Blogu' lui Coco

Realitatea de la Chisinau

2015-09-07T17:00:00.000+03:00

Am luat o decizie mare ieri: sa-mi las viata in spate. Mi-am dat seama, ca puteam sa fiu tot dar aleg sa fiu nimic. Prea ocupat, prea obosit, prea multe frustrari...si pt ce? Sa-mi platesc facturile? Nu.

Ieri mi-am dat de pomana toata agoniseala de-o viata si-am pornit la drum. Am pastrat un ghiozdan, o pereche de blugi si un tricou si da-i la drum. Cu ajutorul unui drag prieten, pe care il salut, mi-am luat un bilet de 35 de lei catre Chisinau. Sincer sa fiu, Clujul era destinatia programata, vestul era directia, insa o invitatie mai-in-gluma, mai-in-serios m-a adus in Chisinau. Into the wild, cum s-ar spune.

Am oprit aproape de gara centrala caci Blvd. Stefan cel Mare era inchis pentru proteste. Nu aveam asteptari mari caci acolo unde un protest n-a mers, sansele ca urmatoarele 10 sa mearga sunt mici. Ce-am gasit in Chisinau?

La ora 19 cand am ajuns in Piata Marii Adunari Nationale mai erau cateva mii bune de oameni. Organizatorii insistau ca tinerii sa vina in piata iar artistii sa se apropie de scena, sa bucure inimile. Si cam asta s-a intamplat. Intr-o atmosfera de vama-folkista-revolutionara, oamenii au cantat, au spus poezii, au dezbatut idei si au conturat motivatia unei astfel de miscari. Multi erau la shopping, multi erau la McDonalds, insa cine trebuia, era in piata.

Mai apoi au urcat tineri cu chitari, fete cu grai frumos pe muzica populara, care au urcat pe scena intonand cu curaj cantece despre Bucovina, despre Basarabia, despre tara, fratie si popor. A fost de-a dreptul surprinzator si induiosator. Au fost puse imagini cu moldovenii din Diaspora, cu mesajele transmise catre cei de acasa. A fost coplesitor.

Pe ecranele amplasate artizanal pe scena am vazut imagini din timpul zilei, unde mai mult de 100.000 de oameni au iesit in piata sa fluture steagul si sa-si cante durerea, in speranta unui viitor mai bun. Tot respectul pentru moldoveni. Nu-i deloc usor sa faci un protest in Republica Moldova. De ce?

1. Au fost oprite trenuri pe drumul spre Chisinau.

2. Au fost oprite si intarziate autobuze catre proteste.

3. A fost sistata energia electrica in diferite sate din Republica, in timpul difuzarii jurnalului TV despre protest.

4. A fost oprit si semnalul TV in diferite regiuni, in acelasi scop.

5. S-a incercat organizarea unui concert la care sa cante artisti ca Loredana Groza, Alexandra Stan, Dan Balan sau Stefan Banica Jr. Concertul n-a fost tinut in aceasta formula desi toate panourile de pe strazile din Chisinau aratau ca pe 6 septembrie, la Moldexpo vor veni acesti minunati artisti. Spun minunati fara ghilimele deoarece toti cei de sus au refuzat invitatia cand zeci de moldoveni i-au rugat sa nu vina, deoarece se incearca fragmentarea masei de protestatari.

Totusi, tin sa-i "felicit" pe tradatorii de neam: Antonia, Alex Velea si Morandi pentru ca au lasat banii sa le conduca mintile si sufletele si au venit si-au tinut concertul mentionat mai sus. Tot respectul pentru cei ce-au refuzat sa devina propagandisti, toata rusinea si dezgustul din lume pentru cei din urma ale caror minti au fost luate de bani.

Organizatorii au fost de nota 11 deoarece s-au ocupat ca oamenii veniti din diferite regiuni sa aiba parte de mancare, de apa, de ceai si cafea, precum si de locuri de dormit (corturi). La ora 21 a fost difuzat primul episod din sezonul 7 al emisiunii "Ora de ras" iar acest episod a fost dedicat in intregime manifestantilor si protestelor. Felicitari, baieti. Am avut onoarea sa-l cunosc in persoana pe marele Anatol Durbală si sa-i transmit caldele mele felicitari pentru talentul si omenia lor. Am ramas acolo, printre ei, ajutand cu ce-am putut si am ramas intr-un cort pastrat de Inga Grigoriu (o mare doamna) in cele mai bune conditii posibile.

S-a protestat pasnic, civilizat. Au fost facute dese apeluri la un protest linitit, european iar oamenii au inteles ca violenta poate doar strica, nu si construi. Mesajele centrale ale manifestatiei au fost "demnitate si adevar", "demisiile", "miliardul!", "noi suntem poporul", "bravo Moldova" iar oamenii au ras, au plans, au scandat "bravo" dar au si huiduit doar la vederea chipurilor mafiotilor din Moldova.

Nu este posibil ca o tara sa fie jefuita de 1 miliard de euro iar faptasii sa ramana conducatorii din umbra ai tarii. Nu este posibil ca hotii sa aiba palate si case de milioane, iar tara sa fie una dintre cele mai sarace din Europa. Guvern dupa guvern, partid dupa partid si lider dupa lider, cam toti si-au luat partea si-au lasat pe altii. Iar oameni precum Voronin care au crescut oameni ca Filat si Plahotniuc par acum cinstiti si onesti, doar prin contrast cu hotiile grave pe care acestia din urma le-au pus la cale.

Sunt sigur ca dreptatea, demnitatea si adevarul vor invinge in Moldova. Sunt convins ca e nevoie de tot ajutorul din partea Romaniei pentru ca prietenii lui Victor Ponta, Plahotniuc si compania sa fie pusi acolo unde si lui Victoras i se pregateste un loc, Rabdare, civilizatie si respect, iar Moldova isi va croi cu forta si demnitate un drum European.

Pentru referinte externe:

https://www.rt.com/news/314586-moldova-protest-government-resignation/

http://abcnews.go.com/Politics/wireStory/moldova-protest-demands-investigation-missing-money-33569962

http://www.washingtonpost.com/business/moldova-protest-demands-investigation-into-missing-money/2015/09/06/df495a82-54a5-11e5-9f54-1ea23f6e02f3_story.html

referinte RO:

http://puterea.info/?p=6761

http://curaj.tv/reportaj/civic/protest/plahotniuc-filat-si-candu-au-plecat-din-moldova/

http://stirileprotv.ro/stiri/international/este-cea-mai-mare-adunare-nationala-de-la-independenta-r-moldova-zeci-de-mii-de-moldoveni-isi-cer-in-strada-tara-inapoi.html

http://www.vremeanoua.ro/protestul-din-6-septembrie-continua-peste-90-de-corturi-instalate-in-oraselul-%E2%80%9Edemnitatii-si-libertatii%E2%80%9D

http://www.realitatea.net/protest-in-republica-moldova-se-cere-demisia-presedintelui-acuzat-ca-apara-interesele-oligarhilor_1786060.html

referinte MD:

http://protv.md/stiri/actualitate/protestul-din-6-aprilie-autoritatile-se-pregatesc-de-eventuale---1123971.html

http://diez.md/2015/09/06/jurnalista-natalia-morari-a-anuntat-ca-plahotniuc-si-filat-nu-au-plecat-din-tara/

http://www.zdg.md/stiri/stiri-sociale/campania-ajuta-moldova-sa-scape-de-oligarhi

Cine e cu noi striga :whooo!

2015-08-28T13:03:00.000+03:00

asta e ceea ce a reusit Bucurestiul sa faca. Noi putem mai bine, mai natural, mai frumos, mai iesean. Doar impreuna putem!, revin cu detalii.

Tineti pumnii stransi.

Hai sa furam startul!

2015-08-28T02:53:00.001+03:00

Daca e sa am un talent in lumea asta, acela e de-a fi suficient de curios si de nebun pentru a cunoaste oameni. Oameni din toate ramurile ocupationale, din toate clasele sociale, din multe regiuni. Oamenii sunt de multe feluri, dar azi, in episodul 28/08 ne vom focusa doar pe un singur tip de om. Hai mai intai sa fac o paranteza (.

Acum vreo un-doi ani am avut norocul sa dau peste o prezentare pe Ted.com despre bani (voi lasa videoul in josul paginii) . Acolo am inteles ca daca ai un zar la monopoly, iar prietenul tau are doua zaruri, atunci el va face mai multi bani ca tine. Inteligent, stiu. Insa, cercetatorii astia nu au vrut sa arate numai atat. Se pare ca dupa un timp, subiectii cu doua zaruri cam incepeau sa devina aroganti si rai cu fratii lor cu doar un zar. Ia ganditi-va: tu iei un salariu, poate iti faci si tu o casa, iar daca esti cu adevarat bengos poate ridici un hotel. In timpul asta, prietenul tau se apuca si-si cumpara vreo 4 hoteluri (ca de, ia de doua ori salariu si poate iesi si din inchisoare mai repede) si incepe s-o duca bine si sa te de fraier.

Ce legatura are asta cu orice? Ei bine, mie imi plac boschetarii, aurolacii si cersetorii, sau in special oamenii care nu au avut sau nu au zaruri deloc. In timp ce toti pitiponcii si pitipoancele care joaca monopoly cu zarurile lui tati o ard arogant si intra cu ferrari-ul in parapet, baietii astia umbla pe strazi in continuu du-te, vino. Ei vad tot, aud tot si cam stiu tot ce misca pe strazi, mai ales noaptea.

Mereu ii vei vedea cu trusa completa de stat pe strada: un bat, un ghiozdan sau o geanta, o punga sau o sticla si un caine sau doi. Majoritatea au povesti halucinante, iar eu am avut norocul sa cunosc cateva zeci de astfel de povesti.

In seara asta l-am cunoscut pe Marian. Era avion, iar intr-o punga, toata avutia lui. La 18 ani, i-as fi dat vreo 26, dar majoritatea sunt imbatraniti inainte de vreme. Avea un ghiozdan, vreo doua tatuaje de parnaias si ochii pierduti sub o creasta pseudo-punkista.

Baiatul asta mi-a spus ca la 11 ani ai lui l-au dat afara din casa "...ca eram baiat". Am stat cu el vreo 20 de minute, timp in care i-am luat ceva de la fornetti si niste tigari cat sa mai putem sta de vorba. Mi-a zis ca se chinuie sa faca 17 lei pentru a-si putea face actele (buletin, etc) pentru a putea munci legal. "-Ai mei n-au fost niciodata langa mine, nu se intereseaza de mine, nu ma cunosc, nu dau doi bani pe mine". Scurt si la obiect si inima mi s-a facut tandari la auzul povestii baiatului astuia. M-am regasit mai mult decat m-ar fi putut intelege.

Concret care-i diferenta dintre noi doi? Era slab, ei si eu. Avea ghiozdan, ghici ce, si eu. Folosea substante, ei bine, surpriza. Nu, diferenta dintre noi doi era ca eu totusi am avut cat de cat un zar acolo. Nici al meu n-a mers pana la "6", dar pana la un 2-3 tot am putut da zarul. El n-a avut niciun zar. Ai lui l-au tratat mai rau ca pe un caine, l-au fugarit iar el a crescut fara tata, fara mama, fara frati sau surori, doar cu-ai lui aurolaci, cu punga si cu "aventurile" serii. Sunt sigur c-a tras cartonasul cu "tara te vrea prost". Nu-i singurul, din pacate.

A cui e vina? A noastra. Alt experiment dragut (sursa YouTube) i-a pus pe unii fata in fata cu rudele lor, deghizate in boschetari. Ghici ce s-a intamplat? Ei bine, nu i-au vazut. Daca maica-ta ar fi pe strazi cu alte cuvinte, ai trece pe langa ea si i-ai da si un sut in drum spre bancomat.

Trist? Prea real? Nu, asta-i cu adevarat realitatea, fratii mei. La plecare i-am lasat o carte de vizita pentru un mesaj viitor "sunt marian din copou" si i-am spus ca-l voi invata sa-si construiasca casa lui, sa aiba legumele si mancarea lui, sa nu mai doarma pe strazi si sa nu mai ceara niciodata ceva.

Ideea e de mult acolo, trebuie doar niste oameni care: (0) sa stie sa citeasca, (1) sa citeasca pana aici, (2) sa aiba doua maini, (3) sa aiba o farama de suflet, (4) sa gaseasca niste PET-uri si niste nisip (wow!) si (5) sa doreasca schimbarea ca actiune nu ca subiect de scuze si plangeri nesfarsite. Cumpara-i unui om o casa si-o sa vina sa-ti ceara si plasma; invata-l sa si-o construiasca, si-o sa-i invete si pe ai lui. Eventual isi face si firma de constructii.

Asa ca ganditi-va bine cand mai vedeti un om pe strazi. Ar putea fi de-al tau de sange, sau ai putea fi chiar tu. Si daca-l vedeti pe Marian sau oricine ca el, aratati-i ca mai sunt si oameni. Asta schimba oamenii.

Pace la gram.

Era si cazul sa revin

2015-08-23T23:23:00.002+03:00

Nu mai zic "bine v-am gasit". Ar fi a 4-a oara cand o zic pe asta pe blogul asta mic si de 3 ori a fost fara curaj, parca. Tura asta va zic "ce bine-mi pare ca inca mai sunt, ce bine-mi pare ca inca mai sunteti".

A trebuit sa trec prin multe ca sa inteleg si eu putin. A trebuit sa fiu incatusat pentru a realiza cat de liber sunt. A trebuit sa raman fara glas ca sa inteleg cat de mult iubesc dialogul si cantecul. A trebuit sa-mi curga sange din talpi pentru a realiza cat imi place sa umblu. A trebuit sa cobor pana in iad sa-l cunosc pe dracu pentru a reincepe sa cred in ceva mai mare decat lumea asta mica, a furnicilor. A trebuit sa vad vieti pierdute pentru a-i aprecia pe cei inca in viata. A trebuit sa pierd totul pentru a avea o sansa de a-mi incerca norocul la a avea totul.

Am invatat sa ma separ, sa ma despart, sa sufar acum pentru ca sufletul sa-mi fie fericit maine. A trebuit sa cunosc nenorociti pentru a putea aprecia adevaratii oameni care nu au interese egoiste in spate.

Nici n-am spus nici 1% din tot ce-a trebuit sa traiesc pentru a ajunge sa scriu randurile astea.

Totusi, postul asta nu-i despre mine, desi asa poate parea. De fiecare data cand eram gata sa renunt a aparut cate cineva care mi-a dat cate un refresh si toti acesti "cineva" m-au facut sa inteleg ca atata timp: cat am glas trebuie sa cant si sa vorbesc (mult din amandoua); cat am maini trebuie sa scriu si sa ma joc cu chitara; cat am cap trebuie sa-l fac sa scoata cele mai bune si mai nebune idei; si cat am picioare trebuie sa fac orasele zig-zag pentru a-mi indeplini misiunea.

Tuturor care m-au tinut in viata, cu tot ce presupune asta (sustinere, incurajare, pansament, substante si tigari, companie, cazare, mancare, etc.) trebuie sa le torn un mare acatist.

Binecuvantate fie sufletele tuturor celor din Bucuresti, Iasi, Botosani si ale celor care m-au ajutat pe drum sa pot sa o iau de la un zero constructiv.

Rar se intampla se uit ceva si cine ma stie, stie. N-am uitat pe nimeni si chiar daca mi-am zbatut neuronul sa incerc sa-i pomenesc aici pe toti, ar fi prea mult chiar si pentru mine. Drumul e lung, prieteni dragi, si daca nu v-am aratat acum, atunci inca am timp sa va arat cat am apreciat si apreciez tot ajutorul pe care l-am primit. Sunteti oameni frumosi, va iubesc si abia astept sa gasim pe drum, in timp.

Pace si respect.

Parinte, am pacatuit: am vrut sa te bat acum 5 ani

2014-05-02T13:48:00.003+03:00

Stii, e ca o spovedanie, intr-un fel.

-Daca va fi sa ne intalnim, iti voi povesti stimatule. Nu practic ura, dar va bateti joc de un popor si-asa sarac si tineti predici la pacatosi in timp ce voi traiti vieti de lux, neimpozitate si necercetate ca Dzeu nu vrea sa cercetezi, el vrea ca tu sa crezi si sa te conformezi.

Se stie ca n-am la suflet biserica si costumatii care se cred superiori pentru c-au invatat doua cantece si doua rugaciuni in liceu dar nu sunt nicidecum violent sau extremist pe tema.

Se intampla undeva prin 2009, in octombrie. Pe taica-miu il ingropasera de 7 zile si asteptam marita slujba de 7 zile. Mormantul era undeva in vale, ca e scump sa mori in centru. Erau in jur de -cateva *C, tin minte. Era deja jumatate de ora de cand asteptam preotul, toti eram abatuti si ingandurati. Am urcat pana sus sa-l astept, sa-l pot ghida sa-si faca treaba.

Mai trec 15 minute si apare preotul.

-Unde e?, ma intreaba.

-In vale, e lume adunata.

Atat am spus si-a coborat cu o viteza care mi-a dat de inteles ca omul nu sta la glume. Daca la 19 ani nu puteam sa tin pasul cu el, intelegeti ca se grabea. Pana am ajuns, jumatate din rugaciune era gata. Urma o pomenire din aia vesnica acasa si dupa asta puteam sa ne odihnim.

Preotul a urcat inapoi si-a plecat cu masina spre casa noastra, ca stia unde e. Am incercat sa tinem pasul cu el intr-un Infinity, dar n-am avut success. Pana am ajuns in casa stimatul isi terminase deja treaba si pleca spre urmatoarea programare. In 10 minute cred ca a facut cam 100 de lei, pe putin. Atunci l-am privit fix si jur ca acolo am vrut sa-l ating la spirit si la fizic pentru mizeria de serviciu grabit si pentru banii pe care i-a facut asa, cat ai zice “preot peste”.

-Daca va fi sa ne intalnim, iti voi povesti stimatule. Nu practic ura, dar va bateti joc de un popor si-asa sarac si tineti predici la pacatosi in timp ce voi traiti vieti de lux, neimpozitate si necercetate ca Dzeu nu vrea sa cercetezi, el vrea ca tu sa crezi si sa te conformezi.

Prima poveste

2014-04-27T21:48:00.001+03:00

Uneori cele mai bune povesti pleaca de la o tigara. Eram deja in intarziere, dar am zis ca merita. L-am vazut stand pe-o banca, l-am intrebat daca fumeaza si i-am aprins tigara. Avea un nume, avea o fata, putea vorbi, era un om ca oricare altul doar ca parea ca are o poveste chiar interesanta in spate.

Mi-a spus ca are un pamant langa Botosani si o casa acolo si candva va merge acolo sa isi reia viata. Avea probabil in jur de 60 de ani. Mi-a marturisit ca a vazut ca lumea-i urata si oamenii sunt rai si ca toti il privesc ca pe un animal, nu ca pe un om. A muncit vreo 20 de ani la o fabrica de textile din Botosani, iar cand libertatea a curs peste Romania si baietii destepti au luat si si-au umplut buzunarele el a ramas fara loc de munca. A mai muncit un an pe la o fabrica de mobila dar si asta s-a sfarsit inevitabil. Mi-am dat seama ca dupa asta s-a apucat de baut si a inceput sa piarda totul. Am vazut o lacrima undeva deasupra obrazului murdar si nebarbierit. In acel moment parea mai om ca multi altii din jurul lui. L-am intrebat daca are familie si mi-a spus ca are copii dar ca nu i-a mai vazut de ceva timp:

"- Pai si copiii nu-si amintesc de tine, nu te cauta, nu te ajuta?
- …doar daca as putea sa-i ajut eu pe ei.”

Mi-a spus ca a fost internat la Spitalul 4 din Botosani (Spitalul de Psihiatrie) dar c-a fugit de acolo. L-am intrebat daca nu era mai bine acolo, intr-o institutie unde cineva putea sa aiba grija de el, sa-l spele, sa-l hraneasca. Raspunsul a fost demn de Oscar. Nu judecati gresit, e un om care nu mai are nimic, isi traieste zilele si noptile pe strazi si din cand in cand poate mai intinde si o mana sa-si poata hrani dependenta de alcool si pentru a-si lua si cate o paine. A ridicat mana si mi-a spus ca e adevarat ca acolo iti dau toate cele, dar incearca sa-ti (si ridica aratatorul spre cap) si intre in cap si sa te controleze. Mi-a aratat cu nonsalanta si resemnare ca banca asta ii va servi ca pat, direct sub cerul impanzit de stele.

Am stat si l-am contemplat pe tot parcursul monologului, marcat de o apropiere fata de omul acesta de care toti fug, pe care unii il arata cu degetul si-l judeca ca pe o creatura cu forma de om. Era intr-adevar un adevarat personaj, cu o poveste de viata pe care nici nu pot sa incep s-o intuiesc.

Nu vreau sa apar oamenii pe care viciile ii duc la pierzanie, dar gandul ca un slinos si-a tinut copiii in facultate si le-a luat BMW-uri pe spatele unor oameni carora le-a distrus increderea si sperantele si i-a trimis in strazi mi s-a dus direct in inima.

Stii, unii se nasc cu toate sansele, unii merita macar a doua sansa.

Aruncati un ochi si un click si pe urmatorul video si lasati un mesaj pe Facebook daca vreti sa ma ajutati intr-un proiect nou pe directia aceasta. Un simplu "buna" face minuni.

NU ti-a venit sa crezi c-AI RAMAS PROST

2014-03-29T09:45:00.001+02:00

Mi se ridica spiritul cand ma gandesc c-au trecut luni bune de cand n-am mai bagat un link de la Gandul sau orice alt Cancan stupefiant. Au fost luni lungi, marcate de provocari la orice pas, insa simt ca sunt la un pas sa ma eliberez definitiv. Ce s-a intamplat de fapt? AFLA mai jos! N-o sa-ti vina SA CREZI!

Ati avut vreodata sentimentul ilustrat mai jos?

Cat se poate de pe bune dar asta-i strategia de a aduce trafic pentru din ce in ce mai multe site-uri de "presa" din Romania.

Folosind caps lock-uri atent studiate in laboratoare, cercetatorii au descoperit ca ii pot prosti si pe cei mai breji dintre noi.

Inserand un mic link lipicios pe o pagina de stiri putin mai relevanta si simtita(e.g. Mediafax) iti fac o oferta pe care n-o poti refuza. ATENTIE, insa, ce urmeaza sunt EFECTELE REALE ale clickurilor:

1. Primul click e cel mai inofensiv. Te simti bine si ai impresia chiar c-ai aflat ceva nou. Iti spui "uite, n-a fost chiar asa de rau". Nu poti nici sa-ti imaginezi ce urmeaza. La scurt timp dupa primul click te trezesti ca au trecut doua ore de cand tot afli povesti care mai de care despre cei mai banali indivizi care au fost prinsi de parinti in timp ce faceau videochat.

2. Dupa prima experienta ajungi sa bagi mai usor linkuri mai ales ca ai vazut ca nu te ucid. Incepi sa simti si un fior usor pe sub piele de fiecare data cand iti amintesti ca e interzis pentru oameni de peste un anumit aiq. Ajungi sa ramai prost si de 50-100 de ori pe zi, ceea ce-i mult chiar si pentru cei care baga de ani buni.

3. Nu te mai duci la munca, nu-ti mai suni prietenii si familia, nu mai citesti nimic relevant - ai ajuns in faza a 3-a. Nu poti sa dormi pentru ca imediat ce te asezi in pat mana dreapta incepe sa aiba spasme si sa dea click-uri imaginare doar ca sa ramai si tu putin prost.

4. Realizezi ca ai o problema. Aici intervenim noi (eu si vecinul ala care nu te suporta si-ar face orice sa te vada in chinuri) cu metode studiate si aplicate indelung in clinicile Pavlov din toata lumea. E simplu, de fiecare data cand vezi o stire de genul "Despartirea anului 2013! N-o sa-ti vina sa crezi" te intrebam ce crezi ca se ascunde dincolo de titlu. Daca in acest caz ai raspunde ca-i vorba de Banica si Andreea si nu despre Vadim Tudor si Gheorghe Funar atunci iti dam voie sa arunci un zar. Intre 2 si 6 primesti un electrosoc iar pentru 1 primesti o palma in cap.

Metodele noastre sunt construite sa aiba rezultate remarcabile in 96% din cazuri, iar procentajul celor care se reapuca de ramas prosti este de doar 10% iar asta dupa 6 luni.

Nu ramane prost! Suna azi si-ti vom da viitorul inapoi, cu forta!

Primul meu "30day challenge"

2013-08-16T19:38:00.000+03:00

Ziua bună vă spun, trecem repede peste binev-amgăsit/binete-amregăsit-urile clasice și mă apuc să vă povestesc despre primul meu 30day challenge complet.

Acesta a răsărit într-o perioadă în care parcă o roată lipsea din mecanism, o perioadă în care oricât de bine făceam lucrurile ceva totuși scârția, activitatea zilnică falsa și nu găseam mulțumirea de altădată. Din întâmplare sau nu, am dat peste un articol care m-a determinat să încep să țin un ”tracker” al zilelor. La sfârșitul fiecărei zile trebuia să-mi recapitulez ziua, cu bune, cu rele, dar să notez doar lucrurile pentru care ar fi trebuit să mulțumesc. Cui? Mie, universului, prietenilor, familiei, nu sursa mulțumirii era cel mai important lucru în tot acest exercițiu.

Greutăți pe drum:

e greu și...trist ca în 30 de zile consecutive să dormi doar acasă, așa că se întâmpla să rămân cu o zi- două în urmă, însă se putea recupera;
sunt și zile în care odată ce ai ajuns acasă simți că vrei să te prăbușești în pat și să transformi azi în mâine și n-apuci să mai notezi nimic;
nu toate 30 de zile vor fi pline de activități și de reușite inedite care să merite să fie notate, însă, uneori, și lucrurile mici trebuie notate: o conversație care te-a făcut să realizezi ceva despre tine, o melodie care ți-a făcut ziua mai bună, un somn după care te-ai trezit ca nou, etc.

Ce-am învățat?

asta nu se poate repeta de câte ori ar fi nevoie: am luat prea multe lucruri de-a gata;
trebuie să-mi ofer mai mult credit pentru reușitele de peste zi;
am înțeles dimensiunea fiecărei zile și dacă mă uit pe note pot să îmi dau seama că nu mi-am cheltuit timpul inutil;
că exercițiul în sine te învață să tragi mai mult de evenimente, de zile, de oameni pentru a-ți face fiecare zi mai memorabilă și mai plină;
că e foarte relaxant să te așezi după ce ziua ți-a stors puterile și să te gândești la ce s-a întâmplat peste zi. Deseori găseam câte un zâmbet în a-mi aminti ceva sau adormeam imediat după completare.
să spun ”mulțumesc” pentru mai multe lucruri. Dacă știu că am avut 4 zile infernale în care abia am avut timp să dorm, atunci în a 5-a zi voi putea să mulțumesc pentru faptul că am putut sta leșinat la un serial turnând pungi de popcorn pe gât.
că ținând un tracker mai exact, reții când te-ai întâlnit cu cine, ce și când ți-ai cumpărat, când ți-ai făcut timp să gătești ceva nou. Fiecare zi are o identitate proprie, prinde culoare.
am învățat cât de mult depinde de mine cum mi-a fost ziua. Poți să lași 30 de oameni să-ți strice dispoziția, sunt atâtea șanse ca lucrurile să nu meargă cum trebuie. Contează ce notezi la sfârșit și ce alegi să ții minte din ziua aceea.
că mi-a plăcut experiența și voi continua probabil cu ceva mai dificil:)

Vă las cu un video minunat de pe TED de numai 3 minute legat de provocările de 30 de zile. Sper că v-a plăcut articolul și sper să ne citim mai des de-acum:)

8 aplicații de muzica pentru Chrome

2013-06-27T10:51:00.000+03:00

Vreau să împart cu voi câteva dintre aplicațiile pe care le putem utiliza să facem muzică atunci când inspirația lovește, ne-am plictisit de Temple Run și n-avem o chitară sau o muzicuță să ne marcăm pe viață vecinii. Multe dintre aplicații sunt foarte ușor de folosit, intuitive și crează dependență, așa că folosiți cu grijă:)

1. ToneMatrix AudioTool

O aplicație dintre cele mai simple care îți permite să produci muzică doar selectând câteva pătrățele. Luminițele se aprind și pătrățelele cântă. Simplu, nu?

2. AudioTool Workstation

Am rămas uimit de posibilitățile pe care ți le oferă aplicația. Ai la dispoziție cam toate ”uneltele” pe care le utilizează un DJ: mixere, pedale de efecte, sintetizatoare, etc. Fiecare buton se poate apăsa, învârte, aprinde, nu prea există limite la ce poți produce.

3. Isle of Tune

Un fel de jukebox combinat cu Farmville:)

Construiești o insulă de la zero. Pui șosele, apoi pui case care scot sunete, apoi copaci care scot sunete, apoi lumini stradale care...cred c-ați prins ideea. Mașina rămâne baza, dacă mașina nu merge, copacii nu cântă.

4. MusicShake

O aplicație care pare simplistă la o primă vedere, însă numărul mare de sunete și segmente predefinite îți permite să te joci în multe genuri, de la hip-hop la rock, la muzică clasică la new age.

5- 6. Earslap Circuli și Otomata

Două aplicații simple dar și imprevizibile, în egală măsură. Aplicațiile apelează la un mod foarte organic de a produce muzica. Sunetele se nasc atât ca rezultat al click-urilor și al alegerilor pe care le faci, cât și ca rezultat al interacțiunii dintre acele sunete. Totul se mișcă, pătrățelele se lovesc, cerculețele mari le opresc pe cele mici să cânte, însă când devin prea mari se sparg și tot așa.

7. BeatLab

Asemănător la prima vedere cu ToneMatrix, însă mai bine structurat.

Putem alege sunete specifice mai multor genuri muzicale și e centrat pe a crea segmente mici și ritmate de muzică. (probabil de asta se și numește BeatLab, duh)

8. Incredibox

Nicio selecție de aplicații de creat muzică online nu e completă fără Incredibox. Dacă unele dintre aplicațiile de mai sus pot fi folosite și în moduri foarte serioase, Incredibox a fost făcut pentru a capta atenția și pentru a te face curios de sunetele pe care le poți scoate din aplicație. Ai mai multe pălării pe care le dai unor indivizi dezbrăcați iar aceștia sunt așa de recunoscători încât încep să cânte în cele mai ciudate feluri. Poate crea dependență, mai ales într-o zi ploioasă, așa că mai uitați-vă la ceas.

Pe lângă utilitățile practice pe care le au aplicațiile de mai sus (precum golirea rezervorului de talent atunci când dă pe lângă) acestea mai au și componente mai ”sociale”, cum ar fi comunități construite în jurul lor, forum-uri, chat-uri, precum și topuri cu cele mai populare opere de artă, așa că încercați toate funcțiile lor, poate fi o experiență interesantă:)

Cam asta a fost selecția mea de aplicații. Sper că v-a plăcut! Voi reveni și cu alte câteva selecții de aplicații, până atunci însă, spor la cântat!

1. Cel mai popular post al zilei

2013-06-20T13:13:00.000+03:00

”Hai să vorbim despre următorul tău click”

Într-un post recent de pe The Atlantic, Derek Thompson și echipa de analiști a publicației a investigat ce anume conduce felul în care ”cosumăm” materialele online. Derek a vrut să afle cum anume trebuie organizat și prezentat materialul online pentru a conduce la un trafic cât mai mare. De asemenea, s-a întrebat cum decidem ce informații accesăm, într-un mediu cu o masă nesfârșită de informații.

Concluzia la care a ajuns jurnalistul a fost că cititorii nu sunt neapărat interesați de informațiile cele mai noi, cele mai ”fresh”, cât de informațiile din secțiunea ”most popular”. Se pare că dorim întotdeauna să accesăm ceea ce e etichetat ca fiind ”cel mai bun”, ”cel mai citit”, ”cel mai ascultat”.

Sociologii Matt Salganik și Duncan Watts au făcut un experiment care viza felul în care utilizatorii aleg să descarce muzica de pe Internet. Aceștia au prezentat o listă cu 48 de piese subiecților și a ajuns la concluzia că piesele prezentate ca fiind „cele mai populare” erau descărcate de cele mai multe ori, chiar dacă acestea erau piesele cele mai puțin populare. Listele Top-10 au un fel de efect placebo, care nu ne spun numai ce să ascultăm și să descărcăm, ci ne spun și ce ar trebui să ne placă, au arătat sociologii.

Despre zilele de luni

2013-04-17T12:22:00.000+03:00

Pentru oamenii care au întotdeauna weekendul liber, ziua de luni e ca un blestem. Pentru unii oameni blestemul constă în faptul că trebuie să-și clătească ochii cu realitate, după un weekend în care libertatea părea reală și absolută. Pentru mine blestemul constă în faptul că trebuie să aud și să văd zeci de oameni care se plâng săptămânal, cam la aceleași ore, de același lucru. Nu mă înțelegeți greșit, după 2 zile libere și trăite corespunzător, întoarcerea la muncă sau la școală/facultate nu e cel mai plăcut lucru, dar măcar putem sa ne diversificăm puțin felul în care ne lamentăm. Dacă te plângi de același lucru împreună cu alte câteva milioane de oameni de pe glob înseamnă că nu ești prea special și că nici nu mai e cool să faci asta, deja e mainstream. :-)

Totuși, lunea asta am avut ocazia să aud pe cineva care nu numai că mi-a făcut ziua mai bună, dar mi-a și dat destule de gândit în legătură cu felul în care vedem diminețile, viața. Am avut ocazia să cunosc un domn Roy din statul Oregon, de vreo 50-53 de ani care, întrebat fiind cum îi este ziua de luni, a răspuns foarte senin: ”I'm doing wonderful! I'm blessed, I woke up this morning". Nu era supărat că e luni, nu era supărat că a început altă săptămână pe care trebuie s-o ducă la capăt. Nu, nu era supărat. Din contra, omul era fericit că s-a trezit și că trăiește să vadă încă o zi. Și, dacă stăm s-o luăm altfel, ziua de luni e o altă zi din viața noastră. Apare o dată pe săptămână, de 4 ori pe lună și cam de 52 de ori pe an. Iar dacă ducem calculul chiar puțin mai departe, ținând cont că majoritatea oamenilor simt că universul se prăbușește în această zi cam începând cu gimnaziul și cam până la pensie, asta înseamnă undeva de pe la 11 ani până la 65 de ani. Asta înseamnă undeva peste 2800 de zile de luni. Cât te poți plânge?:)

Tuareg, tablete și biciclete. Adaptarea la societatea 2.0.1

2013-04-07T17:01:00.000+03:00

Îmbătrânesc. E clar. E un fapt deja. Am realizat asta în prima clipă în care am văzut elefantul roz care s-a așezat între mine și cei cu 10-15 ani mai mici. Știu că în general e numită ”puntea dintre generații”, iar apologeți ai vremurilor apuse s-au manifestat de la începuturile timpului până acum. Frații mei n-aveau calculatoare când erau mici, însă aveau cărți; noi am prins și calculatoare și Internet, însă până le-am cunoscut am avut tuburi cu săgeți, triciclete scârțâietoare și ”de-a v-ați ascunselea” prin tufișuri și scări de bloc; puștii proaspăt produși și dresați în spiritul alert al vremurilor noastre au parte de alte bucurii, alte valori și alte simboluri. N-are sens să stăm și să ne plângem mortalitatea pe Facebook prin postări de genul ”cei născuți în '90 au avut..bla bla”. Ai noștri ne-au blamat că le depășisem vremea, că știam să programăm televizorul, radioul și calculatoarele de la vârste fragede, mult mai bine ca ei. Așa au făcut și părinții lor când învățaseră să programeze radioul șamd. Asta nu-i de azi, de ieri.

Cred că a trecut o săptămână de când am avut norocul să prind o scenă care mi-a dat multe de gândit. Dialogul surprinde inițial 4 copii (din care 3 erau supraponderali) : 1 fată și 3 băieți. Fata avea o bicicletă bună, frumoasă, albă..mai bună, mai nouă și mai frumoasă decât a puștiului cu care vorbea. Ceilalți doi ursuleți stăteau timizi și priveau conversația și visau la momentele în care și părinții lor le vor da posibilitatea să traverseze norii. De la subiecte precum cât costă bicicleta ei, de unde și-a cumpărat-o, etc., s-a ajuns la momentul în care fata îi povestea cu o nonșalanță de zile mari cum o bicicletă nouă nu e atât de scumpă, cel puțin prin comparație cu Tuaregul mămicii, de 65.000 de euro. Apare un alt puști din scara de bloc, cu bicicletă, îmbrăcat bine, cu o bicicletă la fel de frumoasă ca a ei. Copiii ceilalți îl întreabă ”-Ți-ai adus tableta?”, la care el scoate din ”poșetuță” o tabletă și o arată celorlalți. ”-De ce ți-ai adus tableta cu tine?” întreabă timid unul dintre personajele mai cerebrale și deci mai puțin interesante, iar răspunsul a fost simplu ”Ca să ne jucăm”. Au urcat pe biciclete și au plecat să se joace. Regret că n-am văzut cum decurge efectiv o joacă-hibrid din asta, însă poate e mai bine așa. E bine, e rău? Timpul ne va răspunde:)

Cum sa inveti mai bine?!

2012-09-06T14:48:00.000+03:00

Se apropie momentul începerii anului universitar. Se sfârșește vacanța (pentru cei ce-au avut) și după ce trecem de momentul crucial al admiterii din toamnă, vom începe iar să învățăm. Se întorc sesiunile cu răsărit, se întorc nopțile cu cafelele pe masă și ajungem iar în acele puncte în care îți vine să lași totul baltă și să te duci la examen cu zâmbetul pe buze.

Când mă luptam cu lucrarea de licență am găsit o tehnică interesantă pentru învățat. Am downloadat-o ca aplicație, însă aplicația mă chinuia cu mesaje legate de cumpărarea softului întreg, etc. Acum am observat că pentru Androide există în versiunea free, pe undeva prin categoria Productivity pe Google Play.

Se numește Tehnica Pomodoro și e genial de simplă, dar ajută. Mereu când vezi o roșie cu un soi de cronometru pe ea să te aștepți să fie vorba de Pomodoro.

Practic, funcționează în felul următor: setezi un timer (pe telefon, pe calculator, pe ceas, oriunde) pentru 25 de minute. În aceste 25 de minute lucrăm la task-ul important pe care-l avem (cum e învățatul în acest caz). După aceste 25 de minute, luăm o pauză de 5 minute. Ieșim cu capul pe geam, ne ridicăm din scaun, facem 10 flotări, etc., după care revenim pentru încă 25 de minute. După 4 ”Pomodoros”, adică sesiuni de 25 de minute de învățat, luăm o pauză mare de 15-30 de minute. Și asta-i. Facem asta până când ceea ce ne stătea pe cap (fie că e suportul de curs, fie că e lucrarea de admitere) s-a terminat.

Avantajele unei astfel de tehnici:

îmbunătățește puterea de concentrare deoarece te ține departe de distracții (de ceea ce te-ar putea distrage)
îmbunătățește motivația și o ține constantă pe tot parcursul procesului
îmbunătățește programul de lucru sau de învățare
ajută determinarea de a ne atinge obiectivele
și altele

Există și un site http://www.pomodorotechnique.com/ unde au și o mică ”carte” pentru prezentarea tehnicii. ”Cartea” se găsește aici, iar YouTube-ul e plin probabil de video-uri pentru o mai bună ilustrare.

Spor la învățat!:)

”Nu vorbi cu străinii!”

2012-08-08T12:51:00.003+03:00

Se pare că pe site-urile de prin America circulă un subiect fierbinte, anume cel cu procentajul real de conturi false pe rețelele de socializare. Am atins subiectul ăsta și prin lucrarea de licență, dar cifrele din luna mai erau cam altele. Na că mă citez puțin:

Dat fiind faptul că cerințele pentru crearea unui cont sunt minime, apar multe conturi false sau conturi duplicat. Rațiunile din spatele conturilor false sunt diverse. Unele conturi false sunt folosite cu scopul de a ajuta la distribuirea unor mesaje sau în scopuri promoționale, fiind folosite de diverse companii pentru a face publicitate produselor lor. Deși mult timp n-a fost dezvăluită ponderea reală a conturilor false din numărul total de utilizatori, în martie 2012, Facebook a dezvăluit că numărul acestora este undeva între 42.25 și 50.07 milioane, ceea ce înseamnă aproximativ 5-6% din numărul total de conturi.

Asta ziceam în mai. Ei bine, acum au apărut câteva scandaluri mari legate de subiectul ăsta. Primul ar fi cel cu candidatul la președinție în SUA, Mitt Romney, care a fost acuzat că a cumpărat mii de fani falși (followers) pe Twitter, după ce contul său și-a mărit lista cu circa 140.000 de followers.

BBC a făcut puțină cercetare și-a descoperit că aproape 50% dintre fanii de pe Twitter ai marilor branduri erau conturi false.

Facebook a fost acuzat că 80% dintre click-urile de pe reclame sunt făcute de pe conturi false, ceea ce a determinat compania să ia o poziție oficială. Dacă în mai dădeau conturile false ca fiind 5-6% din total, acum susțin că 8.7% din totalul conturilor violează termenii companiei. Compania a declarat că 83 de milioane de conturi (adică puțin mai mult decât populația Germaniei:) sunt dubioase. Dubioase însemnând: conturi de companii care nu sunt făcute pagini oficiale, ci conturi de persoane; conturi duplicat (4.8%) și conturi ”undesirable” sau nedorite, adică acele conturi care fac mult spam sau alte lucruri care încalcă ”înțelegerea” cu Facebook.

Sfatul meu e să aveți grijă la fetele alea frumoase și dulci care nu au prea multe informații expuse și care te îndeamnă din când în când să mai dai câte un click la câte ceva. Nu de alta, dar o să pățiți așa cum aș pățit și eu acum câteva luni.

Sursa: technorati.com

Copiii pe Internet. Ok sau nu?

2012-07-24T17:19:00.002+03:00

Devenim din ce în ce mai legați de tehnologie, am mai spus-o, este vizibil...v-au spus-o mulți deja. Ce faci însă când vezi că nu există programe educaționale publice în privința scopurilor sau modalităților de folosire a ei?

Încă nu pot să cred că într-o țară în care aproape jumătate din populație are acces la Internet, (fie că-i acces mobil de pe telefon, fie prin abonament, pe laptop, calculator, sau prin wireless gratuit din pădure, etc.) încă nu există (sau nu cunosc) un program de educare a ălora mici în privința folosirii tehnologiei și Internetului.

La fel, nu pot să cred că în programa universitară apar obiecte precum TIC („Tehnologia Informației și Comunicațiilor”, cred). Adică, unii abia în facultate află despre ”maus” (ca să-mi citez un fost profesor) și despre Internet? E ciudat. Internetul eficientizează orice efort de învățare, lărgește orizonturile de cunoaștere, leagă oameni inteligenți de pe toate cotloanele globului. De ce să nu învățăm în gimnaziu sau la școala primară cum se face un search eficient pe Google, cum să ne ferim de viruși, cum să filtrăm conținutul după relevanță?

Mulți vor spune că ar trebui să îi ferim pe cei mici de haosul și de pericolele Internetului. Pe de o parte au dreptate, Internetul poate găzdui și lucruri neprietenoase. Totuși, copiii se vor întâlni cu toate acestea, mai devreme sau mai târziu, așa că nu mai bine îi învățăm cum să trateze problemele care apar? Una este când interzici unui copil să facă un lucru și îl provoci să-și dorească acel lucru (cum ar fi accesatul de site-uri dubioase) și altceva este atunci când îi explici ce înseamnă și de ce este mai bine să nu îl facă.

E cât poate de clar că numai noi, ăștia mai tineri și mai versați în ale tehnologiei înțelegem cât de mult poate fi ajutată o minte să se dezvolte cu ajutorul tehnologiei. Altfel vom ajunge să vedem din ce în ce mai multe exemple de rea practică de genul uneia pe care am observat-o și analizat-o intens în sejurul din Botoșani. O barcă pe lac, cu trei domnișoare buzate, machiate și închise la ten, un peisaj absolut normal până în momentul în care una dintre ele scoate o tabletă și începe s-o butoneze frenetic pe barcă, în timp ce celelalte vâslesc. Totuși, câți dintre noi se pot lăuda că au stat pe facebook direct din barcă?:)

Despre reclame agresive si suportabilitate

2012-06-27T11:41:00.001+03:00

M-am gândit să scriu pe tema asta, deoarece în ultima vreme am început să vedem o creștere incredibilă în ceea ce ține de reclame care să ți se bage și-n suflet, numai cât să le vezi și să le reții. Televizorul iese din discuția asta, din moment ce au trecut ani buni de când nu l-am mai privit. Deci, ce se întâmplă?

Începem să vedem peste tot, pe site-urile românești, chestii pe care le vedeam cu mulți ani în urmă pe site-urile străine. Astăzi, cam toată lumea are pop-up blocker, precum și alte utilități de genul, astfel încât ferestre noi îți apar mai rar atunci când accesezi un site. În schimb, cel puțin pe presa online, s-a permanentizat practica ”Aceasta pagină conține un mesaj promoțional, care va rămâne pe ecran maxim 15 secunde. Click aici pentru a ajunge la pagina dorită”. Aici nu-ți apare un tab nou, sau o fereastră nouă, cât ți se schimbă conținutul din fereastra pe care ai accesat-o, însă numai pentru câteva secunde. Acest tip de reclamă nu este atât de deranjant în condițiile în care poți vedea/da click pe linkul care să te ducă la pagină direct. În momentul în care accesul la link e blocat, 15 secunde pot însemna o eternitate. Pentru un angajat 15 secunde nu e mult. Dar 15+15+15+15+2+3+5+10+... se adună și înseamnă timp pierdut, nervi și eficiență scăzută.

Reclame agresive în adevăratul sens al cuvântului pot spune că au fost cele ale Emag-ului, prezente pe mai multe site-uri de presă online. Reclama apărea foarte mult pe Mediafax, motiv pentru care o perioadă mi-am căutat alte site-uri de știri. Reclama apărea în josul ecranului, pe măsură ce făceai scroll. Era ancorată în pagină. Era mare și deranjantă. Avea două butoane de ”close”, însă niciunul din ele nu făcea asta:) Era un buton ”uitat din greșeală” pe imagine și, încercând să-l accesezi nu făceai decât să ajungi pe pagina Emag-ului. Celălalt buton era inserat peste imagine, însă nu funcționa. Aveai, deci, o reclamă care îți mânca mult din spațiul de vizionare, care devenea obositoare și care nu se putea închide de nicio culoare. Distractiv. De asemenea, reclamele care au animații mai complexe (de genul celei de la Gillete, cu bărbatul care se plimba pe ecran de la stânga la dreapta) sunt mai greu de omorât decât reclamele statice, unde știai unde îți apare butonul de close și cât de rapid poți ajunge la el. Au apărut și reclamele care îți arată butonul de close numai ”după a 3-a întâlnire” , tachinându-te constant până atunci.

Motivul pentru care aceste reclame sunt permise este clar. Site-urile au nevoie de bani, mai ales dacă vorbim de presă online gratuită. Având nevoie de bani, dar neavând versiune print sau servicii secundare, publicitatea este unul din singurele moduri în care pot face bani. Internetul pare o femeie mai ușoară decât televiziunea în acest sens. Practic sunt cam aceleași branduri mari care își fac reclamă și pe TV și pe net, diferența e că își permit mai multe lucruri cu Internetul. Însă riscul este că utilizatorii de Internet se pot supăra mai repede și mai tare, și în număr mai mare. Și astfel, dacă te întinzi prea mult, poți rupe coarda.

Un studiu drăguț pe tema investițiilor în publicitatea online, trenduri, precum și alte caracteristici ale pieții online poate fi găsit aici.

Instrucțiunile vieții

2012-05-31T21:54:00.000+03:00

Din seria ”articole minunate pe care mereu promit că le traduc” vine prima parte: instrucțiunile vieții. Sursa articolului : www.amazingposts.com.

1. Să ai o strângere de mână fermă.

2. Privește oamenii în ochi.

3. Cântă în duș.

4. Deține un sistem audio bestial.

5. Dacă te lupți, lovește primul și lovește tare.

6. Ține secretele bine.

7. Niciodată nu renunța la cineva. Miracole se întâmplă în fiecare zi.

8. Acceptă întotdeauna o mână întinsă.

9. Fi curajos. Dacă nu, măcar prefă-te. Nimeni nu va putea face diferența.

10. Fluieră.

11. Evită remarcile sarcastice.

12. Alege-ți partenerul de viață cu atenție. Din decizia asta va veni 90% din fericirea sau tristețea ta.

13. Fă-ți un obicei din a face lucruri frumoase pentru oameni care nu vor afla niciodată.

14. Împrumută doar cărțile pe care nu vrei să le mai vezi.

15. Nu lua cuiva speranța; s-ar putea să fie ultimul lucru pe care-l mai are.

16. Când te joci cu copiii, lasă-i să câștige.

17. Acordă oamenilor a doua șansă, însă nu și a treia.

18. Fii romantic.

19. Devino cea mai pozitivă și entuziasmată persoană pe care o cunoști.

20. Fii relaxat. În afară de situațiile între viață și moarte, nimic nu este așa de important precum pare inițial.

21. Nu lăsa telefonul să-ți întrerupă momentele importante. Este pentru folosul nostru, nu pentru al celui care sună.

22. Fii un bun pierzător.

23. Fii un bun câștigător.

24. Gândește-te de două ori înainte să împovărezi un prieten cu un secret.

25. Când cineva te îmbrățișează, las-o să fie prima care dă drumul.

26. Fii modest. Multe au fost realizate înainte să te fi născut.

27. Keep it simple.

28. Ai grijă la persoanele care nu au nimic de pierdut.

29. Nu arde poduri. Ai fi surprins să afli de câte ori ai de trecut același râu.

30. Trăiește-ți viața în așa fel încât pe mormânt să scrie : fără regrete.

31. Fii curajos, când te vei uita înapoi vei

32. regreta lucrurile pe care nu le-ai făcut mai degrabă decât cele pe care le-ai făcut.

33. Nu irosi nicio oportunitate să-i spui cuiva că îl iubești.

34. Ține minte că nimeni nu reușește de unul singur. Fii recunoscător și ține-i minte pe cei care te-au ajutat.

35. Pune stăpânire pe atitudinea ta, nu lăsa pe altcineva să decidă pentru tine.

36. Vizitează-ți prietenii și rudele când sunt în spital; nu trebuie să stai decât câteva minute.

37. Începe-ți fiecare zi cu muzica preferată.

38. Din când în când, intră și pe ruta mai pitorească.

39. Răspunde la telefon cu entuziasm și energie în voce.

40. Ține un carnețel și un pix lângă pat când dormi. Idei de milioane de dolari lovesc uneori la 3 dimineața.

41. Arată respect pentru fiecare persoană care muncește, indiferent de slujba ei.

42. Trimite persoanelor iubite flori. Gândește-te la un motiv după.

43. Fii eroul cuiva.

44. Căsătorește-te numai din dragoste.

45. Numără-ți binecuvântările zilnic.

46. Complimentează gătitul când ai masa la altcineva.

47. Nu te aștepta ca viața să fie cinstită.

Bonus: poza de sus e wallpaper:)

Cretinism absolutist

2012-05-19T21:11:00.001+03:00

UPDATE
Uite c-am încercat și să discut cu ei, să le pun câteva întrebări. I-am tratat cu bun simț și respect, însă m-au cenzurat de mi-a ieșit de ochi și-am renunțat în cele din urmă. Se pare că logica și știința nu prea sunt de partea lor. Dacă ar exista undeva poliția inteligenței minimale, aș suna, dar nu este. Ei mi-au șters cele 3-4 comentarii și mi-au sugerat : ”citește pagina punem.ro” și eu le-am răspuns. Și ei iar m-au cenzurat. Și după aceea, ghici ce? Au interzis comentariile pe pagina lor de facebook:))

”Păi dragilor, am citit. V-am adresat și câteva întrebări:) M-ați cenzurat. Păi cum mai sunt eu suveran, dacă pe pagina asta de facebook trebuie să vă recunosc autoritatea? Dacă nu mai plătiți impozite, dacă nu mai plătiți bilete de transport, cum trăiți? Nu vă trebuie apă curentă, nu vă trebuie străzi, nu vă trebuie parcuri? Astea de unde sunt construite, dragi domni? Corect, din taxe și din impozite. Dacă domnul Mărgărit-Daniel Buzoi este solar, cum mai scoate banii din bancă pentru a promova site-ul? Dacă nu mai aveți CNP-uri, cu ce act face retragerea din bancă, domnul Daniel? Voi glumiți?:)”

De aici începea articolul pe vremuri, înainte de măritul update.

Domnilor, doamnelor, tineri și bătrâni, sunt de-a dreptul șocat. Încă râd cu lacrimi în timp ce scriu aceste rânduri și sper să nu se termine lacrimile până termin de scris. Este un moment special în viața mea și vreau să-l împart cu toată lumea.

Mi-a fost sugerat astăzi să fac ceva. Mi-a fost sugerat să plac un site (sau sait, cum îi zic ei) care se numește punem.ro. Ce veți găsi la acest site vă va șoca, vă va gâdili, și...sper eu, vă va stârni hohote. Dar să trec la subiect.

Bon. Deci sunt niște oameni și ei zic că nu mai sunt români. Ei sunt solari. Da. Solarul e o ființă specială, el refuză să mai accepte existența statului român. De alte state ei nu zic nimic, dar când e vorba de români, e nașpa, sau ca să citez: ”cei înregistrați transcend conștiința națională [...] și se integrează pe un nivel de conștiință unificator, al UNIMII (???), denumit solar.” Dacă nu v-ați lămurit că oamenii ăștia sunt țicniți, apăsați tasta 1.

Ați apăsat tasta 1, deci voi continua.

Ok, deci oamenii ăștia ”pun punct ROmâniei”, pentru că după aia șterg RO-ul și rămân doar cu mânia. Pentru ei România=mânia. Of, ce oameni traumatizați.

Mantra standard prin care se înregistrează solarii ăștia se publică pe site. Stați să vedeți ce zice, aveți răbdare pentru că nici nu știți ce pierdeți. E genial! După ce terminați de citit, apăsați tasta 3.

”EU, Prenume Nume, în virtutea liberului arbitru și a ridicării nivelului conștiinței, declar public că NU mai sunt român.
EU, Prenume Nume, în virtutea liberului arbitru și a ridicării nivelului conștiinței, declar public că sunt o ființa umană cu conștiință solară.
EU, Prenume Nume, pentru că înțeleg că sunt, înainte de toate, conștiință, declar public că iubesc toate ființele umane de pe pamînt.
EU, Prenume Nume, pentru că înțeleg că sunt, înainte de toate, conștiință, declar public că îmi motivez TOATE acțiunile DOAR prin prisma corectitudini lor față de conștiința mea și nu de bani.
EU, Prenume Nume, pentru că NU mai sunt român, și pentru că îmi exercit suveranitatea, declar public că ies de sub jurisdicția statului român și prin urmare refuz să:
    1. mai plătesc orice fel de taxe, impozite, amenzi, bilete de transport, etc;
    2. mai plătesc creditele bancare;
    3. mă mai înrolez vreodată în armată, poliție, jandarmerie, etc;
    4. mai recunosc vreo autoritate exterioară sinelui meu;
    5. mai îmi prelungesc valabilitatea Cărții de Identitate, a Pașaportului sau a oricărui document emis pe numele meu de statul român;
    6. mai recunosc vreun însemn (drapel, stemă), vreo sărbătoare națională a statului român.”

Acum că ați citit, vă prezint și ultima părticică. Dacă ați apăsat tasta 3, mai aveți răbdare puțin.

”EU, Prenume Nume, îmi setez ca intenție, perceperea unei comunități planetare fundamentată strict pe știință și conștiință, în care fiecare membru al comunității face TOTUL benevol și DOAR cu bucurie.
EU, Prenume Nume, pentru că conștientizez că, redirecționînd în mod voluntar sumele de bani pe care statul român mi le ia cu forța, deoarece alege să mă pedepsească prin amenzi dacă refuz să le plătesc, către promovarea acestui sait, îmi creez realitatea în care nu mai există state naționale, frontiere, separare și divizare între oameni; aleg să transfer banii respectivi către următorul cont bancar, deschis la Millennium Bank:
Titular: Mărgărit-Daniel Buzoi
Cod IBAN: RO 35 MILB 0000 0000 0211 0596”

Hai că scriu și eu cu roșu de-acum pentru că văd că mă prinde. Deci. Să recapitulăm. Ei sunt solari, ei nu mai plătesc taxe, nu mai plătesc impozite, nu mai au buletine- deci nu mai au CNP-uri, nu mai au pașapoarte, nu mai recunosc statul ROMÂN (de altele de ce nu zice nimic?), nu mai au sărbători ale statului român, nu mai recunosc poliția, armata. Mai pe scurt: prind amnezie. Oamenii ăștia se uită și la mame și nu le mai recunosc.

Partea cea mai mișto care-i? Ei resping banii, resping..mă rog, cam totul, însă ”TOTUL benevol și DOAR cu bucurie”, însă transferă impozitele și banii pe care statul român îi ”ia cu forța” către promovarea acestui site. Și unde merg banii? ÎNTR-O BANCĂ! La un ROMÂN, pe care îl cheamă Mărgărit-Daniel Buzoi. Omule, dacă tu declari că nu mai ai CNP, buletin, autoritate, orice...cum naiba poți să introduci cenepeul pentru a te înregistra? Dacă tu nu-l mai ai, cum de o să-ți afișeze datele astea acolo pe site? Voi sunteți nebuni?:)

”De asemenea, declar public că fac toate acestea DOAR pentru a începe o noua viață, într-o lume fără state naționale, fără să mă mai identific cu concepte și noțiuni divizante; și nu pentru a nega, a defăima sau a știrbi în vreun fel trecutul meu de român sau istoria neamului românesc. Respect și folosesc în continuare cultura română." ???!

Și pentru că vreau să înțelegeți întreg peisajul ăsta extraordinar, pun și o poză.

Jur solemn să mă desprietenesc de toți cei care au dat like la cea mai cretină pagină de pe Pământ, fără măcar să citească ce susțin acolo:) 8,461 de oameni nu mai sunt români, dacă-i recunoașteți, căutați-i. Ei nu se mai recunosc. De ăilalți 52 nici nu încep să mă leg.

Foame, obezitate și americani

2012-05-13T17:29:00.001+03:00

Căutând surse dintre cele mai interesante pentru licență, am dat astăzi peste un site tare util în materie de statistici. Site-ul se numește Worldometers și prezintă date despre lume în timp real. Că site-ul e fain, e clar însă n-am de gând să insist pe asta.

Mi-a atras atenția o rubrică de acolo care se numește ”food”. Și ca să vedeți în ce hal s-a ajuns, m-am pus să vă explic cifrele. Luați în calcul totuși, faptul că nu sunt numărați pe degete toți oamenii aceștia, dar sunt calculați pe baza unor algoritmi și din anumite date ale Băncii Mondiale sau ale Organizației Națiunilor Unite, etc.

1. O dată la 3 secunde iese din categoria ”subnutriți” unul dintre cei 911 milioane de oameni care suferă de foame.

2. O dată la 3 secunde crește cu câte o unitate populația supraponderală din lume, adică cei 1 miliard și 557 de milioane de oameni.

3. O dată la 5 secunde mai apare o persoană obeză în statistici. Acum sunt aproape 520 de milioane.

4. O dată cam la 5 secunde moare o persoană de foame. Până acum, azi, au fost 21.900.

5 și 6. Azi, până la ora 5 s-au cheltuit aproximativ 341 de milioane de $ pentru tratarea bolilor legate de obezitate în SUA. Tot azi, s-au cheltuit aproximativ 136 milioane de $ pe programe de slăbit în SUA.

Deci, ce să înțelegem de aici? Dacă e s-o luăm pur statistic, se joacă un fel de ”țară, țară, vrem ostași” în sensul că armata subnutrită cedează un om, intră apoi în categoria de oameni hrăniți cum trebuie, și apoi armata supraponderală mai câștigă câte un om. O dată la doi oameni supraponderali, un om devine obez. Și apoi se cheltuie milioane de $ pe rezolvarea problemelor de sănătate ale obezilor. Întrebarea care urmează e cât se poate de evidentă: n-ar fi mai ușor să hrănim acești 910 milioane de oameni în loc să-i îngrășăm pe alții, pentru ca mai apoi să se cheltuie bani ca ei să slăbească? Oamenii sunt amuzanți.

Cum să dormim mai bine?

2012-04-21T17:57:00.003+03:00

Se apropie vremuri grele pentru studenții de pretutindeni așa că am pus mâna și-am cutreierat internetul pentru a răspunde la întrebarea ”Cum să fac să dorm mai sănătos și mai eficient?”.

Există două opinii dominante:

-trebuie să te culci în fiecare zi la aceeași oră ca să te poți trezi la aceeași oră (ex. ca să te trezești zilnic la 8, trebuie să adormi noaptea la 12);

-trebuie să dormi același număr de ore în fiecare zi (ex. dacă adormi la 2, atunci te vei trezi la 10 și tot așa);

Am încercat și una și alta de-a lungul timpului și am realizat că: 1. nu poți adormi în fiecare noapte la aceeași oră, e imposibil. Într-o noapte apare ceva, trebuie să stai mai târziu, într-o noapte pur și simplu nu ți-e somn, etc. Și 2., după o anumită vârstă nu prea ne mai permitem să ne trezim la 10-12 în fiecare zi:)

Deci care-i soluția cea mai inteligentă?

Păstrăm ora de trezire constantă, să zicem 8 dimineața, însă facem ora de culcare flexibilă. Corpul nostru se descurcă de minune în a se autoregla. Dacă într-o noapte nu avem somn, sau avem treabă, ne trezim la 8 iar în noaptea următoare corpul nostru va compensa efortul și astfel adormim mai devreme.

Știm cum funcționează lucrurile în studenție, chiar și atunci când ești hotărât să nu pierzi nopțile. Câți dintre noi n-au ieșit (din greșeală) noaptea, au ajuns dimineața și forțați fiind, au reușit să se descurce ziua următoare fără să doarmă?

Sugestii adiționale pe care le-am mai găsit pe internet pe subiect:

dacă nu adormi în 10-20 de minute din momentul în care te-ai așezat în pat, renunță. Când ești obosit, adormi. Dacă nu adormi, înseamnă că pierzi timp întorcându-te de pe o parte pe alta a patului sau privind tavanul.
exercițiile fizice pe parcursul zilei sunt încurajate, însă trebuie evitate cu 4 ore înainte de somn;
cafelele, alcoolul, țigările- dacă nu evitate de tot, atunci evitate cu cel puțin cu 4 ore înainte de somn:)
dezvoltarea de ”ritualuri” de somn. Eu de exemplu ascultam muzică de pian sau priveam un serial din care știam că voi vedea doar 5-10 minute după care voi adormi. Fiecare după cum dorește.
folosirea patului numai pentru dormit. Așa ceva e mai greu pentru cei care nu au apartament, deoarece e greu cu spațiul, dar oricum poate fi încercat. Scrisul, cititul, laptopul - la masă, dormitul - în pat.

Și chestia cea mai importantă, zic eu, în abordarea dimineții: fără comentarii. Dacă seara ai hotărât că la 8 te trezești, atunci probabil știai mai bine. A sunat alarma, ai oprit-o și-ai sărit în picioare. Nu-ți lăsa timp de discuții, deoarece nu vei învinge niciodată. Știm ce înseamnă să faci negocieri cu telefonul, dimineața. Să zicem doar că nu luăm cele mai bune decizii atunci:)

Să dormim bine!

Bani, putere si mosnegi

2012-04-13T13:12:00.000+03:00

Nu e zi în care să nu mă gândesc la oamenii ăia, ”de sus”, din politica românească.

Oamenii vor bani, unii chiar și-au făcut din asta scopul existenței lor. Vor bani, vor putere, nu de alta dar astea-s lucrurile care ne dau farmec existenței, chipurile. Tre să fii naiv să spui că n-ai nevoie de bani, e adevărat. Dar câți bani îți trebuie, omule, totuși? Adică, ajungi la 60 de ani, copiii sunt plecați la universitățuri străine, biznisurile merg strună, ai bani cât să-ți faci picioroange din ei și să mergi pe stradă împungând oamenii săraci cu un băț. Atunci de ce să mai stai să te mai joci cu puterea?

Au și hoția și lipsa de morală o vârstă de pensionare, zic eu. Ai furat cât ai furat, ai stat în birou deci n-ai văzut niciodată la față pe cei pe care i-ai jumulit..deci ești cât se poate de împăcat cu cazierul tău moral. Dar totuși..ia o pauză.

Cum pot cei care ne-au mâncat pe pâine de 20 de ani încoace să mai vină cu slogane de campanie cu cuvinte mari precum ”schimbare”, ”corectitudine”, ”libertate”. Păi nu ați lipsit pe alții de libertate acum 30-40 de ani? Cum să veniți voi, comuniștilor, să-mi vorbiți de libertate? Cum să veniți voi să vorbiți de austeritate și de trai greu, când voi stați și priviți tablouri orginale, evaluate la zeci de mii de euro în timp ce vă gândiți la binele țării?

Teoria pe care am formulat-o privește puterea ca un simplu joc. Au furat, au adunat bani, au cam tot ce-și dorește un român. Scopul lor existențial dispare: ”-Am bani, am putere, sunt cunoscut...de-acum ce urmează?”. Nimeni nu se gândește până în punctul ăla și sunt speriați de moarte când se gândesc că vor fi nevoiți să renunțe la jocul preferat al lor. Sunt speriați că vor trebui să stea față în față cu faptele care i-au dus acolo unde sunt și preferă să se ferească de momentul acela. Ce joc poate fi mai mare decât cel ce privește destinele noastre?

Dacă tot am început, perseverăm

2012-04-07T00:38:00.000+03:00

Eram astăzi în Cărturești la Iulius Mall și am asistat la lansarea cărții lui Mihai Mateiu, ”oameni”, iar discuțiile au evoluat într-un mod interesant. Ideea la care s-a ajuns la un moment dat era că Iașul a rămas în urma altor orașe din țară, iar gândul la ”Iași -capitală culturală” a rămas undeva suspendat în trecut.

Poate așa e, poate nu-i așa, oricum Iașul nu mai este nici jumătate din ce-a fost cândva. Nu știu a cui este vina, nu știu dacă a provocat cineva asta, dacă e rezultatul modificării societății, etc.

Aveam, aici în camera noastră de cămin câteva idei și ne gândeam să le implementăm. Ideea inițială era ceva de genul unei ”vineri culturale”. Spațiu pentru 10-15 oameni avem, aici în holul dintre camere, problema ar fi doar localizarea oamenilor interesați. În ce ar consta o astfel de seară culturală? Poezie, lansare de carte, interpretare, teatru, schimb de carte, întâlniri pentru lectură, muzică și orice alte lucruri înrudite cu cultura. Spațiu este, ceai este, ceainic este, mai cumpărăm și cafele și găsim două-trei măsuțe și putem să începem. De exemplu, aici în cămin cunosc oameni care scriu poezii, care au sute de poezii scrise și care ar putea să ni le prezinte, să le explice, să ne răspundă curiozităților legate de viața unui poet, de viețile poeziilor și ale poveștilor, etc. Avem actori talentați care storc lacrimi din sufletele privitorilor, fără mari probleme. Avem muzicieni școliți, precum și muzicieni amatori. Avem de toate.

Îmi doresc, totuși să extind puțin conceptul și să-i înlătur limita de cultură. De ce ne-am rezuma doar la cultură? De ce n-am găzdui și cursuri, traininguri, dezbateri pe diverse teme? Există atâtea traininguri în ziua de astăzi, însă multe sunt condiționate de apartenența la o asociație, sau necesită investiții. Ce-ar fi dacă ne-am sacrifica puțin din timpul nostru drag și am fi de folos celor din jurul nostru într-o problemă pe care ne descurcăm bine și o cunoaștem suficient de bine. Spuneam astăzi că sunt atâtea lucruri pe care unii dintre noi le iau de-a gata, însă sunt atât de multe persoane care nu au idee măcar despre acestea. Să luăm instalatul unui SO Windows. Simplu, nu? Pentru mine și încă mulți băieți da. Dar sunt băieți care nu știu cum se face asta...și sunt și câteva fete care nu știu:) Ce putem face? îi învățăm. Îi scutim de un stres pe viitor și îi scutim de stres și pe cei care erau mereu căutați în situații de urgență. Acesta e doar începutul.

Era schimbărilor impuse, forțate a cam trecut. Libertatea ne îngăduie alegerea, așa că dacă suntem forțați sau bătuți la cap să facem ceva, probabil n-o vom face. Viziunea mea se bazează pe puterea pașilor mici. Astăzi îmi sacrific o zi, vorbesc, prezint, răspund la probleme din diverse teme, școlesc câțiva oameni în taina cântatului la chitară, ofer bagajul meu de informații (care trebuie să fie cu necesitate folositor, altfel n-are sens). În schimb, vreau ca fiecare să își dea seama că poate contribui cu câte ceva. Fiecare dintre noi e bun la ceva, fie că este cusutul, fie că e IT, fie că e managementul timpului...cu toții știm să facem cel puțin un lucru bine. Dacă ajut, cei ajutați vor ajuta la rândul lor și mă vor ajuta și pe mine, de ce nu.

Trebuie să începem să clădim un nou mod de a privi lucrurile, dincolo de egoism și de utilitarismul nostru românesc (mie ce-mi iese?). Cum vom face asta? Repet: cu pași mici. Eu și prietenii mei aici, în căminul nostru. Tu în căminul tău, tu în celălalt cămin, în parc, la iarbă verde, unde se poate. Ideea e ca toată lumea să se simtă bine și să știe mai mult decât știa înainte să înceapă toată discuția.

Eu zic că se poate. Dacă ceva nu ne place și nu merge, trebuie schimbat, dar fără violență. Smart power e conceptul pe care l-au adus americanii. Nu forță, nu bătaie, cât influență și oferirea unei alternative mai atractive. Putem să facem și noi asta și n-ar fi prea greu.

Noi începem după vacanță, voi? Cine ne ajută?

Lămuriri gratuite

2012-04-05T20:26:00.000+03:00

În primul rând, mă bucur că problema asta a studenților în faza terminală a licenței a ajuns pe presa națională. Ce nu mă bucură la fel de tare e că articolul e denumit ”HAOS în universități”. E puțin cam apocaliptic și cam deplasat. Nu sunt ”the fire starter”, ci pur și simplu sunt nemulțumit de modul în care se fac lucrurile în țara noastră. Nu m-ar deranja dacă autoritățile ar proceda mult mai rațional și am putea zări un fir de logică în acțiunile lor.

Am de lămurit câteva lucruri, pentru că am fost atât criticat cât și aplaudat.

În principal criticile au venit pe filiera ”de ce vă plângeți, că pe vremea mea...”, ”așa a fost și până acum...”, ”sunteți leneși, că pe vremea mea”, etc.

Domnilor și doamnelor, dacă v-ați fi luat 3 minute maxim să citiți articolul de mai jos, ați fi înțeles că nu am nimic cu o evaluare mai corectă, cu evaluări suplimentare. Susțin în continuare că numărul de studenți este unul cam prea mare pentru ceea ce piața muncii poate suporta, că sunt produși prea mulți șomeri (asta și din cauza lipsei de sincronizare a programelor universitare cu cerințele pieții muncii), că prea mulți trec prin facultate asemenea unui cuțit încălzit prin unt. Totuși, oamenii care m-au sprijinit și care au dus mesajul de nemulțumire mai departe sunt oameni valoroși, poeți, bloggeri, jurnaliști, artiști, sau pur și simplu studenți silitori cu rezultate excelente. Mesajul purtat nu a fost unul al unei mase de oameni leneși și inactivi, ci a fost purtat de cei care în mod cert vor influența societatea într-un mod pozitiv în anii ce vor urma; oameni pentru care port o deosebită considerație.

Argumentul pe care l-am susținut și pe care-l susțin în continuare cu mare convingere este că o evaluare corectă este necesară, dar anunțată din timp. Eu am analizat în felul următor: ministrul, știind că nu mai are viață lungă în Guvern, dă și el un ordin prin care să se întâmple ceva și să poată spune că a încercat reforma în învățământ.

De ce nu s-a anunțat din februarie asta? De ce n-a fost eventual o dezbatere care să preceadă publicarea ordinului? De ce n-a fost dialog cu societatea civilă? În fine..astea-s întrebările mele de zi cu zi în mai toate privințele la noi în țară.

Iar pentru cei care suferă de comparatita acută și de șlagărele celebre ”pe vremea mea”, ”când dădeam eu BAC-ul”, ”când Ceaușescu încă trăia”: vă rog, suntem în anul 2012.

Lăsați comparațiile astea inutile. Dacă ceva merge prost, dar mergea și mai prost în trecut, trebuie să lasată nerezolvată? ”Oo..dar pe vremea mea era mai rău, voi să tăceți și să suportați.” Nu. Dacă ceva merge prost, se rezolvă, indiferent de cât de prost mergea în trecut.

Prin comparațiile astea românul s-a obișnuit să-și legitimeze abuzurile autorităților. Avem un popor care e olimpic internațional la aplecare și la obediență. M-am săturat să tac atunci când lucrurile trebuie spuse pe față. Dacă s-ar putea să nu mișcăm un deget și lucrurile să se întâmple, am face asta. Face altcineva protest pentru ca nouă să ne mărească salariile? Super, noi stăm acasă atunci. Suntem freeloaderi înnăscuți. Trebuie doar să avem tupeul s-o recunoaștem.

Deci, lăsați vremurile apuse și reveniți în prezent pentru că e mai frumos aici, din ceea ce ne povestiți. Aici, acum, găsim soluții la probleme sau îndurăm soluțiile proaste alese de incompetenții noștri guvernanți. Alegerea vă aparține.

Pentru cei care au susținut că sistemul acesta era deja valabil în multe universități: știu asta. Știu deja că la proba de licență voi avea întrebări din domeniul lucrării de licență și voi și susține oral licența. Nu aici era problema. Problema era faptul că trăim în incertitudine și că stăm de la o zi la alta să așteptăm ce mai apare next. Ok, felul în care au procedat la acest subiect este greșit, dar nu numai aici e problema. Sistemul educațional e greșit...zdravăn. Sistemul se confruntă cu probleme pe care nu știe să le gestioneze. Învățământul nostru este exagerat de teoretic. Nu învățăm nimic, ci doar citim din ceea ce au făcut alții. Poate nici asta n-ar fi rău, dar cine mai citește? Studenții nu citesc (decât în cazuri excepționale), profesorii devin dezinteresați, universitățile își scot banii din taxele pe care studenții le plătesc. După ce terminăm facultatea devenim șomeri licențiați. N-am văzut, vă spun cu toată sinceritatea, un post disponibil în domeniile științelor politice, marketing politic, PR politic, și am deja vreo 2 ani de când citesc lunar pe site-urile de știri numărul de posturi disponibile la nivel național. Universitățile nu doresc reformă. Le convine așa, își scot banii, educă suficienți studenți și au impresia că toată lumea-i fericită. Ei bine, nu-i chiar așa. Dintre toți studenții valoroși pe care-i cunosc, cel puțin 70% dintre ei ar părăsi țara dacă ar avea ocazia. Să mergem la nemți, ei știu să ne țină:)

Tot acest exercițiu de mobilizare studențească este și parte a unui studiu realizat pe mișcările și solidaritatea studențească. Am în minte proiecte mult mai mari, însă este nevoie de efort și muncă, lucruri de care, încă, nu cred că majoritatea studenților sunt capabili.

Și o ultimă lămurire, această ”revoltă” (așa cum a apărut prin presă) nu beneficiază de nicio influență politică. Nu ne plătește nimeni, nu sărim pentru a mai tăia din procentele scumpilor de la guvernare...suntem doar noi. Închei ca în articolul precedent: ei nu ne ascultă, dar noi ne ascultăm. Să-i facem să ne asculte.

Cum să-ți bați joc sistematic de tineretul unei țări?

2012-04-04T21:44:00.001+03:00

Oamenilor le place siguranța. Oamenii au nevoie de siguranță. Oamenii au nevoie să își planifice într-o oarecare măsură viitorul pentru a se bucura de eficiență maximă în ceea ce fac. Și acum aduc vorba de încă o nevoie fundamentală din piramida lui Maslow: nevoia de a ști când și cum dai proba de licență cu mai mult de jumătate de an înainte.

Dreptul de a-mi satisface această nevoie mi-a fost fost încălcat. A fost încălcat pe 14.02.2012, prin ordinul ministerial 3271/2012 al domnului ministru al educației, Cătălin Ovidiu Baba.

O simplă propoziție poate supăra mulți oameni, și îngrijora și mai mulți. Respectivul ordin stipulează, la articolul 17:

”Prezentul ordin se aplică începând cu promoţia anului universitar 2011-2012, precum şi absolvenţilor care nu au susţinut sau nu au promovat examenul de finalizare a studiilor până la intrarea sa în vigoare.”

Ce face ordinul?

Ordinul introduce încă o probă, pe lângă cea a susținerii și prezentării lucrării de licență:

”(1) Examenul de absolvire şi examenul de licenţă/diplomă constau fiecare din câte două probe, după cum urmează:

a)proba 1: evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate;

b)proba 2: prezentarea şi susţinerea lucrării de absolvire/proiectului de absolvire/lucrării de licenţă/proiectului de diplomă; prezentarea şi susţinerea sunt publice.”

iar dintre aceste două probe, cel puțin una dintre ele trebuie să aibă loc ”prin contact direct, nemijlocit, prin prezenţa, în acelaşi loc şi în acelaşi moment, a comisiei de examen şi a examinatului. ”.

Modalitatea de susținere a examenului de evaluare a cunoștințelor va fi decisă de către Senatele universităților, însă cert este că va trebui susținut.

Detalii pe această temă...nicăieri. Aflu cu stupoare astăzi, 4 aprilie, că pe 14 februarie a fost emis acest ordin ministerial. Azi a explodat pe presă știrea, și a înfundat site-urile de știri. Însă pe site-urile de știri nu apărea nicăieri numărul ordinului sau data adoptării. Am dat un search pe google la ordin...nici un rezultat în presă până la pagina 4. Până acum, unde a fost? Chiar nu citește nimeni ordinele/ordonanțele/legile de la noi? A fost publicată în monitorul oficial, dacă azi nu aflam, atunci când?

Ieri când purtam o discuție pe această temă, (ieri am auzit și eu prima dată de această variantă cu două examene) am aflat că nici profesorii nu aveau habar de asemenea modificări în metodologia de susținere a examenului de licență. Trebuie să așteptăm ca în decurs de 3 luni să aflăm modul în care se va face examinarea (oral, scris) și ce întrebări vom avea, și de unde. Pe lângă aceasta mai adăugăm realizarea lucrării de licență, ceea ce pentru cei care nu o cumpără este un proces destul de solicitant. Mai avem examene, parțiale, seminarii, și câteva minivacanțe. Va fi tare distractiv.

Bonus: pentru cei de la medicină și farmacie!

Din măritul ordin dăm citire (articolul 4, alineatul 3):

”(3) În învăţământul superior medico-farmaceutic uman, prima probă din cadrul examenului de licenţă se constituie dintr-o componentă naţională şi, după caz, o componentă specifică. Componenta naţională va fi sub formă de lucrare scrisă din tematica şi din bibliografia anunţate de către comisia de organizare, care va fi formată din specialişti desemnaţi de conducerile universităţilor de medicină şi farmacie acreditate.”

Păi anul universitar 2011-2012 e în desfășurare, nu? Da, este, și potrivit hotărârilor facultăților în ceea ce ține de susținerea examenelor de finalizare a studiilor, mai avem 88 de zile până la susținerea ”probelor” de la examenul de licență. Asta înseamnă mai puțin de 3 luni. Cunosc persoane care fac două facultăți și la una din ele au licența anul acesta sau persoane care fac facultăți și au două licențe în vară...nu cred că se bucură prea tare.

De ce susțin că aceste măsuri distrug și descurajează tineretul român?

Deoarece astfel de practici sunt foarte întâlnite în cazul celor de la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Avem atâtea exemple cu BAC-ul și alte examene, iar acum vedem și partea cu examenul de licență.

Este inadmisibil să schimbi o probă cu câteva luni înainte de susținerea ei deoarece stresezi și termini psihic câțiva oameni. Nu-i lovești pe cei care merg prin facultate ca prin bazar, ci tocmai pe cei care muncesc, care lucrează la lucrările lor de licență, care lucrează pentru a se întreține, care fac mai multe facultăți în același timp. Cei care nu muncesc și n-au pretenții de rezultate bune vor merge și vor da examen și vor lua minim 5 pentru că facultățile au nevoie și de masteranzi:)

Nu resping examenul de evaluare a cunoștințelor, să fie clar. În principiu sunt de acord că este nevoie de o evaluare suplimentară (deși dacă e să se fure, se va fura și acolo căci românu-i descurcăreț) însă nu așa, scrisă pe picior și adoptată din tren. Lucrurile de genul acesta se fac cu cap, cu răbdare, cu analize temeinice și cu argumente. Unde sunt acestea?

Era nevoie de o analiză a sistemului educațional românesc, căci se vede că nu funcționează. Se rezolvă ceva prin această măsură? Ce spun asociațiile studențești, profesorii, ONG-urile tinere, sindicatele, uniunile?

Provoc spiritul studențesc (dacă mai există așa ceva) la acțiune. Eu, unul, m-am săturat de bătaia asta de joc. De la o zi la alta să mă aștept la schimbări care nu fac nimic, ci doar se trec în portofoliul ministrului ca ”încercări sortite eșecului de reformare a sistemului educațional”.

Am creat o facebook-question (cea mai ieftină metodă de sondare a opiniei publice) pe pagina blogului ”Blogul lui Macsim Constantin” la care au răspuns deja peste 200 de tineri. Sper că studenții să înțeleagă necesitatea unei solidarități în această privință și să-și spună părerea pe această temă fără inhibiții. Noi ne ascultăm între noi, ei nu ne ascultă. Să-i facem să ne asculte.

Deplasările cu clasa, versiunea 2.0.12

2012-04-04T10:16:00.001+03:00

Cu toții ținem minte zilele acelea din gimnaziu când mergeam să vizităm muzee sau fabrici sau alte chestii. Era un moment de eliberare, părăseam băncile scrijelite ale școlii pentru a merge într-o expediție în necunoscut. Țin minte că învățătoarea ne ”ruga” să mergem ținându-ne de mână un coleg. Pe vremea aia nu era gay. Apoi în gimnaziu, mergeam tot în rând câte doi și nu comentam. La liceu, ce-i drept, nu mai făceam drumeții prin oraș.

În dimineața asta am avut ocazia să văd cum s-au schimbat lucrurile astea, ținând cont că au trecut anii de când n-am mai stat în banca școlii. Mi s-a părut că se potrivește cu ceea ce credeam deja despre sistemul educațional românesc. M-a speriat puțin, vă spun sincer. Astăzi, peste tot prin Iași am văzut numai puști de gimnaziu și liceeni, a fost ziua eliberării, presupun.

Și mergeam prin zona gării, și am văzut un grup de liceeni (cred). Inițial nici nu mi-am dat seama că e vorba despre o clasă. Monopolizau trotuarul, mergeau cum apucau, încurcau traficul extrem. Băieții mai șmecheri mergeau cu câte o fată la braț. Unul din ei avea și-o țigară în gură, iar vreo doi mai impresionabili erau uimiți de curajul acestuia. Toate acestea, cu diriginta aflându-se în spatele lor. Ea era prea ocupată încercând să spună câte o glumă elevilor și unei doamne cu care mergea la pas. Măcar de erau bune glumele, dar până și ea era jenată de perlele ce-i ieșeau din cap. Profesoară, vezi doamne.

Am impresia că la noi în țară cuvântul ”libertate” a fost înțeles teribil de greșit, și pe filiera aceasta ajungem în situațiile bine-cunoscute din țară în care elevii își bat profesorii, se bat între ei, mănâncă semințe în clase, etc.