Dupa ce intai a comis-o Gazeta, cum a scris si Bogdan, scriind aiurea numele chitaristului din Iron Maiden, a venit randul ProSport. A tras una bucata text cu o gramatica aproximativa, in care ne povesteste despre “toti cei patru membri ai trupei Iron Maiden”, care sunt mari microbisti.

Sunt ei microbisti, dar nu-i bai ca nu-s patru, ci sase? Pentru conformitate, hai sa numaram: Steve Harris, Bruce Dickinson, Adrian Smith, Janick Gers, Dave Murray, Nicko McBrain. Ei, cati sunt?

Pai daca se fura pana si carucioarele de cumparaturi, ce dracu’ sa mai zici la lucruri mai mari si mai serioase (cum ar fi voturile la alegeri, dar aia e deja alta discutie)? Culmea e ca nu e prima data. Mi s-a intamplat si in alte ocazii sa mai fac o plimbare pana afara (da bine la silueta) pentru ca mi-a disparut caruciorul. Dar na, asa e la romani…

Oricum, incurajat de asta am mers aseara la Inception, ultima realizare a domnului in cauza. Ce sa zici? Faptul ca Leonardo di Caprio e in mare forma nu prea mai e nevoie sa fie mentionat. Scenariul e brici, ideea e bestiala, modul in care e pusa in scena excelent. Un film cat se poate de inteligent, si care are si ceva efecte speciale, sa nu ai de ce sa te plangi. Nu destule pentru ceafa lata din spatele meu, care a zis la sfarsit ca nu a fost chiar ce se astepta el sa fie. Prea putin “sanje pa pareti, creier pa linoleu”, presupun…

Na, mie mi-a placut la nebunie si il recomand cu toata caldura.

Are de toate: e greu de tinut minte, nu spune absolut nimic si mai si suna de parca e scris de un copil de clasa a IV-a. Sugestia mea e simpla: daca tot se duc in China sa il lanseze, sa faca toti cei care s-au ocupat de el, in frunte cu doamna ministru care nu stiu ce tot dezvolta, un “explore China” timp de vreo 50 de ani. Suna cumva?

Bine, astea sunt scuze pentru lipsa mea totala de chef de a scrie doar de dragul scrisului un text mai lung de doua fraze. Poate imi revine cheful dupa Sziget, mai stii? Ca trebuie sa recunosc ca il astept cu mare nerabdare, mai ales pe Maiden, care, din ceva motiv care se ascunde de mine, mi-au scapat pana acum. Not anymore!

Asa ca va salut pe toti, va semnalez in incheiere trecerea pe domeniu propriu a blogului lui Razvan Coloja (Cypress, cum il stie populatia) si va urez concediu placut daca cititi asta de pe vreo plaja.

M-a uimit insa cat de diferit e totul, modul in care a crescut tara asta, cum a reusit sa treaca peste toate problemele din trecut si sa devina ceva absolut fabulos. O capitala unde o cladire de 15 etaje e o cladire mica, unde strazile normale arata ca niste autostrazi europene si unde oamenii sunt de o politete incredibila fara ca macar sa te cunoasca. O tara unde toti muncesc pe rupte si cred ca o fac nu atat pentru salariul pe care il iau, cat pentru ca asa e cultura lor.

Trebuie sa recunosc ca mi-a placut la nebunie. Seul e o minunatie de oras, cu verde cat nu vezi probabil in toate orasele noastre la un loc. Ce mai, mi-a placut la nebunie.

Daca aveti chef sa aruncati o privire peste niste poze, le gasiti aici.

Si mai banuiesc ca e atacant, daca tot crede Gigi ca va câstiga meciuri de unul singur. Ceva în stilul lui Drogba, dar ceva mai putin agresiv, ca doar e sfânt…

Serios vorbind, nu pot sa înteleg ce legatura are religia cu fotbalul. Eu am foarte tare senzatia ca o echipa de atei, satanisti sau mai stiu eu ce altceva, dar foarte talentati, bine pregatiti fizic si foarte bine pusi în teren de un antrenor bun face bucati o echipa care s-a rugat toata saptamâna in loc sa isi vada de fotbal. Eu nu spun aici ca religia nu o fi ajutând la ceva, dar nu si daca nu este completata de calitati specifice jocului aluia si de sustinere din loja (sau macar de liniste din loja). Care la Steaua nu prea poti spune ca exista.

Sugestia mea e sa le cumpere licente, ca sa se joace intr-un mediu virtual, nu in cel al nervilor mei. Sau macar sa invete cum se face. Grafica 3D il va ajuta si pe cel mai dobitoc dintre ei sa inteleaga cum se face. Se gaseste aici si costa doar 19,99 Euro.

Daca ii eram profesor cazului de fata, aveam eu grija personal sa fie si acum tot la ore de gramatica, repetent de cate ori e nevoie.

Trebuie sa va faceti un cont pentru asta, dar cum dureaza doua minute, nu cred ca va fi un efort prea mare.

Suntem inscrisi la categoriile “Blog colectiv” si “Blog de muzica” si ne puteti vota dand clic aici.

Si mai si zice “vino in PSD acum”, de parca PSD ar fi un birt in care in momentul asta se tine un concurs de tricouri ude…

Daca nu ma credeti (si sunt ca Boc, nu am pretentia sa fiu crezut de nimeni), aici e pagina jocului de pe Amazon UK, unde il puteti si precomanda.

Orasul in schimb e o minune. Are de toate – si mare, si munte, si arhitectura clasica, si moderna, toate combinate in ceva absolut superb, care reuseste sa te lase cu gura cascata, indiferent de directia in care te uiti. Amprenta lui Gaudi e peste tot (am apucat sa si vedem cate ceva din creatiile lui), dar mie cel mai mult mi-a placut parcul Guel si peisajul care se vede de acolo. Bineinteles ca Barcelona nu este un oras pe care sa il vezi in cateva zile, dar sunt sigur ca ma voi intoarce (am baut din fantana de pe Rambla, deci n-am scapare).

Pentru mine a fost fabuloasa vizita la Camp Nou, un stadion pe care mi-am dorit intotdeauna sa il vad. Am speranta ca o sa il vad la un moment dat si cu ocazia unui meci al Barcei. Oricum, e un loc incarcat de istorie a fotbalului si un exemplu de facut bani din tot ce se poate vinde…

Daca vreti sa vedeti cateva poze din Barcelona, am pus cateva la mine pe Facebook.