Note: You can rate this post by visiting the site.

Aș mai putea scrie câte ceva, dar acestea sunt obiective realizabile…

Sănătate și putere de muncă pentru 2009! La mulți ani!

Așa că am decis să compilez aici, câteva reguli de care țin cont atunci când redactez un text. Nu am pretenția să le fi menționat pe toate, nefiind un savant în acest domeniu, nici nu am intenționat (neapărat) o ordine a importanței prin așezarea lor. Sunt doar câteva recomandări de bun simț, aș zice, revenind fiecărui cititor decizia respectării lor. Multe dintre ele au fost menționate încă din ciclul primar sau din gimnaziu.

1. Se pune spațiu după orice semn de punctuație; semnele „-“ și „/“ sunt încadrate de spații, pentru claritate: este bine să fie textul cât mai degajat, să se poată citi ușor; se pune spațiu înainte de a începe un bloc de cuvinte cuprins între paranteze;
2. Nu se pun mai multe spații între cuvinte decât este nevoie (unul singur adică);
3. Propoziția începe cu litera mare (chiar și într-o enumerație, nefiind totuși o regulă) și se termină cu punct;
4. Nu pune virgulă înainte de etc.; de fapt, sunt multe alte cazuri în care trebuie evitată folosirea virgulei, de exemplu, înainte de o propoziție atributivă (vezi sintaxa frazei);
5. Nu omite semne de punctuație în situațiile în care acestea sunt alăturate (cum a fost sus, punctul după etc. și apoi „;“ care încheia ideea);
6. Nu abunda în prescurtări (în general, acestea nu se folosesc în textele literare), dar dacă le folosești, nu uita să le succezi cu „.“;
7. Nu folosi scrierea cu cifre pentru numeralele de la unu la zece, o sută, o mie ș.a.m.d.; la fel, al treilea și nu al 3-lea;
8. Când ai o prescurtare cum este ș.a.m.d., nu uita ultimul punct (de exemplu, foarte întâlnit în CV-uri, este să scrii, S.R.L - ce, dupa L, nu trebuie punct, daca ai pus la celelalte?);
9. Nu uita că semnul de punctuație „puncte de suspensie“ are trei astfel de puncte, nu două sau mai multe (să scrii .. sau ……….. este urât, neglijent); evident, după semnele de suspensie se pune spațiu (vezi prima regulă);
10. Când ai o enumerație, se pune „;“ după fiecare element al listei și „.“ după ultimul element al listei;
11. Dacă folosești numele unui brand, folosește ortografierea proprie a brand-ului (de exemplu, eMAG și nu Emag sau EMAG);
12. Dacă ai un link, este ideal ca linia subliniată să fie doar sub cuvintele care formează link-ul și „ nu așa“ (este neglijență);
13. Dacă ai un cuvânt împrumutat din alta limbă care nu este încă suficient de bine sudat în limba română, articularea se face cu cratimă, de exemplu, site-ul și nu siteul; la fel, când ai substantive proprii, articolul hotărât este antepus: lui Alicia și nu Aliciei;
14. Folosește noile reguli impuse de DOOM, de exemplu, nicio în loc de nici o (nici eu nu le știu pe toate astea, era vorba la un moment dat ca Academia Română să publice un fel de diff-patch);
15. Poți folosi diacritice (am zis-o ca pe o recomandare, lăsând să se înțeleagă că precedentele sunt chiar mai importante decât asta). Cititorul tău va semnala și aprecia prezența lor.

Să scriți bine!

Later edit:

16. În limba română, ghilimelele care trebuie folosite sunt „ “ (ghilimea jos, apoi ghilimea sus). În plus, este, preferată folosirea ghilimelelor răsucite, în ciuda celor drepte (o recomandare pe care am citit-o mai de demult într-un articol adresat în special scriitorilor de content pe web).
17. La finalul abrevierilor, nu se pune punct dacă ultima literă / secvență coincide cu finalul cuvântului abreviat.

Note: You can rate this post by visiting the site.

După ce te-ai asigurat că Firefox este închis, poţi reloca profilul Firefox editând:

La secţiunea Profile0, schimbă Path cu o nouă cale pe care ai creat-o pe alta partiţie, iar Name cu numele ultimului director din cale. Iată un exemplu, după schimbare:

Pentru a finaliza mutarea, copiază toate fişierele din vechea locaţie Path în noua locaţie, D:\config\firefox.default, de exemplu. Dacă deja te-ai grăbit, directorul iniţial era ceva de genul Profiles\xxxxxxxx.default, la calea amintită mai sus.

Există un Profile Manager, dar mai mult te complici - tot va trebui să get dirty şi să copiezi manual fişierele profilului. El se deschide aşa:

firefox.exe -ProfileManager

Ca un best practice, în acel /config/, poţi reloca şi alte fişiere de configurare - ini-urile lui Total Commander, semnătura din Thunderbird etcetera.

Succes!

Note: You can rate this post by visiting the site.

Astăzi am stat 10 minute să îmi setez statusul la Yahoo! Messenger cu URL-ul mai sus menţionat ca să ajut la răspândit vorba, dar nu a mers (menţionez ca oricare alt URL sau string obişnuit este setat fără probleme). Iniţial am crezut că este un lag, până m-am prins că nu. Am rugat colegi cu sisteme de operare diferite (respectiv, OS X şi Ubuntu), deci clienţi de messenger diferiţi, fără niciun succes! Nu pot să cred decât într-un complot; vedeţi şi voi, înainte de a mă acuza de teoria conspiraţiei! .

Soluţia este să daţi click pe imaginea de mai jos şi să vă înscrieţi e-mail-ul (Pledge Now!), pentru a fi anunţaţi când vine the day of downloads!

Note: You can rate this post by visiting the site.

sau

Acum zău, chiar îmi caut . E genul de alegere cu care mă confrunt, în general, când îmi cumpăr o componentă sau un sistem nou.

Note: You can rate this post by visiting the site.

Note: You can rate this post by visiting the site.

$ cp /path/to/repo /path/to/repo_backup -R

• Am creat mai întâi un backup la structura de fişiere a repository-ului;
• /path/to/ este calea către repository (atenţie, nu a lui working copy), iar repo este numele repository-ului; de exemplu, la mine ar putea fi /var/svn/repositories/test.

$ svnadmin dump /path/to/repo - - revision 0:n > dumpfile

• Am făcut dump într-un fişier la toate reviziile între 0 şi n, inclusiv;
• n este numărul reviziei dinaintea ultimei, n+1 fiind revizia curentă, la care renunţăm;
• dumpfile este fişierul în care redirecţionăm output-ul comenzii, care altfel iese în stdout;
• Metoda asta poate fi folosită şi pe post de backup la repository.

$ rm -rf repo

• Am şters repository-ul, nu mai avem nevoie de el (încă avem repo_backup, dacă ceva nu merge bine de-acum înainte).

$ svnadmin create repo - - fs-type=tip

• Am creat un repository gol, cu numele cel vechi;
• Nu e suficient să creez doar directorul - când importăm mai târziu din dumpfile, vom primi erori dacă nu avem un repository gol;
• Tipul repository-ului nou (bdb - sau - fsfs) trebuie să fie identic celui vechi. Înlocuieşte tip cu valoarea potrivită. Dacă nu eşti sigur care din ele este, poţi să-l afli din backup, cu comanda:

$ cat /path/to/repo_backup/db/fs-type

Trecem mai departe.

$ svnadmin load repo < dumpfile

• Am importat conţinutul lui dumpfile, în repository-ul gol, nou creat.

În unele cazuri, mai trebuie ca owner-ul structurii de fişiere a repository-ului nou creat să fie identic cu cel al vechiului repository:

$ cd /path/to
$ ls -al | grep repo_backup
drwxr-xr-x 7 A B 4096 2008-05-18 01:28 repo_backup
$ sudo chown A:B -R repo

• Privind iarăşi către backup-ul făcut înainte, am setat owner-ul recursiv pentru întreaga structură de fişiere a noului repository (deseori A coincide cu B);
• În cazul meu, fluxurile SVN sunt servite de Apache (prin WebDAV), iar serverul Apache trebuie să aiba drepturi depline asupra directorului unde se află repository-ul; în cazul meu A = B = www-data (userul sub care rulează Apache sub Debian/Ubuntu). Creând acel repository la un pas anterior, owner-ul lui era utilizatorul de linux care a emis comanda .

Gata, asta e!

Un pas suplimentar, pentru cei ce folosesc un mediu Trac pentru urmărirea repository-ului SVN:

$ trac-admin /path/to/trac-environment resync

• Am resincronizat mediul Trac (cache-ul lui intern, etc.), cu noul repository, care are mai puţin cu o revizie decât ştia Trac;
• /path/to/trac-environment este calea către mediul Trac asociat repo-ului urmărit, de exemplu la mine ar putea fi /var/trac/test.

Note de final

Dacă doar vrei să schimbi comentariul de commit, autorul reviziei sau alte lucruri de genul ăsta, soluţia este alta - svn propset.

Working copy a rămas la revizia n+1 (dând acel commit total nefast) şi lucrurile o să-ţi cam crape în acest moment (am încercat svn cleanup şi alte variante => no use!). Soluţia este să faci un checkout nou într-un alt director şi apoi să mergi cu o unealtă specializată de tip diff (de exemplu, Araxis Merge sau WinMerge sub Windows) şi să faci un merge manual între cele două directoare. Dacă dai peste o soluţie mai buna, feel free to share it!

Ce am scris mai sus, merge de minune în linux (testat în Debian 4.0r3 cu svnadmin 1.4.2 şi trac-admin 0.10.3), în Windows nu am încercat / nu ştiu cum e. De asemenea, trebuie să ai şi drepturile potrivite pentru toate mişcările astea. Ce faci este pe riscul tău, dar dacă ai backup aşa cum am recomandat înca de la început, you should be fine.

Note: You can rate this post by visiting the site.

Este un shortcut, nu foarte cunoscut, pentru Inspect din Firebug. Poate fi adăugat din Customise [Toolbar] la right click pe orice bară de instrumente, dacă ai Firebug instalat.

Îl găsesc foarte util, aproape şi uşor de atins.

Note: You can rate this post by visiting the site.

1. assert - Pe parcursul scriptului, în locuri în care crezi că o să crape, chemi funcţia assert dând ca parametru condiţia favorabilă. Scriptul poate fi oprit dacă valoarea de adevăr a condiţia va fi evaluată ca fiind falsă (by default, scriptul nu se opreşte). Este recomandat ca assert să fie prezent doar în timpul dezvoltării. Exemplu:

assert($expectedRows == $foundRows);

Poţi wrap-a această funcţie în myAssert, de exemplu, pentru a specifica şi alte instrucţiuni (logging etc.). Cu funcţia assert_options poţi specifica opţiuni ca:

• ASSERT_BAIL - opreşte scriptul la evaluarea falsă a condiţiei;
• ASSERT_QUIET_EVAL - nu sunt output-ate erori la evaluarea la fals, util dacă vrei să le loghezi pentru o depanare ulterioară;
• ASSERT_CALLBACK - callback care se cheamă după evaluarea la fals - aici poţi face logging-ul;
• şi altele.

2. debug_backtrace - Afişează stiva de call-uri (de funcţii) şi de include-uri care au determinat flow-ul din aplicaţie, până la momentul apelului. Întoarce un vector asociativ cu informaţii de genul: numele funcţiei, linia de cod, numele fişierului etc. şi astfel vă puteţi scrie propria metodă de afişare a acestora. Pentru rapiditate poţi folosi debug_print_backtrace (doar PHP 5), pentru un output standard. Exemplu (generat în codul WordPress-ului):

#0 include() called at [/home/designla/public_html/bogdan/blog/wp-includes/template-loader.php:20]
#1 require_once(/home/designla/public_html/bogdan/blog/wp-includes/template-loader.php) called at [/home/designla/public_html/bogdan/blog/wp-blog-header.php:21]
#2 require(/home/designla/public_html/bogdan/blog/wp-blog-header.php) called at [/home/designla/public_html/bogdan/blog/index.php:4]

Eu, de obicei, am o funcţie globală pentru aplicaţie, care conţine propria mea afişare a backtrace-ului sau care doar wrappează apelul standard de afişare.

function myBacktrace() {
debug_print_backtrace(); // Pot scrie ulterior o afisare proprie
}

3. Folosirea mecanismului de reflection. Reflection este mecanismul prin care un program îşi poate cunoaşte funcţiile, clasele şi instanţele lor, excepţii şi alte entităţi, la runtime. Eu m-am folosit foarte recent de acest mecanism, facând debugging la un proiect foarte mare şi neştiind unde era definită o funcţie pe care o apelam (în plus, existau mai multe funcţii cu acelaşi nume în aplicaţie şi o junglă de includeri până la acel apel). Simplul apel arătat mai jos, mi-a dezvăluit această informaţie. Exemplu (generat în codul WordPress-ului):

ReflectionFunction::export(’the_content‘); // unde the_content este numele unei functiei

Apelul a produs:

Function [ <user> function the_content ] {
@@ /home/designla/public_html/bogdan/blog/wp-includes/post-template.php 53 - 58
- Parameters [3] {
Parameter #0 [ <optional> $more_link_text = ‘(more…)‘ ]
Parameter #1 [ <optional> $stripteaser = 0 ]
Parameter #2 [ <optional> $more_file = ” ]
}
}

Putem observa:

• declaraţia funcţiei;
• cine o defineşte: în cazul nostru este user defined function - <user>; strtolower, de exemplu, este <internal:standard>;
• parametrii;
• locaţia ei şi liniile de cod între care este cuprinsă definiţia funcţiei.

export este o metoda statică pe care o are fiecare clasă care implementează Reflector pentru entitatea respectivă, dar mai sunt şi o grămadă de metode care furnizează doar informaţiile ce te interesează.

Va urma.

Note: You can rate this post by visiting the site.