Am auzit zilele trecute un spot de promovare pentru concertul Iron Maiden si mi-a atras atentia faptul ca un club de fotbal, CFR Cluj, este mentionat drept “aducatorul” trupei in Romania.

Astfel, dupa ce ani de zile fotbalul romanesc a fost intens asociat muzical doar cu manelele, oamenii de acolo chiar reusesc sa dea o lovitura de imagine pozitionandu-se diferit.

Acum vreo saptamana am citit o editie a ziarului ProSport din 2001. ProSport-ul patronat de Adrian Sarbu si condus editorial de Ovidiu Ioanitoaia si Catalin Tolontan (blog).

Unii ar putea sa adauge si alte detalii legate de ceea ce inseamna la ora aceea ProSport – de exemplu, foarte probabil cel mai bun ziar de sport din Europa Centrala si de Est sau cel mai modern ziar romanesc din perspectiva graficii, a tehnologiilor implicate in producerea sa si chiar din cea editoriala.

Steaua e “numa una” si mereu prima

Pentru ca tot e la moda ca orice discutie sa inceapa cu Steaua, refuz sa am prea multa imaginatie si anunt aproape reflex ca la vremea respectiva Piturca era antrenor.

Mai mult, tocmai se remarcase prin doua miscari interesante: verifica prin sondaj daca alde Neaga sunt acasa dupa miezul noptii si declarase pentru Hustler ca nu prea suporta homosexualii. (ProSport preluase declaratiile).

Deci   Steaua era si atunci scoasa in fata, iar “can-can”-ul nu lipsea. Mai mult, din motive de spatiu, materialele aveau dezvoltari generoase, pe jumatati de pagina care acum ar insemna ca intindere cam doua pagini de Gazeta mica si moderna

Dincolo de acestea, majoritare erau  asa-zisele subiecte serioase, exista spatiu amplu pentru “extra-fotbal”, existau titluri explicative, nu doar titrari din categoria “Nebunie!”, “Soc!”, “Este!” etc.

Se poate spune ca erau alte vremuri, alte abordari jurnalistice, alti cititori de ziare si chiar alti ziaristi de presa scrisa.

Ca dupa inundatii

Intr-un fel, presa sportiva scrisa de astazi arata precum un sat moldovenesc proaspat iesit din inundatii.

Adica o parte dintre “locuitorii” redactiilor au disparut in timpul potopului (concedieri provocate de criza economica), iar altii s-au mutat inca de acum cativa ani in  zone un pic mai bogate si chiar un pic mai sigure. (televiziuni sau in alte bresle)

Totusi, in ciuda problemelor (presa scrisa are pierderi de 50 milioane Euro in 2009), viata isi urmeaza cursul firesc: ziarele de sport apar in continuare si se “nasc” noi ziaristi.

Ceea ce iese in evidenta in cazul multora dintre cei care vin noi in breasla pare sa fie lipsa de pasiune pentru meseria pe care incep sa o faca. Unii, chiar n-au nicio treaba, nicio emotie. Sunt acolo aproape intamplator.

Poate e si firesc sa se intample asta daca te gandesti ca acum niste ani la ProSport se luau in probe cam 4 oameni din cei vreo 400 care veneau la interviu Si din aia 4, daca ajungeau 2 ziaristi.

Astfel, in opinia mea, celor doua ziare de sport  le lipsesc astazi inclusiv oamenii  care sa aiba in acelasi timp si valoare, si prospetime.  Ori pentru ca acestia nu exista, ori pentru ca nu are cine sa-i instruiasca si sa-i promoveze.

L-am cunoscut undeva pe la finalul clasei a VII-a, intr-o sala de jocuri mecanice.

Era o sala tipica pentru un orasel de provincie de acum aproape 15 ani: mult fum de tigara, miros de bautura varsata pe langa gura consumatorilor, o mocheta care ascundea mucegai si o gramada de flacai impatimiti de “rosie-neagra” (pacanele sau poker electronic)

De jur-imprejur erau aparatele.

Nu pot spune exact cate pentru ca nu am facut de prea multe ori turul salii. Intodeauna ma opream undeva la intrare, imediat in stanga, unde se afla el.

Cei care i-au dat viata la inceputul anilor ’90, CAPCOM, i-au spus StreetFighter II. Eu i-am spus “distractie”  :)

Asa cum un drogat probabil ca mangaie doza inainte de-a si-o injecta, eu mangaiam butoanele si manetele jocului inainte sa strig: “Nea George, o fisa la Street Fighter!”.

Nea Geoerge se temea de curentul din sala si purta din octombrie pana prin aprilie o caciula ruseasca facuta din blana de iepure.

Desi nu-si lasa niciodata urechile in jos, aveam vesnic impresia ca respectiva caciula il impiedica sa auda. Asa ca strigam din nou, cu vocea mea aflata in plin proces de maturizare: “Nea Geooorge…!”.

Omul venea grabit, eu ii dadeam banii si el introducea fisa.

Din acel moment, nu ma mai interesa nimic.

BEL vs ALX

Am invatat sa joc alaturi de un foarte bun prieten din gimnaziu, Alexandru Stanciu. Jucam pe rand si incercam doua lucruri: sa facem un scor cat mai mare si sa descoperim diverse lovituri spectaculoase.

Cine obtinea punctaj mare, isi putea trece 3 litere in dreptul scorului. El era ALX, eu eram BEL.

Eram intr-o confruntare vesnica. Mi-aduc aminte ca in timpul liceeului, cand invatam dupa-amiaza, mergeam la sala cu doua ore inainte de cursuri si jucam sa bat recordul jocului. Apoi, seara, ma intorceam cu ALX  ca sa vada scris sus, la punctaj maxim, 3 litere magice:  BEL

Bine, acelasi lucru il facea si el, adica la randul meu traiam umilinta amuzanta de-a-i vedea stampila de cel mai bun jucator al zilei respective. Sau, al perioadei de cand se luase ultima data curentul si se resetase clasamentul

Ultima lupta

La un moment dat, sala s-a inchis si jocul a disparut.

Nu pot spune ca i-am simtit lipsa, dar de cate ori vedeam o sala de jocuri, intram si ma plimbam printre ele in dorinta de-a-l vedea pe-al meu.

Si intr-o zi, l-am gasit. Eram in timpul anului 2 de facultate, ma aflam la mare. Am intrat intr-o sala de acest gen pentru a face clasica plimbare printre aparate si, intr-un colt, fara sa-l bage cineva in seama, jocul meu

Am mers langa el, i-am atins butoanele si mi-a venit sa strig: “Nea Georgeee!…”

M-am abtinut, am chemat-o pe domnisoara cu fisele, mi-a dat una si am trecut la treaba.

As putea sa povestesc acum ca mi-am pastrat reflexele si  ca imi aduceam aminte instant toate miscarile. Sau ca am jucat atat de mult cu o singura fisa incat a venit femeia aia de doua ori sa vada daca nu se intampla ceva necurat. Sau sa spun c-am terminat jocul cu Vega.

Nea… spun doar ca am trait in acea zi placerea ca BEL sa fie trecut din nou in dreptul celui mai mare scor. Nici nu ar fi fost greu, locul doi avea un punctaj atat de slab ca a trebuit sa ma uit de mai multe ori pentru a ma convinge de acest lucru.

In fine, a fost o bucurie tare speciala. Si ar fi fost chiar o bucurie completa daca as fi avut atunci numarul lui ALX. Sa-l sun si cand raspundea sa apropii telefonul de joc pentru a auzi unul dintre cele mai placute sunete auzite de urechile noastre in timpul adolescentei.

O camera mica pentru un joc mare

Glumind putin pentru prima data in acest text, pot spune ca i-am ramas fidel acestui joc. De-atunci, nici unul altul nu mi-a mai trezit interesul cu adevarat.

Am fost cu adevarat doar jucator de Street Fighter 2, un joc primitiv dupa standardele actuale. Dupa standardele mele – JOCUL

Prin urmare, daca unii isi doresc o casa mare pentru a se simti impliniti sau pentru a o vinde ulterior mai scump, eu imi doresc o casa mare pentru ca, intr-o camera, sa fac loc pentru un astfel de aparat.

Si pentru un sac de box. Dar asta-i alta pasiune si nu amestec lucruri.

PS: desi n-am recunoscut-o vreodata, o spun acum: ALX era mai bun decat BEL. Nu cu mult, dar era.

Am capatat obiceiul de-a cere bon fiscal dupa ce am vazut cati bani platesc anual la stat sub forma diverselor taxe si impozite. M-am gandit ca daca eu sunt corect cu absolut toate aceste dari, cei care nu fac la fel au un avantaj nemeritat.

In plus, cei care nu-si fiscalizeaza veniturile au marea placere  de-a beneficia de banii pe care eu ii platesc statului.

Vara trecuta am avut cateva experiente interesante din cauza dorintei mele de-a mi se da bon fiscal pentru diverse plati.

Am enervat gestionarul singurei toalete publice de la Lacul Rosu care profita de monopolul sau si cerea 2 Lei taxa. Omul se bucura de coada imensa de la intrare, dar nu avea chef sa bata bonul.

Apoi, am trait uimirea de-a da peste cap activitatea unei alimentare mai rasarite din Tusnad cerand bon pentru painea cumparata. S-au inghesuit toate vanzatoarele sa-l bata, nu stiau cum, nu intelegeau de ce-l vreau, au transpirat saracele si intr-un final au reusit.

In fine, cer bon pentru  a ajuta genul acesta de oameni sa intre uneori in legalitate.

Prin urmare, faptul ca Guvernul intentioneaza sa modifice in toamna Codul Fiscal astfel incat cumparatorii sa aiba un interes clar de-a cere mereu bon mi se pare o idee buna. Tare buna.

Aud aceste cuvinte in fiecare zi la Realitatea TV. Prezentatorul citeste stirea si la un moment dat paseaza legatura catre omul de pe teren care “are mai multe amanunte”.

De cele mai multe ori, omul de pe teren nu are acele amanunte si nu face altceva decat sa repete informatiile deja oferite de prezentator. In unele cazuri, extrem de fericite, omul de pe teren adauga de la el ceva de genul “vom afla mai multe amanunte peste 3 zile, cand nu stiu ce se intampla”.

Amuzant este ca editorii si producatorii care se ocupa de jurnal stiu ce o sa spuna omul de pe teren. Adica stiu ca nu are amanunte Totusi, pentru ca asa se construieste programul respectiv, schema trebuie respectata.

Apropo de jurnale, doar eu am impresia ca Realitatea a scazut mult in ultimul timp la nivel de logica, discernamt jurnalistic si capacitate de-a anticipa evenimente?

Zilele trecute am vazut o emisiune la The Money Channel (TMC) despre problemele pe care economia romaneasca le are in privinta fiscalitatii.

Doi moderatori, cativa specialisti in consultanta fiscala, cativa avocati ai unor firme de avocatura de business si secretarul general al ANAF au vorbit despre problemele concrete pe care companiile le au vizavi de modul  in care statul si privatii trateaza problemele fiscale.

Aparent, lucruri obisnuite. Totusi…

De cand a inceput aceasta criza, am vazut o gramada de emisuni la Realitatea TV si Antena 3 in care s-au dezbatut exact aceeasi tema, dar de data asta am avut si o revelatie: cat de diferita poate fi discutia atunci cand studioul nu este plin de politicieni, ci plin de oameni care au de-a face concret cu fenomenul fiscal.

• n-au existat timpi morti in emisiune. Si nu ma refer la faptul ca s-a vorbit continuu, ci la faptul ca fiecare discutie era bine stransa in jurul unui subiect limpede.
• n-am auzit acuze plangacioase. E foarte important ca o discutie atat de importanta sa nu fie sufocata de clasicele “pe vremea voastra s-a decis introducerea impozitului minim” sau “cand aveam noi sefia ANAF, colectarea a atins maximul istoric”.
• au existat cateva propuneri logice legate de felul in care se poate combate evaziunea fiscala – de exemplu, una dintre invitate a vorbit despre oferirea unui castig comerciantilor care incurajeaza platile cu ajutorul cardului pentru ca aceastea sunt plati inregistrate fiscal in mod sigur.

Din toate aceste motive, poate ca si Realitatea TV si Antena 3 ar trebui sa incerce macar de proba inversarea raportului politicieni – reprezentanti ai mediului de afaceri in emisiunile lor.

Sa sfideze realitatea cu politicul care domina mediul de business si sa le ofere mai des ocazia politicienilor sa vorbeasca despre lucruri concrete.

Emi a stat de vorba cu Scott McIntyre, expertul SBS in fotbalul asiatic. Dialogul lor poate fi citit si recitit pe 3Surse.

De ce si recitit? Anumite informatii din interviu se refera la cateva nume exotice de fotbalisti care ar putea in viitorul apropiat sa faca furori inclusiv in campionate tari din Europa.

S-a intamplat in timpul examenului de Bacalaureat, intr-un liceu din Galati.

Fosnetul facut in sala de liceenii care-si transmiteau unii altora informatii a fost intrerupt de vocea uneia dintre cele doua supraveghetoare: “Vad ca schimbati intre voi ciornele, dar sa faceti o cheta n-ati face…

Cand auzi asa ceva, te poti gandi la multe. De la faptul ca respectivele n-au ce cauta in breasla pana la faptul ca doua nesimtite pot hotari viitorul imediat al unor copii.

Dincolo de acestea, pentru mine este fascinanata neputinta noastra de-a renunta la lucrurile care nu ne aduc satisfactii si de a incerca sa facem altceva.

Imi dau seama ca suntem educati sa pornim pe un drum, sa ne chinuim pe acel drum, sa ne plangem de mila ca-i greu si ca muncim prea mult in comparatie cu rasplata, dar sa nu-l parasim pentru a face altceva.

Cele doua doamne care supravegheau examenul de BAC nu se imbogatesc vreodata din astfel de spagi.

Vor iesi in continuare alaturi de colegele lor sa protesteze dupa ce Guvernul le taie din salarii, vor fi in continuare prostite ca orice alta categorie sociala de promisiuni electorale si vor reveni anual in salile de examen pentru a castiga niste bani de pe urma muncii pe care nu o fac.

Mai mult, din cand in cand, cate un fraier va avea naivitatea sa vorbeasca despre reforma sistemului cu astfel de specimene in interior, iar cate un profesor corect cu meseria lui va incerca sa-i convinga si pe altii ca breasla nu e plina cu astfel de uscaturi.

In 2005, am platit 3$ pentru o cartela Connex si am rezervat cu ajutorul acesteia domeniul www.fiibarbat.ro

Imi  doream atunci sa fac un site pentru barbati asa cum nu exista altul in Romania. Tin minte ca aveam o gramada de idei in minte si ca as fi jurat ca toate acele idei sunt categoric cele mai bune dintre cele ce pot fi gandite.

Din pacate, pentru a pune in practica acele ganduri aveam nevoie si de niste cunostinte tehnice, care in cazul meu erau reduse. Atat de reduse incat… mai bine va povestesc o intamplare ca sa va lamuriti pe indelete cum statea treaba

Ai auzit de Marius Chelu?

Pe atunci stateam in chirie impreuna cu Razvan,  baiatul  dirigintei din gimnaziu.

El lucra pentru Connex  si avea la munca un coleg care se pricepea sa faca site-uri, cred ca Ovidiu il chema. La un moment dat, am purtat o discutie la telefon cu Ovidiu pentru ca el sa se lamureasca cam ce as dori eu de la noul site.

In timpul discutiei, Ovidiu mi-a mentionat ceva despre un anume Marius Chelu. Automat, m-am gandit ca e vorba de bani in plus, ca doar Marius Chelu nu venea sa-mi faca mie site-ul pe gratis. Am intrebat cu ce ne-ar putea ajuta concret respectivul, iar Ovidiu mi-a explicat in detaliu cat de important este sa-l avem.

Ulterior, spre finalul discutiei, am apucat sa inteleg si eu ce era cu acel baiat. Marius Chelul era felul incare ajungea la mine pronunarea cuvantului “MySQL -ul”, sistemul de gestionare a bazelor de date

Inceput, munca, investitii…

Pana la urma, salvarea mea a fost dezvoltarea platformelor de blogging.

Astfel, am investit vreo 50$ in cumpararea definitiva a domeniul www.fiibarbat.ro si am lasat in urma aceasta pagina alb-verde-albastra-gri din istoria de inceput a site-ului.

De atunci si pana acum, am avut grija ca blogul sa beneficieze de ce poate fi mai bun: continut original de calitate, o tema wordpress premium, un sistem performant de gestionare a abonatilor , interactiune desteapta cu cititorii, o platforma de gestionare a forumului asociat blogului de la VBulletin etc.

Acestea au inseamnat de fiecare data munca si bani. A trebuit sa invat singur o gramada  de lucruri despre gestionarea unui site, cu toate implicatiile  de natura tehnica si cu cele care tin de marketing-ul online.

De asemenea, mi-a trebuit multa rabdare in momente neplacute – precum atunci cand unii s-au gandit sa fure continut de pe Fii barbat! sau cand altora le-a placut atat de mult numele blogului incat si l-au introdus in slogan

Celor din prima cateogire n-am ce sa le transmit, mi-e mila de ei. Celor din a doua le dau o veste relaxanta: am inregistrat din timp marca la OSIM

Primii bani

La inceputul acestui an am primit  doua oferte pentru cumpararea blogului.

Prima a venit  din partea unui tip care sustine ca are experienta in dezvoltarea unor proiecte de acest tip si cea de-a doua de la o firma care comercializeaza produse pentru barbati.

Pana in acele moment nu ma gandisem la o eventuala vanzare, atunci am facut-o si am ajuns rapid la o concluzie: vreau sa dezvolt acest proiect in continuare.

Cred sincer  c-am fost inspirat mai ales ca zilele trecute am lansat primul produs pe care-l comercializam prin intermediul blogului -  ghidul scris de Alex David: “Cum sa vorbesti cu o femeie”.

Astfel, am avut ocazia sa ma bucur din doua motive: in primul rand ca n-am vandut atunci si in al doilea rand ca vindem acum  propriile noastre produse.

Ce are special acest blog

Mi-aduc aminte ca la un moment dat Vali Petcu lansa o provocare interesanta catre ziaristi care se laudau cu succesul propriilor bloguri. Ceva de genul “luati un blog de la zero si faceti ceva din el fara sprijinul ziarului sau al televiziunii la care lucrati”.

Fii barbat! este un astfel de proiect. E luat de la zero, e un blog neafiliat vreunei retele de bloguri, nesustinut de vreun publisher online cunoscut. Nu a beneficiat de promovare TV sau prin ziare. A crescut pe propriile picioare si se bucura de o bucurie speciala.

Citeste comentariile postate in dreptul textelor scrise pe blog si vei putea observa cu usurinta la ce ma refer

Astazi am lansat primul produs pe care Fii barbat! il vinde online.

Acesta este si primul pas din strategia noastra de monetizare a blogului fara ajutorul vreunei agentii.

Ghidul “Cum sa vorbesti cu o femeie” este semnat de Alex David si poate fi cumparat in schimbul a 12 Euro (plata prin PayPal)

Cuprinsul pe larg poate fi vazut aici.