Mai am 5 zile de lucru la Devtopia/ING, ultima saptamana, dupa care plec in vacanta in Colorado iar apoi inapoi in Europa.

Sunt nervos ca trebuie sa plec, dar incerc sa ma conving ca pana la urma nu ma forteaza nimeni si este alegerea mea.

Am avut ocazia sa cunosc oameni nemaipomeniti si sa fac lucruri la care nici macar nu m-as fi gandit daca ar fi fost sa raman in Timisoara.

Inchei inca un capitol si cu ocazia asta inchid si acest blog. Va veni altul la timpul potrivit.

Iar Canada cu oamenii ei nemaipomeniti, cu lipsa de fum, cu organizarea impecabila lipsita de paranoia americana sau impersonalitatea vesteuropeana, cu iernile interminabile, va ramane mereu o amintire placuta. Si cine stie, poate intr-o zi…

Va urma?

1. te poţi întoarce oricând;
2. încearcă să te ajute să-ţi găseşti un job şi în ţara pulii, că are conexiuni şi pe acolo.

Şi când project managera, oricât de enervantă ar fi ea de obicei, are lacrimi în ochi şi-ţi zice că ştie pe cineva care ar putea să te ajute să găseşti un job în aceeaşi numită ţară a pulii.

Şi tot atunci parcă regreţi puţin că ai luat decizia de a pleca.

L-am ascultat şi cum nu-mi arde de reviewuri vă spun doar că au meritat cei 5 ani de pauză. Punk rock opera, ca American Idiot (care în curând va fi musical).

Şi mă face să mă simt răzvrăticios. Ca atare, ca un prim semn de rebeliune, mâine voi fi din nou pe culmile demisiei.

Hai pa şi dă-i cu playu:

Aici ar trebui sa fie un player de sunete foarte relevante, dar tu nu ai Adobe Flash Player (versiunea 6 sau mai noua) si/sau JavaScript activat in browser.

De pe blogul lui Mark Hoppus:

I’ve been hearing a lot about this lately, but I just saw this clip for the first time today!! This may very well be the best thing that has ever happened on TV!!! Wow, I wrote this song in my living room on a beat-up acoustic guitar. Now it’s on a show on BBC. Crazy, amazing, and bizarre!! I need to find out more about this show.

Pentru că am uitat să vă zic, ea era neagră şi el era alb.

El s-a purtat însă conform normelor de bun simţ (dacă îi era frică de ea sau de reacţia celor din jur, nu ştiu), şi doar înjurând-o (fără să urle ca din gură de şarpe precum nebuna) a încercat s-o evite pe cât posibil. Ba chiar s-a urcat înapoi în metrou preferând să mai mearga o staţie decât să rişte să degenereze cearta.

Lumea i-a ţinut partea, pentru că a cedat. Dar dacă o plesnea cum de fapt o merita din secunda în care l-a împins de era să cadă în cur? Îi mai ţinea cineva partea? Evident că nu. Ipocriţii.

Chestiile astea mă dezgustă, şi consider că dacă cineva şi-o cere ar trebui să o şi primească, indiferent de sex, dimensiuni sau rasă. A, şi newsflash: odată ce voi veţi înceta să vă mai căcaţi pe voi cu complexele de inferioritate rasială sau sexuală, încetul cu încetul vor dispărea şi rasismul sau sexismul. Vreţi egalitate între sexe? Ok, asta înseamnă că în momentul în care m-ai plesnit ai primit una peste dinţi. Ca oricare altă persoană care-mi e egală, gata cu discriminarea. Crezi că dacă un chihuahua muşcă un doberman de cur, dobermanul o să-l ierte doar pentru că e mai mic, mai prost şi de fapt muşcătura a fost ca un fel de pişcătură? Dar nu, e atât de comod să joci cartea asta. Pentru că într-o ţară ipocrită precum Canada nu ai cum să pierzi.

Ipocrizia canadiană am mai observat-o şi în legătură cu fumătorii acum vreo 2 zile. Care fumători sunt trataţi aici ca nişte leproşi. Şi nu doar de către guvern care a interzis fumatul nu doar în spaţiile închise, ci şi pe terasele acoperite, dar şi de către oamenii de rând care mai nou se isterizează că intră fumătorii în spaţii închise după ce au fumat şi, ze yuck, le afectează năsucurile pline de beşini.

Nu zic, nici mie nu-mi face deosebită plăcere să inhalez noxele de furnal (ba chiar speram să se interzică fumatul în baruri în România încă de pe când fumam şi eu), dar când te dai drept popor tolerant care se cacă pe propriile tradiţii (doamne-fereşte să zici “Merry Christmas” în loc de “Happy Holidays”) doar ca să fi politically correct şi să nu ofensezi pe careva, cum îţi permiţi să discriminezi în aşa hal oamenii cu vicii? Simplu, se numeşte ipocrizie.

Şi avem aici suficientă pentru toată lumea.

Cred ca e de preferat să-l alegeţi pe cel de 2%.

Ahraghahaghrgahaa! The joy. Poate-poate prind şi eu un concert, oriunde m-oi afla.

În plus, anul asta se mai anunţă albume noi de la Green Day şi ZOB.

Măcar 2009 va fi mişto din punct de vedere muzical pentru mine, chiar dacă pe restul planurilor suge profund şi nu se anunţă vreo ameliorare prea curând.

Şi acum neşte sounduri noi de la Green Day pentru voi, să trăiţ! Know Your Enemy, de pe noul album 21st Century Breakdown.

Aici ar trebui sa fie un player de sunete foarte relevante, dar tu nu ai Adobe Flash Player (versiunea 6 sau mai noua) si/sau JavaScript activat in browser.

P.S. Sper c-aţi avut un Paşte fericit.

Nu am putut filma/fotografia până la sfârşit ca să nu fiu dat afară din sală. Dar cum se ajunsese la partea de întrebări şi răspunsuri, toată lumea a scos camerele şi telefoanele şi a început să filmeze.

Ca atare:

Şi fără legătură cu Seinfeld, azi îi urăsc pe împuţiţii de ruşi, că am fost de dimineaţă la paintball şi totul a fost nemaipomenit până când a intrat în joc o gaşcă de zee russkies. Care trişau ca la balamuc. Nu cred că e vreun popor pe care să-l detest cu mai multă pasiune decât pe animalele astea. Dap, nici măcar pe români.

Azi am căscat şi am râgâit în acelaşi timp - o râgâială marşarier dacă vreţi, ceea ce dă o senzaţie deosebit de ciudată, similară cu cea de râgâială în timpul tusei, doar că în direcţia opusă. Ca bonus, s-a întâmplat la lucru unde avem birou deschis, deci am avut şi spectatori. Dar necunoscători şi ignoranţi, aka nu s-a lăsat cu aplauze.

Că tot vorbeam de lucru, am primit un avertisment toată firma că lumea a luat-o deja razna de tot cu programul de muncă. Ieri am venit la birou ca de obicei, nu la 9 ci la 9 douăzecişicevacătretreizeci. Şi am fost primul după şefă. Căreia i-a sărit muştarul că cum e posibil ca din 20 de persoane primul venit să fi întârziat aproape juma de oră. Eu m-am scos ca un domn, aplicând tehnica prin învăluire pe care o stăpânesc ca un maestru ce sunt, spunându-i că eu am negociat cu fostul manager (cel care m-a angajat) că pot veni oricând vrea muşchii mei între 9 şi 10, şi pleca 8 ore mai târziu. Ceea ce e o minciună gogonată dar absolut neverificabilă, şi ca atare eu îmi pot continua programul de huzur, în timp ce restul cam trebuie să vină la 9 fix începând de luni. Le va fi greu mai ales celor care până acum veneau la 10 şi plecau la 4, cu pauză de o oră jumate între timp.

Timpul a început să stea în loc, iar eu am început să mă plictisesc şi de-abia să aştept să plec. Îmi trebuie o vacanţă, care însă precis va fi prea lungă şi neplătită.

Şi mă joc Zuma la lucru. Versiunea online.

Ah şi sâmbătă am cumpărat un scanner cu care am scanat câteva diapozitive, după care l-am returnat ca un porc ce sunt.

Şi ca al şaptelea later edit, cum am putut să uit, mâine seară mă duc să-l văd pe Seinfeld live la Massey Hall.

Şi acum câteva blasts from the past:

Istoria se repetă şi climatul economic actual e perfect pentru asta. Chiar sunt singurul care observă, ce dracu?

Voi cum vă simţiţi când vedeţi imaginile de mai sus?