Există 2 lumi: cea pe care o visăm şi cea reală.

Adevărul minciunilor

2013-08-28T16:35:00.001+03:00

Am incomoda senzație că, oricât de sincer aș fi, spun ceva ce nu reprezintă tocmai ceea ce am vrut să zic.

Lucrurile nu sunt așa cum le vedem, ci așa cum ni le amintim.

Fiindcă viața reală, adevărata viață n-a fost și nici nu va fi vreodată suficientă pentru a satisface dorințele omenești.

Fantezia cu care suntem dotați este un dar demonic. Ea deschide continuu o prăpastie între ceea ce suntem și ceea ce am vrea să fim, între ceea ce avem și ceea ce dorim.

Oamenii nu trăiesc numai din adevăruri; ei au nevoie și de minciuni: de cele pe care le inventează de bunăvoie, nu care sunt impuse, de cele care se prezintă așa cum sunt, nu deghizate în veșmintele istoriei. Ficțiunea le îmbogățește existența, o completează și, un timp, îi salvează de condiția lor tragică, omenească: aceea de a dori și de a visa mereu mai mult decât ceea ce pot realiza cu adevărat.

Viața nu e alcătuită numai din rațiune, ci și din pasiuni.

Sexul este teritoriul privilegiat în care își fac apariția din catacombele personalității acei demoni avizi de încălcarea regulilor și pe care, în anumite împrejurări, e imposibil să-i alungi fiindcă și ei fac parte din realitatea umană. În plus, deși prezența lor presupune întotdeauna un risc pentru individ și o amenințare de disoluție și violență pentru societate, alungarea lor totală sărăcește viața, privând-o de acea exaltare și beție - sărbătoarea și aventura - care sunt și ele o necesitate a ființei umane.

Senzualitatea și poftele instictive capătă o nouă valoare morală, nu atât ca manifestări animalice, pe care omul trebuie să și le reprime se a face spre a face posibilă civilizația, ci ca un izvor al unei ”bestii divine” ce transformă un individ într-un mic zeu. Viața nu mai e formă; ea se risipește într-o arzătoare dezordine.

Fiindcă romanul este nu numai o frumoasă minciună care ne îndepărtează de lumea reală și ne subjugă cu adevăru-i imaginar, ci este și o parabolă care-și propune să ne instruiască, educându-ne spiritul critic, nu față de lumea din cărți, ci față de lumea în care trăim.

Romanul este un labirint complex cu numeroase uși care se deschid pentru a te lăsa să pătrunzi în intimitatea lui.

Sexul nu îmbogățește și nu face fericite personajele, nu facilitează comunicarea, nu întărește solidaritatea, nu stimulează și nici nu completează existența; aproape întotdeauna e o experiență care îi transformă pe oameni în animale, îi denigrează și chiar îi distruge.

În realitate, viața nu e niciodată ca în ficțiuni. Uneori e mai bună, alteori mai proastă, dar întotdeauna mai nuanțată, mai diversă și mai imprevizibilă decât cea mai reușită fantezie literară. Fiindcă viața reală nu este niciodată atât de perfectă, de rotundă, de coerentă și de inteligibilă ca în reprezentările ei literare.

Ficțiunea nu reproduce viața; ea o neagă, opunându-i o amăgire ce pretinde s-o înlocuiască. Dar, în mod greu de precizat, ea o și completează, adăugând experienței umane ceva ce oamenii nu descoperă în viața lor reală, ci doar în cele imaginare, trăite din plin, grației ficțiunii.

Ceea ce e omenesc e perfectibil, dar niciodată perfect.

Deși definițiile mai mult derutează decât lămuresc, o să definesc deocamdată romanul ca acel domeniu al ficțiunii ce încearcă să construiască prin fantezie și cuvinte o realitate fictivă și o lume aparte care, deși inspirate din realitatea inconjurătoare, n-o reflectă, ci mai degrabă o înlocuiește și o tăgăduiește. Originalitatea oricărei ficțiuni constă în faptul că e fictivă (chiar dacă sună tautologic), deci nu seamănă cu realitatea în care trăim, ci scapă de această realitate, dezvăluind o alta care nu există, și tocmai ffindcă nu există, o visăm și tânjim după ea.

IMPERFECȚIUNEA, imposibilitatea de a atinge acel stadiu pe care fantezia și dorința îl consideră mai presus de cea mai izbutită realizare, îi conferă vieții umanitate, gustul aventurii, tentația riscului, incertitudinea ce dă savoarea plăcerii.

Dacă demonii colectivi sunt distructivi, cei intimi, care populează tainița secretă din inima fiecărui om, nu reprezintă oare sursa dorințelor omenești, combustibulul fanteziei? Nu sunt ei oare rădăcinile artei, în general, și ale ficțiunii în particular?

Asemeni ființelor vii, romanele cresc și, adesea, îmbătrânesc și mor. Cele care supraviețuiesc își schimbă pielea și existența precum șerpii sau larvele care se preschimbă în fluturi. Aceste romane spun noilor generații lucruri diferite de cele pe care le-au spus cititorului la apariția lor și uneori lururi pe care autorul nu s-a gândit niciodată să le transmită.

Literatura exclusiv erotică este de obicei, o retorică în care posibilele variante ale experienței amoroase se epuizează repede, începând să se repete apoi mecanic.

Sunt incapabil să inventez o istorie. Tot ce scriu sunt lucruri trăite, observate, amintiri grupate și montate ulterior într-un tot coerent.

Un om poate fi nimicit, dar nu învins.

Să iubim imposibilul!

Poezia este intensă; romanul este întins. Numărul, cantitatea fac parte din calitatea acestuia fiindcă orice roman se desfășoară și se împlinește în timp; iar timpul se face și se reface sub privirea cititorului.

Brida

2013-08-28T13:31:00.000+03:00

Fecioara deține puterea bărbatului și a femeii. Este condamnată la singurătate, însă singurătatea îi revelează secretele. Aceasta este prețul Fecioarei - să nu aibă nevoie de nimeni, să se consume prin dragostea pentru toți, și prin singurătate să descopere înțelepciunea lumii.
Martira deține puterea celor cărora durerea și suferința nu le pot face rău. Se dăruiește, suferă, și prin sacrificiu descoperă înțelepciunea lumii.
Sfânta deține curajul celor pentru care a da este singura formă de a primi. Este un izvor nesecat din care oamenii beau fără să se oprească. Și, dacă apa lipsește, Sfânta își dă sângele pentru ca oamenii să nu se oprească niciodată din băut. Prin Dăruire, Sfânta descoperă înțelepciunea lumii.
Dumnezeu se manifestă în tot, însă cuvântul este unul din mijloacele sale favorite pentru a acționa. Fiindcă cuvântul este gândul transformat în vibrație; tu pui în aerul din jurul tău ceea ce înainte era doar energie.
Nici măcar în cel mai important lucru din viața ei, iubirea, nu reușise să meargă până la capăt; după prima decepție, niciodată nu se mai dărui în întregime. Îi era teamă de suferință, de pierdere, de despărțirea inevitabilă. Bineînțeles că aceste lucruri erau mereu prezente pe drumul iubirii, iar singurul mod de a le evita era să renunți la drum. Pentru a nu suferi, trebuia să nu iubești.
Nu există nimic complet greșit pe lume. Chiar și un ceas cre u merge reușește să arate bine ora de 2 ori pe zi.
Să te crezi mai rău decât celălalt era unul dintre cele mai violente acte de mândrie pe care îl cunoștea, pentru că însemna să folosești modul cel mai distructiv posibil pentru a fi diferit.
Am învățat că aș putea să-l iubesc chiar mai mult. Dacă acest drum nu mă învață nimic nou de acum încolo, cel puțin am învățat ceva important: TREBUIE SĂ-ȚI ASUMI RISCUL.
Câte lucruri am pierdut din teama de a pierde!
Să fii om înseamnă să ai îndoieli și, în pofida lor, să-ți continui drumul.
Dacă nu ar fi existat rușinea, Dumnezeu nu ar fi descoperit că Adam și Eva au mâncat mărul.

Manualul războinicului luminii

2013-08-23T19:51:00.002+03:00

Războinicul luminii se comportă ca apa și curge printre obstacolele pe care le întâlnește.

În unele momente, a rezista înseamnă a fi distrus; prin urmare el se adaptează împrejurărilor. Acceptă, fără a se plânge, ca pietrele de pe drum să îi poticnească înaintarea prin munți.

Tocmai în asta constă forța apei: ea nu pate fi niciodată spartă cu un ciocan sau rănită cu un cuțit. Și cea mai puternică spadă de pe lume e incapabilă să lase o cicatrice pe suprafața ei.

Apa unui râu se adaptează drumului posibil fără a-și da uitării obiectivul: marea. Fragilă la izvor, ea își adaugă treptat forța celorlalte râuri pe care le întâlnește.

Un războinic al luminii nu se lasă niciodată intimidat.

Fuga poate fi o excelentă artă a apărării, dar nu poate fi folosită când frica este excesivă. În dubiu, războinicul preferă să facă față înfrângerii și apoi să-și vindece rănile - deoarece știe că, dacă fuge, îi dă agresorului o putere mai mare decât merită.

În fața unor momente dificile și dureroase, războinicul înfruntă situația dezavantajoasă cu eroism, resemnare și curaj.

Războinicul luminii trebuie să țină minte întotdeauna cele 5 reguli ale luptei, așternute în scris de către Zhiang Zi acum 3000 de ani:

CREDINȚA: înainte de a intra într-o luptă, trebuie să crezi în cauza luptei.

TOVARĂȘUL: alege-ți aliații și învață să lupți împreună cu alții, pentru că nimeni nu câștigă un rîzboi de unul singur.

TIMPUL: o luptă dusă iarna e diferită de o luptă dusă vara; un bun războinic este atent la momentul just al intrării în luptă.

SPAȚIUL: într-un defileu nu lupți la fel ca în câmp deschis. Ia seama la ceea ce este în jurul tău și la cel mai bun mod de a te mișca.

STRATEGIA: cel mai bun războinic e cel care-și face planul de luptă.

Scrisori către un tânăr romancier - Mario Vargas Llosa

2013-08-21T23:49:00.003+03:00

Scriitorul simte la modul cel mai intim că scrisul e tot ce i s-a întâmplat mai bun în viață, tocmai fiindcă a scrie înseamnă pentru el cel mai frumos fel posibil de a trăi indiferent de consecințele sociale, politice sau economice decurgând din scrisul lui.
Viața descrisă de ficțiuni - mai ales de cele mai reușite - nu este niciodată cea trăită realmente de cei care le-au inventat, le-au scris, le-au citit și le-au lăudat, ci una fictivă, pe care au trebuit s-o creeze artificial fiindcă nu o puteau trăi în realitate, drept care s-au resemnat s-o trăiască doar la modul indirect și subiectiv în care se trăiește aceasta altă viață, ” a viselor și a ficțiunilor”.
A scrie este un fel de a trăi.
A scrie romane este echivalent cu ce face profesionista care, în fața publicului, își scoate treptat hainele și își arată până la urmă trupul gol. Or, romancierul ar repeta operația, dar pe dos. În decursul elaborării romanului, el și-ar îmbrăca, disimulându-și acțiunea sub nenumărate haine groase și multicolore țesute de imaginația sa.

Avem timp - Am învățat

2013-08-21T23:20:00.000+03:00

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta. Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ... Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile. Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

Interviu cu Dumnezeu

2013-08-21T23:06:00.001+03:00

- Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Daca ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebari ai vrea sa-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a raspuns:
- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca… iar apoi tânjesc iar sa fie copii.

Ca îsi pierd sanatatea pentru a face bani… iar apoi îsi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea.

Faptul ca se gândesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul.

Ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mâna si am stat tacuti un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca parinte, care ar fi câteva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le învete copiii tai?
- Sa învete ca dureaza doar câteva secunde sa deschida rani profunde în inima celor pe care îi iubesc… si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece.

Sa învete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin.

Sa învete ca exista oameni care îi iubesc dar pur si simplu înca nu stiu sa-si exprime sentimentele.

Sa învete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada în mod diferit.

Sa învete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei însisi.

- Multumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind si a spus:
- Doar faptul ca sunt aici, întotdeauna.

Convorbiri cu Octavian Paler

2013-08-21T22:50:00.000+03:00

Sunt tentat să spun că am trăit viața cumva, ca un somnambul. Mi-am visat, parcă, viața, nu am trăit-o.
Șnsa mea în viață a fost că eu am știut din ce în ce mai bine ce nu vreau, ce nu pot face, ce nu pot accepta. Asta m-a ferit de multe și mi-a ținut loc de ”morală”.
E trist să trăiești într-o lume în care numai cel dintâi contează.
Crăciunul de azi e lipsit de mister. A devenit ”petrecere”. Când văd la TV buluceala din spermarketuri, nu mai pot impiedica să-mi spun că nașterea lui Iisus a ajuns și ea ”o afacere”.
În fond, ce ne recomandă înțelepciunea? Să facem totul ”cu măsură”. Și totuși această măsură o găsesc la originea tuturor regretelor mele, a pasiunilor ratate, a ”nebuniilor” netrăite. N-am avut inteligența sau norocul de a pricepe la timp că adevărata ”măsură” a vieții unui om nu se poate obține decât prin ”lipsa de măsură”, dorind fără măsură, îndrăznind fără măsură, iubind fără măsură. Nu știu dacă aveam calitățile necesare pentru a pune în practică ideea mea că ”nebuniile” sunt mai recomandabile într-o viață decât o înțelepciune searbădă și cuminte. Am unele îndoieli în privința asta. Și nu mici. Dar mi-ar fi plăcut să știu mai demult că înțelepciunea e o virtute bătrânească.
În Romania, optimismul este o rețetă de succes garantată. Nu e nevoie să-ți bați capul pentru a da explicații răului. E suficient să spui: ”Eu sper ca mâine va fi mai bine ca azi.”
Nimic nu e sigur într-o țară în care apare un zvon la fiecare jumătate de oră.
A existat un singur creștin și acela a murit pe cruce.
Dacă există zei, moartea nu poate fi ceva rău, deoarece nu e posibil ca zeii să-ți vrea răul. Dacă nu există, de ce să trăiești într-o lume fără zei?
Ce-a fost a fost, ce este e și va mai fi ce se cuvine. Nu te întreba să știi de ce, că nici nu poți și nici nu-i bine.
Libertatea este dreptul nostru de a nu minți ... sau, ca să fiu mai precis, am mințit prin omisiune. ... Căci există în noi obstacole care e împiedică să fim sinceri până la capăt.
Iertarea creștinească nu înseamnă acoperi cu o pătură ce-am lăsat în urmă.
Dragostea este un nu știu ce care vine de nu știu unde și se sfârșește nu știu cum.

La raul Piedra am sezut si am plans - Paulo Coelho

2011-11-26T19:32:00.000+02:00

Şi în Iubire nu există reguli. Putem încerca să ne ţinem de manuale, să ne controlăm inima, să avem o strategie de comportament – dar toate acestea sînt fleacuri. Inima este cea care hotărăşte şi doar ce hotărăşte ea este important.
Cine iubeşte învinge lumea, nu‑i e teamă că pierde ceva. Adevărata iubire este un act de total abandon.
Viaţa spirituală se reduce la dragoste. Nu iubeşti pentru că vrei să faci binele sau să ajuţi şi să aperi pe cineva. Dacă acţionăm aşa, îl vedem pe aproapele ca pe un simplu obiect, iar pe noi ne vedem ca pe nişte persoane generoase şi înţelepte. Asta nu are nimic de a face cu iubirea. A iubi înseamnă a fi în comuniune cu celălalt şi a descoperi în el scînteia lui Dumnezeu.
Un „da" sau un „nu" ne poate schimba viaţa.
Caută să trăieşti. Amintirile sînt pentru cei mai bătrîni.
Iubirea ne face poate să îmbătrînim înainte de vreme şi ne reîntinereşte cînd tinereţea s‑a dus.
Trebuie să riscăm. Vom înţelege pe deplin minunea vieţii doar cînd vom lăsa să se întîmple imprevizibilul.

În fiecare zi Dumnezeu ne dă – o dată cu soarele – o clipă în care ar fi cu putinţă să schimbăm tot ce ne face nefericiţi. În fiecare zi încercăm să ne prefacem că nu întrevedem momentul acesta, că el nu există, că ziua de azi esta la fel cu cea de ieri şi va fi la fel cu cea de mîine. Dar cine îşi examinează cu atenţie ziua descoperă şi momentul magic. Acesta poate fi ascuns la ceasul în care vîrîm cheia în uşă, dimineaţa, în clipa de tăcere de după masa de prînz, într‑unul din cele o mie şi unul de lucruri care ni se par aidoma. Acest moment există – un moment în care toată puterea stelelor trece prin noi şi ne îngăduie să facem minuni.

Fericirea e uneori o binecuvîntare – dar de obicei e o cucerire. Momentul magic dintr‑o zi ne ajută să ne schimbăm, ne face să plecăm în căutarea viselor noastre. Avem să suferim, avem să cunoaştem momente dificile, avem să înfruntăm multe deziluzii – totul însă e trecător şi nu lasă urme. Iar în viitor, vom putea privi înapoi cu mîndrie şi credinţă.

Vai de cine se teme să‑şi asume riscurile. Acesta poate că nu va avea niciodată parte de decepţii, nu va avea deziluzii şi nici nu va suferi precum aceia care au un vis de urmărit. Dar cînd va privi în urmă – pentru că totdeauna privim în urmă – îşi va auzi inima spunîndu‑i: „Ce ai făcut cu minunile pe care Dumnezeu le‑a semănat în zilele tale? Ce ai făcut cu talanţii pe careţi i‑a încredinţat Stăpînul tău? I‑ai îngropat adînc într‑o pivniţă pentru că ţi‑a fost frica să nu‑i pierzi. Atunci asta ţi‑e moştenirea: certitudinea că ţi‑ai irosit viaţa."
Există momente în care e nevoie să-ți asumi și riscurile să faci pași nebunești.
Cine este înțelept este înțelept doar pentru că iubește. Și cine e nebun e nebun deoarece crede că poate înțelege iubirea.
Cine e capabil să-și țină inima în frâu e capabil să cucerească lumea.
Dragostea și barajele sunt totuna: dacă lași o fisură pe unde să se poată strecura un firicel de apă, în scurt timp acesta va face să se prăbușească întreaga construcție și vine o clipă când nimeni nu va mai putea stăpâni forța viiturii. Dacă zidurile se prăbușesc, dragostea le ai locul; nu mai are importanță nici dacă o mai putem păstra lângă noi pe ființa iubită - a iubi înseamnă a pierde controlul.
Nu există nimic mai profund decât dragostea. În basme, prințesele sărută broaște râioase și acestea se prefac în prinți. În viața reală, prințesele îi sărută pe prinți și aceștia se prefac în broaște râioase.
Iubirea e ca un drog. La început ai senzația de eforie, de abandon total. Apoi, a 2-a zi, vrei mai mult. Încă nu e un viciu, dar îți place senzația și îți închipui că o poți ține sub control. Te gândești la ființa iubită vreme de 2 minute și uiți de ea timp de 3 ore.
În scurt timp, însă te obișnuiești cu acea persoană și începi să fii complet dependent de ea. Acum te gândești la ea 3 ore și o uiți 2 minute. Dacă ea nu e lângă tine, încerci aceleași senzații ca și drogații când nu-și obțin drogul. În acest moment, așa cum drogații fură și se înjosesc ca să facă rost de ceea ce le trebuie, tu ești dispus să faci orice pentru dragoste.
Dragostea e un drum complicat fiindcă pe drumul acesta lucrurile fie te înalță la cer, fie te atrag în iad.
E inutil să discuți despre dragoste, fiindcă dragostea își are propriul glas și vorbește de la sine.
Dragostea e totdeauna nouă. Indiferent dacă am iubit o data, de două, de zece ori în viață - suntem mereu în fața unei situații pe care nu o cunoaștem. Iubirea ne poate duce în iad sau în rai, dar undeva ne va duce totdeauna. Trebuie să o acceptăm, fiindcă ea este hrana existenței noastre. Dacă o refuzăm, vom muri de foame văzând ramurile pomului vieții încărcate de poame, fără a putea cuteza să întindem mâna și să culegem fructele.
Trebuie să căutăm dragostea acolo unde suntem, chiar dacă asta ne-ar costa ceasuri, zile, săptămâni de decepții și tristeți.
Căci în clipa în care pornim în căutarea iubirii, și ea pornește în întâmpinarea noastră.
Și ne salvează.
Fericirea e ceva ce se multiplică atunci când se împarte.
Adevărul există totdeauna acolo unde există Credință.
Atunci când căutăm iubirea cu îndrăzneală, ea se dezvăluie și ajungem să atragem și mai multă iubire. Dacă ne iubește un om, ne iubesc toți. Dacă suntem singuri, ne trezim și mai singuri. Viața e ciudată.
Poți muta un oraș, dar nu o fântână. Îndrăgostiții se întâlnesc, își potolesc setea, își construiesc casele, își cresc copiii în jurul unei fântâni. Dar dacă unul dintre ei se hotărăște să plece, fântâna nu poate să-l urmeze. Dragostea rămâne acolo, părăsită - dar plină de aceeași apă curată, ca mai înainte.

Cum sa păstrezi iubirea partenerului - Alexandru Răducanu

2011-11-08T21:01:00.003+02:00

O relație este ca o persoană: ea se naște, trăiește și moare. Nimic nu durează la infinit. Ea are, deci, ca o persoană, o copilărie - începutul ei -, o maturitate - relația stabilizată, bună sau mai puțin bună, fericită sau mai puțin fericită - și un sfârșit. Și ca orice persoană la vârsta adultă, invocarea copilăriei se face frecvent!
Iubirea moare pentru că nașterea ei a fost o eroare.
Noi, oamenii, avem o trăsătură ciudată: nu ne prea place să învățăm de la alții, învățăm doar după ce ne lovim cu capul de pragul de sus.
O relație bună înseamnă sacrificiu. Nimic nu se câștigă fără a renunța la altceva.
Cine vorbește mult nu mai aare timp să asculte.
Cuvântul este de argint, dar tăcerea e de aur.
E ușor să obții dragostea, dar e foarte greu să o păstrezi.
Nu căuta justificări și ecplicații pentru ceea ce ai/n-ai făcut. Caută soluții pentru ce vei face.
Orice relație, asemenea unei corabii, ca sa reziste, are nevoie și de pânze (sentimente) în care să sufle vântul (dragostei și a pasiunii), dar și de ancoră (principii) care să o țină în loc atunci când apar furtuni (probleme).

Imnul Romaniei mute

2011-10-31T21:41:00.000+02:00

- Romane, iti scriu aceste versuri nu ca sa-ti zic cum e mai bine,
Ci din pacate ca trebuie sa convetuim cu tine,
Desi conceptul de societate, in forma ei actuala,
Ti-ar putea creea iluzia ca ai liber la rascoala.
Cei cu ochelari de cal,Chiar daca or fii rapperi sau ce-or mai fii
Trebuie sa inteleaga exact ce inseamna anul 2000.
Ca-i pacat sa ramai prost, nu ca-ti explic cum e,
Dar la o aruncatura de google gasesti orice.
Ma astept la aia ce or sa ne schimbe viitorul
Sa inceapa prin a stinge si a arunca televizorul.
Eu n-am nimic cu nimeni care nu are nimic cu mine,
Dar oriunde ma uit sunt tigani si emisiuni cretine.
Revistele pentru femei le baga-n cap de mici ca nu-s frumoase
Ca tre' sa-si ia mai multe farduri si sa nu spele vase.
Pagina 5 tre sa se umple si ea cu ceva,
Dupa ce-si dau seama ca iubirea nu-i asa cum se vorbea.
Eu inteleg arta la modul usor...
Dar modul asta nu e arta, e o poza cu tine in curu' gol.
E usor sa prelucrezi clisee, sa crezi ca esti special
Sa-ti pui la status: "Azi nu, dar azi te-ai trezit la 6 iar".
Pune-ti o poza cu tate la avatar.
Salariul bagat tot in supermarket, in ce mananci si bei,
Oricat ar fii de ieftin nu-ti trebuie 5 baxuri de ulei.
Ca-i amuzant s-o denumesti economie,
Ca tot ce facem este sa cumparam, sa consumam in prostie.
Si daca-n fata altarului te-ai hotarat sa spui DA!
Respecta-ti nevasta, nu mai fii taran cu ea!
Trateaz-o si iubeste-o ca pe mama ta.
Nu mai turna sute de plozi numai pentru ca-i simplu
Chiar daca si copii strazii se obisnuiesc cu timpul.
Sa nu-l mai invidiezi pe unul care a furat de mic
Ca de fapt tot ce are nu-i foloseste la nimic.
Poate un moment cu tine, cu Dumnezeu, e de bun augur.
Nu preoti ce predica smerenie imbracati in aur.
E-n cutia milei bani catre cei cu nevoi multe
Ca si fara cruci imense, Domnu' sta sa te asculte.
Din ce ne inconjoara, sa luam doar ce-i bun.
Sa nu mai ciopartim natura ca sa fim cool, de Craciun.
Macar un brad intr-o viata... cum zicea proverbu' bine: "Sa ne intrebam de ce prin foc se spune ca
sfarsitu' vine"
Ura pentru cel care-i altfel decat noi sa se schimbe in respect,
C-o putem duce bine amandoi.
Pace-n razboi, acolo unde nu e treaba noastra, avem nevoie de armonie
ADUCETI MILITARII ACASA.
Tu care te scalzi in bani si nu tie frica de maine.
Vezi ca ai langa tine un frate care n-are o paine.
Ca-i de la obraz sa nu-i sfidezi cu luxul lasat sa se vada
Doar ca ai avut norocu' sa nu te nasti pe strada.
Inchei aceasta relatare, sperand ca intr-un final, romane,
O sa iei aminte la imnul national!

Cele 10 porunci ale iubirii

2011-10-29T23:26:00.001+03:00

Să-ți deschizi sufletul către o sursă infinită de iubire (Divinitatea), pentru a-ți reîncărca bateriile și a-ți regenera capacitatea de a iubi. Dacă nu faci asta, chiar și cea mai puternică dragoste pentru un om va intra în rutină și se va toci.
Să nu ceri, până nu dai; să nu aștepți până nu oferi.
Să-ți accepți trecutul pentru a avea un viitor.
Să te iubești pe tine însuți. Dacă tu nu o faci, altcineva de ce ar face-o?
Să înveți să-ți asculți și înțelegi pornirile interioare. Dacă nu știi ce cauți, cum o să știi ce găsești?
Să asculți ce spune celălalt. Vei fi surprins ce diferență ar putea să fie între ce îți imaginezi tu că va spune și ce spune în realitate.
Să nu-ți manipulezi sau constrângi partenerul de cuplu niciodată. Fiindcă în acea clipă dragostea a murit și în locul ei s-a instaurat controlul.
Să știi că totul depinde de tine. În fiecare clipă iei o decizie care se reflectă asupra relației de cuplu.
Să nu-ți imaginezi că dragostea este o bancnotă de 100$. În realitate ea este suma a 100 de bancnote de 1$, este suma fiecărui gest mărunt și a fiecărui gând.
Să ai încredere în tine însuți, pentru a putea avea încredere în celălalt. Dacă tu nu vrei fi demn de încrederea ta, ncii partenerul nu va fi.

Decalog - Octavian Paler

2011-10-28T15:57:00.000+03:00

Prima porunca: Sa astepti oricât.
A doua porunca: Sa astepti orice.
A treia porunca: Sa nu-ti amintesti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajuta sa traiesti în prezent.
A patra porunca: Sa nu numeri zilele.
A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.
A sasea porunca: Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul în care traim.
A saptea porunca: Nu pune în aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu îndrazneste sa spere singur.
A opta porunca: Daca gândul asta te ajuta, nu evita sa recunosti ca speri neavând altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
A noua porunca: Binecuvânteaza ocazia de a-ti apartine în întregime. Singuratatea e o târfa care nu te învinuieste ca esti egoist.
A zecea porunca: Aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, într-o grota.

Ghidul femeii independente - Jennifer Bawden

2011-10-23T21:39:00.003+03:00

Viata va fi intotdeauna plina de dificultati. Poti da peste obstacole marunte sau te poti izbi de probleme cat casa. Incearca sa privesti atat zilele bune si fericite, cat si pe cele negre si frustrante ca pe niste simple lectii la scoala vietii. Viata nu-si opreste cursul, iar problemele sunt parte a existentei noastre de zi cu zi. E un lucru ce trebuie inteles si acceptat. Vei vedea atunci in scopurile fixate un fel de piese de puzzle pe care trebuie sa le aranjezi cum trebuie. Ideea de joc si de competitie transforma viata in ceva amuzant. Apar dificultati? - nici o problema! Asteapta-le. Fii convinsa ca le poti rezolva, schimba, adapta, depasi.
Sunt perioade cand viata seamana cu o mlastina. Nu se vede nici o fasie de pamant, nu ai in jur decat serpi si crocodili, n-ai sub picioare decat nisipuri miscatoare care te trag la fund. In astfel de momente incepi sa-ti dezvolti ceea e se numeste CARACTER. Nu renunta nici macar cand simti ca nisipul e pe cale sa te inghita de tot. Incetul cu incetul, centimetru cu centimetru, indreapta-te spre uscat. Chiar daca nu-l vezi, imagineaza-ti-l. Crede-ma, iti sta in puteri.
Multi oameni talentati evita competitia, Poti sta foarte bine si tu in zona de siguranta, ferita de riscuri, departe de mlastina, insa nu vei ajunge niciodata pe partea cealalta, pe pamant uscat, nu vei simti satisfactia si mandria implinirii. Si, lucrul cel mai important, daca nu treci prin vad si nu accepti provocarea, nu vei afla niciodata ce inseamna sa simti ca poti realiza absolut orice iti pui in gand.
Daca esti singura de ceva vreme, ideea de a te intalni din nou cu un barbat te poate ingrozi. Cand esti infometata de-al binelea si intri in supermarket, ajungi sa cumperi la nimereala tot felul de prostii care nu te vor satisface, cu siguranta nu sunt bune pt. sanatate si se prea poate sa tis e strice in frigider. Acelasi lucru se poate intampla cand tocmai ai incheiat o relatie serioasa. Nu stii precis ce vrei, asa ca-ti pierzi orice discernamant, iti dai intalnire cu oricine e disponibil. Inainte de-a fi luata pe sus de vartejul intalnirilor, fa-ti o lista de "cumparaturi"care sa te fereasca de "cheltuieli"din impuls.
Daca poti visa ceva, acel ceva poate deveni realitate.
O ocupatie de care ti-e sila si care nu-ti deschide nici o perspectiva nu te va duce nicaieri. Nu poti da ce ai mai bun facand ceva in care nu crezi. Si e o prostie sa duci in spinare un lucru pe care-l urasti.
De indata ce vei reusi sa darami barierile mentale, care te tin pe loc si vei face primii pasi care ceva nou, iti vei descoperi tot felul de resurse pe care le ignorai.
Fericirea nu sta in obtinerea de bunuri sau de persoane, ea vine din interior.
Niciodata nu vei rezolva ceva dandu-te de ceasul mortii.
E firesc sa iti piezi entuziasmul cand treci printr-o incercare dificila, insa nu trebuie sa renunti la hotararea de a-ti atinge scopul.
O nereusita de moment, sau chiar o suta, nu inseamna esec total.
Modul in care ne vedem pe noi insine influenteaza in mare masura modul in care ne vad ceilalti.
Adevaratul defect este sa ai defecte si sa nu incerci sa nu le repari.
Nu vreau sa ne luam la cearta si sa-i ranesc orgoliul din pricina unor lucruri care oricum sunt greu de schimbat. Prefer sa ma intalnesc cu cineva fara astfel de defecte.
Sentimentul ca ai un rol pozitiv in vietile altora este cea mai mare rasplata din cate exista.
Raul e in floare cand oamenii buni stau cu mainile-n san.
E bine sa nu uiti ca felul in care te porti cu oamenii de zi cu zi le poate schimba, fie si putin, existenta.
Cel putin jumatate din fericirea de pe lume se datoreaza prieteniei.
Din prima secunda, prietenii vor sti ce te doare mai bine decat vor reusi cunostintele intr-o mie de ani.
Sunt barbati cu duiumul pe lume si nici unul nu merita sa-ti sacrifici o prietenie pt. el.
Barbatii vin si pleaca, dar prietenele tale trebuie sa ramana langa tine mereu.
Se stie ca dragostea e oarba, prietenii te pot ajuta sa deschizi ochii.
E simplu: daca vrei sa ai un prieten, comporta-te ca un prieten.
Nu incerca un porc sa cante. Te chinui degeaba si mai enervezi si porcul.
Casatoria este o institutie minunata, dar nu sunt inca pregatita sa fiu institutionalizata.
Dupa 2 pahare, barbatul o vede pe o fata cu 20% mai frumoasa si tinde sa promita cu 20% mai mult. Daca tipul a baut mai mult de 5 pahare si e recut de miezul noptii, nu trebuie sa crezi un cuvant din ce spune.
Cu totii incercam sa ne convinegem ca ticurile si micile ciudatenii ale celuilalt nu ne ating, dar tocmai ele ne vor scoate din sarite la un moment dat.
Puterea oricai relatii consta in modul in care e negociat conflictul.
Nu m-am maritat pt. ca nu era nevoie. Am 3 animale de casa care indeplinesc aceleasi functii ca un sot: cainele maraie in fiecare dimineata, papagalul injura toata dupa-amiaza, iar pisica vine acasa seara tarziu.
Orice decizie luata intr-un moment de disperare e o decizie proasta.
A face copii intr-o casatorie unde un exista iubire esre de fapt un act de autodistrugere.
Orice are libertatea de-a se schimba oricand.
Barbatii sunt ca autobuzele: poti sa prinzi oricand altul peste un sfert de ora, asa ca plansul nu trebuie sa dureze mult.

Purtam fiecare o dragoste-n noi - Silva Kaputikian

2011-05-07T22:16:00.002+03:00

Purtam fiecare o dragoste-n noi,
dar eu pentru tine si tu pentru alta
si focul ne mistuie crunt pe-amândoi:
eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta.

Astept un cuvânt, astepti un cuvânt,
Dar eu de la tine si tu de la alta.
Obrazul îti vad si în vis delirând,
Dar tu în visare o vezi doar pe alta.

Si ce ne ramâne sa facem când
Nici ursita nu stie decat sa dezbine?
De ce i-ar fi mila?Traim doar iubind:
Desi tu pe alta, eu, totusi, pe tine.

Dan Puric - Despre omul frumos

2010-05-06T10:45:00.000+03:00

Bucurati-va.

A fi roman este o frmusete a lumii.

Din pruni se facea tuica, iar din tuica se faceau vise.

Copacul mai misca, dar tu nu. Erai congelat de frica, aveai sentimentul ca te-ai nascut in pozitia de drepti.

Caragiale a facut doua lucruri: pe de-o parte,a aratat puroiul, dar, pe de o parte , a dat si in burghezia care de-abea se formase. Prin urmare, cu o lovitura a dat 2 pumni. Pe de o parte a dezvaluit si de pe alta parte a stricat. In Caragiale, spun comunistii, nu este nici un personaj pozitiv. Numai publicul.

Fii atent aici! Asta-i cheia! Asta e ambreiajul, ma! Ambreiajul e tata. Acceleratia este copilul, ca asta e tampit. Pana nu intra cu capul in stalp, nu se lasa. Dar frana e mama... adica ea te apara.
Frumosul cazuse pe pament prin femeie.
Dar sa ne intoarcem la inceputul povestii. Aveam doar 7 anisori, cand nasul meu imi deschide intr-o dimineata usa si-mi spune disperat:

- Ma simt rau. Am sa mor. Cheama Salvarea!
Eram singur acasa. Disperat, m-am imbracta la repezeala cu ce-am gasit.

- Ce sa fac?, l-am intrebat disperat.

- Uite, iti dau o fisa, sa dai un telefon. Du-te si cheama Salvarea! Spune-le sa vina repede, ca mor!
Si astfel, m-am pomenit alergand ci pasii mei micuti prin ploaie, incercand sa intrec moartea, care ameninta viata nasului meu, si sa ajung Salvarea. Prind ploaia marunta am vazut telefonul public prins de un perete. Era atarnat mult mai sus decat as putea ajunge cu mana. Am avzut 2 sticle de lapte, pe care le-am pus sub telefon si pe care m-am urcat, cu o dexteritate nascuta doar de groaza. Tineam strans intre degete fisa de telefon, de parca ar fi fost ultima picatura de viata a nasului meu. Cu mana tremuranda am format numarul de telefon.
- Alo! Salvarea?, am strigat disperat.
-Da, mi-a rspuns o voce, rece, indiferenta.
-Da, ce e?...
-Moare bunicul! Moare bunicul! Veniti de urgenta! Moare bunicul!
- Cati ani are bunicul?
-76, zic, si telefonul s-a inchis.
Abia atunci am auzit picaturile de ploaie. O singuratate cumplita m-a cuprins. Eram distrus interior de vocea de mormant a Salvarii.
Am alergat innebunit, i-am spus ca mi-au inchis telefonul, iar nasul meu, disperat, mi-a zis:
- Nu trebuia sa le spui varsta. la oamenii in varsta Salvarea nu mai vine.
Mi-a dat o noua fisa si, alergand din nou prin ploaie, ma-ntrebam de ce la oamenii in varsta Salvarea nu mai vine.
Mi-am gasit sticlele si-am vorbit din nou la telefon.
- Alo! Salvarea? Moare bunicul! Moare bunicul!, am inceput sa strig.
- Cati ani are bunicul tau, ma?
-18 ani, am raspuns.
Si de data asta am inchis eu telefonul. [...] Surprinzator, cei de la Salvare au venit. Cred ca au venit curiosi sa vada cum arata un bunic de 18 ani.
Din Salavre a coborat un doctor, cam la vreo 40 de ani, grasut, usor ravasit, tarand dupa el o tristete. Nasicul, intre timp, cand l-a vazut pe doctorul acesta,care era mai ravasit decat el, l-a intrebat:
- Dar ce vi s-a intamplat?
Doctorul lua tensiunea si, cu ochii concentrati pe tensiometru spuse in soapta:
- M-a parasit iubita.
Si eu asistam la schimbul asta: tensiunea nasicului meu scadea si crestea a celuilalt, a doctorului. Vedeam cum nasicul meu, din bolnav, se transforma in doctor, iar doctorul se transforma in pacient.
- Doispe cu cinci, spuse doctorul (era tensiunea buna a nasului meu)
- Nu trebuie sa suferiti atata, ii spune nasicul, luandu-i tensiunea sufleteasca doctorului. Si nasicul incepea sa-l ocroteasca.
Si eu, atunci, am asistat la lucrarea lui Dumnezeu. Salvarea salva trupul, iar Omul Frumos, sufletul. Unul mergea spre vindecare, celalalt, spre mantuire. Si astfel, la sfarsitul acestui consult reciproc, nasicul se simtea bine, iar doctorul avea sufletul linistit. Mai departe, i-am vazut imprietenindu-se. Doctorul venea o data pe saptamana, pretextand ca trebuie da-i ia tensiunea, dar, de fapt, venea sa-si ia doza de frumusete sufleteasca.

9. Lasa, mama, mi-am facut o cruce, la Dumnezeu nu insist!... Ajunge.

10.

Suferintele tanarului Werther - J.W. Goethe

2010-03-18T18:47:00.000+02:00

Durerile oamenilor ar fi mai mici daca ei nu s-ar ocupa cu un atat de mare zel al inchipuirii de amintirea relelor trecute si ar indura un prezent nepasator.
Imi socot inima un copil bolnav; orice capriciu ii este ingaduit
Viata omului este numai un vis.
Traiesc zile atat de fericite cum numai sfintilor le harazeste Dumnezeu.
Zarea e ca si viitorul! In fata sufletului nostru sta un tot urias.
Ma uit la propria-mi inima,care e mai bolnava decat multi din cei care zac pe patul de suferinta.
Noi, oamenii, ne plangem adeseori ca zilele bune sunt atat de putine si cele rele atat de multe, dar n-avem intotdeauna dreptate. Daca ne-am bucura cu draga inima de lucrurile bune pe care ni le da Dumnezeu in fiecare zi am avea si puterea sa le induram pe cele rele, atunci cand vin.
Viaţa mea nu e un paradis, dar totusi, luată în întregimea ei, e un izvor de nespusă mulţumire.
Cât de scump îmi sunt acum mie însumi şi cât de mult mă ador pe mine însumi de când ea mă iubeşte!
Ce e pentru inima noastră lumea fără iubire? E ca o lanternă magică fără lumină! Îndată ce pui lampa înăuntru pe peretele alb apar imagini colorate! Şi chiar dacă n-ar fi nimic altceva decât asta, decât nişte fantome trecătoare, şi tot am fi fost fericiţi când stăm ca nişte copii în faţa lor şi ne desfătăm cu apariţiile acestea minunate.
Sinuciderea nu poate fi privită decât ca un act de slăbiciune. E mai uşor să mori decât să înduri neclintit o viaţă chinuită.

Decalogul tacerii

2010-03-18T01:06:00.000+02:00

Taci cand nu ai ceva valoros de spus!

Taci caci nu stii sa vorbesti pana nu stii sa taci !

Taci pana-ti vine randul sa vorbesti !

Taci atunci cand esti provocat !

Taci cand esti nervos si iritat !

Taci cand esti ispitit sa vorbesti !

Taci cand este ispitit sa critici !

Taci si nu ingadui limbii tale s-o ia inaintea cugetului tau !

Taci in biserica pentru ca Dumnezeu sa-ti poata vorbi !

Taci cand pleci din biserica pentru ca Duhul Sfant sa poata lucra in inima ta cuvintele pe care le-ai auzit !

Un cuvant de iubire poate vindeca.

Un cuvant bun poate usura poveri.

Un cuvant delicat poate netezi calea.

Un cuvant vesel poate lumina ziua.

Un cuvant nepasator poate invrajbi.

Un cuvant amar poate amplifica ura.

Un cuvant dur poate distruge o viata.

Un cuvant violent poate izbi taios si ucide.

Diavolul si domnisoara Prym - Paulo Coelho

2010-03-17T16:57:00.000+02:00

* Exista doua lucruri care te impiedica sa iti realizezi visele: gandul ca sunt imposibile sau, printr-o brusca rasturnare a rotii norocului, faptul de a le vedea transfrmandu-se in ceva posibil cand te astepti mai putin.

* Binele nu exista: virtutea nu este decat una din fortele terorii. [...] Cand omul intelege asta, isi da seama seama ca lumea nu este altceva decat o gluma a lui Dumnezeu.

* GROAZA in fiecare dintre acele persoane de pe plaja magnificica, la ceasul unui apus care-ti taie respiratia. GROAZA de a ramane singur. GROAZA de intunericul care ne umplea imaginatia cu diavoli, GROAZA de a face ceva neprevazut in codul bunelor maniere, GROAZA de judecata lui Dumnezeu, GROAZA de comentariile oamenilor, GROAZA de a risca si de pierde, GROAZA de a castiga si de a trebui sa convietuiesti cu invidia. GROAZA de a iubi si de a fi respins, GROAZA de a cere o marire de salariu, de-a accepta o invitatie, de a merge in locuri necunoscute, de a nu reusi sa vorbesti o limba straina, de a nu fi capabil sa-i impresionezi pe ceilalti, de a imbatrani, de a muri, de afi remarcat pentru defectele tale, de a nu fi remarcat pentru calitatile tale, de a nu fi remarcat nici pentru defectele, nici pentru calitatile tale.

GROAZA, GROAZA, GROAZA. Viata era un regim al terorii, in umbra ghilotinei.

* Una dintre cele mai interesante descrieri ale osandirii o gasise intr-o carte araba: acolo statea scris ca, o data afara din trup, sufletul trebuie sa paseasca pe o punte ascutita ca taisul unui cutit, la latura din dreapta a raiului, iar pe latura din stanga o serie de cercuri care conduc in bezna dinlauntrul pamantului. Inainte de a trece puntea (cartea nu explica unde duce aceasta) fiecare trebuie sa-si poarte virtutile in mana dreapta si pacatele in stanga - dezechilibrul ar face ca sufletul sa cada in partea catre care il imping actele savarsite pe pamant.

Crestinismul vorbea despre un loc de unde s-ar auzi planset si scrasnet de dinti. Iudaismul se referea la o pestera destinata unui numar limitat de suflete - intr-o buna zi iadul s-ar umple si lumea s-ar sfarsi. Islamul vorbea de focul in care aveam sa fim cu totii arsi,, doar daca Dumnezeu nu vrea altfel. Pentru hisdusi, infernul nu era niciodata un loc al chinurilor vesnice, de vreme ce ei credeau ca sufletul s-ar reincarna dupa o vreme ca sa-si rascumpere pacatele in acelasi loc unde le savarsise cu alte cuvinte, in lumea aceasta. Oricum, si ei aveau 21 de locuri de suferinta in ceea ce obisnuiau sa numeasca "pamanturile de jos".

Budistii faceau si ei distinctii intre diferitele tipuri de pedepse pe care le poate infrunta sufletul; opt iaduri de foc si opt complet inghetate, precum si un taram unde osanditul nu simtea nici frig, nici caldura, ci doar foame si sete fara de sfarsit.

Nimic insa nu era comparabil cu uriasa varietate pe care o concepusera chinezii;spre deosebire de ceilalti - care situau iadul in interiorul pamantului - sufletele pacatorilor se duceau la un munte, numit Micul Tarc de Fier,c are era inconjurat de altul, Marele Tarc. In spatiul dintre cei doi munti, existau opt mari infernuri suprarpuse, fiecare dintre ele controland cate 16 infernuri mai mici care, la randul mor, controlau 10 milioane de infernuri subordonate. Chinezii explicau de asemenea ca diavolii erau reprezentanti de sufletele acelora care-si incheiasera pedepsele.

De altfel, chinezii erau singurii care explicau intr-un mod convingator originea diavolilor - ei erau rai pentru ca experimentasera raul propria lor piele, iar acum voiau sa-l transmita celorlalti, intr-un vesnic ciclu al razbunarii.

Unsprezece minute - Paulo Coelho

2010-03-04T08:55:00.000+02:00

Dragostea era legată mai mult de absenţa decât prezenţa partenerului: trăia ducând lipsa tânărului, petrecea ore în şir imaginându-şi despre ce aveau să stea de vorbă la următoarea întâlnire şi-şi amintea fiecare secundă când fuseseră împreună, străduindu-se să descopere să descopere ce făcuse bine sau ce greşise.

Când ne întâlnim cu cineva şi ne îndrăgostim, avem impresia că întreg universul este de acord.

Dragostea e în primul rând un izvor de suferinţă.

Gata cu nevoia de bărbaţi, cărora le place trupul femeii, dar îi dispreţuiesc inima.

Scopul meu este să înţeleg dragostea. Ştiu că eram vie când am iubit şi mai ştiu că tot ce am acum, oricât ar părea de interesant, nu mă entuziasmează.

Dragostea însă e teribilă: le-am văzut pe prietenele mele suferind şi nu vreau să mi se-ntâmple şi mie aşa ceva. Ele, care înainte râdeau de inocenţa mea, acum mă întreabă cum de reuşesc să-i domin atât de bine pe bărbaţi. Surâd şi tac, pentru că ştiu că remediul este mai rău decât durerea: pur şi simplu nu mă îndrăgostesc. Pe zi ce trece, văd şi mai limpede că bărbaţii sunt fragili, inconstanţi, nesiguri, surprinzători... până şi unii taţi ai acestor prietene mi-au făcut propuneri, am refuzat. Înainte eram şocată, acum cred că totul ţine de natura masculină.

Deşi scopul meu e să înţeleg dragostea, deşi sufăr in cauza persoanelor cărora mi-am încredinţat inima, văd că cei care mi-au atins sufletul n-au reuşit să-mi trezească trupul, iar cei care mi-au mângâiat trupul n-au reuşit să-mi atingă sufletul.

Dacă e să fiu credicioasă faţă de cineva sau de ceva, în primul rând trebuie să-mi fiu fidelă mie însemi. dacă e să caut dragostea aevărată, mai întâi trebuie să mă satur de iubirile mediocre pe care le-am întâlnit. Puţina mea experinţă de viaţă m-a învăţat că nimeni nu e stăpân pe nimic, totul este o iluzie - şi asta e valabil de la bunurile materiale până la bunurile spirituale. Cine a mai pierdut o dată un lucru pe care îl socotea garantat (ceea ce mi s-a întâ'mpălat de-atâtea ori) învaţă până la urmă că nimic nu-i aparţine.

Şi dacă nimic nu-mi aparţine, nu trebuie nici să-mi pierd âtimpul bătându-mi capulcu lucruri care nu sunt ale mele; mai bine e să trăiesc ca şi cum astăzi ar fi prima (sau ultima) zi din viaţa mea.

Îşi petrecuse mare parte din timp zicând "nu" unor lucruri la care i-ar plăcea să zică "da", decisă să trăiască numai experienţele pe care le putea ţine sub control.

Montagne-russe-ul e viaţa mea, viaţa este un joc dur şi halucinant, viaţa înseamnă salturi cu paraşuta, înseamnă risc, înseamnă să cazi şi să te ridici, înseamnă alpinism, înseamnă voinţă de a ajunge în punctul tău cel mai înalt şi a te simţi nemulţumit şi neliniştit când nu reuşeşti să o faci. [...]

Bun, prima senzaţie a fi că sunt prizonieră, aş fi îngrozită de curbe, mi-ar veni să vomit şi să plec de-acolo. Dar dacă mă încredinţez că şinele sunt destinul meu, că Dumnezeu conduce mecanismul, coşmarul acesta s-ar transforma în stimulent. Nu este decât exact ceea ce este, un montagne-russe, o jucărie sigură şi confortabilă, care ajunge la terminus, dar din care, cât ţine călătoria, trebuie să privesc peisajul din jur, să ţip de emoţie.

Viaţa sa, în ciuda aparentei libertăţi, era un şir nesfârşit de ceasuri în aşteptarea unui miracol, a unei iubiri adevărate, a unei aventuri cu acelaşi final romantic pe care-l văzuse mereu în filme şi despre care citise în cărţi.

Dragostea era primul lucru capabil să schimbe total viaţa unei persoane de la o clipă la alta. Exista însă cealaltă faţă a monedei, un al doilea lucru care face ca fiinţa umană să urmeze o cale total diferită de cea plănuită: se numea disperarea. Da, poate dragostea ar fi în stare să-l transforme pe cineva; disperarea operează însă această transformare mai repede.

În dragoste, nimeni nu poate leza pe nimeni; fiecare dintre noi e răspunzător pentru ceea ce simte şi nu putem da vina pe altul pentru asta.

M-am mai simţit rănită când i-am pierdut pe bărbaţii de care m-am îndrăgostit. Astăzi sunt convinsă de faptul că nimeni nu pierde pe nimeni, fiindcă nimeni nu posedă pe nimeni.

Asta e adevărata experienţă a libertăţii: să ai lucrul cel mai important din lume, fără a-l poseda.

Cine e îndrăgostiti face dragoste tot timpul, chiar şi atunci când nu face. Când trupurile noastre se întâlnesc este doar revărsarea din ceaşcă.

Sexul poate fi utilizat ca oricare drog: ca să fugi de realitate, ca să-ţi uiţi problemele, ca să te relaxezi. Şi, ca toate drogurile, e o practică nocivă şi distrugătoare.

Se găseşte în viaţa noastră cotidiană, în suferinţa ascunsă, în renunţarea la dragoste, când dăm vina pe aceasta pentru falimentul viselor noastre. Durerea sperie când îşi arată adevărata faţă, dar e seducătoarea când e înveşmântată în sacrificiu, renunţare. Sau laşitate. Omul, oricât ar respinge-o, găseşte totdeauna un mijloc de a conveţui cu ea, de a-şi face din ea o parte a vieţii.

Soldatul merge la război ca să-şi ucidă duşmanul? Nu: merge ca să moară pentru ţara lui. Femeii îi place oare să-i arate soţului cât este de mulţumită? Nu: vrea ca el să vadă cât i se devptează, cât suferă ca să-l vadă fericit pe el. Soţul se duce oare la muncă socotind că-şi va găsi împlinirea personală? Nu: îşi pune în joc sudoarea şi lacrimile pentru binele familiei. Aşa se întâmplă: copii care renunţă la visele lor ca să-şi bucure părinţii, părinţi care renunţă la viaţă ca să-şi bucure copiii, durerea şi suferinţa justificând ceea ce trebuie să aducă doar bucurie: dragostea.

În toate limbile există o aceeaşi zicală: ce nu văd ochii, inima nu simte. Ei bine, eu afirm că nimic nu este mai fals; cu cât sunt mai departe sentimentele pe care încercăm să le înăbuşim şi să le dăm uitării, cu atât sunt mai aproape de inimă. Dacă suntem în exil, vrem să păstrăm cea mai neînsemnată amintire despre rădăcinile noastre, dacă suntem departe de persoana iubită, fiecare persoană de pe stradă ne trezeşte amintirea ei.

Arta conversaţiei civilizate - Margaret Shepherd

2010-03-03T19:59:00.000+02:00

"Arta cea mai valoroasă constă în a omite anumite lucruri"; secretul partenerului ideal de discuţie este de a asculta cel puţin la fel de mult pe cât vorbeşte. La fel cum într- piesă de teatru intervin şi momente de linişte, al fel cum textul tipărit necesită margini albe, iar strofele unui cântec sunt separate de pauze, tot astfel conversaţia constă atât în cuvinte, cât şi în tăcere.

Capacitatea de a dialoga ne distinge ca fiinţe umane, este însuşi miezul fiinţei noastre. Aceasta constituie una dintre abilităţile care se dezvoltă mai întâi de toate în copilărie, iar stilul unic de a conversa al fiecărei persoane devine parte integrantă din personalitatea sa pe tot parcursul vieţii.

Adevărul este întotdeauna captivant. Aşadar, spuneţi adevărul. Viaţa nua re farmec fără el.

Nu spune nimănui ceea ce n-ai vrea să ştie cu toţii. Căci unii oameni pălăvrăgesc din varii motive - unii din prostie, alţii ca să tragă foloase, iar alţii din dorinţa deşartă de arăta că ştiu multe lucruri.

Inteligenţele reduse discută despre lucruri, cele medii discută despre oameni, iar cele fascinante - despre idei.

Tendinţa de a răspândi informaţii despre alte persoane este o problemă veche de când lumea, iar într-o anuită măsură reprezintă o parte integrantă a naturii umane.

Bârfa se aseamănă unui virus care infectează oamenii unul după altul, cu o singură mare deosebire. În vreme ce faţă de virus sunteţi lipstit(ă) de apărare, în schimb în caz de bârfă vă puteţi declina calitatea de "propagator". Vă puteţi abţine să-l transmiteţi altcuiva; sunt cazuri când chiar puteţi refuza să ascultaţi aşa ceva.

Orice conversaţie ar trebui să transmitî căldură umană; o conversaţie are viaţa sa proprie care permite ideilor oamenilor să înflorească. Plictiseala poate face sloi suflul dinr-o conversaţie, iar disputa o poate aduce în stare de incandescenţă.

Fericit cel ce aude o jignire şi nu o ia în seamă: pentru că ignoră astfel o sută de demoni.

Un răspuns blând domoleşte mânia.

Conversaţia nu are loc într-un spaţiu pustiu. De la serviciu la oficiul poştal, de pe terenul de fotbal la cafenea, stăm tot timpul de vorbă cu oameni. Putem stabili legături corespunzătoare cu ceilalţi oriunde ne-am afla, cu condiţia să fim atenţi la ceea ce spun ei în diverse situaţii.

Adevărata artă a conversaţiei constă nu numai în a spune ceea ce trebuie, ci şi în a spune ceea ce nu trebuie atunci când eşti tentat s-o spui.

În final, nu poţi dori nimic mai mult decât compania cuiva drag.

E mult mai greu să vorbeşti cu un copil, să-l fascinezi decât să câştigi într-o bătălie electorală. Dar şi rezultatele sunt mai mulţumitoare.

Atenţia arătată interlocutorului este un compliment tăcut şi continuu.

Agonia - Olimpian Ungherea

2010-02-24T18:55:00.000+02:00

Nimic nu este mai trist - îngrozitor de trist - decât o crimă pasională. O crimă născută din iubire. La început, a fost iubire. Apoi, gelozie. Apoi, furie. Apoi, ură. Dincolo de ură: gestul criminal.

Privirea noastră cutremură; zâmbetul crispează; cuvântul omoară. (E. Cioran)

Nu vreau şi nu pot să cred că răul este o stare normală a oamenilor. (Dostoievski)

Nici o generaţie nu va putea supravieţui uitării decât numai şi numai decă va putea ţese mereu, la nesfârşit, vraja unor captivante întâmplări cuprinse, la urma urmei, chiar şi în fereastra unui banal tablou ...

O viaţă inutilă nu este altceva decât o moarte timpurie. (Goethe)

Tot ceea ce este misterios e captivant. (Tacit)

Învăţăm să trăim, luptând împotriva propriei noastre fatalităţi. Dar, în lupta noastră, nu facem decât să secăm fântâna speranţelor. (M. Eliade)

Sufletele noastre ar fi ca niste case pustii, fără iubire. Case luxoase, frumoase, dar pustii. Alteori palate superbe, ilustre, magnifice, dar tot pustii. Iubirea, singură iubirea le dăruieşte fiorul dumnezeiesc al vieţii. Cine n-a iubit măcar o dată în viaţa lui, nu şi-a cunoscut pe deplin condiţia umană. N-a ştiut. Sau n-a putut. Nepuntinţa iubirii este cea mai îngrozitoare infirmitate ce ni se poate întâmpla. Un blestem monstruos care se plimbă, ca o stafie neagră, prin sufletele noastre pustii.

Numai prin iubire, suntem asemănători zeilor. Gândul înaripat de iubire este singurul nostru drum către porţile cunoaşterii, dincolo de care - abia atunci - devenim oameni.

S-au scris munţi de cărţi despre iubire, nesfârşite cohorte de artişti i-au înălţat nemuritoare opere, iubirea fiind deopotrivă motivaţie, mijloc şi ţel. Fără iubire omul se usucă şi piere, dispare Omul şi rămâne doar Bestia: un animal bizar, vertical, solitar, un uriaş tub digestiv care se hrăneşte, se reproduce şi atât. Bestiarul umanităţii noastre vegetează într-o desăvârşită singurătate, teritoriu pustiu în care guvernează, despotică, o enormă tristeţe. Singurătatea şi tristeţea: două boli incurabile ale Bestiei umane. Pentru că - aşa cum spune Artistul - dacă iubire nu e, nimic nu e.

Dar dacă este iubire prea multă? Dumnezeu a pus o măsură în toate cele ce sunt pe pământ. Ştim noi, oamenii, ştim noi, oare, întotdeauna, să cumpănim între mult şi puţin? Ştim să măsurăm, de fiecare dată, cu precizie, distanţa dintre bine şi rău? Avem noi, oare, întotdeauna acces la măsura pe care Dumnezeu a aşezat-o în destinul nostru? Până unde se întinde iubirea noastră şi de unde începe ura? Între iubire şi ură, ce teribile capcane ne pândesc?

Libertatea este dreptul de a nu minţi. (Albert Camus)

Omul nu este decât o trestie, cea mai fragilă din natură, dar e o trestie gânditoare. (Pascal)

Să se facă dreptate, chiar de s-ar prăbuşi cerul. (Seneca)

Gelozia, însă, poate produce mutaţii monstruoase. Iar trădarea face, uneori, din om, neom. Un om trădat poate deveni ucigaş. Gelozia este un monstru zămislit prin el însuşi şi hrănit cu sine însuşi. (Shakespeare)

Lumea e plină de ticăloşi care se cred îngeri. (Voltaire)

Banalitatea poate atinge perfecţiunea.

În ţarcul aparenţelor. În cimitirul speranţelor. Ne închipuim că lumea este exact aşa cum o percepem prin cele 5 simţuri ale noastre. Şi uităm că Dumnezeu ne-a dăruit spiritul, tocmai pentru a nu cădea în robia simţurilor.Iar când, într-o clipă de strălumincare, avem acces la adevăr, e târziu. Prea târziu. Ura a făcut deja din noi instrumentul ei ucigaş...

Are prieteni mulţi şi de nădejde. Dar ştie că are şi duşmani. Şi tot de nădejde. Adică, de moarte. Pentru că duşmănia lor e duşmănie oarbă. Norocel a învăţat repede lecţia dură a concurenţei, pe teritoriul crimei organizate. Aici duşmănia, ca şi prietenia, se măsoară c preţul vieţii.

Suprema înţelepciune este a distinge binele de rău. (Socrate)

Lucrurile misterioase sunt singurele agreabile, frumoase, singurele care dau har vieţii şi ne împiedică să murim de plictiseală. (Anatole France)

Presa, ca şi literatura, nu trăieşte din cuminţenie, din normalitate, ci exclusiv din drame umane.

A fost singura femeie din viaţa mea. Dacă Dumnezeu mi-ar fi furat-o, l-aş fi ucis pe Dumnezeu. Dar mi-a furat-o un om. Şi era de datoria mea să-l omor pe acel om. Nu ştiu dacă este drept. Dar ştiu că este logic.

Femeia nu a atins culmi decât în sfinţenie. Oamenii adoră sfintele. Întrebaţi însă pe oricine, în clipa lui de sinceritate absolută, pe cine preferă, dacă ar trebui să aleagă între o curvă şi o sfîntă. (Eugen Ionescu)

Tăria singurătăţii se manifestă prin despărţirea voluntară de ceea ce iubim. (Marin Preda)

Lumea prin care suntem trecători ni se dezvăluie, uneori, în ipostaze stranii. Necunoscute. Şi ne umplem, atunci, de uimire şi neputinţă, că am trecut atâţia ani nepăsători pe lângă ea, prin ea, cu ochiul aţintit doar asupra orizontului nostru mărunt şi meschin.

Educaţia, profesia, familia, grjile zilnice ridică în jurul nostru un zid de puşcărie, şi nu vedem şi nu simţim decât în lumea strâmtă pe care singuri ne-am făurit-o, dorind să trăim mai bine, visând că vom fi mai fericiţi. Nu de puţine ori, gândul trufaş că, pentru noi, viaţa nu mai are taine, ne dă târcoale ca un lup flămând. Şi trecem mai departe prin lume, preocupaţi, striviţi de treburile noastre zilnice, uitând că lumea e un mister pe care trebuie să-l dezlegăm la nesfârşit.

Între lumile pe unde ne purtăm fiecare povara destinului, există şi Lumea Cerşetorilor: o lume cu legile ei exacte, riguroase, tenebroase, o lume închegată în structuri care se pierd în negura istoriei, straficicată în clanuri, în cete, în răzoare şi familii. O lume organizată piramidal, de jos până sus, ca un veritabil regat. O lume strânsă tiranic în centura de fier a unor cutume oculte.

Cerşetorii sunt un popor aparte. Ei vin dintr-un con de umbră al istoriei şi patria lor e pământul întreg. Limbajul cerşetorilor e universal. Legile şi tradiţiile lor, aceleaşi în toată lumea. Cerşetor nu devii. Cerşetor te naşti. Cineva, un om oarecare necăjit, poate întinde, într-un anumit moment nefast al vieţii sale, mâna către mila publică. Acela e un om sărman, nu un cerşetor. După o lună, sau două, sau câţiva ani, dispare. Adeseori, îl ajută chiar cerşetorii să-şi refacă viaţa, şi omul revine în lumea lui, lumea noastră. Cerşetorii se nasc şi mor cerşetori. Ei sunt o naţie planetară, care conservă în memoria lor o experienţă ancestrală, sumbră, dură, contorsionată. Smulsă parcă din oglinzi strâmbe. O experienţă inedită, subterană şi luciferică, ţesută din întâmplări stranii, răstignită peste sufletul speciei umane ca un Crist întunecat şi misterios, care n-a înviat niciodată, pentru că n-a murit niciodată...

Răzbunarea se hrăneşte cu ură. Iar ura, cu zilele noastre. (C-tin Noica)

Cine n-a fost atins de aripa iubirii, rămâne pentru totdeauna, un infirm.

Femeia e ca un cozonac, poţi trăi şi fără cozonac, sau, dacă vrei, când şi când, îţi tai o felie, mănânci şi gata, îţi vezi mai departe de treburile tale. Fără femei. Fără complicaţii ...

Aşa zicem cu toţii, aşa ne propunem, aşa ne dorim viaţa: fără complicaţii. Şi totuşi ne vârâm adeseori în tot soiul de încurcături, de întâmplări idioate, căutăm nenorocirea cu lumânarea, ne complicăm destinul, nu ocolim împrejurările nefaste, ba, dimpotrivă, ne dăm în vânt după gesturi mizerabile, brutale, ticăloase ...

Paulo Coelho - ZAHIR

2010-01-21T11:01:00.000+02:00

- Zahir, în limba arabă, înseamnă vizibil, prezent, imposibil de a trece neobservat. Ceva sau cineva cu care, odată ce ai intrat în contact, ajunge să ne cotropească toate gândurile, până ce nu mai reuşim să ne concentrăm asupra altui lucru. Aceasta poate fi considerată sfinţenie, sau nebunie.

- Până într-o dimineaţă când o să mă trezesc dându-mi seama că mă gândesc la altceva, şi o să înţeleg că partea cea mai rea a trecut. Inima mi-e zdrobită, dar se face bine şi reuşeşte din nou să se bucure de frumuseţea vieţii. S-a mai întâmplat asta, şi se va mai întâmpla, sunt sigur. Când cineva pleacă, altcine soseşte - aşa îmi voi găsi o nouă dragoste.

- Cu cât e mai multă frumuseţe în jurul meu, cu atât mai mizerabil mă simt.

- Când mă întrebi dacă îmi place să fiu cu tine, îţi răspund că da. Însă la întrebarea dacă pot trăi fără tine răspunsul este tot da.

- Ce ochii nu văd, inima nu simte.

- Adevăraţii prieteni sunt aceia care se află alături de noi atunci când ni se întâmplă lucruri bune şi se bucură de victoriile noastre. Falşii prieteni apar în momentele grele, nu mutra plouată, "de solidaritate" cu noi, dar de fapt suferinţa noastră îi consolează pentru viaţa lor mizerabilă.

- Energia urii n-o să te ducă nicăieri; dar energia iertării, care apare prin dragoste, va reuşi să-ţi transforme viaţa în mod pozitiv.

- Când n-am mai avut nimic de pierdut, am primit totul. Când am încetat să mai fiu cum eram, m-am găsit pe mine însumi. Când am cunoscut umilinţa, chiar şi atunci, mi-am continuat drumul, şi am înţeles că eram liber să-mi aleg soarta [...] Ştiu că pot trăi fără ea, dar mi-ar plăcea să o întâlnesc din nou - pentru a-i spune ce nu i-am spus cât am fost împreună: te iubesc mai mult decât pe mine însumi. Dacă i-aş putea spune aceste cuvinte, aş merge mai departe în pace - pentru că dragostea m-a răscumpărat.

- În dragoste nu există nici bine, nici rău, nu există construcţie, nici distrugere, ci doar mişcări. Iubirea schimbă legile naturii.

- Dragostea este o forţă sălbatică. Când încercăm să o ţinem în frâu, ne distruge. Când încercăm s-o închidem, ne înrobeşte. Când încercăm să o înţelegem, ne tulbură şi ne amăgeşte. Această forţă există pe pământ pentru a ne face fericiţi, pentru a ne apropria de Dumnezeu şi de aproapele nostru. Dar aşa cum iubim acum, avem parte de un ceas de nelinişte pentru fiecare minut de pace.

- Frica apare înante şi după, dar nu în momentul în care se aud gloanţele. Fiindcă în acea clipă vezi limitele omului: e în stare de cele mai eroice şi mai inumane gesturi. Se aruncă într-o ploaie de gloanţe ca să-şi salveze un camarad, şi-n acelaşi timp trag în tot ce mişcă - copii, femei, oricine e pe linia frontului o să fie ucis.

- Dacă cineva e în stare să-şi iubească aproapele fără limite, fără condiţii, îşi manifestă iubirea dumnezeiască. Când se arată iubirea lui Dumnezeu, atunci îţi vei iubi aproapele. Dacă-ţi iubeşti aproapele, te iubeşti pe tine. Când te iubeşti pe tine, lucrurile se întorc la locul lor. Se schimbă istoria. Istoria nu se va schimba niciodată din cauza politicii, sau a cuceririlor ştiinţei, sau a teorilor, sau a războaielor - toate acestea sunt repetiţii, asistăm la ele de la facerea lumii încoace. Istoria nu se va schimba atunci când ne vom putea folosi energia iubirii aşa cum folosim energia vântului, a mărilor, a atomului.

- Există 2 lumi: cea pe care o visăm şi cea reală.

- Vei conştientiza 3 lucruri foarte importante: Primul: când cineva se hotărăşte să înfrunte o problemă, îşi dă seama că este mult mai capabil decât îşi închipuia. Al doilea: Toată energia, toată înţelepciunea vin din aceeaşi sursă necunoscută pe care o numim în mod normal Dumnezeu. [...] Şi al treilea: nimeni nu e singur în necazul lui - totdeauna mai există cineva care se gândeşte la el, care se bucură, care suferă la fel, şi asta ne dă putere să înfruntăm mai bine provocarea care ne stă în faţă.

- Dacă ai ajuns la suferinţă, atunci e mai bine s-o accepţi, pentru că nu va dispărea daor prefăcându-te că nu există. Dacă ai o bucurie, accept-o şi pe ea, dar cu teama că într-o bună zi o să dispară. Sunt oameni care ţin legătura cu viaţa numai prin sacrificii şi renunţări. Sunt oameni care reuşesc să se simtă oameni când cred că sunt fericiţi.

- În orice relaţie umană, lucrul cel mai important e comunicarea; dar oamenii au uitat să se aşeze şi să stea de vorbă, să-i asculte pe ceilalţi. Merg la teatru, la cinema, se uită la televizor, ascultă radioul, citesc cărţi, dar aproape că nu vorbesc. Dacă vrem să schimbă lumea, trebuie să ne întoarcem la epoca în care războinicii se adunau în jurul focului şi istoriseau întâmplări.

- Nu întotdeauna cele mai reuşite întâlniri au loc în jurul meselor elegante, în restaurante le cu încălzire centrală în funcţiune.

- Dar, cu toate acestea, epilepticii celebri au sfârşit prin a-i face pe oameni să vadă o "aură mistică" în jurul crizelor. Epileptici celebri cum ar fi Napoleon, Alexandru cel Mare, Dante. [...] Cercetătorii care studiază Biblia garantează că apostolul Pavel era epileptic. Se bazează pe faptul că pe drumul Damascului, el a văzut o lumină strălucitoare lângă el care l-a aruncat la pământ, l-a orbit şi l-a făcut incapabil să mai poată mânca sau bea timp de câteva zile. [...] Van Gogh îşi descria convulsiile ca pe nişte "furtuni interioare". [...] Se bănuieşte ca Lewis Carroll ar fi scris "Alice în Ţara Minunilor" tocmai pentru a-şi descrie propriile sale experienţe ca epileptic. Relatarea de la începutul cărţii, când Alice intră într-o groapă întunecată le este familiară majorităţii epilepticilor. Când traversează Ţara Minunilor, Alice vede multe lucruri zburând şi se simte foarte uşoară - o altă descriere foarte precisă a efectelor crizei. [...] Literatura e plină de exemple de scriitori suspectaţi, sau cu diagnostic confirmat: Moliere, Edgar Allan Poe, Flaubert. Dostoievski a avut prima criză la 9 ani şi aspus că asta îl aducea fie momente de mare împăcare cu viaţa, fie momente de mare depresie.

Epilepticii au adus multe în artă.

- Dragostea şi dependenţa merg mână în mână.

- Copiii trebuie să ne urmeze paşii, în fond suntem mai bătrâni şi cunoaştem lumea.

- Avem întotdeauna o diplomă de la facultate, chiar dacă niciodată nu obţinem un post în ceea ce ne-au obligat spă alegem drept carieră.

- Să nu ne întristăm niciodată părinţii, chiar dacă asta înseamnă să renunţăm la tot ce ne mulţumeşte.

- Există oameni dependenţi de muncă şi oameni dependenţi de distracţie. Ambele categorii sunt nefericiţi, considerând că pierd ceva prin asta.

- De ce iubim pe unii oameni şi-i urâm pe alţii?

Unde mergem după moarte?

De ce ne naştem, dacă tot murim?

Ce înseamnă Dumnezeu?

Efectele micului ecran asupra minţii umane

2010-01-20T19:28:00.000+02:00

1. Emisfera stâgă a creierului, a cărei activitate este inhibată când privim la televizor, nu se dezvoltă normal, ceea ce va face ca tinerii aceştea să fie deficienţi în ceea ce priveşte gândirea logică şi analitică, în vorbire, în construcţia frazei, în scris şi citit - procese desfăşurate în ariile acestei emisfere. Cele mai grave sunt însă consecinţele pe care televiziunea şi jocurile pe calculator le au asupra funcţionării părţii din faţă a creierului - cortexul prefrotal - care îl deosebeşte pe om de animal. Prin frânarea dezvoltării şi chiar prin vătămarea produsă de televiziune şi calculator acestei zone esenţiale în dezvoltarea proceselor de conştiinţă, a proceselor mentale superioare, vizionarea afectează capacitatea de concentrare a atn capacitatea de concentrare a atenţiei, slăbeşte motivaţia şi favorizează comportamentele instictive - bulimia, agresivitatea şi pulsiunile sexuale.

2. Educaţia copiilor este, poate, cea mai mare responsabilitate care o are omul în viaţă, activitatea care ne poate procura cele mai mari bucurii sau, dimpotrivă, dezamăgiri. Depinde în primul rând de noi formarea copilului, devenirea lui sau, dimpotrivă, eşecul. Omul de mâine ne va putea fi un real sprijin, un izvor de satisfacţii şi bucurie sau o povară, o pricină permanentă de regrete, o mustrare vie a neglijenţei privind modelarea sufletului, minţii şi trupului aceluia a cărei viaţă a depins în cea mai mare măsură de noi.

3. Trăim într-o lume în care se vorbeşte foarte mult despre drepturi. Oare n-ar trebui să asigurăm şi copiilor dreptul "fundamental" la mai multă afectivitate, la mai mult timp petrecut împreună cu ei, la o stimulare normală a minţii şi trupului, la a fi păziţi în faţa ofensivei unor mijloace care le pot distruge mintea? Sunt mai multe întrebări asemănătoare la care ar trebui să răspundem, în primul rând, noi părinţii şi educatorii, răspuns de care depinde soarta copiilor noştri şi a societăţii în care trăim.

4. Şi pentru adulţi, vizionarea constituie un important factor în intensificarea stării de nervozitate şi agitaţie mentală, în slăbirea capacităţii de concentrare, în scăderea memoriei, în apariţia stării de pasivitate şi a plictiselii, a depresiilor, a anxietăţii şi tulburărilor de personalitate. Stresul generat pe parcursul şi în urma vizionării poate afecta în mod serios creierul distrugând celula nervoasă din zonele cortexului refrontal şi ale emisferei stângi. Aşadar, pentru persoanele acre sunt deja stresate, care sunt obosite nervos, este recomandat ca în loc să-şi petreacă timpul liber în faţa micului ecran, agravându-şi starea, să caute destingerea prin ieşirea în natură, prin activităţi practice, prin lectură sau prin comunicarea cu cei apropiaţi.

5. Vizionarea TV amorţeşte emisfera stângă şi lasă emisfera dreaptă să îndeplinească toate activităţile cognitive. Acest fapt poate avea consecinţe din cele mai grave pentru dezvolatrea şi sănătatea creierului. De exemplu, emisfera stângă este regiunea critică pentru organizarea, analiza şi judecata datelor primite. Partea dreaptă a creierului tratează datele primite în mod necritic: nu descompune şi nu decodează informaţia în întregul ei, determinând răspunsuri mai degrabă emoţionale decât raţionale (logice).

6. Studiile afectuate arată că "oamenii primesc informaţiile de la televizor, în mod principal, prin intermediul acţiunii vizuale sau prin sunete non-verbale - bubuituri, trosnituri (booms, crashes), muzică - şi nu ca urmare a dialogului", ceea ce, desigur, indică o stimulare preferenţială a emisferei drepte.

7. Gândirea logică şi analitică, exprimarea corectă, gramatical vorbind, a ideilor, cititul, scrierea, raţionamentul matematic şi ştiinţific, împreună cu alt abilităţi din cele procesate de emisfera stângă, sunt puse în criză în societatea modernă, prin vizionarea excesivă a televizorului şi prin utilizarea calculatorului.

8. Principalele mecanisme prin care televiziunea subminează lectura:

- televiziunea anulează satisfacţia pe care o producea lectura, înlocuind-o cu plăcerea facilă a micului ecran, şi astfel inhină dezvoltarea abilităţilor necesare citirii;

- vizionarea solicită un efort mental inferior celui cerut de lectură, ceea ce-l va face pe copil să găsească cititul ca fiind prea dificil;

- dependeţa de televizor micşorează timpul pe care copiii sunt dispuşi să-l petreacă spre a găsi răspunsul la problemele pe care trebuie să le rezolve şi, ca atare, îngreunează sau descurajează desfăşurarea unei activităţi precum cititul. Această activitate răgaz pentru reflecţie, răbdare şi tenacitate în decodarea semnificaţiilor.

9. Televizorul presupune o experienţă complet diferită de cea a lecturii:

* Lectura eliberează imaginaţia, care trebuie să construiască să-şi imagineze înţelesul cuvintelor, al lucrurilor citite. Televizorul însă blochează procesul imaginativ, oferind imaginile de-a gata.

* Lectura presupune un ritm mai încet sau mai rapid, în funcţie de capacitatea de înţelegere a textului (cât de rapid), în timp ce televiziunea, impunând un ritm foarte rapid, cel al derulării imaginilor, depăşeşte capacitatea omului de a procesa informaţia.

* Cititul înseamnă concentrarea minţii, dezvolatarea atenţiei, iar televizorul, dimpotrivă, susţine o atitudine pasivă, atenţia nefiind dirijată din interior, ci captivată şi susţinută prin stimulii externi.

10. Învăţarea trebuie să fie un proces raţional şi conştient, ce presupune un efort de înţelegere, de oragnizare a cunoştinţelor şi de integare a lor în orizontul mai larg de cunoaştere a individului. Noile cunoştinţe sunt depozitate în memorie, de unde pot fi scoase pentru a fi întrebuinţate în procesul gândirii. În cazul vizionării TV, cunoştineţele nu sunt percepute sau structurate logic şi nici mintea nu este deplin conştientă de ele. De fapt, dacă se poate vorbi de o învăţare prin intermediul televizorului, aceasta nu are un caracter logic, deductiv, sintetic, fiindcă aceste procese sunt guvernate de emisfera stângă care, în timpul vizionării, se află în "amorţire".

Dacă despre o învăţare conştientă în faţa televizorului nici nu poate fi vorba, altceva poate fi însă remarcat ca fiind propriu acestei tehnologii: televiziunea se pare că are capacitatea de a-şi trimite mesajele direct în subconştient, fără ca telespectatorii să apuce să controleze acea informaţie, să conştientizeze cu adevărat ce şi cum au pătruns acele mesaje în memorie.

11. Hiperactivitatea ete acea stare de permanentă agitaţie, zbânţuială sau mişcare continuă, care cauzează sau se corelează cu problemele de atenţie. Copiii care suferă de acest sindrom nu-şi găsesc locul, la şcoală nu pot sta liniştiţi în bancă, nu pot fi atenţi la ce le spui. Hiperactivitatea determină impulsivitatea axcesivă, lipsa controlului interior şi determină o oboseală nervoasă permanentă, un somn agitat şi chiar insomnie. Ea este văzută ca o cauză principală a comportamentului impulsiv la adulţi, a comportamentului antisocial şi a delincvenţei.

12. Televiziunea vorbeşte, însă nu nouă sau copilului, ci unei mase de oameni, tuturor sau nimănui în mod special. Cei mici au însă nevoie de o adresare personală, de dialog. În faţa televizorului, copiii nu îşi pun întrebări, nu caută soluţii, nu vorbesc şi, cu adevărat, nici nu ascultă. Ei sunt doar absorviţi în interiorul fluxului de imagini şi sunete fascinante ce ies din cutia TV.

13. Dependenţa de televizor ( criterii de diagnosticare, determinate de psihologi americani) :

Deşi se constată apariţia unor probleme de natură fizică sau psihică datorită vizionării prelungite, cei mai mulţi mărturisesc că nu pot reduce timpul alocat televizorului.

Telespectatorul îşi propune să vizioneze numai un program, deşi sfârşeşte prin a viziona mai multe.

Cu toate că doresc să aloce mai mult timp altor activităţi decât privitului la TV, oamenii se declară neputincioşi în a micşora timpul dedicat vizionării.

Persoanele dependente dedică mult timp televizorului 3-5 ore/zi.

Apare renunţarea la ocupaţiile familiale, la activităţi sociale şi recreative în favoarea televizorului.

Atunci când se renunţă brusc la TV apar simptome specifice dependenţei de drog cum ar fi: anxietate, irascibilitate, agresivitate, nervozitate excesivă, plictiseală.

Omul se comportă ca şi cum nu mai poate trăi fără prezenţa televizorului.

Imediat după întoarcerea de la şcoală sau de la serviciu, se deschide televizorul.

TV-ul rămâne deschis, deşi se desfăşoară alte activităţi în paralel.

La trezirea din somn, de dimineaţă TV-ul este pus în funcţiune.

Nu se mai poate adormi decât cu TV-ul deschis.

14. Lumea TV este una a viselor frumoase sau a coşmarurilor.

15. Televiziunea creşte efectiv activitatea sexuală la tineri şi la copii. Studiile arată, totodată, o semnificativă descreştere a vârstei primului contact sexual, probabilitatea ca primul act sexual să aibă loc la o vârstă mai timpurie crescând proporţional cu numărul orelor de vizionare TV.

16.

Stelian Păun - Omul de la catedră

2010-01-17T19:03:00.000+02:00

1. Copilăria, adolescenţa şi tinereţea reprezintă în viaţa omului anumită perioadă care este destinată educaţiei. Se întelege că educaţia continuă şi atunci când omul devine adult. Cît de mult îi înnbilează, îi înalţă pe oameni o frumoasă educaţie ! Aceasta este cu atît mai necesară, cu cît ştim bine că adulţii exercită şi ei direct sau indirect - o influenţă educativă determinantă asupra tinerei generaţii. Şi nu întîmplător spunem adesea că unii copii sînt adulţi.

2. Copiii sînt ca plantele care de la o vreme îşi iau din mediul lor elementele de care au nevoie.

3. Copilul e ca şi copacul, cînd e mic se strîmbă, anevoie se mai îndreaptă.

4. Cei mai mulţi sînt de părere ca profesorul trebuie să aibă şi vocaţie, dar ca în orice artă reuşita se datoreşte şi capacităţii de muncă, virtuţilor personale - inteligenţa, conştiinţa îndeplinirii datoriei, competenţa şi, mai ales, pasiunea, care ţine de inima omului.

5. ... Am învăţat că din dragostea pentru copii se naşte dragostea pentru munca pedagogică, iar această dragoste formează măietria în muncă. Se poateoare să nu-l iubeşti pe icuţul care păşeşte sfios pentru prima oară pragul clasei I şi care, de-l întrebi "cîţi ani ai?" îşi lasă capul în jos şi tace?...

Se poate să nu-l iubeşti cînd, mai tîrziu, îl priveşti cum caută pe hartă cu un aer serios latitudinea şi longitudinea geografică a locului natal ?

Se poate oare să nu te mîndreşti cu acest om, atunci cînd după ani şi ani vine la tine om în toată firea, profesor, inginer, aviator, doctor sau tehnician ?

6. Sufletul omenesc nu cunoaşte oprelişti şi graniţe. Nu-l pot opri nici legile gravitaţiei, nici radiaţiile solare, nici vidul ... Poate învălui pămîntul, poate cutreiera cerul, poate să se ascundă după soare ca o pasăre fermecată, să se cufunde în adîncul oceanului, ca un peşte de aur. Să străbată spaţiile atît de rapid, încît să iasă cu totul din afara vitezei. După ce pluteşte imperceptibil în jurul unei flori, printre fire de iarbă, pe aripile colorate ale unei gîze, ţîşneşte ca un bolid printre spaţii, peste mii de galaxii.

7. Copilăria, dar mai ales adolescenţa - reprezintă însă în viaţa omului o epocă minunată, care apare anume destinată pentru a descoperi frumosul din viaţa înconjurătoare. Sînt încredinţat că nu se poate concepe dezvoltarea armonioasă a unui tînăr, fără a fi educat în acest spirit, fiindcă arta are acea forţă de a pătrunde în toate colţurile tainice ale vieţii spirituale, puterea de a trezo în om o gamă întreagă de emoţii. Ea dezvoltă totodată imginaţia, fantezia creatoare; calităţi necesare pentru adolescentul care se instruieşte şi se educă încă de pe băncile şcolilor.

8. Să nu uităm că fiecare om, într-o anumită perioadă a vieţii lui este şi educator, indiferent de îndeletnicirea lui specială, şi are ocazia, în diferite împrejurări, să-şi asume rolul de educator, să ştie ce înseamnă şi cum trebuie educaţi copiii în şcoală şi în familie, pentru a fi folositori comunităţii.

9. Şcoala trebuie să ţină seama de aspiraţiile spre cultură ale epocii, să ştie să se adapteze noilor cerinţe ale vieţii, să răspundă nevoilor mereu crescînde ale tineretului, să satisfacă interesele şi cerinţele acestuia sub diferite planuri.

10. Cine a aflat în lume prieten adevărat, el o comoară bogată în viaţă şi-a cîstigat.

11. Într-adevăr, prietenia este un izvor de fapte măreţe, sentimentul adînc care făureşte oameni noi şi creeză cele mai mari valori umane.

12. Dragostea poate fi umbrită de ură ... Cîte prietenii nu s-au destrămat, cîte căminuri n-au fst distruse din ura şi viclenia unora.

13. Nu există fapte fără cauze. Orice strădanie de a înţelege o acţiune fără un motiv se zdrobeşte de această teribilă axiomă. Evident, nu spun nici o noutate afirmînd că toate faptele noastre, mai mari sau mai mici, pornesc de la intenţie, de la necesitate, au - cu alte cuvinte - o cauză.

14. Rîsul nu numai că nu ofileşte şi nu degenerează forţa pshică, dar constituie şi un tonic necesar în diversele situaţii care se ivesc în viaţa de zi cu zi.

15. Bine este ceea ce aduce mulţumire, satisfacţie, folos, bunăstare şi fericire. Este tot ceea ce îşi doreşte cineva, ceea ce place oricui. Ideile pe care le semănăm produc sentimente, iar acestea, la rîndul lor, dau naştere unor acţiuni. Nu se poate ca cineva să vadă binele şi să nu-i placă, chiar dacă, în treacăt fie vorba, sînt oameni care văd în bine numai ceea ce se adresează direct lor.

16. Modestia este o facultate a omului, greu de definit. Prea multe elemente ontră în joc şi se combină în fel şi chip pentru a-i determina înţelesul şi forma de manifestare. În orice caz, modestia este o virtute care dă forţă şi relief personalităţii umane. În dicţionarul limbii romîne literare contemporane se spune că modest(ă) este acea persoană căreia nu-i place să se laude ... Este un fel de a spune, fiindcă omul, prin firea lui, gîndeşte cu mîndrie şi cu demeţie despre el însuşi. Important este să nu sufere nimeni din pricina aceasta.

Dan Puric - Cine suntem

2010-01-14T20:47:00.000+02:00

1. Soarta unei glume nu depinde de gura care o spune, ci de urechea care-o ascultă. (Shakespeare)

2. Numai oamenii fără Dumnezeu se simt singuri.

3. Căci sfinţii nu vorbesc - vorba este a oamenilor, ei cuvântă. Deci, să-i dăm drumul :

"Mi-ar fi cu neputinţă să alcătuiesc stihuri, până când nu simt în inimă ceea ce scriu. Cuvintele stihurilor izbutesc din inimă, ca nişte scântei dintr-o cremene, dar asta se-ntâmplă numai atunci când cremenea inimii este lovită de amnarul durerii sau al bucuriei, al mustrării pentru păcate sau al recunoştinţei faţă de milostivul Dumnezeu... Când scriu ceva mai mişcător, simt o durere la inimă, ca şi cum stihurile ar fi nişte fărâmituri, desprinse din însăşi inima mea zdrobită, de aceea şi cuvintele curg insoţite de lacrimi uneori. Dar rucodelia mea nu se-ntreabă aici, pe piaţă... Acum, lumea, săraca, este tare grăbită."

Aşa a cuvântat unul dintre cei mai noi sfinţi români şi ai întregii lumi creştine: Sfântul Ioan Iacob Românul, din Horeza.

4. Suferinţa, în comunism, aparţinea celor închişi, iar sensul ei creştin, dispreţuit şi considerat o ratare. Ca să scapi de suferinţă, arma lor de şantaj, şi se propunea colaboraţionalismul, compromisul fiinţei, iar în lagărele dure, hulirea lui Dumnezeu şi a credinţei - exerciţiul fusese făcut în timpul revoluţiei franceze, când creştinii au fost internaţi de către revoluţionari într-un spital de nebuni.

5. Suferinţa lui, a omului modern, este înconjurată de analgezice; a creştinului era poarta către Dumnezeu . Una cu sens paralizat în biologie, cealaltă, ca scară către Ziditor.

6. Credinţa e ca o pasăre cu două aripi; eu sunt o aripă, tu eşti o aripă. Ne rugăm şi zboară.

7. Gândiţi-vă că cel mai ortodox şi cel mai fulminant vers din literatura română: "Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată", al lui Mihai Eminescu, afost transformat, pe parcursul istoriei, în: "nu credeam să devin şmecher vreodată", "nu credeam să fur vreodată", "nu credeam să învăţ a mă strecura ca o libarcă printre ăştia".

" Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată" este jertfelnic. Acolo este tonusul neamului românesc şi acolo trebuie să ne întoarcem noi. Restul - de asta zic că este nevoie de dicţionarul român-român - este, cum s-ar spune, "imaginea României în lume". Nu e nici o imagine. Este icoana neamului în faţa lui Dumnezeu. Şi dacă la această icoană tu te închini, restul vine.

8. Demnitatea creştină nu este a chipului omului în om, ci este demnitatea chipului lui Dumnezeu în om. Şi, dacă aţi observat, omul, şi mai cu seamă creştinul, de regulă, când i se întâmplă lucruri care-l afectează doar pe el, le rabdă. Dar, când se întâmplă lucruri care mutilează chipul lui Dumnezeu din el, atunci luptă, luptă până când ajunge martir.

Acest chip al lui Dumnezeu din om este suportul demnităţii creştine. Demnitatea creştină ne-a fost dată de Iisus Hristos. Venirea Lui înseamnă momentul crucial, de fapt, de recâştigare a demnităţii.

9. Mai demult erau cruci de lemn şi suflete de aur; acum sunt cruci de aur şi suflete de lemn.

10. România e poligon de tragere. Tragem cu ai noştri în ai noştri. E ca la cancer, care te distruge cu propriile tale celule.

11. "Proprietatea de bază a inimii este structura sa musculară, iar principala proprietate a unui muşchi este faptul că noi nu-l înţelegem. Cu cât ştim mai multe despre ele, cu atât înţelegem mai puţin; şi se pare că vom şti totul şi nu vom înţelege nimic", sunt cuvintele unei mari personalităţi a medicinii secolului XX. Puneţi în locul inimii identitatea şi veţi avea acelaşi răspuns.