Cenusa unui suflet!

Asta sunt!

noreply@blogger.com (Georgeta) — Mon, 3 May 2021 09:04:00 -0700

Interviul luat de reportera Simona Lica de la Radio Craiova

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sat, 31 Mar 2018 02:43:00 -0700

- Doamna Georgeta NEDELCU, bine aţi venit la Radio Craiova. Mă bucur să vă am invitată!

Iată, că pe piaţa craioveană - în primul rând - aţi venit cu un volum de versuri. Este primul dumneavoastră volum de versuri.

- Bine v-am găsit! Da, este prima carte de poezii pe care am scris-o. Anul trecut mi-a apărut roman intitulat: ,,Exmatriculat din viaţă!”, iar acest volum de poezii se numeşte: ,,Cenuşa unui suflet”.

De unde această polivalenţă? Dragoste şi pentru

poezie şi pentru proză?

- M-au fascinat de la bun început cărţile cu poezii. Mi-am zis că trebuie să încerc să scriu şi eu poezie şi din acel moment nu am mai încetat să scriu. De fapt, cred că mama m-a născut cu creionul în mână. Îmi plăcea să scriu de mică. Am început să scriu proză şi poezie de când eram prin clasele elementare. În momentele de linişte şi repaus, citesc sau scriu. Ce altceva aş putea să fac mai bine între cei patru pereţi, decât să fac ceea ce fac acum?

Care sunt rădăcinile dumneavoastră poetice?

- Cred că toţi românii ne-am născut poeţi. Fiecare dintre noi este o poezie… În viaţă am trecut prin multe, însă am rezistat doar pentru că scrisul m-a salvat, mi-a dat energia necesară, m-a ridicat atunci când nu mai puteam... Dorinţa mea este să las ceva în urmă.

Cum şi când aţi început să scrieţi în mod serios?

- Când eram în clasele elementare, scriam poezii pentru un ,,Făt-Frumos” imaginar sau vreunui coleg de care mă îndrăgostisem - fără ca cineva să ştie acest lucru - adică scriam doar pentru mine. Nici nu îndrăzneam să visez că voi avea vreodată o carte în mână pe care va fi scris numele meu.

Atunci când scriu poezii, când versul atinge esenţa gândurilor mele, mă minunez şi mă simt copleşită de felul în care sufletul meu se întrepătrunde cu versul. Am strâns foarte multe poezii pe multe caiete, de-a lungul timpului. Ceva mai târziu - adică după ce am ieşit la pensie şi aveam tot timpul din lume să fac ce vreau, am început să mi le aşez într-un document pe calculatorul ce îl primisem în dar de la fiul

meu cel mic.

Dupa moartea soţului meu - în decembrie 1996 - şi a mamei mele - în octombrie 2003 - am trecut

printr-o perioadă foarte grea. Tata decedase pe când aveam doar 12 ani, aşa că am rămas fără ambii

părinţi şi m-am simţit extrem de izolată şi îndepărtată de rădăcinile mele. Anul 1996 şi anul 2003 au

fost cei mai devastatori ani din viaţa mea, din multe puncte de vedere. Poate cele mai grele momente din viaţă, vor rămâne nespuse... Am trecut printr-o perioadă foarte dificilă, în care nu-mi mai vedeam rostul vieţii. Un sentiment de groază mi se cuibărise în suflet, însă cu ajutorul familiei şi al copiiilor mei, am trecut peste acele momente.

Când m-am mai liniştit, am decis să public o mică parte din tot ceea ce am scris cu mulţi ani în urmă, pentru a rămâne o amintire peste timp celor dragi şi pentru a-mi împărtăşi dragostea de care sunt înconjurată.

Seriozitatea mi s-a accentuat când o prietenă mi-a cerut să scriu povestea vieţii ei. Astfel a luat naştere primul meu roman ,,Exmatriculat din via!”- carte ce conţine drama acestei femei. Romanul este scris după notiţele ei. Această carte a înseamnat un pariu câştigat cu mine însămi, conştiinţa faptului că sunt în grafic şi că, în ciuda tuturor vorbelor şi reacţiilor celor ce nu înţeleg de ce atâta străduinţă de a nu face pauze, de a merge înainte cu orice preţ, este faptul că las un semn al trecerii mele pe pământ şi confirmarea că nu fac umbră pământului degeaba.

În ce an aţi debutat şi cu ce anume?

- Intrând pe Internet, am cunoscut diferite persoane - multe dintre ele devenindu-mi prieteni. Aşa s-a întâmplat şi cu cel care avea să-mi tipărească romanul. Tot pe Internet ne-am cunoscut – este un om deosebit, un om care lucrează la o editură. Şi din discuţiile purtate cu el, am hotărât de comun acord să îi trimit documentul (romanul) pentru a-l citi. I-a plăcut atât de mult, încât a dorit să mă ajute. Şi astfel a apărut primul meu roman intitulat: ,,Exmatriculat din viaţă" - roman ce a fost tipărit şi lansat la Iaşi, în 10 octombrie 2008. Am colaborat la diferite publicaţii pe Internet, prin intermediul cărora am publicat multe poezii şi proză.

Câte poezii aţi compus până acum?

- Am foarte multe poezii, dar nu le-am numărat şi nici nu cred că e importantă cantitatea, ci calitatea lor.

Care sunt principalele teme pe care le abordaţi şi dacă sunteţi o persoană ordonată în ceea ce priveşte scrisul?

- Am scris din durere, din disperare… din singurătate... din iubire. Sunt o persoană foarte ordonată, însă în ceea ce priveşte scrierile mele, mi le ordonez doar atunci când le pun într-un document pentru a fi trimise la editură, spre publicare. În tot ceea ce scriu, există subiecte şi despre natură şi viaţa cotidiană în care trăim, despre ură, iertare, despre flori, dorinţa pentru pace şi suferinţă. Exemplele le iau din viaţa de zi cu zi.

Cum reacţionează cititorul la poeziile dumneavoastră?

- Nu de puţine ori i-am întrebat pe cei ce ajung să-mi descopere cuvintele şi tot de atâtea ori ştiu şi răspunsul, deoarece postez foarte des pe Internet şi văd reacţiile cititorilor după comentariile pe care le fac. Pentru a nu evita întrebarea, voi preciza faptul că cei care mi-au fost alături la lansarea cărţilor mele, m-au felicitat, transmiţându-mi îndemnul de a scoate cât mai multe cărţi.

Cine este cel mai bun critic al operelor dumneavoastră (în afară de dumneavoastră)?

- Consider că cititorii sunt cei mai buni critici. Cei care mă apreciază nu sunt critici literari, dar mie îmi este suficient să mi se spună : ,,Mă regăsesc în tot ce scrii aici”. Nu pot să-mi doresc mai mult. Înseamnă că poezia mea a ajuns unde mi-am dorit.

Aveţi o imagine anume, o metaforă care ar descrie în câteva cuvinte poezia dumneavoastră, care v-ar defini stilul?

- În general, am multe imagini care se schimbă mereu. Probabil este o metamorfoză continuă… Este evident că ceea ce am scris cu mult timp în urmă, are o altă configuraţie. De-a lungul timpului şi omul se schimbă cu gândurile lui.

Cred că fiecare are un stil anume de a scrie. Frazele se nasc şi devin poeme după o rigurosă ,,sculptură”, apoi ajung în mâna cititorilor. E ceva ce s-a format dintr-un mine trecut prin mulţimea de lecturi şi încercări mai bune sau mai puţin bune, de a scrie cât mai bine, de a mă perfecţiona.

Preferaţi să fiţi singură atunci când scrieţi sau să ascultaţi muzică? Petreceţi un anumit timp pentru a rescrie un vers sau vă iese din prima?

- Ca să scriu, trebuie să am lângă mine o carte (fără a o răsfoi), indiferent că e proză sau poezie, indiferent dacă sunt singură sau cântă muzica. Mă inspir din evenimentele de peste zi, din dialogurile cotidiene, ştiri, diverse emisiunui şi dacă îmi place o frază, o notez, dar ca să finisez o poezie îmi trebuie linişte desăvârşită.

Cum procedaţi pentru a ajunge de la o foaie de hârtie albă la un poem finalizat?

- Îmi aleg un subiect anume şi restul vine de la sine. Fiecare creaţie are valoarea ei. Unele poeme nu au nevoie de prea multe corecturi, pe altele le corectez de două-trei ori, însă dacă nu te opreşti din corectat, lucrarea îşi poate pierde farmecul original, devenind fadă. Cateodată, oricât m-aş strădui, nu-mi iese poezia aşa cum aş vrea şi atunci apelez la un bun prieten care este un bun critic literar şi un bun corector, căruia vreau să îi mulţumesc pe această cale pentru ajutorul inestimabil pe care

mi-l oferă.

În primul dumneavoastră volum de poezii, aţi scris multe poezii adresate Domnului Iisus. Sunteţi credincioasă?

- Cel mai mult m-am apropiat de Dumnezeu după ce am pierdut pe soţul meu şi nu de puţine ori am primit sprijin din partea Lui. Nu pot renunţa la a mă închina lui Hristos, cu poezia mea. Singura salvare, singura mângâiere este credinţa, dar cine nu are nici această lumânare în mână, ar putea să înnebunească la gândul nopţii veşnice! Cât de nefericit este omul al cărui suflet şi-a pierdut simplitatea!...

Aţi fost încurajată de cei din jur să scrieţi sau ajutorul a venit de la Dumnezeu?

- Aş putea spune şi una şi alta, dar încrederea în Dumnezeu este mai presus de orice. Este cel mai preţios dar divin, primit de la Domnul. La început, singura persoană care m-a încurajat să scriu a fost cel care m-a ajutat să public primul meu roman. A fost visul meu să îmi văd numele pe carte şi sunt sigură că aici a contribuit şi Dumnezeu. Îmi pare rău că nu am avut ocazia să public mai demult, dar sper ca timpul să mai aibă răbdare cu mine şi Bunul Dumnezeu să mă îngăduie încă mulţi ani de

acum încolo. Simt că mai am multe de spus, de dăruit…

În ce măsură, sentimentele pe care le exprimaţi în poezie, reprezintă faţetele personalităţii d - voastră, ca femeie, ca iubită, ca mamă, ca româncă?

- În general, poezia mă reprezintă în totalitate. Ea reflectă starea mea de spirit şi etapele prin care trece sufletul şi întreaga mea fiinţă.

Au existat şi momente când aţi fi vrut să abandonaţi?

- Nu. Dacă un poem îmi ia mai mult timp, asta se întâmplă datorită împrejurărilor imperative, dar ca să abandonez scrisul, niciodată!

Care a fost cea mai mare provocare de până acum, ca poet?

- Acest interviu! Glumesc, desigur, deşi recunosc că nu a fost chiar uşor. Primul meu interviu televizat a avut loc în Bucureşti, la TVRM, interviu ce mi-a fost luat de Victoriţa Duţu, în 29 septembrie 2009, cu ocazia promovării romanului ,,Exmatriculat din viaţă!”. Apoi am avut încă trei interviuri emoţionante: interviul televizat de la TVS Craiova, după lansarea din 14 noiembrie 2009 a primului meu volum de versuri - ,,Cenuşa uni suflet”, cel de la Oltenia 3TV, cu ocazia aceluiaşi eveniment şi cel de la TVR Craiova în 5 februarie 2010, din acelaşi motiv. Toţi mi-au spus că m-am descurcat bine, deşi sunt extrem de emotivă.

Niciodată nu m-am crezut a fi ,,poetă”; nu cred că am cu adevărat un mare talent, cred doar că am o anume sensibilitate, imaginaţie şi din când în când am ceva de spus şi mai ales, am multă dragoste de dăruit!

Cum vă promovaţi poemele?

- Sunt invitată la radioul şi televiziunile locale, dar cel mai mult postez pe Internet, pentru ca cititorii să îşi spună impresiile asupra subiectelor postate de mine. Cea mai mare provocare ca

poet, este aceea de a-mi depăşi propriile limite. Nu să scriu şi să-mi promovez cărţile îmi este greu, ci să le vând. De aceea, am deschis un blog pe Internet, la adresa :

-http://cenusaunuisuflet.blogspot.com/, unde îmi postez unele dintre lucrări.

Cititorii mă mai pot găsi pe Internet şi pe aceste situri:

-http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blog/listuser=2pxoltvn6gl6p

-http://nicustancu48.ning.com/profiles/blog/list?user=2pxoltvn6gl6p&start=20

Dacă doresc să afle cât mai multe despre mine, nu le rămâne decât să scrie numele meu pe Internet şi vor găsi destule răspunsuri.

Cine e poetul dumneavoastră preferat?

- Poetul meu preferat a fost şi va rămâne - Adrian Păunescu, dar sunt mulţi poeţi pe care-i citesc cu drag: Mircea Cărtărescu, Romulus Cojocaru, Rudyard Kipling, Bacovia, Marin Preda, etc. Fiecare floare are frumuseţea ei, fiecare poet are mesajul şi măiestria lui.

Orice carte citită care mă face să comunic cu mine, să mă văd pe mine prin prisma a ceea ce citesc, să urmăresc personajele şi să îmi simt mintea intervenind, devine o pasiune şi o apreciez cu foarte mult interes.

Ce vă face fericită?

- Sunt unul dintre oamenii fericiţi care au trăit evenimentul de a păşi din mileniul doi, în mileniul trei.

Citesc foarte mult pe Internet. În mod deosebit îmi place cum scrie Nicoleta Tarantus, cu privire la fericire: ,,Pentru a fi fericită trebuie să trăieşti viaţa cu inima, nu cu mintea.

Sănătatea şi confortul sunt cele mai importante lucruri pentru mine. Răsfăţul, viaţa îndestulată, lipsită de griji - acestea înseamnă fericirea pentru mine. Ştiu că fericirea nu este uşor de atins, dar dacă ştii să lupţi şi să crezi, cu siguranţă că vei ajunge acolo unde îţi doreşti. De multe ori am crezut că nu mai pot face încă un pas înainte, dar sunt omul care face ca totul să fie posibil”.

Sunt fericită atunci când fac ceea ce îmi place, când sunt înconjurată de cei pe care îi iubesc, când am speranţe şi când mă trezesc în fiecare dimineaţă cu încă un motiv în plus pentru a lupta cot la cot cu viaţa.

Trăiesc acum o perioadă frumoasă, nu că altele n-ar fi fost frumoase, dar pe asta o conştientizez altfel decât pe precedentele. O fi poate şi un prag... Nu al vârstei şi nici al femeii, că ar fi prea simplist. Cred că e un prag al vieţii mele. Sunt liniştită, foarte echilibrată, mi-am găsit un soi de confort personal, ceea ce cred că e baza tuturor viselor mele. Un sentiment minunat! Sunt fericită că datorită Internetului, am cunoscut mulţi oameni minunaţi pe care îi asigur de toată consideraţia şi dragostea mea!

Cine este Georgeta Nedelcu în... viaţa de zi cu zi?

- Sunt un om obişnuit cu defecte şi calităţi, iubesc viaţa, oamenii şi tot ce mă-nconjoară, sunt o femeie obişnuită care se împarte între scris, cumpărături, lansări de carte, emisiuni tv, vizite la prieteni, o femeie optimistă, plină de viaţă care se bucură de fiecare clipă, oriunde s-ar afla. O femeie a zilelor noastre, dar... cum probabil v-aţi dat seama, plină de nostalgii! Sunt mulţumită sufleteşte că am ajuns până aici şi voi lupta să merg mai departe, cât mai mult.

Ştiu că nu am făcut suficient. Mi-aş fi dorit să fac mai multe în viaţă. Aici intervine o latură ceva mai dificilă de analizat. Întrebaţi-i pe cei care au avut totul şi n-au realizat nimic. Dacă toţi ar fi încercat să facă ceva util, azi omenirea ar fi mult mai departe. Sunt destul de mulţi care aşteaptă să li se dea totul, dar nu dau societăţii nimic în schimb. Am avut şi voi avea respect pentru cei care şi-au înfruntat destinul, mergând înainte prin cele mai mari şi multe greutăţi.

Uitându-vă în urmă, aveţi regrete?

- Citind ceea ce am scris, veţi găsi părţi din mine, dar regret că nu am reuşit să dau mai mult. Uitându-mă în urmă, nu îmi pare rău decât de faptul că nu mi-am folosit la maxim timpul pe care l-am avut în trecut.

Ce le-aţi spune celor care abia acum încep să scrie?

- Să citească cât mai mult posibil, apoi să-şi facă curajul să împărtăşească lumii întregi ceea ce gândesc, scriind. E un drum greu, dar... dacă talentul şi dorinţa de a scrie sunt reale şi puternice, atunci sunt pe drumul cel bun şi merită toată osteneala.

Vă place să călătoriţi şi dacă da, ce ţări aţi vizitat şi care dintre ele v-au plăcut cel mai mult?

- Cred că fiecare ţară este frumoasă, însă Romania - prin frumuseţea ei naturală, prin amintirile copleşitoare ce mi le trezeşte orice colţişor pe unde am pus piciorul de câte ori am făcut o excursie sau un concediu cu familia - nu are egal!

În 2008 am fost cu o prietenă în Grecia, timp de 10 zile. Dacă mai stăteam o zi, simţeam că mor de dorul de ţară. Sigur că mi-a plăcut foarte mult Grecia. A fost prima ţară străină şi singura pe care am vizitat-o până la vârsta asta. Fericiţi sunt cei ce pot călători! Nu am scris nimic despre această călătorie. Probabil că am vrut să rămână doar în sufletul meu. Poate că acum, după ce au trecut doi ani de la această călătorie, voi încerca să scriu impresiile ce mi le-a lăsat excursia în Grecia.

Ce hobby-uri aveţi?

- Multe… dar cel mai mult îmi place să citesc şi să scriu. Câteodată stau şi 12 ore în faţa leptopului

pentru acest motiv. Multe lucruri îmi plac: muzica şi dansul îmi aduc energie şi optimism, călătoriile mă fac fericită şi mă inspiră în cărţile mele. Îmi place să cânt, să merg la spectacole, să joc table, să vizitez oraşele ţării mele dragi şi prietenii pe care îi am acolo, îmi plac drumeţiile, întâlnirile cu prietenii, îmi place orice ţine de frumos.

Cum vă relaxaţi la sfarşitul unei zile lungi si obositoare?

- Depinde de starea mea sufletească din ziua respectivă şi de ce posibilităţi îmi oferă momentul acela.

Uneori o ascult pe Angela Similea. O ador din tinereţe şi încă mai sunt fană a ei. Îmi place toată muzica uşoară românească, ascult cu plăcere şi George Enescu, Ciprian Porumbescu, Ludvik Van Beitowen, Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Bony M, ABBA, etc. Îmi place în general muzica de calitate... Când situaţia financiară îmi permite, merg la reflexoterapie sau la bioenergie, acupunctută - care sunt necesare câteodată.

Sunteţi optimistă?

- În general sunt optimistă, în ciuda dificultăţilor prin care trecem cu toţii. Sunt foarte pozitivistă şi mereu cu zâmbetul pe faţă.

Cum vă petreceţi timpul liber?

- Scriind şi visând că într-o zi va fi mai bine, că îmi voi răspunde la multele întrebări, şi sperând că oamenii vor deveni mai buni.

De câţiva ani, parcă timpul trece mai repede ca altădată. Ar trebui ca noi, oamenii să avem două vieţi, ca să avem timp pentru toate...

Ce planuri de viitor aveţi?

- Lucrez la o carte de bucate, am început un alt roman, vreau să scriu şi poveşti pentru copii, nuvele şi povestiri... Am planuri mari, dar vreau să le duc la bun sfârşit în tihnă. Simt că timpul are încă răbdare cu mine. Un sentiment minunat! Aceste cărţi vin să-mi întărească convingerea că pot trece prin aceste vremuri, fără să mă las supusă de greutatea lor.

În final, v-aş ruga să spuneţi câteva cuvinte celor ce vă cunosc şi nu numai.

- Mi-aş dori să trecem cu bine de momentele de criză prin care suntem obligaţi să trecem, să fim mai uniţi, să ne iubim aproapele ca pe noi înşine, să ne respectăm unii pe alţii şi să nu-l uităm niciodată pe Dumnezeu. Numai cu ajutorul Lui, vom depăşi orice obstacol în viaţă.

Şi nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc celor de lângă mine şi celor care m-au îndemnat să-mi aduc creaţiile în centrul atenţiei, în mâinile cititorilor, în sufletele lor.

Tuturor, le doresc multă sănătate şi numai bine! Şi le mai dau un sfat: să-şi trăiască viaţa la maxim, să-şi urmeze dorinţa inimii, să realizeze că fiecare în parte este unic!

Vă mulţumesc pentru sinceritatea dumneavoastră şi vă doresc să publicaţi cât mai multe cărţi.

Georgeta Nedelcu – Craiova

Fiecare dintre noi suntem o poezie!

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sat, 10 Feb 2018 13:59:00 -0800

Când grâul bătea în combină, eu băteam la porţile vieţii. M-am născut la 6 iulie 1947 într-un sat din Olteniea, judeţul Dolj. Părinţii mei erau oameni simpli. Am urmat cursurile şcolii primare şi elementare la Craiova. Am fost un copil iubit, protejat, şi asta mi-a dat echilibru şi încredere în puterile mele. Când am mers în clasa întâi, ştiam deja să citesc şi să scriu. Eu: mamă, soţie şi un om simplu până la urmă... crescută în România. Olteancă! Centrul Pământului rămâne pentru mine oraşul Craiova - oraşul în care am învăţat cei şapte ani de-acasă, am copilărit şi m-am maturizat. Spaţiul citadin - remarcabil prin arhitectură, parcuri, grădini şi locuri de agrement - se completează cu un climat cultural-artistic, ales.

Am fost o soţie adorată! Lipsa căldurii familiale din primii ani de viaţă te poate marca, îţi impune pentru tot restul existenţei nişte tipare psihologice negative. Eu am avut nişte bunici şi nişte părinţi ca nişte bijuterii. Am crescut într-un mediu de o indescriptibilă căldură şi seninătate. La mine în familie n-au existat divorţuri sau divergenţe, nici mici, nici mari. Eu din familie am învăţat ce înseamnă comunicarea şi dialogul, ce înseamnă iubirea. Şi acum am o relaţie minunată cu toţi membrii familiei - atât cât a mai rămas din ea, cu care pot să vorbesc câte-n lună şi-n stele. Iubirea e esenţa vieţii! Fără iubire, eşti un om gol. Nici un om nu poate trăi aşa, amputat emoţional, iar dacă te plângi că nu ştii sau nu poţi să iubeşti, atunci dai dovada de imaturitate.

De când cu internetul acesta, nu mai poţi spune că eşti singur. Este fascinant cât te poate apropia o tastatură şi un mouse de oamenii pe care nici măcar nu îi cunoşti ... Şi-apoi, nimeni, niciodată, nu poate spune că e singur, fiindcă mereu ai în suflet iubirea de Dumnezeu. Dumnezeu e o forma de sprijin şi întotdeauna de reuşită. El a fost nedeslipit de sufletul meu de când am rămas singură şi niciodată nu m-a părăsit. Sunt sigură că este şi meritul Lui, că romanul meu nu a rămas doar pe cele 5-6 caiete scris.

Mi-a plăcut foarte mult să scriu şi am pornit pe acest drum fără să ştiu exact unde mă va duce sau poate că nici nu am vrut să mă gândesc la asta. Primele mele încercări literare au fost în anii şcolii elementare, când am compus câteva poezii de dragoste, ghidându-mă după poeziile lui Mihai Eminescu, George Coşbuc sau Vasile Alecsandri. Astfel, că mi s-a publicat una dintre poeziile mele la gazeta de perete de pe holul şcolii Fraţii Buzeşti, unde învăţam. Eram tare fericită! Îmi plăceau multe materii, dar cel mai mult mi-a plăcut matematica şi franceza. Aveam talent şi la desen, însă nu am exerat foarte mult în acest domeniu. Prima dată scriam poezie şi proză, doar pentru mine. Nici nu îndrăzneam să visez, că voi avea vreodată o carte în mână, pe care va fi scris numele meu. Scrisul este un balsam pentru suflet, iar cuvintele aşternute pe hârtie rămân pentru eternitate. Desigur, că nu întotdeauna ai inspiraţie, dar încercările trebuie să existe. Am strâns foarte multe poezii pe multe caiete, de-a lungul timpului. Scriind poezie am impresia că păstrez clipa. Poezia mea e dor după clipele trăite frumos, e regăsire şi despărţire, e suflet pierdut în nisipul timpului, este pentru mine un refugiu, o binecuvântare, un strigăt de fericire cu lacrimi pe obraji. Este foc şi apă. Este oglinda în care mă privesc adeseori, cu speranţă, cu deznădejde, cu bucurie şi cu dorinţa arăzătoare de a scrie cât mai mult. Poezia este o punte de legătură între oameni.

După ce am ieşit la pensie şi aveam tot timpul din lume să fac ce vreau, am început să mi le aşez într-un document pe calculatorul ce îl primisem în dar de la fiul meu cel mic. Intrând pe Internet, am cunoscut diferite persoane - multe dintre ele devenindu-mi prieteni, mai târziu. Astfel am cunoscut un domn care lucra în domeniul editurii şi din discuţiile purtate cu el, am hotărât de comun acord să îi trimit documentul (romanul) pentru a-l citi. I-a plăcut atât de mult, încât a dorit să mă ajute. Şi astfel a apărut primul meu roman intitulat: ,,Exmatriculat din viaţă" - roman ce a fost tipărit în 10 octombrie 2008 la Iaşi, de editura „Opera Magna” şi lansat tot la Iaşi de Asociaţia „Universul Prieteniei”, în cadrul unor festivităţi de lansare, la care au participat numeroşi scriitori, poeţi şi prieteni. Prof. Universitar Atena Zara şi lector Universitar Nicolae Busuioc au spus câteva cuvinte despre acest roman.

Pentru mine însă, cu mult înainte, cartea aceasta înseamnă un pariu câştigat cu mine însămi, conştiinţa tonică a faptului că sunt în grafic şi că, în ciuda tuturor vorbelor şi reacţiilor celor ce nu înteleg de ce atâta înfrigurată străduinţă de a nu face pauze, de a merge înainte cu orice preţ, am mai lăsat un semn al trecerii mele pe pământ şi certificarea că nu fac umbră acestei ţărâni chiar degeaba. Cred că ştiţi cu toţii că de fapt, tot ce simţim e mai complex şi mai greu exprimabil prin cuvinte. Această carte vine tocmai să-mi aducă dezlegarea necesară şi conştiinţa că pot trece prin vremi şi vremuri fără să mă las supusă de greutatea lor. În 14 noiembrie 2009, la editura „Sitech” din Craiova, mi-a apărut a doua carte, de data aceasta un volum de versuri intitulat ,,Cenuşa unui suflet”, carte ce a fost lansată la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova. Iar în 10 decembrie 2010, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, a avut loc o dublă lansare de carte – două volume de poezii scrise de mine: „De vorbă cu sufletul” - versuri albe şi „Destinul, o scuză?” – poezii.

Am scris din durere, din disperare ... din singurătate... din iubire. Scrisul m-a salvat! Dacă mă gândesc mai bine, poezia şi proza au fost de fapt, eroii mei de-a lungul anilor. Legătura cu poezia şi proza, mi-a alinat suferinţa într-o mare măsură. Am mai colaborat la diferite publicaţii pe Internet, prin intermediul cărora am publicat multe poezii şi proză. Trăiesc acum o perioadă frumoasă. Nu că altele n-ar fi fost frumoase, dar pe asta o conştientizez altfel decât pe precedentele. O fi poate şi un prag. Nu al vârstei şi nici al femeii, că ar fi prea simplist. Cred că e un prag al vieţii mele. Sunt liniştită, foarte echilibrată, mi-am găsit un soi de confort personal, ceea ce cred că e baza pentru toate visele şi dorinţele mele, fie că e ploaie sau soare, iarnă sau vară. Anii pe care îi mai am de trăit, îi voi trăi la maxim! Multe ar fi de adăugat pentru a putea întregii taina scrisului.

Georgeta NEDELCU

30 Martie 2013

Craiova

SUNTEM ROMÂNI!

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sat, 10 Feb 2018 11:47:00 -0800

Poezia este un fel de muzică – trebuie să o auzi ca să o apreciezi! (Voltaire)

De mii de ani, noi suntem buni Români,
Ce îţi cântăm din suflet, slavă, Ţie!
Noi suntem un popor de oameni buni,
Slăvindu-te prin cântec, poezie...

În noi, salaş de-şi va găsi durerea,
Sau vom trăi prin ură şi minciună;
Nu ne lăsa şi Fă precum Ţi-e vrerea,
Dar apără-ne naţia română!

Tu ne iubeşti la fel - bogaţi, desculţi;
Ce greu ne-ai învăţat să mergem în picioare!
Ne-ai dat pământ şi roade dar... foarte mulţi
În loc să-Ţi mulţumească, fug peste hotare.

Tu, Doamne, să ai grijă, să nu stea în zadar
Şi le îndrumă paşii spre vatră, să mai vie.
Că-i aşteptăm cu pâine şi zaibăr în pahar
Cu suflete cinstite prin rugă... poezie...

Craiova ianuarie 2008

Mă iubeşte Dumnezeu!

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sat, 10 Feb 2018 07:02:00 -0800

,,Azi am plâns cu toamna-n braţe, ca un prunc abandonat

Printre florile de ceară, ce în zori s-au scuturat

Şi m-au mângâiat copacii, legănându-mă pe ram,

Însă nicio mângâiere, leac nu-mi e, că nu te am”. Violeta Petre

Am tot plâns şi am tot plâns, ca un prunc abandonat

Caci de când noi ne-am certat, ochii mei au lăcrimat

Sunt ca frunza-ngălbenită, legănându-se pe ram

Ce rău îmi pare-Adriana, că nu suntem cum eram

Ca atunci când trăia mama şi-mpreună ne jucam...

Pe-atunci n-aveam nicio grijă. Ce bine ne-nţelegeam!

De doua-trei zile-ntr-una mă întreb cum te descurci

Că nu mi te-ai făcut bine... Oare, pe un' te mai urci?

Ai grijă cum calci pe stradă, odihneşte-te cât poţi

C-ai pentru cine trăi: ai copii şi ai nepoţi!

Iar pe mine - vreau să ştii – mă iubeşte Dumnezeu

Căci de când sunt singurică, e lângă mine mereu!

Ai mare grijă de tine şi nu te mai supăra

Nu te mai gândi la mine. Oi trăi cum oi putea...

7 August 2016

Iubesc pe-altcineva!

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sat, 10 Feb 2018 06:35:00 -0800

Iubirea este cea mai frumoasă muzică din partitura vieţii.

Fără ea, ai fi un etern afon în corul imens al omenirii

(Roque Schneider)

Iubirea este cea mai frumoasă muzică din partitura vieţii.

Fără ea, ai fi un etern afon în corul imens al omenirii

(Roque Schneider)

Ia seama-n jurul tău, lumea-i cu multe feţe.

Ai tăi sunt morţi. Eşti singur, doar cu a ta tristeţe.

Ridică fruntea sus! Trebuie să învingi!

Trecutul este mort. Tu nu ai timp să plângi.

Fii optimist, băiete! Păşeşte drept şi sigur

Luptă să-ţi fie bine, chiar dacă azi eşti singur.

Dacă n-ai înţeles, înc-o dată-ţi mai spun

Dă totul azi din tine, dă tot ce-ai mai bun!

Ascultă-aici de mine, cu timpu-ţi va fi bine

Fii hotărât în viaţă, ai încredere-n tine!

Şi caută un suflet sincer, bun ca al meu

Apropie-l de tine, să nu-ţi mai fie greu.

Eu ţi-am vrut binele, pentru că te-am iubit,

Dar ce-ai făcut cu mine, nici când nu am să uit.

Şi mâine m-aş întoarce, ca să fii iar cu mine

Dar nu ştii ce-i respectul. Nu vreau să fiu cu tine!

De-ai fi ştiut ce vrei, puteai fi fericit

Ca mine, să fii sigur, nimeni nu te-a iubit.

Poate vei înţelege toate-acestea cândva

Astăzi e prea târziu. Iubesc pe-altcineva!

Craiova iunie 2012

Abia aştept să vină vara!

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sat, 10 Feb 2018 05:29:00 -0800

O vară fără iubire este ca un an fără vară - proverbe suedeze

Abia aştept să vină vara, să-mi cânte marea din vioară

Să mă cuprindă-n braţe strâns, cum a facut-o-ntâia oară.

Iar tu să îmi zâmbeşti duios din ochi albaştri de ciocoare

Şi să mă iei apoi de mână, să ne-azvârlim de-ndată-n mare,

Să îi sărut valul vulcanic cu mângâieri de alizeu

Să ancorez cu el odată, căci de ani buni aştept mereu.

Să mă scufundîn a ei apă, chiar de se zbuciumă prea tare

Şi fericită eu să strig: ,,Doamne, ce bine e la mare!”

Abia aştept să vină vara şi, zilnic, tu să îmi zâmbeşti,

Să ne-alintăm ca doi copii şi-acasă-apoi să mă–nsoţeşti

Şi-n starea de euforie să-mi uit tristeţea şi destinul,

Să spintecăm azurul mării şi în pahar să turnăm vinul.

Georgeta Nedelcu -19, 01, 2018

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sun, 27 Dec 2015 06:08:00 -0800

Toamnă înlăcrimată

În lipsa cuvintelor, ne autoexilăm în lacrimi

(Costel Zăgan)

Zi de toamnă rece, neprietenoasă,

Într-o vineri seara, sfântă zi de post,

Un blestem năprasnic a lovit în masă

Și-a adus o jale... cum nu a mai fost.

Suflete de tineri, ca şi altă dată,

În sinistra sală la Club Colectiv

Se distrau în voie, dansau laolaltă

Pe ritmuri alerte de rock... efectiv.

Dar a fost prea scurtă a lor fericire,

Iadul din tenebre s-a dezlănţuit,

Limbi de foc ţâşniră muşcând în neştire

Din frumoşii tineri... ce s-au prăpădit.

Moartea nemiloasă braţul şi-l intinde

Spre cei ce în chinuri mor axfisiaţi,

Focul cel năpraznic pe toţi îi cuprinde

Mulţi urlând de groază, cad ca seceraţi.

Suflete rănite, fără de speranţă

Încercau să iasă din acest infern,

Uşa era mică... la mare distanţă,

Timpul se dilată devenind etern.

Forfota e mare. Sirene se-aud

Peste larma nopţii înfricoşătoare,

Vin şi salvatorii - îngeri de la SMURD,

Balaurul morţii dorind să-l doboare.

Era vineri - ziua binecuvânată;

Când de-un foc năpraznic suntem alertaţi,

Vestea se întinde, şi-au venit de-ndată

Rude şi prieteni – ochi înlăcrimaţi.

Printre rugi de jale, se pune-o întrebare:

Cum de-a fost posibil? Cum s-a întâmplat?

Cine poartă vina? Ce păcate are?

Şi cum va răspunde cel ce-i vinovat ?

Care sunt culpabili, de la mic la mare,

Să îi ducă dracii-n iadul lor de foc,

Să simtă blestemul, urle-n gura mare,

Ca toţi aceşi tineri … fără de noroc.

Craiova 15.12.2015

Rugăciunea timpului pierdut

noreply@blogger.com (Georgeta) — Mon, 27 Jul 2015 09:17:00 -0700

Suntem oameni ai zilei şi ai clasamentelor zilei. Apărem şi dispărem în timp, ca hit-urile fără cântec şi vers.

Afirmarea omului zilei în clasamente şi statistici se naşte din patimi şi decepţii. Suntem alergaţi de mistreţii şi lupii propriilor instincte prădătoare.

Ajungem înspăimântaţi la linia de sosire. Şampania volatilă, aruncată rutinier pe faţă, de lăudători de conjunctură, reaprinde doar pentru o clipă steaua hollywoodiană din frunte.

Privim pe ecrane cum, de la o clipă la alta, se schimbă numele şi renumele, ca orarele de plecare şi sosire din gări şi aeroporturi.

Am fost singuri în competiţie, dar nici măcar nu ne-am văzut sau auzit numele. Am auzit doar că succesul a trecut aşa, ca iarba sau ca floarea câmpului. Nu am atins nici iarba verde, nu am simţit nici anotimpul florii în acest campionat autoimpus. Ştim doar că, în goana nebună, am călcat peste munţi, peste văi, peste oameni şi flori.

La sosire ajungem cu încălţămintea ruptă şi trăirile zdrenţuite, bine că suntem totuşi cu stea în frunte.

Am fugit de noi, în căutarea noastră.

Ne uităm în arenă şi în tribune, doar coji de seminţe. În spatele nostru, timpul îşi aşterne frunzele îngălbenite peste urmele paşilor fără istorie şi viitor.

În faţa noastră, un înger bun ne cheamă la cină. Dar, oare, în ce eter efemer au dispărut tobele, surlele şi trâmbiţele ce parcă, în urlet isteric, rupeau lanţurile altor lupi din tribune?

Îngerul bun ne roagă să rostim rugăciunea înainte de masă, apoi să gustăm cumpătat din pomul vieţii.

Încercăm să împreunăm aripile frânte în poziţie de rugăciune şi să pronunţăm convalescent câteva silabe, ca dintr-o poezie uitată.

Îngerul bun este îngăduitor semeţiei şi cearcănelor noastre cu retenţie de timp pierdut.

Fructele pomului cunoştinţei binelui şi răului, atent selecţionate şi conservate pentru satisfacţia poftei şi mâniei noastre, au formolizat un trup semeţ şi au desentimentalizat un suflet, altă dată îmbujorat la roua rugăciunii.

Un trup semeţ, slăbit de comoditate, nu a îngenunchiat până acum spre rugăciune. El a rugat obraznic, cu gesticulaţii nervoase, formele idolatre ale sinelui. A cerut mereu să i se facă dreptate pentru că societatea, luna şi stelele i-au furat, în clipe de visare şi liberă iniţiativă, timpul din portofel.

O minte infestată cu lungi deliruri de principii şi concepte despre patimi şi virtuţi seculare a sfidat mereu timpul necrozat de invazia gândurilor maligne.

Un suflet netrăitor într-un timp dăruit, dar netrăit, a înţeles că totul este evoluţie. În acest context, singura soluţie a fost doar abordarea biochimică a filosofiei de viaţă.

Sufletul, mintea şi trupul, fiecare au avut drumuri singulare şi diferite. Am mers pe trei cărări, ca beţivul din vorba populară. Organismul viu, treimic, a fost destructurat.

Îngerul bun ne-a cunoscut viaţa pe trei cărări şi acum ne sfătuieşte ca îndreptarea să se facă prin rugăciune, poate prin rugăciunea timpului pierdut. Este bine să recuperăm timpul pierdut prin rugăciune, mai mult decât prin comoditatea lecturilor bune, ce pot corecta neştiinţa de până acum.

Rugăciunea este prima faptă bună a omului lăuntric. Ea este trăitoare, nu stai în perfuzii sau la un ceai cu cartea în mână, îţi iei patul tău şi umbli.

Prin rugăciune, Domnul Iisus Hristos ne adună de pe drumuri. El „îndreptează înaintea mea, calea Ta”!

La rugăciunea noastră, Dumnezeu, prin prefacere tainică, va transforma clepsidra timpului în candelă aprinsă.

Să ne amintim de fiecare clipă a timpului pierdut, apoi cu mintea şi sufletul să ne rugăm, în timpul şi locul acela, pentru neştiinţa sau ştiinţa noastră de atunci.

Să îl rugăm pe Dumnezeu să ne ierte pentru fiecare timp pierdut.

Prin rugăciunea de iertare, Dumnezeu va regenera condiţiile de timp şi loc ale mântuirii.

Prin rugăciune, Dumnezeu ne expune la viaţă, dintr-un timp geologic, într-un timp evanghelic.

Pe-ntinderea vieţii, aproapele nostru, binevoitor sau nu, a trecut zilnic şi neîntâmplător pe treptele mântuirii.

Prin rugăciune ne regăsim aproapele în toţi oamenii din Scripturi, păcătoşi şi sfinţi, cu pildele lor de viaţă.

Prin rugăciunea timpului pierdut, regretul se transformă în iertare, iar iertarea în iubire.

Prin rugăciune vom respira suflarea de viaţă a aproapelui pentru mântuirea sa, nu alta decât mântuirea noastră.

autor: Cosmin Stoica

sursa: http://negrupealb.ning.com/forum/categories/g-nduri-fugare/listForCategory

Scrisoare de dragoste,

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sat, 7 Mar 2015 10:31:00 -0800

Iubitule, întinde-mi mâna şi spune-mi: ,,Mai există fericire pe lume?” Te întreb, pentru că în absenţa ta mă risipesc ca un şirag de perle rare scăpat pe o scară, în spirală. Lângă tine sunt calmă ca o icoană, blândă ca briza mării! Eşti soare printre nori, eşti lumina sfîntă ce-mi inundă sufletul, eşti roua dimineţii ce-mi răcoreşte durerea, eşti liniştea nopţii ce-mi străjuieşte visele!

M-am lăsat atrasă de tine într-o dulce rătăcire pe ţărmul fanteziei. Am comis o crimă: am îndrăznit să sfidez raţiunea şi să mă las pradă unei iubiri ca un fum, dar te-am iubit precum o pasăre iubeşte zborul şi libertatea! Tu ai fost infinitul meu magic, iar eu în viaţa ta... doar o clipă sau o ploaie de vară ca multe altele. PUIULE, fără tine, sunt o primăvară fără verdeaţă, sunt un fluture fără aripi, sunt o floare ce şi-a pierdut parfumul!

Ai fost religia mea şi-n fiecare noapte te mângâiam în gândul meu cu ochii minţii până adormeam. Şi tot tu ai fost refugiul meu, iar eu în braţele tale am descoperit o lume nouă, am găsit o altă definiţie a fericirii, am învăţat să respir un alt aer.

Eu te-am îmbraţişat cu pasiunea cu care valul îmbrăţişează marea şi ţărmul, iar tu ai rămas indiferent... Acum, fără tine toate s-au prabuşit, iar amintirile nu fac altceva decât să intensifice durerea pe care o simt aici, adânc înfiptă în fărâmitura de suflet ce mi-a mai rămas.

Sunt singură şi mi-e dor de tine! Te am în suflet ca o explozie de miresme, te simt în sânge ca un ritm de foc, te port în mine ca un cântec auzit în locuri dragi pe care le-am părăsit în nădejdea întoarcerii.

Ai rămas cântecul care mă adoarme noaptea, vocea care-mi mângâie tristeţea, vântul ce-mi răsfaţă părul, o ultimă silabă pe care vreau să o rostesc înainte de a visa... şi primul meu gând... Iartă-mă că n-am putut fi mai bună decât ploaia... decât apusul... decât norii! Iartă-mă că m-am îmbolnăvit de tine!

Am crezut în declaraţiile tale, fără să mă gândesc că într-o bună zi mă vei părăsi. Ai plecat şi m-ai lăsat dusă de vânt... Ce aş putea să fac fără tine? Mi-e dor de tine! Inima mea te cheamă, unde eşti? Unde ai plecat? Zile, nopţi, săptămâni s-au scurs prin porţile timpului, dar tu nu ai venit...

Te caut, cum îşi caută mama disperată copilul rătăcit!

Te vreau! Te cer! Şi te aştept!Te vreau ca un preţ al iubirii, te cer ca un preţ al suferinţei şi te aştept ca o solie mângâietoare! Unde eşti? Te caut cu ultimele puteri ale suferinţei mele.

Am obosit să te caut cu privirea! Am obosit sperînd... să te găsesc, sau... că mă vei găsi! Vreau să uit de orice căutare şi să nu mai tresar când îţi rostesc numele. Vreau să uit! O să doreşti să te mai caut! O să-ţi fie dor de toate astea! Am adormit plângând. Ce viaţă chinuită a trecut peste mine! Puterea inimii şi a gândului aruncă o punte peste timp. Voi îngropa numele tău în petalele trandafirilor! Mă voi ruga la Dumnezeu să mă preschimbe într-un izvor cu apă lină. Poate într-o zi îţi vei odihni privirea în undele lui. În vis şi-n gând te-am sărutat pe tâmple, pe obraji, pe ochi, ocolind să te sărut pe buze, de teamă să nu te ard din dragoste!

Sărut ochii tăi calzi care au fost atâta timp ai mei!...

Georgeta NEDELCU – Craiova, jud. Dolj

Adio!

noreply@blogger.com (Georgeta) — Thu, 5 Mar 2015 13:39:00 -0800

Chiar atunci când este dorită, o despărţire descumpăneşte omul. I se pare că i s-a dus echilibrul. (Ileana Vulpescu)

Astăzi mi-ai trimis mesaj. Deci nu ai uitat de mine.

Şi, îmi ceri din nou iertare... Vrei să mă întorc la tine...

Dar... nu pot să nu mă-ntreb ce ,,victime” ai mai făcut

Din ziua aceia tristă, de când eu mi te-am pierdut?

De mai multe ori în viaţă, să ştii că-am trecut prin foc

Însă, cu Iisus alături, nu mi-a mai fost greu deloc.

Astăzi, tot singură sunt şi îţi spun că mă simt bine.

Dar, tu, ce ai câştigat, dându-ţi cinstea pe ruşine?

De ce oare, mi-ai mai scris? Vrei iertare ca-altădat'?

Vrei să cred că vină n-ai? Pur şi simplu s-a întâmplat!

Şi îm ceri fără ruşine, ca... atunci... să ne iubim

Şi, tot ce a fost frumos, să-ncercăm, să retrăim?...

Cu tine nu am nimic, de vrei să ştii, te-am iertat,

Dar tot nu pot înţelege, de ce oare te-ai schimbat?

Nu te mai vreau înapoi, cea de-atunci eu nu mai sunt

Ce-ai putea să mai îmi spui? Decât vorbe goale-n vânt...

De ce vrei să ne împăcăm? Spune ca să ştiu şi eu.

Ţi s-a făcut dor de mine? Ce-ai spus? Mori de dragul meu?...

Nu te cred, orice ai spune. Te-am crezut, dar... în trecut.

Acum, lasă-mă în pace. Ce am făcut, e bun făcut!

Fii sincer o dată-n viaţă. Sunt sigură că-am ghicit.

Ai vrea spre tine să-alerg, să fii iar al meu iubit...

De ce ocoleşti subiectul? De ce, sincer, nu-mi răspunzi?

Oare, cum să te mai cred, când gândurile îţi ascunzi?

Eşti abătut, nu ştii ce vrei, te uiţi în gol şi taci...

Indiferent care ţi-e planul, nu-mi pasă ce-ai să faci.

A fost frumos, a fost ce-a fost... A fost cândva... demult...

Însă, de când ne-am despărţit, rămas-au toate la trecut.

Adio, nu mă voi uita-napoi! Tu eşti cel care a pierdut!

Craiova Septembrie 2009

Cina cea de taină

noreply@blogger.com (Georgeta) — Thu, 5 Mar 2015 12:12:00 -0800

Oricât ar părea de neînţeles şi de paradoxal,

rămâne întotdeauna faptul

că oamenii devin sfinţi nu prin dorinţa proprie,

ci prin chemarea

suverană a lui Dumnezeu

(Cugetări creştine)

(inspirată după poezia ,,Ştergarul” scrisă de Costache Ioanid)

La cina cea de taină privesc cu gândul dus...

Văd doisprezece-apostoli ce stau lângă Iisus.

La masa lor, Iisus, cu ochi plini de lumină,

Cu har, împarte pâine, celor aflaţi la cină.

Şi, cum, într-o zi mare, toate sunt pregătite,

Îngenunchez pe dată, rugăciuni a trimite

Către Maica Curată şi către Dumnezeu,

Ei, cu Iisus Hristos, mă vor feri de rău.

Sunt plină de uimire şi sufletu-mi suspină,

De parcă m-aş afla şi eu, acum, la cină.

Privind la ei, mă-ntreb: „cum o să stau la rugă?

Sau... dintre cei de faţă, care va fi mai slugă?”

Însă, toţi, deodată privesc în continuare,

La bunul meu Iisus, ce şade în picioare

Şi-l întreabă pe Petre, cu şoapta Lui blajină:

Nu vrei să fii tu slugă? Petre mi-l ia de mână;

- Nu înţeleg de ce ? Şi, scoate un suspin.

Iisuse, astăzi, nu! Mai bine mă abţin…

Apoi şi-ndreaptă paşii la unul dintre ei

Şi, fără-a sta pe gânduri se duce la Andrei.

- De ce mă-alegi, Iisuse, pe mine, dintre ei?

Se-ntoarce apoi la Filip, zicând: „Nici tu, nu vrei?”

- Eu... am adus bucate şi... zic că e de-ajuns!

Stăpâne, roagă pe altul. Am făcut tot ce-ai spus.

- N-ai vrea să fii tu, Toma, sluga din astă seară?

- Nu pot Iisuse. În suflet am încă îndoială...

Iar într-un colţ stau Dona, cu Pavel şi Tadeu

Şi răspund toţi de-odată: „De ce Iisuse, eu?”

Privind către Mihai, ce sta întru-n ungher

I se făcuse milă, când îi zâmbi stingher.

Dar nu stătu pe gânduri şi spuse tuturor:

,,Voi face Eu, pe robul, ca şi ulterior!”

De-atunci a trecut vremea, multe ar fi de spus...

Căci, an de an, într-una, ni se-arată Iisus,

El vine să întrebe ca şi odinioară:

„N-ai vrea să fii tu oare, sluga din astă seară?

Tu soră Magdalena, tu Paul, tu Mihai...

N-aţi vrea să fiţi cu mine şi voi, acolo-n Rai?”

- Doamne, sunt necăjită, necazul meu îl curmă

Şi, alege-mă pe mine să fiu eu cea din urmă!

Cu toate că... Iisuse, nu sunt decât un ciob,

Dar, semenilor mei, vreau să le fiu eu, rob.

Sunt copii ne-ngrijiţi, sunt bolnavi ce se sting,

Ochi trişti din care lacrimi, noapte şi zi tot curg.

Sunt femei necăjite sau fără de putere,

Sunt bătrâni singurei, ce-aşteaptă mângâiere.

Sunt prunci ai nimănui, sunt copii în spital,

Sunt disperaţi ce-aşteptă de la Tine, semnal.

Se cere muncă multă, din noapte până-n zori

Şi, mereu rugăciune şi... muncă până mori.

Roagă-te lui Iisus, căci harul Lui curat,

Îndată de păcate sau boală te-a scăpat.

Dă la săraci o pâine şi apă din fântână,

Fii bun cu toată lumea şi-ajută o bătrână.

Şi, să veghezi de-i cazul, la al ei căpătâi,

Să îngrijeşti bolnavul şi nimic să nu spui;

Doar cu o vorbă bună să-i îndulceşti amarul.

- Iisuse, eu, de mult sunt frate cu sărmanul.

Mântuitorule, ascultă a mea rugă.

Aş vrea ca pentru oameni, să fiu eu rob şi slugă.

Pe toţi ne-ai plămădit, ca oameni, din ţărână

Şi, astăzi iar ne aperi, cu propria Ta mână!

Tu, iubite Stăpâne, ne speli cu al Tău Sânge!

Pe noi, toţi, ce-n păcate, viaţa ni se scurge,

Iisus, e pentru noi, cel mai puternic trunchi!

Şi ne ţine aproape, strânşi, ca într-un mănunchi.

Oameni buni, este bine să ascultăm Stăpânul

Şi, să urmăm doar drumul, ce ne arată Domnul!

Creştinii mei, să faceţi mereu o faptă bună,

Căci, doar Iisus va paşte, a omenirii turmă!

Craiova Ianuarie 2009

Fii bun cu noi, Iisuse!

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sun, 22 Feb 2015 10:27:00 -0800

Credinta este ca o rădăcină pe care cresc tulpinile,

florile şi fructele faptelor bune!

(Origene)

În lumea asta mare,

Mulţi sunt îngenunchiaţi.

Hoţia şi desfrâul,

Astăzi, la noi sunt fraţi.

Cândva, era mai bine,

Erau oameni mai buni;

Unii, uitând de Tine,

Doar de păcate-s plini!

La început, ştii bine,

Doar în respect trăiam;

Lucram pentru o pâine

Şi-n suflet Te purtam!

În orice dimineaţă

Şi seara-ţi, mulţumeam

Că Tu ne-ai dat viaţă!

Şi, mereu ne rugam.

Eram iubiţi de Tine

Şi-aveai grijă de noi;

Tu, ne scăpai cu bine,

Din necaz şi din nevoi.

Fii bun cu noi, Iisuse,

Nu ne lăsa-n păcat.

Lasă-ne nişte semne,

Că, azi, nu ne-ai uitat!

Craiova martie 2009

Vine ziua judecăţii!

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sun, 22 Feb 2015 10:24:00 -0800

Ce înseamnă să mori când poţi trăi până la sfârşitul lumii?

Şi ce altceva este ,,sfârşitul lumii" decât o expresie,

pentru că, cine ştie măcar ce e lumea însăşi?

(Anne Rice)

Când va veni Domnul, din cer, pe pământ,

Un car de foc vedea-vom şi-un cor de îngeri sfânt!
Şi mii de trâmbiţi care, vor răsuna din cer
Vor anunţa sfârşitul, acestui veac mizer!

Va fi Apocalipsă, cutremur colosal!
Va arde tot pământul! Dezastru infernal!...
Focul venit din cer, totul va mistui
Păsări, copii şi mame, cu toţii vor pieri!

Nu vă pierdeţi cu firea, totul e selectiv,
Va fi cum spune Domnul, cel bun şi milostiv.
Cei ce-au crezut în El, în Rai, cu toţi vor fii,
Cei răi şi cu păcate, în flăcări vor pieri!

Oameni, trăiţi în pace, respectaţi ce e Sfânt,
La ziua judecăţii, va arde-acest pământ.
Poate că ce vă spun, se va-ntâmpla cândva,
Ai grijă omule, ce faci cu viaţa ta!

De nu vei înţelege, doar tu vei suferi.
Domnu-i neiertător, atunci când va veni.
Timpul, iată, se duce, viaţa ce-o mai avem,

Trăiv-om cum vrea Domnul. El vine, vrem... nu vrem.

Fiţi buni unii cu alţii, atunci când vă e greu,

Căci şi Iisus, de grijă vă va purta mereu.

Iubiţi-vă, prieteni, urmaţi drumul Său Sfânt!
Şi veţi primi-nsutit, iubire pe pământ.
Căci vom da socoteală, atât vii şi morţii,
La Ziua Judecăţii... ni se horărăsc sorţii!

Doar pentru păcătoşi, e fără părtinire

Tot ce-au trăit cândva a fost o amăgire.
Vorbeşte des cu Domnul, suflet curat să ai
Şi doar atunci, creştine, ai să ajungi în Rai.

Craiova iunie 2009

Te-am iubit...

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sun, 25 Jan 2015 02:12:00 -0800

Eu te-am iubit şi poate că iubirea

În suflet încă nu s-a stins de tot,

Dar nici nelinişte şi nici tristeţe

Ea nu îţi va mai da, aşa socot.

Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,

De gelozie, suflet-mi s-a chinuit.

Dea Domnul să mai fii cîndva dorit

De-o alta, cum doar eu mi te-am iubit.

Aleksandr Pușkin.

Ai fost pansamentul meu

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sat, 6 Dec 2014 09:32:00 -0800

Eu nu vreau altă iubire, chiar de-am plîns și-am blestemat,

Căci, doar numai lângă tine, dragostea, eu am aflat.

Voi purta mereu în suflet, ziua când ne-am întâlnit

Te voi aştepta acasă, locu-n care ne-am iubit.

Chiar de-am plîns tîrziu în noapte, şi-amarnic am suferit,

Doar pe tine-n astă lume, doar pe tine te-am iubit.

Ce e dragoste curată, doar cu tine am aflat,

Din seara aceea-n care, gura tu mi-ai sărutat.

Cum să pot uita iubite, cînd de mînă m-ai luat

Și cu ochii tăi cei blînzi în ai mei te-ai strecurat?

Suntem suflete pereche. Tu-ai spus și te-am crezut,

Dar pe urmă ai plecat și amarnic m-a durut.

Poate-ai zis că e un joc, joc al frunzelor în vânt,

Dar durerea-am dus-o eu și nu ştiu cum de mai sânt.

Îmi cereai să nu mai plâng, dar... singurătatea-i grea,

Aş vrea să îmi fii alături, fiindcă tu eşti viaţa mea!

Multe, tu m-ai învățat... Tu mi-ai fost o lecție-n viață!

Ştiu, iubirea te doboară, dar tot ea te și înaltă.

Eu uitasem să visez, tu... să speri la vreo iubire,

Dar ne-am întâlnit în Mai, fără să ne dăm de ştire.

Ai spus să mă-ncred în tine, că îmi ești iubirea pură,

Și cu dragoste stirpeşti, tot ce-a fost durere, ură.

Te-am găsit îngenunchiat și ţi-am luat atunci necazul

Tu mi-ai alungat tristețea şi mi-ai mângâiat obrazul.

Pentru asta te iubesc și te voi iubi mereu,

Că-n momente de tristețe, ai fost pansamentul meu.

Reciproc am suferit... Azi sufăr în lipsa ta,

Ştiu că şi ţie ţi-e greu... Te iubesc! Nu mă uita!

Te simt...

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sat, 6 Dec 2014 09:13:00 -0800

Te simt că eşti într-un impas

În care zaci de-atata vreme...

Eu, astăzi fac un mic popas

Să-ţi las un gând ca să te cheme.

Să ieşi din timpul unde stai

Pe o secundă de iubire

Şi, tot ce-ţi cer aş vrea să-mi dai

Să îmi duc gându-n împlinire.

Tu eşti al meu, n-am să te las

Căci am o fire simţitoare

Şi din puţinul ce-a rămas,

Poţi face o iubirea mare.

În miez de noapte am venit,

Văd luna strălucind zglobie

Şi, dor în piept nepotolit

L-aduc spre tine, ca să vie.

În multe nopţi eu te-am visat,

Dar... tu tăceai.... Numai speranţe

În gândul nopţii mi-ai lăsat,

Să-mi deie somnului nuanţe.

Ba uneori te-am întâlnit

Ieşind precum o provocare

Din vis de gânduri zămislit,

Zburând pe valuri trecătoare.

Acum te simt... parcă ai vrea,

Să vii la mine-n miez de noapte,

De unde să privim o stea

Şi să-ţi ascult dorite şoapte...

Din tot ce-am spus, ai înţeles

Că doar iubirea cea curată

Mă sfredelea în piept ades'

Şi ţi-o ceream, să-mi fie dată.

Mi-aş fi dorit să fi venit

Să îţi văd umbra pe cărare,

S-alerg cu părul despletit

Să-l vezi cât străluceşte-n zare...

Tu eşti...

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sat, 6 Dec 2014 09:02:00 -0800

Ţi-am şters cândva, clipele de durere,

Când ţi-am şoptit că-mi este drag de tine.

Aş sterge azi, o clipă de tăcere,

Dar un-s-o pun, ca să îţi fie bine?

Ţi-am şters cândva, lacrima dureroasă,

Într-un pocal, am pus-o pe-ndelete.

De-atunci te-mbeţi, când viaţa-i nemiloasă,

Şi sorbi tacit... din mine când ţi-e sete.

Am pus cândva, în palmele-ţi, iubirea,

Dar surâzând, ai luat trenul în grabă.

Ţi-am pus apoi, în suflet, fericirea,

De ea şi azi, iubirea mă întreabă.

De-atunci uitat-ai de a ta iubită,

Lăsându-mă, să-mi plâng nefericirea.

Sentinţa ta şi astăzi ne-rostită,

M-a vlăguit, dar n-a pierit iubirea.

Ce pot să fac, ca să mai uit de tine?

De dorul tău, cum aş putea să scap?

Privirea ta mai sfredeleşte-n mine,

Iar şoaptele-ţi răsună şi azi în cap.

Vreau să-mi trimiţi prin marea de tăcere,

Pe val de timp, prea-sfânta îndurare.

Eu te-oi sculpta în munte de durere,

Căci tu îmi eşti iubirea mea cea mare!

Vreau...

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sat, 6 Dec 2014 08:52:00 -0800

Vreau să-ţi bucur sufletul cu-o poezie

Cu strofe cimentate din tristeţi,

Îţi scriu azi pe un petec de hârtie

Poveşti trăite-n alte dimineţi.

De câtva timp, nu ştiu ce mi se-ntâmplă...

Mă uit pe geam, stând rezemată de pervaz,

Iar, stelele-mi suspină lângă tâmplă

Şi lacrimile spală-al meu obraz.

Vreau doar pe cineva să mă susţină

Când timpu-mbătrâneşte lângă mine,

Servindu-mi seara clipele la cină

Fără să ştiu dacă-mi vor aparţine.

Sunt singură acum ca şi-nainte,

Vreau să vorbesc cu cineva ştiut,

Să-ntorc din nou aducerile-aminte

Prin universul altui început.

Fără tine...

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sat, 6 Dec 2014 08:29:00 -0800

Mai e puţin şi trece şi-acest an

Cu ploi, cu zîmbete, cu rău şi bine,
Simt cum m-apasă timpul cel viclean;
Căci îmi petrec timpul fără de tine.

AUTOBIOGRAFIE PE-O FILĂ DE POEM

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sat, 6 Dec 2014 08:24:00 -0800

Am făcut atâtea lucruri ce mi-au procurat plăcerea,

Am învins singurătatea şi tristeţea şi durerea.

Cănd la uşă simt că-mi bat grijile pe cai în spume,

Cu o cheie fermecată le preschimb pe toate-n glume.

Şi în lumea de poeme mă avânt cu voluptate,

Timpul nici nu ştiu când trece, dau visării-ntâetate.

Rog o frunză graţioasă, ce stă dreaptă în lăstar,

Să-mi adune-un bob de rouă şi să mi-l ofere-n dar,

Să îmi spăl cu el obrazul şi privirea mea de foc,

Lacomă să devoreze frumuseţea-n orice loc.

Strig izvoarele şi munţii şi le spun că vin curând,

Mi-e un dor nebun de toate, le îmbrăţişez în gând.

Plec apoi, pe-un nor ca neaua, să îl rog pe Cel de Sus

Să-mi mai treacă în agendă bucurii ce n-am ajuns.

După ce-am umblat prin stele, mă întorc la griji banale,

Totu-mi pare foarte simplu, nu îmi stă nimic în cale.

Am o aură aparte, bucurii şi frenezie.

Mulţi mă-ntreabă: ,,Ştiu vreo vrajă?” ,,Da, se cheamă fantezie,

Plus o lume-armonioasă de acorduri celestine,

Jocul sunetelor ample ale muzelor divine,

Peste care-aşez paleta de culori ce mă-nconjoară,

Preschimbându-mi existenţa în sensibilă vioară.

Permanent mă conectez şi vibrez cu frumuseţea,

Cu-o baghetă fermecată exmatriculez tristeţea!”

Iubirea, magie pură!

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sat, 6 Dec 2014 08:06:00 -0800

Îmi place să deschid larg fereastra și să-mi fac pierdute gândurile în aerul curat și rece al dimineţii. Îmi arunc privirea către cer şi vorbesc cu Dumnezeu. Mereu îl rog câte ceva şi El mă ascultă cu atenţie şi de multe ori îmi îndeplineşte rugăciunile. Atunci când vorbesc cu El, dispar, ca printr-o minune, toate urmele gândurilor de cu seară, toate temerile și mă agăţ cu toată naivitatea mea de fiecare amănunt care m-ar face să văd partea bună a fiecare zilei. Uneori, soarele este cel care mă face să zâmbesc, alteori câte o pasăre matinală care mă încântă cu trilurile ei, iar alteori pur și simplu, măreţia cerului mă face să realizez cât de norocoasă sunt și cât de minunată este viaţa aceasta. Dar, cel mai mult mă bucur când îţi aud glasul la telefon. Iubirea îţi dă aripi, îţi modelează sufletul, îţi dă puterea de a continua și de a ajunge la destinaţie, îţi oferă pace, îţi purifică inima, îţi ordonează gândurile, îţi parfumează mintea şi îţi răvășește spiritul. Te inundă de emoţii. Te cutremură, te tulbură, te face să zâmbești. Iubirea dă naștere celor mai frumoase vise, celor mai superbe povești, celor mai emoţionante cântări. Iubirea te schimbă, te colorează, te transformă dintr-un om simplu într-unul neobișnuit și surprinzător. Se joacă cu tine. Te învaţă cum să dansezi și cum să-ţi perfecţionezi talentul. Iubirea te învaţă cum să faci diferenţe, cum să descoperi calităţi, cum să alegi corect. Iubirea te face frumos în ochii celor care te iubesc, te face generos și plin de valoare. Iubește pentru a fi iubit și dăruiește pentru a avea. Iubirea te împlinește, te umple de energie și speranţă, te ușurează de griji și gânduri negative. Te calmează, te vindecă, te ghidează către ceea ce este pregătit pentru tine. Te aduce în punctul de fierbere al vieţii tale, te face să trăiești și să simţi emoţii și sentimente incerte, dar pline de pasiune. Iubirea te face să explodezi în mii de nuanţe și vise incredibile. Te face să crezi în promisiuni, să crezi în momentul prezent, să crezi în destin și într-o finalitate frumoasă. Iubirea, magie pură!

Inocenţă

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sat, 6 Dec 2014 06:49:00 -0800

Dă-mi umărul puternic, să îmi aşez obrazul,

Să-ţi simt în taina nopţii lăuntrica-ţi căldură,

Să simt vibrând în tine, dorinţi, pulsând grumazul,

Şi pasiuni ascunse, în ochi, cât şi pe gură.

Pe pieptul tau îmi lasă, un deget să înscrie,

În litere de-o palmă şi cratime mărunte,

Cuvinte ce de-o viaţă întârzie să vie,

Pe buzele-mi prea arse de patimi reţinute.

Sub bumbii de mătase, deschişi pe jumătate,

Să îmi presari cu palma, pe pieptu-mi rotunjit,

Fărâme de dorinţe, ca să-nţelegi, bărbate,

Că fierb în mine patimi, şi dorul de iubit.

Din buzele-ţi arzânde, să faci un rug fierbinte,

Din palmele-ţi pe trupu-mi, altar de sacrificii,

Să-mi mistui cu săruturi, până îţi ieşi din minte,

Cerinţe înfrânate şi îndelungi suplicii.

Nu există înălţimi de neatins...

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sat, 6 Dec 2014 05:52:00 -0800

Ceea ce trăiesc în lipsa ta, pare o lungă noapte întreruptă de fulgere, o aşteptare cenuşie şi nerăbdătoare, un etern crepuscul al dimineţii care începe odată cu primul telefon de la tine. Chiar şi apusurile par să aibă reflexele alburii şi delicate ale zorilor ce întârzie să apară. 

Vârsta noastră e singura vârstă înfumurată a vieţii, în care omul are viciul viril de-a lua de coarne toţi taurii care umblă cu pasul sprinten şi apăsat al cuceritorului de cetăţi. 

Pentru cei de vârsta noastră, totul trebuie trăit la maxim, trăit cu intensitate, deoarece drumul nostru este înainte, până la 120 de ani! Parcă aşa spuneai... 

Port în suflet aşteptări şi năzuinţe atât de măreţe şi încrederi atât de puternice, într-un sublim la îndemâna Lui şi într-o putere divină, încât realul aşa cum e, viaţa aşa cum se scurge ea, nu pot fi pentru mine decât palmele unor neîncetate dezminţiri. 

Atunci când ne-am întâlnit pentru prima oară, ţi-am ieşit înainte cu un gemantan plin de speranţe şi vise.

 Am văzut în tine un om cu sufletul bun, omenos, tandru, care ar fi vrut mereu să zâmbească, dar viaţa nu ţi-a oferit întodeauna această oportunitate. Privindu-mă în ochi, ai văzut o femeie cu care ai putea fi cel mai fericit bărbat din lume, iar eu, uitându-mă în ochii tăi, am văzut un bărbat sincer, care ştie ce-i respectul.

Paşaportul vieţii este respectul faţă de persoana de lângă tine. E şperaclul universal al tuturor căilor în care îţi poți face un renume, în care eşti calatogat ca OM.

Sper să fim împreună într-un viitor apropiat – aşa cum ai spus şi tu. „Nu există înălţimide neatins, ci numai aripi prea scurte.”(Giovanni Papini)

Ce-i făcut, rămâne făcut!

noreply@blogger.com (Georgeta) — Sat, 6 Dec 2014 05:16:00 -0800

Dimineața totul e liniștit, natura începe treptat să revină la viață, asemeni unui foc mocnit și lăsat de izbeliște. Soarele e incredibil de strălucitor și te orbește dacă te uiți la el. De atâta frumusețe poți să rămâi fără vedere, să-ți bei mințile sau chiar să te îneci într-un ocean de sentimente puternice.

Un vânt proaspăt de primăvară adie dinspre vest, iar părul meu blond se unduiește în bătaia lui, ca un vapor pe valurile mării înspumate. O lacrimă mi se prelinge imperceptibil pe obrazul fardat, dar gândurile-mi zboară departe, către alte zări, acolo unde trăieşti tu. Cu mâna stângă mă sprijin de scoarța unui copac bătrân, în timp ce cu mâna dreaptă ating din când în când albul rochiei mele de mătase. E liniște afară. Verdele frunzelor începe să se lumineze odată cu răsăritul, până ajunge la forma lui pură și perfectă. Nostalgic, stau cu coatele rezemată de pervazul ferestrei și privesc cum natura freamătă de viaţă. Mă cuprinde un somn! Mă uit la ceas - este deja ora 14. Mă prăbuşesc în pat şi adorm imediat. Ascunzându-ţi zâmbetul în spatele unui buchet de flori, chicotești și te uiţi la mine. Îmi pui buchetul în brațe, apoi mă mângâie încet pe părul moale, auriu.„Va fi bine, promit. Într-un final, totul va fi bine!...”- spui tu şi mă trezesc buimăcită. Mă uit în jurul meu şi mă întreb: ,,Când am avut timp să visez?”

Mă aşez la birou şi mă apuc să-ţi scriu, dar cu teama să nu fiu înţeleasă greşit. Mi-aş deschide iar sufletul, dar impactul cu ceea ce gânseşti tu ar fi mult prea puternic. Aş putea avea încredere în oameni, dar continui să fiu dezamăgită. Aş plânge, dar nu vreau să mă vezi lamentându-mă. Aş putea fi liberă, dar nu pot fugi nicăieri de dragostea pe care ţi-o port. Mă simt încătuşată de ea, la fel cum mă simt încătuşată de cei patru pereţi între care îmi duc zilele. Aş putea să nu mă mai complexez, să nu mai analizez atât de mult, viaţa asta. De acum încolo mă voi bucura mai mult de momentele unice din viaţa mea. Nu te poţi întoarce în timp, pentru a schimba ceva pe ici, pe colo... Ce-i făcut, rămâne făcut! Aş vrea să renunţ, să nu mai continui lupta cu ,,morile de vânt”, dar niciodată nu m-am dat în lături de la greutăţile vieţii, ci mereu le-am înfruntat şi-am câştigat.Aş vrea să dau vina pe cineva, dar asta ar însemna să nu mai fiu eu.

Ştiu că am o fire poetică și asta nu pentru că aș scrie poezii, ci pentru că-mi trăiesc viața în nostalgie, uneori cu tristețe, cu zbucium sufletesc, poate. Explicația nu o pot găsi decât în sentimentalismul acut de care sunt în stare și care mă obligă la trăirea intensă a tuturor clipelor.

În viață, orice se petrece o singură dată