De câteva zile mă gândesc (mai rar ce-i drept uneori) să scriu un articol despre…, multe aveam în cap: unghii, ochii, față, nuntă, etc. dar m-am oprit la ură! Nu-mi plac lucrurile care duc la politică sau scandaluri dar când, deși nu cauți, îți apar în fața ochilor titluri din care nu mai iese altceva decât ură, am zis să o abordez. Și, cum mi-am făcut un obicei din a-mi asculta intuiția, sau ce-mi șoptește neuronul meu cel vesel, am căutat cam ce aș putea scrie despre un domeniu la care mă mai gândesc spre deloc în ultima vreme.

Am citit undeva că a urî este la fel cu a ține un cărbune încins în palmă și ai aștepta ca celălalt să se ardă. Cuvintele erau poate altele dar ăsta era mesajul. Mergând după ecoul meu, a urî înseamnă a-mi atrage evenimente care să mă facă să urăsc mai mult, pe mai mulți, mai multe situații și mai intens. Rezolv ceva cu asta? Visul meu în viață este să găsesc motive de a urî, motive de a mă supăra? Dacă da, continua așa, eu nu am în intenție genul ăsta de trăiri.

Mai există variante de a explica lucrurile ,,bune” pe care le aduce ura. După tabelul cu ce este bine și nu pentru noi, ura se încadrează în coloana fricilor care are atâtea fațete încât este greu să le cuprinzi dar… poți fi sigur că toate alea multe fațete, poate și mai multe, le vei trăi și retrăi dacă nu încetezi cu ura. Dacă îmi e frică de un animal sălbatic, nu îl urăsc, nu mă duc în junglă. Dacă îmi este frică de un hoț, îmi încui casa iar dacă voi continua și cu ura și cu frica sigur voi fi victima hoțului pentru că l-am adus în realitatea mea, amândoi fiind pe vibrația joasă (piramida conștiinței).

Mai ,,frumos” este când intervine frica din cauza căreia urăști. Frica de a nu fi la fel de bun, frica de a nu putea fi mai bun că așa vreau eu. Frica asta, vine din faptul că-ți lipsește ceva. Ce nu ai? Nu îți cunoști valoarea sau nu cunoști că fiecare este foarte bun la ceva și țelul nu este de a depăși pe cineva ci doar a te depăși pe tine? Îți este frică sau nu ai încredere în tine că poți fi ce îți dorești sau că poți avea ce îți dorești? Întreținând aceste trăiri îți mărești și mai mult golul, îți vei dori și mai mult iar golul nu se va umple. Neîncrederea asta se traduce prin neîncredere în Dumezeu, neîncredere în om și în viață, iar dacă ura cu neîncrederea și fricile nu sunt doar de fațadă, sau sugerate de cineva și doar joci teatru, ci sunt trăite îți vor aduce frici, evenimente nașpa, boli, și ție și urmașilor tăi. Ura și frica stau la baza celor mai multe boli inclusiv accidente și cauzele necunoscute ale bolilor pot fi traduse prin aceste trăiri transmise prin generații.

Poți urî pe cineva pentru că tu consideri că ți-a făcut ceva rău. Am zis ,,consideri” pentru că de fapt, acele acțiuni pe care le-ai numit ,,rău” au fost atrase de tine prin vibrațiile joase pe care le-ai emis. Dacă ți s-a făcut o nedreptate și acum urăști, fără să-ți îndrepți sistemul de gândire, nu faci altceva decât să-ți pecetluiești soarta cu alte nedreptăți și greutăți pe care (ghici ce…?) le vei urî și mai intens. Întrezărești vreo fericire în viața ta, vreun succes, vreo iubire? Am mari dubii că vor veni la tine.

Nici cuvintele jignitoare, nici măcar cele inventate la așa zisele evenimente ,,cusute cu ață albă”, nici răutatea cu care stai la pândă pentru a ataca, nimic nu-ți va aduce liniștea în suflet și bucuria, pe care ar trebui să le simți pentru cine ești. Da, se pare că sentimentul de ură duce la autodistrugere, distruge persoana care îl întreține.

Răutatea spune ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) este ,,dorință maladivă, de ură exprimată prin obiectivul de a face rău, prin cuvinte sau acțiuni.” Deci oricât de îndreptățit crezi că ești să te răzbuni, tot ceva bolnav este în tine. Oricât ai vrea să-ți demonstrezi dreptatea sau nedreptatea, răul care ți s-a făcut, tot bolnav și demn de milă ești: săracul, cât de neliniștit este, cât vrea să ajungă unde nu crede că poate, cât de greu trebuie să-I fie să trăiescă în răutatea pe care o emană prin toți porii! Revin la ecou: cu ce din tine ai atras ce ți s-a făcut și acum ce te împiedică să-ți aduci binele în viața ta?

Obsesia sau de ce obsedatul nu știe că ,,dragoste cu sila nu se poate”. Dragostea poate fi și de bani, și de succes, și de putere… poate fi și de dorința de a face rău. Nimic din toate acestea nu poate fi adus de obsesie. Asta sunt vești proaste pentru cei amărâți care sunt blocați în idei obsesive! Ei nu-și dau seama că închid obiectul obsesiei în colivii pentru care nu vor fi niciodată iubiți, apreciați, de succces, bogați sau satisfăcuți că răul și-a atins ținta. Cum nicio pasăre proastă, handicapată sau deșteaptă nu-și va iubi vreodată colivia, nici aceste obiecte nu vor ajunge vreodată la obsedați.

,,Prietenul”  meu spune că este ,,o boală a gândirii”. Săracii oameni, cât de mult suferă! Când te numești obsedat de ceva sau cineva tot focusul, toate gândurile sunt acolo. Până aici n-ar fi așa de grav dar această persoană zice că este plină de îndoieli, are dificultate în luarea deciziilor, și… ce știu eu într-un caz ,,ambiguitate iubire-ură” eu o traduc altfel: perete. Cu orice îl lovești, trimite înapoi, el nesuferind crăpături sau denivelări. Acest perete nu știe, nu poate, nu cunoaște nici iubirea nici ura. De fapt pare că are în loc de inimă un bolovan deși în pietre atomii se mișcă, pare că la această persoană sunt înțepeniți.

Focusul pe obiect, speră persoana, ar putea umple golul interior și o mare nesiguranță. Ca să-ți cauți și să găsești un ceva pe care să te focusezi obsesiv înseamnă nu numai că-ți lipsește ceva dar nu ești sigur de nimic, nu te liniștește nimic, nu cunoști noțiunea de pace interioară. Cum nu ești sigur de nimic și tot timpul nemulțumit te și critici foarte aspru asta aducând frici legate de viitor, chiar poate să nu le conștientizezi pe moment. Cum viitorul este incert și frica de necunoscut aduce neliniști și mai mari continui să te focusezi pe ce cunoști adică pe obiectul pentru care ai devenit obsedat.

Când nu cunoști Divinul din om și nu înțelegi că fiecare are propriul spațiu în ecoul lui, uiți că ești stăpân pe viața ta și cauți să fii stăpân pe a altcuiva sau pe altceva. Vocea ta interioară, intuiția ta rămân vorbe goale pe care nu le asculți pentru că nu ai învățat la școală despre așa ceva. Nu ai încredere în tine și crezi că izbânda unor cuceriri te va valida în ochii tăi și a altora. Aici ideea de separare nu ajută ci doar înlăcrimează pe cei care se agață de iluzia dobândirii.

,,Coincidențele” nu s-au terminat, unele sunt în rândurile de mai sus.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Îndoiala. Am găsit acest cuvânt în dicționar (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) și m-a dus cu gândul la indecizii. Citind am aflat că nu are legătură una cu alta și cred că e mai ușor să trăiești indecis fiind decât cu îndoieli. Acum știu că orice decizie ai lua este cea corectă pentru că Dumnezeul din tine nu face greșeli. Când nu cunoști că analizele pe care le faci acum ți le proiectezi în viitor și le vei face de mai multe ori și chiar mai îndurerat, cât de grea și nedreaptă pare viața și cum ți se pare că nu se mai termină situațiile care vin și pentru care iar ai îndoieli?

,,Prietenul” meu zice că îndoiala este legată direct de mental. Pot să nu fiu de acord cu el? Indeciziile pot fi referitoare la haine, coafuri și tot felul de prostii din astea… a, și la culoarea lacului de unghii (ha!). Dacă sunt legate de mental și te zbârlești puțin la tine în oglindă, și-i zici celei din oglindă să se hotărască o dată, ar trebui să se rezolve mai repede decât în ani sau zeci de ani. Îndoiala se spune că este legată de întrebări referitoare la corectitudinea alegerilor făcute în viață, dacă ar ține doar de mental, un om normal analizează trage niște concluzii și închide ciclul acestor gânduri de care, se pare, nu scapi tocmai ușor. Și dacă nu scapi ușor înseamnă că mai este ceva în afară de mental, de rațional sau de voință. La recomandări vorbește de încrederea în vocea interioară, în intuiție și în viață. Încrederea asta nu o poți dobândi peste noapte, asta este clar, și nici asculțând vocea celor apropiați care te învață de bine. Încrederea în vocea ta interioară o ai ori dacă te-ai născut cu ea ori dacă intuiești sau înveți despre Divinul din tine. Cum totul este interconectat vocea ta interioară este un gând bun, o simțire bună dar care vine doar după ce tu cândva ai emis pe acestea bune. Încrederea în viață o poți dobândi după ce afli despre puterea omului de a-și atrage ceea ce a ales cândva, adică ecoul de care tot vorbesc eu. În relații după ce ai învățat să-ți pui în ordine prioritățile și impresiile, îți asculți intuiția și cred că liniștea pe care o capeți spune cel mai clar în care să stai și în care nu. Mă întorc la mental și zic că dacă trebuie să ai încredere, să-ți faci impresii, să-ți asculți vocea interioară și să-ți capeți liniștea, acestea nu mi se pare că ține de mental. Acestea sunt niște convingeri care duc la trăiri, frici, emoții, etc., care foarte greu pot fi disciplinate, mai ușor pot fi înlocuite cu trimiteri la Divinul din om și la Ecou (încrederea așa se învață cel mai ușor), cu metode dar asta este altă poveste.

Despre Ranchiună se zice că este un resentiment după care există dorința de răzbunare. Că este resentiment sunt de acord dar poate să nu fie mereu dorința de răzbunare… deși de multe ori le-am dorit să trăiască o zi măcar ce trăiam și se pare că încă mai trăiesc doar că acum am minte mai multă. Dacă m-aș fi gândit la răzbunare ar fi însemnat să fiu la fel, ,,de doi lei”, ca cel care a inițiat lanțul ,,coincidențelor”. La recomandări, în veci nu m-aș fi făcut bine, zice să accept cu inima că altfel mă îmbolnăvesc. Dacă nu aș fi știut de Ecou, cum și cine ar fi putut sa-mi zică mie: acceptă situația că… ,,așa e viața”? De ce să accept? Sigur că mă pot gândi la ceva rău făcut fără de voie, sau cu voie întors spatele, dar de regulă aceste analize sunt subiective și, vorbesc pentru oamenii normați și nu cei obsedați, nu mereu găsești punct de plecare în logica umană. Am zis că voi scrie un articol despre cum cele din piramida conștiinței cu vibrații joase atrag genul ăsta de hărțuitori. Este singurul motiv pentru care am făcut eforturi supraomenești ca să nu-i urăsc. Dumnezeu este și în ei, nu pot uita, nu am voie să uit. Asta cu ,,așa e viața” este o mentalitate venită de când minte nu se ține și care este adevărată doar dacă zici: așa este viața pentru că așa ai simțit-o și așa ai gândit-o. Devine un crez ce poate vine la noi din toți strămoșii din sute de ani înainte, poate veni din zonele geografice din care ne-am născut și din care trăim, din alte vieți… nici nu mai contează de unde vine câtă vreme avem acum metode de a schimba aceste credințe.

Dacă ai emis anterior suficiente vibrații înalte, acum o să-ți vină gândul bun și intuiția care îți vor spune două lucruri. Îți vor spune că ai emis suficiente frici, vinovății, amărăciune, rușine și furie (în piramidă sunte cele cu vibrații joase) încât să-ți atragi acum pe cei care te vor face să le retrăiești, chiar dacă nu-ți dai seama că seamănă cu cele emise anterior. Îți vor spune că dacă anterior ai avut o părere proastă despre tine, într-un fel sau altul, aceștia sau situațiile pentru care porți ranchiună, îți arată același lucru: lipsă de respect, de iubire, nu te aud, nu te văd, nedreptăți, te vor face să crezi că nu ești bun de nimic, că nu meriți și în funcție de ce emiți în continuare ți se vor aduce în viață și mai multe și mai dureroase situații. Părerea proastă despre tine poate fi la fel de bine părerea că Dumnezeu este sus în cer iar omul este mic și umil și trebuie să se umilească pentru a fi mântuit, iertat si altele de felul ăsta pentru care atragi toate relele.  

Regrete… Regretele, zice în carte, hrănesc corpul cu suferință, cu supărare, cu nemulțumire pentru ce am făcut sau nu, am spus sau nu, am gândit sau nu. Când încă nu conștientizezi pe Dumnezeul din tine poți trăi greu de tot regretul că puteai să faci și n-ai făcut sau că nu ai făcut bine. Cred că Dumnezeu a fost blând cu mine și nu mi-a dat multe bătăi de cap în sensul ăsta dar ceva legat de un timp petrecut care să facă legătura cu cei dragi tot mi-a lăsat un gust amar în gură. Îi plâng pe cei care nu știu de Divinul din om și de ecou pentru că este foarte greu să duci asemenea poveri. Lazarev zicea că este unul dintre cele mai grele păcate (așa era traducerea) pentru că consideri că Dumnezeul din tine nu a făcut ce era corect sau că a greșit și asta nu se iartă ușor. Eu prefer să nu regret pentru că în varianta în care dacă acum simți regret, vor veni situații în care să simți și mai mult și mai intens regret și astea nu pot duce decât la boli, suferințe și evenimente de viață dintre cele mai grele. La recomandări se spune de atitudine pozitivă pentru că am făcut ce știam eu mai bine. Atitudinea pozitivă o fabrici cu gândul la ecou, frica de a nu ți se întoarce evenimente care să te facă să ai atitudine nașpa, dar nu-i simplu și nici gândul că altfel nu puteai face nu te încălzește. Sunt metode de eliberare a regretelor așa cum schimbarea șabloanelor de gândire, cu gândul la ecou, este de cel mai mare ajutor. Mai zice ceva de mă îmbunătățesc, câștig experiență, devin mai înțelept… din trecutul meu am învățat doar că acum nu aș fi cine sunt dacă nu treceam pe acolo. Nu-mi plac lecțiile și nu înțeleg noțiunea decât cea legată de școală (ha!).

Furia gred că are un million de grade ca intensitate. Nu o să pomenesc aici decât câte ceva din ce a trecut și pe lângă mine. Poate fi sub formă de manifestare exterioară, forme de nemulțumire violente, manifestarea unei revolte interioare dar poate fi și tăcută, interioară și doar greu de mangeriat. Greu de manageriat pentru că poate apare ca reacții de opunere la interdicții, opunere la mentalități și legi morale generalizate regionale, la așa trebuie, așa se face, așa e bine, etc. Că aceste trăiri nu fac bine, asta este clar, că aduc suferințe și asta este clar, aici scrie că organismul traduce furia în toxine pe care ficatul ar trebui să le biruie. El își face treaba până nu este suprasolicitat după care poate ceda. Și tensiunea poate crește în funcție de intensitatea furiei.

În afară de opuneri este și sentimentul de slăbiciune (când nu ai aflat că Divinul este în tine), de neputiință, de neînțelegere, conșientizarea faptului că ești emotiv, și toate astea răbufnesc într-un fel sau altul. Nu știu cum se poate identifica tiparele astea de trăiri dar știu că învățând încrederea în tine, în faptul că emisiile tale înalte vor aduce evenimente și situații pentru care să le retrăiești, fac să nu mai poată rezona cu cele joase emise anterior și deci treptat nu vor mai fi ocazii care să dea naștere furiei.   

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Am zis că dacă tot sunt la capitolul Frumusețe și vorbim de Celulită să trecem puțin și pe la Mușchi, cei care, pentru a fi fermi, cer efort constant la sală, la alergat, la exerciții și cam la tot ce nu are ,,nici în clin nici în mânecă” cu lenea. O să vorbesc totuși, în alt articol, și de ea pentru că am auzit o zicere cum că ar fi mama a nouă invenții din zece. Acest lucru nu este rău de loc, trebuie să recunoaștem. Dar să trecem la oile noastre.  

Când am căutat în cartea ,,prietenului” meu (Jacques Martel – Marele Dicționar al bolilor și afecțiunilor) să văd de unde mi se trage, la Celulită făcea referire la Angoasă, am scris de ea, la Angoasă făcea referire la Anxietate, am scris de ea, acum să vedem ce mai scrie la Celulită,

În carte zice că Celulita este inflamarea țesutului celular subcutanat. Înainte de a încerca să înțeleg cum se întâmplă am o nedumerire legată de locul unde se întâmplă. Și asta înseamnă să-mi extind aria de căutare pentru că afecțiunile sunt rezultatul unor șabloane de gândire. Așa cum un șablon de gândire duce la suferința ficatului și un altul la suferința dinților, șablonul de gândire care duce la apariția celulitei trebuie să fie format din mai multe șabloane ținând cont de faptul că celulita nu se depune peste tot uniform. Și intuind că inflamarea țesutului apare de la ,,inflamarea” mea în anumite situații ar însemna să fiu acoperită cu un strat, destul de mare, uniform de celulită, lucru care nu-i adeavărat Slavă Domnului. Înseamnă că ,,inflamarea” mea a fost destul de decentă, nu? Mai țin și eu cu mine, cine s-o facă dacă nu eu. Deci căutăm pe bucățele ce înseamnă părțile pe care se depune.

Am lămurit-o cu ,,inflamarea” anumitor locuri, să vedem ce-i acolo, ce se depozitează… nu-i ,,frumos” ce scrie. Este nașpa când cari cu tine și le depozitezi emoții, regrete, resentimente și ce mai vreau să țin doar pentru mine. Mi-am notat să fac un articol și cu acestea care au și ele cauze și, ce-i mai important, metode de a scăpa de ele. Teoria asta este foarte frumoasă și pusă în practică cu rezultate, dacă între timp nu se nasc alte emoții, regrete, resentimente… uffff. Și toată munca asta este necesară pentru că o groază de ani nu am știut de Divinul din om și de ecoul care aduce la nesfârșit trăirile nașpa până să schimbăm emisiile. Prea puțin, printre frici, apărări și neînțelegeri ne mai gândeam și la bucurii și recunoștința pentru tot ce eram, aveam sau știam. Sunt metode de eliberare și eliminare a emoțiilor, regretelor și resentimentelor. Cu mai multă sau mai puțină perseverență sunt speranțe de a scăpa de ele pentru că, totuși, celulita este cel mai mic rău la care se poate ajunge dacă păstrăm și întreținem aceste trăiri.

Mai se vorbește de temeri în relaționare datorate unor posibile situații de abandon trăite anterior. Asta ar frâna mersul înainte tinzând să retrăiești situațiile neplăcute, cred eu cele care te-au ,,inflamat” în trecut. Abandonul ăsta, frica de abandon are un milion de fațete pentru că poate fi înțeleasă prost într-un milion de situații unele din ele sigur vin din viețile anterioare, din zonele geografice sau, am înțeles că vine și sufletul pe lumea asta cu niște frici și programe. Se poate înlocui cu metode dar este necesară gândirea schimbată, șablonul vechi trebuie înlocuit. Și pentru că vorbeam de localizare, cred că înfrânarea și refuzul de a merge înainte din cauza acestor emoții, regrete, resentimente, face ca celulita să se așeze pe picioare. Cu ele mergem nu? Din cauză că nu-mi ascult inima și fac doar ce ,,trebuie” conform legilor morale, mentalităților, etc., se așează pe genunchi iar când vreau să țin lumea la distanță probabil se așează peste tot. Conflictul dintre a face pe plac inimii și ce ,,trebuie” făcut este cel mai greu suportat de genunchi, celulita fiind prea puțin importantă. Mulți oameni, cred că mai multe femei, am auzit suferind de dureri de genunchi, greutăți la mers din cauza genunchilor și a durerilor uneori insuportabile. În carte scrie de viața trăită pasiv, mai ușor să te lași manipulat decât să faci alegeri și acțiuni. Înainte de a împușca emisarul gândește-te la cele care fac curat și răstoarnă casa în curte, de sărbătoarea x sau y, că ,,așa se face”, pune nume la copil după nașu că ,,așa se face”, face mâncare cu ceapa prăjită că ,,așa se face” și nu mai enumăr tot ce trebuie făcut când sufletul meu ar vrea altceva sau chiar puțină lene. Astea toate înseamnă viață trăită pasiv și în același timp, fără să recunosc, sunt manipulate de normele, legile și mentalitățile vremurilor în care trăiesc. Nu știu ce mi-a venit cu exemplele astea de acum o sută de ani dar, mi-au trecut prin fața ochilor câteva femei din vremurile noastre care au suferințe la genunchi. Pot fi ele în cazul enunțat sau sunt în ecoul în care înaintașii lor au trăit cauzele conflictului dintre suflet și mental. În cazul bărbaților care și ei au suferințe, cauzele pot să țină de nexprimarea trăirilor, ori că nu li s-a predat la școală cum se face, ori că nu ,,trebuie” (am intuit eu câțiva). Sunt foarte multe situațiile în care trebuie să ,,faci așa” și ce ne-ar ajuta foarte mult ar fi abordarea din perspectiva lui Dumnezeu: fac așa pentru că ,,pot” și în timpul ăsta pot și caut alte căi de a-mi trăi viața ca să-mi fie mai bine. Din momentul în care nu te mai consideri victima mentalităților lucrurile se schimbă în jurul tău. Oricum este mai ușor să mergi după reguli, pe drumuri bătătorite, decât pe drumul propriu.   

Recomandarea găsită este de a-mi recunoaște valoarea. Dacă înveți și înțelegi Divinul din om, în timp o să-ți găsești valoarea pentru că Dumnezeu nu poate fi altfel decât valoros. Conștientizând că sunt valoros și acționez în consecință, nu mai acționez orbește și poate ridic glasul și spun și fac și eu altceva decât așa se face sau așa trebuie. Abia atunci energia circulă fără cocoloașele pe care ni le arată celulita. Mai am de scos un ,,colț”, cred, pentru cineva ca să scap de cocoloașele ei.

Și pentru că efortul de a scăpa de celulită merge mână în mână cu efortul de a întări mușchii, am zis să le combin puțin. M-a omorât ,,prietenul” meu cu ,,mușchii sunt controlați de forța minții”. La câtă minte zic eu că am ar trebui să fiu beton… se pare că nu-i suficientă mintea mea ufffff. Ei sunt în linie dreaptă cu mersul care ar trebui să fie înainte, cu evoluția și vitalitatea, mai zice. Îi poate afecta un sentiment de nepuțiință, un sentiment de diminuat fizic, emotional, intelectual, în fața unei situații.. Ar trebui să nu mai am mușchi deloc (pentru ce a fost în trecut), sau am o părere despre mine mai proastă decât o are corpul meu. Dar… mai zice că dacă sunt pozitiv, mușchii mei sunt fermi și flexibili. M-am mai scos.

Recomandarea este de a mă încrede în înțelepciunea mea interioară (suflețelul). Asta o pot face doar dacă îl consider pe Divinul din mine și se pare că sunt pe drumul cel bun pentru că eu știu și cred că suntem una cu Tot, una cu Dumnezeu.

Mușchii slăbesc când dorința de control este foarte mare. Dacă realizez că nu-i posibil nici controlul, nici situația, apare sentimentul că totul este pierdut și urmarea este că tot corpul slăbește (nu din grăsime ci doar mușchii). Iar apare idea de manipulare și neîncredere în sine și în oameni. Recomandarea este de detașare și înfruntare frici. Nici una nici alta nu o pot face fără conștientizarea Dumnezeului din om și a Ecoului.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Când am căutat în cartea ,,prietenului” meu (Jacques Martel – Marele Dicționar al bolilor și afecțiunilor) să văd de unde mi se trage, la Celulită făcea referire la Anxietate. Am intrat să citesc și am constatat că am în comun foarte puțin cu ce scrie acolo ceea ce este foarte bine, mai nasol ar fi ca acele în comun să fie foarte profunde și atunci pa spreranțe de a scăpa de celulită sau grăsime, sau ce o fi. Ceva îmi spune că trebuie să abordez și capitolul grăsimi dacă tot nu fac diferența dintre ele. Altă treabă, alte speranțe dar se zice că atunci când pui creierul la treabă și el îți consumă multe calorii. M-am scos.

Ce știu eu despre celulită, fără să fac referire la ce scrie în carte, este despre emoții nebenefice, refulate care se depozitează în timp. Acest lucru este cât se poate de nașpa în condițiile în care am prostul obicei de a ține minte și cele mai mici tresăriri începând cu perioada de dinainte de grădinițăăăăă. Dar, poate găsesc ceva mai cu suflet de făcut ca să cred că pot să mai eliberez din ea sau din grăsime. Până la urmă nici nu mai contează câtă vreme o dau jos, nu?

,,Prietenul” meu zice că este o frică de necunoscut dar, din cauza celor care îmi verifică încă locațiile în care sunt sau către care plec, nu o să spun dacă am avut sau nu această frică, voi vorbi însă despre ea. Mai spune despre niște simptome de care nu aveam idee că ar fi în legătură cu anxietatea: dureri de cap, crampe, palpitații, transpirații, tensiune, voce puternică, plâns și insomnii. Am avut perioade cu somn mai ușor dar nu ca insomnii dar… de când sunt foarte mică mi se spune că țip! De foarte mică mă enervam pentru că nu era adevărat. Abia la maturitate mi-am dat seama nu că țip, că zic ce nu place și atunci imediat se legau de tonul meu și vocea mea. Este foarte adevărat că ,,tonul face muzica” dar nu ești atât de prost încât să nu-ți dai seama că dacă zic ceva frumos nu aș fi avut nici în intenție măcar să țip. Sper! Chiar m-am simțit nedreptățită de multe ori și tot de multe ori când mi se atrăgea atenția că țip, deși nu era adevărat, ziceam ceva țipând ca să arăt cum ar fi fost dacă aș fi țipat. Una peste alta sper să nu fi contribuit la stratul meu de celulită pentru că nu ar fi fost deloc corect.

Mai vorbește de frisoane de angoasă despre care nu am ce spune. Cred că am fost de multe ori cu capul în nori dar cu picioarele înfipte foarte bine în pământ pentru că oricât m-ar fi strâns cu ușa o situație analizam foarte repede cât de vinovată am fost că am intrat în ea, dacă aș fi avut altă alternativă sau dacă aș face altceva chiar dacă aș avea tot ajutorul și circumstanțele necesare. Nimeni nu cred că m-ar fi putut judeca mai rău decât o făceam eu. Sentimentul, de care vorbește la anxietate este de a simți un ,,pericol iminent dar nedefinit”. Sentimentul ăsta l-am avut de câteva ori în urma unor vise premonitorii. Am știut că ceva se va-ntâmpla și așa a fost. Sentimentul cu care mă trezesc după un asemenea vis nu mă minte niciodată. Văd că am luat-o pe arătură, poate ar trebui să le țin doar pentru mine trăirile astea. În altă ordine de idei gândurile și ideile care îmi vin pentru scris le cer mereu de la Doamne Doamne. Dar cred că se impune un ceva, în care să scriu, doar pentru mine… să-mi amintească mai târziu când voi citi cât de fraierică eram uneori.

Citind mai departe realizez că cei mai plinuți au fost tare nefericiți și că mai ușor este să scoți pâinea din alimentație, efecte aproape de zero dar speri ceva totuși, decât să începi să scoți fricile pe care le-ai trăit până să te umpli de celulită. Se vorbește de frica de moarte și orice, cât de mic sau nesemnificativ, aduce aminte de ea duce la stările de anxietate. Mai este ceva care definește anxietatea: nu am încredere în viață. Până să ajung la recomandările din carte care nu m-ar fi ajutat niciodată, zic câteva cuvinte de frica de necunoscut și cea de moarte. Mi-am amintit că vreau să fac un articol despre frici pentru că ele atrag hărțuitorii pentru că vibrațiile joase emise ale fricilor (vezi Piramida conștiinței) rezonează cu vibrațiile joase ale hărțuitorilor frustrați care nu au încredere în ei, în valoarea lor și vor să facă rău pentru a-și demonstra valoarea, dar deocamdată despre astea două.

Cu ani în urmă, înainte să citesc câte ceva despre ce nu se vede în oglindă gen gânduri, emoții sentimente și drumul lor în Univers, am auzit o expresie la televizor spusă de o doamnă care nu mai știu ce meserie avea: unde este frică, nu este credință. Așa se explică neîncrederea în viață, neîncrederea în tine, neîncrederea care stă pe frici (astea sunt gândurile mele doar).

Ok, sunt metode de eliberare a fricilor care au la bază descoperiri științifice (nu vorbe de beletristică) dar dacă realizezi că nu prea ai avut motive în viață să le trăiești și să le dezvolți, când toți dau vina pe copilărie, află că este foarte posibil să le fi trăit într-o altă viață, să le fi ,,luat” din zona în care ai stat sau stai sau suflețelul tău a venit cu ele. Cred că și frica de necunoscut este la fel de rea ca frica de moarte și de fapt ca orice frică. Nu aș fi zis nimic despre așa ceva dacă nu aș fi convinsă că se poate face ceva în acest sens. Și dacă tot am ajuns la lucruri atât de grele, cum și cu ce super creme masajul anti-celulitic să aibă câștig de cauză? Și dacă este grăsime, cum lipsa caloriilor să poată atenua prezența fricilor care în drumul lor către organism dă naștere moleculelor de grăsime din indiferent ce alimente?

Ajung iar, pentru că recomandările ,,prietenului” meu nu m-ar fi ajutat niciodată, la Divinul din om și la Ecoul care ar trebui să fie o idee care să nu ne părăsească niciodată pentru că numai de aici ne putem lua Puterea de a face ceva (în primele articole am scris despre ele). Cu această idee în suflet și înghițind în sec și străngând din dinți, căutând motive de bucurie și căutând soluții pot elibera temerile sperând astfel să eliberez și din celulită și din grăsime.

El (în carte) zice să am încredere în viață și să fiu convinsă că ceea ce mi se întâmplă este spre binele meu, și astfel simptomele vor dispărea, la fel și frica de moarte. Încrederea în viață, știu acum, vine din faptul că am grijă ce emit acum pentru că se va întoarce. Convingerea că este spre binele meu am căpătat-o la rece, în perioadele de liniște după ce au trecut niște zeci de ani în care am căutat și aplicat metode de a scăpa de emoții, gânduri, frici și mai ales după ce am aflat și conțientizat Divinul din om și Puterea omului adică Ecoul.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

… sau la Dumnezeu nu te duci cu pile!

La rând venea Celulita cu a ei altă bubă și anume Anxietatea. Cum nici de Anxietate n-am auzit prea multe, și nu cred că mă grăbesc având în vedere cât de greu se dă jos celulita, mi-am amintit că nu am un articol despre Piramida Conștiinței elaborată de doctor David Hawkins. N-am uitat nici de Hărțuire dar și aia are legătură cu această piramidă. Intenționam să încep articolul de ieri, nu mi-a ieșit, azi când printre alte treburi mă gândeam la el, ceva mi-a atras atenția și nu tocmai plăcut, adică o tăietură. Mi-am ,,aranjat” degetul în capacul unei conserve. Nu-i mare lucru dar destul cât să-l simt și acum, a curs nițel sânge și mi-a dat de lucru în plus, să mă duc la Marele Dicționar să văd ce n-am ,,văzut” de m-am tăiat.

Degetele înseamnă acțiunea la modul prezent și o încercare de a face mai multe lucruri odată. Degetul mare are legătură cu presiunea pe care mi-o plasez mie și o impun și celorlalți. El este echilibru între gânduri și sentimente. Dacă mă simt împins de alții, presat în lucrurile pe care le am de făcut sau obligat să ader la anumite moduri de a face ceva, mă voi răni cu ușurință la el. Cam despre astea am citit. Mai multe lucruri, sigur, nu făceam dar cu gândul eram în mai multe părți. Gândul acesta dacă se traduce prin intelect (așa scrie în carte) nu era în concordanță cu sentimentele, cel puțin așa cred pentru momentele acelea, sau cel mai probabil erau în război.

Este adevărat că ne vedem cu contur în oglindă dar noi suntem infiniți iar ce-mi aduce mie ecoul și intuiția mă strânge cu ușa să caut și să aflu ce am emis anterior. Nimic nu ajunge la urechile și ochii mei care să nu mă facă să retrăiesc ce am trăit anterior ca sentimente, emoții, gânduri, etc. Deci oul sau găina, care a fost primul? Războiul din jurul meu a dus la cel dintre intellect și sentimente, sau cel dintre intellect și sentimente a atras pe cel din realitatea mea (ce aud și văd)? Și cum vibrațiile a ce trăim pot avea forme asemănătoare cu ale altora este foarte posibil să ,,prind posturi străine” având în vedere aceleași ,,lungimi de undă” cu care pot fi cu cineva… asta ca să am pe cine da vina, nu?

Gata cu degetele. Am pus titlul articolului după această piramidă. Nu scriu eu despre conștiință pentru că nu știu cum arată (ha!), ce formă are și care îi este drumul. Am auzit de ea ca fiind ceva din care se naște Tot ceea ce este, atunci îi zic Dumnezeu că-i mai comod. Am mai auzit de un câmp care unește Tot care are și el mai multe denumiri (Matricea Divină este unul). Mai aud de conștiință ca termen folosit de multe ori de cei care o leagă de ,,liniștea” sufletului după o zi bună, un bine făcut sau o activitate bine făcută. O definiție a fericirii, sau ceva legat de ea, se referă la a fi cu conștiința împăcată. Sună frumos. Dar așa cum nu poate fi nici localizată, nu poate fi nici definită pentru că, ce să vezi, pentru fiecare individ cred că înseamnă altceva. Acum am citit de un drapel al rușilor arborat pe lângă o biserică, pe aici pe la noi. Și mă gândeam, cu câtă conștiință se duc mai marii rușilor în bisericile lor cu turle poleite cu aur, să se roage… înainte sau după ce mai dă cu o bombă? Gata cu conștiința, am terminat și cu ea. Să revenim la pramidă că pare mai cu forme.

Cum atrag ce nu-mi place și cum pot să nu mai fac?

Cifrele, emoțiile și stările de care sunt legate fac trimitere la vibrațiile emise de om. Pe săgeata din stânga sunt niște cifre. Din tabelul meu, coloana roșie aduce emoții de la cele mai mici numere. Imediat lângă ea sunt emoțiile (trăiri) de la Rușină și Vină până la Pace.

Cele de la baza piramidei au o vibrație mai joasă (cum spun și numerele), cele de la vârf au vibrații mai înalte. Acestea sunt studiate și măsurabile cu aparate. Cu testul muscular se poate afla și pe la ce cifră este fiecare. La fel ca atunci când arunci o piatră în apă și se fac valuri concentrice (apa nu pleacă la infinit ci se întoarce la locul de unde au plecat valurile) sau conform ecoului, vibrațiile pe care le emiți odată cu sentimentele trăite vor aduce evenimente care te fac să le retrăiești. Eu consider că cifrele sunt o măsură a vibrațiilor, dacă vorbesc de valuri atunci a valurilor.

Dacă în prezent sunt într-o situație care nu-mi place, mă întreb cum mă simt, eventual caut să-mi numesc emoțiile, sentimentele și gândurile pe care le am. În această poză sunt puține emoții enumerate dar există materiale și cărți și pe net și fizic unde sunt descrise mai multe. Oricare ar fi ele, este clar că tot eu le-am mai trăit ori în viața asta ori în altele. Ca să nu se mai repete trebuie să emit, de acum în colo, ceva care să-mi aducă lucruri bune sau măcar mai puțin rele. Cum fac asta?

Păi trimițând (emițând) un val mai mare, emoții cu numere mai mari din piramidă, care să nu mai rezoneze cu cele trimise și primite anterior. Și asta înseamnă mărirea încrederii în sine, valorizarea sinelui, conștientizarea valorii mele și a realizărilor mai mult decât a eșecurilor. Dacă situația asta mă face să mă simt furioasă, este cert că au fost evenimente în viața mea care m-au făcut să mă simt furioasă. De acum învăț să am înțelegere pentru mine dat fiind că la momentul anterior atâta am putut face (este o adevărată bătălie cu gândurile care se duc tot la critică) și învăț să scriu și să strig tot timpul pentru toate câte sunt și pentru care sunt recunoscătoare. Pe scară, Recunoștința și Înțelegerea au numere mai mari decât Furia care va veni din ce în ce mai puțină după ce încep lucrul cu mine.

Cum eu sesizez că o situație este mai mult decât asemănătoare cu una trăită anterior, înseamnă că încă îl mai supăr pe Dumnezeul din mine criticându-mă pentru fapta x și pentru cea y, încă mă mai simt vinovată, am resentimente, încă îmi număr eșecurile mai mult decât realizările.

Dacă eu acuz pe ,,situația” ce mă presează, mă obligă, mă sufocă, etc., și emit în continuare furie și toate criticile la adresa mea și îmi număr iar eșecurile și mă consider nedreptățită, ghici care situație din viitor îmi va cădea pe cap? Ecoul funcționează și în cazul în care eu sunt corectă și cer corectitudine în jurul meu. Dacă nu înțeleg ecoul fiecărui om, eu zic vreau corectitudine și evenimentele care vor veni ma vor face să zic același lucru ,,vreau corectitudine”. Iar asta va însemna un eveniment mult mai rău pentru care să strig ,,vreau corectitudine”. Am zis la început ceva de pile la Dumnezeu. Nu știu care este originea expresiei și nici ce vrea să însemne, eu o traduc prin răspunsul la acest ecou. Dacă mă plâng și mă rog să-mi dea și să mă ajute și să-mi aducă… ce crezi că voi trăi în urma evenimentelor care vor veni? Dacă nu ghicești spun eu: acele rugi va trebui să le fac și mai intense și să simt că am și mai mare nevoie de răspunsul lor.

Treaba asta cu ridicarea vibrațiilor conștient este o bătălie… că trebuie dusă în fiecare moment este una, dar în câte momente mi s-a părut nedreaptă, că nu duce la liman, că mai văd și o groapă, prin câte astfel de trăiri a dat și mai dă cu mine de pământ, pot s-o numesc cruntă.  

Ca să nu-l mânii pe Dumnezeu mi-am rememorat din situațiile ce păreau nedrepte și greu de gestionat și am găsit că rezolvările sau amânările, pentru cele ce păreau imposibile, au adus lucruri mai bune decât dacă s-ar fi rezolvat din prima. Nu m-am învățat minte să mi le amintesc în timp util și iar o iau în freză cu niște critici și învinovățiri și…

Iar pentru că intuiția m-a trimis la metodele de rezolvare a crezurilor, emoțiilor și intrarea în zona asta care nu se vede, cum nu se vede curentul electric, am găsit și răspunsuri la ,,de ce mă simt așa”. Mi s-a spus să nu mă mai critic și să am încredere în harul meu… Am căutat atâta să îl găsesc, să îl cunosc încât nu pare real. Încrederea asta la mine este cu pauze dar voi învăța să o fac liniară.  

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Celulita cred că știu ce este, și de bube știu (de la genunchii din copilărie și nu de zgubilitică) dar de angoasă nu prea am auzit. Și eu mă las atenționată de intuiția mea care mă tot punea să mă uit la ce ziceam eu că este celulită dar poate fi la fel de bine și grăsime. Când am căutat în cartea ,,prietenului” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) să văd de unde mi se trage, la Celulită făcea referire la Anxietate. N-am răsfoit mai departe și m-am dus la Anxietate (nici asta nu este cunoștința mea) care mă trimitea la Angoasă. Încep să o citesc să văd pe unde mă mai trimite, hop intuiția mea mă trimite la Hărțuire (și ea este în Marele Dicționar). La acest capitol se face referire la Frici (care normal că atrag oameni de care să te tot ferești) despre care este mai mult de povestit. Nu o să vorbesc despre Hărțuire acum pentru că nu m-am hotărât dacă să o scriu într-un articol, sau să o fac serial, dat fiind că sunt foarte mulți în lista despre care am vorbit în primele articole. Cred că Jessica Fletcher este mic copil pe lângă mine, la ce voi avea eu de scris, că se impune a spune câte ceva și despre Verificatori. Aceștia sunt cei păcăliți (fiecare cu alte minciuni: unii poate cu beneficii promise, unii păcăliți din ,,foarte mare” grijă) și puși să verifice locația obiectului. Am închis paranteza.

Nu mă atrăgea subiectul Celulită, tot așa cum nu mor de drag să mă uit la ea, când am auzit o tipă foarte simpatică vorbind la un radio despre părerile unora. Fiind și foarte deșteaptă și cu mult simț al umorului doar le-a redat nu și le-a însușit. Deci, eu am mai auzit la viața mea că masajul anti-celulită doare al naibi. Nu am încercat și nici nu mi-a trecut prin cap să încerc dar să compari durerea masajului cu durerea unei nașteri… este exclus! Numai o femeie care nu are copii sau i-a adus pe lume prin operație ar putea face comparația asta.

Dar să vedem cu ce ,,păcate” ne atragem celulita pentru ca apoi să fie nevoie să ne supunem unor dureri atât de mari ca cele ale masajului. Ca și în cazul grăsimii cred în miracolul masajului, de a relaxa și revigora eventual, mai puțin în a face să dispară celulele care s-au pus acolo în urma unor sisteme de gândire, crezuri și mai ales frici. Astea le știu eu din informațiile mele, acum să vedem și  în dicțioanr ce scrie.

Angoasa seamănă, după o citire pe diagonală, cu claustrofobia prin senzația de imobilizat, strâns, poate puțin sufocat. Lăsarea propriilor nevoi și dorințe pentru a fi pe plac celorlalți, insatisfacție profundă, retragere în sine, încredere în sine zdruncinată, toate pot duce chiar la disperare care atrage la rându-i frici de viitor.  Necunoașterea puterii omului duce la nesiguranță și la așteptarea protecției de la cei mai deștepți și puternici iar capacitățile lui, de a se descurca în viață, nu și le mai vede pentru că nici nu și le cunoaște.    

Până la urmă nici nu mai contează dacă este grăsime sau celulită, toate cele enumerate mai sus intră în coloana roșie ce are ca titlu Frici. Organismul se apără cum știe el mai bine și tot continuă să se apare pentru că și ce trăiesc este rezultatul a ce am trăit iar aceleași trăiri fără un minim de informații care să schimbe în bine situația, va atrage după sine altă celulită sau grăsime, nu mi-am bătut capul să fac diferența. Neschimbarea situației face ca temerile ,,că ceva se va întâmpla”, chiar dacă teama nu are temei, să aducă evenimente care vor fi rele.

De unde a început? Eu cred în vieți anterioare și cred că venim cu un bagaj emoțional, (simțim și ne comportăm conform a ce ne aduce ecoul din ce am simțit în vieți anterioare), care ne facem să ne comportăm și să simțim într-un anumit fel. Dacă ai ajuns să ai o doză de emotivitate în viața asta eu cred că ecoul a ce ai trăit anterior te ajunge. În multe situații într-o mai mare sau mai mică măsură m-am simțit strânsă cu ușa dar scot din discuție perioada copilăriei pentru că de acolo nu au fost motive pentru asemenea trăiri. Tot ce am simțit atunci a fost din bagajul cu care eu am venit pe această lume. Ajung în perioada în care mă ajung aceleași crezuri de neprețuire, neîncredere în forțe proprii, neîncrederea în capacitățile tale. Vine și profesionalismul din urmă și îți vezi doar lipsurile și frica de tot ce nu cunoști, toate pe un fond în care ajung și la tine informații, vise gânduri, idei care nu au nimic în comun cu realitatea în care trăiești. Normal că nu au nimic în comun pentru că realitatea ai croit-o cu emoțiile toate alea nașpa. Conflictul dintre realitate și vise iar este un mare dușman al sănătății și implicit al celulitei și grăsimii. Sunt perioade de timp în care facem alegeri, înainte sau după revoluție, iar consecințele nu sunt numai evenimentele pe care le vom trăi, consecințele sunt și toate bucuriile, împlinirile sau nefericirile. Că am ales forțați de reguli sau de crezuri și mentalități ancestrale, că este bine sau nu suntem unde ne doream, am învățat că doar moartea este ireversibilă. Pe lângă voința de a schimba ceva în bine și căutarea de informații care să ajute mai trebuie și un munte de… răbdare, răbdare să suport situația reală, răbdare să caut informațiile care să mă ajute în felul în care am eu nevoie și răbdare ca după ce aplic ce învăț să aștept rezultatele. Ajung, pentru că recomandările ,,prietenului” meu nu m-ar fi ajutat niciodată, la Divinul din om și la Ecoul care ar trebui să fie o idee care să nu ne părăsească niciodată pentru că numai de aici ne putem lua Puterea de a face ceva (în primele articole am scris despre ele). Cu această idee în suflet și înghițind în sec și străngând din dinți, căutând motive de bucurie și căutând soluții pot elibera temerile sperând astfel să eliberez și din celulită și grăsime. Voi da de știre când se va împlini asta.

Există tehnici de eliberare a emoțiilor care țin în loc, se pot schimba credințe nașpa cu alea bune, putem să ne luam frâiele vieții în mâinile noastre, încrederea în sine la fel ca fericirea se pot construi, cu ajutorul ecoului, dacă le trăiești.  

Motivul pentru care se scapă foarte greu și de celulită și de grăsime este că efortul fizic și dietele în alimentație țin de procentele cele mici din tabel, mâncare doar douăzeci la sută, efortul fizic poate fi ceva dacă este făcut cu plăcere… de cele mai multe ori mă îndoiesc de lucrul ăsta.  

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Eu nu știu cum zic unii, foarte puțini ce-i drept dar apropiați, că am idei care nu-mi pot fi scoase nici cu picamerul (ha!), când am și dovezi că nu-i chiar așa.

Nu am devorat la viața mea câte cărți ar fi fost recomandat pentru că nu aveau dialoguri și poze… și eu acum ce fac? Scriu, și culmea mai și citesc pe urmă ce am scris, fără dialoguri și poze pe care abia am reînvățat să le pun dar mai am de așezat.

Mă gândeam și pusesem și titlu să scriu despre celulită, că o tot văd, și mușchi iar acum am pus să scriu despre colesterol când de fapt e musai să scriu și despre sânge.

În închipuirea mea ieri era urcat în blog articolul pe care… l-am început azi și sper să-l urc până mâine dimineață. Cine zice că am idei fixe? Poate se mai gândește, nu?

Eu știu cel mai bine că atunci când este vorba de sănătate și gânduri bune trebuie să începi cu tine. Până acum nu am avut probleme cu colesterolul, dar am avut mulți ani circulația sângelui nu tocmai cea bună. Totuși dacă în jurul meu am auzit cuvântul ăsta, l-am atras deci este cazul să văd și cu ce. Cunoscând purtătorii și câte ceva informații (chiar dacă nu aveau dialoguri și poze) culese din anii trecuți am intuit iar acum și ,,prietenul” meu Jacques Martel (Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) zice cam la fel despre lipsa bucuriei și înțepenirea unor idei, principii, crezuri, sau ce-or mai fi care îngroașă sângele și se mai și depune pe pereții vaselor de sânge îngreunând circulația lui.

Comparația pe care am găsit-o este destul de sugestivă deși, nefiind de meserie, nu mă gândisem. Zice că dacă în combustibilul unei mașini se află impurități motorul poate fi afectat destul de grav. Când conduceam eu știam doar de apă care înfunda jigleru’ și învățasem să deșurubez ceva și să suflu ca să zboare apa (ha!) sper să nu zic prostii dar așa îmi aduc aminte că făceam. Sângele simbolizează bucuria de a trăi, bucuria în viață. Asta știam și eu dar nu știam care este legătura între afecțiunile sângelui și fixuri. Și am găsit că o circulație proastă indică o neexprimare a sentimentelor (emoții, gânduri, trăiri), blocarea lor, care poate fi din frică, jenă, morală, oricum ar fi nu înseamnă iubire (coloana verde din tabel). Neînsemnând iubire aduce suferința, poate îngroșarea lui cu colesterol sau altele destul de multe. Această neexprimare traducându-se prin conflict cu iubirea, pentru că intruși străini (blocarea) îngreuzează circulația normală și sănătoasă (iubirea), se face când omul pare că este în conflict cu cineva sau străin într-un loc sau într-o relație. Lazarev zicea că această neexprimare înseamnă atașament de relații din teamă de a nu le strica sau din orice altceva care le poate afecta. Un atașament sună tot a blocare pentru că nu se realizează fluxul bucuriei, libertății de a trăi ci mai degrabă blocare în norme și principii, convingeri și găselnița mea mai nouă… presupuneri și așteptări. Ecoul îți răspunde cu evenimente care te vor face să simți iar teamă, lipsa bucuriei, lipsa libertății, norme, principii, să aștepți, să presupui, etc., toate care au dus inițial la atașamentul lipsitor de bucurie și libertate.  

Ca remedii el vorbește de acceptarea ideilor noi, a frumosului din jur, conștientizarea faptului că trăiesc și cu cât de multe sunt binecuvântat. Că veni vorba de idei noi, am zis de picamer la începutul articolului, de fapt mi se reproșează că nu adopt ideile celor mai deștepți ca mine și că persist în ale mele. Eu nu agreez ideea de a face așa, că ,,așa fac toți”. Noul meu sistem de gândire este structurat în tabelul cu două coloane: ce ne face fericiți și ce ne face să ne simțim nașpa. Înseamnă că știu ce înseamnă hrana vie și cea procesată (moartă și fără enzimele care sunt partea vie) și mai știu de suplimentele alimentare făcute corect că pot ameliora multe suferințe, mai ales în fază incipientă, chiar acolo unde alte chimicale dau greș. Noul meu (dacă se poate spune ,,nou” după câteva mii de ani de existență) sistem de gândire înseamnă că fizica cuantică îmi spune că pot influența realitatea observând-o și chiar prin imaginație, studiile medicale îmi spun că imaginația mea creează ceva, îmi spun că există un Câmp care unește Tot pentru că instant (măsurat cu ceas atomic) trăirea mea îmi activează parte din adn-ul meu dus pe cealaltă parte a pământului, iar din multele citite și despre înaintașii noștri cu câteva mii de ani înainte, puse cap la cap eu cred în Ecou care spune că dacă îmi găsesc motiv de bucurie o să mă bucur iar. Dacă nu o fac, tot ecoul spune că înaintașii mei nu au trăit așa ceva dar datorită imaginației eu pot să-mi aduc în celulele mele bucuria (se numesc tehnici sau metode, eu știu una dar cred că sunt mai multe). Această gândire mie îmi aduce bucurie, speranță și motivație, satisfacție atunci când la greu aplic și îmi e bine și important ar fi și că am învățat-o și o învăț de la alții mai deștepți ca mine dar care nu-mi spun fă așa că ,,așa fac toți” pentru că, și am o problemă, sunt statistici care spun că… Dacă eu îmi creez drumul, mai puțin mă interesează ce drum și-au croit cei din statistici. Paranteza asta a fost cam mare.

Am găsit scris, cum este ușor de înțeles, că sângele circulă prin toate vasele din corp: artere, vene, capilare. Cum ajunge hrana digerată din stomac în sânge nu-i treaba mea dar deschid o altă paranteză. Dacă alegem hrană vie, stomacul o trimite mai departe în sânge, sângele circulă peste tot. Tot de la un doctor știu (Bruce Lipton) că celula o recunoaște ca vie și o primește înăuntru. Dacă este hrană procesată, inclusiv hrană de sinteză (ca să nu zic medicație) ar trebui să nu ajungă în celulă deci să nu hrănească organismul și nici medicația de sinteză să nu-și facă treaba. Lucru ăsta nu se întâmplă, hrana ajunge în celulă totuși iar multe medicamente își fac treaba, până la un moment dat, dar de ce ajunge? Asta se întâmplă, tot de la oameni mai deștepți ca mine știu, și unele medicamente fac foarte bine și altele nu, pentru că și din tabel reiese stăpânul năstru este sistemul de gândire, credințe, trăiri, emoții, etc., iar când știu și cred că pastila x o să-mi facă bine, așa o să se întâmple.

Și cum tot ce nu este de bucurie face rău, sângele se încarcă în caz de autocritică pentru că asta nu este iubire care este cu bucurie, este tristețe. Stresul, oboseala și furia îngreunează circulația (atenție ,,coincidențelor” și obsesia face rău!), controlul, abandonul, nevoia de atenție fac la fel.

Nu țin minte decât o dată că mi s-a luat sânge pentru niște analize (zeci de ani în urmă) și… din toate astea de mai sus nu aveam altceva decât temeri și nemulțumiri de sine, multe autocritici… groaznic. Nu mai știu nici cum au fost analizele, cred că nu le-am luat în considerare.

Colesterolul nu stă doar pe capul persoanelor ,,plinuțe”, știu eu niște ,,așchii” cu asemenea probleme. Multă cerneală a curs pe rețete și diete care să remedieze această afecțiune. Am convingerea că acestea au mers, dacă au mers, tot datorită credinței în autorii rețetelor. Dacă oamenii sunt slabi înseamnă că mănâncă puțin, așa știu cei mai mulți, de unde au ei această afecțiune dacă totul se reduce la a nu mânca grăsimi că faci colesterol? Ei nu au mâncat grăsimi că altfel se îngrășau, așa știe lumea, din ce l-au făcut atunci?   

Și aici se vorbește de a găsi un sens în viață. Să găsești ceva care să te motiveze și să te bucure mai mult decât rutina zilnică cu treburi care sunt necesare dar nu mereu aducătoare de bucurii. Obiectivele, visele, scopurile atrag atenția de la faptul că oamenii se comportă așa, sau așa, cu nu este normal să…, că pretențiile de la viață (cu care unii se mândresc) nu-mi sunt satisfăcute, etc., etc. Poți avea toate pretențiile din lume de la tine și de la oricine dar nu îți este pemis să uiți că fiecare și tu sunteți în ecoul pe care îl auziți (trăiri) pentru că l-ați strigat (trăiri emise) anterior.

Dacă vorbeam de intruși în sânge, sigur că un eveniment care doare, șochează, o pierdere dureroasă toate, mai ales instalarea nesiguranței, pot duce la creșterea colesterolului. Aici se recomandă tot conștientizarea frumuseților vieții și a fiecărui moment. Se zice că viața nu este legată cu fundă dar tot este un cadou. Ar trebui să ne bucurăm de ea și numai pentru faptul că ni se dă doar o dată. Mie nu știu dacă mi-ar fi ieșit. La mine ar fi fost cu frica. Frica de a nu mi se întoarce evenimente care să mă facă să retrăiesc frică, tristețea, nesiguranța, etc. posibil legat de copiii mei, mă trezește mai mult decât orice palmă, amenințare sau duș cu gheață! Și când doare o pierdere și plângi poți să conștientizezi (n-o să râzi și nici nu o să te bucuri pe moment) că simți, că vezi, auzi și cu siguranță poți să-ți enumeri și multe altele cu care ai fost binecuvântat.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Am vrut să scriu despre celulită dar m-am gândit la mușchi (ăia care nu vor să se facă fără sală și nici cu tv în față… uffff) după care memoria mea mă trage de mână că am ceva, nu că ar fi singurul lucru, nerezolvat. Nerezolvat este în conformitate cu unii care spun că atragi ce conții. Pot fi alții nervoși în preajma ta, așa dintr-o dată? Să zicem că jumătate din problemă o bănuiești și se va rezolva la fel ca amestecul de ulei cu apa, că sunt nervoși și nu le ies planurile, dar în jumătatea cealaltă ce este? Interesant de aflat. Ajungând tot la ,,prietenul” meu Jacques Martel, aflu că deși în cazul unei persoane sunt conflicte psihice (nu știu ce-s alea și n-am de gând să caut), el scrie frumos eu zic că duc la tonuri aspre, critici și țipete, nu alterează personalitatea persoanei. Adică în cazul în care nu apare ceva dur, Doamne ferește, rămâne să facă valuri pentru totdeauna? Nașpa!

Ca în toate afecțiunile cauza principală este necunoașterea Divinului din om și idea de separare a omului de Divin și de oricine și orice altceva. Ideea, că NU suntem un tot cu acest univers adică cu Dumnezeu, crează toate afecțiunile inclusiv dintre cele mai grave. Paranteza am făcut-o pentru că și el scrie că în cazul când ești nervos în afară de emoțiile pe care nu poți sau nu vrei să le stăpânești este vorba de căutarea unei identități pentru nu o înțelegi pe a ta ori nu-ți place de ea. Căutarea asta o faci nervos fiind pentru că nu ești mulțumit de nimic dar nu ști de ce, simțindu-te separat de Dumnezeu normal că te consideri singur și deci nesusținut iar, culmea, nu prea sunt mulți de acord cu felul tău de a gândi. Toate astea ar fi valabile doar în jumătatea pe care nu o bănuiesc eu.

Mă felicit că mi-a venit idea să scriu acest articol după cel anterior pentru că recomandarea este, am și eu una, să cauți măcar un sens în viață. Concentrându-te pe un scop, un obiectiv, un hobby, poți găsi în ele surse de activități pe care să le faci cu plăcere, să te facă bucuros în satisfacțiile pe care le vei găsi și în felul ăsta sursa nemulțumirii continue se diminuează iar cătarea unui motiv de ceartă poate fi uitată. Recomandarea mea este de a învăța că Divinul este în fiecare om și atunci te vei gândi când îți vine să-ți verși nervii pe cineva că nu îți este permis să faci asta pentru că în el (în acel cineva) este Dumnezeu. Nu ai de ce să-ți verși nervii pe Dumnezeu sau dacă o faci doar îți vei înmulți evenimentele viitoare în care să-ți verși nervii și mai mult, mai intens și numai lucruri bune nu se pot întâmpla din așa ceva. Amintind de ecou, fiecare este la momentul în care simte și trăiește ce a emis și simțit anterior. Să încerci prin critici să modifici pe cineva mi se pare muncă de ,,hai să car apa cu ciurelu”. Dacă sunt, suspectez influențe din afară că probabil ,,coincidențele” nu dorm, poți să îți alertezi discernământul când simți că te cuprinde furia. Cineva deștept zicea că dacă îți iei o pauză de câteva secunde în care să respiri, creierul se oxigenează și simptomele se diminuează.

Furia (personal nu fac diferența între starea de nervi și furie) zice să este o revoltă interioară care se exteriorizează. Revolta se pare că pleacă din frustrări, imposibilitatea de afirmare, simțământ de slab și nepuțiincios și urmează cum este și normal, neînțelegerea de către oricine altcineva. Fără să cunosc toate astea am sesizat foarte devreme că toate astea răbufnesc și pe un fond de emotivitate care poate da mari bătăi de cap chiar dacă nu se lasă des cu furie la exterior.

Am anexat iar tabelul pentru că celulele nervoase trebuie să se hrănească și ele cu ceva bun ca să funcționeze bine. Dacă din părticica cea mică verde care înseamnă hrană pentru sănătate luăm în considerare, alimentația neprocesată și eventual suplimente alimentare, am putea ameliora multe neplăceri. Creierul este șaptezeci la sută grăsime, putem să-l ajutăm cu grăsimi sănătoase neprocesate din hrană sau suplimente.

Dacă scri pe un motor de căutare acidoză vei avea surpriza să găsești scrieri cât să nu le poți termina. Din tabelul meu eu numesc ce este cu roșu acizi. Dacă ce este cu verde este bun (mai de mult am făcut o paralelă cu detartranul și calcarul) iar ce este cu roșu nociv, nu ar trebui să fac cumva să măresc doza de orice ar însemna partea verde? Atunci când acizii (cei răi așa ziși și toxine) se înmulțesc, nu trebuie să ai doctorat în chimie ca să afli că primele care se dizolvă sunt mineralele. Se spune că organismul îți mai dă semne. Când preferi mai sărat, ar fi bine să observi că sari calu’, se pare că este nevoie de sodiu, când dormi prost ai nevoie de magneziu, când te cuprinde panica (și nu ai atunci motiv) seleniul este aurul care te poate scoate de la nebunie (știu de la un doctor pe pielea mea), când setea este mai mare posibil un pui de diabet să-și croiască loc… Multe suferințe ar putea fi ameliorate dacă am fi mai atenți la semnele corpului nostru.

O stare nervoasă înseamnă, mai puțin contează capra altuia, guvernul, sistemul de sănătate, vecinul sau… partenerul, că ceva (eu îi zic acizi) a atacat eventual dizolvat partea bună (eu le zic minerale, vitamine, etc.) care făcea ca totul să fie în armonie, astea fiind de prim ajutor în timp ce învâț de Dumnezeul din om și de emoțiile, sentimentele, trăirile care mă fac sănătos.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Mărturisesc că nu am citit cartea din care este extrasă această piramidă, ea însă se găsește în multe alte materiale. Cifrele, emoțiile și stările de care sunt legate fac trimitere la vibrațiile creierului. Cele de la baza piramidei au o vibrație mai joasă, cele de la vârf au vibrații mai înalte. Acestea sunt studiate și măsurabile cu aparate. Cu testul muscular se poate afla și pe la ce cifră este fiecare. La fel ca atunci când arunci o piatră în apă și se fac valuri concentrice (apa nu pleacă la infinit ci se întoarce la locul de unde au plecat valurile) sau conform ecoului, vibrațiile pe care le emiți odată cu sentimentele trăite vor aduce evenimente care te fac să le retrăiești. Am pus și în tabelul din articolul anterior o săgeată care duce la boli sau fericire în funcție de cele trăite. Care este legătura dintre piramidă sau tabelul meu din articolul anterior și titlul referitor la obiective și hobby? Păi ce trăim în fiecare secundă, ce simțim, ce gândim ca reacții la ce lucrăm sau ca reacții la evenimentele din viață poate fi direcționat în urma stabilirii unui obiectiv în viață către împlinire sau poate rămâne în voia sorții așa cum credem de cele mai multe ori.

După revoluție au început să apară și la noi la televizoare filmele și serialele altele decât cele două personaje principale ce ne omorau cu zile în fiecare zi câte două ore. Nu sunt dintre cei care lasă lucruri importante de făcut pentru a sta lipit de televizor dar cam în perioada aia am observat că orice aveam de făcut făceam mult mai repede, uneori mai bine alte ori… pe alocuri, dacă la sfârșitul zilei aveam de văzut un episod care îmi plăcea. Lucrurile se mișcau mai repede și parcă nu mai erau atât de supărătoare. Dacă am un obiectiv la care să mă gândesc și pentru care să pot lucra măcar câteva minute pe zi, deja o perioadă bună de timp îmi este ocupată cu trăiri înalte de optimism, plăcerea cu care fac lucru și bucurie până la urmă. Acestea sunt mai mult decât necesare pentru a acoperi timpul în care treburi sunt de făcut și ,,trebuie”, nu mai spun cine le face, și care se repetă zilnic aproape, supărător, obositor și enervant de cele mai multe ori chiar dacă le faci pentru cei dragi. Nu vreau să ies din subiect dar rutina este un ceva ce mânăncă mai multe relații decât orice altceva numai că nu se conștientizează decât când se ajunge la stările de nervi și neînțelegeri.

După seriale, am intrat într-un MLM (Multi-Level Marketing) ale cărui produse și acum îmi sunt la fel de dragi. Ca și muncă sunt, de respectat și urmat bineînțeles, niște pași în cazul în care dorești succes. Primul pas, care bănuiesc că se regăsește în mai multe activități, era să-ți stabilești obiectivul. Poate o să scriu în alt articol cum l-am stabilit, în câți ani și de câte ori l-am schimbat pentru că pare foarte simplu la prima vedere dar nu-i deloc așa. Am realizat destul de repede că ,,nu te dai jos din pat dimineața” pentru orice obiectiv și că oricât ai încerca să rezolvi din pașii următori succesul nu vine.

Un obiectiv pe care să nu-l scapi din vedere indiferent de obstacole, eu îl văd ca fiind ceva pentru care să muncești cu plăcere, acea muncă să-ți aducă satisfacție. Până la urmă obiectivul ar trebui să fie munca depusă și aici intervine și talentul. Dacă ai un talent cu care muncești, nu s-ar mai numi muncă. Fiind cât mai mult timp ocupat dar plăcându-ți ce faci înmulțești trăirile care au vibrații înalte care vor aduce evenimente pentru care să retrăiești vibrații înalte. Jocul la calculator, poate aduce lucruri bune dar nu este suficient, am mai spus că în viață nu există palier, dacă nu te dezvolți vin evenimente, inclusiv sănătate, nașpa. Un hobby poate fi o alternativă foarte bună la un serviciu care nu aduce satisfacții dar niște vorbe înțelepte spuneau că barca nu te duce nicăieri dacă nu o direcționezi. Este uimitor cât de multă putere îți dă un lucru pe care îl faci cu credință că vei ajunge la împliniri, unii le zic soartă și n-ai avea niciun cuvânt de zis, chiar dacă mai faci și pauze și nu-ți ies mereu la numărătoare realizările. Până la urma lucrul ăsta poate fi talentul meu, sau consecvența cu care îl fac, sau cred că cel mai mare talent este credința, despre care am vorbit în primele articole, că totul există și drumul meu este în fața mea și obiectivele sunt pe el…  

De remarcat ar fi că, și aici vorbesc și pentru ,,coincidențe”, trăind în vibrațiile de la baza piramidei, punându-ți un scop din mândrie, răzbunare sau dorință de avut, nu vei ajunge niciodată la iubire, bucurie sau împlinire. Și mai mult, cei care gândesc câtre vrăji, vor avea parte de evenimente în viața lor pentru care să retrăiască vibrațiile joase de la care au plecat. Nu degeab se spune că unii își pierd mințile. Pentru cei care se tem de așa ceva, o fizică elementară spune că dacă vibrația este înaltă și cred că toate posibilitățile sunt în număr infinit și toate există în univers și drumul meu, vibrația joasă nu o să rezoneze niciodată cu a mea și se va întoarce la cel care a trimis-o.  

Cred și sunt convinsă că ar fi mai multă sănătate în jurul nostru dacă fiecare s-ar gândi că poate face ceva cu plăcere care să ducă la o finalitate care chiar să bucure și personal și pe cei din jur. Ar fi mai puține gânduri de a face rău, de temeri, de furii și de toate cele rele dacă atenția se îndreaptă către ceva ce poate fi bun. Mă gândeam uneori că ar fi utilă o materie, poate și este deja, în școală care să spună copiilor despre țintele pe care să și le aleagă în viață și cum să ajungă la ele.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Cum mă gândeam să scriu de celulită, mi-au trecut prin cap și nervii, nu ai mei, mai greu de suportat când nu sunt ai tăi, m-am apucat de un episod, de altu’ și tot mi se aduce aminte că am stomac.

Cu mulți ani în urmă m-a supărat rău. Atât de rău încât din tabelul colorat cu verde nu puteam să mănânc nimic. Nu mai vorbesc de castraveți, roșii, portocale, nimic crud. Nu știam de suplimente alimentare, medicamente luam după rețetele doctorilor care m-au suspectat întâi de fiere, un altul de gastrită care s-a dovedit a fi cea mai adevărată. Acum știu că hrana procesată nu conține nutrienții necesari organismului care este viu, medicația alopată era în genere antiacidă, mi se mai da ceva contra oboselii, nu zic anemie pentru că nu am făcut analize în sensul ăsta, dar nu-mi era de mare folos. Nu plecam nicăieri fără bicarbonatul meu de sodiu care mă ajuta la digestie după masă și mai ales la arsurile care erau groaznice. Nu știam nimic pe atunci nici de gândire, frici sau convingeri, nu știam decât de ce se poate înghiți și totuși am observat că atunci când eram în concedii, excursii sau câteva zile libere nu aveam nevoie să țin foarte strict regimul. Drumul ăsta a durat ceva ani după terminarea școlilor până am dat în altă boală pe care am refuzat-o din start. Am mai scris că omenirea ar fi dispărut ca specie dacă trebuia să fim dependenți de masa de operație și de Listerine. Am urmat cu plante medicinale (ceaiuri, băi, cataplasme, bitter suedez) tot ce a scris Maria Treben în cartea ei. Ceaiurile le-am mai băut încă zece ani, poate mai mult. Mult mai târziu am înțeles și foloasele suplimentelor alimentare (care sunt făcute corect). În jumătate de an am fost felicitată, în loc de programare la operație, de un foarte mare doctor, pentru că mereu solicitam și consultații chiar dacă pe lângă medicație făceam ce știam eu, îmi rezolvasem problema iar după altă jumătate de an am mâncat castravete întâi fără să suport neplăceri de la stomac. De atunci am renunțat la regim, sunt zeci de ani de când îmi permit să mînânc orice. Nu mai am răbdare până la sfârșitul articolului și am să menționez acum ,,coincidențele”, de care am tot povestiti în articolele anterioare, care sub pielea oii ,,îmi vor binele” și cărora le simt respirația în ceafă… cum gândesc ei că un om după ce înfruntă suferințe de unul singur, mai poate fi păcălit ușor? În toate activitățile care mă bucurau s-au infiltrat ,,ajutându-mă” să renunț la ele mai ales că puteau duce și la un venit suplimentar. Unele persoane explicându-mi variante (variante de medicație la suplimente, variante de excursii la cele care-mi plăceau, variante de arte, teatre, filme, medici chiar, etc.) numai ca să renunț la cele dorite de mine. Când puiul meu a văzut în cadă un recipient cu un lichid (fiertură concentrată de plante) destul de închis la culoare, nu avea anii de școală și mi-a zis: mami eu nu m-aș spăla în apa asta murdară. Ecoul funcționează și că vrei și că nu vrei, ce emiți aia vei emite până te oprești… se spune că poți s-o iei razna din obsesii, cine știe? După ce am văzut ce face sistemul de gândire nu mă mai supăr pe aceste persoane, am învățat acum să eliberez și să schimb crezuri și frici, să elimin emoții, ele fiind de vibrații joase au fost cele care mi-au atras acești răuvoitori (care gândesc tot pe vibrații joase) adică ,,coincidențele”. Sunt foarte uimită… nu, sunt uimită doar de persoanele care ar trebui să se bucure pentru mine, cum se depun eforturi în continuare ca eu să renunț la gândirea asta nouă și nu numai atât, să renunț la metodele care îmi fac bine, care mă scapă de frici, de boli și care îmi dau încredere în mine. Încep să mă simt foarte tare în condițiile astea.

Ce a supărat stomacul meu atâta vreme? Mă mir că mă mai suportă după ce am aflat cu câte l-am supărat. Voi spicui doar ce am trăit tot din ,,Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor”. Stomacul digeră sau nu tot ce i se dă adică tot ce mâncăm, înghițim și bem, așa zisa hrană. Se pare însă, conform tabelului, că există șabloane de gândire, crezuri, convingeri, frici, emoții și altele ce țin de creier și inimă care îl afectează în fel și chip. Cum hrana fizică influențează direct stomacul, situațiile și evenimentele din viață fac la fel dar nu se vede și nu se simte la fel. Și așa nu toate stomacurile digeră la fel pentru că hrana poate fi aceași dar creierul și inima nu. Dacă un aliment nou nu poate face rău, o situație sau o idee nouă pot da mari dificultăți la digestive. Cum ultimul (nu chiar ultimul) lucru plăcut de mine era schimbarea, ghici ce a zis stomacul meu când din tăvălugul de emoții a intrat în tăvălugul de schimbări care vin la pachet cu școlile, serviciul, famila, domiciliul, etc. Am citit ceva asemănător la mai multe suferințe adică una sunt aspirațiile, visele și alta ,,ce crezi” că poți face în realitatea în care ,,te-ai trezit”. Pe atunci nu-l știam pe Lazarev care mi-a spus că numai moartea este ireversibilă și că Dumnezeul din tine te ține în siguranță oriunde ești dacă Îl conștientizezi. Orice gol în viață pe care nu-l consideri reversibil roade stomacul. Foamea, atunci când nu ar trebui să fie, vorbește despre ceva ce nu ai cunoștință că se poate completa: siguranța, supraviețuirea, sărăcia, pierderea cuiva.

Fermentația îmi spune că sunt emoții pe care mi le tot ascund, nu vreau să le văd și mă năpădesc și cele din trecut care îmi sunt și mai greu de digerat. Iar apare conflictul dintre aspirații, vise și realitatea de la servici, din societate, etc., și ceva norme prost înțelese de genul: cine face primul pas, de ce, etc., suntem plini de norme care ,,trebuie,, respectate.

Gastrita se manifestă când se adună iritări și furii față de ceva sau cineva asupra cărora se pare că nu ai puterea de a le schimba… mai ales la servici. Sentimentul că ești în nesiguranță și în pericol mai mare sau mai mic nu ajută de loc la digestie.

Ca și recomandare citesc: acceptă situațiile, așteaptă-te la ce este mai bun în viață, bucură-te de fiecare moment al vieții. Ascult multe din această carte dar… dacă nu știam de Divinul din Om și de Ecoul care este Puterea omului de a alege dar și de a primi ce a ales, nu aș fi știut în veci să accept situațiile. Nu aș fi înțeles cum să mă aștept la ce-i mai bun de la viață când consideram, pe nedrept este adevărat, că sunt puține cele bune în viața mea și cele rele se tot adunau inclusiv în sănătate. După ce m-am vindecat de stomac sau mai adunat multe dar erau în paralel cu citirile mele și am putut să gestionez altfel acceptările, așteptările și bucuria momentului prezent care este cel mai greu de digerat și învățat. Conștientizarea faptului că atomii universului se leagă și dezleagă conform a ce emit eu a făcut ca acum să pot bea cafea la ora zece sau doisprezece noaptea și să mă culc imediat și să adorm. Aceași conștientizare a făcut ca atunci când mâncarea mea este aceași cu cea de ieri dar stomacul zice altceva, să mă gândesc la ok, ai luat-o pe arătură sau te pui pe aceași vibrație cu cineva care trăiește acealeși stări pe care poate le mai trăiești și tu fără să-ți dai seama… poate fi și ecoul a ce ai trăit cu ani în urmă.

Arsurile la stomac… mulți ani le-am tratat cu bicarbonat de sodiu alimentar. Nu plec nicăieri fără el în bagaj, acum din obișnuință mai mult dar și pentru că eu îl folosesc și ca înlocuitor al unor cosmetice. Ce scrie băiatul ăsta în carte cam așa au fost toate. Erau situații iritante, nedrepte ziceam eu, evenimente și mai ales câte o persoană care mă înfuria și rareori puteam riposta considerându-mă neputiincioasă. Astea se zice că ,,ard” stomacul. Cum mi se spunea că lucrurile ,,trebuie” făcute și nicidecum de plăcere, Doamne ferește, normal că toate sunau a control. Când nu întrezărești și alte variante sau sunt mult descurajante furia se răsfrânge și asupra propriei persoane. Mai îmi pun problema să diger ceva când sunt preocupată de furie? Și poate că ar trebui doar să spun că toate se întâmplau înainte de revoluție și ar fi de ajuns pentru a înțelege cât de strânși cu ușa eram. Fiecare a suferit într-un fel sau altul. Iar de la proasta părere de sine aici vine și, atunci când este posibil totuși, teama de a ieși în față, de a mă exprima și a-mi expune intențiile dacă nu dorințele.

Am avut noroc… nu, credința mea în Dumnezeul care este Tot și în toate posibilitățile care există și la care ca să ajung doar o perioadă de timp mai trebuie, și ceaiurile Mariei Treben, toate m-au ajutat să scap de neplăcerile stomacului pentru că recomandările din carte în veci nu le-aș fi urmat dacă nu aș fi știut ce știu acum. Nu m-ar fi făcut să mă iubesc, să mă respect, să mă apreciez pentru că nu-mi vorbea de Divinul din om. Să rămân calmă și să mă observ. Calmă eram că nu ai mereu loc să țipi dar să mă observ? Pe asta n-am înțeles-o niciodată. Convingerea că viața este bună și că nevoile îmi vor fi împlinite la momentul potrivit nu mă ajuta de loc pentru că vedem obiectiv ce este iar pentru ce va fi nu aveam nicio certitudine. Nu știam de ecoul care îmi va aduce evenimente pentru care să retrăiesc ce aș putea emite conștient măcar.

Metoda cu amânatul mi se pare mai cinstită având în vedere și ce știu acum. Adică îmi propun o dată până la care trebuie rezolvată situația. După ce am stabilit-o și m-am mai detensionat puțin îmi stabilesc strategia de luptă. Ce trebuie să fac? Cum mă simt și cum vreau să mă simt? Ce frici, crezuri, convingeri am de verificat și eventual de schimbat? Dacă inițial mă simțeam strânsă cu ușa și manipulată mă verific (cu testul muscular) să văd dacă eu cred că ,,știu cum se simte succesul” sau și mai rău ,,merit să fiu de succes”. Răspunsul negativ la crezurile astea este ca și cum tot ce vine eveniment de viață te face să conștientizezi că ,,nu știu cum se simte succesul” deci nu-l vei avea și că ,,nu merit să fiu de succes” și nu vei fi. Aceste crezuri, frici, emoții putând fi schimbate, se vor schimba și evenimentele care vor veni. Nu intru în amănunte dar vreau să menționez de ce unele medicații nu au câștig de cauză, la unii merg mai bine la alții mai puțin. Ceaiurile mele, chiar opărite fiind, alături de credința mea că mă vor vindeca, m-au ajutat și pentru că plantele au o vibrație înaltă ca aceea a organismului sănătos.

Sughițul… eu tot mai cred că se gândește cineva la mine pentru că eu cred în vibrațiile asemănătoare care rezonează, sunt pe aceleași lungimi de undă, etc., nu mi-a plăcut niciodată fizica asta, văd că tot peste ea dau. El zice că înseamnă niște contracții ale diafragmei (nu prea știu bine pe unde este dar așa face). Revoltă, culpabilitate, autocritică? Când voi scăpa de ele… dau anunț! Până atunci zice că să-mi iau putea înapoi. Ăsta este cel mai bun sfat și merită să lucrăm la el. Cum să nu ai toată putearea când în tine este Dumnezeu?

Până data viitoare: Lumină în suflet!