Bucuresteni mutati la sat

Review 2016 (postare lunga cat un an)

2016-12-20T08:15:00.000+02:00

Cum-necum uite ca am ajuns aproape de finalul acestui an. M-am gandit mult daca sa mai fac acest review sau nu pentru ca in anul asta s-au intamplat mai multe lucruri rele decat bune si nu am vrut sa incarc pe nimeni cu greutatile noastre. Dar am decis ca totusi ar trebui sa fac un rezumat al lucrurilor bune, sa continui ceea ce am inceput, chiar daca postarea va fi mai scurta decat in anii trecuti.
Asadar, sa incepem! Ianuarie 2016 a venit cu zapada, cer senin si o iarna aproape ca pe vremuri.

Ne-am bucurat de zapada si vremea frumoasa, iar in zilele calde si insorite am lucrat in solarii.
In februarie am inceput sa instalam rasadnita si am inceput lucrul la rasaduri. Plantele din solarii aratau cam asa la acea vreme.

Martie a venit repejor aducand vreme calda, soare, flori de primavara si ... pe Dora☺.

Si fara sa ne dam seama, uite cum ne-am trezit la inceput de aprilie cu o gramada de rasaduri de plantat. Pe 9 aprilie am pus prima tura de rosii, plus cateva rasaduri de gulii si sfecla.

Si apoi a inceput nebunia! Lucru in solar, lucru in gradina, sapat, plantat, udat.

Pe la mijlocul lunii aveam deja lucrata jumatate de gradina cu gulii, sfecla, mangold, bob, dovlecei, iar in solarii urlau rasaduri nerabdatoare a plantare si livrare .

A urmat o perioada absolut nebuna cu livrari in fiecare zi, cu pregatit comenzi in fiecare zi si plantat rasaduri in miez de noapte.
Dar la sfarsitul lunii aveam solarul mare plin, jumatate cu cultura de salata, spanac, mustar, kale, rucola, cealalta jumatate plantat cu rosii, ardei, castraveti.

Iar pe cel mic am reusit sa-l umplem cu rosii, vinete, castraveti, pepeni si ardei iuti.

Intre timp, afara inflorisera pomii, iar Dora ni se urcase in cap :).

Si iata ca a venit mai si a inceput regresul. Sute de rasaduri s-au dus naiba mancate de afide sau taiate de coropisnite. Ca in nici un an pana acum, am consumat si rezerva - rezervei la rasaduri si am mai semanat in plus. Dar totul a fost in zadar, daunatorii ne-au dovedit anul asta.

Cu toate astea, aveam rezultate la rosiile din solar si plantele din gradina.

Iar spre sfarsitul lunii munca noastra era in stadiul asta:

Si pe viteza repede-inainte am intrat in iunie si am iesit din iunie bucurandu-ne de primele rosii ale anului, de primele vinete si de... primii pui ☺

Si tot in iunie am reusit sa plantam cultura de rosii pentru toamna.

Iulie a fost generos cu noi in ceea ce priveste rosiile. De fapt, pot sa spun ca anul asta a fost numai anul rosiilor.

Tot in iulie am dat startul la conservaraie,

am semanat in zadar, la fel ca si primele trei, a patra cultura de castraveti din anul asta,

am semanat salata pentru toamna,

dupa care am defrisat culturile dintr-un solar intreg, pentru ca din cauza paianjenului rosu tot din el a fost distrus,

iar inceputul lui august ne-a gasit cu culturile de toamna plantate.

August a fost caracterizat de conservaraie. Dimineti neincepute si miezuri de noapte aromate de sucuri, nectaruri, zacusti si alte nebunii pe care le-am incercat anul asta.

Iar spre final de luna august au aparut omizile care au terminat ce incepusera afidele si paianjenul rosu.

Anul asta au fost foarte multe si foarte agresive, fapt ce ne-a facut sa incepem sa culegem mai devreme din gogonele si astfel sa ma apuc mult mai devreme de muraturi.
Rosiile din cultura de toamna au fost la fel de distruse de ele si nu am reusit sa culegem decat cateva kilograme de gogonele.
Si uite asa in septembrie am inceput sa defrisam masiv, am scos rosii, vinete si ardei si am continuat culturile de toamna.

Iar verziturile aratau binisor, desi erau gaurite si mancate de omizi.

In octombrie ne-am bucurat foarte putin de cateva rosii, dar am avut din plin legume si verdeturi de toamna.

In noiembrie am continuat plantarile si semanaturile, am ingrijit culturile existente si ne-am facut planul pentru anul ce vine.

Si uite cum ajuns in zilele noastre, in decembrie la final de an. Plantele arata binisor, dar sunt stagnate din cauza frigului.

Dar suntem multumiti de ele, ce le-am mai putea cere. E iarna.

2016 a fost un an greu pentru noi. Un an al naibii de greu! Multa munca in zadar, multe pierderi. Dar a fost si un an interesant din alte puncte de vedere. A fost un an al curateniei in relatiile de tot felul. Un an in care am spus NU la tot ceea ce ma tragea in jos, iar pentru mine asta e un lucru mare pentru ca de regula nu fac asa.

Pentru 2017 inca nu stiu ce sa-mi doresc. Inca ne privim de la distanta si ne masuram in priviri. Nu stiu daca e o presimtire, nu prea cred in asta, insa am impresia ca 2017 va fi un an care ne va aduce mari surprize. Sanatosi sa fim, vom vedea ce o sa fie.

Dar pana atunci va urez sarbatori linistite alaturi de cin` va e drag si multumim frumos tuturor celor care ne citesc, ne sustin si ne sunt alaturi.

Craciun fericit!

Vulpe?

2016-12-19T12:04:00.000+02:00

Dimineata cand am dat sa ies din casa, fix in fata usii am gasit toate pasarile adunate, de nici nu-mi mai vedeam papucii. Mi s-a parut suspect pentru ca ele nu fac asa decat daca-s foarte speriate, in special ratele. Asa ca am luat-o usurel prin curte sa vad care e cauza.
Am gasit sange pe un gardulet unde dormeau puii, iar in una din magazii am gasit un geam cazut si pe pervaz erau pene cu sange. Usa spre curte era inchisa, insa a putut sari incoace pe deasupra usii unde este un loc gol intre usa si acoperis.
In gradina in doua locuri apropiate erau pene si sange, iar plasa de la gard era lasata.
Am mai gasit pene in gard si pe un copac care e lipit de gard. Deci a sarit gardul care are cam un metru si ceva inaltime. Bilantul la prima vedere: o rata, doua gaini si doi-trei pui.
Nu cred ca a fost caine pentru ca nu lua atat de multe pasari dintr-odata. Oare sa fi fost vulpe?

Garduletul de la magazii pe care dormeau puii

Geamul pe unde a intrat

Marti, 13. Ziua in care a venit iarna

2016-12-13T09:06:00.001+02:00

In primavara lui decembrie

2016-12-11T14:11:00.001+02:00

Matoancele sforaie la soare, gainile fac bai de praf, ceru`i oglinda, iar plantele si-au luat iar verdele ala frumos 😊.

Inceput de decembrie in gospodarie

2016-12-04T14:01:00.000+02:00

Decembrie a sosit si a adus cu el nopti friguroase, dimineti senine, aer rece si tare, zile insorite si o mie de planuri pentru sarbatori.

Am reusit intr-un final, cu un ajutor de nadejde, sa scoatem la lumina curtea si gradina, sa aranjam solariile, sa aranjam magaziile, lemnele si alte acareturi intalnite ades prin curti de oraseni dezorganizati mutati la tara. E bine asa si suntem multumiti.

Pe langa sticlele sub care am pus trandafiri, cum nu se mai prevedeau catelusi "atotrozatori" prin ograda, cand am fost la Indagra ne-am luat cativa pomisori fructiferi, care acum aranjeaza frumos curtea. I-am plantat cu mare drag si cu multe sperante.
Spre uimirea mea, am bagat de seama ca pe dragul de Mairon il "mancau" gingiile ca pe bebelusi si s-a apucat de ros la un pom. Dupa cateva randuri de dojeneli, vazand ca nu se potoleste in nici un fel, l-am "scarpinat" si eu cu o matura pe coada, prins in fapt intr-o seara cand se credea invizibil si rodea de zor la crengute. De atunci i-a lasat in pace, asa ca trag sperante ca vor trece cu bine iarna si se vor prinde.

Tot atunci am luat si o salcie pletoasa, placerea lui Lucian, care acum impodobeste gradina din spate alaturi de trandafirii comuni si cei de dulceata,

dar si de bambusul care sper sa treaca iarna (deja cam pare afectat de frig).

Altfel, gradina e cam goala, i-ar mai trebui o aratura, sper sa poata Lucian s-o faca cat mai curand, in felul asta sa mai starpim din buruieni si insecte.

Prin ograda mai intalnim pasari grase si curioase care trag si ele la soare, bucuroase de vremea buna,

dar si matoance descreierate, obraznice si rasfatate, mereu cu chef de joaca.

In solarii, desi plantele cresc greu, verdele-i stapan.

Cand intru in solarii imi place la nebunie mirosul de acolo. Miroase a pamant reavan, a ceapa si usturoi, a aer curat, a plante tinere, a primavara.

Lucian a inceput sa construiasca rasadnita.

Mai avem de luat ceva materiale pentru ca va fi dubla fata de cea din anul asta.
Dar mai avem timp pana cand vom incepe noul an de gradinarit in ceea ce priveste culturile de vara-toamna.

Anul asta am cultivat multe soiuri noi din diverse legume, le-am recoltat semintele, iar la anul le vom da "drumul in lume" fie sub forma de rasad, fie sub forma de legume.

Sper sa ne lase si daunatorii sa ne ducem planurile la bun sfarsit, pentru ca anul asta a fost mai mult decat groaznic in privinta asta.

Despre ultima vreme

2016-11-17T09:57:00.000+02:00

Imi pare ca anul asta iarna vine mai devreme. A dat deja o ninsoare slaba, nu suficient sa se astearna omat pe jos, dar suficient sa ma bucure gandind ca vom avea o iarna normala.
Ziua s-a scurtat bine, alt motiv de bucurie, caci inserarea si frigul ne baga in casa mai devreme, avem seri mai lungi in care stam la o vorba cu totii sau fiecare isi vede de cate ceva, in linistea sparta din cand in cand de sunetele lemnelor din soba. O adevarata binecuvantare dupa asa sezoane agitate.

Desi ziua s-a scurtat, treburile zilnice din gospodarie sunt inca aceleasi, asa ca peste zi avem un ritm usor alert ca sa apucam sa terminam tot ceea ce avem de facut.

Frigul e din ce in ce mai accentuat si de cateva dimineti incoace gasesc totul inghetat. Aerul este tare, curat si rece, cerul este cristal, iar natura a inceput sa ne rasfete zilnic cu cate un rasarit super colorat.

Si cel mai mult imi place cand gasesc folia solariilor "inflorata" dimineata, lucru ce-l iau ca pe un cadou special adresat numai si numai mie.

Iar daca e frig afara, evident ca e simtit de toti. Asa ca ajut animalutele din dotare cu mancare si apa caldute. La fel si pasarilor am inceput sa le pun dimineata apa calduta, deocamdata le este suficient. Cand or veni gerurile mari, le voi pune si peste zi, schimbandu-le apa de cateva ori.

De mult timp am observat ritmul lor de a trai. Iar seara, cand le vad ca au mancat si se retrag in cotete la culcare, am vazut ca incep sa simt si eu oboseala si organismul imi spune ca e timpul ca sa ma odihnesc. Ne-am schimbat mult ritmul de a trai de cand ne-am mutat aici. Am inceput sa mancam dimineata, lucru care in oras mi se parea foarte aiurea, in plus pur si simplu nu puteam inghiti nimic in afara de cafea. Aici natura ne-a reglat organismele dupa ritmul ei.

La fel a facut cu pomii si copacii care s-au dezgolit de tot si sunt locuiti de gugustuci si vrabii. Din cand in cand mai apare si cate o ciocanitoare galagioasa.

Prin gradina, pe sub copaci, avem un covor frumos colorat si ma bucur de el atata timp cand o sa fie.

Dar si pete de culoare care-mi par putin tipatoare, fara a strica peisajul.

Prin tot ce se petrece natura ne pregateste de odihna placuta si de ritmul domol al iernii. Duminica mi-am facut si eu debutul acestei perioade.
A fost un vant nebun si aproape de pranz am ramas fara curent. Asa ca dupa masa, dupa ce mi-am hranit baietii si animalutele, dupa ce m-am asigurat ca toti sunt in regula (Adi, infrant de caldura sobei, adormise ca un pui la el in camera cu matoancele pe el, iar Lucian se dusese in solarul mare ca sa faca schita viitoarei rasadnite care va fi uriasa), m-am bagat in pat invelita in patura mea pufoasa si, in sunetele molcome ale focului, am citit :). Trei ore bune am fost insotita de incantatorii Cavaleri ai Ordinului Basarab ai lui Ioan Dan, o carte care imi place sa o recitesc din cand in cand.
Si da, nu m-am simtit deloc vinovata ca am citit in mijlocul zilei, din contra am savurat la maxim si abia astept sa repet. Cat de curand va fi, caci mult nu mai avem de aranjat si pregatit pentru iarna.

Gradinareala de noiembrie

2016-11-10T08:17:00.001+02:00

Credeati ca daca ne apropiem de mijlocul lui noiembrie nu mai gradinarim? Neeee! Nu stam, nu stam deloc. In solar se pot cultiva plantute multe si destul de variate, chiar daca iarna e pe aproape.
Bineinteles ca nu vor fi la fel de mari ca cele din primavara, nici la fel de rodnice, dar cu putina grija si atentie putem avea salate suficient de diversificate, ceapa si usturoi verde, patrunjel si alte minuni.
Asadar, gradinareala de noiembrie ar fi cam asa.
Semanare si apoi plantarea la loc definitiv a rasadurilor de salata verde. Sunt mai multe soiuri care-s rezistente la frig si ger.

Din pacate, in perioada asta cu umezeala ridicata riscurile aparitiei bolilor sunt foarte mari. De aceea trebuie sa acordam o atentie foarte mare aerisirii solarului, a curatarii parcelelor de buruieni verzi sau uscate, astfel incat plantele sa fie bine aerisite. Nici asta nu garanteaza ca nu or sa apara boli, dar le face mult bine.
Au aparut si la noi boli la plantele adulte din cauza umezelii foarte mari, dar si din cauza ca nu am curatat la timp parcelele. Asa ca nu ne ramane decat sa adunam buruienile, sa rupem fara mila frunzele afectate, sa afanam pamantul dintre plantute si sa aerisim solarul cat mai bine. Abia astept o zi cu soare!

Rucola

Soiuri de mustar

Rucola, spre deosebire de alte plante, creste binisor in perioadele in care nu avem soare, avand probleme in perioadele calde, dar nici ei umezeala nu ii face bine deloc. Germineaza foarte repede si creste destul de rapid.
Asa ca am mai semanat o parceluta de rucola si in paralel avem grija de cea existenta.

Mustarul e o minune de planta, imi plac la nebunie frunzele lui. Mai ales in perioada asta cand avem plante ajunse la maturitate, iar gustul si aroma frunzelor sunt foarte accentuate, in special la cel rosu care e foarte picant avand un gust de hrean.

Au aparut boli printre culturile de mustar, dar le-am curatat si astept sa-si revina. Noroc ca am vazut la timp si boala nu s-a raspandit peste tot.

Ca sa fiu sigura ca voi avea pe tot parcursul iernii frunze de mustar, am mai semanat doua parcele. In perioadele cu ger vor fi mai mult stagnate, asa ca am nevoie de cat mai multe plante ca sa nu epuizez culturile.

O alta planta care se poate cultiva in perioada rece este spanacul, asa ca acesta nu ne lipseste din solar. Bineinteles ca frunzele vor fi mici, nu va fi la fel de productiv ca primavara, dar vom avea frunze gustoase de spanac.

Pe langa parcelele existente, am mai semanat cateva parcele bune. A germinat destul de repede, cam in 5 zile, dar creste mai greut acum.

Este afectat de lipsa soarelui, a cam stagnat, dar si aici solutia este sa ai cat mai multe parcelute, ca sa ai de unde culege in asa fel incat sa nu epuizezi plantele. Asa ca mai avem de semanat spanac.

Usturoiul verde nu-i foarte afectat de perioadele fara soare, dar trebuie pus din timp in pamant. Incolteste foarte greu si creste destul de greu. Dar creste si avem usturoi verde si iarna. Avem puse cateva parcele de usturoi care-s in diferite stadii de crestere.

Ceapa verde creste bine, n-are ea probleme cu lipsa soarelui, este o cultura sigura, asa ca toamna-iarna nu ne lipseste niciodata din solar. Avem multe parcele cu ceapa in diferite stadii de crestere si vom mai pune in continuare.

Ridichiile de luna sunt afectate si stagnate, avem ceva parcelute, dar nu stiu daca vor mai avea timp sa creasca suficient pana la primul ger adevarat. Desi planta in sine rezista la ger, ridichea nu prea are un gust grozav iarna.

Kale si mangold. Anul asta am pus vreo trei soiuri de kale si zau de-mi pare rau. Plantele cresc bine in perioada asta, vor creste si in cea friguroasa, daca vor avea soare.

Si aici merg pe principiul cat mai multe parcele ca sa nu-mi epuizez plantele, asa ca avem o multime de parcele cu kale si mangold in diferite stadii de crestere, in plus mai avem si rasaduri de pus la loc definitiv.

Ca si o concluzie: chiar daca suntem la mijloc de noiembrie, chiar daca iarna e la un colt, avem o gramada de treaba in solarii.
Pe langa cele de mai sus, avem parcele care s-au golit si trebuiesc lucrate, aranjate si apoi cultivate ori cu culturi pentru iarna, daca avem rasaduri facute din timp, ori cu culturi pentru primavara devreme.
Sa nu uitam curatenia din solarii, smulsul buruienilor care cresc ca nebunele, udatul, aerisitul, spargerea crustelor de pe parcelele cultivate si ingrijirea fiecarei plantute in parte.
Si in paralel cu asta ne facem planul pentru culturile de vara-toamna :).

Semintele asteapta cuminti si rabdatoare in pliculetele lor si parca le aud promisiunea cum ca anul care va veni va fi unul absolut fantastic. Abia astept :).

Alegeri, decizii, motive

2016-11-07T19:26:00.000+02:00

Putem sa-i spunem acestei postari ca-i un fel de refulare. Un rezultat al mai multor intamplari recente. Un raspuns sau o clarificare.
Va dau mai jos cateva exemple. Sper sa nu ma lungesc, dar cum sunt nevorbita, cine mai stie :).

* Am fost recent in Bucuresti in vizite la neamuri ca ma usca dorul de ei. La intoarcere am oprit in Auchan-ul de pe Maniu sa ne refacem stocul de cafea si sa mai tragem un ochi la legumele care le vand. Trecand peste faptul ca aveau niste ceapa verde fara nici un miros de ceapa (cum mama naibii reusesc sa o faca asa?!), am auzit o discutie intre doua tipe la raionul de lactate:
- Auzi, ce smantana sa iau? Lichida sau solida? Pentru ca la ciorbe se pune d-aia lichida.

* Saptamana trecuta a aparut in online un articol despre noi. O surpriza placuta a fost ca multi ne-au felicitat si incurajat si am descoperit ca sunt oameni care chiar au urmarit blogul si stiu multe despre noi. Insa unii s-au apucat sa compare mere cu pere, s-au apucat sa ne faca socoteli la bani, la castig, iar cineva a spus ca nu ne permitem un all-inclusive (asta chiar m-a facut sa rad, stiindu-mi firea si felul de a fi). Insa dintre toate comentariile, unul mi-a atras atentia. In el cineva spunea ca o sa faca si el acest pas dar la pensie, cand stie ca-i vine un venit sigur lunar si se intreba de ce am facut-o pentru ca nici noi nu intinerim si la batranete e mai greu de muncit.

* Sambata asta m-am dus pana la magazinul din sat. Acolo cineva mi-a spus ca tot nu intelege de ce am lasat noi Bucurestiul pentru praful din Rascaeti. Iar eu tot nu pot sa inteleg de ce ei nu inteleg!

Pai s-o luam pe rand, zic.
In momentul in care am auzit smantana lichida, in cap mi-a venit imaginea oalei de lut a lui mamaie plina cu smantana sau galetusele de smantana pe care le iau de aici din sat. Poti sa te joci cu ele, pline fiind: sa le rotesti, sa le rastorni cu fundul in sus, sa le arunci si prinzi - smantana aia nu o sa cada niciodata din ele! Natural, nu exista smantana lichida. Numai faptul ca stiu lucrul asta, ar fi unul din motivele mutarii. Iar faptul ca putem consuma smantana adevarata, ar fi altul.

Alt motiv ar fi ca m-am saturat sa mi se spuna fel si fel de lucruri idioate prin fel si fel de mesaje si sa fiu obligata sa consum ceea ce-mi zic ei. De exemplu, cat de nociv este laptele crud, baut caldut imediat dupa muls si care mi se acreste intr-o zi, dar cat de bun si sanatos e cel mort din cutie de carton valabil un an, cel putin. Sau branza facuta-n casa din lapte crud. Sau ouale. Sau ca trebuie, e imperios necesar chiar, sa cumpar nu stiu ce produs, pentru ca merit. Sau ca la ciorba se pune smantana lichida.
Lucrurile astea nu mai tin. Am inteles metoda, am inteles cauza, nu-mi place si refuz.
Fiecare trebuie sa poata alege ceea ce crede ca-i mai bun pentru el.

Atunci cand cineva vorbeste prima data cu noi, prima intrebare este: care a fost motivul pentru care v-ati mutat? E o intrebare normala si fireasca la care raspund cu placere: stres, praf, mizerie, targete, vanzari, aglomeratie, galagie, telefoane, rapoarte, blocaje, stat cu orele-n trafic, faptul ca nu eram langa copil etc (cel mai mult m-a durut si ma doare si o sa ma doara toata viata faptul ca nu am fost langa Adi cand a facut primul pas si a trebuit soacra-mea sa-mi povesteasca. Eu eram la birou, la munca. Atunci am realizat ca nici o suma de bani, oricat ar fi de mare, nu poate justifica aceasta lipsa pe care o am: faptul ca nu am vazut primul pas facut de copilul meu.)
Printre altele, am visat si ceva de genul asta:

Si il am. Ce vedeti in poza de mai sus este o sosea pe langa sat (se vede satul in dreapta sus). In stanga sus se vede una din cele patru paduri care-l inconjoara.
Ei? Cum e dimineata pe la 08.30 pe Maniu :)?

Revenind, imediat dupa prima intrebare, inevitabil, a doua intrebare este: aveti apa calda/baie?
Ma! atat ma enerveaza intrebarea asta de nu pot sa spun! Tin minte ca i-am raspuns odata cuiva mai cu nervi, exasperata de intrebarea asta si de faptul ca nu se stie un lucru atat de banal: Da, frate, s-a inventat apa calda si la tara! Si unii de pe acolo au baile cat sufrageria ta! Intorci caruta-n ele!
Mi-a parut rau imediat dupa ce mi-a iesit porumbelul pentru ca mi-am dat seama ca informatiile nu ajung in presa si la tv, adica acolo unde se uita tot romanul. Ca se promoveaza tot ce-i mai rau si mai urat si altceva nu are loc. D-aia am si renuntat la televizor de mai bine de sase ani. Dar asta e un alt subiect.
Asadar, alt motiv: spatiu mare, curte si gradina, confort. Ca vin la pachet cu multa munca, asta e partea a doua, dar trebuie sa iei in calcul ca sedentarismul face ravagii in organism. Iar daca la tara ti-e "jena" de munca, mai bine las-o balta!

Un alt motiv pentru care ne-am mutat la tara a fost Adi.
Adi, cam pana-n intr-aIII a - a IV a a fost un copil foarte slab, foarte palid, transparent chiar, cu niste cearcane mari, negre si adanci, cu nasul mereu curgand, cu gatul mereu inflamat, deseori cu puncte de puroi in gat, cu alergii la tot si toate. La un moment dat avea niste bube pe picioare de imi era jena sa il las in pantalon scurt si-mi plangea sufletul pentru el.
Am fost cu el peste tot, evident. A inghitit saracu` antibiotice si alte porcarii prescrise, fara a avea nici un rezultat. Insa o singura doctorita (si a fost ultimul control pe care i l-am mai facut in privinta asta) mi-a spus ca e un mic alergic, ca nu ii prescrie nici un tratament medicamentos pentru ca nu e bolnav in adevaratul sens al cuvantului, dar ca i-ar prinde foarte bine aerul si mancarea de tara.
Dupa o luna de stat aici, fiind si vara, Adi s-a bronzat si a capatat un aspect sanatos. Iar aspectul i-a ramas asa si acum, desi nu putem spune ca sta numai pe afara, fir-ar mama lui de computer!. La cca 2-3 luni de cand ne-am mutat aici, alergiile s-au oprit. De tot. A mai racit de cateva ori, insa a avut forme usoare care au trecut c-un ceai si o supa. Nu febra, nu bolit la pat. Noi, Lucian si cu mine, nu am mai racit deloc de cand suntem aici. Lucian are 1.85m in inaltime, iar Adi, care luna asta face 16 ani, l-a depasit pe taica-sau cu juma` de lat de palma, fiind si mult mai legat, mai voinic decat el.
NU spun ca lucrul asta e valabil pentru toti copiii, spun numai ceea ce ni s-a intamplat noua.

Mai vreti motive? Mai luati motive :).

In privinta pensiei, zic asa: hai sa fim optimisti si sa credem ca pana ne-o veni randul sa intram in pensie si cativa ani dup-aia, sistemul de pensii de stat nu o sa dea faliment.
De ce ar crede careva ca doar patronul la care lucreaza poate plati taxele si asigurarile la stat, iar tu, cel care lucrezi in firma ta, nu ai face-o? Ce-i diferit? Nimic, poate doar faptul ca stii exact si sigur cat si ce ai platit, ca am mai auzit cazuri cand unii au zis ca platesc oamenilor taxele si nu au facut-o.
Iar in ceea ce priveste all-inclusive-ul, sarind peste nelamurirea pe care o am (de ce ar crede careva ca idealul meu in viata a fost sau este sa muncesc un an ca sa stau o saptamana la un hotel aglomerat si zgomotos cine stie pe unde), am sa arat o mica parte dintr-un altfel de "all-inclusive":

Evident, este vorba de alegeri si moduri de a privi viata. Este vorba de ceea ce iti doresti de la viata.
Fiecare alege ce crede ca-i mai bine pentru el. Dar inainte de asta trebuie sa te informezi, iar astea nu-s vorbe-n vant.
Sunt una din persoanele care am ales o viata mai simpla, mai linistita, mai saraca, din punctul unora de vedere. Eu o consider cu mult mai bogata fata de cea din Bucuresti. Desigur ca ei se refera la partea financiara. Desigur ca eu ma refer la restul aspectelor prin care iti poti face o viata mai plina, mai bogata, mai frumoasa. O viata pe care s-o simti cu adevarat c-o traiesti, nu s-o simti ca trece pe langa tine.
Am ales sa fiu sclav pe plantatia mea decat pe a altora. Noii mei sefi, plantele, sunt mult mai reusiti decat cei umani (a nu se intelege ca am avut parte numai de sefi naspa, ca nu-i deloc asa!).
Arat ca se poate si altfel.
Promovez si recomand viata la tara, dar spun tututor mereu si mereu ca viata la tara nu e pentru toti, ca nu e o viata usoara. De aceea trebuie sa te informezi.
Sunt alegerile noastre si cine vrea sa vada, vede. Cine vrea sa inteleaga, intelege.
Cine nu, nu-i bai mare. In timpul asta, de cand lucrez cu plante si animale, am invatat ca Natura nu face nimic aiurea si fara rost. Cumva, face ca totul sa fie foarte echilibrat.

Inceput de noiembrie

2016-11-03T05:31:00.000+02:00

Ieri dimineata cand am iesit prima data afara in curte si m-a izbit aerul ala rece de l-am simtit pana-n plamani, apoi am vazut masina inghetata bocna, dupa care am vazut si apa pasarilor inghetata, ei bine, atunci am realizat ca am intrat de-a binelea in frigurosul noiembrie.
Afara incepe sa apara un iz de zapada si-n zilele senine si luminoase (caci da, dupa mai bine de doua saptamani avem si noi soare) vad zapada pe crestele muntilor.

Pomii au inceput brusc sa se dezbrace si au aranjat curtea cu frunzele lor ce fac matoancele sa turbeze in zilele cu vant. Cum adie vantul si ridica o frunza, cum apar descreieratele si se arunca, sar si incearca sa le prinda. Unde-ti arunci ochii, vezi o mata-n aer.
S-au facut cat purcelele (sau purceii, dupa caz), au niste blanite de cer smotoceala grea si-s foarte rasfatate.

Sunt impartite in grupuri, triburi, tabere, cum vreti sa le spuneti, sunt rautacioase, sunt geloase si se mai bat, dar atunci cand mananca isi fac loc una alteia si mananca toate in liniste. Si mi-s cu atat mai dragi cand vad lucrul asta.

Gainile sunt grase, s-au imbracat in penajul de iarna cu culori frumoase si stralucitoare si nu mai oua. Nu am mai auzit o cotcodaceala de ouat de nici nu mai tin minte. De acum la primavara vom avea o tura noua.
Desi mai sunt vreo trei caposi, puii au inteles intr-un sfarsit ca trebuie sa doarma in cotet si nu pe o bara de-a chioscului, iar ratele sunt albe-albe, grase, cracanate si frumoase. Toate sunt imbracate in penele de iarna.

Mairon s-a imbracat si el in blanita de iarna, iar pe la mustati i-au aparut fire albe :).

Prin gradina au aparut niste zapaciti de bobi, semn ca nu i-am cules asa cum trebuie.

Macrisul e zgribulit de frig si se miceste pe zi ce trece, iar mangoldul s-a facut rosu-rosu din cauza brumelor.

Pe Nero di Toscana frigul le-a albastrit, dar nu le-a taiat elanul cresterii.

Desi avem plante care-s stagnate din cauza perioadei fara soare, in solarii pulseaza viata! Avem salate abia plantate sau mature.

Usturoi abia itit sau tocmai bun de tocanite.

Ceapa verde, mustar, rucola, kale si spanac.

Lucian a scos ultimele rosii si am avut o surpriza mare gasind, prin vrejuri si iarba uscata, cateva rosioare.

Au aparut parcele noi, iar solarul mare incepe sa-si ia forma cu care-i sta cel mai bine.

Capitolul conserve este in sfarsit incheiat si tare bine mai este pentru ca am ajuns in stadiul in care numai auzind cuvantul "borcan" mi se face greata.

Camara-i plina ochi, am pus si varza, de acum poate sa vina iarna.

Prin sat e forfota. Se culeg cocenii de pe camp, se face curat, se ara pamantul pentru iarna. In camp a aparut graul, iar pe ulita trec carute cu lemne si miroase a fum.
Zilnic, dis de dimineata se aud strigate: " varzaaa, hai la varzaaa!", "meeeereee, pereee! 5kg pe dubla de cerealeeee!", "caaaartoofi, varzaaa, hai la cartofi!". Ultimele pregatiri pentru iarna sunt pe final.

Munca unui om

2016-10-24T09:20:00.000+03:00

Am mai scris aici si aici cateva intamplari din copilaria mea de la Bolintin Vale. M-am oprit din a mai povesti pentru ca este un subiect delicat de cativa ani incoace. Mai exact de noua ani.
In tot ce-i legat de copilaria mea de acolo, tataia e prezent. Altfel nici nu ar avea cum. Iar eu, dupa atatia ani, nu i-am acceptat moartea si nu am acceptat locul unde este acum.
Dar sa trecem peste asta, postarea de fata se vrea una vesela si poate putin nostalgica.
Desi nu este o curte foarte mare, copil fiind si comparand cu curtea din Bucuresti in care locuiam, cea de la tara mi se parea uriasa. O sursa inepuizabila de chestii de descoperit, multi pomi in care ma cataram, vie mare in care ma puteam ascunde de matura mamaiei atunci cand faceam dracii (si ce le mai faceam...adica, mai subtil spus, nu am fost un copil cuminte si ascultator), iarba multa, pasari si animale, lanuri de porumb si miristi pe langa casa.
Verile plecam dimineata si ne intorceam mai pe dupa-amiaza rupti de foame, cateodata si cu hainele rupte, plini de praf si obositi. Mancam, ne incarcam bateriile si plecam iara. Dupa care ne mai intorceam seara, de obicei adusi de mamaie sau tataie, care plecau sa ne caute prin sat.
Casa bunicilor avea sobe cu plite pe care mamaie ne gatea fel si fel de minuni, langa care stateam sa ne incalzim iarna cand ajungeam acasa inghetati, iar pantalonii (din lana, foarte grosi, facuti de mamaie la andrele) stateau pur si simplu in picioare din cauza zapezii si ghetii pe care o aveam pe ei.

Acolo, in fata casei, in fiecare toamna tataie punea masa de lemn afara, mamaie scotea ligheanele mari folosite numai la conserve, iar ei stateau pe scaunele si tocau legumele din gradina, facand conserve pentru iarna. Iar eu mancam la rosii si ardei si beam zeama lasata de ele pana ma durea burta.
In casa este un hol mare, hol in care impodobeam bradul de Craciun. Imi aduc aminte ca-mi era asa de frig, holul nefiind incalzit, dar bucuria de a face bomboane de pom, de a aseza globurile de sticla in pom (in fiecare an spargeam cel putin unul, nu stiu cum reuseam, desi mamaie mereu ma avertiza sa am grija), de a lega mere de codite si apoi de a le agata pe cregile bradului, bucuria asta era atat de mare incat la un moment dat ma incalzeam cumva si imi era bine. Evident ca puteam intra oricand intr-una din camerele incalzite, dar nu se putea face pauza atunci cand impodobesti bradul, nu-i asa?
Cand eram mici-mici nu participam la impodobirea bradului. Pur si simplu ne trezeam intr-o dimineata si bradul era acolo in hol, mandru si impodobit.
Cand am mai crescut, mamaie ne-a luat cu ea si-l impodobeam impreuna, iar cand sora-mea era mica, ne-a venit si noua randul sa impodobim pomul in liniste, fara zgomot, in timp ce ea dormea, astfel incat sa-i vedem mutrita surprinsa dimineata cand vedea pomul.

Iarba asta multa si frumoasa se afla sub bolta de vie. In stanga, cum ne uitam in imagine, se afla randurile cu vie. Dar strugurii din bolta erau altfel, iar tataie ni-i pastra. Erau struguri pe care el ii numea "Tata vacii", un soi cu boabe mari, roz si foarte dulci.
Aici sub bolta aveam voie sa aducem copii si sa ne jucam cu totii. Imi aduc aminte ca aveam un joc, de fapt nici nu stiu daca era un joc, in care mai multi copii ne luam de mana, intr-un sir fiind asezati cu totii si ne invarteam. Din cauza rotirii prindeam viteza din ce in ce mai mare, iar.ideea era ca ultimul copil din sir, care era cel mai expus, sa reuseasca sa se mentina pe picioare cat mai mult, lucru deloc usor.
Ei bine, intr-o zi l-am adus la joaca si pe un baiat cam bataus, cam obraznicut si l-am provocat la acest joc, noi, restul copiilor, fiind vorbiti dinainte sa ne invartim cu toata forta, stiind ce ar putea pati. Voiam numai sa-l speriem putin ca sa ne lase in pace pe viitor.
Noi i-am propus, el a acceptat, noi ne-am uitat complice unul la altul stiind ce aveam de facut, ne-am luat de maini si am inceput sa ne invartim cu toata puterea noastra.
Prima tura a fost usoara, a doua tura a inceput sa mearga cu pasi mai mari, la a treia tura avea momente cand nu mai atingea pamantul cu picioarele, iar la a patra tura a inceput efectiv sa pluteasca peste florile de la marginea ierbii, urland cat putea de tare sa ne oprim.
E, dar nici opritul nu era usor, ca aveam viteza mare si depindeam unul de altul. Asa ca n-am mai apucat sa ne oprim, iar baiatul nostru a zburat prin peretele boltii si a aterizat direct in vie, urland cat il tineau plamanii. Ne-am luat o cearta de la mamaie, dar de atunci acel baiat s-a mai potolit cu noi.

Camera buna din fata :). Minunea minunilor, camera lucrurilor frumoase, camera in care nu prea aveam voie atunci cand eram copii. In furiile adolescentei, cand aburii independentei ne dadeau tarcoale, aceasta a fost pe rand camera mea si apoi a lui Cri, fratele mai mic, nascut imediat decat mine. Dupa ce a trecut si aceasta perioada si noi ne-am luat locul in camerele folosite zi de zi.
In fiecare toamna tataie ne pastra cativa ciorchini din aceasta vie si ni-i dadea cand erau atinsi de ger si smochiniti. O adevarata delicatesa pentru noi, erau foarte, foarte dulci.

Gutuiul batran care facea fructe cam cum voia el. Intr-un an mai multe, in altul mai putine. Dar in fiecare an mamaie punea gutui in geam in camera mare (alta decat cea din fata. aici, in camera mare, sus pe sifonier punea cozonacii proaspat facuti pentru Craciun, nuci si piersici facute din aluat, atat de bune si pareau atat de adevarate colorate de ea, piscoturi si alte bunatati pe care le mancam in acea perioada. era o nebunie de mirosuri acolo: gutui, prajituri, aroma de nuca si vanilie, miros de cozonaci).

Tataie ne spunea mereu ca toamna trebuiesc lasate cateva fructe in pomi ca plata, altfel pomul se supara ca el nu are nici una, desi a muncit tot anul si a facut fructe. Asa ca la anul nu va mai face nimic. Iar eu le-am lasat :).

Livada cu pruni. Pe parcursul anilor, tataie a inlocuit prunii care se uscau sau erau prea batrani sau de care nu era multumit. Tin minte ca fix intre randurile de pruni din a doua poza avea un prun care crescuse inalt si subtire, putin cam stramb, dar care facea niste prune ciudate. Erau mari, cam de marimea unui mar mai mic, de culoare alba si foarte dulci. Facea foarte putine prune, erau ani in care nu facea deloc. Dar cand avea abia asteptam sa mananc o pruna sau doua din el. Era ca un ritual :). Tataie ne lua cu el langa prun, culegea doua fructe (obligatoriu cat mai apropiate ca dimensiune) si ni le dadea in acelasi timp mie si lui Cri (altfel putea iesi scandal ca mi-a dat mie prima sau ca i-a dat lui primul, ca pruna mea e mai mare si a lui mai mica... niste ofticosi eram amandoi :)!)

N-am mai vazut astfel de pruni, nici nu prea stiu cum se numesc, dar anul asta as vrea sa mergem la Indagra si poate gasesc acolo sa iau.

Nucii din curtea pasarilor. De cand ma stiu acolo au fost nuci. In primavara am luat si eu un pui si l-am plantat in curtea mea. S-a prins si-s tare bucuroasa.

Cel mai mult uram iarna cand ne punea mamaie sa spargem nuci! Atat de plictisitor mi se parea ca nu eram in stare sa fac mai nimic. Noroc cu tataie ca venea la masa langa mine si incepea si el sa sparga in timp ce-mi spunea povesti sau fel si fel de intamplari. Iar eu ramaneam cu gura cascata la el, cu o nuca in mana si ciocanul in cealalta si-l ascultam fara sa respir. Si nu stiu cum, dintr-o data nucile se terminau, iar eu puteam iesi afara la joaca.

Perele din perii astia se coc la sfarsit de octombrie. Sunt dulci, parfumate si zemoase.

Continuarea locului de joaca de sub bolta.

Tufanicile lui mamaie. Intotdeauna i-au placut florile si intotdeauna au fost flori in curte.

Izma sau menta salbatica. Iarna, un ceai de izma facut la plita si baut langa ea, era una din placerile iernii.

Cam asta e turul facut prin curtea bunicilor. Vremea nu prea m-a ajutat sa fac poze frumoase, dar se poate vede pe unde e verde (de fapt, e peste tot acolo), se vad pomii, se vede cum tataie a organizat curtea, gradina, via, curtea pasarilor si animalelor. Se vede mintea lui organizata, se vede spre ce a tins, se vede ceea ce ne-a lasat.

Se vede munca de-o viata a unui om.

Doi intr-unu` (articol lung)

2016-10-20T09:18:00.002+03:00

Am mai scris despre subiectul asta, dar anul asta am constatat ca s-a facut o campanie foarte-foarte agresiva pentru promovarea lenei. Pe langa mesajele subliminale din campaniile supermarketelor, in articole din ziare, anul asta am vazut acest subiect dezvoltat pe larg pe bloguri. "Pe persoana fizica", cum s-ar zice. Asta-i o noutate pentru mine. O surpriza foarte neplacuta.
" Pai, de ce sa mai fac? gasesc totul la supermarket."
" Conservele facute in casa sunt mai scumpe. Pe langa bani, investesti timp, efort, consumi curent, apa, gaz etc. Nu mai bine le iau de-a gata din supermarket? Sunt si mai ieftine!"
"N-am timp. N-am loc de depozitare."
Toata vara si toamna am facut conserve. Inca mai fac si cred ca anul asta ma apuca Craciunul si eu tot o sa mai bag la borcan. Sunt pasionata de asa ceva, recunosc. Dar trecand peste asta, imi place sa stiu ce mananc, imi place sa stiu ce mananca ai mei.
Sunt o persoana simpla si din multele defecte pe care le am, unul este foarte mare: nu am rabdare. Nu-mi plac retetele complicate, nu-mi place sa stau trei zile sa fac o chestie. Dar va spun ca ies chestii gustoase si din retete simple, cu ingrediente cat mai putine.
Este important sa stiti ce mancati. Este important sa mai producem cate ceva, nu sa fim numai piata de desfacere si sa inghitim ca pelicanii toate porcariile din supermarket.

(Aici am sa fac o paranteza. La ultima vizita in Bucuresti, dupa o perioada foarte lunga in care nu mai fusesem in oras, m-a uimit numarul foarte mare de oameni grasi pe care l-am vazut. Si nu-s numai adulti, sunt si foarte multi copii. E obezitate data de mancarea multa, ieftina si proasta, se vede clar. Cred ca in cativa ani ii vom depasi pe americani la treaba asta).

Inca nu au dat brumele puternice, inca se mai gasesc legume romanesti. Duceti-va in piete, luati de la tarani (va asigur ca nu or sa se imbogateasca pe banii vostri, o fac altii fara stiinta voastra si fara sa va dati seama) si alocati-va macar jumatate de ora pentru un borcan sau doua, pentru o punguta-doua de legume congelate. O sa va placa sentimentul de a sti ceea ce mancati, de a sti ca-i ceva facut de mana voastra. Macar acasa fiti proprii vostri sefi!

Partea a doua - retete

Mai jos am sa va dau doua-trei retete din ceea ce am facut, sunt retete rapide, fara prea mare bataie de cap.
Marea majoritate a conservelor mele le pot folosi atat la ciorbe, cat si la tocanite, mancaruri pentru felul doi - v-am zis ca n-am rabdare :).

Fasole teci si dovlecei in suc de rosii

Tecile si dovleceii se spala, curata si se toaca feliute/cubulete.

Intr-o oala punem apa la fiert cu un varf de sare grunjoasa si in momentul in care clocoteste, bagam tecile si lasam sa fiarba 2-3 minute pana ce acestea isi schimba culoarea.

In momentul asta ne putem opri si putem incerca varianta congelatorului. Tecile prefierte si racite le bagam in pungute, dovleceii si rosiile, asa crude cum sunt, tocate cubulete, le repartizam rapid in portioare si via congelator cu ele. Cat a durat toata treaba? 20 de minute cu tot cu spalat, tocat, fiert!

Daca nu vrem congelat, mergem mai departe.

Dupa ce s-au fiert tecile, le scoatem si in aceeasi apa punem dovleceii. Ii lasam si pe ei 2-3 minute sa fiarba pana isi schimba culoarea.

Pana se racesc tecile si dovleceii, luam rosiile, le bagam la robot sau le dam pe razatoare, iar sucul obtinut il punem la fiert cu o lingurita de sare grunjoasa/litru de suc.

Cat fierbe sucul, pregatim borcanele. Le spalam si le bagam la cuptor pentru sterilizare. Sunt gata cand sunt perfect uscate.

Si uite cum rapid ne apropiem de final cu toate! Sucul de rosii a dat intr-un clocot, doua, asa ca inchidem focul si daca vreti acum ii puteti adauga o mana buna de patrunjel proaspat tocat.

In borcanele fierbinti asezam tecile si dovleceii in trei sferturi din borcan:

Apoi turnam sucul de rosii.

Veti intalni situatia de mai sus. datorita faptului ca sucul este gros, nu patrunde bine printre legume. Asa ca luam o baghetuta, un cutit, ceva subtire si mai lung si facem loc sucului printre legume. Nu trebuie sa existe bule de aer, caci altfel continutul se va strica.

La final, borcanul arata cam asa:

Capsam borcanele, apoi e necesar sa le sterilizam. Ori le bagam in cuptorul incalzit pentru 20 de min, ori le punem la bain-marie pentru 10-15 minute de cand incepe apa sa fiarba.

Pe acelasi principiu si cu acelasi mod de lucru va puteti juca cu continutul: morcovi, cherry-uri, dovlecei, ardei, teci etc.

Cat a durat? O ora.

Muraturi in saramura sau otet

Cu otetul am cam lasat-o moale de tot. Desi imi place la nebunie, organismul meu nu il mai suporta si imi face rau. Da` rau de tot. Probabil ca oi avea si eu ceva, dar si otetul din comert e groaznic de tare.

La muraturile in saramura punem ce ne trece prin cap si ce ne face cu ochiul: gogonele, ardei gras, capia sau gogosar, ardei iute, conopida, morcovi, sfecla, varza rosie, hrean, castraveti, un pepenas sau doi, daca ne place, telina frunze si radacina. Le putem pune pe toate sau numai cateva, in functie de gust, buget etc.

Curatam si spalam legume, borcane. Tocam ce-i de tocat sau facem cubulete, bastonase, paralelipede sau cum va place.

Pe un pat de varza rosie (sau frunze de telina):

asezam cat mai bine legumele in borcane.

Turnam peste ele o saramura rece din apa si sare grunjoasa (o lingura de sare/litru de apa) si capacim.

Timp de pregatire: 30 de minute cu totul.

Asa arata borcanele dupa doua-trei zile cand incepe fermentatia necesara murarii.

In otet

Otetul am ajuns sa-l diluez bine de tot. La 150 ml de otet pun un litru de apa. Acu` voi faceti cum va place, de obicei proportia era o parte otet la trei parti de apa sau chiar jumate-jumate (ceea ce mi se pare infiorator).

Ingrediente: gogosar, conopida, morcov, telina

Avem doua variante in cazul asta: ori ii tocam marunt ori felii mai mari.

In cazul in care decidem sa ii facem felii asezam legumele in borcanele sterilizate si turnam peste ele o saramura fierbinte (calculati in functie de numarul de borcane pe care le puneti): 150 ml otet, 1 litru de apa, 1 lingura cu varf de sare grunjoasa, piper, boabe mustar, o lingurita zahar (daca considerati ca-i cazul sau va place mai dulce).

In cazul in care le tocam:

Le punem intr-un lighean, turnam amestecul cu otet de mai sus peste ele si le lasam o zi in acel lighean amestecand din cand in cand. A doua zi turnam salata in borcane sterilizate. Se poate consuma imediat.

Cat a durat? O ora.

Cam atat caci mi-e teama ca plictisesc.

Dupa cum se vede, sunt retete rapide, simple, sanatoase si gustoase. Tot ce trebuie facut este sa vreti sa va apucati de asa ceva.

Nu cred ca nu exista loc pentru un borcanas, doua. Nu cred ca nu exista timp. Cred ca exista teama de esec, multa comoditate si nepasare. Dar e necesar un simplu gest pentru a trece peste ele si apoi nu va veti mai opri din a face asta si o sa va minunati cum de nu ati facut-o pana acum sau va veti reaminti cat de placut este acest lucru :).

In curand nu or sa mai fie legume romanesti, asa ca puteti chiar azi sa trageti o fuga in piata la tarani.

Nu va trebuie decat un pic de vointa. Spor!

Ce-si face omu` cu mana lui

2016-10-13T08:45:00.000+03:00

Eram in solar, culegeam pentru livrari.
Uite, imi zic vorbind cu voce tare (am citit eu ca studii de ultim moment spun ca oamenii inteligenti vorbesc singuri, nu aia care o iau razna, asa ca sa nu aud glumite), numai gauri peste tot! Ridichiile-s gaurite, kalele au transee, rucola-i varza, salata sa nu mai spun, mangoldul are modele. Numai paguba si munca-n zadar! Sa nu mai zic de stevie! P-aia porceasca nici gand s-o roada, mi-au mancat-o p-aia buna, de nici de-o ciorba nu mai am!Si ce bun ar fi un bors cu stevie....
Mama, continui cu ciuda in timp ce caram lada la locul unde ambalam legumele, de prind unu` d-asta, Hora Unirii joc pe el!
Apoi, asezand si sortand, incep sa fac legaturi de ridichi. La un moment dat iau o ridiche si il vad!

Mnihahaaaa! trag o nechezitura de bucurie (tot cu voce tare, luandu-ma dupa reactia matelor ce au sarit din somn care incotro). Uite-l! Uite-l, frate! Nu-mi vine a crede! imi zic, infractorul si scarbosenia care-mi mananca verziturile! Al meu esti neicusorule, pana aici ti-a fost, say goodbye!

Apoi il vad ca misca. Iese timid din cochilie si parca se uita de jur imprejur, putin buimacit de lumina.

Hm, uite ca misca, imi zic. A iesit de tot din cochilie si parca incearca sa vada pe unde e.

Nu conteaza cum se misca, mi-a facut praf verziturile! Cum mama naibii asa chestii mici pot sa manance atat de mult. Un` le baga? S-apoi ar putea sa manance una, doua si sa-si vada de drum. Dar nu! L-au uitat cucii p-aci, trai nineaca pe vatrai!

Awwww! Ce draguuuuut!, ma trezesc deodata vorbind iara cu voce tare, atunci cand il vad ca incet-incet incepe sa se miste.

Aaaa, dar cat de dragut e! Si ce-mi plac antenutele lui! Uite-l cum misca asa incet!

Dragul de el....Cred ca vrea sa plece, imi zic, probabil nu-i prea place sa fie asa expus.

Vrei sa pleci, puiule? Ia spune-i tu mamii. Vrea sa plece puiu` mic? Hai ca te duc eu!

Si l-am luat incet in mana, ca sa nu-l sperii. Dar oricum a simtit si s-a bagat in cochilie. L-am dus cu grija in gradina intr-un loc necultivat si l-am asezat usor la radacina unei stevii (porcesti!).

Apoi l-am asteptat sa vad ce face. Dupa cateva secunde si-a scos antenutele iara, incercand sa vada pe unde e. Apoi, dupa un timp scurt, a inceput sa se miste. Asa ca i-am intors spatele zambind multumita.

In timp ce ma indreptam catre solar gandindu-ma la ceea ce am facut, simteam cum incepe sa-mi piara zambetul si sa-mi pice fata.

M-am oprit in fata solarului si am inceput sa ma gandesc lucid la ce-am facut.

Esti criminala, fata! imi zic. Nu, chiar esti irecuperabila!

Mna, acu` pan` la primavara am timp sa caut. Ce sa caut? Niste injuraturi ca sa te "alint" in timp ce melcul ala o sa-ti toace gradina!

Week-end liber dupa conservareala

2016-10-10T06:30:00.000+03:00

Uf, ca tare bine e sa nu mai ai treaba cu carul si sa incepi sa mai vezi si de altele! Adica treaba mai e, dar am mai schimbat "peisajul".
Sambata, dupa ce a plecat Lucian la livrari, m-am apucat cu zor si spor sa strang de prin solarul mare cativa ardei si vinete (cu gand sa-i bag la congelator), cateva gogonele pentru borcane, dar si cateva rosiute intarziate. Apoi, cu acelasi spor, am tras o smotruiala de zile mari, dupa care profitand de soarele care iesise, dar si de faptul ca aveam nevoie de o pauza, m-am dus la plimbare prin gradina. Lucru mare nu mai e, dar e interesant de vazut ce putere de regenerare au plantele.

Marea majoritate a vrejurilor de dovleci s-au dus la prima bruma, dar totusi cateva mai rezista. Harnicutul din poza de mai sus s-a intins pana la locul unde am pus dovlecii culesi.

Mangold din gradina. Mai in vara, saracul mangold din cauza lipsei de apa se micise de tot si a fost napadit de buruieni. Lucian a bagat coasa in locul acela si am zis ca gata, e dus. Dar uite ca din radacini s-au format frunze noi, iar ploile care au fost, plus zilele mai racoroase, l-au ajutat sa se refaca.
Mangoldul de pe parcela asta a fost tare harnic, in primavara a avut niste frunze de minune. Acum e cam amarat si epuizat, dar am de gand sa-i pun niste macerat de gunoi de pasare printre el ca sa aiba peste iarna. Iar la primavara, pana o inflori, sa mai pot sa ma bucur de el.
Spre comparare, mangold tanar in solar.

Langa parcela cu mangold, am mai avut una de kale Nero di Toscana si una de gulii

Kale iesite din radacini, dar mancate de melci

Toate au avut aceeasi soarta ca a mangoldului. La aceste parcele de kale si mangold renuntasem, pentru ca pe parcursul verii am plantat parcele noi cu gandul ca plantele acestea vor fi epuizate si nu mai avea rost sa lucram cu ele.
In cazul guliei, atunci cand le-am cules au ramas in pamant varfuri de radacina. Iar ea s-a regenerat.
Sigur ca nu isi va mai forma bulbul, dar sunt multumita si de frunze, caci imi plac tare mult.

Frunze de gulii mov iesite din radacini.

Macris renascut

Si o alta surpriza placuta mi-a facut-o salvia pe care credeam ca o s-o vad tocmai la primavara. Ei bine, uite ca si-a revenit si ea.

Plimbarea era cam pe final si cum mereu sunt insotita...

...de cate cineva cu chef de joaca,

am tras cate o smotoceala cu matoance, apoi o joaca de zile mari si ne-am trezit ca a venit seara.
Duminica, pentru ca tot nu ma atrageau ardeii aia de nici o culoare sa-i toc, m-am apucat de prajituri. Cum aveam si mere si dovleci placintari, mi-am aromat toata casa cu miresme de toamna si mi-am bucurat baietii.
Dupa care mi-am luat inima-n dinti si m-am apucat sa pun butasi de trandafiri prin curte. In primavara am plantat in jur de 20 de butasi cumparati. Nici macar unul nu s-a prins.Oi fi eu catastrofa la asa ceva, dar cred ca au avut si plantele ceva. Toti au fost la fel, luati de la aceeasi firma.
Asa ca am hotarat ca acum sa-mi fac eu butasii.
E prima data cand fac asa ceva si habar n-am daca butasii de i-am taiat sunt cei potriviti, dar cred ca o sa vad la primavara daca am facut vreo duda sau nu.

Multumita si de treaba asta, am facut o tura prin solarii, ca sa-mi stabilesc lucrul pentru a doua zi.
Pentru ca in primavara nu am avut ridichi si tare am suferit pe tema asta, nu am putut sa nu admir tura noua de ridichi de acum. Saracele, parca vor sa-si ceara scuze :).
Primele doua parcele au rodit foarte bine.

Iar tura asta noua promite si ea, dupa cum vad eu plantutele.

Si langa ele avem usturoiul verde pe care il astept cu nerabdare.

Multumita de toate, cu planul de lucru pentru a doua zi facut in cap, ies din solar si un apus frumos colorat imi spune ca iar a venit seara.

Tare repede fuge timpul si tare repede a inceput sa se intunece!

Prima bruma. Pe la noi

2016-10-07T08:44:00.000+03:00

Mult mai devreme decat anul trecut, cand s-a intamplat la sfarsitul lui octombrie, ieri-noapte a dat prima bruma. Am simtit dimineata aerul rece si am avut o avanpremiera la iarna ce urmeaza: chiar mi-au inghetat mainile in timpul plimbarii matinale obisnuite.

N-a fost chiar atat de puternica, dar suficienta sa pleosteasca plantele sensibile la frig. Vorba mamaicii: cum nu mai asteptam o vara, trebuie sa ne obisnuim! Asa ca ne obisnuim si ne adaptam, ca nu avem ce face.
Sunt bucuroasa ca am inceput sa vad luminita de la capatul tunelului cu conservarea de toamna. Am cam terminat treburile astea si desi credeam, dupa toate pierderile care le-am avut peste vara, ca voi avea o camara cam goluta, nu a fost asa.
Plantele ramase si-au revenit si au produs binisor, unele mai mult, altele mai putin, dar sunt din toate.

Nu as mai avea ce sa le cer, avand in vedere prin ceea ce au trecut. Si-n plus, in zilele astea din urma, mi-au oferit miresme placute si mi-au imbogatit casa cu arome de toamna. Tare mult mi-au placut acele zile linistite, caldute si insorite, cu temperaturi tocmai potrivite pentru conservat, pline de culori si arome.

Altfel, toamna e prezenta si pe la noi, cu frunze cazute prin curte si gradina, cu culorile-i specifice, rasarituri frumoase, aer curat, rece si tare si cu plantute prostanace care cred ca mai vine inca o vara.

Are si boboci harnicuta asta si se pare ca ii prieste tare mult intre salatele dolofane.

Si sa nu uitam nici de animale care-s gata imbracate pentru vremea rece, matoancele devenind astfel tinta mea de smotoceala zilnica. Imi place la nebunie blanita lor de iarna, pufoasa si curata, care le arata mai dolofane decat sunt in realitate.

Si nici n-ai cum sa rezisti unei astfel de mutrite care vine si cerseste atentie si rasfat, atingandu-ti fata usor cu o labuta, uitandu-se fix in ochii tai.
Si evident ca o doare fix in varful cozii ca tu ai treaba cat casa si ai de dat drumul la comenzi, ea iti arata ca acela e momentul in care iti da voie sa o rasfeti.
Moment care nu are voie sa fie ratat, va spun din experienta :).

Pe final de septembrie

2016-09-27T08:52:00.002+03:00

Uite ca a trecut si luna asta, nici nu stiu cand. Am intrat un pic in panica cu conservatul. Desi toata vara am bagat la borcan, inca nu am impresia ca e suficient. Asa ca ii dau inainte pana cand vremea de afara o sa spuna stop.
Am avut cateva zile in care a fost frig bine, iar saptamana trecuta, joi, a dat o grindina de zile mari. Noroc ca in gradina nu mai avem mare lucru, iar folia de pe solarii a rezistat foarte bine.
Ne pregatim de vremea rece si am inceput intai cu solariile pentru ca fiecare din ele avea cate doua-trei usi cu probleme. Asa ca Lucian a chemat un vecin care se pricepe la sudura si le-au reparat. Mi-a placut ca plata ceruta a fost un cocos. Omului ii murise cocosul, asa ca nu a vrut bani. I-am ales un cocos tanar si frumos, iar omul a fost multumit. La fel si noi pentru ca ne-am vazut treaba facuta si am salvat ceva banuti. Imi place la nebunie trocul!

In casa incep sa apara covoarele pe masura ce termin curatenia in cate o camera. Seara e chiar frig, iar covoarele mai ridica temperatura putin. Da, au fost cateva seri in care m-am uitat luuuung la sobe. Cred ca daca o mai tine asa, anul asta facem focul mai devreme ca anul trecut.
Nu numai noi ne pregatim de iarna. Pasarile s-au imbracat in strai de vreme rece, nu chiar toate si nu de tot, dar se vede pe zi ce trece cum le cresc penele.
La fel si matoancele si cainii. Imi place blanita lor de iarna. Apropo de matoance, avem una noua.

Nu stiu cine i-a fost stapanul, dar clar a avut unul pentru ca e foarte curata si ingrijita. M-am trezit cu ea intr-o dimineata in curtea solarului mare. Cand m-a vazut a inceput sa tipe si sa chiraie pe limba ei. Era tare infometata si speriata.
Nu mi-a luat mult timp sa o iau in brate si imediat cum mi-a simtit caldura, s-a lipit strans-strans de mine, mi-a pus o labuta in jurul gatului si si-a bagat capusorul in locul dintre umarul si gatul meu.
Am stat asa o vreme, iar ea a torcait mult, din cand in cand miorlaind incetisor in urechea mea, incercand probabil sa-mi spuna ce a patit. Iar eu am linistit-o, i-am dat sa manance separat in acea prima zi la noi si i-am facut cunostinta cu plutonul de matoance din dotare.
I-am pus numele Sirena pentru ca in ziua aia tipa tare-tare de cate ori vedea o mata. Si la cate am, va dati seama ce concert a fost! Dar acum s-a obisnuit cu ele, cu noi, cu rutina de zi cu zi.
Discutia cu Lucian din acea dimineata a fost asa:

- Stii, avem o mata noua.
- A! zice el. E frumoasa?
- Iham. Frumoasa si tare curata. Era in curtea solarului mare.
- Si? Ce faci cu ea?
- Nimic. I-am dat sa manance.

"I-am dat sa manance" e raspunsul nostru atunci cand e hotarat ca un animal ramane la noi.
M-a uimit ca celelalte au acceptat-o imediat. Bine, au mai existat ceva chiraieli si scandaluri, dar numai din cauza fricii celei noi. Si in plus, asa sunt ele, putin rautacioase. Dar acum dorm, se joaca si mananca impreuna.

In privinta plantelor, ei bine, trecem prin perioada aia frumoasa in care avem putin din toate.
Cate o rosie, o vanata sau un ardei...

Dar si salate, kale, ridichi, rucola, mustar de multe feluri.

Nu stiu care a fost treaba cu spanacul, am semanat de doua ori si n-a germinat neam. A treia oara a fost cu noroc. Abia il astept!

La fel ceapa si usturoiul au dat foarte-foarte greu. Dar au dat si in curand vom rontai la ele.

A trecut tare repede vara asta. Chiar tot anul asta. Parca nu-mi vine sa cred ca vine octombrie. Adica...inca putin si e Craciunul :)).
De aceea trebuie sa ne apucam de curatenie prin curte si prin gradina, sa mai asezam cate una, cate alta si sa terminam solarul mare de cultivat. Inca nu-i plin tot.
Hmm, multa treaba. Dar frumoasa.

Dupa care, daca o vrea, poate sa vina si iarna :). Eu abia o astept!

Rosii uscate

2016-09-08T07:30:00.000+03:00

Ei bine, am facut-o si p-asta! Mi-a luat ceva timp sa ma apuc, pentru ca banuiam ca va fi ceva migalos, lucru care nu-mi place defel, dar intr-o buna dimineata m-am trezit hotarata pe treaba asta.
Asa ca m-am dus in solar, mi-am ales rosiute si am trecut la treaba.
Din cauza prafului care este pe aici nu am ales varianta uscarii la soare, desi ar fi fost mult mai comod, ci pe cea a cuptorului de la aragaz.
Am ales rosii cherry, atat cele normale, cat si din cele prunisoara.
Dupa ce le-am spalat si uscat, le-am taiat si le-am pus intr-o tava. Intre rosii am pus busuioc si feliute de usturoi, ca in poza de mai jos.

Apoi am bagat tava la cuptor cu focul la minim si usa intredeschisa.
Dupa vreo ora a inceput sa miroasa usturoiul. Apoi a inceput busuiocul, iar dupa vreo trei ore au inceput sa miroasa si rosiile.

(e o tortura toata treaba asta! Salivezi ca nebunul, plus ca se face si foarte cald - evident, ca acea buna dimineata cu chef de uscat rosii a fost urmata de o zi cu cod galben de canicula; altfel nu are farmec toata treaba, nu? -, iar impresia generala este ca ti-au aparut primele simptome de turbare.)

Prima tura a fost gata in patru ore si un pic. Iar rosiile aratau asa.

Cand sunt gata trebuie sa fie elastice si fara urme de suc.

A doua tura a durat aproape patru ore, iar urmatoarele au fost gata cam in trei ore, cred ca din cauza ca se stabilizase temperatura in bucatarie si era foarte-foarte cald.

Dupa ce am copt toate rosiile, le-am lasat la racit pana a doua zi in frigider. Nu pentru ca asa e scris in vreo reteta, ci pentru ca eram terminata de oboseala si caldura. Lucru fizic nu-i de facut cu ele, nu va speriati cand nici n-ati inceput, in paralel facusem cateva zeci de borcane cu cherry-uri in sos tomat si asta era motivul principal al oboselii.

A doua zi am spalat si sterilizat niste borcane si am inceput sa le umplu cu rosiile uscate. Nu am umplut borcanele pana-n gura pentru ca mi-era teama sa nu ramana cumva aer intre felii si sa fermenteze, asa ca am umplut borcanele trei sferturi cu rosii.
Intre felii am pus fel si fel de ierburi aromatice, ce-am avut uscat la acel moment, piper, usturoi si o feliuta-doua de ardei iute, ca nu m-am putut abtine, dupa care am turnat peste toate ulei de floarea soarelui presat la rece.
Iar rezultatul arata cam asa:

Dupa ce am capsat borcanele, le-am pus la bain-marie pentru vreo 15 minute cronometrat dupa ce a inceput apa sa fiarba.

Nu stiu daca mai era necesar, dar nu-mi place sa risc aiurea.

Concluzia? Merita absolut orice efort :)! Si da, ar trebui sa-mi iau un deshidrator.

De-ale toamnei treburi

2016-09-07T17:22:00.000+03:00

A venit si toamna asta, draga de ea! Prea repede a trecut vara, imi pare. Nici nu am apucat sa ma satur de ea. Parca acu` plantam rasadurile, acu` le culegeam fructele si uite ca am ajuns sa scoatem fostele rasaduri, ba inca sa culegem verdeturi de toamna.
Repede, incet, uite ca e toamna si e bine. Inca mai copilarim, ca-i cald si frumos afara, asa ca nu putem fi decat multumiti. Bine, una lume e indurerata, mai e un pic si incepe scoala, dar e resemnat. Totusi, imi place sa-l tachinez si ii mai susur refrenul din Bye Bye Beautiful al lui Nightwish. Imi place mutrita pe care o face cand isi da seama la ce ma refer :).
Dar sa revenim la activitatile din ograda-mi cea plina de plante, matoance, pui, gaini, rate si caini.
Pai s-o luam cu gradina, zic. Am curatat o parte din ea si am avut o surpriza tare placuta cand am gasit sub buruieni uscate niscai varfuri de macris. Nu credeam ca a supravietuit caldurii si secetei. Dar a dat bine, asa ca l-am curatat, l-am aerisit, l-am udat si astept sa creasca. A doua parte a gradinii arata ca o jungla, dar inca nu am intrat sa culegem dovlecii, desi unii-s cam gata. Cat de curand sper sa le vina randul la cules, ca apoi sa putem intra si acolo sa curatam si sa pregatim locul pentru iernat.

Unul din solarii este complet cultivat cu verdeturi si legume de toamna. Pe la sfarsitul lui iulie ne-am dat seama ca nu mai avea rost sa tinem vinetele, pepenii, castravetii, rosiile si ardeii iuti. Erau mult prea terminati din cauza paianjenului rosu si nu mai avea sens sa tragem sperante la ceva roade de pe urma lor. Asa ca am scos tot si am trecut la treaba cu verdeturile de toamna. Iar acum arata foarte bine, deja am inceput sa culegem din el.

Am pus vreo patru soiuri de salata (mai am inca vreo trei in plan, dar pentru celalalt solar),

Salatica asta cu frunzele ei zimtate e o frumoasa si-mi place tare mult. E prima data cand o cultiv, dar sigur va ramane pe mai departe.
Mai avem mangold, cateva soiuri de mustar, ridichi, rucola, kale de iarna. Toate au crescut tare bine si-s mandra de ele.

In schimb, avem si plante nedorite. Adica ar fi dorite, dar li s-a dus timpul. Tot solarul e plin de rosii, pepeni si busuioc. Mi-a fost mila de ele sa le smulg, dar sigur ca nu au nici o sansa.

Al doilea solar e in "renovare". Avem culturi de vara, culturi de toamna - iarna si locuri necultivate inca.

Imi pare ca atacul omizilor incepe si slabeste, in sensul ca nu mai vad omizi oriunde imi arunc ochii. Au lasat in urma dezastru, dar inca mai avem ceva rosii, gogonele si ardei. Vinetele-s gaurite de la cea cu floarea pe ea pana la cele lasate pentru seminte.

Asa cum spuneam, am inceput si in asta culturile de toamna. Am semanat spanac si am plantat ceva kale si mangold.

Cum - necum, cu daunatori mai multi sau mai putini, camara incepe si se umple. Am bagat la borcane multe bunatati pentru iarna ce va veni si inca mai am de conservat, desi incepe sa ma se cam ia de asta. Dar nu am incotro. Ce trebuie facut, trebuie facut!

Si sigur, orice gospodina stie, mandria-i cat casa cand iti vezi podoabele umpland camara si alta-i starea de spirit.
Prin curte nu-s prea multe noutati. Imi pare bine ca nucul plantat in primavara s-a prins si se pare ca ii merge bine.

Cam astea-s ultimele noutati. Treaba multa a fost si o sa mai fie.
Si-n timp ce noi nu ne mai vedem capul de treburi, alta lume... :)

Dimineata in care a venit toamna

2016-09-02T08:43:00.000+03:00

Scurta plimbare prin ograda in dimineata in care toamna se pare ca a sosit pe la noi.

O primim cu bucurie si ne dorim sa fie blanda, iar vizita sa-i fie cat mai lunga.

Atunci cand...

2016-08-29T12:42:00.000+03:00

...dupa o zi de cules, sortat, spalat, pus muraturi, iti rogi barbatul sa te ajute un pic cu legatul la gura a borcanului mare. Dupa care pleci in treaba ta si il lasi de capul lui.

Detaliile fac tot deliciul vietii. Intotdeauna :)

Fete pe cer

2016-08-22T07:00:00.000+03:00

Le vedeti si voi sau sunt eu dusa?

Pasaret

2016-08-18T07:00:00.000+03:00

Promisiuni in curs de indeplinire

2016-08-17T07:00:00.000+03:00

Mutre. Sau hai sa vi le prezint pe toate :)

2016-08-16T07:00:00.000+03:00

Am reusit sa pozez aproape toate matoancele, lipsa la apel a fost un pui. Asta ca tot am primit intrebari de genu`: Da` mate cate mai ai?, iar eu n-am stiut raspunde, ca le-am pierdut siru`.
Astea-s toate, asa ca hai sa faceti cunostinta!

Miloguta (puiul lui Miu din a doua serie) si puii (a treia si ultima serie a lui Miu).

Asta e motivul pentru care o cheama asa :).

Puiul ei adevarat e cea tarcata de langa spatarul scaunului. Dar asta n-a contat pentru fete (Miu, Miloguta, Ciorica si Nasoasa), si-au crescut puii impreuna, chiar daca doua din ele au avortat, in fapt nu au fatat nici un pui viu.
E tare dulce, blanda si desteapta.

Ciorica (puiul lui Miu din prima serie)
Mata mai afectuoasa ca ea, nu e. Din pacate, cei doi puiuti ai ei nu au reusit nasterii, iar ea a adoptat puii lui Miu. I-au crescut impreuna.

Nasoasa (sora Milogutei, deci puiul lui Miu, crescuta la randul ei de Ciorica). Mata mai afurisita si mai guraliva ca asta n-am avut. O depaseste si pe ma-sa!
La fel ca Ciorica, a adoptat puii lui Miu si al Milogutei. E o mama foarte buna, e foarte afectuoasa, batausa si hotomana.

Miu (preferata mea, cerberu` lu` mama). Frumoasa, rea, geloasa, afectuoasa, hotomana, bataioasa, furacioasa, foarte curata. L-a batut pe Mairon de i-au sarit capacele. O pisica adevarata!

Grasa.
Nu e grasa, dar are o fatuca la care as smotoci toata ziua si niste ochi verzi de te pierzi in ei. Asa...ca de mata din desene animate :).
E o bleaga si-i foarte blanda. Bucuria ei cea mai mare e sa alerge puii, iar cand o cert, imi arunca cate o privire cu ochii aia de ma face sa-mi cer scuze si s-o pup. Escroaca sentimentala!

Maimuta, sora Grasei.
I-am zis asa pentru ca atunci cand era mica se agata de mine si putea sa stea asa toata ziua daca o lasam. Am pus la randuri de ceapa, salata si spanac cu ea in spate, de nu le mai stiu sirul.
Acum e mare, foarte rasfatata si foarte cuminte. A! Si foarte frumoasa :).

Mata (cea din fata).
La ea am ramas in pana de idei, asa ca o strig Mata. Si ea vine :). La fel de iubitoare ca Grasa si Maimuta, surorile ei. Am avut un pic de lucru cu ea. Era foarte speriata si salbaticita, dar acum ca ne-am imprietenit si ne iubim, nu mai scap de ea.

Tonto - cel mai tolomac motan in viata.

Tolomac, tolomac, dar s-a adaptat la viata de la tara si a supravietuit, spre deosebire de alte pisici cu care am venit de la Bucuresti.

Si la final, babuta mea draga cu care am venit de la Bucuresti, Miti.
In fapt e mama lui Tonto, matoanca tare desteapta, curata si intelegatoare, dar l-a adoptat si pe Adi :), Il iubeste, il spala, il apara, il mangaie, se baga in sufletul lui si doarme pe el. Sunt tare dulci impreuna, mai ales dimineata cand sunt somnorosi.

E, astea-s toate. Ce pot sa mai spun despe ele este ca toate sunt iubitoare, vorbarete, afectuoase si inteleg foarte bine ce le spun. Ca unele nu asculta si fac numai ce vor ele...asta e alta poveste :).
Dar asa cum sunt, ne umplu zilele, curtea si vietile cu dragostea, jocurile, nazbatiile, afectiunea, frumusetea si felul lor de-a fi.

Promisiuni indeplinite

2016-08-15T07:59:00.000+03:00

De-ale lui august

2016-08-11T08:23:00.000+03:00

Uite cum mai e putin si vine si Sf. Marie si stiti voi vorba aia, de acu` asteptam toamna. Adevarul e ca de vreo cateva zile diminetile sunt racoroase bine si se vede ca se micsoreaza ziua.
Am inceput de ceva timp conservararia pentru iarna si in curand ma voi apuca de muraturi. Urmeaza sa luam prima tura de lemne si as vrea ca dupa ce termin de tot cu conservele, sa trag o smotruiala adanca in bucatarie, adica sa se lase si cu o varuiala de zile mari. Una lume mustaceste a revolta, dar i-am zis ca n-are sanse sa scape de asta.
Dar pana atunci tot mai avem zile fierbinti in care nu se poate respira, cu cer senin, prea senin si nici o adiere de vant.

Cand e cald asa, nu-mi vine sa fac mai nimic, stau si zac, la fel ca animalutele din dotare. Cainii hahaie toata ziua si dorm, nici mancare nu le mai trebuie, iar matoancele isi gasesc fel si fel de locuri de dormit, mananca de ma sperie si-s slabe rau.

Asa ca am trecut la niste "masuri" anticanicula, prea era toata lumea adormita. In zilele foarte calduroase am scos laptop-ul afara, ne-am facut un playlist aferent si am spalat covoare sub chiosc!
Mirare si placere pentru pasari si animale, sursa de nervi pentru mine, pentru ca toate pasarile si toti cainii voiau sa stea pe covorul pe care tocmai il spalam, mai putin ratele care voiau sa se balaceasca in baltile nou formate, stropind totul in jur. Evident, matoancele ne priveau de pe barnele de la mijloc ale chioscului, mirate si nervoase ca le ocupasem locurile favorite.

Dar cu toate astea ne-am distrat si mi-am luat si grija covoarelor, care de acum asteapta cuminti curatenia de toamna ca sa fie puse inapoi la locul lor.

Prin gradina lucrurile nu stau chiar bine, dar nici rau nu pot spune ca e. Dovlecii si dovleceii se descurca si ei cum pot, prazul creste, desi e putin ars la varfuri, momordica n-are treaba cu seceta, iar pepenasii cresc in vrejuri si avorteaza florile la greu.

Aromaticele le-am tuns si vad ca inca nu dau semne ca si-ar mai reveni. E seceta severa prin locurile noastre, asa ca ma multumesc cu ce am.
Incet-incet ne pregatim pentru culturile de toamna - iarna, visez ca saptamana asta sa culeg ce-a mai ramas in unul din solarii (si sa reusesc sa le conserv), astfel incat Lucian sa poata intra ca sa pregateasca terenul pentru plantare, caci in curand rasadurile vor fi gata, din cauza caldurii, cresterea le e accelerata..

Iar in al doilea solar lucrurile stau bine. Nu-mi place ca iar s-au umplut de paienjeni d-astia:

Apar in fiecare an si stiu ca sunt inofensivi, dar nu ii pot suferi. E totul plin de panze si culesul a devenit un film de actiune. Inainte sa pun mana pe o leguma, ma asigur sus-jos-stanga-dreapta ca nu e vreo scarbosenie pe acolo. Daca e, in functie de marimea chiriasului nedorit, ori o iau, ori o las.
Cu toate astea, am patit-o intr-o zi. Culegeam harnica rosii pentru livrari, matoancele se jucau prin picioarele mele, Lucian era bagat prin vinete la legat, deci toata lumea era flower-power.
Tocmai ce umplusem o ladita si o duceam afara, cand am simtit ceva pe mana. Am scuturat impiedicat mana, aveam ladita-n brate si mi-am continuat mersul. Gadalitura a incetat putin, apoi iar a inceput. Iar am dat din mana, dar tot nu s-a potolit. Convinsa ca era o musca, imi ridic cotul si ma pregateam sa suflu spre ea, cand cu groaza am vazut un exemplar absolut reusit al acestei specii. Imens! Pe mana mea!
Dupa oribila constatare, timpul nu numai ca s-a contractat brusc, dar parca ma si impiedica sa scap de bestie, tinandu-ma de maini. In secunda urmatoare mi-am auzit urletul ragusit, apoi, ca intr-o filmare cu incetinitorul, am vazut rosii colorate in aer, pisici luand-o la fuga isteric care incotro, lada goala atingand pamantul.
Dupa care brusc am realizat ca ma pot misca si am inceput sa-mi scutur necontrolat toate membrele, in timp ce din gat imi ieseau niste sunete necunoscute inca, in papuci am simtit suc de rosii, iar din vinete l-am auzit pe Lucian oftand.
La auzul oftatului resemnat, ca o luminita salvatoare de la capatul tunelului, in ritm defect de sarba amestecat cu "walking like an egyptian", ma indrept spre el si in incercarea de a-i vorbi calm, ii urlu suav pe niste triluri demne de o soprana: IA VEZI, IL MAI AM PE MINEEE??? Iar el, dragul meu drag, fara sa-si ridice ochii din vinete, imi spune pe un ton foarte calm si incet: Nu, mato, numai eu iti pot rezista, dar nu stiu pentru cat timp, pentru ca vezi tu si inima mea imbatraneste. El a facut infarct la o asemenea ostracizare.

Dar sa revenim la legume, in speta la rosii, un capitol la care stam foarte bine anul asta.

Fetele au rodit foarte bine pe etajele 1 si 2, iar unele ma uimesc cu rodul de pe etajele 3 si 4.

Astept cu interes plantele pe care le-am cultivat pentru toamna, unele din ele au inceput sa rodeasca, altele inca nu.

Vinetele albe rotunde, desi le-am pus mai tarziu, au rod mai bun decat cele lungi.

Anul asta am cultivat kiwano pentru prima data.

Iar ardeii iuti incep sa-si capete culoarea pentru o dulceata gustoasa.

In mare, cam toata lumea se pregateste pentru iarna. Au inceput sa apara masinile cu lemne prin sat, iar in dreptul unor curti au rasarit deja stivele legate. Aerul incepe sa miroasa usor a fum si bulion (in special dimineata se simte bine), tractoarele circula mereu pe ulita via camp, deocamdata se uda culturile cu cisternele, dar in curand vor incepe insamantarile pentru toamna.
Asa cum spuneam, nici noi nu facem altfel, ne pregatim cum stim mai bine pentru iarna ce va veni si speram la o toamna lunga si frumoasa.