E asumat proamerican. Are toate motivele din lume. Ambasadorul SUA parcă-i purtătorul lui de cuvânt. Înjură ruşii la vedere şi, în spatele cortinei, le satisface interese comerciale pe spatele românilor pe care-i căinează. Oligarhii lu’ Putin, în faţa căruia s-a comportat ca un preş, joacă tontoroiul pe industriile strategice ale României. El le ţine tira, le bagă paralele-n traistă, da-şi pune oficinele şi oficioase să-l înjure pe Marga că-i filorus. Când constată că nu-i suficient ajutat de trendul mediatic, se implică personal. Şi, în timp de ministrul de Externe ţine un discurs în faţa unor români la Chicago, îi întoarce mârlăneşte curul şi se pozează ca starurile rock cu nişte copii atent selecţionaţi de SIE. În loc să stârnească indignare, primeşte aplauze că l-a pus la punct pe cel care a îndrăznit să ridice vocea la el. Doar e preşedintele tuturor mitocanilor…(articolul integral, aici)

Preşedintele fură telefoane mobile, ministrul (fost al) Educaţiei şi procurorul general proprietate intelectuală. Fostul premier îşi arogă veleităţi de constituţionalist şi comite cea mai lungă salbă de texte neconstituţionale din istoria modernă a Europei. Diverşi demnitari îşi mistifică jenant CV-urile, îşi arogă studii pe care nu le-au frecventat nici măcar cu gândul sau cu visul, îşi inventează diplome şi îşi confecţionează pe picior doctorate de pe site-urile de referate.

Proiectele de acte normative abundă în greşeli de scriere care ar face să roşească un căruţaş absolvent de şcoală profesională pe vremea odioasei dictaturi, discursurile politice oscilează între citate de peluză şi agramatisme feroce. Propaganda preşedintelui, plătită direct de către stat sau de afacerişti privilegiaţi de cumetrii şi simpatii politice, îi vede numai pe cei din tabăra politică adversă. Au trecut 23 de ani de la schimbarea dramatică şi sângeroasă a sistemului politic. Strada cenuşie e plină de feţe schimonosite de ură, de priviri inexpresive şi de porniri animalice, de oameni terni care se toarnă între ei cu voluptate şi se urăsc reciproc cu pasiune.

Valorile probate trăiesc discret şi trist la limita subzistenţei, noi ne minţim în gura mare că o să fie bine, hoţii şi traficanţii de influenţă declanşează campanii anticorupţie şi ţin lecţii de corectitudine la televizor. Mitocanii şi parveniţii devin repere ale succesului, slugoii cu pretenţii intelectuale trec drept exemple de rectitudine morală, iar ţara condusă de meritocraţii ăştia se scufundă într-o mocirlă urât mirositoare şi clisoasă.

În cinci ani, am deja vreo şase campanii-n palmaresul tv, cu tot cu emisiuniile electorale aferente. Pentru că, de regulă mă implic, mi-a ieşit un primar general, am ratat un candidat la preşedinţie şi am scăpat neamendat şi neavertizat de CNA. Recunosc, am şi mimat interesul la europarlamentare. Nu mai am nici o tragere de inimă să o iau şi anul ăsta de capăt. Nu mai există provocare, iar dileala procedurală a CNA a depăşit orice limite. Ţigănia cu noua emisiune a Mihaelei Rădulescu, dincolo de strategia evidentă de promovare prin scandal, spune totul. Deci nu fac tura asta.

Click here to view the embedded video.

Am un nume. Nu-mi permit să-mi bat joc de el. Emisia de vinerea asta-i o provocare şi, totodată, omagiul meu. Închinat valorii, excelenţei, talentului, sclipirii, geniului. Tributul adus, deopotrivă, celor care mi-au fost aproape de-a lungul a aproximativ 1000 de ediţii: invitaţi, echipă, colaboratori, adversari, concurenţi, familie şi, nu în ultimul rând, privitori. Voi, obişnuiţii Vorbelor grele, sunteţi o categorie specială de oameni. M-aţi creditat fără garanţii, vă sunt dator pe viaţă. Dintr-o băltoacă urât mirositoare, plină de strigăte, gemând de superficialitate şi de vulgaritate, aţi ales bijuteria. Aţi pus-o în vitrină, şlefuită, vă aparţine. Plin de el, arogant, sfidător şi, de regulă, egoist, bijutierul se-nclină, de această dată, umil în faţa voastră, a celor fără de care n-ar fi existat, vă mulţumeşte pentru fidelitate, încredere, răbdare şi vă asigură că puteţi conta pe el în egală măsură în care şi el contează pe voi.

Click here to view the embedded video.

A plagiat sau nu? Habar n-am. Poate ne lămurim împreună deseară. Demisionează ori va fi demis? Aş fi Baba Vanga dacă m-aş apuca de asemenea predicţii. Şi asta poate aflăm deseară. Dar culmea tupeului (prostiei?) e comentariul Andreei Popa pe această temă la Rtv. Personaj dat afară de la Hotnews în urma unui plagiat dezvăluit de mine.

Am fost la marea finală. Dincolo de prestaţia uluitoare a lui Radamel Falcao (iar am fost, acum doar jumătate, profet), de miracolul înfătuit de Diego Simeone la Madrid (inclusiv învierea imensului talent aproape irosit Diego) şi de victoria incontestabilă a celor de la Altelico, realităţi care-s de competenţa lu’ Tolo, altceva rămâne. Mă voi opri la bucurie. A spaniolilor (fie ei şi cei basci, care se consideră altă naţie), de a-şi trăi cu decenţă şi bun simţ viaţa, de a-şi susţine impecabil şi imperial echipele favorite, de a se integra perfect într-un mediu care nu le-a fost deloc străin sau ostil. A românilor, care au avut parte de un spectacol fabulos (pe un stadion scump, da, dar foarte mişto) cu o atmosferă peste cea de la recentul Barca-Real (o scriu ca martor la ambele evenimente), s-au organizat extrem de riguros (ceea ce nu le stătea-n obişnuinţă), şi-au vândut marfa şi n-au mai fost arătaţi cu degetul că-s barbari, hoţi şi leneşi. Nu în ultimul rând, a fotbalului, care a demonstrat, încă o dată, că nu trebuie neapărat să te bagi cu curu-n poartă şi să dai bufa cu ea-n tribune ca să ai succes.

- Să comunice simplu şi la obiect, nu să ne facă să tragem de oameni ca să obţinem informaţiile socilitate. După ce a acuzat ani de zile opacitatea guvernării, noua putere e obligată să fie cât se poate de transparentă. Particular, acordarea de interviuri şi participarea la emisiuni sunt drepturi, nu obligaţii, dar să ia act de realitatea că embargourile şi refuzurile repetate dăunează grav acurateţii mesajului public.

- Să se abţină de la reclamaţii către patronat şi răfuieli penibile. Telefonul la stăpânire nu face neapărat politicianul mai puternic, dar pe mine sigur mă face mai nervos şi înverşunat. Prefer oricând un demnitar care, simţindu-se nedreptăţit sau fiind nemulţumit de atitudinea mea, mă sună şi mă încearcă să mă lămurească.

- Să-şi respecte promisiunea publică repetată privind reexaminarea cadrului legislativ care a reglemantat abuziv plata (inclusiv retroactivă) a TVA-ului pe drepturile de autor şi să termine cu încadrarea oricărui act de creaţie în categoria comerţ cu amănuntul (UPDATE: premierul a promis asta, din nou, aseară, la Gâdea, să vedem şi actul normativ). Nu ar fi nici un fel de favor făcut presei, ci un act de dreptate faţă de mai multe categorii profesionale care au căzut victime ale unui abuz de putere.

- Să dea publicităţii, după auditurile anunţate, sumele încasate de media, SRL-uri ale oamenilor de presă şi ONG-uri de la instituţiile conduse de regimul portocaliu.

ONG-ul lui Mircea Toma, definit ceva cu monitorizarea presei şi care se ocupă cu purificarea ideologică a celor neconformi politic din mass-media, se tăvăleşte pe jos de grija politizării TVR. Pretextul e un oarecare Dan Radu, venit din Iaşi la pachet cu Andi Lăzescu, al cărui mare merit e că a condus zona de programe şi, în calitatea asta, a girat nişte achiziţii de programe de te doare capul, dacă nu Curtea de Conturi. Consiliul de Administraţie i-a desfiinţat postul. El susţine că-i epurare politică şi că  măsura vine din partea reprezentanţilor noii majorităţi parlamentare, că n-a vrut Ani Lăzescu să-l pună şef la ştiri fără concurs pe Claudiu Lucaci. Dacă mă-ntreabă cineva pe mine (şi văd că nu doar pe mine), fostul purtător de cuvânt al lui Adrian Năstase, consul şi director de comunicare al Monică Iacob Ridzi, nu-i de pus, dintr-o sumedenie de motive, şef la ştirile TVR. Dar să urli abia acum că vrea PSD să pună mâna pe ştirile TVR prin Claudiu Lucaci după ce ai tăcut ca rahatu-n tufe un mandat aproape întreg şi profund sinistru al activistei de partid portocaliu Rodica Culcer, ăsta chiar mi se pare tupeu de golan de cartier. În perspectiva marelui audit general promis de Victor Ponta (de s-ar şi ţine de cuvânt!), înlocuirea lui Dan Radu e esenţială. Cu el în funcţie, ar fi extrem de dificil de obţinut documentele sifonării care a băgat TVR în faliment. Şi, dacă tot veni vorba de audit,  luaţi de aici, controlorilor, un hint de la băiatul: căutaţi aplicat şi daţi publicităţii ce ONG-uri, ce site-uri de autointitulaţi analişti media, ce ziarişti oranj (cu emisiuni proprii sau invitaţi ca dătători cu părerea), ce intelectuali subţiri portocalii şi ce SRL-uri de oameni de presă au mâncat, pe contracte, de la TVR. Şi cât, dacă nu vă e greu…

Ani de zile, opoziţia a acuzat puterea că stă preş în faţa FMI şi a anuntat că, imediat cum se va schimba raportul de forţe, va renegocia la sânge acordurile cu instituţiile financiare internaţionale. Şi aşa a şi fost. A doua zi după căderea guvernului condus de MRU, revolta faţă de imperialiştii împilatori a dispărut. Nominalizaţii au dat buzna să negocieze nimic cu alde Franks & co şi să le ceară voie să mărească lefurile, să nu cumva să rămînă mormonul nevorbit la ultima lui misiune.

Ani de zile, opoziţia a incriminat puterea că, prin privatizarea societăţilor strategice, vrea să înstrăineze pe nimic resursele ţării. Şi aşa a şi fost. Puterea a fost prea proastă şi prea fricoasă ca s-o facă. La audierile din comisiile parlamentare, cei propuşi ca miniştri în domeniile care încă stau pe ceva bani şi-au anunţat intenţiile de a privatiza imediat, spre exemplu, Tarom şi Poşta Română.

Ani de zile, opoziţia a imputat puterii că rezistă-n parlament pe baza racolărilor politice şi a refuzat să se prezinte la negocierile politice de la Cotroceni ca să nu legitimeze existenţa politică a partidului trădătorilor şi şantajabililor. Guvernul MRU a căzut pe migraţie inversă. Imediat după succesul moţiunii şi desemnarea ca premier, liderul celui mai văduvit partid de migraţia politică s-a repezit să semneze un protocol de susţinere parlamentară cu şeful trădătorilor şi şantajabililor.

Ani de zile, opoziţia a acuzat vehement puterea că recompensează pe bani publici, cu sinecuri călduţe, clientela politică, susţinătorii media şi lăudătorii la program. Şi aşa a şi fost. Conform informaţiilor mele, proaspăt instalaţii se pregătesc de nişte numiri cu nimic mai morale sau mai justificate decât cele ale daţilor jos.

Da, e bine că leprele portocalii au fost date jos de la ciolan. Da, politrucii pedelişti trebuie scoşi până la ultimul din funcţiile de decizie guvernamentală. Da, s-a furat ca la balamuc şi s-a sfidat o ţară întreagă. Nu, nu cred că toată clasa politică e toată o apă şi-un pământ. Nu, nu sunt de părere că nu se poate face nimic indiferent cine vine la putere. Nu, nu vreau să văd abuzurile invers direcţionate ale procurorilor. De astăzi avem, legal constituit, un alt guvern. Reprezentant al unei coaliţii care, când era-n opoziţie, a promis întronarea normalităţii. Până nu se va întâmpla asta, atitudinea mea faţă noua putere politică va fi normală: vânător în căutare de vânat. Pe unii s-ar putea să nu-i intereseze, pe alţii să-i doară. Vor fi politicieni, unii-mi sunt amici, surprinşi sau dezamăgiţi. E treaba lor. N-am nici un interes privat la ei. Am un nume. Devenit cunoscut (respectat de unii, înjurat de alţii, dar cu siguranţă notoriu) după o jumătate de viaţă de om de muncă. N-am de gând să-mi bat joc de el.

Ştiaţi de ce-i nevoie de privatizarea companiilor energetice? Ştiaţi câtă nevoie de modernizare au pompele Trangaz? Ştiaţi cum stă treaba cu influenţa masei salariale asupra deficitelor? Ştiaţi câtă emoţie-i la Vila Lac în aşteptarea scrutinului prezidenţial din Franţa? Evident că habar n-aveaţi, ingnoranţilor! Noroc că a ieşit în direct, duminică, la 4 după-amiază, şi v-a luminat instituţia preşedintelui în persoană, loazelor! Voi aţi fi vrut să aflaţi cînd şi cu cât vă cresc salariile şi când vă luaţi înapoi CAS-ul din pensii. Puneţi-vă pofta-n cui! Aveţi aspiraţii mici, de oameni mici. Planeta se scufundă şi voi vă gândiţi doar cum să vă umpleţi maţul. Pentru voi, milogilor, negociază la sânge cu FMI, pe căldura asta, comenduirea garnizoanei. Marş în Herăstrău şi sărbătoriţi dracului împlinirea celor doi ani de când ţara a fost salvată!

UPDATE: Are mână bună Victoraş. Nu-i chiar de colea să schimbi doi miniştri wannabe înainte să ajungi cu ei în Parlament. Asta-i din cilcul să coabitaţi bine! Bine că mâine sunt audierile şi votul. Da’ cine ştie câţi mai pică naibii-n comisii…

Click here to view the embedded video.

Blogul meu şi emisiunea omonimă de la Antena 3 au avut privilegiul unui parteneriat, materializat formal printr-o bătaie de palmă, cu Tudor Gheorghe. Aşa se-ntâmplă între doi oameni care se plac şi au încredere unul în celălalt. Ulterior, postul pentru care lucrez a devenit, oficial, partener al concertelor marca Tudor Gheorghe. Au câştigat, onest, părţile; alături de ele, telespectatorii: succes comercial, de audienţă, calitate. Emisia asta încheie, cumva rotund, un ciclu; al artistului şi al realizatorului. Ambii au dat ce-au avut mai bun în ei. Om muri şi om vedea ce va urma.

Pe locurile lor îmi par Florin Georgescu la Finanţe, Daniel Constantin la Agricultură, Victor Paul Dobre la Administraţie, Cornel Dobriţoiu la Apărare, Mariana Câmpeanu la Muncă, Mircea Diaconu la Cultură, Dan Nica la Comunicaţii şi, în măsura în care aş fi dispus să accept că vine de la Cotroceni şi a fost impus de Traian Băsescu în precedentele echipe guvernamentale, Leonard Orban. Restul, adică delegaţii (Mircea Duşa la Relaţia cu Parlamentul, Victor Alistar la Strategii Guvernamentale şi Liviu Marian Pop la Dialog Social), sunt clar la recompensă. Se putea funcţiona liniştit cu secretari de stat pe domeniile respective. La fel cum se putea trece Guvernul prin Parlament (şi ar fi fost indicat, dacă mă întreba cineva pe mine, dar n-o să ne luăm din atât) şi fără a-i reevalua pe invers, tot în sensul interesului naţional, pe trădătorii şi penalii strânşi, pe bani şi prin şantaj, în jurul sinistrului Gabriel Oprea.

Apocaliptică şi de un prost gust desăvărşit mi se pare, însă, reacţia isteroidă a propagandei băsiste. N-am văzut un text în care să fie comparaţi nominalizaţii cu predecesorii lor. Mai mult, lista e tratată-n bloc şi de parcă ar produce deja efecte, deşi nici măcar n-a ajuns în Parlament. Iar incompatbilităţile strigate sunt de un fariseism apotetotic. Cu toată presa portocalie la pândă, Traian Băsescu preşedinte şi procurorii DNA la uşă, ce-o să facă reprobabil Daniel Constantin? O să retragă din instanţă procesele Ministerului Agriculturii cu Grivco şi o să direcţioneze banii europeni către firma familiei Voiculescu? Doar dacă i-a luat subit Dumnezeu minţile! Mircea Diaconu şi Victor Alistar sunt marile probleme ale ţării şi gravele incompatibilităţi? Hai să fim serioşi. Pedeleii îşi alocau singuri bani şi guvernau în familie (plus amantele de rigoare) şi riguroşii presei portocalii erau legaţi la ochi. Oriunde-n lume, orice nominalizare ministerială e o decizie politică şi rodul unui compromis. Lista lui Ponta nu face excepţie de la regulă. Dacă ar fi cazul să sugerez ceva (bine că nu e, fiindcă nu e treaba mea) noii echipe guvernamentale, după votul Parlamentului, atunci aş spune că secretarii de stat, plus fauna portocalie de prin ministere şi agenţii trebuie raşi la minut, în bloc, fără somaţie. Şi, odată cu ei, toate sursele de finanţare a propagandei.

UPDATE: Victor Alistar a fost retras, până la urmă, de pe lista cu propuneri de miniştri înaintată Parlamentului. Dincolo de ridicolul situaţiei, cu un premier încă nevalidat de votul deputaţilor şi al senatorilor care cedează la prima presiune publică, rămâne o întrebare: când s-a gândit în Kiseleff, la nominalizare sau la retragerea propunerii?

Click here to view the embedded video.

UPDATE: MRU a picat la vot, cu tot cu penibilii ăia care i-au fost livraţi de partidele coaliţiei, după o ţigănie cu ameninţări, lacrimi şi dureri de burtă în direct. Acum aştept următoarea mutare a lui Băsescu. Nu-l suspectez că va sta fără să joace. Dacă se încordează şi nu vrea să-l rupă acum pe Ponta, va urma un dans asemănător celui de la ultimele parlamentare, cu nominalizări formale de premieri-fantomă şi Guvernul demis ţinut interimar până la alegeri. După cum am spus-o-n emisiunea Sandrei, cu tot scepticismul meu, era greu de crezut că nea Viorică va veni să-şi plângă înfrângerea. (integral, aici)

Roberta e pur şi simplu terifiată. O caută ninjalăii filipinezi tocmiţi, pe mâna bonei, de Victor. Ca s-o ucidă mortal şi definitiv, doar nu să fumeze împreună-n WC. Apelul ei disperat către ţară n-a fost receptat cum trebuie, lumea o ironizează la mişto pe nedrept. De-atunci stă ascunsă-n dressingul de la Casa Poporului, muşcă nervos dintr-un cârnaţ afumat şi-i dă sms-uri lui Cotoi. De nervi a şi tocit butonul din mijloc de la blackberry. Iar cioculeţ nu-i mai răspunde. Ori a terminat micuţul unităţile de pe cartelă, ori nu se mai bagă după ce l-a scăpat Kovesi de Bastilia când cu pensiile votate puţin şi numărate la dublu. Doar n-o trece şi ăsta la USL? Gândul pârdalnic o înfioară. Chiar să fie toţi trădători? D-aia s-o fi uitat sfidător la ea sepepistul care o duce la coafor! O fi blat cu atentatorii filipinezi. Dar dacă-s chinezi? Ăştia de la alianţa socialistă par în stare de orice. (integral, aici)

Iminenţa votului la moţiunea de cenzură şi apropierea declanşării campaniei electorale au transformat viaţa politică într-un balamuc; deocamdată, fără acte, dar nu suntem deloc departe de necesitatea unor apeluri la 112. Nu că înainte ar fi fost ea aşezată întru normalitate, dar acum scelerarea pare generală (…) E abia primăvara unui an care, în plan politic, are programate cert două scrutinuri şi care s-ar putea să mai înghită scurt şi vreo două referendumuri. La finele lui, toţi cei care urmăresc viaţa politică, au tangenţe cu ea ori sunt implicaţi direct vor fi mult mai aproape de nebunie în sens clinic. Din nefericire, în loc să-şi lege la spate cămăşile şi să numere stelele de pe cerul ca sticla, toţi se vor trata postelectoral în regim ambulatoriu. Pe banii, pe soarta şi pe nervii ghiciţi voi cui… (integral, aici)

Click here to view the embedded video.

UPDATE: Domnu’ Teszari de la RCS-RDS, între altele proprietar de televiziune de ştiri cu audienţe nemăsurate şi cu simţiri pedeliste, s-a gândit că, fix în an electoral, e bine să ne facă martiri. Aşa că, invocând un litigiu pur comercial, pentru care clienţii lui plătitori de abonament lunar n-au nici o vină, a scos brusc Antena 1 şi Antena 3 de pe Digi (satelit). Eu zic că-i un început bun.

Antena 3 poate fi vizionată pe Internet aici si aici

Ieşi de acolo, tragi aer în piept. Pe site-urile prietenoase, subordonaţii pe linie de serviciu au terminat deja de scris cât de deştept eşti. Calea Victoriei arată altfel noaptea. Aerul tare al puterii te ciupeşte de fălcuţe. Simţi nevoia unei voci care să-ţi confirme părerea bună pe care o ai despre tine. Dai două-trei telefoane. La ora asta, setat pe fusul de la Jumeira Beach, Ponta nu-i răspunde decât lui Şova. La Crin sună tot timpul ocupat, probabil că te-a banat. Trebuie să răspundă cineva! Suni iar. Slavă Domnului, o voce cu adevărat prietenoasă. S-ar putea să fi scăpat de primejdia votului la moţiune. Noroc că-i Hrebe activ ca iepuraşul Duracell şi-şi ţine încărcătorul în priză…(textul integral, aici)

Din anul 2005 încoace, tupeul ambasadorilor americani la Bucureşti a înregistrat un crescendo continuu şi ameţitor. Apogeul l-a atins Mark Gitenstein. Omul are – într-o ţară, totuşi, străină şi constituţional independentă – aerul guvernatorului unui stat vasal. În toate ieşirile sale publice, trasează directive: cine-i bun de procuror general şi cine de şef al DNA, ce legi să fie modificate, câte sentinţe în dosarele de corupţie trebuie pronunţate, care-i cuantumul despăgubirilor acordate de Guvernul României victimelor marii naţionalizări comuniste, ce privatizări şi mai ales care sunt imperios necesare. Iar politicienii de la Bucureşti, toţi, de pe întreg eşicherul, lipsiţi de orice fărâmă de demnitate, au stat şi-au înghiţit indicaţiile. Fiindcă – nu-i aşa? – nu te lipeşti la putere fără OK de la Casa Albă şi nu vezi politic Statuia Libertăţii dacă nu pune Mark Gitenstein pe tine ştampila CTC. Aşa că s-au târât ca viermii prin faţa lui, s-au dat în gât unii pe alţii (în diversele convocări la Stăpânire pe care le-au bifat) până au ajuns vedete-n Wikileaks, au acceptat şi au pus în aplicare, întocmai şi la timp, indicaţiile Jupânului. O fi şi slugărnicia asta politică o explicaţie pentru toboganul parcă nesfârşit pe care ne prăvălim…(integral, aici)

Vestea revocării din funcţie a lui Sorin Blejnar (sau a demisiei, depinde din ce parte citeşti comunicatele şi asculţi declaraţiile)  a generat un entuziasm aproape tembel în piaţa de presă românească. În primul rând, fostul şef al ANAF (care ştie al dracului de multe despre cine, ce şi cât a scos din ţară) nu pleacă pe stradă. Va conduce, mai low profile, un departament represiv pe care singur şi l-a creat. Care funcţionează, tot în cadrul ANAF, cu binecuvântarea marilor finanţatori internţionali, după un act normativ eleborat de el însuşi; cu asistenţa lor. Întâmplător, marile averi vor fi controlate de Blejnar taman când încep campaniile electorale. În al doilea rând, faptul că n-a fost zburat din instituţie denotă că şi-a negociat bine plecarea, pe baza a ce are în sertar. Şi, dacă mă întrebaţi pe mine, e şi o garanţie că n-o să-l deranjeze tare procurorii măcar până la parlamentare şi că marea căutare a Reginei Vămilor o să-şi continue pauza. În al treilea rând, transpartinicul Şerban Pop, înlocuitorul său, nu va opri tăvălugul stârnit de Sorin Blejnar (textul integral, aici).