Fac parte din acele persoane care atunci cand vine vorba de o rețetă mega complicată își văd de drum sau, dacă pofta e mare, preferă să cumpere. Cam așa stătea treaba și cu croissantele. Când mă apuca pofta de croissante, căutam o rețetă, ajungeam la concluzia că ai nevoie de un doctorat ca să le faci și în consecință consideram ca nu sunt pentru mine. Până la această rețetă, bineînțeles. Mi-a fost mai întâi dictată prin telefon, am primit asigurări că e reală, că e testată, ba chiar am cerut și poze ca să mă asigur că nu mă paște o dezamăgire de proporții. În concluzie, e o rețetă foarte ușoară, cu puțini pași și șanse reale de reușită.  Înainte de a începe, e bine să eliberați blatul de lucru pentru că e nevoie de niște spațiu…

Ingrediente:
– 550 g faină;
– 20 g drojdie proaspată (8 g drojdie uscată activă sau 6 g drojdie instant);
– 250 ml lapte
– 100 ml ulei
– 1 albuș ou
– 1 gălbenuș ou
– ½ linguriță sare
– 2 linguri zahăr
– 100 g unt (temperatura camerei)
– cremă ciocolată sau gem

1.  Se activează drojdia cu niște lapte călduț și puțina făină și se lasă cam 10 minute. Dacă folosiți drojdie uscată activă sau instant, săriți pasul acesta și puneți într-un castron încăpător făina și drojdia.

2. Laptele călduț se amestecă cu sarea, zahărul, albușul de ou și uleiul.

3. Se adaugă amestecul de lapte peste făină și drojdie.

4. Se amestecă și se framântă, nu foarte mult ci suficient cât să se formeze aluatul.

5. Se împarte aluatul astfel obținut în 8 bile mai mici (aprox 120 g).

6. Se întinde subțire fiecare foaie și se unge cu untul (eu am încercat să folosesc o spatulă de uns, pe modul elegant dar până la urmă tot cu mâna am finalizat operațiunea).

7. Apoi se pun foile unele peste altele (se întinde prima foaie apoi unt, apoi a doua foaie și unt și tot asa, ca la un tort de clătite).

8. Se subțiază cu făcălețul/sucitorul/plăcintar (depinde cum îi spune fiecare), până rezultă o foaie mare, fină.

9. Se taie în 16 (ca la pizza).

10. Apoi se așază în capatul mare o linguriță de gem sau de cremă de ciocolată (eu asta pun) și se rulează către partea îngustă.

11. Se unge fiecare croissant obținut cu gălbenușul și se bagă la cuptor la 200 grade, cam 10 minute (de preferat cu ventilație, dacă aveți această posibilitate).

12. Cam asta este tot. Aș include și un ultim pas – o alergare lejeră de vreo 30 minute pentru că ies 16 croissante măricele, deci aluat + ciocolată = love dar nu numai.

The post Croissant cu unt – cea mai simplă rețetă first appeared on Cârtița plimbăreață.

Dacă ajungi în zonă, la capătul sudic, cum ieși din Greci, nu uita să te abați și pe la Centrul de Informare și Vizitare al Parcului Național Munții Măcinului. Dai banii pe un bilet de intrare în parc (mi se pare că a fost 6 lei), mai vezi ce mai e pe acolo și chiar poți afla informații utile și interesante despre trasee si despre Parc . Pe urmă mai ai de mers cam 15 minute și, pe stânga cum mergi spre sud, vei vedea câteva panouri informative și intrarea în tarseul marcat cu triunghi roșu ce duce spre Nifon.

Traseul pe versanul Văii Ditcova este ușor și alternează zone umbroase de pădure cu zone deschise unde te bate soarele din plin. În rest, lucrurile sunt clasice pentru Măcin – ai granit peste tot, în formele cele mai diverse, peisaje largi spre vest, spre Dunăre, plus șansa să întalnești tot felul de animale, țestoasele fiind printre cele mai așteptate și căutate astfel de întâlniri. Mai sus, pe traseu, se deschid priveliști faine spre zona Turcoaia și cariera de acolo dar și spre Pietrele Mariei, o serie de 3 coline cu vârfuri stâncoase care dau un aer selenar șesului de la poalele munților.

Legat de animale, noi nu am avut noroc de țestoase însă în drum spre zona Cozluk am văzut un erete de stuf la vânătoare de popândăi si vreo 4 pupeze.

Dacă mai ai chef de plimbare, merită să dai o tură și până la Pietrele Mariei – sunt mult mai spectaculoase de aproape iar de aici Munții Măcinului se văd parcă și mai frumos, mai ales la apus peisajul este unul cu adevărat sălbatic. Cele trei coline par domoale văzute din depărtare însă odată ajuns la ele descoperi că sunt adevărate lame stâncoase dispuse longitudinal. De multe ori am trecut prin zona asta a Măcinului și am vrut să merg și până la Pietrele Mariei, dar niciodată nu am mai avut timp și de asta. Acum că am fost la o plimbare lejeră, nu am mai ratat momentul. Tare mi-ar plăcea odată să prind o noapte la cort fix aici, la Pietrele Mariei, și să văd Măcinul noaptea cu un cer înstelat .

The post Munții Măcinului – idee de plimbare de o zi (Valea Ditcova și Pietrele Mariei) first appeared on Cârtița plimbăreață.

O fi el negru și cu ciocul galben de la distanță, însă nu ai cum să îl confunzi cu o mierlă. E mult mai agitat decît o mierlă și, dacă te uiți cu atenție, vei vedea petele alb-gălbui și irizațiile metalice spre verde și violet. Cred că “e prin oraș” de mult timp însă eu abia în ultimii ani am început să îl văd și să mă bucur vizual de prezența lui. Cel mai fain e când stă pe câte o cracă și un sfert de oră nu face altceva decât să dea concerte imitând cântecul altor păsări.

Despre grauri știam doar că “nu sunt buni”, de când eram mic și îl vedem pe bunic că se agită când stolurile de grauri distrugeau via la care săpase tot anul. Iar asta cam așa e – după perioada reproductivă, graurii pot forma stoluri imense și pleacă în căutarea hranei, devastând multe culturi ce le ies în cale.

The post Graurul first appeared on Cârtița plimbăreață.

Are un colorit care te trimite mai mult cu gândul la jungla amazoniană decât la Carpații românești: lucioasă, neagră cu pete galbene mai mari sau mai mici, dispuse într-o totală dezordine. Proporția de ”vopsea” poate să difere, unele, ce-i drept mai puține, fiind mai mult galbene cu pete negre. Se mai spune că ar fi rudă cu zebra, nu ştii exact dacă este neagră cu dungi albe sau albă cu dungi negre.

Dacă o atingi, zici că e melc, așa e de lipicioasă, pentru că pielea e acoperită de un mucus. Teoria spune că ar fi și toxică pentru că dacă se simte amenințată secretă prin piele o substanță toxică (salamandrina) însă până acum nu am pățit nimic. Poate are efect întârziat, cine știe :))

De ce îi spune Salamandră de foc?… E o poveste lungă și medievală. Cert este că din cele mai vechi timpuri imaginea salamandrei a fost legată de cea a focului, fie că salamandra și pielea ei ar fi imună la flăcări, fie că ar putea stinge focul sau că cine este stropit cu sânge de salamandră devine imun la flăcări.

Trecând peste toate ”poveștile”, cert este că salamandra este cu adevărat rezistentă,  dar în alt sens: este longevivă. Așa mică și firavă cum este, trăiește foarte mult, unele exemplare ajungând și la 50 de ani.

The post Salamandra comună sau salamandra de foc (Salamandra salamandra) first appeared on Cârtița plimbăreață.

Am făcut hrănitoarea dintr-un PET și un băț de lemn, am atârnat-o pe balcon cu ajutorul unei șipci de lemn, cam la 1 metru depărtare de geam, și am alimentat-o cam la două zile cu semințe de floarea soarelui crude. Descoperirea hrănitorii de către păsări a durat câteva zile, dar după ce primii pițigoi au dat semnalul, tot sezonul rece a fost agitație, în principal dată de Pițigoiul mare (Parus major) și de Țiclean (Sitta europaea) la care s-au adăgutat și vizitele Pițigoiului albastru (Cyanistes caeruleus) și, foarte rar, cele ale Pițigoiului sur (Poecile palustris). Toată agitația de peste iarnă, când fiecare zi avea două valuri de hrănire (dimineața și după-amiaza / seara, cu o repriză de liniște totală pe la prânz) a dispărut imediat ce primăvara a venit și temperaturile au crescut – hrănitoarea nu mai e utilă atât timp cât păsările găsesc cu ușurință hrană în natură. Hrănitorile sunt bune pentru a ajuta păsările să treacă peste iernile grele iar cel mai important este ca hrănirea să nu fie sistată odată ce a fost începută iar păsările s-au obișnuit cu această sursă de hrană facilă.

La fel de importante ca hrănitorile, vara, sunt adăpătorile, care se pot instala la fel de ușor – simple farfuriuțe sau recipiente cu apă amplasate în zone accesibile.

The post O hrănitoare – cel mai simplu mod de a vedea pițigoi și țicleni de aproape first appeared on Cârtița plimbăreață.

The post Ghionoaia verde first appeared on Cârtița plimbăreață.

Mulți ani am evitat să mănânc sau să fac cornulețe cu untură și borș pentru simplul motiv că mintea mea nu era capabilă să îmi explice cum stă treaba cu untura într-un preparat dulce. Nici borșul în altă rețetă decât cea de ciorbă nu mă încânta dar… măcar nu era untură… Drept pentru care, ani de zile am încercat tot felul de fonfleuri franțuzite – bune de altfel, ce să zic… – dar niciuna nu avea gustul acelor cornulețe fragede din copilărie. Așa că m-am încumetat și am trecut la artileria grea, neaoșă și românească – cornulețele fragede cu untură și borș. O alegere cel puțin inspirată aș spune… Se fac extrem de simplu și sunt DELICIOASE.

Ingrediente:
– 300 g untură (eu cumpăr din supermarket un fel de tub cu untură, de 1 kg)
– 230 ml borș;
– 5 g sare;
– 3 g drojdie uscată;
– zahăr vanilat + esență vanilie;
– 600 g făină;
– rahat sau gem pentru umplutură.

Treaba e simplă odată ce ai la îndemână ingredientele.
Se topește untura (în castron la cuptorul cu microunde e cel mai simplu), apoi se adaugă borșul și se amestecă. Peste ele punem sarea, drojdia, zahărul vanilat (1, maxim 2 pliculețe), esența de vanilie și abia apoi făina. Se amestecă puțin cu mâna până se formează un aluat destul de moale dar care nu se lipește de mâini. Se lasă vreo 30 de minute și se taie rahatul în bucățele mici sau se scoate borcanul cu gem.

Pentru prelucrarea efectivă, se împarte aluatul în bile mai mici ce încap în palmă și se întinde o foaie subțire cam cât o farfurie întinsă – pentru artă și precizie puteți folosi farfuria să tăiați un rotund perfect. Apoi, acesta se taie în 16. Pe fiecare bucată se plasează rahatul sau gemul (foarte puțin ca să nu se scurgă în tavă și să devină un amestec de gem, aluat și arsură). Se rulează de la partea mai lată spre cea îngustă și se așează în tavă, pe hârtie de copt. Se bagă tava în cuptorul preîncălzit la 180 °C și cam în 15 minute, atunci când cornulețele devin aurii, se scot și se pudrează cu zahăr pudră. Cam asta este tot. Pentru cele mai fragede cornulețe posibile zic eu că merită…

The post Cornulețe foarte fragede cu borș și untură first appeared on Cârtița plimbăreață.

Se face rapid și dispare din farfurie si mai rapid. Mai jos e o variantă, însă în funcție de preferințe și disponibilitatea ingredientelor se pot face nenumarate combinații. Rețeta de mai jos este pentru un blat mediu, cu margine pufoasă.

Ingrediente:

Pentru blat:
– 500 g faină
– ulei de masline
– un pahar de apă călduță
– 5 g drojdie uscată
– 6 g sare

Topping:
– suc de roșii sau ketchup;
– ulei de măsline
– oregano;
– busuioc
– un dovecel mic
– ceapă verde
– ardei gras
– mozzarella
– branză feta
– tot ce mai aveți prin frigider și credeți că s-ar potrivi

Mai intai, blatul. Se amestecă făina, drojdia, sarea și apa calduță. După aceea se adaugă uleiul de măsline (2 linguri aproximativ) și continuăm cu amestecatul. Daca aluatul e prea lipicios, se mai adaugă făină, daca e prea tare, ulei sau apa. Dupa ce se formeaza aluatul, se lasă la dospit vreo jumătate de oră. De fapt, de obicei îl las cam cât imi ia să răscolesc frigiderul și debaraua în căutare de ingrediente și apoi să le pregătesc. Aici treaba e simplă – dacă tăiați bucăți prea grose, vor rămâne crude; dacă le tăiați foarte subțiri, nu li se va mai simți gustul. Deci … echilibru în toate. Din cantitatea menționată mai sus pentru blat eu fac 2 foi rotunde de pizza pentru că așa am tăvile dar la fel de bine se poate întinde o singura foaie de pizza pentru tava de cuptor clasică, de exemplu. Tava se unge cu puțin ulei și se tapeteaza cu făină. Pasul următor este ungerea blatului cu puțin ulei de măsline și cu suc de rosii (eu pun în sucul de rosii și oregano și puțin busuioc).

Apoi urmează partea de creativitate – dovlecel tăiat felii subțiri (eu îi tai cu dispozitivul de curățat cartofi), ardei gras tăiat fâșii subțiri, feta, roșii uscate, niste ceapă verde aruncată pe acolo și, la final, pun felii de mozzarella. O las la cuptor la 200 grade C cam 20 minute sau până se rumenesc marginile.

Alte combinații pentru pizza (pasii până la ungerea blatului cu ulei de masline și sos sunt aceiași):
– legume la gratar inele de ceapa rosie, feta, mozzarella;
– prosciutto, mozzarella, rosii cherry, rucola (vegetariana, dar nu prea );
– mozzarella, ricotta, pesto verde.

Pofta buna!

The post Pizza vegetariană de casă first appeared on Cârtița plimbăreață.

Flori albe

The post Flori first appeared on Cârtița plimbăreață.

Ce faci cand iti e pofta de natura si munte insa ai un copil de 1 an? Simplu, mergi in camping. Cand calatoresti cu un copil mic, astrele trebuie sa se alinieze in diferite si nastrusnice moduri astfel incat la final sa poti spune ca a fost o iesire frumoasa si relaxanta… Sau macar frumoasa .

Am cautat un camping usor accesibil din Bucuresti, cu toate dotarile necesare – putina umbra, frigider / bucatarie, toalete si dusuri amenajate si curate. Noi ne-am oprit la un camping de la poalele Fagarasului, aproape de Transfagarasan, in Cârța (Der Oude Wilg – Salcia Batrana, http://www.campingdeoudewilg.nl/) insa sunt tot mai multe variante de campinguri bine amenajate unde poti merge cu sau fara copil, catel, purcel.

Ne-am facut rapid un necesar de cumparaturi, ca deh, iarna nu-i ca vara si nici camparea cu copil nu-i ca aia flower power fara copil. Si uite asa, vacanta a inceput.

Mai intai ne-am ales cortul (cel de 2-3 persoane pe care il aveam ni s-a parut mic pentru experienta asta si bine am facut) – am cautat putin si pe net si in magazine insa cea mai buna varianta calitate / pret ni s-a parut cel de la Decathlon, Quechua de 4 persoane. Spatiul generos chiar a ajutat atat pentru depozitarea jucariilor si acareturilor cat si pentru adapostire atunci cand ploua – inaltimea fiind si ea generoasa. În spatiul de living noua ne-au incaput lejer masa si 3 scaune, plus depozitare. Exista si varianta de cort “fresh&black” care are un material special prin care nu trece asa de mult soarele si tine mai racoare, insa pentru munte nu am considerat ca e necesar. Anul acesta am vrea sa mergem si la mare cu cortul si ne cam face cu ochiul varianta asta racoroasa.

Pentru mancat, noi aveam un Primus insa la viitoarea iesire o sa incercam o varianta de arzator cu gaz pentru ca e parca putin mai stabil pentru masa de camping si vrem sa ne facem de cap cu gatitul . In zona Cârța nu gasesti decat cateva magazine satesti si un restaurant gen de parcare tir/evenimente zonale/ ciorba zilei insa e la cativa kilometri si noi nu l-am incercat.

Prima interactiune a Mariei (aka copilu’) cu camparea a fost una foarte pozitiva – a alergat toata ziua pe iarba, a explorat toate cotloanele, gazele si vecinii. Surprinzator a fost ca in camping a dormit mult mai bine decat acasa. Aerul curat face minuni. Oricum, mersul la camping cu copilul a fost mult simplu decat ne-am fi asteptat, nu am simtit ca am fi avut nevoie de ceva si nu am avut. Faptul ca dupa ce adoarme copilul poti sta afara sa te uiti la stele – si cate stele se vad pe cer in afara orasului – e de nepretuit. Zen curat. 

Atmosfera din camping chiar e una frumoasa (sunt atat straini cat si romani, si la cort si cu campere) – toata lumea pare sa ii repecte pe cei din jur, deci fara muzica tare si gunoaie si spatiu suficient pentru toata lumea.

Era pacat sa stam numai in camping asa ca o zi am dat o tura prin Sibiu (daca nimeriti un festival, preferabil Festivalul International de Teatru Sibiu, FITS, cu atat mai bine) si o zi am fost pe Transfagarasan – desi doar si drumul pana la Bâlea e frumos, deci suficient pentru a te determina sa mergi, am zis ca e pacat si fara un mic traseu. Noi am ales ceva usor, de la Bâlea Lac, la Lacul Capra – cam o ora jumatate, maxim doua pana sus, cu tot cu opriri, poze, flori, nori si tot tacamul. Daca la Bâlea ne-a coplesit aglomeratia si norul de fum de mici si ceafa, la Capra e total opus. Liniste deplina, peisaje uimitoare (astea sunt si la Bâlea ), racoare bine vara, de pus minim un polar pe tine si lacul glaciar cu o culoare splendida. 

Daca aveti de gand sa mai faceti vreun traseu cu copilul si sa nu fie o iesire singulara, e bine sa aveti un rucsac special de trekking, fara el, nu am fi putut parcurge nici 20% din traseu.  Cand copilul e foarte mic, daca ai un wrap ceva, merge insa cand se mai mareste, nu prea mai merge fara rucsac. Noi am luat varianta de la Deuter, tot de la Decathlon si am fost foarte multumiti – acum Maria are 2 ani si cateva trasee in plus si atat coafura cat si rucsacul rezista foarte bine. Super util e paravanul pentru soare si compartimentul pentru bagaj.

La intoarcere, la Bâlea , nu am rezistat sa nu stam la coada pentru un colac secuiesc, cel mai bun pe care l-am mancat vreodata – nu stiu daca aerul rece il face usor crocant sau o fi vreo tehnica speciala a “producatorului” insa e absolut delicios. 

In concluzie, daca aveti chef de o iesire din urban, cu sau fara copil, nu ocoliti varianta de camping pentru ca e o experienta frumoasa fie ca esti obisnuit sau nu cu camparea.  Si da, exista viata si dupa ce ai copil – mult mai buna as zice dar putin diferita . Iar daca nu ai ce iti trebuie pentru camping, poti cauta aici – noi suntem mari fani Decathlon pentru ca au produse testate si raport calitate – pret excelent.

The post Cu copilul in camping – putin Fagaras si putin Sibiu first appeared on Cârtița plimbăreață.

Daca iar se apropie weekendul si habar nu ai ce sa faci, o idee buna ar fi sa explorezi cate ceva prin jurul Bucurestiului. Bine, ce propun eu acum e prin jurul Giurgiului, la vecinii bulgari, insa tot aproape e .

La nici 50 km de granita cu Ruse (mai exact vreo 35), poti vizita o pestera, Orlova Chuka a doua vizitabila ca marime din Bulgaria, o cetate de prin secolul  XI, Cherven si o biserica sapata in stanca, pictata de prin 1300 si ceva, monument Unesco – Ivanovo. In plus, toata zona e frumoasa de umblat la picior caci tot aici se gaseste si canionul Rusenski Lom, al raului cu acelasi nume. Nu o sa fie cel mai impresionant canion pe care l-ai vazut dar chiar sunt peisaje frumoase, verdeata si multa liniste. Am inteles ca poti face si rafting, dar n-am vazut, nu stiu mai multe, nu stiu ce sa zic.

Daca e sa le luam pe rand, in ordinea numerelor de pe tricou, asa cum le gasesti cum vii de la noi din granita, prima ar fi Biserica Ivanovo. Corect ar fi: Ansamblul de biserici, capele si manastiri sapate in stanca de la Ivanovo, insa una singura e vizitabila. Se afla la vreo 20 km de Ruse si la 35 m inaltime fata de raul Rusenski Lom, asta ca sa fim exacti. E locuita de calugari de la 1200 si frescele din interior dateaza din sec XIII –XIV. Intrarea e 5 BGN de persoana, au si reduceri pt studenti, varstnici, nu cred ca au POS si se viziteaza incepand cu ora 9 pana la 18. Ca sa nu va asteptati la altceva – se viziteaza  o singura incapere, frescele sunt vizibile si frumoase, vederile la fel. La intrare au o foaie cu cateva informatii despre loc. Tinand cont ca e singul loc asemanator din Balcani, merita vizitat.

In continuare, la mai putin de 20 km se gaseste Cherven, o cetate fortareata din secolul XI. De fapt, cetatea e urmasa uneia bizantine din secolul VI insa sunt dovezi ca zona ar fi locuita inca de pe vremea tracilor. Atat referitor la Ivanovo cat si la Cherven se vorbeste de Al doilea Imperiu Bulgar, motiv de mandrie istorica pentru bulgari insa recunosc ca ar trebui sa aprofundez subiectul inainte sa il declar relevant pentru vizitare. E o perioada de glorie balcanica inceputa prin 1180 pana in 1390 (aprox) pana cand au fost cuceriti de otomani.

Cherven  poate fi vizitata cu 4 BGN, incepand cu ora 9 in fiecare zi. La fel ca si la celelalte obiective din zona, orele difera in functie de sezon.

De la Cherven, in 20 km, se ajunge usor la pestera. E a doua ca marime din Bulgaria si se viziteaza pe timp de vara incepand cu ora 10 – asta inseamna de fapt ca poti cumpara bilete la 10 (6 BGN) dar primul tur ghidat e la ora 11. Am zis tur ghidat deoarece exista un ghid ce insoteste grupul pe parcursul vizitei si nicidecum pentru ca ai avea posibilitatea sa o vizitezi altfel. Experienta este una placuta pentru turistul obisnuit – Ghidul e un domn boem de 50+ ani, iubitor si vorbitor de franceza (pentru straini) si pe alocuri chiar si de putina romana, ce condimenteaza turul cu glumite, cantari la “pian” si din gura insa fara a deveni penibil. E clar ca daca a 103-a pestera pe care o vezi si esti “connaiseur” s-ar putea ca informatiile sa iti para puerile sau insuficiente, insa timp de 45 de minute aproximativ, poti vizita o pestera mare si luminata. Bulgaria sta foarte bine la numarul de pesteri vizitabile, unele cu adevarat impresionabile, fie prin tipul formatiunilor, fie prin dimensiune. 

Daca tot mai ai chef de umblat si vazut, poti ajunge cam intr-o ora jumatate la Veliko Tarnovo si Arbanasi sau poti merge in directia opusa, tot la vreo ora jumate de pestera, spre mormantul tracic de la Sveshtari, monument Unesco. E pe lista de vizitare de mult deci sper sa ajungem vara asta si acolo.

Pana una alta, uite asa mai trece un weekend frumos.

The post Excursie de o zi in Bulgaria – Orlova Chuka si Bisericile din Ivanovo (UNESCO) first appeared on Cârtița plimbăreață.

Nu ai cum sa ajungi in Bucovina si sa nu vizitezi si Ciocanesti. Bine, ai cum, dar e pacat. Si apropo de pacat, nicio localitate in care am ajuns pana acum nu evoca mai bine ideea Sarbatorilor de Paste. Pana si numele – Ciocanesti, parca te duce cu gandul la masa de Paste, cu oua incondeiate, pe care abia astepti sa le “ciocanesti” cu familia. La muzeul Oualelor Incondeiate din sat sunt peste 1800 de exemplare de oua incondeiate, toate realizate manual fie de mesteri locali, fie de participantii Festivalului National al Oualor Incondeiate, ce se tine anual aici inainte de Paste. Merita vizitat – nu ai crede cat de frumoase si diverse pot fi ouale de Paste. Si daca tot iti bucuri ochii la muzeu, parca merita sa gusti si din cozonacul care se face in zona – moartea oricarei diete – nu cred ca ii poate cineva rezista.

The post Ciocănești, satul muzeu din Bucovina – locul perfect ca să ciocnești un ou de Paște first appeared on Cârtița plimbăreață.

Asadar daca anul acesta vacantele te poarta prin Tara Dornelor, nu trebuie sa ratezi o excursie pana la Tinovul Sarul Dornei. Cu masina, pornind din Vatra Dornei nu faci mai mult de 15-20 minute. Trebuie mers spre sud, spre muntii Calimani si Gura Haitii, iar rezervatia naturala se afla la jumatatea distantei dintre Saru Dornei si Neagra Sarului, in imediata apropiere a Centrului de vizitare a Parcului National Calimani.

Sunt cateva deosebiri de nuanta, insa in principiu un tinov (o turbarie) nu este altceva decat un teren umed, mlastinos si acoperit cu vegetatie, care se formeaza intr-o depresiune de teren in care apa se acumuleaza si stagneaza intr-un strat subtire.  La altitudini mai mari sau in climat mai rece flora e formata predominant din muschi, acesta dand nastere de-a lungul timpului la turba (un sol acid, plin de fragmente descompuse de plante).

Am mai fost inainte la Tinovul Mohos, din apropiere de Lacul Santa Ana, in Harghita. Acolo am aflat prima oara de Roua Cerului, singura planta carnivora de la noi din tara, asa ca odata ajuns aici la Saru Dornei, unde am aflat ca se gaseste, am avut grija sa nu ma indepartez de poteca amenajata si sa nu ating plante necunoascute, cine stie cum imi disparea vreun deget :)). Glumesc, Roaua Cerului, Drosera rotundifolia pe numele ei stiintific, este ea o planta carnivora insa este atat de mica incat te chinui sa o identifici in “marea” de muschi a turbariei iar meniul ei e format numai din insecte – musculite, furnici si vreun tzantar ametit.

Odata intrat pe poteca tematica vei avea ocazia sa afli cum s-a format aceasta turbarie dar si alte cateva detalii interesante din lumea vegetala care te inconjoara. Vei afla ce sunt toate musuroaiele de muschi si ce se intampla in ele, de ce sunt fructele de afin si de merisor atat de sanatoase, cum a inzestrat Natura micutele seminte de pin cu o asa de mare putere de raspandire a vietii sau care este secretul florilor de bumbacarita ce le face sa reziste intr-un sol atat de acid si permanent imbibat cu apa.

De exemplu, stiai ca simplele movilite de muschi dintr-o turbarie sunt niste super-bureti ai naturii? In timpul ploilor abundente, movilele de muschi absorb cantitati impresionante de apa reducand riscul unor inundatii in zonele din jur. Turba poate retine pana la de 20 de ori mai multa umezeala decat greutatea sa.

La fel,  stiai ca fructul de merisor are in interior mici “buzunarase” cu aer, care il fac sa ricoseze de pe suprafetele dure, in loc sa se zdrobeasca, si sa pluteasca in apa? Ori ca ciocanitoarea, ca sa poata manca semintele de pin, si-a dezvoltat o metoda unica – sapa o adancitura in trunchiul unui copac unde pe urma infige conul de pin si astfel poate manca semintele din interior?

Sper ca te-am convins ca merita sa iti faci timp pentru o excursie la Tinovul Saru Dornei. Iar daca nu ai planuri de mers in Tara Dornelor, te sfauiesc sa iti faci – locurile sunt de vis iar Calimaniul te asteapta cu privelisti incredibile.

The post Tare’n muschi: Tinovul Saru Dornei, Parcul National Calimani first appeared on Cârtița plimbăreață.

E destul de greu de observat mai ales daca in zona sunt si ciori. De la distanta e foarte usor de confundat cu o cioara din cauza penajului negru complet, mai putin crestetul capului care este rosu la mascul sau are doar o pata rosie la femela. Insa daca vezi o cioara ca se aseaza vertical pe copac, e clar, ceva nu e in regula si soctelile se schimba

E cea mai mare dintre ciocanitorile din Europa si fata de celelalte ciocanitori zborul nu este ondulat. Ce e drept, zborul e destul de neregulat ca si batai de arpi iar fata de zborul unei ciori, cu care este usor de confundat de la distanta mare, varfrile aripilor, remigele primare, sunt vizibil rasfirate in zbor.

The post Ciocanitoarea neagra de Mogosoaia (Dryocopus martius) first appeared on Cârtița plimbăreață.

Sa incepem cu o concluzie – Georgia este o destinatie care merita din plin. Este un mix cultural si social incredibil. E o combinatie ciudata de viitor si de trecut: constructii imense, zgarie-nori plini de lumina si tehnologie ce abunda in Batumi, si toate contrasteaza cu zone rurale depopulate si cazute in paragina, cu peisaje industriale ce aduc aminite de Valea Jiului prin 1995-2000 precum si cu intregi cartiere urbane care vizual seamana a ghetouri. Nu sunt insa ghetouri adevarate ci doar sufera de o arhitectura urbana tipica spatiului comunist rus decazut. Cultural si social se resimt puternic influentele rusesti si turcesti, vecinii de la nord si sud. Clima este si ea una extrem de ciudata: de la subtropicala umeda pe litoralul Marii Negre pana la o clima mai moderata si chiar arida in regiunile estice. In Batumi, clima subtropicala umeda face ca pe langa vegetatia pe care o avem pe la noi  sa te lovesti de palmieri, ficusi, portocali si chiar banani. In Batumi temperatura medie a lunii ianuarie este de 7 grade Celsius, ninge destul de rar iar cand ninge, zapada se topeste imediat motiv pentru care majoritatea locuitorilor nici nu au incalzire in locuinte – pur si simplu pun iarna mai multe haine pe ei.

Georgia este suprinzatoare si din punct de vedere al costurilor. La sfarsit de septembrie, pe transport cu avionul pana in Kutaisi, doua persoane si un copil mic (infant), dus-intors + 1 bagaj de cala + cazare 4 nopti la hotel 3*, noi am dat 310 eur, in conditiile in care nu ne-am straduit sa gasim cea mai ieftina oferta. La asta se mai adauga transferul din Kutaisi in Batumi si retur, cam 150 km care se fac in 2 ore si care costa 10 eur / persoana, dus intors.

Noi am ales varianta de a vizita Batumi insa WizzAir are zboruri pe aeroportul Kutaisi si de aici, poti alege sa vizitezi Kutaisi, Batumi, cu transfer in aproximativ 2 ore sau Tbilisi, dar transferul dureaza aproximativ 5 ore. In Tbilisi insa se poate ajunge direct cu zboruri Tarom.

Transport

Cum spuneam, noi am ales sa vizitam Batumi, cu aterizare in Kutaisi, la 153 kilometri nord-est de Batumi, iar pana acolo zborul face cam 2 ore. Aeroportul David the Builder este unul mic unde la debarcare, de la avion pana la cladire, faci o mica plimbare direct pe pista. Desi mic, aeroportul este unul modern, cu o arhitectura interesanta, ce te duce cu gandul la un mare fagure. In afara aeroportului te asteapta o gramada de taximetristi care trag de tine, mai ales in limba rusa.

Cea mai buna varianta de transfer de la aeroport la cazare de data asta a fost tot prin Wizz, prin WizzTransfer, care lucreaza pe plan local cu GeorgianBus. Asa ca poti sa intri direct pe site-ul GeorgianBus si sa rezervi de acolo transferul. Biletul Kutaisi – Batumi si retur e cam 10 eur / persoana. Mare atentie la confirmarea biletului si la emitera e-ticket-ului de printat, le mai da rateuri sistemul.

Pentru ca tot e vorba de primul contact cu Georgia sa lamurim alte cateva chestii:

1 – Limba oficiala este georgiana. Nu seamana cu nicio alta limba si departe de a avea vreo legatura cu rusa. Au extrem de multe consoane in cuvinte, multe h-uri si a-uri aspirate. Cu alte cuvinte nu ai nicio sansa sa intelegi ceva. Alfabetul este si el unic – nu seamana cu cel chirilic. E o insiruire de “carlionti” care vizual arata destul de bine insa practic sunt indescifrabili. Din fericire multe informatii publice si denumiri sunt scrise fie in georgiana si in engleza fie in georgiana si in transcrierea fonetica in alfabetul latin. Fiind un alfabet fonetic, cu putin efort dupa una doua zile poti sa inveti si sa recunosti cateva litere. Pepsi = პეპსი.Engleza e o raritate. Daca prin Europa mai toata lumea stie engleza, aici nu te astepta decat rar sa gasesti persoane cu care sa te intelegi in engleza asa ca o sa dai destul de mult din maini si o sa folosesti abilitatile de mim. :).  In schimb limba rusa, pentru cine o stapaneste, este o gura de aer si te scoate din belele. Desi nu este limba oficiala, rusa e stiuta si vorbita mai de toata lumea. “Spasiva” face valuri

2 – Moneda este Lari georgieni (GEL) iar 1 lar = 1,5 lei asa ca e tare simplu de “tradus” preturile. Vestea buna e ca preturile sunt mai mici decat in Romania. Ex. in plina zona turistica: cafea (turceasca – cappuccino) 2-5 lari; bere (draft – sticla) 3-7 lari.

3 – Cei mai multi turisti sunt rusi – Batumi e un fel de Coasta de Azur pentru ei asa ca asteapta-te ca in zonele turistice sa dai de multi rusi iar localnicii sa te abordeze ca fiind rus.

4 – In general Georgia este o tara sigura. Statistic are cel mai mic nivel al criminalitatii si al coruptiei dintre toate statele vecine Marii Negre si chiar din intreaga Uniune Europeana. In cele 5 zile petrecute in Batumi in nicio zona nu ne-am simtit in nesiguranta, desi cateodata vizual anumite cartiere si cladiri iti transmit un sentiment de alerta. Sunt cartiere unde zici ca ai ajuns in ghetou insa iti dai seama ca oamenii sunt OK, doar cladirile sunt varza.

5 – Se poate intra in Georgia si fara pasaport, doar pe baza cartii de identitate.

6 – Roaming-ul costa de te rupe. Daca te-ai obisnuit ca in UE sa nu mai dai bip ca in tinerete, in Georgia te face cam 2 euro minutul si 10 euro 1 MB. Asa ca wifi-urile la hotel si pe la terase sunt binevenite. Bine ar fi sa iti salvezi si o zona mai extinsa pe Google Maps si sa folosesti harta offline.

7 – Taxiurile sunt OK, nu sunt tzepari insa nu te speria daca nu au toti aparate de taxat. Au statii, dispecerat tot ce trebuie insa cam jumatate din taxiuri nu au aparat de taxat. Se face pretul pe vorbe la urcare. Asta daca stii rusa sau georgiana. Atfel se face pe degete, cu pixul pe hartie, cu degetul pe praful de pe masina sau, evident, pe telefon.

8 – Borduri mai inalte neam de neamul meu nu a vazut. Deci daca vii cu copilul mic si ai nevoie de carucior (cum a fost si cazul nostru), e ca si cum nu ai avut noroc in viata – in permanenta doi oameni urca si coboara carutul, un fel de sport de intretinere. Nu am vazut persoane cu dizabilitati motorii pe strada pentru ca ar fi trebuit sa zboare, la propriu, alta sansa nu aveau.

Revenim la transfer. Depinde de norocul fiecaruia cu ce calatoreste. La dus spre Batumi am avut nesansa unui minivan 7+1 obosit, ruginit, mirosind a diesel si a fum de tigara, cu banchete scoase din tzatani, rerapitat cu paturi pe laterale si plafon, fara centuri se siguranta si cu un sofer desprins parca din NFS. Genul de maxi taxi romanesc de anii 2000. Drumul de doua ore pana in Batumi a fost o adevarata provocare si o dovada de necontestat ca atunci cand te rogi sa ajungi in siguranta, timpul trece mai greu. Am zburat prin masina la fiecare hop sau frana mai brusca, am urlat la sofer sa o lase mai incet ca ne omoara… evident nu stia engleza si nici noi rusa :). La intoarcere a fost un microbuz decent, spalat cu un nene mai tanar care a condus mai omeneste.

Oricum traficul la ei este unul ciudat. Depasirile se fac de cele mai multe ori fortandu-i pe cei de pe contrasens sa traga lateral iar soseaua de doua benzi accepta astfel trei masini in paralel. Nu se injura intre ei, sunt foarte calmi la volan iar claxoanele sunt doar scurte, de atentionare. Au un stil foarte masculin de sofat si, chiar daca forteaza depasiri,  se obstuctioneaza frecvent unii pe altii, isi dau claxoane si flash-uri, nu am vazut sa se injure sau sa comenteze verbal. Au un fel de respect reciproc, care la noi lispeste.

La pas prin Batumi

Batumi e al doilea oras ca marime din Gergia iar economia lui e bazata in principal pe turism si casinouri (in Turcia vecina, jocurile de noroc sunt interzise) dar in acelsi timp e si un important port la Marea Neagra. De prin 2010 orasul a cunoscut o transforrmare rapida si radicala – pe tot frontul marii, in apropierea falezei s-au ridicat zgarie-nori iar multe din cladirile de secol XIX au fost restaurate. Cel mai impresionant zgarie-nori e Turnul Batumi, din nodul orasului, care are incorporat la etajele superioare o roata Ferris cu panorama asupra orasului.

Am avut norocul sa ne nimerim exact in timpul desfasurarii Olimpiadei Internationale de Sah unde a participat si Romania. Nu, nu am castigat medalia de aur dar tot suntem mandri de echipa noastra! Ca si chestie interesanta, in toata zona sahul e rege, mai mult chiar, la vecinii armeni e obiect de studiu in scoala.

Arhitectural si nu numai, Batumi este un oras al marilor contraste.

Pe de o parte vezi zgarie norii din zona de nord, nord-vest, iluminati impresionant in timpul noptii, impreuna cu promenada de-a lungul plajei si cu centrul vechi unde majoritatea cladirilor au fost renovate si puse in valoare. Pe de alta parte, acestea contrasteaza imens de mult cu zona de case vechi si blocuri P+3, P+4 vechi si paraginite. O chestie nemaintalnita pana acum, care cu siguranta e venita din spatiul rusesc, foarte multe case si blocuri au peretii acoperiti cu tabla de toate tipurile si culorile. Nu ma refer la acoperisuri ci la pereti laterali. Blocurile sunt si ele din cele mai diverse – mai o extindere de balcon sprijinita pe piloni, evident placat cu tabla, mai un balcon la etajul 3 fara nicio balustrada, rufe la uscat atarnate din plin la balcoane si printre blocuri.

Noi am ales hotelul crezand ca e central (privind pe harta) si avand impresia ca Batumi e un orasel cu o strada principala si trei secundare. Nimic mai gresit. E un oras foarte mare si hotelul, Hotel&Cafe Batus,  e central dar nu prea :). Adica zona e buna dar faci vreo 30 minute pe jos pana in centrul vechi.

Hotelul e foarte ok, personalul super amabil insa la prima impresie, dupa zbor, transfer, mers pe jos din centrul vechi (da, pe jos pentru cam am crezut ca e foarte aproape de centru vechi) a fost ca am ajuns dupa blocurile gri unde sigur ne scoate cineva turismul din cap. Din nou impresie gresita – oamenii sunt normali, amabili si nu e deloc nesigur sa mergi pe acolo.

Tot la zona de contrast intra si mixul de invechit, ponosit si ruginit cu tehnologie moderna, lumina si inovatie. Pe strazi o multime de Toyota Prius si alte hibride. Nu am vazut atatea hibride in nicio alta tara. Plin de Priusuri care merg cot la cot cu harburi diesel care iti umplu plamanul de funingine. Daca respirai diesel la greu in Bulgaria, unde e patria harburilor SH din UE te inseli. Aici e patria dieselurilor fumegatoare dar si patria Priusurilor. Cred ca 1 din 8 masini e un Prius. Citeam ca 42% din masinile importate in Georgia in 2017 sunt hibride, asta pentru ca au 60% scutiri de taxe. Iar electricele sunt 100% scutite de taxe. Asa ca majoritatea Prusurilor sunt si ele SH, SUA fiind principala sursa de masini busite, pe care georgienii le iau la ciocan, le fac frumoase si le pun in circulatie.

Tot la chestii OAU ce tin de apetitul georgienilor pentru tehnologie: la magazinasul de cartier se plateste cu telefonul ca si cum asa e normal sa se plateasca.

Ce e de vazut prin Batumi

Una dintre cele mai frumoase zone este cea din nord, in apropierea falezei. Aici este si cel mai intersant zgarie-nori, Batumi Tower, presum si Fantanile care danseaza (Dancing fountains). Fantanile sunt interesante seara, dupa lasarea intunericului – sunt frumos luminate iar cei care le-au proiectat au facut ca jocul apei sa fie bine sincronizat cu bucatile muzicale. Sunt piese variate, de la clasica si opera la rock si pop si nu te plictisesti prea repede. (incep pe la 18 si se termina dupa ora 22). Tot aici incepe si unul din cele mai mari parcuri in Batumi care insoteste spre vest plaja si promenada pe o distanta destul de mare. Vegetatia este extrem de diversa si exista chiar si o plantatie de bambus si o gradina japoneza bine intretinuta. Nu seamana cu cea din Herastrau, ceea ce e bine :). Daca ai chef, poti sa te opresti pe aleile parcului si sa inchiriezi o masa de biliard sau ping-pong (5 lari / jumatate de ora). Noi am ales un ping-pong la umbra de bambus :).

Tot de aici, de la Fantanile care danseaza poti sa te duci spre plaja si promenada si sa o iei spre est, pana la Turnul Alfabet si statuia Ali si Nino. Turnul Alfabet este o costructie metalica cu un mare biloi-guguloi in varf, frumos colorat si luminat. Poti sa urci cu liftul pentru o taxa de accces de 10 lari si sus gasesti restaurant, zona de panorama si chestii d-astea turisice. Noi nu am urcat, ne-am multumit sa il vedem de pe afara. Tot aici e si una din cele mai interesante statui din Batumi, statuia Ali si Nino. Chestie romantica stil Romeo si Julieta, iubire neimplinita, el un azer musulman, ea frumoasa georgiana crestina. Statuia e interesanta pentru ca se misca, iar cele doua siluete ajung sa se intrepatrunda, trecand practic una prin cealalta. Ideea si designul sunt foarte interesante insa am fost putin dezamagiti pentru ca, din ce imagini si filmulte vazusem, ne asteptam sa fie ceva mai grandios. Ansamblul este destul de mic si, partea si mai nasoala, este ca se miscaaaaa extreeeem de leeent. Noi am ajuns cand Ali si Nino erau la capete opuse si am tot asteptat sa se apropie, sa se apropie, sa se apropie si am imbatranit

Daca tot esti in Batumi, trebuie spus ca plaja la Marea Neagra este una foarte lata si cu un nisip extrem de fin. Glumesc. De lata, plaja este lata dar finetea nisipului e asa, cam de 1 kg bobul de nisip. E un pietris si bolovanis de toata frumusetea. Le zice galeți (nu găleți), in termen geografic-geologic, adica bolovani frumos rotunjiti de apa in miscare.  

Tot in coltul asta de nord al orasului ar mai fi de vazut si Roata Ferris, care e vizibila mai ales noaptea, de la mare departare, Farul din Batumi si Turnul Chacha, monument dedicat unei bauturi traditional georgiene – Chacha (un soi de rachiu de tescovina, obtinut din resturile de struguri care raman dupa obtinerea mustului). Toate astea trei, Roata, Farul si Turnul, nu sunt de neratat insa merita sa le vei daca tot ajungi prin zona asta.

Tot in zona centrala merita sa vezi si Piata Europa (Europe Square) inconjurata de cladiri cu o arhitectura frumoasa, in mijlocul careia troneaza statuia printesei Medeea care tine in brate Lana de Aur. Toate astea cu Lana de Aur, Medeea, Colchis, Argonautii si mitologia greaca sunt subiecte numai bune de aprofundat pe wikipedia si pe un wifi la una din terasele din zona, in compana unei beri, cum altfel decat Argo. E cam slabuta berea asta Argo, un fel de sifoniada, dar e una din cele mai populare de la ei. Dar despre asta povestim mai tarziu. Pe una din laturile pietei se afla si Ceasul Astronomic  – cladire faina, turn cu ceas care indica ora, pozitia soarelui, a lunii, a constelatiiilor si zodiilor. Din pacate nu parea sa functioneze dar de aratat, arata bine.

Tot in apropiere de Piata Europa se afla si Piata Teatrului cu Fantana lui Neptun, copie dupa originalul care se afla in Bologna si Cladirea Ceasului Astronomic.

Daca ati ajuns pana aici, din coltul Ceasului Astronomic, o puteti lua pe bulevard spre sud (sud-est). Mai sunt cateva chestii interesante de vazut. Pe stanga se ajunge destul de repede, la o biserica Armeneasca mica si intersanta care are in curte un magnoliu de peste 100 de ani. Dupa biserica Armeneasca, pe prima la stanga se ajunge la Batumi Piazza, una din principalele atractii ale orasului atat pentru turisti dar si pentru localnici. E un fel de complex de cafenele, restaurante si hoteluri grupate in jurul unei piatete cu un amalgam de stiluri arhitecturale. Totul ansamblul a fost construit de curand, prin 2009, ca element in dezvoltarea turistica a orasului. In Batumi Piazza, poti merge sa vezi alte doua obiective din zona: Moscheea Centrala din Batumi si Catedrala Ortodoxa a Maicii Domnului (Holy Mother Virgin Nativity Cathedral) – cladire frumoasa, stil gotic revival, care in perioada comunista a fost folosita drept – atentie!!! – laborator de testare pentru echipamene electrice la tensiuni – inalte. Acum e cam paraginita inauntru, unii pereti sunt cojiti zdravan si multe picturi abia se mai vad.

Daca te intorci in zona plajei, si vrei sa faci o plimbare, trebuie sa stii ca promenada e amenajata pe toata iesirea la mare a orasului, mai putin zona portuara. Sunt cam 6 – 7 km de promenada amenajata (banci, palmieri, piste de bicicleta etc.) de la Roata Ferris si pana in dreptul aeroportului.

Putin mai departe de centrul turistic noi am mai vizitat si Sinagoga precum si Muzeul regiunii Adjara, situate intr-un cartier de case vechi. Muzeul, desi nu este mare, este unul complex si acopera multe sectiuni ce tin de regiunea Adjara. Succesiunea de sali te plimba prin geologie, plante si specii de animale si pasari, arheologie si istoria locuirii zonei. Sunt si camere in stil Muzeul Satului, traditii si obiceiuri, mestesugri si prelucrari de diverse materiale, zona de pictura si obiecte de arta, sali dedicate armamentului si razboaielor purtate pe teriitoriul Georgiei. Iar ca mix-ul sa fie cu adevarat mix, in curtea interioaa a muzeului ai parte de un peisaj deosebit – natura moarta cu tractor sovietic, tunuri de lupta turcesti si schelet de balena :). Muzeul chiar merita sa fie vizitat pentru ca in mai putin de o ora iti poti face o idee asupra istoriei si culturii locurilor. Pret intrare: 3 lari / adult.

Sunt doua atractii in Batumi pe care nu recomand sa le ratezi. Prima este Telegondola Argo (Argo Cable Car) iar a doua este o vizita la Gradina Botanica aflata la nord de oras.

Argo Cable Car (Telegondola Argo)

Calatoria cu telegondola (nu telescaun) pe deasupra orasului este o experienta tare faina si merita. Din gondola orasul se vede tare frumos si, cel mai important, reusesti sa iti dai seama de dimensiunile reale ale sale precum si de proprtiiile constructiilor gigant. Calatoria nu dureaza mult, aproximativ 10 minute iar costul e de 15 lari, dus intors. Sus, la statia de destinatie, pe un delusor ce margineste la sud orasul ai un loc special amenajat pentru a admira panorama orasului dar si o cafenea. Nu prea ai cum sa iesi din incinta telegondolei, calatoria se face dus-intors, asa ca nu ai cum sa te intorci pe jos, in plimbare. Sincer nici nu cred ca se merita, desi nu urca foarte mult, doar pana la 256 m altitudine fata de nivelul marii, lungimea traseului este totusi de peste 2,5 km in linie dreapta si iese mult in afara zonelor locuite ale orasului. Practic strabate o zona de dealuri impadurite si cu case din loc in loc. Statia de plecare pentru telegondola e undeva in est, in zona portului. Cumva, pe strada Gogebashvili, colt cu Chavchavadze Mai multe detalii pe site-ul Argo Cable Car. http://argocablecar.ge/en/about-us

Gradina Botanica din Batumi

In primul rand Gradina Botanica Batumi nu e in Batumi ci undeva la nord, la 10 kilometri distanta de zona centrala. Se poate ajunge si un autobuz dar si  cu un fel de maxi-taxi local (nr. 31) care se ia din aceeasi intersectie unde e si statia de plecare a Telegondolei Argo, din fata magazinului Goodwill. Costul e de 2 lari, se plateste direct la sofer iar maxi-taxi-ul te lasa fix la intrarea in Gradina Botanica. Faza tare – din parcare si pana la intrarea efectiva in Gradina Botanica se trece cu piciorul peste o cale ferata activa: nu pasarela, nu bariere, nimic. Ai in fata la 10 metri distanta casa de bilete si te uiti frumos stanga-dreapta sa nu vina trenul cand traversezi. In fine, astea sunt detalii. Ce conteaza e ca Gradina Botanica din Batumi e cea mai frumoasa gradina botanica pe care am vizitat-o. Ever.

Gradina a fost infiintata in 1912, are o suprafata de 111 ha si este impartita in 19 de zone, fiecare reprezentand prin speciile de plante prezente o anumita regiune naturala de pe Pamant.  Practic este un imens parc in aer liber, de-a lungul unei vai paralele cu tarmul, impartit in doua mari zone: Parcul de Jos (Lower Park) si Parcul de Sus (Upper Park). La intrare primesti o harta a intregii gradini botanice si poti alege din mai multe rute de parcurgere a parcului, in functiie de ce plante te intereseaza. Sunt 4 trasee principale cu lungimi intre 2017 si 3031 m care te poarte prin zone precum: Zona de Citrice, Zona Australiana, Zona Mediteraneana, Zona Himalayana, Colectia de flori, Plantatia de bambus, Rosarium sau Gradina Japoneza. Potecile sunt bine amenajate si exista cateva puncte de belvedere catre mare care sunt absolut superbe. Ce e fain e ca datorita climei subtropicale, totul este foarte foarte verde si proaspat. Ai impresia ca te plimbi pe poteci undeva sus in munte pe cand tu esti la maxim 200 metri deasupra nivelului marii. Potecile si aleile sunt bine amenajate, sunt late iar daca obosesti de atata mers poti scurta traseul si te poti urca intr-una din masinutele electrice ce te duc de la un capat la celalalt al gradinii. Pretul este de 5 lari de persoana. Pentru gradina botanica merita sa aloci chiar si o zi intreaga, sa iti iei o carte de citit, un sendvis in rucsac si sa te bucuri de o zi intreaga de liniste, aer curat si privelisti supebe.

Faza tare – in Gradina Botanica poti sa stai si cu cortul. Au o zona special amenajata de camping si picnic in interiorul ei.

Ceva bucatarie georgiana

Regiunea Adjara in care este situat Batumi este recunoscuta pentru mancarurile bazate mai ales pe produsele lactate. In zonele montane mai inalte, mancarurile sunt mai grele, mai grase iar in regiunea tarmului sunt mai usoare si putin mai condimentate.

Cel mai renumit fel de mancare, ce nu trebuie ratat, este Adjarian Khachapuri (noi ii spuneam “haciapuri” si toata lumea intelegea ). Khachapuri este mancarea traditionala georgiana si este un fel de placinta de branza cu ou. In functie de diferitele regiuni ale Georgiei aceasta combinate de aluat de paine, branza si ou are diferite forme de prezentare si e condimentata diferit. Cele mai intalnite tipuri de Khachapuri sunt: Adjarian, Imeritian si Mengrelian. Cel Imeritian si Mengrelian sunt de forma rotunda si au compozitia de branza si ou in stratul mijlociiu. Diferenta e ca cel Mengrelian are adaugata branza si deasupra.

In zona Batumi, traditional este Adjarian Khachapuri, care aici, fiind in zona tarmului la Marea Neagra, are forma de barcuta, iar compozitia nu este amestecata. In interioul barcutei din aluat de paine este pusa branza iar dupa ce acestea doua au stat la cuptor si s-au rumenit, se scot si se adauga deaupra un ou crud si putin unt si se mai baga putin la cuptor. La masa se aduce fix asa, cu oul de deasupra aproape nefacut, urmand ca tu sa amesteci compozitia – branza cu oul si cu untul, astfel oul urmand sa se gateasca prin amestecare cu branza fierbinte.

E mancare traditionala asa ca la micul dejun o sa vezi multa lume la terase consumand cate un Khachapuri. E destul de mare si satios si tine de foame mult si bine. Costa cam 7-10 lari si il gasesti la fiecare restaurant, terasa ori patiserie stradala. Noi am mancat in 4 locatii diferite insa, de departe, cel mai bun la-am mancat fix langa locul in care ne-a lasat transferul de la Kutaisi, la o terasa fara pretentii, la capatul sudic al Fantanilor Dansatoare , vizavi de Centrul de Informare Turistica, pe nume Pizza de Italia. Pret 10 lari – cel mai scump intalnit insa am aflat si de ce. Calitatea branzei este cea care face diferenta si care da gustul Khachapuri-lui. Iar aici il fac cu o branza foarte buna asemanatoare cu Gouda.

Ca sa va dati seama cat de important e Khachapuri in tara asta, exista Khachapuri index (copiat dupa Big Mac index) prin care se monitorizeaza rata inflatiei in Georgia.

Alta mancare traditionala testata este Khinkali. Nu pot sa spun ca ne-am omorat dupa ea insa am vazut ca este una din mancarurile extrem de apreciate. Sunt un fel de pachetele de aluat gen paste fierte, in care se pune un fel de perisoara din ciorba noastra de perisoare. De fapt saculetul contine cam o lingura de ciorba si o perisoara mai mica dar mai condimentata si picanta. Saculetul se apuca cu mana si se musca / soarbe continutul. Saculetul de aluat se consuma si el, mai putin capatul / varful unde aluatul este strans si lipit.

Foarte buna e si painea georgiana traditionala, pe nume Tonis Puri. E bine afanata, moale si cu o crusta crocanta excelenta. In plimbarile prin centru am dat si de o brutaie traditionala. Painea se face intr-un cuptor special si e lipita pe peretii acestuia cu o pernuta, cum altfel decat speciala si aia.

Mai trebuie incercate si:

Tolma (sarmale in foi de vita, Dolma in Armenia sau Turcia). Incredibil de bune, condimentate cat trebuie si cu un strop de menta. Sunt cele mai bune sarmale pe care le-am mancat vreodata. Noi am dat peste ele si ele peste noi la un restaurant numit Lurji Sufra.

Sinori – e un alt fel de mancare traditionala in zona Adjara care se prepara din bucati de lavash rulate (lipie specifica zonei de sud a Caucazului) cu branza de vaci si unt si gatite la cuptor. E foarte gustoasa, pufoasa si moale. Exista si o variana de desert – Sweet Sinori.

Ojakhuri – un soi de mancare cu carne de porc si cartofi condimentati si picanti.

Chanakhi – un fel de tocana de miel servit in vas de lut. A nu se lua daca iti este foame tare rau pentru ca stai langa el o ora sa se raceasca.

Ar mai fi de mentionat si doua tipuri de dulciuri traditionale: Churchkhela si Tklapi.

Churchkhela arata ca un fel de carnati si sunt inscrisi pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial din Georgia. Ii intalnesti atarnati in multe terase si restaurante si in magazine specializate. Au forma de carnati insa sunt niste dulciuri forte bune. Sunt nuci insirate pe o sfoara invelite intr-o compozitie cauciucoasa facuta din must de struguri si faina. Mustul (rosu, alb, roze), care da si culoarea carnatilor, se fierbe impreuna cu faina si se obtine o pasta in care sunt scufundate siragurile de nuci. Carnatii astfel obtinuti sunt lasati sa se usuce. Nucile pot sa fie inlocuite si cu alune sau migdale.

Tklapi e un dulce foarte ciudat, e ca o talpa subtire de cauciuc, ca un carton maleabil de forma rotunnda cat o pizza si foarte subtire. Daca o ridici in lumina se vede prin ea. Chestia asta cauciucata se mananca fix asa si este foarte gustoasa. Nu este altceva decat un piure de fructe intins in strat subtire si lasat sa se usuce la soare. Rulorurile sau triunghiurile impaturite au diferite culori si gusturi, unele sunt mai acrisoare, altele mai dulci, in functie de fructele din care sunt facute: smochine, kiwi, caise, rodii si altele.

Trei recomandari daca ai chef de mancare traditionala si / sau de baut o cafea, o bere ori un vin.

Fesvebi (16 Rustaveli Ave) – restaurant si terasa cu mancare traditionala, cafele, bere si alte nimicuri. Zona Piata Europa

Lurji Sufra (33 Akhmed Melashvili Street) – restaurant interior micut, cu mancare traditionala. Aici am mancat cele mai bune sarmale in foi de vita ever. Zona Centrul Vechi

Vinyl Bar (12 Dumbadze Street) – barulet mic dar cu o atmosfera faina si muzica excelenta, stil mai underground asa. Zona Piata Europa.

De baut

Treaba e doar aparent simpla: bere, vin si limonade.

Beri au si ei o gramada, unele mai bune, altele mai sifonoase. Vorbesc de astea ale lor, neaose, nu de alea internationale. Argo (mai multe variante, verde, albastra, nu am stat sa le studiez in detaliu) pare sa fie cea mai populara insa mie nu mi-a placut, nici la draft nici la sticla, e un fel de mare sifon. Am mai incercat si Icy (sau scris fonetic la ei Aisi), o leaca mai buna, asa ceva gen Skol la noi. De departe, cea mai buna mi s-a paut o bere cu eticheta galbena pe nume Natakhtari, care am inteles ca e facuta de Efes.

Vinurile sunt treaba serioasa in Georgia. Serioasa de vreo 8000 de ani, pentru ca asa arata descoperirile arheologice. Pe fundul unui vas neolitic de lut datat 6000 î.Hr. au fost descoperite reziduuri care provin de la vin. Iar descoperirea asta face ca Georgia sa fie considerata tara in care vinul s-a nascut.

Au foarte multe vinuri si nu intru in detalii. Cel mai cunoscut si care merita incercat este Saperavi. Este soiul de struguri cel mai cultivat in Georgia si care da vinuri rosii, grele, care se preteaza foarte bine la invechire pana la 50 de ani. Sapaeravi este cel mai popular vin geogian insa in regiunea Adjara soiul traditiional este Chkhaveri (daca doar incerci sa il pronunti corect ai facut fractura de limba) care da vinuri albe sau roze. Desi nu ai crede, preturile cele mai bune la vinuri le gasesti la magazinele specializate de vinuri si nu la market-uri, inclusiv la cateva magazine din centru ce par mai fitzoase. In general Chkhaveri este putin mai scump decat Saperavi. La magazinele de vinuri, e fain ca pot sa iti recomande care e cel mai bun, pentru ca nu tot timpul pretul mai are inseamna si calitate mai mare.

Georgienii au o pasiune pentru limonade, fapt pentru care producatorii gen Coca Cola sau Pepsi se bat din rasputeri sa castige teren in Georgia. Le gasesti la orice terasa, sunt mai multi producatori si sunt imbuteliate precum berile la 0.5 l sau la PET-uri mai mici sau mai mai. Au o gramada de arome care mai de care mai ciudate, naturale sau nu, insa elementul definitoriu la toate este ca sunt foooooarte dulci, au tone de zahar. Ai baut o limonada si faci diabet – instant. Pe langa arome clasice gen lamaie sau pere, aveau si niste dubiosenii gen: Limonada cu aroma de frisca si vanilie sau Limonada cu tarhon. Astea sunt cam ciudatele dar depinde de gusturi la urma urmei.

In apropiere de Batumi

Daca stai mai multe zile, merita sa scoti nasul si pin imprejurimile Batumi-ului. Sunt chestii faine de vazut mai ales ca imediat langa oras incepe zona de dealuri si munti. Mai toate agentiile promoveaza cateva excursii de o zi: Muntele Adjara (cascade, drumul vinului, peisaje si poduri de piatra vechi de pe la 1200), Canionul Martvili (se poate face rafting) sau pestera Prometheus. Pretuile difera mult de la agentie la agentie, se mai negociaza si in functie de ce fel de ghid sau sofer vrei. Cele mai ieftine sunt cele unde ai doar sofer care nu stie o boaba de engleza :). De exemplu o excursie de 6 ore in zona Adjara, pe un traseu cu podgorii, peisaje etc., facea 100 lari / 3 persoane, transport cu sofer nevorbitor de engleza. Daca vrei cu ghid vorbitor de engleza, pretul se duce la 170 lari / 3 persoane.

Partea buna e ca la unele dintre ele se poate ajunge si cu microbuzele, la preturi mult mai mici, de 2-5 lari / calatorie. Microbuzele se iau din autogara veche, in apropiere de statia telegondolei Argo. De exemplu, se poate ajunge foare usor in Makhuntseti, primul sat mai mare pe valea ce urca in munte la est de Batumi. Langa sat este o cascada Makhuntseti care are 36 metri inaltime si este una din cele mai vizitate destinatii turistice din Adjara. Tot in apropiere de sat, in drum spre acesta se afla si Podul Reginei Tamar, un pod sub forma de arc suspendat, construit doar din piatra, ce dateaza din secolul XII.

Mai sus de Makhuntseti, urcand pe vale se poate ajunge pana in satul Khulo, a carui atractie este o telecabina sovietica extrem de veche care face legatura dintre sat si un catun situat la altitudine – senzatii tari de la babuska cu picioarele pe fier si pletele in vant.

La sud de Batumi se ajunge usor si la Fortareata Gonio Asparos, o fortificate romana pastrata destul de bine, undeva la 4 km nord de granita cu Turcia.

Ca si concluzie de final, Georgia e o destinatie foarte apetisanta ce merita vizitata si revizitata. Urmatorul pas cred ca e Tbilisi despre care am auzit ca e un oras mai asezat si mai gri decat Batumi, apoi poate niste resorturi de ski de care am auzit ca sunt foarte bune si apoi nistre trasee de vara in Caucaz si apoi ….. nu e suficient pentru o tara cat Georgia?

Plimbareala placuta!

The post Batumi, Georgia – cateva impresii si recomandari de vacanta first appeared on Cârtița plimbăreață.

Pana in vara asta am mai fost in Delta o singura data, si atunci in interes de serviciu, in zona Baltenii de Jos, Gorgova, Maliuc. De vazut am vazut cate ceva, am mai facut si o plimbare cu barca, dar cand esti cu serviciul nu ai nicio sansa sa savurezi o destinatie asa cum o faci in timpul liber. Deci se pune ca efectiv nu am fost in Delta pana in vara asta. Asadar, sa imi fie rusine Unii pot spune ca daca esti pasionat de munte nu pierzi nimic daca nu vezi Delta. Pot spune acum ca nu este chiar asa. Sa te plimbi cu barca pe un lac al Deltei la apusul soarelui, sa simti imensitatea si pustiul locurilor, sa te bucuri de racoarea serii, de umezeala si aerul mirosind a balta, stuf si padure in acelasi timp, sa vezi zeci si sute de pasari pe care cu greu le intalnesti in alta parte, toate astea sunt similare ca traire cu experientele montane. Da, daca iti place sa vezi un rasarit de soare sau un apus pe o culme de munte uitata de lume, prin Retezat ori Fagaras, cu siguranta o sa te bucuri de o experienta similara si in Delta Dunarii.

Vara asta, prin luna iulie, cei e la ViziteazaDelta.ro au zis ca prea mult munte ii strica Cartitei si ca ar fi tare bine sa ia o portie zdravana de Delta. Asa ca am dat curs invitatiei lor si am ajuns intr-unul din weekendurile de iulie pana in inima Deltei, pe bratul Sulina, in satul Crisan la Danube Delta Resort.

Danube Delta Resort

Dupa ce am traversat Dobrogea si ne-am mai umplut retina cu ceva campuri pline de floarea soarelui si baloti care se prajeau in soare, am ajuns in Tulcea, de unde una bucata barcuta cu mai multi cai putere ne-a saltat peste valurile Dunarii si ne-a lasat dupa mai bine de o ora in poarta la Danube Delta Resort. Plimbarea pana la Crisan este si ea o experienta in sine, una chiar foarte placuta.

Locatia este una tare faina – zona e linistita (cum naiba sa fie altfel in Delta decat liniste), casutele au acoperisuri traditionale din paie, camerele sunt spatioase si amenajate cu un strop de stil rustic iar in curtea complexului ai si o piscina cu apa din Dunare (curata, filtrata, clorinata). Despre mancare nu mai am ce sa spun – nota 20 si evident pestele este la el acasa. Pacat ca eu nu ma omor prea mult cu pestele, insa storeagul de sturion nu trebuie ratat sub ncio forma. Ca activitati diverse, in curtea complexlui mai gasesti si mese de ping-pong si cateva undite bune sa iti incerci norocul in canalul apropiat si sa te simti pescar pentru cateva sferturi de ora. Daca ceri, ti se vor da si rame numai bune de sacrificat si de bagat la apa. Toate cele de mai sus ar fi insa egale cu zero daca oamenii nu ar fi dragui, amabili si adevarati profesionisti. Chiar se straduiesc ca turistii cazati aici sa aiba un sejur cat mai placut.

Localtia si mancarea sunt importante, insa, in Delta, cel mai important cred ca este ceea ce faci si ceea ce vezi, ca de stat si de mancat poti si acasa sau in oricare alta zona a tarii. Noi am avut o zi de sambata plina de dimineata pana seara. De dimineata am plecat in excursie pana la satul si Padurea Letea iar dupa-amiaza am facut o plimbare fara tinta pe lacuri si canale ca sa vedem frumusetea locurilor.

Excursie la Padurea Letea

Daca ajungi in Delta Dunarii merita sa faci si o excursie la Padurea Letea – este prima rezervatie din tara noastra, o suprafata de 500 de hectare fiind declarate ca arie protejata inca din 1938. Caldura si umezeala permanente au facut ca padurea sa fie una cu accente de vegetatie submediteraneana. Stejarul este stapan aici iar padurea este impanzita de vita de vie salbatica si liane care ating si 20 metri inaltime. Peisajul este unul salbatic, padurea este deasa, arborii sunt batrani si contorsionati iar la orice pas te astepti sa sara din desisuri vreun haiduc. Se spune ca Padurea Letea este cea mai nordica zona din Europa in care se intalnesc lianele. Padurea este dezvoltata pe nisipuile Grindului Letea, in cateva din depresiunile care intrerup dunele de nisip dispuse ca niste benzi. Daca te uiti pe Google Maps o sa vezi ca intregul Grind Letea este numai dune de nisip si fasii de padure (hasmacuri) care s-au dezvoltat in zonele mai joase.

La marginea de sud a grindului e asezat si satul Letea. E un sat mic, uitat parca de lume, in care o sa te impresioneze ulitele late pline de nisip, casele si gardurile vopsite in albastru aprins si ma ales linistea care domneste aici. La marginea satului, printre pamant si ape o sa vezi o combinatie ciudata de vaci si capre care stau libere la pascut iar printre ele cateodata, nestingherite, se mai plimba cate o egreta ori vreun starc. Despre caii salbatici, sau mai bine spus caii salbaticiti, din Letea nu pot spune decat ca nu i-am vazut. Sunt pe acolo pe undeva insa tine de noroc daca te intalnesti cu ei. Se pare ca fix in ziua aia au fost retinuti cu treburi importante prin alte locuri si nu ne-au onorat cu prezenta. Plimbarea noastra in Padurea Letea a fost una destul de scurta iar Cosmin, un pusti de 12 ani ne-a fost ghid in plimbarea cu caruta prin padure. Se merge cu caruta din sat pana la padure iar dupa plata taxei de intrare in rezervatie se mai merge cam 1 km prin padure si pe urma inca 500 metri la pas atat prin padure cat si pe dunele de nisip.

Plimbarea din Crisan pana la satul Letea a fost si ea una frumoasa. Este o ocazie excelenta de a vedea pasari si de a te bucura de peisajul specific Deltei, atat pe bratul Sulina cat si pe canalul Magearu. Noi am plecat in prima parte a zilei si am avut grija ca in drumul nostru sa le deranjam siesta tuturor pelicanilor, cormoranilor, egretelor si starcilor intalniti in cale :). Ne-am salutat, au pozat si le-am promis ca le aduc fotografiile la viitoarea plimbare in Delta

Plimbare pe lacurile si canalele Deltei

Daca excursia la Padurea Letea este de nota 10 atunci o excursie de cateva ore pe lacurile si canalele Deltei o sa fie de nota 20. Aici este cel mai bine sa lasi ghidul sa aleaga destinatia. Localnicii stiu cel mai bine unde se aduna pasarile, unde sunt peisaje frumoase la apus sau la rasarit, ce canale merita sau nu parcurse. Desi excursia noastra era planificata initial pe cateva canale si lacuri la nord de Crisan, capitanul nostru ne-a intrebat ce vrem sa vedem. Noi am spus simplu: – Cat mai multe pasari!, – Pai atunci hai ca stiu eu pe unde sa va duc. Si chiar a stiut si a avut si super ochi sa ne arate pasari.

Si uite asa am petrecut cateva ore de dupa-amiaza si seara pe Lacurile Obretinu Mic si Obretinciuc, am intrat pe canalul Litcov, am mai dat o plimbare la apus si pe Cuibida dupa care am facut cale intoarsa spre Crisan pe Litcov si Caraorman. Cel mai fain e cand inaintezi incet pe canale si pur si simplu “impingi” pasarile mai sus pe canal, pentru ca apoi sa le mai deranjezi inca o data si o data pana se hotarasc sa zboare in lateral, evident injurand printre dinti/ciocuri :). La fel de frumos a fost si apusul prins pe lacul Cuibida si intoarcerea spre Crisan pe seara, cand racoarea si umezeala te parund putin si cand se lasa parca si mai multa liniste peste oricum linistea permanenta a Deltei.

Despre pasari si fotografie ce sa mai spun: Rai curat! Baterii sa ai, card in aparat, zoomul cat mai zoom si, cum spuneam, un capitan bun sa te duca in locuri bune pentru birdwatching si sa iti faca un platouas de pelicani, cormorani, egrete, tiganusi, starci de toate soiurile, corcodei, chire, egrete mari si mici, pescarasi sau dumbravence. Iar daca ai noroc si ochiul capitanului e bun poate sa iti arate si unul, doi codalbi mai raruti. Iar pentru pasionatii de fotografie pot spune ca niciodata nu m-am bucurat mai mult de obiectivul Sigma 150-600mm ca in ziua asta de Delta.

Mai jos cateva franturi din “captura” de Delta.

Sejur in Delta Dunarii sa fie

Evident, cele doua excursii de mai sus, Letea si birdwatching, sunt doar doua idei de a petrece timpul in Delta. Sunt foarte multe alte destinatii si locuri interesante de vazut pe care trebuie sa la descoperi: grindul Caraorman, Sulina, Sfantu Gheorge, manastirea Stipoc si altele. Din start trebuie spus ca Delta este putin mai scumpa decat alte destinatii din tara. E si normal sa fie asa, in primul rand din cauza logisticii necesare operarii locatiilor, care, vrei, nu vrei, sunt destul de izolate iar singura cale de acces este cea pe apa. In plus de asta trebuie sa bugetezi si ceva papica la fata locului – tot ea, logistica si transportul pana la locatie te cam limiteaza la cantitatea de bagaje pe care poti sa o iei la tine. In al treilea rand e musai sa bugetezi si cateva excursii pe canale, pe lacuri, in inima Deltei, ca sa vezi peisaje si pasari si sa simti adevarata Delta. Altfel stai degeaba in pensiune, joci ping-pong toata ziua si doar bifezi la capitolul Delta. Iar excursiile astea se fac si ele cu salupa, iar salupa are si ea nevoie de motorina, de un nene care sa o conduca si sa stie canalele, ca doar nu vrei sa dai la vasle zi lumina sau sa iti pui GPS-ul de pe telefon la incercare cum sa e scoata din stufaris :). Ei, toate astea de mai sus implica niste cosuri suplimentare fata de o vacanta clasica in Rucar-Bran sau Maramu’.

Daca planificarea unui sejur in Delta ti se pare treaba complicata si nu stii de unde sa incepi, ce cazare sa iei, de unde ce si cum rezolvi si cu transportul si altele, recomandara mea e sa respiri adanc si sa te relaxezi, sa deschizi un Google Maps pe zona Deltei intr-o fereastra de browser, ca sa vezi pe unde e fiecare loc, lac, canal si satuc, iar in alta fereastra deschizi Viziteazadelta.ro. O sa descoperi un site bine pus la punct, atat cu informatii gnerale despre Delta dar si cu date punctuale si descrieri bune pentru posibilitatile de cazare, transport si excursii disponibile. Interfata este simpla si intuitiva, iar toate costurile legate de cazare, tipul de masa, transport si excursii pe care le selectezi sunt updatate si bine vizibile in sumarul rezervarii.

O pagina extrem de utila si un bun punct de plecare in planificarea sejurului este si cea cu informatii privind transportul si cursele regulate disponibile in Delta. O gasesti la viziteazadelta.ro/transport-in-delta-dunarii/curse-regulate-in-delta/

Asa cum spuneam si la inceput, daca nu ai vizitat Delta pana acum, recomandarea mea e sa o incluzi pe lista de destinatii viiitoare. Merita din plin.

Plimbareala placuta!

The post Descopera Delta Dunarii – cateva impresii si imagini dintr-un weekend la Crisan si Letea first appeared on Cârtița plimbăreață.

Un petic de liniste, verde si curat la poale de Ciucas

In primul rand locurile sunt extem de pitoresti. Pensiunea e localizata in zona Intorsurii Buzaului, la 45 de km de Brasov si cca. 5-6 km sud de Vama Buzaului, undeva la poalele nordice ale muntilor Ciucas. Sunt dealuri inverzite si spatii deschise – un adevarat mozaic de paduri, pasuni si fanete. Desi am mai fost in zona acum mai multi ani, de data asta am remarcat un lucru extrordinar – pot spune ca este cea mai curata zona rurala pe care am vazut-o in Romania. De cand am facut dreapta si am parasit DN 10 spre sud ca sa intram in Vama Buzaului, nu am vazut niciun PET sau cutie de bere, niciun ambalaj sau plastic aruncat aiurea de-a lungul drumului fie in sat fie in afara lui. E un lucru extrem de rar la noi si asta inseamna ca este o zona in care oamenii inca mai sunt gospodari si se respecta in primul rand pe ei.

Zona este perfecta pentru cine vrea un weekend de relaxare in natura. Esti inconjurat de dealuri inverzite, respiri aer curat si esti departe de orice zgomot. Poti sa faci plimbari pe dealurile din apropiere, te poti plimba pe bicicleta pe drumurile forestiere sau daca esti dependent de traseele montane, poti ajunge in 4-6 ore pana la Mana Dracului sau Varful Ciucas. Iar daca nu ai pofta de miscare poti sa stai pur si simplu in curtea pensiunii si iti poti incarca bateriile citind o carte sau admirand peisajul si zborul zecilor de lastuni care au cuiburi sub streasina acoperisului.

O altfel de pensiune, un altfel de pachet turistic

Pastel Chalet e un loc deosebit si diferit pentu ca este unul din exemplele frumoase de business-uri care au lasat cu mult in urma cele doua boli grele care macina majoritatea pensiunilor din tara– boala PAL-ului melaminat, a jaluzelelor roz verticale si a usilor de termopan (mai ales alea de la baie sunt cele mai mortale) si boala “noi nu avem decat cazare si maxim incropim un mic dejun’.

La Pastel Chalet se vede clar ca proiectul a fost gandit impreuna cu un designer de interior care a reusit sa lase cateva directii clare de lucru si amenajare. Desi camerele nu sunt extraordinar de mari, mobilierul si modul in care sunt amenajate reusesc sa creeze o atmosfera calda si primitoare, intr-o combinatie de stiluri rustic, romantic, chalet cu note transilvanene de mobiler pictat. Fiecare camera din cele trei corpuri este gandita pe un alt set de culori si ornamentatii si poarta un alt nume. Noi am stat in camera macilor cu mobilierul pictat pe rosu, cu un balcon care are priveliste catre sud, spre Muntii Ciucas. O chestie faina e si livingul de la parterul fiecarui corp, un loc unde poti sa mai stai la o socializare, la un joc gen Catan, Carcassone sau poti sa iti obosesti retina lipind-o de televizor.

O alta supriza placuta a fost si pachetul turistic, pentru ca oferta pensiunii e gandita ca odata ajuns acolo sa nu mai ai grija de nimic, iar lipsa asta de griji e condimentata de mai multe activitati si posibilitati de a petrece timpul si de a te bucura de natura si de imprejurimi. De exemplu, pachetul de weekend este gandit sa ajungi la pensiune vineri si sa pleci duminica dupa-amiaza, timp in care ai toate mesele asigurate (mama-mama si ce mese bune!), inclusiv masa de pranz in ziua sosirii. La toate astea daca mai adaugi o plimbare cu caruta trasa de cai, excursii ghidate la Rezervatia de Zimbri si la Cascadele Urlatoarele din Vama Buzaului si un pranz extraordinar servit in natura la umbra unui palc de brazi, o sa tragi linie si o sa vezi ca ai in fata un weekend perfect.

Ce faci in zona daca ai ajuns la Pastel Chalet

Ajuns la Pastel Chalet peste weekend, programul il ai deja facut. Evident, nu te obliga nimeni si nu te pune in lant sa te duci cu caruta trasa de cai, insa Enisa, gazda si in acelasi timp proprietarul pensiunii alaturi de sotul ei Bogdan, a fost foarte hotarata in raspuns atunci cand am intrebat-o “- Pai si ce putem face maine (sambata) pe aici prin zona?” “- Pai avem program. Maine dimineata dupa micul dejun plecam la plimbare spre munte cu caruta trasa de cai, dupa care ne intoarcem si luam pranzul in natura si abia dupa-amiaza aveti timp liber de petrecut in voie. Iar duminica dupa micul dejun plecam iar in excursie la Rezervatia de Zimbri si la cascada Urlatoarele“. Pai daca avem program atunci asa sa fie! Si ne-am lasat pe mana programului si tare bine a fost

Sambata de dimineata, dupa micul dejun doua carute asteptau in fata pensiunii, cu scanduri pe post de bancute, cu paturici in caz de fund sensibil la zdruncinaturi sau in caz de prea frig afara. Ne-am urcat si am plecat intr-o plimbare lejera spre sud pe drumul forestier ce urca aproape de Ciucas. E o senzatie faina atat pentru cei mari dar mai ales pentru copii. Hai sa fim seriosi, noi astia de la oras, traiti printre betoane, numaram pe degetele de la o mana de cate ori am mers cu caruta in ultimii ani. Eu unul stiu sigur ca nu am mai mers cu caruta de mai bine de 7 ani. Dupa o plimbare de mai bine de doua ore cu caruta, de la atatea pesisaje frumoase, de la aerul curat de munte si de la zdruncinaturi e normal sa te ia putina fomita Si ce oare merge mai bine la o fomita de munte decat un pranz servit in natura la umbra brazilor, cu ciorbita asteptand cuminte in ceaunul de pe pirostrii.

Ca tot a avenit vorba de mancare, fac aici o paranteza si spun ca si la capitolul mancare totul este bine gandit incat sa te scape de griji. Totul este absolut delicios, sanatos si pentru toate gusturile ori poftele. Mic dejunul este tip bufet suedez iar pentru pranz si cina poti alege antreul, ciorba si felul princial din 3-8 variante zilnice.

Revenind la activitati, alte atractii ale zonei sunt si Zimbraria de la Vama Buzaului si Cascada Urlatoarele, unde tot Enisa ne-a fost ghid. De la ea am aflat povestea lui Mitica si a lui Misu, cei mai vestiti zimbri din rezervatie dar si a cerbilor Petrica si Vasile. Daca locul e interesant pentru cei mari, pentru copii nu mai vorbesc – distractia este garantata aici la Rezevatia de Zimbri. Dupa zimbri, am avut ocazia sa mergem si la Cascada Urlatoarele – auzisem de ea si vazusem cateva poze insa nu retinusem ca este tot in zona Vama Buzaului. Am aflat cu ocazia asta ca, de fapt, sunt doua cascade, cea mare si, la 500 mai sus in padure, cascada sora mai mica. Cascadele sunt pitoresti, nu neaparat ca si debit sau cadere efectiva a apei cat mai ales ca peisaj creat, acestea dand nastere unor mari suprafete de tuf calcaros dispus in trepte in adevarate amfiteatre. Zona cascadelor e amenajata si pentru picnic – un loc bun de stiut mai ales pentru cei care ajung destul de repede din zona Brasovului.

In zona mai ai si alte variante de petrecut timpul – fie ca faci drumetie pana spre Varful Ciucas sau putin mai aproape pana la Mana Dracului, fie ca te plimbi pe dealuri sau faci o plimbare cu bicicleta – bicicleta pe care o poti lua gratuit tot de la pensiune, pe baza unei rezervari. Daca alegi sa te plimbi mult mai departe de pensiune trebuie totusi sa ai grija la stanele care sunt destul de numeroase si au la fel de numerosi caini :).

Birdwatching – o activitate excelenta pentru zona Vama Buzaului

Asta trebuie notata separat, pentru ca este unul din punctele forte ale zonei. Sa nu uitam ca suntem in aria protejata a Muntilor Ciucas. In primul rand, sunt zeci de lastuni care si-au facut cuibul la marginea acoperisului pensiunii si care neincetat danseaza in aer. Asa ca ai parte de birdwatching de calitate chiar si de la balconul camerei ori din balansoarul din curte. La o simpla plimbare pe dealurile invecinate, in doar o ora am vazut trei vanturei de seara, doi cuci, trei sorecari mari si o acvila tipatoare mica. Nu mai punem la socoteala cintezele, ticlenii ori codobaturile. Asadar daca ai chef de un weekend fain de birdwatching chiar merita sa ajungi in zona. Cu siguranta sunt si alte specii care se lasa descoperite de un ochi antrenat.

Omul sfinteste locul, dar cateodata si locul sfinteste omul

Business-ul Enisei si al lui Bogdan, caci da, este si trebuie sa fie un business pana la urma, te fac sa spui cu bucurie “Da, uite ca daca ai vointa si pasiune se poate!”. Si e zicala aia cu Omul sfinteste locul, care se potriveste de minune in cazul de fata. Dupa un weekend petrecut la Pastel Chalet, iti dai seama ca aici e investit mult suflet si energie si ca proiectul s-a dezvoltat din pasiunea de a face lucrurile bine si cu dedicare si nu neaparat profit cu orice pret. Povestea proiectului in sine e una frumoasa, cum corporatismul a fost dat fara regrete pe “viata la tara”, cum Enisa si Bogdan fac o adevarata echipa cu cei 14 angajati, majoritatea din comunitatea locala, cum muncesc cot la cot cu ei de dimineata pana seara, cum multe din produsele folosite in bucatarie sunt procurate de la producatori locali, cum carutele cu care se fac excursii sunt tot ale localnicilor si altele de felul asta. Iar cand vezi astfel de exemple de simbioza business – comunitate locala, poti sa spui si ca Locul sfinteste omul, caci fara o zona curata, cu peisaje si atractii, fara oameni gospodari si fara acceptul comunitatii, cred ca e dificil sa pui pe picioare un astfel de proiect.

Asadar daca ai pofta de un weekend de relaxare in natura sau vrei sa te odihnesti sau sa mananci ceva bun sau vrei sa vezi pasari sau sa faci drumetie pe munte sau… sau… sau… eu cred ca Pastel Chalet e o varianta excelenta. Pentru partea adminsitrativa, cat costa, cum se ajunge, ce culoare are fiecare camera, ce e maine la micul dejun cel mai bine arunci un ochi direct pe site-ul pensiunii: www.pastelchalet.ro.

Spor la plimbareala!

The post Pastel Chalet – o destinatie excelenta pentru un weekend in natura si un bun exemplu ca se poate first appeared on Cârtița plimbăreață.

Si uite asa, pe drumul de intoarcere ne-am oprit si la cules de salcam. Vreo 15-20 de flori mari si tare bine mirositoare au ajuns sa umple de parfum bucataria inca vreo doua zile pana m-am hotarat sa le pun la treaba. Pai cum, sa treaca primavara fara sa incerc si salcamata? Socata o stiu, o fac in fiecare an si iese tare buna. Dar salcamata nu numai ca nu am facut, nici macar nu am auzit de ea pana acum.

Reteta e cea de la socata, numai ca de data asta nu am mai facut in borcan ci direct intr-o oala mare.

La 5 litri de apa, am pus cam 15 flori de soc (cand spun floare ma refer la tot ciorchinele), 600 g zahar, zeama de la 5 lamai, coaja de la una dintre lamaile stoarse si un pumn de orez.

Orezul l-am pus in loc de drojdie. Am vazut la socata ca drojdia mananca aproape in intregime zaharul – socata iese acidulata dar nu mai e asa de dulce precum e amestecul de la inceput, cand pui si amesteci zaharul.

Am lasat oala in bucatarie, acoperita cu folie alimentara, cam 4 zile, timp in care am amestecat o data pe zi.

Dupa cele patru zile verdictul a fost dat: salcamata bate socata. Aroma salcamatei este incredibila, mult mai puternica decat a socatei si mult mai reala – simti efectiv parfumul de salcam la fiecare inghititura. Ca si gust, bauta rece, cu gheata, gustul salcamatei se aseamana extrem de mult cu sucul de aloe – se gasesc prin magazine sticle de 1 litru, patratoase, verzi, cu suc de aloe care are si pulpa. Salcamata are fix gustul ala de aloe, evident fara pic de pulpa.

Orezul in loc de drojdie nu prea a facut mare branza – nu s-a acidulat deloc salcamata. Partea buna e ca daca nu a mai fermentat a ramas dulce si buna.

Daca va pica in mana ceva flori de salcam, merita sa incercati o salcamata. Pe bune, chiar mi se pare ca e mai buna decat socata. Astept pareri daca faceti.

The post Salcâmata – rivala de primăvară a socatei first appeared on Cârtița plimbăreață.

Lunea trecuta, de dimineata, am plecat doi biciclisti in masina si doua biciclete pe masina pana la Calarasi unde am traversat cu bacul spre Ostov. Fata de traversarea cu bacul de la Braila spre Macin, aici, intre Calarasi si Ostrov/Silistra traversarea tine mai mult si mi se pare mai faina – Silistra si dealurile din spate se vad tare frumos. Traversarea costa 35 lei / auto sau 5 lei / om si bicicleta asa ca poti sa te hotarasti sa lasi masina si sa traversezi doar cu bicicleta.

Noi am traversat cu masina si am mers pana in Ostrov, am lasat aici masina, ne-am mai luat una alta de la mini ABC-urile satesti si am plecat in tura. Masina am lasat-o jos, in zona centrala a Ostrovului, asa ca revenirea in DN ne-a dat o lovitura cu o urcare zdravana in primele 10 – 15 minute, cat sa scoata untul din noi si sa ne faca incalzirea. Traseul merge din Ostrov, spre est pe DN3 (care duce la Constanta) si nu are pante prea dese – asta nu inseamna ca nu are si zone mari de fals plat care te macina usor si sigur. Traseul are doua sei mari (coborare – plat – urcare) – una in zona Dervent / lacul Bugeac si alta in zona lacului Iortmac, dupa Lipnita.

In zona lacului Iortmac, fix inainte de intrarea DN-ului in padure, sunt cateva indicatoare spre sud, spre Schitul Gherman si Rezervatia Canaraua Fetii – pe aici am apucat-o si noi. Drumul forestier pana la schit – cam 4 km – continua pe liziera padurii pana in dreptul unei foste cariere dupa care intra in padure si iese la Canaraua Fetii – un perete de stanca pitoresc. In zona sunt mai multe astfel de canarale, ipoteza fiind ca sunt faleze fosile ale unor foste brate ale Dunarii de acum mii si mii de ani. In alta ordine de idei, Canaraua Fetii face parte din aria de protectie avifaunistica Baneasa-Canaraua Fetii. Imediat dupa canaraua Fetii se ajunge si la Schitul Gherman – locul e frumos, peisajele sunt ample – campuri cultivate inconjurate de paduri si pereti stancosi. De oamenii de pe acolo nu pot spune ca sunt faini – am cerut apa si ni s-a raspuns tare in sictir…”mmmda, luati din bidonul ala”. Noroc cu un instalator care mesterea ceva pe acolo si ne-a spus…”Pai de ce nu luati de la robinet, e rece si buna apa” si ne-a indicat de unde sa luam.

Ca si concluzii de tura

– tura e cam de o zi intraga. Am plecat la 8 dimineata (cam lenesi) din Bucuresti si ne-am intors la 22:00;
– Ostrov – Dervent – Schitul Gherman: 65 kilomeri de pedalat; doua coborari mai mari (cu urcari aferente) in care am prins max 60 km/h;
– traseul este destul de liniar, nu are prea multe curbe. O alta chestie care nu mi-a placut e ca in afara de Ostrov, traseul nu mai trece prin niciun sat. Practic pedalezi 65 km fara niciun sat. Nu tu o oprire la un cico, la o vafa sateasca, la o posibila bere, la o vorba cu un localnic. Ar fi o idee de iesit din DN si facut stanga prin Lipnita. Noi nu am fost pe acolo dar ma gandesc ca poate e vreun magazinas prin sat;
– pentru ca nu sunt sate, nu e nici apa pe traseu. Merita umplute bidoanele din Ostrov. Se mai poate lua apa de la Dervent, de la izvor, si de la o fantana cu ciutura in zona lacului Iortmac;
– sunt tare faine palcurile de salcami infloriti, paca te lovesti de un zid de miros placut cand treci prin dreptul lor; la fel de interesante sunt si lanurile de rapita care aduga un plus de frumusete peisajului;
– zona e un paradis pentru pasionatii de ornitologie – din fuga bicicletei am vazut cam asa: un pelican, doua egrete mici, doi starci cenusii, trei pupeze, doi granguri, doua chirighite cu obraz alb, cormorani, berze, randunici si altele pe care nu le stiu;
– m-a dezamagit putin tura pentru ca nu prea a avut zona de padure; ne-a batut tare rau soarele si vantul iar pentru sfarsit de aprilie ma asteptam la mai multa racoare;
– daca ar fi sa repet tura in zona, as merge cu masina mai mult si poate as lasa-o / as incepe tura pe bicicleta fix de la schitul Sf. Gherman dupa care m-as duce spre est prin padurile de la Baneasa, Negureni si pana la Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei; traseul asta ar avea mai multa umbra, cam jumatate din el fiind prin padure sau la margine de padure;
– merita sa alocati si cateva minute pentru o oprire la Manastirea Dervent. Arhitectura este interesanta iar apa de la izvor este buna si rece;

Bicicleala si plimbareala placuta!

The post Prin Dobrogea cu bicicleta: Ostov – Dervent – Schitul Sf. Gherman first appeared on Cârtița plimbăreață.

Ca sa stiti – pentru ca sunt foarte multe poze, articolul e organizat in sectiunii de text, poze si galerii, urmate de alte texte, poze si galerii si tot asa

Malta e cea mai diversa destinatie de pana acum.

Imediat cum ajungi, nu ai cum sa nu observi caracteristicile care fac din ea o destinatie de neratat.

Nu prea distingi localnicii de turisti – daca limba e o combinatie de italiana, araba si engleza, oamenii respecta cam acelasi tipar. Sunt insa foarte amabili si dornici sa te ajute. De exemplu, in avion am intalnit un domn, ce fusese in mini vacanta in Bucuresti si se intorcea acasa, care ne-a dat detalii super utile despre ce sa mancam, ce sa vizitam, etc. Altadaa am intrebat pe cineva pe strada daca stie de transport pana la Acquarium si ne-am trezit ca da telefon acolo sa vada daca e deschis si ca ne da doua bilete cu reducere. Romani fiind, ne-am intrebat instant ce are de castigat, daca mai avem portofelele, etc. Soc si groaza – era doar amabil. Exemplele pot continua. Acum e clar, ei traiesc din turism, insa ramai cu un sentiment placut.

Arhitectura e tipica pentru insula – doar materiale locale, multa piatra, cladiri lipite si foarte inguste, cu balcoane mici. Majoritatea usilor sunt colorate si fiecare casa are o icoana de ceramica langa usa. Toate casele au denumiri – e interesant sa te plimbi prin diverse localitati sa vezi care e specificul fiecareia. Nu au gradini – nici chiar pe acoperis cum mai vezi prin alte parti cu dezvoltare urbana pe spatiu limitat. Ce e frumos e ca daca te plimbi pe jos, ajungi cu usurinta dintr-o localitate in alta deoarece nu sunt delimitate clar – la un colt de strada e Valetta si la celalat Floriana. Si tot asa.

De observat si bisericile ce sunt pline cu beculete aprinse noaptea si au cruci luminate, de zici ca ai ajuns prin satuce din Mexic sau alte tari din America Latina. Cateodata vezi doar crucile cu beculete pe case sau atarnate de-a lungul strazii.
Se pot vedea numeroase influente, cum era si de asteptat, dupa ce pe aici s-au perindat mai intai grecii, fenicienii, cartaginezii și romanii iar in istoria mai recenta se aminteste de perioada musulmana, de spanioli, de cavalerii de Malta (cum altfel?!), perioada franceza si dominatia engleza. Independenta si-au castigat-o abia prin 1964.

Localnicii spun ca au doua anotimpuri – Summer si Hell pentru ca temperaturile sunt bune cam tot timpul anului insa vara e foarte cald si umezeala. Iarna, cea mai mica temperatura e vreo 6 grade si nu au zapada. Acum in martie erau cam 20 de grade, senin dar cu vant. Ploua destul de rar. Deci, in functie de ce iti doresti de la Malta – city break cultural, gastronomic, cateva zile de relaxare sau vacanta la mare, e bine sa stii ca in general, vremea se preteaza.

Cu ce te deplasezi prin Malta

Poti alege sa te cazezi pe insula principala – Malta, Gozo sau Comino. Pentru plaja eu as alege Gozo sau nordul Maltei – plajele au cat de cat nisip si au intrare in mare. In rest e cam stancaraie.

Localnicii ar imparti planul de vizitare in vreo 6 zone distincte: Valletta, Sliema&St. Juliens, Malta Centrala (cu Mdina si Rabat), Sudul (templele megalitice, Marsaxlokk, Blue Grotto), Nordul (plaje si satul lui Popeye) si Gozo&Comino (Gozo si plaje).

Desigur, ca poti ajunge la toate obiectivele sau macar la cateva :), ai nevoie sa te deplasezi cumva si aici incepe distractia…
Ca variante sunt:
– inchiriere de masina – mai scump insa iti faci singur programul; se circula cu volanul pe dreapta sau cum zic ei – “on the right side of the street”. Pana la ei am crezut ca turcii au un stil aparte de condus insa maltezii ii depasesc – conduc destul de agresiv si doar cateodata cedeaza trecerea sau opresc pentru trecerea de pietoni. Depinde cat noroc ai in viata.
– Autobuze – au foarte multe, in toate directiile, sunt ieftine, bilete se pot lua de la sofer – cam 1.5 euro biletul ziua (in extra sezon si 2 euro vara) si 3 euro noaptea. Poti lua si Tallinja card cu 12 calatorii pentru 15 euro, cel de 7 zile nelimitat pentru 21 euro sau cel de 39 de euro care include si transport de la aeroport, ferry local si o zi de hop on, hop off. Partea proasta e ca au un minus major la punctualitate – poti astepta si o ora in loc de 15 minute cum era programat. Pentru ca eram cu un bebe de 8 luni, in carut, un localnic ne-a spus ca ar fi bine sa stam cu carutul ceva mai in spate, altfel putem avea surpriza sa nu opreasca deloc pentru a nu ii cauza intarzieri. Nu stiu ce sa zic – ni s-a intamplat sa ajunga autobuzul, sa lase calatorii si sa plece fara sa ia pe nimeni. Dar poate ca era plin.
– Hop on Hop off – de la inceput trebuie zis ca e cel mai prost sistem de genul asta din cate am intalnit. Decat alte variante de transport pe acolo e bun, insa sa stiti la ce sa va asteptati… Exista 3 variante de rute: Sud, Nord si Gozo. Poti lua bilet de o zi sau de doua. Din autobuz direct e 20 euro pe zi si 37 euro pe doua zile. Noi am cumparat de la hotel si am platit 20 euro pentru doua persoane / 1 zi. Sunt doua companii care opereaza cam aceleasi rute, Malta Sightseeing si Citysightseeing Malta. Nu prea au semne distincte si auzi foarte des ~no, no, different company~ cand dai buluc sa te urci in autobuz dupa ce ai asteptat ca prostu’n soare. Frecventa e cam la o ora deci daca ai ratat un autobuz, mai ai de asteptat. Un exemplu elocvent e ca pe orarul printat scria ca vine in locul x la 13:20, soferul ne-a zis ca ajunge la 13 fix insa la 12:55 cand ne apropiam de statie, am vazut autobul cum pleca… Rezultatul? O ora in soare cu copilul, asteptand … Distractia nu se opreste aici – ultima plecare de la oricare din obiective e cam ora 15:00 deci oricum ai programa, mai mult de 2-3 obiective/zi, pe fuga, nu prea ai cum sa vizitezi. Dar, la urma urmei, chiar si asta se incadreaza in specificul local.

– Taxi – in Malta e al doilea cel mai scump tarif de pornire din intreaga lume – 10 euro pornirea. Dupa ce porneste, nu mai e asa scump – un drum de la aeroport pana in Sliema e cam 25 euro.

– Ferry – punctual si ieftin (1,5 euro calatoria dus Sliema – Valletta). In extrasezon insa, circula doar pana la ora 18:00. Mai exista si dinspre Malta inspre Gozo, din Valletta in Italia, etc.

– Caleasca (cu 2 cai frumosi) – am intalnit atat in Valletta cat si in St. Julien. Costa cam 20 euro vreo jumatate de ora.

– Transfer de la aeroport – exista varianta autobuz express X1 pana la X4 (3 uro) si apoi schimbi cu alt autobuz pana la locatie.  Ca transfer mai exista varianta de la hotel (noi veam posibilitatea sa luam cu 20 euro dus) sau transferul official al aeroportului pe care l-am luat direct din aeroport, la sosire. Pentru noi a fost cea mai buna varianta si se poate rezerva si pentru intoarcere (5 euro/ persoana/dus).

Unde te cazezi si ce ai de vazut si de facut in Malta

Firesc urmeaza si intrebarea asta. Noi am stat in Sliema dar daca am reveni, am alege Valletta.

Siliema si St. Julien sunt localitati pe malul apei (nu pe plaja!) si sunt zonele cu cei mai multi turisti. St. Julien pare mai rafinata, cu hoteluri mai scumpe iar Sliema ne-a lasat impresia de o statiune foarte zgomotoasa in weekend, plina de tineret si potrivita pentru distractie. Sunt cateva zone chiar usor dubioase unde un cuplu cu copil poate parea scos din peisaj :).

Din Sliema am ajuns foarte usor peste tot – pe jos in St. Julien, cu feribotul/barca in Valletta, cu hop on/hop off in restul insulei; la fel de usor se ajunge cu autobuzul in zona de nord pentru vizitare sau pentru traversare spre Gozo.

Valletta e capitala – initial am fugit de la a ne caza aici deoarece am citit ca e o zona exclusiv pietonala insa am reconsiderat optiunea odata ajunsi acolo. Atmosfera e mai linistita si o plimbare pe stradutele calme si inclinate rivalizeaza clar cu o plimbare pe faleza sau prin port (Sliema si St. Julien).

Alta varianta de cazare ar fi in Gozo sau in nordul insulei daca vrei sa faci plaja sau principalul obiectiv e Gozo. Localnicii sunt destul de teritoriali/nationalisti – fiecare iti spune ca zona ce e ~musai~ sa o vizitezi e zona unde locuieste.

Apropo de asta, comunitatile sunt foarte unite, diverse si destul de mici. In functie de unde mergi pe insula dai de cartiere/localitati de musulmani, de italieni, spanioli si chiar bulgari.

Un exemplu e localitatea Floriana. Unde e o mare comunitate de irlandezi. Ne-am nimerit pe acolo cum nu se poate mai bine in timpul unui festival local, verde ca si ei :), cu muzica, Jameson si Guiness. Nu putem spune ca erau foarte bucurosi de turisti dar nici rauvoitori nu au fost. Sa spunem doar ca se holbau si ei la noi cum ne holbam si noi la ei.:) Una peste alta, ambele foarte distractive.

Sunt multe festivaluri si petreceri locale in Malta si daca va nimeriti in acele perioade, nu ezitati sa mergeti sa gustati putin din farmecul local.

In 2018 Valletta e Capitala Culturala Europeana deci se intampla multe peste tot. Imposibil sa nu va intersectati cu arta, in mai toate formele sale – expozitii, instalatii, spectacole sau reprezentatii stradale.

Festivaluri mai mari ar fi:

– Festivalul Artificiilor (sunt cunoscuti pentru asta – atat pentru fabricile de artificii cat si pentru faptul ca maltezii confectioneaza artificii artizanale, in casa :)). Este pe la finalul lui aprilie sau 1 mai si marcheaza intrarea in Uniunea Europeana.

– Festivalul international de muzica baroca – dureaza vreo 2 saptamani, in Valletta. Daca nu sunteti ~fierti~ pe baroca, puteti incerca unul dintre celelalte festivaluri de muzica – rock sau jazz, de exemplu

– Carnaval in Malta – exista 2 variante: de vara – mijlocul lui august si KARNIVAL TA’ MALTA :), in februarie/martie – s-ar spune ca dateaza inca de la 1400 cand exista scrieri pentru pretul recomandat la carne. Da! Carne. Interesant: cuvantul Carnaval vine din Latina: carne levare (un fel de “la revedere carne”) si se pastreaza asemanator si la italieni cu ~carne vale~. Oricum, e un fel de ~liber la carne~inainte de 40 zile de post. (Explicatia pare pertinenta desi originile carnavalului dateaza cu mult inaintea crestinatatii.)

– Notte Bianca – pe 6 octombrie – Valletta prinde viata cu numeroase activitati in aer liber:

– E clar ca mai sunt si altele, dar nu le stim noi

Chiar daca nu te nimeresti in Malta in timpul unei petreceri stradale/ de interior, cumetrii, baute organizate, tot gasesti ceva de facut. De toate pentru toti.

Daca veniti cu copilul (mai mare de 8 luni cat avea al nostru in timpul vizitei) si vreti sa il distrati, Satul lui Popeye e o varianta. Este de fapt un decor de film de prin ’80 pastrat si transformat in obiectiv turistic. Maltezii castiga o caruta de bani din faptul ca au “preturi bune” pentru productiile de filme, de aceea foarte multe filme se turneaza / filmeaza aici.

Tot aici s-ar incadra si Acvariul national. Biletul e aprope 14 euro adulti si 7 euro de copil. Daca aveti mai multi copii, primiti premiul pentru Eroi cu niste reduceri la Pachetul familial

Daca apreciati arheologia, Malta is yours. Incercati templele megalitice, monumente preistorice frumos conservate si puse in valoare – templele Tarxien and Ħaġar Qim in Malta si Ġgantija in Gozo sunt cateva dintre ele. Dateaza din 3600-3200 ien.

Daca sunteti amatori de istorie plus istoria religiilor plus ceva templieri, atunci Malta = love. Vedetele rock sunt clar cavalerii de Malta, zis si ioaniti. Ca sa acoperiti subiectul, vizitati Cele 3 orase, cum o sa le gasiti peste tot (de fapt Ittoriosa, Senglea si Cospicua – primele asezari ale ioanitilor) si Fortul St Angelo apoi Valletta (St. John’s cathedral trebuie vizitata si daca va pasa de cavaleri si daca nu dati doi bani pe ei – stil baroc de mare clasa plus un Caravaggio de toata frumusetea

In Malta sunt peste 30 de biserici de toate dimensiunile, majoritatea catolice insa veti gasi si alte denominari, gen cea anglicana – vezi St’ Paul’s Cathedral (o catedrala ce nu e chiar catedrala, dar e

O vacanta in Malta fara sa vedeti si Gradinile Barrakka (de jos si de sus, Lower si Upper, cum ar veni), poate fi degeaba, ar zice unii care iubesc poezia. La cele de sus, daca ajungeti la ora 16 este perfect pentru ca in fiecare zi e o ceremonie cu salve de tun. Tot aici, la Upper Barrakka, gasiti si un lift panoramic ce coboara in zona portului. Merita si doar ca “sa te dai cu liftul” deoarece este o arhitectura foarte interesanta – are o diferenta de nivel foarte mare si e suspendat in exteriorul fortificatiilor. Abordati-l cu incredere – coborarea e gratuita, urcarea e 1 eur.

Prin zona, mai exact pe langa Valletta, in Floriana, gasiti si niste gradini facute prin 1650 special sa se plimbe si sa se relaxeze cavalerii- Mall Floriana, zis local si the Maglio. Sa nu va asteptati la vreun mini Versailles ca oamenii au seceta mare…

Ca orase, merita vazute si Rabat si Mdina. Mdina e unul dintre cele mai frumoase orase cetate din Europa, fosta capitala a Maltei. Rabat… ce poate fi zis… Rabat e langa.

Nu ratati Marsaxlokk – cel mai cel sat pescaresc din Malta. Culorile vii in care sunt pictate barcile locale – luzzu si varietatea de meniuri cu peste (si pretul bun al acestora) sunt doar 2 dintre argumente. Pe langa culori, luzzu au ca specific prova verticala (de la fenicieni) si ochiul lui Osiris pictat pe ambele parti ale provei pentru a ii feri de rele.

La capitolul mestesuguri, merita sa vizitati Ta’ Qali. In principiu e un loc cu mai multe ateliere de mestesuguri. Frumoasele obiecte de sticla colorata si bijuteriile din filigran de argint sunt deliciul turistilor. Tot pe aici e si Muzeul Aviatiei.

Daca va place sa faceti scufundari sau sa stati la plaja, cele mai bune variante par a fi in Gozo, apoi Camino si abia apoi in Malta. Un curs de vreo 6 scufundari, cu tot cu echipament si barca face peste 200 euro. Daca nu vrei tot pachetul, chiar si cu doar aproximativ 50 euro de persoana faci niste bule prin apa. Tot cu echipamentul lor. Cu scufundari e singura sansa sa mai vedeti si celebra fereastra de piatra din Malta – Fereastra de Azur, pentru ca s-a prabusit de curand…

Blue Grotto e de vizitat – grota, albastru, apa, dupa cum ii spune si numele. Sunt numeroase excursii ce includ si vizitarea acesteia. I s-a dat denumirea de la sora’sa din Capri. Seamana, deci se numesc la fel, ce atata diversitate?

Bun, bun, de vizitat vizitam dar mancam si noi ceva?

Nu ai cum sa mergi in Malta fara sa gusti tocana de iepure. Scrie clar pe orice pliant E chiar buna tocana si daca mancati ca fel principal iepure, la aperitiv se gasesc cam peste tot spaghete cu sos de iepure.

Merita sa incercati si:

– Pasticeria – patiserie de inspiratie/provenienta italiana cu 2 variante, cu ricotta si spanac si o varianta cu mazare, sunt absolut delicioase;

– Imqarat (se citeste imara cu aproximatie – e de precizat deoarece parea ca nimeni nu are la vanzre imQaraT, asa cum ceream noi). Chestie traditionala – de fapt e smochina in aluat – seamana cu cornuletele noastre cu prune numai ca sunt cu smochine si au anason (dar nu mult).

– Kinnie – bautura racoritoare traditionala – parerile sunt impartite – poate parea ceva gen limonada ce aduce a Schweppes cu ceva condimente, sau bautura uleioasa cu bule si gust de sirop de tuse. Depinde cine bea

– Peste – de obicei vor pune cel putin fenicul in plus fata de condimentele cu care suntem obisnuiti, deci chiar trebuie incercat.

– Foarte intalnit micul dejun englezesc. Daca nu ati incercat niciodata, merita gustat. Daca stiti despre ce e vorba, va decideti singuri daca vreti

– Vinuri traditionale – se mandresc cu revitalizarea ‘industriei’ de vinuri locale. Butasii responsabili de aceste vinuri sunt in majoritate adusi din Italia, deci premisele sunt bune;

– Figolla – se gasesc doar in perioada Pastelui si sunt niste figurine din aluat cu biscuit, martipan si cateodata pasta de migdale;

La capitolul suveniruri, pe langa cercei cu filigran, farfurii din sticla colorate, magneti, barcute si alte asemenea, puteti incerca si apa de flori de portocal. Se produce local si o sticla costa mai putin de 1 euro in supermarket.

Cateva preturi sa va ajute la facut bugete sau planuri de vacanta

Cazare: depinde cu cat timp inainte faceti rezervarea. De exemplu Pebbles Boutique Aparthotel Malta, unde am stat noi, daca il luati cu 3-4 luni inainte este 60 eur / noapte camera dubla cu mic dejun si poate sa ajunga si la 130-140 eur / noapte daca e luat tarziu. Dar asta depinde foarte mult si de ce va doriti de la o cazare. A fost o cazare OK. Camera dubla a fost destul de mica, insa au si variante studio si apartament. La parter, au restaurant si bar care este zgomotos mai ales in weekend seara, dar din camera nu am auzit nimic -a am avut vedere in cealala parte a cladiri spre o strada inistita. Camera curata, cufacilitati pentru ceai si cafea instant, un televizor parca special als pentru romani, mare si ocupa toata masuta, seif si asa si fier de calcat – masa de calcat incorporata intr-un sertar.

Transport pana acolo: la fel, depinde de momentul in care sunt luate biletele. Noi am platit 100 eur / persoana dus-intors cu Wizz Air.

Transport pe acolo: e detaliat mai sus in articol. Concluzia generala e ca e destul de ieftin, mult si cam degeaba.

De mancat si de baut: o bere, caci asta este piatra de temeie a unui buget realist, e cam 3,50 eur la restaurant si 1-2 eur la butic / nonstop pana la 12 :), in functie de ce vrei sa iei.  Supermarketuri se gasesc doar in afara ariei turistice. Tot de la magazin se pot lua si fructe, apa, snacks-uri la preturi mai mult decat decente.

La restaurant o portie de mancare se duce intre 8 si 25 eur: cam intre 8 -15 eur / starter si intre 12-25 eur / felul principal. Iar daca vreti starter ca fel principal platiti cu cativa eur in plus fata de pretul de starter.

Daca sunteti in zona, nu ezitati sa intrati si la:

1. Ta’Kris – restaurant cu specific maltez in Sliema, pe langa statia de feribot, afacere de familie, cu mancare foarte buna, cu un meniu scurt, la obiect si extrem de delicios, populat in mare de localnici. Seara cam ai nevoie de rezervare. Merita incercata tocana de iepure si salata de caracatita – cele mai bune din toate incercate in vacanta. O masa, doua persoane, un fel de mancare de om, bauturi – am platit cam 40 eur.
2. Pastaus – local foarte mic, foarte hipsteritic, foarte bun. Il gasiti in Valleta, pe langa Palatul de Justitie, pe niste stradute inguste. (da, toate sunt inguste…) Nu mai e afacere de familie ci e afacere de gasca de prieteni. Concept misto, in care iti alegi pastele, sosul, ingredientele si rezultatul se lasa cu lins de farfurii. Specificul este exclusiv paste iar baietii stiu ce fac. Noi am testat: Eoliana – paste negre cu cerneala de sepie si ansoa, usturoi etc. etc. + parmezan si pesmet si Prawns in black – dar cu paste verzi cu spanac, creveti, zucchini, nuci etc. etc. + parmezan si pesmet. Doua paste, bauturi si tiramisu (bun dar cam mic) – cam 50 eur.
3. Terasele din Marsaxlokk – mai ales daca vreti sa mancati peste. Portiile de peste sunt mai ieftine decat in alte locuri si cumva ai impresia ca pestele e proaspat pentru ca pare ca il arunca direct din barca in farfurie.

   

   

   

   

   

   

   

Obiective turistice: din ce nu am scris deja mai sus, multe gratuite iar la templele megalitice intrarea este 6 eur.

Concluzie de final – Malta merita vzitata, cel putin o data in viata. Nu e o destinatie de vis dar nici nu cred ca veti pleca de acolo dezamagiti. Daca aveti ocazia unui city break, go for it.

The post Un fel de ghid pentru un city break in Malta first appeared on Cârtița plimbăreață.

In orice alta capitala europeana (poate mai putin Sofia) genul asta de festival al luminilor cred ca avea mai mult sens. La noi, cum majoritatea cladririlor de patrimoniu stau sa cada sau chiar cad, cand Palatul CEC nu a mai vazut un minim de “refresh” la fatada de zeci de ani, la fel ca si Palatul Stirbei de pe Victoriei (fost Muzeu al Ceramicii si Sticlei), sa te apuci sa le luminezi frumos si sa vorbesti in proiectiile animate de maretia poporului roman, de daci si romani, de ce tari si mari suntem noi cu fruntea sus intre popoarele Europei, mi se pare cam deplasat. Asta ca sa nu ma gandesc la noroaiele si gropile de prin cartiere sau la cate dotari se puteau face in unul-doua spitale cu banii de pe hartie ai festivalului. In fine, sa nu dam in “dezastru” ca ne ia cu lehamite. Sa ne bucuram de Circ… Paine si Circ si de fatada… fatade A si inca ceva… sloganul festivaluluui Spotllight este “Togetter we shine…” adica in traducere libera “Poleiala colectiva”

Nu inseama totusi ca proiectiile nu sunt interesante si frumoase – doar ca trebuie sa faci abstractie de realiatea zilnica astfel incat sa te poti bucura de ele…. Sa te minti putin.  M-ar bucura mai tare sa asist la spectacole dintr-astea si sa nu vad pancarte cu “Atentie cade tencuiala!” sau buline de risc seismic.

La Spotlight – Bucharest International Light Festival de anul asta sunt cateva elemente care merita vazute: 1) cladirile luminate static – Arcul de triumf, Ateneul Roman, cladirea Grand Hotel Boulevard de pe Elisabeta si 2) proiectiile dinamince de pe cladirea Bibliotecii Centrale Universitare si de pe fatada Palatului CEC. Daca le-ai vazut pe astea ai vazut cam tot ce inseamna Festivalul luminilor. In rest mai sunt cateva stegulete, luminite, zgomot si o leaca de fum  A, si mai e parculetul dintre biserica Kretzulescu si Sala Palatului, unde sunt cateva instalatii faine.

Asa ca, una peste alta, daca aveai planuri de iesit in oras, merita sa faci o plimbare si pe Calea Victoriei.

The post Spotlight – Bucharest International Light Festival 2018 first appeared on Cârtița plimbăreață.

Mie mi-a ajuns cutitul la os cu aglomeratia de pe Valea Prahovei. Nu mai vreau sa am ore intregi pierdute in trafic de fiecare data cand vreau sa ajung la Brasov sau pe Valea Prahovei. Acum doua saptamani voiam neaparat sa merg la o zi de schi si am eliminat din start varianta cu masina. Am ales trenul si ma bucur pentru ca a fost o alegere excelenta: 2 ore Bucuresti – Predeal, te uiti pe geam, dormi, citesti, stai de vorba relaxat, ai loc de picioare si, cel mai important, ajungi odihnit si in siguranta la destinatie. Mi se pare mult mai bine decat sa stau la volan cu ochii pe gropi, caini, babe, betivi, nesimtiti in trafic si depasiri periculoase.

De ani de zile merg la munte numai cu masina. E normal sa nu poti ajunge cu trenul peste tot, iar masina e mai buna cand vine vorba de bagaje sau opriri. Cu toate astea , pentru mine, epoca “Valea Prahovei cu masina” tocmai a apus. Daca mai stau o data in aglomeratia de pe Valea Prahovei garantat imi plezneste o vena. Si uite asa imi aduc aminte de Michael Douglas in Falling Down cum ii sare tandara si incepe sa isi faca el dreptate.

Nu am mai mers cu trenul de multi ani, dupa o excursie in Retezat. Bucuresti – Petrosani si retur in picioare, cu intarziere, intr-un adevarat muzeu al mirosurilor si al mizeriei, a fost o experienta de neuitat si de nerepetat. Asta pana acum cateva saptamani cand a trebuit sa fac un drum cu trenul pana la Braila. Stiam ca s-au mai schimbat lucrurile, stiam ca au aparut si operatorii privati, ca ai pana si wi-fi acum, insa mult timp mi-a fost frica sa risc. Si totusi, spre Braila experienta a fost una buna – trei ore de relaxare, oameni ok, mai un laptop la unul, mai o carte la altul, curat… “cinstit”, cum s-ar putea spune

Revenind la Bucuresti – Predeal cu trenul, trebuie sa mai spun ca la dus, la recomadarea unei prietene, am ales sa mergem cu Astra Transcarpatic – unul din opreratorii privati. Din feedback-ul primit am inteles ca merge bine si e foarte curat si bine pus la punct. Biletele le-am luat online, cu o zi inainte. Procesul a fost usor, am facut cont rapid, am ales data si ruta, am adaugat pasagerii, am dat cu cardul si hop, biletele au venit pe mail sub forma de foaie de printat cu QR coduri. Interfata online mai merge imbunatatita. Nu e tocmai intuitiva cand adaugi mai mult de 1 pasager ori la confirmarea cumpararii biletelor, care lipseste cu desavarsire si unde trebuia sa iti spuna macar un Gata, bravo, ai cumparat cu succes, deschide o bere, felicitari te asteptam maine in gara, verifica mailul fraiere etc. :).

Sunt trenuri spre Valea Prahovei si Brasov cam din ora in ora, insa asta cu care am fost eu, de la Astra, sta cel mai bine la orar, pleaca la 6:40 si face pana in Predeal doar 1 ora 55 min, mai putin decat celalalte CFR-uri. Vagonul a fost curat, aerisit, iluminat ok, cu locuri bune, cu spatiu la picioare si masuta de cafea, iar nasii, un el si o ea, erau zambitori si amabili. O diferenta foarte mare fata de acritura de nas de la CFR de la intoarcerea de dupa-amiaza. Faza buna e ca la privat poti sa iti iei bilet direct din tren la acelasi pret cu cel de la casa de bilete sau online.

Ziua de schi a fost una plina. Chiar daca a inceput cu cateva coborari pe ploaie deasa pana la urma a fost bine si s-a incheiat cu 17 coborari. Si asa am ajuns si la intoarcerea cu CFR. Din pacate privatul nu are intoarcerea la o ora prea buna asa ca a trebuit sa luam un CFR. Si la CFR tot online am luat biletele cu o zi inainte. Interfata online e din alta epoca (imi aduce aminte ca odata am avut un HC) insa functioneaza foarte bine. Se plateste frumos cu cardul, si, la fel, biletele vin pe mail ca foaie de printat. Dar cum spuneam, CFR-ul tot cu iz de CFR ramane: vagonul nou dar mult mai zgomotos decat la Astra, scaunul de sub mine scartaia ingrozitor iar pe nas (a se citi nash) curgea scarba in valuri, de parca il deranjam cu prezenta.

Asa ca daca aveti drumuri de facut cu trenul, va recomand sa cautati mai intai ofertele operatorilor privati. Cu siguranta o sa iesiti mai ieftin si mai bine ca experienta de calatorie.

Astept parerile voastre in comentarii, mai ales daca ati calatorit de curand cu CFR-ul sau cu operatorii privati.
Plimbareala placuta!

The post Sinaia, Busteni, Predeal cu trenul privat – solutie excelenta pentru Valea Prahovei. first appeared on Cârtița plimbăreață.

Sa o luam cu inceputul. Prima recomandare: Pensiunea Ecaterina din Berzeasca.

Am facut o rezervare pe Booking.com si din graba nu m-am mai uitat exact unde era localizata prima pensiune. Am vazut Berzeasca, stiam ca e prin zona, am zis ok, gata, asta este alegerea pentru un weekend prelungit de primavara. Ajuns in zona, prin Orsova, am zis sa pun si un GPS, un google maps, ceva, ca sa vad cat ai am pana la pensiune. Si abia atunci am vazut ca Berzeasca e hat departe, mai aproape de Moldova Noua decat de Cazane si Dubova. Acum ce sa mai faci?! Da-i mai departe pana la pensiune, vreo 70 km in plus fata de planul initial. Partea mai nasoala e ca Berzeasca e cam departe de tot ce aveam in plan sa vizitam: Cazane, Orsova, Herculane si putina Valea Cernei.

Ce mi-a placut la pensiunea Ecaterina – Berzeasca:

– privelistea de la pensiune, atat de pe terasa cat si de la balconul camerei:  ai panorama Dunarii mult in dreapta spre Moldova Noua si in stanga spre Cozla;

– conditiile in pensiune sunt similare unui hotel 4* din Romania: camerele si baile sunt mari si bine dotate: minibar, papuci de camera , uscator de par, toata gama de prosoape etc.. Mic dejun-ul este in regim de bufet suedez, iar in restaurant gasesti un meniu bun atat pentru pranz cat si pentru cina. Iar toate astea sunt la preturi decente.

– este o afacere de familie si se simte un aer permanent de grija pentru turistii cazati in pensiune. Ai sanse sa ii intalnesti pe propietari direct implcati, dand o mana de ajutor fie la receptie, fie servind la bar. Practic orice intrebare sau solicitare isi gaseste rezolvarea destul de repede.

Ce nu mi-a placut la pensiunea Ecaterina – Berzeasca:

– descrierea de pe Booking.com a pensiunii (text si foto) iti lasa impresia ca e situata fix pe malul Dunarii. Nu este asa. Pensiunea e situata lateral fata de DN57, putin urcata pe deal, dupa doua trei serpentine. Privelistea e faina insa nici gand sa iti savurezi o cafea fix pe malul Dunarii;

– piscina de pe terasa nu era securizata si delimitata. Fara apa in ea (pentru ca inca nu era vara) si fara o delimitare minima, piscina poate sa fe un adevarat pericol pentru copii ori pentru cineva mai adormit sau neatent. Un pas gresit si iei o cazatura zdravana.

Dupa o noapte petrecuta la Pensiunea Ecaterina, desi locatia este tare faina am hotarat sa cautam si sa ne mutam putin mai aproape de Cazane si de Orsova. Cum spuneam, lucurile sunt bune cand intalnesti oameni cu care te poti intelege: am discutat cu proprietarul si, desi rezervarea era facuta pe trei nopti, am platit doar prima noapte de cazare. Voiam sa platim si comisionul pe care booking.com urma sa il incaseze si pentru celelalte doua nopti, incat pensiunea sa nu iasa in pierdere, insa putina bunavointa din partea proprietarului si un simplu telefon la booking.com au rezolvat problema – nu a mai fost nevoie sa platim si comisionul.

Pe drumul inapoi spre Dubova, in afara de peisajul absolut fabulos, mai trebuie notate doua chestii care merita atentia:

1) pe malul sarbesc o cladire dubioasa si cu aspect SF, numi sticla si metal. Am aflat ca este vorba de sit-ul arheologic Lepenski Vir, protejat de intemperii printr-o incinta moderna. E vorba de ceva asezari si urme de locuire a zonei inca din perioada 9500/7000 i.Hr.;

2) pe malul nostru, in apropiere de Svinita: turnurile cetatii Tricule. Merita o oprire si o mica plimbare pana aproape de mal. Privelistea este tare faina. Cateva cuvinte si imagini in plus cu Tricule gasesti intr-un articolas mai vechi, aici.

A doua recomandare: traseu usor pe Ciucarul Mic

Daca esti in zona Cazanelor si vrei sa faci o drumetie ai de ales intre doua trasee clasice – Ciucarul Mare si Ciucarul Mic. Sunt cele doua varfuri care marginesc Cazanele Mari si Cazanele Mici, in extremitatile bazinetului / golfului Dubova. Ambele trasee sunt extrem de simple si nu necesita o pregatire speciala  – sunt mai mult plimbari in aer liber de maxim 2 ore si jumatate: o ora dus, o ora intors si jumatate de ora de cascat gura la peisaj. Daca e sa aleg intre cele doua trasee, as alege Ciucarul Mic – panorama asupra Dunarii si a malului sarbesc este mult mai frumoasa.

Traseul de Ciucarul Mic incepe dintr-o parcare fix langa curba care delimiteaza intrarea in golful Dubovei, dinspre Osova. E un intrand intr-o mica poiana si un panou informativ. De aici se urca usor, pe tarseu marcat triunghi rosu, aproximativ o ora pana la punctul de belvedere de pe Ciucarul Mic. Daca e primavara ai toate sansele ca sus sa gasesti si cateva tufe de liliac salbatic inflorit. Traseul este unul destul de batut asa incat ma gandeam ce frumos ar fi daca punctul de belvedere ar fi si el amenajat cat de cat: o platforma solida macar sa te scoata cu un metru in afara peretelui incat sa eviti sa te impiedici pe bolovanii care dau spre Dunare.

A treiea recomandare: Pensiunea Septembrie, zona Ogradena – Mraconia

Celelalte doua nopti le-am petrecut mai aproape de Cazane, la pensiunea Septmbrie. Sincer e mai mult spre hotel decat spre pensiune, iar asta se simte si in relatia cu clientii: zambetul, zambet dar rece si impersonal. Partea buna si marele avantaj este ca pensiunea e situata fix pe malul Dunarii, cu vedere spre malul sarbesc, direct spre Tabula Traiana. Pensiunea e mare, cu doua etaje, iar la parter are un restaurant-terasa si un ponton amenajat cu fotolii si canapele numai bune pentru leneveala si admirat peisajul.

Ce mi-a placut la Pensiunea Septembrie:
– privelistea superba din camera si de pe balcon. Pensiunea e gandita incat toate camerele sa aiba vedere directa la Dunare;

– parcare mare, acces usor, receptie in stil hotel unde te poti adresa cuiva daca ai o problema, terasa si restaurant la parter usor de accesat daca ti se face pofta de o cafea, o bere sau daca ti-e foame;

– gradina, terasa si pontonul sunt frumos menajate incat sa te poti bucura de apropierea apei indiferent de vremea de afara;

Ce nu mi-a placut la Pensiunea Septembrie:
– mobilierul din camere e putin cam uzat: patul scartaie la cea mai mica miscare, masuta de pe balcon e arsa pe laterala. Cel putin asa a fost in camera in care am stat;

– baia are design in stil maret, wenge, chestii, fite, socoteli, insa e lipsita de utilitate. La dus ai un petic de perdea incat faci balta in toata baia iar dusul e montat pe pozitie, e fix, modelul care curge din tavan, si nu ai cum sa iti faci un simplu dus fara sa te speli automat si pe cap;

– caloriferul mergea doar la cerere. Am prins o vreme de primavara friguroasa si ploioasa si nu e a fost o mare mare bucurie sa gasesc camera neincalzita, cu atat mai mult cu cat la preturi pensiunea stie sa se respecte. A trebuit sa merg la receptie de doua ori sa spun ca in camera caloriferul e rece. “-Serios? Ne cerezm scuze. Imediat dam mai tare la caldura”.

Si daca tot ajungeti prin zona, va recomand sa opriti si la Capul lui Decebal si Manastirea Mraconia, sa faceti o vizia pana in Orsova, la Manastirea Sfanta Ana cu frumoasa ei priveliste asupra Dunarii si a golfului fomat de varsarea Cernei in Orsova sau sa dati o fuga pana in Baile Herculane.

Astept parerile voastre in comentarii, mai ales daca ati fost pe traseu sau ati stat la cele doua pensiuni.
Plimbareala placuta!

The post Un traseu si doua pensiuni – recomandare pentru Cazane si Defileul Dunarii first appeared on Cârtița plimbăreață.

Gaita (Garrulus glandarius)
23.12.2017, Bucuresti

Pitigoi albastru (Cyanistes caeruleus)
23.12.2017, Bucuresti

Muscar sur (Muscicapa striata)
18.08.2017, Bucuresti

Egretă mică (Egretta garzetta)
10.09.2017, Bucuresti, Parcul Natural Vacaresti

Sfrâncioc roșiatic (juvenil) (Lanius collurio)
10.09.2017, Bucuresti, Parcul Natural Vacaresti

Porumbel gulerat (Columba palumbus)
10.01.2017, Bucuresti, Parcul Herastrau

The post Pasari: ce am vazut si s-a nimerit sa si fotografiez first appeared on Cârtița plimbăreață.

Am trecut prin zona de multe ori dar pana in vara trecuta nu m-am oprit si la pestera, cu toate ca in Cheile Banitei, aflate la o aruncatura de bat de Pestera Bolii, am fost de cel putin doua ori. Despre Cheile Banitei am scris aici cate ceva. Pestera e situata doar la cativa kilometri nord de Petrosani – cum mergi spre Hateg, inainte de a incepe serpentinele si urcusul din Pasul Banitei, pe E79, in dreptul Haltei CFR Banita se face un drum lateral care traverseaza calea ferata si urca usor pana la pestera, unde e amenajata si o parcare. Dupa ce am platit taxa de vizitare (mi se pare ca 5 sau 10 lei) si am citit panourile de informare cu istoricul pesterii si legende cu comori, haiduci, turci si jupanese indragostite, am coborat treptele spre intrarea in pestera.

Se spune ca Pestera Bolii este singura pestera din tara care se poate parcurge calare. Practic paraul Jupaneasa isi croieste drum printr-o bara calcaroasa din sudul Sureanului sub forma unui mare tunel subteran – paraul intra in munte printr-un portal impresionant si iese in aval fix in calea ferata Simeria – Petrosani :). Mai bine spus calea ferata e construita in portiunea asta de-a lungul vaii inguste a paraului.
Intrarea in pestera e impresionanta – un portal imens de 10 x 20 metri se deschide in peretele de stanca iar paraul se pierde in adancul pesterii. Locuita prin epoca bronzului, pestera e atestata documentar de prin 1400 si, ca orice loc cu calitati de adapost natural, de-a lungul timpului a strans nu putine povesti legate de refugiul haiducilor, a diverselor trupe armate ori a partizanilor anti-comunism. Datorita acusticii salilor, pestera a mai fost folosita in perioada interbelica pentru concerte si reprezentatii de dans. Abandonata dupa 1960, pestera a revenit de cativa ani buni in circuitul turistic, fiind amenajata de Asociatia “Petro Aqua” din Petrosani. Concertele au revenit si ele, in pestera fiind amenajata si o mica scena din lemn pentru aceatea. Pestera e iluminata multicolor iar peste paraul Jupaneasa s-au construit poduri de lemn. 

Sincer, ca si concretiuni (stalactite, stalagmite, draperii, domuri etc.) pestera nu e cine stie ce. Impresioneaza in schimb prin dimensiunile salilor – e un fel de mare gol subteran ca un morcov gigant contorsionat, ingustandu-se spre iesire si avand cateva galerii laterale. Peatera Bolii e usor de parcurs, fundul pesterii e destul de plat si nisipos, ceea ce o face o destinatie perfecta si pentru copii.

Interesante sunt si picturile rupestre din primele sali, copii dupa cele din vestita Altamira, ramase de la niste filmari documentare.

Ce mi-a placut:

– accesul e usor, pestera e amenajata si e o destinatie perfecta inclusiv pentru copii;

– amanajarile interioare sunt interesante, podetele din lemn sunt iluminate multicolor – ciudat la prima vedere, dar cum pestera nu are o mare varietate de concretiuni, luminile multicolore o mai dinamizeaza vizual

Ce nu mi-a placut:

– ca in afara de acces, la plata biletului nu primesti casca de protectie sau sursa de lumina suplimentara;

– ca traseul se termina brusc, fara niciun semn indicator, peste un anumit punct se face intuneric. Pacat ca nu se poate face un traseu circuit, sa se poata parcurge in intregime pestera iar intoarcerea sa se faca, la alegere, fie tot prin pestera sau pe poteca la exterior.

Dar una peste alta Pestera Bolii este o destinatie ce merita vazuta sau revazuta

Plimbareala placuta!

The post Destinatie de weekend: Pestera Bolii, Hunedoara first appeared on Cârtița plimbăreață.

Imi place ca de la Fantana lui Botorog, pana sus la Cabana Curmatura nu ai cum sa faci mai mult de doua ore, hai doua si jumatate vara si sa spunem trei ore iarna. Imi place ca pe traseu ai parte de padure de foioase la baza si de conifere mai sus, ai si urcus sustinut prin padure dar te bucuri si de zone de plat unde iti recapeti suflarea, ai padure deasa dar si poieni inierbate (Poiana Zanoaga) cu privelisti largi spre abruptul vestic al Bucegilor ori spre creasta Pietrei Craiului .

Imi place ca la destinatie, la cabana, stii ca te asteapta o pauza mai mare si poti sa mananci ceva bun bunutz :), o ciorbita fierbinte sau un set de carnaciori, ori doar sa stai la o bere si sa te bucuri de priveliste. Iar daca este vreme rea, frig ori zapada stii ca poti sa iti tragi sufletul si sa te incalzesti.

Traseul de intoarcere poate sa fie acelasi, banda galbena, prin Poiana Zanoaga ori, asa cum eu fac de obicei, poti sa faci un mic ocol si sa cobori pe Muchia sau Valea Curmaturii – banda albastra, traseu care in maxim doua ore te scoate jos in drumul forestier de la capatul superior al Prapastiilor Zarnestilor. Mie imi place varianta pe Muchia Curmaturii pentru ca traseul urmeaza coama unui picior de munte, e mai uscat si te lasa sa te bucuri de lumina mai mult timp fie ca e vara ori iarna. Prin vale e mai balauros si mai multa umezeala.

Ca bonus, la intoarcere prin Muchia Curmaturii, in drum spre Fantana lui Botorog treci si prin Prapastiile Zarnestilor si ramai cu gura cascata la peretii verticali si abrupturile care marginesc drumul forestier.

Una peste alta, traseul pana la Cabana Curmatura prin Fantana lui Botrog este unul usor si este perfect pentru initiere in drumetia montana atat pentru cei mici cat si pentru cei mai mari, indiferent de anotimp. Evident, regulile de baza ale drumetiei montane ce tin in primul rand de alegerea unui minim de echipament trebuie respectate, asta ca sa fim siguri ca traseul ramane unul usor si ca ziua se incheie frumos si cu amintiri placute.

Plimbareala placuta!

The post Cabana Curmatura intr-o zi de toamna – Idee pentru weekend made in Piatra Craiului first appeared on Cârtița plimbăreață.

De data asta am descoperit un Macin diferit total de cel de primavara, un Macin stil Arizona, in care totul era arid, nisipos, uscat si imbracat in culori de ruginiu si maro. Pe alocuri, jocul de lumina si umbra, m-a dus putin cu gandul la Marele Canion, evident unul in miniatura. Clar, Macinul este frumos si toamna dar parca ii lipseste freamatul de primavara, mirosul de paduceel inflorit, ciripitul de pasari si miscarile prin iarba, soparlele, testoasele. Acum totul era pustiu. Nu tu pasare, nu tu testoase. Singura atractie au fost macesele bine coapte pe care le-am rontait cu placere, ca pe seminte, pe toata coborarea. Evident la coborare, aproape de intrarea pe vale, m-am abatut putin de la traseu, spre stanga, ca sa mai vad si sa fotografiez inca o data bolovanii de granit exfoliati. Monoliti gigantici din granit,unii sub forma de ou, stau si se erodeaza, se decojesc foaie cu foaie,  pe un mic platou de sub culme. Peisajul de aici este poate cel mai salbatic din tot Macinul – un adevarat colt de planeta Marte – unde cu adevarat iti dai seama de vechimea locurilor. Nu degeaba Munti Macinului sunt cei mai vechi din tara noastra: orogeneza hercinica 300-400 milioane de ani.

Cat despre traseu – Traversarea Dunarii cu bacul este simpla – sunt mai multe bacuri si se asteapta foarte putin. Costa 22,5 lei o traversare cu masina si doi oameni. Dupa iesirea din Macin (orasul) am facut stanga spre Macin (muntele) pe drumul pietruit ce duce perpendicular pe creasta pana in cariera de piatra, iar de acolo inca o data stanga pana la manastire, unde am lasat masina si am luat-o la pas.

Traseul este unul in circuit, se urca pe la Fantana de leac – Izvorul Tamaduirii si dupa 10-15 minute se ajunge in creasta in zona varfului Caramalau, de unde incep sa se desfaca peisaje roata pe zeci de kilometri in jur. Traseul este usor si urmeaza creasta, trecand prin varfurile Piatra Raioasa, Sulukul Mic (sau Sulucul Mic) si Sulukul Mare, care este si punctul de maxima altitudine al traseului – incredibila inaltime de 370 de metri. Din Sulukul Mare traseul face o mica bucla si dupa ce mai urmareste putin zona crestei se lasa spre dreapta pe Valea Sulucului care scoate jos in campie, in cealalta parte a carierei, simetric fata de manastire.

Merita sa iei in calcul Mutii Macinului pentru o tura de weekend. Locurile sunt extrem de pitoresti iar traseele usoare. Un alt bonus este ca poti parcurge traseele fara prea mare frica de vreme urata – in maxim 30 minute esti jos de pe munte.

Spor la plimbareli!

The post Toamna in Macin – plimbare de weekend pe Culmea Pricopanului first appeared on Cârtița plimbăreață.

La fiecare iesire la alergare in Herastrau am vazut pescari pe marginea lacului, in special in zona Rstaurant Herastrau – Pod CFR sau in zona La raci – Baraj – Ambasada Chinei. Si mi-a placut ideea, mai ales ca e umbra si nu te bate soarele in cap toata ziua (asta cu batutul soarelui in cap mi se pare un mare impediment la pescuit) si nici nu bati o gramada de drum pana la cine stie ce balta in afara Bucurestiului. Adica e aporape de casa, te duci, pescuiesti si, prinzi – nu prinzi, cand te-ai plictisit strangi si pleci.

La ultima iesire, am stat de vorba cu unul dintre pescari si am aflat cum se face treaba: te duci pe lac si vine cineva si incaseaza taxa – 50 lei / zi. Si uite asa, cu mic, cu mare, am iesit weekendul trecut la un picnic de pescuit. Nu ne-am complicat cu unditele – am fost in Decathlon cu o seara inainte si am zis:
– Buna seara. Ceva pentru incepatorii incepatorilor aveti?
– Pai sa va arat aici, cu fibra de carbon, cu lungimea x, cu aia cu ailalta…
– Nu, nu m-ati inteles. De incepatori vreau ceva. Entry level. Nu am mai pescuit pana acum, nu stiu nimic. Vreau un bat, sa ii pun momeala si sa arunc in apa. Atat.
– Poi avem. Bat cu fir si linie (adica fir, pluta, plumbi si ac). 15 lei setul. Il desfaceti si dati la peste. Dar sa stiti ca nu tine mai mult de 1,5 kg greutatea pestelui.
– Lasa asta, e perfect asa. Macar sa prind eu ceva prima oara la pescuit, chit ca se rupe undita.

Ca niste adevarati profesionisti am cumparat si doua suporturi de undita, sa nu stam cu ele in mana si, cel mai important, un juvelnic, pentru tonele de peste prins, ca sa nu moara saracii in vreo punga ceva. De dimineata am desfacut o conserva de porumb si tzop pe lac. Nu au trecut 10 minute si o rosioara a fost prima victima. In total, cam in doua ore am prins o rosioara, un caras pe la 700g si doi somotei, toti fraierii fiind eliberati la final.

Una peste alta, pescuitul in Herastrau mi se pare o idee faina de petrecut timpul in weekend, de picnic, de iesit in parc si mai ales de relaxare. Mi-am adus aminte fenomenul Street Fishing care luase amploare in Paris acum cativa ani cand au vazut ca apele Senei nu mai erau asa poluate si reaparusera foarte multe specii de pesti. Si inteleg acum de ce devenise asa viral – pentru ca este extrem de relaxant sa pescuiesti. Nu cred ca o sa trec in zona de pasiune arzatoare pentru pescuit dar e clar ca o sa il adaug la hobby de weekend de Bucuresti. Si poate o sa iau si o undita mai lunga… ceva din fibra de carbon :)).

The post Picnic la pescuit în Herăstrău first appeared on Cârtița plimbăreață.

Acum doua wekenduri am fost in Fagaras la o tura de o zi pe care o recomad oricui vrea sa guste Fagarasul si sa isi potoleaasca setea de munte si de creste: Balea – Lacul Caltun. Am plecat dis-de-dimineata bine de tot iar asta s-a vazut: am ajuns la Balea cand inca nu incepuse balamucul pe Transfagarasan. Si chiar daca pe sosea a fost liber, sus, in caldare, atmosfera de balci era deja in toi. Gratareale sfaraiau, kurtosii se perpeleau, manelele rasunau – exagerez cu manelele, nu cred ca se auzeau chiar manele, dar feelingul cam asta era. Am ocolit frumos caldarea Balei, pe traseul banda albastra care urca in Saua Paltinului, am lasat galagia in spate si cand ultimul sunet de agitatie de la Balea nu s-a mai auzit, dupa colt, am stiut ca am ajuns in sfarsit la munte. Din Saua Paltinului am trecut pe traseu banda rosie, pe care am tinut-o pana la Caltun.

Traseul e usor, si se poate face in 6 ore lejer, chiar si cu copii: 3 ore dus, 3 ore intors. Timpul dat este unul extrem de acoperitor. Practic se fac 4 ore ½ pana in Negoiu, pentru cine vrea. Noi ne-am intins mai mult la poze si la povestit iar varful Negoiu a iest din schema – am preferat sa facem o pauza mare pe malul lacului Caltun. Pana la Caltun, poteca este lata, fara dificultati, iar unde traseul este mai expus, aceasta este amenajata destul de bine cu cabluri.

2X2 Race – maratoanele montane si ultimii clasati

Dus – intors pana la Caltun, toata tura am impartit traseul cu concurentii de la 2×2 Race, fie ca acestia se duceau spre varful Negoiu, fie ca ajunsesera deja pe varf si se intorceau spre finish-ul de la Balea. Ce contrast frumos intre balamucul de la Balea, cu cefe late la purtator de “treling” si cefe de porc la gratar, si oamenii astia care au alergat chiar si 14 ore pe creste doar ca sa isi depaseasca limitele si sa se lupte cu ei insisi.

2×2 Race este poate cel mai dificil maraton montan din Romania. Isi poarta concurentii numai la peste 2000 de metri altitudine pe mai bine de 45 de kilometri, si, cu plecare si sosire in Balea, ii duce mai intai pe Moldoveanu si apoi pe Negoiu, cele mai inate doua varfuri montane de la noi.

Chiar daca nu m-as inscrie la asa ceva, efortul depus si ambitia concurentilor merita salutata. Si chiar a fost o mare bucurie pe traseu sa ii incurajam pe fiecare in parte. Iar in astfel de competitii, respectul mai mare simt ca trebuie sa se duca nu atat catre primii clasati, pentru care antrenamentul este o constanta iar astfel de competitii sunt chiar surse de venit, ci mai ales catre ultimii, care s-au inscris nu pentru timpi si clasament ci ca sa dea o lupta cu ei insisi, sa se autodepaseasca.

La cele cateva maratoane montane, semimaratoane si un singur triatlon la care am participat si eu pana acum, m-am dus total neantrenat iar singurul meu tel a fost sa le termin. Mai mult le-am vazut ca un pariu cu mine insumi: “Hai sa vedem… daca in viata de zi cu zi esti pus la incercare, poti sa rezisti la asa ceva?”

In ultima perioada am tot auzit de competitii in care la finalul timpului regulamentar, se strange tot, se “debaraseaza” iar cei care mai sosesc dupa limita de timp sunt lasati de izbeliste. Am auzit de asa ceva la EcoMarathon Moieciu si, de curand, de la un prieten bun, de o situatie similara la un concurs de inot pe distanta lunga. In tura asta de Caltun, ne-am intalnit pe final de zi cu oameni care alergau de aproape 14 ore si care nu aveau sanse sa termine concursul in limita de timp oficiala. Ce alta motivatie au oamenii astia sa continue atunci cand stiu ca au depasit timpul si nu mai au sanse sa intre in clasament, decat cea de autodepasire. Iar daca aici e autodepasire fac pariu ca si in viata de zi cu zi, in orice domeniu oamenii aia au ambitie, vointa si respect. Poate tocmai asta este motivul pentru care ultimii sositi mi se par adevaratii “castigatori” ai unor astfel de competitii.

(Am folosit “castigatori” desi imi statea pe buze sa folosesc acum banalul termen “eroi”, atat de des folosit in tot ce e marketing si corporatism. Nici pe departe: eroii sunt in alta parte, cei mai multi la 2 metri sub pamant. Nu sunt eroi cei care alearga pe munte, nici cei care se descurca in jungla urbana, nici mamicile ori tinerii corporatisti, asa cum reclamele vor sa ne spele pe creier… Dar asta este alta discutie, ce nu isi are rostul aici).

The post Fagaras, Balea – Caltun. Tura de o zi cu maratonisti alaturi first appeared on Cârtița plimbăreață.

Din cele patru weekenduri ale festivalului am reusit sa ciupesc doua, dintre care primul a fost cel cu deschiderea festivalului din Piata Contitutiei. Cum sunt mare fan al spectacolelor de strada si mai ales cum anul asta nu am reusit sa ajung in Sibiu, trebuia sa prind macar un weekend din BFIT in Bucuresti.

Deschiderea festivalului a purtat semnatura Romicai Jurca si ANM:)) Sambata, festivalul a inceput pe o mare canicula de +44 grade iar duminica weekendul se incheia pe o mare furtuna. La deschidere, cand am ajuns pe bulevardul cu fantani care da spre Palatul Parlamentului eram deja fleasca. Curgeau apele pe mine de mi-era frica sa su stric aparatul, sa nu cumva sa intre apa in el. Iar de Piata Constitutiei, ce sa mai zic – un cuptor de beton, incins la maxim peste zi si care emana caldura mult dupa ce soarele a apus. Ma gandesc cu groaza cum e la +44 grade sa mai ai si un costum de insecta pe tine sau sa faci acrobatii si efort fizic continuu pret de mai bine de doua ore. Dar pana la urma asta este frumos la BFIT si la genul asta de spectacole: pasiunea si efortul celor de sub masti.

Weekendul 1: Microcosmos, OSA Show, Carillon 3.1 (comp. Kitonb), Farfalle in Danza, Incanti Barocchi, Sky Dance (comp. Molecole)

Weekendul 3: Bal des Anges (comp. Bilbobasso), Spark

Bal des Anges –  tango si flacari, dans si nisip. Poate cel mai frumos show vazut pana acum in toate editiile BFIT in the Street.

The post Franturi de BFIT in the Street 2017 (Festivalul International de Teatru de Strada Bucuresti) first appeared on Cârtița plimbăreață.

Textuletul de mai jos e putin dramatizat pentru un exercitiu de scriere altfel. Dar nici prea departe de realitate nu este Cozia Mountain Run a fost primul meu contact cu un maraton montan – mai precis semimaraton, caci am participat la tura scurta de 21km. Totul a fost nou, interesant si m-a marcat intr-un mod frumos. Anul asta Cozia Mountain Run are loc pe 1 iulie. Este momentul perfect pentru a te indragosti de Cozia, de munte si de alergare. Iar pentru asta nu trebuie nimic altceva decat decat un mic cockatil de antrenament, vointa, si, evident, inscrierea la maraton :).

—————————————————————————————–

De cand ma stiu la mine efortul si mancarea au fost prieteni buni.

Miscare, sport de orice fel, sa ma pui chiar sa stau ore intregi cu capul in jos, nimic nu poate strica relatia asta buna! Nici gand sa imi cada ceva greu, Doamne iarta-ma, ca doar nu am gaura in stomac ca sa cada pe jos! E in siguranta acolo, inauntru. Si in plus de asta, ce naiba sa imi cada greu, ca nu mai are ce. Eu ard tot! Asa imi spune toata lumea. Sunt ca o gaura neagra ce nu inceteaza sa absoarba materie si cu toate asta nu creste in dimensiune. “Daa, pai tu ai arderile rapide….” “Dar ce sunt eu? Trabant?”

“Vai, eu nu mananc decat un biscuitas inainte de efort.” Ce mai radeam pe munte cand auzeam asta, in timp ce eu infulecam instant doua trei sandvisuri si umpleam burduhanul pana la refuz, mai turnam si vreo jumatate de litru de apa, cat sa fac broaste in stomac,  dupa care imi puneam rucsacul in spate si continuam sa urc poteca abrupta.

Dar asta pana in ziua cand…

6:30. Suna alarma de la telefon, ma dezmeticesc cu greu si imi aduc aminte unde sunt. Gata, stiu, Cozia, primul meu maraton, mai precis semimaraton – 21 km, ca de, am zis sa o iau incet sa nu am aventurez. Dar e montan, nu e d’asta trist de oras, unde alearga toti pe asfalt si nu au vazut natura. Aici e fix ce imi trebuie mie, sunt in elementul meu.

Merg pe munte din liceu, trasee lungi de zile in sir, unele cu rucsac greu in spate iar de alergat am mai alergat prin Herastrau cate o tura de lac (sa tot fie vreo 6 kilometri). Ce insemna 21 de kilometri cand faceam trasee de 35 de kilometri pe zi cu cate 20 de kilograme in spate? Ha, parfum de tei.

Ma dau jos din pat si ies in curtea interioara a campingului. Suntem cazati la manastirea Cozia. Aici e startul. La 8. Mi s-a parut mie cam agitatie dar o ignor deocamdata. In jurul meu toata lumea este echipata – colanti care mai de care, echipamente mulate, filme SF, ce sa mai. Parca ajunsesem intr-o tabara de yoga, fiecare in coltisorul lui papa linistit paste din cate o caserola. Nu unul, doi… multi rau de tot, de ziceai ca esti intr-un film cu clone. Toti cu borcanasul, caserola ori farfuriuta de paste, mancau si sugeau la ele intr-o liniste de sanatoriu. Aoleu, da’ ce-ati patit mai nene?

“Irino, hai ma la masina sa scoatem sacosa cu mancare ca nu mai pot de foame.” Mmm, snitele, oua fierte, branza, ceapa, doua trei ridichi, putina slana, salata de vinete si, la piece de resistance, socata, multa, proaspata de doua zile si rece din portbagaj de peste noapte.

Infulecam mai abitir ca un naufragiat proaspat salvat si pus la masa dupa juma’ de an de mancat frunze si nuci de cocos. Si cu cat ma gandeam la obsedatii de diete si de paste cu atat infulecam mai mult. Si ca sa pun capac in euforia asta anti-paste, ii trag si o dusca de palinca din sticla rezervata serilor. “Na. Uite asta numesc eu energie ca sa te tina 21 km”.

Se apropie startul, ultimele pregatiri, nu am apa plata, pun minerala in bidonul de la centura si gata….START.

Dupa primul kilometru ma tin de un brad si m-am umplut de rasina pe maini.  Imi e rau, nu am aer, imi vine sa vars. Pe gat imi vine o combinatie gazoasa de socata, salata de vinete si un iz puternic de palinca. “Doar un capacel am baut, de unde naiba sa imi tot vina asa.” Sunt ud intre picioare si siroaie se scurg pana in adidasi – apa minerala din bidonul de la brau  s-a agitat si stropeste ca un sifon. Il deschid mai beau cateva guri de apa, restul o arunc. Proapsatul lichid carbogaziificat ingerat aduce si el la suprafata noi arome si miresme din stomac. “L-oi termina eu cumva in 8 ore… cat e timpul limita”. Strang din dinti si ma pun pe alergat mai departe. Privirea nu reuseste sa focuseze pe nimic. Alerg cu greu, in minte nu imi vin decat imagini cu sondele arzand in razboiul din Irak, iar intre doua ragaieli incerc din fuga sa imi sterg cumva rasina de pe maini.

———————————————–

*Pastafarieni – adepti ai cultului Pastafarian, membri ai bisericii Monstrului Zburator de Spaghete (Church of the Flying Spaghetti Monster). Cultul a fost creat in 2005 si este recunoscut in Olanda si Noua Zeelanda. Adeptii pot sa apara in documente oficiale (ex pasaport) purtand insemnele cultului – o strecuratoare de spaghete pe post de palarie.

The post Pastafarienii sau cum a fost prima oara la un maraton montan – Cozia Mountain Run first appeared on Cârtița plimbăreață.

Am facut o selectie de 5 astfel de trasee care mi-au placut, toate fiind la nord de Bucuresti – una la mana pentru ca stau in nord si, doi, pentru ca pana la urma ideea e sa te bucuri de peisaj si de aerul curat iar satele din nordul capitalei chiar mi se par mai curate, mai verzi si mai “de gospodari” decat cele din sud (imi cer iertare celor care iubesc mai mult sudul) :).  Traseele sunt circuite cu puncte de plecare in afara Bucurestiului – adica se pune bicicleta pe masina si la dus si la intors, tocmai pentru a evita praful si timpul pierdut efectiv cu pedalatul prin oras.

Fiecare traseu are in jur de 45-50 de kilometri, fix cat sa fie facute in doua-trei ore de pedalat la care se mai adauga pauze de o bere, o cafea, ori vreo tacla mica la vreun Mini ABC satesc – evident si asta face parte din farmecul turelor. Ca sa nu mai spun ca, in functie de anotimp, poti sa te intorci acasa deja aprovizionat cu legume, fructe, leurda, soc – fie le culegi tu, fie le cumperi de prin sate. Exceptie de la cele de mai sus este ultimul traseu (Chitila – Sabareni – Tartasesti – Ciocanest – Buftea – Mogosoaia) care are ceva mai mult – 62 de kilometri si la care plecarea se face de la parcul Bazilescu – adica se pedaleaza o buna bucata prin oras.

Traseul bicicletă 1: Moara Vlăsiei – Caldarușani – Lipia – Grecii de jos – Dascălu
Distanța: 47 km

Din Moara Vlasiei se porneste catre Manastirea Caldarusani. Daca aveti timp merita sa faceti o mic abataere de la traseu si sa vizitati manastirea. Drumul pana in Lipa este extrem de frumos, este prin padure si are o mica pana imediat urca putin imediat dupa lacul Caldarusani. In Lipia se face dreapta si se merge spre Balta Neagra iar prin padure. daca anul tracut bucata asta Lipia-Balta Neagra nu era asfaltat iata ca acum este :). In Sitaru, la fel, daca aveti timp, merita sa va abateti spre nord cativa kilometri pana la manastirea Sfantul Nicolae Sitaru. recunosc, pana anul trecut habar nu aveam de ea, insa odata descoperita mi se pare una dintre cele mai pitoresti manastiri din apropiere de Bucuresti. E pusa pe un mid delusor, e inconjurata de padure si are o curte tare frumoasa, umbroasa si bine intretinuta. Poti usor sa crezi ca esti undeva la deal sau munte. Din gradistea traseul o ia spre sud si trece prin zone frumoase, deschise – lanurile de rapita si copacii care marginesc soseaua au farmecul lor.

Traseul bicicletă 2: Vlădiceasca – Ciolpani – Siliștea Snagovului – Gruiu – Ghermănești
Distanța: 44 km

Traseul e fain si l-am facut in sensul acelor de ceasornic, plecand din Vladiceasca. Cea mai frumoasa bucata a traseului mi s-a parut ca este este cea intre Izvorani si manastirea Snagov, prin padurea Snagov. Tin minte ca intoarcerea, dupa Silistea Snagovului, am facut-o pe un vant mega puternic din fata si mi s-a parut ca nu se mai termina. Partea mai putin frumoasa a traseului este ca dupa Gruiu, pedalezi mai mult prin localitati destul de circulate si isi cam pierde din farmec tura.

Traseul bicicletă 3: Tâncăbești – Periș – Bălteni – Cătunu – Tâncabești
Distanța: 45 km

Am lasat masina imediat dupa ce am facut stanga din DN1 spre Peris. Traseul este pe drumuri destul de putin circulate, asa ca nu e mare stress cu masinile. Cea mai frumoasa portiune este cea dintre Peris si Burias, care trece prin padurea din jurul Balteni-ului: drumul este umbrit, are pante si curbe multe, ce sa mai, este pitoresc. In Burias se face dreapta si dupa cativa kilometri, la Carbunari se iese de pe asfalt si se merge pe un fel de agricolo-forestier pana in Crivatu de unde se intra la loc pe asfalt.

Traseul bicicletă 4: Potigrafu – Balta Doamnei – Lacu Turcului – Gherghița – Sicrita – Pietroșani
Distanța: 48 km

Traseul asta e putin mai departe de Bucuresti. masina se poate lasa fix pe DN, in Potigrafu – stanga – dreapta sunt spatii largi in fata caselor. Traseul l-am facut in sens invers acelor de ceasornic – se traverseaza autostrada Bucuresti – Ploiesti dupa care se urca spre nord pana la Draganesti (loc de baut o bere) si Cornu de Jos, Cornu de Sus. Dupa Ciupelnita se ia brusc la stanga, pe un drum secundar spre Sicrita, si se traversaeaza inca o data autostrada. Portiunea asta cu autostrada si Sicrita este si cea mai pitoreasca din tot traseul. Satul asta Sicrita pare uitat de lume, nu iti vine sa crezi ca esti in campie. Satul are asa ceva ciudat, te duce cu gandul la oricare alt loc de deal, munte, Transilvania dar nu la un sat de campie. Cel putin asa mi s-a parut mie. Traseul este destul de putin circulat, exceptie facand ultima portiune, si cea mai nasoala: intoarcerea pe DN1 intre Pucheni si Potigrafu. Mare atentie la masini!!!

Traseul bicicletă 5: Chitila – Săbăreni – Tărtășești – Ciocănești – Buftea – Mogoșoaia
Distanța: 62 km

Asta e un tarseu putin mai lung si putin mai urat decat celelalte :). Mai lung pentru ca pleaca din oras si se mai pune ceva pedala pana treci de Chitila si mai urat pentru ca satele prin care trece sunt destul de neingrijite si cam pline de gunoaie. Chiar se vede o diferenta imenensa intre satele din zona Moara Vlasiei si cele de aici, de la vest de Buftea. Pe la Moara Vlasiei te mai duce gandul la cuvantul “gospodar” pe aici insa te duce gandul la cuvantul “lenesi”. Traseul e fain de pedalat si cam atat. O portiune frumoasa am prins-o intre Joita si Brezoaia unde satele sunt pline de corcodusi si ne-am nimerit sa facem traseul primavara, la fix cat sa ii prindem pe toti infloriti: mai mai sa spui ca ninsese de alb ce era drumul.

The post Cinci trasee faine de bicicletă în apropiere de București first appeared on Cârtița plimbăreață.