Apoi Sorin Blejnar, șeful lui direct, ia o decizie la fel de cretină ca și gestul năvlegului: cică îl detașează pe năvleg la Abrud, unde, mai are rost să o spun?, strămoșii moților lui Iancu au sărit ca arși. Bun, nici cu sanctificarea lui Iancu nu sunt de acord, căci săracul a suferit defecțiuni majore pe parcursul vieții. Așa că nici cu extrema anti-năvleg nu sunt de acord, mai ales dacă e pe principii de alea istorico-revanșarde.

Să stăm o clipă să analizăm mintea înciotricată a lui Blejnar. Cel care, în imensa sa putere de înțelegere a istoriei româno-maghiare, a zis că așa trebe să îi dea o lecție năvlegului, să îl trimită în mijlocul moților. Și când facem acest exercițiu (scârbos, recunosc) de analiză, să ținem cont de faptul că e Blejnar face parte din tagma care ne guvernează. Și că, cel puțin la nivel teoretic, el ar trebui să aibă grijă să detensioneze lucrurile, să le rezolve, nu să le complice și să le inflameze.

Blejnar a procedat ca un manelist-valutist, care, enervat pe un alt manelist-valutist, vrea să îi dea o lecție nu ca să o învețe ăla, ci doar ca să arate că el e șef și că face ce vrea mușchii lui inghinali. Că strică mai mult decât repară, asta nu mai contează. Important e că face ce vrea el pe moșia pe care, din lipsă de altceva, o numește România.

E trist când ne conduc gherțoii…

1. E Vadim sau Boc acolo?

2. Având în vedere gherțoismul ludic al gestului, chiar mai contează cine e?

La urma urmei e chestie de probabilitate să existe printre politicieni și unii cu care să ieși la o bere și, de ce nu, să fii prieten. E drept că pentru a-ți da seama de asta trebuie să te apropii nițeluș de ei și să renunți la ochelarii de cal pe care generalizarea despre care vorbeam mai sus ți-i oferă pe tavă. Și să mai înțelegi că unii politicieni pur și simplu sunt altfel în viața reală dect îi vezi pe ecran, unii chair total diferiți (o schizofrenie cu care nu sunt de acord, dar pe care, totuși, o înțeleg).

Așa că înainte de a răspunde la întrebarea din titlu, v-aș pune o întrebare suplimentară: ați cunoscut vreodată cu adevărat un politician? Adică nu doar să schimbați câteva vorbe cu el, ci să stați ca lumea la povești. Pentru că, dacă ați făcut asta, parcă se schimbă nițeluș situația, nu-i așa?

Avem o întreagă paletă de nuanțe atunci când discutăm despre asta. Dar indiferent de cum îi spunem o constantă e evident: corupția lor e condamnabilă, a noastră e scuzabilă. Ei fură, noi încercăm să ne descurcăm. Ei sunt niște jegoși, noi doar niște amărâți care dacă nu ar face altfel ar muri, nu alta.

Șpaga e tot corupție, oricât încearcă să se amăgească cei care spun că a da o ciocolată unei tanti de la ghișeu e doar un gest de politețe. Faptul că unul fură de la bugetul de stat 1 miliard de euro sau că unul bagă 10 lei în buzunar la portarul de la spital este, în esență, același lucru. Diferența nu e de sumă, ci de posibilități, adică ăla cu 10 lei dacă ar fi, cumva, în postura celui care fură miliardul, ar cam face la fel.

Nu îmi răspundeți la întrebarea din titlu. Căci știu că nu aveți cum să ziceți că există așa ceva…

Băsescu e nemernic, Boc e un nemernic, Geoană e un nemernic, Ponta e un nemernic, Crin Antonescu e un nemernic, toți politicienii sunt niște nemernici. Numai noi, cei care îi facem pe ei nemernici suntem niște ne-nemernici, desigur.

Evident că nu e așa. Și că partea de nemerniceală a fiecăruia dintre cei menționați mai sus este direct proporțională cu gradul său de expunere mediatică. Altfel spus, cu cât îl vedem mai mult, cu atât e mai nemernic. Ei sunt nemernici pentru că noi nu putem fi în locul lor. Ei sunt nemernici, dacă vreți, prin reprezentare. Pentru că noi, cei ne-nemernici, i-am trims acolo.

Veți spune că așa e în democrație, trebuie să votam pe cineva să ne fie șef. Așa și este, e la mintea cocoșului. Ce e deranjant pentru noi ca națiune (așa fac și celelalte, dar asta e nația mea, io de ea vorbesc) este că de fiecare dată când mergem la vot noi nu punem ștampila pe nemernici. Ci pe oameni care ne fac să ne simțim încrezători, al căror nume îl scandăm, pe care îi idolatrizăm (dap, există și cazuri de astea…). Noi nu votăm niciodată niște nemernici, niciodată. Ei devin, nu-i așa, nemernici cu timpul. Noi i-am votat de buni, ce mama dracului…

Dar ăia bunii pe care i-am votat se schimbă. Și deodată, nici noi nu știm când, devin brusc nemernici. Și nu ne mai plac, nu îi mai simpatizăm. Și ajungem să-i urâm. Și să-i disprețuim. Pentru că, undeva în adâncul nostru, știm că noi suntem de vină că devin ceea ce devin, că noi suntem cei care i-am trimis acolo, care i-am făcut șefii noștri. Dar nu o să recunoaștem niciodată asta.

Nemernicul de politican are obligația de a fi nermernic la un moment dat în cariera politică. Îl obligă electoratul la asta. Pentru că nemernicia cu care este categorisit un poltician este invers proporțională cu sentimentul de vină pe care îl are alegătorul că l-a votat pe respectivul politician. Pentru că, nu-i așa, poporul nu greșește niciodată. El doar votează.