Chiar dacă nu ne-am propus în niciun fel să transformăm CdT într-un business, ne-am propus să răspundem unei nevoie pe care o identificaserăm la noi şi la cunoştinţele noastre. Însă temele serioase, articolele care să ne pună pe gânduri şi să genereze discuţii, sfaturile ce ţin de carieră, relaţii şi distracţie, toate au generat mai puţin interes decât ne imaginam noi. Pe de altă parte, articole mai uşurele sau bârfele de zi cu zi generează în continuare mult mai mult interes.

Simţim că dacă am continua aşa, ne-am pierde de tot pasiunea pentru proiect şi dorinţa de a mai scrie. Aşa că am ales să ne dăm timp pentru business şi familii şi să luăm o pauză prelungită de la CdT. Suntem în continuare pe email, Facebook şi Twitter, aşa că ne puteţi contacta fără probleme. Dar materiale noi nu vor mai apărea pe CdT pentru o perioadă.

Le mulţumim din suflet celor care ne-au fost alături de-a lungul anilor în care ne-am ocupat de acest priect şi sperăm să ne regăsim cât mai curând motivaţia de a continua. Până atunci, vă urăm tuturor toate cele bune.

Cu drag,

Alina F, Alina P şi Loredana

De fapt, orice om care are un venit poate ajuta cu o anumită sumă de bani pe care nici măcar nu trebuie să o scoată din buzunar. În fiecare an, avem opţiunea de a redirecţional 2% din impozitul pe venit plătit în anul trecut către o organizaţie neguvernamentală pe care am ales-o. Tot ce trebuie să facem este să completăm un formular şi să îl trimitem prin poştă sau să îl depunem personal la Administraţia Financiară de care aparţinem.

Ştiu, sună uşor, dar daca nu ni se reaminteşte, tindem să uităm. Timpul trece, viaţa ne răpeşte atenţia, şi ne trezim că ne-a scăpat posibilitatea de a susţine o cauză în care credem. Aşa că vă reamnintesc, mai avem timp până pe 25 mai 2013 să trimitem cei 2% în ce direcţie dorim.

Anul acesta, eu voi redirecţiona suma respectivă către Asociaţia ACCEPT. Ştiu, drepturi egale pentru oricine, indiferent de orientarea sexuală, nu e cea mai sexy cauză din lume, dar e una în care cred. Pentru că vreau ca eu, prietenii mei, familia mea, cunoştinţele mele să trăiască într-o ţară cu mai puţină discriminare! E suficient să vezi cum i se întâmplă lucruri rele cuiva drag care se întâmplă să nu fie straight pentru a vrea să ajuţi. Iar lupta pentru drepturi egale nu trebuie să pice doar pe umerii comunităţii LGBT. A fi tratat la fel, indiferent de rasă, religie, sex, vârstă şi orientare sexuală, nu e acesta un ţel către care ar trebui să ne îndreptăm cu toţii?

Vă invit aşadar să vă aduceţi aminte de cauzele pe care le susţineţi şi, dincolo de opinii, încurajări şi participări la evenimente, să le susţineţi şi financiar, mai ales că este vorba de bani pe care i-aţi plătit deja!

Aţi redirecţionat până acum 2% din impozitul pe venit? Către cine vor merge banii anul acesta?

Am căutat nişte reţete online, dar am remarcat că acestea recomandă utilizarea de prea mult ulei, astfel că am adaptat ce am găsit online la preferinţele mele.

Am pus aşadar (pentru 2 tăvi a câte12 brioşe), 4 ouă (cred că merge şi doar cu 3), 300 grame caşcaval (l-am ras pe răzătoarea mare). Puteţi pune şi mai puţin, puteţi de asemenea amesteca cu brânză (eu aşa vreau să fac data viitoare), cam 400 ml. iaurt de băut degresat (v-am zis că am utilizat ce am prin casă;) ). Ca mică paranteză, în alte reţete am văzut că se utiliza smântână, însă am încercat să nu le fac cu prea multă grăsime. Am pus o lingură de ulei – clar puteau sta fără, sau doar cu o linguriţă), un pachet de praf de copt si încă un vârf rămas în altul care era deja desfăcut, o linguriţă de zahăr, un praf de sare.

O parte din aceste brioşe le-am făcut simple, dar pentru tava următoare am adăugat şi 150 gr. ciuperci feliate dintr-o conservă.

O altă variantă – doar că eu nu aveam acum – este să adaugaţi şi nişte şuncă în compoziţie pentru cei care o preferă, în combinaţie cu ciupercile, sau doar şuncă.

Puteţi adăuga la compoziţia de bază şi broccoli şi, în fapt, face orice combinaţii vă plac mai mult. De aceea ziceam în titlu variaţiuni pe temă dată, pentru că în final faceţi exact compoziţia care vă place mai mult.

Am uns formele cu unt şi le-am tapetat cu făină, după care am pus compoziţia la cuptor cam 20 de minute la foc mediu.

Nu este o reţetă complicată, însă aceste brioşe, indiferent de variantele pentru care veţi opta, se fac uşor şi rapid, atât pentru familie, cât şi pentru prietenii sosiţi în vizită.

Hai, nu zău! Nu e nici traumatizat, nici chinuit! Sunt patru camere mari prin care aleargă atunci când nu mă păzeşte pe mine dormitând. E plimbat zdravăn, minim două ore pe zi! Iese afara de trei ori – dimineaţa, la prânz şi seara. Da, nu toate sunt plimbări lungi! Dar la cât de cuminte e prin casă, e clar că nu are energie neconsumată!

Merge în ţarc, aleargă cu alţi câini, mănâncă bine (rade tot ce primeşte şi ar mai şi fura pe lângă dacă ar putea), hrana e de calitate, nu cea mai ieftină din magazin, primşte calciu şi vitamine, e periat, curat, frumos şi fericit. Deci de ce să emită cei din jur aşa văicăreli referitoare la soarta lui? Ca idee, se recomandă ca atunci când avem câine, să nu îl lăsăm să alerge mereu de nebun prin toată casa sau curtea! E nevoie de disciplină, altfel poate deveni agitat sau chiar mai rău! În plus, curtea nu înseamnă că nu mai trebuie plimbat sau dus la socializare cu alţi câini.

Dincolo de faptul că nu e adevărat că animalul ar fi chinuit, mai intervine şi vina stăpânului. Ştii că îl ţii în puf, dar undeva creierul tău se înreabă dacă nu cumva îl chinui. E o irosire de neuroni teribilă! Dar orice posesor de animal de companie sau orice părinte ştie cu ce se mânâncă aceast autoînvinovăţire!

În concluzie, nu vreau să mai aud cum e chinuit câinele meu pentru că stă în apartament! Unsubscribe, acum şi pentru totdeauna!

Fiecare are momente mai bune sau mai proaste în viaţă. Unii au mai multe perioade fericite şi de o durată mai mare, alţii se confruntă cu mai multe necazuri. Problemele unora sunt minore – nu neimportante, dar mai mici – în timp ce la alţii se adună tot soiul de probleme şi situaţii dificile, şi mai uşoare şi mai grele, ani la rând, chiar zeci de ani la rând, şi nu se mai termină.

În astfel se situaţii constat, din ceea ce văd în jurul meu şi din replicile care mi s-au “servit” şi mie chiar de oameni apropiaţi, prieteni, că prima reacţie este oferirea unor platitudini de tipul: “lasă că e spre mai bine”,”lasă că rezolvi tu”, “ar trebui să apreciezi ceea ce ai” etc.

Sigur, sunt persoane care într-adevăr nu apreciază ceea ce au şi sunt oameni pentru care timpul arată că lucrurile acelea rele au avut un rost, menirea de a-i îndrepta pe acei oameni spre noi direcţii, în noi relaţii, la noi locuri de muncă ş.a.m.d., că în final că le-a fost mai bine.

Dar nu este întotdeauna aşa. Nu pentru orice femeie vine fericirea – aşa cum am rude şi prietene (de-o seamă cu mine, tinere sau la 50 de ani) într-o relaţie sau căsătorite şi fericite, la fel am prietene şi cunoştinţe din toate plajele de vârstă care sunt singure. La fel, pentru unele o nedreptate, un job, un lucru care nu le-a ieşit etc. nu a fost deloc un “şut înainte”, ba dimpotrivă, ani sau zeci de ani au avut parte de regres şi acum au, cel mult, o stagnare, în niciun caz mai bine decât era.

Una este să fii cineva din afară şi să nu ştii multe, alta este să fii considerat prietenul cuiva, ipostază în care se presupune că ştii cât de cât acea persoană. Dacă ştii de pildă că în fiecare zi este recunoscătoare şi se bucură pentru tot ce are, cum să îi spui că ar trebui să aprecieze tot ce are? Dacă ştii că încearcă ceva de ani de zile şi nu îi iese, ba chiar că de nenumărate ori a fost foarte aproape de a-i ieşi şi mereu s-a întâmplat ceva pe ultima sută de metri şi nu s-a materializat nimic, dar că mereu şi-a păstrat optimismul şi nu s-a plâns, că a încercat cu noi forţe, că a mers mai departe orice i-a aruncat viaţa în faţă – indiferent ce este acel ceva, dar ştiind că este foarte important pentru acea persoană – cum să îi spui să aibă răbdare, să fie optimistă etc.?

Aş zice că de asemenea este bine să te fereşti să dai verdicte. Chiar ştii că va fi mai bine? Poţi garanta cu adevărat că e un pas înainte/că îşi va rezolva problema/că va fi persoana fericită şi îşi va găsi jumătatea etc.? Ai această siguranţă, sau, mai bine zis, doar speri că dacă tot există aceste vorbe or avea un sâmbure de adevăr? Aşa cum spuneam, uneori lucrurile se întâmplă într-un anume fel pentru mai bine. Dar alteori, şi deloc rareori, din păcate, lucrurile nu evoluează mai bine. Nu toţi au parte de finaluri fericite, ca în poveşti, de vieţi fără probleme sau cu griji mai mici (repet, nu neimportante, dar mai puţin vitale, mai puţine şi mai uşor de soluţionat şi depăşit). Iar pentru persoana care primeşte ani la rând exact aceleaşi replici sau vestitul “lasă că o să fie mai bine” nu este nimic mai dureros decât să vadă cum, în fapt, timpul trece, replicile rămân, situaţia nu se schimbă deloc în bine. Fiţi aşadar mai degrabă aproape de cineva, încercaţi să oferiţi acel sprijin pe care îl puteţi acorda, dar feriţi-vă de platituni şi verdicte. Nu uitaţi şi că, dacă vorbim despre probleme sufleteşti, unele cupluri acum se ceartă şi par că se despart, şi peste două zile sau două săptămâni cei doi sunt iar împreună. Mi s-a întâmplat să văd persoane care aveau prieteni aproape duplicitari: când ea se certa cu iubitul, el era făcut cu ou şi cu oţet, duşmanul omenirii şi mai multe nu, când se împăcau devenea o persoană agreabilă, cu care prietenul care cu puţin timp înainte îl criticase acum stă la masă şi râde.

Modul în care reacţionezi atunci când un prieten este la ananghie şi când are parte de mari încercări în viaţă trebuie, desigur, să fie adaptat acelui prieten. Asta înseamnă să îl cunoşti. Dar, aşa cum se spune că le împărtăşim problemele unor străini mai degrabă, tocmai pentru că ascultă, acelaşi lucru ar trebui să îl facă un prieten. Mai mult, în loc de formule clişeu, ar fi mai util să se ofere ajutorul. Un umăr pe care un prieten poate plânge este mai valoros decât toate acele formule miraculoase, altfel doar vorbe fără rost adesea, dar care dau bine, convenienţe sociale.

Despre autor

Sandra este o tânără care iubeşte tot ce este frumos în jurul ei, care se bucură de fiecare clipă, de fiecare rază de soare, de orice zâmbet primit sau dăruit şi care a ales să scrie şi să împărtăşească din experienţa ei şi din lucrurile pe care le observă la cei din jur.

Ştiu că este post, dar am văzut ca multă lume a început să-şi facă planuri pentru masa de Paşte. Multe site-uri culinare publică reţete pentru această sărbătoare dragă nouă tuturor. Deşi eu trăiesc intr-o ţară musulmană, iar jumătate plus unu din familia mea aparţine acestei religii, voi sarbătorii Paştele ca întotdeanuna. Aşa că m-am gândit ce aş putea face de această data, şi mi-am zis că nu strică o mică schimbare. Ce ar fi ca la desert să am “arabic sweets”.  Am practicat ramadanul trecut  şi am învăţat destul de bine să fac câteva. Iată una dintre ele, Basbousa pe care am făcut-o azi special pentru cititorii CdT.

Pentru această reţetă aveţi nevoie de:

basbousa

3 căni griş

1 ½ căni zahăr

1 ½ căni iaurt

4 linguri unt la temperatura camerei sau topit

2 linguri rase praf de copt

½ cană nuca de cocos

½ cană migdale

tahini sau unt pentru uns tava

sare pentru gust

sirop de zahăr

2 căni zahăr

1 cană apă

zeama de la o lămâie

un băţ de scorţisoară

2 cuişoare

2 linguri apă de trandafiri (o puteţi  înlocui cu vanilie) 

După ce terminăm de măsurat toate ingredientele (folosiţi aceeaşi cană) trecem la partea cea mai simplă, prepararea aluatului.

Amestecaţi toate ingredientele uscate, apoi adăugaţi untul pe care îl încorporaţi bine şi la final iaurtul. Păstraţi migdalele pentru ornat.

Aluatul trebuie sa arate aşa.

Puneţi-l într-o tavă de aragaz (prăjitura nu trebuie să fie foarte înaltă), puneţi migdalele si introduceţi tava în cuptorul încins pentru 15-20 de minute.

În acest timp preparaţi siropul de zahăr. Puneţi toate ingredientele, mai puţin apa de trandafiri sau vanilia, intr-o cratiţă şi lăsaţi-l să fiarbă 10 minute după ce dă în clocot. La sfârşit adăugaţi vanilia sau apa de trandafiri. Cât timp faceţi siropul probabil că cele 15-20 de minute au trecut aşa că scoate-ţi basbousa din cuptor  şi tăiaţi-o in formă de pătrate sau romburi, apoi turnaţi peste ea siropul de zahăr şi mai daţi-o la cuptor încă 10 minute sau până capată o culoare maro aurie. Lăsaţi prăjitura să se racească la temperature camerei şi mâncaţi-o cu poftă.

Despre Cerasela Badr El-Din

Greu de vorbit când e vorba de mine. Mă numesc Cerasela. Dacă ar fi să încep cu ceva aş începe cu faptul că-mi place să am multe persoane în jurul meu pentru că mă simt bine când socializez. Când am un scop, muncesc din greu ca să-l ating. Îmi place să cred că am voinţa. Cred că sunt creativă, cu toate că iubesc mult cifrele, de profesie sunt economist dar am şi un PGD în management în turism. Probabil e vorba de voinţă doar atunci când fac ceva ce îmi place. Mai nou am un proiect la care ţin tare mult, un blog culinar http://saffronanddates.blogspot.com în care îmi adun reţetele preferate şi le împart cu prietenii şi toţi cei care au plăcerea să îi treacă pragul. Nu sunt frustrată, am destulă încredere în mine. Ca să închei, zic că în mare parte îmi place aşa cum sunt.

1. Comunicare 

Cum să ascultăm, cum să ne facem înţeleşi, cum să ne susţinem punctul de vedere, cum să interacţionăm corect cu prietenii, colegii, necunoscuţii, cei dragi. Mi se pare că dincolo de câteva explicaţii trecătoare, acest domeniu este evitat din plin. Poate dacă există un club de debate se mai rezolvă ceva, dar în general bate vântul!

2. Finanţe personale

Câteva concepte despre cum să faci un buget, cum să ai grijă de banii tăi, cum să deschizi un cont curent sau un cont personal, în ce să investeşti, cum să economiseşti, toate acestea sunt instrumente utile şi nu ar trebui să le prindem din zbor. Dacă tot avem ore multe de economie, de ce să nu învăţăm şi lucruri practice?

3. Cum să facem un CV şi o scrisoare de intenţie

Nu, nu modelul acela de CV european care enerveată toţi recrutorii! Un CV care să ne pună în valoare abilităţile şi experienţa, însoţit de o scrisoare de intenţie. Da, putem găsi pe net, ştiu! Asta nu înseamnă că nu ar fi frumos ca măcar în ultimii ani de liceu să vină un om de HR să explice cam cum stau lucrurile.

4. Importanţa activităţilor extracuriculare

E important să ai hobbyuri, pasiuni, practică la o companie sau alta, un job de vară, un proiect personal căruia să i te dedici. Toate acestea se adaugă la CV şi te fac să pari mai mult decât un neica nimeni la sfârşitul a doisprezece ani de şcoală. De asemenea, este bine de ştiut cum şi unde poţi lucra dacă e nevoie. Sunt sigură că lanţurile fast food nu sunt singura opţiune!

5. Ce opţiuni ai dacă vrei să studiezi în străinătate

Burse, formulare de înscriere, ceinţe, costuri, efort depus, cam ce înseambă să pleci peste mări şi ţări pentru a-ţi continua educaţia? Posibilităţi sunt cât cuprinde, informaţia e însă puţină şi răspândită prin toate colţurile online-ului. Până la urmă, faptul că elevii sunt acceptaţi de şcoli de prestigiu (de la noi sau din străinătate) înseamnă o imagine mai bună a respectivei instituţii de învăţământ!

6. Cum să finanţezi un proiect

Sponsorii pot face multe. Vrei un ziar al şcolii dar ai nevoie de echipament şi finanţare? Nu ai putea vorbi cu toate posturile de radio şi televiziune locale, cu companii din zonă, cu ziare şi reviste? Te pot ajuta cu resurse, cu sfaturi şi cu idei. Poate şcoala nu are timp să se ocupe, dar îşi poate învăţa elevii să îşi caute singuri sponsori!

Nu ştiu cum stau lucrurile acum, dar pe vremea mea era destul de complicat. Împreună cu o colega am căutat sponsori pentru o plecare în străinătate (la un concurs internaţional) şi deschidere am găsit! Era însă atâta hârţogărie că îţi venea să te urci pe pereţi! Dincolo de faptul că şcoala îţi dădea banii după ce te întorceai şi te prezentai cu droaia de bonuri, mai şi opreau o parte din sumă, fapt de care aflai, evident, mai târziu! O simplificare a procedurilor ar fi de asemenea o idee bună, dar asta e altă discuţie!

7. Educaţie sexuală

Ne putem păcăli că cei mici sunt puri şi îşi vor începe viaţa sexuală după căsătorie, sau putem să ne întoarcem la realitate. Încă din şcoala generală, educaţia sexuală e foarte importantă. Ar trebui să i se acorde mai multă atenţie decât o lecţie rapidă la anatomie, sau ceva discursuri ţinute de ONG-uri sau de vreun producător de diverse absorbante…

8. Drepturile şi responsabilităţile elevilor

Da, despre drepturile omului în general învăţăm câte ceva. Dar ce să facem când sunt încălcate, mai greu… Poate tot aici ar trebui să învăţăm despre hărţuire, discriminare şi ale minunăţii care se întâmplă prin şcoli şi cu care nici adulţii nu ştiu exact cum să se descurce! Ce faci dacă eşti bătut constant de un părinte? Cui i te adresezi când eşti chinuit de elevi? Cine soluţionează problema când profesorii abuzează de poziţia pe care o au? Toate acestea sunt întrebări la care ar trebui să învăţăm să răspundem.

9. Reguli de circulaţie

Teoretic le învăţăm de acasă. Practic, ar trebui reamintite şi rafinate. Nu doar să traversăm pe verde, dar şi cum e cu regulile când mergem pe bicicletă, de exemplu. Când e vorba de siguranţă, dublarea unor învăţăminte de acasă nu strică!

10. Etichetă şi bună purtare în diverse situaţii

Cum te porţi în situaţii cu care nu eşti obişnuit, petreceri, întâlniri oficiale, ceremonii şi altele asemenea? Care sunt regulile şi cum diferă ele de la o situaţie la alta, de la o regiune la alta? Trăim într-o lume în care nu mai este ieşit din comun să interacţionăm cu oameni de prin toate colţurile pământului, poate ar trebui să ştim câte ceva despre obiceiuri, sau măcar că acestea pot să difere.

Acestea ar fi punctele cele mai importante. Voi ce aţi mai adăuga?

Am mai auzit pe la radio ceva despre cum femeile care preferă bărbaţii musculoşi sunt naive şi dependente de parteneri. Nu vă pot explica în mai puţin de cinci pagini cam ce cred eu despre un studiu care afirmă că restul femeilor nu ar fi atrase de un domn cu corp de Adonis! La fel, mi-ar lua vreo jumătate de oră să râd despre ideea că inteligenţa contează mai mult decât situaţia materială pentru atât de multe românce!

Revenind însă, subiectul e interesant! Cum arată partenerul ideal pentru femeile din ţara noastră (indiferent de sexul acestuia)? Şi, mergând mai departe, ce ar trebui să ne intereseze când decidem că ne-am găsit prinţul mult visat? Vorbim aici de o relaţie serioasă şi de durată, nu de zbenguieli de moment pentru care un tip încrezător şi fascinant e suficient, nefiind nevoie să mai aflaţi altceva despre el!

În primul rând, cred că gusturile şi preferinţele partenerului sunt de fapt extrem de importante! Dincolo de activităţile făcute separat, dacă împreună nu aveţi puncte comune, e cam grav. Cum spunea la un moment dat profa de română în liceu, comentând pe marginea romanului “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, e interesant de urmărit ce se întâmplă cu femeile cărora le place să danseze după mulţi ani cu un partener care refuză ideea din start. Sigur, se poate ajunge la un compromis – el dansează minim de două ori cu tine la fiecare eveniment şi nu face crize de gelozie că dansezi cu altcineva, tu te mulţumeşti cu două dansuri cu el şi nu treci dincolo de limite cu alţi dansatori. Dar dacă atunci când e vorba de preferinţe, în orice sunteţi la poli opuşi, la un moment dat o să răsară un conflict.

Apoi, ar fi interesant să fim atenţi la cum îşi prioritizează partenerul viaţa. Unii pun munca pe primul loc, alţii familia (şi aici nu mă refer la familia nouă, ci la cea în care s-au născut), alţii relaţia amoroasă, alţii hobbyurile. Important e să vi se acorde prioritatea de care aveţi nevoie. Daca sunteţi construite astfel încât trebuie să ştiţi că atunci când situaţia o cere, nimic nu e mai important pentru partener decât voi, faptul că picaţi pe al doilea sau al treilea loc va fi o problemă.

Punctul în care sunteţi în dezvoltarea personală. Dacă unul e gata de o relaţie serioasă iar celălalt vrea să mai copilărească, tough luck! În unele cazuri ţine de vârstă (tot mai des văd nişte ei care plâng că vor să se aşeze la casa lor, dar umblă cu fătuci care dincolo de club şi prieteni nu văd încă nimic, poate un job sau şcoală; pe de altă parte, văd femei care îşi doresc o familie, dar aleg parteneri care nici măcar relaţie serioasă nu caută). Puteţi spera să se schimbe lucrurile, şi în unele cazuri aşa se întâmplă, dar nu în toate. Nici măcar în majoritatea cazurilor…

Ce principii aveţi în ceea ce priveşte dezvoltarea viitoare (a relaţiei, familiei, carierei, etc). E totul frumos acum, dar dacă el se aşteaptă ca tu să devii casnică după naştere pe când tu vrei să ai în continuare o carieră, e cam grav! La fel, dacă tu doreşti să te dedici copiilor, în timp ce el te vrea aşa cum eşti acum, femeie de succes şi parteneră de aventuri, s-ar putea să fie dezamăgit. De cele mai mutle ori, diferenţele de opinie nu sunt ireconciliabile, dar faptul că nimeni nu se deranjează să le discute pe bune e o problemă. De multe ori ne oprim la a discuta dacă vrem copii şi câţi, dar uităm să discutăm modul în care îi vedem crescuţi, de exemplu.

Dincolo de frumos, deştept, de succes şi fidel, ce contează? Da, e important să fie inteligent, dar până la urmă şi asta e un pic de suprafaţă. Îl vrei romantic? Îl vrei sociabil, vrei să îţi accepte familia? Vrei să fie deschis la a se muta din oraş, din ţară, de pe planetă? Vrei să te accepte aşa cum eşti, fără să strâmbe din nas la fiecare detaliu negativ?

Mă întreb cât de detaliat e protretul robot al fiecăreia dintre noi. Se potriveşte pe majoritatea celor întâlniţi sau ne ia mult timp să găsim pe cineva potrivit? Eu recunosc că, după fiecare relaţie, am mai adăugat sau am mai şters detalii ale acestui tipar. Şi am mai învâţat că a crede orbeşte că nimic altceva nu contează, dincolo de iubire, înseamă a-ţi pune încrederea într-un concept care este doar pe jumătate adevărat. Pentru că, partea nespusă a acestei idei, e că ambii sunt conştienţi că se iubesc şi sunt dispuşi să se confrunte cu orice problemă apărită, găsind cumva soluţii. Există însă grade diferite în modul în care fiecare iubeşte şi pentru mulţi bătaia de cap e absolut de neacceptat.

Aşa că vă întreb, ce contează cel mai mult pentru voi? Cum arată acest partener ideal?

Articol de Cerasela Badr El-Din

A fi sau a nu fi un părinte vitreg. Ce părere aveţi despre acest subiect? V-aţi angaja într-o căsătorie în care unul sau amândoi partenerii au copii din căsătorii anterioare şi să trăiţi împreună ca o singură familie?

Ni se dă şansa unui nou început și mergem mai departe cu un sentiment de speranță. Venim din trecut învinși dar luăm lupta de la capăt şi refuzăm să lăsăm trecutul să ne definească.

La început nu ne dăm seama cât de grea va fi călătoria. Știm că va fi greu, dupa mine partea emoţională este cea mai grea. Odată intrată în această călătorie, nu ai decât două posibilităţi: să mergi mai departe sau să renunţi. Eu fac parte dintr-o astfel de familie, eu am o fată, iar soţul meu doi băieţi, deci amândoi suntem părinţi vitregi şi ne sprijinim reciproc. Anii de început au fost poate cei mai grei dar sunt recunoscătoare că nu am renunţat. Cum am făcut faţă zilelor grele? Iată câteva principii pe care eu le-am aplicat şi le aplic în continuare.

• Gândeşte-te mult până faci o alegere.
• “A renunța” – scoate acest verb din vocabularul tău.
• Treci peste teroarea eşecului, de cealaltă parte este recompensa.
• Uită mentalitatea de victimă.
• Ai o zi grea, trage aer în piept, relaxează-te şi spune-ţi „pot face acest lucru”.
• Niciodată nu e prea târziu pentru a descoperi ceea ce te trage înapoi.
• Fiecare zi este o provocare. Nu te opri, mergi înainte.

Noile începuturi oferă speranță. Dar ca să ajungi la linia de sosire trebuie să faci faţă provocărilor pentru că recompensa este la sfârşitul călătoriei şi când vei ajunge acolo vei realiza că a meritat tot efortul.  Chiar dacă ţi se pare că mergi împotriva valurilor unei mări agitate începe fiecare dimineaţă cu accent pe lucrurile pozitive din viaţa ta de părinte vitreg.

Poţi face acest lucru!

Dacă voi aveţi alte sfaturi, feel free and comment

Despre Cerasela Badr El-Din

Greu de vorbit când e vorba de mine. Mă numesc Cerasela. Dacă ar fi să încep cu ceva aş începe cu faptul că-mi place să am multe persoane în jurul meu pentru că mă simt bine când socializez. Când am un scop, muncesc din greu ca să-l ating. Îmi place să cred că am voinţa. Cred că sunt creativă, cu toate că iubesc mult cifrele, de profesie sunt economist dar am şi un PGD în management în turism. Probabil e vorba de voinţă doar atunci când fac ceva ce îmi place. Mai nou am un proiect la care ţin tare mult, un blog culinar http://saffronanddates.blogspot.com în care îmi adun reţetele preferate şi le împart cu prietenii şi toţi cei care au plăcerea să îi treacă pragul. Nu sunt frustrată, am destulă încredere în mine. Ca să închei, zic că în mare parte îmi place aşa cum sunt.

Adesea însă intervin diverse cauze care par a deveni adevărate bariere în calea îngrijirii sau întreţinerii. Lipsa banilor, lipsa timpului, comoditatea şi multe altele ajung scuze folosite constant şi adesea se ajunge la o renunţare totală la a găsi o soluţie pentru a avea un corp sănătos şi frumos.

Totul începe însă de acasă, astfel că până la a merge la sală ori la cine ştie ce centre de înfrumuseţare, trebuie să avem grijă de noi acasă. Există o seamă de produse potrivite pielii fiecăruia – şi pe măsura multor bugete. De asemenea, există lucruri pe care le putem face mereu acasă – anumite exerciţii dimineaţa şi seara, ca să ne referim la partea de mişcare.

De făcut cu siguranţă se pot face multe şi, când nu vorbim de probleme de sănătate, aceste mici elemente pot aduce beneficii reale. Dincolo de a încerca să mâncăm cât mai sănătos, îngrijirea personală nu trebuie să fie lăsată la voia întâmplării.

De la curăţarea feţei de machiaj şi până la exerciţii cu gantere sau chiar sticle de 0,5l umplute cu nisip, de la folosirea unei creme abrazive pentru eliminarea celulelor moarte de pe corp şi, dacă este cazul, a unor produse anticelulitice şi până la exerciţii de gimnastică diverse realizate în funcţie de condiţia fizică există multe lucruri care pot fi realizate pentru a avea un corp frumos şi sănătos.

Care credeţi că sunt acele activităţi care ar trebui realizate obligatoriu de o persoană zilnic pentru a ajunge să fie mândră de corpul ei? Care este ritualul tău pentru frumuseţe şi sănătate?