Blogul ei.

Freakin' memories..

2011-09-15T06:51:00.004+03:00

Poate pare stupid, dar la 6 dimineata, am ajuns sa ma uit la poze vechi si sa citesc niste comentarii care pur si simplu m-au facut sa tremur.. Daca nu de dor, atunci de ciuda. De ciuda ca totul s-a terminat brusc, fara explicatie, lasandu-ma sa-mi pun mii de intrebari la care oricum nu voi primi raspuns.

Chiar nu pot intelege aceasta raceala din partea ta. Indiferenta totala..

Regret ca nu am taria altor persoane, sa fiu in stare sa calc in picioare toate amintirile pe care le am cu..cineva special.. Sa nu imi fie greu sa ignor ce a fost si sa uit.. Sa ma pot preface ca, de fapt, nici nu s-a intamplat.

Mi-e ciuda!

A fi sau a nu fi...?

2011-09-01T19:52:00.003+03:00

De fapt, toti suntem, si intr-un final, nimeni nu va mai fi. Sa fie oare posibil ca Hamlet sa fi contemplat suicidul? Poate este doar parerea mea.

Ideal ar fi ca toti sa ne dorim sa "fim", dar pana la urma, cine traieste cu adevarat? Cine poate explica viata, fara sa ajunga la inevitabilul sfarsit? Ar putea oare cineva spune ca viata o traiesti, sau doar treci prin ea sperand sa fie cat mai placuta ca atunci, cand nu vei mai fi, sa nu regreti ca doar "ai fost"?

Cum ar putea exista sentimentul de regret dupa moarte? De unde stim noi, cu siguranta, ca exista CEVA, orice, dupa moarte? Nu putem sti. Si poate cei ca Hamlet, cu aceeasi intrebare, sunt mai atrasi de a afla ce exista dupa ce nu mai esti. Altfel, pentru ca ti-ai indoi existenta?

"A trai" si "a fi" nu sunt sinonime. Iar intrebarea mea este.. cum ne putem da seama daca doar suntem sau traim?

As avea o explicatie, care bineinteles s-ar aplica doar in cazul meu.. Dar presupun ca o parte din mine este curioasa sa afle si alte explicatii.. explicatii personalizate, nu generalitati.

Asa ca.. traiesti? Sau doar.. esti?

Intrebari..

2011-08-20T05:40:00.002+03:00

Necunoscutul e, dupa unii, cel mai de temut lucru. Mie nu imi este frica. Totusi, nu imi pot explica frica de singuratate. Oare toti o avem? Toti trecem prin momente in care pur si simplu simtim nevoia sa ne luam viata in propriile maini? Sa riscam si sa vedem ce exista dincolo de intrebari?
Pe mine ma infioara cunoscutul. Ziua de maine.. in care stiu ca voi deschide ochii si voi vedea aceleasi imprejurimi.. Prezentul..
Viitorul nu il consider drept necunoscut pentru ca, inevitabil, toti ajungem in acelasi punct. Si asta nu numai ca ma sperie.. ma demoralizeaza uneori. Ma inchide undeva departe de lume, unde capul mi se umple de intrebari..
Sunt oare o nebuna prinsa intre oameni normali, sau sunt normala intr-o lume de nebuni?
Un simplu gand ma poate duce departe, dar cum se face ca reusesc sa revin de fiecare data?
Urasc sa raspund la intrebari.. dar de ce imi place atat de mult sa le pun? Poate pentru ca orice raspunsuri as primi la ele nu m-ar satisface, asa ca le neutralizez.. si asa, intrebarile mele raman neatinse.. fara raspunsuri.. si in continua miscare.

Friendship.. again!

2011-08-18T02:21:00.006+03:00

As avea atat de multe de spus.. Singurul impediment e mintea mea. Momentan are loc o insiruire haotica a tuturor gandurilor mele legate de acest subiect.. si chiar nu as sti cu ce sa incep.
Dar presupun, cum acesta este un blog si aceasta este o postare, ca va trebui sa existe un "inceput" (desi e foarte probabil ca in capul meu sa fi fost sfarsitul, dar cine mai tine contul?).
Trag din faimosul Kent lung si nu ma pot controla.. Pur si simplu simt ca mainile mele au un motiv in plus pentru a tremura. E complesitor sentimentul, asta e sigur. Ce nu e ciudat e faptul ca nu am nicio idee cum sa imi exprim adevaratele sentimente. Poate pentru ca e prea devreme ca doar unul singur sa isi fi gasit locul prin inima mea. Oricat de patetic ar parea cliseul, e cu adevarat ceea ce cred si ce simt.
Spre surprinderea mea, posibilul sfarsit al unei prietenii ma sfasaie, un lucru normal avand in vedere caracterul meu. Totusi, pot afirma ca nu e ceva ce mi se intampla la ordinea zilei. Poate ca e vorba de timp, de investitia emotionala (daca o pot numi asa) dar si de persoana pentru care am curajul sa scriu in momentul de fata.
Sunt complet in ceata.
Spre dezavantajul meu, odata ce sunt prinsa in mijlocul sentimentelor de acest "gen", imi este greu sa imi revin. Si sincera sa fiu, nu cred ca depasesc niciodata ultimul stadiu, in care pur si simplu uit. Eu niciodata nu uit.. In special lucrurile/persoanele care la un moment dat in viata mea.. mi-au pus un zambet sincer pe buze.
Cum ar putea uita cineva o perioada care s-ar clasifica drept una din cele care i-au facut sa se simta acceptati, fericiti si in siguranta..?
Putin melodramatic? Stupid? Excesiv? Poate. Dar sunt sigura de un lucru.. Aceasta este una din rarele mele "iesiri" si nu ma simt absolut deloc rusinata sau patetica sau cum m-ar considera altii ca sunt dupa tot ce am scris pana acum.

Prefer sa ma opresc aici.. Nebuneala din capul meu nu se opreste si am ajuns la limita in care nu mai pot pune in cuvinte ceea ce simt. Poate cu alta ocazie.. Chiar as vrea sa stii tot ce am pe suflet.. Dar nu acum. Acum sunt confuza.. Si, as putea spune, chiar ranita.

(Inteleg daca pentru nimeni altcineva nu ar avea sens ce am debitat mai sus, dar stiu ca pentru mine are.. Si as vrea ca macar pentru o singura alta persoana.. sa mai aiba sens.. Noapte buna.)

De fapt..

2011-01-30T19:14:00.003+02:00

De fapt si de drept, te iubesc. Si nimeni sau nimic nu poate schimba asta. Pentru ca te pastrez intr-un loc sigur si permanent din inima mea. Ideea este ca tu esti acel 'EL' pe care l-am asteptat si de care am nevoie sa fiu fericita cu adevarat. Dar mai important, pentru ca ma iubesti si esti minunat cu mine. Pentru ca si tu ai nevoie de mine cum am eu nevoie de tine, pentru ca si tu vrei ca viitorul sa depinda de noi, sa se invarta in jurul nostru. Te iubesc pentru ca ma simt extraordinar in preajma ta si pentru ca fara tine m-as sufoca. Te iubesc pentru ca inima imi tresare in fiecare dimineata cu gandul ca a mai trecut o zi si inca sunt a ta si tu al meu.

Cuvinte ar fi multe pentru a exprima ceea ce simt cu adevarat pentru tine, clisee si cuvinte extraordinare pe care meriti sa le auzi. Dar stiu ca cel mai bun mod de a le spune e in timp real, fata in fata.

Pentru acest motiv inchei zicand : te iubesc si te voi iubi mereu. And that's a promise :)

Addiction.. (Fara Sens.)

2011-01-26T21:48:00.003+02:00

Da.. Dependenta.. Dependenta aceea fata de lucrurile care te fac fericit, sau cel putin te relaxeaza. Eu sunt dependenta.. Acum se pare ca de scris. Si chiar scriu de placere.. Pentru ca ma relaxeaza, pentru ca imi place sa vad ceea ce gandesc, pentru ca sunt singura persoana care are dreptate in toate, desi de nenumarate ori ma contrazic in acelasi paragraf.

Scriu pentru ca daca nu as scrie, as lua-o razna. As avea mai mult timp sa gandesc, ceea ce nu vreau sa fac.. pentru ca ma deprima. Gandurile mele sunt mult prea negre pentru binele meu asa ca scriu, scriu pe langa si despre orice subiect care imi vine in cap. Nu scriu cum scriam inainte pentru ca nu mai am inspiratie, doar dorinta de a ma descarca.

Dar nu.. Vreau sa cred ca scriu cu un scop. Poate ca nimeni nu va citi asta, dar eu sigur voi da vreodata peste postarea asta, o voi citi si-mi voi aminti exact ce simteam in momentul.. in care am scris-o, evident.

Blah blah..

Pai, da. Si cam asa. Incerc sa ignor faptul ca vreau sa scriu despre lucruri mult prea negative, asa ca da, ma prostesc. Si nu ca mi-ar face placere, dar macar mai trece timpul.

Imi place mai mult sa scriu la o tastatura decat cu un pix.. Pentru ca e mai usor, e mai dragut si nu sunt nevoita sa-mi citesc scrisul ingrozitor.

Si fara sens? De ce? Pai hai sa fim seriosi.. Vede cineva vreo logica la ce am scris mai sus? Doar eu poate o vad, dar eu nu ma pun pentru ca sunt eu si nimeni altcineva.

Acel eu.. de mult pierdut.. acel eu in continua transformare.. acel EU pe care il urasc acum.. pe care niciodata nu l-am iubit cu adevarat, dar l-am acceptat cu ajutorul LUI. Acel EL pe care il iubesc.. acel EL de care nu vreau niciodata sa ma departez.. pentru ca doar si numai acel EL ma poate tine in viata asa cum vreau eu sa traiesc.

Prea depresiv? Prea stupid? Prea.. stilul meu neglijent.. Dar asta sunt eu.

Spre infinit...

2011-01-25T21:16:00.002+02:00

Incerc sa raman pozitiva, desi vad atata negativism in jurul meu. Totusi, ma simt inconjurata de nimic, de nimeni si tind sa cred ca sfarsitul e aproape. Dar hai sa nu il privesc precum un sfarsit, ci precum un infinit pe cale sa ma rapeasca, sa ma invarta si sa ma aseze intr-un loc mai bun.

Nu sunt perfecta. Fac o multime de greseli, greseli care ma definesc.. in ochii unora in bine, in locul unora in rau, si in ochii unor persoane foarte putine, ma definesc ca fiind normala. Totusi, imi regret unele decizii, unele fapte dar mai ales unele fapte pe care nu le-am facut. Regret ca totul se poate destrama la prima clipa in care imi pierd mintile si fac ceva.. ceva ce nu ar trebui sa fac.

Vorbesc aiurea si poate fara sens pentru unii, dar in ceea ce ma priveste, nimic legat de mine nu are sens. Totul e ciudat, ca si mine de altfel, totul e putin stupid. Dar nu pot face nimic in legatura cu asta, pentru ca asa sunt eu. Asa am ajuns sa fiu datorita persoanelor din jurul meu, datorita faptelor care s-au intamplat in jurul meu si care m-au prins si pe mine la mijloc. Datorita persoanelor care nu au putut sau stiut sa ma invete altfel. Si pot spune clar si raspicat nu am avut norocul sa simt o persoana langa mine care sa ma invete binele.

Da.. Deja nici eu nu ma mai inteleg. Dar continui sa scriu pentru ca asta ma linisteste.. Asta ma face ceea ce sunt, si nu voi inceta sa scriu niciodata, atata timp cat traiesc si am macar un pix si o foaie.

Vreau doar sa nu fiu singura. Cam atat vreau de la viata. Nu averi.. Fericire alaturi de acel cineva.. Sper doar sa ajung sa fiu fericita inainte sa cad in depresia din care stiu bine ca nu ma mai poate scoate nimeni.. Si in momentul acela, nu voi mai fi. In momentul acela voi face iar prostia.. Ei bine, Prostia!

Cam atat presupun.. Am scris doar sa ma racoresc.. Stiu ca nu are sens, dar ma bantuiau multe ganduri, si chiar daca a fost in mod subtil, am reusit sa mi le mai scot din cap. Sper ca ma va ajuta asta..

Pe curand.

Time..

2010-09-06T22:08:00.005+03:00

Timpul...

"Nu poti sa ma vezi, dar sunt intotdeauna prezent.
Poti sa alergi oricat de repede, tot nu-mi vei scapa.
Poti sa mi te impotrivesti din toate puterile, nu ma vei infrange niciodata.
Ucid cand vreau, dar nimeni nu poate sa ma dea pe mana legii. Cine sunt?
Batranul Timp."

O ghicitoare.. Asa incepe cartea pe care tocmai am luat-o de la biblioteca : Luna rece. Jeffery Deaver este considerat unul dintre cei mai apreciati autori de thrillere politiste si abia astept sa-i pot citi romanul.

"Timpul e mort atata vreme cat e masurat de rotite; numai cand ceasul se opreste timpul capata viata."
WILLIAM FAULKNER

"Timpul e focul in care ardem."
DELMORE SCHARTZ

"Timpul e un profesor excelent, dar din nefericire isi omoara toti invataceii."
LOUIS-HECTOR BERLIOZ

"Ce esti deci timpul? Daca nu ma intreaba nimeni, stiu ce este. Daca vreau sa-i explic cuiva, nu stiu.."
SF. AUGUSTIN

Asadar.. Ce este timpul? Sincera sa fiu, prefer al 2-lea si ultimul citat.. Mi se par esentiale daca ar fi sa descriu ce cred eu despre "timp". E o generalitate. O stare de spirit.. Pentru ca nu exista. Exista doar un infinit.. Iar notiunea de timp vrea sa stabileasca niste granite in ceea ce numim noi infinit.. Ani, zile, ore, minute, secunde.. Sunt doar niste termeni inventati pentru a ne usura noua viata.. Dar nu exista. Exista doar un intreg pe care nu vom putea niciodata sa-l masuram.. pentru ca este.. infinit.

Postarea de la miezul noptii.

2010-09-03T23:37:00.006+03:00

Cum se incepe o postare neobisnuita? Si ce anume face o postare.. neobisnuita? Diferentele subtile dintre obisnuit si neobisnuit chiar pot fi vizibile cu ochiul liber? Ma indoiesc. Ochiul experimentat poate distinge orice ciudatenie, dar noi, restul, nu suntem capabili de asa ceva, desi ne place sa credem ca suntem.. Nu cred ca sunt in stare sa scriu ceva obisnuit in seara asta, dar stiu sigur ca voi scrie ceva.

Totusi.. in postarile mele, eu hotarasc ce e ciudat si ce e banal. Si eu nu sunt banala.. Sunt un fel de excentric dar cu un strop de.. normal. Sau cel putin asta aleg eu sa cred. Motivul pentru care fac asta este pentru ca am nevoie de incurajarea care mi-o ofera acest gand.. Unicitatea este pentru mine arma suprema. Cu ea poti cuceri lumea :) Trebuie doar sa stii sa te faci remarcat si sa domini prin tot ceea ce tine de tine si de unicitatea ta. Pana la urma, toti cucerim lumea.. Toti suntem, chiar si pentru un timp foarte scurt, niste zei.. suntem divini prin faptul ca existam si ca la un moment dat, in aceasta viata instabila, am avut o clipa de suprema stima de sine. Acel moment ne defineste viitorul.. pentru ca de indata ce ai simtit placerea sentimentului de suprematie si poate chiar nemurire, iti controlezi altfel viitorul.. Faci altfel lucrurile astfel incat sa mentii acel sentiment minunat..

Acest segment a fost relatat prin canalul meu optimist.

Revenind la obisnuita mea stare de pesimista.

Sentimentul de care vorbeam cand inca vedeam roz in jurul meu, sentimentul acela minunat.. nu este decat o minciuna. Si zic asta pentru ca.. am avut sentimentul! Poate nu numai o data, si asta cu atat mai bine deoarece demonstrez ca este justificat pesimismul meu.. Si acesta spune ca e o amagire. Noi.. rasa umana, nu suntem decat niste resturi.. Suntem aproape.. nimic. Totul in jurul nostru este mai mare, mai puternic, mai durabil decat noi. Poate ne simtim superiori fata de ce se afla pe acest Pamant, dar nu suntem! Alegem sa credem asta pentru ca ne este frica. Ne este frica de necunoscut, de moarte, de inferioritate. Asa ca alegem sa justificam toate astea prin diferite modalitati. Necunoscutul il justificam prin Dumnezeu, moartea tot prin Dumnezeu.. iar inferioritatea, ei bine, nu o justificam, ci o ascundem sub o masca de asa zisa "superioritate". Superioritate despre care nu voi vorbi pentru ca deja am debitat prea mult si vreau sa pastrez acest subiect pentru momentul in care voi putea cu adevarat sa il.. dezbat.

Postarea mea, desi poate putin.. ciudata, am scris-o intre 12 fara 23 si 12 si 10. Pauzele lungi si dese... cheia marilor succese!

Friendship...

2010-08-14T11:38:00.005+03:00

Prietenia.. Astazi, chiar de ziua mea, am vrut sa scriu despre prietenie. Nu doar pentru ca e un subiect pe care am vrut sa debitez de ceva vreme, ci pentru ca m-au coplesit amintirile unei prietenii frumoase pe care, din pacate, am pierdut-o. Si un simplu "La multi ani! :)" a fost de ajuns sa ma emotioneze pana in punctul in care am crezut ca o sa ajung la lacrimi.. Dar lasand partea trista la o parte..
Prietenia e cel mai frumos cadou pe care il poti oferi unei persoane. Si o pun in acest contex probabil pentru ca este ziua mea si imi doresc acest lucru inapoi..
Prietenii sunt diferiti dar speciali in felul lor. Si cand ajunge sa-ti lipseasca cineva, prietenia cuiva, eu cel putin ajung sa ma simt singura. Si singuratatea nu merge bine cu prietenia, care tehnic, ar trebui sa-ti ofere siguranta si fericire.

Motivul pentru care am ales sa vorbesc despre asta putin este ca imi lipseste cineva. O persoana la care am tinut si tin in continuare foarte mult, dar care imi lipseste enorm ca prieten. Nu dau nume pentru ca important este ca acea persoane se stie.

To be continued..

Happiness?

2010-07-15T23:43:00.003+03:00

Fericirea.. Fiecare are o definitie proprie si cat de cat unica pentru fericire. Si asta inseamna ca numarul de defintii si de forme de fericire este egal cu numarul de oameni care indraznesc sa analizeze sentimentul.

Oamenilor le este frica.. Suntem fricosi de la natura. Dar asta nu ne-a oprit niciodata. Intr-un final, ori reusim sa trecem peste frica, ori pur si simplu o ignoram. Cand vine vorba de fericire, e exact acelasi proces. Ti-e frica.. pentru ca fericirea vine cu un pret. Si nestiind pretul, nu poti sti daca merita sau nu sa risti.. Asa ca ti-e frica. Si de multe ori poate ca nimeni nu are curajul sa se avante pe teritorii periculoase.. Dar cand se iveste o portita si poti vedea ce anume risti si ce castigi.. Atunci faci pasul final.

La mine nu sta treaba asa. Eu am riscat de multe ori, dar de mai multe ori am ales sa imi ascult instinctul.. frica. Am fost coplesita de multe ori de ganduri exagerate ce nu mi-au dat libertatea sa fac orice as fi vrut sa fac. Instinctul, desi uneori de mare ajutor si incredere, alteori te poate insela.. Si e cea mai neplacuta situatie din punctul meu de vedere. Deoarece instinctul il ai de la inceputul existentei tale.. si daca nici el nu poate fi de incredere, atunci ce a mai ramas? Mai nimic. In ziua de astazi, nimic nu este de increde! Nimic si nimeni. Inafara de propria persoana.. Care, la mine cel putin, tinde sa te minta uneori.. Sa te ia peste picior. Dar poate sunt doar eu.

Dar revenind la fericire.. In ultimul timp, am inceput sa simt cu adevarat ce inseamna sa fii fericit. Nu e sentiment nou.. Am mai trecut prin asta. Dar de fiecare data cand sentimentul asta se intoarce la mine, e bine! Sunt fericita nu pentru ca toate merg dupa cum vreau eu.. Pentru ca nu toate merg dupa cum vreau eu. De fapt, mai nimic nu merge dupa cum vreau eu! Sunt fericita pentru ca pot sa menajez lucrurile care merg cat de cat bine astfel incat sa imi alunge orice alt sentiment. Si raman cu fericirea, sentimentul de implinire.. iubirea si tot tacamul :) Raman cu ce e bun.

Intr-un final, am reusit! Filtrez sentimentele si raman cu ce e mai bun din bine.. Oricine poate face asta si incurajez pe toata lumea sa riste.. Sa faca lucrurile putin diferit, dar sa salveze instinctul.. Pentru ca, la un moment dat, tot vom avea nevoie de el.

A lovers story..

2010-07-06T02:50:00.003+03:00

It begins.. A morning like any other, but still.. it was going to be something different. Something wrong.. but so damn good.

She woke up, started thinking.. but where did thinking get her? In the past, nowhere.. So she just acted. They started talking.. It was brief. After she finally had the courage to speak her mind, it happened. They where going to see each other again.. It was wrong, sure, but they both knew they were going to love every minute of it.

The past.. When you can`t let go of the past, but still have to grab the future, you make sure the past can stay with you just a little while longer.. before it disappears forever. You make it stay.. and you enjoy it.

She finally got there.. She knew the path to his house like the palm of her hand.. Her heart started beating faster.. Maybe it was the running.. or maybe it was the chill that shot her spine when she rang the doorbell.. No one knows.. except her.

The door cracks open.. His smile greats her with warmth and he asks her in.. She steps through the door and enters.. his smell is everywhere, just as she likes it. They both sit down, at the kitchen table, drinking a cup of coffee and smoking a cigarette that they both know will do them no good.. Why should they start talking? There`s plenty of time for that.. Now, they just try to look.. Just a glimpse of each other and they quickly look away.. Why the shyness? Why the terrified look in her eye? She`s afraid, of course.. But afraid of what? Of losing him? She already lost him. She`s afraid of screwing up. That must be it..

After the seemingly very short cigarette, they both go in the other room.. She`s used to sitting on his bed, so she does exactly that.. His smell again.. so soft, and yet so powerful.. So overwhelming.. So.. perfect.

They don`t really talk much, just decide to watch a movie. A romance.. that will certainly have an effect.. Or so it remains to be seen.

Movie.. laughs, giggles, short stares.. And it`s over. Now what? Should they talk? She starts..

-It was nice..
-Yeah.. Now what should we do?
-I think we should talk..
-About what?
-Well.. about this. This moment.
-What about it..?
-Remember when you said you just wanna be friends?
-Yeah..
-Well, I agree.. We should remain just friends, if that`s what you want.. But, I can`t shake the feeling I`ve been having for a while now.. and, as strange as it might sound, my heart can`t let go of you. But that doesn`t matter right now. What matters is that we`re here, together, possibly for the last time, alone.. in the same room. And seeing as we have a past together, I was just..
-Just what? Say it..
-I was just thinking.. we should take advantage of it..
-I don`t know.. I told you..
-FORGET what you told me! Right here, right now, there`s nothing more.. than this moment, here.. and now. It`s just us..
-...
-I know.. Maybe I`m asking for much, but.. I remember all the things you said to me, things that made me smile, that made me love you.. I just wanna feel complete again.. And with you, I felt like that.. We had something special.. I loved every minute of it. And I know you liked it too.. So why not do it again? No one will ever know.. I won`t ever talk about it after I walk out your door.. but for just one more hour or so.. let me.. let US feel complete again.. Let us be what we used to be, forget all our troubles and just.. enjoy every minute of it! I want you to take me away.. Make me forget everything and just.. carry me away.. like you promised you would..

He says nothing.. She nervously awaits his reply..

No title.

2010-06-06T01:50:00.003+03:00

Postarea asta nu merita nici macar un titlu. Pentru ca poate e inutila, penibila, trista, aiurea, etc, dar pentru mine are un rost.. si anume sa ma descarc.
Titlu nu merita pentru ca sincera sa fiu.. nu stiu ce titlu sa-i pun. Deci raman la prima mea alegere. No title.

So.. Vreau doar sa-mi spun of-ul si dupa ma bag la somn, avand in vedere ca e 2 noaptea. Totusi, nu mai pot astepta.. Trebuie sa scriu acum! Ca altfel, imi pierd curajul. Desi nu stiu de ce e nevoie de curaj.. Dar presupun ca e.

Ideea de baza e ca nu inteleg de ce inca nu am trecut peste.. O fi vreo prostie, dar inca ma gandesc la ce-a fost. Si inca imi lipseste ce a fost.. Inca stau si ma gandesc la ... ce a fost, inca analizez, visez si alte de-alea. Si ajung la aceeasi concluzie.. I`m not over you yet. And I have absolutely no idea why. Well, maybe I do, but that`s beside the point. Nu pot sa stau degeaba si sa nu imi las mintea sa fuga spre amintirile alea frumoase.. ma bantui.. ma bantuie! Totul. Si nu o zic pe un ton melodramatic, o zic pe un ton serios, partial trist si foarte obosit. Ca oboseala scoate la iveala dorul din mine si abia acum apuc sa scriu despre asta.
Chiar daca nu e o idee prea buna.. Dar hey! N-o sa las sa se iroseasca nimic :) Niciun cuvant, niciun sentiment. Voi merge pana la capat, un capat pe care nu il pot prezice, dar care o sa ma anunte cand am ajuns acolo.

Cam atat pentru postul meu de la 2 dimineata. Chiar nu a avut niciun rost inafara de acela de a ma calma. Acum.. somn. Maine.. O alta zi de la care nu stiu la ce sa ma asptept :)

From Paris with love

2010-05-29T06:52:00.005+03:00

E Sambata dimineata. Si postarea asta va fi despre un film.. Like.. AWESOME! Si imi permit sa scriu cu Caps "awesome" pentru ca aproape imi vine sa tip cand imi aduc aminte de el! Anyway, va pun un trailer si chiar va recomand sa-l vedeti, mai ales daca sunteti amatori de filme de actiune. Ah da! Si inca ceva.. John Travolta is HOT in this movie! Judge me however you want, I still think he`s HOT.

Dar gata. Trailer-ul in.. 3..
2..
1..
TEEHEE!

[Daca l-ati vazut si nu v-a placut sau daca urmeaza sa-l vedeti si n-o sa va placa, as vrea sa stiu de ce. Pareri bune am auzit legate de film, dar rele.. Nu. Si as fi curioasa sa stiu de ce nu v-a atins la inima :))]

Prima postare e intotdeauna cea mai ciudata.

2010-05-26T00:04:00.002+03:00

De ce? Pentru ca habar nu ai ce sa scrii. Sau cel putin eu habar nu am. Dar asta nu ma opreste. Am sa scriu.. De fapt, am sa transcriu ce am scris pentru cineva.. am scris despre mine pentru ca a avut nevoie. Si-o iubesc. Si-am ajutat-o. Dar cand am recitit ce am scris pentru ea, mi-am dat seama ca.. as putea sa postez asta despre mine. Pentru ca e adevarul despre mine si cine vrea sa-l stie, sa-l stie. Poate va ajuta cu ceva.

Cine sunt eu?...

Cine sunt eu..? Un om pus pe pamant sa-l tina in functiune. As putea spune ca sunt un ajutor, sunt de folos.. Sunt poate o unealta. Dar sunt. Momentan.
Eu sunt ceea ce nu ar putea nimeni sa fie vreodata. Unicitatea mea se rezuma la gandire.. aparentele mai devreme sau mai tarziu pot fi asemenea la mai mult decat o persoana. Dar gandirea.. Nu. Ea e unica. Mintea mea e doar a mea. Sunt om. Da. Un om cu probleme, cu greutati si ganduri. Am ganduri negre, albe, si spre deosebire de alti oameni, si gri. Eu sunt optimista, pesimista si realista. Dar niciodata cand trebuie.. incurc, dau in bara si gasesc greselile mele in alte persoane, dar niciodata nu le iau in considerare. Pentru ca viata mea e a mea, mintea mea e doar a mea si nimeni nu ma poate ajuta sa trec prin viata mea mai bine decat mine. Incerc sa pastrez o legatura de prietenie cu mine.. dar nu reusesc intotdeauna sa-mi fac pe plac. Ma enervez si ma dau batuta.. dar doar pentru moment.. pentru ca intotdeauna ma ridic si o iau de la capat. Asta imi place la mine. Asta ma face pe mine ceea ce sunt si de asta ma plac uneori.
Eu am inceput prin a fi un copil.. un copil fericit. Am fost altcineva. Pana m-am descoperit.. de curand. Mi-a luat mult sa aflu cine sunt. Si poate inca n-am ajuns la o concluzie, dar sigur sunt pe aproape. Pentru ca sunt perseverenta in a ma cunoaste.. e o activitate ce ma atrage.. daca o pot numi activitate. Altii ar numi-o pierdere de timp, pentru ca niciodata nu ma multumesc.. nimic nu ma multumeste. As putea spune ca sunt pretentioasa. Dar de ce nu as fi? Pana la urma, e vorba de mine. Vreau ce-I mai bun pentru mine pentru ca momentan ma iubesc.. cand asta se va termina, sigur voi inceta sa ma multumesc. Pana atunci, incerc. Macar eu..
Eu am ajuns sa fiu ceea ce sunt doar prin intermediul persoanelor din jurul meu. Poate neg asta de multe ori, dar asta fac eu. Nimic nou. Eu sunt rezultatul societatii asimilate cu imaginatia mea si a celor din jurul meu. Altfel nu ma pot explica. Sunt o enigma pentru mine. Cu atat mai mult pentru cei din jurul meu. Dar cei ce m-au adus pana aici stiu despre mine destule.. dar nu destule. Niciodata nu vor sti destul de mult despre mine. Nici macar eu.. care incerc de aproape 19 ani sa aflu ce-I cu mine.. nu reusesc si sunt perfect constienta ca niciodata nu voi reusi.
Eu sunt cea care scrie aceste randuri.. fara a gandi inainte.. nu. Eu imi pastrez gandurile.. Sigur voi avea nevoie de ele alta data.. pentru ca eu am mereu nevoie de ceva.. Sunt dependenta de multe lucruri.. dar nu recunosc. De ce? Pentru ca asa vreau eu.. ce alt motiv mai bun as avea?
Eu urasc. Si iubesc. Am sentimente. Dar sentimentele mele nu sunt destul de usor de concentrat in cateva randuri incat sa incerc sa fac asta.. nu. Sentimentele mele sunt complexe, prea complexe pentru mine, prea complexe pentru a incerca sa mi le destainui singura.
Eu vreau sa ajung cineva.. desi intr-o zi stiu ca voi ajunge un nimeni. Pentru ca asta se va intampla. Inevitabil. Dar nu.. nu ma voi gandi la asta acum. Pentru ca eu inca sunt.. sunt inca aici, scriind aceste randuri, sperand ca intr-o zi sa inteleg de ce le-am scris, de ce m-am autointitulat “om”, de ce am avut curiozitatea sa intreb de mine.. si sa-mi raspund asa. Poate cand voi fi.. in viitor, voi vrea sa schimb ce-am scris acum despre mine. Dar n-o voi face. Pentru ca imi voi da seama ca pe moment, am fost exact ce am fost si tocmai pentru asta am scris ce sunt.. pentru ca sunt. Cand voi fi, voi fi.. dar momentan sunt.
Eu sunt complicata. Ma contrazic mult. E parte din mine.. am multe parti care se contrazic intre ele. Sunt total altfel decat par. Poate ca la mine aparentele chiar inseala. Par normala.. dar nimic legat de mine nu e normal. Ma consider o straina printre oameni, desi indraznesc sa ma gandesc la mine ca la un om.. pentru ca e singurul lucru pe care il pot face. Sa ma consider om.. altfel, ce-as fi? As putea sa fiu ce vreau.. dar nu inca.. poate mai tarziu. Poate mai tarziu voi fi altceva.. voi fi ce voi vrea eu sa fiu. Cand nimic nu ma mai poate judeca.. Da. Atunci voi fi eu! Voi fi.. dar momentan sunt.
Cine sunt eu? Nu nu.. Ce sunt eu? Cum sunt? Cine.. stiu cine sau nu stiu si nu voi afla niciodata. Dar cum sunt? Sunt fragila. Curioasa.. niciodata pe deplin multumita. Si deloc modesta.. doar ca nu am calitati. Sau cel putin in ochii mei nu gasesc vreo calitate demna de numit “calitate”. Calitatile sunt pretentioase.. Sunt greu de gasit. Sunt si mai greu de pastrat. Calitatile nu ma incanta cu nimic.. Ele sunt acolo doar sa fie numite calitati pentru ca altceva nu am putut gasi. Ca orice altceva, calitatile sunt facute de noi.. noi le inventam, le “descoperim” si le aplicam. Nu se merita sa-mi consum energia vorbind despre ele.. Pentru ca energia mea e pe terminate.. Sunt obosita. Tot timpul sunt obosita. Viata ma oboseste. Aerul pe care il respiri e greu atunci cand tot ce ai in jurul tau te seaca de puteri.. Devine din ce in ce mai greu sa inspiri si fara sa-ti dai seama, ajungi sa ametesti si sa simti cum picioarele iti cedeaza si vrei sa cazi.. dar nici macar atata putere nu ai.. Ajungi sa stai acolo si sa te intrebi cum poti sa iesi din asta.. Sau sunt doar eu? Da.. doar eu pot gandi asa. Pentru ca mintea mea e ciudata.. Sunt ciudata. Sunt eu si pana la urma sunt mandra de asta..

Cam asta sunt eu.. Sau cel putin parerea mea despre mine la miezul noptii intr-o marti.. Ce parere ai tu despre tine? Ca despre mine.. Pai, daca ma cunosti.. Chiar te rog.