Călătorii imaginare

Underwater (love)

noreply@blogger.com (Anca) — Thu, 29 Jul 2010 00:34:27 PDT

M-am jucat săptămâna trecută cu o camera foto subacvatică, de unică folosință - uitasem cât de distractiv poate fi să lucrezi pe film, când ai doar un număr redus de poziții pe care le poți folosi și trebuie să cumpănești bine înainte de a apăsa pe declanșator. Nu ai libertatea pe care ți-o dă digitalul, cu capacitatea sa uriașă de a înghiți toate rateurile fotografice, dar primești, în schimb, tot felul de chestii ciudățele, culori subacvatice, pete și zgârieturi despre care nu știi dacă sunt păsări în zbor pe un cer plat, sau rezultatul unei developări smucite. Fotografiile sunt, așa cum mă așteptam, supraexpuse, pline de zgomot, neclare și vignetate în stilul lomo, însă au un farmec aparte, al apelor marine mângâiate de soarele nebun...

Mâine plec din nou la mare.

Toate fotografiile, aici.

O mare covârşitor de frumoasă

noreply@blogger.com (Anca) — Mon, 26 Jul 2010 23:26:17 PDT

Viaţa de ”staţiune”, aglomerată, încinsă, gălăgioasă, nu este pentru ființele solitare - distracțiile sunt gândite pentru grupuri, familii, mase de oameni care se mișcă dintr-o parte în alta într-un zumzet continuu. Doar natura creează locuri în care te poți lăsa pradă reveriilor, ca malul abrupt al unei mări cunoscute, dar totuși văzute pentru prima oară, scări care coboară în valuri, poteci de unde poți privi marea, golfuri izolate, bolovani poroși și scoici care se descompun la mal. Omul poate, cel mult, să aducă o pată de culoare într-un peisaj care nu îi aparține și să se bucure de briza mării și stropii ei sărați.

Toate fotografiile, aici.

Înainte și după ploaie

noreply@blogger.com (Anca) — Mon, 26 Jul 2010 14:01:11 PDT

Nori spectaculoși deasupra lacului Techirghiol, puțin înainte de sosirea trenului:

Din tren, câteva minute mai târziu:

Marea nu e niciodată singură

noreply@blogger.com (Anca) — Fri, 23 Jul 2010 10:07:14 PDT

Pe drumul meu spre mare am luat o carte mai mult tristă decât voioasă, macabră, poate, dar plină de viaţă, în care personajul principal, un muribund, are convingerea că răul e cel care guvernează lumea, pe când divinul se mulţumeşte cu privitul. Şi totuşi, cred că lucrurile nu stau chiar aşa – avem o capacitate mostruoasă de a observa mai degrabă ce este rău sau urât, iar lucrurile bune le luăm ca atare. Ele sunt, uneori, prea insignifiante pentru a fi măcar menţionate, cum ar fi o zi perfect senină şi o mare caldă, caldă, caldă...

Navingând ieri pe apele (dez)organizate ale internetului, am dat peste o povestire a unui prieten, scrisă acum vreo 5 ani. Am recitit-o de vreo 2 ori, recunoscând elemente de biografie care îmi erau cunoscute, descoperind altele de care nu aveam habar, încercând să pun cap la cap acest puzzle care este omul cu ale sale feţe luminoase şi întunecate pe care ţi le arată alternativ. Şi pentru că nu putem avea niciodată toate piesele de puzzle, nu ne rămâne decât să completăm cu o parte din noi imaginea de ansamblu. Oarecum terifiant. Sau minunat...

Post scriptum: marea, văzută & imaginată de mine:

Rosebud

noreply@blogger.com (Anca) — Tue, 20 Jul 2010 23:42:09 PDT

Missing London so much...

noreply@blogger.com (Anca) — Sun, 18 Jul 2010 06:30:55 PDT

Fără un motiv anume, decât că oraşul ploilor imprevizibile îţi oferă cele mai frumos-senine zile după ce norii cenuşii se retrag. Aş merge până acolo doar ca să mă plimb încă o dată pe malul Tamisei şi să iau muzeele la rând şi să mă lamentez că nu am umbrelă; şi poate, de data asta, m-aş urca în London Eye şi m-aş purta ca un turist obişnuit care vizitează pentru prima dată Londra şi face instantanee la fiecare colţ de stradă. După aceea m-aş putea întoarce încă o dată acasă.

Cernica | O zi fierbinte

noreply@blogger.com (Anca) — Sun, 18 Jul 2010 09:53:35 PDT

Aveam nostalgia unui loc pe care nu îl vizitasem niciodată; ca să scap de ea am pornit la drum într-o zi toridă, pe la prânz, nu foarte departe de oraşul încins, până în mijlocul unei sălbăticii calme.

Nostalgiile mele sunt, de data asta, alb-negru (acum şi pe 591 Photography Blog):

"Patrocle", aci de faţă, mi-a ţinut companie o bucată de vreme; era aşa de înfometat încât mi-a mâncat un sfert de pâine. Goală...

În copilărie obişnuiam să iau în posesie diverşi copaci, care deveneau ai mei. Pentru totdeauna. Cam pe aici mi-am încheiat călătoria:

The Lady of the Lake:

Toate fotografiile, aici:

Roses / the world around us

noreply@blogger.com (Anca) — Thu, 15 Jul 2010 06:12:46 PDT

"Look around you and describe what you see as if you were seeing it for the first time."

1:

Ce mai fac

noreply@blogger.com (Anca) — Tue, 13 Jul 2010 12:35:44 PDT

Nu mare lucru, din fericire. Am regăsit plăcerea lui dolce far niente, a scotocitului prin librării (ieri am luat la rost raftul cu cărți de(spre) fotografie de la Cărturești - always my favourite bookstore - şi am dat peste The Photograph as Contemporary Art de Charlotte Cotton, cartea asta fiind (absolut întâmplător, urma să aflu mai târziu) una dintre cele două cărți de căpătâi pentru cineva pasionat de fotografie (a doua ar fi Photography: A Critical Introduction, de Liz Wells), a plimbatului aiurea (e mai fain decât plimbatul cu un scop anume) şi care se traduce prin "hai s-o iau pe strada asta să văd ce mai e şi pe-aici" - mai întotdeauna e şi ceva interesant, cum ar fi un gard neînsemnat:

care dintr-un motiv obcur m-a obsedat în aşa măsură încât azi m-am trezit cu o oră mai devreme doar ca să mai trec o dată pe acolo în speranţa absurdă că voi vedea soarele răsărind din spatele lui într-un mod cu totul spectaculos (nici pomeneală).

Sau poate îţi iese în cale un copil înarmat cu un pistol mare argintiu, gata să ia cu asalt lumea:

Partea mai proastă e că mi-e groaznic de lene să mai scriu ceva pe aici, în afară de titlurile pe care, de cele mai multe ori, le copiez cu neruşinare din vreun poet care îmi place. Poate pentru că scrisul ţine şi de o nelinişte metafizică, iar eu m-am cufundat într-o linişte lenevoasă cam suspectă.

Deci, ce poţi face vara într-un oraş capitală de judeţ? Dacă e prea frig (cum mi s-a părut mie în weekend-ul trecut) - absolut nimic, un motiv în plus să dormi mult dimineaţa şi eventual şi după prânz; dacă e prea cald, iarăşi nimic, căci e prea cald (evident), alt motiv să citeşti romane în care ţi se povesteşte viaţa unor oameni care mai fac şi altceva în afară de a citi şi de a se plimba. Dacă a plouat, aştepţi să stea ploaia ca să fotografiezi umbre ce se preling pe ziduri şi stropii de ploaie neevaporaţi încă:

Iar în restul timpului îţi poţi permite să ai dileme existenţiale cu privire la toxicitatea unui regim pe bază de îngheţată de ciocolată vis-à-vis de unul mai sănătos pe bază de pepene roşu.

Sau poţi să tragi cu ochiul în curţile oamenilor:

- eu oricum nu sunt Sophie Calle să mă uit şi în dulapurile lor...

Iar pentru final, o fugă în parc îţi poate oricând aduce câteva raze de lumină filtrată:

Nu, nu am făcut nimic vara asta - am numai întâmplări minore, răscruci imaginare, vise de visat, călătorii de călătorit, o viaţă întreagă de trăit...

Where The Mind Is Without Fear

noreply@blogger.com (Anca) — Sun, 11 Jul 2010 03:35:31 PDT

Toate trec...

noreply@blogger.com (Anca) — Sat, 10 Jul 2010 08:04:56 PDT

Ceainărie / empty space, multiplied

noreply@blogger.com (Anca) — Fri, 09 Jul 2010 05:48:31 PDT

Un nou spaţiu în ceainăria Cărtureşti şi propria mea fantasmă multiplicată:

Street Days

noreply@blogger.com (Anca) — Wed, 07 Jul 2010 00:59:56 PDT

M-am bucurat azi să văd că Mr. Urbano a ales și una din fotografiile mele pentru albumul Street Days (numărul 33) de pe 591PhotographyBlog. Celelalte fotografii ale mele trimise pentru această serie sunt aici.

dear Mint,

noreply@blogger.com (Anca) — Wed, 07 Jul 2010 00:06:48 PDT

Red pepper pods!
Add wings to them,
and they are dragonflies!

Basho

---

Nostalgii de pe vremea când, copil fiind, câmpii cutreieram ca să prind fluturi pentru insectar; libelulele erau o droaie pe atunci, acolo, pe un malul râului, printre scaieții înalți și parfumați: mari, gălăgioase, colorate - insectele dragon, dragonflies - ce nume potrivit...

Picnic la Mogoşoaia

noreply@blogger.com (Anca) — Sun, 04 Jul 2010 10:10:26 PDT

Mogoşoaia le are pe toate: un palat brâncovenesc, un muzeu şi expoziţii de artă, lac, flori, parc, linişte... Pentru nostalgici, însuşi Lenin zace cu nasul în iarbă lângă zidul palatului. Pentru amatorii de plajă, există malul înverzit al lacului. Pentru amatorii de picnicuri se găsesc arbori bătrâni care te primesc cu drag sub coroana lor bogată, cu o carte în mână, aşa cum am făcut eu cu Michael Cunningham, după ce am găsit copacul perfect, copac care s-a dovedit a fi un brad (sau molid?) ciudat, cu crengile aplecate spre pământ formând o umbrelă protectoare şi parfumată. Nu era foarte multă lume şi, din fericire, nu a trebuit să ascult manele sau să simt miros de grătare prin parcul palatului. Pentru că nu am mai fost de câţiva ani pe acolo, am fost puţin surprinsă (plăcut) să găsesc parcul de alături (pe vremuri doar un teren neîngrijit) foarte frumos aranjat, cu gazon tuns regulamentar şi ronduri de trandafiri. O pasăre mare, gri, a tot zburătăcit din copac în copac la vederea mea. Am stat, mâncat, moţăit, citit, plimbat şi la un moment dat am plecat alungată de un nor care s-a rupt furtunos azi noapte într-un mic potop. Dar asta n-o să mă împiedice să revin, desigur.

Palatul:

Detalii arhitecturale:

Lacul:

Parcul palatului:

Copacul meu:

Serele:

Florile:

Cuhnia:

Curtea:

Spre victoria finală:

Biserica:

Parcul Mogoşoaia:

Cum se ajunge la Mogoşoaia: pentru cei fără maşină, varianta scurtă e să iei metroul până la staţia 1 Mai şi apoi un maxi-taxi. Varianta lungă e să iei metroul, troleul, autobuzul şi abia la sfârşit un maxi-taxi.

Toate fotografiile, aici:

Fly me to the moon...

noreply@blogger.com (Anca) — Fri, 02 Jul 2010 23:00:01 PDT

buburuza Ruja şi prietenii săi spinoşi

noreply@blogger.com (Anca) — Fri, 02 Jul 2010 05:56:41 PDT

Pe străzi lăturalnice

noreply@blogger.com (Anca) — Thu, 01 Jul 2010 11:16:36 PDT

La doi paşi de şoseaua aglomerată şi zgomotoasă a supravieţuit vechiul cartier, cu străduţe liniştite, provinciale, cu case mai vechi sau mai noi, abandonate sau îngrijite, ţipătoare, nepăsătoare sau năpădite de buruieni; pe stradă se simte mirosul lemnului vechi al gardurilor, două bătrâne şed în faţa casei, doar ca să privească strada, iar o fetiţă se plimbă cu bicicleta şi claxonează insistent. Pe aici nu au trecut buldozerele şi nici nu s-au construit blocuri, e multă tihnă, iar plantele cresc, cresc, ca într-o seră. O căsuţă părăsită stă într-o rână, îngropată în tufe mari, verzi, vii, acoperişul stă să alunece, dar copacului de lângă el pare să-i meargă bine. Natura învinge şi totul are rostul lui: şi ce dacă după masă a plouat torenţial? Două ore mai târziu era din nou cald şi se uscase până şi cerul. Îmi plac cotloanele şi străzile neumblate şi pentru că azi m-am abătut de la drumul meu obişnuit, am ajuns mai repede acasă. Căci pentru mine a început weekend-ul. Şi a început şi vara... tropicală...

Home is where one starts from

noreply@blogger.com (Anca) — Tue, 20 Jul 2010 04:19:53 PDT

After the rain

noreply@blogger.com (Anca) — Wed, 30 Jun 2010 13:07:48 PDT

morning's beautiful friend

noreply@blogger.com (Anca) — Sun, 27 Jun 2010 05:55:03 PDT

Muzeul Cotroceni

noreply@blogger.com (Anca) — Wed, 30 Jun 2010 07:34:49 PDT

Inspirată de călătoria lui Cezar, am dat şi eu o fugă pe la Muzeul Naţional Cotroceni unde, recunosc, nu fusesem până acum niciodată, deşi locuiesc în Bucureşti de un număr de ani. Muzeul nu este unul prăfuit (cum îmi imagineam eu), ci surprinzător de frumos, cu încăperi care fie seamănă cu cele de la Peleş, fie sunt decorate în vreun alt stil important - mi-au plăcut în mod deosebit Salonul Florilor şi cel Oriental. Din păcate nu am făcut nicio fotografie - este permisă fotografierea doar în două încăperi din 27 pentru o taxă de 40 lei, prin urmare am renunţat la idee, mai ales că îmi doream mai mult să fac fotografii pe afară sau să surprind detalii ale unor obiecte (vitraliile erau minunate); eşti, totuşi, într-un muzeu şi nu te poţi plimba după bunul tău plac. Curtea interioară cu biserica reconstruită din mijloc este o oază de linişte - iar biserica poate fi vizitată şi duminica, gratuit. Biletul de intrare la muzeu costă 12 lei şi e recomandabil să vă faceţi programare înainte - altfel s-ar putea să nu nu fiţi primiţi.

Şi ca să nu las scurta mea relatare ne-ilustrată, fur şi eu o fotografie cu Salonul Florilor - nu vi se pare minunat?

Happy (flowers)

noreply@blogger.com (Anca) — Sun, 27 Jun 2010 05:56:00 PDT

Încă nu m-am săturat de close-up cu flori; vesele, colorate, catifelate, şoptindu-şi una alteia cine ştie ce secret floral: petuniile verii.

Fir de iarbă

noreply@blogger.com (Anca) — Sun, 27 Jun 2010 15:37:17 PDT

it may not always be so

noreply@blogger.com (Anca) — Fri, 25 Jun 2010 08:02:15 PDT