Emil Andreescu

Articolul nu a avut nicio replică de trei zile de la apariţie. Nu ne face plăcere să cităm ofiţeri ai vechii Securităţi, dar un adevăr trebuie cunoscut?

De ce nu are Cărtărescu nicio replică?

Dacă e adevărat aleluia Nobel.

Sku: NSNZS

Zona livrare A

Romanul Bătrânul Gringo(Gringo Viejo), publicat în 1985 este un roman care este marcat de soartă şi de curgerea de neoprit a timpului.Povestea unui bătrân scriitor american  care în viaţa lui nu a putut citi opera de căpătâi a limbii spaniole Don Quijote este împletită cu destinele unui general al Revoluţiei Mexicane(1910-1920) şi cu o tânără americancă. Laitmotivul romanului este aflat din primele pagini, bătrânul gringo  a venit să moară în Mexic. Romanul este construit pe fundalul istoric al violentei revoluţii mexicane dar şi a eternelor neînţelegeri de-a lungul Marelui Fluviu(Rio Grande este fluviul ce reprezintă lunga frontieră naturală a Mexicului cu Statele Unite ale Americii, un fluviu brăzdat de sânge şi de ură).

General al armatei revoluţionare Tomás Arroyo este un fost peon al unei mari familii mexicane Miranda(nume clasic pentru marii proprietari de pământuri din aceea perioadă în Mexic).Scopul său suprem este să distrugă, să şteargă de pe faţa pământului ferma familiei( la hacienda) unde a suferit în copilărie.Peonii pot fi comparaţi cu şerbii şi rumânii din ţările române, dependenţa lor faţă de stăpâni este zdrobitoare.Harriet Winslow este tânăra ziaristă, o frumoasă gringa, de care Arroyo şi bătrânul gringo se vor îndrăgosti nebuneşte. Cei doi bărbaţi au  un ţel comun moartea, generalul vrea o moarte demnă de un erou homeric iar bătrânul gringo vrea doar o moarte atât şi nimic mai mult.

Moartea bătrânului gringo ucis de către general va duce la execuţia lui Tomás Arroyo din ordinul lui Pancho Villa, şeful suprem al Revoluţiei Mexicane, mai exact principalul ei propovăduitor.Ulterior se află că ordinul lui Pancho Villa a fost moartea amândurora fiecare în alte circumstanţe.Generalul şi-a împlinit destinul a murit tânăr dar uitat de către toţi, iar bătrânul gringo a avut parte de o înmormântare creştinească, gringa considerându-l ca pe un tată pe care nu l-a avut niciodată.

Dragostea pentru Harriet Winslow este tragică şi poartă pecetea morţii, într-o lume în care violenţa este ţelul ultim, a fi îndrăgostit este egal cu a fi criminal.Pancho Villa a realizat că aceşti doi bărbaţi vor zădărnici o mulţime de planuri prin bunăvoinţa dată unei gringa, ori trebuie să ştie că los gringos, americanii, sunt duşmanii eterni ai Mexicului, americanii ne urăsc mereu.

Un roman bine scris unde forţa şi fatalitatea merg mână în mână, machismul tipic mexican se observă în dorinţa lui Arroyo de a o avea pe Winslow deşi o urăşte dar şi din dorinţa de a-şi răzbuna crunta copilărie.Furia împotriva vechii stăpâniri se desprinde frază cu frază din gura generalului peon, revoluţia este un ţel suprem ce poate depăşi chiar şi moarte.Bătrânul gringo se identifică cu personajul pe care nu l-a cunoscut niciodată, sau nu a vrut să-l cunoască, Don Quijote un visător care şi-a uitat visul, poate el este noul Quijote modern care nu mai are demult loc într-o lume în care virtutea şi onoarea sunt cuvinte vechi, apuse odată cu vremurile epopeilor.Romanul destinului este şi romanul unde soarta şi iubirea se întrepătrund dar niciodată nu se unesc, în viaţă nu poţi cere totul ori ai parte de iubire ori de moarte, niciunul nu a avut parte de iubire de moarte au avut parte toţi, în afară de gringa care nu a iubit pasional ci pur, nevoia acesteia de a avea  o dragoste paternă se întâlneşte la tot pasul în roman.

Fără îndoială este un mare roman al lui Fuentes prin faptul că ne revelă forţa  destinului  care s-a nascut odată cu lumea. Omul are capacitatea de a-l influenţa dar de a-l schimba, niciodată.

Recenzie de CRISTIAN ALEXANDRU

De acelaşi autor

Crezul meu

Un atlas geografic complet, impresionant ca dimensiuni şi acurateţe a informaţiei aduse la zi, realizat de Institutul Geografic De Agostini. Un portret fidel al planetei noastre, o călătorie fascinantă pe continente şi pe mări şi oceane, o căutare pasionantă a peisajelor naturale şi a teritoriilor transformate de activiatea antropică. O reprezentare cartografică detaliată şi spectaculoasă a planetei, în care putem să găsim formele de relief şi semnele de schimbare în timp. Hărţile tematice dau o viziune de ansamblu – economică, socială, demografică şi ambientală – pentru a evidenţia asemănările şi deosebirile între standardele de viaţă de pe varii continente. Imaginile luate din satelit sunt ca o fereastră deschisă asupra Pământului: instantaneele au un impact sugestiv şi oferă o altă modalitate de a observa planeta albastră. În afara hărţilor de continente şi state, există o amplă secţiune dedicată principalelor metropole, acestea completând fericit şi inovator gama reprezentărilor cartografice. Un indice amplu, cu peste 60 000 de intrări, facilitează căutarea toponimelor conţinute în cuprinsul atlasului. Un instrument de lucru indispensabil, pentru toate vârstele.

Sku: DTDDGDD

Zona livrare A

De acelaşi autor

Scrieri corsare

Sku: PP126PA

Zona livrare A

S-a născut în 11 noiembrie 1928, în Panamá, un loc predestinat unui om care prin forţa sa va  forma punţi de legătură între nord şi sud. O punte între lumea latino-americană ce se zbate între istorie şi ieşirea din istorie şi lumea nordului, unde excepţionalismul american împletit cu visul unui trai mai bun dau naştere unei vieţi mai uşoare, măcar aparente dacă nu reale. Copil de mari diplomaţi îşi petrece copilăria şi adolescenţa în marile capitale ale lumii, Washington D.C., Buenos Aires, Rio de Janeiro. A absolvit Facultatea de Drept în Mexic la Universitatea Natională Autonomă din Ciudad de México şi economia la Institutul de Înalte Studii Internaţionale din Geneva. Debutează cu romanul Zilele mascate( Los días enmascarados) în 1954 şi de atunci are o bogată activitate literară. În 1958 romanul Regiunea cea mai pură ( o traducere a titlului La Región más Transparente) este confirmarea unui nou mare romancier al literaturii latino-americane. Succesul mondial îl va avea în 1962 odată cu publicarea romanului Moartea lui Artemio Cruz(La muerte de Artemío Cruz).Alte mari romane sunt Terra Nostra( publicat în 1975), Bătrânul Gringo(Gringo Viejo, publicat în 1985, un roman la care a lucrat douăzeci de ani şi care îi aduce recunoaşterea în Statele Unite ale Americii).Printre ultimele  romane se situează Jilţul Vulturului( La silla del aguila) publicat în 2002  o poveste pasionantă despre lumea politică mexicană şi despre relaţia cu marele său vecin  de la nord S.U.A. Penultimul său roman este şi un testament, Adam în Paradis(Adán en Eden) publicat în 2009, unde narcotraficul este înfierat, Mexicul este o ţară în care violenţa poate fi înfrântă  cu dorinţa de a instaura o societare normală. Ultimul roman este o interesantă incursiune în lumea vampirilor, denumit Vlad, publicat în 2010, o lume plină de mistere dar şi de canoane pline de întrebări.

Carlos Fuentes a fost  un mare patriot şi un om de o mare valoare sufletească.A fost numit în 1975 ambasador în Franţa, unde a dus o activitate culturală şi politică extrem de bogată, reprezentându-şi ţara cu cinste. În 1977 guvernul mexican îl numeşte pe Díaz Ordaz( fost preşedinte al Mexicului între 1964-1970) ambasador în Spania, era primul ambasador al Mexicului în Tierra Madre (Ţara mamă: o denumire dată Spaniei) după moartea Generalissimului Francisco Franco. Díaz Ordaz este considerat responsabil pentru masacrarea studenţilor în Marea Mişcare Universitară din Mexic, ce i-a avut ca protagonişti pe studenţii UNAM(Universidat Nacional Autonóma de Mexíco) şi pe cei de la IPN(Instituto Politécnico Nacional). În aceea mişcare în care studenţi, profesori, intelectuali cereau autonomie universitară, eliberarea deţinuţilor şi drepturi de exprimare liberă au murit în mod cutremurător 68 de studenţi şi un soldat. La aceea dată, 2 octombrie, un alt mare scriitor mexican Octavio Paz va renunţa în semn de protest la postul său de ambasador în India,  pe care îl ocupa din 1962. Ca o revoltă împotriva nominalizării lui Ordaz, Fuentes renunţă la postul de ambasador.Umanitatea de care a dat dovadă este demonstrată de  acest gest, alături de Paz cei doi sunt mari oameni de cultură şi mari mexicani dar şi oameni care vor să trăiască într-o lume liberă şi care luptă pentru o democraţie adevărată.

Deşi premiile nu contează, Carlos Fuentes a fost elogiat prin acordarea premiului Romullo Gallegos în 1977, Premiul Naţional de Literatură în 1984, Premiul Cervantes în 1987, Premiul Principe de Asturias în 1994. La finalul discursului de mulţumire cu ocazia primirii Premiului Cervantes, Carlos Fuentes a spus că profesia sa este de scriitor adică de scutier a lui Don Quijote.De ce scutier?Pentru că Alonso Quijano a fost un mare visător, iar un scriitorul este un visător lucid, care plămădeşte o lume pe care el şi-ar dori-o sau care îşi imaginează o lume în care visul frumos se împleteşte cu visul urât, coşmarul de a trăi pentru unii este un vis frumos pentru alţii. De ce premiile nu contează?Pentru că pot fi subiective, cel mai bun critic al tău este publicul şi istoria, o operă rămâne nemuritoare după aspra sentinţă a istoriei.

Prietenia care i-a legat pe Carlos Fuentes şi pe Octavio Paz s-a concretizat în colaborarea lor la Revista Mexicană de Literatură. O prietenie care a pus bazele  unei reviste ce a arătat că Mexicul înseamnă cultură, nu numai violenţă, trafic de toate felurile sau mai simplist plaje însorite. Spiritele mari nu trebuie să se duşmănească, trebuie să se alăture, să fie unite  pentru a construi împreună, nu pentru a dărâma separat. Toată elita intelectuală a ţării noastre trebuie să înveţe din fructuoasa colaborare a celor mai mari scriitori mexicani ai secolului trecut şi poate ale viitoarelor secole.

Carlos Fuentes Macías, nu mai este dar opera scrisă stă mărturie asupra vieţii unui om, care este o clipă în univers.  O inimă a bătut pentru colţuri uitate în lume, poveşti mici, fapte minore înfăptuite de oameni ce au devenit giganţi, morminte uitate în misterele deşerturilor, vise curmate şi o istorie fascinantă din care s-a născut o civilizaţie, cea latino-americană. Lupta sa a fost nu pentru a rămâne în istorie ci pentru a garanta nemurirea lumii pe care a iubit-o mai mult decât propria sa viaţă, mărturie stau romanele, eseurile, piesele de teatru şi articolele sale în care lucidul şi dorinţa de nemurire se împletesc, o nemurire pentru ceilalţi iar pentru el un loc mic în eternitatea literaturii universale. DESCANZA EN PAZ MAESTRO Y ESCUDERO DE DON QUIJOTE

De ce ne trebuie o catedră Mihai Eminescu? Mihai Eminescu a fost o personalitate culturală complexă, poet, prozator, dramaturg, eseist, cronicar literar şi dramatic, ziarist şi pamfletar, romancier şi cugetător filosofic.Este considerat cel mai mare scriitor român din toate timpurile dar şi cel mai mare poet pe care l-a dat pământul acestui neam. Datoria noastră nu este în a-i ridica ode, laude, statui. Datoria noastră este de a-l înţelege, de a-l reprepzenta corect, lucid. Ideile sale sunt marcate de genialitate, dar pentru a-l înţelege mai bine trebuie să-l studiem şi mai ales să-i înţelegem opera. Dumitru S. Panaitescu(Perpessicius) şi-a jertfit viaţa şi lumina ochilor dându-ne ediţia defintivă a operei eminesciene, monumentala Eminesciana în XVII volume, ediţia Perpessicius.

George Călinescu ne-a dat cea mai interesantă biografie a poetului scriind Viaţa lui Mihai Eminescu. Continuându-şi munca de arheolog în personalitatea şi  opera poetului prin descifrarea operei sale în cinci volume de critică, Călinescu este singurul critic care a încercat să explice binomul om-operă. Toate acestea sunt prea puţine pentru a ne forma o părere exactă despre poet.Manuscrisele sale sunt pline de idei, frânturi de versuri şi fraze,  semn al unei frământări geniale a minţii şi a unei voinţe supraomeneşti a inimii.

Atacurile de care Eminescu are parte în ziua de azi pot fi explicate prin vorba marelui nostru poet Tudor Arghezi, cine nu-l respectă azi pe Eminescu dă dovadă de imbecilitate. Mihai Eminescu nu trebuie nici adulat,  lauda sterilă nu ajută la nimic, dar nici ponegrit trebuie înţeles la monumentala sa valoare, aşa cum germanii l-au înţeles pe Goethe, italienii pe Dante, englezii pe Shakespeare, francezii pe Hugo şi Baudelaire şi cum multe alte popoare civilizate au făcut-o cu marile  monumente culutrale.Ruşii au un cult pentru marele lor poet Puşkin. Munca criticilor literar ruşi, plini de  sentiment naţional,  s-a materializat în ediţii critice definitive, comentate şi adnotate.Traducerea în marile limbi de circulaţie universală, l-a făcut pe Aleksandr Puşkin mai cunoscut decât marele nostru poet.

Datoria noastră, pe lângă alcătuirea unei noi ediţii critice definitive, este înţelegerea deplină a omului şi a operei. Eminescu nu trebuie văzut sub lupa îngustă a multor oameni de cultură care îl atacă azi din pură dorinţă de a deveni mai cunoscuţi ci trebuie analizat de personalităţi culturale cu deschidere a minţii şi cu enciclopedism literaro-cultural.

Propunem fondarea unei Catedre  Mihai Eminescu, catedra de limbă şi cultură română în cadrul unei universităţi de stat. De ce am spus de cultură şi nu literatură, pentru că însuşi Eminescu este literatura română, este fondatorul marii literaturi române de la el se adapă toată literatura noastră până în prezent. Aşa cum spune Betrand Russel că istoria filosofiei este o notă de subsol la opera platoniciană, aşa considerăm că literatura română este o notă de subsol la opera eminesciană. Fondarea unei catedre este un lucru extrem de dificil, îţi trebuiesc o mulţime de specialişti şi o interdisciplinaritate complementară. Fiecare curs sau seminar trebuie să fie o continuare a  celorlalte cursuri, pentru ca  bucăţi şi fragmente să compună un întreg.

Catedra Eminescu, în opinia noastră ar fi potrivită pentru orice facultate cu filon umanist.Cursurile ar trebui predate la master şi la şcoala doctorală, pentru ca studiul să aibă o finalitate.Avansăm ideea că poate exista şi un master intitulat simplu Mihai Eminescu. După cum se înţelege lucrările de dizertaţie sau de doctorat din catedră vor fi în întregime axate pe analiza operei marelui poet.

Ce ar conţine o astfel de catedră? Propunem o schemă a acestei catedre fundamentale a culturii române:

1. Poezie

- Studii de poeziei, creaţia poetică eminesciană( romanţe, elegii, ode, poezii de dragoste, populare, filosofice, psalmi, rugăciuni, epistole în versuri şi multe alte genuri pe care poetul le-a abordat).

- Studiile poemelor(Memento Mori, Sarmis, Rugăciunea unui dac), studiul complet al poemelor filosofice, istorice, mistice.

- Un singur curs privind studiul poemului Luceafărul, sinteza operei eminesciene.

2.Dramaturgie

- Studii dramatice privind piesele sale de teatru, dramaturgie  în versuri de o certă calitate stilistică dar şi teatrală. Ştim din manuscrise, datorită muncii lui George Călinescu şi Perpessicius, că marele noostru creator   vroia să termine o operă complexă dramatică care să cuprindă toată istoria românilor.A început opere care din păcate au rămas neterminate, Mira, Decebal, Bogdan Dragoş. Din studiul acestora putem  reliefa  complexitatea operei dar şi  resursele ce au adus la apariţia operei poetice neegalată până acum şi poate niciodată.

3. Proză

- Studii privind proza scurtă, nuvelele fantastice, romanul Geniu pustiu.Proza este de o mare valoare stilistică şi nu trebuie privită ca o continuare a poeziei, este ceva aparte, diferit, cu substraturi filosofico-mistice.

4. Alte cursuri şi studii în cadrul catedrei Mihai Eminescu.

- Studii privind folclorul în opera lui Eminescu, o paralelă între Mioriţa şi Luceafărul.

- Istoria ideilor în opera lui Eminescu.

- Curs de filosofie a operei eminesciene, origini, trăsături şi influenţe.

- Un interesant curs ar fi cel de ziaristică, analizată opera de mare ziarist,  perioada în care Mihai Eminescu a fost redactor şi editorialist la Timpul între 1877-1883.

- Mitologie în opera lui Eminescu, mituri şi motive.

- Istoria mitului Eminescu, există sau nu un mit?

- Biografia poetului, romanţată sau oficială, o comparaţie.

- Curs de literatura comparată, opera lui Eminescu comparată cu marii lirici ai secolului XIX, Puşkin, Byron, Baudelaire, Lenau şi alţi mari lirici.

- Un interesant curs, propus în 1940 de Pompiliu Constantinescu, este cel de grafologie, cu exemple din manuscrise facsimilate.De aici putem afla stările, trăirile şi chiar complexa personalitate eminesciană, tulburată de fiori metafizici şi curenţi lirici.

- Istoria imaginarului în opera lui Eminescu, şi imaginarul în ceea ce priveşte omul Eminescu, Eminescu privit de contemporanii săi şi de oamenii   zilelelor noastre.

- Istoria ediţiilor critice a lui Eminescu, Eminescu şi critcii săi.

- Eminescu şi muzica, muzicalitatea versurilor sale.

- Călătorii imaginare, un curs care să ne introducă în viaţa citadină şi rurală a secolului XIX, urmărind în paralel viaţa marelui poet.

- Influenţa operei eminesciene în literatura noastră dar şi în literatura universală.

- Eminescu şi ortodoxia, religia în opera lui Eminescu.

Această complexă catedră trebuie să fie formată din filologi, critici literari, scriitori, istorici, filosofi, teologi. Aceste cursuri sunt propunerile noastre privind o astfel de catedră.În opinia noastră, o astfel de catredră trebuie să aparţină  mai multor facultăţi, să fie o catedră comună a Facultăţilor de Litere, Istorie, Filosofie şi Teologie.Pentru a fi ajutaţi în munca de cercetare, profesorii din catedră pot să formeze în cadrul unei facultăţi centre de studii, cu reviste lunare care să conţină articole în care este rezumată cercetarea lor vizavi de opera eminesciană.

Pentru a înlesni această muncă, catedra Mihai Eminescu trebuie să conţină un număr restrâns de cursuri, restul putând fi studiate la Institutul de Cercetare Literară Mihai Eminescu. Cursurile care vor fi predate la acest Institut vin în sprijinul acestei catedrei, scopul final al catedrei şi institului trebuie să fie Ediţia monumentală a operei lui Mihai Eminescu şi demitizarea sa. Mitologizarea sa constat în confiscarea imaginii poetului de anumite cercuri cu diverse interese mai mult sau mai puţin oculte.

Dimenisunea gigantescă a operei eminesciene(43 de caiete cu 7588de foi, mai exact 15176 de pagini) necesită ani de studiu. O singură catedră nu ar acoperi toate studiile ce ne pot dezlega taina operei monumentale a culturii române. Pentru a uşura munca cercetării  propunem fondarea Institutului de Cercetare Literară Mihai Eminescu, scopul final fiind alcătuirea unei ediţii monumentale privind opera eminesciană. Ediţia monumentală este reprezentată de totalitatea operei, o reeditare a Ediţiei Perpessicius, o critică definitivă a întregii opere şi traducerea operei în cel puţin trei limbi de circulaţie internaţională.Acest Institut poate organiza şi cursuri, cum am spus mai sus, în paralel cu studiile universitare privind opera marelui nostru poet.

Este o datorie morală de    a cunoaşte opera celui mai mare creator al neamului românesc, susţinem că o astfel de catedră este o întreprindere măreaţă a culturii române, un efort care ne va duce în eternitatea marilor culturi, căci Eminescu stă plin de cinste alături de Homer, Virgiliu, Horaţiu, Du Fu, Ferdousi,  Dante, Cervantes, Shakespeare, Goethe, Hugo, Puşkin, Dostoievski.

Alexandru Cristian, a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, este autor al volumului de poezii  Versuri Ciobite. În prezent este masterand la Unap şi editor la Reporter Economic.

A colaborat cu diverse publicaţii, Jurnalul de la Păltiniş, Together for Your Business, Buletinele Unap s.a. scriind articole pe teme diverse, apărare, relaţii internaţionale, economie, istorie, poezie. În prezent lucrează la o monografie despre noua ordine internaţionala(statele BRICs), la un studiu privind politica de securitate a Chinei şi la o monografie despre Eminescu care va consta în prezentarea şi receptarea mitului Eminescu, dimensiunea operei şi valorii, care după opinia autorului este universală şi eternă.

Leonard Iozefini este primul iluzionist care lansează o carte în care explică modul în care se fac trucurile şi declară răspicat că magie în adevăratul sens al cuvântului nu există.

“Mi-am propus să las ceva în urma mea şi am ales să scriu “Secretele magiei”, din care oamenii să afle ce se ascunde în spatele iluziilor create pe scenă şi să înţeleagă faptul că magicienii nu au puteri supranaturale, ci doar foarte mult antrenament”.

Număr de magie live

Sku: FGTRZHZ356

Zona livrare A

„În microromanul SF al lui Ioan Groşan, Planeta Mediocrilor, toate personajele, fie piloţi umani, fie roboţi, comunică ăn acelaşi jargon de tractorişti aflaţi în plină şedinţă de partid. Naratorul se contaminează şi el de acest stil pompieristic, ceea ce face din cronica lui o vizibilă mistificare, care celebrează cu un aer fals serios îndoielnicele realizări ale acestei lumi subrede de camionagii galactici şi roboţi stahanovişti. ” (Adrian Otoiu)

Sku: NNSZS67S

Zona livrare A

De acelaşi autor

Cărţi scrise în doi

Sku: POEZIIF67ND-BDD

Zona livrare A