A fost un workshop superb la Iaşi, care s-a terminat înalt. Pentru mine, cel mai adânc moment al acesteri întâlniri magistrale a fost în cea de-a doua zi, seara, după Respiraţia Holotropică. Erau acolo oameni din toată Moldova, nu numai de la Iaşi, veniţi, în ciuda viscolului, să coboare în adâncul propriei Conştiinţe. Unii mai fuseseră, alţii nu. Parcă se cunoşteau dintotdeauna. În prima zi, vorbiseră încontinuu, o vorbărie compulsivă pe care noi, eu şi Elena, o cunoaştem. Este sentimentul interior al experienţei care urmează. Ceva, în adâncul inconştient, ştie ce se va petrece. Simte. Şi atunci,cumva, apare frica. Mintea încearcă să compenseze cum se pricepe să facă. Exteriorizează, proiectează, aruncă jerbe de cuvinte în aer, ca şi cum ar vrea să acopere acea nelinişte interioară a experienţei care, de fapt, deja a început. Ei bine, la Iaşi, această nelinişte prinsese culori vii, judecând după fluviile de cuvinte. Asta în prima zi şi la începutul celei de-a doua. Iar acum, în acest moment magnific al finalului celei de-a doua experienţe de conştiinţă extinsă, se lăsase tăcerea. Minute în şir, nimeni nu s-a mişcat din loc. O tăcere fierbinte în care pluteau, de nerostit, experienţele lor. Nimeni nu s-a ridicat în picioare după ce muzica s-a oprit, nimeni nu s-a grăbit la ţigări, nici un cuvânt nu a rupt catifeaua adâncă a tăcerii, punctată de flăcările lumânărilor de veghe în înserarea sălii. Apoi ne-am ridicat şi am făcut un cerc de rezonanţă. Atunci i-am privit. Chipurile lor se schimbaseră. Nu mai erau aceiaşi de la începutul experienţei. Şi tăcerea aceea, superbă, cuprinzând în ea toate cuvintele care ar fi putut fi spuse vreodată despre experienţa trăită. Acesta a fost pentru mine momentul de vârf al Iaşiului.

Duminică, atunci când am plecat spre Bucureşti, ningea deja de mai bine de 24 de ore. Am plecat cu acest moment, pe care vi l-am povestit mai sus şi cu sentimentul neclar al unei mari neînţelegeri. Ascultasem întrebările lor, observaţiile lor, nelămuririle care urmează oricărei experienţe de conştiinţă extinsă. Mintea, după un time-out major, încearcă să recupereze scena conştienţei, încearcă să explice experienţa, să o aducă în limitele înguste ale raţiunii. Acest lucru nu este posibil fără să pierzi experienţa. Şi totuşi, aşa cum se întâmplă de multe ori, lipsa de încredere în propriile trăiri, conduce la erodarea mentală a acestora. E ca atunci când ai avut un vis extraordinar şi încerci să-l povesteşti, să-l explici, sa-l interpretezi. Îl strici. Sau ca atunci când povesteşti de atât de multe ori o anumită experienţă, încât, după un timp, adevărul despre acea experienţă  se pierde şi nu mai rămâne decât uscăciunea goală a povestirii. Trăirea a murit. Acelaşi lucru se întâmplă atunci când încerci sa scoţi experienţa din sfera trairii simţite şi s-o traduci în logică, în  mentalizare liniară.

Nevoia de a explica vine din frică. Frica de necunoscut, frica de inconştient, de teritorii pe care mintea nu le poate controla. Caci, în ultimă instanţă este vorba despre control. Acesta este rolul minţii, de a încerca să controleze – din motive de “securitate”, o realitate incontrolabilă. Conştienţa adâncă a faptului că realitatea este incontrolabilă naşte frică. Mintea crede că dacă poate explica ceva, dacă găseşte o relaţie cauză-efect, atunci “cunoaşte” şi poate controla efectul. Sigur că este o utopie. Nici un lucru nu este “efectul” unei singure cauze, ci al unui context pe multe niveluri ale realităţii, iar mintea, în cel mai bun caz va desluşi unul sau două elemente ale contextului, întotdeauna în realitatea liniară. Niciodată în realităţile non-liniare ale Conştiinţei, acolo unde se află adevăratele “cauze” ale realităţii.

La toate acestea mă gândeam în drumul gonit prin viscol, către Bucureşti. Voiam să ajungem acasă, la fel cum mintea vrea răspunsuri la întrebări. Sigur, codul galben, portocaliu, roşu şi de alte culori ale alarmei naţionale începuse deja. Drumurile erau blocate de maşini de poliţie cu girofaruri. Am scos la bătaie toate rezervele de persuasiune, toată experienţa mea de om de presă şi, în mod incredibil, am ajuns de la Iaşi până în câmpiile pustiite de vânturi ale Râmnicului Sărat. Am trecut de vreo cinci baraje de poliţie, am depăşit coloane care mergeau în urma maşinilor de deszăpezire şi am trecut. Nu vă imaginaţi că am riscat prea mult. Drumurile erau mult mai bune decât se spunea la radio şi la televizor. Până când ni s-a înfundat. Un subofiţer pătruns de gravitatea calamităţii naţionale ne-a oprit din drumul triumfal către Bucureşti. A trebuit să acceptăm că NU vom ajunge acasă in seara aceea, aşa cum voiam.

Şi atunci s-a născut tema acestui articol. A avea încredere în realitate, aşa cum spunem mereu la workshop-urile noastre, este una dintre cele mai importante lcurui pe care le învăţăm din stările de conştiinţă extinsă. Căci nu poţi avea încredere în realitate, dacă nu ai încredere în tine însuţi. Şi totuşi, a avea încredere în realitate şi în natura ei energetică, a avea încredere în faptul că noi suntem în ultimă instanţă marii creatori ai propriei noastre realităţi, fie că o facem conştient sau nu, implică uneori asemenea împrejurări. Voiam să ajungem acasă, şi totuşi, viscolul, împrejurările, zăpada, ne împiedică. Aceasta este realitatea. Pot avea încredere în realitate oricum ar fi ea? E uşor să ai încredere atunci când totul merge conform criteriilor minţii, adică “bine”. Dar atunci când toate planurile, urgenţele tale nemaipomenite, toate acele lucruri care nu suferă amânare sunt date peste cap de viscol, poţi atunci avea încredere că viscolul acela este “ok”? Că acea realitate te serveşte, chiar dacă mintea ta nu e de acord cu asta?

Odată cineva a întrebat la o conferinţă: adică eu sunt acela care crează realitatea bolii, a nefericirii, a nebuniei sau a cancerului? Eu sunt acela care vrea accidente, concedieri şi divorţ? Am intrat atunci într-o discuţie despre structura interioară  conştiinţei şi despre “cine credem că suntem”. Sigur, aspectul uman nu vrea toate “relele”, căci priorităţile sale sunt confortul, placerea, siguranţa şi controlul. Dar dimensiunile noastre divine, sufletul nostru, Sinele nostru are cu totul alte priorităţi. Pentru el nu există disconfort, nici neplăcere, nici nesiguranţă şi nici nevoie de control, căci nu se teme de nimic. El simte Întregul ca Sine. Pentru el importantă este experienţa în sine, oricare ar fi ea, expansiunea şi expresia, adică Creaţia de realitate. Pentru el nici o dramă umană nu e dramă, ci experienţă. Catastrofele, războaiele, sau calamităţi naturale, nu sunt decât reaşezări ale dimensiunii dense a Conştiinţei. Nu există moarte, catastrofă sau calamitate. Acestea sunt doar cuvinte omeneşti exprimând pozitionarile, si fricile dimensiunii umane.
A accepta o experienţă pe care mintea o clasează ca indezirabilă, cum ar fi să rămâi în nămeţi, zile întregi, poate fi o dovadă de înţelepciune, dar şi o slăbiciune. Depinde cine crezi că eşti. Un om, biet supus al vremurilor, guvernelor şi viscolului, se supune, căci nu are încotro. “Dumnezeu e sus. Nu te pui cu el!” Cel care însă a desluşit suficient de mult natura adâncă a realităţii se întreabă: “De ce am ales să trec prin această experienţă. Am încredere în această realitate. Este aici pentru că ceva din mine a chemat-o. Şi dacă toată realitatea este doar energie, iar energiile sunt aici ca să mă servească şi să ne servească, atunci ce-mi aduce BUN această experienţă la prima vedere nefericită?”

A doua zi, după ce am dormit într-o pensiune pentru şoferi de tir şi fete, Elena a fugit acasă cu un tren personal. Eu am rămas în acest peisaj incredibil al stihiilor dezlănţuite rămânânând racordat la întrebările dragilor noştri de ieşeni, care încercau să aducă în logica minţii realitatea multidimensională a experienţei holotropice. Am luat o pauză, cum s-ar spune, înzăpezit în satul mai mare care se cheamă Râmnicu Sărat. Timp de trei zile şi trei nopţi am avut timpul să privesc în afară şi înlăuntru, deconectat de la urgentele treburi care mă chemau la Bucureşti. Lumea nu s-a sfârşit pentru că eu nu am ajuns în capitală. Ba dimpotrivă. Am privit la televizor şi am ascultat la radio cum, după ce mulţimile protestatare fugiseră din piaţa Universităţii alungate de ninsoare, premierul demisiona şi lăsa locul unui nou guvern. Părea că viscolul prieşte României. Ca un fel de time-out, de pauză de respiraţie şi de decuplare de la energia nebună a ultimelor săptămâni.

Dacă întreaga realitate pe care o experimentăm nu este decât oglinda propriei noastre conştiinţe, atunci acest moment era o necesitate. Poate că realitatea românească avea nevoie de o decuplare, de un moment alb, de un îngheţ temporar. Vântul, ca şi ploaia, ca şi ninsoarea, nu face decât să cureţe, să purifice efluviile de energie din care este alcătuită realitatea. Sigur, la fel ca şi în realitatea personală, mentalul colectiv nu acceptă în nici un fel această realitate pe care o numeşte “catastrofică”. Gerul, viscolul, nămeţii şi toate celelalte apar, mai ales prin ecranele televizoarelor, sub aspectul lor cel mai dramatic. “Good news, no news.” Trăim într-o cultură care preferă dramatismul, căci fără dramă ce-ar mai face mintea umană? Comentariile şi prezentările au luat tonuri apocaliptice, deşi, în ultimă instanţă, nu a fost decât o mare ninsoare purificatoare, un mare stop alb căuruia unii i-au dat culorile portocalii şi roşii ale codurilor de urgenţă. La scară macro, se petrece exact ceea ce facem în viaţa noastră. Optăm, inconştient, pentru dramă. Este modul nostru de a exista, de a aduce energiile nevăzute în realitatea noastră. Este modul în care, efectiv, construim realitatea. Împărţim Adevărul, întregul, în bine şi rău, întuneric şi lumină, spiritual şi material, apoi optăm pentru una din ele şi o excludem pe cealaltă. Creem un război al realităţilor în interiorul Adevărului şi ne găsim de lucru susţinând o cauză. Ce-am fi fără această cauză? Cuvântul Nimic, echivalent cu Totul, ne sperie.

Ce legătură este între felul în care România se afla în viscol şi felul în care ieşenii mei dragi se zbăteau în dilema personal-transpersonal? Ei bine, în acelaşi fel în care aspectul uman nu poate înţelege şi nici accepta faptul că priorităţile Sinelui sunt diferite de cele înguste ale ego-ului, în acelaşi fel aspectul uman al României nu poate vedea decât drama viscolului. Dar, ca o fiinţă umană, România are un Sine, un Suflet colectiv şi el este acela care decide, în ultimă instanţă, experienţa. De la nivelul minţii, al dramei, al presei care trăieşte din nenorocire şi din frica telespectatorilor, marele viscol nu poate avea un aspect pozitiv. El nu poate fi decât catastrofic şi urlat. Imaginile selectate pentru a amplifica frica şi sentimentul dezastrului vor fi şi ele pe măsură. Se crează astfel un fel de cerc vicios al energiei, în care dualitatea se întăreşte. Experienţa va fi trăită complet, ca o catastrofă. O realitate.

Dincolo de realitate este Adevărul. Adevărul este o realitate completă, ne-ruptă în polarităţi. În vreme ce mentalul operează în dihotomia bine-rău de pildă, din perspectiva Sinelui nu există aşa ceva, căci el trăieşte în Adevăr, în realitatea întreagă vasăzică. Şi aici ne întoarcem la întrebarea pe care fiecare dintre noi şi-a pus-o la moment dat: adică eu îmi creez propriile necazuri? Răspunsul ar putea să descumpănească: nu, căci mentalul, personalitatea liniară, ego-ul are o capacitate foarte redusă de creaţie. El poate alege doar să meargă de-aici până acolo, dacă privim acest lucru ca pe un act de creaţie şi ca pe o expresie a liberului arbitru. Dar contextul este creat de o parte din noi mai mare, mai largă, mai cuprinzătoare, pentru care “necazurile” ego-ului nu sunt decât experienţe şi nimic mai mult. Ruptura între dimensiunea noastră liniară şi cea extinsă face ca realitatea să pară decisă de instanţe mult deasupra puterilor noastre. Şi aşa este. Din perspectiva aspectului uman, Sinele este dumnezeu însuşi, undeva, departe, greu de mulţumit, de atins, răutăcios şi uneori absurd. El crează experienţe care nu convin deloc, căci ne scot din confortul obişnuinţelor, al convingerilor şi al sistemelor noastre de credinţe.

Sesizaţi diferenţa între realitate şi Adevăr? Realitatea e un adevăr parţial. Nu este un fals, căci o putem experimenta. Realitatea este articulată de minte. Acelaşi eveniment, în funcţie de perspectivele minţii unuia sau altuia poate părea mai rău sau mai bun. Sistemele de credinţă, de opinie, culturale, politice etc nu sunt decât moduri de a privi şi a experimenta realitatea. Aceasta aparţine întotdeauna dimensiunii umane, minţii şi frumoasei sale construcţii numită ego. Realităţile tind întotdeauna să se autoconserve. Mâncăm aceleaşi lucruri, mergem pe aceleaşi drumuri, credem că adevărurile noastre gândite sunt definitive şi sigure. Ne definim prin ceea ce credem despre realitate. Acesta este ego. O ficţiune. “Siguranţa” pe care o doreşte ego-ul nu e decât încercarea de a încremeni o realitate schimbătoare. De a exclude ceea ce “nu ne place”, ca rezultat al unei poziţionări. Drama nu e decât curgerea normală a realităţii, privită din perspectiva ego-ului care ar vrea să poată controla totul pentru a avea confortul non-schimbării. O utopie. Căci totul este în schimbare şi aşa a fost dintotdeauna.

Soluţii? Nu există soluţii. Mintea este aceea care vrea soluţii, doar că a integra această dimensiune a Fiinţei, Sinele, reprezintă pentru ego un fel de moarte. Implică a renunţa la control şi la tăierea Adevărului în polarităţi. Iar pentru noi, cei care suntem cu adevărat, înseamnă o dez-identificare de spaţiul mental şi trăirea directă a realităţii mai largi a Sinelui. Nu e uşor de făcut acest lucru. Obişnuinţa noastră de a funcţiona în spaţiul mental, de a privi realitatea ca pe un joc dinamic şi dialectic al polarităţilor este un fel de a doua natură. E nevoie de curaj pentru a lăsa controlul şi, mai ales, de Incredere în realitate, în faptul că acest joc splendid al energiilor nu este decât propria noastră creaţie că, în cele din urmă, ele nu sunt aici decât ca să ne servească.

Stările de conştiinţă extinsă, experienţa propriei noastre Fiinţe, scufundările în adâncurile a ceea ce suntem folosesc

exact la acest lucru: a căpăta Încredere în noi înşine, a trai Adevărul că suntem mai mult decât o biată minte, mai mult decât emoţii, mai mult decât corp. Încredere în realitate înseamnă a nu judeca realitatea, a nu o împărţi în polarităţi şi mai mult a o simţi şi a o asculta. Întrebarea pe care o pun tuturor celor care au lucrat vreodată cu noi este aceasta: poţi avea încrederea în realitate chiar şi atunci când aceasta pare inconfortabilă aspectului uman? Poţi avea încredere în acel nivel al propriei tale Fiinţe, Sinele, Creatorul sau oricum ai vrea să-l numeşti, în detrimentul judecăţilor minţii? Situaţiile cele mai dramatice ascund în ele oportunitatea unui salt de conştiinţă. Moartea, de pildă, cel mai “rău” lucru care i se poate întâmpla aspectului uman, nu este nici pe departe o dramă pentru Sine. Ci oportunitatea unui salt cuantic de percepţie şi de conştienţă.

Poţi avea încredere atunci când lucrurile nu merg deloc aşa cum ar vrea mr. ego? Bolile noastre umane nu sunt decât moduri prin care trupul reflectă realităţile psihice, judecăţile noastre, poziţionările noastre şi au în interiorul lor oportunitatea marii schimbări. Toate tragediile umane sunt purtătoarele unei oportunităţi pe care Sinele şi-o oferă sub forma experienţei. Putem schimba perspectiva asupra dramelor noastre astfel încât să vedem ce ne aduc ele? Ştim că priorităţile Sinelui au legătură cu Creaţia, cu Experienţa, cu Expansiunea. Dincolo de drama unui divorţ de pildă, sau a unui accident care mă obligă să iau o pauză, ce oportunitate de a crea ceva nou în viaţa mea se naşte? Ce experienţă nouă, ce expansiune a conştiinţei îmi aduce această împrejurare care, pentru ego este inconfortabilă căci presupune schimbare şi transformare, iar el ar vrea ca totul să rămână “sub control”. Control înseamnă frică. Încrederea are legătură cu iubirea. Are sens?

Maypan, Palenque and much more. Vom fi ghidaţi de unul dintre cei mai celebri maeştri iniţiaţi în tradiţiile mistice maya. Vom explora comunităţi locale în care supravieţuiesc urmaşii marilor sacerdoţi care au creat calendarul mayaş şi vom participa la ceremonii tradiţionale conduse de shamani locali. Dar cel mai important lucru pe care îl vom face va fi să plonjăm în Conştiinţa acestui spaţiu prin intermediul propriilor noastre călătorii interioare desfăşurate în cele mai puternice vortexuri energetice ale Yucatanului. Vom explora stări de conştiinţă extinsă într-o splendidă călătorie personală şi deopotrivă transpersonală, accesând spaţiul atemporal al momentului Acum, în care marele trecut şi tuburătorul viitor se întâlnesc în propria inimă. Va fi probabil cea mai formidabilă expediţie la antipozi pe care am făcut-o până acum sub sigla magică a Călătoriei Inimii. O călătorie în căutarea revelaţiei interioare din care vă veţi întoarce conştienţi de ceea ce aduce pentru voi personal marea transformare a anului 2012.

Iată primele informaţii despre marea călătorie de Conştiinţă a anului 2012, o călătorie pe care nu numai voi aţi aşteptat-o cu emoţie, dragii noştri exploratori ai lumilor interioare, ci şi noi, aceia care ne-am asumat rolul de Centru al acestui vârtej al experienţelor de conştiinţă. Nu va fi o călătorie obişnuită – asta dacă, cumva, raidurile noastre în junglele amazoniei vi s-au părut banale, căci miza este enormă pentru aceia care sunt pe valul transformării interioare. Energia formidabilă a acestui an de cotitură în istoria umanităţii se va suprapune peste aceea a propriilor noastre transformări. Şansa unui salt cuantic de Conştiinţă este enormă. Iar noi ne-am pregătit pentru acest lucru.

Mulţi vorbesc despre Noua Energie dar puţini o experimentează şi încă mai puţini au curajul de a o invita în viaţa lor. În acelaşi fel, mulţi vorbesc despre Sfârşitul Timpurilor şi despre profeţiile Calendarului Maya, dar puţini înţeleg. Ei bine, această călătorie are drept ţel mai mult decât a înţelege: a experimenta în mod direct Noua Energie exact în acele locuri în care sacerdoţii maya, exploratori ai conştiinţei prin excelenţă, acum câtea mii de ani făceau propriile lor călătorii în Conştiinţă, descoperind uluiţi transformarea care urma să se petreacă în timp liniar. Sacerdoţii mayaşi, ca şi noi, călătoreau în conştiinţă accesând porţile interioare ale Prezenţei şi ale momentului Acum. În Conştiinţa integrală nu există timp, căci totul este Acum.

În aceleaşi locuri, în acelaşi fel, chiar dacă a trecut un timp liniar de mii de ani, noi, vechii exploratori, ne vom întoarce în Acum, în acel spaţiu non-temporal în care este accesibil Întregul. Va fi o călătorie la antipozi, dar şi o călătorie în adâncurile memoriei Sufletului.

Noua Conştiinţă, Sfârşitul Timpurilor, Revoluţia Conştiinţei, Noua Eră a Umanităţi, A doua venire a Lui Cristos, Noua Paradigmă, Timpul Înălţării Spiritului, Noua Umanitate… Ce înseamnă de fapt aceste lucruri? Momentul Acum, singura poartă către Fiinţa Integrală. Practicarea Prezenţei, Calea către Sine. Toate acestea nu sunt decât moduri de a exprima un singur lucru: Conştienţa. A deveni o fiinţă conştientă, aceasta este direcţia fundamentală a timpurilor transformării. Cuvântul magic al secolului 21 şi mai ales al anului 2012. Conştienţa este marea Cheia către Sine. Dar ce este până la urmă Conştienţa? Vrei s-o înţelegi. Dar ea nu poate fi decât trăită. Este o Experienţă, nu un concept.

În lumea bulversată a anului 2012 pare că toate noile căi spirituale se reduc la acest cuvânt care se referă la viaţa în ansamblu sau la felii ale ei. A deveni conştient de adevărata natură a universului, a timpului, a iubirii, conştient de adevărata anvergură a fiinţei omeneşti, de natura corpului, a energiei, a emoţiei şi mai ales a minţii, conştient de natura ego-ului, vorbim despre alimentaţie conştientă şi iubire conştientă, despre politici conştiente şi afaceri în care conştienţa schimbă totul. Sfârşitul lumii vechi pare legat de apariţia unei noi lumi, conştiente. Aceasta este trezirea anunţată de profeţi cu milenii în urmă, ce naşte o nouă paradigmă. Adică o nouă perspectivă asupra noastră şi a întregii Creaţii. Astfel, trăim acum momente în care întreaga lume este în căutarea Conştienţei.

Întreaga lume aşa cum o trăim acum, aflată în transformare, este articulată pe modul liniar, raţional de percepţie asupra realităţii. Pentru umanitatea de până acum, conştienţă a însemnat înţelegere a lumii. De aceea, ştiinţa a fost aceea care dictat expansiunea, tehnologia a fost aceea care dus înainte progresul. Cogito ergo sum, cuget, deci exist. Mintea deci şi incredibilul său copil, Ego, au fost aspectele umane care au creat realitatea pe care o trăim. Conştienţă a însemnat raţiune.

Marile minţi ale umanităţii, geniile, au ajuns în punctul în care au perceput ceea ce misticii tuturor timpurilor au trăit dintotdeauna: dincolo de raţiune mai e ceva. Ceva mult mai mare, mai larg, mai cuprinzător. Raţiunea nu numai că nu putea explica totul, dar părea mereu învinsă de acel Ceva iraţional şi aleator, pe care misticii îl numeau Spirit, Dumnezeu, Sine şi în multe alte feluri. Psihologia occidentală care s-a exclusiv de minte şi de ego, numea acea zonă necunoscută a psihicului inconştient. Un alt nume, mai „ştiinţific” pentru adâncimile necunoscute ale fiinţei. Un spaţiu în care păreau să se află toate cheile. Funcţiile corpului omenesc, legile necunoscute care articulau curgerea vieţii, naşterea şi moartea, toate păreau să aibă o legătură cu inconştientul. Cei mai geniali inventatori, artişti, creatori, cei mai mai de seamă oameni de ştiinţă păreau să aibă o relaţie specială cu acest inconştient în care ascundea divinitatea însăşi. Perspectiva asupra acestuia era uneori atât de terifiantă, încât Carl Gustav Jung, unul dintre exploratorii cei mai de seamă ai acestor teritorii obscure, spunea că inconştientul nu va putea fi niciodată adus complet în conştienţă totală, cel puţin nu atâta vreme cât ne aflăm aici, în aceste corpuri, în această experienţă umană. De ce spunea acest lucru? Pentru că inconştientul era una cu iraţionalul, iar conştienţa egală cu raţiunea.

Carl Gustav Jung s-a înşelat. Acum trăim timpurile în care spaţiile inconştiente ale fiinţei devin accesibile fiinţei umane câtă vreme se află în corp, în plină experienţă a încarnării. Doar că, pentru ca acest lucru să fie posibil trebuie redefinită conştienţa. Conştienţă nu înseamnă raţiune liniară, ci mult mai mult decât atât.

A deveni conştient de mai  mult este egal cu a percepe mai mult. Din univers şi din sine. Oricine a trăit vreodată fie şi un singur moment de conştiinţă lărgită ştie că percepţia, asupra sinelui şi a lumii se petrece fără aportul gândirii. Poţi simţi fără să gândeşti despre ceea ce simţi. În mod paradoxal, abia atunci când poţi linişti fluxul mental al gândirii, abia atunci începi să simţi adevăratele dimensiuni ale realităţii. Timpul şi spaţiul se modifică, spre spaima raţiunii, tot ceea ce ai crezut că ştii despre realitate se dovedeşte prea mic, prea puţin faţă de adâncimea trăirii. Prezenţa integrală în Acum deschide porţile percepţiei şi, de fapt ale inconştientului personal şi colectiv. Ceea ce părea ascus pentru totdeauna de „lumina raţiunii” survine brusc în realitate. Devii conştient de ceea ce părea pentru totdeauna ascuns în inconştient. Adevăratele dimensiuni ale propriei fiinţe şi ale lumii încept să se arate aşa cum sunt: de o profunzime şi o splendoare de necuprins pentru raţiune.

Aşadar, Conştienţa nu este o aducere a conţinuturilor adânci în raţional, ci o aducere în percepţie, în simţire. Conştienţa nu înseamnă raţionalizare, mentalizare sau înţelegere, ci experienţă,. Se conjugă cu verbul a simţi, nu a gândi. Noua eră, noua conştiinţă, noua „religie” a umanităţii, dincolo de orice formalizare este o aducere în Conştienţă a ceea ce părea scufundat pentru totdeauna în bezna inconştientului. Aceasta este marea transformare pe care o trăim. A recunoaşte profunzimile propriei noastre fiinţe acum, în timpul în care suntem în experienţa umană, în încarnare, a ne aminti adevărata noastră natură, a redescoperi conştienţa Îngerului. Dar nu mentalul este acela care poate face această recunoaştere. El este modul de articulare al vechii lumi, al vechii paradigme. Noua lume se naşte la nivelul inimii, din A SIMŢI, mai curând decât a judeca realitatea.

De aceea orice încercare de a înţelege Noua Conştiinţă, Sfârşitul Timpurilor sau oricum ai vrea să numeşti această transformare este o capcană in se, care duce la spiritual bypassing, sau şuntare spirituală. Este o păcăleală. Stările de conştiinţă extinsă sunt despre experienţă, despre a simţi lumea, despre a simţi propriile adâncuri şi astfel de a le aduce în adevărata lumină, care nu este raţională, ci sensibilă. De aceea tot ceea ce facem în Călătoria Inimii se referă la a experimenta, a simţi, la Acum, la Prezenţă, la Respiraţia Conştientă, căci toate acestea sunt moduri de expansiune. Înţelegerea este succesivă experienţei, nu invers. Mai întâi trăieşti experienţa Sinelui, abia apoi o înţelegi. Niciodată invers. Dacă încerci mai intâi s-o înţelegi, nu vei ajunge niciodată la Sine, care aparţine deocamdată Inconştientului.

Aceasta este tema, dragă exploratorule al conştiinţei, a Evenimentului excepţional Călătoria Inimii care se va petrece între 16 şi 19 februarie la Bucureşti şi al cărui animator va fi doctorul, psihoterapeutul, shamanul, muzicianul şi astrologul germano-american Mark Seelig: „Dincolo de vălul Inconştientului Colectiv”. Subsemnatul Horia Ţurcanu voi fi acolo, şi împreună cu Elena Francisc voi deschide acest eveniment excepţional la care te invităm să iei parte.  Va fi o experienţă complexă, şi un pas important către Conştienţă.

Aceasta este tema, de fapt, a acestor timpuri ale Transformării de Conştiinţă: a deveni fiinţe conştiente. Aceasta este singura practică spirituală posibilă, singurul drum, singura abordare. Implicaţiile ei sunt enorme, căci o nouă Conştiinţă înseamnă de fapt, o nouă lume ai cărei arhitecţi suntem chiar noi, Acum, Aici.

Horia Ţurcanu

2012 începe spectaculos pentru exploratorii conştiinţei. MARK AMARESH SEELIG din nou la Bucureşti.

16 februarie, Conferinţă: “2012 – Dincolo de vălul Inconştientului Colectiv.

17 februarie, Concert de flaut Indian: “Călătorie în spaţiul sacru al Inimii”.

18-19 februarie, Workshop de Astrologie Arhetipală: “Identitatea celestă. Văzuţi prin ochii zeilor”.

Subsemnatul Horia Ţurcanu şi Elena Francisc vă invităm să împărtăşiţi cu noi energia aceastei serii de călătorii interioare menite să vă acordeze cu energia transformatoare a acestui început de an, şi să faceţi un nou pas în descoperirea de Sine.

Călătoria Inimii 2012

Anul marii transformări de conştiinţă începe fulminant. După un debut pentru care nu există cuvinte potrivite, cu workshop-ul de Respiraţie a Inimii şi Respiraţie Holotropică, prima Călătorie a Inimii desfăşurată în duplex Bucureşti- Timişoara, iată că urmează primul mare eveniment special al anului. De fapt este un triplu eveniment, pe măsura oaspetelui nostru, Mark Amaresh Seelig care revine în România la mijlocul lui februarie. Dintre toţi invitaţii de marcă pe care i-a avut Călătoria Inimii de-a lungul anilor, Mark pare cel mai potrivit să deschidă, pentru exploratorii conştiinţei din România, această etapă a Călătoriei.

2012 aduce cu sine o enormă energie. Aceasta poate lua orice formă, de la formele crizei pe toate planurile, la formele celor mai profunde transformări. Este anul în care energia poate fi turnată, prin instrumentele conştienţei, în mari proiecte interioare. Este anul în care orice este posibil pentru aceia care sunt pe calea redobândirii conştienţei depline a Sinelui. Cu siguranţa sunt timpuri pe care nu le vom uita niciodată. Ne-am promis că vom fi aici pentru marea trasformare şi suntem. Iar ceea ce facem sub numele de Călătoria Inimii sunt evenimente menite să se constituie în paşi către interior.marcă pe care i-a avut Călătoria Inimii de-a lungul anilor, Mark pare cel mai potrivit să deschidă, pentru exploratorii conştiinţei din România, această etapă a Călătoriei.

Acesta este motivul pentru care Mark Amaresh Seelig şi nu altcineva este invitatul nostru la începutul acestui an. Voi, exploratorii conştiinţei îl cunoaşteţi deja, căci nu este pentru prima dată în România. Aţi mai făcut experienţa acestui personaj incredibil cu un an în urmă, când întreaga sală, timp de două ore, a intrat într-o stare de conştiinţă extinsă purtată de magia acestui adevărat Maestru Vrăjitor. Eu însumi, Horia Ţurcanu am împărtăşit cu voi una dintre experienţele uluitoare de conştiinţă, pe care am trăit-o acum câţiva ani buni, şi care este legată de acest om drag inimii noastre. Astfel, întoarcerea Maestrului Vrăjitor Amaresh în România este un dar pe care îl facem tuturor celor aflaţi în

Călătoria Inimii. Un dar mare, căci de data aceasta Amaresh nu va fi doar un maestru al  călătoriei pe sunet de bansuri, ci va aduce în scenă şi alte roluri ale sale: Profesorul şi Astrologul.

Cine este Mark Amaresh Seelig?

Pentru aceia dintre voi care nu îl cunosc încă pe Mark, iată o scurtă descriere bio a Maestrului Vrăjitor.

Profesorul .Mark a studiat psihologie, religii comparate şi teologie, a obţinut doctoratul înpsihologia religiilor şi a devenit psihoterapeut. A predat la catedra de psihologie din cadrul Columbia Pacific University din California şi este unul dintre membrii fondatori ai departamentului de Politică din cadrul celebrului Integral Institute fondat de Ken Wilber, care reuneşete cele mai sclipitoare minţi ale momentului orientate în direcţia trezirii conştiinţei globale. S-a format timp de trei ani în psihologietranspersonală şi respiraţie holotropică sub îndrumarea lui Stanislav Grof, devenind unul dintre „greii”psihologiei orientate către întreg.

Astrologul.A studiat astrologia arhetipală cu marele Rick Tarnas, unul dintre cei mai importanţi astrologi ai timpurilor noastre, şi cu Stan Grof la California Institute of Integral Studies din San Francisco. S-a specializat în astrologie arhetipală, cea mai avansată orientare în astrologie, căci face puntea cu psihologia transpersonală şi studiul  arhetipurilor psihicului uman.

Shamanul. În tot acest timp a practicat permanent meditaţia, introspecţia şi a explorat conştiinţa din perspectiva diferitelor tradiţii shamanice ale lumii. A studiat cu celebrul profesor şi cercetător Ralph Metzner (autorul lucrărilor Ayahuasca şi Teonanacatl ) şi  a fost iniţiat în ceremonii cu plante sacre ale unor diferite tradiţii. Acum Mark practică psihoterapia transpersonală şi astrologia arhetipală şi conduce sesiuni de respiraţie holotropică şi ritualuri şamanice, în care îşi foloseşte propria muzică pentru expansiunea inimii.

Muzicianul. Mark Seelig a studiat ani de zile cu un maestru indian al acestui instrument.  Bansuri, flautul din bambus, tradiţional din nordul Indiei are, asemenea lemnului din care e făcut, puterea de a te goli complet de gânduri pentru a permite Divinităţii să cânte prin tine.

Legenda spune că flautul a fost oferit de zei oamenilor pentru ca ei înşişi să înveţe să devină zei. Bansuri cântă iar mintea tace,devenind o apă liniştită, inima se deschide şi vastitatea fiinţei devine experienţă.

Ca orice Maestru Vrăjitor, Mark a trecut printr-o iniţiere. Se afla în India, într-un refugiu de meditaţie.

Suferise o intoxicaţie severă cu metale grele, era chinuit de simptome cumplite. Credea că va muri. Aştepta o minune. Căuta leacul interior meditând şi ascultând muzică de Bansuri. O voce interioară l-a îndemnat să cânte el însuşi. Avea pe atunci 42 de ani. A urmat îndemnul iar Bansuri i-a vindecat complet de durerile corpului. A descoperit  în interiorul său Viaţa însăşi şi răspunsul  la căutările sale. A devenit un Maestru al instrumentului capabil să-i conducă şi pe alţii la trăirea vindecătoarei Întregiri.

Astfel s-a născut muzicianul Amaresh, aplecat către muzica devoţională şi şamanică, cel care mai târziu avea să cânte împreună cu uriaşi precum Steve Roach, Byron Metcalf sau Andreas Condon. Muzica lui Mark Amaresh Seelig are puterea de a deschide viziunea interioară către straturile rarefiate ale Fiinţei, prin care esenţa noastră divină ne vorbeşte direct. Este muzica pe care noi înşine o folosim de multe ori pentru Călătorii ale Inimii. „ Muzica şi respiraţia” spune Mark, „ajută oamenii să îşi recunoască chipului lor uitat, acela de Zei şi Zeiţe. Uneori, când sunetul flautului începe să curgă în armonie perfectă cu ritmurile cosmice, muzicianul devine el însuşi un ascultător tăcut, lăsând să treacă prin flautul său cânturile creatoare de lumi ale Zeilor. În acele momente sacre, cel ce cântă şi cel care ascultă îşi uită rolurile şi încep să se confunde, să se amestece şi să se scurgă în forme peste lume, devenind Divinitatea însăşi.”

Ascultati muzica lui Mark aici

Evenimentul

„2012 – Dincolo de vălul Inconştientului Colectiv”

Conferinţă, 16 februarie, Bucureşti

Doctorul în psihologia religiilor, psihoterapeutul şi shamanul  Mark Seelig ne va însoţi într-o investigaţie a conştiinţei anului 2012 al cărei cel mai important aspect este deschiderea către domeniile până acum inconştiente ale acesteia. Cea mai profundă esenţă a Fiinţei ne devine accesibilă. Ce înseamnă a fi o fiinţă umană pe calea descoperirii divinităţii interioare? Va fi o explorare din perspectiva transpersonală şi shamanică. Marea schimbarea de paradigmă: nu suntem fiinţe umane în căutarea experienţei spirituale, ci fiinţe spirituale aflate în experienţa umană.

Prezentarea va fi deschisă de gazdele Călătoriei Inimii, HoriaŢurcanu şi Elena Francisc, şi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Conferinţa va avea loc pe 16 februarie, orele 18.00, în sala de festivităţi a Şcolii 179 din Bucureştii Noi, visavis de Parcul Bazilescu. Cost, 50 lei,

„Călătorie în spaţiul sacru al Inimii”

Concert de Bansuri, 17 februarie, Bucureşti

Muzicianul şi exploratorul conştiinţei Amaresh Mark Seelig ne va conduce în experienţa celor mai rafinate trăiri ale propriei conştiinţe pe muzica sacră de Bansuri, flautul indian. Va fi o călătorie colectivă şi personală în spaţiul sacru al Inimii, o expansiune a conştiinţei şi o experienţă a energiei transformatoare a anului 2012. Ne vom scufunda pentru două ore în adâncul energiilor şi potenţialelor care se nasc în conştiinţa umanităţii în acest an. O experienţă de conştiinţă extinsă, vindecătoare. Un pas către Întregire.

Concertul va avea loc pe 17 februarie, orele 18.00, la sala de festivităţi a Şcolii 179 din Bucureştii Noi, cost 80 lei.

„Identitatea celestă. Văzuţi prin ochii Zeilor”

Workshop de Astrologie Arhetipală

18-19 februarie, Bucureşti

2012 este timpul descoperirii adevăratei noastre identităţi. Ce sau cine suntem, dincolo de rolurile noastre umane? Astrologul şi psihoterapeutul Mark Seelig împreună cu Teodora Muth, la rândul ei astrolog şi terapeut,  vor ridica vălul ce acoperă identitatea noastră profundă din perspectiva forţelor arhetipale care articulează psihicul omenesc oglindit în astre. Un workshop de descoperire al divinităţii interioare, de auto-investigare şi explorare a celor mai profunde matrice ale Fiinţei.

Locatia workshop-ului va fi anuntat ulterior. Locuri limitate. Cost 200 E.

Info şi înscrieri pentru toate secţiunile acestui eveniment multiplu la tel 0731.014.258 (Mariana),  mail attranspersonal@gmail.com

Siteul personal al lui Mark Amaresh Seelig aici

Pentru pogramul evenimentelor Calatoria Inimii, click aici

Horia Ţurcanu

Va scriu voua, dragi prieteni ai Calatoriei Inimii, acum la sfarsit de an, si in acelasi timp imi scriu mie insami, asa cum ma indeamna Inima. Intr-un fel este acelasi lucru. Caci Eu, cea care Sunt cu adevarat, sunt una cu voi, dupa cum si voi, cei care Sunteti cu adevarat, sunteti in mine, in Inima mea, sunteti Eu.

Integrarea, marele dar

O transformare fundamentala a naturii mele a avut loc insa, cand anume s-a produs, nu pot spune. Nu cred ca, in cazul meu, este vorba doar de o singura experienta – bum! si gata – ci de un cumul de mai multe experiente care au avut loc in ultimii ani. Acum cativa ani mi-am dat seama ca ceva se intampla. Procesul interior al transformarii de constiinta incepuse. Dar integrarea definitiva a acestei transformari in viata mea de zi cu zi, sau in dimensiunea 3D cum o numim noi, a avut loc cu adevarat abia anul acesta. Un an fabulos caruia ne pregatim, cu totii, sa-i spunem ramas bun. Iar eu, draga 2011, aleg pe langa „ramas bun” sa-ti transmit si recunostinta mea pentru enorma bogatie in experiente pe care mi-ai adus-o. Stiu ca, de fapt, imi sunt mie insami recunoscatoare pentru experientele pe care mi le-am oferit si, mai ales, pentru prezenta constienta cu care am ales sa-mi traiesc, de acum inainte, viata. Caci integrarea acestui proces al transformarii este marele dar al lui 2011 pentru mine.

Sinceritatea fata de sine

Schimbarea radicala din propria-mi constiinta, pe care o simteam, pe de-o parte ca pe o trezire iar pe de alta ca pe o moarte a trecutului, imi genera trairi foarte puternice dar si frici enorme pe care vechea Elena era, uneori, incapabila sa le rezolve. Apoi, mai era si sentimentul integritatii care ma obliga sa fiu ceea ce ii invatam pe ceilalti sa fie, la workshop-urile noastre, altfel adevarul meu ar fost schiop. Si astfel, calatoria inimii mele s-a transformat intr-una in care sinceritatea fata de mine insami a preluat controlul. Fara aceasta, aproape brutala sinceritate fata de mine insami, nu mi-as fi putut simti inima deschisa in orice situatie, oricat de dificila ar fi parut pe moment. Si tot aceasta sinceritate cu mine insami a fost cea care m-a ghidat catre descoperirea acelei calitati a iubirii care nu isi are cuibul in gandurile mele, in visele mele, in ideile mele, in cuvintele sau actiunile mele. O iubire care cere cu indrazneala o noua calitate a atentiei, a prezentei, a constientei. Iubirea care nu poate fi primita sau daruita, caci este o stare de constiinta a fiintei. Un mod de a exista. Fara aceasta permanenta sinceritate cu mine insami nu as fi putut trai toate acestea si nu as fi putut integra propria-mi transformare in viata mea de zi cu zi. Astfel, pentru mine, sinceritatea fata de sine a devenit unul dintre instrumentele fundamentale ale transformarii interioare. Caci transformarea interioara presupune o permanenta veghe launtrica, o permanenta prezentza, o permanenta atentie orientata catre fenomenele interioare. Acesta este unul dintre lucrurile pe care mi le-am daruit in 2011 si pentru care imi multumesc cu bucurie.

Tacerea interioara

Si, pentru asta, uneori, am avut nevoie de tacere, in interior si in exterior. Acesta a fost unul dintre motivele pentru
care nu am scris pe site in tot acest timp. Nu se formase inca legatura intre noile energii pe care le simteam instalandu-se in mine si capacitatea mea de a le exprima. Cuvintele obisnuite nu pot face conexiunea intre constiinta liniara in care mintea noastra este programata, si nivelurile colective ale constiintei, care transcend logica si ratiunea. De multe ori am vrut sa va impartasesc din trairile mele in lucrul cu starile de constiinta extinsa insa ma oprea mereu aceeasi intrebare pe care mi-o puneam inainte de a incepe sa scriu. Cum as putea, printr-o curgere liniara de idei, sa va comunic, vreodata, o calitate a constiintei care survine  simultan si sferic, in care continuturile, fenomenele, trairile, intelesurile si semnificatiile se petrec in aceeasi clipa din afara timpului? Imposibil, imi spuneam. Tacerea interioara a permis acestor trairi sa se coaca in cuptorul lautric, mi-a permis accesul la Prezenta, m-a adunat in interior, culagandu-ma din spatiile exterioare in care ma simteam, de multe ori,  imprastiata, unificand diferitele nivleuri ale propriei mele fiinte. Vasazica, tacerea a fost un al doilea instrument fundamental al transformarii si fara tacere, aceasta transformare nu ar fi putut niciodata fi integrata in viata mea de fiecare zi. Ar fi ramas o ruptura intre trairile interioare si viata in dimensiunea liniara. Din tacerea interioara, atribut al Prezentei, se nasc adevaratele raspunsuri la marile intrebari. Atunci cand raspunsurile apar, se naste Pacea, al carui alt nume este Gratia. Starea de Gratie. La sfarsitul acestui an, traind Starea de Gratie, cu bucurie, multumesc, fara cuvinte, fiintei mele complete pentru marele instrument al tacerii.

Increderea. In Viata. In Sine

Desi anul caruia ii spun ramas bun acum  a fost un an in care am facut foarte multe, pot spune ca aceasta “facere” a fost, intotdeauna, insotita de bucurie si constienta. Si asta, datorita unei experiente de constiinta extinsa pe care am trait-o chiar la inceputul lui 2011, din care am inteles  ca in iluzia lui trebuie sa facem ceva este ascunsa, de multe ori, rezistenta noastra la procesul natural al schimbarii.  A nu face si a lasa controlul poate fi innebunitor pentru mintea noastra. Insa aici este toata frumusetea, a accepta, cu incredere, minunata aventura a vietii cu tot ce ne ofera aceasta. Curajul de a intra in apele incertitudinii si ale necunoasterii, puterea de a spune “nu stiu”, deschiderea in fata oricarei oportunitati adusa de trairea in prezenta, in ACUM, sunt doar cateva daruri pe care mi le-a adus alegerea de a avea deplina incredere in mine, cea care sunt.  Asadar, increderea, un al treilea instrument fundamental al transformarii, a fost integrat in viata mea de zi cu zi prin alegerile constiente pe care le-am facut.  Increderea este cea care m-a ajutat sa inlocuiesc in terapiile pe care le fac, cuvantul “vindecare” cu un altul mult mai potrivit, si anume transformare sau, pur si simplu, Intregire. Cu adevarat, doar increderea deplina in prezenta noastra alaturi de cei pe care ii insotim ne poate conduce intreaga energie catre o transformare radicala si nu doar vindecarea unui simptom. Dar vindecarea prin Intregire a celui insotit nu se va produce decat daca si el insusi se afla in energia Increderii, in el insusi si in proces, care este Viata. Mereu este vorba, intr-un fel sau altul, despre Incredere. Increderea in propriile noastre trairi, intelesuri, idei, fapte, increderea in trecut si in viitor, increderea in ceea ce facem, Increderea… Fara acest instrument esential este imposibil sa detinem, cu adevarat, marea cheie a transformarii – Prezenta. Asadar, acum la pragul dintre ani, celebrez, cu bucurie, Increderea in cea care sunt cu adevarat. Iubirea se naste din Incredere.

A impartasi experienta

Dragi prieteni, pentru mine, 2011 a fost un an extraordinar. Un an plin cu experiente imbogatitoare, curatari profunde

pe toate nivelurile fiintei, intalniri cu persoane deosebite, calatorii initiatice si mai ales integrarea in viata de zi cu zi a nivelurilor celor mai inalte ale fiintei mele. Inainte vreme le puteam trai doar in experientele de constiinta extinsa. Acum “constiinta extinsa” a devenit, simplu, Constiinta. Marea poarta, desigur, este Prezenta. Sinceritatea fata de sine, tacerea interioara, increderea, sunt instrumente, sunt cai ce m-au condus catre mentinerea starii de Prezenta. Ele, si altele inca, sunt importante pentru mine, dar ar putea fi importante si pentru voi, aceia care sunteti alaturi de mine si de noi, in propria voastra Calatorie a Inimii. Acesta este motivul pentru care, cu bucurie, impartasesc cu voi toate acestea. In cele din urma, tot ceea ce cunoasteti sub numele de Calatoria Inimii este o impartasire cu voi a darurilor pe care noi insine le-am primit. Fie sa va foloseasca, in anul ce vine, voua, celor aflati in propria voastra Calatorie a Inimii.

Atingerea Constienta. Darul

Una dintre consecintele directe ale acestor transformari interioare este aceea ca imi pot asuma si pot declara fara nici o teama ca nu ma mai consider un psiholog sau un psihoterapeut in sensul clasic si conventional. Ceea ce ofer acum celor care vin sa lucreze cu mine este o alta calitate a atentiei si mai ales Prezenta mea constienta. Ambele izvorasc din constienta a ceea ce sunt, din acceptarea si compasiunea pe care le simt pentru mine insami, cea care sunt cu adevarat,  si astfel pentru cel sau cei care vin catre mine. Darul meu cel mai de pret, pe care nu mai mai tem sa-l manifest, alegand sa-l impartasesc cu toti cei care-l pot primi, si pe care noi il numim Atingerea Constienta, va fi baza terapiilor individuale pe care le voi oferi in energia lui 2012. Este vorba despre “a atinge” pe toate nivelurile fiintei, fizic, energetic, emotional, nu numai despre lucrul cu spatiul mental. Iar acest lucru nu este posibil decat in starea de Prezenta. In ultima vreme nu am mai lucrat in terapii individuale ci mai mult in grupuri (campul energetic creat intr-un grup avand o valoare inestimabila pentru mine). Iar energia universala are o forta enorma atunci cand, prin mine si Horia, capata forma celor doua polaritati, feminin si masculin. Sanatatea si boala, luate ca parti separate din marele context al transformarii umane, ne intereseaza din ce in ce mai putin, pe amandoi fascinandu-ne, mai degraba, transformarea radicala a constiintei care, de multe ori, se ascunde in aceste descrieri superficiale ale conditiei umane.

Multumesc. Voua

Si cred ca n-as putea scrie toate acestea acum, la sfarsitul acestui magnific an, daca nu ati fi fost voi toti cei care, cu incredere si curaj, ati participat la workshopurile, taberele, ritualurile noastre. Imensitatea spectrului de experiente umane pe care le-ati pus in fata noastra, ne-au obligat, pe mine si Horia, sa ne asumam un angajament prin care sa va insotim, in Prezenta, compasiune si iubire. Multumesc.

Voua, tuturor celor care ati experimentat, alaturi de noi, stari de constiinta extinsa, acum, la pragul dintre ani, va aduc profunda recunostinta. Voi sunteti cei care ati facut reala munca mea si a lui Horia. Iar pe voi cei care inca nu ati plonjat in minunatul univers din interiorul vostru, intr-un cadru creat de mine si Horia, va asteptam, cu mare drag. Pana atunci, mi-ar placea sa puteti simti energia pe care am investit-o acum in aceste cuvinte mai mult decat cuvintele in sine.

Al 13-lea minut al anului 2012

Va invit pe toti, voi prieteni ai Calatoriei Inimii, ca in noaptea de Revelion, oriunde ati fi, orice ati face, cu oricine ati fi, sa va opriti pentru cateva secunde si sa respirati constient, de cateva ori, lasandu-va atentia sa se odihneasca pe respiratia care va va ghida catre Fiinta care  sunteti cu adevarat. Simtiti-va corpul si senzatiile pe care le aduce respiratia voastra atenta in corp, asa cum facem impreuna atunci cand practicam, la workshop-urile noastre, Respiratia Constienta. Dati-va voie sa primiti energia anului 2012, respirand-o in spatiul sacru al inimii voastre. Ce-ar fi deci daca noi toti, cei aflati in Calatoria Inimii, am deveni constienti de acest lucru, timp de un minut in aceeasi clipa magica, prima clipa de Constienta a anului 2012? Ce-ar fi sa traim, pentru prima data in 2012, aceasta experienta impreuna? Cum ar fi energia acestui minut? Aceasta scufundare in constiinta anului 2012? Noi, eu si Horia, vom face acest lucru, si va invitam sa faceti alaturi de noi acest experiment.  Ne vom conecta cu voi, in cel de-al 13-lea minut al anului 2012! Ne vom opri, vom inchide ochii si va vom simti inlauntrul nostru pe voi toti, cei aflati in Calatoria Inimii. Asadar, dragii nostri, la ora ZERO SI 12 MINUTE pana la ZERO SI 13 MINUTE, va invit sa traim primul minut de constienta al anului transformarii, impreuna. Respirati constient timp de un minut,  simtiti-va pe dinauntru si dati-va voie sa primiti energia, simtitind-o. Vom fi acolo, impreuna cu voi, oriunde ati fi, caci in ACUM nu exista distante care sa ne separe. Ne veti simti. Astfel, alegem, pentru 2012, CONSTIENTA. Si ne vom recunoaste pe noi insine, ingerii aflati in experienta umana, pentru intaia data in noul an.

Timp de un minunt dragii mei,  vom fi impreuna pentru a crea o energie colectiva uriasa toti cei care alegem, in mod constient, transformarea. Minutul 13 va fi un minut de Calatorie a Inimii in care ne asumam si alegem TRANSFORMAREA.

Calatoria Inimii, calatoria Sinelui aflat in experienta umana

Cum stiti daca, intr-adevar sunteti intr-o Calatorie a Inimii? Poate ati fost vreodata la un workshop al nostru, la o conferinta sau doar ati citit un articol pe site-ul nostru. Si atunci, cu siguranta, sunteti. Dar nu conteaza daca acum e prima data cand luati contact cu toate acestea. Singurul lucru care conteaza este daca ceva in voi se misca, daca ceva rezoneaza, daca se naste acolo o emotie, o tresarire… Atunci, cu siguranta, sunteti dintre aceia care incep sa devina constienti de faptul ca va aflati intr-o Calatorie a Inimii. Minutul al 13 al anului 2012 ar fi atunci inceputul aventurii voastre interioare. Aventura trezirii Sinelui aflata in experienta umana.

Fie ca sinceritatea fata de voi insiva, tacerea interioara si Increderea sa va conduca spre marea poarta a Prezentei. Acestea sunt instrumentele transformarii si calea catre bucurie, compasiune si iubire. LA MULTI ANI!

Elena Francisc-Turcanu

Tot despre 2012, dar altfel

de Todora Muth

A mai scrie ceva despre 2012, din perspectivă astrologică, mi se pare în egală măsură o provocare şi un act de trufie. M-am gândit mult, înainte de a deschide un nou fişier word. Dar se pare că trufia a învins. Zilele trecute, în timp ce lucram la sintetizarea datelor pe care le adunasem pentru articol, am devenit brusc atentă la versurile cântecului pe care îl fredonam fără glas: „când oprit la o răscruce / drumul nu ştii să-l prezici / ţine minte / sfârşitul nu-i aici!” (din creatia lui Bob Dylan, în versiunea românească a lui Florian Pittiş) realizând, uimită, că tocmai imi dădeam raspunsul la întrebarea care mă preocupa: ceea ce pot spune, cu convingere, este că 2012 va reprezinta o răscruce dar nicidecum un sfârşit!

2012, static

Pentru că am citit cu toţii (poate prea multe) „profeţii” şi analize pe această temă, vă propun o altfel de abordare, mai apropiată de limbajul ancestral al simbolurilor, adresându-se deci mai curând sufletului decât minţii. Intr-un articol anterior am vorbit despre simbolurile sabiene, de felul în care s-au născut ele şi cum pot fi folosite. Acum, am pornit de la analiza hărţii natale a Anului Nou, 2012, şi am identificat aceste simboluri, pentru punctele importante ale hărţii. Şi pentru că energia Soarelui va fi influenţată de fuziunea ei cu cea a lui Pluton iar energia emoţională a Lunii va fi modulată de impulsurile imprevizibile ale lui Uranus, ambele luminarii participând la conjuncţii în 1 ianuarie, nu puteam să le privesc pe fiecare decât formand un tot, cu planeta care ii sta alaturi. Soarele (Sinele colectiv, în analiza noastră) este supus unei transformări radicale (efectul lui Pluton) iar Luna (nivelul nostru afectiv, sufletesc, inconştient) trece prin stări necunoscute până acum, intense şi inconstante (efectul lui Uranus).

Simbolul sabian pentru Soare este „Într-o barcă cu pânze, marinarii hrănesc un albatros domesticit” Invingerea fricii instinctive, prin blândă convingere. Cucerire plină de bunăvoinţă. Cultivare de valori spirituale. Inocenţă. Lui Pluton ii corespunde: „Intr-o sufragerie mare, inundată de lumina soarelui, canarii cântă”. Fericirea care radiază dintr-o personalitate integrată. Fixare fermă în confortul social sau respectabilitate. Din întâmplare (!) ambele simboluri se referă la păsări, care în vechime reprezentau sufletul omului şi evoluţia sa. Să nu uităm că şi Duhul Sfânt este reprezentat iconografic printr-o pasăre, un porumbel alb. Aici avem păsări blande, care sunt hrănite de oameni şi care încăntă oamenii prin cântecul lor. Este amintită până şi lumina soarelui, care se revarsă, în simbolul pentru Pluton, certificând întâlnirea pe care cei doi astri o au pe boltă.

Pentru Lună, găsim: „Un om se exprimă în acelaşi timp în două domenii” Dualitatea conştientă prin care omul se diferenţiază în mod real şi pentru prima dată de animale. Capacitate de adaptare prin muncă. Expansiune de sine., in vreme ce lui Uranus îi revine: „O femeie s-a ivit din ocean; o focă o îmbrăţişează”. Potenţialitate a individualităţii: individul se iveşte din colectiv şi realizează sinele pentru prima dată. Experienţa umană pare că atinge stări fără precedent, „uraniene”,  femeia ivindu-se pur şi simplu din ocean, de parca acesta este mediul său traditional de viaţă, lasandu-se îmbrăţişată de o vietate marină, ca de o soră. Mai mult, modalităţile de exprimare devin foarte complexe, permiţand comunicarea simultană, pe mai multe niveluri sau direcţii.

Ascendentul Noului An este in Balanţă, semnul relaţiilor, al armoniei interioare şi exterioare, al justiţiei şi echilibrului pe toate planurile. Aferent lui, citim: „Este interpretată o simfonie care dramatizează ascensiunea eroică a omului”. Inspiraţie prin identificare creativă cu marea mişcare a ciclurilor. Expansiune spirituală. Incurajare reînnoită. Mi se pare de prisos să adaug ceva la interpretarea formulată de Dane Rudhyar. Repet doar: ascensiunea omului, marea mişcare a ciclurilor, expansiune spirituală!

Foarte importante sunt mesajele transmise de Venus şi Saturn. Venus este cea mai puternică planetă din hartă, ceea ce înseamnă că energia acestei planete impregnează cel mai profund începutul de an şi este şi guvernatorul Ascendentului, punându-şi amprenta asupra comportamentului şi actiunilor noastre in anul viitor. Venus este plasată in Vărsător, semn în care energia sa transcende iubirea la nivel individual, ea atingand aici forma lui agape, iubirea-comuniune sufletească, ce porneşte din Sine, nu dintr-un ego omenesc.

Saturn, Învăţătorul, are şi el o poziţie cheie, marcând resursele noastre precum şi valorile la care ne vom raporta. El este susţinut şi înnobilat de un aspect armonios pe care il realizează cu Neptun, planeta simbol a iubirii necondiţionate şi a conştiinţei cristice.

Lui Venus îi corespunde: „Doi oameni, trăind departe unul de celălalt, în comunicare telepatică”. Stăpânirea conştientă a limitărilor spaţio-temporale ale existenţei obişnuite. Realizarea realităţilor fundamentale în toate situaţiile. Simbolul pentru Saturn este: „Uriaşe mulţimi de oameni se grăbesc spre cunoaştere”. Dorinţă intensă de înfrângere a vieţii pasionale oarbe şi de a-i ridica pe ceilalţi. Viziune intelectuală. Extindere mentală. Neptun, adaugă: „Odată metamorfoza încheiată, un fluture îşi desface aripile”. Nemurirea sinelui adevărat. Ascensiune într-un nou domeniu al vieţii. Proiecţie încrezătoare a sinelui. Mi se pare că am atins o zonă a adevărurilor mai presus decât noi, unde cuvintele devin neputincioase, de aceea, imi rezum comentariul la exprimarea propriei mele uluiri vizavi de acurateţea mesajelor conţinute în hartă.

Studiindu-l pe Mercur, care semnifică felul în care vom gândi şi comunica, îl găsim în Săgetător, semnul integrării aspectelor noastre instinctuale pe un nivel de conştiintă superior, prin sublimare şi alchimizare. În dreptul lui Mercur putem scrie: „Oameni care taie gheaţa unui iaz îngheţat, pentru a o folosi în timpul verii”. Adâncimea de operare necesară pregătirii următoarei faze de viaţă. Sacrificiul prezentului, pentru viitor. Mercur este în legătură cu Marte, energia acţiunii şi a luării de decizii, situat în Fecioară. Corespondent lui Marte, gasim: „Un grup de colonişti îşi încep călătoria, în maşini vechi”. Ridicarea spre realizare, în ciuda echipamentului neadecvat. Bucurie în întâmpinarea chemărilor vieţii. Aventură din convingere. Un simbol dinamic, demn de activul şi impulsivul Marte. Pare evident că atât procesele raţionale cât şi acţiunile noastre vor fi supuse unor schimbări de fond, vor traversa praguri pentru a se putea sincroniza cu noile frecvenţe vibraţionale ale undelor cerebrale, ulterior materializate în hotarâri şi fapte.

Jupiter, arhetipul Marelui Preot şi/sau al Judecătorului, se pregăteşte să tranziteze semnul Taurului. Pentru el, identificăm simbolul sabian: „Un râu de munte limpede, curge printr-un defileu stâncos”. Puritate, excelenţă şi disponibilitate imediată a forţei şi puterii vitale. Împrospătare. Susţinere de sine. Înţelesul este foarte optimist, sugerând că dispunem – fără nici o îndoială – de întregul potenţial necesar pentru a găsi exact calea, soluţiile şi tenacitatea de a parcuge parcursul propriei noastre deveniri, ca nişte râuri limpezi, pline de forţă. Este menţionată şi susţinerea de sine pe care Credinţa (simbolizată tot de Jupiter!) ne-o dă.

În fine, am mai citit simbolul sabian pentru Nodul Nord al Lunii, care semnifică ce avem de realizat pe 2012, la nivel global. Asociat acestui punct, avem: „Sfinxul şi piramidele, rămăşiţe ale unui trecut glorios, continuă să dăinuie”. Realizare bazată pe înţelepciunea trecutului. Vaste resurse ale Sinelui. Antecedente. Greu de comentat! Să pomenesc de valoarea inestimabilă a cunoştinţelor despre Univers a „primitivilor”, pe care noi nu ni le reamintim (încă)? Să interpretez ideea altfel, afirmând că întorcându-ne faţa spre trecutul imemorial ne vom privi, de fapt, viitorul?

2012, dinamic

Dintre evenimentele astronomice şi astrologice ale lui 2012, voi puncta doar cinci.

Primul este perechea de eclipse din mai-iunie, cu eclipsa inelară de Soare din 21 mai, la gradul 1 din Gemeni (comunicare) cu ascendent in Peşti (spiritualitate) şi eclipsa parţială de Lună din 4 iunie, tot pe axa Gemeni – Săgetător, a comunicării şi înţelegerii, cu ascendent în Fecioară (cea care slujeşte).

Cronologic vorbind, pe 6 iunie, vom avea parte de un eveniment foarte rar, mai precis de un tranzit al lui Venus prin faţa Soarelui, care se petrece cam la 140 de ani (au avut loc în 1631 şi 1639, 1761 şi 1769, în 1874 şi 1882). Cea de acum face pereche cu cea din 8 iunie 2004. Semnificaţia ei este pozitivă în totalitate şi extrem de puternică, aducătoare de sperantă în capacitatea civilizaţiei noastre de a gasi soluţii viabile la crizele cu care se confruntă. Venus este iubitoare de pace, de armonie şi de echilibru. Ea mai aduce deschidere, incredere şi acceptare. În acelaşi timp, reprezintă Puterea Feminităţii, care se alătură principalului arhetip masculin, Soarele, pentru a ne aminti că fără asumarea ei nu vom cunoaşte nici întregirea, nici armonia.  Nu este o conjuncţie obişnuită Venus – Soare, ci un eveniment demn de a fi onorat, atât privindu-l pe cer – zona noastră geografică permite acest lucru – cât şi urmarind efectele sale în viaţa socială şi politică, în stările noastre psihice şi în evoluţia interioară.

Al treilea, este perechea de eclipse din noiembrie, cu eclipsa totală de Soare din 14 noiembrie, la Luna Nouă din

Scorpion (moarte şi renaştere, transformare) cu ascendent in Leu (identitatea personală), urmată de cea din 28 noiembrie, cu eclipsă penumbrală de Lună, din nou pe axa Gemeni Săgetător, accentuat fiind semnul Gemenilor şi de ascendentul situat tot în el. Ni se repetă lecţia comunicării, pe toate nivelurile şi în toate modurile, de la comunicarea de sine la comunicarea cu ceilalti, de la monolog interior la dialog politic şi filozofic.

Al patrulea, este intrarea lui Saturn în semnul ascuns, pătimaş şi răzbunător al Scorpionului. In Balanţă, unde va mairămâne până în toamna anului viitor, pe 6 octombrie, Saturn se simte foarte bine, aducand responsabilizare şi seriozitate în relaţii. Intrarea in Scorpion ar putea fi însoţită de ieşirea la lumină a unor dedesubturi nebănuite, în politica sau în structurile economiei  mondiale. Dar mai bine, poate, să nu anticipăm. Saturn va rămâne în Scorpion până la sfârşitul lui 2014, rezervându-ne cine ştie ce surprize.

Ultimul eveniment la care mă voi opri acum este formarea unei configuraţii astrale ce are o semnificaţie excepţională, pe 19 decembrie, ea rămânând activă până pe 21 decembrie, celebra dată de final a calendarului mayas. Ce vom avea? Un aşa numit „yod” sau „ deget al lui Dumnezeu”, configuraţie care indică ceva ce TREBUIE împlinit, consecinţele fiind dezastruoase în caz contrar. Este o combinaţie între trei planete, care formează un triunghi isoscel, având la bază două

planete mai lente iar in vârf pe o a treia, mai rapidă, situata la 150 de grade de fiecare din primele două. Implicate sunt acum Saturn şi Pluton, care formează baza triunghiului, vărful fiind Jupiter. Semnificaţia unui yod este, aşa cum am spus, de acţiune obligatorie, de materializare a voinţei divine sau, dacă nu, asumarea consecinţelor. Saturn (lecţia) este
plasat în zona care vizează resursele noastre precum şi valorile care ne ghidează, Pluton (criza dar şi transformarea) este în zona care marchează începutul şi sfârşitul, în timp ce Jupiter este plasat în casa cresterii spirituale, a trezirii, a conştientizării. De menţionat că această configuraţie astrală, implicând planetele Saturn, Pluton şi Jupiter se formează extrem de rar, la distanţă de sute de ani, în timp. Tentaţia spre comentarii este uriaşă dar taote ar fi simple presupuneri, deocamdată, aşa încât e mai bine să le evităm. Cert este doar că în oglinda cerului se răsfrânge tensiunea şi zbuciumul cu care noi ne confruntăm aici, pe Pământ. Ni se dă şi o soluţie, sus, pe cer: Jupiter! Şi cum pe Tabula Smaragdina scrie „cum este sus, aşa este şi jos”, să avem încrederea necesară că soluţia propusă acolo se va regăsi în felul în care vom alege să trăim de acum încolo.

PS.  Dan Ciubotaru, astrolog român de valoare, în studiul său dedicat yodurilor formate de Saturn, Pluton şi Jupiter, a descoperit că ultimul şi singurul yod de acest fel care a avut loc în ultimele patru sute de ani, s-a produs în 17 mai 1989, odată cu evenimentele mondiale care au anunţat şi pregătit căderea comunismului. No comment!

PS by Agnis: Teodora Muth este unul dintre aceia care au parcurs impreuna cu noi, pana la capat, drumul catre Sine. Este una dintre Calauzele Calatoriei Inimii care va va insoti, alaturi de noi, în incursiunile voastre de Constiinta. Astrolog exceptional, va sustine alaturi dr. Mark Seelig workshop-ul de astrologie arhetipală aplicată “Identitatea celestă. (Vazuţi) Prin ochii zeilor”. Workshop-ul se va desfăşura pe 18-19 februarie 2012, în Bucureşti, la UnaGaleria, în strada Budişteanu 10. Pentru cei interesaţi, înscrieţi-vă repede, nu mai sunt decât câteva locuri disponibile. Va fi unul dintre cele mai importante evenimente Calatoria Inimii din 2012. Va reamintim: Călătoria dr. Mark Seelig în România va cuprinde, în afară de workshop-ul de astrologie arhetipală, o conferinţa extraordinară despre Conştiinţa anului 2012 (16 februarie) şi un concert de flaut indian (17 februarie). Pentru detalii intraţi aici.

Încheierea unui capitol. Călătoria Inimii trece într-un nou stadiu, ca şi Conştiinţa în ansamblu. Un parcurs experienţial al propriei Fiinţe. Cine suntem, cu adevărat? Noua Conştiinţă, Noua Energie. Mii de oameni fac pasul către asumarea Fiinţei Integrale. Călătoria Inimii se extinde în 2012. Cine sunt aceia care duc mai departe energia Călătoriei Inimii? Expansiunea. Noile direcţii de experienţă ale anului 2012. Workshop-uri simultane. A deveni creatorii conştienţi ai propriei realităţi. A trăi conştient de dimensiunea divină a fiinţei omeneşti. O nouă aventură a Umanităţii.

Ce este, până la urmă Călătoria Inimii? Nu, nu este doar un site destinat exploratorilor conştiinţei, căci spaţiul virtual al internetului nu face decăt să oglindească experienţa noastră practică împreună cu voi. Site-ul nu este decât oglinda experienţelor noastre directe, căci toate articolele îşi trag esenţa din marile noastre călătorii de conştiinţă.A fost un parcurs extraordinar, din toate punctele de vedere. Acum 4 ani, atunci când Călătoria Inimii a început să se contureze, părea inimaginabil ceea ce se petrece acum. Nici voi şi nici măcar noi nu puteam să spunem încotro ne va fi condus această formidabilă aventură interioară. Dar acum lucrurile sunt clare. Ştim acum ce este de fapt Călătoria Inimii,

care au fost instrumentele transformării şi, mai mult decât atât, începem să adulmecăm Adevărul despre noi înşine. Am gustat deja din măreţia propriei Fiinţe şi începem deja să trăim conştienţi, din ce în ce mai mult, de uluitoarele realităţi subtile care impregnează dimensiunea liniară a Creaţiei.

Faptul că se încheie un capitol al Călătoriei Inimii nu este decât un mod de a privi lucrurile. În Adevăr, de fapt, nu se încheie nimic, nu există o moarte şi o renaştere, ci o continuă transformare. Dar, din perspectiva umană, putem spune că da, a fost un parcurs extraordinar, pentru noi, Horia Ţurcanu şi Elena Francisc, dar şi pentru voi, aceia care aţi avut curajul de a păşi alături de noi în această aventură. Un parcurs care durează de 4 ani. O cifră magică, un parcurs complet, rotund, la capătul căruia cercul a fost închis şi care a cuprins trecerea pe un alt nivel.

A-ţi asuma Centrul

Călătoria Inimii este tot ceea ce facem şi suntem. Sunt workshop-urile noastre, experienţele noastre, călătoriile noastre la antipozi, marile noastre întâlniri cu oamenii pe care-i iubim, Călătoria Inimii sunt scăpărătoarele intersecţii cu oameni precum David Steindl Rast, Mark Seelig sau Krishna Das, Călătoria Inimii sunt cărţile transformării pe care le edităm, sunt experienţele pe care le trăim alături de voi în meditaţiile noastre şi în respiraţia holotropică, Călătoria Inimii sunt conferinţele în care explorăm nivelurile subtile ale existenţei. Călătoria Inimii este – vă mai amintiţi – călătoria îngerului aflat în experienţa umană. Ceea ce ne deosebeşte de aceia care am fost la începuturile călătoriei este Conştienţa. Fiecare pas pe care l-am făcut, fiecare experienţă, fiecare trăire a fost un pas către Conştienţă.

Mii de oameni deja au explorat direct, alături de noi, adâncurile proprie Fiinţe, mii de oameni au putut alege altfel în vieţile lor de fiecare zi, după ce au devenit conştienţi că se află, aici pe Pământ, într-o Călătorie a Inimii. Trasformarea nu poate fi impusă, nici învăţată. Transformarea de Conştiinţă nu poate fi decât aleasă, în urma unei experienţe directe. De multe ori ne-aţi auzit spunând acest lucru: că nimeni nu poate face acest lucru în locul vostru. Doar voi puteţi alege acest potenţial al transformării interioare. Odată, la un workshop, cineva ne-a întrebat: bine, şi dacă noi suntem aceia

care facem tot, ce mai faceţi voi atunci? Răspunsul la aceasta întrebare merită repetat: noi suntem aceia care am ales transformarea într-un mod conştient şi aceia care am pus experienţa noastră la dispoziţia celorlalţi. Noi suntem aceiacare creem, prin tot ceea ce facem, un mediu  propice transformării şi conştientizării Adevărului, pentru ca voi să puteţi alege cu adevărat. Asta facem noi şi asta este Călătoria Inimii noastre. În fiecare workshop şi fiecare întâlnire cu voi aducem, în mod deliberat, energia tuturor experienţelor noastre, toate revelaţiile pe care le-am trăit în anii de când scormonim oceanul Conştiinţei, în aşa fel încât voi să-l puteţi simţi şi să puteţi alege, de data aceasta, în alt fel.

2012, Expansiunea

Am lăsat în mod intenţionat  mai la urmă, cel mai grozav capitol dintre cele pe care le-am trăit în aceste timpuri. Este vorba despre parcursul spiritual pe care l-am numit, acum doi ani, Programul de Formare în Terapii Transpersonale. Ideea acestui program era aceea de a folosi instrumentele fundamentale ale respiraţiei şi prezenţei pentru a împărtăşi propriul nostru parcurs spiritual cu alţii. Atunci când am pornit la drum intuiam că există dimensiuni colective ale Conştiinţei care lucrează prin noi, dar, pentru cei care eram atunci, părea inimaginabil finalul acestui parcurs. Respiraţia Inimii, care pe parcurs a integrat ceea ce se numeşte Respiraţie Holotropică, s-a dovedit a fi un instrument spiritual excepţional şi dimensiunea sa terapeutică şi de auto-explorare au depăşit cu mult orice aşteptări. În cei doi ani ai programului, cei aflaţi în Călătorie au integrat, nivel după nivel, în vieţile lor proprii, descoperirile trăite în stări de conştiiţă extinsă. Dimensiunea spirituală a Fiinţei şi-a făcut loc, încetul cu încetul, în conştienţa aspectului uman. Spre finalul programului a devenit evident pentru toţi cei care au participat la această aventură, că nu există altă vindecare decât Întregirea, cum o numea Stanislav Grof. Experienţele ne-au condus pe toţi în cele mai rafinate zone alepropriei conştiinţe, dincolo de vălurile iluziei, către adevărul nostru cel mai profund. Vieţile acestor oameni au început să se schimbe, pe măsură ce au început să-şi asume Adevărul despre ei înşişi. Şi viaţa noastră odată cu a lor, căci a fost o aventură transformatoare şi pentru noi.

În mod sincronic, programul de formare s-a sfârşit odată cu anul 2011. Şi aceasta este cea mai mare transformare pe care o suferă Călătoria Inimii. Nu mai suntem doar noi, subsemnatul Horia Ţurcanu şi Elena Francisc, aceia care ne asumăm rolul de centru al acesteia. Acum mai sunt şi alţii care au parcurs drumul către ei înşişi, şi care sunt gata să creeze pentru voi mediul acela de energie şi de conştiinţă despre care vorbeam mai sus, propice transformarii. O parte dintre aceia care au parcurs alături de noi cei doi ani de transformare interioară, sunt pregătiţi să lucreze cu energia, deja imensă, a Călătoriei Inimii. Sunt pregătiţi să ne substituie pe noi, pe mine şi pe Elena, căci au devenit canale clare şi conştiente ale acestor niveluri. Ei nu mai sunt cei care au fost, după cum nici noi nu mai suntem cei care am fost. Ei au trăit starea aceea uluitoare pe care noi o numim Zero, sau Acasă, starea aceea în care eşti una cu Totul. Ei sunt aceia care, acum, pot aduce această energie şi această conştiinţă, la fel de bine ca şi noi, în mijlocul vostru, pentru a o pune la dispoziţia tuturor. 2012 aduce astfel o nouă dimensiune Călătoriei Inimii. Acest tip de conştienţă interioară, de conştienţă a Întregului, se răspândeşte deci mai departe şi mai repede. Căci fiecare dintre noi şi dintre voi, aceia care aţi lucrat cu aceste niveluri, duceţi ceea ce sunteţi în viaţa voastră, în familiile voastre, în job-urile voastre, în firmele voastre şi aceasta este de fapt marea transformare în plină desfăşurare. Perfect aliniată cu marile fenomene care se petrec în Conştiinţa umanităţii, Călătoria Inimii trece pragul anului 2012 cu o uriaşă explozie interioară. Miracolul s-a produs deja.

Dintre aceia care au devenit ghizi ai Călătoriei Inimii, unii sunt psihologi, alţii lucrează cu copii, alţii fac art-terapie, unii lucrează cu atingerea şi alţii cu computerele sau în mediul bancar, unii sunt pasionaţi de astrologie în vreme ce alţii explorează terapii experienţiale precum dansul. Vin din meserii diferite, aşa după cum au poveşti diferite şi traiectorii diferite. Toţi însă au în comun parcursul splendid către propriile adâcuri şi toţi au trecut prin porţile Conştiinţei, dincolo de propriile limitări, toţi ştiu să folosească marile instrumente ale Respiraţiei Inimii şi ale Prezenţei, toţi au exerciţiul Conştienţei, toţi au trăit adevăratele dimensiuni ale propriei lor Fiinţe şi sunt pregătiţi să-şi pună la bătaie experienţa pentru ca şi alţii să poată păşi pe acest drum către Sine. Revoluţia Conştiinţei este în plină desfăşurare. Aşadar, dragi prieteni ai Călătoriei Inimii, faceţi pasul către ei. Energia experienţei noastre va fi mai aproape de voi în 2012. Veţi găsi workshop-urile noastre în mai multe oraşe din România şi veţi descoperi  chiar lângă voi uneori pe acela care vă poate îndruma în arta Respiraţiei Inimii, a Prezenţei conştiente şi a descoperirii de Sine. Veţi găsi pe Călătoria Inimii lista călăuzelor în care noi, Horia Ţurcanu şi Elena Francisc avem încredere, coordonatele şi prezentările lor. Sunt doar aceia despre care noi ştim că sunt capabili să aducă marea energie a Călătoriei Inimii şi s-o facă disponibilă pentru voi.

Noua Conştiinţă, Noua Energie

Mulţi vorbesc despre Noua Conştiinţă şi Noua Energie, dar orice încercare de a defini acestea ca pe nişte concepte, nu face decât să le anuleze. Noua Conştiinţă depăşeşte cu mult spaţiul mental din care vin definiţiile, Noua Energie este de neînţeles pentru raţiunea liniară. Este suficient să acceptăm faptul simplu, că Noua Conştiinţă este o integrare în dimensiunea umană a acelor dimensiuni ale Fiinţei pe care le-am numit „divine”. Este conştiinţa umanului care recunoaşte în sine Îngerul, care trăieşte în orice moment al vieţii sale apartenenţa sa la Întreg. Consecinţele acestei stari de conştiinţă sunt incalculabile. Dar cu siguranţă aceasta este marea schimbare de paradigmă despre care vorbesc Grof sau Ervin Laszlo. Noua paradigmă implică a privi întreaga realitate din perspectiva conştienţei lui „Eu Sunt Acela”, cum ar spune Ramana Maharshi.

Odată integrat acest mod de raportare la întreaga realitate, aceasta, pur şi simplu, pare să funcţioneze în alt fel decât am fost obişnuiţi. Din perspectiva minţii, devine o realitate miraculoasă, în care sincronicităţile  devin uimitoare, în care situaţiile se deznoadă singure, în care crizele interioare se dizolvă iar cursul vieţii pare să ia întorsături de necrezut. Aceasta este Noua Energie. Nu poate fi definită, dar poate fi experimentată direct. Este energia creatorului de realitate, a celui care işi asumă, complet, responsabilitatea pentru viaţa sa, ştiind că nu există nimeni, acolo sus, care să deidă în locul său. Este Acela care a descoperit deja că umanul nu este decât un aspect al Fiinţei sale mai înalte. Este acela care a trăit deja starea de Întregire, Acela care a experimentat deja realitatea  Maestrului Interior. Este

Acela care nu mai aşteaptă nimic pentru a fi el însuşi, care nu mai este servitorul sistemelor de credinţă şi nici al identificărilor cu diferitele sale aspecte şi roluri. Este fiinţa liberă care ştie despre sine, din experienţă directă : „Eu Sunt Acela” pe care l-am căutat dintotdeauna. Noua Energie este energia umanului care-şi recunoaşte natura spirituală şi şi-o asumă, în orice moment. Nimeni nu ştie cum funcţionează aceasta încă. Dar sunt deja mulţi aceia care o trăiesc direct.

De aceea, noi, cei aflaţi în Călătoria Inimii, vom merge mei departe punând accentul şi mai mult pe experienţa directă a conştiinţei extinse. Sigur, cărţile noastre ne vor însoţi şi vor fi cărţi despre aventura marii transformări. Dar conferinţele noastre vor dobândi un aspect din ce în ce mai experienţial, iar workshop-urile vor fi orientate către experienţa directă a Noii Conştiinţe şi a Noii Energii şi către aplicaţiile acestora în viaţa de fiecare zi. Respiraţia Conştientă, ca fundament al Respiraţiei Inimii şi Prezenţa vor rămâne instrumentele noastre de lucru. Dar anul 2012 este cel al marii transformări, astfel că vom merge cu ele la un nou nivel.

Noile direcţii de experienţă ale Călătoriei Inimii, în 2012

Respiraţia Inimii-Respiraţie Holotropică – marile workshop-uri de 3 şi 4 zile, ghidate de Elena Francisc şi Horia Ţurcanu, vor continua de pe un nou palier. Vom merge din ce în ce mai adânc în explorarea nivelurilor de conştiinţă colectivă ale propriei Fiinţe. Vom pune accentul pe Respiraţia Conştientă şi pe experimentarea stării de Prezenţă ca mijloace practice individuale pentru a accesa conţinuturile propriei Conştiinţe, dar şi a Conştiinţei întregii umanităţi. Scopul declarat al RIRH pentru anul 2012 este acela de a susţine procesele individuale de transformare, mai ales pentru aceia care trec prin crize psiho-spirituale. Deasemeni de a oferi un spaţiu cadru de conştiinţă-energie pentru toţi aceia care vor să exploreze dimensiunile terapeutice şi spirituale a ceea ce numim „starea de Integralitate” a Fiinţei.

Workshop-uri Simultane. Marea noutate a acestui an: Călătoria Inimii RIRH se va desfăşura simultan în mai multe locuri din ţară. Comuniunea se extinde.

În timp ce noi, Horia Ţurcanu şi Elena Francisc vom fi ghizii unei călătorii la Bucureşti de pildă (13-15 ianuarie 2012), în acelaşi timp se va desfăşura o călătorie similară la Timişoara, ale cărei călăuze vor fi cei mai grozavi dintre aceia care au terminat Pogramul de Formare in terapii Transpersonale. La Timişoara, călăuzele vor fi Andrada Toma, Maria Baicu şi Teodora Muth (pe care o cunoaşteţi deja din paginile Călătoriei Inimii de Astrologie Arhetipală).  Va fi o premieră absolută pentru Călătoria Inimii, căci energia experienţei va fi uriaşă. Grupurile cu care vom lucra vor fi într-o permanentă rezonanţă, procesele de conştiinţă vor fi mult amplificate iar profunzimea trăirilor enormă. Ne-aţi auzit de multe ori pronunţând cuvântul „comuniune”, atunci când călătorim împreună, şi despre dimensiunea spirituală şi unificatoare a acesteia. Ei bine, comuniunea Călătoriei Inimii va avea o amploare şi o intensitate fără precedent în 2012, astfel încât mai mulţi oameni să poată beneficia de acest timp al transformării.

Deci, dragi prieteni ai Călătoriei Inimii din ţară, vă invităm să participaţi la acest extraordinar nou început. Ne veţi putea simţi alături de voi, vom respira împreună, vom călători împreună, vom experimenta expansiunea de conştiinţă împreună, într-un mod nou, demn de aceste timpuri ale Noii Conştiinţe şi Noii Energii, în care descoperim ce suntem cu adevărat.

Pentru moment vă putem da datele primelor asemenea Călătorii ale Inimii simultane:

Bucureşti şi Timişoara, 13-15 ianuarie 2012. Călăuzele la Bucureşti, Elena Francisc şi Horia Ţurcanu. Călăuzele la Timişoara, Andrada Toma şi Teodora Muth.

Iaşi şi Oradea, 3-5 februarie 2012. La Iaşi, Horia Ţucanu şi Elena Francisc. La Oradea, Teodora Muth, Maria Baicu şi Ioana Sandor.

Cluj, 24-26 februarie 2012, Horia Ţurcanu şi Elena Francisc.

Foarte curând vom publica pe Călătoria Inimii datele complete despre aceste Călătorii revoluţionare şi despre aceia care le vor ghida.

„Călătoria Inimii . Iubire conştientă „ – expansiunea de conştiinţă în cuplu

Timp de milenii, umanitatea a crezut că drumul către dumnezeu trece prin asceză. Cuplul şi iubirea omenească a fost privită ca un obstacol în evoluţia spirituală. În Noua Conştiinţă, din perspectiva fiinţei integrale, trup, minte şi suflet, relaţia de iubire între doi oameni nu numai că nu este un obstacol, dar poate deveni un uluitor teritoriu de expansiune, de cunoaştere de sine şi de vindecare a celor mai vechi şi mai rezistente traume.

„Iubire Conştientă” este un workshop destinat cuplurilor aflate pe cala descoperirii de sine. Este o Călătorie a Inimii în care, prin mijloacele expansiunii de conştiinţă, explorăm şi ne lăsăm exploraţi. Iubirea fizică, energetică sau emoţională nu sunt decât fracţiuni ale marii stări de conştiinţă numită Iubire. A deveni conştienţi de dimensiunile spirituale ale Iubirii în cuplu este o  cale abruptă, uneori aspră, dar, cu siguranţă cea mai scurtă cale. A-l privi pe celălalt ca pe noi înşine, aceasta este cheia. Este un workshop de deschidere a spaţiului sacru al inimii, în care explorăm acceptarea, non-judecata, onorarea experienţei celuilalt şi a experienţei comune, compasiunea în cel mai profund sens al său.

„Călătoria Inimii.Iubire Conştientă” este un proiect pe care l-am început anul trecut şi pe care în 2012 îl vom aduce la nivelul marilor transformări  care au loc în Conştiinţă. Vom lucra cu stări de conştiinţă extinsă induse cu ajutorul Respiraţiei Conştiente. Este o experienţă după care viaţa de cuplu ar putea să se schimbe complet, căci bazele relaţiei, devenind conştiente, se schimbă.

Primul workshop destinat cuplurilor în 2012 va avea loc pe 11-12 februarie, în Bucureşti. Cu Elena Francisc şi Horia Ţurcanu

Respiraţia Inimii. Noua Conştiinţă pentru copii şi părinţi.

Este un program experienţial care are la bază instrumentul Respiraţiei Inimii şi este destinat copiilor, însoţiţi de părinţi. Copiii sunt canale formidabile ale Noii Conştiinţe, căci identificarea lor cu personalitatea liniară nu este încă osificată. Ei au acces natural la stările de conştiinţă extinsă. Pentru ei sunt naturale. Prin intermediul Respiraţiei Inimii şi a Respiraţiei Conştiente, învaţă să acceseze nivelurile profunde ale intuiţiei, imaginaţiei şi creativităţii şi să le integreze firesc în activităţile lor de fiecare zi. Accesul împreună al copiilor şi al părinţilor în aceste niveluri profunde are aspectul unui joc ale cărui beneficii sunt, pentru copii, creşterea încrederii în sine, îmbunătăţirea felului în care relaţionează cu sine şi cu mediul, descătuşarea forţelor creative interioare, drenarea energiilor tensionate pe care copiii le absorb din mediul înconjurător şi multe altele. Pentru părinţi pe de-altă parte, experienţa aceştui workshop poate aduce beneficii importante din perspectiva echilibrului interior, aducând un plus de adâncime în realaţia cu sine, cu copilul şi cu întregul mediu înconjurător. Copiii au o capacitate enormă de a aduce în dimensiunea liniară energia celor mai elevate niveluri de conştiinţă, iar părinţii beneficiază la rândul lor de această energie care aduce claritate, puritate şi conţinut, dincolo de orice mentalizare.

Este un proiect drag nouă care abia acum devine posibil, în 2012. Spuneam mai sus că printre aceia care au parcurs Programul de Formare în Terapii Transpersonale împreună cu noi, se află şi tineri psihologi care au deja pe de-o parte experienţa lucrului cu copii, pe de-altă parte experienţa lucrului cu stările de conştiinţă extinsă, cu Respiraţia Inimii şi Respiraţia Conştientă. Acest progam  va fi coordonat de Elena Francisc, pus în operă, la Bucureşti, de Alina Porumboiu şi Mihaela Manea, la Timişoara, de Andrada Toma şi Raluca Lungu, iar subsemnatul Horia Ţurcanu va participa doar în calitate de „maestru de respiraţie conştientă”. Mărturisesc că mă interesează enorm explorarea aceasta de conştiinţă, copii şi părinţi, sub formă de joc, căci am intuiţia profundă că va fi unul dintre cele mai extraordinare proiecte în care vom fi implicaţi în 2012. Voi reveni cu informaţii despre aceasta serie de workshop-uri atunci când vom fi definitivat datele  şi programul complet. Până atunci vom publica pe site „portretele” tuturor  ghizilor şi călăuzelor Călătoriei Inimii care vor fi alături de noi.

Serile X (eXperiment)

După cum ştiţi marea majoritate, Serile X sunt seri scurte de câteva ore, în care experimentăm Respiraţia Inimii sau Respiraţia Holotropică. Noutatea pentru anul 2012 intervine la serile de Respiraţia Inimii, unde accentul va fi pus din ce în ce mai mult pe explorarea unor spaţii specifice din arhitectura interioară a conştiinţei. Astfel, printre Serile X – RI vor apărea seri cu temă precisă, cum ar fi lucrul cu emoţiile,  lucrul cu energiile vitale sau deschiderea spaţiului sacru al inimii. Deasemeni pregătim workshop-uri scurte, cel mai probabil de o singură zi, pe asemenea teme de investigaţie interioară, pentru a veni in sprijinul acelora care vor sa lucreze pe probleme specifice. Tot în aceasta orientare, unele dintre Serile X vor deveni seri de lucru în grupuri mici (6-8 participanţi), destinate deasemeni lucrului punctual  cu anumite conţinuturi ale conştiinţei.

Evenimente speciale Călătoria Inimii

Ei bine, dragi exploratori ai Conştiinţei,  am lăsat pentru la sfârşit frişca. Ştiţi bine că uneori avem invitaţi de marcă de pe toate meridianele, mari maeştri exploratori ai conştiinţei pe care îi aducem în România pentru a-i… scufunda în mediul de conştiinţă mioritic. Începutul anului 2012 va avea un invitat pe măsura importanţei acestui timp. În luna februarie se va întoarce în România prietenul nostru Mark Seelig pentru o serie de evenimente speciale Călătoria Inimii.

Mark Seelig este un personaj excepţional. Având un doctorat în psihologie transpersonală luat în California, el este un experimentator formidabil al stărilor de conştiinţă extinsă. Este un psihoterapeut experimentat, un iniţiat în şamanism clasic care lucrează de foarte mult timp cu plante sacre şi nu în cele din urmă un muzician excepţional a cărui putere magică de a transporta publicul în stări de transă aţi putut-o testa deja la concertul de bansuri pe care l-a susţinut în Bucureşti anul trecut. Mark Seelig se întoarce în România pentru această serie de evenimente care va cuprinde o conferinţă pe o temă de maximă actualitate în contextul de conştiinţă în transformare al anului 2012, pentru un workshop şi pentru un concert de flaut indian plin de surprize. Prezentarea completă a acestui eveniment va beneficia de spaţiu larg pe Călătoria Inimii la începutul anului. Deci, dr. Mark Seelig în România, în februarie 2012.

Una peste alta, dragii noştri, Călătoria Inimii continuă. Va fi un an pe care nu-l vom uita niciodată. Mulţi dintre noi ştim deja acest lucru. Ştim că undeva, în straturile rarefiate ale propriei noastre Fiinţe, noi am dorit să fim aici, în plină experienţă umană, pentru a trăi în direct formidabila transformare care are loc. Acesta este motivul pentru care, pur şi simplu, ne reîntâlnim unii cu alţii, ne recunoaştem unii pe alţii într-un mod indescriptibil. Ne-am promis că vom fi aici, pentru a face transformarea, şi suntem. Devenim coştienţi de Adevărul profund al Fiinţei. Recunoaştem, încetul cu încetul natura

noastră intrinsecă de fiinţe spirituale. Acest lucru schimbă lumea. Călătoria Inimii va rămâne în continuare un spaţiu de experienţial destinat acelora care au curajul de a urma vocea interioară şi de a deveni creatori liberi ai propriei realităţi. De a ieşi din iluzie şi de a-şi asuma statura fiinţă umană conştientă. Hough!

Horia Ţurcanu şi Elena Francisc

PS. Pentru orice informatie referitoare la programul evenimentelor Calatoria Inimii din 2012, dati click aici sau la tel: 0731014258, mail attranspersonal@gmail.com

Categoric n-aş fi citit acum trei ani (cu atât mai puţin acum cinci, şapte sau mai mulţi) Călătoria ultimă a lui Stanislav Grof. Probabil m-aş fi eschivat de la orice recomandare de lectură şi aş fi făcut tot posibilul să nu ţin în mână această carte. Nu din naivitate, dezinteres sau incapacitate de înţelegere, ci din teamă. De frică! Fiindcă pentru mine cea mai mare frică a fost frica de moarte. De moarte mi-era o frică de moarte!

Înţelegerea şi semnificaţia pe care am dat-o eu foarte devreme, la nici 4 ani, acestui profund proces prin care trece fiinţa noastră, mi-a ghidat viaţa într-un mod de care aveam să devin conştientă doar atunci când, încurcată în propriul labirint de frici, a trebuit să stau faţă în faţă cu moartea, la o respiraţie distanţă.

Întâmplarea care m-a făcut pe mine să pun semnul egal între moarte şi pierdere dureroasă (uşor confundabilă cu unacut sentiment al abandonării) a fost experienţa “însoţirii” către dincolo, într-o noapte, a bunicului meu. Noaptea aceea, din a cărei totalitate păstrez doar frânturi, a fost percepută de mine atât de dramatic, încât zeci de ani după aceea am trăit cu spaima unei noi confruntări, nu atât cu moartea, ci cu golul pe care ea îl lasă în urmă.

Probabil că şocul despărţirii nu ar fi fost atât de puternic atunci, dacă adulţii din jurul meu ar fi reacţionat altfel, în limitele firescului pe care abia de curând am înţeles că-l presupune orice plecare, a oricui, oricând şi indiferent în ce condiţii. Intenţia bună  a părinţilor mei de a mă proteja de “traumă” a făcut ca ea să devină şi mai acută, pentru că, exclusă fiind din tot ceea ce înseamnă ritualul înmormântării şi cermonialul despărţirii, am acordat marii treceri semnificaţia unei întâmplări  absurde, fără sens, aducătoare de suferinţă, efect al unei uriaşe nedreptăţi care i-a fost dat fiinţei să o îndure din partea unei autorităţi supreme ce se manifestă haotic, lipsit de noimă şi pedepsitor.

La vârsta de nici patru ani, după o experienţă ce avea să marcheze hotărâtor modul meu de a mă raporta la viaţă, am revenit după trei zile într-un loc ce nu mai semăna deloc cu “acasă”, pentru că unul dintre elementele ce acordau stabilitate universului meu şi mă făcea să mă simt în siguranţă, dispăruse. Dispăruse prin moarte şi astfel eu am înţeles că ea, moartea- nu atât a mea, cât a celor pe care îi iubesc- poate veni oricând şi să producă un uriaş cutremur.

2011: criză economică gravă, calamităţi naturale şi cutremure sociale în Orientul Apropiat. Ca reacţie, mişcarea Occupy manifestă in toate oraşele mari de pe mapamond, impotriva actualei ordini strâmbe care conduce lumea. Intr-o fotografie a demonstranţilor din Amsterdam văd o pancardă, cu textul “Power of Love versus Love of Power!”

Am gasit de curând o afirmatie a astrologului vizionar Dane Rudhyar, care m-a pus pe ganduri. El zice aşa: “Omul devine doar ceva ce işi poate imagina conştient sau ceva ce poate cuprinde cu mintea sa/defini/cunoaşte”. Prima mea reacţie a fost sa parcurg, cu gândul, mileniile de istorie a astrologiei, urmarind schimbările de statut, abordare, conţinut, prestigiu, anvergură, popularitate….etc. pe care această străveche ştiinţă-artă le-a suferit, până la noi. Am traversat epocă după epocă, incercând să-mi reprezint cum ar fi fost propria mea viaţă, ca astrolog, in vremea respectivă iar revelaţia a aparut: in fiecare perioadă, cel care “citea” o harta astrologică, făcea acest lucru de la nivelul conştiinţei colective a momentului, din care era el insuşi parte. În termeni matematici, construirea unei astrograme se face şi astăzi exact in aceiaşi paşi, cu aceleaşi formule ca şi cu multe mii de ani în urmă. Dar informaţiile pe care le identificăm acum în reprezentarea grafică a unei hărţi natale, sunt de o bogăţie şi de o complexitate pe care un mag chaldeian nu şi-ar fi putut-o imagina! Pentru acel mag, înţelesurile ce se cristalizează azi când privim o temă, nu erau sesizabile, din simplul fapt că depăşeau limitele orizontului conştiintei sale.

In acele timpuri, astrologia descria omul şi evenimentele vieţii acestuia, ca fiind condiţionate de poziţia planetelor pe bolta cerească, oprindu-se la crusta superficială a personalităţii (poate şi a câtorva trasaturi fizice) şi la succesiunea secvenţială a unor fapte.

Care este motivul pentru care am ţinut să încep cu citatul din Dane Rudhyar? Simplu! El ne face atenţi că, practic, atunci când ne gândim ce vom fi, nu avem alte limite decât cele în care ne ţine captivi puterea noastră de înţelegere. Mai mult, chiar, el ne dă de inţeles că dacă am fi capabili să definim Infinitul, Universul,  Iubirea noi am putea deveni aici, acum, Infinit, Univers, Iubire, dacă aşa ne-am vedea, în viitorul personal.

In articolul anterior, scriam ca fiecare tema natală se dezvoltă în jurul unui conflict central, care funcţionează ca o coardă elastică de bungee jumping, in viaţa noastră; cu toţii ne naştem cu o asemenea coardă elastică în jurul mijlocului dar unii avem şi teamă de înalţimi şi rămânem lipiţi, precaut, de peretele solid din spate, negasind in interior curajul de a sări în apele învolburate ale vieţii, alţii sărim fără să ne pese de consecinţe şi suntem înghiţiţi de ele şi abia câţiva avem atât îndrăzneala necesară cât şi talentul de a dansa cu viaţa, de a ne balansa inteligent cordelina, urcând o dată cu valurile şi coborând o dată cu ele, bucurându-ne intuitiv de dans, de joc; dacă putem intra în acest dans, devenim co-creatori ai unui nou spatiu, care nu exista până ca noi sa-l măsurăm cu deschiderea inimii şi cu respiraţia: este spaţiul creşterii noastre. Privind din această perspectivă  roata zodiacului, mult dezbătuta problemă a liberului arbitru capătă rafinamentul unui koan. La polul opus ideii de determinism sau soartă, destinul nostru, al generaţiilor acestei ere, se ţese pe urzeala alegerilor pe care le facem la fiecare pas, cu firele intenţiilor noastre, ale gândurilor şi sentimentelor care răsar şi cresc în noi. Cu alte cuvinte, suntem liberi să ne inventăm şi reinventăm, de câte ori avem nevoie, până cand recunoaştem in oglindă chipul eroului interior sau, rând pe rând, chipurile tuturor eroilor pe care îi întrupăm în timp şi – de ce nu? – chipurile unor eroi încă anonimi, pentru că în noi ei se nasc pentru întâia oară. Conflictele există pentru a fi depăşite. Fiecare din noi este înzestrat cu toate resursele necesare pentru a le rezolva într-un fel unic şi magistral, cu o singură condiţie: să uite de limite, să îşi asume puterea personală şi să-şi dea voie să se creeze pe sine, ca aurul rezultat în urma procesului alchimic care transforma conflictul în dezvoltare interioară.

Acum, aici

Astrologia acestui inceput de secol XXI este, după părerea mea, o poartă care se deschide spre ceea ce purtăm înauntrul nostru, spre zestrea primită de la ursitoarele cereşti, la naştere. In zilele noastre, astrologia psihologică (psihoastrologia) este un instrument extrem de eficient, pe care îl putem folosi pentru stimularea procesului de dezvoltare personală, deoarece ne furnizează rapid şi fără erori, tiparele comportamentale care ne blocheaza evoluţia, precum şi posibilităţile de schimbare a acestora. Tema natală este o hartă simbolică a sufletului, a etapei evolutive în care el se află, arătându-ne care sunt punctele noastre tari şi care sunt slăbiciunile noastre, cum putem interveni asupra a ceea ce vrem să modelăm altfel şi cum ne putem atinge mai uşor ţelurile. Avem acces la informaţii din toate domeniile vieţii: relaţii, carieră, familie, spiritualitate, sănătate şi chiar la date care vorbesc despre trecerile noastre anterioare pe aici. Elementele karmice ale astrogramelor explică unele situaţii sau trăiri care nu au sens in alt context decât cel relevat foarte clar de ele. Astazi nu mai înţelegem harta natală ca fiind determinată de poziţia planetelor pe ceruri, ci vedem cerul ca pe o oglindă nemărginită care reflectă nemărginirea sufletului.

Nu doar cercetătorii psihicului uman au extins harta teritoriului conştiinţei, adaugandu-i vasta şi recent acceptata dimensiune transpersonala, ci şi astrologii au reformulat sau sunt pe cale de a reformula cheia interpretării temelor natale, integrand diferitele lor elemente intr-un proces de permanentă metamorfoză, motivat de nevoia fiecarui om de a-şi manifesta potenţialul maxim, în această existenţă. Mai mult ca oricând până acum, ne punem întrebari despre identitatea personală, despre sensul vieţii. Mai mult decât oricare din generaţiile anterioare, asistăm la efectele catastrofice ale dezechilibrelor provocate de specia umană Naturii, asistăm la drama Mamei Noastre Sacre, Pamantul. Este un timp în care nu doar liberul arbitru are un cuvant de spus ci si responsabilitatea şi respectul nostru pentru lumea din care suntem parte. Când vorbim despre suflete/persoane evoluate, cadrul conflictului personal in jurul caruia se înfăşoară povestea unei vieţi se cheamă că a fost înţeles, integrat şi depaşit, că a fost atins un nivel superior al existenţei, in care fiecare este conştient că reprezintă mult mai mult decăt un corp, un conflict, un individ, nivelul la care realizăm ca prin fiecare din noi se manifestă conştiinţa divină.

Revenind la ceea ce spunea Dane Rudhyar: oare cat de greu ar fi să ne imaginăm că suntem generaţia care a ales ca Pamantul să ramană Planeta Albastră şi cat efort ne-ar cere să devenim prima generaţie de oameni care a ales conştient Puterea Iubirii?

Teodora Muth

dora_muth@yahoo.com

Natura contradictorie a timpurilor finale. Sfârşitul dualităţii.

Dacă simţiţi, dragi prieteni ai călătoriilor de conştiinţă, că simptomele crizei de transformare s-au accentuat, nu vă alarmaţi şi mai ales nu vă pierdeţi încrederea în voi înşivă. Mulţi oameni trec în aceste vremuri printr-o tensionare fără precedent a energiilor în viaţa personală şi, de fapt în toate aspectele vieţii. Este important să înţelegem ce anume se petrece, căci aceasta ne ajută să rămânem în echilibru. Priviţi împrejurul vostru şi veţi vedea pretutindeni cum tensiunea interioară a conştiinţei creşte continuu. Această tensiune se manifestă în toate aspectele vieţii de pe această planetă. Transformările politice, sociale, militare şi ecologice fără precedent în istoria umanităţii sunt dublate de o accelerare formidabilă a puterii de comunicaţie şi de salturi tehnologice uluitoare. Ceea ce părea o utopie doar acum câţiva ani, devine realitate. Regimuri totalitare ce păreau de neclintit nu mai au nici o şansă, căci oamenii aflaţi în stradă transmit pe internet, cu telefonul mobil, abuzurile autorităţilor. Orice eveniment este public într-o clipă. Deasemeni, părea inimaginabil acum puţin timp, faptul că mişcări de stradă să apară simultan în întreaga lume, împotriva sistemelor financiare globale ce păreau să deţină controlul absolut asupra lumii.

Cea ce se petrece la nivel macro, se petrece şi în vieţile noastre de fiecare zi. Tensiunile par să crească şi chiar aşa este, câtă vreme ne poziţionăm în vechile noastre moduri de a acţiona. Cu siguranţă aţi remarcat faptul că clişeele nu mai par să funcţioneze, că nimic nu mai merge aşa cum mergea înainte, că toate abordările vechi par să fi devenit greoaie iar rezultatele lor se lasă aşteptate. Astfel, dacă toată lumea pare să fi înnebunit în jurul vostru, dacă nu vă mai înţelegeţi cu nimeni, dacă mediul vostru devine tensionat şi acid, ei bine nu „ei sunt de vină”. Nimeni nu este „de vină”, căci tensiunea este aceea a transformării din interior. Relaţiile personale şi afacerile, job-ul şi familia, toate sunt purtătoarele energiei interioare a conştiinţei, căci toate sunt doar expresii ale acesteia, reflexii. Sursa tensiunii este întotdeauna în interiorul nostru. „Exteriorul” nu face decât să o reflecte înapoi, să o oglindească.

Pare aşadar o contradicţie pentru aceia care încearcă să „judece” problema prin intermediul abordărilor mentale: pe de-o parte auzim pretutindeni despre transformare şi ne aşteptăm să recunoaştem semnele „bune” ale acesteia, să recunoaştem semnele unei noi conştiinţe. Ne aşteptăm să vedem semnele unei lumi „mai bune”, mai paşnice, mai echilibrate, dar realitatea pare din ce în ce mai conflictuală şi crizele de toate felurile din ce în ce mai dure. „Lumea a luat-o razna”.

Dar lumea în care ne mişcăm pentru moment este rezultatul abordărilor noastre mentale, logice şi raţionale, în sensul că este lumea creată de paradigma în care am trăit până acum. Este o lume creată de imaginea pe care o avem despre noi înşine. O imagine în care suntem rupţi, separaţi de restul Creaţiei, condamnaţi să ne descurcăm cu puterile noastre de umani limitate la mintea şi educaţia noastră. Chiar şi oamenii care se consideră căutători ai spiritualităţii se cred de multe ori separaţi de aceasta, se cred doar în trup, în vreme ce dumnezeu se află undeva, departe. Am creat, după chipul şi asemănarea noastră deci nu numai lumea în care trăim, dar chiar şi pe dumnezeu. Cea mai interesantă abordare este aceea în care căutătorii spirituali devin conştienţi că dumnezeu se află „înăuntru”, dar cred că există totuşi „o cale” de a ajunge „acolo”, ca şi cum ar fi separaţi de înşişi. Iluzie pură.

Vasăzică trăim într-o lume a separării sau, cum ar spune un mistic, a alienării ajunse la apogeu. Lumea vizibilă este sfâşiată de contradicţii majore ce par fără soluţie, şi aşa este. Nu există soluţie în planul în care a fost creată problema. Pentru a găsi soluţia trebuie să trecem în alt plan al conştiinţei şi deci, să depăşim paradigma care a creat problema. Acest lucru e petrece deja. Trecerea la ceea ce unii numesc „Noua conştiinţă” este în plină desfăşurare. Iar această trecere se manifestă pentru moment prin ascuţirea tuturor contradicţiilor. Este criza de transformare. Ca o naştere, noua conştiinţă se scurge în această dimensiune printr-un proces dureros. Dar durerea, precum spuneam mai sus, nu provine decât din ataşamentul nostru de vechile căi. În clipa în care abandonăm bătălia, în clipa în care, cu deplină încredere lăsăm lucrurile să se petreacă şi nu ne mai luptăm pentru a menţine vechile mecanisme, realitatea se detensionează şi „problemele” îşi găsesc rezolvarea. Nu e nevoie să facem nimic pentru aceasta, înafară de a ne întoarce spre interior. Înseamnă a înceta să încercăm să rezolvăm problemele lumii, să încetăm să salvăm lumea de ea însăşi, să încetăm să o mai corectăm, şi a înţelege că ea nu este decât o reflexie a propriei noastre conştiinţe. Aceasta înseamnă a „a face din două, una” în terminologie creştină, a unifica polarităţile duale, interiorul cu exteriorul, femininul cu masculinul, cerul şi pământul. Este timpul să devenim noi înşine ceea ce dorim să devină lumea noastră.

Sfârşitul timpurilor

Mulţi cred că această transformare trebuie să fie catastrofică, pentru că au fost speculaţii enorme despre ceea ce ar putea însemna „sfârşitul timpurilor”. Timpul nu este decât o creaţie a minţii liniare. Orice explorator al conştiinţei care a lucrat cu noi sau aiurea, cunoaşte faptul că xperienţele de conştiinţă extinsă implică un fel de non-timp, în care toate „evenimentele” sunt simultane şi nu pot fi descrise complet nu pentru că ar fi incoprehensibile, ci pentru că a povesti implică liniaritate, iar natura conştiinţei este multidimensională. Sintagma „sfarşitul timpurilor” nu înseamnă altceva decât sfârşitul timpului liniar, sfârşitul unui mod de a percepe universul şi pe noi înşine. Vechii mistici mayaşi explorau vastele teritorii ale conştiinţei, acolo unde nu există timp liniar, unde nu există decât prezentul, momentul Acum, vast, infinit, ce reuneşte trecutul şi viitorul într-o singură experienţă. Ei au ştiut că în dimensiunea liniară a umanităţii, încarnată, va veni un moment în care transformarea treptată aconştiinţei prin experienţă va ajunge la un „punct de transformare” dincolo de care, întreaga umanitate va putea bascula într-o nouă paradigmă. Acest adevăr a fost perceput de misticii tuturor timpurilor şi de pe toate continentele. Toate mitologiile – care cuprind de fapt descrieri poetice, arhetipale dacă vreţi, ale realităţii transcendente, au pomenit această transformare. Apocalipsele de toate felurile descrise în aceste mitologii nu trebuie luate ad literam, căci nu este posibilă o descriere ad literam a unei trăiri în conştiinţa extinsă. Dar ne putem lesne da seama, mai ales aceia care au experienţa transpersonală, că ele sunt descrieri liniare ale unor trăiri de conştiinţă extinsă şi că ele descriu aşa cum pot, exact criza de transformare psiho-spirituală prin care umanitatea trece deja de o bucată bună de timp. Toate tulburările şi contextul prin care trece umanitatea în aceste vremuri au fost simţite de călătorii în conştiinţă ai tuturor timpurilor iar vechile cronici nu fac decât să traducă în limbajul liniar al acelor vremuri potenţialele de neînţeles pe care le trăiseră.

Dincolo de toată discuţia despre aceste catastrofe aşteptate, care şi ea este o încercare aproape caraghioasă de a aduce în limitările logicii realităţi mult mai mari, se află trăirea directă a acestei realităţi. Mulţi dintre voi, dragi prieteni ai Călătoriei Inimii aţi experimentat aceste realităţi multidimensionale şi ştiţi foarte bine cât este de dificil să relatezi o asemenea experienţă, ca să nu mai vorbim despre integrarea ei în viaţa de fiecare zi.

Şi totuşi, singura opţiune pe care o avem în faţa acestor transformări dureroase, este această integrare a Adevărului accesat în stările de conştiinţă extinsă, căci aceasta schimbă lumea. Noi nu mai suntem aceiaşi după o asemenea trăire, iar acest fapt crează întotdeauna un potenţal de schimbare în mediile în care mergem, acasă, în familie, la serviciu, oriunde, schimbă relaţiile noastre cu noi înşine şi cu întreaga lume înconjurătoare. Aceasta este transformarea de conştiinţă care se inserează, rapid, în întreaga noastră realitate.

Căutarea s-a încheiat. Transformarea este Acum.

Fie că am căutat în afară sau înlăuntrul nostru, mereu a fost vorba despre o căutare, pentru că mereu ne-am crezut separaţi de noi înşine. În virtutea acestei căutări am apelat la tot felul de mijloace, de practici, de strategii, am apelat la ritualuri şi la dogme, am căutat învăţători, iniţiaţi şi guru, preoţi şi incantaţii magice, clopote şi lumânări, şi, în ultimul timp, mai ales informaţie. Am crezut că transformarea interioară poate fi operată de la nivelul mental, dar acest lucru s-a dovedit a fi o nouă iluzie, pentru că spaţiul mental este prea îngust pentru a fi capabil să administreze infinita complexitate creatoare a Fiinţei. Şi în cele din urmă am început să înţelegem ce voia să spună Isus acum două mii de ani: nu numai că Adevărul se află în interiorul nostru, ci noi Suntem Adevărul. Sau, în terminologia lui Ramana Maharshi, noi suntem Acela pe care l-am căutat dintotdeauna. Fiecare dintre noi are acces în orice clipă la acea dimensiune a conştiinţei noastre, în care suntem, cu toţii unul. Desigur, mintea liniară nu poate fi de acord cu faptul că putem fi diferiţi, şi în acelaşi timp unul, căci ea funcţionează pe baza discriminării, precum un program de computer, dar oricine a trăit măcar o singură dată o deschidere a conştiinţei, a trăit această realitate multidimensională şi a perceput completitudinea acestui Adevăr.

Această mare transformare de conştiinţă care se petrece în adâncurile Fiinţei şi care începe să se manifeste în dimensiunea încarnată, are ca obiect exact identificarea noastră cu aceast dimensiune. Începem să ne dăm seama, încetul cu încetul, că aceasta dimensiune pe care o numim materială nu este decât o parte a spectrului de energie şi de conştiinţă a Întregului şi că noi suntem fiinţe care funcţionăm pe foarte multe niveluri, nu numai aici. Pe scurt, o putem numi „recunoaşterea propriei noastre divinităţi”. Sau o putem numi „reunirea cu Sinele”, sau o putem numi „realizare de Sine” sau o putem numi „trăirea Christosului interior” sau a „naturii budhice”. Toate aceste sintagme desemnează, în diferite tradiţii, aceeaşi realizare interioară de conştiinţă ce conduce la schimbarea felului în care ne percepem pe noi înşine şi întreaga Creaţie.

Putem vedea acum că acea „căutare” a lui dumnezeu în exterior, sau a Sinelui în interior, a fost mereu o fugă, o păcăleală, căci doar mental noi ne putem separa de propria noastră natură. Niciodată nu am fost separaţi de noi înşine. Doar am crezut acest lucru, căci am fost identificaţi cu diferite aspecte, sau roluri în care ne-am turnat energia. Ne-am confundat cu trupurile noastre, cu energiile noastre, cu emoţiile noastre şi în cele din urmă că gândirea noastră, dar pe măsură ce am experimentat aceste realităţi, le-am depăşit. Am înţeles în cele din urmă că toate acestea sunt doar parţial „noi înşine” şi astfel am început să recuperăm ceva din propria noastră voce interioară, în loc să mai cântăm imnurile altora. Astfel am descoperit bucuria de a fi noi înşine şi am descoperit că în marea realitate toate polarităţile în care am descompus Adevărul – lumină-întuneric, spirit-materie etc, nu erau decât aspecte ale aceleiaşi realităţi. Toate aceste descoperiri interioare, care la nivelul întregii umanităţi se petrec de mii şi mii de ani, au transformat cumva conştiinţa în ansamblul său. Ceea ce era disponibil doar marilor mistici, este acum disponibil tuturor acelora care au curajul de a privi în interior fără prejudecată. Aceasta este transformarea şi nu mai este nimic de aşteptat pentru a privi în interior. Nu mai este nici o condiţie de îndeplinit şi nici un ritual de urmat pentru a trăi adevăratele noastre dimensiuni. Orice întârziere a demersului interior nu este decât o amânare a trăirii depline şi o auto-păcălire. Totul se poate petrece Acum.

Din nou despre instrumentele Transformării interioare

Parcă vă aud, dragi prieteni: „bine, acum, dar cum facem acum să trăim această realitate extinsă?” Ei bine, răspunsul la această întrebare este simplu: toate „tehnologiile sacrului”, rugăciunea, mantrele, meditaţia, ritualurile de orice fel, nu au făcut vreodată altceva decât să ne scoată din identificarea cu nivelul mental şi astfel să ne ofere accesul la Prezenţă şi la momentul Acum. Nu au făcut decât să ne scoată din iluzie. Obiectul oricărei practici este această stare de conştienţă mai largă decât cea mentală. Extraordinara construcţie mentală pe care o numim „ego”, cea care ne permite să funcţionăm în această lume având o identitate formală îşi are sursa exclusiv în minte. „Eu” este un gând, un val al conştiinţei. Până în vemurile din urmă identificarea cu această vibraţie era extrem de dură şi greu de depăşit, dar acum nu mai este cazul. Experienţele marilor maeştri ai umanităţii au deschis calea în aşa fel încât acum este mult mai uşor de trăit dez-identificarea de ego.

Pentru mine şi pentru noi, aceia care experimentăm sub semnul Călătoriei Inimii, calea de acces către prezenţă şi către momentul Acum este respiraţia. Acest element fundamental a însoţit întreaga istorie spirituală a lumii, în toate culturile şi în toate timpurile. Este o cale atât de simplă şi atât de la îndemâna oricui, încât unele tradiţii mistice au încercat în mod deliberat să ţină ascuns acest fapt. Adevărata rugăciune, adevărata meditaţie, adevăratele şcoli de mistere au avut mereu în centrul practicilor „magice”, respiraţia. Dar nu vreau să vorbesc aici despre alţii, ci doar despre propria experienţă. Oricine poate experimenta stări de conştiinţă extinsă şi mulţi o fac fără să ştie. Adevăratul „secret” constă în conştientizarea şi validarea acestor trăiri. Este primul pas către integrarea lor în viaţa de fiecare zi. Şi pentru aceasta e din nou nevoie de „instrumentul” respiraţiei, căci prin respiraţia conştientă ne putem centra şi alinia diferitele niveluri ale corpului de conştiinţă.

Sunt greu de pus în cuvinte aceste experienţe, dar, pe scurt, ceea ce se petrece este o reîntoarcere  la echilibrul natural al Fiinţei. Atunci când începe acest proces de transformare, începem să ne dăm seama că, de pildă, fricile noastre, mâniile noastre, emoţiile care ne secătuiesc de energie căci le hrănim din adâncul fiinţei noastre, nu sunt decât valuri ale conştiinţei. Toată energia lor nu este decât propria noastră energie, creată de noi. Respiraţia conştientă ne ajută să ne întoarcem la centru, să tăiem alimentarea cu energie a acestor stări ale conştiinţei generate mai curând de ceea ce gândim decât de ceea ce suntem. Mai mult decât atât, respiraţia ne permite nu numai să nu ne lăsăm antrenaţi în identificarea cu aceste stări, dar să transformăm aceste stări energetice, să le „demodulăm” în aşa fel încât ea redevine energie neutră.

Traversarea oricărui fel de „criză” este mai uşoară atunci când folosim respiraţia conştientă pentru a reveni la echilibrul natural a ceea ce suntem. Asta nu înseamnă a „controla” stările emoţionale, nu înseamnă a le anula, ci înseamnă a recunoaşte adevărata lor natură. Şi recunoaşterea acestei naturi înseamnă dezidentificarea de ele, ceea ce conduce la stingerea lor naturală. Imensa inteligenţă interioară a Fiinţei noastre are capacitatea de a readuce în echilibru toate nivelurile sale, cu condiţia ca ego-ul să-i permită acest lucru. Ego este egal „control” şi ne-încredere. Fiinţă înseamnă dimpotrivă, încrederea absolută în realitate, oricum ar părea ea, încrederea absolută că totul este aici ca să ne servească, că orice experienţă este o reflexie a Sinelui.
Respiraţia este echivalentă cu revenirea în interior ca unic centru al realităţii noastre şi, mai mult decât atât, este o permanentă recunoaştere şi asumare a experienţei. Este o luare în stăpânire a propriei noastre realităţi, corporale, energetice, emoţionale şi mentale. Respiraţia conştientă este echivalentă cu întorcerea acasă a Creatorului care suntem fiecare dintre noi, după o lungă absenţă. Am fost pierduţi în identificarea cu mintea, cu ego-ul nostru, pream mic pentru a putea administra aceasta realitate multidimensională, dar revenind în ceea ce numim în Respiraţia Inimii „centru”, sau „acasă”, ne reocupăm locul de stăpâni ai palatului Fiinţei.

Conştiinţa are capacitatea enormă de a crea realitate. Convingerile noastre, credinţele noastre, rolurile cu care ne identificăm, toate crează o realitate experimentabilă. Universul reflectă ceea ce credem că suntem. E o chestiune de identitate în cele din urmă. Credem că suntem doar trup, sau energie, sau emoţie sau gând, sau câte puţin din fiecare, ei bine, asta vom experimenta. Credem că în centru se află Sinele şi că suntem una cu el, asta vom experimenta. Respiraţia nu face decât să ne aducă instantaneu în momentul zero, acasă, condensand întreaga noastră energie, atenţie şi prezenţă, şi retrăgând investiţia noastră de energie din spaţiile speculative ale labirinturilor mentale. Aceasta nu înseamnă că anulăm mintea, că o distrugem sau că luptăm împotriva ei, ci dimpotrivă, că o integrăm în marele întreg.

Respiraţia este singurul „instrument” care ne poate ajuta să mergem în interior instantaneu şi să ne racordăm cu realităţile marii conştiinţe care suntem.

Faţă în faţă cu provocările transformării

Suntem experţi în a găsi motive pentru a lăsa lucrurile aşa cum sunt, sau, cu alte cuvinte, pentru a împiedica transformarea, în ciuda faptului că întreaga realitate ne dă semne că ceva trebuie să se mişte. Priviţi în jurul vostru, la „ce nu merge”. Relaţia voastră, job-ul vostru, afacerea voastră, orice pare că „nu e cum ar trebui să fie”. În orice zonă ar apărea, tensiunea este semnul că ceva acolo, în interiorul situaţiei, cere transformarea. De-obicei noi ne opunem transformărilor, pentru că ne temem de ceea ce ar putea să ne aducă viitorul. Nu avem curajul să ieşim dintr-o relaţie în mod evident toxică, pentru o mie de motive pe care mintea le găseşte cu uşurinţă. Toate vor avea la bază frica de ceva ce ar veni în viitor. Este expresia modului nostru mental, conservator, plin de frică, de a avansa. Nu avem curajul de a pleca dintr-un job care nu ne mai aduce nici o satisfacţie, de teama că nu vom gasi altceva mai bun. Nu avem încredere în noi înşine şi nici în realitate. De-obicei, nu recunoaştem acest lucru, ci proiectăm „motivele” în dreptul altora: am copii, ţara e de rahat, guvernul nu-şi face treaba, criza mondială e pretutindeni şi dumnezeu e absent. Nu pomenim nici o clipă despre frica de schimbare. Criza va deveni cronică, în orice domeniu, până în clipa în care vom ceda.

Aceast este esenţa transformării. O nouă viziune asupra a ceea ce suntem nu poate veni până nu renunţăm la cea veche. Şi renunţarea poate veni uşor, conştient şi elegant, sau dimpotrivă, printr-o criză prelungită şi dureroasă. Ne putem lăsa duşi de curentul schimbării, plini de încredere, sau ne putem crampona de formele trecutului până când durerea va deveni insuportabilă şi atunci vom ceda. În faţa unei „crize”, mintea face mii de planuri, caută soluţii în baza ei de date, se informează pe internet, cum au făcut alţii, cu ce anume seamănă această situaţie şi care ar fi alternativele. Se bazează, întotdeauna pe trecut şi pe găsirea unei strategii asemănătoare pentru a aproxima un viitor incert. Dar asta nu mai funcţionează acum, pentru că trecutul pur şi simplu a murit şi realitatea acestei clipe nu se mai potriveşte cu cea trecută. Mintea nu poate avea încredere, şi nici intuiţie, căci intuiţia nu apare decât în momentul prezent. Orice abordare bazată pe trecut e inutilă. Acesta este motivul pentru care la actuala criză, personală sau globală, nu se mai pot găsi soluţii bazate pe trecut.

Ce este făcut într-o asemenea situaţie? Ei bine, un singur lucru. Să ne oprim o clipă din căutarea disperată a minţii, să respirăm adânc şi conştient, atenţi la toate senzaţiile din interior. Asta ne va aduce imediat în Acum. Apoi, în acest spaţiu, în care traficul mental se linişteşte, pur şi simplu aşteptăm nu „ o soluţie”, ci căutăm Încrederea în situaţie. Uneori, adevărata soluţie este renunţarea la un drum, la o cale, la o persoană, la un context, la un job care nu ni se mai potriveşte. Este o eliberare de energie de fapt. Sigur, mintea va urla: „cum adică să aştept, cum adică să am încredere, cum adică să fie bine dacă renunţ?”Ea nu poate înţelege faptul că uneori, pentru a se deschide o uşă nouă e nevoie să o închidem pe cea veche. Pentru a crea o nouă oportunitate e nevoie să ieşim de pe vechiul drum şi să avem curajul să o luăm într-o direcţie necunoscută. Mintea ar vrea să aibă garanţii, asigurări, confort dacă s-ar putea, dar în mod paradoxal, a încerca să menţii o situaţie în ciuda semnelor evidente de transformare, elimină orice confort.

În faţa provocărilor transformării e nevoie de o permanentă întoarcere spre interior, şi spre trăirea conştienţei largi, a Fiinţei. Nu foloseşte la nimic să aruncăm vinovăţia în ograda altora, căci nu există nici o vinovăţie, a nimănui. Foloseşte însă să ne întoarcem spre interior şi să simţim adevăratele mecanisme ale transformării, care îşi au rădăcinile în propria noastră conştiinţă. Astfel, vom putea redobândi încrederea în noi înşine, în simţirile noastre, în intuiţiile noastre. O intuiţie nu are nimic logic în ea, nu se bazează pe informaţii trecute. Ea vine din adâncurile fiinţei, nu este rezultatul unui proces al cauzelor şi efectelor. Dar, ca să ai încredere într-o intuiţie, e nevoie de curaj. Curajul de a acţiona în ciuda opiniilor majorităţii, în ciuda conştiinţei de masă, înciuda a „cum se face” sau cum „au făcut alţii”. Aceasta înseamnă a renunţa la căile vechi.

Stările de conştiinţă extinsă sunt un instrument extraordinar pentru a accesa aceste niveluri ale fiinţei din care provine intuiţia. Dar a integra intuiţiile în viaţa de fiecare zi şi a avea acces la ele în orice clipă, asta este o chestiune de poziţionare permanentă în centru, în zero. Înseamnă a privi din ce în ce mai mult realitatea din starea de Prezenţă, din Acum, din non-mental. E o cale nouă, căci mii de ani am acţionat din perspectiva analitică a minţii. Dar acum, o nouă eră se naşte prin noi, o nouă abordare care-şi are originea în experimentarea unor dimensiuni mai largi din ceea ce suntem, decât până acum. Nu putem vorbi despre transformare spirituală, sau despre noua conştiinţă, în afara acestui moment de Acum.

De aceea respiraţia conştientă este atât de importantă. Căci ne însoţeşte în orice clipă a vieţii noastre şi este cheia către această nouă perspectivă asupra noastră şi a lumii. Este cheia către nivelurile profunde ale intuiţiilor noastre de orice fel şi către straturile inefabile ale Fiinţei. Prin alegere, facem ca aceste niveluri de conştiinţă să se scurgă în realitatea materială.

2012

2 octombrie 2011, Iași

4 octombrie, Cluj
Partea I

Partea II

Partea III

6 octombrie 2011, Timișoara

Mă simt, în aceste zile, cu adevărat, recunoscatoare mie, vouă, prieteni ai Călătoriei Inimii și întregului Univers pentru că putem trăi, împreună, aceste momente magice în care se petrec transformări de-a dreptul miraculoase. De fapt, a spune “ se petrec” este incorect deoarece nimic nu doar “se” petrece ci noi suntem cei care ne creem propria realitate.  Cei care nu veti putea fi alături de noi, fizic, in acest weekend, veți simți cântarea noastră in inimile voastre.

Vă dăruiesc, acum, acest vechi și totuși nou editorial din care veți simți vibrația magicului șapte.

“Magia șaptelui atotprezent, dar neștiut

Pentru noi, oamenii de azi, cifra 7 pare să se rezume la numărul zilelor săptămânii.

Mai trezește în minte vreo altă rezonanță?

Și totuși, în memoria noastră colectivă, în spațiile secrete ale inconștientului, undeva vibrează multipla ei prezență.

Cifra 7 sălășluiește în înseși ritmurile vieții, înscrise în ADN din zorii existenței umane, de-a lungul mileniilor, de când omul a resimțit, cercetat și studiat influența forțelor active, vizibile și invizibile ale naturii – ritmuri universale, telurice, astrale și cosmice, care ordonau atât mediul în care trăia, cât și lumea sa interioară.

Din timpuri străvechi, înțelegerea acestor ritmuri, ce constituiau legile vitale și cele ale spațiului și ale timpului, a dus la elaborarea științei numerice.  Iar interpretarea numerelor e una dintre cele mai vechi științe simbolice. Filozofi precum Platon sau Pitagora vedeau în numere „cel mai înalt grad al cunoașterii” și că „totul este orânduit după numere”. Chinezii le considerau a fi cheile armoniei dintre macrocosmos și microcosmos.

Printre numere, cifra 7 s-a dovedit a avea o particularitate: e atotprezentă în aproape toate aspectele vieții, pe multe și diverse planuri.

Am pornit în căutarea ei și vă prezint ceea ce am găsit – firește, numai spicuiri, alminteri am ajunge în infinitul cosmic.

S-a observat că este numărul (înțelegând prin număr vibrație, influență, pulsiune) încheierii unui ciclu, al unui ansamblu în totalitatea sa. Acest atribut al cifrei 7 se regăsește în nenumărate culturi tradiționale: săptămâna are 6 zile active, plus a 7-a de repaus, cerul are 7 planete, hexagrama are 6 laturi, plus un punct central având rolul de 7; sunt 6 direcții ale spațiului cu un punct central, dând numărul 7. Apare deci ca un simbol al totalității spațiului și timpului în mișcare. Se zice că 7 e „rupt din Lună”, căci fiecare fază a astrului nocturn durează câte 7 zile.

Cifră sacră încă din vremea Sumerului, figurează pretutindeni în Scripturi, în Vechiul și Noul Testament. Candelabrul iudaic are 7 brațe. Sunt 7 ceruri ale ordinelor îngerești. Solomon a construit Templul în șapte ani. Zidurile orașului Ierihon s-au prăbușitdupă ce 7 preoți, suflând din 7 goarne, le-au înconjurat de 7 ori. Profetul Elisei a strănutat de 7 ori, înviind un copil care murise. Un lepros se afundă de 7 ori în râul Iordan și se vindecă. Un faraon visează 7 vaci grase și 7 vaci slabe și Iosif, dregătorul iudeu, tălmăcește: Egiptul va cunoaște 7 ani de belșug și tot atâția de restriște.

Cifra 7 e și cheia Apocalipsei: 7 biserici, 7 stele, 7 spirite dumnezeiești, 7 peceți, 7 trompete, 7 capete, 7 flageluri, 7 cupe, 7 regi.

Islamul îl consideră un număr fast, simbol al perfecțiunii. Sunt 7 pământuri, 7 ceruri, 7 mări, 7 regiuni ale iadului, 7 porți. Crezul musulman e compus din 7 cuvinte. Pelerinajul la Mecca sfântă comportă 7 înconjurări ale pietrei Kaaba. Coranul afirmă că cele 7 centre energetice subtile (chakre, la indieni) ale omului au 7 semnificații ezoterice.

Interesante sunt credințele și ritualurile musulmane legate de feminitate. Dacă o mamă are 7 fiice, i se deschid cele 7 porți ale Paradisului. Unei femei cu o sarcină dificilă i se citesc 7 versete din Surate. În Iran, când se apropie clipa nașterii, se așează pe masă 7 feluri de fructe și 7 feluri de grăunțe aromate. În ajunul nunții, fecioara se duce cu un ulcior la râu, îl umple și îl golește de 7 ori și aruncă apoi 7 pumni de grăunțe în apă. Ritual de fecunditate, fără îndoială. În Siria, fata rămasă nemăritată îndepărtează influențele nefaste care o împiedică să-și găsească un soț scăldându-se în mare și cufundându-se sub 7 valuri.

Dacă la 7 zile după naștere i se pune unui copil în față o sabie scoasă din teacă, va deveni curajos.

Fetele trebuie să poarte 7 podoabe.

Rugăciunile la mormântul unui sfânt se fac 7 zile în șir, sau de 4 ori 7 (28 de zile, un ciclu lunar!).

Pentru misticii musulmani, Coranul are 7 niveluri de semnificații: „Coranul  deține un sens vădit și unul ascuns. Sensul ascuns are el însuși un sens ascuns și așa mai departe, până la 7 sensuri ascunse”. Tot ei disting în fiziologia umană 7 organe sau învelișuri subtile corespunzând fiecare câte unui profet.

Iar cele 7 etape ale căii mistice sunt simbolizate de 7 văi: valea căutării, valea iubirii, valea cunoașteriii, a independenței, a uniunii, a șasea fiind a minunării și a șaptea a despuierii de sine și a morții inițiatice.

În budism, 7 e numărul stărilor spirituale succesive care trebuie străbătute în trecerea de la pământ la cer, de la o conștiință limitată la cea „trezită”.

La naștere, Buddha a măsurat Universul făcând 7 pași în fiecare dintre cele 4 direcții. În experiența sa de eliberare spirituală a parcurs patru etape, oprindu-se câte 7 zile sub patru arbori.

Șapte abundă în nenumărate legende grecești: Hesperidele (cele cu merele de aur) sunt în număr de 7, Teba are 7 porți, Niobe are 7 fiice și 7 fii, lira are 7 corzi, iar în cultul lui Apollo, ceremoniile se sărbătoreau în a 7-a zi a lunii.

În India, tradiția afirmă că soarele are 7 raze, din care 6 corespund cu direcțiile spațiului, iar a 7-a e centrul, după cum curcubeul are 7 culori: 7 plus rezultanta sa albă.

La amerindieni, 7 reprezintă coordunatele cosmice ale omului: 4 puncte cardinale – realitatea înconjurătoare – și axa lumii, traversând-o în centrul ei care este AICI (omul) și terminându-se Deasupra și Dedesubt.

Civilizația Maya adora un Dumnezeu-Șapte, sau Dumnezeu-Agrar, care era și cel al focului sub toate formele sale: ceresc (fulgerul), subteran – încălzind pe Mama-Pământ și focul din vatră, cel al omului.

Pe un perete din Templul de la Cuzco, un desen reprezenta 7 ochi, „Ochii tuturor lucrurilor”, probabil ochii divinității supreme Viracocha.

Și în multe triburi africane, 7 e un simbol al desăvârșirii și unității, 7 fiind suma lui 4, simbolul feminității și 3, simbolul masculinității, deci al perfecțiunii umane.

Prin transformările pe care le produce, numărul 7, pivotând între două momente, este o cifră magică, deopotrivă de împlinire și de promisiune.

Nici din cultura noastră tradițională nu lipsește cifra 7: balaurul din basm (corespondentul dragonului în mitologia românească) avea 7 capete; la masa ursitoarelor unui prunc se așează 7 linguri noi de lemn și se presară sare în 7 locuri ale mesei; postul Paștelui ține 7 săptămâni; cortegiul către groapă face 7 popasuri – simbolizând cele 7 opriri ale lui Iisus pe golgota. Și încă…

Mă întrebam, la începutul editorialului, ce rezonanță are pentru mine cifra 7. Ei bine, nu pot să nu mă găndesc că exact acum 7 ani (în martie ’99) am început să lucrez la revista Cosmopolitan.

Să fie oare aceasta închiderea unui ciclu?”

Da, într-adevăr, atunci, cu acest editorial, am închis un foarte ciclu frumos din viața mea. Dar acum? La șapte ani de editură și asociație? Se va petrece la fel? Nu, dragi iubitori ai cărților noastre și dragi călători în stările de conștiinta extinsă, nu.  Nici editura și nici asociația nu vor ramâne fără prezența mea dar, cu siguranță, și eu si ele (dar și voi!) vom trece la un alt stadiu al existenței noastre și la un alt nivel de conștiință.

Vă aștept, cu inima plină de bucurie și recunoștință, mâine seară la extraordinarul concert cu Krishna Das sau duminică la workshop.ul în care vom cânta, împreună cu el, mantre sacre care au darul de a ne deschide chakra gâtului, a exprimării de sine, a creativității. Un weekend magic în care ne vom permite să fim cine suntem cu adevărat: Ființe umane, Îngeri și Divini.

Cu iubire,

Elena Francisc Țurcanu

Acum vreun an, atunci când a încolţit ideea invitării lui Brother David în România, nu ştiam care va fi anvergura acestei întâlniri. Era mai curând o intuiţie. Mesajul lui Brother David, pur şi simplu se potrivea cu tot ceea noi, eu şi elena Francisc, făceam în România, se potrivea cu sesiunile noastre de conştiinţă extinsă, cu tot ceea ce comunicam prin intermediul Călătoriei Inimii, al conferinţelor noastre, cu ceea ce făceam la workshop-uri. Brother David vorbea despre momentul Acum, despre a trăi în Prezenţă şi, mai ales, punea semnul egal între experienţa spirituală şi ceea ce numim stări de conştiinţă extinsă. Era un mesaj care, deci, se potrivea perfect cu noi şi cu experienţa noastră. A-l invita în România părea o chestiune evidentă. Dar, până în clipa în care acest proiect nu a ajuns la sfârşitul său liniar, nu am avut perspectiva multidimensională a acestei extraordinare experienţe.

Conferinţele care s-au petrecut la Bucureşti, Iaşi, Cluj, Oradea şi Timişoara au fost punctele de întâlnire cu voi, exploratorii conştiinţei aflaţi în Călătoria Inimii. Ca nişte noduri de experienţă, aceste întâlniri au constituit chei, răscruci ale acestei călătorii, dar dincolo de ele, întregul periplu românesc al lui Brother David a constituit o întâlnire astrală a ceea ce suntem cu toţii, cu adevărat. Pe cât de importantă a fost întâlnirea noastră cu el, pe atât de importantă a fost şi întâlnirea sa cu spaţiul de conştiinţă românesc.

La nivelul comunicării, mesajul lui Brother David a fost simplu şi clar. Scopul oricărei practici spirituale este ieşirea din dimensiunea mentală a realităţii, care ne proiectează în trecut, în viitor sau în speculaţie, şi revenirea la momentul Acum. Fie că practicăm rugăciunea creştină, meditaţia budistă sau yoga hindusă, destinaţia este aceeaşi, căci toate nu sunt decât căi de întoarcere la momentul prezent, nunc stans, prezentul fără sfârşit, în terminologia Sfântului Augustin. Acest moment prezent şi toate conştientizările care decurg din el este şi scopul Respiraţiei Inimii, astfel că toţi aceia care au participat vreodată la vreuna dintre sesiunile noastre experienţiale, au ştiut exact la ceea ce se referă Brother David. Apoi el a mers mai departe în expunerile sale, deosebind diferitele etaje ale fiinţei. A arătat cum cea mai mare parte dintre oameni trăiesc la nivelul eu-lui, sau al rolurilor noastre cu care ne confundăm. Este nivelul iluziei, samsara, nivelul vălului şi al karmei. Dincolo de acest nivel există un nivel mai profund, pe care el l-a numit cel al Sinelui. Atunci când praticăm Prezenţa în momentul Acum, devenim capabili să deosebim aceste niveluri ale experienţei umane şi putem alege să nu ne mai confundăm cu rolurile noastre. Nivelul Sinelui, arăta Brother David, este un nivel de conştiinţă colectivă la care cu toţii suntem unul. Este ceea ce ne uneşte, este sursa întregii realităţi şi a nenumăratelor expresii individuale ale acestui Sine. Atunci când suntem identificaţi cu eu-l nostru, privim din perspectiva individualităţii noastre iluzorii, dar când revenim în Acum, începem să percepem adevărata noastră dimensiune transcendentă şi unitatea noastră cu această sursă universală a tot ceea ce există.

Toată această expunere a fost primită într-un mod extraordinar de publicul prezent la conferinţe, poate în primul rând din pricină că a fost un public avizat. Foarte mulţi din cei prezenţi acolo avuseseră deja experienţa acestor trăiri, astfel că mesajul oaspetelui nostru a căzut pe un teren fertil. Întrebarea care se impunea era cum facem să accesăm acest moment Acum? Calea pe care o propune călugărul benedictin este una simplă: Recunoştinţa. Nu putem fi recunoscători pentru ceea ce este, decât Acum, în acest moment. Astfel că Recunoştinţa este o cale de a trăi starea de Prezenţă. Şi dacă nu putem fi recunoscători pentru tot ceea ce trăim, spunea Brother David, căci e greu să simţi recunoştinţa pentru o boală, un război sau alte împrejurări dificile, putem în schimb fi recunoscători pentru oportunităţile pe care ni le deschid împrejurările dificile. De cele mai multe ori  este vorba despre oportunitatea de a învăţa ceva dintr-o experienţă dificilă, sau despre oportunitatea creşterii spirituale. Felul în care ne raportăm la o experienţă, fie ea şi dificilă, este expresia gradului nostru de conştienţă.

Nu voi intra mai mult în a povesti despre cele spuse de Brother David. Aceia care vor să ştie mai multe vor găsi lucruri excepţionale în cartea sa Adâncimile Cuvântului. Ceea ce mi se pare cu adevărat interesant s-a petrecut dincolo de cuvinte şi s-ar putea numi întâlnirea la nivelul Conştiinţei între el şi spaţiul românesc. Exploratorii conştiinţei, adică aceia care au experimentat stări de conştiinţă extinsă ştiu că orice experienţă are multe dimensiuni, iar aceea a interacţiunii fizice, a întâlnirii corporale între doi oameni este dublată uneori de interacţiunea la nivelul cuvintelor, al conceptelor şi al ideilor. Dar aceste niveluri sunt doar unele superficiale. Nu că ar fi neimportante, dar conţinuturile fundamentale se transferă încă şi mai adânc, la nivelurile sentimentelor. Adică la nivelul simţirii. Şi, de foarte multe ori, nu reuţim să transferăm în limbaj coerent ceea ce simţim, din simplul motiv că a simţi este un mod de a cunoaşte mult mai complex decât cel conceptual, iar conceptele se dovedesc astfel prea înguste pentru a primi întreaga încărcătură a unui sentiment. Cele mai profunde aspecte ale întâlnirii cu Brother David s-au petrecut astfel la niveluri care pot fi mai degrabă simţite, decât rostite sau gândite.

Ceea ce oaspetele nostru a comunicat, dincolo de cuvinte, este trăirea personală a acestor niveluri de conştiinţă, a experienţelor sale de uniune cu ceea ce el numeşte Sinele. Atunci când experimentăm personal asemenea niveluri ale conştiinţei, ceva profund se schimbă în interiorul nostru. Felul nostru de a privi sau a comunica, de a ne raporta la realitate, cumva, se încălzeşte. Realitatea noastră aparentă capătă un fel de zâmbet, un fel de îngăduinţă, un fel de transparenţă care începe să fie vizibilă şi pentru ceilalţi. Aceasta schimbă rapid felul în care relaţionăm cu lumea înconjurătoare şi ne schimbă, de fapt, întreaga realitate. Conştiinţa are darul de a fi inductivă. Când cineva trăieşte o stare de conştiinţă extinsă, aceasta devine accesibilă mai uşor celor din preajma sa. Şi acesta este darul pe care, de fapt, l-a adus Brother David spectatorilor săi: propria sa trăire pe care a făcut-o accesibilă celor care l-au ascultat.

Nu încercaţi, dragi prieteni ai Călătoriei Inimii care aţi fost acolo, să puneţi în cuvinte experienţa, aşa cum nu e nevoie să faceţi acest lucru după ce aţi trăit o experienţă holotropică. Poate că aţi simţit o căldură, poate că aţi avut sentimentul unei deschideri, sau poate că ceea ce aţi trăit ar putea fi exprimat ca o mare emoţie. Sau o stare de pace, de linişte sau de încredere. Sau poate aţi trăit sentimentul unei siguranţe. Starile de conştiinţă extinsă, sau stările spirituale au multe dimensiuni şi pot fi exprimate în multe feluri. De fapt, fiecare dintre cei care participă la o asemenea experienţă va găsi propria sa expresie, unică, de a trăi experienţa. Ceea ce uneşte experienţele noastre este părăsirea fie chiar şi pentru câteva momente, a identificării cu ego-ul, cum ar spune Brother David. Conştienţa de a fi mult mai mult decât am crezut că suntem.

Am avut privilegiul de a petrece mult timp cu Brother David, în acest periplu românesc. Am fost patru – o cifră sacră! Împreună cu Elena Francisc am fost ghidul lui Brother David şi al lui Anthony, asistentul său, într-un tur de peste 2000 de km prin întreaga Românie. Nu a fost doar un tur geografic sau turistic, pentru că fiecare zi a fost scufundare în istoria acestei ţări, în spiritualitatea ei, în energia ei, în mecanismele ei de gândire… O ţară este de fapt o fiinţă vie, şi, la fel ca o fiinţă umană, îşi are propriile sale trăiri, propria sa aventură spirituală la care contribuim cu toţii într-un fel sau altul. Am avut privilegiul de a fi ghidul interacţiunii de conştiinţă, la multe niveluri conştiente, între Brother David şi conştiinţa colectivă a acestei fiinţe numite România. Despre acest subiect ar putea fi scrisă o carte, căci este un subiect la fel de nesfârşit pe cât de nenumărate sunt aspectele unei astfel de întâlniri. Cert este un lucru: am rămas cu sentimentul că întâlnirea a fost la fel de revelatoare şi de vindecătoare de ambele părţi. Brother David părea că aştepta de mult o asemenea întâlnire şi a absorbit cu o viteză uluitoare nu doar informaţii de orice fel, ci s-a adâncit în spiritul locului.

Acest lucru s-a petrecut pretutindeni pe unde am umblat. Şi nu au fost puţine locuri. Cândva am bătut ţara în lung şi în lat ca reporter iar acum am reactivat vechile drumuri în care realitatea acestei ţări s-a întâlnit cu cărările inimii. Am foat martorul întâlnirii lui Brother David cu Moldova profundă şi cu Bucovina. Şi nu e vorba aici doar despre mânăstirile celebre, despre biserici sau locuri istorice, ci despre întâlnirea lui cu realitatea umană, imediată. Părea că simte totul, şi, mai ales, că totul îi stârnea uimirea, entuzismul şi curiozitatea. Am spus undeva, la începutul uneia dintre conferinţe, că dacă ar fi să spun un lucru care m-a marcat cel mai mult din întâlnirea cu BD, atunci acesta ar fi capacitatea sa infinită de a fi uimit, de se raporta cu inocenţă la spectacolul lumii în care trăim, fără nici o judecată, fără nici o preconcepţie, fără să lase vreo clipă mintea să se interpună între el şi simţirea directă a realităţii. În Bucovina, undeva, la Poiana Negri, am dormit o noapte într-o pensiune care se afla sus, departe de orice drum şi de la terasele căreia am văzut cu toţii un apus superb. În vreme ce soarele se scufunda în spatele dealurilor el a privit fără nici un cuvânt. Abia a doua zi de dimineaţă şi-a exprimat uimirea faţă de ceea ce trăise. Şi acelaşi lucru s-a petrecut permanent, oriunde am fost. Pentru el este la fel de importantă o frescă străveche, ca şi zborul uimitor al unei insecte imprejurul unei flori, istoria necunoscută a unui loc, ca şi povestea unui om pe care-l întâlneşte întâmplător pe stradă. Este de fapt capacitatea de a transcende judecata despre realitate, şi de a se scufunda complet în experienţă. “Să fiţi precum copiii” este o formulare potrivită a acestui tip de raportare la realitate, dincolo de minte.

Elena şi eu însumi intuiam cumva că va fi o întâlnire importantă între BD şi România. Ştiam, din propriile noastre experienţe, că nici o întâlnire de o asemenea anvergură nu este întâmplătoare. Simţeam că BD este un canal deschis şi că energia sa, deschisă şi puternică, ar fi folositoare mediului de conştiinţă de-aici, de la noi. Ca şi cum lucruri foarte vechi, foarte rezistente la schimbare, ar fi putut fi cumva spălate, diluate, făcute mai transparente prin prezenţa lui BD. Dar, cel puţin mie, mi-a scăpat din vedere laturea cealaltă, reciproca acestei ecuaţii: ca orice relaţie, este bivalentă. Şi BD a beneficiat de energia acestor locuri în feluri neaşteptate. Dacă ar fi să exprim în câteva cuvinte acest beneficiu, aceste cuvinte s-ar referi în primul rând la puterea mistică şi magică a acestui tărâm şi la puterea formidabilă de interiorizare a fiinţei colective pe care o numim România. Ceea ce i-a unit în permanenţă pe BD şi această fiinţă colectivă, a fost esenţa fundamental creştină a experienţei. Deşi BD depăşeşte cu mult orice bariere dogmatice a ceea ce numim creştinism, dovedind o deschidere şi o clarviziune excepţionale, totuşi, fundamentul, baza sa experienţială este una profund creştină, şi acest lucru a constituit puntea cu spiritualitatea intrinsecă a României. Acest creştinism fundamental nu se referă neapărat la istoria spirituală a acestei ţări sau a acestui popor, pentru că esenţa creştină la care mă refer nu este una care se găseşte în vreo carte bisericească. Vorbesc aici despre Christos ca despre acea stare de conştiinţă, acel mod de a experimenta realitatea în care suntem capabili să ne simţim rădăcina fiinţei, în care apare acel sentiment de UNU care ne uneşte. Fără nici o îndoială pentru mine, BD a accesat acest nivel al conştiinţei colective şi a putut simţi realitatea interioară a acesteia, dincolo de orice cuvânt. Sincronicităţi remarcabile au adus aceste realităţi la suprafaţa conştienţei noastre.

Un singur exemplu: i-am povestit lui BD, pe timpul cât am stat în Bucureşti, despre unii dintre marii duhovnici ai României şi despre felul în care o întreagă generaţie a stat în puşcăriile comuniste, pentru ca apoi să se transforme în vizionarii spirituali ai acestui neam. I-am vorbit despre Steinhart, Papacioc, Cleopa, despre Arsenie Boca şi despre alţii. La scurt timp după aceste lucruri, cineva i-a dăruit lui BD o iconiţă în care principalul subiect erau aceşti martiri ortodocşi. Apoi, întâmplarea a făcut să mergem împreună într-o biserică din Dămăroaia, în care pictura fusese făcută de părintele Sofian, iar în camera de primire a preotului paroh, pe pereţi, erau înşirate portretele tuturor marilor duhovnici despre care îi povestisem înainte lui BD. Acesta e prea harşit în experienţele de expansiune spirituală ca să nu dea atenţie sincronicităţilor. A înţeles numaidecât faptul că toate acestea sunt semne pentru el. Şi atunci semnele au început să curgă, şi au curs pe întregul parcurs la marii noastre călătorii.

A fost ca şi cum mesajul rostit al lui BD s-ar fi oglindit în realitatea imediată a călătoriei. Şi, mai mult decât atât, ca şi cum propriul nostru mesaj, al meu şi al Elenei, pe care l-am rostit de o mie de ori la workshop-urile şi conferinţele noastre, şi-ar fi găsit în permanenţă oglindirea în fiecare moment al acestei extraordinare călătorii. Deasemeni, fiecare loc în care am păşit, a reprezentat aspecte ale acestei fiinţe colective care este România spirituală. La Iaşi de pildă, a fost un public uriaş, sute de oameni au venit să-l vadă şi să-l simtă pe BD, şi acest public a fost expresia acelei Moldove profund creştine pe care o intuiţi cu toţi. Un public aşezat şi conservator, cuminte şi profund, liniştit şi pătrunzător, aşezat în aula unei universităţi, pregătit să absoarbă. La Cluj au fost tineri şi frumoşi, sclipitori, inventivi, de o spiritualitate inovatoare şi halucinantă, într-o atmosferă de bucurie intrinsecă şi de luminozitate şi de joacă. Şi aşa mai departe, fiecare pas pe care l-am făcut a fost o oglidire a spiritului colectiv al acestei ţări. La Oradea am fost într-un spaţiu al bisericii Reformate, la Cluj am trăit un mic miracol în marea catedrală catolică din centrul oraşului, atunci când am intrat şi orga a început să cânte ca pentru noi, la Timişoara am mâncat într-un restaurant care avea o extraordinară poveste despre un german care a umplut banatul de flori, iar BD, care este născut în Alpii austrieci a rezonat cu această poveste românească.

Am fost împreună cu el sus, în podişul Luncanilor, printre fantomele fostelor sate fortificate dacice, dincolo de nori, unde cresc mestecenii şi marii corbi ai munţilor, am depănat poveşti pe sub copacii vechi de o mie de ani şi l-am condus pe BD la locul acela sacru pe care unii dintre voi îl cunoaşteţi, în care mergem pentru a plonja în experienţe interioare. BD s-a plimbat îndelung pe coamele dealurilor, a privit caii şi crucile pictate, a gustat din prunele locului şi a mângiat coaja mestecenilor pentru a simţi energia locului. A pus o mie de întrebări despre istoria locurilor pentru a-şi putea imagina oamenii acelor timpuri în mişcare. Au fost o mulţime de împrejurări în care călătoria sa în România a depăşit cu mult conferinţelor publice şi în care BD s-a dezvăluit pe sine. La Voroneţ şi la străvechea biserică din Densuş, la rămăşiţele mânăstirii cisterciene de la Cârţa ca şi pe străzile istoriece ale Hermanstadt-ului, nu a făcut altceva decât să întindă punţi, între Sinele său, şi Sinele colectiv al acestei ţări.

A fost o întâlnire magică ale cărei dimensiuni, sunt sigur, vor continua să se dezvăluie. Recunoştinţă, lui Brother David Steindl Rast pentru curajul de a se fi aruncat cu ochii închişi în această experienţă, acestei splendide entităţi multidimensionale pe care o chemăm cu numele de România, pentru felul generos în care s-a dezvăluit, şi nouă înşine, Horia Ţurcanu şi Elena Francisc, pentru nebunia de a fi adus încă un vis în această realitate de fiecare zi.

Mulţumesc deasemeni tuturor acelora care au făcut posibilă această superbă Călătorie a Inimii, în toate locuriele pe unde am fost. Sfârşesc aici, reamintindu-vă tuturor, Călătoria Inimii este călătoria Sufletului aflat în experienţa umană. Următoarea etapă a acestei Călătorii va fi mult aşteptatul concert al lui Krishna Das la Bucureşti, urmat de un workshop cum n-a mai fost altul.

L-am cunoscut la o conferinţă internaţională dedicată psihologiei transpersonale. Erau acolo psihologi, psihiatri, terapeuţi din întreaga lume, reprezentanţi ai diferitelor tradiţii mistice de pretutindeni, veniţi să găsească punţi între descoperirile uluitoare ale ultimilor ani în ceea ce priveşte psihicul omenesc şi marele tărâm al spiritualităţii. Căci vremurile pe care le trăim, marea transformare de conştiinţă a umanităţii a adus pe tărâmul ştiinţei ceea ce misticii din toate timpurile şi toate continentele au ştiut dintotdeauna: dincolo de realitatea tangibilă cu mâna, dincolo de ecranele limitatoare ale minţii, mai există ceva, o realitate inefabilă care leagă toate lucrurile între ele, un fel de principiu subtil al universului care este sursa a tot ce există. Astfel că misticii lumii şi cei mai luminaţi dintre exploratorii conştiinţei omeneşti se adunaseră acolo pentru a întinde punţi între aceste domenii care, doar acum câţiva ani, păreau complet antagonice: ştiinţa şi spiritualitatea.

Ei bine, erau acolo şamani siberieni, maeştri zen, hinduşi , maeştri sikh şi jainişti, reprezentanţi ai străvechilor tradiţii mistice nord-americane, sufiţi şi preoţi moderni ai credinţelor mayaşe, yoghini şi învăţători ai noii conştiinţe. Dar, îmi spuneam, ce păcat, nici unul dintre reprezentanţii bisericilor creştine. Mi se părea încă o dovadă de închidere în rigidele dogme care au străbătut istoria occidentului şi regretam, căci pentru mine, creştinismul părea cea mai formidabilă revoluţie spirituală a tuturor timpurilor, nu pentru că mă născusem într-o ţară creştină şi fusesem botezat, nu-mi păsa prea mult de asta, ci pentru că personal descoperisem filonul mistic splendid al creştinismului, prin experienţă, dezbrăcat de orice dogmă, de orice rigiditate, prin intermediul experienţelor mele de conştiinţă extinsă.

Şi tocmai atunci când o resemnare dezolată pusese stăpânire pe mine, l-am descoperit pe Brother David Steindl Rast. În programul conferinţei am citit, nevenindu-mi a crede ochilor, că cineva susţine o conferinţă despre isihasm şi despre rugăciunea inimii, ca instrument practic de experimentare directă a stărilor de conştiinţă extinsă, sau, în limbaj tradiţional, a stărilor mistice. Nu cunoşteam acel nume, dar iscodind puţin am găsit informaţii uimitoare. Omul acesta, care pe-atunci avea 84 de ani, călugăr benedictin american, de origine austriac, era cunoscut în toată lumea pentru conferinţele sale ce urmăreau să întindă punţi între diferitele biserici ale lumii. Era un apropiat al mişcării transpersonale americane, un prieten al lui Stanislav Grof şi al unor mari oameni de ştiinţă, lucrase cu Stephen Levine şi cu Elisabeth Kubbler Ross, străbătuse lumea în lung şi în lat căutând puncte de legătură între diferitele religii şi arătând că, de fapt, există o singură umanitate şi o singură credinţă care a luat diferite forme. Era unul dintre acei luminaţi care preferau să vadă ceea ce ne uneşte, mai curând decât ceea ce ne separă.

A urcat singur pe scena conferinţei, îmbrăcat în veştmintele sale simple de călugăr, micuţ de statură şi fragil, învăluit într-o tăcere de catifea. Atunci când a început să vorbească, mai întâi vocea sa părea timidă şi învăluitoare, dar pe măsură ce-şi expunea ideile, vocea sa creştea, sutele de oameni prezenţi în sală au simţit curentul electric al Adevărului rostit străbătându-le trupurile, dincolo de orice dogmă, de orice idee preconcepută, dincolo de stereotipurile limbajului încremenit, propriu oamenilor bisericii instituţionale de pretutindeni. Nu vorbea din cărţi. Cuvintele sale veneau experienţa directă a marii Conştiinţe, puteam simţi acest lucru odată cu toţi cei prezenţi. Da, era ceea ce aşteptasem de mult, un om provenind din biserica creştină care avea curajul să păşească dincolo de litera cărţilor şi a regulamentelor interioare ale instituţiei, un mistic autentic, care trăia el însuşi revelaţia şi care avea îndrăzneala să vorbească despre revelaţie public. Dar cel mai important lucru pe care l-a făcut atunci Brother David Steindl Rast a fost rostirea unui lucru pe care nu crezusem niciodată că-l voi auzi din partea unui om al bisericii. „Dumnezeu este pretutindeni, spunea, în fiecare dintre voi, disponibil şi prezent în fiecare moment al vieţii voastre, şi nu aveţi nevoie de nimeni şi de nimic pentru a-L trăi voi înşivă, Dumnezeu este o chestiune personală, iar relaţia cu Dumnezeu este o relaţie personală, şi, ca în orice relaţie personală, singurul lucru care contează este deschiderea, încrederea absolută, şi dăruirea, care, toate, sunt atribute ale Iubirii”. Pentru prima dată în viaţa mea eram martorul unui om al bisericii care dădea puterea oamenilor, care-i încredinţa de faptul că cheile Fiinţei nu se află la nimeni, decât la ei înşişi. Pentru prima oară auzeam un om al bisericii care nu se referea la un Dumnezeu exterior, intangibil şi ranchiunos, ci la unul interior şi accesibil, un Dumnezeu care ieşea cu totul din canoanele doctrinei creştine şi se apropia de acela, trăit direct în stările de conştiinţă extinsă ale misticilor din toate timpurile.

Publicul constituit din oameni de ştiinţă a aplaudat minute în şir, în picioare. Am ieşit din sală. Elena Francisc, soţia, iubita şi partenera mea era tăcută. A spus doar atât: „Simt că e ceva important pentru noi în legătură cu omul acesta. Simt că ar trebui să-l învităm în România într-o bună zi.” Simţeam acelaşi lucru. Apoi l-am întâlnit personal pe Brother David şi am făcut un interviu cu el care avea să mă convingă de faptul că aceasta era una dintre întâlnirile acelea astrale, care pot schimba totul.

Au trecut mai bine de doi ani de-atunci şi iată-mă scriind acest cuvânt înainte pentru prima dintre cărţile lui Brother David care apare în România. Ba mai mult decât atât, viziunea Elenei Francisc este pe cale de a se împlini. Brother David va vorbi românilor, iar noi suntem aceia care-l vom însoţi în periplul său românesc, într-o călătorie a inimii pe care o aşteptăm cu emoţie, căci a petrece o săptămână în prezenţa şi în energia acestui om este un cadou. În aceşti doi ani care au trecut am descoperit motivul pentru care prezenţa acestui om şi a mesajului său în România, contează. Această carte pe care o ţineţi în mână face parte din acest mesaj. Şi în acelaşi timp este este o carte care face parte din ceea ce noi numim Călătoria Inimii.

Marea transformare de conştiinţă prin care trece umanitatea în aceste timpuri, şi noi înşine odată cu ea, ar putea fi formulată cam aşa: ne dăm seama cine şi ce suntem cu adevărat, dincolo de orice am crezut că suntem. Descoperim că suntem mult mai mult decât am fost lăsaţi să credem, descoperim adevărata noastră natură de fiinţe spirituale care trăiesc experienţa de a fi în trup uman. Descoperim că suntem adevăraţii creatori ai realităţii noastre la toate nivelurile, învăţăm să ne asumăm acest statut. Descoperim puterea de a avea încredere totală în noi înşine, şi astfel de a avea încredere în ceilalţi. Descoperim puterea de a ne ierta pe noi înşine, de a ne iubi pe noi înşine, de a ne onora pe noi înşine, şi astfel de a-i ierta, iubi şi onora pe ceilalţi. Descoperim că cel pe care l-am numit Dumnezeu şi pe care l-am crezut undeva, departe şi străin, a fost întotdeauna în interior, aşteptând răbdător să-l descoperim, şi mai descoperim că El nu a fost niciodată diferit de noi. Aceasta este esenţa Noii Conştiinţe care se instalează în aceste vremuri formidabile în interiorul umanităţii. Întregul univers este conştiinţă, iar noi facem parte din el.

Ce legătură au toate acestea cu dogma creştină şi cu ceea ce am fost învăţaţi despre Dumnezeu? Cum putem să facem pasul de la imaginea încremenită a lui Cristos cel zugrăvit în icoane, plin de suferinţă şi privind îndurerat către noi, cei pentru ale căror „păcate” a fost crucificat, la Cristos cel Viu, care trăieşte prin  noi în fiecare moment, în această lume în schimbare?

Brother David Rast este acela care face conexiunea între aceste două priviri diametral opuse asupra lui Cristos şi de aceea, această carte a lui este una nepreţuită pentru toţi aceia pe care noi îi numim exploratori ai conştiinţei.

În cartea sa, Adâncimile Cuvântului, Brother David se referă la unul dintre textele fundamentale ale creştinismului, Crezul, pe care îl transformă într-o platformă a investigaţiei sale. Strat după strat, vers cu vers, acest explorator al conştiinţei şi al inimii care este Brother David, înlătură rugina secolelor de repetare mentală a acestei rugăciuni şi dezvăluie adevărata sămânţă mistică a acestui text. Pentru Brother David, experienţele de conştiinţă extinsă, atât de bine cunoscute multora dintre voi, nu sunt decât experienţe mistice. Punţile pe care el le face între psihologia transpersonală şi trăirea mistică au darul de a deschide minţile şi inimile către o nouă viziune asupra realităţii. Dogmele se prăbuşesc în prezenţa lui Brother David. El desluşeşte adevărul adânc îngropat al acelei divinităţi imanente care se află la rădăcina oricărei realităţi trăite şi dezvăluie, dincolo de orice prejudecată, faptul că Dumnezeu nu poate fi decât TRĂIT, căci nu încape în nici o filosofie şi în nici o teologie. La fel ca şi Stanislav Grof, pentru Brother David spiritualitatea este o chestiune de experienţă directă. El face deasemeni conexiunea directă între Cristosul mistic şi Sinele nostru superior, arătând identitatea acestuia cu adevărata noastră esenţă. Noi suntem Cristos, atunci când avem puterea şi curajul de a coborâ adânc, în straturile inefabile ale fiinţei noastre. Desigur, aceasta presupune o moarte, sau mai bine spus o transformare. Trebuie să murim într-un fel pentru a trăi starea de conştiinţă cristică, dar această moarte înseamnă a avea puterea de a renunţa în mod conştient la ceea ce am crezut că suntem, a renunţa la aspectele noastre, la identificările noastre. În arhitectura interioară a Fiinţei, noi suntem, în acelaşi timp umani, precum personajul istoric Isus din Nazaret, şi „fii ai lui Dumnezeu”, precum Cristos, cel care trăieşte, viu, în fiecare dintre noi. Vă sună cunoscut acest lucru vouă, acelora care aţi experimentat împreună cu noi, călătorii în propria voastră conştiinţă? Sigur că da, căci conştiinţa cristică este o stare, o trăire interioară accesibilă oricărui înger încarnat care suntem. Depinde numai de curajul nostru de a renunţa la vechile identificări, la ceea ce am cezut că suntem.

Brother David dansează printre diferitele tradiţii spirituale ale lumii şi arată cum, orice forma ar lua credinţa în Dumnezeu, există, în ultimă instanţă o singură credinţă, a întregii umanităţi, o singură intuiţie supremă a partenenţei la marele întreg, care a luat diferite forme în diferite culturi, şi această intuiţie a apartenenţei la acest întreg se numeşte Iubire.

Citind şi îngrijind textul românesc al acestei cărţi am înţeles de ce prezenţa acestui vizionar mistic care este Brother David, era necesară în România, de ce cărţile lui vor avea un succes uriaş, şi astfel, am înţeles ceea ce Elena Francisc a simţit. Trăim într-o ţară creştină, într-o cultură creştină, suntem născuţi în acest mediu de conştiinţă impregnat cu mesajul creştin, astfel încât spiritualitatea creştină este pentru noi apa vieţii. Avem această credinţă profundă, care depăşeşte rigiditatea uneori stupidă a încremenitelor ritualuri bisericeşti, că dincolo de ele se află Adevărul. Dar acest Adevăr s-a dovedit, de prea multe ori, sufocat de ritualism, de îngustimea interpretărilor bisericii instituţionale. De prea multe ori am tânjit după trăirea mistică, dar această trăire s-a dovedit a fi prea adânc îngropată în convenţie goală. Tânjind după trăirea Adevărului, am negat uneori capacitatea bisericii de a ne conduce către el, şi atunci am căutat singuri în diferite direcţii. Ceea ce am căutat cu toţii era experienţa directă. Şi iată că cineva din sânul bisericii vine şi ne spune în sfârşit, din propria sa experienţă, ceea ce am ştiut dintotdeauna, dar nu am avut curajul să credem. Dincolo de dogmă, Adevărul ne aşteaptă, neştirbit, experimentabil în mod direct, de la începuturile lumii. De aceea prezenţa lui Brother David Steindl Rast, un călugăr creştin care are experienţa directă a Revelaţiei, este atât de importantă pentru noi, cei născuţi aici. În felul său nonconformist şi curajos, Brother David ne spune să ne oprim din căutare, căci Adevărul este pretutindeni, aici ca şi acolo, dincolo ca şi peste tot. Este o chestiune de privire interioară, de curaj al asumării, de depăşire a imageriei stereotipe proprii oricărei biserici instituţionalizate. A-ţi pune întrebări, a privi cu sinceritate în adâncul propriei inimi, şi mai ales a fi conştienţi că ceea ce căutăm se află, în orice clipă, aici şi acum, perfect accesibil.

Aceasta este conexiunea cu tot ceea ce facem şi experimentăm noi, cei aflaţi în splendida Călătorie a Inimii, care nu este altceva decât călătoria sufletului aflat în experienţa umană. Citind cartea lui Brother David Rast veţi simţi bucuria marii întoarceri Acasă, în propria inimă, căci tot ceea ce spune este o confirmare a validităţii drumului nostru care are la bază experienţa. Toţi aceia dintre voi, dragii noştri, care sunteţi familiarizaţi nu numai cu cărţile pe care le aducem exploratorilor conştiinţei, dar şi cu abordările noastre experienţiale, menite să ne conducă la adevărata cunoaştere de sine, veţi fi bucuroşi să descoperiţi în rândurile acestui mistic iluminat, propriile voastre trăiri de conştiinţă, propriile voastre intuiţii. Această carte este un instrument minunat de a ne întoarce la noi înşine într-un mod nou, de a arunca o privire proaspătă tradiţiei creştine în care ne-am născut, de a dezvălui Adevărul, oriunde s-ar afla, dincolo de perdelele de fum ale vorbăriei goale despre Dumnezeu şi despre noi înşine. Veţi fi bucuroşi să descoperiţi că starea de Prezenţă pe care o practicăm în workshop-urile şi seminarele noastre experienţiale, este aceeaşi cu starea autentică a marilor rugăciuni din orice tradiţie a lumii, inclusiv din cea creştină. Veţi fi bucuroşi să descoperiţi că acest călugăr practicant al Rugăciunii Inimii vorbeşte despre respiraţie ca despre una dintre căile egale de a experiementa cele mai rafinate stări de conştiinţă ale Fiinţei, că el, ca şi noi, vorbeşte despre momentul Acum ca despre marea poartă prin care putem percepe dimensiunea inefabilă a propriei conştiinţe.

Una peste alta, subsemnaţii editori ai acestei cărţi, suntem bucuroşi să aducem această carte şi mai ales pe acest om, Brother David Steindl Rast, în peisajul de conştiinţă al României, având încredinţarea că prezenţa sa luminoasă are darul de a face marile fluxuri ale Conştiinţei să curgă mai armonios. Specialitatea sa, precum spuneam, este aceea de a întinde punţi, de a lega ceea ce părea dezlegat, de a revela Întregul şi armonia ce decurge din Iubire. Fie ca această carte să aducă tuturor acelora care o vor citi, cel puţin o clipă de autentică Revelaţie.

Cu iubire, se dedică tuturor celor care se află, în mod conştient, într-o Călătorie a Inimii,

Horia Ţurcanu şi Elena Francisc

„CRED”

Ce înseamnă asta cu adevărat?

În versiunea originală din limba latină, Crezul începe cu verbul la persoana I „credo” care înseamnă „cred”. În limba română, ca şi în latină, prezenţa pronumelui care îndeplineşte funcţia de subiect nu este în principiu necesară, deoarece acesta este inclus şi se deduce din forma verbului. Ei bine, noi ne vom concentra pentru început atenţia exact asupra acestui pronume personal implicit. Cu alte cuvinte, cine este de fapt acest eu care afirmă „cred”?

„Eu cred”: numai luate împreună, cele două cuvinte îşi pot dezvălui semnificaţia completă. În acest context ele se definesc reciproc. Când acest eu implicit afirmă „cred”, afirmaţia lui poartă o încărcătură cu mult mai profundă decât ar presupune acceptarea oarbă a unui fapt nedovedit. În realitate, avem aici expresia celei mai depline și necondiționate forme de încredere. Numai atunci când înțelegem că asta înseamnă cu adevărat credinţa, ne putem da seama cine este acest eu care se exprimă astfel. Și înţelegem că numai un astfel de eu poate crede, în adevăratul sens al cuvântului. Numai un eu suficient de curajos încât să trăiască o asemenea încredere absolută, necondiționată, poate fi o manifestare a adevăratului nostru Sine. Micul nostru ego – din perspectiva căruia vorbim de obicei când rostim „eu” – nu este nicidecum capabil să îndrăznească un asemenea act de încredere. Egoul nostru, care, în esenţă, nu este decât o amăgire, poate în cel mai bun caz să recunoască un fapt exterior; dar nu poate să creadă. De ce? Deoarece credinţa nu este, așa cum s-ar putea crede, o colecţie de ipoteze pe care credinciosul le acceptă ca fiind adevărate. Credinţa este, de fapt, cea mai profundă şi mai curajoasă formă de încredere. Opusul credinţei, înţeleasă ca încredere, nu este îndoiala, ci frica. Iar egoul nostru se hrăneşte cu frică. Egoul nostru îşi datorează întreaga existenţă iluziei de a fi separat de Întreg – bietul de mine, singur, împotriva întregii lumi! Nu este de mirare că se simte mereu izolat, nesigur şi ameninţat din toate părţile. În vreme ce Sinele nostru adevărat îşi trage seva din totalitatea existenţei. De ce anume ar putea atunci să îi fie frică? El are încredere!

Afirmând „eu cred” şi permiţându-ne să simţim la modul cel mai profund semnificaţia ambelor cuvinte, sfărâmăm în mii de bucăţi măştile amăgitoare ale egoului. Pătrundem atunci, la propriu, într-o nouă realitate, dând expresie adevăratei dimensiuni şi demnităţi a experienţei umane.

Ca să ilustrez asta într-un mod mai artistic, o să vă rog să vă imaginaţi următoarea scenă: domnul X, un omuleţ oarecare, intră într-o biserică – un eveniment altfel foarte paşnic şi banal. Totul până vine momentul recitării Crezului, iar domnul X rostește „CRED”. Atunci, preţ de o clipă, pentru ochii care ştiu să privească dincolo de aparenţe, acoperişul şi clopotniţa bisericii zboară în aer, pereţii se cutremură şi se prăbuşesc, iar timpul şi spaţiul se suspendă. Tot ce rămâne este Acela, atotcuprinzătorul Sine uman, ancorat în eternul Prezent.

Cu toate că este exprimat în limbaj creştin, Crezul reprezintă vocea spiritualităţii de dincolo de orice tradiţie. Vocea eului care poate rosti „cred” este vocea adevăratului nostru Sine, acel unic Sine autentic, comun tuturor fiinţelor umane.

Cum ştim că acest lucru este adevărat?

„Cunoaşte-te pe tine însuţi” stă scris deasupra intrării în templul lui Apollo din Delphi, locul celebrului oracol al antichităţii. Dar vechii greci nu erau singurii care considerau acest îndemn la introspecţie adevărata cheie a înţelepciunii. Orice persoană cât de cât conştientă ajunge la un moment dat să se confrunte cu provocarea cunoaşterii de sine. Şi, de îndată ce ne pornim pe acest drum al autocunoaşterii, începem să percepem diferenţa dintre sinele pe care îl observăm în tot acest proces şi Sinele nostru mai mare, Observatorul. Nu vom intra aici în detalii cu privire la implicaţiile diferențierii dintre cele două. Există numeroase cărţi care elaborează în mod strălucit acest subiect, între care „Putrerea prezentului” a lui Eckhard Tolle sau „Minte vastă, inimă profundă” a lui Genpo Roshi. În contextul discuţiei noastre, este suficient să fim atenţi la următoarele două aspecte:

1. Observarea de sine ne oferă ocazia să descoperim cât de puternic suntem identificaţi cu nivelul a ceea ce numim ego. Realizăm că nu suntem cababili să ne oprim nici măcar o clipă gândurile sau să controlăm torentul de poveşti pe care ni le spunem permanent – şi prin care egoul nostru îşi cimentează iluzia de a fi o entitate separată de Tot.

2. Cu cât învăţăm să trăim mai mult în momentul prezent, cu atât ne descoperim mai mult Sinele real. O practică simplă, cum ar fi direcţionarea atenţiei către darurile pe care ni le oferă clipa prezentă – de pildă posibilitatea de a respira, de a ne bucura, de învăţa – ne va aduce din ce în ce mai mult Acasă, în inima Sinelui nostru, care este una cu Totul. Acolo nu există teamă. Acolo, eforturile permanente ale egoului de a-şi perpetua iluzia ne vor face să zâmbim.

Majoritatea statuilor din antichitatea greacă sunt construite cu un picior sprijinit pe pământ şi unul liber. Iată, de pildă, David al lui Michelangelo se susţine ferm pe piciorul său drept, în vreme ce cu stângul pare a dansa. Cei aflaţi încă la început pe calea cunoaşterii de sine îşi sprijină existenţa pe piciorul ancorat în conştiinţa egoului. Rolul practicilor spirituale este de a ne ajuta să ne deplasăm în interior, până ajungem să ne mutăm complet centrul de greutate în adevăratul nostru Sine conştient – în natura noastră de Buddha cum ar spune unii. Alte tradiţii vor folosi termeni diferiţi. Creştinii, de pildă, exprimă asta prin cuvintele apostolului Pavel: „Trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine” (Galateni 2,20). Încercaţi să simţiţi în interior calea către centrul fiinţei voastre, acolo unde sunteţi Observatorul care nu se identifică cu gândurile sale, ci doar le priveşte. Acest parcurs interior vă va dezvălui adevăratul Sine – pe Cristos care trăieşte in noi. Cu cât ne plasăm mai mult în această realitate, cu atât devenim mai profund noi înșine, în felul nostru unic – și, în același timp, una cu toți ceilalți. Acest Sine este unicul care poate „crede” în adevăratul sens al cuvântului. Numai adevăratul nostru Sine este capabil de o asemenea încredere necondiţionată.

De aceea, deşi Crezul este mărturia de credință a comunităţii creştine, textul nu începe cu pronumele „noi”, ci cu „eu”. Chintesenţa Sinelui uman – Purusha în mitologia hindusă, Iitoi (omul din labirint) în miturile Tohono O’Odham din Arizona sau Cosmic Christ, pentru a enumera doar trei dintre numeroasele feluri în care a fost numit – vorbeşte în şi prin mine, pentru că el este cel care sunt cu adevărat.

De ce e nevoie de o asemenea explicaţie?

Dacă înţelegem corect afirmația de la începutul Crezului, ne dăm seama ce semnifică „a crede” şi, în legătură directă cu asta, cine este „cel” care îşi afirmă aici credinţa. O astfel de înţelegere demontează impresia pe care oamenii o au în general, cu privire la Crezul creştin. Cel mai adesea, acesta este văzut ca o înşiruire a concepţiilor care îi deosebesc pe creştini de restul oamenilor. Corect înţeles însă, Crezul devine expresia credinţei pe care o au în comun toţi aceia care îşi descoperă şi îşi recunosc adevăratul Sine. Și, de fapt, numai o astfel de credinţă poate să existe, în cel mai curat sens al cuvântului. Departe de a sublinia ceea ce ne deosebeşte pe „noi” de „ceilalţi”, Crezul destamă în realitate aceste diferenţe. El proclamă, în limbajul şi imagistica specifice tradiţiei creştine, o credinţă care le este comună tuturor fiinţelor umane. Eul care crede este același Sine despre care vorbesc toate tradiţiile spirituale ale lumii.

Fiecare dintre aceste tradiţii spirituale este o poartă deschisă către acelaşi sanctuar. Cu cât ne aventurăm mai adânc în spaţiul sacru interior şi cu cât ajugem să ne simţim aici mai profund Acasă, cu atât liberi vom fi să explorăm calea de trecere prin oricare dintre aceste porţi. Nu ne vom mai simţi ameninţaţi de ceea ce ni se pare străin şi nici nu ne vom mai agăţa de ceea ce ne este familiar. O astfel de înţelegere este vitală, într-o lume încă măcinată de războaie duse în numele religiei. Se pare că există încă oameni care cred că pot deveni mai buni creştini în detrimentul cultivării adevăratelor calităţi umane. Oricine pune dogma creştină mai presus de preocuparea faţă de semeni, ilustrează acest mod de înţelegere eronat. Și ce poate fi mai urgent, în vremurile pe care le trăim, decât să ne dăm seama că piatra de temelie a adevăratei credinţe creştine o reprezintă umanitatea, în întregul ei?

De vreme ce „eul” care se exprimă prin Crez este acea chintesenţă universală a fiinţei umane, vom analiza din această perspectivă întregul text şi vom descoperi care este sensul fiecăreia dintre afirmaţiile particulare. Pe de altă parte, a afirma pur și simplu „cred”, în mod deplin conştient, rezumă, într-un cuvânt, semnificația completă a Crezului.

Reflecţii personale

Cel mai dificil este să ne încredem – cu adevărat – în iubirea altei fiinţe umane. Nimic nu este mai aproape de firea lucrurilor decât iubirea însăşi – şi totuşi nimic nu pare mai greu de primit şi de recunoscut ca atare. Se spune că iubirea nu se poate exprima în cuvinte şi, poate tocmai de aceea, cuvintele de iubire nu pot, în ultimă instanţă, să convingă cu adevărat pe nimeni. Este nevoie de mai mult. Dar de ce anume? Ei bine, este nevoie de încrederea – de credinţa – pe care trebuie să o ofere cel care primeşte iubire.

Cea dintâi experienţă pe care mi-o amintesc în legătură cu asta a început ca un joc de copii, ca o mică întrecere între mine şi vărul meu. Am inventat împreună jocul acesta (sau mai degrabă am reinventat acelaşi joc vechi de când lumea), în vreme ce stăteam întinşi pe câmp, pe păturica noastră în carouri roşii și albe, plictisiţi şi îmbufnați pentru că ni se cerea să dormim la prânz, deşi noi ne consideram deja băieţi mari. Stând acolo, ne-am luat la întrecere care se poate uita mai mult timp în ochii celuilalt. Regula era că acela care întoarce primul privirea pierde. Dar, dintr-o dată, totul s-a transformat în ceva cu mult mai puternic decât un joc. Probabil ceea ce a declanşat asta a fost imaginea propriului nostru chip, mic şi întunecat, reflectat în ochii celuilalt. Ceea ce s-a întâmplat după aceea nu poate fi redat ușor în cuvinte. Cumva, am plonjat efectiv unul în ochii celuilalt. La fel ca în basmele în care copii alunecă printr-un tunel fermecat, am ajuns dintr-o dată într-un tărâm vrăjit. Aici puteam exista amandoi, fiind în același timp unul. Când ochii ni s-au umezit, i-am închis amândoi, exact în acelaşi moment.

Mai târziu am încercat să luăm în râs toate acestea, dar undeva în străfundul nostru ştiam amândoi că aruncasem o privire în însăși inima realităţii. La acel nivel de prezenţă intensă, totul este iubire. A privi este iubire, a respira este iubire, a fi pur şi simplu este iubire – iubirea, ca o evidenţă indiscutabilă.

Zeci de ani mai târziu am dat peste rândurile acestea, aparţinând poetului E.E. Cummings: „eu sunt, prin tine, atât de profund eu însumi” (“i am through you so I”) şi mi-am amintit totul. Retrospectiv, pot acum să recunosc ce a reprezentat de fapt această experienţă pe care am avut-o împreună cu vărul meu: a fost o întâlnire cu Dumnezeu. Numai un mare poet poate concentra atât de succint înțelegerea – convingerea – care decurge dintr-o asemenea întâlnire: „eu sunt, prin tine, atât de profund eu însumi”. Este nevoie de un tu pentru ca eul să se poată descoperi. Încrederea în tine îmi dă încredere în mine. La intersecția dintre mine şi tine se naşte credinţa. Sunt în mod atât de profund eu însumi pentru că am încredere în tine. Numai acel eu care se revelează prin credinţă are puterea de a crede

Iar tu, cititorule? Când şi în ce împrejurări te-ai întâlnit tu însuţi cu acest paradox? Nu căuta printre amintiri un eveniment exterior spectaculos. Și pentru tine, probabil, tot un joc de copii a produs demult această înţelegere fulgerătoare, pe care nu ai mai uitat-o cumva niciodată, dar pe care ai negat-o adesea şi pe care merită acum să o recuperezi.

(comandă cartea)

Cercul Revelaţiei

Este o poveste adevărată. Olga Kharitidi este un psihiatru care are îndrăzneala de se lăsa dusă lanţul sincronicităţilor, astfel încât ajunge ucenica unei femei şaman din munţii Altai, şi astfel începe o aventură spirituală care avea să-i schimbe viaţa. Doctorul Kharitidi pătrunde într-o lume stranie, magică şi uneori înspăimâtătoare, dar care are darul de a o conduce către adevărata Cunoaştere care nu poate fi decât interioară. Secretele străvechi ale magiei şi ale vindecării spirituale i se revelează pe rând, odată cu adevăruri mistice profunde, pe măsură ce pătrunde în lumea subtilă care-i devine accesibilă.

Cercul Revelaţiei nu este doar o odisee personală care se petrece într-o lume de vis, nu este doar o poveste despre lumile paralele în care trăiesc şamanii şi iniţiaţii, ci este despre puterea nelimitată a fiinţei umane, despre expansiunea dincolo de orice graniţe a Conştiinţei, despre enormele posibilităţi care stau adormite în fiecare dintre noi. Povestea iniţierii acestei psihiatre este despre curajul de a lăsa în urmă tot ceea ce am fost învăţaţi că este adevărat despre Univers şi despre psihicul omenesc, pentru a putea vedea ceva cu mult mai mare care cuprinde toate acestea: Spiritul.

Horia Țurcanu

Sinele Inimii si transformarea umanitatii

Am încercat să mă concentrez asupra uneia dintre tehnicile mele obişnuite de relaxare, dar pereţii de oglinzi păreau să-mi influenţeze dialogul interior, până la a-l suprima cu totul. Acel sentiment mi-a amintit de vechea mea stare, în care mă simţeam trează şi pe deplin conştientă în interiorul a ceea ce ştiam că e un vis. Am simţit în inima mea aceeaşi senzaţie familiară de plăcere intensă, amestecată cu suferinţă.

„Olga, ascultă!”. E o voce de bărbat – dar nu e nici a lui Serghei, nici a lui Dmitriev – e una nouă, necunoscută. Melodia se contopeşte armonios cu glasul. „Ştiu că îţi plac metaforele. Încearc-o pe aceasta. Am aflat datorită fizicii că particulele elementare au o natură duală, care depinde doar de poziţia observatorului. Ele pot exista ca particule discrete sau pot forma simultan o undă. S-ar putea să ştii deja asta. Dar probabil nu ştiai că fiinţele umane au aceeaşi natură duală. Suntem, în acelaşi timp, particule separate şi unde. Totul depinde de poziţia observatorului din noi. Deoarece credem că suntem indivizi independenţi, ne percepem drept particule cu adevărat separate. Dar, în acelaşi timp, noi suntem întotdeauna unde, fără niciun fel de limite”.

Ritmul îmi joacă în minte. Melodia a dispărut, transformând-se în nişte sunete artificiale ciudate, pe care nu le recunosc. Vocea îmi vorbeşte în ritmul unor bătăi de inimă şi îmi dau seama că e în ton cu ritmul inimii mele, ca şi cum propria mea inimă mi-ar fi scanată şi ar reverbera.

„Acum, ar trebui să fii capabilă să-ţi schimbi percepţia despre tine însăţi, ca să sesizezi natura de undă a fiinţei tale. Această undă face parte din tot ceea ce există. Poate merge oriunde şi se poate opri oriunde. Lasă-ţi corpul să descopere ritmul undei sale şi să devină una cu aceasta”.

Simţeam că liniile care îmi delimitează corpul fizic devin mai firave şi mai subţiri. Apoi se dizolvă şi conştiinţa îmi explodează instantaneu, depăşindu-şi graniţele şi înglobând spaţiul din jurul meu. Acum sunt o fiinţă infinită, legată de univers şi identică de el. Timpul liniar dispare. Toate întâmplările din Altai îmi trec fulgerător prin minte.

Apoi, stau în mijlocul unei grădini cu flori albe, înconjurate de copaci. Oameni îmbrăcaţi în robe albe şi lungi se plimbă tăcuţi prin grădină. Un bărbat se apropie de mine şi îl recunosc ca fiind cel pe care îl urmasem în camera cu fierarii beţi, unde dobândisem prima înţelegere a modului în care realitatea poate fi schimbată. Îl recunosc drept învăţătorul meu. Faţa sa calmă, de om între două vârste, e caldă şi prietenoasă, dar în acelaşi timp degajă o energie neobişnuită şi o voinţă fermă. Mă ia de mână şi mă conduce spre o bancă de lemn aflată sub un copac. Ne aşezăm, dar niciunul dintre noi nu vorbeşte. Bărbatul pare să aştepte ca eu să vorbesc prima, dar nu ştiu ce să-i zic. Continuăm să stăm în tăcere, până când, în cele din urmă, îl întreb: „Ce trebuie să fac aici?”

„Tu ai ales să vii aici, aşa că sigur ai nevoie de ceva pe care speri să-l găseşti aici”, mi-a răspuns.

Îmi aminteam vag că intenţia mea e să caut răspunsuri lungii liste de întrebări tulburătoare legate de evenimentele din Altai. În confuzia mea, toate se unesc într-o curiozitate simplă: „Ce înseamnă toate astea?” Răspunsul lui nu-mi clarifică deloc lucrurile: „Depinde de înţelesurile pe care le ataşezi întâmplărilor prin care ai trecut. Cum vrei să le consideri? Depinde de tine”.

„Vreau să ştiu ce reprezintă întâlnirea noastră pentru tine. Ce însemn eu pentru tine? Cum înţelegi tu apariţia mea aici? Ce scop are din perspectiva ta?”

„Tu ce crezi?”, m-a întrebat el calm.

Din nou, nu am ştiut ce să-i răspund. Cel mai bun răspuns pe care am putut să i-l dau a fost că mă simt derutată.

„Dacă ai fi liberă de sursele derutei tale, ce ai crede despre faptul că eşti aici?”

„Aş crede că întâlnesc o anumită parte a realităţii mele, de care nu fusesem conştientă până acum şi care are o mare importanţă, nu doar pentru mine, ci şi pentru mulţi alţii”.

„Aşa este. Faptul că eşti aici e important nu doar pentru tine, ci şi pentru mulţi alţii. Şi este de asemenea adevărat că ştii foarte puţine despre multele şi diversele aspecte ale realităţii în care trăieşti. Oamenii timpului tău sunt rezultatul unei anumite căi de evoluţie, pe care o parte din omenire a trebuit să o parcurgă. Aceşti oameni au dezvoltat nişte calităţi speciale ale naturii umane, care erau în cea mai mare parte legate de gândirea intelectuală. Datorită acestei traiectorii evolutive, ţi-ai creat o mitologie strictă, în care realitatea şi legile ei sunt foarte rigide. Aceste restricţii de percepţie te-au făcut capabilă să îndeplineşti misiunile care ţi-au fost încredinţate, dar te-au limitat în alte privinţe”.

„Când vorbeşti de oamenii timpului meu drept nişte fiinţe, înseamnă că tu nu eşti tot o fiinţă?”

„Ba da. Şi eu sunt o fiinţă umană, dar aparţin unei ramuri evolutive diferite. Oamenii care te înconjoară nu sunt singurii reprezentanţi ai umanităţii. Există ramuri diverse în interiorul rasei umane. Fiecare dintre ele are o misiune anume. Fiecare ramură are menirea de a explora o dimensiune anume a potenţialului uman. Percepţiile lor au fost separate, astfel încât nicio ramură să nu ştie nimic despre celelalte. Desigur, au existat şi interconexiuni între ele. Câteodată, civilizaţii întregi şi-au schimbat direcţia evolutivă şi, prin urmare, le-au descoperit pe altele şi li s-au alăturat. Asta a lăsat în urmă goluri misterioase în istoria oamenilor din jurul tău, aşa cum şi-o amintesc ei.

Prezenţa ta aici este un semn de interacţiune crescândă între realitatea civilizaţiei tale şi cea a altora. Spiralele noastre temporale se apropie şi integrarea finală a tuturor ramurilor diverse va avea loc în curând. Întreaga umanitate îşi încheie stadiul de cocon. Încă nu este conştientă de asta, aşa fel cum omida nu este conştientă de corpul fluturelui care se formează în interiorul ei şi nu ştie nimic despre viitoarele ei aripi. Nici măcar aripile înseşi nu-şi înţeleg rostul până la primul zbor. Oamenii din ramura ta de realitate au format neîncetat corpul solid al unui nou organism, iar acum a venit timpul să iasă la suprafaţă şi să-şi contopească stadiul de dezvoltare cu alte ramuri ale umanităţii.

Aceşti oameni vor trece prin nişte transformări personale uimitoare. S-ar putea să pară că a sosit sfârşitul lumii. În multe feluri, chiar aşa va fi, deoarece o mare parte din vechea lume va fi într-adevăr înlocuită cu o nouă modalitate de existenţă. Structura psihologică a fiecărei persoane va fi schimbată, fiindcă vechiul model de realitate al oamenilor nu va mai fi suficient. Oamenii tăi vor învăţa să sesizeze şi să înţeleagă o altă parte a fiinţei lor. Acest lucru se va întâmpla în moduri diferite pentru fiecare persoană. Pentru unii, va fi uşor şi aproape instantaneu. Alţii vor trebui să se străduiască, depunând mari eforturi şi trecând prin suferinţe. Vor fi chiar şi unii atât de bine ancoraţi în vechile voastre legi ale realităţii, încât nu vor observa nimic.

Îţi voi spune mai multe. E important să mă asculţi acum fără să mă întrerupi. Îmi dau seama cât îţi este de greu să înţelegi şi să accepţi ceea ce îţi spun, dar trebuie să faci asta. Nu ai altă alegere de făcut decât să recunoşti adevărul”.

Îndată ce îmi spune să nu-l întrerup, un impuls contrar al firii mele mă sileşte să-i pun o întrebare. E o întrebare importantă, pe care n-am răbdare să nu i-o adresez: „Mă scuzaţi, dar aţi spus că diferitele ramuri ale omenirii sunt separate, fără să se cunoască între ele. Cum se face că sunteţi atât de conştient nu doar de mine şi de oamenii mei, ci şi de multe altele?”

Îmi răspunde zâmbind: „Se vede că nu mai aveai răbdare”.

Chiar dacă i-am desconsiderat rugămintea întrerupându-l, vocea şi chipul său au rămas calde.

„Ca personalităţi individuale, fiecare dintre noi are anumite aspecte diferite ale fiinţei sale, care se dezvoltă în direcţii unice. Dar aminteşte-ţi de Sinele Inimii noastre, care înglobează fiecare intenţie a vieţii noastre într-o totalitate semnificativă. Acelaşi lucru e adevărat pentru omenire în ansamblu. Dacă te gândeşti la umanitate ca la o entitate, ea are totuşi multe faţete. Dar, în acelaşi timp, are un autentic Sine al Inimii, care ştie toate direcţiile şi le înglobează. Locul acela este aici, unde stăm”.

Un val de entuziasm îmi traversează corpul: „Aici e Belovodia?”

„Are multe nume şi propriile sale ierarhii”.

Belovodia luase o amploare tot mai mare în mintea mea, încă de când am auzit vorbindu-se prima oară despre acest loc, iar acum tot misterul şi entuziasmul trăirilor mele din Altai se revarsă asupra mea la auzul numelui său. Aştept ca învăţătorul să continue, dornică să aflu mai multe lucruri care mi-ar putea risipi confuzia care îmi persistă în minte. Mă concentrez cu atenţie asupra fiecărui cuvânt, încercând să ţin minte toate detaliile pe care le pomeneşte.

„În trecut, din când în când, civilizaţii din diverse ramuri ale realităţii s-au încrucişat şi s-au întâlnit cu a ta. De fiecare dată când s-a întâmplat asta, a devenit un stimul pentru evoluţii viitoare. Dacă ai privi înapoi şi ai cerceta istoria lumii tale din această perspectivă, ai observa destul de limpede aceste puncte de interconexiune.

Acum se apropie momentul celei mai mari schimbări. Vei întâlni şi vei simţi în curând multe dintre diversele faţete ale naturii umane, care s-au dezvoltat în alte structuri de realitate umană. Aceşti oameni vor şti la fel de puţine despre credinţele şi modurile voastre de viaţă, pe cât veţi şti voi despre ale lor. Din acest motiv, aceste diferenţe vor ieşi treptat la iveală. În trecut, oamenii tăi obişnuiau să se apere de astfel de contacte dându-le nume mistice şi tratându-le drept mituri. Dar misticismul e destul de diferit de ceea ce crezi tu şi mult mai real decât presupui că este.

Una dintre cele mai importante lecţii pe care trebuie să le ţii minte e că creaturile pe care le vei întâlni şi care fac parte din alte ramuri ale realităţii – alte lumi – sunt fiinţe umane ca şi tine, care pur şi simplu au trecut printr-o formă diferită de dezvoltare evolutivă. Asta înseamnă că perspectivele şi istoria lor pot fi înţelese de tine şi că fiecare dintre voi va fi capabil să integreze în civilizaţia voastră avantajele dezvoltate de civilizaţia celorlalţi. Va fi o perioadă de interacţiuni conştiente.

În cazul tău, există întotdeauna câţiva oameni în interiorul fiecărei ramuri de realitate evolutivă care sunt capabili să pătrundă în alte dimensiuni decât cele proprii. Tu eşti unul dintre cei capabili să depăşească aceste graniţe şi vei continua să faci asta. În acelaşi fel, au mai fost şi alţii care au trăit evoluţii paralele cu a ta şi care au învăţat să se incarneze în spaţiul realităţii tale.

Şi, după cum spuneam, când oamenii tăi se vor intersecta cu cei dintr-o altă lume, nu doar că îşi vor schimba credinţele, ci însăşi structura fiinţei lor se va transforma. La început, era o convingere aproape universală în rândul oamenilor tăi că trăiesc într-o realitate care există complet independentă de percepţiile lor. Această credinţă le-a conferit cunoaşterea şi multe unelte importante. Dar, treptat, pe măsură ce spirala ta temporală a început să se intersecteze cu cele ale altor lumi, aflate pe diverse căi evolutive, mai întâi aşa-zişii voştri mistici şi apoi chiar oamenii de ştiinţă au început să devină conştienţi de mecanismele prin care realitatea şi inclusiv evenimentele viitoare ale vieţii cuiva pot fi influenţate. Aţi creat multe teorii şi instrumente noi în încercarea de a explora acest fenomen şi de a-l reconcilia cu restul credinţelor voastre.

Următorul pas va fi unul pe care deja îl faci şi care constă în înţelegerea faptului că există un alt sine care creează realitatea personală a cuiva. Sinele Inimii tale, sinele tău autentic, este cel responsabil pentru această creaţie. Fiecare persoană trebuie să-l simtă, ca să poată înţelege”.

Deşi îmi dau seama la un anumit nivel că ceea ce îmi spune este extrem de greu de cuprins folosind înţelegerea raţională, cumva mi se pare clar şi înţeleg totul fără mare efort. Mă întreb pe moment dacă nu cumva prezenţa sa creează un canal de înţelegere care depăşeşte explicaţiile verbale.

„Ego-ul tău nu e atât de rău cum mulţi dintre voi aţi fost învăţaţi să credeţi”, îmi spune el zâmbind. „Pot exista ego-uri mai bune sau mai rele. Oamenii sunt diferiţi. Dar fenomenul ego-ului a fost el însuşi temelia principală pentru îndeplinirea misiunii voastre evolutive. Civilizaţia ta nu ar fi putut lua forma actuală fără ego. Motivul pentru care atât de mulţi oameni simt acum că e dăunător şi trebuie diminuat constă în faptul că ei prevăd în mod inconştient următorul pas al evoluţiei. Societatea ta va fi capabilă să-i recunoască pe ceilalţi şi să se integreze doar descoperind şi pătrunzând în Sinele Inimii sale. Ego-ul nu mai este de ajutor”.

Poate fi dificil pentru aceia care se agaţă de aceste identităţi şi poate însemna suferinţă. Dar suferinţa nu este necesară. Este suficient să ne lăsăm, pur şi simplu, să plutim odată cu valul marii transformări. Să nu ne opunem. Să nu ne luptăm cu procesele interioare. Asta necesită un oarecare curaj şi, mai ales, o mare încredere în sine. Doar aceia care au încredere totală în sine au curajul să se lase purtaţi de marele fluviu al propriei conştiinţe. Ei bine şi cum găsim în noi înşine resursele acestui curaj, ale acestei încrederi? Căci încrederea în sine nu poate fi parţială. Nu poţi avea încredere în tine doar 98%. Adevărata încredere este dincolo de minte, dincolo de calcul, dincolo de orice asigurare şi este întotdeauna 100%. Altfel, este un nonsens.

Şi aici intervine ceea ce noi am numit Călătoria Inimii. Aceasta cuprinde tot ceea ce facem noi: cărţi care sunt un suport ale procesului de transformare interioară, workshop-uri, conferinţe, seminarii experienţiale, Respiraţia Inimii şi Respiraţia Holotropică. Toate acestea, reunite sub numele de Călătoria Inimii, sunt instrumente ale transformării pentru aceia care o aleg. În acest sens, sunt instrumente ale acestei noi conştiinţe pe cale de a se naşte. Ultimii ani de experienţă, personală şi alături de voi, prietenii noştri aflaţi în aceeaşi călătorie a transformării, nu au fost decât treptele care ne-au condus către acest moment magnific numit 2012! Acest moment a venit. Nu mai este nimic de aşteptat, nici o oportunitate, nici un context, nici o condiţie de îndeplinit. Pur şi simplu, ceea ce noi am căutat dintotdeauna este aici deja şi nu ne mai rămâne decât să facem marele pas către noi înşine. Nu există nicio cale de urmat, nicio învăţătură, niciun dumnezeu de căutat, nicio justificare, niciun guru de ascultat, nicio carte de citit. Nu avem decât un singur pas de făcut şi acesta este către interior. Este asumarea statutului de creatori conştienţi ai propriei noastre experienţe.

Călătoria Inimii este doar un nume dat unei experienţe. Calea am numit-o a “Maestrului Interior” tocmai pentru că, pe parcusul experienţelor noastre de conştiinţă extinsă, nu descoperim vreo entitate uriaşă şi omnipotentă care vine să ne salveze, ci descoperim că tot ceea ce am căutat vreodată se află deja acolo. Era dintotdeauna acolo. Doar că acum a venit timpul descoperirii. Anul 2012 oferă o oportunitate enormă de a face marele salt de conştiinţă, căci toate energiile care ne înconjoară şi ne întrepătrund, converg către această transformare. Aşadar, mesajul către exploratorii conştiinţei este acesta: a venit timpul.

Călătoria Inimii este o călătorie a conştiinţei. Şi pentru că aceasta se transformă, călătoria în sine se transformă. Este încheierea unei etape şi începutul uneia noi. Aceia dintre voi care aţi călătorit împreună cu noi, o simţiţi deja şi aţi simţit-o în ultimele noastre experienţe. Energia noastră s-a schimbat deja. Devine altceva. Aţi experimentat acest lucru în ultimele noastre workshop-uri şi mai ales la tabăra şamanică de luna trecută, care, pentru noi, a constituit finalul unei epoci care durează nu de câţiva ani, ci de multe vieţi. A fost punctul final care precede începutul unei ere. Energia lucrului cu stările de conştiinţă extinsă s-a schimbat, integrarile stărilor de expansiune devin din ce în ce mai rapide, dimensiunile infabile ale existenţei îşi fac loc din ce în ce mai mult în viaţa noastră obişnuită. Unde înainte se manifestau sub forma unor sicronicităţi şi crize, în cel mai bun caz, acum se manifestă sub forma trăirilor directe ale acestor dimensiuni în viaţa de fiecare zi. Intuiţii extraordinare asupra realităţii apar cu o forţă uriaşă, capacităţi care înainte se manifestu numai în timpul sesiunilor de conştiinţă extinsă, acum rămân active pe parcursul zilelor noastre în viaţa de fiecare zi. Relaţiile se transformă, începând cu relaţia cu noi înşine. Tot ceea ce părea că va exista pentru totdeauna, se transformă în moduri ce par miraculoase. Şi este adevărat. Miracolul îşi face simţită prezenţa în cotidian, pentru că nu este miracol. Este noua realitate, noul mod de a crea realitatea, de la nivelul din ce în ce mai accesibil al adevăratei noastre naturi.

Rândurile acestea nu sunt decât un preambul pentru a vă spune, dragi noştrii exploratori ai conştiinţei, că extraordinara noastră Călătorie a Inimii merge mai departe în moduri noi. Calendarul lui 2012 nu este pentru noi unul al sfârşitului timpurilor, ci cel al începutului noilor timpuri.

În mod sincronic, la sfârşitul acestui an se va încheia prima serie a ceea ce noi am numit ForTT, adică Programul de Formare în Terapii Transpersonale. Acest program iniţat de către Elena Francisc şi subsemnatul Horia Ţurcanu este un parcurs spiritual de transformare personală, bazat pe experimentarea conştientă şi pe integrarea multiplelor niveluri de conştiinţă ale fiinţei. El are ca fundament practicarea Prezenţei şi navigarea conştientă în marele ocean al conştiinţei şi are dimensiuni terapeutice şi spirituale remarcabile. Cei care au parcurs această etapă împreună cu noi vor deveni, la sfârşitul acestui an, apţi de lucra cu respiraţia şi conştiinţa în acelaşi fel în care o facem noi.

Acesta este poate cea mai mare transformare şi evoluţie în Călătoria Inimii: începând cu anul 2012, energia transformatoare va creşte substanţial, căci există posibilitatea ca multiple sesiuni de expansiune a conştiinţei să aibă loc simultan, în diferite oraşe ale ţării şi astfel intensitatea procesului de transformare să crească exponenţial. Nu vom mai fi doar noi, ci şi această primă generaţie de oameni dragi care au lucrat timp de doi ani împreună cu noi şi care, acum, sunt pregătiţi să aducă energia Respiraţiei Inimii şi a Respiraţiei Holotropice în sesiuni conduse chiar de ei. Aceşti oameni au parcurs un drum extraordinar de transformare personală şi transpersonală şi sunt gata să aducă propria lor contribuţie la această splendidă energie. (Şi procesul este în continuă expansiune, căci o nouă generaţie, care se anunţă extraordinară, va începe acest parcurs de tranformare personală de anul viitor.)

Iată în continuare noutăţile care vor surveni în Călătoria Inimii 2012.

Noi workshop-uri sunt pe cale să vină în realitate, după ce au stat un timp la dospit în inimile noastre. Unul care este aşteptat de mult timp de către voi: practica intensivă a Respiraţiei Inimii. În cele trei zile ale acestui workshop, vom explora oceanele interioare ale corpului de conştiinţă cu ajutorul respiraţiei conştiente. Numim “corp de conştiinţă” ansamblul fiinţei noastre care cuprinde nivelurile fizic, energetic, emoţional, mental şi niveluri spirituale ale fiinţei. Vom experimenta diferitele tipuri de respiraţie şi vom învăţa împreună să administrăm realităţile energetice şi nu numai, de care în mod obişnuit nu suntem conştienţi. De asemeni vom descoperi în mod experienţial lumea arhetipală din care facem parte şi vom învăţa să recunoaştem diferitele arhetipuri care se reflectă în interiorul nostru, dar şi umbrele lor. Respiraţia Inimii va deveni asfel, pentru mulţi dintre voi, un instrument fundamental al descoperirii de sine şi al transformării conştiente.

Pregătim, de asemeni cu titlu experimental, un workshop de Respiraţia Inimii cum nu s-a mai văzut, pentru părinţi şi copii, care ar putea să fie o mare surpriză, căci, în mod paradoxal, părinţii vor fi aceia care vor avea ceva de învăţat în termenii conştiinţei, de la copii lor! Nu vă dezvăluim prea multe amănunte despre acest proiect. Putem doar să vă spunem că va fi unul bombă! Copii au mult mai uşor acces la conştiinţa extinsă, în modul cel mai natural şi firesc, în vreme ce părinţii sunt întotdeauna mai înţepeniţi în identificări. Vă spunem doar că va fi ocazia pentru toată lumea, inclusiv pentru facilitatorii acestui workshop, de a trăi experienţe splendide de descoperire de sine, iar pentru copii, de a descoperi uşurinţa şi frumuseţea lucrului cu respiraţia şi conştiinţa şi de a-şi descoperi creativitatea, imaginaţia şi încrederea în sine.

Elena Francisc va continua seria de sesiuni experienţiale ale feminităţii, dar de pe un nou palier de energie şi conştiinţă. Asumarea a tot ceea ce suntem trece prin asumarea conştientă a totalităţii energiilor noastre. Lucrarea Elenei în ceea ce priveşte rafinarea energiilor interioare feminine este de o importanţă capitală, căci în dansul feminin-masculin, există întotdeauna o interdependenţă dinamică. Întruparea conştientă a energiilor feminine modifică dinamica tuturor relaţiilor acelei persoane, începând cu relaţia cu Sinele şi terminând cu cea feminin-masculin.

În acelaşi fel, subsemnatul plănuieşte “Serile lui Agnis” dedicate contactării, încorporării şi rafinării energiilor masculinităţii, seri destinate acelora care au mai lucrat împreună cu noi în sesiuni de conştiinţă extinsă.

În acest context, nu ar fi putut lipsi din abordările anului 2012, un workshop care să exploreze relaţia de cuplu din perspectiva transformării de conştiinţă. Alegerea de a parcurge această etapă a transformării de conştiinţă în cuplu este o decizie magistrală, dar foarte dificilă. Este o cale aspră şi dură, căci în cuplu ies la suprafaţă cele mai rezistente conţinuturi şi identificări, ce ne însoţesc uneori de mii de ani. Dar este şi calea cea mai directă, poate tocmai pentru că este atât de dificilă. Acest workshop este de asemeni destinat în principiu acelora care nu numai că se află în cuplu, dar care au făcut paşi importanţi pe calea explorării de sine. Vorbim mereu despre iubire, dar ceea ce numim iubire este de obicei o reflexie a nivelului de conştiinţă pe care ne aflăm. Adevărata Iubire este o stare de conştiinţă, o trăire, care depăşeşte şi înglobează nivelurile fizic, energetic, emoţional şi mental, pentru a experimenta iubirea metafizică, fără a le nega vreo clipă pe celelalte. Aşadar, un workshop pentru avansaţi care va fi potenţat enorm de energia transformatoare a anului 2012.

La acestea se adaugă desigur conferinţele noastre, sub semnul Călătoriei Inimii, în care, dincolo de cuvintele care vor fi rostite, veţi putea experimenta energia experienţelor noastre. Vom vorbi mult în 2012 despre transformare şi despre crizele psihospirituale pe care le vom vedea pretutindeni împrejurul noastru, dar, mai mult decât atât, fiecare conferinţă va fi o ocazie de simţi, de a experimenta aceasta energie, căci fiecare conferinţă va avea momentul ei de intrare în Marea Conştiinţă. Vasăzică, vor fi mai mult decât conferinţe, un fel de scufundări în energia Călătoriei Inimii care au legătură cu stările de conştiinţă extinsă.

Şi pentru că 2012 este timpul experienţei, vor deveni disponibile, în formă electronică, înregistrări ale unor meditaţii, încorporări şi sesiuni de lucru, pentru aceia care vor să aprofundeze, acasă, abordările noastre. Toţi aceia care vor dori să înveţe să acceseze stari de Prezenţă şi de conştiinţă extinsă, care vor să aprofundeze “navigarea” în apele oceanului interior, vor găsi ceva interesant în acestea. Veţi găsi toate informaţiile la începutul anului viitor pe site, precum şi modul în care aceste instrumente vor putea fi folosite.

Marea călătorie a anului viitor nu va mai fi în Peru, ci în Mexic, unde vom experimenta străvechea medicină mazatecă, cu unul dintre cei mai puternici curanderos din înaltul platou mexican, un discipol al celebrei Maria Sabina. Nu este întâmplător acest fapt, dacă ne amintim că mazatecii sunt urmaşii străvechilor mayaşi. Cu alte cuvinte, ne vom petrece “sfârşitul timpurilor” pe tărâmul acelora care au anunţat acest eveniment

Şi, pentru a încheia, dragi prieteni ai Călătoriei Inimii, vă invităm să aruncaţi o privire pe calendarul 2012, nu cel mayaş, ci acela al evenimentelor din prima jumătate a anului, pe care-l veţi putea descărca aici.

( Toate fotografiile ce ilustrează acest articol sunt făcute în timpul celui de-al 4-lea modul al Programului de Formare în Terapii Transpersonale. Cel al Inimii. Cei pe care-i vedeți în aceste fotografii sunt aceia care au explorat împreună cu noi vastele teritorii ale conștiinței și care vă vor însoți în workshop-urile anului de grație 2012. Sunt purtătorii energiei Călătoriei Inimii și au parcurs un drum lung alături de noi.)

Horia Ţurcanu

PS. În perioada imediat următoare vom fi plecaţi în SUA şi în Mexic, pentru o mică prospecţie a marii călătorii de anul viitor. Rămâneţi conectaţi căci promitem noi reportaje bizare, cu poze multe!

Şi nu uitaţi, Călătoria Inimii este călătoria sufletului aflat în experienţa încarnării!

Nu există decât un singur fel de vindecare: aceea care vine din interior şi care presupune o transformare a conştiinţei. Un alt cuvânt pentru „vindecare” ar putea fi „intregire”. Presupune a deveni conştienţi de integralitatea Fiinţei noastre. De aceea cheile adevăratei vindecări sunt întotdeauna la noi înşine. Orice fel de altă vindecare este doar o îmbunătăţire temporară a sănătăţii, fizice, energetice, emoţionale sau psihice, căci rădăcinile oricărei alterări a acesteia se află în modul în care ne raportăm la tot ce există. Vindecarea, deci, este un proces spiritual şi presupune o evoluţie, o revelaţie despre Sine. O transformare profundă.

Doctorul Richard Moss este un practician. Este un om care a trăit Revelaţia şi, de foarte mulţi ani deja, conduce grupuri de oameni, în întreaga lume, către trăirea vindecării interioare. Este unul dintre iluminaţii acestor timpuri esenţiale pentru Umanitate. Practica sa nu vine din cărţi, ci invers: cărţile sale sunt rezultatul trăirii directe a Revelaţiei. Calea sa este una a Prezenţei, a ieşirii din Ego, a conştientizării nivelurilor Conştiinţei. Este unul dintre marii Maeştrii ai epocii contemporane.

Aceasta este una dintre cărţile esenţiale pentru toţi exploratorii conştiinţei, pe orice nivel s-ar afla. Face parte din bibliografia fundamentală a Călătoriei Inimii. Orice căutător al divinităţii interioare ar trebui să o aibă pe noptieră şi oricine a experientat vreodată o călătorie de conştiinţă extinsă va găsi în ea perspective care să aducă semnificaţii noi, propriilor experienţe.

După Fluturele negru şi Mandala fiinţei, Elena Francisc şi subsemnatul Horia Ţurcanu suntem bucuroşi să aducem exploratorilor români ai conştiinţei această nouă carte excepţională a doctorului Richard Moss.

Horia Ţurcanu şi Elena Francisc

Trezirea din vis şi din dramă

Aminteşte-ţi un moment când te-ai sculat în mijlocul nopţii îngrijorat pentru ceva anume – poate o problemă de la serviciu sau un conflict nerezolvat. Cel mai probabil mintea ta a sărit de la o îngrijorare la alta, dat fiind că orice gând neliniştitor ţi-a amintit de ceva care, la rândul său, îţi trezea altă grijă. Poate ai început să te gândeşti la o interacţiune neplăcută cu un membru al familiei sau ţi-ai amintit felul în care un coleg de la serviciu te-a tratat cu indiferenţă şi ca urmare te-ai simţit indignat. Îţi aminteşti cum repetai anumite conversaţii în minte şi regretai ce ai spus sau nu ai spus ori repetai ce ai spune data viitoare dacă ţi s-ar oferi şansa? Probabil că, pe măsură ce te gândeai mai mult asta, te simţeai din ce în ce mai agitat.

Sau poate că te-ai trezit şi ai început să te îngrijorezi pentru bani, pentru toate cheltuielile care se adună. Cum te vei putea descurca? Te-a condus asta la gânduri despre alţi oameni care o duceau mai bine sau la cei care nu aveau atâtea probleme financiare? Te-a făcut invidia să fii şi mai supărat? Te-a făcut să te simţi mai neajutorat sau furios sau mai aproape de postura de victimă, chiar?

Deci, iată-te, zvârcolindu-te în pat, extenuat de propriile gânduri şi emoţii. Şi, pe deasupra, realizând că te aşteaptă o zi deosebit de aglomerată mâine, te-ai speriat la gândul că nu vei mai putea adormi la loc. Cum ai putea trece prin ziua ce vine, după ce ai fost treaz toată noaptea? Şi acest nou cerc vicios al gândirii a continuat, hrănindu-se din sine însuşi, acaparându-te în realitatea lui.

Dacă te recunoşti pe tine în scenariul de mai sus, nu te simţi prost. Este exemplul tipic pentru ce face egoul oricând te simţi ameninţat sau în nesiguranţă în vreun fel, mai ales în faţa nesiguranţei date de o problemă de sănătate sau când te afli în mijlocul unei schimbări majore. Egoul pur şi simplu nu ştie cum să abordeze sentimente provocatoare, ca vulnerabilitatea sau lipsa de control. Când egoul este la putere, poţi observa o anumită dinamică: un gând generează o emoţie, care conduce la alt gând, ce generează o altă emoţie. Mergi întruna în cerc, ca un câine ce aleargă după coada lui – tu alergi, de fapt, după povestea ta – devenind din ce în ce mai agitat şi necăjit, chiar dacă în momentul acela eşti, de altfel, bine, în siguranţă şi la adăpost, în patul tău. Între timp, nici nu mai recunoşti sentimentul iniţial care a declanşat această panică psihică. În realitate, nu îl înfrunţi sau întâmpini niciodată conştient.

Pentru a te ţine atât de prins, egoul trebuie să te facă să uiţi momentul prezent, fiindcă egoul se retrage atunci când eşti complet în Acum. Aşadar, spre a se putea menţine, egoul te va smulge din Acum, departe de realitate, gând cu gând. Dacă începi să observi ce face egoul tău (aşa cum vom discuta curând) vei sesiza că atunci când egoul îţi îndepărtează conştiinţa de momentul Acum, sunt doar patru locuri în care te poate duce: în trecut, în viitor, în poveşti despre tine însuţi sau despre alţii.

Vestea bună este că poţi ieşi din acest carusel nu prea vesel îndată ce realizezi că nu eşti în prezent. Întreabă-te: „Ce se întâmplă de fapt acum?”. Priveşte în jurul tău, observă şi ascultă. Care este diferenţa dintre situaţia ta propriu-zisă, în mediul înconjurător imediat – sunetele, calitatea lumii, culorile şi aşa mai departe – şi lumea psihică şi emoţională creată de gândurile tale? Fii conştient de respiraţia ta şi de senzaţiile corporale. Permite-ţi să te relaxezi. Poate că eşti bolnav, dar nu eşti sub asalt, decât din partea gândurilor tale.

Recunoaşte ce a făcut egoul tău: te-a smuls din prezent, aruncându-te în amintiri şi aşteptări. Gândurile despre trecut au creat emoţii de vinovăţie, culpabilizare, regret sau nostalgie, iar gândurile despre un viitor imaginar au generat anxietate şi teamă. Ai fost luat în stăpânire de emoţiile secătuitoare create de minte. Această intensă contracţie de sine este marca egoului în forma sa cea mai rea. Dar, ca să te trezeşti din vis şi dramă, este nevoie să devii conştient că nu eşti în prezent şi să realizezi Sunt în viitor sau Sunt în trecut.

În timp ce te întorci la prezent, tumultul interior se retrage pentru că ai stăvilit fluxul gândurilor care l-au creat şi îl susţineau. Străpungi vălul iluziei. Pe măsură ce înveţi să îţi foloseşti puterea conştiinţei pentru a reveni la momentul prezent, devii mai încorporat, mai treaz faţă de adevăratul tău sine şi capabil să tratezi dificultăţile vieţii tale cu claritate.

Oricând ieşi din Acum, te identifici inevitabil cu o poveste pe care ţi-o spui singur despre tine, sănătatea sau viaţa ta. Este ca şi cum ai căzut prin vizuina de iepure din Alice în Ţara Minunilor într-un univers imaginar. Dar, spre deosebire de Alice, care ştia că este într-o lume a fanteziei, majoritatea dintre noi suntem deplin convinşi că este reală.

Este crucial să înţelegi acest lucru, fiindcă identificarea oarbă cu poveştile tale va continua la nesfârşit până nu recunoşti modelul şi nu îl expui în lumina conştiinţei momentului Acum. Eşti sinele tău autentic numai când te trezeşti şi ocupi locul ce ţi se cuvine, al fiinţei conştiente ce priveşte întreg spectacolul fără să mai fie acaparată de el.

Se vorbeşte uneori despre procesul trezirii la o conştiinţă şi prezenţă mai vastă ca despre moartea egoului. De fapt, multe învăţături spirituale vorbesc despre cum să îţi ucizi egoul. Dar egoul nu moare şi nici nu ar trebui să moară în timp ce tu dezvolţi un grad înalt de prezenţă. Mai degrabă, el încetează să îţi conducă mintea şi să îţi determine experienţa. Mai apoi, el slujeşte conştiinţa oferind punctul tău unic de vedere, dar, de data aceasta, nu într-o manieră care să îţi definească identitatea, să te separe şi să te facă să te simţi special. Când egoul se retrage şi conştiinţa predomină, identitatea ta ca sine separat devine mai puţin dominantă şi, în sfârşit, ai parte de plenitudinea fiinţei.

(comandă cartea)

Săptămâna aceasta, 5-12 septembrie, Vindecarea începe în interior este Cartea săptămânii pentru toți prietenii Călătoriei Inimii- aflaţi mai multe vizitând site-ul editurii noastre, Cărţile Elena Francisc.

Asa incepe celebra carte a medicului american David Servan Schreiber, “Anticancer” . De ce unii se imbolnavesc, iar altii par a fi imuni la aceasta boala a secolului, care afecteaza un numar urias de oameni de pe intreaga planeta? Care este secretul acestei imunitati?
David Servan Schreiber este o celebritate mondiala. Este doctor in medicina, psihiatru si neurolog, profesor si cercetator la una dintre cele mai celebre universitati americane de medicina, si fondator al unui centru de medicina integrativa, cunoscut in intreaga lume pentru abordarile sale neconventionale. Dar nu titlurile sale stiintifice i-au adus celebritatea, ci curajul de a introduce, intr-o lume stiintifica strangulata de o viziune mecanicista asupra fiintei omenesti, concepte revolutionare, precum acela ca bolile sunt in stransa legatura cu psihicul si cu mintea omeneasca, cu sentimentele noastre, cu felul in care privim lumea. Intr-o prima carte, numita “Vindeca”, el a demonstrat ca depresia si anxietatea, bolile lumii moderne care fac ravagii in societatea occidentala, pot fi combatute fara medicamentele dure pe care le foloseste psihiatria zilelor noastre, prin metode simple, care ne apropie de natura si de noi insine. El sustinea, spre nervozitatea generala a medicinei oficiale si mai ales a producatorilor de medicamente, ca schimbari elementare in stilul nostru de viata rezolva probleme fundamentale ale sanatatii noastre fizice si psihice. Destinul a facut ca Schreiber sa se imbolnaveasca de cancer la creier. A trecut prin toate fazele prin care trec bolnavii de cancer: spaima, disperare, negare, revolta, incercand toate procedurile pe care medicina oficiala le cunoaste in acest moment: operatia, chimioterapia si radioterapia. Boala a recidivat si atunci Schreiber s-a apucat sa studieze singur, cu metoda omului de stiinta si cu disperarea aceluia care lupta pentru viata sa. Rezultatul a fost “Anticancer”, un bestseller care este povestea sa personala, dar si rezultatul cercetarilor sale de ani de zile si al investigatiilor pe care le-a facut in compania celor mai faimosi oncologi ai planetei. Concluzia sa: “Cancerul este mai mult o chestiune de stil de viata decat de genetica sau de altceva. Am vrut sa aflu motivul pentru care unii fac cancer, iar altii nu. Ceea ce am descoperit este faptul ca, asa cum toti avem celule canceroase in corp, tot asa avem si mijloacele naturale pentru a ne apara impotriva cancerului. Nu trebuie decat sa invatam sa ne servim de aceste mijloace naturale”. Desigur, aceasta noua carte a fost considerata de autoritatile medicinei oficiale un nou afront.

Psihicul si trupul sunt un intreg

Revista noastra a publicat un interviu in exclusivitate cu David Servan Schreiber, atunci cand aceasta carte a aparut in Romania (nr 830/august 2008). In acel interviu, Schreiber trecea in revista factorii care influenteaza si determina nu numai boala canceroasa, dar orice fel de alterari ale starii noastre de sanatate fizica si psihica. In afara de factorii oarecum recunoscuti, alimentatia, poluarea, sedentarismul etc, Schreiber insista foarte mult pe factorul psihic, care, dupa parerea lui, este cel mai important. Cu alte cuvinte, felul in care noi gandim, felul in care ne raportam la noi insine si la lumea dimprejurul nostru determina calitatea sanatatii noastre. Spre deosebire de medicina oficiala, Schreiber arata ca fiinta omeneasca nu poate fi evaluata pe bucati, ca psihicul si trupul unui om sunt un intreg. Corpul omenesc nu poate fi vazut ca o masinarie independenta de sufletul sau. Si astfel, Schreiber reintroduce in medicina occidentala adevaruri pe care medicina traditionala le cunostea de acum mii de ani: omul este o fiinta complexa, structurata pe niveluri din ce in ce mai subtile, de la corp, care este cel mai dens, pana la nivelurile spirituale, cele mai elevate si cu vibratiile cele mai inalte. Unele dintre lucrurile sustinute de el par a fi desprinse din scrierile de medicina spirituala ale celebrului medic si calugar ortodox grec Vlachos: capacitatea noastra de a iubi, de a ne deschide, de a darui si a primi, de a privi cu seninatate si cu ingaduinta realitatea dimprejurul nostru au o influenta majora asupra starii noastre de sanatate.

Stresul si boala

In sprijinul convingerilor sale, Schreiber citeaza cazul unui anume Bernard, de profesie actor, care la 55 de ani, aflat pe culmile unei cariere de succes, a aflat ca are cancer la rinichi. Dupa tratament, cancerul a dat inapoi, insa cinci ani mai tarziu a recidivat. Bolnavului, cauzele producerii bolii i se par foarte clare. “Poate o sa va surprinda asta, dar ma asteptam sa mi se intample ceva. Eram prins in vartejul unui stil de viata nebun, care ma tinea in mod constant intr-o stare de neliniste existentiala. Dupa prima operatie, am decis ca voi face tot ce-mi va sta in putinta pentru a-mi schimba viata, pentru a-i aduce un plus de calitate – sa petrec mai mult timp cu oamenii pe care ii iubeam, sa extrag tot ce e mai bun din fiecare moment trait. Curand, insa, am fost prins din nou in lumea de iluzii si de agitatie frenetica, plina de stres a carierei mele de actor. M-am aruncat din nou in valtoarea aceluiasi stil de viata profund nesanatos. Cinci ani mai tarziu, facusem metastaza la plamani. Un prieten medic care-mi facea analizele de mai multi ani mi-a spus ca de fiecare data cand ma pregateam sa reintru in scena secretia de hormoni datorati stresului atingea valori uriase, iar metabolismul meu se dezechilibra complet. Mi-am spus atunci ca nu am alternativa, daca vreau sa ma mai bucur de viata. Am schimbat totul”.
Studiile arata ca o mare parte dintre femeile diagnosticate cu cancer la san sunt convinse ca boala lor a rezultat ca urmare a unui stres foarte puternic, derivat din modul de viata si de alte evenimente cum ar fi un avort, un divort, boala unui copil sau pierderea unui loc de munca. Legatura dintre stresul psihologic si boala era cunoscuta de mii de ani, dar medicina moderna a ignorat mult timp aceasta conexiune. Medicul roman Galenus scria, acum doua mii de ani, ca oamenii deprimati sunt predispusi la boala. In 1759, un chirurg englez scria despre cancer ca “se putea asocia indeaproape cu nenorocirile suferite in viata”, iar in 1849, autoritatile medicale britanice considerau ca “suferintele psihice, schimbarile bruste de destin si obisnuinta de a avea ganduri negre constituie cea mai puternica pricina a acestei boli”. Cu alte cuvinte, celulele canceroase care exista in noi toti, acolo unde gasesc un mediu slabit de factorii de stres, se dezvolta cu o rapiditate uluitoare. “Multi dintre noi am fost confruntati cu un conflict cronic ce parea de nerezolvat sau cu obligatii coplesitoare, capabile sa dea un sentiment de sufocare. Aceste situatii nu declanseaza cancerul, insa ofera acestuia ocazia de a se dezvolta rapid”.
Personal, cunosc un caz de recuperare extraordinara in urma unui cancer, care ilustreaza foarte bine puterea vindecatoare a unui stil de viata. Este vorba despre o femeie, prietena a mamei mele, care a uimit intreaga lume dimprejurul ei. Portret: intelectuala, 55 de ani, centru al unei familii care “depindea” in intregime de ea. Poate va suna cunoscut tabloul. Sefa peste un departament important al unei mari firme, isi impartea existenta intre stresul cotidian de la serviciu si obligatiile catre o familie mare si dependenta. Diagnostic: cancer cu evolutie rapida, pe cale de a se transforma in metastaze. Prognostic al duratei de viata, cateva luni. In momentul in care a aflat diagnosticul, a hotarat sa schimbe totul, dupa ce a studiat sansele pe care i le oferea medicina oficiala si care se apropiau de zero. A iesit la pensie inainte de vreme, dar cea mai importanta decizie a fost aceea de a refuza sa mai joace rolul de “centru” al marii familii pe care o servea si sa-si slujeasca propria viata, atat cat ii mai ramasese din ea. S-a retras la tara, anuntand ca vrea sa petreaca o vreme singura si linistita. A citit tot ceea ce se putea citi despre cancer si despre tratamentele alternative si, in cele din urma, a optat pentru o combinatie de tratamente naturiste, unele preluate din Formula As, altele din carti de profil, alcatuindu-si singura un program de hrana, tratament si viata pe care l-a considerat potrivit si care cuprindea si rugaciunea si meditatia. Au trecut opt ani si este inca in viata. Metastazele s-au retras intr-un interval de aproximativ 6 luni, astfel incat medicii au fost socati de evolutie, considerand-o unul dintre acele cazuri pe care stiinta le numeste “remisie spontana cu cauze necunoscute”. In programul sau de viata au aparut lucrurile pe care femeia si le dorise toata viata: sa citeasca, sa picteze si sa traiasca aproape de natura. Niciodata “nu avusese timp” pentru aceste lucruri, prinsa in sistemul in care traia. Astazi ea este perfect sanatoasa si afirma ca tratamentele naturiste la care a apelat n-au facut decat sa-i curete corpul, dar ceea ce a vindecat-o cu adevarat este faptul ca intr-un tarziu a ales sa traiasca asa cum sufletul ei isi dorise dintotdeauna. Ilustreaza perfect ideile lui Schreiber in ceea ce priveste importanta faptului de a trai intr-un mediu care sa ne ofere bucurie.

Speranta

Studii indelungate desfasurate la Universitatea California, care au comparat reactiile emotionale ale bolnavilor, au condus la concluzia ca bolnavii de cancer prezinta caracteristici psihologice similare. (Au numit aceasta “personalitate de tip C”.) Acesti oameni au in comun faptul ca nu s-au simtit in copilarie bineveniti. Parintii lor au fost violenti sau irascibili ori, pur si simplu, reci, distanti si exigenti. Adesea, acesti copii au fost foarte putin incurajati si si-au dezvoltat de-a lungul timpului un sentiment de vulnerabilitate si slabiciune. Mai tarziu, pentru a fi siguri ca sunt iubiti, mai degraba se decid sa se conformeze din toate puterile lor exigentelor formulate de altii, decat sa-si urmeze propriile inclinatii. Manifestandu-si rareori supararea (aproape niciodata), ei devin la maturitate niste persoane “foarte dragute”… “intotdeauna gata sa isi ajute semenii”… “niste sfinti!” Ei evita conflictele si isi pun nevoile si aspiratiile pe planul al doilea, uneori pentru tot restul vietii lor. In scopul de a-si salva siguranta emotionala, s-ar putea sa investeasca mai mult decat trebuie intr-un singur aspect al vietii lor: profesia lor, casatoria sau copiii. Cand aceasta investitie este brusc amenintata sau pierduta de un necaz profesional, de un divort, de o pensionare sau pur si simplu atunci cand copiii parasesc, in final, caminul familial – suferintele copilariei isi fac din nou aparitia. Aceasta trauma atrage dupa sine aparitia sentimentelor de neajutorare, disperare si abandon. Dintre acestea, mai ales sentimentul de neajutorare pare a fi cel mai distrugator. Adica, situatiile pe care le privim ca fiind fara iesire si fara speranta. Nu stresul in sine ne ucide, ci faptul ca ne simtim lipsiti de orice control asupra evenimentelor, neputinciosi si fara nici o speranta de scapare din fata evenimentelor.
Povestea extraordinara a unui tanar veterinar australian ar putea fi un raspuns la intrebarea “Cum facem asta?”. Ian Gawler abia isi terminase studiile, cand a aflat ca are o forma galopanta de cancer al oaselor. Amputarea unui picior si un an de tratamente conventionale nu reusisera sa opreasca boala, care incepuse sa se extinda la coapse si la torace. I se mai dadeau cateva saptamani de trait, iar el nu mai avea mare lucru de pierdut. Ca si femeia despre care am povestit mai sus, a dorit sa-si traiasca ultimele zile in liniste. Si a plonjat in… meditatie, asa cum femeia a plonjat in rugaciune si in bucuria de a trai aproape de natura. Tanarul australian descoperise starea de liniste pe care i-o dadea practicarea yoga. Medicul sau a fost impresionat de calmul pe care Ian il dobandise, dar la inceput credea ca este vorba despre seninatatea celor care isi traiesc agonia, in ultimele lor zile de viata. Numai ca dupa cateva saptamani, Ian nu murise, ba parea sa se simta mai bine. Dupa cateva luni de meditatie intensa – reprize de cate o ora, de trei ori pe zi – alaturi de un regim alimentar strict, si-a recapatat puterile, iar diformitatile osoase au inceput sa se retraga. Iata ce crede Ian Gawler, dupa 30 de ani: “Cred ca este vorba despre modul in care traim si despre felul in care percepem viata”. Dupa ce s-a vindecat complet, australianul si-a dedicat viata pentru a-i invata si pe alti bolnavi de cancer cum sa gaseasca aceasta perspectiva salvatoare asupra vietii. Printre mijloacele pe care Gawler le indica in afara de meditatie sunt regimul alimentar strict natural, bazat pe graunte, fructe si legume, tratamente “psiho-spirituale”, printre care si rugaciunea. Toate au drept scop regasirea pacii interioare, a calmului interior si a conexiunii cu nivelurile spirituale ale propriei noastre fiinte. Toate pot fi accesate printr-o practica spirituala.

Calea de la minte la trup

Chiar daca stiinta nu recunoaste complet influenta enorma pe care o practica spirituala o are asupra corpului, totusi s-au facut pasi mari. Psihicul omenesc este recunoscut astazi ca fiind un factor ce contribuie la dezvoltarea cancerului. Stresul psihologic genereaza o eliberare masiva de hormoni care activeaza sistemele “de urgenta” ale corpului, o tensiune interioara. Aceasta activeaza “mediul” in care se dezvolta cancerul, o activare de natura inflamatorie, care faciliteaza dezvoltarea rapida si raspandirea in corp a tumorilor. In plus, produce incetinirea tuturor functiilor de aparare ale corpului, sistemul imunitar, digestia si capacitatea de reparare naturala a tesuturilor lezate. Acesta este un fapt stabilit clar. Astfel a aparut psiho-neuro-imunologia, o stiinta de frontiera, care a descoperit mecanismul prin care stresul este transformat neurologic in hormoni. Acestia, la randul lor, activeaza sistemul nervos, accelereaza pulsul inimii, ridica tensiunea sangelui, contracteaza muschii, ca si cum am fi intr-un pericol real, nu doar perceput. In felul acesta, calea de la minte la trup este clara. A trai intr-o stare de stres permanent inseamna a trai intr-o tensiune corporala permanenta, iar rezultatele acesteia sunt catastrofale. Intr-un fel necunoscut de stiinta, pare ca gandurile au capacitatea de a se condensa, de a deveni mai dense, de a se osifica in corp. Energia negativa a gandurilor se depune ca o zgura in interiorul corpului, paralizand sistemul imunitar si energetic al corpului. Cancerul are atunci cale libera. De asemenea, atunci cand vointa de a trai cedeaza, atunci cand psihicul nostru depune armele, intreg ansamblul fiintei noastre depune armele. Schreiber ilustreaza aceasta regasire a vointei de a trai cu un caz iesit din comun. Helen avea 52 de ani cand a descoperit ca sufera de o forma agresiva de limfom. Sase serii de chimioterapie nu au facut decat sa sporeasca agresivitatea cancerului. A apelat la ultima solutie, un extrem de periculos auto-transplant de maduva osoasa, care necesita folosirea unui medicament atat de toxic, incat distruge complet sistemul imunitar. Dupa transplant, Helen a trebuit sa stea izolata intr-un mediu complet aseptic, lipsita de orice contact uman. Dupa trei saptamani, era intr-o stare atat de rea, incat fiecare clipa parea a fi ultima. “M-am agatat de ultimul lucru care imi mai ramasese: senzatia aerului care-mi patrundea in corp la fiecare respiratie. Agatandu-ma de fiecare respiratie ca si cum ar fi fost ultima, mi-am conectat fiinta, pana in cel mai adanc ungher al sau, cu vointa de a trai. Aceasta forta interioara parea sa ma puna in legatura cu tot ceea ce, in jurul meu, avea viata: copacul de-afara, frunzisul, rasetele copiilor care veneau de pe coridor, uneori chiar licarirea stelelor care se vedeau dupa caderea noptii. Traiam un straniu sentiment de liniste interioara, de pace. Eram impacata cu ideea ca viata, care imi alerga inca prin corp, va continua sa existe in aceasta lume, orice s-ar intampla cu corpul meu”. Helen este inca in viata, au trecut 12 ani si se minuneaza de puterea pe care a descoperit-o in profunzimile fiintei sale si de conexiunea ciudata a acesteia cu toate formele de viata existente. Trairea Helenei este similara celor descrise de mari mistici crestini, si de adeptii marilor traditii spirituale. Descoperirea in interiorul ei a marii forte universale a vietii a refacut conexiunea cu aceasta si i-a salvat viata trupului. In zilele noastre, terapeutii invata bolnavul sa adopte, sa-si asume si sa mentina o stare de liniste sufleteasca si de calm interior, prin intermediul carora sa indeparteze stresul psihologic.

Cai spre starea de pace interioara: creatie, meditatie, respiratie

“Trauma” este termenul folosit pentru a caracteriza un soc care lasa dupa el o urma dureroasa. Traumele pot fi constiente sau inconstiente, sau, mai bine spus, ingropate in inconstient. Aceste traume, fie ca sunt cunoscute sau nu, influenteaza vitalitatea noastra, iar daca ne aflam sub influenta lor, imaginea noastra despre viata este alterata. E ca si cum am purta niste ochelari prin care aceasta se vede in culorile depresiei. Consecintele asupra puterii corpului de a se apara in fata bolii sunt incalculabile. Exista in zilele noastre terapii – numite comportamental cognitive – in masura sa localizeze si sa dezamorseze traume vechi. De asemenea, exista psihologia transpersonala, terapiile de tip gestalt, hipnoza si altele, care toate sunt accesibile acum si in Romania si despre ele puteti afla cu usurinta. Ce putem insa face singuri? Psihicul omenesc are capacitatea de recuperare naturala in urma traumelor, dar uneori, evenimentele sunt atat de dureroase, incat pur si simplu sfasie in profunzime imaginea pe care o avem despre noi insine si increderea pe care o avem in lumea inconjuratoare. Asemenea rani psihice grave, decurgand din incidente cu mare impact emotional, tind sa se transforme in adevarate abcese psihologice. Constiinta incearca sa le izoleze si sa le ingroape, dar atunci cand o asemenea trauma este reactivata de un incident chiar si minor, trecutul tinde sa acapareze complet viziunea noastra despre lume. Una dintre cele mai puternice solutii este creativitatea. Schreiber descrie cazul foarte grav al unei femei a carei vindecare a pornit de la scrierea unei carti, avand ca subiect propria sa drama. Scriind-o s-a eliberat de ea. Orice activitate creativa este o supapa pentru tulburarile psihice. De asemenea, o alta cale foarte puternica este aceea de a porni un proiect important, de a implini un vis la care tinem foarte mult si pe care l-am amanat mereu. Pare ca “a crea” este un verb miraculos, care are puterea de a debloca energiile noastre psihice si fizice. Creati orice, de la o noua infatisare pentru voi, la un nou aranjament al florilor din gradina. Orice forma de exprimare este la fel de buna. Singura conditie este sa va bucure ceea ce faceti. “Cand ranile trecutului se vindeca, energia care a fost folosita pentru ingroparea trecutului este eliberata”, spune Schreiber. Dar cum ramane cu stresul de fiecare zi? Un ziarist l-a intrebat pe Dalai Lama daca ocuparea tarii sale de catre chinezi, intemnitarea si torturarea prietenilor sai, distrugerea templelor si toate celelalte nu i-au tulburat pacea interioara. Dalai Lama a raspuns: “Chinezii mi-au luat totul. Nu le voi permite sa imi rapeasca si sufletul”. Dar cum facem asta? Vechea ideograma chineza pentru cuvantul “gand” este alcatuita din doua caractere: “creier” si “inima”. Inteleptii antici chinezi vedeau activitatea mintii ca pe o impreunare a ratiunii si a simtirii. Stiinta medicala moderna a dovedit ca aceasta nu e doar poezie, ci o realitate. Creierul si inima comunica permanent, iar functionarea ideala este aducerea lor “in rezonanta”. Relatiile armonioase conduc la starea de bine. In ultimii 5000 de ani, toate traditiile medicale si spirituale majore din est – yoga, meditatia, tai chi sau qi gong – ne invata ca orice individ poate prelua fraiele existentei sale interioare si ale functionarii trupului. Medicina traditionala europeana crestina ne invata acelasi lucru. Cheia este simpla concentrare a atentiei (mintii) si a respiratiei. Numeroase studii moderne au dovedit ca aceasta este una dintre cele mai bune cai de a reduce impactul stresului si de a ne auto-induce starea de pace interioara.

a) Concentrarea atentiei in interior

In lumea comunicarii moderne, acest lucru este dificil, pentru ca telefoanele, e-mail-urile si televizorul ne distrag atentia de la interior. Dar aceasta poate fi antrenata. In peste 300 de spitale din Statele Unite exista programe de meditatie active, menite sa aduca pacea interioara bolnavilor. Meditatie inseamna a ramane un timp singur cu sine, a fixa toata atentia pe respiratie si a simti tot ceea ce se petrece in interior. La inceput, atentia se imprastie mereu, dar un program regulat de meditatie aduce cresteri spectaculoase, in doar cateva zile. In plus, a ne oferi un rastimp numai pentru noi insine este un semn de iubire si de pretuire pentru ceea ce suntem.

b) Respiratia – marea conexiune

Cum procedam? Incepeti prin a va aseza confortabil, cu spatele drept. Inchideti ochii, incercati sa va concentrati si trageti de doua ori aer in piept, incet si profund. O senzatie de confort si stare de bine se va resimti in piept si umeri. Indreptati-va atentia catre inspiratie. Urmariti cu atentie drumul aerului prin nas in piept, apoi expirati usor, lasand aerul sa paraseasca corpul, incet, elegant, pana la sfarsit, incat la final nu mai ramane decat o adiere, aproape imperceptibila. Faceti o scurta pauza fara sa respirati. Concentrati-va asupra senzatiei pe care o aveti. Prin practica, poti ajunge sa iti simti inima batand, sustinandu-ti viata. La finalul pauzei, imaginati-va cum o mica scanteie se aprinde de la sine si declanseaza un nou ciclu al respiratiei. Ceea ce simti este scanteia vietii, care exista intotdeauna in noi, si pe care, prin procesul de concentrare si relaxare, o poti descoperi pentru intaia oara.
De multe ori, la cei care practica pentru intaia data respiratia constienta se pot vedea lacrimi pe obraz. Ei descopera o imensa senzatie de bunastare naturala, care le-a lipsit. Mai tarziu, oamenii care mediteaza invata ca in orice moment pot sa intre in contact cu buna-starea si calmul regasite prin meditatie. Cu putina practica, acestia le vor afla in timp ce asteapta la coada la magazin, cand sunt prinsi intr-un ambuteiaj sau infrunta jignirile unui coleg la birou. Acestia se pot reconecta la aceasta sursa de pace prin concentrarea atentiei asupra unei expiratii prelungite, precum si asupra pauzei care o urmeaza. Revenind la cancer, meditatia bazata pe respiratie produce linistea interioara, despre care vorbeste Schreiber. Linistea datatoare de echilibru si optimism. Sufletul e pregatit sa lupte cu boala.

Horia Ţurcanu

articol publicat în Revista Formula AS, 2009