N-ar trebui să fie treaba mea.

Ar trebui să fie treaba ta și atât.

Din fericire, eu sunt de părere că majoritatea oamenilor ar trebui să lucreze mult mai puține ore decât o fac.

Din păcate, părerea mea nu contează în cazul majorității oamenilor.

Contează părerea angajatorului.

Care angajator nu e nici pe departe atât de nașpa.

El nu face altceva decât să-ți propună ceva.

Iar tu accepți.

Sau nu.

Alegerea este mereu la tine.

Mai mult, în lumea civilizată, ai alternative.

Dacă nu-ți place, încerci în altă parte.

Sigur, asta mai ales dacă ești bun.

Sau mai ales dacă ești bun și știi că ești bun.

Că e posibil să fii bun, dar să te vinzi ieftin.

Glumesc, aceste cazuri sunt rare.

Majoritatea oamenilor au impresia c-ar merita mult mai mult în jocul angajat - angajator.

Dar asta nu-nsemnă că au și dreptate.

Totuși, deja am deviat foarte mult.

Câte ore ar trebui să lucrezi?

Suficient de puține încât munca să nu fie cel mai imporant aspect din viața ta.

Și suficient de multe ca ceea ce lucrezi să capete formă într-un timp rezonabil.

Tot nu-i limpede?

OK...

Vei înțelege imediat cu o condiție.

Să fii conștient de importanța somnului.

În cazul de față,  să fii conștient că somnul tău e mai important decât ce muncești pentru diverși angajatori.

Și chiar decât ce muncești pentru tine însuți.

Dacă conștientizezi asta, lucrurile încep să se limpezească.

Dacă nu crezi că somnul tău e mai important decât munca, atunci sunt șanse mari să pierzi vremea pe aici în loc să deschizi televizorul și să te uiți la ceva "interesant".

Nu contează la ce.

Orice.

Dar dacă totuși undeva-n mintea ta există credința că somnul e mai important decât munca sau măcar se înfiripă ideea că somnul ar putea fi mai important decât munca, atunci citește în continuare.

Un om are nevoie, de obicei, cam de 7-8-9 ore de somn.

Dar, tot de obicei, nu prea doarme atât.

Mai frecvent, doarme vreo 5-6.

Exact.

Dar muncește 8 ore.

Uneori, mai mult de atât.

Dacă dormi 5-6 ore, dar muncești 9-10 ore, ce-nseamnă asta?

Înseamnă că ai făcut păcatul capital de-a considera munca mai importantă decât somnul.

Dacă vrei să revii pe calea cea dreaptă, ar trebui să reașezi lucrurile în matca firească și să dovedești că somnul e mai important decât munca.

Deci ori te duci spre 8 ore de somn și scazi munca la 5-6 ore, ori rămâi la 5-6 ore de somn și scazi munca la vreo 4 ore.

Deja e mai clar, nu?

Cel mai clar este însă când dormi 7-8 ore pe noapte și muncești 4 ore pe zi.

De ce este cel mai clar așa?

Pentru că te odihnești suficient cât să ai claritate mentală și pentru că dacă muncești 4 ore pe zi te asigur că focusul tău va fi de neegalat.

Iar ca să ai focus, trebuie să-ți fie clară direcția muncii tale.

În fine, e posibil să dormi 7-8-9 ore pe noapte și să muncești 4 ore pe zi?

E posibil, dar nu e ușor.

De ce?

Nu pentru că 4 ore de muncă intensă ar fi prea puține.

În majoritatea situațiilor, atât muncesc la modul concret cam cei mai productivi angajați când petrec 8-9 ore la birou.

4 ore de efort real.

Problema majoră este să dormi acele 7-8-9 ore pe noapte.

Să le dormi, nu să le petreci în pat.

De ce e greu?

Depinde.

De ce depinde?

De obicei, depinde de Facebook, Instagram, TitTok, YouTube, Netflix etc.

Și orice alt stimul clasic la care apelezi înainte de somn.

Asta dacă vrei să dai vina pe alții.

Dacă însă ai chef de sinceritate, totul depinde exclusiv de tine.

PS: Hard Reset te ajută să iei decizii și să te ții de ele o dată pentru totdeauna.

Inclusiv în chestiuni aparent banale, cum ar fi  prioritizarea somnului în fața altor activităților online mult mai distractive.

Doamne, ce titlu nesimțit!

Chiar dacă ar fi adevărat, tot ar fi ceva nerușinat de-a dreptul.

Bine măcar că e un titlu mincinos.

Click bait.

Și bine că n-am vreo remușcare că te-am păcălit.

Singurii care ar avea astfel de remușcări la nivel de vorbe sunt cei care citesc zeci de cărți anual doar ca să se poată lăuda că citesc zeci de cărți anual.

Au un soi de onoare de asta sclifosită care-i îndeamnă să-și ceară scuze reflex.

Nu e cazul meu.

Nici nu citesc atât de multe cărți, nici nu îmi cer scuze pentru ceea ce scriu.

În fine, acum niște ani, a apărut o modă.

Diverși oameni au descoperit cititul și au început să facă un titlu de glorie din asta.

Posibil ca boala să fi fost mai veche, dar rețelele sociale doar au permis o mai bună popularizare a lăudăroșeniei de gen.

Unii chiar aveau interesul firesc să o facă pentru că vindeau ceva - de exemplu, cei care citeau ca să facă ulterior review-uri ale cărților respective și să ofere acces contra cost la concluziile lor sau la recomandările lor.

Alții însă citesc doar pentru a spune că au citit multe cărți.

Popular, oamenii sunt obișnuiți să creadă că efectul cititului ar fi o creștere a deșteptăciunii.

Ca și când dacă citești multe cărți devii automat mai deștept.

De fapt, dacă citești multe cărți ca să poți să te lauzi cu asta, devii mai prost.

Sau doar confirmi că ești prost celor care aveau cumva niște dubii.

Depinde de mai mulți factori.

Am să-ți explic de ce...

Cititul real e prea personal ca să te lauzi cu ce-ai citit

Pentru început, stai să mă laud eu.

Nu citesc 3 cărți noi săptămânal.

Nici măcar nu pot spune că citesc o carte nouă pe săptămână.

De altfel, am avut luni în care n-am citit nicio carte nouă.

Luni întregi.

De ce?

Pentru că am o oarecare istorie legată de citit.

Nimic spectaculos, dar totuși o istorie.

De exemplu, am învățat să citesc cam cu un an înainte să merg la școală.

Deci am început devreme și am avut ocazia să mă lămuresc în anumite privințe înainte să apară netul și site-urile de review-uri și discuțiile despre ce carte ai mai citit.

De altfel, singurul moment în care trebuia să spun ce-am citit era după vacanțele școlare, când ni se cerea să spunem pe rând exact cu ce carte sau cărți ne-am pierdut sau delectat vremea.

În rest, cred că până prin facultate, nici n-am auzit în jur discții semi isterice din categoria:

"Ai citit cartea aia? Trebuie să o citești!!!".

Și inclusiv în facultate, întrebarea dacă ai citit cutare carte și recomandarea de-a o citi aveau legătură cu cărți necesare pentru a trece un examen, cărți obligatorii, cum s-ar spune.

De fapt, eu n-am avut niciodată discuția asta cu nimeni.

Mai mult, nu spun nimănui că trebuie neapărat - neapărat să citească nu știu ce carte.

Asta deși vând niște ghiduri și măcar la nivel de marketing aș putea să o fac fără probleme.

Doar că n-o fac.

Pot face o recomandare când omul îmi spune direct sau indirect (ca abonat la textele mele) că e interesat de o anume temă. Dar nu am pretenția că-l cunosc atât de bine pe acel om încât să-i spun:

"Trebuie să citești asta! E incredibilă această carte!".

Nu spun asta nici măcar de Shogun, care e inclusiv o poveste de dragoste cu totul aparte și una dintre cărțile mele preferate.

În fine, prin gimnaziu și la liceu am avut prieteni alături de care treceam pe la bibliotecă în drumul spre casă pentru a împrumuta cărți.

Aveam gusturi diferite.

Atât de diferite încât stau de vreo câteva minute să-mi amintesc măcar o carte pe care o împrumutau ei.

Zero.

Nu mă interesa deloc deși îmi erau prieteni, discutam, petreceam timp împreună, jucam fotbal și toate cele specifice lumii de dinaintea vieții online.

N-aș zice că cititul era și atunci o chestie personală, dar pentru discuții de gen existau filmele.

Alea puține pe care le vedeam.

În fine, nu spun c-ar fi ceva rău să discuți cu cineva o carte care ți-a plăcut.

Sau că am ceva împotriva celor care fac parte din diverse cluburi de carte (mă gândesc că există și la noi).

Spun doar pentru a 3-a sau a 4-a oară că cititul e o chestie personală.

De ce nu ai nevoie să citești un număr mare de cărți

Deși am citit de la o vârstă fragedă și aș fi putut să mă umflu în pene cu asta, am un frate care mi-a tăiat elanul.

El a început să citească binișor la 4 ani și fluent la 5.

La 6 ani, deja citea cam ce citeam eu abia prin clasa 4-a.

Așa că revin la dimensiunile mele obișnuite.

Dar pot remarca faptul că nici nu a simțit vreodată nevoia să se laude cu ce-a citit.

Sub nicio formă când era copil.

Și nici adult, din ce știu eu.

Oare de ce?

Poate pentru că copiii nu se laudă în general cu astfel de lucruri, ci doar adulții nesiguri care cred că ceva ce nu are vreo legătură cu ceilalți

De ce nu-i nevoie să citești multe cărți?

Sunt mai multe motive...

În primul rând, trebuie să înțelegi că cei care intră într-o cursă a cititului cu orice preț ajung foarte ușor să citească o grămadă de porcării.

Asta pentru că cărți cu adevărat bune, indiferent de domeniu, sunt destul de puține. Și, de obicei, au fost deja scrise acum mulți ani.

Uneori, acum câteva decenii.

Alteori, acum câteva sute de ani.

Și-n fine, uneori, chiar acum mii de ani.

Depinde de domeniu, normal.

Dar cam așa stau lucrurile.

În schimb, vei găsi astăzi cărți scrise recent care sunt niște prostii absolute sau regurgitări lipsite de talent ale celor deja scrise.

Nu toate.

Nu spun că nu ar exista cărți noi care să merite citite.

Nici pe departe.

Spun cam cum stau în general lucrurile.

În al doilea rând, oamenii nu-nțeleg cât de periculos este să citești o carte.

Sigur, nu e la fel de periculos pe cât este să nu citești vreo carte, dar totuși, exsită un anume grad de pericol demn de luat în calcul.

De exemplu, dacă citești o carte care te marchează, ai invitat în tine ideile autorului. Și ele rămân acolo pentru multă vreme.

Și dacă ideile sunt bune, bravo ție.

Dacă nu-s bune...

Tot bravo ție!

Nu te lăsa păcălit de cei care încearcă să-ți spună că anumite cărți ar trebui interzise sau ar trebui modificate ca să nu mai ofenseze diverse categorii de cititori ofensabili din orice.

Ideea este că cititul te împrietenește în mod real cu autorul cărții care te marchează.

Câteodată direct cu acesta, câteodată doar cu o interfață a acestuia - cum ar fi diverse personaje care ți-au plăcut, te-au impresionat etc.

Și când te împrietenești astfel cu autorii, se întâmplă un fenomen despre care ai auzit.

Nu direct, ci sub forma unei ziceri care sună cam așa:

"Ești produsul celor mai apropiați 5 oameni din viața ta".

Vorba aceasta circulă sub diverse forme și poate fi interpretată cu diverse nuanțe.

Totuși, în mare, dacă te interacționezi în mod constant cu 5 oameni, atunci acei 5 oameni îți influențează viața direct sau indirect.

Și personalitatea.

Și alegerile.

Și etc.

Acum, dacă tu creezi un haos absolut și amesteci zeci de autori  cu "prieteni" de pe Facebook, cu diverse personalități pe care le urmărești pe Twitter, cu personaje neconturate care-ți prăjesc creierul pe TikTok, cu influensări de pe Instagram, cu vreo doi vecini, 3 colegi de muncă și vreo două persoane apropiate...

Vei deveni un mic zombie.

Asta pentru că creierul tău, în ciuda a ceea ce-ți place să crezi, nu e făcut pentru atâta noutate.

Pentru atâta noutate livrată atât de rapid,  atât de des, atât de intens.

De asta, sunt o grămadă e cărți despre care nu-ți mai amintești nimic, o grămadă de oameni despre care nu știi nimic, o grămadă de filmulețe cu pisici care nu-ți mai vin în minte, o grămadă de grămezi de grămezi care n-au făcut altceva decât să-ți fure timp și energie.

Timp și energie pe care le puteai folosi pentru chestiuni memorabile.

Ce citesc dacă nu citesc 52 de cărți pe an

Cel mai mult, citesc cărți pe care le-am citit deja.

Aproape zilnic citesc ceva dintr-o carte pe care am citit-o deja.

În cazul beletristicii, nu citesc de mai mult de două - trei ori o carte care mi-a plăcut.

În schimb, în cazul cărților care nu reprezintă simplă plăcere / distracție, am obiceiul să citesc - recitesc - răscitesc.

În câteva cazuri, cred c-am trecut printr-o carte de mai bine de 5-6-7 ori.

Iar anumite bucăți din cărțile respective de și mai multe ori.

Depinde cât mă pasionează domeniul respectiv și de cât de utilă este respectiva carte.

Cu ce mă ajută asta?

Nu vreau să-ți fur plăcerea de-a-ți imagina singur.

Și, de asemenea, îți plăcerea de-a verifica singur la ce duce un astfel de obicei - să recitești de multe ori cărțile care-ți sunt utile și măcar de câteva ori cărțile care ți-au plăcut.

Apropo...

Una dintre lecturile pe care le citesc și le răscitesc mă îndeamnă să vând ceva de fiecare dată când am ocazia. M-a convins explicându-mi că dacă produsul respectiv este cu adevărat bun, fac un serviciu celor care îl cumpără.

Deci e datoria mea să-l vând.

Altfel, i-aș priva pe respectivii oameni de respectivul produs.

Prin urmare, ia-ți ghidul Hard Reset și treci la treabă:

Hard Reset - Cum să o iei cu adevărat de la capăt

Știi deja povestea...

Stai mult cu ochii în ecrane ca să te distrezi / să îți treacă vremea.

Nimic nou.

Poate doar faptul că TikTok pare să fie acum aplicația lider în cursa platformelor care, nu tocmai metaforic vorbind, îți prăjesc creierii.

Sigur, uneori te minți singur că nu faci altceva decât să înveți lucruri pe YouTube sau să afli noutăți - Facebook sau majoritatea site-urilor de știri.

În realitate, te antrenezi intens pentru proba "Cum să nu fac aproape nimic important cu viața mea".

Dincolo însă de chestiuni subiective și sforăitoare precum a face ceva important cu propria viață, există două efecte profund nocive ale acestei vieții rulate pe ecranele telefoanelor sau a altor dispozitive.

Concentrarea ți-o pierzi mai ales în privințe aparent mărunte

Primul efect este că nu-ți pierzi doar capacitatea de concentrare / focusul în privințe majore, importante.

Ți-o pierzi și-n prinvințe aparent neimportante.

Sau mai puțin importante decât cele importante.

Da, pierderea în această arie este uriașă.

Dacă ai ceva de lucru, în ciuda unui focus scăzut și a unei tendințe cronice de-a amâna sarcinile, este posibil să te mobilizezi în ultimul moment și să o scoți la capăt.

Ți se pare groaznic sau chiar nedrept, dacă ești genul smiorcăit că viața-i grea și ești nevoit să muncești ca să câștigi bani.

Plătești și cu stresul de rigoare, dar te consolezi ulterior cu diverse plăceri prostești pentru că "meriți".

Le știi...

Alcool, mâncare proastă, binging de seriale, cele 30 de secunde dintr-un film pentru adulți etc.

Dar rezolvi.

În schimb, așa cum îți spuneam, devine greu să rezolvi lucrurile aparent mărunte.

Îți vine greu să te concentrezi la ce spun oamenii.

Ți se pare plictisitor sau oamenii în sine ți se par plictisitori.

Sau pur și simplu uiți ce spun.

Și începi să crezi despre tine că ești genul care uită, nu c-ai fi genul care-și face varză creierii în mod constant.

Sau te-ncurci în tot felul de sarcini ușoare.

Sarcini ușoare care încep să ți se pară ori grele, ori enervante, ori epuizante de-a dreptul.

Începi să fii nervos din nimic.

Tensionat continuu.

Anxios.

Dornic doar să te-ntorci la sursele clasice de dopamină ieftină.

Dornic să nu faci nimic și să te simți bine.

Adică, dornic să-ți bați joc lent de propria viață.

Știu, poate fi deranjant ca unul care nu te cunoaște își permite să-ți spună-n scris că-ți bați joc de propria viață când trăiești atât de mult online.

E OK, vei supraviețui.

Sau te vei dezabona de la textele mele.

Cea mai penibilă formă de impulsivitate

Al doilea efect al vieții rulate pe ecrane este o impulsivitate pe alocuri penibilă.

Nu neapărat în sensul că-njuri oameni în trafic.

Asta e o chestie de-nțeles în tot felul de situații.

Mă refer însă mai ales la chestiuni aparent mult mai mărunte.

De exemplu, nu mai ai deloc răbdare când ceva se pune între tine și plăcerile tale.

Nu mai ai răbdare cu aplicațiile de comandă a mâncării care-ți dau o oră și jumătate timp de livrare.

Nu mai ai răbdare când faci cumpărături fără să analizezi nu doar dacă ai nevoie de respectivul produs, dar nici măcar caracteristicile produsului în sine.

Intri în dispute online sălbatice cu diverși care au păreri diferite față de ale tale deși habar n-ai cine-s ăia, dar nici cine ești tu.

Devii genul care plânge pe net că cine știe ce produs ți-a venit cu o zi mai târziu decât promisese comerciantul.

Ai impresia că online găsești ce-ți lipsește în realitate.

Ești simbolul lipsei de autocontrol și simbolul consumului depravat.

Exagerez?

În anumite cazuri, da.

În altele, categoric nu.

Consumul acesta masiv de Facebook, Instagram, TikTok, Twitter, Netflix etc. nu te-mpiedică să descoperi leacul pentru cancer.

Dar te-mpiedică să exiști cu adevărat chiar în propria ta lume.

Apropo, Cum să omori un Social Media Zombie (SMZ) te ajută să revii din lumea pierderii de vreme în lumea reală.

Și nu doar că te ajută să faci asta, dar te convinge, dacă mai e nevoie, să rămâi în lumea reală.

Prin urmare, ia-ți ghidul și treci la treabă:

De câte ori ți s-a întâmplat să-ți propui ceva important și să ratezi obiectivul propus?

De câte ori, la începutul anului, ai luat decizia să schimbi anumite lucruri și ai constatat după câteva zile sau câteva săptămâni că te-ai întors în același punct ca la început?

Culmea este că ratarea în sine nu este cel mai rău lucru.

Există ceva mai rău de atât.

Faptul că abandonezi după ce ai alunecat de pe calea cea dreaptă este o problemă mult mai mare.

De ce?

Pentru că ai impresia că dacă ai făcut un pas greșit este OK să faci și alți pași greșiți.

Iar dacă faci suficienți pași într-o direcție greșită, drumul pe care calci devine drumul cel mai comod pentru tine.

E ca atunci când urci un deal / munte și la un moment dat nu mai ai energie să continui.

Așa că te întorci.

Aproape mereu este mai ușor la coborâre.

Dacă nu e o pantă prea abruptă, chiar vei coborî în viteză și vei ajunge foarte rapid jos.

Doar că tu nu doreai să ajungi jos, ci să ajungi sus.

Întotdeauna, pașii în direcțiile greșite par mereu mai rapizi și mai ușor de făcut.

Iar asta îți poate da impresia că astfel de trasee sunt potrivite pentru tine.

De aici și până credința nocivă că așa ești tu nu este distanță lungă - doar niște pași greșiți făcuți zilnic pentru o anume perioadă de timp.

Ce greșești cu mintea, rezolvi la nivelul minții

Renunțările sau pașii greșiți se produc întâi în mintea ta, apoi în acțiuni concrete din realitate.

În mintea ta se naște scenariul pentru orice acțiune pe care urmează să o faci.

Și cum creierul nostru este un leneș fără pereche care caută continuu soluții să economisească energie, nu te mira că ajungi des în situația de-a acționa pe pilot automat.

Din păcate, multe dintre automatismele noastre implică renunțare sau mers în direcții greșite.

După ce ani de zile ai făcut lucrurile într-un fel, poți fi sigur că dacă te lași în voia "felului tău de-a fi" vei proceda la fel în continuare.

Doar că așa cum mintea ta te poate sabota, la fel de bine te poate ajuta să treci foarte ușor peste obstacolele cu care te confrunți.

Acesta este un lucru pe care prea puțini oameni îl știu.

Sau dacă-l știu, nu-l iau cu adevărat în considerare.

De ce nu-l iau cu adevărat în considerare?

Pentru că deși bănuiesc că mintea lor poate acționa la fel de ușor în direcții favorabile lor așa cum acționează în direcții nefavorabile, habar n-au cum să facă asta.

De ce nu au habar?

Pentru că mintea ta începe să te saboteze ca urmare a faptului că te-ai dezvoltat într-un mediu care a favorizat acest proces.

Iar într-un astfel de mediu nu înveți prea des despre cum să o iei de la capăt când ești coplești de probleme sau când ți se pare că obstacolele cu care te confrunți sunt de netrecut.

Nu pentru că părinții tăi și-au propus să nu te-nvețe.

Din contră.

Doar că între ceea ce vor oamenii când își cresc copiii și ceea ce obțin pot fi diferențe majore.

Diferențe pe care le simți pe îndelete la vârsta adultă.

Mai ales când dezvoltarea ta nu s-a produs doar sub influența educației pe care ai primit-o acasă, ci și sub influența unor factori externi cu o forță incredibilă - media, diverse curente de natură culturală și politică, marile mașini de marketing ale marilor companii etc.

Inclusiv cei care te-au educat au fost influențați de acești factori, astfel că ceea ce a ajuns la tine e posibil să fi fost deja măcar parțial "alterat".

De asta, ceea ce este "greșit" în felul în care gândești în relație cu tot felul de obstacole / provocări / obiective și ceea ce este ulterior greșit în felul în care acționezi sub influența acestei gândiri se rezolvă tot la nivelul minții.

O metodă care te ajută să te resetezi atunci când lucrurile s-au complicat prea mult

Hard Reset este metodă de resetare mentală care te ajută să  te fixezi zdravăn cu picioarele pe pământ și să înfrunți diverse obstacole / probleme din viața ta cu curaj și energie.

Am dezvoltat Hard Reset special pentru clienții care intră în psihoterapie cu mine și au nevoie de un sprijin în momentele în care observă că au alunecat prea mult de pe calea corectă sau când au impresia că obstacolele cu care se confruntă sunt copleșitoare / de nedepășit.

De asemenea, este o excelentă metodă de a te regrupa și a ataca din nou orice adversar obișnuit sau neobișnuit din viața de zi cu zi - vicii, tendințe de autosabotare, atitudini greșite în relații etc.

În fine, Hard Reset te ajută să o iei de la capăt după ce ai făcut erori și te ferește de tendința de-a abandona la prima nereușită.

Acest lucru este foarte important pentru că te ajută să nu mai pierzi ani din viață sub imperiul credinței că e ceva în neregulă cu tine sau că structura ta nu-ți permite să fii mai mult decât crezi că ești.

Cât de repede poți aplica metoda Hard Reset

Depinde de la caz la caz, dar dacă te vei mișca precum cei mai mulți dintre clienții mei, probabil că lucrurile vor arăta așa pentru tine

• aproximativ 20 minute să citești ghidul Hard Reset (20 pagini sau 5.000 cuvinte)
• între 30 minute și o oră să faci prima parte a exercițiului. Implică gândit și scris de mână.
• aproximativ 5 secunde să faci a doua parte a exercițiului. Totuși, unii dintre cei care fac exercițiul pot sta mai mult de 5 secunde la această etapă, dar e o chestiune care ține mai ales de încântarea lor că s-au apucat de treabă.

După ce faci prima dată exercițiul, ulterior vei avea nevoie doar de ultima parte a acestuia - adică de cele 5 secunde.

Sigur, asta dacă nu se modifică ceva major în ceea ce privește obstacolele / problemele în privința cărora vrei să aplici resetarea totală.

Prin urmare, ceea ce îți ofer este clar și ușor de aplicat.

Totul este explicat astfel încât să înțelegi limpede întregul proces și să-l poți utiliza apoi fără să fie nevoie de fiecare dată să apelezi la ghid. Deși o poți face pentru că după ce-l cumperi este al tău să-l folosești.

Este un exercițiu pe care-l vei putea purta tu tine toată viața ta, o unealtă care nu se deteriorează și care te poate ajuta oricând dorești să apelezi la ea.

În fine, oricine poate aplica metoda Hard Reset.

Deși bărbații și femeile sunt atrași de elemente diferite pe care le implică Hard Reset, modul în care ajung să folosească metoda este asemănător. La fel și rezultatele.

Cât de bine funcționează Hard Reset?

Foarte bună întrebare.

Pe scurt, ofer această metodă și celor care nu intră în terapie cu mine tocmai pentru că este genul de unealtă care poate fi aplicată de oricine, fără să fie nevoie de prezența unui îndrumător.

Și pentru că funcționează.

Și pentru că o parte însemnată a celor care au folosit-o o folosesc în continuare în tot felul de situații din viața lor.

Nu toate aceste situații sunt dificile, dar una dintre frumusețile metodei Hard Reset este că se adaptează fără nicio intervenție la problema / obstacolul cu care te confrunți.

Pe de altă parte, de vreme ce este o metodă dezvoltată de mine pentru clienții mei din psihoterapie, ai putea crede că nu a fost suficient testată.

Că nu au folosit-o mii de persoane ca să ai rezultate concludente.

Parțial corect.

Adică deși Hard Reset nu a fost testată de mii de persoane, ci doar de o parte a clienților mei, modul în care a fost ea dezvoltată implică o super testare anterioară.

Concret, aria mea de psihoterapie este cea cognitiv - comportamentală.

Acest tip de psihoterapie a fost dezvoltată pe baza principiilor din filosofia stoică. Adică pe bazele uneia dintre cele mai practice și eficiente filosofii existente în istoria omenirii.

Oricât de mândru aș fi eu de invenția mea, Hard Reset este major influențată atât de principiile unei filosofii super testate, cât și de o serie de elemente moderne de natură cognitiv - comportamentală super testate.

Prin urmare, ia-ți ghidul de aplicare a metodei Hard Reset și treci la treabă:

Când vine vorba de potențial, există cam 3 categorii de oameni:

1. cei care au potențial și fac din asta un titlu de glorie
2. cei care au potențial și constată că l-au irosit de-a lungul timpului
3. cei care au potențial și profită pe îndelete de faptul că au și ei ce are toată lumea

Da, toată lumea are o formă de potențial.

Singurii care pot spune că n-au așa ceva sunt cei care oricum nu folosesc ce au și aleg calea comodă a smiorcăielii.

În rest, aproape că nu există om care să nu-și poată îmbunătăți cumva situația.

Până la urmă, asta înseamnă potențial - contextul necesar progresului.

Acest progres poate fi mai mare sau mai mic, dar tot progres este.

Adică, pleci dintr-un punct, cu un anume context de viață și cu anume înzestrări și treci prin divere alte puncte în ciuda anumitor obstacole și spre bucuria înzestrărilor tale.

Marea problemă cu potențialul glorificat și nefolosit

Oamenii din prima categorie, cei care constată că au pontețial, dar care nu-l folosesc trăiesc o dramă aparte.

Pe de o parte, faptul că au potențial, că văd la ei înșiși anumite înzestrări, anumite talente, îi încântă.

O dopamină ieftină le scaldă creierul de câte ori constată asta sau când cei din jur constată asta. Plăcerea pe care o simt îi face să caute iar și iar diverse confirmări ale potențialului lor, dar fără să ajungă la certitudini.

Ai putea crede că în căutarea acestor confirmări apar acțiuni care-i ajută să înainteze în viață.

Nu.

Dopamină ieftină înseamnă că imediat ce individul atinge prin anticipare obiectivul - recunoașterea potențialului său - se oprește.

Nu continuă în zonele de disconfort pe care le implică majoritatea acțiunilor profitabile.

Se întoarce la linia de start pentru un nou sprint spre plăcerea măruntă a remarcilor din categoria "Gigel e foarte talentat, va ajunge departe" sau "Gigel are potențial, merită să fie susținut".

Prin urmare, Gigel ajunge să trăiască o nesfârșită glorie neconfirmată de fapte.

Când spun "nesfârșită", exagerez de dragul scriiturii artistice.

De fapt, această glorie are un sfârșit.

Marea problemă cu potențialul irosit de-a lungul timpului

Din oamenii care și-au glorificat potențialul fără să-l folosească se nasc oamenii care constată că au avut întradevăr potențial, dar nu l-au folosit.

Majoritatea fac parte din grupa de vârstă 30+.

De obicei, după ce treci de 30 ani, chiar în ciuda unei anumite imaturități atent cultivate de-a lungul timpului, tot începi să-ți privești critic viața.

Nu constant și nu suficient cât să și schimbi ceva.

Dar suficient cât să intri din când în când într-o zonă a smiorcăielii inutile:

Am x ani și n-am făcut nimic cu viața mea.

Ceea ce, de cele mai multe ori, este exagerat.

Dar chiar și când e adevărat, nu implică și faptul că viața ta s-a terminat.

Doar că așa cum în perioada "tinereței" foloseai ideea de potențial ca scuză pentru amânări nesfârșite, acum folosești ideea de potențial pentru a te preda.

Simți că ai ajuns la vârsta la care ideea că ai potențial va fi rostită doar sub forma unei glume. Ca-n cazul unui bătrânel care se suie prima dată pe patine cu rotile și reușește să se deplaseze fără să cadă.

Oho, ai potențial!

Vrei asta?

Nu vrei asta.

Atunci ce vrei?

Vrei să te folosești de ceea ce ai deja în tine pentru a putea spune c-ai trăit fără să pierzi vremea sau să-ți irosești potențialul.

Marea diferență pe care o fac cei care-și folosesc potențialul

După 30 ani, în viața multor dintre noi apare ceea ce psihanaliza numește "teama de moarte".

Nu este o teamă clasică de moarte, gen cum vezi prin filme - cutare are un pistol și-l ține la tâmpla altui personaj, iar acest personaj se teme că va muri.

Nu.

E o teamă de moarte mai perversă.

E genul de teamă inconștientă care, printre altele, te face să devii mai precaut în tot felul de privințe.

Unii cred că s-au maturizat, alții cred că au îmbătrânit etc.

În realitate, toate acestea se pot întâmpla sub pulpana fricii de moarte.

Inclusiv posibilitatea de-a-ți da seama că pe măsură ce înaintezi în viață, potențialul începe să conteze din ce în ce mai puțin.

Ceea ce contează este ce faci cu acest potențial.

Care nu dispare doar pentru că ai pierdut timpul.

Dispare doar când alegi iar și iar și iar să nu faci ceva cu el.

Aici e marea diferență dintre oamenii care au dormit pe laurii potențialului fără să acționeze sau care s-au predat când au ajuns la concluzia că au pierdut timpul și cei care sunt dispuși să facă ceva.

Orice.

Numai să nu lase viața să treacă pe lângă ei.

Sau, și mai rău, să lase viața să-i trăiască pe ei în loc să o trăiască ei pe ea.

Metoda Hard Reset este ca un ceas deșteptător pentru potențialul tău. E o trezire din somn cam abruptă, dar după ce te dezmeticești, vei vedea că merită să fii lucid și să acționezi.

Una dintre cele mai fascinante relații pe care oamenii le dezvoltă este relația cu ideea de "totul sau nimic".

De multe ori, între totul și nimic se poate întinde regatul vast al mediocrității.

Iar în acest regat, pot domni tot felul de obiceiuri nesănătoase - de exemplu, obiceiul de-a mânca în mod conștient mâncăruri care nu te omoară, dar nici nu te lasă să trăiești bine.

În felul acesta, nu te afli în nicio extremă.

Te afli undeva la mijloc, în locul călduț și comod pe care mediocritatea îl amenajează pentru oricare dintre noi. E suficient doar să-l vizităm și ne va plăcea.

Și, eventual, ne vom prelungi șederea acolo așa cum ți-o prelungești într-o vacanță care ți-a plăcut prea mult ca să te-ntorci acasă.

A te-ntoarce acasă în acest caz concret ar înseamna să mănânci din nou mâncare de bună calitate, dar ți-e groază de drumul pe care trebui să-l parcurgi.

Când pornești, aceste produse de bună calitate sunt bune, dar papilele tale sunt obișnuite cu rețetele farmaceutice pe care marii producători din industrie alimentară ți le vând drept mâncare.

Prin urmare, te simți mai bine unde te afli - nu mănânci nici cele mai nocive chestii, dar nici nu te chinui să mănânci cele mai bune alimente.

Pentru tine, ideea de "totul sau nimic" e o exagerare, ceva la care doar extremiștii apelează.

Tu ești un om calm, relaxat...

Ipocrizia e mereu aproape când vine vorba de totul sau nimic

Asta până când ai parte de o nouă interacțiune cu această idee.

De exemplu, ți-ai propus ca obiectiv să te lași de fumat.

Sau de băut alcool.

Sau de jucat jocuri video.

Sau de scrollat la infinit pe Facebook / Instagram.

Chestiile obișnuite care știi că-ți fac rău și știi c-ar trebui să le reduci masiv sau să le elimini în totalitate.

Genul de adicții greu de învins.

Așa că, după câteva zile, aluneci din nou spre obiceiul pe care doreai să-l elimini.

Și pentru că ai alunecat, te gândești c-ai ratat.

Și dacă ai ratat un pic, tot efortul tău de până atunci pare să nu mai conteze.

Așa că te scufunzi în viciul respectiv fără să mai ții cont decât de o singură idee - totul sau nimic.

Dacă n-ai reușit totul, atunci e cazul să nu reușești nimic.

Sigur, anumite adicții - ex. consumul de alcool - chiar sunt problematice când consumi chiar și o cantitate infimă.

Dar în general, în cazul multor obiceiuri nocive, e o diferență majoră între a nu te putea abține o singură dată și a nu te mai abține deloc tot timpul.

De ce-ți spun asta?

Pentru că ideea de totul sau nimic poate fi folositoare doar dacă relaționăm cu ea în avantajul nostru.

Adică poți fi "extremist" spre zona pozitivă a ideii atunci când alternativa este să petreci prea mult timp în mediocritate și e cazul să fii relaxat atunci când pur și simplu ai făcut un singur pas greșit dintr-o călătorie care oricum se anunță lungă.

Atenție la glorificarea ideii de totul sau nimic

Există oameni care fac un act de mândrie din afirmații sforăitoare - "La mine e totul sau nimic!".

Contextul contează întotdeauna.

Una este când spui asta legat de fidelitatea între parteneri și alta este când o spui legat de meniul de la Mac.

Deci inclusiv când vine vorba de totul sau nimic e important să existe nuanțe, altfel devii un disperat încordat care încearcă să înghesuie în viața de zi cu zi tot felul de lucruri prea mari pentru acțiuni atât de mici.

Acești oameni care glorifică ideea de totul sau nimic încearcă ori să se evidențieze prin extremismul lor, ori să mascheze diverse lipsuri.

Sau, cel mai frecvent, amândouă în același timp.

E mult mai ușor să spui că ești într-un anume fel ca să te consolezi pervers că nu poți fi altfel.

Rezistă la presiunile celorlalți când alegi o extremă pozitivă

Mai mult, există oameni care cred că totul sau nimic are legătură exclusiv cu ideea de extremism.

"Bea, mă, și tu un pahar, că nu mori!".

Cumva, aceștia nu suportă să te vadă că nu faci ceea ce fac ceilalți.

La nivelul subconștientului, îi deranjează tocmai faptul că te diferențiezi prin ceva ce ei nu pot să obțină.

Acum niște ani, la o petrecere, am văzut o discuție între niște părinți legat de consumul de zahăr al copiilor lor.

O femeie avea un băiat căruia nu-i dăduse vreodată dulciuri clasice. Îi dăduse fructe, dar nu-i dăduse prăjituri sau alte chestii făcute cu zahăr. Toți ceilalți copiii de la petrecere se bucuraseră până atunci de copilărie, așa că atunci când a venit tortul, tremurau de nerăbdare, țipau, încercau să bage mâinile în frișcă.â

Unii plângeau pentru că gazda voia să se cânte întâi la mulți ani în loc să se treacă direct la mâncat.

Adică făceau exact ce face orice copil care are o relație normală cu mâncarea.

Normal că acel copil care nu făcea nimic din toate acestea părea un ciudat.

Și normal că unii părinți au încercat să o convingă pe acea femeie să dea și copilului ei niște tort pentru că sigur suferă mâncând o banană în loc să mănânce la fel ca toată lumea.

Și pentru că femeia a refuzat, câțiva părinți binevoitori au început să-i explice că se află într-o extremă periculoasă. Că oricum nu poți ține departe de zahăr un copil, că mai târziu va mânca mai mult.

Orice ca să justifice de ce ei îi lasă pe copiii lor să se bucure de bucuriile copilăriei și de ce mama respectivă greșea.

Nu știu ce s-a întâmplat în continuare, dar ideea este că tu nu ești copil.

Ceea ce reprezintă un avantaj și un dezavantaj în același timp.

Adică poți discerne singur între ce e bine și ce e rău, dar vei fi în continuare expus la tot felul de presiuni venite mai ales din partea celor care au ratat deja și nu pot să se abțină să rateze în continuare.

Prin urmare, s-ar simți mai bine dacă ai rata și tu alături de ei.

Dacă n-ai mai fi atât de extremist în alegerile tale.

E ok, în anumite privințe, chiar merită să fii.

În fine, metoda Hard Reset te ajută să-ți îmbunătățești major relația cu ideea de "totul sau nimic".

Adică te ține departe de extremele nocive și te apropie de cele pozitive.

Ai link-ul aici - Hard Reset.

În dimineața în care Gruh a descoperit roata, tot satul era de față.

Unii au pipăit secțiunea din trunchiul de copac care semăna cu o buturugă și prin mintea lor au început să treacă tot felul de gânduri.

Vruh l-a privit pe Gruh și s-a gândit că dacă îl va lovi puternic prin surprindere poate îl va pune la pământ și-i va prelua apoi invenția așa cum o corporație preia un start up

Truh l-a privit pe Gruh și apoi pe Vruh și s-a gândit că cel de-al doilea ar putea să-l lovească prin surprindere pe primul ca să-i fure invenția. Deci ar putea să-și ofere serviciile de gardă de corp. Sau de analist politic.

Crah s-a gândit că ar putea să-l convingă pe Gruh cu ajutorul unei vechi arte / meserii să facă și alte roți pe care să le vândă apoi înainte ca interesul pentru ele să se topească și piața să cadă.

Drah era deja lângă Gruh și se asigura că nicio altă femeie nu se apropia de acesta în momentul în care, în sfârșit, avea succes.

În fine, Mruh s-a gândit că poate să inventeze și el așa ceva dacă ar putea găsi o soluție ca să uite că Gruh inventat-o deja.

Din acel moment, două lucruri s-au întâmplat: Mruh a găsit o soluție prin care să uite de invenția lui Gruh, dar a eșuat iar și iar în încercarea de-a reinventa roata.

Ce se întâmplă în prezent cu roata

Niște mii bune de ani mai târziu, adică-n ziua de astăzi, urmașii lui Gruh, Vruh, Truh, Crah, Drag și Mruh au împânzit pământul și au dus mai departe tradițiile de gândire ale strămoșilor lor.

Dintre toți urmașii, cei mai interesanți mi se par cei ai lui Mruh.

Asemeni acestuia, încearcă să ignore orice descoperire cu utilitate dovedită și să caute ei ceva mai bun.

Ai putea crede că aceștia sunt marii inovatori ai timpurilor noastre, dar în realitate sunt marii pierzători de timp ai timpurilor noastre.

De exemplu, numitul Mruh 253 se află în căutarea unor metode prin care să-și îmbunătățească starea de bine.

Sarcina lui este foarte dificilă pentru că, asemeni celui mai vechi membru al liniei sale genetice, trebuie să elimine din propria minte informații cu valoare de adevăr super demonstrată.

În cazul său, e vorba de factorii care determină starea de bine...

1. alimentația - ce mâncăm și cum mâncăm
2. efortul fizic - cât ne mișcăm și cum ne mișcăm
3. somnul - cât dormim și în ce condiţii dormim
4. filozofie de viață - atitudinea ta faţă de tot ce te-nconjoară

Cât de greu este să reinventezi roata

La o simplă analiză, misiunea lui Mruh 253 este mai dificilă pentru că are foarte ușor acces la dovezile care atestă faptul că starea de bine este influențată major de acești factori.

Pe de altă parte, misiunea sa este ușurată de faptul că trăiește într-o societate care-l inspiră major printr-o mantră aparte:

"Ce e simplu și dovedit profitabil nu merită atenția ta. Caută lucruri complicate, pentru care costă mult și care sigur îți vor oferi satisfacții mult mai mari".

Prin urmare, Mruh 253 știe că, undeva-n mintea lui, sigur zace nedescoperită o metodă mult mai bună de îmbunătățire a stării de bine.

Ceva complex, ceva uimitor, ceva ce poate fi cumpărat / vândut pe bani mulți, ceva care să-i intimideze pe începători, dar să-i facă în același timp să-și dorească produsul.

Mruh 253 este un adevărat trăitor al vremurilor noastre.

Crede în utilitatea tehnologiilor complicate și în desuetudinea lucrurilor vechi care și-au dovedit eficiența generație după generație.

Crede exclusiv  în tastat și nu crede în scris de mână.

Crede în mâncare complicată din perspectiva ingredientelor și nu cred în produse alimentare simple și de bună calitate.

Crede în acțiuni pornite doar după ce absolut totul este pus la punct cu maximă minuțiozitate, chiar cu riscul de-a nu mai acționat și nu crede în importanța incredibilă a începutului.

În fine, crede că starea de bine pe care ți-o oferă obiceiurile / acțiunile simple este falsă și nu poate să se compare cu ceea ce el va descoperi la un moment dat.

Ce fac urmașii lui Gruh

Urmașii lui Gruh sunt marii câștigători ai vremurilor pe care le trăim.

Adică profită de ceea ce strămoșul lor a inventat la un moment dat și s-a dovedit iar și iar util / profitabil.

Prin urmare, nu încearcă să uite ce e bun și să inventeze ceva nou doar de dragul de-a inventa ceva nou.

Din contră, folosesc ce e bun din trecut și inovează astfel pe baze solide.

Cand nu e ceva de inovat, acceptă banalitatea unor acțiuni simple, cum sunt cele care determină starea de bine - alimentația de calitate, somnul suficient, exercițiile fizice și urmarea  unei filosofii de viață.

Nu se strofoacă să găsească metode secrete de a face ceva ce știu deja să facă.

Urmașii lui Gruh nu suportă să piardă timpul.

Și nu-l pierd, acționează.

Dacă ești interesat de securitatea datelor tale și de un grad decent de anonimitate online, atunci folosirea continuă a unui VPN (Virtual Private Network) este o idee bună.

Din păcate, există tot felul de confuzii legate de ce face și ce nu face un VPN.

De asemenea, există tentația de-a folosi serviciile unui VPN gratuit sau tentația de a folosi serviciile unui VPN recomandat de surse interesate să-ți recomande ceea ce le aduce lor bani, nu ție beneficii.

În cele ce urmează, te ajut să iei o decizie bună pentru tine, nu pentru altcineva.

Ce este un VPN și la ce te ajută

Un VPN (Virtual Private Network) este un serviciu care îți protejează conexiunea la internet de atacuri asupra rețelei tale.

Atunci când conexiunea ta nu este protejată de un VPN, furnizorul tău de internet (ISP-ul) vede diverse lucruri legate de zbenguielile tale online.

De exemplu, vede ce site-uri vizitezi.

Totuși, dacă site-ul la care te conectezi folosește HTTPS (vezi acel lacăt în address bar), atunci Digi, Orange, Vodafone și ceilalți furnizori de net nu văd ce faci concret pe acel site.

Să zicem că vizitezi un site pentru adulți. Furnizorul tău de net vede că-l vizitezi, dar nu are detalii concrete despre ce faci pe acel site. Nu c-ar fi greu de ghicit, dar oricum. Măcar nu identifică exact ce gusturi ai în domeniu.

Dacă vrei ca furnizorul tău de net să nu mai vadă la ce site-uri te conectezi, atunci poți folosi un VPN. În aceste condiții, furnizorul tău de internet va vedea doar că ești conectat la serverul unui serviciu de VPN, dar nu va mai vedea ce site-uri vizitezi.

De asemenea, un VPN mai este util într-o situație cu care mulți dintre noi ne confruntăm - atunci când te conectezi la o rețea publică.

De exemplu, conexiunea Wi-Fi oferită de cafenele, restaurante, mall-uri etc. Dacă nu folosești un VPN, atunci diverși flăcăi aflați în zonă pot supraveghea rețeau respectivă și pot astfel vedea ce faci online la fel cum ar vedea și furnizorul tău de internet (ISP-ul).

Uneori, chiar mai mult de atât, lucru care ar putea să te lase fără bani în cont în anumite cazuri.

În fine, un VPN mai este util să te protejeze de identificările de marketing ale diverselor site-uri pe care le vizitezi.

Atunci când ajungi pe un site prin mijlocirea unui server VPN, site-ul respectiv nu mai vede IP-ul tău real, ci vede IP-ul serverului VPN prin care te-ai conectat. Și cum alături de tine la acel server pot fi conectați și alte mii sau chiar zeci de mii de oameni, atunci identificarea ta devine inutilă.

Mai mult, cum serviciile de VPN au servere în tot felul de țări, poți să induci ideea că ești un vizitator dintr-o altă zonă decât în realitate.

Adică poți avea acces la servicii care altfel ar putea fi restricționate total sau parțial pentru România (Netflix, Hulu, Spotify etc.) sau ai putea avea acces la prețuri mai bune la diverse produse / servicii decât cele alocate pentru România (bilete de avion, cazări etc.)

Da, unele companii își vând produsele și serviciile ținând cont de proveniența clienților sau generează prețuri dinamice în funcție de interesul pe care-l percep față de produsul lor după ce analizează automat activitatea ta pe site-ul lor.

Deci un VPN îți oferă protecție față de marketing-ul agresiv al diverselor companii, îți crește securitatea online și chiar te poate ajuta să economisești bani.

Ce nu îți oferă totuși un VPN

În primul rând, un VPN nu îți oferă privațiune și anonimitate complete.

Așa ceva oricum nu există în lumea online, iar utilizarea unui VPN poate oferi un fals sentiment de securitate totală. Poți avea impresia că dacă folosești un astfel de serviciu, gata, îți poți face de cap.

Nici pe departe.

Deși furnizorii de net nu vor vedea ce site-uri vizitezi, iar un hacker nu va vedea ce date introduci în câmpurile de logare pe platforma de online banking sau în interfața altor servicii importante, cineva care își propune să te identifice o va face cu mare ușurință.

Prin urmare, pentru chestiuni care să-ți crească nivelul de anonimitate online browserul Tor este o soluție mult mai bună.

De asemenea, un VPN îți oferă protecție față de ISP-uri, dar nu-ți oferă protecție față de ele însele. Adică furnizorul tău de net nu va mai vedea ce site-uri vizitezi, dar în schimb poate vedea VPN-ul pe care-l folosești.

Sigur, aproape toate serviciile de tip VPN afirmă că nu trag cu ochiul, că nu monitorizează traficul clienților, că nu înregistrează date legate de acest trafic.

Problema este că, de cele mai multe ori, trebuie să le crezi pe cuvânt.

Ca să-ți câștige încrederea, unii furnizori de VPN-uri fac tot felul de eforturi să te convingă că au în mod real o așa zisă politică de "no loggins". De exemplu, apelează la tot felul de auditori externi care să confirme că oferă un serviciu corect și că ceea ce promit se întâmplă în realitate.

Dincolo de asta însă, într-un final ajungi în situația de a merge pe încredere, așa că cel mai sănătos lucru este să alegi un VPN cu un istoric confirmat în ceea ce privește corectitudinea.

Ce VPN să alegi

Recomandarea mea este să alegi unul dintre aceste trei servicii:

1. IVPN
2. Mullvad
3. Proton VPN

Personal, folosesc Mullvad, dar toate sunt VPN-uri de bună calitate, oferite de companii care inspiră mai multă încredere dovedită decât orice alt serviciu de gen.

Marea problemă în domeniul alegerii unui VPN de încredere ține de faptul că Google este inundat de review-uri scrise de oameni interesați să alegi anumite servicii de VPN în defavoarea altora.

Iar interesul lor este să alegi acele servicii de pe urma cărora ei câștigă bani, indiferent de calitatea VPN-urilor pe care le recomandă.

De asta, dacă vei căuta după termeni precum "cel mai bun VPN" sau "best VPN to use", vei vedea că aproape toate review-urile recomandă aceleași nume: Nord VPN, ExpressVPN, CyberGhost, IP Vanish etc.

Adică acele servicii de VPN care au programe de afiliere în baza cărora cei care scriu review-uri câștigă bani în caz că recomandările lor sunt urmate de cei care le citesc.

Dacă un serviciu de VPN nu are un program de afiliere, aproape sigur va fi ignorat de scriitorii de review-uri.

Acum, nu înțelege că aceste VPN-uri care plătesc comisioane celor care le aduc clienți sunt automat servicii de slabă calitate. În anumite privințe, chiar pot excela - de exemplu, ExpressVPN e un serviciu foarte bun ca să accesezi conținut blocat pentru utilizatorii din România.

Pe de altă parte, dacă ești interesat de protejarea să-ți protejezi intimitatea atunci când accesezi diverse site-uri, marile servicii de gen ori au un istoric presărat de probleme, ori sunt înregistrate în țări în care nu există protecție reală pentru datele utilizatorilor.

În fine, cele trei recomandări ale mele, Mullvad și IPVN, n-au programe de afiliere. Iar Proton VPN are, dar link-ul spre site-ul lor nu este unul afiliat. Prin urmare, faptul că vei alege unul dintre aceste servicii va aduce bani doar companiilor care le dețin și nimănui altcuiva.

De ce nu recomand un VPN gratuit

În condițiile în care există VPN-uri gratuite, de ce nu fac și o recomandare de acest gen?

Pentru că online, nimic nu este gratuit.

Când nu plătești cu bani, plătești cu altceva.

În cazul VPN-urilor gratuite,  nu ai parte de servicii de o calitate asemănătoare celor pentru care plătești și nu ai parte de o minimă siguranță în ceea ce privește felul în care sunt gestionate datele tale personale.

Întotdeauna întreabă-te ce câștigă cineva ce-ți oferă gratuit un serviciu care-n mod normal costă bani.

Și întreabă-te de ce gratuitățile sunt tentante mai ales pentru utilizatorii care au cel mai scăzut nivel de cunoaștere în domeniul respectiv.

De când au apărut smartphone-urile, rețele sociale și serviciile de streaming (Netflix), ideea clasică de plictiseală pare să fi dispărut.

Oricine își poate distra atenția și consuma energia nervoasă fără niciun pic de efort doar aruncându-și privirea pe display-ul unui device.

Cel mai des, acest dispozitiv este telefonul.

Faptul că-l cari peste tot după tine îl transformă într-o armă cu care împuști plictiseala oricând își face apariția.

Dacă ești atât de arhaic încât preferi să-ți faci cumpărăturile cum mi le fac eu - adică mergând în magazin, interacționând cu marfa de o manieră clasică, citind etichete, schimbând două vorbe cu oamenii de la care cumperi de ani de zile etc. atunci probabil c-ai trăit și această scenă.

Stai la coadă și mai durează până vine rândul tău.

Așa că după aproximativ 2,34 secunde, îți scoți telefonul din buzunar și privești după ceva.

Nu contează ce, să fie ceva care să nu te lase să simți că te plictisești cât doamna aceea de la casă se mișcă în reluare atunci când scanează produsele.

Sau cât vânzătorul acela are chef de vorbă cu un client în vârstă care, culmea, la rândul său are ceva de spus.

Apoi, timpul se contractă și vine rândul tău să pui produsele pe bandă, dar imediat apare un nou timp "mort". Noroc că telefonul  e acolo să aducă "viață" în viața ta.

Din păcate, timpul zboară rapid când ai compania telefonului și vine rândul tău să plătești. Ești cumva surprins de eveniment, dar, din fericire, plata o faci tot cu telefonul pentru că banii clasici sunt desueți.

Cumva, nu-ți vine să te desparți de acest obiect atât de drag ție, care te salvează de cea mai mare nenorocire a vieții moderne - posibilitatea de-a te confrunta un moment cu viața reală și de-a te plictisi groaznic în compania acesteia.

Problema este însă că alungăm această plictiseală cu ajutorul tehnologiei și a celor care produc această tehnologie bazându-se pe o filosofie care ține cont doar de profitul lor, nu și de sănătatea ta fizică și nervoasă.

Plictiseala nu este un dușman.

Plictiseala este doar condiția aproape esențială ca mintea ta să poată funcționa profitabil pentru tine.

Ai nevoie de un pic de plictiseală înainte să poți fi creativ.

Ai nevoie de un pic de plictiseală înainte să începi să ții minte diverse lucruri și să nu mai ai impresia că nu mai știi pe unde au dispărut bucăți masive din viața ta.

Ai nevoie de plictiseală ca să te poți îndrepta cu plăcere spre activități profitabile - ex. cititul - dar care nu pot concura altfel cu urmăritul unui serial sau cu scroll-ul pe Facebook / Instagram.

În fine, ai nevoie de plictiseală ca să fii om, nu un pion al marilor companii de tehnologie care investesc miliarde într-un singur lucru - să nu te lase să te plictisești cu ajutorul stimulilor și algoritmilor din spatele fiecărei platforme pe care-ți oferă acces.

Prin urmare, dacă nu vei fi dispus să plătești prețul unei plictiseli inițiale, nu vei fi capabil să desprinzi de distracție pe care ți-l oferă tehnologia.

Și nu vei putea să folosești tu tehnologia ca să-ți faci viața mai bună, ci vei fi tu folosit de tehnologie iar și iar și iar.

Când petreci prea mult timp cu ochii-n ecrane, parcă ai schimba ceva în acestă privință.

Bună idee, dar ce schimbi?

Răspunsul la această întrebare poate fi simplu și dificil în același timp.

Adică este simplu să-ți propui să reduci masiv timpul petrecut cu ochii-n telefon / laptop / tabletă / TV, dar poate fi dificil să faci asta din două mari motive.

Ești nevoit să petreci un anume timp cu ochii-n ecrane

În primul rând, trăim într-o lume în care ecranele ne însoțesc sub diverse forme aproape tot timpul.

Nu mă refer doar la situațiile în care lipsa unui telefon smart te blochează în tot felul de situații mărunte - ex. unele restaurante au renunțat total la meniurile clasice în favoarea celor pe care le deschizi scanând un cod QR.

Mă refer mai ales la faptul că munca celor mai mulți dintre noi implică folosirea unui dispozitiv smart - telefon / laptop / desktop etc.

Deși n-ar strica uneori să avem unele dispozitive dumb.

În fine, ideea este că ajungi ușor în situația de a încerca să te lupți cu o adicție, dar totuși vehiculul adicției să ți se plimbe prin fața ochilor vrând-nevrând.

E genul de dificultate cu care se confruntă și cei care au dezvoltat adicții față de mâncare comparativ cu cei care, de exemplu, dezvoltă adicții față de jocuri video.

Primii vor fi mereu în pericol să cedeze în fața adicției pentru că trebuie oricum să mănânce, adică să interacționeze direct cu obiectul adicției lor.

În schimb, cei din categoria a doua pot totuși să păstreze distanța față de obiectul adicției lor (jocuri video, alcool, țigări etc.) măcar prin simplu fapt că n-au o obligație să le consume zilnic.

Ești tentat să renunți când faci un simplu pas greșit

A doua mare problemă legată de adicția față de ecrane ține de tendința multora dintre noi de a trata aceste situații sub forma "totul sau nimic".

Asta înseamnă că e foarte ușor să te abandonezi adicției dacă ai apucat să depășești chiar și puțin limita pe care ți-ai impus-o.

Din nou, e ca-n cazul unora dintre cei care au adicții legate de mâncare - e suficient să facă eroarea de-a mânca o dată ceva în afara a ceea ce și-au propus ca să considere că gata, au pierdut bătălia.

Prin urmare, ajungem să renunțăm la orice reținere și să cedăm unor instincte real animalice legate de mâncare.

Genul acesta de alunecări sunt nocive mai ales că revenirea se face greu, după ce persoana în cauză ajunge iar la fundul sacului emoțional în ceea ce privește problema cu care se confruntă.

Sau, câteodată, chiar nu mai există revenire la un echilibru în interacțiunea cu ecranele.

Ce poți face ca să învingi acești dușmani perverși

În mare, ai câteva lucruri simple și importante pe care le poți face în această situație concretă - adicția față de ecrane / timpul excesiv petrecut cu ochii-n telefon / laptop / tabletă etc.

În primul rând, acceptă ideea că ai parte de acești doi dușmani perverși suplimentari - interacțiunea aproape obligatoriu cu ecranele și tendința de-a abandona ce ți-ai propus când depășești limitele de consum auto impuse.

E important să conștientizezi asta pentru că-n momentele de slăbiciune, dar și-n momentele de revenire pe calea corectă, te ajută să știi cu ce te confrunți.

E o formă de confort în a înțelege ce este în fața ta și ce încearcă să te saboteze din interiorul minții tale sau din mediul în care trăiești.

În al doilea rând, e timpul să îți dai seama că folosirea telefonului sau a laptopului nu reprezintă în sine o problemă, ci doar excesul asociat acestei utilizări.

Vei trăi o adevărată revelație în momentul în care vei avea un ecran în față și te vei întreba dacă este modul cel mai bun în care-ți petreci timpul în acel moment.

Dacă este absolut necesar să faci ceea ce faci.

Pentru că dincolo de orele de stat cu ochii în display-ul diverselor dispozitive când ești la serviciu și dincolo de acele momente când ai de plătit online o factură sau ai de verificat o informație, există o mare bucată de timp în care poți sta departe de aceste dispozitive.

Acesta este adevărul.

Nu suntem obligați de viața pe care o trăim să stăm cu ochii în ecrane, suntem obligați de viața pe care nu o trăim să facem asta.

Excesul vine atunci când avem o proastă relație cu noi înșine, când preferăm să căutăm tot felul de evadări false în loc să privim spre ceea ce suntem și ceea ce facem concret cu viața noastră.

Prin urmare, atunci când pui mâna pe telefon sau deschizi laptopul întreabă-te dacă trăiești sau te pregătești să fugi.

Răspunsul te va lămuri în ce ecrane scalzi.

Siguranță online absolută nu există.

Dar poți face lucruri simple și eficiente ca să-ți crești această siguranță / securitate online măcar până la un nivel decent spre foarte bun.

Elimină prin închidere / ștergere toate acele conturi deschise în trecut și nefolosite în prezent.

Conturi de email neutilizate.

Conturi de social media nefolosie.

Conturi deschise pe diverse platforme de gaming.

Conturi pe site-uri de cumpărături.

Conturi bancare care au carduri asociate. Da, inclusiv conturi bancare care vegetează doar pentru ca banca să-și încaseze comisionul.

Orice cont care poate fi legat de activitatea ta online, dar care nu are o utilitate reală sau pur și simplu e nefolosit, merită închis.

De ce ar trebui să-ți închizi conturile neutilizate

Pentru că orice aplicație pe care o folosești, orice cont pe care-l deschizi este o cale de ajuns la tine.

Normal, fiecare cale este protejată de o ușă cu un lacăt.

Uneori, lacătul este ceea ce trebuie - adică știi cum să-ți alegi o parolă puternică și ușor de reținut.

Alteori, lucrurile nici măcar nu depind de tine, ci de măsurile de securitate mai bune sau mai puțin bune pe care le ia dezvoltatorul site-ului / platformei / aplicației.

Dar lucrurile acestea nu mai contează când tu nu mai exiști dincolo de respectiva ușă. Adică-ți elimini prin închidere / ștergere contul în cauză.

De asemenea, ți s-a întâmplat să primești un mail de la un site la care în trecut ți-ai deschis un cont, dar uitasești cu desăvârșire de existența sa?

Aproape sigur ai trăit asta.

Inclusiv când ai un manager de parole care conține toate logările importante pentru tine, rămâne ceva pe dinafară.

Nu pentru că n-ai fi organizat, ci mai ales pentru că anumite conturi ți le-ai făcut demult, când nu erai preocupat de ordine sau securitate în lumea digitată.

Un astfel de cont deschis în urmă cu mulți ani s-ar putea să fie protejat de o parolă slabă sau să fie găzduite de o platformă care deja a fost ciuruită de indivizi dornici să-i folosească baza de date pentru scopuri ilegale sau măcar imorale.

De câte ori primești astfel de notificări - gen updatare de termeni și condiții sau lansarea unui produs nou - de la un site pe care l-ai folosit atât de des c-ai și uitat că aveai cont acolo, șterge respectivul cont.

Șterge și datele personale asociate contului respectiv

Înainte de GDPR, închiderea unui cont de email / social media / magazin online etc. nu-ți oferea prea des posibilitatea să îți ștergi și datele personale asociate contului.

Cel mai des, închiderea unui cont însemna doar că nu mai avea acces la platforma respectivă, dar nu și că platforma / aplicația nu avea în continuare datele tale personale.

Acum, lucrurile s-au schimbat măcar la nivel de teorie pentru că practic este totuși imposibil să ai siguranța că fiecare dezvoltator respetă întocmai ceea ce promite legat de modul în care-ți gestionează datele personale.

În principiu însă, e important să te asigură că îți ștergi contul cu datele asociate, nu te limitezi doar la dezactivare.

De exemplu, în cazul unui cont de Facebook, platforma îți oferă ambele posibilități: să dezactivezi contul și să rămâi astfel cu date personale agățate în sistemul lor binevoitor sau să-ți ștergi contul cu tot ceea ce este asociat.

A doua variantă este ceea ce îți recomand în cazul oricărui cont la care vrei să renunți.

În cazul unor platforme / site-uri, nu vei vedea explicit că ceea ce ai șters implică și eliminarea din sistemul lor a datelor tale, așa că, în astfel de cazuri, îți recomand să le scrii pentru a le cere amănunte concrete.

Îți vor răspunde pentru că ești cetățean european și ai drepturi. Cred că printre puținele situații în care această sintagmă chiar contează.

După ce faci curățenie online, întreține-o

Indiferent că e vorba de lumea fizică sau de cea digitală, curățenia contează cu adevărat când o întreții.

Prin urmare, în loc să te apuci o dată la câțiva ani să treci prin toată existența ta digitală ca să te asigură că totul e-n regulă și că nu ești agățat de prea multe aplicații / site-uri / platforme, mai bine întreții ceea ce ai obținut după prima curățenie de gen.

Ce presupune ideea de întreținere?

Nimic altceva decât să gândești înainte să deschizi un nou cont de email, înainte să abonezi la cine știe ce minune de doi lei, înainte să-ți faci cont la fiecare nimic pe care-l cumperi deși ai putea să faci achiziția și ca simplu vizitator etc.

Deci întreținerea din acest punct de vedere înseamnă să nu deschizi conturi noi fără să fie absolută nevoie.

Și abia apoi, din când în când, să te uiți în mangerul de parole pe care-l ai
(sper că-l ai) și să vezi dacă nu cumva ceva și-a pierdut rostul și merită eliminat.

Ce câștigi în plus dincolo de securitate online

Spuneam că securitate online absolută nu există, dar tot merită să te protejezi pe cât posibil.

În plus, când iei astfel de măsuri, câștigi ceva în plus - această minimizare a prezenție tale online vine la pachet nu doar cu beneficii în ceea ce privește protecția datelor tale personale / finaciare sau de altă natură.

Vine la pachet și cu o economie de energie nervoasă.

Gestionezi mai puține lucruri și poți astfel să te concentrezi mai mult pe ceea ce contează în mod real pentru tine.

Ai putea crede că lucrurile cu care nu interacționezi zilnic, așa cum sunt diversele logări stocate în mangerul de parole nu au vreun impact asupra minții tale.

Aproape metaforic vorbind, tot ce deții ocupă un loc în mintea ta. Și tot ce ocupă un loc în mintea ta îți solicită la un moment dat ceva din bugetul tău de atenție / energie nervoasă.

Prin urmare, nu strică să faci această curățenie și să fii mai selectiv pe viitor nu doar pentru securitatea / siguranța ta, ci și pentru mintea ta.

În ultimii ani, a apărut timid o modă a așa-ziselor  dumb phones - telefoane proaste sau ne-samart.

Asta pentru că unii oameni și-au dat seama că cele mai mari bucăți de viață pierdută sunt înghițite de diverse ecrane - smart phone, tabletă, laptop, TV etc.

Iar când au verificat care-s ecranele de care-și lipesc cel mai mult ochii, smartphone-ul a ieșit lejer pe primul loc.

Chiar dacă că are cel mai mic display dintre toate, smartphone-ul e cel mai mare consumator de atenție și energie psihică dintre toate dispozitivele utilizate frecvent.

Astfel, la intersecția comunității minimaliștilor, a celor sătui de supra plinul tehnologic și a celor preocupați de securitatea datelor personale / privațiune au apărut utilizatorii de  dumb phones.

Sau telefoane proaste într-o românească insensibilă față de niște produse care pot fi totuși foarte bune.

Cum te afectează utilizarea excesivă a unui smartphone

Cât se poate de simplificat, lucrurile stau cam așa...

Companiile din spatele acestor telefoane și cele din spatele aplicațiilor care le populează au ajuns la niște performanțe incredibile în ceea ce privește capacitatea de-a-ți agăța și ține strâns lipită atenția de smartphone.

Astfel, gestul de-a-ți verifica în mod aproape continuu telefonul pentru diverse notificări sau feed-ul de social media are multe dintre caracteristicile unei compulsii.

În aproape orice situație, când te uiți în jur, vezi mai mulți oameni cu capetele aplecate spre ecranul telefoanelor decât în orice altă ipostază.

În SUA,  oamenii își verifică telefonul, în medie, de 80 ori de-a lungul unei zile și petrec tot în medie aproximativ 6 ore cu ochii la smartphone.

De fiecare dată când îți verifici telefonul, evadezi într-o lume în care notificările / schimbările de context / noutățile îți afectează chimia creierului prin dușuri de dopamină ieftină.

Care dopamină se agață de receptorii din creierul tău pentru a-ți oferi un sentiment de plăcere. Dacă din cine știe ce motiv ți se taie porția de telefon, în organismul tău se produc scene asemănătoare cu cele din organismul unui dependent de droguri care se apropie de sevraj.

Cortisolul, hormonul stresului, începe să-și facă simțită prezența, iar tu începi să tânjești după "drogul" tău.

Ce este un dumb phone

În mare, este vorba de telefoane care au una sau mai multe dintre următoare caracteristici:

1. e un telefon fabricat în urmă cu mulți ani și care a rezistat fizic diverselor intemperii tehnologice - uzura bateriei, trecerile de la rețeaua 2G (GSM) la 3G etc.
2. e un telefon fabricat în zilele noastre, dar în cazul căruia producătorul a fost în mod intenționat preocupat să-l facă cât mai chel cu putință pentru a se adresa ori unor consumatori fără putere financiară, ori unor consumatori care sunt copleșiți de complexități tehnologice - ex. unele persoane vârstnice
3. e un telefon fabricat special ținând cont de dorința clar exprimată a unor utilizatori de-a folosi un telefon modern din perspectiva capacităților de conectare la rețelele moderne (4G), dar care să nu ofere posibilitatea descărcării unor aplicații - inamic - WhatsApp, Facebook, Twitter, Instagram etc.

Astfel, cea mai importantă caracteristică a acestor telefoane este că te țin departe de acele aplicații care fac problematică utilizarea smart phone-urilor.

Prin urmare, ajungi să le folosești exclusiv pentru scopul lor inițial - vorbit și trimis mesaje text.

De multe ori, n-ai nici măcar un browser pentru Internet sau o aplicație de email.

Ce tip de dumb phone ar fi alegerea potrivită

Depinde ce-ți dorești.

Dacă ți se pare că ai o problemă psihologică reală legată de utilizarea smart phone-ului, oricare dintre acestea poate fi o alegere bună.

Adicțiile sunt cel mai ușor învinse în lipsa "dușmanului".

Dincolo de acest aspect, fiecare dintre aceste categorii prezintă avantaje și dezavantaje.

De exemplu, un Nokia 3310 uitat de ani buni în sertarul de acasă nu te costă nimic să-l repui în funcțiune. Mai mult, e posibil să te bucuri de o baterie greu de golit după standardele de astăzi.

Pe de altă parte, e posibil să fie un dispozitiv care să te radieze la modul concret de-o manieră pe care anumite dispozitive moderne nu o fac.

Un telefon actual, dar fabricat cu ținta supremă de-a costa cât mai puțin, va fi totuși mai scump decât orice alt dispozitiv pe care-l deții deja.

Mai mult, probabil c-ar fi cea mai proastă alegere în condițiile în care costurile scăzute ar putea implica inclusiv o lipsă de preocupare față efectele acestuia asupra sănătății tale.

În fine, un telefon fabricat special pentru utilizatorii care vor un dumb phone e posibil să aibă un preț neobișnuit de mare dintr-o perspectivă ciudată.

Adică te-ai aștepta ca un telefon minimalist să fie mai ieftin.

Va fi mai ieftin decât ultimul iPhone categoric, dar nu cu mult mai ieftin decât telefoane smart din zona medie de preț. Asta îi poate irita pe unii care se-ntreabă de ce un telefon care oferă puțin costă atât de mult?

Deși tocmai faptul că oferă "puțin" este principala sa calitate.

Prin urmare, alegerea ta poate fi influențată măcar din 3 perspective - siguranța utilizării (radiații, câmpuri eletrcomagnetice etc.), a prețului și chiar a marketingului din jurul respectivului dumb phone.

De ce poate fi greu să treci la un dumb phone

Marea problemă a migrării de la un smart phone la un dumb phone sunt ceilalți.

Sau, mai exact, felul în care interacționezi tu cu ceilalți.

Pentru specificul din România, să nu mai folosești WhatsApp poate fi o chestiune de izolare extremă în unele cazuri.

Prima dată când mi-am pus problema să folosesc un dumb phone m-am gândit ca pentru o anume perioadă de timp să folosesc propriul telefon smart ca și când ar fi unul dumb și să văd concret ce-ar însemna asta.

Partea ușoară ar fi fost că oricum nu am utilizat vreodată aplicațiile de Facebook, Twitter, Instagram etc pe telefon.

Dacă prin absurd am fost nevoit să intru pe Facebook de pe telefon, am folosit întotdeauna calea grea a logării din browser.

Partea dificilă ar fi fost legată de lipsa WhatsApp. Un număr mult prea mare dintre oamenii cu care am de-a face comunică cu mine prin această aplicație.

Mai mult, la vremea respectivă, nu puteai folosi varianta desktop a WhatsApp fără să ai și aplicația pe telefon.

Prin urmare, am rămas cu gânditul fără să trec la fapte.

Totuși, întâmplarea a făcut să mi se strice microfonul telefonului și am încercat diverse metode de-a rezolva problema pe cont propriu.

Adică înainte de-a-l duce pentru două zile în service, l-am resetat și am stat cu el aproape chel să văd cam ce-ar însemna asta.

Ce s-a întâmplat?

Nimic.

Am folosit laptopul pentru tot și toate - verificare mail-uri, navigat pe net, scris etc.

Când am luat telefonul din service și am reinstalat WhatsApp, am văzut că o grămadă de mesaj de la cei care mi-au scris, dar nimic copleșitor.

Bine, adevărul este că-n general nu-mi verific WhatsApp-ul prea des de-a lungul unei zile, așa că oamenii sunt obișnuiți să nu răspund instant.

Dar să nu răspund deloc?

Adică să renunț la WhatsApp definitiv?

Mmm... Pentru mine, pare greu având în vedere că sunt conectat cu mulți cunoscuți prin această aplicație, iar utilizarea sa în tot felul de situații pare generală.

Celelalte rațiuni care-mi vin în minte legate de dificultatea utilizării unui dumb phone în loc de un smart phone țin de renunțarea la anumite funcții care fac aparent viața mai ușoară.

Ar trebui să renunți la mail pe telefon.

Ar trebui să renunți la browser pe telefon.

Ar trebui să renunți la aplicațiile de navigare.

Ar trebui să renunți la camera foto a telefonului.

Ar trebui să renunți la posibilitatea de-a plăti cu telefonul.

Sigur, mai sunt și multe altele, dar după cum îți dai seama, se poate și fără ele.

Pot părea lucruri la care n-ai putea renunța, dar te asigur că te poți obișnui rapid fără ele.

Mai ales că ai alternative - mail pe destkotp, browser pe desktop, navigația mașinii, camera foto clasică, cardurile clasice etc.

Da, poți conduce de acasă până la muncă și fără Waze sau poți să te uiți de acasă pe Google Maps pe unde să o iei înainte să pornești.

Deși nu e la fel de comod să-ți folosești creierul, se poate.

Mai mult, disperarea aceea că fără o aplicație de navigat vei pierde o grămadă de timp este, de multe ori, falsă.

Adică vei pierde probabil uneori timp, dar câștigul pe care-l ai pentru că-ți folosești creierul să te orientezi merită costurile.

Nu mai vorbesc că dacă te lași total în seama aplicațiilor, crești riscul să folosești timpul acela economisit în trafic să scrollezi pe Facebook sau Instagram.

Prin urmare, nu e ușor, dar poate fi o chestiune de pus în practică dacă pui în balanță ce câștigi și ce pierzi.

Ce câștigi dacă începi să folosești un dumb phone

Marele câștig este dezlipirea de un ecran mic care te poate cocoșa la figurat, dar și la propriu.

Scazi major cantitatea aceea de dopamină ieftină care-ți scaldă creierul când scrollezi pe Facebook, Twitter, Instgram, TikTok etc.

Această continuă schimbare de context pe care o trăiești în momentul în care treci în câteva secunde de la un filmuleț cu pisici amuzante la ultima gafă făcută de cine știe ce politician îți prăjește creierii. Tik Tok este rege pe acest segment.

Apoi, reduci tendința impulsivă de-a cumpăra diverse doar pentru că totul este foarte comod de pe un telefon.

Apoi, riști să ajungi să ai interacțiuni reale cu oamenii din jur, dar și cu prietenii tăi.

Adică să vorbiți față-n față sau măcar să vă auziți râsul particular la telefon în loc să vă trimiteți unii altora aceleași emoticoane lipsite de personalitate.

Posibil să-ți scazi major nivelul de anxietate, posibil să reduci major stările depresive pe care le consideri firescul cel mai firesc.

Posibil și chiar probabil în caz că ești un utilizator feroce de  smart phone - de la o oră zilnic în sus, cam acolo te încadrezi.

În fine, dacă ai o minimă preocupare pentru privațiunea ta, posibil să devii brusc o necunoscută pentru o parte dintre comercianții care încearcă să te determine să cumperi ceva de la ei.

În condițiile acestea, merită să dai la o parte o parte o serie de facilități care-ți fac viața mai ușoară pentru a avea o viață mai bună?

Pentru unii da, pentru unii nu.

E o chestiune de alegere.

Cum poți transforma un smart phone într-un dumb phone

De unde știu toate acestea?

În primă fază, pentru că am stat câteva zile cu un telefon care nu putea fi utilizat decât pentru a suna și a primi mesaje text.

Apoi, pentru că mi-am transformat iPhone-ul într-un dumb phone cu ajutorul unor setări simple.

Nici n-a fost greu având în vedere că am iPhone 7 plus, cumpărat acum mai bine de 5 ani, în 2017.

Bun, ce-am făcut concret?

Am eliminat toate aplicațiile care nu-mi sunt absolut necesare. Adică orice pot folosi pe laptop, am eliminat de pe telefon.

În fine, am trecut la o schemă de culori alb-gri-negru - greyscale.

Deci nimic din frumusețea clasică a aplicațiilor / icon-urilor / site-urilor care-mi ies în față.

Da, inclusiv pozele pe care le fac sau le primesc le văd ca la un televizor alb-negru.

În felul acesta, nu am dat bani pentru un telefon nou și nici nu risc să rămân fără acces la rețea așa cum riști dacă folosești un telefon vechi care puta să nu mai țină pasul evoluția sau involuția rețelelor de telefonie mobilă.

Cum îți setezi și tu telefonul așa pentru o simplă încercare?

Greyscale pentru iPhone: Settings -  Accessibility - Display & Text Size - Colour Filters - activează switch-ul pe On -  Grayscale

Greyscale pentru Android: Quick Settings - Pen icon - trage icon-ul Grayscale în panelul de icon-uri și ai acces rapid să pui telefonul în Grayscale oricând dorești.

Cele mai bune telefoane ne-smart (dumb phones)

Tipul din video-ul de mai sus își dedică o parte din timp exact acestei activități - să facă review-uri pentru dumb phones.

O parte dintre telefoanele pe care le menționează nu pot fi folosite în rețelele locale de telefonie mobilă, deci ies din discuție, dar ai suficiente alte variante care se conectează la operatorii noștri.

În fine, dacă mâine ar fi să aleg un dumb phone, probabil că aș alege unul dintre modelele special dedicate utilizării acestui tip de telefon:

1. Punkt MPo2 (aprox. 300 Euro) - producătorul este elvețian și telefonul poate fi folosit în rețelele locale. E super simplu: îl poți folosi pentru sunat și trimis mesaje prin protocolul Signal. Nu ai browser sau aplicații de email, dar poți "da net" altor device-uri care se pot conecta prin bluetooth (thetering / hotspot).
2. Light Phone 2  (aprox. 350 USD) - există o versiune internațională, care, din ce mi-am dat seama, funcționează și-n România. Mă atrag funcționalitățile sale, dar nu mă atrage deloc design-ul său, care pentru majoritatea celor interesați este un punct forte.

De ce aș da peste 300 Euro pentru un astfel de telefon când sunt variante mult  mai ieftine?

Pentru că sunt făcute în zilele noastre și teoretic vor face față tehnologic mai mulți ani.

De asemenea, inclusiv prețul crescut ar fi o motivație suplimentară să-l folosesc.

Dacă lași un om să-și aleagă singur parola de acces la un cont / serviciu, există șanse mari să eșueze într-o comicărie de securitate.

Adică să aleagă ceva relaxat, ceva din categoria 1234567.

Sau, dacă vrea să pară mai sofisticat, ceva de genul 23051994. Că doar s-a născut pe 23 mai, 1994 și e ușor de reținut.

Dacă insiști însă să aleagă o parolă mai puternică, mai sigură, sunt șanse mari să reușească acest lucru cu un preț destul de mare - uită ce parolă a ales.

Din fericire, trăim vremuri în care problemele de acest gen pot fi rezolvate cu ușurință.

Important este să fii conștient de importanța alegerii unor parole puternice pentru orice cont / serviciu online utilizezi.

De ce este esențial să alegi o parolă sigură pentru contul tău de email

Primul cont pe care ar trebui să ți-l protejezi cu o parolă sigură și ușor de reținut este contul tău de email.

În caz că nu ți-ai dat seama, folosim mail-ul pentru deschiderea oricărui alt serviciu online.

Prima pagină a site-ului Netflix are în centru un câmp pentru introducerea adresei de email în caz că vrei să-ți faci cont.

Apoi, dacă cedezi tentației și-ți faci contul, te vei loga cu ajutorul acelei adrese de email și cu o parolă aleasă în momentul abonării.

La fel în cazul majorității serviciilor online cu care interacționăm zilnic - de la Facebook, Instagram, Twitter și până la serviciul de internet banking, adresa de email e sfântă.

Sigur, mai sunt cazuri în care deschiderea contului implică folosirea unui număr de telefon, dar mail-ul rămâne centrul de comandă pentru toate interacțiunile tale cu aceste servicii.

Prin urmare, e de la sine înțeles că ar trebui să protejezi accesul la această cheie de acces.

Sau chei de acces - în cazul deștept în care folosești adrese de email diferite pentru logarea la conturi / servicii online diferite.

Îți spun imediat cum faci asta, după ce mă asigur că-n procesul de alegere a parolei nu vei repeta erorile pe care majoritatea le-am făcut sau le tot facem.

Regulă - nu-ți alege parole care includ date legate de tine

În exemplul de parolă "sofisticată" dat mai sus, menționam data nașterii utilizatorului.

O parte însemnată a celor care încearcă să spargă parolele de acces la conturile diverselor victime se bazează pe ghicit.

Adică spărgătorul de parole se uită la tine online și încearcă să intuiască ce parolă ai fi putut pune tu la contul de Facebook...

Te cheamă Anda și te-ai născut pe 15 aprilie 2001. Se mai uită un pic și la pozele tale și simțul său special îl face să spună în timp ce tastează:

"Mda, are față de anda15042001... Ahahaha, da, am ghicit!".

Sau te vede îndrăgostit fleașcă și remarcă faptul că pe partenera ta o cheamă Florina. Așa că intuiește că ai putea să-i folosești numele în cadrul parolei.

Și pentru că din postările de pe Instagram reiese că pe 14 august aniversați două săptămâni de când v-ați cunoscut, atunci include și repere legate de acest eveniment.

Ai înțeles ideea - nu ușura munca ghicitorilor de parole oferindu-le muniție. Adică nu include elemente ce pot fi legate de tine în cadrul parolelor pe care le alegi.

Exact eroarea pe care am făcut-o eu la un moment dat...

Istoria primei mele parole

Prin clasa a V-a, am primit o agendă care avea pe prima pagină câteva câmpuri dedicate deţinătorului. Puteai să-ţi treci acolo numele, adresa şi numărul de telefon.

Nu existau reţele de telefonie mobilă pe atunci, iar eu nu aveam nici măcar telefon fix.

În Râmnicu Sărat, în zona în care locuiam eu, telefonul fix se instala la cerere, dar dacă n-aveai cine știe ce relații, putea dura câțiva ani buni până când compania de telefonie onora acea cerere.

Îmi aduc aminte că dintr-un fel de joacă am trecut un număr de telefon imaginar în agendă.

Niște ani mai târziu, când în sfârşit ni s-a instalat telefon fix, am văzut că nimerisem 4 dintre cele 5 cifre ale numărului alocat.

Asta nu m-a făcut să joc mai des la loto, dar acele 4 cifre au format prima mea parolă din lumea online. Da, atunci se putea cu parole din 4 cifre / litere inclusiv pentru contul de Yahoo!.

Astăzi, majoritatea serviciilor te obligă din fericire să generezi parole mai complexe, care pot include în același timp litere, cifre și simboluri grafice neobișnuite.

Regulă - alege o parolă unică pentru fiecare cont / serviciu în parte

Lenea te-ar putea convinge că o parolă deșteaptă este suficientă pentru toate conturile tale online.

Cumva, ai fi împăcat cu alegerea - parola e puternică și dacă o folosești peste tot, categoric o reții.

Oamenii chiar obișnuiesc să utilizeze aceeași parolă atât pentru accesarea unui serviciu neimportant, oferit uneori de companii obscure, cât și pentru confirmări de tranzacţii financiare.

Sau pentru accesarea conturilor de e-mail importante.

O astfel de alegere devine o mare problemă și dacă doar unul din nenumăratele servicii la care ai cont înregistrează o hibă de securitate.

Hackerii care găsesc respectiva vulnerabilitate pot să capete acces la diverse date ale utilizatorilor, deci inclusiv la ale tale.

Apoi, în funcție de cum a fost "depozitată" parola ta în sistemul serviciului respectiv, e posibil să te trezești cu accesul pierdut la toate conturile la care a folosit aceeași combinație de email și parolă.

Și asta poate să doară al naibii de tare.

Și să producă pierderi diverse - de la pierderi de bani, la pierderi de imagine sau de altă natură.

Mai mult, regretele sunt prea târzii în astfel de cazuri.

De asta și insist eu să faci ceea ce ține de tine acum, nu când îți vei aminti că parcă ți-a spus unul la un moment dat să nu te joci în fundul pixelat gol pe lângă dotarea hackerilor.

Apropo de asta - site-ul Have I been pawned te ajută să descoperi dacă adresa ta de email și / sau numărul de telefon au fost expuse în cadrul unor atacuri asupra bazelor de date ale companiilor la care ai cont / ai transmis astfel de date.

Intri pe site, îți introduci adresa de email și vezi dacă ești menționat sau nu.

Dacă nu ești menționat, bravo ție.

Dacă adresa ta de email apare în acea bază de date, ia măsuri - schimbă urgent parola actuală cu una sigură și ușor de reținut.

Cât de sigure sunt parolele obişnuite

Problemele de mai sus apar pentru că toţi vrem să avem parole uşor de ţinut minte, pe care să le putem tasta cu uşurinţă când avem nevoie.

Pe de altă parte, în ultimii ani, s-a dezvoltat mult ideea conform căreia o parolă sigură trebuie să conţină cât mai multe caractere ciudate din categoria *|'/_±]}, cifre alternate cu litere şi diverse alte caractere speciale etc.

Thomas Baekdal, un expert în probleme de securitate, susţine însă contrariul.

Concret, Baekdal afirmă  că există parole  uşor memorabile care au calitatea de-a fi mai greu de spart chiar decât cele care conţin caractere ciudate şi greu de ţinut minte:

După cum se vede în tabelul de mai sus, o parolă formată din 3 cuvinte obişnuite scrisă cu spaţiu între ele ar putea fi spartă prin metodă verificării cu ajutorul unui script care rulează acest tip de cuvinte în peste 2.500 de ani.

Suficient de mult să se plictisească şi hacker-ul şi suficient de sigură încât să o poţi lasă moştenire nepoţilor.

Tabelul următor preluat de pe site-ul lui Baekdal arată şi cât de vulnerabile sunt anumite tipuri de parole pentru diferite tipuri de atacuri: brute force, rularea unui script care verifică utilizarea de cuvinte obişnuite sau a unui script care se raportează la dicţionarul unei limbi:

Cum rezolvi problema parolei unice

Spuneam mai sus că alegerea unei singure parole pentru orice serviciu online este o eroare.

Poţi însă să te foloseşti de ceea ce eu numesc "parolă-rădăcină", din categoria celor exemplificate mai sus că fiind sigure  şi să-i adaugi două caractere în funcţie de un algoritm foarte simplu.

De exemplu,  adaugi parolei-rădăcină prima şi ultima litera din denumirea serviciului pentru care o foloseşti.

Dacă parolă-rădăcină este sacul cu mere,  pentru contul de gmail adaugi "g" la început şi "l" la final. Ar ieși ca parolă gsacul cu merel

Pentru contul de Yahoo Mail!, adaugi "y" la început şi "o" la final - ysacul cu mereo.

Pentru contul de Facebook adaugi "f" la început şi "k" la final - fsacul cu merek

Pe lângă faptul că îţi diferenţiezi parolă în funcţie de serviciul pentru care te loghezi, adăugarea acelor litere la începutul şi la finalul cuvintelor transformă primul cuvânt şi ultimul cuvânt din parolă în unul neobişnuit: gsacul, merel, ysacul, merek etc.

Normal, poţi modifică algoritmul după cum doreşti, adăugând a doua literă şi penultima din denumirea serviciului.

Sau a doua şi ultima sau prima şi penultima etc.

Regulă - activează dubla autentificare oriunde este posibil

Comparativ cu ultimii ani, o grămadă de companii cu activitate în mediul online au implementat posibilitatea unei așa-zise duble autentificări.

Vei găsi serviciul menționat sub sintagma 2FA (two-factor authentification) în zona de înregistrare / modificare a parolei contului.

Dubla autentificare presupune că după logarea clasică cu adresă de email și parolă, platforma în cauză îți solicită să introduci și un cod suplimentar.

Acest cod îți este trimis ori prin SMS, ori într-o aplicație dedicată dublei autentificări.

Problema cu codul venit prin SMS este că deși poate fi o variantă comodă, nu este sigură. Hackerii pot intercepta aceste mesaje text destul de ușor dacă-și dau silința.

Uneori, chiar și fără să se chinuie prea mult - pur și simplu, sistemul multor operatori de telefonie mobilă nu este pregătit să facă față cu succes acestei provocări.

Prin urmare, e de preferat, dacă e posibil, să folosești o aplicație dedicată dublei autentificări (2FA app). Aceasta generează de fiecare dată coduri unice care se sărută online cu cerințele contului tău.

Câteva aplicații populare din această zonă sunt sunt gratuite și disponibile atât pentru iOS, cât și pentru Android:

• Authy
• Duo by Cisco
• Google Authenticator
• Microsoft Authenticator
• LastPass Authenticator

Soluția finală pentru parole sigure, ușor de reținut + dublă autentificare

Tastarea unui username şi a unei parole de fiecare dată când vrei să te loghezi este una dintre cele mai plictisitoare activităţi.

Din acest motiv, orice browser respectabil deţine un manager de parole şi-ţi permite reţinerea acestora pentru utilizarea ulterioară.

Dincolo însă de ceea ce oferă browser-ul, există şi aplicaţii de sine stătătoare care se descurcă şi mai bine din acest punct de vedere.

Și sunt mai sigure decât ceea ce-ți poate oferi browser-ul.

Eu folosesc 1Password, care are versiuni pentru Windows, Mac, Android și iOS.

Dacă însă doreşti o aplicaţie folosibilă pe orice calculator, pe orice platformă, o alternativă este LastPass.

Diferenţa majoră dintre acestea este că prima este o aplicaţie de sine stătoare (desktop + mobile), cea de-a două este web based.

Tot ceea ce-ţi trebuie pentru aceste aplicaţii este reţinerea unei singure parole. Cu ea te loghezi la managerul de parole şi, ulterior, cu un singur click umpli automat câmpurile de logare ale serviciilor pe care vrei să le accesezi.

1Password are inclus serviciul de generare a codurilor pentru dubla autentificare. Asta face întregul proces de logare mai simplu, dar, așa cum spuneam...

Unii experți cred că ar fi bine să nu folosești managerul de parole inclusiv pentru această funcție și să te bazezi pe o aplicație separată, precum cele de menționate mai sus.

În fine, în continuare ai o listă care cuprinde manageri de parole cu o reputație bună:

• 1Password
• LastPass
• Bitwarden
• Dashlane
• KeePassXC

Folosește și un VPN

VPN-ul securizează conexiunea la internet a computerului tău (laptop, telefon, tabletă etc.) astfel încât toate datele pe care le trimiți sau le primești să fi criptate pentru cei care ar încerca să le intercepteze.

Un astfel de serviciu poate fi util într-o grămadă de situații, mai ales când te conectezi la net din locuri publice – gen cafenele, restaurante, instituții etc.

Să-ți verifici contul sau să cumperi online folosind conexiunea de la Starbucks poate fi o activitate utilă și necesară, dar periculoasă dacă la o altă masă s-ar afla cineva dornic „să asculte” ce fac clienții conectați la wireless-ul de acolo.

Poți deveni destul ușor victima unui furt de date și de bani.

VPN-ul se asigură că așa ceva nu este posibil pentru hacker-ul obișnuit prin faptul că va cripta conexiunea ta și va orbi astfel cititorul de date.

Poți folosi un serviciu de VPN și pentru a-ți face activitățile online ceva mai private inclusiv în ochii furnizorului de net, agențiilor guvernamentale, instituții de tot felul etc.

În fine, poți folosi un astfel de serviciu pentru a accesa servicii care nu sunt accesibile din România și necesită IP din alte zone geografice. VPN-ul îți oferă această posibilitatea de-a părea că accesezi serviciul respectiv din alt punct al globului.

Există servicii gratuite de VPN, dar din experiență personală îți pot spune că sunt utile doar dacă vrei să le folosești pentru foarte scurt timp. Orice utilizare de lungă durată ar deveni rapid enervantă având în vedere viteza scăzută de transfer a datelor.

Dacă ar fi să-ți fac o recomandare în această zonă, atunci ți-as recomanda mai ales primele două servicii din această listă.

Cel de-al treilea e bun doar dacă ești interesat doar de deblocarea de conținut restricționat geografic (ex. varianta americană a Netflix) și nu de privațiunea ta.

• IVPN
• Mullvad
• ExpressVPN

Ce ar trebui să mai știi despre securitatea ta în mediul online

Cea mai rapidă cale de-a te proteja în mediul online este să nu exiști acolo.

Sau măcar să nu exiști inutil de mult.

Sfaturile de mai sus sunt pentru a-ți crește protecția, nu pentru a ți-o garanta 100%.

Realitatea este că dacă cineva dat naibii de priceput în probleme de securitate vrea cu orice preț să îți spargă conturile, probabil că o va face. Și nu mă refer aici doar la agenții ale guvernelor lumii, ci și la ceea ce s-ar putea numi oameni aproape obișnuiți.

Partea bună este însă că respectivii indivizi capabili de așa ceva nu sunt atât de mulți sau atât de preocupați de tine încât să te aleagă ca victimă.

În schimb, măsurile de securitate simple de care ți-am vorbit mai sus te protejează împotriva unui număr mare de indivizi care nu sunt deținătorii unei cunoașteri speciale în domeniul hacking-ului, dar profită de faptul că tu ai ales din start să ai un nivel foarte scăzut de securitate.

După cum știi deja, cel mai important lucru este să începi.

Unii spun că momentul ideal pentru a începe ceva a fost deja-n trecut, prin urmare, nu-ți rămâne decât să folosești al doilea moment ideal posibil.

Adică să-ncepi în prezent.

Azi, acum.

Nu dezarma, prezentul nu-i puțin lucru.

Cei mai mulți dintre noi amânăm orice obiectiv dificil pentru viitor, așa că a te folosi de prezent este o alegere-avantaj.

Al doilea lucru important după început este să continui.

Nu-ți închipui câte începuturi fără continuare vagabondează prin mintea noastră, câte proiecte nefinalizate ne distrag atenția pînă ajungem la nivelul de concentrare al unui țânțar și ne scad încrederea-n sine.

Al treilea lucru important ține de felul în care-ți privești obiectivele.

Majoritatea oamenilor au impresia că dacă se concentrează zilnic asupra țintei finale le va fi mai ușor să o și atingă.

E posibil să o atingă, dar categoric nu le va fi mai ușor.

De ce e greu să-ți atingi obiectivele stabilite

În mare, sunt două motive.

Pe de o parte, majoritatea ne propunem obiective importante, ceea ce e foarte bine.

Ce nu părem să luăm în calcul atunci când ni le propunem este volumul mare de muncă presupus de acestea și consumul intens de energie nervoasă solicitat de un astfel de efort.

Volumul acesta mare de muncă are legătură și cu faptul că aproape orice-i important presupune efort, dar și cu o logica matematică – dacă-ți propui 73 de obiective importante, atunci categoric ai de tras ca un bou de povară.

Pe de altă parte, faptul că-ți propui multe deodată te poate sufoca psihic.

Ce-nseamnă asta?

În comediile americane există foarte des o scenă în care cineva deschide ușa unui dulap peste el năvălesc o mulțime de lucruri. Uneori, respectivul le împinge la loc, închide cu mare dificultate ușa și respiră oarecum ușurat c-a rezolvat problema.

Așa-i și cu listele prea bogate de obiective.

După ce ți le-ai stabilit, începi să trăiești cu acestea. Dacă sunt mult prea multe, zilnic se vor prăvăli peste tine.

În unele zile vei reuși să le împingi într-o debara a creierului tău și vei evada pe Facebook sau în orice altă grădină de escapism.

Alteori vei cădea pur și simplu sufocat sub mormanul de obiective propuse.

Încercarea de-a lua un singur obiectiv și de-a lucra asupra sa va fi dificilă pentru că dintr-un maldăr de obiective care se revarsă asupra ta e greu să alegi ceva.

Așa încep cele mai multe pierderi de energie nervoasă și așa ajungi să cauți alternative la muncă, eventual alternative care să semene oarecum a muncă.

Cum arată niște obiective cu adevărat deștepte

În mare, trebuie să simplifici lucrurile.

În loc să-ți stabilești o listă nesfârșită de obiective, stabilește-ți 3-5 obiective deștepte.

Când spun “obiective deștepte”, mă refer la genul de obiective a căror realizare aduce beneficii într-o grămadă de arii ale vieții tale.

Cumva, aceste obiective au tendința de-a respecta regula 80/20.

De asemenea, asemeni multor oameni deștepți, obiectivele deștepte nu sunt spectaculoase, ci doar eficiente.

Prin urmare, un obiectiv deștept poate să fie aparent plictisitor, dar realizarea sa înseamnă mai mult decât ți-ai putea închipui.

În fine, obiectivele deștepte se concentrează mai mult asupra procesului de realizare a unui lucru decât asupra țintei finale.

Probabil că deja ești curios cum arată un obiectiv deștept.

Păi, pentru cineva care vrea să slăbească, un obiectiv deștept poate fi să mănânce conștient.

Mindfull, cum se zic unii în limbaj de self help.

Asta înseamnă să fie calm la masă, să mestece suficient mâncarea, să fie atent la gustul acesteia, să se bucure de mâncare în liniște.

Vezi?

Aparent, nimic spectaculos.

Totuși, efectele unui astfel de proces pot fi incredibile pentru un om cu mintea căruia Natura s-a jucat prea mult.

Din start, omul respectiv ajunge să mănânce un volum de hrană mai mic pentru că mesele durează mai mult și senzația de sațietate are timp să se instaleze fără să fie nevoie ca un bol alimentar uriaș să apese pe pereții stomacului.

Fiecare dumicat este mestecat mai mult, astfel că mușchii maxilarelor se contractă mai mult și semnalele pe care aceștia le transmit creierului devin mai puternice.

Nu te mai saturi doar când ți-e stomacul greu și ai rămas fără aer de atâta înfulecat, ci pentru că ai mestecat suficient un volum mult mai mic de hrană.

Apoi, atitudinea pe care o exersezi în timpul mesei, acest mâncat „mindfull” ajunge să-ți influențeze multe dintre atitudinile tale din restul activităților.

Așa cum atunci când mănânci ca un sălbatic tinzi să te porți ca atare și-n alte privințe, tot așa atunci când îți controlezi comportamentul tinzi să ți-l controlezi și-n alte privințe.

Calmul sau zbuciumul dintr-o activitate zilnică se reproduce apoi mai târziu în zi în tot felul de situații.

De aceea, o primă masă a zilei poate ajunge să fie un exercițiu de autocontrol benefic și-n alte arii ale vieții tale.

O ultimă masă a zilei, luată într-un moment în care ești deja obosit, îți vine greu să te mai concentrezi, să te mai controlezi,  te poate ajuta să desăvârșești această practică.

Limpede?

Uite, un obiectiv pentru cei care vor să slăbească și să facă mușchi și să arate ca Brad Pitt în Snatch sau în Fight Club…

Glumesc, trebuie să te ajute și genetica să arăți chiar așa.

Totuși, pentru a arăta bine din punct de vedere fizic poți să faci eroarea de-a-ți impune un obiectiv păcălitor:

“Vai, am 7 kilograme în plus, trebuie să slăbesc și să merg la sală și să-mi iau un antrenor personal și să fac în fiecare zi flotări și să fac luni, miercuri și vineri picioare și spate”.

Sau poți să-ți propui un obiectiv deștept, un obiectiv care să fie concentrat asupra procesului de atingere a țintei, care să nu țină cont de minciunile cântarului (mușchii cântăresc mai greu decât masa adipoasă) și care să-ți aducă beneficii într-o grămadă de alte arii ale vieții tale.

Un astfel de obiectiv ar suna cam așa:

“Mă duc la sală de 3 ori pe săptămână”.

După cum vezi, ca majoritatea obiectivelor deștepte, nici acesta nu este unul spectaculos.

Totuși, simplu fapt că te duci la sală de 3 ori pe săptămână te va împinge la progres atât în ceea ce privește schimbarea felului în care arăți, cât și a felului în care gândești.

De 3 ori pe săptămână nu înseamnă doar intrarea într-un sistem care implică efort fizic și timp pentru recuperare după acesta.

Acest de 3 ori pe săptămână te obligă să oferi un pic de structură vieții tale de zi cu zi. Înseamnă să-ți alegi acele 3 zile ale săptămânii și să ai niște puncte fixe în ele.

De 3 ori pe săptămână îți vei ști clar programul măcar apropo de mersul la sală.

Vei ști zilele în care mergi, vei ști orele la care te duci, vei deveni mai organizat decât majoritatea oamenilor prin simplu fapt că mergi de 3 ori la o sală de fitness.

Aproape că nu contează ceea ce faci la respectiva sală, contează doar să te duci. Dacă te duci, vei face sigur ceva favorabil ție. E suficient să ajungi acolo și automat vei realiza ceva, te vei mișca într-o direcție pozitivă.

De ce e important să începi la pas înainte de-a trece la galop

Când eram puștan, bunicul meu l-a avut pe Costel.

Costel a fost un cal cu niște caracteristici neobișnuite. În primul rând, cred c-a fost combinația ideală de forță și viteză pe care un astfel de animal o putea avea.

Apoi, Costel arăta într-un mare fel. Foarte înalt, negru intens, fioros.

Da, fioros.

De exemplu, atunci când părăsea zona de păscut și mai intra în recoltele oamenilor, aceștia se limitau să-l gonească prin strigături și ridicări de brațe. Singura dată când cineva a vrut să-l prindă pentru a putea cere despăgubiri bunicului meu, Costel s-a comportat precum un câine.

Adică s-a repezit să muște și a alergat după respectivul om.

Această întâmplare, dar și  faptul că-și deschidea singur poarta împingând-o cu capul, faptul că depășea din proprie inițiativă căruțele aflate în fața sa, faptul că avea o poftă nebună de-a merge mereu la un trap foarte intens i-au creat o aură aparte în ochii unora dintre săteni.

În fine, când m-am suit prima dată pe Costel, mă aflam în postura celui care nu mai călărise niciodată, dar care-și dorea să facă exact ceea ce văzuse prin filme.

Adică să prind o viteză cât mai mare, eventual să-mi dea lacrimile din cauza curentului, așa cum auzisem că i se-ntâmpla bunicului meu în tinerețe.

Problema este că până să ajungi la galop, calul trece prin trap. Iar la trap, un călăreț fără experiență aflat pe spatele unui cal precum Costel este zguduit zdravăn.

Prima căzătură s-a produs când mergea la trap și impactul cu pământul a fost atât de dur încât am avut vreo câteva zile ezitări să mai urc pe el.

Ce vreau eu să-ți spun cu asta, dincolo de faptul că am avut un cal incredibil?

Că mulți dintre noi suntem călăreți fără experiență când vine vorba de obiective importante. Prin urmare, e mai bine să-ncepem cu plimbări la pas, nu cu galop.

Nu de alta, dar dacă-ți propui lucruri prea dificile din start, vei fi aproape sigur aruncat din șa de respectivul obiectiv.

Și dacă vei cădea, ghici ce se va întâmpla?

Te va durea? Posibil, dar nu asta-i cel mai grav lucru.

Cel mai grav lucru este că după ce eșuezi vei fi mai tentat să renunți decât să te urci la loc.

Așa se-ntâmplă cu cei care-și propun deodată să nu mai fumeze, să nu mai mănânce dulciuri, să meargă la ore de body pumping, să facă zilnic exerciții de dicție, să înceapă un masterat, să…

Totul deodată, în același timp.

Exact ca mine care am vrut să merg la galop de prima dată când m-am urcat pe-un cal nărăvaș.

Aceasta-i o rețetă aproape sigură pentru eșec, prin urmare ține cont de realitate înainte de orice.

Dacă până acum ai stat lungit pe canapea la televizor, ghici la ce ești tu bun?

La stat lungi pe canapea la televizor.

Nu poți dintr-o dată să faci 73 de lucruri importante.

Ia-o ușor, ia-o treptat.

Nu-ți propune totul deodată pentru că vei fi copleșit și vei renunța.

Victoriile obținute pentru reușite aparent mărunte îți vor construi un psihic puternic, îți vor alimenta determinarea și te vor ajuta să faci din ce în ce mai multe lucruri importante.

Propune-ți 3-5 obiective deștepte și concentrează-te doar asupra lor.

Restul lucrurilor bune se vor lipi de aceste practici corecte și se vor dezvolta în contactul cu acestea.

20% din capacitatea creierului… Se pare că atât ne-am folosi.

Sigur știi această credință, doar e cea mai bună consolare când vrem să credem despre noi că suntem în mod evident mult mai deștepți decât o arătăm.

Există o grămadă de controverse în jurul acestei idei și până se ajunge la o concluzie definitivă, vreau să-ți spun ceva  de necontestat: din anumite puncte de vedere, suntem proști.

Din feriricre, prostia respectivă este una aparte.

De exemplu, e o prostie care s-a dovedit favorabilă speciei umane de-a lungul existenței sale.

Știu, te interesează mai puțin specia și mai mult individul.

Apoi, te interesează mai puțin individul oarecare și mai mult propria persoană.

Totuși, ca să înțelegi mai multe despre tine și comportamentele tale, va trebui să înțelegi ceva-n plus despre noi ca specie.

Sau, simplu spus, despre noi ca animale.

Creierul e un savant care nu-și poate lega singur șireturile

Prostia despre care-ți vorbeam constă-n faptul că de multe ori, creierul uman nu face diferențe clare între diversele tale obiceiuri.

Lui îi place orice este automatizat și-i cere cât mai puțină energie nervoasă. Prin urmare, îi plac la nebunie obiceiurile, indiferent de natura lor.

Un obicei este judecat ca fiind nociv sau benefic cu ajutorul minții în baza unor procese mai profunde, care se nasc în urma unei contemplări a faptelor, a reacțiilor, a atitudinilor noastre.

În primă fază însă, creierul te va lăsa să mergi pe orice cale de comportament automatizat.

Sună sofisticat “cale de comportament automatizat”, nu?

Nu e cazul să gândești asta…  simplu fapt că vii acasă de la muncă și te lățești pe canapea în fața televizorului, mâncând făinoase sau dulciuri sau chiar făinoase dulci reprezintă un comportament devenit aproape reflexe.

Nu e nimic spectaculos în a intra pe ușă, a te descălța și a te târî până la canapea.

E un lucru mărunt.

Nu e nimic spectaculos în a-ți desface o cutie de cola și de-a-nfuleca aproape inconștient o felie mare de pizza caldă sau rece.

E un lucru mărunt

Nu e nimic spectaculos în a da drumul la televizor și a legumi în fața acestuia în timp ce ți se oferă și imagine și sunet fără să faci tu vreun efort de gândire / imaginație.

E un lucru mărunt.

Fiecare dintre acestea și multe altele sunt lucruri mărunte fiecare-n parte.

Lucruri intrate-n obișnuință, lucruri pe care le faci pentru că-ți vine mai ușor să le faci decât să nu le faci.

Mult mai ușor.

Partea interesantă este că al tău creier nu tratează aceste lucruri altfel decât ca pe simple acțiuni ușor de pus în practică.

Faptul că fiecare-n parte îți oferă și niște plăceri imediate reprezintă un bonus pentru creier.

Nu e nimic complicat – îți place ceva (pizza), e ușor de obținut (ai bani să comanzi), e ușor de consumat, îți oferă o plăcere instant (anumite alimente au efectul unor droguri asupra organismului).

Totuși, aproape la fel de ușor poți să-ți automatizezi orice comportament, inclusiv cele profitabile.

E suficient în primă fază doar să ți le sabotezi pe cele nocive și să le-nlocuiești apoi cu unele favorabile ție, chiar dacă sunt la rândul lor tot mărunte.

Creierul tău se va opune în momentul sabotării, dar rezistența lui va ține până-n momentul în care noile acțiuni, cele profitabile, devin la rândul lor obiceiuri.

Prin urmare, cum îți sabotezi obiceiurile nocive?

Cum scapi de nimicurile nocive

În mare, ai două variante.

Mie-mi plac ambele și le folosesc alternativ, conștient și, uneori, aproape reflex.

Prima variantă– presupune să-ți propui să faci niște schimbări în acțiunile tale și chiar să faci aceste schimbări.

Știu, nu e ușor.

Uneori, mai ales înainte de-a-ncepe sau chiar la-nceputul începutului, astfel de schimbări ți se pot părea copleșitoare.

Totuși, cei mai mulți oameni pierd lupta aceasta mai ales pentru că efortul pe care-l fac în primă fază li se pare atât de mare și recompensa obținută în aceeași primă fază li se pare atât de mică, încât renunță.

Și renunță pentru că nu simt suficientă motivație să continue.

Nu văd niște rezultate spectaculoase așa cum și-ar dori sau chiar ar aștepta.

Chiar e de-nțeles.

Am fost învățați să așteptăm spectaculosul, să-l căutăm.

Suntem condiționați de ideea de spectaculos.

Totul în jurul nostru este spectaculos – comercianții oferă prin intermediul reclamelor TV doar servicii excepționale, filmele de la Hollywood îți prezintă doar acțiuni explozive, inclusiv zona academică încearcă să-și atragă studenții prin oferirea unor cursuri cât mai stârnitoare informațional.

În condițiile acestea, e foarte greu pentru un om să găsească satisfacție într-o acțiune simplă: vii acasă, te dezbraci, faci un duș, mănânci liniștit, ieși să te plimbi sau citești o carte.

Totul poate să pară atât de plictisitor după o zi-ntreagă la birou…

Cine ar face așa ceva?

Și totuși, chiar încerci.

Faci asta în prima zi și vezi că rezultatul nu e nici pe departe unul ieșit din comun. Poate vei dormi mai bine în noaptea aceea, dar e posibil să nu sesizezi asta dimineață, când te trezești deja stresat de gândul că ai o grămadă de lucru.

Ai avea nevoie de același comportament și-n zilele următoare ca să vezi prima mică explozie de bine în viața ta.

Prin urmare, nu mai renunța atât de ușor.

Insistă încă un pic.

Nu te simți movitat?

Motivația vine din acțiune.

Credința oamenilor este că-ntâi trebuie să fii motivat și apoi acționezi.

Nu fi ca cei mai mulți oameni. Întâi acționează, chiar dacă n-ai chef și vei vedea că-n scurt timp te vei simți motivat să continui.

Oricum, vrând – nevrând, vei plăti un preț al sentimentului de neplăcere-l în primă fază.

Acceptă-l, asta e.

A doua varintă  este ceea ce numescu eu “Făcutu-n ciudă” sau “Sfidarea”.

Foarte probabil este un exercițiu stoic, dar îl practic de dinainte să fi auzit vreodată de filosofia numită stoicism.

Concret, făcutul în ciudă înseamnă să-ți sabotezi obișnuințele nocive în mod conștient, exact în momentul în care efectiv n-ai niciun chef să faci lucrurile altfel decât le faci deja.

Ce-nseamnă asta?

De exemplu, începe week-end-ul și știi că pe Netflix a apărut un nou serial fain.

Ai totul pregătit și nimic nu pare să poată interveni între tine și nenumăratele ore de plăcere hollywoodiană.

Știi bine că-ți place ceea ce urmează.

Știi bine că vei sta hipnotizat în fața display-ului aproape fără să clipești.

Știi bine că-ți vei amâna nevoile fiziologice până când vor deveni imposibil de evitat.

Ei, a face-n ciudă înseamnă să te oprești din acea acțiune care altfel îți va mânca probabil 24 ore din viață-n următoarele 3 zile și să faci cu totul altceva.

Ce altceva?

Dacă obișnuiești să urmărești cu lăcomie seriale, e posibil să-ți fi pierdut abilitatea de-a face altceva sau chiar gustul pentru altceva.

Rațiunea-ți spune însă că e cazul să ieși din acest cerc și să faci altceva.

Fă altceva chiar dacă satisfacția nu va fi nici pe departe la fel de mare-n primă fază.

Ieși la aer, plimbă-te, sună un priente cu care nu prea ai chef să vorbești, caută cel mai enervant canal TV posibil și urmărește-l timp de 17 minute.

În mod sigur, te vei repezi automat la prima carte din bibliotecă după un astfel de chin.

Ideea este să faci altceva când absolut totul pare aranjat pentru o plăcere nocivă.

Îți vei pierde pofta pentru a urmări aproape compulsiv seriale?

Depinde cât de des îți sabotezi acest obicei.

Dacă o faci suficient de des, măcar și printr-o simplă amânare a momentului în care te scufunzi în acțiunea serialului, ai produs un mic sabotaj.

În timp, vei vedea că genul acesta de acțiuni teroriste au un efect interesant – îți oferă posibilitatea să-ți recapeți controlul asupra acțiunilor tale.

Nu ca un cyborg, ci ca un om care se poate orienta apoi mult mai ușor spre obiceiuri profitabile.