Blogul lui GBAGAPE

Pîinea care s-a făcut piatră

2024-05-31T02:18:00.003+03:00

Pîinea care s-a făcut piatră

În vremea Sfîntului Ioan Gura de Aur (sec. IV) trăia un bogat, care ținea, împreună cu soția lui, de erezia lui Macedonie. Odată, ascultînd învățătura sfîntului, s-a pocăit și s-a întors la adevărul Sfintei Biserici. Soția lui însă, în timp ce din gură mărturisea credința ei în ortodoxie, inima ei trăia încă în erezie.

La o mare sărbătoare a Bisericii, cînd se obișnuia să se împărtășească mulți creștini, s-a întîmplat următorul fapt:

Soția bogatului s-a dus pe ascuns la preoții ereticilor să se împărtășească. Dar nu s-a împărtășit, ci luînd în mîinile ei pîinea, a dat-o pe ascuns slugii ei să o păstreze, fără ca cineva să-și dea seama ceea ce a facut.

Cînd mai tîrziu se săvîrșea Sfînta Liturghie a ortodocșilor, femeia s-a dus cu bărbatul ei la biserică săse împărtășească. Cînd a venit rîndul ei, a luat Sfîntul Trup din mîna Sfîntului Ioan Gură de Aur, însă nu s-a împărtășit ci a luat pe ascuns pîinea ereticilor.

Însă imediat s-a cutremurat de o minune. Pîinea ereticilor s-a transformat în gura ei, în piatră! Femeia s-a înfricoșat. Cu o voce tare a povestit tuturor întîmplarea și a crezut din tot sufletul în Biserica Ortodoxă. Sfîntul Ioan a așezat acea piatră în chivot, ca să amintească minunea.

2024-01-03T23:01:00.000+02:00

Planul Kalergi este acum în plină desfășurare

Soros: „Sper să trăiesc până în ziua în care se va naște ultimul copil alb.”

Viktor Orban despre George Soros: „El ar fi unul din liderii „puterii mondiale din culise”. Finanţează o reţea la nivel global alcătuită din oameni care se ajută între ei. Aceştia spun despre ei că ar fi jurnalişti, activişti ai societăţii civile sau militanţi pentru drepturi civice dar de fapt sunt agenţii lui Soros. Între marionetele sale se numără şi politicieni importanţi şi influenţi. Scopul său este să priveze popoare întregi de identitatea lor culturală şi naţională, să înrobească ţări întregi pe care să le silească să plătească dobânzi perpetue. Prin speculaţiile sale a nenorocit deja milioane de oameni. Acum el planifică schimbarea populaţiei din Europa, indigenii creştini urmând a fi înlocuiţi cu imigranţi musulmani. Cine se opune acestor planuri devine victima unor campanii internaţionale de discreditare şi compromitere.„

Cu toate că plandemia pare nesfârșită, Uniunea Europeană a primit din nou ordinul ocultei de a redeschide porțile emigranților africani și islamici. După viteza cu care se desfășoară planul Kalergi, n-ar fi deloc surprinzător ca „filantropul” Soros să-și vadă visul împlinit.

Celălalt „filantrop” – Bill Gates – se ocupă temeinic de exterminarea speciei umane prin impunerea vaccinării obligatorii a 7.5 miliarde terrani (cobai!!!). Medicii și personalul medical din întreaga lume i-au sărit în ajutor: 99% din persoanele internate în spitale și cămine de bătrâni mor în condiții suspecte!!!

OMS a contribuit la genocid prin impunerea protocoalelor criminale și interzicerea autopsiilor. Aproape toți decedații au murit de covid19. Altă cauză a morții nu mai există. Pentru un cetățean declarat pozitiv statul încasează 10.000 euro; pentru unul mort de covid statul bagă în teșcherea 30.000 euro. Banii se împart ca la pomană. Toți au sânge pe mâini și morți pe infima lor conștiință.

Klaus Schwab, fondator și președinte executiv al Forumului Economic Mondial are ca obiectiv distrugerea totală a firmelor mici și mijlocii în scopul supra-îmbogățirii anumitor corporații bine alese.

Guvernele și președinții statelor lumii pun vârtos umărul la prăbușirea sistemului politico-social mondial. Sforile păpușarilor se văd acum foarte clar, nemaiexistând vreun dubiu.

Plandemia a „separat apele” și astfel am aflat că doar Tanzania, Belarus și încă vreo 2 țărișoare n-au îngenuncheat în fața ocultei, restul… Marele obedient surpriză este Rusia. Ursul a început să joace după muzica altora. Cine ar fi crezut?

George Soros: „Eu sunt un Dumnezeu, am creat totul, controlez America (…)

George Soros: „Este un fel de boală atunci când te consideri un fel de Dumnezeu, Creatorul a tot, dar mă simt confortabil acum, de când am început să o simt.”

George Soros: „Pe lângă fanteziile mele despre a fi Dumnezeu am și viziuni foarte puternice ca devin nebun”.

În cartea sa „Soros despre Soros” spune: „Nu accept regulile impuse de alții…. Și în perioadele de schimbare a regimurilor, regulile normale nu se aplică. “

Soros pentru New York Times în 1994: „Sunt ceva nefiresc. Mă simt foarte confortabil cu persoana mea publică, deoarece este una pe care am creat-o pentru mine. Reprezintă ceea ce îmi place să fiu, diferit față de ceea ce sunt cu adevărat. Știți, în sinea mea, nu sunt un filantrop altruist. Sunt foarte egocentric. ”

Ce urmează? Orice. Pot fi și surprize.

💀Iohannis – Kalergi de România 💀

❗Pe 4 martie 2020, Klaus Iohannis – președintele României – a primit Premiul European „Coudenhove-Kalergi” pentru anul 2020. Premiul a fost acordat de Prințul Nikolaus von Liechtenstein, Președintele Societății Europene Coudenhove-Kalergi.

💀❗💀 …pentru toate există o explicație! 😉 💀💰🏴🎚🚑💉💊

Preluare: https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2021/03/09/planul-kalergi-este-acum-in-plina-desfasurare/

2022-12-02T20:32:00.001+02:00

Stau adeseori pe gânduri și privesc

1. Stau adeseori pe gânduri și privesc
Primăvara florile cum înfloresc;
/: Pe câmpie, mielușeii zburdă lângă mama lor,
Păsărelele își cântă cântul lor :/

2. Îmi aduc aminte și de mama mea
Cum zburdam când eram mic pe lângă ea
/: Cu dragoste, pe genunchii ei, cu drag mă așeza
Și pe obrăjori cu drag mă săruta :/

3. Mamă dragă, astăzi de te-aș mai avea,
Nu doresc în lumea asta altceva
/: Și de dorul tău, o, mamă, sufletu-mi tânjește greu
Căci doresc din nou să-ți aud glasul tău :/

4. Multe lacrimi ai vărsat pân’ m-ai crescut
Multe nopți nedormite au trecut
/: Când eram în suferință, mamă dragă, te rugai
Iar în brațe pruncușorul ți-l strângeai :/

5. Astăzi, mamă, în mormânt te odihnești
Iar obrajii mei în lacrimi se topesc,
/: Iar acum aștept ziua să plec de pe acest pământ,
Căci doresc să te-ntâlnesc în cerul sfânt :/

6. Iar până când Tu, Iisuse, vei veni
Și pe mama în cer o voi întâlni
/: Vor rămâne amintiri ce nu se vor uita nicicând
C-am avut o mamă scumpă pe pământ... :/

2021-04-04T09:28:00.003+03:00

LEGENDA RÎNDUNELELOR

Se spune ca, pe când era copil, Mântuitorul Iisus era tare bun cu toate vietăţile, fie ele cât de mărunte.

Într-o zi, pe când avea numai câţiva aniţori, stătea pe malul unei ape şi se juca cu mâlul moale, modelând din el mici păsarele, pe care le aşeza apoi să se usuce la soare.

Trecând pe acolo un fariseu rău la suflet şi vrând să râdă de copilul ce se juca atât de cuminte, a vrut să lovească păsarile de lut cu piciorul.

Văzând ce vrea să facă, într-o clipă Iisus a lovit pământul cu palma lui mică şi, dintr-o dată, păsarile au prins viaţă şi si-au luat zborul, ciripind vesele şi jucăuşe.

Fariseul a rămas uimit, nemaiştiind ce să creadă!…

Aşa au apărut rândunelele, dar mai întâi ele nu aveau penele negre.

Treizeci de ani mai târziu, când Mantuitorul se afla răstignit pe Cruce, micile păsari nu l-au uitat pe cel ce le-a dat viaţă şi, venind şi aşezându-se pe braţele crucii şi pe capul şi pe umerii lui Iisus, încercau să smulgă cu cioculeţele lor mici ghimpii din cununa de spini a Mântuitorului, măcar cu atât să-i îndulcească chinul celui ce nu greşise niciodată nimănui.

În clipa în care Iisus a murit, de durere, rândunelele au îmbrăcat mantia lor neagră, de doliu, şi aşa au rămas pâna în zilele noastre, păsari binecuvântate de Dumnezeu şi iubite de oameni.

Sfântul Ilie și soldatul care înjura de cele sfinte

2019-10-12T19:09:00.006+03:00

Preotul i-a spus: „Nu te teme, copilul meu, nu-ți fie frică, dar spune-mi, binecuvântatule, de ce hulești cele sfinte? Pe Hristos, pe Maica Domnului și pe Sfinți?”.

Vorbind cu fratele Teoctist din Epir, la 20 iulie 1972, el m-a întrebat dacă am auzit despre minunea care a avut loc în urmă cu cincisprezece ani, în Ioanina (Grecia), unui soldat care era rânduit de strajă la cazarmă. I-am spus că nu și l-am rugat să mi-o spună - ca s-o pot scrie, spre slava profetului Ilie.

Un soldat era staționat să păzească o baracă și, la miezul nopții, a auzit pașii unei persoane, care se apropia de el. Soldatul a crezut că era un ofițer care, așa cum se obișnuiește, venea să îl verifice. A strigat: „Stai!”, dar din nou a auzit pașii apropiindu-se de el. Pentru a doua oară, a strigat: „Stai! Cine-i acolo?”. Cu arma în mână, nu a primit nici un răspuns. A fost apoi forțat să spună: „Stai sau trag!”.

De îndată ce a spus „trag”, arma i-a fost smulsă din mâini și a aterizat la aproximativ cincizeci de metri distanță. Apoi a văzut, dintr-o dată, în loc de un ofițer, așa cum a crezut că ar fi, un preot învăluit de o lumină strălucitoare, asemenea fulgerului. S-a înfricoșat foarte tare.

Preotul i-a spus: „Nu te teme, copilul meu, nu-ți fie frică, dar spune-mi, binecuvântatule, de ce hulești cele sfinte? Pe Hristos, pe Maica Domnului și pe Sfinți?”.

Simțind remușcări, soldatul a început să plângă și și-a cerut iertare, spunând: „Iartă-mă, Părinte Sfinte, fac asta din cauza răutății mele și a multor ani petrecuți în obiceiuri rele. Iartă-mă!”.

Sfântul i-a răspuns: „Trebuie să predici tuturor să se pocăiască și să nu hulească cele sfinte (în societatea românească, cea mai întâlnită hulire este înjuratul de cele sfinte). Să comunici acest lucru și în metropolă, și tuturor. Chiar și ziarele ar trebui să publice acest lucru...”

„Nu mă vor crede, Sfinte. Dar spune-mi, cine ești?”

„Eu sunt profetul Ilie. Și pentru ca oamenii să te creadă mai mult, le vei spune că în acea stâncă (și a arătat cu degetul) vor săpa și vor găsi o biserică veche de-a mea și, deasupra ei, să construiască o biserică nouă”.

El a mers și a povestit acest lucru întregului oraș, iar întâmplarea fost publicată în toate ziarele locale. Mulți au crezut și și-au schimbat viața. Brutarii și asociația acestora, care îl cinstesc pe profetul Ilie ca patron al lor, au săpat în stânca ce a fost indicată și au descoperit o biserică veche. După cum a fost cererea, au construit una nouă, deasupra ei, în cinstea Profetului Ilie.

Soldatul a schimbat multe vieți și a trăit tot restul vieții sale ca un model de un bun creștin.

(Călugărul Lazăr de la Mănăstirea Dionysiou, Muntele Athos)

CLOPOTUL

2019-07-04T02:14:00.001+03:00

– Ai aflat, bunicule? De acum înainte magazinele se vor deschide și în Duminici. – Ce spui, copilul meu?, a spus moșul Dimitrie, ațintindu-și cu nedumerire și mirare ochii săi încețoșati de ani asupra nepotului său. – Da, bunicule, este hotărârea ministrului. – Ce mai este și asta? Dar pentru ce? Ai aflat? Cum i-a venit să scoată o astfel de hotărâre? – Este lege a statului, bunicule! În unele Duminici din an magazinele pot rămâne deschise, ca să meargă oamenii să cumpere. – Adică vrei să spui că va bate clopotul dimineața și lumea va ieși în piață? – Ei, cam așa. Bătrânul a clătinat mâhnit din cap. Și-a coborât privirea sa obosită, a rămas pentru puțin gânditor, apoi, fără să și-o ridice, a spus ca pentru sine: – Nu mergem bine. V-o spun eu. Ne va pierde Dumnezeu. Apoi și-a adâncit și mai mult capul în piept. – Bunicule, îți aduci aminte… – l-a scos nepotul din visarea sa melancolică. Îți aduci aminte când veneau zilele de Paști în sat, atunci când eram la școala generală, și alergam cu ceilalți copii să tragem clopotul de doliul toată ziua de Vineri, iar apoi la Înviere… Ce frumos era atunci! Ei, îți aduci aminte? – Ah, bunul meu copil, tu numai aceasta îți aduci aminte? E firesc, pentru că te-ai născut la oraș și de aceea nu știi ce înseamnă sunetul clopotului. Pentru noi cei de la sat știi ce era clopotul în vremea aceea? Toată viața noastră cu clopotul se scurgea. Bucurie, nuntă, sărbătoare, mâhnire și doliu, primejdie, foc, adunare în piața satului, toate cu clopotul erau anunțate. Cu clopotul bisericii. Înțelegi ce înseamnă asta? Biserica era mama noastră, iar clopotul glasul ei. Așa o simțeam, copilul meu. Vorbea glasul ei. M-ai înțeles? Vorbea… Iată că acum mi-a venit în minte și Panais… – Cine, bunicule? – Știi ce minune s-a făcut cu acest om, voinicul meu, cu clopotul? Și acum îmi aduc aminte de cuvintele lui, când ne povestea în piața satului… Panais a fost un om înfricoșător, o adevărată sălbăticiune. Nedus la biserică și netămâiat. Era cioban sus în munte și se ocupa cu stânele toată vremea. De ani întregi piciorul lui nu călcase în biserică. „Nu calc eu în magazinul popii”, spunea el. Nu știu, ceva se vede că avusese mai demult, vreo neînțelegere… Și nici pe lângă biserică nu voia să treacă, nici o cruce nu făcea, binecuvântatul. Nedus la biserică și neîmpărtășit ani de zile, copilul meu. I se sălbăticise fața și de societate se separase, ca – ce să spun? – ca un afurisit acolo sus pe munte, la stâne… Pe acest Panais l-am văzut într-o zi în biserică. Ne uitam toți unul la altul și ne întrebam ce-o fi pățit Panais. Cu capul plecat, nebărbierit, nespălat, a stat toată Liturghia, apoi a plecat ca vânat de cineva. A doua Duminică la fel, a treia tot așa, Panais primul la biserică. Chipul său i se îmblânzise. Multă vreme nu a vorbit. Știi ce înseamnă, nici o vorbă? După mai multă vreme ne-a întâlnit în centrul satului. L-am chemat la o cafea și atunci acela ne-a spus totul. – Ce a spus, bunicule? – Și acum îmi aduc aminte cuvintele lui: „Ce-a fost ceea ce s-a petrecut cu mine, măi băieți? Nu pot să pricep. Oare puteți voi să-mi explicați? Eram, știți, acolo sus și pășteam oile. Se înserase și peste puțin aveam să bag oile în stână. Am stat un pic pe iarbă, așa proaspătă cum era. Vezi, era luna aprilie. Sufla continuu maistralul . Și pe morți îi învie acesta, o astfel de suflare are. Așa de mult mă liniștea acest vântuleț, încât nu mai voiam să mă ridic de acolo. Și atunci a fost… A venit în urechile mele clopotul. Clopotul Sfântului Gheorghie de aici de la biserică. Nu cumva prima dată l-am auzit? Nu sună în fiecare zi? Ei, vă spun, prima dată l-am auzit. Adică, cum să v-o spun? A sunat înlăuntrul meu. Ai înțeles? Am sărit în sus. «Pentru mine bate clopotul», am spus. Am simțit acest lucru. Ai înțeles? Și îndată, ca – ce să spun? -, ca tămâia să-mi vină. Am pățit-o, îți spun. Mi-au dat lacrimile. «Pentru mine bate clopotul – spuneam -, pentru mine». Iată, asta am pățit. Acum tu poți să-mi explici?”. Acestea le-a spus Panais. Și atunci, copilul meu drag, s-a ridicat cel mai bătrân, a stat în mijlocul nostru și a dat tâlcuirea: „Acesta, sătenilor, nu este un lucru la întâmplare. Panais, acesta nu a fost glasul clopotului, ci a fost glasul lui Dumnezeu. Ai înțeles? Cu glasul clopotului ți-a vorbit Dumnezeu. Dumnezeu ți-a dat un semn, ca să te bage în biserică. Tu cum fluieri și bagi oile în stână? Așa și Dumnezeu. Și ai prin noima, Panais! Ai prins-o. Și acum nu mai ești nedus la biserică și neîmpărtășit. Ai înțeles? Asta a fost”. Asta a fost, dragul meu. Clopotul. Și acum îmi spui că va suna clopotul Duminică dimineață și lumea va ieși în piață pentru cumpărături. Ah, ne va pierde Dumnezeu, copilul meu. Ce să spun, nu știu…

ONUFRIE, COPILUL PENTRU CARE PRUNCUL IISUS HRISTOS A IEȘIT DIN ICOANĂ SĂ-I VORBEASCĂ

2019-06-15T20:23:00.003+03:00

Există o întâmplare minunată în viaţa Sfântului Onufrie, pe care Biserica îl prăznuieşte la 12 iunie: mic de vârstă fiind, a intrat într-o mănăstire, unde a rămas neсunoscut. Când s-a mărit, el a plecat în pustie, unde a rămas şaizeci de ani, fără să vadă chip de om. Era gol, doar întreg trupul său era acoperit de barba lui lungă care ajungea până la pământ şi de păru-i care-i crescuse pe tot corpul. El a fost descoperit de sfântul Pafnutie căruia i-a povestit viaţa lui sfântă din pustie. Când era de 5-6 ani şi trăia la mănăstire, i s-au întâmplat următoarele: Mic cum era, mânca mai des ca alţi părinţi. Când îi era foame, fugea la părintele bucătar şi-i cerea pâine, măsline, fructe ...

Odată, însă, acesta a observat că Onufrie cerea mai des pâine şi dispărea ...
– Hrăneşte, poate, vreun pui de animal, se gândea bucătarul.
Aceasta a ţinut timp de o săptămână.
– Mă duc să văd unde duce ceea ce-i dau, şi-a zis, călugărul.
Într-adevăr l-a urmărit şi l-a văzut intrând în biserica mănăstirii şi închizând uşa în urma lui. A fugit repede la fereastră şi când s-a uitat, mai să-i sară ochii din cap: copilul vorbea cu Pruncul Iisus Care se găsea în îmbrăţişarea Maicii Sale, în icoana de la catapeteasmă.
– Ţi-am adus şi astăzi pânică, îi zicea lui Hristos, pentru că nu Te hrăneşte nimeni, nici mama Ta chiar !
A întins mânuţa şi i-a dat o felie de pâine. Pruncul Iisus a luat-o şi imediat a dispărut în icoană.
Bucătarul, uluit şi înspăimântat, a fugit la egumen şi i-a povestit ce s-a întâmplat. Acela a poruncit să nu mai dea deloc pâine copilului, oricât de mult ar cere, şi să-i spună : Mergi şi cere pâine de la Pruncul pe care l-ai hrănit până ieri !
În ziua următoare, micuţul Onufrie, văzând că nu mai primeşte pâine şi este trimis la Pruncul divin, a alergat imediat la biserică înaintea icoanei lui Iisus şi a zis:
– Hristosule, nu-mi mai dau pâinică să-ţi aduc şi mi-au zis ca să-mi dai Tu mie. Dar de unde să ai Tu pâine, nu ştiu ! Şi o minune ... ! Pruncul Iisus din braţele mamei Sale a întins mâna şi i-a dat o pâine atât de mare încât nu putea s-o ridice: Mirosea aşa de tare încât aroma ei cerească s-a răspândit în toată biserica, în mănăstire şi în locurile din jur. Uimiţi şi minunaţi, călugării l-au văzut pe Onufrie cel de cinci ani ieşind afară cu o pâine uriaşă, ostenindu-se tare ca s-o ducă. Doi călugări au alergat ca să-l ajute, dar era, într-adevăr, neobişnuit de grea. Au mâncat şi s-au săturat din ea multe zile, dar pânea cerească rămânea întreagă: era într-adevăr ceea ce Biserica ne vorbeşte la Sfânta Liturghie: «Cel ce Se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârşeşte.» De atunci fraţii aveau mare evlavie la micuţul Onufrie, pentru că ştiau că odată cu înaintarea în vârstă va creşte şi sfinţenia lui, lucru care şi s-a întâmplat.
Părintele Stefanos Anagnostopoulos
Extras din ”Explicarea Dumnezeiestii Liturghii”,
Editura Bizantina, 2005, pag. 251-252

O FEMEIE FRUMOASĂ CA O FLOARE DE NUFĂR, SAMARINEANCA ...

2019-05-26T16:00:00.003+03:00

Samarineancă. Străină de neam, nebăgată în seamă, ca o cârpă lepădată. Îşi ducea viaţa umil, în păcatele ei. Cenuşăreasă a societăţii, iată că tocmai asupra ei Se apleacă Fiul Tatălui ceresc: îi adusese haină de nuntă…

De la-nceput mi-a fost dragă femeia samarineancă.

Încă de când am descoperit-o uimit în extraordinara relatare a Sfântului Evanghelist Ioan. Căci Apostolul iubirii a ştiut, atent la suflarea Duhului Sfânt, să surprindă esenţialul într-un om şi în epoca în care el a trăit.

Omul era Femeia Samarineancă.

Epoca era a crucificării timpului însuşi în întâlnirea faţă către faţă a lui Dumnezeu cu făptura Sa, atât cât putea ea îndura.

Samarineanca era o femeie frumoasă.

Nu un portret fizic aflăm în relatarea Sfântului Ioan Teologul, ci unul moral.

Fără a numi direct trăsăturile ei lăuntrice, evocă o personalitate puternică, un om extrem de viu, portretizat prin actele sale, prin atitudinea sa, prin cuvintele sale.

Sfântul Evanghelist o aduce în scenă şi o lasă să ni se descopere. Şi ea ne surprinde: nu ne-am fi aşteptat la o aşa profunzime în sufletul unei femei simple, la o aşa trăire, la aşa preocupări duhovniceşti, la atâta dor de Dumnezeu în inima unui om păcătos.

Dar „Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, Ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” (I Corinteni, 1; 27, 28, 29).

Înaintea Samarinencei, nu ne putem decât smeri: ce vas ales era sufletul ei răbdând asupră-şi învârtoşarea propriului trup!

La momentul întâlnirii ei cu Hristos, dincolo de zgura păcatului care îi acoperea viaţa, femeia aceasta avea o inimă de copil.

În contrast cu fariseii, din pricina cărora Domnul tocmai lăsase Iudeea şi Se ducea iarăşi în Galileea – căci ei auziseră “că Iisus face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan” (In. 4; 1) şi erau plin de pizmă în ascunsul inimii lor – femeia aceasta era lipsită de făţărnicie.

Ea n-a ascuns Străinului, Care îi ceruse să bea, faptul că este samarineancă, ştiind că “Iudeii nu au amestec cu Samarinenii” (In. 4; 9) şi exprimându-şi deschis mirarea: “Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă?” (In. 1; 9).

Dar ea încă nu ştia că Cel Ce vorbea cu ea era Însuşi Mesia şi, socotindu-L a fi un iudeu oarecare, ar fi putut căuta să nu se dea pe faţă, ştiind că risca să fie dispreţuită.

Însă femeia şi-a asumat riscul, fiindcă iubea adevărul.

Şi Adevărul a iubit-o pe ea.

Fiindcă ea nu doar că nu era făţarnică, era şi smerită. Şi era deschisă unui dialog real. Şi comuniunii. Era lipsită de invidie şi de orice fel de răutate.

Era sinceră. Când îi cere Iisus să se ducă şi să-şi aducă bărbatul, ea mărturiseşte: “Nu am bărbat”, ştiind că bărbatul pe care-l avea nu era al ei. Iar când Domnul o vădeşte încă mai mult: “Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat” (In. 4; 17, 18), ea nu tăgăduieşte, nu se mâhneşte, nu se revoltă, ci constată abrupt: “Doamne, văd că Tu eşti prooroc” (In. 4, 19), descoperindu-şi nu doar sinceritatea, ci şi darul credinţei care sălăşluia în ea. Fiindcă, de nimic îndoindu-se, ea Îi pune Domnului în faţă adevăratele ei probleme, care erau majore, esenţiale, existenţiale. Erau dilemele omului căutător de Dumnezeu chiar acolo, pe fundul mocirlei în care zăcea, conştient de propria lui murdărie, lucid, realist, necăutând a se îndreptăţi pe sine şi netemându-se a se înfăţişa Creatorului său în toată goliciunea sa.

Femeia aceasta face gestul pe care Dumnezeu îl aşteptase de la Adam după căderea lui în neascultare şi pe care Adam nu l-a făcut.

Adam a fugit, crezând că se poate ascunde de ochiul lui Dumnezeu, fiindcă era ruşinat văzându-se golit de slava pe care o avusese de la El până atunci.

Femeia samarineancă nu fuge.

Ea nu caută să-şi ascundă goliciunea sufletului pricinuită ei de vieţuirea în păcat şi nu caută să arunce vina asupra altcuiva.

Ea îşi mărturiseşte condiţia decăzută şi, în acelaşi timp, îşi afirmă cu tărie credinţa: Da, Doamne, în adâncul păcatului m-am sălăşluit, dar… văd că Tu eşti prooroc. Şi, dacă văd cu Tu eşti prooroc, eu pot să te întreb despre cele după care inima mea însetează, fiindcă Tu poţi să-mi dai răspunsul, oricât aş fi căzut eu de jos.

Şi care erau dilemele ei, frământările ei, care erau nevoile ei sufleteşi şi după ce înseta inima sa?

Nedumeririle ei, nevoia ei de răspuns nu erau pentru lumea aceasta şi pentru viaţa aceasta în trup.

Ea a-ntrebat pe Domnul despre rugăciune.

Adică, despre modalitatea intrării omului în comuniune cu Dumnezeu.

Femeia aceasta, păcătoasă la vremea aceea, era mistuită de setea de rugăciune, era însetată de Dumnezeu.

Şi Hristos-Dumnezeu ştia lucrul acesta.

El cunoştea starea inimii ei şi îi iese în întâmpinare, venind la fântâna lui Iacov. Adică, exact până acolo până unde putea ea singură merge în dorul ei de Dumnezeu.

Ştia Dumnezeu că femeia însetează de El. Şi îi zice: “Dă-mi să beau!…

El, Care a făcut cerul şi pământul şi Care pe toate le ţine şi le hrăneşte, şi le adapă, cere să bea de la un om neputincios, de la o femeie păcătoasă. Fiindcă şi El era însetat.

Episodul acesta este extraordinar.

Dumnezeu, ostenit de călătorie, cere omului să-I astâmpere setea.

Şi, deşi Iisus călătorise ca Om, ostenise ca Om, însetase ca Om, nu numai de greutatea trupului Lui omenesc dă mărturie Sfântul Apostol Ioan, ci şi de însetarea Duhului lui Dumnezeu după duhul omului, de dorul Mirelui după inima făgăduită să-I fie Lui mireasă.

Dumnezeu ostenise cu dumnezeiască osteneală în căutarea oii pierdute, a Femeii samarinence şi însetase în aşteptarea clipei când ea avea să-L recunoască: “Doamne, văd că Tu eşti prooroc”…

Nu atât de apă era însetat Dumnezeu, cât de omul întunecat în păcatele lui, rupt de Creatorul său şi în adâncă suferinţă în robia vrăjmaşului.

Şi iată că pentru Samarineancă venise clipa întâlnirii ei cu Dumnezeu.

Dar El îi venise în întâmpinare nesilind voia ei, ci tocmai pentru că şi ea înseta în inima ei după El. Şi vine să caute apă la fântâna lui Iacov.

De nenumărate ori venise ea acolo şi, luând apă, apoi iar însetase şi iar venise să ia. Pentru că apa lumii acesteia nu astâmpără setea din om. Şi n-o astâmpără, pentru că omul nu apa aceasta o caută cu adevărat. Nu pe cele lumeşti le râvneşte inima lui.

Dar omul nu înţelege de la-nceput ce sete-l usucă. Şi caută să se adape din ale lumii. Vrea o casă, vrea o maşină, un loc de muncă, un doctorat. Multe vrea omul din cele pe care lumea poate să i le ofere şi viaţa lui este o căutare febrilă, continuă, o alergare fără odihnă, o însetare neostoită, fiindcă îl arde o nevindecată dorinţă de ceva mereu nou, inedit. Şi orice ar obţine el în lumea aceasta, nu va ajunge la capătul căutărilor lui. Fiindcă se plictiseşte degrabă de oricare lucru pe care l-a dobândit. Se plictiseşte ca un copil de o jucărie stricată şi caută iar. Iar în febra căutărilor lui, în câte păcate nu cade el? Câte greşeli nu comite, mai mari sau mai mici? Dar inima lui tânjeşte chiar în mocirla trupului său. Căci inima lui e promisa mireasă a lui Hristos şi El Singur e Noul pe care-L caută omul în lume fără să ştie ce vrea. Noul Absolut, de Care nu te poţi plictisi, pentru că înaintarea în comuniunea cu El nu are sfârşit. Şi noutatea continuă vine pentru om din aprofundarea cunoaşterii Dumnezeului Celui Viu în comuniunea tot mai intimă cu El.

Şi vine o vreme când inima şi strigă setea mai puternic decât se tânguie trupul învârtoşat.

Clipa în care omul a ajuns în dispoziţia lăuntrică de a se lepăda de întunericul său, pentru Lumina lui Dumnezeu.

Clipa după care însetează, în călătoria Sa, Dumnezeu. Şi în care El îi iese omului în întâmpinare şi îi cere: “dă-Mi să beau”. Adică: “dă-Mi inima ta”… Făcând omul milă cu Dumnezeu Cel însetat, află el însuşi apa cea vie.

De aceea era frumoasă Femeia samarineancă, pentru că înseta în inima ei să se adape cu Dumnezeu.

Şi iată că Dumnezeu o aşteaptă la fântâna lui Iacov. Şi îi cere să bea.

Femeia primeşte cuvântul şi se smereşte. Nu se făţărniceşte înaintea lui Dumnezeu, nu caută să-şi ascundă păcatul, nu aruncă vina asupra celuilalt.

Şi cere, la rândul ei, răspunsuri vitale.

N-o mai interesează vremelnica ei găleată cu apa lumii acesteia, ci legătura ei vie cu Dumnezeu. Pe Care aflându-L, ea îşi începe apostolatul: “Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristosul?” (In. 4; 29). Şi ea aduce la Domnul, prin propovăduirea ei, pe locuitorii acelei cetăţi.

Ca o floare de nufăr, femeia samarineancă! Izbăvită de întinăciunea noroiului, îşi poartă cu demnitate lujerul alb, cinstind haina nunţii dăruită de Mirele inimii ei.

În convorbirea ei cu Iisus, femeia îi dăruise inima ei şi El, astâmpărându-şi setea, ea se recunoscuse Acasă în El. Iar un lucru ca acesta – întâlnirea reală cu Dumnezeu în inima ta – nu se poate tăcea. Ci te duci şi-l vesteşti tuturor. Nu ca să te făţărniceşti, ci ca să-L împărtăţeţti tuturor pe Hristosul din inima ta.

***

Venit-a Domnul în Sihar

Venit-a Domnul în Sihar, voind să meargă-n Galileea,

Căci, între florile ce-avea să le culeagă, şi femeia

Samarineancă aştepta, tânjind în inima-i străină,

Mântuitoarea întâlnire a tinei ei cu-a Lui Lumină.

***

Şi, ostenind ca Om Stăpânul, lângă fântână a şezut,

Să-şi tragă Duhul răsuflarea sub greul trupului de lut;

Dar, Dumnezeu fiind din fire, în dorul de făptura Sa,

De a ei inimă-mireasă, nestâmpărat El înseta.

***

Venind femeia la fântână, din truda setei Lui, făcu

Femeii loc de mântuire şi primitor ogor îi fu

Pământul ei, ce-nţelenise de patimi grele sufocat

Şi-n setea Lui, ea setei sale izvor de apă a aflat.

***

Asemeni ei, tânjim noi astăzi de însetare şi nu ştim…

Iar Domnul ne aşteaptă-n Taină toţi la fântână să venim

Când, în Potir smerit ascunsă, iubirea Lui nemângâiat

Să ne adape cu-a Sa viaţă, de dorul nostru-a însetat

Preluat din :
https://dianoraioana.wordpress.com/…/o-femeie-frumoasa-ca-…/
https://sinaxa.wordpress.com/…/o-femeie-frumoasa-ca-o-floa…/

Noul mucenic-ostaş Evghenie Rodionov

2019-05-26T10:44:00.005+03:00

Evghenie Rodionov, soldatul rus care a implinit 19 ani exact in ziua martirizarii sale. La 23 mai 1996, Sfantul Mucenic Evghenie a fost Evghenie Rodionovexecutat prin taierea capului de rebelii ceceni, pentru ca a refuzat sa se lepede de Hristos si sa-si scoata de la gat cruciulita pe care o purta din copilarie. Mama lui Evghenii a primit si filmarea video a executiei (inclusa in filmuldocumentar – min. 5), din care fiecare poate vedea pe viu cum se moare pentru Hristos. Pe întreg răstimpul anului, dar mai cu seamă de ziua muceniciei sale, pe 23 mai, vin în pelerinaj la mormântul său mulţi credincioşi şi au loc multe minuni.

DIN ICOANA NOULUI MUCENIC, EVGHENII, UCIS PENTRU CA A MARTURISIT SFANTA CRUCE, A IZVORAT MIR

Povestirea cutremurătoare a mamei lui Evghenii (Liubovi Vasilievna Rodionova)

Mucenicul Evghenie Ostasul s-a nascut la ora 0:30, in noaptea de 23 mai 1977. Nasterea nu a fost prea grea. Jenia era un copil voinic, sanatos, lung de 52 cm si greu de 3,9 kg. Atunci cand i-am auzit primul strigat, care voia sa spuna “am venit pe lume, primiti-ma si iubiti-ma”, am rasuflat usurata si privirea, ca din intamplare, mi s-a indreptat spre fereastra. Era o noapte adanca. Cerul era intunecat, plin de stele mari, luminoase. Si in acea clipa, din cer au inceput deodata sa cada stele. M-am albit la fata, inima mi s-a strans si mi-a inghetat, prinsa ca intr-un cleste. Doctorii si asistentele au inceput sa ma linisteasca, spunand ca acesta este un semn bun, si ca prevesteste o soarta buna micutului, ba chiar si mie. Dar presimtirea pericolului, teama, asteptarea incordata a unei primejdii necunoscute, nu m-au parasit multa vreme. Apoi parca am uitat de toate, pentru ca sa mi le amintesc dupa 19 ani. Jenia a crescut puternic, era un copil foarte linistit. Lucrul care il caracteriza de la cea mai frageda varsta era spiritul sau de observatie. Intotdeauna atentia ii era atrasa de lucruri carora altii nu le acordau nicio importanta. Avea mai bine de un an si inca nu mergea, iar noi, oarecum ingrijorati, am hotarat sa-l botezam. Dupa o luna, Jenia a inceput sa mearga pasind hotarat, sigur, fara sa se grabeasca. Tin minte ca imediat dupa aceasta l-am luat cu mine la padure; era o vara placuta, calda. Padurea era aproape de casa noastra. El statea pe carare, langa o tufa inalta de feriga. Eu m-am ascuns, gandind ca o sa inceapa sa ma caute, ca va fi ingrijorat. Liniste. Apoi m-am uitat si am constatat cu uimire ca baietelul meu uitase ca mama este cu el si privea cu multa atentie feriga pe care urcau diferite gaze. Si le privea pe toate cu atata incantare! De altfel toata viata sa a fost cu luare aminte la fiecare fir de iarba. Eu nu am avut darul acesta. Eu pot merge pe carare si sa rup totodata fara sa vreau crengi, frunze, plante care cresc pe margine, fara ca macar sa-mi dau seama de acest lucru. El niciodata nu facea asa ceva, ba chiar imi zicea mereu “mama, ar trebui sa-ti leg mainile”. Pe la patru ani si jumatate, ori pe la cinci ani am constatat ca,in ciuda firii sale linistite si retrase, el are un caracter foarte ferm. (…) deja se vedea ca baiatul creste cu un caracter darz, barbatesc. Imi amintesc bine ziua de 1 septembrie, cand a mers la scoala, aici la Kurilovo. Abia ne mutasem din alta regiune, trecusera trei luni si nu aveam aici pe nimeni, nici rude, nici cunostinte, iar el nu-si facuse inca prieteni. Se facuse careul. Jenia era imbracat frumos, cu buchetul de flori, era putin nedumerit. Dar cum i-au mai stralucit ochii de bucurie, cand m-a descoperit in multimea de parinti. Vedeti, incetase deja sa se mai simta strain si singur. A fost un elev bun. Prima sa invatatoare, Nadejda Ivanovna, era o femeie minunata, cum putine mai sunt acum in scoli, mai ales astazi. Ii era drag, dar si el avea un simtamant deosebit pentru ea. Chiar prin clasa a VIII-a sau a IX-a, cand incepea scoala, pe 1 septembrie, fiind deja baiat mare, lua cu el o floare pe care i-o daruia ei, ceea ce le facea oarecum geloase pe celelalte profesoare. Pe la 11-12 ani, s-a intors din vacanta cu o cruciulita la gat. Am observat acest lucru si l-am intrebat: “Jenia, ce inseamna asta?” El mi-a raspuns: “Este o cruciulita. Am fost cu bunica la biserica inainte de a incepe scoala si acolo m-am spovedit, m-am impartasit si am primit aceasta cruciulita”. “Jenia, da-o jos ,ca vor rade colegii de tine!” El a tacut, nu a zis nimic, dar nu si-a scos crucea de la gat.Apoi, dupa un timp, am observat ca a inlocuit lantisorul cu o sforicica. Din nou am inceput sa-l iau la rost, de data asta cu asprime. “Tu pe ce lume traiesti? Ai mai vazut asa ceva la vreunul din colegii tai? Si, daca chiar vrei sa porti aceasta cruciulita, daca chiar trebuie, de ce nu o tii pe lantisor si ai pus-o pe sfoara asta grosolana?”. El mi-a raspuns simplu, calm si destul de hotarat: “Asa ma simt eu bine si asa o voi purta”. Locuiam doar eu cu el, ne obisnuiseram sa ne respectam hotararile unul altuia, dar de cateva ori tot m-am mai legat de aceasta sfoara. Mi se parea ca tot rad prietenii, ca rad toti de el, fiindca nu-si scotea crucea niciodata, nici la inot, nici la rau, nici la baie, nici la antrenamente, oriunde ar fi mers, fie la cercul sportiv ori acasa. In toate fotografiile, in mijlocul multimii de prieteni, peste tot doar el este cu o cruciulita si inca agatata de o sfoara groasa.Nu stiu daca baietii glumeau pe seama lui ori nu, acum nu mai am cum sa aflu. Oricum el nu si-a scos niciodata cruciulita de la gat. Jenia invata usor, prindea cu usurinta toate materiile. Invata cu placere, dar a terminat numai noua clase. Mi-a spus ca inca nu s-a hotarat ce va face in viata. In general, avea o atractie spre bucatarie, ii placea sa gateasca, iar prima lui alegere a fost sa se faca bucatar. Nu stiu daca aceasta fusese o hotarare ferma ori nu, dar mi-a zis: “Dupa ce vin din armata o sa ma hotarasc si atunci o sa-mi continui studiile”. Dar dupa ce a terminat cele noua clase, s-a angajat imediat la fabrica de mobila, iar munca de acolo ii placea. Eu nu m-am opus, pentru ca si eu eram in domeniu. Si Sasa, tatal lui, fusese lucrator in lemn, dulgher, tamplar, tot in industria mobilei. Bunicul meu a fost dulgher, la fel si tata – deci era ca o traditie de familie. Iar munca asta chiar ii placea. Pe langa toate celelalte, imi amintesc ca primea destul de multi bani. Eu, cu trei servicii, nu primeam atata. Am inceput sa o ducem bine. In anul 1994, am primit un apartament cu doua camere si credeam ca, de acum, traiul ne va fi mereu la fel. Inainte de armata, Jenia avea doua meserii – aceea de tamplar (stia sa asambleze mobila, sa o coiasca si sa o tapiteze), iar cu trei luni inainte de armata a terminat si scoala de soferi. A obtinut permisul de conducere pentru doua categorii. Eu nu l-am ajutat in niciun fel. Singur si-a dat examenele, singur s-a descurcat. Si poate ca de aici a avut mai multe satisfactii, pentru ca in principiu a fost intotdeauna independent. De la sapte ani se trezea singur dimineata, se spala, se imbraca, manca, pleca la scoala. Eu de la sase dimineata eram la serviciu, asa incat baiatul a crescut independent, cu simtul raspunderii. Intotdeauna am avut impresia ca am in casa, daca nu un barbat, in orice caz nu un copil, ci un om matur. Si iata ca acum, chiar amintindu-mi aceste lucruri, nu pot spune ca a fost un copil neobisnuit, ca s-ar fi deosebit prin ceva anume de ceilalti baieti de varsta lui. (…) Nu era un copil prea deschis. Avea in el ceva, ce nu am inteles niciodata. Lui Jenia ii placeau versurile si chiar de cand era mic imi mai scria cate o poezie de ziua mea. Versurile erau puerile, nu indeajuns de mestesugite, dar intotdeauna pline de gingasie si dragoste. Pe 25 iunie 1995, Jenia a iesit pentru ultima data din casa, din sat – a fost luat in armata. Nu prea voia sa plece militar, dar datoria este datorie. Si el, si baietii din anturajul lui, intelegeau perfect ca exista lucruri pe care vrei, nu vrei, trebuie sa le faci. Nu s-a pus niciodata problema sa se sustraga de la efectuarea stagiului militar. In armata, a fost repartizat la trupele de graniceri, lucru de care era foarte mandru. In fiecare scrisoare, in fiecare convorbire telefonica, tinea sa sublinieze ca el este granicer. Pe 10 iulie s-a depus juramantul. Patru baieti din satul nostru au plecat in aceeasi zi in armata si tot impreuna au facut trei luni instructie la Ozersk, regiunea Kaliningrad. Din pacate, eu nu am putut sa merg la juramant, dar una dintre mame a ajuns. Si cand s-a inapoiat, mi-a spus: “Liuba, primul pe care l-am intalnit la poarta cazarmii unitatii militare a fost Jenia. Asa de mult ar fi vrut sa vii”. Si acum imi pare rau ca atunci nu am putut merge: nu am putut sa-l vad pe fiul meu in uniforma de parada, rostind pentru intaia data juramantul de credinta fata de Patrie, de credinta fata de datoria sa ostaseasca. In septembrie, mi-am luat concediu si am plecat la el. La acel moment, fusese deja transferat la Lesnoe, unde facea pregatire speciala. Trei luni de instructie, apoi trei luni de pregatire speciala, dupa care toti din acea unitate au fost trimisi la punctele fierbinti din Tadjikistan, Daghestan, Ingusetia. Se parea ca nimeni nu va fi trimis in Cecenia, deci nici Jenia al meu, dar in toate punctele acelea era razboi. Cand am ajuns la unitate, comandantul m-a intampinat morocanos: “A mai venit inca o mamica cu rugamintea ca fiul ei sa nu fie trimis intr-un punct fierbinte”. Eu l-am intrerupt imediat si i-am spus ca deocamdata nu am vorbit cu fiul meu, dar ca va fi asa cum va hotari el, pentru ca, de cand era mic, a fost singurul barbat in casa si, daca el va lua o asemenea hotarare, eu o voi respecta, indiferent care ar fi aceasta.Comandantul si-a schimbat atitudinea, chiar m-a ajutat sa ajung la poligonul de instructive, unde se afla Jenia. Fiul meu a primit o permisie de opt zile, dar in fiecare zi trebuia sa ne prezentam la unitate. Totusi, comandantul se temea intrucatva ca s-ar putea sa-l iau cu mine acasa. Am discutat cu Jenia. El mi-a spus: „Da mama, pe toti din unitatea mea i-au trimis in puncte fierbinti, iar eu am scris deja raportul, la fel ca ceilalti”. In unitatea aceea erau patru sute de oameni, din care trei sute au scris in raport ca sunt de acord sa plece in puncte fierbinti. Printre acesti trei sute a fost si fiul meu. Atunci i-am spus: „Jenia, acolo este razboi, tu nici nu-ti dai seama ce lucru grav este acesta. Acolo sunt prizonieri, mor oameni, iar daca se va intampla ceva cu tine, stii ca nu o sa supravietuiesc.” El mi-a raspuns: „Mama, de soarta inca nimeni nu a scapat vreodata. Eu pot sa ies pe drum si sa ma calce o masina. Atunci ti-ar fi mai usor? Iar prizonieratul…prizonieratul, cum mi-a fi scris”. Asa mi-a spus. Noi paream ca anticipasem acest lucru, ca si cum vorbele noastre ar fi fost rostite de altcineva, de undeva de sus. Pe 13 ianuarie 1996, Jenia a plecat in misiune sub comanda detasamentului de graniceri de la Nazransk, unitatea militara 2038. Misiunea urma sa dureze sase luni, desi toti baietii au ramas acolo aproape noua. Am primit o singura scrisoare, si aceea nu din locul unde fusesera trimisi baietii, ci din Redant, de la detasamentul de graniceri unde ajunsesera pentru a fi repartizati. El facea parte din detasamentul special de graniceri 479, grupa 3 motorizata, specialitatea aruncator de grenade. Superiorii erau absolut multumiti de el. Indeplinea toate ordinele cu constiinciozitate, cu devotament. A reusit sa ajunga un soldat bun, serios. Exact dupa o luna de serviciu militar la un pichet de control, pe 13 februarie 1996, Jenia a cazut prizonier. Nu a fost singurul, au fost capturati impreuna patru baieti: Sasa Jeleznov, Andrei Trusov, Igor Iakovlev şi Jenia. Ei au ajuns in mainile inamicilor din cauza neglijentei ofiterilor. A acelor ofiteri, care, venind cu ei din Regiunea Kalinigrad, au crezut ca se afla in concediu: din cauza celor care inainte de a asigura securitatea soldatilor, au avut grija ca mai intai sa-si construiasca o baie. Desigur, baia este un lucru foarte bun, dar sarcina lor principala era de a asigura in primul rand securitatea soldatilor. Din pacate, n-au facut nimic in acest sens, iar dupa aceea, nu se stie pentru ce au mai fost si decorati. Pichetul se afla pe unicul „drum al vietii” din munti, care le permitea rebelilor sa transporte pe acolo arme, munitii, prizonieri, adica era un sector de foarte mare raspundere. Punctul de control si inregistrare, adica exact locul unde a cazut Jenia prizonier, se afla la doua sute de metri de pichet. Chiar in drum se afla o ghereta fara lumina, fara mijloace de comunicatii, fara nici un fel de grup de sprijin. Dupa ce Jenia a fost capturat, lucrurile s-au schimbat. Ghereta a fost mutata ceva mai departe de drum, in jurul ei a fost sapat un mic transeu, deasupra s-a instalat o mitraliera, iar alaturi, un transportor blindat care sa furnizeze foc de sprijin. De ce a trebuit sa fie sacrificati patru soldati, pentru a se proceda asa cum ar fi trebuit sa se faca de fapt din prima zi? Daca comandantii nu au avut nici minte, nici inima şi nici un fel de raspundere, de ce nu s-au uitat macar sa vada cum sunt intarite alte pichete. Eu am trecut pe la toate pichetele – acolo erau zone bine fortificate, erau blindaje, barne, saci cu nisip.Toti au inteles ca aceea era o zona de mare raspundere, in afara, din pacate, de grupul de la Kalinigrad. A fost ingrozitor si faptul ca, pentru a se spala pe maini de raspunderea pentru soarta soldatilor, mi-au trimis acasa o telegrama prin care ma informau ca fiul meu, Rodionov Evghenie Alexandrovici ar fi dezertat si ca ma roaga sa iau masuri pentru a-l convinge sa se intoarca la unitate. Am primi aceasta telegrama pe 16 februarie 1996. Ca o linie neagra, aceasta telegrama m-a despartit pentru toata viata de traiul luminos – normal, chiar daca nu usor – pe care l-am trait alaturi de fiul meu. In plus, stiam ca Jenia nu ar face niciodata asa ceva. A fost cumplit ca au putut gandi astfel despre el.Toti il stiau pe Jenia ca pe un om corect, devotat. Si dintr-o data sa primesc o asa telegrama! Am plecat imediat intr-acolo, iar acasa au inceput perchezitia in subsoluri, chiar si la casa de vacanta au venit militienii sa-l caute pe dezertor. Cand am ajuns la unitate, si-au cerut scuze si mi-au zis ca in invalmaseala de atunci nu mai stiau ce fac, ca nu intelesesera imediat cum stateau lucrurile.De fapt, totul fusese acolo atat de evident, incat chiar si la doua saptamani dupa cele intamplate, zapada nu acoperise cu totul pata de sange de pe drum. Se vedeau clar urmele de lupta, se vedea ca nu i-au bagat in masina ca pe niste pui de gaina. Dupa cum mi-a povestit un martor ocular, la ora trei s-a apropiat de post o ambulanta si chiar s-a auzit un strigat de ajutor. Dupa aceea a fost liniste totala. Nimeni nu a fost alertat, detasamentul nu a intrat in stare de alarma. Pe la patru dimineata au plecat sa-i schimbe pe baieti, dar cand au ajuns la ghereta acestia nu mai erau. Baiatul meu a fost prizonier timp de trei luni si jumatate. Stiu ca el astepta, ca nu va fi parasit, ca va fi eliberat si ca totul va lua sfarsit, dar s-a dovedit ca nimeni nu mai avea nevoie de el. Si, din pacate, nu a fost singurul. Din cele mai vechi timpuri, captivitatea a fost considerat ca fiind lucrul cel mai groaznic care se poate intampla cuiva. Prizonieratul este neputinta, este batjocura.Viata a demonstrat ca prizonieratul cecen este unul din lucrurile cele mai cumplite, mai inumane, mai diabolice din cate pot exista pe lume. Sa dea Domnul ca toate mamele sa aiba aceleasi relatii cu fiii lor, cum au fost cele dintre mine si fiul meu. Cu toate acestea, eu tot nu mi-am cunoscut fiul pana la sfarsit.Ce este de fapt armata? Este atunci cand omul pleaca din casa intr-un loc absolut necunoscut, unde nu are nici rude, nici apropiati, nici prieteni. In schimb, acolo este o incordare vesnica: trebuie sa te imbraci in doua secunde, sa alergi intr-un anumit timp, sa mananci tot asa, intr-un timp record, adica totul se petrece intr-un ritm innebunitor, in care este greu sa te incadrezi dupa viata civila. Si in toata aceasta nebunie, in toata aceasta incordare, Jenia a reusit totusi, ca de ziua mea, sa-mi scrie cateva versuri delicate, care m-au miscat.

La multi ani, maicuta mea iubita,

Azi e ziua ta, dar din pacate,

Nu te pot imbratisa, caci iata,

Soarta m-a purtat asa departe.

Iti urez ani multi si sanatate,

Sa ramai tot tanara, frumoasa,

Unde-as fi, nimic nu ne desparte

In curand voi reveni acasa.

Din adancul inimii as vrea

Tot ce-i mai de pret, tot ce-ti doresti

Chiar si o suta de ani de-ai avea

Pentru mine nu imbatranesti

Cele rele sa mi te ocoleasca,

Sanatoasa, tanara mereu,

Mama mea sa nu imbatraneasca,

Langa ea mereu voi si eu.

Cata profunzime, cata caldura, delicatete, dor de casa se regasesc in aceste versuri din armata, care arata ca el avea un suflet foarte sensibil, pe care nu si-l dezvaluia, pe care il ascundea. Si in acest rastimp, de trei luni si jumatate cat a fost prizonier, era umilit si batjocorit, batut, iar de toate acestea ar fi putut scapa oricand. In fiecare zi i se spunea: „Poti sa ramai in viata. Pentru aceasta trebuie doar sa-ti scoti crucea de la gat, sa treci la credinta noastra, sa ne devii frate si gata. Si tot acest cosmar se va termina”. La nici nouasprezece ani, cand nu ii avea alaturi nici pe mama sa, nici ofiteri si nici indrumatori, baiatul a facut alegerea. El intelegea perfect ce inseamna sa devina „fratele” unui rebel cecen.Insemna sa puna mana pe arma si sa traga impotriva alor sai, impotriva unor baietandri ca si el. Eu nu stiu daca as fi avut atat curaj, atata tarie, incat sa fiu in stare sa fac o asemenea alegere. Stiu ce este razboiul, pentru ca timp de zece luni am trait chinul razboiului, si mai stiu si ce inseamna sa fii prizonier, chiar daca am stat in captivitate numai trei zile. Nu sunt sigura ca as fi rezistat. Mi-am gasit fiul cu mare greutate, abia dupa zece luni. A trebuit sa trec prin toate chinurile, prin toate cercurile iadului care pot exista pe pamant, la care abia daca poate cineva sa se gandeasca. Se pare ca Dumnezeu mi-a calauzit drumul, caci am mers printre mine care nu au explodat, desi erau mai dese decat pietrele.Se vede ca El m-a aparat de bombe si nu m-a lasat sa mor, a considerat ca datoria mea de mama este sa-mi gasesc fiul, sa-l inmormantez in pamantul natal; sa-l ingrop asa cum au fost ingropati mosii si stramosii nostri, dupa datina crestina, prohodit si intors in pamantul din care a fost luat. Acest lucru l-am inteles abia acum, dar atunci cand mergeam pe drumurile ostasesti ale razboiului numai in tacere il chemam pe Domnul. Si nu ma rugam lui Dumnezeu sa ma ajute pe mine, ci ma rugam Lui sa-l ajute pe el: „Doamne, oriunde ar fi, ajuta-l, nu-l lasa, este doar un copil. Vezi Doamne ca statul l-a tradat. L-au tradat toti, numeni nu mai are nevoie de el, in afara de mine, mama lui si de Tine, Facatorul si Mantuitorul. Ajuta-l Doamne, nu-l lasa”. Timp de doi ani dupa moartea lui Jenia, toti din jur ziceau ca a murit din cauza unei conducte de petrol, pentru banii cuiva. Cand auzi asa ceva iti poti pierde mintile, cum sa accepti ca fiul tau a murit pentru banii cuiva? Pur si simplu mintea mea nu putea sa conceapa una ca asta…. Mergeam la biserica, umblam dintr-o biserica in alta, dar nu gaseam nicicum ceea ce cauta sufletul meu. Poate ca Domnul mi-a dat acesti doi ani numai pentru a simti cat mai adanc toate acestea. Probabil ca El m-a mai supus unei cumplite incercari, pe care de asemenea trebuia sa o trec, pentru ca, dupa aceea, oricat ar parea de ciudat, totul a inceput sa se schimbe. Dupa doi ani, in biserica noastra din Kurilovo, care incepuse sa fie refacuta, atunci cand pe cupola a fost inaltata crucea, au venit ziaristii de la “Russkii Dom”. A fost pusa crucea, apoi s-a pus masa, si la masa locuitorii le-au spus: “De-ati sti ce baiat avem noi. Acum, noi toti ii ocaram pe tineri, dar iata ca sunt si unii pe care nu ca ii invidiezi, ci, pur si simplu merita toata stima”. Ziaristii s-au interesat, ne-am intalnit, am vorbit. Erau oameni profund credinciosi, iar intalnirea cu ei m-a zguduit. Nu pot spune acum ca mi-am uitat fiul sau ca m-am impacat cu ideea pierderii lui – nu, bineinteles ca nu, si nu il voi uita pe Jenia pana in ultima clipa a vietii mele. Dar nu mai simt acea disperare, nu mai am acea senzatie ca nu mai vreau sa traiesc, ca ma simt ca o fiara inchisa in cusca, ca sunt parasit din toate partile. Ca preumblarea prin toate acele birouri ma transforma intr-un nimic – nu pur si simplu in praf si pulbere, ci in nimic. Aproape ca iti piere sufletul cand cineva nu numai ca nu te vrea, sau nu poate sa te inteleaga, dar nici macar nu te priveste ca pe un om. Nici durerea, nici suferinta ta nu ii impresioneaza. Te gandesti: “Doamne, unde traiesc, in ce tara, printre ce fel de oameni traiesc si cum de nu am intalnit in acesti doi ani niciun om de treaba?” De altfel, nici nu prea aveam unde sa-l intalnesc – nu ieseam deloc din casa. Doar pana la cimitir si atat. Poate asta sa fi fost cauza. Iar in birourile functionarilor, din pacate si inainte erau putini oameni adevarati, dar acum nu mai sunt deloc. Iar cand au venit acesti tineri, cand am inceput sa discutam, ne-am intalnit o data, de doua ori, de trei ori, iar ei au inceput sa-mi povesteasca atatea lucruri, pe care chiar daca citesti multe carti, nu le poti intelege pe data, dar spuse de ei prin viu grai totul parea atat de simplu, atat de clar. Atunci in mintea mea a inceput sa se schimbe cate ceva: nu ca mi-ar fi trecut supararea, dar pur si simplu am inceput sa inteleg altfel lucrurile. Apoi au inceput oamenii sa-mi dea telefoane. Au inceput sa se rezolve unele probleme, pe care nici nu m-am straduit sa le rezolv, pentru ca mi se pareau de netrecut. Totul a inceput sa se schimbe. Dar ce este mai important, este faptul ca am inceput sa inteleg lucrurile altfel. Abia acum inteleg cu adevarat ca exista oameni si oameni.Primii sunt cei care traiesc in alte tari, sunt bogati, sau poate nu foarte bogati, dar satui, indiferenti, linistiti, pe care nu-i intereseaza decat propria persoana, ceea ce le apartine, sau ce este legat de viata lor. Dar sunt si altfel de oameni. Sunt cei din biserici. Sunt multi preoti care au vrut sa ma asculte, sa ma inteleaga. Dar ce este cel mai important este faptul ca se roaga pentru fiul meu. Nu exista o rasplata mai mare ca aceasta pentru o mama. Statul i-a dat lui Jenia “Ordinul Barbatiei”, apreciindu-i exemplul sau de eroism, dupa care l-a uitat imediat, la fel cum a uitat si de mine. Dar iata ca niste oameni simpli, crestini ortodocsi, considera ca este de datoria lor sa vina de la Moscova, de la Riazan, numai pentru a se ruga si a-l pomeni pe Jenia. Este o femeie, Vera Vladimirovna, de pe langa Riazan, care lucreaza la o manastire. Ea mi-a zis: “De ce te chinui atata? Statul ti-a tradat baiatul. Dar Domnul niciodata nu-si tradeaza fiii, tine minte asta. Oricati ani ar trece, El oricum ii stie pe toti ai sai”. La mormantul lui Jenia este o cruce mare, inalta de doi metri, unde arde o candela. Crucea a fost ridicata prin mila oamenilor: oamenii au strans bani, au pus crucea si candela. Cand au ridicat crucea, au venit preoti si enoriasi, ziaristi, scriitori, oameni de afaceri. Erau oameni cu stare, nu dintre cei sarmani. Pe mine m-a mirat lucrul acesta – ce le trebuie acestor oameni, de ce au venit?! Veneau la mormantul unui tanar necunoscut, care nu a salvat pe nimeni, nu a capturat nici tancuri, nici avioane. Asa cum intelegeam noi aceasta notiune, el nu era un erou, fusese numai ucis. El si-a ales de bunavoie moartea. Si iata ca, dintr-o data, acesti oameni au venit la mormant, s-au inchinat la crucea sa si spuneau ca nu el, Jenia, are nevoie de aceasta, ci ei; ca aceasta are pentru ei o adanca insemnatate sufleteasca. Pur si simplu eram uluita, ca acesti oameni importanti vin dintr-o data la mormantul fiului meu cel linistit si necunoscut de nimeni. A venit o femeie de la Cerepovet, a venit de la asa o mare departare, ca sa i se inchine lui Jenia, desi insusi fiul sau fusese ucis tot in Cecenia, in anul 1995. A mai venit un barbat absolut necunoscut din Ekaterinburg, care de asemenea m-a rugat sa-l conduc la mormantul fiului meu. Pe 23 mai, cand i-am facut pomenirea, erau multi preoti la mormantul fiului meu. Nu ma asteptam la asa ceva. Venise sa se inchine la mormantul lui Jenia un veteran al Marelui Razboi de Aparare a Patriei. El si-a scos decoratia de pe front – medalia “Pentru vitejie” si a pus-o pe piatra de mormant… Toate acestea mi-au rasturnat intreaga intelegere despre viata. Dupa toate acestea am capatat o noua stare. Si ma gandeam: “Doamne, de ce am crezut ca in lumea asta nu mai sunt oameni normali?”. Exista oameni, iata-i ca imi sunt alaturi. Sunt straini, necunoscuti, nici macar nu stiu cum ii cheama, si nici ei nu ma cunosc pe mine, dar, cu toate acestea, au raspuns la strigatul meu de durere. Si-au lasat la o parte toate treburile si au venit la mormantul fiului meu, cu toate ca fiecare are o familie, ca are propriile sale probleme. Iata ca ei au apreciat altfel fapta lui Jenia, au simtit-o cu sufletul, nu dandu-i pur si simplu o tinichea. Acest lucru ma impresioneaza.

Din: “Noul Mucenic intru Hristos, Evghenie Ostasul”

La 23 mai 1996, Sfantul Mucenic Evghenie a fost Evghenie Rodionovexecutat prin taierea capului de rebelii ceceni, pentru ca a refuzat sa se lepede de Hristos si sa-si scoata de la gat cruciulita pe care o purta din copilarie. Mama lui Evghenii a primit si filmarea video a executiei (inclusa in filmuldocumentar – min. 5), din care fiecare poate vedea pe viu cum se moare pentru Hristos.

Citeşte mai mult pe aparatorul.md: 23 mai – pomenirea noului mucenic-ostaş Evghenie Rodionov, care a preferat mai bine să moară decât să-şi scoată crucea https://www.aparatorul.md/23-mai-1996-pomenirea-noului-mucenic-ostas-evghenie-rodionov-care-a-preferat-mai-bine-sa-moara-decat-sa-si-scoata-crucea/

Evghenie Rodionov, soldatul rus care a implinit 19 ani exact in ziua martirizarii sale.

Citeşte mai mult pe aparatorul.md: 23 mai – pomenirea noului mucenic-ostaş Evghenie Rodionov, care a preferat mai bine să moară decât să-şi scoată crucea https://www.aparatorul.md/23-mai-1996-pomenirea-noului-mucenic-ostas-evghenie-rodionov-care-a-preferat-mai-bine-sa-moara-decat-sa-si-scoata-crucea/

Hotul de vieti

2019-05-25T19:32:00.003+03:00

- Scoală-te, Iuliu, e vremea să mergem la biserică, spuseră părinţii.
- Nu pot să mă scol, sunt obosit.

- Scoală-te, că mai e puţin şi începe slujba.
- Nu am fost şi ieri? Ce, dacă ar fi ţinut Crăciunul o săptămână, trebuia să merg zilnic la biserică? Nu mai merg, duceţi-vă voi.
- Am spus să te scoli. Te îmbraci şi mergem, spuse tatăl autoritar.
- Ar fi trebuit să nu vă las aseară să staţi atâta la televizor, interveni mama. Acum, lasă-l, nu îl ducem cu forţa. Vino când te trezeşti, noi plecăm, spuse mama…
Când băiatul se trezi, era aproape seară… Sări repede din pat, fugi în sufragerie, dar casa era goală. Afară ningea cu fulgi mari. „Unde sunt părinţii? De ce nu s-au întors până acum?” Puse mâna pe telefon, ca să îi sune pe mobil, dar telefonul nu avea ton. Se îmbrăcă repede, îşi puse cizmele şi ieşi pe uşă. Nu avu răbdare să aştepte liftul, coborî scările în fugă şi ieşi din bloc. Se îndrepta spre biserică. Mai avea puţin de mers când se opri brusc. Trebuia să treacă pe lângă şcoală. Dar, şcoala nu mai era… În locul ei era o groapă mare, plină de noroi îngheţat.
Un trecător în vârstă se apropia, mergând încet ca să nu alunece. Băiatul îl întrebă:
- Nu vă supăraţi, ştiţi cumva ce s-a întâmplat cu şcoala? E şcoala mea, e şcoala unde învăţ?
Nu primi nici un răspuns. „O fi surd…”, se gândi Iuliu. Din direcţie inversă se apropiau doi tineri, ţinându-se de mână. Băiatul se îndreptă spre ei.
- Ştiţi cumva ce e aici? Ce s-a întâmplat cu şcoala? Săptămâna trecută era aici…
Tinerii trecură pe lângă băiat fără să îi dea nicio importanţă.
- Hei, ce e cu voi, aţi asurzit? Nu mă mai aude nimeni? – strigă băiatul, luând-o la fugă spre biserică.
În câteva secunde însă, se opri. Gardul bisericii era la locul lui… Copacii din faţa bisericii la locul lor… Dar în locul bisericii o altă groapă. La fel de ciudată ca cea de pe locul şcolii. Copilul se sperie. O luă la fugă spre casă. Ajunse repede în bloc. Sună la parter, la uşa apartamentului în care locuia colegul lui de bancă. Nu îi răspunse nimeni. Luă liftul şi urcă la ultimul etaj, unde locuiau doi fraţi gemeni, cei mai buni prieteni ai lui. Soneria era defectă. Bătu în uşă, dar degeaba. Bătu şi mai tare, fără niciun rezultat. Începu să lovească uşa cu picioarele, aşteptând ca măcar vreun vecin să deschidă uşa şi să îl întrebe de ce face gălăgie. Dar, deşi picioarele îl dureau de câte lovituri dăduse în uşă, nimeni nu părea deranjat de zgomot.
Copilul coborî scările până la etajul la care locuia. Tocmai intrau în lift vecinii, doi tineri căsătoriţi de curând.
- Staţi o clipă, vă rog, strigă Iulian.
Dar ei intrară în lift şi liftul coborî spre parter. Copilul intră în apartament. Auzi zgomot din sufragerie. Se repezi acolo. Biblioteca era la locul ei, dar multe cărţi lipseau. Nu îşi dădu seama de unde se auzea zgomotul. Se uită pe geam, spre locurile în care de obicei vedea şcoala şi, în depărtare, crucea de pe biserică. Acum nu mai vedea nimic acolo… Ieşi pe hol, şi iarăşi auzi zgomotul. Când se întoarse în sufragerie, văzu că şi mai multe cărţi lipseau din raft. Se trânti mirat în fotoliu, să vadă ce se întâmplă. Nu se mai auzea niciun zgomot. La un moment dat, închise ochii. Auzi iar zgomotul acela, aşa că întredeschise ochii şi văzu cum o mână mare ieşea din televizor şi strângea cărţile din bibliotecă. Copilul era foarte atent la ce vedea. Biblioteca era acum goală. Mâna televizorului ieşi din nou şi se îndreptă spre peretele mare al sufrageriei.
- Nu, icoana nu – strigă Iulian, dar mâna înşfăcă repede icoana şi o trase înăuntrul televizorului.
Copilul fugi în camera lui. Şi de acolo lipsea o icoană. Copilul se puse în genunchi şi se rugă cu inima plină de tristeţe:
- Doamne, ajută-mă, nu mă lăsa…
Spuse rugăciuni până când somnul îl birui. Se trânti atunci în pat, descumpănit.
Dimineaţa nu mai vroia să deschidă ochii. Îi era frică. Se apucă să cânte colinde, ca să îi treacă frica… Dar nu apucă să termine primul colind, că auzi, ca prin vis uşa deschizându-se… Copilul se frecă la ochi, şi văzu, pe perete, icoana din cameră. Icoana lui, icoană pe care o avea de când era mic, era la locul ei.
- Azi ai fost mai harnic, te-ai sculat singur, îi zise tatăl.
- M-am bucurat mult auzindu-te cum colinzi… Credeam că iar o să tragem de tine să vii la biserică, spuse mama.
Iulian era foarte emoţionat. Îşi privi părinţii fără să spună nimic. Apoi se duse în sufragerie. Icoana era la locul ei, cărţile la locul lor. Se uită pe geam, şi văzu şi şcoala, şi crucea de pe biserică. Inima îi era plină de bucurie…
- Mă mir că te-ai sculat singur, după ce aseară ai stat atât la televizor cu taică-tu, zise mama, cu o voce mustrătoare. Televizorul ăsta vă mănâncă timpul, şi ţie, şi lui… De asta ai şi avut notele astea slabe în ultima vreme…
- Iartă-mă, mamă, spuse Iulian, iartă-mă. O să vezi că n-o să mai fie aşa. Ai dreptate, televizorul mi-a furat timpul, mi-a furat prietenii, mi-a furat cărţile… Bine că nu v-a furat şi pe voi, nu-i aşa? Mă gândeam eu să nu vin azi la biserică, că e un film pentru copii la televizor exact în timpul slujbei.
- Normal că atunci, când să pună ei filmele pentru copii dacă nu atunci? Ca să staţi toţi acasă şi biserica să fie plină doar cu oameni mari…, spuse mama, oftând.
- Dar, o să vin, cum să nu vin?… Bine că nu L-am pierdut de tot pe Dumnezeu… Că, dacă Îl pierdeam pe Dumnezeu şi vă pierdeam şi pe voi, pierdeam totul… Uite, o să încerc ca, în anul care vine, să mă uit cât mai puţin la televizor.
- Să te cred? – întrebă mama.
- Să mă crezi. Nu vreau să-l mai las pe hoţul ăsta să îmi fure timpul…

Planul globalist de a extermina omenirea începe acum

2019-01-23T09:54:00.001+02:00

Planul globalist de a extermina omenirea începe acum: "Mâncătorii inutili" trebuie eliminați, spun globaliștii

Dincolo de distragerile politice și de tendințele culturale, imaginea de ansamblu care se desfășoară chiar acum în lume este un plan de exterminare a 90% din populația actuală pentru a "salva" planeta și a proteja ceea ce globaliștii consideră viitorul supraviețuirii umane la scară cosmică. Acest plan este în curs de desfășurare din cauza a două evoluții foarte importante:

1. Dezvoltarea sistemelor robotice care pot înlocui forța de muncă umană, eliminând necesitatea unei lumi a lucrătorilor umani săraci, al cărui singur motiv de existență - din punctul de vedere al globaliștilor - ar fi exploatarea prin muncă ieftină și voturi manipulate.

Dacă nu sunteți încă conștient de faptul că roboții înlocuiesc munca umană, sunteți în spatele realității. După cum arată această poveste Zero Hedge, se introduc deja roboți grei care pot înlocui munca umană în construcții și alte locuri de muncă similare: https://www.zerohedge.com/news/2018-11-17/meet-heavy-labor-humanoid-robot-set-revolutionize-construction

Critic, motivul pentru care democrații și globaliștii sunt gata să înlocuiască oamenii cu salarii mici cu roboți, este că roboții vor primi drepturi de vot. Odată ce roboții primesc drepturi de vot sub justificarea că AI (Inteligența Artificială) este "conștientă", democrații nu vor mai avea nevoie de oameni, valuri de migranți sau populații din Lumea a Treia. Ei vor programa pur și simplu toți roboții să voteze democrat la fiecare alegeri ... care, inițial, nu este departe de ceea ce se face acum cu alegătorii umani.

2. Drepturile de plată pentru oameni elimină resursele guvernamentale pe care globaliștii cred că ar trebui să le cheltuiască pentru colonizarea spațială, înarmarea spațiului cosmic, tehnologii de călătorie mai rapide decât viteza luminii (FTL) și alte sisteme tehnologice exotice care pot apăra civilizația umană împotriva amenințărilor cosmice.

Datorită politicilor socialiste ale celor de stânga, mulți oameni acum colectează drepturi pe care guvernele le consideră acum ca o povară financiară nesustenabilă. Dacă măsurile ar fi eliminate, guvernele care se aflau pe calea insolvenței financiare ar putea realiza dintr-o dată bugete echilibrate, să rămână solide (mai degrabă decât să se prăbușească sub cheltuieli nesfârșite prin îndatorare). Acest lucru este valabil mai ales atunci când se ia în considerare înlocuirea lucrătorilor umani cu roboți, având în vedere că roboții nu au nevoie de niciun fel de bunăstare, medicamente, zile scutite medical sau beneficii la pensie. Odată ce roboții pot înlocui toate avantajele muncii umane, fără toate costurile asociate cu drepturile omului, globaliștii își vor accelera foarte repede planul de a extermina ceea ce ei consideră "excesul de oameni".

O parte din justificarea elitistă pentru toate acestea se bazează pe faptul că globaliștii consideră că Pământul este o planetă vulnerabilă din mai multe motive, inclusiv evenimentele meteorologice spațiale (prăbușiri de asteroizi, flashuri solare etc.), precum și epuizarea resurselor naturale. Eliminarea a 90% din populația umană, cred ei, este necesară pentru a împiedica consumarea de către "consumatorii inutili" a resurselor planetei, în loc să fie redirecționate în proiecte de cercetare exotice, care să susțină supraviețuirea speciei umane și să protejeze împotriva evenimentelor cosmice care chiar acum, ar putea șterge omenirea într-o clipă.

Concret, globaliștii cred că elita Pământului ar trebui:

· Să colonizeze alte planete pentru a diversifica cotele de supraviețuire ale rasei umane. În cele din urmă, această colonizare trebuie să se deplaseze dincolo de sistemul nostru solar și să construiască lumi umane în apropierea altor stele.

· Construirea de sisteme de călătorie mai rapide decât lumina pentru a coloniza planetele care orbitează alte stele din galaxia noastră.

· Construirea de sisteme exotice de apărare planetară care protejează Pământul de atacurile altor civilizații despre care știu că locuiesc în cosmos.

· Realizarea de salturi profunde în Inteligența Artificială, computerele cuantice și știința materialelor care permit, de exemplu, construirea de lifturi spațiale - o descoperire necesară pentru ridicarea materialelor pe orbită pentru a susține construcția de colonii umane pe Marte și în alte părți - http://www.space.news/2016-07-27-japan-is-about-to-test-out-plans-for-a-real-life-space-elevator.html

Situația actuală în care guvernele Pământului cheltuiesc marea majoritate a bogăției lor, pentru a plăti "consumatorii inutili" (care au tot mai multe pretenții), pentru a continua să trăiască și a se reproduce, nu este un scenariu sustenabil, consideră globalistii. Astfel, ei văd exterminarea a 90% din populația umană ca un rău necesar pentru a salva lumea și a salva omenirea la o scară cosmică. În esență, orice dolar care în prezent va hrăni un destinatar din popor, va procesa un migrant sau va finanța pensionarea unui fost guvernator, ar fi mai bine cheltuit pentru colonizarea lui Marte. Toate discursurile lor despre promovarea migranților sunt doar o modalitate de a răsturna națiunile suverane, de a elimina frontierele și de a stabili controlul global al Organizației Națiunilor Unite, de unde depopularea globală poate fi îndreptată fără rezistență din partea națiunilor independente (adică Trump este inamicul).

Un conflict apropiat, apropo, va fi între acest guvern mondial reprezentat de ONU și China comunistă, care este pe punctul de a se confrunta cu propriul colaps economic și de mediu. Brexit joacă, de asemenea, un rol aici, aruncând o mare întârziere în planul globalismului.

Cum globaliștii intenționează să extermine 90% din rasa umană

Planul de exterminare se bazează pe eliberarea "accidentală / intenționată" a unei tulpini virale de bioarmă. Astfel de arme biologice oferă mai multe avantaje distincte eforturilor de exterminare, din punctul de vedere al globaliștilor:

1) Nu sunt detectabile și sunt ușor de eliberat asupra populației sub anonimat complet.

2) Ele au capacitatea de autoreplicare. Odată ce populația inițială este infectată, nu este nevoie să se producă mai mult, deoarece fiziologia celulară rulează automat replicarea.

3) Ele exploatează structura socială naturală a societăților umane. Oamenii vor răspândi automat virusul, deoarece oamenii preferă să fie în jurul altor persoane. Foarte puțini oameni sunt complet izolați în societatea modernă.

4) Toate acestea permit guvernelor globalizate să declare "urgențe pandemice" și să mandateze vaccinări în masă, care bineînțeles, vor fi create cu arme biologice suplimentare pentru a accelera pandemia către deces în masă. Pe măsură ce tot mai mulți oameni devin infectați de vaccinuri, guvernele vor impune vaccinarea în masă ca o inițiativă de urgență în domeniul sănătății publice. Cei care se conformează vor fi infectați. Nu uitați niciodată că vaccinările cu poliomielită în masă din anii 1960 și anii ”70 au fost legate cu viruși de cancer. Acest lucru a fost admis de CDC timp de decenii, până acum câțiva ani, când CDC a publicat istoria pe site-ul său. Susținând în continuare această realizare, vaccinurile aprobate de ONU administrate femeilor din Kenya au fost testate în mod exhaustiv în laboratoarele științifice și au fost confirmate că sunt alipite cu substanțe chimice de infertilitate, proiectate pentru a reduce populația de negri.

5) Acestea tind să vizeze mai agresiv populațiile cu venituri mici și populațiile din Lumea a Treia, atingând unul dintre obiectivele-cheie ale globaliștilor, acela de a distruge "consumatorii inutili" așa cum îi văd ei, menținând în același timp primele 10% din populația umană care realizează știința și inovația pe care globaliștii îi consideră necesari pentru protejarea Pământului. De fapt, globaliștii efectuează "utopia" eugeniei lui Adolf Hitler pe scară globală, dar în loc de doar șase milioane de oameni fiind exterminați (aici este o cifră umflată cu care nu sunt de acord, a se vedea articolele din blog pe această temă, holocaustul este o minciună, n.b.) globaliștii încearcă să elimine mai mult de șase miliarde de oameni.

Celălalt avantaj al bioarmelor, din punctul de vedere al globaliștilor, este acela că ele nu distrug ecosistemul în modul pe care îl fac armele nucleare. Deoarece o parte din obiectivul de aici este exterminarea oamenilor fără a deteriora ecosistemul, armele biologice devin alegerea evidentă și pot fi chiar ajustate pentru a viza anumite rase, cum ar fi sud-americanii, asiaticii, africanii sau europenii.

Suprimarea sistemului imunitar global este în curs de pregătire pentru a pregăti omenirea pentru asaltul biologic

Pentru ca armele biologice să reușească în scopul de a extermina 90% din rasa umană, oamenii trebuie să aibă sistemul lor imunitar suprimat înainte de expunerea la bioarme.

Acest plan este deja gata

Imunosuprimarea se realizează cu ușurință prin intermediul mai multor vectori descriși mai jos. Iată câteva dintre modalitățile prin care se face acest lucru acum:

# 1) Mixtura biologică de contaminare în masă a solurilor și a alimentelor. Vedeți filmul Biosludged, lansat pe 28 noiembrie. Puteți viziona întregul film gratuit la http://brighteonfilms.com/ , trailerul este postat aici:

# 2) Medicamente toxice și vaccinuri toxice - Aproape toate medicamentele eliberate pe bază de rețetă acum consumate de occidentali, sunt toxice din punct de vedere biologic. Majoritatea provoacă suprimarea imunității într-un fel sau altul, iar multe conduc la deficiențe nutriționale care slăbesc și mai mult sistemul imunitar uman. Vaccinurile antigripale sunt dovedite științific că slăbesc răspunsul imunitar în anii următori, ceea ce înseamnă că oricine este vaccinat este mai vulnerabil la bioarme. Aceasta nu este o coincidență. Este un test global al IQ pentru a vedea care oameni sunt destul de proști să se sinucidă prin injecție, în timp ce o numesc "medicament".

# 3) Distribuirea de alimente toxice provocată de substanțe chimice neurodegenerative și imunosuprimatoare - Alimentarea cu astfel de alimente, cu substanțe chimice toxice care împiedică funcția creierului, funcția imună și fertilitatea. Aceste substanțe chimice, cunoscute sub denumirea de pesticide și erbicide, sunt concepute în mod intenționat pentru a interfera cu funcțiile neurologice sau fiziologice cheie, altfel nu ar ucide alte organisme vii, cum ar fi insectele. Faptul că sunt desemnate ca pesticide, este o dovadă că ucid organisme vii. Majoritatea oamenilor nu-și dau seama de acest lucru, dar cerealele populare pentru micul dejun, cum ar fi fulgii de porumb, sunt făcute aproape în întregime din ingrediente care sunt înregistrate în EPA ca "biopesticide".

# 4) Atacurile prin propagandă asupra alimentației: întregul complex de știri false continuă să denigreze importanța substanțelor nutritive care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina D, zinc și seleniu, știind că consumatorii de știri vrăjiți, pot fi convinși să evite hrănirea propriilor corpuri. Cartelurile de știri ale corporațiilor media conduc o sinucidere nutritivă, transformându-se în Big Pharma în loc de alimentație suplimentară și sănătoasă, făcându-i să devină slabi atât în corp cât și în minte. Acest lucru este realizat prin proiectare: oamenii cu minți slabe sunt mai ușor de manipulat și de controlat de către propagandiștii info. Și ultimul lucru pe care elita și l-ar dori, este ca oamenii să obțină capacitatea de a opera cu claritate cognitivă și prezența minții.

# 5) Chemtrails. Acesta este un subiect foarte controversat. Nu fiecare contrail din cer este un chemtrail, dar este un simplu fapt științific că oamenii de știință cu "încălzirea globală" se află într-un proces de schimbare a atmosferei folosind ceea ce ei numesc experimente de "geoengineering". Subiectul chemtrails-urilor a fost denaturat ca o teorie a conspirației, dar acum este explorat în mod deschis de către oamenii de știință, în numele schimbării climaterice. Vezi http://geoengineering.news/ despre acoperirea unor experimente curente care sunt efectuate de oameni de știință din universități și guvern. Potrivit unor analiști, substanțele "modificate" în atmosferă servesc, de asemenea, la suprimarea funcției imunitare umane.

# 6) Promovarea comportamentelor sexuale imunosupresive care implică mai mulți parteneri și sex anal penetrativ. Acest punct îi ofensează pe cei ușor jigniți, dar promovarea stilului de viață homosexual care implică sex neprotejat cu mai mulți parteneri sexuali creează, de asemenea, transmiterea rapidă a bolilor prin sânge. Acesta este exact motivul pentru care comunitatea homosexuală se confruntă în prezent cu o explozie epidemică de cancer anal, pe care media de stânga încearcă cu disperare să o ascundă sub covor și să pretindă că nu se întâmplă. Vezi acest articol despre http://www.outbreak.news/2018-10-18-lgbt-thought-police-a-danger-to-public-health-as-twitter-bans-lifesitenews.html pentru mai multe detalii despre acoperirea cancerului anal (și despre protecția disperată a promiscuității sexuale penetrante anale de propagandiștii LGBT).

# 7) Colapsul planificat al bulei globale a datoriei este în curs de elaborare chiar acum de băncile centrale ale lumii. Unul dintre rezultatele dorite ale acestui lucru este colapsarea primelor națiuni ale lumii din lipsă financiară, care promovează în final boala infecțioasă și descurajează accesul la îngrijiri medicale. Chiar în acest moment, străzile din San Francisco sunt pline de fecale umane și ace de droguri. Implicațiile medicale ale colapsului financiar al orașelor în huburi de murdărie ar trebui să fie evidente. Orașele și națiunile sărace sunt cisternă pentru răspândirea pandemiilor. Colapsul financiar este doar o mică parte a imaginii de ansamblu.

Concluzia este că efortul de a slăbi sistemul imunitar al oamenilor este în plină desfășurare. Asigurați-vă că faceți exact ceea ce vă spune politica anti-umană și continuați să luați vaccinul "antigripal" recomandat cu atâta vehemență de medici corupți și de posturile TV. Ascultarea voastră față de acest ritual științific este necesară pentru a "servi" interesele globaliștilor, eliminându-vă propria genetică umană. Cu cât sunteți mai bolnavi, cu atât mai ușor puteți fi uciși în interesul "salvării lumii".

Soluții: Cel mai mare act de rezistență împotriva eugeniei se găsește în plante, nutrienți și viață sănătoasă

Într-un fel, globaliștii conduc un test de IQ pentru omenire: Oricine este destul de prost pentru a continua să facă vaccinuri, să ia medicamentele și să evite hrănirea sănătoasă nu este, probabil, calificat să reprezinte viitorul omenirii. Din acest punct de vedere, este posibil să nu fi greșit. Apărarea împotriva pandemiei globale este simplă și ușor disponibilă: stimulați-vă sănătatea cu ierburi/plante și nutriție și sunteți mult mai probabil să supraviețuiți de la extincți planetară a 90% din populația umană.

În așteptarea acestui lucru, am creat un site puțin cunoscut, bazat pe cercetări științifice moderne și medicină. Se numește http://naturalantibiotics.news/ , iar site-ul acoperă atât antibiotice pe bază de plante, cât și fitonutrienți antivirus care vă pot ajuta să vă protejați de pandemiile virale. (Rețineți că numai antibioticele nu dăunează tulpinilor virale. Anti-virusurile sunt necesare pentru aceasta.) De asemenea, http://herbs.news/ , care documentează dovezile științifice susținute pe sute de plante medicinale, inclusiv soluții antivirale și antibacteriene. Multe dintre aceste plante pot fi cultivate în propria grădină, ceea ce înseamnă că puteți să vă dezvoltați literalmente propriul medicament anti-pandemic acasă, fără permisiunea unui medic, a unei companii de medicamente sau a unui guvern.

În ultimii ani, am construit, de asemenea, un laborator de cercetare analitică cu mai multe milioane de dolari care execută mai multe instrumente de masă. Laboratorul este acreditat prin ISO și folosim laboratorul pentru a produce cea mai curată sursă de suplimente nutritive, super-alimente și produse verzi sănătoase din lume, pentru acasă și sănătate. Iată o fotografie recentă a mea care oferă un tur al instrumentului QQQ (triple-quad) specializat pe care îl folosim pentru cuantificarea pesticidelor și a erbicidelor (un turneu video complet al procesului de analiză a spectrului de masă vine în curând).

Produsele verificate de laborator pe care le oferim publicului se găsesc la http://healthrangerstore.com/ , singurul producător de nutriție și comerciant online din lume, care testează fiecare materie primă și fiecare lot de producție. Avem limitele cele mai stricte ale metalelor grele din lume, motiv pentru care zeci de mii de clienți care au supraviețuit cancerului, bolilor de inimă, diabetului sau altor boli au cont la magazinul nostru pentru a găsi alimente ultra-curate care susțin vindecarea.

Evitarea expunerii la substanțe chimice toxice și metale grele (sau eliminarea lor prin detoxifiere, n.b.) poate întări răspunsul imun la infecțiile virale. Alimente sănătoase, apa curată și aerul curat reprezintă răspunsul la reușita atacului global asupra umanității care se află în plină desfășurare. (Citiți http://cleanfoodwatch.com/ pentru mai multe povești despre alimentele curate). Dacă nu beți încă apă curată, nu mâncați alimente curate și nu evitați substanțele chimice toxice în alimentarea dvs. - asigurați-vă că cumpărați organic acolo unde este posibil - jucați pe mâinile globalistilor care nu pot aștepta să te elimine de pe planetă.

Sursa: https://burebista2012.blogspot.com/2019/01/planul-globalist-de-extermina-omenirea.html

Sursa: https://www.naturalnews.com/2018-11-18-the-globalist-plan-to-exterminate-humanity-useless-eaters.html

Brânză de cauciuc din ulei de palmier

2019-01-20T20:10:00.002+02:00

Brânză de cauciuc din ulei de palmier, ultimul experiment social pe stomacul Românilor ! De la săpun la brânză !

Pericolul din farfurii ! Când ne așezăm la masă ar trebui să ne urăm Noroc bun în loc de Poftă bună, spune Avram Fițiu, profesor la USAMV Cluj. Așa cum își spun minerii care nu știu dacă mai ies vii din mină. Produsele lactate ce conțin grăsimi vegetale sunt dăunătoare sănătății, motiv pentru care ar trebui etichetate la fel ca pachetele de țigări, a spus și ministrul bulgar al agriculturii, Miroslav Naydenov la forumul Clean Food. Ce dezvăluie profesorul Avram Fițiu? Așa cum vinul se mai poate face uneori și din struguri, la fel si brânza pe care o mănâncă românii se mai face și din lapte, dar mai rar și numai de către țărani. Vorbim de un experiment social interesant, perfect legal, în care industria agroalimentară mondială ne obișnuiește de ani buni cu alimente făcute parțial sau total cu înlocuitori. Cum experimentul cu înlocuirea de substanțe naturale din sucuri a reușit și astăzi bem sucuri carbogazoase în care doar apa mai este naturală, restul componentelor fiind artificiale, s-a trecut la faze experimentale mai evoluate… la nivel de brânză, carne etc. Care este oare miza acestui experiment? Evident o miză financiară și astăzi vom analiza cazul brânzei cauciuc din lapte de palmier. În România noastră frumoasă se comercializează anual circa 30 000 de tone de cașcaval și aproximativ 50 000 t de telemea. O mică parte din brânză provine de la țărani și este realizată din lapte, dar cea mai mare parte provine din industria agroalimentară mondială și aici apare problema. Industria agroalimentară (cu mici excepții) a început acest experiment social de mulți ani, experiment social în cadrul legii, lege care permite realizarea de produse asemănătoare vizual cu brânza și cașcavalul dar care sunt realizate total sau parțial din uleiuri vegetale de soia și în special de palmier. Motivația pentru care industria face acest joc este una financiară și tehnică. O brânză telemea din ulei vegetal poate sta luni și ani de zile în raft fără să se strice, în timp ce o telemea din lapte după câteva săptămâni își schimbă aspectul comercial.
Din punct de vedere financiar uleiul vegetal și în special uleiul de palmier se obțin la
prețuri așa de joase încât constituie o mană cerească pentru industria agroalimentară a laptelui.
Ca să faci brânză din lapte ai nevoie de mult lapte și brânza ar avea un preț corect, evident mai ridicat decât prețul brânzei din ulei vegetal (1 kilogram de brânză telemea = 7 kilograme de lapte, 1 kilogram de caș = 9 kilograme de lapte, 1 kilogram de cașcaval = 12 kilograme de lapte, 1 kilogram de iaurt = 1
kilogram de lapte, 1 kilogram de unt = 22,50 kilograme lapte, un kilogram de smântână = 26,3 kilograme de lapte). Iată ce spun despre acest experiment social la scară planetară câțiva oameni de bine care au înțeles șmecheria legală cu brânza de palmier: Din sărăcie și lipsă de informare, românii cumpără mai ales telemeaua ieftină, care e făcută cu uleiuri vegetale. În schimb, micii producători români din zone cu tradiție ca Bucovina, ori Satu Mare, sunt în pragul falimentului, pentru că nu pot concura la preţ cu această telemea falsă, a declarat, pentru EVZ, Claudiu Frânc, președintele FCBR (Federația Crescătorilor de Bovine din România). Este vorba de un ulei de palmier hidrogenat care din punct de vedere nutrițional diferă drastic față de uleiul de palmier nehidrogenat. Practic, este o margarină de generația întâi. Conține acizi grași care duc la apariția bolilor cardiovasculare și a unor forme de cancer, spune prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi, specialist în nutriție. În raionul de lactate ar trebui separate cele care conțin 100% lapte și cele care au alte ingrediente, astfel încât consumatorul să fie corect informat. Găsim la raion brânză cauciucată, făcută din uleiuri și margarină, mai spune Claudiu Frânc. La unt, cam jumătate din grăsimea declarată este lactată, iar cealaltă jumătate este substituită de grăsime vegetală. La brânză, 100% este substituită. Sunt multe probe în care grăsimea declarată lactată este vegetală, spune Anca Gavril, director laborator analize. Deși TVA-ul este de 20% pentru toate produsele, cum vă explicați că se găsesc în magazine brânzeturi de proveniență incertă care se vând cu prețul de 10 lei sau chiar mai puțin?! În mod cert acel produs conține orice altceva numai lapte nu.
În condițiile în care pentru 1 kilogram de cașcaval este nevoie de 5,5-5,6 kilograme de lapte crud, care trebuie colectat, procesat și la care se aplică și TVA, un astfel de produs nu poate ajunge pe rafturile marilor retaileri la acest preț ridicol de doar câțiva lei, spune Frânc. Produsele lactate ce conțin grăsimi vegetale sunt dăunătoare sănătății, motiv pentru care ar trebui etichetate la fel ca pachetele de
țigări, spune ministrul bulgar al Agriculturii, Miroslav Naydenov la forumul Clean Food, citat de Novinite. Problema grăsimilor hidrogenate este că, asemeni unturii, sunt puternic aterogene.
Ele au efecte grave asupra vaselor de sânge, susține dr. Gheorghe Mencinicopschi.
De la săpun la brânză! De ce să faci brânză din ulei de palmier? Pentru ca este cel mai ieftin, cel mai productiv și evident cel mai chimizat ca producție, ulei din lume! Pentru a obține 10 tone de grăsime e nevoie de 1,2 hectare de palmieri, 6 hectare de rapiță sau floarea soarelui si 8 hectare de măslini. Dacă ar trebui sa asiguram rația calorica a 100 persoane timp de un an, am avea nevoie de un singur hectar cu palmieri comparativ cu 3 hectare de porumb, 5 de grâu, 6 de rapiță, 8 hectare de iarbă.
Așa s-a reușit la nivelul Pacificului înlocuirea completă a pădurii tropicale cu plantații industriale extrem de chimizate de palmieri, ceea ce înseamnă o adevărată catastrofa ecologică. Istoria poveștii cu uleiul de palmier se pare că are în spate o întâlnire discretă între plantatorii malaezieni de palmieri și chimiștii occidentali, întâlnire ce a deschis era margarinei. Pe la mijlocul secolului trecut industria săpunului și a detergenților s-a transformat în industrie alimentară, iar produsul creat a fost margarina, din simplu motiv că tehnologia de fabricație este aceeași! De la „Poftă Bună” la „Noroc Bun”. Cum putem oare noi românii să recunoaștem o brânză din lapte față de o brânză din ulei vegetal? Foarte simplu, datorită prețului de vânzare! Dacă vreți brânză telemea din lapte prețul de vânzare trebuie să fie de minim 25-30 de lei/kg, iar la cașcaval minim 45 de lei și provin de la țărani în mare parte.
Sub acest preț, sunteți bieți cobai în acest experiment de inginerie socială și vă recomand să aveți un stomac rezistent… la cauciuc! Iar în loc de „ Poftă Bună ” astăzi când vă așezați la masă cu familia, am să vă urez dragi români „ Noroc Bun” ca la mină, unde știi când intri dar nu știi dacă mai ieși!
Biet popor, sărac la buzunar și la minte uneori, știi tu oare câte te mai așteaptă?

Sarea din sange!!!

2019-01-13T10:21:00.004+02:00

Prof. univ. dr. Ioan-Bradu Iamandescu- Sarea din sange!!! SECRETUL ANTICANCEROS – TAINA MEDICALA!

Prof. univ. dr. Ioan-Bradu Iamandescu, prieten al AMPress, unde a publicat interviuri și sfaturi medicale, ne-a trimis un articol excepțional prin simplitatea și forța argumentelor în chestiuni fundamentale. Publicăm prima lui parte cu credința că dacă marele alergolog și universitar ni-l trimite e de urmat, aplicat, ținut minte, Și, cum ne îndeamnă domnia sa, să-l dăm mai departe prietenilor. Așa vom face.Trist este că între timp, marele profesor a plecat dintre noi. Dumnezeu să-l odihnească. (AMPress)
Sarea din sange!!!
SECRETUL ANTICANCEROS – TAINA MEDICALA!
O taina tinuta cu mari eforturi și multi bani departe de urechile si ochii „prostimii”.
Lipsa sarii din sange!!
Interesant, dar LOGIC. Aceeasi problema cu tensiunea arteriala: inainte 130/80 era tensiune de aviator, acum este limita superioara a „normalului”. Sa aiba aceeasi justificare?
Va dezvaluim azi o taina tinuta cu mari eforturi si multi bani departe de urechile si ochii „prostimii”. Excesul de sare, zahar si grasimi, dauneaza grav sanatatii !Asta da avertisment medical! Ceînseamna exces nu ne explica însa nimeni!!! La prima citire, exces înseamna prea mult, dar raportat la greutatea fiecaruia!!! Între copilul de 20 de kilograme si adultul de 80 sau 120 de kilograme… e omarja de eroare foarte mare, ca sa pronunti exces, sau sa recomanzi doar 2, 4 sau 6 g de sare pe zi.
Între omul de la munte… care bea apa puternic magnetizata si aproape pura si cel de la șes sau de la oras care primesc apa cea mai infecta, cel de la munte va „dizolva” si elimina mult mai reped chimicalele!
Nu uitati ca nu suntem la fel, ca nu avem aceeasi grupa sanguina, ca difera si RH-ul – purtatorul de oxigen din sange! Unii au în sânge predominant Cuprul (RH negativ) altii, cei mai multi, au Fierul (RH pozitiv)!
Nu uitati ceea ce multi vor sa ascunda:- orice reactie a apei cu sarea produce… caldura!!!
Iar sarea formeaza pricipalul electrolit care, scos din sânge, reduce de… 11.000 de ori viteza transferului informational catre creier!!! Mai simplu spus, lipsa sarii din sânge… prosteste!!! Intuitia îmi spune ca asta este scopul lor real: sa devenim legume! La munca si înapoi acasa, la televizor unde ni se repeta zilnic astea: excesul de sare zahar si grasimi dauneaza grav sanatatii!
Dar excesul de alcool, tutun si medicamente? De ce nu se fac campanii la TV cu acest subiect? De ce nu se fac campanii contra drogurilor ??? Nu este vorba de boala si moarte, mai ales în rândul tinerilor? Ba da! Dar este vorba si de bani, de multi bani atât de multi încât viata copiilor si a tinerilor…nu mai conteaza!!! Este vorba de profituri imense, accize si taxe! Si în fond este bine sa ai multe „legume” în sistem ! Pentru ca legumele îsi platesc taxele la zi! Amintiti-va! Ce face medicul prima data când ajungi în spital? Îti schimba regimul alimentar: fara sare!!!! Adica taie legaturile informationale cu creierul, ca sa poata trimite medicamentele peste tot în corp.
Amorteste creierul pentru ca altfel, acesta, ar reactiona imediat la chimicalele administrate! Ar declansa alergii!
Dar zaharul? Zaharul e purtator de un cu totul alt tip de informatii ! Nu vorbi de „clasicul” zahar alb, tos, chimizat la maxim!!!Vorbim de zaharul natural din fructe sintetizat de natura cu ajutorul apei ! Vorbim de zaharurile multiple din mierea de albine, naturala!
Vitalitatea dvs. si a copiilor dvs., atentia, concentratia, vin din zaharurile naturale! Si evolutia dv.
Genetica! Grasimile ?! Sa vedem ce spun studiile! Colesterolul ajuta la formarea membranelor celulare; la sinteza hormonilor în glandele suprarenale si în ovar!!! Colesterolul este indispensabil digestiei lipidelor, în urma transformarii de catre ficat în acid biliar. Nivelurile joase ale colesterolului, induse cu ajutorul medicamentelor, duc la aparitia depresiei, comportamentului violent, sinucidere, cresterea riscului de infarct miocardic si mai ales o slaba functionare a sistemului imunitar.
În trecut, cineva cu un regim alimentar ce continea 300 mg de colesterol pe zi, cu un nivel HDL (colesterol bun) de 35 mg pe decilitru de sânge, era considerat normal. Asta pâna când, cei de la OMS, au hotarât sa schimbe normele! Sa le coboare la 200! Imediat, au aparut 36 de milioane de „bolnavi”,si 4,3 de miliarde de dolari pe an, câstig, dintr-un foc!.
Între vrajeala stiintifica a unora si intuitia lui stramoseasca, ciobanul român a ales intuitia!… tot cu slanina, pita, ceapa si palinca traieste! Nu face exces si traieste mult si bine… cum ati vrea sa-si creasca altfel oile, sa lupte cu frigul, cu ploile, cu lupii? Si toate astea pâna pe la 60-70 de ani… cu un cojoc mitos de 40 de kilograme pe umeri si bâta în mâna?
Acum, trageti dvs concluziile.
APA.
*Ce face apa daca e bauta inainte de a manca si imediat dupa masa! *Un articol foarte bun. Nu doar
despre apa calda dupa mancare, dar si despre atacul de cord.Chinezii si japonezii beau ceai fierbinte in timpul mesei, nu apa rece. Poate e timpul sa adoptam *obiceiul lor* la masa. Pentru cei carora le place sa bea apa rece, acest articol li se adreseaza direct. Este frumos sa bei un pahar cu apa rece dupa masa, dar apa rece solidifica hrana uleioasa pe care tocmai ai inghitit-o.Va incetini digestia. Cand aceasta reactioneaza cu acidul, se va rupe si va fi absorbita de*intestine* mai repede decat mancarea solida.Trece in intestine si foarte rapid se transforma in grasime si duce la *cancer*. Este cel mai bine sa se bea supa fierbinte sau apa calda dupa mancare.
Simptome comune de atac de cord. Un punct serios referitor la atacul de cord. Ar trebui sa stiti ca nu fiecare simptom de atac de cord este *durerea bratului stang*. Atentie la dureri intense *in zona falcilor*. S-ar putea sa nu aveti niciodata prima *durere in piept* in timpul atacului de cord. *Nausea* (ameteala) si *transpiratia intensa*sunt tot simptome comune. 60% din cei care au atac de cord in timpul somnului nu se trezesc.
Durerea la falci te poate trezi din somnul adanc. Sa fim atenti. Cu cat stim mai mult, cu atat avem mai multe sanse de supravietuire. Un *cardiolog* spune ca fiecare care citeste acest mesaj si-l trimite la 10 oameni poate salva cel putin o viata. Citeste si trimite unui prieten. Ar putea salva o viata. Deci fii un prieten adevarat si trimite-l tuturor prietenilor tai.

Profetia lui Ioan de la Ierusalim

2018-10-04T20:40:00.003+03:00

Profetia lui Ioan de la Ierusalim – “Peste o mie de ani femeile se vor culca cu femeile şi bărbaţii cu bărbaţii, bătrînii se vor culca cu copilele şi aceste cumplite fărădelegi se vor petrece în văzul întregii lumi şi vor fi considerate de toţi ca lucruri fireşti. Toate aceste spurcăciuni vor fi întărite prin legi.”

Cea mai veche profeţie despre Al Treilea Război Mondial, rămâne profeţia cavalerului templier Ioan (Jehan) de Vezelay, cunoscut şi sub numele de Ioan de la Ierusalim. El şi-a redactat viziunile in anii 1099.
Profeţia lui Ioan de la Ierusalim descrie cu o exactitate uimitoare istoria lumii pâna în anul 3000, iar ceea ce a descris până în anul 2000, s-a împlinit deja.
El spunea atunci în anul 1099:
„Văd şi ştiu. Ochii mei citesc in adâncurile cerului întâmplările viitoare şi eu trec dintr-un singur pas pragul Timpului. O mână mă conduce spre ceea ce voi nici nu vedeţi şi nici nu ştiti.
Peste o mie de ani Ierusalimul nu va mai fi oraşul lui Cristos. Creştinii veniţi în pelerinaj de departe nu vor mai putea intra după voia lor acolo unde ei aveau dreptul să intre, în locurile care sunt leagănul credinţei lor.
Creştinii nu vor mai îndrăzni să se apropie de Sfântul Mormânt şi de relicvele credinţei lor care vor fi în întregime sub paza şi supravegherea evreilor care îşi vor ridica din nou aici templele lor şi ţara lor. Evreii vor umple lumea si o vor domina de la un capăt la celălalt capăt al ei şi oamenii îşi vor pierde credinţa în Isus pe tot Pământul.
Continente şi lumi la care Herodot nici nu visa măcar vor fi descoperite de oameni dincolo de marile păduri de care vorbeşte Tacit şi dincolo de oceanul nesfărşit de apă care începe imediat după Coloanele lui Hercule (este vorba despre descoperirea Americii, care pe vremea lui Vezelay nu era descoperită și se afla dincolo de Gibraltar numit in antichitate Coloanele lui Hercule –n.n.).
Peste o mie de ani de aici încolo toate micile ţări din Europa şi câteva ţări mari şi puternice se vor uni într-un singur imperiu (Uniunea Europeană n.n.).
Apoi războaie fără număr vor începe cu popoarele Răsăritului.
Peste o mie de ani oamenii vor scotoci fundul mărilor cu corăbii care merg pe sub ape şi vor zbura cu navele în cer printre stele.
Ei vor ţine în pumnii lor puterea soarelui şi se vor crede dumnezei şi vor înălţa spre cer mii de clădiri cât Turnul lui Babel pe toată faţa Pământului.
Fiecare oraş va deveni o Sodomă. Obiceiuri spurcate vor deveni firesti. Oamenii vor fi mulţi ca nisipurile, vor popula pustiurile şi mările şi vor fi puternici ca nişte dumnezei şi se vor crede chiar dumnezei.
Omul va deveni aşa de însetat de putere că setea lui de putere nu va mai putea fi potolită. Dar la capătul acestui drum îl va pândi prăbuşirea in abis.
Peste o mie de ani foametea va domni pe cea mai mare intindere a Pământului, va arde măruntaiele oamenilor şi oamenii vor dori cu ardoare să schimbe lumea.
Atunci vor apare negustorii de iluzii, dar iluziile pe care ei le vor vinde oamenilor vor otrăvi sufletele, vor pângări trupurile şi vor întuneca minţile.
Atunci se vor porni răzmeriţe şi războaie cumplite, vor fi comise omoruri şi nelegiuiri şi viclenii aşa de mari ca lumea întreagă va deveni un iad şi fiecare zi va fi precum o apocalipsă.
Oamenii vor cade în păcate trupeşti înfiorătoare, bărbaţii şi femeile se vor destrăbăla la vedere. Femeia va fi cutezătoare şi semeaţă în destrăbălarea ei.
Popoarele se vor topi într-o unire fără rost, vor forma o adunătură în care fiecare se va simţi singur, legea va fi uitată, tradiția pierdută, credinţa abandonată.
Peste o mie de ani femeile se vor culca cu femeile şi bărbaţii cu bărbaţii, bătrînii se vor culca cu copilele şi aceste cumplite fărădelegi se vor petrece în văzul întregii lumi şi vor fi considerate de toţi ca lucruri fireşti. Toate aceste spurcăciuni vor fi întărite prin legi.
Dar din pricina acestei destrăbălări și a acestui marasm sângele va deveni impur, răul se va intinde dintr-un pat în alt pat precum focul de la o casă la altă casă, boli cumplite şi molime înfricoşătoare se vor abate peste locuitori, trupurile vor putrezi de vii adunând în ele toate bolile pământului, feţele se vor acoperi de răni şi bube cu puroi, membrele se vor descărna şi dragostea trupească va fi o primejdie de moarte pentru oricine (sida –n.n.).
Peste o mie de ani peste tot se vor răspândi ca o apă revărsată ereziile. Ura cea mai crâncenă va domni între popoare.
Peste o mie de ani lumea va ajunge la un cinism şi o prefăcătorie aşa de mari încât cel care este putred de bogat şi doarme pe sacii plini cu aur va primi ajutor și sprijin şi va primi hrană de pomană, iar el la rândul său se va preface că îi ajută pe săraci, dar ce va da el săracilor cu o mână le va lua inapoi înzecit cu cealaltă mână.
Peste o mie de ani lumea întreagă va deveni o piaţă în care fiecare lucru îşi va avea preţul lui şi totul va fi de vânzare. Carnea şi munca omului îşi vor avea şi ele preţul lor, ochi de om şi inimi de om scoase din piepturi ca nişte bucăţi de carne se vor vinde altora (transplantul de organe –n.n.).
Cuvîntul dat, onoarea sau credinţa nu vor mai valora nimic. Omul va ajunge cu adevărat stăpânul pământului, dar pământul va fi sterp, apa otrăvită şi putredă, văzduhul va fi dogoritor.
Peste o mie de ani viaţa se va scumpi fiindcă bogăţiile pământului vor secătui, bogatul va trăi ascuns in bogăţia lui ca lupul în vizuină.
Peste o mie de ani cei care vor conduce lumea nu vor avea nici un dumnezeu, vor fi suverani fără credinţă şi onoare, al căror nume nimeni nu-l va cunoaşte, vor porunci mulţimilor neştiutoare şi indiferente şi le vor hotărî soarta de la adăpostul palatelor lor ascunse de ochii lumii, de dinapoia zidurilor impenetrabile.
Nimeni nu va participa la adunările lor şi la sfatul lor. Vor face în aşa fel încât orice om ducând o viaţă de sclav să se creadă liber şi fericit.
Peste o mie de ani soarele va dogori cu putere şi va pârjoli câmpiile, apa se va ascunde tot mai adânc sub pamânt şi se va împuţina, văzduhul nu va mai apăra omul de căldura soarelui, lumina va arde pielea şi ochii.
Peste o mie de ani cei saraci si lipsiţi de drepturi, cei fără acoperiş deasupra capului vor porni un război distrugător în care vor fi ocupate multe ţări şi în care luptele cumplite vor aminti de năvălirile barbare de odinioară.”(La Prophetie de Ioan de Ierusalem )
Profeţia lui Ioan din Ierusalim este de fapt o descriere completă şi fidelă nu doar a actualei societăţii in care noi trăim azi ci şi a situaţiei ecologice planetare actuale.

O minune a Maicii Domnului in Siria

2018-07-04T18:39:00.003+03:00

O minune a Maicii Domnului in Siria, cu un musulman care a fost taiat bucati de niste hoti

...şi morţii se vor scula nestricaţi...” (1Cor.15:52)

În decembrie 2004, un arab saudit, musulman, s-a înfăţişat la mai multe agenţii de presă pentru a relata următoarea întâmplare de necrezut, care i s-a petrecut şi care i-a schimbat viaţa. Povestea aceasta a apărut la televiziune, la radio, pe internet, a circulat în ziare, reviste şi broşuri în întreaga Arabie Saudită, în Siria, Palestina şi în ţările vecine.

Acum câţiva ani, acel bărbat s-a căsătorit cu o musulmancă foarte bogată, însă stearpă. Anii au trecut, şi în pofida tuturor străduinţelor şi a cheltuielilor medicale însemnate, făcute la mulţi doctori, au rămas fără copii. Părinţii lui i-au propus să se căsătorească cu o altă femeie, păstrându-o şi pe întâia sa soţie (legea locală îngăduie până la patru căsătorii concomitente).

Obosit, neliniştit şi deznădăjduit, bărbatul nu a primit sfatul părinţilor săi, ci a ales să plece în vacanţă cu soţia sa în Siria. Ajunşi acolo, au închiriat o limuzină şi un şofer care să îi poarte ca ghid în călătoriile lor prin Siria. De-a lungul vacanţei, şoferul a observat că perechea saudită părea amărâtă, îndurerată, mâhnită. Deoarece devenise apropiat de pereche, şoferul i-a întrebat îngrijorat de ce sunt nefericiţi – poate pentru că nu sunt mulţumiţi de felul în care conduce excursia?

Perechea i-a mărturisit şoferului că pricina nefericirii lor este neputinţa de a avea copii. Şoferul, care era şi el musulman, le-a spus atunci că, în Siria, creştinii – şi anume creştinii ortodocşi – au o mănăstire numită Panaghia Saidnaya (nume compus dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă Preasfânta şi un cuvânt arab care înseamnă Doamna noastră) şi că mulţi oameni care nu pot avea prunci se îndreaptă către icoana ei făcătoare de minuni. Ei merg la mănăstire şi li se dă să mănânce din fitilul candelei care arde înaintea icoanei celei minunate. Iar apoi „Maria” creştinilor le dă cele ce doresc, după credinţa lor.

Însufleţiţi de emoţie, arabul saudit şi soţia sa i-au cerut şoferului să îi ducă la mănăstirea „Saidnaya” a „Doamnei Creştinilor”, spunând: „Dacă vom avea un copil, mă voi întoarce şi îţi voi da 20.000 de dolari SUA, iar mănăstirii 80.000 de dolari SUA”. Astfel, s-au dus la mănăstire şi au făcut precum li s-a zis. Mai apoi, s-au întors la ei acasă şi după ceva vreme, femeia a fost găsită însărcinată. După câteva luni, a născut un băieţel minunat. A fost cu adevărat o minune a Doamnei noastre, de Dumnezeu Născătoarea.

Acum, de îndată ce soţia sa a născut, bărbatul saudit a vrut să se întoarcă în Siria, ca să-şi ţină făgăduinţele pe care le făcuse. La întoarcere, l-a sunat pe acelaşi şofer şi i-a cerut să îl ia de la aeroportul din Damasc. Însă şoferul era un om viclean şi rău, şi i-a convins pe doi prieteni ai săi să meargă împreună cu el la aeroport ca să îl ia pe bogatul arab saudit, să îi ia banii şi să îl omoare. Aşadar, l-au luat pe bogătaş de la aeroport, iar el, în timp ce conduceau, fără să îşi dea seama că plănuiseră să îl omoare, le-a spus prietenilor şoferului că le va da fiecăruia dintre ei 10.000 de dolari SUA.

Fiind ei tot nemulţumiţi, s-au abătut de la drumul către mănăstire şi au mers într-un loc pustiu, unde l-au omorât pe bărbatul saudit, apoi i-au tăiat capul şi celelalte părţi ale trupului său (mâinile şi picioarele) în bucăţi. Orbiţi de patimă şi copleşiţi de fapta groaznică pe care tocmai o săvârşiseră, au pus rămăşiţele bărbatului în portbagajul maşinii, în loc să le părăsească acolo. După ce i-au luat banii, ceasul şi tot ce mai avea, au purces să caute un alt loc pustiu pentru a scăpa de rămăşiţe.

Apoi, pe când se aflau pe autostrada naţională, maşina a făcut o pană şi s-a oprit în mijlocul drumului. Cei trei s-au dat jos ca să vadă ce se întâmplase cu motorul. Un trecător s-a oprit să îi ajute, însă ei, temându-se ca nu cumva să se descopere fapta lor cea groaznică, au spus că nu au nevoie de ajutor. Însă în timp ce pleca, motociclistul în trecere a observat sânge picurând din spatele vehicolului, şi a chemat poliţia pentru investigaţii, căci întreaga scenă şi cei trei oameni dădeau de bănuit. Poliţiştii a sosit şi, văzând sângele de sub maşină şi de pe asfalt, au ordonat deschiderea portbagajului.

Ei bine, atunci când au deschis portbagajul, dintr-odată!, bărbatul saudit s-a sculat, în chip vădit şi minunat în viaţă şi teafăr, zicându-le: „Chiar acum această Panaghia a isprăvit să-mi coasă gâtul, chiar aici (şi le-a arătat zona mărului lui Adam), după ce mi-a cusut restul trupului”. Văzând aceasta, cei trei ucigaşi şi-au pierdut de îndată minţile – au înnebunit. Poliţia le-a pus cătuşele şi în timp ce erau purtaţi către un spital de nebuni, criminalii strigau că este cu neputinţă ca bărbatul saudit pe care îl omorâseră, decapitaseră şi măcelăriseră să mai fie în viaţă.

Sauditul a mers la un spital pentru a fi examinat de către doctori, iar aceştia au confirmat şi au întărit faptul că cusăturile erau făcute de puţină vreme, validând astfel această întâmplare minunată. Cusăturile erau, şi sunt încă, evidente. Atunci când sauditul a ieşit din portbagajul maşinii, părea a fi, literalmente, făcut din nou (pus laolaltă), mărturisind într-una că Panaghia a pus la loc trupul său şi l-a înviat cu ajutorul Fiului ei.

Imediat după aceasta, arabul saudit şi-a chemat rudele în Siria, şi au mers toţi împreună la mănăstirea Panaghiei Saidnaya, dând laudă, slavă şi rugăciuni, iar în locul darului iniţial de 80.000 dolari SUA (pe care îl făgăduise), a dat 800.000 de dolari SUA pentru Născătoarea de Dumnezeu.

Astăzi, atunci când bărbatul acesta istoriseşte amănuntele acestei minuni copleşitoare, îşi începe povestirea cu cuvintele: „Pe când eram musulman, mi s-au petrecut cele ce urmează...” – ceea ce arată că nu mai este musulman, nici el, nici familia sa.

Această minune a covârşit cu înfricoşată surprindere toată lumea arabă – musulmană şi întreg Orientul Mijlociu.

„SLAVĂ DOMNULUI DUMNEZEULUI NOSTRU, DOMNUL PUTERILOR”

Sursa: vladherman.blogspot.ro

Minune mare!

2018-06-26T21:06:00.001+03:00

Minune mare! Iconița vindecătoare a Sfântului Nectarie! „Ia-o, îmbrac-o şi du-o la Mănăstirea Radu-Vodă..”

Minune mare! Iconița vindecătoare a Sfântului Nectarie! „Ia-o, îmbrac-o şi du-o la Mănăstirea Radu-Vodă, la moaştele Sfântului Nectarie, că nu mai pot. S-o vindece el, căci noi nu mai putem face nimic.” Vezi aici ce s-a întâmplat.. Te podidesc lacrimile și inima sare din piept! Nu mai suntem fără ajutor în multele boli și necazuri

Dacă n-aş fi trăit, nu v-aş fi povestit!

Dacă n-aş fi trăit, nu v-aş fi povestit! Dumnezeu nu Îşi numără darurile când le dă, iar sfinţii, răsplătiţi cu harul facerii de minuni pentru dragostea lor, sunt tare grabnic ajutători şi nu se uită la păcatele celor care îi cheamă în ajutor! Aş vrea să vă povestesc şi eu minunea pe care Sfântul Nectarie a făcut-o pentru fetiţa mea, minune pentru care Îi dau slavă lui Dumnezeu şi îi mulţumesc Sfântului Nectarie în fiecare zi.

Numele meu este Ana Pascu, locuiesc în Bucureşti şi am două fetiţe, Anastasia, care a împlinit anul acesta zece ani, şi Sofia, de şapte ani. Naşterea Anastasiei, în anul 2000, ne-a pricinuit o mare bucurie. Nici prin cap nu ne-a trecut că vor fi atâtea probleme. A avut o sănătate fragilă de la început şi, cu toate că am fost foarte grijulii, la vârsta de şapte luni a făcut o viroză respiratorie, care a declanşat o bronşiolită. A primit tratamentul adecvat şi s-a restabilit, dar nu îşi revenea deloc. Din iarnă şi până în vară, când a împlinit un an, a făcut, una după alta, otite, viroze, infecţii în gât… Părinţii cu copii mici ştiu foarte bine despre ce vorbesc.

Pe piele îi apăreau erupţii urticariene şi chiar în ziua când a împlinit un an am dus-o la munte cu braţele pline de urticarie. Acolo starea ei s-a ameliorat vizibil. Dar la munte am stat cât ne-au permis timpul şi banii, apoi ne-am întors în aerul poluat din Bucureşti. În iarnă, pe la un an şi cinci luni, i-a apărut o eczemă pe faţă, ca o pată roşie. Nici nu s-a vindecat, nici nu a evoluat până prin ianuarie, când a început să se mărească. Am dus-o la dermatolog, care i-a pus diagnosticul de eczemă atopică şi ne-a dat o cremă pe bază de hidrocortizon, cu care să o ungem. Am uns-o cu conştiinciozitate, dar, în loc să-i treacă, i-au apărut eczeme pe tot corpul, pe mâini, pe picioare, pe pleoape… M-am speriat şi, cum medicina clasică nu mă ajutase, am apelat la homeopatie. S-a vindecat după aproximativ o lună de tratament, scăpând totodată de o constipaţie chinuitoare care o făcea să plângă. Totul părea bine, dar, fiind iarnă, au reînceput virozele şi otitele interminabile.

Între timp, făcusem mucegai pe peretele garsonierei în care locuiam şi, deşi îl ştergeam săptămânal, nu a fost suficient. Bănuiesc că atunci a făcut alergie la mucegai şi am înţeles ulterior că şi eczemele care îi apăruseră puteau să fi fost de natură alergică, dar nu a tratat-o niciun doctor în acea perioadă de alergie, deşi am vizitat destui. În vară ne-am mutat într-un alt apartament, mai mare, dar în iarnă, deşi aici nu aveam mucegai, au reapărut eczemele, concomitent cu virozele, roşul în gât şi otitele. Bolile începeau în septembrie şi durau aproape fără pauză până în aprilie. Eczema se localizase pe bărbie şi, în ciuda tratamentului homeopatic, nu se mai vindeca niciodată complet, doar se ameliora pe perioade mai lungi sau mai scurte, apoi se agrava din nou. Aşa am dus-o până la trei ani şi jumătate, când în urma unei viroze a reapărut weezingul şi doctorul a diagnosticat-o cu: „tuse de hiperreactivitate pe fond alergic”, apoi „astm bronşic sub observaţie”. Am început tratamentele cu Ventolin şi Flixotide, cu Singulair şi siropuri de tuse, dar crizele cedau pentru foarte puţină vreme. Devenise alergică la praf, la mucegai şi detergent, iar primăvara, când începea polenul, făcea crize foarte grave de tuse.

Eczemele au dispărut când au început crizele de tuse, dar schimbarea nu mă mângâia cu nimic. Tuşea câte două-trei săptămâni continuu, în pofida tratamentului, zi şi noapte, şi de multe ori tuşea până când voma. Nu vreau să intru în detalii, căci amintirile sunt încă foarte dureroase. E greu să fii părinte şi să nu poţi face nimic. Am încercat şi tratamente homeopate, şi naturiste, nimic nu a ajutat-o. Doar vara se mai răreau crizele şi mai respiram şi noi, ca toamna să o luăm de la capăt până în vara următoare.

La un moment dat, în martie 2005, în timpul unei crize grave de tuse, m a vizitat o prietenă, care îmi spune: „Aveam o iconiţă a Sfântului Nectarie de dăruit şi nu ştiam cui s-o dau. Şi am auzit că Anastasia e bolnavă, aşa că am venit să ţi-o dau.” „Dar cine este Sfântul Nectarie?” „Cum, nu ştii? Este mare vindecător.” Nu ştiam, dar voiam să ştiu. Am împrumutat de la ea o carte cu viaţa Sfântului Nectarie, tot ea mi-a dat şi acatistul, dar nu-mi mai amintesc dacă atunci sau după câteva zile, cert este că m-am rugat sfântului să o ajute şi i-am pus fetiţei icoana pe piept. Tusea s-a oprit şi a dormit liniştită până dimineaţă, ceea ce nu se mai întâmplase de multă vreme.

A doua zi, tusea a reapărut, dar se alina când îi puneam icoana pe piept. Am început să citesc acatistul, dar, deşi se vedea o ameliorare evidentă, încă mai avea crize de tuse. Aşa am dus-o încă un an, cu crize de durată mai scurtă şi mai rare, dar tot bolnavă. Apoi, cu câteva săptămâni înainte de Sfintele Paşti, în 2006, iar a făcut o criză urâtă. Iar nesomn, iar crize de tuse până la vomă, plămâni încărcaţi şi weezing, ca la început. Cearcăne vinete de natură alergică până la nivelul nărilor, că arăta ca un urs panda, biata de ea. Iar pufuri, siropuri, tot tratamentul.

Marţi, în Săptămâna Mare, ne ducem încă o dată la doctor, dar doctorul ridică din umeri. Nu mai are ce să-i facă. Tuşeşte marţi, miercuri, joi, fără pauze, iar în Vinerea Mare o culc la prânz. Doarme un sfert de oră şi începe din nou să tuşească şi se trezeşte. Atunci îi spun soţului meu: „Ia-o, îmbrac-o şi du-o la Mănăstirea Radu-Vodă, la moaştele Sfântului Nectarie, că nu mai pot. S-o vindece el, căci noi nu mai putem face nimic.” Soţul meu se uită lung la mine şi-mi spune: „Bine. Îmbrac-o.” O îmbrac şi închid uşa după ei. Tuşea atât de rău, că răsuna scara blocului. Mă gândeam cu tristeţe cât de rău îi va face polenul, căci era primăvară şi pomii înfloriseră. Mă rugam şi plângeam, căci ce mamă poate fi liniştită când copilul ei este bolnav şi se chinuieşte?

S-au întors după vreo oră şi m-a izbit imediat faptul că nu mai tuşea. Nu o mai văzusem de multă vreme atât de împăcată şi de veselă. Am aşteptat toată noaptea, dar tusea nu a revenit. De atunci nu a mai făcut nicio criză de astm. Aceasta s-a întâmplat în Vinerea Mare, pe 22 aprilie 2006. În anii care au urmat, a mai tuşit de două ori ceva mai tare, dar niciodată nu a mai avut crize cu weezing. O dată, când s-au asfaltat străzile în Bucureşti şi tot aerul era îmbâcsit cu particule de asfalt. A doua oară, la o pneumonie. La indicaţia doctorului, am tot urmat tratamentul cu Singulair până în 2008, de teamă să nu reapară crizele. Vedeţi ce înseamnă lipsa de credinţă?

În 2008 i-am făcut testele pentru alergie şi ce să vezi? Anastasia nu este alergică la nimic. Nici la praf, nici la polen, nici la mucegai! Sfântul Nectarie a vindecat o complet, dar noi nu am crezut şi i-am dat medicamente degeaba încă doi ani… Anastasia are o deosebită evlavie pentru Sfântul Nectarie şi deseori îi citeşte acatistul, mai cu seamă de când a aflat că numele de botez al Sfântului era Anastasie. Şi ce altă mulţumire putem aduce noi, păcătoşii, lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor Săi, în afara rugăciunilor şi a străduinţei de a trăi o viaţă creştinească?

Într-una din vizitele noastre, Anastasia a găsit în grădina Mănăstirii Radu Vodă un şirag de mătănii. Le-a luat cu dragoste, ca pe un dar al Sfântului Nectarie, ca pe un îndemn la rugăciune. Să-L slăvim pe Domnul şi să le mulţumim sfinţilor pentru rugăciunile şi darul dragostei lor pentru noi. Amin!

(Ana Pascu, Bucureşti) Sursa: sfaturiortodoxe.ro

PILDA CREIONULUI

2018-05-12T13:42:00.002+03:00

Copilul îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întrebă:
- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă ? Sau poate e o poveste despre mine ?
Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:
- E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la el.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea !
- Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Există cinci calităţi la creion, pe care dacă reuşim să le menţinem, vom fi totdeauna oameni care trăiesc în bună pace cu lumea.
Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.
A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău, ceea ce este neapărat este să ne menţinem pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, îngrijeşte-te de ce se întâmplă înlăuntrul tău.
Şi, în sfârşit, a cincea calitate a creionului: lasă totdeauna o urmă.
Tot aşa, să ştii că tot ce faci în viaţă va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta.

Lingurița

2018-05-10T16:04:00.003+03:00

Sunt oameni pentru care moartea nu are nimic fioros sau înspăimântător. Pentru că ştiu că ceea ce au primit şi au lucrat bun în viaţă se va prelungi în eternitate şi chiar va fi cu mult mai mult răsplătit acolo.
O bătrână, pe patul de spital, vorbea senină cu preotul care venise s-o viziteze. „Domnul mi-a dat o viaţă foarte frumoasă. Sunt gata de plecare. Dar aş avea o ultimă dorinţă: când va fi înmormântarea mea, vreau să mi se pună în mână o linguriţă.“
„O linguriţă?“, se arătă surprins preotul. „Dar de ce vreţi să fiţi înmormântată cu o linguriţă?“
„Întotdeauna mi-a făcut plăcere, atunci când eram tânără, să iau parte la nunţi, iar acum, mai în vârstă, să particip la agapele organizate la biserică de hram sau alte sărbători. Şi de fiecare dată când ajungeam la locul meu, mă uitam să văd dacă lângă farfurie era aşezată linguriţa. Ştiţi ce însemna aceasta?“
„Nu“, răspunse preotul. „Asta însemna că la final trebuia să vină prăjitura şi îngheţata.
Adică, ceea ce este mai bun vine la sfârşit.
Tocmai aceasta vreau să spun la înmormântarea mea. Când va trece pe lângă sicriul meu, lumea se va întreba: «Pentru ce aici o linguriţă?» Vreau ca dumneavoastră să le răspundeţi că am linguriţa în mână pentru că ceea ce este bun, de-abia de acum urmează.“

După o povestire din volumul „Istorioare pentru suflet“, Bruno Ferrero, Galaxia Gutenberg, 2007

PARABOLA VIEȚII

2018-05-01T09:19:00.001+03:00

Frumusețea parabolei este că ea oferă pur și simplu oamenilor un indiciu despre cum ar trebui să fie totul.

Într-o bună zi Bunul Dumnezeu a adunat toate creaturile pământului, pentru a stabili care și cât va avea de trăit. Primul a fost chemat omul: "Tu ești o creatura nu foarte mare, de aceea îți ofer o viață de 20 de ani". "Nu este de ajuns ...", s-a gândit omul, dar nu s-a opus, s-a smerit și a pășit la o parte.

Și Dumnezeu, între timp, făcu un semn către cal: "Ție o să-ți dau 40 de ani ca să trăiești - ești o creatură mai mare, de aceea vei avea o viață mai lungă. Dar calul a cerut: "Ai milă, Doamne! 40 de ani, să fiu înhămat, să fiu lovit și pus la muncă silnică! 20 este suficient ... Dă-i restul omului, el are mai multă nevoie. "

Dumnezeu a fost de acord și a chemat vaca. La fel ca și calului, ia oferit 40 de ani de viață. Vaca a refuzat: "Ferește-mă Doamne! 40 de ani să fiu mulsă în fiecare zi? Îmi sunt destui și 20 de ani și dă restul anilor omului, el are mai multă nevoie". Dumnezeu a fost de acord.

Următorul a fost câinele: "Ție câine, îți dau 30 de ani!" Și câinele: "Doamne, ai milă! Ei bine, să stau 30 de ani în lanț, să latru pe toată lumea și să mușc, să rod oase ... Dă-mi 15 și dă-i restul omului."

Dumnezeu a fost de acord. El a dat încă 15 ani omului, a chemat pisica și i-a oferit 20 de ani de viață. Dar pisica s-a gândit și a zis: Nu vreau să mănânc șoareci 20 de ani,mă mulțumesc și cu 10 ani dă-i omului restul."

De atunci, trăiește omul ... "Primii 20 de ani de viață - îngrijire și durere nu știe. Apoi vin anii calului: lucrează ca un cal, și cară după el - munca, acasă, familie ... Următorii 20 de ani - cei oferiți de vacă: omul este„muls“de baniși susținut de copii, nepoți ... care la țară, care în mașină ... Și apoi trăiește timp de 15 ani ca câinele: el stă acasă, păzește casa, are grijă de nepoții săi și se uită la stradă. Și vin anii pisicii, este la fel de norocos ... Poate fi mângâiat pe cap tot restul vieții sau poate fi alungat în stradă cu un șut în fund. "

Un călugăr și-a scos mama din iad

2018-03-31T21:02:00.002+03:00

Un călugăr și-a scos mama din iad

Episcopul Teodorit al Cirului, care a trăit în secolul V, povestește că odată l-a cercetat un monah, cere venea de foarte departe.
L-a primit, dându-i să mănânce și să se odihnească. În timp ce mânca, episcopul a observat că monahul folosea numai mâna stângă și că dreapta sa era înfășurată într-o bucată de rasă veche.
Episcopul l-a întrebat de ce are mâna înfășurată și mai ales într-o rasă găurită, deși se vedea din toată îmbrăcămintea sa că nu era un monah zdrențăros. Chiar a vrut să-i descopere mâna să vadă, așa cum bănuia, dacă are vreo rană, însă monahul nu l-a lăsat, ci și-a acoperit-o repede, pentru că începuse să iasă o duhoare nesuferită din ea. Apoi monahul i-a povestit următoarele episcopului:
„Preasfințite, eu am avut o mamă foarte frumoasă și foarte bună, care, din nefericire, de foarte devreme, după ce a rămas văduvă, a apucat un drum rău și a devenit desfrânată. Datorită marii ei frumuseți, a dobândit și o mare „clientelă”, care i-a adus o mare bogăție. Și astfel eu am crescut în mare desfătare și bogăție. Dar când am crescut și am început să înțeleg ce se întâmplă, scârbindu-mă de această stare a maicii mele, m-am depărtat de ea pentru o perioadă de vreme și am mers la o mănăstire.
După o vreme m-am înștiințat că mama mea a murit de năprasnă, iar toată acea uriașă avere, pe care mama mea a dobândit-o prin păcat, era deja a mea. Am mers și toată acea avere, până la ultimul bănuț, am împărțit-o săracilor, după care am plecat iarăși în pustie, rugându-mă pentru mântuirea mamei mele. Desigur mă mai rugam și pentru tatăl meu, deși nu l-am cunoscut, căci atunci când a murit, eu eram prunc.
Mă rugam neîncetat la Dumnezeu ca să mă înștiințeze dacă au fost de folos milosteniile pe care le dădusem la toate mănăstirile cunoscute pe atunci, ca să se roage pentru sufletul maicii mele și să facă mai multe sărindare. După un an am mers la Ierusalim și i-am povestit patriarhului de atunci toate cele întâmplate. Iar acela mi-a spus:
– Foarte bine ai făcut că ai împărțit toată această uriașă avere săracilor și ai dat la mănăstiri ca să se facă Liturghii pentru mama ta, dar cât privește înștiințările pe care le ceri, referitoare la locul unde se află sufletul maicii tale, eu nu sunt vrednic să-ți răspund. Nici aici în Ierusalim și în locurile din jur nu există vreun Stareț mai-înainte-văzător, care să te poată înștiința despre un astfel de lucru tainic.
Am luat atunci binecuvântare de la patriarh și am mers în Tebaida Egiptului. Acolo, într-adevăr am cunoscut mulți părinți și asceți, dar toți m-au trimis la un avvă, care locuia în pustia cea mai adâncă și care putea să mă ajute. Și astfel, cu o traistă pe umăr, cu puțină apă și pâine am pornit să-l aflu pe acel avvă. Părinții îmi spuseseră că la prima peșteră pe care o voi întâlni, acolo îl voi afla.
Și într-adevăr, după o călătorie de treizeci de zile am găsit peștera și pe acel bărbat sfânt, care ieșise la intrarea peșterii și mă aștepta. I-am făcut metanie, am căzut la picioarele lui, i-a sărutat degetele și cu lacrimi în ochi i-am povestit viața maicii mele și ce am făcut eu pentru mântuirea sufletului ei, adică milosteniile și sărindarele pe care le-am făcut.
– Fiule, ceea ce ceri să afli de la mine este ceva foarte mare. Dar fiindcă ai făcut o osteneală atât de mare, călătorind treizeci de zile ca să ajungi până aici, Îl vom ruga pe Dumnezeu împreună, ca să ne spună unde se află sufletul maicii tale.
Apoi sfântul pustnic a ieșit afară la intrarea în peșteră, a luat o piatră și a făcut un cerc, după care mi-a spus:
– Să stai în picioare în acest cerc șapte zile fără să te așezi. Nu vei bea și nu vei mânca nimic, nici nu te vei mișca. Șapte zile și șapte nopți în picioare și nemișcat te vei ruga continuu pentru ca Dumnezeu să ne miluiască, să ne lumineze și să ne descopere starea sufletului maicii tale. Îl vei ruga neîncetat pe Dumnezeu cu lacrimi, care în fiecare zi trebuie să se înmulțească. Voi face și eu exact același lucru în peșteră.
Și s-a făcut întocmai cum a spus acel bătrân sfânt și pustnic renumit. Când a sosit noaptea zilei a șaptea, a fost răpită mintea monahului la Cer și a văzut cele înfricoșătoare ale Împărăției lui Dumnezeu, și cum că Dumnezeu este prezent și în Rai și în iad. În Rai sufletele se bucură, iar în iad se chinuiesc.
Apoi a văzut în partea stângă un lac înfricoșător, o mocirlă plină de necurăție, noroi și o nesuferită duhoare. Un amestec înfricoșător care fierbea și clocotea. În acest înfricoșător lac care ardea cu foc, așa cum ne arată Apocalipsa, ultima Carte a Noului Testament, a văzut cum se suie și coboară sufletele. Când se afundau în acel lac, când se ridicau, parcă să răsufle, și iarăși se afundau și se ridicau, fără sfârșit. Și așa cum fierbe cineva fasolea sau năutul, care, odată cu fierberea, urcă și coboară mereu, tot astfel vedea și acele nefericite suflete cum urcau și coborau la nesfârșit.
La un moment dat, a recunoscut-o pe mama sa, văzându-i capul. L-a recunoscut și ea pe fiul ei, care se afla pe malul lacului, și a strigat:
– Fiul meu, milă!!! Ajutor!!!
Și s-a afundat în adânc. Apoi iarăși a ieșit, de data aceasta până la jumătate și a strigat din nou:
– Milă! Milă! Ajutor! Ajutor! Fiul meu, ajută-mă! Ajută-mă! Mă ard, mă înec, mă chinuiesc, sufăr!
Și iarăși s-a afundat. Apoi a ieșit a treia oară. Atât de mare și sfâșietoare era durerea mea și atât de puternică dorința mea, încât în clipa în care s-a afundat, mi-am băgat mâna în acea mocirlă, am apucat-o pe mama de păr și cu multă silă am tras-o afară. Atunci am văzut lângă mine o preafrumoasă cristelniță de aur, iar dintr-o stâncă, care de fapt nu era stâncă, dar nici nu știam exact ce era, curgea apă limpede care, deși curgea mereu, nu umplea cristelnița. Apoi am luat-o pe mama mea și am băgat-o în acea cristelniță, unde s-a spălat, s-a curățat și s-a făcut albă ca zăpada. După aceea am scos-o din cristelniță și niște tineri îmbrăcați în alb, care se aflaseră acolo, i-au dat niște haine albe cu care s-a îmbrăcat și apoi a fost așezată în ceata Sfinților. Iar ea, stând între acei tineri luminoși și strălucitori, care se bucurau în desfătarea Împărăției lui Dumnezeu, îmi mulțumea continuu, până ce mi-am venit în sine.
Și în dimineața celei de a șaptea zi m-am aflat tot acolo afară, în mijlocul cercului. Dar acum nu-L mai rugam pentru mântuirea mamei mele, ci îi mulțumeam neîncetat pentru binefacerea ce a arătat-o maicii mele.
Când acel bătrân sfânt m-a întrebat ce am văzut în acea noapte, i-am povestit totul. Și, desigur, am izbucnit în plâns, mulțumind lui Dumnezeu și Mântuitorului nostru pentru nemărginita Sa milostivire că a scos din iad sufletul maicii mele. Însă mâna mea pe care am băgat-o până la cot în acel înfricoșător lac arzător, plin de murdărie și duhoare, nu numai că era arsă, ci și mirosea înfricoșător.
– Părinte, i-am spus acelui sfânt bătrân, te rog mult, fă ceva și vindecă-mi mâna!
Dar acela mi-a spus:
– Nu! Ci o vei arăta tuturor până ce vei muri. Este dovada puterii mari a Dumnezeieștii Liturghii, a Parastaselor, a Trisaghioanelor, a rugăciunilor și a milosteniilor făcute pentru cei adormiți.
Apoi și-a sfâșiat rasa și dându-mi o bucată mi-a spus:
– Înfășoară-ți mâna cu ea! Vezi? Acum mâna răspândește mireasmă. Însă pentru cei care se îndoiesc de cele pe care le vei spune, s-o descoperi, ca să le dovedești adevărul istorisirii despre mântuirea sufletului maicii tale”.
Până aici este istorisirea monahului despre cum a binevoit Dumnezeu să mântuiască sufletul maicii sale. După aceasta monahul i-a spus episcopului:
– Preasfințite, la început ați descoperit puțin mâna mea, dar s-o vedeți acum întreagă.
Și dezvelindu-și monahul toată mâna, a ieșit un miros atât de urât, încât episcopul n-a suferit, ci a fugit din cameră. Atât de înfricoșătoare era duhoarea ce ieșea din mână. Însă acea bucată de rasă a acelui binecuvântat Avvă era sfințită, de aceea scotea o mireasmă atât de plăcută.

Sursa: Fapte minunate de la Parinti athoniti, Manastirea Sihastria, 2004.

TATĂ, CE ÎNSEAMNĂ SA FI SĂRAC?

2018-03-28T19:31:00.000+03:00

TATĂ, CE ÎNSEAMNĂ SA FI SĂRAC?

Un om de afaceri,vrând ca fiul sau sa știe ce e sa „fii sărac”,la dus la munte ca sa petreacă 2 zile cu o familie de țărani. Au stat acolo 3 zile si 2 nopți in modesta lor casa.
In mașina,la întoarcere spre casa,tatăl a întrebat fiul:
Cum ți sa părut aceasta experiența?
Buna,spune fiul cu privirea îndreptată spre orizont.
Si ce ai învățat, insista tatăl?
Fiul raspunde:
1.Ca noi avem un câine si ei patru
2.Noi avem un jacuzzi ..si ei un râu fără sfârșit cu apa cristalina unde sunt pesti
3.Noi avem reflectoare care luminează grădina noastră în timp ce pe ei îi luminează luna si stelele
4.Curtea noastră e mică si a lor ajunge pana la orizont
5.Noi ne cumpărăm mâncarea dar ei seamănă si recoltează mâncarea lor
6.Noi ascultam CD de muzica dar ei asculta o simfonie fără sfârșit de tot felul de păsări si animale
7.Noi pregătim mâncarea in cuptor cu microunde dar mâncarea lor are gustul acesta bun de cuptor de lemne
8.Pt a ne proteja, noi trăim înconjurați de un zid, cu alarme …ei trăiesc cu poarta deschisă, protejați de prietenia vecinilor lor.
9.Noi trăim conectați la smartphone, Facebook, televizor..ei in schimb sunt „conectați „la viața, la cer, la soare, la apa, la verdeața munților, la animale, la sămânțat, la familia lor.
Tatăl lui a rămas impactat de ce profund gândea copilul lui si atunci fiul lui încheie spunând:
Mulțumesc tata, pt ca mi-ai arătat ce săraci suntem noi si ce bogați sunt ei!
CONCLUZIE:
Avuțiile materiale nu sunt tot in aceasta viața .
Sa fi umil si simplu e ceea ce te face MARE, niciodată sa nu uiți asta.
Cuvântul lui Dumnezeu spune ca Iov a fost binecuvântat atunci când s-a rugat pentru prietenii săi…

DE CE ma insulți copile

2018-01-16T23:12:00.002+02:00

DE CE ma insulți copile

De ce mă insulți copile,
Mă trimiți în pod să zac?
Am muncit doar pentru tine,
Să înveți, casă să-ți fac.

Și-n spatele casei tale
Am făcut o cămăruță
Ca să nu vă stau în cale
Când îți vei lua mândruță.
Ți-am trecut copilul meu,
Fiindcă te am doar pe tine,
Totul pe numele tău
Crezând că așa e bine.
Socotind că n-oi trăi
Să împărățesc pământul
Și nici tu nu m-oi sili
Să îmi sap singur…mormântul.
S-au scurs anii dintr-un foc
Și-ai luat mândruța ta
Și acum nu mai am loc
Nici în cămăruța mea.
Fiindcă e lângă grătar,
Eu crap ușa să miros,
Musafirii vin mai rar
Când în prag apare-un moș.
Te-am crescut ca floarea-n glastră
Și tu-mi spui în pod să urc,
C-asta este casa voastră
Și pe jos mai mult vă-ncurc.
Nu mai pot copilul meu,
Lasă-mă în cămăruță
Și mă rog la Dumnezeu
Să mă ia a ta măicuță.
Și dacă pân’ voi pleca
Mă mai îmbăt de miros,
Ușa n-o voi mai crăpa
Să vă supere un moș!
Poezie scrisa de Nicolae Danciu

Două pilde care ne arată unde îl duce pe om invidia

2017-10-01T11:10:00.000+03:00

Există următoarea parabolă. Un ţăran avea douăsprezece gâşte grase, iar vecinul lui - una singură, murdară şi slăbănoagă. „Doamne”, s-a indignat vecinul, „unde este dreptatea? Cum de îngădui aşa ceva?” - şi a auzit glas de Sus: „De acum vei avea douăsprezece gâşte.” „Nu”, a întors vorba omul, „mai bine fă să aibă şi vecinul tot una.”

Iată esenţa invidiei: mizantropia, întristarea provocată de bunăstarea aproapelui, dorinţa ca cel care trăieşte mai bine decât tine să păţească ceva rău. Invidiosul se bucură de insuccesele altora şi se amărăşte de reuşitele lor. El vrea să-l vadă urât pe cel plăcut la înfăţişare, sărac - pe cel bogat, lipsit de înzestrare - pe cel talentat.

Incă o istorie. Intr-un salon de spital cu două locuri zăceau doi oameni bolnavi fără speranţă - pe paturi identice, în condiţii identice. Singura diferenţă era aceea că unul se putea uita pe fereastră, iar celălalt - nu; în schimb, lângă acesta din urmă era butonul care alerta asistenta de gardă. A trecut vremea, anotimp după anotimp... Cel care zăcea lângă fereastră îi povestea vecinului tot ce vedea: ploaie, zăpadă, soare, pomii ba acoperiţi cu „dantelă” pufoasă de zăpadă, ba acoperiţi cu ceaţă uşoară de primăvară, ba împodobiţi cu strai de verdeaţă sau cu cel galben-purpu- riu, de rămas-bun, al toamnei...

Odată, bolnavului de la fereastră i s-a făcut rău noaptea. L-a rugat pe celălalt să cheme asistenta, însă vecinul, înrăit, nu l-a ascultat, şi nefericitul a murit. In ziua următoare, în cameră a fost adus alt pacient. „Veteranul” s-a folosit de prilej şi a rugat să fie mutat la fereastră. Atunci a văzut, în sfârşit, că... fereastra dă spre un perete cenuşiu, care ascundea restul lumii de afară. A tăcut ce a tăcut, după care i-a zis noului vecin: „Dacă o să mi se facă rău noaptea, să nu chemi asistenta.”

Vedeţi unde îl duce pe om invidia?! Mecanismul apariţiei sale în suflet e simplu: văzând un om care o duce bine, invidiosul mai întâi îşi doreşte acelaşi lucru pentru sine însuşi, dar când înţelege că acest vis este irealizabil, vrea să-i răpească bunăstarea şi să-l aducă la nivelul său. Potrivit Apostolului Pavel, trufia naşte boala gâlcevilor şi certurilor de cuvinte, din care pornesc ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene (I Tim. 6,4).

Sursa Ce ne impiedica sa fim cu Dumnezeu, Konstantin V. Zorin. Editura, Sophia

Basmul din Carpati

2017-08-25T19:21:00.005+03:00

Se spune ca odata, intr-un sat, un copil, intr-o noapte, a visat Raiul.
- Mama! Mama! Unde e Raiul?, a intrebat copilul nerabdator, a doua zi de dimineata, de cum se trezi. Dar mama, biata mama, n-avea timp. Avea atata treaba in gospodarie! Si-atunci, s-a dus la tata, sa-l intrebe.
- Nu stiu, cauta-l singur!, ii spuse acesta obosit si se apuca mai departe de munca.
- Unde? Unde e Raiul?, ii intreba copilul, aproape plangand, pe oamenii din sat.
Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grabiti.
- Ce lume urata., isi spuse pentru sine pustiul.
- Ca sa-l gasesti, trebuie sa parasesti satul acesta., se-auzi glasul unui batran, ce-l privea demult. Si acolo, in pustie, dupa ce ai sa mergi cale de o zi, ai sa gasesti un om singur, ce sta intr-o coliba. El o sa-ti spuna unde este Raiul.
Zis si facut. Si a doua zi de dimineata, cand parintii lui nu se sculasera inca, isi lua o traistuta cu cateva merinde si pleca furisandu-se printre casele adormite, catre pustie. In curand, soarele rasarise, iar in urma pasilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse si, intr-adevar, catre seara, ca prin minune, din pustia intinsa tasni o coliba. Mare ii fu mirarea batranelului ce locuia acolo de multi ani.
- Ce te aduce pe-aici, copilule?, il iscodi acesta pe micul calator.
- Vreau sa gasesc Raiul, raspunse copilul, si cineva mi-a spus ca tu stii cum trebuie sa ajung.
Batranul tacu, il privi adanc, apoi ii spuse:
- Acum hai sa mananci ceva si sa te culci, ca oi fi obosit. Maine in zori o sa plecam impreuna catre Rai.
Noaptea trecu repede. De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat asa, cu ochii deschisi, asteptand ziua. Batranul stia. Iar catre zori, pustia primea in pantecul ei doua siluete, ce se pornisera la drum. Mersera ce mersera si, catre seara, dintre nisipuri, pustiul vazu cum se ridica niste ziduri de piatra si o cladire mare, cu o cruce in varf.
- Ce este aceasta?, intreba copilul.
- Aceasta este o manastire, spuse batranul. De-aici incepe poteca catre Rai.
Si-apoi, batranul manastirii il primi pe micutul care nu stia nimic de rosturile de acolo.
- Si ce-am sa fac aici?, intreba copilul.
- Deocamdata, sa faci curat, ai sa maturi si mai incolo om vedea.
Si timpul trecea, trecea, copilul le facea cu rabdare si sarg pe toate.
Dar iata ca vine o zi, dupa mult timp, cand batranul manastirii il intreba pe neasteptate:
- Cum merge, cum iti e?
- Mi-e foarte bine, raspunse pustiul.
- Am de toate.
Si-apoi tacu, inchizandu-se in sine. Batranul ii simti linistea si il iscodi in continuare.
- Parca ai ascunde ceva in suflet, asa ai tacut. Spune-mi cinstit, totul, pana la capat. Iti lipseste ceva?
- Mie., nimic, se hotara intr-un tarziu pustiul sa raspunda, dar este acolo, in cladirea aia mare, un frate de-al nostru, tot asa, cu barba si plete, ce sta legat, intins pe o cruce, si nu poate sa se miste, si nimeni nu-i duce de mancare. De ce nu vine si el la masa?, ridica pustiul ochii din pamant, privindu-l pentru prima data patrunzator pe batran.
Parintele simti ca trebuie sa taca. Asa ca lasa linistea sa vorbeasca.
- Da, asa i-am dat noi canon, acolo l-am lasat noi sa stea, pentru ca nu a maturat cum trebuie si n-a facut curat ca lumea!, se-auzi vocea unui monah, care statea in apropiere si care auzise discutia.
Ingerul tacerii, care tocmai se asezase pe umerii pustiului, disparu.
- Acolo vei ajunge si tu, daca nu faci treaba cum trebuie, se-auzi vocea monahului.
Dintr-o data, spune povestea, pacatul al bun s-a strecurat in inima copilului.
Era primul pas catre Rai, ce se numea iubire. Mai tarziu, catre seara, copilasul se strecura nevazut la bucataria manastirii, fura ceva de mancare si, fara sa fie observat de nimeni, intra in biserica si o puse jos, la picioarele Fratelui atarnat de cruce.
- Hai, vino sa mananci!, ii zice pustiul, uitandu-se ingrijorat in stanga si in dreapta. Hai, ca nu stie nimeni!
Si Fratele coboara. Un zambet avea pe buze si, mangaindu-l pe pusti pe frunte, acesta nu-si dadu seama ca biserica toata se umplu de o lumina nemaivazuta si ca usile ei se ferecasera pe dinauntru. Apoi, ca si cand s-ar fi cunoscut demult, au inceput sa rada si sa glumeasca, cum nu mai facuse pustiul niciodata in viata lui. Era atat de fericit ca-si gasise un prieten! Dar el nu stia ca urcase a doua treapta a Raiului: prietenia.
Azi asa, maine asa, insa fratii ceilalti din manastire au inceput sa se intrebe:
- Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseste seara mereu dintre noi?
Apoi, curiosi, au inceput sa-l caute prin toata manastirea. Numai biserica nu fusese controlata; si-atunci s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor, pentru prima oara nu i-au putut deschide usile. Atunci au incercat sa se uite pe gaura cheii si, in clipa aceea, o lumina puternica i-a orbit. Nemaistiind ce sa faca, au stat asa, infricosati, dupa zidurile groase ale bisericii, asteptand pana noaptea tarziu, cand copilul a iesit.
- Ce-ai facut inauntru?, se repezisera ei ca un stol de pasari negre asupra lui.
- N-am facut nimic, raspunse pustiul tremurand.
- Minti! Spune ce-ai facut?, l-au intrebat din nou calugarii furiosi.
- Am furat mancare si am dus-o Fratelui ce statea pe cruce, raspunse copilul inspaimantat.
- Care Frate?, au intrebat, nedumeriti, pentru prima data, monahii.
- Cel ce sta legat de cruce si nimeni nu-i da de mancare, raspunse pustiul.
- Si ce-a facut Fratele?, au intrebat tulburati calugarii.
- A coborat si-a mancat, raspunse dintr-o suflare pustiul.
Si, in clipa aceea, toti cei din jurul copilului au cazut in genunchi. Mare fu apoi spaima pe batranul manastirii, afland toate acestea. Egumenul incepu si el, la randul lui, sa tremure si, cu lacrimi in ochi, ii spuse copilului:
- Spune-i Fratelui cel Mare ca il rog sa ma primeasca si pe mine la masa.
- Am sa-i spun!, raspunse copilul bucuros, dar acum pot sa iau mancare de la bucatarie?
- Da, poti sa iei cat vrei, raspunse tremurand egumenul.
Si seara din nou cobora peste manastire, iar pustiul, de data aceasta cu mancarea luata de la bucatarie, se indrepta vesel spre biserica.
- Hai sa mananci!, ii striga el, mai vesel ca oricand. Si, din nou, Fratele cel Mare cobora de pe cruce, il mangaie si biserica se umplu de lumina. Ca de obicei, usile se ferecasera ca de la sine. Apoi cate glume si cata veselie in jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de ras, pustiul si-a adus aminte de rugamintea egumenului.
- Frate, ii spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din manastire, ar dori si el sa-l primesti la masa.
Si, pentru prima oara, fata Prietenului sau mai mare se intrista. Privea undeva, jos.
- Vezi firimiturile astea, de pe masa?, ii spuse, intr-un tarziu, Fratele cel Mare. Sunt cu mult mai putine decat pacatele lui. Nu poate sa vina.
- Nu poate sa vina?, ramase uimit copilul.
- Nu!, fu raspunsul scurt al Fratelui.
Si apoi, din nou, fruntea lor s-a descretit si-au inceput sa rada si sa glumeasca. Intr-un tarziu, copilul si-a luat la revedere de la Fratele cel Mare si s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta il astepta tremurand.
- Ce-a zis Fratele?, intreba acesta, gatuit de emotie.
- A zis ca nu te poate primi!, raspunse copilul.
- De ce?, intreba inspaimantat egumenul.
- Mi-a spus ca ai mai multe pacate decat toate firimiturile de paine cazute pe masa.
Si atunci el, egumenul, se prabusi in genunchi, intr-un hohot de plans.
- Spune-i sa ma ierte, spune-i ca-l rog din tot sufletul meu sa ma ierte.
Si, cu un gest disperat, se agata de copilas. Acesta il privi surprins si-i spuse:
- Bine, am sa-l rog din nou si maine!
Grea noapte pentru egumen! Cu zvarcoliri si gemete de pocainta. Copilul insa dormi linistit. Si, din nou, treaba obisnuita prin manastire. Dar toti se faceau ca lucreaza.
Asteptau seara, caci ea putea sa aduca iertarea.
- Pot sa iau mancare?, intreba, cu nevinovatie, copilul la bucatarie.
- Poti, ii spuse monahul, si-i umplu cu mana tremuranda vasul.
Apoi, cu pasi mici, ca sa nu rastoarne prea-plinul de mancare, copilul intra din nou in biserica.
- Hai sa mancam!, spuse el Fratelui cel Mare.
- Hai!, raspunse acesta, indreptandu-se spre el.
Si cate jocuri, cate glume au urmat! Apoi, in mijlocul veseliei, copilul isi aduse brusc aminte:
- Te roaga egumenul sa-l ierti. si sa-l primesti si pe el la masa!
Tristetea se aseza intre ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de paine de pe masa: erau parca mai multe.
- Am inteles., spuse copilul, nu se poate.
- Da, nu se poate, raspunse Fratele cel Mare.
Si atunci, pacatul cel bun cobora din nou in inima copilului si acesta indrazni.
- Dar Tu nu te gandesti ca acum mananci din mila lui?, ii spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oara.
Si sufletul Prietenului sau mai mare fu miscat din nou. Acesta ii vazu din nou inima lui buna.
- Bine, spuse, dupa o lunga tacere, Fratele cel Mare, spune-i ca peste opt zile am sa-l primesc la masa.

Ce bucurie pe egumenul manastirii, cand, tarziu in noapte, copilul ii spusese! Si cele opt zile trecura. Pentru el, pentru batran, in post si rugaciune si, mai ales, in multa pocainta. A opta zi, dis-de-dimineata clopotele bateau.
- De ce?, intreba nedumerit copilul.
- Batranul a plecat la Domnul, i-au spus calugarii, care deja se pregateau pentru inmormantare. Si atunci copilul vazu! Vedea cum, la masa Prietenului sau cel Mare, statea fericit, cu lacrimi in ochi, egumenul, chiar el. Mancasera dimpreuna. Pe masa nu mai era nici o firimitura, Mantuitorul il iertase.
- Am vazut Raiul! striga fericit copilul, prin manastire. Am vazut Raiul!, repeta el, pentru fiecare monah in parte.
- Nu se poate! strigau acestia. Cum arata?
- E plin de iertare, murmura copilul.

Fragment din textul "Basmul din Carpati", publicat in cartea lui Dan Puric, "Despre Omul Frumos".

Gestul emoționant făcut de casiera unui supermarket

2017-07-25T00:10:00.001+03:00

Gestul emoționant făcut de casiera unui supermarket: Nu puteam să primesc un cadou mai frumos de ziua mea!

O întâmplare extrem de emoționantă a avut loc în urmă cu câteva zile într-un supermarket. O mamă și cei doi copii ai ei au mers în mall-ul în care se afla supermarketul pentru a cumpăra mâncare cu ultimii bani în monezi de 10 și 5 bani.

S-a petrecut în Timișoara. Situația femeii a determinat-o pe casieră să achite cumpărăturile din propriul buzunar, iar gestul său i-a impresionat și pe alți clienți ai magazinului să intervină.

Un timișorean, Dan T. Necșa, martor la această scenă, a povestit acest lucru pe Facebook, postare care a devenit virală.

"O zi normală de joi din ianuarie. Un supermarket dintr-un mall din Timișoara. O femeie îmbrăcată modest cu doi copilași după ea. Era la banda de lângă mine. Se vedea că acei copilași sunt crescuți cu mult bun simț după cum se comportau. Pe bandă erau o rudă de salam, o sticlă de 1.5 L de lapte, câteva conserve și o pâine. Nu erau alcool sau altceva. Am prostul obicei să observ tot felul de tâmpenii.

În spatele ei doi tineri pe la 16 -17 ani și încă câteva persoane ce își așteptau rândul ca să-și plătească cumpărăturile. Femeia scoate dintr-un buzunar o pungă cu mărunțiș. Erau numai monezi de 10 bani și de 5 bani. Își cere umil scuze casieriței pentru că ăia sunt toți banii pe care îi are și speră să îi ajungă. Își cere scuze și celor din spatele ei pentru timpul de așteptare ca acea casieriță să numere monezile. Toată lumea stă liniștită și așteaptă în rând. Banda mea era deja blocată și stăteam. După ce îi numără casierița îi spune că are 17 lei și 60 de bani și că e în regulă. Poate să plece cu acele cumpărături liniștită după ce îi dă restul.

O strig pe casieriță și mă ofer să îi achit eu cumpărăturile. Casierița mă privește lung, îmi zâmbește și îmi spune că acele cumpărături au fost deja achitate. Eu insist, dar ea nu îmi mai răspunde. Scoate bonul, deschide casa și îi oferă rest. Femeia se uită lung și spune că e o greșeală că ea nu a dat o bancnotă de 50 de lei. Casierița insistă să primească restul și îi mulțumește. Femeia rușinată lasă capul în pământ și insistă, însă își primește într-un final cumpărăturile și restul și îi mulțumește cu lacrimi îi ochi acelei tinere. În acea secundă am crezut că pică pământul pe mine. Îmi spuneam în gând: "uite că mai sunt și oameni cu suflet mare!". Dar nici nu am apucat să mă gândesc prea mult că i-am auzit pe acei doi tineri cum au spus către casieriță că este una dintre cele mai extraordinare persoane și că ei nu mai vor nimic.

Au facut rapid doi pași către acea femeie și i-au întins o bancnotă de 100 lei. Spuneau că ei nu au nevoie de acei bani. Voiau să își cumpere țigări, dar ea are nevoie mai multă de acei bani pentru cei mici decât au ei de țigări. Toți cei aflați în preajmă au oferit ce au putut și cât au putut. Mâncare, dulciuri, bani. Am încercat să vorbesc cu ea, dar ea plângea. M-am întors la casieriță să îi mulțumesc pentru gestul ei. A zâmbit senin și mi-a spus: "Nu puteam să primesc un cadou mai frumos de la Dumnezeu de ziua mea!". Uite că mai sunt oameni buni, chiar dacă sărbătorile au trecut! Uite că bunătatea nu a murit! Uite că încă mai suntem OAMENI! Chiar dacă unii muncesc pe salarul minim pe economie nu uită că sunt oameni! La mulți ani, suflet bun! I-am spus acolo și o spun și aici! La mulți ani! Dumnezeu nu doarme! NICIODATĂ!!!".