Călătoreala

Senegal

noreply@blogger.com (mihaela) — Mon, 24 Jan 2011 16:39:00 PST

Mauritania

noreply@blogger.com (mihaela) — Mon, 24 Jan 2011 16:18:00 PST

Tot in Maroc

noreply@blogger.com (Stefan) — Fri, 31 Dec 2010 02:09:00 PST

Au trecut aproape doua saptamani de la ultima mea postare asa ca m-am gandit sa revin cu alte cateva relatari, pe scurt.

Suntem in continuare Maroc, pentru inca cateva zile, iar tara ne surprinde clipa de clipa. Contrastele izbitoare dintre occidentalism modern si orientalism traditional te lasa uneroi cu gura cascata. Poti sa iei un tren rapid, dintr-o gara ulltra moderna, iar dupa 10 minute de mers, sa vezi pe fereastra un sat ce traieste ca in evul mediu. Poti sa vezi un blocaj de trafic in care carute pline cu fan, trase de magari, stau langa SUV-uri de ultima generatie.(ce-i drept amandoua au tractiune integrala). Dar sa lasam povestile despre societatea marocana si sa va spun ce-am mai facut noi, pe-acilea.

Asa cum v-am povestit deja, am ajuns in Africa pe 14 decembrie, aterizand la Fez, cel mai vechi oras al Marocului. Apoi, dupa doar cateva ore am ajuns in Rabat, capitala tarii. Aici am stat in jur de 4 zile pentru a obtine vizele de Mauritania si Mali.

La ambasada Mauritaniei era o coada surprinzator de lunga de calatori(inclusiv parintii cu copii mici), tinand cont ca la un simplu search pe google, aceasta tara pare o destinatie extrem de periculoasa, aflata sub o puternica influenta Al Queda. Asta ne-a dat ceva curaj si optimism in vederea celor cateva zile pe care le vom petrece in Mauritania.

Dupa 4 zile de Rabat, au urmat trei zile de Casablanca, cel mai mare oras al Marocului si capitala economica a regatului. Cosmopolita metropola impresioneaza prin energie, varietate si nu in ultimul rand prin incredibila moschee de pe malul marii, finalizata in urma cu doar cativa ani, a doua ca marime din lume, care mi-a dovedit ca se pot face constructii impresionante si in zilele noastre. Ce-i drept, nu in Romania, unde ultima descoperire arhitecturala pare a fi ramas termopanul.

Dupa Casablanca au urmat o zi petrecuta in El Jadida, un orasel aflat la ocean, vizitat de turisti mai ales in timpul verii, pentru plajele lungi cu nisip fin si golful cu apa linistita. Pentru noi, acum in decembrie, El Jadida a fost mai degraba un orasel cu atmosfera calma, provinciala, piete colorate, un fort vechi si pitoresc si, nu in ultimul rand, o gazda primitoare. Rashid e un marocan care dupa ce a lucrat mai multi ani prin Europa s-a decis sa se intoarca in orasul natal c-o nevasta frantuzoaica si ceva know-how, ca sa faca din casa parinteasca o pensiune superba, rustica de a carei ospitalitate ne-am bucurat si noi pentru o noapte. Povestea lui Rashid e povestea a mii de marocani care au intemeiat astfel de pensiuni primitoare, in tot Marocul. Acest gen de “guest house” detinut de o familie se numeste aici “Riad” si este o forma foarte populara si pitoreasca de cazare, in special in orasele cautate de turisti. Dati un search pe goole “riad morocco” si veti descoperi niste minunatii.

Dupa El Jadida, am coborat pe coasta Atlanticului ajungand la Essouira, deja in mod oficial, locul meu preferat din Maroc. N-am destula inspiratie si dispozitie sa descriu pe larg acest orasel desprins parca dintr-o poveste cu pirati si comori, asa ca o sa recurg la o enumeratie: atmofera hippie, sute de magazine funky, colorate si primitoare, pescarusi galagiosi, stradute stramte, vechi, peste mai delicios ca nicaieri si mult, mult albastru care e un fel de refren al fortului cu ziduri inalte, din centrul orasului.

Am spus la revedere Essouirei si-am promis ca vom reveni intr-o buna zi, iar apoi ne-am indreptat catre incredibilii Munti Atlasi. Piscurile albe, incarcate de zapada contrasteaza frapant cu veredele intens de la poale. Dupa numai o jumatate de ora de condus, temperatura scade cu 15, 20 de grade si te terezesti la mii de metri desupra tuturor. Apoi cobori de cealalta parte a muntilor si deodata esti intr-o alta lume. De-aici incepe pustiul Sahara, dominat de dealuri ascutite si uscate, desprinse parca dintr-un peisaj martian, intinderi sterpe imense intrerupte uneori de oaze de-un verde incredibil, dune de nisip pe care-am facut sand-boarding si castele maronii din lut care mi-au amintit de povestile dintr-“o mie si una de nopti”. Aici, pe taramul berberilor, neamul darz al desertului care si-a pastrat limba si traditiile de mii de ani, am petrecut aproape o saptamana. Am descoperit practic un alt Maroc, mai pustiu, mai friguros, mai uscat, mai bine conservat, cu o alta limba, cu alte obiceiuri si cu alta arhitectura.

Saptamana petrecuta in acest tinut unic in lume o sa ne ramana mult in amintire. N-o sa uitam niciodata, noaptea petrecuta in mijlocul dunelor sahariene, intr-un cort berber, ascultand bancuri locale despre camile si admirand cel mai frumos cer nocturn pe care l-am vazut vreodata. De asemenea, ne vom aminti cu drag de cina campeneasca cu pita traditionala berbera la care am fost invitati de o familie pe cat de ospitaliera, pe atat de numeroasa.

Ieri am ajuns la Marrakesh, capitala turistica a Marocului. Orasul rosiatic vestit pentru pietele sale nesfarsite si aerul oriental cu accente cool-europene ne-a intampinat impovarat de turisti occidentali veniti aici sa petreaca Anul Nou, departe de inghetul de-acasa. La fel ca ei, si noi vom petrece primele clipe din 2011, tot aici, cu gandul ca anul trecut pe vremea asta eram in Cambogia iar anul viitor, tot pe vremea asta, vom fi cine stie unde, oricum, la caldura, cu siguranta.

Pe 2 ianuarie vom pleca din Marrakesh in lungul drum spre Mauritania. Mai intai ne asteapta o calatorie cu autocarul care va dura in jur de 24 de ore. Apoi o lume necunoscuta si o civilizatie fascinanta: Africa Neagra, un spatiu care ne va face probabil sa ne gandim la Maroc, ca la Elvetia. Speram ca Mauritania, Senegal, Mali, Burkina Faso si Ghana ne vor primi cu bratele deschide dar nu bagate in buzunarele noastre. Pana atunci insa, va urez un calduros(la propriu) “La Multi Ani”.

Cam pe unde si cum ne-am preumblat

noreply@blogger.com (Mircios) — Thu, 30 Dec 2010 02:06:00 PST

So,

Sambata 18, pe la pranz, intr-o frumoasa si geroasa zi de Decembrie...4 nebuni + un produs al hazardului se intalnesc la Mecu' din Gara de Nord, 3 dintre ei se urca in trenul de Istanbul iar ceilalti doi (Livos si Grasel) raman sa le faca cu mana...impreuna cu Matei si Tr, aveam sa petrecem 24 de ore faine in trenu' spre Asia :)
Timpul a trecut usor, ne-am imprietenit cu doua nemtoiace + una bucata francez, alaturi de care-am povestit una si alta.
Cu una dintre fete, Susanne, am calatorit si prin Istanbul..it was nice: discutii absurde, narghilele si promisiuni de cadouri imposibile :D...(ramane sa ne mai si tinem de cuvant)
A doua zi de Istanbul (petrecuta fara Susanne) am incercat s-o folosim pentru a traversa "terestru" in Asia: n-a fost sa fie, io si Tr am ratat sensul de mers al bus-ului iar Matei a strabatut podul cu masina politiei..you're not allowed to walk on the bridge...in concluzie, baietii si fetele din Turcia vorbesc o turca excelenta, dar cam atat...n-a fost chip sa ne intelegem cu ei in vreo limba straina si nici la mima nu-s straluciti, we tried our best :)

Dupa aceasta costisitoare experienta numita Istanbul, ne-am trezit toti trei ca depasisem cu muuuult bugetul alocat celor doua zile de-aici si ca totusi nu ajunseseram in Asia "terestru" :(...Am luat spre seara catre Sabiha Airport bus-ul impreuna cu Tr, insa Matei a insistat sa probeze calitatea taxiurilor turcesti - 35 de dolari a costat satisfacerea "dorintei" :D

Cat ai zice Kathmandu, ne-am trezit "la tzara lui Nepal", zburand cu Air Arabia via Emirate (zbor destul de OK si servicii bune pt o companie low cost).
21 Dec, pe la vremea pranzului, cam atunci am ajuns pe "meleagurile" nepaleze...un aeroport la fel de "stilat" ca autogara Pacii din Militari, oameni binevoitori insa, cazare destul de OK la 10 dolari per tripla, mancare tibetana in prima zi, one fine day day over all.
Ziua II in Ktm a insemnat vizitarea unui templu - Monkey Temple, muuuulte maimute furacioase - au incercat sa-mi "shuteasca" o sticla din mana :)... seara petrecuta intr-un fel de chill bar, fool moon pe numele lui, "frumos" experienta si "frumos" companie avuta din partea a doi nemti intalniti aici...
Ziua III in Ktm a insemnat pt mine bolnav la pat...slept all day, baietii au continuat sa viziteze temple si alte zone ale orasului..spre seara mi-am revenit un pic si-am participat la "ceremonia de intampinare" a Ralucai, o foarte vie prietena de-a lui Tr, care pe ultima suta de metri a hotarat sa ni se alature in expeditie pentru cateva zile. Concluzia dupa cele trei zile de Ktm: hai sa fugim dracu' de-aici !!! prea multa poluare, si ineditul s-a epuizat cam dupa prima zi
In urmatoarea dimineata, de pe la 06.30, toti 4 am pornit la drum spre Pockara, un orasel de munte (cam toata tzara lui Nepal e de fapt de munte :D ), unde-am relaxat maxim: dialoguri dintre cele mai deschise, water pipes, good chicken sizlers, good boat trip, good scooter-eala around the region - in concluzie dupa cele 3 zile: very good times here :)
"Cu lacrimi in ochi" drumurile mele si-ale lui Matei fatza de cele ale Ralucai si-ale lui Tr aveau sa se desparta aici: ei au fugit spre Varanasi (India) noi am zbughit-o spre Rishikesh (India) via Banbasa (granita)..ne-a luat "doar" 36 de ore de mers cu autobuze "first class" ca sa ajungem la destinatia actuala...paradisiaca, a meritat..

Fug, am curs de yoga in juma' de ora..."vorbim" noi mai incolo...poate de la Dalai Lama de-acasa, unde voi ajunge pe 02 ianuarie :)

Pace si prietenie sa fie pentru toti !!!
chiar io

De la inceput

noreply@blogger.com (Mircios) — Thu, 30 Dec 2010 01:13:00 PST

Bun,

Pentru c-am fost mai mereu pe drumuri si niciodata cu destul timp liber, post-atul a cam ramas in urma...

So, de unde a "rasarit minunea"? Pai a inceput acum vreo doua luni, cand Grasel, printr-un concurs de imprejurari, a gasit stralucita ideea de a-si indeplini un vis mai vechi: acela de a parcurge drumul Romania - India "terestru"...la vremea aia Livos cocheta si el cu propunerea, soon a aderat oficial iar mai apoi, la distanta de doua trei beri, eram impreuna cu Tr (Ovidiu) in schema jocului :)...in acea seara minunata am fixat chiar si perioada calatorelii: 22 dec - 21 ian (ulterior insa am decalat plecarea cu 4 zile)
Nu a durat mult si Tr Tr si-a dat seama ca "alergatul" prin Orient nu e visul lui, asa c-a ales sa mearga spre Nepal, urmand ca spre finalul calatorelii sa ne reunim in Goa (India)...la vreo cateva zile, Matei s-a aratat interestat de expeditie as well, si tzushti s-a "trezit" in barca nepaleza :)

Au urmat pentru toti clipe "dragalase" de obtinere a concediului dorit...in jur de-o luna aveam nevoie fiecare...s-a solutionat repede problema, si-am trecut apoi la obtinerea vizelor: first on the list was India, floare la ureche, intr-o zi aveam viza pe pasaport. De-aici pentru ceilalti trei ramasi in schema terestra 100% a urmat "distractia": sa luam vizele de Pakistan si Iran :D

Pentru Pakistan ne-am "imprietenit" pe couch surfing cu un american insurat si stabilit in Karachi, astfel ca nevasta-sa ne-a ajutat cu o invitatie spre tzara cu pricina...n-a fost se pare de-ajuns pentru ambasada Pakistanului in Romanica, caci nenea consul Tike (asa l-am numit, caci vorbea mereu la tel si folosea cuvantul asta la fiecare 4 secunde, tike = OK) ne-a dus cu preshu' la fiecare din cele patru sau cinci infatisari...la final aveam sa renuntam de bunavoie la tzarisoara asta si sa regandim fiecare dintre noi traseul de urmat.
Pentru Iran lucrurile au fost mai "simple", daca le pot numi asa, ne-a ajutat tare mult Lebadutza (to whom we thank one more time) ca sa aplicam pentru viza la Ministerul Afacerilor Externe din Tehran, via una bucata agentie iraniana de turism...care mai departe a trimis niste confirmari Amabasadei din Romania..stiu, complicat...
Bottom line: sambata pe 18 dec era plecarea iar cu 36 de ore inainte, am convocat ad hoc o adunare la ceas de noapte, in urma careia cuvantul de concluzie a fost zusammen...impreuna prin Turcia si Iran..urmand mai apoi sa zburam spre Indioara...
Dis de dimineata lucrurile s-au schimbat un "pic", caci Ambasada Republicii Islamice Iran a considerat oportun sa amane cu inca o saptamana eliberarea vizelor mult visate..personal, n-am prea avut ce face (concediul nu putea fi schimbat at all) si-am ales sa fug in Nepal alaturi de Matei & Tr, Grasel si Livos avand timp sa ramana acasa inc-o saptamana...
So, as I'm speaking, io-s localizat in Rishikesh (India), alaturi de Matei, Tr e prin Agra (India) vizitand Taj Mahal-ul iar Livos si Grasel tre' sa fie pe undeva prin Persia :)

P.S.: Am fost un pic mai tehnic in relatare, deoarece noi folosim unealta asta si pe post de jurnal, ca sa ne-aminteasca mai incolo prin ce-am trecut :)

Sa traim bine! :D

De mai bine de o saptamana pe drum

noreply@blogger.com (Maria) — Sun, 26 Dec 2010 06:56:00 PST

Madrid, Toledo, Tanger, Chefchaouen, Fes, Rabat.

Ospitalitate la superlativ in Spania! Intalnire foarte placuta cu prieteni cunoscuti pe drum, in vara; bocadillos, casa de jamon, cioccolata calda con churros, vin, atmosfera generala de voie buna in Madridul costumat de sarbatoare. Si romani la tot pasul, bine integrati si bine vazuti.

Tanger - aproape se mai putea simti in aer vremea cand era un oras cosmopolit si ultra turistic; cazare in hotelul el-Muniria, pe vremuri hotelul unde se caza Kerouac;
medina - nespectaculoasa, dar totusi avand un magazin care aducea cu pestera comorilor din Ali Baba si cei 40 de hoti; orasul nou, in constructie. Atmosfera generala de nostalgie boema si de schimbare.

Chefchaouen - oras ca din vis, in ape albastre si turcoaz sub un cer de munte plumburiu, scari in loc de strazi, batrani cu aspect suprarealist, oameni prietenosi, cunostinte noi. De vazut si nu de povestit.

Fes- frig, stradute labirintice, ploaie si iar ploaie, riad, familie reprezentata de femei care nu se opreau din vorbit, mancare gustoasa facuta in casa. Craciun international cu apa si Cola, pui cu prune uscate, salate marocane si couscous, in compania unui neamt nascut in Sibiu si a unui sudanezo-turco-elvetiano-egiptean, in casa unor marocani, in cea mai mare medina a lumii. Frig.

Rabat - abia ajunsi, se simte un aer colonial in arhitectura si un aer cosmopolit si divers la oameni; maine vizele pentru mai departe.

Namaskar Nepal !!!

noreply@blogger.com (Mircios) — Tue, 21 Dec 2010 05:06:00 PST

Hehehe, ce "poveste" de oras e si Istanbulul...tare interesanta aventura de a traversa podul spre Asia... :) matei stie insa mai bine :D

ajunseram azi pe la pranz la "tzara lui nepal", tare faina experienta so far..they have really good stuff here, tukpa, sadheko si tongbaaaaa...dulce si inselatoare...

se preconizeaza o calatoreala mi nu na ta !! :)

see yaaaa ;)

Fotografii din Maroc

noreply@blogger.com (mihaela) — Fri, 17 Dec 2010 07:59:00 PST

Fotografii din Maroc

Pe baietel il chema Maurice, cred ca avea aproape 2 ani si era cu parintii lui la ambasada Mauritaniei!Era un mic calator haios si foarte vesel - cum vedea o masina striga VOITUUURE!!!

Acesta este biroul unde avem internet in camera de hotel

Poze Paris

noreply@blogger.com (mihaela) — Fri, 17 Dec 2010 07:48:00 PST

Tot aici cateva fotografii de prin Paris

Urmatoarele fotografii sunt de la cuplul Patrice si Jean Pierre. Ei sunt responsabili pentru: gem de prune cu struguri home made, friptura de rata de ti se topeste in gura (in nici un caz atoasa), chiftelute de cartofi, broccoli, tarta de mere facuta in casa si nu in ulimul rand un cocktail din rom cu sirop "sugar cane" si lime...
Bon Appetit!

Salutari din noua calatorie!

noreply@blogger.com (mihaela) — Fri, 17 Dec 2010 07:39:00 PST

Primele fotografii sunt de pe la gazdele noastre primitoare.In primul rand Ted, taiwanez/american/candadian/francez - casa lui era de fapt un mic muzeu ce aminteste de comunism. Tot aici l-am gasit pe bunul conducator Ceauseascu, trona pe WC

Suntem in Africa!

noreply@blogger.com (Stefan) — Thu, 16 Dec 2010 03:26:00 PST

Buna ziua “bunii mei si scumpii mei prieteni”. Dupa aproape un an de zile, suntem inapoi in circuit. Din pacate, in aceasta calatorie voi avea foarte putin timp pentru blog, avand si alte chestii de scris si de trimis in Romania, asa ca posturile mele vor fi ceva mai telegrafice si informative decat altadata si mai putin episotolare. Sper sa le cititi cu placere.

Sa incepem cu inceputul. Eu si Mihaela am plecat joi, 9 decembrie spre Paris, cu o cursa Wizz Air. Am aterizat pe aeroportul din Beauvais care e la vreo 80 de kilometri de Paris. Biletul de autobuz de-aici, pana in oras, e de cele mai multe ori la fel de scump ca biletul de avion din Romania in Franta(noi am platitit pe el vreo 20 de euro). A fost primul indiciu ca Parisul e un oras cu adevarat scump.

Partea buna e ca pe cazare nu am dat niciun ban. Am stat doar la oameni acasa folosind site-ul couchsurfing.com. (pentru cine nu stie cu ce se ocupa acest site, dati un search Wikipedia)

In prima seara, am avut, i-as spune, privilegiul sa stam acasa la Ted, un tip de 41 de ani nascut in Canada din parinti Taiwanezi, care si-a petrecut mare parte din copilarie in America si sta de cativa ani la Paris.

Ted e un personaj incredibil. Are trei cetatenii, dar as putea spune ca e e mai degraba un cetatean international. Omul a calatorit absolut peste tot in lume. Cred ca a vazut peste o suta si ceva de tari. Doar in Romania a fost de trei ori. Ce sa mai, Ted e un Lonely Planet pentru toate tarile din lume, dar unul viu, generos, prietenos si super amuzant.

Am stat la el in prima seara, la Paris. Ne-a hranit, ne-a spus o gramada de povesti si ne-a dat cateva sfaturi pentru Africa, pe care o cunoaste cum cunosc eu Militariul in care am copilarit.

A doua zi, adica vineri, dupa o scurta plimbare prin Paris, ne-am mutat la alte gazde. Clement si Sarah sunt un cuplu super de treaba care ne-au oferit canapeaua lor pentru doua nopti. In prima seara petrecuta la ei, au gatit, au invitat niste prieteni si cu totii am baut o gramada de vin bun si ieftin, am povestit si i-am invitat in martie in Romania, pe la noi, iar ei au promis ca vor veni. Sambata, ne-am plimbat prin Monmartre(sau cum s-o scrie) iar dupa-amiaza ne-am intalnit cu doi prieteni francezi mai vechi(Romain si Thibaut) pe care i-am cunoscut mai demult in Bucuresti unde ei au lucrat pentru jumatate de an.

Chiar in acea zi, era ziua prietenei lui Romain, asa ca am fost invitati la cina(din nou, a cata ora). De data asta totul era muuult mai sofisticat. Un apartament imens in centrul Parisului, o masa lunga cu multi invitati si o atmosfera usor fitzoasa, mai ales pentru noi, pregatiti vestimentar mai degraba pentru savana Africana decat pentru chic-ul parisian. Cand l-am cunsocut pe Romain, acum aproape doi ani, in Romania, era un tanar inginer ciufulit si dornic de aventura, nascut intr-un sat din nordul Frantei. Acum s-a schimbat. A devenit un adevarat parisian. S-a angajat la o companie mare, nu are timp mai deloc pentru el si are de cateva luni o prietena “pure French”. O tanara slabuta si eleganta care ne-a aratat un articol despre ea intr-o revista. Ei bine, in articol era vorba despre cum tipa a slabit in cateva luni nu mai putin 35 de kile. Am ramas socati sa vedem poze de acum un an, cu fata cocheta din fata noastra. Wow. Incredibila transformare.

Ceva mai tarziu, ne-am intors la Clement acasa, unde am petrecut o alta seara agreabila.

Duminica, ne-am mutat la ultima gazda, undeva in suburbiile Parisului, langa universitatea Nanterre. Aici am stat pentru doua nopti la un cuplu super prietenos si amuzant de… gay, pe la 40 de ani. Patrice si Jean Pierre ne-au oferit in apartamentul lor, propia noastra camera. In casa, pe langa multe statuete mici(replici ale celor din renastere) cu barbati dezbracati gen David a lui Michelangelo, domnea o atmosfera super familiala. Oamenii gateau tot timpul, isi amenajau apartamentul pentru Craciun si se pregateau sa mearga peste doua zile la DisneyLand. Ce sa mai, a fost o experienta super interesanta sa-I cunoastem. In seara zilei in care am sosit la ei, am fost invitati la o alta cina, la Ted acasa, tipul despre care v-am povestit mai sus. Aici, prietenul nostrum taiwanezo-canadiano-americano-francez invitase mai multe cunostinte de-ale lui, printre care si alti doi romani, Victor si Madalina care locuiau la Paris, dar nu se cunoscusera pana acum. Madalin e studenta la master si locuieste de 4 ani acolo, dar Paris nu e orasul visurilor ei. Pentru Victor, situatia e diferita. Barbatul din Onesti, a ajuns acum 11 ani la Paris iar in prezent are in jur de 36 de ani si lucreaza consultant pentru Banca Nationala a Frantei. Victor are o cariera de success, cetatenie franceza, nevasta frantuzoaica, copil nascut in Franta, insa de fiecare data, in preajma sarbatorilor deabia asteapta sa vina la Onesti si sa guste din sarmalele mamei.

Luni, ne-am intalnit cu Caroline, o alta tanara frantuzoaica din Paris pe care am cunoscut-o tot in Bucuresti, in urma cu ceva timp. Caroline, o tanara trendy, new wave, ne-a introdus in atmosfera cool a Parisului povestindu-ne o gramada de lucruri interesante despre oras. Luni seara, ne-am intors la gazdele noastre haioase, Patrice si Jean Pierre, care ne-au oferit un adevarat festin. Doamne, ce mancare. Friptura de rata, broccoli la cuptor, supa crema delicioasa, dulceata home made si multe alte bunataturi.(va rog nu interpretati cuvantul :)

Dupa cum vedeti, pentru noi Parisul a insemnat mai mult sa cunoastem oameni decat sa vizitam turnul Effel, muzeul Louvre sau Notre Damme. Ce-i drept la Muzeul Pompidou ne-a placut super mult mai ales ca aveau wi-fi moca. In rest insa, Parisul va ramane pentru noi un oras minunat, nu neparat pentru obiectivele sale turistice ci pentru oameni extraordinari pe care i-am cunoscut sau reintalnit.

Marti dimineata am luat avionul spre Maroc, unde am aterizat la Fez. Am zburat cu Ryan Air pentru prima oara, dar se prea poate sa fi fost si ultima oara. Stewarzii erau nepoliticosi si putini, toaletele erau infundate, motorul caraia ca un trabant iar obisnuita mea frica de avion s-a multiplicat cu 10.

In fine am ajuns la Fez. Vreme perfecta. Vreo 22 de grade, cer senin, palmieri verzi si atmosfera de vacanta. Ne-au frapat aeroportul si gara care erau super moderne si foarte, foarte curate. Apoi ne-am afundat in centrul istoric al orasului, care este cel mai vechi din Maroc. Fascinant. Un labirint de strazi, unele pline de negustori, altele suspect de pustii cu atmosfera de ev mediu ne-au ademenit pasii pentru cateva ore. Nu cred ca exista vreun loc mai intortocheat in lumea asta. Daca te-ai ratacit, nu mai ai nicio sansa sa iesi de unul singur. Strazile mici nu au nume, sunt intunecate si arata toate asemanator. Te poti invarti ore intregi fara sa gasesti iesirea. Solutia? Dai niste bani unui pusti care e bucuros sa-ti arate drumul spre “civiliatie”.

Din pacate, am stat in Fez doar pentru cateva ore, pentru ca marti seara trebuia sa fim la Rabat, pentru ca miercuri dimineata, la prima ora sa aplicam pentru viza de Mauritania.

Asa ca alaltaieri seara am ajuns in capitala Marocului, unde suntem si acum. Rabat e un oras total neturistic care ne permire sa obsrevam mai bine viata de zi cu zi a marocanilor. Ieri seara am prins niste manifestatii de proportii antiguvern, cu oameni curajosi care se asezau pe jos in fata masinilor ca sa blocheze traficul. Am filmat pentru cateva clipe, cum cativa manifestanti erau fugariti de politie si cand ma bucuram de spectaculoasa captura, un domn imbracat in civil, a venit la mine, mi-a aratat o legitimatie de politist si m-a somat sa sterg tot ce-am filmat. In Romania, poate as fi refuzat somatia lui spunand ca e dreptul meu sa filmez ce vreau. Aici insa, am simtit ca e cazul sa ma conformez, mai ales ca franceza mea de clasa doua, trimestrul 1, nu-mi permitea discutii elaborate. Am sters filmuletele, iar politistul si-a schimbat subit atitudinea urmandu-mi bun venit in Maroc si calatorie placuta. Apropo, stie cineva cum recuperez de pe card, informatia stearsa?

Aseara, am avut bucuria sa ne intalnim cu Serif, sotul unei verisoare de-a lui tata. Ce sa mai, un fel de unchi indepartat, prin alianta. Serif e marocan si locuieste jumatate din timp in Bucuresti si cealalta jumatate, la Rabat. A fost profesor universitar, iar acum a iesit la pensie. Am baut impreuna un ceai tipic marocan, mentolat si dulce si ne-a povestit o multime de lucruri interesante despre Maroc, cu romana sa amuzanta cu accente frantuzesti.

Cam atat pana acum. Sper sa revin curand cu alte povesti, cel putin la fel de interesante. Acum dau send din toaleta, caci numai aici am semnal wi-fi.

Numai bine.

The Brain

noreply@blogger.com (Kiki) — Wed, 15 Dec 2010 09:19:00 PST

Sau ca sa fiu un pic mai modest: omul din spatele blogului, cel care pazeste ca totul sa fie in ordine, atat blogu’ de fata cat si pagina creata pe Facebook….sper ca ati dat LIKE :D

Cel care mai adauga cate o poza si face ca blogu’ sa arate mai frumos decat un brad de Craciun…sau altfel spus, “norocosul” care de data aceasta ramane acasa :D

O sa fiu cel care va raspunde la comentarii, cel care va promova “unealta asta de socializare” si care va interactiona cu voi, cititorii.

In urmatoarele doua luni, sper “sa fiti” alaturi de mine si calatorii nostri: noi pe un continent, ei pe alte doua.

Speram sa ne delectam cu povesti nemuritoare dupa cum urmeaza:

prin Asia – Grasel, Livos si Mircios in tentativa lor de a ajunge in India prin Turcia, Iran si Pakistan/ Nepal iar Ovidiu si Matei in Nepal si India.

pe continentul negru – Cosmin si Maria & Mihaela si Stefan vor strabate rand pe rand Marocul, Sahara Occidentala, Senegalul, Mauritania si lista nu e definitiv inchisa.

Al vostru inger pazitor,

Kiki

La drum micutii mei...la drum!!!

noreply@blogger.com (Mircios) — Sat, 11 Dec 2010 08:19:00 PST

7 ianuarie...of maica... mult, de mult n-a mai scris careva pe blogu' asta...asta pentru ca de la inceputu' anului am fost gospodari si-am calatorit prin europa cel mult..iar unii dintre noi doar prin tzarishoara...eee, asta se va schimba intr-o saptamana: plecam iar :)

In 2008 am avut India...anu' urmator am marit miza si-am bagat 4 sau 5 tari in Indochina... anu' asta incercam ceva diferit: partizanii se spliteaza si calatoresc in the same time pe doua continente, Africa si Asia (din nou)...

Sa-nceapa balu' garcons et filles !!!!!!!!!!!!! sa-nceapa calatoreala din nou !!!!!!!!!!!

N-a fost rau deloc

noreply@blogger.com (Mircios) — Thu, 07 Jan 2010 10:24:00 PST

senzatia mea e ca s-a intamplat primul act acum cateva luni si nu acum 4 sapt..
au fost momente faine si f faine..au mai fost si mici dezamagiri...clipe deosebite la don det..au fost si tepe...s-a continuat bine iar finalul a fost....fara cuvinte...le-am terminat si nu stiu unde sa mai gasesc altele

La Vie en Rose

noreply@blogger.com (Kiki) — Wed, 06 Jan 2010 07:16:00 PST

Departe de lumea tumultoasa. De zgomot si graba. Fara apa calda. Si fara curent. Fara internet si fara comunicare. Pranz servit direct din mare si aproape de mare. Clatite fara numar. Cuvantul plictiseala scos din vocabular. Chiar daca fiecare zi arata la fel. Insula perfecta. Locul si timpul ideal. Tantari fara numar. Si ciupituri de asemenea. Linistea se plateste in aceasta moneda. Fara ceas si fara notiunea timpului. Apa uimitor de calda. Apus ca la mama lui acasa. Insula perfecta.

De ce, ce e frumos trebuie mereu sa se termine?

My road to perdition

noreply@blogger.com (Kiki) — Wed, 06 Jan 2010 06:31:00 PST

Nu se putea altfel decat mie sa mi se intample ceva. Ca doar eu am scris postul Road To Perdition pe la inceput. Nimic grav ca pot sa relatez cu sare si piper o mica intamplare de pe insula.

Un tur complet al insulei dureaza 2 ore. Asta daca este facut de 2 frantuzoaice. Sau 3 ore in mod normal. Zis si facut. In timp ce toata lumea era poate prea obosita si cam fara chef de miscare am zis sa fac o tura mica. In amintirea turelor de pe munte. Incarcat de data aceasta cu apa, prietenii stiu de ce, o pereche de slapi si 3 banane ..hai la drum. Traseu usor si drept. Indicatoare din 1 in 1. Vreme placuta numai buna de pierdut. Timpul bineinteles in prima parte a traseului. Poze din 5 in 5 minute si chiar o baie de racorire intr-un mic golfulet.

Insa marcajul s-a pierdut la 10. Insa drumul continua asa ca am decis sa merg pe aceea carare paralele cu plaja. Jungla incepea sa isi faca simtiti prezenta pe pielea si picioarele mele.

O mica casa de pescari s-a ivit in drumul meu. Road...road si directia catre bungalowuri am indrebat. Se pare ca eram pe drumul cel bun. Inca 20 de minute de mers si nu mai parea mult de mers. Deja se scursesera 3 ore. Insa drumul nu mai era. Decat jungla. Dupa o panta urca in picioarele goale decizia inteleapta fu intoarcerea. Ajung la casa din nou..pe acelasi drum..inca 15 minute de mers..insa problema. Drumul nu parea acelasi si urma din nou o infundatura. Pana la apus nu mai era mult asa ca o decizie era de luat repejor. Hai din nou inspre casa de pescari. Sa ii intreb incao data de drum si in ultima instanta daca nu inteleg ce vreau sa le zic sa dorm la ei peste noapte.

Fetita care deja ma vazuse de 2 ore avea un zambet strengaresc. Si tot se uita la ochelarii mei. Ca o mica paranteza, prin partea aceasta de glob cam nimeni nu poarte ochelari. Asa ca sunt privit ca o mic ciudat.

Din nou la familia de pescari. Dau sa intreb din nou de drum dar vad o barca. Salvare scrie pe mine zic. Cu 4 coconauti si haide in barca inspre bungalow. Pe la jumatatea drumului insa se opreste motorul barcii. De fapt se rupe o fanie. De 2 ori. Si barca nu mai avea mult si lua apa. Ma si vedeam inotand. Din fericire nu a fost asa.

Fetele baietilor cand m-au vazut in barca pot confirma aceasta mica escapada :).

Atat de aproape de final

noreply@blogger.com (Maria) — Tue, 05 Jan 2010 05:30:00 PST

Sfarsitul calatorelii. Se apropie. S-a apropiat de duminica. Treptat, cu o discutie relaxata, in hamac, la bere, pe plaja, despre duminica viitoare, cand deja vom fi la loc in lumea noastra, buimaciti de diferenta de fus orar, de temperatura, de viata cu totul.

A fost lunga vacanta asta, mi-a ajuns, dar nu pot spune ca daca ar mai fi durat mi-ar fi fost prea mult. A inceput sa imi placa sa nu stau mai mult de doua zile nicaieri, sa schimb mereu peisajul, sa ma intreb unde sunt cand ma trezesc si sa ma gandesc cu placere ca oricum nimic nu e definitiv si daca azi nu e bine, imi strang jucariile in 10 minute si am plecat. Si cu asta se schimba totul.

E minunat sa descoperi cat de flexibil poti fi si deveni in legatura cu ceea ce pare a fi absolut indispensabil in viata, cat de variabile sunt limitele si cum de fapt nimic nu e fix, ci intr-o continua miscare.Cum imposibilul si improbabilul de acasa devin aici fapte de viata pe care trebuie sa le confrunti,sa le integrezi in raportarea ta la lume, care te obliga sa iti revizuiesti conturul, nucleul, inima si mintea.

Bogatia pe care o revarsa o calatorie in suflet vine din confruntarea lumii exterioare cu universul interior si inevitabila largire a acestuia din urma. Experienta de a calatori e greu de povestit in cuvinte si redat in fotografii, pentru simplul fapt ca trebuie traita si asimilata clipa de clipa.

Pot spune acum, pe final, ca imi simt inima plina si ma simt norocoasa ca am putut trai si simti asta.

In alta lume

noreply@blogger.com (Kiki) — Fri, 01 Jan 2010 02:15:00 PST

Din oras in oras in Cambodia. Kampong Cham a fost un simplu orasel neturistic de provincie urmat apoi de Siem Reap, oras dezvoltat doar din punct de vedere turistic dar cu gust si cu un sentiment lasat in urma calocul va progresa in bine. Dupa zilele linistite la Angkor Wat au urmat 2 zile in traficul infernal din Phnom Pehn. O capitala in continua miscare. La orice ora din zi si din noapte. Si cu un trafic mai ceva ca in zilele ploioase din Bucuresti.

Arhitectura orasului insa nu este la fel de lineara si de constanta precum cea din Vientiane. Haosul domina aici. Langa complexe rezidentiale ce stau sa fie date in folosinta se afla case din carton sau tigla ce stau sa pice. O zona de blocuri din Ferentari ar intra la categoria lux in comparatie cu cele de aici. Insa din acest motiv orasul are farmecul lui si nu este respingator. Nu ca am stat prea mult in el. Ne era prea bine la Drunken Frog, un mic complex de bungalow-uri situat pe marginea unui lac.

Insa nu acelasi lucru as putea spune si de Sihanouville. Locul de petrecere a revelionului 2009-2010. Fara rezervare in buzunar si sperand ca or sa mai fie camere libere am aterizat in acest micut orasel statiune. Ne-am inselat in legatura cu cazarea. Totul era plin. De la turisti turci, la americani si multi cambodieni. Dupa 4-5 ore de cautat in sfarsit cazare. Impropriu spus cazare. Un hol mare de la un guesthouse a fost acoperisul nostru pentru o noapte. Insa cu 2 dolari, cred ca am avut cea mai ieftina cazare de revelion posibila:).

Revelionul pe plaja este interesant. Asta pana cand totul se tranforma intr-un mare bordel. Cersetori, homosexuali, travestiti si nu in ultima instanta pedofili. Daca treci peste aceste mici inconveniente poti avea o noapte de revelion reusita.

Macar apa este calda!!

NO LIMIT

noreply@blogger.com (mihaela) — Fri, 01 Jan 2010 00:35:00 PST

Ce vrei sa mananci? Avem creveti unsi cu sosuri iuti, crocodili trasi in tigaie, camila, cangur sau caine, pisica, vierme, scorpion....orice - doar sa vrei sa cumperi!
Nu sunt coerenta pentru ca aseara a fost revelionul, revelionul asa cum nu a mai fost niciodata.
Suntem intr-un oras la mare,ca si Constanta, plin de turisti dornici sa schimbe bani pe placere.
O sa incerc sa o iau de la inceput ca sa se inteleaga. Am ajuns in oras, am cautat cazare 4 ore (mai mult baietii pentru ca noi fetele am stat si am asteptat), ne-am cazat intrun final si pe la 10 seara am iesit sa intalnim revelionul.
Am mers la cazarea lui Liviu si Mircea unde era si o discoteca... discoteca normala cel putin la prima vedere - multi turisti ametiti, galagie, muzica, biliard - ceva normal - un fel de discoteca din regie cred.
Dupa 15 minute incepi sa observi si ai un mic nod in gat pentru ca vezi : un grup de 4-5 persoane din care distingi homosexuali cu un comportament evident de domnisoare galagioase, cateva prostituate micute, slabute urcate pe tocuri inalte, fuste cu vedere la fund si decolteu umplut cu burete... pana aici ceva normal pentru asia sau pentru ce stim noi ca se intampla, numai ca grupul se completa si cu doi copii :o fetita de 12 ani care mai tarziu a dat si o reprezentare la bara pentru toti doritorii de carne proaspata si un baietel de vreo 10 ani care si el dansa lasciv pe ringul de dans.
Groaznic. atat pot spune.
Bun, am plecat de-acolo - era prea mult si am zis sa ne mutam pe plaja sa intalnim revelionul si sa ne distram ca asa stim cu totii - de rev omu tre sa se distreze cu orice chip!
La fel si pedofilii de aici- de revelion se distreaza cu orice chip.
In al doilea bar de pe plaja acelasi lucru doar ca mai greu, mai urat, mai murdar, ingrozitor .. nu am cuvinte.
Albii danseaza, tipa, canta, beau, fumeaza si cersetorii(o batrana de 60 de ani, vreo doi baieti fara picioare alaturi de copii care nu cred ca aveau mai mult de 2-3 ani) langa ei strang cutiile de bere si asteapta sa le mai cada un dolar...
Dar daca asta era tot ce bine era!
Am tot vazut cum misunau barbati pe la vreo 40-50-60 de ani (varsta mijlocie cand capul li se duce total) prin tot orasul si i-am vazut si acolo cum stau la masa si asteapta sa fie serviti cu carne frageda de copil abia iesit din pruncie.
Un travestit (greu iti dai seama care sunt barbati si care femei) vine de mana cu un bebe de 2-3 ani, mic de tot nu exagerez, si il duce la masa unui alb. Il prezinta: se aseaza la masa , ii mangaie fata copilului aratandu-i cat e de frumusel si de finut ....chicotesc cu totii (nu si copilul care nu stiu ce simtea) si apoi s-au RETRAS
Deci in Cambogia ai tot ce vrei : poti sa mananci orice , dar orice si poti sa-ti satisfaci toate placerile ....oricare ar fi ele!!! Nu e nimeni care sa te opreasca si nu va fi nimeni care sa te traga de maneca in momentul in care inchiriezi un bebelus!
Este crunt si cutremurator ... nu am trait in viata mea asemenea experienta .. am vazut doar in filme ca se intampla asa ceva dar sa vad in fata ochilor este de necrezut!
Omul n-are nici o limita!

Kalashnikov in Phnom Penh

noreply@blogger.com (Stefan) — Wed, 30 Dec 2009 07:14:00 PST

Daca la Vang Vieng, in Laos, distractia traditionala era sa te dai cu cauciucul pe apa, la Phnom Penh lucrurile stau cu totul diferit.

Aici, cu cativa zeci de dolari, poti merge intr-un poligon semilegal ca sa tragi cu ce arma iti pofteste inima.

O data in viata ai ocazia asta, asa c-am facut si noi o vizita intr-un astfel de loc. Am fost intampinati de la intrare de doi baieti tineri care ne-au oferit niste meniuri. Din semne le-am dat de inteles ca n-am venit aici ca sa bem. Dar ei tot insistau.

Asa ca am deschis meniurile. Si inauntru ce sa vezi... In loc de mancaruri si bauturi, oferta bogata de armament din care poti sa "degusti" ce vrei,

Daca vrei sa tragi cu un pistol te costa 15, 20 de dolari. Un pistol-mitraliera vreo 30. Daca vrei s-arunci o grenada, 50 de dolari. Iar super oferta meniului era un aruncator de obuze la care un singur foc costa 350 de dolari.

Noi am ales celebrul Kalashnikov, pentru 40 de dolari. In pret erau incluse 25 de gloante, dar adevarate, nu oarbe. Orbi eram doar noi, caci trageam doar pe langa tinta. Nu de alta, dar reculul era destul de puternic.

La iesire ne-am facut poze cu tot armamentul din dotare si ne-am zis c-a fost fain, dar nu vrem sa mai incercam odata. Preferam totusi Kalashnikov-ul lui Bregovic.

Angkor Wat

noreply@blogger.com (Kiki) — Mon, 28 Dec 2009 19:58:00 PST

Impresionat dupa 2 zile de vizita la aceste temple ca sa mai vin si a doua oara nu sunt. Singurul lucru impresionat este faptul ca dupa 1500 de ani acestea sunt inca in picioare. In Europa rar mai vezi lucruri asa de vechi.

O zi este prea putin. Doua sunt aproape suficiente. Daca incerci sa le vezi pe toate intr-o zi nu prea mai ramai cu nimic.

Chiar daca este un oras turistic dragutel si plin de viata noaptea, 3 zile in Siem Reap sunt de ajuns. Mancarea insa a inceput sa devina o problema. Gandurile la mancarea romaneasca apar din ce in ce mai des. Doar diferite feluri de orez zi de zi si ti se cam ia. Noroc cu ceva crocodil, sarpe sau broasca testoasa. Si cine a avut stomac zilele trecute ceva lacuste si paianjan.

Azi din nou la drum. Cu un picioar mai aproape de ocean. Prima oprire in capitala Phon Phen.

Offtopic. Legat de rugamintea de a posta si poze. Poze sunt facute. Multe si frumoase. Doar ca eu nu am cablul la mine ca sa le descarc, Mircios nu are cablu pentru ca nu i l-am dat eu. Doar Mihaela mai posteaza si Maria din cand in cand dar dureaza si 2-3 ore ca pozele sa fie descarcate si apoi puse pe blog. Iar netul de aici nu ajuta nici el. Asa ca dupa 11 ianuarie probabil o sa vedeti mai multe poze:). We apologize for the inconvenience.:D

Ps: singurul motiv pentru care as mai sta incao saptamana aci ar fi o patiserie. Mamaaa ce de sortimente avea. Iar eclerul cu ciocolata de astazi....

Despre perspectiva - 2

noreply@blogger.com (Maria) — Sun, 27 Dec 2009 06:15:00 PST

Suntem in Cambodgia de cateva zile deja, suficiente incat sa ma obisnuiesc inclusiv cu caldura dezintegranta.

Craciunul a trecut cu creveti festivi intr-un restaurant cu o densitate de 3 chelneri pe cap de client si cu reale pretentii de lux, aproape justificate.
In restul timpului ne-am cufundat total in autentic, eu pana aproape de innec; cred ca asta e soarta clevetitorilor: daca in Laos m-am plans ca e totul prea facil si turistic, aici era pana ieri sa intru total in greva foamei si nici macar consolarile celor care au fost in India despre cum se poate mult mai murdar nu au putut schimba nimic.

Dar o masa buna face uneori mai bine spiritului decat hrana spirituala, asa ca, iluminata, pot spune ca imi place tare mult in Cambodgia. Oameni veseli, prietenosi,petrecareti,o muzica vibranta, murdarie din plin si nu doar din lipsa de resurse, mancare diversa(curajosii au mancat paianjeni si lacuste), flori de lotus in toate nuantele de violet, copii saraci dar nu neaparat nefericiti.

Azi am avut program cultural intensiv la temple, obositor dar frumos. Nu as vrea insa sa ii rapesc placerea lui Cosmin de a scrie despre asta.

noreply@blogger.com (mihaela) — Sun, 27 Dec 2009 05:56:00 PST

Aproape de temple

noreply@blogger.com (Kiki) — Sat, 26 Dec 2009 05:32:00 PST

Cambodia incepe sa isi arate si fetele ascunse. Fetele razboiului in primul rand. Fata de Laos si Vietnam, in Siem Reap, cersetori ori persoane ce incerca sa iti vanda ceva sunt la fiecare pas. Nu foarte agasanti dar isi fac simtita prezenta.

In drum spre Siem Reap, un mic popas de pranz. Personal am mancat cel mai delicios fel de mancare de pana acum. Insa conditiile in care era gatita mancare sunt de ordinul fantasticului. Ca si multitudinea de gandaci. Si nu vreau sa ma gandesc cum erau spalate vasele.

Dupa aproape o saptamana in sfarsit avem si apa calda la cazare. Deja eram obisnuit cu dusurile semi-reci din Dot Det.

Asa ca un prim sfat util legat de Cambodia, aveti grija unde si ce mancati.

Maine temple. Multe si dragute. Dar la aproape 40 de grade speram sa nu ne topim..

Pe malul Mekongului - Champasak

noreply@blogger.com (Maria) — Sat, 26 Dec 2009 04:45:00 PST

Pentru o zi ne-am luat vacanta din vacanta si am oprit cu o statie inainte fata de restul grupului, la Campasak.

Cu ruinele unor temple khmere in minte, am descoperit de fapt ce cautaseram tot drumul prin Laos, fara sa fi putut defini: am gasit natura si oamenii armonizati intr-un tot.

Raul, flori, arbori de dimensiuni incredibile, copii, batrani, pisici, temple, altare si peste toate o tihna de dincolo de "lumea reala", un peisaj incremenit intr-un timp creat doar pentru locul acela.

Apus multicolor. Maretie, senzatia de fericire ca fac parte din acest tot.

Asa cum mi-am inchipuit si cum vreau sa pastrez Laosul.