Citeşte tot...şi uită

THE END

noreply@blogger.com (Creve) — Wed, 26 Dec 2007 13:35:39 PST

De câteva zile încoa, nu mai postez pe blog. De ce? Simplu. Mi.am luat catrafusele şi m-am mutat la WordPress. Dacă mai doriţi să citiţi ce scriu, atunci înlocuiţi în blogroll-ul vostru noua adresaă la care mă puteţi găsi. http://creve.wordpress.com :D Spor la citit!

Lumea lui Becali

noreply@blogger.com (Creve) — Sat, 08 Dec 2007 14:57:21 PST

Lumea în care trăieşte Becali pare o lume ruptă de realitate. Trăieşte într-o lume a lui, în care el este "vulturul Becali", "războinic al luminii", "Sfântul Petru" sau "cel mai iubit dintre pământeni". O lume în care crede că toată lumea îl iubeşte. În lumea asta a lui însă nu poate să fie un singur lucru...clona lui Pruteanu. La câte tâmpenii poate debita într-un singur minut cred că poate să fie cel mult antonimul lui Pruteanu. Mai jos o să pun câteva din declaraţiile unui om de-adreptul pur şi simplu!

`Nici nu stiti ce sensibilitate am eu in suflet, dar nu stiu sa ma exprim. Daca as sti, as vorbi mai frumos decat Liiceanu si Plesu. `
`Am citit Manualul razboinicului luminii cu doua markere. Cu galben am subliniat pasajele care mi-au placut si unde m-am identificat cu eroul cartii, iar cu verde pe cele care nu mi-au placut si nu le-am citit. `
`Daca ma respecti o data, te respect si eu tot o data. Daca nu ma respecti o data, eu nu te respect de cinci ori. `
`Stiti cat de mult scuip eu televizorul la mine acasa? Cum vad un nenorocit care vorbeste de binele public, cum ii trag un scuipat. `
`Dupa ce-am vazut filmul Mihai Viteazul, mi-am zis ca vreau sa fac si eu pentru Romania ce-a facut Mihai Viteazul sau macar Amza Pellea. `
`Ma sperie atractia acestui partid care o are la populatie. `
`Am vorbit cu varu-meu Giovanni si cu Victor sa facem un partid care sa fim mai tari ca fratii Kennedy. Am fi condus Romania . Dar n-au vrut, fraierii. `
`Partidul Noua Generatie are o orientare de centru, cand la stanga, cand la dreapta, de la caz la caz. `
`Partidul Noua Generatie va fi biserica politicii romanesti, iar eu voi fi Sfantul Petru.`
`Eu sunt presedintele presedintilor presedintilor`

`Am promis ca pe tradatorul asta de Dan Voiculescu o sa-l distrug pana cand o sa-l nenorocesc.`
`Tariceanu, VIP? Va spun eu ce VIP e, Very Inportant Papagal. Auzi la el, ce tupeu obraznic! `
`Eu am ajuns aici pe labele mele de urs si pe sabia mea.`
`Eu cu viata mea, in fiecare dimineata de cand ma dau jos din pat, fac istorie.`
`M-am lasat de fumat fiindca daca fumam insemna ca tigara era mai puternica decat mine, si-atunci cum mai puteam eu sa conduc tara ?`
`M-am certat si cu Mitica Dragomir, dar fara jigniri. El m-a facut oligofren, eu l-am facut zdreanta, dar nu ne-am insultat. In schimb, Marian Iancu e obraznic si umbla cu tot felul de jargoane care nu e bine sa le dai la presa.`

`La botezul copilului lui Dica am baut sampanie si dupa aia am spart paharul fiindca asa sunt eu: sunt un om care am sentimente care traiesc. `
`Steaua va purta zimbrul lui RAFO pe piept pentru un milion de euro. Asta inseamna ca Steaua nu-si murdareste tricourile decat pentru sume care merita. `
`Doua ore si jumatate eu n-a existat nici o secunda in care sa nu fiu campion. `
`Daca marcam un gol la inceput, pe urma putem si sa jucam si la 0-0.`
`N-are cum sa ma bata Copos pe mine in postul Pastelui. El e utecist, eu sunt crestin. Pai credeti ca Dumnezeu nu vede?`
`Middlesbrough s-a calificat in fata lui Basel fiindca mi-a facut mie Dumnezeu placerea sa jucam cu ei si sa-mi iau camasi din Anglia . `
`Meritul pentru titlul castigat de Steaua e 50% al lui Olaroiu si 50% al lui Protasov, dar cel mai mare merit e al meu.`
`Daca tot pupa icoanele de dimineata pana seara, Iordanescu trebuia sa se inscrie intr-un partid crestin-democrat, nu social-democrat. `
`Atunci cand sunt suparat, ma retrag intre oile mele si ma linistesc. `
`Pe tata nu putea sa-l atinga nici o femeie, ca-i zicea: "Ia mana de pe mine, ca-mi moare o oaie"`

Perle de vedetă

noreply@blogger.com (Creve) — Thu, 06 Dec 2007 23:54:35 PST

V-am spus de cartea lui Radu Paraschivescu ieri. Astăzi vă prezint câteva perle pe care le veţi găsi în această carte. Perle de la diverşi oameni. Păi nu mai trag de timp şi scriu perlele:

1."Lumea are voie să aibă două conturi ; unul în lei, unul în valută şi încă unul pentru economii. Mai mult nu. - Florin Georgescu (fost ministru al finantelor)
2."s-au verificat toate actele pe fostii trei ani pe care am fost primar" - Marian Vanghelie
3."A garanta proprietatea inseamna a limita dreptul omului asupra proprietatii lui " - Ion Iliescu
4."Bancile sunt conduse de bancheri in toata lumea in afara de Cismigiu si Herastrau" - Bogdan Balthazar (director de banca)
5."Cineva a vrut sa vina la Cornu ca sa-mi numere gainile. I-am sugerat c-ar fi mai bine sa vina sa-mi numere ouale." - Adrian Nastase
6."Becali e un brand. Eu la Avicola Iasi pot sa fac pui Gigi Becali, daca vreau " Gigi Becali
7."Doar prin hazardul inconstient social nu se putea ajunge in sfere atat de aureolate si in plan financiar" - Cornel Dinu (antrenor de fotbal)
8."Dumnezeu e cel mai tare serviciu de informatii din lume - stie tot, chiar si-un fir de par" - Gigi Becali
9."Am ratat clipa in favoarea eternitatii, iar eternitatea nu ne apartine" Dinu Sararu (regizor)
10."Familia e sfanta, pe cand patria....cum sa va spun patria e sacra " Dumitru Dragomir (presedintele Ligii Profesioniste de fotbal)
11."Destinul meu a fost marcat de soarta" (Dan Iosif ( copil al strazii apoi revolutionar, apoi consilierul lui Iliescu, in prezen parlamentar si om bogat)
12."Omul este o persoana umana" - Gheorghe Hagi (fotbalist)
13."Noi am pierdut multa vreme o perioada de timp" - Ion Iliescu
14."Nu mai e mult pana mai e foarte putin" - Gigi Becali
15."Nu am facut afirmatii generale, ci dimpotriva am facut afirmatii de sens opus " - Emil Constantinescu
16."In politica cel mai bun adevar este minciuna, cu conditia sa nu fie dovedita. " - Doru Viorel Ursu (fost ministru de interne, in prezent avocat)
17."Cred ca noi ne indreptam spre undeva, iar acest undeva nu se cheama nicaieri" - Doru Ioan Taracila (parlamentar, fost ministru de interne)
18."Decesul i se poate intampla oricui" - Adrian Nastase
19."Isus Cristos s-a nascut intr-o pestera foarte modesta" - Teoctist
20."Becalizarea Romaniei inseamna ca Romania este intr-un cancer moral si spiritual din care se va salva prin becalizare" - Gigi Becali
21."Fiecare om are ingerelul lui. Invatamantul romanesc n-are un ingeras pentru fiecare om - Mihail Hardau (ministrul invatamantului)
22."Este vointa lui Dumnezeu ca eu sa pasc acest popor" - Gigi Becali
23."Domnul Ion Cristoiu a spus despre mine ca sunt corupt pe vremea cand nu eram, in 1993" - Viorel Hrebenciuc (parlamentar P.S.D.)
24."Eu in tinerete eram amfitrion pe oriunde ma duceam" - Gigi Becali
25."Eu sunt pe toate listele de corupti si arestati, dar nu am nicio greata" - Viorel Hrebenciuc
26."Avocatura este judecatorul dracului" - Ion Iliescu
27."Daca dansul are tupeul sa fie de fata si voi fi citat cu domnul Iliescu si el o sa apara pe post de Parchet, eu una din doua; ori ma spanzur imediat, deci imi fac harakiri, ori ma leg de Tribunal cu lanturi " - Antonie Iorgivan (avocat, parlamentar P.S.D., parintele constitutiei)
28."Sunt oameni care nu poti sa le bagi lucrurile in cap nici cu forcepsul" - Loredana Groza (cantareata)
29."Petre Mihai Bacanu seamana cu un sobolan fiert in ulei de frana" - Corneliu Vadim Tudor
30."Nu trebuie sa fim mandri ca avem creier " - Adi de la Valcea (cantaret rom)
31."Nevasta-mea este o femeie care, oricate greseli as face, tot o iubesc" - Vali Vijelie (cantaret rrom)
32."Pe la voi prin Chisinau trece Volga, nu ? Cum ? Nu mai trece ? - Loredana Groza
33."Adi de Vito si Virgil Iantu au devenit tatici in aceeasi zi, desi nu sunt casatoriti " - Cristian Groza
34."De doua zile in judetele Giurgiu si Ialomita ploua cu lopata" - Marilena Nedelcu
35."Dubaiul e o natie care are o pozitie care o merita in lume" - Irinel Columbeanu
36."Cele publicate de acest ziar sunt un neadevar inexact" - Ilie Verdet
37."Sigur ca am auzit de El Nino. E numele unui cantaret de muzica latina, nu ? - Loredana Groza
38."In Bucuresti si in general in Romania, circulatia e scelerata" - Mircea Badea (crainic de t.v.)
39."N-am citit Karma Sutra, dar m-ar tenta foarte tare s-o rescriu" - Irinel Columbeanu
40."Mai, animalule!" - Ion Iliescu
41."Ba, maiestate !" - Sergiu Andon (ziarist, parlamentar, avocat)
42."Avem nevoie de lideri adevarati, nu de maimutoi implementati. - Marian Vanghelie
43."daca va dori cineva, ii putem oferi inclusiv functia de imparat. Avem solutii" - Victor Ciorbea 44."Exista aici, in aceasta sala, tineri care au murit in revolutia din decembrie 1989" - Viorel Catarama
45."La noi, sefii de partide sunt ca vacile in India" - Antonie Iorgovan
46."Domnul Iorgovan e un fel de electron sarit de pe orbita" - Adrian Nastase
47."Omar Hayssam apartine tarii, este un bun al intregului popor" - Adrian Nastase

Recenzie: "Fie-ne tranziţia uşoară"

noreply@blogger.com (Creve) — Thu, 13 Nov 2008 13:09:47 PST

Radu Paraschivescu recidivează. După ce a reuşit să rupă gura târgului cu cartea „Ghidul nesimţitului”, a reuşit să scoată o altă carte cel puţin la fel de interesantă. O carte spun eu mai potrivită ca orice altă carte care putea să apară pentru poporul român. O carte care face haz de necaz când vine vorba de V.I.P.-urile autohtone. Această carte adună la un loc o colecţie impresionantă de declaraţii spumoase. De fapt sunt chiar perle. Persoane precul Gigi Becali, Ion Iliescu sau Romaniţa Iovan le puteţi găsi în această carte. Aşadar dacă aţi citit „Ghidul nesimţitului” merită să citiţi şi această carte. Este la fel de promiţătoare...poate chiar mai amuzantă.

Nimic nu e imposibil

noreply@blogger.com (Creve) — Tue, 04 Dec 2007 10:22:51 PST

Dacă vrei poţi! Am auzit de multe ori acest lucru şi chiar am văzut. De multe ori îmi dau seama că multe lucruri ar fi altfel dacă mi-aş impune. Uneori chiar îţi este ruşine să vezi că cineva care ar fi trebuit să fie dezavantajat faţă de tine vezi că poate să facă lucruri pe care tu ţi-ai dori să le faci. Am văzut multe lucruri incredibile cum ar fi, să pictezi sau să scrii cu picioarele, oameni care deşi s-au născut fără mâini sau picioare reuşesc să se integreze în societate, orbi care fac lucruri incredibile. Ce faci însă atunci când vezi că până şi un animal îşi impune şi reuşeşte să facă lucruri incredibile pentru că vrea cu adevărat? Clipul următor l-am primit şi eu pe messenger de la o prietenă. Pur şi simplu îţi dă o lecţie. Chiar şi el poate...pentru că vrea, iar reuşita îi aduce fericire. Vizionare plăcută

V-am spus că urăsc ziua de 1 decembrie

noreply@blogger.com (Creve) — Sat, 01 Dec 2007 12:00:09 PST

1 decembrie, ziua României, bla bla bla. Halal zi naţională. Am aşteptat mult să văd minunea. Bradul cu peste 2 milioane de beculeţe, cel mai înalt brad din Europa dacă nu din lume de anul acesta. Am zis să ajung mai repede, aşa că am luat metroul. Nu puteam să ratez prilejul de a-mi mări numărul la pantof. Am ajuns la metrou. Primul metrou a fost imposibil să-l iau pentru că era prea plin. Am aşteptat alt metrou. Reuşesc să mă urc în el. Ajung şi la Unirii. Nu ştiam ce mă aşteaptă. Din momentul în care am ieşit din metrou şi până am urcat scările pentru a ieşi la suprafaţă am făcut: 45 de minute! Nici dacă mergeam în genunchi nu făceam atâta în mod normal. Nu aveai unde să arunci un ac. Cred că au fost oameni cât să umpli un stadion de fotbal numai jos la metrou. Toată lumea făcea poze, filma, asta pentru că aşa ceva nu cred că se va mai repeta prea curând.

Se mergea, ce spun că se mergea? Mai mult se stăteai şi dacă înaintai, înaintai pentru că erai înpins de la spate. Lumea măcar era binedispusă. Se auzeau glume în toate părţile. Lumea te călca pe picioare de zor, pe pantaloni chiar, iar la rândul tău călcai involuntar mai departe. Era o călcatea continuă. Se urca şi pe balustradă, iar scara rulantă se oprise sub cotropirea celor care nu mai aveau răbdare. Abia aşteptam să ies la suprafaţă neştiind ce mă aştepta sus. Sus lumea se înghesuia pentru a vedea bradul şi pur şi simplu nu aveai unde să mai stai. Am vrut să caut un loc mai liber şi l-am găsit...după alte 15-20 de minute de mers pe jos. Asta era undeva spre Naţiunile Unite. Lumea mergea pe stradă şi spre uimirea mea, traficul nu era oprit aşa cum credeam. Se mai găsea câte o maşină din când în când printre oameni. Nu se mai respecta nimic. Nu mai conta culoarea semaforului, poliţiştii dăteau din mâini degeaba. Poporul vroia să vadă bradul chiar şi din mijlocul străzii.

La întoarcere mi-am dat seama că dacă o iau pe la Unirii n-am şanse să ajung acasă până la miezul nopţii aşa că am făcut un scurt ocol de 2 ore prin împrejurimi. Traficul a fost tot timpul haotic, de nesuportat. A fost 1 decembrie, zi naţională. În fond, la mulţi ani România. Ai avut o zi naţională aşa cum meritai: haotică şi de neînţeles!

Mizerabilii în variantă românească

noreply@blogger.com (Creve) — Fri, 30 Nov 2007 02:02:03 PST

Am citit astăzi,(nr. ieri), un articol potrivit ziarului Independent, cum că 200 de bătrâni din Bistriţa Năsăud sunt cercetaţi pentru că ar fi fraudat statul Român cu aproximativ 2 miliarde de lei vechi. Bătrânii ar fi inventat nişte poveşti cu o copliărie chinuită datorată celui de al doilea război mondial pentru a primi supliment financiar la pensie.

Ce s-au gândit conducătorii noştrii…hai să îi băgăm pe ticăloşii ăştia care oricum mureau de foame la închisoare şi am scăpat ţara de 200 de hoţi. Problema mai mare este că pentru milioanele de euro furate de ei nu se mai ştie nimic. Până la urmă nu a furat nimeni…s-a furat, dar nu e nimeni vinovat. Vinovaţi sunt bătrânii ăştia care datorită sărăciei au apelat la varianta asta cu disperare. Dacă ar fi avut şi ei pensii decente nu cred că se ajungea unde s-a ajuns.

Domnilor procurori, mie mi-ar fi ruşine să judec un om bătrând pentru aşa ceva. Dacă a mai rămas ceva bun în ţara asta, măcar legea morală să stea în picioare. Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul.

Premiul Zmeura de aur

noreply@blogger.com (Creve) — Thu, 29 Nov 2007 12:31:09 PST

Am auzit pe la prieteni că a început leapşa pe Internet. Joci fie că vrei fie că nu vrei. În seara asta Edvin mi-a pasat-o mie. Să spun care este cel mai prost film în opinia mea. Am văzut mai multe filme proaste dar în voi nominaliza pe cel care m-a enervat cel mai recent : „Cât durează o căsnicie?” O prostie de film în care îmi vine să-l bat pe Ben Stiller. O să vedeţi voi de ce dacă vă uitaţi. Dar mai bine nu că te umpli nervi :P

Leapşa merge mai departe la Reddeep

Prindem viteză

noreply@blogger.com (Creve) — Thu, 29 Nov 2007 04:33:13 PST

Zi după zi, săptămână cu săptămână şi încet încet, an cu an, lumea prinde viteză, începem să privim totul parcă cu totul deconectaţi de la realitate şi totul în jur pare o piesă de teatru, un film transpus de pe ecrane în realitate şi de multe ori parcă nu mai realizezi că într-adevăr este realitate. Am devenit nişte spectatori care nu realizează ceea ce văd sau deja nu îi mai sensibilizează nimic. Un film pe care l-ai văzut de atâtea ori că nu te mai surprinde cu nimic. Deja devine ceva normal să ieşi de la metrou să vezi acelaşi cerşetor stând cu un carton în braţe pe care scrie „Ajutor!”. Este ceva obişnuit să treci mai departe ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Eşti prea grăbit şi în fond nici nu ştii dacă e realitate.

Totul pare altceva privit din mers. De multe ori mă întreb unde se grăbeşte lumea. Astăzi eram în metrou şi la una din staţii mecanicul a anunţat staţionarea trenului pentru două minute. Nu a durat prea mult să se audă oftări, înjurături sau alte comentarii referitoare la staţionare. Numai două minute şi lumea a luat foc. În staţii şi pe stradă lumea aleargă în continuu şi te întrebi unde se grăbesc aşa. Te naşti, trăieşti viaţa, apoi mori. Cam aşa arată o viaţă în mare a unui om. Mai poţi presăra micile sau mai marile realizări care oricum nu le iei cu tine. Dacă te mai şi grăbeşti, te naşti, trăieşti viaţa în grabă împreună cu toate realizările tale, apoi mori. Chiar şi bătrânii se grăbesc. Auzisem pe cineva mai de mult spunea: „unde s-or grăbi? Ei ar trebui să nu se grăbească pentru că oricum nu mai au mult timp. Ar trebui să tragă de timp chiar!”

Lumea de astazi prinde viteză şi amănuntele vieţii nu mai pot fi observate. Toată lumea priveşte per ansamblu. Dacă e vorba aşa, eu nu sunt vitezoman. Opriţi lumea, vreau să cobor. Ştiu că vorba asta am auzit-o prin mai multe locuri, dar se potriveşte.

Urăsc data de 1 decembrie

noreply@blogger.com (Creve) — Tue, 27 Nov 2007 14:55:57 PST

Se întâmpla într-un oarecare Bucureşti, într-o oarecare zi, (astăzi sau ieri...nu mai contează), într-un oarecare autobuz, într-o oarecare doară. Urc cu greu în autobuzul care nu mai venise de vreo 20 de minute. Puhoiul enervat a dat iama însă am reuşit să mă strecor într-un final. Mai bine rămâneam jos. Sardinele stau lejer în conservă pe lângă cum am stat eu. Am urcat şi am uitat să îmi trag mâna stângă pe lângă mine înainte de a urca în autobuz...după aceea a rămas înţepenită între două persoane.

Un tip de lângă mine a avut proasta idee să răspundă la telefon. Nu de alta dar abia putea respira şi nu mai avea de ce să se ţină. Suport aglomerţia crezând că de data asta voi ajunge la timp la facultate. Da de unde? Maşina îşi schimbase traseul deoarece se făceau pregătiri pentru ziua naţională. Am coborât la prima staţie, alături de jumătate de autobuz care parcă a coborât tot odată. Atât de înghesuiţi eram încât parcă am coborât toţi odată. Ne-am călcat pe picioare la coborâre de parcă scăpam din Alcatraz.

Nici măcar nu a sosit ziua de 1 decembrie şi o urăsc. După ce că se circulă prost mai trebuie să mergi şi pe jos. Astăzi a fost ziua în care am făcut 2 ore până la facultate. O să o ţin minte. Data viitoare o să plec de acasă cu 3 ore înainte. Niciodată nu se ştiu pe unde se mai întâmplă câte ceva.

Îmi place Bucureştiul, nu te poţi plictisi în el. Mereu vei găsi ceva de făcut...

Greu de înţeles

noreply@blogger.com (Creve) — Mon, 26 Nov 2007 14:15:06 PST

„Niciodată nu îţi dai seama cât preţuieşte ceva sau cineva până nu îl pierzi!”. O „vorbă” pe care am auzit-o de multe ori. Este o zicală pe care generaţii de-arândul au transmis-o la descendenţi precum orice alt caracter ereditar. Chiar nu era nevoie să mai existe zicala asta şi astăzi. De s-ar putea învăţa din greşelile altora...tare bine ar mai fi! Unii pot, numai că nu poate toată lumea.

Probabil că şi ţie ţi s-a întâmplat să ajungi la „vorba” asta măcar odată în viaţa ta. Ţin minte, eram în timpul gimnaziului şi aveam un stilou foarte frumos. Scria bine, dar niciodată nu am avut grijă de el şi bineînţeles că într-o zi s-a întâmplat inevitabilul: l-am pierdut. Până atunci nu bănuisem cât de mult îmi plăcea. Abia după ce nu l-am mai avut mi-am dat seama. Nici până astăzi nu am avut un stilou mai bun ca acela. Probabil nu l-am preţiut pentru că sora mea îl găsise şi mi-l dătuse mie.

Se poate să pierzi şi ceva mai valoros de atât. Spre exemplu, eşti adolescent şi ţi-ai găsit jumătatea. Eşti în culmea fericirii, însă cumva după un anumit timp intervine monotonia, te obişnuieşti cu persoana de lângă tine şi ajungi să nu o mai consideri la fel de valoroasă ca la început. Când se produce ruptura parcă nu îţi vine să crezi când vezi cât însemna de fapt acea persoană în viaţa ta. Cu siguranţă ai simţit şi tu ceva de genul ăsta când ai pierdut o persoană dragă. Stai liniştit, măcar poţi rămâne în relaţii bune cu acea persoană. Mai rău este dacă ai pierdut o persoană definitiv şi nu ai preţuit-o la timp. Imaginează-ţi că ai o persoană pe care o cunoşti, dar nu prea ai avut timp de ea. Într-o zi începi să o cunoşti mai bine şi exact când începe să fie ceva între tine şi acea persoană, persoana aceasta suferă un accident şi moare.

Nu prea mai ştii ce să spui, te simţi vinovat că nu ai observat la timp valoarea acelei persoane şi dacă ai putea ai întoarce timpul înapoi. Dacă încă nu ai ajuns la cel din urmă caz, înseamnă că eşti o persoană fericită. Poţi să mai faci ceva pentru a descoperii persoanele pentru care nu ai avut încă timp să le spui că sunt valoroase în ochii tăi. Mai ai timp să câştigi clipe frumoase alături de cei dragi. Când ai spus ultima dată cuiva drag...”te preţuiesc”? Spune-o azi din tot sufletul pentru că mâine poate fi prea târziu şi vei spune...

„...niciodată nu îţi dai seama cât valoarează cineva până nu l-ai pierdut...”

Noapte bună Bucureşti

noreply@blogger.com (Creve) — Fri, 23 Nov 2007 02:01:28 PST

Am promis că voi scrie şi ceva frumos despre România, dar pur şi simplu nu se poate să nu scrii ceva de rău când vorbeşti despre România. În multele clipe pe care le stau pe Internet, astăzi o prietenă avea la status pe Messenger, link-ul care duce spre site-ul oraşului Sibiu. Am văzut site-ul, oraşul frumos. Chiar ai ce vedea. Pozele nu mint. Am stat puţin şi am zis să văd poate găsesc şi site-ul oraşului Bucureşti...şi l-am găsit. Întru mă uit puţin prin el şi privirea îmi zboară pe pagina cu imagini din Bucureşti. Trebuie neapărat să mă uit, îmi spun. Intru, mă uit şi rămân prost. Mi-am dat seama că eu stau în alt Bucureşti. Ăştia au mai făcut unul şi pe mine m-au fraierit!

Puţine din pozele de acolo am reuşit să le identific. Motivul? Erau fotografiate fel de fel de clădiri din Bucureşti, de fapt ce zic eu clădiri...ferestre, porţi, doar nişte porţiuni care arătau mai bine, poze care la un moment dat am spus că le-au luat din alte oraşe. Poze făcute dintre flori, asta ca să nu se vadă gunoaiele probabil şi lista poate continua. La un moment dat mi-am imaginat următorul scenariu: vine străinul săracul, coboară din avion şi îşi zice că a greşit cursa şi s-a urcat în avionul de Irak. Păi când o vedea săracul ce cratere sunt pe la noi poate crede că sunt bombardamente. Românul ăsta e clar că are un talent. Ştie să mascheze aşa de bine rahatul încât ajungi să spui că e frumos...asta e meseria celor de la putere de vreo 18 ani de zile dacă stau bine şi mă gândesc . Până va ajunge Bucureştiul să fie considerată o capitală europeană, mai curge apă pe Dunăre şi or să mai treacă vreo 20 de ani. La ora asta singurii cu care ne putem compara sunt africanii. Acolo sigur am avea una dintre cele mai frumoase capitale.

Bine am spus când am spus: România...ţara mea de glume, ţară la mişto...

Amintiri din copilărie

noreply@blogger.com (Creve) — Thu, 22 Nov 2007 09:51:37 PST

Te-ai gândit vreodată cum arătau politicienii noştrii când erau mici? Cum se purtau? Cum vorbeau? Se pare că cineva s-a gândit şi la asta: Divertis. Vă promit că dacă vă rezerrvaţi câteva minute pentru a vedea clipul următor nu veţi regreta. Acestea fiind spuse vă urez vizionare plăcută!

Puncte, puncte

noreply@blogger.com (Creve) — Wed, 21 Nov 2007 02:58:39 PST

Mă aflam în autobuz şi mă îndreptam spre casă cu o oarecare lipsă de chef după încă o zi în care am bătut drumul degeaba ca să aflu că nu se fac cursuri. Ascultam un post de radio, nu ştiu ce radio era, mai interesant, sau nu, a sunat subiectul emisiunii care era difuzată atunci. Dacă e bine să crezi sau nu în superstiţii. Pentru moment am fost amuzat apoi mi-am dat seama că aici chiar este o problemă.

Am auzit pe cineva spunând că am reuşit să divizăm atomul, să recoltăm ovule şi să le fecundăm in vitro, am trimis oameni în spaţiu, sateliţi şi am descoperit fel de fel de lucruri care să uşureze viaţa dar nu suntem suficient de înţelepţi să răspundem la întrebările cele mai uşoare. Mi se pare bizar ca într-o lume în care se ştiu tot mai multe şi se ating tot mai multe ţinte care nu de mult părea imposibile să mai trăim cu nişte idei care nu fac altceva decât să ne trimită spre atichitate. Imaginează-ţi un tablou în care apar elemente moderne şi elemente antice, medievale. Parcă nu se potrivesc şi ceva este în plus. Cam aşa stă treaba şi cu aceste supersiţii care până la urmă sunt doar nişte născociri ale unor persoane care nu au ştiut cum să motiveze propriul eşec. Dând vina pe ceva fals, pe ceva inexistent, pe ceva din jurul său nu facem altceva decât să dăm vina pe Creator, pentru că într-un final, El a creat ce este în jurul nostru.

Atâta timp cât în mintea cuiva va exista acea superstiţie şi se va gândi la ea şi se va purta ca atare, este imposibil să nu păţeşti ceva pentru că „de ce ţi-e frică nu scapi!”. Consider că trebuie să rupem aceste punţi între vechi şi nou care sunt în acelaşi timp nişte piedici spre o creştere a individului în toate domeniile. La urma urmei, superstiţiile sunt doar în mintea omului şi nu vor putea influenţa viaţa nimănui atâta timp cât nu le permiem aşa ceva. Ca să închei vreau să spun că niciodată nu am avut ghinion într-o zi de marţi 13, 13 chiar nu a fost număr ghinionist, am în casă pisică neagră şi nu îmi amintesc să fi avut ghinion, am spart multe oglinzi fără să aibă vreun efect şi lista poate continua. Aşadar, superstiţiile sunt doar inchipuri ale omului. Viaţa nu conţine superstiţii. Se poate consuma cu încredere de oricine fără limite de vârstă!

E greu să fii beţiv

noreply@blogger.com (Creve) — Sun, 28 Oct 2007 09:34:43 PDT

Este aproape imposibil să trăieşti în România şi să nu fi văzut până acum un beţiv de meserie. Dar beţiv de meserie nu aşa orice beţiv. Un beţiv care atât de matol să fie încât să-ţi producă în acelaşi timp şi milă dar şi dispreţ. Dacă a reuşit să îţi stârnească cele două reacţii atunci e de meserie. Dacă peste toate se adaugă şi râsete atunci beţivul e tata lor.

Până nu de mult când vedeam un beţiv aveam în cap o singură idee: ce l-o fi adus în starea asta? Apoi în firea mea începeam să nu îi dau importanţă. De curând mi-am dat seama că beţivii aşa cum sunt ei au şi părţile lor josnice, comice dar şi geniale. Da da...geniale. Dacă ai crezut că e uşor să fii beţiv mai gândeşte-te odată. Acum mă refer tot la beţivii de meserie, pentru că nu este aşa? Să fii adevărat beţiv este o artă şi cum orice artă cere sacrificii, nici beţia nu face excepţie.

În primul rând pentru a fii beţiv trebuie să investeşti mulţi bani. Să cheltuieşti cam tot pe băutură. Apoi, nu poţi fii beţiv dacă nu îţi dezvolţi cumva spiritul de şapte cărări. Cu alte cuvinte echilibrul în orice condiţii şi cum oare îţi poţi dezvolta acest simţ dacă nu prin exerciţiu, perseverenţă şi răbdare?

De altfel, nu poţi fii beţiv dacă nu ai o memorie bună în orice condiţii. Oricât ai bea trebuie să ştii să ajungi acasă. Un profesionist va ştii să se descurce în orice situaţie. Profesioniştii în domeniu au şi câte părţi geniale de care vorbeam. Mai exact. Ei fiind profesori nu vor avea nevoie să ştie mereu cu exactitate unde locuiesc. Vor deduce prin regula reducerii la absurd. De exemplu. Când se vor afla în faţa blocului şi nu îşi mai amintesc etajul şi apartamentul vor începe să ţipe. Îmediat la geam va ieşi soţia sa apostrofându-l: „Ai ajuns acasă beţivane!” El va recunoaşte vocea şi va reuşi să ajungă acasă.

Dacă niciodată nu te-ai gândit la toate acestea înseamnă că nu ai ştiut să apreciezi un beţiv. Mai spusesem eu şi câteva despre faptul că ar fi comici. Cum să nu spui asta când în spatele tău se află un beţiv care a pariat pe calificarea naţionalei de fotbal a României după meciul de la Copenhaga, iar după ce iei gol în minutul 94 rămâi acasă, iar după toate acestea timp de 30 de minute înjură toată Federaţia Română de Fotbal şi sfârşeşte printr-un: ”Băi ce-am obosit vorbind!” Probabil că sigur aţi dat şi voi de asemenea actori sinceri, iar dacă nu aţi dat de prea mulţi până acum, să daţi vina pe ruşi. Ei ne-au furat tezaurul şi daia nu mai au românii bani să bea şi am ajuns pe locul 2 în lume la băut, bineînţeles după ruşi! Dacă aveam noi tezaurul nostru...roiau străzile de beţivi şi pe la noi!

Fiecare cu obişnuinţa lui

noreply@blogger.com (Creve) — Fri, 26 Oct 2007 05:54:59 PDT

Am observat că majoritatea persoanelor au câte o obişnuinţă la care apelează în mod frecvent. Încă nu am găsit-o la toată lumea dar în mare cred toţi au măcar o obişnuinţă, tic nervos sau vorbă. Dacă nu au un tic verbal ori îşi strâmbă nasul, îşi muşcă obrazul pe interior, clipeşte mai mult sau altele. Cele mai hazlii ticuri însă rămân cele verbale. Am observat la prieteni, profesori sau persoane publice. Ce e mai interesant că în unele cazuri aceste ticuri verbale se pot transmite.

Am prieteni care spune mai mereu „vaişamar”, pe care am împrumutat-o şi eu, „silence! i kill you”, „stai”, „auzi?”, acestea folosite foarte des.

Nici profesorii nu se exclud din această categorie. Am făcut în liceu limba română cu o profesoară, spunea foarte frecvent ”scriţi”, alţii spuneau „aşa”, „ai înţeles?”, „mă înţelegi?”, „deci”. Nu îi puteam corecta, erau profesori.

Cele mai tari ticuri verbale le-am lăsat pentru sfârşit. Cam aşa se face peste tot. Persoanele publice de altfel deşi ar fi trebuit să aibă cea mai mare atenţie la ce spun, tocmai ele au cele mai multe dar şi cele mai amuzante vorbe. De exemplu:

Corneliu Vadim Tudor: „limbricilor”, „nebunilor”, „curvă”, „mafiot/mafie”

Adrian Năstase: „Fireşte”, „Ouă”, „Pensie”

Traian Băsescu: „Hă Hă Hă”, „ce-mi plac glumele mele”

Irinel Columbeanu: „mişto”

Silviu Prigoană: „divorţ”,”bani”,”copil”,”pensie privată”

Gigi Becali: „bă”,”hahaleră”,”zdreanţă”,”adevăr”,”onoare,lacrimi şi sânge”,”Dan Voiculescu”,”comunist”

Dan Diaconescu: „Senzaţional”,”în direct”,”incredibil”

Alesandra Stoicescu: „Efectiv”

În ceea ce mă priveşte am şi eu câteva : „ştii”,”aşa”,”să creşti mare” şi cele împrumutate care pot fi găsite la primul exemplu. Ideea este că toată lumea are câte o vorbă pe care o foloseşte mai des decât pe celelalte. Daia îmi plac mie oamenii!

F.C Steaua are datorii la Becali

noreply@blogger.com (Creve) — Fri, 26 Oct 2007 04:38:11 PDT

La asta chiar nu mă mai aşteptam să văd. F.C Steaua are datorii la patronul său Gigi Becali. După ce a cumpărat clubul pentru a atrage oamenii să îl voteze, a impus echipa antrenorului şi a ajuns să fie înjurat de toţi suporterii, Gigi Becali nu se opreşte aici. Pare că şi-a pus în gând să şi distrugă F.C Steaua, nu numai să alunge suporterii sau să îşi bată joc de fostele glorii ale clubului.

Ei bine, întorcându-mă la subiect spuneam că F.C Steaua are datorii la propriul patron. Păi cum vine asta? Patronul nu ar trebui să investească în club? Teoretic da, dar tot teoretic se mai poate şi altceva. Patronul Stelei a cărei valoare ar fi cotată pe la 3 miliarde de euro, nu a investit aşa cum se tot lăuda şi a creditat Steaua. Pe declaraţia sa de avere scrie că trebuie să recupereze 12 milioane de euro de la F.C Steaua. În ritmul ăsta prevăd un sfârşit cam tragic pentru Steaua şi o revenire destul de grea la normal.

Una peste alta, Gigi Becali a dovedit încă odată ce fel de om este. Este un om care nu mai este dorit de 86% dintre suporterii Stelei. Probabil ceilalţi 14% care au declarat că îl doresc la club sunt dinamovişti sau rapidişti dar s-au dat stelişti. Cine ştie?

La noi e altfel

noreply@blogger.com (Creve) — Thu, 25 Oct 2007 23:19:53 PDT

La noi e altfel. Noi nu vrem să imităm pe nimeni. Avem o economie unică şi nu avem nevoie de economia altora. Din motivul ăsta suntem speciali: pentru că suntem altfel! De când am început să scriu nu ma reuşit să scriu şi eu ceva bun de România. Chiar am vrut dar nu am găsit încă motivul. Pur şi simplu oriunde mă uit văd numai de rău. Vă spuneam în ultimul timp de prostia românului în ceea ce priveşte investiţiile şi modernizările. Dar sunt o grămadă de lucruri care merg prost pe la noi şi nu numai din că avem oameni incompetenţi, dar avem oameni care fac expre câte o tâmpenie ca apoi să scoată bani din ea.

Aici vorbesc de privatizările fantastice, de importuri provocate de o aşa zisă „incompetenţă” în a acoperi strictul necesar şi alte amănunte. Am spus privatizări. Nu mă voi luat de privatizarea Dacia sau Daewoo. Astea chair sunt bune. Mă refer la prostiile făcute de conducătorii noştrii imediat de după revoluţie când toată lumea a furat pe unde a putut. Deci de PSD-ul care acum loveşte cât poate în PD. Pe plan economic am avut un loc sus pus în lume, iar acum am ajuns de căruţă. Un exemplu este că după revoluţie România avea o fermă de porci unde se tăiau 1 milion de capete pe an. Ferma Comtin, care ulterior a fost închisă la propunerea americanilor. Cum să tăiem noi atâta, e prea mult. Ai noştrii au ascultat de americani pentru că nu aveai cum să nu asculţi de american. După câteva luni, ferma închisă a fost cumpărată de cine oare dacă nu de americani şi au început să producă ei. Ca aceastî „afacere” sunt multe pe la noi. De altfel, nu cu mult timp în urmă românii au vândut izvorul Borsec evreilor care acum vând apa în toată lumea. Noi nu puteam să facem asta.

Mai avem pe la noi prin ţară şi alte gafe care nu mai ţin de naivitate dacă îi pot spune naivitate şi ţin de obţinerea de comisioane. Pe la noi cresc importurile de la an la an pentru că doar aşa mai se pot obţine comisioane grase. Indiferent despre ce vorbim noi importîm foarte mult. Când am avut posibilitatea de export s-a întâmplat ceva. Politicienii noştrii au pus piciorul în prag. Au inventat câte un motiv.

Cel mai clar exemplu este ce al gripei aviare care la noi nu a existat. Politicienii noştrii însă susţin că a existat. Foarte interesant cum că la noi era gripă aviară iar la vecinii noştrii ucrainieni şi bulgari nu era nimic. La noi Delta Dunării era plină de gripă, la ei nu era nimic. Poate avea nevoie de viză să treacă şi la ei. Noi aveam gripă aviară iar ei exportau pe bandă rulantă. Ce s-au gândit ei? Hai să luăm nişte veterinari şi să bage un diagnostic. Cum un diagnostic simplu nu le aducea şi lor ceva bani s-au gândit să zică ceva tare: gripă aviară. La gripă aviară inclusiv medicii veterinari primesc mulţi bani. La orice altă boală nu se primesc sporuri băneşti, aşa că a apărut la noi gripa. Exportul oprit, colective lichidate, deci importuri masive, comisioane grase pentru ai noştrii. Foarte bună mutarea asta!

Câte şi mai câte sfori nu s-au tras şi se mai trag la ora asta prin România. Uite de ce am rămas noi mici în lume şi nu am screscut. Ţara asta e bolnavă. Are mania de a fura şi nu orice: propria căciulă. Când ne-om vindeca şi noi poate ajungem să creştem, dar să nu se vindece la bătrâneţe că deja e prea târziu.

La un pahar de vorbă cu Decanul

noreply@blogger.com (Creve) — Wed, 24 Oct 2007 22:55:50 PDT

Am avut săptămâna asta un curs la facultate cu Decanul şi de foarte multe ori făcea pauze „pedagogie” aşa cum îi plăcea lui să le spună. Ce însemnau aceste pauze pedagogice? Păi nimic altceva decât dezbatere a unor probleme care nu ţineau de materia respectivă.

Pentru început trăgea de el pentru a înşirui două trei vorbe despre materie. Mai mult ne spunea cât de mult îi place să predea ,cât de mult îi place România şi de ce la fascinat pe el România. A fost o plăcere să îl ascult cu atât mai mult cu cât ştiu că săptămâna viitoare va urma partea a doua. A început prin a spune: „nu vă mai uitaţi aşa la ceas că mai e până la pauză. Eu mă uit mai des ca voi la ceas. Abia aşteptaţi să luaţi pauză. Eu stau cu ochii pe ceas ca pe butelie.” Apoi a început pauza pedagogică de vreo oră despre politică.

Era într-un totul de acord cu mine. Am început a vorbi mai întâi despre trafic. Nimic nou. Aceeaşi poveste. România nu poate lua fonduri de la UE pentru că nu are proiecte serioase. La această oră România a primit de la UE doar 15% din banii care ar fi putut să îi primească dacă aveau proiecte serioase. Aceste reparaţii şi modernizari care au sufocat Bucureştiul în ultimile luni, tot din bani de la UE sunt făcute, dar cum puteau să obţină bani dacă până acum schimbau bordurile din trei în trei luni?

Acum au dat şi ei nişte proiecte mai serioase, dar tot degeaba pentru că abia au ajuns la 15% din totalul banilor pe care România îi putea lua de la UE fără să îi dea înapoi. În loc să schimbe şi ei piatra cubică de pe stradă ei schimbă bordurile. Păi până la urmă mi se pare normal. Nu poţi pune pe şosea marmură de la fabrica lui Videanu. Bordurile da. Legat de noii stâlpi s-a comentat iar. Acum o săptămână în urmă cu tip cu un BMW ceva mai furios decât trebuia, a vrut să vadă cât poate duce mititica şi s-a oprit într-un stâlp nou pus de Primărie. La făcut harakiri. În schimb BMW-ul avea puţin capota strâmbă. La pasajul Mărăşeşti, după ce multe luni a fost închis pentru modernizări, cu puţin timp în urmă au asfaltat iar. Poate au trecut cu tancurile şi eu nu ştiu. În loc să facă drumurile cu piatră cubică asfaltează mereu aceleaşi drumuri. Mă mir cum de nu au asfaltat pe traseul Universitate – Piaţa Romană. Era o treabă. Nu mai circulai pe nicăieri. Îţi luai bicicletă dacă tot s-au făcut piste pentru biciclişti.

De vorbit am vorbit multe cu Decanul dar voi mai reveni şi altă dată. Oricum, de comă şi de viaţă în acelaşi timp omul ăsta! Aşa ore să tot faci.

Cei mici îi imită pe cei mari

noreply@blogger.com (Creve) — Sun, 21 Oct 2007 01:29:42 PDT

De multe ori auzim pe bătrâni că ne spun: „pe vremea mea nu era aşa”. Au şi ei dreptate. Te uiţi în jur şi deja parcă şi tu poţi spune acelaşi lucru pe care ţi-l spunea bunica ţie. Nici măcar nu ai îmbătrânit şi deja o spui sus şi tare şi aşa este. Copiii din ziua de azi nu mai sunt nici ce eram noi acum 10-15 ani. Foarte rar vezi un copil să bată mingea în faţa blocului la o miuţă, rar mai vezi copii să joace ţară ţară vrem ostaş, sau alte jocuri. Mai mult ne trezim noi cei trecuţi de 20 de ani că mai facem aceste jocuri. Tinerii de azi parcă au alte ocupaţii, parcă sunt mai serioşi decât am fost noi, mai concentraţi pe alte lucruri cărora noi nu le dăteam importanţă.Consideram că e normal să primim totul de-a gat de la părinţi. Auzeam profesorii zilele astea la facultate spunând: „înainte erau rare cazurile când studenţii munceau, erau câteva excepţii care munceau. Azi sunt câteva excepţii cei care nu muncesc.” E o generaţie mai matură, mai dură şi parcă mai rea ca niciodată. Au uitat ce înseamnă viaţa şi toată atenţia se mută spre alte ţinte. Nu e de mirare când te gândeşti cum este crescut copilul în ziua de astăzi de părinţi care abia au timp de ei. Aleargă în stânga sau dreapta după fel de fel de lucruri pentru a asigura copilului cele necesare dar scapă ceva din vedere.

Astâzi tot mai mulţi copii sunt educaţi de mass media. S-au făcut campanii pentru combaterea acestui fel de educare. Copii de mici fac ce văd la părinţi, prieteni sau chair televizor. Clipul ce urmează să îl vizionaţi are menirea să dea o palmă celor care cred că un copil se poate educa uşor şi oricum şi de oricine. Să fi părinte este cea mai mare responsabilitate pe care o poate avea cineva pe Pământul ăsta!

Ce ţi-e cu copii ăştia?

noreply@blogger.com (Creve) — Tue, 16 Oct 2007 13:08:10 PDT

Vorbeam azi cu mama şi am aflat şi eu că cel mai mic verişor al meu este bolnăvior şi este la spital. Mai tare este că la 3 ani şi jumătate scoate nişte dume de nu se poate. Dacă la vârsta lui eu nu ştiam decât să mă iau de oameni şi să le adresez ameninţări celor care mă enervau, păi în cazul verişorului meu se poate vorbi de replici de om mare.

Ajuns la spital, a uimit pe toată lumea când a spus: ”Eu sunt trist! Sunt foarte trist! Nu sunt fericit deloc!”. Doctoriţa auzind asta din gura un copil aşa mic l-a întrebat de ce, după care a urmat o replică pe măsură: „păi dacă nu mai sunt cu prietenii mei Beny şi Levi! Nu mai am televizor, nu mai am cu cine să mă joc! Sunt nefericit! Şi de fapt tu eşti de vină că sunt nefericit, pentru că mă ţi aici!”. Auzind astea mai că era să se prăpădească de râs doctoriţa dar replicile nu s-au consumat aici. Doctoriţa l-a întrebat dacă nu cumva e poet, la care răspunsul a venit îndată: „Da. Eu sunt poet. Şi tati scrie poezii şi tuşica. M-a învăţat tati că e deştept şi acum ştiu şi eu!” La astfel de replici aproape că îţi venea să îl mănânci. Şi ce replici infantile dăteam eu la 3 ani jumătate. Eu spuneam doar „du-te de cacă tatolu’, ‘up gâtul ţie, du-te de cacă cicheta”. Eu nu prea ştiam să comunic, cu atît mai mult să fiu politicos. Ce mai cresc ăştia mici. Nu vreau să ştiu ce replici va avea mai încolo. O să rămân şocat atunci. Până atunci mă minunez de verişorul meu la ce vârstă a împlinit...3 ani şi jumătate...mamă ce succes!

Să moară şi capra vecinului

noreply@blogger.com (Creve) — Sun, 14 Oct 2007 06:58:37 PDT

Cam ăsta e dictonul după care trăieşte românul, şi nu românii de la baza piramidei înţelepciunii şi mă refer la marea lor majoritate. Observ respectarea acestui dicton în rândul mass media. Dacă şi mass media a ajuns să gândească aşa păi nu mai am nicio aşteptare. La cine ar trebui să mă aştept să mai schimbe câte ceva din gândirea păguboasă a românului?

Dacă înainte mai mult pe la sate vedeai ţaţele vorbind pe la poartă că se bucură de răul altuia că doar nu păţea numai ea, azi vezi că românul se bucură de răul altuia la alt nivel. După victoria României de aseară în faţa Olandei presa din România se bucură pentru faptul că România a fost ajutată de arbitraj. Gazeta Sporturilor, (acelasi site care le tot gafează), astăzi chiar a îngroşat nota. Se bucura că de data asta că am fost avantajaţi în dauna Olandei. Mai mult toţi jucătorii noştrii au primit note de la 8 în sus. La un moment dat acelaşi ziar scria că Mircea Sandu ar fi avut pile la şefii arbitrilor care ar fi tras cu noi. Aha, păi după ce că suntem şi prost crescuţi ca naţie, suntem şi proşti făcuţi grămadă. Ne mai furăm şi singuri căciula apoi strigăm în gura mare.

Ar mai fi o gafă în ziarul de astăzi. Gazeta Sporturilor a oferit nota 9 arbitrului central Vasaaras pentru că "ne-a ajutat pe tot parcursul partidei", arbitrului de tuşă Saraidaris nota 10 pentru că nu a ridicat fanionul la gol, iar singurului arbitru care a arbitrat corect de la un capăt la altul, Bozatsidis a primit nota 7. Cu aşa jurnalişti mă mir că nu le-a dat jucătorilor nota 11.

Tare inspirat a mai fost Andrei Mureşanu când a scris versurile imnului. Se potriveşte ca o mănuşă...cel puţin începutul: deşteaptă-te române! Ai ceva mai important de făcut şi câteva reguli de bun simţ de învăţat...

Iar nu înţeleg nişte lucruri

noreply@blogger.com (Creve) — Fri, 12 Oct 2007 02:07:21 PDT

Cu ceva timp în urmă făcusem deja o listă cu lucrurile pe care nu le înţeleg. Cu timpul am mai dat de câteva lucruri pe care nu le înţeleg. Cum ar fi:

1.Nu înţeleg de ce bătrânii merg pe stradă mereu cu o sacoşă după ei, chiar dacă nu vor pune nimic în ea niciodată? Se plimbă peste tot cu o sacoşă şi foarte rar văd să aibă ceva în ea. Cineva îmi spunea mai de mult un caz. Un om cae mergea după el cu un P.P.C. (poate pică ceva). Când cineva îi spunea „ Am să îţi dau ceva, ai în ce să pui?”, el scotea P.P.C-ul care măsura cam 1 mtru înălţime şi vreo 60 cm în diametru şi zicea: „Pune aici!” Poate aşa e şi cu bătrânii.

2.Altceva ce nu înţeleg este de ce fetele când pleacă undeva îşi fac un bagaj imens, prin care se află lucruri pe care nu le vor folosi niciodată! Am o colegă, vara asta pentru 2 săptămână şi luat ditamai bagajul, iar din cele pe care le-a luat nu a purtat mai nimic. Din două în două zile spăla hainele care îi plăceau deşi mai avea multe haine în bagaj. S-a întors cu ele acas nepurtate.

3.Nu înţeleg de ce oamenii care spun că nu au bani, îi vezi mereu că îşi cumpără cele mai scumpe haine şi mai mult mereu poartă alte haine. Nu au domne bani, dar garderoba şi-o schimbă lunar. Foarte ciudat. Nu au bani, dar îşi cumpără cele mai scumpe haine, vorbesc la telefon foarte mult, deci plătesc o factură enormă şi lista ar putea continua. Interesant e că nu au bani!

4.De ce unele persoane pun întrebări de genul: „Dar de ce te îmbraci aşa? Dar de ce îţi place culoarea asta? Dar de ce îţi aranjezi părul aşa? Dar de ce nu îţi plac manelele?”, iar lista poate continua şi aici. Mă întreb câtă minte îţi trebuie ca să pui adtfel de întrebări. Aşa sunt eu, aşa îmi place, aşa fac, aşa simt. Nu se explică. Pentru astfel de întrebări, am un singur răspuns: aşa îmi place mie!

Revin când mai găsesc ceva cu o listă nouă...

Iarna se întâmplă lucruri frumoase

noreply@blogger.com (Creve) — Wed, 10 Oct 2007 14:07:21 PDT

Era o zi de iarnă. Zăpadă multă, oameni de zăpadă, câţiva copii îşi fortificau o fortăreaţă din zăpadă udând-o din abundenţă cu apă. Săniile preluau controlul asupra străzii iar fulgii de zăpada parcă se aşterneau tot mai liniştit. Nu bătea vântul dar era frig. Era mijlocul iernii.

Un cuplu parcă se grăbea şi strica peisajul. Să le spună cineva că nu are rost să se grăbească. Ningea prea frumos ca să strici armonia cu o grabă disperată. Am zis disperată? Poate e disperată femeia.

Mă întreb ce fac eu în peisajul ăsta. Pe unde oi fi de nu mă văd? Aşa e. Era să uit! Eu nu mă născusem, iar femeia grăbită e mama spre spital. Îi făceam surprize surprize. Bine că prezenta veleităţi sportive şi a ajuns la timp la spital. Acolo nu prea am mai avut chef să ies. Era frumos afară. Trebuia să intrăm în sală? Îmi plăcea cum ninge. Cu toată împotrivirea mea până la urmă tot am ieşit. Parcă nu era aşa cum mi-am imaginat. Prea multă lumină. Nici nu pot să deschid ochii. Un nene mă bate. Dar ce am făcut să dai în mine? După ce că m-am speriat de lumea în care am intrat mai iau şi bătaie. Ce oameni domne!

Acu dacă tot am ieşit vreau la zăpadă. Măcar să văd şi eu ceva frumos de ziua mea! Imediat ce am ajuns la mama am primit vestea că am o surioară. Abia aşteptam să o văd. Faza tare e că şi ea mă aştepta pe mine. Nu mare mi-a fost surprinderea să aud ce a spus prima dată când am ajuns acasă: „Unde e că-l omol?” Sora mea mă iubea! Apoi după ceva timp mi-a dovedit totul printr-o palmă din toată inima de m-am zvârcolit în pătuţ. A fost frumos la început...eram în centrul atenţiei! Eram V.I.P. Era iarnă. Cine spunea că iarna nu se întâmplă nimic frumos? Iarna apare câte un bezmetic ca mine. Dacă m-aş mai naşte odată, m-aş naşte tot iarna. Îmi place când ninge iar lumea se bucură. Poate aş schimba ceva. Aş alege ziua de 31 decembrie. Vreau să ştiu că de ziua mea se bucură toată planeta!

Am depăşit cu 3 rânduri ceea ce vroiam să scriu aşa că vă las. Acum cred că e cazul să mă întorc la treaba mea. Mi-am amintit destul de vremea când eram ăla micu’…

Viaţa e grea şi la trei ani!

noreply@blogger.com (Creve) — Thu, 13 Nov 2008 13:09:48 PST

Astăzi mi-am dat seama cât de binecuvântat sunt. M-am uitat în în viaţa altora şi mi-am dat seama câtă suferinţă poate exista în dreptul unor oameni. Nu o să mai spun că eu am probleme. Astăzi am văzut că problemele mele sunt zero pe lângă ce au alţii. Mulţi se luptă în fiecare zi pentru a revenii în normal. Pentru o clipă fericire. Am citit astăzi un articol de pe site-ul Gazetei Sporturilor, în care era relatată povestea micuţului băieţel al jucătorului Cosmin Paşcovici. Un copil care deşi ar avea cam tot ce îşi poate dori un copil, îi lipseşte esenţialul: SĂNĂTATEA. Uneori te întrebi de ce viaţa e nedreaptă...are doar 3 ani. O să reproduc articolul:

Bărbatul care a împlinit trei ani şi trei vieţi

"Iubec, iubec, iubec!" Literele lipsă sînt uşor de înţeles. La trei ani, Denis Paşcovici spune ceea ce spunem toţi: că iubim. Numai că noi avem mult mai mult timp la dispoziţie. De aceea rostim toate literele.Liftul opreşte la etajul 9. Cînd se deschid uşile, te simţi ca într-o grădiniţă. O grădiniţă care se zbate să devină şcoală.

Zi după zi, noapte după noapte, cu îndîrjirea oamenilor şi cu încăpăţînarea hipertehnicii medicale, aici, pe etajul pediatric al Institutului Gustave Roussy, cel mai mare spital oncologic din Europa, există o singură dorinţă: ca mica armată de chelioşi simpatici, cu dinţii şi sănătatea măturate, să poată prinde următoarea aniversare.

Aici a împlinit 3 ani Denis Paşcovici.

E întins pe un fel de bancă, acoperită cu un prosop moale. A învăţat ritualul. Asistentele îl ung cu o cremă specială. Apoi marchează zonele unde va acţiona raza. Stă cuminte. "Acum nu-l va durea", explică mama. Efectele apar după şedinţă. Denis Paşcovici, băiatul fotbalistului fost la Farul, Dinamo, acum la UTA, a ajuns la întîlnirea sa de fiecare zi cu speranţa şi cu greaţa.

Au aflat de ziua lui Boala i-a fost diagnosticată pe 21 septembrie 2006. "La o zi după aniversarea a doi ani", îşi aminteşte tatăl, prin telefon din ţară. "Are o tumoră pe creier. Şansele sînt mici", le-au spus doctorii. În anul care s-a scurs, Denis a fost operat de patru ori. De trei ori în România şi o dată în Franţa. "Ultima intervenţie i-a extirpat tumora", spune Ionela, mama lui.

Tort şi radioterapie Anul acesta, aniversarea a căzut într-o vineri. Denis şi-a început-o la radioterapie. Folosită încă de acum un secol, metoda a renăscut sub formă de radioterapie tridimensională. Razele ionizate încearcă să lovească tumora şi zonele unde se poate extinde. În cazul lui Denis, fasciculul este îndreptat spre cap, coloana vertebrală şi torace. Simpatic început de aniversare! "Eu cu sora mea Mihaela, care e aici să mă ajute, şi cu ceilalţi copii suferinzi, i-am sărbătorit după-amiază ziua de naştere. S-au jucat ore bune".

Mateja, Matilde, Denis Cei mai buni prieteni ai lui Denis sînt Mateja, un băiat de 2 ani din Muntenegru, şi Matilde, o fată de 11 ani din Reunion. Mănîncă împreună şi luptă împreună. Toţi suferă de cancer. "Matilde are cancer la ficat, dar medicii nu-i pot spune ceva concret încă, iar Mateja are acelaşi tip de tumoră ca şi Denis, însă i s-a declanşat metastaza", povesteşte Ionela.

Cursa globulelor albe Tratamentul în Franţa a început în aprilie. La 22 de kilometri de centrul Parisului, micuţul orăşel Villejuif este graniţa speranţei pentru orice suferind de cancer. Aici, la Institutul Gustave Roussy, cel mai important spital oncologic din Europa, vin zilnic mii de bolnavi de toate vîrstele. Cel mai dureros etaj e 9, cel al copiilor. În prima lună, Denis a făcut chimioterapie. Tratamentul standard se administrează pe cale orală sau intravenos. În cazul lui, s-a apelat la perfuzii. "A suportat 7 şedinţe de chimioterapie, 4 convenţionale şi 3 extrem de puternice", începe Ionela povestea. După fiecare şedinţă, globulele albe scad. "Ale lui Denis au coborît sub 4.000 de leucocite", explică un doctor român, familiarizat cu procedurile. Asta în ciuda injecţiilor cu globule albe, făcute pentru a-i întări sistemul imunitar, înaintea fiecărui tratament.

Tînara devenită mamă Organismul a cedat. De două ori a intrat în comă. "Prima dată nu a rezistat chimioterapiei şi a stat în comă trei ore, iar a doua oară a făcut convulsii şi s-a trezit abia după şapte ore. Plîngeam şi mă rugam la Dumnezeu! Doctorii au spus că Denis este foarte puternic", rememorează mama. Pentru că tratamentul chimo n-a avut efect s-a ajuns la radioterapie. E ceva straniu în felul în care povesteşte. Fără asistenţă psihologică, fără alt suport decît simţul ei de femeie, Ionela dă peste cap toate stereotipurile despre soţiile de fotbalişti. Boala băiatului ei a transformat-o pe tînăra fragilă, pasionată de modă şi de distracţie, într-o mamă pentru care fiecare secundă contează.

"Nu plîng în faţa lui" "La început am plîns trei luni. Denis îmi zicea: «Mami, de ce eşti tristă? Nu mai plînge!». Am hotărît să nu mai cedez în faţa lui, să nu-l demoralizez", zice Ionela. Îl mîngîie. "Iubec, iubec!", zice micuţul. "Şi eu te iubesc, puiule, foarte mult. Şi tati la fel!", zice Ionela. "Ştie cînd nu mă simt bine sau cînd sînt supărată. Are ceva probleme cu vorbitul, însă şi-a mai revenit. Încă mai poceşte cuvintele. Dar e ultimul lucru care contează".

Gestul McDonald's Denis şi mama lui sînt cazaţi la 200 de metri de Institut, într-o casă sponsorizată de McDonald's şi plătesc 10 euro pe zi. Un hol mic, o cameră cu două paturi şi o baie. Curat, decent. "Înainte stăteam într-un hotel din zonă şi plăteam 70 de euro pe zi. Era murdar şi mirosea îngrozitor. Aici avem tot ce ne trebuie şi îi place şi lui Denis".

"Vrrruuummm!" "El plînge?". Mama surîde. "Doar cînd i se iau jucăriile". "Vrrruuummm!", ţipă piciul. Are un cateter în zona gîtului. Locul pe unde îi sînt administrate sînge şi glucoză. Şi o cicatrice verticală de 10 centimetri îi brăzdează pielea din dreptul cefei pînă aproape de creştetul capului. Părul i-a căzut de asemenea din cauza tratamentelor. E ceea ce îl deranjează cel mai tare. Denis ia masca lui Spiderman, personajul preferat de benzi desenate, şi-o pune pe cap şi începe să se zbînţuie. Apoi o cască de motociclist. Orice îi acoperă capul îl face să se simtă în siguranţă.

0,4 kilograme de limită Ies la masă. După un an şi două săptămîni de stat prin spitale, Denis a slăbit de la 16 kilograme la 13.400. Se află la numai 400 de grame de limita minimă. "Dacă ajunge la 13 kilograme, trebuie să îi băgăm sondă gastrică pe nas pentru a-i administra minerale", explică ea. Mănîncă doar o dată pe zi. Salată de pui, o prăjitură şi Cola. Plus siropul pentru dureri. După fiecare înghiţitură se chinuieşte. "Are arsuri la tubul digestiv din cauza radioterapiei. Îl deranjează la înghiţit. Îi dau sirop şi o să îi treacă".

Drama familiei asiatice Denis face semn că vrea la aer. Merge puţin, iar apoi cere în braţele mamei, după care se suie în căruţ. La 50 de metri în faţa lui vede spitalul. Îl arată cu degetul şi zîmbeşte. Nu e speriat. Ionela împinge căruciorul înăuntru. Se urcă în lift şi apasă butonul cu numărul nouă. Se deschid uşile. În drumul lui Denis, o familie de asiatici urlă de durere. "Aveau o fetiţă în ultima fază de cancer. O fi murit, sărăcuţa!". Denis se suie pe o bicicletă şi fuge prin spital. O asistentă îi apare în cale. "Ca va, Denis?". Micuţul nu răspunde, îşi vede de drum. Nu-i e frică de nici un loc din spital, dar ignoră tot ce nu are legătură cu el.

Calculele care nu se fac Aici nu se vorbeşte despre şanse. În lumea de dincolo de geamuri, timpul se măsoară în decenii. La etajul 9, legea o fac zilele. "Acum ceva vreme, începuse să vomite foarte des, să aibă iar stări de somnolenţă şi lipsă de poftă de mîncare". După RMN, medicii au anunţat că răspîndirea cancerului în corp este pe punctul de a se reactiva. Şi a început radioterapia. "Tratamentul cu raze stopează dezvoltarea celulelor canceroase, dar îi afectează şi celelalte organe. Medicii mi-au spus că se poate face bine, dar şi că poate rămîne cu sechele. Poate avea disfuncţii locomotorii". Cum ziceam, aici nu se vorbeşte despre şanse.

Costumul eroului În drum spre casă, lungesc plimbarea la 20 de minute. Cînd ajung, un băieţel şi o fetiţă îl întîmpină pe hol şi-l iau în braţe. Alţi copii bolnavi. Denis cască. Mama scoate un dvd player. "Tom şi Jerry sau Mickey Mouse sînt desenele lui. Spiderman e eroul preferat", îl priveşte Ionela. Denis îşi pune costumul lui Spiderman. Un băiat cu o copilărie grea, care ajunge să capete abilităţi supraomeneşti. "O dată cu multă putere am căpătat însă şi multă răspundere", îi place lui Spiderman să spună în film, ori de cîte ori se lansează într-o nouă aventură pentru cei cărora viaţa le-a dat puţină putere. Denis a adormit.

"Voi face bine. Iubec tati foate mult şi vreau să văd că dor de el" Denis către tatăl său la telefon

Primele simptome
În septembrie anul trecut, Ionela a observat că micuţul are ameţeli, prelungite stări de oboseală şi probleme cu menţinerea echilibrului. Analize peste analize şi o tomografie ce avea să aducă vestea. "Cancer". Aşa a început totul.

Asigurare din partea statului
Familia Paşcovici a cheltuit pînă acum cel puţin 150.000 de euro. Restul a venit din partea statului român, care, în colaborare cu cel francez, i-a oferit familiei Paşcovici o asigurare prin care îi suportă lui Denis 80% din costuri.

Memoriu al tatălui
Cosmin Paşcovici este jucătorul lui UTA. Fotbalistul de 29 de ani, care are un contract de 80.000 de euro pe an, nu a prins în ultima vreme echipa, continuă să se antreneze, iar în urmă cu două săptămîni a depus memoriu la FRF pentru a-şi recupera restanţele financiare.

de Cătălin Gheorghiu, Alex Nicodim

După un asemenea articol nu mai are rost să tragi concluzii. Vrei doar să te bucuri de şansa pe care o ai : aceea de a fi sănătos. Trăieşte-ţi viaţă în fiecare clipă...dar fă-o util. Alţii tânjesc după o viaţă normală! Nu îţi bate joc de ea!