Nu intenționez să scriu pe aici de palpitații, noduri în gât sau fluturi în stomac, toate datorate inimii, pentru că și dacă se știe în general ce-s alea fiecare le simte pe pielea lui în conjuncturile fiecăruia iar pentru cei care nu au idee de ce-s alea nu are rost să le explic eu că în viață sunt și alte trăiri în afară de a vrea să faci rău, să te răzbuni, să aștepți beneficii sau să aștepți pentru a trăda. Deci acest articol nu este pentru ,,coincidențe”.

Pe vremea când îl citeam pe Lazarev, căruia îi mulțumesc pentru multele semne de întrebare pe care mi le-am pus dar pentru care am căutat și primit răspuns, mi s-a solicitat unul dintre volume care avea ca subtitlu ,,Iubirea”. Cine a citit ceva scris de el știe că nici pe departe nu este despre sentimentele romantice dintre un el și o ea. Dezumflată persoana, deși se dăduse rotundă că a citit păreri despre scrierile lui, mi-a înmânat volumul într-un timp în care nici prefața nu prea ar fi avut timp s-o citească. Am făcut ocolul ăsta pentru cineva care se așteaptă de la acest articol la soluții sau rezolvări medicale, ceea ce nu este cazul eu neputând da soluții nici pentru mașini în care scricat este sistemul mecanic și asta doar pentru că nu vreau, sau se așteaptă la ceva secrete legate de inimi doborâte, fisurate sau ranchinoase, pentru că, aici cel puțin, nu va fi cazul.

Intrând în capitolul cu același titlu cu al articolului meu din cartea ,,prietenului” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) mi se spune să citesc și despre sânge. Cum știu că sângele duce în spate bucuria vieții mi-am adus aminte de niște situații în care bucuria a fost atât de mare că mi-aș fi dorit toată viața să fi rămas în situațiile, două la număr, alea. Este vorba de cele două sarcini ale mele. La momentul respectiv am știut doar că în cazul unui leșin este vorba de așa zisele pierderi de calciu și nu mi se pare că nu poate fi adevărat. Acum până să intru să citesc despre sânge am căutat să văd și dacă sunt însemnări legate de leșin. Am găsit, rămâne să mai caut să văd câte mi se potrivesc cu cele pe care le-am trăit.

Leșinul este o pierdere a cunoștinței de durată mai mică sau mai mare care ajută la ,,fuga de realitate”. Dacă este adevărat, și eu cred că este, cum m-am văzut într-o altă viață, doar așa mi-aș putea explica această fugă ca fiind adevărată. Înseamnă o stare de oboseală, rezistență scăzută asta însemnând că se adaugă stări de frică, descurajare, neputință. De aici teama de a nu reuși este maximă. Recomandarea este de a lăsa în urmă trăirile astea și să cred și să am încredere că se vor întâmpla lucruri bune în viața mea. Și nivelul calciului scăzut și trăirile astea înseamnă tot sentimentul de nesusținere din parte vieții și a tuturor.

Sigur că acest leșin nu te anunță când vine dar o educație (nu-mi place cuvântul), nu, o atmosferă în familie din care să rezulte puterea lui Dumnezeu și cât este de mare și că acesta se află în fiecare om ar însufleți și ar da mai multă încredere în sine și celui mai mare fricos. Eu nu am știut toate acestea, am știut doar că mama și soacra mea au adus pe lume minuni sănătoase și nu li s-a întâmplat nimic rău, deci eu trebuia să fiu foarte bine pentru ca și puii mei să fie la fel. Nu știu de câtă putere este în stare o femeie dar o mama chiar devine leoaică atunci când este vorba de puii ei.       

Acum să merg la bucuria din sânge. De ce scriu și despre sânge? Inima nu ar mai avea ce face dacă nu ar pompa sânge, nu? Sau cel puțin eu așa știu.

 Sângele se pare că este combustibilul nostru iar pentru a-și face treaba bine ar trebui să fie și liber. Dacă acesta mai are și corpuri străine cărora li se mai zice și impurități, el dă de furcă întregului organism inclusiv inimii. El poartă energia necesară iar când circulația nu-i tocmai bună nu numai bucuria este blocată dar iubirea este blocată asta însemnând blocarea sentimentelor adică neexprimarea lor. De aici recomandarea este de a lăsa sângele să curgă deci bucuria și iubirea și se pare și ideile noi, benefice cred.

O concluzie a mea, zic eu, ar fi că într-o situație mai mult decât neplăcută când bucuria pare că se sfârșește poate fi încărcat sângele până la blocaje astfel poate interveni și leșinul. O reevaluare a vieții, a posibilităților, a înțelegerii numărului infinit de situații minunate care pot veni și mai ales a omului minunat care ești pentru că Dumnezeu este în tine, nu numai că înlătură definitiv orice posibilitate de apariție a leșinului dar dă posibilitate organismului să se vindece de orice suferință și mai ales dă posibilitatea de evoluție minunată.

Inima este legată de chakra numărul patru. Așa zice în carte, dacă nu zicea el ziceam eu pentru că d-astea am mai auzit și știu că-i musai să fie reglate. ,,Simbolizează casa și reprezintă iubirea (emoțiile, capacitatea mea de a iubi), bucuria, vitalitatea și siguranța.” Poate că legat de siguranță el mai zice că se împarte în două adică dreapta reprezintă tatăl și stânga reprezintă mama. Dacă s-ar ști din vreme că omul își trăiește propriile stări trăite anterior, în vieți anterioare, în geografii anterioare poate că părinții care nu-s tocmai ce-și doresc copii ar fi mai puțin judecați și inimile copiilor ar avea mai puțin de suferit. Sângele fiind bucuria și energia vieții, inima pompează energie pentru fericire, echilibru, bucurie și pentru liniștea interioară. Recunoașterea acelei stări de iubire pentru cât mai multe din jurul nostru duce la o circulație mult îmbunătățită ca și la un organism în armonie cu starea lui naturală pentru care a fost făcut de Dumnezeu. Sentimentul că nu sunt iubit, că nu primesc iubire, nu este altceva decât ecoul care îți aduce pe ,,nu te iubesc X”, X fiind tu pentru că neiubindu-te asta înseamnă! Degeaba găsești vinovați chiar dacă zici de soartă sau voia Domnului, singurul vinovat ești tu care ,,strigi” în viața ta altceva decât îți dorești. Nefiind iubire la inimă aceasta poate intra în suferință fizică de data asta chiar dacă dintr-o cauză nepământeană. Mai poate să fi intervenit și un sentiment de culpabilitate care poate fi resimțit ca un adevărat motiv pentru care nu merit să fiu iubit și asta la fel de rău face ca neiubirea de sine.

Recomandările sunt legate de atenția dată iubirii. Iubirea se înțelege greșit de foarte multe ori. Iubirea nu este numai sentimentul de posesiune dintre un el și o ea ,,vreau să fie al meu”, aia nici nu poate fi numită iubire, este o obsesie bolnăvicioasă care poate duce la boală. Dacă vorbim de iubire aceasta poate fi (nu dau eu definiții și nici nu caut) înțeleasă ca o iubire față de tot ce a creat Dumnezeu cu El cu Tot. Iubind și Legile pe care le-a dat, putem astfel să înțelegem și acele ,,lungimi de undă” care ne pot unii dar și pe cele pentru care nu se poate vorbi niciodată de ,,doi”. O astfel de înțelegere te scutește de dezamăgiri, de critici, judecăți și mai ales de ,,nu pot să iert”. Nu ai ce ierta dacă înțelegi că răul care ți s-a făcut a fost atras de tine. Nici nu mai ai pe cine să te superi și în primul rând pe tine nu ai de ce să te superi și nici să nu poți să te ierți. Nu întorci obrazul celălalt, părerea mea, dar poți să alegi unde să rămâi.

Zice aici că ritmul cardiac variază când sunt dezechilibrat, tulburat sau sensibil la emoțiile mele. Îmi amintesc o situație când, s-a mai repetat de atunci, am rugat să mi se facă o analiză la un aparat pentru că îmi simțeam inima ,,în altă parte” (nu dau detalii dar m-am speriat rău) și de necrezut mi-au arătat hârtia pe care era desenat totul în ordine. Și iar se recomandă iertarea de sine adică ce am scris eu mai sus cu câteva rânduri, cu grijile este mai mult de  muncă dar cumva cauzele fiind găsite vor veni unul câte unul și materialele, înscrisurile care să ne lămurească cum să facem.

Aritmia cardiacă zice că este o tulburare de ritm cardiac. Până să văd ce-i scris și sigur nu voi găsi, palpitații (nu știu dacă intră la categoria asta de afecțiune) mie îmi dă, în afară de cauze nefizice adică lungimi de undă, o masă la care am mâncat niște combinații de alimente care, probabil, dau mulți acizi sau toxine sau zi cum vrei. Le-am identificat, nu sunt recomandate nici de specialiști dar îți urcă inima în gât în câteva secunde după ce ai mâncat.

Dacă inima reprezintă iubirea, palpitațiile zice că este un semnal de alarmă, un strigăt de ajutor în legătură cu iubirea. Ca să fiu nițel nașpa, o să încerc să nu mai ,,iubesc” combinațiile care îmi dau palpitații ha! Frica de a pierde sau de a nu primi iubirea, nevoia de control și mai multe lucruri în același timp (persoane, muncă, hobby) pe care nu știu să le prioritizez, toate pot da palpitații.

Posibil trebuie să fac ceva ce nu-mi este la inimă, nu mă iubesc și trăiesc în ritmul care mi se cere, decizii importante mă panichează, iar ajung la palpitații.

Tahicardia, contracția rapidă cu bătăi accelerate apare la eforturi sau emoții puternice.

Recomandările sunt de acceptare a armoniei în viață la toate nivelurile.

Bineînțeles că sunt multe afecțiuni cu multe recomandări, am creionat câteva, n-am găsit nodul în gât dar o să-l mai caut.

La chakra numărul patru, a inimii am găsit scris ca și convingere negativă care dereglează mersul sănătos al inimii: dragostea nu aduce decât suferință și durere. Nu merit să fiu iubit. Convingerea potrivită ar fi: dragostea este puterea supremă pe pământ, toți merită să fie iubiți inclusiv eu.

Exceptând cuvintele traduse corect sau nu, ideea este că Iubirea în sensul Dumnezeului care include tot și a faptului că toți o merităm este sănătatea (în corp) și fericirea (evenimentele din viață) pentru care am fost făcuți și aduși pe lume. Astea sunt de la mine citire.    

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Știam că unghiile au ceva legătură cu detaliile. Nu eram prea sigură ce însemna detalii sau nu voiam să cred că mărunțișurile vieții, lucruri de o mai mică însemnătate sau lucruri de care te împiedici când nu ai probleme pot face ravagii când este vorba de unghii sau de orice altceva din organism. Am început articolul ieri, scriu acum sper să-l și termin pentru că descop că nu sunt mai puțin importante chiar dacă uneori ne gândim la ele doar ca la o manechiură, o ojă colorată, eventual ceva fițe care sunt acum la modă.

Unghiile, în afară de faptul că este un țesut dur am aflat că este ,,energia cea mai profundă și spirituală, forța interioară. Prin unghii îmi pot crea viața” (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor). Sinceră să fiu doar imagini prin care aș râcâi în pământ îmi vin în minte dar se pare că nu știu multe. Că sunt o protecție pot să-mi imaginez dar că reprezintă forța care mă susține nu pot decât să fac asociere cu o perioadă, începând cu care unghiile mele au de suferit, în care susținere mi se părea un cuvânt pe care numai, și așa a fost, Dumnezeu îl poate folosi. Unghiile mai indică flexibilitatea la schimbări, dificultatea poziționării față de unele evenimente sau persoane. Și totuși în carte folosește cuvântul detalii. Când aceste detalii devin importante în viață, unghiile pot deveni punctul central al atenției și aici vorbim de grija permanentă pentru curățarea și lăcuirea lor. Inițial este un lucru frumos care crează atmosfere plăcute dar se pare că arată că vreau să ascund ceva din mine care mi se pare urât. O inflamație la unghii arată o agățare de ceva pentru că mă consider lipsit de putere și așa devin vulnerabil.  

Unghiile îngroșate zice că amintesc de carapacea broaștelor țestoase ceea ce ar însemna o protecție necesară dar dublată de sentimentul că trăiesc într-o închisoare pe care se pare mi-am făurit-o pentru a mă izola de exterior dar și de agresivitatea mea chiar față de mine.

Pete albe pe unghii arată un eveniment bulversant. Punând la socoteală fricile, lipsa curajului și mai ales a tupeului, când acestea sunt la ordinea zilei, mai greu de pus degetul pe evenimentul cu pricina.

Unghiile rupte arată spre sentimentul trait de un prizonier, poate și îngropat având în vedere normele societății, profesionalismul ajuns la modă și pe drept dorit de atins, neîncrederii în sine și în capacitățile dobândite de a rezolva situații ce par fără ieșire… am scris puține trăiri față de câte sunt care te pot lăsa cu unghiile franjuri.

Unghii care se exfoliază sunt un semn al unui conflict. Vreau să merg în două direcții, una pe care apuc dar care îmi face rău și una pe care se pare doar o visez pentru că reguli, curaj, norme, îndoieli atârnă mult mai greu. Și ca și mine și unghiile se simt rupte în bucăți.

Recomandările poate utile mai greu de înțeles. Îmblânzirea forței interioare și renunțarea la a rezista vieții cu încrederea în capacitățile sinelui. Am auzit că sunt multe soluții apărute în farmacii poate și foarte eficiente dar cred că la fel de util este și descoperirea trăirilor care au dus la deteriorarea unghiilor.

Unghiile încarnate vorbesc despre culpabilitate sau neacceptarea unei situații noi. Neacceptarea iar aduce în discuție conflictul dintre mental și emotional, una trebuie să fac și mereu vreau altceva sau altfel. Cum cele mai dese cazuri sunt la picioare, cum acestea înaintează, unghia încarnată înseamnă frica față de viitor, presiunea pe care o percep legată de putința mea de a trăi acest viitor. Se pot așeza aici și unele regrete față de unele decizii luate. Dorința de a reuși în viață dar nu mă consider capabil duc la întoarcerea unghiilor către interior.

Recomandarea este de rezolvare a conflictului mental, emotional în sensul în care trebuie descoperite forțele interioare adică încrederea în sine și mersul înainte.

Unghiile casante vorbesc despre cum îmi folosesc energia. Unghii moi arată slăbiciunea mea forța cu care merg în viață, arată că altții decid pentru mine, stau mai la umbră fără să-mi pun la treabă forțele mele. Mă simt neputincios și fragil, emoțiile mele mă copleșesc.

Recomandarea este de a-mi lua viața în mâini, de a-mi descoperi forța pe care o am și ce pot face cu ea, și iar stima și încrederea în sine și în capacitărțile dobândite.

Poate că folosirea ,,colților” și mai puțin menajarea celor care ,,și-au aranjat” viața, nu mai au ce face și se uită la a altora (vezi ,,cincidențele”) și mai des sfâșierea lor o să ne ajute și pe noi ,,proștii” să ne salvăm unghiuțele.

Rosul unghiilor indică o nervozitatea care roade energia, o nesiguranță mare, neîncredere în capacitățile proprii. Emoțiile rămân neexprimate, parte din mine nu-mi este pe plac, mă opresc din a vorbi, toate duc la o mai slabă autonomie.  

Soluția ar fi exprimarea emoțiilor și găsirea siguranței și încrederii în sine.

Unghiile îngălbenite denotă o fragilitate a sistemului de apărare, greutate în a face față evenimentelor vieții, viața devenind ternă.

Recomandarea este găsirea sau regăsirea a ceva din interior care să aducă pasiune în viață și dezvoltarea energiei interioare.

Aproape peste tot lipsește sentimentul Dumnezeului din om care înseamnă putere, încredere în sine, capabilitate, curaj, lipsa regretelor și o infinită pasiune și dorință de viață. Cu încetul acestea vor putea fi înțelese și simțite pentru că altfel orice medicament, compresă, baie binefăcătoare pentru unghii nu face altceva decât să mute trăirile lipsă către o altă zonă a corpului sau către un eveniment nedorit de viață. Vibrațiile înalte au mereu câștig de cauză și astfel ne protejăm și urmașii.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Ego – sau dacă nu ai ce face încearcă să găsești o definiție pe net. În căutările mele, ale căror rezultate mi-ai pus urechile pe bigudiuri, mă întrebam ce mi-a venit cu acest cuvânt pe care eu îl folosesc extrem de puțin, poate dor când imit pe cineva în râs, spre deloc. Am zis în râs pentru că eu am o definiție a acestui cuvânt de așa natură că nu m-aș apuca niciodată să vorbesc serios despre el. Dar am găsit că am dat de el în cartea ,,prietenului” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) în timp ce căutând despre unghii, gelozie și panică, m-am oprit la Alergie. Cred că am început să caut de la sfârșitul alfabetului așa încât am ajuns la litera A. Deci ca să înțeleg ce a vrut omul să scrie la Alergie trebuia să înțeleg și ce înțelege el prin Ego. N-am înțeles și voi lăsa câteva scrieri referitoare la el între ghilimele.

,,Cuvântul ego înseamnă „eu” sau propria persoană. În psihologie, el este partea din minte care face legătura între dorințele noastre și lumea reală, având grijă de siguranța și identitatea noastră. Eul sau sinele conștient. Măsura în care un om se gândește la propria persoană. Ajută omul să se adapteze la mediu și să-și controleze pornirile. Un ego mare înseamnă mândrie sau o stimă de sine exagerată. Ne apără de frici și de pericolele aduse de ceilalți oameni. De-a lungul mileniilor, ego-ul a fost o parte pe care ne-am dezvoltat-o și care ne-a ajutat extraordinar. La început, pentru a supraviețui, apoi pentru a obține… ceea ce ne doream, apoi pentru a cunoaște și explora. Cât timp ego-ul se manifesta cu „parul” și „superparul”, limitele distrugerilor pe care le putea face în scopul protejării sau impunerii propriilor interese erau destul de restrânse. Ego-ul însă are și aspecte pozitive, atunci când stimulează obținerea de rezultate, progresul economic sau acumulările materiale. Ego-ul este format din toate poveștile care ne trec prin minte și cu care ne identificăm. Dar ego-ul este nimic mai mult decât un ansamblu de obiceiuri de gândire, adânc înrădăcinate. Ego-ul este „îngâmfat din naştere”. Ego-ul este doar o sumă de păreri subiective, de programe, furnizate de minte şi amplificate masiv prin emoţii şi sentimente. Nu trăieşte experienţa lumii, ci doar părerea despre ea.”

Cred că aia cu părerea despre lume mi se pare mai aproape de ce cred eu. Adică ego-ul meu ar fi cam ce știu eu, ce știu că simt, ce cred și cam ce cunosc… mă mai gândesc dacă îmi completez definiția.

De când am aflat de cauzele bolilor și afecțiunilor care sunt cu totul altele decât cele fizice exterioare nouă, am auzit și despre aceste alergii despre care în copilărie, când schimbam scutecele la dinozauri – cum spunea fostul meu coleg de serviciu, nu cred că am auzit prea mult. În orice caz alergiile erau legate, în materialele găsite, de pretenții. Pretențiile le poți avea de la oameni, referitor la un anumit comportament, le poți avea de la tine posibil pentru că ți s-au inoculat sau ți le-ai dezvoltat tu. Pretențiile pe care le ai în legătură cu lumea, prietenii, familia, colegii, partenerul de viață, pot fi dintre cele mai pertinente dacă sunt plecate direct din nivelul tău de înțelegere a normelor morale, a legilor, tradițiilor și chiar a principiilor tale unele proprii unele împrumutate. Evoluția omenirii din ultimele secole și ultimele tehnologii în toate domeniile dau de multe ori naștere acestor pretenții. Numai că toate cele amintite plasează omul ca fiind doar cât se vede. Se consideră o păpușă vie care are îndatoriri și proprietăți care nu este în legătură cu Universul, cu Dumnezeu nici atât. Nu se cunoaște că eu dacă judec azi pe unul care minte, mâine voi judeca pe mai mulți care vor minți și mai mult și mai bine iar teama, greața, uneori tendința excesivă de protecție mă fac să transmit corpului meu că sunt în pericol și am aflat că el așa se apără. Mai în glumă mai în serios se spune că ,,am alergie la domnul X”. Îl consider demn de a mă feri de el pentru că l-am judecat, m-am ferit de el și tocmai aceste trăiri îmi aduc situații pentru a le retrăi. Pretențiile referitoare la domnul X sunt legate de comportamentul lui, de interacțiunea cu el, de nivelul lui de conștiință, de valoarea lui, de orice. Sunt îndreptățite, numai că Dumnezeul din el nu poate fi judecat, poate fi ocolit dar nu judecat pentru că judecata îți aduce alte situații în care să judeci iar și mai nou în care corpul să te protejeze cu așa numitele reacții la alergeni. Alergenii ăștia chiar dacă uneori sunt materiale fără suflet ca alunele sau nu știu ce fruct, sunt formați din celule, celulele din atomi, atomii sunt formați din particule care sunt purtate de câmpul susținător care vibrează în acord și rezonează cu ce ai emis tu. Tu ai făcut ca aceștia să intre în aria ta de viață. Între alergenii care îți arată că te protejează și tine este un câmp care este în Univers și în tine, care leagă tot, nu este ego pentru că în definițiile de mai sus ego este doar cât ești tu în oglindă.

O chestiune care cred că s-a pierdut din vedere este faptul că eu crezând că ceva îmi va face rău, îmi va face. O dată încetățenită această definiție a alergenilor devine crez pentru toți cei care vor deveni alergici, aceștia crezând că alergenii chiar există pentru ei. Și este foarte convenabil, așa cum se întâmplă cu multe afecțiuni să dai vina pe alergeni care, ce să vezi, sunt de un milion de tipuri și unii nici nu se cunosc.

În carte scrie că Alergia este ,,mijlocul prin care corpul semnalează că trăiesc o stare de agresivitate și de ostilitate față de o persoană (domnul X) sau de o situație”. Aici spune că există un pericol deci o situație de nesiguranță. Am scris de faptul că un câine de care te ferești încearcă să te muște pentru că la biocâmpul lui teama ta se traduce prin faptul că-i dorești moartea. Aici agresivitatea și ostilitatea și teama de pericol se întorc posibil sub formă de lacrimi, neputința de a respira, curgerea nasului, ca o eliberare a emoțiilor emise de agresivitate, teamă, pericol.

Persoana sau situația care generează așa fiind de nesuportat se consideră inamic care nu-mi dă libertatea de a fi sau a face ceva. Normal că mă afectează, mă simt și amenințat dar dacă încep să analizez logic (adică numai cu ego) și văd că nu ar fi așa de rău, mă fac să renunț a mă separa de persoana sau de situația respectivă, caz în care trăirile rămânând vor face corpul să mă ferească de pericol și vor apărea semnele alergiei. Pot mări puțin distanța dar alegerile vor avea de suferit, locul cuvenit tot nu-l găsesc și mai dau nițel din coate în dorința de a fi puțin observată dar faptul că nu am luat o decizie radicală face ca acel conflict între mine și persoana sau situația să rămână iar alergia să-și facă de cap în continuare.

O Alergie, indiferent la ce se manifestă, indică o doză de toxicitate în organism. Gradul ridicat de toxicitatea se datorează celor din coloana roșie din tabel referitor la alimentație și la trăirile aferente friciilor iar din piramidă sunt trăirile de la baza piramidei. Într-o carte care dezbătea tema alimentației naturiste era scris că diabeticul este cel mai acidifiat pacient. Cred că scriitorul a trăit până să înflorească buchetul de alergii. Mi-au trecut pe la urechi sfaturi legate de alimentația celor care vor să se păstreze în formă, o înclinație de felicitat, care notau proteine dar din cele procesate adică gătite. Toată carnea plină de proteine rămâne fără enzime (partea vie din hrană) când este supusă temperaturilor înalte, devine balast (gunoi) pentru organism care se luptă cu el consumând inutil multă energie. Faptul că la unii ține acest regim și la unii nu ține este strict legat de crezurile, emoțiile, trăirile individului.

Toate cele afectate de alergeni apar datorită trăirilor: nu-mi miroase ceva bine și vreau să evit dar nu sunt sigur, așa apare răceala (de fapt apare de la indecizie nu de la situația urât mirositoare), fac sinuzită înseamnă că mă simt prizonier, am un conflict cu persoana de sex opus dar astea sunt cauzele pentru sinuzită deja. Dacă mă tem să mă exprim apare tusea, nu pot să vorbesc sau îmi este frică să vorbesc, tot indecizia de a face o alegere radicală este.

Alergia la un aliment vorbește de lipsa de încredere în viață, revenirea la monotonie și de aici lipsa bucuriei, a veseliei, spaima de a încerca nou sau dorința de control ce nu se poate infăptui.

Alergia poate apărea când se schimbă ceva în viață ca o mutare, care posibil să exprime o insecuritate, încrederea în sine scade, pot supraaprecia pe altcineva lucru care mă irită.

Înainte a scrie recomandările din carte eu le rezum la alimentație cu partea vie a ei, conștientizarea Dumnezeului din om pentru a mă valoriza, a crește încrederea în sine (dacă Dumnezeu nu poate, cine mai poate?) inclusiv a încrederii în a alege și a asumării deciziilor și a nu mai judeca pentru că nu-mi permit să judec pe Dumnezeul din om, cunoașterea Legilor adică a ecoului care spune că ce trăiesc voi atrage evenimente și oameni care mă vor face să retrăiesc cele emise.

Poate că microbii există, dar să nu uităm că s-au înmulțit tipurile lor fără ca cineva din Univers să-i aducă. S-a întâmplat doar pentru că ei se formează în concordanță cu vibrațiile emise de om în trăirile lui. În evoluția lui au evoluat și emoțiile, fricile, crezurile, pretențiile și atunci acestea au format diversele tipuri de piticanii care să aibă aceleași vibrații cu emisiile omului. În coloana roșie sunt trecuți paraziții care având vibrații foarte joase se hranesc și trăiesc doar în mediu acid. Nu doar antibioticele ci și mineralele cu enzime (naturale) și schimbarea gândirii în bine alcalinizează organismul iar paraziții nu pot supraviețui.

Recomandările din carte spun să îmi accept viața și fricile (nu am înțeles cum să-mi accept fricile), să-mi aduc pace și iubire. Ușor de zis, greu de făcut. Mai departe spune să-mi recunosc valoarea (ceea ce este vital, Dumnezeul din mine este toată valoarea pe care o poate avea un om), să-mi accept frumusețea și toate calitățile mele divine, așa voi fi în armonie cu ceilalți și frustrările vor dispărea. Indiferent cât de frumos sau urât mă văd, cât de deștept sau prost mă simt, faptul că în mine este viața și Dumnezeu, mă face treptat, treptat să-mi îmbunătățesc părerile despre mine și să caut să le văd și pe cele calități, că poate sunt pe acolo pe undeva, nu numai pe defecte (de unde se nasc pretențiile).

În carte scrie despre multe alte alergii, nu le abordez pentru că soluțiile sunt aceleași și sunt aici scrise deja.

Dacă nu-mi dezvoltam nivelul de informații în ultimii zeci de ani și schimbat sistemul de gîndire, cred că ajungeam să fiu și eu alergică la ,,coincidențe” care nu știu (ele nu știu) că niște frici pe care poate le-ai adus pe lume și din alte vieți, lipsa de tupeu sau de curaj și lipsa oricărei dorințe de a jigni… nu știu că acestea adunate nu dă, după semnul egal, Prostie! Sau poate scrie Prost pe fruntea mea…

Până data viitoare: Lumină în suflet!

,,… mi se citește subtitrarea pe față!”

Nu-mi amintesc gluma dar era ceva de genul: ,,când încerc și eu să fiu amabilă, mi se citește subtitrarea de față!” În funcție de conjunctură putem masca intențiile și gândurile din spatele feței dar pentru un timp. Am găsit scris foarte frumos, și nu m-aș fi gândit niciodată la o asemenea importanță, că ,,fața mea este prima parte a ființei mele care întâmpină Universul.” Mai zice că poate fi ,,cartea de identitate sau de vizită” ceea ce este foarte adevărat dat fiind că pe una este chiar obligatoriu să se insereze poza feței. Sunt studii și oameni pregătiți în a citi chipul feței, liniile, expresia feței. Deci partea cu pielea care poate ,,pârî” ce este in interiorul omului este foarte adevărată. Poate că dacă vreau să ascund o bucurie sau o tristețe pielea nu va arăta o stare mult diferită de cea normală. Dacă însă interiorul meu este vraiște în ceea ce privește părerea mea despre mine adică mă devalorizez, stima de sine este la pământ, am impresia că în ochii altora sunt la fel, fața mea devine iritată și uscată. Se pare că am trecut și eu pe acolo. Au fost câteva cuvinte dintr-un articol anterior pe care le-am găsit folositoare și aici.

Acneea de cele mai multe ori este asociată cu adolescența. Voi spicui câteva idei din cartea ,,prietenului” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) dar și altele adunate în vreme. Când se vorbește de adolescență sau aceste perioade de tinerețe se face referire la hormoni, glande și în general se găsesc vinovate ele de ceea ce arată oglinda. La capitolul glande am găsit recomandarea de a-mi conștientiza viața și, cum zic eu ecoului, de a-mi crea propria viață în loc să merg automat pe cum se face, asa se face, asa e bine, etc., astfel glandele vor funcționa corect.

Am început cu această recomandare pentru că nici recomandarea și nici trăirile care duc la acnee nu pot fi puse doar pe seama tinerilor. Automatismele și conștientizarea vieții țin mai mult de adulți decât de tineret. Am mai găsit, și nu voi scrie aici, despre viziunea asupra sexualității care nu are cum să fie pusă pe seama tinereții. Alte cauze în afară de cele scrise în carte sunt legate și de un surplus de toxine din alimentație dar și această alimentație se datorează tot dezorientărilor legate de ce trebuie și nu trebuie ale părinților. Tinerii fiind mai curați în sensul de trăiri grele mai puține, le preiau pe ale părinților pentru că vibrațiile părinților vor rezona cu ale urmașilor, se zice că moștenește boala dar de fapt moștenește vibrația care lansează boala adică acneea (Bruce Lipton demonstrează că nu genele moștenite dau boli ci convingerile comandă genelor ce boli să facă).      

În carte vorbește de acnee ca legătură cu individualitatea, armonia dintre ce trăiesc în interior și ce se întâmplă în exterior (îmi sună a conflict dintre mental cu emotional). Și ca fost tânăr și din observații cred că acest conflict este trăit de părinți când își văd puii mărindu-se și au ei dificultăți în a le recomanda sau a-i sfătui referitor la direcții în viață și comportament sau au trait ei anumite conflicte. Un tânăr abia începe să vadă ce este pe afară dar să mai intre și în conflict cu trăirile lui interioare. Da, sunt copii frumoși din părinți frumoși dar cu mari probleme cu acnee pentru că părinții, poate numai unul din ei, este tot timpul în alertă, se irită foarte repede, critică chiar dacă nu cu răutate, se simte nesigur și are nevoie să se gândească și să simtă pe cineva care îi poate fi de ajutor, simte rușine față de ce ar zice și mai ales de ce ar crede ceilalți dacă zice ceva care nu ar fi în normalul lumii. Și da, cred că se simțea și urât, desi nu era! Crescut în ,,ce zice lumea” părintele nu a avut așa mari probleme dar s-au adunat la copil poate pentru că pe părinte l-au durut mai mult crezurile lumii impuse decât pe părinții lui cărora li se păreau normale și nu aveau rețineri. Legat de sexualitate, frica, de care se vorbește în carte, nu este data de inconștientul tânărului este data de înțelegerea sau neînțelegerea acesteia a unuia din părinți. Acești părinți care de cele mai multe ori conviețuiau conform normelor lumii, trăind fără prea multe trimiteri la sentimente sau la orice altceva pentru care nu sunt ,,manuale”, fiecare în parte își iubește copilul dar și dacă nu sunt despărțiți în fapt nu știu să transmită tânărului nimic despre viața proprie, iubirea de viață, iubirea de sine, toate despre care în secolul trecut nu se știa că există.

Toxinele din alimentație despre care am amintit vin la ficat care trebuie să digere și furia (cel mai adesea a părinților) pe propria persoană sau de la rinichi care trebuie să filtreze toate fricile și ranchiunile (tot strânse de părinți) alături de alimente. Un tânăr prea puțin își ocupă timpul cu furia că nu a realizat nu știu ce proiect sau că nu este suficient de bun, poate avea câteva frici mai ales venite din vieți anterioare dar ranchiuni când a avut timp în viața asta să le emită?   

Cum aproape două mii de ani am știut doar de Dumnezeul din cer care ne poate pedepsi, așa și cu aceste crezuri care s-au înpământenit că la pubertate faci acnee, coșuri, că este normal și se depune o muncă uriașă pentru a se găsi soluții. Recomandările din carte nu le voi aminti pentru că am zis câte ceva până acum și mai ales le-aș recomanda părinților.

Coșurile au în comun cu acneea dar ele pot apărea nu numai pe față. Dacă au în vârf puroi ăsta este de la furie, refulat emoții, descurajare. Recomandarea este exprimarea cu ,,sinceritate și simplitate” a emoțiilor. Și dacă ai idee de Dumnezeul din om și tot nu-ți este ușor să te exprimi dar când totul se rezumă la așa trebuie, așa se face, așa e bine? Când rușinea de ce ai putea spune sau de ce ai putea face îți este inamic, încrederea în omul din tine se dizolvă și dacă a existat vreaodată iar acestea sunt ale părinților ca și fricile aduse din vieți anterioare și părinților și copiilor.  

Cearcănele se spune că sunt de la oboseală. Eu le am imediat a doua zi după ce am schimbat în rău alimentația. Pot fi de la alergii sau o anemie de fier, mai scrie în carte. În cazul anemiei zice că este vorba despre faptul că mă simt spionat, încolțit și nu se întrevăd căi de ieșire. Soluția ar fi ințelegerea independenței și a fericirii ca depinzând doar de mine și nu de aprobarea cuiva.   

Când mă simt încolțit și neîncrezător în mine o să simt frică și furie. Frica se duce la rinichi iar furia la ficat. Ambele gestionează toxinele din organism care, eu le zic acizi răi, atacă mineralele fierul fiind unul dintre ele. De când sunt mică știu că persoanele care au cearcăne au probleme cu rinichii, acum aflu și de ficat. Am găsit în alte materiale că rinichii stochează fricile profunde, fricile legate de viitor și sentimentul de copleșire de aici și tendința către oboseală.

Ce nu am avut nicio idee este că ,,nevoia de a deține controlul absolut asupra vieții sau a celor din jur consumă enorm din resursele psihice, ducând la o „umbrire” a privirii”. Este posibil pentru că odată cu nevoia de control vine și frica de a-l pierde care poate fi mai mare.

Nici de neodihna sufletească nu știam că poate fi o cauză adică regretele și scenariile mentale repetitive ce nu cred că sunt din cele plăcute, afișarea unei stări când de fapt trăiești altceva poate să se acumuleze și să obosească.

Câteva cuvinte despre rinichi spun că participă la controlul presiunii arteriale și stimulează producția de globule roșii. De aici anemia de fier atunci când sunt suprasolicitați. Ei curăță corpul de deșeuri ca și de idei rele, enervări, supărări, ranchiuni. Fiind doi sunt în legătură cu echilibrul și intră în joc și armonia dintre tine și partener, armonie care dacă nu există cineva devine vulnerabil în căutarea echilibrului. Este amăgire că ce se întâmplă noaptea ar putea menține acest echilibru.

Sunt recunoscuți rinichii ca fiind sediu al fricii. Fricile pot fi și din cele ce se vor ascunse, învechite care dau la suprafață comportamente ce nu-s ușor de suportat devenind autoritar, critică mult, uneori indecis alături de o trăire de neputință pronunțată.

Recomandările se leagă de asumarea responsabilității pentru viață, adică în mine este Dumnezeu și învăț că ce trăiesc acum voi retrăi deci este bine să încep să eliberez din frici, și să fiu  capabil  să-mi asum alegerile. Dacă Dumnezeu este în mine, El orice alegere face este bună iar fricile se vor dizolva pe măsură ce conștientizez puterea lui Dumnezeu din mine și a faptului că dacă tot voi emite frici ele tot îmi va aduce evenimente care să-mi aducă mai multe frici. Frica de o boală nu face altceva decât să aducă simptome, materiale, vești despre boli în așa fel încât frica va deveni mai intensă și o vei trăi în mult mai multe momente, iar frica de a nu fi trădat aduce cu ea situații în care să ai motive să trăiești și retrăiești aceași frică pentru că se vor aduna trădători și posibile situații în care poți fi trădat.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Ca să fiu sinceră, în afară de câteva bancuri asociate cu niște desene haioase nu prea am mai auzit în ultima vreme de lene. Mă trimite mult acest cuvânt în copilărie dar acum că l-am găsit în dicționar și mai știu câte ceva și despre hrană sănătoasă, un supliment dătător de viață, m-am gândit și la cele vesele care se spun despre lene și m-am apucat de scris.

Se mai zice că lenea este un obicei de a te odihni în avans și poate fi adevărat și nu neapărat din cauza a ce se numește lene, de care nu am citit încă, ci și din cauze de nesănătate să zicem că boală sună prea nașpa. Exceptând starea de slăbiciune există foarte multe situații în care acțiunea care trebuie făcută nu-i deloc plăcută sau este intrată în rutină, plictisește și nu îți vine să te apuci. Am mai spus că rutina poate distruge relații dar atunci nu am asociat-o cu lenea. Dar da, într-o rutină din care nu se întrevăd prea multe aprecieri pentru că am auzit și aș fi spart un cap cuiva, norocul lui era că nu-l cunoșteam, ,,este treaba ei s-o facă, mama le făcea pe toate și nu se plângea”, și nici la prioritizat treburi nu ești prea bun cred că te mai apucă și lenea. Acum este posibil ca asta de care vorbesc eu să nu fie aceeași de cea de care vorbește ,,prietenul” meu în carte, dar ,,avântul” cu care faci sau nu faci acea acțiune necesară cred că tot lene se poate numi.

Trec la cele din carte care spune că lenea este tendința de a evita orice activitate și de a refuza orice efort. Evitând astfel să fiu criticat sau judecat rămân în monotonia mea. Lipsa asta de activitate are legătură și cu atitudinea față de viață care mai înseamnă, exceptând cazul de slăbiciune fizică, neiubirea vieții. Când nu ești conștient de ce înseamnă viața, că ni s-a dat și putem să ne bucurăm de ea, te poți împrăștia în timp și treburi ca în final să nu te apuci de nimic. Îmi place recomandarea care vorbește de descoperirea talentelor care conferă un sentiment de împlinire. Împlinire dacă te gândești să și faci ceva cu ele dacă tot le-ai descoperit. Un film care pare bun la sfârșitul serii poate fi un motiv care să-ți dea puțină viteză la făcut treabă. Un talent descoperit pentru care faci ceva cu mare drag ar fi de dorit. Că veni vorba de talente cunosc și admir pe unele care într-o îmbrăcăminte impecabilă, cu bijuteriile adecvate, intră în bucătărie pe o parte și când iese pe partea cealaltă este și mâncarea făcută și totul lucește. Unele se mișcă mai în reluare și poate și fără aceleași satisfacții dar ar fi păcat să amintesc de lene când voiam de fapt să duc vorba tot la talent.

O metodă destul de eficientă pentru a păcăli lenea este de a păcăli mintea. Îi spui minții că vrei să faci cutare treabă dar o amâni puțin că între timp te apuci de ceva care chiar face plăcere ca de exemplu o cafea, poate două… e, dacă nu iese poate o amâni pe ziua următoare ha! Ăsta s-ar numi puțin răsfăț dar dacă timpul îl permite, este ok.

Până să trec la lucruri mai serioase, sunt niște ziceri care îmi plac foarte mult mai ales că este despre eficiență: ,,cea mai eficientă este lenea” și ,,lenea este mama a nouă invenții din zece”! Cât de importantă este și de cât de mult ajutor este, ha! Nu mă paște niciun pericol să devin inventator dar poate ceva eficiență n-ar strica. Dacă nu îi pot lăuda pe cei care au inventat tocurile înalte și am auzit că au fost bărbați, sunt o grămadă de mașini inventate care ușurează munca și mărește eficiența. Deși zicerile sună bine aș zice că lenea nu prea are ce căuta pe aici ci mai degrabă eficiența.  

Oboseala este tot rezultatul lipsei motivației și a iubirii pentru viață chiar dacă este pentru viața în general sau pentru viața pe care o duci în acele momente. Când nu se știe de Dumnezeul din om și nici de Puterea omului adică ecoul, nu te poți concentra pe ceva pentru că totul pare fără rost, te duci în multe direcții cu neliniști, frici, suferințe, totul devine o zbatere pentru avansare, pare că ești incompetent, nu mai ai niciun interes iar pofta de viața pare ceva iluzie.   

Un sistem imunitar slăbit, aduce oboseala, un motiv de stres, surmenaj și lipsa de motivație nu numai că obosesc dar duc inevitabil și la o instabilitate emoțională. Posibil să ai și motive să-ți plângi de milă uneori dar ieși repede că dusul în jos este foarte primejdios. Astea mănâncă multă energie și așa era puțină, făcând ce trebuie pentru că nu este loc și pentru a face pe plac sufletului, viitorul nu se prea întrevede, din ce nu era pofta de viață se mai pierde iar. Vise, dorințe, teama de eșec, lipsa de energie face ca o retragere să fie binevenită.

Situațiile în care poți face doar ce trebuie pot fi în număr nelimitat dar sunt tot atâtea situații în care nu gândești că le faci cu puterea Dumnezeului din tine, atunci ai putea să le consideri rezultatul generozității tale, să îți permiți să faci pentru că în tine este energia lui Dumnezeu și poți face fără prea multă oboseală. Mult ar ajuta o astfel de abordare care construind altă atitudine vine cu un suflu mai mare de energie. Făcând ce nu place, ce trebuie, ce este nevoie nu prea mai ai timp să gândești la ce aș fi făcut dacă nu era situația asta sau ce aș vrea eu acum să fac și iar intrăm în conflictul dintre mental și emotional.   

Îmi vin în minte cuvinetle unui înțelept care spunea că dacă faci ce îți place nu va trebui să muncești nicio zi în viața ta. Este un ceva către care este bine să tinzi, să te gândești, să găsești dar sunt și situații care îți mănâncă din energie pentru că trăirile în timpul situațiilor se găsesc pe coloanal roșie. O hrană super procesată alături de cele din coloanal roșie scade vibrația, nu numai energia ci atacă și mineralele în principal care sunt cele care susțin viața iar un plus ar face mult bine.

Eu cred că în cele mai multe cazuri de lene și oboseală organismal este slăbit de cele care-i lipsesc și se pot suplimenta și mă refer la suplimente alimentare, este slăbit de o gândire care nu știe de Dumnezeu din om, de puterea omului adică de ecou, toate scăzând vibrația se ajunge iar în frici, neliniști, învinovățiri, boli și cercul se închide ajungându-se iar la crezurile pe care încă nu le știm.

Nu am terminat capitolul ,,coincidențe”, localizarea este importantă pentru unii și mai de neînțeles compania.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Am început să înțeleg de ce nu mi-au plăcut temele. De fapt erau câteva care nu mă incomodau dar mai puține (una pe repede gândită era chimia dar numai cea anorganică). Un motiv ar fi fost că trebuia să respect o temă, nu? Indiferent în ce clasă eram tema era aferentă unei lecții sau unui grup de lecții. Nașpa. Acum am început cu timiditatea (nu le scriu cu litere mari că nu sunt prietenoase cu omu’, deci nu merită – ha!) după ce mă hotărâsem la altele, nu le mai înșir, dar fiind temele mele, scrierile mele, nu mai ascult de nimeni că nici note nu primesc (ha!).

De foarte de mică aud cuvintele astea, când pe una când pe alta (că nu prea sunt masculine!) ori pe rând ori împreună, timiditate, emotivitate drept pentru care chiar dacă am citit despre fiecare și voi scrie la fiecare câte ceva legat de ce am găsit la ,,prietenul” meu, eu nu fac diferența între ele. Mi-au cam ,,mâncat” destul de mult din viață, nu spun cât, și nici măcar nu-mi doresc să fiu crezută. Deși despre plâns am zis că scriu mai târziu, un fapt vesel mă trage acum de mânecă. După ce terminasem cu școlile, mi-a căzut în mână o carte care avea ca subiect zodiile acelea anuale, chinezești. Nici atunci și nici acum nu le iau în foarte serios decât pasaje care se potrivesc destul de bine cu ce cred eu despre anumite persoane. Atunci am deschis să văd și eu cum au cuprins atâta amar de oameni care s-au născut într-un an într-o singură zodie. Nu am reținut prea multe, nu-i domeniul meu de interes dar prima frază a fost de pomină pentru mine. Începea cu afirmația că în acea zodie copilul nu plânge niciodată! Nu spun cât am râs dar mi-aș fi dorit să fi fost adevărat.

O altă bazaconie, îmi vine să zic, pentru că mi se pare că nu are absolut nicio legătură sau dacă are undeva cineva a făcut niște traduceri groaznice. Mie orgoliu îmi sună a ceva foarte străin, ceva mai departe de mine decât este Soarele (azi a fost pe undeva în lume o eclipsă) iar definiția pe care am găsit-o (o las imediat) mi-a confirmat părerea. (Orgoliul este un substantiv neutru care înseamnă o părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre propria valoare și importanță socială. Acesta este asociat cu sentimente de îngâmfare, vanitate, trufie sau suficiență.)

De ce am făcut paranteza asta pentru că într-o discuție aducând vorba de timiditate mi se răspunde foarte repede cu acest cuvânt, orgoliu. M-am scuzat că nu am știut să explic, am zis că nu poate fi vorba despre așa ceva și am închis subiectul. Mult mai târziu când într-un curs despre o terapie în care se lucrează cu emoții, gânduri, trăiri (am zis că merg la sigur) am amintit de aceste cuvinte, amândouă sau numai de unul deja nu mai contează, iar am auzit un singur cuvânt și acela era orgoliu.   

Să vedem ce zice ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) despre timiditate. ,,Timiditatea mă face să trec pe lângă lucruri minunate. Evit oamenii pe care nu îi cunosc. Îmi este teamă că sunt judecat și renunț la lucruri noi. Mă resemnez și refuz să mai lupt. Am tendința să mă simt în siguranță în rutina mea.” Am copiat mai mult pentru că nu le-aș fi putut spune mai bine. Mai spune că nu există iubirea și respectul de sine și nici încrederea în sine, soluția căutată este rămânerea într-un cadru cunoscut unde nu pot fi nici respins, nici rănit, nici neînțeles. Iar de aici comunicarea este doar cu cei care nu te fac să te simți amenințat, adică foarte slabă. Nu spun prin câte am trecut, nici când, dar când vorbesc despre cineva care dă aceste semne și mi se aruncă în față cuvântul orgoliu, nu pot decât să mă îndoiesc de cunoștințele unora pe care îi credeam mai documentați decât mine.

Recomandarea este ,,să acționez cu calm și să îmi ofer șansa de a descoperi, în fiecare zi, lucruri noi și oameni noi”. Ce faci când ești copil sau puțin mai mare și cuvintele descoperiri noi, lucruri noi, oameni noi, nu-ți spun decât despre și mai mari spaime și dorințe de retragere? Părerea mea, la sfârșit.  

Emotivitatea, trebuie să mă gândesc bine dacă am cunoscut-o, pare că este o stare aproape de explozie, și aproape de pierderea echilibrului. Starea de nesiguranță și tendința de a dramatiza nu-mi sunt chiar străine, tendința de a fi mai puțin activ cu mai puține proiecte și senzația de frică (așa scrie dar cred că sunt mai multe amestecate) sunt cunoștințe vechi. Tot tendința de izolare pentru protejare, iar frica de necunoscut abia de câțiva ani am reușit să o identific și să o denumesc pentru a putea face ceva cu ea. Sigur că aceste tensiuni duc și la afecțiuni, cel mai cunoscut îmi este accelerarea ritmului cardiac, adică inima în gât, care nu-i deloc prietenos cu omul. Dacă ai înțeles ceva până aici, vreau să înțelegi că pe un copil nu-l poți învinovăți de aceste trăiri ca fiind emise de el și nici pe părinți în cele mai multe cazuri așa cum tot aud în ultima vreme. Tot ce-i mai de neexplicat la adulți se dă vina pe copilărie. Numai vorbesc de doi copii care sunt la mica distanță năcuți și crescuți în același climat și sunt complet diferiți ca atitudine, vorbesc aici de cele cu care a venit pe lume din vieți anterioare, de la strămoși sau chiar din zonele geografice locuite anterior sau ulterior nașterii.

Recomandarea, mi se pare scrisă în chinezește, este să reintru în contact cu mine și să ,,consider emotivitatea un mod de comunicare cu ceilalți” (dacă ai idee de ce înseamnă comunicare în condițiile de mai sus). Pentru calmare recomandă meditație, relaxare pentru a fi reechilibrate emoțiile și redescoperite adevăratele nevoi. Iar ca să am încredere că totul vine spre mine perfect pentru evoluția mea… nu știu de ce dar, decât trăirile acela insuportabile, prefer mai puțină evoluție.

Lazarev m-a făcut să înțeleg că frica nu are miros așa cum se zicea despre câini, că ,,te miroase”. Am simțit eu că este o bazaconie și având de mică un cățel în curte știam că uneori era foarte agitat și lătra mult alteori deloc. El zicea că emisiile (straturile biocâmpului – expresiile din carte) omului căreia îi este teamă de câine se traduc prin dorința ca obiectul fricii să nu existe, adică să moară câinele. Biocâmpul câinelui traduce și-i spune că acel om vrea să-l omoare. De aici iese scandalul. Luându-mă după ecou, emisiile de frică de la om intensificându-se duc la agresivitatea din ce în ce mai mare a câinelui pentru ca frica să continue.

Pornind de la cuțu, când am realizat că o persoană importantă are și ea pe Dumnezeu în ea iar frica (nu știu dacă era chiar frică sau lipsa mea de încredere în a-mi aprecia lucrul făcut) mea în a o aborda putea să o facă să reacționeze mult mai rău decât mi-aș fi imaginat eu vreaodată, am lăsat garda jos și am abordat-o doar gândind la Dumnezeul din ea și la faptul că Dumnezeul din mine nu m-a lăsat să fac prostii (în lucrarea făcută). Rezultatul a fost spectaculos… pentru mine, clar! A fost una dintre cele mai mari victorii ale mele. Oricum trebuia să o abordez dar cu ce trăiri am făcut-o a fost victoria. Pentru cei mai mulți dintre cei pe care i-am cunoscut în viață, așa ceva este de neînțeles și sincer mă bucur dar dacă tot am găsit aceste afecțiuni la cuprinsul cărții am zis că poate fac mult bine cuiva pentru care sfaturile, încurajările, exemplele date și poate chiar o medicație, nu dau roade.

Ideea de separare, că Dumnezeu e sus (nu se ia în calcul că și sub este tot atâta cer) și doar El e mare și puternic, noi nu suntem perfecți și ne putem permite să ne purtăm oricum unul cu altul, nu aduce nimic bun. Zilele trecute am văzut grupate cuvintele respect, educație, onoare, caracter, cuvinte ce nu au nimic rău în ele dar într-un context în care se vorbea de ceva ce ar fi trebuit să simți, toate aceste cuvinte nu aveau nimic în comun cu idea de sentiment omenesc din care puteai dacă voiai să faci ceva pentru.

Nu am terminat capitolul ,,coincidențe”…

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Se pare că acel subiect care ar aborda fricile este mult ocolit. De câte ori mă gândesc la el îmi apar pe ecran alte subiecte mai ușor de abordat dar nu cred că sunt mai puțin importante. Și acum când scriu mă uit la unghiuțele mele care sigur au ceva de spus. Că veni vorba de spus, cred că nu vom cunoaște prea curând toate bolile sau afecțiunile care apar datorită celor nespuse mai mult decât celor spuse. Am citit eu că este mult mai bine să spui, să țipi, să spargi decât să taci ascunzând pe cele nespuse care în timp rod și rod (în organism bineînțeles) ajungând la multe rele. Motivele pentru care nu spunem, în ceartă sau nu, ce ne deranjează, ce nu vreau să fac, ce nu ar trebui să fac, ce aș face, ce consider că ar fi bine să fac… sunt în număr cu mult mai mare decât ne închipuim. Nu știu dacă voi face un articol despre tiroidă pentru că cei mai mulți nu ar citi nici titlul dacă nu este semnat de doctor dar și ea suferă din cauza celor nespuse. Suferă și posibil să aducă supărări de la afecțiuni sau chiar boli dintre cele mai grele. Am făcut cunoștință cu această tiroidă într-un moment în care vina aș fi atribuit-o multora, dar ei nu, pentru că nu sunt de specialitate. Îmi vin în minte mai multe cauze ce o supără deci cred că voi scrie un articol despre ea. În urma unei discuții cu cineva mai mult decât drag, dintre aceia pe care nu ți-i alegi, ți se dă, m-am trezit că ,,cineva” îmi apasă pe gât în partea din față atât de tare că trebuia să fac mereu niște mișcări care semănau cu tusea foarte mult. Aceași senzație o ai când te strănge cineva cu un fular în jurul gâtului și te forțezi să înghiți sau să tușești. Un medic deștept mi-a zis că este de la tiroidă și mi-a dat un mineral sub forma lui organică (drojdie de seleniu) pe care l-am luat mulți ani după acest moment și din alte cauze. Mi-a explicat că tiroida în fază incipientă doar s-a agitat puțin, foarte posibil să nu iasă la o analiză de laborator, să-mi amintesc însă ce am trăit ca să nu persist pentru că poate fi mai rău. Dacă sunt prea multe cuvinte, poți căuta altceva de citit, dar am plecat de la nespuse și aici astea au fost, iar pe lângă ele era constant sentimentul de umilire. Inima nu mă lăsa să spun ce cred sau să răspund iar discuția uneori lua amploarea acuzării, apărarea mea ar fi însemnând jignirea pe care eu nu o pot face deloc ușor. Nu ar fi fost o mare catastrofă să spun ce am de spus, timpul mi-a demonstrat, și poate că aș fi evitat simptomele pe care le-am suportat de la tiroidă. Am aflat, tot pe pielea mea, că acest mineral este de folos și în frici, spaime și, nu știu care sunt gradele de intensitate, panică. Ca să nu folosesc cuvinte mari spun doar neliniști, emoții, teama de ce se va întâmpla (pentru altcineva nu era nimic) le-au dovedit acest mineral.

Am ascultat odată un băiat deștept care spunea să te apuci de scris că pe urmă vezi tu ce scri. Avea dreptate, am pus un titlu, acum este altul, m-am gândit la un subiect, am trecut la altul și uite ce am ajuns să scriu. Gata paranteza.

Când nu vorbești atunci când ar trebui o faci din toate motivele din lume și cele mai multe sunt întemeiate dar la o analiză amănunțită ajungi iar la conflictul dintre mental și emotional, dintre toate regulile și legile și normele mai mult sau mai puțin de bun simț și emoționalul care înseamnă partea de optzeci la sută din emisiile tale legate de sentimente, trăiri, emoții, dorințe cunoscute sau necunoscute. Cu timpul găsind despre magneziu care ajută celulele nervoase și Dumnezeul din mine care îmi dă sau ar trebui să-mi dea putere și curaj (că doar El este Puterea) am renunțat la seleniu și nici nu am mai trăit simptomele tiroidei. A cincea ceakră (nu știu niciodată cum se scrie dar sper să îți dai seama despre ce vorbesc) este așezată în dreptul tiroidei și vorbește între altele despre inutilitatea exprimării în cazul în care oricum nu-s bun (după standardele imaginare sau impuse sau autoimpuse) de nimic, ce să mă mai și exprim. Trăiești așa ceva pentru că mai puțin ni se vorbește nouă despre descoperirea talentelor și a harurilor cu care cred că toți am fost înzestrați. Omul care trebuie (că așa zic toți) să fie umil și să se teamă de Dumnezeu se lasă umilit nu ridică capul nici nu vorbește iar pe urmă nu știe nu de unde vin bolile dar nici de ce necazurile vin unul după altul și parcă nu se mai termină.

Dacă toți (am auzit și eu de câțiva) înțelepții spun să lăsăm viața să meargă, eu acum caut un remediu, am putea încerca să stabilim o data la care să consider eu că ar fi oportun ca problema să aibă rezolvare. Asta începe să fie soluția mea dar pe care eu o aplic, nu spun povești. Cum în univers există toate situațiile, soluțiile și tot ce gândesc și nu gândesc, mi se pare firesc să existe și soluția la problema mea. Că nu știu acum drumul până la rezolvarea ei este adevărat, dar dacă îl voi afla și mă îmbolnăvesc sau stric o relație degeaba, este mai bine? Și am mai auzit că într-un caz de supărare al tiroidei te poți și îngrășa ca să nu mai vorbesc de stările nașpa de nervi despre care nu trebuie să fi medic ca să știi. Este mai mut decât folositor ca în acest timp să nu ne gândim la ce-o să se-ntâmple dacă, dacă, etc. Focusul pe prezent este de mare ajutor și căutarea materialelor scrise de cei care știu cum sau cu ce se iese din impas. Sunt metode de eliberare emoții, trăiri, frici la care te poți gândi în timpul ăsta. La baza piramidei și în coloana roșie din tabel sunt cele mai joase vibrații care se pot trăi și din caz de nevorbire. De aici poți înțelege că o hrană cu vibrații înalte (neprocesată) este de un real ajutor chiar pe lângă medicația de sinteză dată în cazuri mai grave.

Am găsit în cartea ,,prietenului” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) afecțiuni de tipul emotivitate, timiditate care sigur pot duce la nespuse și implicit la simptomele amintite mai sus dar despre ele, în alt articol.

 Am ajuns, n-am terminat subiectul nespuselor pentru că eu le-am inventat, la sforăit. Oameni dragi mie s-au confruntat sau se confruntă cu acest sforăit deranjant pentru cei din jur. Am auzit de dispozitive inventate care nu cred că pot rezolva această afecțiune. Câtă vreme ceva din emisii au adus complicațiile în organism din cauza cărora se aude acest zgomot, o logică minima spune că doar schimbarea vibrațiilor acelor emisii va rezolva problema.

În carte se vorbește de un ,,obstacol de pe căile nazale sau laringe” care duce la acel zgomot. Acel obstacol s-a ivit din ancorarea în ,,idei vechi, în atitudini vechi sau în bunuri materiale”. Păstrarea unei situații sau relații pentru care emisiile emoțiilor, sentimentelor, trăirilor nu-și mai găsesc locul, a dus la crearea acelui obstacol.

Nașpa este (nu vreau să vorbesc din experiență) când cele nespuse devin spuse dar dorința de a fi înțelese este atât de mare încât vine înapoi tot ca dorință, nimeni nu înțelege nimic, ajungi iar la nespuse până stabilești data aia de care vorbeam iar până la ea caut soluții.

Era un banc cu soțul care tot căsca în timp ce soția vorbea până când aceasta s-a enervat și l-a întrebat de ce cască nefiind deloc politicos, la care soțul i-a zis că nu căsca doar încerca să zică și el ceva. Autorul cărții fiind bărbat cred că știa bancul și a mai zis ca și cauză pentru sforăit îmcercarea de a spune noaptea ce nu a reușit să exprime ziua. Mai vorbește și de posibilitatea unui sentiment de prins în capcană într-o relație, sforăitul însemnând astfel un strigăt de ajutor.

Recomandările țin de atenția pe lucruri noi și deschiderea spre schimbări, învățarea comunicării clare. Toate au sens dar… lucruri noi este o expresie care spune atât de multe încât legile, regulile, normele toate care-mi stau în cap, ce fac cu ele? Mă rog, este mult prea vagă exprimarea. Legat de comunicare, foarte adevărată, ajung la cele spuse anterior la cele nespuse, pentru că este foarte ușor să zici zi-i așa, spune ce vrei, spune că nu vrei, etc., etc., dar în fap teste unul dintre cele mai grele lucruri de făcut pentru unii care simt și își amintesc tot și au grijă de toți mai puțin de ei.

Cealaltă cu schimbarea este demențială! De ce? Păi am înțeles pe pielea mea să-mi schimb sistemul de gândire, am citit că mi-au ajuns în față astfel de materiale. Noul sistem spune că azi ,,critic” ce am ,,văzut” ieri. Mâine voi ,,critica” ce ,,văd” azi. Păi fac în așa fel încât azi să văd ce vreau să văd, să critic, să simt, etc., mâine! Dar, în afară de această schimbare de care nu mi-a vorbit nimeni, ce ar mai trebui să schimb? Poate nu vreau să schimb freza și nici croiala rochiei, și nici modul în care spăl vasele. Întrebarea mea este care din schimbări au importanță și cât de mare în a-mi face viața ușoară și frumoasă, bineînțeles și sănătoasă?

Polipul, nu spun eu ce este, arată clar către o persoană sau o situație care deranjează, se vrea evitarea, eliberarea (ca să nu zic eliminarea) dar nu este posibil. Iar sentiment de blocat, prins și nu se poate sustrage din situație pentru că… iar apare conflictul între mental și emoțional și iar comunicarea deficitară, neclară sau lipsă, adică nespusele.

Recomandarea este să te descurci cu responsabilitățile (partea mentală de care tocmai am vorbit) dar să-ți pui întrebarea cum să faci să te simți… liber (partea emoțională)? La întrebare nu dă nicio soluție. Pe vremea copilăriei mele (când schimbam scutecele la dinozouri, așa-mi zicea un coleg de serviciu cu simțul umorului (ha!)), era o modă cu scosul amigdalelor (nici de le n-am vorbit) și a polipilor, dacă se putea în aceași operație. Cauzele bolilor sigur țineau de trăirile părinților, ale bunicilor sau ale copiilor dar din alte vieți pentru că nu aveau cum ei să le trăiescă în jurul vârstei de cinci, șapte sau chiar mai mulți ani.

Nu am terminat capitolul ,,coincidențe”…

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Dau lecții de ,,Pierdut timpu’”, ,,nu ie scumpe” (ha!)! Pentru un lucru, mai serios și posibil folositor, făcut în câteva ore, te relaxezi o zi juma’. Pentru un ceva, mai serios și posibil folositor, făcut într-o oră și nițel te relaxezi aproape o zi. Relaxarea înseamnă pierdut timp de căutat pe net și la televizor de regulă prostii care ,,are” poze, muzică și culori frumoase, i se mai zice și Răsfăț. Urmăriți-mă pentru mai multe sfaturi utile!  Cred că ar fi de comedie să scriu un articol despre pierdut vremea o zi…

Mai în glumă mai în serios am auzit că poate fi și asta o dependență, de televizor. Nu vorbesc aici despre ea pentru că sunt mult prea mofturoasă când îmi aleg cele pe care le urmăresc, puține la număr, și deci nu pe la tv îmi pierd eu vremea.

Până să-l citez pe ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor), voi scrie câteva cuvinte despre părerile mele și despre o dependență despre care cei apropiați spun că nu o pot numi așa. 

Aud de foartă multă vreme de această afecțiune pe care unii o numesc boală, datorită răului pe care îl face și în timpul dependenței și în urma ei dacă s-a reușit scăparea de ea, și care de foarte puține ori se poate repara doar cu voința și cu sfaturi dintre cele mai înțelepte, binevoitoare, pertinente sau medicale. Și bineînțeles că dacă nu țin mereu de voință aceste sfaturi nici nu pot fi de folos mereu.

Probabil ca mulți alții și eu am gândit că unii nu vor să renunțe pentru că nu le pasă de cei apropiați, nici de faptul că ar putea fi părăsiți în fapt sau din relații, nici de explicațiile logice care demonstrează răul pe care îl aduce o asemenea dependență. ,,Nu le pasă” pare cea mai răspândită cauză până îi găsești pe cei care vor să iasă din dependență și în căutări (acolo unde cred ei că ar putea exista soluții) disperate nu reușesc.

Pentru cei apropiați mie, faptul că treizeci și ceva de ani stricam aerul din încăperi, stricam banii, stricam dinții dar nu trăgeam în piept, le da de înțeles că nu sunt dependentă de țigări. Și poate că așa era, aveam limită clară pe care mi-o impuneam datorită bugetului iar dacă rămâneam fără țigări nu plăngeam, nu mă duceam după ele indiferent de ora din zi, vreme sau de anotimp. Și totuși niciodată în acești ani nu m-am gândit să renunț, deci nu am încercat măcar până când…

Știam de ani buni de alimentație sănătoasă și suplimentele care trebuiau să mă ajute să-mi mențin silueta, pentru care nu eram niciodată mulțumită, începusem să învăț și despre sitemul de gândire, despre energii, ecou, despre terapia Theta și ce poți face cu ea, acum trebuia să le pun cap la cap să văd ce-mi lipsește de nu pot scăpa de kilogramele pe care le consideram în plus. Niște expresii din terapie mi-au deschis ochii asupra unui fapt pe care l-am citit ulterior în multe materiale, și anume că de fapt cu aceste dependențe îți umpli un gol din viață. Ok, și ce aveam de făcut? Să simt viața și să învăț să trăiesc fără fumat. Adică nu mă bucur suficient de fiecare moment al zilei, nu-i realizez valoarea? Mi-a fost mai ușor să zic de fumat dar problemele astea și cum m-am folosit de expresiile din terapie au fost despre a mă bucura de viață și a o simți fără mâncare în plus. Asta mă durea mai mult decât fumatul cu toate că, am mai scris despre omul sac și voi mai scrie, hrana mea și stilul de viață nu putea fi motivul kilogramelor în plus și o spun cu toată responsabilitatea. Deci m-am folosit de Theta și de expresiile că știu cum se simte și știu cum să trăiesc fără hrană în plus și fără țigări.

Un alt lucru greu de făcut este, am scris și un articol despre, trăitul în prezent. Pentru că știam cât este de important m-am focusat pe el. Gândeam mereu la miracolul de a fi în viață, la câte poți să faci ca să îți aducă bucurii, la cât de mult poți să-ți umpli timpul fără hrană în plus și țigări și mă concentram cât puteam mai mult pe ce fac în momentul de față. Ce se face cu terapia Theta se învață dar gândirea în acest fel ajută foarte mult. Aproape că uitasem ce am făcut eu cu expresiile în terapie, când după șapte luni am avut surpriza unei indispoziții care m-a făcut să nu le mai suport nici atunci nici după ce mi-a trecut. Cred că sunt șapte ani de atunci și tot de atunci am un pachet și ceva de țigări în sertar neatinse. Hrana deși am împuținat-o substanțial nu a dus la rezultatul dorit, trările care mențin kilogramele sunt altele care necesită abordări speciale. Perseverez.

În primă fază, ,,prietenul” meu spune că se speră a se umple, cu obiectul dependenței, un mare gol în iubirea de sine sau un gol în afecțiunea dată de unul din părinți. Încă nu știu ce recomandă dar cunosc câteva situații legate de afecțiunea ce părea lipsă a unui părinte iar de iubirea de sine nu ne-a învățat nimeni niciodată. Dacă am reușit relativ repede să scap și mai ales nu a fost foarte înrădăcinată a fost pentru faptul că nu am simțit lipsa de afecțiune de la părinți iar de iubit încoace am învățat de iubirea de sine ca iubire de Dumnezeul din mine, înainte mama m-a învățat să nu-L mânii pe Dumnezeu (adică să fiu mulțumită de cum sunt) ca să nu-mi dea altele mai rele.

Dependența poate fi de substanțe chimice, alcool, mâncare, fumat, muncă… zice în carte, eu adaug dependența de a face rău, de răzbunare. Toate acestea sunt mai mult sau mai puțin intense în funcție de cât de mare este golul interior. Cu cât te simți mai gol de realizări sau furios pe realizările altora, furios pe cum arăți, cu cât simți că nu ai bucurii în viață de fapt tu nu le simți, nu ai cunoscut bucurii și nu cunoști cum se simte bucuria, cu cât de mult ți-a lipsit afecțiunea în copilărie sau lipsa de afecțiune vine din spate de la strămoșii tăi, cu atât mai intense (nu știu dacă este corect termenul dar vreau să cred că există și din cele care pot avea leacuri) sunt dependențele.  

De droguri și senzații noi nu o să vorbesc eu dar în carte se vorbește de confruntarea sau mai bine zis teama de confruntare cu nesiguranța, cu incertitudinea și fricile. De aproape două mii de ani nu se mai vorbește de faptul (am scris în primele articole) că Dumnezeu este în om și de ecou adică de Puterea lui de a-și atrage evenimentele din viață conforme cu emisiile anterioare. Când începi să gândești că Dumnezeu este în tine și în dușmanul tău și în loc să-l judeci cauți să descoperi ce emoții ai trăit care i-au adus pe dușmani, treptat, treptat nesiguranța începe să se dizolve, incertitudinile devin mai puține. Orice decizie, drum, soluție ai urma, Dumnezeul din tine (dacă îl conștientizezi ca fiind în tine) va face ce trebuie ca să fie bine și fricile se vor împuțina pentru că vei afla și metode pentru a le veni de hac. Din aceste două cauze (necunoașteri) s-a ajuns în sute de ani la aceste droguri, la războaie, la boli și la luptele pentru putere. Energiile celor mai mulți ajung să dirijeze omenirea mai puțin în cunoștință de puterea pe care o are prin Dumnezeul din om.     

Și mâncarea și dulciurile folosesc la umplerea golului de tandrețe și iubire de sine. Dacă e să vorbim de părinți, direct proportional cu creșterea nivelului de trai, cresc și pretențiile. Pe mulți, foarte mulți i-am auzit spunând să nu iei copilul în brațe că se învață așa, să nu-l pupi că îi dai microbi (nu ai dar și dacă ai doar ți s-a spus că poți să-i transmiți și tu ai crezut), să-l înveți ce-i disciplina (vorbesc de cea exagerată) ca doar așa ajunge om mare… nu dau lecții nimănui, nu învinovățesc dar astea nu lasă loc de imaginea tandreții și a afecțiunii. Adult ajungând dai de alte pretenții și reguli care ,,trebuiesc” respectate, pe cele mai multe le respecți doar că ,,așa se face”, că așa au făcut și părinții și nu vorbesc numai de copilărie. Există o energetică a locului și există o energetică care se transmite din generații iar dacă aceasta este plină de reguli care tot vin, golurile resințite de iubire, afecțiune și tandrețe se vor mării și nu se vor umple niciodată. Revenind la tabelul meu (era să zic cel vesel) și măncarea și dulciurile și fricile și trăirile aferente nesiguranțelor, incertitudinilor, fricilor, acidifiază organismul, îl face să emită vibrații din ce în ce mai joase atrăgînd altele asemănătoare și boli și situații goaznice iar în toate aceste cazuri un tratament cu medicație de sinteză nu face decât să înrăutățească situația în sensul în care ori aduce alte boli, ori alte necazuri care vor face ca vibrațiile să fie din ce în ce mai joase. Vibrația bucuriei, a bucuriei scăpării din dependență, a evenimentelor de viață care să aducă bucurie… de unde să vină? De unde să vină vibrațiile înalte ale mulțumirii de sine, ale mulțumirii de viață, ale recunoștinței, ale împlinirii, dacă ani au fost emise doar vibrațiile joase din coloana roșie și de la baza piramidei?

Și în carte se spune că se trăiește eșec după eșec, ajungându-se, dacă mai era cazul, la sentimentul de neputință. Inevitabil se ajunge la a te crede ,,nimic” și atunci ce rost mai are să mai lupți, și te duci iar la obiectul dependenței.

Recomandările… sunt puțin scrise în limba chinează iar dacă le-aș fi citit în urmă cu douăzeci de ani mi s-ar fi părut scrise în limba japonează! Bineînțeles le stăpânesc pe amândouă la perfecție (ha!)! ,,Accept să fiu deschis față de necunoscut, spre calea care mă va conduce spre obiectivele mele de împlinire de sine”. Am fost rea, la începutul cărții se specifică modul în care aceste scrieri vor fi de folos dacă vor fi citite, de multe ori până la vindecare, silabă cu silabă tot ce scrie la afecțiunea respectivă. Atunci nu mai trebuie eu să fiu de acord cu ce este scris adică cu recomandările. Am însă mari dubii că un dependent ar avea răbdarea, intenția măcar, să citească măcar o dată ce a scris omul ăsta în carte. Unii erau și poate sunt dintre cei mai deștepți oameni, cum să înceapă să creadă în el când de două mii de ani toți ne spun să plecăm capul că suntem mici și nesemnificativi? ,,Iubirea necondiționată este începutul vindecării”. Este foarte adevărat dar dacă nu ști că întâi trebuie să te iubești pe tine, pe Dumnezeul din tine, ca pe urmă să auzi ecoul care spune ,,te iubesc”, nu o să înțelegi niciodată ,,de ce trebuie eu să iubesc ca prostu’ fără să am nimic în schimb?” Mai scrie ceva foarte adevărat referitor la cautarea unei metode naturale de vindecare, de ce? Pentru că și din hrana sau suplimentele naturale și dintr-o schimbare de gândire către bine vor rezulta emisii de vibrații înalte care nu vor mai rezona cu cele joase emise în anii de suferință, astfel organismul poate să revină la viață încet încet iar dependența va începe să se dizolve.   

Nu știu dacă voi scrie despre fumat și mâncat dar consider că trăitul în prezent, bucuria conștientă a fiecărui moment și a miracolului vieții, învățarea despre ecou și mai ales a faptului că urmașii pot trăi aceleași frici, nemulțumiri și dezamăgiri de sine, ar trebui să fie un motiv foarte serios pentru care să vrei să înveți cum să scapi de ele.  În urmă cu doi ani o săptămână am simțit ceva în ochi, parcă un fir de praf sau nisip nu se gândea să plece. Poate am mai avut în trecut astfel de situații, nu știu, dar acum îmi amintesc destul de des de momentele acelea și imediat mă duc cu gândul la recunoștința pentru sănătatea pe care o am. Mereu găsim ceva pentru care la timpul present să fim recunoscători.

Nu am terminat capitolul ,,coincidențe”…

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Dacă am scris de frig și friguroși acum să scriu și de căldură având în vedere temperaturile de afară sau de faptul că este vară, sau de amândouă. Și ca să mă aliniez cu ce fac eu de obicei nu voi recapitula ce am scris la frig deși cauzele, pot fi destul de asemănătoare. În nealiniere la cele pe care le fac am început să scriu cu ceva timp înainte de ora 2 dimineața sau noaptea oricum este până să apară zorile, rămâne de văzut când îl urc și în blog.

Până să citesc ce scrie ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor), să justific puțin de ce am zis de cauze asemănătoare și unele identice. Orice boală, suportarea cu greu a frigului sau căldurii nu este o stare de sănătate, are la bază mai multe sau mai puține toxine (sau acizi cum le zic eu) care provin din alimentație și din cele fabricate de corp în urma gândirii care nu este în acord cu vibrațiile înalte, din tabel coloanal roșie. Pot spune din experiență că întâi începând cu alimentația, mai puțin procesată și cu suplimente care să aibă o componentă naturală sau minerale care să neutralizeze acizii, și pe urmă cu înțelegerea și schimbarea gândirii, rezistența mea la frig a crescut și la căldură deși nu m-a supărat atât de tare.

Cu alimentația, coloana verde din tabel, așa cum zice și Bruce Lipton, ce-i neprocesat este mult mai ușor de acceptat de către celulele care recunosc mineralele, vitaminele, acizii buni și altele pe care le folosesc. Pe cele procesate sau sintetice celulele nu le recunosc și le resping atunci când celulele funcționează normal. Totuși la gândirea din coloana roșie lucrurile nu stau normal iar celulele au de suferit din cauza toxinelor din alimente și din creația corpului.

Cele de mai sus este modelul (conform tabel) pe care l-am înțeles și mi-am văzut niște ,,saci în căruță”. Cum sunt atentă la oamenii dragi și la cei care m-au înconjurat în viață am constatat că modelul meu este valabil într-o măsură destul de mare.

Și la frig și la cald în afară de alimentație, prima cauză este convingerea că ești doar cât se vede în oglindă. Te vezi mic și te aperi de toți și de toate ideile, crezurile și trăirile care nu sunt aliniate la ce crezi tu. Numai uitându-te la dimensiunile atomului, și în univers eu am convingerea că nu există ,,nimic”, realizezi că suntem Una cu Tot. Când ce emiți (convingeri) se întorc la sursă, cum poți să dai vina pe erupțiile solare, ca atacant la piele, de la un an la altul, când tu ți-ai ,,fabricat” sensibilitatea la căldură prin alimentație și convingeri? Și tot prin convingeri ți-ai ,,fabricat” și sensibilitatea la frig și de fapt toate sensibilitățile. A doua cauză este că nu vrei să înțelegi că emisiile (gânduri, trăiri, convingeri) tale sunt mai puternice decât orice radiație și orice temperatură scăzută. Tot se întâmplă așa cum crezi iar schimbând ce crezi schimbi și nivelul de ,,sensibilitate”.

Accesele de căldură, spune ,,prietenul” meu, pot apărea după stat la soare, am pățit-o urât de tot cu o insolație care m-a ținut la pat și tremurat cu pat cu tot, medicamente și zeci de ani de purtat pălărie de soare la plajă. Mai pot apărea după făcut sport mai mult, nu este cazul meu n-am pățit așa ceva (ha!), în încăperi mici sau neaerisite, cum îmi place aerul curat m-aș încinge de la nervi întâi (ha!)… încă sunt la ,,fă ce zice popa, nu ce face el” că teoria o știu!

Știam că furia dă călduri și febră dar că este de la lipsă de respect de sine nu știam. Când nu ai respect de sine nici cei din jur nu te respectă și în funcție de cât de tare te doare te încălzești mai mult sau mai puțin de la furie. Are sens.

Febra înseamnă emoții care ard. Griji pentru, posibil, toate mai mult sau mai puțin importante în afară de sinele meu, ard pentru că interiorul se simte obosit, nu i se acordă nici respect nici iubire și se transformă în febră care obligă corpul să-și ia porția de atenție chiar dacă numai prin stat la pat. Ca și în cazurile de răceală, gripă, viroză sau ceva de genul, când devin serioase și febra își spune rău de tot cuvântul, poți trăi stările pe care le-au trăit părinții sau strămoșii lor. Trăirile lor intense de neputință, lipsă de respect de sine, conflicte cu umilire și replici care îngheață, toate conform ecoului revin la sursă și foarte probabil nu ai idee ce și de ce ți se întâmplă.

Bufeurile se zice că sunt de la un conflict interior și poate că așa este dar cred că în nouăzeci și ceva la sută din cazuri este vorba de credințe! Așa spune toată lumea, așa spun și medicii că la menopauză poți să le ai și, mai rău, că este ceva normal! Dacă de mulți ani tot se propagă aceste crezuri ele intră în energetica locului, a categoriei de oameni, aici femei, și ce să vezi, așa se întâmplă, cum zic toți. Eu îl iubesc pe ,,prietenul” meu dar aici este pe lângă cu recomandările. Ia vezi tu cum este când treci pe mai multe alimente neprocesate, ia ceva minerale care să mai neutralizeze din acizi, schimbă convingerea în cea în care ,,mie mi se întâmplă după cum cred eu”, gândește că și în femeie este Dumnezeu și când ne-a făcut ne-a făcut pe toți la fel doar că noi ne schimbăm credințele… și vezi ce se-ntâmplă? Că în timp se încetățenește și credința că ,,s-a dus tinerețea și deci și fericirea și vin bolile și neputința”, este foarte adevărat iar aceasta dă furie care duce la bufeuri și asta este adevărat dar acestea au plecat de la o credință care poate să nu fie a ta.

Despre ,,coincidențe” deși îmi este greață, scriu ceva. O remarcă spusă la sigur cui trebuia a făcut ca lucrurile să se schimbe să devină alt capăt de fir ascultat pentru a putea suna la momentul oportun pentru localizare. Dacă beneficiul este de doi lei, asemenea ecoului vor veni evenimente pentru care să ceară mai mult și mai intens doi lei. Nimic nu se va aduna iar sărăcia va fi ,,lucie”. Un Feedback cerut ,,a șaptea zi după Scripturi” face timp pentru localizare. Văd că ,,sri – găinării” a rămas fără buget și nu-și permite verificatori și în alte locații. Nu am făcut febră, deci nu m-am enervat, mă gândesc însă ce ar face ,,nașul” (despre el în articolele anterioare) dacă brusc voi răspunde din alt loc? Va trimite bombe în mijloacele de transport sau se așteaptă să îi cer voie să plec? Presupunând că eu sunt cam proastă, ei cred că eu nu știu de metode de a-i ocoli, și mai ales eu nu știu când ei sunt la telefon și, cred ei, răspund fără să mă gândesc. Că urmașii lor ar putea trăi urmările acțiunilor lor, nu le trece prin cap că ,,ei e deștepți”!

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Iar era să ocolesc acest subiect pentru că găsisem altele care ne încurcă viața uneori, spre tot timpul, pentru că ne pun piedici. Nu voi renunța dar pentru că începusem cu frigul, tusea și junghiul (ha!), nu, că pe ăsta nu l-am găsit, am zis să termin puțin la acest capitol pentru care unii au atât de mare atenție încât le uită pe cele care chiar încurcă mersul lucrurilor mai mult decât orice altceva. Am zis că nu vreau să folosesc cuvinte ,,mari” mai ales când sunt grele și dor ca unele boli.

Am început să scriu, mai târziu ca de obicei, și pentru că mi-a luat fața starea țărilor care se confruntă cu incendiile. Nu pot să nu mă gândesc la ele chiar dacă o fac în felul meu adică mă rog pentru cei care se luptă cu flăcările să reziste, să aibă putere și să nu-și piardă curajul și energia. Și pentru că tot o fac în felul meu o să caut zilele astea și niște răspunsuri referitor la cauzele care au atras asemenea amărăciuni pe capul oamenilor. Vorbind de cauze așa m-am hotărât totuși să scriu acest articol pentru că ,,luatul” paraziților care stau la baza acestor afecțiuni, adică răceală și gripă, nu este decât o jalnică scuză pentru cei care se consideră și în acest caz victime, dar despre asta mai la sfârșitul articolului.

Pentru că am fost la magazin să-mi iau porția de vitamine, compania prin oamenii de la centru mi-au trimis un mail care între alte informații avea și un test cu câteva întrebări. Eu am vrut și am răspuns dar aș fi modificat sau schimbat o mare parte din ele. De ce? Dacă toate suplimentele lor au o componentă foarte mare naturală, știu și din rezultatele pe care le am, și sunt procesate la rece și tot ce-i natural alcalinizează organismul, cum ar putea o vitamina C să fie bună doar la răceală? Iar mă duc la tabel și văd că tot ce-i cu verde este pentru binele meu atât la sănătate cât și la evenimente de viață. Deci întrebările erau legate de răceală: dacă am mai răcit de când le iau, dacă suport mai bine răceala după ce am început să le iau… nu le mai țin minte pe toate dar consider că, deși sunt constrânși de normele și legile medicinei convenționale, își fac un mare deserviciu restrângând aria de folosință a vitaminei C, arie care este uriașă. Molecula de colagen fiind foarte mare se pare că mai greu intră în celulă chiar dacă este din supliment alimentar, dar organismul, cu ajutorul vitaminei C, își fabrică colagenul pe care celula îl recunoaște ca fiind de-al lui și așa ajunge unde este nevoie de el. Având suficientă vitamină C nici probleme cu articulațiile nu vor mai fi, și nici riduri! Asta nu se știe prea bine. Ochiul, datorită conținutului mare de colagen, este cel mai mare utilizator de Vitamina C. Sângele este ajutat foarte mult în fluidizarea lui de Vitamina C. Și câte astfel de exemple mai pot fi date! Nu mai țin minte de când nu am răcit nici de când nu stau fără ele, suplimentele mele, mineralele, vitaminele și omega dar eu nu le iau contra răcelii ci pentru a menține echilibrul PH-ului și (mi-a trecut un glonț prin cap) pentru a-mi menține ideile de a enerva pe aici pe unul sau pe altul (ha!) dintre cei care zic că bat câmpii.       

Răceala, zice ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) este ,,o infecție virală care declanșează tuse și curgerea nasului. Dă dureri de spate, oboseală și nas înfundat”. Dacă se datorează unui virus și se crede că ,,se ia” se numește și contagioasă. Am zis că spun la sfârșit de cauzele care duc la atragerea virusului, prietenul meu scrie de ,,confuzia gândurilor”. Este mai complet decât indecizia de care știam eu. Mai de aproape, mai de departe, toți răciții pe care îi cunosc și i-am cunoscut cât să-mi dau seama, de când știu de cauzele astea, au avut momente de indecizie. Confuzia mă face să nu știu încotro s-o apuc și, cam cum mă apuc eu de făcut curat în casă, de unde să încep. Obligațiile familiare sau profesionale mă copleșesc, iar toate astea făcându-mă să mă retrag în mine îmi aduce frigul care declanșează răceala. De fapt acest gen de vibrație atrage vibrația parazitului care se formează și-și face de cap în organismul meu. În frig și oboseală stau departe de ceilalți și dacă sunt deștept și nu mă gândesc la d-alea negre, poate stau de vorbă puțin și cu mine și mă mai și opresc din alergătură. Nasul înfundat spune că nu vreau pe cineva sau ceva pe aproape că ,,nu-mi miroase” a bine, iar frigul se pare că vine de la niște cuvinte care m-au înghețat pentru că m-au rănit, dezamăgit și învinovățit. Posibil cuvintele astea să mi le adresez eu mie având în vedere că se poartă, este la modă, profesionalismul, perfecțiunea, etc., iar eu sunt departe de a fi la modă. Dacă doare și pieptul și capul se ajunge la mai vechiul conflict dintre mental și emoțional, unul din planuri fiind mai ostracizat decât celălalt. Și, așa cum știu și eu, mai zice în carte că pentru că mă simt victimă accept virușii, eu zic că-i atrag.     

Recomandările sunt cele care mă au în centrul, sau trebuie să mă aibă, în centrul atenției mele. Să am eu, ceilalți au treabă, grijă de mine, în odihnă să-mi clarific ce și de unde să încep, și cel mai important lucru este să încetez să mai cred ce fac toți, ce zic toți, ce se zice că este cel mai bine, etc. și nu pentru că cineva ar minți ci pentru că drumul meu este despre ce cred eu. Când realizez, întâi învăț puțin, că drumul meu se întinde în fața mea, atom cu atom se leagă și dezleagă, conform cu crezurilor mele, atunci devin stăpân pe viața mea și când zic și cred că eu nu iau răceala (virus, bacterie, sau orice alt parazit), nu o iau și nu am luat-o.

Gripa este cauzată tot de un virus dar afectează corpul mai puternic decât răceala, așa se zice. Pentru că dă febră și frisoane, între altele, se leagă de furie. Cineva sau ceva mă înfurie. Ori nu sunt de acord cu ceva sau cineva ori, mult mai rău, nu știu de ce sau pe cine sunt furios. Un conflict, posibil în familie, în care ,,nu pot înghiți” o situație, risc să pierd ceva ce era al meu, pe cineva, influențe pe care nu le consider bune, etc.  În dorința, când nu mă cunosc și nu sunt stăpân pe viața mea, de a obține aprecierea celor din familie, devin indecisă și confuză în alegerile pe care trebuie să le fac, agravez starea și aleg să stau în pat ca să nu mai rezolv nimic. Nu eu aleg, corpul nu mai știe îcotro s-o ia și obosește foarte tare, îi scade energia.

Credințe și frici! Conform ecoului dacă eu cred că iau gripa de la colegu’ sau soțu’ o iau, dacă îmi e frică de gripă și îmi e frică că o iau, pentru că aud de mulți gripați, o iau.  

Încrederea în mine este la pământ, ce-mi rămâne este să cred pe ceilalți după care mă simt invadat de ei și chiar manipulat. Dacă încrederea și stima de sine sunt în legătură directă cu sistemul meu imunitar, atunci virusul mă va invada la fel cum mă simt invadat de ceilalți. Fără încredere în mine pot trăi dezamăgiri, decepții, frustrări care mă fac să nu mai simt ce-i în jurul meu și nasul meu nu prea mai simte multe și va respira greu.

Ca recomandare, se pare că exprimarea emoțiilor este cheia. Asta ar însemna curajul și puterea lui ,,eu sunt”! Dumnezeul din mine ia decizii, crede după ce spune sufletul meu și știe că dacă alimentez fricile ele vor veni și dacă alimentez indeciziile ele vor reveni și dacă învăț să fiu stăpână pe viața mea, treptat voi scăpa de boli și de frici, indecizii, confuzii și tot alaiul lor.

Într-un manual de Theta am găsit concis ce le știam de prin alte materiale și anume trăirile care atrag astfel de paraziți. Le-am mai scris și în tabel pe care îl voi pune iar. Bacteriile nocive sunt atrase de emoția vinovăției. Fungii patogeni sunt atrași de resentimente. Virușii patogeni sunt atrași de lipsa prețuirii de sine (nu merit). Ciupercile sunt atrase de lipsa prețuirii de sine alături de vinovăția.

Acești paraziți, nici nu sunt toți trecuți, și cei pe care îi vedem ca muște, gândaci, țânțari, etc. sunt atrași de vibrațiile noastre joase (vezi piramida conștiinței) inclusiv de sentimentul că sunt manipulat. Cei din organismul nostru nu se pot dezvolta în mediu alcalin adică în mâncare neprocesată și în trăirile din coloana verde. Este foarte bine ca în boală să se asocieze tratamentul dat de medic cu minerale și alimentație neprocesată. Asta zic eu din experiență și am zis de tratament de la medic pentru liniștea celor care nu știu suficiente despre cele din tabel. În mai multe rânduri am tratat infecție cu puroi la măsea (abces) cu un ulei concentrat de oregano băut nu local, calciu, magneziu, toate în suplimentele mele pe care le cred naturale. În două zile spre trei nu mai aveam nimic. Sunt care pot confirma că atunci când cineva din familie avea gripă confirmată de medic și cu tratament de la el, eu nu aveam nimic, nu am luat niciodată deși se repeta la anumite intervale și, cel mai important, nicunul din copiii mei nu o luau.

Nu spun să faci așa dacă nu ai la bază informații pe care să te bazezi care să îți formeze o altă credință decât a celor mai mulți.

Paraziții nu vor mai intra în casă dacă eu le trăiesc pe cele din coloana verde. Cel mai important… hărțuitorii, sexuali sau nesexuali, cei care urmăresc anumite interese sau urmăresc să se răzbune pentru ce nu au fost ei capabili să aibă sau să facă, se vor dizolva în sensul că vor găsi ceva mai bun de făcut, vor crede că cei urmăriți sunt prea proști ca să le mai dea atenție sau nu vor obține nimic și vor innebuni în obsesia lor pentru obiectul obsedat sau obsesia pentru dorința de a face rău ca răzbunare sau vor muri. Pe aici sunt și ,,Coincidențele”.

Îmi vin în minte două cazuri de suferinzi de una sau alta sau ambele afecțiuni și nu pot să nu mă gândesc la Ecou. Un caz este acela în care într-o anumită și aceași perioadă a anului făcea gripă din cele cu febră, cu stat în pat deși felul persoanei era de titirez, cu injecții cu antibiotic cu dureri și de la antibiotic și de la mușchii injectați. Cunoscând perioada nașterii și câte ceva despre cum a fost nașterea și care era situația dintre părinți înainte și după, pot spune că parte din cauzele care atrag gripa le avea dar cel mai mult se repeta relația părinților și trăirile lor. Este tiparul complet al celor care atrag astfel de viruși. Au fost timpuri în care generațiile din urmă nu știau, nu aveau de ales și ascundeau sau își trăiau cum puteau emoțiile, sentimentele, regretele și toate amărăciunile celor care au trait la mijlocul secolului trecut. În altă situație conflict între părinți, stins dar ecoul își face treaba, înghețul cuvintelor, furia și dezamăgirea, învinovățirea, regretul sau părerea falsă de neputiință, părerea proastă despre sine și tot alaiul de simtăminte revin acum și la copii.     

Până data viitoare: Lumină în suflet!