Cinicus Sapiens

To blame or not to blame THE SELFIE

noreply@blogger.com (Unknown) — Sun, 31 Jul 2022 08:23:00 +0000

De ceva zile imi umbla prin cap acest subiect. Da, nu prea are de ce sa se loveasca si de aici si postarea. Caci atunci cand nu ai de lucru, iti faci :))

Lumea in care traim se schimba. Si alaturi de ea, se schimba oamenii si, de ce nu, tehnologia. Nu mai suntem interesati de cuvinte, de comunicare, totul trebuie sa fie cat mai simplist cu putinta. Nimeni nu sta sa citeasca un text lung precum va fi acesta, lumea e interesata de instantanee. Poze. Imagini. Simple, usoare. Filmuletele fiind un pic mai greu de digereat dar totusi, nu sunt ca o carte. Asta e modul in care am inceput sa comunicam. Sa speram ca nu ajungem si mai rau, asta daca mai avem unde cobori mai jos de atat.

Nu ne mai intereseaza informatia, ci imaginea. Poza bine facuta face cat 1000 de cuvinte, nu-i asa? Poate sunt 1000 de cuvinte tampite.

Instagram ia amploare, Tiktok ia amploare. Textul? Hieroglife fara sens, de regula pozitionate deasupra a ceea ce este important. Era o vreme cand selfie-urile erau blamate, erau primul simptom al narcisismului. Acum, este la rang de arta - poza regizata.

Am cativa prieteni, fotografi de nunti. In cazul in care nu stiti, este o competitie acerba in lumea fotografilor de a prinde cea mai incitanta si inovativa imagine: verighete puse una peste alta pe blatul din baie, o poza facuta de un fotograf contorsionat sub mainile intinse ale mirilor care dau noroc cu sampanie, chipul ei mascat de o frunza in timp ce se uita cu jid la el, genul asta de fotografii. Si cinicul din mine isi inchipuie cum discuta 2 dupa 20 de ani de casatorie: hei, iti mai aduci aminte cand am dat noroc cu sampania si ai calcat pe cap fotograful, care era sub mainile noastre, incercand sa prinda poza asta? Vai, ce instantaneu al iubirii noastre! Uite cum ne-a prins! Nu m-as fi gandit cand ne-a zis sa stam nemiscati cu paharele intinse si s-a bagat sub noi, ca are intentia de a ne poza!

Da, selfie-urile erau blamate. Dar poza regizata, e cu totul altceva, nu? In mod clar, sunt cateva reguli. Nu te uiti la camera, fotograful nu exista. Te uiti in zare, pe profilul tau apare o umbra de palmier, nu cunoastem in ce mod magic s-a salvat pe un drive o astfel de imagine. Doar eram singuri, uitandu-ne inspre infinitul cerului albastru pictat de umbre de apus de soare. Singura explicatie?Vulturii astia! Cand vrei si tu sa ai un moment de solitudine, brusc apar si iti fac o poza pe care apoi ti-o trimit pe telefon ca sa o poti tu posta pe Insta!

Problema este ca pe tot Insta(gramul), nu e gram de Insta(ntanee).

"uita-te la mine, zambeste, ridica verigheta, nu, nu, un milimetru mai la stanga, tu fa-te ca o prinzi. Fa-te ca o iubesti, mai. Aruncam o esarfa, mireasa o prinde in timp ce un mar cade de deasupra iar ginerele prinde mireasa intinsa dupa esarfa".Epic! Arta! Iubire!

Iar, eu, cinicul din poveste, trebuie sa cred, uitandu-ma la aceste poze, ca au fost prinse fara veste, ce poveste frumoasa sugereaza si cata iubire mare, permanenta este intre doi oameni daca ei si cand sunt pozati facand lucruri simple, le fac impreuna. Astept cu interes, mireasa pe wc, instantaneu luat de jos, in timp ce se uita la verigheta. Aia e clar dragoste, mai! Pacat ca nu aveti chiar asa multa imaginatie....

Nu, nu mai e la moda selfie-ul. Vedeti voi, selfie-ul e regizat. Daca iti face altcineva o poza - evident, regizata, e altceva, alta mancare. Acum avem filmulete de tip tutorial, cum sa pozezi. Cum sa tii piciorul ca sa para ca ai fost prins in toiul actiunii numite mers. Avem tuturiale cum sa pozam sprijinindu-ne unul de altul cu mana la barbie, ca, doar, asta se intampla frecvent. De cate ori nu m-am intalnit cu cineva pe strada si am cazut peste omul respectiv, cu mana la falca? Zilnic mi se intampla.

De la un cinic: stiti ce e mai rau decat un selfie? O falsitate regizata, cu aere de instantaneu. Da, mai! Efectiv nu cred ca s-a intamplat sa fie un fotograf in jurul vostru, pregatit cu o camera, in timp ce faceti lucruri obisnuite. Ma trezesc in fiecare dimineata, ciufulita. Daca, Domane fereste, brusc apare langa mine un fotograf, reactia mea ar fi sa urlu ca nu stiu cum a intrat, nu sa ganguresc la camera. Iar daca voi sunteti atat de prosti incat sa credeti realitatea unei astfel de poze, atunci inteleg de ce sunt atat de explicite etichetele de pe haine.

Daca chemati fotograful sa va instantaneizeze in timp ce va aruncati de pe bloc, aveti un like!

Cand tot ce conteaza, aproape iti este luat

noreply@blogger.com (Unknown) — Sun, 09 May 2021 14:54:00 +0000

Asta e momentul. Asta e momentul in care iti dai seama care iti sunt prioritatile. Iti dai seama cat si ce ai face si cum ai lupta, daca ai avea cu cine.

Iti dai seama ca tot ce conteaza pentru tine, conteaza doar pentru tine. Iti dai seama ca spaima ta este luata ca un fel de isterie retrograda, probleme cu Mercur. Iti dai seama ca oricat te pedepsesti, oricate pacturi faci, nimic nu mai cumpara timp atunci cand nu mai este de dat.

Numeri minutele. Asa te pastrezi rational. Esti o furtuna intr-o mare de calm.

Te gandesti la tine din viitor, ce regrete ai avea? Te asiguri ca vor fi cat mai putine.

Traiesti si speri incordat, vrei sa fie bine dar totusi...e acel totusi care te ucide.

Adormi plangand si in vis urli la univers ca el gaseste de cuvinta sa iti faca rau, facand rau celor pe care tu ii iubesti. Continui sa speri ca asa ai auzit ca e bine, asa atragi energii pozitive.

Speri ca iubirea sa vindece. Speri ca a ta este suficienta.

Energii pozitive.

Sad

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 02 Mar 2021 20:17:00 +0000

Nimic nu se compara cu momentul acela cand te trezesti dimineata si ai o notificare care zice simplu: "tataie". Da, tataie...

Tot ce sunt si tot ce fac, te reprezinta, iti sunt omagiu. Ajung atat de rar la cimitir....dar nu acolo te afli matale. Ci in sufletul meu, in ceea ce zic si in tot ce realizez. Esti forta care ma ridica atunci cand cad, esti flacara din sufletul meu care se incapataneaza sa lumineze cu tot vantul si furtuna ce se ridica din praful ramas. De la matale am invatat sa fiu luptatoare si ooo, tataie, ce luptatoare am devenit...

Acum multi ani, in ziua asta, am simtit ce inseamna sa te simti singur. Si ce povara este asta pentru oricine, oricat de puternic crede ca este. Amintiri peste amintiri si tu esti unicul lor stapan. O clipa de neatentie si poate se sterge ceva...poate se deterioreaza.

Oamenii se impart in doua feluri, consider eu. Unii sunt ca hartia obisnuita si altii ca hartia pergament. Hartia pergament poate fi folosita din nou si din nou fiind reciclabila si extrem de versatila. A doua tipologie, hartia simpla, ramane impregnata. Nu se sterge, nu se curata, nu se recicleaza. In esenta, in lumea hartiilor si a oamenilor, este o hartie inutila. Ca om si ca hartie, e bine sa uiti tot ce te-a atins. Ca om si hartie e bine sa poti sa fii folositor din nou.

Cu toate acestea, nu as da nicio amintire de-a mea pe vreuna noua. Nu as renunta la nimic, nu as vrea sa fiu curata, neimpregnata, nemototolita. Nu stiu de unde vine aceasta incapatanare, aceasta mandrie absurda de hartie. Imi place sa cred ca nu am uitat nimic. Imi place sa cred ca ...

Imi place sa cred ca ai fi mandru de mine.

"Bunicul a parasit timpul ce invarte ceasul de pe noptiera. Nu a plecat definitiv, a luat doar un alt tren...

Va rog sa nu il uitati pe acest batran de 1003 luni, mandru posesor al celor 9 bloguri. Pana in ultima clipa am crezut ca se va face bine pentru ca asta am invatat de la el, prin puterea exemplului sau, sa fiu optimista intotdeauna."

Liberul arbitru

noreply@blogger.com (Unknown) — Sat, 01 Aug 2020 10:05:00 +0000

Aceasta poveste este despre un poet, astronaut si visator.
Intalnit intr-un moment in care ea nu mai credea in nimic, se saturase sa auda vorbe, falsitati, cuvinte frumoase dar goale de orice continut. Asa ca a ales ca de data asta continutul sa fie mai important ca forma, sa aleaga cu mintea si nu cu inima.
Inima era oricum in recuperare ca asa sunt inimile slabe. Cad, se ridica, schioapata apoi cad din nou...
A fost o perioada si o poveste cu atatea sfarsituri ca nici nu mai stiai unde te pozitionezi si pentru cat timp. Poate era mai bine sa nu se ciocneasca, poate era bine sa nu il deraieze de la cursul sau. Asta a fost ca o ciocnire de trenuri numai ca unul din acestea smulge pe al doilea de pe sine si zice: nu, tu vii cu mine!
Imi amintesc de plimbarea in parc, de discutii nesfarsite online, de cum a zis ca asteapta prezentarea cu jocurile anului cu telefonul la piept. Imi amintesc cum zicea ca il fac sa fie mai bun, cum a facut paste cu paine cu usturoi doar pentru ca am intrat intr-o discutie de bucatareala.
Imi amintesc de intrebarea ce inghetata iti place si de 'marry me'.
Imi amintesc de cum vorbeam atunci cand vorbeam si cum s-a schimbat asta incet-incet.
Imi amintesc de excursia la aquapark, de votul din bucuresti la fel cum imi amintesc de 100 km fara un cuvant. De transfagarasan. De cascada aia. De cum de abia se tinea dupa mine ca nu avea pic de conditie fizica. De cum am iesit din baie si era cu pisica in brate. Acela a fost momentul cand, nu stiu, am simtit ca il vreau alaturi. O mangaia. Si ea era fericita. Pisicile stiu mai multe ca oamenii...
Se spune ca intr-o relatie de succes, partenerii nu trebuie sa adoarma suparati unul pe altul, Poate aici a fost greseala, cine stie.
Imi amintesc de frustrarea din ce in ce mai mare ca tot ce conta pentru el era clipa de fata, imi amintesc de 'nu merge intre noi', imi amintesc de supararea ca vorbesc cu fostul prieten.
Care a fost inceputul sfarsitului?
Imi amintesc, ca de obicei, si ce a fost bine si ce a fost rau, intr-un amalgam fara sens.
Imi amintesc crizele de gelozie care ma indepartau. Mereu am fost libera...am sansa asta data de incapatanare, sa nu astept nimic de la nimeni, mai devreme sau mai tarziu, voi obtine totul singura.
Nu ma face nimic sa raman daca nu vreau. Nici bani, nici iubire declarata, nici minciuni, nici grija. Nici teama de singuratate. Nu, fiecare moment e o alegere constienta, o decizie de a ramane. Si e frumos cand poti sa zici ca raman pentru ca vreau sa stau, sa te am alaturi nu pentru ca astept, imi dai sau ma completezi cu ceva. Ci tu vii peste...
Am pierdut sirul despartirilor si impacarilor, am pierdut increderea ca exista loialitate, ca poti conta pe omul langa care stai ca va ramane. Mereu a fost o ciocnire intre raman pentru aceste motive, din partea sa si raman pentru ca vreau, din partea mea. Ramane pentru ca nu insel, gatesc bine, sunt simpatica, iubesc animalele, il iubeste pe ion al meu. Dar asta este atat de conditionat ca nu mai e iubire. Nu exista conditii in iubire. Si totusi, la sfarsit, ea a conditionat. Asa ca te intrebi... il iubea ea, oare?
Il iubea...
Il iubea pentru tot ce nu era ea. Optimist, lipsit de griji. Pentru cum dormea pe mana sa, pentru povesti, chiar de groaza fiind, pentru surprize. Dar il iubea si cand nu erau acestea. Il iubea pentru ca il iubea. Il iubea pentru ea daca ar fi fost doar ea. Ii era teama de viitor, in schimb. De faptul ca tot optimismul de pe lume nu te ajuta cand dai de greu. Cand dai de greu, nu fugi ci te infigi cu talpile in pamant si stai. Dar ai nevoie de pamant, de ceva stabil, nu poti sa-ti combati destinul cand stai pe nori.
Nu conteaza ce crede despre ea.
Adevarul nu il stie nici ea. Poate e un ghem de sensibilitati si frici imbracate in armura. Poate e un fier imbracat in catifea.
Oricum ar fi, conditionarea ramane conditionare si este detestabila intotdeauna, indiferent cine o face si cui. Ea a stiut cand s-a mutat ca totul s-a sfarsit, ca nu te poti astepta la o continuare, o a doua sansa. Nu cand tu nu ai oferi asta vreodata. Suntem datori sa asteptam sa fim masurati cu acelasi standard pe care ne incapatanam sa il impunem si altora.
A fost o conditionare, a fost un final. A fost ceva ce a simtit ca trebuie sa faca desi nu si-a dorit. A fost o decizie pe care a luat-o stiind ce pierde. Decizie asumata...una cu care se va impaca cu greu.
Poate nu o va face niciodata.
Cum mai poti sa vorbesti cu cineva pe care ai tradat? Si nu in sensul pueril si trupesc ci intr-un mod care tine de loialitate sufleteasca? Nu lasi om sau animal la greu, asa a crescut, asa a fost invatata.
Cum sa tradezi chiar ghemul acela de valori care sta adanc infipt in inima ta, care ti-a fost insuflat de mic copil?
Da, isi zice si aude des ca oricine te vrea, va face orice sa fie langa tine, va matura pe strazi, va pune gladiole, "orice" e un cuvant minuscul pentru ce ai face cand vrei ceva sau pe cineva. Dar un lucru ce il inveti este ca nu toti oamenii sunt ca tine. Si apoi daca acest "ca tine" descrie doar ceva ce erai in trecut? Ce asteptari sa ai cand nici tu nu le poti indeplini pe a altora? Poate el se astepta ca ea sa ramana langa el...
Sau daca acest "orice" funebru descrie doar o idee, un crez pe care nu il mai indeplinesti demult? Daca esti doar un pic mai catolic ca papa, fixezi standarde doar pentru altii nu si pentru tine?
Stiu ca nu este bine sa intri in definitii. Dar tot e greu. Tot doare...
Poate in timp va trece, va fi o poveste clasata asa cum a mai avut.
Pacat ca au facut atat de putine impreuna. Pacat ca nu au avut un concediu. Pacat ca nu a fost sa fie un viitor.

Imi aduc aminte de gogosi, imi aduc aminte de plasa cu dulciuri, imi aduc aminte de cidru baut seara.
Imi aduc aminte de tot si toate. Si l-am iubit. Oh, daca ar stii el cat de usor il puteam inlocui daca voiam. Dar femeile sunt cele care asteapta, barbatii sunt cei ce actioneaza. Femeile se retrag, barbatii pleaca. E in firea lucrurilor, banuiesc.
Nu am mai scris demult, de un an de fapt. Si nici acum nu scriu pentru el, o fac pentru mine.
Pentru ca sunt prea multe pe care trebuia sa le zic si daca nu le fac ceva, nu le astern undeva, imi vor ingreuna sufletul. Imi aduc aminte cand a plecat, una din dati. Imi aduc aminte ca a scris ca vine sa isi ia masa...de parca ma interesa pe mine.
Nu stie ca eu plangeam atunci. Am ajuns acasa, am gasit casa goala, Ion se uita intrebator...si aia a fost. Sper sa afle cand asta nu va mai conta. Cand au trecut atatea lacrimi pintre gene ca nu va mai conta ce a fost inaintea lor.

Am numit povestea asta liberul arbitru pentru ca asta este singurul lucru de ne este garantat. Ne facem rau cu mana noastra dar nu avem dreptul de a ne plange. Plangem si atat. Mergem mai departe.
Trebuia sa se intample ceva. Trebuia sa isi gaseasca un job ca sa fie stabil, trebuia sa nu mai fie intre noi liniste pentru ca nu se spun lucruri si acelea atarna de fiecare cuvant rostit.
Trebuia sa fim bine. Trebuia sa taca. Trebuia sa inteleaga ca tot ce simteam pentru el ma impiedicau sa merg mai departe, sa imi dau inima altcuiva. Dar apoi, cand altul pleaca, nu mai e alegerea ta. E mai usor asa, da.
Am facut multe greseli, am mai invatat o lectie. Dar sa fiu a naibii daca nu doare.
Nu dupa trecut plang eu ci pentru viitor.
Sa ne intalnim in parc, dam mana si sa ne dam seama ca ne vom rani reciproc.
Ca eu voi ramane pe o planeta prinsa intr-un vartej gravitational. Si el va zbura.
Trebuia sa stim, sa ne luam la revedere si sa mai vorbim din cand in cand.
Trebuia sa fie asa.

'Planeta vie' am scris-o intr-o seara, 17 august. Anul trecut. Peste 16 zile va trece un an. Atunci plecase pentru ca i-am zis ca nu mai functionam. De fapt, m-am asezat pe canapea, am asteptat sa imi dea atentie, sa lase jocul si sa zic ca nu functionam.
Zicea atunci ca am avut dreptate, ca se complacea in situatia respectiva. Ca o sa mearga pana la capatul pamantului si o sa faca sa fie bine.
Imi aduc aminte de cum adormeam la filme...cat de bine ma simteam sa ma lipesc de el si sa adorm. Cum ion venea sa stea pe el si apoi adormea langa noi. Cum simte Ionica tot ce simt eu...
Imi doresc sa fie fericit. Mai mult decat as vrea asta pentru mine.
Imi aduc aminte cand a explodat sau s-a ars tabloul electric. Imi aduc aminte ca faceam macaroane atunci. Care au iesit super naspa dupa ce au stat prea mult in cuptor.
Imi aduc aminte de clatite si cat s-a laudat cu ele. L-am iubit pe omul asta.
Nu pentru ceva anume. In ciuda a tot.

De ce imi e greu acum sa scriu? De ce?
O sa ii scriu si lui, sper sa ma razgandesc. Sa nu o fac, mai mult rau se intampla. Nu vreau asta. Poate merita sa stie ca a insemnat mai mult decat crede. Poate ar fi bine sa las lucrurile asa. Nu stiu, mereu am actionat din impuls. Nu stiu unde ma va duce asta.
E trist sa realizezi ca am stat mai mult despartiti decat impreuna.

Visam ca vom plimba cainele impreuna, ca vom gati impreuna. Ca ne vom uita la filme.
Poate daca trece timpul, voi uita.

Fericirea nu e garantata de nimeni si nimic. Mereu avem liberul arbitru de a alege sa fim nefericiti.

Vreau...

noreply@blogger.com (Unknown) — Mon, 07 Oct 2019 18:22:00 +0000

Sa simt cum soarele ma mangaie si imi incalzeste sangele. Cum sufletul mi se intinde pana la rupere ca sa cuprinda cat mai multa caldura, viata, fericire.
Sa pot inmagazina toate acestea pentru timpuri mai putin generoase dar extraordinar de geroase. Mhm, iarna, la tine ma refer!

In vechime, varsta era calculata in numarul de ierni carora le-ai supravietuit si asta pentru ca e o caracteristica umana sa te raportezi mai mult la elemente negative, cumpene peste care treci, momente triste. Pentru ca iarna - cu tot ce implica ea, noroi, vant si frig- este un anotimp trist.

Undeva in trecutul meu am decis ca nu ma multumeste sistemul asta anost de calculare a varstei asa ca am adoptat un altul. Vreau sa imi numar viata in experiente, in lucruri noi, in mancaruri incercate, in vise indeplinite, in vacante boeme sau incitante. Stiti voi... Lucrurile de se intampla vara.

Timpul, my dear friends, voi alegeti cum sa il calculati.

Dupa bataia ceasului sau a inimii voastre.

Alegeti cu atentie si aveti grija sa nu ajungeti batrani fara povesti.

Ce vor barbatii

noreply@blogger.com (Unknown) — Mon, 06 Nov 2017 08:00:00 +0000

Si ce vor pana la urma barbatii? Cam greu de raspuns la intrebarea asta...cel mult poti sa afli ce nu vor si apoi, prin absenta, sa-ti dai seama si de restul.

1. Nu vor femei inteligente. Este ok sa ai cu cine discuta o idee dar pentru asta exista prietenii de-o bauta sau amaratul ala care e sunat de fiecare data cand dai de greu. Dar de la femeia de le este alaturi nu vor si nici nu le plac manifestarile de inteligenta. Mai bine una care sa se inchine cand aude fraze mai lungi de 2 propozitii sau care, prin comparatie, face noaptea sa para luminata. Una care sa se uite la tine ca la extraterestru doar pentru ca stii sa duci lingura la gura. Sau cum ar zice radio Everan, barbatii vor o femeie care este inteligenta doar daca citeaza pe Iorga.

2. Nu vor femei independente. Barbatii sunt carnivori prin natura lor, apreciaza puiul sub orice forme.
De ce independenta cand poti sa ai pe una care literlamente ti-ar pupa urmele talpilor? Care nu te scoate din puiu' ursu' cutu' pisi' si restul patrupedelor. Creste inima in tine sa stii ca esti cutu cuiva, nu? Vorba aia, te-a facut mama om ca sa ajungi puiut.

Discutam despre asta cu un prieten bun. Despre cat de nasol este sa fii femeie independenta in zilele noastre. Nasol dintr-o singura perspectiva, sa ne intelegem - aceea a relatiilor. O femeie care nu are nevoie de ajutor isi gaseste cu greu un partener. Femeia independenta, in timp, are sanse de a-l emascula pe domnul gasit. E o chestie straveche - barbatul se simte barbat numai daca iti aduce un hoit ucis la tine acasa si nu, ca il trimiti tu la kaufland sa cumpere PUI congelat, nu se pune.

3. Nu vor femei sincere. Fereasca de asa ceva! Da-o naiba de sinceritate, cand a ajutat la ceva? Traim si murim. Intre timp, hai sa (ne) mintim. De ce sa ai langa tine o femeie care are momente cand nu te place si nu se sfieste sa o spuna?

4. Nu vor femei care isi stiu valoarea. Pentru ca automat si ei trebuie sa se ridice la nivelul stachetei si de multe ori nu pot face asta de burta.

5. Nu vor femei cu memorie. Asta e probabil urmatorul lucru care trebuie sa dispara in urmatoarea etapa de evolutie, alaturi de apendice. Nu este bine sa tii minte si nici sa strigi in gura mare ce iti amintesti. Bine, noroc ca memoria nu joaca un rol prea important in viata majoritatii femeilor. Multe se pregatesc pentru maternitate si este o chestie imperativa sa fie uituce. Altfel, ciuciu sa se atinga norma de 2.3 copii/femeie.

Asa cum spuneam, prin absenta iti poti da seama de ce vor barbatii de la o femeie.
Norocul lor este ca majoritatea damelor se nasc cu atributele respective by default si nu necesita schimbari ulterioare.
Cele de mai sus sunt valabile pentru barbatii slabi. Cei care merita exact ce au si nimic mai mult. Cei carora li se pare interesant sa aiba o relatie nu cei care au o relatie cu cineva interesant. Si, da, exista o diferenta.

Stau sa indur ca de-aia m-am nascut roman

noreply@blogger.com (Unknown) — Fri, 08 Sep 2017 13:00:00 +0000

Romanul s-a nascut poet. Dupa, valorificand anii petrecuti acasa si educatia primita vertical, devine roman cu adevarat - adica martir.
Istoria noastra e plina de astfel de exemple: inveti de mic ca nu e bine sa-ti tii capul sus ca altfel sabia ti-l taie, inveti ca esti aici pentru ca inaintasii tai au alergat ca bezmeticii prin paduri si s-au ascuns de turci. Inveti ca nu e bine sa lupti ci sa cedezi- ca banca cand se aseaza prostul pe ea.

Afli cu stupoare ca vorba dulce, mult aduce dar, ca un facut, tie nu iti aduce nimic -doar reclama de pupincXXX.
Inveti de mic sa fii modest, bun, sa te gandesti la aproapele tau (notiune restransa, nu?), sa lasi de la tine, sa fii de toate numai invingator, nu.
Pentru o natie care se bucura de orice succes al reprezentantilor lor (bineinteles, cu moderatie ca-I mai dragut) suntem extraordinar de zgarciti cu reusitele noastre. In paranteza fie spus, cum ar fi sa avem in mintea noastra o tribuna plina de suporteri care urla entuziasmati: "Bine maaaa, Georgica, maaaa!".
Ne-a ramas intiparita ca o marca ideea de "sacrificiu". Ne ascundem dupa asta pentru a ne justifica neputinta de a ne indeplini putinele visuri pe care le avem. Si, dupa nenumarate planuri care nu duc nicaieri si nu se concretizeaza, pricepem si noi care ne este menirea, adica sa nu visam deloc.

NU. Va spun ceva, chiar si destinul oboseste sa se lupte contra celor ce nu renunta. Vreti ceva? Ganditi-va bine dinainte ce ati face pentru, ce limite aveti. Si dupa ce v-ati gandit bine, dati-i inainte.
Fiti sinceri cu ceilalti, fiti sinceri cu voi. Da, posibil sa jigniti caractere mai slabe, posibil sa regretati dupa. Daca aveati cumva certitudinea ca va e bine acum, nu mai citeati acest paragraf cu rol de pregatire pentru lupta. Dar cum l-ati citit, e clar ca asta vreti, ca binele de-l simtiti e doar o impresie si undeva, sub zeci de mii de straturi de umilinta si modestie, se ascunde in voi un luptator. Sau, pe romaneste, un Halep.
Iar ca sfaturi utile...

1.Nu va multumiti niciodata cu ceea ce va este dat. Si nici nu multumiti daca este vorba doar de-o afacere. In lumea asta nu primesti nimic pe gratis. Nu are sens sa multumesti, nu vei primi niciun "mersi" (sau merci pentru semidocti) cand ti se cere sa dai inapoi.

2.Nu credeti niciodata promisiunile pe care vi le fac altii. Isi vad doar interesul. Ca sa parafrazez o doctrina, un mod de viata, daca ascultati de acest sfat este posibil sa fiti placut surprinsi. Sau pregatiti pentru ceea ce urmeaza. Oricum ar fi, sunteti castigatori.

3.Nu contati niciodata pe nimeni. Da, este ok sa primesti ajutor dar invatati-va sa contati pe voi cel mai mult. Faceti exercitii de imaginatie privind modul in care puteti sa rezolvati o problema. Daca v-ati invatat cu delegarea, sunteti neajutorati ca niste pui. Eii, o chestie de ar trebui sa o stiti. Pe zi sunt consumate aproape 300 de milioane de kg de pui. Vreti sa fiti pui?
Madamele, in general, doresc sa construiasca aceasta imagine. Uite, cat de neajutorata sunt, vino to barbat bine si ajuta-ma! Prostii cad in capcana. Prostii modesti. Restul isi cumpara pui de la KFC.

4.Nu trebuie sa va intereseze parerea altora. Nu conteaza ce cred altii, este irelevant. Nu le place, foarte bine. Le place, foarte bine. Daca ajungi sa te schimbi pentru a place fiecarui om intalnit, o sa ajungi sa nu te mai recunosti. Si, in plus, nu o sa placi celor ce nu le place ceea ce ii place celui ce te-a schimbat. Complicat, asa-i? Cel mai simplu este sa ramai autentic. Pe mine nu ma deranjeaza sa cunosc oamenii care nu ma plac. Asta cand se manifesta ei pentru ca eu de ce as intreba cand, in definitiv, nici ca-mi pasa? Imi place sa-i cunosc pentru ca, de multe ori, ai parte de o reactie mai autentica din partea cuiva care nu te place. Pentru ca e mai greu de disimulat nemultumirea fata de cat de usor e multumirea.
Cui ii pasa de parerea altora este si cel mai usor de manevrat. Este usor de jignit pentru ca ii pasa.

5. Fiti dur. Nu va jenati sa cereti drepturile voastre. Nu va jenati sa cereti explicatii sau sa nu urmati "ordine". Si aici as avea un mic comentariu ca ma uit la multe filme. Daca, sa zicem, te uiti si tu, cu siguranta ai prins vreo scena in care unul prins de criminal urla catre partenera " fugi!!!" si aia sta sa intrebe "da' de ce? stai putin, ce s-a intamplat?". In timpul asta tu, telespectator prins de actiune, iti vine sa o iei la suturi. Deci nu cereti explicatii daca va urmareste unul cu bormasina sau satarul prin padure. Atunci fugiti. In rest, cereti explicatii si nu va multumiti cu raspunsuri gen "pentru ca asa trebuie". Nu trebuie nimic daca nu vreti voi sa trebuie.

Par sfaturi dure? Nu sunt. Alternativa este sa va multumiti sa va (in)cante Anton Pann pe versurile lui Andrei Mureseanu.
Cum spuneam, alegerea va apartine.

Cine? Eu? Poate tu

noreply@blogger.com (Unknown) — Wed, 23 Aug 2017 13:41:00 +0000

Prin natura profesiei stau mult pe site-urile de joburi, retele profesionale si, de ce nu, retele de socializare. Oricum, ca vrei sau nu vrei, stand in mediul asta online esti automat aglomerat vizual de tot felul de prototipuri umane (parca fiinte e prea mult spus). Astazi vom vorbi de prototipul "0 personalitate" sau aceia care nu au o individualitate, cel mult sunt umbre de copaci, linii ajutatoare sau spatii intre cuvinte.

Inainte, pe vremurile in care existau sate si erau si locuite, prototipul de care vorbesc se prezenta intotdeauna cu "sunt al lui/a lui". La oras, erai doamna dr. ing. X-ulescu si asta automat te facea si doctor si inginer alaturi de barbatul caruia ii apartineai.

Azi le vezi este tot, poze de profil comun, eu cu tine, tu cu mine -sa moara de ciuda altii ca uite ce profil de "a lu' X" am eu. Vezi femei alaturi de barbati ranjind fericite de parca ar fi castigat o capita de fan la loto 6 cai frumosi. Le vezi alaturi de copii in poza de profil pentru ca deh, sa stie omul ca ai fost tu a lu' pana ai conceput si tu un a lu', ocazie cu care ai promovat de la prefix la suffix.
Si, da, le vezi pe site-urile de joburi, in poze alaturi de barbati si bineinteles, tu ca om de Resurse Umane, te distrezi si aproape iti vine sa suni si sa intrebi daca la angajare vin direct doi sau cat e pachetu'?

Dragilor si dragelor, profilul de Facebook, profilul de LinkedIn si cel de pe site-urile de joburi sunt profilurile voastre. Poate acest pronume posesiv este prea complicat pentru voi, stiu si eu daca va mai amintit ca asta e pronumele care nu are forma proprie la persoana a III a plural? Ei bine, voi nu aveti forma proprie la nicio persoana. Sau nu la a voastra, cel putin.
Ca-ti pui poza de profil cu hubby/iubby/tutu/frumoasa mea/minunea vietii lu' adrian, nu demonstrezi ca va iubiti patenerii si copiii ci doar ca nu ati invatat sa va iubiti pe voi. Daca aveti nevoie de o asociere "sanatoasa" ca sa va simtiti valorosi inseamna ca undeva, pe undeva, stima de sine se apropie vertiginos de zero absolut.
Da, poti sa minti ca ti-ai pus poza ca sa demonstrezi cat de mult tii la o persoana. Serios? Daca tii la persoana aia, vrei ce-I mai bun pentru ea si in acest caz concret, nu esti tu acel ceva. Din contra.
Ipotetic vorbind, daca stii ca nu ai personalitate si esti nul ca valoare, cand iti pui o astfel de poza de profil nu faci decat sa te vinzi pe tine, nu relatia ta si clar nu omul alaturi de care te-ai pozat.
Hai sa fim sinceri. Nu ne punem poza cu Taj Mahalul ca sa demonstram cat de mult iubim religia hindusa. E modul nostru de a ne lauda ca am fost acolo, uite ce valori suntem pentru asemenea reusite. Am bani, am si valoare, merg cu avionul, vizitez, sunt cel mai tare.
Nu am nimic cu asta, Taj Mahalul e Taj Mahal dar omul e om.
Idee de cadouri pentru parteneri: bilet tip abonament la toate muzeele de ceara. Cate o personalitate pe zi in poza de profil. Wow! Mind-blowing.
Idee pentru prototip: Castigati o personalitate.

P.S. Poza alaturata este de pe Bestjobs.

To be or not to be familie sau studiu de caz asupra sanatatii mintale si emotionale a coalitiilor

noreply@blogger.com (Unknown) — Mon, 22 May 2017 15:06:00 +0000

Subiectul zilei: de ce te priveste pe tine ce fac altii in dormitor? Cum poti sa reduci un sentiment la o notiune si notiunea la doua genuri antagonice? Si sa faci asta lege chiar?

Familie e cine vrei tu sa fie. Familie e mama si sora mea – nu mai avem barbati in uniunea/amicareala asta a noastra. Bine, noi suntem norocoase ca la baza relatiei de prietenie dintre noi, a stat o uniune intre un barbat si o femeie. Adevarat, o alta femeie si-a dorit sa se unifice cu acelasi barbat si atunci, in impas, noi ne-am desfiintat. Acum stiu mai bine – fiind deja o familie intemeiata, era ok sa traim si in 5.

Poate ajungem sa ne oblige sa avem un SRL- Situatie Relationala Legalizata ca asa nu putem sta. Din ce stiu eu, mama nu mai vrea barbati ca I s-a acrit de uniuni traditionale. Dar, cum zice elnglezul, e posibil sa “take one for the team”.

In scopul identificarii bubelor restrictionarii familiei la ceva atat de structural, hai sa prezentam cateva cazuri. Pentru usurinta, in coltul din dreapta sta Ion si in stanga sta Maria, fosta parte familiala, actualmente posibil amica.

Totul se rezuma la urmatoarea intrebare: odata pierdute anumite calitatti din definitie, esti sau nu familie? Daca nu, totul e bine. Inseamna ca odata intemeiata familia, pot aparea terti, uniuni, amante si amanti si schimbari de gen.

Daca da, avem ceva probleme J

1. 1. Ion si Maria au un copil dar nu sunt casatoriti. Se poate propune ca lege aditionala sa obligam pe Ion si Maria sa se casatoreasca astfel nu pot avea copii. Si daca ii fac? Ei bine, ii declaram nuli.

2. 2. Ion si Maria sunt casatoriti. Maria nu poate sa faca copii. Dar notiunea de familie se intemeiaza pe dreptul si indatorirea de parinte deci nu au cum sa fie o familie in sensul traditional pana nu au si asa ceva. Cum? Ii priveste. Suntem deschisi la alternative (a se citi – Ion, iata numarul de tel al Anei: 0000 XXX XX).

3. 3. Ion doreste sa divorteze de Maria dupa ce a cunoscut-o pe Ana cu care pare ca ar avea mai multe sanse de a se intemeia. Per ar contrario fata de cum este definitia, familia este desfiintata prin “liber consimtire” din partea ambilor soti. Ion doreste dar nu poate avea. Ana vine si traieste cu Ion si Maria.

4. 4. Ion1 si Ion2 vor sa adopte. Ionii pot adopta doar ca de fatada Ion1 sau Ion2 se unifica cu Maria. Traiesc bine-mersi intr-un duplex. Ion1 si Ion2 adopta ulterior copilul lui Ion si Maria din exemplu 1.

Pluralul din definitie exclude casatoriile din care rezulta un singur copil: “dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. Ai un singur copil? Sanatate! Du-te la gara, sari in primul tren si cauta-ti adapost intr-o tara normala. Pai daca dorim sa fim exclusivisti, hai sa o facem pana la capat.

7. 5. Ion si Maria sunt casatoriti. Apoi Ion decide ca ar vrea sa devina Ioana. Acum, conform ramurii de decizie pe care ne aflam, exista o familie pana nu mai exista una. Termina Ion/Ioana tratamentul hormonal, se termina si familia. Si cred ca e mai ieftin ca divortul.

9. 6. Ion si Maria divorteaza si apoi se casatoresc cu terti. Gigel face parte din 2 familii diferite. Familia 1 este axata pe cresterea lui Gigel, oferind 3 portii de vitamine si fructe zilnic. Familia 2 este centrata pe educatia si instruirea lui Gigel. Nu se cunoaste soarta acestuia.

Oricum, daca tot dorim specificatii de gen in legile statului, ar fi o provocare sa se ajunga la:

- Definitia femeii. Greutate, cate ovare si restul adiacentelor.

- Definitia barbatului. Fara sa fiu rea, sa ridicam un pahar in urmatoarea seara “in familie”, gandindu-ne cum familia pacientului lui Ciomu si-a pierdut un alt membru J

Pentru ca toate aceste cazuri care, repet, trebuiau dezbatute intr-o “coalitie”, sa nu existe sis a fie preintampinate orice fel de interpretari, iata cum ar trebui modificata legea:

„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, care in urma unui raport sexual intre ei concept un numar variabil, dar nu mai putin de 1, de urmasi de gen masculin si/sau feminin – egal tratati. Femeia si barbatul trebuie sa ramana in deplinatatate functiilor biologice pe parcursul desfasurarii programului familial, fara a exista schimbari de rol/sex/statut marital. Este permisa integrarea unui amante sau amant doar dupa intemeierea initiala.

* Norme de reglementare vor fi create ulterior, impreuna cu Uniunea APPQS si organul de control OODRT.

Pe parcusul desfasurarii programului familial, pana la integrarea completa a urmasilor (dar nu mai putin de 1) in alte unitati familiale, barbatul si femeia sunt obligati sa instruiasca si sa asigure confortul necesar dezvoltarii urmasilor (nu mai putin de 1) in randul unui gen sexual.

Inutilitate

noreply@blogger.com (Unknown) — Wed, 05 Apr 2017 13:33:00 +0000

Din ce in ce mai des in ultimul timp, imi aduc aminte de o faza din serialul de desene Familia Simpson - genul acela de lucru pe care il remarcam doar atunci cand il vedem caricaturizat :))

In fine, ca sa revin, in aceasta faza de care imi tot reamintesc 2 simpsonieni plimba un geam. Il feresc de cel putin 4 pericole -sa nu se sparga, sa ne intelegem- apoi il arunca intr-o gramada de gunoi.
Iar ca exemple din viata de zi cu zi:
- o tipa care isi parcheaza masina pe linia de tramvai ca sa fie aproape de sala de sport unde se duce sa foloseasca pista de alergat;
- un tip care mananca numai cruditati dar fumeaza;
- persoana cu obezitate morbida care se teme ca se ingrasa de la o prajitura. Asta dupa ce a manacat 3 feluri principale si 2 paini;
- femeile care iubesc florile pentru ca asta li se pare lor ca da bine in termeni de comuniune cu natura, gingasie si frumusete. Le rup pe oriunde le gasesc si le pun in glastre;
- nationalistii convinsi care de abia asteapta sa insele Statul - pentru ca, nu-i asa, ala nu reprezinta poporul si nici tara;

Un singur cuvant poate descrie ce e mai sus - si, nu, nu e prostie. Doar inutilitate.

M-am hotarat...

noreply@blogger.com (Unknown) — Fri, 22 Jul 2016 22:03:00 +0000

Moarte, a vieții umbră străvezie

Ascultă azi durerea mea târzie…

Vreau să iți spun o vorbă, două

Ne știm de mult noi, amândouă…

Apari mai des când eu zâmbesc,

Și pleci cu tot ce încă mai iubesc.

Îmi datorezi o clipă de tacere,

Și m-am decis că ți-o pot cere.

Mi-ai luat atâția oameni dragi

Nu știu...nu știu cum îi atragi.

M-am hotărât să-ți cer să pleci,

Privirea ta să n-o mai văd în veci.

Lasă-mi clipele și oamenii rămași

Altfel, promit, vom fi vrăjmași!

M-am hotărât să-ți cer să pleci,

Să nu-ți mai aud șoaptele seci,

Promit să uit cum e să râzi,

Dacă-i feresc de ochii tăi hâzi.

M-am hotărât să-ți cer să pleci,

Să nu-ți mai simt umbrele reci.

Voi înceta să sper, să mai aștept,

Dar lasă-le inima să bată-n piept.

M-am hotarat să-ți cer sa pleci

Cu al tău etern parfum de lileci,

De sentimente iti jur că mă dezic,

Sa-mi iei alt suflet, ție iți interzic!

De vrei să ma asculți acum,

Să ne urmăm al nostru drum...

De nu...

Te voi ucide moarte, voi face o încercare,

Să te scufund de-a pururi în veșnică uitare.

Hello..again

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 12 Jul 2016 18:31:00 +0000

Nu am mai intrat pe blog de ceva vreme, din octombrie anul trecut daca e sa ma iau dupa data ultimei postari :)

Am adaugat tot ce am scris si mi s-a parut relevant si acum, la a doua citire. Restul e can-can :)

La revedere

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 12 Jul 2016 18:29:00 +0000

Aceasta poezie am dedicat-o bunicului meu.

Din suflet, tataie, pentru tine...

Suflet drag şi mult iubit,
Ai plecat, ne-ai părăsit,
Regăsind pe altcineva,
Care dorul tău-l avea.
Mi-aş dori să fii cu mine,
Să îmi spui că va fi bine...

Chiar şi dacă nu mai eşti,
Tu în suflet îmi trăieşti,
Şi de acolo n-ai să pleci,
Căci vei locui pe veci.
Nu ca simplu lut de vară,
Ci senin, făr’ de povară...

Suntem pe al tău drum,
Mi se spune des acum.
Pentru toţi e un sfârşit
Aşa cum ne-a fost ursit.
Dar eu ştiu...daca vroiai,
Tu pe moarte o infrangeai.

Omul este ca un vrej,
În al vieţii val-vârtej...
Turn, regină şi nebun,
Aruncaţi într-un ceaun,
Râde soarta şi destinul...
De-al nostru chin continuu.

Dorul mi-este ca un spin,
Amintirea-ţi, un suspin.
Tristeţea e armură grea,
Topită peste pielea mea.
Mă tot gândesc adesea...
Ca mi-a ramas doar ea"

"Trecem noi si peste asta!"(C.M.)

Testele de autocunoastere

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 12 Jul 2016 18:28:00 +0000

Daa, duminica e o zi dedicata talentului literar. Cine il are si l-a folosit toata saptamana – sta si il lasa se odihneasca. Cine nu il are pentru ca l-a pierdut sau nu i-a apartinut niciodata, in speta -eu, foloseste aceasta zi speciala pentru vesnica-I pomenire intru neexistenta sa.

Subiectul care mi-a retinut atentia de aceasta data: testele de autocunostere. Sunt un trend care tot speram ca dispare, cum s-a vestejit folosirea indemnului “fii ca Ion” in timp ce te striga unul “Baa, Cristi”. Cred ca sunt mii de astfel de “teste”, cu subiecte ce frizeaza ridicolul. “Iti plac cartofii prajiti?”, “Cand te impiedici, cazi?”. Adevarul e ca niciodata nu poti stii, cel putin pana nu treci testul. Cum nu stii daca esti inalta sau scunda, daca vorbesti mult sau putin –sunt detalii care poate iti scapa daca nu ai avut timp sa te familiarizezi cu propria persoana.

Celor care simt des nevoia de a completa un astfel de test, cred ca le-ar fi folositoare urmatoarea reteta: se ia fotoliu, se adauga psiholog, se agita bine sub o ora sau macar pana apar bule si apoi lasi amestecul la dospit dupa caz si necesitatii, il coci la lumina ultravioleta a neuronului si apoi savurezi rezultatul. :)

Enjoy!

P.S. sper sa nu se simta nevoia de a o completa un test pentru a decide daca iti plac fotoliile din piele sau cele de plus.

Stânca

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 12 Jul 2016 18:27:00 +0000

Lângă stânca rece a sufletului meu
S-a cuibărit o pană pierdută de arheu.
Un simţământ se naşte in piatra ce sunt eu:
-Ce vrei tu, pană, spre ce zburai,
Când liberă erai, încotro te îndreptai?
Îmi cer umile scuze că nemişcarea mea
Ţi-a frânt speranţa de a gasi acel ceva
De-l căutai...
În jurul meu adesea se cântă cu jale,
Despre un loc ce viata ţi-l aşează în cale,
Unde nu este durere, nici suspin, nici întristare..
Ce seamănă asta cu groaznica nemişcare!
Nu ştiu cei ce cântă că nu asta îşi doresc,
Iar traiul lor mărunt mă face să gândesc...
Să simt, aş vrea, tristeţe şi durere
Căci viaţa vine în dar alăturea de ele.
Şi doar pene rătăcite prinse în joc de vânt,
Mă mai găsesc pe mine, pe frunze şi pământ.
Dacă aş putea să suflu, te-aş ajuta să pleci.
Dar poate vântul mă poate asculta,
De-i cer să vină să te ia...
-Vânt de iarnă, vânt de iarnă,
Răscoleşti totul prin preajmă,
Nu mă poţi mişca pe mine,
Dar, te rog, în mâna ta,
Poartă pana până unde-o vrea,
Poart-o către ceruri albastre,
Către soare şi izvoare
Către viaţă şi dogoare...”
Aşa s-a rugat piatra, în nemişcarea sa...

Se duce, zboară pana pe oftatul cine ştie cărui zeu,
Şi piatra cade în nemişcare, aşa cum a fost mereu.

Gaslighting

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 12 Jul 2016 18:26:00 +0000

Gaslighting este un termen folosit in psihologie pentru a desemna o serie de actiuni manipulative prin care o persoana este determinata sa -si pune la indoiala perceptia si prin urmare, propria realitate.

Denumirea privine din titlul unei piese de teatru din anii 40 in care un sot incearca si reuseste sa-si convinga sotia si anturajul de incapacitatea ei de a vedea corect realitatea. In piesa, sotul modifica des mici elemente din mediul inconjurator pe care apoi le neaga vehement. Spre exemplu, micsoreaza lumina lampilor din casa –de aici si titlul- si apoi sustine ca asa au fost de la inceput.

Sunt mici distorsuni ale realitatii folosite atat de des si cu atat de multa convingere incat subiectul, cel manipulat, ii ramane in fapt o singura optiune: sa creada ca judecata sa (bazata pe informatia oferita de simturi) este gresita si astfel sa se increada in descrierea oferita de manipulator. Implica un grad de afectivitate in sensul ca vei crede mai usor ceea ce iti spune o persoana care iti place si pe care o admiri. Distonanta congnitiva trebuie rezolvata pentru a recapata echilibru psihic: ai gresit initial cand ai acordat incredere manipulatorului sau gresesti acum cand te bazezi pe simturile tale?

Este folosita cu destul succes ca si tehnica de marketing – o simpla analiza iti va spune care sunt personalitatile admirate de grupul tinta. In 7 din 10 cazuri vei cumpara ce iti recomanda – mai mult chiar, vei si crede ca functioneaza J

Totusi tin sa va spun ca parul vostru oricum se va rupe, dintii nu va sclipesc ca diamantul si in niciun caz nu profiti de viata daca iti faci abonament la Vodafone. Aaa si margarina tot plina de E-uri ramane. Doar ca sa stiti…

Ultimul cuvant

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 12 Jul 2016 18:25:00 +0000

Am cerut vieţii o poveste
Şi astrele mi-au dat de veste
Că voi avea ce îmi doresc...
Destinul deci, să mi-l trăiesc.

Povestea nu avea sfârşit
Aşa că, nehotărât fiind,
Am aruncat-o la gunoi...
Am aruncat şi multe foi.

Dar ce-mi păsa?
Nu o simteam ca fiind
Povestea mea...

În timp ce anii tot mai grei
Pe față îmi brăzdau alei,
Am început umil să cred
Că am aruncat-o fără sens.
Dar sunt şi eu om...
Nu vreau şi chiar urăsc
Greşeala să o recunosc.

Când viaţa a început să ceară
M-am mai rugat de astre iară
Ca nicicând, a mea chemare
Nu a avut nicio urmare...
Aşa că am luat povestea altcuiva.
Un altul care nu şi-o mai dorea.

Îi ştiu sfarsitul,
Îl şi simt,
Încerc să-l mint,
Să-l fac să fugă,
Dar mereu, mereu...
Îmi e pe urmă.

Chick lit

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 12 Jul 2016 08:08:00 +0000

Intodeauna ma amuz cand citesc articole chick-lit, cu indemnele lor stupide: iubiti femeile cinstite, iubiti doamnele, poarta-te bine cu iubita ta, mancati fibre, s.a.m.d. Nu le citesc decat atunci cand sunt foarte plictisita si doar pentru a-mi pune imaginatia la incercare, sa intuiesc ce problema existentiala a condus la dezvoltarea indemnului defulat in minunatul articol de buzunar.

Aaa, ca nu ti-a zis buna dimineata pe un ton voios de pionier ce canta imnul patriei ci doar a mormait ceva? Ca nu ti-a acordat atentia pe care o meriti atunci cand treci prin tragicele momente in care ti se rupe o unghie? Ca e om si mai are si defecte ca deh, nu toti pot sa planga cu tine cand nu iti mai vine nu stiu ce rochie? Asa e viata… nu iti mai vine pentru ca te-ai ingrasat, de aia, nu pentru ca talentul literar si sensibilitatea unui suflet mare incap doar intr-un trup la fel de mare.

Nu pot sa inteleg scopul lor, cred ca asta e problema. Imi imaginez cum un tip citeste un articol in care se demonstreaza stiintific cat de gresita i-a fost atitudinea si brusc, are o revelatie si devine tot ce-si doreste o femeie. Si poftim acum problema. Pentru ca, multe ori, ce isi doreste una isi doresc si alte 2-3. Si uite asa de la un articol maruntel de tipul : “nu fi magar”, ajungi la unul in care indemni sa iubeasca o doamna… cam pe aici se incurca treburile si devin din ce in ce mai personale: iubeste-o pe aia de ti-a fost alaturi, apoi pe aia care ti-a iertat nu stiu ce escapada, apoi pe aia de a ales sa uite ca te-a trimis la Sensiblu dupa sampon si i-ai luat din ala pentru par vopsit in loc de cel pentru par blond.

Cat e de greu sa intelegi – pentru fiecare femeie care se felicita pentru intuitia ei de a gasi si a da share la articolul potrivit, exista un barbat caruia nu-I pasa. Si stiti de ce?

Pentru ca, pe scurt, inca nu s-a scris articolul chick lit – iubeste femeia care da share la articolele chick lit-de aia.

Too much drama for me. Si pentru genul masculin, destul de chinuit dpdv literar, un scurt indemn: iubiti pe cine vreti voi.

Matematica multimilor sau de ce nu trebuie sa gandim de dimineata :)

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 12 Jul 2016 08:08:00 +0000

Daca ar fi sa privim omul ca pe un element de grup, de multime si am crea multimea tuturor oamenilor care nu sunt inclusi in nicio multime, paradoxul lui Russell suna cam asa: daca aceasta multime are cel putin un membru atunci persoana respectiva este si totodata nu este membru al niciunei multimi.

Paradoxul lui Bertrand Russell a condus la un moment de criza in lumea matematicii si a evidentiat o mare slabiciune in teoria multimilor. Aplicabil umanitatii, este clar ca nu putem sa fim niciodata neutrii ca Elvetia. Nu exista nicio multime care sa cuprinda pe cei neutrii pentru ca prin definitie, neutru inseamna sa nu participi, sa nu faci parte din nicio alianta si deci grup.

Atat logica cat si firea noastra umana ne indemna permament se ne impartim in grupuri, de cele mai multe ori definite prin ura contra sau impotriva unui lucru, parti a societatii, orientare religioasa, sexuala sau mod de viata. Si asta pentru ca cele mai trainice grupuri asa se infinteaza si continua sa existe in timp.
Cei care devin parte a unui grup pe baza lucrurilor comune si a stilului de viata asemanator, intra intr-un cerc vicios, constant, in care incearca sa identifice si apoi sa corecteze celelelate elemente diferite de propriul lor stil.

Cafea sau ceai? Cu zahar sau fara? Nutella sau Finetti? Familia Simpson sau Southpark? Orice om nou intalnit trebuie sa fie etichetat si mai apoi catalogat cuminte la sectiunea sa. Curba Gausiana nu este acceptata pe termen lung intr-un grup iar uniform rectiliniu – nu este un termen din fizica, este ceea ce societatea impune membrilor sai.

Orice unicitate este autolimitativa. Caci daca apare, scopul principal al societatii va fi sa o corecteze, sa aduca oaia stramba in randul celor drepti, in “randul lumii”. Si daca nu reuseste, va exila si se va dezice de acel membru. Numai atunci cand cei exilati formeaza un grup nou, mai numeros si mai puternic decat cel initial, procesul si trierea au loc in sens invers iar schimbarea se impune ca nou mod de viata.

Incep azi un nou capitol

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 12 Jul 2016 07:56:00 +0000

Incep azi un nou capitol, privind 2 oameni

El – un baiat – da, corect spus, nu barbat doar baiat. Crescut pentru a fi doar ce trebuie sa fie pentru parinti. Crescut sa ofere maini si pahare cu apa la batranete, un fel de “just in case” obligatoriu, asa cum sunt majoritatea copiilor facuti in ziua de azi. Niciun simt al responsabilitatii, niciun plan de viitor doar o disperare de a fi bagat in seama si de a i se acorda importanta de catre cineva.

Obisnuia sa faca mici afaceri ca sa isi castige niste bani si ceva prieteni. Nu excela oricum la asta dar se descurca cat sa nu faca eforturi prea mari sa fie mai mult de atat.

EA – o fata, crescuta pentru a fi cea mai buna dar care nu reusea niciodata sa atinga asteptarile acestea. O fata care de mica a fost urata de o parte a familiei ei pentru ca era iubita de alta parte a familiei ei. Un om care visa sa aiba lucruri numai ca sa poata sa le dea dar nu pentru ca avea o bunatate interioara ci pentru ca asa era toata lumea impacata si ea linistita.

Si s-au intalnit pentru ca el voia sa o insele cu un telefon mobil si ea voia sa fie inselata.

Imi aduc aminte de vestita bratara pierduta, bratara lui. Cumva, i-a dat-o ei sa o tina si ea a pierdut-o bininteles. Asa cum pierdea de regula mai toate lucrurile care ii ajungeau in grija. Imi aduc aminte de meditatiile la matematica si de nervii facuti pentru ca el nu se putea concentra mai mult de 5 minute. Pentru ca era cald, era prea greu, era prea mult. Imi aduc aminte de ceaiul de scortisoara –reteta invatata si cum as putea sa uit seara in care a pregatit cina? Cu cartofi cu branza pentru ca asta iubea ea sa manance, asta ii amintea de copilarie.

Si, bineinteles, imi aduc aminte de nenumarate reprosuri in care ea sau eu cea de atunci, ii cerea sa fie matur si de incredere. In care ii cerea sa nu mai sperie babe pe strada si sa nu se mai dea rotund ca sparge peretii cu atusugestia si autocontrolul.

Cand a corectat-o pe ea, fata care luase la liceu cu 9.45 la gramatica limbii romane. Chestie pe care i-a iertat-o greu sau poate niciodata.

Cand a uitat ea de el, lasandu-l in fata portii si tatal ei i-a adus aminte sa il cheme. Cand vorbeau despre femei si rolul lor in societate, stand pe treptele blocului. Sau cand a uitat de el dupa ce a luat 3 cafele si ea a plecat cu masina dupa ce si-a luat-o pe a ei. Noroc ca mai era altcineva in masina, cine stie unde si-ar fi adus aminte ca venise impreuna cu cineva.

Cand a vrut sa o imbete si i-a reusit asa de bine ca s-a speriat. Dus la nu stiu ce restaurant si servit doua beri ca atat a fost nevoie. Apoi mers la tiribomba, oprit scurt la Judecatorie si apoi dusa acasa impreuna cu sorcova ei cu tot.

Anii in sir in care distractia lor a fost sa mearga la Govora. Cand a batut cu lingurinta in teava din hotel pentru ca pensionarii faceau prea multa galagie. Sau cum a mers cu ea sa gaseasca biblioteca din oras.

Cand tot incerca sa o faca sa-si inceapa viata sexuala, mintind-o despre nenumaratele pericole care te pasc daca nu esti activ sexual. Chisturi, probleme neurologice si de toate genurile.

Cand si-a dat seama ca il iubeste avand un vis in care vecinul de casa arunca cu bombe si la un moment dat, in vis, o bomba a aterizat pe langa el. Cata furie a simtit atunci si cum a suferit vecinul in vis, facut bucatele mici, cu mainile goale.

Cand isi scriau diverse pe biletele si cand ea a primit prima floare. Asta, bineinteles, dupa ce i-a reprosat ca e tot atat de romantic ca un babuin.

Observ ca amintirile, atunci cand le dai drumul, nu sunt deloc enumerate intr-o ordine cronologica. Poate pentru ca asa-i viata, ti-o amintesti in 3 planuri si o simti doar in unul singur.

Tot din trecut imi aduc aminte de plecarea cu clasa catre Predeal si cum ea impreuna cu alta ametita au reusit sa piarda trenul. Bineinteles, au mers cu Inter city in conditii impecabile, in timp ce clasa si bagajul ei in care se aflau pantofi de gala si rochii de seara pentru acel weekend, ar fi ramas parasite intr-o sala de asteptare daca nu era el.

Cum a salvat-o de la moarte pentru ca dormea intr-o camera in care era dat drumul la gaze dar soba nu era aprinsa.

Cum la Busteni, a iesit cu cutitul la geam cand a batut nu stiu cine la usa. Niciodata nu a fost un om al noptii, el. Tot timpul se culca devreme, poate doar in cazurile in care isi petreceau seara pe trepte, doar atunci isi permiteau sa stea pana mai tarziu.

Cum a gresit drumul prin Targu Jiu si au trebuit sa mearga 2 ore pe langa sosea, fluierati de toti camionagii.

Il iubea cand era impulsiv si cand era bland. Il iubea cand avea idei trasnite si il iubea cand il certa pentru acestea in timp ce le puneau in practica. Cand au fost sa isi ia ea cainele din Filiasi pentru ca acolo il dusesera bunicii ei. Cum au mers cu trenul si l-au gasit. Imi aduc aminte privirea lui Piciu cand m-a vazut. De plecarea la Valcea unde era parchetul cu tenta de verde pe care il dorea ea. Cum s-a stricat masina si cum s-a stricat si masina care a venit dupa ei.

Imi aduc aminte o gramada de lucruri- imi aduc aminte de el si de ea cand asteptau pe holurile spitalului unde era internata mamaia ei. Imia duc aminte de cum am dat vestea lui tataie ca mamaie, femeia care i-a fost alaturi o viata, a murit.

Imi aduc aminte cand au vrut sa faca o surpriza bunicului si sa vopseasca casa cat e plecat la tratament. Si cum au gresit culoarea si casa a iesit de un roz tampit.

Imi aduc aminte de Batranul si Acolitul si de Mira. Batranul era al ei si Acolitul era al lui – cum nu stia Acolitul ce inseamna mangaierea...cum au stat langa Mira cand a murit otravita.

Sau de Dacia pe care au primit-o de la buncii ei. Cum a trebuit refacut motorul si cum era esential sa fie imbunatatita. Tot timpul asta era ce isi dorea – daca avea Dacia 1300, atunci trebuia sa aiba bord si triple de Dacia 1310. Daca avea Opel atunci trebuia sa fie vopsit. Daca avea Audi autnci trebuia sa aiba sistem audio in x si Y.

Cum a lasat-o pe ea sa astepte in frig ca nu a venit sa o ia cu masina ei. Pentru ca avea treaba. Dar si cum ea a uitat ca ii e ziua de nastere.

Imi aduc aminte cum a adus pisicul negru la el acasa. Imia duc aminte de cateii pe care am vrut sa-i salvez, gasiti la colt de strada si pe care nu a lasat-o bunicul sa ii aduca acasa. Si cum au murit plini de viermi. Imi aduc aminte de lucuri care tin de amandoi dar si lucruri care tin numai de mine. Cum suferea dupa animalele pe care nu le putea salva si cum isi promitea ca acest lucru nu se va mai intampla. Cum o consola desi nu stia ce sa zica si nu intelegea.

Imi aduc aminte de Georgica care a fost dat pentru ca traiau in garsoniera si nu aveau loc toti. Si cum a incercat sa il recupereze pentru ca ea a plans trei zile dupa el. Nu a reusit si astfel a avut loc Ion, cel fara de care viata mea poate ar fi goala.

Imi aduc aminte de “ Mama!Ce mi-ati facut voi mie!” cand el credea ca il iau apele. Imi aduc aminte cum il tara prin toate parcurile acvatice desi el nu s-ar fi dat in nimic. Cum grija lui era sa umble cu prosopul dupa nebuna care nu statea o secunda. Cum a lasat-o in fata topoganului de colac dublu pentru ca i-a fost frica. Imia duc aminte de calul pe care l-a primit la echitatie si cat a putut sa urle la galop.

Imi aduc aminte de esecuri, probleme, lucruri bune, toate traite asa, la unison. Intamplate la amandoi, nu doar la unul.

Imi aduc aminte si de gunoi menajer, folder facut pentru ca ea nu suporta mizeria de pe desktopul lui.

Imi aduc aminte si ca ea era responsabila cu curatenia si el cu facturile si spalatul rufelor. Totusi a reusit sa ramana fara curent ca nu a platit una pe vremea cand traiau la garsoniera. Imi aduc aminte de cum au ramas pe dinafara si cum i-a pus ei telefonul la ureche sa vorbeasca cu proprietarul la ora 12 noaptea desi el pierduse pariul.

Imi aduc aminte de cat de speriata a fost cand a trebuit Ion operat si cum crease ea un sistem de a te juca cu pisicul un anume timp ca sa nu vomite.

Imi aduc aminte de prajiturile aduse din Bucuresti si de cele 3 perechi de sosete pe care i-a primit de la el.Imi aduc aminte de cumparaturile pentru tataie. Ceai negru, ceai de macese, mierea si ciorba respectiva. Si de cum se pregatea mancarea. Si cat nu suporta ea sa astepte cand ii era foame. Ar fi mancat cartofii si daca erau rotunzi sau taiati sub forma de floare.

Imi aduc aminte de telefonul acela mobil albastru si cu buton portocaliu, un telefon bun, pe vremea cand selfie nu era important. Imi aduc aminte de cum trebuiau sortate pozele pentru tataie, pozele de la mare. Imi aduc aminte cand la mare, prima data, au mers cu trenul. Si cum au ramas fara bani si nu au mai luat bilete la intoarcere. Si cum au fugit de controlor.

Imi aduc aminte de momentele in care se uitau la Masterchef dupa ce gatise ceva bun. Sau cum adormea el mereu la filme. Sau faptul ca sforaia in timp ce ea nu putea sa doarma.

Imi aduc aminte lucuri bune si frumoase. Cand a avut grija de ea pentru ca altfel murea. Si cat de greu a fost acea perioada in care linia intre normalitate si nebunie era mai subtire de un fir de par.

Imi aduc aminte si de cuvintele grele care s-au spus. Sau cand nu au mai fost nici acelea, cat de groaznica era singuratatea in doi.

Imi aduc aminte totul si nu vreau sa uit nimic. Nici declaratiile de iubire vesnica si nici cat de repede au fost uitate. Punct. Si de la capat.

Viata si suras de floare

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 12 Jul 2016 07:55:00 +0000

Viață și surâs de floare,

Dorm în albă non-culoare.

Primăvară e doar vis,

Aruncat din Paradis.

Sufletul ți-e călător,

Tot ce vezi, e trecător.

Anotimp cu anotimp,

Viața ta e un răstimp…

Iarna este somnoroasă,

Primavara-i bucuroasă,

Vara vine să te încânte,

Toamna e plină de fructe.

Toate vin și toate trec,

Zilele par că se întrec.

Azi ești o primavară,

Mâine- iarna de afară,

Simte și trăiește clipa,

Da, incurajez risipa!

Timpul este ca nisipul,

Și clepsidra ti-este chipul,

Poți castele să-ți ridici,

Poți să nu înțelegi de frici,

Poți să fi și cumpătat,

Tot atât ai de așteptat.

Pașii tăi se sting incet,

Știi că iarna-i doar antet?

Iluzia libertatii

noreply@blogger.com (Unknown) — Thu, 13 Aug 2015 17:18:00 +0000

Traim cu totii in custi de metal, otel sau beton. Muncim o viata pentru a ne imbunatati capcana, pentru a ne lauda in fata altora in timp ce, in secret, tanjim la cusca lor. Uitam de cer, de stele, uitam sa iubim alte fiinte, sa credem in ele, sa speram.

In cusca unde murim incet, nemultumiti incepem sa visam. Vrem sa mai fim copii, sa mai auzim greierii, sa ne mai jucam o ultima data, sa ne vedem bunicii si parintii vii. In visul nostru, simtim pamantul gol sub picioare, ne lasam mangaiati de soare si de vant. Apoi, cand visul s-a incheiat, ne incaltam si mergem mai departe, in infinit.

Natura ne-a parasit fiintele. In intunericul ce ne-a ramas, incet, ne pierdem si noi.

COOPERARE-RECIPROCITATE-IERTARE

noreply@blogger.com (Unknown) — Sat, 16 May 2015 07:43:00 +0000

În 1974, filosoful şi psihologul Anatol Rapaport, de la Universitatea din Toronto, a emis ideea că modul cel mai eficace de a te comporta faţă de cei din jur este: 1) cooperarea; 2) reciprocitatea; 3) iertarea. Adică, atunci când un individ, sau o structură sau un grup, întâlneşte alţi indivizi, structuri sau grupuri, are interesul să propună alianţa apoi, conform regulii reciprocităţii, să-i dea celuilalt în funcţie de ceea ce primeşte. Dacă celălalt ajută, îl ajută, dacă celălalt agresează, agresează şi el la rândul lui în acelaşi mod şi cu aceeaşi intensitate. După care trebuie să ierte şi să propună din nou cooperarea.

În 1979, matematicianul Robert Axelrod a organizat un concurs între computere autonome capabile să se comporte ca nişte fiinţe vii. O singură constrângere: fiecare program trebuia să fie echipat cu comunicaţii de rutină, subprograme care îi permiteau să discute cu vecinii săi.

Robert Axelrod a primit 14 dischete de programe trimise de colegi, profesori universitari interesaţi de acest concurs. Fiecare program avea legi diferite de comportament (cele mai simple: două linii de cod de conduită; cele mai complicate: vreo sută). Scopul era acumularea cât mai multor puncte. Unele programe aveau ca regulă să-l exploateze cât mai repede pe celălalt, să-i fure punctele apoi să schimbe partenerul. Altele încercau să se descurce singure, păstrându-şi punctele, fugind de toate contactele cu cele care puteau să le fure. Altele aveau reguli de tipul: „Dacă celălalt este ostil, avertizează-l că trebuie să înceteze, apoi treci la o pedepsire a lui". Sau: „Cooperează, apoi trădează prin surprindere". Fiecare program a fost opus de două sute de ori fiecăruia dintre ceilalţi concurenţi. Cel care le-a bătut pe toate celelalte a fost programul lui Anatol Rapaport, echipat cu comportamentul CRP (Cooperare-Reciprocitate-Iertare). Şi mai mult: programul CRP, plasat la grămadă în mijlocul celorlalte, este perdant la început în faţa programelor agresive, dar în cele din urmă iese victorios, apoi chiar „contagios" pe măsură ce i se lasă timp. Programele vecine, dându-şi seama că este cel mai eficace pentru acumularea de puncte, sfârşesc prin a adopta aceeaşi atitudine. Legea CRP se dovedeşte deci cea mai rentabilă pe termen lung. Fiecare o poate verifica zilnic. Asta înseamnă că trebuie să uitaţi toate afronturile pe care un coleg de muncă sau concurent vi le face şi să mergeţi mai departe propunându-i în continuare să lucraţi cu el ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Pe termen lung, metoda este rentabilă. Nu e vorba de bunătate, ci de propriul vostru interes demonstrat cu ajutorul informaticii.

Ovulul

noreply@blogger.com (Unknown) — Sat, 16 May 2015 07:41:00 +0000

Mult timp s-a crezut că ovocitul este fecundat de cel mai rapid dintre spermatozoizi. Dar acum ştim că lucrurile stau cu totul altfel. Vreo sută de spermatozoizi sosesc la ovul, care îi lasă să aştepte la suprafaţa lui ca într- o sală de aşteptare. Ce aşteaptă?

De fapt ovulul alege dintre pretendenţi. Care este criteriul acestei alegeri? A fost descoperit de foarte curând.

Ovulul alege spermatozoidul care are cea mai dife-rită formulă genetică de a sa. Ca şi cum, chiar de la acest stadiu primar, celulele noastre ar şti că natura se îmbogăţeşte prin diferenţă, nu prin similitudine. Alegând spermatozoidul cel mai „străin", ovulul ascultă de o primă înţelepciune

biologică: evitarea problemelor de consanguinitate. Căci cu cât cele două formule genetice sunt mai apropiate, cu atât mai mare este riscul maladiilor

AnaF

noreply@blogger.com (Unknown) — Thu, 22 Jan 2015 18:23:00 +0000

Nu am mai scris demult pe blog...pur si simplu, nivelul meu de toleranta la prostie a tot crescut ca painea pusa la dospit si acum putine lucruri mai reusesc sa trezeasca cinicul din mine.

Cu alte cuvinte, cinicul a devenit indiferent....oricum, in tara noastra, cam astea sunt optiunile: ori ajungi indiferent ori te resemnezi ca nu mai apuci pensia si mori de inima.

Bun, sa revenim la povestea noastra.

Am incercat sa aflu si eu, ca orice contribuabil ingrijorat (nu stiu de ce, dar expresia asta imi evoca o gaina jumilita) cat trebuie sa platesc pentru a sustine aparatul administrativ, sistemul medical si de invatamant si tot restul de organizatii, institutii si ministere, cu titluri lungi ce contin "de pe langa" sau, din contra, titluri acronime de 3 litere, al caror inteles l-au uitat chiar si angajatii- daca l-au stiut vreodata.

Bineinteles, nu poti sa vezi nimic online. Unde ma cred si eu? Sa zic mersi ca nu trebuie sa platesc in oua, fructe si legume. Cum adica sa platesc online si sa nu stau la coada, umil, cu un numar de ordine in mana de ordinul miilor? Doar e in interesul meu sa platesc, nu? Sa-mi iau liber de la serviciu pentru a plati impozitul, alaturi de libera pentru verificarea contoarului de catre aia de la Electrica, libera pentru a ajunge sa platesc apa -ca nici aia nu au auzit de online, libera pentru plata gunoiului -cum ar fi sa ti se taie gunoiul?-, etc., etc. Nu mai conteaza, daca le faci pe toate in sir si ti le pun la serviciu ca nemotivate, urmatoarea zi faci coada la Somaj.

Dar traim in Romania -pentru noi, a face o coada, e ceva reconfortant. De ce online cand "inline" la traditionala coada comunisto-romaneasca are nenumarate avantaje? Pe bune, cand te gandesti cat de mult socializezi -dormi pe umarul unui necunoscut, te cuibaresti alaturi de un altul, iti povestesti viata la un al treilea si pleci prieten cu tot restul -mai putin cu nesimtitul de a incercat sa intre in fata! In ce alta tara mai ai aceasta posibilitate?

Plus ca asa inveti ce inseamna umilinta - un lucru ce orice bun crestin trebuie sa-l invete. "Sarumana doamna", spui plictisitei de la ghiseu.""Va rog frumos, daca se poate si nu va e cu deranj", "multumirile mele, va raman etern dator" (ca mi-ati permis sa va platesc ).

Sunt multe avantaje.....

Pe cand, cel ce vrea sa plateasca online, se poate sa vada un mesaj de gen:

"Aceasta eroare apare deoarece nu aveti instalat pe certificatul Dvs. digital lantul de incredere al certificatelor". AAAA??

Nici macar nu imi pot inchipui ce era scris in engleza de au tradus asa in romana.