Bloguri economice

Bogdan Glăvan: Câţi restanţieri vor mai avea instituţiile de credit?

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Tue, 09 Mar 2010 19:42:00 +0000

Din ultimele date publicate de BNR reiese că procentul celor care nu îşi plătesc ratele la creditele contractate continuă să crească. Într-o singură lună restanţierii băncilor au crescut cu 2 puncte procentuale, de la 20% la sfărşitul lui 2009 la 22% la sfârşitul lunii ianuarie. Dar cel mai „bine” stau IFN-urile, ai căror clienţi sunt restanţieri în proporţie de 35%; din aceştia, 4% au ajuns restanţieri doar în luna ianuarie. Conform unei ştiri publicate astăzi, volumul creditelor neperformante ale IFN-urilor era de doar 7% la sfârşitul lui 2008, ajungând la 33% la sârşitul anului 2009. Fulminant.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Cristian Orgonaş: Piaţa auto în februarie – un autoturism nou înmatriculat la fiecare 4 second-hand

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Tue, 09 Mar 2010 18:41:00 +0000

Daca scaderea de aproape 60% a pietei auto anul trecut a putut fi perceputa drept o corectie mai serioasa dupa cresterile extrem de mari din anii anteriori, acum situatia devine de-a dreptul ridicola – conform statisticilor DRPCIV, numarul autoturismelor noi inmatriculate in luna februarie a fost de 2,658, in crestere cu 24.6% comparativ cu ianuarie, insa in scadere cu 63% fata de februarie 2009 si cu 87.6% mai putine decat in februarie 2008.

In primele doua luni ale acestui an au fost inmatriculate 4,792 masini noi, in scadere cu 77% fata de primele doua luni din 2009 si cu 90.6% mai putine decat in aceeasi perioada a anului 2008. Cu alte cuvinte prin showroom-uri bate vantul, iar in aceste conditii ma intreb cati angajati isi vor pierde locurile de munca in lunile urmatoare.

In februarie 2010, cele mai multe autoturisme inmatriculate au fost Dacia, respectiv 534 bucati (Dacia produce aproximativ 1000 de masini pe zi, ceea ce inseamna ca toata cererea din februarie a fost acoperita de un schimb si jumatate, respectiv 12 ore de munca!!!), pe locul doi s-a situat Ford cu 348 autoturisme inmatriculate, iar pe locul trei s-a situat Volkswagen cu 323.

Ce urmeaza? Sperantele puse in programul Rabla se vor risipi probabil in curand – desi numarul de rable casate se apropie de limita de 50.000, numarul masinilor vandute prin acest program nu ajunge nici macar la 1000, ceea ce inseamna ca romanii si-au casat rablele mai ales pentru a vinde voucherul.

Iar pentru ca imaginea sa fie completa, sa spunem si faptul ca scaderea preturilor cu care se vand aceste vouchere (de la 2000 de lei initial la 1200 lei acum) arata ca oferta este net peste cerere. Anul trecut, prin programul rabla s-au vandut 32,327 autoturisme, iar in acest an, dupa cum arata lucrurile, va fi mare lucru daca se vor vinde mai mult de 20.000.

Daca discutam despre inmatricularile second hand, numarul inmatricularilor in primele doua luni a fost de 22,324, in scadere cu doar 6.4% fata de primele doua luni din 2009 si cu 20.2% mai putine decat in aceeasi perioada a anului 2008.

Practic, in februarie s-au inmatriculat de patru ori mai multe masini second-hand decat noi, asta dupa ce in ianuarie raportul a fost de 5.6/1. Este si asta un progres…

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Bogdan Glăvan: Dormiţi liniştiţi. Guvernul proiectează un FNI

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Tue, 09 Mar 2010 16:31:00 +0000

Se pare că guvernul va lansa ofensiva de primăvară împotriva crizei, trimiţând în prima linie o găselniţă de ultimă oră: Fondul Naţional de Investiţii. Acest fond va valorifica participaţiile minoritare ale statului în diverse companii folosind banii pentru a subvenţiona diferite proiecte de “investiţii”.

Bună treabă. Se pare că guvernul păşeşte tot mai încrezător pe drumul scoaterii unor cheltuieli în afara bilanţului (bugetului); la prima încercare a scos subvenţiile din domeniul energiei, prin constituirea celor doi mamuţi energetici, Electra şi Energetica; la a doua încercare se pare că vrea să scoată cheltuielile pentru autostrăzi. Teoretic, bugetul de stat va fi mai curat şi mai uscat, numai bun pentru a îndeplini condiţionalităţile FMI. Dacă autorităţile vor găsi o metodă de a externaliza şi cheltuielile cu pensiile atunci va fi minunat, probabil că vom fi mai disciplinaţi bugetar decât Germania.

Dincolo de ingineriile contabile mai mult sau mai puţin evidente realitatea rămâne cum am stabilit. Oricât de mult s-ar strădui şi ar lansa artificii financiare cu mândria descoperirii unei nemaipomenite politici, guvernul nu poate reinventa economia. Cu cât guvernul controlează mai multe resurse cu atât mediul privat controlează mai puţine. Nu este niciun puzzle aici, doar un principiu simplu şi clar.

Acum, este bine ca guvernul să controleze alocarea resurselor? Răspunsul este negativ. Guvernul nu dispune de mijloacele pentru a orienta resursele în conformitate cu preferinţele indivizilor. El poate decide să construiască 40 de km de autostradă la Gilău dar nu poate spune dacă această investiţie este mai rentabilă decât construcţia a 10 km de autostradă la Ploieşti sau decât repararea a 1000 de km de drumuri în judeţul Olt ori fragmentat prin ţară. Nu poate spune dacă este mai rentabil să folosească un tip de bitum sau altul. Nici nu poate spune dacă este mai eficient să uite de autostrăzi şi să construiască locuinţe pentru doctorii şi profesorii din mediul rural. Nu poate compara veniturile cu cheltuielile şi randamentele aferente diverselor proiecte aşa cum face um investitor particular, pentru simplul motiv că acestea ori nu există ori sunt profund viciate de proprietatea publică. De fapt, guvernul nu poate „investi” nimic. El poate cheltui bani, poate angaja forţă de muncă şi poate spori vânzările industriei cimentului. Dar nu poate spune dacă aceste cheltuieli reflectă preferinţele publicului, pentru simplul motiv că preferinţele publicului nu pot fi descoperite decât prin tranzacţii pe piaţă. Restul constă doar în speculaţii, păreri, impresii.

Avem în schimb toate motivele să ne temem că banii gestionaţi de noul FNI vor fi irosiţi cu talent. Grupurile de interese sunt atrase de mirajul fondurilor publice la fel ca muştele de miere. Din moment ce un organism de gestiune colectivă (îmi place cum sună) va dicta alocarea banilor, este deosebit de rentabil să preiei controlul asupra acestuia sau măcar să capeţi posibilitatea de a influenţa deciziile acestuia (rent-seeking). Ei bine, măcar aici avem de-a face cu o investiţie – baronii asfaltului pot compara cheltuielile cu veniturile – însă este vorba de o investiţie în căpuşarea proprietăţii publice. Nu este cu nimic diferită de investiţia în echipament de spargere a locuinţelor pe care o efectuează un hoţ. Nu trebuie să vă mai spun că acest gen de investiţie dăunează progresului economic.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Istorie bancară recentă (I). Cum se băteau băncile pentru a da credite angajaţilor Vodafone

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Tue, 09 Mar 2010 14:33:00 +0000

Nu se intampla asta doar in Romania. In toate tarile, de cand e banca, banca, incearca sa isi aduca in portofoliu firme mari pe care apoi sa le fidelizeze. Aparent, toti au de castigat. Bancile castiga clienti, iar acestia beneficiaza de reduceri pe care individual, nu le-ar fi obtinut. Ideea e sa obtii conturile acelor clienti care se dovedesc cei mai solvabili (si fireste, bancarizabili). De pilda, Vodafone.

Bancherii romani isi ajustau pretul produselor si incercau sa isi seduca viitorii clienti.

De pilda, iata oferta Bancpost. Ea poate fi comparata cu cea a BRD, cu cea a Raiffeisen sau cu cea a Unicredit.
Nu prea am vreme sa urc acum si alte oferte similare, ca am de raspuns unor mailuri urgente.

Care oferta credeti ca a fost aleasa in final?

P.S. Dupa ce obtin acordul BCR, am sa public si documentul privind provizioanele pe tari, valoarea si ponderea neperformantelor la finalul lui 2009.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Links 09.03.2010

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Tue, 09 Mar 2010 13:57:00 +0000

- 15 grafice pe care trebuie sa le vezi pentru a intelege in ce situatie se afla economia globala

- evolutia bursei in ultimul an – suntem pe locul doi in lume

- cele mai mari esecuri din imobiliarele romanesti

- Sun Plaza s-a deschis de doua saptamani, iar presa raporteaza aproape in fiecare zi numarul persoanelor care au intrat in acest mall. Pe mine m-ar interesa mai mult sa stiu cum au evoluat incasarile comerciantilor, dar despre asta nu se sufla un cuvant.

- impreuna cu bulgarii, suntem campioni in UE in ceea ce priveste cresterea costurilor cu forta de munca. In schimb, salariatii din Lituania se afla intr-o situatie de neinvidiat.

- tot mai multi americani nu isi mai platesc ratele la credite ipotecare, desi si-ar permite

- 10 lucruri pe care fondurile de pensii private nu ti le-au spus niciodata (de citit si comentariile la articolul respectiv)

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Ion Radu Zilişteanu: Scădere dramatică a pieţei de leasing din România în 2009 cu 72%

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Tue, 09 Mar 2010 11:21:00 +0000

Piaţa de leasing din România a scăzut cu 72% în 2009 faţă de 2008, la un nivel de 1,33 mld.€, revenire la nivelul înregistrat în 2004, a anunţat astăzi într-o conferinţă de presă Jean-Claude Boloux (în fotografie), preşedintele Asociaţiei Societăţilor Financiare - ALB, care deţine 98% din piaţa de leasing din România, prin cei 42 de membri. El a menţionat că dinamica pieţei de leasing este strâns legată de evoluţia economiei naţionale, care, în 2009, a înregistrat un regres de peste 7% faţă de 2008. Sintagma ALB vine de la Asociaţia de Leasing Bancar, vechea denumire a asociaţiei. Această asociaţie coexistă cu Asociaţia Societăţilor de Leasing din România (ASLR), constituită, în general, din societăţi de leasing care nu sunt afiliate băncilor comerciale.

"Finanţările pentru achiziţia de vehicule au înregistrat anul trecut o scădere mai mare decât media pe întreaga piaţă de profil, respectiv 75,2%, la 839,6 mil.€. De asemenea, segmentul echipamentelor a avut o cădere de 75,9%, la 261,16 mil.€", a declarat Boloux, citat de Mediafax. În 2008, piaţa de leasing auto a totalizat 3,38 mld.€, iar piaţa leasingului de echipamente, 1,082 mld.€.

La rândul său, leasingul imobiliar s-a redus cu 33,9% anul trecut, ajungând la 232,65 mil.€, faţă de nivelul de 351,84 mil.€ din 2008. Finanţarea sectorului imobiliar este dominată de categoria clădirilor industriale şi comerciale, cu un total de 36%, şi de cea a spaţiilor de birouri clasa A, B şi C, cu 26%. În schimb, finanţarea terenurilor reprezintă 4%, în timp ce restul de 34% revine hotelurilor, sectorului rezidenţial şi al blocurilor de locuinţe.

"Clienţii corporativi au atras cea mai mare parte, respectiv 91%, din totalul finanţărilor, urmaţi de retail - 8% şi de sectorul public - 1%. Din punct de vedere al duratei contractului de leasing, perioada cel mai des întâlnită este de peste cinci ani - 26%, urmată de cea de 4-5 ani - 24%, 3-4 ani - 23%, 2-3 ani - 18%, 1-2 ani - 5% şi de 1 an - 4%", a mai spus Jean-Claude Boloux.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Ştiri pe scurt

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Tue, 09 Mar 2010 07:01:00 +0000

China va incuraja investitiile in strainatate ale sectorului sau privat dupa ce a constatat ca majoritatea investitiilor facute pana acum sunt facute de Stat, a declarat aseara viceguvernatorul bancii centrale Yi Gang intr-o conferinta de presa. Pentru asta, Statul intentioneaza sa demereze o serie de programe de sprijin ale caror detalii nu au fost facute publice.

Belgienii au economisit 4,8 miliarde de euro in luna ianuarie (fata de cele 5,3 miliarde in ianuarie 2009) in conturile lor de economii, arata un raport al Bancii centrale, citat de presa locala. Potrivit aceleiasi surse, cei care au primit al 13-lea salariu sau diverse bonusuri la finalul anului trecut au preferat sa depuna banii in banca decat sa ii joace la bursa sau sa ii plaseze in alte instrumente financiare.

Rezervele valutare ale Chinei au atins 2.399, 2 miliarde de dolari (1.714 mld euro), inregistrand o crestere anuala de 453,1 miliarde de dolari. Cu banii astia ar putea cumpara toate bunurile si serv iciile pe care Romania le produce in viitorii 10 ani si le-ar mai ramane si ceva mariuntis. Potrivit unor surse, acest lucru nu se va intampla.

Banca Reglementelor Internaţionale (BRI), instituţie denumită şi banca centrală a băncilor centrale, a anunţat luni că guvernatorul Băncii Centrale a Franţei, Christian Noyer, a fost nominalizat în funcţia de preşedinte al BRI. Fondată în anul 1930, Banca Reglementelor Internaţionale este cea mai veche instituţie financiară internaţională. servinbd şi ca forum pentru facilitarea schimburilor de opinii între instituţiile de emisiune monetară şi drept centru de cercetare economică şi monetara

Diseara va avea premiera un nou film cu tenta anti-bancara. Se numeste “Minciunile” si povesteste viata unei femei care duce o viata dubla. Sotie si mama model, dar si specialista in deturnarea conturilor bancare. 2010 va fi anul in care vor aparea cele mai multe filme din aceasta categorie, spun membri ai echipei de filmare.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Şelaru: Continuă dialogul despre sistemul de pensii de Stat

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Tue, 09 Mar 2010 06:45:00 +0000

Văd că subiectul pensiilor e pasionant. A început aici şi a continuat cu intervenţia Casandrei aici.

Cristi Pârvan continuă dialogul.

Abordarea asta cu “noaptea celor 100 de ani” de la Bismarck la Boc ignora unele repere pe care “sociologii si economistii” le-au tot pus de-a lungul vremii:

1. varianta finantarilor publice din razboaie publice s-a dovedit nefunctionala pe termen mediu.

2. ameliorarea conditiilor de viata si dezvoltarea sistemului sanitar a prelungit durata de viata deci si a duratei de “beneficii” de la sistemul de pensii

3. prelungirea perioadei de scolarizare a scurtat perioada de “contributie”

4. dezvoltarea securitatii muncii a micsorat numarul de “accidente” micsorand astfel numarul de persoane care erau contributori neti

5. natalitatea variaza clar cu gradul de dezvoltare sociala si generatiile tinere (contributoare)au inceput sa fie mai mici decat generatiile in varsta (beneficiare)

6. politicile de imigratii prin care se importa populatii active (contributoare) are in lumea globala si efectul invers ca de undeva emigreaza populatie activa si mareste decalajul. In momentul in care sursa de imigranti nu este o tara cu natalitate mare si speranta de viata mica … lucrurile devin dramatice pentru acea tara.

7. materialele de constructii, modurile de a construi, improvementurile pe microclimat au favorizat atomizarea locuirii micsorand numarul de membrii de familie si implicit si “ajutorul social” din familie.

8. subdezvoltarea infrastructurii mari contribuie si ea la aglomerari urbane si la imposibilitatea perpetuarii familiilor mari (cu mai multe generatii)

9. Exista guverne inconstiente care desi stiu toate astea actioneaza in sensul agravarii problemei de dragul unor voturi punctuale:

9.1 sprijinina achizitia de case de catre tineri si separarea de familia extinsa.

9.2 egalizeaza pensiile fara sa tina cont ca asta are efect si in aplatizarea contributiilor (la ce bun sa contribui mai mult decat minim daca oricum risc ca peste X ani sa vina un Boc sa micsoreze diferentele.

9.3 ii condamna public pe cei care “tin firme” doar pentru a plati contributii la pensii

9.4 ii condamna public pe cei care pe langa pensie incearca sa aiba si salarii obligandu-i sa se transforme in beneficiari neti ai pensiilor si refuzandu-le contributia suplimentara

9.5 vantura iminenta colapsului sistemului de pensii si nevoia de hotarare administrativa a cuantumului beneficiilor fara sa realizeze ca aceste informatii au efect mai ales asupra celor ce au puterea de a decide daca mai platesc pentru pensia pe care unii ca Boc o sa le-o returneze peste zeci de ani.

9.6 pentru ca voturile sunt egale si nevoia de voturi e uneori mai actuala decat agravarea problemei pensiilor … se introduc pensii minime, sau asistenta sociala minima independente de contributii … eliminand astfel unul din principaleleargumente pentru contributorii care aleg daca sa plateasca sau nu.

9.7 incertitudinea data de lipsa de decizie creeaza fenomene punctuale aparent nesemnificative la nivel de populatie intreaga dar foarte importanta pe grupuri tinta care avand acelasi sens prin insumare devin semnificative.

9.7.1 cand zici ca s-ar putea sa maresti varsta de pensionare fara s-o maresti efectiv toti cei aflati in intervalele vizate se vor intreba daca nu cumva e mai bine sa se pensioneze inainte sa apara masura

9.7.2. cand zici ca modifici conditiile de pensionare fara sa le modifici efectiv toti cei care pot se vor intreba daca nu cumva e bine sa prinda oferta veche

9.7.3 cand zici ca vei inaspri conditiile de pensionare medicala fara sa le faci efectiv, toti cei care nu stiu daca o sa se mai poata incadra in noile conditii vor incerca sa profite de cele actuale.

9.8 populatia e entuziastmata de “masurile” explicate frumos si continua sa crediteze “rationalitatea” guvernelor irationale.

Istoria cu angajatorul dornic sa-si asigure angajatii de beneficii la pensie are ca si conditie necesara aprecierea angajatului ca acea contributie este importanta pentru el.

Cat timp angajutul e convins ca pensia depinde mai mult de boci decat de contributia sa … e posibil sa aleaga alte mecanisme prin care sa-si “asigure batranetile”. Iar asta se vede in cifre din ce in ce mai limpede.

Flavian mai aduce argumente.

Natalitatea sustenabila desi scade baza de colectare, vine cu avantajul scaderii necesarului de resurse. De exemplu cei 1-2 copii ai unui cuplu actual nu vor trebui sa isi construiasca fiecare casa lui ca pe vremea cand erau 5-6 frati intr-o familie.

In plus, constientizand populatia de avantajul productiei bunurilor cu utilizare indelungata in loc de cele cu inlocuire rapida, se poate beneficia per total la intreg nivelul societatii. Prin redistribuirea fortei de munca sau chiar reducerea acesteia in multe cazuri.

Casandra răspunde.

"Nimeni nu stie cat va trai si, mai ales, cat va trai batran fiind. Media statistica a perioadei de plata a pensiei este importanta doar pentru calculul economic, dar pentru fiecare om in parte nu are nicio relevanta.Unii dintre asiguratii activi merg la Cer inainte de a incasa o singura pensie. Altii triesc si au nevoie de venituri si 4 decenii dupa pensionare. De aceea este nevoie de sistemul PAYG, pentru ca asigura un venit pana in ultima clipa a vietii, un venit previzibil (in tarile civilizate, unde statul nu face legi cu efect retroactiv niciodata, nu in Romania lui Boc!).

Acumularea privata, dincolo de riscurile mult mai mari legate de investire, mai are cateva aspecte mai putin cunoscute:

1. Din suma acumulata, la pensionare, se poate stabili plata unei rente lunare penru o anumita perioada de tim. Daca pensionarul decedeaza, familia primeste restul sumei. Daca pensionarul traieste mai mult, ramane fara venit!

2. Din suma acumulata se stabileste o pensie lunara (mai mica decat renta de la pct. anterior) care se plateste pana la sfarsitul vietii. Suma se stabileste prin calcul actuarial si depinde esential de genul pensionarului. In Chile, acum, o femeie medic primeste o pensie cu 45% mai mica decat un barbat medic pensionar, pentru aceeasi perioada de contributie si aceeasi contributie platita. Doar pentru ca speranta medie statistica de viata este mai mare la femei. Dar nu neaparat la femeia-medic respectiva, ea poate trai 2 ani din pensie si apoi....

Tot in Chile, s-a constatat dupa primii ani de plata a pensiilor din pilonul II ca societatile de administrare au cam luat multi bani, prea multi!, din sumele asiguratilor. E un intreg scandal!

Sa-ti amintesc ca FMI (ca avocat al societatilro de administrare a fondurilor de la noi) insista ca guvernul sa nu impuna garantarea unui randament cel putin egal cu inflatia?

Pai, daca nici inflatia nu este luata in calcul - nu mai vorbim de ceva participare la profit pentru asigurati! -, in conditiile in care legea obliga pe cetatenii de anumite varste sa se asigure, despre ce poveste capitalista minunata mai vorbim? Cu ce sunt obligati salariatii sa constituie fonduri, care sa participe in piata, si sa-si asume o parte din riscurile investitionale - ce desteapta metoda de gestiune a riscului au inventat marii detinatori de capitaluri!- daca nu-si recupereaza nici macar banii cu care contribuie, la valoarea reala a lor?

Pentru fondurile private de pensii private optionale, alta este situatia, acolo nimeni nu-i obliga pe oameni sa-si asume riscul."

Până una, alta situaţia pensiilor viitoare e sumbră. Iar asta trebuie să ne facă mai atenţi la ce face Statul cu banii noştri.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Şelaru

Lucian Davidescu: 10 lucruri pe care fondurile de pensii private nu ţi le-au spus niciodată

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Tue, 09 Mar 2010 06:16:00 +0000

Mai puţin de o zecime din contribuţia ta pentru pensie este administrată privat, dar totuşi este singura ta speranţă pentru un venit decent mai târziu. Ce ar trebui să ştii:

* Fostul AIG
** Fostul Interamerican, include fostul Bancpost
*** Include fostele fonduri Omniasig, OTP şi Prima pensie

1. Pentru noi, poate că este o afacere, dar pentru tine este deocamdată doar un experiment. La nivelul de acum al contribuţiei – 2,5%, la bătrâneţe va trebui să te bazezi tot pe pensia de la stat. Varianta: pensie facultativă cu o contribuţie consistentă.

2. La pensiile private lucrurile sunt foarte simple. Ştii exact câţi bani dai. Câţi bani vei lua? Asta nu ştim nici noi, aşteptăm statul să ne dea nişte formule de calcul.

3. Nu ne mai batem pentru clienţi noi. 90% dintre cei care se angajează acum nu-şi aleg fondul de pensii, aşa că sunt repartizaţi aleator. Competiţia s-a mutat pe holurile legiuitorilor. Câţiva dintre noi tocmai am obţinut ca ING şi Allianz să nu mai primească clienţi proporţional cu cota de piaţă, pentru că sunt deja prea mari. Decizia se judecă. Nu suntem siguri că lucrurile vor rămâne aşa: ei ar putea avea mai mulţi bani pentru lobby.

4. Investiţia ta nu este garantată cu inflaţia. Au încercat nişte sindicalişti să obţină asta, dar n-au reuşit. Pe medie, e mai bine pentru randamente. Garantarea are costuri pe care le-ai fi suportat tot tu.

Ne-am bucurat însă că s-a pus problema în termeni de „totul sau nimic”. Au căpătat ce meritau: „nimic”. Dacă cereau ca garantarea să fie introdusă doar ca opţiune, pentru fondurile şi participanţii care chiar vor asta, poate aveau şanse să o obţină. Atunci, ar fi devenit complicat. Ajungeam să concurăm între noi!

5. Cum funcţionează mecanismul nostru? Mai întâi, îţi oprim comisionul: 2,5% din ce-ai virat. Apoi, din ce rămâne, începem să producem bani pentru tine. La sfârşit, mai luăm 0,05% pe lună din toată suma. Costul total pentru tine ajunge, în felul ăsta, la 3,7% 3,1% pe primul an.

6. Titluri de stat, depozite la bancă, titluri de stat, depozite la bancă. Uneori, ne ia toată ziua ca să decidem unde investim.

7. Ne-am înfiinţat când bursa ştia doar să crească. Unii, nu ne prea pricepeam la investiţii. Criza ne-a prins pe picior greşit. Am spulberat atunci nişte bani, poate chiar pe ai tăi. Noroc că nu apucasei să contribui prea mult.

8. Guvernul nu şi-a ţinut promisiunile, iar calendarul de contribuţii a rămas în urmă. De luna asta, vor ajunge la noi 2,5% din veniturile tale brute. Trebuia să fie 3%. Asta înseamnă că, la 1000 de euro brut, 5 euro care ţi se cuveneau sunt păstraţi de stat pentru vechiul fond de pensii.

9. Ne-a costat jumătate de miliard de euro să intrăm pe piaţă şi avem doar 3,3 milioane de participanţi plătitori (4,97 milioane înscrişi). Asta înseamnă că avem de scos de la tine 150 de euro. Suntem deja în urmă cu recuperarea investiţiei.

10. Dacă ai ajuns la un fond mai mic, pe care l-am înghiţit, tot cam 150 de euro am plătit ca să te cumpărăm pe tine. La muncă!

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

Cristian Orgonaş: Cât câştigă un profesor universitar în SUA?

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Tue, 09 Mar 2010 05:30:00 +0000

Am o cunostinta care lucreaza ca asistent universitar la o universitate particulara din Timisoara pe un salariu de incadrare de 1200 de lei brut, respectiv salariul salariul minim pe economie pentru angajatii cu studii superioare. Din plata cu ora mai castiga ~200 de lei lunar.

In sectorul de stat salariile sunt ceva mai mari, plafonul maxim fiind de 5-6000 de lei brut in cazul unui profesor universitar cu vechime. Pe scurt, in Romania un asistent universitar castiga undeva in jurul a 3500-4000 de euro net anual, iar un profesor universitar cam de trei-patru ori mai mult, respectiv 12-13.000. Nu luam in considerare veniturile din plata cu ora sau din diverse alte colaborari.

Cat castiga un profesor universitar in SUA? Ceva mai mult decat in Romania!

Cel mai prost platit profesor universitar ”plin” preda teologie si religie, castigul sau anual aferent anului universitar 2009-2010 fiind de $71.473 dolari. Cel mai mult castiga un profesor de drept, respectiv $134.146.

Mai departe, un profesor care preda economie (management, marketing etc) incaseaza $109.919, iar in domeniul medicinei se castiga $94.610, media in sistem fiind undeva in jurul a $85-90.000, detalii alaturat, click pe tabel pentru marire. Sursa: The Chronicle of Higher Education via Carpe Diem

Aceste salarii par mari, insa reprezinta de fapt dublul salariului mediu din SUA, situatia fiind practic aceeasi si in cazul unui profesor universitar care preda in Romania.

Ce salarii se castiga in invatamant si sanatate in SUA? Salariul mediu in aceste doua domenii este aproximativ egal cu cel mediu pe economie, in timp ce in Romania, salariul mediu in invatamant este cu 17.5% mai mare decat salariul mediu pe economie, in timp ce in sanatate se castiga cu 2% mai mult.

Pe de alta parte, ii inteleg si pe cei care sustin ca in Romania salariul mediu nu poate reprezenta un standard pentru profesori si medici, termenul corect de comparatie trebuind sa fie salariile medii din UE.

In acest caz insa, ar trebui sa comparam si performantele…

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Ion Radu Zilişteanu: Şmecheria magazinelor cu pungile biodegradabile

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Mon, 08 Mar 2010 18:56:00 +0000

Mergem cu toţii la cumpărături. Ştim că, până la un moment, unele dintre marile magazine ofereau pungile gratis. România a adoptat o măsură integrată în politicile de mediu prin care a hotărât să descurajeze utilizarea pungilor care nu sunt biodegradabile. În consecinţă, statul a impus o taxă de 0,20 lei (dacă nu mă înşel) pentru fiecare pungă care nu este biodegradabilă, taxă suportată de client. Marile lanţuri de magazine au aplicat măsura, dar au făcut eforturi să comande şi pungi biodegradabile. În principal, este vorba de pungi din plastic biodegradabil şi pungi din hârtie. Numai că magazinele nu mai dau aceste pungi gratuit, deşi, din punct de vedere legal, ar putea s-o facă.

În consecinţă, mai ales în condiţii de criză economică, românii au un nou sport naţional: colecţionarea de pungi vechi în debara sau în portbagajul maşinii.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Bogdan Glăvan: Şcoala Austriacă e publicată mai nou de FMI

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Mon, 08 Mar 2010 17:09:00 +0000

De remarcat interesul crescând pentru teoria economică de calitate, interes alimentat de falimentul mainstream-ului academic care nu a fost în stare să prevadă criza actuală. Este interesant cum din ce în ce mai mulţi economişti nu se mai sfiesc să admită importanţa contribuţiilor Şcolii Austriece de economie – contribuţii a căror simplă menţionare se solda odinioară cu exilarea instantanee în tabăra „dogmaticilor”, a unei minorităţi „fundamentaliste”.

William White, fost şef al Monetary and Economic Department la Bank for International Settlements vorbeşte despre Şcoala Austriacă în principala revistă de popularizare a analizei economice publicată de FMI – Finance & Development.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Bogdan Glăvan: Grecia ar putea adopta modelul islandez

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Mon, 08 Mar 2010 16:00:00 +0000

Islandezii au votat în cadrul referendumului de duminică împotriva planului prin care guvernul le garantează creditorilor privaţi englezi şi olandezi recuperarea banilor pe care i-au depus la Caritasul băncilor islandeze – un fleac, 45% din PIB-ul de anul trecut. Sunt convins că grecii, deja supăraţi pe concetăţenii moguli care şi-au mutat banii în locuri mai sigure, ar ştampila şi ei aprobator dacă ar fi chemaţi să voteze suspendarea plăţilor aferente datoriei externe.

Caz în care mai mulţi creditori francezi (73 de miliarde de euro), unii creditori elveţieni (59 de miliarde) şi câţiva creditori nemţi (39 de miliarde) nu ar fi prea încântaţi. Lobby-ul instituţiilor creditoare va fi probabil suficient de puternic pentru a determina salvarea Greciei. Pentru că altminteri Occidentul ar avea faliţii lui, care ar geme după bail-out. Deşi, în această situaţie, popoarele francez, elveţian şi german ar putea vota ca islandezii. Nu-i aşa că democraţia este sublimă?

Pentru a medita mai bine, vă propun următoarea poză.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Câteva motive pentru care băncile au rămas fără suflu în timp ce alergau după cota de piaţă

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Mon, 08 Mar 2010 15:14:00 +0000

Ceea ce veti citi mai jos sunt fapte autentice, strict legate de viata de zi cu zi a unei banci. Sunt minutele comitetului de acordare a creditelor. Banca in cauza este printre cele care au concediat masiv. Prea tarziu insa…
Nu am schimbat ortografia in niciun fel.

“Solicitam aprobarea acestui credit in conditiile in care codebitorul L.T. figureaza in baza de date a CRB cu restanta in valoare de 2240 ron in categoria D si cu restanta in valoare de 2221 ron in categoria E.De asemenea, va rugam , sa ne dat-i acordul pentru acceptarea participarii la acest credit a codebitorului A. B. care nu indeplineste conditia de varsta, acesta depasind varsta de 65 de ani la data ultimei scadente”

“Clienta este angajata la R…BUCURESTI, cu un salariu de incadrare de 3455 ron, beneficiind de sporuri cu character permanent, care sunt evidentiate in fluturasii de salariu si in CM. Solicitam optinerea aprobabrii acordarii creditului, chiar daca dna nu a lucrat in ultimele 8 luni fiind mai degraba bolnava. Sotul dnei este si Directorul General si nea dat asigurari caci nu va fi disponibilizata”

“Domnul lucreaza si domiciliaza in judetul Giurgiu,dar a solicitat acest credit la sucursala Bucuresti pentru caci era in trecere prin Bucuresti.”

“Sucursala propune aprobarea creditului in conditiile in care la stabilirea eligibilitatii d-lui S. H. se vor lua in considerare veniturile din salarii aferente anului 2007. Mentionam ca solicitantul prezinta conform cartii de munca mariri salariale de peste 430% in ultimele sase luni” (SH solicitase un credit de 118.000 eur- n.m. DP)

“Mr. CD is a foreign citizen,with a temporary working permit.He has been employed at SC … SRL based on a temporary employment contract starting with 2 nd June 2007 until 2nd February 2010.The contract was never renewed”

“Va rugam sa aprobati acest dosar de credit in conditiile in care clientul este angajatul UM…cu contract pe durata determinata incepand cu 01.02.2005- 01.02.2008 si nu i s-a reinnoit contractul cel putin o data, dar exista posibiliatatea incheierii unui nou contract pe perioada de (estimam) inca 3 ani.” (clientul a luat 79.900 de eur- Nota mea, DP)

“Rugam acordarea creditului. Doamna P…este angajata a (urmeaza numele unei societati specializata in asigurarea creditelor de consum). Clienta figureaza in Biroul de Credit cu mai mult de 3 intarzieri neconsecutive. Speram sa nu mai faca si altele” (femeia a luat putin, vreo 11.000 de eur)

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: 21.000 de noi şomeri în februarie, rata şomajului urcă la 8.3%

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Mon, 08 Mar 2010 13:06:00 +0000

ANOFM: rata somajului inregistrat in luna februarie a fost de 8,3%, fata de 8,1% in luna ianuarie 2010 si 4,9% in aceeasi luna a anului 2009. Numarul total al somerilor inregistrati in evidentele agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca a fost de 762.375 de persoane, in crestre cu 21.393 fata de sfarsitul lunii ianuarie si cu 284.515 mai multi decat in februarie 2009.

Dintre acestia, 468.863 (61.5%) sunt someri indemnizati iar 293.512 neindemnizati, rata somajului in randul femeilor fiind de 7,4%.

Mai jos poate fi observata evolutia ratei somajului si variatia lunara a numarului de someri in ultimele 28 de luni – desi in februarie numarul persoanelor concediate a scazut cu o treime fata de ianuarie (cea mai redusa crestere lunara a numarului total al somerilor din ultimele 9 luni!), sa nu uitam ca numai CFR va concedia peste 10.000 de persoane, astfel ca rata somajului va creste cel putin pana in aprilie-mai, fiind greu de crezut ca prognozele optimiste ale autoritatilor vor deveni realitate (guvernul spera ca la sfarsitul anului rata somajului sa fie mai mica decat cea de la inceputul acestui an).

In urmatorul grafic am ilustrat evolutia ratei somajului in timpul celor patru cicluri mari de crestere/descrestere de dupa Revolutie – in acest moment, rata somajului este cu 4.6% mai mare decat cea din iulie 2008, numarul somerilor crescand pentru a 19-a luna consecutiv.

In timpul crizei locurilor de munca din 1992-1996, rata somajului a crescut cu 5.6%, iar in perioada 1996-2001 cresterea a fost de 6.4%.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Cristian Orgonaş: În ianuarie 2010, salariul mediu brut calculat în euro a crescut cu 10% faţă de ianuarie 2009

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Mon, 08 Mar 2010 10:48:00 +0000

Astazi INS a comunicat faptul ca in ianuarie 2010, castigul salarial mediu nominal brut a fost de 1967 lei, cu 2,8% mai mic fata de luna precedenta si cu 7% mai mare decat in ianuarie 2009. Castigul salarial mediu nominal net a fost de 1426 lei, in scadere fata de luna precedentă cu 51 lei (-3,5%) si in crestere cu 5.2% fata de luna corespunzatoare a anului anterior.

Cum in ultimul an preturile au crescut tot cu 5.2%, rezulta ca pe parcursul ultimelor 12 luni puterea de cumparare a ramas practic neschimbata.

Daca vom calcula insa venitul brut in euro, acesta a crescut cu 10% in ultimul an, de la €434 la €477.

Comparativ cu luna decembrie, in ianuarie veniturile salariale s-au redus cu 12.8% in agricultura, cu 10.2% in industrie si cu 6.1% in constructii, scaderea la nivelul economiei fiind atenuata de cresterea cu 6-20% a veniturilor bugetarilor, explicatia fiind aceea ca in ultima luna a anului trecut bugetarii au avut zile de concediu fara plata.

Mai jos evolutia din ultimii 3 ani a veniturilor salariale brute in lei si euro, a inflatiei si a productivitatii muncii, toti cei patru indicatori fiind calculati ca raport intre luna curenta si cea corespunzatoare din anul anterior.

Sunt tare curios sa vad cum vor evolua salariile in acest an – anul trecut, companiile nu au redus salariile preferand sa concedieze personal. Daca in acest an cresterea salariilor se va masura in doua cifre, mai devreme sau mai tarziu ne vom intoarce de unde am plecat in 2008.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Unde se duc restanţele după ce clientul moare? Din manualul unei bănci:” Clienţii decedaţi trebuie trataţi diferit.”

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Mon, 08 Mar 2010 07:33:00 +0000

Bancile dau credite. Creditele sunt luate de clienti. Dupa ce acestia le iau, clienti isi cumpara diverse lucruri sau investesc banii. Apoi clientii mor, ca nu sunt hailandari. Creditul lor insa continua sa traiasca. Creditele le supravietuiesc, cum ar veni, titularilor. Daca in momentul in care te-ai mutat la cer nu ai restituit bancii banii imprumutati, iti dam o veste buna si una rea. Aia buna e ca e o singura veste rea. Aia rea e ca banca nu pierde, prostule. Ce face ea, banca?
Citez din manualul de colectare al unei institutii bancare draga mie. „Conturile care intra in aceasta strategie sunt trimise de catre Ofiterii Colectare Credite, cand este identificat decesul clientului. Clientii decedati trebuie retrasi din strategiile obisnuite de Colectare si trebuie tratati diferit. (subl. mea- DP)
Scopul principal al acestei strategii este de a recupera datoria de la familia decedatului.

„Ofiterul Colectare Credite trebuie sa obtina certificatul de deces pentru a confirma decesul si a marca permanent clientul in sistemul bancar”, se mai spune in manual. Cu alte cuvinte, daca de Halloween sau cand decedatul paraseste incinta si vrea si el un overdraft, cel de la ghiseu sa stie ca e marcat ca fiind decedat si nu poate sa-i dea credit, indiferent de giranti.
„Daca contractul de credit o permite, Ofiterul Colectare Credite va contacta co-debitorul / garantul si-l va convinge sa plateasca datoria, iar actiunile de colectare obisnuite vor fi reluate in functie de zilele de restanta”, se mai arata in document. Daca nu exista co-debitor / garant, ofiterul, va contacta familia clientului pentru a afla detalii despre mostenitor si pentru a verifica daca familia se va ocupa de datorii”, conchide autorul manualului.

VIP-uri
VIP-urile sunt acele persoane carora le imprumuti umbrela cand e soare , iar cand ploua le ceri umbrela plus o dobanda de sa le stea statutul de VIP in gat. De VIP-uri nu se ocupa orice neamprost. La VIPuri suna numai Coordonatorul echipei. Diferente mari intre VIP-uri si oamenii obisnuiti nu sunt. Esti VIP numai cat timp banca profita. Cand VIP-ul ajunge un scapatat, i se blocheaza si lui cardurile, conturile samd. Atata doar ca i se comunica asta cu mult mai mult respect.

Ordinary people

Daca insa nici VIP nu esti si nici fantoma, ai mare grija. Ofiterul de colectare”poate institui retineri/interdictii de debitare pe orice cont al aceluiasi titular care inregistreaza restante mai mari de 31 de zile pentru orice produs . Solicita celor de la Administrare Credite retragerea sumelor din conturile curente ale clientilor si alocarea lor in contul restantelor inregistrate; Va incerca recuperarea unei sume cat mai mari din debitul acumulat de client.

Din acest motiv rata de contact trebuie sa fie ridicata, practic trebuie sa elimine toate posibilitatile de colectare amiabila: sa contacteze toate persoanele implicate in contractul de credit, anagajatorii lor etc. Ofiterul Colectare Credite trebuie sa abordeze o atitudine ferma astfel incat sa isi atinga scopul propus.
Conturile curente a caror suma restanta este mai mica de o anumita suma minima stabilita
periodic (de exemplu 10 RON) nu intra in baza de date a Departamentului Colectare Credite.

Cine scapa totusi?

De asemenea conturile ce au depasit limita de overdraft, dar gradul de utilizare (calculat ca raport intre suma utilizata si limita de overdraft si exprimat procentual) este mai mic de 103% si numarul de zile de restanta este mai mic de 30, nu intra in aceasta baza de date. Limita de descoperire de cont odata retrasa NU poate fi repusa, clientul trebuie sa achite datoriile pe care le are fata de Banca si, ulterior, poate aplica pentru obtinerea unei noi limite de descoperire de cont.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Şelaru: Drept la replică. Sistemul de pensii de Stat, o explicaţie

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Mon, 08 Mar 2010 06:45:00 +0000

Am spus că nu paradisul este destinaţia actualei clase muncitoare. Casandra, predestinat nume, ni-a cerut un drept la replică. Pe care sunt onorat să-l acord. O altă viziune asupra pensiilor.

"Îmi cere să-i demonstrez cum se susţine şandramaua pensiilor publice din România, despre care toată lumea ştie că este la ananghie. Evident, eu nu înmulţesc peştii şi azimele, deci nu pot demonstra că sistemul actual de pensii este viabil. Că nu este. Dar am ferma convingere că problema pensiilor nu este corect formulată şi înţeleasă, nici de mulţi oameni deştepţi.

Problema fundamentală nu este aceea a sustenabilităţii financiare a pensiilor publice, aşa cum le cunoaştem astăzi. Problema pensiilor plătite de sistemul de asigurări sociale de stat nu este numai o problemă de bilanţ, de deficit sau de gestionare. Acestea sunt aspecte esenţiale, importantissime, dar nu fundamentale. Fundamental, problema pensiilor este o problemă politică, aşa cum a fost şi atunci când sistemul a fost inventat. Această problemă politică structurează răspunsul adevărat şi durabil. Dacă vom continua să nu punem bine întrebările, vom găsi doar răspunsuri temporare, din ce în ce mai parţiale în problema pensiilor.

Iar problema politică este: cine şi cum organizează credibil şi durabil gestionarea marelui risc social de a rămâne fără resurse pentru trai la bătrâneţe, când puterea de muncă s-a dus?

Să îşi pierzi capacitatea de muncă odată cu înaintarea în vârstă nu este ceva observat de curând. Dar cât timp comunităţile umane erau restrânse, cât timp familiile multi-generaţionale gospodăreau împreună, cât timp suzeranul şi bisericile aveau în responsabilitate pe văduve, orfani, bolnavi şi handicapaţi, problema supravieţuirii la bătrâneţe nu era fără soluţie. Când oraşele au înflorit, meşteşugarii s-au înmulţit şi statele şi-au formulat mai bine interesele a apărut problema asigurării unei surse de venit la bătrâneţe pentru anumite categorii de populaţie, acele categorii care se deplasaseră de pe domeniile aristocraţilor în târguri şi oraşe.

Bogatele şi puternicele abaţii benedictine au fost printre primele care asigurau un fel de pensie slujitorilor lor mireni devotaţi. Apoi, Colbert, ca ministru al lui Ludovic al XIV-lea al Franţei, în plină expansiune a regatului pe mări, a asigurat pensii marinarilor, pensii finanţate prin contribuţii ale acestora şi ale Coroanei. Acest tip de pensii a fost extins, în secolul al XVIII-lea, la ofiţerii armatei. Pensii pentru structurile de putere ale regatului deci, pentru loialul lor serviciu.

Dar adevăratul părinte al asigurărilor sociale este Otto von Bismarck. Cancelarul, după războiul câştigat în faţa Franţei în 1870, a croit planuri mari pentru germani, pentru imperiu: industrializare accelerată, urbanizare susţinută. În câteva decenii, înainte şi după 1870, se crease deja o muncitorime germană, dezrădăcinată din cadrul larg familial post-medieval, destul de prost plătită şi fără resurse semnificative pentru economisire. Iar von Bismarck se confrunta cu imensa problemă a unei mişcări socialiste în ascensiune rapidă.

Aristocratul conservator şi protestant s-a gândit, după cum chiar a mărturisit apropiaţilor săi, să-i bată pe social-democraţi cu armele lor. Mai întâi i-a cam prigonit, le-a desfiinţat mişcarea, apoi a promovat cel mai revoluţionar sistem de asigurări sociale. În doar două decenii, muncitorii germani aveau asigurări pentru pensii, pentru boală, pentru şomaj. Mişcarea social-democrată nu a sucombat, dar nu s-a ajuns la revoluţie. Von Bismarck s-a ales cu renumele de "conservatorul roşu".

La ce probleme anume a răspuns sistemul german de asigurări sociale?
În primul rând, a asigurat o sursă de venit la bătrâneţe pentru lucrătorul german., sursa fiind alimentată prin contribuţiile sociale plătite de angajaţii activi şi patroni.

În al doilea rând, a asigurat condiţii pentru atractivitatea condiţiei de angajat în industria care se dezvolta şi care avea nevoie de mână de lucru.

În al treilea rând, a pus bazele fidelităţii muncitorului pentru fabrica sau atelierul în care lucra, aşa că fluctuaţia de personal nu a mai afectat producţia.

În al patrulea rând, şi cel mai important pentru omul de stat, a asigurat stabilitate socială şi consolidarea unei largi categorii sociale sigure pe resurse şi doritoare de stabilitate politică.

Care au fost resursele implicate în soluţionarea problemelor?
În primul rând, resursa demografică. Generaţiile tinere erau mereu mai numeroase decât cele vârstnice.

În al doilea rând, interesul patronilor în a-şi fideliza salariaţii, interes pe care au acceptat să-l finanţeze.

În al treilea rând, şi cel mai important, un mare proiect de naţiune împărtăşit şi susţinut de elitele germane: Marea Germanie, dezvoltată, puternică şi prosperă.

Din 1889 au trecut mulţi ani. Între timp, problema resurselor la bătrâneţe a primit o mulţime de variante de soluţii în ţările lumii. Unele soluţii sunt mai liberale, ca în S.U.A. şi Marea Britanie, unde pensia publică asigură un minim de subzistenţă şi este finanţată larg nu numai din mici contribuţii, ci şi din impozitele generale. Totuşi, grosul veniturilor bătrânilor provin din fonduri private de pensii sau fonduri ocupaţionale (sau profesionale, organizate la nivelul companiei si încurajate fiscal de stat). Alte soluţii sunt mai "conservatoare", mai corporatiste, cum este sistemul bismarckian adoptat şi la noi. Alţii au fost mai social-democraţi, precum nordicii, şi au adoptat soluţia finanţării abundente a pensiilor, atât din impozitele generale, cât şi din contribuţii gestionate de sindicate împreună cu patronatele.

În ultimele două decenii însă, toate guvernele au adoptat ajustări sub presiunea evoluţiei demografice şi a efectelor globalizării. Ajustările au mers mult în sensul "corcirii" sistemelor de pensii şi în cel al măririi vârstei de pensionare sau a stagiului de cotizare. Aproape toate statele au încurajat fondurile suplimentare de pensii, publice sau private, unde pensia este strict legată de contribuţie şi de durata cotizării.

Dar astăzi aceste ajustări nu mai sunt suficiente. S-a schimbat complet peisajul economic şi politic. Stabilitatea lucrătorului la locul de muncă, fidelitatea faţă de firmă nu mai sunt virtuţi, ci păcate. Elitele economice nu mai sunt ataşate de mari proiecte naţionale, ele sunt deja globalizate. Aşa de globale au devenit interesele elitelor economice şi financiare, încât nu se sinchisesc dacă au prilejul de a fenta fiscul naţional!

Stabilitatea politică la nivelul unui stat nu mai este o condiţie de succes economic pentru care elitele economice să mai angajeze resurse proprii, ci condiţionalităţi impuse guvernelor pentru "investiţii".

Singura problemă care a rămas neschimbată este aceea a veniturilor la bătrâneţe, în condiţiile în care oamenii au rămas la fel de "miopi" în privinţa economisirii şi amânării consumului pentru un timp mult prea îndepărtat.

Ce-i drept, la noi este şi greu să ceri economii unor adulţi care au în familia cu doi adulţi şi doi copii, în medie, venituri lunare de 2.200 lei, dar minimul de trai decent este de peste 2.500 lei...Minimul de trai decent pentru un adult in mediul urban este de peste 800 lei, dar mulţi salariaţi au salariul net mai mic decât acest minim.

Aşa că, adevărata problemă de aici porneşte. De la comportamentul cam clandestin al "patronilor" care-şi "optimizează" finanţele şi activităţile pe toate căile, şi au destule căi în ultimele trei decenii, pe de o parte. Şi de la obligativitatea de a da răspuns unui risc social care ameninţă bunăstarea unei foarte largi categorii de persoane. Atât de largă este categoria aceasta, încât a devenit esenţială pentru stabilitatea politică şi democratică a unei ţări şi pentru arhitectura guvernamentală.

În urmă cu peste un secol, în plină epocă a migraţiilor către Lumea Nouă, patronii erau strict interesaţi ca muncitorii să aibă şi ei interesul stabilităţii în locul de muncă. Salariaţilor le-a fost oferit un răspuns la neliniştea lor legată de bătrâneţe, boală, şomaj: PAYG.

Astăzi, istoria s-a cam schimbat. Dar slăbiciunile şi fricile umane, nu.

Atunci, stabilitatea era plătită şi răsplătită. Astăzi "libertatea" de circulaţie este răsplătită, dar nu este plătită. Vechiul PAYG se poate adresa în viitor capitalurilor, în cadrul principiului bonus-malus. Odată, capitalurile şi-au "cumpărat" stabilitatea forţei de muncă şi stabilitatea politică. Astăzi, ar trebui să-şi "cumpere" ticketul de călătorie prin lumea largă şi stabilitatea politică a comunităţii în care se implantează. Un fel de TVA social, dar într-o formulă valabilă pe pieţe mai largi decât cele locale, poate la nivelul UE?

Competiţia fiscală la nivel internaţional nu lasă prea multe şanse realiste de soluţionare "de bună voie" a problemei pensiilor. Iar problema pensiilor trebuie să fie rezolvată, sub riscul unor probleme politice şi de securitate copleşitoare pentru orice guvern.

De aceea, doar pensiile corelate cu contribuţiile sociale plătite de salariat şi angajator, oricum le va masacra Boc, vor oferi un amărât de răspuns parţial şi temporar problemei. Nivelul lor real va fi într-o continuă scădere. Ele trebuie să fie completate în viitor cu pensii naţionale servite după 65-70 de ani de către stat, din impozitele generale, cu pensii private, cu pensii profesionale.

Economisirea personală sau investiţiile personale constituie un răspuns credibil doar pentru o categorie mică de persoane: cele care au resursele necesare şi sunt prevăzătoare din fire. Pentru ceilalţi, sistemele mutuale sunt obligatorii.

Cum determinăm capitalurile să-şi asume o parte din costurile unei probleme la ivirea căreia au contribuit masiv? Impunându-le costuri ale libertăţii lor de circulaţie în lumea largă, într-un sistem fiscal renovat şi coordonat la nivel cel puţin continental. Capitalurile se pot lipsi de salariaţii "mofturoşi" dintr-o ţară, dar nu se pot lipsi de "consumatorii-stăpâni" de pe pieţele de desfacere solvabile.

Aceasta este perspectiva pe care ţi-o propun, Dan Şelaru. Una ceva mai largă. Cu pălăria pe cap. Bismarck a formulat corect problema. Economiştii şi sociologii vremii au dat soluţia. Chiar dacă nu sunt Bismarck, aştept şi eu provincia!"

Lipsa de mişcare a capitalului o să conducă la o profundă lipsă de capitalizare a economiei româneşti, la o scădere a nivelului salarial şi, în concluzie, la lipsa finanţării sistemului de pensii actual, renovat sau nu de Boc. Soluţia propusă de tine este adecvată la un nivel politic, UE, care nu există. Să vedem lipsa de ajutor pe care o încasează meritat Grecia.

Şi asta ar reduce şi mai mult competitivitatea Europei în faţa restului lumii.

Ce propui tu este o sărăcie generalizată în locul sacrificării actualei generaţii de pensionari, cinică soluţie, pe care o propun eu în speranţa unui viitor mai bun pentru generaţiile viitoare. Dar asta e de discutat. Sunt gata oricând să păstrez vie discuţia. Rămân la ideea că economii personale şi cât mai mulţi copii sunt soluţia. Nu creşterea pensiilor ci a alocaţiilor prin reduceri semnificative de impozite, nu finanţare directă.

La mulţi ani tuturor femeilor!

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Şelaru

Lucian Davidescu: Femeile au trecut mai bine peste criză. Topul şomajului

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Mon, 08 Mar 2010 06:22:00 +0000

După zece ani, rata şomajului la femei a coborât sub cea a bărbaţilor.

Anul trecut, pentru prima dată în zece ani, rata şomajului la bărbaţi a trecut peste rata şomajului printre femei, arată datele Eurostat. Motivul: Criza a lovit mai ales în construcţii şi industrie, unde lucraau preponderent bărbaţi.

Media UE este de 9,7% pentru şomajul în rândul bărbaţilor şi 9,3% pentru femei. Marea excepţie este Grecia, unde în mod tradiţional şomajul este dublu la femei. În România, pe ultimele cifre validate de Eurostat, cifrele sunt 8,2% (bărbaţi) respectiv 6,1% (femei). Însă de la validare şi până acum media a crescut cu încă un punct.

Ce demonstrează aceste cifre? Deocamdată, destul de puţin. Pentru că rata de ocupare continuă să fie net în favoarea bărbaţilor. 71% vs. 59,4% în Uniunea Europeană. În timp ce şomajul arată câţi spun că îşi caută de muncă şi nu găsesc, rata de ocupare spune câţi muncesc din câţi ar putea.

În România, scorul este 67,2% la 53,5%. Pentru un exemplu extrem, în Turcia lucrează două treimi dintre bărbaţi şi doar un sfert dintre femei.

Rata şomajului în ianuarie (%)

(media UE femei=9,3%, bărbaţi=9,7%)

	Femei	Bărbaţi
Letonia	19,2	26,6
Spania	18,9	18,7
Slovacia	14	13,4
Grecia	13,5	7,1
Estonia	11,2	19,7
Portugalia	11,2	10
Lituania	10,6	18,6
Ungaria	10,6	11,5
Franţa	10,5	9,8
Irlanda	9,9	17
Italia	9,8	7,7
Polonia	9	8,8
Cehia	8,8	7,8
Suedia	8,7	9,5
Finlanda	8,1	9,9
Belgia	8	8
Bulgaria	7,7	8,5
Malta	7,6	6,7
Danemarca	6,9	7,7
Germania	6,8	8,1
Slovenia	6,6	6,9
M, Britanie	6,6	8,8
Cipru	6,4	6,1
Luxemburg	6,3	5,6
România	6,1	8,2
Austria	4,6	5,9
Olanda	4	4,4

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

Cristian Orgonaş: România în criză: 1929-1933 versus 2009

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Mon, 08 Mar 2010 06:15:00 +0000

Actuala criza economica a fost comparata de multi cu cea din perioada 1929-1933, insa majoritatea acestor comparatii s-au limitat la a scoate in evidenta impactul celor doua crize asupra economiei americane.

Astazi insa vom vedea care a fost impactul marii crize interbelice asupra economiei romanesti si in plus, voi incerca sa realizez o comparatie cu situatia de acum. Toate cifrele privitoare la criza interbelica mentionate in acest articol au drept sursa cartea “Economia Romaniei interbelice in context european” scrisa de Andrei Josan.

I. Industria, Agricultura si sistemul bancar

Intre 1928 si 1933 valoarea productiei industriale a scazut la jumatate, de la 60.9 la 32.5 miliarde lei, numarul angajatilor din industria prelucratoare s-a redus cu 25%, de la 207.000 in 1928 la 152.000 in 1932, iar numarul intreprinderilor a scazut de la 3,966 la 3,487, detalii alaturat (primul grafic), click pe imagine pentru detalii.

In aceasta perioada, venitul national pe cap de locuitor a scazut cu 56%, de la 11,000 lei la 4,800 lei (in SUA, PIB-ul a scazut cu peste 40%), iar valoarea productiei agricole a scazut de la 109 miliarde lei in 1929 la 48.6 mld. lei in 1933, aceasta scadere fiind generata de prabusirea preturilor. Ca volum, productia agricola a crescut cu 29%. De remarcat ca agricultura genera o valoare cu ~50% mai mare decat industria.

Dupa cum se poate observa, scaderea productiei industriale a fost mult mai mare decat scaderea numarului de muncitori, insa limitarea concedierilor a fost posibila datorita scaderii masive a salariilor.

In 1929, fondul anual de salarii aferent celor 207.000 de muncitori din industria prelucratoare a fost de 7.7 miliarde lei, ceea ce inseamna ca un muncitor castiga in medie 3100 de lei lunar (18-19 dolari).

Patru ani mai tarziu, respectiv in 1933, fondul de salarii a ajuns la 5 miliarde lei, salariul mediu lunar fiind de 2250 lei, cu 27% mai mic decat cel din 1928, aceasta scadere fiind mai mica decat in cazul Germaniei spre exemplu, tara in care intre 1929 si 1932, salariul mediu a scazut cu 35%, detalii aici.

In ceea ce priveste evolutia preturilor, supraproductia a determinat o scadere semnificativa a acestora, astfel ca preturile produselor industriale s-au redus cu 37.9% iar a celor agricole cu 55.1% (pretul graului a scazut cu 70%, iar cel al porumbului cu 80%). In imagine alaturata (al doilea grafic) se poate observa evolutia preturilor la export intre 1924 si 1934, scaderea fiind uriasa si generand foarte multe falimente in randul companiilor care nu au putut sa isi ajusteze costurile.

In cazul petrolului (Romania era o mare exportatoare de petrol la momentul respectiv, ocupand locul 7 in lume), scaderea pretului a fost de peste 75%, in timp ce productia a crescut de la 4.8 la 7.3 milioane tone.

Sistemul bancar a fost de asemenea greu lovit de criza, numarul bancilor scazand de la 1097 in 1929 la 873 in 1933 si 491 in 1939, in timp ce totalul activelor a scazut de la 122.8 mld lei in 1929 la 82 mld. lei in 1933, crescand apoi la 136 mld lei in 1939. In acelasi timp, in perioada `29-`33, capitalul social al bancilor s-a redus de la 11.2 la 9.5 mld lei.

In 2009, productia industriala s-a redus cu 4.7% ca volum si a crescut cu 3.2% in preturi curente, iar volumul productiei agricole a scazut cu 0.4%, scaderea calculata in preturi curente fiind de 11.3%. Acum, industria genereaza o valoare de aproape 4 ori mai mare decat agricultura.

Pe de alta parte insa, in sectorul industrial numarul angajatilor care si-au pierdut locurile de munca doar in ultimele 15 luni a ajuns la 17.5% din totalul personalului (-270.000 de persoane), iar trendul de scadere va continua cel putin in primul trimestrul al anului curent.

Dupa cum se poate observa, scaderea numarului de angajati este mai mare decat scaderea productiei industriale (situatie inversa fata de ceea ce s-a intamplat in timpul crizei interbelice), insa companiile nu au scazut salariile, preferand sa concedieze personal.

In acelasi timp, PIB-ul a scazut cu 7.1% ca volum si a crescut cu 2.8% calculat in preturi curente, iar in acest an cele mai pesimiste prognoze indica o posibila stagnare fata de 2009.

II Comertul exterior

In Romania interbelica exporturile erau (mult) mai mari decat importurile, situatie complet diferita fata de cea din prezent. In 1929, valoarea exporturilor a fost de 58.6 mld lei iar a importurilor de aproape 30 miliarde, principalele produse exportate fiind cerealele si petrolul (80% din total exporturi).

Dupa patru ani de criza si scadere dramatica a preturilor, in 1933 exportul a ajuns la o valoare de 25.9 mld lei (-55.8%) iar importul la 14.2 mld (-52.7%), excedentul comercial inregistrat in toti acesti ani permitand Romaniei sa faca fata retragerilor de capitaluri straine care au avut loc in perioada crizei.

In 2009, valoarea exporturilor a fost de 29 miliarde euro, in scadere cu 13.9% fata de 2008, in timp ce importurile au scazut cu 32.3%, ajungand la 38.8 mld euro.

Daca am compara cele doua perioade, am observa ca in anii crizei interbelice, scaderea valorica a comertului exterior a avut loc pe fondul prabusirii preturilor (ca volum exporturile nu au scazut, ci dimpotriva au crescut - exporturile de petrol au crescut cu 140%, iar cele de cereale cu 100% intre 1928 si 1933), in timp ce anul trecut, scaderea a avut loc ca urmare a reducerii semnificative a cererii externe.

III. Executia bugetara si datoria externa

Scaderea puternica a venitului national a generat si o scadere semnificativa a veniturilor bugetare, astfel ca acestea s-au redus de la 32.8 miliarde lei in 1928 la 18.4 mld. lei in 1934 (-43.9%), deficitul bugetar in anul 1932 fiind de 5.7 mld. lei, ceea ce insemna ca guvernul a cheltuit cu aproape 25% mai mult decat a incasat.

De remarcat faptul ca cheltuielile bugetare au scazut cu 40% pe timpul crizei, aceasta reducere avand loc pe fondul reducerii in trei valuri a salariilor in sectorul bugetar (au existat trei curbe de sacrificiu), fiecare dintre aceste trei valuri presupunand concedieri si scaderea salariilor cu cate 10-20%.

Concomitent cu reducerea cheltuielilor a crescut gradul de fiscalizare (au crescut taxele), de la 20.6% in 1928 la 28.3% in 1930, detalii alaturat (urmariti evolutia incasarilor bugetare in timpul celor doua crize – criza din 2009 a fost “parfum” comparativ cu cea din `29-`33).

Spre comparatie, in 2009 guvernul a cheltuit cu 22% mai mult decat a incasat, desi incasarile la buget au scazut in termeni nominali cu doar 5.4% fata de anul anterior. Unde ar fi ajuns deficitul bugetar daca veniturile ar fi scazut nu cu 5.4%, ci cu 10 sau 20%?

Cum a fost finantat deficitul bugetar in timpul crizei interbelice? In 1929, guvernul a contractat un “imprumut de stabilizare” in valoare de 100.7 milioane dolari (16.8 mld. lei) la o dobanda reala de 8.98% pe an, Romania garantand aceasta suma cu veniturile monopolurilor statului. Mai multe detalii despre acest subiect gasiti aici.

Acest imprumut nu a fost insa suficient, astfel ca in 1931 a mai fost contractat un ”imprumut de dezvoltare” in valoare de 1.325 mld franci francezi (8.68 mld lei) la o dobanda reala de 10.235%, toate aceste imprumuturi ducand datoria publica la 175.6 miliarde lei (la 1 ianuarie 1934), din care 23 mld. cea interna si 152.6 mld. cea externa. In 1934, datoria totala era de zece ori mai mare decat veniturile bugetare.

La sfarsitul anului 2009, datoria publica reprezenta echivalentul a 29.29% din PIB, in crestere semnificativa fata de sfarsitul anului 2008 cand procentul era de doar 21.8%. Anul trecut statul s-a imprumutat masiv de pe piata interna, contractand si un imprumut de 20 miliarde euro de la FMI.

IV. Concluzie

Impactul marii crize din perioada 1929-1933 asupra economiei romanesti a fost unul semnificativ - in Enciclopedia Romaniei se arata ca „odata cu declansarea crizei mondiale, economia romaneasca incepe sa piarda anual intre 12 si 25 miliarde lei stabilizati, pierderea totala in perioada 1930-1938 insumand nu mai putin de 159 miliarde lei stabilizati”. Pentru comparatie, bugetul de stat in anul fiscal 1935-1936 s-a ridicat la 21 miliarde lei.

Comparativ cu ceea ce s-a intamplat in perioada interbelica, actuala criza prin care trece Romania pare una extrem de “soft”, fiind mai mult o corectie dupa cresterile semnificative din anii anteriori.

Pe de alta parte, este demn de remarcat faptul ca in conditiile reducerii veniturilor bugetare la jumatate, cele 10 guverne care s-au succedat la conducerea tarii intre 1929 si 1933 au reusit sa tina deficitul bugetar sub control si la valori similare cu cel inregistrat anul trecut, desi scaderea economica de 7.1% inregistrata in 2009 nu se compara cu scaderea economica de peste 50% inregistrata in perioada `29-`33.

Mai mult, cele trei curbe de sacrificiu au generat un numar de 370 de greve si 850 conflicte de munca mai mici in anii marii crize, in timp ce anul trecut in Romania a fost liniste, insa asta s-a intamplat pentru ca reformele au fost intarziate din cauza campaniei electorale.

Citeste si: Marea criza economica din perioada 1929-1933

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Bogdan Glăvan: Cine conduce Chile şi cine conduce România: scurtă comparaţie

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Sun, 07 Mar 2010 19:11:00 +0000

Vă interesează din cine este compus guvernul (de dreapta) din Chile? Cred că veţi avea parte de o mică surpriză. Cabinetul chilian cuprinde 6 economişti cu studii la universităţi de prim-rang din SUA. Majoritatea miniştrilor au fost colegi, studenţi sau profesori la Universidad Catolica.

Pentru a vă înlătura temerea că este o simplă întâmplare, am decis să vă prezint şi cabinetul anterior celui condus în prezent de Sebastian Pinera, adică guvernul (de stânga) prezidat de Michelle Bachelet Jeria.

Pentru o comparaţie facilă, am ales ca lângă fiecare ministru din cabinetul chilian să-l pun pe omologul său din România; cv-urile miniştrilor români sunt pe site-ul guvernului, pentru cine mai este curios.

Comparaţia este pe alocuri foarte haioasă, dar vă las să descoperiţi singuri şi să comentaţi, dacă simţiţi nevoia.

Era să uit! Chile ocupă locul 10 în clasamentul libertăţii economice în lume (România e de parte în urmă, pe locul 63), povara fiscală totală situează cel mai dezvoltat stat sud-american pe locul 24 în lume (România încheie plutonul mondial pe locul 108), iar cheltuielile guvernamentale reprezintă mai puţin de 19% din PIB.

Guvern actual

• Preşedinte (şeful guvernului): Sebastian Pinera. A studiat la Pontifical Catholic University of Chile unde a absolvit cu una din cele mai mari note din istoria universităţii. Doctor în economie la Harvard University. Averea sa este estimată la 1 miliard de dolari (mogul de televiziune) .
- în România: Traian Băsescu sau Emil Boc

• Ministru de finanţe: Felipe Larrain. Doctor în economie la Harvard University şi profesor la Harvard unde este co-autorul manualului de economie împreună cu Jeffrey Sachs.
- În România: Sebastian Vlădescu

• Ministrul economiei: Juan Andrés Fontaine Talavera. Master în economie la University of Chicago, a fost Visiting Professor la UCLA
- În România: Adriean Videanu

• Ministrul coordonării: Cristián Larroulet Vignau. Master la University of Chicago. A fost visiting researcher la University of California, San Diego.
- În România: -

• Ministrul de interne: Rodrigo Hinzpeter Kirberg. Este profesor universitar şi a profesat avocatura la Simpson Thacher & Bartlett in New York
- În România: Vasile Blaga

• Ministrul planificării: Felipe Kast Sommerhoff. Doctor în Politici publice la Harvard University
- În România: Elena Udrea

• Ministrul educaţiei: Joaquín Lavín Infante. Master la University of Chicago
- În România: Daniel Funeriu

• Ministrul muncii: Camila Merino Catalán. MBA la MIT.
- În România: Mihai Şeitan

• Ministrul lucrărilor publice: Hernán de Solminihac Tampier. Doctor în inginerie la University of Texas şi profesor universitar
- În România: -

• Ministrul agriculturii: Marigen Hornkohl. Master în istorie la Heidelberg University în Germania
- În România: Mihail Dumitru

• Ministrul transporturilor: Felipe Morandé Lavín. Doctor în economie la University of Minnesota, a fost Director of the post-graduate Program in Economics at ILADES/Georgetown University
- În România: Radu Berceanu

• Ministrul comunicaţiilor: Ena von Baer Jahn. Doctor în ştiinţe politice la Universitatea din Aachen în Germania
- În România: Gabriel Sandu

• Ministrul energiei: Ricardo Raineri Bernain. Doctor în economie la University of Minnesota, Visiting Professor la MIT şi University of Minnesota
- În România: -

• Ministrul de externe: Alfredo Moreno Charme. MBA la University of Chicago
- În România: Teodor Baconschi

• Ministrul sănătăţii: Jaime Mañalich Muxi. A studiat medicina la McMaster University în Canada
- În România: Cseke Attila

• Ministrul minelor: Laurence Golborne Riveros. Studii la Northwestern University şi la Stanford University

• Ministrul justiţiei: Felipe Bulnes. Master în Drept la Harvard University
- În România: Cătălin Predoiu

Fostul guvern

• Preşedinte (şeful guvernului): Michelle Bachelet Jeria. Doctor, cu studii postuniversitare în ştiinţe militare. Vorbeşte 5 limbi: spaniolă, portugheză, franceză, engleză, germană
- în România: Traian Băsescu sau Emil Boc

• Ministru de finanţe: Andrés Velasco. Doctor în economie la MIT, profesor la Harvard University. A studiat relaţii internaţionale la Yale University şi economia la Columbia University.
- În România: Sebastian Vlădescu

• Ministrul economiei: Hugo Lavados. Master în economie la Boston University, profesor universitar de economie
- În România: Adriean Videanu

• Ministrul de interne: Edmundo Pérez Yoma. A absolvit Washington University
- În România: Vasile Blaga

• Ministrul apărării: Francisco Vidal. Profesor universitar de istorie
- În România: Gabriel Oprea

• Ministrul planificării: Paula Quintana. Sociolog
- În România: Elena Udrea

• Ministrul educaţiei: Mónica Jiménez. A obţinut o bursă Fullbright în 1981, este profesor universitar în Chile şi Visiting Professor la mai multe universităţi din SUA
- În România: Daniel Funeriu

• Ministrul muncii: Claudia Serrano Madrid. Doctor în sociologie la Paris. Master în administraţie publică. Este profesor universitar
- În România: Mihai Şeitan

• Ministrul lucrărilor publice: Sergio Bitar. Master în Economie la CEPR în Franţa şi master în economie la Harvard University
- În România: Radu Berceanu

• Ministrul agriculturii: Marigen Hornkohl. Master în istorie la Heidelberg University în Germania
- În România: Mihail Dumitru

• Ministrul comunicaţiilor: René Cortázar. Doctor în economie la MIT
- În România: Gabriel Sandu

• Ministrul energiei: Marcelo Tokman. Doctor la University of California, Berkeley

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Bogdan Glăvan: De ce persistă guvernele proaste?

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Sun, 07 Mar 2010 06:49:00 +0000

Aceasta este întrebarea la care încearcă să răspundă Daron Acemoglu, profesor la MIT. Persistenţa proastei guvernări este o realitate în multe ţări din lume. Acemoglu vorbeşte despre Burma, Cuba, Iran, dar noi am putea adăuga pe listă şi România, alături de alte state mai apropiate sau mai îndepărtate.

Explicaţia lui Acemoglu se bazează pe faptul că guvernarea presupune o anumită continuitate, drept pentru care un anumit număr de oameni din vechea administraţie se regăseşte în noua guvernare: este nevoie de „cineva care să ştie cum să stingă lumina”. Astfel, există o oarecare „putere de veto” a vechilor politicieni atunci când se stabileşte numele noilor guvernanţi (Hm, să existe oare dinastii politice?!).

Acemoglu argumentează excelent de ce problema este acutizată în democraţie:
“Întrebarea firească, în acest context, este dacă regimurile mai “democratice”, înţelegând prin aceasta acele regimuri unde puterea de veto este mai redusă, determină formarea unor guverne mai bune, cu membri relativ mai competenţi. Lucrurile nu stau aşa, ba chiar regimurile mai democratice pot determina formarea unor guverne mai proaste. Acest rezultat se produce deoarece puterea mai redusă de veto asociată cu creşterea democraţiei înlesneşte înlocuirea unui anumit guvern, însă creează simultan mai multă incertitudine pentru guvernările viitoare. Aceasta ar putea descuraja guvernul actual să întreprindă vreo schimbare de teama viitoarei instabilităţi.”

Explicaţia lui Acemoglu este interesantă şi din alt punct de vedere. Practic ea ilustrează foarte bine cum teoriile mainstream despre eşecul pieţei pot fi răsucite pentru a demonstra eşecul guvernului. În special una din aceste teorii – teoria dependenţei de trecut (path dependency), potrivit căreia din pricina anumitor externalităţi economia poate rămâne captivă unui „echilibru prost”, fără să fie în stare să decoleze către un „echilibru bun” în absenţa unui şut oferit de guvern.

Acemoglu spune că democraţia teoretică nu se suprapune peste democraţia reală:
“In an ideal democracy, there needs to be no overlap between today’s government and tomorrow’s. An imperfect democracy would, on the other hand, give some degree of incumbency veto power… Our argument is that even this type of minimal incumbency veto power can lead to the persistence of highly inefficient governments, consisting of several incompetent members.”

Ei bine, în mod asemănător este construit şi argumentul împotriva economiei de piaţă: piaţa funcţionează bine în teorie, dar în practică este imperfectă. Iar dacă dependenţa de trecut se aplică economiei private, atunci se aplică şi guvernului în egală măsură. Economiştii intervenţionişti sunt însă îndeajuns de inconsecvenţi pentru a realiza (accepta) consecinţele propriilor teorii.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Ce fraude constată departamentele de specialitate ale companiilor de asigurări?

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Sun, 07 Mar 2010 06:30:00 +0000

Nu am sa fac prea multe comentarii, ci am sa ilustrez cu un raport intocmit de departamentul Anti-Frauda al unei companii de asigurari locale.

RAPORT
privind deficientele constatate

In urma controalelor efectuate de catre Dep. Anti – Frauda au fost identificate o serie de deficiente, dupa cum urmeaza:

1. Deficiente privind colectarea si depunerea sumelor incasate de la clienti
- incasarea primelor de asigurare de la clienti si nedepunerea lor in contul politelor de asigurare. O mare parte din primele de asigurare au fost incasate fara a se emite chitanta clientului;
- incasarea primelor de la clienti in baza calculatiei, fara a se emite polita si fara a se depune banii in casierie;
- nedepunerea primelor incasate de la clienti prin anularea doar a exemplarului rosu al chitantelor;
- alocarea gresita a primelor de asigurare, fara a se respecta consemnarile din borderourile de depunere;
- ratele de asigurare erau depuse cu mari intarzieri sau la aparitia daunei;

2. Deficiente privind gestionarea documentelor cu regim special

- chitante intocmite eronat de catre mandatari (lipsa datei, lipsa monedei de incasare, modificarea sau adaugarea ulterioara a datei cu pixul, adaugarea cu pixul a sumei pe exemplarul rosu al chitantei, adaugarea sau modoficarea cu pixul a numarului de contract pe exemplarul rosu al chitantei etc);
- descarcarea unui numar foarte mare de chitante care nu aveau inscrisa suma in litere;
- angajatii cu atriburii de vanzare isi imprumutau in mod frecvent documente cu regim special;
- eliberarea documentelor cu regim special numai pe baza de referat de necesitate si nu in baza bonurilor de consum;
- depozitarea intr-un spatiu neadecvat a documentele cu regim special, fapt ce permite accesul oricarui angajat la aceste documente;
- lipsa verificarilor gestionare periodice sau efectuarea acestora in conditii neconforme cu normele si circularele interne (verificarile gestionare se efectuau chiar si “telefonic”)
- existenta minusurilor in gestiunea documentelor cu regim special.

3. Deficiente in operatiunile de casierie si contabilitate

- incasarea primelor aferente politelor descarcate cu borderou de catre agenti/inspectori, nedepunerea acestora in casierie si neoperarea politelor in programul informatic;
- retragerea garantiilor agentilor reziliati in baza unor imputerniciri semnate in fals, in numele directorului de sucursala;
- retragerea sumelor destinate valorii de rascumparare, in numele clientilor, fara plata efectiva a acestora catre titularii de drept. In acest sens, se intocmea o dispozitie de plata care era semnata in fals;
- intocmirea dispozitiilor de plata in lei si operarea acestora in Registru de Casa in contul de euro;
- retragerea sumelor datorate cu titlu de commision din casierie (ex: comisioanele generate automat pentru agenti cu contract reziliat);
- plata dubla a comisioanelor, atat prin banca cat si prin casierie;
- plata dubla a restituirilor de prima;
- existenta minusurilor in casierie;
- amplasarea casei de bani intr-un spatiu neadecvat, fiind posibil astfel accesul oricarui angajat la aceasta;
- inregistrarea unui numar mare de plati prin casierie fara documente justificative;

4. Deficiente privind activitatea de prevenire si combatere a spalarii banilor

- nu se aplica in mod corespunzator punctele 4.1.2 “cerinte minime pentru identificarea clientilor”, 4.1.3 “documente obligatorii de retinut la dosarul politei” si 4.1.5 “pastrarea documentelor pentru identificarea clientilor” din Circulara 385/22.06.2007 referitoare la “prevenirea si combaterea spalarii banilor”;
- incasarea in numerar a sumelor mai mari de 10.000, respectiv 15.000 EUR (din data de 30.04.2008), si neraportatrea acestora catre Administratia Centrala.

5. Alte deficiente constatate

- neinformarea clientilor cu privire la scadenta ratelor de prima;
- neinformarea clientilor cu privire la situatia reala a contului politelor;
- incheierea politelor de asigurare de viata/generale in numele clientilor fara acordul acestora;
- Accesul tuturor angajatilor la Registrul si stampila de intrari-iesiri din cadrul sucursalelor;
- Atribuirea de drepturi de utilizare si operare in programele informatice neconforme cu atributiile stabilite prin fisele de post;

Concluzii si propuneri

Deficientele prezentate mai sus au condus la apartitia unui numare mare de cazuri de frauda, cazuri care au condus la deteriorarea imaginii …precum si a relatiei cu clientii sai. Pentru a reduce riscul aparitiei unor cazuri similare, trebuiesc luate masuri urgente, atat la nivelul Administratiei Centrale cat si la nivel Regional si de Sucursala, de corectare a deficientelor. Prin urmare, propunem urmatoarele:

Propunere
1 Documentele depuse spre descarcare nu vor fi acceptate daca nu sunt corect completate, fara adaugiri, stersaturi sau rectificari ulterioare

2 Verificarea prin sondaj a politelor reziliate sau care prezinta intarzieri la plata ratelor saudin portofoliul mandatarilor/angajatilor

3 Alocarea primelor de asigurare in conformitate cu borderourile de depunere (in cazul brokerilor). In cazul in care apar sume neelucidate platite de catre brokeri, inspectorul coordonator va solicita, in scris, explicatii suplimentare in vederea alocarii corecte a primelor de asigurare; corespondenta respectiva se va arhiva electronic si va fi pastrata pana la incetarea relatiei contractuale cu brokerul.

4 In cazul aparitiei, in mod repetat, a unor daune pe politele intermediate de catre brokeri, pentru care exista rate neachitate (desi clientul face dovada achitarii acestora) conducerea sucursalei este obligate sa informeze in scris Dep. Anti-Frauda.

5 Verificarea inopinata a casieriilor din sucursale cel putin o data pe luna in conformitate cu prevederile Regulamentului de casa

6 Verificarea inopinata a inregistrarilor contabile si a documentelor in baza carora s-au efectuat aceste inregistrari.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Piaţa imobiliara franceză în 2009. Doar 480 de apartamente noi vândute

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Sat, 06 Mar 2010 05:02:00 +0000

Camera notarilor din Paris si-a facut bilantul pe 2009. A constatat urmatoarele:
In trimestrul unu 2009, notarii parizieni credeau ca piata imobiliara va intra in moarte clinica. Nu s-au inselat prea tare.
Reluarea tranzactiilor a inceput cu destula timiditate abia in ultimele luni din anul trecut. De pilda, in Paris, de-a lungul anului trecut s-au vandut 27.490 de apartamente vechi si doar 480 noi.

Scaderea este evidenta ( la cele noi, de aproape 30%). Preturile apartamentelor a scazut intre 3,9 % si 6 %, depinzand de zona. Ca medie, apartamentele s-au ieftinit cu 4,5% iar casele cu 7,5%.
Din noiembrie-decembrie 2009, preturile apartamentelor au reinceput usor sa se stabilizeze, inregistrand o crestere de 1%.
Printre cauze regasim celebra criza economica, inrautatirea pietei creditului (Sarkozy iar s-a pus cu tunurile pe banci zilele astea, da` asta e o alta poveste), scaderea apetitului inevstitional intr-o piata moarta.

Textul linkuit la inceputul acestui post e foarte interesant. Recomand cititrea lui, mai ales de catre “expertii” imobiliari locali.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: De unde îşi recrutează bancherii privaţi clientii? Terenuri de golf, anunţuri mortuare şi premiere la Operă

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Sat, 06 Mar 2010 04:42:00 +0000

„Clar, nu luam cartea de telefoane si incepem sa sunam”, povesteste un mare bancher privat pentru Le Dauphine.
Incercam sa gasim clientul acolo unde ar putea fi el, mai spune bancherul citat. De pilda, pe un teren de golf. “Mergem, incercam sa intram in legatura cu golfeurii si sa ii convingem sa isi deschida un cont la noi.
Pe urma, citim rubricile de decese. Poate parea aiurea ce spun, dar de multe ori aflam de acolo ca un bogatas a murit si ca si-a lasat averea nu mai stiu cui.

In asemenea cazuri bancherul incearca sa intre in contact cu mostenitorul si sa ii propuna acestuia, serviciile sale. Citim de asemenea anunturile oficiale ale companiilor. Aflam asa cine, cui cesioneaza actiuni, cine cu cine fuzioneaza si ar putea reprezenta un interes pentru noi. Mergem la vernisaje de arta, la premiere la Opera, incercam cu alte cuvinte sa frecventam aceleasi cercuri cu cei bogati.” continua el.

E o munca fara sfarsit, deoarece trebuie sa aducem an de an noi fonduri in banca pentru a compensa iesirile. De regula, banii pleaca fie odata cu moartea clientului si decizia mostenitorilor de a isi plasa in alte parti averea, fie prin plecarea clientului la concurenta sau de miscarile naturale din banca pe care trebuie sa le onoram, mai spune bancherul citat.

Potrivit unui clasament al celor mai mari averi, intocmit de Merril Lynch/Cap Gemini (editia 2009), exista 8,6 milioane de persoane care fac parte din clubul exclusivist “HNWI” (“High net worth individuals”) care dispun de lichiditati intre 1 si 30 milioane de dolari, inafara proprietatilor sau a operelor de arta. In plus, exista o categorie secundara, clubul si mai select Ultra HNWI (UHNWI), format din cei cu lichiditati de peste 30 de milioane de dolari. Ca numar, sunt circa 95.000 in lume.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa