Candela aprinsă

Ce sfânt ne veghează atunci când muncim?

2011-09-28T09:56:00.000+03:00

Din cele mai vechi timpuri, oamenii şi-au pus nădejdea în mijlocirea sfinţilor înaintea lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel amintea creştinilor din Efes: "Nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu" (Efeseni 2, 19). Pentru îndeletnicirile din timpul vieţii, pentru minunile lor sau pentru felul cum au pătimit, unii sfinţi au fost asociaţi cu anumite activităţi şi au devenit ocrotitori spirituali ai acestora.

În perioada persecuţiilor, creştinii păstrau vie memoria celor care îndurau chinuri pentru credinţa lor, fiindu-le alături în timpul pătimirilor şi îngrijindu-se de rămăşiţele lor pământeşti după trecerea la cele veşnice. Iată cum este descris cultul martirilor în "Constituţiile Sfinţilor Apostoli prin Clement" (V, I, 2), document din Antiohia anilor 380: "Cel condamnat pentru numele Domnului Dumnezeu este un martor sfânt, un frate al Domnului, un fiu al Celui Preaînalt, un receptacol al Duhului Sfânt, prin Care fiecare din cei credincioşi a primit luminarea slavei Evangheliei ş2 Co. 4, 4ţ întrucât s-a învrednicit de cununa nestricăcioasă ş1 Co. 9, 25ţ, de mărturia dată pătimirilor Lui şi de comuniunea cu Sângele Lui şi s-a conformat morţii lui Hristos şFlp. 3, 10ţ spre înfiere". Mucenicii "au fost declaraţi fericiţi de Dumnezeu şi cinstiţi de către bărbaţi cuvioşi ca unii curaţi de orice greşeală, neschimbabili în faţa păcatului, neclintiţi în cele bune, neînduplecaţi în elogii; despre ei spunea David: "Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui" şPs. 115, 6ţ. Şi Solomon: "Pomenirea dreptului e cu laude" şPr. 10, 7ţ. Iar profetul zicea: "Bărbaţii drepţi vor fi ridicaţi" şIs. 57, 1ţ" (C. Ap. V, VIII, 2).

Creştinii recuperau trupurile martirilor din locurile unde erau executaţi, iar mormintele acestora deveneau loc de pelerinaj. După încheierea persecuţiilor, creştinii au ieşit din catacombe şi au putut ridica pe locurile mormintelor mucenicilor lăcaşuri de închinare. Literatura aghiografică reproduce atât pătimirea sfinţilor, cât şi evlavia cu care creştinii îi venerau.

Prin punerea numelor de sfinţi cu prilejul săvârşirii Sfintei Taine a Botezului, creştinul primeşte drept ocrotitor pe cel al cărui nume îl poartă. Bisericile, de asemenea, îi au pe sfinţi drept hramuri şi ocrotitori, în altar aflându-se părticele din moaştele mucenicilor în sfânta masă. În perioada de început a creştinismului liber, bisericile închinate unor sfinţi care aveau un cult dezvoltat în zonă au făcut ca întregi cetăţi să fie puse sub ocrotirea unui sfânt. În Evul Mediu, breslele de meşteşugari şi-au ales drept ocrotitor câte un sfânt a cărui viaţă rezona cu meseria aleasă de ei. Biserici, cetăţi, târguri şi ţări întregi au ales, cu timpul, ocrotirea unor sfinţi. Ajutorul primit de la Dumnezeu în urma rugăciunilor închinate unor sfinţi în momente de grea încercare a făcut ca oamenii să vadă în acel sfânt un grabnic ajutător în faţa unei anumite plăgi.

Ocrotitorul statisticienilor

La 1 septembrie, în prima zi a noului an bisericesc, îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, cel care a fixat cronologia erei creştine. Începând din anul 2008, Cuviosul Dionisie este ocrotitorul Institutului Naţional de Statistică din România. Un comunicat postat de instituţia amintită la scurt timp după această decizie arată că "în luna septembrie 2008, în urma primirii la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, prof. univ. dr. Vergil Voineagu, s-a convenit ca Sfântul Dionisie Exiguul să fie ales ca sfânt protector al institutului, recunoaştere a legăturilor statornicite prin vreme între Biserica Ortodoxă Română şi statistica oficială românească. Alegerea nu a fost întâmplătoare, pentru că, aşa cum statistica are ca menire măsurarea, an de an, şi cuantificarea cantitativă cu ajutorul numerelor a progreselor economice şi sociale ale societăţii, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul şi-a consacrat o parte din ştiinţa şi străduinţa sa modificării sistemului de măsurare a trecerii timpului".

Ocrotitorul pompierilor

Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului, pomenit la 15 septembrie, este ocrotitorul spiritual al pompierilor din România. Ales mitropolit al Timişoarei, a păstorit între anii 1650 şi 1653, după care s-a retras la Mănăstirea Partoş, unde a trăit până la trecerea la Domnul. Tradiţia spune că Sfântul Iosif, pe când era mitropolit, a salvat oraşul Timişoara de la incendiu: invocând ajutorul divin în faţa bisericii, o ploaie torenţială pornită din senin a stins focul, salvând cetatea de la pieire: "Ca să arăţi marea ta milostivire pentru turma ta şi râvna pentru slobozirea ei din toate nevoile ce-o împresurau, atunci când pârjolul focului s-a întins să cotropească toată cetatea Timişoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugăciunea ta mai fierbinte decât vâlvătaia lui, scăpând neatinsă biserica slujirii tale şi oprind, prin ploaia năpraznică pe care cerul a trimis-o ţie în ajutor, întinderea focului" (Acatistul sfântului). Sfântul Sinod a binecuvântat cererea instituţiei pompierilor militari de a primi drept ocrotitor spiritual pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, "pentru a aduce spor duhovnicesc şi revărsarea darurilor binefăcătoare şi ocrotitoare ale Bunului Dumnezeu peste pompierii români şi lucrarea acestora în folosul binelui obştesc şi românesc".

Patronul spiritual al arhitecţilor

Sfântul Apostol Toma, pomenit la 6 octombrie, este socotit ocrotitorul arhitecţilor. Acest patronaj stă în legătură cu o tradiţie legată de viaţa sfântului din India, unde sorţii au rânduit ca el să propovăduiască. Regele Gondofor al Indiei i-a cerut Sfântului Toma să-i construiască un palat imperial, asigurându-i toate resursele materiale. Cu banii împăratului, Toma a făcut milostenie creştinilor din India, arătând regelui că i-a construit palat măreţ în ceruri. În chip minunat, fratelui regelui i-a fost descoperit palatul ridicat prin milostenia lui Toma în ceruri şi astfel Gondofor a crezut şi s-a botezat.

<br>

Ocrotitorul diplomaţilor şi al mesagerilor

Sfântul Arhanghel Gavriil (8 noiembrie) este prezentat de Sfânta Scriptură drept mesager al lui Dumnezeu în faţa oamenilor: "Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Şi am fost trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea" (Luca 1, 19). Pentru aceasta, diferite organizaţii din lume îl socotesc drept ocrotitor al diplomaţiei sau al activităţilor ce presupun mesagerie sau comunicare.

Ocrotitorul vameşilor şi al contabililor

"Şi plecând Iisus de acolo, a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis acestuia: Vino după Mine. Şi sculându-se, a mers după El", spune Evanghelia după Matei 9, 9. Înainte de chemarea la apostolat, Matei era vameş la Marea Galileei, activitate ce consta în încasarea taxei cuvenite stăpânirii romane de la negustorii care treceau lacul Ghenizaret. Vameşul Matei avea să devină Sfânt Apostol şi Evanghelist, pomenit de Biserică la 16 noiembrie şi socotit ocrotitor al vameşilor şi al contabililor.

Ocrotitorii pescarilor şi ai marinarilor

Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, ocrotitorul României, pomenit la 30 noiembrie, este socotit şi patron spiritual al pescarilor. Ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântul Andrei a fost cel dintâi chemat la apostolat şi L-a mărturisit în faţa fratelui său, Simon-Petru: "Am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos)" (Ioan 1, 41). Alegerea sa drept ocrotitor al pescarilor este legată de ocupaţia Sfântului Andrei din Betsaida Galileei, cea de pescar alături de fratele său, Petru.

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, pomenit la 6 decembrie, este socotit ocrotitor al marinarilor. Vieţuitor în secolul al IV-lea, Acatistul îl numeşte "cale nerătăcită a celor ce înoată pe mare" şi "bun cârmuitor al corabiei celei duhovniceşti". Tradiţia spune că Sfântul Nicolae a izbăvit o corabie de la înec, în timpul unei furtuni pe Marea Adriatică.

Minerii au ocrotitoarea lor

Sfânta Muceniţă Varvara, pomenită la 4 decembrie, este ocrotitoarea minerilor. Conform sinaxarului, această sfântă a primit moarte martirică la începutul secolului al IV-lea, fiind ucisă pentru credinţa sa de însuşi tatăl ei. Fugind din calea părintelui său, a ajuns în faţa unui munte şi s-a rugat lui Dumnezeu să o salveze. În chip minunat, peretele din piatră s-a despărţit, primind pe muceniţa Varvara înăuntru, după care s-a închis. Tatăl ei a găsit-o ascunsă într-o peşteră şi a predat-o dregătorilor, care au martirizat-o. Pentru această minune a adăpostirii în stâncă, Sfânta Muceniţă Varvara este ocrotitoarea celor care coboară în adâncuri pentru a trudi călăuziţi de lămpaşul credinţei. În luna mai a acestui an, o delegaţie a Mitropoliei de Kaessariani din Grecia a adus în Arhiepiscopia Râmnicului racla cu moaştele muceniţei, sfintele relicve fiind depuse spre închinare în Biserica "Sfânta Muceniţă Varvara" din salina de la Ocnele Mari, Vâlcea.

Ocrotitorii învăţământului teologic

Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, pomeniţi la 30 ianuarie, sunt ocrotitorii învăţământului teologic. Cei trei mari dascăli ai lumii şi ierarhi sunt consideraţi patronii învăţământului teologic începând din anul 1936, când primul Congres de teologie de la Atena i-a ales drept ocrotitori.

Patronul spiritual al viilor, livezilor şi păsărilor

Sfântul Mucenic Trifon, pomenit la 1 februarie, este cinstit drept ocrotitor al viilor, livezilor şi al păsărilor. Ocrotirea Sfântului Trifon asupra păsărilor vine din fileră rusă, legată de o întâmplare a unui slujitor al lui Ivan cel Groaznic, cu numele Trifon Patrikeiev. Prin mijlocirea Sfântului Trifon, acesta a aflat în chip minunat şoimul pierdut de ţar, salvându-şi viaţa. În iconografie, sfântul este reprezentat purtând în mână o seceră, o crenguţă de viţă-de-vie sau un şoim pe braţ.

Ocrotitorul militarilor şi al lucrătorilor pământului

Mucenic zugrăvit de iconografia ortodoxă în uniformă militară, Sfântul Gheorghe, pomenit la 23 aprilie, este ocrotitorul Forţelor Terestre ale Armatei Române. În timpul vieţii pământeşti, Sfântul Gheorghe a slujit în armata romană a împăratului Diocleţian, la începutul secolului al IV-lea, dar a fost martirizat pentru credinţa sa creştină. "Purtător de biruinţă", cum îl numeşte Biserica, a fost ales ocrotitor al militarilor, ca un viteaz oştean nevoitor al Împăratului Iisus, după cum spune Acatistul sfântului. De asemenea, pentru că numele Sfântului Gheorghe tradus din greacă înseamnă "lucrător al pământului", este ocrotitor spiritual al celor care îşi câştigă existenţa din cultivarea roadelor pământului.

Ocrotitoarea arheologilor

Flavia Julia Helena Augusta este Sfânta Elena, pomenită la 21 mai alături de fiul său, Sfântul Constantin cel Mare, ca împăraţi "întocmai cu apostolii". La vârsta bătrâneţii, a întreprins o expediţie la Locurile Sfinte, pentru a descoperi Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos. La 14 septembrie 326, Sfânta Cruce era arătată solemn credincioşilor de către episcopul Macarie al Ierusalimului, prilej cu care s-a instituit praznicul Înălţării Sfintei Cruci. În timpul căutărilor de la începutul secolului al IV-lea, mijlocite de Sfânta Elena, s-au descoperit locurile Sfintelor Pătimiri, construindu-se din danii împărăteşti ansamblul arhitectonic de la Ierusalim. Pentru că a iniţiat cercetările de la Locurile Sfinte, arheologii au ales-o pe Sfânta Împărăteasă Elena drept ocrotitoare a breslei.

Ocrotitorii celor întemniţaţi

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, pomeniţi de Biserică împreună la 29 iunie, sunt ocrotitorii celor întemniţaţi şi ai sistemului penitenciar din România. Cei doi corifei ai apostolilor sunt exemple ale iertării prin pocăinţă, Petru lepădându-se de Mântuitorul Hristos, iar Pavel prigonind pe creştini. Pentru credinţa lor, ambii au fost închişi şi au primit aceasta ca pe o încercare de la Dumnezeu, pătimind moarte mucenicească. Patriarhia Română şi Ministerul Justiţiei au încheiat protocoale privind desfăşurarea asistenţei religioase în sistemul penitenciar românesc, în anul 1993 (art. 15) şi în anul 1997 (art. 10), conform cărora "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel vor fi consideraţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România". Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor prevede, în articolul 77 al Legii 293 din 28 iunie 2004, că "ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a personalului din sistemul administraţiei penitenciare".

Patronul spiritual al Aviaţiei Române

Începând din anul 1994, Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul este ocrotitorul Aviaţiei Române. Astfel, la 20 iulie se sărbătoreşte Ziua Forţelor Aeriene. În iconografia ortodoxă, Sfântul Ilie este zugrăvit în car de foc zburând spre văzduh, după cuvântul Scripturii: "Deodată s-a ivit un car şi cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer" (IV Regi 2, 11). De asemenea, în cadrul Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" din Otopeni funcţionează o capelă al cărei hram şi ocrotitor este Sfântul Prooroc Ilie.

"Doctorii fără de arginţi"

În calendarul ortodox, o serie de sfinţi sunt pomeniţi drept "doctori fără de arginţi". Dintre aceştia, Sfinţii Cosma şi Damian, Chir şi Ioan şi Sfântul Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon sunt socotiţi ocrotitori ai medicilor. Pentru că în viaţa pământească s-au remarcat prin darul tămăduirilor, instituţiile de îngrijire a bolnavilor i-au ales drept ocrotitori şi le-au închinat altarele capelelor.

Ziua Marinei Române

De mai bine de un secol, la praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august) se sărbătoreşte Ziua Marinei Române, Născătoarea de Dumnezeu fiind ocrotitoare a marinarilor. În august 1902, Cristea Georgescu, primarul oraşului Constanţa, trimitea o adresă reşedinţelor de judeţ din întreaga ţară, anunţând manifestările legate de această sărbătoare deja consacrată: "Cu ocazia serbării zilei de 15 august a.c. - Sfânta Maria -, patroana Marinei, vor avea loc în apele Constanţei şi pe uscat nişte serbări demne de văzut, precum regate, alergări, corabia argonauţilor şi altele". Manifestările de Ziua Marinei au luat amploare în perioada regalităţii, în care slujba de Te Deum nu lipsea, însă s-au desacralizat în vremea comunismului. Începând din anul 1990, s-a revenit la celebrarea Zilei Marinei Române la 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, iar în 2009 praznicul a fost declarat sărbătoare naţională şi zi liberă.

Sursa: Ziarul Lumina

Viaţa duhovnicească a pictorului bisericesc - Părintele Sofian Boghiu

2011-09-23T10:03:00.001+03:00

Parintele Sofian Boghiu - Viata duhovniceasca a pictorului bisericesc pe video.crestinortodox.ro

Fericit este omul care-si va umple casa de copii...

2011-09-20T15:01:00.000+03:00

... nu se va rusina cand va grai cu vrajmasii sai in poarta. (Ps. 126, 5)

via Dana

Apropo de aceasta...v-aţi gândit vreodată că toată problema cu pensionarii şi pensiile lor o avem mai ales din cauza faptului că imediat după revoluţie a crescut numărul avorturilor?!...dacă numărul muncitorilor era direct proporţional cu cel al pensionarilor nu cred că mai existau azi probleme din acest punct de vedere...e ca un lanţ trofic...fiecare verigă care nu funcţionează aşa cum trebuie aduce după ea slăbiciune şi celorlalte verigi....tot ceea ce se face fără Dumnezeu aduce pagubă...Să luăm aminte!

Catedrala Mântuirii Neamului - prezentare ansamblu

2011-09-17T16:51:00.000+03:00

Relaţia tată-fiu

2011-09-17T13:35:00.000+03:00

În sfârşit o reclamă realizată cu bun simţ (mă întreb cine a realizat-o)..şi mai mult decât atât are şi un mesaj foarte important pentru noi toţi...dar totuşi să fim atenţi la cât de mult timp petrecem în faţa tv-ului...
astfel de reclame le numeri pe degetele de la o mână..
Numai bine! A.T.

Despre greutăţile vieţii..

2011-09-17T13:00:00.000+03:00

Vreau să pricepi şi tu că nu există nici o greutate care să nu fie rezolvată prin Hristos.
Dăruieşte-te lui Hristos, iar El va găsi o soluţie.

Să nu te temi de greutăţi, ci să le îndrăgeşti şi să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru ele.
Neîndoios, sunt menite a-ţi sfinţi sufletul.

Sursa: "Flacăra dumnezeiască pe care a aprins-o în inima mea Părintele Porfirie"- Agapie Monahul, pag. 102

Sfaturi pentru mamele însărcinate

2011-09-16T11:30:00.000+03:00

Odată Părintele i-a spus unui pediatru:

- Să le spui mamelor să simtă cât de mult le-a cinstit Dumnezeu, Care le-a învrednicit să devină mame. Din momentul în care poartă în pântece embrionul conceput, au o a doua viaţă. Să vorbească pruncului încă nenăscut şi să-l mângâie, prin propriul lor pântece, iar fătul va simţi mângâierea în chip tainic.

Să se roage cu multă iubire pentru el. Altminteri, nu doar copilul nou-născut, ci şi fătul, simt lipsa de dragoste a mamei, nervii, supărarea, scârba. Astfel se provoacă traume sufleţelului, care îl însoţesc toată viaţa.

Dacă mamele au simţăminte sfinte şi duc o viaţă sfântă, îşi sfinţesc şi copilul, chiar din momentul conceperii sale.

Aceleaşi lucruri sunt valabile şi pentru tată.

Sursa: "Flacăra dumnezeiască pe care a aprins-o în inima mea Părintele Porfirie"- Agapie Monahul, pag. 103

Cu drag, Andreea Tatiana

Slava Laudelor gl.6 - Cursantii de la Masterclass byzantin editia a4-a

2011-09-15T17:09:00.000+03:00

Podoabele şi machiajul în Biserică

2011-09-10T07:00:00.000+03:00

La fel ca şi bogăţia, podoabele sau bijuteriile sunt asociate în Sfânta Scriptură cu darurile primite de la Dumnezeu. Grija lui Dumnezeu faţă de poporul său este ilustrată uneori ca o metaforă a împodobirii: ""Ţi-am dat veşminte brodate, încălţăminte de piele fină, o legătură de vison pentru cap şi o mantie de mătase. Te-am gătit cu podoabe şi ţi-am pus brăţări la mâini şi salbe la gât. Ţi-am dat inel în nas şi cercei în urechi şi pe cap ţi-am pus o coroană minunată. Aşa ai fost împodobită cu aur şi cu argint şi îmbrăcămintea ta era de vison, de mătase şi de ţesături brodate; te-ai hrănit cu pâine din cea mai bună făină de grâu, cu miere şi untdelemn, şi erai foarte frumoasă şi ai ajuns la vrednicia de regină. Ai fost renumită printre neamuri pentru frumuseţea ta, pentru că ea era desăvârşită datorită strălucirii Mele cu care te-am îmbrăcat", zice Domnul Dumnezeu" (Iez. 16,10-14).

În descrierea femeii ideale pe care o face înţeleptul Solomon, se menţionează garderoba ei impresionantă: "Ea îşi face învelitori; hainele ei sunt de vison şi de porfiră" (Prov. 31, 22). Bijuteriile sunt folosite şi ca daruri de nuntă, Avraam dăruindu-i nurorii sale Rebeca inel de aur de pus în nas şi două brăţări de aur (cf. Fc. 24, 22, 30, 47).

În acelaşi timp, pierderea podoabelor sau a bogăţiilor apare în Sfânta Scriptură ca pedeapsă pentru mândrie sau ca o consecinţă naturală a unei vieţi dezordonate, păcătoase (cf. Is. 3, 16-26). De aceea, atunci când omul revine de la trăirea păcătoasă, întorcându-se la casa Tatălui, el primeşte îmbrăcămintea cea bună, inel pe deget şi încălţăminte în picioare (cf. Lc. 15, 22).

În perioade ale decadenţei, accesoriile frumuseţii şi ale bogăţiei se fac prilej de păcat. Sfântul Ioan Gură de Aur este foarte acid atunci când critică o purtare prea fastuoasă, mai ales dacă este vorba de cadrul cultului divin: "Tu însă, ca şi cum te-ai duce la paradă, nu la biserică, aşa te împodobeşti din cap până în picioare!" El vede în aceasta un motiv al decăderii bărbaţilor: "Din pricina aceasta miile şi miile de păcate, din pricina aceasta bărbaţii ajung nişte desfrânaţi, pentru că voi, femeile, nu-i faceţi să trăiască creştineşte, nu-i faceţi să filosofeze, ci-i învăţaţi să le placă podoabele cu care se împodobesc femeile stricate."

Sfântul Apostol Petru recomandă ca "podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Că aşa se împodobeau, odinioară, şi sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându-se bărbaţilor lor, precum Sarra asculta de Avraam şi-l numea pe el domn, ale cărei fiice sunteţi, dacă faceţi ce e bine şi nu vă temeţi de nimic" (I Pt. 3, 3-6). Apostolul nu interzice purtarea oricăror podoabe, ci previne asupra importanţei prea mari care se poate da unor lucruri fără prea mare valoare spirituală. De aceea el recomandă modestia în comportament şi îmbrăcăminte.

Cât priveşte mai ales mersul la biserică, femeia trebuie să aibă o ţinută decentă, care să nu atragă prea mult atenţia. Astfel fiecare se va putea concentra la rugăciune. Podoabele purtate nu trebuie să contrasteze prea mult cu sărăcia oamenilor din jur, atrăgând invidie sau clevetire. Crucea se va purta doar la gât, nu ca podoabă la cercei, inele sau brăţări.

Cu privire la machiaj, rolul primordial al acestuia este de a acoperi defectele din naştere sau dobândite în oarecare fel. Mai ales la biserică, el nu trebuie să fie folosit într-un mod extravagant sau ispititor. Deşi poate lipsi cu desăvârşire, se impune ca măcar buzele să nu fie pictate. În biserică sărutăm icoanele, dreapta preotului, Sfântul Potir după ce ne împărtăşim şi nu trebuie să rămână urme necuviincioase în urmă. Sunt unii preoţi care pe bună dreptate nu primesc la Sfânta Împărtăşanie femei care se machiază. În acest context trebuie mai degrabă să luăm aminte la cuvintele lui Tertulian, care recomandă: "Pictaţi-vă ochii cu sfiiciune, şi gura cu tăcere; agăţaţi-vă de urechi Cuvântul lui Dumnezeu; la gât puneţi-vă jugul lui Hristos; îmbrăcaţi-vă cu perlele neprihănirii, inul subţire al sfinţeniei, purpura modestiei. Astfel înfrumuseţate, veţi avea pe Dumnezeu ca iubit". Deşi aceste lucruri au fost menţionate mai ales cu privire la femei, ele sunt valabile şi pentru unii bărbaţi.

Sursa

Troparul Naşterii Maicii Domnului

2011-09-08T23:10:00.000+03:00

Particip la ONGFest

2011-09-08T22:44:00.000+03:00

Vineri - 9 septembrie 2011

8.30 - 12.00 : Atelier de creaţie - Sub indrumarea unor cunoscători, participanţii vor învăţa să creeze obiecte de hand made, să confecţioneze brăţări din sfoara, broşe, decoraţiuni realizate cu tehnica şerveţelului să creeze obiecte de hartie dupa tehnica origami. Toate obiectele create vor fi păstrate de către participanţi, ca o amintire placută a vizitei lor la acest festival.

Eu mă voi ocupa de partea cu broşele şi decoraţiunile realizate cu tehnica şerveţelului..Vă aştept cu drag! :)

12.00 - 16.00 : "Să vorbim despre tineri şi tinereţe" - Dialog deschis cu Laurenţiu Dumitru - scriitor, editor şi publicist.
Laurenţiu Dumitru a abordat în activitatea sa de scriitor şi conferenţiar, cu precădere problemele tinerilor. Modul său cald, non-formal, viu de a trata aceste probleme şi oamenii în sine, l-au făcut extrem de apreciat şi iubit. În cadrul activităţii noastre, îi invităm pe participanţi la un dialog prietenesc, deschis şi lipsit de formalism, cu acest teolog pe care mulţi şi-ar dori să-l cunoască personal.

16.00 - 20.00 : Atelier interactiv de pictură deschis participanţilor de orice vârstă indiferent de abilitate sau experienţă. Participanţii vor învăţa să picteze folosind tehnica peisajului, facepainting, portret, etc.

Sâmbătă - 10 septembrie 2011

10.00 - 12.00 - "Cu Laurenţiu la cafeaua de dimineaţă" . Vă invităm la o cafea şi o discuţie prietenească cu Laurenţiu Dumitru şi alţi membri ai asociaţiei noastre.

12.00 - 16.00 - "Treasure hunt" - Vă invităm la un concurs antrenant şi amuzant, la un circuit captivant de treasure hunt, cu surprize, voie bună şi prietenie.

16.00 - 20.00 - "O fotografie = O bucurie" - Participanţii vor beneficia gratuit de o fotografie profesionistă, în spaţiul generos al parcului, fotografie pe care o vor primi prin e-mail. Fiecare doritor are dreptul la o singură fotografie.

Duminică - 11 septembrie 2011

10.00 - 12.00 - Atelier de creaţie

12.00 - 16.00 " Azi povestim despre cărţile ortodoxe care ne-au plăcut" - Discuţii libere despre cărţile ortodoxe pe care le iubim în mod deosebit, care ne-au marcat într-un fel sau altul, moderată de scriitorul Laurenţiu Dumitru.

16.00 - 20.00 - "O fotografie = O bucurie"

Pe parcursul întregului program, la stand veţi găsi informaţii despre activitatea şi proiectele asociaţiei, precum şi oportunităţi de implicare în cadrul Asociaţiei Orthograffiti si Revistei Orthograffiti.

Preoteasa Chiriachi Ţituridu

2011-09-05T09:00:00.000+03:00

De curând am terminat de citit cartea "Asceţi în lume" scrisă de Ieromonahul Eftimie Athonitul, carte pe care v-o recomand. Redau mai jos una dintre vieţile care se regăsesc în această carte.

Aceasta s-a născut în 1870 şi s-a căsătorit în 1890 cu Gheorghe Ţituridu , care a fost hirotonit preot şi a slujit în satul lor, Ţopli din Pont. Au dobândit şase fiice şi un fiu, care a murit de mic.
Preoteasa Chiriachi era simplă, foarte evlavioasă şi foarte milostivă. Suferea şi plângea când vedea nefericirea oamenilor. Avea întotdeauna deschisă uşa casei ei, locul în care cei săraci şi flămânzi găseau mâncare şi căldură, iar cei străini, loc de găzduire.
În anul 1903 părintele Gheorghe s-a mutat împreună cu familia sa în satul Atara sau Azanta din regiunea Sohum (Georgia). Era singurul preot din acel ţinut unde trăiau mulţi refugiaţi greci. Liturghisea, boteza, cununa şi citea bolnavilor rugăciuni. În casa sa îşi găseau scăparea zeci de refugiaţi care "nu aveau unde să-şi plece capul" . Preoteasa cea milostivă frământa neobosită, gătea şi îi hrănea pe săracii care îşi găseau scăparea la casa lor. Îi iubea şi îi mângâia ca pe copiii ei. Pentru că nu încăpeau toţi în micuţa lor căsuţă, a cerut părintelui Gheorghe să facă o casă de oaspeţi mare. Astfel, putea găzdui acolo până la o sută de persoane.
Evlavioasa preoteasă, în timp ce hrănea atâtea guri flămânde, ea însăşi postea în fiecare zi până la ceasul al nouălea din zi (ora 3 după-amiază), Până la Vecernie nu mânca şi nu bea nimic. Mergea la biserică, lua anaforă şi apoi mânca. Carne sau alte mâncăruri de frupt nu mânca niciodată, ci doar verdeţuri şi fructe.
Odată, ăe când trecea împreună cu părintele Gheorghe pe lângă cimitirul din Suhum, a cerut ca atunci când va muri să fie îngropată acolo. Preotul s-a mirat, fiindcă era tânără, având în jur de 40 de ani. Peste câteva zile s-a îmbolnăvit şi a murit. Atunci au îngropat-o în acel cimitir, potrivit dorinţei ei.
La 7 ani de la adormirea ei s-a arătat părintelui Gheorghe în vis şi i-a zis: "Şapte ani de zile nu te-ai îndurat de mine, ci m-ai lăsat sub pământ. Să vii să mă scoţi!". Acest vis l-a avut în repetate rânduri. Un monah de la Mănăstirea NovaFon din Tranda vedea în fiecare seară o lumină pogorându-se pe mormântul ei şi auzea o voce spunându-i: "Să vii la mormântul meu ca să mă scoţi de acolo!"
Într-adevăr, s-a săvârşit mutarea Moaştelor ei şi atunci au văzut cu toţii osemintele ei curate, iar sub ele se afla apă. O bună mireasmă a umplut locul acela şi cu uimire au observat că mâna cea dreaptă, pe care purta verigheta, urechea şi inima ei erau nestricate, iar celelalte oseminte erau galbene ca ceara.
Mâna şi inima le-a luat călugărul din Tranda, pe când celelalte oseminte se păstrează la Sankt-Petersburg.

Sursa: "Asceţi în lume I" - Ieromonahul Eftimie Athonitul, ed. Evanghelismos, 2009

Candelă

2011-09-03T10:47:00.001+03:00

Un nou an bisericesc

2011-09-01T15:14:00.000+03:00

...pe care vi-l doresc plin de roade duhovniceşti.

Anul Nou bisericesc incepe pe 1 septembrie si se incheie pe 31 august. Potrivit traditiei iudaice, in aceasta zi Dumnezeu a inceput lucrarea de creare a lumii si tot in aceasta zi, Mantuitorul a pus inceput activitatii Sale de propovaduire a Evangheliei.

Prima sarbatoare importanta din inceputul anului bisericesc este Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), iar ultima sarbatoare din acest an bisericesc este Adormirea Maicii Domnului (15 august). De aici reiese ca atat inceputul anului, cat si sfarsitul lui stau sub ocrotirea Maicii Domnului. Acest lucru ne este descoperit si in troparul slujbei in care ii multumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a daruit in anul care a trecut si Il rugam sa binecuvinteze anul care incepe: "A toata faptura, Ziditorule, Cel ce vremile si anii ai pus intru puterea Ta, binecuvinteaza cununa anului bunatatii Tale, Doamne, pazind in pace poporul si tara aceasta, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, si ne mantuieste pre noi"...continuare

Fanuropite - reţete

2011-08-30T23:00:00.001+03:00

Reţeta 1

3 căni făină
1 cană zahăr
¾ de cană ulei de măsline
½ de cană suc de portocale
½ de cană brandy
½ de cană stafide sau miez de nucă măcinat
1 linguriţă scorţişoară
1 linguriţă cuişoară praf
Praf de copt

Toate ingredientele se mixează. Se unge o tavă cu ulei de măsline şi puţin zahăr şi făină.
Se toarnă întreaga compoziţie, care se va tăia ulterior. Se coace la foc mijlociu aproximativ o oră.

Reţeta 2

O cană de zahăr
O cană de ulei de măsline
2 căni suc de portocale
¾ de cană stafide
¾ de cană alune măcinate
Bicarbonat
Vanilie
4 căni făină

Zahărul şi uleiul se amestecă până devin ca o cremă. Bicarbonatul se dizolvă în sucul de portocale şi se adaugă treptat la amestecul de zahăr şi ulei. După ce se amestecă şi celelalte ingrediente, se toarnă compoziţia în tavă unsă, dându-se la cuptor pentru 45-50 min. Se taie în pătrate şi nu se servesc decât după binecuvântare la biserică.

Reţeta 3

Aveţi nevoie de:

1 cană de zahăr
1 cană de ulei
2 căni suc de portocale
3/4 de cană stafide
3/4 de cană nuci mărunţite
1 linguriţă scorţişoară
1 linguriţă praf de copt
zahăr vanilat
4 căni făină

Zahărul şi uleiul se amestecă bine. Praful de copt se dizolvă în sucul de portocale şi se toarnă în compoziţie. Se adaugă şi celelalte ingrediente, se toarnă compoziţia în tava unsă, dându-se la cuptor pentru 45-50 min (până când la proba cu scobitoarea aceasta iese curată). Tăiaţi-le în pătrate şi împărţiţi-le după ce au fost binecuvântate la biserică de către părintele paroh.

Reţeta 4

12 linguri de făină
2 linguri de zahăr
2 linguri de ulei
drojdie cât o nucă şi apă
Se frământă, se coace şi se împarte la săraci.

Reţeta 5 - aceasta este, după cercetările mele şi aşa cum aflaţi şi din postarea Laurei, reţeta "oficială" a "fanuropitelor", adusă din Grecia.

- 375 ml. ulei de masline extra virgin
- 500 g. zahar
- 1 kg. faina
- 375 ml. apa calduta
- 125 ml. brandy (coniac)
- 250 ml. suc proaspat stors de portocale
- 300 g. stafide, taiate in jumatate
- 1/2 lingurita nucsoara pudra
- 1 varf de cutit cuisoare pudra
- 1 lingurita scortisoara pisata
- 1 lingurita bicarbonat de sodiu
- 1 lingurita praf de copt
- miere
- nuca tocata

Mod de preparare:
Amestecati, intr-un vas incapator, zaharul cu uleiul de masline, pana cand se dizolva. Folositi mixerul sau chiar mainile, cum scrie-n carte :P
Adaugati apa calduta, coniacul (daca e zi de post, inlocuiti-l cu suc de portocale), condimentele si bicarbonatul dizolvat in sucul proaspat de portocale.
Amestecati, separat, faina cu praful de copt, ambele cernute si stafidele taiate in jumatati (daca sint mici, nu mai este nevoie sa le taiati). Adaugati compozitia uscata, treptat, in vas, peste compozitia cu ulei si zahar; amestecati totul foarte bine.
Ungeti o tava mare si adanca cu ulei si tapetati-o cu hartie de copt. Turnati compozitia in tava, stropiti-o cu putin ulei de masline si dati-o la cuptor (preincalzit), la foc potrivit (175-180 grade C) pentru cca. 45-50 de minute. Verificati cu o scobitoare daca s-a copt (daca strapungeti mijlocul prajiturii, aceasta ar trebui sa iasa curata).
Lasati prajitura la racit si taiati-o in patrate sau cum doriti ;)
Eu am "uns-o" cu miere si am ornat fiecare bucatica cu nuca tocata mare.
E foarte gustoasa si aromata!!

P.S. Am întârziat puţin cu această postare, deşi trebuie să recunosc că este în pregătire din luna mai a anului trecut...cam muult timp!..Sfântul Fanurie să vă ajute!
Andreea Tatiana

Concurs de patiserie în cinstea Sfântului Fanurie

2011-08-30T22:47:00.001+03:00

Tinerii de la Biserica 'Buna Vestire' - Grecească din Giurgiu au organizat sâmbătă, 27 august, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului, 'Concursul prăjiturilor binecuvântate', dedicat Sfântului Mucenic Fanurie, potrivit „Ziarul Lumina”. 'Această manifestare şi-a propus apropierea tinerilor de Biserică, valorizarea credinţei creştine, tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti ale sărbătorii Sfântului Mucenic Fanurie, prăznuit de către Biserică la data de 27 august, cât şi descoperirea noilor talente din oraşul nostru în domeniul patiseriei şi al cofetăriei. Sfântul Mucenic Fanurie este ocrotitorul gospodinelor şi are un cult aparte în toate bisericile greceşti, cunoscut fiind pentru multele minuni săvârşite, dar şi pentru rugăciunea dinaintea martirizării sale: 'Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe aceştia care au făcut plângere şi strigare, fă ca tot cel ce va face o turtă sau o plăcintă şi o va da săracilor să fie ascultat în orice durere va avea. Aceasta zic să fie pentru iertarea păcatelor mamei mele, care a murit păcătoasă'.

Evenimentul, ce a debutat cu intonarea Imnului acatist închinat Sfântului Fanurie, a reunit majoritatea cofetăriilor din Giurgiu şi peste 130 de gospodine, spre deliciul şi bucuria tuturor celor ce au gustat din gama variată de prăjituri pregătite', ne-a declarat părintele Bogdan Georgian Tudor, consilier coordonator al Sectorului de învăţământ şi activităţi cu tineretul al Episcopiei Giurgiului şi parohul Bisericii 'Buna Vestire' - Grecească.

La final, toţi participanţii au fost declaraţi câştigători, primind diplome şi ultimul număr al revistei eparhiale din partea Episcopiei Giurgiului, iar din partea organizatorilor, iconiţe şi obiecte electrocasnice.

Sursa

Troparul Sfântului Fanurie - audio în greacă

2011-08-27T15:24:00.003+03:00

Cântare cerească se săvârseşte pe pământ, prăznuirea pământească se sărbătoreşte cu veselie acum. Cetele îngerilor laudă cu cântări de sus luptele, iar Biserica de jos slava cerească pe care ai şi dobândit-o cu chinurile şi cu luptele tale, Fanurie slăvite.

Recomandare articol...

2011-08-23T21:18:00.000+03:00

Despre Căsătorie… altfel

Candelabru

2011-08-23T19:11:00.003+03:00

Sursa

Biserici cu hramul Sfântul Mucenic Fanurie

2011-08-22T14:35:00.003+03:00

Pentru că se apropie praznicul Sfântului Fanurie m-am gândit să fac o listă cu bisericile care îl au ca ocrotitor pe Sfântul Fanurie. Am rugămintea să mă anunţaţi dacă ştiţi şi alte biserici cu hramul Sfântul Fanurie şi care nu apar aici, fie din ţară, fie din diaspora. Vă mulţumesc!
Sfântul Fanurie să mijlocească pentru noi!.

Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare - Mălăeştii de Jos - jud. Prahova

Mănăstirea Sfântul Fanurie - Siliştea Gumeşti - jud. Teleorman

Mănăstirea Stavropoleos - Bucureşti
Aici in fiecare miercuri se face acatistul Sfântului

Biserica Udricani - Bucureşti

Biserica Dichiu - Bucureşti

Biserica Sfântul Nicolae - Olteniţa Nord - Sf. Moaşte

Biserica "Buna Vestire" - Giurgiu

Biserica Sfântul Fanurie- Gruiu - Cîmpulung Muscel, Argeş

Biserica Sfântul Fanurie - B.O.G. New Jersey

Ridicarea unei biserici, drumul de la pamânt la cer

2011-08-19T20:48:00.003+03:00

Trecerea creştinului pe lângă biserică este motiv pentru el de a se închina. Face aceasta poate din reflex, poate pentru că aşa l‑au învăţat părinţii, bunicii. O face pentru că biserica este o icoană. Este o icoană a cerului, este o copie, pe pământ, în piatră, reconstruită, a Împărăţiei. Creştinul nu poate trece nepăsător prin faţa Împărăţiei.

Nicolae Tulban (n.1972, Braşov) este arhitect din 1996, fiind absolvent al Facultăţii de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti. Este doctorand al aceleiaşi facultăţi, pregătind o lucrare dedicată arhitecturii bizantine. În proiectele sale de locuinţe este interesat de posibilităţile de aplicare a unei locuiri creştine şi cu specific românesc. Interesul pentru arhitectura eclezială s‑a datorat primei sale vizite la Muntele Athos, unde a proiectat reabilitarea chiliei „Sf. Gheorghe” Kapsala. A proiectat biserica de la Dâmbul Morii ‑ Braşov şi capela Seminarului Teologic „Dumitru Stăniloae” ‑ Braşov.

Sfântul Gherman, arhiepiscopul Constantinopolului (650‑733) spune că „Biserica este cerul pământesc, întru care locuieşte şi umblă Dumnezeul cel ceresc, închipuind răstignirea, înmormântarea şi învierea lui Hristos, mai preaslăvită decât Cortul mărturiei lui Moise, preînchipuită de Patriarhi, aşezată pe temelii de Apostoli [...]”.
Construcţia bisericii este o materializare. Clădirea bisericii există pentru a „îmbrăca”, dar şi pentru a fi părtaşă la Sfânta Liturghie. Doar pentru atât. Ea este construită doar pentru a întruchipa Împărăţia, pentru a fi locul în care noi, cei ce alcătuim biserica luptătoare, să ne întâlnim cu cei ce au biruit, cu biserica biruitoare. Este singurul rost pe care‑l are clădirea bisericii. Poate părea prea simplu, spus prea brusc, în câteva vorbe, dar este extraordinar de greu să poţi împlini această simplitate. Să construieşti o biserică având acest rost ca singurul ţel, ca singură „justificare” pentru orice acţiune începută sau împlinită. A purcede la construirea unei biserici trebuie neapărat să se facă de la înţelegerea rostului pe care aceasta trebuie să‑l împlinească. Dincolo de toate teoriile, dincolo de dogmatică, începerea aducerii la formă a lăcaşului trebuie să înceapă de la înţelegerea adâncă, de la trăirea acestei întâlniri, între biruitori şi luptători, pentru care clădirea se face. Fiind locul acestei întâlniri, ea trebuie să întruchipeze, să aducă în chip, precum o icoană, spaţiul în care „locuieşte şi umblă Dumnezeul cel ceresc”. Icoana ne aduce înainte faţa Mântuitorului şi a Sfinţilor (care au devenit, de fapt, la rândul lor icoane ale Lui). Clădirea bisericii este pentru spaţiul Împărăţiei ceea ce este icoana pentru chipul Mântuitorului.
Arhitectul de biserici are astfel o muncă foarte asemănătoare iconarului. El trebuie să dea chip pământesc unor spaţii care există, dar care nu pot fi cunoscute altfel decât prin... post şi rugăciune.
Arhitectul de biserici nu trebuie să creeze, să născocească spaţii şi forme. S‑a scris mult despre spaţiul bisericii. Şi de către teologi, şi de către intelectuali, de filozofi. Există foarte multe explicaţii – multe născocite de mintea omului – pentru care bisericile sunt aşa cum sunt. Trist este că aceste explicaţii, în ziua de azi, converg chiar şi în lumea noastră, ortodoxă, dar într‑o direcţie care nu are a face cu Dumnezeu, ci cu măiestria gândirii omeneşti. Este o realitate faptul că biserica este întruchiparea grotei nativităţii suprapusă peste Sfântul Mormânt. Dar ea a fost atât de banalizată de toţi vorbitorii moderni – şi din biserică şi din afara ei – încât au reuşit ca sensul pe care îl avea în vremea Sfântului Gherman să devină foarte bine ascuns. Şi aceasta cu puterea oamenilor de a născoci sensuri.
Rodul născocirii oamenilor în materie de clădiri ale bisericii se vede foarte clar în apus. Bisericile catolicilor şi protestanţilor nu mai au nimic din forma edificiilor în care se slujea în primul mileniu. Multe dintre ele chiar nu mai spun nimic, dacă nu eşti atent la ce scrie pe ele treci nepăsător, fără să îţi poţi închipui că acolo se poate măcar „simula“ Sfânta Liturghie. S‑a ajuns aici dintr‑un motiv care este, din nou, simplu: s‑a făcut apel la născocirile omului. S‑a urmărit să se aducă slavă lui Dumnezeu prin ridicarea unei structuri nemaivăzute, sau prin atingerea celei mai mari înălţimi sau a celei mai vaste deschideri de cupolă. În construcţia de biserici a zilelor noastre s‑a uitat definitiv cel mai important lucru pe care biserica trebuie să‑l împlinească – acea legătură între lumi, acel «a fi punct de întâlnire». Noi am uitat că stabilitatea celei mai mari cupole nu trebuie asigurată prin calculele inginerilor, ci prin firul de aur de care vorbea atât de frumos Procopie, cronicarul Împăratului Iustinian, care spunea despre Sfânta Sofia din Constantinopol că „pare să nu stea pe o fundaţie solidă, ci acoperă spaţiul de sub ea ca şi cum ar fi suspendată de Cer cu un fir de aur”.
Firul de aur fiind rupt, oamenii s‑au gândit că puterea lor este suficientă pentru a ridica biserici. Ajutorul lui Dumnezeu nu pare să le mai fi fost de folos. Se spune că, pentru a construi cupola bisericii Sant’Andrea al Quirinale, de altfel una din cele mai frumoase biserici ale Cetăţii Eterne, faimosul arhitect Bernini a dus o corespondenţă cu nu mai puţin vestitul matematician german Leibinz, care a calculat rezistenţa cupolei cu ajutorul foarte noului pe atunci calcul diferenţial. La Roma firul de aur de la Constantinopol a fost înlocuit cu născocirile oamenilor... Biserica nu mai era legată de cer, ci s‑a aşezat pe fundaţiile solide ale creaţiei omului. Fiul marelui arhitect spune că acesta şi‑a petrecut ultimii ani din viaţă admirându‑şi capodopera. Omul, în biserică, întâlnindu‑se cu creaţia lui, nu cu Creatorul lui...
Riscul nostru, prin bisericile pe care le ridicăm, este a ajunge aici. El este ajutat mult de faptul că noi am uitat, gândindu‑ne la templu, ce a refăcut Mântuitorul în trei zile. Singurul drum pe care putem ajunge a construi biserici „plăcute lui Dumnezeu” este să ne reconstruim dintâi pe noi. Cel care purcede la a construi o biserică, fie că e preot, monah, arhitect, meşter, trebuie cel puţin să înceapă dintâi a se construi pe sine. Modelul iconarului este unul bine adecvat. Postul şi rugăciunea trebuie să fie parte a unei vieţi liturgice trăite cu tot sârgul şi cu toată puterea. Pentru a cunoaşte cum trebuie să arate spaţiul în care urmează ca oamenii să se întâlnească cu Dumnezeu, este esenţial ca cel care purcede la a‑l aduce în formă să fie la rândul lui parte a Bisericii, în toată fiinţa lui.
Preotul nu este un client.
El nu poate fi decât reprezentantul Clientului
Arhitectura bisericilor noastre ortodoxe este imaginea în piatră a ceea ce oamenii înţeleg din ce ar trebui să fie o biserică. Iar ei înţeleg crâmpeie. Cei care le proiectează, arhitecţii, le văd ca pe nişte clădiri cu cerinţe complexe. Cei care le comandă, preoţii, solicită parametri „palpabili”: capacitate, suprafaţă, înălţime, etc. În acest fel a apărut un nou fel de comunicare între arhitect şi comanditar. Acesta ascunde, vrea să îl înlocuiască pe cel bun, originar, fiind totodată principala cauză a pierderii tradiţiei arhitecturii noastre.
Preotul care urmăreşte a construi o biserică de parohie nu trebuie tratat de către arhitect ca un client obişnuit. Arhitectul, la rândul său, nu este pentru preot un simplu prestator de servicii de proiectare şi de nivelare a cărărilor ce duc la ghişeele primăriei.
Preotul în primul rând nu este un client. El nu poate fi decât reprezentantul Clientului. El este doar persoana care‑L reprezintă pe Cel pentru care urmează a se construi casa. Casa Domnului. Această postură – de reprezentant – trebuie considerată aşa cum este ea şi de către arhitect, pentru că acesta trebuie să i se adreseze părintelui nu pentru a afla ce doreşte el, ci ce trebuie să facă pentru ca plăsmuirile lui să fie bineplăcute Celui pe care preotul îl reprezintă. Este drept, calea spre Client nu este doar preotul. Evident, mai există o sumedenie de pagini de literatură patristică în care Sfinţii Părinţi au expus tot ceea ce ţine de lăcaşul de cult. Din acestea se pot afla foarte multe despre cum trebuie să fie Casa. Mai există, evident, şi posibilitatea ca prin rugăciune arhitectul să Îl întrebe direct...
Postura aceasta de reprezentant schimbă oarecum şi relaţia dintre preot şi arhitect, nu doar pe cea dintre arhitect şi preot. Asumând‑o, preotul trebuie să înceteze a vorbi, lăsând, asemenea Apostolului Pavel, Duhul să vorbească prin el. Preotul care purcede la a construi biserică nu are a urmări altceva decât ceea ce este bineplăcut lui Dumnezeu...
Dar din acest punct începe greul. De aici începând apare marea problemă, nerezolvată la noi, poate nici măcar ridicată cum se cuvine. Presupunând „funcţională” relaţia dintre preot şi Stăpân, plăsmuirea bisericii devine dependentă de relaţia dintre preot şi arhitect. Cum am spus, arhitectul nu este un simplu prestator de servicii. El este de fapt cel care, înţelegând bine ceea ce vrea Clientul, transpune în piatră voinţa acestuia. Această bună înţelegere de către arhitect este cheia de boltă a construirii de biserici. Iar măiestria zidirii acesteia aparţine preotului, pentru că el trebuie să ridice comunicarea uzuală pe care ar avea‑o cu arhitectul la una duhovnicească. Reuşita unei construiri de biserici stă tocmai în grija preotului ca plăsmuirea arhitectului să fie pe vrerea Domnului. Această grijă este una duhovnicească – preotul trebuie pe de o parte să explice clar ceea ce este de urmărit în zidire şi pe de altă parte să‑l susţină pe arhitect în înţelegerea explicaţiilor, cum face cu orice fiu duhovnicesc. Cei doi trebuie nu să colaboreze, ci să lucreze împreună pentru acelaşi Stăpân.
Lucrarea la construirea bisericii nu se poate face decât ca împreună‑lucrare...
Clădirile bisericilor nu sunt creaţia noastră – nici ca persoane, nici ca şi comunităţi, nici ca neam. Ridicarea de biserici nu se face cu alt scop decât cel de aducere pe pământ a Împărăţiei, de a avea între noi un loc în care Dumnezeu să locuiască şi să umble.

Autor: Arhitect Nicolae Tulban

Sursa

Troparul Adormirii Maicii Domnului si stihiri

2011-08-14T23:39:00.002+03:00

Concurs dedicat Sfântului Fanurie

2011-08-05T13:11:00.001+03:00

Comitetul parohial al tinerilor din cadrul Bisericii "Buna Vestire" - Grecească din Giurgiu organizează concursul intitulat "Prăjitura binecuvântată", dedicat Sfântului Mucenic Fanurie. Această manifestare îşi propune apropierea oamenilor de Biserică, valorizarea credinţei creştine, tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti ale sărbătorii închinate Sfântului Mucenic Fanurie, promovarea şi descoperirea noilor talente în domeniul patiseriei. Juriul va desemna câştigătorii, pe 27 august, ora 19:00, lângă Biserica "Buna Vestire" - Grecească, pe pietonală. Festivitatea de premiere va avea loc în aceeaşi zi, la ora 20:30. Înscrierile se fac până la data de 15 august. Relaţii la tel. 0769274077.

Sursa

Cerere de rugăciune..

2011-08-03T22:36:00.002+03:00

Ştiu că sunteţi ocupaţi cu toţii dar în momentele voastre de rugăciune pomeniţii şi pe CIPRIAN şi OVIDIU, sunt doi fraţi care au suferit un grav accident de maşină..Din păcate amândoi sunt în comă..Dumnezeu să-i ajute!.

Vă mulţumesc!
AndreeaTatiana

Luna august - ultima lună a calendarului bisericesc

2011-08-01T06:00:00.000+03:00

Orice creștin cu viață duhovnicească știe că în prima jumătate a lunii august sunt zilele de post pentru marele praznic al Adormirii Maicii Domnului din 15 august.
Consultând calendarul bisericesc află că pe data de 6 august este Praznicul Împărătesc al Schimbării la Față a Domnului. Cercetând calendarul, creștinul care nu-l folosește doar pentru mersul vremii, descoperă un lucru de mirare: află aici mulțime de sfinți români.
Prin grija Bisericii noastre sunt aduși la Înaltă Cinstire și socotiți în Ceata Sfinților: voievozi, domnitori, preoți, ieromonahi, monahi și monahii cu viață în Hristos.
Iată, bunăoară, data de 5 august când, pe lângă Înaintepraznuirea Schimbarii la Față a Domnului este pomenit și †Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț (canonizat în 1992).
Un lucru de mirare: Sfinți români ! Și nu unul! Mai mulți! De neînchipuit ar fi fost acestea în vremea ateismului comunist!
Pe 7 august pomenirea †Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla (canonizată în 1992).
Pe data de 11 august este pomenirea †Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, (canonizat în 1992).
Pe 16 august este deja pomenirea †Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache, (canonizați în 1992) și tot la acea dată, pomenirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec (canonizat în 2008).
Pe data de 21 august sunt pomeniți Sfinţii Mucenici Donat diaconul; Romul preotul; Silvan diaconul şi Vetus (canonizați în 1992).
Ziua de 23 august ne aduce pomenirea †Sfântului Mucenic Lup (canonizat în 1992), iar în penultima zi din august sunt pomeniți pe rând †Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei (canonizat în anul 2007), şi †Sfântul Cuvios Ioan de la Râşca şi Secu (canonizat în anul 2008).
Și asta doar în luna august. Este plin Calendarul Bisericii noastre de sfinți români. Nu există lună din an fără pomenirea vreunui sfânt român.

În ședința de lucru din 21 iulie 2011 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a examinat două dintre procesele verbale ale Subcomisiei pentru canonizarea sfinților români.
Primul proces-verbal examinat a fost cel al hotărârii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului cu propunerea Arhiepiscopiei Alba Iuliei de aprobare a canonizării Mitropolitului Simion Ștefan al Ardealului cu zi de pomenire la 24 aprilie.
Al doilea proces-verbal examinat a fost cel referitor la hotărârile sinoadelor mitropolitane ale Mitropoliei Ardealului și Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului în legătură cu propunerea Arhiepiscopiei Sibiului de aprobare a canonizării Mitropolitului Andrei Șaguna al Ardealului cu zi de pomenire la 30 noiembrie.
Așadar Biserica Ortodoxă Română a rânduit și canonizarea unor sfinți atipici. În general, sfinții sunt iubiți de popor și se bucură de evlavia poporului, cu atât mai mult cu cât sunt sfinți degrabă-ajutători, așa cum sunt Sfântul Ierarh Nicolae sau Sfântul Nectarie de Eghina, ca să pomenim și un sfânt mai apropiat de vremurile noastre.
Poate că ar fi bine să-i deosebim în Ceata Sfinților și pe sfinții cărturari, pe sfinții intelectuali cum sunt Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, Sfântul Mitropolit Simion Ștefan al Ardealului și Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna al Ardealului cu nimic mai prejos decât ceilalți sfinți.
Sursa