Cap De Tara

Pe ei si pe Mama lor

2010-01-19T12:07:00.000+02:00

Acesti nemernici nu se mai satura. Vor sa acapareze din nou dupa 20 de ani Bucurestiul sa il faca iar guberniie ruseasca. noi nu trebuie sa ne lasam . Pe ei si pe mama lor sa nu-i lasam .

Huo Komunistii !

2010-01-15T12:40:00.004+02:00

Huuuuuuuo!

Tot Honorius are onoarea!

2010-01-08T19:45:00.000+02:00

PDL candidat, Honorius Prigoana, va fi primul pe buletinul de vot pentru a alegerilor parlamentare vor avea loc pe 17 ianuarie, în Colegiul 1 la Camera Deputaţilor din Bucureşti.

Al doilea punct de pe buletinul de mers candidat liberal, Radu Stroe, în funcţie de tragere la sorţi efectuate luni de către preşedintele biroului electoral de circumscripţie din Bucureşti.

Înainte de a tragere la sorţi, Biroul Electoral a fost umplut cu reprezentanţi ai partidelor care candidaţii propuşi în a alegerilor parlamentare - Gheorghe Groza (PDL) şi Michael Bălăşescu (PNL).

DRAGOBETELE Acest Valentine romanesc

2010-01-06T13:54:00.000+02:00

Fiul lui doch Babel, Dragobetele a fost sărbătorită pe 24 februarie. Sărbătoarea Dragobete este considerată echivalentul românesc al celebrarea de Valentine's Day sau de Valentine's Day, sărbătoare a iubirii. 24 februarie, probabil, a insemnat pentru omul arhaic în zilele de primăvara devreme atunci când natura se trezeşte, ursul iese din cuib, păsările caute cuibul lor şi omul care a trebuit să împartă bucuria de a naturii.

Magic entitate similară cu Eros sau Cupidon, Valentine blajinitatea Dragobetele diferi de la tradiţia catolică, este un frumos, plin de viaţă şi o erupţie cutanată. Preluat de la vechilor daci, unde Dragobetele era un amant şi un naş al poliţiei, românii dragostea Dragobete transfigurat protector al celor care îndeplinesc zile Dragobete, dragostea de a lua toate an, la fel ca păsările situaţiei "" în această zi.
Continuarea aici>

Raionul Teceu << Maramuresul romanilor de la nord de Tisa>>

2010-01-04T16:37:00.001+02:00

Raionul Teaciv are o populaţie de cca. 171,9 mii de locuitori, dintre care 12,4% o reprezintă comunitatea română.
Majoritatea absolută din cei 32.152 de români maramureşeni din Transcarpatia locuiesc într-un masiv compact între Tisa şi Carpaţii ucraineni la frontieră cu România, fiind înconjuraţi de satele ucrainene (de ruteni sau huţani) şi maghiare, dar sunt înglobaţi în două raioane teritorial-administrative vecine diferite Teaciv (Teceu) şi Rahiv (Rahău). Românii din Transcarpatia au devenit a treia etnie din regiune (în comparaţie cu 1989 i-au depăşit numeric pe ruşi – numărul cărora a scăzut de la 49 de mii în 1989 la 30.993 persoane în 2001), fiind depăşiţi doar de ucraineni– 1.010.127 persoane, şi unguri – 151.516.
Cu toate că numeric populaţia localităţilor majoritare româneşti ar atinge cifra de peste 40 de mii de locuitori, nu a fost organizat un raion naţional-teritorial majoritar românesc. Românii, constituind 12,4% (în 1989 – 11,7%) din populaţia raionului Teaciv (cel mai mare raion rural din Ucraina – 171,9 mii de locuitori) şi 11,6% (în 1989 – 11,2%) din populaţia raionului Rahiv (unul dintre cele mai mari raioane din Ucraina din punct de vedere teritorial şi cu o populaţie de peste 90,9 de mii de locuitori), locuiesc în cel mai compact areal românesc din Ucraina şi constituie majoritatea absolută în 13 localităţi – 9 din raionul Teaciv (Teceu): orăşelul Solotvino (Slatina), localităţile Dibrova (Apşa-de-Jos cu cotul Valea-Malului), Glubochii Potoc (Strâmtura), Topcino (Teteş), Podişor, Bescău, Cărbuneşti, Bouţul Mare şi Bouţul Mic) şi 4 din raionul Rahiv (Rahău): Belaia Ţercovi (Biserica Albă), Srednee Vodeanoe (Apşa-de-Mijloc), Plăiuţ şi Dobric. Mai locuiesc români (într-un număr neînsemnat) în oraşele Ujgorod, Mucacevo, Teaciv, Rahiv etc.

În apropierea oraşului Mucacevo se află cel mai mare centru metalurgic, al doilea în Europa, Galiş-Lovacica, aici se turnau monede, au fost găsite aproximativ o mie de unelte, ateliere (giuvaiergerie, fierărie,) foarfece pentru tunderea oilor, coase, săbii, monede de argint ş.a. Apoi a avut loc aşezerea triburilor geto-dacice (tracilor). Dacii i-au zdrobit pe celţi, care s-au retras până în Germania. Dacii îşi construiau lăcaşurile pe malurile înalte ale râurilor. Existau întăriri în caz de război şi pentru apărarea căilor de comerţ (sarea transcarpatiană avea un preţ înalt).
Mai târziu s-a format statul patriarhal-feudal al geto-dacilor, propăşirea căruia a avut loc în anii 40 î. e. n., când la putere era Burebista, iar mai târziu – Decebal. Însă legiunile imperatorului roman Marcus Ulpius Traianus (a. 98 – 117) i-au înfrânt pe daci şi au distrus aşezarea Mala Copanea. În anul 107 s-a format provincia Romei, – Dacia de Sus, „Dacia Superior” (graniţa de nord pe r. Samoş). Transcarpatia a intrat în zona nemijlocită de contact cu Imperiul Roman. Arheologii au găsit monede – dinarii romani şi rămăşiţe ale minereului de Sare la Solotvina, comori la Nancovo (1000 monede de argint romane), la Brestovo (25 monede de aur), Rusche Pole, Gaidoşi. În vremea aceea funcţiona centrul metalurgic Zatiseanschii (Deacovo, Vovceansche), iar lângă râul Miţ a apărut cel mai mare cartier de olărit din Centrul Europei.
Stema Maramureşului din nordul Tisei (raioanele Mijgiria, Hust, Teaciv, Rahiv) este următoarea: pe scutul de forma germană sunt arătaţi mineri de culoare neagră (culoarea prudenţei) cu târnăcop în mâini la intrarea în mina albă (culoarea speranţei), mai jos apare imaginea râurilor montane sub forma unor panglici. În partea de sus a stemei imaginea caprei de munte (simbolul munţilor) iar de ambele părţi doi brazi (simbolul pădurilor).

Introducere in istoria Maramuresului

2010-01-03T10:48:00.002+02:00

Judeţul Maramureş este o unitate administrativă care s-a constituit după Marea Unire din 1918 când partea de Sud a Ţării Maramureşului a intrat în componenţa României În perioada interbelică Judeţul Maramureş (interbelic) cuprindea numai partea de Nord-Est, de peste Munţii Gutâi, a actualului judeţ, iar reşedinţa a fost oraşul Sighet. Judeţul avea în 1930 o populaţie de 161.575 de locuitori, dintre care 57,7% români, 20,9% evrei, 11,9% ruteni, 6,9% maghiari, 2% germani ş.a. Celelate părţi care compun acum Judeţul Maramureş, inclusiv oraşul Baia Mare, a făcut parte din judeţul Satu-Mare (interbelic).

După Al Doilea Război Mondial limitele administrative ale judeţului au fost modificate pentru a cuprinde şi regiunile menţionate mai sus: Ţara Chioarului, Ţara Lăpuşului şi o parte din Ţara Codrului, rezultând actualul judeţ Maramureş la care se referă acest articol.

El este continuatorul voievodatului Maramureşului, al comitatului Maramureş şi al judeţului Maramureş (interbelic).

"Micile alegri"

2010-01-01T23:18:00.001+02:00

Honorius Prigoană crede că va câştiga mandatul de deputat din Colegiul 1. Tânărul spune că este gata să îşi finanţeze singur campania şi că nu se teme să participe la dezbateri alături de contracandidaţi mai vechi din politică.

Radu Stroe a fost primul care şi-a anunţat intrarea în cursă. În prezent, Stroe este secretarul general al partidului şi a fost deputat, între 2000 - 2004, şi senator, între 2004 - 2008. Stroe s-a înscris în PNL în ianuarie 1990, după ce înainte de 1989 a fost membru al Partidului Comunist şi activist UTC. A absolvit cursurile Institutului de Marină şi pe cele ale Facultăţii de Drept şi a lucrat ca inginer în marină între 1972 şi 1989. A deţinut funcţiile de director general adjunct şi director general în Ministerul Transporturilor în Guvernul Văcăroiu, apoi a fost secretar general adjunct al Guvernului Ciorbea şi Secretar General al Guvernelor Ciorbea, Isărescu şi Tăriceanu. În legislatura 2004 - 2004 a fost preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii.

La Multi Ani !

2009-12-31T23:35:00.000+02:00

La Multi Ani ! 2010 romanilor de pretutindeni !

Traian Basescu Urari de anul nou

2009-12-31T11:13:00.000+02:00

Dragi romani,

Am trecut cu totii printr-un an greu. Nu a fost usor.

Peste nevoia de reforma a tarii s-au suprapus atat criza economica mondiala, cat si criza politica romaneasca. Chiar si asa, cu pretul unor sacrificii suportabile, am reusit sa trecem peste acest an greu.

Semnele pe care le avem pentru urmatorul an sunt incurajatoare. S-a terminat criza politica si suntem pe cale sa iesim si din criza economica in anul care vine.
Cred cu tarie ca aceasta criza este si o ocazie pentru noi, romanii. Ocazia de a face acum ce trebuie facut pentru modernizarea tarii si pentru evolutia ei. Acest lucru presupune sa facem anumite sacrificii. Pentru ca schimbarea tarii se poate face doar daca fiecare dintre noi schimbam ceva la noi insine pentru a deveni mai buni, mai profesionisti, mai solidari. Incepand cu clasa politica si pana la nivelul fiecarui roman in parte.

Dragii mei,
Va multumesc ca mi-ati fost alaturi in acest an greu, mai ales in timpul campaniei electorale. Unii mi-ati dat incredere si speranta pentru a continua reformele pe care le-am inceput, altii mi-ati dat o lectie pentru greselile pe care le-am facut. Pentru toti voi fi un presedinte mai bun!

Va invit sa fiti alaturi de mine in continuare.
Animati de aceleasi ganduri de mai bine pentru cei din jurul nostru vom putea sa trecem peste greutati si sa vedem lucrurile bune care ne inconjoara.

Va doresc un An Nou mai bun, in care fiecare dintre noi sa evolueze si la sfarsitul caruia sa putem spune ca suntem mai buni si ca ne este mai bine.

La multi ani! Buni!

Doamne ajuta!

Traian Basescu
Presedintele Romaniei

România Mica

2009-12-28T19:56:00.004+02:00

"Românii din asa zisa România Mica (Transcarpatia-Ukraina) ar dori sa nu fie dati uitarii, ar dori sa poata trece podul Slatina – Sighet, ar dori sa poata trece frontiera nu numai de doua ori pe luna, ar dori sa citeasca câte un ziar românesc din Patria – Mama, ar dori sa cunoasca Patria – Mama mai de aproape din cartea româneasca ce ne lipseste, am dori sa întâlnim mai des pe ulitele noastre personalitati din România, am dori...", spun reprezentantii de frunte ai maramuresenilor din Ucraina.
Desi contine o metafora, titlul ne vorbeste de fapt de o realitate. Peste drum, în Ucraina vecina, peste râul Tisa, care ne separa de o vesnicie, locuiesc urmasii dacilor liberi. În ciuda vitregiilor vremii si a imperiilor care au trecut peste ei, câteva zeci de mii de români si-au pastrat limba nealterata, portul si obiceiurile. Supravietuitori de meserie, locuitorii satelor din dreapta Tisei, se considera români si cer sa fie tratati ca atare.
Sa ajungi acolo drumul cel mai scurt este peste podul de pe Tisa, ce uneste localitatile Sighet si Solotvino (Slatina Mare), inaugurat de presedintii Basescu si Iuscenko.

2009-12-28T19:50:00.000+02:00

2009-12-25T23:51:00.002+02:00

In plina vara...
У середині літа ...

2009-12-25T23:34:00.003+02:00

Baile de apa sarata din Slatina Ukraina

Istorie şi destin la românii de peste Tisa

2009-12-25T22:31:00.002+02:00

Marian Nicolae Tomi
Alba Iulia, 1 decembrie 1918. Alături de românii din întreaga Transilvanie, din Banat, din Crişana şi din Sătmar, s-au dus pe Cîmpia Libertăţii, ca să se bucure de Marea Unire, şi delegaţii Comitatului Maramureş şi alţi maramureşeni, printre care şi cei de dincolo de Tisa. Însă, atunci cînd s-a dat citire Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale, în care se făcea vorbire despre întinderea României Mari "de la Nistru pîn’ la Tisa", aceştia s-au simţit părăsiţi şi au protestat, cerînd ca noua Românie să fie "pînă peste Tisa". Deşi s-au făcut promisiuni că nu vor fi părăsiţi, jocurile de interese ale marilor puteri din cadrul Conferinţei de pace de la Paris, dar şi indecizia conducătorilor României de atunci au făcut posibilă pierderea pămînturilor româneşti din dreapta Tisei (din cei 10.500 km2 ai comitatului Maramureş, i-au rămas României numai 3.381 km2!), pămînturi pe care trăiau încă destui români.

Pentru a cunoaşte mai bine ceea ce a fost în trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat şi ceea ce este astăzi dincolo de Tisa, trebuie să facem un excurs istoric minim, dar necesar. Izvoarele scrise referitoare la Maramureş sînt, îndeosebi, cele elaborate de cancelaria maghiară. Este vorba de vestitele diplome adunate şi publicate de Ioan Mihalyi de Apşa în Diplome maramureşene din secolul XIV şi XV, dar şi de cele publicate de György Petrovay, sau de lucrările genealogice ale lui Joódy Pál, Ioan cavaler de Puşcariu şi Alexandru Filipaşcu; la aceste lucrări documentare se adaugă lucrările istorice de referinţă pentru cunoaşterea istoriei Maramureşului: Al. Filipaşcu, Istoria Maramureşului, Radu Popa, Ţara Maramureşului în veacul al XIV-lea, M.N. Tomi, Maramureşul istoric în date ş.a. Toate aceste lucrări vin să contureze imaginea unui loc populat din vremuri străvechi, în ciuda unor condiţii de mediu şi de climă dintre cele mai aspre. Cercetările arheologice, destul de puţine şi nesistematice, certifică, totuşi, existenţa unor comunităţi umane care datează cel puţin de la sfîrşitul neoliticului, dar cu certitudine din epoca bronzului. Făuritorii acestor vechi civilizaţii sînt, indubitabil, strămoşii noştri direcţi, traco-dacii, desigur cu influenţele inevitabile suferite de la alogenii care s-au vînturat în timp peste aceste pămînturi (celţii, germanii, mai tîrziu grecii, romanii, slavii ş.a.). Contribuţia acestor vechi popoare la formarea poporului şi a limbii române nu mai trebuie demonstrată, chiar dacă există "voci" ce vor să răstoarne concluzii istorico-lingvistice deja de notorietate şi probate ştiinţific, aşezînd în loc varii elucubraţii fără o susţinere cu adevărat ştiinţifică. Această populaţie stră-românească şi apoi românească a vieţuit necontenit în vatra sa originară, fapt care s-a petrecut şi în Maramureş (cele cca 100 de aşezări de aici sînt aceleaşi şi pe aceleaşi amplasamente de la primele atestări documentare pînă azi!). Configuraţia specifică a acestei "ţări" a determinat şi o anume structură a ceea ce s-ar putea numi "civilizaţia maramureşeană"! Pornind de la limba vorbită (şi scrisă!) şi ale cărei trăsături (rotacismul de exemplu) s-au perpetuat în vremi, de la costumul specific pînă la casa şi bisericile din lemn, de la ocupaţiile şi uneltele tradiţionale şi specifice pînă la modul de hrănire, de la obiceiurile care păstrează pînă astăzi forme de manifestare caracteristice vechilor civilizaţii antice îmbrăcînd azi haine creştine (muzica şi jocul popular, măştile etc), toate acestea alcătuiesc tocmai ceea ce am denumit mai sus "civilizaţia maramureşeană".

La anul 1199 Maramureşul este atestat ca "pădure regală", loc în care regele maghiar Emeric I a fost salvat de la moarte. Desigur că această menţiune nu este decît o ficţiune a cancelariei regale maghiare. Ungaria încă nu era capabilă a stăpîni şi administra aceste teritorii. Îi vor trebui aproape două veacuri pentru ca lucrurile să stea cu adevărat aşa. Pentru că abia la 1368 Maramureşul este numit "comitat", şi vor mai trece alţi ani buni pînă cînd, odată cu dispariţia de pe scena politică a voievozilor Sas şi Balc, să putem vorbi numai de comitatul maghiar ca instituţie a Maramureşului. Tocmai legat de plecarea lui Bogdan în Moldova (1359) se petrece - ar trebui spus că doar începe - fenomenul de aşezare/colonizare a ucrainenilor în Maramureşul de dincolo de Tisa, îndeosebi. Unii istorici susţin ideea că tocmai acum (1360) Teodor Koriatovici ar fi adus, în cele 300 de sate părăsite de oamenii lui Bogdan Întemeietorul, circa 40.000 de ucraineni!? Că lucrurile s-au petrecut acum sau mai tîrziu, este mai puţin relevant, dar rămîne prezenţa în sine a unei noi populaţii aici, fapt cu consecinţe etnice, lingvistice, politice şi religioase dintre cele mai evidente. Dacă în stînga Tisei ucrainenii au rămas să populeze o zonă restrînsă la Valea Ruscovei (satele Ruscova, Repedea şi Poienile de Sub Munte), la Rona de Sus şi la cîteva sate de pe Tisa (Lunca, Cîmpulung), în schimb în dreapta rîului ei au devenit, în secolele XV-XVI, majoritari, iar satele locuite de români s-au împuţinat în mod dramatic. Aşa a fost posibil ca la 1910, în întreg comitatul, la o populaţie de 357.705 locuitori, numai 23,63% să mai fie români, în vreme ce elementul ucrainean/rutean deţinea 44,59%! (dincoace de Tisa doar 13,2%). Aşa a fost posibil ca în 1916 Ion I.C. Brătianu să accepte, în tratatele semnate cu Antanta, cedarea Maramureşului de peste Tisa pentru că "e slav, nu românesc" (?). Faptul se va "împlini" atunci cînd, în vara lui 1920, se ordonă retragerea armatei române aflată deja pe Valea Neagovei. Guvernul cehoslovac a acceptat iniţial fixarea graniţei aici (România pierdea plasa Dolha), însă guvernul a renunţat la această poziţie cîştigată de la armatele maghiare şi ucrainene prin eroismul soldaţilor români. Schimbarea guvernului Vaida-Voevod cu guvernul Averescu a fost pretextul, cusut cu aţă albă, folosit de cehi pentru a cere respectarea hotărîrii marilor puteri privind fixarea graniţei pe Tisa. Şi aşa a rămas. Prăbuşirea Cehoslovaciei (1938-1939), formarea statului fantomă slovac şi apoi ocupaţia maghiaro-hortistă au dus la refacerea fostului comitat Maramureş. Dar victorioasa armată sovietică a impus şi peste Tisa politica hegemonică şi expansivă a Moscovei. Sprijinită de ucraineni, în frunte cu Ioan (Ivan) Odoviciuc, dorinţa sovieticilor de a ocupa întreg Maramureşul s-a izbit de opoziţia românilor în frunte cu Gavrilă Mihaiy Ştrifundă (febr. 1945). Aşa s-a putut păstra la trupul ţării măcar Maramureşul de la sud de Tisa.

Presiunea constantă a ucrainenilor asupra populaţiei româneşti s-a regăsit şi în viaţa spirituală. Episcopia ortodoxă (apoi greco-catolică) de la Muncaci a fost "vîrful de lance" folosit pentru păstrarea aici a slavonismului, a influenţei şi dominaţiei ideologice ucrainene. Încercările românilor de a avea propriile lor instituţii religioase s-au izbit de opoziţia furibundă a Muncaciului, dar nu numai. Episcopiile catolice a Transilvaniei şi cea de la Eger s-au luptat, nu este o metaforă, pentru păstrarea sub controlul lor a Maramureşului. Tocmai în acest context trebuie să integrăm apariţia şi, mai ales, activitatea spirituală şi de editare de cărţi, a mănăstirilor de la Ieud (1364) şi Peri (1391). Nici după 1700, atunci când toţi maramureşenii au trecut la Unirea cu Roma, ei nu au putut avea propria episcopie, fiind subordonaţi până la 1856 Muncaciului, dar în această luptă s-a amestecat şi episcopul de la Hájdudorog (Ung)! Deci, abia prin înfiinţarea Episcopiei greco-catolice de la Gherla (1856), maramureşenii s-au eliberat de slavismul ucrainean. Tocmai pentru eliberarea spiritului şi pentru formarea conştiinţei naţionale s-a constituit Asociaţiunea pentru cultura poporului român din Maramureş (1861), asociaţie privată patronată de biserica greco-catolică şi sprijinită de intelectualitatea românească. Aşa s-a putut înfiinţa la Sighet o Preparandie (şcoală pedagogică) şi un internat. Ele vor fi desfiinţate de maghiari, care nu vedeau cu ochi buni o instituţie ce promova românismul, chiar prin respectarea cadrului strîmt oferit de legislaţia naţionalistă maghiară. Pînă la 1900 românii de peste Tisa şi-au scăzut permanent ponderea în totalul populaţiei (la 1910 din totalul de 84.510 români numai 10.022 mai trăiau acolo; alte surse vorbesc de 15-20.000), ideea care trebuie să ne călăuzească mereu este aceea că şi acela este pămînt românesc! Asta nu va trebui să uităm în veci! Din păcate, cam asta au făcut românii care şi-au văzut visul cu ochii: ajunşi la împlinirea visului întregirii în România, au uitat aproape complet de fraţii lor rămaşi între alte hotare! Tocmai de aceea noi ştim astăzi atît de puţine lucruri despre viaţa lor.

Aflat sub ocupaţia sovietică, Maramureşul de peste Tisa şi-a schimbat şi numele, devenit Transcarpatia, şi s-a "unit" cu Ucraina Sovietică (26 nov.1944) prin votul comitetelor populare (soviete), formate din indivizi care nu aveau nimic comun cu populaţia românească, cel puţin cu cea din Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Biserica Albă, Ocna Slatina şi Slatina, comune quasi-româneşti. Apoi s-a trecut la schimbarea numelor localităţilor româneşti, la colectivizare şi la sovietizare. Orice opoziţie (răscoala contra colectivizării din 1948 s-a soldat cu 21 de deportaţi, care au primit condamnări totalizând 427 ani!) era înăbuşită cu forţa (bătăi, închisoare, deportări în Siberia etc). Sărăcia locurilor i-a făcut pe maramureşenii de aici să-şi caute de lucru în alte părţi ale URSS, dar ei nu şi-au uitat locul de baştină, fapt confirmat de stabilitatea numerică a elementului românesc de peste Tisa sub sovietici: de la 12.412 români recenzaţi în 1946 la 29.485 în 1989, reprezentînd o creştere de la 1,7 la 2,4% din populaţia regiunii Transcarpatia. După prăbuşirea URSS, procesul de creştere a ponderii românilor a rămas constant: în 2001 erau 32.100 de români (2,6%). Schimbarea regimului politic şi a structurii de stat au produs schimbări şi în viaţa românilor de peste Tisa. Mai întîi s-a putut reveni la denumirile româneşti ale localităţilor, chiar dacă procesul a fost lung şi dificil. Apoi s-a dezvoltat infrastructura localităţilor, s-au construit edificii publice şi private, viaţa oamenilor s-a îmbunătăţit, mai ales prin libertatea de a lucra şi în alte ţări. În satele româneşti există o bună structură şcolară (12 şcoli medii şi generale), biblioteci (31, este de arătat că fondul de carte românească este încă deficitar, în ciuda unor eforturi mai mult individuale, făcute de 15 ani încoace), cluburi sportive, stadioane, spitale (4), policlinici (4), asociaţii agricole ş.a. În plan spiritual, dincolo de miile de elevi şi de cei peste 40 de studenţi, românii şi-au constituit asociaţii culturale (Asociaţia George Coşbuc, condusă de I. Mihalca şi Gh. Opriş, Asociaţia Ioan Mihalyi de Apşa, condusă de V.Gh. Iovdii, Uniunea Dacia, condusă de I.M. Botoş, care cu Festivalul de artă populară a românilor din Transcarpatia a ajuns la ediţia a XIV-a), viaţa bisericească a cunoscut şi ea o înviorare după decenii de ateism şi prigoană spirituală. Aici se editează două ziare româneşti ("Apşa" şi "Maramureşenii"), s-au tipărit cărţi româneşti de către autori de peste Tisa, există televiziune prin cablu, o reţea privată de telefonie, reţea de magazine, de hoteluri şi restaurante etc. Pe lîngă legăturile cu fraţii din judeţul Maramureş, românii din Transcarpatia au legături cu ceilalţi români din Ucraina, dar şi cu alte instituţii şi organizaţii culturale din România, Serbia, Israel, Austria, Suedia ş.a. În acest context nu ar fi rău ca instituţiile culturale din România să acorde mai multă atenţie şi dragoste acestor fraţi care au o extraordinară vitalitate, care, trecînd prin situaţii istorice speciale, şi-au păstrat limba, obiceiurile, credinţa şi, ceea ce cred eu că este mai important, dragostea faţă de poporul de care aparţin.

Cum sunt atîţia români împrăştiaţi prin lume, sînt destui aici, lîngă noi. Iar dacă ei n-au uitat că sînt români, nu trebuie nici noi să-i ignorăm, să-i judecăm sau să-i uităm.

2009-12-24T15:36:00.003+02:00

Acum, in prag de sarbatori, eu va doresc s-aveti colindatori:
Pe la usi, pe la feresti, cu colinzi mandre romanesti.

2009-12-24T13:42:00.002+02:00

C R Ã C I U N

Sed copiii sus pe vatrã,
E 'ntunerec în bordei...
Mama-i dusã 'n sat sã cearã,
Dela oameni pentru ei.

Prin pãrete suflã vântul,
Lumânarea s'a topit...
A 'nserat pesemne mama
La mãicuta dela schit...

Tatãl lor, cel dus în stele.
Vã trimite azi, de sus
Pâne si hãinute nouã...
Cãci azi s'a nãscut Isus.

Intr'un grajd e pus în iesle,
Intr'un grajd? Ce frig i-o fi...
.........................................
Si pe rând li se 'nchid ochii
Somnorosilor copii.

Neamului valah strigare

2009-12-24T13:26:00.001+02:00

Fraţi Valahi din patru unghiuri, fraţi de viaţă Geto-Dacă,
Fraţi pe care nici o liftă n'a putut robi să ne facă, -
Iată-ne azi robi sub lifta unui Neam care, din lume,
Vrea pe veci să ne sugrume,
Să se şteargă dintre Neamuri strălucitul nostru nume!...

Dar, mai cruzi ca lifta neagră care azi, prin vicleşug,
Ne-a'njugat - plăvani la jug, -
Sunt acei câţiva nemernici, fraţi de sânge, scoşi din minţi
De-ai trădărilor "arginţi",
Cari, de zornăitul dulce, nu mai pot nimic s'audă
Din cât geme ţara toată cu de lacrămi geana udă!...

Toţi acestia, - o droae de nemernici care vor
Nimicirea Ţării lor, -
S'au făcut, în mâna liftei, crunte "Coade de Topor",
Şi s'au năpustit cu ură, fâlfâind drapele roşii,
Să doboare tot ce'n veacuri au păstrat mai drag strămoşii!...

Vor, vânduţii fără inimi, - îndemnaţi de-a liftei gloată, -
Să ne-aprindă Ţara toată;
Nu mai vor s'avem tezaur
În altare pe Iisus;
Ticăloşilor li-i sete de mărirea lor, de aur;
Drojdia se vrea de-asupra; putregaiul se vrea sus;
Sufletele lor de fiară
Nu mai au nimica sfânt;
Ei vor "patria" să piară,
"Dumnezeu" să fie frânt;
Să fim toţi o biată turmă fără drepturi, nici cuvânt!...
Să nu mai avem din toate, sub tâlharii bolşevici,
Decât jug şi plâns în gene, umilinţi, scuipat şi bici;
Soarta naţiei române s'o păstreze lifta 'n mână
Viermii toţi s'ajungă 'n slavă, iar luceferii'n ţărână;
Şi, sub tirania gloatei care-şi 'nalţă pumnul strâns,
Să ni-se topeasră ochii potopiţi de-atâta plâns?...

Fraţi Valahi - cu glas de tunet, ne-a strigat un mare "Mag"
Să ne facem toţi o stâncă sub al Ţării noastre steag;
S'alungăm "semănătorii de ruine şi pustiu",
Care vor s'arunce Neamul în mormânt fără sicriu!
El a plâns pe culmea 'nalţă, când a buciumat aprins,
Neamului aproape 'nvins,

Şi-al său bucium l-a dus vântul, prelungit, din stâncă'n stâncă;
L'au fost auzit şi morţii din dormirea lor adâncă:
Fraţi Valahi, chemarea-i sfântă, voi n'aţi auzit-o încă?!...

Cine să te mai trezească, Neam robit de-atâtea Iude,
Dac' auzul tău nici glasul Magului nu-l mai aude?!
Cum să nu ne facă robi,
Ca pe nişte boi neghiobi
Cei misei: "semănătorii de pustiu şi de ruine",
Când nici ţie nu ţi-e milă de moşia ta, de tine?!

Cum n'ar împroşca tâlharii
Cu noroi pe toţi "stegarii",
Tot ce-avem mai drag, mai sfânt;
Cum nu ne-ar scuipa obrazul, şi pe morşii din mormânt,
Când, cu nepăsare, toţi
Ne uităm mereu la gloata de misei vânduţi, de hoţi,
Făr'a ridica un deget, - ca un hoit ce zace'n glod,
Şi din care viermii lacomi, liniştiţi, în voe rod?!...

O, vă veţi trezi odată, fraţi Valahi, dar prea târziu,
Când va fi aproape gata groapa cea fără sicriu,
În adâncul cărei Neamul aruncat va fi de viu!...

octombrie 1937 Vasile Militaru

Bucura-te tara!...

2009-12-24T13:23:00.001+02:00

Vasile Militaru Bucură-te Ţară!...

gânduri intr'o zi festivă

Bucură-te, Ţară scumpă, îmbrăcată de paradă,
Că, din alte ţări străine, vin prieteni să te vadă!
Şterge-ţi lacrima din gene!... Ce oftezi într'una frântă,
Când atâtea muzici cântă?...

Cântaţi muzici, cât mai tare, toate câte sunteţi voi,
Ca să nu se-audă plânsul văduvelor de război!
La răspântiile toate, muzici, azi cântaţi, cântaţi,
Că prea gem, sleiţi de foame, marii noştri "mutilaţi"?...

Azi e zi de sărbătoare şi datoare eşti să joci,
Ţara mea cu jale multă, jefuită de escroci!...
Foametea şi desnădejdea tu n'ai drept să ţi-le spui
Ţară scumpă, nimănui,
Când la tine ospătează toată lifta cu pistrui?...

Cine să-ţi ogoae plânsul?... Să te-audă, cine poate,
Când atâtea muzici cântă la răspântiile toate?...
Cui, o lacrimă să'i pice,
Că 'n bordei n'ai foc pe vatră,
Când tâlharii ce te pradă, ospătând, duc trai ferice,
Infrăţiţi cu veneticii, în palate mari de piatră?...

Cum vrei oare, scumpă Ţară,
Soarele dreptăţii sfinte pe-al tău cer să mai răsară,
Dacă toţi cei ce te fură, liberi petrecând, fac haz
Şi, când ceri să intre 'n ocnă, scuipă 'n bietul tău obraz?!
Oare, când vei pune mâna, Ţară scumpă, Ţară blândă,
În grumajii celor care vor ca Iuda să te vândă?
Celor cari într'una rod
Multul gliei tale rod, -
Câţiva hoţi înfipţi în ceafa unui biet întreg norod?...

Dar... mă iartă, Ţară blândă, că, de-a tale suferinţi,
M'am trezit şi eu, cu tine, a haiduc scrâşnind din dinţi.
Azi e sărbătoare sfântă,
Când, - deşi flămândă eşti, -
Nu se plânge, ci se cântă
Întregirea ce ţi-au dat-o Sfinţii dela Mărăseşti?...

Mâine însă, Ţară scumpă, sfinţii tăi suiţi la cer,
Să le faci dreptate cer:
Viaţa nu şi-au fost jertfit-o ei, Arhanghelii tăi mari,
Pentru ca tu s'ajungi roabă unor ceţe de tâlhari;
N'au murit, scăpându-şi Ţara, marii noştri mucenici,
Ca să ţi-se 'nfigă 'n glie gloatele de venetici!...
N'au căzut pentru desfrâul
Hoţilor ce'ţi fură grâul,
Ţară plină de belşug,
Nici, - când lor le crapă burta, - tu să tragi flămândă 'n jug!

Azi deci, fâlfâind drapele, cântă, Ţară fără pâine,
Şi, - cum cer ai tăi Arhangheli, - judecata s'o'ncepi mâine
Ori destinului tău mare fir de aur ştii să'i torci,
Ori întreaga ta grădină va fi cocină de porci!...

decembrie 1936