Am avut un mic concediu în care nu prea m-am odihnit. Dar nici n-am făcut mare lucru.

Singura parte bună este că am schimbat un pic aerul de Bucureşti, am văzut un pic de zăpadă, am făcut câteva poze. Io nu mă plâng că a început pregătirea pentru sărbători. Mie îmi plac sărbătorile de iarnă. Şi îmi plac pregătirile pentru ele. Aş vrea să avem de ce ne pregăti în permanenţă.

Câteva poze:

Dacă are şi omul de cărat ceva se descurcă aşa cum poate şi îl duce capul.

Atunci când chestia ce trebuie cărată e un animal, lucrurile nu sunt cu mult mai complicate. Câteva poze de colecţie:

x

x

Primele poze – de pe mail. Cea de-a patra de la FailBlog.

Ţineam io minte dilema caprei şi maşina roşie cu un cal, dar ultima mi se pare perfectă pentru ilustrarea noţiunii de multitasking.

Care soluţie o fi mai bună?

Pe lângă serviciu, la mine, am văzut maşina asta.

x

Mă tot bate o întrebare:
O fi murit cineva?

Pen’că trebi importante m-au ţinut ieri seară prin oraş până târziu, am ajuns să hălădui noaptea pe străzi tipice pentru o capitală europeană în care degetul băgat în ochi de beznă este cel mai uşor lucru ce ţi se poate întâmpla.

Mergând io aşa pe stradă cu okii melcoşi lipiţi de parbriz sa văz cât mai multe detalii printre baleierile de ştergătoare, observ o moşmondeală neagră într-un tufiş de pe margine de carosabil. Pune io un pic de frână şi, în timpul ăsta, sare în stradă un grup de tipi îmbrăcaţi în negru cu normala intenţie de a traversa strada pe loc nepermis, şosea denivelată udă, linie de tramvai care numai uscată nu era, într-o beznă accentuată de ploaia măruntă.

Muşchii de la picior se tensionează, frână bruscă, ABS-ul se bagă şi el în problemă, iar maşina se opreşte puţin mai departe decât am estimat şi io şi ei. Rezultatul a fost la nivel de sperietură de ambele părţi, iar poate unul dintre ei a şi scăpat una mică în pantaloni. Păcat de pantaloni.

Erau – se pare – un set de corporatişti workaholici ce plecaseră la ora aia către casă fiind neîmpăcaţi la gândul că nu vor reuşi să termine cincinalul în patru ani şi jumătate. Cu ochii împăienjeniţi de uitatul în monitoare sau Blackberry, cu urechile înfundate de discutat strategii şi proiecte, cu creierii excitaţi de kilograme de cafea băută, au uitat că sunt pe stradă, că sunt îmbrăcaţi în pardesie negru corporate şi că maşinile calcă nu produc satisfacţii personale.

Am o idee/sugestie/recomandare/sfat către firmele mari, multinaţionale, corporaţii:
Dacă tot le pretindeţi angajaţilor să vină îmbrăcaţi în pinguin (pardesiu negru + pantofi negrii + costum negru + cămaşă albă + cravată cu însemnele firmei, etc.), nu-i mai ţineţi aşa târziu la birou! Trimiteţi pe toată lumea acasă pe lumină! Iar cine pleacă mai târziu să fie dotat cu vestă reflectorizantă. Că ca să se vază de la distanţă.
Nimeni nu doreşte să facă victime în rândul personalului corporatist, dar se poate întâmpla, Doamne fereşte, câte una nedorită.

- poză mermelită (grosolan) de mine din două de aici şi aici –

Aflu de pe NewsIn că Microsoft (îl ştiţi – este tipul ăla de contract, daaa?) ne va exploata cu sisteme noi de acum în colo.

Poate vor ajunge să corecteze spunând că e o regretabilă eroare de exprimare.

E de fapt o regretabilă eroare de jurnalism, de management şi o regretabilă lipsă de cap limpede.

Nu, nu, nu!

Nu mai vreau ploaie!
Nu mai vreau gri!
Nu mai vreau temperaturi de 7 grade afară şi 14 în casă!
Nu mai vreau noroi!
Nu mai vreau sfaturi imbecile gen: Dă şi tu drumul la aragaz!
Nu mai vreau presiune în atmosferă!
Nu mai vreau oameni zgribuliţi cu umbrela în ochi!
Nu mai vreau şoferi de ploaie pe stradă!
Nu mai vreau vrăbii înfoiate ce se bat pe câte o firmitură de pâine!
Nu mai vreau vremea asta!

Vreau culoare, soare blând, vânt călduţ, relaxare, miros de gutui, oameni voioşi.

Fac o incantaţie de timp frumos punând nişte poze făcute în grădina Botanică cu mai puţin de 10 zile în urmă.

Poate merge.

Când am văzut articolul de la Sufletica am ştiut ce o să scriu azi. Obiecţii. Şi completări, dar mai ales obiecţii la chestiile prezentate de ea.

Luăm afirmaţiile pe rând:

“În fiecare zi se tipăresc mai multe bancnote pentru Monopoly decât pentru Trezoreria SUA.”
- Clar, trebuie să introducem plata cu cardu’ şi la Monopoly.

“Bărbaţii pot citi un text cu litere mici mai uşor decât femeile, dar femeile aud mai bine decât bărbaţii.”
- Am constatat şi io noaptea când încerc să mă strecor neauzit în casă că nevasta aude mai bine ca mine. Iar bărbaţii, se ştie, văd lucrurile mult mai mari decât sunt în realitate.

“Procentul din continentul african încă sălbatic este de 28%. Iar procentul din continentul nord-american încă sălbatic este de 38%. “
- De mult am zis io că tre’ să mergem să-i civilizăm pe sălbaticii ăia. Ei nu-şi-nu. Ei îşi apără sălbăticia şi nevoile şi neamurile.

“Atunci când vedeţi o statuie ecvestră, iar calul :
–  Are picioarele din faţă în aer, personajul reprezentat a murit în luptă.
–  Are un picior în aer, personajul a murit ca urmare a rănilor primite în luptă.
–  Are toate 4 picioarele pe sol, personajul a murit din cauze naturale (nu în luptă).”
- Şi când are toate 5 picioarele pe sol? Sau 4 în aer şi unu pe pământ?

“Ce eveniment se întâmplă cel mai mult în luna decembrie decât în oricare altă lună din an ?  -   conceperea copiilor.”
- Firesc. În casă mai vine şi Moş Crăciun în afară de soţ, vecin, instalator, pizza-guy. Şi poştaşul vine mai des.

“Dacă enumeri toate numerele din engleză (one, two, three, four,…), până la care din ele trebuie să ajungi pentru a găsi litera A ?  -   1000 (one thousAnd).”
- dacă sari peste 101 (one hundred And one).

“Care este singurul aliment care nu se altereaza? -  Mierea.”
- mierea şi cărămida. Cele care alterează dinţii.

“Ce au în comun vestele antiglonţ, scările de incendiu, ştergătoarele de parbriz, imprimantele laser?   -  Toate au fost inventate de femei.”
- Cea mai vestită invenţie a femeilor e ştergătorul de pantofi pe care îl poţi folosi şi ca soţ uneori. Scările de incendiu sunt utile în caz de evacuare forţată a gagicului.

“Un obicei vechi de 4000 de ani, din Babilon, prevedea ca, timp de o lună după căsătorie, tatăl miresei trebuia să-i dea de băut ginerelui atâta hidromel cât putea să bea. Hidromelul era o bere pe bază de miere şi, cum calendarul era bazat pe ciclurile lunare, această perioadă s-a numit luna mierii, de unde, în zilele noastre, Luna de Miere!”
- Firesc! Mierea are calităţi întru procreere. Socrul îl îmbăta pe mire ca s-o vadă pe mireasă ca pe Zâna-Zorilor şi să treacă la treabă. Când gagiu’ se trezea era prea târziu.

“Scoţienii au inventat cu mult timp în urmă un joc. Era numit: Gentlemen Only, Ladies Forbidden (Rezervat pentru bărbaţi, interzis pentru femei)…G.O.L.F ! Aşa a intrat acest cuvânt în dicţionare.”
- Falsă etimologie (ref: aici). Io stiu ca jocul cu “bilele” e specific bărbaţilor, că okii lor scrutează după “ţinte”, că fiecare se mândreşte cu “crosa” lui, dar e imposibil ca stilul de lovire să nu fie inventat de o femeie.

“În vechea Anglie, dacă nu erai membru al familiei regale, nu puteai avea relaţii sexuale în familie fără acordul Regelui. Pentru a avea un bebe, trebuia să ceri audienţă la Rege, care trimitea un afiş ce se punea pe uşă în timpul raportului sexual. Pe afiş era scris F.U.C.K. (de la Fornication Under Consent of King = Păcat trupesc cu consimţământul regelui). “
- Falsa etimologie (ref: wikipedia). Păi, vă daţi seama că regele ăla s-ar fi suit pe pereţi şi nu-i ajungeau minutele, orele, zilele să dea atâtea aprobări? What The Fornication? El când mai fornica?
Şi tipii, după ce luau aprobare, fornicau iute-iute şi treceau iar la coadă pentru peste două luni când le mai venea rândul?
Să fim serioşi! Englejii, pe vremea aia, aveau bătături în palmă de la mânerul sabiei, nu de la auto-lucrătură. Iar regii asigurau împrospătarea genetică prin trimiterea bărbaţilor, pe rând, în cruciade şi alte afaceri masculine, cei rămaşi acasă fiind responsabili cu aratul ogoarelor rămase pustii.

Aşa că lucrurile nu stau chiar atât de spectaculos cu par la prima vedere şi m-am simţit dator să scot asta în evidenţă.

1. Capturată cu telefonul foarte recent. Rudele lu’ ăsta de la oraş.

2. Capturată azi. Potriveş-TT cu un Bax de Bex.

Am căutat ceva fistichiu, dar …

Incitat de persoane care nu ştie ca io am un suflet pofticios la cafea şi derivatele care este, m-am apucat – în limita timpului disponibil, adică în orele de serviciu – să scotocesc după o experienţă savuroasă.

Cea mai la îndemână şansă a fost în Germania unde, obosit de făcut poze, băut bere şi mâncat, am trecut la lucruri serioase. Aşa am găsit ceva apropiat ca reţetă, dar care se cheamă Liégeois. Ca să fac pohtă aveţi poza şi câteva reţete.