Celulita cred că știu ce este, și de bube știu (de la genunchii din copilărie și nu de zgubilitică) dar de angoasă nu prea am auzit. Și eu mă las atenționată de intuiția mea care mă tot punea să mă uit la ce ziceam eu că este celulită dar poate fi la fel de bine și grăsime. Când am căutat în cartea ,,prietenului” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) să văd de unde mi se trage, la Celulită făcea referire la Anxietate. N-am răsfoit mai departe și m-am dus la Anxietate (nici asta nu este cunoștința mea) care mă trimitea la Angoasă. Încep să o citesc să văd pe unde mă mai trimite, hop intuiția mea mă trimite la Hărțuire (și ea este în Marele Dicționar). La acest capitol se face referire la Frici (care normal că atrag oameni de care să te tot ferești) despre care este mai mult de povestit. Nu o să vorbesc despre Hărțuire acum pentru că nu m-am hotărât dacă să o scriu într-un articol, sau să o fac serial, dat fiind că sunt foarte mulți în lista despre care am vorbit în primele articole. Cred că Jessica Fletcher este mic copil pe lângă mine, la ce voi avea eu de scris, că se impune a spune câte ceva și despre Verificatori. Aceștia sunt cei păcăliți (fiecare cu alte minciuni: unii poate cu beneficii promise, unii păcăliți din ,,foarte mare” grijă) și puși să verifice locația obiectului. Am închis paranteza.

Nu mă atrăgea subiectul Celulită, tot așa cum nu mor de drag să mă uit la ea, când am auzit o tipă foarte simpatică vorbind la un radio despre părerile unora. Fiind și foarte deșteaptă și cu mult simț al umorului doar le-a redat nu și le-a însușit. Deci, eu am mai auzit la viața mea că masajul anti-celulită doare al naibi. Nu am încercat și nici nu mi-a trecut prin cap să încerc dar să compari durerea masajului cu durerea unei nașteri… este exclus! Numai o femeie care nu are copii sau i-a adus pe lume prin operație ar putea face comparația asta.

Dar să vedem cu ce ,,păcate” ne atragem celulita pentru ca apoi să fie nevoie să ne supunem unor dureri atât de mari ca cele ale masajului. Ca și în cazul grăsimii cred în miracolul masajului, de a relaxa și revigora eventual, mai puțin în a face să dispară celulele care s-au pus acolo în urma unor sisteme de gândire, crezuri și mai ales frici. Astea le știu eu din informațiile mele, acum să vedem și  în dicțioanr ce scrie.

Angoasa seamănă, după o citire pe diagonală, cu claustrofobia prin senzația de imobilizat, strâns, poate puțin sufocat. Lăsarea propriilor nevoi și dorințe pentru a fi pe plac celorlalți, insatisfacție profundă, retragere în sine, încredere în sine zdruncinată, toate pot duce chiar la disperare care atrage la rându-i frici de viitor.  Necunoașterea puterii omului duce la nesiguranță și la așteptarea protecției de la cei mai deștepți și puternici iar capacitățile lui, de a se descurca în viață, nu și le mai vede pentru că nici nu și le cunoaște.    

Până la urmă nici nu mai contează dacă este grăsime sau celulită, toate cele enumerate mai sus intră în coloana roșie ce are ca titlu Frici. Organismul se apără cum știe el mai bine și tot continuă să se apare pentru că și ce trăiesc este rezultatul a ce am trăit iar aceleași trăiri fără un minim de informații care să schimbe în bine situația, va atrage după sine altă celulită sau grăsime, nu mi-am bătut capul să fac diferența. Neschimbarea situației face ca temerile ,,că ceva se va întâmpla”, chiar dacă teama nu are temei, să aducă evenimente care vor fi rele.

De unde a început? Eu cred în vieți anterioare și cred că venim cu un bagaj emoțional, (simțim și ne comportăm conform a ce ne aduce ecoul din ce am simțit în vieți anterioare), care ne facem să ne comportăm și să simțim într-un anumit fel. Dacă ai ajuns să ai o doză de emotivitate în viața asta eu cred că ecoul a ce ai trăit anterior te ajunge. În multe situații într-o mai mare sau mai mică măsură m-am simțit strânsă cu ușa dar scot din discuție perioada copilăriei pentru că de acolo nu au fost motive pentru asemenea trăiri. Tot ce am simțit atunci a fost din bagajul cu care eu am venit pe această lume. Ajung în perioada în care mă ajung aceleași crezuri de neprețuire, neîncredere în forțe proprii, neîncrederea în capacitățile tale. Vine și profesionalismul din urmă și îți vezi doar lipsurile și frica de tot ce nu cunoști, toate pe un fond în care ajung și la tine informații, vise gânduri, idei care nu au nimic în comun cu realitatea în care trăiești. Normal că nu au nimic în comun pentru că realitatea ai croit-o cu emoțiile toate alea nașpa. Conflictul dintre realitate și vise iar este un mare dușman al sănătății și implicit al celulitei și grăsimii. Sunt perioade de timp în care facem alegeri, înainte sau după revoluție, iar consecințele nu sunt numai evenimentele pe care le vom trăi, consecințele sunt și toate bucuriile, împlinirile sau nefericirile. Că am ales forțați de reguli sau de crezuri și mentalități ancestrale, că este bine sau nu suntem unde ne doream, am învățat că doar moartea este ireversibilă. Pe lângă voința de a schimba ceva în bine și căutarea de informații care să ajute mai trebuie și un munte de… răbdare, răbdare să suport situația reală, răbdare să caut informațiile care să mă ajute în felul în care am eu nevoie și răbdare ca după ce aplic ce învăț să aștept rezultatele. Ajung, pentru că recomandările ,,prietenului” meu nu m-ar fi ajutat niciodată, la Divinul din om și la Ecoul care ar trebui să fie o idee care să nu ne părăsească niciodată pentru că numai de aici ne putem lua Puterea de a face ceva (în primele articole am scris despre ele). Cu această idee în suflet și înghițind în sec și străngând din dinți, căutând motive de bucurie și căutând soluții pot elibera temerile sperând astfel să eliberez și din celulită și grăsime. Voi da de știre când se va împlini asta.

Există tehnici de eliberare a emoțiilor care țin în loc, se pot schimba credințe nașpa cu alea bune, putem să ne luam frâiele vieții în mâinile noastre, încrederea în sine la fel ca fericirea se pot construi, cu ajutorul ecoului, dacă le trăiești.  

Motivul pentru care se scapă foarte greu și de celulită și de grăsime este că efortul fizic și dietele în alimentație țin de procentele cele mici din tabel, mâncare doar douăzeci la sută, efortul fizic poate fi ceva dacă este făcut cu plăcere… de cele mai multe ori mă îndoiesc de lucrul ăsta.  

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Eu nu știu cum zic unii, foarte puțini ce-i drept dar apropiați, că am idei care nu-mi pot fi scoase nici cu picamerul (ha!), când am și dovezi că nu-i chiar așa.

Nu am devorat la viața mea câte cărți ar fi fost recomandat pentru că nu aveau dialoguri și poze… și eu acum ce fac? Scriu, și culmea mai și citesc pe urmă ce am scris, fără dialoguri și poze pe care abia am reînvățat să le pun dar mai am de așezat.

Mă gândeam și pusesem și titlu să scriu despre celulită, că o tot văd, și mușchi iar acum am pus să scriu despre colesterol când de fapt e musai să scriu și despre sânge.

În închipuirea mea ieri era urcat în blog articolul pe care… l-am început azi și sper să-l urc până mâine dimineață. Cine zice că am idei fixe? Poate se mai gândește, nu?

Eu știu cel mai bine că atunci când este vorba de sănătate și gânduri bune trebuie să începi cu tine. Până acum nu am avut probleme cu colesterolul, dar am avut mulți ani circulația sângelui nu tocmai cea bună. Totuși dacă în jurul meu am auzit cuvântul ăsta, l-am atras deci este cazul să văd și cu ce. Cunoscând purtătorii și câte ceva informații (chiar dacă nu aveau dialoguri și poze) culese din anii trecuți am intuit iar acum și ,,prietenul” meu Jacques Martel (Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) zice cam la fel despre lipsa bucuriei și înțepenirea unor idei, principii, crezuri, sau ce-or mai fi care îngroașă sângele și se mai și depune pe pereții vaselor de sânge îngreunând circulația lui.

Comparația pe care am găsit-o este destul de sugestivă deși, nefiind de meserie, nu mă gândisem. Zice că dacă în combustibilul unei mașini se află impurități motorul poate fi afectat destul de grav. Când conduceam eu știam doar de apă care înfunda jigleru’ și învățasem să deșurubez ceva și să suflu ca să zboare apa (ha!) sper să nu zic prostii dar așa îmi aduc aminte că făceam. Sângele simbolizează bucuria de a trăi, bucuria în viață. Asta știam și eu dar nu știam care este legătura între afecțiunile sângelui și fixuri. Și am găsit că o circulație proastă indică o neexprimare a sentimentelor (emoții, gânduri, trăiri), blocarea lor, care poate fi din frică, jenă, morală, oricum ar fi nu înseamnă iubire (coloana verde din tabel). Neînsemnând iubire aduce suferința, poate îngroșarea lui cu colesterol sau altele destul de multe. Această neexprimare traducându-se prin conflict cu iubirea, pentru că intruși străini (blocarea) îngreuzează circulația normală și sănătoasă (iubirea), se face când omul pare că este în conflict cu cineva sau străin într-un loc sau într-o relație. Lazarev zicea că această neexprimare înseamnă atașament de relații din teamă de a nu le strica sau din orice altceva care le poate afecta. Un atașament sună tot a blocare pentru că nu se realizează fluxul bucuriei, libertății de a trăi ci mai degrabă blocare în norme și principii, convingeri și găselnița mea mai nouă… presupuneri și așteptări. Ecoul îți răspunde cu evenimente care te vor face să simți iar teamă, lipsa bucuriei, lipsa libertății, norme, principii, să aștepți, să presupui, etc., toate care au dus inițial la atașamentul lipsitor de bucurie și libertate.  

Ca remedii el vorbește de acceptarea ideilor noi, a frumosului din jur, conștientizarea faptului că trăiesc și cu cât de multe sunt binecuvântat. Că veni vorba de idei noi, am zis de picamer la începutul articolului, de fapt mi se reproșează că nu adopt ideile celor mai deștepți ca mine și că persist în ale mele. Eu nu agreez ideea de a face așa, că ,,așa fac toți”. Noul meu sistem de gândire este structurat în tabelul cu două coloane: ce ne face fericiți și ce ne face să ne simțim nașpa. Înseamnă că știu ce înseamnă hrana vie și cea procesată (moartă și fără enzimele care sunt partea vie) și mai știu de suplimentele alimentare făcute corect că pot ameliora multe suferințe, mai ales în fază incipientă, chiar acolo unde alte chimicale dau greș. Noul meu (dacă se poate spune ,,nou” după câteva mii de ani de existență) sistem de gândire înseamnă că fizica cuantică îmi spune că pot influența realitatea observând-o și chiar prin imaginație, studiile medicale îmi spun că imaginația mea creează ceva, îmi spun că există un Câmp care unește Tot pentru că instant (măsurat cu ceas atomic) trăirea mea îmi activează parte din adn-ul meu dus pe cealaltă parte a pământului, iar din multele citite și despre înaintașii noștri cu câteva mii de ani înainte, puse cap la cap eu cred în Ecou care spune că dacă îmi găsesc motiv de bucurie o să mă bucur iar. Dacă nu o fac, tot ecoul spune că înaintașii mei nu au trăit așa ceva dar datorită imaginației eu pot să-mi aduc în celulele mele bucuria (se numesc tehnici sau metode, eu știu una dar cred că sunt mai multe). Această gândire mie îmi aduce bucurie, speranță și motivație, satisfacție atunci când la greu aplic și îmi e bine și important ar fi și că am învățat-o și o învăț de la alții mai deștepți ca mine dar care nu-mi spun fă așa că ,,așa fac toți” pentru că, și am o problemă, sunt statistici care spun că… Dacă eu îmi creez drumul, mai puțin mă interesează ce drum și-au croit cei din statistici. Paranteza asta a fost cam mare.

Am găsit scris, cum este ușor de înțeles, că sângele circulă prin toate vasele din corp: artere, vene, capilare. Cum ajunge hrana digerată din stomac în sânge nu-i treaba mea dar deschid o altă paranteză. Dacă alegem hrană vie, stomacul o trimite mai departe în sânge, sângele circulă peste tot. Tot de la un doctor știu (Bruce Lipton) că celula o recunoaște ca vie și o primește înăuntru. Dacă este hrană procesată, inclusiv hrană de sinteză (ca să nu zic medicație) ar trebui să nu ajungă în celulă deci să nu hrănească organismul și nici medicația de sinteză să nu-și facă treaba. Lucru ăsta nu se întâmplă, hrana ajunge în celulă totuși iar multe medicamente își fac treaba, până la un moment dat, dar de ce ajunge? Asta se întâmplă, tot de la oameni mai deștepți ca mine știu, și unele medicamente fac foarte bine și altele nu, pentru că și din tabel reiese stăpânul năstru este sistemul de gândire, credințe, trăiri, emoții, etc., iar când știu și cred că pastila x o să-mi facă bine, așa o să se întâmple.

Și cum tot ce nu este de bucurie face rău, sângele se încarcă în caz de autocritică pentru că asta nu este iubire care este cu bucurie, este tristețe. Stresul, oboseala și furia îngreunează circulația (atenție ,,coincidențelor” și obsesia face rău!), controlul, abandonul, nevoia de atenție fac la fel.

Nu țin minte decât o dată că mi s-a luat sânge pentru niște analize (zeci de ani în urmă) și… din toate astea de mai sus nu aveam altceva decât temeri și nemulțumiri de sine, multe autocritici… groaznic. Nu mai știu nici cum au fost analizele, cred că nu le-am luat în considerare.

Colesterolul nu stă doar pe capul persoanelor ,,plinuțe”, știu eu niște ,,așchii” cu asemenea probleme. Multă cerneală a curs pe rețete și diete care să remedieze această afecțiune. Am convingerea că acestea au mers, dacă au mers, tot datorită credinței în autorii rețetelor. Dacă oamenii sunt slabi înseamnă că mănâncă puțin, așa știu cei mai mulți, de unde au ei această afecțiune dacă totul se reduce la a nu mânca grăsimi că faci colesterol? Ei nu au mâncat grăsimi că altfel se îngrășau, așa știe lumea, din ce l-au făcut atunci?   

Și aici se vorbește de a găsi un sens în viață. Să găsești ceva care să te motiveze și să te bucure mai mult decât rutina zilnică cu treburi care sunt necesare dar nu mereu aducătoare de bucurii. Obiectivele, visele, scopurile atrag atenția de la faptul că oamenii se comportă așa, sau așa, cu nu este normal să…, că pretențiile de la viață (cu care unii se mândresc) nu-mi sunt satisfăcute, etc., etc. Poți avea toate pretențiile din lume de la tine și de la oricine dar nu îți este pemis să uiți că fiecare și tu sunteți în ecoul pe care îl auziți (trăiri) pentru că l-ați strigat (trăiri emise) anterior.

Dacă vorbeam de intruși în sânge, sigur că un eveniment care doare, șochează, o pierdere dureroasă toate, mai ales instalarea nesiguranței, pot duce la creșterea colesterolului. Aici se recomandă tot conștientizarea frumuseților vieții și a fiecărui moment. Se zice că viața nu este legată cu fundă dar tot este un cadou. Ar trebui să ne bucurăm de ea și numai pentru faptul că ni se dă doar o dată. Mie nu știu dacă mi-ar fi ieșit. La mine ar fi fost cu frica. Frica de a nu mi se întoarce evenimente care să mă facă să retrăiesc frică, tristețea, nesiguranța, etc. posibil legat de copiii mei, mă trezește mai mult decât orice palmă, amenințare sau duș cu gheață! Și când doare o pierdere și plângi poți să conștientizezi (n-o să râzi și nici nu o să te bucuri pe moment) că simți, că vezi, auzi și cu siguranță poți să-ți enumeri și multe altele cu care ai fost binecuvântat.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Am vrut să scriu despre celulită dar m-am gândit la mușchi (ăia care nu vor să se facă fără sală și nici cu tv în față… uffff) după care memoria mea mă trage de mână că am ceva, nu că ar fi singurul lucru, nerezolvat. Nerezolvat este în conformitate cu unii care spun că atragi ce conții. Pot fi alții nervoși în preajma ta, așa dintr-o dată? Să zicem că jumătate din problemă o bănuiești și se va rezolva la fel ca amestecul de ulei cu apa, că sunt nervoși și nu le ies planurile, dar în jumătatea cealaltă ce este? Interesant de aflat. Ajungând tot la ,,prietenul” meu Jacques Martel, aflu că deși în cazul unei persoane sunt conflicte psihice (nu știu ce-s alea și n-am de gând să caut), el scrie frumos eu zic că duc la tonuri aspre, critici și țipete, nu alterează personalitatea persoanei. Adică în cazul în care nu apare ceva dur, Doamne ferește, rămâne să facă valuri pentru totdeauna? Nașpa!

Ca în toate afecțiunile cauza principală este necunoașterea Divinului din om și idea de separare a omului de Divin și de oricine și orice altceva. Ideea, că NU suntem un tot cu acest univers adică cu Dumnezeu, crează toate afecțiunile inclusiv dintre cele mai grave. Paranteza am făcut-o pentru că și el scrie că în cazul când ești nervos în afară de emoțiile pe care nu poți sau nu vrei să le stăpânești este vorba de căutarea unei identități pentru nu o înțelegi pe a ta ori nu-ți place de ea. Căutarea asta o faci nervos fiind pentru că nu ești mulțumit de nimic dar nu ști de ce, simțindu-te separat de Dumnezeu normal că te consideri singur și deci nesusținut iar, culmea, nu prea sunt mulți de acord cu felul tău de a gândi. Toate astea ar fi valabile doar în jumătatea pe care nu o bănuiesc eu.

Mă felicit că mi-a venit idea să scriu acest articol după cel anterior pentru că recomandarea este, am și eu una, să cauți măcar un sens în viață. Concentrându-te pe un scop, un obiectiv, un hobby, poți găsi în ele surse de activități pe care să le faci cu plăcere, să te facă bucuros în satisfacțiile pe care le vei găsi și în felul ăsta sursa nemulțumirii continue se diminuează iar cătarea unui motiv de ceartă poate fi uitată. Recomandarea mea este de a învăța că Divinul este în fiecare om și atunci te vei gândi când îți vine să-ți verși nervii pe cineva că nu îți este permis să faci asta pentru că în el (în acel cineva) este Dumnezeu. Nu ai de ce să-ți verși nervii pe Dumnezeu sau dacă o faci doar îți vei înmulți evenimentele viitoare în care să-ți verși nervii și mai mult, mai intens și numai lucruri bune nu se pot întâmpla din așa ceva. Amintind de ecou, fiecare este la momentul în care simte și trăiește ce a emis și simțit anterior. Să încerci prin critici să modifici pe cineva mi se pare muncă de ,,hai să car apa cu ciurelu”. Dacă sunt, suspectez influențe din afară că probabil ,,coincidențele” nu dorm, poți să îți alertezi discernământul când simți că te cuprinde furia. Cineva deștept zicea că dacă îți iei o pauză de câteva secunde în care să respiri, creierul se oxigenează și simptomele se diminuează.

Furia (personal nu fac diferența între starea de nervi și furie) zice să este o revoltă interioară care se exteriorizează. Revolta se pare că pleacă din frustrări, imposibilitatea de afirmare, simțământ de slab și nepuțiincios și urmează cum este și normal, neînțelegerea de către oricine altcineva. Fără să cunosc toate astea am sesizat foarte devreme că toate astea răbufnesc și pe un fond de emotivitate care poate da mari bătăi de cap chiar dacă nu se lasă des cu furie la exterior.

Am anexat iar tabelul pentru că celulele nervoase trebuie să se hrănească și ele cu ceva bun ca să funcționeze bine. Dacă din părticica cea mică verde care înseamnă hrană pentru sănătate luăm în considerare, alimentația neprocesată și eventual suplimente alimentare, am putea ameliora multe neplăceri. Creierul este șaptezeci la sută grăsime, putem să-l ajutăm cu grăsimi sănătoase neprocesate din hrană sau suplimente.

Dacă scri pe un motor de căutare acidoză vei avea surpriza să găsești scrieri cât să nu le poți termina. Din tabelul meu eu numesc ce este cu roșu acizi. Dacă ce este cu verde este bun (mai de mult am făcut o paralelă cu detartranul și calcarul) iar ce este cu roșu nociv, nu ar trebui să fac cumva să măresc doza de orice ar însemna partea verde? Atunci când acizii (cei răi așa ziși și toxine) se înmulțesc, nu trebuie să ai doctorat în chimie ca să afli că primele care se dizolvă sunt mineralele. Se spune că organismul îți mai dă semne. Când preferi mai sărat, ar fi bine să observi că sari calu’, se pare că este nevoie de sodiu, când dormi prost ai nevoie de magneziu, când te cuprinde panica (și nu ai atunci motiv) seleniul este aurul care te poate scoate de la nebunie (știu de la un doctor pe pielea mea), când setea este mai mare posibil un pui de diabet să-și croiască loc… Multe suferințe ar putea fi ameliorate dacă am fi mai atenți la semnele corpului nostru.

O stare nervoasă înseamnă, mai puțin contează capra altuia, guvernul, sistemul de sănătate, vecinul sau… partenerul, că ceva (eu îi zic acizi) a atacat eventual dizolvat partea bună (eu le zic minerale, vitamine, etc.) care făcea ca totul să fie în armonie, astea fiind de prim ajutor în timp ce învâț de Dumnezeul din om și de emoțiile, sentimentele, trăirile care mă fac sănătos.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Mărturisesc că nu am citit cartea din care este extrasă această piramidă, ea însă se găsește în multe alte materiale. Cifrele, emoțiile și stările de care sunt legate fac trimitere la vibrațiile creierului. Cele de la baza piramidei au o vibrație mai joasă, cele de la vârf au vibrații mai înalte. Acestea sunt studiate și măsurabile cu aparate. Cu testul muscular se poate afla și pe la ce cifră este fiecare. La fel ca atunci când arunci o piatră în apă și se fac valuri concentrice (apa nu pleacă la infinit ci se întoarce la locul de unde au plecat valurile) sau conform ecoului, vibrațiile pe care le emiți odată cu sentimentele trăite vor aduce evenimente care te fac să le retrăiești. Am pus și în tabelul din articolul anterior o săgeată care duce la boli sau fericire în funcție de cele trăite. Care este legătura dintre piramidă sau tabelul meu din articolul anterior și titlul referitor la obiective și hobby? Păi ce trăim în fiecare secundă, ce simțim, ce gândim ca reacții la ce lucrăm sau ca reacții la evenimentele din viață poate fi direcționat în urma stabilirii unui obiectiv în viață către împlinire sau poate rămâne în voia sorții așa cum credem de cele mai multe ori.

După revoluție au început să apară și la noi la televizoare filmele și serialele altele decât cele două personaje principale ce ne omorau cu zile în fiecare zi câte două ore. Nu sunt dintre cei care lasă lucruri importante de făcut pentru a sta lipit de televizor dar cam în perioada aia am observat că orice aveam de făcut făceam mult mai repede, uneori mai bine alte ori… pe alocuri, dacă la sfârșitul zilei aveam de văzut un episod care îmi plăcea. Lucrurile se mișcau mai repede și parcă nu mai erau atât de supărătoare. Dacă am un obiectiv la care să mă gândesc și pentru care să pot lucra măcar câteva minute pe zi, deja o perioadă bună de timp îmi este ocupată cu trăiri înalte de optimism, plăcerea cu care fac lucru și bucurie până la urmă. Acestea sunt mai mult decât necesare pentru a acoperi timpul în care treburi sunt de făcut și ,,trebuie”, nu mai spun cine le face, și care se repetă zilnic aproape, supărător, obositor și enervant de cele mai multe ori chiar dacă le faci pentru cei dragi. Nu vreau să ies din subiect dar rutina este un ceva ce mânăncă mai multe relații decât orice altceva numai că nu se conștientizează decât când se ajunge la stările de nervi și neînțelegeri.

După seriale, am intrat într-un MLM (Multi-Level Marketing) ale cărui produse și acum îmi sunt la fel de dragi. Ca și muncă sunt, de respectat și urmat bineînțeles, niște pași în cazul în care dorești succes. Primul pas, care bănuiesc că se regăsește în mai multe activități, era să-ți stabilești obiectivul. Poate o să scriu în alt articol cum l-am stabilit, în câți ani și de câte ori l-am schimbat pentru că pare foarte simplu la prima vedere dar nu-i deloc așa. Am realizat destul de repede că ,,nu te dai jos din pat dimineața” pentru orice obiectiv și că oricât ai încerca să rezolvi din pașii următori succesul nu vine.

Un obiectiv pe care să nu-l scapi din vedere indiferent de obstacole, eu îl văd ca fiind ceva pentru care să muncești cu plăcere, acea muncă să-ți aducă satisfacție. Până la urmă obiectivul ar trebui să fie munca depusă și aici intervine și talentul. Dacă ai un talent cu care muncești, nu s-ar mai numi muncă. Fiind cât mai mult timp ocupat dar plăcându-ți ce faci înmulțești trăirile care au vibrații înalte care vor aduce evenimente pentru care să retrăiești vibrații înalte. Jocul la calculator, poate aduce lucruri bune dar nu este suficient, am mai spus că în viață nu există palier, dacă nu te dezvolți vin evenimente, inclusiv sănătate, nașpa. Un hobby poate fi o alternativă foarte bună la un serviciu care nu aduce satisfacții dar niște vorbe înțelepte spuneau că barca nu te duce nicăieri dacă nu o direcționezi. Este uimitor cât de multă putere îți dă un lucru pe care îl faci cu credință că vei ajunge la împliniri, unii le zic soartă și n-ai avea niciun cuvânt de zis, chiar dacă mai faci și pauze și nu-ți ies mereu la numărătoare realizările. Până la urma lucrul ăsta poate fi talentul meu, sau consecvența cu care îl fac, sau cred că cel mai mare talent este credința, despre care am vorbit în primele articole, că totul există și drumul meu este în fața mea și obiectivele sunt pe el…  

De remarcat ar fi că, și aici vorbesc și pentru ,,coincidențe”, trăind în vibrațiile de la baza piramidei, punându-ți un scop din mândrie, răzbunare sau dorință de avut, nu vei ajunge niciodată la iubire, bucurie sau împlinire. Și mai mult, cei care gândesc câtre vrăji, vor avea parte de evenimente în viața lor pentru care să retrăiască vibrațiile joase de la care au plecat. Nu degeab se spune că unii își pierd mințile. Pentru cei care se tem de așa ceva, o fizică elementară spune că dacă vibrația este înaltă și cred că toate posibilitățile sunt în număr infinit și toate există în univers și drumul meu, vibrația joasă nu o să rezoneze niciodată cu a mea și se va întoarce la cel care a trimis-o.  

Cred și sunt convinsă că ar fi mai multă sănătate în jurul nostru dacă fiecare s-ar gândi că poate face ceva cu plăcere care să ducă la o finalitate care chiar să bucure și personal și pe cei din jur. Ar fi mai puține gânduri de a face rău, de temeri, de furii și de toate cele rele dacă atenția se îndreaptă către ceva ce poate fi bun. Mă gândeam uneori că ar fi utilă o materie, poate și este deja, în școală care să spună copiilor despre țintele pe care să și le aleagă în viață și cum să ajungă la ele.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Cum mă gândeam să scriu de celulită, mi-au trecut prin cap și nervii, nu ai mei, mai greu de suportat când nu sunt ai tăi, m-am apucat de un episod, de altu’ și tot mi se aduce aminte că am stomac.

Cu mulți ani în urmă m-a supărat rău. Atât de rău încât din tabelul colorat cu verde nu puteam să mănânc nimic. Nu mai vorbesc de castraveți, roșii, portocale, nimic crud. Nu știam de suplimente alimentare, medicamente luam după rețetele doctorilor care m-au suspectat întâi de fiere, un altul de gastrită care s-a dovedit a fi cea mai adevărată. Acum știu că hrana procesată nu conține nutrienții necesari organismului care este viu, medicația alopată era în genere antiacidă, mi se mai da ceva contra oboselii, nu zic anemie pentru că nu am făcut analize în sensul ăsta, dar nu-mi era de mare folos. Nu plecam nicăieri fără bicarbonatul meu de sodiu care mă ajuta la digestie după masă și mai ales la arsurile care erau groaznice. Nu știam nimic pe atunci nici de gândire, frici sau convingeri, nu știam decât de ce se poate înghiți și totuși am observat că atunci când eram în concedii, excursii sau câteva zile libere nu aveam nevoie să țin foarte strict regimul. Drumul ăsta a durat ceva ani după terminarea școlilor până am dat în altă boală pe care am refuzat-o din start. Am mai scris că omenirea ar fi dispărut ca specie dacă trebuia să fim dependenți de masa de operație și de Listerine. Am urmat cu plante medicinale (ceaiuri, băi, cataplasme, bitter suedez) tot ce a scris Maria Treben în cartea ei. Ceaiurile le-am mai băut încă zece ani, poate mai mult. Mult mai târziu am înțeles și foloasele suplimentelor alimentare (care sunt făcute corect). În jumătate de an am fost felicitată, în loc de programare la operație, de un foarte mare doctor, pentru că mereu solicitam și consultații chiar dacă pe lângă medicație făceam ce știam eu, îmi rezolvasem problema iar după altă jumătate de an am mâncat castravete întâi fără să suport neplăceri de la stomac. De atunci am renunțat la regim, sunt zeci de ani de când îmi permit să mînânc orice. Nu mai am răbdare până la sfârșitul articolului și am să menționez acum ,,coincidențele”, de care am tot povestiti în articolele anterioare, care sub pielea oii ,,îmi vor binele” și cărora le simt respirația în ceafă… cum gândesc ei că un om după ce înfruntă suferințe de unul singur, mai poate fi păcălit ușor? În toate activitățile care mă bucurau s-au infiltrat ,,ajutându-mă” să renunț la ele mai ales că puteau duce și la un venit suplimentar. Unele persoane explicându-mi variante (variante de medicație la suplimente, variante de excursii la cele care-mi plăceau, variante de arte, teatre, filme, medici chiar, etc.) numai ca să renunț la cele dorite de mine. Când puiul meu a văzut în cadă un recipient cu un lichid (fiertură concentrată de plante) destul de închis la culoare, nu avea anii de școală și mi-a zis: mami eu nu m-aș spăla în apa asta murdară. Ecoul funcționează și că vrei și că nu vrei, ce emiți aia vei emite până te oprești… se spune că poți s-o iei razna din obsesii, cine știe? După ce am văzut ce face sistemul de gândire nu mă mai supăr pe aceste persoane, am învățat acum să eliberez și să schimb crezuri și frici, să elimin emoții, ele fiind de vibrații joase au fost cele care mi-au atras acești răuvoitori (care gândesc tot pe vibrații joase) adică ,,coincidențele”. Sunt foarte uimită… nu, sunt uimită doar de persoanele care ar trebui să se bucure pentru mine, cum se depun eforturi în continuare ca eu să renunț la gândirea asta nouă și nu numai atât, să renunț la metodele care îmi fac bine, care mă scapă de frici, de boli și care îmi dau încredere în mine. Încep să mă simt foarte tare în condițiile astea.

Ce a supărat stomacul meu atâta vreme? Mă mir că mă mai suportă după ce am aflat cu câte l-am supărat. Voi spicui doar ce am trăit tot din ,,Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor”. Stomacul digeră sau nu tot ce i se dă adică tot ce mâncăm, înghițim și bem, așa zisa hrană. Se pare însă, conform tabelului, că există șabloane de gândire, crezuri, convingeri, frici, emoții și altele ce țin de creier și inimă care îl afectează în fel și chip. Cum hrana fizică influențează direct stomacul, situațiile și evenimentele din viață fac la fel dar nu se vede și nu se simte la fel. Și așa nu toate stomacurile digeră la fel pentru că hrana poate fi aceași dar creierul și inima nu. Dacă un aliment nou nu poate face rău, o situație sau o idee nouă pot da mari dificultăți la digestive. Cum ultimul (nu chiar ultimul) lucru plăcut de mine era schimbarea, ghici ce a zis stomacul meu când din tăvălugul de emoții a intrat în tăvălugul de schimbări care vin la pachet cu școlile, serviciul, famila, domiciliul, etc. Am citit ceva asemănător la mai multe suferințe adică una sunt aspirațiile, visele și alta ,,ce crezi” că poți face în realitatea în care ,,te-ai trezit”. Pe atunci nu-l știam pe Lazarev care mi-a spus că numai moartea este ireversibilă și că Dumnezeul din tine te ține în siguranță oriunde ești dacă Îl conștientizezi. Orice gol în viață pe care nu-l consideri reversibil roade stomacul. Foamea, atunci când nu ar trebui să fie, vorbește despre ceva ce nu ai cunoștință că se poate completa: siguranța, supraviețuirea, sărăcia, pierderea cuiva.

Fermentația îmi spune că sunt emoții pe care mi le tot ascund, nu vreau să le văd și mă năpădesc și cele din trecut care îmi sunt și mai greu de digerat. Iar apare conflictul dintre aspirații, vise și realitatea de la servici, din societate, etc., și ceva norme prost înțelese de genul: cine face primul pas, de ce, etc., suntem plini de norme care ,,trebuie,, respectate.

Gastrita se manifestă când se adună iritări și furii față de ceva sau cineva asupra cărora se pare că nu ai puterea de a le schimba… mai ales la servici. Sentimentul că ești în nesiguranță și în pericol mai mare sau mai mic nu ajută de loc la digestie.

Ca și recomandare citesc: acceptă situațiile, așteaptă-te la ce este mai bun în viață, bucură-te de fiecare moment al vieții. Ascult multe din această carte dar… dacă nu știam de Divinul din Om și de Ecoul care este Puterea omului de a alege dar și de a primi ce a ales, nu aș fi știut în veci să accept situațiile. Nu aș fi înțeles cum să mă aștept la ce-i mai bun de la viață când consideram, pe nedrept este adevărat, că sunt puține cele bune în viața mea și cele rele se tot adunau inclusiv în sănătate. După ce m-am vindecat de stomac sau mai adunat multe dar erau în paralel cu citirile mele și am putut să gestionez altfel acceptările, așteptările și bucuria momentului prezent care este cel mai greu de digerat și învățat. Conștientizarea faptului că atomii universului se leagă și dezleagă conform a ce emit eu a făcut ca acum să pot bea cafea la ora zece sau doisprezece noaptea și să mă culc imediat și să adorm. Aceași conștientizare a făcut ca atunci când mâncarea mea este aceași cu cea de ieri dar stomacul zice altceva, să mă gândesc la ok, ai luat-o pe arătură sau te pui pe aceași vibrație cu cineva care trăiește acealeși stări pe care poate le mai trăiești și tu fără să-ți dai seama… poate fi și ecoul a ce ai trăit cu ani în urmă.

Arsurile la stomac… mulți ani le-am tratat cu bicarbonat de sodiu alimentar. Nu plec nicăieri fără el în bagaj, acum din obișnuință mai mult dar și pentru că eu îl folosesc și ca înlocuitor al unor cosmetice. Ce scrie băiatul ăsta în carte cam așa au fost toate. Erau situații iritante, nedrepte ziceam eu, evenimente și mai ales câte o persoană care mă înfuria și rareori puteam riposta considerându-mă neputiincioasă. Astea se zice că ,,ard” stomacul. Cum mi se spunea că lucrurile ,,trebuie” făcute și nicidecum de plăcere, Doamne ferește, normal că toate sunau a control. Când nu întrezărești și alte variante sau sunt mult descurajante furia se răsfrânge și asupra propriei persoane. Mai îmi pun problema să diger ceva când sunt preocupată de furie? Și poate că ar trebui doar să spun că toate se întâmplau înainte de revoluție și ar fi de ajuns pentru a înțelege cât de strânși cu ușa eram. Fiecare a suferit într-un fel sau altul. Iar de la proasta părere de sine aici vine și, atunci când este posibil totuși, teama de a ieși în față, de a mă exprima și a-mi expune intențiile dacă nu dorințele.

Am avut noroc… nu, credința mea în Dumnezeul care este Tot și în toate posibilitățile care există și la care ca să ajung doar o perioadă de timp mai trebuie, și ceaiurile Mariei Treben, toate m-au ajutat să scap de neplăcerile stomacului pentru că recomandările din carte în veci nu le-aș fi urmat dacă nu aș fi știut ce știu acum. Nu m-ar fi făcut să mă iubesc, să mă respect, să mă apreciez pentru că nu-mi vorbea de Divinul din om. Să rămân calmă și să mă observ. Calmă eram că nu ai mereu loc să țipi dar să mă observ? Pe asta n-am înțeles-o niciodată. Convingerea că viața este bună și că nevoile îmi vor fi împlinite la momentul potrivit nu mă ajuta de loc pentru că vedem obiectiv ce este iar pentru ce va fi nu aveam nicio certitudine. Nu știam de ecoul care îmi va aduce evenimente pentru care să retrăiesc ce aș putea emite conștient măcar.

Metoda cu amânatul mi se pare mai cinstită având în vedere și ce știu acum. Adică îmi propun o dată până la care trebuie rezolvată situația. După ce am stabilit-o și m-am mai detensionat puțin îmi stabilesc strategia de luptă. Ce trebuie să fac? Cum mă simt și cum vreau să mă simt? Ce frici, crezuri, convingeri am de verificat și eventual de schimbat? Dacă inițial mă simțeam strânsă cu ușa și manipulată mă verific (cu testul muscular) să văd dacă eu cred că ,,știu cum se simte succesul” sau și mai rău ,,merit să fiu de succes”. Răspunsul negativ la crezurile astea este ca și cum tot ce vine eveniment de viață te face să conștientizezi că ,,nu știu cum se simte succesul” deci nu-l vei avea și că ,,nu merit să fiu de succes” și nu vei fi. Aceste crezuri, frici, emoții putând fi schimbate, se vor schimba și evenimentele care vor veni. Nu intru în amănunte dar vreau să menționez de ce unele medicații nu au câștig de cauză, la unii merg mai bine la alții mai puțin. Ceaiurile mele, chiar opărite fiind, alături de credința mea că mă vor vindeca, m-au ajutat și pentru că plantele au o vibrație înaltă ca aceea a organismului sănătos.

Sughițul… eu tot mai cred că se gândește cineva la mine pentru că eu cred în vibrațiile asemănătoare care rezonează, sunt pe aceleași lungimi de undă, etc., nu mi-a plăcut niciodată fizica asta, văd că tot peste ea dau. El zice că înseamnă niște contracții ale diafragmei (nu prea știu bine pe unde este dar așa face). Revoltă, culpabilitate, autocritică? Când voi scăpa de ele… dau anunț! Până atunci zice că să-mi iau putea înapoi. Ăsta este cel mai bun sfat și merită să lucrăm la el. Cum să nu ai toată putearea când în tine este Dumnezeu?

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Cum eu sunt ,,buricul” Universului (n-am zis-o eu), tot ce vine spre mine este atras de mine și deci îmi spune sau îmi amintește ceva. Și uite așa când voiam să scriu despre altceva pașii îmi sunt îndreptați spre dantură.

Nu știu dacă eu sunt cel mai potrivit să vorbesc despre ea dar cu siguranță pot face trimiteri la niște idei care să completeze stările de bine. Cum? Tocmai am avut o revelație legată de munca în echipă. Foarte lăudată sunt convinsă că este pentru multe domenii, multe situații dar nu pentru toate. Spun asta pentru că am ajuns, chiar și la articolul ăsta, singură căutând, este foarte adevărat citind și ascultând oameni, și condusă fiind de întrebările mele, nelămuririle mele și cu credința că între multitudinea de răspunsuri sunt și cele pentru mine. Cum dintre oamenii care stau la aceași masă într-o familie, unii pot avea probleme cu dantura, unii nu, este clar că nici poluarea, nici mâncarea nici pasta de dinți nu au impactul cel mai mare. Asta am observat-o eu din nefericire în urma unor evenimente ce s-au lăsat cu emoții și trăiri care numai a bucurie și împlinire nu sunau. Cu ceva vreme în urmă am cunoscut și început să lucrez cu credințele și fricile, acum, de puțin timp am găsit că și emoțiile au leac. Am găsit o carte, pot fi mai multe, scrisă de un doctor care descrie metode de identificare a emoțiilor și chiar metode de eliminare a lor. Nu sunt povești de adormit copii pentru că sunt dovedite științific (am amintit experimentul în articolele anterioare dar sunt multe pe net) rezultatele vizualizărilor ca și testul muscular descris tot pe net.

De copil am cunoscut stomatologul sau dentistul, nu mi-am bătut capul niciodată să știu diferența dintre ei. Și tot de mică nu-mi place domeniul și îmi provoacă multe porniri de a-mi schimba gândurile către ceva mai frumos. Analizând evenimente de viață am extras câteva cauze (din Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) care pot sta la baza îmbolnăvirii dinților și măselelor.

Amintesc iar de tabel (pe care îl și urc aici) pentru că tot ce derivă din trăirile fricilor, toate nuanțele fricilor, toate cele mai neînsemnate gânduri, emoții și sentimente care nu sunt ,,prietene” cu ce-i pe coloana cu verde, pot duce și la neplăcerile danturii.

Am găsit că ,,echilibrul și stabilitatea se manifestă prin dinți sănătoși. Dinții simbolizează deciziile și mă ajută să ,,mușc” din viață”. Când te consideri mic și neputiincios, când consideri responsabilitățile care vin la pachet cu înaintarea în vârstă, chiar școlar fiind, de netrecut, pe ce te mai poți baza ca să poți lua și decizii de care ulterior să nu-ți pară rău sau chiar să nu te ducă la rău? Mai poți vorbi atunci de ,,mușcat” din viață? Un posibil pericol din viața reală poate deveni un posibil pericol pentru dinți care și ei reacționează.  

Indeciziile pot veni și de la a nu ști dacă să te învinovățești sau nu pentru fapte sau evenimente trăite. Din nefericire și amintirile mele și cele atrase de mine (aflu despre danturile altor persoane) au mult în comun cu temeri derivate din neîncrederea în sine, temeri legate de posibile greutăți împosibil de depășit, învinovățiri și cel mai dureros ideea falsă că multe nu se mai pot repara. Emoțiile neexprimate se pare că slăbesc dinții. Timpul aici nu aranjează lucrurile.

Fiecare dinte sau măsea este legat de o emoție sau trăire, sentiment, etc., acestea găsindu-se detaliat în dicționar. Dinții din față au de suferit în urma unei situații în care este de ales între două posibilități. Când crezi că ești strâns cu ușa și probabil nu ai suficiente informații sau nu ești stăpân pe crezurile tale probabil ei vor avea de suferit mai mult față de alte organe. Personal cred că aceste situații vin și de la părinți atunci când mai ești copil. În ultimul timp (și nu mai sunt de mult copil) prind ,,posturi străine” adică stări ale altor persoane, de ce nu aș fi primit copil fiind și incertitudinile părinților mei sau copiii mei pe ale părinților lor (eu și tatăl lor)? Caninii suferă tot în urma unor decizii foarte greu de luat, corpul dintelui care nu poate mușca o situație face trimitere la neîncrederea de sine și neîncredere în capacitățile sinelui de rezolvare a situației.

Caria dentară arată ce este în suflet, ceva ce roade, dureri probabil, emoții intense. Și iar fiecare dinte arată crezuri, convingeri, fixuri din viață care rod din dinți. Acestea putând fi ura, ranchiuna, regretele, dureri sufletești, etc. este un alt motiv pentru care eu cred că pot veni de la părinți. Eu eram prea mică pentru a le trăi și ai mei copii la fel.

Partea dreaptă a daturii corespunde creierului stâng care este partea rațională, concretă, materială, analitică. Partea stângă a daturii corespunde creierului drept care este afecțiune, intuiție, dorință, sensibilitate. Pe una din părți am avut cele mai mari probleme. Fiecare dinte este legat de un sentiment sau de o emoție care prost gestionate duc la slăbirea acelui dinte.

Recomandările care se regăsesc în carte sunt foarte ușor de înțeles și urmat dacă am învățat și conștientizăm Divinul din noi. Să nu-mi fie teamă că pierd recunoștința celorlalți (nu știu dacă am avut-o), să zâmbesc mai mult (mi se întâmplă doar de ceva vreme din cauza danturii), să mă iubesc așa cum sunt (se pare că sunt pe drumul bun), să fiu capabilă să-mi exprim gândurile și emoțiile (uneori cred că sar și calu’… e, nu chiar), să nu mă mai judec (nașpa asta), să accept critica… asta niciodată (ha)! Sunt mai multe de menționat, le găsiți în carte, nu o să continui decât, probabil, atunci când în urma a ce lucrez cu mine situațiile, care ,,mă dor” din jurul meu, se vor dizolva.

Pauză de la ,,coincidențe”, nu cred că merită atâta atenție. Sunt sigură!

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Articolul este pentru sufletul meu!

Este o ocazie specială pentru care am pus titlul ăsta care o să se tot repete după cum văd. Sunt multe situațiile în care se poate simți această Iubire și sunt fericiți și ,,bogați” cei care o cunosc. Astă seară m-am uitat la emisiunea Chefi la cuțite și încă de pe vremea când urmăream Regele cofetarilor am avut aceași idee în minte, ideea de a-ți face din munca pe care o desfășori, datărită talentului tău, un scop. Lăsînd la o parte tensiunile, nervii și emoțiile, oamenii muncesc cu talentul lor… cu iubire. Vreau să amintesc numai pe cei care simt iubire pentru munca lor. Sunt convinsă că scopul rămâne până la urmă și o recompensă, un premiu, un stagiu sau așa ceva dar… iubind ce faci mi se pare firesc să ți se înmulțească bucuriile și reușitele. Iubindu-ți talentul și punându-l la treabă în folosul tău și al altora tot o formă de iubire necondiționată este. Dacă însă așteptarea aprecierilor este mai mare decât iubirea muncii depuse, așteptarea va fi din ce în ce mai mare și proporțională cu dezamăgirile.

La titlul ăsta pun numai bune și minunate ca evenimentul cel ce va urma în nici două zile când unicul (până acum) meu nepot va spune ,,Da”. Este puiul de la sora mea și așa cum sunt toți copiii când sunt ai tăi, este prețios. Așa cum iubirea pentru puiul tău doar crește, așa simt eu acum pentru copilul ăsta (acum el este în vizor) care a fost un scump de mic, iar pe măsură ce creștea și pe lângă multele calități i se dezvolta și simțul umorului, prezența lui nu poate decât să te facă să-l admiri și să-l iubești și mai mult. Cine nu crede în așa zisul deochi, să creadă că noi emitem continuu iar unele emisii pot deranja pe altele. Mă duceam în vizită la ei și la scurt timp comportamentul lui se schimba și nu în bine. Începeam să-i zic rugăciunile așa cum știam pe vremea aceea. Pentru că eu credeam în ele aveam câștig de cauză și se liniștea. Pe măsură ce el creștea eu îl citeam pe Lazarev de la care mai învățam câte ceva. Îl luam în brațe și îl puneam să-mi ceară iertare că m-a făcut să îl deochi. Avea șase sau șapte anișori când am început să-l pun la ,,treabă” ca să scap eu mai repede. Nu scăpam pentru că de fiecare dată, iar eu îl puneam să zică pentru că mă amuza, mă certa și mă certa chiar rău: după ce că tu îmi faci rău tot eu să-ți cer iertare? Nu pot să spun cât de dulce era. În jur de doi ani, când nu vorbea bine și stâlcea toate cuvintele, cunoștea după siglă toate mărcile de mașini care bineînțeles erau în șir pe stradă de acasă până în parc unde ne plimbam destul de des ca să nu zic zilnic: Onene=Renault, Tantan = Trabant, Opel = Opel (o să completez pentru că mai sunt câteva absolut delicioase, pe care acum le-am uitat).

Parcul fiind aproape de casă și câteva terase erau foarte bune de odihnit după plimbări pe alei, el era învățat cu ele. Când l-am luat la mine câteva zile, în alt oraș, nu avea mai mult de șase ani, mi-a cerut să mergem la terasă. Eram doar cu el atunci pe stradă și i-am zis că pe la noi nu sunt terase așa frumoase și îmi e teamă să merg doar eu cu el. Îl țineam de mână când am simțit că mă scutură și-mi zice foarte supărat: da’ eu ce sunt, cartofi prăjiți, cum să-ți fie frică cu mine? Și acum râd când îmi amintesc de cât de jignit s-a simțit.

Este omul cu care poți discuta și ai și de învățat de la el. Nu mai vorbesc de câtă încredere poți avea în el. Este adorabil când ne ia peste picior și pe mine și pe mami lui când stăm la șuete și i se pare că batem câmpii. În ultimii ani ne vedem mai rar, revelionul ăsta l-am făcut la el și la viitoarea lui soție, dar iubirea necondiționată nu cunoaște decât urcuș. Acum, și o să-i spun, mă simt ca la școală: niciodată nu era bine dacă îmi făceam ,,ghiozdanul” (așa se zicea pe atunci) de seara. În foarte puținele zile în care mă duceam la școală cu el făcut de seara mereu mă trezem fără ceva. Acum când știu de câteva luni data evenimentului nu sunt pregătită. Îmi imaginez eu cam cum o să arăt, mă uit la rochița de pe umeraș pe care o s-o calc mâine, sper că nu mâine noapte… și am emoții. Nu aveam blogul când mi s-a căsătorit băiatul dar voi scrie în altă parte cum a fost deși cuvintele vor fi prea mari pentru a putea să le înșir și… dacă acum pot scrie aici este tot datorită lui. Mămă atât de fericită sunt!  

M-am uitat când am scris prima oară de Iubire necondiționată, în ce perioadă… și am citit de cubul de gheață înghițit… de Jerry. Acum este un alt timp în care cubul este topit de mult. Și da, dacă după gheață bucuriile constant s-au înmulțit… amintesc titlul din această seară. Și mi-am amintit și că-mi propusesem să scriu despre stomac atunci când din când în când îmi amintește că există deși… cred că altcuiva îi amintește și prin rezonanță și mie. Posibil cauzele acestor neplăceri să fie aceleași. Asta este un domeniu despre care sigur voi scrie ceva pe aici pentru că nu am găsit nicăieri acest subiect deși aceste simptome, care se simt în paralel, există.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Când îmi era necaz că nu pot purta, atât de des pe cât mi-aș fi dorit, tocuri, nu știam de atitudine. Nu am analizat senzația pe care ți-o dă un centimetru sau doi în plus la toc. Eram destul de mică dar simțeam că din postura pe care ți-o dă acea înălțime poți mai mult. Mama purta și ea destul de rar tocuri mai înalte dar nu simțeam că se comportă altfel nici față de noi apropiații nici de străini. Totuși mie acele tocuri îmi spuneau ceva, ceva ce mai târziu am înțeles că pot avea și fără ele. Pot avea, dar cu ce are legătură? Dacă din considerente ortopedice sau practice nu le poți purta ce altceva poți face pentru a avea aceași senzație pe care ți-o dau doi centimetri în plus la toc?

De multe ori o confundam cu curajul. Și cred că nu eram departe. Eram la un seminar când o doamnă lector, într-o pauză, ne-a povestit câteva minute neplăcute trăite de ea la intrarea într-o instituție. Deși avea tot ce trebuia ca acte, se silabiseau și tărăgănau cuvintele prin care i se asigura trecerea doar pentru a-și asigura importanța cineva și a trage de timp. Doamna atunci ne-a spus că este necesară uneori o atitudine bazată pe o încredere în tine mai mare decât cea pe care o ai. Mi-au rămas în minte cuvintele ei chiar dacă au trecut zeci de ani de atunci. Deci atitudinea însemna încredere în tine, în ce ești și uneori în ce ar trebui să cunoști. Dar pentru asta nu îți trebuie curaj? Dar de ce curaj? Ca să ceri ceva ce trebuie să ți se dea oricum dacă ești corect? Multă vreme mi se amestecau în minte noțiuni de genul ăsta.  

De multe ori am zis, cred că și prin articolele astea că din Lazarev am înțeles puțin. Nu-i avedvărat, că tot amintesc de el… de ce avem intenția în primă fază să ne împuținăm? Să nu ne lăudăm mi se pare ok, dar să spui că ești mai prostuț decât ești, asta înseamnă deja și lipsă de încredere în puterea ta de a reține și de a exprima ce ști și în Dumnezeul din tine. Neîncredere sau teamă de a ți se spune că-s prostii, pentru că într-adevăr nu sunt pentru toată lumea ca nivel de înțelegere? Oricum din toate astea nu cred, până la momentul ăsta, că se poate naște o atitudine cu care să-ți treacă prin cap să ieși și să povestești cunoștințelor despre ultimele tale lecturi. Dar de atunci a mai trecut un timp peste mine și am dobândit ceva atitudine în așa fel încât acum pot scrie mai des de el… și despre altele. Deci el zicea că dacă treci pe lângă un câine cu frică de el, inconștientul lui recepționează mesajul că nu vrei să fie acolo, asta în traducere înseamnă că vrei să dispară, să moară, drept pentru care el vrea să te muște. Aici este vorba de frică pe care nu poți s-o ascunzi cu o atitudine de ,,nu-mi pasă de tine”. Așa cred că se poate dobândi și atitudinea în orice situație, să-ți construiești interiorul pentru a-ți putea arăta atitudinea care să fie credibilă. Tot de la Lazarev știu de momentul lui două mii doisprezece în care se schimbă vibrațiile pământului, iar știința a demonstrat asta și schimbări în magnetismul lui, nu intru în amânuntele astea că nu le stăpânesc. Altceva am reținut și sunt atât de fericită că am început un drum minunat cu scrierile lui. El zicea că de peste două mii de ani ni s-a spus să intrăm în biserică umili și cu capul plecat. Acum a venit momentul să intrăm în biserică ,,de braț cu Dumnezeu”! Am amintit în primele articole că El este Tot și că nu se mai pune problema că nu e bine ce spun.

Plecând de la această idee și cu Dumnezeul în om, nu ți se pare că ar trebui să-ți construiești o altă atitudine atunci când ai ceva bun de transmis, de povestit sau de verificat, analizat și chiar de penalizat (vorbind de servici)? Dat fiind că în fiecare om există Dumnezeu nu îți permiți altă atitudine decât acea de înțelegere a statutului de om dar în funcție de conjuncturi adoptăm atitudinile corespunzătoare. Și când iei atitudine față de ceva ce este nelalocul lui tot trebuie înțeles statutul de om și pe urmă adopți măsurile necesare. Lazarev, în cărțile lui, îi spunea unui procuror că, este slujba lui de a trimite oamenii în închisoare, dar să nu își permită să-i considere mai prejos decât el, pentru că ei sunt fiecare în (ecoul îi spun eu) momentul în care își trăiesc evenimentele pe care și le-au adus cu emisiile lor anterioare din vieți anterioare, din strămoși sau regiuni geografice.

Dacă nici pe cei pedepsiți nu ne este permis să-i judecăm, de ce ne-am pleca noi capul adoptând o atitutine umilă atunci când considerăm că nu cunoaștem chiar totul, că ,,nu suntem perfecți” când suntem înconjurați de oameni sau chiar în fața lor? Am pus ghilimele pentru că se poartă expresia care a devenit un simbol al celor care vor să-și audă vocea, să pară interesanți dar de fapt nu gândesc atunci când o copiază de la unu’ la altu’. Cine poate face un om în afară de Dumnezeu? Și de El îți permiți să zici că nu-i perfect? Să nu zici de clonare că și acolo dacă nu există viață moare tot și viața încă nu se vede pentru că este o altă formă a lui Dumnezeu.

În timp, când nu prea ai de ales sau nu ai curaj să alegi altceva, înveți să-ți ascunzi puțin neștiutele printr-o atitudine ce nu te caracterizează de fel dar dacă o dublezi cu alte bune intenții, ieși onorabil la liman, cum se zice. După ce înveți că Dumnezeu este în tine și în ceilalți, îți este mult mai ușor să adopți atitudinea omului care, ok, nu știu tot dar cu ce știu hai să vedem ce putem face. Se întâmplă lucruri uluitoare.

Am vorbit la început de tocuri. Și fizionomia feței, subtitrarea cum mai spuneam, se schimbă atunci când în interior eliberezi umilința și proasta înțeleasă idea de păcătos, atunci când acestea sunt înlocuite cu încrederea în Dumnezeul din tine, cu încrederea în informațiile pe care le ai, cu încrederea în cunoștințele pe care le ai și cu care poți adopta o atitudine plăcută și pentru tine și pentru cei din jur.

Ca și gândirea pe care nu o pot (nu vreau) cataloga în pozitivă și negativă, nici atitudinea nu o pot cataloga. De ce? Pentru că gândirea o am așa cum vreau s-o am ,,mâine”, și atitudinea o am în funcție de cât curaj mi-am construit, câtă încredere în mine mi-am acceptat și ,,fabricat” și cât pot considera Dumnezeul din om. Toate atitudinele pe care ți le dorești ca și bucuriile se pot înmulți cu atenție, informații și voință.

Cu adevărat atunci când am conștientizat că toți suntem oameni și nu am mai privit la cei de pe scenă ca la niște oameni de neatins, poți aduce bucurie și ție și altora. Câteva zile în urmă am trăit în sala de spectacol, nu era prima oară, un moment de bucurie și de fericire chiar, care m-au trimis direct în spatele cortinei pentru a felicita o fată cu o voce Dumnezeiască, și pe mama ei la fel de minunată. Unora poate li se pare puțin sau nimic, dar bucuria pe care am trăit-o îmbrățișându-le și spunându-le cât de fericită mă fac ele cu cântul lor, nu o poate trăi oricine și sunt fericită că mie mi se întâmplă. Sunt sigură, și din mesajele pe care le-am schimbat ulterior, că și ele s-au bucurat de îndrăzneala mea care… nu cu mulți ani în urmă mi se părea ceva imposibil de dobândit.

Nu am terminat ,,coincidențele” dar fac o pauză…

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Cum toate au un început, am reușit performanța de a începe un articol în urmă cu două zile, am sărit o zi hotărându-mă să nu-l mai pun, ca în noaptea asta să reușesc să-l urc în blog. Intențiile mele sunt dintre cele mai bune însă cum nu se pot ,,da pe post” toate, posibil să-mi fi dat pe alocuri cu stângu’ în dreptu’ și să nu fiu clară… alege altceva de citit, atât pot spune.

Unul dintre cele mai grele lucruri de făcut în viață, pentru unii, este trăitul în prezent.

Să gândești așa…, să simți așa…, să crezi așa…, să te crezi așa… să crezi că meriți… Cam toate astea se pot grupa într-un pumn care s-ar putea numi ,,Trăiește în prezent!”.

La titlul ăsta mă gândisem înainte să scriu despre piele. M-a ros pantoful și am început cu ea. Deși am scris foarte puțin despre ea, nu voi continua, dar am amintit de asta pentru că și ea, ca și alte foarte multe afecțiuni și necazuri în viață, nu ar avea de suferit și nici noi dacă am trăi mai mult în prezent. Bine ar fi tot timpul.

Nu făceam prea multe conexiuni dar multă vreme tot auzeam de puterea prezentului. Se spune că ai cea mai mare putere când ești cu energia, cu gândurile, concentrarea și simțurile în prezent. Dacă ne gândim puțin, în trecut nu sunt deci nu am energie, în viitor nu sunt acum deci nu am energie, atunci sigur acum am energie pentru că doar acum exist. Câtă am? Cred că aici este ceva de zis. Dacă sunt acum dar mă gândesc la ce a fost, și mă gândesc la ce a fost rău, urât, trist, energia mea nu cred că este prea multă pentru că nimic din ce regret, nu-mi place, nu mi-a fost bine, etc. nu mă face să sar în sus de viață și să mă apuc cu energie să fac ceva acum. Dacă sunt acum și gândul îmi zboară la viitor, n-ar fi așa de rău dacă nu s-ar duce cu frică, griji, neliniști eventual panici. Nici așa nu mă dă afară vrednicia din casă ca să fac ceva, indiferent ce. Sigur că nu vorbesc despre puținele momente în care nu vreau să fac ceva, sau să gândesc chiar. Este vorba despre insistență în timp și intensitate a unor tipare care ne fură energia, aceasta se pare că este răspunzătoare de foarte multe afecțiuni. Deci până acum îmi aduc afecțiuni, boli pentru care de cele mai multe ori se caută altfel de cauze decât tiparele de gândire.

Cum se zice că boala este primul semn că ești pe drum greșit, ce urmează sunt necazurile. Ca să termin cu afecțiunile, mulți nu consideră că afecțiunile ușoare pot aduce altele mai grele. O fac pe pielea lor dar… ar fi bine de știut că mătreața spune ceva, sensibilitatea la soare spune ceva, sensibilitatea la orice fel de substanțe care nu sunt biologice, etc., etc., duce la ceva. Tensiunea spune ceva fie ea mare sau mică la fel ca amețelile atunci când te ridici repede. Starea de nervozitate, părul gras sau casant, tenul gras sau casant, etc., toate au urmări.

Cum pot fi toate cele enumerate mai sus împuținate cu ajutorul prezentului? Dacă înțeleg că anumite emoții, gânduri și trăiri îmi aduc afecțiuni și evenimente neplăcute, sunt atent la ce trăiesc aici și acum. Adică așa cum spunea o doamnă deșteaptă, dacă ești în casă acum ai vreun motiv să-ți fie frică de ceva? Frica este una dintre cele mai de dese cauze ale afecțiunilor și bolilor. Este cineva în casă care atentează la viața ta? Nu vorbesc de cazurile cu violențe, Doamne ferește. Zicea cineva că mai mult de nouăzeci la sută din fricile că ar putea să se întâmple ceva, le ai degeaba pentru că lucrurile alea pentru care îți era frică nu se întâmplă. Este foarte posibil ca în casă, sau la servici, sau pe stradă chiar, motivele pentru care să existe frică să nu existe, dar să existe foarte multe alte lucruri pentru care să te bucuri că există. Pot fi și multe calități pe care le ai și pentru care poți să simți recunoștință.

Am zis de energia din prezent care este diminuată și este mai greu să te apuci să faci ceva. Am furat niște expresii care mi-au plăcut și le dau mai departe. Se zice că în viață nu există palier: ,,O floare dacă nu crește moare”. Aici este nițel și despre dezvoltarea omului, dezvoltarea aptitudinilor, a talentelor. Nu sunt chiar amestecate lucrurile pentru că dacă nu poți trăi în prezent ca să ai energia la purtător, nu te poți gândi să faci și altceva decât rutina zilnică. Făcând aceleași lucruri, gândind aceleași gânduri nu mereu se cheamă înaintare și cum palier nu există, lucrurile vor merge în jos din toate punctele de vedere adică sănătate și evenimente de viață.  

Unul dintre cele mai grele lucruri de făcut în viață, pentru unii, este trăitul în prezent.

Cunoscând sau nu drumul ecoului, lucrurile tot la el merg. Dacă ai oarece regrete, nemulțumiri, stima de sine scăzută, sentimentul de a nu merita, etc. trăindu-le, amintinduți-le nu faci decât să le proiectezi în viitor care îți va aduce avenimente de viață pentru care să retrăiești emoțiile amintite. Și cum un necaz nu vine singur, așa se zice, acestea vin conform ecoului și cu afecțiuni pe partea de sănătate și cu evenimente neplăcute care să te facă să retrăiești trăirile trecutului. Dacă ești în viitor cu gândurile și ai eventual ceva scopuri și planuri îți pierzi energia dacă nu ești conștient de valoarea ta ca om cu Dumnezeu în el și te apucă iar nemulțumirea de sine, frica de a nu reuși, deznădejdea și mai rău este că se ajunge la delăsare și vin iar nereușitele din trecut să amintească că nu se poate mai mult.

Și pentru acei unii la pachet cu greutatea trăitului în prezent vin și Scenariile.

În hotărârea de a reuși să trăiești în prezent poți să-ți scri atunci când ai timp sau să repeți în gând afirmații pe care le-ai vrea adevărate ,,mâine” (sunt multe materiale cu afirmații de spus la timpul prezent pentru ca ecoul să-ți răspundă pentru acum ex: ,,eu sunt… ”, nu zici vreau să fiu…) sau, cel mai bine să-ți duci toată atenția la activitățile pe care le ai de făcut. Pentru astea este necesar un timp mai lung dar se zice că reușitele țin de noi. Dar… dacă în timpul focusării pe activități, în timp ce scri sau în timp ce-ți repeți lucruri pentru care ești recunoscător… în minte ți se derulează scenarii de filme de care ai vrea să scapi dar nu se lasă alungate, este foarte greu! Filmele sunt aproape toate din cele care nu răspund favorabil la întrebări de genul: dacă se întâmplă lucru x, dacă y face așa, dacă nu mi se dă dreptate în situația z, cum va fi, ce va fi, dacă… În completare mai citești și ziare, mai vezi știri la tv și gata scenariul filmului de groază care se va derula în mintea ta complet sau pe bucăți în funcție de conjuncturile în care ești. În acest caz cu toate puterile ar trebui înțeles că Dumnezeu este Tot și că a dat și puterea omului de aș face viața conform crezurilor lui. În asemenea credință, conștient că totul există, toate posibilitățile există (am scris în primele articole începând cu 1 din anul ăsta) spui încet, în liniște ca și cum vorbești cu Dumnezeu: ,,Doamne tu faci acum ca aceste gânduri să se ducă în Lumina Ta!” Și bazat pe experimentele care au demonstrat că al nostru creier nu face diferența între imaginație și realitate, îți imaginezi cum de la tine pleacă niște dâre (ele sunt gândurile tale) de aburi pe care le urmărești până ajung la Soare care tot în Dumnezeu este. Și de acum conștientizezi că s-au eliminat pentru că sunt la Dumnezeu. Poate nu scapi de aceste scenarii în următoarele zile dar cu răbdare și credință vei reuși. Pentru mulți ultimul paragraf poate părea SF dar asta este numai din lipsă de informații.

În menținerea bucuriei în prezent am trăit aseară și astă seară la Opera Română niște momente atât de intense de bucurie încât sunt convinsă că este ecoul celor zise de mine de recunoștință și sigur vor veni momente mai multe în care să retrăiesc bucuria momentelor din serile astea.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

,,… mi se citește subtitrarea pe față!”

Nu-mi amintesc gluma dar era ceva de genul: ,,când încerc și eu să fiu amabilă, mi se citește subtitrarea de față!” În funcție de conjunctură putem masca intențiile și gândurile din spatele feței dar pentru un timp. Vorbind de afecțiunile pielii, nu mai este despre intenții și ce vrem să arătăm, se pare că orânduiala cu care a fost construit corpul nostru are altă logică. Am găsit scris foarte frumos, și nu m-aș fi gândit niciodată la o asemenea importanță, că ,,fața mea este prima parte a ființei mele care întâmpină universul.” Mai zice că poate fi ,,cartea de identitate sau de vizită” ceea ce este foarte adevărat dat fiind că pe una este chiar obligatoriu să se insereze poza feței. Sunt studii și oameni pregătiți în a citi chipul feței, liniile, expresia feței. Deci partea cu pielea care poate ,,pârî” ce este in interiorul omului este foarte adevărată. Poate că dacă vreau să ascund o bucurie sau o tristețe pielea nu va arăta o stare mult diferită de cea normală. Dacă însă interiorul meu este vraiște în ceea ce privește părerea mea despre mine adică mă devalorizez, stima de sine este la pământ, am impresia că în ochii altora sunt la fel, fața mea devine iritată și uscată. Se pare că am trecut și eu pe acolo.

O preocupare exagerată de imagine și implicit a ce pun și fac la față, am intuit-o cu mult timp în urmă și acum citesc că am avut cumva dreptate, înseamnă tot o neiubire de sine, o proastă părere de sine, neîncredere în sine. Aici este vorba de la fardurile în exces și până la intervențiile chirurgicale, toate ascund devalorizarea sinelui. Pe aici intru și eu cu puțin fard pe ploape și ruj pe buze care de cele mai multe ori sper să însemne o considerație pe care o am pentru atmosfera locului unde mă aflu. Când o vedeam pe mama cu ruj pe buze, mi se lumina lumea, mi se luau toate grijile și eram cea mai fericită pentru că asta însemna că se simte bine. Bineînțeles asta se întâmpla după ce am adunat și eu câțiva ani în plus.

Cum la pielea aspră se spune că omul este aspru și dur cu alții dar mai ales cu el, pentru o față luminoasă cu trăsături blânde, Jacques Martel zice că să-mi curăț interiorul de gândurile negre și sentimentele negative… intenția nu se pune? L-aș întreba (ha, ha!). Am cele mai bune intenții de a scăpa de tot ce-i rău dar oglinda nu pare să le vadă, poate vrea s-o schimb.    

Tot Jacques Martel zice în cartea lui Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor, că după ce identifici afecțiunea pe care vrei s-o tratezi, să o citești câte o silabă pe secundă de mai multe ori. Principiul conform căruia afecțiunea s-ar ameliora l-am citit, nu bag mâna în foc că am înțeles tot dar am făcut și fac în continuare ce a zis el. Am făcut paranteza asta pentru că în mai multe afecțiuni ușoare, grele nu am în afară de greutate…, are dreptate iar ,,Fața lăsată” este una dintre ele. Sunt perioade în care din motive sau fără motive te lași mai… baltă (ca fiu drăguță). Atunci nu realizezi dar după o vreme îți observi ploapele mai lăsate, linii care sunt atrase de forța gravitației, și parcă pielea este mai fără viață. Dacă ești sincer cu tine, găsești în oglindă fix starea sufletului tău. Cum se întâmplă mereu cauți remedii după ce trece criza și atunci citești pe silabe că lipsa fermității pielii este lipsa fermității în deciziile luate. Se zice și de bătrânețe dar dacă accepți normalitatea dictată de alții de multe ori nu este bine și asta o spun din experiență. De curând mi s-a dat o replică de genul ,,am zis să ascult de alții care știu mai multe decât mine”, era vorba de niște rețete de slăbit, bătătorite de ani, prescrise de știutori care învățaseră tot de ani aceleași lucruri care… nu dau rezultate în timp, dar ei perseverează. Sunt de acord cu acești învățați dar… ți s-a dat un creier, nu? Și când zic eu că nu ascult normalitatea, caut totuși soluții și ce să vezi, ce găsesc sunt scrise tot de cei care știu mai multe decât mine, cei mai mulți doctori sau oameni de știință, cercetători chiar. Ca să închei cu fața lăsată, ori mi-am păcălit creierul, ori m-am plictisit să citesc și am făcut altceva ca să-mi ridic moralul (de obicei muzică pentru că o iubesc), cert este că dacă nu m-a păcălit oglinda, au fost momente când mi s-a ,,ridicat” fața după astfel de silabisiri.

O afecțiune de loc plăcută este acneea care nu apare numai în adolescență și care ca orice afecțiune a pielii arată și ea conflictele interioare. Conflict între emoții și mental, exprimarea sau neexprimarea sinelui pentru că asta duce la iritare, stări de critică și mai ales autocritică, resentimente, frici, rușine (eu am inventat-o), dacă este frică este nesiguranță și mai ales neîncredere în sine. Cum s-a inventat profesionalismul și normele de frumusețe, alături de cele enumerate, ajung la dezgust față de propria persoană și cel mai rău la neacceptarea propriei persoane. Când te devalorizezi dar te duce mintea și ai totuși propriile păreri dar mai există și factori externi încerci și revolta față de un spațiu limitat, față de un eventual control pe care îl simți, o revoltă împotriva unei părți sau a alteia, cam totul duce la o fierbere interioară care răbufnește luând forma acneei.

Coșurile sunt erupții care conțin și puroi. Fierberi interioare, sentimente depresive, descurajări, tristeți, furii care nu mereu pot fi exprimate duc la această afecțiune. Și dacă este vorba de tinerețe și dacă este vorba de adulți, și sigur mă repet și voi mai repeta, învățarea de timpuriu că omul este o ființă divină ar face ca și părinții să fie mai relaxați și mai stăpâni pe ei și ar crește și viitori adulți cu încredere în sine, mai relaxați și mai încrezători în oameni și chiar în viitor.       

Punctele negre poate spun cel mai bine despre sentimentul de a nu valora prea mult. Sentimente de nu merit respect, îmi este rușine cu mine deci nici nu mă respect, devin apăsătoare și duc inevitabil la neîncredere în propria persoană. Gândind la divinul din om încerci și vei reuși să găsești și câteva calități care sigur vor fi mai multe. Găsindu-le te vei gândi că meriți și respect de sine și din partea altora și gândurile negre și punctele negre vor pleca încet, încet. Sigur că tratamentele cosmetice sunt ajutătoare dar… dacă este vorba de tineret, părinții ar trebui să-și revizuiască părerile despre ei și încrederea în ei nu numai pentru a arăta bine în societate ci pentru a-și iubi Divinul din ei. Dacă vorbim de adulți, puțin timp în urmă am dat nas în nas cu ele, nu mai ai nicio scuză în a lucra cu tine dacă dai de niște informații care te pun să reconsideri raportul om – Dumnezeu. Și pentru că am amintit, aud expresii de genul ,,să te rogi la bunul Dumnezeu”, ,,dacă Dumnezeu vrea, dacă Dumnezeu ajută”. Eu nu mă rog și Dumnezeu vrea și ajută mereu prin Puterea pe care ți-a dat-o: ce simți acum, o să simți și mâine și poimâine… până vei schimba ce simți. Universul, adică Dumnezeu este un Tot în care există toate posibilitățile. Există eu deșteapă și eu proastă, există eu slabă și eu… cum sunt acum (offff), etc. Este o chestiune de timp și trăiri de sentimente ca să ajung unde vreau. Dacă eu mă rog pentru sănătate, înseamnă că o să mă rog și mâine și poimâine și mereu. Asta nu înseamnă că sănătatea mea va fi din ce în ce mai precară? Ba da! Dacă ai fi sănătos, bogat și cu siluetă, cum ai fi? Ai fi mulțumit, fericit, recunoscător, vesel, entuziast, etc. Caut acum și mâine și poimâine și în fiecare secundă să mulțumesc să fiu recunoascătoare, fericită și să mulțumesc întâi pentru simțurile pe care le am, pentru familie, pentru sănătatea pe care o am în diversele părți ale corpului, etc. Aceste stări vor veni și reveni, obligând boala și insecuritatea să plece.

O cicatrice mi s-a estompat cu aceste citiri silabisite dar în timpul în care eu lucrez cu crezurile mele, cu gândurile și trăirile mele. O cicatrice arată o fostă rană fizică dar care, se pare, are o rană morală. Ea vine să amintească mereu cele întâmplate și de obicei nu bucură aceste amintiri. Dacă se înțelege această Putere a omului (ecoul îi zic eu pentru că îmi este mai ușor) de a-și atrage ce a emis, emisiile pot veni și din vieți anterioare și acestea se pot îndrepta, ar putea să accepte mai ușor ce s-a întâmplat, ar putea mai ușor să ierte pentru că nu este nimic de iertat așa cu nu a fost nimic de supărat. Sunt terapii care te învață să trimiți Lumină Divină și Iubire necondiționată situației și/sau personajelor implicate, astfel răul dizolvându-se.

Cu ani în urmă când abia învățam despre univers și gânduri, aveam un șef care imi era drag cum îți este drag un praf în ochi. Când mi se făcea rău și începeam să tremur în maxim jumătate de oră mă suna, el fiind în alt oraș. Având această revelație a Dumnezeului în om am început în fiecare dimineață când plecam de acasă, pe drum și chiar peste zi să zic în gând: ,,x (numele mic al lui) îl iubesc pe Dumnezeul din tine”. Câteva zile mi-a fost extrem de greu, mi se părea că-L mint pe Dumnezeu dar, și nu era el balaur eu eram speriată în ciomege, după câteva săptămâni am devenit colegi, nu mai era șeful meu.

Până data viitoare: Lumină în suflet!