Wired a publicat ieri un articol foarte interesant: „Can Anything Take Down the Facebook Juggernaut?” Steven Johnson analizează creșterea unei noi platforme care amenință să devină următorul fenomen.

Cei de vârsta mea – sau mai experimentați – își aduc aminte de platforme care au răsărit meteoric cât și de nașterea unora care ne domină și azi.

Cândva:

• MS-DOS era SISTEMUL DE OPERARE, dar nu a rezistat prea mult și a cedat în fața interfeței grafice (chiar dacă de la aceeași firmă).
• Turbo C era MEDIUL DE PROGRAMARE și Borland era profetul său . Din păcate pentru ei au făcut totul pentru a-și îndepărta adepții și în cele din urmă au reușit
• AOL era RETEAUA, să fii online însemna să ai cont AOL
• Altavista era THE SEARCH ENGINE, dar lăcomia le-a pus capăt
• Windows este acum SISTEMUL DE OPERARE și în ciuda predicțiilor fatale făcute pe oracole în fiecare zi o ducă încă binișor
• Google este acum motorul de căutare și pare să o ducă destul de bine

Următoarea platformă este Facebook:

Facebook dwarfs them all and continues to expand, swept along by the winner-take-all dynamic of network growth: As more people join a network, the network gets more useful, drawing even more people on board. The last two times we’ve seen runaway network effects on that scale were with the Windows platform in the 1990s and Google’s advertising business in the 2000s

Merită să citiți articolul original, inclusiv pentru ilustrațiile excepționale ale lui Mister Mourao. Ele vor fi familiare fanilor filmului  Laputa: Castle in the Sky (Tenkū no Shiro Rapyuta).

Bănuiam eu! De mult bănuiam că etica și banii nu prea fac casă bună împreună și acum am confirmarea științifică.

Este adevărat că e cam firavă confirmarea asta: doar de 6.5% pentru cei cu MBA și de 3.4% pentru cei fără.

Concluzia: dacă tot vrei să fii onest, măcar abține-te și nu mai face un MBA că mai pierzi încă 3% din salariu.

I’m not convinced that traditional anti-virus approaches are right for the Mac. The track record of these tools in the Windows world is abysmal in my view. They’re among the most intrusive technologies  to the user – hogging system resources and making even basic tasks impossible as they inspect every file, every day, often several times a day. And…they’re reactive. Think: death by a thousand papercuts over a period of years, only to be interrupted by a rare strain of encephalitis, followed by a partial lobotomy and organ transplant to get the patient breathing again, and you’re in the ballpark.

După năduful din vocea lui e clar că și el lucrează pe PC – chiar dacă scrie despre „mere” – și are un antivirus instalat.

“The U.S. government is involved in espionage against other governments,” he says flatly. “There’s a big difference, however, between the kind of cyberespionage the United States government does and China. The U.S. government doesn’t hack its way into Airbus and give Airbus the secrets to Boeing [many believe that Chinese hackers gave Boeing secrets to Airbus]. We don’t hack our way into a Chinese computer company like Huawei and provide the secrets of Huawei technology to their American competitor Cisco. [He believes Microsoft, too, was a victim of a Chinese cyber con game.] We don’t do that.” [...]

 

Stuxnet is a digital ghost, countless lines of code crafted with such genius that it was able to worm its way into Iran’s nuclear fuel enrichment facility in Natanz, Iran, where gas centrifuges spin like whirling dervishes, separating bomb-grade uranium-235 isotopes from the more plentiful U-238. Stuxnet seized the controls of the machine running the centrifuges and in a delicate, invisible operation, desynchronized the speeds at which the centrifuges spun, causing nearly a thousand of them to seize up, crash and otherwise self-destruct. The Natanz facility was temporarily shut down, and Iran’s attempt to obtain enough U-235 to build a nuclear weapon was delayed by what experts estimate was months or even years. [...]

 

Clarke claims, for instance, that the manufacturer of the F-35, our next-generation fighter bomber, has been penetrated and F-35 details stolen. And don’t get him started on our supply chain of chips, routers and hardware we import from Chinese and other foreign suppliers and what may be implanted in them—“logic bombs,” trapdoors and “Trojan horses,” all ready to be activated on command so we won’t know what hit us. Or what’s already hitting us.

Hmmm….. Mă întreb cât de bine se poate controla dacă proiectul este implementat corect în fabrica din China … sau are câteva module în plus.

74% dintre angajați folosesc două sau mai multe dispozitive iar 52% folosesc trei sau mai multe. Auch!!

Și bineînțeles se întreabă cum să-și sincronizeze datele pe toate dispozitivele – în special pe cel personal. Acesta este încă un argument pentru o politică BYOD!.

Dacă avem o astfel de politică putem controla și securiza mediile în care ajung datele companiei. Dacă nu,  în majoritatea cazurilor datele tot ajung pe dispozitivele personale, dar nu avem nici un fel de control asupra securității lor.

And according to research by Forrester Consulting, two thirds of CIOs now believe their business sees cloud computing as a way to circumvent IT.

“The simultaneous pull of cost reduction and simplification in one direction and better, cheaper, faster in the other is putting a strain on IT’s ability to meet expectations. CIOs are concerned that cloud provides their business a way around IT, which undermines the strategic partnership they are trying to build with business leaders,” said the report ‘Delivering On High Cloud Expectations’.

O fi adevărat, nu o fi? Cine știe, dar cu siguranță dacă ne comportăm ca și când ar fi adevărat nu vom face decât să împingem lucrurile în acea direcție.

Megafirmele de IT sunt experte în proiecte, în afaceri cu puține proiecte dar cu margini mari: activitatea de fumizare de servicii profesionale are margine în jur de 20% iar software-ul tradițional în jur de 40%. Un comerciant ca Amazon este fericit dacă obține 6%.

IaaS este un produs standard, nediferențiat, la fel ca minutele de telefonie sau MB de internet. Și atunci mă întreb cine are mai multă experiență în volume mari și competiție bazată pe preț?

Este adevărat că un megavendor clasic poate organiza conferințe fastuoase la hoteluri de cinci stele și cu teren de golf. Acolo poate prezenta soluția proprie care este „best-of-breed” și „fully-integrated” pe când soluțiile competiției sunt doar improvizații oribile care pot exploda în orice clipă.

Probabil că rezultatul selecției depinde de cât de mult vă place golful …

Să nu uit: Amazon tocmai a redus prețurile (din nou!)

Comentariile de la un articol recent în HBR parcă erau comentarii de un site despre lăsatul de fumat: toată lumea știe ce trebuie făcut, dar nimeni nu reușește să se lase de fumat.

Aceleași sfaturi le-am văzut și acum 5 ani și acum 10 ani. Și totuși continuăm să fim inundați de e-mailuri în fiecare oră din zi și din noapte. Este clar că nu este o problemă de știință ci de voință:

• Știm că nu e bine să dăm „Reply to All”, dar o facem. Dacă ne acuză cineva că nu comunicăm cu restul colectivului, sau Doamne Ferește! că suntem afectați de secretomanie… Așa că mai bine să trimitem la toată lumea.
• Știm că nu e bine să citim e-mailurile la fiecare 2 minute, dar o facem. Altfel colegii vor crede că suntem leneș, sau că tărăgănam lucrurile și nu ne-am adaptat la societatea modernă care trăiește în timp real. Așa că mai bine ne supărăm pe cei de la IT care au pus intervalul de verificare la 5 minute și continuăm să apăsăm obsesiv pe „Send/Receive”.
• Știm că nu e bine să trimitem e-mail colegului care stă în fața noastră, dar o facem. E mai bine să rămână scris, că cine știe? Și dacă avem ceva rău de zis, putem pune în CC pe cine e nevoie să știe că a dat-o în bară, că doar se apropie evaluările anuale și e liber un singur post de manager … Așa că mai bine îi scriem un email că „Verba volant, scripta manent”.

Probabil că nu vom scăpa niciodată de e-mail, sper totuși că vom reuși să-l facem mai suportabil.

Enjoy!