chiar Legea lui Dumnezeu, nu poate să dea viaţă, pentru că toţi au călcat Legea aceea şi toţi sunt condamnaţi de ea. Totuşi, făgăduinţa credinţei, descoperită mai larg prin Hristos, îi eliberează de „sub Lege” pe toţi cei ce cred, adică îi eliberează de condamnarea şi de povara de a încerca să câştige mântuirea prin ea. Legea ajunge să fie o povară, când este prezentată fără credinţă, fără har, deoarece, fără credinţă, fără neprihănirea care vine prin credinţă, a fi sub Lege înseamnă a fi sub povara şi condamnarea păcatului. Cât de importantă este neprihănirea prin credinţă pentru relaţia ta cu Dumnezeu? Ce poţi să faci pentru a te asigura că relaţia ta cu Dumnezeu nu este tulburată de alte aspecte ale adevărului, până acolo încât să pierzi din vedere învăţătura aceasta crucială? În cele din urmă, cât de bune sunt celelalte învăţături fără aceasta?

Subiectul central al cartii este mantuirea omului, savarsita de Domnul Hristos pe cruce. Vei afla un viitor luminos, pentru ca vei descoperi ca Dumnezeu si puterile binelui vor castiga biruinta finala.

Descrierea cărții:
Ellen G. White, autoarea acestei lucrări, cu o profundă experienţă spirituală şi prin inspiraţie divină, prezintă în aceste pagini noi laturi ale vieţii Domnului Isus, pline de profunde semnificaţii. El este înfăţişat ca fiind Plinătatea Dumnezeirii în trup omenesc, Mântuitorul plin de compasiune şi iubire pentru cei ce au nevoie de El, pentru cei păcătoşi şi însinguraţi, Soare al Neprihănirii, şi Marele Preot milos, Prieten cald şi plin de înţelegere, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.

Hristos lumina lumii mp3

00 – Prefata
01 – Dumnezeu cu noi
02 – Poporul ales
03 – Implinirea vremii
04 – Vi S-a nascut un Mantuitor
05 – Consacrarea
06 – I-am vazut steaua
07 – Ca un prunc ucenicii
08 – Suirea la Ierusalim
09 – Zile de lupta

În prima zi din săptămâna care avea să se încheie cu răstignirea Sa, Isus a intrat triumfător în Ierusalim. În inima mulţimilor care L-au însoţit, înmugurea speranţa într-o nouă împărăţie.

Până atunci, Isus umblase pe jos din cetate în cetate, însă acum a in- trat în Ierusalim călare pe un măgăruş, după obiceiul evreiesc de intrare a regilor şi ca o împlinire a profeţiei lui Zaharia (vezi Zaharia 9,9). Prin acest act, El S-a proclamat împăratul lui Israel.

Leproşii pe care îi vindecase şi orbii cărora le redase vederea, şchiopii, văduvele şi orfanii pe care îi iertase şi îi binecuvântase – toţi mergeau înaintea Sa şi Îl lăudau în timp ce intra în cetate. De data aceasta, Isus a acceptat gesturile de preţuire pe care niciodată până atunci nu le per- misese, iar ucenicii au înţeles de aici că speranţele lor aveau, în curând, să se împlinească. Însă Isus ştia că intrarea triumfală avea să-L ducă la cruce.
Totodată, evenimentele din ziua aceea aveau să-i determine pe mulţi să cerceteze profeţiile ca să găsească singuri dovezi că Isus era într-ade- văr Mesia.

Un gând inspirat: „Isus Şi-a ridicat mâna – care de atâtea ori îi binecuvântase pe bolnavi şi suferinzi – şi, îndreptând-o către cetatea blestemată, a exclamat: […] ’Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea!’ Aici Mântuitorul S-a oprit şi a lăsat nerostit viitorul pe care l-ar fi avut Ierusalimul, dacă ar fi primit ajutorul pe care Dumnezeu dorea să i-l dea […] Dacă ar fi cunoscut ceea ce avu- sese privilegiul să cunoască, […] cetatea ar fi putut să rămână în picioare, în mândria prosperităţii, împărăteasa naţiunilor, liberă în puterea dată de Dumnezeu. […] Soarta fericită care ar fi binecuvântat Ierusalimul, dacă L-ar fi primit pe Răscumpărătorul lui, a apărut în faţa Fiului lui Dumnezeu. […] De pe zidurile cetăţii Ierusalim, porumbelul păcii ar fi zburat la toate naţiunile. Ea ar fi fost diadema plină de slavă a lumii.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 576, 577)

Mesajul zilei: Dorinţa fierbinte a Domnului Isus este să ne strângă lângă El şi să ne binecuvânteze. Dacă nu ne împotrivim, El ne va ţine în siguranţă în mâna Sa.

În versetul acesta, „făgăduinţa” şi „Legea” sunt puse în contrast. Pavel caută să stabilească o bază vechi testamentală pentru învăţătura neprihănirii prin credinţă. El găseşte un exemplu în Avraam, pe care toţi iudeii îl acceptau ca strămoş al lor. Acceptarea, sau îndreptăţirea, lui Avraam nu prea avea legătură cu Legea. Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam că va „moşteni lumea”. Avraam a crezut făgăduinţa aceasta şi a acceptat rolul pe care îl implica. Ca urmare, Dumnezeu l-a acceptat şi a lucrat prin el pentru a mântui lumea. Acesta rămâne un exemplu puternic despre felul cum a lucrat harul în Vechiul Testament, fapt care nu lasă nicio îndoială în legătură cu motivul pentru care l-a folosit Pavel.

5. Cum continuă Pavel să arate că mântuirea prin credinţă a fost tema centrală a Vechiului Testament? Romani 4,14-17 (Vezi şi Galateni 3,7-9.)

Este important să ne aducem aminte cui îi scria Pavel. Aceşti credincioşi iudei erau buni cunoscători ai Legii Vechiului Testament şi mulţi au ajuns să creadă că mântuirea lor se baza pe cât de bine ţineau Legea, chiar dacă nu acesta era lucrul pe care îl prezenta Vechiul Testament. În încercarea de a corecta această concepţie greşită, Pavel a susţinut că Avraam a primit făgăduinţele chiar înainte ca Legea să fie dată pe Sinai, nu prin faptele Legii (ceea ce ar fi fost greu, deoarece Legea – întreaga Tora – şi sistemul ceremonial nu fuseseră încă instituite), ci prin credinţă. Dacă Pavel se referea aici în exclusivitate la Legea morală, care exis ta în principiu încă înainte de Sinai, ideea rămâne aceeaşi. Probabil chiar mai mult! El spunea că a căuta să primeşti făgăduinţele lui Dumnezeu prin Lege face credinţa să fie nulă şi chiar nefolositoare. Aceasta este o declaraţie serioasă, dar el afirmă că Legea condamnă, iar credinţa mântuieşte. El încearcă să vorbească despre inutilitatea faptului de a căuta mântuirea tocmai prin lucrul care duce la condamnare, deoarece noi toţi, iudei şi neamuri, am călcat Legea şi, ca urmare, toţi avem nevoie de acelaşi lucru de care a avut nevoie Avraam: neprihănirea mântuitoare a lui Isus, atribuită nouă prin credinţă.