La data de 12 mai, in incinta Bisericii nr. 7, a avut loc o noua intilnire a tineretului, ocazionata de studiul organizat al cartii  “Istoria Vechiului Testament”.

La aceasta intlnire au fost prezenti tineri din comunitatile: Chisinau 1, Chisinau 7, Ialoveni, Cainari, Molesti și alții.

Ca de obicei, aceasta intilnire a fost organizata cu scopul de a apropia tinerii si de a-i insufleti pentru lucrarea misionara, astfel, dupa serviciul divin de dimineata, tinerii au fost implicati in raspindirea ziarului “Comoara Ascunsa” in regiunea bisericii. Dar, conform traditiei a ospitalitatii, dupa aceasta lucrare, musafirii au avut parte de o hrana copioasa, pregatita de catre gazda.

Insusi concursul a avut loc dupa masa, concurs care, speram noi, a fost lucrul care i-a apropiat pe tineri si i-a insufletit sa studieze mai intens istoria biblica.

E placut sa stii ca in jur sunt oameni care au aceleas interese ca si tine, pentru aceasta insa, trebuie sa depui putin efort si sa-i cauti… Vrem sa insufletim tinerii care astazi sunt in cautarea adevarurilor biblice sa nu o faca independent, ci cu prieteniii din jur, or, atunci cind un subiect este discutat de mai multe persoane, mai multe adevaruri ies la suprafata…

Bafta si multe binecuvintari celor care nu inceteaza sa sape la radacina Bibliei si sunt mereu insetati de adevar!

Traducerea la care s-a lucrat în ultimul an face ca textele Bibliei să fie mai uşor de înţeles de creştinii chinezi, fiind o traducere modernă, apropiată de versiunea engleză a New International Version, relatează Mission Network News.

Necesitatea acestei noi traduceri este o urmare firească a evoluţiei limbii chineze, în special în ultimii 50 de ani. Dar totodată, creşterea numărului de creştini în China şi lipsa preoţilor şi pastorilor cu pregătire creştină face din Biblie un instrument valoros de studiu pentru toţi cei care vor să-L cunoască pe Dumnezeu, afirmă Somporn Sirikolkarn, directorul pentru Asia de Est a organizaţiei Biblica, cea care a realizat traducerea.

Traducerea anterioară a Bibliei chineze data din anul 1919 şi era dificil de înţeles pentru tineri, principala categorie de vârstă care devine creştină în China. Cu toate că traducerea a fost finalizată, Biblia contemporană trebuie să fie aprobată de guvernul chinez înainte de a fi tipărită pe scară largă.

Deşi China este o ţară atee, libertatea religioasă a crescut în ultimii zece ani şi guvernul Chinez începe să fie în favoarea celor credincioşi. Potrivit Christian Today, dacă în 1970, numărul creştinilor din China ajungea la 13 milioane, estimările prezente ajung până la 130 de milioane de persoane.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/in-China-a-fost-tradusa-prima-Biblie-contemporana-6329.html

„Mintea trebuie să fie pusă la lucru pentru a inventa modalităţile cele mai bune de a ajunge la oamenii din jurul nostru. Nu este necesar să mergem la distanţe mari, cheltuind mult. Chiar lângă noi sunt familii şi oameni pentru care ar trebui să facem un efort personal. Adesea lăsăm să ne scape ocaziile favorabile care se află la îndemâna noastră, urmărind să îndeplinim o lucrare mai puţin promiţătoare undeva, la distanţă, şi, în felul acesta, timpul şi banii noştri pot să fie pierduţi în ambele locuri. Preocuparea lucrătorilor ar trebui să fie acum aceea de a învăţa arta de a aduna sufletele în năvodul Evangheliei.” (Review and Herald, 8 decembrie 1885)

Pentru discuţie

1.  Discutaţi în grupă răspunsurile de la secţiunea de miercuri. De ce bisericile care sunt ocupate cu luptele interne se implică rareori în lucrarea misionară? Cum reuşeşte lucrarea misionară să unească o astfel de biserică? Ce poţi face pentru a ajuta biserica ta să renunţe la preocuparea pentru problemele interne şi să se ocupe cu lucrarea misionară?

2.  „Când se lucrează acolo unde deja există câţiva credincioşi, la început, pastorul nu ar trebui să caute aşa de mult să-i convertească pe cei necredincioşi, ci să-i instruiască pe membrii bisericii în vederea unei bune colaborări.” (Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, pag. 196)

3.  În ce măsură sunt implicaţii membrii bisericii tale în echipe de mărturie şi evanghelizare? Ce rol poţi avea în organizarea instruirii echipelor? Care este atitudinea ta faţă de lucrul în echipă? Câţi membri ai bisericii din care faci parte au idee despre cum să lucreze pentru convertirea sufletelor? Dacă nu sunt mulţi, ce se poate face pentru schimbarea acestei situaţii?

În secolul al XIX-lea, unii istorici au susţinut că cetatea antică a Babilonului a fost construită de regina Semiramida. Totuşi, în Scriptură, împăratul babilonian Nabucodonosor se lăuda: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?” (Dan. 4:30)

În 1899, Robert Koldewey a început excavaţiile la vechile ruine ale Babilonului, scoţând la lumină zeci de mii de cărămizi arse în cuptor, toate purtând pecetea împăratului Nabucodonosor. Toate făceau parte din zidurile cetăţii şi din templele ei! Printre descoperiri s-a numărat şi o tăbliţă cuneiformă, care enumeră realizările lui Nabucodonosor şi care conţine şi următoarele cuvinte: „O, Babilon! Desfătarea ochilor mei! Frumuseţea împărăţiei mele! Fie să exişti pentru totdeauna!”

Inscripţia East India House, aflată acum în Londra, dedică şase coloane unei descrieri, în scrierea babiloniană, a clădirilor uriaşe proiectate de Nabucodonosor. Arheologia a confirmat încă o dată acurateţea Cuvântului lui Dumnezeu.

Un alt subiect care le dădea criticilor apă la moară era absenţa numelui Belşaţar din lista domnitorilor Babilonului. Numele acestui împărat antic apărea în Scriptură, dar izvoarele seculare nu ofereau nicio dovadă că el ar fi existat. Totuşi, dacă vizitezi astăzi Muzeul Britanic, vei putea vedea acolo un cilindru care dovedeşte că Belşaţar a fost coregent în Babilon, aşa cum afirmă Biblia.

Câteva profeţii uimitoare dau credibilitate relatării biblice. Una dintre cele mai remarcabile dintre ele este prezicerea lui Isaia referitoare la Cirus, împăratul Persiei, şi la atacul pe care acesta avea să-l conducă asupra puternicei cetăţi a Babilonului. Numele omului care avea să conducă oştirile persane a fost profetizat cu 150 de ani înainte de naşterea lui. Isaia a scris: „Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cirus, pe care-l ţine de mână ca să doboare neamurile înaintea lui şi să dezlege brâul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă” (Is. 45:1). Aceste profeţii s-au împlinit cu exactitate. Cirus a deviat cursul râului Eufrat, le-a ordonat oştilor sale să pătrundă în cetatea Babilon prin albia secată a râului şi a găsit deschise porţile interioare exact aşa cum fusese prezis.

S-au împlinit profeţiile Bibliei? Categoric că da! În Sala Persană a Muzeului Britanic se găseşte Cilindrul lui Cirus, descoperit în ruinele Babilonului. Pe acest cilindru de lut este descris modul în care el a cucerit cetatea antică. Într-adevăr, pietrele strigă!

Putem avea încredere în Cartea lui Dumnezeu. Ea a trecut testul timpului. Nu există în toată lumea o carte ca ea! Ea depăşeşte graniţele timpului şi ale culturii. Ia-ţi timp pentru această capodoperă inspirată. Acceptă ca vocea lui Dumnezeu să-ţi vorbească prin paginile Scripturii. Acceptă ca Duhul Sfânt, care a inspirat-o, să te inspire şi pe tine atunci când o citeşti!

„Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept şi frumos.”

Afirmaţia care aparţine filozofului grec, Platon, se pliază perfect cu mesajul pe care a dorit Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din Republica Moldova să-l transmită societăţii prin intermediul festivalului de muzică creştină „În unison cu cerul”, ediţia a doua.

În data de 05 mai 2012, în incinta Palatului Naţional din capitală, mai multe grupe şi colective muzicale s-au adunat pentru a-şi înălţa cântările spre Cel din slăvi. Tonalitatea a fost dată de fanfara „Trâmbiţi advente” din s. Ivanovca-Nouă şi corurile unite din oraşele Bender şi Vulcăneşti care au intrepretat piesele ”Богу хвала во веки” şi „Слава и честь”.

Prezenţa locuitorilor şi oaspeţilor capitalei a făcut ca sala Palatului Naţional să fie arhiplină, lucru care a inspirat participanţii festivalului să cânte mai bine, mai frumos şi acum ca niciodată. În prima parte a programului, preşedintele Uniunii Adventiste din Moldova, fr. Andrei Moldovanu a salutat publicul prezent, printre care s-au aflat deputatul Veaceslav Ioniţă, preşedintele comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, Larry Evans, vicesecretarul Conferinţei Generale a Bisericii Adventiste Mondiale, Ivan Ostrovschii, vicepreşedintele Diviziunii Euro-Asia şi deputatul şi pastorul Valeriu Ghileţchi, care a adresat un cuvânt de salut celor prezenţi.

Organizatorii festivalului s-au străduit să promoveze diversitatea etnică ce caracterizează Biserica Adventistă, care este o mişcare mondială ce predică şi cântă despre iminenta revenire a Domnului Christos. Anume despre aceasta au cântat grupurile etnice „Mariam” din s. Dezghingea, „Skala” din or. Comrat şi colectivul vocal-instrumental din s. Câşliţa Prut.

Programul de sâmbătă dimineaţa a inclus şi un moment mai neobişnuit, atunci când publicul din sală a fost îndemnat să participe activ, cântând în unison imnul festivalului „Spre Cel din slăvi mi-nalţ a mea cântare.” Acest imn a pregătit atmosfera pentru mesajul biblic adresat de către fr. Ivan Ostrovschii, care a dezvoltat în discursul său conceptul de unison, armonie sau unitate. Trăim într-o lume care duce lipsă de acest ideal. Dezechilibru emoţional, mental şi spiritual domneşte în viaţa lăuntrică a contemporanilor noştri, iar lipsa de coeziune socială caracterizează societatea postmodernă.

În opinia lui Ivan Ostrovschi, care a citat Sfintele Scripturi, aceste realităţi pot fi depăşite doar cu ajutorul lui Dumnezeu, care prin natura Sa reprezintă o unitate perfectă de trei persoane care acţionează într-un mod convergent. Vicepreşedintele Diviziunii Euro-Asia a afirmat că Dumnezeu a creat muzica bună şi armonioasă ca să ajute oamenii să fie în unison cu ei înşişi şi cu cei din jur.

Remarcabilă a fost şi prestaţia colectivelor din comunităţile Hânceşti, Sângerei, Cimişlia, Buţeni, Sângerei Noi şi Chişinău. Soliştii Galina Şoltoianu, Daniel Costin, Viorica Plămădeală, Silvia Aghenie, Ludmila Dubceac şi familia Sajin au încercat să exprime prin muzică ceea ce de multe ori nu se poate spune în cuvinte și despre care nu se poate tace.

Surprizele festivalului au venit în ultima parte a programului. Corul bisericii Efes din Chişinău a creat o atmosferă plină de reverenţă, reproducând piesa corului robilor evrei din opera Nabucco compusă în 1841 de Giuseppe Verdi, iar corul unit a realizat în mod neobişnuit mesajul festivalului de a cânta în unison cu cerul, încercând prin muzica creştină să convingă publicul ce frumos va fi în ceruri.

Sergiu Miron

În urmă cu aproape 100 de ani, doi avocaţi au traversat statul Kansas cu trenul. Unul era creştin, iar celălalt, agnostic. Timpul părea a trece foarte greu; în cea mai mare parte a călătoriei au discutat banalităţi.

Avocatul agnostic s-a întors spre amicul lui creştin şi i-a spus:

– Lew, ne pierdem vremea! Haide mai bine să vorbim despre marile subiecte! Este Biblia inspirată? Este Hristos divin?

Pe parcursul discuţiei, scepticul părea a avea argumente mai convingătoare. Avocatul creştin a început să se simtă tot mai stânjenit, pentru că nu reuşea să îi dea răspunsuri adecvate.

Scepticul a profitat de ezitarea lui şi i-a spus:

– Lew, de ce nu eşti budist, musulman sau un adept al lui Confucius? Nu sunt oare toate religiile la fel de bune? Nu cumva eşti creştin datorită unui accident geografic, pentru că s-a întâmplat să te naşti într-o ţară creştină?

Întrebările lui l-au pus pe creştin într-o situaţie foarte delicată.

Întrebările ridicate în ziua aceea de scepticul Robert Ingersoll trebuiau să primească răspuns. Ele nu dispar dacă le ignorăm. Şi nici nu ne putem ascunde capul în nisip, pretinzând că ele nu există.

Să ne întoarcem în timp, în urmă cu câteva secole, la începutul secolului al II-lea. O arenă romană este plină de oameni. Leii sar asupra creştinilor, sfâşiindu-i de vii. Cum au reuşit aceşti primi creştini să sfideze moartea cu atâta curaj? De ce au fost ei dispuşi mai degrabă să moară decât să renunţe la credinţa lor în Hristos?

Există un singur motiv: ei au crezut că Isus a fost mai mult decât un om bun, mai mult decât un educator şi un filozof moral. Ei au crezut că Isus este Fiul divin al lui Dumnezeu. Ei au acceptat cuvintele rostite de Isus către Marta: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (Ioan 11:25).

Pornind de la profeţiile din Vechiul Testament referitoare la locul naşterii lui Isus (Mica 5:2), la seminţia din care avea să se nască (Gen. 49:10), la naşterea Sa din fecioară (Is. 7:14), la lucrarea Sa (Is. 61:1-3) şi la moartea Sa (Ps. 22; Is. 53), aceşti primi creştini şi-au format o credinţă fundamentală. Ei au fost dispuşi mai degrabă să moară decât să renunţe la credinţa lor în El. Ei au avut convingerea fermă că viaţa veşnică oferită de Isus este reală.

Şi noi putem avea această convingere. Mesia poate fi şi Domnul nostru. Viaţa veşnică oferită de El este reală şi speranţa aceasta ne poate ajuta să înfruntăm orice furtună!

8.  Ce obiectiv clar a aşezat Pavel înaintea celor de curând convertiţi din Colose? Coloseni 1:28,29

Maturizarea, creşterea până la statura deplină a lui Hristos (Ef. 3:19) este obiectivul fiecărei biserici locale. Lucrarea prin care îi ajutăm pe cei nou-convertiţi să se maturizeze este la fel de importantă ca lucrarea prin care îi ajutăm să Îl primească pe Hristos şi să se alăture bisericii Sale. De altfel, lucrarea de integrare în biserică urmăreşte ca eforturile evanghelistice ale membrilor ei să nu fie zadarnice. De obicei, înainte de începerea programului de mărturie şi evanghelizare, există un timp de pregătire a bisericii. Acesta este timpul când se stabileşte cum se va asigura transportul vizitatorilor, supravegherea copiilor, întâmpinarea la intrare şi care vor fi echipele de rugăciune şi echipele de vizitare. Apostolul Pavel ar dori să includem pe lângă acestea şi pregătirea bisericii pentru integrarea noilor membri.

9.  Care dintre următoarele întrebări este mai important să ni le punem şi de ce: Cum vor putea noii membri să se implice în viaţa de biserică şi în programele ei? Cum se va putea implica biserica în viaţa noilor credincioşi şi cum îi va putea ajuta să se maturizeze? Există vreo legătură între aceste două întrebări? Dacă da, care anume?

Adeseori se crede că lucrarea de consolidare şi de integrare a unui nou membru intră în responsabilitatea celui care l-a condus la Hristos. Totuşi nu aceasta este calea biblică, întrucât, dacă ar fi aşa, apostolului Pavel i-ar fi fost imposibil să se ocupe de fiecare persoană care a venit la credinţă prin lucrarea sa. Lucrarea de consolidare nu este doar responsabilitatea unui lider sau doi, ci a întregii biserici. Prea adesea ne plângem de faptul că membrii noi intră în biserică pe uşa din faţă şi ies pe uşa din spate la scurt timp după aceea. Faptul acesta este o tragedie cu consecinţe veşnice.

Gândeşte-te la membrii noi din biserica ta locală. Ce poţi face tu – nu pastorul, nu prezbiterul, ci tu – pentru a-i ajuta să prindă rădăcini solide în comunitatea bisericii şi în învăţăturile ei?

6.  Cum ajută conlucrarea membrilor la creşterea şi zidirea bisericii? Efe­seni 4:15,16

Pavel declară că voia lui Dumnezeu este să creştem în Isus Hristos. Înţelegem de aici că ne aflăm cu toţii într-o călătorie spirituală şi că, într-o anumită măsură, este vorba de o călătorie spirituală personală. Totuşi, potrivit textului, creşterea fiecăruia în parte exercită o influenţă asupra creşterii bisericii, atât numeric, cât şi spiritual.

Pe măsură ce credincioşii cresc în Hristos, se întâmplă un lucru extraordinar, supranatural chiar. Ei formează un trup „bine închegat şi strâns legat” prin contribuţia fiecăruia. Eficienţa optimă a oricărei biserici este obţinută atunci când fiecare membru îşi face partea.

7.  Ce au făcut credincioşii în timp ce au aşteptat la Ierusalim revărsarea promisă a Duhului Sfânt? Faptele 1:12-14

Aceste cuvinte ne spun foarte mult despre importanţa închinării colective. Primii credincioşi au fost pregătiţi să împlinească Marea Trimitere abia după revărsarea Duhului Sfânt asupra lor. Acest grup de aproximativ o sută douăzeci de oameni s-a unit în rugăciune neîntreruptă. Făgăduinţa făcută de Isus cu privire la Duhul Sfânt i-a unit şi îi aducea mereu laolaltă pentru rugăciune, în timp ce aşteptau puterea care avea să-i facă în stare să împlinească lucrarea. Şi noi, ca biserică, ar trebui să facem la fel.

Gândeşte-te la biserica ta în ansamblu şi pune-ţi următoarele întrebări: Cât timp investeşte şi ce eforturi face în lucrarea de evanghelizare, comparativ cu timpul şi energia investite în rezolvarea problemelor locale (modul de desfăşurare a rugăciunilor şi închinării, muzică etc.)?

Înainte de Proclamaţia de Emancipare a lui Abraham Lincoln, un sclav pe nume Joe a fost scos la mezat.

– Nu voi munci! Nu voi munci! a bombănit el supărat.

Totuşi un moşier bogat l-a cumpărat. L-a luat pe Joe în trăsură şi au plecat din oraş spre plantaţie.

Acolo, pe malul unui lac, îi aştepta o căsuţă mică cu perdele şi flori la ferestre şi un drum pietruit. Noul stăpân a oprit trăsura. S-a întors spre Joe şi i-a spus zâmbind:

– Aceasta este noua ta casă! Nu trebuie să munceşti pentru ea. Te-am cumpărat ca să te eliberez.

Joe a rămas înmărmurit câteva clipe. Ochii lui s-au umplut de lacrimi şi a exclamat copleşit:

– Stăpâne, îţi voi sluji toată viaţa!

Hristos ne-a răscumpărat ca să ne elibereze. Prin Hristos, noi suntem eliberaţi din robia păcatului. Chiar dacă mai greşim, noi nu mai suntem stăpâniţi de păcat. Avem o putere nouă: puterea harului lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel declară: „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har” (Rom. 6:14). Stăpânul nostru nu mai este păcatul, ci Isus.

Ellen White scria: „Lucrarea Evangheliei nu este aceea de a micşora cerinţele Legii sfinte a lui Dumnezeu, ci de a-i ridica pe oameni în poziţia în care pot res­pecta poruncile ei” (Credinţa şi faptele, pag. 52).

Evanghelia ne ridică. Ea ne aduce în poziţia în care Dumnezeu vrea să ne aflăm. Noi suntem liberi în Hristos. Mai mult decât atât, ascultarea noastră vine dintr-o inimă plină de dragoste şi recunoştinţă faţă de Domnul nostru. În momentul în care apreciem cu adevărat marea Sa jertfă, nu putem decât să Îi slujim şi să-L lăudăm. Libertatea de care ne bucurăm în Hristos nu ne dă permisiunea de a continua în păcat, ci permisiunea de a duce o viaţă liberă de păcat. Tresaltă chiar acum de bucurie, pentru că în Hristos eşti liber cu adevărat!