claudiu val blog

Am pierdut un prieten: Ioan Popișteanu

2012-04-20T15:56:00.000-07:00

Nu sunt nici două luni de când subliniam rolul decisiv al directorului editurii constănțene ,,Ex Ponto'', domnul Ioan Popișteanu, în editarea romanului meu ,,Dragostea și Securitatea''. Aseară, citind ediția electronică a ziarului ,,Telegraf'' (de obicei, fac asta dimineața, dar ieri, împreună cu soția și fiica mea, am plecat de acasă cu noaptea în cap, într-o mică excursie Leeds- Wakefield-Bradford și retur, din care ne-am întors târziu), am aflat incredibila veste a morții fostului director de editură, revistă și Bibliotecă Universitară. E o pierdere imensă, domnul Popișteanu (era, într-adevăr, cum spune poetul Spiridon Popescu despre Nichita, ,,un domn'', întotdeauna elegant și civilizat) va fi extrem de greu de înlocuit. Îmi revin în memorie multe dintre întrevederile noastre. Ultimele dintre ele s-au petrecut, invariabil, în spațiosul său birou, acolo unde trona, ca un zeu al cărților. Discutam ore întregi- era un causeur încântător! Mi-a povestit cum a publicat ediția integrală a operei lui Pavel Chihaia , sau monumentala istorie a Universității ,,Ovidius'', despre târguri de carte și alte proiecte. Nu-l știa nimeni bolnav de ceva, și am rămas surprinși, cei implicați în editarea și lansarea romanului meu, că tocmai el a lipsit, țintuit la pat de o gripă rebelă, despre care eu cred că a fost un preinfarct. Se întâmpla pe 25 februarie, dar, peste câteva zile, era din nou în biroul său. A fost, iarăși, un regal de amintiri din lumea literară, locală și națională. Eu venisem să-i ofer un exemplar din cartea mea, pe care am scris, printre altele, și că domnia-sa știe mult mai multe decât spune, dar și că are datoria să ne spună și nouă cât mai mult din ceea ce știe. A zâmbit, mi-a răspuns că se gândea la așa ceva, are tot timpul. Uite că n-a mai avut...
După revoluție, îmi spunea, de câte ori ne întâlneam:,,- E imposibil să nu ai tu ceva prin sertar! Nu uita, te aștept!''. Negam, râzând, dar iată că tot el mi-a editat primul meu roman. La acea ultimă întâlnire, la care participa și celălalt artizan al apariției cărții mele, scriitorul Ovidiu Dunăreanu, prietenul lui (din 1967) și al meu (din 1971), domnul Popișteanu a repetat o altă invitație: să-mi strâng cele mai reușite articole sportive, într-o altă carte, care ar fi urmat să apară tot la ,,Ex Ponto''. Dacă o voi face, va fi dedicată excelentului meu prieten Ioan Popișteanu.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și liniște!

Cincizeci de poezii frumoase (33): Nicolae Iorga- Nu L-au cunoscut

2012-04-15T14:52:00.002-07:00

Este, încă, Paște în sufletele noastre. Am stat îndelung pe gânduri, ce mesaj să postez pentru cititorii mei, pe lângă tradiționalele urări și asigurarea sincerului, nelimitatului meu respect. Mai aveam și posibilitatea punerii aici a unei felicitări electronice, poate chiar animată, poate chiar sonoră- ar fi fost, nu-i așa, frumos, și în spiritul sărbătorii. Am ales să vă transcriu o poezie, mai puțin cunoscută, fiindcă și autorul nu este considerat, și pe bună dreptate, un poet adevărat. Nicolae Iorga (1871-1940), acest ,,Voltaire al României'' (Călinescu dixit!), a scris 1003 volume, 12755 articole și 4963 recenzii, dar foarte puține poezii. Se pare, însă, că atunci când vorbești despre o întâmplare sfântă, glasul îți devine mai înalt, mai pur. Dar, nu e exclus ca Iorga să fi scris, în această mică poezie, nu numai despre Iisus, ci și despre sine (nu fac asta, la urma urmei, toți autorii?). Dar, nu mai comentez nimic:

Nicolae Iorga-Nu L-au cunoscut

Oricât de sfânt era Isus,
Și cât de lămurit prin lut,
Vedeai pe Cel venit de sus.
Și ai Săi nu L-au cunoscut.

A trebuit ca Trupul Său
De mucenic să-L bată-n cuie,
Ca să se-arate Dumnezeu,
Și ca la ceruri să se suie.

Cincizeci de poezii frumoase (32)- Vasile Alecsandri:Floriile

2012-04-06T13:29:00.002-07:00

,,Bardul de la Mircești'', cum este îndeobște cunoscut Vasile Alecsandri, a fost cel mai bine caracterizat de Maiorescu, atunci când acesta a vorbit despre ,,a lui liră multicordă'' și a statuat că valoarea lui Alecsandri constă tocmai în ,,totalitatea acțiunilor sale literare''. Într-adevăr, omul a fost poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician etc. Se adaugă, evident, rolul său de pionier în majoritatea acestor domenii. L-aș asemui cu deschizătorul de pârtie din probele de slalom și din punct de vedere al valorii sale literare: fiind primul care coboară, este și primul în clasament. Apoi, intră în cursă ceilalți, împingându-l tot mai jos în ierarhie (este vorba despre ,,schiorii'' Eminescu, Arghezi, Blaga, Nichita...). Să mai spunem că Alecsandri (născut în 1821, sau 1818, sau 1919, la Mircești, sau în județul Bacău, poate chiar în Buzău...) rămâne în ,,palmares'' cu ,,Hora unirii'', comediile din ciclul Chirițelor, drama ,,Despot Vodă'', ciclurile ,,Pasteluri'' și ,,Ostașii noștri'' și, să nu uităm, culegerile de folclor, cu o primă variantă a ,,Mioriței''.
Poezia pe care v-o redau azi face parte din volumul ,,Pasteluri'' (1968) și era nelipsită din manualele de limbă română ale părinților și bunicilor mei, adică înainte de 1944, alături de alte bucăți minunate: ,, Trei, Doamne, și toți trei'' și ,,El Zorab'', ale lui Coșbuc, ,,Căprioara'' lui Emil Gârleanu, ,,Cuțu șchiop'' al Elenei Farago și altele, necunoscute, din păcate, actualelor generații de copii. Ce-i drept, erau redate doar primele strofe, cele despre venirea primăverii, celelalte, cunoscute, desigur, lui Eminescu, atunci când scria ,,Hai în codrul cu verdeață...'', fiind ,,cenzurate''. Eu o transcriu în întregime, fără alte comentarii:

Vasile Alecsandri- Floriile

Iată zile-ncălzitoare
După aspre vijelii!
Vin Floriile cu soare
Și soarele cu Florii.

Primăvara-ncântătoare
Scoate iarba pe câmpii.
Vin Floriile cu soare
Și soarele cu Florii.

Lumea-i toată-n sărbătoare,
Ceru-i plin de ciocârlii.
Vin Floriile cu soare
Și soarele cu florii.

Păcat, zău, de cine moare,
Și ferice de cei vii!
Vin Floriile cu soare
Și soarele cu Florii.

Copiliță, nu vrei oare,
Nu vrei cu mine să vii,
Când Floriile-s cu soare
Și soarele cu Florii?

Să culegem la răcoare
Viorele albăstrii?
Hai! Floriile-s cu soare
Și soarele cu Florii.

Eu ți-oi da de orice floare
Mii de sărutări și mii.
Hai! Floriile-s cu soare
Și soarele cu florii.

Iar tu dulce, zâmbitoare,
Te-i face că te mânii...
Hai! Floriile-s cu soare
Și soarele cu Florii!

Zece zile magice (3)

2012-03-11T03:24:00.003-07:00

Vineri, după o ultimă întâlnire cu editorii de la Ex Ponto, am plecat din Constanța spre București, iar sâmbătă dimineața, cei trei prieteni nedespărțiți, eu, John Călin și Ionel ,,Brigitte'' Cojocaru ne urcam în trenul de Predeal! De la Câmpina, a urcat și Gabriel Herciu. Cu toții am urcat spre hotelul ,,Orizont'', unde a avut loc întâlnirea de... 41 de ani de la terminarea liceului! De ce 41? Fiindcă... nu s-a organizat la 40! Iar acum, am profitat de invitația doamnei diriginte de a mă duce s-o văd, i-am ,,racolat'' imediat pe John și Ionel, Gabi Herciu a vrut și el, iar geniul nostru organizatoric, Nicușor Dendrino, a preluat sarcina de a regiza revederea, chemându-i pe toți cei disponibili! În ambianța de mare eleganță a hotelului ,,Orizont'', ne-am revăzut, într-o ordine aleatorie, afară de cei cinci pomeniți mai sus: Liliana Ruță, Cornel Barbu, Țuțu Culeac, Milica Tohăneanu, Dana Oaie, Carmen Croitoru, Doina Popovici, Gigi Roșculeț, Viorica Dedu, plus ,,realiștii'' Vosi Săuca și Mihaela Merfu- Bibiloi. Deși au promis că vin, în ultimul moment s-au răzgândit sau au fost opriți de neprevăzut Wilhelmina Sowinsky, Luci Axinte, Elena Popovici, Florentina Lepădatu. N-au putut veni ,,americancele'' Minodora Szerman și Ioana Brânzea. Au fost de negăsit Cici Cepoi, Viorica Teodor, olteanca Mary Pătru și suceveanca Dorica Mihai. Nu le vom revedea niciodată, din nefericire, pe Lidia Cristea și Florica Mihai-Coca, plecate mult prea devreme într-o lume pe care toți o cred mai bună- cea a umbrelor, alături de realiștii Justina Rotaru, Gabriel Ujică și Florin Vulpescu, nume scumpe amintirii noastre. Am folosit, în cazul fetelor, numele lor de domnișoare... Din partea dragilor noștri profesori, firesc, numărul celor dispăruți a fost copleșitor, doar doamnele Aldea Margareta, Grosaru Corina și domnul Koosch Karol fiind alături de noi.
A fost absolut încântător să ne revedem, chiar dacă unii (unele) au fost de nerecunoscut! Pe mine, de exemplu, foarte puțini m-au recunoscut! Următoarea constatare a fost la fel de tonică: am fost o promoție de mare valoare! Dintre noi, s-au ridicat parlamentari, profesori universitari, medici, profesori, economiști, ofițeri, gazetari, scriitori, manageri de mare clasă, muzeografi, ,,bancheri'', specialiști în IT și telecomunicații, actori, juriști etc- și e vorba exact despre cei pomeniți de mine în rândurile de mai sus! Vă puteți lesne închipui sentimentele de mândrie resimțite de profesorii noștri, precum și recunoștința noastră față de domniile-lor!
După ce le-am făcut cadou, tuturor, câte un exemplar din romanul meu ,,Dragostea și Securitatea'', în sala de festivități , și apoi, la masă, au început reprizele de amintiri, savuroase, unele antologice, ale unei generații care a ,,mâncat'' cartea, dar a știut și să se distreze, în limitele bunului-simț (mă rog, au mai fost și excepții...).
Cu Nicușor Dendrino în postură de super-viser, seara a decurs minunat! Atât de frumos, încât s-a ajuns la concluzia că trebuie să ne revedem... anual! Și cel mai bine ar fi chiar... în toamnă, profitându-se de o nouă prezență a mea în țară!
Păi, atunci, să profităm sănătoși!
...A doua zi, le-am revăzut pe ,,fetele'' mele, adică soția și fiica. Și astfel au luat sfârșit zece zile magice!

Zece zile magice (2)

2012-03-07T05:19:00.005-08:00

Joi, 23 februarie 2012, Aula Bibliotecii Județene!
Nici nu apuc să intru, când Cătălin Donose, de la Radio Constanța, îmi și ia un interviu, despre evenimentul ce urma. ,,Cătă'' trecea peste faptul că tatăl său era internat în spital, ca să fie prezent, ca de obicei, acolo unde cere măria-sa, ascultătorul!
Am intrat, apoi, în sală, și... am fost profund mișcat! Marea Aulă arăta superb, fiindcă era aproape plină! Dar, ca de atâtea alte ori, nu cantitatea conta, ci calitatea! Voi începe cu disidenții, reprezentați de domnii Marian Moise și Alexandru Mihalcea (autorul terifiantului document ,,Salcia, un lagăr al morții''), și voi continua, într-o ordine aproape aleatorie, cu oamenii de cultură , actuali sau foști lideri de ziare și reviste (Arcadie Strahilevici, Costache Tudor), scriitori (Constantin Cioroiu, Viorel Felician Petraru, Petru Brumă).
Nu lipseau foști colegi de școală (Dumitra F., ,,eroină'' a cărții), de muncă în Portul Constanța (Gică Ghena), de ziar (Maria Ionescu, soții Petriu, celebrul ,,animal iliescian'' Paul Pârvu, mai tinerii Marius Niculescu, Lucian Mănescu și Adrian Lungu, și, în interes de serviciu, Mirela Stîngă) și chiar de...bibliotecă (Măruș Badea, Gelu Culicea și același Constantin Cioroiu)! Erau în sală oameni de sport, în frunte cu Elena Frîncu, șefa Direcției Județene pentru Tineret și Sport, antrenorul emerit de judo Gelal Feuzi, Nicu Dobre (președintele Federației Române de Oină, cel care ține în viață ,,sportul național'') sau ultra-veteranul Traian Petcu (88 de ani!). O notă aparte de frumusețe au dat-o sălii cele două clase de elevi ai Colegiilor Naționale ,,Mihai Eminescu'' și ,,Constantin Brătescu'' (Pedagogic). Au venit și bunii mei vecini dr. Nicolae Pricop, Ilie Budulan și chiar... medicul de familie, carismaticul dr. Octavian Barna , cu tot cu asistenta sa, d-na Magda Brumă! Și, în mod sigur, am uitat pe mulți! Al meu să fie păcatul!
I-am lăsat la urmă pe moderatorii evenimentului: criticul literar Corina Apostoleanu (deopotrivă reprezentant al gazdelor de la Biblioteca Județeană ,,Ioan N. Roman''), scriitorii Ovidiu Dunăreanu și Constantin Cumpănă. Aceștia au vorbit despre romanul meu, în cuvinte despre care aș vrea să cred că sunt adevărate.
Și totul s-a terminat cu o sesiune de autografe și cu... promisiunea unei revederi, la viitorul meu roman, care, în mod normal, ar trebui să apară în acest an, în luna noiembrie! (va urma)

Zece zile magice

2012-03-03T03:33:00.004-08:00

Mă refer la cele zece zile in care am fost ,,în țară'', adică în România! Pe 18 februarie am plecat, pe ruta deja familiară: Leeds-Amsterdam, Amsterdam-Otopeni. Ca de obicei, am ,,tras'' la prietenul meu de o viață, John Călin, revederea cu el și familia lui, mai mare acum, prin prezența micului nepot Ștefan-Robert (în curând va face doi ani!), fiind, ca întotdeauna, o adevărată bucurie! Duminică, am și plecat spre Constanța, și m-am dus imediat la Sala Sporturilor, unde se disputau meciuri în competiția lansată de mine acum 20 de ani, ,,Trofeul Telegraf'' la fotbal în sală pentru veterani, cea mai veche competiție de acest gen din țară. Spectatorii și foștii colegi și coechipieri m-au primit incredibil, m-am simțit cu două decenii mai tânăr, am făcut fotografii și i-am invitat pe cei interesați la lansarea de carte! Luni, 20 februarie, i-am întâlnit pe oamenii care s-au ocupat de apariția cărții: domnii Ioan Popișteanu (directorul editurii Ex Ponto), Ovidiu Dunăreanu (scriitor de mare valoare, referentul de carte), Paul Prodan (directorul tipografiei INFCON) și Leonard Vizireanu (prepress) și mi-am văzut, în premieră, cartea! După amiază, alte clipe fericite: am fost la sediul ziarului ,,Telegraf'', unde am fost primit cu dragostea pe care am oferit-o și eu, în timp, redacției! Conducerea ziarului și-a reafirmat dorința de a mă sprijini (mulțumesc, Sorine!; mulțumesc, Iuliana!), iar domnișoara Mirela Stîngă, de la Secția Culturală, mi-a luat un interviu care a stat la baza seriei de articole despre mine și carte, apărute până după lansare.
Marți, am continuat, cu editorii mei, diligențele pentru sala care trebuia să găzduiască ,,întâmplarea''. Din nou, m-am bucurat mult când Biblioteca Județeană ,,Ioan N. Roman'', instituție de mare prestigiu, cu o vechime de peste opt decenii, mi-a demonstrat că nu a uitat că am lucrat acolo, cu devotament, chiar dacă în urmă cu aproape 40 de ani, și a oferit pentru lansare eleganta sa Aulă, plus moderarea prezentării de către criticul literar Corina Apostoleanu! Între timp, mi-am continuat campania de invitații, dar mi-am vizitat și rudele și prietenii: familia Stănculescu, luptătorii de greco-romane, conduși de antrenorii Ioan Giuglea și Valentin Dobrin (iar marele sportiv Memet Ender a devenit... primul proprietar al cărții ,,Dragostea și Securitatea''!), familia Dan și Camelia Lăzărescu, apoi Jean Gavriluță, fost coleg și ,,erou'' al cărții, și marii pescari și fermieri, Stela și Petrică Marinescu din Poiana. Nu puteam să nu-i revăd pe prietenii de la Asociația Județeană de Fotbal (în frunte cu Vasile Mihu), pe marea doamnă a sportului constănțean, Elena Frîncu, pe cei de la CSFarul (dar Iliuță Floroiu nu era prezent!), pe ziariștii și scriitorii Ion Tița Călin și Petru Brumă. O impresie de neuitat mi-a lăsat (re)vederea cu graficianul de talie mondială Leonte Năstase, cel cu care împărțeam o pagină din ,,Litoral'', suplimentul ziarului local, în anii 1975 și 1976, și care, în marea sa generozitate, m-a umplut de daruri artistice, printre care și un portret ,,la minut'' cu care mă voi mândri veșnic!
... Dar văd că m-am întins cu vorba, așa că voi reveni cu alte întâmplări, din timpul celor zece zile de neuitat petrecute în România! (va urma)

Aşa m-a văzut marele caricaturist Leonte Năstase!

Așa arată romanul meu!

2012-02-15T10:51:00.002-08:00

Printr-un efort combinat, bine orchestrat, excelenta echipă de la editura Ex Ponto a dat cărții mele forma finală. Îmi place mult, sper că va plăcea și cititorilor. Dar, cel mai mult sper să placă, tuturor, conținutul romanului! Ce va fi, vom vedea, vorba latinului, fiecare carte își are soarta sa. Ca tot omul, zic eu! Dar, până la lansare, vom mai vorbi despre această apariție editorială!

,,Dragostea și Securitatea''- un roman care merită și trebuie citit!

2012-02-14T07:53:00.000-08:00

Evenimentele se precipită: domnii Ioan Popișteanu, Ovidiu Dunăreanu și Paul Prodan, de la editura Ex Ponto, cărora li s-a adăugat specialistul IT al grupului, Leo Vizireanu, au dat haine de gală cărții mele, care e acum gata de ieșirea în lume!
Deja mulți dintre prietenii mei au aflat, și mi-au cerut amănunte (nu e vorba despre John Călin sau Ionel Cojocaru, care au fost mereu la curent cu intențiile mele!). Câte ceva am deconspirat în postările anterioare, astăzi mai așezăm câteva piese la acest joc de ,,puzzle''.
Am urmărit mai puțin elementul de biografie personală, cu toate că și acela a fost, privind retrospectiv, cu ochii și mintea de acum, suficient de spectaculos cât să justifice un edificiu literar. Am vrut neapărat să ,,demontez'' măcar un angrenaj din mecanismul diabolic al Securității, pe care mulți îl cred dezactivat. E o gravă eroare: indiferent de numele actual, vechea Securitate s-a adaptat rapid și continuă să activeze, de cele mai multe ori subteran. Parafrazând o veche poezie, nu partidul, ci Securitatea ,,e-n toate, în cele ce sunt/ și-n cele ce mâine vor râde la soare''... Dacă impactul persistenței Securității asupra societății nu e neapărat treaba individului, impactul asupra fiecărui cetățean în parte este, sau poate fi, înfiorător. Am explicat asta în carte: este groaznic să te întâlnești, pe stradă sau într-o instituție, cu unul dintre foștii anchetatori, ofițeri atotputernici în comunism și încă foarte importanți și astăzi. Să-l vezi plesnind de importanță, nevizitat de gândul scuzelor, gata să-ți explice, dacă ar fi cazul, că tot el domină lumea, iar tu ești tot mic și, la o adică...
O constantă a lumii de azi este și tendința de a idealiza comunismul și de a-i minimaliza crimele. Dificultățile de adaptare la democrația de azi, la capitalismul acesta uneori brutal și nedrept, mai ales pentru cei pe care nici hărnicia, nici mintea nu-i dau afară din casă, au amplificat ciudata ,,nostalgie'' față de orânduirea de până în 1989. E o datorie pentru cei care au avut de pătimit, cât de puțin, în socialismul ,,multilateral dezvoltat'', să explice generațiilor prezente și viitoare despre ce a fost vorba de fapt. Fără să știu dacă am armele necesare, m-am înscris în mica armată a celor care vor ,,să lase mărturie'' despre fărădelegile comunismului, considerând că aceasta este, cum spuneam, o datorie pentru mine. Iar pentru credibilitate, am optat pentru această formulă inedită, de a prezenta, la finalul cărții, file din dosarul meu (17 la număr), tocmai pentru a spune:-,,Nu mă credeți? Iată dovezile, acesta este adevărul!''.
Deocamdată, atât! Voi reveni, cu elemente care să convingă pe lectorii mei că ,,Dragostea și Securitatea'' este o carte care trebuie citită!

Istoria sportului constănțean (32). Perioada 1989-2008

2012-02-07T13:20:00.000-08:00

Se mișcă lucrurile și în ciclism. După șapte ediții ,,comuniste'', Turul Dobrogei revine în actualitate, cu edițiile din 2007 și 2008, foarte meticulos supervizate de DSJ și Consiliul Local Constanța. Succesul întrecerii a fost atât de evident, încât Federația Română de Ciclism a decis ca, în 2009, Turul României să plece din Constanța. Grupările reprezentative sunt Bilal Constanța și Delma Medgidia, aceasta din urmă incluzându-l pe Marius Petrache, campion național în probele de fond.
O situație specială o prezintă artele marțiale. La Constanța, cea mai veche dintre ele este judo-ul, practicat pentru prima oară în mod organizat sub conducerea lui George Ungureanu, în Institutul de Marină Militară, la începutul anilor '70. Elevul său Gelal Feuzi activează din 1975 în același loc: fostul CSȘ2, actualul LPS Nicolae Rotaru. Rodul perseverenței și priceperii sale: peste 250 de medalii la CN, zeci de sportivi promovați la loturile naționale și... titlul de antrenor emerit. O altă figură marcantă a artelor marțiale dobrogene este Florin Iordănoaia, cu o activitate debutând în 1981, cu Kung-Fu, după care trece la Wu-Shu,apoi, în 1991, în cadrul Ligii de Arte Marțiale Marea Neagră, la Kyokushinkai, pentru a se stabili, în 2001 (Clubul Sportiv Marea Neagră), la Karate Modern Shoto-Ryu și, din nou, Kung Fu. Un alt club cu bune rezultate: Karate Dinamic (Valerian Mușat). Ceea ce conferă o notă aparte artelor marțiale din județul nostru este... marea lor diversitate. În prezent, activează, spre exemplificare, în afara celor pomenite mai sus, echipe numite: Oyama Karate, Kaibukan, Aikido, Shinto, Muay-Tay, Shiai, Tai-chi-do-ryu, Shobu, Tomis Karate, Karate Tradițional, Sakura (toate din Constanța), Tagay ai-Ryu (Cernavodă), Ta-Keon (Hârșova), Shindao (Mangalia), Sawaki (Medgidia). Ca o mamă grijulie, DSJ le încurajează, le sprijină și le protejează, după merite și în condițiile Legii Sportului.
De altfel, conducerea sportului județean, în colaborare cu autoritățile locale și alți sponsori de mare calitate, acordă asistență tehnică și materială tuturor manifestărilor sportive, chiar dacă este vorba despre sporturi speciale, cu statut aparte (Kureș, sporturile de plajă, box profesionist, endurocros, motocros, K-1, unifight sau alte genuri de lupte). De o atenție deosebită se bucură așa-numitul ,,sportul pentru toți'', care are o asociație județeană de profil (președinte: fostul luptător Aidîn Ablez).
Trebuie spus că, din 1990 și până în prezent, DSJ Constanța ( for condus de fosta mare handbalistă Elena Frîncu) a ocupat în permanență primul loc în competiția neoficială, dar onorantă, cu instituțiile similare din țară, iar criteriul principal este foarte simplu: numărul de medalii și de clasări fruntașe la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale, Campionatele Europene și alte mari competiții. Și clubul etalon al sportului constănțean, C.S.Farul, la conducerea căruia se află marele alergător de altădată Ilie Floroiu, a ocupat mai mereu locul I în ierarhia cluburilor non-guvernamentale, sau locul al III-lea în clasamentul general, după ,,granzii'' Dinamo și Steaua. Excelent activează cele două mari rezervoare de talente, CSȘ1 și LPS Nicolae Rotaru, dar și alte grupări, mai mari sau mai mici, din alte localități dobrogene. La Constanța există talente uriașe, activează tehnicieni de mare competență și sponsori generoși. Rezultatul este magnific: în ciuda crizei care afectează toate domeniile social-economice din România, sportul de la malul mării este printre cele mai puternice din țară! (SFÂRȘIT)

NOTĂ: Din 2009, an în care autorul acestei istorii a plecat din țară, s-au întâmplat multe: Fotbal Club Farul a retrogradat și nu reușește să revină în prima ligă; voleiul și handbalul masculin din Constanța domină autoritar pe plan intern; Horia Tecău și Simona Halep sunt vedete autentice ale tenisului mondial; s-au revigorat voleiul și handbalul feminin, dar și rugby-ul și chiar baschetul; Eliza Samara și fetele din jurul ei au adus alte medalii pentru tenisul de masă, ca și gimnasta Ana Porgrass (poate că, totuși, va merge la olimpiadă); Andreea Ogrăzeanu s-a afirmat chiar și pe pistele de atletism externe, și multe, multe altele. Câțiva antrenori de mare clasă ne-au părăsit, din păcate; Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească, pentru cât bine au făcut sportului din această parte a țării. Iată tot atâtea adăugiri care trebuie aduse acestei istorii, pentru a fi cunoscută de toți iubitorii și practicanții sportului local. Nu mă îndoiesc de faptul că un ziarist, sau un tânăr student, sau un tehnician al DSJ va face aceste completări, vizând anii 2009-2012, dar și corectări sau adăugiri la întreaga istorie. Cum ziceau și cronicarii, pe vremuri: eu atâta am putut!
Claudiu Val

Istoria sportului constănțean (31). Perioada 1989-2008 (continuare)

2012-02-02T06:26:00.000-08:00

O traiectorie sinuoasă a cunoscut și rugby-ul. După câțiva ani de tatonare, echipa CS Farul, puternic sprijinită de liderii grupării, Ion Draica și Ilie Floroiu, dar și de alți sponsori generoși (Vie- Vin Murfatlar, în persoana admirabilului Traian Pătrăhău), iese din nou din pluton și realizează, în 1994-1995 și 1996-1997, încă două titluri naționale, după dispute aprige cu coaliția bucureșteană Steaua- Dinamo. Antrenorii Mihai Naca și Vasile Bercu beneficiau de aportul valoroșilor: Necula, Dragomir, Cr. Constantin, frații Brănescu, Ruxanda, Lupu, Brici, Talabă, Foca, Bezărău, Fulina, Sasu, Trancă. După o încercare de a se rupe de clubul-mamă, care-l putea duce la dezastru, rugby-ul intră în 2005 în atenția autorităților locale. Echipa se numește Rugby Club Județean, e manageriată de fostul rugbist Aurelian Arghir, are o bază materială solidă, a făcut câteva achiziții externe și, sub conducerea succesivă a antrenorilor Virgil Năstase, Florea Opriș, Paul James Nixon (Australia), Gheorghe Florea și Leodor Costea, a progresat încet, dar sigur, reușind o primă performanță: locul al III-lea în CN, ediția 2007-2008. Din 2002, funcționează și Rugby Club Cleopatra, o creație a fostului farist Vasile Țuțu Chirondojan. În prezent, echipa se numește Constructorul Cleopatra (antrenori: Cristian Brănescu și Mihai Nache) și se mândrește cu echipa de juniori, vicecampioană națională under 19 în acest an. Echipa LPS Nicolae Rotaru a câștigat și ea, tot în 2008, medaliile de argint la under 18, ceea ce înseamnă... speranțe pentru rugby-ul local.
Tenisul de masă a fost, în permanență, unul dintre punctele forte ale sportului constănțean. Puternicul colectiv de antrenori de la LPS CSȘ, ulterior LPS Nicolae Rotaru (din 2002, în parteneriat cu CS Farul), coordonat de aaantrenorul emerit Viorel Filimon și incluzându-i pe Stelian Hașoti, Viorel Sterea, Gherasim Diamandi, a produs fără întrerupere: s-au obținut peste 500 de medalii la Campionatele Naționale (dominate autoritar de constănțeni), dar și numeroase succese internaționale: șase medalii la CM Universitare, 35 de medalii la CE de cadeți, alte 36 la CE de juniori, șapte la CM (care se dispută abia din anul 2000), patru la CE de seniori și una la CM de seniori! Principalii performeri s-au numit, în timp: Emilia Ciosu, Laura Nicolae, Antonela Manac, Andrei Filimon, Adriana Năstase, Maria Bogoslov, Larisa Stancu, Constantin Cioti, Ali Ildîz, Alexandra Chirametli, Andreea Mămăligă, Elisabeta Samara, Ioana Ghemeș, Cristina Hîrîci, Irina Hoza, dar și frumoasa echipă feminină CSȘ Știința IJPIPS (Ciosu, Năstase, Bogoslov), finalistă în cupele europene (1992, 1993). La ultima ediție a Jocurilor Olimpice, din acest an, s-a ajuns în situația ca, pe lângă titulara incontestabilă, constănțeanca Elisabeta Samara, o altă constănțeancă, ghinionista Cristina Hîrîci, accidentată, să fie înlocuită de coechipiera sa, Iulia Necula! Cu siguranță, tenisul de masă va procura, și în viitor, noi satisfacții iubitorilor sportului local.
Un alt model de succes este furnizat de voleiul masculin. În anul 2002, se înființează Volley Club Municipal, din fuziunea cu merituoasa Midia Năvodari, fondată în 1995, promovată în prima divizie doi ani mai târziu și cu o apariție în Cupa campionilor (2000), antrenată de ,,olimpicul'' Romeo Enescu. În 2005, cu un nume nou, Clubul de Volei Municipal (patron: Sorin Strutinsky; director executiv: Serhan Kadîr), serios sprijinit de autoritățile locale și DSJ Constanța, câștigă Cupa României, performanță repetată în 2006, când echipa ocupă locul secund în campionatul național. Sezoanele 2006-2007 și 2007-2008 sunt dominate copios de CVM Constanța, care își adjudecă atât campionatul, cât și Cupa României. Sub comanda succesivă a antrenorilor străini Jorge Canestracci și Stelio de Rocco, au evoluat jucători valoroși, autohtoni și ,,stranieri'': Began, Ilieș, Voinea, Gontariu, Tănăsescu, Pavel, Gabrych, Ivkovic, Kuburovic, Ashlei, Erkan. Obiectivele acestei excelente mașini de volei sunt menținerea supremației interne și ascensiunea la nivel internațional.
După dispariția echipei feminine de volei Farul, a apărut în 2004 formația CS Tomis, antrenată inițial de Doina și Constantin Ferenți, apoi de Claudiu Pițigoi și în prezent de Aleksandr Boskovic. Gruparea a promovat pe prima scenă în 2006, clasându-se pe locurile IX (2007) și VII (2008). Și aici activează jucătoare românce (Vâlcu, Prisecaru, Necula, Alexe), alături de străine (Cundy, Chalmers, Mahon, Djordjevic, Marjanovic, Koseoglu). Viitorul ar putea veni dinspre Cernavodă. În acest an, echipa CS Axiopolis 90 (antrenori Lenuța și Gheorghe Iordache) a câștigat titlul național la categoria speranțe. (va urma)

Istoria sportului constănțean (30). Perioada 1989-2008 (continuare)

2012-02-01T13:22:00.000-08:00

În ciuda previziunilor pesimiste, oina nu dispare după revoluție. În 1990, vechea ASA Constanța se clasează pe locul al III-lea în Cupa României. Un an mai târziu, echipa își schimbă numele: se va numi Grănicerul timp de un deceniu, după care va deveni Frontiera Tomis Constanța. Palmaresul de după 1989 e bogat: titluri de campioană în 1995, 2004, 2006, 2007, 2008, Cupa României în 1998, 2003, 2006, 2007 și 2008, Supercupa României în 2005, Cupa Federației de cinci ori, Cupa jandarmeriei în patru ediții, turneele internaționale de la Chișinău în anii 2003, 2004, 2006. Oiniștii constănțeni au ocupat și individual poziții fruntașe la nivel național. O adevărată pepinieră pentru seniori a fost echipa Liceului din Poarta Albă, antrenată de entuziasta Tudora Stănoiu, formație care a câștigat de două ori titlul național de juniori. În prezent există trei echipe de seniori (Frontiera Tomis, Win-Gym Constanța și Cleopatra Mamaia) și numeroase echipe în județ și municipiu (Dorobanțu, Năvodari, Cumpăna, Horia, Canlia, Negru Vodă, Chirnogeni, Cobadin, Lipnița, Castelu, Poarta Albă, Școala nr.19 Constanța). De altfel, în județul nostru s-a constituit prima Asociație Județeană de Oină din țară, președintele Federației Române de Oină este un constănțean (pasionatul Nicolae Dobre), și chiar sediul FRO s-a mutat la Constanța. Cei mai merituoși sportivi sunt cei cărora președintele țării le-a înmânat 12 medalii și trei diplome: D. Benghea, D. Moldovan, R. Lazăr, L. Tudose, P. Dragne, S. Bului, V. Agache, I. Petrescu, V. Ardeleanu, V. Spiridon, M. Zainea, R. Gâlmeanu, C. Năstase, P. Matei, I. Moldovan, M. Georgescu, N. Căliță. Un brav reprezentant al oinei constănțene, Mircea Tomescu este omagiat printr-un memorial ce-i poartă numele, ajuns la a opta ediție.
Altădată purtătoare de drapel pentru sportul de la malul mării, luptele au cunoscut, după revoluție, un drum descendent. Aproape sigur, involuția de la greco-romane se leagă de dispariția lui Ion Cornianu, antrenorul lotului național (1992) și de pensionarea antrenorului emerit Constantin Ofițerescu (1993). Luptele au supraviețuit la nivel înalt doar câțiva ani, cât campionul olimpic Ion Draica a fost sponsorul și președintele Federației Române de Lupte. În 1992 și 1993, la echipa Farul-CFR Constanța au venit sportivi valoroși, care, alături de cei localnici, au câștigat de două ori titlul național pe echipe. Au luptat atunci, sub conducerea lui Ofițerescu, următorii: C. Safta, V. Rebegea, M.Ender, C. Trofin, A. Arghira, S. Herțea, I. Ierimciuc, D. Cotici, D. Toader, Gh. Călărașu, I. Hanu. În septembrie 1993, Memet Ender, descoperit de Marian Rada și șlefuit de Constantin Ofițerescu, devine vicecampion mondial la categoria 62 kg (va mai câștiga un bronz la CM din 1997, după o comportare meritorie la JO din Atlanta-1996). Încolo, câteva titluri naționale (Enache, Szabolcs, Ierimciuc, Ender, Ungureanu), câțiva juniori talentați (Mălășâncă, Budulan, Ciurumelea, Cășaru, frații Mâță), cu zeci de medalii la campionatele naționale, dar fără o trecere reușită la seniori, și o pierdere imensă: decesul lui Constantin Ofițerescu (11 februarie 2007). Situație asemănătoare în luptele libere: câțiva campioni (echipa de juniori Hidrotehnica-CSȘ2, V.Vicol, Gh.Ciupercă), juniori talentați la LPS Nicolae Rotaru (antrenori: I. Ludu, I. Bărbătei, P. Bucur), o speranță spulberată de o dispariție prematură (Narcis Giurescu), dar... nicio medalie la marile competiții. Așadar, sarcină grea pentru Asociația Județeană de Lupte (președinte: V.Dușu; vicepreședinte: V. Dobrin; director: I.Giuglea). (va urma)

Romanul meu ,,Dragostea și Securitatea'' se va lansa la Constanța, în 23 februarie!

2012-02-01T03:09:00.000-08:00

Gata, s-a decis! Editura Ex Ponto din Constanța și-a făcut treaba ! Meseriașii iscusiți se numesc : editorul Ioan Popișteanu, scriitorul Ovidiu Dunăreanu și, din partea tipografiei INCON, Paul Prodan (cu care am colaborat și în 1999, la apariția monografiei dedicate împlinirii a 40 de ani de la înființarea Clubului Sportiv Farul). Nu știu încă unde va avea loc lansarea, și la ce oră, dar data ați văzut-o în titlu: 23 februarie. Mi-am cumpărat deja bilete de avion, voi sosi la Constanța din timp și voi mobiliza nu numai presa, ci și pe cât mai mulți dintre prietenii mei tomitani, pentru a celebra împreună un moment foarte important pentru mine.
Cred că a sosit momentul să vorbesc puțin despre această carte. În planurile mele literare cu bătaie lungă, ea ar fi trebuit să fie a treia apariție dintr-un șir. Recuperarea dosarului meu de Securitate de la CNSAS a modificat, însă, programata ordine. Cartea era scrisă aproape pe jumătate, documentele din dosar, denotând nu numai absurditatea sistemului de urmărire, dar și înfiorătoarea incultură și lipsă de umanism a celor care au redactat materialele, erau aspecte care, am crezut eu de cuviință, trebuie arătate cititorilor în adevărata lor hidoasă lumină, și asta repede! Sigur, erau necesare explicații. Le-am dat și... cartea a fost gata!
Au apărut, după revoluție, peste 2000 de cărți scrise de cei urmăriți de Securitate. În consecință, există și o critică a acestor lucrări. Voi vorbi altădată despre ele. Voi încerca acum doar să spun ce aduce nou romanul meu!
În primul rând, este vorba despre dosarul unui om care n-a fost disident în adevăratul sens al cuvântului (există chiar definiții exacte ale termenului, vezi ,,Raportul Tismăneanu''). E drept, am formulat aspre opinii critice la adresa regimului, dar într-o scrisoare privată. Faptul că ea a ajuns în mâinile ,,organelor'' ține de hazard, dar ce a urmat se înscrie, din păcate, într-o ,,logică'', strâmbă și ciudată, a acelor timpuri. Însă, chiar asta mi s-a părut grav și continuă să mă uimească, și anume că unui om oarecare i s-au putut întâmpla atâtea!
Inedit este și spațiul în care se petrece aproape jumătate din acțiune: într-o unitate militară! S-au scris sute de cărți despre Securitate, modul ei de a acționa, mediile vizate, dar nu și despre cum coordona Securitatea activitatea din armata țării. Aici, se vor ivi, cred, multe comentarii, dar, după cum scriu și în carte, nu polemizez cu armata, ci doar prezint situația într-o anumită unitate militară, în perioada 1973-1974, și totul pe baza unor documente greu de atacat.
Multe comentarii va isca, probabil, jumătatea de carte în care se vorbește despre orașul și portul Constanța, și unde apar ofițeri de Securitate cât se poate de reali (unii, încă activi...), ziariști, oameni din port. Va trebui să fiu foarte atent la oaspeții mei de la lansare...
Va surprinde, probabil, numărul redus de pagini (170). Aș fi putut scrie de cinci ori pe atât! Dar, subiectul nu se pretează la divagații. Numai despre povestea de iubire puteam scrie un roman separat! Dar, în ciuda titlului, eu n-am scris un ,,love story'' clasic, care nu și-ar fi avut loc în acel ocean de trădări, mizerii, incultură și dezumanizare. Vreți amor? Veți găsi în viitoarele mele cărți!
Va contraria pe mulți (a și făcut-o, deja...) prezența, la finalul cărții, a vreo 15 pagini fotocopiate din dosar. Știu, un roman e un roman, de regulă doar o lucrare științifică are planșe. Însă, acțiunea din ,,Dragostea și Securitatea'' pare incredibilă, cinismul și prostia securiștilor par inventate, neverosimilă este și capacitatea de a trăda a omului de lângă tine, a prietenilor, colegilor, vecinilor! Pur și simplu, am simțit nevoia de a spune cititorului: ,,-Iată, nu te-am mințit, acei oameni chiar au existat, și ei chiar au comis faptele despre care vorbesc eu''! Da, pare ciudat, prietenul meu, scriitorul, mi-a și zis: ,,-E la limita dintre literatură și romanul-document''. Îi mulțumesc mult pentru această opinie!
Se vor mai pune, cred, și întrebări despre ce anume vreau să spun și ce cred că vizează romanul. Dați-mi voie să vă răspund cu proxima ocazie!

Istoria sportului constănțean (29). Perioada 1989-2008 (continuare)

2012-01-31T04:47:00.000-08:00

Navomodelismul trece de perioada sa de început și aduce multe satisfacții iubitorilor sportului constănțean. Romeo Andrei (Clubul de Modelism) și Corneliu Costiniuc (AS Marina) au devenit maeștri emeriți ai sportului, iar Vasile Petrică- antrenor emerit. În anul 2000, CS Farul a preluat Clubul de Modelism, pe cei doi campioni și pe antrenorul lor, fiind astfel create condiții pentru noi rezultate. Numai în ultimii opt ani, s-au obținut 37 de medalii la CE și 22 de medalii la CM. Pe lângă cei pomeniți mai sus, activează mai tinerii sau mai experimentații Costel Bilcă, Ion și Ștefania Marinescu, Florian Geza, Rodica Florian, Zoltan Sipos, Daniel Enescu, Florian Neagu, Nicolae Cicirma, Nicolae Malescu, Ion Olteanu.
Și radioamatorismul are un purtător de drapel: Radu Bratu. Din păcate, YOH4W ne-a părăsit prematur, în 2004, după ce câștigase medalii la CM și CE și devenise președinte de onoare al federației. Soția și fiul său i-au urmat pasiunea, iar Radioul Județean îi poartă numele. La Constanța mai există o echipă, și anume Radioclubul Nostru.
Șahul face și el pași înainte după 1989. Iau ființă echipe noi: Marina Callatis Mangalia, Petromar, Fregata, Academicus, Dacia, CFR Port Constanța, toate evoluând în divizia B. Promovarea în A se realizează în 1996, de către Electrica Constanța, în formula: Parik Ștefanov, Cicerone Spulber, Claudiu Iordache, Alexandru Kutnic, Ion Spânoche, Constantin Dragomir, Francisc Nemeth, Mariana Ioniță, Georgiana Trofim. Alte două echipe promovează în 1999 (Victoria Techirghiol) și 2001 (Marina Callatis Mangalia. Cele mai bune performanțe le-a înregistrat Eduard Văleanu, campion național în anii 1996, 1999, 2001 și 2003, la categoria 10-16 ani. Au funcționat cu bune rezultate secțiile de șah de la LPS (antrenor Dumitru Neagu), Palatul Copiilor (Claudiu Iordache) și Grupul Școlar Ion Bănescu Mangalia (Andrei Furcă). De aici au promovat în loturile naționale Georgiana Trofim, Tiberiu Stanciu, Maria și Marius Badiu, Anca Manea, Florentin Nanu, Ioana Olărașu. O foarte tânără secție de șah a luat ființă la CS Cleopatra Mamaia. În prezent, Victoria Techirghiol activează, cu bune rezultate, în Superliga masculină (antrenor Mircea Pavlov).
Am văzut, în capitolul anterior, cum s-a format școala constănțeană de tenis, axată pe gruparea de la CSȘ2, devenit ulterior LPS Nicolae Rotaru. Antrenorii Radu Popescu, Viorel Pop, Ion Macoviciuc, Nicușor Ene, Lenuța Iancu și Daniel Dragu au inițiat și format, și după 1989, jucători de valoare. Este vorba despre Daniel Dragu, Stelian Gima, I. Caradima, Anca Bădic, Simona Petruțiu, Alina Bileca, Eden Lică, Mihail Nichifor, Gabriel Moraru. Andrei Pavel, multă vreme cel mai bun tenisman român, se află în pragul retragerii, după o excelentă carieră. Născut la 27 ianuarie 1974, el a câștigat trei turnee de simplu și trei de dublu ATP și a ajuns până pe locul 13 ATP. Ca junior, inițiat de Viorel Pop și șlefuit de Radu Popescu, a fost campion la Roland Garros (1992). Dintre exponenții tinerei generații, cele mai mari speranțe se leagă de Simona Halep și Horia Tecău. Simona, născută la 27 septembrie 1991, inițiată de Ion Stan, apoi pregătită de Nicușor Ene, Daniel Dragu și, în prezent, de Liviu Panait, a fost, ca junioară, campioană europeană, semifinalistă la Australian Open și învingătoare la Roland Garros. Horia Tecău (lansat la Tenis Club Idu Mamaia, de antrenorul Ion Macoviciuc) a fost semifinalist la simplu, la Wimbledon, în 2002, an în care a câștigat, tot acolo, la dublu, performanță repetată un an mai târziu! (va urma)

Istoria sportului constănțean (28). Perioada 1989-2008 (continuare)

2012-01-29T13:04:00.000-08:00

Cele mai frumoase rezultate din sportul constănțean aparțin în această perioadă gimnasticii. Să începem cu gimnastica aerobică, subramură apărută la nivel național în 1994. ,,Vulpoiul'' Ilie Floroiu, director al CS Farul, se ,,mișcă'' repede și înființează o nouă secție, în 1998. Rezultatele sunt excepționale. În zece ani de activitate, fariștii au agonisit 18 medalii (șapte de aur) la CM, și 27 medalii (14 de aur) la CE. Performerii se numesc: Cristina Moldovan, Claudiu Varlam, Mariana și Dorel Moiș, Remus Nicolai, Lăcrămioara Filip, Daniela Mărănduca, Cristina Marin, Ecaterina Bărbulescu, Mircea Brânzea, Mircea Zamfir, Cristina Antonescu, Ferdinand Răileanu, Petru Porime Tolan, Ramona Bunescu, Codruța Mincu, Georgiana Iațcov, Anca Surdu, Loredana Erimia, Andreea Dincă și Corina Constantin, pregătiți de antrenoarea emerită Maria Marcela Fumea și mai tinerele sale colege, foste eleve: Cristiana Spânu, Cristina Marin, Nicoleta Copoiu și Nicoleta Dendiu.
Trebuie remarcată și gimnastica ritmică. La CSȘ1 există un centru puternic (antrenori: Cristiana Costara, Gabriela Păun, Mirela Damian), care se mândrește cu medaliile europene dobândite de Mirela Simon (1993) și Filis Șerif (1996).
Și acum, gimnastica artistică! Urmașa Cameliei Voinea este, în primii ani de după revoluție, Daniela Mărănduca: ea devine campioană mondială în 1994, cu echipa, la Dortmund ( este, de altfel, singura sportivă din lume care a cucerit titlurile mondiale în gimnastica aerobică, dar și în cea artistică). Ștafeta este preluată de extraordinara Simona Amânar, legitimată la CSȘ1 și Farul Constanța, antrenată de Mirela Szemerjai, Ileana Mihail, Nicolae Forminte și Mircea Frum. Simona a dominat cu autoritate intervalul 1994-2000, câștigând șapte medalii la Jocurile Olimpice (trei de aur, incluzând pe cea pentru campioană absolută la Sydney, în 2000), șase titluri mondiale și șase europene, cărora li se adaugă alte patru medalii mondiale (toate de argint) și șase europene (trei de argint și trei de bronz), ceea ce înseamnă un total incredibil de 29 medalii la JO, CM și CE, dintre care 15 de aur! După încercarea doar parțial reușită de ,,aclimatizare'' la Constanța a ,,starului'' Andreea Răducan, a fost rândul unui alt produs 100% al școlii locale de gimnastică, vedeta JO de la Atena, din 2004: Cătălina Ponor! Născută la 20 august 1987, ea a devenit triplă campioană olimpică, în probele de bârnă, sol și pe echipe! Acestor rezultate, Cătălina le adaugă patru medalii la CM (0-3-1) și șapte la CE (cinci de aur)! Eleva antrenorului Matei Stănei a strălucit ca o autentică stea a sportului mondial, după care s-a retras, în 2007, deși impresia generală este că ar fi putut continua. La aceeași ediție a JO, s-a impus și o altă constănțeancă, Daniela Nicoleta Sofronie: două medalii de aur, cu echipa și la sol! Daniela este, și ea, o descoperire a antrenoarei Mirela Szemerjai, și mai are în palmares o medalie de aur și una de argint la CE , și o alta, de argint, la CM. Din păcate, pentru prima oară după 12 ani, la ediția 2008 a JO n-a fost prezentă nicio gimnastă constănțeancă, singurii reprezentanți ai litoralului fiind antrenorul echipei naționale Nicolae Forminte și secundul său Cătălin Meran.
Scrima constănțeană de după 1989 n-a produs vreun mare campion, deși Gabriel Pantelimon a reprezentat România la JO din 1996, pentru a doua oară, iar Cristina Bănuț și Roxana Buhaev (CSȘ1) și Cosmin Kortyan (Farul) s-au clasat meritoriu la CM și CE de cadeți și tineret. Cele două grupări și-au adjudecat numeroase titluri naționale: Daniel Bontaș, Laurențiu Drăgan, Sebastian Bezem, regretatul Paul Călin, Răzvan Mihu, Valentin Postelnicu, Bogdan Trișcaru, Alina Bedeleanu, Cristina Bănuț, Roxana Buhaev (Farul), șapte titluri pe echipe la CSȘ1, cu Iulia Vasile, Curcă Bianca, Adriana și Anda Elefterie, Sorin Călin, Dumitru Costrasuc, Nicolae Avram. Se așteaptă rezultate pe planșele internaționale, fiindcă aici activează tehnicieni pricepuți: Ion Dima, Mircea Rotaru, Elena Buhaev, Ion Nițulescu, Alina Bedeleanu, Viorel Zvâncu, Mihaela Ion, Gheorghe Horia, Sebastian Bezem, Monica Marinescu și ,,eternul'' Mihai Echimenco. (va urma)

Istoria sportului constănțean (27). Perioada 1989-2008 (continuare)

2012-01-24T13:18:00.000-08:00

În anul 2002, Consiliul Local și Consiliul Județean Constanța intervin benefic în destinul handbalului masculin local. Cuplului de antrenori Aihan Omer-Eden Hairi i se pune la dispoziție un lot valoros (Stănescu, Stavrositu, Băiceanu, Toma, Nicolae, Buricea, Pârâianu), care ajunge în semifinalele competiției europene Challenge Cup (2003-2004). În 2005, echipa se clasează pe locul secund în CN, dar își adjudecă, în premieră, Cupa României. În ediția 2005-2006, vin și străinii Adzic, Butulja, Kadzic, Dragicevic, este adus și internaționalul Iacob, iar rezultatul este fulminant: Cupa României și titlul național! Un an mai târziu, pleacă Omer, dar și localnicii Băiceanu, Nicolae, Stavrositu, Buricea, Pârâianu, Iacob. Cu antrenorul Lucian Râșniță, HCM Constanța își apără titlul de campioană și este finalistă în Cupa României. Chiar dacă în ediția 2007-2008 comportarea echipei a fost sinuoasă (a plecat Râșniță, au antrenat Hairi și V.Stângă), HCM s-a menținut în elită: locurile II în CN și Cupă. HCM reprezintă un model de implicare a autorităților locale în sport, urmat de aproape toate echipele din handbalul național, dar și din alte sporturi. De altfel, edilii constănțeni, în colaborare cu DSJ Constanța, s-au implicat și în alte discipline, cu evidente beneficii pentru fenomenul sportiv local. Handbalul feminin este reprezentat de CS Tomis, cu apariții onorabile în cupele europene (finalistă în Challenge Cup-2005). Eforturile financiare depuse de Gheorghe Slabu au fost completate de DSJ și Consiliul Județean Constanța. Directorul sportiv Traian Bucovală, antrenorii Muși, Pușcașu și Râșniță au gestionat satisfăcător un moment complicat din istoria echipei.
În natația constănțeană se petrece un eveniment important în 1991: fuzionează secțiile de la CSȘ1 și Clubul Elevilor. Acționează aici un colectiv de antrenori deosebit, dintre care se remarcă antrenorul emerit Octavian Tileagă, dar și ceilalți tehnicieni care, în diverse perioade, au fost solicitați, și ei, la loturile naționale: Veronica Macovei, Nicolae Coteț, Aurel Șeicaru și Gina Handrea. Un alt moment de cotitură se petrece în anul 2000, prin înființarea secției de înot de la CS Farul. În cele aproape două decenii de la revoluție, înotătorii de pe litoral au obținut peste 500 de medalii la CN, stabilind peste 100 de recorduri ale țării. Natația de la malul mării l-a dat pe cel mai bun înotător român al tuturor timpurilor: Răzvan Florea. Născut la 29 septembrie 1980, în Constanța, descoperit de Dumitru Lungu, antrenat de Octavian Tileagă (până în 2004) și Gina Handrea (din 2004), Răzvan a reușit prima medalie olimpică pentru înotul masculin românesc (bronz la Atena-2004), calificându-se și în alte trei finale olimpice, una chiar la ediția din acest an, la Beijing. La apogeul carierei sale, Răzvan Florea ,,contabilizează'' peste 300 de medalii, dintre care aproape 100 în competiții internaționale, deținând 100 de titluri de campion al țării și mai mult de 60 de recorduri naționale. Alți înotători de talent formați pe litoral: Nicolae Ivan (afirmat la Steaua București), Mirela Merscic, Dragoș Agache, Norbert Trandafir, Elena Cătană, Mihaela Andrei, Mihaela Ciurea, Laura Damian, Sebastian Georgescu. Continuă să funcționeze, cu rezultate meritorii, gruparea de la Palatul Copiilor (antrenori: Anca Buzbuchi, Eugenia Alexe, Veronica Macovei, Dumitru Lungu, Nicolae Coteț, Doru Oancea). (va urma).

Istoria sportului constănțean (26). Perioada 1989-2008 (continuare)

2012-01-23T14:09:00.000-08:00

,,Sportul rege'', fotbalul, nu figurează printre marii performeri, cu excepția calificării într-o finală a ,,Cupei României'' (sezonul 2004-2005, în care Farul s-a clasat meritoriu și în campionat: locul V). Ce-i drept, echipa fanion ne-a dezobișnuit cu alternanțele care făcuseră să fie numită ,,formația ABBA'': retrogradează o singură dată în această perioadă, în sezonul 2000/2001. Localnicii mai au regretul că talentele autohtone părăsesc orașul, dar, se pare, aceasta e politica grupării, de multe ori forțată de lipsa banilor. Au jucat bine, dar la alte cluburi: Marian Popa, Cristian Mustacă, Vasile Mănăilă, Dănuț Moisescu, Alexandru Popovici, Denis Șerban, Tiberiu Curt, Stelian Carabaș, Vasilică Cârstocea, Adrian Senin, Cristi Munteanu. O rază de lumină: titlul național de juniori obținut în 2008, al treilea din istoria clubului. Un alt titlu național de juniori, la categoria 15-16 ani, a intrat în palmaresul grupării Elpis, în 2006 (antrenori: Doru Carali, Mihai Dumitru, Izmir Abdulgani).
Halterele încearcă să mențină ridicat steagul marilor performanțe dinaintea revoluției. În 1992, echipa Chimpex devine Petrolul, apoi Oil Terminal. În același an, marele antrenor Lisias Ionescu se pensionează, dar mult regretatul Nicolae Rotaru, director al CSȘ2, propune reînființarea secției la respectiva unitate. Ionescu este de acord, însă după un an se retrage. Foștii săi elevi, deveniți antrenori, își păstrează entuziasmul. Ionuț Căldăraru (Petrolul) obține bronzul CE din 1993, Stoica Stănel (CSȘ2) devine campion european în 1996, an în care Florin Vlad (Farul) este dublu medaliat la CE. Constănțenii domină ierarhia internă la nivelul juniorilor: în 1997, ei obțin 43 de medalii la CN (16-12-15), iar în 1998, încă 40 (20-13-7). Un an mai târziu, Florin Vlad câștigă patru medalii de argint la CE, iar Stoica Stănel un argint și un bronz. În anul olimpic 2000, Stoica Stănel devine dublu vicecampion mondial, iar Florin Vlad obține un meritoriu loc VII. Din păcate, la vârsta senioratului, Căldăraru, Stoica și Vlad au părăsit Constanța. La fel au procedat, de curând, Alexandru Roșu, plecat de la Oil Terminal la Dinamo, club pentru care a concurat la JO din Beijing, și Adrian Roșu (tot la Dinamo, dar în regim de dublă legitimare cu CS Farul). Cele trei secții de haltere merg, însă, înainte: CS Farul (antrenor Ion Filip), CSȘ2 (Mircea Roșu și Angheluș Beșleagă) și Oil Terminal (Nicolae Căpriceru).
O istorie palpitantă a avut, în perioada despre care vorbim, handbalul constănțean. La băieți, Hidrotehnica încheie o epocă, retrogradând și dispărând în 1993. În 1994, apare o nouă echipă, numită ASSNC Universitatea Neptun, care în 1996 intră în Divizia B. În campionatul 1996-1997 se clasează pe locul V, dar peste un an, cu antrenorii Mihail Făgărășan și Ion Crăciun, promovează în Liga Națională. În 2000, Administrația Porturilor Maritime își retrage sprijinul, apare însă Petroconst, care... abandonează și ea, în 2002. În acest moment se implică autoritățile locale, adică Primăria și Consiliul județean , și începe cea mai frumoasă perioadă din istoria handbalului constănțean! (va urma)

Istoria sportului constănțean (25). Perioada 1989-2008 (continuare)

2012-01-22T13:04:00.000-08:00

Boxul, unul dintre cele mai îndrăgite sporturi, a adus multe bucurii constănțenilor. Ele se datoresc, în mare parte, sponsorului și omului de sport Ion Șerban, cel care a revigorat pugilismul local, aducându-i și mari valori naționale, astfel că gruparea Farul-Freedom Star a dominat ani buni boxul românesc. Iată câteva dintre marile succese ale finalului de deceniu, secol și mileniu: Marcelică Tudoriu-bronz la CM-1993; Francisc Vaștag-aur la CM-1995, aur la CE-1996, participant la JO-1996; Leonard Doroftei-aur la CM-1995, aur la CE-1996, bronz la JO-1996. Pe lângă ei au evoluat Ovidiu Bobârnat-bronz la CM-1999, Claudiu Râșco-bronz la CM-1999, argint la CE-2000), Sabin Bornei, Vasile Traian Damian, Gabriel Oaidă, Memet Unal, Ion Mihai, și nu numai ei, pregătiți de antrenori valoroși: Ilie Dascălu, Aurică Simionescu, Marcelică Tudoriu, Mihai Constantin, Ablalim Ferodin, Gheorghe Călin, Nicu Chioveanu, Iulian Ciobanu, Iosif Jakubowski. Retragerea lui Ion Șerban a însemnat sfârșitul unei perioade de vis, dar boxul local nu-și epuizase încă resursele. Au apărut alți Mecena (Mircea Iacob, Victor Vladu, Dan Aionesei) și alți pugiliști de talent, dintre care se detașează net Ionuț Gheorghe (BC Mira, apoi CS Farul), singurul boxer român medaliat la JO din Sydney-2004, prezent și la JO din Beijing-2008.
Canotajul înseamnă încă una dintre frumoasele povești constănțene. Secția de la CSȘ2, înființată în 1971 și beneficiind de aportul unor specialiști pasionați (Mircea Popa, Smaranda și Octavian Rusu, Virgil Ștefănescu, Valentin și Norica Sarchizian), are un palmares postrevoluționar incredibil: 26 de tineri sportivi de aici au obținut pentru România 20 de medalii (12 de aur) la CM de juniori! Dar nici măcar aceasta nu este realizarea nr.1 a constănțenilor, ci faptul că 12 dintre ei au ajuns, în mod logic, la marile echipe din București și au contribuit la obținerea unor splendide victorii la CM de seniori și la JO! Este vorba despre: Ioana Badea, Viorel Talapan, Dănuț Dobre, Veronica Necula, Doina Crăciun, Victorița Lepădatu, Claudiu Marin, Dobrița Preda, Iulian Vizitiu, Maria Pădurariu, Daniel Măstăcan și Ion Florariu.
Și în culturism, constănțenii ,,sunt fruntea''. În mare măsură, meritul aparține lui Cristian Mihăilescu, un argeșean stabilit aici în 1983. Acesta a obținut nu numai vreo 30 de titluri naționale, ci și cinci medalii la CM și CE. Totodată, a fost președintele FR de Culturism și antrenor al lotului național, în paralel cu funcția de antrenor la CS Farul. Printre elevii săi medaliați europeni și mondiali: Irina Muntean și Costel Torcea. (va urma)

Istoria sportului constănțean (24). Perioada 1989-2008

2012-01-21T15:16:00.000-08:00

S-a vorbit, adesea, despre dificultățile cu care s-a confruntat sportul după 22 decembrie 1989. Ele sunt provocate, în principal, de lipsa banilor. Fenomenul este, însă, explicabil. Statul nu-și mai permite să investească sume mari în sport, care nu mai este perceput ca un mijloc de propagandă anti-capitalistă, ca un element al disputei capitalism-comunism. În noile condiții, a crescut exponențial rolul sponsorilor, dar și al managementului corect al resurselor existente.Ceilalți termeni ai ecuației, din fericire bine gestionați, au rămas neschimbați: sportivii au muncit, în continuare, cu talent și entuziasm, iar tehnicienii care îi conduc au demonstrat și în perioada despre care vorbim, necesara competență. Sigur că unele ramuri sportive au bătut pasul pe loc, au regresat sau chiar au dispărut. În replică, altele au evoluat spectaculos, aducând rezultate de excepție.
Să revenim, însă, la sportul constănțean. Atletismul s-a menținut în elita națională, producând zeci de campioni ai țării și de recorduri. Cei mai dotați și mai harnici au dobândit medalii la marile competiții (Cristina Spătaru, Mariana Bogăție, Ionuț Pungă, Cristina Misaroș, Ovidiu Olteanu, Daniel Cojocaru), ceilalți au fost, sau sunt încă, și ei, sportivi demni de toată stima: Lenuța Bârzu-Dragomir, Evelina Lisenco, Laurențiu Colibășeanu, Alin Larion, Mihai Orzan, Ioan Veliciu-junior, Carla Popa, Elena Dumitrașcu, Stela Apetre, Omer Seval, Mihaela Bodnar, elevii antrenorilor Ioan Veliciu, Andrei Szemerjai, Constantin Boroianu, Lenuța Bârzu-Dragomir, Cătălin Ganera, Niculina Chiricuță. După 28 de ani, Constanța trimite la Jocurile Olimpice trei sportivi. În 1980, la Moscova, au participat Ilie Floroiu și Paul Copu; în 1992, la Barcelona, Daniel Cojocaru a fost sfertfinalist la 200 de metri, după ce-l învinsese, în serii, pe campionul olimpic la 100 de metri, britanicul Linford Christie, iar la Beijing, în 2008, au fost prezente Nicoleta Grasu (finalistă), Adelina Gavrilă și Anca Heltne.
Baschetul a cunoscut un drum sinuos. Băieții au retrogradat în 1992, după 25 de ani de activitate pe prima scenă . Generația lui Băiceanu, Tecău, Mănăilă, Cucoș, Florea, Popescu, își spusese ultimul cuvânt. În 1993, cu antrenorii Mărțișor Hondrilă și Marcel Câmpeanu, veteranii Moldoveanu, Dăian, tânărul Ionuț Mocanu și ,,implanturile'' Moscalu, Toyin și Stafford, Farul se întoarce în Divizia A. După comportări modeste (locurile VII, XII și XIV), echipa se retrage în 1999, din lipsă de bani și, cum s-a spus, de valoare. Nici fetele nu au strălucit. Echipa Conpref, antrenată de Ion Adrian, apoi de Emil Dumitru și Marcel Câmpeanu, a retrogradat în 1992 și s-a desființat. Păcat, pentru orașul care le-a trimis în lotul național, de-a lungul timpului, pe Ecaterina Bratu, Mariana Oprescu, Rodica Pană, Elena Pop, Gabriela Bondrea, Rodica Jugănaru, Iulia Alioman, Simona Mărgărit. (va urma)

Istoria sportului constănțean (23). Era comunistă (continuare)

2012-01-20T13:47:00.000-08:00

În scrimă a fost deceniul băieților, laureații numindu-se Ion Dima și Ion Nițulescu (campioni naționali în 1983) și Gabriel Pantelimon, participant la Jocurile Olimpice din Seul-1988.
Tenisul de masă este încă în perioada acumulărilor. Alături de Viorel Filimon vine antrenorul Stelian Hașoti. CSȘ2 fuzionează cu Știința (1983), apoi și cu IJPIPS. Băieții intră în Superliga de seniori în 1985, fetele un an mai târziu. Eugen Simion este primul promovat în lotul național. Ca urmare a lucrului bine făcut, federația mută Centrul Olimpic la Constanța, în 1986. În curând, și marea performanță este accesibilă: Emilia Ciosu devine campioană mondială universitară.
Două sporturi din categoria celor numite tehnico-aplicative aduc Constanței o mulțime de medalii la competițiile naționale, dar și la cele externe. Navomodelismul este unul dintre ele, cu o federație înființată târziu, în 1968. La malul mării, un adevărat pionier s-a dovedit a fi Vasile Petrică, antrenor la Portul, CS Farul (1970-1990), Clubul de Modelism Constanța (1990-2000) și din nou Farul, care a preluat Clubul de Modelism în anul 2000, și la loturile naționale, din 1987. Printre elevii săi, medaliați la marile competiții: Florian Geza (3 medalii), Ion Marinescu (7), Zoltan Sipos (3) și ,,șefii de promoție'' Romeo Andrei și Corneliu Costiniuc, cu câte două medalii mondiale până în 1989, și cu strălucite cariere în continuare. Celălalt sport tehnic, radioamatorismul, este excelent reprezentat de Radu Bratu- YO4HW, șeful radioamatorismului județean YO4KCA (din 1970) și maestru internațional al sportului (din 1982), apoi maestru emerit, arbitru internațional, membru al Biroului și al Comitetului Central al Federației, președinte de onoare din 2000. Până la revoluție, Radu Bratu a obținut, pe lângă numeroase trofee naționale și internaționale, o medalie de argint la Campionatele Mondiale (1987).
Oina își afirmă din nou prezența. ASA Constanța câștigă Cupa României în 1986, 1987 și 1988, iar Mecanizatorul Ciobanu, Dinamo Marea Neagră și Liceul Poarta Albă obțin, și ele, rezultate notabile.
Odată cu venirea la Constanța, în 1983, a multiplului campion național de culturism Cristian Mihăilescu, această disciplină evoluează spectaculos, CS Farul afiliindu-se la Federația Română de Haltere și Culturism. Din 1985, CJEFS Constanța preia, pentru câțiva ani, organizarea ,,Trofeului Dacia'', cea mai importantă competiție din România, cu participanți și din alte țări. Mihăilescu continuă să adauge palmaresului său alte titluri naționale (va prelua, în deceniul următor, și funcția de președinte al Federației de Culturism, independentă din 1990).
În 1989, Dumitru Ivan, o figură emblematică a sportului de la malul mării, a încetat din viață, după ce condusese CJEFS Constanța timp de 28 de ani (1961-1989). (va urma)

,,Dacia Literară'' mi-a publicat ,,O poveste cu maci roșii''!

2012-01-19T13:08:00.000-08:00

Marți mi-a parvenit, prin infinita amabilitate a prietenului meu Lucian Vasiliu, numărul festiv (100!-la mai multe!) al prestigioasei reviste ieșene de cultură ,,Dacia Literară'', cea fondată de M.Kogălniceanu, publicație despre care învățam la școală! Revista mi-a făcut imensa onoare ca, tocmai în acest număr de sărbătoare, să-mi publice un articol, ce înglobează prima traducere în limba română a unei poezii celebre (,,In Flanders Fields'', de John McCrae). Cititorii acestui blog au mai văzut traducerea, dar, de data asta, am îmbunătățit-o și am mai adus ceva precizări, astfel că... o voi mai posta o dată, cu adăugirea (lăsați-mă să mă minunez în continuare!) că articolul meu a apărut într-o companie ultra-selectă: Ana Blandiana, Alexandru Zub, marele dramaturg Matei Vișniec, Nicolae Prelipceanu, Cassian Maria Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu, Doina Uricariu, Liviu Antonesei, Dinu Flămând, sârbul Adam Puslojic (marele prieten al lui Nichita Stănescu și Adrian Păunescu), adică literați la a căror enumerare, vorba cronicarului, ,,se sparie gândul''! Dar, să revenim pe pământ și să mai citim o dată :

O POVESTE CU MACI ROȘII

Pentru non-britanicii aflați, totuși, pe teritoriile Reginei Elisabeta a II-a, ceea ce se întâmplă acolo în luna noiembrie poate părea (încă) o ciudățenie tipic englezească. De fapt, este vorba despre un miracol de solidaritate, tradiție, omenie și respect față de eroii neamului.
...În noiembrie, întregul regat trăiește sub semnul macului! Toate posturile de televiziune plasează ideograme cu maci roșii într-un colț al ecranelor, iar prezentatorii și invitații au câte unul la butoniere. Sportivii apar, în săli și pe stadioane, cu echipament pe care e brodată efemera (în realitate) floare. Pentru meciurile disputate de echipa de fotbal a Angliei în această lună, atât de rigida FIFA a făcut o abatere de la conservatorismul ei și a aprobat (ce-i drept, după energica intervenție în acest sens a premierului britanic David Cameron!) ca insularii să îmbrace tricouri cu un mac pe piept. Pe străzi, trecătorii poartă cu mândrie insigne sau bijuterii reprezentând ceea ce botaniștii numesc ,,papaver rhoeas''. Autovehiculele arborează același însemn, iar o mulțime de magazine, clasice sau online, vând maci artizanali, produși în ateliere unde lucrează numai veterani și invalizi de război. Macul roșu de câmp este și simbolul adoptat de Royal British Legion, această formidabilă organizație caritabilă, fondată la 11 noiembrie 1921, adică la exact trei ani de la încetarea ostilităților pe fronturile primului război planetar, și care, la împlinirea a 90 de ani de existență, își propune să colecteze... 90 de milioane de lire sterline, în folosul foștilor combatanți și al familiilor acestora! Iar obișnuitele sărbători dedicate luptătorilor din toate războaiele britanice de la 1918 încoace au avut aceeași emblemă. La Royal Albert Hall, sâmbătă, 12 noiembrie, în prezența familiei regale, a celor mai de seamă politicieni și a sute de reprezentanți ai British Legion, tradiționalul Festival al Rememorării s-a încheiat, ca de obicei (am văzut, deja, trei ediții...), cu o adevărată ninsoare roșie: din plafonul celebrei săli, mii de petale de maci au coborât peste cei de față!
Cum se explică această nobilă obsesie?
Totul a pornit în ziua de 3 mai 1915, când medicul militar canadian, locotenent-colonelul John McCrae (bunicul era scoțian...), la sfârșitul celei de-a doua sângeroase bătălii de la Ypres, în câmpia Flandrei, din Belgia, l-a îngropat pe prietenul și fostul său student, locotenentul de 22 de ani Alexis Helmer. În lipsa preotului unității, McCrae a ținut și slujba religioasă... La final, bulversat, bunul medic a scos un carnețel și a scris în el o poezie, care avea să devină ,,cel mai popular poem al primului război mondial''. Dar, cum autorul nu știa atunci acest lucru, nemulțumit, a rupt foaia din carnet și... a aruncat-o. Din pură întâmplare, gestul lui a fost văzut de un alt ofițer, locotenent-colonelul Francis Alexander Scrimger, care a recuperat versurile și le-a trimis unor reviste literare. Câteva dintre acestea au refuzat editarea, care s-a produs, totuși, la 8 decembrie, în același an, în revista londoneză ,,Punch''.
Poezia s-a bucurat de un succes fulminant, făcând rapid ocolul lumii. A fost pusă pe muzică, într-o mulțime de variante (Alexander Tilley, grupurile ,,Libera'' , ,,Escalators'', ,,The Guess Who'', și chiar Jacques Brel, autorul inubliabilului ,,Ne me quitte pas''), a fost inclusă în cartea ,,City Boy'', scrisă de cunoscutul Herman Wouk (,,Revolta de pe Caine''), și e pomenită, supremă recunoaștere britanică, într-un episod din...,,Familia Simpson''! Varianta muzicală a lui Tilley este imnul... hocheiștilor de la faimoasa echipă Montreal Canadiens, care și-au scris-o pe zidurile arenelor din Bell Centre și, mai târziu, Montreal Forum. Micul poem este lozincă la Cimitirul American din Madingley (Cambridge). Marcus Welby, personajul central al unui cunoscut serial TV nord-american din anii '70, lucra la un scenariu despre... macii Flandrei, neterminat din cauza atacului de la Pearl Harbour. Însă, un film tot s-a făcut, ,,A Heritage Minute'', în 1998, cu actorul Colm Feore în rolul medicului militar John McCrae. Poezia și (sau) imnul lui Tilley se pot auzi la toate manifestările dedicate eroilor!
În mod surprinzător, micuța bijuterie literară nu este tradusă în limba română (m-aș bucura să aflu că greșesc). Asta poate fiindcă McCrae a îmbrăcat-o în hainele unui rondel, mai exact, un ,,rondel francez''. Dar, nu unul obișnuit, ci un rondel atipic, având două versuri ,,străine'', folosite ca leitmotiv, și o repartiție a celor două rime clasice care, într-adevăr, ar speria orice traducător: în loc de 7A și 6B, la medicul-poet raportul este 8A-5B, plus cele două ,,neavenite''! Jean Pariseau, autorul versiunii franceze, a lucrat așa cum se obișnuiește: a pus pe două coloane traducerea cuvânt cu cuvânt (și a recunoscut că i-a fost imposibil să urmeze ideea autorului!) , și pe cea realizată de el; diferențele sunt mari de tot! Cum țineam morțiș să traduc ,,In Flanders Fields'' în neasemuita noastră limbă, am vrut să renunț la încorsetarea cerută de rondel, dar... soția mea m-a îndemnat să nu cedez! Cu mici compromisuri prozodice, dar și unul gramatical (ușor de observat, și, cred eu, scuzabil!), am realizat, foarte probabil, prima traducere a celebrei poezii.
Vă propun, ca și Pariseau, mai întâi varianta ad litteram:

,,În câmpiile Flandrei, macii înfloresc
Între crucile noastre, care, una după alta
Marchează locul nostru. Și, în cer,
Ciocârliile îndrăznețe încă mai cântă,
Deși nu se mai aud, din cauza tunurilor.

Noi am murit. Acum câteva zile,
trăiam, admiram apusul și răsăritul.
Iubeam și eram iubiți, iar acum suntem morți,
În câmpiile Flandrei.

Iată ce vă cerem, în fața dușmanului,
Vouă, cărora brațele noastre vă dau
Torța: ridicați-o sus!
Dacă ne lăsați, pe noi, care murim,
Nu vom mai avea somn, deși macii înfloresc
În câmpiile Flandrei.''

Simplu și emoționant, deci superb, nu-i așa?
Iată ce am putut face eu:

În câmpiile Flandrei, macii flutură-n vânt,
Printre șiruri de cruci, peste-al nostru mormânt.
Încă zboară sub cer ciocârlia-ndrăzneață,
Dar cântecul ei, în fum și în ceață,
De bubuitul de tunuri e-nfrânt.

Noi am murit. Puține ore sunt
De când ne bucuram de-amurg, de dimineață.
Iubeam, eram iubiți, și-acum suntem pământ,
În câmpiile Flandrei.

Cerem urmașilor, cu legământ:
Luați torța din brațul nostru frânt
Și purtați-o spre victoria măreață!
De nu, ne-am săvârșit degeaba din viață,
Și degeaba macii mai flutură-n vânt,
În câmpiile Flandrei!

...John McCrae a murit la datorie, înainte de a împlini 46 de ani, într-un spital francez din Boulogne-sur-Mer, la 28 ianuarie 1918. Însă, iată, macii săi par nemuritori!

Cotidianul ,,Telegraf'' a împlinit 20 de ani și... nu m-a uitat!

2012-01-17T13:47:00.000-08:00

În week-end-ul trecut, conducerea cotidianului ,,Telegraf'' din Constanța mi-a făcut o uriașă surpriză, cerându-mi să trimit câteva vorbe la aniversarea a 20 de ani de existență. Am făcut-o cu plăcere, expediind următorul mesaj:
,,Dacă pentru presa și societatea românească a fost un șoc, o boare de aer proaspăt și un ,,alt'' mod de a face ziaristică, pentru mine apariția ,,Telegraf''-ului a fost o minunată întâmplare în viața mea profesională. Dintr-un anonim muncitor portuar, ,,Telegraf''-ul m-a propulsat până la Premiul Național al Asociației Presei Sportive din România pentru întreaga carieră (2007), m-a ajutat să dobândesc alte câteva premii, să scriu șapte cărți de sport și să lansez competiții, dintre care una, numită chiar ,,Trofeul Telegraf'', este cea mai veche din țară.
Cotidianul sărbătorit azi a fost rampa mea de lansare, cadrul în care m-am manifestat pe deplin, în care m-am simțit ca peștele în apă. Sigur, m-au ajutat enorm valoroșii mei colegi de redacție și minunații oameni din sportul constănțean, talente și caractere în același timp, dar fără spațiul tipografic și încrederea acordate de ziar, ,,Claudiu Val'' nici n-ar fi existat. Nu voi uita niciodată, pentru că a fost un moment decisiv în viața mea, interviul-test susținut la angajare, la care am prezentat opt articole scrise într-o efemeră publicație locală. Redactorul-șef le-a citit și mi-a influențat decisiv destinul, în câteva cuvinte:
- Eu nu mă pricep la sport, dar de azi vei ține rubrica sportivă. Din moment ce semnezi, răspunzi pentru ce scrii, fiindcă articolele tale angajează ziarul!
...,,Telegraf''-ul este copilul meu de suflet. Cum se întâmplă ades, el nu mi-a adus mereu doar satisfacții, dar nu te poți dezice de un copil, fie el și de suflet. La împlinirea a 20 de ani, doresc ziarului tot ce e mai bine pentru el, ziariștii și cititorii constănțeni. În semn de iubire, și conform promisiunii făcute harnicelor și talentatelor fete de la secția culturală, anunț aici, în premieră, apariția, luna viitoare, a primului meu roman, ,,Dragostea și Securitatea'', în care se vorbește mult despre Constanța și... ziarul ,,Telegraf''!
Te iubesc, ,,Telegraf''! La mulți ani!''

...Acest text, poate cu câteva cuvinte schimbate, a apărut în ,,Telegraf'', luni, 16 ianuarie, imediat după declaraţiile liderilor şi fondatorilor ziarului. Alte luări de cuvânt ale celor implicaţi vor avea loc toată această săptămână, iar cei curioşi pot afla mai multe pe site-ul www.telegrafonline.ro. Poate voi reveni şi eu, pe acest blog, postând câteva reflecţii despre istoria acestui ziar, care poate fi iubit sau duşmănit, dar nicidecum ignorat!

Istoria sportului constănțean (22). Era comunistă (continuare)

2012-01-16T10:50:00.000-08:00

Și, fiindcă veni vorba despre titluri olimpice, iată unul cucerit de un constănțean autentic, născut-crescut aici, și care, în ciuda a numeroase și tentante oferte, a preferat să rămână pe litoral: medalia de aur cucerită, la Los Angeles-1984, de luptătorul de greco-romane Ion Draica. După ce dominase finalul deceniului anterior (trei titluri mondiale și unul european), Draica a continuat să evolueze la un înalt nivel și în anii '80: campion mondial universitar în 1981, medaliat cu bronz la CM și argint la CE din același an, cu argint la CM și CE din 1983. Momentul Jocurilor Olimpice din 1984 a fost tratat cu maximă seriozitate de acest sportiv exemplar, care și-a încununat splendida carieră cu medalia de aur. Dar, Ion Draica nu a fost singurul star ieșit din mâinile fermecate ale antrenorului emerit Constantin Ofițerescu în acest deceniu: chiar dacă a plecat la Steaua, Ștefan Negrișan este tot ,,invenția'' lui ,,nea Costică'', iar rezultatele sale (vicecampion european în 1982, 1984 și 1985, bronz la CM din 1982, aur la CM din 1985, locul al IV-lea la JO din 1984) sunt un motiv de mândrie pentru sportul constănțean. În competițiile pentru juniori și tineret, se afirmă și Ion Hanu, Gheorghe Călărașu, Sorin Herțea și Memet Ender, acesta din urmă, pregătit de Ofițerescu și Marian Rada, câștigând medalia de aur la CE de tineret din 1987. Aflate mereu în umbra ,,greco-romanelor'', luptele libere progresează spectaculos, sub îndrumarea antrenorilor Ismail Kenan, Vasile Dușu, Ion Ludu și Ion Bărbătei, activând la CSȘ2, Tomistex și Hidrotehnica. Pe lângă numeroși campioni ai țării (Ștefan Goraș, Nicolae Șerban, Ștefan Nicolae, Vanghele Cumita, Ștefan Tudor, Gabriel și Laurențiu Ciucă) și clasările fruntașe ale echipei Hidrotehnica în CN pe echipe, se remarcă medalia de argint a CE de seniori , reușită de Iulian Râșnoveanu în 1985.
Rugby-ul schimbă generațiile, profitând de munca excelentă a antrenorilor de la CSȘ2 (Traian Doiciu, Peter Ianusievici) și, în 1985-1986, Farul Constanța, cu același Mihai Naca la conducere, câștigă al patrulea titlu național! Este vremea jucătorilor I. Vasile, Tinca, Gh. Dumitru, Holban, N.Dinu, Opriș, Grigore, Ștefan Constantin, Plloțschi, Bezușcu, Florin Constantin. Farul ocupă un senzațional loc secund la Masters-ul din 1986, un veritabil CM pentru echipe de club, în care a învins campioana Noii Zeelande și vicecampioana Franței! Mulți dintre cei de mai sus au participat, cu echipa României, la prima ediție a CM din Noua Zeelandă (1987). (va urma)

Istoria sportului constănțean (21). Era comunistă (continuare)

2012-01-12T13:29:00.000-08:00

Fotbalul nu aduce nici el satisfacțiile dorite. Noua generație (Popovici, Ignat, Petcu,D. Zamfir, Zahiu, Mustacă, Tararache) nu reușește să mențină Farul în Divizia A decât în anii 1981-1983, în ceilalți ,,navigândțț în apele tulburi ale diviziei secunde. Singura performanță reală este promovarea lui Gheorghe Hagi, cel ce avea să devină cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor. Gică a debutat pe prima scenă la Farul, în 11 septembrie 1982, pe când era junior (s-a născut la 6 februarie 1965), din 1983 a plecat la Sportul Studențesc și, din 1987, la Steaua.
Gimnastica propune, la rândul ei, o mare campioană: Camelia Voinea. Eleva antrenorilor Matei Stănei și Olga Didilescu obține câteva excepționale rezultate: argint cu echipa națională la Campionatele Mondiale din Montreal-1985 (locul IV la paralele); locul al II-lea la sol, la Cupa Mondială, Beijing-1986; medalie de aur cu echipa la C.M. din Rotterdam-1987; argint la sol, la C.E. din Moscova-1987; argint, cu echipa, la Jocurile Olimpice din Seul-1988!
La haltere, antrenorul Lisias Ionescu câștigă, cu echipa CSȘ2, Cupa Dunării la juniori. Marile performanțe vor veni de la Petre Dumitru, vicecampion olimpic la Los Angeles (plus alte trei medalii mondiale), și de la Dumitru Negreanu, antrenat la Farul de Ion Filip și la lotul național de Lisias Ionescu. La C.E. și C.M de juniori și seniori din 1985 și 1988, Negreanu câștigă nu mai puțin de 11 medalii, toate de bronz!
Handbalul cunoaște, și el, ani mai buni și mai răi. Băieții de la Comerțul ocupă, în anii 1981-1985, locuri descendente la C.N.( III, III, VII, X), după care se transferă la Hidrotehnica. În 1988, la cârma echipei vine antrenorul emerit Oprea Vlase, cel care o va duce, în 1989, în Divizia A, cu jucători ca: Omer, Crăciun, Bărbulescu, Timofte, Osman, Al. Militaru, Hairi. Și, din nou, doi foști elevi ai CSȘ1 se afirmă la cluburi bucureștene: Mircea Bedivan ia bronz la Jocurile Olimpice din 1984, iar Adrian Ghimeș, bronz la C.M.-1990. Fetele de la Hidrotehnica, antrenate de Bucovală, Râșniță, Hanganu și Ionică, având același nucleu de jucătoare internaționale (Frîncu, Ionică, Hobincu, Lăcustă), cărora li s-au adăugat tinerele Giuglea, Luxa și Maria Ciobanu, Negru, Marinescu, Bica, ,,produse'' de antrenorii Sfetcu și Muși, s-au clasat în această perioadă pe locurile III-V (excepții: locul IX în 81-82 și 87-88).
Un sport foarte popular, popicele, a obținut în acești ani rezultate notabile. Echipa masculină CFR a câștigat trei titluri naționale de juniori, iar la Chimpex au jucat, pentru un timp, campionii mondiali Gheorghe Silvestru, Constantin Silvestru, Vasia Donos și Constantin Rădulescu. La un moment dat, Constanța era, cu excepția Bucureștilor, singurul oraș din țară cu două echipe masculine și două feminine în prima divizie.
Secțiile de kaiac-canoe de la CSȘ2 și CS Farul încep să producă, iar dovada cea mai elocventă este Tecla Marinescu, care, după ce trece pe la cele două cluburi, ajunge la Steaua și devine campioană olimpică în echipajul de kaiac-4 pe 500 de metri, la Moscova-1980. Un parcurs aproape identic îl are canotoarea Ioana Badea: de la CSȘ2-Știința Constanța se transferă la Steaua, iar la J.O. din Los Angeles-1984 câștigă medalia de aur cu echipajul de 4+1 vâsle. Urmașii Ioanei Badea (Claudiu Marin, Dobre Dănuț, Dordea Gheorghe, Aurel Crăciun, Ciprian Badea, Veronica Necula, Doina Crăciun, Viorel Talapan, Iulian Vizitiu, Zilia Ghinoiu, Cristina Lupu, Victorița Lepădatu, Georgeta Stanciu, Adrian Zamfir), cu toții multipli medaliați mondiali de juniori sub culorile CSȘ2, au făcut ulterior cariere uimitoare ca seniori, chiar dacă au ,,tras'', la club, pentru grupările bucureștene. (va urma)

Istoria sportului constănțean (20). Era comunistă (continuare)

2012-01-11T14:32:00.000-08:00

În plan politic, sunt de semnalat, având ecouri, evident, și în sportul constănțean, Plenara CC al PCR din 28 februarie-2 martie 1973, în care s-a adoptat ,, Hotărârea cu privire la dezvoltarea continuă a educației fizice și sportului'', și ,,Programul privind dezvoltarea activităților de educație fizică și sport pe perioada 1976-1980 și pregătirea sportivilor români în vederea participării la Jocurile olimpice din 1980'', adoptat la ședința Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 16 noiembrie 1976. Deosebit de benefică s-a dovedit a fi, pentru sportul de la malul mării, înființarea Facultății de Educație Fizică și Sport (1971), în cadrul Institutului Pedagogic din Constanța, ceea ce a dus la atragerea pe litoral a unor sportivi talentați și a favorizat formarea de antrenori de valoare. De remarcat și construirea de noi baze sportive: hotelul și restaurantul ,,Sport'' (1971), Complexul din Badea Cârțan, în 1978 (terenurile ITC, Voința, Conpref, Constructorul, Bazinul de Înot și Stadionul de Rugby), Complexul Sportiv din Medgidia (actualul stadion ,,Iftimie Ilisei'', în 1979) și stadionul de rugby al CS Farul (1980).
Deceniul 1981-1990 a fost unul contradictoriu, poate pentru că, fără să știe, comunismul își trăia ultimii ani. Unul dintre paradoxurile perioadei constă în faptul că, deși orânduirea era în vădit declin, sportul a continuat să meargă bine, cel puțin în primii ani ai deceniului. Favorizat de circumstanțe politice (boicotul țărilor din sfera de influență sovietică, drept răspuns pentru neprezentarea unora dintre marile puteri la olimpiada moscovită- sabotată și ea, din cauza invadării Afganistanului de către URSS), triumful sportului românesc la Jocurile Olimpice din Los Angeles-1984 a fost unic în istorie: 53 de medalii, dintre care 20 de aur, și locul al II-lea în clasamentul general mondial.
Desigur, s-au înregistrat și scăderi, probabil legate de agonia comunismului.
În această linie generală se înscrie și sportul constănțean. Să încercăm, din nou, o vedere panoramică asupra lui!
Atletismul nu mai produce supervalori, de talia lui Floroiu și Toboc, mulțumindu-se cu rare sclipiri în campionatele naționale. Baschetul intră și el, după 1985, într-un con de umbră, cu retrogradări în Divizia B pentru Farul, deși aici jucau încă Spânu, R.Gheorghe, Băiceanu, Mănăilă, Pașca și veneau din urmă Lucian Cernat, Antonio Alexe și Costel Cernat (plecat de la CSȘ1 direct la Steaua). Nici boxul nu cunoaște cea mai bună perioadă a sa. Antrenorul Adrian Teodorescu ,,fuge'' în 1982 din țară, ca să-l întâlnească în Canada pe Lennox Lewis, viitor campion olimpic și campion mondial al greilor la profesionism. În locul lui, la Farul vine Ilie Dascălu, cel care-i promovează pe tinerii Doru Maricescu, Ștefan Drișcu și Vasile Traian Damian pe podiumurile Campionatelor Mondiale de juniori și tineret. Farul câștigă Cupa FRB și se clasează pe locuri fruntașe în C.N. pe echipe, apar noi campioni, în afara celor trei pomeniți mai sus (Constantin Mihai, Ablalim Ferodin, Nicu Chioveanu,Gabriel Ciupercă, Iulian Drăghici de la Mangalia -bronz la CM de tineret, juniorii Calu, Agavriloaie și Prică -toți trei din Medgidia, echipa CSȘ2-dublă campioană a țării). ,,Mănușa Litoralului'' ajunge, în 1989, la ediția a 18-a, dar anii 1987-1989 au fost de evident recul. (va urma)

Istoria sportului constănțean (19). Era comunistă (continuare)

2012-01-10T12:48:00.000-08:00

Venise timpul marilor rezultate și în rugby. După Dan Ștefănescu, Ion Buzoianu, Alexandru Carnabel și Titi Ionescu, antrenor la Farul vine olteanul Mihai Naca, naturalizat constănțean de același valoros om de sport Dumitru Ivan. Naca reușește ceea ce era considerat imposibil, într-un sport dominat de bucureșteni: două titluri naționale (1974-1975 și 1975-1976), un loc secund (1976-1977) și un nou titlu în ediția 1977-1978! S-au afirmat aici băieți extraordinari, pe care se sprijinea și naționala României: Băcioiu, Dărăban, Varga, Bucos, Motrescu, Mușat, Ianusievici, Holban, Gheorghe Florea, Ștefan Cristea, Celea.
Și scrima produce satisfacții: aproape toate echipele constănțene promovează și evoluează cu succes în prima divizie, evidențiate fiind Elena Pricop-Buhaev și Marcela Moldovan (triple medaliate la Campionatele Mondiale), Viorica Țurcanu (participantă la olimpiada moscovită).
La volei, fetele de la Farul, ulterior și cele de la Chimpex, umpleau sălile cu prestațiile lor spectaculoase, răsplătite prin clasări succesive pe podiumul Diviziei A și selecționări în echipele reprezentative ( Maria Cengher-Enache, Doina Biji, Ana Mihu, Carmen Marinescu, Liliana Pașca-Văduva, Emilia Cernega, Angela Moroianu, Marcela Matei), ultimele patru fiind medaliate la Campionatele Europene de junioare din Italia. Băieții se ,,cantonează'' în Divizia B, deși jucau aici: Romeo Enescu (participant la J.O. Munchen-1972), Octavian Dimofte, Daniel Ionescu, Tota Kadîr, Constantin Novițchi sau Adolf Bâclea.
Sportul național, oina, își continuă existența: Școala Cuingiuc, Dunărea Ciobanu și ASA Constanța obțin locuri fruntașe în Campionatele Naționale, iar Dinamo Marea Neagră n-are rival la ... dinamoviade.
Dar, cele mai mari succese ale deceniului sunt obținute de luptătorii de la greco-romane! Pe lângă nenumăratele medalii la Campionatele Naționale de juniori, tineret și seniori, constănțenii ies în lume cu excelente rezultate. Fenomenalul antrenor Constantin Ofițerescu, un fanatic al muncii bine organizate, ,,produce'' primii mari campioni. Este vorba despre Constantin Alexandru, cel care adună, între 1973 și 1980, cinci titluri europene, două mondiale și o medalie olimpică de argint (chiar dacă s-a transferat la Steaua, el s-a considerat mereu un constănțean 100%!) și despre celălalt supercampion, Ion Draica. Până în 1980, ,,zimbrul dobrogean'' reușește trei medalii de aur la Campionatele Europene de seniori, una de aur la C.E. de juniori, și alta, tot de aur, la Campionatele Mondiale de seniori. Iar cariera sa era departe de a se fi încheiat!
Demnă de toată stima este și prezența la J.O. din 1972 a luptătorului de la ,,libere'' Dumitru Nicolae din Medgidia. *
Și în această perioadă, litoralul a fost gazdă amabilă, competentă, pentru manifestări sportive deosebite. La Constanța, în intervalul 13-20 mai 1972, au avut loc Campionatele Europene de Haltere. Localnicii au fost atât de primitori, încât patru competitori (un german, un grec și doi luxemburghezi) au plecat de aici... însurați. În același an, la 30 iunie și 1 iulie, la Mamaia s-au desfășurat lucrările celui de-al 57-lea congres al Federației Internaționale de... Hochei pe Gheață. Pe stadionul ,,1 mai'' se dispută câteva meciuri din Campionatul European Universitar de Fotbal, iar la 26 noiembrie s-a jucat meciul de rugby România -Franța (scor:6-15). La 8-9 iunie 1973, în Sala Sporturilor, România a învins URSS într-o întâlnire amicală de gimnastică feminină. În 1974, la 24 iulie, s-a disputat un alt meci amical, de fotbal: România-Japonia 4-1. Acestea, fără a mai lua în calcul competițiile internaționale de yahting, baschet, volei și box, devenite tradiționale. (va urma)
* Claudiu Val, Elena Frîncu, Paul Alexe- Istoria sportului constănțean. Lupte.