Nu cred ca am mai avut o tastatura similara la un alt laptop. Cel putin nu în ultimii vreo 10 ani, asa, daca nu chiar mai mult.

Macbook-urile pe care le tot folosesc de vreo 20 de ani aproape au avut initial o tastatura destul de buna, dar apoi au inceput sa faca tot felul de experimente și nici acum nu e extraordinara, desi e ceva mai buna decat acum vreo 5-6 ani.

Apoi laptop-urile cu Windows la care am mai avut acces au aceeași problema. Pentru ca au incercat sa le faca cat mai subtiri, au facut sistemul de scriere unul foarte putin adanc. Asa ca aproape ca nu simti cand apesi pe ceva, e mai mult o atingere.

T480, desi un laptop destul de vechi (2018), are o tastatura cu adancime, unde simti cand apesi pe fiecare tasta, simti și stii ca apare ceva pe ecran. Nu trebuie sa stai cu ochii fixati pe cursor ca sa fii sigur ca ceea ce vrei sa scrii chiar apare.

Și nu e ca și cum nu scriu “orb”. Chiar nu e cazul, nu ma uit la tastatura aproape deloc, dupa 40 de ani de scris pe una. De la cele de HC85 și chiar mai vechi, pana la cele de MacBook și mecanice de azi.

Dar tastatura de la T480, ca sa ma intorc la ea, ramane cea mai buna dintre toate. Efectiv imi face placere sa scriu. Și da, laptop-ul nu poate sa faca mare parte din ce am eu nevoie în munca de zi cu zi, desi ma pot descurca intr-o situatie extrema, dar ca unealta de scris, e fara doar și poate cea mai buna la care pot apela. De altfel, acesta este si scopul acestui laptop in viata mea: cand ma asez la el, doar scriu.

“Puristii” de Thinkpad (da, exista!) ar spune ca generatia anterioara are tastatura mai buna. Și da, stiu, pentru ca inainte de acest T480 am avut un T430s care acum e la tata. Și da, poate ca tastatura respectiva era diferita și ceva mai “tactila”. Dar calculatorul nu era chiar asa de bun pe cat imi doream. Deschidea greu un browser modern, se misca mai incet. Din astea.

Asa ca T480 este combinatia perfecta, pentru moment. Mai ales ca are posibilitatea de a fi modificat destul de mare: de la faptul ca poti adauga RAM pana la 64GB (al meu are 16), pana la modificarea heatsink-ului sa nu se mai incalzeasca atat de tare și schimbarea touchpad-ului ca sa fie unul de sticla, nu de plastic. Și ecranul, și SSD-urile. Sunt mai multe modificari și, daca iti place, poti sa te bucuri și de asta. Eu tocmai am comandat, dupa 2 ani de cand il am, heatsink și touchpad, de asta stiu. Si da, poti avea astea pentru un pret destul de mic. Cam 300E, in functie de configuratie. Aproape cat o tastatura mecanica premium.

Bineinteles, pentru ce folosesc eu acest laptop, adevarul e ca nu are nevoie de nicio modificare. Dar, daca se poate, de ce nu?

Ah, si apropo, am vrut sa imi cumpar o tastatura externa de Thinkpad. Exista una care practic e aceeasi tastatura de pe laptop. Doar ca nu se mai fabrica si costa cam 250E una cand o gasesti. Mda… la banii astia mai bine iti iei laptop-ul cu totul.

Anul ăsta am citit destul de mult în comparație cu 2024, când am simțit că nu am citit aproape deloc. E interesant, însă, că am avut vreo 2-3 luni pe la mijlocul anului, când nu am citit cărți deloc. Efectiv nu mă puteam concentra mai mult de 10-15 de minute pe o carte. Da, am citit online, articole șamd, dar nu am putut citi deloc în format mai lung.

În general citesc în engleză, de asta titlurile sunt în engleză. Mai mult decât atât, în general citesc pe Kindle, pentru că pot să măresc fontul. Pentru că nu mai văd așa de bine, da?

Asta înseamnă, din păcate, că nu pot să susțin pe cât mi-aș dori magazinele de cărți independente. Știu că pe bookshop.org poți cumpăra ebooks de la magazinele independente de cărți, dar nu le poți citi decât în aplicația lor de mobile sau pe web. Eu citesc mult pe Kindle-urile e-ink, așa că e mai complicat, dar vedem.

Bun, lista de mai jos e împărțită în categoriile următoare: Citite, Citesc acum, Nu termin. Cărțile din categoria Nu termin sunt cărți la care știu că nu mă mai întorc. Nu am avut niciodată ideea că TREBUIE să termin o carte de care mă apuc, așa că dacă am încercat și nu m-a ținut acolo, aia e. Nu renunț după 5 pagini, dar dacă după 50-100 tot nu mă atrage, mă opresc.

În general citesc mai multe cărți în același timp, mai ales non-fiction. Așa că la categoria “Citesc acum” sunt mai multe decât v-ați aștepta. Pentru că unele sunt cărți la care revin, mai citesc 1-2 capitole, în funcție de cum am chef.

Cărțile de ficțiune pe care le citesc așa sunt cărți care au ceva care mă atrage (subiectul, un personaj șamd), dar care sunt scrise mai greoi sau diferit. La ele revin din când în când, dar e posibil ca o parte din ele să treacă în categoria “Nu termin” la un moment dat. O carte de genul ăsta e ultima a lui Dan Brown, Secret of Secrets.

Ah, într-un final: nu am pus linkuri pentru că fiecare își ia cărțile din altă parte și sunt sigur că e ușor să cauți. Dacă vrei mai multe informații despre o carte, întreabă-mă.

Citite

Ficțiune

The Classic Collection of Philip K. Dick, Vol. 1: 50 Short Stories (Philip K. Dick)
Am început să citesc destul de mult short fiction în ultima vreme, iar colecția lui Philip K. Dick părea una care nu ar trebui ratată.

Labyrinth (A. G. Riddle)
Îmi place stilul lui A.G. Riddle, dar Labyrinth nu mi-a lăsat nimic în urmă. Poate eram eu într-o perioadă mai ciudată, dar țin minte că m-am cam chinuit să o termin. Misterul inițial pare interesant, după care cartea începe să se miște mai greu decât de obicei în cărțile lui Riddle.

The Shattering Peace (Old Man’s War, Book 7) (John Scalzi)
Am citit primele cărți din serie acum mulți ani și nu mai țineam minte prea multe. Marele avantaj e că The Shattering Peace nu are legătură cu restul cărților decât în faptul că e același univers. Dacă îți place Scalzi, probabil că o să îți placă și asta.

Lost to Eternity (Star Trek: The Original Series) (Greg Cox)
Dacă v-a plăcut filmul Star Trek în care Kirk și Spock fură balenele din prezent ca să le repopuleze în viitor, cartea asta continuă ideea vreo 40 de ani mai târziu. Cineva încearcă să descifreze misterul balenelor și al persoanei care a dispărut complet. Foarte bună ca o carte atașată unei francize. Dacă nu mai țineți minte filmul, merită să îl revedeți înainte de a citi cartea.

The Mercy of Gods (The Captive’s War, Book 1) (James S. A. Corey)
De la autorii The Expanse, o serie nouă. Foarte interesantă, e mai mult o carte despre pușcării (în genul King Rat a lui Clavell), pusă într-un setup în care Pământul a fost cucerit de o rasă extraterestră cărora pare să nu le pese de cei pe care îi cuceresc.

Time Lost: A UFO Time Travel Thriller (Elyse Douglas)
Am avut o perioadă de citit cărți cu time travel și asta a fost una dintre cele recomandate. Nu e rea deloc: cineva din anii ’50, în Statele Unite, e transportată în prezent unde e expusă la normele societății din prezent (ceva mai libere decât cele din ’50). Efortul ei de-a se reîntoarce “acasă” se lovește de opoziția autorităților, dar îi aduce și aliați.

The Object (Joshua T. Calvert)
Un obiect apare la marginea sistemului nostru solar. Inițial considerat un asteroid, personajul principal nu crede asta. De-aici începe toată povestea, care include o civilizație extraterestră și ce facem noi cu informația asta. O carte plină de speranță, nu una militaristă.

Star Trek: Picard – Firewall (David Mack)
În ciuda reacțiilor online, mie mi-a plăcut serialul Picard. Și mi-a plăcut povestea lui Seven of Nine. “Firewall” pune niște context. Acțiunea se întâmplă între sfârșitul “Voyager” și începutul lui “Picard” și povestește cum a ajuns Seven să fie parte din Rangers. Mi-a plăcut, e de citit dacă sunteți fani Star Trek (mai ales Voyager).

Village in the Sky (Alex Benedict, Book 9) (Jack McDevitt)
Probabil ultima carte din seria Alex Benedict, una din seriile mele preferate. McDevitt e bătrân, nu cred că mai apucă să mai scrie încă una. Asta m-a făcut să citesc cam tot ce altceva a mai scris și nu apucasem să citesc. Cartea nu mi s-a părut la fel de bună ca altele din serie (Seeker, dacă vreți să vă apucați, e foarte bună), dar dacă ești fan, îți va plăcea.

Ancient Shores (Jack McDevitt)
Un SF ciudat. Un obiect extraterestru este găsit de un fermier îngropat în curtea sa. E o carte mai degrabă politică și sociologică, despre cum sunt afectați oamenii, atât la nivel individual, cât și global. Spre sfârșit a devenit prea complexă și nu m-a mai atras să citesc continuările.

Am citit cartea după ce am citit Village in the Sky, care m-a făcut să vreau să mai citesc și alte cărți scrise de McDevitt.

The Hercules Text (Jack McDevitt)
Bun mesajul cărții. “Omenirea nu e pregătită încă să învețe”. După ce primim un mesaj de avertizare de la o civilizație departe de noi, ce facem mai departe?

Eternity Road (Jack McDevitt)
Omenirea s-a autodistrus. Mii de ani mai târziu, urmașii trăiesc în triburi și mici regate. Din când în când descoperă vechi tehnologii, dar nu au idee ce se întâmplă, de cele mai multe ori. Personajele caută Haven, un oraș care rezolvă tot. Îl găsesc, dar nu e ce cred. Mi-a plăcut.

System Collapse (The Murderbot Diaries) (Martha Wells)
Acum că e și serial, mai multă lume știe despre cărți. Primele mi-au plăcut foarte mult, ultimele nu la fel. System Collapse e ceva mai interesantă pentru că Murder Bot nu mai e așa de eficient, după ce a fost “rănit” în cartea anterioară. E mai interesantă decât ultimele două dinainte.

Antarctica Station (A. G. Riddle)
Genul de carte pe care îl aștepți de la A.G. Riddle. Tensiune, probleme globale. O civilizație anterioară a pus “ceva” într-o pușcărie sub Antarctica. Ce fac oamenii când descoperă așa ceva?

Found in a Bookshop (Stephanie Butland)
E o carte despre COVID și ce-am simțit mulți dintre noi în perioada respectivă: izolare, lipsa de conexiuni umane. Și cum cărțile și un magazin de cărți ne pot ajuta. E o carte destul de plină de speranță, destul de lentă, dar poate fi exact ce e nevoie. Mie mi-a plăcut.

Run (Blake Crouch)
Ce se întâmplă când o parte din populație rămâne fără empatie și se lasă cucerită de cele mai întunecate gânduri? O familie fuge și încearcă să scape de grupurile de oameni care tot ce vor e să omoare și să distrugă.

The Book of Doors (Gareth Brown)
O carte fantasy în care vrăjile sunt cărți cu puteri speciale. Cartea ușilor din titlu îți permite să alegi orice ușă din lume și să treci prin ea. Practic teleportare, dar mai mult de-atât. Mi-a plăcut, dar uneori am simțit că se mișcă puțin cam greu.

When the Moon Hits Your Eye (John Scalzi)
Cum ar reacționa omenirea dacă luna s-ar transforma în brânză? O idee complet nebună, dar Scalzi a spus că și-a dorit să scrie povești simple, despre oameni obișnuiți, și i s-a părut că așa ar putea. Mie mi-a plăcut, dar e destul de “ne-Scalzi” cartea.

The God Engines (John Scalzi)
Un short story cu un final destul de neașteptat. Ideea de la bază că e omenirea e crudă.

The Tainted Cup (Robert Jackson Bennett)
Una din cărțile mele preferate din acest an. Deși nu îmi place fantasy în mod deosebit, îmi plac foarte mult cărțile cu detectivi/mistere puse într-un context în afara prezentului uman (vezi seria Alex Benedict). Personajele sunt o versiune a Sherlock Holmes și Dr. Watson, într-o lume în care există niște monștri în ocean care, în mod constant, sezonier, vin și distrug uscatul.

A Drop of Corruption (Robert Jackson Bennett)
Continuarea cărții de mai sus. Un mister nou, care extinde lumea în care se întâmplă și cine sunt personajele principale. Din nou, genul de carte care îmi place, așa că am citit-o într-o zi sau două.

The Invisible Life of Addie LaRue (V. E. Schwab)
Un concept interesant, pe care nu l-am mai citit în altă parte. O femeie născută în anii 1700, în Franța, devine nemuritoare, doar că în schimbul nemuririi, nimeni nu își mai aduce aminte cine e a doua zi. Foarte interesant conceptul și ideea de relevanță și prezență în viața celor din jurul tău.

The First Fifteen Lives of Harry August (Claire North)
O carte cu “time-loop”. Umanitatea are niște persoane care își retrăiesc constant viața, în sensul că mor și revin în propria lor viață, în copilărie. Nu sunt nemuritori în sensul clasic. Doar că acum cineva a început să îi omoare pe acești “speciali”. De ce? Cum?

Welcome to the Hyunam-dong Bookshop (Hwang Bo-reum)
O carte coreeană despre un magazin de cărți ca evadare. Ca loc de redescoperire, atât pentru proprietar, cât și pentru cei care vin acolo, de la angajați la cititori. O carte feel good, așa, dar și o radiografie interesantă a societății coreene.

Monte Cristo (Jordan Mechner; Mario Alberti)
O bandă desenată creată de dezvoltatorul Prince of Persia (originalul). E prima bandă desenată pe care o citesc în ultimii 20 de ani, cred. Este povestea contelui de Monte Cristo rescrisă într-un context modern. Interesantă, dar nu știu dacă aș mai citi în forma asta. Nu mă atrage deloc. Să vedem.

Non-ficțiune

The Bookshop (Evan Friss)
O istorie a magazinelor de cărți independente din Statele Unite. Mi-a plăcut mai mult decât credeam. Cartea prezintă magazinele de cărți ca parte componentă a comunităților din care fac parte, care protejează sau promovează idei neplăcute sau revoluționare.

Mi-a plăcut, m-a făcut să îmi doresc să am un magazin de cărți la un moment dat.

Atomic Habits: An Easy & Proven Way to Build Good Habits & Break Bad Ones (James Clear)
Anul ăsta a fost mai dificil datorită unor călătorii lungi și am resimțit nevoia să înțeleg cum să îmi recreez obiceiuri într-un context nefamiliar.

Tiny Experiments: How to Live Freely in a Goal-Obsessed World (Anne-Laure Le Cunff)
O carte care continuă ideea Atomic Habits cu experimente atomice, practic. Mici experimente, care să îți arate dacă acțiunile respective ți se potrivesc și merită să faci efortul să le transformi în obiceiuri.

Just for Fun: The Story of an Accidental Revolutionary (Linus Torvalds, David Diamond)
Linus Torvalds a creat Linux. O carte de la începutul anilor 2000 de ne zice și cum. Linus e o persoană interesantă și merită să citești, dacă te interesează tehnologia. Mi-ar fi plăcut să citesc și despre ultimii 20 de ani.

Good Game, No Rematch: A Life Made of Video Games (Mike Drucker)
M-am regăsit în multe dintre ideile din cărțile astea. Am învățat să programez la 5-6 ani, în Basic, și primele lucruri pe care le-am făcut au fost jocuri. M-am jucat jocuri video toată viața mea și, împreună cu cititul, nu pot să îmi închipui o viață fără ele. Dacă simți același lucru, o să îți placă să citești cartea asta. Plus niște nostalgie, că tot înaintăm în vârstă.

Useful Not True (Derek Sivers)
Este necesar ca o informație să fie corectă, atât timp cât ne ajută? O carte în stilul lui Derek Sivers, cu capitole scurte și la obiect, aproape ca blogul său. O termini într-o oră, maxim.

Careless People (Sarah Wynn-Williams)
O carte despre Facebook, Mark Zuckerberg și cercul său interior. Interesantă pentru a vedea ce se întâmplă acolo. Dar când citiți luați în calcul că persoana care a scris cartea a fost parte activă din tot ce s-a întâmplat, deși încearcă să mute vina la alții. Merită citită.

Never Enough (Andrew Wilkinson)
O carte cam self-serving, cu mult name-dropping, dar care m-a interesat prin prisma modelului de business: cumpără business-uri care pot mai mult și le dezvoltă.

Citesc acum

Non-ficțiune

How to Protect Bookstores and Why: The Present and Future of Bookselling (Danny Caine)
Noua (vechea) mea obsesie cu magazinele de cărți. E o carte la care citesc din când în când, când mai am timp și chef.

Source Code: My Beginnings (Bill Gates)
Nu am idee dacă o mai continui, dar o am aici pentru că sunt șanse. Începe cam devreme în viața sa (familia, copilărie), și nu mă interesează așa de mult. Mai ales că știu că următoarea carte va fi cea despre Microsoft în mod specific.

The Return of Great Powers: Russia, China, and the Next World Order (Jim Sciutto)
Am început să citesc cartea asta fizic într-un Cărturești, când o așteptam pe Miruna să ne vedem. Așa că am cumpărat-o și o citesc în continuare. E interesantă, deși cu un punct de vedere american. Și nu știu cât de la curent e cu noua (vechea) administrație de la Casa Albă.

The Racket: On Tour with Tennis’s Golden Generation (Conor Niland)
Am citit biografiile lui Agassi, Sampras, Federer, Djokovic. Toți foști număr 1 mondial. Dar asta e biografia numărului 1 din Irlanda, dar un jucător “doar” de top 150. Spune o poveste diferită complet despre ceea ce înseamnă să fii jucător profesionist de tenis. E scrisă cam lent, așa, dar sap la ea câte un capitol când îmi mai aduc aminte.

American Kings: A Biography of the Quarterback (Seth Wickersham)
În ultimii ani am început să mă uit la fotbal american și sunt fascinat de partea de business, atât cât și de cea sportivă. Iar societatea americană îi ridică în slăvi pe QBs, cum li se zice. Și e interesant să vezi firul istoric.

Everything Is Tuberculosis: The History and Persistence of a Deadly Disease (John Green)
Îmi place canalul de YouTube al fraților Green (vlogbrothers), așa că am vrut să cumpăr cartea de când a apărut. Și am avut norocul să o găsesc semnată în State, într-una din vizitele mele. E interesant de citit despre cum există o boală (tuberculoza) care poate fi eradicată complet, dar omenirea nu face efortul. De-aici o discuție întreagă despre opțiuni, alegeri șamd. la nivel macro. Ah, și mai mult de 1 milion de oameni mor anual de tuberculoză.

Ficțiune

The Final Act of Juliette Willoughby (Ellery Lloyd)
Mi-a fost recomandată de Miruna și e o carte cu mistere, puzzle-uri șamd. Și 3 fire epice, în diferite perioade. A început bine și am să o termin zilele astea.

Witch King’s Oath (Heirs to Eternity, Book 1) (A. J. Glasser, Hillary Sames, Rosalind Sterling)
Am început să citesc cartea pentru că o știu pe AJ Glasser și eram foarte curios să văd ce și cum scrie. E o carte fantasy (ceva ce nu mă atrage în mod deosebit), dar începe bine și am să o termin în câteva zile, probabil.

The Secret of Secrets (Dan Brown)
Nu m-a prins deloc, deși am citit primele 90 de pagini, dacă nu chiar mai mult. Poate am să o termin, la un moment dat, dar nu promit. Îmi plăceau primele cărți ale lui Brown, dar mi se pare că acum au devenit foarte greoaie de citit și urmărit.

The Phoenix Guards (The Phoenix Guards, Book 1) (Steven Brust)
Am ajuns să citesc cărțile astea pentru că am înțeles că sunt influențate puternic de Cei 3 Muschetari a lui Dumas. Practic sunt cărțile lui Dumas într-o lume fantasy. Abia am citit primele pagini, dar am să revin în mod cert la ele. M-am apucat să le citesc după ce am văzut producția franceză a Cei trei muschetari, care mi-a plăcut foarte mult.

Mistrețul
Manuscrisul unui prieten. O carte întunecată despre România anilor 90. Sper să o publice la un moment dat, pentru că e extraordinar de puternică. De asta o și citesc așa de greu, pentru că este incomodă și pentru că e posibil ca în anii ăia să fi cunoscut astfel de persoane.

Nu termin

Ficțiune

1Q84 (Haruki Murakami)
Am citit prima parte, dar nu m-a prins. Murakami nu prea mă atrage ca ficțiune, deși îmi plac cărțile non-fiction pe care le-a scris.

The Cinnamon Bun Book Store (Dream Harbor, Book 2) (Laurie Gilmore)
Parte din trendul legat de cărți care se întâmplă în magazine de cărți, cartea asta a început relativ interesant, dar s-a transformat într-un romance book și a devenit plictisitoare.

Mi s-a parut intotdeauna ca e o presiune prea mare pe lucrurile care ne plac in viata sa devina mai mult de ceva ce ne place sa facem. Si chiar am facut greseala sa incerc sa transform orice imi placea intr-un business. Iar in online nici nu parea asa de dificil, pentru ca ce e mai simplu decat sa faci un blog despre… X, unde X e hobby-ul tau.

Si uite-asa am ramas fara hobby-uri. Aproape…

“Fericirea nu e un stomac plin, e un stomac care se umple“. Ma rog, asta e traducerea aproximativa si adaptarea expresiei “…happiness isn’t a full belly, it’s a belly that’s being filled“. E o expresie foarte buna pe care imi pare rau ca abia acum am auzit-o (citit-o). Pentru ca da, niciodata nu m-am simtit bine cu burta plina. Sau dupa 12 ore de Call of Duty Warzone. Sau dupa 6 ore de tenis (eram mult mai tanar). Era placut cand incepeam, placut o perioada, dar ulterior devenea “prea mult”.

Ei, si ajung la articolul pe care l-am citit zilele trecute si care zice ca oamenii carora le place ceea ce fac profesional sunt oamenii care sunt tot timpul iritati de ceva in domeniul respectiv. Si asta imi confirma mie starea permanenta de iritare cu antreprenoriatul. Desi imi place ce fac si nu as face niciodata altceva, unul din investitorii mei mi-a zis zilele trecute “Bobby, is there a moment you’re not pissed? I’ve known you for 2 years and you are always annoyed with something”. Asta dupa ce ii spusesem, dupa niste vesti foarte bune, ca “I’m still pissed, though…”

Si da, starea permanenta de iritare cu ceea ce fac e ceea ce ma impinge sa fac mai mult. E o iritare “buna”. Ma irita cand ceva nu iese cum mi-am dorit, cand ceva nu e cum ar trebui sa fie samd. Dar e o iritare buna, care imi aduce aminte de ce imi place sa fac ceea ce fac: pentru ca vreau sa rezolv probleme.

Iar cand e un domeniu sau activitate care sa imi placa, apare iritarea “rea”. Cand nu am chef sa fac nimic si imi ia zile, saptamani, luni, sa ma apuc de ceva.

Cat despre hobby-urile mele… Recent am inceput sa ma fortez sa NU ma gandesc cum as putea sa monetizez ceva ce imi place. Cum ar fi sa fac lego-uri sau puzzle-uri. 

Articolul e mai lung si mai complex, dar cred ca merita citit: Thank you for being annoying

“[…] talent doesn’t feel like you’re amazing. It feels like the difficulties that trouble others are mysteriously absent in your case. Don’t ask yourself where your true gifts lie. Ask what other people seem weirdly bad at.”

Mi s-a parut interesant, pentru ca este extrem de dificil sa te pui in mintea altcuiva si sa iti dai seama ca anumite lucruri pe care tu le faci super usor (sau mai usor decat ceilalti) sunt, de fapt, lucrurile la care ai talent. Sau la care ai muncit foarte mult.

Poti folosi si situatia inversa, in care asa iti dai seama la ce nu te pricepi prea bine, cand ti se pare ca sunt persoane in jurul tau care, constant, rezolva mai rapid si mai bine lucruri sau situatii.

Surse: How to say what you’re good at si How to Figure Out What You’re not Good At

De obicei, cand te muti undeva, te astepti ca niste lucruri sa fie diferite. De la limba la religie, vor exista în mod cert lucruri mai mari care sunt diferite de tara din care vii.

Nu m-am asteptat, insa, sa ma lovesc de alte lucruri. Mai mici si, la o privire rapida, neimportante. Cum ar fi, de exemplu, incalzirea centrala. Care în portugheza se traduce mot-a-mot ca “aquecimento central”. E simplu, nu?

Ei, nu chiar. Pentru ca desi cuvintele sunt exact aceleasi, ceea ce intelege fiecare popor e complet diferit.

În primul rand, sa dau un context, pentru ca atunci e mai usor de inteles povestea ce urmeaza. Portugalia, daca te gandesti la ea, e o tara calda. Insorita tot timpul anului, mai ales daca vii din Romania. Bineinteles, stii în capul tau ca mai și ploua din cand în cand. Chiar de doua ori pe an în volum mare, cam în noiembrie și aprilie. Dar, na, ploua, nu e ca și cum deodata e frig. Si oricum, cat de frig sa fie cand nu au mai avut zapada in majoritatea tarii de 40 de ani, cel putin?

Și ai dreptate. Afara e rareori frig. Dar stii unde e ingrozitor de frig? În case. Unde uneori este atat de frig incat, la un moment dat, ieseam afara sa ma plimb pe la soare pentru ca era mai caldca sa ma incalzesc

Motivul este ca aceste case nu sunt izolate termic. Vara poate fi oarecum ok, desi cand e cald, ti-e și tie foarte cald în casa, daca nu ai aer conditionat. Dar iarna… Tin minte ca la un moment dat Elena mi-a zis, dupa un Erasmus în Portugalia, ca nu a simțit niciodata un frig mai rau decat în Portugalia în anul respectiv. Nu stiam ca 10 ani mai tarziu eu voi ajunge acolo sa locuiesc, dar mi-a ramas în cap ce mi-a zis pentru ca era atat de surprinzator.

Și da, atat de frig este în Portugalia iarna, în case obisnuite. În care nu ai pus tu incalzire în podea sau ti-ai facut-o tu de la 0 asa cum vrei.

Ah și… incalzirea centrala nu exista. Nu asa cum o intelegem noi: cu o centrala de perete – pe gaz, de obicei, și cu multe calorifere prin casa. Dar nu mi-am dat seama initial ca eu atunci cand spuneam “vreau o locuinta cu incalzire centrala” și ei imi raspundeau “casa asta are incalzire centrala”, noi vorbeam de fapt despre lucruri diferite. Pentru ca de cele mai multe ori, incalzire centrala insemna pentru ei un semineu central în sufragerie din care se incalzeau și celelalte camere, ca tineai usile deschise. Și da, semineul asta are ceva ce se numeste “recuperator de caldura”, care tine mai mult caldura generata de foc, dar crede-ma, NU era cald.

Apoi alta diferenta culturala. Asteptata, dar tot greu de adaptat la ea, mai ales cand vii din Romania: restaurantele sunt deschise intre 12:30 și 2:30pm, iar seara de la 7:30 pana pe la 10. În rest, daca ti-e foame și vrei sa comanzi/sa mananci undeva, ghinion. Doar fast food. Și, poate, în restaurantele din mall-uri, dar nu stiu daca vrei sa mananci acolo în general, pentru ca experiență nu e cea mai buna, cel putin pentru mine, cand vine vorba de calitatea mancarii.

Orarul restaurantelor inseamna ca celelalte magazine inchid aproape tot timpul intre 1 și 2, pentru a avea pauza de masa. Care a fost o alta nevoie de adaptare pentru noi.

Buuuun. Auzisem de restaurante, caldura am acceptat-o. caci ce altceva sa faci?

Dar azi, dupa 7 ani de cand stau în Portugalia, am mai aflat ceva nou. Și surprinzator.

Bancile se inchid la 3. Da, toate. Peste tot. Cum am aflat? M-am dus sa rezolv ceva și am zis sa nu ma duc pana în 3, ca sa nu risc sa dau peste vreo pauza de masa mai ciudata. Am ajuns la 3:10. Cand doamna mi-a zis “Esta fechado!”. Și aia e, vino maine dimineata. Bancile!

Mai sunt multe mici diferente, bineinteles. Cum ar fi faptul ca ei iti dau garnitura la restaurant atat cartofi prajiti cat și orez. Trebuie sa ceri tu doar una sau alta.

De obice le accepti ca atare și treci mai departe.

Dar bancile???