Bătrânelule, unul dintre multele sfaturi bune pe care le-am primit de la tine cât mi-ai fost șef e să lucrez cu materialul clientului. Așa că, amintindu-mi de faimoasa întrebare pe care i-ai pus-o în scris lui Petre Roman și de cum te-ai revoltat la fel de public și de vitriolant că te-a dat în judecată pentru calomnie, fac forward: PENTRU CE SAU PENTRU CÂT, DOMNULE POPESCU?

P.S. Pe vremuri, dincolo de talent, logica și așezarea inginerească a discursului erau punctele tare forte. Nu ți-e rușine de tine?

Fac furori, pe bună dreptate, pozele cu marile caractere de la Voltaj, care au încasat bani de la PSD în campanie și acum fac imnuri anti-PSD pentru tefelei. Dar memoria omenească e scurtă. Iar eu, ca un cyborg ce mă aflu, v-o împrospătez. Alt mare nemulțumit de pesediști e Rebegiuc. Care a luat o spinare de bani de la stat, prin Dragnea, din voința exclusivă a lui Dragnea, când Dragnea conducea Ministerul Dezvoltării și voia să-și promoveze/justifice proiectul de regionalizare. După ce a terminat de prestat/încasat, a filmat un clip de susținere a lui Iohannis. Acum susține protestele anti-Dragnea…

Și nu sunt singurii. Marea luptătoare anticorupție Morgenstern rupea ușile primarului (astăzi trimis în judecată pentru corupție) Oprescu în vederea numirii/confirmării pe postul de director de teatru, uriașa anticomunistă Pellea zgâria prin birou la Palada ca să deschidă Ponta baierele fondului de rezervă la dispoziția primului ministru pentru nu știu ce turneu cultural privat. Și sunt mulți, extrem de mulți, cărora nu le put deloc – ba, dimpotrivă! – banii de la stat alocați de pesediști. Unii au talent, alții au PR, dar nici unii, nici alții n-au pic de caracter. În definitiv, oportunismul bate oricând caracterul în cursa către o viață mai bună…

P.S. Eu am mai trecut o dată printr-un jihad asemănător. Când eram la Antena 3. Nu mi s-au muiat genunchii. Nu-s singurul. Alți colegi au trăit pe pielea lor asaltul asupra Realitatea TV. Nu i-am simțit speriați. Sau poate am fost prea ocupat ca să remarc.

Cand au aparut dezvaluirile lui Sebi Ghita despre Florian Coldea, desi nu exista in spatiul public imagini de la concediile celor doi din Seychelles/Toscana, SRI si-a activat urgent comisia de analiza si ancheta interna, iar acoperitii din presa/ONG n-au mai avut de ales si au admis ca – aia e! – a fost nevoie, inclusiv pentru linistea cuplului Iohannis-Hellvig, sa pice generalul. Acum, la mai bine de jumatate de zi dupa ce sefa acoperitilor, generaleasa Elena Istode, a aparut in poze, facute pe Coasta de Azur, alaturi de Cristian Rizea si pe banii lui, in perioada cand ea conducea Directia de Securitate Economica a SRI, iar el facea obiectul/subiectul campului ei tactic, se tace asurzitor. Pentru ca, intr-o perioada agitata, in care tinerii frumosi si liberi sunt scosi programatic in strada impotriva dusmanilor politici, e nevoie mare de serviciile Anacondei. Iesirile spontane se organizeaza cu aplicatie si costa, cineva trebuie sa le coordoneze, la fel ca si mesajele unitare din media Binomului SRI-DNA.

Atotputernicul general SRI pleaca urat din sistemul pe care s-a iluzionat ca-l stapaneste: cu suspiciuni de coruptie, mizerie morala si, daramator pentru un militar de cariera, tradare. Oricum ar negocia-o, iar retragerea poreclita benevola, la pachet cu inactiunea SRI din punct de vedere penal la adresa lui, etichetele-i raman lipite pe frunte. La 46 de ani, cariera lui se incheie urat, dezonorant. Fara pic de onoare si demnitate, cum clameaza el in comunicatul care-i consfinteste drama. Exact cum i-a scos el pe unii (si cum a incercat cu altii) din prim-plan si chiar din libertate sau din posesia averii. O defectare, a unui om lipit de zisul sistem, il trece pe tusa, il trimite in ghearele disperarii, il leaga de maini, ii nenoroceste familia. E prizonier pe viata.

E un soi de dreptate tardiva pentru toti cei care au simtit “efectul Coldea” asupra lor. Iar singura nedreptate flagranta care s-ar putea intampla e ca generalul SRI sa se prabuseasca singur. Nu, el trebuie sa-i ia de gat pe Traian Basescu (in beneficiul caruia a produs toate mizeriile), pe Codruta Kovesi (unealta lui preferata pentru distrugerea destinelor), pe Livia Stanciu (executantul perfect al planului “camp operativ in justitie”), pe toti procurorii, judecatorii si acoperitii din presa care inca alcatuiesc reteaua invizbila.

P.S. Desi la prima vedere pare inutil, reiterez, totusi, ca nu m-au parasit nici crezul, nici principiile. Daca Florian Coldea mai are vreo farama de demnitate si simte nevoia sa se adreseze opiniei publice, nu mie, il astept la un interviu in direct. La fel ca pe toti cei care s-au prabusit zgomotos si exact ca intotdeauna.

UPDATE: Kovesi e în egală măsură disperată și ahtiată după imagine. E-n turneu printre binomiști. Se agață cu toată forța de scaun, sfidează, amenință. O ascultă veșnic aceiași. Care n-au întrebări (alea se completează pe linia punctată), ci doar primesc răspunsurile gata pregătite.

“Nu putem permite ca persoane care s-au îmbogățit prin incălcarea legii penale să se bucure în continuare de respectivele foloase necuvenite”

1. În baza cărui act normativ putea semna secretarul de stat Alina Bica, plecată prin detașarea de la DIICOT la MJ, cereri pentru eliberarea unor mandate de interceptare?
2. În baza cărui act normativ putea afla Elena Udrea asta?
3. În baza cărui act normativ chema Traian Băsescu șefii SRI să le ceară socoteală că-i ascultă consultantul neoficial și să oprească interceptările?

Mulțumesc pentru atenție.

P.S. Altfel, perfect pertinentă mirarea privind suspiciunea de atentat la siguranța națională de care ar fi fost suspectat patronul Evenimentului zilei

Foto: Vlad Ciutacu

Acum se face luna de la tragedia din #colectiv. Au murit 60 de oameni. Parintii lor sunt devastati. Inca vreo cateva zeci se chinuie infiorator; in tara sau afara. Familiile si medicii se agata de orice fir de speranta. Alte cosciuge de plumb asteapta, hidoase, la rand sa intre-n burtile avioanelor. A cazut un guvern. A venit altul. S-a anuntat resetarea clasei politice. Noua putere e (si mai) plina de politruci si de securisti de rit nou. Instigatorii tinerilor frumosi si liberi si-au primit tainul. Pompierii au devenit, din eroii neamului, criminali. Fostul idol Arafat mai are putin si e gonit cu pietre pe strada. Cadrele medicale, dupa o scurta glorie, au redevenit paria. La Cotroceni s-a mutat un teatru cu bulina rosie si e, ca de obicei, inchis pentru week-end.
A castigat ceva societatea romaneasca in toata perioada asta? Eu nu vad, da’ poate-s chior…

Altfel, Raed Arafat e, in primul rand, propria lui victima. A succesului, a pasiunii nebune, a comportamentului pe alocuri despotic, a dorintei de a centraliza/controla tot ce misca in sistem, a autopozitionarii ca un soi de mic Dumnezeu (in context, Allah) local, a maleabilitatii sale serpesti in raport cu factorul politic, a adversitatilor pe care si le-a creat si intretinul in sistemul medical. Oricine pricepe cat de cat cum se face presa vede ca asaltul asta la fondatorul SMURD e parte a unei campanii. Care, cel mai probabil, ascunde si alte interese decat dorinta de a face lumina/dreptate. Si, daca stati sa ma intrebati pe mine, omul va cadea; intr-un final, dupa ce-si va apara pozitia, statutul, monopolul si imaginea, dar va fi doborat. Si o sa(-i) fie urat.

L-am intrebat primul, in direct, cand strazile orasului erau pline de “tineri frumosi si liberi” care-l voiau dat jos pe Ponta din motive pe care nici azi n-am reusit sa le aflu, iar Divizia Presa a Binomului SRI-DNA (apud Cristoiu) inca nu primise ordinul de zi pe unitate sa-l desfiinteze, daca nu crede ca e cazul sa demisioneze (mai ales) el. N-a fugit de interventia in emisiune, desi avea la indemana scuza asaltului protestatarilor #Colectiv, a zis ca nu se considera vinovat, a bagat-o p-aia (politicianista) cu functia de care nu se agata, a stat un ceas in direct, a raspuns tuturor intrebarilor, inclusiv celor din strada, nu s-a eschivat. A cerut sa intervina din nou dupa ce iesise din live si avea precizari de facut, a comunicat. Lucru pentru care eu l-am apreciat, inclusiv public, desi nu-s cea mai mare dulceata de pe pamant. Imi plac oamenii care se bat.

Din pacate pentru el (iar avionul din Apuseni, elicopterul de pe Siutghiol si planorul disparut se adauga pe lista neagra), e singurul care n-a plecat dupa tragedia infernala. A cazut Ponta, cu guvern cu tot si cu Interesul National la pachet, a demisionat Piedone si a trecut pe la Beciul Domnesc, pompierii, patronii clubului si artificierul sunt carne de tun, e nefiresc ca, pe acest fond, Arafat sa fie singurul care ramane in picioare.

P.S. Ca sa preintampin intrebarile si insinuarile tampite, poza (proasta, dar la care tin foarte mult, date fiind locul si momentul) e facuta de mine, in turneul lui Ponta in tarile arabe.

Cand nu opereaza – arsii din #Colectiv, cancere, hernii, ma rog, ce poate fi taiat intr-un organism uman – si nu preda la Medicina, canta; la vioara. Si o face la fel de aplicat cum manuieste si bisturiul. Si nu pleaca, desi ar avea porti deschise peste tot pe planeta, din tara care-si goneste parca deliberat valorile. Nu-l cautati pe vreo lista cu decorati, n-o sa-l gasiti. Nici pe el, nici pe colegii lui pe care i-am omagiat, din gura, in timpul celei mai mari tragediei a istoriei noastre recente. De Ziua Nationala, dam onorul clientelei de partid si de stat. Oamenii dedicati pot sa mai astepte.

Foto: Vlad Ciutacu

Ani de zile am facut parte din grupul maimutelor tv care-si permiteau sa aiba pareri politice. Ani de zile, desi n-am aderat vreodata la un partid si n-am participat la mitinguri (cu exceptia celui in care am fost actor), am fost injurat ca nu-s deontolog. Dupa toti acesti ani, aia care ma injurau pe mine si haita lor extinsa exerseaza deontologia in strada, cu revendicari politice clare. Sunt, pe rand, ziaristi si cetateni indignati. Ies asumat in strada. Si, culmea tupeului, tot ei urla impotriva mea si a altora ca mine. Pentru ca li s-a permis, pentru ca nu li s-a dat peste boturile slinoase, pentru ca au fost tolerati si folositi, pentru ca nimeni nu s-a ostenit sa le spuna ca-s niste moluste ariviste lipsite de talent. Si, particularizand, pentru ca un bou ca mine, spre exemplu, a avut eleganta inexplicabila genetic sa-i trateze ca pe egalii lui, desi ne despart kilometri de talent si hectare de performanta jurnalistica

Întotdeauna am respectat/încurajat dreptul la opinie, cel la protest și, în general, pe toate cele consfințite de Constituție. O voi face, fără discuție, în continuare. Dar, ca să fie clar, atât timp cât mă voi ocupa cu televiziunea, în emisiunile pe care le moderez, nu vor fi propagate/tolerate ura, amenințările și/sau mesajele anarhice/intolerante/rasiste/discriminatorii. Strada poate cere obligativitatea lunară a aselenizării, colonizarea Planetei Giganților, asfaltarea Căii Lactee, transformarea republicii în emirat american sau instaurarea unui califat sângeros cu sediul social în Casa Poporului și puncte de lucru în piețele publice.
Eu am, totuși, o meserie, o carieră, o brumă de autorespect și măcar o bucată de creier încă funcțională. În plus, nu doresc să candidez la vreo dregătorie, nici să fiu simpatic cu orice preț, iar pentru mine personal chiar nu mi-e teamă. Deci nu am rezonat, nu rezonez și nu voi rezona la excese care, de regulă, sunt tratate (sau ținute sub observație și medicamentație aferentă) la Obregia, fost Spitalul 9.

• De cateva zeci de mii de oameni in strada, indiferent cine/ce sta in spatele protestului, trebuie sa tii cont. E valabil pentru orice putere politica. Am scris-o si in zilele care au dus la caderea guvernului Boc, o scriu si acum.
• Marirea politicianului Ponta a inceput cu Arafat; la fel si iesirea din peisajul politic la varf.
• Intre altele, oamenii vor “spitale, nu catedrale”. E OK, dar nu-mi amintesc sa-i fi vazut la fel de revoltati, in strada, cand Boc inchidea spitalele. In plus, e interesant ca guvernul care a dat 25% la leafa intregului personal medical e pe cale sa pice in favoarea intoarcerii celor care au taiat 25% aceleiasi categorii profesionale.
• Despre sentimente de revolta sincera pot vorbi, intemeiat, oamenii (multi, intr-adevar) care au iesit in strada fiindca asa au simtit, nu Claudiu Craciun (pe care nu l-a facut Ponta cat de ministru isi dorea el), galeriile echipelor de fotbal (care tura trecuta jucau pentru Oprea, iar acum au schimbat comanditarul si tinta) sau toti protestatarii de meserie.
• Reactivarea subita a acoperitilor in presa, a clasicelor site-uri de propaganda si a unor fosti lucratori in media care nu se stie din ce traiesc azi spune multe despre adevaratii autori ai mobilizarii. Iar nerabdarea lui Iohannis de a nu-l apuca anul de presedinte cu Ponta inca premier e atat de transparenta, incat nici nu-ti trebuie vreo farama de inteligenta s-o deslusesti.
• Teoria multimilor spune, intre altele, ca, in momente de incordare sociala extrema, gloata are nevoie de sange. Sa i-l dai, in aceste conditii, pe seful Protectiei Consumatorilor tine deja de noaptea mintii.
• Cu riscul asumat de a-i irita iar pe tinerii frumosi si liberi, marsul de aseara e o etapa din proiectul schimbarii puterii politice folosindu-se furia indreptatita a strazii si emotia.
• Oamenii sunt liberi constitutional si indreptatiti moral sa protesteze. Doar ca ma enerveaza ca beneficiarii sa incerce sa ma ia de prost

Executivul află cu suprindere că-i jale-n cluburi și dă iama-n ele să le închidă la grămadă, dar nu scoate un cuvânt despre instituțiile publice unde riști să mori sufocat sau strivit ca șobolanul. Fostul președinte o arde feisbucist și, probabil în cinstea trecutului de arme al fie-sii, propune programul guvernamental primul club. Actualul aprinde lumânări, pune flori, decretează solemn “corupția ucide”, fuge-n plin doliu național pe Valea Oltului să nu întârzie la ziua nevesti-sii și-n drum ia o pauză cât să facă poze cu mireasa.

România e un imens spital de nebuni în aer liber.

P.S. Uitasem de doctorii care ascund morții în saci, fac aici cuvenita adăugire

UPDATE: Hai că l-au demis pe ăla de la Protecția Consumatorului. O fi fost berea stricată în Colectiv. Doamne, imbecil am fost că am insistat să rămânem în țară!

Dincolo de tot ce e-n spatele lui, discursul e corect. Și, tragic pentru mesager, a fost rostit de unul dintre foștii copii favoriți ai lui, ai sistemului. Care te ridică, te folosește și, la un moment dat, dacă interesul i-o cere, te aruncă. În afara dramei personale, Udrea nu mai e o miză. E un exemplu. Că se poate. Și că nimeni nu-i imun la execuție. Urmează Oprea. Dacă m-aș numi Kovesi, eu n-aș dormi liniștit.

Faptul că Udrea, trecută pe la beci/pârnaie, a dezvăluit ororile de acolo (da, după, că înainte n-a avut oportunitatea să le simtă pe propria piele) și și-a asumat un proiect politic de modernizare a condițiilor de detenție și de reformare a executării pedepselor în sistemul penitenciar nu înseamnă că tema nu e legitimă. România a aderat, politic și economic, benevol, la un spațiu european ghidat de niște reguli. Printre care, între altele, obligativitatea condiților umane de detenție, fiindcă pedeapsa legală e privarea de libertate, nu umilirea, dezumanizarea și îmbolnăvirea deținutului. Îi tot aud pe diverși politicieni cum își amintesc ei că au stat la cămin, le era frig și aveau gândaci în cameră. Sau ce nasol e-n spitalele prin care au trecut. Așa, și? Am trecut și eu prin astea, ba înainte am dormit într-o cameră cu alți 100 de oameni alături, într-o unitate militară, dar asta nu înseamnă că n-a trecut vremea de atunci și că nu pot gândi ca un om (atât cât pot fi) întreg la minte. Țara asta blestemată, condusă din păcate de ura omului față de om și de frustrări inchizitoriale, trebuie – la dracu’, TREBUIE! – să respecte drepturile omului. Inclusiv cele ale deținuților, alături de (și nu după) ale studenților, bolnavilor sau ale cui mai vreți. Iar doamnele și domnii politicieni, în loc să aibă pusee publice de memorie despre cât de rău le-a fost lor cândva și revelații că întotdeauna alții sunt de vină, au fost aleși/numiți ca să se ocupe de treburile astea.
P.S. Am și (câțiva) prieteni pe care viața și instanțele i-au adus în spatele gratiilor. Nici nu mă dezic de ei, nici nu încerc să le fac o favoare. Dar, fie și pentru că vreau să mă uit în ochii lor fix cum o făceam și înainte să-i lege, îmi permit să gândesc exact cum o făceam și până să fie arestați/condamnați. Și s-o spun în gura mare. Altfel, vă rog, scutiți-mă de teoria savantă a prioritizării cheltuirii puținilor bani. O aud de 25 de ani, dar nu-mi amintesc să se fi rezolvat între timp vreuna dintre celelalte probleme: spitale, școli, grădinițe, cămine de studenți/bătrâni…

De-a lungul anilor, am citit/scris/văzut multe lucruri mincinoase despre mine. Nu sunt vreo virgină care să roșească ori să-și tale venele la primul atac; nici pe departe. Dar infecțiile proferate de Sorina Matei la adresa mea au întrecut orice limită. Orice om, inclusiv ea, poate avea orice impresie, oricât de proastă, despre orice alt om. Și e liber s-o facă publică. Dar trebuie să-și asume responsabilitatea afirmațiilor/acuzațiilor. Pentru asta există justiție; legată la ochi, de multe ori strâmbă și nedreaptă, supusă presiunilor politice. Nu-i vreun secret că n-am încredere în sistemul românesc de justiție, dar, dată fiind unicitatea lui ca instrument al aplicării legii, apelez la el în cazuri extreme. Măcar să mă știu cu sufletul împăcat. Uneori, recunosc, chiar am parte, deși nu mă aștept, de surprize plăcute. Și, chiar când ți se dă dreptate pe fond, e extrem de frustrant să vezi că un judecător îți cântărește onoarea și reputația, înmulțește cu un preț unitar care nu are vreo standardizare și-i iese, spre exemplu, echivalentul a 700 de euro; după doi ani și jumătate de procese. Azi îmi permit să mă bucur moderat. Și nu atât pentru mine, cât pentru ai mei. La care nu s-a gândit nimeni, nici măcar în treacăt, când s-au rostogolit pe net și în eter vorbele deloc măgulitoare…

P.S. Conform tradiției, îm înclin încă o dată în fața avocatului Mihai Mustăciosu