ALL NEW! Star Wars Gangsta Rap: Chronicles

Desi dozele de fantasy nu se simt deloc, trebuie sa recunosc ca volumul beneficiaza de o atmosfera de suspans bine intretinuta si exploatata, dar din punctul meu de vedere incadrarea ei in zona fantasy este cam fortata si neinspirata. Problema este ca pe baza informatiilor oferite despre “The Shadow Year” in blurb-ul sau, ca cititor iti imaginezi o serie de lucruri si ai anumite asteptari care mie mi-au fost total date peste cap si care m-au dezumflat complet.

Ideea romanului “The Shadow Year“ este promitatoare. Ne aflam in New York-ul anilor ‘60, mai precis in Long Island, intr-o perioada in care amenintarea razboiului rece dintre americani si rusi bate la usa. Trei frati, doi baieti si o sora, vor trece printr-o serie de evenimente pe care nu le vor uita, cel putin unul dintre ei, niciodata de acum incolo. Povestea si implicit nararea evenimentelor se desfasoara din perspectiva baiatului mijlociu, aflat cu un pas in clasa a 6-a. Tocmai acesta alegere de a se folosi de impresiile copilului confera un farmec deosebit actiunii si desfasurarii evenimentelor, cartea cuprinzand multe dintre necunoscutele si placerile vietii de copil. La un moment dat ai impresia ca traiesti pur si simplu alaturi de frati si de cei din jurul lor, rezonezi cu problemele varstei si intri cu nostalgie in atmosfera foarte naturala si bine pusa la punct. Viata in familie a celor trei nu este usoara, asta si datorita unei mame alcoolice care a facut ca fiecare zi in care nu se refugiaza in sticla sa fie considerata o zi reusita de cei mici. Cel putin tatal nu bea, insa pentru a intretine familia duce in spate nu mai putin de trei slujbe astfel ca  Jim, baiatul cel mai mare, Mary, sora cea mica si eroul nostru au grija sa se bucure la maxim de prezenta acestuia cu fiecare ocazie aparuta.

Factorul fantastic al romanului “The Shadow Year” consta in existenta unei copii in miniatura a orasului in pivnita casei, refugiul preferat al copiilor, personajele fiind construite din figurine de plastilina si care, la un moment dat, surprinde in timp real miscarile locuitorilor orasului Botch. Uimirea copiilor creste pe masura ce descopera ca un necunoscut bantuie prin cartier cu intentii nu prea nobile, misterul disparitiei unui coleg de clasa, moartea unor vecini si alte coincidente sinistre adancind si mai tare misterul din jurul acestei aparitii tulburatoare. Cei trei isi asuma rolul de detectivi si incearca – pe cat le permite timpul, pentru ca au de rezolvat temele pentru acasa si de facut fata problemelor de familie inerente – sa elucideze enigmele apasatoare ce nu le dau pace.

Finalul este usor previzibil de la un anumit moment dat si nu reuseste sa fure prim-planul. Totusi constructia literara perfecta a romanului se vede cu ochiul liber si, foarte probabil, acesta este si motivul pentru care a si fost atat de apreciat. Personajele nu numai ca sunt convingator construite, dar ti se intiparesc in memorie si ti se lipesc de suflet pur si simplu, plus ca varsta copilariei ocupa un loc aparte in inima fiecaruia si este si normal sa privesti cu alti ochi si sa traiesti la un cu totul alt nivel o asemenea carte. Intamplarile si faptele sunt tesute intr-o adevarata piramida a amanuntelor si, daca nu ai stii ca scriitorul este Jeffrey Ford, nu ai ezita sa presupui ca tii in mina o carte de Stephen King (de altfel, si pe varianta de coperta de mai sus este o trimitere la King), un alt scriitor obsedat de detaliile si micile amanunte care ne populeaza vietile. Este intr-adevar o experienta deosebita si nu regret niciun moment ca m-am hotarat sa o citesc, si afirm asta in ciuda impresiilor pe care le-am expus la inceput. Nu este o carte violenta (asta daca facem abstractie de decesele care sunt doar enumerate, nu si descrise cu lux de amanunte) si, chiar daca atmosfera este deseori apasatoare si te tine in priza, nu prea reuseste sa te sperie cu adevarat.

“The Shadow Year” de Jeffrey Ford este un roman de suspans de o incarcatura sufleteasca si literara pe care doar putini scriitori reusesc, cu adevarat, sa o transmita si sa o realizeze.

It’s been a hell of a ride. Kind a soft, though, but still so much fun.

Think Ray Bradbury’s Green Town stories, Harper Lee’s To Kill a Mockingbird and Stephen King’s The Body (made into the film Stand by Me) and you get an idea of the tone of Ford’s latest fine work. Grade: A.
— Rocky Mountain News —

Superb, heartbreaking, and masterfully written… It’s proof of Jeffrey Ford’s narrative power that, ultimately, the distinction [between real and invented] doesn’t much matter. His made-up world trumps ours.
— Magazine of Fantasy and Science Fiction

Si cum tot am eu o slabiciune pentru citatele despre carti aveti mai sus doua dintre ce am reusit sa gasesc cu privire la continutul volumului de fata.

*

*

*

Un nou roman in seria Dark Tower (coperta e informativa!) ! Let`s boo together Sau huuray dupa caz.

De ex. cei de la Nemira vor alege sigur varianta a doua.

*

*

*

*

*

*

*

Dupa 25 de ani de cand a inceput romanul, dupa numai  putin de 1000 de pagini, cu vreo 100 de personaje, Under the Dome vede lumina tiparului.

Autorul? Cine altul decat neobositul Stephen King?!

Nemira, huuray again!

*

*

*

*

*

*

Prin Franta s-a decernat Grand Prix de l’Imaginaire 2010.

Castigator la roman strain, Ian McDonald –  Roi du matin, reine du jour.

Multumesc sursei pe care o pastrez anonima. Nu, nu e vorba nici de generalii securisti a lui Vadim si nici de informatorii cu celular a lui Badea.

*

*

*

*

*

*

**

La Nemira avem parte de o noua promotie. 2 Carti + 1 Gratis

La fiecare doua carti cumparate primesti o carte gratis, la alegere!

Promotie valabila pana la data de 24 noiembrie.

Doua ’steampunce’ din categoria YA, insa scrise (si ilustrate) bine

Si doua antologii: “Eclipse Three” este ‘copilul’ lui Strahan, si inca unul care creste precum fat-frumos; “The Secret History…” este o antologie de SF literar (ca sa zic asa) cu nume grele – capete de afis: Margaret Atwood cea-care-nu-scrie-SF, Jonathan Lethem, Maureen McHugh, Chabon, Le Guin, Disch, Shepard, Kate Wilhelm, Connie Willis and, ofcorz, Gene Wolfe…

Astfel reîncep, după o amnezie lungă şi deloc accidentală, aventurile lui Corwin, prinţ al Amberului. Amberul este singura lume, cea adevărată, restul lumilor, inclusiv a noastră, nefiind decât umbre pe care aceasta le aruncă. Este locul în care Roger Zelazny şi-a plasat acţiunea seriei sale fantasy ce are în centru familia regală a Amberului, cu relaţiile sale straniu de disfuncţionale şi cu luptele sale pentru putere.

Publicată în România de editura Tritonic, seria “Amber” (în original “Chronicles of Amber“) este un fantasy atipic. Lupta dintre bine şi rău, bătălia pentru putere, luptele, uneltirile sunt toate acolo, dar într-un cadru atât de nou şi de proaspăt, cu vechii termeni de referinţă folosiţi în moduri insolite şi cu personaje care, departe de a avea acel aer medieval, sunt aproape moderne.

AMBER

Amber este lumea, singura reală. Iar centrul puterii Amberului şi al puterii familiei domnitoare îl constituie Modelul, un labirint de linii de forţă pe care orice membru al familiei regale trebuie să-l traverseze pentru a-şi dobândi puterile. Care puteri sunt considerabile şi implică longevitate, capacitate rapidă de vindecare, capacitate de modelare a realităţii înconjurătoare în orice alt loc decât Amberul, capacitatea de a controla vremea, capacitatea de a călători prin lumi ajustând împrejurimile cu puterea minţii şi multe altele. În plus, membrii familiei au Atuurile, cărţi de joc cu chipurile lor, prin care pot comunica între ei, prin care pot călători unul către altul dar prin care se pot şi ataca reciproc, fizic sau psihic.

Umbrele, celelalte lumi, sunt la rândul lor locuri interesante: în unele timpul curge mai repede şi pot fi folosite ca locuri pentru odihnă sau pentru a obţine o vindecare rapidă, arme care funcţionează într-o lume sunt inofensive în alta etc. Pământul vremurilor noastre este o asemenea umbră, pe care Corwin o vizitează frecvent şi cu plăcere. Iar la capătul celălalt, unde umbrele îşi pierd minţile, se află duşmanul, Curţile Haosului (Amberul, cu Modelul său în centru, reprezintă Ordinea).

Prima serie Amber începe ca o luptă pentru tron între prinţii moştenitori. Nu sunt ei chiar nouă, cum zice titlul primului roman, pentru că vreo doi au decis că nu vor tronul, iar unul este dispărut, dar oricum rămân destui. Când Regele Oberon dispare pe neaşteptate, fără urmă şi lăsând o succesiune încurcată, cu nouă fraţi proveniţi din vreo trei sau patru căsătorii, unele legale, altele anulate de capul familiei, începe o bătălie pentru putere în care aliatul de azi poate fi inamicul de mâine. Ca să fie limpede care sunt relaţiile dintre fraţi, la un moment dat Corwin este prins de Eric – care ocupa deja tronul ca regent – şi, după încoronarea fratelui său, este orbit şi aruncat în închisoare, de unde este scos odată pe an, ca să participe la aniversarea încoronării. Şi drăgălăşenii de-astea se tot petrec.

Dar, la Zelazny, lucrurile nu merg în direcţia în care semnalizează el iniţial că ar merge. Lupta pentru succesiune păleşte treptat în faţa a ceva ce pare a fi vechea luptă între bine şi rău dar care devine, în final, o luptă între două principii opuse însă, ambele, necesare. Pornit să cucerească tronul, Corwin va descoperi cum însăşi căutarea îl schimbă, va afla că nu doreşte ceea ce crede că doreşte, va descoperi despre familia sa lucruri surprinzătoare.

Acţiunea nu este deloc previzibilă, e alertă, cu dialoguri precise, cu descrieri scurte şi strict funcţionale (majoritatea), iar romanele au puţin peste 200 de pagini, deci nu-i pretind cititorului o fidelitate ieşită din comun ca să le termine.

MEET THE FAMILY

Nouă fraţi, patru surori, o reţea de relaţii ce variază în funcţie de experienţele din copilărie, de linia maternă de pe care provin, de ordinea succesiunii la tron, de personalitatea fiecăruia. Corwin îl place şi-l respectă pe Benedict, îl place pe Bleys, o iubeşte pe Deirdre, se aliază de nevoie cu Random, e neutru faţă de Gerald sau Lewella, suspicios faţă de Caine, îi urăşte pe Eric şi Julian etc. Fiecare frate sau soră are propria hartă de simpatii şi antipatii, de alianţe conjuncturale şi de uneltiri de culise. Impresionant este că, şi între cei din aceeaşi tabără, ba chiar şi între cei care nutresc afecţiune unul faţă de altul, suspiciunile sunt foarte uşor de plantat.

Mi s-a părut că Zelazny a reuşit să le creeze personalităţi distincte, chiar dacă, inevitabil, unii dintre ei sunt mai mult schiţe; erau prea mulţi ca să poată avea vizibilitate egală. Personajele au un aer modern, deloc prăfuit, relaţiile dintre bărbaţi şi femei sunt bucăţică ruptă din epoca actuală (nu tu centuri de castitate şi domniţe jurate pe viaţă cuiva), iar la un moment dat Corwin se întreabă ce ar zice Freud – pe care îl cunoscuse – despre relaţia sa cu taică-su.

Merită să-l cunoaşteţi pe Benedict, strategul, spadasinul, înţeleptul; pe Caine, manipulatorul; pe Brand, care odată a renuţat să ucidă pe cineva numai pentru că şedea pe covorul lui preferat, pe care nu-l voia pătat de sânge; pe Random cel care va dovedi că numele nu i se mai potriveşte; pe Julian, cinicul, vânătorul, cu ironia sa muşcătoare şi răceala glacială, asupra căruia autorul aruncă, la final, o nouă lumină, fără a-i ştirbi duritatea. Pe Flora, cocheta al cărei zâmbet a declanşat revoluţii, pe Fiona, cea care ştie totul despre vrăji şi uneltiri, pe Vialle, care nu vede dar ştie să asculte (ea e în familie prin alianţă dar e remarcabilă oricum). Pe Deirdre, fructul oprit pentru Corwin – fiindcă e soră-sa, la fel cu Fiona e fructul oprit pentru Julian, din aceleaşi motive. Pe Dara nu merită s-o cunoaşteţi că e o dobitoacă dar o s-o cunoaşteţi oricum.

Şi, fireşte, pe Corwin, vocea care povesteşte, uneori cu ironie şi autoironie, alteori cu regret dar fără să-şi plângă de milă, recunoscându-şi greşelile, asumându-şi consecinţele, maturizându-se sub ochii noştri (deşi, după niscaiva sute de ani ai zice că asta nu mai e posibil). Corwin, care se duce să ia masa în propriul lui cavou, înălţat când familia îl crezuse mort, un tip care mi s-a părut iniţial un fel de James Bond fantasy (inclusiv partea cu gagicile, of course) şi care m-a făcut, ulterior, să-mi revizuiesc părerea.

Atât despre primele cinci romane din serie. Despre celelalte cinci, care îl au ca erou pe Merlin, fiul lui Corwin, ceva mai încolo.

Romanele din serie:

1. Nouă prinţi din Amber (Nine Princes in Amber)

2. Armele din Avalon (The Guns of Avalon)

3. Semnul Unicornului (Sign of The Unicorn)

4. Mâna lui Oberon (The Hand of Oberon)

5. Curţile Haosului (The Courts of Chaos)

Editorial
Michael Haulica – Pe locuri, fiţi gata… Gaudeamus!
Proza
Ciprian Mitoceanu – Un rău necesar
Mioara Musteata – Timpul schimbării
Liviu Braicu – Globalizare
Dan Merisca – Ultimul cîntec
English Page
Dan Merisca – The Last Song
Recenzii
Flaviu Dobrescu – Misterul lui Charles Dickens
Bogdan Lascu – Încă un pas spre tronul Urth-ului…
Liviu Radu – Un miliard de întrebări despre lume
Liviu Radu – Încheiere
Liviu Radu – Un western fantasy?
Liviu Radu – O lume oarecum rurală…
Bogdan Lascu – O epopee şi o călătorie satirică prin spaţiu…
Film
Adrian Buzdugan – Printre roboţi, nanoboţi şi dinozauri
Aron Biro – Comedia horror
Banda Desenata
Dodo Nita – Constanţa: Capitala benzii desenate din România
Outsider
Horia Nicola Ursu – Cum trebuie să arate o revistă F&SF?
Fandom
Laurentiu Nistorescu – Sesiunea Helion 2009, o diagnoză a SF-ului contemporan
Balin Feri – ProspectArt, 29 octombrie 2009
Viitorul asa cum a fost
Stefan Ghidoveanu – 8. SURSELE. LUCRĂRI DE REFERINŢĂ ROMÂNEŞTI (Partea a III-a)
Calendar SF
Michael Haulica – Noiembrie
Istoria Ilustrata
Dodo Nita – Festivalul Internaţional al benzii desenate, Constanţa, 23 – 25 octombrie 2009
Dorin Davideanu – Sesiunea HELION, Timişoara, 16 – 17 octombrie, 2009
Lucian Merisca – Arhiva Dan Merişca
Marian Coman – Arhiva Marian Coman
Dictionar SF
Aurel Cărăşel – ANDERSON, Poul William (1926-2001)

Coperta editurii Leda, ediţia din 2005

Imaginaţi-vă o lume în care oamenii trăiesc în oraşe de sticlă, în clădiri cu pereţii transparenţi, trezindu-se şi culcându-se la aceeaşi oră, plimbându-se încolonaţi la aceeaşi oră, pe muzică de marş, purtând uniforme identice, având numere în loc de nume. Singurul moment în care geamurile locuinţelor devin opace este Ora Personală, adică ora în care, odată la trei zile, locuitorii au voie să facă sex cu persoana care li s-a repartizat. În rest, totul se petrece în văzul tuturor, nu există viaţă privată, nu există sentimente (decât faţă de Statul Unic), copiii sunt crescuţi de automate, în comun, iar scrisul este interzis cu excepţia celui propagandistic. Într-o lume organizată pe principii matematice, „Mersul Trenurilor” este considerată „cea mai remarcabilă dintre operele literare vechi ce au ajuns până la noi”

Şi oamenii mărşăluiesc fericiţi. Nu există „eu”, există doar „noi”.

Aţi reuşit? Bun venit în lumea lui Evgheni Zamiatin, autorul romanului „Noi”, despre care Orwell a recunoscut că a fost sursa de inspiraţie pentru mult mai celebra lui „1984” (iar Huxley n-a recunoscut că ar fi fost sursa de inspiraţie pentru „Minunata lume nouă”).

HORROR: COSMOSUL ROŞU!

Este o lume post apocaliptică. După o criză energetică şi ecologică ce a redus drastic populaţia planetei, supravieţuitorii, sub aripa protectoare a Binefăcătorului, au ridicat o civilizaţie bazată pe principii strict matematice şi acum se pregătesc să ia cu asalt stelele. Simpla idee a unui cosmos comunist îmi dă frisoane, că asta ar însemna chiar să nu mai ai unde fugi, nici măcar în imaginaţie, dar să continuăm. D- 503, personajul principal, este constructorul Integralei, vehiculul cosmic. El începe să scrie nişte note menite să slăvească această victorie a umanităţii, pentru că aşa li se cere cetăţenilor: să scrie tratate sau ode care să preamărească etc., acestea urmând să fie încărcate în rachetă şi folosite ca material propagandistic pentru civilizaţiile extraterestre întâlnite.

Început ca un jurnal despre finalizarea Integralei şi măreţia Statului Unic, manuscrisul deviază de la subiect când D-503 o întâlneşte pe I-330, o femeie atrăgătoare, care manifestă un mare apetit pentru încălcarea normelor şi de care se îndrăgosteşte pe neaşteptate. O omisiune ici, o minciună colo, un gând nepermis dincoace, şi nenorocosul constructor se trezeşte încălcând toate regulile bătute în cuie ale societăţii.

DIFERENŢA SPECIFICĂ

Deosebirea dintre această distopie şi altele– şi chestia care o face să fie fascinantă pentru mine, cel puţin – este că, dacă de obicei eroii se luptă pentru a obţine măcar puţină libertate personală sau pentru a se sustrage unui mod opresiv de viaţă, personajul lui Zamiatin este un entuziast al regimului. El nu se situează în afara normelor din revoltă, nici din dorinţa de libertate, ci din pricina atracţiei irezistibile pe care o simte pentru rebela I-330. Şi, de fiecare dată când se mai sustrage unei reguli – şi în umbra Binefăcătorului nu există abateri nevinovate – el nu se simte liber. Dimpotrivă, se simte vinovat, se crede bolnav, încearcă să revină la ceea ce el cunoaşte drept normalitate. Este cel mai reuşit experiment literar de spălare pe creier, acela în care victima cooperează cu călăul de bună-voie şi cu entuziasm. Înspăimântător este felul în care personajul gândeşte despre sine însuşi, mai ales că e aproape convingător în acţiunea sa de autoacuzare:

„Am conştiinţa eului meu. Dar tot aşa e conştient de sine şi îşi recunoaşte individualitatea numai ochiul în care a intrat un gunoi, degetul care coace, dintele bolnav: în stare de sănătate ochiul, degetul, dintele parcă nici n-ar exista. E limpede: conştiinţa de sine este o boală”.

Cetăţean al Rusiei sovietice, Zamiatin nu a făcut decât să împingă mai departe ceea ce observa în jur: marşurile, propaganda, înregimentarea, uniformizarea, declaraţiile colective de iubire faţă de conducător, acordul benevol al mulţimii pentru reprimarea elementelor nesupuse ordinii de stat. D-503 nu este deloc un idiot dar se simte fericit că este urmărit de securitate şi îi compară pe securişti cu îngerii din vechime, pentru că veghează asupra lui ca să nu cadă în ispită. Personajul este foarte convingător creat; cum noi privim prin ochii lui, iniţial atmosfera în care ne trezim este straniu de senină – deşi suntem conştienţi că e vorba de un regim totalitar – devenind mai întunecată pe măsură ce personajul simte că se îndepărtează de iubitul său Stat Unic.

Fascinant este modul în care Zamiatin a realizat că, prin pervertirea cuvintelor, se schimbă sensul a ceea ce ele definesc. Ceea ce nu este numit nu poate fi gândit; ca urmare, regimul descris de el a scos toate conotaţiile negative din cuvinte, lucru pe care comunismul nu l-a reuşit. Comunismul vorbea despre jugul capitalist, deci capitalismul era rău. La Zamiatin însă, popoarele extraterestre urmează să fie supuse „jugului binefăcător al raţiunii”, războiul este definit prin „datoria de a le sili să fie fericite”, execuţiile, întotdeauna publice, devin „Sărbătoarea Justiţiei”. Singurul drept pe care îl au oamenii în această lume este acela de a fi judecaţi când greşesc şi D-503 nu s-ar lipsi de acest drept pentru nimic în lume.

O VOCE PROASPĂTĂ

Scrisă în 1920, de un participant la revoluţia din octombrie dezamăgit în aşteptările sale, cartea nu a fost publicată în Rusia, ci a apărut pentru prima oară în Statele Unite, în 1924. În ciuda faptului că a fost scrisă la începutul secolului trecut, cartea nu este „datată” istoric.

Este drept că lipsesc anumite tehnologii, pe care Zamiatin nu şi le-a putut imagina atunci, dar în contextul societăţii postapocaliptice şi obsedate de controlul total al individului este natural să nu existe televizoare (conservarea energiei după catastrofa ecologică) şi nici computere sau telefoane celulare (controlul individului, refuzul dezvoltării ideii de hobby sau de intimitate).

În concluzie, cartea mi s-a părut proaspătă şi actuală, recomandabilă chiar şi cunoscătorilor care şi-au tocit cerul gurii cu toate distopiile posibile.

traducere de Ana-Veronica Mircea

107 X 178, 528 pp.

***

Si alte doua  informatiii din blogosfera. 

Pe blogul sau scriitorul Costi Gurgu cere parerea cititorilor cu privire  la categoria in care ar putea fi incadrat romanul sau, Retetarium.

Si cine are mai mult timp la dispozitie ar putea sa completeze chestionarul celor de la Arsfan in legatura cu ce reprezinta fenomenul SF pentru fiecare din noi, de aici.

***

Este vorba de antologia Wastelands: Stories of the Apocalypse a lui John Joseph Adams in care am gasit o serie de povestiri deosebite.  Recenzia mea o gasiti aici iar a lui Jen aici, partea 1,  partea a 2-a si  a 3-a (cu precizarea ca varianta ei este in engleza ).

De remarcat ca si acum s-a reusit pastrarea copertii originale si formatul volumului, dupa cum era logic, va fi asemanator cu cel de la Best Sci-fi-uri.

John Joseph Adams – Tărâmurile pustiite :
Poveşti ale apocalipsei
colecţia Nautilus
130 X 200 mm, 608 pp.

Si uitasem sa adaug ca editia romanească este prima editie straina a carţii!

Robin Hobb – Ucenicul asasinului

Primul volum din trilogia Farseer

traducere de Antuza Genescu

colecţia Nautilus

107 X 178 mm, 608 pp.

Cateva  blurb-uri interesante despre volum si serie  gasiti aici, pe blogul editurii.

Este vorba de culegerea de texte Timp pentru dragoste a lui Ion Hobana.

168 de pagini,
format 10 x 19 cm,
pret 15 lei
comanda la helion@arsfan.ro

Si ca bonus editura ofera spre lectura trei povestiri din cuprins in format pdf, in acest fişier.