Există 2 lumi: cea pe care o visăm şi cea reală.

La raul Piedra am sezut si am plans - Paulo Coelho

2011-11-26T19:32:00.000+02:00

Şi în Iubire nu există reguli. Putem încerca să ne ţinem de manuale, să ne controlăm inima, să avem o strategie de comportament – dar toate acestea sînt fleacuri. Inima este cea care hotărăşte şi doar ce hotărăşte ea este important.
Cine iubeşte învinge lumea, nu‑i e teamă că pierde ceva. Adevărata iubire este un act de total abandon.
Viaţa spirituală se reduce la dragoste. Nu iubeşti pentru că vrei să faci binele sau să ajuţi şi să aperi pe cineva. Dacă acţionăm aşa, îl vedem pe aproapele ca pe un simplu obiect, iar pe noi ne vedem ca pe nişte persoane generoase şi înţelepte. Asta nu are nimic de a face cu iubirea. A iubi înseamnă a fi în comuniune cu celălalt şi a descoperi în el scînteia lui Dumnezeu.
Un „da" sau un „nu" ne poate schimba viaţa.
Caută să trăieşti. Amintirile sînt pentru cei mai bătrîni.
Iubirea ne face poate să îmbătrînim înainte de vreme şi ne reîntinereşte cînd tinereţea s‑a dus.
Trebuie să riscăm. Vom înţelege pe deplin minunea vieţii doar cînd vom lăsa să se întîmple imprevizibilul.

În fiecare zi Dumnezeu ne dă – o dată cu soarele – o clipă în care ar fi cu putinţă să schimbăm tot ce ne face nefericiţi. În fiecare zi încercăm să ne prefacem că nu întrevedem momentul acesta, că el nu există, că ziua de azi esta la fel cu cea de ieri şi va fi la fel cu cea de mîine. Dar cine îşi examinează cu atenţie ziua descoperă şi momentul magic. Acesta poate fi ascuns la ceasul în care vîrîm cheia în uşă, dimineaţa, în clipa de tăcere de după masa de prînz, într‑unul din cele o mie şi unul de lucruri care ni se par aidoma. Acest moment există – un moment în care toată puterea stelelor trece prin noi şi ne îngăduie să facem minuni.

Fericirea e uneori o binecuvîntare – dar de obicei e o cucerire. Momentul magic dintr‑o zi ne ajută să ne schimbăm, ne face să plecăm în căutarea viselor noastre. Avem să suferim, avem să cunoaştem momente dificile, avem să înfruntăm multe deziluzii – totul însă e trecător şi nu lasă urme. Iar în viitor, vom putea privi înapoi cu mîndrie şi credinţă.

Vai de cine se teme să‑şi asume riscurile. Acesta poate că nu va avea niciodată parte de decepţii, nu va avea deziluzii şi nici nu va suferi precum aceia care au un vis de urmărit. Dar cînd va privi în urmă – pentru că totdeauna privim în urmă – îşi va auzi inima spunîndu‑i: „Ce ai făcut cu minunile pe care Dumnezeu le‑a semănat în zilele tale? Ce ai făcut cu talanţii pe careţi i‑a încredinţat Stăpînul tău? I‑ai îngropat adînc într‑o pivniţă pentru că ţi‑a fost frica să nu‑i pierzi. Atunci asta ţi‑e moştenirea: certitudinea că ţi‑ai irosit viaţa."
Există momente în care e nevoie să-ți asumi și riscurile să faci pași nebunești.
Cine este înțelept este înțelept doar pentru că iubește. Și cine e nebun e nebun deoarece crede că poate înțelege iubirea.
Cine e capabil să-și țină inima în frâu e capabil să cucerească lumea.
Dragostea și barajele sunt totuna: dacă lași o fisură pe unde să se poată strecura un firicel de apă, în scurt timp acesta va face să se prăbușească întreaga construcție și vine o clipă când nimeni nu va mai putea stăpâni forța viiturii. Dacă zidurile se prăbușesc, dragostea le ai locul; nu mai are importanță nici dacă o mai putem păstra lângă noi pe ființa iubită - a iubi înseamnă a pierde controlul.
Nu există nimic mai profund decât dragostea. În basme, prințesele sărută broaște râioase și acestea se prefac în prinți. În viața reală, prințesele îi sărută pe prinți și aceștia se prefac în broaște râioase.
Iubirea e ca un drog. La început ai senzația de eforie, de abandon total. Apoi, a 2-a zi, vrei mai mult. Încă nu e un viciu, dar îți place senzația și îți închipui că o poți ține sub control. Te gândești la ființa iubită vreme de 2 minute și uiți de ea timp de 3 ore.
În scurt timp, însă te obișnuiești cu acea persoană și începi să fii complet dependent de ea. Acum te gândești la ea 3 ore și o uiți 2 minute. Dacă ea nu e lângă tine, încerci aceleași senzații ca și drogații când nu-și obțin drogul. În acest moment, așa cum drogații fură și se înjosesc ca să facă rost de ceea ce le trebuie, tu ești dispus să faci orice pentru dragoste.
Dragostea e un drum complicat fiindcă pe drumul acesta lucrurile fie te înalță la cer, fie te atrag în iad.
E inutil să discuți despre dragoste, fiindcă dragostea își are propriul glas și vorbește de la sine.
Dragostea e totdeauna nouă. Indiferent dacă am iubit o data, de două, de zece ori în viață - suntem mereu în fața unei situații pe care nu o cunoaștem. Iubirea ne poate duce în iad sau în rai, dar undeva ne va duce totdeauna. Trebuie să o acceptăm, fiindcă ea este hrana existenței noastre. Dacă o refuzăm, vom muri de foame văzând ramurile pomului vieții încărcate de poame, fără a putea cuteza să întindem mâna și să culegem fructele.
Trebuie să căutăm dragostea acolo unde suntem, chiar dacă asta ne-ar costa ceasuri, zile, săptămâni de decepții și tristeți.
Căci în clipa în care pornim în căutarea iubirii, și ea pornește în întâmpinarea noastră.
Și ne salvează.
Fericirea e ceva ce se multiplică atunci când se împarte.
Adevărul există totdeauna acolo unde există Credință.
Atunci când căutăm iubirea cu îndrăzneală, ea se dezvăluie și ajungem să atragem și mai multă iubire. Dacă ne iubește un om, ne iubesc toți. Dacă suntem singuri, ne trezim și mai singuri. Viața e ciudată.
Poți muta un oraș, dar nu o fântână. Îndrăgostiții se întâlnesc, își potolesc setea, își construiesc casele, își cresc copiii în jurul unei fântâni. Dar dacă unul dintre ei se hotărăște să plece, fântâna nu poate să-l urmeze. Dragostea rămâne acolo, părăsită - dar plină de aceeași apă curată, ca mai înainte.

Cum sa păstrezi iubirea partenerului - Alexandru Răducanu

2011-11-08T21:01:00.003+02:00

O relație este ca o persoană: ea se naște, trăiește și moare. Nimic nu durează la infinit. Ea are, deci, ca o persoană, o copilărie - începutul ei -, o maturitate - relația stabilizată, bună sau mai puțin bună, fericită sau mai puțin fericită - și un sfârșit. Și ca orice persoană la vârsta adultă, invocarea copilăriei se face frecvent!
Iubirea moare pentru că nașterea ei a fost o eroare.
Noi, oamenii, avem o trăsătură ciudată: nu ne prea place să învățăm de la alții, învățăm doar după ce ne lovim cu capul de pragul de sus.
O relație bună înseamnă sacrificiu. Nimic nu se câștigă fără a renunța la altceva.
Cine vorbește mult nu mai aare timp să asculte.
Cuvântul este de argint, dar tăcerea e de aur.
E ușor să obții dragostea, dar e foarte greu să o păstrezi.
Nu căuta justificări și ecplicații pentru ceea ce ai/n-ai făcut. Caută soluții pentru ce vei face.
Orice relație, asemenea unei corabii, ca sa reziste, are nevoie și de pânze (sentimente) în care să sufle vântul (dragostei și a pasiunii), dar și de ancoră (principii) care să o țină în loc atunci când apar furtuni (probleme).

Imnul Romaniei mute

2011-10-31T21:41:00.000+02:00

- Romane, iti scriu aceste versuri nu ca sa-ti zic cum e mai bine,
Ci din pacate ca trebuie sa convetuim cu tine,
Desi conceptul de societate, in forma ei actuala,
Ti-ar putea creea iluzia ca ai liber la rascoala.
Cei cu ochelari de cal,Chiar daca or fii rapperi sau ce-or mai fii
Trebuie sa inteleaga exact ce inseamna anul 2000.
Ca-i pacat sa ramai prost, nu ca-ti explic cum e,
Dar la o aruncatura de google gasesti orice.
Ma astept la aia ce or sa ne schimbe viitorul
Sa inceapa prin a stinge si a arunca televizorul.
Eu n-am nimic cu nimeni care nu are nimic cu mine,
Dar oriunde ma uit sunt tigani si emisiuni cretine.
Revistele pentru femei le baga-n cap de mici ca nu-s frumoase
Ca tre' sa-si ia mai multe farduri si sa nu spele vase.
Pagina 5 tre sa se umple si ea cu ceva,
Dupa ce-si dau seama ca iubirea nu-i asa cum se vorbea.
Eu inteleg arta la modul usor...
Dar modul asta nu e arta, e o poza cu tine in curu' gol.
E usor sa prelucrezi clisee, sa crezi ca esti special
Sa-ti pui la status: "Azi nu, dar azi te-ai trezit la 6 iar".
Pune-ti o poza cu tate la avatar.
Salariul bagat tot in supermarket, in ce mananci si bei,
Oricat ar fii de ieftin nu-ti trebuie 5 baxuri de ulei.
Ca-i amuzant s-o denumesti economie,
Ca tot ce facem este sa cumparam, sa consumam in prostie.
Si daca-n fata altarului te-ai hotarat sa spui DA!
Respecta-ti nevasta, nu mai fii taran cu ea!
Trateaz-o si iubeste-o ca pe mama ta.
Nu mai turna sute de plozi numai pentru ca-i simplu
Chiar daca si copii strazii se obisnuiesc cu timpul.
Sa nu-l mai invidiezi pe unul care a furat de mic
Ca de fapt tot ce are nu-i foloseste la nimic.
Poate un moment cu tine, cu Dumnezeu, e de bun augur.
Nu preoti ce predica smerenie imbracati in aur.
E-n cutia milei bani catre cei cu nevoi multe
Ca si fara cruci imense, Domnu' sta sa te asculte.
Din ce ne inconjoara, sa luam doar ce-i bun.
Sa nu mai ciopartim natura ca sa fim cool, de Craciun.
Macar un brad intr-o viata... cum zicea proverbu' bine: "Sa ne intrebam de ce prin foc se spune ca
sfarsitu' vine"
Ura pentru cel care-i altfel decat noi sa se schimbe in respect,
C-o putem duce bine amandoi.
Pace-n razboi, acolo unde nu e treaba noastra, avem nevoie de armonie
ADUCETI MILITARII ACASA.
Tu care te scalzi in bani si nu tie frica de maine.
Vezi ca ai langa tine un frate care n-are o paine.
Ca-i de la obraz sa nu-i sfidezi cu luxul lasat sa se vada
Doar ca ai avut norocu' sa nu te nasti pe strada.
Inchei aceasta relatare, sperand ca intr-un final, romane,
O sa iei aminte la imnul national!

Cele 10 porunci ale iubirii

2011-10-29T23:26:00.001+03:00

Să-ți deschizi sufletul către o sursă infinită de iubire (Divinitatea), pentru a-ți reîncărca bateriile și a-ți regenera capacitatea de a iubi. Dacă nu faci asta, chiar și cea mai puternică dragoste pentru un om va intra în rutină și se va toci.
Să nu ceri, până nu dai; să nu aștepți până nu oferi.
Să-ți accepți trecutul pentru a avea un viitor.
Să te iubești pe tine însuți. Dacă tu nu o faci, altcineva de ce ar face-o?
Să înveți să-ți asculți și înțelegi pornirile interioare. Dacă nu știi ce cauți, cum o să știi ce găsești?
Să asculți ce spune celălalt. Vei fi surprins ce diferență ar putea să fie între ce îți imaginezi tu că va spune și ce spune în realitate.
Să nu-ți manipulezi sau constrângi partenerul de cuplu niciodată. Fiindcă în acea clipă dragostea a murit și în locul ei s-a instaurat controlul.
Să știi că totul depinde de tine. În fiecare clipă iei o decizie care se reflectă asupra relației de cuplu.
Să nu-ți imaginezi că dragostea este o bancnotă de 100$. În realitate ea este suma a 100 de bancnote de 1$, este suma fiecărui gest mărunt și a fiecărui gând.
Să ai încredere în tine însuți, pentru a putea avea încredere în celălalt. Dacă tu nu vrei fi demn de încrederea ta, ncii partenerul nu va fi.

Decalog - Octavian Paler

2011-10-28T15:57:00.000+03:00

Prima porunca: Sa astepti oricât.
A doua porunca: Sa astepti orice.
A treia porunca: Sa nu-ti amintesti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajuta sa traiesti în prezent.
A patra porunca: Sa nu numeri zilele.
A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.
A sasea porunca: Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul în care traim.
A saptea porunca: Nu pune în aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu îndrazneste sa spere singur.
A opta porunca: Daca gândul asta te ajuta, nu evita sa recunosti ca speri neavând altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
A noua porunca: Binecuvânteaza ocazia de a-ti apartine în întregime. Singuratatea e o târfa care nu te învinuieste ca esti egoist.
A zecea porunca: Aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, într-o grota.

Cu timpul...

2011-10-24T17:51:00.002+03:00

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de
cineva pentru ca iti ofera un viitor bun,
inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu
defectele tale,
fara a pretinde sa te schimbe,
iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti.
Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar
pentru a-ti intovarasi singuratatea,
in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati,
si ca cel care nu lupta pentru ei,
mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false
prietenii.

Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie,
pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten,
e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi
intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca desi
poti fi fericit cu prietenii tai,
intr-o buna zi vei plange
dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare
fiinta,
nu se va mai repeta niciodata.

Ghidul femeii independente - Jennifer Bawden

2011-10-23T21:39:00.003+03:00

Viata va fi intotdeauna plina de dificultati. Poti da peste obstacole marunte sau te poti izbi de probleme cat casa. Incearca sa privesti atat zilele bune si fericite, cat si pe cele negre si frustrante ca pe niste simple lectii la scoala vietii. Viata nu-si opreste cursul, iar problemele sunt parte a existentei noastre de zi cu zi. E un lucru ce trebuie inteles si acceptat. Vei vedea atunci in scopurile fixate un fel de piese de puzzle pe care trebuie sa le aranjezi cum trebuie. Ideea de joc si de competitie transforma viata in ceva amuzant. Apar dificultati? - nici o problema! Asteapta-le. Fii convinsa ca le poti rezolva, schimba, adapta, depasi.
Sunt perioade cand viata seamana cu o mlastina. Nu se vede nici o fasie de pamant, nu ai in jur decat serpi si crocodili, n-ai sub picioare decat nisipuri miscatoare care te trag la fund. In astfel de momente incepi sa-ti dezvolti ceea e se numeste CARACTER. Nu renunta nici macar cand simti ca nisipul e pe cale sa te inghita de tot. Incetul cu incetul, centimetru cu centimetru, indreapta-te spre uscat. Chiar daca nu-l vezi, imagineaza-ti-l. Crede-ma, iti sta in puteri.
Multi oameni talentati evita competitia, Poti sta foarte bine si tu in zona de siguranta, ferita de riscuri, departe de mlastina, insa nu vei ajunge niciodata pe partea cealalta, pe pamant uscat, nu vei simti satisfactia si mandria implinirii. Si, lucrul cel mai important, daca nu treci prin vad si nu accepti provocarea, nu vei afla niciodata ce inseamna sa simti ca poti realiza absolut orice iti pui in gand.
Daca esti singura de ceva vreme, ideea de a te intalni din nou cu un barbat te poate ingrozi. Cand esti infometata de-al binelea si intri in supermarket, ajungi sa cumperi la nimereala tot felul de prostii care nu te vor satisface, cu siguranta nu sunt bune pt. sanatate si se prea poate sa tis e strice in frigider. Acelasi lucru se poate intampla cand tocmai ai incheiat o relatie serioasa. Nu stii precis ce vrei, asa ca-ti pierzi orice discernamant, iti dai intalnire cu oricine e disponibil. Inainte de-a fi luata pe sus de vartejul intalnirilor, fa-ti o lista de "cumparaturi"care sa te fereasca de "cheltuieli"din impuls.
Daca poti visa ceva, acel ceva poate deveni realitate.
O ocupatie de care ti-e sila si care nu-ti deschide nici o perspectiva nu te va duce nicaieri. Nu poti da ce ai mai bun facand ceva in care nu crezi. Si e o prostie sa duci in spinare un lucru pe care-l urasti.
De indata ce vei reusi sa darami barierile mentale, care te tin pe loc si vei face primii pasi care ceva nou, iti vei descoperi tot felul de resurse pe care le ignorai.
Fericirea nu sta in obtinerea de bunuri sau de persoane, ea vine din interior.
Niciodata nu vei rezolva ceva dandu-te de ceasul mortii.
E firesc sa iti piezi entuziasmul cand treci printr-o incercare dificila, insa nu trebuie sa renunti la hotararea de a-ti atinge scopul.
O nereusita de moment, sau chiar o suta, nu inseamna esec total.
Modul in care ne vedem pe noi insine influenteaza in mare masura modul in care ne vad ceilalti.
Adevaratul defect este sa ai defecte si sa nu incerci sa nu le repari.
Nu vreau sa ne luam la cearta si sa-i ranesc orgoliul din pricina unor lucruri care oricum sunt greu de schimbat. Prefer sa ma intalnesc cu cineva fara astfel de defecte.
Sentimentul ca ai un rol pozitiv in vietile altora este cea mai mare rasplata din cate exista.
Raul e in floare cand oamenii buni stau cu mainile-n san.
E bine sa nu uiti ca felul in care te porti cu oamenii de zi cu zi le poate schimba, fie si putin, existenta.
Cel putin jumatate din fericirea de pe lume se datoreaza prieteniei.
Din prima secunda, prietenii vor sti ce te doare mai bine decat vor reusi cunostintele intr-o mie de ani.
Sunt barbati cu duiumul pe lume si nici unul nu merita sa-ti sacrifici o prietenie pt. el.
Barbatii vin si pleaca, dar prietenele tale trebuie sa ramana langa tine mereu.
Se stie ca dragostea e oarba, prietenii te pot ajuta sa deschizi ochii.
E simplu: daca vrei sa ai un prieten, comporta-te ca un prieten.
Nu incerca un porc sa cante. Te chinui degeaba si mai enervezi si porcul.
Casatoria este o institutie minunata, dar nu sunt inca pregatita sa fiu institutionalizata.
Dupa 2 pahare, barbatul o vede pe o fata cu 20% mai frumoasa si tinde sa promita cu 20% mai mult. Daca tipul a baut mai mult de 5 pahare si e recut de miezul noptii, nu trebuie sa crezi un cuvant din ce spune.
Cu totii incercam sa ne convinegem ca ticurile si micile ciudatenii ale celuilalt nu ne ating, dar tocmai ele ne vor scoate din sarite la un moment dat.
Puterea oricai relatii consta in modul in care e negociat conflictul.
Nu m-am maritat pt. ca nu era nevoie. Am 3 animale de casa care indeplinesc aceleasi functii ca un sot: cainele maraie in fiecare dimineata, papagalul injura toata dupa-amiaza, iar pisica vine acasa seara tarziu.
Orice decizie luata intr-un moment de disperare e o decizie proasta.
A face copii intr-o casatorie unde un exista iubire esre de fapt un act de autodistrugere.
Orice are libertatea de-a se schimba oricand.
Barbatii sunt ca autobuzele: poti sa prinzi oricand altul peste un sfert de ora, asa ca plansul nu trebuie sa dureze mult.

Purtam fiecare o dragoste-n noi - Silva Kaputikian

2011-05-07T22:16:00.002+03:00

Purtam fiecare o dragoste-n noi,
dar eu pentru tine si tu pentru alta
si focul ne mistuie crunt pe-amândoi:
eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta.

Astept un cuvânt, astepti un cuvânt,
Dar eu de la tine si tu de la alta.
Obrazul îti vad si în vis delirând,
Dar tu în visare o vezi doar pe alta.

Si ce ne ramâne sa facem când
Nici ursita nu stie decat sa dezbine?
De ce i-ar fi mila?Traim doar iubind:
Desi tu pe alta, eu, totusi, pe tine.

Dan Puric - Despre omul frumos

2010-05-06T10:45:00.000+03:00

Bucurati-va.

A fi roman este o frmusete a lumii.

Din pruni se facea tuica, iar din tuica se faceau vise.

Copacul mai misca, dar tu nu. Erai congelat de frica, aveai sentimentul ca te-ai nascut in pozitia de drepti.

Caragiale a facut doua lucruri: pe de-o parte,a aratat puroiul, dar, pe de o parte , a dat si in burghezia care de-abea se formase. Prin urmare, cu o lovitura a dat 2 pumni. Pe de o parte a dezvaluit si de pe alta parte a stricat. In Caragiale, spun comunistii, nu este nici un personaj pozitiv. Numai publicul.

Fii atent aici! Asta-i cheia! Asta e ambreiajul, ma! Ambreiajul e tata. Acceleratia este copilul, ca asta e tampit. Pana nu intra cu capul in stalp, nu se lasa. Dar frana e mama... adica ea te apara.
Frumosul cazuse pe pament prin femeie.
Dar sa ne intoarcem la inceputul povestii. Aveam doar 7 anisori, cand nasul meu imi deschide intr-o dimineata usa si-mi spune disperat:

- Ma simt rau. Am sa mor. Cheama Salvarea!

Eram singur acasa. Disperat, m-am imbracta la repezeala cu ce-am gasit.

- Ce sa fac?, l-am intrebat disperat.

- Uite, iti dau o fisa, sa dai un telefon. Du-te si cheama Salvarea! Spune-le sa vina repede, ca mor!

Si astfel, m-am pomenit alergand ci pasii mei micuti prin ploaie, incercand sa intrec moartea, care ameninta viata nasului meu, si sa ajung Salvarea. Prind ploaia marunta am vazut telefonul public prins de un perete. Era atarnat mult mai sus decat as putea ajunge cu mana. Am avzut 2 sticle de lapte, pe care le-am pus sub telefon si pe care m-am urcat, cu o dexteritate nascuta doar de groaza. Tineam strans intre degete fisa de telefon, de parca ar fi fost ultima picatura de viata a nasului meu. Cu mana tremuranda am format numarul de telefon.

- Alo! Salvarea?, am strigat disperat.

-Da, mi-a rspuns o voce, rece, indiferenta.

-Da, ce e?...

-Moare bunicul! Moare bunicul! Veniti de urgenta! Moare bunicul!

- Cati ani are bunicul?

-76, zic, si telefonul s-a inchis.

Abia atunci am auzit picaturile de ploaie. O singuratate cumplita m-a cuprins. Eram distrus interior de vocea de mormant a Salvarii.

Am alergat innebunit, i-am spus ca mi-au inchis telefonul, iar nasul meu, disperat, mi-a zis:

- Nu trebuia sa le spui varsta. la oamenii in varsta Salvarea nu mai vine.

Mi-a dat o noua fisa si, alergand din nou prin ploaie, ma-ntrebam de ce la oamenii in varsta Salvarea nu mai vine.

Mi-am gasit sticlele si-am vorbit din nou la telefon.

- Alo! Salvarea? Moare bunicul! Moare bunicul!, am inceput sa strig.

- Cati ani are bunicul tau, ma?

-18 ani, am raspuns.

Si de data asta am inchis eu telefonul. [...] Surprinzator, cei de la Salvare au venit. Cred ca au venit curiosi sa vada cum arata un bunic de 18 ani.

Din Salavre a coborat un doctor, cam la vreo 40 de ani, grasut, usor ravasit, tarand dupa el o tristete. Nasicul, intre timp, cand l-a vazut pe doctorul acesta,care era mai ravasit decat el, l-a intrebat:

- Dar ce vi s-a intamplat?

Doctorul lua tensiunea si, cu ochii concentrati pe tensiometru spuse in soapta:

- M-a parasit iubita.

Si eu asistam la schimbul asta: tensiunea nasicului meu scadea si crestea a celuilalt, a doctorului. Vedeam cum nasicul meu, din bolnav, se transforma in doctor, iar doctorul se transforma in pacient.

- Doispe cu cinci, spuse doctorul (era tensiunea buna a nasului meu)

- Nu trebuie sa suferiti atata, ii spune nasicul, luandu-i tensiunea sufleteasca doctorului. Si nasicul incepea sa-l ocroteasca.

Si eu, atunci, am asistat la lucrarea lui Dumnezeu. Salvarea salva trupul, iar Omul Frumos, sufletul. Unul mergea spre vindecare, celalalt, spre mantuire. Si astfel, la sfarsitul acestui consult reciproc, nasicul se simtea bine, iar doctorul avea sufletul linistit. Mai departe, i-am vazut imprietenindu-se. Doctorul venea o data pe saptamana, pretextand ca trebuie da-i ia tensiunea, dar, de fapt, venea sa-si ia doza de frumusete sufleteasca.

9. Lasa, mama, mi-am facut o cruce, la Dumnezeu nu insist!... Ajunge.

10.

Suferintele tanarului Werther - J.W. Goethe

2010-03-18T18:47:00.000+02:00

Durerile oamenilor ar fi mai mici daca ei nu s-ar ocupa cu un atat de mare zel al inchipuirii de amintirea relelor trecute si ar indura un prezent nepasator.
Imi socot inima un copil bolnav; orice capriciu ii este ingaduit
Viata omului este numai un vis.
Traiesc zile atat de fericite cum numai sfintilor le harazeste Dumnezeu.
Zarea e ca si viitorul! In fata sufletului nostru sta un tot urias.
Ma uit la propria-mi inima,care e mai bolnava decat multi din cei care zac pe patul de suferinta.
Noi, oamenii, ne plangem adeseori ca zilele bune sunt atat de putine si cele rele atat de multe, dar n-avem intotdeauna dreptate. Daca ne-am bucura cu draga inima de lucrurile bune pe care ni le da Dumnezeu in fiecare zi am avea si puterea sa le induram pe cele rele, atunci cand vin.
Viaţa mea nu e un paradis, dar totusi, luată în întregimea ei, e un izvor de nespusă mulţumire.
Cât de scump îmi sunt acum mie însumi şi cât de mult mă ador pe mine însumi de când ea mă iubeşte!
Ce e pentru inima noastră lumea fără iubire? E ca o lanternă magică fără lumină! Îndată ce pui lampa înăuntru pe peretele alb apar imagini colorate! Şi chiar dacă n-ar fi nimic altceva decât asta, decât nişte fantome trecătoare, şi tot am fi fost fericiţi când stăm ca nişte copii în faţa lor şi ne desfătăm cu apariţiile acestea minunate.
Sinuciderea nu poate fi privită decât ca un act de slăbiciune. E mai uşor să mori decât să înduri neclintit o viaţă chinuită.

Decalogul tacerii

2010-03-18T01:06:00.000+02:00

Taci cand nu ai ceva valoros de spus!

Taci caci nu stii sa vorbesti pana nu stii sa taci !

Taci pana-ti vine randul sa vorbesti !

Taci atunci cand esti provocat !

Taci cand esti nervos si iritat !

Taci cand esti ispitit sa vorbesti !

Taci cand este ispitit sa critici !

Taci si nu ingadui limbii tale s-o ia inaintea cugetului tau !

Taci in biserica pentru ca Dumnezeu sa-ti poata vorbi !

Taci cand pleci din biserica pentru ca Duhul Sfant sa poata lucra in inima ta cuvintele pe care le-ai auzit !

Un cuvant de iubire poate vindeca.

Un cuvant bun poate usura poveri.

Un cuvant delicat poate netezi calea.

Un cuvant vesel poate lumina ziua.

Un cuvant nepasator poate invrajbi.

Un cuvant amar poate amplifica ura.

Un cuvant dur poate distruge o viata.

Un cuvant violent poate izbi taios si ucide.

Diavolul si domnisoara Prym - Paulo Coelho

2010-03-17T16:57:00.000+02:00

* Exista doua lucruri care te impiedica sa iti realizezi visele: gandul ca sunt imposibile sau, printr-o brusca rasturnare a rotii norocului, faptul de a le vedea transfrmandu-se in ceva posibil cand te astepti mai putin.

* Binele nu exista: virtutea nu este decat una din fortele terorii. [...] Cand omul intelege asta, isi da seama seama ca lumea nu este altceva decat o gluma a lui Dumnezeu.

* GROAZA in fiecare dintre acele persoane de pe plaja magnificica, la ceasul unui apus care-ti taie respiratia. GROAZA de a ramane singur. GROAZA de intunericul care ne umplea imaginatia cu diavoli, GROAZA de a face ceva neprevazut in codul bunelor maniere, GROAZA de judecata lui Dumnezeu, GROAZA de comentariile oamenilor, GROAZA de a risca si de pierde, GROAZA de a castiga si de a trebui sa convietuiesti cu invidia. GROAZA de a iubi si de a fi respins, GROAZA de a cere o marire de salariu, de-a accepta o invitatie, de a merge in locuri necunoscute, de a nu reusi sa vorbesti o limba straina, de a nu fi capabil sa-i impresionezi pe ceilalti, de a imbatrani, de a muri, de afi remarcat pentru defectele tale, de a nu fi remarcat pentru calitatile tale, de a nu fi remarcat nici pentru defectele, nici pentru calitatile tale.

GROAZA, GROAZA, GROAZA. Viata era un regim al terorii, in umbra ghilotinei.

* Una dintre cele mai interesante descrieri ale osandirii o gasise intr-o carte araba: acolo statea scris ca, o data afara din trup, sufletul trebuie sa paseasca pe o punte ascutita ca taisul unui cutit, la latura din dreapta a raiului, iar pe latura din stanga o serie de cercuri care conduc in bezna dinlauntrul pamantului. Inainte de a trece puntea (cartea nu explica unde duce aceasta) fiecare trebuie sa-si poarte virtutile in mana dreapta si pacatele in stanga - dezechilibrul ar face ca sufletul sa cada in partea catre care il imping actele savarsite pe pamant.

Crestinismul vorbea despre un loc de unde s-ar auzi planset si scrasnet de dinti. Iudaismul se referea la o pestera destinata unui numar limitat de suflete - intr-o buna zi iadul s-ar umple si lumea s-ar sfarsi. Islamul vorbea de focul in care aveam sa fim cu totii arsi,, doar daca Dumnezeu nu vrea altfel. Pentru hisdusi, infernul nu era niciodata un loc al chinurilor vesnice, de vreme ce ei credeau ca sufletul s-ar reincarna dupa o vreme ca sa-si rascumpere pacatele in acelasi loc unde le savarsise cu alte cuvinte, in lumea aceasta. Oricum, si ei aveau 21 de locuri de suferinta in ceea ce obisnuiau sa numeasca "pamanturile de jos".

Budistii faceau si ei distinctii intre diferitele tipuri de pedepse pe care le poate infrunta sufletul; opt iaduri de foc si opt complet inghetate, precum si un taram unde osanditul nu simtea nici frig, nici caldura, ci doar foame si sete fara de sfarsit.

Nimic insa nu era comparabil cu uriasa varietate pe care o concepusera chinezii;spre deosebire de ceilalti - care situau iadul in interiorul pamantului - sufletele pacatorilor se duceau la un munte, numit Micul Tarc de Fier,c are era inconjurat de altul, Marele Tarc. In spatiul dintre cei doi munti, existau opt mari infernuri suprarpuse, fiecare dintre ele controland cate 16 infernuri mai mici care, la randul mor, controlau 10 milioane de infernuri subordonate. Chinezii explicau de asemenea ca diavolii erau reprezentanti de sufletele acelora care-si incheiasera pedepsele.

De altfel, chinezii erau singurii care explicau intr-un mod convingator originea diavolilor - ei erau rai pentru ca experimentasera raul propria lor piele, iar acum voiau sa-l transmita celorlalti, intr-un vesnic ciclu al razbunarii.

Unsprezece minute - Paulo Coelho

2010-03-04T08:55:00.000+02:00

Dragostea era legată mai mult de absenţa decât prezenţa partenerului: trăia ducând lipsa tânărului, petrecea ore în şir imaginându-şi despre ce aveau să stea de vorbă la următoarea întâlnire şi-şi amintea fiecare secundă când fuseseră împreună, străduindu-se să descopere să descopere ce făcuse bine sau ce greşise.

Când ne întâlnim cu cineva şi ne îndrăgostim, avem impresia că întreg universul este de acord.

Dragostea e în primul rând un izvor de suferinţă.

Gata cu nevoia de bărbaţi, cărora le place trupul femeii, dar îi dispreţuiesc inima.

Scopul meu este să înţeleg dragostea. Ştiu că eram vie când am iubit şi mai ştiu că tot ce am acum, oricât ar părea de interesant, nu mă entuziasmează.

Dragostea însă e teribilă: le-am văzut pe prietenele mele suferind şi nu vreau să mi se-ntâmple şi mie aşa ceva. Ele, care înainte râdeau de inocenţa mea, acum mă întreabă cum de reuşesc să-i domin atât de bine pe bărbaţi. Surâd şi tac, pentru că ştiu că remediul este mai rău decât durerea: pur şi simplu nu mă îndrăgostesc. Pe zi ce trece, văd şi mai limpede că bărbaţii sunt fragili, inconstanţi, nesiguri, surprinzători... până şi unii taţi ai acestor prietene mi-au făcut propuneri, am refuzat. Înainte eram şocată, acum cred că totul ţine de natura masculină.

Deşi scopul meu e să înţeleg dragostea, deşi sufăr in cauza persoanelor cărora mi-am încredinţat inima, văd că cei care mi-au atins sufletul n-au reuşit să-mi trezească trupul, iar cei care mi-au mângâiat trupul n-au reuşit să-mi atingă sufletul.

Dacă e să fiu credicioasă faţă de cineva sau de ceva, în primul rând trebuie să-mi fiu fidelă mie însemi. dacă e să caut dragostea aevărată, mai întâi trebuie să mă satur de iubirile mediocre pe care le-am întâlnit. Puţina mea experinţă de viaţă m-a învăţat că nimeni nu e stăpân pe nimic, totul este o iluzie - şi asta e valabil de la bunurile materiale până la bunurile spirituale. Cine a mai pierdut o dată un lucru pe care îl socotea garantat (ceea ce mi s-a întâ'mpălat de-atâtea ori) învaţă până la urmă că nimic nu-i aparţine.

Şi dacă nimic nu-mi aparţine, nu trebuie nici să-mi pierd âtimpul bătându-mi capulcu lucruri care nu sunt ale mele; mai bine e să trăiesc ca şi cum astăzi ar fi prima (sau ultima) zi din viaţa mea.

Îşi petrecuse mare parte din timp zicând "nu" unor lucruri la care i-ar plăcea să zică "da", decisă să trăiască numai experienţele pe care le putea ţine sub control.

Montagne-russe-ul e viaţa mea, viaţa este un joc dur şi halucinant, viaţa înseamnă salturi cu paraşuta, înseamnă risc, înseamnă să cazi şi să te ridici, înseamnă alpinism, înseamnă voinţă de a ajunge în punctul tău cel mai înalt şi a te simţi nemulţumit şi neliniştit când nu reuşeşti să o faci. [...]

Bun, prima senzaţie a fi că sunt prizonieră, aş fi îngrozită de curbe, mi-ar veni să vomit şi să plec de-acolo. Dar dacă mă încredinţez că şinele sunt destinul meu, că Dumnezeu conduce mecanismul, coşmarul acesta s-ar transforma în stimulent. Nu este decât exact ceea ce este, un montagne-russe, o jucărie sigură şi confortabilă, care ajunge la terminus, dar din care, cât ţine călătoria, trebuie să privesc peisajul din jur, să ţip de emoţie.

Viaţa sa, în ciuda aparentei libertăţi, era un şir nesfârşit de ceasuri în aşteptarea unui miracol, a unei iubiri adevărate, a unei aventuri cu acelaşi final romantic pe care-l văzuse mereu în filme şi despre care citise în cărţi.

Dragostea era primul lucru capabil să schimbe total viaţa unei persoane de la o clipă la alta. Exista însă cealaltă faţă a monedei, un al doilea lucru care face ca fiinţa umană să urmeze o cale total diferită de cea plănuită: se numea disperarea. Da, poate dragostea ar fi în stare să-l transforme pe cineva; disperarea operează însă această transformare mai repede.

În dragoste, nimeni nu poate leza pe nimeni; fiecare dintre noi e răspunzător pentru ceea ce simte şi nu putem da vina pe altul pentru asta.

M-am mai simţit rănită când i-am pierdut pe bărbaţii de care m-am îndrăgostit. Astăzi sunt convinsă de faptul că nimeni nu pierde pe nimeni, fiindcă nimeni nu posedă pe nimeni.

Asta e adevărata experienţă a libertăţii: să ai lucrul cel mai important din lume, fără a-l poseda.

Cine e îndrăgostiti face dragoste tot timpul, chiar şi atunci când nu face. Când trupurile noastre se întâlnesc este doar revărsarea din ceaşcă.

Sexul poate fi utilizat ca oricare drog: ca să fugi de realitate, ca să-ţi uiţi problemele, ca să te relaxezi. Şi, ca toate drogurile, e o practică nocivă şi distrugătoare.

Se găseşte în viaţa noastră cotidiană, în suferinţa ascunsă, în renunţarea la dragoste, când dăm vina pe aceasta pentru falimentul viselor noastre. Durerea sperie când îşi arată adevărata faţă, dar e seducătoarea când e înveşmântată în sacrificiu, renunţare. Sau laşitate. Omul, oricât ar respinge-o, găseşte totdeauna un mijloc de a conveţui cu ea, de a-şi face din ea o parte a vieţii.

Soldatul merge la război ca să-şi ucidă duşmanul? Nu: merge ca să moară pentru ţara lui. Femeii îi place oare să-i arate soţului cât este de mulţumită? Nu: vrea ca el să vadă cât i se devptează, cât suferă ca să-l vadă fericit pe el. Soţul se duce oare la muncă socotind că-şi va găsi împlinirea personală? Nu: îşi pune în joc sudoarea şi lacrimile pentru binele familiei. Aşa se întâmplă: copii care renunţă la visele lor ca să-şi bucure părinţii, părinţi care renunţă la viaţă ca să-şi bucure copiii, durerea şi suferinţa justificând ceea ce trebuie să aducă doar bucurie: dragostea.

În toate limbile există o aceeaşi zicală: ce nu văd ochii, inima nu simte. Ei bine, eu afirm că nimic nu este mai fals; cu cât sunt mai departe sentimentele pe care încercăm să le înăbuşim şi să le dăm uitării, cu atât sunt mai aproape de inimă. Dacă suntem în exil, vrem să păstrăm cea mai neînsemnată amintire despre rădăcinile noastre, dacă suntem departe de persoana iubită, fiecare persoană de pe stradă ne trezeşte amintirea ei.

Arta conversaţiei civilizate - Margaret Shepherd

2010-03-03T19:59:00.000+02:00

"Arta cea mai valoroasă constă în a omite anumite lucruri"; secretul partenerului ideal de discuţie este de a asculta cel puţin la fel de mult pe cât vorbeşte. La fel cum într- piesă de teatru intervin şi momente de linişte, al fel cum textul tipărit necesită margini albe, iar strofele unui cântec sunt separate de pauze, tot astfel conversaţia constă atât în cuvinte, cât şi în tăcere.

Capacitatea de a dialoga ne distinge ca fiinţe umane, este însuşi miezul fiinţei noastre. Aceasta constituie una dintre abilităţile care se dezvoltă mai întâi de toate în copilărie, iar stilul unic de a conversa al fiecărei persoane devine parte integrantă din personalitatea sa pe tot parcursul vieţii.

Adevărul este întotdeauna captivant. Aşadar, spuneţi adevărul. Viaţa nua re farmec fără el.

Nu spune nimănui ceea ce n-ai vrea să ştie cu toţii. Căci unii oameni pălăvrăgesc din varii motive - unii din prostie, alţii ca să tragă foloase, iar alţii din dorinţa deşartă de arăta că ştiu multe lucruri.

Inteligenţele reduse discută despre lucruri, cele medii discută despre oameni, iar cele fascinante - despre idei.

Tendinţa de a răspândi informaţii despre alte persoane este o problemă veche de când lumea, iar într-o anuită măsură reprezintă o parte integrantă a naturii umane.

Bârfa se aseamănă unui virus care infectează oamenii unul după altul, cu o singură mare deosebire. În vreme ce faţă de virus sunteţi lipstit(ă) de apărare, în schimb în caz de bârfă vă puteţi declina calitatea de "propagator". Vă puteţi abţine să-l transmiteţi altcuiva; sunt cazuri când chiar puteţi refuza să ascultaţi aşa ceva.

Orice conversaţie ar trebui să transmitî căldură umană; o conversaţie are viaţa sa proprie care permite ideilor oamenilor să înflorească. Plictiseala poate face sloi suflul dinr-o conversaţie, iar disputa o poate aduce în stare de incandescenţă.

Fericit cel ce aude o jignire şi nu o ia în seamă: pentru că ignoră astfel o sută de demoni.

Un răspuns blând domoleşte mânia.

Conversaţia nu are loc într-un spaţiu pustiu. De la serviciu la oficiul poştal, de pe terenul de fotbal la cafenea, stăm tot timpul de vorbă cu oameni. Putem stabili legături corespunzătoare cu ceilalţi oriunde ne-am afla, cu condiţia să fim atenţi la ceea ce spun ei în diverse situaţii.

Adevărata artă a conversaţiei constă nu numai în a spune ceea ce trebuie, ci şi în a spune ceea ce nu trebuie atunci când eşti tentat s-o spui.

În final, nu poţi dori nimic mai mult decât compania cuiva drag.

E mult mai greu să vorbeşti cu un copil, să-l fascinezi decât să câştigi într-o bătălie electorală. Dar şi rezultatele sunt mai mulţumitoare.

Atenţia arătată interlocutorului este un compliment tăcut şi continuu.

Agonia - Olimpian Ungherea

2010-02-24T18:55:00.000+02:00

Nimic nu este mai trist - îngrozitor de trist - decât o crimă pasională. O crimă născută din iubire. La început, a fost iubire. Apoi, gelozie. Apoi, furie. Apoi, ură. Dincolo de ură: gestul criminal.

Privirea noastră cutremură; zâmbetul crispează; cuvântul omoară. (E. Cioran)

Nu vreau şi nu pot să cred că răul este o stare normală a oamenilor. (Dostoievski)

Nici o generaţie nu va putea supravieţui uitării decât numai şi numai decă va putea ţese mereu, la nesfârşit, vraja unor captivante întâmplări cuprinse, la urma urmei, chiar şi în fereastra unui banal tablou ...

O viaţă inutilă nu este altceva decât o moarte timpurie. (Goethe)

Tot ceea ce este misterios e captivant. (Tacit)

Învăţăm să trăim, luptând împotriva propriei noastre fatalităţi. Dar, în lupta noastră, nu facem decât să secăm fântâna speranţelor. (M. Eliade)

Sufletele noastre ar fi ca niste case pustii, fără iubire. Case luxoase, frumoase, dar pustii. Alteori palate superbe, ilustre, magnifice, dar tot pustii. Iubirea, singură iubirea le dăruieşte fiorul dumnezeiesc al vieţii. Cine n-a iubit măcar o dată în viaţa lui, nu şi-a cunoscut pe deplin condiţia umană. N-a ştiut. Sau n-a putut. Nepuntinţa iubirii este cea mai îngrozitoare infirmitate ce ni se poate întâmpla. Un blestem monstruos care se plimbă, ca o stafie neagră, prin sufletele noastre pustii.

Numai prin iubire, suntem asemănători zeilor. Gândul înaripat de iubire este singurul nostru drum către porţile cunoaşterii, dincolo de care - abia atunci - devenim oameni.

S-au scris munţi de cărţi despre iubire, nesfârşite cohorte de artişti i-au înălţat nemuritoare opere, iubirea fiind deopotrivă motivaţie, mijloc şi ţel. Fără iubire omul se usucă şi piere, dispare Omul şi rămâne doar Bestia: un animal bizar, vertical, solitar, un uriaş tub digestiv care se hrăneşte, se reproduce şi atât. Bestiarul umanităţii noastre vegetează într-o desăvârşită singurătate, teritoriu pustiu în care guvernează, despotică, o enormă tristeţe. Singurătatea şi tristeţea: două boli incurabile ale Bestiei umane. Pentru că - aşa cum spune Artistul - dacă iubire nu e, nimic nu e.

Dar dacă este iubire prea multă? Dumnezeu a pus o măsură în toate cele ce sunt pe pământ. Ştim noi, oamenii, ştim noi, oare, întotdeauna, să cumpănim între mult şi puţin? Ştim să măsurăm, de fiecare dată, cu precizie, distanţa dintre bine şi rău? Avem noi, oare, întotdeauna acces la măsura pe care Dumnezeu a aşezat-o în destinul nostru? Până unde se întinde iubirea noastră şi de unde începe ura? Între iubire şi ură, ce teribile capcane ne pândesc?

Libertatea este dreptul de a nu minţi. (Albert Camus)

Omul nu este decât o trestie, cea mai fragilă din natură, dar e o trestie gânditoare. (Pascal)

Să se facă dreptate, chiar de s-ar prăbuşi cerul. (Seneca)

Gelozia, însă, poate produce mutaţii monstruoase. Iar trădarea face, uneori, din om, neom. Un om trădat poate deveni ucigaş. Gelozia este un monstru zămislit prin el însuşi şi hrănit cu sine însuşi. (Shakespeare)

Lumea e plină de ticăloşi care se cred îngeri. (Voltaire)

Banalitatea poate atinge perfecţiunea.

În ţarcul aparenţelor. În cimitirul speranţelor. Ne închipuim că lumea este exact aşa cum o percepem prin cele 5 simţuri ale noastre. Şi uităm că Dumnezeu ne-a dăruit spiritul, tocmai pentru a nu cădea în robia simţurilor.Iar când, într-o clipă de strălumincare, avem acces la adevăr, e târziu. Prea târziu. Ura a făcut deja din noi instrumentul ei ucigaş...

Are prieteni mulţi şi de nădejde. Dar ştie că are şi duşmani. Şi tot de nădejde. Adică, de moarte. Pentru că duşmănia lor e duşmănie oarbă. Norocel a învăţat repede lecţia dură a concurenţei, pe teritoriul crimei organizate. Aici duşmănia, ca şi prietenia, se măsoară c preţul vieţii.

Suprema înţelepciune este a distinge binele de rău. (Socrate)

Lucrurile misterioase sunt singurele agreabile, frumoase, singurele care dau har vieţii şi ne împiedică să murim de plictiseală. (Anatole France)

Presa, ca şi literatura, nu trăieşte din cuminţenie, din normalitate, ci exclusiv din drame umane.

A fost singura femeie din viaţa mea. Dacă Dumnezeu mi-ar fi furat-o, l-aş fi ucis pe Dumnezeu. Dar mi-a furat-o un om. Şi era de datoria mea să-l omor pe acel om. Nu ştiu dacă este drept. Dar ştiu că este logic.

Femeia nu a atins culmi decât în sfinţenie. Oamenii adoră sfintele. Întrebaţi însă pe oricine, în clipa lui de sinceritate absolută, pe cine preferă, dacă ar trebui să aleagă între o curvă şi o sfîntă. (Eugen Ionescu)

Tăria singurătăţii se manifestă prin despărţirea voluntară de ceea ce iubim. (Marin Preda)

Lumea prin care suntem trecători ni se dezvăluie, uneori, în ipostaze stranii. Necunoscute. Şi ne umplem, atunci, de uimire şi neputinţă, că am trecut atâţia ani nepăsători pe lângă ea, prin ea, cu ochiul aţintit doar asupra orizontului nostru mărunt şi meschin.

Educaţia, profesia, familia, grjile zilnice ridică în jurul nostru un zid de puşcărie, şi nu vedem şi nu simţim decât în lumea strâmtă pe care singuri ne-am făurit-o, dorind să trăim mai bine, visând că vom fi mai fericiţi. Nu de puţine ori, gândul trufaş că, pentru noi, viaţa nu mai are taine, ne dă târcoale ca un lup flămând. Şi trecem mai departe prin lume, preocupaţi, striviţi de treburile noastre zilnice, uitând că lumea e un mister pe care trebuie să-l dezlegăm la nesfârşit.

Între lumile pe unde ne purtăm fiecare povara destinului, există şi Lumea Cerşetorilor: o lume cu legile ei exacte, riguroase, tenebroase, o lume închegată în structuri care se pierd în negura istoriei, straficicată în clanuri, în cete, în răzoare şi familii. O lume organizată piramidal, de jos până sus, ca un veritabil regat. O lume strânsă tiranic în centura de fier a unor cutume oculte.

Cerşetorii sunt un popor aparte. Ei vin dintr-un con de umbră al istoriei şi patria lor e pământul întreg. Limbajul cerşetorilor e universal. Legile şi tradiţiile lor, aceleaşi în toată lumea. Cerşetor nu devii. Cerşetor te naşti. Cineva, un om oarecare necăjit, poate întinde, într-un anumit moment nefast al vieţii sale, mâna către mila publică. Acela e un om sărman, nu un cerşetor. După o lună, sau două, sau câţiva ani, dispare. Adeseori, îl ajută chiar cerşetorii să-şi refacă viaţa, şi omul revine în lumea lui, lumea noastră. Cerşetorii se nasc şi mor cerşetori. Ei sunt o naţie planetară, care conservă în memoria lor o experienţă ancestrală, sumbră, dură, contorsionată. Smulsă parcă din oglinzi strâmbe. O experienţă inedită, subterană şi luciferică, ţesută din întâmplări stranii, răstignită peste sufletul speciei umane ca un Crist întunecat şi misterios, care n-a înviat niciodată, pentru că n-a murit niciodată...

Răzbunarea se hrăneşte cu ură. Iar ura, cu zilele noastre. (C-tin Noica)

Cine n-a fost atins de aripa iubirii, rămâne pentru totdeauna, un infirm.

Femeia e ca un cozonac, poţi trăi şi fără cozonac, sau, dacă vrei, când şi când, îţi tai o felie, mănânci şi gata, îţi vezi mai departe de treburile tale. Fără femei. Fără complicaţii ...

Aşa zicem cu toţii, aşa ne propunem, aşa ne dorim viaţa: fără complicaţii. Şi totuşi ne vârâm adeseori în tot soiul de încurcături, de întâmplări idioate, căutăm nenorocirea cu lumânarea, ne complicăm destinul, nu ocolim împrejurările nefaste, ba, dimpotrivă, ne dăm în vânt după gesturi mizerabile, brutale, ticăloase ...

Paulo Coelho - ZAHIR

2010-01-21T11:01:00.000+02:00

- Zahir, în limba arabă, înseamnă vizibil, prezent, imposibil de a trece neobservat. Ceva sau cineva cu care, odată ce ai intrat în contact, ajunge să ne cotropească toate gândurile, până ce nu mai reuşim să ne concentrăm asupra altui lucru. Aceasta poate fi considerată sfinţenie, sau nebunie.

- Până într-o dimineaţă când o să mă trezesc dându-mi seama că mă gândesc la altceva, şi o să înţeleg că partea cea mai rea a trecut. Inima mi-e zdrobită, dar se face bine şi reuşeşte din nou să se bucure de frumuseţea vieţii. S-a mai întâmplat asta, şi se va mai întâmpla, sunt sigur. Când cineva pleacă, altcine soseşte - aşa îmi voi găsi o nouă dragoste.

- Cu cât e mai multă frumuseţe în jurul meu, cu atât mai mizerabil mă simt.

- Când mă întrebi dacă îmi place să fiu cu tine, îţi răspund că da. Însă la întrebarea dacă pot trăi fără tine răspunsul este tot da.

- Ce ochii nu văd, inima nu simte.

- Adevăraţii prieteni sunt aceia care se află alături de noi atunci când ni se întâmplă lucruri bune şi se bucură de victoriile noastre. Falşii prieteni apar în momentele grele, nu mutra plouată, "de solidaritate" cu noi, dar de fapt suferinţa noastră îi consolează pentru viaţa lor mizerabilă.

- Energia urii n-o să te ducă nicăieri; dar energia iertării, care apare prin dragoste, va reuşi să-ţi transforme viaţa în mod pozitiv.

- Când n-am mai avut nimic de pierdut, am primit totul. Când am încetat să mai fiu cum eram, m-am găsit pe mine însumi. Când am cunoscut umilinţa, chiar şi atunci, mi-am continuat drumul, şi am înţeles că eram liber să-mi aleg soarta [...] Ştiu că pot trăi fără ea, dar mi-ar plăcea să o întâlnesc din nou - pentru a-i spune ce nu i-am spus cât am fost împreună: te iubesc mai mult decât pe mine însumi. Dacă i-aş putea spune aceste cuvinte, aş merge mai departe în pace - pentru că dragostea m-a răscumpărat.

- În dragoste nu există nici bine, nici rău, nu există construcţie, nici distrugere, ci doar mişcări. Iubirea schimbă legile naturii.

- Dragostea este o forţă sălbatică. Când încercăm să o ţinem în frâu, ne distruge. Când încercăm s-o închidem, ne înrobeşte. Când încercăm să o înţelegem, ne tulbură şi ne amăgeşte. Această forţă există pe pământ pentru a ne face fericiţi, pentru a ne apropria de Dumnezeu şi de aproapele nostru. Dar aşa cum iubim acum, avem parte de un ceas de nelinişte pentru fiecare minut de pace.

- Frica apare înante şi după, dar nu în momentul în care se aud gloanţele. Fiindcă în acea clipă vezi limitele omului: e în stare de cele mai eroice şi mai inumane gesturi. Se aruncă într-o ploaie de gloanţe ca să-şi salveze un camarad, şi-n acelaşi timp trag în tot ce mişcă - copii, femei, oricine e pe linia frontului o să fie ucis.

- Dacă cineva e în stare să-şi iubească aproapele fără limite, fără condiţii, îşi manifestă iubirea dumnezeiască. Când se arată iubirea lui Dumnezeu, atunci îţi vei iubi aproapele. Dacă-ţi iubeşti aproapele, te iubeşti pe tine. Când te iubeşti pe tine, lucrurile se întorc la locul lor. Se schimbă istoria. Istoria nu se va schimba niciodată din cauza politicii, sau a cuceririlor ştiinţei, sau a teorilor, sau a războaielor - toate acestea sunt repetiţii, asistăm la ele de la facerea lumii încoace. Istoria nu se va schimba atunci când ne vom putea folosi energia iubirii aşa cum folosim energia vântului, a mărilor, a atomului.

- Există 2 lumi: cea pe care o visăm şi cea reală.

- Vei conştientiza 3 lucruri foarte importante: Primul: când cineva se hotărăşte să înfrunte o problemă, îşi dă seama că este mult mai capabil decât îşi închipuia. Al doilea: Toată energia, toată înţelepciunea vin din aceeaşi sursă necunoscută pe care o numim în mod normal Dumnezeu. [...] Şi al treilea: nimeni nu e singur în necazul lui - totdeauna mai există cineva care se gândeşte la el, care se bucură, care suferă la fel, şi asta ne dă putere să înfruntăm mai bine provocarea care ne stă în faţă.

- Dacă ai ajuns la suferinţă, atunci e mai bine s-o accepţi, pentru că nu va dispărea daor prefăcându-te că nu există. Dacă ai o bucurie, accept-o şi pe ea, dar cu teama că într-o bună zi o să dispară. Sunt oameni care ţin legătura cu viaţa numai prin sacrificii şi renunţări. Sunt oameni care reuşesc să se simtă oameni când cred că sunt fericiţi.

- În orice relaţie umană, lucrul cel mai important e comunicarea; dar oamenii au uitat să se aşeze şi să stea de vorbă, să-i asculte pe ceilalţi. Merg la teatru, la cinema, se uită la televizor, ascultă radioul, citesc cărţi, dar aproape că nu vorbesc. Dacă vrem să schimbă lumea, trebuie să ne întoarcem la epoca în care războinicii se adunau în jurul focului şi istoriseau întâmplări.

- Nu întotdeauna cele mai reuşite întâlniri au loc în jurul meselor elegante, în restaurante le cu încălzire centrală în funcţiune.

- Dar, cu toate acestea, epilepticii celebri au sfârşit prin a-i face pe oameni să vadă o "aură mistică" în jurul crizelor. Epileptici celebri cum ar fi Napoleon, Alexandru cel Mare, Dante. [...] Cercetătorii care studiază Biblia garantează că apostolul Pavel era epileptic. Se bazează pe faptul că pe drumul Damascului, el a văzut o lumină strălucitoare lângă el care l-a aruncat la pământ, l-a orbit şi l-a făcut incapabil să mai poată mânca sau bea timp de câteva zile. [...] Van Gogh îşi descria convulsiile ca pe nişte "furtuni interioare". [...] Se bănuieşte ca Lewis Carroll ar fi scris "Alice în Ţara Minunilor" tocmai pentru a-şi descrie propriile sale experienţe ca epileptic. Relatarea de la începutul cărţii, când Alice intră într-o groapă întunecată le este familiară majorităţii epilepticilor. Când traversează Ţara Minunilor, Alice vede multe lucruri zburând şi se simte foarte uşoară - o altă descriere foarte precisă a efectelor crizei. [...] Literatura e plină de exemple de scriitori suspectaţi, sau cu diagnostic confirmat: Moliere, Edgar Allan Poe, Flaubert. Dostoievski a avut prima criză la 9 ani şi aspus că asta îl aducea fie momente de mare împăcare cu viaţa, fie momente de mare depresie.

Epilepticii au adus multe în artă.

- Dragostea şi dependenţa merg mână în mână.

- Copiii trebuie să ne urmeze paşii, în fond suntem mai bătrâni şi cunoaştem lumea.

- Avem întotdeauna o diplomă de la facultate, chiar dacă niciodată nu obţinem un post în ceea ce ne-au obligat spă alegem drept carieră.

- Să nu ne întristăm niciodată părinţii, chiar dacă asta înseamnă să renunţăm la tot ce ne mulţumeşte.

- Există oameni dependenţi de muncă şi oameni dependenţi de distracţie. Ambele categorii sunt nefericiţi, considerând că pierd ceva prin asta.

- De ce iubim pe unii oameni şi-i urâm pe alţii?

Unde mergem după moarte?

De ce ne naştem, dacă tot murim?

Ce înseamnă Dumnezeu?

Efectele micului ecran asupra minţii umane

2010-01-20T19:28:00.000+02:00

1. Emisfera stâgă a creierului, a cărei activitate este inhibată când privim la televizor, nu se dezvoltă normal, ceea ce va face ca tinerii aceştea să fie deficienţi în ceea ce priveşte gândirea logică şi analitică, în vorbire, în construcţia frazei, în scris şi citit - procese desfăşurate în ariile acestei emisfere. Cele mai grave sunt însă consecinţele pe care televiziunea şi jocurile pe calculator le au asupra funcţionării părţii din faţă a creierului - cortexul prefrotal - care îl deosebeşte pe om de animal. Prin frânarea dezvoltării şi chiar prin vătămarea produsă de televiziune şi calculator acestei zone esenţiale în dezvoltarea proceselor de conştiinţă, a proceselor mentale superioare, vizionarea afectează capacitatea de concentrare a atn capacitatea de concentrare a atenţiei, slăbeşte motivaţia şi favorizează comportamentele instictive - bulimia, agresivitatea şi pulsiunile sexuale.

2. Educaţia copiilor este, poate, cea mai mare responsabilitate care o are omul în viaţă, activitatea care ne poate procura cele mai mari bucurii sau, dimpotrivă, dezamăgiri. Depinde în primul rând de noi formarea copilului, devenirea lui sau, dimpotrivă, eşecul. Omul de mâine ne va putea fi un real sprijin, un izvor de satisfacţii şi bucurie sau o povară, o pricină permanentă de regrete, o mustrare vie a neglijenţei privind modelarea sufletului, minţii şi trupului aceluia a cărei viaţă a depins în cea mai mare măsură de noi.

3. Trăim într-o lume în care se vorbeşte foarte mult despre drepturi. Oare n-ar trebui să asigurăm şi copiilor dreptul "fundamental" la mai multă afectivitate, la mai mult timp petrecut împreună cu ei, la o stimulare normală a minţii şi trupului, la a fi păziţi în faţa ofensivei unor mijloace care le pot distruge mintea? Sunt mai multe întrebări asemănătoare la care ar trebui să răspundem, în primul rând, noi părinţii şi educatorii, răspuns de care depinde soarta copiilor noştri şi a societăţii în care trăim.

4. Şi pentru adulţi, vizionarea constituie un important factor în intensificarea stării de nervozitate şi agitaţie mentală, în slăbirea capacităţii de concentrare, în scăderea memoriei, în apariţia stării de pasivitate şi a plictiselii, a depresiilor, a anxietăţii şi tulburărilor de personalitate. Stresul generat pe parcursul şi în urma vizionării poate afecta în mod serios creierul distrugând celula nervoasă din zonele cortexului refrontal şi ale emisferei stângi. Aşadar, pentru persoanele acre sunt deja stresate, care sunt obosite nervos, este recomandat ca în loc să-şi petreacă timpul liber în faţa micului ecran, agravându-şi starea, să caute destingerea prin ieşirea în natură, prin activităţi practice, prin lectură sau prin comunicarea cu cei apropiaţi.

5. Vizionarea TV amorţeşte emisfera stângă şi lasă emisfera dreaptă să îndeplinească toate activităţile cognitive. Acest fapt poate avea consecinţe din cele mai grave pentru dezvolatrea şi sănătatea creierului. De exemplu, emisfera stângă este regiunea critică pentru organizarea, analiza şi judecata datelor primite. Partea dreaptă a creierului tratează datele primite în mod necritic: nu descompune şi nu decodează informaţia în întregul ei, determinând răspunsuri mai degrabă emoţionale decât raţionale (logice).

6. Studiile afectuate arată că "oamenii primesc informaţiile de la televizor, în mod principal, prin intermediul acţiunii vizuale sau prin sunete non-verbale - bubuituri, trosnituri (booms, crashes), muzică - şi nu ca urmare a dialogului", ceea ce, desigur, indică o stimulare preferenţială a emisferei drepte.

7. Gândirea logică şi analitică, exprimarea corectă, gramatical vorbind, a ideilor, cititul, scrierea, raţionamentul matematic şi ştiinţific, împreună cu alt abilităţi din cele procesate de emisfera stângă, sunt puse în criză în societatea modernă, prin vizionarea excesivă a televizorului şi prin utilizarea calculatorului.

8. Principalele mecanisme prin care televiziunea subminează lectura:

- televiziunea anulează satisfacţia pe care o producea lectura, înlocuind-o cu plăcerea facilă a micului ecran, şi astfel inhină dezvoltarea abilităţilor necesare citirii;

- vizionarea solicită un efort mental inferior celui cerut de lectură, ceea ce-l va face pe copil să găsească cititul ca fiind prea dificil;

- dependeţa de televizor micşorează timpul pe care copiii sunt dispuşi să-l petreacă spre a găsi răspunsul la problemele pe care trebuie să le rezolve şi, ca atare, îngreunează sau descurajează desfăşurarea unei activităţi precum cititul. Această activitate răgaz pentru reflecţie, răbdare şi tenacitate în decodarea semnificaţiilor.

9. Televizorul presupune o experienţă complet diferită de cea a lecturii:

* Lectura eliberează imaginaţia, care trebuie să construiască să-şi imagineze înţelesul cuvintelor, al lucrurilor citite. Televizorul însă blochează procesul imaginativ, oferind imaginile de-a gata.

* Lectura presupune un ritm mai încet sau mai rapid, în funcţie de capacitatea de înţelegere a textului (cât de rapid), în timp ce televiziunea, impunând un ritm foarte rapid, cel al derulării imaginilor, depăşeşte capacitatea omului de a procesa informaţia.

* Cititul înseamnă concentrarea minţii, dezvolatarea atenţiei, iar televizorul, dimpotrivă, susţine o atitudine pasivă, atenţia nefiind dirijată din interior, ci captivată şi susţinută prin stimulii externi.

10. Învăţarea trebuie să fie un proces raţional şi conştient, ce presupune un efort de înţelegere, de oragnizare a cunoştinţelor şi de integare a lor în orizontul mai larg de cunoaştere a individului. Noile cunoştinţe sunt depozitate în memorie, de unde pot fi scoase pentru a fi întrebuinţate în procesul gândirii. În cazul vizionării TV, cunoştineţele nu sunt percepute sau structurate logic şi nici mintea nu este deplin conştientă de ele. De fapt, dacă se poate vorbi de o învăţare prin intermediul televizorului, aceasta nu are un caracter logic, deductiv, sintetic, fiindcă aceste procese sunt guvernate de emisfera stângă care, în timpul vizionării, se află în "amorţire".

Dacă despre o învăţare conştientă în faţa televizorului nici nu poate fi vorba, altceva poate fi însă remarcat ca fiind propriu acestei tehnologii: televiziunea se pare că are capacitatea de a-şi trimite mesajele direct în subconştient, fără ca telespectatorii să apuce să controleze acea informaţie, să conştientizeze cu adevărat ce şi cum au pătruns acele mesaje în memorie.

11. Hiperactivitatea ete acea stare de permanentă agitaţie, zbânţuială sau mişcare continuă, care cauzează sau se corelează cu problemele de atenţie. Copiii care suferă de acest sindrom nu-şi găsesc locul, la şcoală nu pot sta liniştiţi în bancă, nu pot fi atenţi la ce le spui. Hiperactivitatea determină impulsivitatea axcesivă, lipsa controlului interior şi determină o oboseală nervoasă permanentă, un somn agitat şi chiar insomnie. Ea este văzută ca o cauză principală a comportamentului impulsiv la adulţi, a comportamentului antisocial şi a delincvenţei.

12. Televiziunea vorbeşte, însă nu nouă sau copilului, ci unei mase de oameni, tuturor sau nimănui în mod special. Cei mici au însă nevoie de o adresare personală, de dialog. În faţa televizorului, copiii nu îşi pun întrebări, nu caută soluţii, nu vorbesc şi, cu adevărat, nici nu ascultă. Ei sunt doar absorviţi în interiorul fluxului de imagini şi sunete fascinante ce ies din cutia TV.

13. Dependenţa de televizor ( criterii de diagnosticare, determinate de psihologi americani) :

Deşi se constată apariţia unor probleme de natură fizică sau psihică datorită vizionării prelungite, cei mai mulţi mărturisesc că nu pot reduce timpul alocat televizorului.

Telespectatorul îşi propune să vizioneze numai un program, deşi sfârşeşte prin a viziona mai multe.

Cu toate că doresc să aloce mai mult timp altor activităţi decât privitului la TV, oamenii se declară neputincioşi în a micşora timpul dedicat vizionării.

Persoanele dependente dedică mult timp televizorului 3-5 ore/zi.

Apare renunţarea la ocupaţiile familiale, la activităţi sociale şi recreative în favoarea televizorului.

Atunci când se renunţă brusc la TV apar simptome specifice dependenţei de drog cum ar fi: anxietate, irascibilitate, agresivitate, nervozitate excesivă, plictiseală.

Omul se comportă ca şi cum nu mai poate trăi fără prezenţa televizorului.

Imediat după întoarcerea de la şcoală sau de la serviciu, se deschide televizorul.

TV-ul rămâne deschis, deşi se desfăşoară alte activităţi în paralel.

La trezirea din somn, de dimineaţă TV-ul este pus în funcţiune.

Nu se mai poate adormi decât cu TV-ul deschis.

14. Lumea TV este una a viselor frumoase sau a coşmarurilor.

15. Televiziunea creşte efectiv activitatea sexuală la tineri şi la copii. Studiile arată, totodată, o semnificativă descreştere a vârstei primului contact sexual, probabilitatea ca primul act sexual să aibă loc la o vârstă mai timpurie crescând proporţional cu numărul orelor de vizionare TV.

16.

Stelian Păun - Omul de la catedră

2010-01-17T19:03:00.000+02:00

1. Copilăria, adolescenţa şi tinereţea reprezintă în viaţa omului anumită perioadă care este destinată educaţiei. Se întelege că educaţia continuă şi atunci când omul devine adult. Cît de mult îi înnbilează, îi înalţă pe oameni o frumoasă educaţie ! Aceasta este cu atît mai necesară, cu cît ştim bine că adulţii exercită şi ei direct sau indirect - o influenţă educativă determinantă asupra tinerei generaţii. Şi nu întîmplător spunem adesea că unii copii sînt adulţi.

2. Copiii sînt ca plantele care de la o vreme îşi iau din mediul lor elementele de care au nevoie.

3. Copilul e ca şi copacul, cînd e mic se strîmbă, anevoie se mai îndreaptă.

4. Cei mai mulţi sînt de părere ca profesorul trebuie să aibă şi vocaţie, dar ca în orice artă reuşita se datoreşte şi capacităţii de muncă, virtuţilor personale - inteligenţa, conştiinţa îndeplinirii datoriei, competenţa şi, mai ales, pasiunea, care ţine de inima omului.

5. ... Am învăţat că din dragostea pentru copii se naşte dragostea pentru munca pedagogică, iar această dragoste formează măietria în muncă. Se poateoare să nu-l iubeşti pe icuţul care păşeşte sfios pentru prima oară pragul clasei I şi care, de-l întrebi "cîţi ani ai?" îşi lasă capul în jos şi tace?...

Se poate să nu-l iubeşti cînd, mai tîrziu, îl priveşti cum caută pe hartă cu un aer serios latitudinea şi longitudinea geografică a locului natal ?

Se poate oare să nu te mîndreşti cu acest om, atunci cînd după ani şi ani vine la tine om în toată firea, profesor, inginer, aviator, doctor sau tehnician ?

6. Sufletul omenesc nu cunoaşte oprelişti şi graniţe. Nu-l pot opri nici legile gravitaţiei, nici radiaţiile solare, nici vidul ... Poate învălui pămîntul, poate cutreiera cerul, poate să se ascundă după soare ca o pasăre fermecată, să se cufunde în adîncul oceanului, ca un peşte de aur. Să străbată spaţiile atît de rapid, încît să iasă cu totul din afara vitezei. După ce pluteşte imperceptibil în jurul unei flori, printre fire de iarbă, pe aripile colorate ale unei gîze, ţîşneşte ca un bolid printre spaţii, peste mii de galaxii.

7. Copilăria, dar mai ales adolescenţa - reprezintă însă în viaţa omului o epocă minunată, care apare anume destinată pentru a descoperi frumosul din viaţa înconjurătoare. Sînt încredinţat că nu se poate concepe dezvoltarea armonioasă a unui tînăr, fără a fi educat în acest spirit, fiindcă arta are acea forţă de a pătrunde în toate colţurile tainice ale vieţii spirituale, puterea de a trezo în om o gamă întreagă de emoţii. Ea dezvoltă totodată imginaţia, fantezia creatoare; calităţi necesare pentru adolescentul care se instruieşte şi se educă încă de pe băncile şcolilor.

8. Să nu uităm că fiecare om, într-o anumită perioadă a vieţii lui este şi educator, indiferent de îndeletnicirea lui specială, şi are ocazia, în diferite împrejurări, să-şi asume rolul de educator, să ştie ce înseamnă şi cum trebuie educaţi copiii în şcoală şi în familie, pentru a fi folositori comunităţii.

9. Şcoala trebuie să ţină seama de aspiraţiile spre cultură ale epocii, să ştie să se adapteze noilor cerinţe ale vieţii, să răspundă nevoilor mereu crescînde ale tineretului, să satisfacă interesele şi cerinţele acestuia sub diferite planuri.

10. Cine a aflat în lume prieten adevărat, el o comoară bogată în viaţă şi-a cîstigat.

11. Într-adevăr, prietenia este un izvor de fapte măreţe, sentimentul adînc care făureşte oameni noi şi creeză cele mai mari valori umane.

12. Dragostea poate fi umbrită de ură ... Cîte prietenii nu s-au destrămat, cîte căminuri n-au fst distruse din ura şi viclenia unora.

13. Nu există fapte fără cauze. Orice strădanie de a înţelege o acţiune fără un motiv se zdrobeşte de această teribilă axiomă. Evident, nu spun nici o noutate afirmînd că toate faptele noastre, mai mari sau mai mici, pornesc de la intenţie, de la necesitate, au - cu alte cuvinte - o cauză.

14. Rîsul nu numai că nu ofileşte şi nu degenerează forţa pshică, dar constituie şi un tonic necesar în diversele situaţii care se ivesc în viaţa de zi cu zi.

15. Bine este ceea ce aduce mulţumire, satisfacţie, folos, bunăstare şi fericire. Este tot ceea ce îşi doreşte cineva, ceea ce place oricui. Ideile pe care le semănăm produc sentimente, iar acestea, la rîndul lor, dau naştere unor acţiuni. Nu se poate ca cineva să vadă binele şi să nu-i placă, chiar dacă, în treacăt fie vorba, sînt oameni care văd în bine numai ceea ce se adresează direct lor.

16. Modestia este o facultate a omului, greu de definit. Prea multe elemente ontră în joc şi se combină în fel şi chip pentru a-i determina înţelesul şi forma de manifestare. În orice caz, modestia este o virtute care dă forţă şi relief personalităţii umane. În dicţionarul limbii romîne literare contemporane se spune că modest(ă) este acea persoană căreia nu-i place să se laude ... Este un fel de a spune, fiindcă omul, prin firea lui, gîndeşte cu mîndrie şi cu demeţie despre el însuşi. Important este să nu sufere nimeni din pricina aceasta.

Dan Puric - Cine suntem

2010-01-14T20:47:00.000+02:00

1. Soarta unei glume nu depinde de gura care o spune, ci de urechea care-o ascultă. (Shakespeare)

2. Numai oamenii fără Dumnezeu se simt singuri.

3. Căci sfinţii nu vorbesc - vorba este a oamenilor, ei cuvântă. Deci, să-i dăm drumul :

"Mi-ar fi cu neputinţă să alcătuiesc stihuri, până când nu simt în inimă ceea ce scriu. Cuvintele stihurilor izbutesc din inimă, ca nişte scântei dintr-o cremene, dar asta se-ntâmplă numai atunci când cremenea inimii este lovită de amnarul durerii sau al bucuriei, al mustrării pentru păcate sau al recunoştinţei faţă de milostivul Dumnezeu... Când scriu ceva mai mişcător, simt o durere la inimă, ca şi cum stihurile ar fi nişte fărâmituri, desprinse din însăşi inima mea zdrobită, de aceea şi cuvintele curg insoţite de lacrimi uneori. Dar rucodelia mea nu se-ntreabă aici, pe piaţă... Acum, lumea, săraca, este tare grăbită."

Aşa a cuvântat unul dintre cei mai noi sfinţi români şi ai întregii lumi creştine: Sfântul Ioan Iacob Românul, din Horeza.

4. Suferinţa, în comunism, aparţinea celor închişi, iar sensul ei creştin, dispreţuit şi considerat o ratare. Ca să scapi de suferinţă, arma lor de şantaj, şi se propunea colaboraţionalismul, compromisul fiinţei, iar în lagărele dure, hulirea lui Dumnezeu şi a credinţei - exerciţiul fusese făcut în timpul revoluţiei franceze, când creştinii au fost internaţi de către revoluţionari într-un spital de nebuni.

5. Suferinţa lui, a omului modern, este înconjurată de analgezice; a creştinului era poarta către Dumnezeu . Una cu sens paralizat în biologie, cealaltă, ca scară către Ziditor.

6. Credinţa e ca o pasăre cu două aripi; eu sunt o aripă, tu eşti o aripă. Ne rugăm şi zboară.

7. Gândiţi-vă că cel mai ortodox şi cel mai fulminant vers din literatura română: "Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată", al lui Mihai Eminescu, afost transformat, pe parcursul istoriei, în: "nu credeam să devin şmecher vreodată", "nu credeam să fur vreodată", "nu credeam să învăţ a mă strecura ca o libarcă printre ăştia".

" Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată" este jertfelnic. Acolo este tonusul neamului românesc şi acolo trebuie să ne întoarcem noi. Restul - de asta zic că este nevoie de dicţionarul român-român - este, cum s-ar spune, "imaginea României în lume". Nu e nici o imagine. Este icoana neamului în faţa lui Dumnezeu. Şi dacă la această icoană tu te închini, restul vine.

8. Demnitatea creştină nu este a chipului omului în om, ci este demnitatea chipului lui Dumnezeu în om. Şi, dacă aţi observat, omul, şi mai cu seamă creştinul, de regulă, când i se întâmplă lucruri care-l afectează doar pe el, le rabdă. Dar, când se întâmplă lucruri care mutilează chipul lui Dumnezeu din el, atunci luptă, luptă până când ajunge martir.

Acest chip al lui Dumnezeu din om este suportul demnităţii creştine. Demnitatea creştină ne-a fost dată de Iisus Hristos. Venirea Lui înseamnă momentul crucial, de fapt, de recâştigare a demnităţii.

9. Mai demult erau cruci de lemn şi suflete de aur; acum sunt cruci de aur şi suflete de lemn.

10. România e poligon de tragere. Tragem cu ai noştri în ai noştri. E ca la cancer, care te distruge cu propriile tale celule.

11. "Proprietatea de bază a inimii este structura sa musculară, iar principala proprietate a unui muşchi este faptul că noi nu-l înţelegem. Cu cât ştim mai multe despre ele, cu atât înţelegem mai puţin; şi se pare că vom şti totul şi nu vom înţelege nimic", sunt cuvintele unei mari personalităţi a medicinii secolului XX. Puneţi în locul inimii identitatea şi veţi avea acelaşi răspuns.

Paulo Coelho - Veronika se hotaraste sa moara

2010-01-13T14:24:00.000+02:00

1. Nimic din lumea asta nu e rodul intamplarii.

2. Femeile cand se omoara, isi aleg mijloace mult mai romantice, cum ar fi sa-si taie venele sau sa ia o supradoza de somnifere.

3. Nebunia este incapacitatea de a-ti imparti ideile.

4. Asa e tineretea, isi stabileste propriile limite fara a-i pasa daca trupul le suporta. Si trupul le suporta intotdeauna.

5. Pacat ca Allah, Iehova, Dumnezeu - nu conteaza cum il numim - nu a trait in lumea de azi. Caci daca ar fi facut-o, am fi fost cu totii inca in Paradis, in timp ce El s-ar afla aici, raspunzand la recursuri, apeluri, cereri, comisii rogatorii, mandate de aducere, verdicte preliminare si ar trebui sa-si explice in enumarate audiente decizia de a-i expulza din Paradis pe Adam si Eva doar pentru incalcarea unei legi arbitrare, fara nici un fundament juridic : sa nu manance fructe din pomul cunoasterii binelui si al raului.

Daca El n-ar fi vrut sa se intample una ca asta, de ce a plasat pomul cu pricina in mijlocului Gradinii, si nu in afara zidurilor Paradisului? Daca ar fi fost chemata sa apere cuplul, Mari l-ar acuza cu siguranta pe Dumnezeu de "neglijenta administrativa", deoarece, in afara faptului de a fi plasat pomul intr-un loc eronat, nu l-a incercuit cu afise, cu bariere, omitand sa ia masurile minime de siguranta si expunandu-i pericolul pe trecatori.

Mari il putea acuza si de "instigare la crima" : le-a atras atentia lui Adam si Evei asupra locului exact unde se afla pomul. Daca n-ar fi spus nimic, generatii dupa generatii s-ar fi perindat pe Pamantul acesta fara ca nimeni sa manifeste vreun interes pentru fructul oprit, caci pomul s-ar fi aflat intr-o padure plina cu pomi asemanatori, dar fara nici o valoare specifica.

Dumnezeu insa nu procedase asa. Dimpotriva, dadu legea si gasi o cale de a convinge pe cineva s-o incalce, ca sa poata inventa Pedeapsa. Stia sa Adam si Eva aveau sa se plictiseascapana la urma de atata perfectiune si, mai curand sau mai tarziu, aveau sa-I puna rabdarea la incercare. Ramase la panda acolo, fiindca poate si El, Dumnezeul Atotputernic, se plictisise de functionarea perfecta a lucrurilor: daca Eva n-ar fi mancat marul, ce lucru interesant s-ar mai fi putut intampla in urmatoarele miliarde de ani ?

Nimic.

Cand legea a fost incalcata, Dumnezeu sau Judacatorul Atotputernic a mai simulat si o urmarire, ca si cum n-ar fi cunoscut toate ascunzisurile posibile. cu ingerii privind peste tot si savorand distractia (si viata lor trebuie sa fi fost foarte plictisitoare, de cand Lucifer parasise Cerul), El incepu sa umble. Mari isi imagina ce scena frumoasa dintr-un film de suspans ar oferi acest episod biblic : pasii lui Dumnezeu, privirile speriate pe care le shimbau intre ei cei doi, picioarele se opreau brusc in dreptul ascunzisului.

"Adame, unde esti ?" intrebase Domnul.

6. Trebuie sa ma prfac ca totul e bine, si totul va fi bine.

7. Am trait aici in spital cu doua feluri de oameni : unii care n-au nici o sansa de a se mai intoarce in societate si altii care sunt pe deplin vindecati, dar prefera sa simuleze ca sunt nebuni, ca sa nu mai trebuiasca sa infrunte responsabilitatile vietii.

8. Totul e rau. Fiindca atunci cand toti viseaza si doar cativa isi realizeaza visele, toti ne simtim de-a dreptul lasi.

9. In fata unui psihiatru, oamenii vorbeau mult mai deschis decat in fata unui preot, deoarece medicul nu poate ameninta cu infernul.

10. Toti traim fiecare in lumea sa proprie. dar daca vei privi cerul instelat, vei vedea ca toate aceste lumi diferite se combina, alcatuind constelatii, sisteme solare, galaxii.

11. Nebuni sunt cei care au inventat dragostea.

Ce ştiţi despre Revelion ?

2009-12-28T17:43:00.000+02:00

Cuvântul Revelion vine din limba franceză - "Reveillon", ceea ce înseamnă aproximativ "veghe", aici cu sensul de ospăţ la miezul nopţii.
Revelionul nu este altceva decât un ceremonial funerar al antichităţii geto-dace ocazionat de moartea şi renaşterea simbolică a primului zeu al omenirii.
În Chile, Italia şi Spania, femeile poartă de Revelion, precum şi în prima zi a anului lenjerie roşie, culoarea vitalităţii şi a dragostei. Acest obicei a fost preluat si de alte popoare.
Obiceiul sărutului sub vâsc aparţine scandinavilor. Aceştea asociau vâscul cu zeiţa dragostei Friga, astfel încât se obişnuia sărutul atunci când întâlneau crenguţe de vâsc.
În Ajunul Anului Nou, în unele zone de la noi, feciorii care merg la colindat schimbă porţile unor săteni cu care s-au certat în cursul anului, determinându-i astfel să vorbească şi să se împace. La bloc e un pic mai greu ...
La greci, de Revelion se mănâncă pâine cu busuioc, în care se pune o monedă. Busuiocul este talisman împotriva duhurilor rele, iar cine va găsi moneda, va avea noroc tot anul.
O superstiţie spune să nu dai bani pe 31 decembrie sau pe 1 ianuarie, altfel vei avea probleme financiare şi datorii tot anul.
Vâscul era o plantă sacră în tradiţia multor popoare păgâne. Era simbol al iernii, dar şi al sărbătorilor, astfel că, deşi convertiţi, păgânii o foloseau în continuare de Crăciun.
Pe masa de Revelion trebuie să fie 12 feluri de mâncare diferite, reprezentând cele 12 luni ale anului.
Pluguşorul este un obicei legat de speranţa fertilităţii. Versurile sale nu reprezintă altceva decât o prezentare dramatică a practicilor agricole, iar urarea care se face este în primul rând menită să aducă belşug în agricultură.
La romani, după rânduiala vechiului calendar, anul începea la 1 martie. Abia în anul 153 î.Hr se fixează oficial la Roma o nouă dată: respectiv 1 ianuarie,
În ţările nordice, de pe masa de Revelion nu poate sa lipsească crapul. Se spune că, aşa cum crapul înoată împotriva curentului, tot aşa cei care se ospătează din el trebuie să învingă în noul an toate curentele potrivnice ca-i stau în cale.
În Scoţia, oamenii ciocnesc cu o băutură specială pentru această noapte - Hot Pint - un amestesc de bere foarte tare, whisky şi ouă. Ei nu mai consumă în restul anului această băutură.
Dorinţa pusă la miezul anului de Revelion are toate şansele să se împlinească.

CIORAN - Lacrimi şi sfinţi

2009-12-22T20:10:00.000+02:00

Sfinţenia în sine nu e interesantă, ci numai vieţile sfinţilor; procesul prin care un om renunţă la sine şi apucă pe căile sfinţeniei ... Dar procesul prin care cineva devine hagiograf? A merge pe urmele sfinţelor ... a-ţi umezi tălpile prin lacrimile lor ...
Simbolul inimii este pentru echivalentul lumii. Inima ca univers - întinderile ei ca dimensiuni cosmice - e sensul adânc al sfinţeniei. Totul se petrece în inimă.
Ochiul are un câmp redus; el vede totdeauna din afară. Dar lumea interioară a inimii, introspecţia este singul proces de cunoaştere. Câmpul vizual al inimii? Lumea plus Dumnezeu plus neant. Ochiul poate mări; în inima totul e mare.
De ce vor fi îngerii reci ? Fiindcă n-au sex? Se poate. Dar şi fiindcă trăiesc dincolo de soare. Iată de ce nici sfinţii nu au sânge cald. Nu el, ci durerile le-ncălzesc inimile. Căci durerile ne dispensează de soare.
Parcă tot mai bine era fără sfinţi. Ne-am fi văzut atunci fiecare de treburile noastre şi eram veseli de imperfecţiune. Prezenţa lor însă creează complexe de inferioritate, dispreţ şi invidii nefolositoare. Lumea sfinţilor este o otravă cerească, a cărei virulenţă creşte pe măsura singurătăţilor noastre.
Adevărurile ar trebuie să fie uşoare, să nu cântărească lucrurile, pentru a nu ne mai cădea ca greutăţi în suflet.
Moarte n-are sens decât la oamanii care au iubit pasionat viaţa. [...] Cine a învins moartea a învins şi viaţa. Căci ea nu este decât alt cuvânt pentru această frică. Numai bogaţii simt moartea; săracii o aşteaptă.
Există o întreagă gamă a melancoliei: începe prin surâs şipeisaj şi sfârşeşete în dangăt de clopot spart în suflet. De aici, gustul diferit al lacrimilor.
Întregul creştinismul nu este decât o criză de lacrimi a omenirii, din care nu ne-au mai rămas decât urmele sărate şi amare.
Pentru noi, moartea este o surprită dureroasă şi înspăimântătoare. De aici, frica şi dramatismul.
Creştinismul - o adevărată avalanşă de indiscreţii metafizice - a introdus moartea, suferinţa, pe Isus şi pe Dumnezeuîn treburile de fiecare zi ale oamenilor, în politică, în afaceri, în câştiguri şi în pierderi. De aici, s-au născut crize de conştiinţă, unele peste altele, - într-o adevărată arhitectură de disperări.
Îngerii văd tot, dar nu ştiu nimic. Nişte anafabeţi ai perfecţiunii. N-au avut nici măcar curiozitatea să asculte tentaţiile şarpelui sau să-l întrebe pe Adam de cauzele eliminării sale.
Sfinţii nu ştiu carte. Atunci de ce scriu aşa de frumos? Să fie numai inspiraţia de vină? Fapt este că ei au stil de câte ori descriu pe Dumnezeu. Uşor să scrii din şoptite, cu urechea în gura lui. Operele lor au o simplitate supraomenească, Dar, nedescriind pământul, ei nu pot fi numiţi scriitori. Lumea nu-i acceptă ca atare, fiindcă nu se poate regări în ei.
Crearea lumii nu-şi are altă explicaţie în afară de frica de singurătate a lui Dumnezeu. [...] Dumnezeu pare atât de apăsat de chinul singurătăţii, că şi-a inventat sfinţii - pretexte de dialog - pentru a-şi descărca povara izolării.
Iubesc poeţii, fiindcă nu ajung şi nu vor să ajungă la nimic. Poezia lor nu duce nicăieri. Atâta inutilitate în armonie! Este un mare blestem a-i înţelege. Înveţi prin ei să nu mai ai ce pierde.
Nimic nu "înfloreşte" în Dumnezeu. Este un teren sterp, ce se îngraşă din oftaturile pământului. Pe întinderile lui cresc spini, florile de dincolo ale înfrângerilor de aici. Dumnezeu este un fior pur, crescut din toate deşerturile spaţiului şi ale sufletului, spre a le completa în sensul infinitului...
Toată viiaţa nu este în fond decât o serie de obsesii ce trebuie lichidate. Ne hrănim câtăva vreme din ele, până ne scârbim şi apoi facem toate sforţările pentru a le elimina. Conţinutul existenţei noastre este o substituţie continuă de obsesii, la care aderăm cu o mai mare sau mai mică intensitate. Cele în care am turnat mare pasiune constituie amintirile şi culmile prin care ne descurcăm în trecut. Iubirea, moartea, Dumnezeu sau sfinţenia, ce sunt ele dacă nu obsesii reversibile ? Căci din moment ce nu le putem extirpa din conştiinţă, reziduul germinează şi reface cu timpul conţinutul obsesiei. În vidul lichidării renaşte o pulsaţie nuă, forma având latenţă continuă. Viaţa însăşi ce este, dacă nu o obsesie cu p reversibilitate mai mare ? Dumnezeu, moartea, sfinţenia, iubirea etc. sunt obsesii circumstanţiale; numai viaţa este o obsesie periodică ...
Sfinţii plâng... şi eu le comentez lacrimile. Atât ne-a mai rămas: să "scriem" despre ele. Toate lacrimile au fost plânse.
Sfinţii sunt mai banali decât poeţii, deşi fac fapte mai extraordinare decât ei. A fi nebun în numele a ceva nu e mare lucru. Nu apelează toţi sfinţii la iubire şi suferinţă pentru a-şi scuza nebuniile? Poeţii nu fac apel la nimic şi nimeni.
Datoria unui om singur este spfie şi mai singur.
Plictiseala este forma cea mai elementară de suspendare a timpului.
O culoare este o stare de sufelt. Într-o sensibilitate nuanţată şi excitabilă, toate culorile inspiră tonalităţi afective, încât putem traduce viaţa sufletească într-o gamă cromatică. Pe atâţi oameni îi lasă indiferenţi un amurg; dacă însă pe alţii îi scoate din ei înşişi, faptul se datorează numai dispoziţiei în care te transpune un anumit gen de culori. Într-un lume de lumină pură, viaţa sufletească ar fi omogenă şi ar avea o singură dimensiune. Absenţei obiective de culoare i-ar corespunde un alb psihic. Eterogenitatea sufletească ar fi fost învinsă şi am asista fie la un extaz continuu, fie la un zero afectiv.
Creştinismul a conceput Judecata de Apoi ca sensul final al istoriei. La o dată oarecare, se vor cântări destinele şi succesiune a temporală se va totaliza într-o actualitate implacabilă. Toate fiinţele se vor prezenta ca să dea socoteală. După ce Dumnezeu a găsit că s-au perindat destule, convoacă istoria întreagă. Se ţine şedinţă cu devenirea, vreau să spun cimitirele... Deşi ideea Judecăţii de Apoi este absolut ininteligibilă şi o provocare făţişă oricărei înţelegeri, ea constituie o caetgorie necesară de explicaţie a nimicului nostru. Fie în formă religioasă, fie profană, reprezentarea unei rezolvări finale a istorie este constitutivă spiritului. Astfel ia caracter de destin ideea cea mai absurdă ...

PAULO COELHO - Al cincilea munte

2009-12-21T22:50:00.000+02:00

Cel mai bun mod de a cunoaşte şi nimici un duşman este să te prefaci că-i prieten.
Dintre toate armele de distrugere pe care le-a putut inventa omul, cea mai teribilă şi mia puternică era cuvântul. Pumnalele şi lăncile lăsau în urma sânge, săgeţile puteau fi văzute de la distanţă, otrăvurile erau descoperite şi, în cele din urmă, anihilate. ... Cuvântul însă distruge fără să lase urme.
Mă tem numai de 2 lucruri pe lume: de Dumnezeu şi de mine însumi.
Dragostea poate fi o experinţă mai înspăimântătoare decât aceea de a te afla în faţă cu un arcaş care ţinteşte spre inima ta. Dacă săgeata îţi nimereşte ţinta, eşti mort şi de restul are grijă Dumnezeu. Dacă te loveşte dragostea, trebuie să-ţi asumi singur consecinţele.
Bucură-te de fiecare clipă, pentru că mai apoi să nu-ţi pară rău, să nu regreţi că ţi-ai pierdut tinereţea.
Tragediile lasă urme pe vecie, iar gloria, doar amintiri deşarte.
Viaţa mea căpăta sens dacă eu o voiam.
Când nu mai ai speranţă, n-are rost să-ţi iroseşti puterile luptând cu imposibilul.
Dacă trecutul nu te mulţumeşte, uită-l pe loc. Alcătuieşte-ţi o nouă viaţă în care să crezi. Concentrează-te numai asupra momentelor în care ai obţinut ce-ţi doreai şi asta îţi va da puterea să reuşeşti.
Şi-au pierdut până şi puterea de a urî.
Un copil poate oricând să-l înveţe pe un adult 3 lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce-şi doreşte.
Când mergem pe drumul visat, lăsăm tristeţea în urmă.
Din vârful muntelui pţi vedea cât de mare este lumea şi ce orizonturi largi se deschid.

Mircea Cărtărescu - Enciclopedia zmeilor

2009-12-17T20:12:00.000+02:00

"BLESTEMAT, da, de mii de ori blestemat,

în carnea şi-n spiritul lui,

în limba şi-n creasta lui,

în fiecare solz de pe spinare

şi-n fiecare gheară de la picioare,

în fiecare braţ

şi-n fiecare maţ,

în gingii, în nări şi-n ţurloaie,

în bojoci şi în coaste,

în suprarenală,

în glanda pineală,

în sistemul limfatic,

în simpatic

şi-n parasimpatic.

blestemat când intră şi când iese,

când face zmeie, cînd ţese,

când doarme şi când e treaz,

când mănâncă mamdragore, fluturi şi praz,

când zboară peste fâneţe,

când face feţe-feţe;

şi iar blestemat

în lung şi în lat,

în fată şi-n spate,

în genunchi şi în coate,

blestemat de zei,

jupuit de piei,

blestemat de tot,

colţii smulşi din bot

şi să-i sară ochii

cui va intra în această cameră ascunsă în care de altfel nu se află nici o domniţă."

Salariile din România

2009-12-15T16:19:00.000+02:00

Salariul ceapă : Îl vezi, îl iei în mână şi îţi dau lacrimile.
Salariul nenorocit : Nu te ajută la nu ajută la nimic, doar te face sa suferi, însă nu poţi trăi fără el.
Salariul dietetic : Te face să mănânci din ce în ce mai puţin.
Salariul ateu : Te îndoieşti de existenţa lui .
Salariul magic : Faci câteva mişcări şi dispare.
Salariul furtună : Nu ştii când o să apară şi nici cât o să ţină.
Salariul umor negru : Râzi ca să nu plângi.
Salariul prezervativ : Îţi taie pofta.
Salariul impotent : Atunci când ai mai multă nevoie de el te dezamăgeşte.
Salariul mentruaţie : Vine o dată pe lună şi ţine 4 zile.